Politica DE Ocupare A Fortei DE Munca Sub Impactul Evolutiilor DIN Uniunea Europeana

POLITICA DE OCUPARE

A FORȚEI DE MUNCĂ

SUB IMPACTUL EVOLUȚIILOR DIN

UNIUNEA EUROPEANĂ

Cuprins

Abrevieri

Introducere

Motivația, importanța și metodologia cercetării

CAPITOLUL I. REGLEMENTĂRI EUROPENE ELABORATE ÎN DOMENIUL ȘOMAJULUI ȘI OCUPĂRII

1.1. ȘOMAJUL ȘI OCUPAREA ÎN TEORIA CONTEMPORANĂ.

1.2. TENDINȚE ALE EVOLUȚIEI PIEȚEI MUNCII

1.3. CONTEXTUL EUROPEAN AL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

1.3.1. REGLEMENTĂRI COMUNITARE ÎN DOMENIUL OCUPĂRII.

1.3.2. EUROPA 2020 – O STRATEGIE EUROPEANĂ PENTRU INCLUZIUNE

CAPITOLUL II. EVOLUȚIA POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

2.1. EVOLUȚIA POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

CAPITOLUL 3. ALINIEREA ROMÂNIEI LA CERINȚELE POLITICILOR UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

3.1. CADRUL LEGISLATIV ȘI CONTEXTUL NAȚIONAL AL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ.

3.2. DIRECȚII DE ACȚIUNE

CAPITOLUL 4. ȘOMAJUL ȘI POLITICILE DE OCUPARE

4.1. ANALIZA SWOT A POLITICII DE OCUPARE NAȚIONALĂ

4.2 MANAGEMENTUL POLITICII DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ

CAPITOLUL 5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ABREVIERI

ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

BIRD – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare

CE – Comunitatea Europeană

CNP – Comisia Națională de Prognoză

EUROSTAT – The Statistical Office of the European Communities

(Oficiul de statistică al Comunității Europene)

FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

FSE – Fondul Social European

INSE – Institutul Național de Statistica

PHARE – Pologne et Hongrie – Aide á Restructuration Economique – un instrument de asistentã financiarã oferit de UE.

PIB – Produsul intern Brut

PNAO – Plan Național de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă

PNR – Programul Național de Reformă

POSDRU – Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

SEO – Strategia europeană pentru ocupare

SPO – Serviciul public de ocupare

SWOT – Strengths, weaknesses, opportunities, threats: puncte tari, puncte slabe, oportunități, amenințări

UE – Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Impactul crizei a scos în evidență faptul că realitățile economice evoluează mai rapid decât politicile publice. În ultimii ani, la nivel european milioane de persoane și-au pierdut locul de muncă și au fost afectate într-o măsură mai mare de sărăcie și excluziune socială, iar această stare de fapt a determinat Comisia Europeană și statele membre să adopte o serie de reforme și măsuri pentru a îmbunătăți situația.

România are de gestionat o multitudine de provocări majore. De modul cum se vor rezolva aceste probleme, de calitatea politicilor și de felul cum sunt acestea aplicate, va depinde viitorul României ca națiune ai cărei cetățeni vor trăi mai bine și vor munci mai eficient.

Cu toate că România a realizat armonizarea legislației în domeniul ocuparii și șomajului cu acquis-ul comunitar și în alte domenii legate de ocuparea forței de muncă, a subscris politicilor și standardelor Uniunii Europene, totuși gestiunea fenomenului îmbătrânirii demografice, a migrației, precum și confruntarea pentru competitivitate sunt doar câteva din cele mai importante provocări ale piețelor muncii europene, problemele acute ale pieței muncii rămânând astfel de actualitate.

În acest context, pentru că pe de o parte schimbările sunt dificil de anticipat și monitorizarea informațiilor din piața muncii sunt într-un proces continuu de perfecționare în tentativa de aliniere la standarde moderne ce vor permite analiza și comparabilitatea lor, analiza evoluțiilor din piața muncii din punctul de vedere al ocupării forței de muncă, în relație cu aspectele privind influențele economice asupra acestora, se dovedește a fi un proces greu de controlat.

Evoluțiile demografice, modificările structurale și de volum ale resurselor de muncă din România din ultimii 10 ani au generat un context general mai puțin favorabil pentru implementarea cu succes a cadrului strategic care a avut ca principal obiectiv realizarea unei ocupări depline, de calitate, durabile și inclusive.

Unele dintre tendințele demografice vor avea efecte mult mai importante pentru perioadele următoare, iar proiectarea și, mai ales implementarea eficientă a unei strategii eficiente de ocupare, trebuie să evalueze și să stabilească cu rigoare legăturile cauzale dintre resursele demografice și rezultatele preconizate.

Se pune atunci atunci întrebarea: pentru a interveni in schimbare, nu trebuie să încercăm să găsim soluții, să dezvoltăm pârghii în baza cărora să acționăm pentru a orienta procesele ce vor avea loc pe piața muncii, să dezvoltam strategii eficiente pentru o ocupare durabilă si inclusivă? Sau cel puțin pentru a le susține pe cele care sunt favorabile creșterii economice și procesului general de dezvoltare.

Menționam de la început că suntem conștienți de faptul că rolul strategiilor și politicilor de ocupare este deosebit de important în facilitatea și accelerarea procesului de dezvoltare economică, ele neproducând-o în mod direct.

MOTIVAȚIA, IMPORTANȚA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII.

În vederea realizării unei lucrări complexe și credibile am axat abordarea pe trei aspecte importante:

– analiza contextului în care Uniunea Europeană și-a dezvoltat politici proprii și strategii specializate de ocupare a forței de muncă în vederea dezvoltării economice durabile si sustenabile;

– analiza situației existente în domeniul șomajului și în cel al ocupării integrale a forței de muncă din România;

– identificarea aspectelor asupra cărora politicile de ocupare ar trebui să intervină, în contextul competiției de pe piața forței de muncă a UE și al direcții de acțiune pentru viitor.

În acest sens am realizat un proces de studiu prin care am argumentat subiectul pe care l-am propus în discuție.

Cercetarea a avut în vedere abordări precum:

– culegerea de informații privind politica socială din Uniunea Europeană sub aspectul evoluției istorice și a caracteristicilor, aceasta pentru că politica de ocupare a fost inclusă inițial în domeniul politicilor sociale, ulterior dezvoltându-se noi abordări dedicate combaterii șomajului și promovarii ocupării forței de muncă.

– am continuat cu etapele următoare de dezvoltare a politicilor de ocupare prin modificarea abordării Uniunii Europene în scopul generării de ocupare durabilă și sustenabilă. Cele mai importante surse de informații au fost: site-ul Comisiei Europene, al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, al Ministerului Muncii, al Ministerului Integrării Europene.

În cea de-a doua parte a lucrării am abordat o analiză a implementarii de către ANOFM, a politicilor proprii de ocupare, a direcțiilor de acțiune și a măsurilor necesare dar și modul în care acestea au contribuit la soluționarea problemelor existente pe piața muncii interne. Am analizat situația implementării politicilor de ocupare din România scoțând în evidență punctele slabe ale strategiei și sistemului social.

Pentru realizarea acestei părți am utilizat informații de tipul unor rapoarte, date statistice ale Institutului Național de Statistică, ale ANOFM sau ale Ministerului Muncii, etc disponibile pe paginile de web ale acestor instituții care se dovedeau a fi utile scopului prezentei lucrări.

Pentru partea de concluzii am subliniat aspectele pe care le-am considerat importante pentru cele urmărite în cuprinsul lucrării.

Din punct de vedere metodologic am urmărit ca documentul final trebuie să fie un document scurt și concret, care să accentueze acțiunile care se dovedesc a fi necesare. Prezentarea informațiilor în cadrul materialului s-a făcut prin intermediul graficelor sau a tabelelor.

Prin prezenta lucrare nu am urmărit realizarea unui studiu, acesta ar trebui realizat de instituții de cercetare specializate în analiza statistică privind tendințele ce se manifestă pe piața muncii.

CAPITOLUL I. REGLEMENTĂRI EUROPENE ELABORATE ÎN DOMENIUL ȘOMAJULUI ȘI OCUPĂRII

1.1. ȘOMAJUL ȘI OCUPAREA ÎN TEORIA CONTEMPORANĂ.

Ocuparea și neocuparea reprezintă situații concrete în care se află la un moment dat, din motive obiective sau subiective, forța de muncă a unei țări, forță care se manifestă pe piața muncii. Șomajul, ca efect al neocupării forței de muncă există și a existat încă de la începutul societății capitaliste și este astăzi considerat un aspect negativ al dezvoltării economice care afectează în proporții diferite toate țările.

Sunt nenumărare modalități de definire a șomajului și implicit diverse modalități de cuantificare a lui. În literatura franceză, acesta este definit cu termenul de chomage, care înseamnă încetarea constrânsă a activității profesionale a unei persoane sau a unei întreprinderi.

Terminologia anglo-saxonă definește șomajul prin termenul de unemployment, care în sensul său cel mai evident înseamnă a fi fără lucru, legând acest fenomen de evoluția economico-socială a unui stat.

Nici una din definițiile anterioare nu face referire la segmentul de piață unde se manifestă șomajul și anume la piața muncii.

În termenii pieței muncii, șomajul poate fi definit ca un excedent al ofertei de muncă față de nivelul cererii de muncă, iar șomeri pot fi considerate persoanele apte de muncă, care nu-si găsesc de lucru, formând un surplus de forță de muncă comparativ cu numărul total al celor angajați.

Ocuparea forței de muncă a reprezentat unul din obiectivele importante ale politicii economice și sociale, căreia i s-a acordat în majoritatea țărilor o atenție deosebită întotdeauna, indiferent de contextul economic.

Șomajul poate fi rezultatul multor cauze și procese care pot acționa separat în timp sau concomitent, acestea fiind:

pierderea locurilor de muncă de către o parte a populației ocupate, având ca și cauze:

crizele economice (generale, parțiale, conjuncturale);

tendințe de restructurare sub incidența diverselor crize;

înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii generează șomajul tehnologic de asemenea cu o resorbție dificilă;

incertitudinea afacerilor unui anumit număr de agenți economici, ce determină practicarea contractelor de angajare de scurtă durată;

întreruperea activității din motive familiale și de maternitate;

întreruperea activităților puternic dependente de factorii naturali.

creșterea ofertei de muncă prin atingerea de către noile generații a vârstei legale pentru a se putea angaja, pornind de la următoarele cauze:

starea economiei;

intrarea pe piața muncii a eșantioanelor de populație activă noi;

migrația internațională a forței de muncă.

Există și cauze subiective generatoare de șomaj, precum abandonarea locurilor de muncă sau neacceptarea de locuri de muncă pentru că salariul la care ar fi ajuns nu le-ar fi permis să trăiască mult mai bine decât atunci când erau șomeri precum și și concepția proprie despre muncă.

Keynes susținea că șomajul este un rău necesar ce ar putea fi prevenit prin elaborarea unor politici economice care să asigure ocuparea completă a forței de muncă.

Ca și dezechilibru, șomajul generează importante consecințe economice și sociale, pe termen scurt dar și pe termen lung, atât la nivelul individului cât și al societății.

Pierderile macro si micro rezultate din fenomenul negativ de șomaj sunt o serioasă problemă politică.

1.2. TENDINȚE ALE EVOLUȚIEI PIEȚEI MUNCII

Necesitatea reformării pieței muncii constă în a înlocui sistemul dominat de acțiunea statului cu unul în care piața liberă determină nivelul salariilor și al ocupării forței de muncă.

Reforma sistemelor de acordare a ajutoarelor de șomaj presupune creșterea accentului pe politicile active, acestea fiind elaborate în scopul de a reduce nivelul șomajului, printr-o serie de măsuri menite să îmbunătățească funcția principală a pieței muncii, de corelare și potrivire cât mai eficientă a cererii cu oferta, să conducă la crearea de locuri de muncă, să sprijine procesele de formare a forței de muncă.

Țările UE au la dispoziție trei metode prin care să realizeforței de muncă.

Ca și dezechilibru, șomajul generează importante consecințe economice și sociale, pe termen scurt dar și pe termen lung, atât la nivelul individului cât și al societății.

Pierderile macro si micro rezultate din fenomenul negativ de șomaj sunt o serioasă problemă politică.

1.2. TENDINȚE ALE EVOLUȚIEI PIEȚEI MUNCII

Necesitatea reformării pieței muncii constă în a înlocui sistemul dominat de acțiunea statului cu unul în care piața liberă determină nivelul salariilor și al ocupării forței de muncă.

Reforma sistemelor de acordare a ajutoarelor de șomaj presupune creșterea accentului pe politicile active, acestea fiind elaborate în scopul de a reduce nivelul șomajului, printr-o serie de măsuri menite să îmbunătățească funcția principală a pieței muncii, de corelare și potrivire cât mai eficientă a cererii cu oferta, să conducă la crearea de locuri de muncă, să sprijine procesele de formare a forței de muncă.

Țările UE au la dispoziție trei metode prin care să realizeze un grad mai mare de ocupare a forței de muncă, pentru a duce la scăderea nivelului șomajului:

Crearea de locuri de muncă pentru o creștere la nivelul producției, pentru a fi mai mare decât cea a nivelului productivității muncii.

Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în economia neoficială, care, efectiv, poate absorbi doar o mică parte din forța de muncă aflată în șomaj.

Realocarea forței de muncă ocupate, prin reducerea numărului mediu de ore lucrate sau a numărului de locuri de muncă multiple deținute și alocarea orelor și locurilor de muncă rezultate forței de muncă aflate în șomaj.

Complexul măsurilor de politică activă poate fi grupat în trei tipuri de programe care vizează:

serviciile ce vizează ocuparea forței de muncă,

programele de instruire și calificare profesională,

programele care vizează crearea de locuri de muncă.

Globalizarea impune acum noi reguli statelor membre și ca atare este necesară, adaptarea la aceste cerințe prin integrarea în programele de reformă naționale a unei componente sociale puternice care implică luarea de măsuri cum sunt: calificarea și recalificarea lucrătorilor disponibilizați, promovarea unei alternative de ocupare a forței de muncă.

În multe țări au fost introduse ca o măsură de politică activă, programe de creare directă de locuri de muncă această masură fiind motivată tot de preocuparea pe care o ridică creșterea accentuată a șomajului pe termen lung.

Strategia Europeană de Ocupare trebuie să contribuie la scopul strategic al transformării Uniunii în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere pentru a promova locuri de muncă care sunt totodată mai productive. Promovarea calității muncii și deasemenea reducerea disparităților privind accesul pe piața muncii devine o problemă de eficiență a politicilor privind ocuparea.

1.3. CONTEXTUL EUROPEAN AL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

Șomajul ridicat amenință coeziunea unei societăți, precum și al Uniunii europeane ca entitate, în care ocuparea și coeziunea socială reprezintă elementele de bază ale modelului social.

Politica socială a UE este structurată ca un set de politici complementare, care au evoluat multiplicându-se pe parcurs și care acționează în diverse sectoare de activitate, temeiul juridic al definiri și aplicări acesteia regăsindu-se în cuprinsul tratatului privind Comunitatea Europeana (articolele de la 39 la 42) si dreptul de stabilire (articolele de la 43 la 48) în contextul pieței unice.

Acest tratat a pus bazele politicii sociale, acțiune începută cu Tratatul de Roma (1957) ce a determinat crearea unui „model social european”, în contextul creării pieței comune, prin articolele sale referitoare la libera circulație a muncitorilor și la libertatea de stabilire a acestora. Tot în aceste documente a fost prevăzută și crearea Fondul Social European, ca instrument de finanțare a politicii sociale.

Cu toate că preocuparea pentru aspectele sociale ale comunității este vizibilă încă de la începuturile acesteia, iar instrumente de politică socială au fost înființate devreme, din punct de vedere programatic politica socială debutează odată cu adoptarea, în 1989, a Cartei Sociale, aceasta fiind documentul care reflectă preocuparea pentru dimensiunea socială a politicilor comunitare în contextul construcției pieței unice europene și accentuează rolul și responsabilitățile statelor membre în direcția aplicării și respectării drepturilor sociale fundamentale precum: libera circulație a muncitorilor, angajarea și salarizarea, îmbunătățirea condițiilor de muncă, protecția socială, libertatea de asociere și negocierea colectivă, formarea profesională, tratamentul egal al bărbaților și femeilor, protecția sănătății și siguranța la locul de muncă, protecția copiilor, adolescenților, persoanelor în vârstă și a persoanelor cu handicap, precum și informarea, participarea și consultarea lucrătorilor în probleme ce îi afectează direct.

În 1990, Tratatul de la Maastricht impune ca obiectiv principal al Uniunii Europene atingerea unui „nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și al protecției sociale, egalitatea între femei și bărbați […] creșterea standardelor de viață și a calității vieții…” .

Cartea Verde, documentul care a lansat procesul de dezbatere asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar (1993), în vederea elaborării Cărții Albă în 1994, reprezintă etapa următoare în programarea politicii sociale, liniile identificate vizând prioritățile comune tuturor statelor membre în domeniile pieței muncii, formării profesionale și protecției sociale pentru îmbunătățirea situației ocupării forței de muncă, în contextul stimulării solidarității și integrării sociale pe o piață unică.

Apoi Cartea Albă a stabilit liniile de acțiune ale politicii sociale comunitare până în anul 2000, principala prioritate fiind crearea de noi locuri de muncă, strâns corelată cu formarea unei forțe de muncă educate, încurajarea unor standarde ridicate de muncă și crearea unei piețe europene a muncii.

Acordul privind Politicile Sociale este semnat în 1998 de către Marea Britanie determinând astfel participarea acesteia la politica socială comunitară, după ce în 1997, prin Tratatul de la Amsterdam este abrogat Protocolul Social, odată cu integrarea în cadrul Tratatului Uniunii Europene a unui nou titlu privind ocuparea forței de muncă cunoscut în literatură ca Titlul VIII. Tratatul de la Amsterdam a fost deosebit întrucât a promovat priorități de politică socială, în special în domeniul ocupării punând bazele Strategiei privind Ocuparea Forței de Muncă.

Deci, baza politicii sociale europene e în Tratatul instituind Comunitatea Europeana în Titlul XI, Capitolul 1 (articolele 136-145).

În anul 2000 a fost adoptată Agenda Politicii Sociale, acesta fiind un moment cheie în evoluția modelului social comunitar, ce trasează cadrul și prioritățile de dezvoltare ale politicii sociale până în anul 2005, iar provocările erau date de: rata de ocupare a forței de muncă, importanța tehnologiilor informației,dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaștere, situația socială, procesul de extindere a UE și internaționalizarea politicii sociale.

Ținând cont de aceste aspecte putem spune că principiul care a stat la baza modelului social a fost întărirea rolului politicii sociale urmărind integrarea politicii sociale cu politica economică și cu politica ocupării forței de muncă.

1.3.1. REGLEMENTĂRI COMUNITARE ÎN DOMENIUL OCUPĂRII.

Deoarece ocuparea forței de muncă a reprezentat unul din obiectivele importante ale politicii economice și sociale, căruia i s-a acordat în majoritatea țărilor o atenție deosebită, pentru a asigura o mai bună coeziune socială, în 1997 s-a elaborat o Strategie Europeană de Ocupare, pentru a facilita ocuparea și a combate șomajul.

Totuși reglementarea de bază în domeniul ocupării este Tratatul de la Amsterdam (1997), care aduce modificări prin introducerea unui titlu dedicat ocupării forței de muncă, respectiv Titlul VIII “Ocuparea forței de muncă”, separat de cel politicilor sociale.

În urma introducerii, în cadrul Tratatului de la Amsterdam, a acestor prevederi privind ocuparea, ocuparea forței de munca fiind declarată ca obiectiv prioritar al Uniunii, statele membre au organizat în Luxemburg o întâlnire dedicată exclusiv ocupării în cadrul căreia fost inițiată Strategia Europeană pentru Ocupare care consacră principiul colaborării între statele membre în acest domeniu, prin introducerea unor mecanisme de coordonare, a unor linii directoare pentru acțiunile ce urmează a fi monitorizate dar și a unor sisteme de raportare anuală comune.

Ocuparea nu necesită norme de tip directivă, care trebuie preluate în legislația națională, ci statelor membre devin responsabile pentru luarea măsurilor necesare atingerii obiectivelor stabilite la nivel comunitar.

Strategia Europeană pentru Ocupare constituie răspunsul Uniunii Europene la problemele identificate pe piața muncii în Europa la jumătatea anilor 1990 și a fost concepută ca instrument principal de trasare și coordonare a priorităților comunitare în această direcție deci rolul acestei strategii este de a directiona politicile de ocupare dezvoltate și implementate în fiecare stat membru.

Obiectivele Strategiei sunt specificate prin :“Statele Membre la nivelul Comunității UE. vor depune eforturi în dezvoltarea unei strategii coordonate pentru ocuparea forței de muncă și în special pentru promovarea unei forțe de muncă pregătite, competente și adaptabilă și o piață a muncii responsivă la schimbările economice” și „Comunitatea (UE) și Statele Membre trebuie să-și propună obiective legat de promovarea ocupării forței de muncă, de îmbunătățirea condițiilorpentru a face posibilă armonizarea și îmbunătățirea acestora așa cum sunt cerute pentru a realiza o adecvată protecție socială, un dialog între patron și angajat alături de acțiuni de dezvoltare a resurselor umane în vederea obținerii unui nivel ridicat și durabil al ocupării forței de muncă și combaterii excluderii sociale” .

Ca și construcție strategia era organizată pe patru piloni, urmarind o mai bună ocupare a forței de muncă:

– angajabilitatea (employability)- presupunând îmbunătățirea ocupabilității,

– antreprenoriatul (entrepreneurship) – promovează crearea de noi locuri de muncă.

– modernizarea organizării muncii, promovarea și încurajarea flexibilității formelor de angajare dar și promovarea formării profesionale a forței de muncă pentru a asigura necesarul, în schimbare, de competențe pe piața muncii.

– adaptabilitatea (adaptability), pe fondul asigurării de șanse egale presupune adoptarea de măsuri speciale pentru egalitatea de gen, în scopul reconcilierii vieții profesionale cu viața personală.

Putem afirma că un moment important pentru evoluția SEO îl reprezintă anul 2000 prin stabilirea unui obiectiv strategic și a unor obiective globale pentru perioada 2000 – 2010 (Anexa nr.1), astfel, Consiliul European a stabilit ca obiectiv strategic de baza ca, până în anul 2010, UE să devină cea mai dinamică și competitivă economie bazată pe cunoaștere din lume. Totodată pentru a asigura o mai bună monitorizare a politicilor de ocupare Strategia Lisabona a stabilit o serie de obiective globale pentru ocupare, până în 2010, aplicabile tuturor statelor membre UE precum atingerea unei medii a ratei generale de ocupare de pana la 70 % și a ratei de ocupare în rândul femeilor de pana la 60 %, până în anul 2010.

Ca urmare a evaluării eficienței Strategiei Europene pentru Ocupare, în cadrul întâlnirii la nivel european de la Barcelona, Consiliul European a tras concluzia că SEO a fost eficienta deși până la reuniunea de la Lisabona, strategia europeană se baza pe măsuri luate la nivel național și comunitar, insa odată cu publicarea liniilor directoare pe anul 2000, ocuparea forței de muncă a căpătat o dimensiune locală.

Pentru mai bune rezultate la data de 14 ianuarie 2003, în cadrul comunicării Comisiei Europene, a fost prezentat cadrul pentru o strategie revizuită, stabilindu-se și obiective concrete în acest sens, astfel s-au subliniat trei obiective principale care vizau atât ocuparea deplină prin atingerea unor indicatori țintă de tipul:

– rata generală de ocupare să atingă cca 67% în 2005 și cca 70% în 2010;

– rata de ocupare pentru femei să atingă cca 57% în 2005 și de cca 60% în 2010;

– rata de ocupare de cca 50% pentru muncitorii cu vârste de pana la (55-64 de ani) în 2010.

cât și deopotrivă creșterea calității și productivității muncii.

După o evaluare intermediară a Strategiei Lisabona (Raportul Kok), Comisia a prezentat, în februarie 2005, o Comunicare privind creșterea economică și locurile de muncă prin care s-a propus un nou start pentru Strategia Lisabona concentrat asupra a două scopuri: dezvoltare economică puternică și de durată și totodată crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune, aceasta concretizându-se sub forma Liniilor integrate pentru creștere economică și locuri de muncă 2005-2008, aceste linii integrate tratând atât aspectele pe plan macroeconomic (liniile directoare 1-6) cât și microeconomic (liniile directoare 7-16) cât și domeniul ocupării forței de muncă (liniile directoare 17 – 24) ( Anexa nr. 2).

Relansarea Strategiei s-a realizat în jurul a două mari obiective și anume realizarea creșterii economice pe fondul creării de noi locuri de muncă, un accent deosebit fiind pus pe: sprijinirea IMM-urilor, inclusiv prin facilități financiare, desăvârșirea Pieței Interne – în special pentru servicii, și ameliorarea cadrului de reglementări comunitare, încât acesta să nu reprezinte o povară pentru companii.

Consiliul European din martie 2005 a reluat strategia prin reorientarea pe dezvoltare și ocupare în Europa orientând atenția către trei priorități:

atragerea și menținerea de cat mai multi oameni pe piața forței de muncă, prin creșterea locurilor de muncă și modernizarea sistemelor de protecție socială;

îmbunătățirea adaptabilității si competentei lucrătorilor și companiilor;

creșterea investiției în capitalul uman.

Liniile integrate (Anexa 2) sunt structurate pe trei planuri care se influențează și se consolidează reciproc: macroeconomic, microeconomic și ocuparea forței de muncă acestea fiind promovate prin două documente legislative: Linii directoare extinse de politică economică (componentele macro- și microeconomice) și Linii directoare pentru ocupare.

Cu ocazia Consiliului European informal de la Lisabona din octombrie 2007, șefii de stat și de guvern au discutat despre răspunsul Europei la globalizare accentuând faptul că Uniunea Europeană ar trebui să folosească strategia pentru a contribui la conturarea globalizării, combinând competitivitatea cu solidaritatea și durabilitatea, parcurgând astfel o etapă importantă, Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia aderând la un nou parteneriat, care avea ca obiectiv asigurarea creșterii durabile și a locurilor de muncă.

1.3.2. EUROPA 2020 – O STRATEGIE EUROPEANĂ PENTRU INCLUZIUNE

Strategia pentru ocuparea forței de muncă s-a dezvoltat de-a lungul anilor ca răspuns la contextul politic în schimbare și la provocările economice.

După ce în perioada 2000-2010 s-au aplicat prevederile Agendei Lisabona, s-a constat faptul că trebuie introdusă o nouă strategie prin care să se îmbunătățească Agenda inițială, printre acestea, numărându-se:

lipsa unui program de aplicare adecvată pentru toate statele membre;

lipsa unei depline asumări politice la nivel național;

monitorizarea deficitară a statelor membre;

numărul mare de obiective și ținte cuantificate;

insuficienta corelare dintre obiectivele agendei Lisabona și cele privind convergența economică.

Europa 2020 arata o imagine de ansamblu a economiei sociale de piață a Europei pentru secolul al XXI-lea.

În timp ce Agenda Lisabona a fost structurată pe 4 principii fundamentale (creștere economică sutenabilă, coeziune socială mai puternică, locuri de muncă mai multe și mai bune și economie bazată pe cunoaștere) având ca singur obiectiv dezvoltarea durabilă/mediul, Strategia Europa 2020 a fost structurată pe 3 principii fundamentale care se susțin reciproc:

creștere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;

creștere durabilă: pentru promovarea unei economii mai eficiente și mai competitive;

creștere favorabilă incluziunii: prin promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, pentru coeziunea socială și teritorială.

iar cele 5 obiective ale ei: ocuparea forței de muncă, cercetarea și inovarea, schimbările climatice și energia, educația și combaterea sărăciei, astfel:

rata de ocupare trebuie atingă ținta de cca 75% (pentru grupa de vârstă 20-64 ani);

ponderea fondurilor totale alocate cercetării-dezvoltării trebuie să atingă cca 3% din PIB;

trebuie reduse emisiile de gaze cu efect de seră cu cca 20%, trebuie crescută eficiența energetică cu cca 20% și trebuie crescută ponderea surselor de energie regenerabilă cu 20%;

limitarea la maxim 10% a ratei de părăsire timpurie a școlii și atingerea ponderii de 40% a persoanelor care absolvă învățământ terțiar;

scăderea numărului persoanelor expuse riscului sărăciei cu 20 milioane.

Deși rezultatele implementării Agendei Lisabona nu au fost mulțumitoare, noua strategie europeană pentru creșterea economică (Europa 2020) a propus pentru toate țările membre ținte fixe ambițioase și aplică presiuni pozitive asupra acestora pentru a îndeplini obiectivele. Strategia Europa 2020 este o strategie dedicată creșterii economice și asigurării locurilor de muncă având ca principal obiectiv economic atingerea ratei de ocupare de 75% pentru orizontul de timp 2020.

Pentru a sprijini realizarea prioritatilor, este necesară întreprinderea unei de acțiuni la toate nivelele. Astfel, sunt creionate 7 initiative precum:

„O Uniune a inovării” pentru a îmbunătăți condițiile și accesul la pentru creștere și locuri de muncă;

„Tineretul în mișcare” pentru a dezvolta educatia și pentru a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii;

„O agendă digitală pentru Europa” pentru a dezvoltarea serviciilor din piață digitală;

„O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” ca atare creștere economica;

„O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru adezvoltarea mediului de afaceri;

„O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” pentru modernizarea piețelor muncii;

„Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru coeziune socială.

Strategia Europa 2020 a definit instrumentele necesare pentru a facilita recuperarea și pentru a ajunge la o economie socială de piață durabilă prin investiții în cercetare, cunoaștere și inovare. Astfel, strategia a devenit tot mai interconectată cu politicile micro și macroeconomice, și în special cu Pactul de stabilitate și creștere.

În acest context, prioritățile strategiei au fost orientate către politici care contribuie la creșterea capitalului uman și a calității la locul de muncă. Educația și formarea profesională sunt esențiale pentru îmbunătățirea oportunităților de angajare, mai ales atunci când este vorba despre tineri. De asemenea, este important să se creeze instrumente care să ajute la asigurarea corespondenței dintre educație și formare și locurile de muncă mai stabile. Pentru a sprijini aceasta, este nevoie de servicii naționale adecvate de ocupare a forței de muncă, precum și de cooperare între furnizorii de educație și organismele patronale.

Flexisecuritatea rămâne principalul instrument pentru combaterea șomajului pe termen lung și a segmentării piețelor forței de muncă. Dispozițiile contractuale flexibile și sigure, serviciile de ocupare a forței de muncă de prim rang, sistemele eficiente de securitate socială, toate susținute de un nivel înalt și eficient al învățării pe tot parcursul vieții, ar trebui să conducă la tranziții ușoare în materie de ocupare a forței de muncă, fie acestea de la educație la locul de muncă, fie de la o stare de neocupare profesională la un loc de muncă.

In acest context orientările integrate ale Strategiei Europa 2020 au fost:

Orientarea 1: Asigurarea calității și a durabilității finanțelor publice

Orientarea 2: Abordarea dezechilibrelor macroeconomice

Orientarea 3: Reducerea dezechilibrelor din zona euro

Orientarea 4: Optimizarea sprijinului pentru cercetare-dezvoltare și inovare, consolidarea triunghiului cunoașterii și eliberarea potențialului economiei digitale

Orientarea 5: Utilizarea mai eficientă a resurselor și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Orientarea 6: Îmbunătățirea mediului de afaceri și de consum și modernizarea bazei industriale pentru a asigura deplina funcționare a pieței interne

Orientarea 7: Îmbunătățirea participării pe piața muncii în rândul femeilor și al bărbaților, reducerea șomajului structural și promovarea calității locurilor de muncă

Orientarea 8: Dezvoltarea unei forțe de muncă calificate care să răspundă nevoilor pieței muncii și promovarea învățării pe tot parcursul vieții

Orientarea 9: Îmbunătățirea calității și a performanței sistemelor de educație și formare la toate nivelurile și creșterea participării la învățământul terțiar sau echivalent

Orientarea 10: Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei

Concluzionând am remarcat faptul că Statele Membre trebuie să-și adapteze politicile, în cooperare cu partenerii sociali, echilibrat, pentru ca să acopere cele cinci obiective ale strategiei.

CAPITOLUL II. EVOLUȚIA POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

2.1. EVOLUȚIA POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

Șomajul este în ușoară scădere, însă rămâne la un nivel ridicat în UE- 28.

Deși în perioada 2004-2008, rata șomajului a scăzut cu mai mult de 2%, criza a generat o gravă deteriorare a situației.

Între 2008 și 2013, rata șomajului în UE-28 a crescut de la 7,0 % la 10,8 %.

Având în vedere evoluțiile de până acum pentru diferite grupuri de pe piața muncii, se poate observa că rata șomajului în rândul tinerilor este superioară, din punct de vedere structural, ratei medii.

Ratele șomajului pentru cei slab calificați sunt, de asemenea, mai ridicate din punct de vedere structural, cu toate acestea, pentru lucrătorii vârstnici este în general mai dificil să se reangajeze după ce intră în șomaj.

Figura 1. Evoluția ratelor șomajului

Sursa: Eurostat

Evoluția șomajului la nivelul UE încă variază foarte mult, însă divergențele au încetat să se mărească.

Pe parcursul anului trecut, șomajul a scăzut în 21 de state membre, a rămas neschimbat într-o țară și a crescut în șase. Scăderile cele mai mari au fost înregistrate în Spania, Croația, Ungaria și Portugalia. S-a înregistrat o nouă creștere în șase state membre (Franța, Italia, Lituania, Luxemburg, Austria și Finlanda).

Șomajul de lungă durată este încă în creștere. Între 2010 și 2013, rata șomajului de lungă durată în UE-28 a crescut. Evoluțiile au fost deosebit de negative în Grecia și Spania și au prezentat o gravitate ușor mai scăzută în Cipru.

Tabelul nr. 1 Rata somajului %

Sursa: Eurostat

Șomajul de lungă durată afectează bărbații, tinerii și lucrătorii cu un nivel scăzut de calificare mai mult decât alte grupuri de pe piața muncii și are un impact puternic în special asupra persoanelor care lucrează în profesiile și sectoarele aflate în declin.

Starea generală a economiei rămâne un factor important pentru determinarea modificărilor de nivel și flux către și dinspre șomajul de lungă durată, dar există, de asemenea, efecte puternice, specifice fiecărei țări, unele state membre (cum ar fi Finlanda, Țările de Jos și Suedia) asigurând rate ridicate de tranziție către angajare spre deosebire de altele, cum ar fi Bulgaria, Grecia și Slovacia.

În general, unul din cinci șomeri de lungă durată în UE nu a lucrat niciodată, iar trei din patru sunt tineri cu vârsta mai mică de 35 ani, ceea ce creează riscuri de marginalizare.

Figura 2. Rata șomajului de lungă durată

Sursa: Eurostat

Șomajul în rândul tinerilor rămâne la niveluri foarte ridicate, însă prezintă semne de îmbunătățire.

Proporția tinerilor (15-24) care nu lucrează și nu urmează nicio formă de învățământ sau program de formare a rămas ridicată, deși aproape 70 % din tinerii din UE erau școlarizați în primul trimestru al anului 2014. În multe state membre, ratele sunt considerabil mai ridicate decât cele mai scăzute niveluri înregistrate începând cu 2008 și se situează în continuare aproape de limitele superioare. Acest lucru este valabil în special pentru unele state membre cu ratele cele mai ridicate, cum ar fi Bulgaria, Cipru, Grecia, Spania, Croația, Italia și România. Rate relativ scăzute și mai bune se găsesc în Austria, Germania, Danemarca, Luxemburg, Țările de Jos și Suedia. În 2013, nivelurile au rămas peste 10% în marea majoritate a statelor membre.

Rata ocupării forței de muncă în UE continuă să prezinte o tendință negativă și ar fi necesară o inversare puternică pentru a atinge obiectivul principal al Strategiei Europa 2020 de 75 % pentru bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani.

Evoluțiile din statele membre au fost destul de diferite.

Tabel nr.2. Rata de ocupare %

Sursa: Eurostat

Creșterea ocupării forței de muncă a fost deosebit de negativă în mai multe țări din sudul Europei, țările baltice, Bulgaria. Creșteri au fost înregistrate în Luxemburg și Malta și într-o mai mică măsură în Germania. Pe parcursul ultimului an, evoluțiile au fost mai moderate, cu ocuparea forței de muncă din ce în ce mai pronunțată și în mai multe țări care au avut performanțe scăzute în anii anteriori. Evoluțiile în domeniul ocupării forței de muncă nu au fost distribuite în mod egal.

Figura 3. Rata de ocupare functie de sex

Sursa: Eurostat

Apectele privind ocuparea forței de muncă oferă statelor date pentru interventii politice stabile cu privire la modul de a răspunde provocărilor de pe piata forței de muncă și de politică socială, pe fondul tendințelor actuale și în vederea atingerii obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Analiza anuală a creșterii din 2014 a stabilit prioritățile și orientările politice care le-au permis statelor membre să elaboreze programe naționale de reformă în cadrul Semestrului European 2014.

Programele naționale de reformă au fost modificate în consecință. FSE sprijină eforturile statelor pentru atingerea tintelor Strategiei Europa 2020 prin acțiuni de combatere a șomajului.

Pentru perioada de programare 2014-2020, FSE și alte fonduri structurale și de investiții europene se axează asupra priorităților politicilor Strategiei Europa 2020, precum și asupra rezultatelor, ceea ce va consolida rolul lor de piloni financiari ai strategiei.

In continuare este prezentata o imagine de ansamblu a disparităților dintre femei și bărbați existente pe piața forței de muncă și a reformelor care pot sprijini înregistrarea de progrese în direcția egalității între sexe și care sunt explicate mai detaliat în cadrul fiecărei orientări.

Egalitatea între sexe: Piața muncii este în continuare marcată de inegalități semnificative. Deși s-au realizat progrese, continuă să existe disparități mari între femei și bărbați. Rata de ocupare a femeilor este în continuare cu mult inferioară celei a bărbaților (62,8 %, față de 74 % la începutul anului 2014). Decalajul în ceea ce privește ocuparea forței de muncă este chiar mai mare în echivalent normă întreagă (18,3 puncte procentuale în 2013). În plus, femeile sunt plătite cu 16 % mai puțin pe ora de muncă. Inegalitățile dintre femei și bărbați în privința ocupării forței de muncă, numărul de ore lucrate, precum și nivelul de remunerare combinate duc la o și mai mare inegalitate între bărbați și femei în ceea ce privește salariul total (37 % la nivelul UE). Riscul de sărăcie sau de excluziune socială pentru persoanele de peste 55 de ani este mai mare pentru femei în toate statele membre

Segregarea pieței muncii și stereotipurile de gen pot împiedica bărbații și femeile să își realizeze pe deplin potențialul și pot să ducă la o corelare nesatisfăcătoare a competențelor cu locurile de muncă. În prezent, femeile sunt mai numeroase decât bărbații în domeniul educației și al formării, dar rămân suprareprezentate în disciplinele de studiu care sunt legate de rolurile tradiționale, cum ar fi sănătatea și serviciile sociale, științele umane și învățământul, în timp ce domenii precum științele exacte, tehnologia, ingineria și matematica sunt încă dominate de bărbați.

Au fost inițiate acțiuni de stimulare a ratei de ocupare în rândul femeilor și de reconciliere a vieții profesionale cu viața de familie, însă amploarea și obiectivele acestora diferă la nivelul UE. Măsurile întreprinse de statele membre vizează, de exemplu, (continuarea) creșterii gradului de disponibilitate al structurilor de îngrijire a copiilor, și/sau modificarea reglementărilor privind concediul pentru creșterea copilului sau a orarelor de lucru. S-au înregistrat mai puține inițiative menite să reducă diferența de remunerare dintre femei și bărbați sau contrastimulentele fiscale pentru femei legate de decizia de a intra sau nu pe piața muncii.

Procesul de modernizare a legislației privind protecția ocupării forței de muncă a continuat în diferite forței de muncă și pentru a combate segmentarea. Croația a adoptat o a doua etapă a reformei legislației muncii printr-o nouă lege a muncii, care facilitează utilizarea unor tipuri de contracte de muncă flexibile, inclusiv munca cu normă redusă, munca temporară și munca sezonieră, relaxarea legislației privind timpul de lucru și simplificarea procedurilor de disponibilizare. Ca urmare a unui amplu acord al partenerilor sociali, Țările de Jos se află în plin proces de punere în aplicare a simplificării procedurilor de disponibilizare, prin limitarea valorii compensațiilor de disponibilizare (care vor fi legate mai degrabă de vechime decât de vârstă), înăsprind în același timp normele privind munca temporară pentru a preveni segmentarea pieței muncii și reformând sistemul de indemnizații de șomaj. Spania a simplificat modelele de contract pentru firme, a clarificat procedurile de concediere colectivă și a promovat munca cu normă redusă prin stimulente de tip contributiv și o mai mare flexibilitate în utilizarea orelor suplimentare. Italia a relaxat condițiile în care întreprinderile pot să utilizeze contractele cu durată determinată și contractele de ucenicie, în timp ce o nouă reformă cuprinzătoare a legislației privind protecția forței de muncă și politicile active privind piața muncii se află în faza legislativă în Parlament. Slovacia a limitat la un an durata activității desfășurate în afara unui raport de muncă principal (așa-numitele acorduri de lucru).

Au fost luate unele măsuri pentru reducerea sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă, în special în cazul persoanelor defavorizate, precum și pentru stimularea cererii de forță de muncă și a consumurilor. Belgia a intervenit pentru a reduce contribuțiile la asigurările sociale plătite de lucrătorii cu salarii mici, a exceptat angajatorii de la plata contribuțiilor sociale aferente plății orelor de lucru suplimentare în anumite sectoare și a extins sfera de aplicare a scutirii de reținere la sursă pentru angajați. Italia a redus impozitul pe venit pentru anul 2014 în cazul persoanelor cu venituri mici și a aplicat o reducere permanentă de 10 % în cazul taxei regionale pe activitățile economice datorate de angajatori. Guvernul spaniol a aprobat o propunere de reformă fiscală care include o reducere a cotelor de impozitare, de la șapte la cinci, o ușoară reducere a ratelor marginale și o creștere a sumei scutite, care va fi introdusă treptat în perioada 2015-2016. Slovacia a majorat pragul veniturilor scutite de contribuții la asigurările sociale în cazul studenților; pe de altă parte, începând cu 1 ianuarie 2015, Estonia va mări sumele scutite de impozitul pe venit. În contextul unui amplu pachet bugetar, Letonia a redus sarcina fiscală, în special în ceea ce privește familiile cu persoane aflate în întreținere, prin creșterea pragurilor neimpozabile specifice aferente impozitului pe venitul personal și contribuțiilor la asigurările sociale. Franța a implementat, pentru primul an, un credit fiscal pentru societăți calculat pe baza salariului, care urmează să fie completat în 2015 printr-o scădere a contribuțiilor angajatorilor la asigurările sociale și prin măsuri de reducere a impozitului pe venit pentru lucrătorii cu venituri salariale medii și mici.

Punerea în aplicare a recomandării privind înființarea unei garanții pentru tineret (GT) a dat un nou avânt implementării unor reforme structurale îndrăznețe, articulate în jurul mai multor aspecte ale politicilor active în domeniul pieței muncii din statele membre. În 2014, toate statele membre și-au prezentat planurile de punere în aplicare a garanției pentru tineret. Unele state membre au făcut eforturi de îmbunătățire a sprijinului oferit tinerilor de către serviciile publice de ocupare a forței de muncă. În Belgia, serviciul public de ocupare a forței de muncă din regiunea Bruxelles, a înființat un serviciu dedicat GT, al cărui rol este de a oferi sprijin specific în găsirea unor locuri de muncă și a unor stagii tinerilor înregistrați oficial ca solicitanți de locuri de muncă. România a lansat două proiecte pilot GT care au condus la crearea a 27 de centre GT (în prezent sprijinite de Fondul social european). Aceste proiecte își propun să identifice tinerii și să le ofere acestora pachete integrate de servicii personalizate. În Spania, a fost adoptată o strategie de activare și ocupare a forței de muncă pentru 2014-2016, care urmează să joace rolul de instrument principal al politicii de coordonare, făcând trecerea la o abordare bazată pe rezultate a politicilor active de pe piața muncii. În Italia, crearea unor portaluri electronice integrate permite cetățenilor să se înregistreze direct online și să fie conectați la un registru național, facilitând astfel verificarea automată a respectării obligațiilor și a transmiterii ofertelor.

În unele state membre, stimulentele specifice privind angajarea și subvențiile pentru demararea unei afaceri au reprezentat mijloace de promovare a activării tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă. Țările de Jos au adoptat o reducere fiscală pentru angajatorii care oferă un loc de muncă tinerilor care beneficiază de prestații de șomaj sau de asistența socială pentru o perioadă de până la doi ani, în timp ce Polonia a introdus scutiri de la contribuțiile la asigurările sociale pentru tinerii sub 30 de ani.

Alte state membre au adoptat noi stimulente privind angajarea, pentru a încuraja crearea de locuri de muncă pentru alte grupuri din rândul șomerilor de lungă durată. În Portugalia, Malta, Grecia, Spania și Cipru au fost introduse sau consolidate stimulente generale privind angajarea. De exemplu, Malta oferă o subvenție salarială angajatorului pentru noii angajați, care se poate ridica până la jumătate din salariul minim și din contribuțiile la asigurările sociale, pentru o perioadă de până la un an, în timp ce Spania a aprobat o rată forfetară a contribuției la asigurările sociale pentru societățile care angajează noi lucrători cu contracte pe durată nedeterminată, inclusiv contracte cu normprecum și alocații speciale pentru beneficiarii GT angajați cu contracte pe durată nedeterminată. La rândul său, Malta a vizat o subvenție specifică pentru lucrătorii vârstnici, inclusiv o scutire de taxe care acoperă costurile de formare.

Tot în legătură cu punerea în aplicare a garanției pentru tineret, reforma serviciilor publice de ocupare a forței de muncă a continuat în unele state membre, pentru îmbunătățirea nivelului de calitate al serviciilor și a coordonării la toate nivelurile administrațiilor regionale. În cadrul unei ample strategii de activare pentru perioada 2014-2016, Spania a elaborat un catalog comun al serviciilor de ocupare a forței de muncă, constând dintr-o serie de măsuri omogene care urmează să fie implementate de toate regiunile spaniole, cu obiectivul de a asigura drepturi egale de acces pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, un tratament individualizat, eficiență, transparență, orientare către rezultate și integrare între diferitele niveluri ale administrației. În ceea ce privește ofertele de locuri de muncă furnizate de centrele de servicii ale pieței muncii de la nivel municipal, Finlanda va extinde obligația cetățenilor de a le accepta începând de la o rază de trei ore de deplasare zilnică. Finlanda va consolida totodată planurile de creare de locuri de muncă pentru șomerii de lungă durată, oferind măsuri active în termen de 3 luni de la intrarea în șomaj.

În general, creșterile spectaculoase ale ratei șomajului, au fost oprite în întreaga Uniune Europeană.

După cum reiese din cifre, există șase state membre (Grecia, Spania, Croația, Cipru, Portugalia, Slovacia și Italia) în care ratele șomajului sunt încă alarmant de ridicate (comparativ cu media UE). În timp ce trei dintre aceste state (Spania, Portugalia și Slovacia) au înregistrat unele schimbări pozitive, situația din Italia devine din ce în ce mai îngrijorătoare, rata șomajului deteriorându-se și mai mult (mai exact, o creștere de 0,5 puncte procentuale, pe o perioadă de un an). Pe lângă țările din sudul Europei, apare un nou grup de state care se confruntă cu o creștere a șomajului. Luxemburg, Țările de Jos și Finlanda înregistrează în continuare rate relativ scăzute ale șomajului, însă apar unele evoluții problematice ale șomajului, în aceste țări care reușiseră până acum destul de bine să-și protejeze forța de muncă pe parcursul crizei.

În prezent, în condițiile crizei economice care încă persistă în Europa, la care se adaugă globalizarea, progresul tehnologic și, nu în ultimul rând, îmbătrânirea populației, economia românească se confruntă cu probleme serioase în domeniul utilizării forței de muncă, cu o serie de distorsiuni pe piața muncii, care se traduc prin coexistența unui deficit de forță de muncă, în anumite ramuri economice sau zone geografice, cu slaba utilizare a acesteia pe ansamblu.

Efectele crizei financiare și economice s-au manifestat prin reducerea locurilor de muncă și implicit prin eliberarea de forță de muncă în șomaj, prin limitarea și încetinirea proceselor de creare de noi locuri de muncă, cu consecințe directe în blocarea intrării tinerilor pe piața muncii și ieșirea de pe piața muncii a persoanelor cu o poziție vulnerabilă (contracte temporare, vârstnici, persoane cu nivel scăzut de educație, persoane cu dizabilități etc.).

CAPITOLUL 3. ALINIEREA ROMÂNIEI LA CERINȚELE POLITICILOR UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ.

3.1. CADRUL LEGISLATIV ȘI CONTEXTUL NAȚIONAL AL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ.

Dificultățile deosebite pe care le are de înfruntat economia românească își au rădăcinile în particularitățile mediului socio–economic și politic existent la sfârșitul anilor ’80 iar explozia șomajului în 1990 a determinat autoritatea publică să ia măsuri legislative care să asigure cadrul legal pentru asigurarea protecției sociale a persoanelor aflate în situația de șomer aceste măsuri fiind inspirate din experiența altor țări care au trecut prin aceste situații.

Un alt element consierat ca o altă cauză a șomajului o reprezintă și faptul că prin procesul de privatizare, s-au trecut în proprietate privată acele întreprinderi care reprezentau un oarecare interes pentru potențialii cumpărători, iar întreprinderile neatractive urmau să-și înceteze activitatea prin lichidare.

De asemenea pe fondul unui declin generalizat al economiei reale, populația activă a României s-a redus cu aproximativ un milion de persoane, pensionările anticipate, facilitate de o legislație permisivă, dificultatea de a-și mai găsi un loc de muncă pentru cei aflați în șomaj, fiind doar câțiva factori care au condus la acest fenomen.

În anul 1991, a fost aprobata Legea nr. 1 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, această lege fiind înlocuită de la 1 martie 2002, cu Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, lege care pune accent pe măsurile active de ocupare.

Măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, legiferate în 2002, vizează creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă și stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor și crearea de noi locuri de muncă:

Era necesară combinarea mai multor tipuri de politici menite, în ansamblu, să contribuie la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și la reducerea presiunilor exercitate asupra pieței forței de muncă, ele fiind concretizate în diverse servicii sociale prestate persoanelor, astfel, politicile pasive fiind destinate să furnizeze venituri forței de muncă aflată în șomaj, pe când cele active având scopul de a reduce nivelul șomajului prin măsuri de corelare cât mai eficientă a cererii cu oferta, de îmbunătățire a pieței muncii, de sprijinire a proceselor de formare a forței de muncă, de calificare, recalificare, reorientare profesională.

Prin Legea nr. 145/1998 a fost aprobată înființarea Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, ce și-a început activitatea de la 1 ianuarie 1999.

Apoi prin Ordonanța de urgență nr. 294/2000 a fost modificată și completată Legea nr. 145/1998, noua denumirea a instituției fiind Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, ulterior această lege a fost înlocuită cu Legea 202/2006.

Pentru organizarea și coordonarea activităților specifice la nivel județean și la nivelul municipiului București, A.N.O.F.M are în subordine 42 de agenții teritoriale constituite la nivel județean și 1 la nivelul municipiului București ca unități cu personalitate juridică.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are rolul unui Serviciu Public de Ocupare și funcționează cu o conducere tripartită (guvern, patronat, sindicat), desfășurându-și activitatea pe bază de programe anuale de ocupare, cu sarcini stabilite până la nivelul agențiilor locale și pe bază de indicatori de performanță care fac obiectul unor contracte încheiate cu MMSSF.

Prima măsură a constat în elaborarea primului Plan Național de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă 2002-2003 (PNAO), adoptat prin HG nr. 759/2002, unde s-au avut în vedere obiectivele orizontale ale strategiei europene în domeniul ocupării forței de muncă: creșterea ratei ocupării, dezvoltarea unor strategii naționale pentru învățarea pe tot parcursul vieții, dezvoltarea sistemului de indicatori ai pieței muncii comparabili cu cei existenți la nivel European, el fiind construit ca un document de politică națională pentru asigurarea coerenței programelor și acțiunilor factorilor responsabili.

În anul în 2004 a urmat cel de-al doilea PNAO, pentru perioada 2004-2005, care a fost adoptat prin HG nr. 588/2004, plan care urmărea același scop de asigurare a coerenței programelor și acțiunilor desfășurate în domeniul ocupării însă accentua promovarea incluziunii sociale pentru grupuri defavorizate pe piața muncii.

Cel de-al treilea PNAO a fost aprobat prin HG nr. 970/2006 iar apoi a fost înlocuit cu un nou document programatic Programul Național de Reformă (PNR) care este realizat pe baza liniilor directoare integrate, pentru creștere economică și ocupare, avand ca scop creșterea participării pe piața muncii și promovarea calității ocupării prin:

asigurarea unei funcționări a pieței muncii pentru crearea locurilor de muncă;

îmbunătățirea accesului pe piața muncii a tuturor persoanelor;

cresterea competitivității pe piața muncii.

Piața muncii din România a suferit transformări generate de reformele economice din ultimii ani, pe piață s-au acumulat un mare număr de probleme sociale, iar ocuparea forței de muncă a devenit una dintre zonele cele mai tensionate ale tranziției.

Tabel nr. 3 Date statistice aferente pietei muncii

INSSE: Anuarul statistic

Serviciul public de ocupare din România s-a transformat semnificativ începând cu 1989, proces care a condus la evolutia spre mecanismele europene de guvernare și la corelarea cu alte servicii de ocupare. Desi au fost evolutii pozitive, în continuare se regasesc anumite deficiențe în termeni de eficiență și eficacitate, determinate in principal de factori precum:

absența unei viziuni pe termen mediu și lung;

resurse umane insuficiente,

o flexibilitate redusă și rezistență la schimbare;

resurse financiare insuficiente;

lipsa motivarii personalului;

recrutare de personal dificilă.

Efectele existente în piața muncii și deficitul de locuri de muncă vor continua, cu intensități diferite, până când creșterea economică va lua locul mecanismelor actuale.

Astfel, problema ocupării tinerilor este o prioritate, discutată și analizată în toate statele UE. De aceea există strategii și programe privind înlesnirea accesului tinerilor la locuri de muncă prin creșterea capacitățiilor ocupaționale atât la nivelul Uniunii Europene cât și la nivel național. O astfel de strategie și un program național pentru ocuparea tinerilor s-a adoptat și în România fiind încă în implementare.

O opțiune de contracarare o constituie adoptarea unui complex de măsuri care vizează încadrarea în muncă a tinerilor. De aceea, statele membre au elaborat, sub denumirea „Garanția pentru tineri”, programe proprii de stimulare a ocupării tinerilor cuprinzând un sistem coerent de măsuri, aplicabile chiar din perioada iesirii din sistemul educațional, care va trebui să duca la creșterea ocuparii tinerilor.

E normal ca toate strategiile naționale și programele de măsuri sa stabileasca ținte rezonabile pentru activitățile destinate ocupării forței de muncă pentru orizontul de timp 2020 de aceea si in Romania s-a elaborat Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020 și Planul de acțiuni pentru implementarea acesteia si au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2013.

3.2. DIRECȚII DE ACȚIUNE

Provocarea cu care se confruntă România constă în rezolvarea rapidă a vulnerabilităților macroeconomice, precum deficitul din ce în ce mai mare de forță de muncă în ciuda resurselor importante de forță de muncă neutilizate, a creșterii însemnate a salariilor și creșterilor rapide ale gradului de îndatorare al populației, concomitent cu accelerarea reformelor structurale în vederea consolidării competitivității sale și, în condițiile erodării treptate a avantajelor date de costurile scăzute, orientarea economiei către activități mai inovatoare și cu o valoare mai mare, scopul fiind de a ajunge din urmă restul țărilor UE prin intermediul unei creșteri susținute și sporirii gradului de ocupare a forței de muncă.

Obiectivul României constă în păstrarea unui nivel redus al șomajului, de aceea Guvernul și-a propus creșterea calității ocupării și a siguranței locului de muncă prin reducerea impozitării muncii, in paralel cu crearea de oportunități de învățare pe toată durata vieții.

Legislația in domeniu somajului a fost modificată începând cu 1 ianuarie 2006, în sensul ca indemnizația acordată șomerilor, esta data în funcție de stagiul de cotizare și de media salariului brut realizat în ultimele 12 luni de activitate.

România este preocupată de cooptarea și pastrarea pe piața muncii a grupurilor cu participare redusă precum tinerii, categoriile vulnerabile, persoanele din mediul rural, persoanele cu dizabilități, de aceea își asumă o abordare integrată a politicilor destinate ocupării și incluziunii sociale.

Serviciul Public de Ocupare își asumă prioritatea de a adapta măsurile active de ocupare la cerințele individuale în scopul îmbunătățirii calității serviciilor de ocupare și adaptarea acestora la cerințele beneficiarilor prin legislația actuală SPO aplicând diverse măsuri de subvenționare a locurilor de munca pentru anumite grupuri țintă: tineri absolvenți, lucrători în vârstă de peste 45 de ani, lucrători unici întreținători de familie, persoane cu handicap.

În acest context este elaborată Noua Strategie de ocupare, aliniată reglementărilor din Strategia Europa 2020, care urmărește două obiective importante, structurate pe mai multe obiective specifice:

”I. Adaptarea structurii și serviciilor ANOFM în contextul pieței forței de muncă

Obiectivele specifice sunt:

I.1: Creșterea gradului de activare a populației inactive

I.2: Implicarea ANOFM în domeniul subocupării

I.3: Ocuparea tinerilor

I.4: Creșterea gradului de ocupare a șomerilor din rândul grupurilor vulnerabile

I.5: Diversificarea serviciilor adaptate la nevoile angajatorilor

I.6 Analiza, adaptarea, actualizarea programelor de formare profesionala organizate de către ANOFM

I.7 Creșterea mobilității geografice a forței de muncă la nivel european prin dezvoltarea structurii și serviciilor oferite de ANOFM prin rețeaua EURES, precum și îmbunătățirea activității de implementare a regulamentelor europene în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială, în special a prevederilor referitoare la șomaj

II. Modernizarea și perfecționarea serviciului public de ocupare

Obiectivele specifice sunt:

II.1 Dezvoltarea și adaptarea sistemului informatic pentru a susține activitatea ANOFM

II.2 Imbunatatirea competentelor personalului SPO/adaptarea RU proprii –

II.3 Crearea unui sistem de analiză pe piața muncii

II.4 Analiza, adaptarea, actualizarea procedurilor existente si dezvoltarea unor proceduri noi care sa implementeze bunele practici, rezultatele proiectelor FSE

II.5 Colaborare si parteneriat pentru extinderea si cresterea calitatii serviciilor furnizate

II.6 Creșterea vizibilității instituției, și implicit a serviciilor oferite, în rândul beneficiarilor actuali și potențiali

II.7 Simplificarea condițiilor și procedurilor de înregistrare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă în evidențele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de munca”

Pentru că Strategia este dezvoltată pe termen lung, obiectivele stabilite trebuie atinse treptat, în funcție de priorități, iar la finalul implementarii va fi intocmit Raportul final de evaluare.

CAPITOLUL 4. ȘOMAJUL ȘI POLITICILE DE OCUPARE

4.1. ANALIZA SWOT A POLITICII DE OCUPARE NAȚIONALĂ

Puncte forte

Diversitatea și complexitatea serviciilor ca instrumente de aplicare a politicilor de ocupare

Gratuitatea serviciilor fiind bazate pe buget special

Capacitatea de a realiza parteneriate pentru dezvoltare locală și acorduri privind facilitarea implementării politicilor de ocupare

Colaborări cu diverse organisme și entități interne precum și internaționale

Disponibilitatea și deschiderea către perfecționare

Apartenența la rețeaua serviciilor de ocupare europene – EURES

Existența unei rețele proprii de agenții locale și puncte de lucru pentru apropierea serviciilor de beneficiari

Puncte slabe

Dependența de bugetul național

Necorelare cerere – ofertă, precum și a pregătirii profesionale

Șomaj fluctuant

Mediul de afaceri instabil.

Diversitate redusă a calificărilor forței de muncă

Amplificarea migrației care cuprinde în special populația tânără

Lipsa culturii muncii.

Lipsa unor programe adecvate situațiilor de criză

Absența unei strategii proprii pentru implementarea proiectelor FSE

Conditionalitățile viitoarei perioade

Oportunități

Scheme și programe de sprijin financiar

Programe de asistență, consultanță, instruire

Promovarea unor politici diferențiate conform unor particularități zonale

Cerere în creștere pentru recalificarea forței de muncă disponibilizată.

Cerere în creștere pentru orientarea spre noi locuri de muncă

Mobilitatea forței de muncă

Amenințări

Politica economică și socială defavorizantă

Degradarea continuă a nivelului de trai și instabilitatea economică

Lipsa de predictibilitate pe piața muncii

Creșterea disparităților în asigurarea infrastructurii și serviciilor educaționale corespunzătoare datorită migrației populației

Strategii SO

Exploatarea poziției politicilor active existentă pe piață

Accentuarea strategiilor de diferențiere a serviciilor

Strategii ST

Stabilizare competențe deținute

Diferențierea politicilor de ocupare pe categorii de clienți

Extinderea segmentului de piață către alte categorii

Strategii WO

Elaborarea unor modele compatibile pentru diverse situații de criză pe piața muncii

Strategii WT

Asocieri cu alte instituții interne și internaționale

Îmbunătățirea promovării politicilor publice de ocupare

Ca atare strategia pentru elaborarea si implementarea politicilor viitoare trebuie să se orienteze spre creșterea competitivității pe piață și spre calificarea forței de muncă în domenii cu beneficii ridicate, să-și canalizeze eforturile pentru eliminarea disparităților economico-sociale.

4.2 MANAGEMENTUL POLITICII DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ

Conducerea sistemului de relații cu și între grupurile de interese este unul dintre cele mai importante aspecte ce trebuie urmărite pentru eficientizarea politicilor de ocupare, atfel:

principalele așteptări ale acestora sunt:

Guvern:

consolidarea managementului pe bază de programe;

creșterea gradului a absorbție a fondurilor structurale dedicate;

îmbunătățirea indicatorilor de performantă;

creșterea eficientei aplicării politicilor de ocupare;

Patronat:

facilități fiscale,

măsuri dedicate pentru sprijinirea firmelor

forță de muncă ieftină și calificată

Sindicate:

locuri de muncă disponibile

nivel de salarizare ridicat

creșterea eficientei măsurilor de stimulare a ocupării

Management

îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor oferite;

utilizarea eficientă a bugetului asigurărilor pentru șomaj;

creșterea ponderii sumelor alocate aplicării politicilor active;

creșterea eficientei măsurilor de stimulare a ocupării;

perfecționarea pregătirii profesionale a personalului propriu în scopul asigurării creșterii gradului de competentă;

Salariați

stabilitatea locurilor de muncă;

creșterea nivelului de trai;

sistem de salarizare avantajos;

perfecționarea pregătirii profesionale;

Clienți:

îmbunătățirea strategiilor de implementare politicilor de ocupare;

creșterea eficienței măsurilor de stimulare a ocupării;

facilități fiscale și măsuri personlizate;

echilibru pe piață între cererea și oferta de forță de muncă;

Furnizori:

profit;

nișă de piață

creșterea cererii pentru produsele furnizate;

Debitori:

scutirea de la plata contribuțiilor, majorărilor și penalităților;

facilități fiscale.

În scopul satisfacerii intereselor tuturor grupurilor de interese trebuie dezvoltată abilitatea de a controla incertitudinea și riscul, fără a neglija controlul resurselor, procesele, controlul cunoștințelor acumulate și informațiilor, controlul tehnologiilor și alianțele.

În acest context nu este surprinzătoare apariția unei probleme de legitimitate, experiență, eficiență și eficacitate a sistemelor de guvernareceea ce reprezintă provocarea ce trebuie depășită prin dezvoltarea de noi concepte, ipoteze, teorii, măsuri și metode de implementare pentru perfecționarea politicilor de ocupare.

Diagrama grupurilor de interese implicate în derularea politicii de ocupare este prezentată în continuare.

Figură 1. Diagrama grupurilor de interese

Având ca bază de plecare opțiuni bazate pe două dimensiuni, serviciile oferite și piața deservită precum și serviciile care se doresc a fi diversificate în viitor se pot expune principalele opțiuni strategice astfel: diferențierea serviciilor ar putea reprezenta un avantaj pe piața forței de muncă, și în combinație cu inovarea serviciilor existente, creșterea parametrilor de calitate, ar putea duce la creșterea eficienței politicilor implementate.

Pentru aceasta instituția trebuie să facă față dificultăților de atragere a surselor financiare care împreună cu resursele manageriale adecvate, cu un personal instruit, cu menținerea scăzută a costurilor, împreună cu o reacție pozitivă a grupurilor de interese poate face opțiunile fezabile și vor duce la creșterea eficienței serviciilor .

Figură 2. Opțiuni strategice

Prezente Noi

Prezentă

Nouă

Succesul strategiilor depinde de implicarea tuturor factorilor interesați in toate acțiunilor ce vor fi dezvoltate.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Strategia pentru ocuparea forței de muncă s-a dezvoltat de-a lungul anilor ca răspuns la contextul politic în schimbare și la provocările economice.

Deși rezultatele implementării Agendei Lisabona nu au fost mulțumitoare, noua strategie europeană pentru creșterea economică (Europa 2020) a propus pentru toate țările membre ținte fixe ambițioase și aplică presiuni pozitive asupra acestora pentru a îndeplini obiectivele. Ca atare, Strategia Europa 2020 este o strategie dedicată creșterii economice și asigurării locurilor de muncă având ca principal obiectiv economic atingerea ratei de ocupare de 75% pentru orizontul de timp 2020. Pentru a sprijini realizarea prioritatilor, este necesară însă întreprinderea unei serii de actiuni.

În acest context, prioritățile strategiei au fost orientate către politici care contribuie la creșterea capitalului uman și a calității la locul de muncă. Educația și formarea profesională sunt esențiale pentru îmbunătățirea oportunităților de angajare, mai ales atunci când este vorba despre tineri. De asemenea, este important să se creeze instrumente care să ajute la asigurarea corespondenței dintre educație și formare și locurile de muncă mai stabile. Pentru a sprijini aceasta, este nevoie de servicii naționale adecvate de ocupare a forței de muncă, precum și de cooperare între furnizorii de educație și organismele patronale. Flexisecuritatea rămâne principalul instrument pentru combaterea șomajului pe termen lung și a segmentării piețelor forței de muncă. Dispozițiile contractuale flexibile și sigure, serviciile de ocupare a forței de muncă de prim rang, sistemele eficiente de securitate socială, toate susținute de un nivel înalt și eficient al învățării pe tot parcursul vieții, ar trebui să conducă la tranziții indomeniul forței de muncă, fie acestea de la educație la locul de muncă, fie de la o stare de neocupare profesională la un loc de muncă.

Programele naționale de reformă au fost modificate în consecință. Fondul Social European sprijină eforturile de îndeplinire a obiectivelor Strategiei Europa 2020 prin diverse acțiuni de combatere a șomajului.

Provocarea cu care se confruntă România constă în rezolvarea rapidă a vulnerabilităților macroeconomice, precum deficitul din ce în ce mai mare de forță de muncă în ciuda resurselor importante de forță de muncă neutilizate, a creșterii însemnate a salariilor și creșterilor rapide ale gradului de îndatorare al populației, concomitent cu accelerarea reformelor structurale în vederea consolidării competitivității sale și, în condițiile erodării treptate a avantajelor date de costurile scăzute, orientarea economiei către activități mai inovatoare și cu o valoare mai mare, scopul fiind de a ajunge din urmă restul țărilor UE prin intermediul unei creșteri susținute și sporirii gradului de ocupare a forței de muncă.

Obiectivul României constă în păstrarea unui nivel scazut al șomajului în condițiile continuării restructurării, astfel autoritatile si-au propus creșterea calității ocupării și a siguranței la locului de muncă. Dar sunt necesare și acțiuni pentru asigurarea unei funcționări a pieței muncii favorabile creării locurilor de muncă.

Situația actuală nu este conjuncturală, este fluctuanta, forța de muncă fiind o resursă importanta.

Serviciul public de ocupare din România a trecut de asemenea prin schimbări și transformări, dar cu toate evoluțiile pozitive înregistrate, există în continuare deficiențe, cauzate de factori precum:

absența unei viziuni pe termen mediu și lung;

resurse umane insuficiente,

o flexibilitate redusă și rezistență la schimbare;

resurse financiare insuficiente;

lipsa motivarii personalului;

recrutare de personal dificilă.

Din datele prezentate pe parcursul prezentului material putem concluziona însă că sub aspectul ocupării forței de muncă perioada de creștere economică înregistrată în țara noastră ori nu a avut un nivel suficient de ridicat ori dimpotrivă nu a fost suficient de îndelungată pentru a genera impacte semnificative în problema ocupării și ca atare necesitatea realizării unei economii de piață funcționale și competitive care să facă față concurenței de pe piața europeană și derularea unui proces de restructurare economică pentru modernizare economică și alinierea la piața europeană este mai mult decât evidentă.

Cu toate acestea se poate spune totuși că s-a realizat o modificare moderata în ceea ce privește structura ocupării și formării profesionale dar piața forței de muncă din România este încă totuși caracterizată printr-o rată de inactivitate destul de înaltă, rate ridicate ale șomajului în cazul grupelor de vârstă cuprinse intre 15-19 ani și intre 20-24 ani, pe fondul unui proces continuu și lent de scădere a populației, având ca și cauze principale sporul natural negativ și migrației externă iar această situație va conduce la reducerea numărului populației active și îmbătrânirea forței de muncă.

În abordarea problematicii ocupării mai sunt încă multe de soluționat (remedierea insuficienței competențelor și a lipsei de perspective de angajare a forței de muncă, crearea unor posibilități de angajare pentru persoanele cu nivel scăzut de calificare și dezvoltarea acelor competențe care să le permită menținerea locului de muncă, formarea profesională continuă, mobilitatea între diferite sectoare de activitate) și ne-au determinat să ne gândim la aspectele privind necesitatea unei altfel de abordări strategice pentru politicile de pe piața muncii.

Am subliniat în lucrare faptul că s-au implementat politicile UE în domeniul ocupării, prin realizarea unor măsuri și acțiuni dedicate acestor procese prin intermediul ANOFM, dar suntem departe de a atinge țintele stabilite în ceea ce privește ocuparea.

Oportunitatea utilizării fondurilor structurale permite promovarea integrății sociale, diversitatea și nediscriminarea fiind capabile să genereze o creștere reală a persoanelor ocupate prin stimularea adaptabilității forței de muncă și a întreprinderilor cât implementarea unor investiții pentru creșterea competitivității economiei românești.

In ceea ce privește răspunsul la întrebarea conform căreia România s-a aliniat întru totul direcțiilor de acțiune ale UE, nu poate fi unul direct în sensul de da sau nu, din mai multe aspecte:

– strategiile adoptate în domeniul ocupării și formării profesionale continue vizează utilizarea eficientă a resurselor și maximizarea impactului iar dezvoltarea ocupării constituie un proces coerent si consistent cu ansamblul de politici economice implementare de România, dar prin punerea în comun a diverselor programe și acțiuni cu impact în zona ocupării, s-a urmărit să îi determine pe diverșii actori din piață să creeze și să dezvolte parteneriate, extrem de necesare pentru dezvoltare, pentru ca să încurajeze dialogul social, la nivel național, regional, local și sectorial, în vederea realizării unei dezvoltări durabile.

– exercițiul alinierii la Strategia europeană a scos la lumină anumite lipsuri cu care sistemul de forță de muncă se confruntă, ca atare elaborarea și aplicarea unor programe corespunzătoare de instruire permanentă a forței de muncă va contribui la prevenirea deficitelor de forță de muncă calificată pentru anumite domenii și ocupațiile aferente acestora.

Consider că s-a înțeles că este nevoie de o schimbare generală pe baza unor abordări mai concentrate și coordonate, aceste abordări trebuie inițiate de la nivel național, trebuie convenite de către principalii parteneri sociali și implică o serie largă de profiluri profesionale, toate acestea pentru adaptarea politicilor publice, pentru a asigura cadrul necesar mobilizării tuturor resurselor în favoarea ocupării, la toate nivelurile.

Dezvoltarea presupune asigurarea competitivității ca o premisă esențială pentru asigurarea dinamismului pe piața muncii. Acest lucru însă nu poate fi realizat decât prin eficientizarea activității serviciilor oferite de Serviciul public de ocupare, prin asumarea de către instituție a unui rol cât mai activ pe piața muncii.

În vederea îndeplinirii obiectivelor legate de ocupare și creșterea capitalului uman, la nivel național s-au identificat o serie de măsuri care pot fi implementate în perioada viitoare. În domeniul ocupării, fundamentală este realizarea obiectivului prevăzut în Strategia Europa 2020 pentru România, anume o rată de 70% pentru grupa de vârstă 20-64 ani, la orizontul anului 2020 (comparativ cu ținta la nivelul UE de 75%).

Pentru aceasta se impune un set de măsuri pentru creșterea gradului de ocupare a populației, dintre care menționăm:

reforma cadrului legal privind stimularea ocupării forței de muncă și formarea profesională continuă;

investiții în formarea profesională continuă, cu accent special pe aceea a persoanelor din grupuri vulnerabile (zonele rurale și persoanele inactive),

măsuri de susținere a tranziției din șomaj sau inactivitate în starea de ocupare;

îmbunătățirea cadrului legislativ și a stimulării prelungirii vieții active

consolidarea dialogului social;

flexibilizarea cadrului legal privind relațiile de muncă în contextul implementării principiului flexisecurității;

măsuri în domeniul migrației forței de muncă;

Problema prioritară în cadrul Uniunii Europene, dar și în cazul României, o reprezintă creșterea ocupării în rândul tinerilor, a reducerii șomajului pentru această grupă de populație, știut fiind că rata șomajului în cazul lor este peste medie. Printre acțiunile pe termen scurt și mediu care pot stimula creșterea ocupării în cazul tinerilor se numără:

sprijinirea pentru obținerea primului loc de muncă și începerea unei cariere prin aplicarea unor măsuri de stimulare a angajatorilor în vederea încadrării în muncă a absolvenților de învățământ;

promovarea uceniciei la locul de muncă pentru tinerii cu un nivel scăzut de in acordarea de stimulente fiscale pentru întreprinderile care utilizează contracte cu durată nedeterminată sau pentru convertirea contractelor temporare în contracte cu durată nedeterminată;

promovarea serviciilor de informare, orientare și consiliere profesională;

consolidarea cursurilor de formare profesională, consultanță pentru înființarea de mici afaceri;

acordarea de sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi de către tineri urmărindu-se consolidarea antreprenoriatului în rândul tinerilor;

promovarea acțiunilor pentru integrarea pe piața muncii a tinerilor și a șomerilor tineri, care vor fi finanțate și din Fondul Social European;

promovarea unor stagii de calitate în cadrul programelor de educație și formare profesională și/sau a programelor de ocupare a forței de muncă;

promovarea de oportunități profesionale și de formare profesională pentru tineri dincolo de frontierele naționale, inclusiv familiarizarea de timpuriu a tinerilor cu mediul de muncă, instruire și fără calificare;

Totodată putem remarca faptul că rolul unui serviciu public de ocupare modern trebuie să se extindă spre a facilita corelarea dintre cererea și oferta de muncă, ca atare, tocmai pentru că una din cele trei priorități cheie ale Strategiei Europa 2020 o reprezintă ocuparea forței de muncă, acest scop accentuează rolul pe care trebuie să îl îndeplinească serviciul public de ocupare național.

BIBLIOGRAFIE

Publicații

ANEXE

Anexa nr. 1

Obiectivele stabilite de către Consiliul European, la Lisabona, în martie 2000

Obiectiv strategic până în anul 2010:

UE să devină cel mai dinamic și competitiv spațiu economic bazat pe cunoaștere din lume.

Un spațiu economic în măsură să realizeze o creștere economică durabilă cu locuri de muncă mai multe și mai bune și o coeziune socială sporită.

Pentru aceasta este nevoie de o strategie globală.

Strategia trebuie să capaciteze UE în sensul refacerii condițiilor pentru ocupare deplină.

Obiective globale:

Locuri de muncă mai multe și mai bune pentru Europa: Dezvoltarea unei politici active de ocupare

Cota de ocupare până în 2010 de dorit 70 % (media actuală în UE:63 %)

Cota de ocupare pentru femei: peste 60% (media actuală în UE: 54%)

O societate informațională pentru toți

Crearea unui spațiu european al cercetării și inovării

Crearea unui climat favorabil pentru pentru înființarea și dezvoltarea unor întreprinderi inovatoare, în special a IMM-urilor

Reformă economică pentru o piață internă desăvârșită și perfect funcțională

Piețe financiare integrate și eficiente

Coordonarea politicilor macroeconomice: consolidare bugetară, calitate și durabilitate a finanțelor publice

Pregătire și educație pentru viață și muncă într-o societate bazată pe cunoaștere

Modernizarea protecției sociale

Promovarea integrării sociale.

Anexa nr. 2

Linii directoare stabilite de Consiliul European in martie 2005

Linii directoare macroeconomice:

Asigurarea stabilității economice.

Protejarea dezvoltării economice.

Promovarea alocării eficiente a resurselor.

Promovarea unei coerențe mai puternice între politicile macroeconomice și cele structurale.

Asigurarea că sporirea salariilor contribuie la stabilitatea și dezvoltarea macroeconomică.

Contribuția la o Uniune Economică și Monetară dinamică și funcțională.

Linii directoare microeconomice:

Creșterea și îmbunătățirea investiției în Cercetare&Dezvoltare în vederea formării Ariei Europene a Cunoașterii

Facilitarea tuturor formelor de inovație

Facilitarea răspândirii utilizării efective a Tehnologiei Informaționale și Comunicaționale și construirea societății informaționale complet inclusivă

Încurajarea utilizării sustenabile a resurselor și consolidarea legăturilor dintre protecția mediului și dezvoltare

Contribuția la o bază industrială puternică

Extinderea, inclusiv în profunzime, a pieței interne

Asigurarea unor piețe deschise și competitive în interiorul și exteriorul Europei

Crearea unui mediu atractiv de afaceri

Promovarea accentuată a unei culturi antreprenoriale și crearea unui mediu favorabil pentru IMM-uri

Extinderea și îmbunătățirea infrastructurii europene și finalizarea proiectelor transfrontaliere prioritare convenite

Linii directoare pentru ocupare :

Implementarea politicilor de ocupare care au ca scop ocuparea deplină, îmbunătățirea calității și productivității muncii și consolidarea coeziunii sociale și teritoriale

Promovarea unei abordări a muncii pe tot parcursul vieții

Asigurarea unei piețe inclusive ale muncii, creșterea atractivității muncii și valorizarea muncii (tomake work pay) pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv grupurile dezavantajate, și persoanele inactive

Îmbunătățirea corelării cu nevoile pieței muncii.

Promovarea flexibilității combinată cu siguranța ocupării și reducerea segmentării pe piața muncii, luând în considerare și rolul partenerilor sociali

Asigurarea unor dezvoltări favorabile ocupării ale costurilor muncii și ale mecanismelor de stabilire a salariilor

Extinderea și îmbunătățirea investiției în capitalul uman.

Adaptarea sistemelor de educație și formare la noile cerințe de competențe.

BIBLIOGRAFIE

Publicații

ANEXE

Anexa nr. 1

Obiectivele stabilite de către Consiliul European, la Lisabona, în martie 2000

Obiectiv strategic până în anul 2010:

UE să devină cel mai dinamic și competitiv spațiu economic bazat pe cunoaștere din lume.

Un spațiu economic în măsură să realizeze o creștere economică durabilă cu locuri de muncă mai multe și mai bune și o coeziune socială sporită.

Pentru aceasta este nevoie de o strategie globală.

Strategia trebuie să capaciteze UE în sensul refacerii condițiilor pentru ocupare deplină.

Obiective globale:

Locuri de muncă mai multe și mai bune pentru Europa: Dezvoltarea unei politici active de ocupare

Cota de ocupare până în 2010 de dorit 70 % (media actuală în UE:63 %)

Cota de ocupare pentru femei: peste 60% (media actuală în UE: 54%)

O societate informațională pentru toți

Crearea unui spațiu european al cercetării și inovării

Crearea unui climat favorabil pentru pentru înființarea și dezvoltarea unor întreprinderi inovatoare, în special a IMM-urilor

Reformă economică pentru o piață internă desăvârșită și perfect funcțională

Piețe financiare integrate și eficiente

Coordonarea politicilor macroeconomice: consolidare bugetară, calitate și durabilitate a finanțelor publice

Pregătire și educație pentru viață și muncă într-o societate bazată pe cunoaștere

Modernizarea protecției sociale

Promovarea integrării sociale.

Anexa nr. 2

Linii directoare stabilite de Consiliul European in martie 2005

Linii directoare macroeconomice:

Asigurarea stabilității economice.

Protejarea dezvoltării economice.

Promovarea alocării eficiente a resurselor.

Promovarea unei coerențe mai puternice între politicile macroeconomice și cele structurale.

Asigurarea că sporirea salariilor contribuie la stabilitatea și dezvoltarea macroeconomică.

Contribuția la o Uniune Economică și Monetară dinamică și funcțională.

Linii directoare microeconomice:

Creșterea și îmbunătățirea investiției în Cercetare&Dezvoltare în vederea formării Ariei Europene a Cunoașterii

Facilitarea tuturor formelor de inovație

Facilitarea răspândirii utilizării efective a Tehnologiei Informaționale și Comunicaționale și construirea societății informaționale complet inclusivă

Încurajarea utilizării sustenabile a resurselor și consolidarea legăturilor dintre protecția mediului și dezvoltare

Contribuția la o bază industrială puternică

Extinderea, inclusiv în profunzime, a pieței interne

Asigurarea unor piețe deschise și competitive în interiorul și exteriorul Europei

Crearea unui mediu atractiv de afaceri

Promovarea accentuată a unei culturi antreprenoriale și crearea unui mediu favorabil pentru IMM-uri

Extinderea și îmbunătățirea infrastructurii europene și finalizarea proiectelor transfrontaliere prioritare convenite

Linii directoare pentru ocupare :

Implementarea politicilor de ocupare care au ca scop ocuparea deplină, îmbunătățirea calității și productivității muncii și consolidarea coeziunii sociale și teritoriale

Promovarea unei abordări a muncii pe tot parcursul vieții

Asigurarea unei piețe inclusive ale muncii, creșterea atractivității muncii și valorizarea muncii (tomake work pay) pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv grupurile dezavantajate, și persoanele inactive

Îmbunătățirea corelării cu nevoile pieței muncii.

Promovarea flexibilității combinată cu siguranța ocupării și reducerea segmentării pe piața muncii, luând în considerare și rolul partenerilor sociali

Asigurarea unor dezvoltări favorabile ocupării ale costurilor muncii și ale mecanismelor de stabilire a salariilor

Extinderea și îmbunătățirea investiției în capitalul uman.

Adaptarea sistemelor de educație și formare la noile cerințe de competențe.