Posibilitati DE Imbunatatire A Gestiunii Riscului DE Rata A Dobinzii In Cadrul B.c. ,,mobiasbanca Gsg” S.a

Economie

Posibilitati DE Imbunatatire A Gestiunii Riscului DE Rata A Dobinzii In Cadrul B.c. ,,mobiasbanca Gsg” S.a

Byadmin ianuarie 1, 2024

POSIBILITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A GESTIUNII RISCULUI DE RATĂ A DOBÎNZII ÎN CADRUL B.C. ,,MOBIASBANCĂ-GSG” S.A.

CUPRINS

ABSTRACT

RÉSUMÉ

LISTA ABREVIERILOR

LISTA FIGURILOR

LISTA TABELELOR

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND RISCUL BANCAR ȘI GESTIUNEA RISCULUI RATEI DOBÎNZII

1.1. Definirea și clasificarea riscurilor bancare

1.2. Concept teoretic de dobîndă, rata dobînzii și risc de rată a dobînzii

CAPITOLUL II. METODE DE GESTIUNE A RISCULUI DE RATĂ A

2.1. Analiza dobînzilor și a riscului de rată a dobînzii în cadrul B.C. „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale

2.2. Măsuri de acoperire a riscului de rată a dobîzii conform acordului Basel II

2.3. Acoperirea bilanțieră și extrabilanțieră a riscului ratei dobînzii

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

GRAFICUL CALENDARISTIC DE EXECUTARE A PROIECTULUI DE LICENȚĂ

FIȘA DE EVALUARE A PROIECTULUI DE LICENȚĂ

LISTA ABREVIERILOR

ALCO – Comitetul de dirijare a activelor și pasivelor băncii

GAP – Gestiunea activelor și pasivelor

B.C. – Bancă Comercială

BNM – Banca Națională a Moldovei

CNT – Capitalul Normativ Total

MDL – Lei moldovenești

R.M. – Republica Moldova

S.A. – Societate pe acțiuni

FRA – forward rate agreements

LIBOR – London Interbank Offered Rate

EURIBOR – Euro Interbank Offered Rate

CHIBOR – Chisinau Interbank Offered Rate.

LISTA FIGURILOR

Fig. 2.1. Evoluția venitului din dobânzi a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei………………………………………………………………………………………………… 20

Fig. 2.2. Evoluția cheltuielilor cu dobânzi a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei…………………………………………………………………………………….21

Fig. 2.3. Evoluția veniturilor totale a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei…………………………………………………………………………………………21

Fig. 2.4. Evoluția cheltuielilor cu dobânzi a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2008-2013, lei…………………………………………………………………………………….21

Fig. 2.5. Evoluția profitului net a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei ………………………………………………………………………………………..22

Fig. 2.6. Evoluția marjei bancare absolute a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei……………………………………………………………………………………22

Fig. 2.7. Evoluția marjei nete din dobânzi a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, %……………………………………………………………………………………..23

Fig. 2.8. Evoluția marjei bancare relative a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, %……………………………………………………………………………………..23

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1. Riscuri bancare în funcție de expunerea la risc…………………………………………………12

Tabelul 1.2. Clasificarea riscurilor bancare în funcție de cauza și forma lor…………………………..12

Tabelul 1.3. Indicatorii și tehnicile de gestiune a riscurilor financiare………………………………….. 13

Tabelul 2.1. Analiza profitabilității B.C. „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S.A……….20

Tabelul 2.2. Elementele bilanțiere pe benzi de scadență………………………………………………………33

Tabelul 2.3. Relația dintre modificarea ratei dobînzii și modificarea venitului net din dobînda…34

Tabelul 2.4. Gestionarea riscului de rata a dobînzii la un credit in derulare……………………………36

INTRODUCERE

În activitatea bancară, asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operațiunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb, dar și a posibilelor pierderi imprevizibile.

În general, asumarea riscurilor este legată de funcția de bază pe care o au băncile în economie, și anume funcția de investiții. Ori, riscul este atribut al investițiilor în general, asumarea riscului devine inevitabilă și justificată în existența băncilor.

Cu cît profiturile asociate noilor instrumente și produse financiare sunt mai mari, cu atît sunt mai volatile și expun băncile la grade noi sau mai ridicate de risc. În prezent, există chiar temerea că inovația financiară în sectorul bancar, în special în ceea ce privește instrumentele extrabilanțiere, va avea ca efect concentrarea riscului și creșterea instabilității întregului sistem.

Corelația între diferite tipuri de risc, atît în cadrul unei bănci individuale, cît și în interiorul sistemului bancar, privit în ansamblu, s-a accentuat și a devenit mai complexă.

Actualitatea temei. Riscul ratei dobînzii apare atît ca urmare a deținerii de active și pasive cu dobîndă fixă, care, în plus, diferă ca scadență și preț, dar și din deținerea de active și pasive cu dobîndă variabilă, care se adaptează în mod diferit la fluctuațiile ratei dobînzii. Acest risc are impact atît asupra veniturilor băncii, cît și asupra valorii economice a activelor, pasivelor și elementelor în afara bilanțului.

Riscul ratei dobînzii se refera la riscurile bancare de bază, fiind risc financiar datorită sursei de proveniență a lui și a modului de influență asupra rezultatelor finale ale băncii. Deoarece riscul ratei dobînzii în condiții de evoluție favorabilă a factorilor poate genera și supraprofit, acest risc este numit risc speculativ.

Riscul se găsește astăzi în centrul afacerilor bancare, iar gestionarea riscurilor este funcția cheie a băncilor moderne axate pe activitatea de piață, reprezintînd și, o anumită politică, o evaluare a perspectivelor de viitor printr-o previziune întemeiată pe premise științifice. În acest mod desemnăm necesitatea activității de prevenire pe multiple planuri, care trebuie afirmată permanent, în scopul înlăturării oricăror efecte negative ale evoluțiilor din sfera de activitate și ale acțiunii riscurilor specifice.

Intențiile băncilor comerciale din Republica Moldova de a-și consolida și în continuare pozițiile pe piața financiar-bancară, de a se menține ca instituții cu standarde de înaltă securitate și responsabilitățile pe care băncile și-au asumat față de acționari, clienți, și parteneri de afaceri, au generat cerințe crescînde față de gestiunea rațională și controlul riscurilor.

Principiile Politicii de Management al Riscului se axează pe cele formulate de regulamentele BNM și cerințele externe.

În opinia noastră, doar descoperind geneza riscului bancar, putem da răspuns la întrebările privind managementul riscurilor, ceea ce a determinat obiectivele și scopurile tezei.

Scopul cercetării – dezvoltarea aspectelor teoretice, metodologice și practice a conceptului de risc bancar, inclusiv de risc a ratei dobînzii, și formularea propunerilor privind perfecționarea managementului riscului ratei dobînzii în băncile din Republica Moldova.

Obiectul cercetării îl constituie sistemul de management al riscului ratei dobînzii în banca comercială, procesele de identificare, evaluare, analiză și control ale riscului ratei dobînzii.

Obiectivele cercetării: analiza diverselor tipuri de riscuri bancare, inclusiv a riscului de rată a dobînzii, analiza diverșilor indicatori ce caracterizează riscul de rată a dobînzii în B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A.

Metodologia cercetării. La elaborarea lucrării au fost utilizate metode practice – experimentale‚ alese în conformitate cu obiectul și obiectivele și metode statistice – în scopul analizei cantitativ-calitative.

Suportul metodologic. Problemele aferente managementului riscurilor au fost abordate în diverse lucrări ale cercetătorilor autohtoni și străini. Totodată, analiza literaturii în domeniul riscului și managementului riscului demonstrează lipsa viziunii unice privind definiția riscului și managementul riscului, inclusiv, în activitatea bancară. De asemenea a fost cercetată baza legislativă în vigoare, cît și datele statistice oferite de B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND RISCUL BANCAR ȘI GESTIUNEA RISCULUI RATEI DOBÎNZII

1.1. Definirea și clasificarea riscurilor bancare

Cel mai adesea riscurile bancare sunt considerate din două puncte de vedere sensibil diferite: punctul de vedere teoretic și cel practic.

Atunci cînd definesc riscul și gestiunea riscului, cei mai mulți autori se concentrează asupra funcției clasice a băncilor, de intermediere în sfera riscurilor financiare, prin diviziunea acestora; din acest punct de vedere este tratată îndeosebi problema unor pierderi neprevăzute la activele bancare, pierderi cauzate de riscuri de piață, de credit sau de lichiditate [10; 12].

Alți autori se concentrează asupra unor pierderi – potențiale sau efective – cauzate de riscuri cu totul aleatoare și necontrolabile, ca de exemplu frauda, incendiul sau catastrofele naturale [9, p.56]. Cei mai mulți practicieni abordează, de regulă, o singură grupă sau clasă de riscuri, cel mai adesea sub aspectul tehnicilor de gestiune și foarte rar sunt analizate și mecanismele de transmisie / amplificare a riscului suportat de instituția financiară.

Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii băncii sau instituției financiare în chestiune, atît un impact în sine (de regulă sub forma pierderilor directe suportate), cît și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare.

Astfel, în domeniul financiar, riscul trebuie privit ca un conglomerat sau un complex de riscuri, de cele mai multe ori independente, prin aceea că pot avea cauze comune sau că producerea unuia poate genera în lanț și alte riscuri. Drept urmare, aceste operații și proceduri generează în permanență expunere la risc.

Importanța gestiunii riscurilor bancare. Este, desigur, evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atît programe cît și proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilității producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. Astfel obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activității bancare îl reprezintă obținerea unui profit cît mai mare pentru acționari [13, p.45].

Importanța gestiunii riscurilor bancare nu se rezumă totuși doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanentă a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive și asupra comportamentului salariaților care devin mai riguroși și mai conștiincioși în îndeplinirea sarcinilor de servici. Existența unor programe adecvate pentru prevenirea și controlul riscurilor bancare contribuie și la impunerea instituției în cadrul comunității bancare, nu de puține ori existența unor astfel de programe condiționînd admiterea sau participarea băncii respective la asociații interbancare (îndeosebi de plăți) sau obținerea unor calificative superioare din partea autorității bancare.

Și, nu în cele din urmă, o gestiune eficace a riscurilor bancare își va pune amprenta și asupra imaginii publice a băncii. Soliditatea unei bănci îi atrage însă pe deponenți în condițiile în care depozitele nu sunt asigurate în mod obligatoriu. Dacă băncile sunt obligate să se asigure de răspunderea civilă față de deponenți, atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure instituții estre diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate pentru prevenirea și controlul riscurilor bancare contribuie și la impunerea instituției în cadrul comunității bancare, nu de puține ori existența unor astfel de programe condiționînd admiterea sau participarea băncii respective la asociații interbancare (îndeosebi de plăți) sau obținerea unor calificative superioare din partea autorității bancare.

Și, nu în cele din urmă, o gestiune eficace a riscurilor bancare își va pune amprenta și asupra imaginii publice a băncii. Soliditatea unei bănci îi atrage însă pe deponenți în condițiile în care depozitele nu sunt asigurate în mod obligatoriu. Dacă băncile sunt obligate să se asigure de răspunderea civilă față de deponenți, atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure instituții estre diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate să apară atunci o selecție adversă pentru că este foarte probabil ca băncile cu cele mai mari probleme, în lipsă de lichiditate, să acorde cele mai ridicate dobînzi. Pentru evitarea acestei selecții adverse este preferabil ca asigurătorul să perceapă prime de asigurare diferențiate, mai ridicate pentru băncile cu o gestiune deficitară a riscurilor astfel încît să existe o penalizare explicită pentru acestea.

Clasificarea riscurilor bancare. Diversitatea riscurilor cu care se poate confruntă o bancă în activitatea ei zilnică, precum și diversitatea situațiilor care conduc la aceste riscuri duce la concluzia că aceste riscuri nu pot avea o clasificare unică. De aceea, se va încerca, fără a preținde că poate fi cuprins totul, o clasificare după mai multe criterii selectate din literatura de specialitate (vezi Anexele 1-5).

Clasificarea riscurilor bancare în funcție de expunerea la risc. Expunerea la risc a unei instituții financiare, deși generată de același ansamblu de activități, poate fi privită din două puncte de vedere: ca expunere inerentă și ca expunere suplimentară.

În acest context riscurile pure se caracterizează prin aceea că expunerea este generată de activitățile și procesele bancare cu potențial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi. Astfel de evenimente pot fi considerate fraudele în efectuarea unor plăți, accidentarea în cădere a unui client într-una din agențiile băncii sau degradarea mediului ambiant de către active dobîndite de bancă în urma exercitării unor drepturi de ipotecă. La rîndul lor riscurile pure se pot împărți în: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale și frauduloase, riscuri de răspundere.

Pentru cea de-a doua categorie, riscurile speculative, expunerea este generată de încercarea de a obține un profit mai mare. Această expunere poate genera și cheltuieli suplimentare și deci (potențial) și pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadență, pierderi la portofoliul de credite sau o structură defectuoasă a activelor bancare.

Demarcația dintre cele două tipuri de riscuri nu este netă, după cum se poate observa și din tabelul 1.1. În tabel cele două tipuri de riscuri sunt exemplificate cu ajutorul cîtorva categorii de riscuri bancare.

Tabelul 1.1.Riscuri bancare în funcție de expunerea la risc [16, p.23]

Clasificarea riscurilor bancare în funcție de caracteristica bancară. O altă clasificare a riscurilor bancare este cea care are la bază gama de operații bancare ce pot genera riscuri și forma acestor riscuri. În tabelul 1.2 se prezintă o clasificare succintă a principalelor tipuri de riscuri asumate de o bancă universală în desfășurarea operațiilor proprii: riscuri financiare asumate în gestiunea bilanțului, riscuri de prestare caracteristice pentru sfera serviciilor bancare și riscuri ambientale care sunt generate de operarea băncii într-un mediu concurențial strict reglementat de activitatea bancară și într-un spațiu economic caracterizat de propria sa dinamică.

Tabelul 1.2. Clasificarea riscurilor bancare în funcție de cauza și forma lor [14, p.12]

Ca incidență și amploare a pierderilor pe care le generează, riscurile cuprinse în prima grupă sunt de departe cele mai semnificative pentru bănci și de aceea, gestiunea lor poate aduce un plus semnificativ de soliditate băncii. În tabelul 1.3 se prezintă principalii indicatori și tehnicile de gestiune pentru evaluarea și controlul riscurilor financiare.

Riscul de creditare este asumat de toate băncile și poate genera probleme serioase dacă expunerea la risc este substanțială [22, p.58]. Indicatorii tradiționali sunt mai puțin folosiți deoarece ei afectează negativ rentabilitatea băncii. Ei se pot dovedi utili în analize temporale și comparații interbancare. Indicatorii obiectiv, monitorizați atent, pot semnaliza în avans apariția unor probleme pe parcursul procesului de creditare, mai ales dacă limitele sunt depășite pentru mai mulți dintre ei.

Tabelul 1.3.Indicatorii și tehnicile de gestiune a riscurilor financiare [22, p.60]

Indicatorii tradiționali ai riscului de lichiditate tind să se concentreze asupra lichidității activelor bancare. Indicatorii obiectiv urmăresc îndeosebi evoluția corelată a activelor lichide și a pasivelor imediate. Din practică rezultă că cel mai bun este indicatorul derivat ce raportează diferența dintre activele lichide și împrumuturi (de pe piață și de la banca centrală) la o mărime care să reprezinte nevoile potențiale de lichiditate (de ex. Depozitele volatile).

Riscul variației ratei dobînzii de piață este măsurat tradițional prin gradul de sensibilitate (relativ) sau gap (absolut). Principalele neajunsuri ale acestor indicatori sunt legate de greutatea alegerii scadenței de folosit drept criteriu de sensibilitate, precum și de neluarea în considerare a efectelor pe care variația ratei dobînzii le are asupra valorii actuale a plasamentelor.

Indicatorii clasici ai riscului de capital sunt indicatori relativi prin care se poate determina valoarea raportului dintre diferite categorii de active/pasive și capital. Acești indicatori sunt statici și nu pun în evidență diferențele referitoare la riscul diferitelor plasamente. Mai mult încă, folosesc valori din contabilitate pentru elemente, nu valoarea de piață a acestora. Aceste neajunsuri sunt compensate de indicatori mai noi care țin cont și de elementele din afara bilanțului și de gradul diferit de risc.

Clasificarea riscurilor în funcție de elementele afectate de producerea riscului. Literatura de specialitate deosebește două tipuri de riscuri [21, p. 125]:

a. Riscuri financiare: de lichidități (afectează elementele de activ și pasiv); riscul de credit; riscul titlurilor guvernamentale; riscul cursului de schimb (valutar); riscul ratei dobînzii; riscul de preț; riscul de lichiditate a pieței; riscuri tehnice, organizatorice (afectează fluxul de numerar)

b. Riscul tranzacțional: riscul tranzacțional în cazul vînzărilor făcute în monedă străină; riscul tranzacțional în cazul obligațiilor de plată în monedă străină; riscul tranzacțional al contractelor în monedă străină; riscul tranzacțional în cazul primirii de credite sau investiții în monedă străină.

1.2. Concept teoretic de dobîndă, rata dobînzii și risc de rată a dobînzii

Dobînda este analizata în legatura cu imprumuturile banesti si considerata în sens restrîns, ca reprezintînd :

plata pentru o suma imprumutata;

recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp ;

partea din plusvaloare incasata de creditor ( persoana fizica sau juridica ) ;

de la debitor, ca plata pentru capitalul de imprumut cedat ;

prețul pe care oamenii il platesc pentru a obtine resursele acum in loc sa astepte pana vor castiga banii cu care sa cumpere resursele;

o prima platita pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor.

Dobînda este in mod firesc comuna cu conceptul de capital si cu elementele timp si risc. Rolul capitalului in activitatea economica este acela de a contribui la sporirea productiei, la cresterea productivitatii, indiferent ca provine din resurse proprii sau imprumutate.

In aceasta acceptiune, dobînda este "un excedent, ce revine sub forma de venit oricarui posesor a unui capital antrenat intr-o activitate economica" [11, p.48], este "prețul specific platit pentru orice capital care constituie o alta categorie de factori de productie" [16, p.79 ].

Dobînda este recompensa ce revine posesorului de capital pentru aportul adus la productie; ea este "prețul pentru a pune economia in serviciul investitiei" [21, p.62].

Daca pentru resursele imprumutate se considera justificata dobînda, atunci, gandind economic, ea se cuvine si resurselor proprii folosite in calitate de capital. Nici un posesor de economii nu si le-ar utiliza pentru investitii proprii daca n-ar spera sa obtina un echivalent cu dobînda pietei.

Tocmai speranta obtinerii unui venit din utilizarea capitalului il determina sa economiseasca si sa investeasca. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul dobînzii pietei, se justifica prin faptul ca, prin utilizarea capitalului in prezent, are loc sporirea productiei, cresterea productivitatii si castigurilor viitoare.

Dobînda nu este, deci, o caracteristica doar a capitalului imprumutat, ci a oricarui capital, prin a carui folosire sporesc resursele viitoare. Daca posesorul capitalului este si intreprinzator, el va insusi in mod direct, din vanzarea marfurilor, remuneratia capitalului echivalenta cu dobînda pietei ca parte a profitului normal, minimum sau necesar; daca el il da cu imprumut, va primi dobînda, ca venit indirect, printr-un act de imprumut, de la debitor.

Pentru debitor, dobînda este un cost, o plata inclusa in costul de productie. El plateste dobînda pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor, care este mai de preț decat stapanirea viitoare a acelorasi resurse.

Atata timp cat oamenii cred ca isi pot spori productivitatea in viitor, prin intrarea, in prezent, in stapanirea resurselor si crearea de capital din ele, vor fi dispusi sa plateasca o prima pentru a obtine resursele acum, in loc sa astepte pana le vor castiga.

Dupa unii economisti, dobînda se descompune in urmatoarele componente:

prima de risc, care constituie o compensatie a riscului la care se estimeaza sa fie expus platitorul, majorandu-se in functie de nivelul de insecuritate al operatiunii;

costurile gestionarii, adesea suportate de imprumutator pentru a controla solvabilitatea ;

dobînda pura, ceea ce ramane din dobînda bruta (totala) dupa scaderea primei de risc si a costurilor gestionarii.

Rata dobînzii. Este prețul platit pentru a dispune timp de un an de 100 unitati monetare. Ea reprezinta raportul procentual dintre marimea absoluta a dobînzii anuale platite si creditul acordat.

Marimea dobînzii totale este direct proportionala cu marimea creditului acordat, durata lui in ani si rata dobînzii.Marimea dobînzii se stabileste pe piață in functie de cererea si oferta de capital, si depinde de o serie de factori economici si politici, cum ar fi marimea procesului inflationist.

Din cauza acestui proces, s-a trecut de la dobînda fixa, la dobînda variabila, care se calculeaza periodic (de regula la 3 luni) in functie de evolutia dobînzii pe piață. In felul acesta creditorul se apara de pierderea care ar rezulta pentru el din fixarea unei dobanzi neschimbate la acordarea creditului intr-o perioada de ascensiune a dobînzii.

Datorita inflatiei vom intalni rata nominala a dobînzii (dobînda cuvenita prin contractul de credit) si rata reala a dobînzii reale.

Riscul ratei dobînzii este riscul evoluțiilor nefavorabile ale rezultatelor ca urmare a modificării ratelor [16, p.395].

Riscul ratei dobînzii apare atît ca urmare a deținerii de active și pasive cu dobîndă fixă, care, în plus, diferă ca scadență și preț, dar și din deținerea de active și pasive cu dobîndă variabilă, care se adaptează în mod diferit la fluctuațiile ratei dobînzii. Acest risc are impact atît asupra veniturilor băncii, cît și asupra valorii economice a activelor, pasivelor și elementelor în afara bilanțului [11, p.43].

Riscul ratei dobînzii se refera la riscurile bancare de bază, fiind risc financiar datorită sursei de proveniență a lui și a modului de influență asupra rezultatelor finale ale băncii. Deoarece riscul ratei dobînzii în condiții de evoluție favorabilă a factorilor poate genera și supraprofit, acest risc este numit risc speculativ.

Principalele forme de manifestare ale acestui tip de risc sunt:

1. evoluția ratelor fixe în funcție de scadență, reevaluarea activelor, pasivelor și elementelor în afara bilanțului purtătoare de rate flotante de dobîndă;

2. riscul curbei randamentului;

3. riscul de bază care rezultă din necorelarea ratelor dobînzilor active și pasive;

4. risc opțional care rezultă din opțiunile băncii cu privire la portofoliul de active, pasive sau elemente extrabilanțiere;

5. riscul rambursărilor anticipate și al denunțărilor contractelor de depozit înainte de termen.

Riscul ratei dobînzii este măsurat, în mod tradițional, cu ajutorul indicatorilor de variație a ratei dobînzii: 1. GAP-ul de diferența sau ecartul ; 2. indicele de sensibilitate a băncii la variația ratei dobînzii.

Pentru bancă riscul reprezintă variabilitatea ratei de rentabilitate așteptată din activitatea unei bănci. Riscul ratei dobînzii determină variabilitatea marjei nete din dobînzi. O situație riscantă pentru bancă presupune că evenimentele care determină dobînda sunt probabile și se află sub incidența anumitor factori aleatorii. În acest context, volatilitatea ratelor de dobîndă conduce la efecte care în perspectiva pe termen lung pot fi interprețate ca modificări ale capitalului propriu al băncii.

Riscul ratei dobînzii se pronunță asupra băncii sub două forme:

a) Prima constă în pierderi – modificare profitului bancar, diminuarea venitului din dobînzi ca urmare a unei variații neconvenabile a ratei dobînzii.Tradițional acestui efect i se acorda o atenție deosebită, manifestarea lui fiind imediată și cuantificabilă prin intermediul indicatorilor de performanță bancară. Pentru a explica modificările suferite de profitul global al unei bănci în decursul activității ei sub incidența volatilității dobînzilor, tehnica de bază o constituie analiza variației marjei nete din dobînzi.

b) A doua constă în deteriorarea situații patrimoniale a băncii – modificarea valorii economice a băncii, diminuarea capitalului propriu ca urmare a variației ratei dobînzii. Valoarea economică a băncii reprezintă valoarea curentă a fluxurilor de numerar nete așteptate la creanțele și obligațiile bilanțiere și extrabilanțiere, actualizate la ratele de dobîndă ale pieții. Determinată sub acest aspect, valoarea băncii poate fi privită ca estimarea capitalului propriu în viitor adus la costul curent. Este evident ca modificarea valorii economice a băncii poate avea un efect de scurtă durată, reprezentată prin variații de moment a cursurilor acțiunilor băncii sau prin schimbarea rating-ului creditului [18, p.186].

O ecuație simplă poate fi folosită pentru a arăta relația dintre rata nominală și rata reală a dobînzii:

, (1.1)

unde Rrd – rata reală a dobînzii; Rnd – rata nominală a dobînzii; Ri – rata prevezibilă a inflației.

În cadrul elaborării și implementării strategii de gestionare a riscului ratei dobînzii, deciziile manageriale vor viza următoarele elemente:

○ delimitarea instrumentelor de acoperire a riscului ratei dobînzii. Există o gamă largă de instrumente de acoperire a riscului, care pot fi utilizate pentru gestionarea acestuia, însă fiecare dintre aceste implică costuri specifice, diferite atît sub aspectul costurilor directe legate de tranzacție, cît și a costurilor legate de gestionare, evidență și execuția acestora.

○ urmărirea obiectivelor. Are loc evaluarea metodelor care pot fi aplicate pentru atingerea lor. Aceste metode presupun conexitatea diverselor instrumente, posibile a fi utilizate de către bancă pentru acoperirea riscului și se rezumă în mare la:

– fixarea pozițiilor (veniturilor) prin utilizarea contractelor la termen sau a operațiunilor swap;

– self-hedging (autoacoperirea) prin contrapunerea a doua fluxuri de fonduri cu direcții opuse cu scop de compensare a riscurilor posibile: acoperirea dinamică a riscului, utilizîndu-se contractele de opțiune: a) acoperirea parțială a riscului prin eliminarea doar a componentei neacceptabile a riscului ratei dobînzii; b) neacoperirea riscului, în caz cînd se estimează pierderi mai puțin esențiale din apariția riscului decît costurile probabile ale acoperirii lui.

Actualmente eforturile în gestiunea a riscului ratei dobînzii în cadrul băncii sunt rezumate la două strategii globale: ▫ minimizarea efectelor nefavorabile, rezultate din variația ratei dobînzii, care pot fi realizate prin evitarea riscului și transferarea completă a riscului; ▫ majorarea profitului prin limitarea expunerii la risc, care poate fi efectuată prin transferarea riscului excesiv și limitarea expunerii la risc la un nivel acceptabil.

CAPITOLUL II. METODE DE GESTIUNE A RISCULUI DE RATĂ A DOBÎNZII

2.1. Analiza dobînzilor și a riscului de rată a dobînzii în cadrul B.C. „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale”

Banca Comercială „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” S.A. a fost creată la 04 iunie 1990 prin decizia Adunării Generale a Fondatorilor sub denumirea ”Mолдмебельбанк”, reorganizată în bancă cu statut de întreprindere mixtă la 17 iulie 1997 și societate pe acțiuni de tip deschis Banca Comercială “Mobiasbancă” S.A. la 21 iunie 2002, precum și redenumită societate pe acțiuni Banca Comercială „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” S.A. la 3 aprilie 2008.

Mobiasbancă este printre primele bănci ale Republicii Moldova. O bancă inovativă ce s-a dezvoltat dinamic pe parcursul activității sale. Bancă comercială universală orientată spre deservirea atât a clienților corporativi, cât și a celor individuali. Calitatea serviciilor este garantată de o adevărată echipă de profesioniști. Acționarul principal al Mobiasbancă este Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri bancare din zona euro, ale cărui servicii sunt utilizate de 32 milioane clienți din întreaga lume.

Misiunea Băncii constă în satisfacerea maximă a necesităților persoanelor juridice și fizice pe teritoriul Republicii Moldova și în străinătate în servicii financiare de calitate, satisfacerea așteptărilor investiționale ale acționarilor Băncii, crearea unui mediu atrăgător de lucru pentru angajații Băncii, contribuirea prin activitățile sale la dezvoltarea și prosperarea economiei naționale, agenților economici și cetățenilor țării, la întărirea legăturilor economice între agenții economici din diferite țări.

Scopul Băncii este de a se plasa printre liderii instituțiilor financiare din țară în ceia ce privește volumul și calitatea serviciilor prestate cât și de a obține un profit maxim pentru acționarii Băncii și pentru dezvoltarea ei.

Banca, reieșind din capitalul său reglementat și în baza licențelor deținute, inclusiv a celei eliberate de Banca Națională a Moldovei, are dreptul la momentul actual să exercite toate tipurile de activități financiare, prevăzute de Legea instituțiilor Financiare.

Banca, reieșind din capitalul său reglementat și în baza licențelor deținute, inclusiv a celei eliberate de Banca Națională a Moldovei (anexa 6), are dreptul la momentul actual să exercite toate tipurile de activități financiare, prevăzute de Legea instituțiilor Financiare.

Pentru a face careva aprecieri asupra evoluției băncii în perioada analizată și asupra riscului de rată a dobînzii trebuie să analizăm mai întâi evoluția profitului net, informație reflectată în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. Analiza profitabilității B.C. „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S.A. [elaborat de autor în baza sursei 1]

Conform datelor din tabel constatăm următoarele situații cu privire la analiza profitabilității a B.C. „Mobiasbancă Groupe Société Générale” S.A. Venituri din dobânzi înregistrează cea mai mare valoare în anul 2009, primul an de la care începem analiza noastră și reprezintă 410241955 lei, valoarea minimă se observă în anul 2011constituind 274502436 lei, grafic acest lucru fiind reflectat în figura 2.1.

Fig. 2.1. Evoluția venitului din dobânzi a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei [elaborat de autor în baza sursei 1]

Pentru bancă ar fi bine ca veniturile din dobânzi să crească, deoarece ele ocupă o pondere considerabilă în totalul veniturilor încasate de bancă. Pe parcursul anilor 2009-20014 observăm mai mult o descreștere a veniturilor din dobânzi din cauza crizei economice care a afectat întregul sistem bancar, situația începând să se îmbunătățească în anul 2012, urmată de o creștere și în anii următori.

Cheltuieli cu dobînzile sunt reflectate în Figura 2.2 și au un trend descrescător pe tot parcursul perioadei analizate, doar cu o ușoară creștere în anul 2014, înregistrând valoarea de 82093570 lei. E bine ca pentru o bancă cheltuielile cu dobânzile în dinamică să descrească, ceea ce observăm și în cazul nostru, doar în 2014 acestea cresc, dar sunt compensate de majorarea veniturilor din dobânzi.

Fig. 2.2. Evoluția cheltuielilor cu dobânzi a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei [elaborat de autor în baza sursei 1]

Venituri totale (Figura 2.3) pe tot parcursul perioadei analizate au un trend descrescător, doar în anul 2014 se constată o majorare a indicatorului, respectiv.

Fig. 2.3. Evoluția veniturilor totale a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei [elaborat de autor în baza sursei 1]

Analizând datele din tabelul 2.1 și figura 2.4 observăm că cheltuielile totale doar în anii 2009 și 2010 au fost mai mari după care pe tot parcursul anilor următori sunt constante.

Fig. 2.4. Evoluția cheltuielilor cu dobânzi a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2008-2013, lei [elaborat de autor în baza sursei 1]

Profitul net (Figura 2.5) înregistrează valori pozitive pe toată perioada luată în calcul, ceea ce deja este un semn bun a situației favorabile a băncii, valoarea maximă a indicatorului analizat se observă în anul 2008, în valoare de 73447669 lei, iar valoarea minimă se constată în anul 2009, sub impactul crizei economice, diminuându-se profitul net brusc, ajungând până la 15416191 lei. În anul 2010 situația băncii începe să revină la normal, urmată în anul 2013 de o creștere evidentă a profitului net, în valoare de 71037233 lei, din cauza creșterii economice, datorită incertitudinii pe plan internațional, cu impact asupra zonei Euro, precum și a Moldovei.

Fig. 2.5. Evoluția profitului net a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei [elaborat de autor în baza sursei 1]

Marja bancară absolută exprimă capacitatea băncii de a-și acoperi cheltuielile cu dobânzile bonificate la depozite, certificate de depozit etc. din veniturile obținute prin încasarea dobânzilor la creditele acordate. MA în perioada 2009-2014, în general înregistrează un trend pozitiv de majorare (Figura 2.6) cu o diminuare în anul 2010, în valoare de 145282183 lei, iar valoarea maximă a indicatorului analizat fiind constatată în anul 2014 în valoare de 223866196 lei. Marja dobânzii trebuie să fie stabilită astfel încât să asigure susținerea sarcinii bancare, precum și obținerea unui profit satisfăcător, ceea ce observăm și în cazul nostru.

Fig. 2.6. Evoluția marjei bancare absolute a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, lei [elaborat de autor în baza sursei 1]

Alt indicator este prezentat de marja netă din dobânzi (Figura 2.7), care este indicatorul, ce înregistrează creșterea sau diminuarea profitului bancar. În perioada analizată acest indicator s-a încadrat în nivelul recomandat (3-10%), ceea ce atestă o situație favorabilă a profitabilității băncii.

Fig. 2.7. Evoluția marjei nete din dobânzi a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, % [elaborat de autor în baza sursei 1]

Marja bancară relativă (Figura 2.8) măsoară eficacitatea funcției de intermediere a băncii în ceea ce privește atragerea și plasarea de bani, precum și intensitatea concurenței pe piață. La Mobiasbancă se constată o evoluție pozitivă de majorare în toți anii, urmată de o scădere în anul 2014 ajungând la 4,50%, spread-ul înregistrând valori pozitive, reflectă gestiunea eficientă a activelor profitabile, care în afară de acoperirea cheltuielilor aferente dobânzilor, generează și profitul aferent dobânzilor încasate.

Fig. 2.8. Evoluția marjei bancare relative a B.C „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” S.A. pe parcursul anilor 2009-2014, % [elaborat de autor în baza sursei 1]

Per total analizând toți indicatorii ce caracterizează riscul de rată a dobînzii a B.C „Mobiasbancă Groupe Société Générale” putem constata că banca arată o stabilitate corespunzătoare, însă în ultimii ani se înregistrează o scădere considerabilă practic a tuturor indicatorilor luați în calcul și în genere a fost un an al provocărilor pentru tot sistemul bancar din Moldova din cauza crizei economice. Anul 2010 a fost un an de tranziție pentru banca analizată, încetul cu încetul redresându-se situația entității după impactul crizei economice. În anul 2014 la fel se atestă o scădere a multor indicatori analizați, însă nu așa de drastic ca în anul 2010, această diminuare a fost determinată de faptul că în 2014, Moldova a cunoscut o creștere economică lentă datorită incertitudinii pe plan internațional, cu impact asupra zonei Euro, precum și a Moldovei.

2.2. Măsuri de acoperire a riscului de rată a dobîzii conform acordului Basel II

Fiecare tranzactie efectuata in cadrul unei bănci afecteaza profilul riscului de rată a dobînzii. Institutiile bancare difera prin modul si nivelul in care isi doresc asumarea risului de rata a dobînzii, incercînd sa isi minimizeze expunerea la risc.

Procesele si sistemele prin care o banca isi identifica si masoara riscul de rata a dobînzii trebuie sa se apropie de natura si complexitatea operatiunlor efectuate, sisteme ce pot veni cu informatii adecvate ptr ca aceasta sa isi reduca expunerea la risc.Pentru a gasi masurile de acoperire potrivite, managementul bancar trebuie sa identifice sursele majore si sa ia in considerare natura mixului de politici si activitati.

Basel II este abrevierea de la “Noul Acord Basel II privind Capitalul”. Aceasta intelegere internationala defineste regulile adoptate de către bănci in vederea pregatirii schimbarii mediului legislativ [8].

Aceste reguli sunt facute pentru limitarea posibilitatii aparitiei unei alte crize bancare internationale prin asigurarea unui cuantum al capitalului fiecarei bănci in masura sa sustina activitatile cu un grad mare de risc al acestora.

Comitetul Basel pentru supraveghere bancara a fost inființat la sfîrșitul anului 1974 sub auspiciile Băncii Reglementelor Internaționale iar scopul sau principal este asigurarea stabilității financiare și monetare în principalale 10 țări cele mai dezvoltate. Obiectivele acestui acord:

stabilirea unei reglementări privind capitalul minim al băncilor necesar acoperirii riscurilor;

îmbunătățirea calității managementului riscului.

Comitetul de la Basel privind supravegherea bancara a emis in septembrie 1997 o lista de principii privind metodele de acoperire a riscului de rata a dobînzii, principii cu aplicabilitate generala referitoare la procesul de management al riscului ce include deasemenea dezvoltarea strategiei de piață, controlul intern si adecvarea activelor si pasivelor.

Abordarea specifica aleasa de fiecare banca pentru monitorizarea riscului de rata a dobînzii depinde de o serie de factori si tehnici precum si de auditul extern privind prudentialitatea bancara.

Aceste principii sunt [6, p.68] :

1.Privirea conducerii si managementului superior asupra riscului de rata a dobînzii si identificarea riscului

Pentru asumarea responsabilitatii sale conducerea băncii trebuie sa adopte strategii si politici privind managementul de rata a dobînzii asigurandu-se ca managerii superiori urmaresc toti pasii necesarii monitorizarii si controlului riscului.Aceasta trebuie tinuta la curent cu regularitate privind expunerea băncii.

Managementul superior trebuie sa se asigure ca structura activitatii băncii si nivelul riscului de rata dobînzii pe care si-l asuma sunt controlate cu succes, sunt alese cele mai bine politici si proceduri pentru limitarea riscului iar resursele băncii pot evalua si controla riscul de rata a dobînzii.

In mod individul fiecare banca trebuie sa isi defineasca propriile chei de management de acoperire a riscului de rata a dobînzii pentru evitarea potentialelor conflicte de interese.

2.Politici si proceduri adecvate pentru gestionarea riscului de rata a dobînzii

Este esential ca băncile comerciale sa isi defineasca politicilile si metodele de masurare a riscului in concordanta cu natura si complexitatea activitatilor.

Totodata este importanta identificarea riscului inerent de rata a dobînzii in noile produse si activitati practicate si sa se asigure ca acestea sunt subiectul procedurilor de control inainte de a fi introduse si promovate pe piață.

La diferite nivele de decizii sunt aplicate instrumente ale politicii de gestionare a riscului, in evolutia rate dobînzii urmarindu-se volatilitatea si spreadul riscului.

3.Masurarea riscului, functii de control si monitorizare

Responsabilitatea trebuie bine inteleasa de către managementul riscului si intreg managementul bancar iar masurile luate trebuie sa acopere toate sursele materiale de aparitie a riscului de rata a dobînzii

Băncile trebuie sa isi stabileasca si sa isi accentueze limitele si practicile de mentinere a expunerii la risc in limitele politicii interne a acestora.

Cuantificarea riscurilor presupune exprimarea in cifre a posibilelor efecte negative asupra rezultatului bancar, desi uneori in practica sunt dificil de caracterizat toate pozitiile riscante prin valori statistice deoarece nu toate activitatile bancare genereaza fluxuri de numerar.

Societatile bancare trebuie sa isi masoare vulnerabilitatea fata de pierdere in condițiile pietei.

Acestea trebuie sa detina un sistem adecvat de masurare, monitorizare , control si sa isi raporteze expunerea la risc, rapoarte prezentate periodic către conducerea băncii, managementul superior si chiar cazul managerilor unei anumite activitati.

4.Controlul intern

Un control intern adecvat presupune evaluari si revizuiri ale efectivului intregului sistem si atunci cînd este necesar sa se asigure de sporirea controlului, rezultatele fiind prezentate autoritatilor de supraveghere.

Băncile necesita revizuirea si validarea fiecarui pas al procesului de masurare a riscului, revizuirea facîndu-se de către diferite unitati din cadrul organizatiei inclusiv ALCO si personalul trezoreriei.

Printre elementele validate si revizuite de auditul bancar se numara :

adecvarea masurilor de masurare a riscului specifice in condițiile tipului, scopului si complexitatii activitatii bancare respective

acuratetea noilor elemente incluse in modelul de gestioanare a riscului. Aceasta include verificarea ca balanta si condițiile contractuale sunt corect prezentate si ca toate instrumentele majore, portofoliul si toate activitatile sunt incluse in model;

rezonabilitatea scenariilor de rata a dobînzii ;

calcule valide ale masurarilor riscului de rata.

Controlul riscului este necesar pentru a verifica daca reglementarile bancare sunt respectate si daca instrumentele de gestiune sunt corect aplicate, bazandu-se pe prevenirea acestuia.

5.Adecvarea capitalului

Primul acord Basel privind adecvarea capitalului a fost implementat în anul 1988

► A stabilit un raport de minim 8% între capitalurile proprii și activele ponderate în funcție de risc

► Practica a demonstrat că între nivelul capitalului și risc este dificil de stabilit un raport asigurator

► Studiile cantitative au arătat că, la nivelul țărilor membre UE, obiectivul Basel I a fost realizat, cu o marjă așteptată de eșec de circa 5%.

Băncile trebuie sa isi masoare capitalul raportat la nivelul riscului de rata a dobînzii pe care sunt dispuse sa si-l asume.

Basel II, noul acord Basel de adecvare a capitalului definește regulile ce trebuie adoptate de către bănci în vederea pregătirii schimbării mediului legislativ

În plan mai larg, macroeconomic, se dorește o stabilitate a pieței financiare internaționale printr-un mai eficient management al riscului. La stabilirea capitalului optim al instituțiilor de credit în măsura să susțină activitățile cu un grad mare de risc, Comitetul Basel are în vedere trei obiective :

► siguranță → protejarea clienților împotriva riscului sistemic

► soliditate → asigurarea stabilității în sistemul bancar și prevenirea riscului

► eficiență.

6.Oferirea de informatii privind riscul de rata a dobînzii

Băncile trebuie sa ofere opiniei publice informatiile necesare asupra nivelului riscului de rata a dobînzii si politicile sale de mangement bancar.

Disciplina de piață poate fi asigurata prin cresterea transparentei activitatii fiecare bănci. Publicarea tuturor informatiilor referitaore la activitatea băncilor va permite evidentierea pentru participantii la piață a riscurilor la care s-au expus băncile precum si a capitalului calculat si constituit pentru acoperirea respectivelor riscuri.

7.Supravegherea bancara prudentiala

Sistemele bancare trebuie aduse la nivelul standard de acoperire a riscului pentru facilitarea monitorizarii acestuia si luarea masurilor necesare adecvarii capitaului.

Autoritatile de supraveghere trebuie sa obtina de la bănci suficiente informatii necesare evaluarii riscului de rata a dobînzii.

Supravegherea prudentiala se axeaza pe necesitatea ca supraveghetorul sa se asigure ca orice banca dispune de procese interne in masura sa evalueze gradul in care adecvarea capitalului este asigurata corespunzator.

Basel II a stabilit norme de convergenta bancara in domeniul prudentei bancare:

-Incurajează îmbunătățirea managementului riscului;

-Îmbunătățește sensibilitatea capitalului la riscul de pierdere din credite ;

-Oferă o aliniere mai bună a reglementărilor de capital la riscurile fundamentale ;

-Acordă posibilitatea dimensionării capitalului propriu proportional cu riscul asumat, evaluat pe baza unor ratinguri stabilite ;

-Acoperă o gamă mai cuprinzătoare a riscurilor ;

-Oferă băncilor posibilitatea de a opta în ceea ce privește modalitatea de evaluare a riscurilor;

-Integrează cerințele de capital într-un cadru mai larg, cuprinzînd pe lîngă riscul de credit și rolul autorităților de supraveghere, precum și al disciplinei de piață ;

-Reguli perfecte nu sunt posibil

8.Evaluarea performantelor in urma acoperirii expunerii la risc

Acest process complex de gestionare a riscului de rata necesita evaluarea performantelor obtinute in urma acoperirii. Masurarea acestora arata calitatea gestiunii precum si aspectele negative si pozitive ale acestui proces.

Corectarea veniturilor cu riscurile asumate presupune calculul randamentului in functie de rata dobînzii fara risc, de randament si volatilitatea portofoliilor.

Unul dintre obiectivele Comitetului de la Basel a fost masurarea riscului de rata a dobînzii in băncile cu activitate internationala. Membrii acestuia au considerat riscul de rata a dobînzii ca fiind un risc semnificativ pe care băncile ar trebuie sa il monitorizeze foarte atent.

Urmarirea acestuia necesita o abordare comuna si discreta chiar in condițiile diversitatii produselor bancare, si comportamentului clientelei.

Un pas important il reprezinta calcularea diferentei dintre active si pasive.

O banca este expusa la riscul de rata a dobînzii de fiecare data cînd sensibilitatea activelor sale nu concorda cu sensibilitatea pasivelor sau pozitiile bilanțiere.

Pentru o banca ale carei pasive sunt mai sensibile decat activele o crestere a ratei dobînzii reduce venitul net prin cresterea costurilor necesare productivitatii activelor si vice-versa.

Obiectivul principal al masurarilor riscului este de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari.

Numai ca nu intotdeauna aceste doua obiective-cel general si cel sectorial se afla in concordanta.

S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscului sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc.Ceea ce nu inseamna decat ca si aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta.

Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de serviciu.

O gestiune eficienta isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a băncii.Deoarece riscul este o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul uni amortizor de soc.

Daca procesul de gestiune a riscului de rata si sistemul global de management sunt efective , atunci banca va avea succes, folosind paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

Riscul de rata a dobînzii reprezinta expunerea băncii la variatiile ratei dobînzii. Acceptarea riscului reprezinta un fapt normal si poate fi o importanta sursa de crestere a profitabilitatii si cotei de piață.

Variatiile ratei dobazii afecteaza castigurile băncilor prin schimbarile de venit net si cheltuieli operationale. Ca urmare un management al riscului eficient care sa poata mentine riscurile in limite prudentiale este esential pentru siguranta si linistea unei societati bancare.

Inainte de a scoate in evidenta principiile care stau la baza managementului riscului de rata a dobînzii trebuie facuta o scurta prezentare a surselor si efectelor acestui tip de risc. Aceasta include [3, p.58]: riscul de recalculare, yield curve risk, basis risk, riscul operational.

Castigul asteptat se bazeaza pe impactul variatiilor ratei dobînzii pe termen scurt in timp ce valoarea economica se bazeaza pe valoarea veniturilor nete inregistrate.

Expunerea la riscul de rata a dobînzii este afectata de cele patru tipuri de risc precizate mai sus.

In calitate de intermediari financiari financiari băncile se confrunta cu riscul de rata a dobînzii sub mai multe aspecte.

Prima si cea mai des amintita forma a riscului de rata a dobînzii apare prin diferenta de timp intre maturitate (pentru ratele de dobînda fixa) si recalculare (pentru ratele de dobînda variabila) pentru activele si pasivele băncii.

In timp ce aceste schimbari sunt fundamentale pentru activitatea bancara pot expune venitul net si valoare economica la fluctuatii neanticipate odata cu variatia ratei dobînzii.

De exemplu o banca care a stabilit pe termen lung o rata fixa pentru un imprumut acordat si un depozit atras pe termen scurt se poate confrunta cu un declin in ceea ce priveste venitul asteptat aceasta datorita faptului ca venitul castigat ca urmare a creditului acordat este fix pe perioada respectiva in timp ce dobînda platita pentru depozitul atras este variabila si creste dupa scadența aceastuia.

Efecte ale riscului de rata a dobînzii

Asa cum am aratat mai sus, variatiile ratei dobînzii poate avea efecte adverse atat in ceea ce priveste castigul băncii cat si valoarea economica, aceasta dand nastere la doua perspective adverse si complementare de gestionare a expunerii la risc.

In perspectiva castigurilor analiza trebuie canalizata asupra impactului schimbarilor ratei dobînzii fata de obligatiile financiare si castigurilor raportate.Aceasta reprezinta abordarea traditionala a riscului de rata a dobînzii asumat de către fiecare banca.

Variatia castigurilor obtinute de societatile bancare este un punct important pentru analiza riscului de rata a dobînzii pentru ca diminuarea castigurilor sau pierderilor ameninta stabilitatea financiara prin subestimarea capitalului adecvat si prin scaderea increderii populatiei.

Valoarea economica asteptată

Sensibilitatea valorii economice asteptata fata de fluctuatiile ratei dobînzii reprezinta un important aspect luat in considerare de către actionari, management si supraveghetorii bancari.

Valoarea economica a unui instrument bancar este vazuta ca valoarea asteptata a veniturilor nete mai putin cash-flow-rile pasivelor la care se adauga veniturile din obligatiuni de pe piață de capital.Băncile a caror valoare de pita se degradeaza sunt tentate sa se orienteze către activitati mai rentabile, dar mult mai riscante

Consecintele acestui risc se concretizeaza intr-o pierdere financiara si in absenta castigurilor. Gestionarea riscului de rata a dobînzii poate fi realizata prin urmatoarele metode [2, p.38] :

punerea in aplicare pentru operatiunile de piață a unui tabel al expunerilor la risc la o rata a dobînzii, pentru a cunoate, in orice moment , pozitia in raport cu alte active dereferinta

masurarea marjelor previzionate si a sensibilitatii la variatiile de rata de dobînda(pentru operatiunile bilanțiere si extrabilanțiere)

utilizarea instrumentelor financiare in scopul acoperirii operatiunilor

Limite de risc. Sensibilitatea ratei dobînzii

Băncile trebuie sa isi stabileasca si sa puna in aplicare limite operationale si practici care mentin expunerea in limite aflate in concordanta cu politicile lor interne.

Obiectivul managementului de rata a dobînzii este acela de a mentine expunerea la risc in parametrii proprii stabiliti de-a lungul unui sir intens de fluctuatii de rata a dobînzii.Un sistem adecvat de limitare a riscului si consultanta in acest domeniu reprezinta cheia atingerii acestui obiectiv.

Totodata acesta trebuie sa fie sigur ca atunci cînd anumite nivele de risc sunt depasite acestea primesc o atentie prompta din partea managementului.

Limitele de risc acceptate si reevaluate de către board trebuie pe de o parte sa se apropie de marimea , complexitatea si capitalul băncii, iar pe de alta parte sa masoare si controleze riscul. Depinzand de natura activelor băncii si de complexitatea activitatilor sale limitele pot fi identificate pentru fiecare activitate in mod individual, pentru portofolii si instrumente specifice.

Abaterile de la astfel de limite se fac cunoscute managementului superior cel mai apropiat fara intarziere.

Este important de stabilit daca aceste limitele sunt absolute in sensul ca acestea nu pot fi depasite sau daca in circumstante specifice si bine definite pot fi tolerate pe o perioada scurta de timp [10, p.28].

In acest context conservatorismul relativ fata de limitele de risc poate fi un factor important.

Din perspectiva veniturilor asteptate băncile trebuie sa cercteze si prospecteze limitele fata de fluctuatiile venitului net pentru stabilirea contributiei venitului din alte surse decat din rata de dobînda.Aceste limite specifica nivelele volatilitatii castigului sub diferite scenarii ale rate de dobînda.

Pentru băncile angajate in activitati traditionale si active detinute pe termen scurt, obligatiuni, instrumente cu optiuni incorporate ori alte instrumente a caror valoare este substantial alterata deteminand variatii in cotele de piață, stabilirea unor limite simple poate fi suficienta,pentru băncile complexe limitele de risc detaliate fiind absolut necesare.

Limitele riscului de rata de dobînda reprezinta cheia unor scenarii specifice de fluctuatii ale ratei dobînzii.

Rata folosita in evidentierea limielor de risc releva situatii speciale care iau in considerare rata istorica a volatilitatii si timpul necesar managementului bancar de a raspunde expunerilor.

In formularea concluziilor privind prudenta și siguranta bancară la care băncile sunt expuse examinatorii trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte [21, p.59]:

– complexitatea si nivelului riscului activelor, pasivelor și balanței de plăți a unei bănci ;

– privirea de ansamblu a boardului si managementului superior asupra riscului de rata a dobînzii;

– cunostintele si abilitatea managementului de a identifica si gestiona riscul de rata de dobînda ;

– existenta metodelor de monitorizare, masurare si management informatic adecvat ;

– eficacitatea limitelor de risc care controleaza si stabileste limite de toleranta asupra venitului sau pierderilor de capital ;

– eficienta controlului intern si auditului asupra managementului riscului de rata de dobînda ;

– adecvarea si eficacitatea managementului riscului de rata de dobînda in ceea ce priveste practicile si strategiile evidentiate in perioada trecuta cat si in performantele financiare previzionate;

– apropierea nivelului riscului de rata a dobînzii de elemente precum : castig, capitalul băncii si management de risc.

O gestiune eficienta isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a băncii.

Deoarece riscul este o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul uni amortizor de soc. Daca procesul de gestiune a riscului de rata si sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes, folosind paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

O buna masura de gestionare a riscului de rata dobînzii este reprezentata de durata. Sensibilitatea ratei dobînzii este derivata partiala a valorii activelor financiare (Po) fata de rata dobînzii de pe piață, r [18, p.78]:

Po=Cn/(1+r) (2.1)

Conventional durata poate fi modificata cu (1+r), rezultatul fiind durata modificata :

Dm=D/(1+r) (2.2)

Durata este un indicator al ratei dobînzii care cuprinde valoarea prezenta a cash-flow-urilor in timp si arata modificarea suferita de activele bancare in urma variatiilor ratei dobînzii. O banca isi poate controla expunerea la risc prin aproximarea si potrivirea maturitatii portofoliului sau de active cu cel al pasivelor.

GAPul de durata masoara necorelarea intre durata activelor si a pasivelor si reprezinta un indicator unitar al echitatii valorii expuse la riscul de rata a dobînzii.Durata pasivelor este ajustata de valoarea de piață a pasivelor fata de active [22 ,p.60] :

DG =( Da – Lx Dl/ A )

A=valoarea de piață a activelor ; L=valoarea de piață a pasivelor ; Da=durata activelor ; Dl=durata pasivelor .

In mod surprinzator valoarea economica a unei bănci variaza nonliniar la schimbarile ratei dobînzii Aceasta nonlinearitate descrisa prin curba convexitatii prețului este ilustrata in figura de mai jos.

Durata reprezinta panta relatiei preț-randament iar convexitatea (curbura) reprezinta modificarea pantei sau gardul in care castigul de capital din scaderea ratei dobînzii cu x puncte procentuale depaseseste pierderea de capital din cresterea ratei dobînzii cu x puncte procentuale.

Utilizand convexitatea se poate obtine o aproximare mai buna a evolutiei prețului decat in cazul in care se utilizeaza doar durata.

2.3. Acoperirea bilanțieră și extrabilanțieră a riscului ratei dobînzii

Pe masura ce fluctuatiile dobînzilor au devenit din ce in ce mai accentuate, si tehnicile de masurare si acoperire a riscului de dobînda au devenit mai sofisticate.

Elementele esentiale urmarite in astfel de analize pe baza bilanțului sunt [17, p.29]:

modificarea valorii de piață a capitalului sau a portofoliului de active si pasive, adica o perspectiva economica a gestiunii riscului ;

modificarea venitului net din dobanzi, adica o perspectiva a veniturilor, a gestiunii riscului.

Modalitatile concrete prin care expunerile pot fi reduse sau incadrate in limitele stabilite/aprobate la nivel de banca si monitorizate de compartimentele de management al riscului (care in general trebuie sa fie subordonat direct Consiliului de Administratie, asadar o independenta totala fata de ariile din banca ce isi asuma si gestioneaza riscul) pot fi impartite in trei mari categorii:

Corelarea activelor si pasivelor din punct de vedere al scadentei, al frecventei modificarii dobanzilor si al bazelor de indexare folosite in stabilirea dobanzilor-acoperirea naturala a riscurilor.

Titlurizarea, prin inlaturarea riscului la nivelul bilanțului.

Acoperirea riscurilor la nivel de bilanț prin utilizarea elementelor extrabilanțier (tranzactii cu derivate ).

Aceasta banca comerciala poate utiliza mai multe tehnici pentru masurarea riscului de rata a dobînzii [4, p.7]:

tehnici bazate pe gap-ul intre activele si pasivele sensibile (engl. Repricing model sau funding gap model);

tehnici bazate pe gap-ul de maturitate (engl. Maturity model);

tehnici bazate pe gap-ul de durata (engl. Duration model)

tehnici bazate pe simulari statice si dinamice.

De altfel, aceste metode sunt si metodele recomandate de Comitetul Basel pentru crearea unui model standardizat care sa fie utilizat de autoritatile de reglementare pentru evaluarea expunerilor la riscul de rata a dobazii.

Modelul gap-ului dintre activele si pasivele sensibile. Activele si pasivele pot fi grupate in active si pasive cu rata de dobînda variabila (sau sensibila ) sau fixa pe o anumita banda de scadența.

Analiza gap-ului este tehnica cea mai simpla de masurare a riscului de rata a dobînzii. Pe langa gap-ul pe fiecare banda de scadența se mai poate calcula si un gap cumulat ca diferenta dintre active si pasive sensibile cumulate.

GAPCi = GAPi-GAPi-1 (2.3)

GAP = As-Ps (2.4)

GAPCi -gap-ul cumulat pentru scadența i; GAPi -gap-ul pentru scadența i; GAPCi-1 – gap-ul cumulat pentru scadența i-1; As – activele sensibile; Ps -paivele sensibile.

Pentru cazul unei băncii consideram ca in anul 2014 elementele bilanțiere pe benzi de scadența se prezinta astfel:

Tabelul 2.2. Elementele bilanțiere pe benzi de scadență [elaborat de autor]

Gapul pozitiv de 300 semnifica faptul ca activele sensibile sunt mai mari decat pasivele sensibile, iar gap-ul negativ pe banda de scadența de la 7 zile la 3 luni arata faptul ca activele sensibile sunt mai mici decat pasivele sensibile .

Un gap pozitiv arata faptul ca activele isi modifica dobînda functie de dobînda pietei mai repede decat pasivele.

In functie de gap-ul pe fiecare banda de scadența se poate calcula cu usurinta care este expunerea băncii in termeni de venit net din dobînda la modificarea ratei de dobînda pe piață [2, p.58]:

∆ VNDi=GAPi x ∆ r=(Asi-Psi) x ∆ r

∆ VNDi- modificarea venitului net din dobînda pentru banda de maturitate I

GAPi-gap-ul dintre valoarea contabila a activelor si pasivelor sensibile pentru maturitatea i; ∆ r -modificarea ratei de dobînda care afecteaza activele si pasivele pe maturitatea i; Asi-active sensibile pe maturitatea i; Psi-pasive sensibile pe maturitatea i.

De exemplu pentru prima banda de scadența atunci cînd rata de dobîndă crește cu 1 punct procentual, venitul net din dobanzi se va modifica astfel:

∆ VNDi=GAPCi x ∆ r= 300 x 0.01=3

Astfel atunci cînd dobînda creste cu un punct procentual banca va inregistra o crestere a venitului net din dobînda pentru scadente de pana la un 7 zile de 300.

Pentru ultima banda de scadența atunci cînd rata creste cu 1 punct procentual, venitul net din dobînda se va modifica astfel: -50+0.01=-0.5, diminuandu-se pentru sacdente de la 1 la 5 ani.

Se poate observa ca relatia dintre modificarea ratei dobînzii si modificarea venitului net din dobînda se prezintă conform tabelului 2.3.

Tabelul 2.3. Relația dintre modificarea ratei dobînzii și modificarea venitului net din dobînda[elaborat de autor]

Se observa, prin urmare, ca atunci cînd gap-ul este mai mare, este mai mare si expunerea băncii la riscul de rata a dobînzii.

Cînd gap-ul este pozitiv, legatura dintre modificarea ratei dobînzii si venitul net din dobînda este una pozitiva-cînd creste rata dobînzii venitul net din dobînda creste iar cînd scade rata dobînzii venitul net din dobînda scade.

Cînd gap-ul este negativ, legatura dintre modificarea ratei dobînzii si venitul net din dobînda este una negativa-cînd creste rata dobînzii venitul net din dobînda scade si invers (efectul de gap).

Aceste corelatii sunt valabile in cazul in care rata dobînzii se modifica cu aceeasi marime atat la pasive cat si la active.

Revenind la exemplul nostru daca rata de dobînda ar fi crescut cu 1% la active si 1.1% la pasive atunci modificarea venitului net din dobînda ar fi fost:

∆ VND1an=Asi x ∆ r la active-Psi x ∆ r la pasive

2300 x 0.01-2500 x 01.011=23-27.5=-4.5

În ansamblul tehnicilor si modalitatilor de gestionare a riscurilor, gestiunea activelor si pasivelor ocupa un plan central.

Gestionarea riscurilor si gestionarea activelor si pasivelor se adreseaza mai întîi riscurilor cuantificabile, de exemplu riscurilor financiare, riscurilor legate de asigurarea lichiditatii, variatiei ratei dobînzii sau riscului de credit etc.

Imunizarea bilanțului bancar utilizand conceptul de durată. Bilanțul bancar este imunizat la rata dobînzii daca evolutia ratei dobînzii pe piață nu influenteaza valoarea de piață a capitalurilor proprii. Pentru realizarea imunizarii se calculeaza durata activului si pasivului indatorat.

DA=∑XAi x Dai

DL=∑XLi x DLi

DA, DL = durata portofoliului de active, passive ; Da, DLi = durata activului I, datoriei i; XAi, XLi = ponderea valorii de piață a activului ( datoriei) i in valoarea de piață a activului (datoriei) total.

Modificarea valorii de piață a capitalurilor proprii este:

∆ CP = ∆A – ∆L = – ( DA – DL x l ) x A x ∆r/( 1+r )

∆ CP = -DGAP x A x ∆r/ (1+r)

A, L = valoarea de piață a activului si datoriei ; l = ponderea datoriilor in total active la valori de piață ( efectul de parghie) ; DGAP = gap-ul de durata.

Imunizarea la rata dobînzii va presupune reducerea la 0 a gap-ului de durata (DA – DL x l) care se poate realize prin modificarea duratei activului, a duratei datoriilor , sau a efectului de parghie.

De asemenea activele si pasivele prezinta rate de dobînda fixa, iar rata dobînzii pe piață este de 40%.Vom determina modificarile care trebuie operate in structura bilanțului care permit imunizarea la rata dobînzii.

Acoperirea extrabilanțiera a riscului de rata a dobînzii

Acoperirea riscului de rata a dobînzii prin utilizarea contractelor FRA (forward rate agreements). Contractul FRA reprezinta un contract ferm negociat pe piață OTC (over-the-counter) prin care se fixeaza un anumit nivel al ratei dobînzii pentru un imprumut fictiv angajat la o data viitoare si pe o perioada determinate [18, p.56].

Contractul permite garantarea in prezent a ratei de dobînda pe termen scurt pentru un plasament sau imprumut viitor.La data operatiunii fictive se plateste diferentiat dintre rata de dobînda garantata prin FRA si cea constatata pe piață.

Cumparatorul (long) sau debitorul este persoana care este de acord sa plateasca rata de dobînda fixa si sa primeasca rata de dobînda variabila .De regula el vrea sa isi acopere un imprumut viitor.

Vanzatorul (short) sau creditorul este persoana care este de acord sa primeasca rata de dobînda fixa si sa primeasca rata de dobînda variabial.De regula el vrea sa isi acopere un imprumut viitor

Rata de referinta reprezinta rata de dobînda variabila luata ca referinta, de regula LIBOR, EURIBOR sau CHIBOR (Rata medie a dobanzii pentru imprumuturile acordate pe piata interbancara).

Daca rata dobînzii de referinta este mai mare decat rata FRA, cumparatorul de FRA va primi diferenta dintre rata de referinta si rata FRA pentru perioada contractului de la vanzatorul de FRA.

Acoperirea riscului de rata a dobînzii prin utilizarea acordurilor Swap.

Swap-ul reprezinta o operatiune prin care doua contrapartide contracteaza simultan un credit si un imprumut in aceeasi moneda pentru aceeasi valoare nominala dar cu referinta la rate de donbanda diferite [6, p.27].

De exemplu gestionarea riscului de rata a dobînzii la un credit in derulare se prezinta conform tabelului 2.4.

Tabelul 2.4. Gestionarea riscului de rata a dobînzii la un credit in derulare [5, p.57]

Acoperirea riscului de rata a dobînzii prin contracte CAP, FLOOR si COLLAR.

CAP-ul reprezinta un contract (optiune call) care da posibilitatea cumparatorului ca in schimbul platii unei prime p sa se protejeze impotriva variatiilor rd pe piață prin intermediul unei rd-plafon pentru o suma si o perioada determinate [13, p.89].

Daca rata dobînzii de referinta este mai mare decat rata plafon, vanzatorul de CAP plateste cumparatorului diferenta de dobînda.

O banca va cumpara CAP pentru acoperirea riscului de rata a dobînzii in urmatoarele situatii:

Daca are active la rata fixa si pasive la rata variabila ;

Daca are o pozitie neta long pe obligatiuni;

Daca are ecart de durata pozitiv (DGAP> 0).

FLOOR-ul reprezinta un contract (optiune put sau o succesiune de optiuni put) ce da posibilitatea ca in schimbul platii unei prime sa se protejeze impotriva variatiilor ratei dobînzii pe piață prin intermediul unei rd planseu pentru o suma si o perioada determinate.

Daca rata dobînzii de referinta este mai mica decat rata planseu atunci vanzatorul de FLOOR plateste cumparatorului diferenta de dobînda.Daca rata de referinta este mai mare decat rata planseu nu se plateste diferenta de dobînda.

Cumparatorul FLOOR isi acopera astfel riscul de scadere excesiva a ratei dobînzii pe piață (scadere sub un anumit nivel).

O banca va cumpara FLOOR pentru acoperirea riscului de rata a dobînzii in urmatoarele situatii:

Daca are pasive la rata fixa si active la rata variabila ;

Daca are o pozitie neta short pe obligatiuni;

Daca are ecart de durata negativ ( DGAP<0).

COLLAR-contract ce presupune suprapunerea unui CAP cu un FLOOR garantandu-se astfel cumparatorului o rata de dobînda cuprinsa intre rata planseu si rata plafon pentru o suma si o perioada determinata.

Cînd rata dobînzii scade sub rata FLOOR se exercita FLOOR si se primeste diferenta dintre rata FLOOR si dobînda pietei iar cînd rata dobînzii creste peste dobînda CAP se exercita CAP si se primeste diferenta dintre dobînda pietei si CAP.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

In concluzie putem spune ca problemele de risc si incertitudine au existat întotdeauna pentru societatile comerciale, bănci, institutii financiare, pentru persoane fizice sau alte persoane juridice. Astfel, din cele mai vechi timpuri, problema riscurilor, a incertitudinii si asigurarii în fata riscului a preocupat lumea specialistilor din diverse domenii de activitate. Notiunea de risc poate fi definita ca un angajament care poarta o incertitudine, datorita probabilitatii de cîstig sau pierdere. Desfasurarea relatiilor dintre bănci si clienti, persoane fizice si/sau juridice, în toate operatiunile pe care băncile le efectueaza si în serviciile pe care le presteaza sunt supuse unor reguli de comportament care releva obligatii de ambele parti. Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

In ceea ce priveste analiza sensibilitatii activelor si pasivelor la variatia ratei dobînzii (analiza GAP), alegerea intervalului de timp pentru care se masoara sensibilitatea activelor si pasivelor este foarte important. Efectul pe care il poate avea variatia ratelor dobînzii pe piață asupra marjei nete din dobînda și deci, implicit asupra profitabilitatii institutiei se cuantifica prin diferentele dintre activele sensibile și pasivele sensibile la dobînda (GAP).

Aceasta diferenta poate fi exprimata in mai multe moduri:

In valoare absoluta: GAP = AS-PS;

In valoare relativa (raportata la total active): GAPrel = GAP/TOTAL ACTIVE;

Indicatorul de sensibilitate la rata dobînzii: ISD= AS/PS.

Institutiile financiare care sunt sensibile la active vor inregistra o crestere a marjei nete de dobînda cînd rata dobînzii pe piață creste si invers. In oglinda, institutiile financiare care sunt sensibile la passive vor inregistra o scadere a marjei nete de dobînda cînd rata creste rata de dobînda pe piață. Managementul sensibilitatii activelor si pasivelor la rata dobînzii poate fi abordat in management ofensiv sau defensiv. In cazul managementului ofensiv strategia include doua etape:

Ajustarea schimbarilor ratelor dobînzii pe piață

Ajustarea portofoliului de active si passive sensibile la dobînda, pentru a profita de schimbarile de rata a dobînzii pe piață

Astfel previzionarea unei cresteri a ratelor dobînzii pe piață, conduce la trecerea societatii bancare către un GAP pozitiv (sensibilitate fata de active). Profitul va creste deoarece veniturile obtinute pe baza activelor la dobînda vor creste mai mult decat costurile de atragere a resurselor (pasive sensibile la dobînda). Ar putea sa scurteze scadența activelor sale prin vanzarea titlurilor de valoare pe termen lung folosind fondurile obtinute pentru a cumpara titluri de valoare pe termen scurt. De asemenea poate creste nivelul creditelor acordate cu rate variabile ale dobînzii. Aceste ajustari de portofoliu vor creste volumul activelor sensibile la dobînda ceea ce se va reflecta in cresterea veniturilor prin acste active. O alta strategie ar putea fi marirea exigibilitatii surselor de finantare (pasive). Acest lucru se poate realize prin vanzarea de certificate de depozit pe termen lung. Folosind o astfel de strategie, efectul de crestere a ratei dobînzii pe piață asupra costurilor de finantare va fi mai redus, contribuind la cresterea marjei nete.

In cazul previziunilor de scadere a ratei dobînzii ajustarile ce trebuiesc efectuate vor fi inverse in cazul managementului ofensiv.Trebuie marita ponderea activelor cu rata fixă și redusă cea a activelor cu rata variabilă. In cazul unui management defensiv, nu se urmareste obtinerea unui profit din schimbarile de rata a dobînzii pe piață, ci prevenirea unor efecte negative asupra profitabilitatii existente. Un management ofensiv urmareste o crestere a profitului, iar un management defensiv urmărește reducerea volatilității marjei nete de dobînda (gestionarea riscului de rată a dobînzii). In managementul defensiv principalul obiectiv il reprezinta mentinerea unui echilibru intre activele si pasivele sensibile la dobînda.

In contextul activitatii financiar-bancare din tara noastra, in absenta unor instrumente financiare care sa permita adaptarea rapida a structurii activelor si pasivelor sensibile la dobînda, la variatiile de pe piață a ratei dobînzii , consider ca trebuie folosita de către bănci varianta managementului defensive (GAP= 0) pentru a evita riscuri suplimentare prin restructurarea portofoliului.

Dupa cum este cunoscut unul dintre rolurile principale ale unor bănci este transformarea scadentelor.Trendul ascendent al ratei dobînzii este uneori benefic deoarece se atrag surse la dobanzi mai mici si se plaseaza la dobanzi mai mari. Trendul descendent este mai putin favorabil deoarece face mai dificila corelarea scadentelor, inducînd posibilitatea unor crize de lichiditate.

Pentru a face fata acestei situatii, băncile pot alege doua solutii: Conservarea marjei nete din dobînda prin planificarea si ajustarea activelor si apsivelor sensibile; Cresterea marjei nete din dobînda. Scaderea activelor sensibile se poate face prin marirea plasamentelor cu dobînda fixa și prin marirea activelor cu decontare pe termen lung. Cresterea pasivelor sensibile presupune atragerea unor depozite cu dobînda variabila și/sau micsorarea perioadei de decontare a surselor (micsorarea exigibilitatii pasivelor). Perioada actuala este denumita "era managementului de risc" în domeniul bancar, iar managementul riscului constituie o sarcina extrem de complexa si importanta a managementului bancar. In aceste condiții, pentru conducerea băncilor, implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca și asimilarea de către salariati a unor noi tehnici și instrumente de gestiune a riscurilor. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare și sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes.

BIBLIOGRAFIE

B.C. ,,Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S.A. http://www.mobiasbanca.md (vizualizat 30.04.2015).

Basno C., Dardac N. Riscurile bancare. Cerințe prudențiale de monitorizare. București: Didactică și Pedagogică, 2008. 272 p.

Bunescu G. Management riscurilor bancare. Autoreferat. Chișinău, 2008. 23 p.

Cociug V., Cinic L. Gestiunea riscurilor bancare. Curs universitar. Chișinău, 2009. 76 p.

Constantinescu D. Managementul bancar. București: Fundația Culturală Libera, 2007. 256 p.

Dănilă N., Berea O. Managementul bancar – Fundamente și orientări. București: Economică, 2000. 232 p.

Dedu V. Gestiunea riscurilor bancare. Curs universitar. București, 2003. 351p.

Dorancea T. Basel III, noi reglementări globale pentru bănci. http://www.tititudorancea.com/z/basel_iii_noi_reglementari_globale_pentru_banci.htm (citat 05.04.2015).

Enicov I. Orientări în managementul riscurilor bancare. Chișinău: ASEM, 2001. 257 p.

Erhan V. Metode de administrare și procedee de minimizare a riscurilor în activitatea creditară. Chișinău: ASEM, 2004. 93 p.

Ghițu M. Probleme ale riscurilor creditării bancare. Chișinău: Cartier, 2001. 177 p.

Goldberg F. Managementul operațiunilor valutare în băncile comerciale. București: Economica, 2000. 66 p.

Grigoriță C. Activitate bancară. Ediția a III-a. Chișinău: Cartier, 2004.423 p.

Gust M. Management bancar. București: Independența Economică, 1999. 326p.

Legea R.M. Instituțiilor financiare, nr.550-XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nr.1/2 din 01.01.1996.

Mihai I. Tehnica și managementul operațiunilor bancare. București: Expert, 2003. 134 p

Nițu I. Managementul riscului bancar. București: Expert, 2010. 288 p.

Oprițescu M. Managementul riscurilor și performanțelor bancare. Craiova: Universitaria, 2006. 175 p.

Regulament cu privire la dezvăluirea de către BC din RM a informației despre activitatea lor financiară, hotărîrea nr.392 din 21.12.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.163-165 din 29.12.2000.

Regulamentului cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii, nr.171 din 11 septembrie 2008. În: Monitorul Oficial al Rpublicii Moldova, nr.180-181 din 03.10.2008.

Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare. București: Didactică și Pedagogică, 1997. 320 p.

Spulbăr C. Management bancar. Ed 2-a. Craiova: SITECH, 2008. 245 p.

ANEXE

Anexa 1

Clasificarea riscurilor bancare conform Băncii Reglementărilor Internaționale

Tipurile riscurilor Descrierea

Sursa: [22]

Anexa 2

Sructura categoriilor de risc existente

Anexa 3

Sructura categoriilor de risc din punct de vedere al importanței

Anexa 4

Sructura categoriilor de risc din punct de vedere al încadrării în bilanț

Anexa 5

Tipologia riscurilor în activitatea bancară [22, p.56]

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

Anexa 9

Informație privind activele și obligațiunile financiare sensibile la rata dobînzii