Piata Muncii din Romania. Analiza Ocuparii Si a Eficientei Muncii, In Context European

ABREVIERI

PIB – Produs intern brut

BIM – Biroul Internațional al Muncii

SEO – Strategia Europenă de Ocupare

SEOFM – Strategia Europeană de Ocupare a Forței de Muncă

UE – Uniunea Europeana

FSE – Fondul Social European

Introducere

Munca și ocuparea forței de muncă au drept scop sporirea avuției națiunilor și crearea unei vieți mai bune pentru toți. O caracterizare a performanțelor unei economii, capacitatea economiei de a valorifica și valoriza resursele disponibile pot fi determinate prin analiza nivelului, structurii și eficienței ocupării la un moment dat.

În același timp, funcționarea în bune condiții a pieței forței de muncă nu duce doar la sporirea avuției națiunilor, ea reprezintă o necesitate pentru a asigura propriul echilibru și pe cel al întregii economii.

Lucrarea de față își propune să realizeze o analiză a pieței muncii din Romania, mai precis o analiză a ocupării și eficienței muncii în Romania.

Ocuparea este o problemă actuală, ea se află într-o perioadă de transformare datorită fenomenului de îmbătranire a populației, ca urmare a sporirii speranței de viață și concomitent cu declinul ratei natalității.

Subocuparea, în contextul crizei economice prelungite și avand în vedere țintele stabilite în Strategia Europa 2020, devine o problemă a cărei rezolvare devina vitală.

Capitolul 1 este dedicat pieței muncii din perspectivă teoretică. Capitolul surprinde noțiuni de teorie legate de piața muncii cu caracteristicile și particularitățile sale, piața creată de confruntarea dintre cererea de forță de muncă și oferta de forța de muncă, dezechilibre rezultate din necorelarea cererii cu oferta de forță de muncă.

Al doilea capitol reliefează atât aspecte teoretice, cât și practice ale pieței muncii în contextul Uniunii Europene, fiind dedicat obiectivelor din Strategia Lisabona și Stategia 2020 cu accent pe cele referitoare la ocupare.

În capitolul 3 rata ocupării, șomajul, salariul sunt privite evolutiv și comparativ în Romania și în alte țări europene. Datele utilizate sunt cele furnizate de Institutul Național de Statistică și Eurostat. Perioada analizată a fost 2004-2014.

Capitolul 1Piața muncii – analiză conceptuală

Ce este piața muncii

Desfășurarea unei activității reprezintă un proces de combinare a trei factori de producție: munca, natura și capitalul. Locul de desfășurarea al activității, și deci locul unde are loc această combinare este întreprinderea. Combinarea acestor factori de producție se face în condițiile deținerii acestora, iar acest lucru se poate realiza prin procurarea lor de pe piețele specializate: piața muncii pentru achiziționarea factorului muncă, piața capitalului și piața factorilor naturali.

Ca și celelalte piețe, și piața muncii apare ca rezultat al întalnirii și confruntării cererii de muncă cu oferta de muncă, bunul tranzacționat fiind forța de muncă.

Există o relație de dependență între piața muncii și piața celorlalți factori de producție și cu piața bunurilor și serviciilor. Piața muncii are trăsături comune cu celelalte piețe, dar și trăsături specifice.

Caracteristicile pieței muncii sunt:

Obiectul – obiectul pieței muncii îl formează munca, care implică omul, dar pe piață nu se cumpără și vinde omul, ci munca efectivă.

este o piață derivată – piața muncii este influențată de celelalte piețe și are efecte asupra tuturor sectoarelor economico-sociale.

este cea mai reglementată piață datorită faptului ca nu este o piață cu concurență perfectă, iar întâlnirea dintre cererea și oferta de muncă trebuie să se realizeze într-un cadru instituțional și juridic bine definit; o serie de instituții și mecanisme legislative au fost create în timp cu scopul de a frâna sau accelera piața muncii.

este o piață eterogenă înregistrand în decursul timpului o segmentare specifica; ea cuprinde segmente delimitate pe activități, zone economice, profesii, categorii, sexe, vârste, niveluri de calificare

este o piață cu concurență imperfectă

este caracterizată de asimetrie informațională, atât deținatorul de forță de muncă, cât și cumpărătorul de forță de muncă confruntandu-se cu lipsa informațională.

are funcție socială importantă întrucat implică negocierea unor elemente ce țin de condițiile de muncă și de calitatea vieții

are funcție formativ – culturală a forței de muncă care se realizează prin calificare, educație, recalificare, reconversie.

Presupune negocierea permanentă dintre purtătorii ofertei de muncă și cei ai cererii de muncă sub aspect cantitativ, calitativ și structural.

O piață a muncii caracterizată de normalitate impune existența următoarelor condiții:

Interzicerea muncii forțate

Asigurarea dreptului la muncă

Asigurarea disciplinei în muncă

Asigurarea protecției în muncă

Respectarea dreptului la odihnă și refacere a forței de muncă

Perfecționarea și reconversia profesională

Respectarea libertății de asociere în sindicate cu respectarea legislației în domeniu

Respectarea dreptului la grevă cu respectarea legislației în domeniu.

“Piața muncii este un sistem complex, având relații diverse cu toate celelalte piețe ale economiei, iar formarea și dezvoltarea sa, de la multitudinea de piețe locale și până la cea internațională, rămân dependente de progresul comunicațiilor, de mijloacele și tehnicile informaționale”.

Cererea de muncă

Pentru realizarea activităților care se inițiază sau există în societate este nevoie de forță de muncă, astfel ia naștere cererea de muncă.

Cererea de muncă reprezintă cantitatea de muncă pe care purtătorii cererii de muncă – angajatorii – sunt dispuși să o achiziționeze la diferite niveluri ale salariului, cu scopul de a desfășura activități.

Cererea de muncă se exprimă prin numărul locurilor de muncă. Condiția pentru ca nevoia de muncă să fie încadrată în cererea de muncă este salarizarea sau remunerarea.

“Cererea de muncă este nevoia de muncă salarială ce se formează într-o economie de piață concurențială, la un moment dat sau pe o anumită perioadă exprimată prin numărul locurilor de muncă.”

Cererea de muncă este o cerere derivată din cererea de bunuri economice.

Caracteristicile cererii de muncă sunt:

este influențată de dezvoltarea economico-socială, de investiții

este eterogenă sub aspect structural și profesional-ocupațional

este rigidă pe termen scurt având un grad redus de substituibilitate

purtătorii cererii urmăresc obținerea unui maxim de avantaj prin utilizarea factorului muncă

elasticitatea cererii este influențată de dimensiunea și evoluția salariilor, a nivelului productivității, de calitatea, cantitatea și diversificarea producției de bunuri, de ponderea cheltuielilor salariale în costul de producție total.

Relația dintre salariu și cererea de muncă este una invers proporțională în sensul că o mărire a salariului duce la o scădere a cererii de muncă și invers, conform legii generale a cererii (vezi figura nr.x). Curba cererii de muncă are astfel pantă negativă (A-B), reflectând această relație inversă.

Fig. x – Extensia si restrângerea cererii de muncă

Cererea de muncă nu este constantă, ea fiind influențată de factorii care determină creșterea sau reducerea acesteia precum:

productivitatea marginală a muncii

cererea bunurilor economice create de factorul muncă

numărul factorilor de producție care pot substitui munca.

Plecând de la definiția productivității marginale care exprimă sporul de producție obținut prin modificarea cu o unitate a unui factor de producție, ceilalți rămanand constanți, și explicand productivitatea muncii care exprimă eficiența cu care este consumată munca, se poate înțelege ușor noțiunea de productivitate marginală a muncii. Productivitatea marginală a muncii reprezintă suplimentul de producție (ΔQ) obținut ca urmare a utilizării unei cantități suplimentare de muncă (ΔL), în condițiile în care ceilalți factori sunt constanți.

Pe piața de bunuri si servicii, producătorul urmărește maximizarea profitului, iar aceasta are loc atunci cand costul unei unități suplimentare din bunul vandut va egala venitul marginal obținut (Cmg= Vmg). Pe piața muncii, firma va înregistra profit la acea cantitate de muncă angajată care presupune egalizarea costului marginal al angajării unui salariat suplimentar cu venitul încasat de firmă ca urmare a producției marginale realizate de pe urma muncii lui (CmgL= VmgL). Altfel spus, dacă angajand un salariat în plus, firma va realiza o producție a cărei valoare de piață va depăși costul cu angajarea noului salariat, atunci profitul firmei va crește. Dar, pe măsura ce se folosesc noi și noi angajați, randamentul marginal descrește. Venitul marginal al firmei de pe urma noilor angajați se va reduce până la costul marginal al angajării, moment din care firma nu va mai angaja întrucat profitul realizat nu ar ajunge nici la nivelul anterior. Mai mult, orice nou angajat ar diminua profitul.

Sporirea cererii pentru un anumit bun economic va duce la reducerea prețului acestuia. Aceasta va determina creșterea cererii pentru bun, iar oferta va crește. Pentru producerea acelui bun este nevoie de o cantitate mai mare de muncă.

Cererea de muncă se clasifică după mai multe criterii precum: modul de evaluare (cerere potențială și efectivă), orizontul de timp (pe termen scurt, mediu și pe termen lung), volumul de muncă (de înlocuire, de dezvoltare, de substituire), după durata procesului de lucru (pe periodă determinată sau nedeterminată), dupa spațiul național –statal (internă, externă).

Oferta de muncă

Oferta de muncă reprezintă “numărul persoanelor dornice să lucreze”, în timp ce numărul total de ore pe care aceștia sunt dispuși să le presteze reprezintă oferta de forță de muncă sau oferta de muncă.

Roy B. Helfgott spunea: “De cand munca a devenit factor de productie, marimea ofertei agregate de muncă are un rol determinant în dimensionarea volumului și structurii bunurilor material și serviciilor pe care o economie le produce. Desigur, munca nu îndeplinește singura acest rol, deoarece, volumul și felurile de unelte cu care oamenii lucrează, capitalul pe care ei îl utilizează sunt, deasemenea, de maximă importanță”.

Forța de muncă este un factor primar de producție. Munca este un factor de producție activ și determinant întrucat este cea care produce factori derivați de producție, antrenează ceilalți factori, îi combină sau îi utilizează eficient.

Lewis Solomon sublinia rolul important al acestui factor spunând că pământul este un punct de plecare al producției, dar nu este suficient, întrucât trebuie să existe cineva care să planteze, să strângă recolta, să construiască. În zilele noastre, rolul muncii s-a diminuat având în vedere unitățile în care predomină munca robotizată.

Caracteristicile ofertei de muncă sunt:

dinamica acesteia depinde de factori demografici (vârstă, stare de sănătate), sociali (educație, stare socială, calitatea vieții), economici (conținutul muncii, caracteristicile locului de muncă), psihologici (comportament, atitudine față de muncă).

este eterogenă sub aspect structural, profesional, ocupațional

are grad redus de substituibilitate

are caracter rigid formându-se în perioadă îndelungată

posesorul de muncă urmărește maxim de venit pentru serviciul prestat cumpărătorului de muncă.

Curba ofertei de muncă reprezintă curba de utilitate a venitului și exprimă relația directă între ofertă și salariu. (fig. x). Ea reflectă ansamblul deciziilor alternative privind cantitatea de muncă pe care omul este dispus să o presteze în funcție de salariu.

Fig. x- Extensia și restrangerea ofertei de muncă

Oferta de forță de muncă este o variabilă care depinde atat de fenomenele și procesele demografice, cât și de starea economică, de amploarea și structurile activităților social-economice.

Acești factori se pot împarți în: factori ce țin de salarizare (tarife de salarizare, dinamica tarifelor de salarizare pe alte segmente ale pieței muncii, condiții de lucru, cultura organizațională), factori ce țin de productivitatea marginală a muncii și factori ce țin de individ și climatul patronal (durata studiilor, managementul carierei, varsta de pensionare, durata saptămanii de lucru, concediile de odihna).

Factorii principali care influențează marimea si dinamica ofertei de muncă sunt:

Dimensiunea populației

Proportia populației care dorește să lucreze

Numarul de ore pe care fiecare individ le aloca din timpul său pentru muncă

Populația este influențată de factori economici astfel că există date statistice care arată că în perioade caracterizate de prosperitate, rata natalității este ridicată, spre deosebire de perioadele de recesiune unde rata natalității are tendință de scădere.

Proporția din totalul populației care dorește să lucreze se numește rată de participare la forța de muncă. Această proporție variază în funcție de schimbări de atitudini și gusturi (ex. Creștere a participarii feminine la forța de muncă), de cerere de muncă în sensul că dacă cerere de forță de muncă manifestă o creștere însoțită de o creștere a castigurilor salariale, proporția populației dornică să participle la crearea forței de muncă va fi în creștere. Atunci cand cererea de forță de muncă este mare, mai multe femei și oameni în varstă sunt tentați să intre în randurile forței de muncă.

Nivelul caștigurilor salariale nu influențează numai proporția populatiei care dorește să lucreze, ci și numărul de ore lucrate. Muncitorii renunță la timp liber pentru a obține venituri mai mari. Renunțand la timp liber pentru a munci, obțin venituri mai mari cu care cumpăra bunuri mai multe. Putem spune ca schimbă timpul liber pe bunuri. O creștere a caștigurilor salariale determină o modificare a prețului relativ al bunurilor și al timpului liber. Această modificare a prețurilor relative are un efect de venit și un efect de substituție.

Efectul de venit și efectul de substituție acționează în același sens în ceea ce privește consumul de bunuri. În cazul efectului de substituție, individul consumă mai multe bunuri relativ mai ieftine și mai puțin timp liber, relativ mai scump, iar în cazul efectului de venit, individul consumă mai multe bunuri și mai mult timp liber.

Forța de muncă reprezintă un factor de producție deosebit față de ceilalți factori – capitalul și pămantul. Oferta de muncă necesită de cele mai multe ori prezența fizică a persoanelor deținătoare. Proprietarii de pămant pot fi absenți și pot caștiga venituri din pămantul lor amplasat în diferite părți ale lumii. Capitalul investit de un individ poate să producă venit fără ca acesta să fie prezent. În cazul muncitorului care își vinde forța de muncă însă este imperios necesară prezență fizică a acestuia. Datorită acestei necesități legate de prezența fizică a forței de muncă, aspecte nonmonetare sunt mai importante pentru oferta de muncă decat în cazul celorlalți factori de producție.

Din punct de vedere al participării la realizarea ofertei de muncă, structura populației totală a unei țări este prezentată în figura 1.

Fig. 1. Structura populației în funcție de participarea sa la formarea ofertei de forță de muncă

Oferta de muncă poate fi analizată la nivel microeconomic, caz în care vorbim despre oferta individuală de muncă și despre decizia de participare la forța de muncă. Oferta individuală de muncă reprezintă numărul de ore de muncă efectuate de o persoana. La nivel macroeconomic se manifestă oferta agregată de muncă și reprezintă suma ofertelor individuale de muncă, ceea ce face ca piața muncii să aibă vocație macroeconomică.

Decizia unei persoane asupra numărului de ore de munca pornește de la alegerea între timp de muncă și timp liber. Efectul de subtituție presupune înlocuirea timpului liber cu timp de muncă pentru a obține un venit mai mare. Efectul de venit presupune înlocuirea timpului de muncă cu timp liber necesar pentru refacerea forței de muncă și realizarea consumului.

Datorită acestor efecte, oferta individuală de muncă are formă atipică care ne arată că, pe masură ce salariul creste, individul este dispus să muncească mai mult pană la un anumit punct, subiectiv, după care va prefera timpul liber.

Indivizii hotărăsc atat asupra cantității de muncă pe care o oferă, cat și asupra calității acesteia. Deciziile sunt luate în urma analizei veniturilor acestora și a interesului de majorare a acestora, în funcție de interesul fiecăruia de a se dezvolta sub aspect profesional, cultural. Putem spune că aceste deciziile au la baza nevoi sociale (de a cunoaste și de a se dezvolta profesional și cultural) și nevoi economice (de a valorifica pregătirea și de a spori venitul).

Mecanismul de funcționare al pieței muncii reprezintă relațiile dintre oferta și cererea de muncă pe de o parte, și mărimea și dinamica salariului, în expresie concretă, pe de altă parte.

Piața muncii funcționează și într-o interdependența cu celelalte piețe specifice, mai întai cu piața bunurilor economice. Dinamica ofertei agregate și a cererii agregate de bunuri economice se reflectă în dinamica cererii și ofertei de forță de muncă.

Ocuparea forței de muncă și șomajul

În urma confruntării cererii de forță de muncă cu oferta de forță de muncă rezultă un anumit nivel de ocupare și de șomaj.

Între venitul național și ocuparea forței de muncă există o corelație stransă. Dacă se dorește creștere a producției, trebuie să se utilizeze mai mulți oameni în producție sau persoanele angajate deja trebuie sa producă mai mult. În primul caz schimbarea se reflectă în creștere a gradului de ocupare a forței de muncă și implicit a venitului national, iar în a doua situație productivitatea muncii sporește venitul potențial și cel real. Pe termen scurt soluția pentru a produce mai mult este să se angajeze mai mulți muncitori întrucat venitul național este fix pe termen scurt. Pe termen lung însă trebuie să se urmărească creștere a productivitații, aceasta fiind o sursă majoră de creștere economică, iar efectele lor fiind resimțite peste perioade îndelungate de timp.

Diferența între cele doua surse de creștere a venitului național este foarte importantă. Cand crește productivitatea muncii, se obține mai multă producție la o cantitate de efort dată. Cand creste cantitatea totală de forță de muncă, se obține producție mai multă folosind mai multe resurse. Diferanța este că în ambele situații venitul național crește, dar venitul per persoană crește doar în cazul creșterii productivității.

Ocuparea deplină a forței de muncă nu înseamnă lipsa șomajului. Pentru a se evita confuzia, se folosește și termenul de ocupare ridicată a forței de muncă. Vorbim de ocuparea deplină a forței de muncă atunci cand PIB-ul este la nivelul său potențial ca ocupare în condiții de echilibru a forței de muncă. Dar chiar și în această situație, există șomaj care poartă denumirea de șomaj de echilibru sau șomaj natural.

Ocuparea deplină a forței de muncă sau ocuparea în condiții de echilibru a forței de muncă se manifestă doar atunci cand avem de-a face cu șomaj structural și șomaj fricțional. Sensul cuvantului “deplin” este “optim” ceea ce înseamnă că ocuparea deplină implică și ocuparea eficientă, optimă a resurselor de muncă, fiind compatibilă cu rata naturală a șomajului.

Ocuparea înseamnă mai mult decat aria muncii salariale propriu-zise, ea incluzand toate genurile de activități și structuri ocupaționale care definesc un loc de muncă, un venit retribuit.

Funcțiile pe care le îndeplinește ocuparea sunt:

funcția economică de finalitate eficientă precisă

funcția de prevenire a formării unor grupuri de angajări săraci

funcția educativ-formativă permanentă

funcția social-politică de combatere a sărăciei, a inegalităților sociale, a șomajului, de realizare a dreptului de muncă, de obținere a unui venit decent.

Ocuparea reprezintă nucleul dur al pieței muncii și în același timp cea mai importantă componentă a pieței.

Cauzele care au afectat ocuparea se pot clasifica în mai multe categorii după cum urmează: cauze legate de gestionarea pieței muncii (crearea de noi locuri de muncă, tipologia măsurilor antișomaj), cauze de natură instituțională (legislația muncii, instituțiile pieței muncii), cauze de natură socială (insecuritatea locului de muncă, instabilitatea salarială), cauze privind procesul formativ – educativ (calitatea calificării oamenilor, gradul de adaptare a muncii la noile exigențe ale dezvoltarii economic-sociale) și cauze de natură economică (declinul economic, restructurarea economică). Identificarea și întelegerea cauzelor care afectează ocuparea și adoptarea unor măsuri potrivite și eficiente pentru ameliorarea ocupării în timp și spatiu ajută la creșterea ocupării.

Față de celelalte piețe, piața muncii are un pronunțat caracter național care însă trebuie compatibilizat cu cel comunitar sau global. Fiecare țară își definește un model de ocupare care trebuie să urmeze aceleași linii cu modelul de ocupare comunitar.

Începand din 1997, prin Tratatul de la Amsterdam s-a început aplicarea “Strategiei Europene de Ocupare” (SEO). SEO este o abordare modernă a ocupării care îmbină elemente cantitative privitoare la atingerea unui anumit nivel de ocupare și elemente calitative legate de ameliorarea calității și sistemelor de invățămant și calitatea locurilor de muncă.

Șomajul este un fenomen de temut în timpurile noastre, reprezentand alături de inflație și creștere economică, cele mai mari probleme ale macroeconomiei contemporane.

Șomajul este un dezechilibru pe piața muncii caracterizat prin excendent de ofertă de muncă față de cererea de muncă, iar creșterea economică joacă un rol important în reducerea șomajului. Totuși, pe langă componenta ciclică a șomajului, există și o componentă structurală care face să existe șomaj chiar și in perioadele de redresare și creștere economică. În acele perioade putem vorbi despre șomajul de echilibru.

“Șomajul este o stare negativa a economiei care afectează o parte din populația activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă.”

Șomerul este o persoană aptă de muncă, dar care nu gasește un loc de muncă. Definiția șomerului dată de Biroul Internațional al Muncii (BIM) este “oricine are mai mult de 14 ani și îndeplinește concomitent următoarele condiții: este apt de muncă; nu muncește; este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată; caută un loc de muncă”.

Efectele șomajului sunt de altfel usor de redus de fiecare dintre noi: șomajul cauzează risipă economică și suferința umană. Șomajul este văzut atat ca un rău social, cat și ca un rău care afectează producția. Persoanele din categoria șomerilor sunt acele persoane care sunt capabile să muncească, doresc să muncească, dar nu găsesc un loc de muncă. În această situație forța de muncă deținută de șomerii este risipita, iar producția potențială nu este atinsă. Ne confruntăm astfel cu un decalaj recesionist în care PIB-ul efectiv este sub nivelul PIB-ului potențial. Într-o lume în care resursele sunt caracterizate prin raritate, o serie de nevoi răman nesatisfacute, această pierdere fiind importantă.

Pentru ameliorarea consecințelor economice pe termen scurt ale șomajului, au fost create sisteme de asistență socială pentru persoanele care își pierd locul de muncă, astfel încat șomajul să nu mai fie văzut ca un dezastru de către cei afectați. Raman însă efectele pe termen lung ale ratelor ridicate ale șomajului, iar acest aspect ar trebui sa fie o problemă care să preocupe atat pe cei saraci, cat și pe cei bogați.

Economistii britanici Richard Layard, Stephen Nickell și Richard Jackman afirmau:

“Șomajul contează. În general el reduce producția și venitul total. El creste inegalitatea, întrucat somerii pierd mai mult decat cei angajați. Șomajul erodeaza capitalul uman. Și, în final, implică costuri psihice. Oamenii simt nevoia să fie utili. Deși prin șomaj crește timpul liber, valoarea acestuia este de departe anulată de durerea respingerii”.

Șomajul duce și la diminuarea veniturilor individuale, la scaderea eficienței forței de muncă, la creșterea criminalității, a sinuciderilor și a cerșetorilor. Șomajul are efecte asupra sănătății psihice a șomerilor (stări depresive, excluderi sociale).

Multitudinea de efecte negative ale șomajului atat pentru societate, cat și pentru individ, justifică preocuparea tot mai mare a guvernelor statelor lumii de a găsi soluții de ocupare a forței de muncă.

Șomerii pot fi clasificați dupa mai multe criterii precum caracteristici personale (varstă, sex, calificare, educație, grup etnic), după localizarea geografică, după ocupație, după durata șomajului sau după cauzele care au dus la intrarea acestora în randul persoanelor șomere.

În procesul de măsurare a șomajului agregat apar două fenomene: supraestimarea și subestimarea numărului de oameni care ar acceptă un loc de muncă la rata actuală a salariilor.

Supraestimarea apare datorită faptului că în categoria șomeri sunt incluse și acele persoane care, deși nu sunt dormice sa lucreze, pentru a beneficia de ajutorul de șomaj, își declara totuși intenția și disponibilitatea de a-și vinde forța de muncă. Ajutorul de șomaj asigură protecție împotriva greutaților reale, dar în același timp determină unii oameni să nu aibă un loc de muncă și să beneficieze de ajutor de șomaj pe perioada cat acesta se acordă.

Subevaluarea apare atunci când există oamenii dornici și dispuși să muncească, dar ajung la convingerea că nu sunt disponibile locuri de munca și se retrag voluntar din forța de muncă. Ei sunt șomeri în sensul că ar accepta un loc de muncă dacă ar fi disponibil, la rata curentă a salariilor, dar nu sunt incluși în cifrele despre șomaj care consideră șomeri doar persoanele care caută activ de lucru și sunt înregistrați pentru a primi un ajutor de șomaj. Există și șomeri cu normă redusa, acei oameni care lucreaza doar sase ore în loc de opt ore datorita faptului ca exista cerere insuficientă pentru produsele la a căror fabricare lucrează ei. Involuntar, aceștia suferă un șomaj de 25%, niciunul dintre ei nefiind raportat ca șomer. Aceste slujbe cu normă redusă sunt o sursă majoră de șomaj care nu se regăsește în cifrele oficiale despre șomaj.

Aceste motive enumerate mai sus, care duc la subestimarea sau subevaluare numărului total de persoane care ar fi într-adevăr doritoare să lucreze, influențează însă în mică măsură cifrele oficiale despre șomaj. Chiar și cu existența acestor fenomene, cifrele indică direcția schimbărilor ce apar în șomaj astfel încat este improbabil ca ciferele să crească atunci cand șomajul în realitate scade.

Tipurile de șomaj dupa cauzele care determină apariția acestuia sunt:

Șomajul ciclic este determinat de conjunctura economică și caracterul sezonier al unor activitați. Acesta la randul său este împărțit în șomaj structural cauzat de alternanța perioadelor de progres și depresiune și șomaj sezonier cauzat de sezonalitatea unor activitați (turism, construcții).

Șomajul ciclic apare ori de cate ori cererea este insuficientă pentru a achiziționa toata producția potențiala a economiei. Apare astfel decalajul recesionist care se caracterizeaza printr-o producție reala mai mare decat producția potențiala. Șomajul ciclic se poate determina ca fiind numarul de persoane angajate curent minus numarul de persoane care ar putea fi angajate pentru a obține producția potențiala. În perioade de creștere economica, șomajul tinde spre zero. Exista situații, cel puțin temporar, cand venitul național este mai mare decat venitul potențial, în aceste perioade șomajul ciclic luand valori negative.

Putem spune că șomajul ciclic are cauze macroeconomice, iar șomajul de echilibru are cauze microeconomice, însa trebuie să fim foarte prudenți cand spunem că cele doua forme de șomaj au cauze diferite sau că nu sunt corelate.

Șomajul de echilibru sau NAIRU sau rata naturală a șomajului

Am explicat mai sus că șomajul nu este zero, chiar și atunci cand venitul național se află la nivelul său potențial iar piața muncii este caracterizată de ocupare deplină. Ne confruntăm totuși cu o altă formă de șomaj, șomajul de echilibru. Se utilizează de obicei termenul de NAIRU și nu cel de pe cel de rată naturală a șomajului pentru a nu se crea impresia eronată că numic nu se poate face pentru a reduce șomajul sub nivelul unei rate care este considerată a fi “naturală”.

Șomajul de echilibru este compus din șomajul fricțional și șomajul structural.

Șomajul fricțional apare ca urmare a fluctuației normale a forței de munca. El se manifestă chiar și într-o perioada în care economia cunoaste perioade de creștere economică, în care venitul național este la nivelul venitului său potențial. Sursa șomajului fricțional o reprezintă tinerii absolvenți care trebuie să intre pe piața muncii și sunt în căutarea unui loc de muncă, oamenii care își schimbă locul de muncă și se afla între doua slujbe, oamenii care sunt someri și sunt în căutarea unui loc de munca. Deși există situații în care numarul locurilor de muncă vacante este egal cu numărul persoanelor care își caută un loc de muncă, este nevoie de timp pentru ca acestia să găsesca de lucru. Astfel că în orice moment există șomaj fricțional.

Economia este într-o continuă schimbare și adaptare, astfel că este inevitabilă neconcordanța între caracteristicile forței de muncă și caracteristicile locurilor de muncă disponibile, între oferta de muncă și cererea de muncă. Ca și în cazul șomajului frictional, pot exista situații în care, deși cererea globală de muncă este egală cu oferta globală de muncă, șomajul poate să apară, iar acest tip de șomaj este denumit șomaj structural.

O creștere a vitezei de schimbare a structurii cererii de forță de muncă sau o scădere a vitezei cu care forța de muncă se adaptează la aceste schimbari va duce la creștere a șomajului structural. Adaptarea forței de muncă la schimbarea structurii cererii de munca poate fi încetinita de reducerea rezultatelor educaționale și reglementari care fac dificila obținerea de slujbe de catre muncitori cu o anumita ocupație în alte arii sau ocupații.

Șomaj voluntar care apare datorita refuzul unor oameni de a se angaja ca urmare a faptului ca individual apreciaza ca salariul și condițiile de munca nu compenseaza efortul facut cand lucreaza.

Șomaj tehnologic este cauzat de înlocuirea unor tehnici și tehnologii vechi cu altele noi.

Șomaj aparent este specific populației active disponibile care caută un loc de muncă.

Șomaj deghizat este specific locurilor de muncă cu productivitate slabă în care sunt angajați mai mulți salariați decat numărul celor necesari.

În caracterizarea acestui fenomen se urmăresc:

Nivelul șomajului – ca mărime absolută reprezentat de masa șomajului (numărul persoanelor care, la un moment dat întrunesc condițiile pentru a fi incluse în categoria somerilor) și ca mărime relativă reprezentat de rata șomajului Rs (raport procentual între numărul mediu al șomajului BIM și unul dintre parametrii de referință ai acestuia precum populația activă, populația activă disponibilă, forța de muncă).

Rs =Nr.someri / PADx100

Intensitatea șomajului unde putem vorbi de șomaj total și șomaj parțial;

Durata șomajului / perioada de șomaj care presupune măsurarea intervalului de timp dintre momentul încetării totale a activității sau scăderii intensității activității depuse, pană la reînceperea normală a activității.

Structura șomajului după ocupație, grad de calificare, domeniu de activitate, varstă, sex, vechime în muncă.

Indicatorii specifici ai pieței muncii sunt folosiți pentru a descrie potențialul acestei piețe si, în același timp, cu ajutorul acestora, se pot realiza comparații între diferite piețe (regionale, naționale).

Printre acești indicatori se numără:

Rata de activitate a populației cu varstă de muncă – reprezintă raportul procentual între populația activă și populația totală în vârstă de 15 ani și peste; ea exprimă, de fapt, rata de participare a populației cu această vârstă la formarea ofertei de muncă

Rata de ocupare a populației cu varstă aptă de muncă – raportul pocentual dintre populația ocupată și populația totală în vârstă de 15 ani și peste

Rata șomajului BIM – raportul dintre numărul somerilor definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii (BIM) și populația activă totală, exprimat procentual.

Rata șomajului calculată conform metodologiei folosite de Institutul Național de Statistică din România reprezintă raportul procentual dintre numărul somerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și populația activă civilă.

Populația activă (PA) –

Populația ocupată

Populația activă neocupată (șomerii)

Capitolul 2 Piața muncii la nivel european și strategiile cu privire la ocuparea forței de muncă

Strategii UE cu privire la ocupare (Strategia Lisabona, Europa 2020)

Politica de ocupare a forței de muncă în UE este parte integrantă a ansamblului de politici europene. Ea stabilește obiective sau standarde comune pe care fiecare stat membru UE trebuie să le respecte. Dacă obiectivele sunt comune, în ceea ce privește mijloacele, instrumentele folosite pentru realizarea acestor obiective sunt proprii fiecărui stat, ele țin de libertatea de acțiune a fiecarui stat. UE nu și-a stabilit ca obiectiv comunitar armonizarea legilor și reglementărilor naționale, cu excepția situației în care această armonizare este considerată necesară de către fiecare stat în parte.

Încă din anul 1957 prin Tratatul de la Roma se conturează preocupări privind libertatea de mișcare a muncitorilor, egalitatea privind plata drepturilor salariale. Sunt create instrumente care să sprijine realizarea politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă. Unul dintre aceste instrumente a fost Fondul Social European care în timp a devenit cel mai vechi fond structural. FSE a fost creat pentru a oferi sprijin în promovarea ocupării forței de muncă în UE. Finanțarea oferită vizează toate regiunile și statele membre, dar cu precădere zonele mai puțin dezvoltate.

Ulterior apar și alte strategii, programe, acte normative care duc la dezvoltarea politici de ocupare a forței de muncă.

Piatra de temelie însă a politicii Uniunii Europene cu privire la piața muncii o reprezintă totuși Strategia Europeană privind Ocuparea Forței de Muncă (SEOFM). Aceasta a fost pregatită în anul 1992 prin Tratatul de la Maastricht și instituționalizată în 1997 în cadrul Tratatului de la Amsterdam. Principalul scop al acestei strategii este crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune disponibile pentru toți cetațenii Uniunii Europene. Strategia a fost prima dată evaluată în anul 2000 când au fost identificate aspecte sensibile ale politicii de ocupare și au fost stabilite prioritați pentru perioada următoare.

Strategia Lisabona

Uniunea Europeană identifică la nivelul anului 2000 o serie de probleme – rata ocupării scăzută, investiții și creștere economică scăzută, astfel că în martie 2000, Consiliul European extraordinar adoptă Strategia de la Lisabona, un set de obiective, domenii prioritare de acțiune, ținte și măsuri care să ducă la creștere economică și ocupare a forței de muncă. Toate acestea erau stabilite astfel încât să conveargă spre obiectivul strategic de transformare a UE în “cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume”.

Strategia Lisabona, o inițiativă a UE de a îmbunătăți competitivitatea economiei UE, reflectă îngrijorarea acesteia că economia europeană performă slab comparativ cu competitorii săi.

Toate țările membre ale Uniunii Europene au contribuit la aplicarea acestei strategii adoptând și ele programe naționale de reformă.

Obiectivele Strategiei de la Lisabona în ceea ce privește piața muncii, mai précis a ocupării forței de muncă, stabileau ținte pentru anul 2010 după cum urmează:

Rata ocupării – 70%

Rata ocupării în rândul femeilor – 60%

Rata de ocupare pentru persoanele în vârstă – 50%

Creșterea vârstei medii de părăsire a pieței muncii cu 5 ani

Strategia este relansată în 2005, o mai mare importanță fiind acordată creșterii economice și ocupării forței de muncă. Este anul în care are loc o evaluare intermediară a strategiei, evaluare efectuată de către un grup condus de Wim Kok, fostul prim-ministru al Țărilor de Jos, în urma căreia un număr de recomandări au fost făcute. Rezultatele dupa cei cinci ani de la lansarea strategiei erau mixte, iar o acțiune urgentă este necesară. Strategia este astfel relansată în 2005. În urma relansării, raportarea cu privire la Strategia de la Lisabona a fost simplificată, cu un singur raport anual de activitate. Statele membre erau obligate să publice programul de reformă națională.

În anul 2005, SEOFM devine parte integrantă a Strategiei de la Lisabona.

Pe fondul apariției crizei economice și financiare, în anul 2008, Comisia Europeană prezintă un plan de redresare economică. Planul era un răspuns la criza manifestată, o întărire a Strategiei de la Lisabona.

Este extrem de dificil să rezumam evoluția Strategiei de la Lisabona în câteva rânduri. Schimbările sau evoluțiile produse de la adoptarea sa, dovada dinamismului său și capacitatea de a se adapta, diversele mixuri de politici proiectate, împreună cu diferite metode de punere în aplicare, precum și instituțiile implicate reprezintă o rețea vastă de relații și interacțiuni. Cu scopul de a clarifica, precum și de a furniza o imagine de ansamblu a evoluțiilor cheie care au avut loc începând cu anul 2000, am împărțit procesul în 4 faze:

Sincronizarea procesului de reforma în curs de desfașurare înainte de anul 2000

Lansarea și prima perioadă a Strategiei 2000-2004, cunoscută ca Lisabona I

Evaluarea intermediară și perioada a II-a a Strategiei 2005 – 2008, cunoscută ca și Lisabona II

Ciclul doi al stategiei revizuite și criza financiară și economică.

Întrebarea care se pune este: Strategia Lisabona a reprezentat o învățare pentru următoarea strategie Europa 2020?

Strategia 2020

Europa, și întreaga lume, de altfel, s-a confruntat la sfarșitul primului deceniu cu o criză globală fără precedent, criză manifestată în toate domeniile vieții sociale, economice, financiare afectând fiecare individ în parte, dar și națiuni, regiuni, continente.

O serie de deficiențe la nivel structural ale societaților europene au ieșit la suprafața: ritmul de creștere mai scăzut datorat scăderii productivității, o proporție mai mică a populație active, îmbătrânirea demografică.

Astfel că, pentru a evita declinul în cel de-al doilea deceniu, se impuneau acțiuni care să urmărească o creștere inteligentă, durabilă și incluzivă.

Criza nu era o simplă lovitură care să permită reluarea viații și activităților, întoarcerea la situația de pre-criză. Problemele care au apărut odată cu criza erau mai mari decât cele de dinainte de recesiune.

In martie 2010 Comisia Europeană a emis un comunicat referitor la “Europa 2020” prin care se puneau bazele unei noi strategii pentru o creștere inteligentă, durabilă și atotcuprinzătoare. Criza economică a demonstrat că realitățile economice au o evoluție mult mai rapidă decât realitățile politice.

Europa avea milioane de șomeri, acumulase o datorie imensă, iar acestea o afectau. Noi provocări au apărut, iar economia europeană a trebuit și trebuie în continuare să le înfrunte.

Efectele crizei au fost fără precendent, PIB a scăzut semnificativ, producția industrială s-a întors la nivelul anilor 1990, peste 10% din populația activă era șomeră.

Slăbiciunile economiei au fost scoase în evidența. Asigurarea unei creșteri economice în viitor a fost mai dificilă.

O serie de deficiențe structurale ale economiei europene au ieșit la iveală odată cu apariția crizei. Deși Europa a cunoscut un progres, rata de angajare în Europa pentru populația activă între 20 și 64 de ani era de 69%, semnificativ mai mică decât în celelalte parți ale lumii. Procentul de femei angajate era de 63%, față de cel al bărbaților, de 76%. Numai 46% din angajați erau mai în vârsta (55-64 de ani), comparativ cu peste 62% în SUA și Japonia. Timpul de lucru în Europa era cu 10% mai mic decât în SUA și Japonia.

Îmbătrânirea demografică era accelerată, natalitatea a scăzut alarmant, iar populația activă se reduce simțitor. Combinarea reducerii populației apte de muncă cu creșterea numarului de pensionari va aduce constrângeri suplimentare sistemului de asigurarea a bunăstării.

În timp ce Europa urmărește să clarifice slabiciunile structurale prezentate mai sus, lumea evoluează rapid. Economia europeană este una dintre cele mai deschise economii din lume, dar competiția cu economiile dezvoltate și emergente se intensifică. Țari precum China și India investesc în cercetare și dezvoltare pentru a promova industria lor în ierarhia mondială. Acest fapt pune presiune asupra unor sectoare ale economiei europene de a rămâne competitive.

Europa trebuia să acționeze pentru a evita declinul. Criza ne-a învațat câteva lecții. Interdependența economiilor statelor membre UE a evidențiat decalajele dintre economii. Reformele sau absența lor într-o țară afectează performanțele celorlalte. Astfel a apărut nevoia de măsuri comune și adoptarea unui Plan European de Redresare Economică.

Europa trebuia să facă o alegere: fie să înfrunte colectiv provocarea de refacere și provocările pe termen lung – globalizarea, presiunea resurselor, îmbătrânirea, și astfel să recupereze pierderile recente, să devină competitiva, să relanseze productivitatea mergând pe un drum ascendant al prosperității, fie să continue lent reformele, rezultatul fiind o pierdere permanentă de bunăstare, o viteză lentă de creștere, o sporire a șomajului și sărăciei, un declin cert.

Criza a fost un semnal de alarmă care ne-a dezvăluit faptul că, procedând ca și până atunci, declinul treptat este inevitabil.

De aici a rezultat necesitatea elaborării și aplicării unei strategii pentru perioada viitoare. S-a ajuns la concluzia că pentru ca generația prezentă și cele viitoare să beneficieze de un înalt standard de viață, trebuie să se acționeze imediat, iar strategia Europa 2020 a fost acțiunea necesară pentru a transforma UE într-o economie incluzivă.

Strategia 2020 trebuia însă să țină seama de nevoile diferite, punctele de plecare diferite și specificitățile naționale pentru a promova creșterea tuturor statelor membre.

Cele 3 priorități ale Europa 2020 sunt:

Creșterea inteligentă – dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere și inovare

Creșterea durabilă – promovarea unei economii mai competitive și cu utilizarea eficientă a resurselor

Creșterea incluzivă – stimularea unei economii cu grad înalt de ocupare, care să asigure coeziune economică, socială și teritorială

Aceste priorități conturează viziunea asupra economiei europene din secolul al XXI-lea.

Creșterea inteligentă

Cresterea durabila

Creșterea incluzivă este explicată printr-o economie cu un grad înalt de angajare care să ofere o coeziune economică, socială și teritorială.

“Creșterea incluzivă se traduce prin accesul populației către niveluri ridicate de angajare, investiție în competențe, lupta împotriva sărăciei, modernizarea pieței muncii, sisteme de pregatire și protecție socială pentru a ajuta oamenii saă anticipeze și să facă față schimbării și consolidarea solidarității sociale.”

Pentru o creștere incluzivă, Europa trebuie să utilizeze din plin întregul potențial al forței de muncă cu scopul de a înfrunta/ depăși problemele legate de îmbătrânirea populației și creștere a competitivității globale.

Orientările integrate Europa 2020:

Orientarea 7: Îmbunătățirea participării pe piața muncii în rândul femeilor și al bărbaților, reducerea șomajului structural și promovarea calității locurilor de muncă

Orientarea 8: Dezvoltarea unei forțe de muncă calificată care să răspundă nevoilor pieței muncii și promovarea învățării pe tot parcursul vieții

Orientarea 9: Îmbunătățirea calității și a performanței sistemelor de educație și formare la toate nivelurile și creștere a participării la invățământul terțiar sau echivalent

Orientarea 10: Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei.

Ele urmăresc un număr limitat de ținte majore pentru anul 2020, ținte care trebuie să fie măsurabile, să aibă la bază date de încredere pentru comparare și să fie capabile să reflecte diversitatea situațiilor statelor membre UE.

Strategia include cinci obiective ambițioase, dar realizabile, având la baza propuneri concrete pentru ca acestea să poată fi ușor măsurabile. Acestea trebuie îndeplinite până în anul 2020 și urmăresc domeniile ocuparea forței de muncă, cercetarea și inovarea, educația, incluziunea socială și clima/energia.

Ocuparea forței de muncă – 75% din populația cuprinsă între 15 si 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă

Cercetare și inovare – 3% din PIB-ul UE ar trebui să fie investit în cercetare – dezvoltare

Educație – rata abandonului școlar să fie redus sub 10% și cel puțin 40% din generația tânără ar trebui să aibă studii superioare

Incluziune socială – numărul persoanelor amenințate de sărăcie să fie redus cu 20 de miloane

Clima / energie – obiectivele “20/20/20”

Creșterea ratei de ocupare pentru populația cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani trebuie să ajungă la 75% prin implicarea unui număr mai mare a femeilor, a lucrătorilor mai în vârstă și integrarea mai bună a emigranților pe piața forței de muncă.

Tintele intercorelate, precum cele în domeniul educațional prevede reducerea ponderii elevilor ce părăsesc școala înainte de absolvire de la 15% la 10%, în timp ce populația cu vârsta în intervalul 30-34 de ani cu studii terțiare complete să crească de la 31% la 40% în 2020. Aceste obiective sunt interconectate în sensul că nivelurile educaționale ridicate vor favoriza capacitatea de angajare, iar progresul în rata de angajare va duce la reducerea sărăciei. Creșterea investițiilor în activitatea de cercetare și dezvoltare – inovare în toate sectoarele economice împreuna cu o eficiență crescută în utilizarea resurselor va duce la o îmbunătățirea competitivității și va încuraja cererea de locuri de muncă.

Țintele stabilite prin Strategia 2020 sunt reprezentative și nu exhaustive. Sunt o reflectare a imaginii pe care Comisia Europeană o are asupra parametrilor cheie pentru perioada 2020. Comisia Europeană a conștientizat faptul că aceste obiective sunt cruciale pentru o reușită sigură și că este imperios necesar ca toate statele membre să adopte această strategie, dar și faptul că Europa celor 28 de state membre este mult mai diversă, iar aceste ținte nu se pot aplică identic pentru toate statele membre, de aceea a propus ca fiecare țară membră să transpună obiectivele de la nivel european în obiective și traiectorii naționale. Astfel fiecare țară membră a adaptat Strategia Europa 2020 la situația particulară proprie.

Strategia are trasate 10 orientări dintre care ultimele patru (orientările 7-10) fac referire la Strategia Europeană de Ocupare a Forței de Muncă (SEOFM). Ambele țintesc la crearea de locuri de muncă mai bune și urmăresc atingerea unor obiective comune.

Anual, Comisia Europeană analizează politicile adoptate de către fiecare stat membru având la baza aceste patru orientări.

Ocuparea și șomajul la nivel UE

Plecând de la obiectivele strategie Europa 2020 în domeniul pietței muncii, voi analiza situația ocupării forței de muncă și a șomajului în UE.

Ținta ratei ocupării stabilită prin strategia Europa 2020 este 75% pentru populația cu vârsta cuprinsă între 15 si 64 de ani.

Tabel x – Rata ocupării în UE-28 (rate anuale) pentru perioada 2004-2014, total, sexe, lucrători vârstnici

Sursa: EUROSTAT

Potrivit studiilor realizate de Institutul de Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT) la nivelul celor 28 de state membre UE, rata ocupării forței de muncă începând cu anul 2004 și până în anul 2008 a cunoscut o tendință pozitivă, anul 2008 fiind anul în care se înregistrează un vârf ( 65,7%). Declanșarea crizei se face simțită și în nivelul ratei de ocupare care începe să scadă ajungând la 64,1% în anul 2013. Anul 2014 cunoaște o creștere de 0,8% față de anul anterior. Putem spune totuși că variațiile nu au fost considerabile, diferența între anul 2008, anul cu un nivel al ocupării cel mai ridicat de până acum (65,7%) și anul 2014 (64,9%) fiind de 0,6 puncte procentuale. Acest aspect se datorează și creșterii constante a gradului de ocupare în rândul femeilor și a lucrătorilor vârstnici.

Pentru categoria de vârstă 55-64 de ani se înregistrează o tendință constantă de creștere a ratei ocupării, diferența între anul 2004 și 2014 fiind de 13,7 puncte procentuale.

Aceeași evoluție crescătoare o înregistrează și indicatorul ratei ocupării persoanelor de sex feminin, așa cum reiese din datele Eurostat.

Evoluțiile din statele membre au fost destul de diferite, existând țări precum cele din sudul Europei, țările baltice, Spania și Italia unde creșterea a luat valori negative și țări în care s-au înregistrat creșteri semnificative precum Norvegia, Suedia și mai puțin Germania. Raportat la nivelul ținta de 75% stabilit pentru anul 2020, în anul 2014, doar doua țări membre UE, Elveția și Norvegia au un nivel al ocupării peste acesta, Suedia fiind la o diferența foarte mică de numai 0,1 puncte procentuale.

Aspectul negativ îl reprezintă faptul că aproape jumătate dintre cele 28 țări membre au înregistrat o rată a ocupării peste rata medie a UE. Provocarea rămâne însă mare, decalajele de recuperat în următorii 5 ani fiind semnificative, pentru Grecia 25,6 puncte procentuale, pentru Croația 20,4 puncte procentuale, iar Italia 19,3 puncte procentuale.

Tabel x – Rata ocuparii in tari UE-28 (rate anuale) pentru perioada 2004-2014

Sursa: EUROSTAT

In relație cu ocuparea putem analiza și șomajul care este în ușoară scădere, dar rămâne la un nivel destul de ridicat în UE-28. Dacă în perioada 2004-2008, rata șomajului la nivelul UE a scăzut, cea mai mica rată a șomajului în anul 2008 înregistrându-se în Danemarca (3,4%), iar cea mai ridicată în Slovacia (9,6%), începând cu anul 2009, aceasta cunoaște o tendință constantă de creștere, ajungând în anul 2013 la 10,9 %. Aceasta creștere s-a manifestat în ciuda faptului că au exista țari membre UE precum Germania, Marea Britanie, Danemarca, Estonia sau Ungaria unde tendința a fost de scădere constantă dupa declanșarea crizei.

În anul 2014, rata șomajului a variat de la 5% în Gemania și 5,6% în Austria până la 24,5% în Spania și 26,5% în Grecia. Mai mult de jumătate din țările membre UE au o rata a șomajului sub rata media UE-28, în 19 dintre acestea rata șomajului a scăzut, iar în 3 a rămas constantă. S-a înregistrat o creștere a șomajului în Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Italia si Olanda.

Tabel x – Rata șomajului în țări UE-28 (rate anuale) pentru perioada 2004-2014

Sursa: EUROSTAT

Șomajul în rândul tinerilor rămâne în continuare una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă UE, cu consecințe devastatoare și destabilizatoare pentru întreaga Europa. Printre factorii care cauzează șomajul în rândul tinerilor se numără abandonul școlar, lipsa experienței profesionale, necorelarea competențelor dobândite în școala cu competențele solicitate pe piața muncii actuală, programe active pe piața muncii caracterizate de insuficiență și inadecvare, locuri de muncă precare. Exista diferențe majore între țările membre UE -2, Germania având cea mai mică rată a șomajului în rândul tinerilor, iar situația cea mai alarmantă înregistrând-o Grecia (52,4%) unde mai mult de jumătate din populația tânără nu a reușit să iși găsească un loc de muncă.

Deși la nivelul anului 2014, șomajul în rândul tinerilor prezintă semne de îmbunătățire la nivelul majorității statelor membre, cu excepția țărilor precum Finlanda, Austria, Luxemburg, România și Italia, neocuparea în rândul tinerilor rămâne o problemă acută.

Tabel x- Rata șomajului în rândul tinerilor UE-28 (rate anuale) pentru perioada 2004-2014

Măsuri pentru îmbunătațirea ocupării propuse la nivel UE

Capitolul 3 Ocuparea și eficiența muncii în România

Populatia ocupata include toate persoanele care desfasoara o activitate productiva, atat salariati cat și lucratori pe cont propriu.

Evolutia populatie ocupate pentru perioada 2008-2012 este prezentata in graficul de mai jos.

Indicatori ai ocupării (Romania-UE)

Indicatori ai eficienței muncii în România

Măsuri pentru îmbunătațirea ocupării și șomajului în România

Concluzii

Bibliografie

Vîrjan, Daniela – Economie. Microeconomie și macroeconomie, Editura ASE, Bucuresti, 2009

Mocanu, Irena – Piața muncii din Romania. Discontinuitati temporale și teritoriale. Editura Univerși tara, Bucuresti, 2010

Pert, Steliana – Piața muncii in Romania in perioada de tranzitie la economia de piața. Dimenși uni. Caracteristici. Tendinte. Studii și cercetari economice, nr.11. Academia Romana, Institutul National de Cercetari Economice, Bucuresti, 1991

Popescu, Dan Ioan – De la Strategia Lisabona la Europa 2020, Editura AGIR, Bucuresti, 2010

Lipsey G. Richard, Chrystal K. Alec – Principiile economiei, Editura Economica, Bucuresti, 2002

Lipsey G. Richard, Chrystal K. Alec – Economia pozitiva, Editura economica, Bucuresti, 1999

Constantin Popescu, Ilie Gavrila, Dumitru Ciucur, Gheorghe H. Popescu – Teorie economica generala, vol. II., Macroeconomie, Editura ASE, Bucuresti, 2008

Nita Dobrota – Economie politica, Editura Economica, 1997

Aceleanu, Mirela Ionela – Ocuparea resurselor de munca in Romania, Editura Economica, Bucuresti, 2007

Serban, Andreea Claudia – Implicatii ale nivelului de educatie asupra pietei muncii, Economie Teoretica si aplicata, vol. XIX,2012, no.3 (568)