Politici Implementate de Fmi In Tarile Central Est Europene

Capitolul 2. Politici implementate de FMI in tarile central-est europene

Deși organizarea socialistă a economiilor țărilor din Europa Centrală și de Est (ECE), a părut că acestea este eficientă în primele două decenii, treptat a devenit tot mai clar decalajul față de economiile capitaliste. Cauzele aceste situații constă în alocarea ineficientă a resurselor economice și umane, care au dus la supradimensionarea unor ramuri sau sectoare economice și la neglijarea altora, în mărirea decalajului tehnologic față de Vest, în realizarea unor structuri administrative și manageriale incompetente și supradimensionate, în lipsa libertății și a inițiativei economice, a stimulentelor pentru inovație.

2.1. Implicarea Fondului Monetar Internațional

F.M.I. a fost de la început implicat îndeaproape în procesul de tranziție a țărilor. De fapt, unele țări au aderat la Fondul Monetar Internațional înainte de 1989, cu ajutorul Fondului care le-a oferit suport tehnic și financiar pentru a face schimbări din timp în Ungaria, România și Iugoslavia în anii ‘80. Dar, extinderea principală a componenței F.M.I. și începerea activității a avut loc după căderea comunismului, în 1989, cu 25 de membrii noi din fostul bloc socialist alăturându-se până la sfârșitul anului 1993. Aceste țări au avut nevoie urgentă de finanțare și cosultanță externă.

De la încheierea sistemului ratelor de schimb din Bretton Woods, cea mai importantă dezvoltare din istoria Fondului Monetar Internațional a fost la sosirea noilor membri ( țările din fostul bloc socialist). A fost nevoie de o extindere majoră în toate cele trei principale domenii de activitate FMI: supravegherea, politica de creditare și asistența tehnică. Problema a fost dată de faptul că țările emergente au fost într-un teritoriu neexplatat. Nimeni din cadrul FMI sau altundeva știa cum să creeze o economie de piață de la zero, după decenii de distorsiuni în cadrul economiei planificată centralizată. Prin urmare, primele programe au implicat un element semnificativ din “learning by doing”, între autoritățile din țara, experții FMI și alți consilieri internaționale.

Declinul maxim cumulat în trei ani de la înființare programului. (sau cea mai mică creștere).

Numai aranjamente non-concesionale.

Fig. 2.1. Programele FMI din cadrul ECE

Sursă: IMF, October 2014

Prima țară care a beneficiat de aceste programe a fost Polonia, în februarie 1990 la câteva luni după căderea zidului Berlinului, în sprijinirea "Planului Balcerowicz" pentru reforma anticipată și radicală. Următoarele țări care are au beneficiat au fost Ungaria și Iugoslavia în același an, Bulgaria, Cehoslovacia și România în 1991. După destrămarea Uniunii Sovietice, odată cu alăturarea unor noi țări, în 1992 FMI s-a confructat cu o nouă problemă: cele mai multe dintre noile state nu aveau capacitatea instituțională de a îndeplini standardele de creditare ale F.M.I.-ului. Pentru a oferi sprijin acestor țări în curs de tranziție, Fondul a înființat Facilitatea de Transformare Sistemică (FST) în aprilie 1993, ca un mecanism de acoperire în stabilirea metodelor de lucru cu F.M.I. și a unor politici de comunicare. Mai mult de jumătate de din țările emergente au folosit această facilitate în anii 1993-1994.

STF a avut un caracter temporar, reflectând riscurile implicate și capacitatea de rambursare limitată.

1/ SBA- Aranjamente Stand-by; EFF- Facilitatea de Finanțare Extinsă; FCL/Pill- Linie de Credit Flexibilă/Liniei de Precautie si de Lichiditate, STF- Facilitatea de Transformare Sistemică, ECF – Facilitatea de Creditare Extinsă; aranjamente în alte regiuni2/

2/Serbia și Montenegro înainte de 2007;

Fig. 2.2. Cronologie pe membru și a programelor FMI

Sursă: IMF, 2014

Volumul programelor de tranzitie a ramas la un nivel ridicat de-al lungul anilor 90. Dar în 2000, mediul global benign și disponibilitatea finanțării pieții a însemnat că foarte puține țări se îndreptau spre finanțările FMI. Aceastea au schimbat dramatic începutul crizei financiare globale în 2008-09, care a dus ca 8 țări să apeleze la Fondul Monetar Internațional. Răsturnarea de situație în fluxurile de capital privat a dus la o nevoie de finanțare extrem de mare și nevoia de recesiune în unele cazuri, deși programul a ajutat la scăderea unor cereri mult mai grave. Această perioadă a fost martoră la introducerea unui nou credit de precauție din partea FMI-ului pentru țările cu politici sigure dar cu un grad de risc ridicat, care au fost folosite în diferite moduri de Polonia și Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei.

Programele de la sfarsitul anilor 2000 s-au axat pe probleme diferite față de cele de la începutul anilor 1990. Spre deosebire de acestea din urmă, care s-au axat pe integrarea țărilor încă izolate din Europa Centrală și de Est în economia mondială, programele de după anul 2000 s-au adresat problemelor apărute ca urmare a integrării făcută cu succes în anii ‘90, deoarece țările s-au arâtat deschise în fața fluxurilor de capital, au sporit numărul investiților străine directe, comerțului și legăturilor financiare cu U.E..

Până în 2014 programele anti-criza s-au dovedit a fi eficiente. Dar patrimoniul creșterii lente în urma crizei din zona euro au contribuit la creșterea evaziunilor fiscale în special în Comunitatea Statelor Independente și vestul Peninsulei Balcanice. Mai pe larg, țările continuau să se confrunte cu vulnerabilități externe. Aceste probleme sunt adresate de programele sprijinite de FMI în Albania, Bosnia și Herțegovina, România, Ucraina.

Fig. 2.3. Aistență tehnică

Sursa : Institute for Capacity Development

Fig. 2.4. Instruirea personalului

Sursa : Institute for Capacity Development

Pe întreaga perioadă, din 1989, FMI a furnizat un total de 530 persoanei/an în asistența tehnică țărilor în tranziție. FMI-ul a pus la dispoziție programe de instruire în toate aspectele macroeconomiei și sectorului politicii financiare, statistici și alte domenii de relevanță a celor 12,000 de indivizi din zona Europei Centrale și de Est, majoritatea prin intermediul Joint Vienna Institute.

2.1.1. Asistența financiară acordată Bulgariei

Tabel.

Sursă: FMI.

Începând cu 1972, Bulgaria a beneficiat de 7 aranjamente Stand-by și de o Facilitate de Finanțare Extinsă ca suport financiar pentru programele economice ale guvernului.

În data de 6 august 2004 Consiliul Director al FMI a aprobat un nou acord Stand-by în valoare de 100 milioane DST (146 milioane dolari), pentru a sprijini programul economic al guvernului pentru 2004-06. Acordul este tratat de autorități ca fiind preventiv.

2.1.2 Asistența financiară acordată Republicii Cehe

Tabel

Sursa FMI

Cehia a încheiat un singur acord stand-by cu FMI, în anul 1993 cu suma trasă de 177 milioane DST, aproximativ 262 milioane dolari.

2.1.3. Asistența financiară acordată Republicii Moldove

Tabel

Sursă: FMI

Din 1992 până în prezent Moldova are încheiate șapte aranjamente, dintre care două aranjamente Stand-by, trei Facilități de Credit Extins și două Facilități de Finanțare Extinsă.

Consiliul Director al FMI a aprobat un acord de trei ani sub forma Facilitării de Credit Extinsă și Facilitării de Finanțare Extinsă. Fiecare facilitate asigură jumătate din sumă, asistența financiară totală ajugând la suma de 396,6 milioane DST (aproximativ 574,4 milioane dolari), pentru sprijinirea programului economic al țării care vizează restabilirea durabilității fiscale și externe, menținerea stabilității financiare, reducerea sărăciei și creșterea economică.

Totalul creditelor nerambursate la sfârșitul lunii aprilie 2015 se ridica la 357 milioane DST, respectiv 289.73% din cotă.

2.1.4. Asistența financiară acordată Poloniei

Tabel

Sursa: FMI

Începând cu 1990, a încheiat nouă acorduri cu Fondul Monetar Internațional, în care cinci sunt Linii de Credit Flexibile, două aranjamente Stand-by și o Facilitate de Finanțare Extinsă . După expirarea acordului în 13 ianuarie 2015, Consiliul Director al FMI a aprobat un nou Acord stand-by pe 24 de luni, în valoare de 15.5 miliarde DST (aproximativ 23 miliarde dolari, aproximativ 918% din cotă).

2.1.5. Asistența financiară acordată Rusiei

Tabel

Sursă: FMI

Rusia a beneficiat de ajutorul Fondului Monetar Internațional din anul 1992 până în anul 1999, de trei aranjamente Stand-by și de o Facilitate de Finanțare Extinsă.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat un sprijin financiar în valoare totală de 8,5 miliarde DST (aproximativ 11,2 miliarde dolari), pentru Federația Rusă. Finanțarea a constat într-o augmentare al acordului extins al Rusiei cu un echivalentul a 6,3 miliarde DST (circa 8.3 miliarde dolari), pentru sprijinirea programului economic al guvernului pentru anul 1998, și 216 miliarde DST (circa 2.9 miliarde dolari), în cadrul Facilității Compensatorii și Neprevăzute de finanțare (FCN) pentru compensarea unui deficit al veniturilor din export.

Ultimul acord a fost încheiat în anul 1991, cu suma aprobată de 3,3 miliarde DST, aproximativ 4,88 miliarde dolari.

2.1.6. Asistența financiară acordată Serbiei

Tabel

Sursa: FMI

Din 2001, Serbia a beneficiat de asistența financiară din partea Fondului Monetar Internațional. În data de 23 februarie 2015, Consiliul Director al Fondului Monetar Internațional Executive (FMI) a aprobat pe o perioadă de trei ani, un acord Stand-by de 935.4 milioane DST (aproximativ 1,3 miliarde $, 200 procente din cotă).

Programul se bazează pe trei piloni principali: restabilirea finanțelor publice; creșterea stabilității și rezistenței sectorului financiar; și punerea în aplicare a reformelor structurale cuprinzătoare, pentru a forma o bază solidă în crearea de locuri de muncă.

2.1.7. Asistența financiară acordată Slovacia

Tabel

Sursă: FMI

Slovacia a beneficiat de un singur acord cu Fondul Monetar Internațional în anul 1994, cu suma de 115,8 milioane DST, aproximativ 1710,6 milioane dolari.

2.1.8. Asistența financiară acordată Ucrainei

Tabel

Sursa: FMI

Ucraina a beneficiat din 1995 până în prezent de ajutorul financiar al Fondului Monetar Internațional. A încheiat șapte acorduri Stand-by și două de Facilitate de Finanțate Extinsă.

Ultimul acord a fost încheiat pe o perioadă de patru ani. Aranjamentul se ridică la un echivalentul de 12.348 miliarde DST (aproximativ 17,5 miliarde US $, 900% din cotă) și a fost aprobat în conformitate cu politica de acces excepțional a Fondului. Consiliul a luat, de asemenea, decizia Ucrainei de a anula Acordul Stand-By (ASB), care a fost aprobat la data de 30 aprilie 2014. Programul economic al autorităților susținut de Mecanismul de Finanțare Extinsă (FFE), se va baza și aprofunda pe reformele lansate în cadrul ASB. Programul are drept scop de a pune economia pe calea recuperării, restabilirea durabilității externe, consolidarea finanțelor publice și sprijinirea creșterii economice prin avansarea reformelor structurale și de guvernanță, protejând în același timp pe cele mai vulnerabile.

2.1.9. Asistența financiară acordată Ungariei

Tabel

Sursa: FMI

Începând cu 1982, Ungaria a folosit resursele FMI în opt ocazii ca suport financiar pentru programele economice ale guvernului.

Programe pentru Ungaria în 1982, 1984 și 1988 au fost proiectate pentru a face față șocurilor externe sub forma crizei datoriilor și a problemelor cu lichidități, deoarece bancile nu acordau multe credite. Ungaria a avut întotdeauna un angajament puternic pentru deservirea datoriilor. Un fapt in favoarea Ungariei a fost că a adoptat deja o serie de reforme (unificat cursul de schimb, devalorizat moneda, ajustarea balanței de plăți).

Ultimul acord, de 17 luni, a fost încheiat în noiembrie 2008, cu o valoare de 10,5 miliarde DST, aproximativ 15.7 miliarde US $, pentru evitarea aprofundării presiunilor de pe piața financiară.

2.1. Elemente comune în situația țărilor ECE la începutul tranziției

Conform lui Lipton și Sachs au existat trei categorii comune ale țărilor studiate: moștenirea comunistă, criza economică din 1990 și contextul politic.

2.1.1. Moștenirea comunistă

Moștenirea stanilistă/ comunistă a presupus, la începutul anului 1990, în principal structura socialistă a proprietății. Producția industrială și sectorul serviciilor erau propietatea statului, deși o parte greu de evaluat a activității din sectorul serviciilor se desfășoară în economia subterană.

Pentru Bulgaria, Cehoslovacia și România, planificarea a jucat un rol important până în 1990. Deși în anii ’80, alocarea centrală a resurselor a fost substanțial redusă în Polonia și Ungaria, autonomia crescândă a întreprinderilor nu a reprezentat apariția unor relații de piață competitive. Însă întreprinderile de stat au creat probleme în două zone de decizie: a investițiilor și a salariilor. Indisciplina financiară a întreprinderilor a fost agravată de ieșirea firmelor de sub controlul statului, pe fondul neimplementării unei competiții reale de piață. Libertatea acordată sectorului privat de a opera a fost strict restricționat în Cehoslovacia, Bulgaria și România, dar în Ungaria și Polonia, reformele au fost autorizate să funcționeze în mod limitat.

O altă problemă a fost dată de prețurile puternic distorsionate și lipsa bunurilor de consum. Aceasta a fost datorată subvenționării puternice a sectorului energiei și a gospodăriilor și de supraevaluarea cursului de schimb oficial pentru tranzacțiile curente și de capital, întrucât cursul pe piața neagră era puternic devalorizat față de cursul oficial. Prețurile interne fiind calculate la cursul oficial, bunurile importate erau raționalizate sau inexistente.

La nivel sectorial, caracteristica generală a constat în structura industrială a fiecărei țări. Structura fiind dominată de industria grea, în detrimentul industriei ușoare și al bunurilor de consum.

Toate țările Europei Central –Estice au avut de suferit de un exces cronic al cererii, în diferite mărimi. În Bulgaria, Polonia și România era foarte mare amploarea lipsei mărfurilor la prețurile oficiale și mai puțin severă în Cehoslovacia și Ungaria. Pe piața neagră, prețurile mărfurilor le depășeau unori pe cele oficiale.

Excesul de cerere, la nivelul întreprinderilor, se manifestă prin lipsa cronică a imputurilor de bază la prețuri oficiale, unde pentru rezolvarea acestor lipsuri se utilizau rețele informale de aprovizionare. În caracteristicile sistemului se regăsesc originile excesului de cerere: constrângerile bugetare slabe impuse întreprinderilor, înclinația spre o creștere economică rapidă, frica de șomaj a planificatorilor și lipsa legimității regimului comunist în a impune măsuri de austeritate.

2.1.2. Criza economică

Criza economică a apărut la sfârșitul anil ’80. În Polonia, a explodat hiperinflația odată cu trecerea puterii de la guvernul comunist la cel al Solidarității. Agravarea crizei datoriei externe a Ungariei, urmată de politici monetare și fiscale restrictive, a condus la căderea consumului și creștera inflației. În România, standardul de viață a scăzut la cel mai mic nivel din regiune datorită condițiilor unui plan de scădere brutală a datoriei externe.

2.1.3. Contextul politic

Căderea comunismului a reprezentat o condiție indispensabilă pentru tranziția la economia de piață. Datorită existenței a prea multe bariere, precum: ideologia propietății de stat, lipsa legitimității liderilor comuniști care nu permiteau impunerea costurilor aferente restructurărilor economice, structura de putere a partidelor comuniste, credibilitate slabă în Vest a guvernelor comuniste, fapt care făcea atragerea sprijinului financiar internațional imposibil, devenise evident că partidele comuniste nu pot implementa reforme radicale pentru instaurarea economiei de piață. Așadar, era o condiție fundamentală pentru reforma reală apariția unui guvern non-comunist.

2.2. Elementele specifice în situația țărilor central estice la începutul tranziției

Principalele diferențe, care au pus amprenta decisiv asupra cursului reformelor în anii ’90 au fost de natura economică, geografică, politică și umană.

2.2.1. Reformele implementate în anii ’80

Reformele implementate în anii ’80 în Cehoslovacia, Polonia și Ungaria, cu scopul descentralizării activității economice. Reformele nu și-au atins scopurile finale, însă au constituit un avantaj în tranziția ulterioară, prin liberalizarea prețurilor și a cursului de schimb și prin conectarea aparatului birocratic la instrumentele economiei de piață.

Cehoslovacia a introdus programul de reformă în anul 1987 prin determinarea stimulentelor pentru întreprinzătorii mici și pentru inițiativa privată în general precum și prin descentralizarea prețurilor. Schimbarea fundamentală a fost desființarea planului centralizat anual în 1989. Cehoslovacia beneficia de cea mai avansată economie între țările socialiste din punct de vedere tehnic și avea o datorie externă redusă (5,4 mld. USD). În comerțul exterior, monopolul statului a fost diminuat și exportatorii individuali au obținut dreptul de retenție asupra unei părți din valuta convertibilă.

Polonia a întreprins în anii 1981-82 și 1987-88 două etape de reformă parțială, care au fost destinate descentralizării deciziilor în domenii precum: stabilirea salariilor, planificărea producției și investițiilor, finanțarea întreprinderilor și comerțului internațional. Acestea au cuprins măsuri ca:

eliberarea majorității întreprinderilor de obligația de a participa la asociațiile sectoriale, deși multe întreprinderi au format voluntar noi asociații cu scopul păstrării legăturile informale care le asigura puterea pe piață;

oferirea întreprinderilor autonomia deciziilor privind producția, cu scopul reducerii controlului central asupra managementului resurselor materiale, astfel ponderea resurselor alocate prin decizii centrale a scăzut din 1982 în 1989, de la 70% la 10%;

reducerea gradual a investițiilor planificate, lăsând libertate pentru finanțarea și execuția proiectelor de investiții;

scutirea unor anumiți producători de bunuri de controlul administrativ, însă pentru un sortiment larg de mărfuri, prețurile au fost determinate pe baza costurilor;

întreprinderile au primit libertatea de a stabili salariilor angajaților;

întreprinderile au primit o anumită libertate pentru a desfășura operațiuni de comerț exterior, indepedent de stat.

Ungaria a inițiat reforme de piață prin “Noul mecanism economic” din anul 1968. Acesta a avut două obiective: reducerea esențială a planificării prin directive către întreprinderi și stabilirea unor stimulente pentru întreprinderile private. Dar scopurile programului nu au fost atinse datorită subdezvoltării piețelor și a șocului inflaționist generat de creșterea prețului combustibililor. În privința reformelor structurale poate fi evidențiată restructurarea sistemului bancar pe două nivele realizată în 1987. Aceasta avea scopul de a încuraja intermedierea financiară. Tot în acest an au fost adoptate legi privind inființarea primei burse de valori din regiune. Taxa pe valoare adăugată și impozitul pe venit personal au fost introduse în anul 1988. Între anii 1988-1980, ponderea prețurilor de consum s-a modificat, crescând de la 53% la 77%.În privința liberalizării comerțului s-a realizat prin eliminarea licențelor obligatorii și a plafoanelor cantitaive pentru 65% din totalul importurilor de mărfuri.

2.2.2. Ponderea mai mică a sectorului de stat și existența unui sector particular

În Polonia, sectorului particular deține 75% din totalul fermelor agricole. În Ungaria, sectorul privat deține în sfera comerțului și a altor servicii. Iar comparativ cu România, Cehoslovacia și Bulgaria unde aproximativ 95% era proprietatea statului.

2.2.3. Gradul de stabilitate economică

În piețele din Cehoslovacia și Ungaria erau echilibrate spre deosebire de România și Polonia unde penuria pe piețele de mărfuri erau endemice. Cehoslovacia a fost printre puținele țări care și-a menținut echilibrele economice, pe când în Polonia inflația a atins un ritm galopant.

2.2.4. Poziția și influența părților implicate în procesul de reformă

Față de țările central europene, unde s-a format un consens larg privind necesitatea și urgența reformelor, în Bulgaria și România, datorită incertitudinii cu privire la rezultatul reformelor s-a ajuns la ideea de amânare a deciziei de schimbare.

2.2.5. Lipsa unor specialiști autohtoni în Bulgaria și România

Datorită neindetificării corecte a cauzelor dezechilibrelor din cele două economii, primele programelor de reformă, întocmite cu ajutorul Fondului Monetar Internațional, au eșuat, spre deosebire de țările centrale care au avut economiști locali, precum și sprijinul unor experți ai instituțiilor financiare internaționale.

2.3. Tranziția țărilor central și est europene la economia de piață

La începutul anilor ’90 a devenit vizibilă necesitatea tranziției de la o economie planificată centralizat la economia de piață. Principalele motive au fost date de adâncirea crizei economice în țările blocului socialist și criza colaborării economice bi și multilaterale în cadrul organizației CAER. Deci, cele două obiective fundamentale erau reconstituirea structurilor democratice ale economiei de piață și ale societății.

Experiența, pe care țările est-europene, a traversat-o și încă o traversează a fost singulară, încât nici teoria dar nici practica vieții economice nu au oferit soluții problemelor grave cu care se confruntau aceste țări. Cu toate acestea, unele elemente de reper, care privește modul de aplicare a unor reforme economice au fost descoperite în procesul de tranziție prin care au trecut statele latino americane, începând cu deceniul opt.

Gruparea elementelor reformei economice din țările central și est europene s-a realizat în patru categorii: ‰

stabilizarea macroeconomică: rezolvarea dezechilibrelor interne și externe; politica fiscală și de credit; ‰

prețul și reforma pieței: liberalizarea prețurilor și a comerțului; realizarea unor factori competitivi pe piață; ‰

restructurarea și reforma întreprinderilor: restructurarea micro și macroeconomică; dezvoltarea sectorului de stat; stabilirea și clarificarea drepturilor asupra proprietății;‰

reforma instituțională: redefinirea rolului statului; reforma instituțiilor guvernamentale.

Un loc important în procesul de tranziție îl are redefinirea rolului statului, reforma instituțiilor administrative și a cadrului juridic. Astfel, J. Sgard, un economist francez nota: „ Tranziția nu este înfăptuită printr-o lege naturală, ci cere, din contră, intervenția unui agent, a unui subiect istoric, care, în fapt, este destul de ușor de identificat: nu este nici un ceasornicar universal, nici Adam Smith, nici o forță socială mobilizată, ci statul, dacă instituțiile sale au rămas sau au redevenit suficient de puternice și legitime”.

2.3. Politici de reformă

Promovarea reformelor în țările est-europene și angajarea pe această cale a republicilor din spațiul fost sovietic s-a realizat după 1989. Elaborarea politicilor de reformă cu asistența Fondului Monetar Internațional, s-au îndepărtat de aprobarea acestui for financiar internațional, dar– tranziția către economia de piață – sensul acestora, a constituit în permanență obiectivul strategic major.

Având în vedere țările în tranziție, FMI, considera că „cele mai importante ingrediente ale procesului de tranziție sunt reprezentate de liberalizare, stabilizare macroeconomică, restructurare și privatizare, precum și reforme legale și instituționale”.

2.3.1. Liberalizarea prețurilor

Una dintre primele măsuri de reformă economică a constituit-o liberalizarea prețurilor și a vizat eliminarea stabilirii administrative a prețurilor și ajustarea ofertei la nivelul cererii, precum și reducerea cheltuielilor publice pentru subvenționarea prețurilor și alocarea corectă a resurselor economiei, reprezentând o condiție pentru eliminarea penuriei de produse. În primii ani ai tranziției, liberalizarea prețurilor și a comerțului a fost făcută de majoritatea țărilor, câteva dintre ele atigând niveluri substanțiale ale privatizării întreprinderilor mici și mijlocii.

2.3.2. Liberalizarea comerțului exterior

Comerțul exterior s-a numărat printre primele domenii care au fost restructurate de guvernele țărilor ECE pentru insituirea mecanismelor economiei de piață. Liberalizarea comerțului exterior vizează creșterea concurenței pe piața internă – dominată încă de monopolurile de stat – și conectarea la piața internațională.

Conform lui Bal, țările în tranziție și-au liberalizat prea abrupt comerțul exterior la începutul tranziției, asigurând un prea mare grad de neutralitate pentru etapa respectivă. Economiile de dimensiuni mai mici, Cehia, Slovacia, Ungaria, au dobândit o deschidere externă relativ înaltă. La liberalizarea timpurie a comerțului exterior au existat atât argumente, precum existența unor prețuri interne distorsionate, lipsa de piața internă a unor mărfuri și monopolizarea, cât și contra argumente: competivitatea scăzută a produselor interne, restructurarea lentă a industriei, lipsa instituțiilor pieței, instabilitatea și incertitudinile politicie și sociale înalte. Încercarea combaterii efectelor negative ale deschiderii prea abrupte a comerțului s-a realizat prin introducerea temporară a unor supra-taxe la import sau de contingente globale (Ungaria).

2.3.3. Reforma propietății

O condiție absolut necesară pentru instaurarea mecanismelor pieței o constituite eliminarea monopolului statului asupra proprietății. Obiectul final al reformei propietății îl reprezenta, constituirea unei economii mixte, fiind definită de Kornai ca o economie duală, la început fiind dominată de firmele de stat și cu o tranziție graduală spre o situație inversă.

În principiu, reforma proprietății a presupus două transformări esențiale în domeniu: prima fiind trecerea de la sectorul de stat la sectorul public, ceea ce presupune modificarea relației a statului cu întreprinderile și a doua fiind constituirea și extinderea sectorului particular.

Chiar dacă toate statele central–est europene au adoptat, în perioada 1991-1992, legislația necesară privatizării întreprinderilor de stat, au existat diferențe în aplicarea acesteia. Cehia și Ungaria introdus imediat programul de privatizare spre deosebire de Polonia și Slovacia care au amânat până în 1994-1995. România a ales o strategie graduală, privatizarea durând mai mult de 10 ani.

Tabel 2.1 Metode de privatizare folosite în țările ECE

Legendă: MEBO- Managament and employees buyout, MEB- Management Bayout.

Sursă: Terlezki, Peggy, Succesful policy patterns in the enterprise privatization in Central and Eastern European countries of transition, 2004

Aceste metode au fost utilizate de țările în tranziție cu o anumită frecvență. Bulgaria, Ungaria și Polonia au folosit, ca metodă primară de privatizare, vânzarea directă, Cehia și Slovenia pentru privatizare prin cupoane, iar Romania pentru MEBO.

2.3.4. Reforma sectorului bancar

Pentru realizarea tranziției a fost necesară crearea și dezvoltare pieței de capital. Principalul rol l-a avut restructurarea sistemului bancar de stat precum, și dezvoltarea unui sistem bancar pe două nivele, orietându-și activitatea după principiul prudenței și eficienței.

Divizarea într-un sistem bancar pe două niveluri s-a realizat în Republica Cehă (imediat după căderea comunismului), Ungaria (1987), Polonia (1989), România (1990) și Bulgaria (1991).

Trăsăturile sectorului bancar adoptate de țările ECE sunt:

abordare prudentă a accesului pe piață al băncilor noi;

modelul de bancă comercială adoptat,nefiind bazat pe segmentare regională sau sectorială, a fost unul de tip competitiv;

liberalizarea contului de capital s-a făcut prudent și lent;

crearea unor sisteme explicite de protecție a depozitelor.

2.3.5. Reforma instituțională

Reforma instituțională a fost menționată ca fiind indispensabilă chiar de la începutul tranziției. Accentul a fost pus inițial pe necesitatea obținerii stabilității macroeconomice, însoțite de liberalizarea comerțului și a prețului, și de privatizarea și restructurarea intreprinderilor.

Modificările instituționale sunt apreciate prin intermediul unor indicatori calculați de FMI, precum indicele condițiilor inițiale, indicele liberalizării și indicele calității insituționale și indicatori calculați de BERD – indicele privind tranziția.

Tabel 2.2 Stadiul reformei instituționale în țările ECE

Sursă: WEO, octombrie 2000: Focus on Transition Economies, IMF; BERD, Transition Report, Londra, Institutional Change and Economic Performance in the Transition Economies.

https://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2000/02/pdf/chapter3.pdf

http://www.imf.org/external/np/res/seminars/2004/calvo/pdf/fische.pdf

Analiza indicatorilor a dus la următoarele aspecte:

Pentru realizarea reformei instituționale fiecare țară prezintă condiții inițiale diferite. Situația cea mai dificilă se înregistrează în România (1,7), Polonia (1,9), și Bulgaria (2,1), iar cea mai favorizantă în Cehia ( 3,5), urmată de Ungaria cu (3,3), Slovacia (2,9).

Indicele liberalizării compară situația țărilor la nivelul anilor 1989 și 1997, cele mai favorizate țări fiind Cehia și Ungaria, urmate de Polonia și Slovacia.

Pentru țările care au avansat mai mult pe calea reformelor economice (Cehia, Ungaria, Polonia) indicele calității instituționale are valori mai mari și pentru șările cu reforme întârziate (Bulgaria, România) valori mici.

2.3.6. Politica de stabilizare macroeconomică

Politicele de macrostabilizare au fost introduse pornind de la premise diferite. Alund, Boone și Johnson au identificat o corelație între politicile economice și regimul politic. Țările ECE, în ciuda problemelor oarecum similare cu care s-au confruntat, au adoptat programe diferite de reformă, motiv pentru care procesul de stabilizare macroeconomică a înregistrat succese notabile sau nu. Țările precum Cehoslovacia, Polonia și Ungaria, care au avut guverne liberale au urmat politici corespunzătoare, reușind să liberalizeze și să stabilizeze economia, iar Bulgaria și România au obținut succese mici în reducerea inflației în prima parte a perioadei de tranziție.

Tabel 2.3 Situația țărilor în tranziție în momentul adoptării programului de stabilizare macroeconomică

(*)Este cazul Cehoslovacii

/1 – data primei încercări de stabilizare;

Sursa: FISCHER, Stanley & SAHAY, Radna, „The transition economies after ten years”, National Bureau of Economic Research Working Paper 7664, aprilie 2000

http://www.imf.org/external/pubs/ft/wp/2000/wp0030.pdf

În planul politicii monetare adoptate de aceste țări, obiectivul final al acesteia trebuie să fie, asigurarea stabilității nivelului prețurilor, în condițiile trecerii la economia de piață,. Acest obiectiv se află, chiar dacă nu sub această formă, în programele de politică monetară ale țărilor în tranziție.

Dacă în cazul Republicii Cehe obiectivul final al politicii monetareare în vedere menținerea stabilității monedei naționale în scopul asigurării stabilității prețurilor, Banca Națională a Poloniei vizează procesul de reducere a inflației care să conducă, în timp, la asigurarea stabilității prețurilor.În cazul Republicii Slovace, principalul obiectiv al politicii monetare a Băncii Naționale a Slovaciei vizează asigurarea stabilității interne (implicit stabilitatea prețurilor) și externe (asigurarea echilibrului extern) a monedei naționale (coroana slovacă). În extensie la acest obiectiv, politica monetară promovată la nivelul Slovaciei are în vedere și creșterea economică. Ungaria are ca obiectiv final, în cadrul propriului statut, asigurarea stabilității interne și externe a monedei naționale.

Tabel 2.4. Indicele prețului de consum

Sursă: prelucrare date Comisia Europeană ONU, www.unece.org și World Bank, www.worldbank.org

Țările ECE au început procesul de tranziție cu diferite instabilități moștenite de la modelul socialist, liberalizarea prețurilor și privatizarea fiind reformele care au alimentat spirala inflaționistă. Cehoslovacia și Polonia au întreprins măsuri temporare de liberalizare și stabilizare, iar Bulgaria și România au amânat aplicarea din diverse cauze. Pentru stabilizarea economiei inflaționiste a fost necesar alegerea unor ancore nominale precum cursul de schimb și masa monetară.

2.3.7. Regimul valutar

Regimul valutar, ca și alte mecanisme vitale ale economiei, nu a putut fi reorientat dintr-o dată, în esență, etapele parcurse în fiecare țară conformându-se, concepției reformei economice din țara respectivă, în condițiile concrete determinate de schimbările politice de după anul 1989.Adoptarea regimului valutar a fost influențată de existența unor anumite rezerve valutare dar si de gradul de liberalizare a economiei.

Principalele caracteristici care stau la baza regimului valutar al unei țări sunt:

sistemul de determinare a cursului de schimb;

dreptul rezidenților de a deține conturi în valută și de a converti valuta în străinătate;

gradul de limitare a schimbului valutar;

modul de organizare și principiile a pieței valutare.

Pentru liberalizarea comerțului exterior din țările în tranziție, cerința fundamentală a reprezentat-o convertibilitatea. Conform Fondul Monetar Internațional, “convertibilitatea reprezintă absența restricțiilor față de nerezidenți, pentru tranzacțiile de cont curent”.

Până în anul 1995, regimul practicat în țările ECE s-a definit prin convertibilitate internă și limitată de cont curent a monedei naționale. Pentru asigurarea convertibilității este necesară îndeplinirea unor condiții precum: existența unui sistem de prețuri bazat pe costuri reale, existența unei oferte largi și diversificate și existența unei piețe valutare.

În privința modului de stabilire a cursului de schimb, acesta a fost corelat cu regimul încasărilor din export, unele țări practicând politici de curs temporar fix stabilit de banca centrală iar altele au optat pentru un curs de schimb liber flotant, determinat printr-un mecanism de licitație valutară, iar după de piața interbancară. În cazul politicilor de curs temporar fix, opțiunea s-a bazat pe existența unor rezerve valutare, precum și a unor fluxuri de capital străin, iar pentru al doilea caz, opțiunea s-a sincronizar cu dreptul agenților de a reține încasările valutare.

A treia caracteristică, dreptul rezidenților de a deține sau nu conturi în valută constă în:

exportatorii puteau să-și rețină încasările proprii valutare, în schimb aveau obligația legală repatriere a încasărilor din export;

exportatorii erau obligați să vândă integral valuta încasată în urma exportului băncilor comerciale.

Conform Raportului anual al Fondului Monetar Internațional, anul 1995, aranjamentele valutare ale statelor ECE aveau următoarea structură:

cursuri corelate (,,legate”) – pegged;

cursuri raportate la ,,coșuri” valutare: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria;

cursuri cu fluctuare dirijată: Slovenia;

cursuri cu fluctuare ,,independentă”: Moldova.

Bibliografie

IFM, 25 Years of Transition Post-Communist Europe and the IMF, 2014, valabil www.imf.org;

Ligia Golosoiu – Revista Economica nr. 12/210/22-28 Martie, 1996, valabil online pe http://ligiagolosoiu.ro/content/MVII/capIII.pdf

Florescu-Ciubotaru, Țările Europei Centrale și de Est în contextul redefinirii relațiilor est-vest, Editura Universitară, București, 2009

http://www.cerope.ro/default.aspx – Centrul roman de politici economice

SISTEMUL BANCAR: DINAMICA REFORMEI, SLĂBICIUNI ȘI PROVOCĂRI, http://www.cerope.ro/pub/study38ro.htm

Lect.univ.drd. Ionela COSTICA, Politica monetara, Editura Economică, București

J. Sgard – „De la necessite du droit et de l’Etat dans le passage a l’economie de marche” în Problemes economiques nr. 2441/11 oct. 1995

Dumitrescu, Bal, Ana, EconomieMondială ; Editura Economică, București 2006;

John Pearce Hardt,Richard F. Kaufman, – East-Central European Economies in transition , M.E.Sharpe Inc, United States,1995

http://www.nbs.sk/_img/Documents/_PUBLIK_NBS_FSR/Biatec/Rok2013/05-2013/10_biatec13-4_jonas.pdf

https://books.google.ro/books?id=Yv-ehBPBdgYC&pg=PA202&lpg=PA202&dq=arrangement+type+in+countries+in+transition&source=bl&ots=WVYMAi96N_&sig=px_efdItKGw-4ib0Hv_UKxKw1c4&hl=ro&sa=X&ei=bn0_VdC1IsfzUKf1gLAF&ved=0CDwQ6AEwBA#v=onepage&q=arrangement%20type%20in%20countries%20in%20transition&f=false