Posibilitati de Reducere a Costului Si Eficienta Economica a Firmei Sc

Economie

Posibilitati de Reducere a Costului Si Eficienta Economica a Firmei Sc

Byadmin ianuarie 1, 2024

POSIBILITĂȚI DE REDUCERE A COSTULUI ȘI EFICIENȚA ECONOMICĂ A FIRMEI SC MIRCONSTRUCT SRL

CUPRINS

INTRODUCERE

Într-o economie de tip simplificat agenții economici au fost obișnuiți ca “regulile jocului” să fie dictate. Directivele, normele, planurile, deciziile, instrucțiunile, prețurile reglementate, fondul resurselor alocate formau acel sistem economic si administrativ în care agenții economici derulau o activitate liniștită și fără griji.

Odată cu trecerea la economia de piață agenții economici au devenit liberi în organizarea și derularea activităților lor. Dar libertatea economică a adus cu ea riscul și incertitudinea.

Activitatea în astfel de condiții impune anumite condiții, principala fiind cea de a avea capacitatea de a nu ignora riscul, de a-l putea preveni și ai estima influența.

Atât în literatura de specialitate cât și în practica economică, într-o economie în tranziție este foarte dificil de a găsi regulile stricte de aplanare a riscurilor. În plus, chiar în țările cu cu o economie dezvoltată nu au fost găsite răspunsuri concrete, care ar fi legile sau regulile de a exclude riscurile.

În literatura economică se apreciază că primele evoluții ale productivității în general au avut loc în SUA la sfârșitul secolului XIX. S-a pus accent, s-a scos în evidență productivitatea forței de muncă sub forma productivității muncii. Productivitatea muncii constituie forma principală de exprimare a eficienței economice întrucât ea reprezintă rodnicia sau eficiența cu care se cheltuiește forța de muncă

Productivitatea muncii este una din cheile reușitei economice. Ea permite să se înțeleagă programul economico-social al unei națiuni. Așa cum aprecia Michel Didier în lucrarea ,,Regulile jocului” ,,un țăran chinez hrănește dificil 3 persoane în timp ce un fermier american produce hrana a mai mult de 10 persoane”. Între eficiența economică în general și productivitatea muncii există unele deosebiri:

productivitatea muncii exprimă cheltuielile forței de muncă în sfera producției pe când eficiența economică caracterizează direct rezultatele dobândite în urma utilizării tuturor factorilor de producție.

productivitatea nu se determină numai în sfera productivității materiale pe când eficiența economică are aplicabilitate în toate domeniile de activitate

sfera de cuprindere este mai mare a eficienței economice și se reflectă în aceea că atât la nivel micro și macroeconomic, productivitatea muncii este doar una din formele principale de exprimare a eficienței economice. În literatura economică se disting două forme ale productivității muncii: productivitatea muncii individuală și productivitatea muncii socială.

CAPITOLUL 1

ASPECTE TEORETICE PRVIND EFICIENȚA ECONOMICĂ ȘI COSTUL DE PRODUCȚIE

Eficiența economică reprezintă una dintre categoriile cele mai generale ale economiei de piață. Ea exprimă forma concretă pe care o impune piața pentru relațiile dintre rezultate (efecte) și cheltuieli (eforturi) în cadrul activității fiecărui agent economic pe ansamblul economiei. De aceea, eficiența economică este considerată o componentă principală a raționalității acțiunii umane. Aceasta înseamnă că fiecare agent economic dorește să-și atingă scopul propus cu un efort cât mai mic. Astfel, activitatea agentului economic este considerată eficientă atunci când încasările obținute prin vânzarea rezultatelor pe piață depășesc cheltuielile care s-au făcut.

În expresia generală, eficiența pune în relație rezultatele sau efectele unei activități cu cheltuielile (eforturile) depuse atât la un moment dat cât și pe o perioadă de timp. Eficiența economică poate fi interpretată sub două aspecte:

ca randament al utilității și combinării forței de producție

sub forma consumului forței de producție unde eficiența economică apare ca raport între veniturile realizate și factorii de producție consumați.

Criterii de apreciere a eficienței economice pot fi sintetizate în următoarele:

maximizarea atragerii populației în vârstă aptă de muncă la desfășurarea unor activități socialmente utile;

maximizarea productivității muncii;

maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;

maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus;

minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite.

În concluzie, rezultă că cerințele eficienței economice privesc maximizarea rezultatului concomitent cu minimizarea cheltuielilor, precum și optimizarea folosirii resurselor de muncă, resurselor materiale și bănești. În literatura economică se arată că eficiența economică poate fi analizată și cercetată din următoarele puncte de vedere:

Din punct de vedere al fazelor reproducției sociale se disting următoarele forme:

eficiența producției și a cercetării științifice

eficiența repartiției

eficiența schimbului

eficiența consumuluib#%l!^+a?

Din punct de vedere al diviziunii muncii pe ramuri există eficiență activității în industrie, agricultură, construcție, transporturi, turism, comerț învățământ

Din punct de vedere al forței de producție folosită în activitatea economico-socială:

eficiența utilizării resurselor umane sau a forței de muncă (W)

eficiența utilizării sau a randamentului capitalului productiv (atât fix cât și circulant)

eficiența utilizării resurselor naturale sau a factorului pământ.

eficiența investițiilor productive sau a acumulărilor, a creșterii economice

Din punct de vedere al formei de exprimare a eficienței economice poate fi:

în mărimi absolute

în mărimi relative

Eficiența economică este o categorie complexă de largă aplicabilitate. Practic, toate activitățile și procesele economico-sociale în care se consideră forță de muncă, resurse naturale și bănești în scopul obținerii unor rezultate economice și sociale trebuie să fie analizată prin prisma eficienței lor

1.1 Factorii de creștere ai eficienței economice

Eficiența economică constituie măsura valorificării resurselor disponibile în societate la un moment dat, dar în același timp și premisa realizării unei creșteri economice intensive. La nivel macro există factori direcți cât și factori indirecți care contribuie la creșterea eficienței economice.

Factorii direcți se prezintă sub forma unor măsuri tehnice concretizate în următoarele acțiuni: perfecționarea organizării producției și a muncii, perfecționarea calificării personalului lucrător.

La factori indirecți sunt considerați dezvoltarea învățământului și a cercetării științifice, sporirea numărului de invenții și a cercetării științifice, sistemul de prețuri și pârghiile financiar bancare cât și aplicarea unor stimulente materiale. La nivel microeconomic acționează:

cunoașterea și anticiparea cererii pe piață (studii de marketing);

promovarea tehnologiei moderne care au ca rezultat creșterea activității;

reducerea costurilor;

îmbunătățirea calității producției;

alegerea celei mai bune metode de management de gestiune economică

1.2 Factorii care influențează productivitatea muncii (W)

Caracterizarea productivității muncii reflectă direcția progresistă a mișcării economice. Sporirea W dă expresie sau reprezintă expresia concentrată a perfecționărilor ce au loc în condițiile de producție. La sporirea productivității muncii concură un număr variat de factori. Prin factori înțelegem condițiile sau procesele care influențează productivitatea cât și care țin de împrejurări obiective la un moment dat.

Factori tehnici, care au în vedere nivelul atins de știință, tehnică, tehnologia la un moment dat;

Factori economici și sociali sunt cei legați de organizarea producției și a muncii la nivel micro și macroeconomic și sistemele de cointeresarea pregătirii școlare;

Factori umani și tehnologic (nivelul de cultură) adaptabil la condițiile de muncă;

Factori naturali: condiții de climă, fertilitate, adâncimea și concentrația unui zăcământ;

Factori de structură: schimbări intervenite în structura pe ramuri și subramuri a economiei naționale.

Căile de creștere a productivității muncii sunt modalități de folosire de către societate la un moment dat a factorilor ce influențează cheltuielile factorilor de muncă, cum ar fi:

introducerea pe scară largă a progresului tehnic prin mecanizare, automatizare, robotizare, etc;

modernizarea capacității de producție existente prin îmbunătățirea parametrilor săi tehnico-economici în vederea reducerii consumurilor exagerate de materii prime și energie, ridicarea gradului de siguranță în exploatare (fiabilitate);

înnoirea producției prin perfecționarea caracteristicilor constructive, funcționale, ergonomice, estetice în vederea satisfacerii la un nivel calitativ superior;

perfecționarea organizării producției și a muncii dar și a condițiilor unităților economice (management).

pregătirea și perfecționarea resurselor umane.

1.3 Costul, aspecte teoretice

Costul este în general, o măsură a ceva la care trebuie renunțat pentru a se obține altceva. Economiștii folosesc, de regulă, conceptul de cost de oportunitate, adică costul prin care se măsoară valoarea tuturor lucrurilor la care trebuie să se renunțe pentru a obține altceva. Măsura costului de oportunitate poate să coincidă, dar nu întotdeauna, cu cheltuielile bănești prin care contabilul măsoară costul”.

Costul este un parametru de referință pentru comportamentul producătorului al cărui scop direct este de a obține un profit cât mai mare și mai bine asigurat, mai ales în condițiile economiei de piață, unde concurența dictează în mare măsură comportamentul producătorului. Costurile produselor propuse pentru realizare, sunt pârghii de acțiune a producătorului pe termen scurt, adică în acele orizonturi de timp în care se folosesc aceiași factori de producție. În condițiile economiei de piață, întreprinzătorul își asumă răspunderea de a susține oferta de mărfuri (servicii), în baza datelor economice, informații contabile, evaluări despre cantitățile /calitățile produse și despre costuri. Din aceste considerente, toți marii economiști au fost preocupați de studierea conținutului economic al costului.

Clasicul Adam Smith, identifică costul cu prețul natural (real) al bunului:” Prețul real al fiecărui bun, constă din suma integrală a rentei, salariului și dobânzii care trebuie plătită pentru ca această marfă să poată ajunge pe piață. „

David Ricardo a studiat aceiași problemă în dinamică, considerând că prețul mărfii este reglementat de creșterea sau descreșterea costului de producție.

Școala economică socialist afirmă că prețul de cost constă doar dintr-o parte a valorii mărfii. K. Marx a susținut că prețul de cost este acea parte a valorii care îl costă pe întreprinzător și care se măsoară în cheltuiala d capital constant și cea de capital variabil.

Economistul francez J.B.Say a demonstrat că la baza costului se află cheltuielile ocazionate de combinarea, substituirea și folosirea factorilor de producție, costul fiind o recompensare a serviciilor factorilor de producție.

John M. Keynes face distincție între costul factorial (contravaloarea serviciilor curente aduse întreprinzătorului de către factorii de producție) și costul de întrebuințare (plățile către alți întreprinzători pentru achizițiile făcute de la ei, împreună cu sacrificiul pe care-l face folosind echipamentul și producând bunuri).

În prezent există, circulă și se confruntă între ele mai multe doctrine economice și puncte de vedere formulate în diferite perioade istorice, dar totuși prioritate i se acordă următorului concept:

Costul de producție se formează din totalitatea cheltuielilor efectuate și /sau care urmează să fie făcute, toate în exprimare valorică (bănească), de către o întreprindere pentru producerea și desfacerea de bunuri corporale și incorporale. Adică, evaluarea tuturor eforturilor implicate de procesul economic determinat.

Conceptul abordat evidențiază rolul costului de producție, caracterizat de următoarele aspecte:

costul reflectă unitatea dintre conținutul consumului de factori de producție și expresia sa bănească;

el eă;

el este indicatorul cu care pot fi măsurate și comparate toate eforturile depuse de întreprindere pentru a produce și desface bunuri și servicii;

costul include toate cheltuielile făcute de întreprindere pentru susținerea ofertei;

costul se regăsește în prețul de vânzare al bunului, ca parte componentă al acestuia;

1.3.1 Funcțiile costului

Funcție a costurilor reprezintă ca ansamblul relațiilor existente între costul total de producție și cantitatea de bunuri (servicii) produse. În fundamentarea ofertei, se ține seama de funcțiile costului:

Funcția de măsurare a cheltuielilor necesare a obținerii producției și a corelațiilor ce pot apărea între eforturi ( costuri) și efecte (bunuri produse). Prin această funcție costul se manifestă ca indicator economic calitativ;

Funcția de cercetare-dezvoltare a costului constă în faptul că tehnologiile noi și noile produse apar ca efect al cheltuielilor de cercetare. Cu cât raportul dintre tehnologiile noi și costuri este mai mare, cu atât funcția respectivă se manifestă mai accentuat;

Funcția de producție a costurilor se referă la faptul că acesta joacă un rol decisiv în realizarea concepțiilor constructive și tehnologice pe baza inovărilor și invențiilor;

Funcția de personal presupune compararea costurilor suportate de întreprindere b#%l!^+a?în vederea pregătirii, perfecționării și motivării personalului cu nivelul creșterii productivității muncii și calității producției;

Funcția comercială se referă la efectul pozitiv al cheltuielilor legate cu livrarea la timp a bunurilor și asigurarea piețelor de desfacere;

Funcția financiar-contabilă determină mărimea și structura costurilor necesare unei activități economice rentabile;

Funcția de optimizare are rolul de a determina gama parametrilor de activitate al întreprinderii care presupun costuri minime la capacități maxime de producere

Funcția de control și reglare se manifestă în situațiile ce necesită adoptarea unor decizii de politică economică și prin care se dirijează consumul de resurse;

1.3.2 Clasificarea costurilor

Costul de producție reprezintă ansamblul cheltuielilor necesare obținerii unui volum de produse, cât și evaluarea eforturilor implicate de un proces economic. El este determinat de activitatea de producție efectivă. În acest caz distingem următoarele tipuri de costuri: costul real care reprezintă suma cantităților de bunuri și servicii realizate de întreprinderi, privite prin prisma condițiilor de muncă și a factorilor de producție necesari pentru obținerea produsului respectiv; costul monetar care reprezintă suma evaluărilor în monedă sau preț de achiziție pentru procurarea factorilor de producție necesari costului real; costul de oportunitate care reprezintă evaluarea cantităților de produse și servicii ce vor putea fi fabricate în cadrul întreprinderii din suma producerilor într-un mediu antideterminant distingem două componente:

costurile explicite ce reprezintă forma sau natura plăților făcute pentru procurarea de materii prime, materiale și energie, cunoscute și sub denumirea de costuri ale ofertei firmei;

costuri implicite – acele cheltuieli ce nu presupun plăți către terți).

1. În funcție de volumul fizic al producției costurile se clasifică în: costuri globale (ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producție dat) care sunt:

a. costuri fixe (acea gamă de costuri ce nu se modifică indiferent de modificarea

volumului de producție);

b. costuri variabile (costurile ce sunt influențate de mărimea producției);

c. costuri totale (suma valorică a costurilor fixe si variabile );

d. costuri medii-unitare reprezintă costuri globale pe unitate, cheltuieli necesare pentru fabricarea unui produs – unitate, se calculează ca raport dintre costul total și valoarea producției). Costurile medii se clasifică la rândul lor în:

1. Costul fix-mediu,

2. Costul variabil-mediu,

3. Costul total-mediu;

2. În funcție de procesul tehnologic, elementele costului se grupează în:

Costuri de bază – sau tehnologice; se referă la materiile prime, salariile personalului de producere, amortizarea, resursele energetice și apa utilizate în scopuri tehnologice;

Costuri de regie – sau de organizare și conducere, care includ salariile personalului de conducere și de administrație, cheltuieli generale de birou, etc.

3. După gradul de omogenitate, respectiv de complexitate a diferitor elemente:

Costuri simple , sau monoelementare , care pot fi evaluate pe elementele primare (materii prime, salarii plătite pentru un anume produs sau proces tehnologic);

Costuri complexe, sau polielementare, care includ mai multe costuri simple, fără ca acestea să devină operaționale(reparații capitale);

4. În funcție de purtătorul de cost :

Costuri directe, care sunt identificabile și măsurabile în momentul efectuării lor pentru fiecare produs în parte;

Costuri indirecte, efectuate la fabricarea întregii producții; ele sunt colectate pe locuri de aplicare și, apoi, sunt repartizate cu ajutorul unor chei de repartiție asupra produselor, la sfârșitul perioadei de gestiune;

5. În funcție de momentul consumului factorilor de producție și de cel al efectuării cheltuielilor:

Costuri curente, aferente perioadei în care are loc producerea și desfacerea bunului;

Costuri preliminare, care se vor efectua în viitor, dar acestea se răsfrâng asupra producției curente (concediile de odihnă);

Costuri anticipate, care nu aparțin perioadei în care se fac cheltuielile (abonamentele pentru 2006 plătite în 2005)

6. După natura activității economice desfășurate :

a) Costuri productive, determinate și necesare pentru desfășurarea normală a proceselor de producție;

b) Costuri neproductive, cheltuieli rezultate din neajunsurile în gestionarea factorilor de producție;

1.3.3 Mecanismul formării costului și problema reducerii costurilor

b#%l!^+a?

Comportamentul producătorului rațional față de cost rezultă direct din scopul obiectiv al activității sale — maximizarea profitului — care trebuie să se bazeze pe raționalitate în mobilizarea și alocarea resurselor, pe spirit de competiție și cunoaștere bazată pe calcul economic. Pentru a-și spori profitul, producătorul ar trebui să mărească volumul producției vândute. Cum orice întreprinzător se confruntă cu unele restricții, printre care caracterul limitat al resurselor economice și prețurile factorilor de producție și ale mărfurilor date de piață, în condițiile concurenței perfecte, va putea să-și realizeze scopul reducând consumurile specifice cu factorii de producție sau, altfel spus, mărind randamentul factorilor.

Deciziile producătorului depind de variațiile cererii. În situația unei cereri elastice, el va maximiza producția cu costul total global; în condițiile unei cereri rigide, va minimiza costul total global pentru obținerea unei producții date. În acest ultim caz, are loc o eliberare de resurse economice cu care agentul economic va trece la organizarea fabricării unor noi produse, lărgind oferta de bunuri și /sau servicii. Reducerea costurilor materiale de producție exprimă, în аce1ași timp, gestionarea rațională a resurselor naturale — petrol, gaze naturale, minereu de fier, lemn etc. —respectiv, grijă pentru mediul ambiant, responsabilitate pentru dezvoltarea economico-socială durabilă.

Fiecărui nivel al prețului de vânzare îi corespunde o anumită cantitate pe care producătorul știe că nu trebuie să o depășească. Aceasta este curba ofertei producătorului, care indică cantitatea, a cărei desfacere îi asigură întreprinderii obținerea celui mai mare profit și celei mai bune rentabilități.

În situația reducerii consumurilor specifice de materii prime, combustibili, etc. provenite din import se economisește valută, se reduce cererea de valută cu efecte pozitive asupra cursului de schimb. Prin reducerea costului mediu total (Cmt), contribuția la sporirea profitului firmei vine din două direcții: creșterea profitului pe produs (Pr) și creșterea volumului producției marfă (VPM), deci a ofertei de mărfuri, așa cum se observă în relația profitului firmei:

unde : – mărimea profitului pe produs;

– preț unitar;

– cost mediu total;

Reducerea costului de producție determină stabilitatea sau chiar reducerea prețurilor, creșterea competitivității produselor în lupta de concurentă atât pe piața națională, cît și pe piața externă.

În vederea reducerii costului, producătorul trebuie să caute și să găsească rezervele de reducere a consumurilor de factori de producție, să acționeze simultan în toate compartimentele întreprinderii, asupra tuturor factorilor de producție, în toate fazele activității economice și să aplice măsurile posibile de diminuare a costurilor în concordantă cu exigențele competiției impusă de piață.

Reducerea costului de producție trebuie să se producă fără influențe negative asupra calității bunurilor materiale și serviciilor, ci, dimpotrivă, concomitent trebuie să se asigure un spor de calitate.

Reducerea costurilor pe seama reducerii calității este antieconomică. Totodată, tendința generală impusă de concurenta pe piață este ca bunurile economice să încorporeze în costurile lor cît mai putină materie primă, munca de înaltă calificare și să fie obținute prin utilizarea tehnologiilor de ultimă oră.

CAPITOLUL 2

PREZENTAREA SOCIETĂȚII SC MIRCONSTRUCT SRL

SC MIRCONSTRUCT SRL are sediul în comuna Scheia, județul Suceava. Societatea a luat ființă în anul 2005, fiind înmatriculată la Registrul Comerțului sub numărul J33/459/2003, primind codul unic de înregistrare fiscala RO 17397879. Societatea s-a constituit ca o societate cu răspundere limitată cu capital integral privat.

Administratorul societății este MOSTOFLEI IOAN care este asociat la SC MIRCONSTRUCT S.R.L. împreuna cu soția sa MOSTOFLEI NARCISA, capitalul social al societății fiind de 500.000 lei. Cota de participare a fiecărui asociat este următoarea:

Mostoflei Ioan deține 99.90 % din capitalul social al societății, un numar de 49.990 părți sociale a câte 10 lei fiecare;

Mostoflei Narcisa deține 0.10 % din capitalul social al societății, un număr de 10 părți sociale a câte 10 lei fiecare.

Societatea a luat ființă și funcționează în conformitate cu dispozițiile legii 31/1990 modificată și completată prin O.U.G nr. 32/1997, legii 26/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și ale legii 359/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Obiectul principal de activitate al societății, codificat conform dispozițiilor H.G. 656/1997 și Ordinului 601/2002 este: transporturi rutiere de mărfuri (intern și internațional) – 4941. La acesta se adaugă și activitatea de prestări servicii, respectiv executări de lucrări de pregătire a drumurilor în vederea betonării, de pregatire a terenurilor in vederea construcțiilor, de îndreptare terenuri în vederea amenajării de parcări cod CAEN 4523.

Societatea s-a orientat spre transportul internațional de mărfuri, respectând în acest sens legislația în domeniu și anume: convenția CMR, convenția TIR, convenția CEMT și alte convenții și acorduri internaționale privind transporturile rutiere de mărfuri.

Din anul 2007 și-a extins activitatea și în domeniul comerțului cu beton, sort și nisip. În acest sens a încheiat contract cu firma Arabesque pe o perioadă de 3 ani, beneficiind de un discount de 20%.

La 31.12.2008 societatea avea un numar de 23 angajați și a înregistrat o cifra de afaceri de 2.499.048 lei și un profit net de 273.869 lei.

La 31.12.2010 societatea avea un numar de 7 angajați și a înregistrat o cifra de afaceri de 3.596.287 lei și un profit net de 344.274 lei.

La 31.12.2013 societatea avea un numar de 21 de angajați și a înregistrat o cifra de afaceri de 3.965.381 lei și un profit net de 255.665

2.1 Evoluția societății SC MIRCOSNTRUCT SRL 2010-2013

Pentru prezentarea economică cât mai detaliată a societății SC Mirconstruct SRL este necesară o analiză a principalilor indicatori economici și financiari, analiză din care se poate deduce eficiența acestuia.

a) Cifra de afaceri – reprezintă indicatorul fundamental al volumului activității agenților economici și nu lipsește din nici un sistem de indicatori folosiți în diagnosticarea și evaluarea economică a întreprinderii. Matematic, cifra de afaceri reprezintă suma veniturilor aferente serviciilor prestate precum și a altor venituri rezultate din exploatare.

Sursă Proprie

Grafic nr. 1 Evoluția cifrei de afaceri

b) Profitul Net

Sursă Proprie

Grafic nr. 2 Evolutia profitului

c) Evoluția numărului de angajați

2.1.1 Organizarea și funcționarea compartimentului financiar-contabil

La această entitate, activitatea financiar-contabilă se desfășoară la compartimentul financiar-contabil ce cuprinde:

Activitatea de evidență a mutațiilor valorice generate de operațiile economice, pentru cunoașterea conținutului și structurii reale a patrimoniului. Aceasta cuprinde următoarele atribuții:

înregistrarea cronologică și sistematică a operațiilor patrimoniale privind capitalurile, activele imobilizate, stocurile, furnizorii, clienții, debitorii etc.

calculația analitică a costurilor prin prisma componentelor activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate, concretizate serviciilor prestate de firmă; întocmirea lucrărilor de închidere a exercițiului financiar, care se referă la: întocmirea balanței sintetice și a balanțelor analitice necesare; regularizarea diferențelor de uccessi; efectuarea altor regularizări (privind amortizările, provizioanele, delimitarea în timp a cheltuielilor și a veniturilor ); determinarea rezultatului exercițiului; redactarea bilanțului contabil.

Activitatea de control vizând asigurarea integrității materiale și gestionării rentabile a valorilor economice componente ale patrimoniului. Această activitate cuprinde: controlul financiar preventiv asupra operațiilor economico-financiare, exercitat de către contabilul șef, sau de către personalul contabil împuternicit în acest sens pe baza documentelor cu ocazia înregistrării lor; controlul operativ al costurilor prin folosirea unor metode adecvate în acest sens; inventarierea periodică a elementelor patrimoniale ; controlul financiar de gestiune etc.

Activitatea de informare și comunicare privind situația patrimonială și rezultatele întreprinderii, care se concretizează în raportarea informațiilor de cunoaștere operativă și analitică a activității întreprinderii, a situației elementelor patrimoniale și a rezultatelor obținute, pentru managementul întreprinderii; prezentarea în cadrul Adunării generale a întreprinderii a bilanțului contabil însoțit de raportul de gestiune a Consiliului de administrație, bilanțul fiind autentificat de expert contabil.

Sistemul informațional al unității este un sistem deschis, dezvoltându-se atât în mediul intern cât și extern, obiectivul principal al contabilității este de a da informații care să ofere o imagine fidelă asupra patrimoniului,rezultatului și situațiilor financiare. Prin compartimentul financiar se furnizează informații în primul rând utilizatorilor externi și apoi celor interni – conducerii – în procesul decizional. Pentru obținerea informațiilor contabile sunt utilizate procedee și instrumente într-o succesiune logică în ceeq ce privește documentarea, evaluarea, calculația, gruparea și ordonarea, centralizarea și verificarea, inventarierea, generalizarea și sintetizarea.

În cadrul structurii funcționale, compartimentul financiar-contabil ocupă un loc important, având rolul de colrctor, centralizator și sintetizator a informațiilor privind operațiunile economice desfășurate, prelucrate în prealabil în celelalte compartimente funcționale și este direct subordonat contabilului-șef.

Atribuțiile personalului care își desfășoară activitatea în domeniul financiar, contabil și al controlului financiar intern sunt:

a) În domeniul financiar – efectuează calculele de fundamentare a indicatorilor economici și financiari privind mărfurile vândute și încasate, veniturile, rentabilitatea, beneficiile, impozitele, viteza de rotație a mijloacelor circulante; analizează activitatea economico-financiară pe bază de bilanț și stabilește măsuri concrete și eficiente pentru recuperarea pierderilor dacă este cazul; asigură introducerea subsistemelor informatice din domeniul de activitate și răspunde de corectitudinea datelor furnizate; controlează periodic modul cum se respect instrucțiunile de specialitate de către celelalte compartimente, prezintă propuneri de îmbunătățire a activității financiare; întocmește graficul de circulație al documentelor și se preocupă de perfecționarea sistemului informațional; întocmește proiectul planului de finanțare și creditare a investițiilor și se ocupă de celelalte operațiuni financiare în derularea investițiilor; urmărește permanent circulația documentelor de decontare cu unitățile bancare; răspunde de realizarea integrală și la termen a bugetului de venituri și cheltuieli, sesizează și propune în timp util măsuri de înlăturare a situațiilor nefavorabile; organizează evidența actelor normative cu conținut financiar (instrucțiuni, norme, legi) și răspunde de respectarea acestora.

b) În domeniul contabil – răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității valorilor patrimoniale și asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile privind: mijloacele fixe și calculul amortizării acestora, mijloacele circulante, cheltuielile aferente obiectului de activitate, situația stocurilor și mișcării mărfurilor, investiții, rezultate financiare; asigură aplicarea dispozițiilor legale referitoare la întocmirea actelor justificative, a documentelor contabile, angajarea cheltuielilor și justa lor înregistrare, organizarea documentelor de evidență necesare înregistrărilor contabile.

c) În domeniul controlului financiar intern – efectuează controlul gestionar de fond la toate gestiunile din societate cel puțin o dată pe an, urmărește aplicarea sancțiunilor disciplinare, contravenționale sau penale, precum și stabilirea răspunderii material sau civile, după caz, împotriva celor vinovați și prezintă în ședințele periodice informări asupra controlului financiar intern, în vederea eliminării deficiențelor

Figura nr. 1 Organigrama compartimentului financiar-contabil

Figura nr. 2 Organigrama SC MIRCONSTRUCT SRL

CAPITOLUL 3

CALCULAȚIA COSTURILOR LA SC MIRCONSTRUCT SRL

Metodologia de calcul a costurilor complete este construită pe baza obiectelor de calculație și este caracterizată prin faptul că ia în considerare toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea activității companiei. Nivelele de colectarea a elementelor de cost sunt structurate în raport cu posibilitățile lor de identificare, astfel:

costurile directe sunt identificabile nemijlocit asupra obiectelor de calculație

costurile indirecte, ce nu pot fi puse în corespondență directă cu obiectul de calculație, sunt alocate prin repartizare, cu ajutorul unui coeficient de rapaitizare, asupra obiectului de calculație.

Suma costurile directe și cele indirecte, alocate direct sau prin repartizare aferente unui obiect de calculație formează costul complet al acestuia.

Din punct de vedere al apariției și evoluției, sunt identificate în literatura de specialitate două tipuri de metode de calculație complete, și anume:

metode tradiționale clasice, cum ar fi metoda globală, metoda pe faze de fabricație, metoda pe comenzi și metoda coeficienților de echivalare;

metode moderne, apărute ca urmare a îmbunătățirii continue a managementului companiilor. Particularitatea lor derivă din utilizarea previziunilor în structura sistemului informațional al costurilor. In această categorie amintim metoda standard cost, metoda normativă, metoda THM, a coeficienților de echivalare agregați, etc.

metode evaluate, a căror particularitate este dată de faptul că urmăresc evitarea/îmbunătăți rea criteriilor de repartizare a costurilor indirecte pe obiectul de calculație ales. Din această categorie face parte metoda costului pe activități.

Metoda ABC presupune luarea în considerare a factorilor care cauzează (generează) costurile, cunoscuți drept inductori de cost (Cost-Drivers). Produsele consumă activități, care, la rândul lor, consumă resurse.

Utilizarea metodei ABC presupune, în același timp, o stabilire a diferenței dintre noțiunea de inductor și cea de unitate de măsură a activității. Delimitarea între cele două concepte este legată de orizontul de timp luat în considerare.

Inductorii de costuri pot fi definiți drept activități ce sunt în mod semnificativ determinante ale costului.

O activitate poate fi concepută ca fiind un ansamblu de sarcini atribuite unor persoane și legate de un obiectiv precis.

Activitatea este un concept dinamic care se caracterizează prin următoarele trăsături :

durată;

adaptare permanentă;

stări multiple și evolutive;

schimburi „conversaționale" (interactivitate, continuitate);

dialog de gestiune continuu etc.

În alegerea inductorilor de costuri trebuie să se țină seama de faptul că ,,oamenii nu pot conduce costurile, ei pot conduce numai activitățile care generează costuri”.Unitatea de măsură a activității reprezintă factorul prin care costul unei activități variază în mod direct.

O activitate se definește ca un ansamblu de operații elementare, realizate de unul sau mai mulți indivizi, care permit furnizarea unor utilități plecând de la anumite resurse, operații omogene din punct de vedere al comportamentelor de cost și performanță. La rândul lor, activitătile sunt regrupate în procese. Deci, o activitate este compusă din operații elementare și este inclusă într-un proces.

Activitățile pot fi foarte variate. În cazul în care activitățile sunt specifice unui anumit produs sau serviciu, costurile generate de acestea pot fi atribuite produsului sau serviciului respectiv. Dacă activitățile corespund mai multor produse sau servicii, costurile lor trebuie regrupate așa cum se va prezenta în continuare.

La nivelul unei companii se pot delimita activități cum sunt: recepția materialelor, întreținerea echipamentelor și clădirilor,, pregătirea comenzilor, executarea comenzilor, consultanță acordată clienților, facturarea vânzărilor, servicii post-garanție, gestiunea trezoreriei, controlul calității, control.de gestiune, audit intern, etc.

Cea mai frecventă grupare a activităților la nivel de companie cuprinde:

activități de concepție, cum ar fi activitatea de cercetare, dezvoltare, creație de spoturi publicitare, etc.

activități de execuție, ce pot cuprinde activitatea de producere efectivă a bunurilor, vânzarea mărfurilor, prestarea serviciului specific către client, etc.

activități de mentenanță, ce se pot clasifica în funcție de subiectul activității în:

– o întreținerea mașinilor, utilajelor, cum ar fi verificarea acestora, reparația lor, etc.

– o destinate personalului, cum ar fi activitățile de instruire și perfecționare continuă a salariaților, etc.

activități de distribuție, specifice companiilor care efectuează distribuția bunurilor.

În cazul metodei ABC, activitățile se constituie ca puncte de acumulare intermediară a costurilor indirecte deoarece, în final, consumurile de resurse sunt imputate unui obiect de calculație (produs, lucrare, comandă etc.). Astfel, costul unui obiect de calculație cuprinde două componente:

cheltuieli directe, ce exprimă consumuri directe de materii prime, energie, manoperă etc., care nu impun o analiză pe activități și sunt atribuite direct obiectului de calculație;

cheltuieli indirecte, măsurate prin costul activităților consumate.

Pentru stabilirea unității de măsură a activității este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

activitatea trebuie caracterizată printr-un veritabil inductor și nu doar printr-o unitate de măsură tradusă printr-o simplă corelație, ci printr-o cauzalitate reală;

inductorul determinat pentru o activitate trebuie să corespundă unei variabile de decizie a procesului de concepție și dezvoltare a noului produs, variabile care pot fi atribuite următoarelor domenii

deciziile referitoare la produs și piață care se bazează preponderent pe definirea de funcționalități ale produsului;

deciziile referitoare la tehnologiile produsului care se bazează pe capacitățile cu care entitatea încearcă să obțină un avantaj concurențial;

deciziile referitoare la arhitectura produsului (definirea subsistemelor produselor și a interfețelor lor);

deciziile referitoare la tehnologiile și procesele de producție.

Activitățile pot fi grupate în procese, în funcție de obiectivul comun. Astfel, procesul de producție va regrupa toate activitățile care concură la realizarea lui, respectiv cumpărări de materii prime și materiale, pregătirea comenzilor, activitățile de prelucrare, etc.

Un proces se definește ca un ansamblu de activități organizate pentru realizarea unui obiectiv comun și are trei caracteristici esențiale:

este organizat de o manieră transversală față de organizarea ierarhică și față de principalele structuri funcționale ale companiei(departamentul de vânzări, marketing, producție, financiar, de personal, etc.);

fiecare proces are o finalitate de sine stătătoare, unică;

are un client extern sau intern.

Un proces este inclus sau se bazează pe mai multe funcțiuni ale companiei. În felul acesta, se trece de la o abordare ierarhică și funcțională a întreprinderii la una de tip transfuncțional, întreprinderea fiind considerată o organizație "plată", respectiv o rețea de activități, cu responsabilități descentralizate.

După aprecierea unuia dintre teoreticienii metodei ABC (Kaplan, 1991), această metodă nu este un simplu sistem de calculație a costurilor pe produse ci ar putea fi considerată mai curând un sistem de consum al resurselor. Aceasta se explică prin faptul că prin sistemul costurilor pe activități se trece de la logica tradițională în formarea costurilor, conform căreia "produsele consumă resurse", la un demers mai analitic, în care "produsele consumă activități, care, la rândul lor, consumă resurse". Mai recent, se consideră că, de fapt, clientul este cauza existenței unui obiect de cost, adică a unui produs, unei lucrări sau unui serviciu, reprezentate de un ansamblu "de atribute valorificate de client.

În consecință, stabilirea costului pe activități presupune asocierea fiecărei activități cu un factor explicativ al variației costului, numit inductor de cost. Inductorul de cost reprezintă o bază de alocare (imputare) a cheltuielilor indirecte atât. asupra activităților, cât și asupra obiectelor de calculație (produse, lucrări, comenzi etc.). Fiecare inductor de cost trebuie să exprime o relație de cauzalitate cu cheltuielile indirecte. Altfel spus, inductorii de cost sunt factorii de cauzalitate care generează costurile indirecte.

3.1 Etapele calculului costului pe activități

Etapa 1. Identificarea activităților din cadrul companiei

Pornind de la organigramă, fiecare centru de lucru (element al structurii organizatorice) din cadrul companiei este asociat unui proces și, apoi, descompus în activități elementare. Obiectivul etapei constă în identificarea activităților plecând de la justificarea lor în procesul de creare a valorii în cadrul unei companii, această etapă fiind o veritabilă analiză organizațională. Rezultatul acestei prime etape depinde de calitatea sistemului informațional de care se dispune.

Etapa 2. Identificarea și evaluarea resurselor consumate de activități

Etapa implică identificarea și evaluarea resurselor consumate de activități. Pe baza unei analize detaliate, costurile fiecărui centru de lucru sunt analizate pe activități. Pentru fiecare activitate se vor căuta caracteristicile sale:

rezultatul activității, adică ieșirile generate de ea,

indicatorii de performanță specifici,

legătura cu alte activități din amonte și din aval,

natura resurselor consumate (cum ar fi cheltuielile de personal, cheltuielile cu materialele etc.) pentru a evalua consumul său de resurse.

Informațiile obținute în această etapă trebuie să permită determinarea factorilor de cauzalitate, adică a inductorilor de resurse care justifică consumurile de resurse.

Evaluarea resurselor consumate pe fiecare activitate în parte se face pe baza informațiilor furnizate de managementul companiei.

Etapa 3. Identificarea inductorilor de cost

Pentru fiecare activitate identificată se caută factorul explicativ al consumului de resurse, adică inductorul de cost al activității. Din punct de vedere al contabilității de gestiune, activitățile reținute au utilitate numai în măsura în care fiecărei activități i se poate asocia un inductor de cost, care reprezintă cauza acelei activități.

Etapa 4. Regruparea activităților in funcție de un inductor de cost

În această fază, toate activitățile care au același inductor de cost sunt regrupate într-un "centru de regrupare". De exemplu, activitățile de expediere a mărfurilor și cea de facturare pot avea același inductor de cost (valoarea vânzărilor). Ele vor fi reunite într-un singur centru de regrupare.

Etapa 5. Calculul costurilor unitare pe fiecare inductor de cost în parte

Pornind de la costul activităților din fiecare centru de regrupare se va calcula costul unitar al fiecărui inductor de cost (Cui) ca raport între costul resurselor pe activități reunite în centrul de regrupare (Cr/a) Și volumul total al inductorului de cost (Vj).

Se observă că acest cost unitar se apropie de logica costului complet în variantă clasică, însă trebuie să remarcăm că, în cazul costului pe activități, dispare distincția dintre locurile principale și cele auxiliare de cheltuieli, iar imputarea unei cheltuieli asupra unei activități nu se face decât dacă între acestea există o relație de cauzalitate.

Etapa 6. Afectarea costurilor activităților asupra obiectelor de calculație

În ultima etapă se determină costul obiectului de calculație (produs, lucrare sau serviciu). Pentru fiecare obiect de calculație se determină activitățile care au contribuit la realizarea lui precum și cantitatea de inductori consumați de aceste activități, costul său fiind calculat prin însumarea costurilor directe cu costul activităților consumate.

Acest mod de formare a costului complet al unui produs nu este o măsură exactă a consumurilor de resurse dar permite o analiză mai fină și un control mai eficient asupra costurilor indirecte, elemente care tind să devină semnificative în costul total al produselor

3.2 Calcularea costurilor pe baza metodei ABC la SC MIRCONSTRUCT SRL

Pentru determinarea costurilor vom parcurge următoarele etape:

Etapa 1. Identificarea activităților din cadrul firmei

Indicatorii de eficiență economică ai operatorului de transport se pot separa în:

indicatori aferenți activității autovehicului

indicatori aferenți activității economice generale

indicatori aferenți activității de manageriat a societății comerciale în ansamblu.

Indicatori de eficiență economică privind activitatea comercială. Activitatea comercială îmbracă aspectul maximizării veniturilor și al minimizării cheltuielilor. Cheltuielile cu ponderea cea mai mare sunt cele pentru combustibil, amortismentul (creditul) și salariile. Aspectul veniturilor este cel care poate și trebuie să fie obiectul actului managerial pentru activitatea comercială și de marketing. Sistemul de tarif oferit expeditorului trebuie să fie tentant și să-i asigure acestuia un avantaj prin utilizarea intensivă a autovehicului.

Cele mai utilizate forme de tarif sunt următoarele:

tarif lei/tona transportată;

tarif pe ora și km (lei/ora și lei/km): transporturi locale încărcări și descărcări multiple, circuite de distribuție/colectare, activități de depanare, cu km puțini în cadrul unei zile. Elementul „ore” asigura cca. 75% din masa tarifului-tarif lei/km sau lei/cursa: la transporturile internaționale, prețule lei/km fiind în funcție de capacitatea autovehicului.

În cazul transporturilor internaționale, cel mai des tariful nu se exprimă în euro/km ci direct în euro/cursa, costurile transportatorului fiind date nu numai de rulajul autovehicului, ci și de ruta aleasă și de tipul de autorizație utilizat.

În transportul rutier, eficiența are numeroase aspecte, corelate cu aspectul analizat. Se poate avea în vedere eficiența economică a operatorului de transport, exprimată valoric prin profitul realizat, sau a expeditorului, exprimată prin reducerea costului pe tonă transportată, reducerea stocurilor de siguranță prin utilizarea unui transport rutier mai rapid sau reducerea pierderilor prin eliminarea spargerilor la obiectele fragile sau a perisabilității la mărfuri perisabile transportate.

Dar se pot avea în vedere și aspecte ale eficienței globale și sociale ale transportului rutier. Un asemenea aspect ar putea constitui impactul poluării chimice sau fonice ca urmare a utilizării transportului rutier.

În cazul comerțului cu betoane, sorturi și nisip, veniturile obținute provin din cota de adaos comercial practicată de societate care este de 30%.

Etapa 2. Identificarea și evaluarea resurselor consumate pe activități

Activitatea managerială poate avea o influență limitată privind nivelul tarifelor practicate, a cheltuielilor direct legate de cursă care pot fi reduse, dar se poate manifesta deplin sub aspectul gospodăririi potențialului uman, material și financiar al societății comerciale. Din acest punct de vedere, cheltuielile societății pot fi grupate după două criterii diferite:

cheltuieli directe aducătoare de venit și cheltuieli indirecte aducătoare de venit;

cheltuieli în funcție de km rulați și cheltuieli în funcție de timp (anuale, lunare, etc., independente de activitatea autovehiculelor).

a) Analiza cheltuielilor după participarea la realizarea venitului

cheltuielile direct aducătoare de venit sunt cele legate de autovehicul și șofer: credit și dobândă, combustibil, întreținere și reparații, salariul șoferului și mecanicilor, asigurări, licențe, vize, autorizații, alte documente pentru cursă, taxe și impozite pentru autovehicule, telefonie mobilă șofer. Gruparea nu este strictă, putând fi adăugate și cheltuielile legate de angajarea transporturilor, parcarea, etc.

cheltuielile indirect aducătoare de venit (dar utile societății) sunt de regulă toate cheltuielile de administrare și funcționare a societății comerciale: administrare, personal de conducere și execuție, energia electrică și termică, apă, telefonice, impozite pentru clădiri, amortismente generale, autoturisme de regie, reclamă și protocol, etc.

Aprecierea dacă cheltuielile indirect aducătoare de venit sunt mai mari sau sunt cele necesare aparține managerului.

b) Analiza cheltuielilor după modul de consumare

SC MIRCONSTRUCT SRL furnizează următoarele date pe 2013 pentru fiecare gamă de produse/prestări servicii:

Etapa 3. Identificarea inductorilor de cost

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Etapa 4. Regruparea activităților în funcție de inductorii de cost

Tabelul de mai jos prezintă profitul din exploatare calculat în valoare absolută și ca procent de venituri din venituri pentru fiecare gamă de produse.

Toate cheltuielile generale ale societății (toate celelalte costuri care nu sunt incluse în costul bunurilor vândute) sunt imputate gamelor de produse folosindu-se costul bunurilor vândute ca bază de repartizare.

Total cheltuieli generale din exploatare este de 982.372 lei (costul comenzilor de aprovizionare 322.194 lei; costul livrări bunurilor/ prest servicii 224.680 lei; costul stocări mărfurilor 167.662; costul deservirii clienților 267.836 lei).

Cota de repartizare a produselor/servicii este de 982.372 /2.292.204 = 43% din costul bunurilor vândute.

Pentru a repartiza cheltuielile generale către fiecare gamă de produse/servicii, societatea înmulțește costul bunurilor vândute cu 0,43.

Etapa 5. Calculul costurilor unitare pe fiecare inductor de cost în parte

În cadrul unui sistem ABC, societatea calculează cote de repartizare a costurilor pentru fiecare domeniu de activitate. Cotele de repartizare a costurilor pe activități se prezintă astfel:

Etapa 6. Afectarea costurilor activităților asupra obiectelor de calculație

Cheltuielile generale ale societății pe activitate pentru fiecare gamă de produse sunt obținute prin înmulțirea cantității totale din baza de repartizare a costurilor pentru fiecare gamă de produse cu cota de repartizare a costurilor.

Profitul din exploatare în valoare absolută și profitul din exploatare ca procent din venituri pentru fiecare gamă de produse se prezintă astfel:

Managerul consideră că sistemul ABC este mai credibil decât sistemul de calculație a costurilor utilizat de societate anterior. Sistemul ABC face o diferențiere mai precisă între diferitele tipuri de activități ale SC MIRCONSTRUCT SRL. De asemeni el urmărește mai exact b#%l!^+a?modul în care diferite game de produse folsesc resurse comune. Clasamentul profitabilității relative- cu alte cuvinte, a profitului din exploatare ca procent din venituri- a celor trei game de produse/ prest servicii în cadrul sistemului anterior și în cadrul sistemului ABC se prezintă astfel:

Ponderea fiecărei game de produse/servicii în totalul veniturilor, al costurilor bunurilor vândute/ servicii și al costurilor pe activități se prezintă astfel:

Analizând cele două metode de calcul se constată următoarele:

Costul nisipului a scăzut de la 9,65% la 3,48%, respectiv cu 6,17% datorită reducerii cheltuielilor de stocarea a nisipului, el putând fi transportat direct de la balastieră la client. Cheltuielile aferente transportului s-au redus semnificativ la jumătate din procent.

Costul nisipului a cunoscut o scădere foarte mare, iar profitul fiind de 6,17% față de sistemul anterior de calculare a costurilor. Acest produs, nu mai necesită cheltueili de depozitare, astfel se reduc:

cheltuielile aferente încărcării și descărcări nisipului;

cheltuielile cu nr. de ore lucrate/muncitor;

cheltuielile cu combustibilul utilajului;

cheltuieli cu spațiul de depozitare;

cheltuielile cu reducerea calității produselor datorită condițiilor nefavorabile pe timp de iarnă;

Calculând prin această metodă costul sortului se constată că acesta a crescut în mică măsură de la 7,48% la 9,35% și anume cu 1,87%. Pentru acest produs diferențele sunt nesemnificative față de metoda de calcul anterioară. Este bine de avut în vedere o analiză mai elaborată a costurilor acestui produs, pentru a-l reduce cât se poate de mult, mai ales că sortul și nisipul au același proces de prelucrare și de transport.

Analizând costul aferent betoanelor se constată că acesta a crescut de la 2,62% la 15,94%, respectiv cu 13,62%. Aceasta se datorează:

utilajelor (betonierelor) care nu reușesc de fiecare dată să transporte betoanele în condiții optime de calitate;

achiziționarea de la furnizor a produsului „Beton CM 8/10 Dmax” în cantități mari fără ca acest produs să aibă o cerere elastică, el fiind nevoit să fie vândut la un preț sub nivelul pieței înainte de expirare. Cererea pentru acest produs a scăzut datorită unei concentrații mai mici de ciment importat;

obținerea unui discount mai mare de la furnizor. Se recomandă revizuirea contractului cu producătorul în vederea achiziționării betonului la un preț mai bun.

Analizând costul aferent prestărilor de servicii ( servicii cu Wola, gunoierele, autogrederul, excavatorul) se constată că acesta a crescut vertiginos de la 16,8% la 22,33% cu ~ 5,5%. Acest cost este foarte mare în comparație cu costul produselor. Datorită cheltuielilor suplimentare care au crescut în ultimul an, acestea s-au resfrant asupra costurilor și împlicit asupra profitului. Prin urmare costurile se datorează:

schimbării gropii de gunoi la începutul anului de la Bosanci la Fălticeni, prin urmare au crescut cheltuielile cu combustibilul și cheltuielile cu personalul (au crescut nr. de ore lucrare/angajat);

două utilaje au necesitat reparații capitale în prima lună a anului;

timpul nefavorabil de la începutul anului a necesitat împrăștierea de materiat antiderapant în curtea înterioară și în locul de depozitare; b#%l!^+a?

datorită situației economice actuale prețul aferent serviciilor au scăzut;

conducătorii auto de pe aceste utilaje nu-și îndeplinesc cu seriozitate obligațiile din fișa postului.

Conducerea unității ar trebui să revizuiască și să analizeze costurile cu serviciile cu maximă seriozitate pentru ale reduce considerabil.

Managerul de la SC MIRCONSTRUCT SRL poate utiliza sitemul ABC, deoarece sistemul anterior de calculație a costurilor presupunea că fiecare gamă de produse folosea resursele din fiecare sferă de activitate în proporții identice ponderii gamei de produse în totalul costurilor vândute. Este evident acum că această ipoteză este eronată.

Sistemul anterior de calculație a costurilor este un exemplu de uniformizare artificială a costurilor prin utilizarea de medii generalizatoare. În numeroase situații, firmele nu pot lua decizii privitoare la produse de manieră izolată, ci trebuie să țină cont de efectul pe care l-ar putea avea abandonarea comercializării unui anumit produs asupra cererii clienților pentru alte produse.

Datorită informațiilor furnizate de sistemul ABC, și deciziile privitoare la prețuri pot fi mai bine fundamentate.

CAPITOLUL 4

PROPUNERI DE PERFECȚIONARE

Pe piața româneasca la ora actuală, firmele private sunt cele care dețin supremația în acest segment de piață, firmele de stat sunt inexistente datorită parcului învechit și a managementului de proastă calitate. Pe lângă servicii de bună calitate, transportatorii trebuie să facă față unui mediu concurențial extern și să respecte cu strictețe normele U.E. cu privire la protecția mediului (poluare).

Principalele criterii de optimizare a mijloacelor de transport în condițiile actuale sunt următoarele:

scăderea cheltuielilor de transport și accesorii per unitatea de greutate sau de volum de marfă transportată;

realizarea unor mijloace de transport de mare viteză;

scurtarea timpului de manipulare a mărfurilor și, uneori, chiar de ambalare a acestora prin dotarea mijloacelor de transport cu mijloace proprii de încărcare / descărcare și chiar cu posibilități de ambalare;

adaptarea rapidă la situațiile de conjunctura manifestate la nivelul economiei mondiale;

pentru păstrarea în bune condiții a calităților mărfurilor transportate s-au construit mijloace de transport adecvate, specifice mărfurilor transportate;

realizarea unor mijloace de transport sigure și competitive din punct de vedere tehnic și economic;

Elementele care stau la baza tendințelor de optimizare a expedițiilor și transporturilor internaționale de mărfuri:

mediul în care se desfășoară;

modul de folosire a diferitelor mijloace de transport;

felul operațiunile comerciale care se pot efectua în timpul transportului;

natura mărfurilor care se transportă;

felul operațiunilor comerciale.

Strategiile și influența prețurilor

În mod normal prețurile operatorilor de transport extern ar trebui să se alinieze cu celelalte prețuri pentru operațiuni similare practicate în Uniunea Europeană.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană din ianuarie 2007, companiile romanești de transport extern vor avea obiective similare celor din Europa Centrală și de Est și anume scăderea prețurilor pentru facilitarea intrării pe piața vestică.

Până în prezent companiile autohtone au fost nevoite să scadă nivelul prețurilor practicate pentru servicii externe ca să poată rămâne în competiție.

Acest lucru s-ar întâmpla în condițiile în care după cum se știe că România se confruntă cu o fiscalitate ridicată, cu o neconcordanță a legislației romanești cu cea europeană și o ambiguitate a ordonanțelor.

Operatorii români de transport pot menține acest nivel scăzut al prețului pe km, atâta timp cât prețul combustibililor rămâne constant. Prețul intern scăzut la motorină este singurul avantaj pe care ei îl au în raport cu firmele occidentale.

De asemenea, în cazurile în care apar dezechilibre majore între volumul mărfurilor importate și cele exportate, atunci prețurile de transport vor scădea sau vor urca drastic, în funcție de situație, dar pentru o perioadă scurtă de timp cuprinsă între 1-2 luni.

Economia noastră fiind o economie în tranziție, astfel de situații au apărut destul de frecvent. Creșterea prețurilor de transport în următorii ani poate fi contracarată printr-o politică fiscală adecvată, scăderea taxelor și impozitelor, reducerea birocrației stimularea întreprinzătorilor privați.

O serie de măsuri au fost deja adoptate cum ar fi:

reducerea impozitului pe profit la cota de 5% pentru operațiuni de export.

autocamioanele fabricate în Comunitatea Europeană au certificate Euro 2, se încadrează în categoria A de poluare redusă, respectând astfel toate normele U.E privind protecția mediului înconjurător.

Principalele direcții de perfecționare a logisticii în cadrul societății Microsntruct:

Îndeplinirea principalelor funcții ale logisticii: preluarea comenzilor, rapid și corect, depozitarea cu costuri cât mai mici, stocarea – prin menținerea unui flux corespunzător de materii prime, semifabricate și produse finite, prin activitatea producătorilor și furnizorilor de sporire a eficienței activităților de logistică în paralel cu satisfacerea nevoilor clienților.

Recomandarea celor mai bune soluții de pregătire a mărfurilor pentru transport ținând cont de taxele pentru transport, de modul de ambalare a mărfurilor, utilizarea tehnologiilor de transport ce conduc la creșterea productivității muncii, scăderea prețului și reducerea pierderilor, stabilirea rutelor optime de îndrumare a transporturilor, alegerea mijloacelor de transport adecvate

Întocmirea și perfecționarea formalităților privind asigurarea mărfurilor împotriva riscurilor de transport. Ca urmare a riscurilor la care sunt supuse pe timpul transportului, mărfurile pot suferi anumite degradări sau se pot pierde. Prin perfecționarea operațiunilor de asigurare, pierderile rezultate pot fi suportate de către societăți specializate.

Activitatea de asigurare constituie un domeniu cu un specific deosebit, de aceea importatorii și exportatorii apelează la serviciile expeditorilor pentru perfectarea operațiunilor.

Aceștia sunt în măsură să cunoască aspecte complexe legate de asigurarea mărfurilor pe timpul transportului, cum ar fi:

timpul optim când trebuie făcută asigurarea;b#%l!^+a?

riscurile la care poate fi expusă o marfă transportată cu un anumit mijloc de transport, pe o anumită ruta și riscurile pentru care se asigura;

modul de interpretare a condițiilor de asigurare care să permită o protecție maximă a mărfii, cu cheltuieli minime;

nivelul primelor de asigurare;

formalități ce trebuie îndeplinite, etc.

Pe baza unor relații permanente pe care le întrețin cu societățile de asigurare, expeditorii internaționali pot obține de la acestea prime de asigurare mai favorabile, pot interveni și ajuta la recuperarea mai operativă de către asigurați a eventualelor daune produse mărfurilor în timpul transportului, manipulării sau depozitari.

De altfel, unele țări care utilizează acest sistem de tarifare, au îngustat câmpul de aplicare chiar din acest motiv: fiscalitatea mare pe care o antrenează și care apasă mult asupra utilizatorilor de infrastructură, persoane fizice și operatori de transport.

Iată de ce, propunem o redistribuire a sarcinii fiscale, indusă de utilizarea infrastructurii rutiere de transport, între administrator (Administrația Națională a Drumurilor, Consiliilor Populare Județene) și participanții la trafic.

Scopul acestei redistribuiri, îl reprezintă în opinia noastră, diminuarea fiscalității impusă utilizatorilor de infrastructură, de către sistemul de tarifare la echilibrul bugetar.

Propunem, așadar, penalizarea administratorului infrastructurii pentru orice acțiune sau omisiune care pot crea prejudicii participanților la trafic. În opinia noastră, suma anuală, la nivelul întregii țări a acestor penalități, va fi scăzută din valoarea anuală a utilizării infrastructurii de transport la echilibrul bugetar, rezultând prin raportare la numărul autovehiculelor participante la trafic, un tarif de utilizare a infrastructurii rutiere de transport

Studiind temeinic o serie de probleme la zi legate de natura mărfurilor, locurile (zonele) de expediere și destinație, reglementările cu privire la activitatea transporturilor internaționale, tarifele în vigoare pentru fiecare modalitate de transport, rutele posibile de îndrumare ce pot fi practicate între diferite zone geografice etc., expeditorii își pot aduce o contribuție substanțială la rezolvarea în mod corespunzător a problemelor de transport pe mai multe căi, dintre care:

creșterea în ritm accelerat a volumelor de mărfuri transportate, prin folosirea rațională a capacității mijloacelor de transport atrase în circuitul internațional, efectuarea tuturor transporturilor încredințate de mandanți;

creșterea vitezei de deplasare a mărfurilor de la locul de producție la locul de consum, prin micșorarea timpului afectat operațiunilor de încărcare / descărcare, urgentarea operațiunilor de repredare, reexpediere, transbordare etc.;

asigurarea integrității cantitative și calitative a mărfurilor pe timpul transporturilor, prin indicarea folosirii mijloacelor specializate, cele mai adecvate naturii acestora și efectuarea unor operațiuni de menținere a calității (alimentarea cu gheață, adăpostirea viețuitoarelor, etc.);

îndrumarea mărfurilor pe rutele optime de transport, care să permiterea ajungerea fără pierderi a mărfurilor la destinație, într-un timp rezonabil și cu cheltuieli cât mai reduse;

elaborarea unor documente de transport și de expediție care să garanteze cumpărătorului că va primi marfa în cantitatea, de calitatea și la timpul stabilite, iar vânzătorului că va încasa prețul stabilit prin contract;

organizarea transporturilor de o manieră care să permită aprovizionarea ritmică a pieței, cu cantități relativ mici și la perioade cât mai scurte, contribuind la menținerea unor stocuri optime la vânzători și cumpărători.

Luând în considerare, gama de operațiuni realizate și serviciile complexe efectuate pentru optimizarea transporturilor internaționale pe toate planurile, FIATA (Federation Internaționale des Associations de Transportaire et Assimiles), a apreciat „expeditorul drept arhitectul transporturilor internaționale”.

Căi de îmbunătățire a transporturilor comerciale

Deși actele normative și inițiativele Legislative din domeniul transporturilor comerciale românești, sunt numeroase, exista totuși aspecte asupra cărora se mai poate interveni.

În urma discuțiilor avute cu experți din domeniul transporturilor romanești de mărfuri, am identificat următoarele cai de îmbunătățire a activității din domeniu:

liberalizarea pieței de transport rutier de mărfuri, implementarea accesului nediscriminatoriu al operatorilor de transport pe piață și întărirea mecanismelor concurenței loiale;

îmbunătățirea infrastructurii rutiere de transport și a metodelor de tarifare a utilizării ei, conform conceptelor europene;

îmbunătățirea siguranței circulației și securității transporturilor rutiere de mărfuri;

protejarea mediului împotriva efectelor nocive ale transporturilor rutiere de mărfuri;

dezvoltarea unei culturi organizaționale la nivelul operatorilor de transport, orientată spre satisfacerea nevoilor partenerilor comerciali, în care formarea profesională inițială și continuă să joace un rol esențial.

La momentul actual, SC Microsntruct este o companie la nivel național pe piața de transporturi și expediții internaționale de mărfuri ce oferă clienților săi soluții inovatoare adaptate la nevoile lor dintr-o singură sursă.

Cu o experiență dovedită în domeniul soluțiilor de transport rutier, Micronstruct combină acoperirea întinsa a rețelei sale cu o bună înțelegere a piețelor locale. Pe viitor Miconstruct intenționează să-și mențină poziția avantajoasă în topul companiilor de transport și expediții internaționale de mărfuri prin extinderea și îmbunătățirea continuă a rețelei de reprezentante, centre b#%l!^+a?operaționale și prin servicii superioare oferite de o forță de muncă bine pregătită și dedicată.

BIBLIOGRAFIE

Briciu Sorin, Contabilitatea Managerială. Aspecte teoretice și practice, București. Editura Economică.

Ciobănașu Marilena Analiză economico-financiară, Editura Universitară, 2011;

Cornescu Viorel, Costul și veniturile în economia de piață, EdituraHolding Report, București, 1992;

Iancu Aurel, Eficiență econimică maximă, Editura Raduga, București, 1972;

Ișfănescu Aurel, Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2002;

Iuga Cornel, Eficiența economică și pîghiile finaciare, Editura Politcă, București, 1977;

Mureșan Mariana, Contabilitate managerială, Editura Risoprint, Cluj-Napoca 2006;

Pană Ioan, Analiza și diagnoza economico-financiară, Ed.Dova, Craiova, 1997;

Pârvu Dumitru, Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982;

Petcu Monica, Analiza costului global de finantare a firmei, Editura ASE, Bucuresti, 2004;

Stancu Ion, Gestiune economică, Editura Economică, București, 1994;

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?