Politica de Ocupare a Fortei de Munca In Romania

Economie

Politica de Ocupare a Fortei de Munca In Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………………………………………….2

CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PIAȚA MUNCII DIN ROMÂNIA…………………..4

1.1 Stadiul actual al constituirii și funcționării pieței muncii…………………………………………………5

1.2 Scenariul pesimist privind evoluția pieței muncii în România pe perioada 2015 – 2018……..6

CAPITOLUL II

CALITATEA VIEȚII ȘI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ…………………………………………9

2.1 Factori perturbatori ai ocupării integrale a forței de muncă în România………………………….10

2.2 Dificultăți în politica de ocupare integrală a forței de muncă în România……………………….12

2.3 Definirea și evaluarea șomajului………………………………………………………………………………..13

2.4 Măsuri antrenate pentru reducerea efectelor șomajului………………………………………………….15

CAPITOLUL III

EVOLUȚIA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN PERIOADA 2000-2014………………………………………18

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………………26

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………..28

Introducere

Politica ocupării forței de muncă face parte din politica socială a unei țări, alături de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, asistența socială și politicile familiale, relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă, asigurările de sănătate, politicile din sfera locuinței și locuirii, politicile în sfera educației, politicile sociale din domeniul probațiunii / reinserției sociale a persoanelor delicvente și alte politici sociale.

Strategia și politicile de ocupare ar trebui să pornească de la fixarea câtorva obiective fundamentale (Nica, E., 2007, p.169):

Înviorarea creșterii economice prin crearea de noi unități productive și, prin aceasta, de noi locuri de muncă, cu deosebire în sectoarele cheie ale economiei;

Creșterea, într-un ritm mai mare, a locurilor de muncă din cercetare-inovare și învățământ, concomitent cu acordarea unei atenții mai mari personalului din aceste sectoare (salarii, bază materială, condiții de documentare, relații cu alte țări, etc.);

Stimularea progresului tehnologic al întreprinderilor prin aducerea lor la nivelul (apropiat) de competitivitate din alte țări;

Operarea unor schimbări mai serioase în condițiile de muncă și sistemul muncii, astfel încât să genereze motivația durabilă a ofertanților de a ocupa locurile de muncă disponibile;

Formarea și sprijinirea unei clase noi manageriale abilitată pentru afacerile competitive în condițiile dure ale economiilor globalizate;

Măsuri menite a crea și consolida o clasă de mijloc capabilă a concura cu marile întreprinderi – cu deosebire cele aflate în relații cu întreprinderile străine care acționează în România;

O sursă mare de creare a noilor locuri de muncă o reprezintă economia rurală, în care există numeroase cereri de servicii și disponibilități de forță de muncă neocupată.

Studierea și evaluarea proceselor pe piața muncii ca dimensiuni, structuri și tendințe stau la baza definirii politicilor active de ocupare și protecție socială, sub cele mai diferite laturi ale acestora.

Politicile de ocupare reprezintă un domeniu distinct în cadrul politicilor sociale, obiectivul lor fiind menținerea și creșterea gradului de ocupare, prin acțiuni directe sau indirecte, menite să asigure locuri de muncă pentru tinerii care intră pe piața muncii, pentru b#%l!^+a?șomeri sau alte persoane care vor să se angajeze ca salariați.

Acestea presupun în special acțiuni active care au ca scop crearea de noi locuri de b#%l!^+a?muncă, și în acest fel, creșterea gradului de ocupare.

În perioada de criză cu care se confruntă toate statele, inclusiv România, fenomenul b#%l!^+a?șomajului este foarte amplu, afectând zeci de mii de oameni. Astfel, la sfârșitul anului 2009, rata șomajului la nivelul UE27 a fost de 8,9%, ceea ce reprezintă o creștere cu 1,9 procente față de rata șomajului din anul 2008.

Și în România șomajul este în creștere, ajungând în aprilie 2015, la o rată de 8,07%, similară cu cea specifică Uniunii Europene ( în valoare absolută 738 187 șomeri).

Pornind de la aceste considerente, lucrarea de față își propune să realizeze o perspectivă teoretică asupra pieței muncii și șomajului, ca element care intervine în reglarea raportului cerere-ofertă, cu tipologiile sale, cauzele, efectele, de regulă cu impact negativ asupra personalității indivizilor, familiei și a societății în general.

CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PIAȚA MUNCII DIN ROMÂNIA

Efectuarea unui studiu cuprinzător cu privire la piața muncii în România, presupune atât cunoașterea proceselor, realităților și tendințelor la nivelul întregii țări cât și cunoașterea fenomenelor manifestate pe această piață de-a lungul anilor. Piața muncii cuprinde aspecte referitoare la ocuparea cererii de lucru dinamica salariilor, aspectele legate de șomaj și consecințele acestuia.

Descreșterea sectorului de stat și creșterea sectorului privat constituie fundalul general al analizei. Majoritatea modificărilor apărute în ultimii ani pe piața muncii în România se aseamănă cu cele din alte țări aflate în tranziție. Numărul celor din sectorul privat a crescut,iar cele din industria din sectorul de stat au scăzut.

O analiză detaliată scoate în evidentă existența de două tipuri de sectoare în economia românească: unul “protejat” și unul “expus”.

Sectorul protejat este acel sector care a beneficiat de un tratament preferențial din partea statului.

Caracteristici principale ale Pieței muncii în România:

noua piață a muncii în formare.

Consolidarea noii piețe este un process îndelungat, dificil și contradictoriu.

piața cu o sferă de cuprindere limitată.

Piața muncii privită ca proces de apariție și dezvoltare presupune reglementarea relațiilor de muncă dintre patroni și salariați.

Patru cauze ne fac să considerăm ca o parte a relațiilor de muncă din sectorul privat iese de sub incidența pieței organizate.

Pe aria de informații cu privire la forța de muncă din sectorul respective.

Insuficiente legislative, conjugate cu birocrația cu privire la reglementarea raporturilor de muncă.

Inexistența unor instituții de supraveghere și control cu privire la aplicarea legislației muncii.

Insuficiențe ce privesc soluționarea conflictelor de muncă.

piața muncii tensionată. b#%l!^+a?

Această evoluează ca o piața tensionată, rigidă cu puternice dezechilibre structural și teritoriale. b#%l!^+a?

Dimensiuni apreciabile și tendințe de extindere a pieței paralele a muncii.

b#%l!^+a?

1.1 Stadiul actual al constituirii și funcționării pieței muncii

Democratizarea societății românești, începută la 22 decembrie 1989, își găsește o bază de susținere reală în modificările intervenite în sistemul dreptului. Promovarea actelor normative, care vizează procesul de tranziție la economia de piață, este corelată cu viziunea conceptuală globală a reformei, prin care se poate asigura evoluția coordonată a ansamblului legislativ.

Formarea și funcționarea pieței muncii în România este un proces laborios, care nu vizează numai aspecte de natură legislativă, ci și aspecte privind formarea structurilor economice, mecanismelor pieței, instituțiilor specializate, mentenalitatea și comportamentele specifice perioadei de tranziție de la un model de ocupare la altul.

Tranziția depinde foarte mult de formarea și, mai ales, de funcționarea pieței muncii.

Este un proces amplu și dificil de realizat, care presupune participarea tuturor categoriilor de agenți economici. Cuprinde:

Privatizarea și diversificarea formelor de proprietate

Creșterea gradului de libertate a agenților economici, reducerea gradului de implicare a statului în activitățile economice.

Asigurarea condițiilor optime din punct de vedere organizatoric, legislativ și institutional.

Promovarea unor noi forme și mecanisme ale pieței.

În aceste condiții, in România s-au adoptat legi care au fundamentat bazele funcționării acestei piețe.

Piața muncii este delimitată de un ansamblu de acte normative care au fost adoptate în două etape diferite: în prima etapă s-a vizat înlăturarea reglementărilor restrictive, ce aparțineau economiei hipercentralizate, prin adoptarea unor noi măsuri legislative; în a cea dea doua etapă se urmărește crearea unui context normativ propice dezvoltării unei societăți democratice, orientată pe respectarea drepturilor omului.

În Constituția României este prevăzut că statul trebuie să creeze mediul favorabil valorificării tuturor resurselor productive; cetățenii sunt liberi să-și aleagă locul de muncă și profesia, neputându-li-se ingrădi dreptul la muncă.

Piața muncii este o piață imperfectă, segmentată, rigidă și fragilă. Din aceste motive în Constituția României sunt prevăzute următoarele: salariații au dreptul la asociere în sindicat (art. 37), dreptul la protecția muncii (art. 38), dreptul la asigurări sociale (art. 33), dreptul la grevă (art.40), și altele. Întreaga legislație privitoare la organizarea și funcționarea pieței muncii a fost adoptată pe baza noii Constituții.

Legislația și ordinea adoptării reglementărilor legale în domeniul muncii sunt realiste reflectând, în principal, procesul de democratizare a societății românești; între legile adoptate există o strâsă legătură.

Odată cu trecerea la negocierea colectivă sau individuală a salariilor, în baza noilor reglementări legislative, s-a asigurat o oarecare liberalizare a pieței muncii. Sistemul anterior de stabilire a drepturilor și obligațiilor reciproce ale salariaților și ale patronilor,a fost înlocuit de noile norme legale, lasând părților inițiativa în acest domeniu.

În afară de Constituție, piața muncii este reglementată și de alte acte normative, cum ar fi: Legea privint răspunderea juridică a salariaților, Legea privind încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului individual de muncă, Legea privind inspecția muncii, etc.

Deși legislația muncii a fost modificată și îmbunătățită permanent, în unele situații, aceasta s-a dovedit a fi ineficientă și inadecvată procesului de tranziție la economia de piață.

Și în prezent există disfuncționalități și necorelări ale cadrului legal privind elaborarea și aplicarea noilor norme. Sunt situații în care chiar prevederile legale încurajează nerespectarea legii.

O cerință esențială a funcționării normale a pieței muncii o constituie responsabilizarea organelor de stat abilitate, agenților economici, persoane fizice și juridice în a aplica corect și consecvent legea. Pentru aceasta este necesar ca instrumentele folosite pentru aplicarea legislației muncii să fie mai eficiente, iar fermitatea și intoleranța să fie caracteristicile principale în disciplina muncii.

1.2 Scenariul pesimist privind

evoluția pieței muncii în România pe perioada 2015 – 2018

Într-o viziune pesimistă, se preconizează ca în România, datorită crizei economice, se vor resimți efectele acesteia având impact negativ pe toate planurile. Cele mai afectate vor fi companiile din România, care se vor afla în imposibilitatea restituirii creditelor, condiții dificile de achitare a datoriilor către furnizori, mai ales celor care au de făcut plăți în valută. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

De asemenea printre sectoarele afectate se numără sectorul administrativ, sectorul bunurilor de consum, domeniul construcțiilor, cel imobiliar, dar și companiile cu o rată înaltă de capital împrumutat în urma devalorizării leului, însoțită de creșterea considerabilă a inflației. În aceasta viziune, piața muncii cunoaște un grad înalt al șomajului, precum și un grad înalt al b#%l!^+a?îndatorării publice.

În analiza pesimistă a pieței muncii penși aplicarea noilor norme. Sunt situații în care chiar prevederile legale încurajează nerespectarea legii.

O cerință esențială a funcționării normale a pieței muncii o constituie responsabilizarea organelor de stat abilitate, agenților economici, persoane fizice și juridice în a aplica corect și consecvent legea. Pentru aceasta este necesar ca instrumentele folosite pentru aplicarea legislației muncii să fie mai eficiente, iar fermitatea și intoleranța să fie caracteristicile principale în disciplina muncii.

1.2 Scenariul pesimist privind

evoluția pieței muncii în România pe perioada 2015 – 2018

Într-o viziune pesimistă, se preconizează ca în România, datorită crizei economice, se vor resimți efectele acesteia având impact negativ pe toate planurile. Cele mai afectate vor fi companiile din România, care se vor afla în imposibilitatea restituirii creditelor, condiții dificile de achitare a datoriilor către furnizori, mai ales celor care au de făcut plăți în valută. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

De asemenea printre sectoarele afectate se numără sectorul administrativ, sectorul bunurilor de consum, domeniul construcțiilor, cel imobiliar, dar și companiile cu o rată înaltă de capital împrumutat în urma devalorizării leului, însoțită de creșterea considerabilă a inflației. În aceasta viziune, piața muncii cunoaște un grad înalt al șomajului, precum și un grad înalt al b#%l!^+a?îndatorării publice.

În analiza pesimistă a pieței muncii pentru următorii trei ani apar două mari probleme: pe de o parte existența simultană a unei oferte și a unei cereri nesatisfăcătoare și pe de altă parte fiind problema șomajului care se află la cote înalte.

În analiza primei probleme am evidențiat factori ce influențează cererea și oferta de muncă cum ar fi:

Factori ce influențează cererea:

salariile se vor menține la același nivel în timp ce prețurile cresc;

durata muncii se dorește a fi din ce în ce mai mare;

puterea de cumpărare a monedei este în scădere;

productivitatea muncii este la un nivel redus;

domeniul investițiilor slab dezvoltate;

Factori ce influențează oferta:

Resursele de muncă care conțin o importantă rezevă nefolosită în activitatea economică, populația casnică;

Absolvenții care se transformă în oferte de forță de muncă sunt numeroase;

Introducerea progresului tehnic, retehnologizarea, restructurarea sunt obictive care dezvoltă economia. Din această cauză se vor face disponibilități a forței de muncă, care va fi înlocuită de mașinării.

Piața muncii va fi marcată de o sporire deosebită a ofertei. În prezent cererea de forță de muncă este prea puțin încurajatoare, fiind pusă intr-o postură mai puțin favorabilă.

Premisele creării unui număr mare de locuri de muncă există, dar starea economiei României, acum, nu permite ceea ce duce ca și pe viitor indicatorii să fie aceeași, asigurarea investițiilor necesare a bazei materiale adecvate. Ritmul de investire și de creștere nu va putea susține crearea unui număr de locuri de muncă la nivelul ofertei de forță de muncă.

Dacă industriile vor desființa locuri de muncă atunci vor fi nevoite să creeze alte locuri de muncă. Cererea de forță de muncă va fi accentuată prin creșterea investițiilor străine în țara noastră, prin dezvoltarea capitalului privat.

În cea de-a doua problemă am observat că șomajul este un dezechilibru care afectează toate segmentele economiei. În anii precedenți am observat o creștere a ratei șomajului, fenomen ce se va accentua în următorii doi ani.

Dintre aceste două scenarii create de noi cu ajutorul unor informații expuse de rețeaua internet și din alte cărți am dedus că cea optimistă se poate realiza în proporții de 60% și cea pesimistă în proporții de 40%.

b#%l!^+a?

CAPITOLUL II

CALITATEA VIEȚII ȘI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

b#%l!^+a?

În ansamblul factorilor de producție, unul dintre cele mai importante elemente îl reprezintă omul, baza desfășurării multor procese socioeconomice. Calitatea vieții sale, a împrejurărilor în care el trăiește, prezintă interes deosebit.

Lista de indicatori ai calității vieții, grupați în 21 de categorii , include și ocuparea, respectiv proporția și structura populației ocupate, proporția șomajului, securitatea locului de muncă.

De aceea, modul de concepere a organizării diverselor activități trebuie să aibă în vedere problema ocupării, a folosirii mâinii de lucru, ea constituind o dimensiune specifică a dezvoltării. Importanța respectivei noțiuni poate fi motivată tocmai prin raportarea la termenul contrar (acela de subocupare), dat fiind că neutilizarea forței de muncă înseamnă, după cum știm, nu atât un element în plus pentru raportări statistice, cât mai ales costuri sociale suplimentare. În opinia internațională, subocuparea este un fenomen care apare atunci când ocuparea unei persoane devine insuficientă, în raport cu normele determinate sau cu alt reper posibil, ținând seama de calificarea profesională.

Conform acestui punct de vedere, se disting două forme ale subocupării:

– una vizibilă, cuprinzând indivizi care muncesc – involuntar – mai puțin decât durata normală a lucrului în activitatea corespunzătoare și care sunt în căutarea unei slujbe suplimentare;

– alta invizibilă, care sugerează, din start, un concept mult mai vag și care desemnează situația persoanelor exercitând o activitate profesională în care calificarea lor nu e pe deplin utilizată.

Pentru a caracteriza volumul ocupării, Maurice Allais se folosește de numărul total de ore de muncă, susceptibil a fi presate în absența șomajului – în ideea complementarității termenilor șomaj și ocupare.

Se vorbește – mai mult – despre necesitatea utilizării depline a forței de muncă, ceea ce s-ar traduce prin posibilitatea ca, în orice moment, individul dornic să lucreze să-și poată găsi o ocupație și un post corespunzător pregătirii lui, convenabil, bine plătit, în ciuda oscilațiilor și dereglementărilor economico-sociale.

Nu trebuie omis faptul că întotdeauna se vor găsi persoane care nu doresc și, altele, care nu sunt apte pentru a depune o activitate salariată.

Vorbim de folosirea în condiții normale a forței de muncă, la o populație ocupată în proporție de 95–98%; diferența de neocupare (2–5%) fiind cu neputință de anulat (căci între numărul persoanelor apte de a desfășura o activitate – în mod potențial – și numărul efectiv al locurilor de muncă, nu există, practic, egaliate). Gradul de ocupare într-o economie – și pornind de la el, nivelul subocupării și cel al șomajului – ține seama de multiple împrejurări, dintre care menționăm, în prezentul context, doar câteva mai importante:

a. Economia este determinată de un sistem propriu de organizare dispunând – la un moment dat – de un număr limitat de locuri de muncă (este vorba de conceptul de cerere de muncă, implicând obligatoriu condiția salarială). Supradimensioarea ,,pragului” respectiv nu e imposibilă, dar se va realiza cu un cost din ce în ce mai mare, având nevoie de justificări fundamentale.

b. Societatea a fost și va rămâne stratificată, de aici decurgând o chestiune controversată: eterogenitatea veniturilor, care influențează negativ și definitoriu gradul de ocupare.

c. Piața muncii presupune anumite premise, care, dacă nu sunt respectate, provoacă multiple disfuncționalități: transparența în privința informației, raționalitatea economică, mobilitatea forței de muncă.

d. Există, desigur, și factori care determină în mod direct (deși nu întotdeauna proporțional) mărimea șomajului: creșterea populației, progresul tehnic și sistemul de învățământ.

Din toate aceste considerente, datorită neputinței de a folosi întregul fond disponibil de mână de lucru, operăm cu noțiunea de inutilizare sau cu cea de neutilizarea forței de muncă. De aceea, își face simțită prezența fenomenul ocupării incomplete (subocupare), caracteristic situațiilor în care oferta declarată depășește cererea pe piața corespunzătoare. Avem de-a face, în asemenea cazuri, cu termenul șomaj.

2.1 Factori perturbatori ai ocupării integrale a forței de muncă în România

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

În primul rând, un factor perturbator poate fi constituit de unele schimbări în condițiile de producție. De exemplu, o creștere sau o scădere bruscă și semnificativă a prețului unui factor de producție pe piața monetară, poate determina importante dereglări economice.

În al doilea rând, factorul perturbator poate fi chiar politicianul care, ori elaborează o politică monetară sau fiscală eronată, ce are efecte inverse decât se așteaptă, ori elaborează o b#%l!^+a?politică justă de reducere a ratei șomajului și de îmbunătățire a mersului economiei, în perioadele dinaintea alegerilor.

În al treilea rând, modificări neprevăzute, din rațiuni de politică socială sau din alte b#%l!^+a?rațiuni neeconomice, ale cheltuielilor guvernamentale constituie un alt factor perturbator. Astfel, o creștere a acestora va duce la o creștere a cererii agregate, făcând să crească producția și venitul, dacă nu sunt însoțite de măsuri adecvate de politică fiscală și monetară, adică de creștere corespunzătoare a fiscalității și respectiv, de aplicare a unei politici monetare destul de restrictive.

Dimpotrivă, o reducere a cheltuielilor guvernamentale va trebui însoțită de o reducere a fiscalității și o mai mare larghețe în politică monetară, dacă nu se dorește să scadă producția și venitul. În al patrulea rând, factorul perturbator poate fi și o modificare a exporturilor.

Astfel, o creștere a exportului determinată de o creștere bruscă a cererii din străinătate pentru produsele românești, poate duce la o creștere a veniturilor, așa cum o scădere bruscă a acestei creșteri poate diminua veniturile.

Și într-un caz și în altul, modificările neprevăzute ale exportului pot provoca dereglări în economie. În al cincilea rând, o modificare bruscă a dorințelor de consum ale populației, la oricare nivel dat, modificare ce nu are o motivație economică obiectivă, ci pur și simplu este o modificare subiectivă a dorințelor de a consuma mai mult sau mai puțin din venit, poate constitui un factor perturbator.

În mod similar putem asista, în al șaselea rând, la o modificare a cheltuielilor investiționale, fără a fi generată de o rațiune economică. Această modificare poate fi pusă pe seama unei creșteri sau descreșteri bruște a optimismului investitorilor.

Astfel, dacă investitorii vor căpăta brusc o speranță de creștere a profiturilor din activitatea investițională, vor mări partea din venit destinată economiilor, reușind, astfel, să-și crească și mai mult veniturile prin noi investiții.

În mod similar poate apărea o scădere a optimismului investițional, cu consecințele respective asupra cererii agregate și a venitului. În al șaptelea rând, modificările spontane în cererea de bani din sectorul privat devin un factor perturbator al activității economice, deoarece ele pot afecta rata dobânzii și, ca atare, pot afecta direct investițiile. Comportarea salariaților, în al optulea rând, este un factor perturbator.

Astfel, creșteri neprevăzute de salarii, fără a avea la bază rațiuni de ordin economic – corelări cu sporul de producție și de productivitate, presiunea sindicală, sau interese electorale, devin puternici factori destabilizatori în economie.

Tot destabilizator al economiei poate deveni și o scădere nejustificată de salarii.

Desigur că, într-o economie de piață, pot apărea o multitudine de factori perturbatori, important este ca acești factori să fie sesizați și să le poată fi intuite efectele asupra activității economice.

2.2 Dificultăți în politica de ocupare integrală a forței de muncă în România

O politică de ocupare integrală a forței de muncă nu se poate realiza cu ușurință, deoarece o asemenea politică se lovește de o serie de dificultăți majore, de exemplu:

● Apariția cu întârziere a efectelor politicii stabilizatoare. De fapt, aceste întârzieri generate de politica stabilizatoare pot fi împărțite în două categorii:

a) întârzieri necesare fundamentării politicii de stabilizare, care reprezintă perioada necesară organelor de decizie pentru:

– sesizarea dereglării și formării convingerii că trebuie luate niște măsuri;

– fundamentarea deciziei de politică stabilizatoare;

– aplicarea în practică a măsurilor de politică fiscală și monetară preconizate.

b) întârzieri necesare apariției efectelor politicii de stabilizare, care reprezintă perioada necesară din momentul aplicării deciziilor de politică monetară și fiscală până când efectele acestor politici se materializează în efectele practice dorite, efecte ce pot fi de două feluri:

– efecte imediate, de obicei de mai mică amploare și importanță;

– efecte întârziate, de mare amploare și importanță, care, la rândul lor, antrenează alte efecte întârziate. Atunci când estimăm efectele politicii de stabilizare, este necesar să nu uităm că ele pot fi amendate de stabilizatorii automați din economie – cei mai importanți fiind impozitul pe venit și ajutorul de șomaj.

● Imprecizia modelelor de previziune la nivel macrosocial. Elementul de bază în previziunea dimensiunii efectelor politicii stabilizatoare îl constituie informațiile despre comportarea trecută a variabilelor estimate.

Se impune, totuși, ca, pe lângă aceste informații, să luăm în considerare și alte informații noi, referitoare la reacțiile pe care le vor avea agenții economici la măsurile politice luate.

Aceste reacții vor fi evident marcate de tipul de politică ce este anunțată a fi luată în b#%l!^+a?perioada ce urmează, tip care și-a pus amprenta, încă de la început, asupra estimărilor efectelor scontate.

● Nesiguranța efectelor politicii la nivel macrosocial. b#%l!^+a?

Se pot prefigura modele mai mult sau mai puțin complexe și corecte de estimare a efectelor unei anumite acțiuni politice. Deci, fiecare va ajunge să previzioneze o anumită dimensiune a efectelor politicii stabilizatoare.

Dacă luăm în considerare aceste dificultăți ce apar în fundamentarea unei politici de ocupare integrală a forței de muncă, putem concluziona că, într-adevăr, este imposibil de evitat apariția situațiilor de subocupare.

2.3 Definirea și evaluarea șomajului

În încercarea de definire a șomajului, constatăm că există o serie de modalități în care se poate face acest lucru: fie în funcție de maniera de abordare, fie potrivit unei perioade istorice, fie după trăsăturile pe care dorim să le scoatem în relief. Șomajul este starea de a fi neangajat, de a nu fi în stare a obține o muncă plătită.

În Vocabularul economic și financiar, prin șomaj se înțelege încetarea involuntară și prelungită a lucrului, din cauza imposibilității de a găsi un loc de muncă. Șomajul poate fi privit ca fiind o situație proprie persoanelor care și-au încetat involuntar activitatea și/sau nu se pot angaja, din cauza imposibilității găsirii unui loc de muncă.

Este vorba de un surplus de forță de muncă, făcând parte din populația activă și care nu lucrează, datorită:

a. pierderii locurilor de muncă;

b. creșterii ofertei de muncă peste capacitatea de absorbție a pieței muncii;

c. proastei funcționări a pieței muncii. În termenii generici ai pieței muncii, șomajul reprezintă un excedent al ofertei, în raport cu cererea de mână de lucru.

Trebuie ținut seama, însă, că respectiva ofertă nu ia în considerare toată populația aptă de muncă, ci doar pe aceea dornică să se angajeze ca forță de muncă salariată (de aceea, cererea corespondentă se constituie din ceea ce se poate satisface prin intermediul condițiilor salariate date).

Starea de șomer apare, în principiu, ca urmare a două procese:

1. pe de o parte, în ,,zona” ofertanților de forță de muncă, pierderea locului de muncă;

2. pe de altă parte, imposibilitatea angajării integrale, într-o perioadă dată de timp, a unei generații de absolvenți calificați pentru o anumită muncă.

Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, șomerul este acea persoană care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

– nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizația de șomaj ce i s-ar cuveni;

– starea de sănătate și capacitățile fizice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

– are vârsta de minim 16 ani;

– nu îndeplinește condițiile de pensionare;

– este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă;

– este înregistrată la ANOFM sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcționează în condițiile legii.

Șomajul se caracterizează prin nivel (mărime absolută sau relativă a numărului de șomeri), corespondența intrări–ieșiri din șomaj (căile prin care o persoană iese și, respectiv, intră din/în rândul șomerilor), durata șomajului, structura șomajului (pe vârste, calificări, sectoare de activitate tip de pregătire, sex etc.) și frecvența acestuia (de câte ori, în medie, lucrătorii devin șomeri într-o perioadă dată de timp).

Este important de precizat că șomajul nu poate fi definit, pur și simplu, ca reprezentând acel număr de oameni fără un loc de muncă.

O definiție atât de generală ar include și copiii, care sunt prea tineri pentru a munci, și pensionarii, care se află la vârsta încetării activității, sau alte categorii de oameni care nu doresc să desfășoare o muncă remunerată.

Din moment ce aceste grupuri sociale nu ridică probleme economice grave, este corect ca ele să fie omise din statisticile șomajului.

Șomajul nu lovește numai indivizii. Peste o anumită limită, el subminează întreaga societate.

Munca nu este doar mijlocul de a-ți câștiga viața, ci este și un mod de a te identifica. Șomerul poate oricând să-și ocupe timpul, dar el nu mai are un loc definit în societate. Victima unei concedieri economice se consideră, adesea, și victima a unei concedieri sociale.

Teama de șomaj bulversează comportamentele noastre sociale și atitudinea față de b#%l!^+a?muncă.

2.4 Măsuri antrenate pentru reducerea efectelor șomajului b#%l!^+a?

Șomajul și politicile sociale Fiind un dezechilibru care afectează, în diferite proporții, economiile tuturor statelor, diminuarea șomajului a devenit obiectiv major al guvernelor lumii. Prin conținutul lor, măsurile anti-șomaj au efecte directe și indirecte asupra indivizilor și asupra economiei (majoritatea pozitive, ceea ce nu exclude însă apariția unor necorelări și a unor urmări contrare celor anticipate). În general, politicile utilizate contra șomajului sunt de două tipuri:

a. Politici pasive: Se referă la indemnizația de șomaj (care, în opinia unor economiști, nu face decât să scadă presiunea financiară care apasă asupra șomerului, fără a avea – însă – un efect pozitiv asupra volumului global al șomajului) și la reducerea numărului populației active (prin pensionări, creșterea perioadei de formare a tinerilor).

b. Politici active: Presupun o intervenție clară pe piața muncii, influențând real nivelul global al ocupării, prin:

– subvenții, în scopul reducerii costului salarial al firmelor și al promovării creării de noi locuri de muncă;

– strategii de formare profesională.

Întrucât aproape toate țările industrializate sunt confruntate cu rate ale șomajului considerate mult prea ridicate, autoritățile din aceste țări adoptă diferite măsuri, în vederea combaterii acestei situații nedorite.

Paleta programelor active destinate piețelor muncii include patru categorii generale: mobilizarea ofertei de muncă, dezvoltarea aptitudinilor legate de ocuparea forței de muncă, promovarea spiritului de căutare activă și crearea directă de locuri de muncă.

Prima categorie, mobilizarea ofertei de muncă, cuprinde programe care urmăresc îmbunătățirea șanselor de angajare a persoanelor care ridică probleme dificile de plasare și care, în absența unor asemenea măsuri, ar rămâne, probabil, inactive.

În această categorie se includ pregătirea profesională a șomerilor adulți și a persoanelor amenințate de pierderea locului de muncă, măsuri speciale pentru tinerii șomeri și reabilitatea celor incapabili de muncă.

O altă strategie vizează acordare de subvenții pentru susținerea ocupării curente a forței de muncă în sectorul privat și pentru sprijinirea persoanelor care se lansează în afaceri pe cont propriu.

Cea de-a doua categorie, dezvoltarea aptitudinilor de muncă, intră, cu precădere, în responsabilitatea patronilor și a sistemului național de educație și de pregătire a forței de muncă. În zonele în care oportunitățile de pregătire a forței de muncă sunt considerate insuficiente, politica pieței forței de muncă poate juca un rol complementar.

Pare însă să se fi conturat o tendință mai pronunțată către elementul de pregătire a forței de muncă, în contextul politicilor pieței muncii, care a afectat, în special, măsurile de mobilizare direcționate.

Cel al treilea obiectiv de politică economică în domeniul muncii, promovarea spiritului de căutare activă, urmărește să sprijine procesele prin care cei aflați în căutarea unui loc de muncă sunt puși în legătură cu potențialii angajatori.

Această sferă de activitate a condus la apariția de noi metode, la o serie de schimbări organizatorice sau la alocarea de resurse adiționale pentru încurajarea și stimularea a noi sisteme de relații între cele două părți. Serviciile de intermediere și de plasare a forței de muncă reprezintă coloana vertebrală pentru atingerea acestor obiective și, deci, sunt relevante pentru toți angajații și toți angajatorii, ele concentrându-se, cu precădere, asupra nevoilor șomerilor, îmbrăcând frecvent forma unor programe speciale, destinate persoanelor afectate de șomaj pe termen lung.

Ultima categorie vizează crearea directă de locuri de muncă, implicând, fie muncă având caracter temporar fie, în unele cazuri, locuri de muncă cu caracter permanent în sectorul public sau în cadrul organizațiilor nelucrative.

Există câteva probleme care afectează politicile sociale și șomerii. Dincolo de incertitudinea care prevalează în privința diferitelor măsuri și a succesului acestora, sau de problema finanțării programelor destinate combaterii șomajului, o altă problemă vizează definiția precisă a forței de muncă.

Ea exclude părți ale societății care ar fi interesate în munca renumerată și nu furnizează o măsură ideală pentru evaluarea întregului potențial de muncă.

Unele persoane excluse sunt angajate în alte forme de activități productive, cum ar fi educația sau munca voluntară, altele nu doresc să se alăture forței de muncă, în actualele condiții, iar altele ar fi dispuse, dar sunt incapabile, de exemplu, din motive de sănătate sau din cauza obligațiilor de întreținere a familiei.

Implementarea politicilor de ocupare. Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piața muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării b#%l!^+a?unei fluidități și flexibilități eficiente pe piața muncii, diminuându-se dezechilibrele și b#%l!^+a?disfuncționalitățile.

CAPITOLUL III

EVOLUȚIA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN PERIOADA 2000-2014

În întreaga evoluție a societății omenești forța de muncă a reprezentat componenta principală a factorilor de producție. Inexistența forței de muncă ar face imposibilă viața economică social. Ea reprezintă factorul viu activ al vieții economice prin a cărei intervenții directe sau indirecte devin posibile producția și celelalte activități economice inclusiv valorificarea instrumentelor de producție ale societății.

Funcționare normală a pieței muncii și în mod special asigurarea echilibrului ofertei de forță de muncă cu cererea de forța de muncă deplin, în principal de acțiunea combinată și simultană a unei multitudini de factori din afara sau din interiorul acestei piețe.

Cunoașterea tuturor factorilor ce influențează cererea de fortță de muncă, gestionarea acestora și a resurselor umane în scopul echilibrării cu oferta de forța de muncă este o ntreprindere amplă și anevoioasă care trebuie să pornească de la două cifre relativ cunoscute: volumul nevoilor de muncă și volumul ofertei de muncă. Dar cererea de forța de muncă în România deocamdată nu poate fi certă.

Cele 9.493 mii de persoane ocupate în 1995 si 9.234 mii in 2002 au corespuns unei nevoi anterioare unei structuri a economiei care in prezent este depășită. În ce privește oferta situația ei nu este întrutotul clară. Ea este incertă în mare parte ca urmare a schimbărilor produse în sistemul școlar în special în legătură cu durata și structura învătământului, acceptarea unei persoane de a lucra în munci inferioare pregătirii lor, politica de liberalizare natalitatea, emigrările etc. cu 998.432 someri inregistati in anul 1995, 1.130.296 în anul 1999, 1.007.131 in anul 2000 si 760.623 in 2002, greutățile cresc în paralel cu menținerea și chiar accentuarea unei psihologii pesimiste.

Funcționarea normală a pieței muncii împreună cu echilibrul cererii și al ofertei forței de muncă depinde de acțiunea unor factori din interiorul sau exteriorul pieței. Cererea forței de muncă din România cât și oferta acesteia sunt incerte. Oferta este inclară din cauza schimbărilor produse în învățămant, în legătură cu structura și durata învățămantului, datorită emigrărilor și a natalității.

Factorii cererii sunt căi flexibile ale ofertei forței de muncă, cererea este ușor modificată, iar oferta rigidă; de aceea căutăm să delimităm factorii lor de echilibru.

Factorii de influentă cei mai implicați sunt economici, demografici, psihosociali, interni și externi. Printre factorii cei mai importanți care influențează evoluția pieței muncii enumerăm:

Poziția forței muncii în procesul de reformă și tranziție primul factor, subiectiv,de natură obțională, care modelează și ordonează relațiile dintre actorii sociali și cele ale raportului de muncă etc.

Accelerarea și accentuarea proceselor de integrare economică în special evoluția spre b#%l!^+a?structurile europene moderne. Acest factor încearcă să combine elementele naționale cu cele internaționale, așa fel încat alaturi de circulația mărfurilor și a capitaluiui să se realizeze si circulația forței de muncă,a persoanelor, astfel să permită incurajarea emigrației și migrației. În prezent această circulație este selectivă, migrația tineretului se menține in cote maxime, iar întoarcerea este modestă, redusă.

Impactul sectorului demografic asupra ofertei de forță de muncă a calității acesteia și b#%l!^+a?a sarcinii de întreținere aparține populației ocupate. Estimările actuale arată că populația în varstă de muncă,populația activă,a crescut continuu pana in 2005 iar dupa s-a redus. Procesul de îmbătrânire demografică continuă să crească din cauza migrației persoanelor tinere. Populația ocupată v-a crește sarcina de creare a resurselor necesare populației inactive.

Distorsiunea și evoluția atipică a structurilor ocupaționale. Pentru o țară europeană ponderea rurală este mult prea mare, populația ocupată din agricultură crează dificultați în modernizarea și dezvoltarea ruralului.

Vulnerabilitatea accentuată în fața șomajului a forței de muncă tinere și a celei feminine cu influențe în sistemul de formare și educație, ca metodă de a flexibiliza oferta de muncă.

Ca și concluzie putem spune că problema nu poate fi rezolvată exclusiv de piața muncii, aceasta fiind dependentă intr-o mare măsură de menținerea sub control a puterii simultane și combinate a factorilor enumerați. In continuare piața muncii, rămâne dezechilibrată, rigidă și marcată de efectul ofertei asupra cererii de forță de muncă.

Si, in aceste conditii, nemultumirile sociale inregistreaza cote inalte se exercita presiuni, puternice inca, asupra structurilor de putere, reforma economica derulandu-se oarecum necorespunzator, iar perspectivele redresarii se indeparteaza tot mai mult.

În cele ce urmează vom analiza evoluția economiei României în perioada pre și post aderare la Uniunea Europeană din punctul de vedere al evoluției ratei de ocupare a populației și din cel al ratei șomajului.

Tabel nr. 3.1. – Evoluția populației ocupate totale în perioada 2000- 2014

Sursă: Date preluate de la CNP 2006, CNP 2009, CNP 2015

Se observă că în perioada 2003- 2005, numărul populației ocupate a României se înscria pe un trend perfect descendent. În 2006, odată cu redresarea economică a țării și cu atragerea investitorilor străini, se observă o creștere semnificativă a populației ocupate de la pragul de 9 147 000 peste pragul de 9 313 000 de persoane.

În perioada 2006-20014 și odată cu aderarea țării noastre la U.E. se observă cum populația ocupată a țării crește. Se observă o creștere și în anul 2008 față de anul precedent chiar dacă la sfârsitul acestui an iși face simțită prezența criza economică mondială.

De asemenea, în perioada post-aderare, numărul populației ocupate a țării noastre cunoaște o evoluție pozitivă.

În cele ce urmează vom calcula și repectiv analiza evoluția procentuală, față de anul precedent a populației ocupate.

Tabel nr. 3.2. – Evoluția procentuală a populației ocupate totale în perioada 2000- 2014

Sursă: Date preluate de la CNP 2006, CNP 2009, CNP 2015

Se observă că în perioada 2003 – 2005 în România populația ocupată se află într-o continuă scădere de la un an la altul. În anul 2006 acest lucru incepe să se redreseze și se observă o creștere de 1,8% față de anul precedent.

În anii post aderare a țării noastre la U.E. se observă creșteri ale populației ocupate de 0.4 respectiv 0.2 %.

În perioada 2007-2014 trendul descendent negativ este înlocuit cu un trend ascendent și deși în anul 2008 creșterea este de doar 0.2 % a populației ocupate totuși se înregistrează o creștere, ceea ce semnifică faptul că economia țării, fie ea o țară afectată de criza economică mondială în a II-a parte a anului, înregistrează un progres economic văzut și prin prisma populației active-ocupate a României.

Chiar dacă tabelul arată o scădere în procente în perioada 2006- 2008, în realitate populația ocupată crește în această perioadă singura diferență este că scăderea procentuală marcată în tabel arată scăderea creșterii efective și nu o scădere în termeni reali.

În cele ce urmează vom analiza șomajul și nivelul șomajului în România.

Tabel nr.3.3. – Evoluția numărului mediu de șomeri BIM în perioada 2000- 2014

Sursă: Date preluate de la CNP 2006, CNP 2009, CNP 2015

Analizând tabelul de mai sus observăm că cel mai ridicat număr de șomeri se înregistrează în anul 2009, în plină criză economică. În perioada 2011 -2013 observăm că numărul șomerilor din țara noastră este într-o continuă scădere, atingând numărul minim din studiul nostru în anul 2013, la 6 ani de la integrarea României în U.E.

În cele ce urmează vom prezenta evoluția ratei șomajului în România în perioada 2000- 2014.

Tabel nr. 3.4. – Evoluția ratei medii a șomajului în perioada 2000- 2014

Sursă: Date preluate de la CNP 2006, CNP 2009 și CNP 2015

Analizând datele prezentate în tabelul de mai sus observăm că în perioada pre aderare a țării noastre la U.E. rata șomajului se stabilizează în jurul valorii de 7.3% , fiind cuprinsă în intervalul 7- 8 %.

Se observă o schimbare pozitivă odată cu integrarea țării noastre la Uniune și anume în perioada 2012 – 2014 România înregistrează cea mai mică rată a șomajului din întreaga perioadă a studiului.

Dacă în anul 2007 rata șomajului scade față de anii precedenți și atinge pragul de 6,4%, în anul 2008, la doar un an de la aderare dar și în contextul unui început de criza economică, România atinge un prag al ratei șomajului sub 6% și anume 5,8%.

Analizând tabelull observăm că în perioada 2006 – 2008 rata medie a șomajului din țara noastră se situează pe un trend perfect descendent, ceea ce relevă o economie în expansiune.

În periaoda 2008-2014, rata șomajului cunoaște fluctuații atât ascendente cât și descendente.

Un alt indicator semnificativ utilizat în economie atât de către Institutul Național de Statistica al României (INS), cât și de către Consiliul Național de Prognoză (CNP) și Rapoartele BNR este numărul de șomeri înregistrați la sfârșitul anului respectiv rata șomajului de la sfârșitul perioadei (luna decembrie).

Tabel nr . 3.5. – Evoluția ratei șomajului- la sfârșitul anului- în perioada 2000- 2014

Sursă: Date preluate de la CNP 2006, CNP 2009 și CNP 2015

Analizând aceste date se observă că și la sfarșitul fiecărui an se păstrează, cu mici excepții, evoluția ratei medii a șomajului. Se observă că în perioada dinaintea aderării țării noastre la U.E. rata șomajului calculată la sfârșitul anului se înscrie pe un trend perfect descendent și dacă în anul 2003 ea lua valoarea de 7,4 % se ajunge ca în anul 2006 ea să atingă valoare de 5,2%.

Scăderea se păstrează și în primul an în care România devine membră U.E. rata șomajului de la sfârșitul anului atingând pragul record de 4 %. Situația se schimbă însă la sfârșitul anului 2008 când criza economică mondială are un cuvânt greu de spus în evoluția economică a țării noastre din ultimul trimestru, astfel în loc să continue să scada, rata b#%l!^+a?șomajului la sfârșitul anului crește la 4,4 %.

Analiza tabelului de mai sus relevă faptul că în perioada studiată, rata șomajului măsurată la sfârșitul anului în România s-a aflat într-o continuă scădere cu excepția anului 2008 când în lunile octombrie- noembrie- decembrie începe să se simta criza economică mondială și în țară noastră. Deoarece rata șomajului în decembrie 2008, crește doar cu 0,4 procente față de cea din decembrie 2007 putem concluziona că România rezista bine în b#%l!^+a?contextul crizei economice mondiale.

În perioada 2008-2014, rata șomajului cunoaște fluctuații atât ascendente cât și descendente, aceste fluctauții fiind produse mai ales de criza economică care încă își spune cuvântul și în anul 2015.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+

a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Concluzii

Conform Comisiei Europene statele membre ale Uniunii Europene urmăresc facilitarea dialogului social și segmentarea pieței muncii prin acțiuni ce vizează soluționarea angajărilor temporare, a raportărilor incomplete privind durata angajării, a muncii nedeclarate, stimulând totodată mobilitatea profesională.

Calitatea locurilor de muncă și a mediului de lucru este un alt aspect urmărit de politicile ce vizează piața muncii prin descurajarea salariilor scăzute și prin asigurarea unui sistem de asigurări sociale stabil atât pentru angajații cu contracte de muncă cât și pentru liber-profesioniști și mici întreprinzători.

Serviciile de ocupare, de intermediere pe piața muncii, constituie un sistem ce trebuie întărit și deschis tuturor potențialilor angajați, fără a fi ignorată populația tânără și cea vulnerabilă la șomaj, prin asigurarea de servicii personalizate care să se adreseze și celor neincluși în piața muncii.

Pentru a crește competitivitatea și a crește rata de participare pe piața muncii, în special pentru cei cu un nivel scăzut de calificare, și în concordanță cu liniile directoare ale politicii economice de ocupare, statele europene trebuie să revizuiască sistemul de taxare și de sprijin precum și capacitatea serviciilor publice de a asigura suportul necesar. Statele europene pot crește rata de participare prin politici care să încurajeze „îmbătrânirea activă”, egalitatea de gen și plata egală pentru muncă similară, inserția tinerilor, a persoanelor cu dizabilități, a imigranților și a altor grupuri vulnerabile pe piața muncii.

Politicile care vizează condițiile de muncă, inovarea în organizații pot fi direcționate în vederea creșterii ratei ocupării, cu precădere în rândul tinerilor, al vîrstnicilor, al femeilor, inclusiv prin atragerea și menținerea celor înalt calificate în domeniul științific și al tehnologiilor. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie de asemenea să elimine barierele de intrare pe piața muncii pentru cei care doresc să se angajeze pentru prima oară, să încurajeze liber-profesioniștii și crearea de locuri de muncă în domenii ce includ așa-numitele „locuri de muncă verzi” și să promoveze inovațiile în plan social, atât în zonele rurale cît și în cele urbane. „Principala țintă a Uniunii Europene, pe baza căreia statele membre își stabilesc obiectivele la nivel național, este ca în anul 2020 rata de ocupare pentru bărbați și femei cu vîrste cuprinse între 20 și 64 de ani să atingă 75%, inclusiv printr-o mai mare participare a grupurilor vulnerabile – tineri, vârstnici, lucrători fără calificare – și printr-o mai bună integrare a imigranților”. (European Commission, 2010).

Exodul tinerilor din zonele rurale este deseori perceput ca o provocare pentru dezvoltarea rurală sustenabilă, dar această relocare ar putea fi cea mai bună opțiune a tinerilor. Percepția tinerilor asupra zonei rurale din care provin depinde de localizarea geografică, cadrul social, b#%l!^+a?infrastructură, servicii, accesibilitate, piața locală a muncii și rolul familiei, prietenilor și a rețelelor sociale.

În zonele rurale din Uniunea Europeană, 11,9% din populație are vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, procentele cele mai ridicate fiind întâlnite în Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Irlanda, Cehia, România și Slovacia, iar cele mai scăzute în Franța, Italia, Germania, Danemarca și Olanda. Tranziția tinerilor este un concept fundamental, societatea actuală în care aceștia cresc și trăiesc a cunoscut numeroase schimbări, oferind mai puțină stabilitate și b#%l!^+a?sprijin mai scăzut din partea instituțiilor tradiționale (biserică, familie) și o mai mare nevoie de a fi conectați la piața muncii și de a beneficia de politici caracteristice statului bunăstării.

Bibliografie

1. Allais, Maurice, Traité d’économie pure, Paris, Editura Clément Juglar, 1994;

2. Olivia Berciu, Tendințe în evoluția pieței muncii românești, Craiova, Editura Calea Nouă, 2013;

3. Bodea, Gabriela, Sistemul economic, între echilibru și dezvoltare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2009;

4. D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie, manual universitar, București, Editura Economică, 1999;

5. Alin Iliescu, Dilema ocupării forței de muncă și viitorul muncii, București, Editura All Beck, 2012;

6. Longman Dictionary of Business English, Singapore, York Press Longman, 1991;

7. Maria Mihalciuc, Gabriela Stănciulescu și alții, Dicționar poliglot explicativ – termini uzuali în economia de piață, București, Editura Enciclopedică, 1996;

8. Ionuț Pîrvu, Teorii privind piața muncii în România, Sibiu, Editura Aldine, 2014;

9. Stoenescu Bogdan, Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, 2013;

10. Yves Bernard, Jean-Claude Colli, Vocabular economic și financiar, București, Editura Humanitas, 1994;

11. www.anofm.ro;

12. www.capital.ro.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?