Poli de Crestere

Poli de crestere

Istoric

Toate cercetarile de pana acum confirma , gradul ridicat de concentrare a resurselor umane si material in unele parti ale Europei, in timp ce alte zona sunt considerate ca fiind periferice , devenind mai putin atractive pentru populatie si pentru desfasurarea activitatilor economice . Acesta a fost punctual de pornire al obiectivului European privind reducerea diferentelor regionale materializate prin adoptarea politicii de coeziune .

In general in stadiile incipiente de dezvoltare economica la nivel national , existenta inegalitatilor in dezvoltarea regional este normala , din cauza lispei de coordonare a politicilor de dezvoltare promovate la nivel regional si national.De-a lungul timpui , diferentele regionale se reduc ca urmare a cresterii liberei circulatii a factorilor de productie la nivel regional .

In tarile cu un nivel mai scazut de dezvoltare, statul intervine in economie prin investii publice in regiunile mai dezvoltate , ducand initial la crestere diferentelor regionale , dar pe termen lung , ca urmare a investitiilor straine atrase si a efectului de raspandire a bogatiei , diferentele se reduc drastic.

Traditia in oraganizarea centralizata a dus la favorizarea anumitor zone in ceea ce priveste concentrarea resurselor si a investitiilor straine . In Romania, o astfel de zona este Bucurestiul , care s-a bucurat de cele mai favorabile oportunitati economice. Pentru a restabili un echilibru teritorial s-au folosit mai multe solutii. Descentralizarea a fost adoptata pentru a reduce diferentele intre regiuni si s-a dovedit usor de aplicat . Anticipand rolul pe care ar trebui sa-l aiba coeziunea economica si sociala in Europa , a provocat promovarea policentrismului ca principiu de baza in planificarea teritoriala . Acest lucru a condus la concluzia ca polii de crestere pot contribui la imbunatatirea competitivitatii si coeziunii teritoriale , atat in UE , cat si in fiecare stat membru in parte .

François Perroux a introdus teoria polilor de crestere economica in 1949. El prezinta polul de crestere ca fiind un grup de industrii capabil sa genereze crestere economica unei regiuni . A inceput cu idea ca dezvoltarea nu se produce peste tot lafel , ea se manifesta in puncte sau poli de crestere cu intensitati diferite .

–

Notiunea de spatiu polarizat reprezinta “ansamblul fortelor de atractie si respingere pe care o unitate economica le exercita asupra bunurilor si oamenilor in spatial geometric si ansamblul fortelor de atractie si respingere care se exercita asupra ei insasi”

Se stie ca , polul de crestere , modifica comportamentul furnizorilor si al pietelor , astfel se considera ca economia unei regiuni poate sa se dezvolte in mod autonom. Dup ace s-a dezvoltat teoria dezvoltarii polarizate , majoritatea acelor concepte care sustin reducerea spontana a decalajelor in dezvoltarea regionala , pe masura generalizarii acestui proces, isi gasesc suportul teoretic necesar in aceasta teorie . Dezbaterile asupra acestei teorii , in mare masura acestea sunt indreptate asupra conditiilor care au favorizat crearea si dezvoltarea efectelor de polarizare. Se considera ca dupa faza initiala, in care predominante sunt fortele centralizate , polii de centralizare vor pregati in urma lor , restul regiunii.

Mai trebuiesc mentionate 2 aspecte : incertitudinea existentei pragului de la care fortele de difuziune devin dominante fata de cele de polarizare si calitatea difuziunii dinspre poli spre restul zonelor.

In dezvoltarea urbana , calitatea acestor efecte de difuziune pot conduce la generalizarea persistentei dezechilibrelor si cresterii cumulative a inegaloitatilor in dezvoltare .

Zonele de dezvoltare acumuleaza elemente de valoare iar in acelasi timp au tendinta de a externaliza spre zonele mai slab dezvoltate activitatile nedorite sau incomode , care nu necesita un nivel crescut de calificare . Aceste activitati pot fi determinate prin considerente ecologice sau prin criteria de performanta.

Aparitia polilor de crestere poate cauza deplasari importante ale populatiei , dinspre zonele slab dezvoltate spre cele dezvoltate . Aceasta deplasare vizeaza in mod special populatia tanara si de varsta medie dar si pe cea cu calificare superioara. Asta inseamna ca zonele dezvoltate impun anumite filtre pentru intrarea pe piata fortei de munca .

In regiunile slab dezvoltate se produce o depopulare in special calitativa , modificand natalitatea , evolutia demografica , accentueaza imbatranirea demografica si implicit scaderea competitivitatii .

Acest fenomen poate fi atenuat doar printr-o crestere la nivel general a intregii regiuni.

–

Politica polilor de crestere in Romania a influentat o parte importanta a dezvoltarii tarii in ultimii ani. A fost intocmita in 2008 si a definit mai multe categorii de centre urbane : 7 poli de crestere , unul pentru fiecare regiune de dezvoltare , cu exceptia regiunii Bucuresti-Ilfov si 13 centre de dezvoltare urbana .

Programul Operational Regional (POR) 2007-2013 a alocat fonduri dedicate pentru aceste tipuri de aglomerari urbane cu scopul declarant de crestere a calitatii vietii si de creare a locurilor de munca in orase prin reabilitarea infrastructurii urbane , imbunatatirea serviciilor, inclusiv cele sociale precum si prin dezvoltarea structurilor de asistenta pentru afaceri si antreprenoriat.

Politica actuala a polilor de crestere cuprinde o serie de aspect positive :

Se bazeaza pe identificarea clara a unui numar de sapte poli de crestere , acestia fiind cele mai mari centre economice , dar sic a populatie din fiecare regiune , cu exceptia Bucurestiului. De asemenea se bazeaza pe recunoasterea faptului ca orasele mari reprezinta motoare esentiale pentru dezvoltarea economica a unei tari .

Factorii de decizie au selectat cate un pol de crestere pentru fiecare regiune pentru a incuraja dezvoltarea echilibrata pe termen lung , in corelare cu principiile economice referitoare la beneficiile efectelor aglomerarii si polarizarea acestora dinspre orasele central inspre zonele limitrofe.

Finantarea POR a fost conditionata de formarea zonelor metropolitan in jurul oraselor si pregatirea unor planuri integrate de dezvoltare. Ambele masuri fiind esentiale pentru incurajarea formarii zonelor urbane cu masa mai mare ( forta de munca mai puternica , lanturi de aprovizionare mai bune , companii mai diverse ) si a unor proiecte integrate de dezvoltare cu impact semnificativ.

Actuala politica a polilor de crestere are si unele dezavantaje :

Ii lipseste o intelegere clara a modului in care polii de crestere desemnati pot contribui la dezvoltarea generala a Romaniei . Acestia se bazeaza inevitabil pe limitele regionale , chiar daca unele centre urbane genereaza sinergii inter-regionale . De asemenea , zona de analiza si interventie este limitata la o zona limitrofa de 30 km in jurul centrelor polilor de crestere , omitandu-se faptul ca zonele economice functionale sunt , de regula , de dimensiuni mai mari si se bazeaza pe faptul ca oamenii sunt sipuisi , in general , sa faca naveta zilnic de pana la o ora (intr-un sens) . In esenta , zonele metropolitan mai mari ar permite crearea unor ecnomii mai puternice , reserve de forta de munca mai mari si stimjulente mai bune pentru investitii . Formarea zonelor metropolitane se bazeaza in totalitate pe acordul voluntar intre localitati. In practica , aceasta a dus la formarea de asociatii care nu include toate localitatile care se incadreaza in zonele functionale corespunzatoare .