Potentialul Turistic al Zonei Metropolitane Suceava

Cuprins

Capitolul I

Scopul lucrării

Turismul, în zilele noastre a devenit un fenomen global, antrenând un număr din ce în ce mai mare de persoane. Așadar se poate spune că turimul este un fenomen ce merită să fie îndeaproape studiat.

Prin realizarea acestui studiu, Potențialul turistic al zonei metropolitane Suceava, dorim să aducem în prim-plan cunoașterea potențialulului turistic pe care îl are Municipiul Suceava și localitățile sale limitrofe. Zona metropolitană Suceava dispune de un potențial turistic natural și antropic deosebit, după cum se va prezenta și în cadrul acestei lucrări. Prezintă importanță rezervațiile floristice, siturile arheologice, mănăstirile, bisericile, muzeele, case memoriale care atrag anual un număr foarte mare de turiști.

Teritoriul de care ne ocupăm în cadrul acestei lucrări, a atras atenția încă din cele mai vechi timpuri pentru diferiți autori, ce au abordat teme de geologie, geografie fizică, geografie umană, geografie economică, dar și din punctul de vedere al turismului propri-zis.

Întrucât Zona metropolitană Suceava este ceva relativ nou, căpătând actualul statut, în anul 2011, am considerat că merită atenția de a fi studiată amănunțit și din punct de vedere turistic, și nu doar sub aspect economic sau uman.

Un alt element al acestui studiu îl constituie și prezentarea infrastructurii, a modului în care aceasta facilitează, sau în unele cazuri îngreunează desfășurarea diferitelor activități turistice. De asemenea, baza tehnico-materială este și ea importantă, fiind de fapt elementul determinant în decizia turiștilor de a reveni sau nu în acest colț al Bucovinei.

Poziție geografică. Limite

Arealul studiat se situează în partea NE a României, în cadrul Județului Suceava. Mai exact, ea cuprinde municipiul Suceava, și o parte a orașelor și comunelor limitrofe.

Din punct de vedere matematic, spațiul studiat se extinde, având ca punct de reper Cetatea de Scaun a Sucevei, în jurul intersecției coordonatelor de 47˚38΄25΄΄ latitudine N și 26˚16΄21΄΄ longitudine E.

Din punct de vedere geografic, Zona metropolitană Suceava este așezată în partea cvasicentrală a Podișului Sucevei. Municipiul Suceava și teritoriile limitrofe se desfășoară pe cuprinsul unor importante subdiviziuni geomorfologice ale Podișului Moldovei: Podișul Dragomirna, Podișul Fălticenilor, valea Siretului în partea estică, iar în centru, cu orientare NV-SE, Valea Sucevei.

Din punct de vedere morfologic, teritoriul se găsește în plină zonă colinară de podiș, cu altitudini absolute de peste 200m, dar fără a depăși 500 m, decât rareori.

Acest studiu realizat cu privire la potențialul turistic al zonei metropolitane Suceava, face referire la teritoriul aflat sub administrația celor 12 comune, un oraș și municipiul Suceava ce s-au asociat pe data de 1 decembrie 2011.

Această asociație s-a realizat cu scopul de a putea face posibilă realizarea diferitelor proiecte ce au în vedere modernizarea infrastructurii, modernizarea rețelelor de apă și canalizare existente, reabilitare termică, construirea de locuințe ANL, precum și realizarea Campusului Universitar II al Universității Ștefan cel Mare Suceava. Toate aceste proiecte ar aduce Suceava și localitățile sale limitrofe la un nou grad de dezvoltare economică, turistică

Localitățile membre sunt: municipul Suceava, orașul Salcea și comunele: Adâncata, Bosanci, Dumbrăveni, Hânțești, Ipotești, Mitocul Dragomirnei, Moara, Patrăuți, Siminicea, Stroiești, Udești, Verești.

Fig 1.1 Localizarea zonei metropolitane Suceava

Istoricul cercetărilor

Podișul Moldovei, ca unitate majoră de relief în cadrul României, în care se înscrie zona abordată în această lucrare, a trezit de timpuriu înteresul cercetărilor. Aici putem aminti chiar și lucrarea „Descriptio Moldaviae”, scrisă de Dimitrie Cantemir în anul 1716 în limba latină, lucrare unde se prezintă Moldova din trei puncte de vedere: geografic, organizarea politico-administrativă și graiul moldovenilor.

Abia în cea de-a doua jumătate a secolului XX, Podișul Sucevei a început să fie mai bine studiat. Din punct de vedere geomorfologic, autori precum C. Martiniuc și V. Băcăuanu (1960) – Contribuții la studiul geomorfologic al teritoriului orașului Suceava și al împrejurimilor sale, (în această lucrare apar și primele hărți geomorfologice de detaliu, la scară mare cu privire la arealul studiat) ; I. Stănescu (1962); I. Seleceanu (1980) au adus importante informații.

Din punct de vedere climatic, arealul a fost studiat de mai mulți geografi printre care se merită amintiți I. Gugiuman (1960), I. Sârcu (1971); în anul 1977 este elaborată teza de doctorat „Podișul Sucevei – studiu climatologic” de către G. Slavic.

Din punct de vedere pedologic, studiile efectuate de către G. Munteanu-Murgoci, P. Enculescu și Em. Protopopescu-Pake asupra solurilor Podișului Sucevei și clasificarea solurilor de pe platoul Mihoveni ca cernoziomuri degradate ce formează areale înconjurate de soluri brun-roșcate de pădure și podzoluri. De asemenea lucrarea „Cercetări pedologice în Podișul Sucevei” scrisă de S. Mateescu și C. Socranickly merită amintită.

În domeniul geografiei așezărilor, primele studii au fost realizate de către V. Mihăilescu (1923), V. Tufescu (1937 și 1941), în care s-a încercat reconstituirea deplasărilor și infiltrărilor de populație. În 1970 I. Iosep scrie lucrarea „Câteva considerente geografice privind populația și așezările omenești din județul Suceava”; iar în 1992 N. Lupu-Bratiloveanu publică „Podișul Sucevei – geografie umană ”. Există nenumărate lucrări mai vechi sau mai noi, monografii, materiale publicitare, ghiduri turistice ce pun la dispoziția turistului informații despre obiectivele turistice, resursele turistice, traseele turistice și baza tehnico-materială cu privire la turismul din orașul Suceava și a împrejurimilor sale deci și implicit a zonei metropolitane Suceava.

Capitolul II

Cadrul natural

Relieful

Aspecte externe ale reliefului

Relieful din zona orașului Suceava și a împrejurimilor are o fragmentare sub formă de platouri, coline și dealuri ( Zamca, 385 m; Cetății, 351 m; Uzinei, 385 m; Mănăstirii, 375 m; Țarinca, 425 m; Pătrăuțiului, 467 m; Dragomirna, 522m; etc), separate de văile Suceava, Târgului, Dragomirna, Mitoc, etc.

Orientarea generală a interfluviilor principale cât și a vâii Suceava, este NV-SE, conform structurii geologice cu caracter monoclinal. În același sens descresc și altitudinile fiecărui interfluviu. Relieful coboară sub formă de trepte și către axul văii principale a Sucevei.

Înălțimea maximă (522 m) este în D. Dragomirna, iar în albia râului Suceava se întâlnesc altitudinile cele mai coborâte care oscilează între 277m, în dreptul Ițcanilor și 268m la Lisaura.

Energia maximă de relief atinge 157m, iar cea medie oscilează între 50 și 100m. Altitudinea relativă a Dealului Zamca, față de șesul Sucevei, este de 110 m, iar raportată la valea Șcheia este de cca. 90 m.

Pantele reliefului sunt și ele variate. Majoritatea lor, aproximativ 60% din suprafața teritoriului sunt sub 3˚, 25% din teritoriu sunt între 3-10˚, iar 15% cu pante de peste 15˚. Sectoarele cu pante mari, a căror valori depășesc uneori 20˚, se întâlnesc pe versanții de V și NE ai Dealului Zamnca și Dealului Cetății, și pe versanții vestici ai dealurilor Mănăstirii, Țarinca, Viei, Dumbrava.

Istoria formării reliefului

Relieful din regiunea studiată reprezintă rezultatul unei acțiuni îndelungate a factorilor interni, proprii unei provincii geostructurale de platformă, cu predominarea mișcărilor de înălțare epirogenetică și a factorilor externi, condiționați în principal de variațiile climatelor temperate, de nuanță continentală, ce s-au succedat din Pliocen până în Cuaternar, cu predominarea eroziunii normale și a denudației. În perioada glaciației maxime din Pleistocen, clima podișului Sucevei a fost mult mai aspră, asemănătoare cu clima subarctică din tundrele actuale, contribuind astfel la dezvoltarea reliefului după legile denudării stepelor reci.

În fundamentul arealului studiat, la o adâncime de cca. 1500m, se găsește scufundată marea unitate geostructurală a Platformei ruse, acoperită de depozite sedimentare necutate, de vârstă paleozoică, mezozoică și terțiară. Cele mai noi strate geologice, care intră în alcătuirea reliefului actual, sunt de vârstă sarmatică și Cuartenară. Ultima mare care a acoperit acest teritoriu a fost marea volhyniană.

Râul Suceava a constituit agentul principal de modelare a reliefului. Etapele de formare a văii pot fi reconstituite cu ajutorul teraselor. Astfel la sfârșitul Pliocenului și începutul Cuaternarului, Suceava își avea albia deplasată cu peste 5 km mai spre N-NE.

După C. Martiniuc și V. Băcăuanu, numărul teraselor râului Suceava sunt în număr de șase, și au altudinile relative cuprinse între: 20 – 25m ; 60 – 70m; 100m; 130 – 140m; 150 – 160m și 180 – 190m.

Prezența cuestelor, uneori dedublate, cu cornișe etajate, în diferite stadii de evoluție, ca și văile subsecvente și consecvente-resecvente reflectă structura monoclinala a Podișului Sucevei. Înterfluviile sculpturale apar sub formă de platouri și coline.

Clima

Clima teritoriului din împrejurimile Sucevei este temperată cu nuanță continentală, mai proeminentă în această parte a țării datorită discontinuității de altitudine, a influenței maselor de aer continentale din est, a acțiunii aerului de origine polară care duce la creșterea umidității și coborârea temperaturii aerului. La Suceava se resimte și înfluența baltică. Ea este răspunzătoare de gradul mai mare de umezeală.

Zona orașului Suceava și împrejurimile sale primesc o cantitate de radiație solară care se încadrează între izoliniile de 112.5kcal/cm²/an (după Atlasul României 1974-1979).

Regimul termic, rezultat al radiației solare, dinamicii atmosferice și factorilor fizico-geografici, atestă existența unui climat temperat de dealuri. Circulația aerului specifică zonei de nord a țării noastre a determinat o temperatură a aerului medie multianuală, la Suceava de 7,3˚C, în intervalul 1961-2009, cea mai scăzută medie lunară a fost de -5.1˚C, în luna ianuarie, iar cea mai ridicată în iulie, de 18.1˚C. Anual temperatura depășește 25˚C în 60-80 zile.

În medie, în arealul studiat, cad aproximatic 640 mm precipitații. Maximul se înregistrează în anotimpul cald (iunie-iulie), iar minimul în anotimpul rece (ianuarie-februarie).

Vânturile dominante și cu frecvența cea mai mare tot timpul anului sunt cele din NV și se canalizează pe valea Sucevei și pe afluenții acestora. În bazinul Sucevei acționează Crivățul, Polarul, care iarna, aduc geruri și viscolesc zăpada.

În afară de precipitațiile sub formă de ploaie și zăpadă, prezintă importanță climatologică și practică o serie de fenomene hidrometeorologice ce apar când anumite condiții sunt îndeplinite: ceața, grindina, chiciura, poleiul.

Hidrografia

Potențialul hidrografic este reprezentat prin ape subterane, izvoare și ape curgătoare.

Apele curgătoare sunt reprezentate în principal de Râul Suceava și afluenții săi. Pe partea stângă: Hatnuța (22km), Pătrăuțeanca, Dragomirna (15km), Mitoc. Plopeni, Salcea; iar pe partea dreaptă sunt râurile Ilișasca (18km), pârâul Cetății, etc. Râul Siret adună apele de pe latura estică a Podișului Dragomirnei, pârâuri în general scurte și cu debite variabile: Hânțăști. Șomuzul Mare primește, în bazinul superior Pârâul Strâmbu, Pârâul Frumoasa.

Apele subterane sunt prezente prin cele doua categorii: ape freatice și ape de adâncime. Apele freatice prezintă cea mai mare importanță, ele constituind sursa de alimentare a populației cu apă potabilă. Sunt cantonate în cea mai mare parte în șesurile aluviale ale Sucevei și afluenților săi. De asemenea, rezerve importante de ape freatice sunt cantonate și în conurile aluviale și în glacisurile de racord a versanților cu șesurile văilor.

Lacurile ce se găsesc în cadrul arealului studiat sunt atât naturale cât și antropice.

Lacurile nateni, Salcea; iar pe partea dreaptă sunt râurile Ilișasca (18km), pârâul Cetății, etc. Râul Siret adună apele de pe latura estică a Podișului Dragomirnei, pârâuri în general scurte și cu debite variabile: Hânțăști. Șomuzul Mare primește, în bazinul superior Pârâul Strâmbu, Pârâul Frumoasa.

Apele subterane sunt prezente prin cele doua categorii: ape freatice și ape de adâncime. Apele freatice prezintă cea mai mare importanță, ele constituind sursa de alimentare a populației cu apă potabilă. Sunt cantonate în cea mai mare parte în șesurile aluviale ale Sucevei și afluenților săi. De asemenea, rezerve importante de ape freatice sunt cantonate și în conurile aluviale și în glacisurile de racord a versanților cu șesurile văilor.

Lacurile ce se găsesc în cadrul arealului studiat sunt atât naturale cât și antropice.

Lacurile naturale sunt prezente în bazinele Ilișasca, Pârâul Morii, N-V Dealului Zamca; acestea au dimensiuni reduse.

Lacurile antropice, prin numărul și dimensiunile lor au o folosință economică complexă, fie sunt folosite pentru piscicultura, agrement, alimentare cu apa fie pentru atenuarea viiturilor. Cel mai mare lac de acumulare este lacul Dragomirna ce are o suprafață de 189 ha și un volum de apă de 19.2 mil. m³.

Vegetația

Vegetația specifică arealului studiat aparține etajului pădurilor de foioase, împărțite în două subetaje: al fagului, la altitudini de peste 400m, iar la altitudini mai joase, cel al stejarului. Pe văile largi apare teiul (Tilia cordata), carpenul (Carpinus betulus), arțarul (Acer platanoides), iar în lunci apar zăvoaie constituite din specii de plop (Populus tremala), arin alb, (Alnus incana), arinul negru (Alnus glutinosa) , salcie (Salix triandra).

În bazinele depresionare de pe văile afluenților Sucevei, pe interfluvii și complexele de terase, se regăsesc pajiștile naturale compuse din pir tâtâtor (Agropyrum repens), iarba câmpului (Agrostris tenuis, Agrostis stolonofera), păiuș (Festuca), trifoi (Trifolium campestre), ismă (Mentha) etc.

Fauna

Fauna este caracteristică pădurilor de foioase din zona colinară și este reprezentată prin specii de mamifere: căpriorul, mistrețul, jderul, veverița, vulpea, iepurele, etc. În pădurea de la Pătrăuți a fost adus cerbul lopătar (Cenres elaphus).

Păsările sunt reprezentate printr-o mare bogăție de specii: graurul, sturzul, potârnichea, gaița, ciocârlia, turtureaua, privighetoarea, specii de ciocănitori . Dintre păsările întâlnite pe lângă așezările omenești sunt: vrabia, rândunica, barza, cioara.

Ihtiofauna are condiții de dezvoltare atât în apele râurilor, dar mai ales în iazuri; se întâlnesc specii de scobar, clean, mreană, șalău, biban, caras, crap, știucă.

Solurile

Distribuția tipurilor de sol în Zona Metropolitană Suceava se află în stransă legătură cu formele de relief, substratul litologic, condițiile climatice și vegetația. Varietatea mare a condițiilor pedogenetice a determinat existența în cadrul zonei numeroase categorii de soluri, cu caracteristici și fertilități diferite.

Solurile aparțin la trei clase importante: Cernisoluri – cu mai multe subtipuri de cernoziomuri și faeoziomul. Acestea sunt prezente pe platourile structurale și terasele mai înalte ale văilor Sucevei și Siretului.

Pe terenurile umede se întâlnesc soluri din clasa Hidrisolurilor. Terasele joase, luncile sunt ocupate de Protosoluri – cele mai frecvente ca răspândire, fiind aluviosolurile.

Capitolul III

Potențialul turistic natural

Potențialul turistic natural reprezintă ansamblul tuturor elementelor fizico-geografice dintr-un anumit areal, ce sunt capabile să atragă un anumit număr de turiști potențiali, arealul respectiv fiind astfel valorificat din punct de vedere turistic.

Potențialul turistic natural cuprinde principalele grupe de obiective ale cadrului natural : relieful, clima, apele și vegetația.

Potențialul turistic al reliefului

Relieful este principalul factor ce intervine în definirea trăsăturilor peisajului teritoriului. Arealul studiat corespunde zonei de deal și de podiș, și este caracterizat de o atenuare a fragmentării și a constrastelor, varietatea petrografică fiind de asemenea semnificativ redusă în comparație cu arealele montane,așadar, potențialul turistic al formelor de relief este mai redus.

Arealul zonei metropolitane Suceava dispunde de un relief ce facilitează dezvoltarea economică, deci și a turismului. Situat de o parte și de alta a văii râului Suceava, acest areal cuprinde în suprafața sa porțiuni din cadrul Podișului Dragomirna, Podișul Fălticeni, Dealurile Bosancilor precum și Depresiunea Liteni.

Potențialul turistic al climei

O altă componentă a cadrului natural, clima, constituie de asemenea , alături de relief, o componentă de importanță majoră în potențialul turistic natural al zonei metropolitane Suceava. Clima poate în unele cazuri favoriza, sau, în alte cazuri împiedica organizarea și desfășurarea activităților cu caracter turistic.

Clima oferă diverse posibilități, multiple și variate de practicare a turismului, fie el de agrement, sportiv, de week-end etc., prin totalitatea elementelor climatice: temperatura aerului, nebulozitatea, precipitațiile atmosferice, vântul, etc. ce pot crea condiții ideale pentru turism.

Clima este cea care determină sezonalitatea și implicit fluctuațiile fluxurilor turistice, ofertele turistice ce sunt puse la dispoziția turiștilor care doresc sa viziteze zona metropolitană Suceava sunt concentrate mai ales pe perioada de vară și iarnă.

Potențialul turistic al apelor

Ocupând un loc prioritar în turism, apa, este o resursă turistică de importanță majoră, ea generând anumite tipuri de turism printre care: turismul balnear, turismul sportiv, turismul de recreere, turismul de sfârșit de săptămână, etc. .

Izvoarele, apele curgătoare, lacurile, apele subterane sunt adevărate puncte de atracție pentru turiștii dornici de liniște și de recreere în mijlocul naturii.

În cadrul arealului studiat se regăsesc un număr important de lacuri ce sunt adevărate puncte de atracție, fie ele naturale sau antropice.

Râul Suceava este cel mai important râu al zonei studiate, acesta colectând apele de pe intreg teritoriul studiat.

Lacurile naturale sunt mai reduse la număr, fiind prezente doar în spatele valurilor de alunecare din cadrul frunților de cuesta, în bazinele Ilișasca, Reuseni, Pârâul Morii, nord-vestul Dealului Zamca. Suprafața acestor lacuri este mai redusă și adesea prezintă caracter temporar.

Spre deosebire de lacurile naturale, lacurile antropice sunt mai numeroase și de dimensiuni mai mari, cu funcții complexe, având așadar de un potențial turistic mai ridicat. Cele mai semnificative suprafețe acvatice din arealul studiat ce au importanță și din punct de vedere turistic sunt acumularea Dragormina și acumularea Șomuzul Mare – Moara, după cum reiese și din tabelul următor.

Tabel 3.1 Principalele suprafețe acvatice din zona metropolitană Suceava (după C. Cocerhan, 2011, p. 70)

*nivel normal de retenție

Figura 3.1 Principalele suprafețe acvatice din zona metropolitană Suceava (după Tabelul 3.1)

După cum se poate bine observa din grafic, acumularea Dragomirna are cea mai mare suprafață, de 189 ha, aflat pe pârâul cu același nume. Importanța economică și turistică a acestui lac este de necontestat, întrucât, apa este folosită în scopuri îndustriale, în alimentarea cu apă a orașului Suceava, dar și pentru piscicultură. Din punct de vedere turistic, această acumulare reprezintă locul ideal pentru desfășurarea turismului de week-end, de recreere, sportiv sau pentru practicarea pescuitului .

Figura. 3.2 Lacul de acumulare Dragomirna

Potențialul turistic al vegetației

Vegetația joacă un rol deosebit de imporntant în cadrul diversificării potențialului turistic natural, aceasta contribuind la susținerea fenomenului turistic.

Asociată cu alte elemente, vegetația poate genera peisaje geografice deosebit de atractive pentru turiști.

Un alt element atractiv ce ține de vegetație este și manifestarea ciclurilor vegetale specifice fiecărui anotimp. Trecerea de la un anotimp la altul, prin schimbarea culorilor și formelor, fac ca peisajele naturale să fie adevarate puncte de atracție pentru turiști.

În cadrul arealului studiat apar și un număr relativ important de plante cu efecte terapeutice. Cele mai importante plante pentru terapia naturistă, industria farmaceutică sunt: coada calului (Equisetum arvense), păpădia (Taraxacum oficinalis), coada șoricelului (Achillea millefolium), urzica (Urtica dioica), precum și ciuboțica cucului ( Primula oficinalis).

Un adevărat punct de atracție turistică este pădurea, aceasta fiind un important factor de destindere și agrement datorită urbanizării tot mai accentuate. Pădurea este locul ideal pentru recreere, drumeții și excursii pentru persoanele dornice de liniște și aer curat.

Gradul de împădurire al arealului studiat este relativ redus. Cea mai împădurită zonă este partea de N-NE a Podișului Dragomirna. Municipiul Suceava cuprinde doar două areale forestiere mai importante, și anume pădurea Cetății și pădurea Zamca.

Alte păduri importante se întâlnesc la Mitocu Dragomirnei, Patrăuți, Adâncata, Udești, acestea fiind puncte turistice importante în sezonul cald și în week-end.

Tabel 3.2 Suprafața forestieră și gradul de împădurire al localităților zonei metropolinane Suceava

(după C. Cocerhan, 2011, p. 76)

Figura 3.3 Gradul de împădurire al localităților zonei metropolinane Suceava (după Tabelul 3.2)

Monumente ale naturii și rezervații naturale

În zona metropolitana Suceava au fost declarate monumente ale naturii și sunt ocrotite prin lege urmâtoarele specii de plante: laleaua pestriță (Fritilaria meleagris) în lunca Sucevei; bulbucul (Trollius europaeus), stânjenelul siberian (Iris sibirica), crinul de pădure (Lilium martagon) întâlnite la Ponoare; papucul doamnei (Cypripedium calceolus) în pădurea de la Adâncata.

Totodată,în cadrul arealului studiat, există și unii arbori ce sunt ocrotiți prin lege, datorită caracteristicilor lor, fie vârsta, raritatea sau înălțimea. Printre aceștia merită amintiți : exemplarele de fag roșu ce se regăsesc în Municipiul Suceava, exemplarul de tuia (Thuia) din parcul central al Sucevei, tulipanul (Llliodendron tulipifera) din fața Muzeului de Științe Naturale, mestecenii de la Liteni.

Multe elemente, mai ales cele endemice, prezintă o deosebită importanță științifică pentru cercetători deoarece fac posibilă reconstituirea evoluției învelișului vegetal și al faunei, încurajând în același timp și turismul de cunoaștere și recreere ( Cocean P. et. al., p. 102-103).

În zona metropolitană Suceava, întâlnim un număr important de rezervații naturale, ce au dimensiuni variabile și o foarte mare varietate a obietivelor ocrotite. Aceste rezervații ocrotesc fie rarități forestiere fie floristice.

Rezervația Fânețele seculare de la Ponoare

Declarată rezervație naturală încă din anul 1921, revervația floristică de la Ponoare se află la o distanță de 9km sud de minicipiul Suceava și se află pe teritoriul comunei Bosanci, în dreptul satului Cumpărătura, la 1km de șoseaua europeană E85. Suprafața rezervației este de 24,5 ha și ocupă un fânaț pe Dealul Strâmbu, altitudinea variind între 324 – 405 m. Valoarea istorică, estetică și fitocenotică a acestei rezervații este deosebit de importantă, aici având loc numeroase cercetări ale asociațiilor de plante.

Diverstitatea plantelor din această rezervație este dată de elementele euro-asiatice reprezenzate prin rușcuța de primăvară (Adonis vernalis), stânjenelul siberian (Iris sibirica) strigoaia (Verartrum album), frăsinelul (Dictamus albus); elementele europene și central-europene întâlnite sunt degetarul (Digitalis grandifolia), salcia (Salix rosmarinifolia), bulbucul (Trolius europaeus); speciile continentale sunt exemplificate prin ciuful de Bărăgan (Cerasus fructicosa), dedițelul (Pulsatila patens), veronica (Veronica incana), gălbinarea (Serratula wolffii), ( Taras Seghedin, 1983, p.35).

Elementele pontice, pontico-submediteraneene și pontico-mediteraneene sunt: inul sălbatic (Linum flaum), odoleanul (Crambe tataria), trifoiul galben (Trifolium pannonicum) capul șarpelui (Echium rossicum). Elementele circumporlare au un procent destul de însemnat și sunt reprezentate prin: feriga de mlaștină (Dryopteris thelypteris), iarba albastră ( Molinia coerulea), drăgaica (Galium boreale).

Fauna acestei rezervații este bogată, iepurii și căprioarele își găsesc adăpostul în pâlcurile de salcie din jurul mlaștinilor; se mai întâlnesc vulpi, bursuci, dihori și șoareci de câmp. Păsările sunt reprezentate de potârnichi, bufnițe, uli, coțofane, stâncute. A fost semnalată de asemenea și prezența fazanului. Aici au fost descoperite și o serie de specii de fluturi noi în România.

Fig. 3.4 Fanețele seculare Ponoare

Sursa: http://judetulsuceava.ro/locuri/arii-naturale-protejate/situri-natura-2000/fanetele-seculare-ponoare/

Rezervația Fânețele seculare de la Frumoasa

Localizată în comuna Moara, în satul Frumoasa, această rezervație se ocupă o suprafață de 9,5ha, întinsă pe o fâșie lungă de 1,6 km și atinge altitudine maximă de 395 m, cu o pantă de înclinație mare de cca. 50º .

A fost declarată rezervație naturală în același an cu Rezervația floristică Ponoare, în anul 1921 de acelasi Mihai Gușuleac. Este situată la 6 km de municipiul Suceava, principala cale de acces fiind drumul județean 209C.

Numeroasele specii prezente în această rezervație, sunt fie de origine euro-asiatică, circumpolară, pontică, mediteraneană sau central-europeană și sunt exemplificate prin toporașul (Viola pumila), stânjenelul de apă (Iris ruthenica), rogozul (Carex diandra), usturoiul sălbatic (Allium flavum), zambila pitică (Hyacintbella leucophaea), centaurea (Centaurea banatica).

Fauna rezervației este mai săracă, datorită suprafeței mai mici, aici fiind întâlnite frecvent vizuini de vulpi, celelalte elemente fiind doar in trecere.

Aici a fost descoperită o noua specie de insectă de către cercetătorul Ion Nemeș, și anume Coleophora bucovinella, ce are o arie de răspândire limitată în fauna din țara noastră, fiind prezentă doar în această rezervație.

Fig. 3.5 Fânețele seculare Frumoasa

Rezervația Fagetumul Dragomirna

Rezervația de fagi de la Dragomirna este localizata în localitatea Mitocu Dragomirnei și aparține Ocolului Silvic Suceava. Altitudinea este cuprinsă între 380 – 450 m . Suprafața totală a acestei rezervații este de 134 ha.

Marea majoritate a arborilor din această rezervație au vârste cuprinse între 110-130 ani, înălțimile unor arbori ajungând până la 35 – 40 m.

Această rezervație a fost studiată îndeaproape de către Petru Brega, în studiul numit „Făgetumul Dragomirna” apărut în „Studii și comunicări de ocrotire a naturii” vol. V, în care a deosebit patru tipuri de pădure: făget cu rogoz ( Carex rosa), făget de deal cu floră de mull (de pădure), șleau de deal cu gorun și stejar penduculat cu floră de mull și amestec de anin negru cu frasin și alte foioase.

Fauna este reprezentată de cerbi lopătari, cerbi carpatini, căpriori, mistreți, pisici sălbatice, jderi, iar păsările întâlnite aici sunt fazanul, sitarul, șoricarul, buha.

Fig. 3.4 Rezervația Fagetum Dragomirna

Rezervația de la Crujana

Suprafața acestei rezervații este de 33 ha, este localizată aproape de Rezervația de fagi de la Dragomirna și anume în localitatea Pătrăuți. Specia predominantă din aceste amestec de foioase este stejarul ( Quercetumul), ce au o înâlțime medie de 28 m și un diametru de 45 – 50 cm.

Figura 3.4 Rezervația de la Crujana – Pătrăuți

Capitolul IV

Potențialul turistic antropic

Potențialul turistic antropic este reprezentat de totalitatea elementelor create de om ce au funcție turistică. În mod cert, aceste elemente nu au fost edificate în scop turistic, ele îndeplinind mai întâi funcții economice, administrative, etc., ca mai apoi, după o anumită perioadă de timp să capete funcția turistică, devenind astfel obiective turistice propriu-zise.

Însușiri precum unicitatea, vechimea, ineditul, funcția, dimensiunea fac ca elementele potențialului turistic antropic să fie puncte de atracție turistică importantă.

În cadrul arealului pe care îl studiem, potențialul turistic antropic este foarte bine reprezentat prin cetăți, biserici, catedrale, mănăstiri, muzee, etc. .

Cetăți antice și medievale

În mod evident, vom începe cu obiectivul turistic cel mai important din cadrul arealului pe care il studiem, și anume, Cetatea de Scaun a Sucevei, cetate medievală ce a fost construită în partea de est a orașului.

Construită în timpul domniei lui Petru I Mușat, atestată pentru prima dată documentar pe data de 10 februarie 1388, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost supusă de-a lungul vremurilor multor asedii, incendii și cutremure care au dus la degradarea ei.

Perioada de glorie a cetății a fost în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, domnitor ce a întărit cetatea construind un zid în jurul cetății de o grosime de 2-3.5 metri pe alocuri, zid de incintă ce avea sa facă față viitoarelor asedii, de asemenea acesta a lărgit șanțul de apărare, a dezvoltat interiorul cetății.

Odată cu trecerea timpului, cetatea a început să fie într-un stadiu de declin, la sfârșitul secolului al XVII-lea, cetatea se afla în ruine. Timp de două secole, cetatea a fost părăsită, ca mai apoi, abia în secolul al XX-lea arhitectul austriac Karl A. Romstorfer să efectueze lucrări de resturare asupra cetății.

Între anii 1961-1970, cetatea a fost restaurată parțial, suferind multe lucrări de consolidare și restaurare.

Astăzi, cetatea poate fi vizitată, contracost, în orice zi a săptămânii.

Din toamna anului 2011, Cetatea de Scaun a Sucevei a intrat într-un proces de restaurare prin Programul Operațional Regional – Axa 5, Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, proiectul „Cetatea medievală a Sucevei – un monument de arhitectură al Europei creștine” , sperându-se ca, odată cu redarea gloriei de altă dată a cetății, numărul turiștilor ce se opresc aici să crească. Durata programului este de 48 de luni, astfel, în anul 2015, turiștii se vor putea bucura de încăperile reconstruite de la primul nivel, de asemenea, capela și turnurile vor fi reconstituite.

Fig. 4.1 Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea Șcheia

Situată în partea N-V a orașului Suceava, la altitudinea de 384 m, cetatea Șcheia este astăzi doar o ruină, din ea pastrându-se în mod vizibil doar șanțurile de apărare, contraforturile și pavajul.

Această cetate a fost studiată îndeaproape în anii 952-1956, săpături arheologice ce au dezvăluit detalii amănunțite cu privire la forma cetății ( cetatea avea formă romboidală), dimensiuni. S-a stabilit de asemenea faptul că Cetatea Șcheia a fost construită în timpul domniei lui Petru I, de la sfârșitul secolului al XIV-lea.

Ca și cauză a distrugerii masive a acestei cetăți se consideră a fi instabilitatea terenului, alunecările de teren determinând fisurarea zidurilor și prăbușirea fundațiilor.

Cetatea poate fi vizitată orișicând neexistând amenajări în acest scop.

Cetatea Șcheia este un punct de atracție turistică împortant, deoarece, pe lângă ruinele cetâții, turiștii se mai pot bucura și de imaginea panoramică asupra văii râului Suceava, dealul Zamca pe care este amplasată cetatea fiind un punct de belvedere.

Fig. 4.2 Cetatea Șcheia (turnul sudic)

Muzee

Muzeul de Istorie din Suceava

Înființat în anul 1900, Muzeul de Istorie oferă turiștilor posibilitatea de a vedea diverse colecții valoroase acumulate în timp, precum cele numismatice, arheologice, manuscrise, cărți, reviste, ziare, obiecte de vestimentație precum uniforme, podoabe.

Cea mai vizitată încăpere a muzeului, este Sala Tronului care încearcă să redea scena din sala tronului din Cetatea de Scaun a Moldovei, când Ștefan cel Mare a împroprietărit niște răzeși, drept mulțumire pentru vitejia de care au dat dovadă în luptă. Îmbrăcămintea manechinelor a fost lucrată manual, și respectă modul în care oamenii se îmbrăcau atunci.

Fig. 4.3 Muzeul de Istorie Suceava

Muzeul de Științe ale naturii din Suceava

Situat în centrul orașului Suceava, Muzeul de Științe ale naturii, oferă vizitatorilor ocazia de a admira diferite colecții de mineralogie, botanică, ornitologie, petrografie, paleozoologie.

Lumea animală și vegetașă din Județul Suceava este exemplificată prin dioramele: „Ursul brun din Bucovina”, Turmă de mistreți”, „Haită de lupi – iarna”, „Boncănitul cerbilor”.

Expozițiile temporare pun la dispoziția turiștilor posibilitatea de a admira diverse exponate de mineralogie, păsări migratoare și reptile vii.

Fig 4.4 Muzeul de Științe ale naturii

Muzeul Satului Bucovinean

Localizat în apropierea Cetății de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, este un muzeu în aer liber, ce încântă cu adevărat privirea turiștilor încă din anii ΄90, când nenumărate monumente de arhitectură populară, gospodării și anexe, au fost aduse din diverse locuri ale județului Suceava, reconstruite și expuse publicului. Acest muzeu exemplifică literalmente modul în care este organizat și administrat un sat.

Printre casele ce se află expuse în aer liber în acest muzeu, merită amintite casa Cacica în care este amintit cermonialul de înmormântare, în casa Straja sunt expuse obiecte folosite în ritualul de botez.

Un alt punct de atracție pentru acest muzeu în aer liber îl reprezintă și posibilitatea de organizare a unor festivaluri, spectacole folclorice, târguri ale meșterilor populari dar și tabere de creație pentru elevi.

Fig. 4.5 Muzeul Satului Bucovinean

Curtea Domnească din Suceava

Curtea Domnească este o clădire a cărei construcții s-a extins pe durata a mai multor secole, respectiv, de la sfârșitul secolului al XIV-lea și până la începutul secolului al XVII-lea.

Era alcătuită din patru obiective: palatul domnesc, turnul de poartă, turnul de locuință și o anexă. În prezent, toate acestea se află în ruine, datorită faptului că la sfârșitul secolului al XVII-lea acest complex a fost abandonat.

În anul 2011, Curtea Domească a fost obiectivul unui proiect de reabilitare, realizat de către Primăria Suceava, Consiliul Județean și Muzeul Bucovinei. Acest proiect are ca scop, reabilitarea Curții Domnești în vederea oferirii posibilității turiștilor de a o vizita.

Muzeul Etnografic Hanul Domnesc din Suceava

Clădire ce datează încă din evul mediu, Hanul Domnesc, reprezintă imaginea unui hotel de altă dată, el găzduind oaspeții de seamă, dregătorii și marii negustori din vremurile trecute.

Sălile ce au fost reconstituite de la parterul clădirii redau astăzi imaginea unui han de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XIX-lea, acestea fiind salonul de oaspeți, sala hanului, bucătăria și cămara, precum și camera de odihnă. Un alt punct de atracție al acestui han îl constituie pivnița ce impresionează turistul prin arhitectura sa.

La etaj pot fi admirate piese de artă populară și etnografie din toate zonele etnografice ale județului Suceava: Humor, Vatra Dornei. Rădăuți, Fălticeni, etc. .

Casa memorială Eusebiu Camilar de la Udești

Biserici și mănăstiri

În cadrul arealului pe care îl studiem, numărul de biserici și mănăstiri este foarte numeros, prin urmare le vom aminti doar pe cele mai reprezentative, ce sunt adevărate puncte de atracție turistică.

Biserica Mirăuți (1375-1391) ( reconstruită în sec. al XVII-lea)

Socotită de unii, una din cele mai vechi biserici moldovenești, Biserica Mirâuți este amintită documentar pentru prima dată în anul 1402, când Alexandru cel Bun o ridică la rangul de biserică mitropolitană a țării și biserică de încoronare.

De-a lungul trecerii timpului, această biserică a fost distrusă, lăsată în paragină și recosntruită, motiv pentru care forma ei actuală diferă mult de cea de altă dată. Ultima restaurare amplă a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea sub atenta coordonare a arhitectului Carl Romstefer.

Biserica Sfântul Dumitru (1534 -1535)

Datând încă din secolul al XVI-lea, din timpul domniei lui Petru Rareș, ansamblul Bisericii Sfântul Dumitru este alcătuită din trei elemente Biserica "Sf. Dumitru" însăși, ruinele bisericii vechi și turnul clopotniță.

Biserica Învierea Domnului (1551)

Construită tot în vremea lui Petru Rareș, biserica Învierea Domnului , păstrează planul inițial intact, și este încadrată tipului de biserică de târg.

Un aspect foarte interesant în istoria acestei biserici este faptul că la sfârșitul secolului al XVII-lea biserica a fost transformată în biserică catolică, iar apoi biserica a fost dată în folosință comunității greco-catolice rutene din orașul Suceava , ca mai apoi, abia în anul 1936 să revină înapoi cultului ortodox.

Biserica Sfântul Nicolae (1611)

Biserica Domnițelor sau Cuconilor (1643)

Biserica armenească Sfântul Simion (1513)

Biserica romano-catolică Sfântul Ioan Nepomuk ( 1832-1836)

Această biserică, a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, în centrul orașului, la cererea credincioșilor romano-catolici din Bucovina, odată cu înființarea parohiilor de la Siret, Țibeni, Măneuți și Sadagura . Stilul bisericii este cel baroc, cu ușoare influențe clasiciste.

Biserica de lemn din Moara Nica

Fiind una din cele 36 de biserici de lemn din Bucovina, această biserica a fost construită în totalitate din bârne se stejar, inițial în satul Bosanci în anul 1774, ca mai apoi în anul 1920 să fie strămutată în Moara Nica.

În prezent pentru a se evita degradarea acestei biserici, pereții au fost îmbrăcați cu scânduri vopsite în verde deschis, iar acoperișul inițial din draniță a fost schimbat cu unul din tablă.

Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți

Situată la 12 km de municipiul Suceava, această biserică a fost critorită de către Ștefan cel Mare în anul 1487.

Împreună cu alte șase biserici, în anul 1993, Biserica Înălțarea Sfintei Cruci a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericilor pictate din nordul Moldovei de către UNESCO.

Biserica „ Duminica Tuturor Sfinților ” din Hânțești

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Plopeni

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou ( 1514-1522)

Această mănăstire este înca din 1991, reședința arhiespicopiilor Sucevei și Rădăuților.

Ceea ce face ca această mănăstire să fie atât de cautată de adepții turismului religios este faptul că aici se află moaștele Sf. Ioan cel Nou, moaște aduse de la biserica Mirăuți de la sfârșitul secolului al XVI-lea.

În anul 1993, alături de Biserica Înălțarea Sfintei Cruci și încă patru biserici, această mănăstire a devenit monument UNESCO.

Mănăstirea Zamca

Conform cercetărilor efectuate până în prezent, mănăstirea datează încă din secolul al XVI-lea, fiind o ctitorie a armenilor refugiați din Moldova.

În slava veche, denumirea de Zamca semnifică fortificație, loc întărit, iar mănăstirea a început să fie cunoscută după acest nume odată cu construirea șanțului de apărare de către regele Sobiețski, la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Hagigadar

Mănăstorea Teodoreni

Cladiri monument istoric

Gara Ițcani – 1871

Palatul de Justiție

Palatul administrativ

Situri arheologice

Situl arheologic La pod la Rediu din Bosanci

Acest sit se află localizat în localitatea Bosanci, iar descoperirile facute aici atestă locuirea acestui areal încă din cele mia vechi timpuri. Cele mai semnificative descoperiri au fost facute de o parte și de alta a podulu ce leagă localitatea Ipotești de localitatea Bosanci.

Au fost descoperite obiecte ce datează din Neolitic, și anume: urme de ceramică de precucuteni, așchii, nuclee de silex, lame, resturi de ceramică.

Capitolul V

Infrastructura

Județul Suceava, respectiv, zona metropolitană Suceava se află situată la intersectarea unor vechi căi de transport între nord și sud, est și vest; ca urmare a acestui fapt, beneficiază de o infrastructură aflată în permanență în curs de extindere și modernizare.

Căile și mijloacele de comunicație

Căile rutiere

În cadrul arealului pe care il studiem, căile rutiere sunt cele mai importante, ele făcând legătura între localități.

Principalele drumuri modernizate sunt și în prezent cele de la nord la sud, respectiv E 85, iar E 58 face legatura cu Transilvania.

Drumurile naționale și județene modernizate fac posibilă legătura pe itinerariile:

Suceava – Pătrăuți ( E85)

Suceava – Stroiești ( E 58)

Suceava – Mitocu Dragomirnei – Adâncata ( din E 85 prin drumul DJ 208 D)

Suceava – Adâncata – Hânțești ( DN 29 A)

Suceava – Adâncata – Zvorâștea ( DN 29 A)

Suceava – Salcea – Dumbrăveni – Siminicea – Hânțești (din E 58 prin DJ 208 B)

Salcea – Verești ( din E 58 prin DJ 290)

Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești ( DJ 208 A)

Suceava – Moara ( DJ 209 C)

Căile ferate

Principala arteră feroviară ce face legătura zonei metropolitane cu restul țării este calea ferată București – Suceava – Vicșani.

Din acest traseu se desprind mai multe linii secundare, doar următoarele intersectează zona metropolitană Suceava: Verești spre Botoșani, Dărmănești – Păltinoasa înspre Câmpulung Moldovenesc.

.

Căile aeriene

Singurul aeroport din întreg județul Suceava este cel de la Salcea, ce funcționează încă din de la 1 iulie 1962.

În prezent, aeroportul se află într-un amplu proces de renovare și modernizare pentru putea face posibilă și efectuarea de zboruri externe, aeroportul fiind închis pe o perioada de 10 luni: ianuarie – noiembrie 2014. Companiile cu care operează Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava sunt TAROM, Carpatair, Blue Air, etc.

Fig. 5.1 Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava

Infrastructura turistică – unitățile de cazare

Zona metropolitană Suceava dispune de un număr relativ important de unități de cazare ce deservesc turiștii de-a lungul sejururilor lor în acest colț al țării.

Conform INS Institutului Național de Statistică, din cele 14 localități componente ale zonei metropolitane Suceava, doar șase au unități de cazare, și anume: municipiul Suceava, Adâncata, Bosanci, Dumbrăveni, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți.

Fig 5.1 Evoluția numărului unităților de cazare din zona metropolitană Suceava (conform INS)

Evoluția acestora poate fi observată încă din anul 1990 și până în 2012. Creșterea cea mai impresionantă la întreg nivel al zonei metropolitane o are, binențeles, Municipiul Suceava, care în 2010 atinge numărul maxim de unități de cazare, și anume 20. Urmată apoi la mare diferență de comuna Mitocul Dragomirnei, cu doar 3 unități de cazare în 2010, și doar două în 2012.

Evoluția în timp a numărului de unități de cazare nu a avut o fluctuație destul de mare la nivelul comunelor din zona metropolitana. De-a lungul celor 22 de ani care sunt cuprinși diferența de număr a fost de ±3 unități de cazare.

Fig 5.2 Evoluția numărului unităților de cazare în Municipiul Suceava

Municipiul Suceava, a avut parte de o evoluție pozitivă a numărului de unități de cazare, această creștere s-a bazat cel mai probabil pe creșterea economică de care s-a bucurat România odată cu trecerea de la comunism la democrație. În anul 1990 municipiul Suceava avea doar un număr de 8 unități de cazare, pe când în 2013, numărul acestora s-a dublat. Se mai poate observa faptul ca criza economică de la nivelul anilor 2006-2007 să facă ca numărul unităților de cazare să scadă de la 19 în anul 2005, la 17 în 2009; ca mai apoi în 2010 numărul lor să atingă nivelul maxim, de 20 de unități de cazare.

Fig. 5.2 Evoluția numărului de hoteluri din municipiul Suceava

Numărul hotelurilor din municipiul Suceava a variat de-a lungul timpului, 2006 reprezentând anul de glorie, când numărul hotelurilor a atins cifra 12. După anul 2006, tendința generală a fost cea de scădere, așadar la nivelul anului 2012, în muncipiul Suceava existau doar un număr de 8 hoteluri.

Fig. 5.3 Evoluția numărului de pensiuni turistice

Evoluția numărului de pensiuni turistice a fluctuat și el în timp, ca și în cazul tuturor celorlalte tipuri de structuri turistice, numărul maxim fiind atins în anul 2010, când la niveul municipiului Suceava erau un număr de 7 pensiuni turistice.

Fig. 5.4 Evoluția numărului de vile turistice din Municipiul Suceava

Vilele turistice din municipiul Suceava reprezintă doar o mică parte din totalitatea unităților de cazare, în prezent numărul acestora fiind de două vile turistice.

Capitolul VI

Fluxuri turistice

Zona metropolitană Suceava, respectiv municipiul Suceava este punctul de plecare pentru toți turiștii ce vin să viziteze Bucovina.

În mod evident, ponderea cea mai mare a numărului de sosiri ale turiștilor din zona metropolitană Suceava o are de departe municipiul Suceava.

Fig 6.1 Sosiri ale turiștilor în municipiul Suceava ( sursa: INS )

Evoluția numărului de sosiri ale turiștilor este în strânsă legătură cu evoluția numărului unităților de cazare, astfel cota maximă a fost atinsă la nivelul anului 2008, cand numărul total de sosiri a fost de aproape 90 000. În anul 2013, numărul sosirilor turiștilor era de doar 73000, fiind în scădere.

Fig. 6.2 Sosiri ale turiștilor pe structuri de cazare în municipiul Suceava

Întrucât diferența era prea mare pentru a se putea vedea în mod clar numărul de sosiri ale turiștilor pe tipuri de unități de cazare în municipiul Suceava, am ales să analizăm separat evoluția numărului de sosiri ale turiștilor în hoteluri, respectiv vile turistice și pensiuni turistice.

Evoluția numărului de sosiri în cadrul hotelurilor a suferit fluctuații majore doar în perioada anilor 2007 – 2011, când a atins cota maximă de aproximativ 80000 de turiști, ca mai apoi după anul 2011, numărul sosirilor să fie în declin, la nivelul anului 2013, având valoarea de puțin peste 65000.

În cazul sosirilor turiștilor din vile turistice și pensiuni turistice, evoluția numărului sosirilor a fost mult mai fluctuantă, după cum se și poate observa în grafic. În prezent, numărul sosirilor turiștilor în aceste tipuri de structură turistică este în creștere încă din anul 2011.

Fig 6.2 Sosiri ale turiștilor în trei comune ale zonei metropolitane Suceava

Conform INS, din toate comunele ce dispun de unități de cazare turistice, doar comunele Bosanci, Mitocu Dragomirnei și Pătrăuți au raportat numărul de sosiri ale turiștilor.

Ca și în cazul municipiului Suceava, fluctuațiile sunt destul de evidente, pe primul loc situându-se comuna Bosanci, care în anul 2008 a atins cota maximă de 600 de sosiri ale turiștilor, în cazul comunei Pătrăuți cota maximă a fost atinsă în anul 2013, și era de puțin peste 300 de sosiri; iar în cazul comunei Mitocu Dragomirnei cota maximă, de 200 de sosiri ale turiștilor a fost atinsă la nivelul anilor 2003 și 2007, în prezent având o tendință de scădere.

Concluzii

Anexe

Bibliografie

Brânduș C., Cristea I. (2013) – Județele României – Județul Suceava, Editura Academiei Române, București

Bojoi I., Iosep I., et colab. (1979) – Suceava- Ghid turistic al județului, Editura SPORT-TURISM, București

Cândea Melinda și colab (2003) – Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București

Cheia G. (2013) – Arii de concentrare turistică în județul Suceava, Editura Editura Universității Suceava

Cocerhan C., Spânu P. (2011) – Potențialul turistic natural din împrejurimile Sucevei, Editura „ George Tofan”, Suceava

Constantinescu I., (1970) – România de la A la Z, Editura Stadion, București

Efros V. (2010) – Geografia turismului – curs, Suceava

Grigore M., (1974) – Potențialul natural al turismului, București

Hapenciuc C. V. ( 2003) – Cercetarea statistică în turism – studiul femonenului turistic în județul Suceava, Editura Didactică și Pedagogică, București

Ielenicz M., Comănescu Laura (2006) – România. Potențialul turistic, Editura Universitară, București

Ionescu Silvia (2005) – Ghidul turistic al României, Ed a 7-a revizuită, Editura Publirom Advertising, București

Ionesii L. (1974) – Geologia unităților de platformă și a orogenului Nord-Dobrogean, Editura Academiei Române, București

Lupchian Magdalena (2010), Municipiul Suceava – studiu de geografie urbană, Editura Universității Suceava

Martiniuc C, Băcăuanu V, (1960) – Contribuții la studiul geomorfologic al teritoriului orașului Suceava și al împrejurimilor sale, Iași

Popp N., Iosep I., Paulencu D. (1973) – Județul Suceava , Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

Seghedin T. G. (1983) – Rezervațiile naturale din Bucovina, Editura SPORT-TURISM, București

Tufescu V. ( 1974) – România, natură, om, economie, Editura St., București

Ungureanu Al. (1980) – Orașele din Moldova – Studiu de geografie economică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București