Politici Publice In Domeniul Sanatatii. Asigurarile Sociale de Sanatate In Romania

Introducere

Reforma sistemului de îngrijire a sănătății este fără îndoială un proces de durată, care include nu numai aspecte de ordin legislativ și instituțional, ci și o profundă schimbare a mentalității într-un domeniu în care realizările și neajunsurile se reflectă asupra condițiilor de viață ale populației.

Complexitatea acestui proces impune o viziune de ansamblu asupra fenomenelor cu, care se confruntă sistemul sanitar, printr-o abordare multidisciplinară a problematicii în cauză.

Am ales această temă deoarece consider că o soluție de fond pentru numeroasele dificultăți cu care se confruntă sistemul medical, în privința asigurărilor de sănătate ar putea fi dezvolatarea parteneriatului public – privat.

Lucrarea este structurată în patru capitole.

În primul capitol am prezentat conceptul de politică socială și rolul statului, dar și optimul lui Pareto și bunăstarea socială.

În al doilea capitol am prezentat sistemul asigurărilor de sănătate din România făcțnd referire la beneficiari, organismele care alcătuiesc sitemul și atribuțiile acestora și finanțarea sistemului.

În capitolul al treilea am făcut o amplă analiză a tipurilor de asigurări de sănătate, publice și private în care am vrut să evidențiez reperele parteneriatului public privat.

În capitolul patru am prezentat un studiu de caz privind analiza sistemului de asigurări sociale de sănătate din România și câteva exemple de asigurări de sănătate.

Am încheiat lucrarea prezentând concluziile și propunerile pentru o dezvoltarea sistemului de sănătate în ceea ce privește asigurările medicale.

Capitolul I. Conceptul de politică socială și rolul statului

Conceptul de politică socială

Politica socială este un concept care desemnează orientarea principală și obiectivele ce se urmăresc a se realiza în sfera socială pe termen lung, mediu și scurt, mijloacele, instrumentele și măsurile concrete de realizare a obiectivelor propuse.

Politica socială este asociată cu satisfacerea anumitor necesități de bază sau superioare, definite ca fiind lipsa a ceva fără de care nu poți fi uman în totalitate sau autonom sau ca membru al societății.

Principalele scopuri ale politicii sociale includ acordarea fiecărui membru al societății de drepturi egale, standarde minime și oportunități ca și protecție împotriva contingențelor sociale.

Obiectivele politicii sociale sunt în general coordonate după principiul justiției sociale cu multiplele sale interpretări derivate din concepția despre societate.

Obiectivul esențial al politicii sociale este atingerea unui anumit nivel de bunăstare pentru întreaga populație sau pentru anumite grupuri ale acesteia. Într-o abordare cuprinzătoare obiectivele politicii sociale presupun: menținerea veniturilor, îngrijirea medicală și serviciile de asistență socială, educația, ocuparea și protecția forței de muncă și chiar și asigurarea condițiilor de locuire și de mediu.

Protecția socială poate fi definită ca reprezentând ansamblul dispozițiilor legale, al organismelor și instituțiilor precum și al instrumentelor și procedurilor referitoare la mobilizarea unor resurse publice și private și la redistribuirea lor pentru acoperirea unor nevoi ale unora dintre membrii societății, în cazul apariției sau existenței anumitor riscuri ori în legătură cu producerea unor evenimente așteptate, dar care pentru aceștia nu au asigurat suportul financiar necesar.

Convenția 102 din 1952 a organizației Internaționale a muncii, nu definește unitar conceptul de securitate socială, dar stabilește o serie de standarde minime agreate la nivel mondial de toate țările care au ratificat convenția pentru nouă ramuri ale securității sociale: îngrijirea sănătății, ajutoare în caz de boală, șomaj, pensii, accidente de muncă, familie, maternitate, invaliditate și supraviețuitori.

Dacă avem în vedere accepțiunea consacrată în România, se constată că protecția socială este de regulă sinonimă cu securitatea socială. În limbajul uzual însă și-a făcut loc indentificarea protecției sociale cu măsurile comensatorii adoptate conjunctural în vederea apărării populației în ansamblu sau a anumitor categorii ale acesteia, respectiv a lucrătorilor din anumite sectoare sau întreprinderi în raport cu riscurile majore pe care le implică reforma economică.

În prezent politicile sociale naționale sunt structurate în spiritul tratatelor europene, care promovează metode deschise de coordonare și redefinesc sfera protecției sociale, redimensionând sistemele naționale de beneficii cu scopul de a promova incluziunea socială. Metodele deschise de coordonare iau forma programelor acțiune pe care Comisia Europeană le crează pentru a încuraja și pentru a sprijini cooperarea între statele membre.

Asigurările sociale de sănătate în cadrul politicilor sociale

Asigurările de sănătate fac parte dintr-un context mai larg cunoscut sub numele de politici sociale, având drept obiect principal de studiu serviciile sociale și care alături de sănătate includ și următoarele domenii de referință: securitate socială, locuințele, educația, șomajul și detenția.

Măsurile întreprinse atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere social urmăresc îmbunătățirea calității vieței prin asigurarea unui trai decent membrilor colectivității, concept cunoscut sub numele de bunăstare colectivă.

Bunăstarea individuală și cea colectivă pot fi realizate atât prin mecanisme directe ce decurg din funcționarea pieței, caz în care avem de-a face cu o distribuție primară legată de macanismele de alocare a resurselor și a veniturilor cât și prin mecanisme redistributive de natura transferurilor.

Cei mai mulți autori consideră că principalele surse ale bunăstării sunt piața, familia, comunitatea, statul.

Serviciile de îngrijire a sănătății și asigurările de sănătate beneficiază de un interes sporit în cadrul asigurărilor sociale, nu numai pentru că acoperă o categorie distinctă de riscuri, ci și datorită faptului că sectorul în cauză consumă o cantitate apreciabilă de resurse. O realitate demografică marcată de procesul îmbătrânirii populației, pe fondul dezvoltării tehnologice în materie face ca cererea de servicii de sănătate să prezinte o dinamică accentuată.

Riscuri precum vătămarea corporală, îmbolnăvirea sau incapacitatea de muncă pot fi identificate și evaluate sub forma cheltuielilor medicale, a pierderii de venit ca urmare a invalidității sau altor cheltuieli suportate de un individ sau de membrii familiei sale, datorită incapacității lui de a-și desfășura activitățile normale ale existenței zilnice.

Trebuie spus însă că asigurările sociale de sănătate reprezintă doar o modalitate de gestiune a riscurilor în cauză, la care se pot adăuga și alte metode sau tehnici din rândul cărora menționez:

Controlul riscului, prin practicarea unei diete corespunzătoare a unui program de exerciții fizice, evitarea fumatului, a excesului de produse alcoolice.

Evitarea riscului

Asigurarea voluntară în sistemul privat, pentru acoperirea cheltuielilor medicale, a costurilor de tratament pe termen lung sau a reducerii veniturilor din perioada de incapacitate de muncă

Constituirea unor rezerve personale pentru acoperirea cheltuielilor medicale neacoperite de sistemul public, aferente franșizei din sistemul privat, sau pentru perioade scurte de incapacitate de muncă.

Transferul riscului

Sistemul îngrijirilor de sănătate formează un tip deosebit de piață ale cărei caracteristici specifice o diferențiază de celelalte piețe:

Incertitudinea privind momentul apariției nevoilor de îngrijire a sănătății, nivelul îngrijirilor și efectul util al serviciilor respective

Asimetria informațională – neconcordanța între cunoștințele și informațiile diverselor părți implicate

Lipsa unor mecanisme proprii de stabilire a prețurilor și redirecționarea acestui proces.

Optimul lui Pareto și bunăstarea socială

Optimul lui Pareto poate exista atunci când nu este posibil să se modifice alocarea resurselor în vre-un fel care să avantajeze pe cineva fără să dezavantajeze concomitent pe altcineva. Din acestă definiție putem concluziona că există o situație satisfăcătoare atunci când nicio replanificare a sistemelor de producție, consum și distribuție nu poate crește bunăstarea unei persoane sau a unui grup de persoane fără a dezavantaja pe altcineva.

O caracteristică a societății de ayi constă în faptul că bunăstarea este construită pe principiile unor economii naționale dezvoltate pe resurse limitate. Acest lucru generează competiție și conflicte pentru accesarea și controlul acestora. Ca o consecință nivelul bunăstării actuale fiind dependent de alocarea acestor resurse este unul limitat.

O altă caracteristică importantă vizează faptul că repartizarea acestei bunăstări între membrii comunității este inegală, aspect care se datorează și faptului că tranzacțiile economice încalcă criteriul de optim paretian, în majoritatea lor de una din părțile implicate .

Astfel asigurările sociale prin funcția lor de redistribuire pot reprezenta un mijloc de echilibrare a repartizării bunăstării, de creștere generalizată a acesteia, chiar dacă în acest fel se realizează o nouă încălcare a optimului pareto, deoarece unele persoane vor fi dezavantajate prin realocarea unor resurse care le aparțin spre altele.

Criteriile Pareto evită comparațiile interpersonale în privința unităților și de aceea nu sunt aplicate cazurilor în care modificările de politică duc la apariția câștigătorilor și a perdanților. Una din marile slăbiciuni ale acestui test constă în faptul că nu ia în considerare criteriile de echitate în anumite situații: dacă testul este îndeplinit, dar modificarea politicii conduce la o concentrare a veniturilor către cei bogați, în detrimentul celor săraci, atunci în ansamblu asistăm practic la o reducere și nu osporire a bunăstării sociale. În acestă situație se încalcă din nou criteriul optimului paretian.

Societatea ar trebui să aibă ca scop primordial asigurarea bunăstării pentru membrii săi. Bunăstarea socială poate fi interpretată ca nivelul de satisfacție sau de utilitate de care se bucură aceștia, depinzând de o serie de factori obiectivi și subiectivi, dificil de cuantificat.

Se poate afirma că în condițiile economice actuale într-o comunitate doar creșterea bogăției unui individ, chiar dacă se realizează fără a afecta bogăția celorlalți nu mai poate fi considerată o creștere a bunăstării după criteriile stricte ale optimului Pareto.

Criteriile pareto presupun că bunăstarea sau utilitatea constituie concepte subiective încât nu se pot face comparații între indivizi din acest punct de vedere. Din cauza nevoilor și dorințelor diferite ale indivizilor aceștia își dezvoltă gusturi diferite și au capacități diferite de apreciere. În aceste condiții o politică ce caută să obțină echiatatea într-o societate prin redistribuire nu poate fi justificată făcând apel la criteriile pareto. Acesta întrucât nu există nici o măsură obiectivă prin care factorul de decizie să fie capabil să compare nevoile și dorințele membrilor unei societăți. Prin urmare bunăstarea sau unitățile obținute de indivizi din bunuri și servicii nu pot fi agreate pentru a se ajunge la o cantitate a bunăstării totale.

Cu toate acestea aș dori să aduc în discuție noțiunea de bunăstare socială medie care la nivel global ar putea reprezenta un punct de reper și de comparație între diferitele niveluri de bunăstare ale statelor naționale. Aceasta ar consta în cantitatea de bogăție acumulată la nivel global, raportată la numărul total al locuitorilor planetei. În aceste condiții BSM la nivel global ar fi reprezentată de valoarea VNB/capital înregistrată la un anumit moment.

Capitolul II. Sistemul asigurărilor de sănătate din România

2.1 Noțiuni generale

Un obiectiv important în modelul de implementare a Sistemului de Asigurări de Sănătate din România, l-a constituit definirea rolurilor și responsabilităților instituțiilor din sistemul de îngrijiri de sănătate în cadrul reglementărilor legale.

În România a funcționat până în 1997 un sistem sanitar organizat pe baza finanțării de la bugetul de stat. Grava subfinanțare și slaba performanță a sistemului sanitar au influențat major starea de sănătate precară a populației și au determinat politicienii să opteze pentru introducerea unui nou sistem de asigurări sociale de sănătate, aprobând în iulie 1997 Legea asigurărilor sociale de sănătate. Între cele două abordări, finanțarea de la bugetul de stat sau din fondul asigurărilor sociale de sănătate, există importante diferențe în ceea ce privește organizarea, principiile de furnizare și conceptele economice. Și acum sunt sisteme de sănătate finanțate de la bugetul de stat care funcționează în Anglia, Italia și țările scandinave, sisteme care permit funcționarea unui sistem privat de servicii medicale.

Principalele caracteristici ale unui sistem de sănătate public finanțat de la bugetul de stat, sunt :

furnizorii (spitalele, medicii) sunt plătiți din alocații bugetare aprobate prin bugetul anual stabilit fără a fi o legătură cu pachetul de servicii pentru pacienți;

la nivel macroeconomic nu există o legătură evidentă între taxele și impozitele plătite de populație și volumul și structura serviciilor medicale furnizate sau resursele financiare necesare sectorului sanitar. Creșterea taxelor și impozitelor nu implică automat și creșterea resurselor în sectorul sanitar.

Menținerea la un nivel extrem de scăzut a resurselor financiare destinate asistenței medicale, indiferent de nivelul veniturilor colectate, s-a putut constata cu ușurință în țara noastră până la aprobarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (2-3% din PIB) comparativ cu alte țări europene, inclusiv cele foste socialiste, unde aceste procente se ridică între 7-8 %. În prezent, acest procent în țara noastră este de 4,1%.

Prezentul sistem de asigurări sociale de sănătate are o structură triunghiulară de furnizare și finanțare a serviciilor medicale. Cele trei părți principale ale sistemului sunt:

casele de asigurări sociale care gestionează sumele colectate pentru plata serviciilor necesare persoanelor asigurate;

furnizorul care acordă serviciile (spitalele și cabinetele medicale);

pacientul care plătește contribuția pentru asigurarea propriei sănătăți.

Aceste trei părți sunt entități autonome cu atribuții, interese și responsabilități specifice. Acest sistem nu mai are legătură cu bugetul de stat și își separă funcția de colectare a resurselor de cea de furnizare a serviciilor.

Caracteristicile acestui sistem de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele: este asigurat un pachet definitiv de servicii acordate pentru întreaga populație asigurată; resursele colectate ( contribuțiile de asigurare) sunt intangibile altor instituții publice; cuprinderea populației în asigurare este obligatorie indiferent de starea de sănătate proprie.

Reglementarea legislativă

Până la apariția Legii asigurărilor de sănătate nr. 145/1997, sistemul de ocrotire a sănătății a fost coordonat în mod centralizat de către Ministerul Sănătății prin cele 41 de direcții sanitare județene și direcția sanitară a municipiului București, constituit dintr-o rețea de spitale, policlinici, dispensare și alte unități sanitare. În plus, existau și un număr de spitale, institute și centre naționale de înaltă specializare direct subordonate Ministerului Sănătății, precum și rețele medicale paralele, în subordinea Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Serviciului Român de Informații, care furnizau servicii medicale și răspundeau de ocrotirea sănătății pentru o anumită categorie de populație.

Ca urmare a schimbărilor politice din decembrie 1989, abordarea generală a noului guvern a fost aceea de a pregăti procesul de schimbare fără a demonta sistemul existent până la adoptarea unei noi politici de sănătate.

În perioada 1990-1998, s-a utilizat un sistem dualist de tipul finanțare de la bugetul de stat / finanțare complementară – fond special de sănătate (Ordonanța 22/1992), precum și finanțare externă – împrumuturi de la Banca Mondială (Legea 79/1991), fonduri Phare și donații.

Începutul reformei sanitare a presupus reorganizarea serviciilor de sănătate și a sistemului de finanțare a serviciilor de sănătate.

Principiile de organizare ale sistemului sanitar s-au îmbunătățit simțitor prin acces gratuit la serviciile medicale, asistența medicală cu plată, acoperire națională, transferul responsabilităților – Direcții Sanitare Județene, Colegiul Medicilor, alegerea liberă a medicului, apariția noțiunii de medic de familie și apariția sectorului privat.

În iulie 1997, a fost adoptată de Parlamentul României și promulgată de Președintele țării Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate – Legea 145/1997. Aceasta a urmărit modelul de asigurări de tip Bismark, cu asigurare de sănătate obligatorie, bazat pe principiul solidarității și funcționând în cadrul unui sistem descentralizat. Ea a intrat în vigoare, cu toate prevederile, începând cu 1 ianuarie 1999 dar a existat o perioadă de tranziție în anul 1998 în care Direcțiile Sanitare Județene și Ministerul Sănătății au administrat fondurile de asigurare. Cuantumul contribuției este în funcție de venit și este plătit în proporție egală de asigurat (angajat) și angajator. În primul an, 1998, angajatul și angajatorul au contribuit cu câte 5% fiecare, ulterior contribuția s-a majorat la 7%. Persoanele care nu sunt asigurate dobândesc calitatea de asigurat din ziua în care s-a achitat contribuția și o păstrează în condițiile legii.

În consecință, de la 1 ianuarie 1999, conform legii au funcționat și casele de asigurări ca instituții publice autonome, conduse de reprezentanții asiguraților și patronatului prin consiliile de administrație, deci și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Organizațiile internaționale au influențat procesul reformei în mai multe moduri. Mai întâi prezentările sporadice ale mass – mediei referitoare la orfelinate, persoane cu handicap, și copii cu SIDA au condus la implicarea în reforma sistemului sanitar din România a unor organizații neguvernamentale internaționale. Când atenția internațională este atrasă asupra acestui tip de probleme, guvernul este obligat să ia măsuri imediate. Desigur, acesta nu constituie baza pentru stabilirea priorităților unei reforme viabile a sectorului sanitar. În al doilea rând, cele două proiecte majore ale reformei – asistența medicală primară și asigurările de sănătate – arată o influență clară a sistemelor sanitare din celelalte țări. Introducerea plăților prin tarif pe persoană asigurată („per capita”) și stabilirea de contracte au avut drept model experiența Marii Britanii în acest domeniu, în timp ce sistemul de asigurări de sănătate a fost construit după modelul Germaniei. Ambele proiecte au fost realizate în mare parte cu consultanța unor experți din aceste țări.

În al treilea rând, se remarcă implicarea crescândă în domeniul sănătății a agențiilor internaționale, precum USAID, a UE (prin programele PHARE și CONSENSUS), a guvernelor Germaniei și Elveției, a Consiliului Britanic, UNFA si UNICEF.

În al patrulea rând, Banca Națională a fost un actor important în procesul de reformă a sectorului sanitar din România. Proiectul Băncii Mondiale a început în 1992, cu un împrumut de 150 de milioane USD si s-a încheiat în 1999. Proiectul a avut drept scop refacerea serviciilor de asistență medicală primară și finanțarea primelor etape ale reformei în sectorul sanitar. Recomandările din raportul proiectului Băncii Mondiale au informat părțile implicate despre reforma sistemului de îngrijiri de sănătate. Uniunea Europeană a avut un rol important în sectorul sanitar prin asistența PHARE. Cele mai recente programe în acest domeniu susțin restructurarea mecanismelor financiare, cum ar fi introducerea asigurării de sănătate, reorganizarea administrației din sănătatea publică în conformitate cu Legea asigurărilor sociale de sănătate și dezvoltarea unei politici naționale a medicamentului și o politică a sănătății sângelui. Aceste programe au avut un buget de patru milioane de EURO. Așa cum am menționat mai sus, Uniunea Europeană a acordat sprijin financiar și politicilor de restructurare a protecției copilului.

Legea nr. 45/1997 a asigurărilor sociale de sănătate, primul act normativ care a introdus principiile asigurărilor sociale de sănătate, a venit cu caracteristici noi și democrate (cuprindere obligatorie a populației într-un sistem unitar de protecție socială, alegere liberă a medicului, unității sanitare și a casei de asigurări de sănătate, acordare pachet definit de servicii medicale – reglementate prin Contractul – cadru, finanțare prin contribuții și subvenții de stat, echilibru financiar, funcționare descentralizată, solidaritate și subsidiaritate în colectarea și utilizarea fondurilor, echitate, accesibilitate în acordarea serviciilor medicale).

Din punct de vedere administrativ, „asigurările de sănătate se organizează prin CNAS, prin casele de asigurări de sănătate județene și a municipiului București și prin oficii teritoriale” , iar organele de conducere au fost stabilite ca fiind pentru CNAS, adunarea generală a reprezentanților și consiliul de administrație, ales de adunarea generală a reprezentanților, care avea un președinte și un vicepreședinte, aleși dintre membrii acestuia (art. 66 – Lg. 145/1997) și pentru CJAS (Casele Județene de Asigurări de Sănătate): adunarea reprezentanților și consiliul de administrație (art.71).

Casele de asigurări sociale de sănătate trebuiau să aibă, potrivit Legii 145/1997, organe proprii de conducere alese prin vot secret pe o perioadă de 5 ani și cuprindeau reprezentanți ai asiguraților și ai patronatului. Asigurații și angajatorii își alegeau câte 2 reprezentanți pentru fiecare 10.000 de asigurați, pe grupe reprezentative pentru: salariați, liber profesioniști, agricultori, pensionari, șomeri, elevi și studenți și pentru personalul casnic.

Legea mai prevedea desfășurarea alegerilor pentru adunarea generală a reprezentanților într-un regulament electoral elaborat de către comisia electorală centrală iar la nivelul județului și al municipiului București, în baza regulamentului electoral, urmau să funcționeze comisii electorale județene și, respectiv, a municipiului București, aprobate, în componența similară, de către comisia electorală centrală (art. 75 și art. 76).

CJAS stabilesc contracte cu unitățile sanitare care îndeplinesc criteriile de calitate aprobate de CNAS și Colegiul Medicilor din România. Aceste criterii sunt controlate de către medicii din casele de asigurări de sănătate județene împreună cu reprezentanții Colegiului Medicilor.

Ocrotirea sănătății face parte integrantă din sistemul securității sociale, Legea nr. 145/1997, constituie începutul unor schimbări a sistemelor de îngrijire a sănătății cetățenilor din țara noastră.

Plata unei contribuții este elementul nodal, de cea mai mare importanță în edificarea unui sistem de asigurare. Administrarea fondului de asigurări sociale de sănătate se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări de sănătate județene și a municipiului București.

În perioada 1997 – 2001, Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost modificată succesiv prin OUG nr.72/1998, OUG nr.180/2000 și O.U.G. 150/2000 – care abrogă Legea 145/1997 (art.108).

Președintele CNAS devine ordonator principal de credite, iar președinții Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) sunt desemnați ordonatori secundari de credite.

Prin OUG 30/1998 s-a impus și statuarea tripartitismului la nivelul conducerii CNAS si CAS, consiliile de administrație fiind „formate din reprezentanți ai puterii executive, precum și ai asociațiilor patronale și sindicale, reprezentative la nivel național” – consiliul de administrație al CNAS compus din 15 membri, conform art. 95, iar consiliile de administrație ale CJAS din 9 membri, conform art. 101. Consiliile de administrație ale caselor de asigurări de sănătate erau conduse de un Președinte și doi Vicepreședinți.

În cazul CNAS – „Președintele este numit de primul-ministru, la propunerea ministrului sănătății, dintre membrii consiliului de administrație”, iar vicepreședinții „desemnați de ceilalți parteneri sociali din rândul membrilor consiliului de administrație” .

În cazul CJAS – „Președintele și vicepreședinții sunt aleși din rândul membrilor consiliului de administrație”. Conducerea operativă a caselor de asigurări de sănătate era exercitată de către un Director general. Consiliile de administrație CJAS și-au intrat în atribuțiile legale la data de 01.04.1999, conform Legii nr. 145/1997 modificată și completată de OUG nr. 30/1998, Protocolului Patronal din 01.04.1999 și Acordului Sindical din 24.03.1999.

Protocolul Patronal și Acordul Sindical se referea la repartizarea reprezentanților organizațiilor patronale și ai confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național – în consiliile de administrație ale caselor de asigurări de sănătate. Sunt reprezentative la nivel național, confederațiile sindicale și organizațiile patronale care au dobândit această calitate potrivit Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, modificată și completată prin Legea nr. 143/1997.

Apariția O.U.G. nr. 180/2000 a modificat și completat Legea nr. 145/1997 – referitor la organele de conducere CNAS si CAS. A stabilit în mod concret atribuțiile consiliilor de administrație CNAS și CJAS și ale Directorilor generali și pentru o mai bună reprezentare a intereselor asiguraților, consiliile de administrație ale CNAS și CJAS au fost completate cu încă 2 membri din partea reprezentanților pensionarilor.

Din punct de vedere organizatoric, cea mai importantă modificare a legii 145/1997 adusă prin OUG 180/2000 a fost faptul că Directorii generali ai caselor de asigurări de sănătate, numiți de către Președintele CNAS – în urma unui concurs, au devenit ordonatori secundari de credite. Conducerea activității caselor de asigurări de sănătate era asigurată de Directorii generali și de consiliile de administrație.

Prin această ordonanță s-a urmărit o mai bună coordonare și supraveghere a activităților desfășurate la nivelul caselor județene, prin responsabilizarea ordonatorilor secundari de credite (a Directorilor generali).

Începând cu data de 20 noiembrie 2002, Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost abrogată de Ordonanța de urgență nr.150/2002 – privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

O.U.G. nr. 150/20.11.2002, privind „Organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate” care abrogă „Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997”, este actul normativ care a permis modificarea conceptuală și structurală a asigurărilor sociale de sănătate ca un sistem unitar de finanțare a ocrotirii și promovării sănătății populației. Principiile sistemului asigurărilor de sănătate conduc la o concluzie unică: asiguratul este elementul central al sistemului asigurărilor de sănătate.

Toate instituțiile – începând cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate-, toți medicii și toate unitățile medicale sunt puse în slujba asiguratului. Potrivit O.U.G. 150/2002, sistemul de asigurări sociale de sănătate are trei componente majore:

Asigurații;

Furnizorii de servicii de sănătate (medicii, spitalele, farmaciile);

Casele de asigurări sociale de sănătate.

Ordonanța de urgență nr. 150, a creat o nouă instituție „Fond Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate” și definește cu mai multă claritate atât obligațiile asiguratorilor și asiguraților la constituirea fondului, cât și pârghiile ce se utilizează de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și casele de asigurări, în activitatea de administrare și gestionare a fondurilor colectate. De asemenea, prin O.U.G. 150 sunt precizate cu mai multă exigență sarcinile sporite și rolul determinant ce revine Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și caselor de asigurări în activitatea de gestionare și administrare a fondurilor colectate, acestea, conform actului normativ, fiind în proporție de 96% utilizate pentru plata serviciilor medicale, a medicamentelor, a materialelor sanitare și dispozitivelor medicale de care beneficiază asigurații.

Din punct de vedere organizatoric, ordonanța impune, pentru funcționarea actualelor structuri CNAS si CAS, cu mai multă flexibilitate și dinamism, conferindu-le atribuții clare care să asigure atât logistica funcționării unitare și coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate prin colectarea și folosirea eficientă a fondurilor, cât și mijloace adecvate pentru reprezentarea, informarea și susținerea intereselor asiguraților.

Potrivit O.U.G. 150/2002, s-au acordat facilități, unor categorii de persoane, în sensul scutirii de plata contribuției la asigurări de sănătate, cum sunt:

persoanele cu statut de pensionar, indiferent dacă mai au sau nu alte venituri decât pensia;

bolnavii care au afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății si Familiei, pe toată perioada aplicării tratamentului până la vindecare, dacă nu realizează venituri din muncă;

femeile însărcinate sau lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară;

Acestea se adaugă celorlalte categorii de persoane care erau deja scutite de plata contribuției la asigurări de sănătate, conform Legii nr. 145/1997.

Persoanele care nu fac dovada plății asigurării de sănătate în ultimele trei luni (deci, neasigurate), beneficiază de un pachet de servicii medicale denumit – pachet minimal.

Constituirea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate

Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se formează din:

contribuții ale persoanelor fizice;

subvenții de la bugetul de stat;

dobânzi, donații, sponsorizări și alte venituri, în condițiile legii.

Colectarea contribuțiilor se face de către casele de asigurări în contul unic deschis pe seama Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului fondului, după epuizarea fondului de rezervă veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat. Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor care beneficiază de asigurare fără plata contribuției.

Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

veniturilor din salarii care se supun impozitului pe venit;

veniturilor din activități desfășurate de persoane care exercită profesii liberale sau autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente;

veniturilor din agricultură și silvicultură, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu desfășoară profesii liberale;

indemnizațiile de șomaj și alocațiilor de sprijin;

veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri din salarii care se supun impozitului pe venit.

În cazul persoanelor care realizează venituri sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară și care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuția lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de bază minim pe țară.

Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații au obligația să calculeze și să vireze casei de asigurări o contribuție de 7% datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă; acestea au obligația să anunțe casei de asigurări orice schimbare care are loc în nivelul veniturilor. Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj și ai alocației de sprijin contribuția se calculează și se virează, o dată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează, de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări în a cărei rază teritorială își au domiciliul veniturile impozabile, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5%.

Pentru cetățenii străini care se asigură facultativ contribuția la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe țară pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul – cadru.

Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat, să achite contribuția legală pe ultimii 3 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe țară, potrivit normelor elaborate de CNAS și aprobate prin ordin al ministrului sănătății și familiei.

Contribuția datorată pentru persoanele care beneficiază de asigurare, fără plata contribuției se suportă astfel:

de către bugetul de stat, pentru persoanele care satisfac serviciul militar în termen și pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv,

de către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru persoanele care se află în concediu medical, în concediu medical pentru sarcină și lăuzie sau pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani;

de către bugetul asigurărilor de șomaj, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau alocație de sprijin.

A fost publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006 Legea nr 95/2006 privind reforma in domenul sanatatii care pregateste schimbari substantiale in toate domeniile asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate. Incepand cu 1 ianuarie 2008 cota de contributie pentru angajatori este de 5.5%, cota de contributie pentru angajati este de 6,5%, iar din 1 iulie 2008 cota de contributie pentru angajati este de 5,5%, cota de contributie pentru angajatori este de 5,5%, iar de la 1 decembrie 2008 cota de contributie pentru angajatori este de 5,2%. În prezent 2011 cota de contribuție pentru angajatori este de 5,2%, iar pentru angajați 5,5%.

Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției și care nu o respectă datorează majorări pentru perioada de întârziere, egale cu majorările aferente pentru întârzierea achitării debitelor către bugetul de stat. În cazul neachitării la termen, a contribuțiilor datorate fondului, CNAS, direct sau prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere.

Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, vor depune la bancă sau la trezorerie, după caz, o dată cu documentația pentru plata salariilor și a altor venituri pentru salariați, documentele pentru plata contribuțiilor datorate fondului, plățile efectuându-se simultan sub control bancar, respectiv trezorerie.

Utilizarea și administrarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate

Veniturile fondului colectate de casele de asigurări se utilizează pentru:

-plata serviciilor medicale, a medicamentelor sanitare și dispozitivelor medicale, în condițiile stabilite prin contractul – cadru;

– cheltuieli de administrare, funcționare și de capital în limita a maximum 3% din sumele colectate;

-fondul de rezervă în cotă de 1% din sumele constituite la nivelul CNAS.

Veniturile fondului nu pot fi utilizate pentru: investiții pentru construirea și consolidarea de unități sanitare; achiziționarea aparaturii medicale de înaltă performanță; persoanele fără venituri sau cu venituri sub salariul de bază minim brut pe economie, care necesită activități de prevenire, de diagnostic, de terapie și de reabilitare în cazul afecțiunilor transmisibile prevăzute în programele naționale elaborate de Ministerul Sănătății si Familiei;măsuri profilactice și tratamente instituite obligatoriu prin norme legale.

Bugetul fondului se aprobă de către Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexă la legea bugetului de stat. Bugetele de venituri de cheltuieli ale caselor de asigurări se aprobă de ordonatorul principal de credite, cu avizul ministerelor centrale și al instituțiilor cu rețele sanitare proprii.

Sumele rămase neutilizate la nivelul caselor de asigurări la sfârșitul fiecărui an se virează în contul CNAS si se utilizează pentru destinațiile prevăzute mai sus. Sumele rămase la nivelul CNAS la sfârșitul anului se reportează în anul următor. Fondul de rezervă rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație, utilizarea stabilindu-se prin legile bugetare anuale.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a reluat peste timp o tradiție de aproape 100 de ani de asigurări sociale de sănătate. Activitatea CNAS s-a înscris în programul legislativ și organizațional specific reformei sectorului sanitar.

În august 2003, o dată cu ordonanța nr. 86 ”privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală”, atribuțiile de colectare, evidență, urmărire și executare a veniturilor Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, au fost transferate de la casele județene de asigurări de sănătate către Agenția Națională de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Conform ordonanței nr. 86, Agenția s-a înființat la data de 1 octombrie 2003 și a devenit operațională de la data de 1 ianuarie 2004.

În prezent asigurările sociale de sănătate sunt reglementate prin Legea nr. 264/2007 și Ordinul nr. 1000 din 9 decembrie 2009 care modifică și completează Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobandirea calitatii de asigurat, respectiv de asigurat fara plata contributiei, precum si pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 617/2007.

2.3 Beneficiari ai asigurărilor sociale de sănătate

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați, obiectivele sistemului constând în protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil, nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Sistemul de asigurări sociale de sănătate este unul generos în ceea ce privește gradul de acoperire a populației țării, cuprinzând toate categoriile sociale care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Astfel sunt asigurați toți cetățenii români cu domiciliul în țară precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau cu domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond. În această calitate persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.

Unele categorii de persoane beneficiază de asigurare fără a plăti contribuția la sistem, între acestea numărându-se: toți copii cu vârsta până la 18 ani, tinerii de la 18 până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenți de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate, persoanele care au fost defavorizate de regimurile dictatoriale trecute, veteranii de război, persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății Publice, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte resurse, femeile însărcinate și lăuze dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară.

O altă categorie de beneficiari sunt persoanele a căror contribuții nu sunt suportate de către acestea pe perioada când se regăsesc în situații deosebite, plata realizându-se din alte surse și care satisfac serviciul militar în termen, se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă acordat în urma unui accident de muncă sau boli profesionale, se află în concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj, sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității, persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, pensionarii pentru venituri din pensii până la limita supusă impozitului pe venit.

Asigurații beneficiază de un pachet de servicii de bază în caz de boală sau de accident din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului până la vindecare.

Aceștia au o serie de drepturi și obligații ce se stabilesc prin semnarea unui contract – cadru la nivel național care se elaborează de CNAS pe baza consultării organizațiilor profesionale ale diferitelor specializări medicale și a organizațiilor patronale și sindicale reprezentative din domeniul medical până la data de 31 octombrie a anului în curs pentru anul următor. Proiectul se avizează de Ministerul Sănătății publice și se aprobă prin hotărâre a guvernului.

Contractul cadru reglementează în principal condițiile acordării asistenței medicale cu privire la pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate, lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor, a dispozitivelor medicale, criteriile și standardele calității pachetului de servicii, alocarea resurselor și controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al fondului, tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii de bază, modul de decontare și actele necesare în acest scop, internarea și externarea bolnavilor, măsuri de îngrijire la domiciliu și de recuperare, condițiile acordării serviciilor care pot contracta la nivel județean, precum și a celor care se pot contracta la nivel regional, prescrierea și eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, aprocedurilor terapeutice, a protezelor și a ortezelor, a dispozitivelor medicale, modul de informare a asiguraților.

2.4Organisme și atribuții

Sistemul de sănătate din România are în multe privințe aceleași modalități de funcționare neschimbate în ultimii ani. În primul rând, sistemul este construit în jurul administrației centrale și în subsidiar în jurul personalului medical.

În interiorul sistemului de sănătate autoritatea centrală, Ministerul Sănătății Publice (MSP) menține o structură organizatorică, centrală și locală, care are puțină legătură cu nevoile de sănătate ale populației. Astfel, în organigrama Ministerului Sănătății Publice nu se regăsesc distinct structuri care să se ocupe cu ariile care consumă cele mai multe resurse și furnizează cele mai multe servicii medicale din sistem, i.e. spitalele (nu există o direcție pentru asistența spitalicească). În același timp, zone esențiale pentru funcționarea eficientă a unui sistem sanitar modern nu sunt dezvoltate de loc în niciuna dintre structurile Ministerului Sănătății Publice.

Astfel, sistemele de asigurare a calității, siguranța pacientului și managementul riscului sunt zone care nu au niciun fel de reprezentare la nivelul structurilor decizionale deși calitatea actului medical și siguranța pacientului ar trebui să fie zonele pe care autoritățile sanitare ar trebui să le monitorizeze în mod constant.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, al cărei principal obiect de activitate îl reprezintă asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate din România.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate funcționează pe baza Statutului propriu și administrează și gestionează sistemul asigurărilor sociale de sănătate, în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar.

În vederea realizării misiunii sale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură:

• funcționarea unitară și coordonată a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România

• gestionarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate

• folosirea mijloacelor adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea și susținerea intereselor asiguraților pe care îi reprezintă

• acoperirea nevoilor de servicii de sănătate ale populației, în limita fondurilor disponibile

La nivel local Autoritățile Județene de Sănătate Publică sunt asemănătoare cu cele la nivel național.

Finanțarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

Asigurarea finanțării sistemului de asigurări sociale de sănătate reprezintă baza structurii financiare a acestuia. În principal, aceasta determină ce nivel al contribuțiilor este necesar pentru a finanța serviciile sistemului având în vedere realizarea unui echilibru financiar al sistemului, precum și rezervele necesare pentru a preîntâmpina obligații viitoare necunoscute.

Caracteristica sistemului de asigurări sociale de sănătate obligatoriu introdus prin Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, ca de altfel oricare sistem de asigurări sociale de sănătate este că se autofinanțează și deci exclude finanțarea de la stat ca o sursă majoră de finanțare. Principiul „banii urmează pacientul” este baza formării bugetului de asigurări sociale de sănătate și nu trebuie să fie neglijat atunci când se calculează nivelul veniturilor.

Principalele surse de venituri ale sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:

contribuțiile angajatorilor;

contribuțiile persoanelor asigurate;

subvențiile de la stat;

alte venituri (coplăți, etc.).

Cota de contributie pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, destinata exclusiv finantarii cheltuielilor cu plata acestor drepturi, este de 0,75%, aplicata la fondul de salarii sau, dupa caz, la drepturile reprezentand indemnizatie de somaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, si se achita la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, in conditiile legii.

Contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 6,5%.

Persoanele juridice sau fizice la care isi desfasoara activitatea asiguratii au obligatia sa calculeze si sa vireze la fond o contributie de 7% asupra fondului de salarii, datorata pentru asigurarea sanatatii personalului din unitatea respectiva.

Capitolul III. Asigurările de sănătate

3.1 Asigurările publice de sănătate

Îngrijirea sănătății nu este doar o problemă de ordin personal, vizând reducerea discomfortului, prevenirea pierderii capacității de muncă sau evitarea deceselor premature. Societatea este la rândul ei interesată în prezervarea stării de sănătate ca suport al prelungirii duratei vieței active.

Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale se stabilesc conform art. 34 din Constituția României prevede: dreptul la ocrotirea sănătății este garantat; statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice; organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Principalele funcții ale asigurărilor publice de sănătate sunt:

Stabilirea, colectarea contribuțiilor și controlul acestor operațiuni, proces în care sunt implicate mai multe instituții, pornind de la Parlament ca organism legiuitor, continuând cu aparatul executiv specializat și până la casele de asigurări sociale de sănătate în calitate de gestionari ai contribuțiilor pentru sănătate

Administrarea eficientă a fondurilor colectate este asigurată în primul rând prin participarea principalilor actori sociali la conducerea instituțiilor de profil. În plus descentralizarea fondurilor permite o simplificare a circuitelor financiare, deși administrarea lor directă la nivel local nu exclude întrajutorarea ca reper al echității sociale în domeniul sănătății. Un management important în domeniu va avea în vedere atât utilizarea rațională a resurselor materiale și umane cât și operaționalizarea unor proceduri de evitare a risipei prin acordări conforme cu necesitățile și prin ierarhizarea obiectivelor de îndeplinit.

Folosirea fondurilor colectate exclusiv pentru domeniul pentru care au fost destinate presupune atât finanțarea propriuzisă a furnizorilor de servicii medicale , inclusiv a celor de produse farmaceutice, cât și controlul componentelor interne ale costurilor pe categorii de cheltuieli.

Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, protejează practic toată populația țării și anume atât salariații, cât și pensionarii, șomerii, precum și persoanele care lucrează pe bază de convenții civile, dar și persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea. Datorită faptului că asigurările sociale de sănătate funcționează în regim obligatoriu, consecința imediată este aceea că plata contribuției de asigurări sociale de sănătate este obligatorie, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice, în cuantumurile și la termenele prevăzute.

În afara asigurărilor sociale de sănătate menționate, pot funcționa și alte forme de asigurări de sănătate în diferite situații speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii.

Asigurarea socială de sănătate poate fi: obligatorie; facultativă.

Sunt asigurați, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond.

Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției:

a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă;

b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat

c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii;

d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepția celor obținute în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;

e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății Publice, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

f) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară

Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse:

a) satisfac serviciul militar în termen;

b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

c) se află în concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;

d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv;

e) persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj;

f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane și se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității;

g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social

h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;

i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri .

Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverință de asigurat fără plata contribuției eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile de mai sus. Acest document va fi vizat periodic, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguraților fără plata contribuției(art. 213 alin. 3).

Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute mai sus au obligația să se asigure și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate (art. 213 alin. 4).

Persoanele asigurate din statele cu care țara noastră a încheiat documente internaționale cu prevederi în domeniul sănătății beneficiază de servicii medicale și alte prestații acordate pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de respectivele documente internaționale.

Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane:

a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;

b) cetățenii străini și apatrizii care se află temporar în țară, fără a solicita viză de lungă ședere;

c) cetățenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în țară.

Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special, precum și persoanelor fizice.

Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.

Prevederile de mai sus se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente(art. 215).

Asigurații au următoarele drepturi:

a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum și casa de asigurări de sănătate la care se asigură;

b) să fie înscriși pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, suportând cheltuielile de transport dacă opțiunea este pentru un medic din altă localitate;

c) să își schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puțin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu;

e) să efectueze controale profilactice;

f) să beneficieze de servicii de asistență medicală preventivă și de promovare a sănătății, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;

g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii și în spitale aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate;

h) să beneficieze de servicii medicale de urgență;

i) să beneficieze de unele servicii de asistență stomatologică;

j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic și de recuperare;

k) să beneficieze de dispozitive medicale;

l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;

m) să li se garanteze confidențialitatea privind datele, în special în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul;

n) să aibă dreptul la informație în cazul tratamentelor medicale;

o) să beneficieze de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate

Personalitățile internaționale cu statut de demnitar primesc asistență medicală de specialitate în unități sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sănătății publice.

Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoțește copilul internat în vârstă de până la 3 ani, precum și pentru însoțitorul persoanei cu handicap grav internate se suportă de către casele de asigurări, dacă medicul consideră necesară prezența lor pentru o perioadă determinată.

În sfârșit, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.

Obligațiile asiguraților sunt următoarele:

a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;

b) să anunțe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;

c) să se prezinte la controalele profilactice și periodice;

d) să anunțe în termen de 15 zile medicul de familie și casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asigurați;

e) să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului;

f) să aibă o conduită civilizată față de personalul medico-sanitar;

g) să achite contribuția datorată fondului și suma reprezentând coplata;

h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.

Pe lângă drepturile și obligațiile menționate, asigurații au dreptul la un pachet de servicii de bază care cuprinde servicii medicale, servicii de îngrijire a sănătății, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale.

Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale.

3.2 Asigurările private de sănătate

Existența asigurărilor private de sănătate nu poate fi legată cauzal de un eșec al politicilor sociale, motiv pentru care ele nu își propun de regulă să înlocuiască asigurările publice ci mai curând să ofere o alternativă complementară a acestora.

Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurătorconstituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurațiexpuși la producerea riscului de îmbolnăvire, și îi indemnizează, în conformitate cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate, precum și din celelalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate de asigurător și fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Asigurații pot primi indemnizații atât pentru acea parte a cheltuielilor cu serviciile medicale care excedează pachetului de servicii medicale de bază acoperite de sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și pentru coplăți, dacă acest lucru este prevăzut în contractul de asigurare voluntară de sănătate.

Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli profesionale și accidente de muncă și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament.

O tipologie a acestei categorii de asigurări poate fi realizată pornind de la criteriile de structurare pe baza cărora va fi definită și oferta în domeniul industriei de profil.

Astfel avem:

Asigurări de viață

Clasa I. Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare (asigurări de deces din accident, asigurări de vătămări corporale, asigurări de incapacitate permanentă din boală, asigurări de incapacitate permanentă din accident, asigurări de spitalizare, asigurări de cheltuieli medicale, asigurări de boli grave)

Clasa IV. Asigurări permanente de sănătate.

Asigurări generale:

Clasa I. Asigurări de accidente

Clasa II. Asigurări de sănătate.

Asigurările voluntare de sănătate pot fi, asigurări de tip complementar și suplimentar.

Asigurările de tip complementar suportă total sau parțial plata serviciilor neacoperite parțial din pachetul de servicii medicale de bază, coplăți.

Asigurările de tip suplimentar suportă total sau parțial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază, opțiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiții hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în polița de asigurare(art. 341).

Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetățeni români, cetățeni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază în temeiul asigurărilor sociale de sănătate(art. 342).

Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie contracte de asigurare voluntară pentru angajații lor, individual sau în grup, acordate ca beneficii adiționale la drepturile salariale ale acestora, în scopul atragerii și stabilizării personalului angajat.

Asigurarea medicală standard acoperă cheltuielile medicale generate de următoarele evenimente: spitalizare, intervenții chirurgicale, consultații medicale, alte servicii medicale suplimentare.

Trebuie reținut faptul că de regulă aceste tipuri de asigurări se referă de regulă la procceduri medicale uzuale, de rutină, oferind o protecție limitată în raport cu riscul de îmbolnăvire, de unde și denumirea sub care sunt cunoscute.

Asigurarea pentru intervenții chirurgicale poate fi nu numai o clauză inclusă sau adițională, unui contract existent ci și un produs de sine stătător, acoperind cheltuielile aferente acestui tip de proceduri medicale, urmare a unui accident sau boli.

Evenimentul asigurat este orice operație chirurgicală indiferent dacă actul medical se efectuează în scopul diagnosticării unei maladii, pentru a evita o agravare a stării de sănătate sau în scop terapeutic, cu, condiția ca acesta să fie justificată de un medic specialist și să se desfășoare potrivit reglementărilor medicale profesionale în majoritatea cazurilor într-un spital. Sunt exceptate în general de acoperirea prin asigurare o serie de proceduri de obstretică, de chirurgie estetică, de examinare endo și laparoscopică, de extragere a implanturilor precum și piesele recoltate pentru analize histologice.

Asigurarea medicală extinsă acoperă acele cheltuieli medicale aferente unei îmbolnăviri sau vătămări corporale care nefiind incluse în asigurarea standard, ar ridica probleme deosebite privind finanțarea lor pe cont propriu sau la limită, ar presupune chiar renunțarea la unele servicii medicale.

Gama de cheltuieli medicale acoperite este evident mult mai largă decât cea aferentă asigurărilor standard și cuprinde:

Cheltuielile de cazare și masă în timpul spitalizării

Costul analizelor și testelor de diagnosticare, inclusiv cele cu raze x

Onorariile curente ale medicilor și cele privind intervențiile chirurgicale

Medicamentele

Cheltuielile cu echipamentul medical

Costul celorlalteservicii medicale utilizate în timpul spitalizării

Serviciile de asistență medicală la domiciliu.

Asigurarea colectivă de sănătate include o categorie diversificată de produse ale industriei de profil, sub raportul nivelului de acoperire, al clauzelor contractuale aferente, al modului de contractare și al modalităților de despăgubire.

În contextul acestor prevederi uzuale fiecare companie este liberă să-și configureze propriul set deproceduriîn materie.

Asigurare dentară acoperă atât procedurile stomatologice curente, cât și intervențiile pe care le presupune deteriorarea în mod accidental a danturii. Ca sistem de achiziție acest timp de polițe este specific planurilor de asigurare colective chiar dacă el poate fi accesat și în sistem individual. Dincolo de avantajul acoperirii costurilor cu tratamentele stomatologice pentru asigurat asigurarea are și un caracter profilactic prin asigurarea accesului periodic la cabinetul stomatologic și depistarea în fază incipientă a problemelor dentare.

Asigurarea asistenței medicale pe termen lung privește despăgubirile acordate pentru îngrijirile medicale acordate în sanatorii, spitale și chiar acasă pentru afecțiunile al căror tratament sau recuperare necesită o perioadă de timp mai îndelungată.

Asigurarea medicală pentru boli incurabile reprezintă o variantă a asigurării asistenței medicale pe termen lung și se poate materializa într-o poliță distinctă sau ca o clauză adițională a unui contract existent. Scopul acesteia este de a compensa cheltuielile cu tratamentul medical sau de a contribui la ridicarea nivelului de confort al asiguratului în perioada de suferință, motiv pentru care suma asigurată se plătește beneficiarului, de regulă, la momentul diagnosticării unei maladii incurabile din lista stabilită cu asiguratorul în cadrul contractului.

Asigurarea venitului în perioada de incapacitate de muncă permite încasarea de către asigurați a unor indemnizații periodice în răstimpul în care aceștia sunt în imposibilitate de a lucra datorită unor îmbolnăviri sau vătămări corporale.

Asigurarea de accidente se deosebește de celelate forme de asigurare prin complexitate și prin destinatarul sumelor. Faptul generator îl reprezintă accidentul, un eveniment nedorit datorat unei cauze exterioare, violente într-o conjunctură nefericită, produs independent de voința asiguratului, care nu este așteptat și care generează pagube, răniri, vătămare corporală sau decesul acestuia.

Asigurarea de călătorie este un produs care acoperă pe termen scurt atât riscul de îmbolnăvire cât și cel de accident, incluzând uneori și riscul de deces aferent. Ea se utilizează în special în cazul deplasărilor în străinătate, pentru a acoperi excluderile din cadrul asigurărilor naționale sau cele generate de diferențele legislative prezente în cadrul altor jurisdicții.

Capitolul IV Studiu de caz

4.1 Analiza sistemului de asigurări sociale de sănătate din România

Veniturile Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate realizate în anul 2010 sunt în sumă de 17.258.727 mii lei, reprezentând 97,37% față de prevederile aprobate pentru această perioadă, media lunară a încasărilor în această perioadă a anului 2010 a

fost în sumă de 1.438.227,25 mii lei. Procentul de realizare se datorează neîncasării accizei din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății. Pentru anul 2010, cotele de contribuții pentru asigurările sociale de sănătate, au fost prevăzute la art. 7 din Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat după cum urmează:

a) 5,5% pentru cota datorată de angajat, prevăzută la art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare;

b) 5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 258 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare;

c) 10,7% pentru cota datorată de persoanele care se asigură facultativ prevăzute la art. 259 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare;

d) persoanele care nu sunt salariate dar au obligația să își asigure sănătatea, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii și achitării cotei de 5,5%;

e) pentru lucrătorii migranți care își păstrează domiciliul sau reședința în România, contribuția lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 5,5% la veniturile obținute din contractele încheiate cu un angajator străin;

f) persoanele care au obligația să se asigure, altele decât cele prevăzute la art. 257 și la art. 259 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, și care nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuției plătesc contribuția lunară de asigurări sociale de sănătate calculată prin aplicarea cotei de 5,5% la salariul de bază minim brut pe țară.

Veniturile pentru asigurări și asistență socială se constituie din cota de 0,85% aplicată la fondul de salarii, indemnizații de șomaj, venituri supuse impozitului pe venit sau asupra venitului cuprins în contractul de asigurare. Aceste venituri realizate în anul 2010 sunt în sumă de 806.428 mii lei, din care încasate prin trezorerie – în sumă de 213.057 mii lei, iar suma de 593.979 mii lei reprezentând sumele deduse de angajatori din contribuțiile datorate pentru concedii medicale.

Potrivit execuției bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2010, din totalul cheltuielilor aprobate în sumă de 17.724.985 mii lei, s-au efectuat plăți în sumă de 17.507.384 mii lei, reprezentând un procent de realizare de 98,77%. Procentul de realizare se datorează neîncasării accizei din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății.

În totalul cheltuielilor efectuate în anul 2010:

• cheltuielile pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical au reprezentat 91,99%

• cheltuielile pentru administrare și funcționare au reprezentat 2,33%

• cheltuielile pentru asistență socială 5,93%.

Potrivit execuției Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se pot observa următoarele aspecte:

• cheltuielile realizate la capitolul sănătate în anul 2010 sunt în sumă de 16.469.661 mii lei, din care: cheltuielile pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical – în valoare de 16.104.663 mii lei; și cheltuielile pentru administrare fond – în valoare de 374.833 mii lei.

Capitolul Asistență Socială

• cheltuielile totale pentru asistenta sociala: 1.037.723 mii lei .

Cheltuielile pentru servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale au fost aprobate prin Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat, prin două programe naționale și anume: programul național de sănătate cu scop curativ; și programul național privind asigurarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Creditele bugetare cât și cele de angajament aferente programului național de sănătate cu scop curativ au fost în sumă de 2.238.262 mii lei iar plățile au fost în sumă de 2.034.804,45 mii lei.

Creditele bugetare aferente programului național privind asigurarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate au fost în sumă de 14.071.171 mii lei iar creditele de angajament au fost în sumă de 14.571.071 mii lei. Plățile aferente acestui program național au fost în sumă de 14.069.858,55 mii lei.

Fondurile alocate in anul 2010 pentru materiale și prestări de servicii cu caracter medical, au fost în sumă de 16.309.433 mii lei, din care s-au efectuat plați în sumă de 16.104.663 mii lei, reprezentând 98,74% din prevederile aprobate.

Grafic, dinamica lunară a plaților pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate in anul 2010 se prezintă astfel:

În cadrul plaților pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical, pe domenii de asistență medicală, ponderea acestora în ordine descrescătoare este:

• plățile pentru serviciile medicale în unități sanitare cu paturi 52,73%,

• plățile pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale 31,57%

• plățile pentru serviciile medicale în ambulatoriu 11,41%

• plățile pentru servicii de urgență prespitalicești și transport sanitar 4,06%

• plățile pentru îngrijiri la domiciliu 0,17%

• plățile pentru prestații medicale acordate în baza documentelor internaționale 0,06%

Grafic ponderea plăților pentru serviciile medicale (pe subcapitole) în totalul plaților pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical în anul 2010 se prezintă, astfel:

În cadrul plăților pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale, ponderea acestora în ordine descrescătoare este:

• plățile pentru medicamente cu și fără contribuție personală 58,33%,

• plățile aferente medicamentelor pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ 26,42%,

• plățile pentru serviciile medicale de hemodializă și dializă peritoneală 11,46%,

• plățile aferente materialelor specifice utilizate in programele naționale cu scop curativ pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ 2,08%,

• plăți pentru dispozitive și echipamente medicale 1,71%

Produsele farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale, în anul 2010 reprezintă 31,57% din totalul serviciilor medicale.

Grafic ponderea domeniilor de asistență medicală în cadrul acestui subcapitol se prezintă astfel :

În cadrul plaților pentru servicii medicale în ambulatoriu, ponderea acestora in ordine descrescătoare este:

• plățile pentru asistență medicală primară (59,94%),

• plățile aferente asistentei medicale pentru specialități paraclinice (17,10%)

• plățile aferente serviciilor de asistență medicală pentru specialități clinice (15,76%)

• plățile pentru asistenta medicala in centre medicale multifuncționale (servicii medicale de recuperare) (4,01%)

• plățile pentru asistență medicală stomatologică (3,20%)

Serviciile medicale în ambulatoriu, în anul 2010 reprezintă 11,41 % din totalul serviciilor medicale.

Grafic ponderea domeniilor de asistență medicală în cadrul acestui subcapitol se prezintă astfel:

Pe parcursul anului 2010, prevederile bugetare pentru materiale si prestări servicii cu caracter medical aprobate prin Legea nr. 11/2010 au fost modificate prin acte normative după cum urmează:

Prin Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 de rectificare a bugetului de stat pe anul 2010, cheltuielile Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate au fost suplimentate cu suma de 1.827,3 milioane lei. Conform prevederilor art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2010 s-a aprobat subvenția de la bugetul de stat in suma de 2.960 milioane lei, din care pentru neîncasarea contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate suma de 1.042,7 milioane lei, respectiv 90,0 milioane lei prin diminuarea sumelor alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății.

Produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale

Fondurile alocate în anul 2010 pentru acest subcapitol au fost în sumă de 5.286.872 mii lei, din care s-au efectuat plăți în sumă de 5.084.210 mii lei, reprezentând 96,17 % din prevederile aprobate.

Grafic, dinamica lunară a plăților pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale în anul 2010 din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, se prezintă astfel:

Fondurile alocate în cadrul acestui subcapitol pe paragrafe în anul 2010 se prezintă astfel:

• medicamente cu și fără contribuție personală – 2.965.430 mii lei;

• medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ – 1.499.192 mii lei;

• materiale sanitare specifice utilizate în programele naționale cu scop curativ – 150.559 mii lei;

• servicii medicale de hemodializă și dializă peritoneală – 584.475 mii lei;

• dispozitive și echipamente medicale – 87.217 mii lei

Medicamente cu și fără contribuție personală

Creditele bugetare aprobate în anul 2010 corespunzătoare acestui domeniu de asistență medicală au fost de 2.965.430 mii lei. În anul 2010 au fost efectuate plăți în sumă de 2.965.416 mii lei, reprezentând un procent de realizare de 100 % din sumele prevăzute pentru acest domeniu. Plățile efectuate pentru medicamente cu și fără contribuție personală reprezintă 18,41 % din totalul plăților pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical realizate în anul 2010. În cadrul plaților pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale, plățile pentru medicamente cu și fără contribuție personală dețin pondere de 58,33%.

Grafic evoluția în dinamica a plaților lunare în anul 2010 pentru acest domeniu de asistență medicală este următoarea:

Din totalul realizărilor în anul 2010, medicamentele cu contribuție personală sunt în sumă de 1.849.655 mii lei (62,37%), iar medicamentele fără contribuție personală sunt în sumă de 1.115.761 mii lei (37,63%). Față de anul 2009, fondurile alocate la acest domeniu de asistență medicală în anul 2010 sunt cu 783.547 mii lei mai mari, respectiv cu 35,91%.

Creditele de angajament aprobate inițial prin Legea nr.11/2010 privind bugetul de stat pentru medicamente cu și fără contribuție personală au fost în sumă de 2.000,8 milioane lei.

Din analiza creditelor de angajament aprobate pe anul 2010 și având în vedere consumul ridicat de medicamente cu si fără contribuție personala care a condus la epuizarea fondurilor alocate în anul 2010 pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populației la medicamente, sa impus intervenția legislativă, în sensul aprobării de angajamente legale suplimentare. Astfel, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 46/2010 privind unele masuri financiare în domeniul sănătății, se autorizează CNAS și casele de asigurări de sănătate să încheie angajamente legale suplimentare în anul 2010, în limita sumei totale de 500 milioane lei, pentru achiziționarea de medicamente cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în condițiile stabilite prin Contract-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 262/2010.

Grafic dinamica consumului lunar în anul 2010 aferente medicamentelor cu și fără contribuție personală este următoarea:

Fondurile alocate în anul 2010 pentru medicamente pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de pana la 700 lei/luna cu valoare de compensare 40% prevăzute a se finanța din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății, prin transferuri către FNUASS au fost in sumă de 101.200 mii lei, din care s-au efectuat plăți în sumă de 101.200 mii lei, reprezentând 100 % din prevederile aprobate.

Grafic evoluția în dinamica a plăților lunare în anul 2010 aferente medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de pana la 700 lei/luna cu valoare de compensare 40% prevăzute a se finanța din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății, prin transferuri către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este următoarea:

Medicamente și materiale sanitare specifice pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ

1. Fondurile alocate în anul 2010 aferente medicamentelor pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ au fost în sumă de 1.499.192 mii lei, din care s-au efectuat plăți în sumă de 1.343.445 mii lei, reprezentând 89,61% din prevederile aprobate.

Din totalul plaților realizate în această perioadă pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical, medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ le revin o pondere de 8,34%. În cadrul plăților pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale, plățile la medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ dețin o pondere de 26,42%.

Grafic evoluția în dinamica a plăților lunare în anul 2010 aferente medicamentelor pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ este următoarea:

Comparativ cu anul 2009, fondurile alocate la medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ în anul 2010 au fost cu 783.547 mii lei mai mari respectiv cu 35,91%.

2. Fondurile alocate în anul 2010 aferente materialelor sanitare specifice utilizate în programele naționale cu scop curativ au fost în sumă de 150.559 mii lei, din care s-au efectuat plați în sumă de 105.542 mii lei, reprezentând 70,10% din prevederile aprobate.

Din totalul plaților realizate în anul 2010 pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical, domeniului aferent materialelor sanitare specifice utilizate în programele naționale cu scop curativ îi revin o pondere de 0,66%. În cadrul plaților pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale, plățile pentru materiale sanitare specifice utilizate în programele naționale cu scop curativ dețin o pondere de 2,08%.

Evoluția în dinamica a plăților lunare în anul 2010 aferente materialelor sanitare specifice utilizate în programele naționale cu scop curativ este următoarea:

Comparativ cu anul 2009, fondurile alocate la materiale sanitare specifice utilizate în programele naționale cu scop curativ în anul 2010 au fost cu 26.481 mii lei mai mici respectiv cu 20,06% .

Servicii medicale de hemodializă și dializă peritoneală

Fondurile alocate în anul 2010 pentru servicii medicale de hemodializă și dializă peritoneală au fost în sumă de 584.475 mii lei, din care s-au efectuat plați în sumă de 582.725 mii lei, reprezentând 99,70% din prevederile aprobate.

Din totalul plaților realizate în anul 2010 pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical, domeniului aferent serviciilor medicale de hemodializă și dializă peritoneală îi revine o pondere de 3,62%. În cadrul plaților pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale, plățile pentru serviciile medicale de hemodializă și dializă peritoneală dețin o pondere de 11,46%.

Grafic evoluția în dinamica a plaților lunare în anul 2010 serviciilor medicale de hemodializă și dializă peritoneală este următoarea:

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2009, plățile pentru servicii medicale de hemodializă și dializă peritoneală au crescut cu 18,61%, respectiv cu 91.439 mii lei.

Dispozitive și echipamente medicale

Fondurile alocate în anul 2010 pentru dispozitive și echipamente medicale au fost în sumă de 87.217 mii lei, din care s-au efectuat plăti în suma de 87.083 mii lei, reprezentând 99,85% din prevederile aprobate.

Din totalul plaților realizate în anul 2010, pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical, domeniului aferent dispozitivelor și echipamentelor medicale îi revine o pondere de 0,54%. În cadrul plaților pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice și dispozitive medicale, plățile pentru dispozitive și echipamente medicale dețin o pondere de 1,71%.

Grafic evoluția în dinamica a plaților lunare în anul 2010, aferente dispozitivelor și echipamentelor medicale este următoarea:

Comparativ cu aceeași perioada a anului 2009, plățile aferente dispozitivelor și echipamentelor medicale au scăzut cu 8.135 mii lei, respectiv cu 8,54%.

Serviciile medicale în ambulatoriu

Fondurile alocate în anul 2010 pentru acest domeniu au fost în sumă de 1.837.869 mii lei, din care s-au efectuat plați în sumă de 1.836.807 mii lei, reprezentând 99,94% din prevederile aprobate. Din totalul plăților realizate în această perioadă pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical, domeniului aferent serviciilor medicale în ambulatoriu ii revine o pondere de 11,41%.

Grafic evoluția în dinamica a plaților lunare în anul 2010, aferente serviciilor medicale în ambulatoriu se prezintă astfel:

În cadrul acestui subcapitol, fondurile utilizate pe fiecare paragraf se prezintă astfel:

• asistență medicală primară: 1.100.946 mii lei;

• asistență medicală pentru specialități clinice: 289.418 mii lei;

• asistență medicală stomatologică: 58.749 mii lei;

• asistență medicală pentru specialități paraclinice: 314.059 mii lei;

• asistență medicală în centre medicale multifuncționale (servicii medicale de recuperare): 73.635 mii lei.

4.2 Asigurare de sănătate Allianz Țiriac

ALLIANZ-TIRIAC are o poliță de asigurare de sanatate pentru grupuri de angajati, destinată companiilor interesate sa isi fidelizeze angajatii prin acordarea unei asigurari medicale, ca beneficiu. Polita SanaPlan este structurata in trei planuri de asigurare: Ambulatoriu, Spitalizare si Stomatologie.

Planul de asigurare Ambulatoriu acopera costurile serviciilor de medicina primara si de specialitate, investigatii si teste de laborator, transportul medical de urgenta si interventii chirurgicale ce nu necesita spitalizare. Sunt incluse serviciile medicale necesare in cazul aparitiei unui puseu al unei boli cronice sau al unei afectiuni preexistente, precum si costurile specifice monitorizarii sarcinii pe parcursul celor trei trimestre. Pentru angajator, din postura de contractant al politei, costul standard pentru planul de asigurare Ambulatoriu porneste de la 14 EUR/ luna/ persoana.

Planul Spitalizare acopera cheltuielile necesare in caz de internare ca urmare a unei imbolnaviri sau a unui accident. Pe langa costul aferent serviciilor de diagnosticare si tratament furnizate in regim de spitalizare (investigatii, interventii chirurgicale, medicamente, consumabile), asiguratorul acopera si costul cazarii, indiferent daca asiguratul alege sa beneficieze de serviciile unui spital privat sau ale unui spital de stat. Prima lunara medie pentru contractarea acestei polite este de 8 EUR/ persoana.

In ceea ce priveste planul Stomatologie, acesta acopera costurile aferente tratamentului dentar restaurativ ca urmare a unui accident de munca sau rutier, in limita a 15.000 lei/ persoana pentru un an de asigurare, pretul plecand de la 3 EUR/ luna/asigurat.

De asemenea, ALLIANZ-TIRIAC precizeaza ca, in functie de marimea grupului asigurat, de categoria de risc si de planurile de asigurare selectate, se vor aplica reduceri ale valorii primei de asigurare. Aceasta poate fi platita integral de catre angajator, sau cu o contributie din partea salariatilor, pentru cei care doresc extinderea asigurarii pentru familie sau pentru acoperiri suplimentare.

Costul serviciilor medicale prestate este suportat integral de catre ALLIANZ-TIRIAC pentru asiguratii care apeleaza la una dintre ele 120 de clinici partenere ale asiguratorului, acestia neavand nicio obligatie de plata in reteaua medicala agreata. In cazul in care asiguratii decid sa utilizeze serviciile oricarei alte institutii medicale din afara retelei de parteneri, cheltuielile pentru serviciile medicale vor fi rambursate ulterior asiguratului, conform prevederilor contractuale, a precizat compania.

In ceea ce priveste acordarea de catre angajatori a unei asigurari medicale pentru angajati, ca beneficiu extra-salarial, legislatia romana in vigoare prevede deductibilitate fiscala pentru primele de asigurare de sanatate platite de angajator, in limita a 250 EUR/an, per angajat

4.3 Asigurarea medicală pentru personalul Ministerului Afacerilor Externe trimis în misiune permanentă precum și pentru membrii familiei acestuia aflați în întreținere permanentă în străinătate

Astra Uniqua acoperă prin această asigurare cheltuielile legate de tratamentul medical efectuat în una din situațiile: urgențe medicale, tratamente profilactice, vaccinări, graviditate și maternitate.

Asigurările pot fi încheiate numai pentru personalul MAE trimis în misiune permanentă precum precum și pentru membrii familiei acestuia aflați în întreținere permanentă în străinătate.

Acoperirea prin asigurare se aplică în țările străine menționate în poliță.

Cazurile în care se acordă despăgubiri:

Urgențe medicale

Astra Uniqua acoperă costurile serviciilor normale în spital, respectiv cheltuielile medicale efectuate de către asigurat sau membru de familie ai acestuia ca urmare a îmbolnăvirii în timpul misiunii permanente sau a unui accident survenit în acestă perioadă în vederea efectuării următoarelor intervenții în măsura în care acestea sunt dispuse sau ordonate de un medic:

Examen medical, spitalizare, cură (cu, condiția ca acestea să se efectueze la stabilimente specializate) sau tratament ambulatoriu a pacientului.

Transportul efectuat de servicii de asistență specializate până la cel mai apropiat spital sau la cel mai apropiat medic, inlusiv transferul la o clinică de specialitate dacă este recomandat de medic

Operațiuni medicale efectuate de personal specializat sau puse la dispoziție de o instituție în timpul duratei măsurilor terapeutice: medicamente și pansamente prescrise de medic, radio terapie, terapie, termică sau fototerapie, diagnostic radiografic, operații (inclusiv costurile legate de acestea, ca de exemplu anestezia), folosindu-se numai metode medicale recunoscute și aprobate

Închirierea de aparate sau ustensile pentru pacient

Materialele medicale ajutătoate pentru fixarea unor părți ale corpului în baza recomandărilor medicale (în cazul fracturilor, rănilor)

Tratamentul dentara pentru îndepărtarea durerilor acute în limita sumei de 300 USD și cele datorate unor accidente în limita sumei de 1500 USD

Achiziția de proteze, ochelari, aparate acustice și aparate ortopedice auxiliare, cât și repararea sau înlocuirea (valoare din nou) dacă ele au fost avariate sau distruse în urma unui accident care a necesitat măsuri terapeutice asigurate. Pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare se poate face o singură achiziție.

Astra Uniqa acordă indemnizații și pentru:

Cheltuielile suplimentare de transport necesare asiguratului și prescris de de medic din străinătate, în localitatea sa de domiciliu din România sau la spitalul cel mai apropiat de domiciliul asiguratului cu mijlocul de transport stabilit de medic

În caz de deces cheltuielile suplimentare de transport al corpului neînsuflețit în localitatea de domiciliu în România, inclusiv cheltuielile suplimentare pentru sicriul special

Evacuarea în cazuri de urgență din ordinul oricărei autorități

Costul unui bilet de tren clasa I sau de avion clasa economic, dus-întors pentru un membru al familiei asiguratului pentru a-l asista pe acesta daca este necesar ca urmare a unei perioade de spitalizare de minim 10 zile sau în caz de deces sau repatriere medicală

Tratamentul (inclusiv vaccinări) în cazul apariției unor tipuri de maladii sau epidemii

Repatrierea anticipată a membrilor familiei asiguratului în cazul decesului asiguratului

Tratamentul/repatrierea în cazul unui eveniment produs ca urmare a războiului, tulburărilor interne, demonstrații, terorism în situația în care au fost cauzate fără participarea activă la evenimente

Toate situațiile medicale acoperite pentru țara de reședință și toate urgențele medicale pentru țările în care persoanele se deplasează în interesul serviciului

În cazul bolilor cronice acutizate, asistență medicală în vederea salvării vieții și a calmării durerii acute va fi acoperită ca orice altă urgență medicală.

Tratamente profilactice

Astra Uniqua acoperă costurile medicale pentru controalele medicale de rutină, acordând indemnizații în limita sumei asigurate și în faza de diagnosticare pentru:

4 controale anuale pentru copii până la 1 an

1 control medical pentru ceilalți copii până la împlinirea vârstei de 16 ani

Vaccinări

Astra Uniqua acoperă costurile medicale pentru programele de vaccinare, acordând indemnizații în limita sumei asigurate și în baza actelor doveditoare pentru:

Vaccinurile obligatorii în România și în țara de reședință pentru copii

Vaccinurile și/sau medicamentele specifice țărilor de reședință și a celor în care se deplasează în interes de servciu pentru asigurați.

Graviditate și maternitate

Astra Uniqua acoperă costurile medicale pentru stările de maternitate și graviditate, acordând indemnizații în limita sumei asigurate și în baza actelor doveditoare pentru:

Toate vizitele prenatale și postnatale

Costurile legate de naștere

4.4 Asigurarea de asistență medicală pentru rezidenți în România

Astra Uniqua acoperă prin această asigurare cheltuielile legate de tratamentele medicale pentru persoane fizice străine cu vârsta de la 2 la 74 de ani care au reședința în România sau sunt membri ai misiunilor diplomatice acreditate în România inclusiv pentru membrii familiei acestora.

Astra acordă indemnizații în urma producerii evenimentului asigurat pentru acoperirea cheltuielilor necesare acordării în regim de urgență a următoarelor servicii de asistență medicală în limitele sumelor asigurate precizate în Specificația de la Polița de asigurare:

Consultație și diagnosticare inclusiv cu raze Rotgen (razele X)

Tratament și medicație

Spitalizare

Intervenție chirurgicală

Transport cu ambulanța (Astra va suporta și cheltuielile cu transferul la o clinică de specialitate dacă aceasta este necesar din punct de vedere medical sau prescris de medic)

Tratamente dentare, numai dacă sunt consecința directă a unui accident

Repatrierea rămășițelor pământești ale asiguratului până la domiciliul său din străinătate dacă asiguratul a decedat în timpul perioadei de asigurare în urma survenirii unui risc asigurat: procurarea sicriului și pregătirea specială în vederea transportului, transportul aferent repatrierii rămășițelor pământești ale asiguratului.

Dacă perioada necesară acordării serviciilor se prelungește după expirarea perioadei de asigurare în baza recomandării unității medicale unde este spitalizat, asiguratul va beneficia de asistență până la maxim 7 zile de la data producerii accidentului.

Serviciile medicale garantate se acordă numai pe teritoriul României.

Concluzii și propuneri

Obiectivul esențial al politicii sociale este atingerea unui anumit nivel de bunăstare pentru întreaga populație sau pentru anumite grupuri ale acesteia. Într-o abordare cuprinzătoare obiectivele politicii sociale presupun: menținerea veniturilor, îngrijirea medicală și serviciile de asistență socială, educația, ocuparea și protecția forței de muncă și chiar și asigurarea condițiilor de locuire și de mediu.

În prezent politicile sociale naționale sunt structurate în spiritul tratatelor europene, care promovează metode deschise de coordonare și redefinesc sfera protecției sociale, redimensionând sistemele naționale de beneficii cu scopul de a promova incluziunea socială. Metodele deschise de coordonare iau forma programelor acțiune pe care Comisia Europeană le crează pentru a încuraja și pentru a sprijini cooperarea între statele membre.

Sistemul de sănătate din România are în multe privințe aceleași modalități de funcționare neschimbate în ultimii ani. În primul rând, sistemul este construit în jurul administrației centrale și în subsidiar în jurul personalului medical.

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați, obiectivele sistemului constând în protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil, nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Colectarea contribuțiilor se face de către casele de asigurări în contul unic deschis pe seama Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului fondului, după epuizarea fondului de rezervă veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat. Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor care beneficiază de asigurare fără plata contribuției.

Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații au obligația să calculeze și să vireze casei de asigurări o contribuție de 7% datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă; acestea au obligația să anunțe casei de asigurări orice schimbare care are loc în nivelul veniturilor. Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj și ai alocației de sprijin contribuția se calculează și se virează, o dată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează, de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări în a cărei rază teritorială își au domiciliul veniturile impozabile, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5%.

Pentru cetățenii străini care se asigură facultativ contribuția la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe țară pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul – cadru.

Existența asigurărilor private de sănătate nu poate fi legată cauzal de un eșec al politicilor sociale, motiv pentru care ele nu își propun de regulă să înlocuiască asigurările publice ci mai curând să ofere o alternativă complementară a acestora.

Asigurările private au o gamă largă de servicii oferite și sunt foarte eficiente în condițiile în care serviciile medicale sunt foarte costisitoare indiferent de locul și âara în care sunt acordate.

Din analiza studiului efectuat în anul 2010 putem observa că veniturile sunt apropiate ca si valoare acoperind cheltuielile însă trebuie găsite alte modalități de acoperire a cheltuielior deoarece cele perezente consider că nu sunt eficiente. De multe ori pacienții își achiziționează din bani proprii unele produse medicamentaose care ar trebui decontate pe baza asigurărilor.

Consider că ar trebui să existe un cont separat pentru fiecare asigurat care ar trebui să beneficieze în funcție de cuantumul sumei cotizate de o gamă variată de servicii medicale în orice instituție sanitară dorește deoarece de cele mai multe ori serviciile publice de sănătate su se ridică la nivelul standardelor europene în ceea ce privește aparatura, condițiile și serviciile prestate de către specialiști în cadrul spitalelor.

Pentru îmbunătățirea sistemului de asigurări sociale de sănătate propun:

Eficientizarea activității de îndrumare metodologică la nivelul caselor de asigurări de sănătate din teritoriu

Informarea asiguraților – creșterea gradului de informare

Optimizarea imaginii CNAS și a caselor de asigurări de sănătate

Implementarea proiectelor informatice: SIUI actualizat (on-line), cardul național de asigurări sociale de sănătate, e-Prescriere, dosarul electronic medical.

Bibliografie

Bistriceanu Gheorghe, Asigurări și reasigurări în România, Editura Universitară, București, 2010

Cace Sorin, Statutul bunăstării: Evoluții și tendințe, Editura Expert, București, 2004

Ciucurel Violeta, Asigurări și reasigurări, Editura Rentop & Straton, 2011

Constantinescu Dan, Asigurări de sănătate intre statul paternalist si responsabilitatea individuala, Editura, Mustang, București, 2007

Constantinescu Dan, Manual de asigurări, Editura Mustang, București, 2010

Constntinescu Dan, Tratat de asigurări, Editura Economică, București, 2004

Gagea Adrian Dacia, Dreptul securității sociale, Editura Gutemberg Univers, Arad, 2011

Gârbo Veronica, Asigurări de viață și sănătate, Editura Risoprint, 2010

Georgescu Laura, Dreptul securității sociale, Editura Universul Juricic, București, 2011

Hardwick, Ph. Langmead, J. Khan B., Introducere în economia politică modernă, Editura Polirom, Bucureșzi, 2002

Major Dan Eugen, Asigurările sociale în România. Realități și perspective, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2009

Naubauer Ștefan, Dreptul securității sociale, Editura Pro Universitaria, București, 2011

Poenaru Maria, Molnar Maria, Protecția socială în România, Editura Bren, București, 2008

Șeulean Victoria, Protecție și asigurări sociale, Editura Mirton, Timișoara, 2003

Tănăsescu Paul, Asigurări și protecție socială în România, Editura C.H.Beck, 2009

Țiclea Alexandru, Dreptul securității sociale, Editura Universul Jurdic, București, 2011

www.cnas.ro

www.legalis.ro