Potentialul Turistic Si Etnografic al Localitatii Suncuius
POTENȚIALUL TURISTIC ȘI ETNOGRAFIC AL LOCALITĂȚII ȘUNCUIUȘ
CUPRINS
INTRODUCERE
ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL ȘI TURISMUL RURAL
I.1. Concepte și definiri despre turism
I.1.1. Scurt istoric
I.1.2. Tipuri și forme de turism
I.1.3. Turismul în România
I. 2. Concepte și definiri despre turismul rural
2.1. Scurt istoric
2.2. Forme de turism rural
2.3. Turismul rural din România și Munții Apuseni
II. CARACTERIZARE GENERALĂ A LOCALITĂȚII ȘUNCUIUȘ
II.1. Istoric al localității Șuncuiuș
II.2. Poziția geografică și căile de acces
II.3. Nivelul de dezvoltare economico-socială
II.3.1 Economia
II.3.2. Industria
II.3.3. Agricultura
II.3.4. Populație. Învățământ. Sănătate.
III. ANALIZA OFERTEI TURISTICE DIN ȘUNCUIUȘ
III.1. Conținutul potențialului turistic
III.1.1. Resurse naturale
III.1.1.1. Relieful
III.1.1.2. Clima
III.1.1.3. Rețeaua hidrografică
III.1.1.4. Flora și fauna.Solurile
III.2. Resurse antropice
III.3. Baza tehnico-materială a localității Șuncuiuș
III.3.1. Unități de cazare
III.3.2. Unități de alimentație
CADRUL ETNOGRAFIC AL LOCALITĂȚII ȘUNCUIUȘ
IV.1. Așezările
IV.2. Meșteșugurile țărănești
IV.3. Casa și gospodăria țărănească
IV.4. Portul popular și obiceiurile
IV.5. Dezvoltarea turismului rural prin intermediul etnografiei
IV.6. Modalități de dezvoltare și promovare a turismului rural în Șuncuiuș
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL ȘI TURISMUL RURAL
I.1. CONCEPTE ȘI DEFINIRI DESPRE TURISM
Fenomenul turism, a devenit de-a lungul timpului una dintre cele mai complexe ramuri ale economiei din lume, participând la dezvoltarea sa societatea umană. Turismul prezintă o complexitate mare din punct de vedere economic dar și psiho-social. Acesta valorifică atât potențialul natural cât și cel antropic al unei țări, prin intermediul lor satisfăcând motivațiile umane. Cercetarea fenomenului turism, a captat atenția mai multor instituții și specialiști din mai multe domenii (geografi, economiști, psihologi, arhitecți, istorici etc). Cei care au avut un aport mai mare în analizarea fenomenului turistic au fost geografii.
Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie) sau „to tour”, „to make a tour” ( a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia , în jurul anilor 1700. Acest lucru reprezintă acțiunea de voiaj în Europa în general și în Franța în special. Termenul englez, derivă din cuvântul francez „tour” (călătorie, plimbare, mișcare), care are rădăcini mai adânci și derivă din cuvântul grec „tournos” și respectiv din cel latin „turnus” care înseamnă tot călătorie. În cele din urmă, din cuvântul „turism” a derivat și cuvântul „turist” care e cel care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie (Gheorghilaș, 2011).
Termenul de „turist” a fost folosit pentru prima dată în 1800 de către scriitorul englez S.Pagge, iar apoi de Stendhal în Memoriile unui turist în 1838, iar, în 1811, „Sporting Magazine” din Anglia care va introduce tourism în circulația universală.
Unul dintre autorii care au abordat o definiție a turismului, acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elvețian dr. W. Hunziker, care preciza că: „Turismul este ansamblul relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă oarecare”(1940).
Alte definiții în ceea ce privește turismul, au fost enunțate de M.F.Vandenborre (1968)„ turismul este o formă vie a umanismului, o coordonată de bază a conteporaneității, o dominantă a timpului nostru.” și O. Rogalewski (1970) „turismul este un fenomen spațial, care constă din călătoria în afara locului domiciliului stabil, de regulă în concedii și vacanțe sau în zile de sărbătoare, în scopul odihnei, cunoașterii sau pentru satisfacerea unor dorințe, prin folosirea și transformarea mediului geographic în mod corespunzător participanților la mișcarea turistică.”(Cocean, 2000). Prin definiție, turismul este un fenomen social-economic specific societății umane, este în continuă creștere satisfăcând nevoia umană de cunoaștere, de recreere și de recuperare fizico-psihică. În cadrul turismului se desfășoara o serie de activități de natura serviciilor, cum ar fi: furnizarea de informații, comercializarea de vacanțe, efectuarea unor prestații de transport, cazare, tratament, agrement etc (Gheorghilaș, 2011).
Organismul interguvernamental major care creează cadrul general de desfășurare a activității turistice în lume este Organizația Mondială a Turismului (O.M.T). În cadrul acestei organizații s-au adoptat un set de rezoluții și recomandări cu privire la conceptele, definițiile și clasificările utilizate în turism. Astfel, putem identifica:
Călătorul care este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între două sau mai multe locații pentru orice scop;
Vizitatorul reprezintă persoana care călătorește într-un loc sau altul decât cel obișnuit pentru mai puțin de 12 luni consecutive, care nu are ca scop principal prestarea de servicii a unei activități lucrative la locul vizitat;
Excursionistul este vizitatorul care nu-și petrece noaptea în mijloace de cazare colective sau private în locul vizitat;
Turistul este vizitatorul care rămâne cel puțin o noapte în mijloacele de cazare în locul vizitat;
O altă clasificare este cea între termenii turist intern și turist internațional. Turistul intern este vizitatorul temporar care se deplasează în interiorul granițelor țării de reședință pe o perioadă de timp cuprinsă între 24 de ore și un an, pentru orice alt motiv decât cel de prestare de servicii sau activități lucrative remunerate la locul destinației iar turistul internațional este vizitatorul temporar care se deplasează în afara granițelor pentru o perioadă de timp cuprinsă între 24 de ore și un an, pentru orice alt motiv decât unul remunerat.
O.M.T (Organizația Mondială a Turismului) definește turismul „toate activitățile pe care le realizează persoanele în timpul călătoriilor și șederilor lor în locuri diferite de ambientul obișnuit, pentru o perioadă neîntreruptă de până la un an, în scopuri de petrecere a timpului liber, pentru afaceri și alte motive”, depășind imaginea turismului de vacanță (Garcia Henche, 2004).
Elementul specific turismului este fondul turistic. Aceasta este „materia primă” necesară dezvoltării industriei turistice și reprezintă totalitatea componentelor mediului natural și antropic, alcătuind baza ofertei primare a unui teritoriu. Fondul turistic este grupat în două componente, fondul turistic natural și fondul turistic antropic. În momentul în care resursele turistice sunt puse în valoare, se percepe o noțiune mai complexă, potențialul turistic care este alcătuit din totalitatea valorilor naturale, culturale ș.a, care pot deveni obiecte de atracție turistică. Odată devenite obiecte de atracție, se pot lua măsuri de amenajare și dezvoltare a activităților de turism.
În literatura de specialitate, noțiunile fond turistic, potențial turistic și patrimoniu turistic, dau naștere mai multor opinii și controverse, astfel mai mulți autori includ în potențialul turistic și infrastructura turistică, structurile de primire și serviciile complementare. Dar, cei mai mulți dintre autori susțin că patrimoniul turistic reprezintă oferta efectivă a unui teritoriu, îmbinând elementele de potențial turistic cu structurile de primire și de infrastructura specifică. De asemenea, în cadrul patrimoniului turistic sunt incluse și ospitalitatea, obiceiurile, varietatea și calitatea serviciilor prestate pentru buna desfășurare a activităților turistice (Gheorghilaș, 2011).
Turismul are un impact asupra economiilor, societăților , culturilor și mediului ambiant al destinațiilor turistice astfel că acesta dispune de patru categorii de efecte la nivel național și internațional. Primul efect este asupra economiei, deoarece contribuie la asigurarea unei circulații bănești prin prisma încasărilor din turism. Odată cu dezvoltarea turismului se obține un spor de producție care reprezintă o contribuție la crearea Produsului Intern Brut (PIB) sau a Produsului Național Brut (PNB). Turismul reprezintă și o cale de diversificare a structurii economiei, având un rol important și în dezvoltarea infrastructurii, fără de care industria turismului nu ar exista.
Un alt efect, este asupra forței de muncă, astfel că activitatea turistică duce la crearea de noi locuri de muncă, o parte din venituri revenind administrației locale. Al treilea efect, este asupra comerțului mondial și balanțelor de plăți, astfel, turismul internațional are o contribuție la creșterea și diversificarea comerțului mondial și totodată contribuie la echilibrarea balanțelor de plăți ale țărilor gazdă, mai ales în cazul țărilor în care turismul reprezintă principala activitate economică sau principala sursă de valută (exemplu: Bahamas). Ultimul efect este cel socio-cultural deoarece, turismul este un fenomen care contribuie la satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale oamenilor, oferindu-le cel mai plăcut mod de relaxare și utilizare a timpului liber.
Turismul lărgește și îmbogățește orizontul cultural al oamenilor, devenind un factor important de educare, apropiere și de înțelegere între oameni. Potențialul turistic, considerat premisă fundamentală, amenajarea turistică ca factor decisiv în dezvoltarea acestuia, creșterea calității vieții, și a venitului ca element permisiv în dezvoltarea circulației turistice, toate acestea vor putea realiza în umătoarele decenii o nouă geografie a turismului în România, turism integrat la nivel european și universal (Ciangă, 2001).
I.1.1 Scurt istoric al turismului
Odată cu apariția lui, turismul a devenit o nevoie socială. Motivațiile care au contribuit la generarea fenomenului turistic sunt nevoia de recreere, de îmbogățire a cunoștințelor culturale, motivații care sunt spcecifice oricărei societăți. Turismul s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, având un mod de manifestare diferit de la o etapă la alta.
Perioada antică
În perioada antică au apărut primele mișcări de populație cu caracter turistic, în special în regiunea Mării Mediterane, arhipeleagul grecesc, peinsula italică, Asia Mică și Egiptul. Cei care au contribuit la dezvoltarea călătoriilor au fost vechii greci, care pentru a asigura călătoria încheiau contracte de vizită reciproce între oamenii de aceeași ocupație. La început turismul a fost de factură religioasă și medicală, astfel că băile erau considerate ca având un efect purificator, dezvoltându-se un interes deosebit pentru utilizarea apelor minerale.
Grecia antică se deosebește prin renumitele sale edificii culturale și religioase sau sportive, oracolele și jocurile sale. În zilele noastre, în Grecia întâlnim vestigii ale civilizației din perioada antică, acropola Atenei, mari situri arheologice, palestre, stadionul (cu o capacitate de 20000 de spectatori). În cadrul acestui stadion s-au desfășurat Jocurile Olimpice, începând cu secolul 8 î.Hr, sărbătoare care se celebra la fiecare 4 ani, timp de o săptămână.
Totodată, peninsula italică a avut un rol important în dezvoltarea actului turistic, astfel prin înflorirea civilizației romane, obiectivele de interes s-au înmulțit. În Roma antică, interesul pentru activități de recreere a fost favorizat de prosperitatea economică, intensificarea schimburilor comerciale, dezvoltarea drumurilor, creșterea gradului de siguranță a călătoriilor și apariția hanurilor și locurilor de popas. Chiar dacă războaiele erau frecvente în această perioadă, acestea aveau tendința de localizare la periferia imperiului, lucru favorabil pentru deplasarea până în cele mai îndepărtate zone ale imperiului. Un alt element care a provocat interesul romanilor a fost pentru băile curative, care au dus la apariția unor adevărate stațiuni termale (Gheorghilaș, 2011). În Asia, se diferențiază două regiuni maoltându-se un interes deosebit pentru utilizarea apelor minerale.
Grecia antică se deosebește prin renumitele sale edificii culturale și religioase sau sportive, oracolele și jocurile sale. În zilele noastre, în Grecia întâlnim vestigii ale civilizației din perioada antică, acropola Atenei, mari situri arheologice, palestre, stadionul (cu o capacitate de 20000 de spectatori). În cadrul acestui stadion s-au desfășurat Jocurile Olimpice, începând cu secolul 8 î.Hr, sărbătoare care se celebra la fiecare 4 ani, timp de o săptămână.
Totodată, peninsula italică a avut un rol important în dezvoltarea actului turistic, astfel prin înflorirea civilizației romane, obiectivele de interes s-au înmulțit. În Roma antică, interesul pentru activități de recreere a fost favorizat de prosperitatea economică, intensificarea schimburilor comerciale, dezvoltarea drumurilor, creșterea gradului de siguranță a călătoriilor și apariția hanurilor și locurilor de popas. Chiar dacă războaiele erau frecvente în această perioadă, acestea aveau tendința de localizare la periferia imperiului, lucru favorabil pentru deplasarea până în cele mai îndepărtate zone ale imperiului. Un alt element care a provocat interesul romanilor a fost pentru băile curative, care au dus la apariția unor adevărate stațiuni termale (Gheorghilaș, 2011). În Asia, se diferențiază două regiuni mai importante, cea a Orientului Mijlociu suprapusă Câmpiei Mesopotamiei și Podișul Iranian, acolo unde au înflorit civilizațiile sumeriene sau persane, si regiunea Asiei de Est și Sud-Est.
În aceasă perioadă, orientarea cererii este îndreptată înspre obiectivele și activitățile de proveniență antropică, cadrul natural având atracție numai prin fenomene și obiecte impunătoare.
Perioada Evului Mediu
Căderea imperiului roman a dus la dispariția călătoriile de plăcere, dar pe parcursul Evului Mediu acestea au renăscut. Războaiele numeroase, obscurantismul religios, epidemiile frecvente au frânat acest proces de dezvoltare generală și implicit desfășurarea călătoriilor de plăcere. În aceasă perioadă, o contribuție la cunoașterea a noi teritorii au avut-o marii călători renumiți, al căror nume au rămas înscrise în epopeea Marilor Descoperiri Geografice, pelerinajele religioase (Roma, Ierusalim, Meesa, Medina, muntele Fuji), schimburile comerciale, perioadă în care se dezvoltă și primele drumuri de-a lungul Europei.
În aceeași perioadă se intensifică legăturile maritime, mai ales în bazinul Mării Mediterane, loc în care apar primele porturi mari care apoi devin puteri maritime (Veneția, Genova, Marsilia). Specific acestei perioade este înființarea primelor universități (Bologna, Sorbona, Cambridge, Oxford, Padova, Pisa, Praga, Cracovia, Viena) care favorizează turismul cultural. Caracteristica Evului Mediu este cu siguranță discontinuitatea sa în timp, determinată de migrația popoarelor, războaiele feudale îndelungate, de epidemii și foamete.
Perioada turismului modern și contemporan
Această perioadă este împărțită în trei perioade și anume perioada cuprinsă între sec. XV-XVII , perioadă care coincide cu perioada Renașterii, călătoriile se intensifică, rețelele de transport se dezvoltă, circulația persoanelor este liberalizată, la sfârșitul perioadei fiind introdus pașaportul. Deși bazinul mediteranean reprezenta regiunea maritimă cea mai importantă, odată cu Marile Descoperiri Geografice, descoperirea și colonizarea Americii, rolul său este luat de Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. Următoarea perioadă este cea a revoluției industriale, în care explozia demografică din țările Europei Apusene a dus la creșterea bruscă a populației, și totodată a turismului, astfel căile de comunicație și bazele de cazare se diversifică, apar primele hoteluri, primele întreprinderi și activități turistice și călătoria turistică inițiată de Thomas Cook, în anul 1841, care pune bazele agențiilor de voiaj. În ultima perioadă se dezvoltă turismul de masă, care începe la mijlocul secolului nostru, prin scurtarea zilei de muncă și a săptămânii de muncă pentru a avea timp liber destinat recreerii, nivelul de trai puțin mai ridicat, dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice, creșterea nevoii de recreere.
Turismul contemporan are ca și caracteristică creșterea caracterului de masă, turismul antrenând sute de milioane de persoane, dezvoltarea tipurilor de turism, precum cel curativ-balnear, cel de agrement, cultural și sportiv și creșterea razei de deplasare, la nivel continental sau internațional (Cocean, 2000).
I.1.2 Tipuri de turism
Printre criteriile cele mai importante de abordare este cel legat de motivația deplasării. În funcție de acest criteriu se disting mai multe tipuri de turism. Un alt criteriu este în funcție de proveniența turiștilor, existând astfel un turism intern, practicat de turiștii autohtoni și un turism internațional, cuprinzând turiștii din alte țări. Modalitatea de organizare este un alt criteriu, care presupune un turism neorganizat, individual sau de grup restrâns. Totodată, în funcție de regimul circulației turistice, turismul se poate desfășura pe tot parcursul anului sau sezonier (Ciangă, 2001). În zilele noastre, turismul se manifestă ca un domeniu distinct de activitate, fiind tot mai prezent în viața economică și socială, devenind astfel o activitate la fel de importantă precum cea desfășurată în alte sectoare dine economia mondială.
Tipologia fenomenului este foarte complexă și variată, distingându-se astfel mai multe tipuri de turism, precum:
Turismul cultural este una dintre formele de turism care s-a dezvoltat cel mai mult în ultimele decade, fiind un produs turistic extrem de lucrativ în cadrul industriei turistice. Este considerat un potențial factor economic generator de activități economice și noi locuri de muncă în timpul în care evoluția industrializării generează scăderea forței de muncă. Astfel, muzeele, trebuie să preia inițiativă, prin dezvoltarea lor și să scoată în evidență importanța lor în cadrul comunității unde își desfășoară activitatea. Turismul cultural deține o formă particulară care este dată de turismul religios și de pelerinaje. Acestea constă în deplasarea persoanelor către lăcașurile de cult cu prilejul diverselor sărbători de cult, a hramurilor bisericilor și mănăstirilor etc.
Turismul de sănătate sau de tratament este o formă de turism care îmbină diferite forme de cură și tratament balneo-medical. El se practică în stațiunile balneo-medicale și climaterice unde sunt resurse naturale de cură: ape minerale, termale, nămoluri. Este prima formă de turism practicată, care a dus la formarea stațiunii, a cărei dimensiune a evoluat în timp. Turismul balneoclimateric este utilizat într-un număr mare de stațiuni care alcătuiesc sistemul balneoturistic românesc, fiind prezent în toate marile regiuni naturale ale țării (Ciangă, 2001). Considerat cel mai vechi tip de practicare a activităților turistice, turismul curativ se adresează unei categorii aparte de persoane, grupa de vârstă bătrână, deoarece degradarea biologică se agravează, astfel că numărul participanților este mai mic decât în celelalte tipuri, implicând mai ales populația suferindă sau cea dornică de a evita anumite afecțiuni (Cocean, 2000).
Turismul de afaceri s-a dezvoltat în ultimele decenii, incluzând team-building-urile, călătoriile de afaceri, participările la programe de training etc. Legătura care există între afaceri și turism se realizează în momentul în care participanții uzează de servicii turistice, oferite de unitățile hoteliere și de alimentație publică și folosesc mijloace de agrement, lucru de care profită, direct sau indirect, industria turistică.
Turismul de agrement și recreere presupune petrecerea timpului liber în condiții cât mai plăcute, în mijlocul naturii sau nu, dar care să satisfacă nevoia de odihnă și recreere. Această formă de turism se poate practica și în cadrul spațiilor rurale. Totodată și spațiul urban oferă alternative în ceea ce privește odihna, recreerea sau agrementul, manifestându-se în special turismul de sfârșit de săptămână, turismul preorășenesc și turismul orășenesc din zonele amenajate. În urma stresului cotidian din ce în ce mai accentuat, persoanele din mediul urban simt nevoia de recreere și refacere fizico psihică. Un factor important pentru aceast tip de turism este și nivelul veniturilor, pentru că uneori, singura alternativă pentru satisfacerea nevoii de recreere rămâne zona de agrement din interiorul spațiului urban sau din zona periurbană, cum ar fi ștrandul orașului în loc de litoral (Gheorghilas, 2011).
I. 1.3 Turismul în România
România dispune de un potențial turistic bogat, valorificat într-o oarecare măsură, potențial exprimat prin varietatea elementelor cadrului natural, prin istoria și cultura poporului român dar și prin construcțiile dobândite de-a lungul anilor (Ielenicz, Comănescu, 2009).
Țara carpato-danubiano-pontică are o suprafață de 237.500 km2, echivalentă cu cea a Ungariei, Austriei, Elveției și Cehiei la un loc, astfel, structura fondului turistic românesc este capitală pentru viitorul turismului românesc, fiind alcătuit dintr-un număr mare de obiective. Relieful României, cu ponderi relativ egale a munților (35%), dealuri (36%), câmpii (29%) produce un mozaic petrografic și morfologic complex și variat. Teritoriile muntoase au o suprafață mare, lanțul Carpaților Românești având o structură geologică complexă, în România fiind localizat cel mai lung aliniament de masive vulcanice din Europa.
Un alt element al cadrului natural care susține turismul în România este hidrografia. Aceasta este reprezentată de fluviul Dunărea, Marea Neagră (cura helio-marină), multiple lacuri, ape minerale și termale. Datorită apelor minerale și termale, România, deține aproximativ 3000 de izvoare termale. Acest lucru poate genera polul turismului curativ european. Un alt element favorabil pentru turismul românesc este poziția în latitudine , la egală distanță între ecuator și pol, situând țara noastră în clima temperată.
Din punct de vedere cultural, România este inedită, cuprinzând numeroase edificii religioase (mănăstirile din Bucovina, Maramureș, Transilvania etc), muzee, instituții de artă, monumente, case memoriale etc iar din punct de vedere etnografic, România este inegalabilă. Arhitectura populară din Maramureș evidențiază meșteșugul prelucrării lemnului, gospodăriile țăranilor, obiceiurile, portul și cântecele populare diferite de la o zonă etnografică la alta generează o originalitate permanentă.
Poziționarea țării noastre în partea central-sudică a continentului european, în cadrul unei rețele de căi de comunicație și fluxuri de persoane este un factor important, deoarece poate genera chiar și numai turismul de tranzit.
În concluzie, potențialul turistic al României, trebuie să se facă evidențiat în viitor, în turismul internațional, sprijinindu-se pe următoarele resurse: ape minerale, termale și termominerale, asocierea peisajului montan și Marea Neagră, potențial speoturistic, climat favorabil, fond turistic antropic, bogat și variant și ospitalitatea și generozitatea poporului român (Cocean, 1997).
Elementele care susțin turismul pe pământul țării noastre sunt atestate documentar încă din antichitate, cum ar fi: Băile Herculane, Ocna Sibiului, Turda, Sovata, Buziaș etc. În Evul Mediu, turismul a fost mai restrâns decât în antichitate, activitatea turismului desfășurându-se mai ales sub forma pelerinajului. Pe parcurs se afirmă turismul balnear, în localitățile Băile Felix în sec. XV, Ivanda și Lipova în sec. XVI, Bazna în sec. XVII, Băile Herculane în 1734, Olănești în 1760, Borsec în 1770, Vatra Dornei în 1788.
Apar primele asociații sau societăți cum ar fi: „Trinitatea vremelnică” din 1869, care avea ca scop întreprinderea excursiilor, „Societatea carpatină ardeleană a turiștilor” din 1880, „Societatea carpatină Sinaia”, „Cercul excursioniștilor” la 1 ianuarie 1891, care este prima organizație turistică din București, având scop înmulțirea cunoștințelor prin vizitarea monumentelor antropice sau naturale.
Odată cu dezvoltarea continuă și progresivă a turismului în România, în 1971, se înființează Ministerul Turismului și Sporturilor. În anii 1976-1980, direcțiile de dezvoltare a turismului s-au îndreptat spre valorificarea stațiunilor montane cu potențial ridicat, spre dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice și modernizarea stațiunilor balneare și climaterice de pe litoral. În perioada anilor 90’ odată cu deteriorarea condițiilor de viață pentru majoritatea românilor dar și calitatea tot mai slabă a serviciilor turistice, se produce o tendință descrescătoare a turismului, care a dus la petrecerea vacanței în străinătate de către cei cu posibilități financiare mai bune.
Având un potențial precum are România, se pune accentul pe optimizarea gradului de valorificare a fondului turistic, pe dezvoltarea amenajărilor și căilor de acces, a infrastructurii, toate acestea pentru ca România să fie integrată în circuitul turistic național și internațional.
I. 2. CONCENPTE ȘI DEFINIRI DESPRE TURISMUL RURAL
Turismul rural este un fenomen care s-a dezvoltat în timp, iar în ultimul timp a căpătat o extindere deosebită odată cu resursele financiare ale populației. Este o activitate economic, făcând parte din marea ramură economică – turismul dar și parte a bazei economice a așezărilor rurale. Totodată este o modalitate de conservare a elementelor naturale și umane ale unui spațiu geografic.
Turismul rural este definit drept activitatea turistică desfășurată în spațiul rural, privit în toată complexitatea sa. Această activitate trebuie să asigure perpetuarea valorilor specifice acestui spațiu, precum și satisfacerea intereselor celor care oferă servicii turistice, dar și a celor care sunt beneficiari (Mac I., Petrea Rodica, Petrea D., 1999).
Această formă de turism pune accent pe latura umană, astfel, turistul este considerat ca un adevărat oaspete, prieten iar contactul uman este primordial, așa că turistul oferă în schimbul acestei ospitalități respect și considerație pentru comunitatea rurală. Prin intermediul turismului rural, turistul va cunoaște omul (țăranul), viața de zi cu zi, cultural rurală, de aceea amenajările nu trebuie să altereze spațiul rural.
În sens larg, turismul rural a fost definit de OECD prin petrecerea vacanței în spațiul rural ( *** The tourism satellite account as an on going process: past, present and future development, WTO, Madrid, Spania, 2002). Aceasta cuprinde practicarea unor activități turistice în mediul rural, de către turiști care sunt găzduiți în structuri rustice. În cadrul UE, acest termen este folosit sub denumirea de „turism verde” (sau „turism dulce”), alegând culoarea verde ca simbol, distingându-se de celelalte forme de turism (turism alb – al sporturilor de iarnă, turism albastru – practicat pe litoral) (Tîrpe, 2013).
Definiția cea mai utilizată este cea a Comisiei Comunității Europene, care consideră turismul rural ca activitate turistică realizată în spațiul rural, alcătuită dintr-o ofertă de integrată de relaxare, îndreptată spre o cerere a cărei motivație este contactul cu mediul înconjurător autohton și interrelaționarea cu societatea locală (Garcia Henche, 2004).
Se poate spune că turismul rural este bazat pe o anumită ”artă” a primirii turistului, fiind o ”stare de spirit” care implică ospitalitate din partea comunității rurale, respect și considerație pentru mediul rural, din partea turistului. Acest lucru reprezintă unul din principalele atuuri ale acestei forme de activitate. Un alt element specific turismului rural este accesul la produsele locale sau regionale, care deseori susțin pensiunea.
În cele din urmă, turismul rural este clar o activitate care se practică în intimitatea societăților rurale, unde turistul descoperă țăranul, folclorul rural, sărbătorile tradiționale etc. având ca scop final descoperirea unui mod de viață autentic și inedit (Petrea, 2004). Este considerat un instrument esențial pentru diversificarea economiei și a locurilor de muncă regionale, acesta fiind exercitat de locuitorii din spațiul rural (Garcia Henche, 2004). Aceast formă de turism, s-a născut din dorința de evadare într-un mediu mai puțin amenajat, adoptându-se ordonanțe și măsuri menite pentru a dezvolta turismul rural în regiunile montane, în Delta Dunării, pe litoralul Mării Negre și nu numai (Ciangă, 2001).
I.2.1. Scurt istoric al turismului rural
Activitățile turistice în spațiul rural au început a fi practicate din antichitate, participându-se într-un număr mare la vizitarea locurilor sfinte: Dadona (Zeus) și Delfi (Apollo), frecventarea băilor curative sau jocurile festive periodic organizate. Totodată, în perioada romană, majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau militare, traseele lor parcurgând spațiul rural, iar în Evul Mediu, odată cu evoluția societății, călătoriile se diversifică (Nistoreanu, 1999). Primele forme de organizare a turismului rural se înregistrează în Europa, în secolele XVI-XVII, vremuri în care pictorii erau cei care promovau viața satului, spațiul mediului rural în operele lor.
În Epoca Modernă, dupa 1960, turismul a început să devină o activitate economică tot mai importantă, și în același timp s-a dezvoltat și dorința de petrecere a timpului liber în spațiul rural. În apariția și dezvoltarea unui turism rural organizat se remarcă în mod deosebit câteva țări europene, și anume: Elveția, Germania, Franța, Austria, astfel, în a doua jumătate a secolului XX turismul rural s-a extins tot mai mult în aproape tot continentul european. Un week-end sau o vacanță la țară au intrat în obișnuința iubitorilor de aer curat, natură, spații pure ecologice, contactul uman cu locuitorii și nu numai.
I.2.2. Tipuri și forme de turism rural
Specificul rural este evidențiat prin dorința turiștilor de a cunoaște tradițiile culturale rurale, de a-și petrece timpul liber în spațiul rural autentic, pentru liniște, aer curat, drumeție, sport sau alte activități. Turismul rural este complex și îmbracă forme diferite, precum: agroturismul, turismul de odihnă și agrement, cultural, curativ, sportiv, ecologic, religios, educativ etc.
Agroturismul
Este un segment al turismului rural, cu particularitatea că se practică în ferme. Se practică în arii antropizate, datorită activităților agricole (cerealiere, zootehnice, viticole, pomicole, mixte etc). Reprezintă totalitatea serviciilor oferite în cadrul unei pensiuni agroturistice sau ferme – cazare, masă din produsele proprii, agrement). Acesta valorifică condițiile de cazare ale gospodăriei țărănești, servirea mesei și alte activități, precum: activități de agrement, inițiere în anumite îndeletniciri tradiționale, echitație, pescuit, cure terapeutice etc. Prin valorificarea resurselor proprii ale gospodăriei, principala lor sursă de venituri, fermierii beneficiază de un venit complementar (Petrea, 2004).
Agroturismul apare în Europa prin anii 60’, Italia fiind țara unde are cea mai mare dezvoltare (Garcia Henche, 2004). Se poate spune că agroturismul se înrudește cu turismul la fermă, care presupune cazarea în casele țărănești dar turismul la fermă nu înseamnă agroturism la sensul propriu, pentru că aceste case țărănești își pierd din sensul agricol. De exemplu, în Germania, 80% din unitățile de cazare sunt formate din fermele care au fost transformate în spații de cazare.
Turismul cultural
Acest tip de turism include cele mai diverse categorii sociale și de vârstă care presupune vizitarea siturilor rurale, a monumentelor istorice, caselor memoriale, muzeelor ș.a sau participarea la sărbători sau datini tradiționale (pelerinaje religioase, practici legate de calendarul agricol sau evenimente sociale din viața comunității). Acest tip de turism este dedicat tinerilor, în special elevilor și studenților, sub forma turismului școlar de învățare sau descoperire. Deși este una dintre cele mai căutate forme de turism rural, infrastructura turistică precară a spațiului rural face ca impactul economic asupra patrimoniului turistic să fie redus.
Turismul de agrement și odihnă
Această formă de turism se practică neorganizat și presupune petrecerea timpului liber individual sau cu familia, într-un spațiu de cazare – casă, cameră mobilată, în mediul rural, spațiu care poate fi moștenire familială, închiriere pe durate de timp diferite, găzduire etc. Turismul de agrement are ca scop observarea naturii, observarea păsărilor, identificarea speciilor de plante etc. Turiștii beneficiază de ospitalitatea comunității locale, de o alimentație naturală, neindustrializată, preparate tradiționale, băuturi tradiționale, produse agricole etc.
Turismul sportiv
În mediul rural se pot practica mai multe activități, precum: pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice, sporturi de iarnă, speleoturism, cicloturism etc. Unele dintre aceste activități necesită o anumita politică managerială a produsului turistic (cicloturism, echitație) în schimb altele au nevoie de amenajări (sporturile de iarnă, pescuit sportiv, alpinism etc). Aceste sporturi atrag tot mai mulți turiști, în special tineri.
Turismul religios
Acest tip de turism, poate ajuta la dezvoltarea turismului rural, prin identificarea unor locații concrete. Unele mănăstiri au parte de un grad mare de atracție, lucru favorabil pentru turismul rural, existând deja câteva locații în acest sens: Izbuc (Bihor), Poșaga (Alba) etc.
I.2.3. Turismul rural în România și Munții Apuseni
Poziția geografică a României care oferă un potențial turistic bogat, atât din punct de vedere natural cât și cultural, conferă țării o personalitate geografică alături de o vocație turistică deosebită. Un element definitoriu este păstrarea tradițiilor care nu s-au pierdut în epoca modernă, lucru care se poate dezvolta și moderniza prin activități de promovare a turismului rural (Tîrpe, 2013). România prezintă un cadru natural armonios, cu un fond peisagistic variat și pitoresc, o mare varietate de valori cultural istorice – artă populară, etnografie, folclor, tradiții, vestigii istorice, toate acestea fiind elementele definitorii pentru turismul rural românesc din țara noastră.
Așezările rurale românești au apărut pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor, păstrând chiar și acum datinile și obiceiurile străvechi, un bogat folclor, elemente originale de etnografie și artizanat, care pot valorificate turistic cu ajutorul unei strategii de organizare și dezvoltare a turismului rural.
Turismul rural s-a practicat din totdeauna în țara noastră, dar primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turiști aflați pe litoralul românesc al Mării Negre. Apoi, în anul 1972, Ministerul Turismului a elaborat un ordin, 297/1972 prin care se identifică circa 118 localități rurale, localități care pot fi introduse în turismul intern și internațional.
În perioada următoare, în 1974, se interzice cazarea turiștilor străini în locuințele particulare, astfel că satele turistice au devenit nefuncționale până în 1990, când interesul pentru turismul rural renaște. Apar mai multe asociații și organisme care își propun dezvoltarea turismului în spațiile rurale, precum: Federația Română pentru Dezvoltare Montană (1990), Agenția Română pentru Agroturism (1995), Asociația Națională pentru Turism Rural Ecologic și Cultural din România (ANTREC) 1994, membră a Federației Europene de Turism Rural (Nistoreanu, 1999).
Asociația Națională pentru Turism Rural Ecologic și Cultural din România (ANTREC), a luat naștere în 1994, fiind cea mai viabilă dintre toate, având în prezent o rețea de 30 de filiale, un număr de 2225 de membri, peste 2500 de pensiuni turistice și pensiuni agroturistice omologate cu 7500 de camere. Începând de la Marea Neagră spre Bucovina și Maramureș, peste 2500 de case au condiții optime de cazare pentru practicarea turismului rural, alături de un patrimoniu natural și cultural variat și de ospitalitatea tradițională. Toate aceste reprezintă principalele atuuri pentru dezvoltarea turismului rural în România.
Asociația ANTREC, a reușit să dezvolte o campanie eficientă și să implice un număr mare din membrii săi care să realizeze programe turistice apreciate atât pe plan intern cât și extern. Scopul asociației este de a identifica și promova potențialul turistic rural și de a promova turismul rural prin diferite metode de publicitate (Platona, 2003). Turismul în Munții Apuseni este generat de particularitățile definitorii ale regiunii dar și de valorificarea resurselor naturale care au generat activități diverse. Potențialul turistic de care dispune Munții Apuseni este deosebit dar modest exploatat. În această zonă, se pretează mai mult turismul recreativ, curativ și cultural.
Turismul rural în Munții Apuseni posedă de un potențial deosebit în acest sens, fiind prezentă tradiția vie, originalitatea, forța și bogăția formelor specifice modului de viață țărănesc, simplitatea și profunzimea filosofiei de viață, naturalețea și căldura sufletească a locuitorilor, toate acestea contribuind înscriu satul românesc în cadrul celor mai atractive așezări omenești. Privind situația actuală, turismul rural din Munții Apuseni este o alternativă atât pentru locuitorii spațiului rural apusean cât și pentru turiștii autohtoni din mediul urban. În prezent, zonele rurale din Apuseni se confruntă cu probleme demografice grave (depopulare, feminizare, îmbătrânire), ceea ce înseamnă că soluția optimă pentru relansarea zonei este înscrierea acesteia în circuitul activităților turistice.
În zona Munților Apuseni, zonele rurale prezintă densități reduse ale populației, au gospodării de talie mică, în care suprafața ocupată de construcții reprezintă 10-20% din suprafața totală a teritoriului. În regiunea Munților Apuseni, particularitățile morfologice, condițiile favorabile de relief și de climă au generat o umanizare mult mai dominantă decât în celelalte regiuni montane din țară, lucru care a permis totodată dezvoltarea culturilor agricole și a vetrelor de așezări la peste 1000 m. Aici predomină tipul de sat risipit, cu număr redus de locuitori.
În prezent, în România, în mediul rural, există două tipuri de structuri de cazare, pensiuni turistice rurale și pensiuni agroturistice. În intervalul 2004-2009 se observă o creștere a numărului de pensiuni turistice în mediul rural, ceea ce înseamnă o dezvoltare per ansamblu a turismului rural în țara noastră (Petrea,2004).
Capitolul II. Caracterizare generală a localității Șuncuiuș
II. 1. SCURT ISTORIC
Ca nume toponomic satul Șuncuiuș se pare că a existat din timpuri străvechi, poate chiar de pe vremea dacilor. Se presupune că după dezastrul maghiar de la Mohacs când Transilvania a căzut sub dominația turcească, ar fi existat la Șuncuiuș un punct fortificat turcesc menit să le apere stăpânirea în această regiune, probabil împotriva localnicilor ce se revoltau și îi atacau pe ocupanți. Prima atestare documentară a localității Șuncuiuș datează din anul 1256, sub denumirea de Sunkulus, și care apare în consemnarea făcută în diploma lui Bela al IV-lea, regele Ungariei. Șuncuiuș se presupune că a făcut parte din domeniul Șinteului, iar mai târziu (în prima parte a secolului al XVII-lea) s-au stabilit aici foști domni ai Țării Românești: Gavrilaș Movilă și Constantin Șerban ( www.primariasuncuius.ro, citat de Morar, 2013). A luat ființă ca și comună în 1964 iar acest lucru s-a întâmplat în urma reorganizării administrative a Țării.
Locuitorii satului erau păstori pe moșiile preoților catolici din Oradea după care a început exploatarea rudimentară a argilelor refractare iar la începutul secolului al XX-le și mai ales în anul 1930 particularii s-au organizat în grupuri sub coordonarea lui Mateescu, proprietarul acestor mine, astfel că exploatarea argilei se extinde. Muncitorii care lucrau nu erau plătiți în bani ci în alimente. Primeau 10 kg de făină pe luna, patru pachete de tutun, vin și țuică pentru Paști și Crăciun. Viața minieră a acestor oameni este oglindită și în cântecul popular ale cărui versuri sunt:
„ Fă, Doamne, zilele mici
Și nopțile rândunici
Să mă văd scăpat d-aici.
Că mie mi s-o urât
Tăt umblând pă su pământ
Cu lopata lungăning
Și la piatră ciocănind.”
Angajații de aici erau dominați de o dorință imensă de a scăpa de mină. Condițiile grele de viață, condițiile rudimentare, fără o tehnică, supuși pericolului de a se surpa puțurile săpate de la suprafață spre adâncime și faptul că nu erau bine plătiți pentru munca lor sunt câteva dintre motivele pentru care angajații erau dominați de această dorință.
Între anii 1940-1941, argila refractară începe să fie solicitată de unitățile industriale, să fie exploatată mai intens, dar fără să se schimbe metoda rudimentară de extracție. În același timp apar astfel o serie de proprietari de puțuri și galerii dirijați de societăți ca „Minogen” și „Minorex” care au făcut o exploatare intensivă a zonelor descoperite. În 1 ianuari 1949, a luat ființă Întreprinderea Minieră Șuncuiuș, coordonată de stat, care urmărea să exploateze rațional și mecanizat zăcămintele subsolului.
Realizarea acestor unități socialiste a dus la schimbări radicale în viața și mentalitatea locuitorilor din Șuncuiuș astfel că s-a ajuns ca peste 95% din locuitorii de sex masculin ai localității să fie minieri sau muncitori calificați la una din cele trei întreprinderi care funcționau în localitate. În acest fel, Șuncuiușul ajunge să devină un important centru economic al țării, centru în care au fost investite peste 80 de milioane lei în lucrările de cercetare, descoperindu-se rezerve pentru circa 60 de ani. După anii 80 situația a început să se deterioreze iar astăzi, sectorul minier s-a restrâns iar comuna Șuncuiuș a fost declarată zonă defavorizată.
Localitatea Șuncuius, așezată între văi, pe muchia dealului a imprimat vieții sociale a locuitorilor o amprentă specifică omului de la munte care duce o viață grea, fiind obligat de multe ori să își câștige existența în afara satului, muncind pe moșii străine.
Figura.1. Localitatea Șuncuiuș
II. 2. POZIȚIA GEOGRAFICĂ ȘI CĂILE DE ACCES
Localitatea Șuncuiuș este așezată în Bihor, pe valea Crișului Repede, în partea de N-V a masivului Piatra Craiului, cuprinzând depresiunea cuprinsă între dealurile Runcului și a Cărmăzanului la Sud, la vest dealurile Măguranilor și ale Izbindișului, la est dealurile din perimetrul satului Bălnaca iar la nord o parte din perimetrul satului este străjuit de dealul Măgura ca apoi priveliștea să se deschida înspre depresiunea Borodului la N-E. Dintre satele învecinate, spre nord Borod, la vest Vadul Crișului, în partea de est comuna Bratca și satul Bălnaca, iar la sud satul Zecehotare.
Satul este un nod de cale ferată, centru de comună, așezat la 53 de km la Est de Oradea, la 103 km la Vest de Cluj. Din punct de vedere al infrastructurii feroviare, comuna Șuncuiuș este străbătută de o cale ferată, respectiv calea ferată București – Oradea, cu stație CFR unde se vind bilete, alături de o sală de așteptare și alte dependențe specifice. Comuna Șuncuiuș este străbătută de 2 drumuri județene:
– DJ 764 Aleșd-Beiuș;
– DJ 108-I Tileagd Bratca.
Comuna Șuncuiuș este străbătută de 5 drumuri comunale:
– DC 177 Șuncuiuș- Zecehotare, ce face legătura între cele 2 drumuri județene;
– DC 38 Topile(DC 177), Pojorâta;
– DC 273 Bălnaca –Bălnaca-Groși;
– DC 36 Corn – Cărmăzan;
– DC 165 Bălnaca-Chirămaș, care străbat comuna în lungime totală de 48 km.
Căile de comunicație sunt reprezentate în primul rând prin rețeaua rutieră, care pătrund pe aproape toate văile și urcă pe cele mai importante platouri carstice. Drumurile comunale leagă centrele de comune cu localitățile componente, nemodernizate și cu lungimi reduse.
Căile ferate sunt reprezentate de magistrala București-Brșov-Cluj Napoca- Oradea, care trece prin nordul masivului Munții Pădurea Craiului. Tronsonul Cluj Napoca – Oradea a fost pentru prima dată în funcțiune în 1870. Este printre cele mai vechi din țară, iar pentru construcția lui s-au realizat 3 tunele (tunelul Bâlnaca-Șuncuiuș, și cele două între Șuncuiuș și Vadu Crișului) (Novac, 2006).
II. 3. NIVELUL DE DEZVOLTARE ECONOMICO-SOCIALĂ
II. 3.1. Economia
Șuncuiușul a fost un centru economic important în țara noastră datorită exploatărilor de argilă, după cel de Al Doilea Război Mondial când au apărut mulți investitori și formarea Întreprinderii Miniere Șuncuiuș. Astăzi, economia locală este marcată de pierderea întreprinderii miniere din localitate, a activității aducătoare de venituri și creatoare de locuri de muncă. Întreprinderea în prezent are un număr de 65 de angajați, un procent de 10% din numărul de personal de dinainte de revoluție. În prezent, fosta exploatare Minieră Șuncuiuș este parte a grupului de firme Bega Minerale S.A din Timișoara. În condițiile actuale, activitatea minieră s-a redus la exploatarea în carierele de suprafață, minele fiin în conservare. Odată cu diminuarea exploatării de argilă, în localitate mai există aproximativ 26 de agenți economici, fiecare cu capital privat, în diferite domenii, cum ar fi: comerț, producție (brutării, detergenți și produse de curățenie, produse alimentare), servicii etc. Aici își desfășoară activitatea S.C Benfatto SA Oradea (detergenți și produse de curățătorie) și S.C Food Company S.A Oradea (producția de produse alimentare).
Figura 2. S.C Bega Minerale S.A Timișoara din Șuncuiuș Figura.3 Fosta stație de sortare a argilei din Șuncuiuș
În viitor, se are în vedere o creștere a numărului de unități economice care să își desfășoare activitatea în domeniul turistic. Turismul este un domeniu de pe urma căruia localitatea Șuncuiuș ar putea avea de câștigat, existând un potențial turistic natural bogat, în special relieful carstic.
Până spre mijlocul secolului al XX-lea, în Șuncuiuș, activitatea minieră tradițională, de profil economic, de tip tradițional, a caracterizat așezările rurale din Munții Pădurea Craiului prin prezența unor bogății minerale, precum calcarului prin vălărit și a argilei, o substanță minerală utilă (Morar, 2013).
În prezent, în arealul Șuncuiuș-Vad-Borod, există următoarele licențe active de exploatare:
Tabel. * Licențe active de exploatare în Șuncuiuș
(Sursă: www.namr.ro, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, citat de Morar, 2013)
Fiind declarată o zonă defavorizată, în Șuncuiuș numărul locurilor de muncă este foarte scăzut. Sectorul minier a fost prima sursă de venit a locuitorilor iar odată cu restrângerea acestuia, gradul de ocupare al forței de muncă a scăzut. Multe persoane lucrează în orașele mari din jur, șomajul la nivel de comună, fiind de 10-15%, o mare parte din populație fiind calificată în sectorul minier.
II. 3.2. Industria
Datorită bogățiilor minerale din munții Pădurea Craiului s-au desfășurat diferite activități industriale, de la fazele extractive la cele finale, de prelucrare. Industria a îmbrăcat două forme, una tradițională, dezvoltată în trecut și una modernă specifică celei de-a doua jumătate a secolului trecut.
Șuncuiușul este o așezare rurală cu funcție predominant industrială. De-a lungul anilor, în Șuncuiuș, peste 65% din populație activă lucra în industrie, astfel că după profilul activității industriale se diferențiază ca așezare rurală cu industrie extractivă și prelucrătoare. Acest tip de așezare a fost favorizată de existența resurselor naturale (calcar, argilă refractară, cărbuni).
În Șuncuiuș, argila este o substanță minerală utilă din subsolul Munților Pădurea Craiului, care se exploata aici încă din secolul al XIX-lea. Atunci principala utilizare a argilei era în domeniul olăritului , îndeletnicire tradițională a locuitorilor iar istoricul David Prodan afirma că ”olarii erau considerați iobagi (coloni) scutiți de alte munci, pentru a putea practica meseria lor.” Până spre sfârșitul secolului trecut în Șuncuiuș exista centru de prelucrare a argilei dar astăzi singura localitate în care se mai practică olăritul este Vadu Crișului.
Argila refractară se exploata în număr mare în a doua jumătate a secolului al XX-lea în zonele înconjurătoare a Șuncuiușului, iar centrul de exploatare, o stație de sortare și încărcare se afla la Șuncuiuș. De la Șuncuiuș, prin intermediul căii ferate, argila refractară era transportată la combinatele de prelucrare din Aștileu, Cluj Napoca, Alba Iulia și Turda pentru obținerea și prelucrarea unor produse precum cărămidă, țiglă, olane etc).
Exploatările miniere a accentuat o serie de modificări în structura ocupațiilor de tip agro-pastoral cu cea de tip industrial, favorizând dezvoltarea așezărilor din arealul Munților Pădurea Craiului, îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor. După 1997, industria extractivă începe să ajungă într-un declin, care a redus cererea de materii prime, astfel că s-au desfășurat multe concedieri colective. În urma acestui lucru, efectele sociale s-au dovedit extrem de grave, zonele miniere transformându-se în focare de șomaj.
În anul 2004 a început derularea unor microcredite pentru localitățile miniere, printre care și Șuncuiuș, care au avut ca scop stimularea angajării persoanelor disponibilizate, sprijin pentru întreărinzătorilor care ăși dezvoltă propria afacere. Odată cu apariția Monitorului Oficial al României a Hotărârii de guvern privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanța de urgență nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, a intrat un regim special, care acordă facilități investitorilor ce dezvoltă activități în zonele respective, aceasta fiind o altă șansă pentru zonele miniere, astfel prin Hotărârea de Guvern nr. 195 din 25.03.1999, a fost declarată zonă defavorizată zona minieră Borod-Șuncuiuș-Dobrești-Vadu Crișului.
Din păcate, aceste șanse în loc să stimuleze investitorii, au dovedit că această zonă a fost pentru investitori un instrument de evaziune fiscală, iar în loc să ofere locuri de muncă locuitorilor prin prelucrarea de materii prime cu tot felul de facilități fiscale, aceștia le-au folosit pentru a beneficia de scutiri de taxe (Novac, 2006).
Sectorul minier a fost principala sursă de venit a localiății Șuncuiuș, dar dupa revoluție, acesta s-a restrâns puternic. Acum exploatarea zăcămintelor se face doar prin cariere la suprafață și dispune de un număr mic de muncitori. Activitățile miniere de exploatare a bauxitei au avut un impact negativ asupra mediului înconjurător Problemele sunt legate de gestionarea, reducerea și reciclarea deșeurilor, de poluarea apelor și de reducerea surselor de poluare.
II. 3.3. Agricultura
Agricultura este considerată una dintre cele mai vechi ocupații ale oamenilor din întreaga lume. Se caracterizează printr-un grad mare de extensiune, fiind specifică îndeosebi primelor perioade istorice, dar în ultimele două secole agricultura a devenit una intensivă și mecanizată. Agricultura practicată în zona munților Pădurea Craiului este una tradițională, de productivitate redusă, fiind condiționata de mai mulți factori, printre care și condițiile naturale și factorul uman (Novac, 2006).
Populația Apusenilor, dominant rurală, își desfășoară activitatea în special în agricultură, iar produsele obținute sunt destinate consumului propriu, acestea constituind principalul mijloc de subzidență. Doar 17% din țărani își valorifică produsele pe piața agricolă (Petrea, 2004).
În Șuncuiuș, după anul 2000, în urma restructurării drastice a numărului populației active, populația efectivă în agricultură a scăzut drastic, Șuncuiușul având cele mai mici ponderi ale populației ocupate în agricultură, 9,3%. Acest fapt se datorează si activității miniere din zonă care a fost principal ocupație a locuitorilor de aici.
Baza producției agricole este formată din moșia așezărilor și din terenurile situate în interiorul vetrei. Economia acestor zone se bazează pe suprafețele întinse de pășuni și fânețe, astfel că 89,3 % din terenurile agricole sunt ocupate de acestea. Terenurile arabile deține doar 10,7%, astfel printre culturile agricole tradiționale se află cartoful, secara, ovăzul, grâul de primăvară (Petrea, 2004). În această regiune, suprafața cu vii și livezi lipsesc, pomii fructiferi fiind cultivați sporadic (Novac, 2006).
În cadrul munților Pădurea Craiului, cultura plantelor implică cea mai mare parte a populației, următoarea fiind creșterea animalelor determinată în mod direct de practicarea culturilor agricole. Între cele două ramuri există o strânsă legătură, cultura plantelor oferind nutrienți pentru hrana animalelor iar animalele la creșterea productivității agricole. Astfel, suprafața cultivată cu porumb în anul 1990, în Șuncuiuș, era de 250 ha iar cea a grâului era sub 350 ha. Această diminuare a suprafeței grâului a fost provocată în mare parte de politica protecționistă dusă de stat în domeniul agricol și prețurile mici de pe piață. Cultura cartofului, a devenit una din componentele de bază ale alimentației locuitorilor, cartoful fiind o plantă de cultură mai puțin pretențioasă la condițiile pedoclimatice, care epreferă un climat răcoros și umed. Suprafețele cultivate cu cartof în Șuncuiuș sunt de aproximativ 200 ha.
Creșterea animalelor este un sector al activității agricole, având un rol important în creșterea veniturilor populației. Datorită terenului favorabil, cu multe pășuni și fânețe naturale, în Șuncuiuș, numărul efectiv de animale este mare, în special ovine, bovine dar și porcine și păsări. Fânețele și pășunile sunt ideale pentru creșterea animalelor, aceasta fiind de fapt sursa existenței locuitorilor din aceste zone.
Figura 4. Ovine la păscut
Producția de carne (porc, vită, oaie, pasăre) este realizată de producători particulari, situându-se la aproximativ 313 t, fiind totodată comercializată de către producătorii individuali pe piețele locale. Pe lângă aceasta, producția de lapte (vacă, oaie, bivoliță) a cunoscut o creștere în ultima vreme, înregistrându-se un număr al producției de 21.249 hl, date din 2003. O altă producție semnificativă în Șuncuiuș a fost cea de lână, astfel în perioada 1990-2000, s-a înregistrat 2 720 kg de lână (Novac, 2006).
Deoarece veniturile obținute din producția agricolă sunt mai scăzute, acest lucru a favorizat prelucrarea lemnului, ceea ce a dus la defrișări îngrijorătoare, urmate de degradarea solurilor (Petrea, 2004).
Tabel.1. Structura fondului funciar 2012 *ha
(Sursă: D.A.D.R. Bihor)
Figura.5 Total fond funciar 2012
Tabel.2. Structura suprafeței agricole 2012 *ha
(Sursă: D.A.D.R. Bihor)
Figura.6 Structura suprafeței agricole 2012
Tabel.3. Structura suprafeței neagricole 2012 *ha
(Sursă: D.A.D.R. Bihor)
II.3.4. Populație. Învățământ.Sănătate.
Resursele umane sunt alcătuite din țărani legați de aceste locuri, de tradiție, interese economice, atașament față de animale, atașament față de regiune prin titlurile de proprietate și relațiile de rudenie, prin întregul ansamblu etnografic.
Populația la nivel de comună a scăzut constant în ultimii ani, de la 4052 locuitori, în anul 1990, a ajuns la 3200 locuitori în anul 2011, conform recesământului din 2011 iar în localitatea Șuncuiuș există aproximativ 1532 locuitori. Din punct de vedere al religiei, populația din comună este majoritară ortodoxă, 2498 locuitori, romano-catolică 12 locuitori, greco-catolică 10 locuitori, reformată 48 locuitori, baptistă 104 locuitori iar penticostali 483 locuitori. Structurarea populației la nivel de etnie, predominantă este etnia română, 2882 români, 56 de maghiari și 239 rromi, conform recesământului din 2011.
Figura. 7 Componența etnică a comunei Șuncuiuș
Figura. 8 Componența confesională a comunei Șuncuiuș
În arealul analizat, procesul economic de restructurare economică din anii de după 1990 a avut influențe majore asupra evoluției populației, a structurii populației pe grupe de vârstă dar și a structurii populației pe sexe. Închiderea minelor și restructurarea economică din Șuncuiuș a dus la scăderea nivelului de trai și la apariția șomajului în cele din urmă. Totodată libera circulație a persoanelor a fost un al motiv asupra evoluției populației în arealul minier, Șuncuiuș (Morar, 2013).
În anul 1990, sporul natural a fost pozitiv (4 ‰) ajungând în anul 1995 negativ ( -0,4‰) iar din 2001 acesta înregistrează o creștere, fiind de 0,2 ‰. Indicele de îmbătrânire a populației este relevant pentru a afla comportamentul demografic din localitate deoarece situația în Șuncuiuș este identică cu cea a multor comune din Munții Apuseni. Populația de peste 60 de ani are un procent de 22% iar cea sub 18 ani, 13,4% ceea ce înseamnă că avem de a face cu o îmbătrânire a populației. În funcție de vârstă, populația se caracterizează printr-un grad mare de îmbătrânire, deoarece populația tânără migrează spre orașele mari, pentru studii, locuri de muncă mai bune și un viitor bun.
În Șuncuiuș există o tendință de scădere a numărului de locuitori, datorită migrației, fenomen care s-a format în urma restructurării întreprinderilor cu specific minier, oamenii fiind obligați să își caute de lucru în altă parte dar și datorită natalității scăzute la nivel de comună (Petrea, 2004).
În Șuncuiuș, serviciile publice sunt disponibile pentru toți cetățenii, astfel, telecomunicațiile sunt asigurate de operatorii prin cablu, Romtelecom, iar rețelele mobile acoperă aproape toată comuna. Totodată există post de poliție oferit de doi agenți și un corp de pompieri, care își desfășoară activitatea lângă Primărie. Sistemul de alimentare a fost realizat în anii 60, împreună cu sistemul de canalizare, în sistem cetntralizat iar gradul de eletrificare al comunei este aproape maxim, existând un număr foarte redus de locuințe care nu sunt legate la rețeaua electrică, aceasta fiind furnizată de către FDEE- Electrica Aleșd.
ÎNVĂȚĂMÂNT
Învățământul este reprezentat prin Liceul Tehnologic Șuncuiuș sau Grup Școlar Industrial. La mijlocul secolului XIX-lea, școala funcționa pe lângă Biserică. În anul 1874, locuitorii constituie primul lăcaș de învățământ cu ziduri din piatră, unde funcționează până în anul 1955 clasele I-IV, după care se extinde cu clasele V-VII. Odată cu creșterea numărului copiilor, în 1965 s-a construit încă o clădire, unde s-a desfășurat învățământul cu clasele I-VIII. În anul 1973 se construiește localul nou al școlii, cu un etaj, amenajat cu apă, canalizare, energie electrică și încălzire centrală. Până în anul 1984 funcționează învățământul cu clasele I-VIII, respectiv I-X, iar din anul 1985, în incinta școlii noi funcționa și clasele de seral de la Grupul Școlar „Alexandru Roman” Aleșd. După câțiva ani, în 1991, unitatea se transformă în Liceul Teoretic Șuncuiuș, iar în prezent, dispune de o bază materială întreținută, bază sportivă, sală de sport, bibliotecă cât și un corp didactic bine pregătit. Grupul Școlar Industrial Șuncuiuș are un număr de 34 de cadre didactice la cele patru cicluri de învățământ. Cea mai importantă unitate de învățământ este acest liceu, care are două profile, matematică-informatică cu clase la zi și învățământ liceal cu frecvență redusă, profil electrotehnic. În Șuncuiuș există două grădinițe cu program normal.
Figura 9. Liceul Tehnologic Șuncuiuș, sursă: www.liceulsuncuius.ro
SĂNĂTATE
Sistemul sanitar din Șuncuiuș este reprezentat de două cabinete medicale individuale cu doi medici și trei asistente iar la punctele din satele Bălnaca și Zece Hotare se află câte o asistentă care asigură ajutor, iar asistența medicală de specialitate este făcută prin rotație de către medicii de familie din Dispensarul din Șuncuiuș. Asistența sanitar veterinară este reprezentată de către un dispensar veterinar concesionat de un medic veterinar.
CAPITOLUL III. ANALIZA OFERTEI TURISTICE DIN ȘUNCUIUȘ
III.1.1 RESURSE NATURALE
III. 1.1.1 Relief
„Relieful se instituie în cea mai bogată și variată resursă atractivă a globului terestru, alcătuind coloana vertebrală a oricărui peisaj, creionându-i personalitatea, fiind un factor omniprezent prin cadrul oferit tuturor activităților recreative.„ (Cocean, 2007, 43, citat de Morar,2013).
Comuna Șuncuiuș este suprapusă versantului nordic al Munților Pădurea Craiului, aflându-se într-un mic bazin depresionar iar datorită structurii geologice și geomorfologice, peisajul este unul pitoresc și variat. Potențialul turistic din această zonă se datorează reliefului sculptat pe roci carbonatice (Petrea, 2004, citat de Morar, 2013), care generează elemente naturale variate și spectaculoase.
Figura 10. Localitatea Șuncuiuș Figura 11. Munții Pădurea Craiului
Localitatea Șuncuiuș deține bogate resurse naturale îndeosebi relieful carstic care este foarte dezoltat în Munții Pădurea Craiului. Acesta adăpostește o mare varietate de forme specifice, oferind turiștilor o experiență de neuitat. Forma cea mai spectaculoasă în rândul turiștilor este peștera. În 1957 odată cu descoperirea peșterii Vântului a crescut interesul pentru relieful carstic, cea mai mare peșteră din România.
Munții Pădurea Craiului se întind de la valea Iadului spre vest, formând cumpăna despărțitoare între Crișul Repede și bazinul Crișului Repede. Sunt constituiți din calcare, marne nisipoase și brecii cretatice în partea de vest iar în partea de est se continuă către Masivul Vlădeasa cu șisturi cristaline și sedimentar triasic și jurasic. Altitudinile lor sunt joase, între 400-600 m, cea mai mare altitudine fiind în vârful Hondrâncușa, de 1 026 m. În Munții Pădurea Craiului, fundamentul cristalin este acoperit aproape total cu formațiuni mezozoice, unde calcarele ocupă zone extinse. Munții Pădurea Craiului sunt împărțiți în două subunități, o culme muntoasă, alungită N-S, în stânga văii Iadului cu altitudini de 900-1000 m, denumită Culmea Beiușele. A doua unitate este formată din Munții Pădurea Craiului propriu-ziși, cu altitudini de 500-800 m, formată din munți joși și de platouri carstice, denumită Podișul Zece Hotare (Berindei și colab., 1977). Unitatea se prezintă sub forma unui platou relativ suspendat, format din calcare mezozoice (83 % din total), șisturi cristaline, magmatitele subhercinice și laramice, unele conglomerate și gresii permiene etc (Pop, 2006).
Zona Șuncuiuș dispune de un bogat potențial al cadrului natural datorită reliefului sculptat pe roci carbonatice din Munții Pădurea Craiului, unde au cea mai mare răspândire. Munții au altitudini reduse, între 600-800 m, fiind compartimentați de văi în platouri netede, cu doline, uvale, depresiuni, lapiezuri iar rezultatul acțiunii apei subterane este formarea numeroaselor peșteri de interes turistic (Petrea, 2004). Cea mai mare altitudine din Șuncuiuș fiind Dealul Măgurii cu cel mai înalt vârf, 750 m.
Carstul din Munții Pădurea Craiului se impune de la prima vedere prin varietate, complexitate, spectaculozitate fiind un obiectiv de maximă atractivitate. Aici se regăsesc aproape întreaga gamă de forme exo și endocarstice care iau naștere prin eroziune, coroziune, precipitare. Există două forme ale relieful carstic, exocarstul sau relieful carstic desfășurat la suprafața calcarului și endocarstul sau relieful carstic subteran. De-a lungul anilor, apa a dăltuit în aceste roci numeroase forme carstice, care atrag atenția prin frumusețea lor, dar ceea ce este caracteristic acestei zone este multitudinea dolinelor instalate pe platourile carstice. Acest lucru rezultă din cercetările geologice în scop economic (prospecțiuni pentru zăcăminte de bauxită, argilă refractară) cât și cercetări cartologice realizate de pasionații acestui tip de relief.
Relieful Munților Pădurea Craiului se deosebește prin creste puțin proeminente, care se destramă în largi platouri carstice, fiind un relief haotic, cu creste slab evidențiate, orientate în mai toate direcțiile (Bordea Sever, 1978). Munții Pădurea Craiului reprezintă una din terminațiile vestice mai joase ale munților Apuseni, fiind fragmentat puternic de văi tributare Crișului Repede și Crișului Negru (Berindei și colab., 1979).
Limita nordică a carstului din Pădurea Craiului este axată de-a lungul Crișului Repede iar câmpurile cu lapiezuri se întâlnesc pe culmile și interfluviile din Munții Pădurea Craiului. (Cocean, 2000). În această zonă, caracteristica litologică și modul de manifestare al climei au dus la apariția unor zăcăminte de bauxită, ele fiind prezent în zona de platou a Munților Pădurea Craiului. În partea estică a Pădurii Craiului, se află zăcămintele de argilă refractară, Șuncuiuș și Bălnaca, utilizată pentru producția cărămizilor refractare. Aici este prezent cel mai adânc aven (Stanu Foncii de 339 m), cea mai lungă peșteră, Peștera Vântului, în prezent având lungimea galeriilor cartate de peste 45 km (Pop, 2006).
În munții Pădurea Craiului se practică speoturism, drumeție montană, agroturism, cunoaștere, în aceasă zonă se remarcându-se defileul cu numeroase abrupturi, numeroase peșteri, Peștera Vântului de la Șuncuiuș, Peștera Unguru Mare. Este o zonă turistică, având și avantajul apropierii de Oradea și de Borș. Accesibilitatea în zonă este oferită de magistralele ferată și rutieră din culoarul Crișului Repede. Specific acestei regiuni și implicit Șuncuiușului, sunt peșterile, peșteri care prin spectaculozitatea și varietatea lor atrag turiști.
Peștera a avut un rol important în istoria civilizației umane, a devenirii omului ca întruchipare supremă a evoluției naturale, așa cum precizează și M. Bleahu (1978) ”de la maimuță la om drumul duce prin peșteri„ (Cocean, 1995). Nicio altă formă de relief, câmpie roditoare, dealuri sau munți, alibi străbătute de râuri, nu și-a pus o amprentă atât de evidentă asupra omului. Toate aceste lucruri la un loc, au participat la asigurarea uneia dintre cele două condiții obligatorii ale existenței și anume, hrana. Pe lângă hrană, peștera a asigurat omului primitv a doua condiție a existenței, adăpostul. Peștera devine astfel cuibul ocrotitor în situații extreme, loc de refugiu ideal, astfel că omul primitiv a conservat bunul său cel mai de preț, focul.
Dacă nu ar exista dovezile materiale descoperite în numeroase peșteri ale lumii, și în țara noastră, legătura strânsă dintre om și lumea subterană ar avea un coeficient restrâns de credibilitate, astfel că osemintele, uneltele, vasele sau podoabele dar și reprezentările artistice devin un indiciu sigur al viețuirii omului în peșteră. Acestea se pot clasifica în doua grupe: unelte, vase, arme confecționate dar și picturile, respectiv gravurile parietale. Cele mai valoroase și mai pline de semnificații rămân picturile și gravurile parietale.
Totalitatea însușirilor atractive ale unei peșteri, chiar daca acestea sunt sau nu puse în valoare, creează potențialul speoturistic. Se precizează acest lucru deoarece chiar dacă există peșteri greu accesibile, cu numeroase obstacole interne, situate la mari distanțe față de căile de comunicație, mai puțin interesante din punct de vedere turistic, ele pot adăposti adesea valori recreative remarcabile (Cocean, 1995).
Munții Pădurea Craiului reprezintă una dintre unitățile montane cu cel mai ridicat potențial din țara noastră, datorită reliefului carstic dominat de numeroase peșteri și avene, de văi cu chei sălbatice, ponoare, izbucuri, doline etc., oferindu-i omului peisaje inedite, restrânse, poteci sau poieni pline de flori. Peșterile situate pe raza comunei Șuncuiuș, Bătrânului, Mișidului, Vântului, Ungurului, au oferit loc de refugiu comunităților preistorice sau din epoca prefeudală. Peșterile reprezintă resursa turistică de bază a carstului datorită numărului lor mare, dar și a spectaculozității lor. În Munții Pădurea Craiului se cunoșteau un număr de cinci peșteri (Igrița, Cubleș, Meziad, Stracoș și Tășad, până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Chiar dacă există nenumărate peșteri, în Șuncuiuș, Peștera Unguru Mare reprezintă obiectiv intrat în circuitul turistic, fiind și amenajată pentru vizitare. Aproape este și Peștera Vadu Crișului, care este și ea amenajată pentru vizatare.
Recent, Peștera Unguru Mare a fost amenajată cu mijloace moderne și cu conservarea spațiului subteran, electrificată și vizitabilă pe cc. 200 m. Și Peștera Vântului dispune amenajări specifice turismului sportiv dar aici accesul se face numai cu aprobare (Novac, 2006).
Figura 12. Trasee turistice peșteri, Șuncuiuș, sursă: www.welcomeromania.ro
Peștera Moanei
Este situată în versantul drept al Văii Luncilor din bazinul mijlociu al Văii Mișidului. Peștera este situată la 500 m altitudine, are două intrări, podeaua este tapisată cu o crustă albă, pereții sunt acoperiți de formațiuni de prelingere, peștera fiind obstruată de aceste prelingeri, ea nu poate fi vizitată decât cu echipament special (Berindei și colab., 1979). A început să fie cercetată din primele decenii ale secolului nostru. Dezvoltarea ei este de peste 1200 m lungime pe care apare o mare varietate de speleoterme. Cascadele de calcar depuse pe planșeu de către apa a cărei albie s-a ridicat odată cu depunerea carbonatului sunt caracteristice acestei peșteri, dar și acele ”macaroane”, care sunt niște stalactite tubulare lungi aproape de 2 m. Pe una din terasele de la intrarea în peșteră s-a descoperit patru vase de ceramică, din care două sunt înalte de 60 cm și două mai mici, care aparțin culturii de Cotofeni. Cu o lungime de 1170 m, Peștera Moanei este inclusă în rândul cavităților mijlocii ale Munților Pădurea Craiului. Potențialul turistic al peșterii nu este direct proporțional cu dezvoltarea lor. Peștera Moanei se caracterizează printr-un peisaj subteran care datorează proceselor de depunere chimică endocarstică (Cocean, 1995).
Figura 13. Peștera Moanei, sursă: www.speologie.org
Peștera Ungurului
Peștera Unguru Mare este situată pe malul stâng al Crișului Repede, la circa 250 m de confluența cu Valea Mișidului, fiind menționată pentru prima dată în 1928 de către speologul E.Bokor, apoi cercetată și descrisă de alți speologi, precum R.Jeannel și E.Racoviță.
Intrarea este impunătoare, cu o vegetație arborescentă care se deschide sub forma unei arcade mari, 32×22 m, stuându-se la baza abruptului calcaros ce însoțește Crișul Repede de-a lungul marelui meandru încătușat dintre Bălnaca și Șuncuiuș.
Peștera s-a format sub acțiunea apelor din pârâul Hodoabă, fiind cel de-al doilea nivel dintr-un sistem carstic, unde Peștera de la Hodoabă reprezintă primul nivel de carstificare.
În urma cercetărilor, speologii au afirmat că peștera a fost locuită din vremuri străvechi, epoca neolitică, descoperindu-se și ceramică pictată, lame de piatră cioplită, fragmente de lamă, dălți din piatră precum și piese din os. Cea mai importantă dar și ultima descoperire o reprezintă necropola din galeria finală, aflată în curs de cercetare. Descoperirile cele mai importante aparțin epocii bronzului, din ultima galerie, Galeria Sacra, unde a fost descoperită o necropolă. Au fost scoase la lumină resturi de schelete umane, bucăți de vase ceramic, acestea putând fi reconstituite în întregime, piese și unelte din bronz.
Ultima și cea mai importantă descoperire din peșteră este constituită de necropola din galeria finală necropolă care este în curs de cercetare și care a furnizat un bogat material arheologic din care merită a fi amintite diferite forme de vase întregibile, piese din bronz și o mărgea din chihlimbar de proveniență baltică. Ultima piesă este o descoperirerară în contextul dat. În această galerie cercetările arheologice sunt încă în curs de desfășurare iar galeria este închisă pentru publicul larg.
Este amenajată pentru turism, electrificată și cu poteci amenajate, adăpostind un muzeu neconvențional care arată habitatul, obiceiurile și modul de trai al oamenilor de peșteră din epoca bronzului. Este unică în România datorită muzeului amenajat în interior, iar un element în plus îl are și râul subteran care datorită mineralului pe care îl conține (crisit) dă impresia unui curs de lapte (Novac, 2006).
Figura 14. Peștera Unguru Mare, sursă : www.comunasuncuius.ro
Datorită numeroaselor vestigii descoperite aici, adăpostește un mic muzeu, prin intermediul căruia vizitatorul este inițiat în modul de viață al locuitorilor peșterii din epoca bronzului. Peștera poate fi vizitată pe tot parcursul anului, în prezența unui ghid. Lungimea totală a traseului vizitabil este de 200 de metri, sector pe care peștera este electrificată.
Peștera Vântului
Peștera Vântului este situată în versantul stâng al Crișului Repede, fiind numită în trecut de localnici „Gaura cu vânt” și exploatată pentru prima dată în 1957. Peștera s-a format sub acțiunea apelor ce s-au infiltrat în subteran, din Valea Mișidului și din cursul mijlociu al Văii Șesii (Cocean, 1995, citat de Morar, 2013).
Deși „Gaura cu vânt” din Poiana Frânturii era cunoscută de localnici de foarte multă vreme, din abia 1957 B.Bagmeri lărgește și străbate o scurtă galerie puternic ventilată de un curent de aer, după care pătrunde într-un gol subteran de mari dimensiuni, pe care îl explorează pe mai multe sute de metri. Ulterior, aceasta a făcut obiectivul a numeroase explorări întreprinse de Institutul de Speologie ”Emil Racoviță” din Cluj Napoca și mai ales de membrii CSA Cluj Napoca, care au reușit să o exploreze și să o carteze până la sfârșitul anului 1986, pe o lungime ce însumează 32,7 km, situându-se pe primul loc între peșterile României.
Figura 15. Peștera Vântului, sursă: www.pesteravantului.ro
Până în luna mai a anului 1961, accesul în subteran se făcea prin acea ”Gaură cu vânt„ reprezentată printr-o galerie îngustă, greu de străbătut, când cu sprijinul Întreprinderii Miniere Șuncuiuș s-a construit o galerie artificială prevăzută cu o poartă metalică.
Peștera Vântului este alcătuită dintr-o galerie activă, fragmentată de sifoane închise, peste care se desfășoară trei nivele de galerii, unite prin puțuri și coridoare de legătură. În ansamblu, acestea formează un sistem carstic etajat, format sub acțiunea aceluiași curs de apă care a generat unul dintre cele mai complexe laboratoare naturale de morfohidrografie subterană, de cristalografie a trecutului și prezentului (Novac, 2006).
Peștera Vântului este cea mai lungă peșteră din țara noastră, cu peste 45 km de galerii cartate. Un element favorabil este fără îndoiala dimensiunile cavității sale care reprezintă numeroase și variate resurse recreative (Cocean, 1995). Peștera Vântului este un monument al naturii, putând fi vizitată numai cu autorizație specială și cu ghid. Dispune de 20 875 m lungime, ocupând primul loc printre peșterile din țara noastră. În cadrul peșterii întâlnim patrimoniul științific și turistic „Emil Racoviță” care este extrem de valoros, unice în edocarstul românesc, reprezentat de 33-35 polițe și intrânduri, formațiuni de stalagmite, cristale de gips etc. Peștera Vântului este formată din două sectoare, unul inferior, parcurs de un râu subteran și unul superior, fosil, care se desfășoară pe mai multe nivele, legate prin puțuri. Întrarea principală a peșterii Vântului este închisă cu o poartă de fier, situată la 300 m (Berindei și colab., 1979).
Peștera Vântului este declarat un monument natural speleologic fiind o arie protejată cu statut de rezervație științifică sau de monument al naturii (Legea nr.5 din 2000), ceea ce înseamnă că orice amenajare sau exploatare nu se poate face fără aprobarea Comisiei Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, dar și a Ministerului Mediului (Morar, 2013).
Peștera Bătrânului
Este situată în versantul nord-estic al Dealului Crucii, la extremitatea dinspre aval a unei văi oarbe (Valea Peștireului) și se dezvoltă în spațiul carstic Imașul Bătrânului. Peștera e alcătuită din două galerii: una temporar activă prin care se drenează apele din valea amintită și alta uscată (fosilă), bogată în formațiuni stalagmitice. Din punct de vedere genetic, Peștera Bătrânului denotă o dezvoltare primară pe anumite sectoare în regim freatic, după care a trecut repede la un regim vados și în final la o curgere temporară. În timp ce Galeria Uscată s-a născut sub acțiunea apelor de infiltrație la nivelul platoului dolinar în care se înscrie (Imașul Bătrânului), Galeria cu Apă temporar activă a fost modelată de apele din Valea Peștireului, care după ce o străbat reapar la suprafață prin Peștera de la Vadu Crișului (Rusu, 1988).
Întrarea în Peștera Bătrânului la altitudinea de 540 m, este situată dedesuptul unei bolți uriașe de calcar, vizibilă din depărtare, reprezintă pierderea în pat a Văii Peștireului. Galeriile speleice ale Peșterii Bătrânului se înscriu în rețeaua de tip labirint, care se interesează din loc în loc formând numeroase bucle închise.
Figura 16. Peștera Bătrânului
G. Czaran, exploratorul tenebrelor din Munții Apuseni, o cercetează și o descrie pentru prima dată în anul 1905. Lungimea galeriilor atinge 1110 m, iar denivelarea lor de 68 m (Cocean, 1995). Partea cea mai deosebită o reprezintă Sala Mare unde dimensiunilor gigantice li se adaugă numeroase concrețiuni, stalactite, stalagmite, domuri, gururi, coloane iar acestea sunt completate pentru a întregi peisajul cu cursul subteran reprezentat de forme de eroziune, cascadele din zona intrării și alte galerii concreționate. Peștera are o lungime totală de 1633 m.
III. 1.1.2 Clima
Pentru a evidenția caracteristicile climei din localitatea Șuncuiuș, se analizează datele de observație de la stația meteorologică Borod, care se află la aproximativ 15 km de Șuncuiuș. Stația meteorologică de la Borod este amplasată pe o terasă a Crișului Repede în Depresiunea Vad-Borod, la altitudinea de 333 m și a fost înființată la data de 01.12.1967 (Moza, 2008).
În cadrul potențialului turistic, relieful asigură suportul material al tuturor activităților recreative, iar climatul impune starea lor de desfășurare. Climatul generează ”atmosfera” favorabilă sau nefavorabilă actului recreativ, grăbind sau oprind derularea acestuia. Turiștii dau importanță climei prin sintagma ”timp frumos” a cărui frecvență și durată este estențială pentru recreere. Climatul acționează direct asupra organismului uman și asupra activităților turistice fiind capabil de a favoriza sau diminua activitățile turistice de recreere, de îngrijire a sănătății sau de organizarea de drumeții.
Principalele elemente climatice, cum ar fi durata de strălucire a Soarelui, temperatura aerului, umezeaza aerului, precipitațiile, vântul, sunt implicate în definirea ”timpului furmos”, creând un confort climatic relaxant. Dacă indicii acestor elemente depășesc anumite limite se va observa o stare de inconfort asupra organismului, adică un stres bioclimatic, o suprasolicitare a organismului uman față de condițiile climatice.
Clima din Șuncuiuș este caracteristică zonelor deluroase, astfel că nu se poate vorbi despre etaje climatice, altitudinea mică a masivului Pădurea Craiului nepermițând instalarea unui climat aspru, de tip subalpin (Bordea, 1978).
Temperatura aerului este elementul meteorologic principal care stă la baza stabilirii specificului climatic al unei zone mai mult sau mai puțin extinse, fiind una dintre caracteristicile cele mai importante, a cărei schimbare se resimte și în distribuirea celorlalți parametri meteorologici. Temperatura aerului prezintă modificări și schimbări atât în timp cât și în spațiu, ca rezultat al legăturii dintre radiația solară, circulația atmosferică și particularitățile suprafeței active. Din datele de observație din perioada 1981 -1995, se poate observa că la stația de la Borod, temperatura medie multianuală este de aproximativ 9,10 C. Mersul anual al temperaturii medii este uniform, crescând și descrescând treptat în funcție de anotimp. Temperaturile medii lunare multianuale au un mers normal în timpul anului, existând astfel un minim în luna ianuarie de aproximativ – 1,40 C și un maxim în luna iulie de aproximativ 19,30 C.
Tabel 3. Temperatura medie multianuală din perioada 1981-1995
(Sursă: Moza, 2008)
Figura 17. Evoluția temperaturii medii multianuale la stația din Borod, sursă: Moza, 2008
Tabel 4. Temperatura medie anotimpuală
(Sursă: Măhăra și colab.,1999)
Umezeala aerului este unul dintre elementele meteo-climatic care conferă gradul de saturare al aerului cu vapori de apă, exprimându-se procentual. Este unul dintre cele mai variabile elemente meteorologice. Acești vapori de apă, au o importanță deosebită în natură, deoarece participă activ la procesele biologice și fizice ale mediului înconjurător, generând astfel norii și precipitațiile. Mărește capacitatea calorică a aerului și împiedică răcirea radiativă nocturnă a suprafeței terestre. Acești vapori de apă sunt cei care alături de precipitații oferă climatului unei zone nuanța de ”umed„ sau ”uscat„ creând o stare de umezeală indispensabila vieții. Suprafețele lacustre și vegetația forestieră sunt surse permanente de evaporație și evapotranspirație care cresc gradul de umezeală a aerului. Acest fenoment este bine evidențiat de umezeala relativă (Măhăra și colab., 1999).
În funcție de anotimpuri, umezeala relativă medie multianuală este diferențiată, astfel, iarna, umezeala relativă este de aproximativ 84%, primăvara umezeala scade la 74%, vara, crește ușor datoriă vegetației forestiere la 76% iar toamna, temperatura scade, iar mersul umezelii se normalizează, valorile acesteia ajungând la aproximativ 81%. Sfârșitul lunii mai și prima jumătate a lui iunie sunt perioade cu umiditate ridicată, care alternează cu perioadele în care precipitațiile sunt foarte sărace.
Tabel 5. Umezeala relativă medie multianuală
(Sursă: Măhăra și colab., 1999)
Nebulozitatea se referă la gradul de acoperire al cerului cu nori, care depinde de particularitățile circulației generale a atmosferei, dar și de cele ale suprafeței active, în special ale reliefului. În cadrul stației meteorologice de la Borod, maximul de nebulozitate se produce în luna decembrie, când se înregistrează valori de aproximativ 7,1 zecimi. Aceste valori sunt prezente datorită aerului rece continental care duc la apariția inversiunilor termice, însoțite de ceață și nori Stratus și a activității ciclonice în zona Oceanului Atlantic și a Mării Mediterane.
Valori mici ale nebulozității se prezintă în perioada verii, în iulie, ajungând la 4,2 zecimi, datorită insolației mare care ajută la evaporarea produselor de condensare, astfel că atmosfera este senină și clară. Acest lucru se întâmplă și în lunile de toamnă când valorile medii ajung la aproximativ 4,5 datorită unui regim anticiclonic.
Durata de strălucire a Soarelui este influențată direct de către nebulozitate, ceea ce înseamnă ca este foarte important pentru desfășurarea excursiilor montane. Există momente când nebulozitatea este formată din nori subțiri, din familia Cirrus, având un rol pozitiv deoarece diminuează intensitatea radiației calorice în timpul amiezii. Durata de strălucire a Soarelui sau numărul de ore cu Soare înregistrate într-o anumită perioada de timp are un rol foarte important în desfășurarea activităților umane și turistice. stația de la Borod, durata medie anuală efectivă de strălucire a Soarelui se înregistrează cu 1940 de ore pe an. Pe timpul rece al anului, numărul de ore scade, la 591, din care în luna decembrie sunt 60 de ore, iar pe timpul cald, numărul de ore este de 1349 de ore cu soare, din care în luna iulie sunt 283 de ore.
Tabelul 6. Durata de strălucire a Soarelui
(Sursă: Măhăra și colab., 1999)
Așzarea geografică în vestul țării, și totodată Munții Apuseni, constituie un factor de creștere a cantităților de precipitații, prin convencția orografică pe care o determină. Față de zonele din estul țării, conținutul în vapori de apă a maselor de aer este mai bogat.
Poziția geografică a regiunii și implicit a stației meteorologice Borod în vestul țării sub incidența condițiilor climatice oceanice determină ca în această regiune cantitățile de precipitații să fie bogate. Astfel, cantitatea medie anuală a precipitațiilor atinge aproximativ 857,4 mm. Cel mai ploios anotimp este cel de vară, cu un procent de aproximativ 37,1 % iar cel mai secetos este cel de iarnă (Măhăra și colab., 1999). Precipitațiile sunt ridicate datorită curenților de aer încărcați cu vapori de apă ce vin din Câmpia Tisei și întâlnesc bariera împădurită și înaltă a Pădurii Craiului unde se produce condensarea (Bordea, 1978).
Tabel 7. Media anuală a cantităților de precipitații la stația meteorologică din Borod
(Sursă: Măhăra și colab., 1999)
Figura 18. Evoluția anuală a precipitațiilor la stația din Borod, sursă: Măhăra și colab., 1999
Viteza medie lunară a vântului atinge valori de 1,2 m/s la stația de la Borod, iar calmul atmosferic este reprezentat prin variații, acesta înregistrând valori maxime de 68,4% la Borod (Morar, 2013).
Fenomenele atmosferice cele mai frecvente sunt bruma, grindina, ceața și orajele. Bruma se întâlnește primăvara, vara și toamna fiind un fenomen de risc pentru culturile agricole cand toamna se manifestă timpuriu sau primăvara târzie iar grindina, orajele și ploaia pot produce calamități naturale însemnate, distrugerea culturilor agricole, a pomilor fructiferi, vegetației naturale, etc (Novac, 2006).
III. 1.1.3. Rețeaua hidrografică
Rețeaua hidrografică a satului este formată din râul Crișul Repede, cu afluenții săi Valea Mișindului și Valea Izbindișului. Localitatea Șuncuiuș este situată pe cursul mijlociu al Crișului Repede fiind străbătută de acesta pe o lungime de 7 km.
Figura 19. Așezarea geografică a Crișului Repede
Munții Pădurea Craiului sunt străbătuți de o rețea hidrografică dezorganizată, specifică regiunilor carstice. Masivul este acoperit de două bazine hidrografice, în nord apele sunt tributare Crișului Repede iar în sud Crișului Negru. Crișul Repede are ca și afluenți: Gălășeni, Mișid, Brătcuța, Boiul și Iadul, fiecare având cursuri deosebite, cu chei importante și frumoase, ponoare ascunse, izbucuri clocotitoare, porțiuni dolinare, peșteri și cursuri subterane.
Între localitățile Șuncuiuș și Vadu Crișului, Crișul Repede și-a făcut cu greu drumul, trecând peste un masiv calcaros pe o adâncime de peste 100 m. Acest sector găzduiește o mulțime de peșteri, fiind cunoscut sub numele de Defileul Crișului Repede, monument al naturii (Bordea, 1978). Defileul Crișului Repede (Șuncuius-Vadu Crișului) și împrejurimile sunt una dintre cele mai accesibile zone turistice din Pădurea Craiului, aflându-se în imediata apropiere a drumului modernizat, E 15 și a căii ferate Oradea- Cluj Napoca. Este declarat monument al naturii darotiă frumuseții lui și a versanților dăltuiți în calcare care cuprind numeroase peșteri (Berindei și colab., 1979). În literatura cu caracter turistic, de popularizare există o accepțiune a noțiunii de defileu, cea care se referă numai la sectorul dintre Șuncuiuș și Vadu Crișului. Aceasta este zona de maximă atractivitate și spectaculozitate (Cocean, 1988).
Figura 20. Defileul Crișului Repede, sursă: www.salvamontbihor.ro
Defileul Crișului Repede creat în zona comunei Șuncuiuș este rezervație naturală din 1955 pe o distanță de 3 km. Acest defileu prezintă un mare interes pentru cercetători în ceea ce privește flora și fauna actuală și fosilă. Zona oferă condiții prielnice pentru pescuitul în ape repezi, în apă existând mai multe specii de pești. De asemenea se poate practica și vânătoarea.
Defileul Crișului Repede are o deosebită valoare biologică, geologică și peisajistică, fiind prezente peste 1500 specii de plante, din care 750 sunt plante vasculare. Speciile cele mai cunoscute sunt dedițeiul (Pulsatilla montana) și laleaua pestriță (Fritillaria orientalis), trei specii relictare din Terțiar, coada iepurelui (Sesleria rigida), ceapa sălbatică (allium flavum) și iarba surzilor (Saxifraga paniculata). Toate acestea sunt ocrotite, periclitate, vulnerabile sau rare (Novac, 2006).
Bazinul hidrografic al Crișului Repede este poziționat în partea de nord a Munților Apuseni. Are o lungime de 110 km și o lățime medie de 22,24 km fiind singurul râu de pe teritoriul țării noastre care izvorăște din estul Munților Apuseni, traversându-i apoi în întregime. Este afluent de ordinul II al râului Tisa. Crișul Repede drenează versanții nordici ai masivelor Gilău-Vlădeasa și Pădurea Craiului, bazinul său fiind asimetric astfel că majoritatea afluenților, cei mai importanți, se află pe partea stângă a cursului principal de apă. Crișul Repede izvorăște de la altitudinea 710 m la est de localitatea Izvorul Crișului, o zonă deluroasă de pe marginea nordică a Depresiunii Huedinului (Berinde și colab., 1977).
Valea Mișidului este afluent al Crișului Repede, adunându-și apele prin intermediul Văii Luncii, din zona horstului Cărmăzan, de sub Culmea Rujetului, la altitudinea de 845 m. Valea are o lungime de aproape 10 km și un bazin de recepție de 37 km2, fiind dezvoltată în bazinul superior (Valea Luncilor) pe roci impermeabile, iar în cel inferior, în aval de confluența cu Valea Șessi, afluentul său de stânga, pe depozite calcaroase. Se varsă în Crișul Repede după ce formează o spectaculoasă cheie, amonte de Șuncuiuș, în apropierea Peșterii Vântului.
Valea Izbândiș-Măguran este tot afluent al Crișului Repede, care își adună apele de sub dealurile Runc, Chicera și Cărmăzan, la altitudinea de 822 m. El prezintă 3 sectoare distincte, unul superior, de tip dolinar, altul median, cu scurgere temporar-activă și ultimul cel inferior, activ. Valea Izbândiș se varsă în Crișul Repede avale de localitatea Șuncuiuș (Novac, 2006).
III. 1.1.4. Flora și fauna.Solurile
Zona central-vestică și sud-estică a Munților Pădurea Craiului este acoperită de păduri, fapt pentru care și denumirea acestui masiv scoate în evidență că în trecut aria pădurilor era mult mai largă. Însă, substratul calcaros a pierdut repede apa de ploaie nefiind bun pentru regenerarea arboretului, astfel că o parte din pădurile exploatate în trecut au devenit pajiști. Etajarea vegetației este puțin evidențiată, astfel pădurile de foioase unde apar pâlcuri rare de molizi sunt întrerupte de poieni largi, mai ales pe platourile carstice (Bordea, 1978).
Comuna Șuncuiuș intră în etajul fagului (300-1000 m) și este dominat de prezența fagului (Fagus silvatica), însoțit de platan (Acer pseudoplatanus), mesteacăn (Betula verrucosa) și numeroși arbuști (disiminați în masa făgetului, dar predominant în zonele marginale și în poieni) cum sunt iova (Salix caprea), plopul tremurător (Populus tremula), teiul (Tilia cordata), scorușul (Sorbus aucuparia), frasinul (Fraxinus excelsior), alunul (Corylus avellana), cornul (Cornus mas), păducelul (Crataegus monogyna) ș.a. La partea superioară apar păduri de amestec cu brad și molid. Înspre partea inferioară a etajului, scăderea precipitațiilor a condiționat prezența alternanței de păduri de fag cu păduri de gorun sau a pădurilor amestecate de fag cu gorun.
Plantele cu flori care sporesc atractivitatea turistică a acestor păduri (în special primăvara), menționăm: piciorul cocoșului (Ranunculus repens), șopârlița (Veronica montana), floarea paștelui (Anemone nemorosa), colțișor (Dentaria glaucosa) la care se adaugă ferigi, mușchi, ciuperci și specii epifite precum curpenul (Clematis vitalba) și vțscul (Viscum alba, loratus).
Pădurile de fag sunt răspândite pe versanții sau pe culmile mai înalte care fac trecerea spre munți (Dl. Pădurii Craiului, Dl. Plopișului, Dl. Mărgăului), precum și pe culmile muntoase mai joase (situate sub 1 000 m, uneori mai sus). Din punct de vedere turistic, pădurile de fag sunt mai puțin frecvente datorită localizării periferice în raport cu principalele artere rutiere dar în ultima perioadă se constată creșterea interesului pentru amplasarea reședințelor secundare de vacanță lângă aceste păduri, cele mai solicitate fiind cele situate de-a lungul văilor Borod, Bratca dar și Șuncuiuș (Măhăra și colab., 1999).
În cadul acestor păduri se întâlnesc numeroase animale sălbatice, urșii și lupii întâlnindu-se tot mai puțin, în zonele neumblate de oameni. Ceea ce a crescut este fondul cinegetic reprezentat prin iepuri, vulpi, căpriori, cerbi și mistreți (Bordea, 1978).
Fauna piscicolă include atât specii din familia Cypriinide, în special cleanul (Leuciscus cephalus) și mreana (Barbus barbus), răspândite mai ales în Crișul Repede și în zonele de confluență ale acestuia cu Bratca, Borodul, Drăganul, Iadul și Hențul. Fondul de pescuit salmonicol corespunde sectorului de defileu al Crișului Repede, unde a fost semnalată și prezența lostriței (Măhăra și colab., 1999). În Șuncuiuș există condiții prielnice pentru practicarea pescuitului, în zonă trăind mai multe specii de pești. Speciile de pești care pot fi pescuite sunt: crap, clean, mreană, dar și: păstrăv indigen, lipan și lostriță.
Solurile sunt rezultatul unei evoluții sinergetice a rocilor în substrat, a depozitelor artificiale, a apei, a vegetației sub influența strânsă a climatului și a topoclimatelor. În cadrul munților Pădurea Craiului, condițiile pedogenetice au favorizat dezvoltarea următoarelor tipuri de soluri, precum clasa solurilor litomorfe, luvisolurilor, cambisolurilor, eutricambisolurilor și solurilor neevoluate, litosolurile (Novac,2006). Șuncuiușul deține resurse naturale precum argila refractară, bauxită, argila roșie, calcar negru și gri, aragonit.
III. RESURSE ANTROPICE
III.3. Baza tehnico-materială a localității Șuncuiuș
Una dintre principalele activități specifice turismului este cea de cazare. Conform Institutului Național de Statistică prin structura de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică se înțelege „orice construcție sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare și alte servicii specifice pentru turiști”.
Rețeaua unităților de cazare este cea mai importantă componentă a bazei tehnico-materiale. Această rețea este alcătuită din obiective de diverse tipuri, clasificate după conținut, funcția îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcționare și forma de proprietate. Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice este rețeaua unităților de cazare (găzduire), deoarece răspunde uneia din necesitățile fundamentale ale turistului – odihnă, înnoptarea. Fără existența unor astfel de echipamente nu se poate realiza un consum turistic.
Unitățile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică întâlnite în zona studiata sunt formate din: hoteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanță, campinguri, pensiuni turistice, pensiuni agroturistice.
În localitatea Șuncuiuș, baza tehnico-materială este destul de slab dezvoltată, existând puține unități de cazare, dar se așteaptă o creștere a acesteia, deoarece turismul este unul dintre principalele venituri ale populației din această zonă. Se pune accent pe valorificarea pensiunilor agroturistice care se integrează în acest cadru și care sunt o atracție tot mai mare pentru turiștii care vor să se familiarizeze cu obiceiurile, ocupațiile locuitorilor din zonă.
În prezent, în Șuncuiuș există pensiuni agro-turistice care au ca servicii pentru turiști, masă, organizarea de diferite evenimente, cazare, iar unele acordă inclusiv transport la gară pentru turiști.
III.3.1. Unități de cazare
Hotelul La Contele Dracula
Hotelul La Contele Dracula este situat în partea de est a județului Bihor, la circa 63 km de Oradea. Este poziționat la poalele munților Pădurea Craiului, în depresiunea Vad-Borod, pe Valea Crișului Repede, lângă intrarea în localitatea Șuncuiuș. Hotelul este clasificat la 3 stele. Deține o capacitate de cazare superioară celorlalte structuri de primire turistică din zonă, având 36 de spații de cazare (Tirpe, 2013). Hotelul La Contele Dracula pune la dispoziția oaspeților săi 36 de spații de cazare după cum urmează:
– 1 cameră Single
– 21 camere care se pot folosi în regim Single sau Double
– 5 camere Junior Suite
– 9 camere cu pat Matrimonial.
În camere oaspeții vor beneficia de mobilier confortabil, TV cu satelit, minibar, baie cu
cadă și cu duș, acces Internet și alte facilități.
Figura 21. Camera double Hotel Contele Dracula Figura 22. Hotel La Contele Dracula, sursă: www.priceline.com
Facilitățile oferite în hotel sunt:
– sală de conferințe cu o capacitate de 80 locuri;
– două restaurante, unul tradițional cu o capacitate de 45 locuri, și celălalt cu specific
vânătoresc cu o capacitate de 80 locuri;
– sala de jocuri cu: bowling, biliard, ping-pong, aparate de jocuri electronice;
– piscină exterioară, jacuzzi, sauna, solar și grădină amenajată.
Figura 23. Sală de jocuri Figura 24. Piscină exterioară și grădină amenajată
Hostel Perla Albastră
Pensiunea Perla Albastra se află în localitatea Șuncuiuș, la 60 km de Oradea, 5 km de la DN1 (E60) la poalele munților Apuseni în mijlocul unei bogate zone de speologie și agrement. Obiectivele turistice principale sunt Peșterile: Unguru Mare, Vadu Crișului, Moanei, Bătrânului, Izvor, Vântului precum și albia Crișului Repede, unde se pot desfășura activități de Rafting sau Caiak, la alegere.
Figura 25. Hostel Perla Albastră Figura 26. Living Hostel Perla Albastră, sursă: www.rotouring.com
Casa Bucătarului
Este situată în estul județului Bihor, la adăpostul munților Pădurea Craiului. Se află în depresiunea Vad-Borod, care este o atracție deosebită. Printre primele pensiuni din această zonă este Casa Bucătarului, amplasată pe Valea Crișului, traseul Șuncuiuș-Bratca, în satul Bălnaca. Deși este amplasată în satul Bălnaca, Casa Bucătarului este o pensiune ocupată de turiștii care se îndreaptă și spre Șuncuiuș. Este înconjurată de un cadru natural pitoresc, deosebit, oferind condiții de cazare, masă și recreere. Este clasificată cu 3 margare. Capacitatea de cazare este de 20 de camere, din care 12 camere duble cu pat matrimonial, 6 camere duble cu pat individual și un apartament cu 2 dormitoare plus o canapea. Asta înseamnă 42 de locuri. Camerele sunt dotate cu televizor, internet wireless, parcarea este supravegheată video si iluminată pe timpul nopții (Tirpe, 2013).
Turiștii pot opta pentru circuite turistice, vânat, pescuit sau alpinism sportiv și scăldat în Crișul Repede, sau sporturi extreme. În cazul drumețiilor sau a distracției, pensiunea are la dispoziție 3 ATV-uri, spațiu de joacă pentru copii. În cazul în care turiștii ajung cu trenul la Șuncuiuș, la cerere, se poate efectua transportul de la gară la pensiune.
În cadrul pensiunii, pentru divertisment există masă de tenis, biliard, saună și jacuzzi și sală de fitness, dar și o sală de conferințe, cu o capacitate de 50 de locuri, pentru diferite întruniri.
Figura 27. Casa Bucătarului, sursă: www.verticaladventure.ro Figura 28. Cameră double Casa Bucătarului
Cabana Ciunta
Este situată pe malul râului Crișul Repede, în imediata vecinătate a Defileului denumit Ciunta. Până la locație se poate ajunge cu autoturismul pe drum asfaltat. Sunt asigurate cinci locuri de parcare în spatele cabanei. Cabana are trei dormitoare la mansardă cu 10 locuri de dormit în total și o baie cu vas wc și lavoar.
La parter sunt: camera de zi cu tv, loc de luat masa, canapea cu două fotolii, vitrine și oglindă rustică. Bucătăria este echipată complet, baia deține duș, WC și lavoar dar și hol de intrare. La exterior cabana dispune de o terasă mare acoperită. Pe terasă se află o masă din lemn masiv la care pot lua masa toți cei zece oaspeți. De asemnea, în curte se află un barbeque pentru făcut grătare și mici, cât și un loc pentru foc de tabără.
Figura 16. Cabana Ciunta, sursă: cabanaciunta.blogspot.com Figura. Living Cabana Ciunta
Pensiunea Țarina
Este o pensiune agroturistică, situată în Șuncuiuș, înconjurată de peisaje montane pitorești, trasee de drumeții și râul Crișul Repede, unde se poate face rafting. Există acces gratuit la internet Wi-Fi. Camerele au TV și baie comună. Pensiunea Țarina oferă și o casă cu o bucătărie și o baie privată cu duș și articole de toaletă gratuite. Oaspeții au acces la bucătăria comună utilată complet, cu zonă de luat masa. Există magazine și restaurante la 200 de metri. Pensiunea Țarina are o masă de biliard gratuită și oferă servicii gratuite de transfer de la și la gara aflată la 500 de metri. Peșterile Unguru Mare și Vadu Crișului sunt la 3 km de proprietate.
Figura 17. Pensiunea Țarina Șuncuiuș Figura. Cameră double Pensiunea Țarina
Căbănuțe Danierla&Teo
Complexul se află în comuna Șuncuiuș care este situată în nord vestul României, în partea de est a județului Bihor, la poalele Munților Pădurea Craiului, pe cursul mijlociu al râului Crișului Repede.
Complexul va pune la dispoziție 8 căbănuțe. Fiecare căbănuță este dotată cu: două paturi, noptieră, baie proprie, TV, internet, cabină de duș.
Complexul dispune de o bucătărie cu terasă pentru a prepara și lua masa. Curtea este supravegheată de un sistem performant de camere video. Curtea dispune de foișor, balansoare, masă de tenis și un loc de grătar. Complexul nostru vă oferă posibilitatea de a petrece tipul liber alaturi de cei dragi în natură pe malurile râului Crișul Repede.
Figura 18. Căbănuțele Daniela&Teo, sursă: www.cabanutedanielasuncuius.com
Tabăra de elevi „La Castel”
Tabăra este situată în comuna Șuncuiuș, situată în defileul Crișului Repede, Depresiunea Vad – Borod. Modalitățile de a ajunge în centrul de agrement este prin stația de debarcare, gara CFR Șuncuiuș + 2 km pe jos, sau din șoseaua E 60, de la Topa de Criș 12 km drum județean.
Este situată pe un promontoriu stâncos, într-un vechi castel care datează din 1800, fiind o fostă casă de vânătoare a unui grof care avea în stăpânire ținutul. Tabăra este formată dintr-o clădire cu două nivele iar în prezent funcționează ca tabără de elevi (unitate de tip o stea) (Novac, 2006).
Centrul de agrement dispune de 100 de locuri pe serie în regim permanent. Cazarea se face într-un pavilion de cărămidă tip P + 2 în camere de 2-6 paturi, încălzire proprie, grup sanitar comun, apă caldă permanentă, 80 locuri, și 20 de locuri în 10 căsuțe a câte 2 paturi. Blocul alimentar și sala de mese sunt dotate corespunzător pentru a deservi 100 de persoane pe serie. Centrul de agrement dispune de mini club dotat cu aparatură modernă audio – TV, miniteren de sport, curte și parcuri împrejmuite. Se pot face câteva trasee turistice precum, Peștera Ungurul Mare și Peștera Vântului, Valea Mișidului și Peștera Moanei, Dealul Crucii și Peștera Bătrânului, Peștera Cascada Crișului. Acest Castel este un punct de maximă atracție în localitatea Șuncuiuș, care a aparținut unei familii boieri dar care acum, după cum se poate observa, este o tabără pentru copii.
Figura 19. Castelul de la Șuncuiuș
III.3.2. Unități de alimentație
CAPITOLUL IV. CADRUL ETNOGRAFIC AL LOCALITĂȚII ȘUNCUIUȘ
IV.1.AȘEZĂRILE
IV.2. MEȘTEȘUGURILE ȚĂRĂNEȘTI
Poziția geografică a satului într-o zonă deluroasă, cu terenuri accidentate, a determinat ocupațiile locuitorilor. Bărbații s-au ocupat în trecut de păstorit și mai ales cu creșterea oilor și a caprelor. Pe micile terenuri arabile de pe lunca Crișului cei mai înstăriți din sat se ocupau cu agricultura, semănțând mai ales porumb și secară.
Dupa această perioadă, locuitorii satului erau majoritatea mineri. Aproape 95% din bărbați. Dezvoltarea exploatărilor de argilă din Șuncuiuș a determinat o fluctuație mare de populație asfel că cele peste 300 de apartamente construite aici adăposteau o populație pestriță din toate județele țării, fapt care a produs schimbări în viața satului, în obiceiurile localnicilor și în mentalitatea acestora. Femeile au început să coase covoare care iau locul lipideului.
Figura 20. Ștergar de peste 100 de ani din casa profesorului Figura 21. Ulcele din casa profesorului Popa Sandu
Popa Sandu
Resursele oferite de solul și subsolul Munților Pădurea Craiului au favorizat dezvoltarea ocupațiilor tradiționale precum prelucrarea mobilierului tradițional din lemn, care s-a bazat pe resursele forestiere oferite de munte, meșterii sculptând lăzi de zestre, unelte casnice și agricole, butoaie, garduri etc. Alte ocupații tradiționale sunt olăritul și vărăritul, reprezentat astăzi doar în Vadu Crișului și tăbăcăritul și blănăritul (prelucrarea pieilor de animale), cojocăritul, prelucrarea fibrelor textile, toate acestea practicându-se slab în Șuncuiuș (Novac, 2006).
Meseriile tradiționale răspund dorințelor de autenticitate ale turiștilor, motiv pentru care unii mesteșugări conjugă meseria tradițională și cazarea turistică. Meșteșugurile care se mai păstrează sunt arta populară tradițională (port cusături), arhitectura tradițională (porți, case) dar și acestea sunt tot mai rar întâlnite fiind întâlnite în satele aparținătoare comunei Șuncuiuș.Alte meșteșuguri specifice sunt țesătoria, torsul la furcă, confecționat macrameu, fierăria, confecționarea de mături de nuiele, confecționarea varului bulgări, slab reprezentate.
IV.3. CASA ȘI GOSPODĂRIA ȚĂRĂNEASCĂ
Casele vechi sunt o mărturie vie a sărăciei ce domnea aici. Ușa din bârne, ferestrele cât palma, hornul ce fumega în pod, toate amintesc de vechile așezări rurale ce făceau mai mult trecerea de la bordel la casa de bârne.
Locuitorii își construiau casele din bârne de brad sau de fag, și le acopereau cu șindrilă sau cu paie. Casele foarte vechi nu aveau tărnaț iar intrarea se făcea direct din afară în tindă. Tavanul era construit din bârne groase peste care erau fixate scânduri, iar pe jos se afla pământ bătătorit și lipit cu lut. Interiorul era foarte simplu: două paturi așezate paralel cu un capăt spre cele două ferestre foarte mici. Paturile erau acoperite cu lipideu de pânză cusut cu flori și peste el fixate 4 sau 6 perne. În fața ferestrelor se afla o laviță iar în fața laviței o masă. Într-un colț, se afla un cândelău iar lângă el de obicei era așezată o stelajă pentru vasele de bucătărie sau era fixat pe perete un blidar făcut din lemn și încsrustat cu diferite modele. Așa cum am arătat, locuitorii își construiau casele pe deal și abia mai târziu au început să își facă case și în văile satului, determinați de faptul că aveau foarte puțin teren pentru agricultură pe lunca Crișului.
Figura 22. Casă țărănească în trecut Figura 23. Casă țărănească prezent
Figura 24. Mobilier interior dintr-o casă țărănească Șuncuiuș Figura 25. Mobilier interior dintr-o casă țărănească
Dacă în trecut sărăcia și foamea domnea în vechile locuințe, astăzi sătenii și-au ridicat case mari și frumoase, construite din cărămidă și acoperite cu țiglă. Casa cuprinde cel putin două camere, una în care se locuiește și alta pentru ”sărbători”. Nu există în sat nicio poartă veche, făcută din lemn de brad și sculptată. Casele noi, multe din ele sunt împrejmuite cu garduri din piatră iar porțile sunt confecționate din fier.
IV.4. PORTUL POPULAR ȘI OBICEIURILE
Comoara cea mai de preț pe care o au românii este folclorul. El cuprinde totalitatea datinilor, obiceiurilor și tradițiilor, păstrate și transmise prin viu grai secolelor de-a rândul, ca pe un tezaur de mare preț. În el găsim descrisă istoria zbuciumată a poporului român care asuprit fiind de atâtea ori și-a păstrat ființa și demnitatea, rămânând cu fruntea sus precum o stâncă, care bătută de ploi și vânt, nu se apleacă niciodată la pământ. Oameni, timpuri și locuri de mult apuse sunt readuse în actualitate de folclor, care este și rămâne un izvor viu și nesecat, din care oricine poate să își potolească setea de adevăr, bine și frumos. Pătrunzând în tainele folclorului satului, se poate observa bogăția de gânduri și sentimente din tezaurul literar. Doinele și baladele culese de la săteni ne vorbesc despre motivul înstrăinării, al blestemului, motive izvorâte din viața grea a locuitorilor acestor meleaguri. Portul, jocurile si cântecul popular, diferențiază popoarele între ele, fiecare etnie, fiecare zonă etnografică deține adevărate comori ale îmbrăcăminții, jocurilor și cântecelor populare.
Portul popular al fetelor este frumos și plin de fantezie. Fetele sunt îmbrăcate în poale, foarte largi de pânză învăluită în care este lucrată o dantelă pe fir de 20-25 cm și o altă dantelă la poală de 10-15 cm. Spăcelul, la fel ca și poalele este făcut din pânză cu mânecile brodate la fel ca și poalele sau cusut cu flori colorate viu cu șorțul. Zadia este făcută din material de culoare neagră/stofă, saten sau catifea și brodat cu flori care imită macii, albăstrelele și spicele holdelor de grâu. Peste spăcel se poartă un labreu tot de culoare neagră, brodat la fel ca și zadia, cu flori viu colorate. Atat labreul cât și zadia sunt decorate cu paiete care măresc contrastul dintre alb-negru sau negru-roșu-verde-albastru. Pe cap fetele poartă chescheneu de culoare verde și înflorat viu iar în picioare se poartă pantofi.
Figura 26. Portul popular al fetelor
Portul femeilor în vârstă se deosebește radical de al fetelor. Spăcelul lor este lucrat cu un model țesut cu roșu sau negru în motive geometrice, poalele au un ciur mult mai mic iar șorțul are o jură de flori mică, cusută pe albastru închis și verde. După ce se căsătoresc nevestele nu mai poartă batic înflorat ci unul de culoare neagră cu flori mărunte pe margine. În concepția poporului, căsătoria rămâne un important prag.
Portul bărbaților este mai simplu. Purtau gaci din 6 lați, plisați ca al poalelor, peste ei o cămașă din pânză cusută cu roituri și cu mulți nasturi, iar peste cămașă se poartă un labreu de culoare neagră cusut cu fir negru. Culorile închise sunt menite să marcheze nota de seriozitate și vigoare pe care o au bărbații. În picioare, atât femeile cât și bărbații, purtau înainte opinci. Iarna bărbații purtau pe cap cușmă, iar vara clop.
Figura 27. Portul popular al bărbaților
Nana Veronica, artist popular, este una dintre cele două femei din zonă care face costume populare, fiind născută în 1931, 3 octombrie care se ocupă de confecționarea costumelor populare din Șuncuiuș.
Figura 28. Nana Veronica, artist popular din Șuncuiuș
Nana Ana Gabor, artist popular, este mama primarului Gabor Doru, primarul comunei Șuncuiuș, femeia este păstrătoare, o iubitoare a tradiției populare bihorene și se ocupă de confecționarea frumoaselor costume populare. De tânără, femeii i-a plăcut foarte mult să coase, aceasta fiindu-i ocupația. Pentru modelele realizate se inspiră din natură, dar mai mult ceea ce îi vine pe moment. Are mulți cumpărători, ceea ce înseamnă că mai sunt tineri dornici să poarte costumele populare frumoase. Cele două nane, Veronica și Ana, sunt cele care încă mai realizează costume populare în această regiune.
Figura 29. Nana Ana Gabor, artist popular Șuncuiuș
Din 2000 profesorul de religie, Sandu Popa, a realizat în casa părintească un mic muzeu etnografic alcătuit din costume populare, ștergaruri, talgere, icoane și alte obiecte. Iubitor de folclor, încearcă să transmită elevilor zestrea pe care i-a lăsat-o înaintașii noștri, dovedind acest lucru prin cântec, profesorul având un album din repertoriul lui Vasile Iova, scos în 2012, Mă cunosc că-s bihorean, Vol.1. Vasile Iova, Floric Ungur, Viorica Flintașu sunt câțiva dintre persoanele care l-au inspirat de mic copil pe profesorul, Sandu Popa. În cadrul micului său muzeu etnografic, profesorul Sandu Popa a strâns ștergare, fețe de masă cusute manual, farfurii pictate de Hollahaza, costume populare, vechi de peste 100 de ani, ceramică de Vadu Crișului, icoane sau obiecte de uz gospodăresc și mobilier vechi. Oamenii regiunii păstrează cu sfințenie vestematele folclorului bihorean astfel că cei tineri se pot bucura de costumele și cântecele lor dragi. Popa Sandu dar și cei mai în vârstă speră că aceștia vor putea să le transmită mai departe.
Figura 30. Profesorul Sandu Popa
Figura 31. Colecțiile profesorului Sandu Popa
Cultura locală este reprezentată și de dansuri populare, astfel că există ansambluri de dansuri populare care participă la diferite spectacole. În satul Bălnaca, din comuna Șuncuiuș, există o formație de dansuri tradiționale, Ansamblul folcloric Dumbrava, condusă de Ioan Gavrila (instructor coordonator Ansamblul Dumbrava din Bălnaca) și soția lui Viorica Gavrilas, înfiinșată în urmă cu 14 ani. În anul 2000 s-au întrunit mai mulți la un loc, cu ocazia venirii unui chinez, care a venit să vadă satul Bălnaca. Pe atunci era cu ei Monica Stratod, care a întrebat daca n-ar fi bine să facă o formație, iar de aici a început totul. La ora actuală sunt 6 echipe, 6 perechi. De-a lungul anilor, au obținut multe diplome și merite. Au colindat prin toată țara dar și prin străinpătate, în Ungaria, de 3 ori, unde au fost foarte bine apreciați. Au fost la diferite televiziuni din țară iar în 5 mai 2010, Ministrul Secretar de Stat, Ministrul Culturii le-a oferit diploma de merit.
Figura 32. Ansamblul folcloric Dumbrava din Bălnaca
În fiecare an se sărbatorește Ziua Comunei Șuncuiuș, pe data de 12 august. Primirea invitaților și desfășurarea programului artistic au avut loc în zona turistică "Peștera Unguru Mare". Oaspeții sunt întâmpinați printr-o serie de manifestări cultural-artistice și sportive. Locuitorii, îmbrăcați în costume specifice zonei, ei au pregătit, de Ziua comunei, câteva doine și tărăgănate. Pentru a sărbători această zi, pe scenă au intrat, pe rând, ansamblurile folclorice din: Bălnaca, Șuncuiuș, Bratca, Aușeu, Macea, județul Arad, Mărișel, județul Cluj, precum și interpreții cunoscuți.
Manifestările etnofolclorice și-au pierdut ritmul și intensitatea de altădată, dar încă se mai păstrează cu diferite ocazii, cu ocazia sărbătorilor de iarnă (colindele de iarnă-„corinzile”), târgul săptămânal din Șuncuiuș etc. La acestea se mai adaugă manifestări artistice, festivaluri frecvente, datorită unor formații artistice de dans popular și teatru țărănesc (Novac, 2006).
IV.5. Dezvoltarea turismului rural prin intermediul etnografic
Odată cu modernizarea, globalizarea mediului înconjurător, tradițiile, folclorul, obiceiurile, într-un cuvânt, etnografia unei zone se pierde tot mai mult, astfel că prin intermediul turismului rural localitatea Șuncuiuș ar putea fi mult mai valorificată din acest punct de vedere. Turismul rural românesc deține un potențial pentru economia țării noastre datorită resurselor de care dispune, precum datinile și obiceiurile românești. Etnografia este mediul de viață prin care omul vine în contact cu natura, este un patrimoniu care implică valori sociale, economice și culturale.
Oamenii secolului al XXI-lea caută zi de zi cât mai multă natură unde să meargă în timpul liber, iar localitatea Șuncuiuș este destinată pentru așa ceva, aici dezvoltându-se un relief carstic foarte variat, reprezentat cel mai bine prin peșteri. Aici se află cea mai lungă peșteră din România, peștera Vântului. Chiar dacă cadrul natural este bine reprezentat, cadrul etnografic începe să se piardă odată cu trecerea anilor, de aceea este nevoie de câteva modalități de valorificare a acestui cadru prin păstrarea elementelor folclorice specifice zonei. Cadrul etnografic poate oferi oamenilor experiențe unice (cum ar fi, prezența lângă una dintre femeile care confecționează costume populare) momente de relaxare, odihnă, de cultură locală și de experimentarea stilului de viață rurală din Șuncuiuș.
Conservarea mediului și a identității culturale sunt esențiale pentru turismul rural, deoarece turismul rural este un generator de venituri alternative, ceea ce oferă posibilități de dezvoltare a localității Șuncuiuș, aceasta având nevoie de așa ceva fiind o zonă minieră defavorizată iar interesul pentru această zonă s-a pierdut. Potențialul turistic și etnografic este dat de conservarea tradițiilor, culturii, fapt care duce la dezvoltarea unei ramuri a turismului rural, și anume dezvoltarea acestuia prin intermediul etnografiei. Turismul ajută la menținerea identității culturale iar implicarea locuitorilor la dezvoltarea culturii locale este o condiție importantă a patrimoniului local al localității Șuncuiuș, atâta timp cât această implicare nu este un negativă (Inskeep, 1991, citat de Morar, 2013).
Schimnbările structurale importante, precum restrângerea sectorului minier au afectat starea localității Șuncuiuș, a agriculturii dar și a culturii locale. Țăranul, satul și pământul, agricultura și spațiul rural a fost afectat în secolul trecut, ceea ce înseamnă că în adâncul sufletului s-a dezvoltat drama țăranului, dramă plină de deziluzii și dezamăgiri care încearcă să păstreze datinile și obiceiurile tradiționale din zona sa.
Acest lucru este îl face și profesorul de religie, Popa Sandu, care prin cântece populare, păstrarea portului popular, a obiceiurilor și datinilor, trimițând aceste valori tinerilor, ei fiind viitorul acestor meleaguri. Există o gamă largă de turiști interesați de cultura locală a Șuncuiușului, putând fi atrași în această zonă odată cu dezvoltarea cadrului etnografic.
Profesorul de religie, Popa Sandu are în plan realizarea unui muzeu etnografic într-o casă țărănească din lemn, care să atragă turiști interesați de cultura locală a Șuncuiușului și să îi facă să se simtă integrați în acele timpuri. Portul popular se poartă la sărbătorile mari, dar acesta este confecționat de numai două bătrâne, Nana Veronica și Nana Ana Gabor. Cele două femei confecționează costume populare, țesături deosebite și nu numai iar bătrânețea lor trebuie să pregătească alte femei care să se ocupe de așa ceva, pentru ca păstrarea acestor datini să nu se piardă. Menținerea identității culturale trebuie să dețină mai mulți factori, cum ar fi educația și consumatorii de cultură iar protejarea culturii locale este extrem de importantă privind dezvoltarea turismului rural, aceasta fiind o metodă de promovare a localității Șuncuiuș.
Prin păstrarea și dezvoltarea meșteșugurilor care încă se mai păstrează (arta populară tradițională – port cusături, arhitectura tradițională, țesătoria, torsul la furcă, confecționat macrameu, fierăria, confecționarea de mături de nuiele, confecționarea varului bulgări), cultura locală din Șuncuiuș poate să atragă mai mulți turiști interesați de aspectul etnografic al localității și nu numai. Ceea ce ar fi atractiv pentru turiști este existența unor meșteri populari capabili să transmită cunoștințele lor tinerilor, care să își deschidă chiar și un mic alelier cu suveniruri, și cu procedeele meșteșugului. Așa cum sunt femeile care încă mai confecționează porturi populare, ar fi ceva unic să poată arăta turiștilor lucrul manual pentru produsul finit.
În același timp, prin comercializarea de către locuitorii localității a produselor agricole, lactate, carne, produselor bio, ei promovează zona, atrăgând turiști dornici de a mânca sănătos. Totodată câteva dintre produsele culinare ar putea deveni mărci locale de succes.
În cele din urmă, turismul rural trebuie să se axeze pe conservarea mediului și a identității etnografice pentru a avea mai multe beneficii din acest punct de vedere deoarece redescoperirea modului de viață tradițional, posibilitatea de a petrece timpul liber în regiuni tradiționale este principala motivație a turiștilor care aleg această turismul rural.
IV.6. Modalități de dezvoltare și promovare a turismului rural în Șuncuiuș
Obiectivele de bază a turismului rural pe termen mediu și lung ar putea fi valorificarea spațiilor agricole, resurselor naturale, patrimoniului cultural, tradițiilor sătești, produselor agricole și nu în ultimul rând dezvoltarea infrastructurii. Aceste obiective urmăresc păstrarea clienților actuali și atragerea în viitor a clienților potențiali.
Deși localitatea Șuncuiuș și zonele din preajmă dețin un patrimoniu turistic deosebit, cu potențial mare de valorificare, turismul rural este încă dezoltat la un nivel redus. Câteva dintre problemele care apar în dezvoltarea turismului este slaba cooperare a autorităților locale, promovarea modestă la nivel național și internațional, existența unei oferte turistice limitate, slab diversificate, o infrastructură slab dezvoltată, migrația forței de muncă, etc (Morar, 2013). Toate aceste probleme pot fi soluționate cu ajutorul programelor de dezvoltare regională dar și a locuitorilor, a întreprinzătorilor.
Pentru localitatea Șuncuiuș, turismul poate fi factorul care să sprijine economia rurală, prin dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor turistice (servicii de cazare, alimentație publică, transport, produse meșteșugărești, suveniruri, etc).
Așezarea geografică a localității Șuncuiuș, bogatul patrimoniu natural și cultural sunt premize importante pentru dezvoltarea turismului. Printre atracțiile naturale se află Defileul Crișului Repede, rezervație naturală din 1955, relieful exocarstic și endocarstic, fapt pentru care trebuie să existe facilități care să ofere turiștilor posibilitatea de a le vizita, deoarece turismul începe cu dorința de a călători și se termină cu satisfacția generată de respectiva călătorie (Gunn, Var, 2002, citat de Morar, 2013).
Scopul acestor reabilitări este de a promova turismul în această zonă, ca formă principală de dezvoltare economică, în defavoarea formelor clasice de economie locală (minerit, industrie). Se urmărește dezvoltarea tuturor formelor de turism (în special cel rural, axat și pe cadrul etnografic) extinderea sezonului turistic, valorificarea potențialului turistic, păstrarea și conservarea mediului natural și a obiectivelor turistice (Erdeli, Gheorghilaș, 2006, citat de Morar, 2013). Din păcate, turismul din zonele miniere reprezintă o componentă din cadrul sectorului turistic deoarece alte tipuri de turism, cel montan și cultural sunt de cele mai multe ori priorități pentru autoritățile naționale.
Factorul care stă în calea dezvoltării demo-economice și sociale a habitatului rural din Munții Pădurea Craiului, implicit localitatea Șuncuiuș, reprezintă infrastructura necorespunzătoare, a numărului redus al legăturilor transversale și precaritatea căilor de comunicație (Novac, 2006).
Pe lângă baza de cazare și alimentație publică, infrastructura este deficitară, iar dezvoltarea turismului depinde în mare măsură de aceasta. Îmbunătățirea infrastructurii ar putea fi îmbunătățită prin dezvoltarea turismului care poate finanța aceste proiecte (Inskeep, 1991, citat de Morar,2013). Printre modalitățile de dezvoltare și promovare a turismului în localitatea Șuncuiuș este în primul rând restabilirea infrastructurii, care e pe primul loc în dezvoltarea turismului din această zonă. În prezent există o infrastructură necorespunzătoare, fapt care dă un aspect negativ deoarece zona ar putea profita de apropierea de vama Borș, implicit de turiștii din Ungaria, care chiar și acum se deplasează în acest areal.
Legat de estetica mediului trebuie specificat faptul că unitățile de cazare caută să valorifice peisajul, creându-și astfel atractivitatea (Inskeep, 1991, citat de Morar, 2013).
Poluarea este o problemă care afectează turismul rural, asfel că s-au inițiat diverse programe pentru a ține sub control poluarea, precum Corpul Roman Salvaspeo (CORSA) și lucrători ai Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. Acestea au ecologizat Defileul Crișului Repede, colectând saci plini cu pet-uri de plastic alături de Primăria Șuncuiuș. În acest sens, se urmărește monitorizarea poluării în Șuncuiuș.
Un alt punct care trebuie analizat este realizarea mai multor unități de cazare, diversificate și îmbunătățirea standardului capacității de cazare. Se urmărește dezvoltarea produselor turistice prin îmbogățirea ofertelor cu servicii suplimentare precum plimbări cu ATV-UL, disponibil la fiecare unitate de cazare, având un relief favorabil pentru așa ceva, transport cu mijloace tradiționale (căruță de cai, ricșă) și posibilități de tratamente SPA la unitățile de cazare.
Totodată este necesară restaurarea unor puncte de interes turistic (Castelul de la Șuncuiuș, peșterile) și trasee turistice, prin protejarea drumurilor pitorești și a circuitelor turistice.
Agrementul este bine reprezentat în Șuncuiuș, existând nenumărate posibilități de petrecere a timpului liber într-un cadru natural pitoresc. În Șuncuiuș există câteva spații de campare cu corturi, precum în apropierea castelului (Frântura), în zona izvorului Izbândiș, zona Ciunta, Peștera Bătrânului etc. Mediul favorabil reprezintă un spațiu important pentru practicarea activități turistice sportive precum escalada, cicloturismul, parapanta, pescuitul sportiv, tinerii fiind atrași mai mult (Novac, 2006). Localitatea Șuncuiuș, prezintă condiții pentru practicarea sporturilor extreme (turism de aventură, speoturism, mountainbiking, cicloturismul, turism montan),având ca și clientelă în acest sens tineretul iubitor de sport. S-ar putea recruta din populația locală instructori pentru aceste sporturi și totodată localitatea să conțină puncte de închiriere a echipamentului sportiv (Cândea, 2001).
Figura 33. Caiac Șuncuiuș Figura 34. Alpinism Șuncuiuș
Cel mai bine reprezentativ este turismul de aventură și speoturismul, care sunt legate de practicarea unor sporturi extreme, precum raftingul, caiac, canyoning, speoturism, escaladă, mountainbiking. Șuncuiuș dispune de un potențial bun pentru practicarea acestor sporturi, dar amenajările în acest sens nu sunt suficiente. Raftingul și caiacul se pot practica în sectorul Vadul-Crișului – Bratca, implicit, Șuncuiuș, fiind un sector de dificultate medie.
Cei care practică alpinism, găsesc mai multe zone amenajate pentru practicarea acestui sport, majoritatea traseelor de escaladă fiind de diferite grade de dificultate, câteva dintre ele chiar și reamenajate.
Ceea ce a luat amploare de o perioadă de timp este cicloturismul. Datorită reliefului, a cărărilor montane, a potecilor marcate, există condiții favorabile practicării cicloturismului. Având ca și element pozitiv faptul că bicicletele sunt un mijloc de transport destul de ieftin și ecologice, ele pot fi folosite de un număr mare de turiști. Din zona județului Cluj, sunt mulți turiști care vin spre localitatea Șuncuiuș. Deși este un sport practicat în Șuncuiuș, el nu este exploatat la maxim, având astfel nevoie de amenajarea unor trasee și să se înființeze un centru de închiriere a bicicletelor.
Comportamentul turistic al ultimelor decenii scoate în evidență specificul rural, dorința turiștilor de a cunoaște tradițiile culturale rurale, mediul autentic, liniște aer curat, drumeții, sport sau alte activități astfel că având la dispoziție toate acestea în Șuncuiuș se practică turismul de odihnă și agrement, științific, sportiv, de tranzit și agroturismul.
Agroturismul se impune tot mai mult în rândul nostru, prin intermediul activităților agricole (zootehnice, pomicole, mixte), oferta fiind deocamdată redusă .
Realizarea amenajărilor legate de modernizarea infrastructurii și, în special, diversificarea dotărilor destinate agrementului, viabile pe parcursul întregului an, ar deschide perspective certe pentru dezvoltarea localității într-o veritabilă destinație turistică.
CONCLUZII
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Potentialul Turistic Si Etnografic al Localitatii Suncuius (ID: 144822)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.