Potentialul Turistic AL Judetului Sibiu

POTENȚIALUL TURISTIC AL JUDEȚULUI SIBIU

CUPRINS

INTRODUCERE

1. CONCEPTUL DE TURISM ȘI POTENȚIAL TURISTIC

2. POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL

2.1 POZIȚIA GEOGRAFICĂ

2.2 RELIEFUL ȘI POTENȚIALUL SĂU TURISTIC

2.3 CLIMA ȘI POTENȚIALUL CLIMATO-TURISTIC

2.4 POTENȚIALUL TURISTIC AL APELOR

2.5 POTENȚIALUL TURISTIC AL ÎNVELIȘULUI BIOPEDOGEOGRAFIC

3. POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC

3.1. PATRIMONIUL TURISTIC CULTURAL- ISTORIC

3.1.1. Monumente și situri arheologice

3.1.2. Monumente și ansambluri de arhitectură

3.1.2.1. Monumente și ansambluri de arhitectură de factură religioasă

3.1.2.2. Monumente și ansambluri de arhitectură de factură civilă

3.1.3. Monumente de artă plastică și commemorative

3.1.4. Monumente tehnice

3.1.5. Locuri istorice

3.1.6. Parcuri și grădini

3.2.POTENȚIALUL TURISTIC ETNOCULTURAL

3.2.1.Arta populară

3.2.2.Manifestări etnofolclorice

3.2.3. Satul turistic

4. VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC PRIN TURISM

4.1. BAZA MATERIALĂ A TURISMULUI

4.1.1. Structuri de cazare și cazare turistică

4.1.2. Structuri turistice de alimentație

4.1.3. Structuri turistice de agreement

4.2. CIRCULAȚIA TURISTICĂ

CONCLUZII

Bibliografie

Introducere

Existența locuirii omului pe teritoriul județului Sibiu este atestată din cele mai îndepărtate vremuri, dovadă a celor spuse stau uneltele descoperite din epoca pietrei (Paleolitic) în cartierul Turnușor și la Ocna Sibiului. (cit. Hoffram et al., 1986, pag. 9)

Însă prima mențiune documentară legată de Sibiu a fost făcută de către Papa Celestin al III – lea la 20 septembrie 1191 care susținea existența prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, cu sediul la Sibiu. (Sursă: www.sibiul.ro)

De-a lungul timpului ca urmare a obiectelor și uneltelor descoperite Sibiul a fost menționat în multe documente scrise sub diferite denumiri: Cibinium (secolul XI), Villa Hermani (secolele XII – XIII), Hermannastadt (secolul XIV) etc. (cit. Hoffram et al., 1986, pag. 10)

Județul Sibiu dispune de un relief deosebit, presărat cu numeroase resurse naturale (cel mai important fiind gazul). Se caracterizează prinr-o varietate mare de forme naturale – de la coline și dealuri până la înalte culmi montane cristaline.

De asemenea și patrioniul natural este foarte bogat fiind reprezentat de șase rezervații naturale de mare valoare științifică și turistică: Lacul fără Fund de la Ocna Sibiului, depozitele de calcar de la Cisnadioara și Turnu Rosu, rezervația din Valea Sârbă, și lacurile Bâlea și Iezerele Cîndrelului.

Sibiul este un județ deosebit atât datorită documentelor, operelor și monumentelor vechi ce îi conferă originalitate, cât și datorită bogăției foclorice cu tradiții culturale românești, săsești și maghiare de prestigiu.

Motivarea alegerii temei

Am ales această temă tocmai pentru că județul Sibiu este o zonă turistică importantă de la noi din țară, care atrage numeroși vizitatori atât români cât și străini. Am realizat lucrarea pentru a aduce în atenție, una dintre bogățiile naturale de care dispunem, pe care am avut ocazia să o vizitez în vara anului 2012 și de care am ramas profund impresionată. Ulterior anul acesta am mers din nou în aprilie să îl vizitez pentru realizarea pozelor din cadrul licenței.

Alternanța peisagistică, numeroasele de monumentele istorice și de arhitectură, muzeele și elementele de etnografie, acestea sunt numai câteva dintre reperele care îl situează între destinațiile turistice de referință și de tradiție ale țării noastre.

Prin lucrarea, intitulată Potențialul turistic al județului Sibiu, am vrut să realizez o prezentare a acestui județ din punctul de vedere al potențialului turistic de care dispune și anume geografia locului, forme de relief, vegetație, faună, munumente istorice, dar și structura tehnico-materială, fără de care nu poate exista o stațiune turistică.

Obiectivele lucrării

Lucrarea este structurată pe patru mari capitole și nouă subcapitole și doisprezece subpuncte pe parcursul cărora am încercat să analizez potențialul turistic al județului prin prisma tuturor factorilor și elementelor care îl compun și îl susțin.

În acest sens, am pornit de la motivarea alegerii temei de licență și obiectivele lucrării, apoi am încercat să definesc conceptele de turism și potențial turistic pentru a oferii o descriere a județului cât mai clară.

Am acordat un spațiu amplu prezentării și analizei componentelor fizico-geografice și potențialului natural, din a căror simbioză să se poată extrage elementele de potențial turistic definitorii, structurate și prezentate în funcție de importanța și rolul pe care îl au în conturarea imaginii turistice de ansamblu a județului.

De asemenea, foarte important consider că este și potențialul turistic antropic- rezultatul al creației umane din punct de vedere cultural – istoric și tehnico -economic din cadrul teritoriului, asupra căruia m-am oprit în capitolul trei al lucrării.

Iar în următorul capitol am detaliat baza tehnico- materială de care dispune județul Sibiu pe structuri de cazare, alimentație și agrement și am descris fenomenul de circulație turistică în cadrul aceluiași județ.

Lucrarea cuprinde șaizeci și una de pagini și conține șaptezeci de figuri din care cincizeci și cinci sunt fotografii, nouă hărți, patru tabele și două scheme, .

Pentru realizarea lucrării am utilizat metode de cercetare specifice disciplinei și bibliografia exitentă referitoare la regiunea studiată.

Înainte de a încheia această introducere, doresc să aduc întreaga gratitudine îndrumatoarei mele de licență, Conf. univ. dr. Iordache Costela, pentru tot sprijinul pe care mi l-a oferit în tot acest timp în care mi-am pregătit lucrarea de licență, precum și tuturor profesorilor din cadrul Departamentului de Geografie care a mi-au oferit explicații și suport metodologic pe parcursul anilor de studiu.

1. Conceptul de turism și potențial turistic

„ Fiecare turist este un geograf care se ignoră”

George Chabot

În opinia mea, turismul a apărut ca urmare a dorinței persoanelor de rang nobil și a celor ce făceau parte din clase sociale elevate, de a descoperi frumusețile naturii, de a se recreea sau reface, dar și pentru a-și expune bunele maniere în societate.

Preocupările legate de turism își au originile încă din Perioada Antică, însă abia de la sfârșitul secolului XIX se poate vorbi despre baza turismului, deși mulți dintre specialiștii geografi consideră că acesta aparține perioadei contemporane.

Unul dintre aceștea este E. Guyer Freuler care susținea în lucrarea sa Manual de economie populară elvețiană din anul 1905 că „ turismul este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbarea mediului de viață, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii”.

George Chabot considera însă că nu se poate vorbi însă doar despre turism deoarece „geografia și turismul sunt doi termeni predestinați a fi alăturați, căci orice geograf trebuie să fie dublat, în mod necesar, de calitățile turistului, iar fiecare turist este un geograf care se ignoră”.

Însă cea mai elaborată dar ambiguă definiție a turismului este cea a lui C. Swizewski și D. Oancea din 1977 conform căreia „Geografia turismului este o ramură a geografiei economice care studiază turismul ca fenomen social, în cadrul relațiilor interdependente dintre mediul geografic și societate, sub raportul genezei, repartiției și consumului produsului turistic, a consecințelor fenomenului turistic asupra peisajului în cadrul unor unități teritoriale definite”.

Turismul nu înseamnă numai o călătorie, înseamnă un mod de viață, o educație pe care o putem transmite mai departe. Prin înfăptuirea unei drumeții în cadrul unei zone din România un turist se poate implica și în comunitate și poate participa la activitățile ce se desfășoară acolo oferind un exemplu chiar urmașilor săi.

Turistul este acea persoană care se deplasează într-o altă țară sau regiune decât cea în care locuiește permanent pentru alte motive decât cel de a efectua o activitate plătită și pentru o perioadă mai mare de o zi.

Fig. 1.1 Clasificarea călătorilor

(Conform Organizției Mondiale a Turismului)

De asemenea, turismul mai poate fi privit ca o activitate economică ce presupune un produs și un consum de bunuri ce tind la satisfacerea nevoilor turiștilor.Se poate vorbi astfel de cererea și oferta turistică.

Cererea turistică cuprinde totalitatea persoanelor care își expimă dorința de a se deplasa temporar și periodic în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea la locul de destinație a unor activități remunerate.

Oferta turistică este compusă din potențial turistic natural, baza tehnico-materială specifică ( unități de cazare, de agrement, de alimentație, de tratament, de transport turistic) și infrastructura generală. Se detașează astfel : oferta turistică primară (cuprinde ansamblul resurselor atractive ce aparțin cadrului natural și valorile atractive de proveniență antropică) și oferta turistică secundară (ce cuprinde baza tehnico-materială a turismului).

Noțiunea de resursă turistică este mai complexă și mai completă. Ea este utilizată pe de o parte pentru a desemna motivul de vizitare ( referindu-se atât la atracția propriu-zisă, cât și la modul de exploatare, la implicațiile de ordin economic asupra turismului), iar, pe de altă parte, este folosită pentru a defini mijloacele, sursele necesare desfășurării activității turistice (respectiv resurse naturale, materiale, umane și financiare).

De asemenea, consider că fondul turistic este echivalent cu potențialul turistic al unei zone și constituie oferta turistică primară care împreună cu structurile turistice existente (de primire și infrastructura specifică) alcătuiesc oferta turistică reală sau patrimoniul turistic, la care se adaugă factorii generali ai existenței umane: obiceiurile, ospitalitatea, varietatea și calitatea serviciilor prestate pentru buna desfășurare a activităților turistice.

Fig. 1.2 Structura potențialului turistic

(Prelucrat după Dinu, 2002)

Obiectivul turistic este orice element natural, economic, social, cultural, antropic, istoric, care prezintă un interes de cunoaștere sau de folosire de către un grup de oameni, pentru care se înfăptuiește o activitate turistică; este un component de bază în oferta turistică.

Patrimoniul turistic reprezintă ansamblul de elemente naturale, sociale, economice, culturale, dar și totalitatea amenajărilor (căi de comunicație, bază de cazare,odihnă, tratament, masă, amenajări pentru distracție și instrucție) destinate activităților turistice de pe un teritoriu (oraș, județ, regiune, țară etc.). (cit. Mirela Mazilu, 2007, pag. 48).

Fenomenul turistic este determinat într-o anumită măsură de acțiunea mai multor factori, care au efecte benefice sau dimpotrivă de frânare relativă asupra acestuia.

Dintre principalii factori care infuențează dezvoltarea turismului sunt: factorii de mediu înconjurător, factorii demografici, factorii economici, factorii politici, factorii socio-culturali, factorii psihologici.

În continuare vom reliefa modul prin care influențază fiecare tip de factori dezvoltarea fenomenului turistic:

– mediul înconjurător poate influența practicarea și dezvoltarea unui tip de turism prin favorabilitatea sau restrictivitatea reliefului, peisajele atractive și echilibrate, gradul de conservare și protejare a mediului, tempratură, cantitatea de precipitații, calitatea aerului și a apelor etc.

– turismul este influențat de factorul demografic prin evoluția numerică a populației, modificarea duratei medii a vieții, structura pe sexe, grupe de vârstă și socio-profesională a turiștilor, starea sănătății populației etc.

– factorii economici marchează dezvoltarea turismului prin veniturile populației și modificările acestora, prețurile, tarifeletracție și instrucție) destinate activităților turistice de pe un teritoriu (oraș, județ, regiune, țară etc.). (cit. Mirela Mazilu, 2007, pag. 48).

Fenomenul turistic este determinat într-o anumită măsură de acțiunea mai multor factori, care au efecte benefice sau dimpotrivă de frânare relativă asupra acestuia.

Dintre principalii factori care infuențează dezvoltarea turismului sunt: factorii de mediu înconjurător, factorii demografici, factorii economici, factorii politici, factorii socio-culturali, factorii psihologici.

În continuare vom reliefa modul prin care influențază fiecare tip de factori dezvoltarea fenomenului turistic:

– mediul înconjurător poate influența practicarea și dezvoltarea unui tip de turism prin favorabilitatea sau restrictivitatea reliefului, peisajele atractive și echilibrate, gradul de conservare și protejare a mediului, tempratură, cantitatea de precipitații, calitatea aerului și a apelor etc.

– turismul este influențat de factorul demografic prin evoluția numerică a populației, modificarea duratei medii a vieții, structura pe sexe, grupe de vârstă și socio-profesională a turiștilor, starea sănătății populației etc.

– factorii economici marchează dezvoltarea turismului prin veniturile populației și modificările acestora, prețurile, tarifele și modificările acestora, dezvoltarea și diversificarea bazei tehnico-materiale turistice, dezvoltarea industriei serviciilor, infrastructura tehnică generala (căile de comunicație) etc;

– o contribuție importantă asupra dezvoltării turismului o au și factorii politici prin regimul impus deplasărilor între state aflate în conflict sau cu dispoziții social-politice diferite, formalitățile la frontieră, facilități sau priorități în turismul organizat, regimul vizelor, diversitatea tipologică a aranjamentelor, legislația turistică etc.

– urbanizarea (gradul și vârsta de urbanizare), sporirea complexității muncii și a consumului de energie psihică și nervoasă, timpul liber și îndeosebi cel plătit sunt doar câțiva dintre factorii socio-culturali ce afectează turismul

– factorii psihologici au de asemenea o influență asupra dezvlotării turismului prin nivelul de instruire, setea de cultură, dorința de cunoaștere, caracterul individului, temperamentul, modă etc.

Potențialul turistic natural

Fondul turistic natural cuprinde componentele fizico-geografice de pe un teritoriu, care exercită o atracție diferită asupra turiștilor potențiali. Pentru o valorificare îndelungată a sa din punct de vedere turistic, sunt necesare măsuri de protecție pentru conservarea sa.

Pentru turism, suportul principal îl reprezintă mediul natural, de care a depins și depinde încă. Un loc turistic apare numai acolo unde există condiții agreabile de mediu sau elemente spectaculoase. De aceea, peisajul reprezintă o necesitate turistică fundamentală, toată publicitatea turistică sprijinindu-se pe imaginile care reflectă peisajul tipic al zonei respective, acesta făcând parte din ambianța pe care o caută clientela turistică. Locul ales pentru promovarea unor activități turistice trebuie să prezinte elemente distincte ale peisajului, pentru a putea ieși ușor în evidență, ușurând astfel publicitatea și crearea unei embleme turistice.

2.1.Poziția geografică

Județul Sibiu este situat aproape în centrul României, la intresecția drumurilor comerciale care leagă Balcanii de centrul Europei, în partea de sud-vest a Transilvaniei, în depresiunea omonimă, fiind cuprins între paralelele de 45º30´ și 46º17´ latitudine nordică și meridianele de 23º54´ și 24º57´. Se întinde pe aproximativ 6 mii km2 și se învecinează la vest cu județul Alba, la est cu județul Brașov, la nord cu județul Mureș, iar la sud cu județele Argeș și Vîlcea.

Fig.2.1. Localizarea județului Sibiu în cadrul țării

(Prelucrat după: http://static2.libertatea.ro/typo3temp/pics/2-3-judete_ec289b76dd.jpg)

Fiind situat în zona depresionară a Carpaților Meridionali, altitudinea în județul Sibiu scade de la sud la nord, rezultând o imagine extrem de variată a teritoriului, ce înglobează înălțimi muntoase (Munții Făgăraș, Cîndrel și Lotru), dealuri și podișuri (Dealurile Mediașului, Podișul Târnavelor, Podișul Secașelor,Podișul Hârtibaciului) și depresiuni largi, cu șesuri întinse și netede (Depresiunea Sibiu, Făgăraș, Săliștei și Apoldului).

2.2. Relieful și potențialul său turistic

Relieful ca urmare a dezvoltării geologice a teritoriului județului a determinat apariția treptelor și unităților de relief, iar acțiunea agenților fizici (apele, clima), desfășurată pe parcursul mai multor etape a stabilit varietatea de amănunt, adică aceea care a definit aspectele actuale ale reliefului. El constituie atracția majoră specifică componentelor naturale prin nuanța peisajelor, alcătuirea genetică și varietatea structurală și dimensională, influențează în mod deosebit caracteristicile unor elemente cum ar fi cele de ordin climatic, hidrografic și biotic, care sunt în strânsă legătură cu relieful.

Ca urmare a celor menționate anterior, județul Sibiu se suprapune peste două trepte sau unități de relief mari: treapta munților și treapta podișurilor sau dealurilor.

Fig.2.2. Relieful județului Sibiu

(Prelucrat după Atlasul Geografic al județului Sibiu, 2010)

Partea montană cuprinde trei masive muntoase din lanțul Carpaților Meridionali ce închide , ca o ramă, partea sudică a județului: Munții Cîndrel, Lotru, Făgăraș ce sunt formați din șisturi cristaline (micașisturi, cuarțite, gnaise) ce aparțin în totalitate Pânzei Getice (formațiune geologică deosebit de complexă, care în timpul fazei orogenetice din Cretacicul Mediu a înaintat spre sud și a încălecat peste alte formațiuni mai noi determinând structura geologică actuală), Aceste roci sunt inserate între calcare metamorfozate, iar ca urmare a structurii lor puternic cutată au apărut forme de relief cu pante abrupte și zvelte.

Cea mai mare parte montană ce se întinde pe teritoriul județului Sibiu aparține Munților Cîndrel și prezintă relief domol cu aspect monoton desfășurat printr-o succesiune de culmi ce scad dinspre Vârful Cîndrel spre nord-est, spre depresiunea Apoldului și Săliștei. Formele glaciare sunt reduse și sunt situate în principal sub vârful Cîndrel, iar lacurile glaciare sunt de asemenea mai puține (Lacul Iezeru Mare și Iezeru Mic).

Munții Lotrului aparțin județului Sibiu doar prin extremitatea lor nordică, aspectul lor general este cel de masiv care depășește 2000 m (Șteflești 2285 m, Sterpu 2144m, Clăbucet 2056 m), cu forme greoaie și versanți convecși, cu văi scurte și repezi și o largă desfășurare a pășinilor montane.

Munții Făgăraș reprezintă cea mai masivă regiune cristalină și cea mai înaltă de pe teritoriul țării noastre (de aceea mai sunt numiți și Alpii Transilvaniei), dar în teritoriul județului Sibiu se încadrează doar jumătatea vestică a versantului nordic a acestora. Versantul nordic este abrut, prezintă denivelări accentuate, schimbări repezi de pantă, văi scurte și adânci, determinând o accesibilitate mai redusă decât versantul sudic. În cadrul acestei grupe montane relieful glaciar este bine dezvoltat prin morene,văi, praguri și circuri glaciare (pe teritoriul județului Sibiu există lacuri glaciare adăpostite în circurle glaciare, cum sunt de exemplu Lacul Podragu, Podrăgel, Bâlea, Domanei, Avrig etc.).

Trecerea din zona montană către zona deluroasă se face prin intermediul unui șir de depresiuni de contact (Depresiunea Făgărașului, Sibiului, Săliștei și Apoldului) ce mărginesc Podișul Transilvaniei.

Cea mai mare parte a teritoriului județului Sibiu aparține podișurilor cu relief deluros ce fac parte din Podișul Târnavelor și care sunt alcătuite din roci sedimentare (nisip, pietriș, argile, marne, conglomerate, etc.) de vârstă terțiară. Dintre cele mai importante unități din acest cadru natural se remarcă: Podișiului Hârtibaciului, Podișul Secașelor și Podișul Târnavelor.

Specificul zonelor Podișiului Hârtibaciului ce ocupă partea centrală, nord-estică și estică a județului și Podișul Secașelor ce ocupă partea nord-vestică a județului, este legat de tradițiile agricole ( terenuri extinse servesc ca pășuni, sau au rămas necultivate după sistarea activității gospodăriilor agricole colective).

În Dealurile Mediașului (Podișul Târnavelor) situate în extremitatea nordică și nord -estică a Sibiului elementul caracteristic îl reprezintă domurile, care se impun în relief prin cueste, suprafețe structurale, văi subsecvente etc.

Depresiunea Sibiului este o întinsă depresiune de contact cu relief piemontan etajat și caracter agricol, situată între Munții Cîndrel și Podișul Hârtibaciului. Străbătută de râul Cibin, este una dintre depresiunile cu o mare importanță economică și un important nod feroviar și rutier din județ.

Depresiunea Făgăraș are origine tectono-erozivă și este situată între Podișul Hârtibaciului la nord, Munții Făgăraș la sud, Munții Perșani la est și depresiunea Sibiului la vest. Cuprinde trei trepte de relief: zonă colinară (aflată la poalele munților Perșani și Făgăraș) ce se continuă printr-o treaptă mai joasă – reprezentată de piemonturi (alcatuită din nisipuri și pietrișuri), urmată de o câmpie piemontană ce se termină prin terasele și lunca Oltului.

Fiecare dintre diviziunile reliefului județului, indiferent dacă sunt masive muntoase, depresiuni sau părți ale unui întins ținut deluros au trăsături locale proprii, care le definesc ca adevărate individualități geografice.

Varietatea relifului județului imprimă turistului o arie de atracție mare, o dorință de cunoaștere și de prosperitate, dovadă sunt numeroasele unități de primire turistică ce se întălnesc în acest spațiu.

Pentru turism județului sunt benefice și alte elemente deosebite ale cadrului natural cum sunt: cutele diapire de la Ocna și Miercurea Sibiului, vulcanii noroioși de la Hașag, Canionul de la Mihăileni, Calcarele cu hippurites de la Cisnădioara dar și Calcarele de la Turnu Roșu, Rezervația naturală Lacul fără fund.

Vulcanii noroioși de la Hașag reprezintă o rezervație geologică pe depozite samatiene situată pe teritoriul județului Sibiu, între Hașag și Mândra, pe raza comunei Loamneș. Prezența acestora se datorează prezenței masive a sării în scoarța terestră. Vulcanii noroioși s-au format din cauza presiunilor tectonice din timpul fazelor de cutanare, sarea din fundament fiind împinsă la suprafață formând cute diapire. Prin fisurile datorate mișcărilor tectonice se elimină gaz metan care antrenează și o parte din apa sărată. Astfel, marna se înmoaie și se formează noroiul, care este împins la suprafață.

Fig. 2.3. Vulcanii noroioși de la Hașag

(Sursa: http://www.turismland.ro/wp-content/gallery/vulcanii-noroiosi-din-hasag-sibiu/vulcanii-noroiosi-din-hasag-2_0.jpg)

Calcarele cu hippurites de la Cisnădioara constituie o rezervație geologică și un monument al naturii ce atestă faptul că în ultima parte a Mezozoicului în această zonă a fost o mare. Aici se afla un bloc masiv de calcar și o fâșie întinsă de calcare și conglomerate cretacice situate pe cristalinul munților. De asemenea tot aici au fost identificate fragmente de corali, unele foraminifere, amoniti și resturi de pești.

Fig.2.4. Calcarele cu hippurites de la Cisnădioara

(Sursa: http://static.panoramio.com/photos/large/716447.jpg)

Calcarele eocene de la Turnu Roșu – Porcești (monument al naturii cunoscut și sub denumirea de „Calcarele de la Porcești”) alcătuiesc o rezervație naturală de tip paleontologic protejată de interes național. Aceste calcare au vârstă eocenă și în ele se găsesc încă tiparele unor viețuitoare care au dispărut în urmă cu mult timp. Dinții de rechin și oasele de crocodil sunt fosilele care impresionează cel mai mult și confirmă faptul că ținutul sibian a fost populat de aceste viețuitoare în trecut.

Fig.2.5. Calcarele de la Porcești

(Sursa: http://turism.bzi.ro/public/upload/photos/66/Rezervatia-Calcarele-eocene-de-la-Turnu-Rosu.jpg)

2.3. Clima și potențialul climato-turistic

Clima alături de relief, constituie o componentă importantă a potențialului turistic al unei zone, favorizând sau dimpotrivă dezavantajând o zonă. Impactul elementelor climatice și a climei în ansamblu, se manifestă foarte diferențiat asupra organismului persoanelor participante la fenomenul turistic, introducând chiar o selecție a categoriilor de persoane ce pot beneficia din punct de vedere fiziologic, de un sejur în ambianța zonei montane.

Potențalul turistic al climei este în strânsă corelație cu valorile înregistrate de elementele climatice, care susțin sau limitează activitatea turistică. Temperatura este unul dintre parametrii importanți ai condițiilor climatice, importante pentru desfășurarea diferitelor forme de turism sunt temperaturile favorabile sau adecvate pentru petrecerea timpului liber în natură.

Cercetările bioclimatice apelează frecvent la conceptul de confort termic, legat de propietatea organismului de a-și menține temperatura constantă între anumite limite ale temperaturii mediului ambiant, lucru posibil prin cedare sau acumulare de căldură.

Precipitațiile pot de asemenea să favorizeze sau defavorizeze practicarea turismului, precipitațiile lichide constituie condiții climatice restrictive nefavorabile derulării activitățiilor turistice. În schimb, zăpada este un element indispemsabil practicării sporturilor de iarnă.

Vântul este un alt factor ce influențează activitățile turistice, are un impact negativ asupra acestora deoarece accentuează disconfortul termic și stresul climatic cutanat, mai ales când se asociază cu temperaturi extreme.

Nebulozitatea este de asemenea un factor restrictiv pentru activitățile turistice, deoarece slăbește vizibilitatea și reduce durata de strălucire a soarelui.

Ca urmare a poziției țării în sud-estul Europei dar și a formei arcului carpatic, în Transilvania se resimte în special acțiunea ciclonilor din nordul Oceanului Atlantic și influența invaziilor de aer polar dinspre nord, nord-vest, nord-est.Ca urmare versanții nordici ai Carpaților Meridionali au o climă dominantă de influența vânturilor de vest, mai răcoroasă și mai umedă decât clima de pe versanții sudici.

Tipul de climă specific județului Sibiu este cel continental moderat, cu influențe oceanice, caracterizat prin ierni moderate din punct de vedere termic și veri în general nu foarte călduroase, cu efecte microclimatice secundare conferite de formele de relief. Astfel, temperaturile medii anuale oscilează între 9,4ºC pe valea Oltului și sub 0ºC pe crestele cele mai înalte (Negoiu). În zonele montane verile sunt răcoroase, cu precipitații abundente, iar iernile friguroase, cu ninsori bogate și strat de zăpadă persistent pe o perioadă lungă. În podișuri, verile sunt calde, cu precipitații dese, iar iernile reci, cu strat de zăpadă stabil. (Ghinea, 2002, pag 1133).

În cadrul județului sunt frecvente inversiunile termice în arealele depresionare. Acstea se manifestă în sezonul rece și determină o individualizare topoclimatică specifică ce se caracterizează prin ierni cu temperaturi mai scăzute decât pe pantele sau pe culmile montane înconjurătoare. Așa se explică faptul că minima absolută de -34,4°C înregistrată pe 2 ianuarie 1888 din aria depresionară din Sibiu, iar temperatura maximă absolută a atins valoarea de 39,5°C pe 7 septembrie 1946. (cit. Vedea et al., 1979, pag. 12)

Precipitațiile medii anulale, distribuite în raport cu relieful, scad de la sud spre nord. Astefel, cantitățile medii anuale oscilează între 650 mm în zonele depresionare și peste 1300 mm pe culmile montane. (cit. Badea , Caloianu, 1971, pag 24).

Fig.2.6. Etajele climatice ale județului Sibiu

(Prelucrat după Atlasul Geografic al Județului Sibiu, 2010)

Principalele vânturi bat din sud-vest, vest (Austrul – în sezonul cald), nord-vest și est (Mureșanul – primăvara și vara), iar la sfârșitul iernii în depresiunea Făgăraș și în depresiunea Sibiului bate dinspre sud-vest vântul cald neregulat numit Föhn, ce determină topirea zăpezii (se mai numește și Vântul mare).

În cadrul județului ținând seama de configurația reliefului, se disting mai multe tipuri de climă: climă de munte, climă de dealuri și climă specifică depresiunilor.Clima de munte este caracteristică Munților Făgăraș, Cîndrel și Lotru și are ca particularitate menținerea îndelungată a stratului de zăpadă, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.Clima de dealuri este specifică părții central-nordice a județului, iar în depresiuni se întâlnește un climat specific caracterizat prin prezența inversiunilor termice în sezonul rece. (cit. Voicu et al, 1979, pag. 13).

2.4. Potențialul turistic al apelor

Apa este un alt element natural, ce poate fi vazut ca o resursă turistică deoarece constituie materie primă pentru diferite tipuri de turism. Grație funcțiilor pe care le îndeplinește, apa a generat numeroase tipuri de turism: balnear, de recreere, sportiv, de sfârșit de săptămână, dar și turismul profesional.

Indiferent de formele de stocare a apei, componenta hidrografică exercită o putere de polarizare deosebită asupra turiștilor, ocupând un loc important în cadrul patrimoniului turistic al țării. (cit. Câdea et al., 2003, pag. 128).

România are numeroase resurse hidrografice (râuri, lacuri, ape subterane și mare). Acestea sunt valorificate economic și sunt repartizate pe tot teritoriul țării contribuind la constituirea peisajului turistic. Ele generează forme variate de turism (balnear – ape minerale, lacuri sărate și Marea Neagră, turismul de agrement – lacurile în general; trebuie menționate și nămolurile terapeutice.

Datorită poziției geografice și a modului de desfășurare a teritoriului, județul Sibiu are o rețea hidrografică ce cuprinde ape de suprafață și ape subterane.

Fig.2.7 – Harta hidrografică a județului Sibiu

(Prelucrat după: http://pe-harta.ro/judete/Sibiu.jpg)

Apele de suprafață cuprind două bazine hidrografice: bazinul Oltului și al Mureșului. Acestea împreună cu afluenții lor formează o rețea hidrografică bogată, având-și izvoarele în zona deloroasă sau montană.

Oltul, unul dintre marile râuri ale țării, străbate teritoriul județului Sibiu în partea de sud și își adună afluenții din munții Făgăraș pe partea stângă: Arpașu, Cârțișoara, Porumbacu – alcătuit din Șerbota și Râul Mare –, Avrig, Moașa, iar pe partea dreaptă râul Cibin (ce izvorăște prin două ramuri: Râul Mare și Râul Mic din munții Cîndrel) și Pârâul Nou, ce colectrează râurile: Hârtibaciu, Sadu, Sebeș, Ruscior.

Oltul mai primește alți afluenți și pe porțiunea de defileu dintre Boița și Valea lui Frate, dintre care menționăm: Strâmba, Rândiboiul și Râul Vadului. Aste râuri prezintă caracteristicile apelor din regiunea de munte: curg prin văi adânci, au ape limpezi, cu versante repezi, dar cu modificări mari de debit.

Cibinul este unul dintre principalii afluenți ai Oltului, pornește sub numele de Râul Mare din partea nordică a Cîndrelului, prin două ramuri și își are obârșia în cele două lacuri glaciare: Iezerul Mare și Iezerul Mic. Printre cei mai importanți afluenți ai lui sunt Pârâul Negru (sau al Săliștei), pâraiele Cisnădiei și Tocilelor, Sadu și Hârtibaciul. Ultimul, respectiv Hârtibaciul, curge printr-o vale largă în podișul cu același nume, adunându-și afluenții pe ambele părți, cei mai numeroși fiind cei ce izvorăsc din dealurile dinspre Târnava Mare. Majoritatea acestor afluenți sunt mici prin dimensiuni și volum și poartă numele satului din bazinul lor de origine.

Târnava Mare este un alt râu ce străbate partea de nord și nord-vest a județului și care aparține bazinului Mureșului. În general primește afluenți fără prea mare importanță, majoritatea provenind din partea din sud, din Podișul Hârtibaciului, excepție face Vișa (ce are obârșia în dealurile de la vest de Ocna Sibiului).

Frumoasa, afluent al Mureșului, cunoscut și sub numele de Sebeș, formează hotarul vestic al județului. Își colectează afluenții din Munții Cîndrelului, cel mai important dintre ei este Secașul, care traversează zona Apoldului și Miercurea Sibiului, de unde adună câteva pâraie (Sângătin, Amnaș, Apoldu, Dobârca, Pustia, Gârbova).

Particularitățile reliefului și climei evidențiază două tipuri de regim ale râurilor din județul Sibiu: unul specific Carpaților Meridionali, cu ape mari începând din aprilie (datorită topirii zăpezilor) până în iulie (datorită ploilor), cu o scurgere minimă în timpul iernii și unul propriu bazinului transilvan, cu viituri mari încă de timpuriu, cu debite minime în iulie, august și septembrie și cu unele creșteri în timpul ploilor de toamnă.

Rețeaua hidrografică este completată de o mulțime de lacuri cu origini diferite. În zonele montane înalte se găsesc lacuri glaciare: Podragu, Podrăgelu, Bîlea, Valea Doamnei, Avrig, Iezeru Mare, Iezeru Mic (în Munții Făgăraș). Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se întâlnește un complex de lacuri sărate, dintre care menționăm: Lacul fără fund,Avram Iancu, Brâncoveanu, Ocnița, Horea, Cloșsc, Crișan etc.

Ocna Sibiului este o stațiune turistică situată în județul Sibiu, pe valea pârâului Vișa, într-o regiune

înconjurată de păduri de stejari seculari și cu un

subsol bogat în sare. Prima stațiune balneară a fost

înființată aici în anul 1845, iar de atunci, Ocna Sibiu

lui și-a atras renumele datorită lacurilor heliotermice formate pe locul unor vechi mine de sare surpate. Lacurile Horea, Cloșca, Crișan din Ocna Sibiului s-au format prin inundarea a șase saline neatestate documentar. Pe locul lor, în 1770, erau menționate: Lacul Roșu Interior, Lacul Roșu Exterior, Lacul Verde Interior, Lacul Verde Exterior, Lacul Femeilor, Lacul Liber. Acestea au adâncimi cuprinse între 35 și

45 metri și o salinitate la suprafață de 69-72 g/l, iar la

adâncime, unde apa vine în contact cu masivul de sare, atinge 330 g/l. În jurul lacurilor sunt amenajate cabine și platforme de lemn pentru plajă, dușuri, restaurant cu autoservire. (http://www.ocna-sibiu.ro/info/despre-ocna-sibiului-lacuri-naturale.html)

Turiștii doritori de soare, plajă, apă și tratamente cu nămol au parte de o surpriză plăcută la Ocna Sibiului: un complex renovat în întregime ce oferă vizitatorilor săi condiții dintre cele mai bune. Complexul de lacuri sărate Ocna Sibiului este amenajat cu acces la toate lacurile, plajă cu nisip și dușuri, sistem de iluminare ornamentală, pomi ornamentali și numeroase locuri de parcare.

În județul Sibiu se întâlnesc și lacuri artificiale: Negovanu, situat pe cursul superior al Sadului, Brădet situat pe Hîrtibaciu, Gura Râului pe Cibin, Ighiș situat pe râul cu același nume și afluent al Târnavei Mari etc.

Teritoriul județului Sibiu cuprinde și ape subterane, identificate sub formă de ape suprafreatice și de stratificație, ce circulă libere în depozitele substratului, fară presiune hidrostatică. Sursa subterană Paltiniș – Steaza este cea mai veche sursă cu cea mai bună calitate a apei, fiind formată din: Sursa Paltiniș – Santa și Lunca râului Steaza.

2.5. Potențialul turistic al învelișului biogeografic

Varietatea reliefului și factorii edafici determină aspectul și compoziția vegetației, distribuția acesteia pe teritoriul județului având loc pe mai multe trepte.

Intervenția umană a modificat peisajul teritoriului județului Sibiu, suprafețe întinse din cadrul acestuia ce erau în trecut ocupate de păduri au ajuns să fie defrișate – Țara Oltului, Depresiunea Sibiului, dealurile joase aflate de o parte și de alta a culoarului Visei –, deși învelișul solului și unele rămășițe de pădure confirmă cele afirmate mai sus.

Pajiștile alpine compuse din graminee cu frunze mari, cu frunze tari și țepoase (părușca, țăpoșica ), cyperaceele și dicotiledonatele (ochiul găinii, clopoțelul) ocupă culmile montane înalte (Făgăraș, Lotru și Cindrel) la peste 1900 m altitudine.

Pădurile de molid acoperă pantele munților până la 1300 m, de aici până la cota 500 (pe pantele nordice ale munților Făgăraș și Cindrel) sunt prezente pădurile de fag, în amestec cu rășinoasele (brad, molid).

Pădurile de gorun în amestec cu cele de carpen sau cele de fag amestecate cu carpen, frasin, paltin, tei, etc. sunt întâlnite în Podișul Hârtibaciului, iar în depresiuni și în culoarele depresionare se găsesc rămășițe ale pădurii de stejar, în amestec cu alte esențe lemnoase.

Pe dealuri, în locul pădurilor defrișate sau dezvoltat pajiști de stepă, în care predomină grupările de iarba vântului, păiușuri și sadină , iar în podișuri terenurile de arătură.

În cadrul mozaicului floristic al județului un rol important îl au numeroasele endemisme (Clopoțelul, Laleaua pestriță, Papucul Doamnei, Tulichina, Ghințura galbenă, Vișinul pitic, Migdalul pitic etc.), dar și rezervațiile naturale (Rezervația alpină Bâlea, Rezervația naturală din Cîndrel, Rezervația stepică de la Slimnic, Rezervația naturală Arpășel, Rezervația naturală Șuvara Sașilor Tălmaciu, Parcul natural Dumbrava Sibiului).

Rezervația alpină Bâlea este situată pe versantul nordic al Munților Făgăras și cuprinde lacul glaciar Bâlea și împrejurimile sale. Această rezervație ocrotește relieful glaciar, flora ( reprezentată de jneapăn, ienupăr pitic, smîrdar, gențiană, sângele voinicului etc.) și fauna alpină ( capra neagră, zăgan, vultur pleșuv etc.) pe care o adăpostește.

Rezervația naturală din Cîndrel este cea mai căutată de turiști deoarece conservă foarte bine peisajul glaciar. Aceasta cuprinde căldările glaciare de sub vârfurile Cîndre și Frumoasa, lacul glaciar Iezeru Mare și lacul glaciar Iezeru Mic. De asemenea și flora și fauna rezervației sunt de mare interes științific, fiind reprezentate de: Festica porcii, Mușchiul arctic, Urechelnița, Zîmbru, Prundărașul de munte, etc.

Rezervația stepică de la Slimnic se găsește în partea sudică a localității Slimnic situată în Podișul Târnavelor și cuprinde animale și plante (Colilia, Stânjenelul pitic, Neagra, Cosaci etc.) ce nu se mai găsesc în alte zone din Transilvania datorită condițiilor climatice locale.

Rezervația naturală Arpășel este o rezervație faunistică și de floră ce se găsește pe versantul nordic al

Munților Făgăraș, pe valea Arpășelului, alături de Parcul

natural Bâlea. Cuprinde păduri de rășinoase, iar la

limita inferioară un amestec de păduri de rășinoase și foioase. Aici trăiesc numeroase capre negre, marmote, urși, lupi, jderi, acvile de munte etc.

Rezervația naturală Șuvara Sașilor Tălmaciu se întâlnește între localitățile Sadu și Tălmaciu, pe valea râului Sadu și reprezintă o rezervație botanică. Numele acestei rezervații provine de la prezența în trecut a saților și a predominării unei specii de graminae cunoscută sub numele de "șuvară". Cuprinde numeroase specii floristice și faunistice rare precum: mărarul porcului ,

narcisa, stânjenei, iarba neagră, limba șarpelui și orhidee.

Parcul natural Dumbrava Sibiului constituie

o zonă complexă protejată ce adăpostește, protejează

și conservă habitate și specii floristice, faunistice și

forestiere. Dintre acestea amintim: stejarul de peste

400 de ani din Grădina Zoologică Sibiu, opaița, brândușa, iarba albastră etc.

Canionul de la Mihăileni este o rezervație geologică cu o lungime de aproximativ 500 m,

care a rezultat în urma unei eroziuni a sedimentelor

depuse de milioane de ani. Mai este cunoscută și sub denumirea de Râpa lu Brod și constituie o bijuterie peisagistică aflată pe valea pârâului Calva. Ceea ce impresionează sunt pereții înguști și abrupți ce au înălțimi de peste 20 m.

De asemenea foarte importantă din punct de vedere științific, economic și cinegetic este și fauna județului reprezentată de: Capra neagră, Ursul brun, Gaia roșie, Șoimul călător, Gaia neagră, Buha, Minunița, Barza neagră, Prundărașul de munte etc.

3.Potențialul turistic antropic

Potențialul turistic antropic reprezintă ansamblul de obiective create de societate care îndeplinesc condițiile valorificării pe plan turistic. Acesta s-a conturat în timp, iar datorită evoluției omului, creativității acestuia, “setei” de cultură și civilizație, dar și ridicării standardelor către noi valori s-a îmbogățit treptat ajungând la ceea ce putem vizita astăzi.

Astăzi societatea modernă în care trăim datorită progresului tehnologiei și creșterii “apetitului” pentru nou și original a ajuns să cuprindă numeroase obiective turistice antopice întrecându-le cu mult ca număr pe cele naturale. S-a ajuns la această situație deoarece oamenii le consideră atractive datorită unicității (singularității), vechimii (așa cum pot fi de exemplu bisericile vechi, diferitele obiecte antice adăpostite în muzee, elemente de tehnică polulară etc.), funcției (pe care o îndeplinește o clădire a îndeplinit-o în trecut sau o are în prezent ), dimensiunii (foarte multe obiective turistice de dimensiuni uriașe sau din contră minuscule atrag atenția turiștilor), ineditului (dat de culoarea specifică a anumitor obiective, de meterialul din care sunt construite sau de arhitectura acestora) etc.

Fondul turistic antropic al județului Sibiu cuprinde numeroase și variate componente ce le putem grupa în: obiective turistice cultural-istorice și obiective turistice entoculturale și etnofolclorice.În cele ce urmează vom realiza o prezentare a principalelor obiective turistice ale județului ce se înadrează în aceste categorii cu scopul de a oferi o imagine de ansamblu a acestuia.

3.1 Potențialul cultural-istoric

Turismul cultural este una din ramurile importante ale industriei turistice, care era practicat în general de populația de vârstă mijlocie, dar consider că în ultima perioadă de timp și populația tânără a început să fie manifeste interes față de acesta.

O regiune deosebită reprezentativă pentru turismul cultural românesc este județul Sibiu. Patrimoniul cultural-istoric al acetuia cuprinde: vestigii arheologice și istorice, monumente istorice și de artă religioasă, monumente și ansambluri de arhitectură de factură civilă și locuri istorice (Șelimbăr).

3.1.1. Monumente și situri arheologice

În cadrul județului Sibiu, cu o istorie îndelungată și o structură etnică diversificată, există numeroase vestigii istorice și arheologice, iar în continuare vom prezenta câteva dintre acestea.

Cetatea Sibiului a fost considerată în trecut una din cele mai importante și puternice cetăți din Transilvania. Era înconjurată pe toate laturile de fortificații alcătuite din ziduri și turnuri de aparare, multe dintre ele fiind distruse datorită necesității extinderii orașului, însă mai există câteva care sunt foarte bine conservate și astazi.

Construită în secolele XIII-XVI, cetatea a avut în acea perioadă 39 de turnuri de apărare, 4 bastioane și 2 platforme, iar intrarea se putea face prin cele 4 porți bine apărate (Poarta Cisnădiei, Poarta Turnului, Poarta Ocnei și Poarta Elisabetei). (cit. Vedea et al, 1979, pag 45).

Se mai păstrează fragmente ale zidurilor de centură precum și Turnuri de apărare: Turnul Scărilor, Turnul Sfatului, Turnul Archebuzierilor, Turnul Olarilor, Turnul Dulgherilor, Turnul Pielarilor, Turnul Gros etc.

Turnul Sfatului este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice reprezentative ale Sibiului, situat în inima orașului între Piața Mică și Piața Mare. El este constiuit din 7 etaje, iar vizitatorii pot admira la fiecare dintrea acestea diverse obiecte de artă (picturi, sculpturi, fotografii etc.), iar la penultimul etaj poate fi văzut sistemul de funcționare al ceasului ce dă ora exactă în Piața Mare.

Construcția acestui turn ce face parte din cea de-a doua linie de fortificații a început în anul 1386, însă s-a încheiat

abia în 1588 deoarece pe parcursul construirii a fost distrus de un cutremur. (cit. Badea et al., 1971, pag 120)

Turnul Scărilor este una dintre cele mai vechi

clădiri din Sibiu ce aparține stilului romanic, fiind singura dintre cele 3 porți de acces în prima incintă de fortificații care s-a mai păstrat în Sibiu.

Construit în secolul XIII, acesta a suferit numeroase transformări și renovări, diverse persoane din oraș au mărturisit că a fost demolat acoperișul și i-a fost dată altă formă, alții susțineau că aceasta era și forma inițială.Cert este că în prezent arată așa cum se poate observa în figura 3.2.

Turnul Trompeților din cetatea Mediașului face parte din Biserica Sfânta Margareta din Mediaș și datează 1414, fiind înălțat din nou în anul 1550. (cit. Voicu,Vedea, 1979, pag. 80)

El se află printre primele construcții din lume ridicate înclinat. În spatele construcției turnului înalt se ascund însă câteva legende savuroase pe care le-am auzit de la locuitori: una dintre acestea spune că tocmai datorită aceastei înălțimi foarte mari Dumnezeu s-a mâniat și a înclinat turnul, la fel ca în povestea Turnului din Babilon.

Altă legendă vorbește despre faptul că la sfârșitul lucrărilor, după ce au observat că turnul este

strâmb construit, muncitorii au încercat cu ajutorul unor

frânghii să îl îndrepte. Dar unul dintre cei care tregeau de funie, a fost fermecat de frumusețea unei domnișoare pe care a văzut-o și a uitat să se mai oprească, înclinând astfel că turnul în

direcția opusă.

Turnul Gros este unul dintre obiectivele ce merită vizitate în municipiul Sibiu, situat pe bulevardul Corneliu Coposu. Este masiv și are formă semicirculară (forma literei „U” sau forma de potcoavă) și cuprinde mai multe nivele de apărare fiind o adevărată mașină de război. Se spune că la îndemnul unui tipograf a fost creat în cadrul acestuia primul teatru din Sibiu.

Turnul a fost ridicat în prima jumătate a

secolului al XVI-lea și face parte din elementele adăugate ulterior în centurile de fortificație a cetății Sibiului, respectiv a treia centură de fortificații. (cit. Voicu,Vedea, 1979, pag 47).

În prezent acesta este renovat complet și integrat în Sala Thalia (ce aparține Filarmonicii de Stat din Sibiu).

Turnul archebuzierilor situat pe strada Cetății este cel mai sudic turn din cele tri aflate pe această stradă și face parte din centura a treia de fortificații. Astăzi se înalță sub forma unei prisme ortogonale cu patru etaje, partea superioară fiind ieșită în

afară și sprijinită pe console în ale căror arce de legătură

sunt prevăzute guri de aruncare. Baza turnului este

construită din piatră (circa 1 metru), iar de acolo în sus, exclusiv din cărămidă.

Construit în secolul XV, de-a lungul timpului numele său a fost modificat, deoarece a fost pus în grija breslei Pânzarilor, astfel că mai este cunoscut și sub numele de Turnul Pânzarilor sau Postăvarilor. (cit. Badea, Caloianu, 1974, pag. 121).

Bastionul Haller este un bastion construit în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Sibiu și face parte din fortificațiile înglobate ulterior centurilor de apărare a orașului proiectate de italieni. (cit. Voicu,Vedea, 1979, pag 47)

Datorită amenințării otomane din ce în ce mai mare, în orașul Sibiu fortificațiile au fost în trecut întărite cu bastioane și rondele de artilerie. Bastioanele aveau menirea să întărească punctele

importante alecenturilor de apărare și au fost executate

de către arhitecți italieni care au impus un sistem nou de

fortificații.

Bastionul Soldisch datează din secolul XVII fiind ultimul dintre bastioanele orașului Sibiu creat pentru întărirea fortificațiilor. Forma acestuia este de jumătate de pică ce avea la partea superioară un brâu pronunțat ce avea rolul de a împiedica sprijinirea scărilor de asalt, iar la bază două porți de acces către nivelul subteran. Pe bastion se poata ajunge din curtea orfelinatului trecând pe sub o porțiune de zid ce-l unea cu zidul cetății. (http://www.viaromania.eu/atractii.cfm/167-bastionul-soldisch-sibiu.html)

Poarta Leșurilor constituia o spărtură în unul dintre zidurile înalte ale cetății ce a fost efectuată în 1787, odată cu refacerea sistemului de fortificare a cetății medievale. (Avram, Crișan, 1998, pag. 58)

Semnificația acestei porți este îndelung disputată. Unii locuitori sunt de părere că aceasta era una dintre măsurile luate de inginerii militari ce au considerat că facilitează accesul din cetate spre cimitirul comunității contribuind la sănătatea generală a orașului. Astfel nu mai avea loc plimbarea dricurilor și căruțelor cu cadavre pe străzile principale ale orașului, unde se aflau toate instituțiile importante ale acestuia. Alții susțin că aceasta era folisită pentru evacuarea ciumaților în perioada epidemiilor etc.

În prezent aceasta nu mai există, iar potrivit informațiilor pe care le citit, fosta poartă se afla în fața Spitalului Municipal, finalizând strada Gheorghe Lazăr. În locul unde aceasta se afla azi mai exista doar două coloane, dreptunghiulare.

3.1.2. Monumente și ansambluri de arhitectură

3.1.2.1Monumente și ansambluri de arhitectură de factură religioasă

 Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” este impunătoare, sobră și majestuasă și domină de peste un secol orașul de pe malurile Cibinului. Din cele relatate de către unul dintre îngrijitorii catedralei am aflat că marele mitropolit Andrei Șaguna a avut idea de a construi o catedrală în Sibiu. Șaguna a considerat că Mitropolia românilor ortodocși din Transilvania și Banat avea nevoie de o catedrală, un adevărat simbol al ortodoxiei românești astfel că a reușit să obțină aprobarea pentru edificarea catedralei de la Împăratul Francisc Iosif I care i-a și donat apoximativ o mie de galbeni.

Din păcate, vremurile de atunci nu au fost favorabile

și mai ales posibilitățile financiare nu au fost de ajuns

pentru ca Șaguna să poată vedea ridicată „maica tuturor bisericilor din Mitropolie”, așa cum el o caracteriza. A început construirea acesteia, care a continuat și sub urmașii săi în scaunul mitropolitan de la Sibiu. Ioan Mețianu cel de-al treilea mitropolit a fost cel fericit în a vedea ridicată și terminată catedrala.

Catedrala din Sibiu, cu hramul Sfânta Treime a fost deci construită între anii 1902-1906 pe locul unei biserici grecești din 1797-1799 care a servit până atunci drept catedrală episcopală. Lăcașul prezintă caracteristicile unei bazilici bizantine fiind o copie la scară redusă a Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol.(cit. Vedea et al., 1979, pag. 48).

Biserica evanghelică din centrul istoric al orașului Sibiu este una dintre cele mai impunătoare clădiri datorită înălțimii turnului acesteia ce poate fi observat aproape din oricare parte a orașului. Imaginea acestei biserici este cel mai des întâlnită pe cărțile poștale cu imagini din orașul Sibiu deoarece este una dintre cele mai vechi lăcașuri de cult gotice din România ce prezintă o deosebită importanță (așa cum susținea academicianul român Virgil Vătășianu, aici a avut loc pentru întâia oară îmbinarea bazilicii arhaice cu o elevație gotică

matură).

Biserica a fost construită pe ruinele unei bazilici romanice la mijlocul secolului XIV și adăpostește în interior o orgă în stil baroc ce a fost realizată de un meșter slovac în anul 1671, înlocuind-o pe prima ce fusese adusă la Sibiu în anul 1585. Este cea mai mare orgă din S-E Europei, iar pe timpul verii biserica organizează concerte de orgă, care atrag numeroși turiști în fiecare zi. (cit. Hoffman, Irimie, 1968, pag. 54)

Sinagoga din Sibiu este un lăcaș de cult evreiesc construit în anii 1898 – 1899. Abia atunci evreii din Sibiu au obținut sumele necesare pentru construirea unui edificiu propriu. Josef Schwartz, președintele comnității evreiești a reușit să obțină banii necesari, alegându-l pe arhitectul

Szalay Ferenc pentru a o construi. Clădirea este formată

dintr-un singur corp de clădire de plan dreptunghiular. Comunitatea evreiască din Sibiu s-a format însă din anul 1870, când puținii evrei ashkenazi, veniți mai ales din Polonia și Ucraina, se organizează, cu elemente de conducereși viață religioasă permanentă. (http://www.baroc.sibiu.ro/4/sinagoga.html)

Biserica din groapă cunoscută și sub numele de Biserica Buna Vestire, una din primele biserici ortodoxe din Sibiu, situată în cartierul Iosefin, a fost construită în anii 1788-1789. Costurile pentru crearea bisericii au fost suportate de văduva Stana Hagi Petru Luca. Însă în anul 1802 locașul de cult a fost distrus de un cuteremur, iar ulterior a fost refăcut de către ginerele acesteia. Astfel că și astăzi se pot observa la exteriorul bisericii pe balustradă portretele pictate ale ctitorilor: Hagi

Constantin Pop, Pauna Constantin Pop și Stana Petru

Luca. (cit. Voicu, Vedea, 1968, pag. 49)

Biserica romano-catolică a fost contruită în anii 1726-1728 de către călugări iezuiți în centrul istoric al orașului Sibiu. Este construită sub forma unei biserici-sală în stil gotic, pe locul unde se aflau „bolțile” aurarilor și farmacia orașului. Ca urmare a Diplomei Leopoldine din anul 1691 și în Sibiu au intrat trupe austriece și preoții militari catolici, îngăduind astfel sefectuarea lujbelor

catolice pentru soldați în Hala Croitorilor din Piața Mare

(respectiv locul unde se află astăzi biserica).Cu timpul aceștea s-au instalat în oraș formând o mică comunitate catolică. În urma unor tratate îndelungate și anevoioase a putut fi începută construirea unei biserici parohiale catolice în Sibiu. (cit. Badea, Caloianu, 1974, pag. 120)

Biserica Ursulinelor a fost construită în XV ca mânăstire pentru călugării dominicani, însă după numai un secol, datorită introducerii religiei luterane ea a fost abandonată.

În secolul XVIII după eliberarea Transilvaniei din sfera de influență otomană și instaurarea administrației austriece, complexul de edificii al fostei mănăstiri dominicane a fost preluat de maicile ursuline din Pojon (oraș slovac) care s-au stabilit la Sibiu și le-au transformat în biserică și școală pentru

fete. Astfel că biserica de stil gotic a suferit

numeroase restaurări, și a fost transformată în biserică de stil baroc. În perioada comunistă această biserică a fost naționalizată, dar începând cu anul 1992 și până în prezent aici se

oficiază slujbe greco-catolice. (cit. Avram, Vasile, 1983, pag 67).

Biserica reformată cunoscută și sub denumirea de Biserica Calivină este un lăcaș de cult creștin reformat (calvin) din municipiul Sibiu apărută în secolulul al XVIII-lea în urma reformei protestante. Ea beneficiază de o arhitectură sobră, tipică calvinismului, fără prea multe elemente decorative în interior cât și în exterior. Biserica se remarcă prin catehizarea copiilor și tineretului, confirmarea în credință la vârstade 14 ani

desfășurându-se cu mult fast și o largă participare

a credincioșilor.(cit. Voicu, Vedea, 1979, pag 48).

Biserica evanghelică fortificată sau Biserica

fortificată Sfântul Servatius este o biserică evanghelică din Cristian, județul Sibiu. Ea este atestată documentar din secolul al XIII-lea și se remarcă prin faptul că se încadrează în etapa de tranziție dintre stulurile romanic si gotic. A fost reconstruită secolul al XIX-lea, în stil

neoclasic, iar azi reușeste să îmbine elemente din

stiluri arhitecturale diferite. Biserica este compusă din

biserica fortificată și incinta de apărare, ambele puse sub

ocrotirea Sfântului Servatius. (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-fortificata-cristian-68048.html)

Mănăstirea Turnu Roșu este situată la poalele Munților Făgăraș la aproximativ 3 km de comuna Turnu Roșu, pe un deal numit demult la Curechiuri. Nu se știe exact când a fost clădită, însă se cunoaște faptul că ea a fost demolată de generalul Bucow (cel care a ars în Țara Făgărașului numeroase biserici și mănăstiri) din dorința împărătesei Maria Tereza de a elimina ortodoxia și a extinde catolicismul în Transilvania. La începutul secolului XIX, a fost construită o nouă biserică în forma de navă, cu pridvor. Ea poartă hramul Adormirii Maicii Domnului și se spunea că doar cei puternici reușeau să ajungă aici. Din 1988, biserica a devenit monument istoric,iar de-a lungului timpului în jurul bisericii a fost plantată o pădure pentru a o ascunde.

(http://cesavezi.ro/obiective-turistice/3-manastiri/1162-mănăstirea-turnu-roșu)

Mănăstirea Cârța fosta Mănăstire cisterciană este cea mai veche construcție de stil gotic din țară ce a fost întemeiată de către călugării citercieni (ordin călugăresc originar din Franța) la începutul secolului XIII. În timpul năvălirilor tătare (1241-1242) ea a suferit o serie de modificări și deteriorări, fiind ulterior reconstruită. În prezent mănăstirea se află în stare de ruină, doar o capelă fiind folosită până în prezent de comunitatea evanghelică săsească. Mănăstirea cisterciană Cârța a deținut un rol major atât în istoria politică, economică și culturală a Transilvaniei medievale, cât și în introducerea și diseminarea artei gotice în spațiul intracarpatic. (cit. Iorga et al., 2001, pag. 473)

Schitul Păltiniș este situat la intrarea în stațiunea cu același nume și poartă hramul “Schimbarea la față a Domnului”. Este o mică bisericuță construită din lemn, ctitorită de mitropolitul Nicolae Bălan.

Schitul imită stilul bisericilor transilvănene vechilor, fiind acoperit cu șindrilă ca și restul clădirilor anexe din jur. Biserica de la Schit, ridicată de către un grup de mesteri din Răsinari beneficiază de o catapeteasmă realizată între anii 1944-1945 de către Constantin Vasile, în stil neobizantin. (http://www.sibiul.ro/biserici-sibiu/schitul-din-paltinis.html).

Profitând de vremea frumoasă și timpul liber am

vizitat zona și am avut ocazia să îl vad și să aflu că în

fiecare zi aici se țin rugăciuni,iar în duminica se oficiază

Sfânta Liturghie.

3.1.2.2 Monumente și ansambluri de arhitectură de factură civilă

Și în ceea ce prvivește monumente și ansambluri de arhitectură de factură civilă județul Sibiu abundă în astfel de obiective turistice. În această categorie putem include case vechi și muzee precum: Casa cu cariatide, Casa Albastră, Casa Luxemburg, Casa cu frescă, Casa Monetăriei, Casa Haller, Casa Luisch, Casa calfelor, Hotelul Împăratul Romanilor, Muzeul Brukental, Muzeul de istorie naturală, Muzeul de etnografie săsească, Muzeul Astra, Muzeul Farmaciei, Muzeul de etnografie universală Franz Bîder etc.

Case vechi:

Casa albastră situată în partea dreaptă a Muzeului Brukental datează din secolul al XV- lea și este unica clădire din Piața Mare din Sibiu care nu poartă numele vreunui fost propietar, ci doar Casa Albastră deoarece încă din anul 1819 zidurile sale sunt albastre. Cu toate că încă sunt păstrate câteva ancadramente gotice târzii în ziduri acesteia, clădirea a suferit de-a lungul timpului numeroase intervenții, astfel că în afara puținelor elemente

conservate, nu prezintă interes deosebit.(cit. Voicu, Vedea,

1979, pag. 53)

Acest imobil a găzduit în timp un magazin de confecții, numeroase spectacole de teatru, apoi a apaținut Academii de Drept, mai târziu a devenit sediul Societății de Științe Naturale, iar în prezent adăpostește sectoare de activitate ale Muzeului Național Brukenthal. 

Casa Luxemburg numită în trecut Casa Schaser se află în Piața Mică din Sibiu,foarte aproape de Podul de Fier. Edificiul a primit această denumire în martie 2004, cu ocazia vizitei în Sibiu a Marelui Duce Henri de Luxemburg și a Marii Ducese Maria Teresa de Luxemburg. Această vizită s-a datorat faptului că între anii 1999-2003 Serviciul de Situri și Monumente Naționale a Luxemburgului coordonat și finanțat

lucrările de restaurare a acestui imobil (cit. Moesi, David,

2007, pag. 208).

Vizitând această casă am observat că adăpostește camere pentru oaspeți (hotel cu prețuri modeste pentru cei ce vor să se cazeze într-un loc rustic), un magazin cu suveniruri, o cramă și o cafenea.

Casa cu cariatide este după părerea mea una dintre cele mai interesante clădiri din Sibiu, deoarece la intrare are două statui ce reprezintă două femei (cariatide) stând în picioare, ce îndeplineasc funcția de coloane de susținere a balconului, de aici și denumirea casei. Acest imobil reușește să atragă numeroși vizitatori curioși datorită numelui și ineditului (reprezentat de cele două cariatide).

Se știe faptul că această casă a fost construită

de către văduva lui Bethlen Gergely prin 1786, care și-a

dorit un mic palat în stil baroc. Acesta a fost construit în locul în care se afla casa argintarului Sebastian Hann, care a suferit numeroase schimbări dintre care amintim faptul că cele două coloane tradiționale de la intrare au fost schimbate cu cele două cariatide, curtea interioară a căpătat formă dreptunghiulară, iar mansarda a fost realizată în trei trepte. (cit. Voicu et al., 1979, pag. 51)

Casa cu frescă a fost construită în secolul al XVI-lea pe zidul al doilea al centuri de fortificație, cu o tranziție de la Renaștere la Baroc. Clădira adăpostește singura frescă laică din secolul XVI precum și numeroase picturi murale din acelașii secol. Fresca include scene de vânătoare și ilustrări ale vechiului testament, mitul Ester Ahasver și Judecata lui Solomon. (cit. Firuță et al., 1997, pag. 191).

În prezent sala frescă găzduiește Centrul de

Informare Turistică a Muzeului Național Brukenthal și poate fi vizitată de turiști unde zilnic îi așteaptă un angajat al muzeului ce le poate oferi informații, suveniruri și broșuri.

Casa Haller a fost construită în anul 1970 în stil gotic și restaurată în secolul XVI când i-au fost adăugate elemente renascentiste ( Stema lui Petrus Haller, stâlpul cu blazon ce sprijină balustrada scărilor). În timp, clădirea și-a tot schimbat proprietarii, plecând de la Michael Greb, apoi Johannes Agatha, Servatius Holzschuch, Michael Altemberger, care i-a vândut-o lui Petrus Haller. (cit. Badea, Caloianu, 1974, pag. 120).

În prezent casa atrage privirile trecătorilor grație, blazonului lui Haller de pe portalul din piatră, frescelor cu lei de deasupra ferestrelor dar mai ales a celor două rânduri de „ochi” ce ne urmăresc de pe acoperișul clădirii.

Muzee:

Muzeul Brukental instalat în palatul lui Samuel Brukental guvernatorul austriac al Transilvaniei (în perioada 1777-1778) a fost contruit în anul 1778 în stilul barocului târziu. Este cel mai mare muzeu din România și ocupă un loc fruntaș printre muzeele mari din Sud-Estul Europei, datorită vastelor colecții de artă, numeroaselor picturi din secolul XV-XVIII, mobilierului

și covoarelor orientale aflate în patrimoniul instituției.

(cit. Moesi, David, 2007, pag. 205).

Muzeul este situat în centrul istoric al Sibiului, iar complexul național Brukenthal este alcătuit din Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istoria Farmaciei, și Muzeul de Arme și Trofee de Vânătoare.

Muzeul de istorie inaugurat în anul 1988 îmbină două stiluri diferite respectiv gotic și renascentist. El mai este cunoscut și sub numele de Casa Altemberger, după numele primului său proprietar, care l-a vândut Magristraturii Sibiului, astfel găzduind Primăria mai bine de 400 de ani (până în 1948). (cit. Firuță et al., 1997, pag. 206).

Parte integrată a Muzeului Național

Brukental, adăpostește colecțiile numismatice (monede antice grecești și romane, medievale-ungurești, transilvănene, germane și din alte țări) și de antichitități romane ale lui Samuel Brukenthal.

Muzeul de etnografie săsească Emil Sigerus cunoscut și sub numele de Casa Artelor sau Hala Măcelarilor este atestată din anul 1370 și considerată cea mai veche “casă de breaslă” din Transilvania.

(cit. Voicu et al., 1979, pag. 48)

În cadrul muzeului pot fi admirate colecții de artă populară săsească din România, organizată pe trei secțiuni: galeriile de artă populară, sala de expoziții și conferințe și depozitul-expoziție dedicat în special iubitorilor de colecții de artă săsească.

Muzeul de Istorie a Farmaciei (deschis în anul 1972) reprezintă o raritate în peisajul muzeografic românesc dar și european. Înființarea acestui muzeu a avut o dublă motivare: pe de o parte faptul că în locul unde se află acesta a funcționat prima farmacie din România ( atestată documentar în anul 1494 denumită La Ursul Negru), iar pe de altă parte în zona Sibiului s-a dezvoltat o adevărată tradiție a activității farmaceutice.

(cit. Moesi, David, 2007, pag. 207).

În prezent muzeul deține o originală coleție de

obiecte din domeniul farmaceutic din țară.

Muzeul de etnografie universală Franz Binder face parte din Complexul Național Muzeal Astra și este situat într-o Casa Hermes contruită în stil neogotic din 1867. Acesta este singurul muzeu din România care se bazează pe prezentarea aspectelor legate de cultura, civilizația și arta popoarelor extraeuropeene. Pot fi admirate obiecte de etnografie specifice secolului XIX provenite din nordul Africii, din zona Nilului, Japonia, Oceania, China, Brazilia, Laponia,

Australia etc. (cit. Șovar et al., 2001, pag. 467).

Iubitorii de inedit mai pot vedea la Muzeul „Franz Binder” mumia egipteană cu sarcofag de lemn provenită din săpăturile arheologice de la Gamhud și armura de samurai cu coif.

Hotelul Împăratul Romanilor, cel mai vechi din Sibiu, a fost fondat în anul 1555 și este un monument arhitectural cu o valoare culturală deosebită în peisajul Sibiului. El a fost reconstruit în 1895, pe trei nivele și prezintă o arhitectură medievală inestimabilă

Actualmente hotelul dispune de condiții excepționale de cazare și masă, de o sală de conferințe foarte încăpătoare și este situat în centrul istoric al Sibiului, având acces ușor către principalele obiective turistice și civice.

3.1.3. Monumente de artă plastică și comemorative

În cadrul acestui subcapitol vom face referire la câteva din statuile și monumentele din județul Sibiu.

Statuia istoricului Georg Daniel Teutsch realizată de sculptorul german Adolf von Donndorf în anul 1899 este situată în curtea Bisericii Evanghelice din Sibiu și reprezintă una dintre personalitatile marcante ale comunității săsești din Transilvania. Deși s-a născut în 1817 la Sighișoara și-a desfășurat activitatea mai mult în Sibiu ca episcop evanghelic decât în locaitatea natală. (cit. Voicu et al., 1979, pag. 57).

Statuia lui Nicolaus Olahus este un alt monument

din Sibiu situat în fața Biserici Ursulinelor. El a fost realizat

în anul 1966 din piatră de către sculptorii Călin Baciu și

Septimiu Enghiș care este închinat istoriografului și omului politic româno-maghiar Nicolaus Olahus (1493-1568). (cit. Firuță et al., 1997, pag. 211).

Statuia lui Gheorghe Lazăr realizată de către sculptorul român Radu Aftenie din calcar în anul 1986 și era amplasată în Piața Mare din Sibiu până în anul 2004. Doi ani mai târziu aceasta a fost înlocuită cu una de bronz realizată de același sculptor. Statuia îl înfățișează pe Gheorghe Lazăr născut pe 5 iulie 1779 la

Avrig, renumitul iluminist al națiunii române, pedagog,

teolog, cărturar și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava). (cit. Șovar et al., 2001, pag. 471).

Bustul lui Fredrich Schiller realizat de sculptorul Thomas Khuen este puțin ascuns în colțul unei clădiri din piața Schiller din Sibiu. Bustul poetului și dramaturgului german, considerat unul din „prinții poeziei germane”a fost donat orașului în 1905, cu ocazia comemorării centenarului de la moartea scriitorului german.

(http://www.sibiul.ro/bust-f-schiller.php)

Bustul lui Hermann Oberth sculptat de Ioan Câdea a fost amplasat în octombrie 2001, după renovarea sediului vechi al Primăriei și reorganizarea spațiului din fața clădirii. În locul unde se află astăzi acest bust în perioada interbelică se afla statuia lui George Coșbuc. Hermann Oberth a fost, unul dintre cei trei părinți fondatori ai științei rachetelor și astronauticii alături de rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în mod independent. (http://www. istoria-orașului-nostru-sibiu-15)

În cadrul Parcului Astra din Sibiu pe lângă peisajul deosebit oferit de vegetație și fânâni potate fi admirat și panteonul personalităților.

Acesta cuprinde opt busturi ale unor personalități românești importante, grupate în jurul asociației omonime: George Barițiu, Timotei Cipariu, Badea Cârțan, Octavian Goga, Andrei Mureșanu, Gheorghe Lazăr, Ioan Slavici și Andrei Șaguna. Cea mai veche statuie a fost amplasată în 1924 și aparține lui George Barițiu. Aceasta a fost realizată de către sculptorul Oscar Spathe în anul 1912 și îl înfățișează pe istoricul, cărturarul, omul politic și întemeietorul ziaristicii românești ardelene. Celelalte șapte busturi au fost așezate, începând cu anul 1971, rând pe rând, în ideea transformării acestuia într-un veritabil panteon al personalităților sibiene. (cit. Voicu et al., 1979, pag. 63).

Bustul lui Badea Cârțan pe numele său

adevărat Gheorghe Cârțan, un patriot înflăcărat ce a participat la Războiul de independeță din 1877 este situat în parcul Astra din Sibiu. El a fost un țăran român autodidact care a luptat pentru independența românilordin Transilvania, distribuind cărți românești aduse clandestin din România, la sate.(cit. Badea, Caloianu, 1974, pag. 123).

În Sibiu pe lângă statui și busturi mai pot fi vizitate și câteva plăci comemorative și monumente dedicate atât eroilor cât și ofițerilor jetfiți pentru întregirea neamului în decembrie 1989, dintre care amintim: Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 situat lângă Aeroportul Internațional Sibiu, Monumentul Eroului Dumitru Croitoru din incinta Inspectoratului pentru Situațiide Urgență al județului Sibiu, Monumentul Eroului Niță Octavian din curtea Centrului de Instruire pentru Comunicații și Informatică "Decebal", Monumentul din fața Inspectoratului de Poliție al

județului Sibiu, Monumentul din fața Academiei Forțelor

Terestre "Nicolae Balcescu", Monumentul Eroilor

Revoluției situat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor și la Monumentul Eroilor Revoluției din Cimitirul Municipal Sibiu.

Conform Ministerului Sănătății, în timpul Revoluției din decembrie 1989, în Sibiu au murit 99 de persoane și peste 100 au fost rănite. Procurorii militari ce au anchetat cazul revoluției au estimat că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.

Lista celor trecuți în neființă în timpul revoluției

este destul de lungă, însă vom aminti câțiva dintre aceștea:

Monoreanu Neculai (sergent major),Voicu Nicolae

(căpitan ), Roman Valentin Ion (plutonier), Oancea

Mihai Cristian (MAPN), Niță Cătălin (soldat MAPN),

Neagoe Anișoara (muncitor) , Târnoveanu Dumitru (electrician), Szentkovics Erica (muncitor), Stancu Constantin (șofer), Seredenciuc Cristian (militar), Onu Ion (zidar), Gândilă Dan (lăcătuș mecanic) etc. (http://istoria-romaniei.blogspot.ro/2009/12/lista-martirilor-decedati-la-revolutia.html)

3.1.4 Monumente tehnice

În cadrul acestui subcapitol ne vom opri atenția asupra câtorva dintre monumentele tehnice din județul Sibiu și anume: poduri și autostrăzi.

Podul de Fier cunoscut sub numele de Podul Minciunilor situat în Piața Mică a Sibiului face legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos. El a fost construit în anul 1859 fiind primul pod realizat din fontă din România. Inițial, podul a fost conceput din lemn, iar trecerea pe sub acesta era iluminată de 3 lanterne și păzită de santinele, așa cum este specificat de Emil Sigerius în 1771. (cit. Voicu et al., 1979, pag. 50).

 Lucrul care îi atrage pe turiștii „ca un magnet” pe acest pod sunt nenumăratele legende

legate de numele său.Am aflat și eu câteva din ele de

la câțiva locuiori: cea mai interesantă mi s-a părut cea

conform căreia podul era considerat locul ideal pentru

a lega jurăminte deoarece scârțâia la cea mai mică minciună, iar la minciunile mai mari se prăbușea.

O sibiancă mi-a povestit una dintre legende pe care le știa și susținea că de mult, în acest loc se țineau mai multe târguri, iar, după ce ajungeau acasă, unii cumpărători își dădeau seama că au fost păcăliți. Când se întorceau în piață și îi luau de piept pe negustorii mincinoși și, în hohotele de râs ale mulțimii, îi aruncau de pe pod. Astfel, când poposeau din nou la Sibiu, negustorii se temeau să îi

mai înșele.

O altă legendă susține că podul era locul de întâlnire al îndrăgostiților, aici aceștea își decideau viitorul, iar fetele care pretindeau că sunt fecioare și în noaptea nunții se dovedea contrariul , erau aruncate de pe pod.

Un alt localnic susținea că potrivit unei alte legende cadeții de la Academia Militară își dădeau întâlnire pe pod cu tinerele domnișoare localnice. Ei le promiteau multe și apoi erau lăsate să-și aștepte în zadar bărbații care uitau de ele și de jurămintele de amor.

Transfăgărășanul este o șosea ce a fost construită între anii 1970 – 1974 și care străbate cel mai înalt lanț muntos din România Munții Făgăraș. El mai este cunoscut și ca DN7C și începe din localitatea Bascov, județul Argeș și se termină în apropierea localității Cârtișoara, județul Sibiu. Drumul este spectaculos atingând o altitudine de 2042 de metri, fiind al doilea drum din România ca altitudine, după Transalpina.El leagă Ardealul de Muntenia și se întinde pe o lungime de 92 de kilometri, 27 de viaducte și poduri și un tunel de 887 metri, fiind cel mai lung din țară.

Pentru construirea spectaculosului drum au fost depuse eforturi imense din partea soldaților și a muncitorilor, eforturi motivate de scopul final: un drum situat în creierul munților. Au fost pierdute multe vieți omenești pentru asta, oficial numărul era de

40 de morți, dar oameni care au lucrat la acest

drum povestesc de faptul că numărul celor decedați e de ordinul sutelor.

Peisajul este mirific, iar diferențele de nivel ți serpentinele constituie o provocare atât pentru mașini cât și pentru șoferii acestora. Din păcate, din cauza condițiilor meteorologice, an de an Transfăgărășanul este deschis doar câteva luni pe an, începand din iunie și pâna în octombrie.

Datorită măreției, peisajelor inedite și

frumuseații sale, Transfăgărășanul a dus la o puternică dezvoltare economică a zonei. Astfel privind din perspectiva turistică, locurile mai dezvoltate sunt și cele mai cunoscute sunt: barajul și lacul Vidraru, Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, Cumpăna,Valea cu Pești sau mai nou stațiunea Molivisu. În aceste puncte s-au construit numeroase hoteluri, cabane și pensiuni.

3.1.5 Locuri istorice

Comuna Șelimbăr este un cunoscut loc istoric din județul Sibiu datorită bătătliei care a avut loc aici în anul 1599. Aceasta luptă s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu

Țara Românească.

Bilanțul bătăliei a fost impresionant: au

căzut peste 3000 de oameni din oștirea

transilvăneană, iar alții 1000 fiind răniți și prizonieri. Și pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost mari, trupurile celor căzuți din ambele tabere au fost adunate de locuitorii Sibiului și depuse într-o groapă comună care se cheamă și astăzi „Movila lui Mihai”.

După bătălia de la Șelimbăr, prin toate localitățile sibiene, prin care a trecut domnitorul român în drumul său spre Alba Iulia, populația l-a primit cu entuziasm.

În cinstea victoriei lui Mihai Viteazul de la

Șelimbăr s-a ridicat în anul 1925 o troiță din lemn pe

câmpul de luptă situată lângă „Movila lui Mihai” pe

partea stângă a DN1 (E68) la intrarea din orașul Sibiu. Ea a fost refăcută în anul 1988 de către de Ioan Cozma , care a transformat-o într-una mult mai impunătoare, ce este vizibilă de la mare distanță. (cit. Șovar et al., 2001, pag. 476).

3.1.6 Parcuri și grădini

Parcul Subarini este unul dintre cele mai vechi parcuri din România fiind înființat în 1856 în Sibiu și deține o suprafață de 30 de hectare. (cit. Voicu et al., 1979, pag. 56).

El cuprinde o adevărată grădină botanică, cu numeroase specii de arbori și arbuști ornamentali exotici, dintre care amintim: Ginko-biloba, bradul de

Caucaz, anin negru din Africa, Brudleia din China etc.

Pe lângă acestea mai pot fi văzute și o serie de păsări sedentare sau migratoare.

Pe parcursul anilor parcul a suferit numeroase transformări, suprafața a fost micșorată, iar municipalitatea a făcut amenajări pentru agrement (ștrand, teren de tenis).

Parcul Astra este situat între Bastionul Soldisch și actualul Hotel ”Bulevard”, datează din 1869 și s-a materializat zece ani mai târziu, o dată cu înființarea Societății pentru înfrumusețarea orașului. Parcul a fost reamenajat în 1926 când a și primit fizionomia de azi, cu arbori și arbuști ornamentali (platani, magnolii, etc) și găzduiește opt busturi ale unor personalități românești importante, grupate în jurul

asociației omonime: George Barițiu, Timotei Cipariu,

Badea Cârțan, Octavian Goga,Andrei Mureșanu, Gheorghe Lazăr, Ioan Slavici și Andrei Șaguna. (http://www.sibiul.ro/parcuri-sibiu/parcul-astra.html)

Parcul Tineretului a fost amenajat în Sibiu lângă Bastionul Haller. În cadrul parcului poate fi admirată cea mai spectaculoasă fântână arteziană din oraș, un teren de sport și un loc de joacă pentru copii, iar alături se găsește Teatrul de vară.

Grădina zoologică s-a deschis în 1929 în

Pădurea Dumbrava din Sibiu la inițiativa inginerului Szekely căruia i-a venit ideea după ce a găsit niște vulpi pe când efectua lucrări de reparații la barajul de la Sadu, iar în prezent cuprinde numeroase specii de păsări și animale.

3.2 Potențialul turistic etnocultural

Potențialul turistic etnocultural cuprinde arta populară, maniferstările entofolclorice și satul turistic. În ceea ce acest potențial, județul Sibiu constituie o veritabilă zonă enografică în care se oglindesc frumuseți ale artei populare (costume, cântece, dansuri etc.). Satele din Mărginimea Sibiului sunt consacrate datorită folclorului autentic, portului popular deosebit de frumos și colorat, sărbătorilor populare și îndeletnicirilor păstrate din generație în generație.

3.2.1 Arta populară

Azi, deși suntem în plină eră a modernismului și tehnologiei încă există meleguri în care cultura populară originală se păstrează. Județul Sibiu este unul dintre locurile de poveste în care tradițiile, obiceiurile și datinile unice sunt bine păstrate.

În ciuda vremurilor actuale când majoritatea persoanelor consideră că portul sau dansurile populare sunt învechite și “nu mai sunt la modă” consider că tocmai acestea dau unicitate și originalitate țării noastre. Mulți turiști străini vin în vizită în țara noastră tocmai pentru a cunoaște obiceiurile vechi sau datinile din străbuni, astfel că în continuare voi încerca să descriu zonele folclorice și principalele manifestări etnofolclorice din arealul studiat- respectiv județul Sibiu.

Așa cum susținea și Caloianu în cartea sa despre

Județul Sibiu, ca urmare a condițiilor geologice și factorilor

istorici în acest județ s-au conturat cinci zone etnofolclorice: Mărginimea Sibiului (cunoscută pentru ocupația dominantă a locuitorilor cu păstoritul și creșterea vitelor), Țara Oltului ( ce cuprinde o înșiruire de sate surori ce poartă acelașii nume: Porumbacu de Sus și de Jos, Arpacu de Sus și de Jos etc. unde au avut loc de-a lungul timpului o evoluție proprie pentru toate genurile de creație populară), Valea Hârtibaciului ( o zonă cu un pronunțat caracter agricol și cu ocupații complementare precum creșterea vitelor și pomicultura), Ocna-Miercurea (o altă regiune agricolă care este de asemenea interesantă datorită caracterului arhaic al obiceiurilor și datinilor păstrate ) și regiunea Târnavei Mare (renumită pentru zona viticolă și principalele sale centre viticole: Dumbrăveni, Mediaș și Copșa Mică).

Făcând referire la arta tradițională specifică, în județ atât românii cât și maghiarii și germanii din zonele rurale continuă să creeze obiecte folosite în casă dar și costume populare în gospodăriile proprii folosind aceleași materii prime ca pe vremuri: lână, cânepă, lemn și piele.

Portul popular constituie unul dintre obiectele de artă tradițională și este atent confecționat și cusut în cele două nonculori (alb și negru) care dau specificul zonei Sibiului.

Țesăturile de casă fac parte de asemenea din tradiția sibienilor, acestea păstrează sobrietatea specifică Sibiului prin limitarea culorilor (roșu, alb, negru) și prin motivele ornamentale geometrice sau antropomorfe. Dar mai sunt și excepții în ceea ce privește țesăturile de casă aici făcând referire la cele săsești care mai folosesc și motive florale (cum sunt trandafirii, crenguțele de copaci etc.).

Și în ceea ce privește arta prelucrării lemnului, județul Sibiu deține un specific tradițional, fiind cunoscut pentru

adevăratele creații de artă cum sunt: bâtele ciobănești, furcile,

șeile, tiparele de caș sau căucele.

Pictura pe sticlă și olăritul sunt alte îndeletniciri specifice localităților din acest județ. Deși s-au restrând arealele în care se practicau de demult, Cârțișoara și Arpașu se mențin în practicarea acestor ocupații, cele mai reprezentative piese putând fi admirate de turiști în cadrul Muzeului Brukental.

3.2.2 Manifestările entofolclorice

În județul Sibiu o serie au loc de astfel de obiceiuri și manifestări folclorice cum sunt: întâlnirea ceatelor de juni, cârnilegiile, lolele, ziua florilor, prinsul văruțelor, udatul Ionilor, Sus pe muntele Jina- nedee pastorală, Cântecele munților- festival internațional de folclor etc.

Întâlnirea cetelor de juni devenită ulterior Festivalul junilor din Mărginime este o manifestare etnofolclorică ce durează câteva săptămâni și în cadrul căreia se formează o ceată de tineri care se organizează, colindă și joacă în mijlocul satului în luna decembrie.

Lolele reprezintă de asemenea un obicei al sașilor ce se practica în luna februarie, care simboliza

alungarea iernii și pregătirea pentru un nou an de

muncă. Se practica parada măștilor și a

costumelor specifice lolelor, precum și pocnetul biciurilor.

Prinsul văruțelor are loc în prima duminică din martie și se adresează fetelor sub 10 ani care se îmbracă în haine de sărbătoare în casa uneia dintre ele, iau colăceii pregătiți pentru sărbătoare și îi prind în cel mai frumos măr din grădină. Se prind în horă,cântă și joacă în jurul pomului, urmând ca apoi câte două să rupă câte un

colăcel cântând “Văruță și soră să-mi fii câtă vreme om

trăi” .Acest obicei se bazează pe cultul prieteniei, iar după încheiarea jocului toate fetele se adresează una alteia cu apelativul “văruță”.

Ziua florilor este un obicei închinat dragosteice se practică tot în luna februarie de către tinerii sași. Pregătirile pentru această sărbătoare încep încă din tomnă când

fiecare fată confecționează în secret câteva sute de flori

cu care vor împodobi pălăria flăcăului iubit. Dimineața

din ziua sărbătorii tinerii se strâng la căminul cultural, iar fetele în casa uneia dintre ele situată cât mai aproape de centrul satului, după care feciorii pleacă să ia fetele din casa în care s-au stâns urmând ca apoi să meargă împreună în centrul comunei. Acest obicei marchează de fapt oficializarea prieteniilor între tinerii satului.

Udatul Ionilor este un obicei popular străvechi practicat în luna Ianuarie de ziua Sfântului Ion. După slujba religioasă, un alai format din feciori ce poartă steaguri tricolore, copii și juni îmbrăcați tradițional pornește spre

un râu. Ajunși acolo pe versuri tradiționale, junii îi

udă rând pe rând pe toți ce poartă numele de „Ion”, iar

pentru a uita de gerul de afară aceștea sunt răsplătiți cu colaci, vin și țuică. Sărbătoarea continuă apoi pe ulițele strâmte ale satului cu dansuri și cântece specifice locului.

3.2.3 Satul turistic

Pentru a cunoaște satul turistic de pe melegurile sibiene am ales să prezint Satul Tilișca. Acesta este așezat la poalele versantului nordic al Carpaților Meridionali, în partea vestică a județuui . Satul Tilișca este o așezare submontană formată din două părți: satul adunat, amplasat de-a lungul văii și partea aflată la munte în zona fânețelor, compusă din „colibe” (adăposturi sezoniere cu mare importanță economică).

Îndeletnicirile principale ale locuitorilor din

această zonă cunoscută sub denumirea de „Marginea” sau

„Mărginimea Sibiului” sunt în special a oilor

(îndeletnicire care îmbracă forma păstoritului transhumant), precum și creșterea vitelor și agricultura.

În sat, hărnicia gospodarilor se vede și în construcția caselor: case vechi viu colorate, decorate cu cruci sau icoane, dar și gospodării mai noi de tip urban adaptate vremurilor moderne.

Localitatea este o destinație ce cuprinde numeroase atracții pentru turiști, de la arhitectura caselor de lemn

înălțate pe postamente de piatră, până la țesăturile și

cojoacele bogat decorate și purtate cu mândrie de săteni la

ocaziile festive.

Sătenii au amenajat într-una din casele bătrânești un muzeu etnografic ce reproduce în detaliu interiorul tipic al unei gospodării tradiționale din zonă. L-au denumit Muzeul Național al Satului și este simbolul satului.

Casa amenajată drept muzeu este este orientată cu frontonul spre stradă și așezată pe o latură a curții împrejmuită cu un gard din scânduri orizontale, poziție specifică caselor din această zonă. În gospodărie se intră printr-o poartă cu stâlpi din lemn ce prezintă frumoase crestături. Locuința se ridică pe un soclu de piatră ce include pivnița și este construită din bârne de brad cioplite în patru

muchii și prinse în încheietură dreaptă. Specific arhitecturii

vechi din zonă este „privarul” – foișorul cu o singură apă.

  Casa este „îmbrăcată” cu numeroase țesături decorate cu ornamente geometrice policrome pe fond roșu, icoane pe sticlă, reprezentând locul unde se primesc oaspeții, aici se desfășoară diferitele evenimente din familie, sărbători calendaristice, etc.

În general atât satul Tilișca cât și celelalte sate din județul Sibiu sunt vizitate de către turiști străini dar și români (care nu au trăit în mediul rural) în căutarea tradiționalului, a liniștii, a obiceiurilor vechi dar și pentru a se implica în activitățile gospodărești (păscutul oilor,

producerea brânzei și cașcavalului tradițional, țesutul de

covorașe, practicarea olăritului, confecționarea uneltelor

din lemn etc.).

4.Valorificarea potențialului turistic al județului Sibiu

4.1.Baza tehnico-materială a turismului

Turismul, prin esența sa este o activitate umană dinamică, itinerantă, ce presupune schimbarea mediului obișnuit de viață și activitate, părăsirea temporară a domiciliului, și efectuarea unor deplasări spre zonele ce oferă atracții turistice capabile să suscită interesul vizitatorilor, dar să satisfacă și necesitățile de odihnă și recreere.

Baza materială a turismului cuprinde: structuri de cazare, structuri de alimentație și structuri de agrement.

4.1.1. Structuri de cazare și cazare turistică

În orice zonă, județ, stațiune sau localitate pentru a se dezvolta satisfăcător turismul trebuie să existe pentru vizitatori posibilități de cazare, hrană și agrement. Dintre formele de bază tehnico-materială, capacitățile de cazare condiționează în cea mai mare măsură volumul activităților turistice, deși există și categorii de vizitatori ce sosesc într-o stațiune sau județ dar nu apelează la serviciile de cazare.

Județul Sibiu dispune de o foarte bună bază tehnico-materială a turismului prin unitățile de cazare existente, restaurante și structuri turistice de agrement.

În general, prin capacitatea de cazare se înțelege acea dotare de bază materială care asigură odihna și înnoptarea turiștilor pe o anumită perioadă de timp.

În zona studiată, respectiv județul Sibiu, există aproape toate tipurile de spații de cazare: de bază ( hoteluri, moteluri, hanuri,vile turistice, cabane turistice ), de toate categoriile de comfort ( de la 1 – 5 stele), mici ( 20 – 40 locuri ) și mijlocii ( 200 – 400 locuri ), cu activitate permanentă ( în tot cursul anului) și mixte (de sejur și tranzit în unități orășenești sau sezoniere ).

În continuare vorm enumera câteva unități de cazare din județul Sibiu : hoteluri –

Hilton *****, Golden Tulip Ana Tower ****, Select ****, Ramada ***, Roberts****, Silvia***, Ibis ***, Ana ***, Casa Luxemburg***, Casa Ivan***, Gallant **, Sonne **, Sibiel*; vile / pensiuni: Vicenza Square *****, Happy Day ****, Perla Păltinișului ****, Coroana de Aur ***, Dumbrava ***, Carul cu Flori **, Favorit **, Anca *, Turist *; cabane: Rustic Păltiniș ***, Noua Rău Sadului ** etc.

4.1.2. Structuri turistice de alimentație

Punerea în valoare patrimoniului turistic a unei zone este condiționată de conținutul prestațiilor turistice, diversitatea și nivelul serviciilor oferite de organizatorii și purtătorii de servicii turistice.

Structurile turistice de alimentație sunt și ele diversificate și numeroase în judetul Sibiu, fiind reprezentate de: restaurante:Cocoșul Roșu (compus din trei saloane: unul rustic, altul aristocrat și salonul pictorului – unde pot fi admirate picturi ale unor mari artiști), Atrium( restarant cu preparate din bucătăria internațională), Grand Plaza, Alpin, Perla Păltinișului( restaurante cu specific românesc), Taiji (specific chinezesc), Millenium, Occident, Izvorul Căprioarei (restaurante mixte cu mâncare tradițională și internațională), cafenele / ceanării: Darc Cafe, Turabo Cafe, Mayoco, No6, pizzerii: Izi Dorro, Ciao Italia, Giorgis, Quatro staggione etc.

4.1.3. Structuri turistice de agrement

Printre motivațiile care îi determină pe turiști să viziteze o zonă sau localitate se numără și factorul de atractivitate denumit și de agrement, respectiv divertisment, destindere, plăcere.

Baza de agrement a județului Sibiu este asigurată de cinematografe precum: Mediensis, Prograsul, Tineretului, Popular,Pacea, Artă, respectiv teatre și alte instituții de cultură: Teatrul Național Radu Stâncă, Teatrul de Balet, Teatrul Gong, Casa de Cultură Sibiu, Filarmonica de stat Sibiu, dar și parcurile și grădinile prezentate în capitolul anterior.

4.2.Circulația turistică

Lumea de astăzi, mai mult ca oricând, trece printr-o perioada de profunde schmbări. Mutațiile în structura socio-profesională, în structura produselor și serviciilor antrenează, la rândul lor, o nouă revoluție în ceea ce privește călătoria, hotelul și industriile aferente. Cum e și firesc, toate acestea își găsesc reflexul în dinamismul structurii formelor (tipurilor) de turism, corespunzător evoluției diferitelor tipuri de turiști, cu disponibilitatea combinării lor spre a răspunde cât mai bine putătorilor motivației turistice.

În comparație cu alte regiuni sau județe din România, în Sibiu numărul de unități este mare, ceea ce înseamnă că turismul de aici se ridică la un nivel superior.Pe baza datelor extrase de pe site-ul Institutului Național de Statistică,se va analizacapacitatea de cazare, sosirile și înnoptările din cadrul județului.

Analizând graficul cu capacitatea de cazare turistică existentă pe tipuri de primire turistică (Fig. 1) se observă că în hoteluri, numărul locurilor a cunoscut modificări în perioada prevăzută, se poate spune că a scăzut din anul 1990 până în anul 1995, apoi a crescut până în 2013, atingând maximul de 3630 locuri. Motivul creșterii numărului de locuri ar putea fi dezvoltarea și modernizarea hotelurilor existente dar și construirea altora. Vilele și pensiunile turistice au fost preferate de triști înainte de 1990, după acest an au început să fie tot mai puțin alese de turiști, dovadă scăderea numărului de locuri.

În ceea ce privește cabanele turistice, numărul locurilor de cazare a fost mare în perioada 1990 – 1995, iar după această perioadă numărul a început să scadă din ce în ce mai mult, ajungând în anul 2013 la 266 locuri. În cazul altor unități se poate observa tendința generală a acestora este de creștere a numărului de locuri, dar se înregistrează și o scădere în anul 2005. Motivul creșterii numărului de locuri ar putea fii dezvoltarea industriei turistice și creșterea investițiilor în alte unități de cazare.

Fig. 4.1 – Capacitatea de cazare turistică existentă pe tipuri de structuri de primire turistică în județul Sibiu (1990-2013)

(Prelucrare date www.insse.ro; baza de date Tempo-online)

Ca urmare a unui potențial turistic remarcabil, și a faptului că este unul din cele mai cunoscute destinații turistice din România, numărul turiștilor care au vizitat județul Sibiu în intervalul 1990-2013 variază destul de mult. În numărul turiștilor cazați în unitățile de cazare turistică se cuprind toate persoanele (români și străini) care se deplasează în afara localităților în care își au domiciliul stabil, pentru o perioadă mami mică de 12 luni și stau cel puțin o noapte într-o unitate de cazare turistică în zone vizitate din țară; motivul principal al calatoriei este altul decât acela de a desfășura o activitate remunerată în locurile vizitate.

Analizând graficul cu sosirile turiștilor în structuri de primire din Fig. 2 se poate observa că numărul românilor cazați în fiecare tip de cazare turistică este mai mare decât numărul persoanelor străine, fenomen explicabil din punct de vedere financiar.

Un alt lucru care se poate observa privind același garfic este faptul că turiștii,fie ei români sau străini preferă reginul hotelier, datorită anumitor avantaje dintre care enumerăm: condițiile bune, dotările suplimentare și prețurile accesibile.

Vilele, cabanele și pensiunile turistice deși au număr mic de locuri de cazare au un grad și mai mic de ocupare de unde decurge faptul că e necesar a regândi politica de funcționare a acestora pentru a-și atinge scopul propus. Pentru atragerea unui număr mai mare de turiști în aceste unități de cazare , se se pot adopta o serie de măsuri, cum ar fi: diversificarea pachetelor de servicii turistice, oferte sau chiar implementarea unei strategii de marketing mai bune.

Fig. 4.2 – Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică pe tipuri de turiști în

județul Sibiu (1990-2013)

(Prelucrare date www.insse.ro; baza de date Tempo-online)

Numărul înnoptarilor este un alt indicator important al circulației turistice. Înnoptarea reprezintă fiecare noapte pentru care o persoană este înregistrată într-o unitate de cazare turistică, indiferent dacă fizic este sau nu prezentă în cameră.

Se poate observa în Fig. 3 că în perioada 1990-2012 numărul înnoptărilor turiștilor nu diferă mult de cel al sosirilor, acest fapt demonstrează că foarte mulți turiști preferă cazarea în hoteluri sau alte unități și nu la particulari sau turismul scurt de o zi. De asemenea se poate observa la fel ca în cazul sosirilor că numărul turiștilor români este mai mare decât al celor străini, motivul fiind costul mult mai mare pe care ar trebui sa îl suporte turiștii străini.

Un alt lucru ce poate fi sesizat analizând graficul înnoptărilor turiștilor în Sibiu este maximul de aproximativ 377365 de români ce au înnoptat în hoteluri, urmată de scăderea ce a dus la înjumătățirea numărului de turiști români în anul 2000 la aproximativ 131318 de mii.

Analizând situația turiștilor ce au ales sa înnopteze în alte unități de cazare poate fi dedus este faptul că numărul persoanelor (fie că ne referim la români sau străini) a început să crească din anul 2005, cauza ar putea fi dezvoltarea industriei turistice și creșterea investițiilor în alte unități de cazare.

Fig. 4.3 – Înnoptări ale turiștilor în structuri de primire turistică pe tipuri de turiști în județul Sibiu (1990-2013)

(Prelucrare date www.insse.ro; baza de date Tempo-online)

Luând drept studiu de caz anii 2013 și 2014 în ceea ce privește totalul sosirilor și înnoptărilor în județul Sibiu, se remarcă în primul rând faptul că numărul sosirilor este mult mai mare în ambii ani de referință decât cel al înnoptărilor. Acest lucru poate fi expicat fie prin faptul că unii turiști aleg să viziteze județul doar pentru o zi urmând ca seara să se întoarcă acasă, deci fără să înnopteze în județ, fie tranzitează zona și înnoptează în alt județ.

Un alt lucru ce poate fi observat este faptul că atât numărul înnoptărilor cât și cel al sosirilor a crescut în 2014 față de anul 2013, ca urmare a dezvoltării și promovării turistice a județului.

De asemenea un alt lucru ce poate fi sesizat din figura 4 este faptul că în perioada mai- septembrie fluxul de turiști în județ crește ( maximul înregistrându-se în luna August).

Fig. 4.4 – Înnoptări și sosiri ale turiștilor în județul Sibiu (2013 – 2014)

(Prelucrare date www.insse.ro; baza de date Tempo-online)

4.3 Tipuri de turism caracteristice

Datorită potențialul turistic extrem de variat și condițiile climatice favorabile, județul Sibiu dispune de o varietate mare de tipuri și forme de turism. Diversitatea atracțiilor induce și diversitatea tipurilor de turism practicate.

Județul Sibiu stă foarte bine la acest capitol deoarece cuprinde de la componentele fizico-geografice (zonă de podiș mărginită de munți în sud, cu peisaje pitorești, turism montan etc.) la cele de cultură și civilizație (arhitectură, religie, istorie materializate prin cetăți, biserici fortificate, biserici de lemn, castele medievale, muzee etc.).

De asemenea un alt punct forte al culturii în județ îl reprezintă păstrarea tradițiilor și meșteșugurilor diferitelor culturi prezente aici (români, sași, maghiari). Multiculturalismul a contribuit și influențat conturarea potențialului turistic remarcabil din prezent.

Turismul cultural – cu numeroasele sale subtipuri, în funcție de obiectivele culturale principale constituie motivul deplasărilor (religios, de pelerinaj, etnografic, arheologic etc.) axându-se în special pe multiplele monumente. Este unul dintre tipurile de turism reprezentative pentru județ și în acelasi timp de mare perspectivă.

Acest tip de turism este practicat în general de vârstnici dar în ultima perioadă este preferat și de tineri, iar localitățile principale unde se practică sunt: orașele Sibiu și Mediaș. Turiștii străini ce vizitează aceste zone provin în general din Germania, Marea Britanie, Austria, Franța, Olanda etc.

Un alt tip de turism practiat în județul Sibiu este turismul urban, un tip ceva mai nou de turism ce se axază pe centrele istorice vechi. Acest tip de turism presupune ca instituțiile culturale, monumentele de arhitectură, muzeele dar și serviciile edilitare și căile de transporturi să se afleă în forme de conservare și funcționare optimă. Din acest punct de vedere Sibiul este conform cu standardele și deține din anul 2007 rolul de capitală culturală a României.

Un alt tip de turism ce poate fi practicat este cel balnear care valorifică apele minerale și nămolurile terapeutice. Ocna Sibiului și Bazna sunt preferate atât de turiștii români cât și de cei străini ( ce provin din Israel, Franța, Germania etc.) datorită renumelui lor dar și tarifelor scăzute.

Fig. 4.5 Tipuri de turism: cultural, urban, balnear, de afaceri și congrese

(Prelucrat după: Masterplan turism Sibiu, 2010)

Prezeța munților în partea sudică a județului oferă posibilități de practicare a numeroaselor activități turistice montane. Una dintre aceste activități este practicarea sporturilor de iarnă ce se bazează pe existența domeniului schiabil. Turismul de drumeție montană este un subtip al turismului montan, ce se practică în special vara mai ales de către tineri. Traseele turistice marcate sunt folosite pentru acest tip de turism, care se pretează foarte bine ca modalitate de valorificare turistică a ariilor protejate. Zona Cisnădioara – Sadu, zona Bâlea și perimetrul Valea Avrigului – Porumbacu, stațiunea Păltiniș, Gura Râului sunt doar câteva dintre arealele preferate pentru desfășurarea cicloturismului și drumețiilor.

Turismul rural de asemenea este foarte dezvoltat în județ și cuprinde toate activitățile turistice derulate în mediul rural, cu scopul valorificării potențialului turistic natural și uman al satelor. Acest tip de turism este practicat în special de persoane de vârsta a doua cu înclinații spre cultură dar și cu venituri medii și mari. Și turiștii străini preferă acest tip de turism, proveind îngeneral din Statele Unite ale Americii, Austria, Anglia etc.

În județul Sibiu contactul cu atmosfera tradițională din sate și relaxarea într-un cadru natural pitoresc este posibilă pe areale întinse dar mai ales la Mălâncrav, Biertan, Florești, Alma Vii, Valea Viilor, Mosna, Alțâna, Gura Râului, Jina, Sibiel, Săliște, Tilișca, Rod, Cisnădioara, Valea Avrigului. În funcție de specific pot face parte din următoarele categorii: sate turistice pastorale, sate cu monumente istorice, de artă si arhitectură, sate turistice etnofolclorice – muzee etnografice, arhitectură populară deosebită, port etc. (Cândea et al., 2003).

Fig. 4.6 Tipuri de turism: ecoturism, turism rural și montan

(Prelucrat după: Masterplan turism Sibiu, 2010)

Integrarea României în principalele structuri politico-economice internaționale a sporit creșterea interesului oamenilor de afaceri străini pentru țara noastră dar și expansiunea a turismului de afaceri și congrese pe piața turistică externă. Întrunirile se bazează în general pe pe o infrastructură de transport bine pusă la punct și racordată la marile axe europene, servicii turistice de nivel superior (4-5 stele) etc. Din acest punct de vedere în județul Sibiu s-au făcut și se fac eforturi pentru renovare (de exemplu modernizarea aeroportului).

Turismul ecologic și științific este tipul de turism cu cea mai mare tendință de creștere în ultimii ani pe plan internațional și cuprinde o diversificare a activităților turistice și a modalităților de exploatare a altor resurse turistice. Se mai numește și ecoturism și se practică în special în zonele naturale protejate: rezervații naturale, peisagistice, parcuri naționale, rezervații ale biosferei.

Concluzii

În urma celor prezentate în cadrul licenței se poate observa importanța pe care a avut-o și o mai are județul Sibiu ca și centru istoric, comercial dar mai ales turistic. Acest județ este favorizat și de poziția pe care o are: aproape în centrul României, la intresecția drumurilor comerciale care leagă Balcanii de centrul Europei, pe Coridorul IV Paneuropean, în partea de sud-vest a Transilvaniei.

Sibiul și împrejurimile sale sunt una din cele mai vizitate zone din România datorită centrul istoric (este unul dintre cele mai bine păstrate locații istorice din țară), zidurilor și sistemelelor de fortificații ce sunt menținute într-o stare bună, numeroaselor muzee (compuse din colecții de artă, pictură, arte decorative, antropologie, istorie, arheologie, istoria tehnologiei și științe naturale), dar și dorită includerii unitățior montane ( destinații ideale alese de turiști pentru plimări, drumeții sau pentru sporturile de iarnă . Tot datorită argumentelor aduse anterior Municipiul Sibiu a fost declarat în anul 2007 Capitală Culturală Europeană alături de Luxemburg.

Locuirea străveche a teritoriului, prezența neîntreruptă a activităților umane generatoare de elemente materiale, au dus la conturarea unui potențial turistic antropic, prin elemente materiale și elemente spirituale( vestigii, monumente, obiective istorice, obiceiuri, folclor, religie, tradiții) .

Județul Sibiu a fost valorificat pentru turism din toate punctele de vedere: relief, climă, ape, monumente, biserici, manifestări culturale.

Județul constituie o atracție majoră oferă o un peisaj mirific deoarece înglobează atât culmi montane (Munții Făgăraș, Cîndrel și Lotru), dealuri și podișuri (Dealurile Mediașului, Podișul Târnavelor, Podișul Secașelor,Podișul Hârtibaciului) și depresiuni largi, cu șesuri întinse și netede (Depresiunea Sibiu, Făgăraș, Săliștei și Apoldului).

De asemenea prezența altor elemente deosebite ale cadrului natural precum: cutele diapire de la Ocna și Miercurea Sibiului, vulcanii noroioși de la Hașag, Canionul de la Mihăileni, Calcarele cu hippurites de la Cisnădioara dar și Calcarele de la Turnu Roșu, Rezervația naturală Lacul fără fund sunt benefice pentru turismul județului.

Tipul de climă specific județului Sibiu este cel continental moderat, cu influențe oceanice, caracterizat prin ierni moderate din punct de vedere termic și veri în general nu foarte călduroase, cu efecte microclimatice secundare conferite de formele de relief.

Ca urmare a poziției geografice și a modului de desfășurare a teritoriului, județul Sibiu deține o rețea hidrografică ce cuprinde ape de suprafață și ape subterane. Apele de suprafață cuprind două bazine hidrografice: bazinul Oltului și al Mureșului. Acestea împreună cu afluenții lor formează o rețea hidrografică bogată, având-și izvoarele în zona deloroasă sau montană.

Rețeaua hidrografică este completată de o mulțime de lacuri cu origini diferite. În zonele montane înalte se găsesc lacuri glaciare: Podragu, Podrăgelu, Bîlea, Valea Doamnei, Avrig, Iezeru Mare, Iezeru Mic (în Munții Făgăraș). Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se întâlnește un complex de lacuri sărate, dintre care menționăm: Lacul fără fund,Avram Iancu, Brâncoveanu, Ocnița,etc.

Varietatea reliefului și factorii edafici au determinat aspectul și compoziția vegetației, distribuția acesteia pe teritoriul județului având loc pe mai multe trepte: pajiți alpine, păduri de molid, păduri de gorun, pajiști de stepă. Pe lângă acestea în teritoriul județului sunt incluse și o serie de endemisme și rezervații naturale: Clopoțelul, Laleaua pestriță, Papucul Doamnei, Vișinul pitic, Rezervația alpină Bâlea, Rezervația naturală din Cîndrel, Rezervația stepică de la Slimnic, Rezervația naturală Arpășel, Rezervația naturală Șuvara Sașilor Tălmaciu.

Din punctul de vedere al turismului antropic în județul Sibiu, potențialul cultural-istoric este alcătuit din: vestigii arheologice și istorice, monumente istorice (Cetatea Sibiului, Turnul Sfatului, Turnul Trompeților,Bastionul Haller, Bastionul Soldish etc.) și de artă religioasă (Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”, Biserica Evanghelică, Sinagoga, Biserica din Groapă, Biserica Ursulinelor, Mănăstirea Turnu Roșu, Schitul Păltiniș etc.), monumente și ansambluri de arhitectură de factură civilă (Casa cu cariatide, Casa Albastră, Casa Luxemburg, Muzeul Brukental, Muzeul de istorie naturală, Muzeul de etnografie săsească, Muzeul Farmaciei, etc.), monumente de artă plastică și comemorative (Statuia istoricului Georg Daniel Teutsch, Statuia lui Nicolaus Olahus, Bustul lui Fredrich Schiller, Bustul lui Hermann Oberth, Monumentul din fața Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu etc.) și locuri istorice (Șelimbăr).

Pe lângă toate acestea se regăsesc și o serie de manifestări culturale cum sunt: Întâlnirea cetelor de juni, Lolele, Prinsul văruțelor, udatul Ionilor, Sus pe muntele Jina- nedee pastorală, Cântecele munților- festival internațional de folclor etc.

În concluzie, Județul Sibiu este poate cel mai important centru turistic de la noi, fiind avantajat de o veche tradiție în acest domeniu și favorizat de diversitatea potențialului de care dispune, o capacitate de cazare în diverse structuri și pe tot parcursul anului. Se poate propune protejarea acestei zone, protejarea frumuseților naturale care atrag anual mii de turiști, dezvoltarea evenimentelor, a pachetelor turistice, o mai mare implicare a administrației locale în promovarea activităților turistice.

Recomandăm păstrarea curățeniei când se merge în excursie ca să se poată bucura de această minune a naturii și urmașii noștri.

Bibliografie

Avram, Al., Bucur, I., (1999), Municipiul Sibiu. Centrul istoric, Editura Rheinald Koln, Koln

Avram, Al., Crișan, V., (1998), Sibiu – ghid cultural istoric, Editura FF Pres, București

Badea, L., Caloianu, N., (1971), Județul Sibiu.Monografie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

Badea, L., Caloianu, N., Dragu, Gh., (1971), Județele patriei. Județul Sibiu, Editura Academiei Române, București

Badea, L., Caloianu, N., Dragu, Gh., (1974), Județele patriei. Județul Sibiu, Editura Academiei Române, București

Baron, P., (1999), România – schituri, mănăstiri, biserici, Editura Royal Company, București

Cândea, Melinda, Erdeli, G., Simion, Tamara, Peptenatu, D., (2003), Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București

Cianga, Nicolae, (2001), România. Geografia turismului, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

Ciangă, N., (2002), Geografia turismului, Editura Universitară clujeană, Cluj-Napoca

Cocean, P., (1997), Geografia turismului românesc, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca

Constantinescu, R., Sfârlea, M., (1994), Monumente religioase. Biserici și mănăstiri celebre din România, Editura Editis, București

Cucu, V., Ștefan, M., (1974), România. Ghid atlas al monumentelor istorice, Editura Științifică, București

Curinschi, Gh., (1967), Centrele istorice ale orașelor, Editura Tehnică, București

Dumitrescu- Jippa, A., Nistor, N., (1976), Sibiul și ținuturile în lumina istoriei, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Erdeli G., Istrate I., (1996), Potențialul turistic al României, Editura Universității București.

Erdeli, G., Istrate, I., (1996), Potențialul turistic al României, Editura Universității din București, București

Fărcaș, I., Bența, D., Trifa, P., (1968), Indicele climatic – turistic. Aplicații la teriroriul Republicii Socialiste România, Editura Studia Universitatis Babeș-Bolayi, Cluj-Napoca

Ghinea, D., (2002), Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, București

Glăvan, V., (2000), Turismul în România, Editura Economică, București

Hoffman, Herbet, Irimie, C., Lupu, N., (1968), Sibiu. Mic îndreptar turistic, Editura Meridiane, București

Ielenicz M., (2000), Geografia României-mică enciclopedie, Ediura Corint, București.

Ielenicz M., (2003), România- enciclopedie turistică, Editura Corint, București.

Ielenicz, M., Comănescu, Laura, (2006), România.Potențial turistic, Editura Universitară București, București

Iordan, Bonifaciu, S., (2997), România – Ghid turistic, Editura Garamond, București

Lupu, N., (1966), Cetatea Sibiului, Editura Meridiane, București

Moisi, Ioana, David, Camelia, (2007), Ghid complet România, Editura Brian Bell, Oradea

Muntele, I. (2000), Geografia turismului, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași

Pop Gr., (2000), Carpații și Subcarpații României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Preda, Mirecea, David, Ana, Filip, Maria, (1994), Județele și orașele României în cifre și fapte, Editura Departamentul pentru Administrația Publică Locală, București

Șovar, D., Din, Florentina, Toma, Eduard, (2001), Ghidul turistic al României I, Editura Publirom, București

Toma, Eduard, Din, Florentina, (2003), Ghidul turistic al României II, Editura Publirom, București

Voicu – Vedea, V., Deneș, N., Oprișiu, Mircea, (1979), Sibiu. Ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București

Bibliografie

Avram, Al., Bucur, I., (1999), Municipiul Sibiu. Centrul istoric, Editura Rheinald Koln, Koln

Avram, Al., Crișan, V., (1998), Sibiu – ghid cultural istoric, Editura FF Pres, București

Badea, L., Caloianu, N., (1971), Județul Sibiu.Monografie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

Badea, L., Caloianu, N., Dragu, Gh., (1971), Județele patriei. Județul Sibiu, Editura Academiei Române, București

Badea, L., Caloianu, N., Dragu, Gh., (1974), Județele patriei. Județul Sibiu, Editura Academiei Române, București

Baron, P., (1999), România – schituri, mănăstiri, biserici, Editura Royal Company, București

Cândea, Melinda, Erdeli, G., Simion, Tamara, Peptenatu, D., (2003), Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București

Cianga, Nicolae, (2001), România. Geografia turismului, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

Ciangă, N., (2002), Geografia turismului, Editura Universitară clujeană, Cluj-Napoca

Cocean, P., (1997), Geografia turismului românesc, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca

Constantinescu, R., Sfârlea, M., (1994), Monumente religioase. Biserici și mănăstiri celebre din România, Editura Editis, București

Cucu, V., Ștefan, M., (1974), România. Ghid atlas al monumentelor istorice, Editura Științifică, București

Curinschi, Gh., (1967), Centrele istorice ale orașelor, Editura Tehnică, București

Dumitrescu- Jippa, A., Nistor, N., (1976), Sibiul și ținuturile în lumina istoriei, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Erdeli G., Istrate I., (1996), Potențialul turistic al României, Editura Universității București.

Erdeli, G., Istrate, I., (1996), Potențialul turistic al României, Editura Universității din București, București

Fărcaș, I., Bența, D., Trifa, P., (1968), Indicele climatic – turistic. Aplicații la teriroriul Republicii Socialiste România, Editura Studia Universitatis Babeș-Bolayi, Cluj-Napoca

Ghinea, D., (2002), Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, București

Glăvan, V., (2000), Turismul în România, Editura Economică, București

Hoffman, Herbet, Irimie, C., Lupu, N., (1968), Sibiu. Mic îndreptar turistic, Editura Meridiane, București

Ielenicz M., (2000), Geografia României-mică enciclopedie, Ediura Corint, București.

Ielenicz M., (2003), România- enciclopedie turistică, Editura Corint, București.

Ielenicz, M., Comănescu, Laura, (2006), România.Potențial turistic, Editura Universitară București, București

Iordan, Bonifaciu, S., (2997), România – Ghid turistic, Editura Garamond, București

Lupu, N., (1966), Cetatea Sibiului, Editura Meridiane, București

Moisi, Ioana, David, Camelia, (2007), Ghid complet România, Editura Brian Bell, Oradea

Muntele, I. (2000), Geografia turismului, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași

Pop Gr., (2000), Carpații și Subcarpații României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Preda, Mirecea, David, Ana, Filip, Maria, (1994), Județele și orașele României în cifre și fapte, Editura Departamentul pentru Administrația Publică Locală, București

Șovar, D., Din, Florentina, Toma, Eduard, (2001), Ghidul turistic al României I, Editura Publirom, București

Toma, Eduard, Din, Florentina, (2003), Ghidul turistic al României II, Editura Publirom, București

Voicu – Vedea, V., Deneș, N., Oprișiu, Mircea, (1979), Sibiu. Ghid turistic al județului, Editura Sport-Turism, București