Pilonul Ii la Nivel European. Activitatea Investitionala a Fondurilor Private de Pensii Obligatorii
PILONUL II LA NIVEL EUROPEAN – ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A FONDURILOR PRIVATE DE PENSII OBLIGATORII
Cuprins:
Introducere
I.PARTICULARITĂȚI ALE SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE OBLIGATORII LA NIVEL EUROPEAN
1.Adoptarea reformei pensiilor private obligatorii în Europa Centrală și de Est
2.Particularități ale pensiilor obligatorii administrate privat din Europa Centrală și de Est
2.1.Contribuții la pensiile private în Europa Centrală și de Est
2.2.Entitățile fondurilor de pensii administrate privat
a)participanți
b)administratori
c)auditori financiari
d)depozitari
II.INVESTIȚIILE FONDURILOR DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT
1.Principii și limite de investire
2.Riscuri în activitatea investițională a fondurilor de pensii private
III.STUDIU COMPARATIV ÎNTRE INVESTIȚIILE FONDURILOR DE PENSII PRIVATE OBLIGATORII
Concluzii și propuneri
Bibliografie
INTRODUCERE
Lumea se confruntă în perioada actuală cu problema îmbătrânirii populației, iar salariații nu pot susține pensionarii numai prin participarea la sisteme publice de pensii. Acestea au fost principalele motive pentru care s-au inițiat și alte sisteme de pensii în completarea celui public. Am ales această temă deoarece este important să cunoaștem toate posibilitățile de economisire pentru a avea beneficii cât mai rezonabile la bătrânețe. Pilonul II de pensii este obligatoriu în numeroase state europene care au adoptat deja această reformă, iar prin intermediul lucrării de față am intenționat să analizez principalele elemente definitorii ale acestui sistem, cu precădere modul în care fondurile investesc mai departe banii contribuabililor, pentru a stabili într-o oarecare măsură dacă este în beneficiul nostru participarea la pensiile private obligatorii. Lucrarea este structurată pe trei părți. În prima parte m-am referit la elementele generale ce definesc sistemul de pensii obligatorii administrate privat, discutând despre adoptarea acestuia în statele din regiune, contribuabili și administratori. Cea de-a doua parte am dedicat-o investițiilor fondurilor de pensii private obligatorii și riscurilor ce pot apărea odată cu adoptarea deciziei de investire. În ultima parte am realizat o analiză pe piața pensiilor private obligatorii din câteva state care au implementat Pilonul II de pensii, punând accentul pe investițiile realizate la nivelul acestor state, dar și asupra rentabilităților obținute.
Așteptările sunt mari din partea fiecărui participant actual, dar și din partea viitorilor participanți, sperând ca prin acest nou sistem să se obțină beneficii materiale în conformitate cu eforturile depuse de-a lungul vieții și de asemenea speră la un trai mai bun decât cel cu care ne confruntăm în momentul de față.
I.PARTICULARITĂȚI ALE SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE OBLIGATORII LA NIVEL EUROPEAN
Adoptarea reformei pensiilor private obligatorii în statele din Europa Centrală și de Est
Inițierea și aplicarea reformei pensiilor private în Chile au fost îndrumate de profesorul Jose Pinera în 1980, comportându-se ca o formă revoluționară de privatizare a sistemului de asigurări sociale de stat, idee preluată de Banca Mondială care a adaptat-o astfel încât responsabilitățiile asupra pensiilor să fie împărțite între guverne și sectorul privat. Astfel, a apărut așa-numitul model pilon care este format din:
-pilonul I (pensii de stat);
-pilonul II (pensii obligatorii private);
-pilonul III (pensii private facultative).
Prin această reformă, între contribuțiile plătite de salariați pe toată perioada lor de activitate și pensiile primite la bătrânețe s-a stabilit un raport controlabil și direct astfel încât pensia fiecărui participant depindea de cât economisea, deci nu depindea de deciziile luate de către Guvern. Reforma chiliană a presupus luarea mai multor măsuri, însă cea mai radicală a fost cea a desființării CAS-ului, adică salariații și angajații nu au mai fost obligați să plătească contribuții de asigurări sociale de stat. În schimb, angajatorul era obligat să vireze 10% din salariul brut al fiecărui salariat, lunar, într-un Cont de Economii pentru Pensii (CEP). Restricția referitoare la ceea ce am spus mai devreme, este aceea că procentajul de 10% era aplicat doar primilor 22 000 USD din venitul anual al salariaților. Pe de altă parte, dacă salariații doreau obținerea unei pensii mai mari sau ieșirea mai devreme la pensie, aceștea puteau să adauge la contribuție încă maxim 10%. Contribuția voluntară suplimentară a salariaților va fi deductibilă din venitul impozabil.
Persoanele care nu plăteau contribuții la bugetul asigurărilor de stat, precum lucrătorii independenți și liber profesioniștii, au intrat și ei în sistemul Contului de Economii pentru Pensii. În România, acest lucru nu este valabil în momentul de față.
Pensia minimă de care beneficia fiecare salariat după o perioadă de contribuție era stabilită prin lege. În cazul în care CEP-ul unui salariat care a contribuit 20 de ani cel puțin, nu a acumulat această pensie minimă, salariatul primea o pensie de stat.
Contribuția minimă obligatorie a fost stabilită în ipoteza realizării unui randament mediu anual de 4% din fondurile de pensii pentru toată durata lor de viață activă. S-a mai luat în calcul și ipoteza ca rata de înlocuire a salariului cu pensia să fie de cel puțin 70%.
Banca Mondială a propus, la începutul anilor ’90, un model de reformă moderată a pensiilor de stat, numită “modelul multipilon” al pensiilor, luând această decizie datorită accentuării problemelor din sistemul public de pensii și agravării problemelor demografice la nivel mondial.
Între “modelul multipilon” și reforma aplicată în Chile există o deosebire. Reforma chiliană a însemnat privatizarea totală a pensiilor și dispariția intervenției statului în domeniul asigurărilor sociale de stat, cu precădere pensiile, iar Banca Mondială a încercat, prin aplicarea modelului, să se păstreze echilibrul între dorința statului de a controla în continuare pensiile și nevoia ca bugetele publice să fie scutite de o parte din acest control al pensiilor. Cea mai accentuată deosebire între cele două reforme este aceea că în modelul Băncii Mondiale obligația de a plăti contribuțiile CAS nu dispare, ci un procent din acestea este trensferat în administrare privată.
În ultima vreme, la nivel mondial, s-a accentuat fenomenul îmbătrânirii populației, iar acesta ar fi principalul motiv pentru care s-a pus în discuție reformarea sistemelor publice de pensii prin introducerea a noi sisteme, printre care și sistemul de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II). Pe langă acest motiv, mai putem lua în cosiderare posibilitatea apariției stării de insolvență în cazul sistemului de pensii, pe termen lung, precum și faptul că, în prezent, numărul de salariați ce susțin financiar un pensionar se diminiuează continuu. Scopul introducerii acestor sisteme este de a crește viața pensionarilor din punct de vedere calitativ și, de asemenea, de a asigura sustenabilitatea sistemelor publice de pensii. Pilonul II are ca scop să asigure, distinct de pensia acordată de sistemul public, o pensie privată. O parte din fondurile colectate pe baza acestui pilon de pensii administrate privat vor fi plasate în investiții în interesul participanților. Odată ce contribuțiile vor fi virate în conturile beneficiarilor, acestea vor fi considerate în proprietatea lor. În cadrul Pilonului II de pensii administrarea este privată, contribuțiile sunt bine definite, iar participarea la acest sistem garantează beneficii minime date de diferența dintre suma contribuțiilor și comisioanele legale și, eventual, penalitățile de transfer.
Reforma propusă de Banca Mondială a fost aplicată în multe state care au adoptat fondurile de pensii private. În statele membre U.E., majoritatea sistemelor de pensii sunt organizate ca sisteme de pensii de stat. Nivelul ridicat de dezvoltare economică din multe state europene, existența sindicatelor și procesul de îmbătrânire a populației reprezintă motive pentru care majoritatea țărilor dispun de un mix de sisteme de pensii.
Tabel nr. 1 – Introducerea Pilonului II de pensii administrate privat în statele Europene
Sursa: www.pensiaobligatorie.ro
După cum se poate observa din tabelul de mai sus, prima țară din regiune care a introdus Pilonul II de pensii obligatorii administrate privat a fost Slovenia, pensiile definite de acet sistem fiind obligatorii pentru anumite sectoare și facultativ pentru altele, cu contribuții definite. Ungaria a adoptat pilonul de pensii private obligatorii în 1998, după ce în urmă cu 4 ani pusese la punct o schemă de economisire voluntară individuală. În decembrie 2010 Ungaria a apelat la naționalizarea sistemului de pensii private obligatorii, ceea ce înseamnat că activele ce aparțineau fondurilor Pilonului II au fost transferate către bugetul public de pensii pentru a înlătura nevoile acestui buget. În fapt, acestă naționalizare a fost realizată cu scopul de a aduce deficitul bugetar la limita stabilită de către Uniunea Europeană, și anume 3% din PIB. Reforma pensiilor a fost introdusă în Polonia în 1999 când au fost introduse atât pensiile private obligatorii, cât și cele facultative. Deoarece datoria publică a Poloniei depășise limita stabilită de 50% din PIB și drept urmare nu se mai putea împrumuta, în septembrie 2013, a decis să naționalizeze 50% din activele deținute de fondurile de pensii administrate privat. Prin acest proces de naționalizare s-a urmărit scăderea datoriei publice cu 8%. România a lansat sistemul de pensii abia în 2007. Pe ultimul loc se află Republica Cehă, adoptând pilonul II de pensii în 2013.
Atunci când un număr de state membre (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Suedia, Ungaria și Republica Cehă) și-au reorganizat recent sistemele garantate prin introducerea unei componente obligatorii a sistemelor de pensii finanțate, administrate privat, pentru a completa componenta tradițională garantată nefinanțată, acestea au creat un amestec cu totul nou de reglementare publică și administrare privată în cadrul pensiilor europene, cu toate că, în majoritatea acestor cazuri, tranziția nu este încă deplină și rămân să fie adoptate anumite decizii politice importante. Rolul actual al sistemelor de pensii private diferă puternic în statele membre, nu numai în ceea ce privește contribuția acestora la venitul total al pensionarilor, ci și în termeni de niveluri de acoperire a membrilor activi, maturitate a sistemelor și dimensiune a fondurilor acumulate.
Statele membre se împart în patru categorii, și anume:
statele care utilizează într-o măsură mică finanțarea privată și nu intenționează să schimbe acest lucru, deși s-a înregistrat o anumită creștere marginală a acoperirii prin sisteme private (Spania, Franța, Luxemburg, Malta);
statele care și-au bazat întotdeauna o parte din așteptările lor în materie de pensie pe sisteme private, finanțate, dar în care rolul unor astfel de sisteme a crescut și se dezvoltă în continuare. Chiar dacă sistemele de pensii de tip redistributiv oferă o protecție eficientă împotriva sărăciei în rândul pensionarilor, acestea nu vor garanta neapărat adecvarea deplină a pensiei în sensul de venit de înlocuire și, prin urmare, sunt combinate cu sisteme private, finanțate (Danemarca, Irlanda, Țările de Jos, Suedia, Regatul Unit);
și-au reorganizat recent sistemele garantate pentru a include o parte din sistemele de pensii private obligatorii, finanțate și le-au finanțat pe acestea prin luarea unor părți ale contribuției generale pentru pensie din sistemul de pensii de tip redistributiv. În majoritatea acestor țări, se prevede ca părți semnificative din adecvarea pe viitor a pensiilor să fie bazate pe aceste sisteme care se așteaptă să contribuie la evitarea sărăciei, precum și la venitul de înlocuire adecvat (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Suedia, Ungaria, Republica Cehă);
au sisteme de pensii de asigurări sociale de tip redistributiv corespunzătoare veniturilor, eme private, finanțate (Danemarca, Irlanda, Țările de Jos, Suedia, Regatul Unit);
și-au reorganizat recent sistemele garantate pentru a include o parte din sistemele de pensii private obligatorii, finanțate și le-au finanțat pe acestea prin luarea unor părți ale contribuției generale pentru pensie din sistemul de pensii de tip redistributiv. În majoritatea acestor țări, se prevede ca părți semnificative din adecvarea pe viitor a pensiilor să fie bazate pe aceste sisteme care se așteaptă să contribuie la evitarea sărăciei, precum și la venitul de înlocuire adecvat (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Suedia, Ungaria, Republica Cehă);
au sisteme de pensii de asigurări sociale de tip redistributiv corespunzătoare veniturilor, însă acum transferă o parte din așteptările lor în materie de adecvare în scopul măririi sistemelor de pensii private existente sau nou înființate prefinanțate (Belgia, Germania, Italia, Austria).
2.Particularități ale pensiilor obligatorii administrate privat din Europa Centrală și de Est
2.1. Contribuții la pensiile private în Europa Centrală și de Est
Fiecare stat își stabilește un procent care va fi transferat în administrație privată, dar în general acesta este de sub 10% din salariu. Contribuția curentă totală a sistemelor de pensii private la venitul pensionarilor variază foarte mult în UE. Într-adevăr, o lipsă de măsuri convenite, combinată cu sisteme contrastante și posibilitatea de dublă contabilizare (atunci când se adaugă acoperirea din mai multe surse) înseamnă că, în prezent, nu există seturi de date internaționale ușor de comparat în acest domeniu. Prin urmare, este dificil să se stabilească cu acuratețe nivelul de acoperire și nivelul de contribuție. Întrucât multe sisteme de pensii prefinanțate au fost introduse abia în ultimul deceniu și au nevoie de 30 până la 40 de ani (și anume durata unei cariere profesionale) să ajungă la maturitate, nu este surprinzător faptul că în majoritatea statelor membre, contribuția sistemelor de pensii private la veniturile actualilor pensionari rămân destul de limitate. Chiar și în acele țări în care astfel de sisteme au cel mai mare grad de dezvoltare, acestea reprezintă în prezent cel mult o treime din venitul total al pensionarilor. Cauza acestui fapt este că numai o parte limitată din pensionarii actuali sunt asigurați în cadrul acestora și că majoritatea sistemelor sunt deocamdată în proces de maturizare.
Tabel nr. 2 – Contribuțiile la pensiile private obligatorii la nivel european la finele anului 2013
Sursa: interpretări ale autorului pe baza informațiilor publicate de CSSPP și alte surse
Analizând acest tabel, observăm că Bulgaria practica contribuții de 5% (din 8,05%) din salariul brut. În 2011 Letonia a realizat o tăiere drastică în ceea ce privește contribuțiile pensiilor private, de la 10% la 2%, această contribuție practicându-se și în 2013. Și Polonia a apelat la o reducere a contribuției, de la 7,35% la 2,3% în 2011, iar aceste contribuții sunt bine definite în conturi individuale. La fel a procedat și Lituania ( de la 5,5% la 3% ).
Ungaria a ales să-și “naționalizeze” sistemul de pensii administrate privat. Numai România a optat pentru majorarte, contribuția ajungând în 2012 la 3,5% și la 4% în 2013, de la 3% cât era în anul 2011. Ulterior va crește 0,5% pe an până la 6% în 2015. În Estonia, participanții plătesc o contribuție de 2% din salariul lor către fondul de pensii private obligatorii. Ultima țară care a adoptat pilonul II de pensii, Republica Cehă, practică un nivel al contribuției de 5% din salariu.
2.2. Entitățile fondurilor de pensii administrate privat
Entitățile cu o mare importanță în funcționarea unui fond de pensii administrate privat sunt următoarele:
a) participanții;
b) administratorii;
c) auditorii financiari;
d) depozitarii.
a) Participanții sunt persoanele care contribuie la un fond de pensii private, fie că sunt obligați, fie că o fac din proprie inițiativă și în general sunt salariați.
Vârstele la până la care participanții sunt obligați să contribuie la sistemul de pensii obligatorii administrate privat diferă de la o țară la alta. În Polonia cotribuția la acest sistem este obligatorie pentru persoanele în vârstă de până la 30 de ani și facultativă pentru persoanele cu vârste cuprinse între 31 și 50 de ani. Regula în Slovacia este aceea ca noii intrați în câmpul muncii să aleagă dacă contribuie sau nu la pensii private, dar cei care au intrat în câmpul muncii în perioada cuprinsă între 1 iulie 2006 și 31 decembrie 2007 sunt obligați. Bulgaria definește aceste contribuții sub altă formă, astfel că sunt obligați să contribuie persoanele născute în sau după 1960. Sistemul de pensii administrate privat din Letonia obligă noii angajați, dar și angajații sub 30 de ani să contribuie, însă este facultativ pentru cei cu vârste între 30 și 49 de ani. Obligatoriu pentru toți angajații sub 40 de ani și opțional pentru angajații cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani, așa este sistemul de pensii private în Croația. În Estonia sunt obligați să contribuie angajații nou intrați în câmpul muncii și cei cu vârste de sub 20 de ani la momentul lansării, dar din proprie inițiativă pot să contribuie și persoanele cu vârste între 20 și 60 de ani. De câțiva ani sistemul de pensii administrate privat activează și în România, unde este obligatoriu persoanelor sub 35 de ani, iar salariații cu vârste între 35 și 45 de ani pot să contribuie facultativ.
Unul dintre avantajele salariaților participanți la acest sistem este libertatea de a transfera activele acumulate la un fond de pensii la un alt fond de pensii. Când salariatul ajunge la vârsta pensionării, acesta are două posibilități:
achiziționarea în funcție de capitalul cumulat în fondul de pensii a unei rente viagere de la o companie de asigurări de viață. Prin această rentă angajatul își asigură un venit constant lunar pentru tot restul vieții;
păstrarea banilor în cont și efectuarea de retrageri programate, ținând seama și de așteptările privind speranța de viață proprie, dar și a persoanelor pe care salariatul le întreține.
Participanții care contribuie la Pilonul II au parte de anumite drepturi și avantaje: sunt tratați în mod egal, oricând își pot verifica activele deținute în conturile personale, aceste active putând fi chiar moștenite. Până să se pensioneze ei pot beneficia de câștiguri pe baza investițiilor ce se realizează cu ajutorul banilor strânși în cont până la acel moment, investițiile fiind făcute de către companii care vor fi desemnate de legi. În cazul în care beneficiarii fondurilor își schimbă locul de muncă, reședința sau domiciliul într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau care aparține Spațiului Economic European, aceștea pot să plătească contribuții la un alt fond de pensii de pe teritoriul acelui stat, dacă nu este ilegal conform legislației țării respective, deci își pot transfera drepturile pentru a beneficia de ele în statele respective. O altă alternativă este aceea de a plăti în continuare contribuțiile în statul din care a plecat.
Dacă înainte ca participantul să beneficieze de pensia privată, survine decesul acestuia, se poate deschide câte un cont fiecărui beneficiar ce va fi stabilit pe baza normelor prevăzute de Codul Civil. Aceste conturi vor fi deschise la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul, virându-se activele ce revin fiecărui beneficiar. După transferul activelor în conturile deschise beneficiarilor, ei vor dispune de aceleași drepturi de care dispuneau participanții. Dacă sunt participanți la un alt fond de pensii pot să cumuleze contul de la acest fond cu contul obținut în calitate de beneficiar, dar pot pe de altă parte să ceară plata integrală sau eșalonată în rate, fară să fie predispuși penalizărilor dacă nu sunt participanți.
Tabel nr. 3 – Numărul de participanți în țările din Europa Centrală și de Est la sfârșitul anului 2013 (milioane persoane)
Sursa: societățile de supraveghere de la nivelul statelor menționate
După cum se poate observa, cel mai mare număr de participanți a fost deținut la sfârșitul lui 2013 de Polonia (16,7 milioane), care de altfel este și cea mai mare piață din regiune, urmată de România (6,09 milioane), însă la o diferență destul de mare față de Polonia. Alte state care au înregistrat un număr destul de însemnat de participanți au fost Bulgaria (3,6 milioane), Croația (1,71 milioane) și Lituania (1,73 milioane), Letonia (1,2 milioane). Pe ultimele locuri s-au situat Estonia (0,9 milioane), Slovenia (0,49 milioane) și Republica Cehă cu doar 84 de mii de participanți la pensia privată obligatorie. Acest număr foarte redus de participanți din Cehia, a împins ministerul ceh să facă un anunț privind posibila închidere a Pilonului II din 2016. Numărul minim de participanți ce trebuie deținut de un fond de pensii administrat privat este de 50.000, în caz contrar fondul își poate pierde licența.
b) Administratorii sunt societăți comerciale, numite societăți de pensii, constituite în conformitate cu legislația în vigoare, care se ocupă cu încasarea contribuțiilor de la participanți și administrarea fondurilor de pensii private obligatorii, fiecare administrator având un număr definit de participanți, unii dintre ei fiind repartizați aleatoriu. Opțional, administratorii pot avea ca obiectiv de activitate furnizarea de pensii private. Administratorii se ocupă de asemenea de întocmirea prospectului schemei de pensii administrate privat. Prospectul schemei de pensii private se realizează cu scopul de a informa cât mai bine eventualii participanți la acest fond de pensii privat și este propus și elaborat de către administrator.
Tabel nr. 4 – Numărul de administratori aferenți fiecărui stat analizat din Europa Centrală și de Est
Sursa: interpretarea autorului pe baza datelor furnizate de comisiile de supraveghere de la nivelul statelor
Sistemul de pensii administrate privat a înregistrat cele mai multe societăți de administrare în Polonia, după cum reiese și din tabelul realizat mai sus, iar cele mai puține în Croația. Este mai puțin important numărul administratorilor, contând modul de îndeplinire a obligațiilor, buna coordonare a operațiunilor și mai ales modul de investire a fondurilor în interesul participanților.
În cadrul pensiilor private obligatorii, administratorii sunt îndreptățiți să perceapă comisioane care pot fi: comisioane de intrare în fond, comisioane de administrare a activelor, taxe de auditare a fondului, de depozitare etc. Astfel, la nivelul statelor din regiune, la finalul anului 2013, situația comisioanelor percepute de administratorii fondurilor de pensii private obligatorii era următoarea:
→ în Polonia, comisioanele maxime erau stabilite în funcție de mărimea fondului, reprezentând 3,5% din contribuții. Pentru fondurile mici, comisionul era 0,54% pe an din activele nete și 0,06% pe an în funcție de randamente. În ceea ce privește transferul la un alt fond de pensii, comisonul era cuprins între 23 și 43 de euro (în cazul activelor administrate pe o perioadă mai mică de 2 ani);
→ Bulgaria cerea comisioane de maxim 5% din contribuții, 1% pe an și 0,85% pe lună din activele nete. Pentru transferuri erau stabilite comisioane de aproximativ 10 euro sau 20 de BGN (moneda națională);
→ statul în care există un solid pilon II, Slovacia, practica 5,6% din profitul fondului sau 1% pe lună din contribuții +0,5% (o taxă a autorității) timp de 6 luni, 0,025% pe lună din activele nete. Pe lăngă aceste comisioane maxime, se cerea un cuantum de 15 euro la un transfer;
→ în cazul Letoniei comisioanele erau nereglementate ca valoare și erau calculate ca procent din activele nete, iar pentru transferuri nu se percepea niciun comision;
→ în Croația se practicau următoarele comisioane maxime: 0,8% din contribuții, 1,2%/lună din avtivele nete, pentru transferurile efectuate în primul an se percepea 0,8% din active. Un alt comision practicat era cel de administrare (custodie) având valoarea de 0,1% din active;
→ ca și în cazul Letoniei, în Cehia valoarea comisioanelor nu era reglementată, iar pentru transfer comisionul era 0%;
→ administratorii fondurilor de pensii private din Estonia practicau un comision variabil din active, ținând seama de valoarea de piață a activelor fondului, însă acest comision nu putea depăși limita impusă de către stat, care la răndul ei este variabilă;
→ în Lituania, la începutul anului 2014, comisioanele maxime erau de 10% din contribuții, limita maximă pentru transferuri era de 0,2% pe lună sau 1% pe an din active. Pentru transferurile realizate o singură dată pe an limita maximă era, așa cum am menționat mai devreme, de 0,2% și 4% pentru mai multe transferuri realizate într-un an;
→ comisioanele maxime practicate în Slovenia de către administratori erau de 6% din contribuții. Pentru ieșirea din fond se percepea un comision de exit de maxim 1% din valoarea unităților de fond. Comisionul de management era stabilit la maxim 0,125%/lună (1,5% din media valorii anuale a activelor), iar la transfer comisionul era 0%;
→ în Chile comisioanele maxime se puteau aplica la contribuții, la salarii ori fixate sau existau combinații între cele trei tipuri, însă condiția era să nu se depășească limita de 2,3% din salariul participantului;
→ România prezenta următoarele comisioane la nivelul Pilonului II: maxim 2,5% din contribuții și maxim 0,05% pe lună din activele nete.
Analizând situațiile comisioanelor maxime prezentate în rândurile anterioare, putem observa că limitele maxime sunt diferite de la un stat la altul, fiind stabilite în funcție de politica fiecărui stat, iar la nivelul unora dintre state acestea nu erau reglementate încă la sfârșitul anului 2013 (ca în cazul Letoniei și al Cehiei).
c) Auditorii financiari sunt persoane fizice sau juridice, active, membre ale Camerei Auditorilor Financiari. Au cel mai important rol în funcționarea corectă a Pilonului II, mențin stabilitatea întocmind un raport de audit financiar care reprezintă de fapt situațiile financiar-contabile ale societăților autorizate.
d) Depozitarii
Depozitarii sunt cei care păstrează activele fondului de pensii deținute de administratori, iar acest drept este posibil prin încheierea unui contract de depozitare între administrator și depozitar. În cazul în care depozitarul nu își va respecta obligațiile sau le va exercita necorespunzător, acesta va da socoteală atât administratorului, cât și participanților sau beneficiarilor, iar obligațiile unui depozitar nu pot fi puse în sarcina altei entități avizate în depozitarea fondurilor de pensii private.
Administratorul poate alege un singur depozitar care va îndeplinii următoarele condiții:
-nu deține acțiuni ale administratorului;
-nu deține acțiuni la vreo entitate afiliată a administratorului;
-nu are nicio relație de capital cu entitățile administratorului.
II.INVESTIȚIILE FONDURILOR DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT
În sens teoretic, decizia de a investi înseamnă că în prezent o parte din resurse sau chiar toate resursele sunt imobilizate cu scopul de a se obține o rentabilitate în viitor, în anumite condiții de risc.
Principii și limite de investire
Administrarea privată a pensiilor presupune investirea fondurilor pentru a se obține randamente cât mai bune. Entitatea care se ocupă de investirea fondurilor de pensii administrate privat sunt administratorii, una dintre obligațiile pe care le au fiind investirea prudențială a acestor fonduri, bazându-se pe o politică de investire proprie care se refară la strategiile de investire, la evaluarea riscurilor investiționale, la procedurile de management al riscului, la revizuirea principiilor de investiții, precum și la persoanele implicate în luarea deciziilor și realizarea investițiilor.
La realizarea unei investiții administratorul trebuie să se asigure că investiția se face în favoarea participanților și beneficiarilor, să se asigure că oferă calitate, siguranță, lichiditate și profitabilitate fondurilor, ținând cont de drepturile participanților și ale beneficiarilor. Alte restricții cu privire la investirea fondurilor se referă la faptul că investițiile trebuie efectuate preponderent în instrumente tranzacționate pe piețele reglementate, dar fără depășirea nivelurilor prudențiale. Dacă se urmărește scăderea riscurilor investiției sau facilitarea gestionării eficienței portofoliului, fondurile pot fi investite și în instrumente financiare derivate. În același timp, activele trebuie diversificate corespunzător astfel încât să nu se confrunte cu dependența excesivă de un anume activ, emitent sau grup de societăți comerciale.
Portofoliul investițional cuprinde totalitatea instrumentelor investiționale financiare care sunt deținute de un investitor pentru desfășurarea activității investiționale în raport cu strategia de investire aleasă.
La baza constituirii unui portofoliu de investiții trebuie să se respecte următoarele principii:
Principiul 1 – Portofoliul investițional trebuie să se formeze în conformitate cu obiectivele stabilite în strategia investițională;
Principiul 2 – Investițiile trebuie să se realizeze în funcție de resursele de care dispune societatea;
Principiul 3 – Diversificarea instrumentelor investiționale pentru a respecta anumite proporții în ceea ce privește riscul și rentabilitatea, pe baza strategiei stabilite;
Principiul 4 – Pe baza strategiei de investire adoptată trebuie să se asigure o anumită corespondență între rentabilitate și lichiditate;
Principiul 5 – Gestionarea corespunzătoare a portofoliului de investiții, precum și luarea în calcul reinvestirii operative a disponibilităților.
Cu respectarea normelor în vigoare, administratorul fiecărui stat din regiune poate să își construiască portofoliul investițional respectând următoarele limite:
Polonia: • 40% acțiuni;
• 40% pentru obligațiuni ipotecare, municipale sau coorporatiste;
• 20% depozite.
Ungaria: • 50% în fonduri de investiții;
• 30% în obligațiuni;
• 25% în obligațiuni ipotecare;
• 10% în fonduri imobiliare;
• 5% în fonduri de hedging (fonduri de acoperire).
Bulgaria: • minim 50% în instrumente emise sau garantate de către stat;
• maxim 20% direct în acțiuni;
• maxim 30% în obligațiuni ipotecare;
• maxim 20% în strainătate.
Slovacia: • 30% în titluri din Slovacia;
• 0% expunere pe acțiuni – fond conservator;
• 50% pentru acțiuni – fond echilibrat;
• 80% acțiuni – fond de creștere.
Letonia – În acest stat există definite 3 grade de risc referitor la plasamente și anume:
a) riscante: maxim 30% în acțiuni;
b) cu risc mediu: 15% în acțiuni;
c) cu risc scăzut: 0% în acțiuni.
• 100% în instrumente cu venit fix.
Croația: • cel puțin 50% în obligațiuni guvernamentale locale;
• cel mult 30% direct în acțiuni, fonduri mutuale etc.;
• maxim 15% în străinătate (OECD);
• 10% obligațiuni corporatiste și acțiuni emise în spațiul OECD.
Estonia – Sunt definite 4 tipuri de risc astfel:
a) fonduri cu risc redus: 0% în acțiuni;
b) fonduri echilibrate: maxim 25% în acțiuni;
c) fonduri agresive: maxim 50% în acțiuni;
d) maxim 40% în imobiliare și 10% în active fixe.
Lituania: • portofoliu echilibrat: maxim 20% în imobiliare;
• peste 70% pentru fondul de acțiuni, făra limită maximă;
• maxim 30% în acțiuni sau chiar 0% pentru fondurile conservatoare.
Slovenia: • 30% în acțiuni și fonduri mutuale;
• 30% depozite;
• 10% imobiliare;
• 3% numerar.
România: • 20% în instrumente de piață monetară;
• 70% în titluri de stat;
• 30% în titluri emise de administrații publice locale (România sau Spațiul Economic European- SEE);
• 50% acțiuni;
• 50% obligațiuni corporatiste;
• 5% în fonduri mutuale.
Cehia: • 70% în obligațiunile unui singur stat membru OECD;
• 10% în imobiliare, depozite, titluri ce aparțin unui singur emitent;
• fără limite de investire în acțiuni sau obligațiuni, în 2004 fiind eliminată limita superioară de 25% în acțiuni.
Riscuri în activitatea investițională a fondurilor de pensii private
Investirea fondurilor private de pensii poate atrage anumite riscuri și este de preferat să se ia în considerare și să se evalueze atent impactul riscului investițional al unui fond de pensii privat, în funcție de orizontul investițional al participantului. Odată cu evaluarea acestui impact investițional, se urmărește, în special, obținerea de randamente anuale reale cât mai mari.
Riscul investițional reprezintă riscul ca participanții la pensiile private de tip DC (contribuții definite) să nu obțină la pensionare veniturile necesare unui trai decent. Acest risc este strâns legat de randamentele fondurilor de pensii administrate privat. Însă pentru evaluarea riscului trebuie să se țină seama de politica investițională adoptată de către administratorul de fonduri de pensii private.
Începând cu 2008, când a izbucnit criza financiară mondială, s-a evidențiat o problemă majoră a managementului investițiilor fondurilor de pensii. În principiu, investițiile fondurilor de pensii sunt realizate pe termen lung, dar realitatea arată că există o discrepanță între perioada de investiții pe termen scurt, preferată, în general, de managerii de investiții ai fondurilor de pensii private, și perioada de investiții pe termen lung, considerată optimă din punct de vedere al participanților la fondurile de pensii respective. Deoarece rezultatele plasamentelor pe termen scurt sunt vizibile imediat, condițiile concurențiale creeate pe piață pot avea ca efect părăsirea de către participanți a acelor fonduri de pensii care investesc activele în instrumente financiare pe termen lung, favorizându-le pe cele care investesc pe termen scurt și mediu.
Riscuri există în orice investiție și parțicipanții sunt conștienți de acest lucru, însă ei urmăresc minimizarea acestor riscuri. Un prim pas ar fi acela ca înainte de a adera la un fond de pensii administrat privat, precum Pilonul II, participantul să se informeze cât mai mult cu putință despre tot ceea ce presupune contribuirea la aceste fonduri, și mai ales să consulte cu atenție prospectul schemei de pensii private, în care se regăsesc și informații cu privire la planul de investiții al administratorului: principiile investiționale și modul în care se vor repartiza câștigurile din investiții între participanți. Prospectul schemei de pensii private cuprinde informații și cu privire la riscurile posibile, de natura celor tehnice, financiare, dar și de altă natură și totodată distribuția acestor riscuri.
O altă problemă pe care și-o pun oamenii este aceea a riscului de pierdere a banilor cu care contribuie, risc care poate apărea în cazul în care fondul de pensii nu dispune de un management potrivit, ci de unul deficitar. În acest caz, participanții ar trebuii să stie că un fond de pensii private nu poate intra în stare de faliment, iar în situația în care unui fond i se retrage licența de funcționare, banii cumulați până la acel moment nu se pierd, ci pot fi transferați către un alt fond de pensii.
Contribuirea la un fond de pensii administrat privat, dar și politica de investire a acestuia atrage apariția a numeroase riscuri printre care putem aminti riscul de țară, riscul de contagiune și riscul de deteriorare a activelor fondului.
Riscul de țară poate fi definit ca riscul de apariție a pierderilor din activități internaționale, pe fondul unor evenimente specifice fiecărui stat, evenimente de natură socială, economică și politică. Ca și consecință a riscului de țară ar putea fi scăderea profitabilității fondului de pensii administrate privat sau afectarea recuperării investițiilor realizate. Alte situații ce pot influența materializarea acestui risc sunt naționalizarea, ca în cazul Ungariei și Poloniei, politica de investiții, creșterea impozitelor, datoria externă, corupția etc., practic factori ce influențează situația econimică a unui stat.
Riscul de contagiune reprezintă riscul de înregistrare a unor pierderi prin propagarea efectelor negative, precum efectul unui faliment a unei entități sau a unei situații critice, asupra altor entități, grupuri sau sisteme.
Riscul de deteriorare a activelor se referă în general la influența inflației asupra activelor unei entități, scăderea valorii activelor pe fondul creșterii prețurilor la anumite produse și servicii din piață.
Evoluția economiei la nivel european din ultima perioadă este îngrijorătoare și odată cu instaurarea crizei economice mondiale s-au accentuat evoluțiile nefavorabile la nivelul a numeroase state, precum Grecia. În anul 2011, în economia europeană criza datoriilor suverane a devenit din ce în ce mai pronunțată în unele state ale Uniunii Europene, Grecia înregistrând evoluții negative care au influențat și evoluțiile altor piețe, precum Spania și Italia. Astfel, a crescut aversiunea față de risc a investitorilor din toată lumea, dar și posibilitatea apariției unui nou val al crizei economico-financiare la nivel mondial. În cazul în care o țară ar intra în incapacitate de plată, cea mai mare îngrijorare ar fi cea cu privire la riscul de contagiune, deoarece această situație ar afecta stabilitatea economică-financiară la nivelul tuturor statelor din Europa. Acest risc de contagiune ar putea avea un impact nefavorabil și asupra fondurilor de pensii private.
Chiar dacă nu se dețin în mod direct active emise de statele care au situații economice îngrijorătoare, de pildă Portugalia, Italia, Spania și Grecia, fondurile de pensii private ar putea fi afectate de riscul de contagiune care se poate manifesta în cazul acelor fonduri care dețin instrumente financiare ale unor state din cadrul Uniunii Europene care se expun direct la statele care au probleme. Riscul de contagiune se poate manifesta, nu doar prin intermediul finanțărilor suverane, ci și prin intermediul sectorului bancar, prin volatiliatea activelor și a piețelor de capital, prin evoluțiile neașteptate ale ratelor de schimb și ale ratelor de dobândă.
În ultima perioadă de timp prețurile la alimente și la materii prime au crescut foarte mult, atingând, după cum s-a spus, maxime istorice de preț. Această creștere fabuloasă a condus la scăderea averii gospodăriilor, la scăderea consumului și în același timp la scăderea profitabilității societăților. Toate aceste diminuări afectează valoarea activelor, în sensul scăderii, deteriorării.
Am fost martori la efecte destul de nefavorabile ale crizei economice asupra unui număr însemnat de state care au parte, în continuare, de deficite publice relativ ridicate, chiar dacă în unele țări economiile au început sa-și revină. Dacă un stat înregistrează un risc de țară ridicat, există posibilitatea ca cursul de schimb valutar să scadă, iar reevaluarea activelor în monedă străină poate conduce la creșterea volatilității piețelor de capital. Pe de altă parte, pentru toate instituțiile financiare, finanțarea externă ar fi mult mai costisitoare și volatilă.
Evoluția pieței pensiilor private poate fi afectată de mai mulți factori precum inflația cu impact asupra rentabilității reale a portofoliului, cursul valutar, nivelul dobânzilor cu impact asupra activelor portofoliului, nivelul salariului mediu, șomaj, populație activă ocupată și șomeri indemnizați – impact asupra contribuțiilor către fonduri și piața bursieră cu un impact asupra activelor portofoliului.
Gradul de expunere la riscurile menționate mai sus este foarte mult influențat de structura portofoliului de investiții, plasamentelor financiare, iar, după cum am mai menționat, fiecare administrator este obligat să declare în prospectul fondului de pensii ce grad de risc se asociază structurii de portofoliu pe care acesta o propune.
Riscul de piață afectează orice tip de investiție, iar într-o țară emergentă precum este România, putem afirma că acest risc este relativ mare. Emitenții valorilor mobiliare sunt afectați de situația economiei globale și de politicile aferente statelor în care aceștea își desfășoară activitatea, astfel că situația economică a emitenților, dar și evoluția piețelor financiare conduc la apariția variației valorilor mobiliare.
Riscul specific are în vedere instrumentele emitentului, iar cu cât acestea sunt mai diversificate, cu atât se poate reduce mai mult acest risc. Riscul specific nu poate fi eliminat în totalitate chiar și dacă are loc o selecție prudențială a investițiilor deoarece valoarea acestora poate fi afectată, pe lângă evoluția generală a pieței financiare, și de acele evenimente care afectează specific emitenții.
Riscul de credit reprezintă posibilitatea ca dobânda sau principalul unui titlu să nu se achite la termenul stabilit prin contract. Activele caracterizate de o calitate mai scăzută dar de un risc de credit mai mare asigură un randament superior activelor caracterizate de o calitate mai mare și un risc de credit ridicat. În consecință calitatea activelor influențează riscul de credit.
Riscul de dobândă se caracterizează printr-o potențială pierdere dată de creșterea ratelor de dobândă ce conduce la scăderea valorii de piață a titlurilor și obligațiunilor cu rentă fixă.
Riscul de schimb valutar este riscul ca valoarea a investițiilor în monedă națională să fie afectată de cursurile de schimb valutar ale activelor deținute în valută.
În consecința tuturor argumentelor aduse, la investirea fondurilor de pensii private obligatorii apar riscuri atât ce țin de evoluția economiei, cât și riscuri care pot fi provocate de imprudența administratorilor sau a auditorilor financiari, de o investire necorespunzătoare a fondurilor.
Tematica investițiilor planurilor de pensii private obligatorii se caracterizează prin mai multe aspecte, unul dintre acestea fiind dreptul de proprietate a contributorilor asupra banilor acumulați în contul lor și limitativ asupra investițiilor realizate de către fondul de pensii. Limitativ deoarece societățile au dreptul să realizeze un plan de investiții pe care îl vor publica obligatoriu în schema de pensii, deci compania va fi cea care va interveni în mod direct atunci când se va hotărî în ce tip de investiții se vor materializa sumele cumulate prin intermediul schemei de pensii.
O altă caracteristică a investițiilor fondurilor de pensii private obligatorii se referă la faptul că necesitățile de lichiditate sunt reduse, fiind destul de previzibile în decursul unui an. Lichiditățile unei societății de pensii private obligatorii provin în general din contribuțiile participanților și din randamentele financiare din investițiile realizate. Veniturile (contribuții ale participanților și randamentele investițiilor) și cheltuielile (plata pensiilor) sunt și acestea destul de previzibile, mai ales ținând cond de faptul că în Europa Centrală și de Est deocamdată fondurile de pensii private obligatorii nu au ajuns la maturitate, acestea încă prezintă o latură nouă a pensiilor. Multe din societății nu au ajuns la momentul realizării de plăți către participanți, drept urmare fondurile de pensii tind să aibă o traiectorie ascendentă. Faptul că majoritatea fondurilor de pensii nu au atins etapa de maturitate permite ca startegia de investiții să fie modificată prin schimbarea proporției diferitelor tipuri de investiții.
Previzibilitatea veniturilor și cheltuielilor se reduce însă în situații de apariție a dezechilibrelor economice, precum criza. Veniturile fondurilor de pensii se pot reduce deoarece, datorită situațiilor economice dificile, contribuțiile virate în fondurile de pensii se diminuează. Pe de altă parte, cheltuielile pot crește în cazul apariției unei crize economice prin ieșirea anticipată la pensie sau pensionarea unor grupuri. Pentru astfel de situații se recomandă stabilirea unor rezerve de siguranță pentru ca fondurile de pensii private obligatorii să-și poată asigura solvența.
Investițiile fondurilor de pensii trebuie să asigure următoarele:
să fie lichidabile. Acest aspect nu presupune întotdeauna cerința ca investițiile să fie caracterizate de o lichiditate imediată deoarece necesitățile de numerar ale fondurilor de pensii sunt reduse;
să ofere un grad înalt de siguranță cu privire la valoarea capitalului și a randamentului. Investițiile trebuie realizate în așa fel încât, pe termen lung, să ofere o rentabilitate previzibilă și sigură;
puterea de cumpărare a sumelor investite asigurată trebuie să fie cât mai stabilă.
Prin investițiile realizate de către fondurile de pensii private obligatorii se urmărește obținerea unei rentabilități financiare maxime care să fie compatibilă cu un anumit grad de risc, specific fiecărei societăți în parte.
O altă problematică întâlnită în legătură cu investițiile fondurilor de pensii este aceea că instrumentele investiționale se caracterizează prin diferite grade de risc cum ar fi: risc scăzut, risc mediu sau risc ridicat.
Investițiile caracterizate printr-un grad de risc scăzut se delimitează prin utilizarea unor instrumente investiționale care au o volatilitate foarte de scăzută. Pe termen lung, randamentele aduse din expunerea pe acest tip de instrumente sunt mai scăzute, însă oferă stabilitate și siguranță categoriilor de investitori care nu sunt dispuși să piardă bani. Din categoria instrumentelor investiționale ce prezintă un grad scăzut de risc fac parte fondurile monetare (investiții în depozite, certificate de depozit) și fondurile de obligațiuni (investiții în titluri de stat și obligațiuni – municipale sau corporatiste). Investițiile în aceste tipuri de instrumente se pot realiza pe termen scurt (fondurile monetare) sau pe termen mediu – minim un an (fondurile de obligațiuni). Categoria de risc investițional scăzut caracterizează acele fonduri de pensii care investesc cu precădere în instrumente financiare cu venit fix (titluri de stat).
Cea de-a doua categorie de instrumente, cea aferentă gradului de risc mediu, se caracterizează prin realizarea de investiții cu ajutorul unei game largi de instrumente investiționale care au un grad de risc diferit. În categoria acestui tip de instrumente se includ acțiuni, obligațiuni și depozite. Expunerea pe o astfel de gamă de instrumente oferă în general randamente superioare expunerii pe instrumente cu grad de risc scăzut, când este vorba de investiții pe termen mai lung, de 3-5 ani.
Există două tipuri de fonduri ce investesc în instrumente cu risc mediu: fonduri defensive – cele ce investesc în mai multe categorii de instrumente, dar cu o expunere mai mică în ceea ce privește acțiunile, și fonduri echilibrate – fonduri care investesc în diverse tipuri de instrumente financiare, dar cu o expunere mai mare pe acțiuni. Orizontul de investire a instrumentelor cu grad mediu de risc este pe termen mediu ( >1 an și jumătate). Fondurile de pensii care intră în această categorie sunt cele care aleg să realizeze plasamente financiare într-o combinație de instrumente în care se includ: valori mobiliare, instrumente financiare cu venit fix și instrumente ale pieței monetare.
Investițiile realizate în instrumente cu volatilitate ridicată sunt cele care intră în categoria investițiilor cu grad de risc ridicat. Expunerea pe astfel de instrumente se realizează pe termen lung, de minim 3 ani și presupune atât posibilitatea de a înregistra câștiguri mari, cât și posibilitatea de a înregistra pierderi însemnate. Pe termen lung, acest tip de investiții poate aduce randamente mai mari decât acele investiții realizate în instrumente cu grad de risc scăzut. Investițiile realizate în mai multe tipuri de instrumente, dar de peste 65% în acțiuni, se realizează de către fondurile diversificate dinamice, iar cele realizate în proporție de minim 85% în acțiuni și restul în alte instrumente sunt reprezentative pentru așa-numitele fonduri de acțiuni. Catgoria de instrumente cu risc ridicat este specifică acelor fonduri de pensii care aleg să investească în instrumente financiare cu venit variabil, printre care putem aminti: acțiuni tranzacționate pe piețele reglementate și supravegheate etc..
Tendința orientării către pensiile cu contribuții definite s-a amplificat în ultimul timp în statele din Europa Centrală și de Est, iar strategiile investiționale puse în aplicare de fondurile de pensii private trebuie analizate mai atent. Trecerea la acest tip de pensii se datorează în special scăderii natalității și creșterii speranței medii de viață. Adoptarea în mai multe state a pensiilor bazate pe contribuții definite aduc și provocări, mai ales administratorilor de fonduri de pensii private, iar una dintre aceste provocări este creșterea bruscă a activelor din administrare deoarece piețele de capital întâmpină probleme în legătură cu capacitatea lor de a absorbi cantitățile de fonduri în creștere provenite din pensiile private. Cererea de titluri financiare crește continuu, iar vulnerabilitatea piețelor autohtone de capital s-a accentuat datorită fluctuațiilor bruște ale cursurilor acestor titluri. Un alt aspect care conduce la creșterea vulnerabilității portofoliilor fondurilor de pensii este legat de faptul că aceste portofolii sunt constituite în principiu din titluri financiare și obligațiuni de stat care sunt puse la dispoziție de un număr mic de societăți private.
După cum am preciazat la începutul acestui capitol, se poate observa o particularitate legată de investițiile fondurilor private de pensii, și anume că în statele care au adoptat Pilonul II se practică limitarea cantitativă în ceea ce privește investițiile, iar după părerea unor specialiști această limitare nu este întocmai benefică deoarece investițiile nu sunt realizate în mod egal în titluri emise de companii private și în titluri emise de instituții ale statului ceea ce nu permite dezvoltarea pieței obligațiunilor emise de către companiile private. O altă particularitate este aceea că se impune obținerea unor rentabilități minime ale portofoliilor, ceea ce conduce la obligativitatea autorităților de supraveghere să publice periodic valoarea de piață a activelor. Impunerea publicării rentabilităților și a valorii de piață a activelor unui fond de pensii a condus poate la un comportament similar al administratorilor în ceea ce privește investițiile, deoarece urmăresc să nu se confrunte cu rentabilități mai mici decât media pe statul respectiv. Astfel se pune un accent mai mare pe rezultatele obținute pe baza investițiilor pe termen lung în defavoarea celor realizate pe termen scurt, tocmai din dorința administratorilor de a-și păstra contribuabilii.
Investirea pe termen lung a contribuțiilor aduse de către participanți în detrimentul cheltuirii imediate a acestor contribuții este doar unul dintre avantajele investițiilor fondurilor private de pensii. Se prevede eficiența sistemului de pensii private obligatorii pe viitor datorită existenței concurenței între administratorii de fonduri care urmăresc să obțină randamnete eficiente pe baza investițiilor realizate cu ajutorul contribuțiilor venite din partea participanților. Pe lângă avantajele de care pot beneficia participanții în urma investițiilor, aceștea mai au și alte avantaje, precum dreptul de proprietate asupra contului în care se administrează contribuțiile, dar și faptul că pensiile private pot asigura o pensie mai mare la momentul pensionării. În concluzie putem afirma faptul că Pilonul II de pensii poate însemna un sistem adecvat în comparație cu cel public care în multe state s-a dovedit a fi nesustenabil.
III.STUDIU COMPARATIV ÎNTRE INVESTIȚIILE FONDURILOR DE PENSII PRIVATE OBLIGATORII
Urmările apariției crizei din 2008 au fost resimțite și la nivelul economiei din cadrul statelor din Europa Centrală și de Est cu precădere printr-o scădere accentuată a activității economice și prin creșterea numărului de șomeri, afectând în același timp și sistemele de pensii. La nivelul sistemelor de pensii recesiunea economică a evidențiat sensibilitatea acestora la volatilitatea piețelor, sensibilitate legată pe de-o parte de nivelul pensiilor și pe de altă parte de faptul că efectele volatilității piețelor au fost transferate în rândul angajaților. Efectele negative ale crizei s-au materializat pe piața pensiilor prin scăderea activelor cu aproximativ 23%. Pierderile au fost însemnate, dar relativ mici datorită faptului ca majoritatea activelor aferente fondurilor de pensii au fost investite în titluri de stat. Pierderile erau și mai mari dacă activele se investeau cu precădere în acțiuni. Redresarea a avut loc în scurt timp de la apariția crizei și începănd cu anul 2009 fondurile de pensii au început să recupereze din pierderile cu care s-au confruntat, valoarea activelor deținute de fondurile de pensii a început să tindă către valorile anterioare crizei. Ca o consecință a efectelor recesiunii a fost aceea de a pune în discuție posibilitatea de solicita societăților de administrare a fondurilor de pensii o diversificare a expunerii la riscul de investiții. În ceea ce privește Pilonului II de pensii, pierderile nu au fost foarte însemnate datorită faptului că prestațiile nu erau substanțiale la momentul apariției crizei, însă creșterea nivelului șomajului a condus la diminuarea contribuțiilor la nivelul pensiilor de stat (pay-as-you-go) și astfel au fost necesare diferite ajustări. Dereglările economice au condus la creșterea deficitului bugetar și a datoriei publice din multe state europene datorită nivelului mare de cheltuieli realizate de guverne cu scopul de a stimula și redresa economia. Pentru acoperirea acestor deficite, multe state au apelat la împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional și de la Uniunea Europeană, însă unele au ales să acopere deficitul prin naționalizarea totală sau parțială a pensiilor private obligatorii, așa cum a procedat Ungaria în 2010 prin transferarea activelor ce aparțineau fondurilor Pilonului II către bugetul public de pensii pentru a înlătura nevoile acestui buget. În fapt, această naționalizare a fost realizată cu scopul de a aduce deficitul bugetar la limita stabilită de către Uniunea Europeană, și anume 3% din PIB. În septembrie 2013, Polonia a decis să naționalizeze 50% din activele deținute de fondurile de pensii administrate privat deoarece datoria publică a acestei țări depășise limita stabilită de 50% din PIB și drept urmare nu se mai putea împrumuta. Prin acest proces de naționalizare s-a urmărit scăderea datoriei publice cu 8%.
Sistemele obligatorii de pensii private au fost introduse cu scopul de a înlocui o parte din pensia de stat, de a diversifica riscurile și astfel de a conduce la creșterea securității beneficiilor primite la pensie, însă prin implementarea Pilonului II angajații au fost supuși la riscuri investiționale și de gestionare ceea ce afirmă faptul că aceste pensii sunt imprevizibile. O altă provocare adusă de implementarea Pilonului II de pensii a fost aceea legată de majorarea datoriei de stat, majorare datorată și de creșterea costurilor de tranziție, iar administratorii au fost nevoiți să perceapă taxe de administrare mai mari. Însă cea mai mare preocupare legată de pensiile private obligatorii a fost în principal legată de reglementarea investițiilor activelor deținte de fondurile de pensii.
Scopul studiului de față este acela de a pune în evidență politicile investiționale utilizate de către administratorii de fonduri de pensii private obligatorii, randamentele obținute pe baza investițiilor, precum și câștigul de care participanții pot să beneficieze. Pentru realizarea analizei mă voi referi la evoluția acestor caracteristici ale Pilonului II din Polonia, România, Croația și Bulgaria.
Ca punct de plecare, voi face referire la ratingul pe care îl prezintă aceste state. În stabilirea plasamentelor fondurilor de pensii trebuie luate în considerare ratingurile datorită faptului că evoluțiile statelor în urma instaurării crizei financiare sunt destul de îngrijorătoare. Calificativul investment grade încadrează statele în categoria celor recomandate pentru investiții. Din cadrul criteriului expus mai devreme, trebuie pus accentul pe următoarele ratinguri: ,,Prime”, ,,Hight Grade”, ,,Upper Medium Grade” și ,,Lower Medium Grade”. În cadrul agențiilor care acordă ratingurile din categoria investment grade, acestea au aceiași semnificație, deși se notează diferit de la o agenție la alta.
Pentru ratingul de credit ,,Prime” corespund notații precum ,,AAA” în cadrul agenției Standard&Poor’s, iar agenția Moody’s se încadrează în această categorie cu notația ,,Aaa”. Valorile mobiliare incluse aici sunt cele pentru care riscul de credit este aproape zero. La nivel european, în categoria ,,Prime” au fost incluse state precum Elveția, Suedia, Germania, Danemarca, Finlanda, Austria, Franța de către agențiile Standard&Poor’s, Fitch și Moody’s.
Categoria ,,Hight Grade” se referă la acele valori mobiliare în care investițiile ar genera o posibilitate foarte mică de pierdere, aceste valori fiind considerate sigure pentru investiții. Compania Moody’s folosește pentru încadrarea în acest rating notații precum ,,Aa1” , ,,Aa2” și ,,Aa3’’, pe când Standard&Poor’s utilizează ,,AA+” , ,,AA” și ,,AA-“. Belgia, Franța, Estonia, Austria sunt printre puținele state europene care fac parte din această categorie, calificativul fiind acordat cu precădere statelor din afara Europei (Japonia, China etc.).
Prin investiții sigure se caracterizează și categoria ,,Upper Medium Grade”, însă exclude situațiile în care se vor produce evenimente neașteptate în cadrul unui anumit domeniu de activitate sau la nivelul întregii economii. Întălnim aici numeroase state membre: Estonia, Italia, Polonia, Portugalia, Malta ș.a..
Ultima categorie, și anume ,,Lower Medium Grade” ia în considerare acele investiții care prezintă riscuri foarte mici. Aici pot apărea dereglări minore în cazul în care apar evenimente neprevăzute în întreaga economie. Cele mai mari agenții au încadrat aici state membre printre care Ungaria, România, Bulgaria, Lituania, Grecia, Letonia, Islanda, practic țările care au aderat ultimele în sistem.
La finele lui 2013, agenția de rating Standard&Poor’s a confirmat calificativul A- pentru Polonia ceea ce înseamnă că era recomandată pentru investiții. Același rating a fost dat și de către agenția Fitch, iar Moody’s a încadrat Polonia în categoria A2. Toate aceste ratiguri acordate de către cele trei mari agenții conduc la concluzia că Polonia a fost recomandată cu încredere pentru investiții.
Ratingul României pentru creditele în valută a fost îmbunătățit de către analiștii agenției de evaluare financiară Fitch, trecând de la BB+ la BBB-. Prin această evoluție favorabilă a economiei naționale, România a revenit în categoria recomandată pentru investiții, aceeași părere având-o și compania Moody’s, respectiv un rating de Baa3. Însă impactul favorabil al creșterii la categoria investment a ratigului României de către agenția Fitch a fost de scurtă durată. Nu toate agențiile au considerat țara noastră ca fiind recomandată pentru investiții, de pildă agenția Standard & Poor’s i-a dat un rating de BB+.
Datorită evenimentelor economice nefavorabile cu care s-a confruntat Croația în ultimii ani, fiind vorba de indisciplină bugetară și de o stagnare a redresării economice, compania de rating Moody’s a retrogradat ratingul Croației de la Baa3 la Ba1, plasând-o în categoria statelor nerecomandate pentru investiții. Fitch a menținut nivelul ratingului la BBB-, la fel cum a încadrat-o și compania Standard&Poor’s, ceea ce înseamnă că, din perspectiva acestor două agenții de rating, Croația este recomandată pentru investiții, însă la cel mai redus nivel din această categorie.
Pentru Bulgaria perspectiva ratingului a fost înrăutățită de către Standard&Poor’s de la stabilă la negativă datorită creșterii economice lente. Agenția de evaluare Moody’s a acordat pentru acest stat calificativul Baa2, iar Fitch BBB-. Calificativele atribuite de către cele trei companii de rating atrag concluzia că Bulgaria nu este o țară recomdată pentru investiții.
Pentru a realiza o paralelă mai clară între piețele pensiilor administrate privat în cele patru state voi recurge la o prezentare mai în profunzime a fondurilor din cadrul fiecărei țări cu privire la investițiile realizate, evoluția activelor deținute, dar și rentabilitățile obținute pe fiecare trimestru din ultimii 2 ani (2012 – 2013).
Polonia
Polonia a continuat să fie considerată cea mai mare piață a pensiilor private obligatorii din regiune, chiar și în urma naționalizării a 50% din activele deținute de fondurile de pensii în septembrie 2013. La sfârșitul lui 2013, Pilonul II însuma un număr de peste 16,7 milioane de participanți, populația fiind de 38,5 milioane de locuitori, iar nivelul contribuției era de 2,3%. Fondurile pensiilor private obligatorii erau administrate de 13 administratori.
Pilonul II este considerat pe de-o parte o variantă suplimentară de economisire pe termen lung pentru participanți, iar pe de altă parte pensia privată obligatorie poate fi privită ca o investiție financiară din care se poate câștiga un surplus la pensie.
Pe baza sumelor acumulate de către fondurile de pensii provenite din contribuțiile aduse de participanți se realizează investiții în interesul participanților prin respectarea limitelor de investire în diferite instrumente, limite stabilite în prospectul schemei de pensii. Administartorul este cel care își autoimpune politica proprie de realizare a investițiilor și nu poate investi în afara acestor limite.
La finalul lui 2013 contribuțiile brute cumulate de la implementarea sistemului de pensii private obligatorii (1999) aduse de către participanții din Polonia aveau, conform datelor publicate de KNF, o valoare de 195 miliarde zloți polonezi. Valoarea contribuților cumulate până în prezent și valoarea activului net deținut la o anumită perioadă de către fondurile de pensii ne ajută să descoperim dacă investițiile au fost profitabile sau nu, dacă au adus profit sau pierdere.
Figura nr. 1 – Investițiile realizate de către fondurile de pensii administrate privat din Polonia la nivelul trimestrului IV din 2013
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de KNF conform tabelelor nr. 1 și 2 din anexă
Fondurile private ale sistemului de pensii obligatorii din Polonia se numără printre cei mai importanți investitori de pe Bursa de la Varșovia, iar companiile care sunt catalogate ca principali jucători în sectorul acesta sunt ING, Aviva, Axa, Allianz și Generali. Tocmai din acest motiv, atunci când s-a anunțat hotărârea de a se naționaliza 50% din activele fondurilor private de pensii, indicele principal care monitorizeză activitatea bursei a suferit o scădere de aproximativ 2,6%.
Limitele de investire au fost respectate de către administratori după cum se poate observa și în graficul mai sus realizat. Cele mai însemnate investiții s-au realizat în obligațiuni de stat și bonuri de tezaur cu un procetaj de 42,29% din totalul învestițiilor și în acțiuni listate la bursa de valori de 41,64 puncte procentuale. Aceste tendințe de a investi preponderent în acțiuni listate la bursă, în obligațiuni de stat și bonuri de tezaur s-au păstrat aproximativ la același nivel pe parcursul anilor 2012 și 2013. Alte instrumente în care fondurile de pensii private obligatorii au investit la nivelul trimestrului IV din 2013 au fost depozitele bancare și titlurile de valoare în monedă națională (5,72%), obligațiuni emise de către banca națională de economii a Poloniei (5,85%) și alte titluri de creanță ale companiilor publice (2,25%). Celelalte tipuri de instrumente financiare precum obligațiunile ipotecare, titlurile de creanță din afara trezoreriei, titlurile de creanță municipale etc. prezintă o pondere mică în cadrul portofoliului de investiții.
Începutul anului 2013 a presupus momentul din care fondurile Pilonului II nu au mai investit în acțiuni ale fondurilor naționale de pensii, investiții care oricum reprezentau un procent destul de neînsemnat în cadrul porofoliului de invetiții.
Se observă că portofoliul investițional al fondurilor de pensii administrate privat din Polonia este constituit din mai multe categorii de instrumente, dar cu expunere mai mare pe acțiuni ceea ce plasează fondurile în categoria celor echilibrate, fonduri ce investesc în instrumente cu risc mediu.
Figura nr. 2 – Evoluția activelor nete deținute de fondurile de pensii private obligatorii din Polonia în perioada 2012 – 2013 (trimestrial)
Sursa: grafic realizat pe baza datelor furnizate de KNF conform tabelului nr. 3 din anexă
La nivelul Pilonului II din Polonia activează 13 administratori, dintre care cea mai mare valoare a activelor nete a fost deținută, după cum se poate observa și din graficul realizat, de ING OFE care a atins în la sfârșitul anului 2013 un nivel al activelor nete de aproximativ 72 miliarde zloți polonezi, înregistrând o creștere de 12,45% față de aceeași perioadă a anului 2012. Un alt fond de pensii private obligatorii care a înregistrat o valoare mare a activelor nete la finele lui 2013 a fost Aviva OFE Aviva BZ WBK. Nivelul activelor nete a fost de circa 66 miliarde zloți polonezi în creștere cu 9,54% în raport cu sfârșitul anului 2012. Rezultate încurajatoare a obținut și fondul OFE PZU "Złota Jesień", înregistrând un nivel al activelor nete de peste 40 miliarde zloți polonezi la finalul lui 2013, iar toate celelalte fonduri au acumulat active nete sub 25 de miliarde zloți polonezi, pe ultimele locuri din punct de vedere al valorii activelor nete situându-se fondurile OFE WARTA, Pekao OFE și OFE Pocztylion. De remarcat este faptul că, din trimestrul III 2013, fondul de pensii OFE POLSAT nu a mai acumultat active nete deoarece a fost vândut. De asemenea putem afirma că a fost societatea cu cel mai mic nivel al activelor nete până la acel moment. Se observă că toate cele 13 societăți de pensii administrate privat au înregistrat evoluții ascendente.
Figura nr. 3 – Evoluția activelor nete la nivelul Pilonului II în Polonia în perioada 2012 – 2013 (trimestrial)
Sursa: grafic realizat pe baza datelor furnizate de KNF conform tabelului nr. 3 din anexă
Cele 13 societăți de administrare a fondurilor de pensii private obligatorii din Polonia au atins în trimestrul IV din 2013 un nivel al activelor nete deținute de peste 290 miliarde zloți polonezi, cu 11% mai mult decât în trimestrul IV din 2012. La începutul anului 2012 activele însumau aproximativ 238 miliarde zloți polonezi. După cum se poate observa în graficul realizat mai sus evoluția nivelului activelor nete a fost una ascendentă pe întreaga perioadă analizată. După naționalizarea a 50% din activele nete deținute de fondurile de pensii administrate privat din Polonia pentru a acoperi datoria publică care depășise limita autostabilită, era de așteptat ca o mare parte din participanți să părăsească sistemul de pensii administrat privat. Însă după cum se poate observa și din grafic acest lucru nu a avut loc, dar nu pentru că nu ar fi decis așa, ci probabil pentru că sistemul nu a permis. Participanții vor avea posibilitatea să renunțe la a mai contribuii la Pilonul II de pensii în cursul trimestrului II din acest an, iar o altă portiță o vor avea în 2016 după cum s-a stabilit. După această dată, ocazia de a ieși din sistemul de pensii private obligatorii va fi odată la 4 ani. Statul urmărește ca în viitor pensiile private obligatorii să fie preluate complet de către stat deoarece au ajuns la concluzia că cheltuielile cu acest pilon sunt foarte însemnate. Deci se dorește ca în Polonia Pilonul II de pensii să nu mai fie obligatoriu.
La momentul naționalizării, peste 60 miliarde de euro au fost trecute în administrația statului pentru a acoperi datoria publică care ajunsese la un nivel ce nu mai permitea statului să realizeze împrumuturi. Pentru această însușire, statul nu a acordat compensații și nici nu intenționează să acorde. Cele peste 60 miliarde de euro erau constituite din titluri de stat și obligațiuni ale băncii naționale de economii (BGK).
Pe baza contribuțiilor procurate de la participanți, dar în același timp și în urma investițiilor realizate de către fondurile de pensii se calculează rentabilitatea fiecărui fond în parte. Prin investițiile realizate de către administratorii fondurilor de pensii private obligatorii se urmărește obținerea de beneficii în favoarea participanților, iar în urma activității desfășurate de fiecare fond se poate trage concluzia dacă activitatea a fost sau nu rentabilă. Astfel, acestea pot fi analizate pe baza ratelor de rentabilitate obținute, având în vedere valoarea procentuală anualizată a acestora. Deci, pentru a evalua performanțele înregistrate de fondurile de pensii este necesar să se calculeze rata de rentabilitate anualizată a fiecărui fond care, de regulă, nu trebuie să fie mai mică decât rata minimă de rentabilitate stabilită pentru fiecare stat în parte, ținându-se seama și de gradul de risc aferent fondurilor.
În cazul Poloniei, aceste rate de rentabilitate se calculează la șase luni și au înregistrat următoarea evoluție în cursul anilor 2012, respectiv 2013:
Figura nr. 4 – Evoluția ratelor de rentabilitate anualizate obținute de fondurile de pensii private obligatorii din Polonia în perioada 2012 – 2013
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate KNF conform tabelului nr. 4 din anexă
Din figura realizată observăm că activitatea investițională a fondurilor de pensii private obligatorii a fost rentabilă pe tot parcursul perioadei de analiză, înregistrându-se rate de rentabilitate anualizate supraunitare și peste rata inflației, însă evoluția acestora a fost descendentă probabil și datorită evenimentului din septembrie 2013 care a vizat naționalizarea a jumătate din activele deținute de fondurile Pilonului II de pensii. Analizând figura de mai sus, remarcăm faptul că cea mai bună rentabilitate a fost înregistrată de fondul Nordea și anume o rentabilitate de 7,15% la sfârșitul trimestrului III din 2013, perioadă în care niciun alt fond nu a depășit valoarea de 7%. Investițiile fondului Nordea au fost realizate cu precădere în obligațiuni și acțiuni, astfel că asumarea unui risc mai mare i-a adus acestui fond o rentabilitate mai bună față de celelalte fonduri din sistem, deși din punct de vedere al activelor nete deținute se află printre ultimele. Umătoarea clasată a avut o rentabilitate de 6,60% obținută de fondul Allianz Polska, portofoliul de investiții fiind asemănător cu cel al fondului Nordea. Pe locul trei se situa ING cu o rată a rentabilității de 6,59%, singurul fond a cărui rentabilitate depășea la sfârșitul primului trimestru din 2012 10%. ING se afla pe primul loc în ceea ce privește valoarea activelor nete deținute, însă se pare că activitatea investițională aleasă nu a fost destul de adecvată astfel încât să-și mențină primul loc și la nivelul ratelor de rentabilitate anualizate. Același lucru putem spune și despre fondurile care au înregistrat cele mai mici rate de rentabilitate la finele trimestrului III 2013 de fondurile Pocztylion (5,51%), Generali (5,75%) și Zolta Jesien (5,86%). De remarcat este faptul că de la o perioadă la alta tendința nu a fost aceea ca un anumit fond să își păstreze prima poziție din punctul de vedere al ratelor de rentabilitate.
Câștigul net sau pierderea netă (după caz) obținute în urma investițiilor realizate se determină prin diferența dintre active nete și contribuțiile brute ale participanților. Activele nete deținute de fondurile de pensii private obligatorii din Polonia însumau la finalul lui 2013 aproximativ 299 miliarde zloți polonezi, iar contribuțiile brute ale participanților erau în valoare de 195 miliarde zloți polonezi. În concluzie, câștigul net înregistrat de sistemul de pensii obligatorii administrate privat a fost de 104 miliarde zloți polonezi.
România
Profilul de țară al României în ceea ce privește pensiile obligatorii administrate privat poate fi descris în linii mari ca fiind un stat cu peste 6 milioane de participanți din cei 20 de milioane de locuitori, 8 administratori și un nivel al contribuției de 4%.
România este una dintre statele în care implementarea Pilonului II a avut succes, numărul de participanți, contribuțiile și activele nete cumulate până la sfârșitul anului 2013 plasând-o printre primele locuri pe piața pensiilor private obligatorii din Europa Centrală și de Est.
Figura nr. 5 – Investițiile realizate de către fondurile de pensii administrate privat din România la nivelul trimestrului IV din 2013
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de CSSPP conform tabelelor nr. 5 și 6 din anexă
Ca toate celelalte state și România a fost afectată de apariția crizei și de consecințele acesteia, însă piața începe să-și revină, conducând astfel și la o revenire a pieței pensiilor private obligatorii care a suferit pierderi dar nu foarte însemnate. În 2013, Bursa de Valori de la București a crescut, astfel că și prețurile acțiunilor cotate la bursă au avut un trend ascendent ceea ce a influențat câștigurile fondurilor de pensii private obligatorii, cu precădere a acelor fonduri care au ales să realizeze plasamente caracterizate printr-un grad de risc ridicat.
În România, fondurile de pensii private obligatorii sunt împărțite în două categorii în funcție de gradul de risc al investițiilor realizate: fonduri ce realizează investiții cu un grad de risc ridicat (Aripi) și fonduri ale căror plasamente predomină în instrumente caracterizate printr-un grad de risc mediu (majoritatea fondurilor, mai puțin fondul Aripi).
Per ansamblu, observăm că investițiile realizate de fondurile obligatorii administrate privat nu sunt riscante, ponderea cea mai însemnată a investițiilor fiind în titlurile de stat – 67,03% la finele anului 2013. Fondurile aleg să realizeze plasamente importante și în acțiuni (15,37%), administratorii fiind conștienți că instrumentele financiare catalogate cu un grad de risc mare pot aduce câștiguri foarte mari, dar și pierderi foarte mari. Riscul asumat este mare.
Investițiile fondurilor Pilonului II de pensii sunt realizate în mai multe categorii de instrumente, dar cu expunere mai mică pe acțiuni, fapt ce încadrează fondurile în categoria celor defensive, celor ce nu își asumă risuri mari. Depozitele bancare (8,55%) și obligațiunile corporative (4,72%) sunt alte instrumente cu o pondere semnificativă ce apar în portofoliul de investire a fondurilor. Analizând schema realizată se poate intui foarte ușor faptul că legea din România este foarte permisivă în ceea ce privește posibilitățile de investire în instrumente financiare diverse. România este poate una dintre țările cu reglementările cele mai liberale în planul investițiilor permise pensiilor private obligatorii. Printre aceste instrumente regăsim și fondurile de mărfuri și aur. Investițiile în mărfuri au fost luate în vedere în septembrie 2011 prin achizițiile de aur, iar ca pondere acestea erau de 0,06% din activele totale, valoric reprezentând 3.539.552 RON. La sfârșitul trimestrului IV din 2013, ponderea acestor instrumente a ajuns la 0,04%.
Instrumentele de acoperire a riscului au reprezentat doar 0,02% din totalul activelor, înregistrând o scădere de aproape 90% față de aceeași perioadă din 2012. Aceste instrumente sunt definite prin diferite tipuri de contracte (forward, futures, contracte pe opțiuni) care urmăresc acoperirea împotriva riscului valutar și riscului de piață. În general, autoritățile de supraveghere ale pensiilor private obligatorii aferente statelor din regiune nu sunt foarte permisive în ceea ce privește acest tip de investiții deoarece sunt considerate extrem de complexe și riscante.
Trendul în ceea ce privește investițiile în titluri de stat și acțiunile a fost unul ascendent, ponderea titlurilor de stat în total activ crescând față de finalul lui 2012 cu 27%, iar ponderea acțiunilor a cunoscut o creștere de 98,74%. Valoric, la sfârșitul anului 2013, investițiile în titluri de stat au însemnat 9,3 miliarde RON, iar investițiile în acțiuni au atins valoarea de 2,1 miliarde RON.
Figura nr. 6 – Evoluția activelor nete deținute de fondurile de pensii private obligatorii din România în perioada 2012 – 2013 (trimestrial)
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de CSSPP conform tabelului nr. 7 din anexă
Din punct de vedere al valorii activelor nete cea mai mare valoare a fost deținută la nivelul trimestrului IV din 2013 de fondul de pensii administrat privat ING, înregistrând o valoare a activelor nete de 5,242 miliarde RON, mai mult decât în trimestrul IV din 2012 cu aproximativ 43,46% și cu 88,83% în creștere față de trimestrul I din 2012. Un alt fond care a acumulat active cu valoare însemnată este AZT Viitorul Tău, având în 2013 trimestrul IV active în valoare de 3,188 miliarde RON. Activul net al acestui fond a crescut din 2012 trimestrul I cu 87,42 %, iar față de trimestrul IV din 2013 a crescut cu aproximativ 42,19%. Alico este fondul ce se situează pe locul trei în funcție de valoarea activelor nete, acumulând 1,956 miliarde RON la finele lui 2013, valoare ce a înregistrat o creștere de circa 186% față de aceeași perioadă din anul anterior. Doar fondul de pensii administrat privat ce poartă denumirea de Aripi a mai înregistrat o valoare a activelor de peste 1 miliard RON (1,161 miliarde RON), toate celelalte fonduri acumulând active nete cu o valoare de mai puțin de 900 milioane RON. Cele mai slabe fonduri în deținerea de active au fost BRD (390 milioane RON), Vital (417 milioane RON) și Eureko (790 milioane RON), însă absolut toate fondurile au avut un trend ascendent, semn că implementarea Pilonului II în România este întâmpinată cu încredere de către participanți. Observăm faptul că din 2013 nu mai este reprezentată evoluția fondului Viva ceea ce se datorează fuziunii finalizate în martie 2013 cu fondul Alico (fond absorbant), eveniment ce i-a adus fondului Alico bineînțeles mai mulți participanți și o cotă de piață mai mare.
Figura nr. 7 – Evoluția activelor nete la nivelul Pilonului II în România în perioada 2012 – 2013 (trimestrial)
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de CSSPP conform tabelului nr. 7 din anexă
După cum am afirmat și în rândurile anterioare, Pilonul II a fost privit și implementat cu încredere în România, fapt confirmat prin performanțele înregistrate de fondurile de pensii care activează în țară. După cum se poate observa, în mai puțin de 7 ani întreg sistemul de pensii private obligatorii a acumulat active nete de aproape 14 miliarde RON, plasând România în locurile fruntașe într-o comparație cu alte state din Europa Centrală și de Est. Valoarea activelor nete de la începutul lui 2012 și până la finalul lui 2013 s-a dublat, iar față de trimestrul IV din 2012 au cunoscut o creștere de aproximativ 44,64%.
Atât administrarea contribuțiilor (conturilor participanților), cât și activitatea de investire a fondurilor conduce la obținerea unei rentabilități care, conform regulilor stabilite prin legislație, trebuie să depășească o rată minimă de rentabilitate prestabilită care, în România, se determină în funcție de gradul de risc în care este încadrat fondul de pensii administrat privat.
Figura nr. 8 – Evoluția ratelor de rentabilitate anualizate obținute de fondurile de pensii private obligatorii din România în perioada 2012 – 2013
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de CSSPP conform tabelului nr. 8 din anexă
La sfârșitul anului 2013, fondul de pensii Aripi a deținut cea mai ridicată rată de rentabilitate anualizată (11,31%), plasându-se cu mult peste rata medie de rentabilitate (4,25%) impusă pentru categoria de risc ridicat din care acest fond face parte. Pe toată perioada de analiză acest criteriu a fost îndeplinit. Pentru cea de-a doua categorie, cu grad de risc scăzut, limita minimă era în trimestrul IV 2013 de 5,32%, iar toate fondurile încadrate în această categorie au depășit-o cu succes. BCR și Alico se regăsesc printre fondurile cu cea mai bună rentabilitate, iar Eureko și BRD printre cele cu o rentabilitate mai slabă. Putem face această departajare doar dacă vrem să comparăm randamentele fondurilor, însă în planul întregului sistem toate fondurile au avut randamente pozitive și au fost mai performante decât erau la începutului lui 2012. Portofoliul investițional al fondurilor de pensii private obligatorii din România este asemănător de la un fond la altul, acestea realizând cele mai importante investiții în titluri de stat și acțiuni dar într-o pondere mai redusă în acțiuni. Doar fondul Aripi a realizat investiții mai însemnate în acțiuni și se pare că riscul mai mare asumat a fost benefic, deoarece i-a adus cea mai bună rentabilitate din sistem. Instrumentele financiare care se regăsesc în portofoliile de investiții ale fondurilor Pilonului II din România încardrează aceste fonduri în categoria celor defensive. Acest lucru înseamnă că administratorii nu își asumă riscuri prea mari ceea ce conduce la obținerea unor câștiguri nu foarte mari, dar le oferă stabilitate și siguranța, lucru evidențiat și prin ratele de rentabiliate anualizate obținute.
Contribuțiile brute ale parțicipanților au reprezentat 11,3 miliarde RON, iar câștigul din investiții a avut o valoare de 2,6 miliarde RON, ceea ce a condus la constituirea la finalul lui 2013 a unui activ net în valoare de 13,9 miliarde RON.
Croația
În Croația numărul de participanți la pensiile private obligatorii a atins la finele anului 2013 peste 1,7 milioane în condițiile în care numărul total de locuitori a fost de 4,3 milioane, numărul de administratori ce activau în domeniul pensiilor private obligatorii a fost de 4, la un nivel al contribuției de 5% din salariul participanților.
Figura nr. 9 – Investițiile realizate de către fondurile de pensii administrate privat din Croația la nivelul trimestrului IV din 2013
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de HANFA conform tabelelor nr. 9 și 10 din anexă
Activitatea investițională a fondurilor de pensii private obligatorii din Croația este împărțită în două categorii: investiții realizate în instrumente financiare ce aparțin oganismelor naționale și investiții realizate în instrumente financiare aparținând unor organisme străine. Croația este printre puținele state care permit realizarea de investiții în străinătate, în majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est existând restricții severe privind activitatea de investire a fondurilor private de pensii în alte țări. Această limitare a fost impusă după ce majoritatea autorităților de supraveghere din cadrul statelor au considerat că riscul valutar asociat acestei categorii de investiții (în străinătate) nu va putea fi administrat adecvat de către administratorii fondurilor de pensii private. Pe lângă aceasta, statul vine cu o convingere și mai puternică și anume că existența unui volum destul de redus a resurselor de la nivelul statelor din Europa Centrală și Est a condus la stabilirea limitării investițiilor în afara granițelor naționale în favoarea învestițiilor în instrumente financiare naționale. Tot în privința limitelor, însă de data aceasta cantitative, se observă că Croația a respectat limitele impuse: obligațiunile guvernamentale locale depășesc 50%, investițiile direct în acțiuni s-au realizat într-o proporție mai mică de 30%, iar investițiile realizate în străinătate nu au depășit limita de 15%. Per ansamblul investițiilor se poate observa din figura mai sus realizată că cea mai mare pondere în activul net a fost deținută de obligațiunile guvernamentale aparținând statului (68,20%) la finalul trimestrului IV din 2013. Față de perioadele anterioare din 2012 și 2013 ponderea obligațiunilor guvernamentale a cunoscut o ușoară scădere. Valoarea investițiilor realizate în obligațiuni guvernamentale a fost de peste 40 de miliarde HRK (kuna croată). Un alt instrument cu o pondere importantă a investițiilor în total activ net este reprezentat de acțiunile interne (11,27%), cu o valoare de 6.631.050 mii HRK. După cum am mai afirmat, investițiile realizate în instrumente financiare din alte state au fost de 12,68% (aproximariv 7,5 miliarde HRK), iar în categoria acestor instrumente cea mai însemnată pondere a fost deținută la sfârșitul lui decembrie 2013 de acțiuni externe în valoare de 4,6 miliarde HRK (7,83% din total active nete). Investițiile în alte instrumente financiare, precum obligațiuni corporative, obligațiuni municipale, numerar, creanțe și titluri de valoare pe termen scurt, au avut o însemnătate mică, sub 3% din total active nete.
Pe baza categoriilor de instrumente financiare în care fondurile de pensii private obligatorii au fost investite, se poate afirma faptul că Croația se încadrează în categoria fondurilor care își asumă un grad de risc mediu, ba mai mult se numără printre fondurile defensive deoarece investițiile sunt realizate în mai multe tipuri de instrumente, însă cu expunere mică pe acțiuni. Faptul că se realizează investiții și în instrumente ce aparțin altor state crește gradul de risc deoarece administratorii trebuie să acorde o importanță sporită riscului valutar.
Figura nr. 10 – Evoluția activelor nete deținute de fondurile de pensii private obligatorii din Croația în perioada 2012 – 2013 (trimestrial)
Sursa: figură realizată be baza datelor furnizate de HANFA conform tabelului nr. 11 din anexă
AZ OMF este fondul de pensii privat obligatoriu care deținea în decembrie 2013 cel mai însemnat nivel al activelor nete, în valoare de 23,3 miliarde HRK, în creștere față de aceeași perioadă a anului anterior (decembrie 2012) cu 13,46% și cu 33,24% în raport cu sfârșitul trimestrului I din 2012 când a atins 17,5 miliarde HRK. Următorul loc este deținut de Raiffeisen OMF care a înregistrat la finele lui 2013 un nivel al activelor nete de circa 17,5 miliarde HRK. Evoluția activelor acestui fond de pensii administrat privat a cunoscut un trend ascendent de-a lungul perioadei analizate, nivelul acestora crescând din martie 2012 cu aproximativ 35,62% și cu 13,61% în comparație cu finalul trimestrului IV din 2012. Dintre cele 4 fonduri, ultimul clasat din punct de vedere al activelor nete deținute era fondul Erste Plavi OMF care a înregistrat o valoare de 7,8 miliarde HRK în decembrie 2013.
Figura nr. 11 – Evoluția activelor nete la nivelul Pilonului II în Croația în perioada 2012 – 2013 (trimestrial)
Sursa: figură realizate pe baza datelor furnizate de HANFA conform tabelului nr. 11 din anexă
La nivelul Pilonului II din Croația societățile de administrare ale fondurilor aferente acestui pilon au ajuns să atingă în decembrie 2013 un nivel al activelor nete în valoare de 58 miliarde kune croate. Valoarea acestora a crescut cu aproximativ 34,35% în raport cu nivelul înregistrat la începutul anului 2012, iar dacă comparăm cu finalul trimestrului IV din 2012 vom observa o creștere de 13,89% când activele nete aveau o valoare de 51 miliarde HRK.
Nivelul contribuțiilor cumulate de cele 4 societăți de administrare a fondurilor aferente Pilonului II au înregistrat în finalul ultimului trimestru din 2013 valoarea de 45,98 milioane HRK, trendul fiind ascendent. Adăugându-se la aceste contribuții câstigul net realizat, pe baza investițiilor, în valoare de 12,02 miliarde HRK, s-a obținut la nivelul perioadei de analiză un activ net ce însuma 58 miliarde HRK.
Figura nr. 12 – Evoluția ratelor de rentabilitate anualizate obținute de fondurile de pensii private obligatorii din Croația în perioada 2012 – 2013
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de HANFA conform tabelului nr. 12 din anexă
Putem observa din din figura mai sus realizată cum a evoluat piața pensiilor private din Croația din punct de vedere al rentabilităților obținute de fondurile de pensii administrate privat în perioada de analiză martie 2012 – decembrie 2013. Activitatea de administrare și de investire a fondurilor a adus societăților de administrare rate de rentabilitate anualizate pozitive, astfel putem afirma că piața pensiilor private obligatorii este rentabilă, înregistrându-se în decembrie 2013 o rată medie de rentabilitate anualizată de 5,40%. Fondul cu cea mai mare rată de rentabilitate anualizată obținută la sfârșitul perioadei de analiză a fost Erste Plavi OMF, deși a fost fondul cu cel mai redus nivel în ceea ce privește valoarea activelor nete. Probabil că a fost fondul care a investit cel mai prudent, ținând seama și de faptul că a realizat cea mai însemnată pondere din total activ net dintre toate fondurile în investiții stăine (peste 15% din investiții). Investițiile realizate în străinătate sunt riscante, dar fondurile care realizează astfel de investiții pot înregistra câștiguri superioare celor realizate în interiorul statului. La nivelul sitemului, toate fondurile au investit în afară, însă au realizat investiții destul de mari în acțiuni față de fondul Erste. Se pare că Erste, deși și-a asumat un risc prin investițiile în străinătate, a ales să nu facă aceste investiții și mai riscante și a investit un procent mai mic în acțiuni străine, care după cum s-a dovedit în cazul celorlalte fonduri, nu au fost rentabile. Activitatea administartorilor a fost rentabilă pe tot parcursul perioadei de analiză.
Bulgaria
Pensiile private obligatorii din Bulgaria se caracterizează prin existența a două tipuri de pensii obligatorii și anume: pensii private obligatorii universale și pensii private obligatorii profesionale. Sunt obligați să adere la un fond de pensii private universale angajații care lucrează atât în sectorul public cât și în sectorul privat, dar și persoanele care realizează activități independente. Această regulă vizează persoanele care s-au nascut în 1960 și după. În plus, cei care desfășoară activități specifice de muncă, adică sunt considerate grele și periculoase, pot să adere dacă doresc și la un fond de pensii profesional.
La sfârșitul perioadei de analiză (decembrie 2013), în Bulgaria activau 9 administratori de pensii private obligatorii care dețineau în total aproximativ 3,6 milioane de participanți, numărul total de locuitori ai acestui stat fiind de 7,3 milioane. Din totalul de 3,6 milioane de participanți, 3,33 milioane reprezentau contribuabili la pensii universale private și 262.051 reprezentau contribuabili la pensiile profesionale private. Contribuția aferentă Pilonului II era de 5%.
Figura nr. 13 – Investițiile realizate de către fondurile de pensii administrate privat din Bulgaria la nivelul trimestrului IV din 2013
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de FSC conform tabelelor nr. 13 și 14 din anexă
Figura realizată mai sus prezintă investițiile realizate de fondurile private obligatorii din Bulgaria la finalul anului 2013, ținând cont de cele două categorii de pensii (universale și profesionale) care formează Pilonul II. Se observă că în comparație cu fondurile universale de pensii private obligatorii, investițiile fondurilor profesionale sunt într-o proporție mai mică, fapt datorat și nivelului mai redus de contribuții înregistrate de această categorie. La nivelul celor două categorii de pensii s-au realizat investiții în aceeași gamă de instrumente financiare, ponderea cea mai mare fiind deținută în ambele cazuri de titlurile de creanță emise sau garantate de state membre ale Uniunii Europene sau de băncile centrale ale acestor state. În cazul pensiilor private universale acestea au avut o pondere de 34,60% din total activ net, în creștere cu 20,21% față de finalul anului 2012, iar în cazul pensiilor profesionale investițiile au reprezentat 3,99% din activul net aferent lui decembrie 2013, înregistrând un trend ascendent pe parcursul perioadei analizate. O pondere însemnată a investițiilor în totalul activului net a fost deținută și de acțiuni (fondurile universale au investit 21,67% în acțiuni, iar fondurile profesionale 3,16%), valoarea acestor investiții ridicându-se la peste 1,37 miliarde leva, înregistrând o creștere de 50% în comparație cu finalul lui 2012. Obligațiunile corporative au reprezentat un alt instrument financiar în care s-au realizat investiții importante, valoarea acestora fiind de 1,1 miliarde BGN (19,84% din total activ net). Fondurile universale au fost investite într-o proporție de 10,88% în depozite bancare, evoluția acestei categorii de investiții cunoscând o scădere de 17,73% pe parcursul unui an. Alte instrumente financiare în care cele două categorii de fonduri de pensii private obligatorii au ales să investească au fost: obligațiuni ipotecare, obligațiuni municipale și în imobiliare, însă ponderea din totalul activului net în aceste instrumente nu a depășit 3% pentru niciuna dintre ele.
Activitatea investițională a Pilonului II din Bulgaria s-a deosebit la finalul lui 2012 de cea a altor state din Europa Centrală și de Est prin realizarea unor investiții totale de aproximativ 31.000 leva în instrumente de acoperire a riscurilor admise la tranzacționare pe piețele reglementate. În general, la nivelul majorității statelor, investițiile în derivative financiare nu sunt acceptate de către autoritățile de supraveghere ale pensiilor private deoarece sunt considerate complexe și foarte riscante.
Luând în considerare portofoliul investițiilor realizate de fondurile de pensii private obligatorii din Bulgaria, se poate afirma că acestea au fost investite în instrumente cu grad de risc mediu. Gama de instrumente în care s-a investit este diversificată, însă ponderea investițiilor în acțiuni este mai redusă, ceea ce însemnă că fondurile sunt de tipul celor defensive.
Figura nr. 14 – Evoluția activelor nete deținute de fondurile de pensii private obligatorii din Bulgaria în perioada 2012 – 2013 (trimestrial)
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de FSC conform tabelului nr. 15 din anexă
În domeniul pensiilor private obligatorii din Bulgaria fondul cu cea mai mare valoare a activelor nete a fost în decembrie 2013 fondul Doverie, atingând o valoare de aproape 1,7 miliarde leva în pensiile universale și 75 de milioane leva în cazul celor profesionale, în total valoarea fiind de 1,77 miliarde BGN. Valoarea ativelor nete a acestui fond a crescut din martie 2012 cu circa 21,65% când avea 1,45 miliarde leva în administrare, iar față de luna decembrie din 2013 a crescut cu 5,56%. Pe locul doi în topul fondurilor cu cea mai mare valoare a activelor nete în administrare se regăsea fondul Allianz Bulgaria ale cărui active se ridicau la finele trimestrului IV din 2013 la aproximativ 1,2 miliarde leva, 1,15 miliarde din pensii universale și 41 milioane din pensii profesionale. Ultimul fond clasat în acest loc se regăsea Pension Noosiguritelen Institut, fond care nu a reușit să depășească 41 de milioane leva până în decembrie 2013, însă valoarea activelor nete a înregistrat o evoluție ascendentă.
Figura nr. 15 – Evoluția activelor nete la nivelul Pilonului II în Bulgaria în perioada 2012 – 2013 (trimestrial)
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de FSC conform tabelului nr. 15 din anexă
Cu participanți în proporție de aproape 50% din populația totală , fondurile de pensii private obligatorii au reușit să cumuleze până în decembrie 2013 5,73 miliarde leva. Evoluția activelor nete aferente Pilonului II din Bulgaria a fost favorabilă față de luna martie 2012, creșterea fiind de 33,57%, de la 4,29 miliarde leva.
Cei 3,6 milioane de participanți au adus fondurilor de pensii private obligatorii la finele anului 2013 contribuții însemnate care au condus, alături de activitatea investițională a administratorilor la un total al activelor nete deținute care atestă succesul Pilonului II în Bulgaria.
Figura nr. 16 – Evoluția ratelor de rentabilitate medii anualizate obținute de fondurile de pensii private obligatorii din Bulgaria în perioada 2012 – 2013
Sursa: figură realizată pe baza datelor furnizate de FSC conform tabelului nr. 18 din anexă
În figura realizată sunt reprezentate ratele de rentabilitate medii anualizate calculate ca medie între ratele de rentabilitate anualizate obținute de fondurile obligatorii de pensii private pe partea de pensii universale și pe cea de pensii profesionale. La finalul lui 2012 cea mai ridicată rată de rentabilitate a fost obținută de fondul de pensii Pension Noosiguritelen Institut. Deși acest fond se regăsea pe ultimul loc în ceea ce privește valoarea activelor nete deținute, pe fondul investițiilor realizate preponderent în acțiuni a obținut o rata de rentabilitate medie anualizată de 8,99%. Acțiunile sunt instrumente cu un grad de risc ridicat, dar cu un potențial câștig mai însemnat decât în cazul instrumentelor financiare din categoria celor cu un grad de risc scăzut. Se poate afirma că riscul asumat de acest fond a meritat. În decembrie 2013, Pension Noosiguritelen Institut și-a menținut o poziție de top, ocupând locul 3, cu o rată de rentabilitate de 5,78%. La polul opus, fondul care s-a dovedit a fi pe primul loc în materie de active nete, Doverie ocupa la sfârșitul anului 2013 locul 3 din coadă la capitolul rentabilităților medii anualizate obținute, rata fiind de doar 4,11%. Acest lucru s-a datorat probabil portofoliului investițional ales de acest fond, investind mai mult în instrumente cu grad de risc scăzut, care în general aduc rentabilități/câștiguri mai reduse, însă oferă stabilitate și siguranță. Rentabilitatea medie anualizată cea mai ridicată în decembrie 2013 a fost obținută de fondul ING, fond care a realizat cele mai importante investiții în titluri de creanță emise sau garantate de către state membre ale Uniunii Europene sau de către băncile centrale ale acestor state.
Din analiza realizată pe cele patru piețe cu privire la sistemele de pensii obligatorii reies în primul rând diferențe ce țin de numărul de participanți și valoarea activelor nete deținute. La sfârșitul anului 2013 Polonia deținea cel mai mare număr de participanți (16,7 milioane) în cadrul Pilonul II, urmată de România cu 6 milioane de participanți. Bulgaria număra 3,6 milioane participanți, iar Croația 1,7 milioane. Croația este cea mai slabă la nivelul numărului de participanți în studiul de față, însă la nivelul Europei Centrale și de Est se regăsesc state al căror număr de participanți nu depășește 1 milion de persoane. Ca pondere a participanților în totalul populației (conform Eurostat), în Bulgaria aproape jumătate (49,32%) din populație contribuie la Pilonul II, în Polonia 43,38%, în Croația 39,53%, iar în România 30% din populație. Din punct de vedere al activelor nete deținute, tot Polonia deține cea mai mare valoare și anume 72,16 miliarde EURO (calculată la cursul de schimb oferit de NBP – National Bank of Poland la 31 decembrie 2013). Numărul mare de participanți și valoarea însemnată a activelor nete plasează Polonia în fruntea pieței pensiilor private obligatorii la nivelul Europei Centrale și de Est. Valoarea activelor nete deținute de Croația se ridica la 7,63 miliarde EURO (calculată la cursul de schimb oferit de CNB – Croatian National Bank la 31 decembrie 2013). România a înregistrat la finele lui 2013 aproximativ 3,1 miliarde EURO (valoare calculată la cursul de schimb oferit de BNR la 31 decembrie 2013), iar Bulgaria se situa pe ultimul loc în analiza efectuată cu doar 2,93 miliarde EURO (valoare calculată la cursul de schimb oferit de BNB – Bulgarian National Bank). Din studiul realizat pe cele patru piețe rezultă că România, Croația și Bulgaria mai au mult de recuperat pentru a ajunge la performanțele înregistrate de Polonia, care s-a dovedit a fi cea mai mare piață din regiune în ceea ce privește pensiile private obligatorii.
Investițiile realizate din fondurile de pensii private obligatorii au o mare importanță atât pe piața pensiilor, cât și pentru întreaga piață a statelor deoarece societățile de pensii private au ajuns să administreze cel mai mare volum de resurse. Creșterile rapide care au avut loc la nivelul activelor administrate de fondurile de pensii pot avea atât efecte cantitative, dar și calitative asupra piețelor de capital locale. Societățile de administrare au devenit cei mai importanți jucători de la bursă, evoluția acestora putând influența principalii indicatori ai bursei.
Administratorii fondurilor private de pensii preferă realizarea investițiilor pe termen lung în defavoarea celor pe termen scurt datorită faptului că rezultatele plasamentelor pe termen scurt sunt vizibile imediat și ar putea conduce la părăsirea de către participanți a acelor fonduri care aleg să investească pe termen lung.
În urma studiului realizat, se poate afirma că în majoritatea statelor fondurile de pensii private obligatorii investesc într-o gamă largă de instrumente investiționale, dar cu o expunere mai mică pe acțiuni ceea ce le încadrează în categoria fondurilor defensive. Instrumentele investiționale din care se alcătuiește portofoliul de investire al fondurilor de pensii private sunt astfel purtătoare ale unui grad de risc mediu, regăsindu-se următoarele: acțiuni, obligațiuni, depozite. Pentru susținerea acestor afirmații exemplific câteva cazuri pentru statele analizate. Polonia a investit preponderent (42,29%) în obligațiuni de stat și acțiuni listate la bursă (41,64%), ceea ce ar conduce la încadrarea la fondurile echilibrate, tot din categoria instrumentelor cu grad de risc mediu. Investițiile României au fost realizate cu precădere în titluri de stat (67,03%) și acțiuni (15,37%). Activitatea investițională a Croației a fost constituită prin investiții de 68,20% în obligațiuni guvernamentale și 11,27% în acțiuni, iar cea a Bulgariei prin 38,59% în titluri de creanță și 24,83% în acțiuni. Se observă, în cazul celor patru state, expunerea mai redusă în acțiuni ceea ce înseamnă că administratorii preferă să realizeze investiții cu un grad de risc mai scăzut, preferă câștiguri mai reduse, dar siguranță și stabilitate. Astfel, câștigurile reduse dar sigure sunt și în avantajul participanților, beneficiarilor.
Activitatea investițională este limitată cantitativ impunându-se limite procentuale în ceea ce privește instrumentele investiționale ce trebuie respectate de către administratori. În domeniul pensiilor private obligatorii apar restricții și în legătură cu investițiile realizate în afara granițelor, în instrumente străine, în majoritatea statelor nefiind permise aceste tipuri de investiții deoarece autoritățile de supraveghere consideră că administrarea riscului valutar determinat de aceste investiții este dificilă. Un alt argument în favoarea acestor limite restrictive este existența redusă a resurselor naționale. În cazul statelor analizate, doar în Croația și Bulgaria se permite realizarea de investiții străine, dar cu respectarea unor limite cantitative. În Bulgaria, pe baza celor două tipuri de pensii private obligatorii (pensii universale și pensii profesionale), s-au realizat investiții de aproximativ 38,59% în titluri de creanță emise sau garantate de state membre ale Uniunii Europene sau de băncile centrale ale acestor state. În Croația investițiile externe au avut o pondere de 12,68% din totalul investițiilor realizate, iar în cadrul acestora 7,83% s-au realizat în acțiuni.
Autoritățile de supraveghere impun restricții și în privința investițiilor realizate în instrumente de acoperire a riscului. Chiar dacă aceste investiții pot conduce la reducerea riscurilor, autoritățile consideră că sunt prea complexe pentru societățile de administrare care trebuie să asigure o pensie la bătrânețe participanților. România permite aceste investiții, însă într-un procent destul de nesimnificativ, în decembrie 2013 ponderea acestor investiții fiind de doar 0,02%. Țara noastră s-a mai diferențiat de activitatea investițională a celorlalte state prin investiții în mărfuri și aur, dar cu o pondere la fel de nesemnificativă ca și în cazul instrumentelor de acoperire a riscului.
Pentru a obține rezultate pozitive, activitatea investițională a fondurilor private de pensii obligatorii trebuie să se realizeze cu prudențialitate, anticipându-se evoluția viitoare a pieței. Rezultatele obținute pe baza investițiilor sunt analizate cu ajutorul ratelor de rentabilitate anualizate de la nivelul fondurilor. Studiul realizat arată că activitatea desfășurată de societățile de pensii private obligatorii din România, Polonia, Croația și Bulgaria a fost profitabilă, obținându-se rate de rentabilitate anualizate pozitive, peste limitele minime impuse și peste media pieței locale. În general, cele mai bune rentabilități au fost înregistrate de acele fonduri care au realizat investiții în instrumente caracterizate de un grad de risc ridicat, cum ar fi acțiunile și investițiile străine. Fondurile clasate pe ultimele locuri în privința valorii activelor nete deținute, au avut cele mai bune rate de rentabilitate anualizate în decembrie 2013, tocmai datorită riscului mai mare asumat prin investișii în acțiuni și instrumente deținute de organisme din străinătate. Este cunoscut faptul că un risc mai mare asumat, conduce la obținerea unui câștig mai mare. Însă nici celelalte fonduri nu au fost mai prejos, atingând rate satisfăcătoare. Cel mai important este ca fondurile să fie investite astfel încât să ofere siguranța participanților că la bătrânețe, la momentul pensionării pensia va fi satisfăcătoare și îndeajuns pentru a avea un trai decent.
Concluzii și propuneri
Deși apariția crizei economice mondiale a afectat multe fonduri de pensii din Europa Centrală și de Est, pierderile au fost recuperate rapid, iar în scurt timp se vor reface complet în fața pierderilor ce le-au costat cam doi ani de acumulări.
Activitatea investițională a fondurilor de pensii private obligatorii prezintă o importanță deosebită și din acest motiv trebuie să se realizeze cu o prudență sporită, portofoliul de investiții trebuie proiectat astfel încât această activitate să genereze câștiguri satisfăcătoare atât pentru asigurarea unui venit suplimentar pentru participanți, cât și pentru acoperirea unor cheltuieli ce vizează activitățile administratorilor. O propunere în ceea ce privește investițiile pensiilor private obligatorii ar fi o relaxare în legătură cu limitele și restricțiile ce vizeză investițiile străine. În momentul de față, legea este foarte restrictivă în ceea ce privește investițiile în străinătate a fondurilor private de pensii deoarece autoritățile de supraveghere consideră că resursele naționale sunt și așa destul de reduse și este de preferat să fie investite în țară, iar un alt motiv este acela că administratorii nu ar administra adecvat riscul valutar la care ar fi supuși. Permiterea investițiilor în străinătate ar conduce la un control mai redus asupra fluxurilor de capital spre exterior, iar efectele macroeconomice ar putea fi benefice, însă această propunere trebuie însoțită de măsuri adecvate de evaluare.
Se preconizează o traiectorie ascendentă a fondurilor private de pensii deoarece, în majoritatea statelor, fondurile nu au ajuns la maturitate, nu au atins etapa în care să realizeze plăți către participanți. Astfel că veniturile constituite din contribuții și câștiguri din investiții nu sunt afectate de cheltuieli de natura plății pensiilor.
Datorită diferențelor însemnate între țări, constituirea unui pachet unic de recomandări este foarte dificilă, însă am putea dezvolta câteva propuneri cu privire la sistemul de pensii private obligatorii.
În primul rând legislația în legătură cu fondurile private de pensii trebuie îmbunătățită treptat, iar supravegherea acestor fonduri este esențială. Respectarea legii și colectarea într-un mod eficient a contribuțiilor sunt două aspecte importante ce ar trebuii asigurate din următoarele considerente: pentru susținerea implicaților financiare (pe termen scurt) și pentru a asigura drepturile lucrătorilor la pensie (pe termen lung).
În al doilea rând politica de pensii și politica de angajare ar trebuii să fie gândite și aplicate astfel încât să încurajeze oamenii să fie activi pentru un timp mai îndelungat. Un aspect care vizează politica de pensii ar fi acela de a se asigura o pensie minimă.
Ținând seama de evoluția tehnologică actuală și de faptul că majoritatea serviciilor pot fi accesate mai ușor doar din fața calculatorului, aș propune această posibilitate și în cazul pensiilor private obligatorii. Caracterul lor obligatoriu presupune ca angajații să-și aleagă un fond de pensii într-un anumit termen pentru ca după acest termen, în cazul în care nu s-a ales fondul dorit, să fie repartizați aleatoriu. Consider că mulți dintre angajați aleg să fie repartizați aleatoriu pentru că ar trebuii să mai piardă timp pentru a se interesa și pentru a merge personal la una dintre societăți pentru a adera. Constituirea unor platforme online care să permită aderarea la un fond de pensii private obligatorii ar fi o soluție, însoțită de o transparență sporită cu privire la pachetele de servicii și bineînțeles în legătură cu portofoliul de investiții.
Se pare că implementarea sistemului de pensii obligatorii private a avut succes în multe state prin performanțele obținute, iar oamenii își pot completa pensiile oferite de sistemul public prin contribuirea la un fond de pensii privat, precum pilonul II, astfel asigurându-le pe viitor un trai mai bun.
Bibliografie:
Anatol Vladimir Caraganciu, “Investiții. Teorie și aplicații practice (investiții financiare)”, Editura Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, 2006;
Camelia Oprean, “Finanțe generale. Suport de curs pentru uzul studenților”, Editura Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, 2008;
Cosmin Șerbănescu, “Asigurări și protecție socială. Tendințe europene”, Editura Universitară, București, 2008;
Cosmin Șerbănescu, “Protecția individului: realitate sau închipuire”, Editura Universitară, București, 2011
Gabriel A. Ștefura, Dan Chirleșan, “Sistemul privat de pensii – experiență internațională și lecții pentru România”, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012
Jesus Huerta de Soto, “Economisire și previziune în asigurările de viață”, Editura Univesității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2012
Mariana Popa, “Finanțe, bănci, asigurări”, “Model de evaluare a riscului investițional al unui fond privat de pensii”, Nr. 8 (164), anul XIV, August 2011, (revistă lunară editată de “Tribuna Economică”)
Tănăsescu Paul, “Asigurări și protecție socială în România”, Editura C. H. Beck, București, 2009;
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR);
Association of Pension Funds of the Czech Republic (APFCR);
businessday.ro;
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP);
Croatian Financial Services Supervisory Agency (HANFA);
Eurostat (epp.eurostat.ec.europa.eu)
ec.europa.eu;
Financial Supervision Authority (FSA) (KNF);
Financial and Capital Market Commission (FKTK);
Financial Supervision Commission (FSC);
Hungarian Financial Supervisory Authority (PSZAF);
International Organization of Pension Supervisors (IOPS)
Institutul Național de Statistică (INS);
Securities Market Commission (ATVP);
www.1asig.ro;
www.asfromania.ro;
www.desprepensii.ro;
www.ilo.org;
www.investeam.ro;
www.ipe.com;
www.pensiaobligatorie.ro.
Bibliografie:
Anatol Vladimir Caraganciu, “Investiții. Teorie și aplicații practice (investiții financiare)”, Editura Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, 2006;
Camelia Oprean, “Finanțe generale. Suport de curs pentru uzul studenților”, Editura Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, 2008;
Cosmin Șerbănescu, “Asigurări și protecție socială. Tendințe europene”, Editura Universitară, București, 2008;
Cosmin Șerbănescu, “Protecția individului: realitate sau închipuire”, Editura Universitară, București, 2011
Gabriel A. Ștefura, Dan Chirleșan, “Sistemul privat de pensii – experiență internațională și lecții pentru România”, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012
Jesus Huerta de Soto, “Economisire și previziune în asigurările de viață”, Editura Univesității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2012
Mariana Popa, “Finanțe, bănci, asigurări”, “Model de evaluare a riscului investițional al unui fond privat de pensii”, Nr. 8 (164), anul XIV, August 2011, (revistă lunară editată de “Tribuna Economică”)
Tănăsescu Paul, “Asigurări și protecție socială în România”, Editura C. H. Beck, București, 2009;
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR);
Association of Pension Funds of the Czech Republic (APFCR);
businessday.ro;
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP);
Croatian Financial Services Supervisory Agency (HANFA);
Eurostat (epp.eurostat.ec.europa.eu)
ec.europa.eu;
Financial Supervision Authority (FSA) (KNF);
Financial and Capital Market Commission (FKTK);
Financial Supervision Commission (FSC);
Hungarian Financial Supervisory Authority (PSZAF);
International Organization of Pension Supervisors (IOPS)
Institutul Național de Statistică (INS);
Securities Market Commission (ATVP);
www.1asig.ro;
www.asfromania.ro;
www.desprepensii.ro;
www.ilo.org;
www.investeam.ro;
www.ipe.com;
www.pensiaobligatorie.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Pilonul Ii la Nivel European. Activitatea Investitionala a Fondurilor Private de Pensii Obligatorii (ID: 144275)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.