Degradarea Terenului

1. Caracterizarea generală a degradării terenului în [NUME_REDACTAT] și a raionului Criuleni

1.1. Caracterizarea generală a degradării terenului în [NUME_REDACTAT]

Poziția geografică a [NUME_REDACTAT] este situat în partea centrală a Europei, în nord-estul Balcanilor, pe un teritoriu de 33843,5 mii km2. Capitala este orașul Chișinău, înconjurată de Ucraina de la est și sud, iar în partea de vest România, separată de râul Prut.

Relieful se caracterizează printr-o câmpie deluroasă, înclinată de la nord-est spre sud-est cu altitudine medie de circa . Regiunea cea mai ridicată fiind în partea centrală, cu altitudinea maximă de (dealul Bălănești, raionul Nisporeni), într-o regiune de văii și vâlcele puternic fragmentate. Procesele erozionale și alunecările de teren au condiționat formarea hârtoapelor. Clima specifică, datorită înălțimi neânsemnate fiind temperat continental, având veri lungi și călduroase, ierni scurte și blânde cu perioade lungi fără îngheț. Temperatura medie anuală crește de la 8-9 oC la nord pâna la 10-11 oC la sud. Precipitațile medii anuale sunt reprezentate în figura 1.1. variază între 400- la sud și sud-est și 550- la nord și centru la nivel de țară și în raionul Criuleni fiind: 1 prcipitațiile 450- și 2 de 400-.

Figura 1.1. Harta precipitațiilor anuale

Totaliatea apelor curgătoare, în același timp, și râurile mici sunt reprezentate în harta hidrografică figura 1.2. a [NUME_REDACTAT], cele mai reprezentative râuri sunt Nistru și Prut. Aceste două râuri au ce-l mai mare debit și se caracterizează prin luncile sale foarte mari, care sunt supuse de foarte multe ori la inundații.

Figura 1.2. Harta hidrografică

Rețeaua hidrografică raionul este situat în bazinul rîului Nistru, care străbate pe teritoriul raionului – 52km. Principalele rîuri mici sunt Răut și Ichel.

În urma inundațiilor de pe versanți râului Nistru, apa provenită din precipitațiile foarte mari este concentrată de pe luncile, versanții și torenți, unde este depus la gura canalului de scurgere materialul grosier format din nisip, argila, calcar și nămol. În figura 1.3 este reprezentat conurile de dejecție, cu ce-a mai mare suprafață fiind peste și sunt întâlnite în raionul Soroca și în satele Rudi, Sărăței, iar cele cu suprafață medie fiind între 2- și cele mici sub .

Suprafața terenurilor agicole erodate este de 33% și crește cu 0,5-1,0% anual, este riscul ca în următorii 50 de ani, stratul fertil să se piardă în proporție de 20-40%. Prejudiciile anuale de pierdere a stratului fertil sunt de de cernoziomuri. Efectele dăunătoare ale eroziuni se exting, asupra altor sfere: înămolirea bazinelor acvatice; poluarea solurilor și a apei freatice cu pesticide și îngrașămintelor minerale, spălate de pe versanți; distrugerea căilor de comunicație și a construcțiilor hidrotehnice.

Figura 1.3. Conuri de dejecție de pe versanți și torenți

Varietățile de soluri din [NUME_REDACTAT], este constituită din 745, cele mai importante sunt: cernoziomurile alcătuiesc circa 75% din surafața totală a teritoriului țării, urmate de solurile brune și cele cenușii de pădure 11%, iar cele aluvionale, salenizate și înmlăștinite 12%.

Aproximativ 11.6% din teritoriul [NUME_REDACTAT] ocupă fondul forestier, iar gradul de împădurire constituie 9,6% în jur de 325,4 mii ha. Mai sunt incluse și suprafețele destinate culturilor de producție și administrative ale sectorului forestier, cît și terenurile destinate împăduririi. Aceste terenuri sunt protejate și gestionate în conformitate cu legislația în vigoare. Mai dispune de-o suprafață de 46,7 mii ha din afara fondului forestier.

Neunifomitatea pădurilor din [NUME_REDACTAT] sunt reprezentate extrem: zona de centru îi revine circa 60% cu un grad de împădurire de 13,5%; zona de sud cu un grad de împădurire de 6,7%; iar zonei de nord cu un grad de împădurire circa 26%, acestea au fost afectate în mod deosebit, în anul 2006 de seceta și eroziunea solului.

Împădurirea terenurilor degradate deținute de către proprietarii privați, fiind obligatorie și se efectuează conform programelor și proiectelor, fiind coordonați de către organele silvice de stat și cele de protecția mediului și sunt aprobate de către autoritățile administrativ publice locale.

Împădurirea terenurilor degradate

Prin eroziune, poluare sau prin acțiunea factorilor antropici terenurile și-au pierdut capacitatea de producție agricolă fiind considerate terenuri degradate, aceste terenuri pot fi ameliorate prin împădurire și prin restabilirea ecosistemelor, și anume:

terenurile cu eroziune de suprafață foarte puternică și excesivă;

terenurile cu eroziune de adâncime – ogașe, ravene, torenți;

terenurile afectate de alunecări active, prăbușiri, surpări și scurgeri noroioase;

terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;

terenurile cu pietriș, bolovăniș, grohotiș, stâncării și depozite de aluviuni torențiale;

terenurile cu exces permanent de umiditate;

terenurile sărăturate;

terenurile poluate cu substanțe chimice, petroliere sau noxe;

terenurile ocupate cu cariere deschise, cu deșeuri de producție sau menajere etc.;

terenurile cu biocenoze afectate sau distruse;

terenurile neproductive.

Terenurile degradate prin împădurire se constituie în perimetre de ameliorare, în funcție de tipul de proprietate, în condițiile prevăzute ca terenuri degradate: proprietate publică aparținând statului; proprietate publică aparținând unităților administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii); și terenurilor degradate proprietate privată.

În ceea ce privește inventarierea terenurilor degradate prin împădurire și delimitarea perimetrilor de ameliorare se vor efectua prin inventarierea terenurilor degradate în termen de 90 de zile de la data constatării fenomenului, care prezintă un pericol pentru localitățile și obiectivele social-economice. După identificarea terenurilor degradate este o obligație permanentă care nu se va încheia, doar în cazul în care terenurile degradate vor fi identificate și după constituirea perimetrilor de ameliorare.

Cu aprobarea Guvernului, terenurile degradate constituie în fonduri și propuse a fi împădurite, vor fi scoase din circuitul economic și vor fi înregistrate ca terenuri destinate împăduririi.

Este obligatorie executarea lucrărilor de ameliorare prin împădurire a terenurilor degradate atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice în caz ca nu se respectă, organele centrale sau locale responsabile de protecția mediului constată că nu sau adus la îndeplinirea lucrărilor de ameliorare ce pot să pună în pericol localitatea, obiectivele de interes național sau viața locuitorilor, poate pricinui daune materiale populației și agenților economici. Dacă nu sunt respectate privind lucrările de împădurire, în condițiile legii ele pot fi expropiate pentru utilitate publică, aceste terenuri vor fi administrate de autoritatea silvică centrală.

1.2. Caracterizarea generală a degradării terenului în raionului [NUME_REDACTAT] geografică a raionului Criuleni, așezat pe malul drept al râului Nistru, la nord se învecinează cu raionul Orhei, iar la sud cu raionul [NUME_REDACTAT], în cadrul extremității de est a [NUME_REDACTAT] și în partea de nord a [NUME_REDACTAT] Inferior. într-o regiune de coline și șes, la distanță de nord-est de la capitala [NUME_REDACTAT]-Chisinău.

Denumirea veche a localității Criuleni a fost Criveni, dintr-un document vechi al domnitorului [NUME_REDACTAT], datat cu 23 septembrie 1607, iar anul 1859, localitatea încet, încet, capătă aspect de târg, iar spre anul 1945 era deja centru raional. În figura 1.4 de mai jos ne este reprezentat harta raionul Criuleni cu 25 de localități dintre care: 1 oraș, 24 comune.

Figura 1.4. Harta raionului [NUME_REDACTAT] se caracterizează prin văi înguste, nu prea adânci, pantele mai abrupte se manifestă prin procesele de eroziune și de alunecări de teren, în partea de nord a [NUME_REDACTAT] se caracterizează prin altitudini de 100-, prezența unui relief fragmentat. Clima specifică datorită înălțimei neânsemnate fiind temperat-continentală, cu precipitații foarte mici, verii lungi și călduroase, ierni cu varietăți mari și puțină zăpadă. Temperatura medie a aerului este de +9,6oC.

Suprafața raionului Criuleni constituie , dintre care aproximativ 60% terenuri sunt folosite în agricultură. Predomină solurile fertile: circa 90-95% din suprafață este acoperită cu cernoziomuri. În figura 1.1 este reprezentat harta geologică, pe teritoriul raionului Criuleni, unde se găsesc zăcămintele minerale utile:

Figura 1.5. Harta geologică din raionul Criuleni.

Miocen, etajul superior, depuneri mariteme de litoral de adîncime mică, nisip, gresii, argile cu Mactra caspia.

Miocen, subetajul mediu, argilă, marne, calcare, nisip, gresie, cărbuni bruni cu Cardium fittoni, Cryptomactra pesanseris.

Pliocen, pliocen superior, depuneri aluviale ale teraselor fluviale, prundiș, argile prăfoase.

Pe teritoriul raionului Criuleni este dezvoltată eroziunea de suprafață și cea de adîncime, aceste procese sunt cauzate de caracterul fragmentat al reliefului, așezarea geografică a raionului, amplasarea terenurilor pe malul rîurilor Nistru, Răut și Ichel, ploile ambundente în unele perioade ale anului, precum și de un șir de factori de natură antropică.

Din analiza Programului de conservare și sporire a fertilității solului pentru anii 2011-2020, aprobate prin HG nr. 1157 din 13.10.2008., rezultă o serie de date de interes pentru proiectul de față. Conform cercetărilor științifice, dinamica creșterii suprafețelor a terenurilor degradate pe folosințele agricole a crescut de la în anul 1970 până la 1392 de ha în anul 2005.

Starea actuală a mediului în raionul Criuleni este deasemenea direct legată de gestionarea neacdevată a resurselor naturale și tratarea necorespunzătoare a problemelor de mediu în trecut. Cu probleme deosebite de mari se confruntă privind calitatea apei potabile, poluarea mediului drept urmare a gestionării iraționale a deșeurilor, degradare solului și vegetației forestiere. Ceea ce-a dus la pierderii considerabile, cum ar fii: scăderea recoltei prin înstrăinarea terenurilor agricole, din cauza folosiri pesticidelor a dus la scăderea calități apei potabile.

Fondul cinegetic ocupă 84% din suprafața totală a raionului, fiind compus din terenurile agricole, forestiere, bazine de apă. Ariile protejate ocupă – 0,03% din suprafața raionului.

Suprafața totală a fondului silvic pe teritoriul raionului Criuleni este de – , inclusiv – de păduri masive, iar terenurile degradate constituie circa 25% din suprafața totală a raionului și pe o suprafață de 0.33% este ocupată de arii protejate. Gradul de împădurire constituie – 9,8% din teritoriu. Vegetația forestieră din afara fondului forestier de Stat o constituie perdelele forestiere – și de arbuști. Fondul silvic se află în proprietatea întreprinderilor silvice de stat și a primăriilor. Principalul deținător de păduri este Agenția de Stat pentru silvicultură „Moldsilva”. Vegetația fondului silvic a raionului Criuleni (figura 1.6.).

Figura 1.6. Harta vegetației din raionul [NUME_REDACTAT] cu gramine în asociație cu desișuri de salcie și terenuri agricole (Agrostis gigantea, Alopecurus arundinaceus, Carex distans, Carex acutiformis).

Păduri din tei, frasin, stejar ( Quercus petraea, Tilia argentea, Fraxinus excelsior, Acer campestre, Sorbus torminales, Cornus mas).

Terenuri agricole pe locurile pădurilor (Quercus robur, Carpinus betulus, Tilia cordata, Acer campestre, Acer tataricum).

Păduri din carpen și stejar (Quercus robur)

Terenuri agricole pe locurile stepelor de bugeac.

Terenuri agricole pe locurile pădurilor (Quercus robur, Carpinus betulus, Tilia cordata, Acer campestre, Acer tataricum).

O problemă aparte am considerat că o constituie folosirea incorectă a terenurilor agricole, care a dus la formarea unui program de gospodărire durabilă a acestora și reducerea a influenței ecologice negative.

Controlul strict a îndeplinirii proiectelor antierozionale;

Consolidarea terenurilor agricole, asigurarea respectării stricte a cerințelor proiectelor de reglementare a regimului proprietății funciare;

Prelucrarea pantelor cu înclinație de 3°-5° și crearea fâșiilor cu alternarea culturilor compacte , cultivarea în asolamente a culturilor ce nu necesită prelucrarea mecanizată în proporții nu mai mari de 30-35%;

Folosirea direcțională a 30% din resursele fondului impozitului funciar pentru măsurile de protecție a solului;

Plantarea și restabilirea perdelelor forestiere de protecție pe terenurile predispuse eroziunii pe o suprafață de ;

Împădurirea terenurilor erodate puternic, predispuse alunecărilor de teren și a ravenelor pe o suprafață de în arialul diferitor localități;

Asigurarea în baza proiectelor a recultivării terenurilor deteriorate în urma exploatării zăcămintelor cu reîntoarcerea lor în circuitul agricol pe o suprafață de 3,0ha;

În urma realizări programului, rezultatele așteptate în ceea ce privește gospodărirea durabilă a terenurilor agricole sunt:

Folosirea rațională a resurselor funciare, protecția solurilor, micșorarea la 30 – 35% a proceselor de eroziune a lor;

Stoparea proceselor de formare a ravenelor și alunecărilor de teren pe o suprafață de pe teritoriul comunelor Bălăbănești, Balțata, Boșcana, s.Cruglic, s.Izbiște, s.Zaicana, s.Mașcăuți;

Respectarea regimului de protecție în fâșiile riverane a fluviului Nistru, r.Ichel, Răut în raza localităților Criuleni, Slobozia-Dușca, Onițcani, Răculești, Jevreni, Boșcana, Mașcăuți, Hrușova, [NUME_REDACTAT];

Folosirea corectă a sistemelor de irigare, ridicarea randamentului terenurilor irigate cu 20%;

Îmbunătățirea calității solului, crearea unui sistem de analiză a schimbărilor calitative în el, menținerea fertilității solului;

Din cauza nerespectări și prelucrări terenului de-a lungul pantei duce la spălarea stratul de sol fertil. O mare parte de teren sunt amplasate pe pante cu înclinație foarte mare până la 10-20°, din cauza trenurilor situate pe versanți cu pante mai mare de 10, crează pericol de degradare în scurt timp a unor suprafețe considerabile de terenuri.

Din suprafața totală a culturilor agricole predomină terenurile arabile-72%, inclusiv 14,5% – culturi cerealiere și 38,9% – culturile multianuale. Plantațiile multianuale ocupă o suprafață mică doar .

Nu sunt create terase și plantate pierdele forestiere de protecție pe ele, iar suprafețele predispuse alunecărilor de teren și ravenele nu sunt acoperite cu vegetație forestieră, de asemenea nu se respectă asolamentul, practic s-a trecut la rotația simplă a culturilor. Pe terenurile privatizate se admit încălcări a tehnologiei prelucrării solului și se cultivă preponderent porumbul și floarea soarelui. Proprietari de terenuri agricole sunt dezavantajați, deoarece investiții capitale pentru efectuarea lucrărilor de protecție a solurilor ultimii 10 ani nu s-au alocat.

Situația este agravată și în legătură cu nivelul jos de cunoștințe în acest domeniu a deținătorilor de terenuri agricole. Practicile agricole incorecte afectează perdelele forestiere din zonele de protecție a bazinelor acvatice. Nu se mențin zonele existente de protecție a rîurilor și bazinelor acvatice. Ele fiind lipsite de fâșii forestiere de protecție, adeseori, sunt arate și însămânțate cu culturi agricole (Mașcăuți, Jevreni, Răculești, Ciopleni, Mălăiești, Corjova, [NUME_REDACTAT]), în figura 1.7 este prezentată harta morfologiei scoarței terestre din raionul Criuleni.

Figura 1.7. Harta geomorfologică din raionul [NUME_REDACTAT] de relief cele mai reprezentative din raionul Criuleni sunt:

Suprafețe de nivelare aluvial.

Versanți erozionali de denodație.

Suprafețe eluviale și defluxie, pliocen cuaternar.

Versanți denodaționali aluviali de prăbușire cuaternari.

Suprafețe de denivelare aluviale ale pliocenului superior.

Terasă a cuaternarului superior.

Versanți erozionali de denodație.

Luncă holocenă.

Hîrtoape.

2. Tipuri de degradare a terenului

2.1. [NUME_REDACTAT] termenul de degradare din limba română își are radăcina în limba latină– degradare – degradare, preluat apoi în limba franceză dégradation, italiană, digradazione, engleză – degradation. Dacă facem referire doar la scăderea cantitativă și calitativă a stratului de sol, termenul de degradare poate părea ca are un înțeles cartografic limitativ, dar acesta devine cu adevărat important când facem referire la implicațiile economice.

În figura 2.1 de mai jos ne este reprezentat multitudinea de forme majore de degradare a terenului cu diferite arii de acțiune și fregvențe.

Figura 2.1. Forme majore de degradare a terenului (după Huete, 2004)

Fondul funciar al [NUME_REDACTAT] la 1.01.2009 constituie 3,384 mln ha. Terenurile agricole ocupă 2503,6 mii ha (74,0 %), inclusiv: terenuri arabile – 1820,5 mii ha (72,7 %), plantații pomiviticole – 303,0 mii ha (12,1 %), pajiști – 356,1 mii ha (14,2 %). Pentru un locuitor revin numai teren agricol, inclusiv teren arabil. În proprietate privată se află 1.877 mii ha. Numărul deținătorilor de terenuri agricole proprietate privată este de 1.310 mii. [NUME_REDACTAT] Moldova, în aceeași perioadă, pierderele prin degradarea a terenului prezentau circa 848 de mii de hectare, iar pierderile anuale de sol fertil constituie 26 mln tone, ceea ce echivalează cu distrugerea a de cernoziom cu profil întreg și nota de bonitate de 100 de puncte. Această cantitate de sol fertil conține: humus – 700 mii tone; azot – 50 mii tone; fosfor – 34 mii tone; potasiu – 597 mii tone.

Factorul principal de degradare a terenului este eroziunea de suprafață și de adâncime. Procesele erozionale au un impact negativ asupra mediului ambiant: ele conduc la înămolirea iazurilor și altor bazine acvatice, poluarea solurilor în depresiuni, a apelor subterane și de suprafață cu pesticide și îngrășăminte chimice spălate de pe versanți, distrugerea căilor de cumunicație, a construcțiilor hidrotehnice și sociale.

În general, abordarea problematicii terenurilor degradate se poate face din trei puncte de vedere principale:

– cunoașterea proceselor care conduc spre degradare, a cauzelor ce stau la bază declanșării lor și a efectelor lor directe și indirecte.

– prevenirii producerii fenomenelor de degradare, obiectiv ușor de îndeplinit și mai puțin costositor, decât acela al stopării degradării ajunse la o anumită fază sau al reabilitării terenurilor,

– inventarierea spațială, cantitativă și calitativă a terenurilor cu procese de degradare existente și întocmirea proiectelor de reabilitare ecologică a lor.

Din acest punct de vedere, se pot separa urmatoarele tipuri și subtipuri de degradări:

– terenuri erodate de apă, cu formele:

– eroziune de suprafață,

– eroziune de adâncime – cu ravene și/sau ogașe,

– terenuri degradate prin fenomene de deplasare, ce pot fi:

– cu alunecare,

– cu surpare,

– terenuri degradate antropic, cele mai cunoscute și întâlnite forme fiind:

– terenuri descopertate de stratul de sol,

– terenuri cu soluri deranjate sau desfundate,

– maluri de râuri regularizate,

– terenuri poluate.

În această etapă a proiectului este dedicată obervații preliminare asupra formelor de degradare a terenului în raionul Criuleni, se pot face următoarele afirmații în legătura cu prezentarea făcută mai sus asupra formelor de degradare în raionul Criuleni arată că, dintre formele de degradare posibile enumerate mai sus, cele mai întâlnite forme de degradare sunt cele erodate de apă și fenomene de deplasare (figura 2.2.), iar într-o mai mică măsură se pot întâlni formele de degradare antropic.

Figura 2.2 Alunecare cu ruptură

În dezvoltarea temei propuse, să se dea o atenție sporită asupra terenurilor erodate de apă și de deplasare, care se consideră din start a fi cele mai reprezentative și sunt reprezentate în harta procesele exogene (figura 2.3).

Figura 2.3 Harta proceselor exogene

Procesele exogene intâlnite în raionul Criuleni sunt:

Suprafațe suborizontale cu procese de denodație slabă și eroziune liniară.

Suprafațe suborizontale cu procese de denodație a suprafețelor din interfluviu.

Suprafețe înclinate cu denodare (Cheile calcaroase).

Suprafațe înclinate cu denodație medie și eroziune liniară.

Suprafațe înclinate de denodație medie și eroziune plană.

Suprafețe suborizontale de acumulare de aluviuni.

Suprafețe suborizontale cu procese de denodare a teraselor din fluviu.

Suprafețe înclinate cu denodare puternică și eroziune liniară.

Suprafețe înclinate de denodație puternică cu eroziune intensă liniară și manifestă procese de alunecare.

O problemă aparte am considerat că o constituie terenurile ocupate de albia majora a rîurilor care drenează zona de studiu: rîul Nistru, cu afluentul Răut. Cele mai importante morfologii a acestor albii sunt: regimul de curgere al apei în albie, natura sedimentelor în care albia îsi desfașoara traseul, rezistența la eroziune a rocilor din patul albiei.

2.2. [NUME_REDACTAT] prin care particulele de sol și alte materiale de versant sunt detașate, antrenate, transportate (sau acumulate) sunt adesea denumite ca eroziune a solului (termen utilizat pe larg în tratatul [NUME_REDACTAT] in Europe, 2006) sau degradarea terenurilor. Forțele responsabile eroziuni solului sunt naturale și antropice (precipitațiile, scurgerea lichidă, gravitația, practicile agricole și silvice). Reducerea capacității productive a solului, cît și reducerea producției de hrană, aceste fenomene sunt datorate efectelor negative de eroziune a solului.

Datorită eroziuni accelerate, anual, pe glob, sunt scoase din circuitul agricol, prin activități agricole, cca 7-8 milioane de ha, (Bul. WASWC, 1986), iar rata eroziunii terenurilor, ca urmare a influențelor antropice a depășit în multe regiuni rata regenerării solurilor. De exemplu, pentru condițiile climatului temperat, rata eroziunii solului este între 0.02 – 0.08 mm/an (Hadley et al.,1985). Rezerva de sol fertil a Terrei este apreciată la 350 mld. tone, din care anual sunt pierdute, prin eroziune și alte procese după unii autori, circa 2,32 – 5,8 mld. tone, adică echivalentul a circa 150 tone/ km2 din terenurile agricole și silvice (Surdeanu, 1998).

În acest fel, în circa 150 de ani solurile se vor epuiza și omenirea poate intra într-un colaps alimentar. [NUME_REDACTAT] situația nu este atât de dramatică, nivelul mediu de eroziunii fiind de circa 70 tone/km2 pentru a avea o idee despre dimensiunile acestei degradări merită să subliniem că îndepărtarea unui centrimetru grosime de sol de pe un hectar este echivalentul a 130 de tone, din care cel puțin 3 sunt humus.

În ceea ce priveste eroziune de suprafață și ceea de adâncime sunt datorate de condițiile naturale ale zonei, unele măsuri de lucrări de ameliorare pot avea o pondere diferită. Astfel, în regiunele agricole metodele agrotehnice de conservarea solului vor juca un rol important, acestea au o influență foarte mare asupra creșteri producției agricole. În abordarea cercetărilor asupra eroziunii ne-am propus o succintă prezentare a evoluției cunoașterii și inventarierii degradării prin eroziune a terenurilor din [NUME_REDACTAT], raionul Criuleni.

2.2.1. Eroziunea de suprafață

Pe teritoriul [NUME_REDACTAT] din perioada caldă a anului și încălzirea inegală a suprafeței terestre și dinamica aerului umed tropical capătă adesea ploii cu aspect torențial, devenind un risc pentru mediul înconjurător.

Ploile torențiale se caracterizează prin cantitate mare de apă căzută într-un timp foarte scurt și deci pot avea consecințe foarte grave asupra eroziuni, modelări versanților și spălări solului de substanțe nutritive, distrugând pășunile și culturile agricole.

În baza cercetărilor efectuate de specialiștii [NUME_REDACTAT] de Stat s-a stabilit că pe teritoriul republicii predomină intensitatea maximă a ploilor torențiale egală cu 0,5-1,9 mm/min și doar în cazuri excepționale mai mult 5 mm/min.

Evident, aceste cifre se reduc considerabil în funcție de utilizarea terenurilor. Riscul erozional maxim se plasează în lunile iunie-iulie, cu procente de 30 – 40% din total an.

2.2.2. Eroziune de adâncime

Sunt situate în cea mai mare parte în zonele de deal și coline, au bazinul de recepție redus ca întindere, formă alungită. Rețeaua de scurgere formată din ogoașe și ravene active este mai deasă cu secțiune îngustă la fund, taluzuri mari și maluri abrupte. Taluzurile și malurile sunt favorabile condițiilor de prindere și dezvoltare a vegetației sunt mai bune. Suprafața terenului ravenizat constituie , acestea scot anual din circuitul agricol aproximativ 100 de ha de terenuri.

Dacă ne referim strict la amenajarea formațiunii propriu – zise, excluzând masurile din bazinul de recepție, lucrările trebuie să rezolve urmatoarele probleme:

– oprirea dezvoltării – înaintării – segmentelor (ramificații) secundare și a celui principal, prin amenajarea albiilor (vîrfului acestora) și dispersarea scurgerilor concentrate din zona amonte de vârf;

– limitarea proceselor de surpare, prăbușire și alunecare a malurilor;

– consolidarea talvegului, limitându-se la minim transportul de material solid;

– evitarea formării conurilor de dejecție și asigurarea evacuării dirijate a debitelor maxime de apă prin zona inferioară, în emisarul principal.

În funcție de elementele fizico – geografice și de cele tehnico – economice și sociale sunt posibile urmatoarele procedee de amenajare:

1. Astuparea formațiunilor aflate în stadii incipiente de evoluție și redarea terenului ocupat de aceasta în folosința agricolă;

2. Taluzarea malurilor și modelarea talvegului, prin lucrări terasiere, în secțiune transversală și profil longitudinal care să permită evacuarea viiturilor fără pericol de eroziune. Malurile se împăduresc iar consolidarea canalului de evacuare se consolidează prin înierbare.

3. Împădurirea talvegului, malurilor și versanților limitrofi;

4. Consolidarea sectoarelor active (râpă de obîrșie și talveg ravenat) prin lucrări hidrotehnice;

5. Regularizarea debitelor și sedimentarea parțială a aluviunilor prin lucrări transversale și evacuarea dirijată a apelor în emisar prin canale de evacuare consolidate.

Zona ce-a mai indicată cu asfel de lucrări prin procee de amenajare, unde avem eroziune de versant cu strat de calcar la suprafață în s. Mășcăuți (figura 2.3.).

Figura 2.3 Eroziune de versant în s. Mășcăuți

2.3. Alunecări de teren

Experiența autorilor, precum și observațiile diverșilor autori, au arătat că, împreună cu eroziunea produsă de apă, cea mai importantă formă de degradare a terenului din zona raionul Criuleni este prin deplasarea terenului.

Definiția cea mai larg acceptată pentru procesele de mișcare în masă este aceea a deplasării pe versanți, sub acțiunea gravitației, a unor mase de depozite fără influența altor agenți de transport (Surdeanu, 1999). termenii care denumesc acest proces sunt landslides (termen reținut oficial de UNESCO și echivalentul în româna pentru alunecare de teren) sau masse wasting în limba engleză ori mouvement en masse. În literatura româna au fost incercate și alte denumiri, care apar mai proprii descrierii fenomenelor ( Mihălescu 1939). El denumește deplasările de teren pornituri, pe care le imparte în două grupe:

– pornituri seci, în care include surpările, rostogolirile și tasările de teren,

– pornituri umede, care reunesc alunecările de teren, curgerile noroioase și soifluxiunile.

În același demers, V. Tufescu, 1966, clasifică mișcările de teren funcție de cauza care le produce și forma rezultată în urma deplasării:

– pornituri din cauze mecanice, în care se distruge unitatea masei terenului, cuprinzând ca forme mai cunoscute: rostogolirile, surpările, sufoziunea (subminarea prin eroziune fizică sau chimică) și tasările;

– porniturile prin înmuiere, la care apariția apei are un rol hotarâtor în generarea mișcării, incluzând ca forme mai cunoscute: alunecările de teren, nisipurile curgătoare, curgerile noroioase (curgerea laminară a masei datorată supraumezirii), solifluxiunea (deplasarea unui strat subțire de sol înmuiat pe un suport înghețat).

În figura 2.4 este reprezentat diferențierea după viteză a formelor de deplasare a terenului.

Figura 2.4. Tipuri de procese și vitezele lor de deplasare: a- surpări – prăbușiri,b- alunecare de teren, c- curgeri de noroi (prelucrare după Surdeanu, 1999)

Factorii cauzali care duc la deplasarea trenurilor pot fi naturali și antropici, cei naturali sunt: gravitația, natura rocilor și modul lor de stratificare, cutremure de pământ și antropici pot fi defrișarea nejustificată a trenurilor împădurite, terasarea versanților.

Recunoașterea terenurilor care au suferit alunecări nu este simplă, întrucât degradările suferite în urma proceselor de alunecare sunt variate, depinzând de tipul alunecării. Principalele forme rezultative ale microrelieful suprafețelor ce au suferit alunecări de teren sunt:

terenuri cu suprafețe de ruptură, care au aspect de taluz de ravenă, cu pantă medie (figura 2.5);

terenuri framântate cu aspect de movile, mici proeminențe (figura 2.6);

terenuri cu aspect de hârtoape, rezultate prin alunecarea unor mase mari, cu rupturi de formă circulară înspre amonte, cu masă alunecatoare frământată,

terenuri cu forme mixte, rezultate din combinarea celor de mai sus, dintre care cele mai frecvente sunt cele cu aspect de monticule, combinate cu valuri sau cu trepte,

Figura 2.5. Ravene în diverse stadii

Figura 2.6. Alunecări și eroziune în foste livezii

Imaginile digitale aeriene sau satelitare ale terenului sunt utile și în studiul alunecarilor de teren. Este foarte evidentă o astfel de formă de degradare a terenului mai ales când în zonă de ruptură este lipsă de vegetație. O astfel de formă de degradare relativ stabilizată este recunoscută mai mult după relieful specific și formele de degradare secundare (eroziune de suprafață și adâncime, surpări, monticuli) date de modificarea parametrilor morfometrici ai terenului – în special panta.

Măsurile pentru prevenirea și combaterea alunecărilor de teren, având ca scop final stabilizarea versanților și valorificarea economică a lor, se pot grupa după diferite criterii:

măsuri preventive, de menținerea a condițiilor existente care favorizează stabilitatea,

măsuri mecanice,

măsuri fizice, chimice și biologice,

construirea canalelor de evacuare a surplusului de apă pluvială,

împadurirea terenurilor afectate de alunecări sau in pericol de alunecare,

captarea izvoarelor de coastă.

În ceea ce privește amenajarea terenurilor agricole trebuie axate pe: lucrări de nivelare și modelare; colectarea și evacuarea apelor, șanțuri de intercepție pentru captări de izvoare, folosirea pe scară largă a materialelor locale și mijloacele mecanizate de execuție a lucrărilor. Fiindcă alunecarile de teren reduc semnificativ condițiile de vegetație pe suprafețele ce le afectează, fapt ce se răsfrânge negativ asupra producției agricole. Lucrările de modelare-nivelare reprezintă lucrări de de atenuare a proceselor de eroziune și de stabilizare a terenurilor alunecătoare înlatură condițiile de concentrare a apelor de scurgere pe versanți, îmbunătățiesc condițiile pentru drenajul natural. În figura 2.7 este prezentat centralizat o sinteză a masurilor pentru prevenirea și combaterea alunecarilor de teren.

Figura 2.7 Măsuri constructive generale pentru prevenirea și combaterea alunecărilor (Iacobescu, 2009)

Speciile lemnoase recomandate la înpădurirea terenurilor cu fenomene de alunecare. Pentru fixarea terenurilor cu procese de alunecare specia cea mai utilizată fiind salcâmul care având creșteri rapide și a sistemului radicular puternic dezvoltat fixează rapid pe terenurile frământate. Densitatea de plantare poate varia intre 3000-5000 exemplare la ha.

2.4. Degradări antropice

Activitațile directe ale oamenilor duc la degradarea antropică a terenului, în care cele mai multe cazuri sunt utile vieții umane. Terenurile degradate antropic pot fi grupare în categoriile: terenuri cu soluri deranjate sau desfundate, terenuri descopertate de sol.

În cea ce privește principalele categorii de deșeuri și descopertarea terenului ducând la formarea carierelor contribuie în mod negativ la fertilitatea solului din raionul Criuleni.

Zona studiată, figura 2.8, raionul Criuleni, unde din această zonă se extrag zăcăminte de calcar aproape zilnic este utilizat de către localnici atât pentru construcția locuințelor cât și pentru amenajarea căilor de acces. Conform legislației în vigoare extragerea de zăcăminte de nisip și piatră este permisă până la 500 de metri cubi pentru necesitățile localnicilor fără dreptul de vânzare. Activitatea ilegală a majoritatea persoanelor care extrag nisip și piatră din carieră prin faptul că o bună parte din eii nu au un loc de muncă, ceea ce duce la descopertarea terenului, distrugerea pajiștilor.

Pentru evitarea eventualelor alunecări de teren, unde s-a aflat cariera, este nevoie ca după terminarea extragerilor se vor realiza lucrări de amenajare a terenului prin: depozitarea sterilului excavat; nivelarea și compactarea lui repetată respectând normele și instruțiunile pedologice; realizarea lucrărilor de fertilizare; înierbarea suprafețelor amenajate și menținerea acestor suprafețe.

Figura 2.8 Carieră de calcar (satul Ustia)

3. Etapa de teren

3.1. Recunoașterea formelor reprezentative

Arealele intravilane, din zona satelor mai ales, cât și cele extravilane se schimbă și au de suferit în continuu. Datorită proceselor de eroziune au dus la multe schimbări, rezultatul acestor procese sunt reprezentate prin consecințe grave. Astfel, motivația acestui studiu este reprezentată de faptul că procesele de eroziune tind să aibă un impact negativ asupra ecosistemelor și în luarea deciziilor, în ceea ce privește utilizarea terenului.

Ne propunem să identificăm zonele degradate cele mai reprezentative din raionul Criuleni, formele cele mai reprezentative sunt:

eroziune de suprafață: teren arabil și pășune.

eroziune de adîncime: ogașe și ravene.

deplasări de teren: alunecări.

deplăsări ale terenului: descopertarea stratului vegetal pentru carierele de nisip și calcar.

depozite menajere.

Ca mod de lucru ne propunem să vizităm în teren pentru a vedea formele de degradare a terenului și să stabilim din ce cauză terenul a fost degradat, după ce-au fost viziualizate, identificăm formele de degradare a terenului. Aceste forme de degradare au fost fotografiate și localizate cu GPS-ul de mână, cât și marcarea formelor de degradare.

In final sau obținut perechi de imagini aceleași degradări, imagini din ortofotoplan și fotografii terestre. Cu ajutorul acestor două perechi de imagini fotografice din toate perimetrile degradate, putem indentifica formele de degradare reprezentative de degradare din ariile țintă, insistând prin punerea în evidență și recunoașterea a formelor de degradare pentru a fi fotointerpretabile pe ortofotoplan.

3.2. Instrumente

GPS de mână

Sistemul GPS ([NUME_REDACTAT] System) este un sistem de navigare prin satelit, poate fi utilizat pentru a obține și furniza informații necesare, pentru determinarea punctelor de pe suprafața terestră. Are drept rezultate pentru determinarea coordonatelor în sectorul geotopografic cu ajutorul antenelor receptor instalate, în punctele ale unei rețele geodezice.

Au fost obținute rezultate foarte bune și de mare precizie în poziționare și la determinarea coordonatelor spațiale ale punctelor din rețelele geodezice, în sistemul GPS. Informațiile sunt obținute în timp util, în orice condiție meteorologică și în orice punct de pe glob, cu o precizie informativă ridicată și un randament superior, a rețelelor geotopografice.

Recepționarea simultantă a două unde radio cu diferență de fază o fost printre primele realizări, folosită în domeniul radionavigației marine în anul 1920, odată cu apariția sistemului LORAN ([NUME_REDACTAT] Aid to Navigation). În anii ’60 sau folosit 6 sateliți capabili să sesizeze schimbărea frecvenței emise de sateliții la apropiere sau depărtare cu sisteme operaționale TRANZIT în SUA și TSIKADA în URSS, având poziție și precizie forte pe orbită foarte bună, precizia fiind de ± 0,2 – 0,3m.

Tehnologiile de poziționare globală se folosesc în lucrările geotopografice atât la noi cât și în Europa, acestea fiind:

NAVSTAR-GPS ([NUME_REDACTAT] with [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Szstem) cunoscut mai ales ca GPS, dezvoltat în SUA, în anul 1992 funcțional parțial pentru folosința și complet din 1995.

GLONASS ([NUME_REDACTAT] satellite System) realizat în anul 1986, în [NUME_REDACTAT] ca sistem global satelitar de navigație.

GALILEO EGNOS ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Service) este în etapa intermediară, în curs de implementare. Încercare europeană, cu etapă intermediară 2005-2007 și finală în 2008, sistemul fiind interoperațional cu primele două.

În final, sistemele de poziționare sunt independente, se folosesc însă și combinate, apelând la receptori specializați, capabili să urmărească atât sateliții GPS, cât și GLONASS, realizând un spor pentru precizia determinări.

Oricare ar fi el, sistemul de poziționare globală este constituit din trei segmente, fiecare cu funcții bine precizate (fig. 3.1.).

Figura 3.1. Segmentele sistemului GPS

Întreg ansamblu dispune de legături unidirecționale sau bilaterale cu posibilități de control, aplicare și lucrând în mod coordonat, la nevoie cu corecții.

Principiul de lucru a GPS-poziționare absolută

Un sistem global de poziționare permite în funcție de înregistrările și măsurătorile asupra semnalelor recepționate simultant de la un grup de sateliți, care ne permite determinarea poziției unui punct, în funcție de care se obțin distanțele de la sateliți la receptori.

Într-un sistem internațional având la bază distanțele deduse și coordonatele sateliților în momentul emisei, cu coordonatele x, y, z ale punctului stațional.

În figura 3.2. ne este reprezentat poziționarea în sistem GPS, ce se sprijină pe un raționament simplu.

Figura 3.2. Poziționarea în sistem GPS prin intersecție spațială

folosind o singură distanță punctul nou se poate găsi oriunde pe o sferă în jurul satelitului;

datele de la doi sateliți vor genera două sfere care se intersectează după un cerc pe care se situează receptorul;

cu trei distanțe de la tot atâția sateliți vor rezulta două puncte posibile rezultate din intersecția unui cerc cu o sferă;

o măsurătoare suplimentară și implicit distanța de la al patrulea satelit, permite calculatorului să elimine poziția ridicolă (în afara suprafeței terestre) și să o stabilească pe cea corectă.

Poziționare absolută se bazează pe măsurarea fazei și pseudodistanțe, ce permite o rezolvare rapidă a problemei, independentă a problemei. Folosind un singur receptor, aflat în repaos sau în mișcare cu o viteză de până la 400m/s. Aceste determinări sunt pentru localizarea unor obiecte sau vehicule în mișcare, folosite doar ca soluție de navigație. În lucrările geodezice acest mod de determinare are utilizăre în special în cazul receptoarelor de mână, folosite la căutarea unor puncte vechi.

Canon PowerShot SX260 HS

Canon PowerShot SX260 HS ( figura 3.3. ), pentru o calitate foarte bună a imagini are mai multe avantaje:

20x zoom, obiectiv cu deschidere largă;

Sistem HS, 12.1 MP CMOS și procesorul DIGIC 5;

GPS;

Inteligent IS;

[NUME_REDACTAT] HD;

[NUME_REDACTAT], față ID;

() PureColor II G LCD;

Modurile manuale, Av și Tv.

Figura 3.3. Canon PowerShot SX260 HS

Caracteristicile sunt: corp compact, obiectiv focal cu distanță focală variabilă de 20x, obiectiv cu deschidere largă de sau până la 39x cu [NUME_REDACTAT], tehnologie avansată zoom, cu detalii mai vizibile și claritate foarte bună, decât zoom digital convențional.

Sistemul HS 12.1 megapixel CMOS și porcesor DIGIC 5, sistemul Hs excelează în lumină scăzută, care ne permite să surprindem imagini reale fără bliț sau trepied. DIGI 5 are o prelucrare avansată și un senzor de sensibilitatea ridicată de 12.1 megapixeli CMOS, care ne oferă o calitate excelentă a imaginii în toate situațiile. În plus GPS-ul ne oferă posibilitatea de-a indica locația fotografiei și clipurile video.

Intelligent IS combate mișcarea aparatului foto pentru a se asigura că toate condițiile fotografieri și clipurilor sunt clare, chiar și la opțiunea marire maximă sau în condiții de lumină redusă. Acesta reglează automat stabilizatorul optic de imagine pentru a preveni neclaritatea.

Utilizând butonul pentru a înregistra instantaneu filme Full HD ( 1080p ), în streo cu zoom optic, în timp ce Inteligent IS păstrează imaginea de echilibru. O conexiune HDMI asigură o redare de înaltă calitate pe un HDTV.

Un ecran mare LCD de 460k puncte cu vizibilitate excelentă, permite încadrarea imagini din orice unghi, plus meniul de navigare. La exterior are un strat de sticlă care oferă o rezistență foarte bună.

Folosind moduri manuale ( Tv și Av ), care ne oferă un control creativ asupra vitezei de declanșare și diafragmă.

3.3 Întocmirea cheilor de fotointrepretare

Prin întocmirea cheilor de fotointrepretare are ca scop elaborarea metodologiei de cartare a terenurilor degradate, pentru obținerea cheilor avem nevoie de imaginele preluate aerian și cele terestre. Procesul are două laturi, una subiectivă și altă latură obiectivă, care permite operatorului de cartare o subictivitate în ceea ce privește imaginele aeriene digitale care sintetizează informațiile preluate din teren.

Cartarea efectuată ne difinește suprafețele sale prin atributele geomorfologice ca: marime, formă, ampalsament si pe altă parte ne oferă o separare a entități terenului, unde se aplică aceleași măsuri de reconstrucție ecologică.

În final, s-au obținut rezultate concrete legate de imaginile fotografice și observațiile din teren. Cartarea s-a făcut pe ortofotoplanul raionului Criuleni, folosind programul ArcGIS 9.2. În funcție de cazul întâlnit în teren am identificat trasăturile legate de macrorelieful zonei apelând la vizualizarea imaginii digitale la diferite scări și planuri de bază cu curbe de nivel. Rezultatul obținut al cartării îl constituie hărțile cu formele de degradare a terenului, evidențiind formele de degradare a terenului.

Exemple de chei de fotointerpretare

Eroziune de suprafață

Terenuri cu eroziune de suprafață s-au observat acolo unde culturile agricole nu sunt foarte dezvoltate sau în pășuni. Ele sunt recunoscute pe teren prin culoarea lor mai deschisă, ceea ce arată că solul superficial a fost erodat. Un astfel de exemplu se prezintă lângă lacul aflat la sud de satul Ișnovăț (figura 3.4.).

Fig 3.4. Imaginea eroziunii în teren arabil de lângă lacul Ișnovăț (foto 2014)

Recunoașterea pe ortofotoplan a eroziunii de suprafață se face de asemenea prin mai culoarea deschisă a porțiunii de teren erodate. Dacă eroziunea există, ea este prezentă în același loc, deși imaginile sunt preluate în momente diferite.

Fig 3.5. Imaginea eroziunii în ortofotoplan (2011), lângă iazul [NUME_REDACTAT] alt exemplu este eroziunea versantului râului Răut, produsă în pășune (foto 2014).

Fig 3.6. Eroziune în pășune – versant râu Răut (foto 2014)

Fig 3.7. Eroziune în pășune – versant râu Răut – imagine pe ortofotoplan (2011)

Identicare:

după ton mai deschis și delimitate de nuanțe de verde închis sau alte degradări, caracterizată prin desprinderea particolelor neconsolidate și îndepărtarea lor prin acțiune ploii.

Cartarea:

ca poligon, delimitat de linia terenului nederanjat, se cartează la o scară mai mare decât cea folosită la identificare.

2. Eroziune de adâncime (ravene, ogașe)

Formele de eroziune de adâncime se recunosc după conturul lor net și după modul în care sculptează solul erodat. În teren s-au poziționat unele puncte de conturul acestor forme cu receptoare GPS. Se prezintă exemplul de ravenă aflat la nord de [NUME_REDACTAT] (figura 3.8.).

Fig 3.8. Ravenă la nord de [NUME_REDACTAT] (foto 2014)

Ravena se delimitează clar și pe ortofotoplan (2011)

Fig 3.9. Ravenă la nord de [NUME_REDACTAT] – imagine pe ortofotoplan (2011)

Identificarea:

fome tipice, alungite, ramnificate, ton contrastant cu terenul neerodat, dimesiuni mai mari decât ogașel, se poate recunoaște la orice scară.

Cartare:

prin unități elementare de degradare, se cartează la o scară mai mare decât cea folosită la identificare.

Alunecare de teren – Peresecina (foto 2014)

Figura 5. Alunecare de teren – [NUME_REDACTAT] de teren – Peresecina – ortofotoplan(2011)

Figura 5.1. Alunecare de teren – Peresecina – ortofotoplan(2011)

Identificare:

se identifică la scară medie, cu o vedere de ansamblu asupra degradării, ton și textură diferite de terenul din jur, formă nealunigită (compactă), cu linii de delimitare față de terenul din jur, deseori cu forme liniare (valuri) și con de dejecție în aval sau cvasicirculare (monticule), cu linii distincte ale rupturii și frontului de alunecare.

Cartare:

ca poligon, după linia cu terenul nederanjat sau cu alte forme de degradare.

4. Etapa de birou

4.1. Surse de date

4.1.1 [NUME_REDACTAT] reprezintă baza geografică ideală pentru activitățile de proiectare, având date actualizate și obiective ce nu pot fi obținute din alte surse sau documente topografice, o parte componentă de bază a tehnologiilor moderne.

Piese de importanță majoră în ceea ce privește documentațiile cadastrale, necesită obținerea planurilor cadastrale de bază. În vederea soluționări acestei probleme trebuie sa fie de acord a noilor tehnologii pentru obținerea acestor planuri.

Ortofotoplanurile sunt folosite pentru a găsi soluții pentru realizarea unei evidențe funciare moderne, are la bază calități metrice, în format imagistic, digital 2D, care devin deosebit de utile pentru lucrările cadastrale pe întreg fondul funciar.

Pentru realizarea planurilor cadastrale este nevoie să fie realizate cu aparatele de ultimă generație, ortofotoplanuri cu scara 1:500, cele existente este anevoioasă și îndepărtate, acestea pot fi obținute, cumprinzând același terenuri, dar înregistrate la date și scări dirferite în alb-negru sau color.

Posibilitățile oferite ortofotoplan și de imaginele aeriene digitale, sunt remarcabile din punct de vedere al cadastrului, care furnizează de:

date numerice, cantitative, necesare trecerii la planul cadastral de bază, ca reprezentare a terenului prin tehnologii informatice corespunzătoare;

date descriptive, calitative, ale suprafețelor urmărite, obținute prin interpretarea imaginii ortofotoplanului.

Etapele parcurse pentru realizarea ortofotoplanului sunt:

Realizarea modelului stereoscopic

S-a obținut cu ajutorul softului LPS folosind o serie de date de intrare, imaginele aieriene cu punctele de reper x,y,z și fișierele auxiliare de orientare, cu conținut de date a fiecărei linii de scanare. După care s-a obținut orientarea interioară, în funcție de distanța focală și punctul principal, poziția punctului principal este dat de camera care este calibrată. Realizarea orientării interioare, pe cale digitală, coordonatele pixell au fost transformate în coordonate imagine.

Pe baza datelor din fișierul auxiliar de orientare sa obținut orientarea exterioară, care s-a realizat prin cele două etape cunoscute. Astfel, orientarea relativă s-a bazat pe cele 6 elemente, trei liniare (x,y,z), care definesc poziția cercului și trei unghiulare (k,φ,ω), care dau înclinarea camerei pe cele 3 axe. Prin orientarea relativă se realizează efectiv modelul streoscopic, unde se elimină unghiurile dintre dreptele care unes un punct forte apropiat cu un punct foarte depărtat cu extremitățile unei baze de observare pe axa y, astfel încât coordonatele imagine obținute sunt transformate în coordonate model. Obținundu-se în final un fișier digital 3D care conține linii frânte și cotele punctelor culese de pe modelul streoscopic.

Realizarea modelului digital a terenului

Constituie o modelare a suprafeței Pământului indiferent de scară, datele necesare realizării modelului digital poate fi de natură cantitativă, geometrică , calitativă și tematică. Rezultă, modelul digital al terenului DTM ([NUME_REDACTAT] Model) (figura 4.1.)

Figura 4.1. Model digital al terenului (Vorovencii, 2010)

format 2D, b-format 3D

Datele sunt structurate în triunghiuri în funcție de disponibilitatea lor și de accidentarea terenului, tipul aplicațiilor la care este folosit modelul (figura 4.2).

Figura 4.2. Fluxul culegerii datelor după modelul stereoscopic

Etapele realizării modelului digital al terenului s-au parcurs conform metodologiei adecvate.

Culegerea datelor a coordonatelor spațiale x, y, z realizări modelului digital al terenului.

Prelucrarea, corectarea datelor de referință, prin operații specifice și eliminarea deficiențelor inevitabile.

Procesarea care asigură convertire și structurarea datelor corectate.

Calculul erorii medii pătratice în funcție de cotele rezultate din model.

Stocarea și arhivarea datelor, respectiv cotelor obținute.

Ortorectificarea imaginilor

Ca produs final, orotofotoplanul, oferă o imagine unică a unei mari suprafețe de teren, această piesă trebuie să fie la o anumită scară de redare a obiectelor din peisaj.

Ortorectificarea este o perațiune specifică fotogrametriei digitale prin care imaginile aeriene preluate printr-o intersecție centrală sunt transformate în proiecții paralele, ortogonale, corespunzător principiilor din topografie de întocmirea a planurilor (figura 4.3.).

Figura 4.3. Tipurii de proiecție: a) ortogonală, b) centrală

Suprapunerea imaginii peste modelul digital al terenului, rezultă o proiecție ortogonală din cea perspectivă, fiind așezată peste modelul digital al terenului.

Pentru transformarea, se creează o rețea imaginară la scara ortofotoplanului, această transformare se poate face pixel cu pixel sau prin puncte de legătură.

Organizarea practică a lucrărilor

Fișierele digitale de tip ASCII, cu coordonatele x, y, z care reprezintă un grid cu pasul de atât pe axa x, cât și pe y, grid obținut în etapa realizări modelului digital al terenului;

imagini digitale, după realizarea aerotriangulației;

fișierele auxiliare de orientare.

Ca rezultat s-a obținut un fișier digital cu linii de taiere, aceste linii de tăiere nu au fost linii drepte, ci au urmărit anumite detalii cu anumite contururi.

Realizarea efectivă a ortofotoplanului s-a efectuat automat cu softul LPS, în care au fost introduse urmatoarele date (figura 4.4.):

imagini digitale după realizarea triangulației.

modelul digital al terenului cu pasul de pe cele două axe.

fișierele auxiliare de orientare.

fișierul digital cu liniile de tăiere.

grila de tăiere conform cu nomenclatorul scării 1/500.

Figura 4.4. Fluxul obținerii ortofotoplanului la scara 1/500

Avantajele ortofotoplanului sunt:

sunt gata ortorectificate;

nu necesită reperaj pe teren;

ușor de utilizat pentru personal calificare medie;

simplu de utilizat cu softuri de bază GIS;

înaltă rezoluție;

se pot procura ușor imagini existente de ;

se pot achiziționa exact zonele de interes;

se actualizează periodic;

Dezavantajele ortofotoplanului sunt:

obținerea de imagini noi la comandă este dificilă și costisitoare;

se actualizează la intervale mari, deci pot să apară diferențe față de realitatea din teren;

nu au model stereoscopic;

din cauza înălțimii de zbor joase apar deformări datorate perspectivei;

sunt în culori naturale, fără benzi multispectrale.

4.1.2 Hărți cu curbe de nivel

Harta este o reprezentare grafică, convențională, micșorată, generalizată a unor porțiuni sau a întregi suparafețe terestre curbe, pe o suprafață plană, cu anumite destinații și reguli matematice de reprezentare, constituite de proecția cartografică ( Baican, 1988).

Hărțile pot fi generale sau tematice. Hărțile generale sunt acele hărți care reprezintă generalizat totalitatea aspectelor suprafeței terestre (Hengel și Evans, 2009), iar cele tematice, sunt hărți care reprezintă o anumită tematică pe lângă bază cartografică generală.

Luând în considerare forma elipsoidală a suprafeței terestre, hărțile topografice cu scara și proiecțiile permit reprezentarea fidelă a suprafeței terestre, cu erorile acceptabile.

În cele ce urmează vom clasifica câteva tipuri de hărți topgrafice după mai multe criterii:

După scara de proporție:

hărți la scara mare(hărți topografice)- între 1: 25 000 și 1: 200 000;

hărți la scară mijlocie- între 200 000 și 1 000 000;

hărți la scară mică (hărți geografice)-peste 1: 1 000 000.

După conținut:

hărți generale, sunt utilizate ca bază de lucru pentru hărțile la scară mică și pentru cele speciale;

hărți speciale pun în evidență unul sau mai multe elemente ale peisajului geografic și pot fi: fizico-geografice ( hărți ale reliefului, ale solului); economice-sociale (hărți ale rețelei de comunicații ale așezărilor).

După teritoriul reprezentat:

hărți universale, hărți ale continentelor, mărilor și oceanelor, ale țărilor, județelor.

După destinație:

hărți de navigare maritimă sau aeriană, hărți turistice, gărți ale drumurilor.

După cromatică:

hărți alb-negru (monocrome);

hărți color (policrome).

Având în vedere cadrul hărții, care este constituit din linii complexe care delimitează suprafața cartografică cu anumite date grafice sau numerice. În funcție de scară, cadrul se trasează după anumite reguli. Astfel, apare un cadru ornamental la hărțile cu scară mică și mijlocie, pe când la cele cu scară mare apar trei tipuri de cadru:

Figura 4.5. Modelel de cadru la hărțile topografice

Cadrul inferior al harții este trasat cu linie neagră continuă și de obicei nu se trece cu desenul peste acesta, delimitând suprafața cartografică, fiind constituit din arce de merediane sau de paralele, rezultând trapezul corespunzător scării.

Cadrul geografic se află la exteriorul cadrului inferior, fiind trasat prin două linii paralele, fiecare dintre acest segment reprezentând un minut (figura 4.5.).

Figura 4.5. Elementele cadrului geografic al hărților topografice

Cu ajutorul cadrului geografic se poate raporta pe o hartă un punct al căror coordonate geografice le cunoaștem sau se poate determina coordonate geografice ale unui punct cunoscut.

Cadrul exterior este alcătuit din una sau mai multe linii de grosimi diferite în care este arătat indicatorul foilor de pe hărțile vecine.

Între cadrul interior și cel topografic poate fi scris numele localităților reprezentate pe mai multe foi de hartă, al județelor, al orașelor sau comunelor.

Elementele din exteriorul cadrului, sunt incluse următoarele elemente:

titlul sau indicativul;

scara de proporție;

graficele de pantă;

declinația magnetică;

indicațiile diverse.

Titlul sau indicativul

La hărțile la scară mijlocie și mică apare titlul, care reprezintă teritoriul și redă elemntele de conținut, iar titlul la hărțile cu scară mare este înlocuit de un indicativ.

Indicativele celorlalte hărți la scară mare, numerotarea se face cu litere romane (ex: L-34-XX). Astfel, hărți la scară mai mare decât 1:1 000 000 se formează plecând de la trapezul de 6°X 4°, dacă în latitudine și longitudine împărțim trapezul în 6 părți egale, va rezulta 36 de foi de hartă la scară 1 : 200 00 cu dimensiunile de 1° longitudine și 40' in latitudine.

Dacă foaia de hartă 1 : 1 000 000 se împarte în 12 părți egale în latitudine și longitudine, va rezulta o hartă la scară 1 : 100 000 și 144 de foi, fiecare având 30' în longitudine și 20' în latitudine. Numerotarea se face cu cifre arabe de la 1 la 144 ( ex : l-35-113). Dacă împărțim aceeași foaie la aceeași scară în 4 părți egale, vor rezultau 4 hărți la scară 1 : 50 000, fiecare având 15' longitudine și 10' latitudine. Numerotarea lor se face cu litere majuscule, A, B, C sau D. (ex: L-35-113-C).

Scara de proporție

La fiecare hartă în mod obligatoriu apare și care indică de câte ori un element de pe teren a fost micșorat pentru a fi redat pe hartă.

Scara poate fi reprezentată în trei forme ( figura 4.6.):

numerică (ex: 1 : 25 000) ;

directă (ex: = );

grafică (simplă sau complexă).

Figura 4.6. Model de scriere a scării de proporție sub cele trei forme ale sale

Graficele de pantă

Ajută la determinarea valorilor de pe hartă cu ajutorul unui compas și fară alte calcule preliminarii, în final rezultă graficul pentru curbele de nivel principal cât și pentru cele normale (figura 4.7.).

Figura 4.7. Exemplu de grafic de pantă

Declinația magnetică

Declinația magnetică (figura 4.8.) reprezintă unghiul dintre cele două noduri magnetic și geografic, poate fi pozitivă (estică) sau negativă (vestică).

Figura 4.8. Declinația magnetică

Indicațiile diverse

Cuprind mai multe informații referitoare la foaia de hartă, cum ar fi:

schița de suprafeței cartografice (figura 4.9.) cu dimensiunile trapezului în “cm” și cu indicarea unității administrativ-teritoriale careia îi aparțin;

anul întocmiri hărților;

unitatea topografică care le-a întocmit;

caracterul hărții.

Figura 4.9. Schiță cu suprafață cartografică

Caroiajul kilometric

Reprezintă un sistem de linii paralele cu axele de coordonate adoptate. Fiecare rețeauă se trasează numai pe hârtie la scară mare. Astfel, orice linie orizontală a caroiajului kilometric este paralelă cu proiecția Ecuatorului și orice linie verticală este paralelă cu proiecția meredianului axial al respectivului fus. Se formează un sistem de pătrate care formează caroiajul kilometric, din intersecția liniilor verticale cu cele orizontale pe hartă. Latura și suprafața pătratelor variază în funcție de scară, conform tabelului următor:

Tabelul nr. 1

Această rețea se utilizează pentru determinarea aproximativă a distanțelor și suprafețelor.

Curbele de nivel

Se reprezintă printr-o linie maro pe hărțile policrome și prin linii negre pe hărțile alb-negru, fiind linii imaginare ce unesc puncte de aceeași altitudine. Pe întreaga suprafață a hărții se desenează, exceptând suprafețele acvatice, diguri, râpe, stânci și altele accidente de teren. Servesc la rezolvarea unor probleme de ordin practic: construcția unui profil topografic, realizarea hărți geomorfologică calcularea volumului unor suprafețe, calcularea altitudini unui punct de pe hartă. Distanța măsurată pe verticală dintre două curbe de nivel de acelaș fel se numește echidistanță. Mărimea echidistanței diferă în funcție de scara hărții, de gradul de fragmentare a reliefului și de precizia dorită în reprezentarea reliefului, un astfel de exemplu se prezintă în satul Mășcăuți (figura 5.).

Figura 5. Harta curbelor de nivel satul [NUME_REDACTAT] de nivel (figura 5.1.) pot fi:

principale – apar ca o linie continuă îngroșată;

normale – reprezentate de o linie subțire continuă, echidistanța lor fiind 1/5 din echidistanța curbelor de nivel principale;

ajutătoare – apar printr-o linie subțire întreruptă și au echidistanța egală cu 12 din echidistanța celor normale.

accidentale – apar cu o linie punctată, cu echidistanța egală cu 12 din echidistanța celor ajutătoare, se folosesc în general pentru a reda zone de maluri, stânci și râpe.

Figura 5.1. Curbe de nivel ( a – principale; b – normală; c – ajutătoare; d – accidentale).

Indicatoare de pantă

Sunt reprezentate prin principalele forme de relief de pe teren prin curbe de nivel (figura 5.2.).

Figura 5.2. Reprezentarea principalelor forme de relief de pe teren prin curbe de nivel

Figura 5.3. Reprezentarea terenului prin hașuri (a – suprafață topografică; b – reprezentarea ei prin hașuri)

Figura 5.4. Reprezentarea reliefului prin diferite metode și curbe de nivel

4.2 Delimitarea formelor de degradare

Cartarea sa făcut cu ajutorul programului ArcGIS 9.2., sau delimitat formele cele mai reprezentative, cum ar fi: eroziuni de suprafață, eroziune de adâncime, alunecare cu ruptură și degradări antropice (cariere). Elaborarea cartării terenurilor de degradare s-a făcut prin imagini preluate aerian, aceste imagini sunt preluate unitar și automat.

Editarea datelor tematice în ArcGIS sau elaborat prin următoarele etape.:

– crearea fișierului shape, se deschide aplicația ArcCatalog,

– navigharea pînă la directorul în care se va crea fișierul tematic (NewShapefile),

– stabilirea formei obiectelor, sisteme de coordonate,

– se denumește fișierul (criuleni_CH.shp).

– importul fișierului creat, deschizând aplicația ArcMap, alegem fișierul creat cu ajutorul aplicației add data, după care importăm programul ca start tematic. Înaintea editări se face setarea tabelului de atribute, după caz trecem forma de degradare cu codul de la 1 la 4. Pornirea comenzilor de editare propriu-zisă.

După caz, am apelat la vizualizarea imaginii digitale la diferite scări și chiar la planurile de bază cu curbe de nivel pentru a identifica trăsăturile legate de macrorelieful zonei. Operatorul are rolul să identifice cele mai reprezentative forme de degradare din ariile țintă, din nordul raionului Criuleni, având ca scop determinarea, recunoașterea și punerea în valoare a formelor de degradare în tabelul de atribute cu un cod numeric de la 1 la 4.

Identificarea se face cu ajutorul următoarelor caracteristici, prin: forme tipice, ton deschis față de terenul din jur, textură diferită, zona de teren dacă este erodată complet sau înierbată.

După care se face cartarea la diferite scări ale harții, delimitând zona degradată după linia de separație a terenului erodat. În final se trece codul în carnet în funcție de zona elementară prin: 1- eroziune de suprafață; 2- eroziune de adâncime; 3- alunecări cu ruptură; 4- degradări antropice.

5. [NUME_REDACTAT] de date

În teren s-au vizitat amplasamente din nordul raionului Criuleni, situate în comunele Miclești, Ișnovăț, [NUME_REDACTAT], Mășcăuți, Ștețcani. Pentru cele mai reprezentative forme de degradare s-au vizionat în teren și s-au făcut fotografii cu aparatul Canon PowerShot SX260 HS, care conține înafară de imaginea JPG și un fișier atașat cu coordonatele WGS ale locului de unde s-a făcut fotografia a unei eroziuni de suprafață de întindere foarte mare în satul Mășcăuți (figura 5.1.) și un alt exemplu fiind locul de fotografiere în satul Bălășești a unei alunecări de teren cu ruptură (figura 5.2.). În acest mod, fișierele se pot include în platforma ArcGIS și sunt localizate prin coordonate.

Figura 5.1. Localizarea pe ortofotoplan a locului de fotografiere a unei eroziuni de suprafață de întindere mare (satul Mășcăuți)

Figura 5.2. Localizarea pe ortofotoplan a locului de fotografiere a unei alunecări cu ruptură de întindere mare (satul Mășcăuți)

S-au conturat pe ortofotoplan formele de degradare a terenului, identificarea lor s-a făcut cu ajutorul unor caracteristici, cum ar fii:

tonul deschis față de terenul de care se invecinează;

textura solului și înălțimea zonei de ruptură;

forme tipice de alunecare, de eroziune de suprafață, degradări antropice;

zona de teren dacă este înierbată sau este complet descopertată.

După caracteristicile enumerate mai sus sau cartat zonele degradate delimitând zonele cu ajutorul hărților cu curbe de nivel și după linia de separație a terenului degradat, folosind simbolurile: 1 – eroziune de suprafață, 2 – eroziune de aâncime, 3 – alunecare de teren cu ruptură, 4 – degradare antropică (descopertări terenului pentru cariere de nisip sau calcar), rezultând un număr de 323 de forme distincte, în final a-m obținut structura de bazei de date ( tabelul 5.1.).

Tabelul 5.1. Structura de bazei de date