Piata Serviciilor de Audiovizual

Piața serviciilor de audiovizual

CUPRINS

Capitolul 1: Introducere în cadrul lucrării

1.1. Structura lucrării:

1.2. Prezentarea lucrării:

Capitolul 2: Piata serviciilor de audiovizual

2.1. Noțiuni generale cu privire la sectorul audiovizual

2.2. Industria cinematografică

2.2.2. Piața cinematografiei pe plan mondial

2.2.2. Piața cinematografiei pe plan european

2.3. Televiziunea

2.3.1. Structura organizatorică a unui post de televiziune:

2.3.2. Piața televiziunilor în Uniunea Europeană

2.4. Cadrul legislativ actual de reglementare a serviciilor audiovizuale

Capitolul 3: Piața serviciilor de televiziune din România

3.1. Scurt istoric al televiziunii în România

3.2 Cadrul legislativ al sectorului audiovizual din România:

3.2.1 Consiliul Național al Audiovizualului

3.2.2. Condițiile privind retransmisia serviciilor de programe

3.2.3. Obligații ale distribuitorilor de servicii de programe

3.3. Sectorul public

3.4. Sectorul audiovizual privat

3.4.1. Licențele audiovizuale și licențele de emisie

3.4.2. Transparența

3.5. Principalele companii de pe piața serviciilor audiovizuale din România

3.5. Operele europene

Concluzii

Bibliografie:

Capitolul 2: Piata serviciilor de audiovizual

2.1. Noțiuni generale cu privire la sectorul audiovizual

Sectorul audiovizual reprezintă un punct esențial pentru crearea de locuri de muncă înalt calificate atat in prezent, cat si privind intr-o perspectiva viitoare. Acesta a înregistrat transformări semnificative, în special datorită impactului dezvoltărilor tehnologice, cum ar fi televiziunea digitală cu mai multe canale, proiecția cinematografică digitală și video la cerere. Pe unele piețe externe, acest lucru a generat o creștere financiară puternică și investiții promițătoare și, prin urmare, o cerere din ce în ce mai mare de conținut audiovizual mai vast.

Înainte de abordarea acestui subiect este nevoie de definirea unor termeni, astfel incât parcurgerea acestuia să fie mai ușoară.

Termenul de „audiovizual” ar trebui să se refere la imagini în miscare cu sau fără sonor, incluzând astfel filmele mute, dar excluzând serviciile de transmisie audio sau radio.

Prin „serviciu mass-media audiovizual” se înțelege: un serviciu care se află sub responsabilitatea editorială a unui furnizor de servicii mass-media si al cărui scop principal este furnizarea de programe în scop informativ, de divertisment sau educativ, pentru publicul larg prin rețele de comunicații electronice. Un astfel de serviciu media audiovizual este fie o transmisie de televiziune, , fie un serviciu mass-media audiovizual la cerere.

Cele două mari categorii de produse obținute din activitățile care aparțin subsectorului audiovizual sunt filmele cinematografice și video și programele de televiziune. Ele pot fi definite, in optica economică, ca mărfuri imateriale, in calitatea lor de obiect al tranzacțiilor comerciale, dar prin apartenenla lor, in același timp, la un vast grup de activități mass-media, au căpătat valențe educative, sociale și politice. Din acest ultim motiv, in numeroase țări, activitatea mass-media este subvenșionată și reglementată, filmele cinematografice și programele de televiziune nefiind considerate numai simplu divertisment comercial, ci și modalitate de exprimare culturală și individuală, de comunicare socială.

Serviciul audiovizual este impărțit, în funcție de modul în care este furnizat clienților în:

„transmisie de televiziune” sau „difuzare de televiziune” (adică un serviciu mass-media audiovizual liniar) se înțelege un serviciu mass-media audiovizual prestat de un furnizor de servicii mass-media pentru vizionarea simultană de programe pe baza unei grile de programe;

„serviciu mass-media audiovizual la cerere” (adică un serviciu mass-media audiovizual neliniar) se înțelege un serviciu mass-media audiovizual prestat de un furnizor de servicii mass-media pentru vizionarea de programe la momentul ales de utilizator si la cererea individuală a acestuia, pe baza unui catalog de programe selecționate de furnizorul de servicii mass-media.

Prin „program” se înțelege un ansamblu de imagini în miscare cu sau fără sunet care constituie un articol individual în cadrul unei grile sau unui catalog realizat de un furnizor de servicii mass-media si care este comparabil ca formă si conținut cu forma si conținutul transmisiilor de televiziune. Se pot enumera drept exemple de programe următoarele: filme artistice de lung metraj, transmisii sportive, comedii de situație, documentare, programe pentru copii si piese de teatru.

Prin „furnizor de servicii mass-media” se înțelege persoana fizică sau juridică având responsabilitate editorială pentru alegerea conținutului audiovizual al serviciului mass-media audiovizual si care stabileste modul de organizare a acestuia;

Prin „stație de emisie” se înțelege un furnizor de servicii mass-media în domeniul transmisiilor de televiziune.

Serviciile audiovizuale se deosebesc de celelalte servicii, deoarece:

in primul rând, rezultatul activității are o existență materială proprie, pentru care s-au cheltuit capital și muncă. De aceea, spre deosebire de turism sau distributie, unde locurile de muncă și valoarea adăugată sunt create numai atunci când produsele sunt consumate sau aiung prin prestare la utilizatorul final, produsele audiovizuale devin produse "finite" inainte de a fi distribuite la locul consumului sau utilizării finale, fără a fi necesar transferul de tehnologie de producție sau deplasarea producătorilor la locul de consum. Modalitatea de producție este asemănătoare cu cea din ramurile producfiei materiale, făcându-se in mod uzual referiri, de exemplu, la industria cinematografică. De aceea, principala modalitate de livrare a acestor produse este pur transfrontalieră. Spre deosebire de alte servicii, unde țările in dezvoltare sunt avantajate pe planul competitivității datorită costurilor salariale mai mici, producția audiovizuală este astfel organizată, incât cea mai mare parte a capitalului și a muncii, in special cea de înaltă calificare, este concentrată la locul de productie, adică la distanță față de locul de distribuție;

în al doilea rând, productia primei unități (prima copie sau negativul copiei) de produs cinematografic sau video (film) sau a programului de TV absoarbe aproape toate costurile de producție, celelalte unități (copii) fiind produse la costuri mult mai mici. Rentabilitatea activităților este influențată, in foarte mare măsură, de momentul lansării produselor, iar monitonzarea strategică a lansării produselor pe piața altor tări este cu atât mai dificilă, cu cât punctele de distribuție sunt mai numeroase și mai dispersate pe plan teritorial. De aici decurg rolul distribuției in obținerea profitului si necesitatea controlului distribuției prin diverse metode, cum ar fi, de exemplu, crearea de către producători a unei rețele proprii de distribuție.

2.2. Industria cinematografică

Cinematograful este prin excelență arta societății industrializate. Născut odată cu aceasta, el a contribuit la proliferarea modelului de organizare a societății industriale, fiind, in sine, o industrie care a parcurs odată cu întreaga economie fazele ciclurilor economice. În același timp, prin dimensiunea sa artistică, este antrenat in criza existențială ce a marcat în ultimul secol intreaga viață culturală din țările industrializate. Succesul cinematografiei ca activitate economică si manifestare artistică se datorează impletirii intre nivelul ridicat al productivității actului artistic și gradul inalt de spectacular al acestuia Efectele economice ale specificului distribuției produsului cinematografic il reprezintă costul scăzut pe unitatea de consum (vizionare) și posibilitatea de valorificare, cu costuri minime, prin copii ale unității de producție inițială, prin mai multe canale și modalități de distribufie.

Aceasta reprezintă esența competitivității din industria cinematografiei. Din punct de vedere economic, ansamblul serviciilor audiovizuale se deosebesc de celelalte servicii.

Caracterul de unicat al industriei cinematografice se manifestă prin mai multe trăsături caracteristice:

a) Prima trăsătură o reprezintă însăsi opera cinematografică, respectiv filmul ca produs – inlelegând prin aceasta negativul original care rezultă din activitatea de producție. El este o matriță care, prin multiplicare, genereazi o primă "șarjă" de copii, numite contratipuri (duplicat negativ de imagine), după care se copiază a doua "șarjă" de copii, numite "de tiraj", destinate difuzării in cinematografe. Costul unitar nu are nimic in comun cu valoarea matriței originale, raportul putând fi uneori intre 1: 1000 până la zeci sau sute de mii. Matrița va fi păstrată in siguranța (ca si unul sau mai multe contratipuri), in timp ce copiile de tiraj vor fi difuzate intre sălile de cinematograf naționale sau intemaționale. Natura materială a filmului ca marfă ușurează posibilitatea comercializării sale prin difuzare, indiferent de durata in timp a acesteia, sau de dimensiunea pielei. Consumatorul intră în relație cu opera artistică prin intermediul distribuitorului, care ii pune la dispoziție serviciile legate de vizionarea filmului. Activitatea de distribuție, la rândul ei, se bazează, pe relația dintre producător și distribuitor, prin care distribuitorul cumpără una dintre copiile creatiei, in timp ce produsul, rezultat al actului de producție cinematografică, adică filmul "matrită", râmăne proprietatea producătorului, sau a celui care achiziționeazd drepturile de realizare a filmului. Când o copie a filmului intră intr-un teritoriu vamal, taxarea "ad valorem' se calculează, la costul copiei de tirai, respectiv cel facturat de laboratorul de developat (cost al produsului material, nu intelectual), valoarea operei intelectuale făcând obiectul evaluărilor ulterioare.

b) A doua trăsătură este reprezentată de faptul că volumul producției cinematografice – respectiv numărul anual de filme produse – nu este in nici un caz o functie economică a volumului pietei sau a volumului capacității de distribuție, respectiv a numărului de spectatori sau de săli de difuzare. Volumul producției este o opțiune strategică a producătorului care este nevoit să se adapteze constrângerilor impuse de gestionarea timpului necesar producției, factorii aleatori care apar în transpunerea scenariului și, in special, posibilitățile sale financiare.

c) A treia trăsătură caracteristică a economiei filmului o reprezintă costul actului de consum, respectiv tariful biletului de intrare in sala de cinematograf. Acesta nu se stabilește nici in funcție de originea filmului, nici in funcție de calitatea rezultată din efectul de spectacol, nici în funcție de importanța costului de producție a realizării filmului. Desigur, el poate varia de la o țară la alta, de la capitală la provincie, de la o sală la alta.

d) A patra trăsătură este deosebirea dintre costul de producție și prețul de vânzare al filmului. Modelul cinematografic clasic se incadreazd in modelul audiovizual global și este format din cei trei factori: filmul, sala și spectatorul.

2.2.2. Piața cinematografiei pe plan mondial

Comerțul international cu filme are un caracter unilateral mai pronunțat decât cel cu programe TV. Marile societăți de distributie din SUA sunt de departe cei mai mari exportatori de filme, preluând, așa cum rezultă.dintr-un studiu efectuat de UNESCO asupra unui numir de 87 de tări importatoare, un segment de 70% din piața acestor țări. Alături de țările dezvoltate, care sunt cei mai mari exportatori de filme, singurele țări în dezvoltare, mari exportatoare si care dețin si o vastă piață intemă, sunt Brazilia și lndia, țări in care importul de filme americane este mai scăzut, datorită barierei de limbă. Comerțul mondial cu filme, programe de televiziune si productii video este dominat de Statele Unite, care dețin o pondere de 40% (inclusiv pe piața din SUA), in timp ce, cel mai important consumator de pe piața mondială este Unpitală la provincie, de la o sală la alta.

d) A patra trăsătură este deosebirea dintre costul de producție și prețul de vânzare al filmului. Modelul cinematografic clasic se incadreazd in modelul audiovizual global și este format din cei trei factori: filmul, sala și spectatorul.

2.2.2. Piața cinematografiei pe plan mondial

Comerțul international cu filme are un caracter unilateral mai pronunțat decât cel cu programe TV. Marile societăți de distributie din SUA sunt de departe cei mai mari exportatori de filme, preluând, așa cum rezultă.dintr-un studiu efectuat de UNESCO asupra unui numir de 87 de tări importatoare, un segment de 70% din piața acestor țări. Alături de țările dezvoltate, care sunt cei mai mari exportatori de filme, singurele țări în dezvoltare, mari exportatoare si care dețin si o vastă piață intemă, sunt Brazilia și lndia, țări in care importul de filme americane este mai scăzut, datorită barierei de limbă. Comerțul mondial cu filme, programe de televiziune si productii video este dominat de Statele Unite, care dețin o pondere de 40% (inclusiv pe piața din SUA), in timp ce, cel mai important consumator de pe piața mondială este Uniunea Europeană. Evoluția pieței in interiorul UE este caracterizată de o creștere bruscă a cererii si o ușoară scădere a producției interne de produse audiovizuale, piața europeană devenind astfel din ce in ce mai dependentă de importul de filme produse in Statele Unite. În medie, tările Uniunii Europene importă două treimi din materialul de divertisment pe care îl transmit. În comparalie cu importurile UE din Statele Unite, comerțul intracomunitar cu produse audiovizuale este nesemnificativ. Totuși, anumite state ale Uniunii, cum ar fi Franța și Spania sunt mult mai receptive la importul de filme europene decât alte țări. Țările europene in care piața productiilor cinematografice este dominată in proporție mai mare de cinematografia americană sunt cele in care producția natională nu este suficient de bine adaptată la concurența de pe piată si la preferintele cererii. Această situație se reflectă, de exemplu, in cota de piață deținută de filmele americane in Olanda (90%), Luxemburg (84%), Germania (82%), Finlanda (81,5%), precum si, mai ales, pe considerente culturale, in Marea Britanie (9O%).

2.2.2. Piața cinematografiei pe plan european

În ultimii ani, piața pe care sunt distribuite cele mai multe filme naționale și europene este cea franceză, cu 68,5% filme nationale. Filmele franceze au fost distribuite cu preponderență in Elveția (203 filme) și in Spania (150 filme) și intr-o mai mica măsură în ltalia (99) și Suedia (83). Filmele britanice au tost distribuite in 2002 in număr mare în Franța (271) și in Spania (113) si au obținut, in comparație cu toate celelalte filme europene, prezențele medii cele mai importante cu valori ridicate in Olanda (118.167 spectatori/ film), in Belgia (74.9061 film) si in ltalia (71.539/ film). În ce privește circulația filmelor europene pe piețele din Europa Orientală și Bazinul Mediteranei în 2002, se poate observa ca numărul cel mai mare de prezente l-au inregistrat filmele franceze in Polonia și Ungaria, filmele britanice, spaniole și germane in Ungaria si in Cehia, in timp ce filmele italiene au reușit să oblțină o prezență semnificativă doar in Polonia. Anul 2003 prezintă un regres in ce privește numărul de bilete vândute și prezențele filmelor pe pielele europene. Se poate observa tendința de regres a piețelor Uniunii Europene, Germania inregistrând rezultatele cele mai slabe, o scadere de -9,17%, in timp ce ltalia și Spania rezistă mai bine în fața diverșilor factori ce influențează.in mod negativ evoluția piețelor. Și țările din Europa Centrală si de Est trec printr-o perioadă mai puțin favorabilă, doar Letonia și Lituania inregistrând o creștere a audienței cu 1,7, respectiv 3,37% in 2003 față de 2002. În ce privește cotele de piață ale filmelor nalionale în 2003, se remarcă creșterea popularității filmelor germane, care ating o cotă de piață de 17,5%. Filmele spaniole și suedeze au avut de asemenea un an bun, căștigând cote de piață de 15,8, respectiv 19,9%. Cu toate acestea, deși rezultatele sunt superioare celor din 2002 in aceste trei țări, ele sunt insă inferioare celor obținute in 2001. Cotele de piață pentru filmele naționale in Franța și ltalia au rămas stabile, in timp ce in Danemarca, Marea Britariie, Estonia si Polonia s-au redus.

2.3. Televiziunea

Televiziunea, ca ramură a audiovizualului, cuprinde două mari categorii de activități: producția de programe și teledifuzarea programelor pe baza metodelor de transmisie/recepție pentru care a optat fiecare post de televiziune. Atât producția, cât și teledifuzarea poartă amprenta organizării și specificului industrial de pe plan national, deși este prezentă si în această ramură tendința de integrare pe plan regional și internațional, înregistrate in celelalte ramuri ale audiovizualului. Deasemenea, modalitatea de soluționare a finanțării activitiății este determinantă pentru calitatea și structura activității și are relevanță certă pentru definirea obiectivelor politicii adoptate de guvernul fiecărei țări pe piața audiovizualului. Statisticile care se referă la schimburile internaționale cu programe TV reflectă numai o parte a volumului de fluxuri comerciale, deoarece există o pronunțată tendință de antrenare a sectorului in activități de coproducție, crescând odată cu acestea si volumul de investitii externe incrucisate.

Televiziunea este dependentă de industria cinematografică, atât ca piață de desfacere, cât și din punctul de vedere al rețelei de distribuție. Paradoxal, pentru acest tip de relatie, producătorii si distribuitorii de filme incriminează televiziunea pentru pierderea de audiență din sălile de cinematograf. Relațiile contractuale dintre companiile de filme și cele de televiziune nu au un caracter standard, pe care il intâlnim la contractele pentru bunurile materiale. Fiecare contract reprezintă in sine o soluționare juridică a relației comerciale, iar exprimarea clauzelor cantitative se face prin stabilirea unor cote, termene, orare de transmisie.

Piața televiziunii prezintă o serie de particularitati economice și organizatorice care decurg din evolutia sectorului si din complexitatea tehnică a proceselor de producție și distributie. Dintre trăsăturile care particularizează piața televiziunii se pot evidenția:

Costul ridicat Ia intrarea pe piață., ce se referă la investiția initială ridicată, necesară construirii de studiouri și sisteme de difuzare, precum si la constituirea echipelor de realizatori, tehnicieni și ziariști, adică a profesionistilor de inaltă calificare. Cheltuielile de marketing și campaniile publicitare pentru formarea imaginii de marcă a unuipost de televiziune reprezintă, de asemenea, o parte voluminoasă a cheltuielilor de pătrundere pe piață.

Sensibilitatea prețuritor față de variabilele economice, politice, tehnice si psihologice ale pieței. Tarifele percepute pentru serviciile de televiziune se află sub influența evenimentelor de naturi diferite care au loc in ramurile situate in amonte si in aval față de companiile de televiziune. Sistemul de legături care se creează intre ramurile industriale și serviciile participante la procesul productiei de televiziune, relațiile de complementaritate intre televiziune și celelalte subramuri ale audiovizualului, procesul de integrare culturală si economică de pe plan regional si internațional, precum și centralizarea capitalului in interiorul sistemului economic al televiziunii expun oferta unui "bombardament" sistematic de influențe contradictorii, care sunt transpuse in planul costurilor, prelucrărilor și profituritor de ramură.

Costul ridicat al distributiei reprezintă o altă trăsătură distinctă a televiziunii. El se datoreazd tehnologiei foarte sofisticate aplicată la reteaua de difuzare a programelor, precum si cheltuielilor pe care le fac companiile de televiziune pentru a se adapta periodic la modificările din peisajul audiovizual (creșterea numărului de canale, dezvoltarea sistemelor speciale de transmisie etc.).

Reglementarea relativ strictă a sectorului. Ca parte a mass-mediei, televiziunea reprezintă un sector controlat de puterea politică, in mod direct si deschis, in cazul posturilor publice, și in mod indirect si mascat, in cazul posturilor private. Controlul se poate realiza prin intermediul reglementărilor, al normelor, al autorizării anumitor procedee de transmisie, al tarifelor, al politicii fiscale și prin alte mijloace care să asigure statului posibilitatea gestionării directe sau indirecte a mijloacelor de informare. in masă.

2.3.1. Structura organizatorică a unui post de televiziune:

In organizarea unei firme de mass-media importante sunt: proprietatea, tipul de proprietate si marimea si forta pietei. In general, cu cat piata este mai mare, cu atat organigrama unui post de radio sau de televiziune privat este mai complexa. O piata mare este o piata specializata si compartimentata. Ea este cu atat mai mare, cu cat este mai specializata si mai compartimentata. Cu cat tipul de proprietate este mai variat (ca in cazul grupurilor, conglomeratelor sau al societatilor de cablu cu sistem de proprietate pluralist), cu atat lantul de comanda si delimitarea responsabilitatilor vor fi mai formale.

Unele posturi pot fi atat de mici incat sa ocupe doar o incapere in care sa se afle consola, emitatorul, un pupitru, o masina de scris si documente. Toate acestea functioneaza cu ajutorul unui disc jokey, ajutat la nevoie de un inginer care ar putea fi proprietarul cu experienta inginereasca sau un inginer consultant din afara. La celalalt capat se afla postul de mari dimensiuni, de piata, in special televiziune de tip “owned-and-operated”, care poate avea sute de angajati.

Majoritatea organizatiilor au conducere superioara, intermediara si personala. Un post mic de televiziune, VHF sau UHF, poate avea sub 30 de angajati, in vreme ce o retea VHF afiliata unei retele importante poate avea 400 de angajati. Este important ca membrii firmei sa cunoasca exact responsabilitatile unui anumit sef de departament, deoarece functiile si responsabilitatile variaza de la post la post.

In general toate firmele de mass-media contin patru departamente de baza:

1) general administrativ

2) tehnic (ingineresc) 3) programe 4) vanzari

Aceeasi structura de baza se regaseste si la posturile necomerciale, unde departamentul “vanzari” este inlocuit cu departamentul “dezvoltare”.

În cadrul departamentului general și administrativ intra servicii cuprinzand contabilitatea, juridicul, relatiile publice, aprovizionarea si secretariatul.

Directorul general este persoana care raporteaza proprietarilor, coordoneaza toate departamentele si tot personalul pentru atingerea obiectivelor postului. In timp ce personalul din alte departamente se ocupa de tot ceea ce inseamna functionare, directorul general raspunde de planificare, organizare, indrumare, control. Prioritatea directorului general este de a stabili obiectivele postului, in functie de situatia financiara, de rolul acesteia in crearea de programe in contextul implicarii acesteia in comunitate. Directorul general cauta metode de a economisi si de a atinge obiectivele postului prin cresterea profitului si reducerea costurilor.

Departamentul Programe se ocupă cu politica si deciziile majore vizand programele care sunt rezultatul consultarilor intre directorul general, directorul de programe si cel de vanzari. Pe langa resursele locale de programe realizabile in direct, se pot prelua si materiale inregistrate de la producatori independenti si companii din cadrul sindicatului din domeniu. Directorul de programe raspunde de tot ceea ce se emite. El supravegheaza in fiecare zi sarcinile de serviciu si orarele, se ocupa de aspectele financiare ale programelor si de cele legate de productie. Departamentul de programe raspunde de talente, trafic, publicitate, anunturi si arta grafica. Stirile intra adesea in responsabilitatea programelor, dar directorul de stiri raspunde in fata directorului de programe.

Departamentul Vanzari: directorul general de vanzari imbina vanzarile cu conducerea. Vanzarile sunt direct coordonate cu programele deoarece publicitatea este distribuita in timpul/inainte/dupa programele cu cea mai mare audienta, care atrag publicul tinta dorit.

2.3.2. Piața televiziunilor în Uniunea Europeană

Principalii furnizori de televiziune pe piața europeană sunt dați de companii aparținând în principal marilor state ale UE. Astfel, conform unei statistici recente, primul loc în ceea ce privește veniturile obținute în anii 2007 și 2008 este deținut de compania britanică BBC, urmată la mică distanță de grupurile germane ARD și RTL. Ierarhia continuă cu posturile italiene Mediaset și Rai, ProSiebenSat1Media, ITV, FTV, TF1 și ZDF.

Fig. 2.1. Top 10 furnizori de servicii de televiziune europeni

Deși în anul 2009, ierarhia râmăne aproximativ aceeași, rezultatele financiare obtinute de grupurile europene de televiziune in prima jumatate a anului sunt, in unele cazuri, cu pana la 58% mai mici decat in 2008. Astfel, BBC Worldwide Ltd, divizie comerciala a British Broadcasting Corporation (BBC), a inregistrat o crestere a veniturilor de 9,5%, pana la 1,003.6 miliarde de lire sterline in anul fiscal 2008-2009, incheiat pe 31 martie a.c. Profitul a scazut insa pana la 85,7 milioane de lire sterline, dupa ce cu un an in urma consemna un profit inainte de taxe de 117,7 milioane de lire sterline. Aproximativ 50% din veniturile BBC Worldwide provin din activitatile internationale ale companiei. Grupul media BBC detine mai multe divizii, printre care BBC World Television, BBC World Service Radio, BBC Magazines, BBC Digital Media, BBC Home Entertainment.

Pentru a contracara efectele crizei, compania a implementat in anul financiar 2008/2009 un program de reducere a costurilor, prin care s-au facut economii de 237 de milioane de lire sterline.

Canalele media britanice se vor confrunta cu scaderi considerabile ale bugetelor alocate publicitatii pe parcursul urmatorilor ani, potrivit celui mai recent studiu efectuat de Enders Analysis. Compania de cercetare estimeaza ca ritmul de crestere a segmentelor media va reveni pe linia de plutire abia in 2013. Daca incasarile din publicitate ale posturilor TV se vor imbunatati pe masura ce economia se redreseaza, radioul si direct mailul este posibil sa continue pe panta descendenta si in viitorul apropiat. Potrivit ultimului raport efectuat de compania de cercetare Enders Analysis, preluat de mediaweek, cheltuielile in publicitatea in televiziune din Marea Britanie vor inregistra scaderi de pana la 30% in 2010, comparativ cu 2007. Cercetarea subliniaza faptul ca declinul investitiilor in publicitatea TV va continua, minusul in acest an fiind de 200 de milioane de lire sterline, ajungand astfel la nivelul de 3,3 miliarde lire sterline. De asemenea, expertii apreciaza ca in 2009 cheltuielile pe publicitatea la TV vor ajunge la 2,9 miliarde lire sterline, pentru a mai pierde si in 2010 alte 100 de milioane, ajungand la 2,8 miliarde lire sterline. Cresterea internetului din ultimii ani si atragerea canalelor media on-line reprezinta unul dintre motivele schimbarilor structurale care au fost indicate de Enders ca fiind la baza diminuarii veniturilor din publicitate pe piata nationala de televiziune din Marea Britanie. De asemenea, potrivit raportului, pot urma si alte schimbari structurale pe masura ce golul finantarii intre BBC si canalele comerciale se adanceste, alimentat de conditii economice slabe si o schimbare treptata a consumului media personalizat.

Compania germană RTL, divizie a conglomeratului Bertelsmann, a avut venituri de 5,7 miliarde de euro in 2008. In primul semestru al anului, RTL Group, ce opereaza 45 de canale TV si 32 de statii in 11 tari, a inregistrat venituri mai mici cu 9,6% fata de perioada similara a anului trecut, ajungand pana la 2,5 miliarde de euro. Profitul EBITDA (calculat inainte de deducerea amortizarii, a taxelor si a dobanzilor) a consemnat o scadere de 36,7%, pana la 318 milioane de euro in S1 2008.. În prima jumatate a anului 2009, pe de-o parte combinatia dintre scaderea cererii de publicitate si criza economica si pe de alta parte cresterea ofertei de publicitate au dus la aparitia presiunilor legate de preturile pe reclama si de nivelul de reduceri. În ciuda acestui fapt, compania a achiziționat 66,6% din trustul media grecesc Alpha Media Group, devenind astfel actionar majoritar. Tranzactia se ridica la 125,7 milioane de euro. RTL Group ocupând cinci din noua posturi existente in Consiliul Director al Alpha Media Group având dreptul de a alege posturile de Chief Executive Officer (CEO) si Chief Operating Officer (COO) ai companiei. Valoarea neta a pietei TV de advertising din Grecia a crescut, de la aproximativ 300 de milioane de euro in 2001, pana la peste 500 de milioane de euro in 2007, si are in plan o crestere anuala de 6%-7%. Alpha Media Group este a treia companie de broadcasting din Grecia si include postul national de televiziune Alpha TV, postul regional Cosmos TV (Salonic), posturile radio Alpha 98.9 si Palmos 98.8 si casa de productie Plus Productions. Compania greceasca genereaza in prezent venituri anuale de aproximativ 100 de milioane de euro. In prima jumatate a anului 2008, Alpha TV si-a majorat cota totala de audienta, ajungand la 14,5%, de la 13,6% cat inregistra in 2007. In ceea ce priveste tinta comerciala de telespectatori cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani, postul a crescut de asemenea cota de audienta pana la 12,7%, fata de 11,5% cat inregistra in 2007, fiind pe locul 2 in prime time. Cu o cota de piata TV advertising de 16,5% , inregistrata in intervalul ianuarie-iunie 2008, Alpha TV este in prezent pe locul 3 in randul companiilor de broadcasting.

Compania privată Mediaset este clasată pe a patra pozitie, cu venituri in 2008 de 4,252 miliarde de euro. Mediaset a afisat pentru S1 2009 o scadere de 13,2% a veniturilor nete consolidate, ajungand la 1,951 miliarde de euro. De asemenea, profitul operational se ridica la 374,4 milioane de euro in S1 2009, fata de 644,9 milioane de euro cat valora in perioada similara a anului trecut. Nici profitul net nu se bucura de crestere in S1 2009, ajungand la 180,8 milioane de euro, fata de 350 de milioane de euro cat valora in S1 2008. Oficialii Mediaset au admis ca in anul 2009 compania va inregistra rezultate financiare mai mici fata de anul anterior. In urma postarii rezultatelor financiare pentru S1 2009, Mediaset a anuntat ca urmeaza sa reduca bugetele de publicitate pentru intregul an, masura ce va determina si rezultate mai scazute atat ale profitului operational, cat si net fata de 2008. Competitorul principal al Mediaset, televiziunea publica RAI, a inregistrat venituri de 3,2 miliarde de euro in 2008, in scadere cu 0,4% fata de 2007.

ProSiebenSat.1 Media a inregistrat venituri de 3,05 miliarde de euro in 2008, insa in T1 2009 a anuntat o scadere de 14% a veniturilor, pana la 627 de milioane de euro. EBITDA grupului (profitul inainte de plata taxelor, impozitelor si amortizarilor) a inregistrat o crestere de 7% fata de perioada similara a anului trecut, pana la 90,4 milioane de euro.

Reteaua comerciala britanica ITV a avut venituri de 2,8 miliarde de euro in 2008, in scadere cu 2,5% fata de 2007. ITV, cea mai mare retea comerciala TV din Marea Britanie, a afisat pentru S1 2009 venituri mai mici cu 12% fata de perioada similara a anului trecut, pana la 909 milioane de lire sterline. Michael Grade, directorul executiv al ITV, declara ca, pentru a contracara efectele criziei economice, ITV va continua sa apeleze la reduceri substantiale de costuri.

Grupul public audiovizual fran­cez France Télévisions (FTV) a avut venituri de 2.750 de milioane de euro, in scadere cu 6,1% fata de 2007. La inceputul lunii septembrie, Comisia Europeana (CE) a anuntat ca a aprobat aju- torul de stat de 450 de milioane de euro acordat de Guvernul francez pen­tru FTV. CE a deschis o investigatie formala cu scopul de a stabili daca mecanismul de finantare a France Télévisions pentru anul 2010, si dupa aceasta data, este in concordanta cu regulile europene in ceea ce priveste ajutorul de stat. Franta a aprobat deja un plan care vizeaza eliminarea graduala a publicitatii la posturile publice, pana in 2011. In contrapartida, statul a garantat pentru 2009 un buget de 450 de milioane de euro postului public.

Principalul grup TV privat francez, respectiv grupul TF1 ce detine postul TF1, controlat de grupul Bouygues, a consemnat venituri de 2,59 miliarde de euro in 2008. In septembrie 2009., TF1 anunta ca urmeaza sa se relanseze in toate domeniile de activitate intentionând sa se repozitioneze pe piata ca o sursa de informatii multi­media.

În anul 2009, au fost lansate in Europa, mai mult de 245 de posturi TV, ridicand numarul canalelor TV europene la aproximativ 7.200, arata un studiu al European Audiovisual Observatory, realizat folosind baza de date MASIVE, a Uniunii Europene.

Cele mai populare genuri de noi posturi TV sunt cele sportive (38) si programele pentru copii (17), se arata in concluziile cercetarii.
Odata cu aparitia unor posturi noi au disparut 220 de canale vechi. Printre cele mai semnificative disparitii de pe piata media se numara posturile MTV care vizau statele baltice si mai multe versiuni ale canalelor informative de business ale Bloomberg.
La sfarsitul lui 2009 in Europa (UE 27 plus doua tari candidate, Croatia si Turcia) transmiteau mai mult de 7.200 de canale TV. Daca se iau in considerare si canalele extra-Europene, atunci publicul ar fi putut alege dintre 8.600 de canale TV.
Dintre cele 7.200 de posturi europene, mai mult de jumatate sunt regionale sau locale, 43% sunt posturi nationale si 6% internationale.

2.4. Cadrul legislativ actual de reglementare a serviciilor audiovizuale

Directiva UE a serviciilor media audiovizuale, adoptata de Parlamentul European si de Consiliul UE al Ministrilor in urma unei propuneri inaintate de Comisie, a adaptat vechile norme UE privind serviciile de televiziune traditionale pentru a tine seama de era digitala si de noua generatie de servicii TV. Statele membre trebuie astfel să implementeze în cadrul legislației naționale, noile norme modernizate pentru sectorul audiovizual european până in anul 2010.

În acel moment, UE ar trebui sa aiba o piata unica pentru toate serviciile media audiovizuale, oferind intreprinderilor certitudine juridica si telespectatorilor programe mai variate si de mai buna calitate. 

Noile norme europene faciliteaza accesul producatorilor si al furnizorilor de programe TV la finantarea din noi forme de publicitate audiovizuala, cum ar fi publicitatea pe ecran partajat (split screen) sau plasarea de produse, care sunt permise in toate programele, cu exceptia stirilor, a filmelor documentare si a programelor pentru copii. Posturile de televiziune pot intrerupe programele mai usor datorita suprimarii normei care impunea o perioada de douazeci de minute intre pauzele publicitare. Acestea vizeaza consolidarea sectorului TV si a sectorului audiovizual european prin reducerea reglementarilor si crearea unor conditii echitabile pentru serviciile media audiovizuale „fara frontiere”. 

Au fost actualizate normele europene privind serviciile de televiziune datorita tehnologiei care evolueaza rapid si a nevoii de a ameliora competitivitatea sectorului audiovizual european. Pentru statele membre, acest fapt reprezinta sansa de a indeparta restrictiile depasite, de a consolida coreglementarea si autoreglementarea, mai ales in domeniul publicitatii, de a reafirma dreptul la informare si de a promova calitatea si diversitatea.

Singura care a reușit implementarea acestor norme în totalitate este România, celelalte 26 de state membre ale UE, precum si statele membre ale Spatiului Economic European (Islanda, Norvegia si Liechtenstein) si tarile candidate (Croatia, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Turcia) fiind inca in plin proces de implementare a noilor norme. Progresul este insa lent in multe state membre: unele guverne nu au organizat inca consultari publice cu privire la modul in care normele UE vor functiona in tara lor (Danemarca, Germania, Italia, Slovenia, Slovacia si Spania).

Capitolul 3: Piața serviciilor de televiziune din România

3.1. Scurt istoric al televiziunii în România

Prima încercare de a crea o alternativa la Televiziunea Româna de stat dupa caderea comunismului a fost aparitia, în 1990, a Societatii Române pentru Înfiintarea unei Companii Nationale de Televiziune Independenta – SOTI. Printre fondatorii si sustinatorii SOTI se numarau unii dintre cei mai cunoscuti jurnalisti, intelectuali, disidenti si leaderi civici din România. Demersul s-a bucurat de sprijinul financiar al International Media Fund , o asociatie de donatori internationali cu sediul la Washington D.C, dar a avut o viata foarte scurta, mai ales din cauza disensiunilor dintre fondatorii sai.

În realitate, istoria televiziunii comerciale s-a scris în principal între 1993 si 1998, când au intrat pe piata de televiziune jucatorii privati majori: Antena 1 în 1993, Pro Tv în 1995, Prima TV în 1997 si Acasa TV în 1998. La peste un deceniu dupa aparitia televiziunii comerciale în România, primele statii lansate, Pro Tv si Antena 1, sunt acum leaderii de piata. Piata a continuat sa se fragmenteze în ultimii ani, pe masura ce noi televiziuni au aparut. Toate adoptasera un format generalist, difuzînd stiri, filme, sport, telenovele si divertisment facil. Cu toate acestea, în ultimii ani au început sa apara, în ritm alert, televiziuni de nisa.

În aprilie 2004, Pro Tv a lansat canalul Pro Cinema, dedicat exclusiv filmelor. Conducerea Antenei 1 si-a anuntat intentia de a lansa, în toamna lui 2004, alte trei noi canale: Antena 2 pentru muzica, Antena 3 – stiri non-stop si Antena 4 – pentru teleshopping. Cu toate acestea, pâna la 10 iunie 2005, niciunul dintre aceste canale nu fusese înca lansat. Realitatea TV, lansat în 2001, a fost pentru un timp singurul canal de stiri nonstop din tara, cu o cota de audienta de 2 – 2,9 %; un alt canal dedicat în întregime stirilor, N24, a fost lansat în toamna lui 2004. Inaugurat în 2002, B1TV s-a concentrat în principal pe Bucuresti. De asemenea, treptat, o parte dintre principalii actori de pe piata au început sa se extinda cu noi canale. Astfel, în 1997, televiziunea publica a initiat TVR International, un canal prin satelit destinat românilor din diaspora. În 1998, investitorul american al Pro Tv, Central European Media Enterprises (CME) a lansat Acasa TV, un canal dedicat publicului feminin.

Ultimii ani s-au caracterizat prin numeroase preluari si fuziuni, ca parte a unui proces sustinut de concentrare a proprietatii. Cu toate acestea, multe dintre aceste tranzactii se caracterizeaza prin lipsa transparentei. Nivelul investitiilor în capitalul uman al departamentelor de productii bine documentate, ca si în jurnalismul de investigatii serios, ramâne scazut.

3.2 Cadrul legislativ al sectorului audiovizual din România:

3.2.1 Consiliul Național al Audiovizualului

Consiliul Național al Audiovizualului este definit de legiuitor drept autoritate publică autonomă sub control parlamentar și garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale. În această calitate, CNA are obligația să asigure:

respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii în cadrul conținutului serviciilor de programe transmise de radiodifuzorii aflați sub jurisdicția României;

pluralismul surselor de informare a publicului;

încurajarea liberei concurențe;

un raport echilibrat între serviciile naționale de radiodifuziune și serviciile locale, regionale ori tematice;

protejarea demnității umane și protejarea minorilor;

protejarea culturii și a limbii române, a culturii și limbilor minorităților naționale;

transparența mijloacelor de comunicare în masă din sectorul audiovizual;

transparența activității proprii.

Astfel, potrivit legii, CNA urmează să stabilească condițiile, criteriile și procedura pentru acordarea licențelor audiovizuale, să stabilească procedura de acordare a autorizației de retransmisie și să procedeze la eliberarea licențelor audiovizuale, a autorizațiilor de retransmisie pentru exploatarea serviciilor de programe de radiodifuziune și televiziune și la emiterea deciziilor de autorizare audiovizuală. În același timp, CNA elaborează instrucțiuni și emite recomandări pentru desfășurarea în general a activităților în domeniul comunicării audiovizuale.

În calitatea sa de garant al interesului public, Consiliul Național al Audiovizualului a inițiat un program interesant de studii și cercetări pentru a evalua și analiza comportamentele de consum a programelor de tv. Și radio de către diferite categorii de public (elevi – copii și adolescenți), comparativ cu alte practici culturale și de consum mediatic, influența familiei, a școlii, a grupului de prieteni asupra comportamentelor de consum media, evaluarea violenței în programele audiovizuale, precum și pentru a evalua și analiza impactul și caracteristicile diferitelor produsele TV (emisiunile și personalitățile TV) și a imaginii politicului în programele de știri.

Conform reglementărilor Legii audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, măsurarea audienței programelor de TV și radio trebuie realizată de instituții specializate desemnate prin licitație. C.N.A. a preluat inițiativa organizării activității de măsurare a audienței Inițial, aceasta s-a realizat prin sistemul people meter, care se efectua de două instituții concurente, oferind pieței două seturi de date -, pentru ca în 2004 să organizeze licitația pentru desemnarea unui singur furnizor pentru acest produs, licitație câștigată de TNS-AGB International. Contractul TNS-AGB International cu ARMA (Asociația Română Pentru Măsurarea Audienței) a avut o durată de patru ani (2004-2008). În 2006 CNA a declanșat operațiile de pregătire a licitației pentru alegerea noului furnizor al Serviciului Național pentru Măsurarea Audienței (SNMATV) pentru perioada 2008-2011, licitație câștigată de GfK România, (filială a FESSEL-GfK AUSTRIA) care a devenit astfel furnizorul de date de audiență TV pentru perioada 2008-2011.

3.2.2. Condițiile privind retransmisia serviciilor de programe

Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituie principiul libertății de retransmisie pentru:

orice serviciu de programe, difuzat legal de către radiodifuzori aflați sub jurisdicția României sau sub jurisdicția unui stat cu care România a încheiat un acord internațional de liberă retransmisie în domeniul audiovizualului, care este liberă, în condițiile legii.

orice serviciu de programe, difuzat de către radiodifuzori aflați sub jurisdicția statelor membre ale Uniunii Europene și recepționate pe teritoriul acestor state.

Pentru serviciile de programe care nu se încadrează în prevederile de mai sus retransmisia se poate face numai în baza autorizației de retransmisie, care poate fi solicitată de orice persoană interesată, ce are responsabilitatea editorială a unui serviciu de programe.

În anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de legiuitor, CNA poate restrânge temporar dreptul de liberă retransmisie a unui anumit serviciu de programe provenind din statele membre ale Uniunii Europene, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

serviciul de programe încalcă explicit, semnificativ și grav prevederile art. 39 (referitor la condițiile speciale pentru difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie sau violență nejustificată) sau ale art. 40 (difuzarea de programe care conțin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală din lege;

pe parcursul ultimelor 12 luni radiodifuzorul a mai încălcat de cel puțin două ori prevederile art. 39 sau 40;

Consiliul a notificat în scris radiodifuzorului în cauză și Comisiei Europene respectivele încălcări și despre măsurile pe care intenționează să le adopte în cazul în care o asemenea încălcare se produce din nou;

consultările cu statul membru al Uniunii Europene de pe teritoriul căruia se face transmisia și cu Comisia Europeană nu s-au concretizat într-o înțelegere amiabilă, în termen de 15 zile de la notificarea prevăzută, iar încălcarea la care se face referire continuă, cu condiția ca, în termen de două luni de la notificarea măsurilor luate de România, Comisia să nu fi luat o decizie asupra incompatibilității acestor măsuri față de legislația comunitară.

Procedura de eliberare, modificare și de retragere a autorizației de retransmisie se stabilește prin decizie a Consiliului. Retransmisia oricărui serviciu de programe care a obținut autorizație de retransmisie se poate face liber, de către orice distribuitor de servicii, fără nici o autorizare prealabilă, în condițiile prevăzute de lege.

3.2.3. Obligații ale distribuitorilor de servicii de programe

Distribuitorii de servicii de programe care efectuează retransmisia au obligația de a obține, de la CNA, un aviz de retransmisie. Pentru obținerea avizului distribuitorii au obligația de a comunica Consiliului structura ofertei de servicii de programe retransmise. De asemenea, legiuitorul dispune în sarcina distribuitorilor de servicii obligația de a notifica în prealabil Consiliului orice modificare în structura ofertei de servicii de programe retransmise.

In scopul de a asigura pluralismul de surse și informații, legiuitorul român a introdus obligații exprese de retransmisie în sarcina distribuitorilor de servicii, cunoscute sub denumirea de obligații de must-carry.

Astfel, toți distribuitorii care retransmit servicii de programe prin rețele de telecomunicații au obligația să includă în oferta lor serviciile de programe ale Societății Române de Televiziune destinate publicului din România, precum și alte servicii de programe, libere la retransmisie și fără condiționări tehnice sau financiare ale radiodifuzorilor privați, aflați sub jurisdicția României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin rețeaua respectivă. Printre aceste servicii de programe legiuitorul recomandă includerea unui program de radiodifuziune național și a unui program de radiodifuziune local, private.

În ceea ce privește Canalul TV Cultural al Societății Române de Televiziune, acesta va fi retransmis de către distribuitori în limita posibilităților, „cu condiția alocării fondurilor necesare către Societatea Română de Televiziune, pentru folosirea gratuită a decodoarelor”.

Având în vedere nevoile specifice ale minorităților naționale, legea dispune că în localitățile în care o minoritate națională reprezintă o pondere mai mare de 20% distribuitorii trebuie să asigure și servicii de transmitere a programelor care sunt libere la retransmisie, în limba minorității respective.

3.3. Sectorul public

Sectorul public audiovizual este constituit din oferta de programe audiovizuale a Societății Române de Televiziune și a Societății Române de Radiodifuziune. Aceste două organizații au fost înființate prin efectul Legii nr. 41/1994 ca servicii publice autonome, sub control parlamentar. Legea nr. 41/1994 a fost modificată prin efectul Legii nr. 124/1998, în principal din cauza imposibilității constituirii Consiliului de Administrație în condițiile prevăzute de legislația din 1994.

Oferta serviciului public de televiziune este supusă unor prevederi specifice, potrivit cărora Societatea Română de Televiziune are obligația de a promova și de a încuraja difuzarea de creații audiovizuale românești. Licențele audiovizuale pentru serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune se eliberează fără concurs. Difuzarea pe cale radioelectrică terestră a serviciilor publice de radiodifuziune și de televiziune se realizează de către un operator de rețele de telecomunicații, în baza licenței acordate acestuia de Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații. Serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune nu sunt ținute la plata tarifului de utilizare a spectrului, stabilit de ANRC, plata la care sunt obligați toți ceilalți radiodifuzori.

În afara celor două servicii publice de radio și de televiziune, se mai poate considera că fac parte din sectorul public audiovizual serviciile de informare oferite de autoritățile publice locale. Acestor autorități li se pot acorda licențe audiovizuale dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

să nu existe nici o altă licență audiovizuală pentru un serviciu de programe local;

sunt oferite exclusiv servicii de informare privind comunitatea respectivă.

În cazul acordării unei alte licențe audiovizuale, licența acordată autorității publice locale în condițiile precizate mai sus se retrage de drept.

SRTV cuprinde patru posturi – TVR 1, TVR 2, TVR Cultural și TVR Internațional, la care se adaugă patru studiouri teritoriale – TVR Cluj, TVR Iași, TVR Timișoara, TVR Craiova – și recent creatul portal www.tvr.ro. TVR 1, TVR 2, TVR Cultural și TVR Internațional emit fiecare 24 ore zilnic.

În 2005, SRTV a transmis pe cele patru canale ale sale 35.040 ore de programe la care se adaugă cele 2.156 ore de emisie proprie a studiourilor teritoriale. Tabelul de mai jos indică în mod sintetic structura programelor, prezentată potrivit clasificației EBU (European Broadcasting Union).

TVR 1

 Sursa: www.tvr.ro

Cele două servicii publice de radio și de televiziune sunt finanțate printr-un sistem mixt, întâlnit în majoritatea statelor europene: taxa TV sau radio, venituri proprii (din publicitate, sponsorizări, producție proprie, altele) și alocații bugetare.

3.4. Sectorul audiovizual privat

Potrivit legii, în România radiodifuzorii de drept privat, persoane juridice, trebuie să se constituie și să funcționeze sub forma societăților comerciale. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor sau a părților sociale se poate transfera în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu condiția să nu aducă atingere drepturilor și obligațiilor prevăzute în licența sau licențele deținute de societatea comercială respectivă. Acțiunile reprezentând capitalul social al societăților comerciale pe acțiuni nu pot fi decât nominative.

3.4.1. Licențele audiovizuale și licențele de emisie

Printre modificările aduse cadrului normativ prin adoptarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare se află și cele care privesc licențele și autorizațiile necesare pentru difuzarea serviciilor de programe, și instaurarea unui regim dual de atribuire, prin partajarea de competențe între Consiliul Național al Audiovizualului și Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații.

Legiuitorul distinge între difuzarea unui serviciu de programe prin utilizarea unei frecvențe radioelectrice terestre sau prin alte căi. În cazul utilizării unei frecvențe radioelectrice terestre, difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicția României se poate face numai în baza licenței audiovizuale eliberate de CNA și a licenței de emisie acordate de ANRC. În timp ce procedura și condițiile de eliberare și modificare a licenței audiovizuale se stabilesc prin decizie a CNA, procedurile pentru obținerea licenței de emisie sunt de competența ANRC.

În cazul unui serviciu de programe difuzat pe cale radioelectrică terestră, licența audiovizuală se eliberează fie în baza unui concurs, în timp ce pentru un serviciu de programe difuzat prin orice alte mijloace de telecomunicații este necesară doar o decizie a CNA.

De asemenea, ANRC stabilește condițiile și eliberează ex ante avizul tehnic care este necesar pentru participarea la concursul pentru obținerea licenței audiovizuale. Licența audiovizuală cuprinde:

numărul licenței;

datele de identificare a titularului acesteia;

tipul serviciului de programe;

denumirea și elementele de identificare ale serviciului de programe;

formatul de principiu al serviciului de programe și structura programelor;

zona de difuzare;

perioada de valabilitate;

mijlocul de telecomunicații folosit pentru difuzare și deținătorul acestuia;

frecvența sau frecvențele atribuite, după caz.

Licența audiovizuală se acordă pentru o perioadă de 9 ani (și poate fi prelungită pentru încă o perioadă de 9 ani), atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cât și în cel al televiziunii, termen care curge de la data obținerii autorizației tehnice de funcționare, în cazul difuzării pe cale radioelectrică terestră, sau de la data obținerii deciziei de autorizare audiovizuală, în cazul difuzării prin orice alte mijloace de telecomunicații.

CNA urmează, potrivit propriei decizii nr. 403 din 30 iunie 2005, să decidă asupra acordării licenței audiovizuale, luând în considerare și următoarele criterii de apreciere a structurii și formatului de principiu a serviciului de programe:

respectarea drepturilor fundamentale ale omului și protecția minorilor;

respectarea pluralismului politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului;

protejarea culturii și a limbii române, a culturii și a limbilor minorităților naționale;

situația exploatării celorlalte licențe pe care le deține solicitantul, dacă este cazul;

durata totală cotidiană de difuzare a serviciului de programe;

genul, orarul și durata de difuzare și de redifuzare a emisiunilor; procentul alocat programelor locale, în cazul licențelor audiovizuale regionale și locale difuzate pe cale radioelectrică terestră.

3.4.2. Transparența

Problematica transparenței în ceea ce privește activitatea, structura acționariatului și responsabilitatea editorială a tuturor instituțiilor de media a fost în atenția decidenților de la nivel pan-european (Consiliul Europei, inter alia) încă de la începutul deceniului 9. Astfel, cele mai importante standarde și linii directoare în această privință se regăsesc în Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (94) 13. Scopul unor asemenea prevederi este de a sublinia importanța cunoașterii de către public în general a elementelor mai sus menționate pentru a îi permite acestuia să-și formeze o opinie cu privire la valoarea pe care ar urma să o atribuie informațiilor, ideilor și opiniilor exprimate sau diseminate de mass media.

Prevederi cu conținut similar se regăsesc și în Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestora, orice persoană juridică titulară a unei licențe audiovizuale are obligația de a pune în permanență la dispoziție publicului următoarele categorii de informații:

denumirea, statutul juridic și sediul social;

numele reprezentantului legal și ale principalilor asociați ori acționari;

numele persoanelor responsabile de conducerea societății comerciale și ale celor care își asumă, în principal, responsabilitatea editorială;

lista publicațiilor editate de persoana juridică respectivă și lista celorlalte servicii de programe pe care le asigură.

În continuare, legiuitorul stipulează obligația persoanelor care exploatează un serviciu de programe de a aduce la cunoștința CNA următoarele:

schimbările intervenite în cursul exploatării serviciului în ceea ce privește categoriile de date menționate mai sus, în maximum 30 de zile de la producerea acestora;

alte categorii de date privind funcționarea serviciului, după intrarea acestuia în activitate.

3.5. Principalele companii de pe piața serviciilor audiovizuale din România

În ultimii ani, au început însă să se dezvolte, într-un ritm destul de alert, ofertele de nișă precum Pro Cinema, Antena 3, N 24, The Money Channel, la care se adaugă mai vechile Acasă și Realitatea TV. Pentru majoritatea acestora, bătălia se dă pentru ocuparea unui segment de până în aprox. 2% din cota de piață și de mai puțin de 1 punct de rating medie zilnică. Este însă o ofertă care devine din ce în ce mai interesantă pentru anumite segmente de public și care pare să fi început să determine și realizarea unor mici venituri din publicitate.

Pe piața audiovizuală, 5 grupuri puternice (exceptând SRTV) își împart peste 50 % din piață. Acestea sunt Grupul Media Pro, Intact, SBS Broadcasting, Centrul Național Media și Realitatea Media, după cum se poate vedea în graficul alăturat:

Fig.3.1. Principalii actori de pe piața audiovizuală românească

Componența acționariatului la aceste grupuri puternice este extrem de diversă: de la persoane fizice până la persoane juridice deținute, în varii proporții, de alte persoane juridice, deținute și ele, la rândul lor, de alte persoane, fie fizice fie juridice.

Televiziunile grupului Media Pro – Pro TV, Acasă, Pro Cinema, Sport.ro și MTV – au atras, în 2008, circa 54% din veniturile totale nete din publicitatea TV.

Televizunile au atras ]n anul 2008, 62% din veniturile totale nete din publicitate, adică 337 de milioane de euro. Media Fact Book, un institut de statistică prestigios, estimează, pentru anul 2009, o scădere a bugetelor de publicitate TV cu 30-35%, față de 2008, declinul estimat depinzând de evoluția în ultimul trimestru al anului trecut.

În topul veniturilor totale nete din publicitate, posturile TV din grupul Media Pro sunt urmate de televiziunile din trustul de media Intact, din care fac parte, printre altele, Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia, care au atras aproximativ 20% din bugetele de publicitate TV, posturile SBS (Prima TV și Kiss TV) și televiziunile din portofoliul Societății Române de Televiziune (TVR1, TVR 2, TVR Cultural) – fiecare cu câte 6%, Realitatea Media (Realitatea TV, Romantica) – 5% și Kanal D – 4%.

Potrivit bilanțurilor financiare pe 2008, publicate de Ministerul de Finanțe, compania Pro TV SA, deținută de grupul media CME și Adrian Sârbu, a avut o cifră de afaceri netă de 684.755.913 lei și un profit de 109.851.434 lei. Pro TV SA operează în România televiziunile Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, Pro TV Internațional, Sport.ro, MTV, Pro FM, Info Pro și Pro Clasic și o divizie de internet.

Fig. 3.2.: Bilanțurile principalelor companii de pe piața românească

Topul televiziunilor aflate pe profit în 2008 este continuat de posturile trustului Intact – Antena 1 (cifră de afaceri – 246,2 milioane de lei, profit net – 22,2 milioane de lei) și Antena 3 (cifră de afaceri 68,3 milioane de lei, profit net – 13 milioane de lei).

Și postul dedicat femeilor al Intact, Euforia Lifestyle, a înregistrat 4,3 milioane de lei profit net, în timp ce Antena 2 a trecut pe profit (1,15 milioane de lei, față de 2007, când avea pierderi nete de 4,9 milioane de lei, potrivit cifrelor publicate de Ministerul de Finanțe). Totodată, Camina Trust SRL – o societate din trustul Intact care deține postul GSP TV, lansat anul trecut, a înregistrat un profit de 69.406 lei, la o cifră de afaceri de 795.863 de lei.

În ceea ce privește clasamentul celor mai urmărite posturi TV, în anul 2008, conform aceleiași statistici, Pro TV a rămas lider de piață, cu un rating de 2,6% și 14,1% cotă de piață all urban, urmat de Antena 1 (rating 1,8%, cotă de piață de 9,7%), pe locul al treilea urcând postul Acasă (1,4% rating și 7,7% cotă de piață), urmat de Realitatea TV (0,9% rating și 5,1% cotă de piață), care a depășit TVR 1 și Prima TV. Aceeași ierarhie continuă și în 2009 cu Pro TV pe prima poziție în topul audiențelor (2,8% rating și 14,8% cotă de piață), urmat de Antena 1 (2,3% rating și 11,8% cotă de piață), Acasă (1,1 rating și 5,6% cotă de piață) și Realitatea TV (1,1% rating și 5,9% cotă de piață).

În anul 2009, piața de televiziune din România, a oscilat între două coordonate majore, criza economică și frământările autorităților române pentru tranziția la televiziunea digitală, proiect care nu a debutat, însă, până acum. Cele mai multe posturi TV de pe piața audiovizualului românesc au încercat să se adapteze noilor condiții economice, prin reducerea costurilor de producție, a numărului de salariați și a salariilor angajaților. Chiar și în contextul economiei actuale,a fost realizată o alianță strategicăși anume cea dintre companiile Time Warner și CME – concretizată în martie 2009. Atunci, grupul de televiziune CME, acționarul majoritar al Pro TV, a anunțat încheierea unei colaborări cu una dintre cele mai importante companii de media din lume, Time Warner – SUA, prin care gigantul american s-a angajat să investească 241,5 milioane de dolari la CME.

Time Warner urma să cumpere 19 milioane de acțiuni nou emise de CME, ceea ce înseamnă aproximativ 31% din capitalul grupului, care operează mai multe canale TV în Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Croația, Ucraina și Bulgaria. De asemenea, CME și studiourile Warner Bros, celebra divizie a Time Warner, au format un parteneriat pentru lansarea și operarea unor canale tematice de televiziune în țările în care CME este prezentă. CME deține în acest moment 95% din acțiunile companiei PRO TV SA, care operează canalele Pro TV, Acasă, Pro Cinema, Pro TV International, Sport.ro și MTV România. Restul de 5% din acțiuni îi aparțin lui Adrian Sârbu, proprietarul grupului Media Pro, care deține, printre altele, MEDIAFAX și Ziarul Financiar.

Piața televiziunilor de nișă din România a continuat să se dezvolte. Astfel, atât televiziunile operate de NBC în România – Hallmark Channel, Movies 24, Sci Fi, Universal Channel și KidsCo -, cât și posturile TV din portofoliul Discovery au continuat să-și crească distribuția și audiența. Totodată, portofoliul Discovery Networks în România a fost completat odată cu lansarea posturilor Discovery HD și Investigation Discovery, care s-au alăturat Discovery Channel, Discovery Science, Discovery World, Animal Planet și Discovery Travel&Living, prezente de asemenea pe piața audiovizualului românesc. Pe 19 septembrie, s-a lansat în România postul TV pentru copii Disney Channel, care a luat locul televiziunii Jetix. În plus, National Geographic Channel a început producția primului său proiect local – un documentar despre ascensiunea Crinei Coco Popescu (14 ani), una dintre cele mai tinere alpiniste din lume și cu câteva recorduri mondiale la activ, după ce, pe 12 iulie, aceasta a cucerit cel mai înalt vârf al Europei (Elbrus, 5.642 m).

Principalul post vizionat în 2009 este, la fel ca în ultimii 3 ani, Pro Tv. Conform datelor statistice pe 2009, Pro Tv este pe prima poziție și după media pe toată ziua, dar și în Prime Time (intervalul de maximă audiență – orele19.00-23.00). Astfel, în comparație cu anul 2008 se poate spune că:

– Pro TV are o medie de 337.000 de telespectatori în 2009, un plus de aproape 40.000 de persoane față de anul precedent.

– Antena 1 urmează pe doi, la o diferență de 77.000 de telespectatori. Față de 2008, Antena 1 a câștigat 55.000 de telespectatori.

– Realitatea TV completează Top 3, cu 141.000 de telespectatori, față de 108.000 cât avea în 2008.

– Acasă TV are un minus de 40.000 de persoane față de 2008 și coboară pe locul 4.

– TVR 1 stagnează, la 104.000 telespectatori. OTV coboară două poziții, iar Kanal D, un loc.

– Antena 3 urcă pe șapte, cu peste 30.000 de telespectatori câștigați în 2009.

Similar, în prime-time se observă că:

– Pro TV este urmărit, seara, de 781.000 de telespectatori.

– Top trei în Prime Time este identic cu anul 2008: Pro TV, Antena 1, Acasă TV. – TVR 1 cedează postului Prima TV poziția a patra în Prime Time.

– Realitatea TV crește și în Prime Time: locul 6, cu 217.000 telespectatori. Antena 3 este pe 8, cu 174.000 de persoane.

În privința acoperirii naționale, postul Pro TV – care are o acoperire de 93,6% – își păstrează poziția de lider pentru al cincilea an consecutiv. În 2008, potrivit GfK România (compania care măsoară audiența TV), postul a obținut cele mai mari audiențe cu meciurile din Champions League (11,5% rating all urban), "Știrile Pro TV 19.00" (9% rating) și emisiunea de divertisment "Dansez pentru tine" (8,8% rating). Alte programe din grila postului Pro TV care au obținut audiențe ridicate au fost nou lansata emisiune "O-la-la" (8,3% rating), "Știrile Pro TV 17.00" (6,3% rating) și filmele difuzate în prime time. Pro TV a fost foarte atractiv pentru targetul său de vârstă 18-49 ani, fapt care a făcut ca televiziunea să fie prima alegere a advertiserilor.

Pe de altă parte, Antena 1, care are o acoperire de 93,7% la nivel național, a ocupat poziția a doua în preferințele telespectatorilor și avut cele mai mari audiențe cu meciurile de calificare la Campionatul mondial de fotbal 2010 (17,9% rating all urban) și emisiunile de divertisment "Divertis Mall" (9,9% rating) și "Genialii" (7,4% rating). Dintre emisiunile care au adus audiențe mari principalului post al grupului Intact fac parte și "Din Dragoste", "Noaptea erorilor", "Secret talent" și "Vreau să fiu vedetă".

Principalul post din portofoliul Televiziunii Publice – TVR 1 – care are o acoperire națională de 99,2% – a fost lider de audiență cu transmisiile meciurilor din Campionatul European de Fotbal (12,7% rating), audiențe mari atrăgând și competiția muzicală Eurovision 2008 (4,6% rating) și Festivalul "Cerbul de Aur" (5% rating), dar și emisiunea "O dată în viață" (5,1% rating).

Postul Acasă, care este recepționat pe 90,1% din terioriul României, s-a situat pe poziția a treia în topul audiențelor urbane. Televiziunea a atras cele mai mari audiențe cu telenovelele "Inimă de țigan" și "" (9,9% și, respectiv, 9,5% rating). Alte programe care au ridicat audiența postului Acasă TV au fost "Îngerașii" și "Doctor de mame" (3,9% și 2,3% rating) și emisiunile "Poveștiri adevărate" (2,4% rating) și "Poveștiri de noapte" (3,7% rating).

Prima TV, care are o acoperire națională de 91,6%, s-a bazat anul trecut pe producțiile locale: "Cronica Cârcotașilor" (4,6% rating), "Schimb de mame" (4,1% rating), "Trădați în dragoste" (38% rating), "Poliția în acțiune" (2,7% rating), "Curat, murdar?" (2,6% rating) și "Mondenii" (2,2% rating).

Postul Kanal D (82,8% acoperire națională), lansat în februarie 2007 de trustul turcesc Dogan Media International, a înregistrat audiențe mari în prima parte a anului 2008, când a transmis meciurile din Liga I (8,9%), drepturi care au trecut, în martie 2008, la consorțiul Antena 1 – RCS&RDS, fiind difuzate în mare parte pe Gsp TV, post lansat anul trecut de trustul Intact. Ulterior, Kanal D a mizat pe producțiile locale – "Fata lui tata" (4,5% rating), "Noră pentru mama" (3,3% rating) și serialele turcești "Asi împotriva destinului" (2,8% rating) și "Havin" (1,8% rating).

Pe de altă parte, postul de știri Realitatea TV, care are 89% acoperire națională, este una dintre cele mai mari surprize ale anului 2008, depășind în audiențe de multe ori în cursul anului trecut TVR 1 și Prima TV. Realitatea TV a atras cele mai mari audiențe cu programele "Documentarele Realității" (3,4% rating), "Gânduri pentru România" (2,8% rating) și "Zona de impact" (2,4% rating).

În anul 2009, pe 18 august, TVR 1 și TVR 2, principalele posturi din portofoliul Televiziunii Publice, au fost primele din audiovizualul românesc care au primit permisiunea CNA de a emite în sistem digital. De asemenea, după trei ani de experiment Pro TV în sistem HD, postul Sport.ro a primit, pe 22 octombrie, acordul CNA pentru a începe să transmită experimental programe în High Definition, pe același canal pe care emite Pro TV HD, respectiv Canal 30. Și televiziunile Antena 1 și Antena 3 au primit, pe 4 noiembrie, acordul CNA pentru a începe să transmită experimental programe în High Definition, în cadrul experimentului realizat de Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) pe canalele 59 București și 54 Păltiniș-Sibiu. Potrivit CNA, pe emițătoarele SNR emit experimental, în prezent, mai multe posturi, printre care TVR 1, TVR 2, Național TV și Realitatea TV.

Pe de altă parte, serviciile de televiziune digitală prin satelit în România sunt avansate, grație platformelor digitale Digi TV, Boom, Dolce, Focus Sat și Akta. Totodată, un pas mare în direcția dezvoltării televiziunii digitale în România a fost făcut odată cu lansarea, la 1 octombrie, a serviciului de televiziune de înaltă definiție (HD) al operatorului de telecomunicații UPC România. Astfel, UPC HD permite și recepționarea a șase televiziuni în sistem HD, respectiv TVR HD, Pro TV HD, Eurosport HD, History HD, Fashion HD și HBO HD.

În ceea ce privește autoritățile, obiectivul acestora a fost de a demara procesul de trecere de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, care trebuie să fie definitivat până la 1 ianuarie 2012, în conformitate cu obligațiile pe care România și le-a asumat față de Uniunea Europeană. Strategia privind trecerea la televiziunea digitală prevede că acest proces ar fi trebuit să înceapă în anul 2010, prin acordarea a două multiplexuri pe care vor fi retransmise posturile publice cu acoperire națională, precum și televiziunile private cu acoperire și indici de audiențe semnificativi. Strategia privind tranziția la televiziunea digitală mai prevede faptul că alte patru multiplexuri digitale vor fi acordate până cel târziu la data de 1 iulie 2010, cu posibilitatea de furnizare a serviciilor comerciale de retransmisie a posturilor de televiziune după data de 1 ianuarie 2012.

3.5. Operele europene

Orice radiodifuzor aflat în jurisdicția României trebuie să rezerve operelor europene o proporție majoritară din timpul său de difuzare, cu excepția timpului consacrat informațiilor, manifestărilor sportive, jocurilor, publicității, precum și serviciilor de teletext și teleshopping.

În înțelesul legii, sunt opere europene:

opere originare din România sau din statele membre ale Uniunii Europene;

opere originare din terțe state europene care sunt parte la Convenția europeană privind televiziunea transfrontieră, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (3) al art. 23;

opere originare din alte state europene și care îndeplinesc anumite condiții (sunt realizate exclusiv sau în coproducție cu producători stabiliți în unul sau mai multe terțe state europene cu care România sau Uniunea Europeană a încheiat acorduri referitoare la sectorul audiovizual, dacă aceste opere sunt realizate în principal de către autori și lucrători rezidenți în unul sau mai multe state europene).

Operele menționate la punctele 1 și 2 sunt opere realizate în principal de către autori și lucrători rezidenți în unul dintre statele respective, care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

sunt realizate de unul sau mai mulți producători stabiliți în unul sau mai multe dintre statele respective;

producția acestor opere este supervizată și controlată efectiv de către unul sau mai mulți producători stabiliți în unul sau mai multe dintre statele respective;

contribuția coproducătorilor din aceste state la totalul costurilor de coproducție este preponderentă, iar coproducția nu este controlată de unul sau mai mulți producători stabiliți în afara statelor respective.

Operele care nu sunt considerate opere europene în sensul celor de mai sus, dar care sunt realizate în baza unor tratate bilaterale de coproducție încheiate cu terțe țări, vor fi considerate opere europene, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi, dacă coproducătorii din România sau din statele membre ale Uniunii Europene furnizează un procent majoritar din totalul costurilor producției, iar aceasta nu este controlată de unul sau mai mulți producători stabiliți în afara României și a statelor membre ale Uniunii Europene.

Operele care nu sunt opere europene în sensul celor de mai sus, dar care sunt realizate în principal de către autori și lucrători rezidenți în România sau în statele membre ale Uniunii Europene, vor fi considerate opere europene, în scopul aplicării prezentei legi, într-un procent corespunzător procentului contribuției coproducătorilor din România sau din statele membre ale Uniunii Europene la totalul costurilor de producție.

Concluzii

Piața serviciilor audiovizuale reprezintă deocamdată, în concepția Uniunii Europene, un domeniu neprioritar cu privire întrucât accentul propriu-zis al reglementărilor actuale nu este orientat decât spre operele europene .Astfel, ei consideră că marea problemă a industriei audiovizuale europene pe piețele internaționale, identificată de evaluarea impactului, o reprezintă slaba circulație a operelor europene audiovizuale. Această problemă nu afectează doar profesioniștii europeni care nu pot beneficia pe deplin de pe urma internaționalizării piețelor audiovizuale, ci și consumatorii care se confruntă cu posibilități de alegere restrânse și cu o diversitate culturală limitată. Se consideră că acest lucru are un impact asupra competitivității sectorului audiovizual european și, în consecință, societățile europene nu pot beneficia pe deplin de oportunitățile internaționalizării. De asemenea, consumatorii nu pot beneficia de o gamă largă de filme și, prin urmare, diversitatea culturală este limitată. Astfel, un instrument nou ar trebui să urmărească cele două obiective globale: creșterea competitivității sectorului audiovizual european și extinderea posibilităților de alegere ale consumatorului și a diversității culturale.

Totuși au fost create și programe de genul EUROMED Audiovizual II sau programul de sprijin al ACP-UE pentru cinematografie și industria audiovizuală care sunt programe de dezvoltare regională și au o axare și obiective diferite însă acestea nu au avut efectul dorit.

În ceea ce privește piața audiovizualului din România una din problemele identificate este aceea a pieței publicitare și a repartiției acesteia între serviciile publice și radiodifuzorii comerciali. Dacă în cea de-a doua privință legiuitorul român a intervenit, reducând timpii de publicitate la SRTV de la 12 min/oră (cât au în continuare radiodifuzorii privați) la 8 minute/oră, în ceea ce privește prima problemă, rezolvarea sa nu este de competența legii.

Cheltuielile cu publicitatea sunt reduse în raport cu alte țări având un nivel de dezvoltare economică comparabil. Astfel, se estimează că veniturile din publicitate reprezintă aproximativ 25%- 30% din resursele întregului sector audiovizual.

Dintre cauzele identificate pentru a explica această situație, trebuie menționate însă, în egală măsură, atât cele de ordin economic (nivel de dezvoltare, putere de cumpărare redusă a populației în genere, costuri ridicate pentru producția și difuzarea de spoturi publicitare TV etc.) cât și cele de ordin subiectiv precum insuficiența cunoștințelor manageriale, care nu permit evaluarea potențialului de dezvoltare pe care îl aduce publicitatea.

Piața audiovizuală din România se poate caracteriza prin dezechilibrele sale:

număr ridicat de posturi TV comerciale dar o piață publicitară încă subdezvoltată

număr mare de posturi de televiziune și numărul relativ redus de echipamente de recepție (televizoare) performante

recepție hertziană care nu acoperă întregul teritoriu (cu excepția posturilor publice) dar penetrație masivă a transmisiei pe cablu

număr relativ redus de calculatoare personale dar acces destul de ridicat la Internet

utilizare masivă a telefoniei mobile pe fondul unui buget personal foarte modest

dezvoltare importantă a furnizorilor de servicii (Internet) dar o ofertă destul de redusă a furnizorilor de conținuturi specifice autohtone

instrumente de sprijin pentru producția cinematografică, consumată de un segment foarte mic de populație, dar nu și pentru producția televizuală

Din punctul de vedere al structurii, se constată că televiziunea și serviciile de retransmisie sunt principalul motor al dezvoltării economice a sectorului, concentrând aproximativ 90 % din veniturile acestuia.

Potențialul de dezvoltare a sectorului, încă insuficient evaluat, a atras deja investiții străine, atât la nivelul serviciilor de televiziune și radio, cât și la cel al distribuitorilor prin cablu. Astfel, au apărut și se consolidează nu numai importante grupuri media integrate vertical, și care tind să detroneze serviciul public din postura de lider în ceea ce privește cota de audiență și ratingul, dar si importante grupuri de furnizori de servicii convergente – cablu, Internet, telefonie. Având în vedere că dispozițiile legale în vigoare sunt favorabile investițiilor străine și nu instituie bariere, este de așteptat ca pe termen mediu să se producă o creștere masivă a prezenței capitalurilor străine.

O asemenea evoluție ar putea fi de natură să determine și dezvoltarea producției independente, mai ales în contextul întăririi monitorizării modului în care prevederile legale în cauză se aplică. Această evoluție ar putea fi susținută și de elemente de eficiență economică, în condițiile în care achiziția de programe realizate de producători independenți este mai avantajoasă decât producția in house.

Bibliografie:

1) “Potențe ale pieței audiovizuale din România”, 2007

2) “Punct de vedere al ASOCIAȚIEI ROMÂNE DE COMUNICAȚII AUDIOVIZUALE cu privire la modificările aduse programelor străine retransmise în România prin inserarerea de publicitate destinată publicului din România” , 2007

3) “Economia invizibilului”, Cristiana Cristureanu,2004

4) “ DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI DE INSTITUIRE A UNUI PROGRAM DE COOPERARE ÎN DOMENIUL AUDIOVIZUALULUI CU ȚĂRI TERȚE”, MEDIA MUNDUS, 2009

5) “TELEVIZIUNEA ÎN EUROPA Reglementari, Politici si Independenta”, Ioana Avadani,2009

6) “Tendințe în comunicarea audiovizuală contemporană”, Violeta Lipa, 2006

7) “ISTORIA RADIO – TELEVIZIUNII”, Pierre Albert, 1999

8) “COMUNICARE AUDIO-VIZUALA”, Ion STAVRE, 1999

9) “Tranzactiile media europene: 50 miliarde euro”, Roxana Ivan, 2008

10) www.mediafax.ro

11) www.paginademedia.ro

12) www.cna.ro

13) www.capital.ro

14) www.tvr.ro

15) www.adevarul.ro

16)www.euractiv.ro

17) www.financiarul.com

Bibliografie:

1) “Potențe ale pieței audiovizuale din România”, 2007

2) “Punct de vedere al ASOCIAȚIEI ROMÂNE DE COMUNICAȚII AUDIOVIZUALE cu privire la modificările aduse programelor străine retransmise în România prin inserarerea de publicitate destinată publicului din România” , 2007

3) “Economia invizibilului”, Cristiana Cristureanu,2004

4) “ DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI DE INSTITUIRE A UNUI PROGRAM DE COOPERARE ÎN DOMENIUL AUDIOVIZUALULUI CU ȚĂRI TERȚE”, MEDIA MUNDUS, 2009

5) “TELEVIZIUNEA ÎN EUROPA Reglementari, Politici si Independenta”, Ioana Avadani,2009

6) “Tendințe în comunicarea audiovizuală contemporană”, Violeta Lipa, 2006

7) “ISTORIA RADIO – TELEVIZIUNII”, Pierre Albert, 1999

8) “COMUNICARE AUDIO-VIZUALA”, Ion STAVRE, 1999

9) “Tranzactiile media europene: 50 miliarde euro”, Roxana Ivan, 2008

10) www.mediafax.ro

11) www.paginademedia.ro

12) www.cna.ro

13) www.capital.ro

14) www.tvr.ro

15) www.adevarul.ro

16)www.euractiv.ro

17) www.financiarul.com