Piata Si Distributia Cerealelor Boabe la S.c. Agro Complex Lunca Pascani S.a
Lista figurilor
Figura 1.1.−Organigrama S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani pentru anul 2011
Figura 1.2.−Structura personalului pe categorii de personal la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. în perioada 2011-2013
Figura 2.1.−Principalele elemente componente ale pieței agrare
Figura 2.2.−Evoluția suprafețelor cultivate în perioada 2011 – 2013 în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Figura 2.3.−Evoluția producțiilor medii în Romnania în perioada 2011 – 2013
Figura 2.4.−Evoluția producțiilor marfă în perioada 2011 – 2013 în cadrul S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
Figura 2.5.−Evoluția venitului total la S.C. AgroComplex Lunca S.A Pașcani
Figura 2.6−Evoluția cheltuielilor de producție la S.C. AgroComplex Lunca S.A
Figura 2.7.−Evoluția costului de producție la produsele agricole obținute în cadrul S.C. AgroComplex Lunca S.A Pașcani în perioada 2011 – 2013
Figura 2.8.−Evoluția ratei profitului la în perioada 2011 – 2013 la S.C. AgroComplex Lunca S.A Pașcani
Figura 3.1.−Schema sistemului pietei agrare
Figura 3.2.−Valorificarea cerealelor si alimentelor rezultate
Figura 3.3.−Etapele si circuitul de valorificare a produselor cerealiere
Figura 3.4.−Ponderea principalilor clienți ai unității AgroComplex Lunca S.A
Figura 4.1. −Pagina de prezentare a S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Figura 4.2.−Etapele strategiei promoționale
Lista tabelelor
Tabelul 1.1.−Date de identificare – S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
Tabelul 1.2.−Clădiri și construcții speciale (cu titlu de proprietate)
Tabelul 1.3.−Parcul de mașini si utilaje agricole
Tabelul 1.4.−Clădirile fermei vegetale la S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
Tabelul 1.5.−Clădirile fermei zootehnice la S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
Tabelul 1.6.−Structura personalului pe categorii la S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani în perioada 2011-2013
Tabelul 1.7.−Limitele salariului de bază prevăzute în grila de salarizare în cadrul S.C.
AgroComplex Lunca S.A. Pașcani la contractul colectiv de muncă
Tabelul 2.1.− Evaluarea filierei cerealelor prin utilizarea analizei S.W.O.T
Tabelul 2.2.−Suprafața cultivată și producția principalelor culturi de cereale boabe
Tabelul 2.3.−Suprafata cultivată și producția la nivelul Uniunii Europene
Tabelul 2.4.− Suprafața, producția totalã și producția medie la grâu consum în anul 2012
Tabelul 2.5.− Suprafața cultivată, producția totalã și producția medie la porumb boabe în anul 2012
Tabelul 2.6.−Evoluția suprafețelor cultivate în perioada 2011 – 2013 în cadrul S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Tabelul 2.7.−Evoluția producțiilor totale și medii în perioada 2011 – 2013 în cadrul S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
Tabelul 2.8.−Evoluția producției marfă și a producției totale la S.C. AgroComplex Lunca S.A.Pașcani
Tabelul 2.9.−Evoluția venitului total la S.C. AgroComplex Lunca S.A Pașcani
Tabelul 2.10.−Evoluția cheltuielilor de producție laS.C. AgroComplex Lunca S.A
Tabelul 2.11.−Evoluția costului de producție la produsele agricole obținute în cadrul S.C.
AgroComplex Lunca S.A Pașcani în perioada 2011 – 2013
Tabelul 2.12.−Evoluția profitului și a ratei profitului în perioada 2011 – 2013 la S.C. AgroComplex Lunca S.A Pașcani
Tabelul 3.1.−Prețurile la principalele cereale boabe la S.C. AgroComplex Lunca S.A
Tabelul 3.2.−Furnizorii S.C.AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
Tabelul 3.3.−Principalii clienți ai unității S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
INTRODUCERE
În demersul nostru plecăm de la ideea că orice activitate umană trebuie să își găsească finalitatea, astfel reformulăm legea de bază a vieții economice: “O afacere (organizație) există doar pentru că există cumpărători, utilizatori, beneficiari sau clienți care îi solicită rezultatele (ieșiri din sistemul său – outputuri)” (Marketingul producției agroalimentare, Ed. AgroTehnica, București, Constantin M., 2009)
În actualele condiții ale unei piețe globale tot mai competitive, organizațiile economice, firmele, nu mai pot supraviețui decât printr-o activitate de cel mai înalt nivel. La rândul lor consumatorii și utilizatorii se confruntă cu o ofertă tot mai mare, cu un număr tot mai mare de furnizori care caută să le satisfacă cele mai mici nevoi.
Marketingul își are originea tocmai în faptul că oamenii și agenții economici manifestă nevoi, trebuințe, dorințe, iar bunul sau serviciul necesar este foarte greu de ales. Un management al marketingului eficient va pune accentul tocmai pe identificarea acestor nevoi, pe evaluarea lor, pe categorisirea și apoi pe satisfacerea lor.
Deci marketingul este, așa cum afirmă Philip Kotler, "arta de a crea și satisface cererea într-un mod profitabil", marile firme și grupuri industriale practică un marketing profesionist, fastuos, cu bugete foarte mari, dar profitabil în ultimă instanță. Firmele mici, fără bani, practică un alt marketing – spontan, intuitiv, simplu și imediat. Toate însă, și firmele mari și firmele mici folosesc arme sau trucuri prin care ne sunt induse trebuințe, dorințe, prin care suntem atrași spre un consum la care de cele multe ori nu ne-am gândit vreodată.
În prezent, la nivel național, raportul dintre producția și piața sectorului agroalimentar scoate în evidență nivelul eficienței economice, sociale și ecologice, la care România încă se încadrează sub medie pe scala țărilor europene. Toate acestea sunt amplificate de efectele crizei structurale care a provocat grave dereglări ale circuitului produselor agricole, concretizate în contradicții și dezechilibre mari ce au cuprins toate formele acesteia − producția, schimbul, distribuția și consumul.
Dezvoltarea agriculturii este definită printr-o creștere economică permanentă și o perfecționare a structurilor de producție agricolă. Scopul producătorilor agricoli este de a produce competitiv și pentru satisfacerea cerințelor pieței. Problemele care se pun în fața producătorilor agricoli fac referire la următoarele: cunoașterea din timp a gusturilor și nevoilor consumatorului imediate și de perspectivă, alături de necesitatea de a adapta permanent sistemul de producție agricol la pretențiile mereu noi ale pieței. Însă rezolvarea acestor probleme de marketing sunt cu mult peste posibilitățile producătorului agricol de a le rezolva singur. Deciziile de marketing trebuie să fie aplicate în această etapă de compartimentele specializate proprii sau organizate în cadrul unor centre teritoriale care vor defini aspectele mult mai profunde referitoare la: cercetarea piețelor și distribuția produselor agroalimentare; studiul eficacității diferitelor forme ale vânzărilor; studierea fluctuațiilor sezoniere ale producției agricole și ale factorilor de influență a acestora dar și studiul acțiunilor promoționale.
Realizările și previziunile care vizează orizontul 2011-2015 evidențiază o lărgire a pieței cerealelor, care va avea loc atât la nivel mondial, în Uniunea Europeană (inclusiv România), iar comerțul mondial se va extinde cu circa 18%, din care ⅔ va fi destinat furajării animalelor.
Lucrarea prezintă, în partea teoretică, date monografice privind S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A., cu referire la aspecte generale, structura de organizare, forța de muncă și înzestrarea tehnică a muncii precum și salarizarea și sistemul de salarizare.
Partea practică a lucrării prezintă oferta, piața, distribuția și promovarea produselor și serviciile oferite de firmă, detaliind situația actuală, background-ul firmei, precum și programele promoționale de viitor la nivelul firmei.
Scopul principal al acestei lucrări este de a scoate în evidență importanța marketingului în condițiile societății contemporane în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Una dintre funcțiile de bază ale pieței cerealelor pentru boabe este aceea că reprezintă baza pentru realizarea producției de carne, lapte, ouă și altele, însă constituie materia primă pentru industria alimentară.
Însușirile fizico-chimice ale boabelor de cereale permit transportul la distanțe mari și păstrarea acestora pe termen îndelungat. De aceea, în toate țările se practică metoda costituirii fondului de rezervă din cereale, menit să asigure hrană oamenilor și animalelor în cazuri deosebite.
Din punct de vedere economic, cerealele ocupă primul loc în structura agriculturii mondiale, peste 50% din suprafața arabilă a globului fiind cultivată cu cereale boabe.
PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE
CAPITOLUL 1
DATE MONOGRAFICE PRIVIND S.C. AGROCOMPLEX LUNCA PAȘCANI S.A.
Aspecte generale
Unitatea luată în studiu, S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A., este reprezentativă în ceea ce privește forma de proprietate, de exploatație și de profil a producției agricole în zona Moldovei.
Tabelul 1.1.
Date de identificare – S.C. AGROCOMPLEX LUNCA PAȘCANI S.A.
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Obiectul de activitate principal este reprezentat de COD C.A.E.N: 0150 (activități în ferme mixte – productie vegetală combinată cu producția din ferme zootehnice).
Obiecte de activitate secundară: producția de lapte, produse lactate, carne bovină și ovină, desfacerea acestora prin magazinul din incinta unității și magazinelor din orașul Pașcani, reproducție, îngrășătorie, producere de furaje, cultivarea de cereale și plante tehnice, cultura plantelor de nutreț, activități industriale (atelier de tâmplărie, confecții metalice), comerț cu ridicată cu cereale, semințe și furaje, comerț intermediar cu materii prime agricole, animale, comerț cu ridicata al animalelor vii, prestări servicii (transport cu autocamioane din parcul auto, tractoare și mașini agricole din dotarea societății), prelucrarea de furaje la moară DI 55 și Tomberon, creșterea păsărilor, porcinelor, bovinelor, panificație și patiserie.
S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. are sediul social în municipiul Pașcani, județul Iași și are ca obiect de activitate producția agricolă vegetală, respectiv cultivarea cerealelor și plantelor tehnice, desfacerea producției agricole obținută, livrări de prestări servicii în agricultură și producția zootehnică.
S-a constituit în conformitate cu prevederile Legii 31/1990, privind organizarea societăților comerciale, prin preluarea patrimoniului C.A.P. – Sucursala Lunca Pașcani și funcționează în conformitate cu statutul propriu în concordanță cu legile române.
Statutul societății este în conformitate cu prevederile legii și este autentificat, toate modificările la statut fiind înscrise prin cereri de mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului.
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A are înregistrate la Administrația Financiară bilanțurile contabile și anexele aferente și are întocmite și avizate de cenzori, balanțe contabile lunare.
Societatea deține Certificat de atestarea dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului, înregistrat în Cartea funciară a localității unde este amplasată.
În prezent societatea exploatează 3246 ha, teren pentru care există contracte pe termen lung de arendare și concesionare, din care 3061 ha teren arabil iar restul de 185 ha este cultivat cu pășune.
Societatea se mai ocupă și de creșterea bovinelor pentru lapte al căror efectiv variază în jurul cifrei de 545 capete și de creșterea ovinelor de lapte care se găsesc în număr de 779 capete.
În sectorul prestări servicii, unitatea dispune de o brutărie modernizată care corespunde normelor Uniunii Europene ce a fost dată în folosință la data de 15.04.2005 și care produce zilnic 13000 bucăți pâine.
Capitalul social al societății este integral privat, acționarii fiind persoane fizice conform Certificatului Constatator eliberat de Registrul Comerțului Iași.
Aria geografică a segmentului de piață deservit de produsele și serviciile firmei este reprezentată de Municipiului Pașcani, în primul rând, pentru toate produsele agroalimentare și serviciile practicate, apoi restul județului, alte localități din județele limitrofe, cât și o paetate, de exploatație și de profil a producției agricole în zona Moldovei.
Tabelul 1.1.
Date de identificare – S.C. AGROCOMPLEX LUNCA PAȘCANI S.A.
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Obiectul de activitate principal este reprezentat de COD C.A.E.N: 0150 (activități în ferme mixte – productie vegetală combinată cu producția din ferme zootehnice).
Obiecte de activitate secundară: producția de lapte, produse lactate, carne bovină și ovină, desfacerea acestora prin magazinul din incinta unității și magazinelor din orașul Pașcani, reproducție, îngrășătorie, producere de furaje, cultivarea de cereale și plante tehnice, cultura plantelor de nutreț, activități industriale (atelier de tâmplărie, confecții metalice), comerț cu ridicată cu cereale, semințe și furaje, comerț intermediar cu materii prime agricole, animale, comerț cu ridicata al animalelor vii, prestări servicii (transport cu autocamioane din parcul auto, tractoare și mașini agricole din dotarea societății), prelucrarea de furaje la moară DI 55 și Tomberon, creșterea păsărilor, porcinelor, bovinelor, panificație și patiserie.
S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. are sediul social în municipiul Pașcani, județul Iași și are ca obiect de activitate producția agricolă vegetală, respectiv cultivarea cerealelor și plantelor tehnice, desfacerea producției agricole obținută, livrări de prestări servicii în agricultură și producția zootehnică.
S-a constituit în conformitate cu prevederile Legii 31/1990, privind organizarea societăților comerciale, prin preluarea patrimoniului C.A.P. – Sucursala Lunca Pașcani și funcționează în conformitate cu statutul propriu în concordanță cu legile române.
Statutul societății este în conformitate cu prevederile legii și este autentificat, toate modificările la statut fiind înscrise prin cereri de mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului.
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A are înregistrate la Administrația Financiară bilanțurile contabile și anexele aferente și are întocmite și avizate de cenzori, balanțe contabile lunare.
Societatea deține Certificat de atestarea dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului, înregistrat în Cartea funciară a localității unde este amplasată.
În prezent societatea exploatează 3246 ha, teren pentru care există contracte pe termen lung de arendare și concesionare, din care 3061 ha teren arabil iar restul de 185 ha este cultivat cu pășune.
Societatea se mai ocupă și de creșterea bovinelor pentru lapte al căror efectiv variază în jurul cifrei de 545 capete și de creșterea ovinelor de lapte care se găsesc în număr de 779 capete.
În sectorul prestări servicii, unitatea dispune de o brutărie modernizată care corespunde normelor Uniunii Europene ce a fost dată în folosință la data de 15.04.2005 și care produce zilnic 13000 bucăți pâine.
Capitalul social al societății este integral privat, acționarii fiind persoane fizice conform Certificatului Constatator eliberat de Registrul Comerțului Iași.
Aria geografică a segmentului de piață deservit de produsele și serviciile firmei este reprezentată de Municipiului Pașcani, în primul rând, pentru toate produsele agroalimentare și serviciile practicate, apoi restul județului, alte localități din județele limitrofe, cât și o parte din județele țării.
După realizarea întregului program de investiții pe care societatea îl urmărește, aria geografică se va schimba mult, astfel încât multe din produsele firmei se vor găsi în supermarkete din toată țara, deoarece se intenționeză să se obțină și să se protejeze marca pentru produsele lactate care vor fi obținute prin rețete tradiționale.
Pentru a reuși acest program, anual se obțin noi produși (femele) din producție proprie, dar nu este suficient, fiind necesară și achiziția unui număr de juninci din afara unității din ferme specializate.
Pentru a produce eficient și competitiv, exploatațiile agricole, indiferent de tipul lor, trebuie să se înscrie în tendințele care se manifestă în prezent la nivelul agriculturii mondiale, spre promovarea factorilor calitativi din rândul cărora fac parte, pregătirea managerială, înnoirea tehnică, aplicarea tehnologiilor moderne.
Sistemul de mașini definește ansamblul utilajelor destinate realizării tuturor proceselor de muncă prevăzute în tehnologia de producție a unei culturi, ramuri de producție agricolă sau a unui produs determinat.
Sistemul de mașini trebuie să asigure realizarea următoarelor cerințe:
să corespundă particularităților biologice și agrotehnice, cultivării culturilor agricole;
să asigure mecanizarea tuturor proceselor de producție;
să amelioreze condițiile de muncă;
să sporească productivitatea muncii;
să asigure păstrarea și creșterea fertilității pământului.
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. este bine dotată în ceea ce privește parcul de mașini. Multitudinea și varietatea de mașini agricole conferă o bună productivitate muncii.
Societatea deține o gamă variată de mașini și utilaje agricole prezentate în mod detaliat în tabelul 1.2.
Tabelul .1.2.
Clădiri și construcții speciale (cu titlu de proprietate)
Sursa: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Gama de mașini și utilaje agricole existentă în patrimoniul unei societăți are un rol important în asigurarea calității lucrărilor și în realizarea unei productivități a muncii ridicate care să ofere rezultate economico – financiare bune la sfârșitul ciclului de producție.
Tabelul 1.3.
Parcul de mașini și utilaje agricole
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
În sectorul vegetal, societatea dispune în principal de următoarele active fixe specifice activității acestui sector, cum sunt:
Tabelul 1.4.
Clădirile fermei vegetale la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Sursă: AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
În sectorul zootehnic, societatea dispune în principal de următoarele active fixe specifice activității acestui sector, cum sunt:
Tabelul 1.5.
Clădirile fermei zootehnice la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
În ceea ce privește construcțiile din sectorul zootehnic, s-au făcut investiții majore atât din capitalul social propriu cât și din fonduri europene obținute prin proiecte de finanțare.
Structura organizatorică și de conducere
Organizarea și funcționarea întreprinderii este orientată spre îndeplinirea obiectivelor sale, în sensul că fiecare componentă organizatorică sau acțiune trebuie să corespundă unor cerințe clar definite reieșite din obiectivele acesteia.
„Sistemele de conducere a unei întreprinderi reprezintă totalitatea elementelor componente și a relațiilor dintre acestea, structurate într-un anumit cadru organizatoric în care se desfășoară procesele de conducere ale activității în ansamblul său.” (Anghel D., 2004 – Marketingul întreprinderilor mici și mijlocii, Ed. ASE, București)
În cazul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. managementul este asigurat de personal de înaltă calificare și experiență în domeniu.
Se observă din figura de mai jos faptul că în cadrul firmei S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. conducerea este asigurată de Adunarea Generală a Acționarilor, care alege un Consiliu de Administrație, consiliu ce asigură conducerea unității între Adunările Generale ale Acționarilor.
Fig.1.1. – Organigrama S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. pentru anul 2011
Forța de muncă și înzestrarea tehnică a muncii
„Ca factor de producție, munca reprezintă o activitate specific umană desfășurată în scopul obținerii de bunuri economice. Analiza resurselor umane la nivel microeconomic are în vedere faptul că munca se desfășoară ca factor de producție numai în stare activă.
Resursa umană reprezintă un stoc care stă la dispoziția unei economii pentru a fi sau nu utilizată. Resursa umană la nivel microeconomic formează resursa de muncă compusă din totalitatea persoanelor care participă direct sau indirect la obținerea produselor în cadrul întreprinderii (întreprinzători, salariați și colaboratori).
Managementul strategic al necesarului de personal presupune analiza situației actuale privind resursele umane ale organizației; această analiză trebuie să se facă sub diferite aspecte: numărul și structura personalului (pe vârste, vechime, sex etc.), nivelul de competență profesională în raport de criteriile stabilite pentru aprecierea lucrătorilor, gradul de absenteism etc. Datele ce caracterizează situația curentă a personalului se pot prezenta sub forme diverse tabele, organigrame sau histograme.
În vederea realizării obiectului de activitate, S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. folosește forță de muncă calificată și necalificată, conform cerințelor activității specifice.
În tabelul următor vom evidenția structura forței de muncă pe ultimii 3 ani.
Tabelul 1.6.
Structura personalului pe categorii la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
în perioada 2011-2013
Sursă: AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Forța de muncă folosită se compune din angajați cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată și angajați sezonieri cu contract de muncă pe durată determinată.
Sursele de forță de muncă se compun din comunele și satele din împrejurimi situate la distanțe cuprinse între 3-20 km.
Societatea folosește un volum mare de forță de muncă atât în sectorul zootehnic, cât și în cel vegetal, datorită producerii de semințe pentru porumb și floarea soarelui.
În ceea ce privește dinamica și structura personalului folosit de către societate, se constată reduceri semnificative la mecanizatori și îngrijitori de animale, situație determinată de înlocuirea în exploatare a tractoarelor de putere mică cu altele de putere mare, care au o productivitate de 4-5 ori mai mare și randamente economice superioare.
Dat fiind specificul agriculturii, angajații lucrează în sectorul vegetal, pe perioada primăvară – vară – toamnă, zi lumină și sâmbătă, duminică, în funcție de nevoi și de starea vremii.
Fig. 1.2 – Structura personalului pe categorii la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. în perioada 2011-2013
Salarizarea și sistemul de salarizare
Munca este compusă, în mare parte, de persoane care în decursul unei perioade date exercită sau se află în căutarea unei activități profesionale remunerate. Munca are o dublă semnificație, ea reprezintă pe de o parte o categorie economică, cât și o categorie socială. Din punct de vedere economic munca reprezintă un factor de producție, iar din punct de vedere social reprezintă o parte a populației totale. Ca factor de producție, munca este un element al cheltuielilor de producție caracterizat prin cantitate (număr de persoane), calitate (nivel de pregătire pe specializări profesionale) și preț (salariu/oră).
Grupul American de consultanță pentru practica în afaceri definește salariul ca “o recompensă acordată fiecărui angajat în schimbul contribuției sale la succesul firmei”. În timp ce definiția românească pune accent pe efortul ce trebuie recompensat, cea americană precizează că numai rezultatele se recompensează. Poate că această diferență de viziune explică parțial și diferența de dezvoltare dintre cele două țări.
În România, prin Legea 14/1991 s-a instituit principiul negocierii salariale în cadrul regiilor autonome și a societăților comerciale ceea ce este desemnat în mod tradițional prin conceptul de liberalizare a salariilor. Teoretic, singura rectificare în aplicarea principiilor negocierii salariului constă în stabilirea salariilor prin lege ori prin alte acte normative pentru personalul din societățile bugetare, precum și a celui din regiile autonome cu specific deosebit. Tot prin lege se stabilește nivelul salariului minim pe economie, cu obiectivul de protecție socială. Cu aceste excepții, în prezent, salariile se stabilesc prin negociere colectivă sindicală.
În Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, prin care s-au detaliat elementele ce se regăsesc în salariul individual brut, se arată că acesta cuprinde: salariile de bază brute, sporurile, indemnizațiile, sumele plătite din fondul de salarii, sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie, premiile anuale, drepturile în natură, alte adaosuri la salarii.
Tabelul 1.7.
Limitele salariului de bază prevăzute în grila de salarizare în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. la contractul colectiv de muncă
Sursă: AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Salariul de bază este definit ca și partea principală a salariului total, stabilită în cadrul contractului de muncă; suma precizată se acordă efectiv salariatului în anumite condiții.
Salariul de bază se stabilește pentru fiecare salariat în parte în funcție de pregătire, experientă, abilitățile și rezultatele personale, pe de o parte, și politica salarială a firmei, formele de salarizare, importanța, complexitatea și răspunderea lucrătorilor ce revin postului în care este încadrat salariatul, pe de altă parte.
Adaosurile și sporurile la salariu formează partea variabilă a salariului și se acordă doar pentru: performanțe deosebite ale salariatului, munca prestată în condiții grele, rezultate importante pentru întreprindere, loialitate și stabilitate în muncă (vechime).
Principalele sisteme de salarizare
„Salariații care nu au suficiente fonduri pentru a rezolva satisfăcător trebuințele familiei sunt distrași de la efortul lor, de la munca lor. În acest sens, organizația trebuie să acorde atenție măsurii salariale a muncii și să asigure suficiente fonduri, bani, pentru a acoperi în mod rezonabil costurile unei vieți decente, stimulentele materiale fiind pentru a măsura variațiile în performanță.” (Byars L. L., Rue W. L., 1987)
„Cu toate acestea Clay Hamner menționează aspectele care fac dificilă introducerea sistemelor de salarizare legate de rezultate:
Plata nu este percepută ca rezultat al performanței;
Evaluările performantelor sunt privite ca fiind subiective;
Recompensele nu sunt privite ca recompense;
Organizațiile nu reușesc să ia în considerare alte surse de motivație decât banii.
Realitatea demonstrează că poate fi mult mai avantajos să nu se considere plata ca motivant principal, ci mai curând ca unul dintre multiplii factori din mediul muncii care afectează motivația angajaților.”
PARTEA A II-A – CONTRIBUȚII PROPRII
CAPITOLUL 2
STUDIUL OFERTEI CEREALELOR BOABE LA S.C. AGROCOMPLEX LUNCA S.A. PAȘCANI
2.1. Considerații generale
Formele de organizare și desfășurare a activității de producție din România, existente până în anul 1989, au indus societăților economice o preocupare mai redusă în ceea ce privește cercetarea modului de manifestare a ofertei pe piață. Prin trecerea la economia de piață, crește interesul față de cercetările de marketing, fiecare firmă fiind tot mai interesată să cunoască felul cum piața îi privește produsele, dar și poziția ofertei firmelor concurente.
Oferta se referă la o categorie economică complexă și este studiată atât ca o masă de mărfuri cât și ca proces economic în cadrul căruia fluxul străbate etape diferite între etapa producției și consumului cum sunt cele de producție marfă, stocuri, intrări de mărfuri și vânzări.
Cercetarea ofertei subliniază cunoașterea surselor de formare, a volumului și structurii ofertei, evaluarea dinamicii și localizării teritoriale a tendințelor în raportul dintre componentele sale, stabilirea gradului de învechire economică.
Cererea de consum pentru produsele cerealiere constituie o formă de materializare a nevoilor de consum ale populației, în condițiile existenței pe piață a unei anumite oferte din partea vânzătorilor și a puterii de cumpărare a consumatorilor.
Fig. 2.1. Principalele elemente componente ale pieței agrare
(Sursa: Chiran A., Marketing agrar, Ed. Periscop, Iași, 1997)
Oferta este reprezentată de cantitatea dintr-un anumit bun (produs sau serviciu) pe care agenții economici sunt dispuși să o cedeze cumpărătorilor pentru diverse prețuri. Ea reflectă legătura dintre scara posibilă de prețuri și cantitatea din bunul respectiv, destinată pentru vânzare.
Relația dintre cererea și oferta de cereale pentru boabe este considerată o parte esențială a funcționalității pieței cerealelor.
Comportamentul de consum se referă la decizia cumparătorului de a achiziționa un produs oarecare.Principalele etape întâlnite în procesul de achiziționare a unui produs sunt:
oportunitățile de cumpărare;
căutarea;
evaluarea opțiunilor de cumpărare;
decizia de cumpărare;
cumpărarea propriu-zisă;
evaluarea post-cumparare.
Oferta de produse agroalimentare reprezintă răspunsul societăților din sectorul agricol și alimentar la cererea exprimată pe piață de către utilizatorii industriali de produse agricole și consumatorii finali de produse alimentare, oferta de produse agroalimentare pe o piață certă se formează din producția internă respectiv din stocuri și importuri. Aceasta prezintă o serie de particularități determinate, pe de o parte, de caracteristicile producției agricole, ale mediului natural dintr-o anumită zonă, dar și de caracteristicile cererii pentru acestea.
O caracteristică a producției agricole, care influențează oferta de produse agroalimentare o constituie sezonalitatea. Aceasta se referă la variațiile anuale ale producției agricole, mult mai accentuate în cazul producției vegetale, în comparație cu producția agricolă animală.
Oscilațiile sezoniere ale producției agricole vegetale sunt influențate de succesiunea anotimpurilor, precum și de ciclurile biologice caracteristice fiecărei culturi pentru ajungerea la maturitate. Sezonalitatea producțiilor vegetale este parțial atenuată prin folosirea rezultatelor cercetătorilor din domeniul biologiei și a ingineriei genetice. Astfel, s-a ajuns la descoperirea unor specii și soiuri de plante care au condus la un ciclu biologic redus, dând posibilitatea obținerii mai multor recolte în decursul aceluiași an. De asemenea, se realizează sisteme de cultură forțată în sere sau în solarii, asigurându-se astfel condițiile climaterice, precum și cele legate de necesarul de substanțe chimice aflate în sol, pentru o mai bună dezvoltare a plantelor.
O altă particularitate a producției agricole este perisabilitatea, respectiv proprietatea produselor agricole vegetale sau animale de a-și pierde în timp proprietățile inițiale. Este vorba despre o depreciere calitativă dar și de pierderi în greutate.
Cerealele fac parte din categoria acelor produse care prin conținutul scăzut de apă și rezistență mare la acțiuni mecanice, pot fi păstrate o perioadă mai lungă de timp cu cheltuieli de păstrare minime decât în cazul produselor puternic perisabile.
Gradul scăzut de concentrare a producției agricole atât sub aspect geografic cât și economic, reprezintă o alta caracteristică. Această particularitate se datorează existenței unui număr mare de producători, dispersați din punct de vedere teritorial, și între care există mari deosebiri din punctul de vedere al puterii economice.
Dispersarea producției agricole duce pe de o parte la scăderea puterii de negociere a producătorilor agricoli în raport cu ceilalți agenți aflați de-a lungul filierei de produs și pe de altă parte creează probleme procesatorilor. Oferta de produse agricole de pe o piață este alcătuită din ofertele unui număr însemnat de producători. Aceste oferte prezintă caracteristici specifice, respectiv procesatorii nu au posibilitatea de a achiziționa cantități suficiente de produse agricole omogene.
Ofertele de produse agricole au un caracter rigid în raport cu alte categorii de produse, astfel nu se poate adapta cu ușurință la modificările intervenite la nivelul prețului și cererii. Momentul apariției cererii pe piață pentru anumite produse agricole este separat în timp de momentul în care se obține cultura respectivă. Astfel, decizia producătorilor agricoli este însoțită de un risc mare, care crește pe măsură ce intervalul dintre cele două momente este mai ridicat. Acest interval este determinat în principal de marimea ciclurilor biologice, specifice producției vegetale, dar și animale. Spre exemplu, ciclul biologic este de doar câteva luni (4-9 luni) în cazul cerealelor și de câțiva ani în cazul viței de vie sau a culturilor pomicole.
2.2. Importanta și însușirile cerealelor boabe
Principalele culturi cerealiere caracteristice țării noastre sunt grâul, porumbul și orzul. Aceste cereale alături de altele, constituie una din grupele ce ocupă cea mai mare pondere în totalul alimentelor consumate, ele reprezentând pentru o însemnată parte din populație factorii alimentari de bază.
România, considerată o țară cu agricultură predominant cerealieră, este reprezentată de o pondere de cca. ⅔ din suprafața cultivată cu cereale la care se adaugă tradiția și experiența acumulată pentru aceste culturi. Locul țării noastre în oferta mondială este determinată de necesitatea asigurării alimentare a populației dar și de dorința de a face comerț. Ponderea în producția de cereale este determinată în primul rând de condițiile naturale favorabile cerealelor și în special a celor panificabile.
Așadar așezarea geografică înscrie România în centura climatică a zonei temperate din emisfera nordică continentală, în interiorul căreia se găsesc cele mai productive regiuni agricole. În cazul culturii cerealelor, varietatea elementelor climatice este accentuată de separarea teritorială a României, din punct de vedere geografic. Astfel se pot distinge trei mari zone agroclimatice cu grade de favorabilitate diferite care subliniază elemente de ordin calitativ pentru cultura cerealelor. Se disting următoarele zone:
zona agroclimatică I− caldă-secetoasă, caracterizată prin cea mai mică cantitate de precipitații;
zona agroclinatică II− subumedă cu resurse energetice scăzute și resurse de umiditate ridicate;
zona agroclimatică III− cu cele mai scăzute resurse termice dar cea mai bogată zonă în precipitații.
Cerealele sunt plante cultivate care, din punct de vedere botanic, fac parte, în majoritatea lor, din familia Gramineae. Principalele cereale sunt: grâul, porumbul, secara, ovăz, orzul, orezul, sorgul, meiul și hrișca.
Produsul principal al cerealelor îl constituie boabele, care sunt utilizate în hrana omului și animalelor, având o valoare nutritivă mare datorită conținutului în amidon, proteine, substanțe grase, săruri minerale, vitamine și altele. Boabele de cereale sunt utilizate, de asemenea, ca materie primă pentru diferite industrii, în special în industria alimentară: morărit și panificație, paste făinoase, grișuri și arpacaș, amidon, glucoză, bere, alcool, pudră, șrogat de cafea și altele. Rezidurile rămase după prelucrarea boabelor − tărâțe și borhotul – se utilizează în hrana animalelor. Unele cereale, precum: porumbul, secara, ovăzul, sorgul se cultivă pentru nutreț sau însilozat, formând astfel o sursă importantă de furaj pentru animale.
Produsele secundare rezultate, cum ar fi tulpinile cerealelor (paiele) cu frunzele și pleava formează un bun furaj grosier sau așternut la animale. Paiele se mai utilizează și ca materie primă în industria celulozei și a hârtiei, pentru ambalaj sau diferite împletituri, la acoperirea unor construcții simple. Boabele cerealelor, având un conținut scăzut de umiditate, se pot păstra un timp îndelungat și, nefiind perisabile, se pot manipula și transporta foarte ușor.
2.2.1. Evaluarea filierei cerealelor prin utilizarea analizei S.W.O.T.
Identificarea variantelor de dezvoltare a filierei produselor cerealiere, cu referire la concurență și eficiență pentru etapa actuală pot fi delimitate prin punctele tari și slabe, oportunitățile și amenințările care formează sectorul.
Tabelul 2.1.
Evaluarea filierei cerealelor prin efectuarea analizei S.W.O.T.
2.3. Evoluția ofertei la cerealele boabe
„Producția de cereale pentru boabe a României a crescut cu 24,4%, de la 16,713 milioane tone în 2010, la 20,785 milioane tone în 2011, România cultivând cu preponderență porumb boabe și grâu, în proporție de circa 49,8%, respectiv 36,8% din suprafața totală cultivată cu cereale pentru boabe, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Producția de cereale pentru boabe a crescut în 2011 datorită creșterii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), la grâu cu 37,1%, orz și orzoaică cu 23,5%, ovăz cu 21%, iar la porumb boabe s-a înregistrat un plus de 3,6%. Potrivit datelor INS, producția de grâu în 2011 a fost de 7,103 milioane tone față de 5,812 milioane tone în 2010, cea de orz și orzoaică de 1,355 milioane tone (1,311 milioane tone în 2010), iar producția de ovăz a depășit anul trecut 376.000 tone față de 304.000 tone în anul precedent.
Suprafața totală cultivată cu cereale pentru boabe a fost de 5,243 milioane hectare în 2011, față de 5,041 milioane hectare în 2010. Grâul a ocupat o suprafață de 1,928 milioane hectare anul trecut, în scădere față de cele 2,162 milioane ha cultivate în 2010, iar suprafața cultivată cu porumb a fost de 2,613 milioane hectare, cu 515.000 ha mai mult decât în 2010 (2,098 milioane hectare).”
Institutul Național de Statistică a realizat de asemeni, cercetarea statistică privind „Producția agricolă vegetală la principalele culturi de cereale boabe în anul 2012”.
Tabelul 2.2.
Suprafața cultivată și producția principalelor culturi de cereale boabe
Sursa: I.N.S.
„Suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2012 reprezintă (50,4%) din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe iar cea cultivată cu grâu (36,7%). Producția de cereale pentru boabe a scăzut cu 39,1% față de anul precedent (12698 mii tone față de 20842 mii tone în anul 2011), datorită scăderii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), astfel: porumb boabe (-52,0%), grâu (-28,4%), orz și orzoaică (-25,8%), ovăz (-13,9%).
La nivelul Uniunii Europene, în anul 2012, se remarcă o scădere, atât a suprafețelor cultivate, cât și a producțiilor și randamentelor la unele culturi agricole de bază.”
Tabelul 2.3.
Suprafața cultivată și producția la nivelul Uniunii Europene în anul 2012
Sursa:I.N.S.
Tabelul 2.4.
Suprafața cultivatã, producția totalã și producția medie la grâu consum
în anul 2012
Sursa: I.N.S.
„În anul 2012, România a ocupat locul cinci în rândul statelor membre, atât din punct de vedere al suprafeței cultivate, cât și al producției obținute la grâu comun și pe ultimul loc din punct de vedere al randamentului.”
Tabelul 2.5.
Suprafața cultivată, producția totală și producția medie la porumb boabe în anul 2012
Sursă: I.N.S.
„România s-a situat pe primul loc după suprafața cultivată cu porumb, din Uniunea Europeană, iar la producție s-a situat pe locul trei, după Franța și Italia, datorită unui randament inferior. De altfel randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât al celorlalte state membre.
Privită prin prisma ofertei de cereale, indiferent de perioada istorică analizată, ponderea culturii cerealelor în suprafața arabilă și randamentele la unitatea de suprafață scot în relief funcția socio-economică a acestor culturi.”
2.4. Evoluția suprafețelor cultivate în perioada 2011 – 2013 în cadrul
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
În perioada analizată, S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. avea în folosință o suprafață de 3246 hectare în anul 2013, mai mare decât în anii anteriori când s-au înregistrat suprafețe de 2800 în 2011 și 2750 în anul 2012.
Scăderea suprafeței în anul 2012 poate fi explicată prin programul investițional susținut în sectorul zootehnic, și astfel toate resursele financiare au fost canalizate spre acest sector de activitate, determinând astfel chiar la renunțarea unei suprafețe de teren importante.
Din analiza datelor prezentate rezultă că, sub aspect cantitativ în structura suprafețelor cultivate domină grâul de toamnă– 21,6 %, porumb boabe– 18 %, floarea-soarelui– 15,6 %, soia– 15 %, urmate în ordine de: rapiță– 10 %, porumb siloz– 8 %, cartof– 6 %, și mazăre– 5 %.
Tabelul 2.6.
Evoluția suprafețelor cultivate cu principalele culturi în perioada 2011 – 2013 în cadrul
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Sursa: S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
Se poare observa o creștere importantă în rândul culturii de rapiță în ultimul an suprafața dublându-se. Acest lucru fiind posibil datorită prețului în creștere al acestei culturi, prețul mărindu-se atât datorită cursului euro/leu (cultura de rapita fiind listata la bursă în euro) cât și faptului că în România rafinăriile sunt obligate să asigure un procent de biodisel în combustibilul lichid, procent care este în creștere de la an la an.
Se încearcă pe viitor luarea în arendă a noi terenuri agricole care să poată susține proiectul de dezvoltare al societății, deoarece sectorul zootehnic este un mare consumator de resurse pe tot parcursul unui an pe când profitul pe sectorul agricol vine o singură dată, respectiv la recoltare.
Fig. 2.2. – Evoluția suprafețelor cultivate în perioada 2011 – 2013 în cadrul
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
2.5. Evoluția producțiilor totale și medii în perioada 2011 – 2013 în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Producția totală reprezintă întreaga cantitate care se recoltează de pe suprafața cultivată cu fiecare din cele 8 culturi analizate.
Producția finală în agricultură este un indicator de calcul al venitului net și al valorii adăugate și reprezintă expresia valorică a producției agricole și a veniturilor din alte activități economice (producția neagricolă) obținute într-o anumită perioadă de timp, respectiv un an. Se va obține prin însumarea producției finale vegetale și a producției finale animale.
Asupra producției vegetale acționează o serie de factori, care pot influența atât pozitiv, cât și negativ mărimea și calitatea producției. Din acestă cauză, analiza indicatorului producție trebuie să se facă sub diferite aspecte, având în vedere atât factorii care determină creșterea producției, cât și măsura în care creșterea producției atrage după sine obținerea unor rezultate economice bune.
În cadrul analizei producției s-au luat ca termeni:
dinamica producției totale la culturile analizate (Qt);
dinamica producțiilor medii la aceste culturi pe unitatea de suprafață (ha);
producția marfă exprimată în unități fizice.
Tabelul 2.7.
Evoluția producțiilor totale și medii la principalele culturi în perioada 2011 – 2013 în cadrul
S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Valoarea producției vegetale principale rezultă din însumarea valorii produselor principale realizate într-un an calendaristic de la culturile de câmp (cereale boabe, culturi tehnice, alimentare, furajere), culturi în sere, solarii și răsadnițe, cât și de la plantațiile viti-pomicole și pajiștile naturale. În cadrul producției vegetale principale trebuie să se includă întreaga producție realizată de la culturile respective (cultură în ogor propriu, intercalată sau succesivă).
Valoarea producției vegetale secundare este reprezentată de suma valorii tuturor produselor secundare cu utilitate economică obținute din ramura vegetală în timpul unui an calendaristic.
Fig. 2.3. – Evoluția producțiilor medii în perioada 2011 – 2013 în cadrul
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Producția totală reprezintă un indicator care reflectă mărimea cifrei de afaceri unei unități economice și influențează direct mărimea unor indicatori cum ar fi: costul de producție, profitul, rata profitului și productivitate muncii.
Din analiza acestui indicator, constatăm că, în perioada studiată (2011-2013), producția medie la grâu a avut valori superioare mediei pe țară (5394 kg/ha, comparativ cu 3100 kg/ha la nivel național).
Evoluția producțiilor medii la hectar, spre exemplu la mazăre, de la 2,00 t/ha în 2011 la 2,80 t/ha în 2013, denotă o bună folosire a factorilor de producție, înregistrându-se o creștere a producției medii la hectar datorită materialului biologic, care s-a dovedit corespunzător din punct de vedere al capacității de producție.
2.6. Evoluția producțiilor marfă la principalele culturi în perioada 2011 – 2013 în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
„Producția marfă din agricultură reprezintă totalitatea produselor vegetale și animale, a materialului săditor legumicol, pomicol și viticol, a materialului de reproducție și animalelor vii, care se valorifică (se vând) în afara unităților producătoare. Rezultă astfel că producția marfă este egală cu oferta de produse agricole.
Fig. 2.4. – Evoluția producțiilor marfă în perioada 2011 – 2013 în cadrul
S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A.
Producția marfă agricolă îndeplinește numeroase funcții, dintre care o semnificație deosebită o au următoarele:
asigurarea populației cu mijloace de subzistență;
aprovizionarea industriilor prelucrătoare cu materii prime din care se obțin atât produse alimentare cât și nealimentare;
participă la extinderea și dezvoltarea relațiilor economice dintre localități, regiuni și țări;
asigurarea rezervei naționale de produse strategice pentru condiții deosebite.
Tabelul 2.8.
Evoluția producției marfă și a producției totale la principalele culturi la
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Producția marfă obținută la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. are două destinații principale:
60 % se livrează către unitățile de achiziție;
40 % se folosește pentru nevoile interne ale societății.
2.7. Evoluția venitului total la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Venitul total al unei unități agricole este format din valoarea producției marfă vândută și încasată la prețurile de vânzare existente și din valoarea producției aflate în stoc, evaluată la prețul de realizare.
Pf.agricolă = Pm + Ci + Ssf + Va + P.N.Ss + Vps – (Ac + Sfi + P.N.Si),
În care:
Pm- valoarea producției marfă – lei;
Ci – valoarea consumului intern din producția proprie;
Ssf – valoarea stocului de produse finite la sfârșitul anului – lei;
Va – venituri din alte activități (prestări servicii);
P.N.Ss – producția neterminată la sfârșitul anului – lei;
Vps – valoarea producției secundare – lei;
Ac- valoarea animalelor cumpărate – lei;
Sfi- valoarea stocului de produse finite la sfârșitul anului – lei;
P.N.Si – producția neterminată aflată în stoc la începutul anului – lei.
Venitul reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor vandabile obținute într-o exploatație agricolă. Termenul „vandabil “exprimă faptul că se ține cont de bunurile și serviciile efectiv vândute pe piață plus cele destinate remunerării factorilor de producție sau ținute ca stocuri de magazie în așteptarea vânzării.
Tabelul 2.9.
Evoluția venitului total la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Pe culturi, venitul cel mai mare la hectar se obține la produsul porumb boabe (851,33 lei/ha), urmat de floarea-soarelui (642,80 lei/ha), soia (625,33 lei/ha), grâu (581,33lei/ha).
Fig. 2.5. – Evoluția venitului total la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A
În perioada analizată, venitul maxim s-a obținut la porumb boabe în anul 2013 (980,00 lei/ha), apoi la floarea soarelui în 2012 (778,40 lei/ha) urmată de soia, în 2012 (700,00 lei/ha), grâu în 2012 (613,50 lei/ha), și mazăre în 2013 (420,00 lei/ha).
2.8. Evoluția cheltuielilor de producție la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
În agricultură, ca în oricare altă ramură a producției materiale, obținerea diferitelor produse vegetale și animale, se realizează pe baza unor consumuri diferite de muncă materializată și de munca vie.
„În volumul cheltuielilor totale de producție din agricultură nu este cuprins amortismentul pământului, care este principalul mijloc de producție.
Influența mare a condițiilor naturale asupra cheltuielilor de producție este o altă particularitate, care face ca și riscul dar și incertitudinea să capete în agricultură proporții mai mari. Efectele riscului manifestate sub forma unor calamități naturale cum sunt inundațiile, grindină, seceta, impun formarea, la nivelul agenților economici, unui anumit fond de acoperire a calamităților, din care să se suporte cheltuielile neprevăzute.”
Tabelul 2.10.
Evoluția cheltuielilor de producție laS.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Din analiza datelor prezentate în tabel, rezultă urmãtoarele cheltuielile de producție înregistrează o creștere în 2011- 2481,20 lei/ha, în 2012- 2649,00 lei/ha, și în 2013- 2820,90 lei/ha. În medie, au fost necesari 2650,37 lei/ha pentru a obține producțiile propuse.
Fig. 2.6. – Evoluția cheltuielilor de producție la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Aceste cheltuieli au avut și au o pondere mai redusă în structura cheltuielilor totale de producție. Ca urmare a progresului tehnico-științific, va avea loc o reducere cantitativă a consumului efectiv de muncă vie în toate sectoarele și ramurile de activitate, ceea ce va spori eficiența economică.
Intensificarea producției se face pentru soia (527,40 lei/ha), apoi pentru porumb boabe (501,43 lei/ha), floarea soarelui (463,87 lei/ha), grâu (430,10 lei/ha) și cartof (382,47 lei/ha). Cele mai scăzute cheltuieli de producție s-au făcut pentru mazăre (345,10 lei/ha).
2.9. Evoluția costului de producție la produsele agricole obținute în cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A în perioada 2011 – 2013
Costul unitar de producție reprezintă unul din cei mai importanți indicatori economici sintetici ai activității productive din cadrul unităților agricole. Acest indicator “exprimă cheltuialile totale de producție efectuate cu obținerea unei unități de produs (tonă, kg, hl) sau cu executarea unei unități dintr-o anumită lucrare (ha a.n., m3 etc.) sau servicii”. (Drăgan I.C., 1968 – Locul marketingului în deciziile economice, Rev. Comerțul modern, nr 6, București).
Costurile de producție se referă la totalitatea consumurilor de factori exprimate valoric și întreprinse de o firmă pentru a obține bunuri și servicii. Costurile de producție a unei firme vor depinde de factorii de producție pe care îi utilizează.
Costul unitar de producție este un indicator direct de eficiență economică. Astfel cu cât nivelul acestui indicator este mai scăzut, cu atât gradul de eficiență economică este mai mare și invers. La nivelul costurilor unitare de producție se reflectă activitatea complexă a unităților agricole.
Tabelul 2.11.
Evoluția costului de producție la produsele agricole obținute în cadrul
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A în perioada 2011 – 2013
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Cel mai mare cost de producție s-a înregistrat la mazăre (181,00 lei/t), urmat de soia (178,80 lei/t), floarea soarelui (147,87 lei/t), cartof (125,66 lei/t) și la grâu (89,50 lei/t). Cel mai scăzut cost de producție s-a înregistrat la porumb boabe (71,20 lei/t).
Fig. 2.7. – Evoluția costului de producție la produsele agricole obținute în cadrul
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A în perioada 2011 – 2013
Cu ajutorul costului de producție se poate determina în general activitatea conducerii unei unități sau în cazul analizei prezente se pot identifica limitele cheltuielilor și posibilitatea reducerii lor, constituind un element de stimulare și de mobilizare în activitatea de producție. Prin intermediul costului de producție se poate aprecia prețul de producție al produselor agricole, care reprezintă un factor important de influență a profitului. Costul de producție se calculează la nivelul societății la sfârșitul anului, când se cunoasc toate cheltuielile de producție.
2.10. Evoluția profitului și a ratei profitului în perioada 2011 – 2013 la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Pentru ca o unitate economică să fie rentabilă, ea trebuie să acopere toate cheltuielile de producție și de circulație din venituri proprii și să genereze un profit.
Profitul este un indicator economic caracterizat printr-o valoare rezultată din diferența prețului de valorificare (Pv) și costul comercial (Cc), el realizându-se atunci când producția se valorifică în procesul de schimb.
Mărimea profitului este, deci, determinată de ponderea și calitatea producției marfă din cadrul producției totale și de volumul cheltuielilor de producție (tab. 2.12.).
Profitul asigură resursele pentru autofinanțarea activității de obținere a bunurilor sau serviciilor. Este considerat motorul esențial al societății .
Tabelul 2.12.
Evoluția profitului și a ratei profitului în perioada 2011 – 2013 la
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Analizând tabelul și graficul observăm evidenta creștere economică la nivelul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. din ultimii trei ani, asta prin intermediul profitului.
Trebuie să facem o segmentare a acestor rezultate deoarece este evident faptul că anul 2011 a fost unul modest din punct de vedere al profitului înregistrându-se valori de 58000 lei în cazul porumbului și 74300 lei dacă ne referim la rapiță. Acest lucru a fost posibil datorită precipitațiilor abundente ce au dus la băltiri și inundații și au determinat o scădere accentuată a volumului producțiilor totale dar a căror valorificare nu au acoperit nivelul costurilor de producție, astfel rezultând aceste valori negative.
Fig. 2.8. – Evoluția ratei profitului în perioada 2011 – 2013 la
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A
Dacă facem o analiză a ultimilor doi ani creșterea economică și implicit cea a profitului nu mai este una la fel de mare, păstrându-se în limite normale cu valori ceva mai ridicate în cazul cartofului și al grâului.
Aceste creșteri semnificative se datorează în mare parte organizării manageriale foarte bune care a reușit să încadreze toate departamentele într-o structură comună cu scopul de a mări eficiența procesului productiv și de a obține un profit cât mai mare.
Pe total profitul în anul 2011 are o valoare de 2406 mii lei, aproape dublu cât se înregistrase în 2010, iar la acest rezultat remarcabil au contribuit toate culturile, cu un deosebit aport și cele ce anul anterior înregistrase valori nesemnificative.
Rata profitului este un indicator ce caracterizează mărimea relativă a rentabilității.
„Căile care ar putea contribui la sporirea rentabilității culturilor pot fi:
creșterea volumului producției totale și producției marfă pe baza creșterii producției medii la hectar;
îmbunătățirea structurii calității producției obținute;
creșterea productivității muncii pe baza generalizării în producție a progresului tehnico-științific;
creșterea vitezei de rotație a mijloacelor circulante;
reducerea costului unitar pe produs;
creșterea prețurilor de valorificare, prin îmbunătățirea calității produselor.
Obținerea unor produse de calitate mai bună echivalează, de fapt, cu o sporire absolută a producției marfă.
Cercetările pe plan mondial demonstrează că 80% din cazurile unei slabe eficiențe economice în producție se datorează nu execuției, ci conducerii. Iată de ce, în prezența activității de conducere a unităților agricole, este nevoie să acționeze în permanență criteriul rentabilității.
Rata profitului are aceeași traiectorie pozitivă ca și profitul cu valori medii în cazul grâului și porumbului.
Nivelul ridicat al ratei profitului este dat de prețul mare practicat la cele două culturi a căror valori productive nu au atins baremul așteptat pe hectar sau pe total dar totuși în următorii doi ani au reușit să revină pe o linie profitabilă.”
CAPITOLUL 3
PIAȚA ȘI DISTRIBUȚIA CEREALELOR BOABE LA
S.C. AGROCOMPLEX LUNCA PAȘCANI S.A.
3.1. Considerații generale
Piața este formată dintr-un ansamblu unitar, un sistem de relații de vânzare-cumpărare de bunuri și servicii între părți contractante care sunt unite prin legături de afaceri și se află în raporturi de forțe.
Importanța pieței rezultă din funcțiile pe care le îndeplinește în economie, cu abateri mai mari sau mai mici ca urmare a condițiilor concrete ce se formează în timp sau spațiu.
În principal, piața este cea care realizează legături permanente dintre producție, respectiv dintre producătorii de bunuri, servicii și consum, respectiv consumatorii, dar și nevoile și gusturile acestora. Prin acest contact permanent piața garantează alocarea și utilizarea eficientă a resurselor economico-materiale, umane și financiare, determinând deciziile agenților economici cu privire la producție, repartiție, schimb dar și consum.
În al doilea rând, piața economică se autoreglează, respectiv își stabilește independent proporțiile și echilibrele necesare propriei reproduceri. Din acest punct de vedere, în decursul veacurilor de constituire și maturizare ea și-a format numeroase pârghii ce acționează într-o complexă relație (preț, cerere, profit, concurență și altele).
În al treilea rând, piața stabilește echilibrul economic pe termen lung, în principal, echilibrul dintre ofertă, respectiv producție și cerere respectiv consum.
Din perspectiva marketingului, o astfel de abordare a pieței în cadrul coordonatelor teoretice generale este insuficientă. Marketingul este un domeniu al științei economice cu un pronunțat caracter practic, el adresându-se comportamentului agentului economic în sistemul relațiilor de piață. Pentru a putea să își stabilească poziția strategică și programul de acțiune, agentul economic are nevoie să perceapă elementele de detaliu ale pieței și funcționarea ei, pentru a putea să întreprindă măsuri practice de adaptare și influențare a acesteia. Concluzionând, noțiunea de marketing întregește accepțiunea generală a noțiunii de piață cu acele componente care dau înțeles și substanță activității practice a întreprinderilor în sistemul relațiilor de piață.
În consecință, analiza de marketing a pieței face referire la toate formele pe care aceasta le poate cunoaște – efectivă, potențială, ideală.
În sens general, prin distribuție se înțelege procesul de trecere a produselor de la producători la consumatori, împreună cu operațiunile și fluxurile ce generează acest proces. Varietatea de activități și fluxuri care sunt incluse în acest proces dau distribuției caracterul de sistem foarte complex. Această complexitate s-a accentuat în timp, din cauza impactului pe care l-a avut și asupra distribuției progresul tehnico-științific contemporan. Acesta a amplificat distanța ce separă pe producători de consumatori și în același timp, prin apariția unui număr mai mare de intermediari pe traseul dintre unitățile producătoare și consumatoare, a înmulțit problemele ce trebuiesc rezolvate în procesul de distribuție.
Canalele de distribuție sau de marketing se referă la totalitatea verigilor de comercializare prin care se desfășoară fluxurile de mărfuri de la producător la utilizator sau consumator.
Fiind o activitate intermediară între producător și consumator, distribuția joacă un rol economic foarte important fiindcă: „finalizează activitatea economică a întreprinderilor producătoare, încheindu-le ciclul economic; asigură recuperarea cheltuielilor și obținerea profitului de către producători, și prin aceasta, eliberarea acestora de bunurile fabricate și crearea condițiilor de reluare a producției; asigură obținerea de către consumatori a bunurilor solicitate; creează condițiile vehiculării continue a fluxului de informații de la producător la consumator și invers.”( Constantin M. și colab., 2009 –Marketingul producției agroalimentare, Ed. AgroTehnica, București)
3.2. Piața întreprinderii și piața produsului
Într-o economie modernă, piața agrară joacă un rol deosebit de important în susținerea echilibrelor economice, asigurarea raportului între agricultură și industrie, stimularea schimburilor comerciale și dezvoltarea întregii economii.
Piața ca spațiu economic în care se manifestă ansamblul de schimburi, tranzacții comerciale și relații între agenții economici care fac schimburile, rezultă procese în care tendințele către echilibrul cerere–ofertă nasc concurența. Piața nu poate funcționa fără organizare (condiție a unui echilibru real al cererii și ofertei).
Piața agrară se aseamănă cu orice altă piața, în care producția agricolă apare sub formă de ofertă, iar nevoile de consum, sub forma cererii de produse agricole și agroalimentare. (fig. 3.1.)
Fig. 3.1. Schema sistemului pieței agrare
(Sursă: Chiran A., Marketing agrar, Ed. Periscop, Iași,1997)
În mod sintetic se poate demonsta că toate aceste elemente oferă pieței cerealelor anumite particularități, referindu-se la următoarele:
1. – Piața cerealelor se deosebește de alte subsisteme de marketing, în primul rând, prin raportul dinamic dintre cerere și ofertă. Piața cerealelor formează un mijloc de echilibrare a pieței pentru că are ca obiect produse care reprezintă o sferă economică de larg interes pentru toată populația lumii. Impunerea unui echilibru între cerere și ofertă, cât mai asemănător de cel considerat satisfăcător, determină efecte economice și sociale dintre cele mai importante;
2. – Piața cerealelor poate fi un indiciu asupra evenimentelor de pe piață, care poate anticipa schimbări și direcții de acționare pentru firmele din aria sa de influență, dar și asupra mediului comercial în general;
3. – Comportamentul cumpărătorului este influențat de factorii emoționali sau impulsivi, deoarece cumpărătorii sunt dispersați, iar consumul este oarecum constant indiferent de mărimea veniturilor sau prețurilor, în condiția în care consumul s-a stabilit la nivel rațional;
4. – Filierele de marketing cerealier sunt lungi, intervenind un număr tot mai mare de intermediari specializați pentru care activitatea promoțională are o pondere neînsemnată, iar comerțul internațional este dominat de mari firme comerciale specializate.
”
3.3. Strategii de piață
Strategia de piață este una dintre cele mai importante componente ale strategiei de dezvoltare a firmei. Prin aceasta se stabilește raportul dintre firmă și mediul ambiant, poziția pe care trebuie să și-o construiască în interiorul mediului ambiant pentru a-și îndeplini obiectivele în condiții de eficiență maximă.
Alegerea unei strategii de piață trebuie să aibă în vedere principalele dimensiuni și trăsături ale pieței bunurilor și serviciilor astfel:
1. Poziția firmei față de dinamică pieței, situație în care variantele strategice pot fi:
Strategia creșterii (dezvoltării) activității de piață;
Strategia menținerii activității de piață;
Strategia restrângerii activității de piață
2. Poziția firmei față de structura pieței (pe segmente):
Strategia nediferențiată (marketing nesegmentat), când firma se adresează pieței globale;
Strategia diferențiată (marketing segmentat), caz în care firma se adresează unor segmente de piață;
Strategia concentrată, care presupune alegerea unui singur segment sau unui număr limitat de segmente (marketing selectiv).
3. Poziția firmei față de schimbările pieței. Strategiile denumite și alternative de comportament sunt:
Strategia activă, când obiectivele firmei au în vedere înnoirea, retehnologizarea și perfecționarea activității;
Strategia adaptativă, când firma anticipează modificările pieței și își adaptează activitatea sa;
Strategia pasivă, care presupune un comportament de așteptare a schimbărilor, adaptarea făcându-se mult mai târziu.
4. Poziția firmei față de exigențele pieței privind calitatea produselor și serviciilor. În această situație firma poate adopta fie strategia exigenței ridicate fie strategia exigenței medii, fie strategia exigenței reduse.
Sunt recomandate primele două variante, în timp ce strategia exigenței reduse nu se recomandă, fiind specifică pieței reglementate, dominată de subofertă.
5. Poziția firmei față de nivelul competiției exprimă atitudinea firmei față de ceilalți concurenți, caz în care unitatea poate adopta una din cele două variante:
Strategia ofensivă (uneori chiar agresivă) sau strategia menținerii cotei de piață;
Strategia restrângerii cotei de piață corelată cu menținerea aceluiași nivel valoric al activității de piață.
Aceste strategii ale competiției se pot divide în două grupe: strategia competitivității prin preț și strategia competitivității fără influența prețului.
Sunt considerate strategii ale competitivității cele care nu au ca element decisiv prețul, ci alte elemente, între care menționăm: calitatea produsului, ambalajul, publicitatea, promptitudinea livrărilor și altele, prin care firma se diferențiază de ceilalți concurenți.
Strategia de dezvoltare cu susținere europeană este varianta optimimă deoarece cu investițiile enunțate în perioada 2014-2016 se pot dezvolta sectorul zootehnic și cel al producerii de pâine.
Strategia de dezvoltare nu se axează foarte mult pe agricultură fiind propuse spre achiziție două mașini de capacitate mare pentru transportul cerealelor și o mașină de recoltat cereale. Ponderea mică atribuită agriculturii se explică prin faptul că acest sector este foarte bine dotat și se va merge spre menținerea parametrilor de până acum în ceea ce privește volumul și calitatea produselor.
Ciclul productiv momentan la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. nu are finalitate decât pe domeniul vegetal, pe domeniul zootehnic laptele fiind distribuit în cea mai mare parte către S.C. Almera Internațional S.R.L. a cărui preț este cu mult sub cel cerut de cerere și ofertă.
Stategia de dezvoltare va urmări în primul rând modernizarea și dotarea sectorului zootehnic pentru început, urmând ca la finalul proiectului de investiții să fie achiziționată o fabrică de lapte.
Reușita proiectului cu finanțare europeană pare a fi mai aproape de adevăr în ciuda faptului că riscul este mai mare, la fel ca și volumul investițiilor ce urmează a fi întreprinse. Tocmai această complexitate îi acordă mai multe șanse de reușită, deoarece vor exista în permanență conexiuni între sectoare și astfel vor dispărea timpii morți iar randamentul celor direct productivi va crește.
Prin planul de dezvoltare se vor recalcula programele de gestiune a stocurilor, a materiilor prime, a celor auxiliare și a combustibililor ce intră în procesele de producție.
Planul de dezvoltare cu sprijin european va avea un impact major și la nivelul conducerii firmei, unde organigrama va fi schimbată, deoarece va apărea sectorul de procesare a laptelui ce implică atât personal calificat cât și muncitori.
În schimb strategia de dezvoltare bazată pe resurse proprii nu include în structura sa sectorul destinat procesării laptelui, iar la nivelul sectorului zootehnic și vegetal nu vor apărea modificări foarte importante.
3.4. Valorificarea cerealelor boabe
Structura industriei de procesare a cerealelor este reprezentată prin modificări majore. Raționalizarea capacității de producție în sectorul de procesare a cerealelor a determinat apariția unui număr mic de afaceri, respectiv conturarea de grupări industriale puternice. Procesatorii urmăresc asigurarea materiei prime de la unitățile de mari dimensiuni.
Etapele unui flux de valorificare specific produselor cerealiere este redat în figura. 3.2.
Fig. 3.2. Valorificarea cerealelor și alimentelor rezultate
(Chiran A., Gîndu Elena, Aurel B., Ciubotaru Elena-Adina, 2004- Piața produselor agricole și agroalimentare, Abordare teoretică și practică, Ed. Ceres, București.)
Gradul de valorificare al producției realizate caracterizează capacitatea societății AgroComplex Lunca Pașcani de a valorifica întreaga producție realizată. Acest indicator trebuie să tindă spre 100% și să se mențină în tot timpul anului la o valoare de peste 90%. Scăderea indicatorului sub pragul de 50% trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru conducere deoarece se impun noi strategii de piață și/sau restructurări.
Această strategie gândită pe termen lung va da rezultate foarte bune și în departamentul de panificație acolo unde consumurile au scăzut simțitor deoarece impuritățile din grâu sunt mult mai puține iar durata de măciniș, ventilare și uscare s-a redus și ea sporind astfel eficiența acestui serviciu.
Toate aceste lucruri au contribuit la îmbunătățirea rezultatelor economice, și implicit a cifrei de afaceri a cărei valoare are o traiectorie ascendentă în 2013 față de 2012. Această evoluție trebuie pusă și pe seama pieței pâinii și a produselor de panificație care în ultimii doi ani la nivelul orașului Pașcani a crescut cu 21% în condițiile în care și ceilalți producătorii au crescut prețurile produselor cu până la 11%.
Producția fabricată este în proporție de 100 % destinată pieței în cazul brutăriei iar în ceea ce privește sectorul agricol și cel zootehnic aceasta este destinată atât necesităților de consumuri proprii într-un procentaj de 40 % dar și pieței pe diferite tipuri de sortimente calitative.
Cererea pieței este în creștere, de aceea se dorește pe segmentul de marketing o reorientare a politicii firmei cu scopul de a mări punctele de distribuție și mai ales de a găsi alternative fiabile la modul de organizare al concurenței la nivelul marilor magazine, al supermarketurilor sau hipermarketurilor din zona de distribuție vizată.
Gradul de valorificare a producției a cunoscut în aceste condiții o creștere evidentă, accentuată mai ales de nivelul de trai al populației, care conform sondajelor este în scădere.
3.4.1. Circuitul de valorificare a cerealelor boabe
„Deschiderea României spre piețele externe, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului și în Uniunea Europeană, conduce la necesitatea adaptării la exigențele europene și internaționale a sistemelor de siguranță și calitate a alimentelor.
Înțelegerea acestei probleme implică mai întâi cunoșterea structurii filierei, iar ulterior evaluarea acesteia.
Filiera cerealelor este delimitată prin cunoașterea etapelor care o formează:
Conservarea cerealelor este considerată cea mai importantă etapă în circuitul de valorificare. Forma de conservare prin depozitare constituie un complex de măsuri care determină împiedicarea proceselor vitale și reducerea pierderilor în timpul păstrării masei de produse. Factorii cei mai importanți, care influențează sunt: umiditatea și temperatura produselor, accesul aerului în masa de boabe etc.”
Dat fiind sistemul de conservare prezentat alături de particularitățile produselor cerealiere, în continuare pot fi enunțate etapele specifice stadiilor de valorificare a acestor produse (fig. 3.4).
Fig 3.3. Etapele și circuitul de valorificare a produselor cerealiere
(Chiran A., Gîndu Elena, Aurel B., Ciubotaru Elena-Adina, 2004- Piața produselor agricole și agroalimentare, Abordare teoretică și practică, Ed. Ceres, București.)
Recepția este operațiunea de preluare formând forma cantitativă și calitativă.
Condiționarea este caracteristică fluxului de valorificare a fiecărei specii de cereale, putându-se realiza prin lucrările de batere, selectare, tratare și triorare.
Transportul, cu referire la cerealele panificabile, este o operațiune importantă care formează o clauză contractuală existentă între agenții economici.
Depozitarea cerealelor este considerată în present faza cea mai apropiată de tehnologia de producție. De asemenea, privatizarea rețelei de depozitare a intensificat concurența pe piața cerealelor.
Depozitarea și/sau expedierea sunt operații efectuate pe diferite perioade de timp pe parcursul căreia fiind făcut și controlul calității. Odată cu recepționarea produselor, depozitarea fiecărei specii se face compartimentat în funcție de destinația produsului, respectiv pentru sămânță sau consum.
Compartimentarea se mai poate face și în funcție de umiditate, corpuri străine, masă hectolitrică, stare sanitară și tipul depozitului. În cadrul etapelor de valorificare un rol important îl are formarea planurilor de compartimentare și depozitare.
Desfacerea poate fi făcută prin livrarea la beneficiari sau prin depozitarea în alte localități sau județe.
Comercializarea, încadrează mai ales produse de panificație, urmărindu-se vânzarea acestor produse preponderet pe piața internă.
Aceste etape ce formează structura filierei cerealelor, redată în figură 3.3., adâncesc operațiunile specifice sectorului produsului și agenții economici. În mod sintetic filiera cerealelor panificabile, ce poate fi considerată o filieră lungă, include următoarele cinci etape principale: agricultura, depozitarea, morăritul, panificația și comercializarea.
3.4.2. Evoluția prețurilor la cerealele boabe
„Prețul, fiind caracteristica esențială a unui bun de consum, caracterizează totodată și una din evaluările semnificative ale acestuia, comparativ cu costul și valoarea produsului. În anumite situații diversele evaluări coincid cu valoarea produselor agroalimentare.
Politica prețurilor urmărește și realizarea unor obiecte, cum ar fi:
sporirea profitului întreprinderii;
asigurarea rentabilității investițiilor și recuperarea acestora la termenul programat;
rezistența față de concurență sau descurajarea acesteia.
„În cadrul pieței agrare, schimburile de produse se realizează la prețuri diferite, care se pot clasifica după mai multe criterii astfel:
După modalitatea în care reacționează la modificarea factorilor determinanți, vom enumera trei categorii de prețuri:
● Prețuri libere (variabile), care se pot modifica imediat ce se schimbă parametrii factorilor de influență;
● Prețuri fixe, care mențin același nivel o perioadă mai lungă de timp;
● Prețuri limită (semivariabile), în cazul cărora sunt fixate limitele până la care (sau de la care) se pot ridica sau reduce.
După caracterul circulației economice a mărfurilor, prețurile pot fi:
● Prețuri de vânzare (de livrare), care cuprind contravaloarea, exprimată în unități monetare, pe care un producător sau un comerciant o solicită clientului, pentru produsul său serviciul pus la dispoziția acestuia; acest tip de preț nu include TVA-ul, impozit care se facturează separat;
● Prețuri de achiziție (de cumpărare), care sunt echivalente cu prețurile de vânzare la care se adaugă și TVA-ul, în cazul când clientul nu desfășoară activitate comercială;
● Prețuri de desfacere en gros, sunt prețuri stabilite de producător sau intermediar pentru comercializarea în cantități mări a unui produs;
● Prețuri de desfacere en detail, care cuprind contravaloarea solicitată în cazul comercializării unui singur produs de către vânzătorul (intermediarul) care desfășoară activitate de comercializare individuală a produselor către clienți.
● Prețuri ale mărfurilor de import, care se formează pe baza prețurilor externe în valută, la care se adaugă, după caz, taxe vamale, impozitul pe cifra de afaceri, accizele ș.a.;
● Prețuri ale mărfurilor destinate exportului, care cuprind costurile de producție propriu-zise, la care se adaugă toate cheltuielile efectuate cu pregătirea pentru livrare, transportul până la frontieră, cât și comisioanele societăților de comerț exterior.
După aria geografică și perioada în care sunt utilizate, întâlnim două categorii de prețuri:
● Prețuri unice, valabile pentru țara respectivă și în tot timpul anului;
● Prețuri diferențiate, care au niveluri diferite de la o zonă la alta sau de la un sezon la altul.””
În cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A., prețurile practicate în ultimii 3 ani la pricipalele cereale boabe pot fi reprezentate în următorul tabel:
Tabelul 3.1.
Prețurile la principalele cereale boabe la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca S.A. Pașcani
3.5. Distribuția principalelor cereale boabe
Distribuția produselor agricole și alimentare este un domeniu deosebit de complex, datorită particularităților producției agricole: „sezonalitatea și perisabilitatea producției, dispersarea geografică și economică a producătorilor agricoli, inelasticitatea cererii în raport cu prețul produselor sau în raport cu veniturile populației, caracterul rigid al ofertei în raport cu cererea manifestată pe piață.” (Chiran A., Gîndu Elena, Aurel B., Ciubotaru Elena-Adina, 2004- Piața produselor agricole și agroalimentare., Abordare teoretică și practică, Ed. Ceres, București). Aceste caracteristici generează dificultăți în operațiunea de colectare, transport, păstrare și conservare a produselor.
În cadrul S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. aprovizionarea cu materii prime și materiale folosite în producție se face de la următorii furnizori:
Tabelul 3.2.
Furnizorii S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Există o piață foarte vastă pentru aprovizionarea cu materiale și mărfurile pe care le comercializează societatea, nefiind posibil riscul neexistenței la un moment dat a surselor de aprovizionare. Agentul economic se aprovizionează direct de la producător. În zona Pașcani, nu există concurență în ceea ce privește produsele din cultura vegetală și cea animală, fiind singura unitate producătoare de semințe și lapte din zonă.
Tabelul 3.3.
Principalii clienți ai unității S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Sursă: S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
Fig. 3.4. – Ponderea principalilor clienți ai unității
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
După cum se observă din figura de mai sus, cantitatea de marfă cea mai vândută este către S.C. Almera Internațional S.R.L. în proporție de 23%, fiind urmată de S.C. Monsanto România S.R.L. cu o proporție de 22%.
Unitatea își produce singură o parte din semințele necesare unui nou proces de producție, cu excepția celor din categoriile biologice superioare care le achiziționează de la stațiunile de cercetare din țară sau prin import direct.
Începând cu anul 2007 unitatea are alocate cote la două produse: lapte de vacă (18820 hl pe an) și sfeclă de zahăr (15651 tone pe an).
Toate produsele agroalimentare au desfacere asigurată: semințele fiind utilizate în unitate pentru reînființarea culturilor din anul următor pe de o parte iar pe de altă parte pe baza contractelor încheiate la începutul fiecărui an cu: MONSANTO, PIONEER, QUALITY CROPS, producția obținută este preluată în totalitate în stare brută.
3.5.1. Organizarea sistemului de distribuție a cerealelor boabe
Sistemul logistic este format dintr-un ansamblu de activități interdependente care contribuie la realizarea politicii de marketing. Între aceste activități, cele mai importante sunt: transportul, stocarea, depozitarea, manipularea fizică.
Orice canal de distribuție se caracterizează prin trei dimensiuni:
„1. Lungimea reprezintă numărul de etape, verigi intermediare prin care trece produsul de la producător la consumator. Astfel se pot delimita câteva tipuri de canale:
A. Canal direct – în care relația producător – consumator este neîntreruptă, deci nu apare intermediarul (ex.: cumpărarea pâinii direct de la cuptor);
B. Canal scurt – în care apare intermediarul, este un canal indirect, cu un singur intermediar – detailistul – considerat canal tradițional. Se folosește mai ales pentru produsele agroalimentare perisabile, dar și pentru produse de valoare mare sau când piața este concentrată. În cazul mijloacelor de producție, depozitele specializate pun la dispoziția consumatorului produsele, în general pe bază de comenzi.
În acestă situație producătorul își asumă funcția distribuției fizice, până la magazin. Avantajele acestui tip de canal se regăsește în reducerea cheltuielilor, realizarea relației cu consumatorii sau mărirea vitezei de rotație. Distribuitorul este cel care își asumă riscul comercial și funcția de promovare.
C. Canalul lung – unde între producător și consumator, de obicei apar doi intermediari: angrosistul și detailistul.
Se utilizează în mod regulat pentru mărfurile cu sortiment complex, cu cerere sezonieră sau care presupun operațiuni de sortare, ambalare, etc. În acestă situație produsele trec printr-o singură verigă de depozitare, dar pot fi și mai multe. Un astfel de canal necesită cheltuieli mai mari, încetinirea vitezei de rotație și chiar pierderi datorită condițiilor de depozitare, dar asigură o aprovizionare coerentă și condiții în general conforme de păstrare.
D. Canalul complex – în care există mai mult de două verigi intermediare care vor spori cheltuielile. Se întâlnește în special în țările dezvoltate, ce practică comerț integrat și în comerțul internațional, dar îl întâlnim de multe ori și pentru bunuri de folosință curentă.
2. Lățimea canalului reprezintă numărul unităților prin care se asigură desfacerea produsului în cadrul fiecărei etape a circuitului. În cazul bunurilor de consum lățimea crește pe măsura apropierii de consumatori, dar la bunurile de investiții ea este mai redusă. Lățimea canalului de distribuție stă la baza selectivității distribuției, în funcție de care se disting mai multe tipuri de distribuție:
A. Distribuție intensivă sau generală;
B. Distribuție selectivă;
C. Distribuție exclusivă.
3. Adâncimea canalului reflectă gradul de dispersie în spațiu al punctelor de vânzare, al apropierii de punctele de consum. La bunurile de producție adâncimea este redusă, distribuția având grad ridicat de concentrare teritorială, la bunurile de consum adâncimea este mare, unele fiind aduse la domiciliu (comandă, corespondență, comis-voiajor). Canalul de distribuție este specific fiecărei categorii de produs, iar de multe ori același produs se poate afla în canale de dimensiuni diferite. Ca urmare la nivelul economiei naționale se formează o adevărată rețea de distribuție, formată din persoane și organizații.”
Transportul cerealelor boabe este una din activitățile esențiale ale distribuției fizice, considerată cea mai importantă componentă a mixului logistic. Cele mai importante decizii, privind transportul, având în vedere S.C. Agrocomplex Lunca Pașcani S.A. sunt:
Alegerea modalităților și mijloacelor de transport;
Alegerea rutelor de transport;
Programarea operativă pentru transport.
Transportul cerealelor se face cu ajutorul mașinilor din parcul propriu de mașini. Stocarea produselor reprezintă o altă componentă a distribuției fizice, capabilă să aducă mari avantaje firmei. Obiectivul principal îl constituie asigurarea unei aprovizionări continue și cu costuri cât mai mici.
Depozitarea are de asemenea un rol important, având în vedere alegerea optimă a locului de amplasare a depozitelor. În unitățile de depozitare se realizează recepția cerealelor intrate, se asigură păstrarea și protecția lor.
S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. și-a organizat corespunzător spațiul în vederea depozitării, acordând o deosebită atenție activității de primire, depozitare, conservare fără pierderi, degradări, sustrageri a materialelor și produselor finite, ia măsuri pentru depozitare conform normelor tehnice de depozitare și prevenirea incendiilor.
Capacitatea de depozitare a întreprinderii analizare este de 20.000 tone. Întreprinderea își stochează producția proprie dar și pe a celorlalte întreprinderi din zona sau alți agricultori care nu dispun de spațiu de depozitare a producțiilor agricole proprii.
3.5.2. Strategia distribuției
Strategia distribuției se referă la opțiunile producătorului, atitudinea lui cu privire la canalele de distribuție, stabilirea intermediarilor și a logisticii mărfurilor, precum și selectarea partenerilor și a relațiilor cu aceștia.
Alegerea celei mai adecvate forme de distribuție, prin care să se maximizeze expunerea produsului pe piața-țintă la un cost minim trebuie să țină seama și de următoarele aspecte:
Lungimea canalului și controlul producătorului sunt invers proporționale;
Costurile canalului de distribuție se includ în prețul produsului;
Stabilirea prețurilor afectează distribuția;
Bunurile scumpe trebuie distribuite diferit față de cele ieftine;
Influența promovării asupra distribuției.
În alegerea strategiei distribuției se pornește de la obiectivele ce și le-a propus întreprinderea în domeniul distribuției influențate de: caracteristicile produsului, ale întreprinderii, ale intermediarilor, concurenți și mediul în care funcționează producătorul.
În cadrul S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. strategia distribuției este realizată prin lungimea canalului de distribuție, o distribuție directă (producător-consumator) și distribuția prin canale scurte (producător – intermediar – consumator). De asemenea, în funcție de gradul de control asupra distribuției se adoptă și o variantă strategică cu control total întrucât totul se întâmplă în interiorul firmei iar distribuția și livrarea se face prin mijloace proprii. Totodată, cerealele (marfă propriu-zisă) este livrată la destinație cu mijloacele proprii de transport din interiorul societății.
Aplicată în practică, strategia trebuie să fie elastică, adică să permită introducerea unor modificări sau adaptări. Philip Kotler subliniază faptul că „întreprinderea trebuie să rămână deschisă față de orice nouă strategie din aceste domenii, și care i-ar permite realizarea unor economii sau creșterea cotei sale de piață.” (Kotler Ph., Sauders J., Armstrong G., 1999–Principiile marketingului, Ed. Teora, București.). Acesta aduce drept argument cazurile frecvente de schimbare a canalului de distribuție, atunci când furnizorul realizează că poate elimina un intermediar, preluându-i funcțiile. Nu lipsesc nici cazurile când intermediarul renunță la un furnizor în favoarea altuia și astfel furnizorul respectiv riscă să rămână fără piață de desfacere de unde și preocuparea sa de a găsi (și de a avea în rezervă) noi intermediari, noi puncte de contact cu aparatul de distribuție, cu piața.
CAPITOLUL 4
PROMOVAREA CEREALELOR BOABE LA
S.C.AGROCOMPLEX LUNCA PAȘCANI S.A.
4.1. Considerații generale
Scopul marketingului este de a satisface nevoile consumatorului și de a aduce totodată profit. Comunicarea avantajelor unui produs sau a ideilor speciale despre el este un aspect foarte important al marketingului, aspect care devine în prezent tot mai dificil.
„Dezvoltarea unei strategii promoționale și a componentelor ei a devenit azi mai importantă ca niciodată în activitatea de marketing.” (Pricop O., 2006 – Marketingul valorii concurențiale, Ed. Junimea, Iași.). Marketingul presupune în timpurile moastre mai mult decât dezvoltarea unui produs bun, decât stabilirea unui preț corect și decât asigurarea disponibilității acestuia pentru consumator. Acestea sunt insuficiente pentru a genera necesare vânzări și profituri. Majoritatea consumatorilor potențiali nu vor deveni niciodată conștienți de existența unui anumit produs, iar alții nu vor fi convinși de avantajele lui.
Promovarea produselor agricole presupune utilizarea unui ansamblu de acțiuni și mijloace de informare a cosumatorilor, atât pentru satisfacerea cât mai completă a nevoilor de consum, prin cumpărarea produselor, cât și pentru creșterea vânzărilor și a profitului firmelor.
Oferind reale avantaje atât producătorilor cât și cumpărătorilor, marca, are un important rol promoțional și în cazul produselor agroalimentare. Rolul promoțional al mărcii reiese din forma sa grafică, precum și din mesajul transmis, formând un mijloc de a numi și recunoaște un produs și dând posibilitatea cumpărătorului să se orienteze relativ simplu printre mărfurile de același fel, destul de numeroase în cazul produselor alimentare.
4.2. Tipuri de promovare și obiectivele promovării
Promovarea cuprinde totalitatea activităților de marketing menite să conceapă și să stimuleze cererea de consum, prin intermediul legăturilor informative ale firmei cu piața. Compozitia activității promoționale specifică produselor agroalimentare, este relativ identică cu cea a celorlalte categorii de bunuri, diferența stând în importanța pe care fiecare activitate o deține la nivelul mixului promoțional.
Principalele tipuri de activități de promovare sunt:
publicitatea;
vânzarea prin eforturi personale;
relțiile publice;
utilizarea mărcilor;
activitățile specializate de promovare;
merchandisingul.
Publicitatea se compune din ansamblul acțiunilor prin care întreprinderile transmit mesaje promoționale (orale sau vizuale) unui public selecționat în vederea informării acestuia în legătura cu activitatea, cu produsele și serviciile lor, să-l influențeze pentru a cumpăra anumite produse și servicii sau pentru a adopta o atitudine pozitivă față de unele idei, persoane, firme sau mărci, care sunt afișate în mod atractiv.
În cadrul mesajului publicitar, firma trebuie să fie întotdeauna identificată de public. Publicitatea terbuie să respecte anumite principii și anume:
să fie argumentată;
să fie sobră;
să fie sinceră;
să nu fie un factor de poluare social;
să urmărească convingerea și numai în mică măsură sugestionarea consumului.
Vânzarea prin eforturi personale este forma directă a comunicațiilor comerciale prin care se vizează convingerea clienților de a cumpăra bunurile și serviciile societății. Aceste acțiuni se realizează de numeroase tipuri de angajați care au ca trăsătură comună interacțiunea directă cu cumpărătorii.
Randamentul acțiunilor personale de vânzare este strâns legată de selectionarea cumpărătorilor potențiali, mai ales atunci când numărul clienților potențiali depășește capacitatea vânzătorilor pe teren.
Relațiile publice au ca obiectiv principal de activitate implementarea în rândul consumatorilor potențiali a unui mediu de încredere în capacitatea firmei de a răspunde nevoilor și exigențelor diferitelor segmente ale populației. Sensul acestui gen de activitate promoțională este către public și dinspre public, bazându-se pe o multitudine de mijloace, cum ar fi: editarea de broșuri, organizarea de manifestații interne și internaționale, acordarea unor interviuri, cererea și difuzarea unor filme orientate pe anumite teme.
Prin acțiunea de relații publice, societățile vin în contact cu părerile și sugestiile potențililor consumatori, dar și a propriilor salariați, care pot contribui la perfecționarea activității, la creșterea randamentului și a prestigiului acestora.
Utilizarea mărcilor are în vedere că societatea poate folosi marca ca mijloc de identificare și de legătură cu consumatorii. În procesul promoțional, deosebirea mărfurilor și serviciilor întreprinderii agricole față de concurenți se poate baza și pe folosirea mărcilor care trebuie să se caracterizeze prin diverse atribute: perceptiblitatea ridicată, omogenitate, distincție, putere de evocare, personalitate, capacitatea de memorizare, notorietate.
Activitățile specializate de promovare compun toate acțiunile promoționale care sunt încadrate în mod specific în publicitate, relațiile publice, utilizarea mărcilor sau în eforturile personale de vânzare. Acestea grupează în metode directe (care urmăresc creșterea imediată a vânzărilor) și metode indirecte (care urmăresc creșterea în viitor a vânzărilor).
Merchandising-ul se referă la denumirea unui grup de tehnici utilizate ca mijloc de promovare a vânzărilor. Deci este vorba despre tehnici de comercializare a produselor și serviciilor care să stimuleze vânzările. Aceste tehnici reprezintă condiționarea produselor oferite spre vânzare, la ambalaj, expunere, etalare – tehnici care au însemnate atribute promoționale, atrag cumpărătorii și cresc vânzările.
Tehnicile de merchandising privesc, în fond, modalitățile optime de amplasare a produselor pe suporturile lor materiale, acordând o importanță deosebită factorului vizual în promovarea vânzărilor. Aceste tehnici sunt utlizate în special în rețeaua comercială cu amănuntul. Ele se dovedesc eficiente și în cazul organizării de târguri sau expoziții internaționale de mărfuri.
Principalele obiective ale promovării se referă la următoarele:
sporirea vânzărilor;
menținerea sau creșterea poziției pe piață a firmei;
formarea sau ameliorarea imaginii unei mărci și a cunoașterii și recunoașterii acesteia în vederea creșterii indicelui de acceptabilitate pe piață;
crearea unui mediu favorabil pentru viitoarele vânzări;
educarea și informarea consumatorilor prin transmiterea ideilor și instrucțiunilor privind consumul și utilizarea mai eficientă a produselor, precum și locul din care pot fi cumpărate unele produse;
formarea unei diferențieri a produsului prin ambalajul folosit.
Obiectivele promovării la consumatori vizează extinderea sau menținerea mărcii sau creșterea cantității medii cumpărate și ia mai multe forme:
încercarea produsului;
prima achiziție;
repetarea cumpărării;
fidelizarea;
reținerea clienților;
dorința de a cumpăra cu prețuri reduse;
creșterea cantităților cumpărate;
creșterea cantităților cosumate;
creșterea frecvenței cumpărării produsului de marcă;
încercarea unor noi produse de marcă.
4.3.Publicitatea comercială și bugetul publicitar
Una dintre cele mai importante decizii ale managerului unei afaceri se referă la selectarea mijlocului prin care să se transmită mesajul reclamei, deoarece tipul mijlocului utilizat influențează perceperea de către client a mesajului și identificarea acestuia. Prin alegerea mijloacelor eficiente de reclamă, afacerea poate atinge audiența “țintă” cu un cost minim.
Nu există o singură condiție pentru a determina mijlocul ce trebuie folosit pentru reclamă, ci câteva condiții care fac unele mijloace mai bune decât altele. Înainte de a alege canalul de transmitere a mesajului, întreprinzătorul ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:
mărimea suprafeței de comercializare a firmei;
natura clienților;
restricțiile bugetului;
mijloacele de reclamă folosite de competitori;
importanța repetării și continuității mesajului reclamei;
costul metodei prin care se efectuează reclama.
Publicitatea comercială reprezintă o metodă de comunicație comercială, specifică piețelor de larg consum, care au drept scop influențarea comportamentului consumatorului prin transmiterea de mesaje media.
Canale utilizate sunt: presa scrisă, TV, telefon, radio, afișaj, cinema, internet ș.a. Este o formă de prezentare impersonală care se referă la utilizarea de mijloace plătite pentru a obține o imagine și notorietate firmei, produselor și serviciilor destinate comercializării. Publicitatea comercială are nevoie de timp pentru a deveni eficientă.
Forma cea mai întâlnită de publicitate comercială este publicitatea produsului, care vizează informarea clienților potențiali privind existența și proprietățile unui produs, construirea unei imagini favorabile și incitarea la cumpărarea mărcii; de asemenea, s-a extins foarte mult și publicitatea firmei.
Dintre acestea, presa este cel mai comun mijloc de realizare al publicității. Mesajul transmis oferă rezultate eficiente doar în cazul în care sunt respectate anumite principii cum sunt: mărimea anunțului publicitar, amplasarea acestuia în pagină și frecvența de apariție a acestuia în publicație.
Un alt mijloc de difuzare a mesajului publicitar este radioul. Acesta este un instrument de comunicare în masă și astfel publicitatea pentru un produs sau serviciu ajunge la un număr mare de consumatori.
Televiziunea reprezintă mijlocul cel mai complex care poate fi utilizat de o firmă pentru a-și face publicitate. Un spot publicitar difuzat la televizor oferă și prezentarea vizuală a scopului mesajului publicitar și poate fi combinată cu elemente audio pentru a eficientiza mesajul respectiv.
Mediile utilizate de S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. pentru transmiterea mesajelor publicitare sunt:
presa scrisă: anunțul publicitar publicat în ziarul local Orizont;
televiziunea: postul local Bit TV;
radioul: postul local Radio Impact 21 Pașcani;
publicitatea exterioară: afișe, panouri publicitare amplasate în apropierea magazinelor și a hipermarket-urilor în care sunt comercializate produsele societății precum și în puncte de maxim interes din municipiul Pașcani;
site-ul propriu:
Fig.4.1. Pagina de prezentare a S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A.
(Sursa: www.agrocomplex.ro)
Deoarece publicitatea este destul de costisitoare, un buget alocat acesteia trebuie să aibă în vedere maximizarea efectelor pozitive și diminuarea celor negative, pentru că banii cheltuiți pe publicitate să formeze în final o investiție reușită.
4.4.Strategii de promovare a cerealelor boabe
Strategia promoțională este formată dintr-un program integrat de metode de comunicare și materiale proiectate care prezintă firma și produsele ei potențialilor clienți; pentru a comunica atributele produselor ce satisfac nevoile și pentru a ușura vânzările, contribuind astfel la realizarea profitului pe termen lung.
Formarea unei strategii promoționale implică mai multe etape. Una dintre abordări este următoarea:
Fig.4.2. Etapele strategiei promoționale
I. Alegerea piețelor țintă și a strategiei de poziționare:
segmentarea pieței și alegerea piețelor țintă;
poziționarea.
II. Stabilirea obiectivelor promovării
Obiectivele promovării pot fi: de a convinge, de a comunica, de a crea imagine favorabilă, de a facilita vânzările și obținerea de profit.
III. Stabilirea bugetului promoțional și a mixului promoțional
Forme de stabilire a bugetului promoțional:
Procent din cifra de afaceri. Metoda este comodă, dar nu este potrivită întotdeauna. Criticii acestei metode spun că nu se ține seama de relația dintre rezultate și eforturile promoționale; vânzările sunt considerate cauză, și nu rezultat al promovării.
În funcție de bugetele publicitare ale concurenților. Este indicată pentru firmele care se confruntă cu o concurență intensă și adoptă strategii defensive.
IV. Stabilirea strategiei pentru fiecare componentă a mixului promoțional
Se stabilește o strategie pentru fiecare parte a promovării, iar strategiile sunt integrate, cuprinzătoare, coordonate, și nu dezordonate.
CAPITOLUL 5
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
5.1. Concluzii
Marketingul reprezintă un domeniu al științei economice cu un pronunțat caracter practic. Adresându-se astfel comportamentului agentului economic în cadrul relațiilor de piață.
Piața produsului și piața întreprinderii au o semnificație incontestabilă pentru activitatea de marketing a unității economice prin evoluția ofertei raportată la piața produsului.
De asemenea, piața produselor agroalimentare, în general, se identifică cu orice altă piață, în care producția agricolă apare sub formă de ofertă, iar nevoile de consum, sub forma cererii de produse agricole și agroalimentare.
Unitatea luată în studiu S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. este reprezentativă în ceea ce privește forma de proprietate, de exploatație și de profil a producției agricole în zona Moldovei.
S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. cu sediul social în municipiul Pașcani, județul Iași, are ca obiect de activitate producția agricolă vegetală, respectiv cultivarea cerealelor și plantelor tehnice, desfacerea producției agricole obținute, livrări și prestări servicii în agricultură și producția zootehnică.
În perioada analizată, S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. avea în folosință o suprafață de 3246 ha arabil în anul 2013 mai mare decât în anii anteriori când s-au înregistrat suprafețe de 2800 în anul 2011 și 2750 în anul 2012.
S-a constituit în conformitate cu prevederile Legii 31/1990, privind organizarea societăților comerciale, prin preluarea patrimoniului C.A.P. – Sucursala Lunca Pașcani și funcționează în conformitate cu statutul propriu în concordanță cu legile române.
Producția marfă obținută la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. are două destinații principale:
60 % se livrează către unitățile de achiziție;
40 % se folosește pentru nevoile interne ale societății.
Oferta de produse agroalimentare este răspunsul întreprinderilor din sectorul agricol și alimentar, la cererea întreprinsă pe piață de către utilizatorii industriali de produse agricole și consumatorii finali de produse alimentare; oferta de produse agroalimentare pe o anumită piață, se compune din producția internă, din stocuri și importuri. Aceasta este influențată de sezonalitatea produselor, perisabilitatea acestora, variabilitatea cantitativă și calitativă a producției.
Evoluția ofertei de produse agroalimentare este marcată de diferiți și numeroși factori, între care se delimitează ca importanță prețul produsului și condițiile ofertei, respectiv:
costurile de producție;
stadiul dezvoltării tehnologice;
numărul de ofertanți;
aspirațiile pieței;
influențele naturale și influențele politice anormale.
Cerealele se găsesc în categoria acelor produse care prin conținutul scăzut de apă și rezistență mare la acțiunile factorilor externi, pot fi păstrate o perioadă mai mare de timp cu cheltuieli de păstrare reduse decât în cazul produselor foarte perisabile.
România considerată o țară cu agricultură predominant cerealieră delimitează o pondere de cca. ⅔ din suprafața cultivată cu cereale la care se adaugă tradiția și experiența dobândită pentru aceste culturi.
Oferta de cereale a țării noastre la nivel național se impune atât prin nevoia asigurării securității alimentare dar și de dorința de a face comerț cu cereale. Privită prin prisma ofertei de cereale, indiferent de perioada istorică analizată, ponderea culturii cerealelor în suprafața arabilă și eficiența la unitatea de suprafață scot în evidență funcția socio-economică a acestor culturi. Aceasta, mai ales pentru faptul că este o cereală considerată nobilă, solicitată la export.
Importanța pieței, într-un astfel de mecanism economic reiese din funcțiile pe care ea le îndeplinește în economie, cu abateri mai mari sau mai mici ca urmare a condițiilor certe ce există în timp sau spațiu.
Strategia de piața este una dintre cele mai importante piese ale strategiei de dezvoltare a firmei. Prin aceasta se impune raportul dintre firmă și mediul ambiant, poziția pe care trebuie să și-o asigure în interiorul mediului extern pentru a-și îndeplini scopul în condiții de eficiență maximă.
Prețul produselor agricole sau agroalimentare în sistemele specifice economiei de piață se compune pe baza acțiunii legităților acestui tip de economie și în mod special a legii cererii și ofertei. Astfel, prețul este influențat și influențează la rândul său fiecare din părțile programului de marketing.
Prețurile produselor cerealiere, din România sunt tot mai mult evidențiate pe baza condițiilor conjuncturale ale piețelor. În prezent prețurile sunt stabilite la recoltare sau în timpul recoltării, în funcție de dimensiunea și calitatea percepută a recoltei.
În ceea ce privește S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A., prețurile practicate la cerealele boabe cultivate au cunoscut o creștere în anul 2011 datorită recoltei scăzute la nivel național, anul 2011 fiind un an secetos.
Strategia de dezvoltare cu susținere europeană este varianta optimă deoarece cu investițiile enunțate în perioada 2014-2016 se pot dezvolta sectorul zootehnic și cel al producerii de pâine.
Ciclul productiv momentan la S.C. AgroComplex Lunca Pașcani S.A. nu are finalitate decât pe domeniul vegetal, pe domeniul zootehnic laptele fiind distribuit în cea mai mare parte către S.C. Almera Internațional S.R.L. a cărui preț este cu mult sub cel cerut de cerere și ofertă.
Gradul de valorificare al producției realizate evidențiază capacitatea societății Agrocomplex Lunca Pașcani de a valorifica întreaga producție realizată. Acest indicator să tindă spre 100% și să se mențină în tot timpul anului la o valoare de peste 90%. Scăderea indicatorului sub pragul de 50% trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru conducere deoarece se impun noi strategii de piață și/sau restructurări.
Producția obținută a cunoscut o scădere semnificativă în 2012, aceasta datorându-se în primul rând modernizărilor din segmentul de producție zootehnic, dar și creșterii calitative a materiilor prime folosite. S-a achiziționat material semincer de o calitate superioară fapt care a dus într-o primă etapă la creșterea cheltuielilor, însă acestea au fost recuperate în totalitate în etapa producției, unde s-au redus foarte mult costurile cu zilierii și mai ales pesticide și insecticide a căror prețuri sunt destul de costisitoare.
Această strategie gândită pe termen lung va da rezultate foarte bune și în departamentul de panificație acolo unde consumurile au scăzut simțitor deoarece impuritățile din grâu sunt mult mai puține iar durata de măciniș, ventilare și uscare s-a redus și ea sporind astfel eficiența acestui serviciu.
Toate aceste lucruri au contribuit la îmbunătățirea rezultatelor economice, și implicit a cifrei de afaceri a cărei valoare are o traiectorie ascendentă în 2013 față de 2012. Această evoluție trebuie pusă și pe seama pieței pâinii și a produselor de panificație care în ultimii doi ani la nivelul orașului Pașcani a crescut cu 21% în condițiile în care și ceilalți producătorii au crescut prețurile produselor cu până 11%.
Gradul de valorificare a producției a cunoscut în aceste condiții o creștere evidentă, accentuată mai ales de nivelul de trai al populației, care conform sondajelor este în scădere.
Strategia distribuției unui produs agricol sau agroalimentar reflectă deciziile de marketing privind delimitarea canalelor de marketing, selectarea intermediarilor și a metodelor de distribuție specifice pentru fiecare categorie de produs sau serviciu, de către societatea producătoare, cu toate că în activitatea practică participă mai multe societăți independente.
În cadrul S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. strategia distribuției este realizată prin lungimea canalului de distribuție, o distribuție directă (producător-consumator) și distribuția prin canale scurte (producător – intermediar – consumator). De asemenea, în funcție de gradul de control asupra distribuției se adoptă și o variantă strategică cu control total întrucât totul se întâmplă în interiorul firmei iar distribuția și livrarea se face din mijloacele proprii. Totodată, cerealele (marfă propriu-zisă) este livrată la destinație cu mijloacele proprii de transport din cadrul societății.
5.2. Recomandări
În vederea îmbunătățirii performantelor societății este necesar să se acorde o importantă deosebită politicilor de marketing, care determină adoptarea unei structuri care să asigure extinderea pieței de desfacere, politicilor de produse care să contribuie la creșterea calității produselor și la combaterea concurenței. De asemenea se are în vedere înnoirea tehnologiei, a dotării tehnicii; precum și ameliorarea organizării și conducerii societății prin aplicarea rezultatelor cercetării științifice.
Activitatea societății s-a diversificat și a crescut de la an la an, societatea devenind foarte cunoscută în oraș și comunele învecinate, datorită seriozității, promptitudinii și calității produselor. În prezent, desfacerea produselor rezultate din procesul de producție acoperă toate suburbiile orașului Pașcani.
Promovarea produselor agricole presupune folosirea unui ansamblu de acțiuni și mijloace de informare a cosumatorilor, atât în vederea satisfacerii cât mai complete a nevoilor de consum, prin cumpărarea produselor, cât și prin sporirea vânzărilor și a profitului firmelor.
Societatea nu a utilizat campanii promoționale agresive și de succes, de aceea publicitatea existentă până acum nu și-a atins pe deplin scopul propus.
Deoarece publicitatea costă mult, un buget alocat acesteia trebuie să aibă în vedere maximizarea efectelor pozitive și diminuarea celor negative, pentru ca banii cheltuiți pe publicitate să reprezinte în final o investiție reușită.
S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. trebuie să găsească metodele promoționale cele mai eficiente, în funcție și de un buget alocat pentru această activitate, prin care să aducă marca proprie într-o poziție mai bună pe piața cerealieră.
În cadrul strategiilor de distribuție propun:
1. Reducerea costurilor de distribuție prin creșterea gradului de utilizare a capacității de transport și a capacității de depozitare, optimizarea rutelor de distribuție, evaluarea furnizorilor și menținerea unei relații atât cu aceștia, cât și cu partenerii de distribuție;
2. Elaborarea unui standard de mercantizare care să fie aplicat în toate locațiile pentru toate produsele firmei;
O componentă importantă a mixului de promovare și care este destul de neglijată de firmă este activitatea de merchandising. În ceea ce privește produsele de panificație obținute din faina cerealelor cultivate de întreprindere, produsele societății nu beneficiază de o evidențiere deosebită pe rafturile magazinelor, nu sunt organizate oferte promoționale, nici campanii promoționale intense care să atragă consumatorii dintr-un magazin spre aceste produse fie prin agresivitatea campaniei fie prin premiile pe care aceasta le poate oferi, nu există postere promoționale expuse în magazine care să evidențieze beneficiile consumării unor anumite produse de panificație fabricate de S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. sau există în prea puține magazine.
De asemenea, intrarea societății în sistemul de restaurante, hoteluri, etc., campanie ce ar trebui susținută mult mai agresiv, câștigarea unor astfel de parteneri de afaceri ar duce la o creștere atât a veniturilor din vânzări, cât și la o cunoașterea mai bună a mărcii. Nu în ultimul rând, societatea trebuie să țină pasul cu schimbările și dinamica pieței actuale, motiv pentru care noua ramură a politicii sale de marketing ar putea să fie marketingul pe internet, dar și îmbunătățirea ambalajului oferindu-i un design modern.
Principalele probleme cu care se confrunta S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A., și în general majoritatea societăților de panificație cu capital majoritar privat, sunt generate de:
vânzarea (livrarea) unor produse către agenții economici incapabili de plată;
diminuarea fondurilor de investiții care deseori au fost utilizate pentru plata salariilor;
menținerea de către conducerile societăților a unor efective de salariați nejustificat de mari, deși cererea producției interne s-a redus;
capacitățile de producție sunt insuficient folosite (din cauza lipsei unei piețe de desfacere mai mari);
dependenta activității de blocajul financiar intern;
dimensiunea societății, care nu este bine valorificată;
subevaluarea gradului real de uzură (amortizarea) care conduce la pierderi de capital;
existența unor fonduri fixe care aflându-se în afara exploatării, nu produc;
diminuarea sau chiar renunțarea la reparații care au determinat sporirea uzurii fizice a echipamentelor, care, adăugată la grava lor uzură morală, duc la concluzia necesității unei forțe de muncă superior calificate în vederea realizării unei producții de calitate.
În același timp, pentru creșterea eficienței economice, trebuie să se aibă în vedere:
modernizarea și retehnologizarea echipamentelor în condiții de eficientă;
ridicarea eficienței prin creșterea utilizării fondului de timp disponibil al instalației;
realizarea investițiilor pentru modernizare.
În concluzie, S.C.AgroComplex Lunca Pașcani S.A. trebuie să ia măsuri în primul rând pentru promovarea produselor prin diverse mijloace, precum și pentru îmbuntățirea calității, practicarea unor prețuri accesibile consumatorilor, care să conducă la creșterea gradului de utilizare a capacităților de producție. De asemenea, unitatea ar trebui să se pună la îndemâna consumatorilor din marile zone aglomerate, ale școlilor, ceea ce ar duce la creșterea volumului vânzărilor.
BIBLIOGRAFIE
Anghel D., 2004 – Marketingul întreprinderilor mici și mijlocii, Ed. ASE, București.
Baker M. J., 1996 – Marketing, Ed. Știință și tehnică S.A., București.
Balaure V., 2000 – Marketing, Ed. Uranus, București.
Bondrea A.A., Gâf-Deac I., 2000 –Management și marketing pentru tehnologii moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București.
Brezuleanu S., Draghia Lucia, Caia A., Avarvarei., 1998– Perspectivele dezvoltării agriculturii românești în condițiile economiei de piață., Lucrări științifice, vol. 41, Universitatea Agronomică Iași, seria Horticultură.
Burloiu P., 1997 – Managementul resurselor umane, Ed. Lumina Lex, București.
Byars L. L., Rue W. L., 1987 –Human Resource Management, Ed. Homewood, Irwin.
Chiran A. și colab., 2007 – Marketing în agricultură, Ed. Alma Print, Galați.
Chiran A., Gîndu Elena, 1997 – Marketing agrar, Ed. Periscop, Iași.
Chiran A., Gîndu Elena, Banu A., Ciubotaru Elena-Adina, 2004- Piața produselor agricole și agroalimentare., Abordare teoretică și practică, Ed. Ceres, București.
Constantin M. și colab., 2009 –Marketingul producției agroalimentare, Ed. AgroTehnica, București.
Constantin M., 2007 – Marketingul producției agroalimentare, Ed. AgroTehnica, București
Drăgan I.C., 1968 – Locul marketingului în deciziile economice, Rev. Comerțul modern, nr. 6, București.
Florescu C., 1997 –Marketing, Ed. Independența Economică, Pitești.
Kotler Ph., Sauders J., Armstrong G., 1999–Principiile marketingului, Ed. Teora, București.
Kotler Ph., LeeNancy, 2008 – Marketing în sectorul public, Ed. Meteor Press, București.
Manole V., Stoian M., Dorobanțu H., 2002 – Marketing, Ed. A.S.E., București.
Mâlcomete P., 1993 – Marketing, Ed. Fundația Academică “Gheorghe Zane”, Iași.
Mâlcomete P. și colab., 1976 – Strategii de marketing, Ed. Junimea, Iași.
Munteanu V., 1996 – Marketing – concepte, metode, studii de caz, Ed. Fundației Chemarea, Iași.
Munteanu V., 1996 – Marketing pentru toți, Ed. Meridianul 28, Chișinău.
Nedelea Al., 2003 – Marketing, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A. București.
Niculescu Elena, 2000 – Marketing modern, Ed. Polirom, Iași.
Olaru Adriana, 1994 – Formarea prețurilor pe diferite tipuri de piețe, Rev. Tribuna Economică, nr. 25 – 27.
Olteanu V., Bondrea A. A., Epure M., 2000 –Cercetări de marketing, Ed. Fundației România de Mâine, București.
Pânzaru R.L., Medelete D.M., Ștefan G., 2007 – Elemente de management și marketing în agricultură, Ed. Universitaria, Craiova.
Pricop O., 2006 – Marketingul valorii concurențiale, Ed. Junimea, Iași.
Sasu C., 1995 – Marketing, Ed. Universității A. I. Cuza, Iași.
*** https://www.google.ro/#q=agrocomplex+lunca+pascani
*** https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=institutul+national+de+statistica
BIBLIOGRAFIE
Anghel D., 2004 – Marketingul întreprinderilor mici și mijlocii, Ed. ASE, București.
Baker M. J., 1996 – Marketing, Ed. Știință și tehnică S.A., București.
Balaure V., 2000 – Marketing, Ed. Uranus, București.
Bondrea A.A., Gâf-Deac I., 2000 –Management și marketing pentru tehnologii moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București.
Brezuleanu S., Draghia Lucia, Caia A., Avarvarei., 1998– Perspectivele dezvoltării agriculturii românești în condițiile economiei de piață., Lucrări științifice, vol. 41, Universitatea Agronomică Iași, seria Horticultură.
Burloiu P., 1997 – Managementul resurselor umane, Ed. Lumina Lex, București.
Byars L. L., Rue W. L., 1987 –Human Resource Management, Ed. Homewood, Irwin.
Chiran A. și colab., 2007 – Marketing în agricultură, Ed. Alma Print, Galați.
Chiran A., Gîndu Elena, 1997 – Marketing agrar, Ed. Periscop, Iași.
Chiran A., Gîndu Elena, Banu A., Ciubotaru Elena-Adina, 2004- Piața produselor agricole și agroalimentare., Abordare teoretică și practică, Ed. Ceres, București.
Constantin M. și colab., 2009 –Marketingul producției agroalimentare, Ed. AgroTehnica, București.
Constantin M., 2007 – Marketingul producției agroalimentare, Ed. AgroTehnica, București
Drăgan I.C., 1968 – Locul marketingului în deciziile economice, Rev. Comerțul modern, nr. 6, București.
Florescu C., 1997 –Marketing, Ed. Independența Economică, Pitești.
Kotler Ph., Sauders J., Armstrong G., 1999–Principiile marketingului, Ed. Teora, București.
Kotler Ph., LeeNancy, 2008 – Marketing în sectorul public, Ed. Meteor Press, București.
Manole V., Stoian M., Dorobanțu H., 2002 – Marketing, Ed. A.S.E., București.
Mâlcomete P., 1993 – Marketing, Ed. Fundația Academică “Gheorghe Zane”, Iași.
Mâlcomete P. și colab., 1976 – Strategii de marketing, Ed. Junimea, Iași.
Munteanu V., 1996 – Marketing – concepte, metode, studii de caz, Ed. Fundației Chemarea, Iași.
Munteanu V., 1996 – Marketing pentru toți, Ed. Meridianul 28, Chișinău.
Nedelea Al., 2003 – Marketing, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A. București.
Niculescu Elena, 2000 – Marketing modern, Ed. Polirom, Iași.
Olaru Adriana, 1994 – Formarea prețurilor pe diferite tipuri de piețe, Rev. Tribuna Economică, nr. 25 – 27.
Olteanu V., Bondrea A. A., Epure M., 2000 –Cercetări de marketing, Ed. Fundației România de Mâine, București.
Pânzaru R.L., Medelete D.M., Ștefan G., 2007 – Elemente de management și marketing în agricultură, Ed. Universitaria, Craiova.
Pricop O., 2006 – Marketingul valorii concurențiale, Ed. Junimea, Iași.
Sasu C., 1995 – Marketing, Ed. Universității A. I. Cuza, Iași.
*** https://www.google.ro/#q=agrocomplex+lunca+pascani
*** https://www.google.ro/?gws_rd=ssl#q=institutul+national+de+statistica
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Piata Si Distributia Cerealelor Boabe la S.c. Agro Complex Lunca Pascani S.a (ID: 144241)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.