Politici Anti Saracie In Republica Moldova (1990 Prezent) O Perspectiva Etica

CUPRINS

Lista figurilor……………………………………………………………………..…………………….……3

Lista tabelelor……………………………………………………………………………………………..…3

Lista graficelor ……………………………………………………………………………………..……….3

ABREVIERI…………………………………………………………………………………..…4

ABSTRACT………………………………………………………………………………………5

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………..6

CAPITOLUL 1. SĂRĂCIA – CADRUL TEORETIC……………………………………….11

Definirea conceptului de sărăcie………………………………………………..…….12

Abordarea sărăciei din perspectiva drepturilor omului…………………………..…..21

1.3. Cauze și factori care produc și susțin sărăcia……………………………………..…24

CAPITOLUL 2. FENOMENUL EXCLUZIUNII SOCIALE VS. FENOMENUL INCLUZIUNII SOCIALE……………………………………………………………………..30

2.1. Forme de excluziune socială și incluziune social……………………..…………….30

2.2 Venitul minim garantat ca modalitate de promovare a incluziunii sociale…………..41

2.3. Importanța promovării incluziunii sociale în Republica Moldova ………………….51

CAPITOLUL 3. POLITICI ANTI-SĂRĂCIE ÎN REPUBLICA MOLDOVA………..…57

3.1. Context istoric al politicilor anti-sărăcie……………………………………………..57

3.2. Evoluția politicilor anti-sărăcie………………………………………………………60

3.3. Tipuri de poltici anti-sărăcie…………………………………………………………69

CAPITOLUL 4. CONSIDERAȚII ETICE ASUPRA SĂRĂCIEI…………………………75

4.1. Deontologismul – prezentare generală ( Kant)…………………………………………………..75

4.2. Perspectiva deontologistă asupra sărăciei……………………………………………………………..

4.3. Evaluarea etică a politicilor anti-sărăcie în Republica Moldova ( 1990 – 2010)…………

CONCLUZII …………………………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………

ANEXE…………………………………………………………………………………………

ANEXA 1- Dinamica principalilor indicatori macroeconomici……………………….

Lista figurilor

Figura 1- Schema operațională a conceptului sărăcie ……………………………………………16

Figura 2 – Reducerea ratei sărăciei (%)…………………………………………………………..40

Figura 2 – Dinamica produsului intern brut………………………………………………………44

Figura 3 – Dinamica indicatorilor inflației………………………………………………………..45

Figura 4 – Aportul la PIB în dinamică, pe activități economice………………………………….46

Figura 5 – Reducerea ratei sărăciei (%)…………………………………………………………..47

Lista tabelelor

Tabelul 1 – Sinteza teoriei excluziunii sociale…………………………………………………..32

Tabelul 2 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Câtde mulțumit sunteți de … (%)………….63

Tabelul 3 – Măsuri urgente impuse către Statle Mebre ale UE în perioada 2006-2010 privind excluziunea și inegalitatea social………………………………………………………………….67

Tabelul 4 – Percepția punctelor tari și a punctelor slabe ale politicilor anti-sărăcie……………..69

Lista graficelor

Graficul 2 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Câtde mulțumit sunteți, în general, de felul în care trăiți?( %)…………………………………………………………………………………….63

Graficul 3 – Distribuția răspunsurilor la întrebările …(%)………………………………..…….64

Graficul 4 – Distribuția răspunsurilor la întrbarea: Cum apreciați veniturile actuale ale familiei dumneavoastră ? (%) ………………………………………………………………………………..64

Graficul 5 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Credeți că în tara noastră lucrurile merg într-o direcție bună sau greșită? (%)…………………………………………………………………65

Graficul 6 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Dar în general în lume credeți că lucrurile merg într-o direcție bună sau merg într-o direcție greșită? (%)…………………………………………….65

Graficul 7- Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Cum apreciați Dvs. situația economică a Republicii Moldova? (%)……………………………………………………………66

LISTA ABREVIERELOR

BM – Banca Mondială

BNS – Biroul Național de Statistică

CE – Comisia Europeană

MDC – Meodei Deschise de Coordonare (Open Method of Coordination)

ONU – Organizația Națiunilor Unite

PE – Parlamentul European

PIB – Produsul Intern Brut

PNAinc – Planurile Naționale de Acțiuni pentru Incluziune Socială

RM – Republica Moldova

SCERS – Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei

SM – Statele Membre

UE – Uniunea Europeană

VMG – Venitul Minim Garantat

ICCV – Institutul de Cercetare a Calității Vieții

Abstract: Lucrarea de față aduce în discuție fenomenul sărăcie din Republica Moldova. Ca reper în analiza noastră a fost luată perioada de tranziție 1990 – 2010 încercând să stabilim în ce măsură politicile antisărăcie au avut inclusiv un caracter moral. Întregul demers este desfășurat din perspectiva eticii kantiene identificând acele idei sau principii morale fundamentale care au fost adoptate de către factorii de decizie în elaborarea politicilor antisărăcie. Dimensiunea politicilor anti-sărăcie este abordată prin asocierea a două fenomene extrem de discutate astăzi în situația globalizării statelor și anume, incluziunea și excluziunea socială. Accentul este pus pe interdependența dintre sărăcie și aceste forme particulare ce oferă relevanța unor răspunsuri potențiale pentru problema semnalată în cadrul lucrării.

Motivul principal pentru care am ales acest subiect este unul strict știintific considerând subiectul o provocare din punct de vedere profesional întrucât fenomenul sărăciei nu este unul epuizat, dimpotrivă, el poate să ne ofere încă nenumărate noi informații. Elementul de noutate în lucrare poate fi dat de evidențierea laturii etice în abordarea fenomenului. Ipoteza de lucru este identificarea elementelor care arată moralitatea politicile anti-sărăcie din Republica Moldova.

Importanța teoretică a lucrării rezultă din problematica studiată. Cercetarea are un pronunțat caracter interdisciplinar, determinat de studierea aspectelor multilaterale ale sărăciei. Sunt aduse în discuție aspecte de ordin social, economic, politic și juridic, în elaborarea și implementarea politicilor sociale din Republica Moldova. Valoarea aplicativă a lucrării rezultă din rezultatele și/sau concluziile cercetării realizate.

INTRODUCERE

Republica Moldova alături de alte state creează condițiile necesare îmbunătățirii calității vieții populației prin elaborarea și implementare unor strategii de dezvoltare bazate pe competitivitate economică, creștere economică sustenabilă, cunoaștere și coeziune socială. Cu toate acestea, fenomenul sărăciei rămâne unul accentuat la nivel național, cât și global, fapt care încurajează factorii de decizie și cercetătorii în domeniu, să efectueze studii ample pentru identificarea cauzelor și mecanismelor care favorizează această stare de fapt. Scopul acestor studii este de a reduce riscurile de excluziune socială și de a oferi premise pentru o cât mai eficientă incluziune socială a persoanelor care trăiesc în condiții de viață și trai marcate de sărăcie.

Cercetarea politicilor anti-sărăcie în Republica Moldova în perioada 1990-2010, inclusiv din pespectivă etică, pleacă de la schimbările profund democratice care au avut și au loc în această regiune. Pentru o bună ilustrare a cadrului socio-sconomic în elaborarea politicilor sociale în Republica Moldova, a fost luată ca reper perioada de tranziție 1990-2010. Astfel, conform datelor statistice, în perioada 1992-1996 se înregistra o creștere a deficitului bugetar de la 4,7% față de PIB la 9,7% în 1996 până în anul 2000, și a urmat o descreștere constantă a acestui indice până la 1% (scritube.com). Deși contextul social și economic era același, PIB-ul anului 1999 reprezenta doar 34% din nivelul anului 1990. Se observă o regresie importantă urmată de o oprire a evoluției negative în anul 2000 când apar semnale importante de relansare și stabilizare socio-economică. Ca urmare a tendinței clare de stabilizare socio-economică PIB-ul crește cu 1,9% față de anul precedent iar producția industrială crește și ea cu 8%. Tendința creșterii economice se menține și în anul următor 2001. Perioada 1992-1993 a fost marcată de o inflație rapidă înregistrându-se o tendință constantă de scădere a ratei anuale a inflației până în anul 1998. Urmează anul 1998 marcat de o evidentă criză financiară regională care a cauzat o creștere provizorie a inflației (de la 8% în 1998 la 39% ân 1999). După toată această stabilizare și relansare economică urmează scăderea substanțială a indicelui de consum, astfel că, rata cumulativă a inflației este la începutul anului 2001 de 1,9% față de 15,5% în aceeași perioadă a anului 2000.

Puterea de cumpărare a scăzut la 40% față de nivelul anilor 1980 (sub media fostei URSS) iar rata de sărăcie a atins 73% în 1999. Perioada de macrostabilizare economică începută după 2000 a dus la reducerea ratei de sărăcie, ajungînd la 28% în 2004, fără a mai înregistra progrese semnificative în ultimii ani. Aproximativ 400000 de cetățeni moldoveni lucrează în afara țării, contribuind cu 30% din PIB-ul anual (suma aproximativă: 900 milioane dolari), constituind cea mai importantă sursă de venit. Moldova este o țară slab urbanizată, 40% din populație fiind ocupată în agricultură (Ghinea, 2009, p. 3). Conform, aceluiași raport, fondurile de asistență externă au reprezentat o sursă semnificativă din veniturile statului moldovean permanent după declararea independenței. În perioada 1993 – 2003, media anuală a ponderei asistenței externe în PIB a fost de 10%, creșterea economică ulterioară a scăzut ponderea relativă pînă la 6,6% în 2005.

Republica Moldova este prin dimensiunea fondurilor de asistență pentru dezvoltare primite un Stat dependent de această resursă financiară care a atins în 1999 un maxim istoric de 26% din PIB. Această pondere a crescut odată cu scăderea producției economice la nu mai puțin de 40% din cea înregistrată în perioada sovietică și căderea sub pragul sărăciei a 88% din populația țării conform statisticilor Băncii Mondiale.

Pentru perioada 2007-2010, Uniunea Europeană prevedea alocarea a nu mai puțin de 200.000.000 de euro de ajutor prin intermediul Instrumentului european de vecinătate și parteneriat cu Republica Moldova. Principalele priorități ale fondurilor alocate de Uniunea Europeană au fost reducerea sărăciei, susținerea creșterii economice și dezvoltarea democrației (http://ec.europa.eu/europeaid/infopoint/publications/europeaid/documents/neighbourhood_brochure_fr.pdf ).

Ori toate aceste cifre arată o dată în plus, existența unui sistem cu structuri instituționale neclare, incoerent și lipsit de eficiență și competitivitate. Pe fondul acestor probleme majore de gestionare eficientă a economiei naționale are loc o amplificare a discrepanțelor între structuri și problemele existente în societate, fapt care a dus la scăderea nivelului de trai a populației. Sărăcia ajunge astfel să fie principala problemă cu care se confruntă populația din Republica Moldova și din cauza cărora se impune apariția unor politici sociale anti-sărăcie cu maximă strictețe.

Un alt semnal important, conform sursei citate anterior, este legat de sărăcia ce marchează perioada stabilită pentru analiza de față (1990-2010) și se referă la veniturile reale ale populației din Republica Moldova care s-au micșorat de 3,5 ori din 1990 până în prezent, iar pensia medie s-a micșorat de 4 ori.

Tema privin politicile anti-sărăcie abordată în lucrarea de față este asociată cu două fenomene extrem de discutate astăzi în situația globalizării statelor și anume, incluziunea și excluziunea socială. Accentul este pus pe interdependența dintre sărăcie și aceste forme particulare ce oferă relevanța unor răspunsuri potențiale pentru problema semnalată în cadrul lucrării. Deși acestă legătură pare firească între fenomenul sărăcie și cele de excluziune respectiv incluziune socială, puține sunt studiile care au demonstrat relația implicită. Astfel, studiile calitative sunt cele decizive făcând mai ușoară identificarea relației presupuse în timp ce studiile cantitative arată oposul situației în sensul că persoanele excluse se suprapun doar parțial grupului celor sărace dar există și persoane aflate deasupra pargului de sărăcie considerate excluse.

Întrebarea specifică la care răspunde studiul de față este în ce măsură au fnt și lipsit de eficiență și competitivitate. Pe fondul acestor probleme majore de gestionare eficientă a economiei naționale are loc o amplificare a discrepanțelor între structuri și problemele existente în societate, fapt care a dus la scăderea nivelului de trai a populației. Sărăcia ajunge astfel să fie principala problemă cu care se confruntă populația din Republica Moldova și din cauza cărora se impune apariția unor politici sociale anti-sărăcie cu maximă strictețe.

Un alt semnal important, conform sursei citate anterior, este legat de sărăcia ce marchează perioada stabilită pentru analiza de față (1990-2010) și se referă la veniturile reale ale populației din Republica Moldova care s-au micșorat de 3,5 ori din 1990 până în prezent, iar pensia medie s-a micșorat de 4 ori.

Tema privin politicile anti-sărăcie abordată în lucrarea de față este asociată cu două fenomene extrem de discutate astăzi în situația globalizării statelor și anume, incluziunea și excluziunea socială. Accentul este pus pe interdependența dintre sărăcie și aceste forme particulare ce oferă relevanța unor răspunsuri potențiale pentru problema semnalată în cadrul lucrării. Deși acestă legătură pare firească între fenomenul sărăcie și cele de excluziune respectiv incluziune socială, puține sunt studiile care au demonstrat relația implicită. Astfel, studiile calitative sunt cele decizive făcând mai ușoară identificarea relației presupuse în timp ce studiile cantitative arată oposul situației în sensul că persoanele excluse se suprapun doar parțial grupului celor sărace dar există și persoane aflate deasupra pargului de sărăcie considerate excluse.

Întrebarea specifică la care răspunde studiul de față este în ce măsură au fost morale politicile anti-sărăcie din Republica Moldova. Analiza este efectuată din perspectiva etică fiind aduse în prim plan aspecte de ordin moral în elaborarea și implementarea politicilor de reducere a sărăciei în Republica Moldova, eficientizarea acestor policiti și nivelul de aplicabilitate al acestora. Dacă ne referim aici doar la ceea ce a încercat să stabilească Ministerul Economiei din Republica Moldova prin strategia de dezvoltare socio-economică, atunci spunem că a fost îndeplinit cu succes cadrul moral atâta timp cât se impune crearea unui climat propice dezvoltării unei societăți în care rolul principal în joacă individul, nevoile acestuia în materie de bunăstare, sănătate și protecția împotriva șomajului. Rămâne să stabilim în lucrarea de față în ce măsură aceste deziderate sunt teoretice dar și concrete ori morale, aplicate pe individ.

Cadrul teoretic al lucrării este unul dublu, pe de o parte avem perspectiva etică și pe de altă parte avem, perspectiva sociologică. Aceasta din urmă definește întreg demersul cercetării și stabilește metodolgia de lucru. Conceptele de bază în lucrare sunt sărăcie, excluziune socială, incluziune socială, și politici sociale.

Primul capitol al lucrării de față cuprinde cadrul teoretic cu definirea pe larg a conceptului de sărăcie și abordarea fenomenului din pesrpectiva drepturilor omului. Cadrul conceptual scoate în evidență cauzele și factorii care produc și susțin sărăcia într-o țară ca Republica Modova în care există dorința de aderarea și aliniere la standardele internaționale privind inegalitățile sociale și studiul politicilor sociale pentru grupurile defavorizate ale populației.

Capitolul al doilea se referă pe de o parte la interacțiunea dintre sărăcie și excluziune socială iar pe de altă parte, la interacțiunea dintre sărăcie și incluziune socială. Aici sunt identificate formele principale de excluziune și incluziune socială. Important este aici de stabilit care sunt modalitățile concrete de promovare a incluziunii sociale precum venitul minim garantat și cum pot fi acestea promovate în Republica Moldova. Actualmente, în Republica Moldova nu există un sistem de indicatori pentru monitorizarea excluziunii sociale, motiv pentru care se impune o strategie de reconstrucție socială în paralel cu implementarea unor politici de suport pentru grupurile vulnerabile.

Capitolul al treilea conține aspecte legate de contextul social și evoluția politicilor anti-sărăcie plecând de la descrierea tipologiei acestor politici. Sunt caracterizate condițiile care împiedică unele grupuri de oameni să beneficieze de drepturile lor sociale, economice, politice și culturale. În acest context, apare necesitatea dezvoltării unor politici sociale care să ofere accesul populației la diverse tipuri de servicii și care să permită elaborarea unor politici de coeziune socială cu accentul pus pe sistemul de drept care să asigure exercitarea tuturor drepturilor omului ori participarea tuturor cetățenilor la viața socială.

Ultimul capitol, capitolul al patrulea, aduce în discuție aspectele etice ale fenomenului studiat. Perspectiva deontologică propusă de Kant se înscrie perfect în abordarea temei de față și reprezintă un reper în sensul că, indiferent de scop, acțiunile au valoare morală doar dacă sunt guvernate de principii normative a căror respectare asigură unei acțiuni caracter necesar și universal. Dincolo de critica adusă acestor teorii deontologice, morala kantiană dezvoltă elemente specifice ale unei gandiri deontologice, fără să facă abstracție de alte implicări ce fac posibilă acțiunea. Etică deontologică sustine că valoarea morală a unei acțiuni constă în respectarea regulii, indiferent de consecințele ei. În finalul acestui ultim capitol, sunt propuse o serie de soluții și măsuri pentru stabilirea celor mai eficienți indicatori în măsurarea excluziunii sociale și pentru realizarea celor mai eficiente, clare și coerente politici sociale privind combaterea sărăciei în Republica Moldova.

Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii privind cercetarea fenomenului sărăcie în corelație cu excluziunea și incluziunea socială. Dezvoltarea unor politici sociale anti-sărăcie este extrem de necesară, lucru confirmat și de rezultatele analizelor efectuate în cadrul lucrării de față. Prin cercetarea excluziunii sociale s-a urmărit identificarea factorilor care pot determina creșterea incluziunii sociale. În acest context, un rol deosebit a fost atribuit studierii aspectelor teoretice și practice ale politicii sociale.

Concluzia finală este aceea că problemele sărăciei și excluziunii sociale continuă să afecteze populația din Republica Moldova, indiferent de eforturile întreprinse de comunitatea națională și cea internațională pentru diminuarea acestora. Cercetările realizate pe parcursul ultimililor ani arată de fiecare dată că sărăcia și excluziunea socială sînt fenomene complexe și multidimensionale. Eficientizarea riscului de excluziune socială și combaterea acestuia alături de buna gestionare a procesului de incluziune socială necesită o abordare integrată prin consolidarea eforturilor diferitor actori la diferite niveluri. Atingerea unor niveluri mai ridicate de incluziune impune necesitatea examinării acestor două dimensiuni în dependență cu alte politici de dezvoltare.

La finalul lucrării regăsim bibliografia finală care conține lucrări de referință în domeniu ale unor autori cunoscuți în Republica Moldova, România dar și în întreaga lume. Regăsim de asemenea, studii și cercetări a căror rezultate au fost amintite pe pacurs, dar și o bogată webografie în domeniu. Nu lipsesc de asemenea, datele de ordin statistic care vin să aducă un grad ridicat de validitate în argumentarea rezultatelor acestei lucrări.

Trebuie menționat încă de la începutul lucrării că datele obținute în acestă cercetare cât și ideile proprii emise nu au un caracter generalizat, ele sunt valabile pentru cercetarea de față, pentru ideile stabilite aici și pentru scopul, perioada și contextul în care au fost realizate.

CAPITOUL 1. SĂRĂCIA – CADRUL TEORETIC

Din pespectivă teoretică, sărăcia este considerată o dimensiune și este pusă în corelație cu alte fenomene conexe precum excluziunea/incluziunea socială. Studiile empirice efectuate de specialiști în domeniu au arătat că relația sărăcie-excluziune abia dacă se intersectează, și asta în funcție de cum utilizăm datele unei cercetări. Ne referim aici la perspeciva utilizată, la dimensiunile intervalului de observație. Un exemplu este studiul realizat de Vlad Grigoraș în care ne prezintă relația dintre sărăcie și excluziune socială în perspectivă longitudinală ca fiind una slabă dacă utilizăm doar indicatori anuali de sărăcie (Grigoraș, 2005, pp. 90-104). Prin relație slabă autorul se referă la faptul că nu doar cei aflață în sărăcie sunt excluși social ci, și unii ce nu trăiesc în sărăcie însă sunt excluși. În lucrarea de față plecăm de la premisa că nu este obligatoriu ca o persoană săracă să fie exclusă social așa cum excluziunea multiplă nu este un fenomen specific celor foarte săraci. La fel de bine, o persoană cu un nivel peste pragul de sărăcie poate să fie considerată ca fiind exclusă social din cu totul alte considerente precum educația, participarea pe piața muncii, ori din alte motive de ordin cultural și/sau profesional.

Despre relația dintre excluziunea socială și sărăcie ce a atras puncte de vedere contrare, scrie Arpinte împreună cu alți autori în revista Calitatea Vieții (Arpinte, et al., 2008, 341). Aceste puncte de vedere contrare, au fost sistematizate pe două coordonate: în ce măsură diferă conceptual excluziune socială față de sărăcie; și în ce măsură excluziunea socială este un termen progresiv sau recesiv față de sărăcie. Conform primului punct de vedere, sărăcia se referă la lipsa de resurse materiale, de venituri financiare, în timp ce excluziunea socială acoperă o arie mai largă de grupuri dezavantajate. Definirea precisă a grupurilor dezavantajate diferă în funcție de specificul fiecărei societăți, dar se poate vorbi de un consens asupra faptului că excluziunea este un concept care acoperă mai multe probleme sociale. Al doilea punct de vedere consideră că excluziunea socială nu este altceva decât un termen la modă prin care se discută despre sărăcie. Conform politicilor naționale de excluziune și incluziune socială ale statelor membre, la nivelul UE, primul punct de vedere cunoaște o mult mai largă răspândire.

Cadru teoretic este prezentat sub forma definirii conceptului sărăcie, prezentând cauzele și factorii care produc și susțin sărăcia. Lucarea de față începe cu sursele de date și informații obținute prin observația directă și metoda documentară care aduce un plus de cunoaștere și înțelegere a fenomenului sărăcie fiind luate în calcul rezultatele altor studii și cercetări în domenii precum sărăcie, incluziune și excluziune socială.

Obsevația directă deschide și încheie demersul care conține între altele inducția, ipoteza de lucru și deducția într-un întreg sau într-o unitate metodologică (Miftode, 2003, p.115). Miftode prezintă în volumul său exemplul lui Georges Bénézé (din La méthode expérimentale) prin care orice cercetare începe printr-o observație relativ inițială care dă naștere unei conjecturi, transformată prin inducție în ipoteză, continuă cu ajutorul deducției formulându-se previziuni pe care observația relativ finală le confirmă sau le infirmă. Volumul cules de observații legat de subiectul sărăcie, constituie baza cercetării și analizei din punct de vedere social. Observația constituie sursa indispensabilă de date și proba care decide ulterior valoarea și semnificația concluziilor la care se ajunge. Observația ca orice altă formă de culegere a datelor presupune o anumită concepție teoretică. Aici intervine rolul teoriei, rol atribuit în lucrarea de față prin două aspecte, unul legat de cunoașterea perspectivelor teoretice în care se încadrează abordarea sărăciei, și în al doilea rând prin definirea conceptelor de sărăcie, incluziune socială și excluziune socială.

Documentarea este tehnica care precede observația oferind o imagine pe de o parte asupra populației vizate, în cazul nostru vorbim de populația care trăiește în sărăcie, și de pe altă parte, asupra fenomenului studiat – sărăcia. Pentru o bună documentare în lucrarea de față au fost consultate statistici în domeniul sărăciei, a politicilor sociale și au fost luate în considerare ca idei relevante rezultatele unor studii efectuate pe tema sărăciei.

Scopul este aici cunoașterea cauzelor și tiplogiei sărăciei, înțelegerea factorilor care produc și susțin sărăcia, înțelegerea necesității politicilor anti-sărăcie, cunoașterea modalițăilor de intervenție pentru reducerea și combaterea sărăciei. Întregul demers a fost însoțit de manifestarea unei atitudini pozitive și responsabile față de domeniul științific deși analiza fenomenului sărăcie a impus în cadrul lucrării de față și angajarea într-o analiză critică a politicilor sociale antisărăcie tocmai pentru a proiecta caracterul etic al acestor politici.

În cadrul cercetării a fost utilizat un ansamblu de metode de cercetare (documentarea, observația, comparația) precum analiza și sinteza, inducția și deducția, de la modificări cantitative la schimbări calitative, selectarea, gruparea.

Conform dicționarului de sărăcie (1999) publicat de ICCV (Institutul de Cercetare a Calității Vieții) teoriile și perspectivele asupra sărăciei au în vedere abordările ideologice folosite de-a lungul timpurilor (http://www.iccv.ro/node/142). De-a lungul istoriei statului bunăstării sărăcia a fost abordată din punctul de vedere a patru mari perspective: neoliberalismul, conservatorismul, social-democrația, și socialismul revoluționar. Perspectiva neoliberală a avut o ascensiune maximă în anii ‘80 în special în Marea Britanie și SUA. Adepții neoliberalismului consideră că intervenția statului mai mult agravează starea de sărăcie decât să contribuie la rezolvarea problemei sărăciei, încurajând dependența și subminând auto-suficiența și autoajutorarea. Mesajul vehement al acestora pledează pentru reducerea suportului statului și încurajarea auto-suficienței (Pete, 1997). Cum poate fi însă realizat acest aspect rămâne o dilemă astăzi când statele se confruntă cu o criză economică și financiară acută.

Conform lui Bulgaru (2003) analiza fenomenului de sărăcie este particularizată de o serie de “teorii specifice” (teoria morală a sărăciei, teoria culturii sărăciei, teoria structurală social-economică, teoria structuralismului radical, teoria statului bunăstării) care explică cauzele existenței sărăciei în societatea umană, condițiile de reducere sau de eliminare a ei (Bulgaru, 2003, http://biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/2013/02/teorii-ale-saraciei.html). Fiecare din aceste teorii vine cu argumente care conduc la ideea că sărăcia reprezintă o problemă socială actuală, care afectează prin manifestările sale întreaga societate și produce suferință, persoanelor care se confruntă cu această situație. Combaterea sărăciei este impusă atât de considerente de ordin umanitar, de justiție socială, cât și din rațiuni de eficiență economică și socială. Preocupările pentru combaterea sărăciei au devenit treptat demersuri amplificate, diversificate și instituționalizate.

Definirea conceptului de sărăcie

Conform literaturii de specialitate întâlnim nenumărate definiții ale sărăciei, fiecare dintre ele implicând o perspectivă diferită. În general fenomenul sărăcie este asociat cu lipsa resurselor necesare menținerii individului deasupra nivelul de subzistență. Sub acest nivel, spunem noi, individul nu mai poate fi considerat membru al societății. Așadar, sărăcia este o stare în care oamenii duc lipsă de cele necesare traiului. Modul cum definim sărăcia contează foarte mult, spre exemplu în societățile industriale, sărăcia relativă este mai des întâlnită decât cea absolută. Înțelegerea sărăciei este o preocupare importantă pentru studiile privind stratificarea și inegalitatea socială. Fenomenul sărăcie poate fi analizat din interiorul unei societăți sau prin comparație cu alte societăți. Majoritatea teoriilor despre sărăcie se referă la caracteristicile celor săraci și mai puțin pe relația dintre sărăcie și acumulări de avere din unele țări capitaliste. Experineța sărăciei depinde și de cât au oamenii comparativ cu alții din societatea lor și de valorile culturale ce definesc “viața îndestulată”. (Johnson, 2007, p. 298)

Sărăcia, ca fenomen ce afectează atât țările dezvoltate, cât și țările în curs de dezvoltare. Ea naște încă multe controverse, deși baza teoretică în studierea ei există încă din a doua jumătate a secolului trecut. În ciuda progresului considerabil din teoria și practica măsurării și analizei sărăciei, studiile realizate pe această temă în Europa și în lume, continuă să facă obiectul unor ample dispute între specialiștii din domeniu.

În Republica Moldova problematica sărăciei preocupă în ultimul deceniu organele cu rol în politica socială. Comunitatea științifică a elaborat numeroase lucrări cu privire la definirea, cuantificarea și reducerea sărăciei. Cu toate acestea, definirea sărăciei rămâne o problemă. Fenomenul sărăciei este vizibil, real. Specialiștii recunosc în mod unanim existența sărăciei chiar și în țările cele mai dezvoltate. Studii elaborate sub egida OECD subliniază că noile tipuri de sărăcie și de privare afectează un număr crescând de oameni. Evoluțiile economice și sociale recente au exclus grupuri și regiuni semnificative de la cursul normal al vieții și de la posibilitățile pe care le oferă. Dacă nu se va acorda o atenție deosebită, acest proces va continua.

Multe întrebări și dileme au apărut în privința dimensiunilor acestui fenomen: Câți săraci sunt? Care sunt persoanele sărace? Care sunt caracteristicile lor economice și demografice? Care sunt grupurile defavorizate din punct de vedere socio-economic?

Din răspunsurile la aceste întrebări se pot desprinde o serie de trăsături specifice pentru Republica Moldova. Astfel, putem stabili ce măsuri se impugn luate pentru atenuarea sărăciei și care ar fi grupurile țintă ale măsurilor de protecție socială. O atenție sporită necesită aici definirea sărăciei și a metodele ei de măsurare.

Într-un raport recent al Băncii Mondiale referitor la situația sărăciei, la întrebarea „Cine sunt săraci?” se oferă un răspuns pornind de la anumite caracteristici ale populației sărace: mărimea gospodăriei și sărăcia; numărul copiilor și sărăcia; vârsta și sărăcia; diferența de sex și sărăcia; populația de etnie, o adâncă pungă de sărăcie; nivelul de educație și sărăcia; ocupația capului gospodăriei și sărăcia; sărăcia și mediul de rezidență; dimensiuni regionale ale sărăciei.

Se consideră că indivizii trăiesc în sărăcie, dacă veniturile și resursele acestora sînt insuficiente și îi împiedică de a avea un standard de viață considerat acceptabil în societatea în care trăiesc. Din cauza sărăciei, persoanele se pot confrunta cu multiple și primesc titlul de săraci fiind totodată marginalizați și excluși de la participarea la activități (economice, sociale, culturale) care sînt normale pentru alte persoane. Săracilor le este restrâns accesul la realizarea drepturilor lor fundamentale.

În unele definiții ale sărăciei amintesc de stabilirea unui prag absolut (în funcție de nevoile umane de bază) sau relativ (în funcție de modul de viață obișnuit în societatea respectivă) care delimitează populația săracă de restul populației. Sărăcia în termeni absoluți este lipsa resurselor necesare pentru satisfacerea nevoilor de subzistență. Sărăcia în termeni relativi este o situație de deprivare relativă multiplă, aceasta poate fi de mai multe tipuri: materială, socială, culturală (educațională), politică, de mediu fizic de viață. Altfel spus, prin acumularea dezavantajelor, indivizii ajung să fie excluși din societatea în care trăiesc.

Townsend definește sărăcia ca fiind o deprivare relativă: “Persoanele sunt în situația de deprivare relativă dacă nu pot obține într-o măsură suficientă acele condițiide viață – hrană, bunuri de consum, standarde de viață și servicii – care le-ar permite să își asume roluri sociale obișnuite, să participe în relații sociale și să aibă un comportament obișnuit, așa cum se așteaptă din partea lor în societatea respectivă”. (Townsend, 1993, pp. 33-36)

În cadrul dezbaterilor la nivel european sunt considerate sărace acele persoane, familii sau grupuri ale căror resurse (materiale, culturale sau sociale) sunt atât de limitate încât îi exclud de la acele standarde minime de viață care sunt recunoscute drept acceptabile în societățile în care trăiesc (Consiliul European, Decembrie 1984).

Comisia Europenă a publicat un program de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale, care face parte din strategia de dezvoltare pe următorii zece ani a Uniunii, cunoscută drept EU 2020, și prin care fiecare din statele membre trebuie să își aducă propria contribuție. Rezultatele progamului nu au fost mulțumitoare din cauza recesiunii, dar mai ales din cauza proastei formulări a obiectivelor și a lipsei de coerență între politicile statelor membre, nu a avut rezultate mulțumitoare. Comisia este determinată însă să ajungă la rezultatele propuse în condițiile în care situația actuală arată că sunt 80 de milioane de cetățeni europeni care trăiesc sub limita sărăciei, dintre care 20 de milioane dintre ei sunt copii, unul din 5 tineri europeni cu vârste până la 25 de ani este șomer, 6,5 milioane de persoane cu dizabilități se află în pragul sărăciei și al excluziunii iar până în anul 2030, numărul pensionarilor va crește cu peste 25 de milioane în Uniunea Europeană. (Ion, 2010, cotidianul.ro)

Cine sunt săracii Europei? Grupurile remarcate ca fiind expuse riscului de sărăcie sunt: copiii, tinerii, părinții singuri, gospodăriile cu mai multe persoane în întreținere, migranții, minoritățile etnice (în special romii, care reprezintă între 10-12 milioane din populația UE) și persoanele cu dizabilități. În cadrul acestora din urmă, nu mai puțin de 6,5 milioane se află în pragul sărăciei și al excluziunii.

De asemenea, o diferențiere pe sexe arată că femeile sunt în mod vizibil mai predispuse la lipsuri de natură materială. Populația în vârstă este și ea mai expusă la sărăcie. Datele demografice arată că această tendință este crescătoare pentru următorii ani. Se estimează că, până în 2030, numărul pensionarilor va crește cu peste 25 de milioane în UE, ceea ce va afecta sustenabilitatea, și așa precară, a sistemelor de pensii. (Ion, 2010)

Fenomenul sărăciei nu este străin nici unei societăți. Elementele care diferă sunt dimensiunea sărăciei și reperul în funcție de care se apreciază extinderea și intensitatea fenomenului. Definiția sărăciei a suferit schimbări în timp, în raport cu ceea ce societatea definea și recunoștea a fi „nevoi de bază” sau „minim de subzistență”. De la nevoi minimale privind alimentația și îmbrăcămintea s-a trecut, treptat, la un minim de locuire, educație și sănătate, de care orice individ trebuie să beneficieze, în calitate de membru al unei societăți. Aceste minime nu variază doar în timp, ci și de la o țară la alta. Modalitățile specifice de măsurare a dimensiunii sărăciei reprezintă subiectul unor continue și ample dezbateri științifice. Motivele unorastfel de dezbateri sunt: caracterul relativ al fenomenului sărăciei; diferitele modalități de măsurare, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale, în raport cu obiectivele specifice/contextuale ale programelor de combatere a sărăciei; ideologia care fundamentează sistemele naționale de protecție socială; procesele și tendințele internaționale. În figura următoare avem operaționalizarea conceptului sărăcie plecând de la definirea termenului conform literaturii de specilitate, până la stabilirea unor dimensiuni, cauze și efecte ale sărăciei. (Vezi figura 1)

Figura 1- Schema operațională a conceptului sărăcie

Sărăcia a fost multă vreme acceptată ca un fenomen natural, ca un fapt inevitabil, iremediabil. Explicația sărăciei este căutată în lipsa norocului, a șansei celui sărac. Adesea, sărăcia este explicată prin unele defecte personale (prostia, necinstea, slăbiciunea de caracter, iresponsabilitatea). Astăzi trebuie să conștientizăm faptul că sărăcia este un fapt social, un fapt public, un fapt politic. Dependent de un anumit context socio-cultural, acest fenomen variazã în timp și spatiu și se distribuie în cadrul societății, nu in funcție de factori individuali ci de variabile macrosociale (rasa, etnia, sexul, vârsta, statutul ocupațional, statutul matrimonial). Sărăcia este o stare socialã (chiar o categorie socială) și nu o situație, o circumstanță privată a indivizilor.

Amprenta sistemului social asupra sărăciei face ca aceasta să aibă conținuturi foarte diferite de la o societate la alta. De aceea, comparațiile sunt dificile, la fel și măsurarea fenomenului. În țările bogate sărăcia este specificã unor grupuri marginale, unor minorități etnice sau rasiale. În țările sărace, ea este mult mai extinsă și mai omogenă. În țările sărace, majoritatea populației este săracă. Programele de protecție social aplicate punctual sunt mai eficiente și chiar mai eficace decât cele universal. Motiv pentru care ele au succes în țările bogate, unde numãrul de posibili beneficiari este redus. Aceste programe devin însă aproape imposibil de aplicat în țările sărace, unde numãrul săracilor depășește jumătate din populație. (Livadă-Cadeschi, 2002, p.83) Mai multe informații despre diferențele între sărăcia din țările bogate și cea din țările sărace din perspectivă sociologică găsim în lucrarea coordonată de Ligia Livadă-Cadeschi în 2002.

În continuare avem o analiză completă și complexă a sărăciei din punct de vedere social, conform căreia sărăcia este situația caracterizată prin insuficiența mijloacelor materiale necesare vieții. (Vlăsceanu și Zamfir, dictsociologie.netfirms.com) După cei doi autori, sărăcia are forme și grade diferite de severitate în funcție de natura lipsurilor privind mijloacele de subzistență ce afectează persoane, familii, colectivități, grupuri sociale sau chiar societăți în ansamblul lor. Între factorii răspunzători de amploarea sărăciei se rețin în primul rând: nivelul de dezvoltare economică, situația pieței forței de muncă, gradul de ocupare și șomajul, caracteristicile locurilor de muncă, tipul de control asupra resurselor materiale, inflația, modul de distribuție și de redistribuție a veniturilor, caracteristici demografice, sociale și culturale, stilul de viață.

Analiza sărăciei conduce la distincția dintre sărăcia individuală și sărăcia colectivă sau generalizată. Ultimul tip se regăsește în societățile slab dezvoltate, ca urmare a insuficienței resurselor, a controlului acestora de către un grup dominator și a unui sistem defectuos de distribuție a veniturilor. În aceste condiții, sărăcia îmbracă adesea forme agravante cum ar fi subnutriția și foametea. Diverse catastrofe naturale, precum și politici eronate (printre care și voluntarismul economic promovat de regimurile comuniste) sau acțiuni distructive (războaiele) pot aduce o societate relativ prosperă în stare de sărăcie generalizată sau să adâncească și mai mult situația critică deja existentă. Sărăcia din societățile dezvoltate este de tipul celei individuale sau așa-numitelor pungi de sărăcie, ce afectează o parte mai mare sau mai mică de populație. Sărăcia individualizată cunoaște, la rândul său, forme deosebit de variate cum ar fi: cele din perioadele de criză economică, altele datorate dependenței îndelungate a unei persoane (boală, handicap etc.), legate de ciclul vieții (sînt afectați mai ales copiii și persoanele vîrstnice), cele specifice zonelor aflate în recesiune sau cartierelor mărginașe (mahalalele), și terminînd, poate, cu formele de sărăcie culturală, ale stilului de viață.

Un element deosebit de important pentru determinarea sărăciei îl reprezintă linia (pragul) acesteia, definită prin suma de bani necesară cumpărării bunurilor și serviciilor considerate a asigura nivelul de viață convenit la un moment dat. Persoanele (familiile) care nu dispun de veniturile necesare acoperirii costurilor respective sunt considerate sărace. Standardele utilizate pentru trasarea pragului sărăciei sînt influențate de nivelul general al costului vieții, dar și de specificul politicii sociale adoptate în țările dezvoltate, care au înscris combaterea sărăciei printre programele prioritare, atît ca atitudine umanitară în rezolvarea problemelor, cît și ca mijloc de obținere a păcii sociale (cu toate acestea războiul împotriva sărăciei nu s-a încheiat. Programele sociale îi ajută pe săraci, dar nu elimină sărăcia din societate).

Interesul manifestat pentru cunoașterea sărăciei a condus la elaborarea unor definiții mai precise bazate pe identificarea nevoilor umane ce trebuie satisfăcute. Rezoluția 2626 a Adunării generale a ONU definește săracii drept „acei oameni care nu se bucură de nivelul de trai minim compatibil cu demnitatea umană". Banca Mondială a stabilit pragul sărăciei pentru țările lumii a treia la 370 dolari pe an pentru o persoană. În schimb, țările dezvoltate adoptă un prag al sărăciei fie ca o proporție din valoarea venitului mediu sau median, respectiv între 30% și 50%, fie pe baza unor calcule riguroase privind stocul unui coș de produse și servicii considerate a fi necesare ființei umane.

Dacă în unele studii se iau în considerare doar nevoile de subzistență fizică – hrană (pentru o anumită normă calorică și pentru diferite componente nutritive), îmbrăcăminte, combustibil și energie, igienă personală, chirie – în alte situații se argumentează asupra constituirii unui prag al sărăciei la nivelul minimului de trai, care, pe lîngă produsele și serviciile subzistenței fizice, are în vedere și anumite cerințe de ordin social și cultural. Primul nivel, situat evident și el deasupra pragului fiziologic de supraviețuire, poate fi orientativ pentru asistența publică a persoanelor inactive. Cel de al doilea nivel, minimal de trai decent, are rolul de a menține sentimentul apartenenței la comunitate, precum și acela de a permite participarea socială, inclusiv favorizarea efortului individual pentru depășirea situației critice în care se află o persoană la un moment dat. Acel nivel al minimului de trai decent poate fi orientativ pentru determinarea cuantumului indemnizației minime de șomaj, al salariului minim și al venitului neimpozabil.

În alte calcule ale pragului sărăcie, se pornește de la suma reprezentând cheltuielile de hrană, se înmulțește cu un factor (de regulă 3, avându-se în vedere estimările pa baza Legii Engel, potrivit căreia cheltuielile cu alimentația nu ar trebui să depășească 30% din bugetul familiei). Trecerea de la nivelul gospodăriilor familiale, caracterizate prin structuri demografice și ocupaționale multiple, la cel individual se realizează cu ajutorul unor scale de echivalență având drept bază o persoană adultă activă.

Cercetările asupra nivelului de trai pot conduce la determinarea sărăciei absolute, cînd o persoană nu dispune de veniturile necesare asigurării minimului de subzistență, precum și a sărăciei relative, cînd nivelul de trai se situează deasupra minimului de subzistență, dar nu sunt satisfăcute nevoile sociale și culturale care să permită participarea individului la viața comunitară.

Continuînd seria delimitărilor, se face distincția dintre sărăcia primară, atunci cînd veniturile disponibile ale unei persoane (familii) sunt mai mici decît costul bunurilor și serviciilor considerate necesare, sau sărăcia secundară, cînd veniturile, deși deasupra minimului, sunt cheltuite în mod neadecvat, rămânând nesatisfăcute nevoile fundamentale.

Pe de altă parte, utilizarea unor modalități complementare de cercetare dă posibilitatea să se compare determinările experților cu percepția populației. Dacă în unele cazuri există concordanță între rezultatul analizei experților și autoaprecierea populației privind nivelul de trai, este de așteptat însă ca unele persoane ce trăiesc în sărăcie să nu se considere sărace, după cum sunt și persoane care deși au un nivel de trai relativ înalt să se considere totuși sărace, și prin urmare frustrate.

Atitudinea populației față de sărăcie a înregistrat o evoluție de la acte caritabile individuale la programe publice guvernamentale sau non-guvernamentale prin care s-a declarat un adevărat război împotriva sărăciei.

În continuare facem o sinteză a principalelor definiții cu privire la sărăcie, și asta în condițiile în care literatura de specialitate oferă o gamă bogată și variată de delimitări conceptuale:

Cei aflați în sărăcie sunt indivizii și familiile ale căror venituri sau alte resurse, în special cele sub formă de pregătire școlară și profesională, condiții de existență și patrimoniu material, sunt sub un nivel mediu al societății în care trăiesc.

Sărăcia se caracterizează nu numai prin lipsa resurselor monetare, dar și prin ansamblul de lipsuri și handicapuri care sunt cumulate în cursul unei traiectorii personale. Sărăcia este un fenomen cultural care tinde din ce în ce mai mult să se instaureze, un mecanism care exclude de la viața economică și socială și de la participarea în cadrul societății a unei părți a populației. Sărăcia nu este o realitate nouă, problema nefiind numai de inegalitate între bază și vârf pe o scară socială (up/down), dar și a distanței dintre cei ce fac parte din grupul social și cei care sunt marginalizați (in/out).

Indivizii, familiile, grupurile de populație pot fi considerați săraci atunci când le lipsesc resursele (sau acestea le sunt insuficiente) pentru a-și putea obține hrana, să participe la activitățile sociale și să aibă condiții de viață și înlesniri obișnuite sau cel puțin să fie pe deplin încurajați și inclușiîn societatea din care fac parte.

Sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivități date. Săracii sunt aceia care nu se bucură de un nivel minim de trai compatibil cu demnitatea umană.

Sărăcia este privită ca incapacitatea individului de a-și exercita drepturile politice, economice și sociale.

În concluzie, conceptul sărăcie cuprinde astfel în el o confuzie, o ambivalență, desemnând de fapt două conținuturi foarte diferite. Sărăcia semnifică și privațiune și inechitate, două situații care, în realitate, pot să nu aibă nici o legătură una cu alta.

În anul 2010, în medie, nivelul sărăciei în Republica Moldova a înregistrat tendințe de diminuare. Ponderea persoanelor sărace a constituit 21,9%, fiind în scădere față anul 2009 cu 4,4 puncte procentuale. Numărul populației sărace în țară s-a cifrat la 735 mii persoane, dintre care 588 mii se aflau în mediul rural. Nivelul sărăciei extreme a constituit 1,4%, fiind în scădere cu 0,7 puncte procentuale. (Sărăcia în Republica Moldova 2010, p. 7)

Discrepanța dintre nivelul de trai al populației din mediul rural și mediul urban a rămas la fel de semnificativă. Cu toate acestea, după evoluțiile negative a ratei sărăciei în zonele rurale înregistrate în perioada anilor 2008-2009, în anul 2010 a fost constatată o ranversare a situației. Astfel, dacă în anul 2009 la sate se aflau în sărăcie 36,3% din populație, atunci în 2010 ponderea persoanelor sărace s-a diminuat pînă la 30,3%. Totodată, bunăstarea populației din mediul urban în general a crescut, cu excepția mun. Chișinău și Bălți, unde rata sărăciei a rămas practic la nivelul anului 2009. În orașele mici nivelul sărăciei s-a redus de la 19,7% la 14,2% în 2010.

Categoriile cele mai vulnerabile ale populației expuse spre sărăcie sînt cele tradiționale: gospodăriile numeroase și cele formate din mai mulți copii, gospodăriile care se întrețin din veniturile obținute din activități agricole și persoanele în etate.

Printre factorii de bază care au avut impact semnificativ asupra evoluției sărăciei în anul 2010 vom menționa: creșterea volumului producției agricole; majorarea prețurilor la produsele agricole; implementarea reformelor în domeniul asistenței sociale, prin direcționarea mai eficientă a prestațiilor sociale spre cele mai vulnerabile pături ale populației, în special a ajutorului social.

Plecând de la aceste date rezultă că principala preocupare a statelor lumii marcate de sărcăie ar trebui să fie aigurarea accesului la locuri de muncă, mai ales pentru persoanele vulnerabile. Ne referim aici la persoanele cu o slabă școlarizare și la șomeri, pentru creșterea competențelor acestora, inclusiv în domeniul digital, și astfel să pătrundă mai ușor pe piața muncii. Persoanele aflate cel mai departe de piața muncii se găsesc, de cele mai multe ori, într-un cerc vicios în care fie asistența socială de bază le este refuzată, fie nu își cunosc drepturile, ceea ce îi împiedică să găsească un loc de muncă.

Abordarea sărăciei din perspectiva drepturilor omului

De-a lungul timpului, sociologii, economiștii, oamenii de știință din întreaga lume s-au retras în cercetarea cauzelor și a soluțiilor de eradicare a sărăciei. Cu toate acestea, sărăcia a fost și rămâne o formă de constrângere și de limitare, care contravine demnității umane. Tema acestei cercetări este, așadar, să analizeze dacă și în ce formă concretă aspectele legate de sărăcie afectează demnitatea umană. Ipoteza de lucru este aici accea că sărăcia limitează libertățile omului și îl privează de demnitate.

Comisia Parlamentului European a organizat un evenimentul public care a marcat anul 2010, an declarat “Anul european pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale”. Motivația unui astfel de eveniment este dată de faptul că la nivel global, 59% din populație tăiește în țări în care crește inegalitatea, și doar 5% în țări în care inegalitatea scade. 85 de milioane de europeni sunt amenințați de sărăcie. (europarl.europa.eu) Chiar și în țările cele mai dezvoltate, cei bogați devin și mai bogați, în timp ce, săracii abia supraviețuiesc. Una din temele evenimentului amintit a fost problema sărăciei. Concluzia raportului a fost că sărăcia este încălcarea drepturilor omului. Sărăcia depășește politica salariului minim și ar trebui să presupună garantarea veniturilor minime, care să includă nu doar beneficii, ci și previziuni precum accesul gratuit la servicii de bază precum serviciile medicale și educația.

Oamenii de oriunde au dreptul de a trăi cu demnitate. Asta înseamnă că nimeni nu trebuie să fie lipsit de dreptul la adăpost, hrană, apă și curățenie, precum și la educație și servicii de sănătate. Oamenii care trăiesc în sărăcie au acces minim la puterea de care au nevoie pentru a influența politicile privitoare la sărăcie și sunt adesea privați de drepturile lor. Mai mult, ei sunt excluși din deciziile care îi privesc în mod direct, decizii care ar putea să le îmbunătățească viața. De obicei, alte persoane hotărăsc în locul lor, fără să ia în considerare nevoile, credințele și părerile lor. Acest cerc vicios al sărăciei și drepturilor omului poate fi rupt dacă oamenii care trăiesc în sărăcie au posibilitatea de a se face auziți și puterea de a-și controla viața. Ce putem face în acest sens? Răspunsul este unul simplu, eradicarea sărăciei și recunoașterea drepturile celor care trăiesc în sărăcie.

“Sărăcia este o ofensă adusă drepturilor omului", a spus în mesajul său Papa Francisc, adresându-se, de bună seamă, și marilor șefi de state, participanți la întronizarea sa în 2013. (Marinescu, 2013)

Luând în considerare respectarea generală a drepturilor omului, sărăcia și excluziunea socială pot fi interpretate ca încălcări ale drepturilor sociale fundamentale ale omului. Eficiența politicilor naționale de a asigura accesul populației la drepturile fundamentale depinde de acuratețea identificării și înlăturării mecanismelor care împiedică indivizii să se bucure de aceste drepturi sociale.

În cadrul unei dezbateri publice realizate într-o universitate din Republica Moldova cu tema ,,Sunt oare necesare drepturile omului?”, în fața asistenței, formată din studenți, la dezbatere au participat Matt Easter, secretar II pentru politică și drepturile omului la Ambasada SUA în Republica Moldova și Gerhard Ohrband, professor din Germania care activează în prezent în RM. Matt Easter a expus viziunea SUA cu privire la necesitatea respectării drepturilor omului în statele lumii, indiferent de sistemul politic din acele state. SUA, împreună cu statele prietene din ONU, NATO și din alte organizații internaționale trebuie să se implice în apărarea drepturilor omului acolo unde se constată încălcarea acestora, a opinat diplomatul american. Gerhard Ohrband a expus viziunea libertariană asupra drepturilor omului în care cheia bunăstării Occidentului ține de protecția proprietății economice/private. Printre întrebările adresate invitaților de către studenți a fost și aceasta: „Este posibilă democrația (deci, implicit respectarea drepturilor omului) într-un stat sărac?”. Răspunsul a fost acela că un stat este sărac deoarece nu are democrație – respectarea drepturilor omului, inclusiv nu este protejată proprietatea economică (privată). De exemplu, statul Republica Moldova este sărac pentru că este deficitar la capitolul democrație (nu este respectat dreptul la proprietate). Într-un stat în care nu există reguli clare cu privire la impozitele și taxele pe care le achită agenții economici, în care primul ministru (care este un om de afaceri – nu trăiește din salariul de la stat, ci din profitul firmelor sale) și șeful Inspectoratului Fiscal decid cine (dintre agenții economici) și cât plătește, sau cine plătește și cui i se acordă „o relaxare” fiscală, nu poate avea loc o dezvoltare economică soldată cu bunăstare, ca în Occident. (Lavric, politicom.moldova.org)

Perspectiva temporară asupra sărăciei impune necesitatea operării unei distincții între situație de nevoie, de lipsa mai mult sau mai puțin temporară, și starea de sărăcie propriu-zisă. Acestea din urmă reprezintă o situație de lipsă permanentizată asociată cu caracteristici sociale, culturale și psihologice specifice sărăciei. Sărăcia nu poate fi definită ca simplă lipsă de resurse, ci este o stare socio-culturală și psihologică rezultată din lipsa de durată a resurselor care, la rândul său, scade capacitatea individuală și colectivă de redresare economică.

Ipoteza de lucru stabilită inițial care spune că sărăcia limitează libertățile omului și îl privează de demnitate se verifică în totalitate. Argumente în acest sens stau Declarația Universală a Drepturilor Omului, declarația privind Dreptul la Dezvoltare ca și o serie întreagă de alte instrumente ale drepturilor omului care prezintă cu claritate acest lucru. Declarația de la Viena, adoptat în 1993, la Conferința Mondială a Drepturilor Omului afirmă că „sărăcia extremă și excluziune socială constituie o violare de demnității umane.” (PUND, 2000) Rapoartele Dezvoltării Umane atrag atenția că sărăcia este mai mult decât lipsa veniturilor – ea reprezintă deprivarea în raport cu mai multe dimensiuni. Dacă venitul nu reprezintă existența umană în totalitate, lipsa venitului nu poate fi expresia tuturor deprivărilor. Într-adevăr, Raportul dezvoltării Umane, din 1997, privind sărăcia, o definește ca fiind deprivarea tuturor valorilor pe care ființa umane le poate avea sau le întruchipează. Termenul sărăciei umană este destinată să delimiteze această multiplă deprivare de îngustul sens al sărăciei în termeni monetari, o definiție convențională limitată la deprivarea în termen de venit și consum.

Dezvoltarea umană se concentrează pe propagarea abilităților importante pentru toți indivizi, abilități de bază a căror lipsă obstrucționează pe viitor alte alegeri. Sărăcia umană se focalizează asupra lipsei acestor abilități – o viață lungă, sănătoasă și creativă, posibilitatea de a fi bine informat, de a te bucura de un nivel de trai decent, demnitate, respectul de sine al celorlalți.

Poate cineva să iasă din sărăcie? Legăturile dintre diferitele dimensiuni ale sărăciei – diferitele abilități și drepturi – se pot determina reciproc într-o spirală descrescătoare care conduce spre capcana sărăciei. Ele pot fi însă antrenate în crearea unui cerc virtuos, și a unei spirale ascendente spre ieșirea din acaestă stare de sărăcie. Extinderea capacităților ființei umane, și asigurarea drepturilor omului poate astfel oferi săracilor puterea de a ieși din sărăcie.

Explozia bruscă a sărăciei în ultimul deceniu dramatizează aceasta distincția. O mare parte din populația țării se estimează pe ea însăși a fi victima unul proces de sărăcie, se simte lipsită de resurse, dar nu se auto definește ca săracă în sens social și cultural. Ea se consideră a fi săracă pe o perioadă nedefinită, limitată totuși în timp, într-o situația de nevoie, de necesitate. Dacă, din punct de vedere al resurselor disponibile, dimensiunile sărăciei sunt substanțiale, din punct de vedere al configurației social – psihologice și culturale, frecvența sărăciei este semnificativ mai reduse. În acest context, cea mai mare parte a săracilor existenți la ora actuală se percep pe ei a fi mai degrabă sărăciți, victime ale șocurilor tranziției, aflați într-o stare de deficit de resurse, și mai puțin săraci propriu-zis. Chiar dacă perspectivele de termen de scurt sunt estimate a fi puțin încurajatoare, există un anumit optimism în cer ce privește ieșirea din criză de termen mediu și lung.

1.3. Cauze și factori care produc și susțin sărăcia

Sărăcia are cauze economice, sociale și etice. Cauzele sărăciei sunt multiple și includ ambele aspecte: tangibile (materiale) și intangibile (relaționale). Însăși procesele sărăciei pot să conducă la excluziune ca rezultat, în urma a unui efort nesemnificativ sau a lipsei de efort pentru contribuirea la schimbarea potențialelor rezultate ale acestora. Altfel spus, nu totdeauna sărăcia sau problemele generate de nivelul scăzut de educație rezultă în excluziune. Drept cauze ale sărăciei au fost identificate în lucrarea de față următoarele: mecanismele slabe de suport instituțional; cadrul legal discriminator sau executarea inadecvată a acestuia; barierele politice și instituționale; practicile discriminatorii rezultante din privilegiere; valori sociale și practici culturale discriminatorii.

Datorită interesului mare stârnit de problema sărăciei, au fost emise mai multe explicații cu privire la cauzalitatea sărăciei, începând cu explicațiile ce puneau accent pe individ ca fiind singurul vinovat de starea în care se află și terminând cu explicațiile potrivit cărora sistemul social ar fi de vină în ceea ce-i privește pe săraci și starea acestora. În lucrarea de față vom face referire doar la trei dintre explicațiile sau perspectivele referitoare la cauzalitatea sărăciei, prima este perspectiva individual-psihologică, a doua este perspectiva economică și socială, iar a treia este perspectiva interacționistă.

La început vom aduce în discuție cauzele sărăciei explicând pe rând mecanismul de producere a acestora și continuăm cu prezentarea factorilor de risc care rezultă din cauzalitatea sărăciei în general.

Potrivit perspectivei individual-psihologică a cauzalității sărăciei, se consideră că vinovați de starea de sărăcie sunt înșiși săracii, datorită greșelilor personale și comportamentului lor deviant orientat spre gratificații ușoare și imediate (orientare prezenteistă): alcoolism, lipsă de interes față de procesele educaționale și lipsa lor efectivă de efort pentru a se îndepărta de starea de sărăcie. Una din acuzațiile privind greșelile săracilor se fundamentează pe orientările de valoare ale acestora, considerându-se că sunt în această stare datorită lipsei de efort în a depăși situațiile dificile, incompetență, lipsa lor de abilitate și talent.

Concluzia acestei perspective este că săracii trebuie ajutați dar și pedepsiți moral pentru că sunt săraci, întrucât vina este a lor și deci societatea trebuie să fie dură cu ei. Numai că această atitudine conduce la stigmatizarea socială a săracilor care, conform altor puncte de vedere, este o atitudine contraproductivă ce diminuează șansele săracului de a evada din situația de sărăcie și, de asemenea, reprezintă și o atitudine imorală "aruncându-se" vinovăția asupra victimei (săracul nu este un vinovat ci victimă).

Pe de altă parte ajutorul, acordat săracilor poate crea dependență și deci un efect negativ în neconcordanță cu scopul ajutorului. Tocmai de aceea ajutoarele trebuiesc acordate astfel încât să nu încurajeze rămânerea în starea de sărăcie, ci implicarea în găsirea soluțiilor la propriile nevoi.

Din punctul de vedere al acestei perspective, cauzele care conduc la sărăcie sunt de natură patologică (indolență și nepăsare, resemnare, fatalism; cauze genetice – status social dependent de inteligență; cauze psihologie – neadaptare datorită personalității) și presupun blamarea victimei.

O perspectivă opusă celei prezentate anterior este perspectiva economică și socială a cauzalității sărăciei care consideră sărăcia ca având cauzalitatea în societate, indivizii cu venituri reduse fiind considerați victime și nu vinovați. Conform acestei abordări se presupune că sărăcia ar putea fi eliminată prin programe și acțiuni la nivelul general al societății, iar atitudinea de blamare a săracului (care este o victimă) conduce la o orientare greșită a programelor sociale. Astfel, trăsăturile distinctive “de clasă” ale săracilor, despre care se vorbește în societate, ar fi în realitate condiții externe impuse săracilor chiar de către societate (șomaj, locuință necorespunzătoare, lipsa educației, comportamente deviante etc.). Această perspectivă care consideră societatea răspunzătoare de starea de sărăcie a unora dintre membrii ei, apreciază că săracii ar fi caracterizați de multe valori pozitive și modele de comportament similare clasei medii, dar situația lor concretă, de viață, îi obligă să dezvolte anumite trăsături “subculturale” pentru a putea supraviețui.

O abordarea oarecum complementară este oferită de perspectiva (explicația) economică a sărăciei, care consideră că sărăcia provine din sistemul de organizare economică bazată pe mecanismul pieței libere. Astfel, în acest sistem, veniturile provin fie din activitatea economică prezentă (salarii, profituri), fie trecută (proprietăți, investiții etc.). Veniturile primare nu sunt egal distribuite, anumite segmente ale populației obținând foarte mult, în timp ce alte segmente nu au acces la asemenea facilități (bătrânii, șomerii, cei cu salarii mici etc.) ceea ce determină necesitatea intervenției statului în favoarea celor defavorizați pentru o redistribuție secundară a veniturilor. Din acest punct de vedere există două teorii: a) o teorie optimistă, conform căreia o piață liberă produce oportunități pentru fiecare. În aceste condiții, cei care nu pot să profite de oportunități sunt cei săraci, cei incapabili și cei ce nu vor (în acest context șomajul este considerat a reprezenta un accident economic și are accente individuale). b) o teorie opusă celei optimiste, conform căreia polarizarea societății în săraci și bogați este tocmai rezultatul efectelor pieței libere care favorizează pe cei bogați și îi defavorizează pe săraci, oportunitățile fiind deci inechitabil distribuite; cu alte cuvinte săracii nu se fac vinovați de incapacitate de a profita de pe urma oportunităților oferite de piața liberă, ci sunt victime ale societății și sistemului bazat pe piața liberă.

Perspectiva interacționistă de abordare a sărăciei se concentrează asupra modurilor în care oamenii percep și definesc elementele care le influențează viețile. Percepția și (auto)definirea ca sărac le consolidează existența în sărăcie. Pentru cei săraci, principalul punct de referință îl constituie vecinii aflați, în aproape toate cazurile, în aceeași situație. Dacă locuiesc într-o zonă caracterizată de șomaj, criminalitate, abuz de alcool și droguri, absenteism școlar etc., pentru ei există puține modele pozitive la care să se raporteze. Numărul alegerilor posibile este restrâns și astfel apare o reproducere a modelelor din jurul lor. Orientarea programelor de combatere a sărăciei pentru eliminarea acestor pungi de sărăcie ar trebui să se facă prin încurajarea investițiilor în aceste zone dar și prin încercarea de a schimba patternurile comportamentale.

Există de asemenea, autori care consideră și acceptă existența unei culturi a sărăciei care creează o situație contraproductivă cu efecte negative asupra posibilității de ameliorare și reducere a fenomenului sărăciei. Criticii culturii sărăciei au arătat că există numeroase semne de întrebare cu privire la faptul că săracii ar avea o structură a personalității diferită de a celor nonsăraci (standard). Foarte mulți consideră că comportamentul săracilor nu este explicabil prin patternurile considerate de cultura sărăciei ci prin situația efectivă de viață: schimbarea situației determină schimbarea personalității, orientărilor și comportamentelor. Concluzia trasă de criticii culturii sărăciei este că modul de viață al săracilor provine mai degrabă din situația în care se află (trăiesc) decât din patternuri. Tânăra generație nu este neapărat prizoniera culturii mediului social din care provine, ci a situației în care se află, schimbarea situației conducând la adoptarea altor comportamente care pot conduce la îmbunătățirea condițiilor de viață.

Sărăcia și excluderea au devenit indisolubile, iar lupta împotriva sărăciei și a excluderii este unică, trebuind să se ducă pe toate planurile: economic, social, cultural și politic.

Interesul arătat în studierea posibilităților de măsurare a sărăciei provine din convingerea experților că sărăcia nu este numai o consecință, ci un factor defavorabil al creșterii economice.

O supraestimare a sărăciei ar duce la o alocare a resurselor (prin transfer) către un segment de populație care nu este îndreptățit să beneficieze de acestea, în timp ce o subestimare ar însemna o alocare insuficientă de resurse și excluderea unei anumite părți a populației de la protecția socială.

Sociologii vorbesc de trei dimensiuni ale sărăciei: venitul, puterea și statutul social. Deoarece sărăcia exprimă legătura puternică dintre resursele economice și poziția socială a indivizilor și/sau a familiilor în care trăiesc, se subînțelege că evaluarea și analiza acestui fenomen nu se pot reduce doar la calculul unor praguri de venituri sau de cheltuieli. Din punct de vedere uman sărac nu este cel ce obține mai puțin decât alții, ci cel ce nu participă, sau are o participare slabă la viața socială. Existența sa este marginală în raport cu societatea globală. Sociologul francez Robert Castel considera săracul victima unei duble excluderi: excluderea din rândul celor activi (pe piața muncii) și excluderea socio-familială. Dificultățile economice apar astfel ca o cauză, dar și ca o consecință a altor deficiențe (sociale, culturale etc.) și a altor forme de excludere socială.

Tot în scopul ilustrării cât mai clare a conceptului de sărăcie, studiile în domeniu utilizează termenii: precaritate, vulnerabilitate, privațiune.

Sărăcia nu reprezintă doar lipsa veniturilor. Ea este mult mai mult decât atât și asta deoarece lipsa veniturilor este cauza sărăciei, un declanșator al sărăciei, iar nu o caracteristică a ei. Sub o anumită limită a acestora, se instalează sărăcia. Sărăcia este o stare umană și socială. Mai degrabă conceptul de sărăcie se referă la modul de viață sărac – neacoperirea nevoilor fundamentale și în consecință o funcționare umană sub un anumit standard – la care se adaugă și efectele complexe ale stării de sărăcie. Din acest punct de vedere, sărăcia este asociată cu orientări umane și atitudini specifice: demoralizare, lipsă de speranță, lipsă de capacități, lipsă de voință și de efort de a ieși din situația de dificultate, resemnare, adaptare la un mod de viață sărac. Studiile sugerează faptul că sărăcia generează un mod de viață specific, caracterizat nu numai prin lipsă, dar și printr-un set de strategii de viață și atitudini, cele mai multe dintre ele fiind factori ai perpetuării sărăciei; altele au impact distructiv asupra vieții personale și familiale, colective. Aceste efecte fac parte integrantă din ceea ce este desemnat ca fiind sărăcie. De exemplu: consumul populației sărace poate fi caracterizat prin lipsa de resurse – un consum sărac, dar și prin unele distorsiuni care pot deveni ele însele o sursă suplimentară de sărăcie. Specialiștii au pus în evidență o cultură a sărăciei caracterizată tocmai prin acest „mod de viață sărac”. Din acest punct de vedere, sărăcia este frecvent caracterizată printr-o situație de marginalizare socială, putând merge până la excluziune socială. Săracul este nu pur și simplu persoana lipsită momentan de resurse, ci și cea care este cronic lipsită de resurse, care nu are capacitatea de a remedia situația sa. În consecință, el este lipsit de speranță, este paralizat în efortul de îmbunătățire a situației. Săracul asistat de colectivitate devine un dependent de ajutor. Nu întâmplător termenul de „sărac” este stigmatizat social. A te exprima ca sărac nu înseamnă a remarca doar faptul că în prezent ești lipsit de resursele necesare, ci a te încadra într-o clasă socială relativ permanentă, asociată cu multe caracteristici negative. Din acest motiv tentația de autodefinire ca sărac se poate presupune că este micșorată de conotațiile sociale negative ale acesteia.

Sărăcia ca formă de vulnerabilitate atrage după sine o serie de factori de risc care la rândul lor devin procese care au ca rezultat tocmai excluziunea socială. În general, factorii sunt multidimensionali și implică numeroase cauze conexe care tind a fi unidimensionale și imediate în cazul rezultatului. Acești factori pot fi de natură: instituțională (modul în care sînt structurate anumite sisteme limitînd accesul anumitor grupuri); atitudinală (modul comportamental care respinge), sistemică, legată de transformare (modul în care se autoidentifică indivizii pe ei înșiși în cadrul tranziției cînd sistemele vechi de socializare și suport social sînt redefinite). Legătura dintre factorii de risc și rezultatele generate de aceștia este dinamică. În cele mai multe cazuri, un rezultat într-un anumit domeniu reprezintă un factor de excluziune pentru altul. În concluzie, o permanentă supervizare a situației în domeniul excluziunii și evaluarea impactului politicilor asupra reducerii riscurilor impune aplicarea indicatorilor relevanți și metodologiilor specifice de grupare și analizare a acestora.

CAPITOLUL 2. FENOMENUL EXCLUZIUNII SOCIALE VS. FENOMENUL INCLUZIUNII SOCIALE

2.1. Forme de excluziune socială și incluziune socială

Noțiunile de excluziune și incluziune socială reprezintă în sine concepte diferite intrate în limbajul comun al numeroaselor domenii de astăzi. Spre exemplu, le întâlnim în limbajul politic tot mai mult dar și la nivelul diferitor agenții internaționale, fiind transpuse atît în cadrul politicilor și documentelor-cheie ale Uniunii Europene, cît și în cadrul documentelor de referință ale ONU și Consiliului Europei.

Excluziunea socială a fost recunoscută în cadrul organismelor internaționale, ca fiind una din principalele bariere în atingerea creșterii economice și dezvoltării durabile. Provocările pentru o dezvoltare durabilă cauzate de excluziunea socială au fost evidențiate în cadrul mai multor documente și strategii ale ONU. Gradul de incluziune socială și durabilitatea măsurilor întreprinse reprezintă criteriile principale care permit măsurarea unor procese din societate și ajută la stabilirea tendințelor într-o anumită direcție.

Unii autori susțin că unul dintre motivele pentru care conceptul de excluziune socială a fost adoptată rapid la nivelul instituțiilor europene, a fost refuzul guvernelor conservatoare din Europa, în special guvernului de la acea vremedin Marea Britanie și guvernului din Germania de a recunoaște existența sărăciei și preferând termenul de excluziune socială. Pe de altă parte, UE a preferat noul teremen deoarece aceasta face trimitere la nevoia de complementare a integrării economice cu măsuri care promovează și integrarea socială. (Vremiș et al., 2010, p.20)

Excluziunea socială este un proces prin care anumiți indivizi sînt împinși la marginea societății și împiedicați să participe deplin la viața socială din cauza sărăciei, lipsei competențelor de bază și oportunităților de învățare pe termen lung, sau ca un rezultat al discriminării. Respectiv, excluziunea socială îi distanțează de la locurile de muncă, venituri și oportunități educaționale, de asemenea, de la rețelele și activitățile sociale și comunitare. Aceste persoane au acces redus la putere și la organele de decizie, și prin urmare, de cele mai dese ori se simt lipsite de putere și posibilități de a influența și controla deciziile care le afectează viața zi de zi.

Conceptul de excluziune socială este de dată mai recentă în sfera cercetării sociale. El a avut o evoluție independentă de consacratul termen de „sărăcie”, fiind legat de ideea de drepturi ce decurg din calitatea de cetățean al unei țări. Dacă sărăcia a fost definită, inițial, în raport cu venitul, excluziunea socială a fost definită în raport cu drepturile sociale, cum este dreptul la muncă, la locuire, la servicii de sănătate, la educație. Unii autori consideră sărăcia un efect al proceselor de excluziune socială, și nu excluziunea ca punct-terminus al procesului de sărăcire. Oricum, relația dintre cele două concepte este de intercondiționare. În prezent, conceptul de excluziune socială este tot mai frecvent preferat clasicului termen de „sărăcie”, asemenea sintagmei „promovarea incluziunii sociale”, care o înlocuiește treptat pe cea de „măsuri de combatere a sărăciei”. Această, aparent, simplă schimbare de termeni este rezultatul a mai bine de un secol de cercetări și dezbateri privind fenomenul sărăciei. Sub presiunea procesului globalizării, acestea sunt forțate să conveargă spre indicatori și măsuri transparente, ușor de transformat în obiective ale programelor de guvernare. Preferința pentru termenul de excluziune socială este, în acest context, evidentă.

O definiție clară privind reperele excluziunii sociale aparține lui Bergham (Room, ed., 1996). Acesta arată că excluziunea poate fi definită în termeni de incapacitate/eșec a cel puțin unuia dintre următoarele patru sisteme (Preda, 2002a; Preda, 2002b, Zamfir E., 2004 – pe baza raportului „Poverty 3” al UE) :

• sistemul democratic și legal, care presupune integrarea civică;

• piața muncii, care promovează integrarea economică;

• sistemul statului bunăstării, care promovează ceea ce poate fi numită

integrarea socială;

• sistemul familiei și comunității, care promovează integrarea interpersonală.

Obiectivele comune la nivel european, regăsite în planurile naționale de luptă împotriva excluziunii sociale și a sărăciei sunt: promovarea participării la muncă și accesul la toate resursele, drepturile, bunurile și serviciile; prevenirea riscului excluziunii sociale; inițiative pentru grupurile cele mai vulnerabile; mobilizarea tuturor actorilor.

În general, toate metodele de evaluare pornesc de la ideea că sărăcia este consecința lipsei de resurse (economice, culturale sau sociale). Lipsa resurselor presupune excludere socială. Mai mult decât despre săraci, în zilele noastre se vorbește despre „excluși”, „handicapați social”, „marginalizați”. Dar care sunt persoanele expuse acestui flagel? Care relație este între sărăcie și excludere? Excluziunea socială nu este similară sărăciei. Cea din urmă este, de cele mai multe ori, percepută ca fi ind rezultatul unei serii nefericite de evenimente care „fac parte din viață”. Limita sărăciei, se bazează de obicei, pe variabile importante dar izolate cum ar fi venitul sau distribuirea de beneficii.

Sărăcia și excluderea au devenit indisolubile, iar lupta împotriva sărăciei și a excluderii este unică, trebuind să se ducă pe toate planurile: economic, social, cultural și politic. (Vezi tabelul 1)

Tabelul 1 – Sinteza teoriei excluziunii sociale

Sursa: Duminică, et al., 2007, p 22, http://www.agentiaimpreuna.ro/files/publicatii/7-Politici_de_incluziune_RO-p-ro.pdf

Fenomenul marginalizării și al excluderii sociale este tot mai abordat în literatura de specialitate. Astfel, se consideră că faza extremă a procesului de marginalizare o reprezintă excluderea socială, adică acel stadiu în care se află individul sau grupul de indivizi care se caracterizează prin dezintegrarea relațiilor de muncă, familiale și sociale.

Excluziunea socială este, în primul rând, un fenomen creat de dinamica socială corespunzătoare, marcat de inexistența condițiilor de bază pentru exercitarea cetățeniei. Incluziunea socială, pe de altă parte, se bazează pe accesul indivizilor și al familiilor la un set de standarde sociale, sub formă de drepturi sociale. Altfel spus, conceptul se referă la egalitatea în ceea ce privește oportunitățile cu scopul de a obține drepturi egale.

Modalitățile specifice de măsurare a dimensiunii sărăciei reprezintă subiectul unor continue și ample dezbateri științifice, din motive între care se pot aminti: caracterul relativ al fenomenului sărăciei; diferitele modalități de măsurare, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale, în raport cu obiectivele specifice/contextuale ale programelor de combatere a sărăciei; ideologia care fundamentează sistemele naționale de protecție socială; procesele și tendințele internaționale. (Ilie, 2003, p.2)

Deși conceptul de excluziune socială este încă disputat, majoritatea specialiștilor admit natura multidimensională și dinamică a procesului. Aplicabilitatea sa cu privire la situația populației sărace în societate este încă dificil de surprins de la societate la societate. Inițial, categoriile circumscrise conceptului de excluziune socială (termenul a fost folosit pentru prima dată în Franța, în 1974 și este atribuit lui René Lenoir) au fost: persoane cu dizabilități, invalizi, vârstnici, sinucigași, dependenți de drog, delincvenți, persoane antisociale, părinți singuri, familii dezorganizate, copii abuzați (Saraceno, 2001).

Există câteva elemente comune tuturor încercărilor de definire (Atkinson, 1998):

Relativitatea. Indivizii sunt excluși dintr-o anumită societate. Excluziunea poate fi identificată numai prin comparație;

Agentul. Indivizii sunt excluși printr-un mecanism sau de către un agent (părinți, școală, comunitate, guvern, alte instituții sau prin autoexcluziune). Analiza focalizată la acest nivel indică, în fapt, sursa problemei și deci posibile mijloace de a interveni;

Dinamica. Excluziunea vizează nu numai condițiile de viață prezente, ci și perspectivele, șansele pe termen lung.

Distincția dintre sărăcie și excluziune socială se remarcă în principal prin două puncte de vedere. (Arpinte et al., 2008, pp. 339–364) Conform primului punct de vedere, sărăcia se referă la lipsa de resurse materiale, de venituri financiare, în timp ce excluziunea socială acoperă o arie mai largă de grupuri dezavantajate. Definirea precisă a grupurilor dezavantajate diferă în funcție de specificul fiecărei societăți, dar se poate vorbi de un consens asupra faptului că excluziunea este un concept care acoperă mai multe probleme sociale. Cuvântul cheie în acest sens este participare. Excluziunea reprezintă negarea participării la diferite aspecte ale vieții sociale, cum ar fi activarea pe piața muncii, accesul la servicii publice, la viața politică, precum și forme diverse de discriminare, izolarea fizică față de semeni (Haralambos et al., 2008). Al doilea punct de vedere consideră că excluziunea socială nu este altceva decât un termen la modă prin care se discută despre sărăcie (Levitas, 1996). După preluarea, la nivelul UE, a politicilor naționale de excluziune și incluziune socială ale statelor membre, primul punct de vedere cunoaște o mult mai largă răspândire.

Discuția dacă excluziunea este recesivă sau progresivă față de sărăcie se referă la măsura în care excluziunea fie escamotează problema sărăciei sau, din contră, lărgește câmpul dezbaterii sociale privind inegalitatea și lipsa de dreptate socială. Având în vedere consecințele în planul politicilor și tendința instituțională din ultimii ani de a se vorbi mai mult despre excluziune decât despre sărăcie, problema nu este lipsită de interes.

În sprijinul caracterului recesiv au fost aduse o serie de argumente. Primul argument, după cum am văzut și mai sus în cazul adoptării la nivel european a excluziunii sociale, ține de opoziția guvernelor conservatoare față de recunoașterea existenței unei probleme legată de sărăcie. În această situație, guvernele nu mai au obligația asumării și ajung să evite luarea de măsuri antisărăcie. Mai mult, având drept obiectiv combaterea excluziunii sociale, se poate justifica reducerea beneficiilor sociale pentru a încuraja pe cei excluși (șomeri pe termen lung, părinți din familii monoparentale, de exemplu) să iasă din starea de excluziune prin căutarea mai asiduă a unei surse de venit, deci a unui loc de muncă (Nolan, 1996).

Estivil a sistematizat și alte argumente în sensul restrângerii folosirii termenului de sărăcie în Europa occidentală și preferința pentru excluziune (Estivil, 2003):

sărăcia reprezintă o problemă din trecut, presupus rezolvată, iar persistența acesteia este problematică și dificil de recunoscut;

opusul sărăciei este avuția (wealth), de unde întrebări asupra distribuției acesteia în societate;

vizibilitatea cotidiană a sărăciei este contrară imaginii societății oferită de mass-media, unor principii de drept constituțional și așteptărilor optimiste legate de efectele dezvoltării economice;

excluziunea este dificil de cuantificat și operaționalizat, deci poate fi asumată fără prea multe obligații în planul politicilor, fiind deci acceptabilă pentru un larg spectru politic.

Caracterul progresiv al excluziunii sociale constă în aducerea în discuție și a altor forme și cauze ale problemelor sociale specifice grupurilor dezavantajate, nu doar a inegalității veniturilor, aspecte ce sunt prezentate în lucrarea de față în cuprinsul acestui capitol și la subcapitolul 1.3. “Cauze și factori care produc și susțin sărăcia”. Principalele argumente în acest sens ar fi că excluziunea (Estivil, 2003, Lister, 2004) :

încurajează o analiză dinamică, pe mai multe dimensiuni, a factorilor structurali în ceea ce privește grupurile dezavantajate;

oferă o capacitate explicativă superioară pentru probleme sociale apărute în anii șaptezeci, respectiv privind situația persoanelor aflate la periferia societății, izolate, stigmatizate;

subliniază ideea de drepturi sociale, cum ar fi cele la educație sau locuire și include probleme cum ar fi rasismul, discriminarea, egalitatea de gen;

este mai acceptabilă pentru opinia publică, căci nu poartă stigmatul suferinței sărăciei și mulți se pot identifica mai ușor cu situațiile de excluziune socială.

Cu toate acestea, Estivil și Lister recomandă utilizarea complementară a sărăciei și excluziunii sociale. După Estivil, este nevoie de „o utilizare riguroasă și combinată, pentru a evita riscul de a opta exclusiv pentru unul și de a renunța la celălalt, care ar rezulta într-o capacitate redusă de descriere, analiză și intervenție” (Estivil, 2003, p. 20).

Excluziunea socială reprezintă acele circumstanțe în care oamenii sunt împiedicați să participe deplin la viața socială, economică și civilă. Aceasta include indivizi al căror venit sau alte resurse (personale, familiale, sociale, culturale) sunt atât de inadecvate încât îi exclud de la un standard de viață și o calitate a vieții considerate acceptabile la nivelul societății în care aceștia trăiesc. O persoană este considerată exclusă dacă este rezidentă a unei societăți, dar din cauza unor motive independente de controlul lor, nu pot participa la activitățile normale în calitate de cetățeni ai societății.

Grupurile sociale cu risc ridicat de excluziune socială identificate de acele comisii înființate în scopul de a analiza riscurilor sociale și demografice au fost următoarele:

copiii în situații de risc;

persoanele adulte fără adăpost;

persoanele cu handicap;

persoanele de altă etnie în situații de risc;

persoanele cu HIV/SIDA;

persoanele dependente (de droguri ilegale, de alcool, tutun etc);

persoanele victime ale traficului uman;

persoanele victime ale prostituției;

persoanele victime ale violenței domestice;

vârstnicii singuri.

În concluzie, excluziunea socială se definește prin două mari situații, prima fiind lipsa integrării sau integrare precară pe piață muncii și în sistemul educațional, și cea de a doua situație este dată de apariția sărăciei ca proces prin care individul este exclus de la beneficiile societății în care trăiește.

Formele variate de excluziune și de favorizare a culturilor dominante în stat sunt rezultatul unor practici larg răspândite în societăți la nivel național, având, în general, menirea să asigure coerența și stabilitatea funcționării acestora: centralizarea puterii politice în așa fel încat toate deciziile să fie luate de reprezentanții majorității dominante, conform intereselor acesteia, comunitățile minorităților naționale fiind private, de regulă, de posibilitatea de a influența politicile care au un impact asupra condiției lor de viață; politici lingvistice care interzic utilizarea limbilor vorbite în mod tradițional de membrii comunităților minoritare în instituțiile statului, precum administrația locală, sistemul judiciar, învățământ, armata, canale publice ale audiovizualului; interzicerea utilizării în spațiul public a simbolurilor naționale, altele decât cele ale națiunii dominante, și reflectarea prin sărbătorile oficial recunoscute doar a tradiției și istoriei grupului dominant din stat; standardizarea procesului educațional în așa fel încat conținutul acestuia să reflecte în mod exclusiv istoria, literatura și contribuția la valorile universale ale culturii dominante; adoptarea unor politici de omogenizare a populației, care încurajează stabilirea membrilor comunității dominante în teritoriile locuite în mod tradițional de minorități naționale; adoptarea unor politici de imigrare, care favorizează stabilirea pe teritoriul țării a unor imigranți ce vorbesc limba grupului dominant din statul respectiv (UNDP 2004).

Raportul amintit al UNDP identifică de exemplu trei astfel de forme de excluziune la care sunt expuși membrii culturilor nondominante din cadrul unor state naționale: peste 518 milioane de persoane (reprezentând 129 comunități etnoculturale) sunt expuse formelor de excluziune culturală, suferind o discriminare cu caracter religios și/sau lingvistic, formele de manifestare ale particularităților acestora nefiind acceptate în sfera publică a statelor pe teritoriul cărora trăiesc aceste comunități; peste 750 milioane de persoane (189 de comunități) suferă din cauza discriminării cu caracter economic; peste 832 milioane de persoane (191 de comunități) trăiesc în condiții de discriminare cu caracter politic, participarea acestora la viața politică, exercitarea drepturilor și accesul la poziții oficiale în instituțiile statului fiind limitate prin legi sau politici ale statelor naționale.

În ceea ce privește discriminarea lingvistică, din raportul UNDP reiese că în regiuni întinse ale lumii segmente importante ale populației nu au acces la educație în limba maternă: în Africa sub-Sahariană, unde se vorbesc 2.632 limbi, numai 13% din populația totală a regiunii (641 de milioane de suflete) are acces la educație în limba maternă, în Asia de Est și Pacific, unde se vorbesc 2.815 limbi, 62% din populație (1.918 milioane), în Asia de Sud, cu 811 limbi vorbite, 66% din populație (1.480 milioane), în Europa Centrală și CIS, cu 625 limbi vorbite, 74% din populație (409 milioane), în țările OECD, cu 1.299 limbi vorbite, 87% din populație (912 milioane), iar în America Latină, cu 1.086 limbi, 91% din populație (530 milioane) se bucură de acest drept. Conform unei aprecieri dată publicității de către BBC, politicile lingvistice care favorizează culturile dominante și lipsa de preocupare pentru diversitatea lingvistică a lumii au ca efect dispariția a cel puțin două limbi în fiecare zi. (Salat, 2005, p.7, http://www.jsri.ro)

Excluziunea socială este un concept relativ nou în domeniul cercetării în Republica Moldova, deși fenomenul însuși a fost anterior analizat într-un mod mai simplist și sporadic. Caracterul unic în lucrare rezultă prin faptul că abordează excluziunea socială dintr-o perspectivă multidisciplinară și multidimensională. Astfel, este susține ideea că incluziunea socială necesită abordări integrate, care vizează, simultan, toate dimensiunile excluziunii.

Excluderea oamenilor de la participarea deplină în cadrul societății are consecințe directe asupra dezvoltării umane. Excluziunea socială a devenit o expresie utilizată, în măsură din ce în ce mai mare, în dezbaterile politice și studiile asupra sărăciei și inegalităților sociale, înlocuind adesea termenul de sărăcie. Recent a apărut conceptul de excluziune socială, care este diferit de cel al sărăciei și mai comprehensiv, pentru că include nu doar lipsa resurselor materiale, ci și incapacitatea de a participa activ la viața socială, economică, politică și culturală a societății. Pentru realizarea, pe deplin, a dezvoltării umane sunt necesare procese deliberate, incluzive de extindere a posibilităților oamenilor în toate aceste dimensiuni.

Percepția generală este că excluziunea socială apare atunci când diferiți factori se combină, captând oamenii și zonele într-o spirală de dezavantaje. În Moldova, excluziunea socială este determinată de mai mulți factori. Criza economică actuală a exacerbat unii dintre acești factori, generând o excluziune mai profundă a anumitor pături ale populației și, prin urmare, anumite efecte negative suplimentare asupra perspectivelor dezvoltării umane durabile.

Incluziunea socială este un proces prin care celor aflați în riscul de sărăcie și excludere socială li se asigură resursele necesare și oportunitățile pentru o participare deplină la viața economică, socială și culturală, un standard de viață și bunăstare care este conceput drept normal în cadrul societății unde aceștia trăiesc. În Cartea Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene scrie, că în aceste condiții, persoanele respective dispun de o participare mai pronunțată la procesul de luare a deciziilor în problemele ce îi privesc, fi indu-le asigurat accesul la drepturile fundamentale.( eur-lex.europa.eu)

Ca parte a strategiei sociale la nivelul Uniunii Europene, incluziunea socială a fost recunoscută ca obiectiv comun al statelor-membre la summit-ul de la Lisabona din anul 2000. Odată cu summit-ul din decembrie al aceluiași an, care a avut loc la Nisa, obiectivul incluziunii sociale a devenit parte integrantă a planurilor naționale antisărăcie.

Conform viziunii UE asupra incluziunii sociale, principalele provocări la care trebuie răspuns cu privire la incluziunea socială sunt (http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/pover

ty_social_exclusion_en.htm):

eradicarea sărăciei copiilor;

construirea unei piețe a muncii inclusive;

asigurarea unei locuințe decente pentru toți indivizii;

eliminarea discriminărilor indivizilor cu dizabilități, a imigranților sau a minorităților entice;

eliminarea excluziunii financiare și a (supra)îndatorării.

Incluziunea socială nu este corelată doar cu aspectele financiare, ca o condiție de bază (de exemplu, condițiile de locuire și ale venitului) dar și, mai mult de atât, de aspectul subiectiv: respectul de sine și sentimentul de apartenență la o comunitate.

Incluziunea socială îi vizează pe cei care sunt excluși, evidențiindu-se astfel, principiul echității. Incluziunea socială nu este doar un proces invers procesului de excluziune socială. Combaterea excluziunii sociale reprezintă doar unul din elementele sale.

Incluziunea socială este un termen mult mai recent decât excluziunea socială, fiind definită drept politică de răspuns la situațiile de excluziune socială în documentele Consiliului European din anul 2000, între care se distinge Strategia Lisabona. În anii ce au urmat, promovarea incluziunii sociale, ca linie de politică publică, a înlocuit combaterea excluziunii sociale.

Potrivit definiției formulate în cadrul Uniunii Europene, incluziunea socială reprezintă un proces care asigură persoanelor expuse riscului sărăciei și a excluziunii sociale oportunitățile și resursele necesare pentru o participare deplină la viața economică, socială și culturală din societate, și care le-ar asigura un nivel de trai considerat decent în societatea în care trăiesc. Acest fapt le va asigura și o mai mare participare la procesele de luare a deciziilor care afectează viețile lor, precum și accesul la drepturile lor fundamentale (Consiliul Europei, 2004).

Prin urmare, următoarele elemente sunt distincte în această definiție: incluziunea socială reprezintă un proces; principalii beneficiari ai politicilor de incluziune socială sunt persoane fizice sau grupuri de persoane expuse riscului sărăciei și excluziunii sociale; scopul principal al incluziunii sociale reprezintă asigurarea celor mai vulnerabile persoane oportunitățile și resursele necesare pentru o participare deplină la viața economică, socială și culturală din societate, precum și pentru o participare mai mare în procesele de luare a deciziilor care le afectează viața lor și acces la drepturile lor fundamentale. (Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene)

Se creează o impresie că această definiție consideră incluziunea socială, drept un proces invers excluziunii sociale, în special, datorită faptului că incluziunea socială se centrează anume pe sprijinirea persoanelor cu risc de excluziune socială și se preocupă de atenuarea acesteia din urmă. Cu toate acestea, incluziunea socială trebuie văzută și ca un proces care asigură integrarea socială și coeziunea socială în societate care reprezintă procese cu mult mai complexe decât depășirea excluziunii sociale a persoanelor marginalizate.

Astfel, potrivit lui Luxton, incluziunea socială este văzută mai mult decât o reacție la excluziunea socială. Incluziunea socială recunoaște că soluția la inegalitate nu este de a oferi simplu celor excluși aceleași drepturi formale. În loc de a aștepta conformarea marginalilor față de normele și practicile prevalente ale celor de la centru, incluziunea socială implică o reconfigurare a centrului pentru a cuprinde practicile celor marginali. ( Luxton, 2002)

Astfel, incluziunea socială poate fi definită ca o participare a indivizilor în funcționarea instituțiilor și a „rețelelor” sociale, inclusiv și a celor axate pe susținerea persoanelor marginalizate. Din acest considerent, „rețelele” sociale sunt indispensabile pentru integrarea socială a persoanelor. Degradarea rețelelor sociale poate conduce la un proces gradual de excludere a persoanelor de la sistemele și domeniile vieții societății. Iar marginalizarea persoanelor conduce la dezintegrarea lor socială, și, în consecință, la o apatie, depresie, anxietate.

Politicile de incluziune socială, care vizează sprijinirea celor mai vulnerabile persoane prin oferirea accesului la resurse și îmbunătățirea sistemului de protecție socială, ar trebui să se axeze pe acțiunile colective ale membrilor comunității. Astfel, obiectivul de bază al politicilor de incluziune socială ar trebui să se centreze pe crearea de condițiilor favorabile care ar asigura un trai decent din punct de vedere al standardelor existente ale calității vieții tuturor cetățenilor.

Cadrul instituțional pentru promovarea incluziunii sociale a fost aprobat în Declarația de la Copenhaga și în Programul de la Copenhaga – documente finale ale Summit-ului Mondial din 1995 pentru dezvoltare socială – la care, șefii statelor participante la acest Summit au solicitat crearea unor condiții stabile și de siguranță pentru dezvoltare a societăților. Guvernele s-au angajat în procesul de eliminare excluziunii sociale pentru a favoriza crearea unor societăți "pentru toți", în care fiecare individ în funcție de drepturile și responsabilitățile lui, are un rol activ de jucat. Principiile de bază ale incluziunii sociale reflectate în Declarația de la Copenhaga se axează pe asigurarea stabilității sociale și a securității persoanelor în contextul promovării protecției drepturilor omului pentru toți. Valorile de non-discriminare, toleranță, respect pentru diversitate, egalitate de șanse, solidaritate, securitate și participarea tuturor oamenilor, de asemenea, sunt prezente în declarație. Un accent important este pus și pe principiul constituirii unei „societăți pentru toți”. Iar respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv a drepturilor sociale ale omului, este considerată drept o garanție în asigurarea accesului la resurse și la instituțiile sociale, în participarea și integrarea socială pentru toți membrii societății.

Integrarea socială și incluziunea socială sunt indispensabil legate de conceptul de coeziune socială. Coeziunea socială este cel mai recent și mai cuprinzător concept care stă la baza politicilor sociale ale Uniunii Europene. Astfel, conform Tratatului de la Amsterdam (1997), aceasta urmează a fi dezvoltată și aplicată la nivelul comunității într-o manieră mai largă: politica de coeziune (cohesion policy). (http://www.europarl.europa.eu/topics/treaty/pdf/amst-en.pdf )

2.2 Venitul minim garantat ca modalitate de promovare a incluziunii sociale

Căderea economiei din ultimii ani în Republica Moldova a dus la scăderea brutală a standardului de viață, în principal prin erodarea veniturilor primare și prin scăderea numărului locurilor de muncă. Astăzi se vorbește tot mai mult în Republica Moldova de schimbarea paradigmei de dezvoltare a economiei în domenii cheie precum precum sănătatea, cultura, protecția socială, protecția mediului înconjurător. Există pe agenda de lucru a decidenților politici Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2020” care vine să prezinte o viziune închegată privind dezvoltarea economică susținută pe termen lung, avînd la temelie un studiu diagnostic al constrîngerilor de dezvoltare economică. (particip.gov.md)

Creșterea economică bazată pe consum și remitențe expune economia acestei țări la o serie de vulnerabilități. O analiză diagnostică a constrîngerilor pentru dezvoltarea economică scoate în evidență problemele critice, altfel spus, domeniile în care Republica Moldova este cel mai puternic devansată de către țările comparabile. Această abordare a fost aplicată cu succes într-o serie de state precum Brazilia, Egipt, Bolivia și Mongolia. (Hausmann et al., 2005, www.hks.harvard.edu)

Trebuie menționat că asigurarea unei creșteri economice calitative prin eliminarea constrîngerilor critice și reducerea sărăciei reprezintă efecte scontate pe termen scurt. Pe termen mediu și lung, preocuparea fundamentală a autorităților ține de promovarea bunăstării – un concept care înglobează diferite aspecte ale dezvoltării, printre care se numără și sănătatea publică, securitatea personală, accesul la cultură. În lipsa unui efort susținut, creșterea economică are un impact negativ asupra mediului, drept urmare a sporirii poluării industriale și a creșterii consumului. Reglementările care au menirea să contracareze acest efect sînt tratate de către mediul de afaceri drept o povară excesivă. Însă, la nivelul politicilor naționale, caracterul durabil al creșterii economice este important în egală măsură.

Chiar la același nivel de dezvoltare economică, o accentuare a inegalității distribuției veniturilor este responsabilă inevitabil de creșterea sărăciei. Acest lucru este cu atât mai accentuat cu cât o mare parte a colectivității se plasează în apropierea pragului de sărăcie. Deși previzibilă și considerată ca inevitabilă în perioada tranziției, creșterea inegalităților economice a depășit standardele de funcționalitate și echitate, producând o agravare evitabilă a sărăciei. (Zamfir, 2001, p.20, adatbank.transindex.ro/ )

În esență, atît timp cît problemele critice rămîn a fi nerezolvate, potențialul investițional al economiei naționale nu poate fi realizat pe deplin. Or, pentru schimbarea paradigmei de dezvoltare a țării, este necesar să fie înlăturate, în mod prioritar, bariere care împiedică activitatea de dezvoltare economică. Între rata sărăciei (ponderea populației ce trăiește sub nivelul sărăciei) și rata creșterii economice există o relație intrinsecă, care poate fi exprimată prin coeficientul de elasticitate.

În procesul de tranziție Republica Moldova a parcurs mai multe etape de dezvoltare. Prima etapa, până în 1999, este considerată ca fiind perioada incipientă de formare a statalității în spațiul post-sovietic. Începând cu 1991 au fost efectuate un șir de reforme economice și sociale, una din principalele fiind liberalizarea prețurilor și a comerțului. Dificultățile din primii ani de tranziție au fost exacerbate de dezmembrarea teritorială a țării și auto-proclamarea regiunii de pe malul stâng al râului Nistru ca Republica Moldovenească Transnistria. Această separare a creat atât presiuni politice între aceste două regiuni și țările implicate în soluționarea conflictului transnistrean, cât și pierderi economice importante.

Reformele au continuat prin introducerea, în 1993, a monedei naționale (leul moldovenesc), cu sprijinul Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale a început procesul de privatizare în masă a întreprinderilor de stat.

Însă lipsa tehnologiilor avansate, pierderea piețelor tradiționale de desfacere a producției agricole împreună cu dependența de importul resurselor energetice din afara țării, ale căror prețuri au crescut considerabil, au condus la un colaps economic al Republicii Moldova. Eșecul privatizării pe baza bonurilor patrimoniale, falimentul unui număr esențial de întreprinderi, precum și deficiențele programului de privatizare a terenurilor agricole, inclusiv fragmentarea excesivă a acestora, au subminat și mai mult tranziția către o economie de piață.

În această perioadă s-a înregistrat o creștere esențială a sărăciei. Economia țării nu genera suficiente resurse pentru susținerea grupurilor vulnerabile a populației; datoria internă și externă a statului a înregistrat o creștere considerabilă. Astfel, numai în perioada 1992-1998, datoria externă de stat a crescut de la 17.2 milioane la 1.45 miliarde dolari SUA. Datoriile interne de asemenea au crescut de la 105 milioane la 1.5 miliarde lei moldovenești. În 1992 PIB reprezenta doar 58.6% din valoarea acestuia în 1990, iar rata inflației la sfârșitul anilor 1992 și 1993 a atins nivelul de 1,670% și 2,777%, respective. (Raportul privind Sărăcia și Impactul Politicilor, 2005)

Către anul 1997, eforturile Guvernului și politicile promovate, s-au soldat cu un început de recuperare economică, datorită creșterii modeste a producției industriale a tării. Produsul intern brut a înregistrat o dinamică pozitivă – 101,6%. (Vezi figura 2).

Figura 2 – Dinamica produsului intern brut

Sursa: BNS

Către perioada respectivă a fost restructurat și consolidat sectorul bancar, a fost finalizat procesul de privatizare, au fost stabilite bazele de promovare a reformei agricole. Însă în pofida acestor rezultate pozitive, în 1998 situația economică s-a agravat ca urmare a crizei financiare regionale și a default-ul din Rusia, principalul partener comercial al Moldovei.

A urmat blocajul exportului producției agricole și industriale moldovenești, moneda națională s-a prăbușit, a crescut inflația. (Vezi Figura 3)

Anii 1998-1999 sunt marcați de criza economică acută, care a condus la pierderea locurilor de muncă, apariția șomajului, ceia ce a rezultat în sărăcie și inegalitate între persoane și grupuri de persoane, diferențe în dezvoltare între mediile de reședință, etc. Conform datele raportului din 2005, circa 73% din populația țării se afla în sărăcie.

Figura 3 – Dinamica indicatorilor inflației

Sursa: BNS

A doua etapă de tranziție se consideră începând cu anul 2000, când economia țării a înregistrat o tendință ascendentă și stabilă, care s-a soldat cu o creștere cumulată a PIB-ului real de 62,9% către anul 2008. Creșterea economică în această perioadă a fost generată, printre alți factori, și de o serie de reforme, inclusiv judiciare, ale administrației publice, fiscale și de reglementare, care au condus la creșterea investițiilor străine directe. În această perioada, către 2008, în termeni nominali, salariul mediu lunar în Moldova a crescut cu aproximativ cinci ori, iar pensia medie lunară de peste șase ori, însă, în termeni reali, și salariul mediu și nivelurile de pensii au scăzut comparativ cu anul 1990 cu 28% și 63%, respectiv.

Perioada de tranziție a influențat semnificativ structura PIB cu o creștere rapidă a intrărilor din comerț și transport, și o descendență pronunțată a veniturilor din agricultură și industrie. ( Vezi figura 4) Dezvoltarea lentă a sectoarelor agricole și industriale, în special în ultimii doi ani, a fost cauzată de condițiile climatice nefavorabile și relațiile comerciale tensionate cu unele țări partenere, în special în Federația Rusă, care a impus un embargo asupra importurilor de vin din Moldova în 2007. Astfel, de o productivitate scăzută și venituri mici a fost caracterizat atît sectorul agricol, cît și cel industrial care, în Moldova, este reprezentat în majoritate de industria prelucrătoare, de asemenea extrem de vulnerabilă la factorii externi. Aceste circumstanțe a impus populația să emigreze sau să dezvolte alte tipuri de activități cu un venit stabil și imediat.

Figura 4 – Aportul la PIB în dinamică, pe activități economice

Sursa: BNS

Circa un sfert din populația activă a părăsit țara în căutarea locurilor de muncă mai bine plătite. Remitențele, în comun cu creșterea salariilor și pensiilor, au condus la o reducere a sărăciei absolute către anul 2005 cu peste 40%. Deși migrația și remitențele au influiențat pozitiv nivelul de bunăstare a populației și au contribuit esențial la reducerea sărăciei, în același timp au condus la o serie de efecte adverse, atît economice cît și sociale.

Criza financiară și economică mondială care a afectat dramatic țările vecine nu a avut o influență serioasă în 2008 asupra situației social-economice în Moldova. Nu același lucru spun și cercetările analitice efectuate. Mai mult decât atât, cercetătorii în domeniu au efectuat analize și au evidențiat principalele canale de pătrundere a efectelor crizei financiare și economice în Moldova. Deci, conform acestora din urmă, criza a afectat serios economia țării.

Astfel, în anii 2000-2010, coeficient a fost -0,7, ceea ce înseamnă că fiecare extraprocent anual de creștere a PIB-ului reduce în acel an rata sărăciei cu 0,7%. În 2010, rata sărăciei a constituit 21,9%. Utilizăm nivelul (sau linia) sărăciei din 2010, în cadrul noii strategii impuse de Republica Moldova aceasta se va diminua pînă în 2020 la circa 16%. Însă odată cu implementarea priorităților, ea se va reduce mai semnificativ, pînă la 12,7%, sau cu 4,2 puncte procentuale mai mult decît în scenariul de bază, ceea ce reprezintă 149 mii de oameni potențial scoși din sărăcie. (Vezi figura 5)

Figura 5 – Reducerea ratei sărăciei (%)

Sursa: Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova 2012‐2020, p.13, accesibil la http://particip.gov.md/public/files/strategia/Str_Moldova-2020_RO.pdf

Venitul minim garantat a cetățenilor din Republica Moldova este cel mai mic din Europa. Conform datelor Eurostat, a luat în calcul salariile minime pe iulie 2012 a 20 de state din cele 27 membre ale Uniunii Europene, împarte țările în trei grupe. În prima categorie intră 11 țări, România, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Turcia și Croația, cu un salariu minim situat între 148 și 412 de euro. Al doilea grup este format din cinci state, Portugalia, Malta, Spania, Slovenia și Grecia, cu un nivel intermediar de salarii minime între 566 și 998 de euro. Iar al treilea grup cuprinde șase state membre (Regatul Unit, Franța, Belgia, Olanda, Irlanda și Luxemburg) în care salariul minim este de peste 1244 de euro pe lună. Prin comparație, salariul unui moldovean cu cel al unui luxemburghez, de exemplu, care beneficiază de cel mai mare salariu minim din Uniunea Europeană, constatăm că un angajat din Republica Moldova câștigă lunar un salariu de peste 21 ori mai mic. În Republica Moldova remunerarea minimă lunară pe economie constituie 84,6 euro lunar, în timp ce în Luxemburg este de 1801 euro. (Ursu, 2012, http://eco.md)

Conform acelorași date se arată că minimul de existență în Republica Moldova constituie 1455,7 lei lunar (circa 94,7 euro), ceea ce ar însemna că un moldovean consumă zilnic puțin peste trei dolari. În timp ce datele statistice ale Eurostatat relevă că minimul de existență al unui luxemburghez rămâne cel mai ridicat din Europa – 1478 euro adică 46,7 euro pe zi. Dacă și-ar păstra aceleași standarde, dar ar avea venitul unui angajat din Republica Moldova, un angajat din Luxemburg nu s-ar putea descurca mai mult de două zile.

Deocamdată nici o țară UE, după puterea de cumpărare nu s-ar adapta în condițiile Republicii Moldova deși minimul de existență este mult mai mare. Chiar și statele care au cel mai infim minim de existență din UE acesta este mai mare de câteva ori față de cel din RM. De exemplu în România el este de 276 euro/lunar, Bulgaria – 291 euro/lunar iar Lituania are un minim de existență de 353 euro/lunar. Totuși, creșterile salariilor minime din Europa în ultimii zece ani nu au fost semnificative pentru multe state. În Ungaria, spre exemplu, salariul minim nu a crescut de mai mult de două ori, iar în Polonia nici măcar nu s-a dublat, dar valorile lor sunt net superioare celui din Republica Moldova, care se reduce la 1300 lei lunar.

Aceeași sursă citează datele unui raport al Băncii Mondiale în care Mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova, 61% trăiește cu 5 USD pe zi. Același raport relevă că 22% din populația Republicii Moldova trăiește cu 2,5 USD pe zi. Cea mai săracă este populația din Kirghizia unde 85% din numărul total al populației cheltuiește zilnic 2,5 USD, iar cel mai bine trăiesc croații, doar 1% din numărul cărora trăiesc zilnic cu 5USD. Numărul total al săracilor din lume este de 142,8 milioane de oameni sau 36,9% din numărul total al populației globului.

Din anul 2005 nivelul sărăciei în Republica Moldova a descrescut cu aproape 8%. Cel mai puțin a descrescut nivelul de sărăciei în Macedonia, Letonia și Bosnia Herțegovina cu 0,5%, în timp ce în Kosovo sărăcia a crescut cu 2% în aceeași perioadă de timp.

În ceea ce privește distribuția veniturilor în consum, 45,27% din populația țării face parte din clasa medie, 21,73% din populație trăiește sub veniturile populației din clasa medie, 15,35% sunt la limita veniturilor utilizate pentru consum, iar 6,77% din populația Republicii Moldova trăiește foarte sărac. Media pe Uniunea Europeană este de 16%. Ceea ce diferențiază dramatic Republica Moldova de toate celelalte țări este riscul de sărăcie a persoanelor care muncesc, rezultat al politicii salariale. Ca efect cumulat al tuturor politicilor social-economice, munca nu garantează un standard decent de viață, extinzându-se riscul sărăcirii și în zona segmentului activ al populației.

Veniturile disponibile ale populației au constituit în medie pentru o persoană 1439,3 lei pe lună, iar ajustate la indicele prețurilor de consum acestea au înregistrat o creștere de 0,4%, în primul trimestru al anului 2012 față de aceiași perioadă a anului precedent. Dacă Republica Moldova avansează anual la acest capitol cu 1,2%, atunci venitul minim al populației va atinge nivelul din România peste aproape jumătate de secol.

Plățile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 43,9% din veniturile totale disponibile, contribuția acestora fiind în descreștere față de primul trimestru al anului 2011 cu cinci puncte procentuale, una din cauze ar putea fi reducerea numărului de salariați în această perioadă, în special în mediul rural. De exemplu, populația rurală, în comparație cu cea urbană este dependentă într-o proporție mai mare de transferurile din afara țării, ponderea acestora în venituri fiind de 19,5% față de 12,3% în cazul populației din mediul urban.

Pe de altă parte însă cheltuielile medii lunare de consum ale populației din Republica Moldova în primul trimestru din 2012 au constituit în medie pe o persoană 1510,8 lei, fiind în creștere față de aceiași perioada a anului precedent cu 5,8%, cu 0,3% mai puțin comparativ cu primul trimestru al anului precedent.

Cea mai mare parte a cheltuielilor tradiționale este destinată necesarului de consum alimentar – 43,7% (cu 0,7 puncte procentuale mai mult față de primul trimestru al anului 2011). În această perioadă populația a alocat mai multe mijloace financiare pentru întreținerea locuinței – 18,3% din cheltuielile totale de consum (+ 1,4 %) și pentru îmbrăcăminte și încălțăminte – 10,9% (+ 0,9%). Totodată, s-a redus cota cheltuielilor pentru transport, 3,8% față de 6,1% în primul trimestrul al anului 2011. Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru sănătate (6,2% față de 6,1% în primul trimestru al anului 2011), comunicații – 4,5%, dotarea locuinței (3% față de 3,2%), învățământ (1,1% față de 1,2%).

Venitul minim garantat reprezentă una din temele cheie în dezbaterile privind combaterea sărăciei. Cea mai mare parte a cheltuielilor sociale este reprezentată de beneficiile bazate pe contribuțiile angajaților – dintre care cele mai importante sunt sănătatea și pensiile. Astfel, dacă venitul unei familii se va situa sub un anumit prag, aceasta va primi din partea statului un ajutor social care să acopere diferența. În perioada de iarnă se vor menține ajutoarele suplimentare pentru căldură, care nu vor intra în calculul cuantumului de venit. Conform legislației Republicii Moldova ajutorul pentru perioada rece a anului 2011-2012 a fost stabilit familiilor care au un venit global mai mic decît nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 1,4 ori. Astfel, acest venit minim la ora actuală constituie 640 lei X 1,4 ori=896 lei. În aceste condiții, la nivelul lunii aprilie 2012, conform datelor statistice oferite de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei din RM, au beneficiat un număr de 77732 de familii de suma de 200 de lei. (www.mpsfc.gov.md)

Amintim că ajutorul pentru perioada rece a anului este introdusă încă din luna ianuarie a anului respectiv. Introducerea acestei prestații, adițional ajutorului social, marchează  trecerea de la abordarea categorială (sistemului de compensații nominative) la sistemul de asistență socială bazat pe testarea veniturilor reale și evaluarea necesităților solicitanților cu majorarea cuantumului venitului lunar minim garantat al familiilor vulnerabile și fortificarea sistemului de ajutor social, precum și eficientizarea sistemului de prestații sociale. Acestea fiind spuse, conform aceluiași minsiter, se preconizează că   în anul 2012, în cazul încadrării a 100% din potențialii beneficiari,  de ajutor pentru perioada rece a anului vor beneficia circa 110 mii de familii defavorizate.

Trebuie precizat că venitul minim garantat integrează un număr de beneficii sociale: ajutorul social, ajutorul de înmormântare și ajutorul în caz de dezastru, finanțate din bugetele locale; alocația pentru copii și alocația pentru soțiile militarilor în termen, finanțate de la bugetul central. Ajutorul social continuă să fie asigurat de administrația locală, dar și din fonduri ce vin de la guvernul central, prin transferuri cu destinație precisă. Pe lângă ajutoarele financiare, venitul minim garantat poate include și ajutoare în bunuri sau servicii.

Venitul minim garantat (VMG) ca modalitate de promovare a incluziunii social ar trebui privit în principal ca o formă de relaționare cu acesta și nu ca o completare a venitului minim garantat. Astfel, se impun din punct de vedere teoretic și practic, abordate o serie de măsuri cu rolul de a oferi individului posibilitatea integrării în comunitate, iar autorității locale, pe aceea de a „identifica resurse locale”. VMG ca modalitate de promovare a incluziunii sociale depinde de înțelegerea sa ca atare de către comunitate. O altă condiție pentru succesul VMG, ca modalitate de promovare a incluziunii sociale, este legată de posibilitățile de ocupare pe care le oferă economia locală. Atât timp cât acestea nu există, pârghiile de motivare pe calea criteriilor VMG nu funcționează. Pe de altă parte, majorarea cu un anumit procent a VMG este foarte rar întâlnită, dat fiind că un salariu duce familia, de regulă, peste pragul de venit care o face eligibilă pentru VMG.

În concluzie, promovarea incluziunii sociale necesită un efort pe termen lung. Incluziunea socială ca parte a unei strategii naționale de dezvoltare social, alături de măsuri de combatere a riscurilor de excluziune socială, presupune direcții de intervenție de tip preventiv, în care suportul social – indiferent de forma sa – trebuie să fie privit ca o investiție socială. Un prim pas în această direcție este dat de reducerea rupturii între economic și social, simultan cu accentuarea relației de intercondiționalitate dintre cele două domenii. Un alt pas poate fi conceperea sistemului de protecție socială ca un sistem unitar. Așadar, dacă în planul politicilor publice conceptul de incluziune socială a devenit unul obișnuit, în plan instituțional acesta pare să fie mai dificil de asimilat, înțelesurile sale fiind diferite de la o instituție la alta. Se observă că înțelegerea conceptului se supune ariei de responsabilitate a instituției din care specialistul face parte.

Se observă însă că de cele mai multe ori conceptul de incluziune socială este înțeles de profesioniștii din domeniu într-un mod diferit, uneori restrictiv, care face referire la situațiile de marginalizare sau de sărăcie. Alteori în discuții s-a pus chiar semnul egalității între incluziune socială și protecție socială sau servicii/prestații sociale. Se poate observă că nevoile sociale ale grupurilor vulnerabile ce fac obiectul procesului de incluziune socială sunt privite dintr-o perspectivă unidimensională, făcându-se abstracție de interdependența dimensiunilor vieții. Scopul incluziunii sociale nu este perceput neapărat ca fiind cel al construirii unei societăți incluzive, ci pentru a răspunde unor probleme punctuale pe care le au grupurile vulnerabile/defavorizate.

În analiza procesului de incluziune socială, din majoritatea studiilor efectuate cu specialiști

s-a constat că aceștia pun accentul predominant pe problemele existente și mai puțin pe dimensiunea de intervenție. Există un atașament mai mare față de abordarea acțiunilor corective pentru probleme punctuale ale diferitelor grupuri țintă. De fapt, discursurile se axează în special pe ceea ce presupune excluziunea socială și combaterea acesteia și mai puțin pe procesul de incluziune socială ca egalitate de șanse, deși la nivelul Uniunii Europene „promovarea incluziunii sociale, ca linie de politică publică, a înlocuit combaterea excluziunii sociale.”(Arpinte, et. al., 2008, pp.339-364)

2.3. Importanța promovării incluziunii sociale în Republica Moldova

Promovarea incluziunii sociale în Republica Moldova plecând de la rezultatele analizei fenomenului sărăcie din această țară, ar trebui să aibă la bază politici antisărăcie care să propună creșterea numărului de persoane ocupate în rândul grupurilor vulnerabile. Aceasta în condițiile în care se știe că ocuparea forței de muncă nu rezolvă toate aspectele sociale ale incluziunii, fiind necesară abordarea integrată. Pentru eficientizarea promovării incluziunii sociale se impun progrese în materie de acces la drepturi și servicii deoarece datele statistice ale sărăciei în Republica Moldova indică o creștere a procentului de populație care trăiește în condiții de săracie și care recurge la diferite tipuri de prestări sociale. Trebuie menționat aici, că nu este însă clar dacă, numărul celor declarați săraci a crescut datorită ineficacității politicii anitisărăcie din Republica Moldova sau din alte motive.

Promovarea incluziunii sociale, în special prin reducerea sărăciei, urmărește eliminarea riscului de sărăcie și excludere pentru un număr cât mai mare de persoane. Atfel spus, obiectivul principal în cadrul acțiunii de promovare a incluziunii sociale ar trebui să fie reducere numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Teoria schimbării sociale care stă la baza politicilor și măsurilor în domeniu susține promovarea incluziunii sociale poate fi efectuată prin acțiuni de asigurare (sporire) a accesului la servicii convenabile, durabile și de calitate (precum locuire, educație, ocupare, asistență medicală, asistență socială, servicii de integrare în societate informațională etc.) pentru categoriile de populație cu risc disproporționat de excluziune socială, cum ar fi persoanele cu venituri reduse, șomerii pe perioadă îndelungată, copiii, tinerii sub 25 ani, persoanele de 55 ani și peste, persoanele cu dizabilități, migranții, persoanele fără adăpost sau persoanele care ies din penitenciar.

După aproape douăzeci de ani de tranziție la economia de piață, Republica Moldova continuă să fi e considerată cea mai săracă țară din Europa, aproximativ o treime din populația republicii trăind sub pragul sărăciei. În pofida creșterii economice înregistrate în perioada dintre anii 2000 și 2008, cu o rată medie de creștere anuală de 5,9%, nu toate grupurile de populație au avut posibilitatea să se bucure de benefi ciile acesteia. Conform datelor oferite de Raportul Național de Dezvoltare Umană 2010/2011, la sfârșitul anului 2008 și începutul lui 2009, economia moldovenească a fost lovită puternic de criza economică și fi nanciară mondială. Efectele crizei sunt încă perceptibile la toate nivelurile, mai multe sectoare economice nefi ind capabile să se refacă pe deplin deși începînd cu anul 2010 deja pot fi observate unele tendințe pozitive. (Vaculovschi, et al., 2011, PNUD, p. IV)

În prezent, lupta împotriva excluziunii sociale este recunoscută de către UE și ONU ca fiind una dintre sarcinile principale în asigurarea creșterii economice și dezvoltării umane durabile. Și

participarea a devenit un obiect-cheie al dezvoltării. Anume pentru aceste motive, politicile sociale moderne ar trebui să se concentreze, în primul rând, asupra asigurării disponibilității resurselor adecvate pentru incluziunea socială a persoanelor care se confruntă cu difi cultăți. Cu alte cuvinte, este necesară adoptarea politicilor specifi ce pentru incluziunea socială.

Obiectivele de incluziune socială au avut o lansare decisivă în documentul strategic al Uniunii Europene – Strategia de la Lisabona – pentru anii 2000-2010. Strategia de la Lisabona, adoptată de Consiliul Europei în 2000, a recunoscut combaterea sărăciei și a excluziunii sociale și promovarea incluziunii sociale ca elemente-cheie pentru realizarea scopurilor sociale și economice ale Uniunii Europene în coeziunea socială.

În Republica Moldova, problema excluziunii și inegalităților sociale a fost abordată conceptual în Strategia Națională de Dezvoltare pentru anii 2008-2011 (SND), ca fi ind una dintre prioritățile de bază, în cadrul unui document intitulat Dezvoltarea Resurselor Umane, Creșterea Locurilor de Muncă și Promovarea Incluziunii Sociale. În acest context, Raportul Național de Dezvoltare Umană (RNDU) pentru Republica Moldova poate fi considerat unefort în domeniul studierii excluziunii sociale ca proces și rezultat, ceea ce va permite elaborarea anumitor politici viabile, pentru realizarea incluziunii sociale și depășirea situației deplorabile în care se afl ă Republica Moldova, în ceea ce privește sărăcia. În caz contrar, în ciuda creșterii economice realizate în Republica Moldova în ultimii ani, sărăcia poate rămâne la un nivel înalt, iar rezultatele economice obținute nu vor aduce neapărat beneficii pentru toți cetățenii.

Republica Moldova stat aflat în proces de tranziție economică, de asemenea, acordă o atenție deosebită problemelor legate de eficientizarea politicilor de combatere a sărăciei și constituire a unui stat cu o economie de piață social-orientată. Cu toate că problema excluziunii sociale precum și promovarea politicilor sociale incluzive în sensul deplin al acestor concepte, deocamdată, nu au stat pe ordinea de zi a activității autorităților publice, elemente de măsuri incluzive sunt prezente în documentele oficiale ce vizează politicile sociale din republică.

Astfel, în 2000 a fost aprobat Programul Național de atenuare a sărăciei, care a determinat obiectivele, sarcinile, etapele principale, precum și măsurile concrete pentru atenuarea sărăciei în țară pentru perioada 2000-2003( H.G. nr. 564 din 14.06.2000) . Cele mai importante obiective ale Programului au fost: formarea sistemului de standarde sociale minime de stat și implementarea lor; realizarea programului complex de creare și păstrare a locurilor de muncă; reformarea sistemului de protecție socială a populației nevoiașe; lichidarea și neadmiterea în continuare a datoriilor la plata salariului, pensiilor și indemnizațiilor. În procesul promovării acestor măsuri accentul principal a fost plasat pe valorificarea eficientă a mijloacelor alocate pentru activitățile de diminuare a sărăciei în țară, intensificarea susținerii sociale a persoanelor nevoiașe, atragerea pe scară largă a surselor financiare extrabugetare.

În scopul elaborării sistemului de indicatori pentru determinarea cauzelor sărăciei, precum și a impactului programului de reformare și al descentralizării sectorului social asupra nivelului de trai al populației, în 2002 a fost aprobat Planul de acțiuni destinat consolidării capacității de monitorizare și evaluare a sărăciei (Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 619 din 16 mai 2002). Planul a fost prevăzut pe o perioadă de trei ani, identificând acțiunile ce urmau a fi realizate în vederea monitorizării și evaluării sărăciei în Moldova.

În decembrie 2004, Parlamentul Republicii Moldova a aprobată Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS) pentru 2004-2006, care a reprezentat cadrul politic suprem pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova pe termen mediu (Legea nr. 398-XV din 2 decembrie 2004). Guvernul Republicii Moldova și-a asumat responsabilitatea pentru creșterea economică durabilă, aceasta fiind o premisă fundamentală pentru reducerea sărăciei. Obiectivele de bază ale SCERS erau: îmbunătățirea calității vieții populației, ameliorarea protecției sociale a celor mai sărace categorii de cetățeni, inclusiv prin dezvoltarea sistemului de garanții sociale, crearea unor noi locuri de muncă, în special pentru cei săraci, asigurarea accesibilității serviciilor medicale calitative, constituirea unui capital uman apt de performanță, prin dezvoltarea învățământului și a științei.

În 2007 a fost elaborată și aprobată Strategia Națională de Dezvoltare pe anii 2008-2011 (Legea Nr. 295 din 21.12.2007) . Obiectivul fundamental al Strategiei este crearea condițiilor pentru îmbunătățirea calității vieții populației prin consolidarea fundamentului pentru o creștere economică robustă, durabilă și incluzivă. Strategia aspiră la apropierea Republicii Moldova de standardele europene și, astfel, la atingerea obiectivului de integrare europeană. Direcțiile prioritare de dezvoltare stabilite în Strategie urmăresc ajustarea politicilor naționale relevante la cele europene.

Obiectivele de reducere a sărăciei în Republica Moldova trebuie axate axae în principal pe creșterea accesului grupurilor sărace la educație, sănătate, protecție socială și piața muncii, care reprezintă sectoarele cheie, iar în funcție de rezultatele unor analize efectuate anterior poat fi măsurat, ăn funcție de situație, gradul de incluziune socială. Astfel, cadrul de analiză și soluționarea problemei sărăciei și a excluziunii sociale în Republica Moldova capătă o nouă dimensiune. Din acest considerent, problema care se pune, presupune realizarea obiectivelor de depășire a sărăciei și excluziunii sociale din Republica Moldova alături de alte state europene, prin prisma unui proces mai larg, și promovarea unor politici sociale incluzive.

Pentru monitorizarea excluziunii sociale, precum și pentru elaborarea politicilor de incluziune socială o importanță majoră are procesul de definire a unor indicatori relevanți, capabili să reflecte pe deplin aceste procese. Reieșind din faptul că până în prezent în Republica Moldova cercetări sistematice asupra excluziunii sociale nu au fost realizate, actualmente nu există un sistem de indicatori pentru monitorizarea acesteia. Totodată, se poate spune că unele încercări de evaluare a excluziunii sociale au fost făcute, accentele fiind puse preponderent pe analiza sărăciei, a inegalității, precum și a accesului la bunuri și servicii. În prezent, monitorizarea excluziunii sociale din țările europene se efectuează în mod periodic în baza unor seturi de indicatori de excluziune socială comuni, fiecare țară completând aceste date cu indicatori caracteristici specificului acestor țări. Cu toate acestea, Republica Moldova ar trebui să dea dovadă de voință în vederea alinierii la standardele europene privind analiza excluziunii sociale și a coeziunii sociale prin prisma studierii impactului politicilor de incluziune socială. Matricea indicatorilor naționali pentru analiza excluziunii sociale în Moldova include: indicatori primari și secundari, cuprinși în lista de indicatori de incluziune socială, stabilită de Comisia Europeană, însă aceștia sînt ajustați la specificul național, sărăcia fiind evaluată către pragul absolut, cu utilizarea scalei de echivalență OECD: 1; 0.7; 0.5. (http://ec.europa.eu/employment_social/soc-prot/soc-incl/final_joint_inclusion_report_2003)

În ansamblu indicatorii primari, secundari și terțiari asigură o evaluare amplă a incluziunii sociale și a evoluției nivelului de bunăstare în contextul politicilor naționale. Lista completă a indicatorilor propuși pentru monitorizarea excluziunii sociale și a efectelor politicilor de incluziune conform domeniilor caracteristice, care include și definiția acestora, este prezentată în Anexa 1. (Vezi Anexa 1- Dinamica principalilor indicatori macroeconomici)

Indicatorii, incluși în evaluarea incluziunii sociale descriu într-un sens sau altul excluziunea socială, posibilitatea evaluării incluziunii sociale ca rezultat al politicilor promovate de către stat, de asemenea și coeziunea socială, care este privită și ca un efect al promovării incluziunii sociale. În felul acesta este permisă efectuarea monitorizării fenomenului prin prisma politicilor sectoriale implementate, precum și efectuarea analizei complexe a impactului acestora atât asupra nivelului de trai al persoanelor, gospodăriilor, cât și a dezvoltării comunităților în ansamblu.

În monitorizarea sărăciei, deprivării și excluziunii sociale, și pentru elaborarea politicilor de incluziune socială, de o importanță majoră sunt datele statistice și administrative, care să permită evaluarea rezultatelor obținute. În acest context, este necesară selectarea unui ansamblu complex de indicatori strict definitivați, care să caracterizeze diferite fațete ale fenomenului, precum și determinarea surselor de informații statistice, metodele de evaluare propuse de teoria și practica statistică internațională și națională. Sunt cunoscute diferite tipuri de surse de date (date administrative, cercetări statistice periodice, sondaje scop, studii de caz, sondaje de opinie) care permit evaluarea complexă și analiza comprehensivă a situației într-o societate în general, dar și a studierii unei probleme și/sau a efectelor implementării unor politici în diverse domenii ale vieții.

CAPITOLUL 3. POLITICI ANTI-SĂRĂCIE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

3.1. Context istoric al politicilor anti-sărăcie

Politica socială a Comunității Europene a debutat odată cu tratatul de constituire a acesteia. Astfel, Tratatul de la Roma (Treaty of Rome, semnat in 1957) pune bazele politicii sociale prin articolele referitoare la libera circulație a muncitorilor și la libertatea de stabilire a acestora, în contextual creării pieței comune. De menționat că pînă la mijlocul anilor’80 ai secolului trecut, politica Uniunii Europene se axa preponderent pe dezvoltare economică, aspectele sociale fiind luate în considerație mai puțin.

Odată cu apariția și conștientizarea problemei „noii sărăcii”, UE a fost nevoită să-și consolideze eforturile spre dimensiunea socială. Adoptarea în 1986 a Actului Unic European (The Single European Act) a reprezentat un pas important în acest sens, fiind aplicate directive privind sănătatea și siguranța la locul de muncă, dialogul social și conceptul de coeziune economică și socială.

Un moment important al construcției sociale europene l-a reprezentat anul 1989, când a fost adoptată Carta Socială, prin care au fost stabilite drepturile sociale fundamentale și direcțiile de acțiune ale politicii sociale. Un an mai târziu, în 1990, a fost adoptat Tratatul de la Maastricht prin care au fost nominalizate obiectivele principale ale Uniunii Europene – atingerea unui „nivel ridicat de ocupare al Forței de Muncă și al protecției sociale, egalitatea între femei și bărbați, […] creșterea standardelor de viață și a calității vieții…”. Totodată, prin Protocolul Social (Social Policy Protocol) adoptat în 1991, care a fost anexat Tratatului de la Maastricht, au fost determinate obiectivele politicii sociale (prefigurate de Carta Socială): promovarea ocupării Forței de Muncă, îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă, combaterea excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor umane, semnat de 11 state membre, cu excepția Marii Britanii. (Resolution 2000/C364/01, pp. 1-22, la http://eur-lex.europa.eu)

Cartea Verde (Green Paper), lansată în 1993, a demarat procesul de discuție asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar, fiind urmată, în 1994, de Cartea Albă (White Paper) ce a stabilit prioritățile politicii sociale până în anul 2000, acestea fiind concretizate în programele de acțiune socială pentru perioadele 1995–1997 și 1998–2000.

Tratatul de la Amsterdam adoptat în 1997, a abrogat Protocolul Social, a lansat Acordul Social (Social Policy Agreement) și a integrat un nou articol în Tratatul UE, care se referă la ocuparea Forței de Muncă, cunoscut, de altfel, ca Titlul VIII. Astfel, în cadrul Tratatului de la Amsterdam, ocuparea Forței de Muncă a devenit unul din obiectivele prioritare de „interes comun”, totodată dând posibilitate țărilor membre să-și dezvolte o strategie comună a angajării, formării și ocupării locurilor de munca.

Alte obiective s-au referit la: îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă; protecția socială corespunzătoare; dialogul social; dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel înalt și durabil al ocupării Forței de Muncă; lupta împotriva oricărei forme de marginalizare și de excluziune socială; și asigurarea egalității de șanse pentru femei și bărbați.

Anul 2000 este considerat important pentru evoluția politicii sociale a Uniunii Europene. Prin elaborarea Strategiei de la Lisabona (Lisbon Strategy) au fost stabilite obiectivele strategice commune până în anul 2010 legate de: pregătirea tranziției către o economie și o societate bazate pe cunoaștere; promovarea reformelor economice propice accentuării competitivității și inovației; modernizarea modelului social european prin investiția în resursele umane și în lupta împotriva excluziunii sociale; menținerea justei dozări a politicilor macroeconomice în vederea unei creșteri durabile.

În concluziile summit-ului de la Lisabona s-a insistat pe modernizarea modelului social european și pe edificarea unui stat european de bunăstare activă, iar în combaterea excluziunii sociale, comunitatea trebuie să joace un rol activ în complementarea activităților statelor membre spre o Europă Socială. Totodată, Agenda Politicii Sociale, adoptată în 2000, preia obiective specifi ce și elemente ale strategiei, care țin de politica socială pe care le-a convertit într-un program de acțiune pe o perioadă de 5 ani, fiind revizuită în anul 2006 și care constituie cadrul politicii sociale actuale.

În decembrie 2000, Consiliul European de la Nisa a decis punerea în aplicare a unei noi metode în domeniul combaterii sărăciei și excluziunii sociale și a definit patru obiective comune în acest sens (COM/2000/379, http://eur-lex.europa.eu):

Facilitarea participării la angajare și accesului la resurse, drepturi, bunuri și servicii pentru toți;

Prevenirea riscului excluziunii sociale;

Ajutorarea celor mai vulnerabili;

Mobilizarea instituțiilor relevante.

Respectiv activitățile prioritare comune urmează a fi implementate prin intermediul Planurilor Naționale de Acțiuni și Programului de Acțiuni Comunitare. Un rol important în acest process îi revine Metodei Deschise de Coordonare (MDC) (Open Method of Coordination) la toate nivelurile. De menționat că Planurile Naționale de Acțiuni pentru Incluziune Socială (PNAinc) joacă un rol-cheie în cadrul procesului UE, deoarece acestea extind obiectivele comune și le transpun în cadrul politicilor naționale, ținind cont de particularitățile sistemelor naționale de protecție socială și politicilor respective. Primele PNAinc ale Statelor membre au fost elaborate și prezentate Comisiei Europene în anul 2001, care după examinarea acestora a elaborat primul Raport comun privind incluziunea socială, aprobat de către Consiliul European de la Laeken, 2001.

O bază solidă pentru monitorizarea progresului și evaluarea eficienței eforturilor depuse a fost stabilită prin adoptarea în cadrul Consiliului de la Laeken a setului de 18 indicatori comuni pentru abordarea măsurării sărăciei și excluziunii sociale.

În martie 2006, de către Comisia Europeană și de toate cele 27 de state membre, a fost adoptat un nou cadru pentru consolidarea protecției sociale și incluziunii sociale la nivelul UE care a inclus 12 obiective comune: câte 3 pentru fiecare din cele 3 direcții de acțiune (incluziune socială, pensii, sănătate și ingrijire pe termen lung), plus 3 obiective principale care au scopul să asigure: a) consistența între cele 3 direcții de acțiune socială; b) conștientizarea în/între cele două procese principale de la Lisabona, și anume între MDC în domeniul social, pe de o parte, și ocuparea Forței de Muncă și cooperarea economică la nivelul UE, pe de altă parte.

Trei domenii politice asigură cadrul MDC ca proces:

Eradicarea sărăciei și a excluziunii sociale;

Pensii viabile și adecvate;

Sănătate și ingrijire pe termen lung, accesibilă, calitativă și durabilă.

Totodată, au fost revizuiți și indicatorii Laeken, care au fost extinși de către sub-grupul de indicatori din cadrul Comisiei Europene, fiind divizați dintr-un portofoliu principal și trei portofolii complementare, cu indicatori ai: dezvoltării economice și coeziunii sociale; incluziunii sociale; pensiilor și sănătății.

3.2. Evoluția politicilor anti-sărăcie

Situația socio-economică a Republicii Moldova a determinat Ministerul Economiei să stabilescă o strategie de dezvoltare socială și economică pe termen mediu. Punctul de plecare ale unor astfel de strategii a fost dat de coordonate descrise în Raportul anual al Băncii Mondiale precum: venituri și consumuri reduse; nutriție insuficientă; sănătate afectată; acces redus la educație; vulnerabilitatea la diferite fenomene naturale, sociale și politice; lipsa posibilităților de participare la luarea deciziilor. Toate aceste coordonate au avut un rol extrem de important pentru a dezvolta o strategie eficientă.

Printre măsurile de reducere a sărăciei detaliate în cadrul strategiei regăsim: consolidarea cadrului macroeconomic, modernizarea economiei; reforma sectorului privat; politici și măsuri pentru dezvoltarea sferei de producție și a infrastructurii, care vizează anumite domenii (industria, agricultura, energia, construcțiile, transporturile și drumurile, telecomunicațiile, turismul); consolidarea ordinii publice; și reintegrarea teritorială a țării.

Succesul politicilor antisărăcie este dat de strategiile impuse. Scopul unor strategii de incluziune social ar trebui să fie în principal de (re)inserție pe piața forței de muncă sau în sistemul educațional cu accent pe măsurile active în detrimentul celor pasive. Politicile antisărăcie din Republica Moldova ar trebui să conțină un plan de acțiune pentru promovarea incluziunii sociale axat pe următoarele aspect:

eradicarea completă a sărăciei extreme;

eradicarea unor situații sociale inacceptabile moral pentru o societate civilizată;

absorbția treptată a sărăciei persoanelor active și a celor care și-au încheiat ciclul vieții active (pensionarii);

diminuarea dezechilibrelor regionale existente, revitalizarea zonelor defavorizate și prevenirea apariției unor noi dezechilibre zonale;

promovarea unei societăți inclusive;

asigurarea accesului tuturor membrilor societății la serviciile sociale fundamentale: sănătate, învățământ, ocupare și asistență social;

investiție în noua generație;

asigurarea condițiilor decente de viață pentru copii și accesul lor la oportunitățile de dezvoltare.

Plecând de la problematica fenomenului analizat în lucrarea de față, cele mai importante măsuri în elaborarea politicilor antisărăcie sunt:

suportul susținut pentru integrarea tinerilor în viața matură;

completarea și dezvoltarea sistemului de protecție socială cu implementarea deciziilor care fac trecerea de la protecția socială de tip pasiv la activizarea capacităților individuale și colective;

dezvoltarea capacității autorităților publice naționale, județene și locale la identificarea problemelor sociale, de evaluare și monitorizare a politicilor și programelor;

activizarea forțelor comunitare, a inițiativelor colective și dezvoltarea unei culturi a parteneriatului social.

Politicile antisărăcie privesc aspecte de ordin multidimensional și implică actori de diferite categorii sociale (autorități locale, angajatori, sindicate, organizații ale societății civile, organizații/asociații ale beneficiarilor, mediu academic, etc.) din cadrul unei societăți. Prioritățile unor astfel de poloitici sociale sunt mai ales de ordin național urmărind: creșterea generală a standardului de viață a populației și stimularea câștigurilor obținute din muncă prin facilitarea ocupării și promovarea politicilor inclusive; facilitarea accesului cetățenilor, cu precădere a grupurilor dezavantajate la resurse, drepturi și servicii; îmbunătățirea condițiilor de viață a populației de alte etnii.

Procesul de incluziune socială reprezintă setul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale. (HG 80/2013, http://www.dreptonline.ro)

Diferitele forme de incluziunea socială se referă la servicii sociale și prestații sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții, promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.

În continuare sunt prezentate rezultatele unei statistici realizată de Institutul de Politici Publice din Republica Moldova în rândul populatiei, bazată pe informații și comentarii ale cetățenilor (http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655). Rezultatele arată că principalele temeri ale populației chestionate sunt: viitorul copiilor (48%), prețurile (12%), șomajul (12%), corupția (6%) și sărăcia (6%). (Vezi graficul 1 )

Graficul 1 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Care sunt lucrurile ce vă îngrijorează cel mai mult în prezent? (%)

Sursa: Institutul de politici publice, Barometrul de Opnie Publică BOP, Republica Moldova, aprilie 2013, p. 16, acesibil la http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655

Din totalul celor chestionați 30% nu sunt multumiți de felul în care trăiesc, iar 19% sunt mulțumiți de unele aspecte și 22% nemulțumiți de alte aspecte. (Vezi graficul 2)

Graficul 2 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Cât de mulțumit sunteți, în general, de felul în care trăiți?( %)

Sursa: Institutul de politici publice, Barometrul de Opnie Publică BOP, Republica Moldova, aprilie 2013, p. 18, acesibil la http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655

84% este procentul celor pentru care banii reprezintă o reală problemă, asistența medicală (84%), curățenia și îngrijirea localității (44%), viața politică din țară (91%) și transporturile (54%). (Vezi tabelul 2)

Tabelul 2 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Cât de mulțumit sunteți de … (%)

Sursa: Institutul de politici publice, Barometrul de Opnie Publică BOP, Republica Moldova, aprilie 2013, p. 19, acesibil la http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655

47% dintre chestionați consideră ca nu s-a schimbat aproape nimic în prezent comparativ cu anul trecut; 12% consideră că viața este mai bună, iar 14% spun ca este mai proastă, de asemenea 21% dintre cei chestionați consideră că pe viitor vor trăi mai bine. (Vezi graficul 3)

Graficul 3 – Distribuția răspunsurilor la întrebările …(%)

Sursa: Institutul de politici publice, Barometrul de Opnie Publică BOP, Republica Moldova, aprilie 2013, p. 20, acesibil la http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655

Pentru 41% veniturile familiilor ajung doar pentru strictul necesar, iar pentru 34% dintre ei acestea nu ajung nici măcar pentru strictul necesar. 56% consideră că nu le este deloc asigurată securitatea personală. (Vezi graficul 4)

Graficul 4 – Distribuția răspunsurilor la întrbarea: Cum apreciați veniturile actuale ale familiei dumneavoastră ? (%)

Sursa: Institutul de politici publice, Barometrul de Opnie Publică BOP, Republica Moldova, aprilie 2013, p. 21, acesibil la http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655

Rezultatele sondajului realizat de Institutul de Politici Publice este realist și obiectiv prezentând clar opinia publică referitoare la calitatea vieții și problemele sociale actuale din Republica Moldova. 84% dintre cei chestionați sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție greșită în această țara lor însă aceeași părere o au privind și situația actuală în lume și anume, 58% spun că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită în întreaga lume nu doar în Republica Moldova. (Vezi graficele 5)

Graficul 5 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Credeți că în tara noastră lucrurile merg într-o direcție bună sau merg într-o direcție greșită? (un răspuns posibil) (%); și Graficul 6 – Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Dar în general în lume credeți că lucrurile merg într-o direcție bună sau merg într-o direcție greșită? (un răspuns posibil) (%)

Sursa: Institutul de politici publice, Barometrul de Opnie Publică BOP, Republica Moldova, aprilie 2013, pp.6-7, acesibil la http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655

Situația economică a Republicii Moldova a fost depreciată, conform aceluiași barometru de opinie public, ca fiind mai puțin bună față de anul precedent (33%) și puțin mai bună comparativ ce cea de peste un an. (Vezi graficul 7)

Graficul 7- Distribuția răspunsurilor la întrebarea: Cum apreciați Dvs. situația economică a Republicii Moldova? (%)

Sursa: Institutul de politici publice, Barometrul de Opnie Publică BOP, Republica Moldova, aprilie 2013, p.11, acesibil la http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655

În concluzie, venitul disponibil mediu pe persoană, evaluat în baza datelor oficiale nu atinge suma necesară pentru a asigura un minim necesar de trai, constituind circa 87% în 2008 din valoarea bănească a minimului de existență. Inegalitatea privind veniturile și resursele disponibile au un impact direct și semnificativ asupra dezvoltării umane. De o deosebită importanță în acest context este analiza gradului de polarizare a populației în ceea ce privește nivelul de trai și posibilitățile de a obține resurse și venituri pentru a-și asigura un consum adecvat. Evoluția în acest sens, denotă că inegalitatea privind resursele disponibile ale populației a înregistrat o scădere continuă până în 2008. Inegalitatea s-a redus semnificativ și în mediul rural, unde sărăcia în 2008 a crescut. Aceasta relevă că cei mai înstăriți și-au redus cheltuielile de consum, micșorând astfel distanța față de cei săraci, fapt care ar fi putut conduce la sărăcirea populației.

Se apreciază că în ultimii ani politicile și măsurile de incluziune socială au cunoscut o îmbunătățire evidentă datorită procesului de aliniere la practicile și standardele Uniunii Europene dar și datorită creșterii economice, care a permis extinderea finanțării anumitor măsuri, programe și servicii sociale. Opiniile exprimate pe tema evoluției politicilor de incluziune socială se încadrează într-o notă comună, care face referire la un parcurs spre încercarea de eficientizare a sistemului prin modificări legislative și organizatorice. Aceste modificări se traduc prin începerea procesului de descentralizare, crearea de noi instituții, parteneriate cu societatea civilă pentru atingerea unor obiective sau pentru punerea în aplicare a unor programe și proiecte.

Pentru monitorizarea și diminuarea efectelor sărăciei, pînă în prezent în RM au fost puse în aplicare o serie de programe și acte legislative normative naționale. Primul document în acest context datează cu anul 1993 cînd a fost aprobat Modulul provizoriu de determinare și calculare a bugetului minim de consum (H.G. nr. 460 din 22.07.1993) elaborat în scopul promovării efective a politicii sociale și, în particular, pentru stabilirea garanțiilor sociale la nivelul minim admisibil. Indicatorul în cauză, determinat în baza balanței veniturilor și cheltuielilor categoriilor socialmente vulnerabile, include normele și normativele științific argumentate ale consumului de produse alimentare, mărfuri nealimentare și servicii prestate. Normele și normativele privind consumul de mărfuri nealimentare și servicii, incluse în structura coșului minim de consum, au fost elaborate pentru diferite grupuri sociale și demografice ale populației, luîndu-se în considerație particularitățile de vîrstă și sex. Lucrările au fost efectuate cu participarea Institutului Pieței și Marketingului al Republicii Moldova din cadrul Ministerului Comerțului și Resurselor Materiale, în comun cu Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice în Medicina Preventivă și Clinică din cadrul Ministerului Sănătății. Departamentul de Stat pen-tru Statistică a fost responsabil de efectuarea calculelor privind prețurile medii de cumpărare a mărfurilor și serviciilor, incluse în coșul minim de consum. (Vremiș, et al., 2010, p.137)

În 2000 a fost aprobat Programul Național de atenuare a sărăciei, care a determinat obiectivele, sarcinile, etapele principale, precum și măsurile concrete pentru atenuarea sărăciei în țară pentru perioada 2000-2003 (H.G., nr. 564 din 14.06.2000). Cele mai importante obiective ale Programului au fost: formarea sistemului de standarde sociale minime de stat și implementarea lor; realizarea programului complex de creare și păstrare a locurilor de muncă; reformarea sistemului de protecție socială a populației nevoiașe; lichidarea și (neadmiterea în continuare a datoriilor la plata salariului, pensiilor și indemnizațiilor. În procesul promovării acestor măsuri accentul principal a fost plasat pe valorificarea eficientă a mijloacelor alocate pentru activitățile de diminuare a sărăciei în țară, intensifi carea susținerii sociale a persoanelor nevoiașe, atragerea pe scară largă a surselor financiare extrabugetare. În scopul coordonării activităților și realizării Programului, pe lîngă Ministerul Economiei și Reformelor, cu susținerea organismelor internaționale, a fost creată o unitate specială pentru monitorizarea sărăciei.

În cadrul aceleeași hotărîri au fost aprobate o serie de acte legislative și normative necesare pentru realizarea masurilor Programului național de atenuare a sărăciei pentru perspectiva apropiată, printre care și Regulamentul cu privire la modul de calculare a minimului de existență (H.G., nr. 902 din 28 august 2000). Calcularea minimumului de existență se efectuează prin metoda statistico-normativă cu aplicarea normelor fundamentate științific de consum a produselor alimentare la formarea coșului minim alimentar și prin aplicarea procedeelor statistice de calculare a consumului de mărfuri nealimentare și servicii prestate populației. Mărimea valorică a minimumului de existență în medie pe cap de locuitor și în ansamblu pe țară, precum și aparte pentru populația urbană și rurală, cu diferențierea pe principalele categorii social-demografi ce, se calculează trimestrial și se publică de către Biroul Național de Statistică. În baza acestui indicator au fost evaluate tendințele sărăciei. Au fost evaluate diverse praguri ale sărăciei, de 30%, 40%, 50% și 100% din cuantumul minimului de existență.

În scopul elaborării sistemului de indicatori pentru determinareacauzelor sărăciei, precum și a impactului programului de reformare și aldescentralizării sectorului social asupra nivelului de trai al populației, in 2002 a fost aprobat Planul de acțiuni destinate consolidării capacității de monitorizare și evaluare a sărăciei (H.G., nr. 619 din 16 mai 2002 ). Planul a fost prevăzut pe o perioadă de trei ani, identifIcând acțiunile ce urmau a fi realizate în vederea monitorizării și evaluării sărăciei in Moldova. Planul a inclus termenele limită și responsabilitățile instituționale pentru fi ecare acțiune, de asemenea, au fost specificate cheltuielile preconizate și sursele de finanțare. Au fost nominalizate grupurile de lucru implicate in implementarea Planului, și anume: Comitetul tehnic pentru supraveghere, coordonare și monitorizare; Grupul interministerial de lucru (Ministerul Economiei, Biroul Național de Statistică, ministerele de ramură), responsabili pentru elaborarea setului de indicatori de evaluare a sărăciei, a metodologiei pentru estimarea sărăciei bazată pe consum, in corespundere cu practicile internaționale, ținindu-se cont de condițiile sociale și economice din Republica Moldova; Grupul consultativ in problemele sărăciei, incluzând reprezentanți de seamă ai direcțiilor economie și reforme teritoriale, fondurilor republicane și locale de asistență socială, reprezentanți ai donatorilor dar și experți independenți.

În decembrie 2004, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS) pentru 2004-2006, care a reprezentat cadrul politic suprem pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova pe termen mediu. Guvernul Republicii Moldova și-a asumat responsabilitatea pentru creșterea economică durabilă, aceasta fiind o premisă fundamentală pentru reducerea sărăciei. Elaborarea SCERS a inclus un proces participativ, realizat prin angajarea tuturor părților interesate. In proces au fost antrenați reprezentanții societății civile, a păturilor săracie, reprezentanții mediilor de afaceri, autoritățile administrației publice centrale și locale, donatorii internaționali. Definitivarea SCERS in cadrul unui proces participativ deschis a sporit gradul de responsabilitate al factorilor de decizie, servind ca bază pentru extinderea continuă a parteneriatului dintre puterea executivă și societatea civilă.

În 2005 a fost stabilit sistemul monitorizării sărăciei și evaluării impactului politicii promovate de reducere a sărăciei, fi ind delimitate, in acest context, funcțiile Ministerului Economiei și Biroului Național de Statistică (H.G. nr. 851 din 15 august 2005). În conformitate cu acest document, BNS calculează pragurile nationale de sărăcie, elaborează indicatorii de bază, prezintă un set standard de tabele cu date anuale privind dinamica sărăciei și nota explicativă privind modul de calculare a pragurilor și indicatorilor sărăciei.

În 2007 a fost elaborată și aprobată Strategia Națională de Dezvoltare pe anii 2008-2011 (Legea Nr. 295 din 21.12.2007). Obiectivul fundamental al Strategiei este crearea condițiilor pentru imbunătățirea calității vieții populației prin consolidarea fundamentului pentru o creștere economică robustă, durabilă și incluzivă. Strategia aspiră la apropierea Republicii Moldova de standardele europene și, astfel, la atingerea obiectivului de integrare europeană. Direcțiile prioritare de dezvoltare stabilite in Strategie urmăresc ajustarea politicilor naționale relevante la cele europene.

În concluzie, pe parcursul ultimilor ani politicile naționale au fost concentrate pe dezvoltarea economică și pe reducerea sărăciei populației. Obiectivele privind reducerea sărăciei s-au axat preponderent pe creșterea accesului grupurilor sărace la domenii cheie din cadrul societății (educație, sănătate, protecție socială și piața muncii). Situația acestor domenii a determinat ulterior măsurarea gradului de incluziune socială la nivelul comunității.

3.3. Tipuri de poltici anti-sărăcie

Uniunea Europeană promovează o abordare triplă în sensul politicilor de incluziune sociale care constă în: creșterea accesului la serviciile și la oportunitățile de bază; aplicarea legislației pentru eliminarea discriminării; și dezvoltarea măsurilor direcționate pentru a răspunde nevoilor specifi ce ale fiecărui grup vulnerabil în parte.

Politica socială a Comunității Europene a debutat odată cu tratatul de constituire a acesteia. Anul 2006 a fost primul an cind statele membre au elaborate Rapoarte Naționale integrate privind strategiile în domeniile incluziunii sociale, pensiilor, sănătății și ingrijirilor pe termen lung în conformitate cu liniile directoare stabilite de Comisia Europeană. Introducerea Metodei Deschise de Coordonare în “domeniul politicii Sociale” a întărit capacitatea Uniunii Europene de a sprijini statele membre în activitățile de sporire a coeziunii sociale în Europa. Prin aceasta, gradul de conștientizare a naturii multidimensionale a excluziunii și sărăciei a crescut.

Rezultatele analizei realizate de Comisia Europeană asupra tuturor Rapoartelor Naționale a evidențiat faptul că toate statele membre se confruntă cu excluziunea și inegalitatea socială. În acest sens, principalele provocări pentru perioada 2006–2010, pentru care statele membre trebuie să întreprindă măsuri urgente de soluționare sunt cele prezentate în Tabelul 3. (Vezi tabelul 3)

Tabelul – 3 Măsuri urgente impuse către Statle Membre ale UE în perioada 2006-2010 privind excluziunea și inegalitatea socială

Politicilie sociale conțin obiective referitoare la creșterea bunăstării prin intermediul (re)distribuirii resurselor considerate de către societate ca relevante, respectiv resurse valorizate social. Ele conțin de asemenea, aspect legate de satisfacerea unor nevoi umane de protecție socială, educație, sănătate, locuire. Definirea și înțelegerea corectă a nevoilor și a bunăstării individului depend de tipul intervenției sociale adecvate, dar și de formele concrete pe care le iau aceste intervenții. Motiv pentru care a fost acordat un rol important în lucrarea de față, modului de operaționalizare a conceptului “sărăcie”. Din definirea termenului sărăcie rezultă forma politicilor și programelor sociale anti-sărăcie.

Opiniile cu privire la efectele politicilor antisărăcie asupra celor care beneficiază în mod direct variază destul de mult, în funcție de grupul țintă și de măsurile aflate în discuție și se regăsesc în mare măsură în punctele tari și slabe ale politicilor antisărăcie amintite în Tabelul 4. (Vezi tabelul 4)

Tabelul 4 – Percepția punctelor tari și a punctelor slabe ale politicilor anti-sărăcie

În ceea ce priveșțe politicile anitisărăcie, punctele tari identificate fac referire la misiunea generală a acestora și sunt formulate mai degrabă în termeni de efecte sau procese globale: combatarea discriminării, solidaritatea socială, conștientizarea problemelor și implicarea activă a comunităților în rezolvarea acestora, dreptul la șanse egale indiferent de gen, etnie, religie. Ele nu privesc funcționalitatea ansamblului politicilor antisărăcie, ci sunt mai degrabă caracteristici intrinseci ale acestor măsuri sau politici. Pe când, punctele slabe ale politicilor de incluziune socială sunt exprimate mai curând la nivelul macro al sistemului și derivă din nerespectarea unor principii asumate în strategiile elaborate până acum: coerență și eficiență de coordonare între diversele măsuri considerate a fi în prezent o problemă majoră, pentru că afectează activitatea tuturor instituțiilor sociale.

Cu alte cuvinte, se dorește coerență atât la nivel de organizare instituțională cât și la nivel legislativ și se constată în paralel o slabă evaluare și monitorizare a gradului de implementare a măsurilor locale din domeniul politicilor antisărăcie.

Ministerul Economiei din Republica Moldova, stabilește plecând de la situația economică o strategie de dezvoltare social – economică pe termen mediu. Acest lucru a impus crearea unui cadru instituțional, legislativ și organizatoric propice dezvoltării unei noi societăți în care primordial să fie rolul jucat de individ, și care în acelasi timp să-i poată satisface nevoile în materie de bunăstare, ocrotire a sănătății și protecție împotriva șomajului.

Ministerul Economiei definește în acest sens obiectivele sociale ale acestei strategii, care vor constitui principalul punct de reper pentru îndeplinirea acesteia, printre care amintim. Principalele obiective sunt legate de crearea condițiilor economice pentru populația aptă de muncă, reducere a sărăciei, diminuarea discrepațelor privind nivelul de trai, asigurarea protecției sociale a celor mai vulnerabile categorii ale populației, dezvoltarea sistemului de asistență socială echitabilă, cu destinație precisa, precum și crearea de noi locuri de muncă. Toate obiectivele stabilite pentru a fi implementate și respectate prin politicile anti-sărăcie din Republica Moldova sunt aceleași cu cele abordate de Uniunea Europeană. Există unele mici discrepanțe între politicile sociale din UE și cele din Republica Moldova precum cadrul inițial de implementare, dificultăți întâmpinate în implementarea cadrului legislativ și dificultăți în diseminarea informației legate de social.

Principalele măsuri ce vor conduce la îndeplinirea acestor obiective vizează sănătatea, educația, locuințele, ocuparea forței de muncă, precum și includerea săracilor în activitățile economice. La fel de importante sunt aici măsurile privind politicile veniturilor, protecția socială, ori asistența pentru categoriile vulnerabile ale populației, cât și modalitățile de includere a săracilor în luarea deciziilor.

Pana în prezent Ministerul Economiei al Republicii Moldova a elaborat strategii doar în trei dintre aceste direcții și anume, în reducerea sărăciei, a ocupării forței de muncă, și introducerea asigurărilor obligatorii de sănătate. În privința strategiei de reducere a sărăciei, în cazul Republicii Moldova principalele două cauze ale sărăciei sunt indiscutabil, evolutia PIB și datoria externă. În ceea ce priveste prima dintre cauze, Ministerul Economiei rezumă evoluția indicatorului conform următoarelor situații:

– declin brusc în anii 1990-1994;

– stagnare depresivă în 1995-1999;

– relansare (în 2001 cu 6,1%, în 9 luni ale anului 2002 cu 5,9%).

În elaborarea politicilor anti-sărăcie omul trebuie văzut ca prioritate fundamentală care în calitate de valoare supremă a societății beneficiază de pace, sănătate, bunăstare și un mediu sănătos. Plecând de la aceste principii se respectă drepturile fundamentale ale omului și abia după aceea trebuie avute în vedere criteriile de ordin național. Politicile anti-sărăcie conțin în principal măsuri de consolidare a cadrului macroeconomic, modernizarea economiei și reforme în sectorul privat.

Cu alte cuvinte, cadrul inițial de implementare a politicilor anti-sărăcie este în cazul Republicii Moldova dat de un mediu fundamental tulburat în urma culturii și educației comuniste aplicat pentru o perioadă îndelungată. Cel mai mare dezavantaj cu cele mai grave și dureroase efecte care poat fi enumerat aici este etatizare sistemului social. Dificultățile întâmpinate în implementarea cadrului legislativ apar pe fondul lipsei de cultură socială, și a persoanelor cu o pregătire superioară în acest domeniu. Nu se ține cont de acele necesități sociale ale tuturor membrilor și cetățenilor Republicii Moldova. Dificultățile în diseminarea informaței legate de social din Republica Moldova apar ca urmare a gradului de civilizație socială a populației, în rândul căreia campaniile de diseminare nu au efecte vizibil benefice. Și asta deoarece, nu există sisteme sociale consolidate astfel încât diseminarea informatiilor în rândul cetățenilor să fie bine coordonată având rezultate excelente.

Politicile anti-sărăcie ca parte a politicilor sociale din cadrul unei societăți în care sărăcia constituie fenomenul social cu cea mai accentuată viteză de diseminare în societate și cu cele mai dăunatoare consecințe, trebuie privite din perspectivă etică. Din acest motiv obiectivul fundamental al politicii sociale în Republica Moldova trebuie orientat cu precădere spre reducerea sărăciei. Primul pas a fost făcut spunem noi, acela de stabilire oficială a unui prag unic pentru încadrarea fenomenului. Peste tot în lume se utilizează multiple definiții ale sărăciei, care furnizează imagini diferite asupra realităților sociale. Două tipuri de criterii sunt utilizate mai des și util, unul pentru ,,pragul de subzistență” iar celălalt pentru ,,pragul de trai decent”.

În concluzie, indiferent de tipul de politici anti-sărăcie de care vorbim, Republica Moldova se află încă în căutarea unui model de politică socială care se poată adapta nivelului de educație și cultură socială al cetățenilor ei, și care ar putea satisface nevoile sociale ale oamenilor.

CAPITOLUL 4. CONSIDERAȚII ETICE ASUPRA SĂRĂCIEI

Considerațiile etice ale acestui capitol sunt de natură kantiană motivul fiind dat de scrierile etice ale unuia dintre cei mai importanți filsofi europeni din Antichitate și până în zilele noastre. Am optat pentru perspectiva etică a scrierilor lui Kant deoarece acestea sunt marcate de un atașament necondiționat față de libertatea și demnitatea umană. Așa cum bine știm, scrierile lui Kant le putem distinge în trei elemente. (Singer, 2006, p. 205) În primul rând, există o etică elaborată de către Kant în lucrările sale între anii 1780 și 1790. Există apoi, o „etică a lui Kant” mai degrabă nefavorabilă dezvoltată de primii săi critici influenți. În al treilea rând, există „etica kantiană” în termen mai larg care o include pe cea dintâi și care este folosită pentru o serie de poziții etice contemporane cu originea în etica lui Kant, dar care diferă de aceasta în multe etape așa cum este cazul subiectului analizat în lucrarea noastră de față. Vorbim aici de politicile antisărăcie din Republica Moldova din perspectiva eticii kantiene urmârind stabilirea gradului de moralitate al acestor politici la ora actuală pentru populația din această regiune. Mai mult decât atât, încercăm să verificăm dacă aceste politici anitisărăcie sunt morale sau nu prin modalitățile de elaborare și aplicare astăzi în Republica Moldova.

Plecâm în analiza noastră de la originalitatea lui Kant din formularea principiilor etice în conformitate cu procedurile raționale. Astfel, se impune întrebarea ce idei sau principii morale fundamentale au fost adoptate de către factorii de decizie în elaborarea politicilor antisărăcie ? Încercăm să stabilim în ce măsură politicile antisărăcie au la bază false promisiuni care resping principiul moral pentru toți. Kant consideră că acțiunea realizată pe baza unui principiu valoros moral este acțiunea în conformitate cu datoria. Cu toate acestea întâlnim acțiuni care se conformează datoriei deși nu sunt făcute din datorie. Sunt politicile antisărăcie din Republica Moldova concepute din datoria față de cetățean, din respectul pentru individ sau sunt un set de acțiuni întreprinse generic din obligații de ordin politic? În ce măsură au fost morale politicile anti-sărăcie din Republica Moldova?

4.1. Deontologismul – prezentare generală ( Kant)

În subcapitolul legat de deontologismul kantian plecăm de la poziția teoretică care marchează întreaga teorie a eticii deontologice care sugerează că un act trebuie să fie efectuat deoarece actul se caracterizează într-un fel prin universalitate (de exemplu este potrivit pentru toată lumea) sau că acesta este conform cu legea morală (reguli formale prin care se judecă corectitudinea sau incorectitudinea unui act). Cu alte cuvinte, corectitudinea sau incorectitudinea unor acteeste independentă de consecințele pe care le produce și actele poate fi bune sau mai puțin bune în sine.

…………………..

4.2. Perspectiva deontologistă asupra sărăciei

4.3. Evaluarea etică a politicilor anti-sărăcie în Republica Moldova ( 1990 – 2010)

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Johnson, A. (2007) Dicționarul BLACKWELL de sociologie, traducere din engleză de S.G. Drăgan și V. Russo, Editura Humanitas, București.

http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/Politici-sociale-in-Republica-93736.php

Ghinea, C. (2009) Raport de cercetare: Donatorii si prioritățile lor în Republica Moldova, (PNUD prin Programul ODA al României, București, 25.05.2009.

L’assistance de l’Union Européenne à ses voisins et au-delà, (EuropeAid, Belgia, 2010), accesibil la

http://ec.europa.eu/europeaid/infopoint/publications/europeaid/documents/neighbourhood_brochure_fr.pdf

Dicționar de sărăcie (1999), Editura ICCV – Institutul de Cercetare a Calității Vieții, accesibil la http://www.iccv.ro/node/142

Miftode, V. (2003) Tratat de metodolgie sociologică, ediția I, Editura Lumen, Iași.

Pete, A. (1997) Understanding Poverty, Macmillan, London (second edition).

Bulgaru, M., (coord.) (2003) Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale, Editura Universității de Stat din Republica Moldova, Chișinău, accesibil la http://biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/2013/02/teorii-ale-saraciei.html

Herbert, J. G. (1973) More Equality, New York, Random House, Pantheon Books.

Lewis, O. (1966) La Vida, New York, Random House.

Zamfir C. și Zamfir E. (coord.) (1995) Politici sociale. România în context European, Editura Alternative, București.

http://www.revistacalitateavietii.ro/2009/CV-3-4-2009/01.pdf

(2013) Insitutul de Politici Publice, Barometrul de Opinie Publica BOP, Aprilie 2013, accesibil la http://www.ipp.md/libview.php?l=ro&idc=156&id=655

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, accesibil la http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/32007X1214/htm/C2007303RO.01000101.htm.

Vremiș, M., Craievschi-Toartă, V., Rojco, A., Cheianu-Andrei, D. (2010) Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova. Aspecte metodologice și analitice, Chișinău, accesibil la http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/Excluziune_soc/Excluziune_soc_ROM.pdf

Singer, P., Tratat de etică, traducere de Vasile Boari și Raluca Mărincean, Editura Polirom, Iași.

Consiliul European, Decembrie 1984.

Townsend, P. (1993) The International Analysis of Poverty, London: Harvester Wheatsheaf.

Ion, C. (2010) “Previziuni pentru anul 2020. Europa și săracii ei”, publicat miercuri, 29 decembrie 2010 pe http://www.cotidianul.ro/europa-si-saracii-ei-133349/

Marinescu, V. (2013) “Sărăcia, ofensă adusă drepturilor omului…”, în Curierul Național, ediție din arhivă, anul 18, din 21 martie 2013, acesibil la http://www.curierulnational.ro/Opinii/2013-03-21/%22Saracia,+ofensa+adusa+drepturilor+omului%22…

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?language=ro&type=IM-PRESS&reference=20100325STO71383

Preda, M. (2002) Politica socială românească între sărăcie și globalizare,Editura Polirom, Iași.

Livadă-Cadeschi, L. (coord.) (2002) Sărăcie și asistență socială în spațiul românesc (sec. XVIII-XX): Masă rotundă (iunie 1998) , Colegiul Noua Europă, București.

Preda, M. (2002a) Excluziunea socială, în Luana Miruna Pop, (coord.), 2002, Dicționar

de Politici Sociale, București, Editura Expert.

Preda, M. (2002b) Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Iași, Editura

Polirom.

Zamfir, E. (coord.), Preda, M., Dan, A. (2004) Surse ale excluziunii sociale în România, în „Revista de Asistență Socială”, nr. 2–3/2004.

Sărăcia în Republica Moldova 2010, Ministerul Economiei, Chișinău, iulie 2011.

Vlăsceanu, L., Zamfir, C.., Dicționar de sociologie, accesibil la http://www.dictsociologie.netfirms.com/S/Termeni/Saracie.htm)

Lavric, A. (2013) “Un stat sărac e cel în care nu există democrație. OPINIE”, accesibil la http://politicom.moldova.org/news/un-stat-sarac-e-cel-in-care-nu-exista-democraie-opinie-235463-rom.html

Hausmann, R., Rodrik, D., Velasco, A. (2005) “Growth Diagnostics” accesibil la

http://www.hks.harvard.edu/fs/rhausma/new/growthdiag.pdf

Zamfir, C. (2001) “Situația sărăciei în România dimensiuni, surse, grupuri de risc” în România socială – Revistă de cultură și anală socială 2001/2, accessibil la http://adatbank.transindex.ro/html/cim_pdf385.pdf

Strategia Națională de Dezvoltare a Republicii Moldova 2012‐2020, accesibil la http://particip.gov.md/public/files/strategia/Str_Moldova-2020_RO.pdf

Ursu, V. (2012) “Cât ar trăi europenii cu venitul minim al unui angajat din Republica Moldova”, postat vineri 10 august 2012, ora 11:42 pe http://eco.md/index.php?option=com_content&view=article&id=6343:cat-ar-tri-europenii-cu-venitul-minim-al-unui-angajat-din-republica-moldova-&catid=112:banii-ti&Itemid=498

Ilie, S. (2003) “Sărăcie și excluziune socială. Incluziune socială ca obiectiv al sistemului de protecție socială”, în Revista CALITATEA VIEȚII, XIV, nr. 3–4/2003, p.2.

Saraceno, C. (2001) Social Exclusion: Cultural Roots and Diversities of a Popular Concept, paper presented at the conference on “Social Exclusion and Children”, Institute for Child and Family Policy, Columbia University, 3-4 May 2001 (www.childpolicy.org).

Atkinson A.B. (1998) Social Exclusion, Poverty and Unemployment, în Atkinson A.B. and Hills J. (eds.), Exclusion, Employment and Opportunity, CASEpaper 4, Centre for Analysis of Social Exclusion, London School of Economics.

Haralambos, M., Holborn, M., Heald, R. (2008) Sociology: Themes and Perspectives, Londra, Collins.

Levitas, R. (1996) The Concept of Social Exclusion and the New Durkheimian Hegemony, „Critical Social Policy”, 46, pp. 5–20.

Nolan, B., Whelan, C. T. (1996) Resources, Deprivation and Poverty, Oxford, Clarendon Press.

Estivil, J. (2003) Concepts and strategies for combating social exclusion. An overview, Geneva, ILO.

Lister, R. (2004) Poverty, Cambridge, Polity.

Arpinte, D., Baboi, A., Cace, S., Tomescu – Doboș, C. și Stănescu, I. (2008) “Politici de incluziune socială”, în Revista Calitatea vieții, XIX, nr. 3–4, pp. 339–364.

Salat L. (2005) “Statul-națiune și provocările diversității”, în Journal Study Religions Ideologies JSRI , Edited by S.C.I.R.I. & SACRI, http://www.sacri.ro, nr.10 /spring 2005, p .7, accesibil la http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_10/leventesalat-articol.htm

Duminică, G., Sorin Cace, S. (coord.), Arpinte, D., Ionescu, M., Iova, C., Sali, N. (2007 ) Politici de incluziune socială pentru grupurile vulnerabile. Creșterea accesului pe piața muncii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Locuințelor, publicație a fost realizată în cadrul proiectului „Transnational European Labour Market Integration Th rough Information Technologies” – TELMI finanțat prin programul INTERREG III B CADSES RO 2004/016-772.05.02.02.07, accesibil la

http://www.agentiaimpreuna.ro/files/publicatii/7-Politici_de_incluziune_RO-p-ro.pdf.

Vaculovschi D., Vremiș, M., Craievschi-Toartă, V., Toritsyn, A. (2011) Raportul Național de Dezvoltare Umană 2010/2011: Republica Moldova de la excluziune socială la o dezvoltare umană incluzivă, PNUD, Chișinău, “Nova-imprim” SRL, accesibil la http://www.undp.md/presscentre/2011/NHDR2010_2011/NHDReaport_2010_ROM_26-04-11_web.pdf

Luxton, M. (2002) Feminist perspectives on social inclusion and children's wellbeing, Toronto, The Laidlaw Foundation.

H.G. a Republicii Moldova nr. 564 din 14.06.2000 cu privire la aprobarea Programului Național de Atenuare a Sărăciei, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 70-72/649 din 22.06.2000.

H.G. a Republicii Moldova nr. 619 din 16 mai 2002 cu privire la aprobarea Planului de acțiuni destinate consolidării capacității de monitorizare și evaluare a sărăciei pentru perioada 1 iunie 2002 – 31 mai 2005.

Tratatul de , adoptat de către statele membre ale EU la 02.10.1997, în vigoare de la 01.05.1999, după ratificarea de către cele 15 state membre, accesibil la http://www.europarl.europa.eu/topics/treaty/pdf/amst-en.pdf

Legea nr. 398-XV din 2 decembrie 2004 privind aprobarea Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (2004-2006).

Legea Nr. 295 din 21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011.

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

COM/2000/379 final, „Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions on the Social Policy Agenda”, accesibil la http://eur-lex.europa.eu/Result.do?T1=V5&T2=2000&T3=379&RechType=RECH_naturel&Submit=Search.

Resolution (2000/C364/01), Charter of fundamental rights of the European Union, signed at Strasbourg on 9th December 1989 by the Member States, with the exception of the United Kigdom, Official Journal C364 , 18/12/2000, pp. 0001 – 0022, accesibil la http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32000X1218(01):EN:HTML

Raportul dezvoltării Umane, PUND, 2000.

Raportul național al dezvoltării umane Republica Moldova „Dincolo de tranziție: De la Excluziune Socială spre o Dezvoltare Umană Incluzivă”, prima versiune, accesibil la http://www.mts.gov.md/studii_cercetari.

Raportul privind Sărăcia și Impactul Politicilor, 2005

Human Development Report 2004. Cultural Liberty in today's diverse world, UNDP, New York, 2004.

HG 80/2013 pentru aprobarea Protocolului de cooperare dintre Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale al României și Ministerul Muncii, Protectiei Sociale și Familiei al Republicii Moldova, semnat la Iași la 3 martie 2012, publicat în Monitorul Oficial, Partea I numărul 131 din 12 martie 2013, accesibil la http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_80_2013_protocol_cooperare_ministerul_muncii_romania_republica_moldova.php#

H.G. a Republicii Moldova nr. 460 din 22.07.1993 cu privire la aprobarea Modului provizoriu de determinare și calcularea bugetului minim de consum.

H. G. a Republicii Moldova nr. 902 din 28 august 2000 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a minimumului de existență.

H.G. a Republicii Moldova nr. 851 din 15 august 2005 cu privire la crearea sistemului de monitorizare și evaluare a sărăciei.

WEBOGRAFIE

http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/poverty_social_exclusion_en.htm

http://www.mpsfc.gov.md/md/newslst/1211/1/5146/

http://ec.europa.eu/employment_social/soc-prot/soc-incl/final_joint_inclusion_report_2003_en.pdf

ANEXE

Anexa 1- Dinamica principalilor indicatori macroeconomici

Sursa : Raportul național al dezvoltării umane Republica Moldova „Dincolo de tranziție: De la Excluziune Socială spre o Dezvoltare Umană Incluzivă”, prima versiune, p.165, accesibil la http://www.mts.gov.md/studii_cercetari