Politici Sociale In Uniunea Europeana

INTRODUCere

Lucrarea prezentă a fost aleasă atât cu scopul bine determinat de a ilustra importanța politicilor sociale, cât și pentru a promova un posibil proiect pentru combaterea excluziunii sociale.

Importanța politicilor sociale se relevă prin interferența dintre acestea și celelalte politici. Dacă politicile sociale promovează în general drepturile omului ca ființă umană, același scop îl au și celelalte politici publice, însă într-o manieră indirectă. Toate politicile publice se raportează la politicile sociale prin interesul final pe care îl urmăresc.

Politicile sociale apar în urma problemelor sociale, cu scopul de a reglementa orice factor care este dăunător pentru societate. Pentru ca o problemă socială să existe, trebuie mai întâi să fie depistată, în caz contrar, în cadrul politicilor sociale rezolvarea acesteia nu este un obiectiv. Problemele sociale se definesc prin existență oricărui factor negativ care atacă bunăstarea societății și a individului în parte.

Problema centrală dezbătută în cadrul lucrării este excluziunea socială, iar motivul pentru care am ales această problemă este gravitatea ei și multitudinea de factori care stau la baza acesteia. Când vorbim de excluziune socială ne referim la victimele societății care sunt excluse de la anumite drepturi și din cadrul anumitor grupuri sociale. La modul general, în problema excluziunii sociale focusarea se face pe persoanele excluse social, acestea fiind victimele societății, oamenii cu un nivel scăzut de trai, persoanele cu dizabilități, bătrânii, copiii orfani, copiii străzii. Sunt o multitudine de organizații și legi care urmăresc protecția acestor indivizi defavorizați din societate, însă trebui avut în vedere faptul că adevărata rezolvare a problemei se face prin depistarea cauzei acesteia. Din păcate majoritatea problemelor acestor indivizi sunt inevitabile, deoarece din nefericire nu ne putem împotrivi întotdeauna catastrofelor din viață precum boala, moartea, bătrânețea, ș.a., însă în combaterea eficientă a excluziunii sociale răul trebuie tăiat din rădăcină. Pornind chiar de la termenul de „excluziune” se remarcă existența unor autori din societate care exclud, aceștia fiind adevărata cauză a excluziunii sociale. Se pare că aceste reguli ale umanității care ne fac pe toți egali, indiferent de culoare și de totalitatea condițiilor în care trăim nu sunt bine înțelese de mulți dintre noi ajungând să ne judecăm aspru unii pe alți. Aceste greșeli pe care le comitem provin de cele mai multe ori din educația greșită pe care am primito. În vederea combaterii eficiente a excluziunii sociale am elaborat un program desfășurat în cadrul instituțiilor de învățământ care să promoveze adevăratele valori ale vieții într-o manieră originală și atractivă pentru elevi urmărindu-se prin acest lucru într-un mod indirect accentuarea procesului de incluziune socială, dar și atingerea altor obiective importante în educația elevilor.

CAP. 1. Uniunea Europeană și principalele sale politici

Uniunea Europeana și apariția politicilor sale

Uniunea Europeană (UE) se definește întocmai ca o entitate internațională apărută oficial pe scena internațională în anul 1993, odată cu intrarea în vigoare a unui tratat ce a fost semnat cu câteva luni mai devreme la Maastricht (Olanda) de o parte din statele occidentale. Acest Tratat de instituire a Uniunii Europene demonstrează dorința statelor participante de a consolida legăturile economice, sociale și politice cu scopul realizării unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele din Europa.

Chiar dacă este o structură recentă, UE continuă de fapt cooperarea la nivel european începută prin crearea în anii 1950, a trei organizații internaționale, acestea fiind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și a Oțelului (CECO), Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA). În prezent, competențele acestor trei organizații au fost preluate în totalitate de Uniunea Europeană. Totuși, cu excepția CECO care și-a sfârșit activitatea în anul 2002, ele continuă să existe și au personalitate juridică.

Din punct de vedere economic, UE devine în ultimii ani cea mai mare piață unică din lume (mai mare ca SUA și Japonia la un loc), dar și cel mai important actor comercial, la nivel global. Uniunea Europeană este în momentul de față, cel mai mare exportator de produse, cel mai mare importator de servicii și o principala piață pentru aproximativ 70% din statele lumii.

Fiind fondată pe principiul libertății, drepturilor omului, democrației, libertăților fundamentale și al statului de drept, și respectând identitatea națională a statelor apartenente, Uniunea Europeană dorește în același timp să ofere cetățenilor acesteia un spațiu de libertate, securitate și justiție lipsit de frontiere interne, unde să funcționeze o piață liberă care să permită un nivel ridicat de protecție socială și protecție a mediului înconjurător.

Standardele ce sunt impuse de Uniunea Europeană cu acest scop au efecte nu doar în interiorul UE, având efecte și asupra altor state. Acest proces, numit ,,europenizare’’, a fost resimțit mai ales de statele care ulterior au aderat la UE, sau care au fost în curs de aderare. Întotdeauna, cele mai vizibile rezultate și tendințe pe durată medie și lungă au fost creșterea economică și creșterea calității vieții.

Concomitent, complexitatea tot mai mare a organizației (datorată în principal aderărilor succesive și datorată modificărilor instituționale necesare) are ca efect și o sporire a birocrației și a ineficienței, din acest motiv, una dintre cele mai importante chestiuni de pe agenda actuală UE este reforma instituțională. Aceste lucruri stimulează permanent dezbateri intense cu privire la natura și viitorul Uniunii Europene, iar aceste dezbateri s-au dezvoltat mai ales în jurul unei anumite viziuni cu privire la cooperarea internațională, numită și teoria integrării, generând mai multe poziții doctrinare.

Uniunea Europeană funcționează printr-un mare sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau hotărâri prin negocierea dintre statele membre. Cele mai importante instituții ale Uniunii sunt: Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrală Europeană. Parlamentul European se alege la fiecare 5 ani de către cetățenii europeni.

Uniunea Europeană este rezultatul conștient al negocierii și al interacțiunii intereselor guvernelor statelor apartenente. Pentru aceia care susțin funcționalismul, Uniunea Europeană este rezultatul intereselor statelor apartenente, dar are o logică proprie de dezvoltare, de cele mai multe ori dincolo de voința statelor. Aceasta este o organizație interguvernamentală, în majoritatea cazurilor este invocată cooperarea în domeniul politicii externe și în domeniul securității comune, unde, de obicei, fiecare guvern continuă să aibă propriile poziții.

Cu alte cuvinte, pentru obținerea păcii și a securității cetățenilor europeni, în locul obișnuitei responsabilități a guvernelor statelor membre pentru un anumit teritoriu, este sugerată ideea unei responsabilități și coordonări colective pentru anumite sectoare ale vieții publice, de exemplu în domeniul economic și al securității. Această coordonare realizată succesiv prin crearea de organizații internaționale, dar și prin interdependența generată de acestea, stimulează întemeierea unei noi structuri de cooperare.

Conform tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană își propune:

să promoveze un progres economic și social, echilibrat și durabil, mai ales prin crearea unui spațiu lipsit de frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice și sociale între statele membre UE și prin consolidarea coeziunii economice și monetare, înființându-se astfel o monedă unică, conform dispozițiilor tratatului;

să își afirme identitatea pe scena internațională, întărind protecția drepturilor și interesele cetățenilor statelor apartenente, prin instituirea unei cetățenii UE;

să dezvolte o cooperare unită și strânsă în domeniile și în afacerile interne;

să mențină integral acquis-ul comunitar, dar să îl dezvolte pentru a analiza în ce măsură politicile și formele de cooperare instituite prin tratat trebuie a fi revizuite, pentru a se asigura eficacitatea mecanismelor și instituțiilor comunitare.

După ce stabilește în acest fel obiectivele UE, Tratatul de la Maastricht face imediat precizarea că aceste obiective trebuiesc a fii realizate în conformitate cu dispozițiile acestuia și cu respectarea principiului subsidiarității. Este clar prin urmare că principiul subsidiarității stă întotdeauna la baza activității Uniunii Europene, așa cum stă de altfel și la baza Comunităților Europene, din acest motiv este invocat de mai multe ori în cuprinsul tratatului. Pornind de la ideea că există un bine comun care a depășit binele comun al fiecăruia dintre statele apartenente într-o comunitate, fără a le înlătura acestora autonomia, subsidiaritatea determină o delimitare de competență astfel încât să fie asigurată atât autonomia statelor, cât și interesul general al ansamblului ce este construit.

Aplicat doar la Comunitatea Europeană, ca parte componentă a Uniunii Europene, principiul subsidiarității presupune limitarea acțiunilor Comunității numai în cadrul competențelor acestora, care i-au fost conferite prin tratatele comunitare, cu scopul realizării obiectivelor sale prevăzute în aceste tratate. În domeniile ce nu aparțin, în mod exclusiv, competenței comunității, aceasta intervine doar în cazul și în măsura în care obiectivele acestei acțiunii avută în vedere în acele domenii nu pot a fi realizate de către statele apartenente în mod satisfăcător. Pentru intervenția comunității se va cere deci, ca acțiunea vizată să fie realizată mai bine la nivel comunitar, din rațiuni legate de dimensiunile și efectele acțiunii aferente. Tratatul de la Maastricht precizează, la acest nivel că acțiunea Comunității nu va depăși ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor tratatului.

În cadrul Consiliului European de la Laeken (Belgia) din 14-15 decembrie, anul 2001, șefii de state și de guverne au demonstrat că Uniunea trebuie să rezolve trei probleme majore:

aducerea cetățenilor, în principal a tinerilor, mai aproape de modelul și de instituțiile europene;

transformarea Uniunii Europene într-un factor de stabilitate și într-un model de urmat, dat fiind noua arhitectură multicoloră a lumii;

organizarea politicii și a spațiului politic european într-o Uniune lărgită;

Procesul de coordonare a politicilor statelor apartenente începe odată cu întemeierea Primei Comunități, a oțelului și a cărbunelui, dezvoltându-se mai ales în domeniul economic și în cadrul Comunității Economice Europene. Acest proces este posibil în primul rând datorită dorinței statelor membre de a-și reface economiile afectate de pierderile din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și de a stimula o creștere economică, inclusiv în sectoarele și în zonele mai slab dezvoltate. Primul, dar și cel mai important pas a fost angajamentul pe care statele incluse și l-au luat prin Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, de a înființa o piață comună bazată pe principiile liberei circulații (a bunurilor, capitalurilor, serviciilor, și persoanelor) și principiul liberei concurențe. Acest demers duce la structurarea progresivă a pieței comune și permite dezvoltarea progresivă a politicii comune în aria concurenței și a unei politici comerciale comune. Acestea devin în timp domenii de competență exclusivă UE.

Politicile publice au rolul de a promova valorile general acceptate în societate (libertate, egalitate, bunăstare), iar responsabilitățile statului sunt de a elabora și de a introduce acele politici publice care reușesc să potențeze și să impună aceste valori în societate. O problemă centrală a economiei rezultă din două remarcări simple: resursele productive sunt puține și rare, iar nevoile oamenilor sunt continue și nelimitate.

Studiul politicilor publice implică conceperea și elaborarea soluțiilor pentru problemele din societate. Politica publică nu se limitează la cercetarea acestor probleme, având și rolul de a emite soluții în domeniul în care acestea urmează a fi aplicate.

Procesul de înființare a politicilor publice și oferirea de alternative politice reprezintă efectuarea unor exerciții care țin de aptitudini. Nu putem judeca după performanța și după cantitatea de informații acumulată de cei care acționează, ori după volumul planificării formale, dar putem judeca după criterii precum o bună organizare în timp și după atenția pentru detalii.

Este la fel de importantă și capacitatea de a recunoaște limitele posibilităților și de a utiliza limitările într-un mod creativ, învățând mereu din greșeli. În acest proces este necesară și abilitatea de a nu arăta ce trebuie a fi făcut, ci de a convinge oamenii să facă ceea ce crezi că trebuie făcut.

Capacitatea de a întemeia politici publice poate să aparțină mai multor categorii de actori din sfera publică sau cea privată, însă trebuie să dezvolte o serie complexă de aptitudini specifice. Un specialist în domeniul acestor politici trebuie să aibă capacitatea de a propune alternative viabile la probleme reale ale societății, urmărind ca aceste soluții să fie puse în aplicare, măsurând astfel impactul sau efectele pe care soluțiile propuse îl au la nivelul segmentului asupra căruia acționează.

Procesul de înființare a unei politici publice urmărește întotdeauna același ciclu, indiferent de natura și de domeniul în care urmează să fie implementată politica respectivă.

În mod concret, ciclul politicilor publice reprezintă un proces logic deductiv, unde actorul decizional urmărește un parcurs concret, etapizat cu scopul de a găsi soluția la o problemă reală din societate. Procesul politicii publice reprezintă un ciclu de etape mai mult, sau mai puțin închis, deoarece evaluarea rezultatelor, oricare ar fi forma pe care urmează să o ia, precede faza de soluționare a problemei. Evaluarea, de foarte multe ori, decât să ducă la finisarea etapelor ciclului, poate să declanșeze o întoarcere înapoi, problema fiind considerată nerezolvată. În aceste situații se fac ajustări prin retroacțiune, printr-o formulare nouă a problemei inițiale, sau printr-o gestionare mai benefică a fazei de implementare a programului.

Politici publice privind bugetul și finanțele

Politicile publice privind bugetul și finanțele sunt politici de dezvoltare în domeniul finanțelor, serviciilor, în domeniul monetar, al bugetului, serviciilor financiare (servicii bancare și servicii de asigurări) și în domeniul finanțelor publice.

Fiscalitatea este esențială pentru suveranitatea națională, pentru că în lipsa resurselor financiare, guvernele nu au capacitatea de a-și conduce politicile. Aceasta este un instrument de reglare economică, folosit în influențarea consumului, pentru a încuraja economisirea și a direcționa modul în care companiile se organizează.

Odată ce a fost creată piața internă unică, a fost necesară punerea în practică a unui sistem de impozitare cât mai neutru posibil. Consumatorii au putut să achiziționeze bunuri din orice stat membru și să le aducă în propria țară, fără a plăti taxe vamale.

Crearea pieței unice, dar și finalizarea Uniunii Economice și Monetare au impus în ultima perioada noi inițiative comunitare referitoare la taxe și impozite.

Aceste politici au ca obiective pe termen lung: prevenirea distorsionării concurenței în interiorul pieței unice, eliminarea ambiguităților legislative care permit evaziunea fiscală, și prevenirea efectelor negative ale concurenței fiscale.

Pactul întemeiat pentru stabilitate și dezvoltare prevede ca bugetele statelor membre să se mențină într-un anumit echilibru pe parcursul ciclului economic, astfel statele apartenente va trebui să finanțeze creșterile cheltuielilor de ordin public prin creșterea impozitelor.

Impozitele indirecte sunt suportate de către consumatori finali, deoarece sunt incluse în prețurile de vânzare ale bunurilor și serviciilor (de exemplu: taxa pe valoare adăugată, accizele).

Impozitele directe sunt achitate de către contribuabilul care le plătește, acestea fiind impozitul pe venit, impozitul pe cifra de afaceri a societăților comerciale, impozitul pe profit, impozitul pe avere, însă și majoritatea impozitelor locale (terenuri, clădiri).

Alte contribuții sunt pentru securitatea socială, fiind prelevări cu rol obligatoriu percepute de către organizațiile ce se ocupă de securitatea socială, cu scopul de a garanta celor asigurați un venit, în cazul apariției unor riscuri, precum: invaliditatea, boala, accident de muncă, ajutor de șomaj, bătrânețe. Contribuțiile acestea sunt plătite de către angajatori și salariați.

Figură 1.1. Principalele obiective ale politicii bugetare și financiare

Politici publice privind resursele naturale, producția agricolă

Politicile publice cu privire la resursele naturale și la politica agricolă comună sunt considerate de interes comunitar încă de la crearea în anul 1958 a Comunității Economice Europene. Acestea au fost create ca răspuns la lipsurile de alimentație cu care se confruntau persoanele din vestul Europei după cel de-al doilea Război mondial.

Obiectivele lor sunt: creșterea productivității agricole printr-o promovare complexă a progresului tehnic, utilizarea optimă a factorilor de producție (în special a forței de muncă), dezvoltarea producției agricole, asigurarea unui nivel de trai echitabil populației din mediul rural, protejarea resurselor naturale și consumarea eficientă a acestora, asigurarea securității în aprovizionare, îmbunătățirea competitivității produselor agricole comunitare prin reducerea prețurilor, stabilizarea piețelor prin asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori, garantarea siguranței alimentare și calității alimentației pentru consumatori.

De asemenea, se va îmbunătăți procesarea și marketingul resurselor naturale și al produselor agricole urmărindu-se introducerea în „Proiectul pentru Autorizația de construire” ( PAC) a unei politici complexe de dezvoltare în mediul rural în vederea asigurării unor venituri stabile și a unui nivel de viață echitabil pentru toți agricultorii, precum și pentru crearea unor oportunități și soluții pentru angajare în ceea ce îi privește pe fermieri și familiile acestora.

Extinderea Uniunii Europene în anul 2004 a avut implicații asupra introducerii și funcționării acestor politici, cauzate mai ales de creșterea numărului de agricultori, deoarece acest lucru a determinat o presiune ridicată la nivelul bugetului comun, în condițiile în care produsul intern brut (PIB-ul) mediu, la nivel de Uniune a scăzut. Din această cauză a fost necesară o nouă abordare a PAC, care se materializează în anul 2002 prin propuneri de reformă pe un termen mediu pentru substituirea actualului sistem de subvenționare prin încurajarea producției la nivele înalte, pentru a se obține cel mai bun profit de pe piață (reforma Fishler).

Se remarcă și faptul că în domeniul politicii agricole comune, Uniunea Europeană are la bază competențe exclusive, însă pentru domeniile conexe, competențele la fel ca și costurile sunt împărțite între Uniune Europeană, statele incluse și autoritățile locale. Pe lângă aceasta, actele legislative referitoare la această politică sunt în principal regulamente propuse de Comisie și aplicate cu o majoritate calificată de voturi din Consiliu, după consultarea Parlamentului.

Figură 1.2. Principalele obiective ale politicii referitoare la resurse naturale și producția agricolă

1.1.3. Politici publice privind mediul

Politicile publice referitoare la mediul înconjurător sunt acele politici care au un rol bine determinat în protejarea mediului prin combaterea tuturor factorilor care au ca efect poluarea și orice formă de erodare a acestuia. Principiile care sunt la baza politicii de mediu sunt formulate de către primul „Program de Acțiune pentru Mediu”, acestea fiind: principiul prevenirii poluării, informațiile științifice legate de mediu trebuiesc aprofundate, principiul poluatorului care trebuie să plătească, principiul subsidiarității, inițierea acțiunilor de promovare a problemelor referitoare la protecția mediului cu efecte globale, activitățile dintr-un stat membru UE nu au voie să cauzeze deteriorări altui stat membru, programele naționale de protecția mediului trebuie să fie armonizate cu programul Comisiei Europene.

Politicile publice privind mediul urmăresc următoarele obiective: îmbunătățirea calității mediului, conservarea și protecția lui, utilizarea prudentă și eficientă a resurselor naturale, protecția sănătății omului, controlul poluării aerului, protecția apei, controlul poluării industriale

controlul poluării fonice și integrarea politicilor privind mediul în politicile sectoriale.

Măsurile de mediu au necesitat întotdeauna un grad înalt de flexibilitate. Aceste obiective pot fi atinse cel mai bine prin luarea unor măsuri de adaptare cât mai bune, în funcție de condițiile climatice și de respectiva structură legală.

.

Figură 1.3. Principalele obiective ale politicii mediului înconjurător

Unul dintre cele mai importante instrumente financiare privind mediul al Uniunii este cu siguranță programul „Life”. Acest program are ca scop contribuirea la dezvoltarea și implementarea legislației și politicii de mediu în comunitate. „Life” susține proiectele pentru protecția mediului în statele apartenente UE și cele candidate, programul având două componente: „Life Natura” (implementarea unor măsuri pentru protecția naturii) și „Life Mediu” (sprijină proiecte legate de calitatea apei, planificarea utilizării terenurilor, gestionarea deșeurilor, tehnologii nepoluante).

Programul „Life” este la dispoziția atât a persoanelor juridice cât și a persoanelor fizice ce sunt înregistrate în Uniunea Europeană, sau în anumite țări candidate

Politici publice regionale

Politicile publice regionale sunt instrumente specifice pentru realizarea obiectivelor strategice, fiind totodată niște modalități de a pune pârghiile de intervenție din stat în scopul soluționării problemelor de dezvoltare economică regională.

Politicile de dezvoltare regională sunt un ansamblu de măsuri pe care autoritățile guvernamentale le iau în scopul dezvoltării pe plan social și economic a regiunilor defavorizate.

Politicile regionale ale Uniunii Europene sunt niște politici de investiții, care își propun să susțină creșterea nivelului de competitivitate și de economie, îmbunătățirea calității vieții, crearea unor noi locuri de muncă și dezvoltarea durabilă. Investițiile acestor politici contribuie la îndeplinirea obiectivelor stabilite de „Strategia Europa 2020”. Aceste politici sunt puse în aplicare de către organismele naționale și regionale în parteneriat cu Comisia Europeană.

Obiectivele principale ale acestor politici constau în micșorarea, cu anumite limite a șomajului pe plan regional, realizarea unei distribuții aproximativ echilibrate a veniturilor și a standardului de viață, dar și diminuarea riscului scăderii populației din regiuni ca urmare a emigrării.

Pentru a îmbunătății eficiența politicilor regionale, Uniunea Europeană își propune o concentrare a fondurilor disponibile asupra locurilor unde este cea mai mare nevoie, adică în regiunile cele mai defavorizate din Europa.

Uniunea Europeană urmărește promovarea progresului economic și social, dezvoltarea zonelor rurale, reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial, solidaritatea între regiunile mai prospere și cele mai puțin prospere din zonele dezavantajate, preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre.

Principiile de bază ale politicii de dezvoltare regională constau în: concentrarea asupra celor mai grave probleme, planificarea, cofinanțarea și sprijinul comunitar. Politica regională din Uniunea Europeană este întru totul bazată pe solidaritate financiară. Aceasta are parte de mai mult de 35 % din bugetul Uniunii Europene, fiind alimentat în special de către statele incluse cele mai bogate.

Politica regională contribuie la ajutorarea populației aflată în căutarea unui loc de muncă, la modernizarea autostrăzilor, a trenurilor de mare viteză, dar si la creșterea nivelului de trai atât la nivelul statelor cât și la nivel de regiune.

Figură 1.4. Principalele obiective ale politicii regionale

Politici publice industriale

Politicile publice industriale reprezintă acea categorie de politici publice care are ca scop dezvoltarea și îmbunătățirea tuturor aspectelor industriale, stabilind anumite reguli de bună funcționare a întregului sistem industrial.

Industria a avut întotdeauna un rol important în realizarea si menținerea unui nivel înalt de creștere economică cu durată. Datorită contribuțiilor considerabile în procesul dezvoltării, industria este și va rămâne unul din principalele sectoare ale economiei.

Politica industrială are ca obiective principale :

Promovarea unui management durabil al resurselor;

Îmbunătățirea pregătirii profesionale și ocuparea forțelor de muncă;

Sporirea rolului cercetării, dezvoltării și inovării;

Protecția mediului;

Lupta împotriva șomajului și redistribuirea venitului;

Creșterea flexibilității producătorilor;

Încurajarea asumării riscurilor;

Sprijinirea inovației tehnice și a dezvoltării durabile;

Îndepărtarea obstacolelor din calea schimbărilor de structură;

Promovarea investițiilor în cercetare și dezvoltare;

Îmbunătățirea instrumentelor pieței unice;

Extinderea folosirii tehnologiilor informației;

Promovarea comerțului electronic;

Creșterea competitivității prin ajustări structurale;

Figură 1.5. Principalele obiective ale politicii industriale

Politica industrială din Comunitatea Europeană progresează în timp de la o politică verticală sau sectorială la o politică orizontală care vizează absolut toate sectoarele, în special creșterea competitivității producătorilor comunitari, folosind drept instrumente, politica de cercetare, politica de mediu, politica în domeniul energiei, politica socială, politica întreprinderilor, politica privind protecția consumatorilor și politica de dezvoltare regională.

Politici publice vamale

Politicile publice vamale reprezintă unul din elementele fundamentale ale Uniunii Europene și sunt politicile de bază în întemeierea pieței unice. Piața unică nu putea să funcționeze fără reguli aplicate la toate granițele externe ale Uniunii, iar întregul sistem de reguli reprezintă politica vamală.

Uniunea vamală urmărește promovarea unui comerț echitabil, încurajând totodată un comerț mondial. Politica vamală are ca scop principal o dezvoltare rapidă și prosperă a țărilor slab dezvoltate, însă un alt rol bine determinat pe care îl deține este să pregătească candidații pentru aderare în rolul pe care îl vor avea în viitor. Uniunea vamală este un factor temeinic ce a încurajat extinderea Uniunii Europene.

.

Figură 1.6. Principalele obiective ale politicii vamale

Comunitatea Europeană păstrează în mod constant tariful vamal, care este un instrument de orientare a comerțului la nivel global, iar nomenclatura comunitară este un element de bază pe care se susțin negocierile comerciale internaționale, fiind aplicată în schimburi comerciale de majoritatea statelor.

Mărfurile importate și exportate trebuiesc declarate, iar în funcție de subpoziția pe care o ocupă în nomenclator este determinat nivelul tarifelor

Politici publice în domeniul transportului

Politicile publice referitoare la transport sunt reprezentate de acel sector al politici publice care are în vedere îmbunătățirea domeniului de transporturi și prevenirea efectelor negative prin stabilirea unor reguli stricte și concise cu rol de protecție atât a mediului înconjurător cât și a indivizilor în parte.

Transportul este un element important în economia modernă. La nivelul Comunității se constată o cerere continuă a necesităților pentru transport, astfel încât Uniunea construiește noi infrastructuri și deschide noi piețe. Această arie cuprinde peste 10 milioane de angajați, iar niște cheltuieli care depășesc 10% din produsul național brut (PNB-ul) european, lucru pentru care statele membre în Tratatul de la Roma au adoptat politici specifice.

Figură 1.7. Principalele obiective ale politicii de transport

Politica de transport își propune să revitalizeze transportul feroviar prin crearea e noi căi ferate și a unei rețele de linii ferate destinate numai serviciilor marfare.

Prin politicile sale, Uniunea Europeană promovează transportul maritim și fluvial prin construirea unor veritabile căi maritime și elaborarea facilităților de transport.

La fel și în transportul aerian, Comunitatea dezvoltă o politică care să aibă ca obiectiv limitarea expansiunii aeroporturilor și reducerea zgomotului și a poluării cauzate de traficul aerian.

Un alt aspect important ce îl urmărește Uniunea Europeană este creșterea siguranței traficului prinarmonizarea marcajelor din locurile cele mai periculoase și armonizarea legilor cu privire la controalele și amenzile în transportul comercial internațional, punându-se accent pe viteza de deplasare a mijlocului de transport și pe condusul sub influența băuturilor alcoolice.

Politici publice sociale

Politicile publice sociale sunt reprezentate de acea parte a politicii publice stabilită în urma depistării neregulilor existente sau noi apărute la nivel de societate, cu rolul de a îmbunătății și a reglementa situațiile aferente.

Politica socială din Uniunea Europeană este formată dintr-un sistem de politici complementare care au progresat și s-au multiplicat de-a lungul timpului și care acționează împotriva oricăror factori disturbatori al gradului de bunăstare individuală și la nivel de societate.

Figură 1.8. Principalele obiective ale politicii sociale

Tratatul de la Lisabona susține dimensiunea socială din Uniunea Europeană . Acest tratat identifică în tratatele fondatoare anumite valori sociale ale Uniunii Europene, incluzând noi obiective în aria socială. Pe de altă parte, atribuțiile Uniunii Europene în această arie nu au parte de schimbări semnificative.

Tratatul de la Lisabona impune doar câteva inovații, dar elaborarea și aplicarea politicilor sociale sunt în principal, responsabilitatea statelor incluse în Uniune.

Politica socială din Uniunea Europeană urmărește să îmbunătățească condițiile de muncă, să asigure locuri de muncă, luptă împotriva excluziunii sociale, implementează egalitatea șanselor pentru bărbați și femei și totodată promovează sistemul de învățământ și metodologia de pregătire a acestuia.

Cap. 2. Politici Sociale

2.1. Istoria politicilor sociale

Politicile sociale sunt niște reglementări apărute cu scopul îndreptării unor deficite ale societății, prevenind totodată problemele sociale care afectează bunăstarea societății. Înainte ca o reglementare să fie stabilită este necesară identificarea și interpretarea problemei sociale.

Observându-se din cele mai vechi timpuri anumite efecte negative la nivel de societate se nasc încetul cu încetul idei creative ce urmăresc mai întâi o identificare a evenimentelor neplăcute și în cele din urmă o reacție la acestea. Aceste idei au la bază dezastre sociale și nefericirea socială și urmăresc restaurarea binelui prin combaterea factorilor disturbatori și prevenirea efectelor negative.

Încă din cele mai vechi timpuri conceptul de bine și rău exista în societate, astfel populația putea să facă ușor diferența între situațiile pozitive și cele negative ale societății, căutând în acest fel soluții rezonabile pentru îndepărtarea părților negative și implementarea celor pozitive.

Această ideologie socială își are originea într-o diversitate de instituții și concepte, religioase, morale, dar nu numai și duce în cele din urmă la stabilitatea unor reglementări complexe, dar concise cu caracter de obligativitate care au ca principal obiectiv instaurarea păcii sociale și prevenirea posibilelor evenimente neplăcute din societate numite politici sociale.

2.1.1. Biserica și marile monarhii

În epoca medievală, asistența și protecția au fost asigurate în special de biserică. Omul sărac, fiind imaginea lui Hristos, este considerat sacru, astfel biserica dorește să îl ajute, să îl întrețină prin pomana individuală și prin crearea unor instituții de caritate.

În mediul urban, confreriile belgiene, numeroase corpuri de meserii bine organizate, asociațiile de caritate, au rolul de a asigura fiecare anumite funcții de protecție. Breslele, de asemenea au un rol de într-ajutorare a muncitorilor.

Confreriile au funcționat ca niște adevărate societăți de ajutor încă din secolul al XV-lea în marile state din Europa. Unele au origine strict religioasă, reunind toate grupurile sociale într-o societate strâns legată de cultul unui sfânt, dar altele regrupează maiștrii și muncitoriidin același cerc de meserii. Spitalul, împreună cu diferiți asociați, distribuie îngrijiri rudimentare și îi primește pe cei mai săraci chiar și din orășele.

Monarhiile mari însoțesc aceste daruri din Bisericii și ale asociațiilor care exprimă puterea deținută de rege. Aceste daruri colective au fost făcute de sărbători, dar și cu ocazia încoronărilor și funeraliilor mai mari.

Biserica este aceea care asigură un rol major în distribuirea ajutoarelor; principiul acestor acțiuni fiind datoria carității creștine, continuându-se acest lucru până în epoca clasică. O parte din averea Bisericii este primită de altfel din donațiile făcute cu scopul de a se asigura caritatea.

Totuși, acest volum de ajutoare stabilit de patrimoniul fundațiilor rămâne nesemnificativ comparativ cu amploare sărăciei, cu atât mai mult cu cât sistemul protecției deturnează de foarte multe ori mijloacele de asistență spre cei care le administrează, fiind cazul anumitor ordine monastice.

2.1.2. Prevederea modernă împotriva lipsei de fericire a societății

Dacă instituțiile ce au fost moștenite din Vechiul Regim sunt încă cheia sistemului de asistență, populația de bază de la începutul secolului al XIX-lea a încercat să promoveze forme noi de asistență. La baza acestor schimbări este mișcarea și ideea unei auto-asigurări pentru a preveni întâmplările neplăcute ale vieții. Fenomenul s-a dezvoltat într-o manieră nouă în societățile de ajutor mutual. Casele de pensii și cele de economii sunt instituții care au intrat în noua logică a prevederilor individuale.

Ideea unei politici sociale mai extinse la condițiile de muncă și de salariu nu prinde contur încă de la începutul secolului al-XIX-lea. Singurele constituții semnificative au fost acelea care au interzis munca copiilor (în anul 1836 în Anglia, în anul 1841 în Franța), dar aceste legi au limitat problema la prezervarea copilăriei. Astfel, a rămas convingerea, excepție făcând socialiștii și unii economiști critici că munca nu ar putea fi reglementată fără ca întreg edificiul industrial să progreseze sau să piardă orice competitivitate.

La finalul secolului al XVIII-lea, în Anglia au fost create primele case de economii, în scopul de a primii economiile muncitorilor. Încă din anul 1817, capitalul acestora este de 360 de milioane de livre. În iulie, anul 1828, o cartă le-a asigurat un profit de 3,5%. În apropierea anului 1850, Marea Britanie a avut 1,2 milioane de depunători, iar Prusia 261000. Casele dețin de asemenea un rol foarte important în Austria, Toscana și în statele papei.

În iulie, 1830 o lege a încurajat casele pentru economii ce aduc un profit de 4% , timp în care bonurile regale ofereau 2 sau 3 %. Pentru filantropi, sistemul de prevedere trebuia să aducă siguranță oamenilor săraci, permițându-le să aibă în sfârșit o mică proprietate. Delessert este cel care a fondato pe prima la Paris în anul 1818, dar Franța nu avea decât 30 în apropierea anului 1840. Aceste societăți de ajutor mutual și-au plasat acolo fondurile fiind mereu supravegheate de stat.

În ciuda acestor lucruri, progresele caselor de economii sunt foarte lente. În toate țările din Europa, multe sunt încă în deficit. Limitele ce au fost impuse depunătorilor, 1500 de franci în Franța, au exclus alcătuirea surselor de venit pentru bătrânețe. La Paris din cei 26000 de oameni care au depus, 15000 sunt muncitori, iar restul sunt mici patroni, funcționari sau sunt militari.

În 1840, adevărata noutate este reprezentată de societățile de ajutor mutual. Ele iau o mare amploare în Anglia. În anul 1773, Camera comunelor a încurajat printr-un proiect de lege asociațiile de binefacere mutuală, „Friendly Societies”. În anul 1851 existau 14000 de societăți care au beneficiat de o recunoaștere conform legii, astfel au putut să-și depună fondurile în Banca Angliei obținând un profit. Acestea au reunit 1,6 milioane de membri și un capital de 160 de milioane. Cu societățile care nu au fost înregistrate, aproximativ 3 milioane de muncitori englezi au parte de acest sistem de într-ajutorare.

La Manchester, în capitala bumbacului, Societatea „Old Fellow” deține 242000 de membri. Câteva din cele mai importante sunt: „Foresters”, „Druiders” și „Rechabites”. Unele au origine patronală. Acest gen de societăți asigură ajutoare diversificate: asigură cheltuieli de înmormântare, ajutoare în cazul unor boli, de infirmitate sau în caz de văduvie, bătrânețe, furnizând combustibil, alimente, haine unelte, oferă copiilor educația potrivită, ajutând și la emigrarea în Statele Unite. Societățile asigurătoare de pensii viagere sunt necesar a fi certificate prin lege și au obligativitatea să păstreze tabele ale bolii și ale mortalității. În Belgia, la cotitura anului 1850 existau 200 de asociații de ajutor reciproc care au reunit 70000 de muncitori, în special mineri.

2.1.3. Căutarea ,,Păcii Sociale”

Încă din anul 1880, în Regatul Unit, nu se consideră valabilă ideea de auto-asistență fiind mereu contestată de ideea acțiunii colective. În urma războiului burilor se naște din nou un sentiment de neliniște cu privire la suferința fizică a poporului. Un important centru de influență îl au pe vremea aceea gânditorii colectiviști precum T.H. Green, Fabienii și anumiți tineri universitari Beveridge, R. Morant și W. Braithwaite.

Se stabilește un anumit tip de convergențe între ideologi de origini diferite, un rol important avându-l și instituțiile reformiste ( „Mișcarea cooperativă”, „Comitetul național ce organizează pensiile”) fac presiuni la nivelul comisiilor regale și comitetelor Tezaurului care se ocupă și stabilesc toate chestiunii sociale.

Mișcarea reformistă ia amploare și își pune amprenta foarte bine în sânul partidului republican, care până în acel moment era dominat și condus de idei liberale. În anul 1886 se creează o Direcție a Asistenței publice, la Ministerul de Interne.

Din punctul de vedere al radicalilor, solidarismul lui L. Bourgeois, care dorește să combată darwinismului social, exprimă sociologia lui E. Durkheim. Societatea nu este doar un câmp de luptă și de competiție, ci reprezintă solidaritate. Pornindu-se de la ideea că dacă egalitatea economică este un ideal imposibil, un sistem de asigurări cu caracter de obligativitate ar trebui să garanteze muncitorilor un minim social rezonabil.

În ramura radicală a socialiștilor independenți precum A. Millerand, se instaurează al treilea partid în reforma socială. Obiectivul său principal este de a ilustra că republica nu are

capacitatea de a asigura partea socială numai prin intervenția sistemelor din stat. P. Pic, un susținător al pensiilor muncitorești, urmărește un program pe care C. Bouglé îl susține la rândul său în fața oamenilor intelectualilor: ,,Mijlocul de a oferi libertate deplină individului nu constă în formula dezolantă a neintervenției. Individul își va găsi adevărata libertate și mijlocul de protecție în asociere, în legile inspirate de solidaritate care îi vor asigura demnitatea de om liber și de cetățean chiar în timpul crizelor. ‘’

Importanța rolului deținut al acestui curent de reformare este direct proporțională cu influența pe care acesta o are în dezvoltarea primelor organizații de observație socială, acestea fiind: „Oficiul muncii”, în anul1891 și „Ministerul Muncii” , în anul1906.

Mai târziu, în anul 1899, Millerand, la Ministerul Comerțului, își propune să asocieze sindicatele moderate în proiectului acestora cu privire la reforma socială.

Toate aceste lucruri au ca urmare scăderea bilanțului social de la începutul secolului fiind pus în comparație cu ambițiile curentului reformator, astfel o consecință a acestor înclinări aduce o creștere considerabilă în bugetul de asistență publică, cifra ridicându-se la un miliard, adică mai puțin cu 5% din bugetul total. Patronatul luptă cu ambiție să combată intervenționismul statului, convins de faptul că unica politică socială este a lui.

Sectorul oamenilor muncitori urmează să se divizeze și se naște ideea unui reformist care să aibă capacitatea de a asigura mai mare bunăstare muncitorilor, însă se oprește în fața sindicalismul revoluționar. Sindicalismul revoluționar își propune să încurajeze patronatul să se afirme pe un câmp al fricii și pe represiune.

Un factor important în eșecul unei noi politici sociale l-a avut Partidul radical și clasele sociale de mijloc. Partidul luptă împreună cu reformatorii să întemeieze o alianță cu clasa muncitoare și să promoveze o politică socială mai evoluată, însă este cuprins de frică din cauza dinamicii revoluționare și pentru că temelia lui socială refuză să admită statul social fiind inclus în sfera micilor producții, astfel dă înapoi.

Deși a întemeiat o constituție omogenă, statul își dorește să amplifice derogările care separă legea de conținut. Conținutul legilor referitor la pensiile muncitorești aveau caracter de obligativitate în cotizare, însă din anul 1911, o hotărâre a Curții de casație îi scutește pe patroni de responsabilitatea lor regală. Adunarea a votat în unanimitate legea referitoare la repausul în fiecare săptămână însă, încă din anul 1907, prefecții amplifică excepțiile spre avantajul micilor întreprinderi.

La cotitura secolului, în întreaga Europă se cultivă panoplia legilor sociale. Fenomenul cel mai predominant este aplicarea regimului de indemnizație în accidente de muncă, care ia în considerare posibilitatea de existență a unui risc profesional: în anul 1884, Germania, în anul 1889 Austria, în anul 1897 Marea Britanie,în Franța și Italia în anul 1898, iar în Olanda în anul1899. În statul german, legile completate aduc cea mai mare indemnizație, aceasta se lărgește spre toate sectoarele din activitatea economică. În România, la fel ca în Austria, asigurarea se girează de organizații corporative.

Domeniul care progresează cel mai mult este acel al asigurărilor medicale, la un nivel mai redus fiind domeniul pensiilor. Aceste prime și principale evoluții spre ,,asigurările sociale’’ sunt reflectate mai ales în sectorul marilor întreprinderi. Inspectorii salariați, fiind de un număr redus în momentul acela, transfigurează noțiunea de lege socială și încearcă să pună accent pe aplicarea ei propriu-zisă . Această modificare nu se constituie deloc în micile întreprinderi care dezvoltă la cotitura secolului un ,,sweating system’’, acest concept fiind caracterizat de munca la domiciliu a femeilor și copiilor . Majoritatea claselor populare rămân încă influențate de logica tradițională referitoare la asistența socială, și de actul carității

2.1.4. Lecțiile din urma Marelui Război

În anul 1919, luna aprilie singurele măsuri semnificative în aria socială sunt stabilirea zilei de 8 ore și recunoașterea principiului convențiilor colective, însă dominarea sa este în scurt timp limitată de un număr considerabil de derogări.

Guvernele sunt gata să cedeze din cauza crizei economice și a ponderii indemnizațiilor legate de război. Vizavi de problemele demografice, reacțiile sunt încă tardive. În 1920 se creează o ideologie a „Igienei”, a „Asistenței” și a „Prevederii sociale”, care este corelată de ministerul Muncii.

De asemenea, se întemeiază un proiect de lege care urmărește stabilirea sistemelor de alocații cu scopul creșterii natalității, însă cadrul patronal îi stă împotrivă și îl face să eșueze.

În anul 1920, în Anglia, legea stabilită amplifică indemnizația de bătrânețe. Cheltuielile statului au o considerabilă creștere: de la 450 de milioane de franci până la 1800 de milioane. Șomajului este și el o problemă a societății, extinzându-se la muncitorii din toate domeniile.

La baza redemarajului industriei este dorința marelui patronat de a perfecționa organizațiile sociale, astfel asigurându-se o bună gestiune industrială.

Comparativ cu dovezile de slăbiciune ale claselor politice, patronul e întocmai ca un îndrumător. Acesta susține convențiile comune și colective, suma negociabilă a salariilor, durata normei de muncă, concediile plătite. La nivel mondial, munca este tot mai bine plătită în Germania, fapt ce determină unul din motivele diminuării temporare a rentabilității în industria Germaniei.

2.1.5. Protecția socială

Creșterea considerabilă a domeniului economic în Europa, pe parcursul celor 30 de ani de glorie a determinat o extindere impresionantă a acoperirii sociale. În anul 1945, doar 50% din cetățenii Franței au beneficiat de securitatea socială. În statul german, la inițierea sistemului „bismarckist”, salariile superioare au fost excluse din sectorul asigurării sociale, dar din anul 1970, această limitare a fost combătută, micșorând procentajul neasiguraților de la 30 la 1 %.

În majoritatea statelor sunt luate în considerare ansamblul de riscuri, timp în care logica tradițională cu privire la asigurările sociale exprima de cele mai multe ori problema bolii și problema bătrâneții.

Sistemul pensiilor s-a lărgit în ceea ce privește profesiile private de și sistemele de bază au fost înlocuite în statele europene cu regimurile de pensie complementare, astfel s-a echilibrat în mod parțial diferențele nivelelor de trai între perioada de muncă și perioada de pensie. În statul german, în anul 1913, pentru un venit anual la nivel mediu, de 1437,50 franci, cetățeanul putea să pretindă o pensie de doar 250,40 franci. La nivel de Europa procentul pensiilor se organizează din acest moment înainte, într-o deschidere de nivel mediu de la 50 până la 70% din salariul precedent.

În întreg continentul dorința de ameliorare a prestațiilor regimurilor generale a determinat o reînflorire a mutualităților (o treime din populație). În statul belgian, mutualitățile (societățile și casele de ajutor reciproc) creștine și socialiste stabilesc asigurarea de boală cu caracter obligatoriu. În Spania, se încurajează dezvoltarea sistemului de reciprocitate, precum și în Italia, stat cu o complexă tradiție în acest sector.

Lărgirea riscurilor acoperite și amplificarea indemnizațiilor ce sunt acordate asiguraților sociali din statele din Europa a determinat o creștere foarte mare a reținerilor cu caracter obligatoriu, concept care confundă fiscalitatea cu cotizațiile sociale.

Regimurile sociale erau condiționate să manipuleze fonduri care dețin un rol esențial în echilibrul economic.

Importanța la nivel mondial a transferurilor sociale nu o putem analiza și aprecia printr-o simplă evaluare a efortului productiv. Statul modern contribuie direct și indirect la progresul și mișcarea de creștere lungă de după război. Domeniul de dezvoltare al politicii sociale a multiplicat efectele fordismului, căci rolul său de reîmpărțire a permis amplificarea și echilibrarea consumației.

2.1.6. Moștenirile naționale în Europa Securității Sociale

În mod progresiv, de-a lungul timpului se impune un model european de securitate socială. Acesta are la fundament unele logici de asigurare stabilite de către stat sau de asigurații înșiși. El a impus puțin câte puțin ideea de asistență spre aria delimitată a societății, în care colectivitatea dă ajutor unei minorități ,,refuzate’’.

Pe de altă parte, în polul opus, Statele Unite dezvoltă alte măsuri de protecție, sistem asigurat de regimurile întreprinderii. Demersul sistemului public de securitate scoală devin din acest moment foarte limitat, și slăbirea prestațiilor accentuează rolul bine determinat al regimurilor private și complexe de pensie și de boală. Aria foarte restrânsă a securității sociale dă formulelor de asistență o funcție majoră deoarece ele reprezintă în România un sfert din cheltuielile problemelor sociale comparativ cu 5% din Europa.

Încă de la începuturile formulei Stat-providență, Europa dezvoltă un sistem de protecție care este incomparabil, la nivel mondial și care conferă o anumită identitate societății europene. În Europa sunt destinate acestui domeniu 23% din resursele sale comparativ cu 15% în Statele Unite și cu 12% în Japonia, astfel este creată o Europă socială care s-a afirmat la scara fiecăror națiuni.

2.2. Politici Sociale în actualitate

Politica socială se definește pe parcursul timpului în moduri diferite, dar este imposibil de contestat faptul că aceasta face parte din categoria cea mai largă a politicilor publice reprezentând un ansamblu de măsuri destinate rezolvării problemelor sociale. Politicile publice reprezintă un subdomeniu al științelor politice, iar din punctul de vedere al metodologiei abordarea acestora este de un caracter interdisciplinar reunind aria economiei, a științelor administrative, a managementului, și a sociologiei.

În domeniul politicilor publice, politica socială este o politică a unui sector împreună cu politica economică, fiscală, salarială, de mediu, de urbanizare, etc. Se pune de multe ori problema dacă politicile sociale au un caracter diferit de politicile publice și în ce fel le putem deosebi. O pistă de orientare în analizarea acestei probleme socotește toate politicile în aceeași măsură sociale, chiar dacă sunt sau nu economice. Fiecare lucru ce ține de guvern ori de sfera publică este considerat social și odată cu definirea problemei sociale este necesară o acțiune colectivă pentru soluționarea ei. Studiind modurile în care se definesc politicile sociale constatăm că avem două mari categorii de definiții care pot explica această noțiune, fie printr-o orientare politică a măsurilor sociale luate, fie prin caracterul acestora social.

Politica socială reprezintă o acțiune în curs de adoptare și urmărită de un guvern, partid politic legislator, de către politicieni fiind orice acțiune adoptată și văzută a fi avantajoasă sau eficace.

O corelare între politicile sociale și teoria domeniului social se face implicit, deoarece se consideră că ambele sunt aparținătoare ale aceleiași arii a științelor sociale.

Politicile sociale reprezintă un sector aproximativ nou în domeniul științelor sociale, iar statutul politicilor sociale ca știință este unul imprecis.

Analizarea politicilor sociale presupune o cunoaștere profundă a condițiilor sociale existente și o depistare a principalelor probleme care trebuiesc a fii soluționate. Persoanele la nivelul cărora se iau deciziile din politicile sociale trebuie să împlinească anumite atribuții. O atribuție este cu siguranță planificarea. Planificarea reprezintă depistarea obiectivelor organizației și calcularea măsurii în care situațiile actuale se abat de la aceste obiective și elaborarea unor strategii pentru a ajunge la un anumit echilibru între obiectivele stabilite și condițiile propriu-zise. Cea de-a doua competență a lor este dezvoltarea programului și impunerea acestuia, iar a treia atribuție este reprezentată de analizarea și evaluarea rezultatului.

Este limpede că aceste politici nu pot progresa decât în acord cu un plan de obiective sau idealuri și implicit cu rezultatul dorit sau așteptat. Realizarea unui scop al politicii sociale presupune ca o problema socială să fie soluționată, sau o idee prosperă să se extindă, devenind valabilă pentru toată societatea. Constatăm o deosebire între obiectivele absolute și obiectivele relative.

Politicile sociale au fost înființate pentru a soluționa probleme sau pentru a răspunde necesităților unei societăți. Se discută de multe ori despre obstacolele cu care se confruntă un sistem sau un guvern, despre necesitățile unei societăți, sau ale unei comunități umane. Fiecare ins în parte are o ilustrare referitoare la toate aceste noțiuni și par să fie de la sine înțelese, dar analizările teoretice sunt foarte distincte, iar identificarea necesităților solicită un parcurs sistematic și complex. Identificarea necesităților presupune judecăți valoroase. Indivizi cu valori distincte au percepții distincte a problemelor. Experiențele distincte ale oamenilor conduc la aprecieri diferite ale necesităților și depistarea unor nevoi presupune existența unei rezolvări pentru problema aferentă, iar politicile acesteia reprezintă niște măsuri destinate soluționării problemelor sociale.

O problemă socială reprezintă o reacție care contrazice așteptările. Sunt o sumedenie de moduri în problemele sociale sunt interpretate, deci pentru o cât mai înțeleaptă depistare se solicită o raportare cât mai obiectivă la situația aferentă, utilizându-se un sistem de referință autentic sau o interpretare a percepțiilor subiective.

La fel cum o profundă cunoaștere a nevoilor și problemelor sociale este punctul de inițiere al schimbării condițiilor sociale, pentru cea mai mare parte a specialiștilor din acest domeniu, se subînțelege că obiectul bine de finit al politicilor sociale este reprezentat de soluționarea problemelor sociale, chiar dacă cele mai clasice definiții referitoare la politicilor sociale se referă doar la scopul lor de a oferi bunăstarea întregii societăți.

Este limpede că politicile sociale sunt rezultate în urma problemelor sociale, chiar dacă știm că problemele sociale pot să apară și ca rezultat a unor politici sociale slab testate, dar orice elaborare amănunțită, științifică, a nevoilor de politici sociale implică progresul unei metodologii complexe de diagnosticare a problemelor sociale și a dinamicii acestora.

În studiul referitor la problemele sociale, cercetătorii deslușesc faptul că aceste problemele nu există propriu-zis, ele au nevoie să fie identificate ca probleme. O problemă socială poate fi o situație, pe care un sector important din societate o definește ca fiind destul de serioasă încât este necesară o abordare colectivă a societății pentru a efectua o schimbare suficient de semnificativă.

Obiectivele principale urmărite de politica socială

Politica socială are niște obiective bine definite care relevă segmentele din societate care trebuiesc reglementare. Rolul politicii sociale este atingerea obiectivelor stabilite.

În Uniunea Europeană politica socială are următoarele obiective:

Garantarea locului de muncă;

Inițiativele comunitare și măsurile de inovare;

Promovarea învățământului și a metodelor de pregătire a acestuia (programele pentru dezvoltarea calității învățământului „Socrates” și „Leonardo Da Vinci”);

Libertatea de mișcare presupune: recunoașterea diplomelor și termenilor de studiu; asigurarea protecției sociale a celor care migrează în Uniunea Europeană; promovarea Agenției Europene a Locurilor de Muncă;

Dezvoltarea și îmbunătățirea condițiilor de muncă implică: gestionarea eficientă a timpului de lucru; documente scrise privind drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile de la locul de muncă; drepturile pe care le au salariații în momentul schimbării serviciului; reglementarea referitoare la excesul de personal, protejarea salariaților în circumstanțele de insolvabilitate a patronilor lor; Consiliul European al Muncii; implementarea locurilor de muncă cu normă flexibilă; siguranța și protecția sănătății personalului în cadrul serviciului.

Egalitatea șanselor între sexe vizează: reglementarea referitoare la nediferențierea salarială; reglementarea privind un tratament nediferențiat; concediile de maternitate și de paternitate; povara dovezii;

Incluziunea socială;

Implementarea sistemelor de protecție socială;

Calitatea vieții;

Garantarea locului de muncă;

În primul rând putem constata că avem o piață a muncii. Inițiindu-se cu Carta Albă a competitivității, a dezvoltării și ocupării Forțelor de Muncă, continuându-se apoi cu hotărârile Consiliului European de la Essen și cu Summitul exclusiv referitor la locurile de muncă, problema combaterii șomajului se găsește la baza dezbaterilor europene. În acest fel, statele din Uniunea Europeană și-au propus să creeze și să înființeze programe politice pe durată lungă cu scopul combaterii șomajului.

În Summitul de la Amsterdam din iunie, în anul 1997, conducătorii statelor și ai guvernelor s-au pus de acord cu privire la intrarea în vigoare a unui nou titlu cu privire la locurile de muncă în Tratatul de la Amsterdam, convocând un Consiliu European extraordinar pentru soluționarea problemei locurilor de muncă.

La Summitul organizat cu privire la locurile de muncă a fost totodată și primul Summit dedicat în special problemei șomajului, Consiliul a implementat instrucțiunile referitoare la politica locurilor de muncă pentru anul 1998.

Acestea au la bază patru elemente: simplificarea metodelor de înființare a întreprinderilor și de gestiune a acestora, caracterul disponibil pentru angajare, egalitatea de șanse, flexibilitatea și adaptabilitatea, fiind în mod oficial adoptate de către Consiliul pentru muncă și pentru probleme sociale, în anul 1997.

Simplificarea metodelor de înființare a întreprinderilor și de gestiune a acestora. Pentru a se asigura locuri noi de muncă este important să se ușureze situația societăților, astfel încât intenția statelor incluse în Uniunea Europeană este de a simplifica metoda întemeierii de noi afaceri și de susținere a celor care vor să își înființeze propria afacere prin: recunoașterea impedimentelor care pot apărea la crearea de întreprinderi mici sau mijlocii și implementarea măsurilor pentru remedierea acestora; diminuarea taxelor, în special în privința locurilor de muncă foarte prost plătite; stabilirea unui număr de locuri de muncă care se vor crea în dimensiunea socială, dar mai ales în aria domeniului de voluntariat.

Caracterul disponibil pentru angajare. Acest punct ia in considerare calitățile celor care caută un loc de muncă. Etapa de pregătire, post pregătire și progresul profesional sunt metodele prin care guvernanții se asigură că cei care caută un loc de muncă dețin experiența și calitățile necesare pe piața forței de muncă.

Obiectivele principale constau în: oferirea unor etape de pregătire și post pregătire, sau o perioadă de practică tuturor tinerilor înainte de a acumula șase luni de șomaj și persoanelor adulte o pregătire suplimentară înainte de a acumula 12 luni de șomaj, dezvoltarea sistemelor din școlile profesionale, sau înființarea unor noi sisteme.

Aceste obiective bine definite pot fii realizate de guvernele statelor apartenente, doar dacă organizațiile sindicale și patronale stabilesc corelații referitoare la creșterea numărului de programe pentru dezvoltare, a posibilităților de perfecționare și a altor posibilități de însușire a calității profesionale.

Egalitate de șanse. Statele apartenente UE conferă un rol deosebit de important asigurării oportunităților egale cu scopul de a înființa cariere atât pentru bărbați cât si pentru femei, la fel și dezvoltarea sistemului de integrare a indivizilor cu handicap pe piața muncii.

În vederea realizării acestui obiectiv se decide: implementarea măsurilor necesare pentru angajarea mai multor femei, având accesibilitatea ramurilor și profesiilor dominate în trecut numai de bărbați; progresul serviciilor cu privire la îngrijirea copiilor și a populației mai în vârstă, pentru a permite femeilor a se angaja, sau a-și menține slujba; susținerea persoanelor cu handicap în aflarea unui loc de muncă.

Flexibilitatea și adaptabilitatea. Societățile și angajații acestora sunt obligați de circumstanțe să se conformeze cu noile schimbări. Aceștia se confruntă cu tehnologii tot mai performante, dar și cu schimbarea condițiilor de piață.

Aceste procese pentru adaptare sunt facilitate de: elaborarea metodelor de angajare, care pot necesita noi standarde de contracte de angajare; progresul metodologiilor utilizate în realizarea practicilor de lucru contemporane și flexibile în colaborare cu parteneri sociali, implementarea stimulentelor pentru formare individuală, dar și implementarea unor programe în cadrul societății.

Inițiativele comunitare și măsurile de inovare

Unul dintre cele mai importante obiective ale Comunității constă în stimularea statelor apartenente urmărindu-se ca partenerii acestora economici și sociali să lucreze împreună și să adopte măsurile de interes ale Uniunii. Pentru o obține o concentrare a resurselor se decide o diminuare a numărului de inițiative comunitare de la 13 la 3 rămânând: cooperarea intra-regională („Interreg”), dezvoltarea mediului rural („Leader!), egalitatea de șanse („Equal).

Promovarea învățământului și a mijloacelor de pregătire a acestuia

Un alt domeniu de acțiune în politica socială europeană este punerea în dispoziția economiei europene a unor forțe de muncă cu un nivel înalt de calificare. Cele mai obișnuite mijloace de intervenție socio-politic sunt reprezentate de programele pentru educație finanțate de către Uniunea Europeană, precum „Leonardo Da Vinci”, promovând un sistem de învățământ profesional și „Socrates” promovând un sistem de învățământ general și superior.

Libertatea de mișcare

În primul rând este necesară clarificarea principiului libertății de mișcare a salariaților, deoarece este un aspect important și principal al pieței unice. Libertatea fundamentală se referă la faptul că fiecare cetățean al unui stat inclus UE deține dreptul de a se deplasa în alt stat inclus pentru a locui sau pentru a munci acolo. De asemenea, cetățeanul Uniunii Europene are dreptul să rămână în acea țară până la încheierea contractului de muncă. Tratamentul diferit a unui angajat în ceea ce privește locul de muncă, remunerația sau alte condiții de muncă dat fiind faptul că cetățeanul are o altă naționalitate reprezintă o faptă ilegală.

Pentru a se garanta această libertate de mișcare, Comunitatea Europeană implementează mai multe reglementări:

a) Protecția socială a indivizilor ce se deplasează în UE. Pentru a fi posibilă această libertate de mișcare pentru toți salariații trebuie în mod obligatoriu să le fie asigurate drepturile sociale dobândite pe parcursul carierei. Comunitatea UE gestionează pur și simplu sistemul de securitate socială, fiind asigurată protecția socială. Se iau în considerare atât drepturile de pensii, dar și alte drepturi obținute în diferite state membre UE, având posibilitatea de a se solicita plăți în cazul unor boli, în caz de sarcină, handicap, accidente la locul de muncă ori boli profesionale, bătrânețe, șomaj sau deces și alocații pentru copii.

b) Agenția Europeană a Locurilor de Muncă (AELM). Acei cetățeni care doresc să consulte piața europeană a locurilor de muncă găsesc ajutor la AELM. Această agenție este înființată de către Comisia Europeană și de către autoritățile în materie de muncă din toate statele membre, cărora li s-a alăturat Islanda și Norvegia, având ca scopuri inițiale schimbul de informații despre slujbe, pregătirea euro-consilierilor și crearea unei baze de date comune. Legătura cu autoritățile este constituită de euro-consilieri, care sunt în număr de 500. Aceștia schimbă informații referitoare la slujbele vacante, la aceea care se află în căutarea unui loc de muncă și la condițiile de muncă și de viață în diferitele state din Europa. Din 1998, cei interesați nu mai trebuie să meargă la un oficiu de plasare a forței de muncă, cu scopul de a afla unde pe teritoriul UE, pot găsi o slujbă convenabilă, deoarece AELM este acum disponibil online.Acest program ajută locuitorii UE să beneficieze de dreptul de libertate, contribuind la dezvoltarea forței de muncă și a pieței europene.

c) Recunoașterea reciprocă a titlurilor și diplomelor. Pentru a-și putea exercita acest drept la mișcare liberă este necesară recunoașterea în toate statele membre a instruirii, a titlurilor și a diplomelor dobândite în țara natală, pentru a-i permite cetățeanului care migrează să-și găsească un loc de muncă în altă țară

Dezvoltarea și îmbunătățirea condițiilor de muncă

Economia europeană are nevoie de o forță de muncă motivată și sănătoasă, cu slujbe sigure, de asemenea are nevoie de condiții de muncă pentru toți angajații. UE adoptă o constituție referitoare la următoarele domenii ce au o deosebită importanță atât pentru patroni cât și pentru angajați:

a) Întărirea măsurilor de îmbunătățire și îngrijire a sănătății salariaților. Patronii sunt nevoiți să evalueze riscurile slujbelor, luând măsuri de reducere a pericolelor. Rezultatele evaluărilor sunt necesar a fi înregistrate și, la cerere înmânate direct autorităților. Fiecare salariat are dreptul de a solicita examene medicale preventive.

b) Locuri de muncă fără o normă întreagă. Acest aspect facilitează dezvoltarea slujbelor fără normă întreagă având ca scop organizarea flexibilă a timpului de lucru, luându-se în considerare atât nevoile angajaților cât și ale angajatorului.

c) Protecția sănătății angajaților. Angajatorii sunt obligați să evalueze toate riscurile la care sunt supuși angajații, iar rezultatele acestor analizări trebuiesc a fii înregistrate și în cazul solicitării, înmânate autorităților competente. Orice salariat are dreptul de a solicita examene medicale preventive.

d) Protecția angajatului în cazul restructurărilor. Această protecție presupune ca preluarea unei companii de către o altă persoană să nu creeze motive de concedieri.

e) Stabilirea orelor de muncă săptămânale. Durata medie de lucru săptămânală se stabilește de 48 de ore, durata minimă a concediului plătit este de 4 săptămâni.

Egalitatea șanselor între sexe.

Această implementare presupune combaterea tuturor formelor de discriminare dintre cele două sexe, urmărindu-se: salarizarea egală pentru bărbați și femei, egalitatea șanselor de promovare, tratamentul nediferențiat la locul de muncă, chiar și în probleme de securitate socială, reglementarea cu privire la concediul parental și urmărește totodată furnizarea dovezilor în circumstanțe de discriminare.

Incluziunea socială.

Această clauză este reprezentată de lupta împotriva combaterii excluziunii sociale, politicile împotriva discriminării fiind într-o strânsă legătura cu aceasta. Din păcate, din cele mai vechi timpuri au fost diferite categorii de oameni neintegrați în societate, cei mai predominanți sunt persoanele foarte sărace, persoane cu handicap, copiii orfani și rasele minoritare.

În ciuda creșterii economiei Uniunii Europene, a crescut de asemenea și numărul persoanelor excluse de societate, însă Uniunea își propune să impună o strategie care presupune cooperarea cu statele incluse, scopul acesteia fiind soluționarea problemei pornind de la resursele ei. Uniunea încearcă să-i convingă pe acești oameni că trebuie să se ajute singuri.

Fondul Social European, dar și Strategia Europeană de angajare deține totuși un rol bine determinat în integrarea socială a persoanelor cu handicap.

Implementarea sistemelor de protecție socială

Sistemele de protecție socială dețin un rol foarte important în stabilitatea socială și politică. Acestea asigură protecția salariatului în cazul unor boli profesionale, unor accidente de muncă, îi asigură pensia și îi oferă acestuia un ajutor financiar în caz de șomaj.

În scopul susținerii statelor apartenente, Uniunea Europeană a întemeiat programul „Missoc”, un sistem reciproc cu rolul informării referitoare la protecția socială în Comunitatea Europeană, acesta colectează, elaborează, apoi face publice informațiile privind politicile de protecție socială din toate țările UE.

Calitatea vieții

Începând cu anii ’60 conceptul de calitate a vieții are două funcții caracteristice: de gestionare a resurselor și de îndreptare a efectelor negative marginale. Implementarea conceptului de calitate a vieții a componentei subiective creează o nouă problemă: ,, bogăția nu aduce fericirea’’. Astfel, o problemă în țările Occidentale în anii aceia era de a distribui eficient resursele materiale disponibile pentru creșterea standardului de viață și corectarea efectelor de dezvoltare economică (ecologice, de polarizare socială și economică, etc.).

Politica socială, de orientare social democrată socotește creșterea nivelului calității vieții direct proporțională cu progresul politicilor sociale, de etica repartizării veniturilor precum și de condițiile mediului exterior și de condițiile de la muncă. Valorile social democrate presupun o egalitate de drepturi și de șanse și redistribuirea resurselor către categoriile sociale defavorizate.

O politică social democrată implică o îmbunătățire considerabilă a șanselor de viață individuale și progresarea capacităților personale, în sensul amplificării șanselor la un nivel ridicat educațional, de informare și accesibilitate la locurile de muncă de calitate înaltă.

Cap. 3. Problema socială – excluziunea socială

3.1. Identificarea problemelor sociale

Pentru reducerea nevoilor și insatisfacțiilor care apar in urma unor situații problematice create de politica publică este necesară intervenția guvernamentală. În cazul în care o anumită situație este considerată ca fiind obișnuită, inevitabilă sau mai ales o responsabilitate particulară, nu va fi inițiat nici un act guvernamental, pentru că acel caz nu reprezintă o problemă.

Modul de constituire al agendei este unul selectiv, deoarece nu orice chestiune poate fi considerată drept problemă care să primească o soluție printr-o normă de politică publică.

Putem afirma, deci, că există o diversitate de agende:

O agendă publică, care cumulează toate problemele înregistrate într-o comunitate;

O agendă instituțională, însumând acele diversități pe care într-un anumit termen, factorii decizionali trebuie să le rezolve;

Agenda media, care operează ca un mediator între agenda publică și cea instituțională, dar câteodată poate să înainteze propriile scopuri.

Cele trei tipuri de agende nu coincid mereu: sunt și cazuri în care problemele înregistrate de membrii unei colectivități sunt îndeajuns de exacte, iar în această situație să nu fie identificate la nivel guvernamental și viceversa. Tocmai de aceea, putem afirma faptul că, chestiunile de politică publică nu ajung sau nu rămân pe agenda instituțională doar dacă însușesc, în același timp, următoarele trei condiții:

Au o semnificație accentuată – sunt afectate majoritatea persoanelor dintr-o anumită comunitate;

Au intensitate – puterea impactului este sporit;

Durează pe o perioadă mai lungă de timp.

În opinia lui Cobb, Ross și Ross, sunt patru faze centrale ale modului de organizare a agendei, în timp ce chestiunile pătrund din agenda sistemică, în agenda instituțională: pentru început problemele sunt inițiate, sunt precizate, iar după aceea, se prezintă argumente în ajutorul problemelor care au fost propuse, și dacă au audiență, chestiunea ajunge în agenda instituțională.

La început, pluralismul se credea faptul că întotdeauna chestiunile publice trec din agenda publică în agenda instituțională, însă mai târziu, această concepție a fost condamnată concluzionându-se că nu este întru totul adevărată.

În ceea ce privește activitatea politică, există două stadii:

faza de identificare a unei chestiuni, în care se formulează cererile;

notarea în agendă, care necesită analiza cererilor, imboldurilor și chestiunilor, și formularea de propuneri de soluții la problemele precizate.

Această deosebire dintre cele două faze nu semnifică faptul că prima o precede cronologic pe a doua. Pentru o mai bună înțelegere a procesului de stabilire a acestei agende, trebuie mai întâi să putem înțelege modul în care ajung să fie formulate solicitări de implementare a unor politici de anumiți indivizi sau grupuri și felul în care ajung autoritățile publice să dea un răspuns acestor solicitări sau invers. Trebuie a fi clarificate condițiile care pot genera aceste cereri.

Pentru început putem să ne întrebăm, cum sunt generate problemele care pot determina o intervenție publică. Chiar dacă de cele mai multe ori sunt acceptate metodele și mecanismele prin care anumite probleme sunt aduse în vizorul autorităților publice nu sunt deloc puțin complicate. În analizarea efectuată privind „problemele sociale”, se ilustrează că existența unor probleme sociale este rezultată din două surse posibile:

lipsurile cu caracter obiectiv ale unei societăți;

hotărârea subiectivă a celor care susțin că un anumit fenomen este o problemă socială.

Punctul de proveniență al unor solicitări sociale și al nevoilor pe care această cerere ar trebui să o medieze se află în sfera politicului.

Conceptul de nevoie nu este ușor de mânuit, este chiar periculos, nevoia fiind considerată o exigență în sine.

Problemele publice sunt reprezentate de acele nevoi umane, indiferent de felul în care acestea sunt depistate. O mare parte dintre probleme sunt controversate, ajungând în cele din urmă să reprezinte o miză. Miza reprezintă orice fel de problemă în jurul căreia se începe o dezbatere, care face subiectul unor valori contrastante.

Problemele sunt rezultate din anumite evenimente care afectează indivizii într-un mod diferit. Sunt multe probleme, care nu au devenit publice, iar autoritățile publice nu acționează asupra lor. Acest lucru este direct proporțional cu felul în care sunt interpretate evenimentele.

O altă perspectivă, își are baza în privilegierea termenului de „problemă publică”, ca pârghie în formularea agendelor.

În domeniul politic, opiniile conform cărora ideile generează cereri destinate organelor din administrația publică au fost formulate prima oară de către Frank Fischer și de către John Forester și au dobândit un caracter aplicativ pentru prima oară în procesul de stabilire a agendelor politice de către Deborah Stone. De regulă stabilirea agendei implică alcătuirea unui scenariu despre cauzele problemei publice. În momentul în care o problemă publică este însușită din punctul de vedere social, se creează un proces de responsabilizare din partea unui sector sau altul din societate.

În general, sunt cazuri foarte rare în care definițiile de la început a unor probleme să rămână invariabile. Acestea au toate șansele să se transfigureze pe parcursul procesului de soluționare, să fie reajustate, sau să aibă modificări de conținut și termeni.

Urmărind toate aceste caracteristici ale problemei sociale, identificăm ca o problemă socială fenomenul de excluziune socială.

3.2. Excluziunea socială și incluziunea socială

Excluziunea socială este un fenomen prin care anumite grupuri de oameni sunt dezavantajate, confruntându-se cu acțiuni discriminatorii legate de etnii, rase, religie, sexe, orientări sexuale, origini, vârste, dizabilități, migrații, locul în care trăiesc, etc. Aceste acțiuni de discriminare se pot crea fie din partea instituționalizării publice, cum sunt; sistemul juridic, instituțiile de educație, serviciile de sănătate și de bunăstare, sau din sectorul instituționalizărilor sociale, al societății și a indivizilor în parte.

Excluziunea socială se poate împărții în funcție de domeniul apartenent în:

excluziunea din domeniul politic. Acest fel de excluziune se poate referi la privarea de anumite drepturi politice/civile, cum sunt; participarea la politică și acordarea dreptului de organizare, însă și acordarea dreptului la securitatea personală, libera exprimare, egalitatea șanselor pentru dobândirea caracterului aplicativ al deciziilor judecătorești. Excluziunea politică presupune de asemenea și percepția că statul, care asigură drepturile și toate libertățile de bază nu este neutru, dar acesta este mecanismul fundamental al claselor care domină, în acest fel se pot efectua acțiuni de discriminare între diferite grupuri sociale.

excluziunea în domeniul economic. Excluziunea pe fundament economic are la bază lipsa de acces pe piața muncii în dobândirea creditelor și altor forme de capital.

Excluziunea în domeniul social. Această excluziune ia o formă de discriminare în sfera diferitelor dimensiuni care cuprind sexul, originea, vârsta, etc.,conducând la șanse minore de accesibilitate al acestor grupuri la anumite servicii sociale și limitând participarea acestora chiar și pe piața muncii.

excluziunea din domeniul cultural. Această excluziune are la bază măsura in care diferite valori, norme și stiluri de viață pot fi acceptate și respectate de ceilalți.

Incluziunea socială este reprezentată printr-un sistem de măsuri și acțiuni multidimensionale din toate domeniile protecției sociale, ocupării forțelor de muncă, locuirii, sănătății, educației, informării si comunicării, mobilității, justiției, securității și culturii, care au ca scop principal combaterea excluziunii sociale.

Incluziunea socială este un proces complex ce cuprinde toate reglementările, deciziile, metodologiile și acțiunile desfășurate cu rolul bine determinat de a asigura apartenența la societate a tuturor indivizilor, fără a se ține cont de originea acestora sau de alte caracteristici specifice, cum sunt: rasa, cultura, limba, genul, statutul social, dizabilitatea, vârsta precum și alți factori.

Incluziunea socială este un fenomen care urmărește protejarea drepturilor omului și menținerea păcii sociale.

Obiectivul principal al incluziunii este acela de a combate și de a elimina discriminarea și excluziunea socială, dar implicit, de a respecta drepturile tuturor  indivizilor și grupurilor din societate, acceptând diversitatea. O societate care atinge obiectivele incluziunii sociale, se caracterizează prin respect pentru identitatea tuturor persoanelor și creează un echilibru rezonabil între drepturile indivizilor și obligațiile acestora și a societății în întregime.

Incluziunea socială este un fenomen care apare ca o reacție în urma altui fenomen care nu lasă anumite persoane defavorizate să se integreze în societate. Acest fenomen al excluziunii sociale conturează gradul de nefericire socială și are ca efect conceptul ne inegalitate socială în urma căruia suferă o mulțime de persoane. Excluziunea socială se manifesta de obicei sub o stare de incapacitate si stare generală proastă.

Incluziunea socială este totodată procesul care promovează valori, relații si instituționalizări care urmăresc să permită tuturor indivizilor să participe la o viață socială, în domeniul economic și politic bazat pe egalitatea drepturilor, corectitudine și demnitate.

Comisia Europeană sprijină și completează politicile statelor apartenente în domeniile

protecției sociale și incluziunii sociale.

3.3.Persoane care au nevoie de metodologia incluziunii sociale

Putem spune că se confruntă cu probleme de excluziune socială orice persoană care este discriminată/exclusă sau neintegrată în societate căreia îi sunt refuzate drepturi, precum sunt acelea de accesibilitate la o educație, pe piața muncii, sau la serviciile sociale, dar și drepturi precum cele de participare la o viață publică sau de exprimare a opiniilor.

Prin urmare, politicile de incluziune socială sunt destinate principalului scopul de a-i ajuta pe cei care sunt excluși să se integreze, însă și pentru a-i face pe ceilalți să înțeleagă egalitatea în drepturi a tuturor persoanelor din lume.

3.3.1. Persoane fără adăpost, sau cu venituri foarte mici

Persoanele fără adăpost sau cu venituri mici fac parte din categoria cea mai defavorizată de societate. De la relațiile instituționale și până la relațiile individuale, la grădiniță, școală, locul de muncă, fenomenul de excluziune socială își face bine simțită prezența, tulburând emoțional starea indivizilor respectivi. Acest fel de excluziune socială se poate referi atât la negarea de drepturi a individului cât și la desconsiderarea persoanei respective în societate prin ignoranță, jigniri, privindu-l inegal, astfel aceste persoane de foarte multe ori nu își pot manifesta apartenența la grupuri sociale.

Conceptul că e bine să fi bogat și prin urmare că este groaznic să fii sărac crează o ierarhie socială în mentalitățile greșite a multor indivizi din societate, acesta fiind un principal factor care supune aceste persoane fără adăpost fenomenului nedorit de excluziune socială.

Un alt concept greșit în România este ideea că fiecare dintre noi trebuie să fim proprietarii unei locuințe, această mentalitate, îi face pe cei care nu reușesc să își cumpere o casă să se simtă neîmpliniți, uneori chiar pleava societății. Mentalitatea aceasta este predominantă în România, majoritatea românilor tineri având ca principal obiectiv cumpărarea unei locuințe, indiferent ce implică acest lucru. Această mentalitate însă nu se găsește în alte state din Uniunea Europeană, chiar dacă sunt mult mai dezvoltate economic.

Veniturile foarte mici ai unor indivizii reflectă de multe ori neputința acestora în fața multor probleme ale societății, astfel se tulbură bunăstarea acestora, ajungând ca singuri de multe ori să se autodesconsidere din societate, fapt ce îi face și pe ceilalți să se comporte ca atare.

3.3.2. Persoane cu dizabilități

Persoanele care au un handicap fizic sau mental sau care sunt invalide, de cele mai multe ori au accesul limitat în educație, ocuparea și serviciile publice. Câteva dintre problemele cu care aceste persoane se confruntă zilnic au legătură cu accesul lor fizic în diferite clădiri, servicii sau anumite mijloace pentru transport comun. Alte obstacole cu care se confruntă se găsesc în relația cu instituțiile (întreaga procedură legislativă care indirect conduce la discriminări) sau natura anumitor comportamente care exclud sau stigmatizează propria lor persoană.

Considerațiile din momentul de față cu privire la handicap și dizabilitate se orientează de la o abordare medicală, spre o altă abordare care își propune să adopte punctul de vedere al dreptului social și uman, punând accent pe abordările standardelor instituționale, cu caracter juridic și social.

Acești indivizi cu nevoi speciale constituie circa 10% din populația generală și cei mai mulți dintre aceștia sunt nevoiți să se confrunte cu sărăcia pe termen lung. Este considerată dificilă realizarea obiectivelor internaționale pentru dezvoltare neincluzând persoanele cu dizabilități. Dintru-un alt punct de vedere însă, a existat întotdeauna riscul ca obiectivele principale să se concentreze în mod deosebit pe aceia care pot să iasă mai ușor din sărăcie și nu pe acei care trăiesc în sărăcie perioade îndelungate. Chiar dacă la nivel de teorie se acordă o deosebită atenție persoanelor care au handicap, la nivel de practică acești indivizi defavorizați nu au suficiente drepturi și facilități.

Persoanele cu handicap au capacitatea de a-și exercita influența asupra segmentelor politice, si nu este absolut deloc ușor să poată fi identificați de anumiți cercetători; rezultatul frecvent însă, este de a avea parte de o excluziune și de la metodologia propriu-zisă de cercetare care se poate utiliza. Totuși, informații care nu sunt publicate relevă un număr mare disproporționat de persoane care au dizabilități, în toate statele, aflându-se printre acele grupuri care se confruntă cu sărăcia cronică.

3.3.3. Persoanele vârstnice

La fel ca și în cazul tineretului, combinația de vârstă înaintată cu genul, originea, deficiențele (fizice sau intelectuale) duc de foarte multe ori la discriminări și la marginalizarea acestora. Alte obstacole cu care se confruntă persoanele cu vârstă înaintată sunt dezavantajele multidimensionale, printre care lipsa de resurse, izolarea și epuizarea la nivel fizic. Aceste dezavantaje au o strânsă legătură cu procesele și aranjamentele instituționale care îi exclud pe aceștia din sectorul economic, social și politic al comunității din cadrul căreia aparțin. Acest gen de procese e alcătuit din legi care fac discriminări și practici de guvern, atitudini cu caracter negativ și practic discriminatoriu al membrilor din familie, al furnizorilor de îngrijire sau al serviciilor de sănătate ale angajatorilor.

Constatăm că, la nivel de societate sunt anumite prejudecați legate de vârstă care conduc la excluderea persoanelor vârstnice de la procesele de consultare în luarea hotărârilor atât în cadrul familiei cât și al comunității, dar și la nivel național, conducând și la negarea furnizărilor de servicii și asistențe datorita vârstei.

Bărbații și femeile cu vârsta înaintată, în ziua de azi, reprezintă grupul de populație aflat într-o creștere rapidă la nivel mondial și, în același timp, reprezintă unul dintre grupurile cele mai sărace.

Măsurile de includere a persoanelor de vârstă înaintată în strategiile mondiale de combatere a sărăciei și de înregistrare a drepturilor umane au la bază un argument persuasiv economic și moral. O elaborare extraordinar de interesantă cu privire la îmbătrânirea și sănătatea din Europa, este efectuată de cercetarea „Share – Survey of Health”, „Ageing and Retirement in Europe”, fiind primul studiu științific care își propune să examineze diferitele stiluri de viață ale persoanelor care au de la 50 de ani în sus în 11 state europene, începând din Scandinavia și până la Marea Mediterană. Această cercetare are la bază un eșantion reprezentativ care depășește 30.000 de oameni, focusându-se pe anumite teme ca: mediul din familie, relațiile din cadrul acesteia, munca, sistemul de pensii, siguranța în domeniul economic și sănătatea. Rezultatele în urma acestei analize oferă repere foarte bune în exercitarea politicilor alternative pe viitor, continuând să se consolideze și fiind completate de ulterioarele valuri de cercetare.

3.3.4. Copiii veniți din orfelinat sau centre de plasament

Copiii veniți din orfelinat sau centre de plasament sunt de asemenea victimele excluziunii sociale. Atât în instituțiile școlare cât și în afara acestora aceștia se simt de foarte multe ori dați la o parte de ceilalți copii, considerându-i adesea niște fenomene sociale și disprețuindu-i cu fiecare ocazie. Caracterul lor mai diferit este ușor sesizat de ceilalți copii, fapt pentru care aceștia preferă să îi excludă din grupurile lor și de multe ori să îi ignore. O principală vină în aceste cazuri o au părinții care și-au educat copiii în felul acesta. Proasta educație îi face pe copii să desconsidere victimele societății și să îi privească cu un grad de superioritate.

Copiii din orfelinate sau centre de plasament sunt copii diferiți, în caracterul acestora se reflectă lipsa de iubire, traumele pe care majoritatea dintre aceștia le-au avut, fiind niște persoane închise și greu-integrabile în societate, chiar dacă nu întotdeauna atitudinea acestora ilustrează această trăsătură. În principal lipsa de iubire de care au avut parte îi face pe aceștia uneori să adopte un caracter destul de dificil, având nevoie de multă înțelegere și empatie. Acești copii au un caracter puternic, greu de modelat , dând dovadă de cele mai multe ori de numeroase abilități și fiind foarte ageri. Fiind nevoiți să își poate singuri de grijă, să se apere întotdeauna singuri pe parcursul copilăriei, aceștia se dezvoltă considerabil și se maturizează cu mult înaintea altora, însă faptul că nu sunt niște persoane deschise îi face pe aceștia să nu ofere aproape niciodată empatie. Ei sunt într-un continuu sistem defensiv, fapt ce îi face uneori chiar violenți.

Acești copii sunt victime ale societății, ar trebui înțeleși și încurajați întotdeauna să își urmeze mai departe studiile, mai ales pentru că dau dovadă de mari capacități și abilități în numeroase domenii.

3.3.5. Rasele minoritare

Rasele minoritare sunt de multe ori o altă categorie defavorizată de societate. Plecând de la ideea de inegalitate socială și a afirmării naționale în mod excesiv se creează diferite concepte legate de rasele minoritare.

Ideea de naționalism a fost greșit percepută de unii, ei considerând că a fii patriot înseamnă a desconsidera celelalte rase din afara țării. Naționalismul și iubirea de țară aduce indirect de foarte multe ori separarea socială a statelor.

Odată cu apariția Uniunii Europene conceptul de națiune dispare încetul cu încetul optându-se astfel spre omogenizarea statelor incluse, având ca efect și incluziunea socială treptată a raselor minoritare.

Pe lângă cetățeni ai Uniunii Europene suntem și locuitori ai acestei planete, împreună cu ceilalți oameni, din alte continente și alte țări. Suntem toți oameni în primul rând, mai asemănători decât ne închipuim de foarte multe ori, astfel în orice sferă socială conceptul de inegalitate este un concept greșit. Progresul nostru depinde foarte mult și de înțelegerea acestui lucru, ideile preconcepute combat capacitatea noastră de evoluție conducând la discriminări și conflicte inutile care nu vor aduce niciodată ceva bun.

3.3.5. Persoane din altă etnie, cultură, religie

La fel ca și în cazurile de rase diferite, diversitatea etnică, culturală și religioasă poate conduce la accesibilitatea redusă la bunuri și servicii, dar și la acumularea într-un mod redus a activelor și a bunurilor, timp în care factorii excluziunii pot afecta posibilitățile de revenire la aceste bunuri pe piața muncii. Faptul acesta deține implicații foarte importante pentru nivelul de sărăcie și prosperitate.

Excluderea etnică poate să reprezinte rezultatul proceselor instituționale care pot discrimina rezultatul atitudinilor și al practicilor din dimensiunea socială.

Discriminările sunt în special problematice în momentul în care se nasc în organizații din dimensiunea publică, care sunt principalii responsabili pentru furnizarea serviciilor sociale.

Excluziunea la nivel de religie, la modul general, se poate referi atât la negarea dreptului de a-și exercita religia, cât și fenomenul de excluziune a indivizilor de la drepturi legale, economice și politice, dat fiind faptul că au o anumită religiei.

Un alt aspect important vizează excluziunea membrilor ce alcătuiesc un grup, din anumite practici religioase, de către însuși acel grupul religios .

3.4. Factorii care influențează excluziunea socială

Un factor principal al excluziunii sociale este întreruperea legăturii sociale, care, în cele mai multe cazuri, deține caracteristici culturale și morale și, mai puține la nivelul economic, fiind o legătură strânsă între individ și societate.

Granițele culturale favorizează de asemenea crearea unor categorii binare social întemeiate pentru aranjamentul lumii, stabilind conceptul că persoanele sărace și minoritățile etnice sunt excluse din comunitate.

Diversificările sociale, repartizarea economică neomogenă a muncii și multiplele domenii de viață socială ( socială/publică/privată) nu ar conduce la categorisirea socială și aranjarea ierarhică a persoanelor, dacă persoanele excluse ar fi libere să se deplaseze depășind limitele și granițele și dacă ariile vieții sociale ar fi reglementate de principii solide și ar fii legal separate. Astfel se constată că proasta educație și mentalitatea greșită referitoare la oamenii cu dizabilități, săracii, bătrânii, rasele minoritare, sau copiii din orfelinat sunt principalii stimulenți ai excluderii sociale.

Fenomenul de excluziunea socială mai poate fi privit ca o consecință creării de monopolii. Aceste grupuri puternice, adesea, restricționează accesibilitatea, celor care sunt exteriorizați la anumite resurse de valoare, printr-o metodă de “închidere socială”

Privind dintr-un alt aspect,conceptul de excluziune are multiple sensuri, în același fel poate să servească diverselor scopuri politice, fiind valorificat în formarea alianțelor politice

3.5. Metode și măsuri luate cu privire la combaterea excluziunii sociale

Lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale, este cu siguranță un deziderat obiectiv al Uniunii Europene și se dorește punerea lui în aplicare, îndeplinindu-se anumite obiective specifice, ce sunt acceptate de toate țările UE, prin introducerea unor planuri de acțiune, la nivel național pentru dezvoltarea unui sistem de analizare și de raportarea permanentă a schimbărilor noi apărute.

Sărăcia reprezintă un fenomen ce afectează populația la nivel global într-o manieră semnificativă, având diferite forme, cum sunt: malnutriția, șomajul, lipsa de resurse monetare, excluziunea și izolarea socială.

Un alt fenomen este neacceptarea diversității, indivizii societății fiind puțin receptivi la nou, fenomen ce conduce la desconsiderarea săracilor, bolnavilor, copiilor traumatizați și abuzați și a celorlalte categorii defavorizate.

Urmărirea prin monitorizare a progreselor realizate cu privire la reducerea acestei catastrofe, se efectuează cu ajutorul unui set de indicatori statistici de incluziune socială, permițând măsurarea comparativă cu evoluția fenomenului aferent.

În anul 2001, la Summitul de la Laeken din decembrie, Consiliul European aprobă o listă care cuprinde 10 indicatori primari și 8 secundari cu scopul de a oferi date statistice, astfel să permită o descriere succintă diverselor aspecte care au legătură cu incluziunea socială, aspecte care aparțin unor dimensiuni importante precum: sărăcia monetară și inegalitatea, ocuparea, starea de sănătate și educația.

Acești 18 indicatori comuni se completează de cele trei categorii de indicatori terțiari, care pot asigura posibilitatea unei estimări a unor fenomene specifice din diferitele țări.

Indicatorii primari sunt:

1.Rata nivelului de sărăcie ( circa 60% din venitul median);

2.Indicele de inegalitate a veniturilor;

3.Rata nivelului de sărăcie persistent ;

4.Deficitul median relative;

5.Coeficientul variabil al ratei ocupării;

6.Rata de șomaj pe o durată lungă;

7.Ponderea populației din gospodăriile în care nu sunt persoane ocupate;

8.Ponderea tinerilor între 18-24 de ani care au plecat prea devreme din sistemul educațional;

9.Speranta de supraviețuire la naștere;

10.Ponderea indivizilor care știu să își aprecieze starea de sănătate ca fiind rea sau foarte rea;

Indicatorii secundari sunt:

1.Dispersia in jurul nivelului de sărăcie;

2.Rata sărăciei la un prag care se ancorează în timp;

3.Rata sărăciei înainte de transferurile la nivel social;

4.Coeficientul GINI;

5.Rata sărăciei persistente care atinge pragul de 50% din venitul median;

6.Ponderea șomerilor pe lungă durată din totalul șomerilor;

7.Rata șomajului pe o durată foarte lungă;

8.Ponderea persoanelor cu vârsta între 25-64 ani cu un nivel scăzut de instruire;

Combaterea excluziunii sociale este unul dintre numeroasele obiective ale Uniunii Europene. Uniunea tratează această problemă prin numeroase metodologii urmărindu-se diminuarea acestui fenomen nedorit.

După lansarea Strategiei de la Lisabona în cadrul Consiliului European din martie 2000, Consiliul European de la Nisa hotărăște că politicile elaborate în vederea combaterii excluziunii sociale trebuie să se consolideze pe o metodă deschisă de coordonare (MDC). Scopul acestei metode este de a promova coeziunea socială, egalitatea de șanse, implementarea sistemelor de protecție socială și implementarea unor politici referitoare la incluziunea socială adecvate, crearea mai multor locuri de muncă de calitate și monitorizarea politicilor.

Fondul Social European, dar și Strategia Europeană de angajare au de asemenea un rol bine determinat în integrarea socială a persoanelor cu handicap.

Un alt proiect care vizează același obiectiv este ,,Programul european pentru ocuparea forței de muncă și inovarea societății”, bugetul propus pentru acesta fiind de 920 milioane de euro pentru perioada 2014-2020.

Programul ,,Progress” este de asemenea și el un program care încurajează cooperarea între statele membre în lupta împotriva excluziunii sociale.

O altă metodologie pentru realizarea aceluiași obiectiv este impusă de ,,Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap”. Același obiectiv, dar și altele îl au și numeroase organizații precum: asociația ,,Salvați copiii”, ,,Crucea Roșie”, ,,Asociația copiilor bolnavi de diabet”, ,,Fundația Mereu Aproape”, ,,Asociația Salvează Vieți”, ,,Asociația A.R.I.L.”, ,,Federația Bolnavilor de Cancer din România”, ,,Școala de valori”, ,,Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială”, ș.a. .

Legislația de combatere a discriminării și de implementare a tuturor sistemelor de protecție socială a Uniunii Europene are același scop de a susține incluziunea socială, iar politica incluziunii sociale este formată dintr-un sistem de politici complementare care au progresat și s-au multiplicat de-a lungul timpului și care acționează împotriva oricăror factorilor disturbatori al gradului de bunăstare individuală și la nivel de societate.

Cap. 4. Incluziunea socială. Studiu de caz

4.1. Identificarea problemei și propunerea unei soluții

Dat fiind faptul că excluziunea socială este un efect simțit de victimele din societate însă produs de ceilalți indivizi, consider că această problemă ar trebui să fie privită dintr-un alt punct de vedere. La baza problemei stă de fapt mentalitatea greșită a populației, iar vina principală este a indivizilor care sunt incluși, deci dacă vrem să găsim o metodă bună să rezolvăm această problemă trebuie să găsim adevărata cauză și să tăiem răul din rădăcină.

Chiar și prin numele acestuia de excluziune socială acest fenomen ilustrează existența unor persoane care exclud alte persoane din societate. Este limpede că întotdeauna vor fii oameni săraci, bolnavi, copii orfani sau care vor trece prin tragedii, putem să îi ajutăm desigur, însă nu putem să schimbăm acest lucru. Sunt cazuri în care putem să ameliorăm situațiile însă trebuie să acceptăm faptul că sunt cazuri în care nu vom putea face niciodată nimic. Nu ne putem lupta cu fenomenul natural al morții sau cu anumite catastrofe din viață, de foarte multe ori acestea nu depind de noi. În rezolvarea acestei probleme trebuie să ne concentrăm asupra celeilalte părți, partea majoritară, care face ca acest fenomen nedorit să existe.

Trebuie să recunoaștem și să ne asumăm faptul că am fost educați de foarte multe ori greșit. Avem idei preconcepute, standardul de ,,normal” care ne face să privim de multe ori într-un mod critic tot ce e diferit și să dăm la o parte.

Am fost crescuți cu ideea de posesivitate care ne face să considerăm important tot ce avem și să ne autodefinim prim tot ce deținem, astfel ajungem să îi judecăm pe ceilalți după lucrurile pe care le dețin.

O altă idee greșită se referă la modul în care îi privim pe cei care au un nivel de trai ridicat. Considerăm că banii sunt cei mai importanți, astfel încât ne creăm în propria minte o scară socială, pe care suntem așezați în funcție de avuțiile noastre. Trebuie să conștientizăm faptul că această scară socială nu există! Această ierarhie este născută dintr-o privire superficială asupra vieții. Cu siguranță viața înseamnă mai mult decât bani. Nu putem categorisi oamenii în funcție de aceste trăsături aparent doar importante. Trebuie să ne deschidem mintea și să ne schimbăm perspectiva asupra vieții, modul de gândire atât de dăunător. Trebuie să apreciem ce într-adevăr este de apreciat, și să realizăm faptul că viața este totuși așa cum ți-o stabilești.

În fiecare zi prin tot ceea ce facem ne ducem înspre o direcție sau alta, propriile noastre păreri ne ghidează traiul. Așadar avem în viață liberul arbitru, avem privilegiul de a alege încotro să ne îndreptăm. Nu avem de ce să judecăm pe nimeni în funcție de alegerile pe care le face, nu există un standard de viață pe care trebuie să îl trăim, fiecare alege și trebuie să îi respectăm fiecăruia viziunea. Doar o minte închisă, sau o viziune îngustă îi judecă pe ceilalți în funcție de alegerile pe care le fac. Chiar dacă unii greșesc în propriile alegeri, trebuie să îi respectăm și să fim atenți la greșelile noastre.

O altă viziune greșită asupra vieții este dată și de nevinovata concepție de identitate națională. Se pare că acest fenomen a fost înțeles de mulți greșit, înlocuindu-se ideea fundamentală de valorificare a valorilor naționale cu ideea de ,,împroșcare cu noroi” a celor din afara țării. Rasismul este un fenomen provenit din idei greșite, din educația proastă pe care am primito.

Judecata greșită a celorlalți ne arată că avem o privire limitată. Ajungem să dăm la o parte oameni bolnavi, fără să ne gândim cât de greu le este acestora să conviețuiască printre noi. Ne învățăm la rândul nostru și copiii într-un mod greșit. Nu facem tot timpul acest lucru cu rea-intenție facem acest lucru, însă indirect prin anumite idei colective, din păcate ajungem să ne comportăm greșit. Greșelile cu privire la excluziunea socială adesea sunt făcute cu intenție rea însă de cele mai multe ori sunt rodul unor idei îndoctrinate de familie și de societate.

Sunt o multitudine de concepții greșite cu care am fost crescuți care ne fac să nu vedem faptul că toți suntem oameni, indiferent de culoare, etnie avuții și de starea de sănătate pe care o avem. Aceste greșeli ale noastre sunt clauza principală a excluziunii sociale, însă adesea se nasc din neconștientizare. Starea de neconștientizare este predominantă atât în rândul tinerilor cât și în rândul celor mai în vârstă. Avem capacități și putem să privim bine lucrurile, însă preferăm de multe ori să credem doar ceea ce ne convine nouă sau să adoptăm gândirea colectivă.

Avem dreptul să ne alegem prietenii, nu suntem obligați să fim apropiați tuturor, însă nu avem niciun drept să judecăm și să desconsiderăm niciun om. Mai presus de toate legile care nu ne permit acest lucru ar trebui să fim conștienți de legea naturii, a umanității, de realitatea clară și concretă în care împărțim cum toții aceeași planetă pe o durată limitată și suntem toți oameni.

Plecând de la ideea că educația eronată este una dintre principalele cauze ale excluziunii sociale, ajungem la concluzia că o educație bună este cel mai bun factor care poate să combată acest fenomen. Având în vedere că oamenii cu cât sunt mai înaintați în vârstă cu atât sunt mai greu de schimbat, am elaborat o propunere de proiect care are în vedere buna educare a copiilor, copii fiind ușor de modelat și reprezentând noile generații care vor conduce pământul.

Nu contest faptul că în școală nu se pornește de la ideea de implementare a valorilor și că sunt profesori care le transmit într-un mod foarte bun, însă rezultatele sunt acelea care vorbesc. Din păcate, majoritatea profesorilor din școli sunt insuficient de motivați și foarte nemulțumiți ca să mai transmită energie pozitivă și să fie dornici să sădească în copii semințe bune. Este de remarcat faptul că, chiar și dacă un profesor încearcă să transmită valori importante elevilor săi, nu se garantează neapărat obținerea unui rezultat.

Am vorbit despre implementarea unor valori în școală, analizând acest lucru mai detaliat și să înțelegem de ce indivizii din societatea în care trăim gândesc adesea greșit și superficial.

Așadar, școala este o instituție importantă, pe băncile căruia cresc noile generații care conduc planeta. Este o instituție care are un rol formator în personalitatea oricărui individ, oferindu-i acestuia posibilitatea de a se dezvolta. Este singura instituție obligatorie pentru toți copiii. În școală se nasc curente noi de gândire la nivelul noilor generații, curente care pot influența atât în bine cât și în rău caracterul indivizilor, prin urmare viața acestora, este indirect, lumea în care vor trăi. Se constată astfel că școala are un rol foarte important în viața noastră. Implementarea unor valori generațiilor noi garantează cu siguranță o lume nouă mai bună. Implementarea valorilor a fost cu siguranță un obiectiv principal al acestei instituții, însă nu ne este greu să observăm că școala începe să nu mai dea importanță care i se cuvine acestui rol.

Motivele care stau la baza neglijării acestui aspect important:

Salariile reduse ale cadrelor didactice, prin urmare nemulțumirea și nemotivarea cadrelor didactice;

Subiectele de materii complexe, astfel punându-se accent pe informațiile strict legate de materii;

Dispariția conceptului de valori încetul cu încetul din viețile noastre punându-se accent pe noile tehnologii;

Monotonia apărută în viața cadrelor didactice practicând ani la rând aceeași profesie;

Stabilirea din ce în ce mai greu a relație strânse între profesori-elevi.

Programa prea încărcată a învățământului care nu mai permite alocarea timpului suficient pentru discuțiile deschise și necesare ale profesorilor și a elevilor despre viața propriu-zisă.

În urma acestor factori care influențează învățământul se constată că elevii nu au acces la informațiile cu adevărat importante în viață și nu vorbim acum de cazurile rare și fericite ale copiilor care provin din familii bine educate și orientate către valori.

Au fost create anumite organizații precum: „Crucea Roșie”, „ Alege viața”, „Salvați copiii”, care au acces uneori în școli pentru a le vorbi tinerilor despre viață, însă de trei, patru ori pe an, sau chiar mai rar nu este îndeajuns. Copiii ar trebui să aibă acces la o bună educație despre viață, încă din familie, însă dacă nu au avut norocul să se nască într-o familie etică, de calitate, școala trebuie să le asigure acest lucru. Școala trebui să le asigure cunoașterea adevăratelor valori prin informarea și deschiderea minților acestora, concentrându-se pe o conștientizare morală a. Acest fel de educație trebuie oferit cel puțin o dată pe săptămână copiilor, în vederea obținerii unor rezultate mai sigure și mai stabile.

Se vorbește adesea în zilele noastre despre conceptul de dezvoltare personală, însă această dezvoltare personală are de cele mai multe ori în esență dezvoltarea doar la nivel profesional. Cu siguranță această dezvoltare este foarte importantă, aceste trăsături care stau la baza ei sunt și ele niște valori importante, însă nu trebuiesc neglijate valorile fundamentale ale vieții care ne fac pe noi ca indivizi umani. La baza oricăror politici, reglementări, sau oricărui fenomen care exclude un grup de indivizi defavorizați este omul, ca ființă umană. Întregul sistem legislativ împreună cu toate politicile și reglementări stabilite sunt create de oameni, iar absolut orice fenomen declanșator al excluziunii are la bază acțiunea umană, deci gândirea umană. Un lucru important de menționat este că nu ne naștem persoane excluzioniste, ci devenim.

Implementarea valorilor de viață în sistemul de învățământ într-un mod unic și de calitate asigură într-u totul combaterea excluziunii sociale prin lupta împotriva adevăratei cauze, autorii care exclude membrii din societate.

Figură 4.1. Rezolvarea problemei incluziunii sociale

4.2. Elaborarea unui program în instituțiile de învățământ

Atât în vederea primordială a combaterii fenomenului de excluziuni socială dar și în vederea schimbării societății în toate dimensiunile ei se elaborează un proiect întemeiat de asociații de voluntari care să susțină un program săptămânal tuturor claselor de elevi din gimnaziu până în liceu. Programul va trebui să cuprindă o educație de viață și tehnici noi de implementare a valorilor în mentalitatea elevilor.

Chiar dacă obiectivul principal al proiectului este combaterea excluziunii sociale, atingerea acestui apogeu este direct proporțională cu atingerea altor obiective care sunt în corelație cu acesta. Cu siguranță acceptarea socială implică o serie de calități ale omului prin care acesta îi poate înțelege și accepta pe ceilalți membrii din societate fără nicio formă de discriminare, la nivel de acțiune, verbal sau mental. Chiar dacă acceptarea socială ar trebui să fie modul nostru de a trăi într-o lume atât de discriminatoare ajunge să se numească calitate.

Numele proiectului este ,, Învață să fii om”, sugerând astfel faptul că este uman să fim toleranți unii cu alții, să ne înțelegem, ajutăm și să trăim în armonie.

Figură 4.2. Obiectivele proiectului ,, Învață să fii om”

Conștientizarea. Obiectivul de bază al proiectului este conștientizarea. Conștientizarea este primul pas în rezolvarea tuturor problemelor. Înainte ca o problemă să fie soluționată mai întâi trebuie identificată, conștientizată. Problema socială a excluziunii are la bază neconștientizarea faptului că mai presus de toate suntem toți oameni, cu sentimente, slăbiciuni și trăim pe acest pământ o perioadă limitată. Conștientizarea este opusul gândirii limitate și focusate doare pe problemele actuale, este o gândire mai presus de actual care are la bază viziunea de ansamblu. Odată ce problema este conștientizată, s-a făcut primul pas spre soluționarea ei. Cu toate că dezvoltarea tehnologiei actuale este un mare beneficiu al societății, această lume „robotică” îndepărtează gândirea umană de conștientizare. Prinși într-un sistem al electronicelor suntem adesea conectați într-o lume virtuală, astfel atingerea conștientizării fiind tot mai dificilă.

„Umanizarea populației”. Chiar dacă acest termen de „umanizare” denotă aspectul peiorativ al indivizilor care trebuie să treacă prin acest proces, trebuie să înțelegem prin acesta obiectivul de însuflețire a populației. Ceea ce diferențiază celelalte ființe de ființa umană este rațiunea și sentimentele. Aceste trăsături ne dau valoarea și ne deosebesc printre făpturile pământești. Dat fiind faptul că aceste caracteristici stau la baza umanității, procesul de umanizare urmărește promovarea raționalizării și a sentimentelor. A fi rațional înseamnă a gândi în armonie cu sentimentele, instinctele și scopurile tale. Sentimentele sunt acelea care ne însuflețesc și ne dau culoare, făcând din noi creaturi speciale. Fiecare ins de pe pământ are nevoie de afecțiune, de iubire și de înțelegere, însă dacă acestea îi lipsesc devine o persoană cu sentimente negative, de frustrare, ură, fiind adesea în defensivă. De cele mai multe ori sentimentul pe care îl oferi creează un alt sentiment, așa cum o sămânță sădită aduce rodul pe care l-ai semănat.

În lumea în care trăim oamenii sunt niște „mașini de bani”, sunt niște „roboți” care pun din ce în ce mai puțin accentul pe sentimente. Chiar dacă scopul suprem al fiecărui ins este sentimentul de fericire, aceștia se îndreaptă inconștienți spre căi greșite. Desigur, sunt și banii la rândul lor foarte importanți, însă înaintea acestora sentimentele sunt acelea care ne împlinesc și ne fac fericiți. Chiar dacă ne greșim unii altora, dacă am acorda fiecare dintre noi tuturor persoanelor din jurul nostru în fiecare zi, înțelegere și iubire necondiționată, probabil am ajunge să avem alte repere în viață. În caz contrar, vom culege ceea ce am semănat.

Dezvoltarea mentalităților axate pe valorile vieții. Majoritatea dintre noi încă de când suntem micuți am fost învățați ceea ce este bine și rău. Desigur, această educație dată de persoanele care ne-au crescut poate fi la un nivel înalt de calitate, dar poate din unele aspecte să fie dăunătoare. Acest fapt depinde de înțelepciunea celor care ne educă, însă pe parcursul vieții ne formăm propria viziune. Viziunea copiilor născuți în ziua de azi este puternic influențată de totalitatea mijloacelor de informare, precum: mass-media, internet, radio. Putem constata astfel că, chiar dacă educația primită de la tutorii noștri este la un nivel satisfăcător de calitate sunt alți factori dăunători în formarea mentalității. Nu este greu de observat faptul că televiziunea promovează, în general valorile răsturnate ale vieții, scopul acestuia fiind doar urmărirea propriul interes. Se promovează scandalurile, bătăile, iar persoanele publice sunt adesea niște exemple dăunătoare, fiind indicatorii după care se ghidează copiii. Trăim într-o lume în care contează „ce ești” și „ce deții” nu „cine ești”. Adevăratele valori sunt minimizate, aproape defel promovate, se promovează doar perfecțiunea aspectului fizic, importanța banilor și dezvoltarea profesională. Aceste promovări creează un om lipsit de sentimente, un om egoist pentru care atingerea scopului este mai presus de sentimente și de împlinirea sufletească.

Dezvoltarea toleranței. Toleranța este o trăsătură ce provine din înțelepciune. Suntem datori să ne respectăm unii pe alții, indiferent cât de diferiți suntem și de locul de pe planetă din care provenim. Împărțim cu toții aceeași planetă, trebuie să învățăm să ne tolerăm, să ne iertăm și să acceptăm faptul că toți suntem oameni și greșim. Toleranța înlătură excluziunea socială, prin înțelegerea oferită tuturor victimelor din societate, este acea calitate care nu ne lasă să ne judecăm semenii, conducând către acceptare socială.

Acceptarea socială. Acceptarea socială denotă caracterul nostru uman lipsit de prejudecăți preconcepute și de orice fel de discriminare. Acceptarea socială conduce către pacea socială și este idealul acestei lumi. Mentalitățile greșite ale oamenilor sunt acelea care conduc spre neacceptare, iar lupta împotriva combaterii acestora garantează un nivel ridicat de acceptare socială.

Dezvoltarea viziunii în ansamblu asupra vieții. Viziunea în ansamblu asupra vieții este cea mai înțeleaptă viziune, fiind lipsită de idei preconcepute și de focusări pe situațiile actuale. Într-o viziune în ansamblu asupra vieții dispar rangurile sociale, dispare inegalitatea socială, înlăturându-se orice factor discriminatoriu dintre oameni. Privind din această perspectivă cu toți vrem să ne fie bine, iar fericirea noastră nu depinde de nefericirea altora, suntem independenți unul de celălalt și putem împărții cu toții această planetă în armonie și pace. Dezvoltarea viziunii asupra vieții presupune și cunoașterea psihologiei umane, a felului în care conviețuiesc diferite comunități și a felului în care supraviețuiesc diferitele victime ale societății. Proiectul urmărește informarea detaliată a elevilor asupra acestor aspecte importante ale vieții conducând către înțelegere și înțelepciune. De foarte multe ori lipsa de numeroase informații despre aspectele vieții îi face pe copii să se îndrepte spre un drum greșit. Dacă ar înțelege cu adevărat consecința faptelor sale și ar fi suficienți de informați probabil ar alege mai cu înțelepciune.

Înțelegerea și iubirea între semeni. La baza tuturor problemelor stă lipsa de iubire și de înțelegere. Dacă într-adevăr s-ar conștientiza acest lucru, lucrurile nu ar rămâne așa. Nu vorbesc despre iubirea oferită membrilor din familie, deși și acest fel de iubire lipsește cu desăvârșire, vorbesc despre iubirea dintre toți oamenii, iubirea dintre colegii de la școală, de la lucru, față de vecini, iubirea față de copiii străzi, față de bolnavi, bătrâni. În orice probleme iubirea este cheia. Problemele economice ale României au aceeași sursă, lipsa de iubire. Dacă cei de la conducere și-ar iubi semenii care formează populația cu siguranță această țară ar fii fost mai bogată. Lipsa de iubire conduce către excluziune socială către neînțelegeri și conflicte. Programul vizează promovarea sentimentului de iubire în școală, conștientizarea elevilor că iubirea dintre semeni este la baza fericirii sociale. Iubirea este asemeni unei făclii. Cu o singură făclie aprinzi și alte luminițe, acestea la rândul lor vor aprinde alte făclii. Dacă iubirea ar fi direcționată tuturor inșilor, necondiționat, „s-ar lumina pământul”.

Crearea unei lumi mai frumoase prin „cei mici”. Ce înseamnă oare o lume frumoasă? O lume frumoasă înseamnă o lume mai puțin stresată, lipsită de fenomenul de excluziune socială, în care domină pacea și empatia, o lume în care noi stabilim cine suntem prin autocontrol și voință, lipsită de vicii, de idei preconcepute, o lume în care înțelegem că am trăi mai liniștiți fără conflicte și că cel mai important lucru în viață este împlinirea sufletească. „Cei mici” sunt viitorul, ei ne vor conduce la un moment dat, sădirea accentuată a calităților în aceștia asigură o lume mai frumoasă.

Pașii de implementare a programului:

Înființarea unei asociații numită ,,Învață să fii om ”

Acest lucru presupune prezența a cel puțin 3 persoane în administrația ei, stabilirea unui sediu și un fond de buget cel puțin egal cu salariul minimum pe economie.

Inițial asociația o să funcționeze la nivel de județ, în Arad, în toate instituțiile școlare cu clasele cuprinse între a V-a și a XII-a. Proiectul se va desfășura doar în aceste clase deoarece se mizează pe minimum de discernământ al elevului.

Co-finanțări pot fi achiziționate din procentul de 2 % al salariaților, părinții care doresc să doneze bani pentru a sprijini proiectul, școlile în care acest proiect are loc, donațiile arădenilor, însă pentru o dezvoltare durabilă a acestui proiect se vor accesa și fondurile europene.

În urma elaborării proiectului se vor solicita finanțări unor instituții precum: „Europa pentru cetățeni 2014-2020”, „Programul fondul ONG în România”, Granturile pentru ONG-urile de tineret oferite de „European Youth Foundation”.

Recrutarea voluntarilor

Chiar dacă acest lucru presupune reducerea numărului de voluntari, are un rol foarte important în acest sistem. Având în vedere că sarcinile voluntarilor constau în pregătirea elevilor și predarea unui program, acești voluntari trebuie să aibă anumite calități. Recrutarea este făcută inițial de cei care administrează asociația, ulterior în urma dobândii mai multor fonduri urmând să fie făcută de o firmă de recrutare.

Calitățile voluntarului ideal: inteligent, carismatic, prezentabil, creativ, bun orator, energic, persoana empatică cu vârsta cuprinsă între 21-55 de ani care să se apropie de elevi creându-se o relație strânsă între el și aceștia.

Perioada de voluntariat la care se vor înscrie va fii de cel puțin 6 luni la finalul cărora vor primi o diplomă prin care aceștia vor fi recomandați ca și buni traineri, și pedagogi.

Pregătirea voluntarilor

Pentru a asigura eficiența acestui program, voluntarii trebuiesc pregătiți și instruiți în realizarea sarcinilor prin punerea la dispoziție a unor materiale de formare și eventual a unor cursuri de dezvoltare personală.

Rolul voluntarilor este de a se apropia de elevi și de a-i face pe aceștia să conștientizeze ce înseamnă cu adevărat viața.

Contractul încheiat cu instituțiile de învățământ arădene în vederea implementării acestui program

În urma încheierii contractelor cu școlile arădene voluntarii vor fi repartizați în susținerea acestui program elevilor. Prezența elevilor va fii obligatorie, însă aceștia nu vor primi calificative, dar în cazul unei comportări neadecvate media la purtare a acestora va putea fi afectată. Programul se va susține de două ori /săptămână, doar pentru clasele cuprinse între a V-a și a XII-a.

Activitățile desfășurate

Activitățile desfășurate sunt construite în mod strategic cu scopul de a atrage toată atenția elevilor și de a asigura implicarea acestora cât mai profundă.

Figură 4.3. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului ,, Învață să fii om”

Discuții și filmulețe despre subiectele care sunt incluse în programă. Subiectele care sunt incluse în programă sunt: conștientizarea, lumea privită din ansamblu, omul ca ființă umană, societatea în care trăim, greșelile pe care le comitem, mentalitatea greșită, copiii de la orfelinat, persoanele cu dizabilități, persoanele vârstnice, familia și rolul ei, iubirea, fumatul, băuturile alcoolice, etichetarea/bârfa, avortul, acceptarea socială, responsabilitatea, relațiile sexuale, creșterea copiilor, empatia, sentimentele, ambiția, psihologia umană, firul vieții, discriminarea, ecologia, curentele dăunătoare, altruismul, echilibrul, autocontrolul, promovarea cărților, nivelul de importanță al banilor, comunicarea, mulțumirea de sine, patriotismul. În principal se vor promova valori ca: iubirea, bunăstarea și acceptarea socială.

Toate aceste subiecte vor fi profund abordate, pe parcursul mai multor săptămâni, oferindu-se toate informațiile necesare copiilor încă din fragede vârste pentru a alege mai cu înțelepciune. Chiar dacă unele din aceste subiecte mai sunt câteodată abordate în școală, de profesori la anumite cursuri, sau uneori de anumite asociații, timpul necesar acordat nu este suficient. Dacă s-ar explica copiilor din școală fenomenul de excluziune socială și consecințele acestuia, dar mai ales viața pe care o au victimele din societate, probabil procesul de incluziune socială ar fi mai accentuat. Un alt exemplu care ar ilustra acest fapt ar fi numărul de avorturi în creștere la nivel de județ. Dacă de mici copii ar fi foarte bine informați, pe parcursul mai multor săptămâni despre gravitatea avortului și despre consecințele acestuia prin diferite materiale și o multitudine de filmulețe care să aibă impact asupra lor, cu siguranță numărul de avorturi ar fi mai mic. La fel și în alte aspecte ale vieții, informarea detaliată și discuțiile aprofundate pe parcursul mai multor săptămâni, schimbă perspectiva din care lucrurile sunt privite. Filmulețele cu impact au un rol foarte important. Acestea sunt de mare ajutor în atragerea atenției elevilor și implementarea informațiilor necesare.

Vizionarea filmelor și desenelor de calitate. Din fericire, industria de filme și de desene ne pune la dispoziție o sumedenie de filme și de desene în care valorile fundamentale ale vieții sunt promovate. Vizionarea acestora periodic schimbă garantat viziunea asupra lumii. Filmele pot avea un impact foarte mare și calitatea acestora asigură însușirea anumitor calități de către vizionatori. Aceste filme și desene car vor fi vizionate în acest program vor fi atent selecționate în funcție de impactul pe care îl pot oferi. Câteva din filmele vizionate vor fi: „Pay it forward”, „Freedom Writers”, „The Bucket List”, „Secondhand Lions”, „Peaceful Warrior”, „Invictus”, „Thuesdays with Morrie”, „ Mr Nobody”, „August Rush”, „Forest Gump”, „ A Beautiful Mind”, „Seven Pound”, „Without Limits”. Câteva din desenele animate ce vor fi vizionate: „Familia De ce?”, „Marcelino”, „Povești și tâlcuri”. Aceste desene și filme vor fi puse la dispoziție atât în acest program cât și în afara acestuia.

Discursuri prezentate de alți oameni de calitate din societate. Pentru a stârni interesul tinerilor vor fi aduse din când în când la cursuri anumite personalități care vor avea rolul de a promova valorile sociale prin discuții inter-active cu elevii. Influența acestora se va simți, deoarece tinerii au tendința să copieze oamenii pe care societatea îi consideră de valoare. O persoană remarcabilă care ar putea fi adusă este actorul și scriitorul Dan Puric.

Promovarea unor cărți de calitate. Sunt numeroase cărți care au și ele rolul de a schimba mentalitatea. Acestea sunt foarte importante în formarea tinerilor, însă nu sunt incluse în programa de învățământ. Se cunoaște foarte bine faptul că elevii citesc tot mai puțin însă pentru a se garanta citirea acestor cărți se vor organiza numeroase concursuri și participări la tombole cu premii care să stimuleze cititul. Câteva din cărțile promovate vor fi: „Înțelepciunea simplă”, Dean Cunningham, „ Un pământ nou”, Eckhart Tolle, „Filocalia pentru copii și tineri” Cristian Șerban, „Cine suntem”, „Despre Omul frumos”, „Fi Demn!”, „Suflet românesc”, Dan puric, ș.a. .

Documentare informative. Documentarele au un rol foarte important în formarea elevului prin caracterul accentuat argumentativ al acestora. Vizionarea lor îi va influența puternic pe copii, astfel încât alegerea acestora va fi făcută cu multă grijă, ținându-se cont de întreg materialul al acestuia.

Periodic se vor efectua vizite la copiii de la orfelinat, copiii bolnavi din centre speciale și la azil cu scopul de a-i sensibiliza pe copii și de a-i face să înțeleagă că viața nu este tocmai plăcută mereu și trebuie să îi înțelegem pe aceia care sunt diferiți. Cei care vor și au posibilitatea vor putea aduce niște daruri persoanelor respective. Vizita periodică la aceste instituții, îi va ajuta pe elevi să fie mai înțelegători și să aprecieze în viață lucrurile importante.

Jocuri clasice/Jocuri psihologice. Tot în scopul de a activa interesul elevilor, jocurile sunt menite să aducă culoare proiectului ,,Învață să fii om”. Elevii se vor juca atât în modul clasic, dar mai ales jocurile acestora vor fi psihologic construite. Persoanele care pregătesc aceste jocuri vor urmări prin jocuri dezvoltarea valorilor copiilor și promovarea incluziunii sociale.

Participarea la spectacole de teatru cu morală. Atât pentru o dezvoltare culturală, dar mai ales pentru accentuarea valorilor copiii vor fi duși la teatru din când în când. Se urmărește prin acest lucru de asemenea, sedimentarea cât mai profundă în aceștia a valorilor din viață, dar și creșterea lor profesională.

Ziua elevului. Prin extragerea unor bilețele cu numele elevilor care în luna respectivă au fost cei mai implicați, citind mai mult și vizionând mai multe filme de calitate, odată la câteva săptămâni va fii ziua unui elev. Acest elev va avea șansă să construiască singur un program pentru 2 ore de curs, având șansă să propună el o activitate constructivă, un film , sau un joc care să fie jucat. În această acțiune se urmărește cunoașterea și atenția îndreptată către elevi însă vizează și captivarea elevilor prin activități neobișnuite.

Proiecte în echipă și individuale. Proiectele vor avea în principal tema schimbarea lumii în bine, și efectuarea acestora va fi de-asemenea premiată, asigurându-se în felul acesta implicarea elevilor.

Concursurile și extragerile la tombolă. Dat fiind faptul că de multe ori notele nu sunt stimulatori suficient de buni pentru elevi, concursurile și extragerile la tombolă au rolul de a motiva puternic elevii. Cei care se implică cel mai mult în proiecte, cei care vizionează cele mai multe filme și cei care citesc cele mai multe cărți vor fi premiați. La aproximativ 5 cărți citite, sau 10 filme vizionate, elevii vor avea dreptul să participe la tombolă. De asemenea acest drept îl vor avea și aceia care vor face proiecte complexe și vor veni cu idei bune. Premiile din tombole pot fii: excursii gratuite pe weekend într-o stațiune din jurul Aradului, o carte, un joc Wee, palete și minge de tenis, minge de volei, fotbal, mici reuniuni cu cei care au câștigat, un Iphone, dreptul de a fii participant odată la un curs din clasele mai mari. Odată la câteva luni categoriile de premii ce pot fi câștigate vor fi schimbate, pentru a inova concursurile.

Motivarea voluntarilor.

Motivarea voluntarilor are un rol bine determinat în asigurarea calității proiectului, Având în vedere că ei au rolul de a forma generații, aceștia trebuie susținuți și încurajați. În fiecare lună aceștia vor beneficia și ei la rândul lor la participarea unei tombole cu premii în valoare de aproximativ 500 Ron. Materialele de formare și cursurile de formare sunt și acestea un mare beneficiu al voluntarilor.

4.3. Analizarea proiectului

Analiza SWOT

Tabel 4.1. Analiza SWOT a proiectului ,,Învață să fii om”

În urma analizei SWOT se constată că dacă Asociația „Învață să fii om” ar fi suficient de promovată, astfel crescând numărul de voluntari ar fi asigurat succesul proiectului.

Succesul proiectului este garantat de asigurarea calității acestuia și de strategia folosită. Asigurarea calității se garantează prin: recrutarea voluntarilor, formarea acestora și punerea la dispoziție a materialelor de calitate. Voluntarii sunt cheia succesului deoarece au la bază motivația intrinsecă, acest lucru asigură implicarea afectivă a acestora, în acest fel discuțiile din clase pot avea un impact mai mare. Un alt avantaj pe care îl constituie faptul că acest program va fi susținut de voluntari este împiedicarea instaurării monotoniei, deoarece la cerința acestora odată la 6 luni vor fi schimbați, astfel elevii vor cunoaște o mulțime de persoane care îi va îndruma în aceeași direcție.

Strategia proiectului are la bază schimbarea lumii prin tineri care sunt ușor de modelat, activități noi care să stârnească interesul acestora, materialele de calitate, iar una dintre cele mai importante metodologii este stimularea prin concursuri și tombole.

Tinerii sunt viitorul, ei sunt aceia care vor conduce la un moment dat țara și copii lor sunt rodul acestora. Concentrarea asupra lor asigură un viitor mai bun, iar implementarea calităților morale în aceștia asigură pacea și crearea unei lumi mai frumoase.

Dacă copilul este bine motivat cu premii atractive el cu siguranță se va implica, astfel va viziona filme, desene, se va juca și va citi cărți. Dacă toate aceste materiale sunt într-adevăr de calitate și promovează profund valorile umane având rolul de a produce un impact asupra celor care le vizionează, este imposibil ca în urma consumării acestora rezultatul să nu fie asigurat deoarece ce „semănăm vom aduna”.

Figură 4.4. Strategia proiectului ,, Învață să fii om”

CONCLUZII

Uniunea Europeană este rezultatul conștient al negocierii și al interacțiunii intereselor guvernelor statelor apartenente, iar interesele acestora reprezintă interesele fiecărui individ în parte. Politicile Uniunii Europene sunt niște măsuri luate cu scopul primordial de a promova indirect interesele indivizilor.

Chiar dacă toate politicile Uniunii Europene au un rol bine determinat în progresul societății în toate dimensiunile ei, politica socială poate fi considerată una dintre cea mai importantă. Nivelul de importanță al acestuia este dat atât de modul deschis și direct prin care aceasta se răsfrânge asupra individului cât și de actorii principali pe care îi tratează. Privind în ansamblu, toate politicile Uniunii Europene au în vizor bunăstarea indivizilor, însă politica socială tratează acest obiectiv cu o deosebită atenție, ea socotește creșterea nivelului calității vieții direct proporțională cu progresul politicilor sociale și îi oferă societății o importanță deosebită, concentrându-se direct pe om, ca o ființă umană. Politica socială promovează umanitatea și sensibilitatea acesteia, scopul acesteia fiind fericirea socială.

Excluziunea socială este un proces intolerant din cadrul societății care afectează din păcate o mare parte din populație. Din nefericire, încă din cele mai vechi timpuri au fost diferite categorii de oameni neintegrați în societate, cei mai predominanți fiind acei indivizi cu un nivel scăzut de trai, persoanele cu dizabilități, copiii orfani și rasele minoritare. Acest fenomen apare în fiecare stat al Uniunii Europene.

După cum putem observa Uniunea Europeană încearcă prin numeroase mijloace să își atingă obiectivele propuse. Problema excluziunii sociale este considerată una dintre cele mai vechi probleme la nivel social și în același timp una dintre cea mai dificilă datorită numeroaselor categorii de persoane asupra cărora se răsfrânge.

Incluziunea socială este reprezentată de un complex sistem de măsuri a acțiunilor multidimensionale din toate domeniile protecției sociale, ocupării forțelor de muncă, sănătății, educației, informării si comunicării, mobilității, justiției, securității și culturii, care au ca scop principal combaterea excluziunii sociale. Obiectivul de bază al incluziunii sociale este combaterea excluziunii sociale, iar întreaga sa metodologie se bazează pe implementarea conceptului de egalitate socială.

Crearea unei lumi mai frumoase reflectă în fond atingerea apogeului de bunăstare omogenă și continuă a membrilor din societate prin asigurarea resurselor necesare fiecărui individ, egalitatea între indivizi, înțelegerea și pacea socială.

BIBLIOGRAFIE

Materiale tipărite:

Bărbulescu, Iordan Gheorghe, UE de la Economic la Politic, Ed. Tritonic, București, 2005;

Bîrzea, Cezar, Politicile și instituțiile Uniunii Europene, Ed. Corint, București 2001;

Bențe, Cristian, Introducere în studii Europene, Ed. Vasile Goldiș University Press, Arad, 2008;

Buzducea, Doru, Sisteme moderne de asistență socială, Ed. Polirom, București, 2009;

Démier, Francis, Istoria politicilor Sociale, Europa, sec XIX- XX, Ed. Institutul European, București 1998;

Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene, edita a V-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011;

(Coordonator) Ghica, Luciana Alexandra, Enciclopedia Uniunii Europene, editia a II-a, Ed. Meronia, Bucuresti 2007;

(Coordonator) Ghica, Luciana Alexandra, Enciclopedia Uniunii Europene, editia a III-a, Ed. Meronia, Bucuresti 2009;

(Coordonatori) Neamțu, George, Stan, Dumitru, Asistența socială, Ed. Polirom, București, 2005;

Porumbăcean, Claudiu, Politicile si Institutiile Uniunii Europene, Ed. Vasile Goldiș University Press, Arad, 2009;

Preda, Marian, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Ed. Polirom, București, 2002;

Preoteasa, Ana Maria, Cercetarea politicilor Sociale – Aspecte metodologice, Ed. Lumen, Iași, 2009;

Surse electronice:

http://www.ipp.ro/library/Manual%20Politici%20Publice%20IPP.pdf

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune%20si%20asistenta%20sociala/Evenimente/250809Sibiu_HHauben.pdf

http://europa.eu.int/comm/employment_social/social_policy_agenda/social_pol_ag_en.html

BIBLIOGRAFIE

Materiale tipărite:

Bărbulescu, Iordan Gheorghe, UE de la Economic la Politic, Ed. Tritonic, București, 2005;

Bîrzea, Cezar, Politicile și instituțiile Uniunii Europene, Ed. Corint, București 2001;

Bențe, Cristian, Introducere în studii Europene, Ed. Vasile Goldiș University Press, Arad, 2008;

Buzducea, Doru, Sisteme moderne de asistență socială, Ed. Polirom, București, 2009;

Démier, Francis, Istoria politicilor Sociale, Europa, sec XIX- XX, Ed. Institutul European, București 1998;

Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene, edita a V-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011;

(Coordonator) Ghica, Luciana Alexandra, Enciclopedia Uniunii Europene, editia a II-a, Ed. Meronia, Bucuresti 2007;

(Coordonator) Ghica, Luciana Alexandra, Enciclopedia Uniunii Europene, editia a III-a, Ed. Meronia, Bucuresti 2009;

(Coordonatori) Neamțu, George, Stan, Dumitru, Asistența socială, Ed. Polirom, București, 2005;

Porumbăcean, Claudiu, Politicile si Institutiile Uniunii Europene, Ed. Vasile Goldiș University Press, Arad, 2009;

Preda, Marian, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Ed. Polirom, București, 2002;

Preoteasa, Ana Maria, Cercetarea politicilor Sociale – Aspecte metodologice, Ed. Lumen, Iași, 2009;

Surse electronice:

http://www.ipp.ro/library/Manual%20Politici%20Publice%20IPP.pdf

http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune%20si%20asistenta%20sociala/Evenimente/250809Sibiu_HHauben.pdf

http://europa.eu.int/comm/employment_social/social_policy_agenda/social_pol_ag_en.html