Piata Evolutiei Asigurarilor In Uniunea Europeana

CUPRINS

INTRODUCERE

Piața de asigurare reprezintă un cadru în care se desfășoară operațiuni de asigurare numai pe baze contractuale. Aici se întâlnesc cererea de asigurare, venind din partea persoanelor fizice și juridice care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări, și oferta de asigurare, ce vine din partea persoanelor juridice, și anume organizații, societăți specializate, care sunt autorizate să funcționeze în domeniul asigurărilor și să desfășoare o astfel de activitate, bineînțeles, sub raport financiar.

Denumirea de piață este valabilă atât pentru țările în care funcționează mai multe organizații de asigurare, fiind o piață concurențială, dar și pentru țările unde există doar o astfel de organizație, existând o singură ofertă de asigurare.

O astfel de piață, aparent neconcurențială, prezintă și câteva elemente de concurență, în sensul că singura organizație de asigurare are menirea de a convinge persoanele fizice și juridice asigurabile să accepte condițiile oferite de aceasta, aducând în acest fel cererea de asigurare la dimensiunea ofertei. în acest caz, persoanele fizice și juridice asigurabile pot alege între a accepta oferta de asigurare ce există pe piață și care este unică sau a o refuza, căutând alte alternative.

De exemplu, persoanele care doresc o asigurare de viață, conferindu-le și protecție de asigurare, cum ar fi o siguranță financiară în caz de accident și altele asemenea, dar și fructificarea economiilor, aleg ca alternativă depunerea disponibilităților bănești la casa de economii.

Această alternativă este aleasă în condițiile în care sumele ce sunt încasate de asigurat la o asigurare mixtă de viață, la expirarea termenului de asigurare, sunt mai mici decât sumele încasate de la casa de economii, atunci când sumele depuse la casa de economii sunt egale cu totalul primelor plătite la societăților de asigurare.

Organizația de asigurare acoperă și riscul de deces al asiguratului, pe perioada de valabilitate a contractului, pentru care se percepe o primă de asigurare specializată, nefiind vorba că fructifică mai slab economiile populației decât casa de economii.

Scopul lucării și obiectul principal constau în modul de înțelegere a pieței asigurărilor în special cea europeană deoarece, Europa este locul de apariție a asigurărilor moderne și rămâne o piață esențială la nivel mondial.

Structura lucrării. Lucrarea de disertație este structurată astfel:

Capitolul 1 „Piața de asigurări” începe cu o prezentare scurtă a asigurărilor continuându-se cu elementele pieței de asigurări dar și cu descrierea principalelor caracteristici ale acesteia. Totodată în acest capitol este specificată și libertatea de intrare-ieșire a participanților pe piață precum și o mică introducere despre asigurarea în Europa astfel făcându-se trecerea spre capitolul următor.

În capitolul 2 intitulat „Piața asigurărilor în Uniunea Europeană” am vorbit despre principalele piețe europene și anume: franceză, britanică și germană dar și de celelalte piețele din Europa de Vest și cea de Est.

Capitolul 3 „Evoluția pieței asigurărilor în Europa” așa cum reiese și din titlul acestui capitol, este prezentată evoluția pieței Europei Centrale și de Est prin prezentarea rezultatelor privind volumul primelor subscrise pe piețele Comitetului European pentru Asigurări precum și volumul de activitate în domeniul asigurărilor reflectat în numărul de companii de pe piața europeană și numărul lor de angajați dar și situația primelor brute subscrise și rata creșterii pentru principalele țări europene. De asemenea în acest capitol sunt specificați și noii „jucători” pe această piață și anume statele CSI și țările estice care, datorită acestei expansiuni va aduce un plus de potențiali consumatori în piața europeană.

Conținutul lucrării se finalizează cu partea de concluzii în care sunt prezentate cele mai importante rezultate ale lucrării.

.

CAPITOLUL I – PIAȚA DE ASIGURĂRI

I.1. Scurtă privire istorică asupra asigurărilor

Operațiunile de asigurare, astfel cum se înfățișează ele astăzi ca un veritabil fenomen economic și juridic, se pierd în cele mai îndepărtate vremuri. Nu s-a constatat, însă, cu exactitate momentul nașterii primei asigurări, dar majoritatea autorilor susțin că faptele de asigurare datează și sunt strâns legate de primele forme organizate de comerț. Comerțul cu asigurări a apărut în formele sale rudimentare în civilizațiile din Asia și Orientul Mijlociu islamic.

Desigur că primele operațiuni de asigurare nu erau atât de evoluate ca cele actuale, dar cuprindeau, totuși, două dintre elementele esențiale ale unui raport de asigurare: riscul și ideea de evitare sau distribuire a acestuia.

De altfel, ideea de asigurare a apărut datorită certitudinii existenței riscului și nevoii de evitare și de împărțire a consecințelor producerii acestuia. De aceea, în literatura de specialitate se susține că primele forme de asigurare au fost cele de distribuire și de suportare a riscurilor. în acest sens, negustorii chinezi își încărcau în mai multe vase marfa ce urma a fi transportată pe râurile și fluviile periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă să fie supusă pieirii.

În afară de comerțul maritim, tehnicile asigurării au fost întrebuințate și în agricultură și protecția membrilor unei comunități. Pentru că recoltele erau supuse intemperiilor și acțiunii paraziților, scrierile descoperite în Orientul Mijlociu menționează că agricultorii dețineau terenuri situate în regiuni diferite, tocmai pentru evitarea producerii riscurilor caracteristice agriculturii.

Diferite comunități, datorită legăturilor strânse de rudenie sau de religie existente între membrii acestora, și-au creat o uzanță în temeiul căreia, cu prilejul producerii unor pagube, întreaga comunitate venea în ajutorul persoanei sau familiei ce cădea victimă unui eveniment păgubitor. Se acordau, astfel, ajutoare pentru înmormântare, pentru pieirea totală sau parțială a diferitelor bunuri: casă, hambare, animale etc.

Din punct de vedere juridic, asigurarea s-a clădit pe contractul de împrumut maritim utilizat de fenicieni, greci și romani, care consta, în esență, în luarea unui împrumut de către armatori, de la diferite persoane ce dispuneau de sume de bani, în schimbul cărora, dacă marfa ajungea la destinație, împrumutătorii primeau suma împrumutată și un surplus cu titlu de dobândă, iar dacă transportul eșua, împrumutații erau absolviți de restituirea împrumutului. Se observă că tehnicile de asigurare au fost puternic influențate de dezvoltarea comerțului pe mare, motiv pentru care, de-a lungul istoriei, asigurările maritime au fost cele mai evoluate dintre tipurile de asigurare practicate.

Cele mai vechi contracte de asigurare ce conțineau elementele raportului de asigurare asemănătoare celor din zilele noastre, potrivit documentelor istorice, au apărut în anul 215 î.e.n. în acel an, comercianții privați romani au livrat o serie de bunuri armatei romane, dar care trebuiau să ajungă în Spania și, pentru ca furnizorii bunurilor să-și primească prețul, Guvernul, în schimbul unei prime de asigurare, ce consta în mărfuri și nu în bani, a preluat riscul neajungerii bunurilor în bună stare la destinație.

Conținutul unui alt contract de asigurare se regăsește într-o scrisoare a lui Cicero, adresată lui Canimus Sallus, din anul 50 î.e.n., în care Cicero solicita acestuia să garanteze o sumă de bani, care trebuia transportată de la Loadicea la Roma.

Un alt contract a fost încheiat de Suetonius pentru împăratul Claudius, în jurui anului 58 e.n., născut într-o conjunctură deosebită, aceea a existenței unei stări de foamete a poporului roman, în care împăratul Claudius, pentru a-și convinge importatorii să livreze în continuare mărfuri statului, nu doar că s-a oferit să plătească o sumă fixă pentru bunurile importate, dar a acceptat și răspunderea personală pentru toate pierderile ce ar fi putut să apară din cauza furtunilor. Este pentru prima dată când, într-un contract de asigurare, se precizează cu exactitate riscul asigurat, și anume furtuna. în celelalte convenții de asigurare, obiectul asigurării era mai degrabă îndeplinirea obligației de rezultat (ajungerea mărfurilor sau a banilor la destinație), fără să se precizeze sinistrele împotriva cărora erau asigurate.

Tehnicile de asigurare s-au extins și au fost însușite de către romani, astfel încât orașele italiene au avut o contribuție substanțială la dezvoltarea asigurărilor, în principal a celor maritime.

Primele polițe de asigurare, apropiate ca formă și conținut celor actuale, au fost încheiate pentru asigurarea maritimă în limba italiană și au constituit model și fundament pentru celelalte polițe de asigurare, inclusiv pentru polițele Lloyd's.

I.2. Elementele pieței de asigurări

Cu privire la piața de asigurări, trebuie să precizăm dimensiunea acesteia, ce are ca element hotărâtor cererea de asigurare. Aceasta este determinata de puterea economică a persoanelor fizice și juridice asigurabile, pe de o parte, și de convingerea acestora de utilitatea asigurării oferite de organizațiile specializate. Cererea de asigurare constă în contracte de asigurare, după ce aceasta s-a confruntat cu oferta. însă sunt persoane care, deși solicită oferte din partea organizațiilor de asigurare, nu încheie contracte cu aceștia, fie pentru că nu găsesc conveniența sperată, fie deoarece condițiile solicitanților nu sunt acceptate de către ofertanți.

Astfel, mărimea pieței de asigurare depinde de mai mulți indicatori, cum ar fi: numărul contractelor încheiate în perioada de referință, numărul polițelor active, valoarea anuală a primelor de asigurare, cuantumul sumelor asigurate în perioada de referință și valoarea totală a angajamentelor asumate de societățile de asigurare la un moment dat.

Cererea de asigurare de persoane, bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor fizice doritoare de încheierea unor contracte de asigurare pentru protecția lor și a familiilor lor, dar și din partea persoanelor juridice (unități economice care doresc să ofere securitatea angajaților în caz de accidente sau boli profesionale). Cererea asigurării de bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice (întreprinderi de tot felul, instituții publice, organizații fără scop lucrativ etc.) interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le amenință și a răspunderilor civile legale față de terți.

Oferta de asigurare vine din partea societăților comerciale de asigurare cu capital privat, de stat sau mixt, din partea organizațiilor mutuale de asigurare și de lontine.

Societățile comerciale de asigurare, fie ele cu capital privat, de stat sau mixt, urmăresc obținerea de profit și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele trebuie să respecte avizele și normele organului de stat însărcinat cu supravegherea asigurărilor.

Organizațiile de asigurare de tip mutual nu urmăresc obținerea de profit, ci întrajutorarea membrilor lor, și se desfășoară pe baza principiului mutualității. Fiecare membru are calitatea de asigurat și asigurător. Ca asigurat, fiecare membru al grupului participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuția ce i-a fost stabilită. Cu acest fond sunt acoperite daunele suferite la asigurările de bunuri și răspundere civilă și sunt plătite sumele asigurate la asigurările de persoane.

Tontinele, după numele bancherului italian Lorenzo Tonți din secolul al XVII-lea, sunt asociații constituite pe o perioadă determinată de timp, în care membrii contribuie la fondul comun cu o cotizație anuală, care variază în funcție de vârstă. După ce termenul expiră, sumele constituite din cotizații pe parcursul perioadei determinate se împart între membrii supraviețuitori. Asociații asemănatoare se organizează și pentru cazurile de deces.

Legătura dintre asigurat și asigurători se realizează direct prin personalul de specialitate al societăților comerciale de asigurări, apoi se realizează prin intermediul membrilor organizațiilor de asigurare mutuală sau prin agenții intermediari (brokeri).

I.3. Caracteristicile pieței de asigurări

Caracteristicile pieței perfecte sunt omogenitatea produsului, transparența și atomizarea pieței, libertatea de intrare-ieșire a participanților pe (și de pe) piață și descentralizarea deciziilor.

Omogenitatea produsului. Pe piața asigurărilor se comercializează mai multe tipuri de produse sau servicii, și anume asigurări împotriva diferitelor riscuri. Insă un anumit produs (o asigurare) nu poate fi înlocuit cu alt produs (o altă asigurare). De exemplu, produsul „asigurarea automobilelor împotriva riscului de avarii (autocasco)” nu poate fi înlocuit cu produsul „asigurarea de răspundere civilă auto” și cu atât mai puțin cu „asigurarea bunurilor gospodărești” ori cu „asigurarea de viață”.

Concurența pe piața asigurărilor constă în faptul că asigurătorii ofertează același tip de produs, garantând pentru riscuri similare, dar din anul apariției legiferărilor din domeniul practicilor anticon- curențiale piața de profil a cunoscut un trend ascensional spre maturizare. Din 1991, potrivit legii, sunt zece categorii de asigurări pe care societățile de asigurări le pot practica în țara noastră, și anume: de viață, de persoane, altele decât cele de viață, de autovehicule, maritime și de transport, de aviație, de incendiu și alte pagube la bunuri, de răspundere civilă, de credite și garanții, de pierderi financiare din riscuri asociate, agricole.

Transparența pieței. Persoanele fizice și juridice, nefamiliarizate cu problemele asigurărilor, nu conștientizează avantajele pe care le oferă un contract de asigurare, ce raport există între prima datorată și indemnizația obținută în caz de sinistru. Atunci când clientul nu este convins de avantajele oferite de contractul de asigurare, el trebuie să se adreseze unui agent de vânzare, de la care obține mai multe informații în vederea luării unei decizii.

Atomizarea pieței. Pentru ca o piață să fie atomizată, ea trebuie să reunească un număr mare de ofertanți și de solicitanți, astfel încât între aceștia să nu aibă loc nicio influență de o manieră sensibilă pentru funcționarea pieței.

I.4. Libertatea de intrare-ieșire a participanților pe piață

Piața este locul unde poate să vină oricine dorește să vândă sau să cumpere ceva și să rămână acolo atâta timp cât are interes să o facă. Piața asigurărilor nu este o piață închisă, ci una în continuă mișcare, datorită creșterii sau scăderii numărului organizațiilor de asigurare, și este supravegheată de autoritățile publice, mai precis de un organ specializat ce funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriei și/sau Comerțului ori pe lângă altă instituție a administrației centrale de stat.

În țara noastră, piața asigurărilor este supravegheată de un oficiu, care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor. Acest oficiu îndeplinea atribuțiile și drepturile ce i-au fost stabilite de Guvern cu privire la constituirea societăților comerciale de asigurări, vărsarea capitalului subscris de acestea, asigurările obligatorii, tarifele de prime la asigurările de viață, situația financiară a societăților de asigurare, fondul de protejare a asiguraților etc.

Descentralizarea deciziilor. Fiecare organizație de asigurare ia decizii în limitele capacității sale financiare. La luarea deciziilor care produc efecte asupra terților, organizațiile de asigurare sunt obligate să țină seama și de prevederile legale în materie, pentru a nu-și prejudicia nici interesele proprii și nici pe cele ale terților. în concluzie, deciziile organizațiilor de asigurare sunt descentralizate; deoarece trebuie să țină cont de prevederile legale în materie și avizele organului de supraveghere. Dacă nu sunt respectate, deciziile sunt anulate sau suspendate provizoriu de adunările generale sau de consiliile de administrație ale societăților comerciale, la cererea Oficiului de Supraveghere.

I.5. Asigurările în Europa

Dacă ne raportăm la nivel internațional piața asigurărilor se caracterizează printr-un grad ridicat de eterogenitate ca urmare a diversității evenimentelor cauzatoare de pagube și a activităților pe care le poate afecta. Ca urmare a acestui fapt, practic, nu se poate delimita o singură piață a asigurărilor și reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind caracterizate prin preponderența anumitor categorii de asigurări, existența anumitor societăți de asigurări și reasigurări, norme și reglementări specifice, acoperiri mai mari sau excluderi mai extinse.

La nivel european se poate preciza că domeniul asigurărilor a cunoscut o evoluție de ansamblu, cu anumite caracteristici comune* dar și cu apreciabile diferențieri de la o țară la alta. Trebuie precizat, în primul rând, că Europa este locul de apariție a asigurărilor moderne și rămâne o piață esențială la nivel mondial, cu o creștere rapidă mai ales în ramurile asigurărilor de viață și de economisire, dar ocupând locul doi după Statele Unite. Asistăm, în prezent, la un proces de maturizare a pieței unice europene a asigurărilor, cu realizări, dar și cu dificultățile sale, încă nedepășite.

Dezvoltarea unei piețe europene unice a asigurărilor a fost un proces gradual ce a durat mai mulți ani. Directivele Uniunii Europene referitoare la asigurări reprezintă principiile general acceptate la nivelul Comunității Europene cu scopul de a uniformiza normele de asigurări și de a facilita comerțul internațional, referindu-se în primul rând Ia activitatea de asigurare, dar și la cea de reasiguare.

În prezent, nu există cu adevărat o piață paneuropeană omogenă a asigurărilor, deși Franța, Germania și Anglia continuă să mențină acest sector atât din punct de vedere al numărului de companii de asigurare, cât și al veniturilor obținute din prime de asigurare. Nu se poate vorbi de o uniformizare a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene, deoarece țările membre, cât și cele care aderă își mențin unele legi cu caracter național, care depind de cultura și de piețele financiare ale țării respective.

Piața paneuropeană respectă principiile de bază ale Tratatului de la Roma, și anume libera ciculație a oamenilor, bunurilor, a seviciilor și a capitalului între statele membre. Pentru constituirea unei piețe unice a asigurărilor, în Uniunea Europeană au fost promulgate o serie de directive, în decursul a 35 de ani, culminând cu introducerea pașaportului unic european în sectorul de asigurări. Aplicarea acestor măsuri s-a extins prin acordul încheiat cu țările ce formează Zona Economică Europeană, și asupra Islandei, Liechtenstein-ului și Norvegiei, deoarece normele stipulate în acord includ toate directivele pe care se bazează piața europeană a asigurărilor.

Deoarece Elveția s-a retras din acordul cu Zona Economică Europeană, ea a semnat un acord cu Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 1994 în ceea ce privește asigurarea de proprietate. Acest acord le garantează companiilor de asigurări non-viață din U.E. și Elveția dreptul reciproc de a-și crea filiale sau agenții una pe teritoriul celeilalte, în condiții identice acelora care, înainte de 1 iulie 1994, au fost aplicate între țările membre ale U.E., în concordanță cu Prima Directivă Europeană referitoare la asigurările non-viață.

În ceea ce privește teritoriile mai mici ale Europei, cum ar fi* Gibraltarul care face parte din Uniunea Europeană în virtutea Tratatului de Ia Roma, deci directivele în domeniul asigurărilor se vor aplica și pe teritoriul său. Insula Man, Guersney și Jersey nu fac parte din piața unică europeană a asigurărilor. Directivele referitoare la asigurări nu se aplică, iar companiile de asigurări care doresc să opereze în aceaste zone vor trebui să obțină autorizații de la instituțiile locale corespunzătoare.

Construcția pieței unice a asigurărilor a fost realizată în trei etape, de la începutul anilor 1970. Primul set de directive avea în vedere dreptul de stabilire în asigurările non-viață (1973) și de viață (1979). Cea de-a doua generație de directive a avut în vedere relizarea condițiilor pentru libertatea prestărilor de servicii în asigurările non-viață (1988) și în cele de viață (1990). Ultimul set de directive s-a referit, în esență, la instituirea unui sistem de licență unică, pin care societățile de asigurare admise de un stat membru sunt autorizate să opereze atât prin stabilire (agenții și sucursale), cât și prin libera prestare de servicii (activități ocazionale sau temporare) în întregul spațiu comunitar. Ele au fost apobate în 1992 pentru ambele categorii de asigurări și au intrat în vigoare în 1994. Prin aceasta s-a creat asigurărilor un cadru de acțiune european, directivele privitoare la asigurări constituind un exemplu de integrare unic. Nicăieri în lume, nici chiar într-un stat federal, ca Statele Unite, nu există libertatea formulată de stabilire și de prestări de servicii ori un sistem de licență unic, comparabile cu cele realizate la scară europeană.

CEA (Comitetul European de Asigurări) este una dintre prestigioasele instituții cu preocupări în domeniul asigurărilor. A fost înființat în 1953 și are în prezent 29 de membri, sediul fiind la Paris. Scopul înființării acestei instituții este de a reprezenta asigurătorii Europei și de a promova interesele acestora, prin oferirea unor opinii calificate organizațiilor europene sau internaționale, publice sau private, în domeniul asigurărilor sau reasigurărilor, de a facilita schimbul de informații și experiență între piețe, prin elaborarea de studii în interesul societăților de asigurări europene sau pentru a răspunde nevoilor lor. CEA publică periodic diverse studii și statistici ce au ca scop informarea în acest domeniu în contextul pieții unice europene, în paralel cu fenomenul de globa- lizare tot mai puternic și mai vizibil în ultimii ani. Astfel, se observă anumite schimbări în mai multe direcții:

– între asigurători, reasiguratori și asigurați: marile societăți;

– multinaționale au tendința de a-și ridica pragul autoasigurării și de a transfera riscurile sau o parte a acestora direct reasiguratorilor; alegerea se face tot mai mult pe principiul managementului financiar global;

– între sectorul de stat și cel privat, dală fiind reducerea ponderii acestuia în domeniul asigurărilor, se deschid noi perspective pentru sectorul privat;

– între asigurători și bancheri: așa numita „bancassurance” care capătă o extindere tot mai mare, astfel încât nu peste mult timp vom vedea că, fără a folosi banca drept canal de distribuție a produselor de asigurări, nici una din cele două tipuri de instituții nu va mai putea supraviețui.

Evident, de maximă importanță în actualul și, sigur, în viitorul deceniu, globalizarea serviciilor financiare va continua să marcheze întreaga evoluție a domeniului asigurărilor și reasigurărilor.

În Europa, piața unică a asigurărilor acoperă țările ce formează Zona Economică Europeană (European Economic Area). Odată cu creșterea economică, asigurările au continuat să se dezvolte în 1997, cu diferențe între asigurările de viață, acestea crescând cu 14,1%, și cele non-viață, care înregistrează o creștere mai lentă, cu 8,8% față de anul 1996. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană a înregistrat o creștere de 8,8% în 1997, față de 1996, volumul total al primelor de asigurare reprezentând 543,7 mld. ECU, mai mult decât creșterea PIB (2,7% în 1997 față de 1996).

În 1998, CEA a afirmat că cele mai mari 3 piețe de asigurări din Europa (Franța, Germania, Marea Britanie) au reprezentat 67,1% din totalul asigurărilor de viață și 64,9 din totalul asigurărilor de non-viață. Alte șapte piețe reprezintă în total 87% din fiecare două categorii de asigurări (Italia, Olanda, Elveția, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie). Chiar dacă s-a observat mai mult o creștere a asigurărilor de viață, s-a manifestat un interes și pentru alte categorii de asigurări, avându-se în vedere daunele de catastrofe (riscuri industriale, răspundere și pagubă materială, credit).

Asigurările reprezintă un sector cheie al economiei europene, a cărui influență se simte atât în protecția în fața riscurilor în domeniul economic și social al țărilor membre, în rolul de stimulator al ideei de economisire pe termen mediu și lung, cât și ca furnizor de fonduri pentru piețele financiare, de asemenea un alt rol îndeplinit de asigurare este de a dezvolta tehnicile de management al activelor și de management al riscurilor.

Asigurările din țările Uniunii Europene se diferențiază de la o țară la alta în funcție de anumite variabile, precum: procentajul persoanelor ce posedă autoturisme și locuințe, sistemul de pensii și asigurările de sănătate. în unele țări, asigurările de viață au un procentaj mai mare decât asigurările non-viață.

Din informațiile oferite de piața asigurărilor europene se observă că piața Europei de Vest este ajunsă la maturitate, iar piața Europei de Est este într-o continuă creștere, de unde și noii actori intrați pe piață. în anul 2004, Europa a reușit să detroneze America de Nord, luând pentru prima dată în istorie locul acesteia drept cea mai mare piață de asigurări din lume.

Cu 36,9% din întreaga activitate de asigurări desfașurată la nivel mondial, Europa (aici fiind incluse atât Europa de Vest, cât și cea de Est) a devansat cu 0,9% America de Nord în clasamentul celor mai mari piețe de asigurări, la nivel mondial.

CAPITOLUL II – PIAȚA ASIGURĂRILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Europa a fost (și va rămâne) nu numai patul germinativ al civilizației, ci și leagănul asigurărilor moderne și constituie o piață deosebit de importantă la nivel mondial, cu o creștere rapidă, în special în ramurile „viață” și „economie”.

Sub influența Comisiei Europene, statele grupate în Uniunea Europeană (în număr de 15 în 1995 și, respectiv, 25 de la 1 mai 2004) au pus bazele unei piețe unice a asigurărilor, fără a-și apropia/armoniza legislațiile (în ceea ce privește contractul, răspunderea civilă și fiscalitatea).

Principalele trei piețe europene sunt: Germania, Marea Britanie și Franța. Alte țări din Europa de Vest dețin o piață al cărei dinamism depășește de mult granițele naționale: Elveția, Țările de Jos, Italia, Suedia. Piețele Europei de Sud sunt cele a căror evoluție este cea mai rapidă: Spania, Portugalia. Țările Europei de Est, în tranziție de la o economie etatizată (caracterizată printr-un centralism exagerat) la o economie mai liberală, cunoscând profunde transformări, o creștere remarcabilă, dar însoțite de însemnate tulburări. Majoritatea grupurilor europene de asigurări și-au făcut din plin simțită prezența în străinătate, devenind veritabile „multinaționale”.

Piețele europene au evoluat impresionant în ultimii treizeci de ani, cunoscând nu doar o creștere susținută, ci determinând totodată transformări profunde, esențiale la nivelul legislațiilor naționale, în special la insistențele permanente ale Autorității de la Bruxelles. Chiar și țările nemembre ale Uniunii Europene și-au găsit surse de inspirație legislativă în Directivele europene cu privire la piețele de asigurări, din cel puțin două motive: unele, aspirând la calitatea de membru al Uniunii și pregătindu-se pentru aceasta, și-au ajustat în avans legislația pentru acest moment; altele au apreciat că metodele de control și principiile liberale cuprinse în Directivele de la Bruxelles servesc deopotrivă interesele asiguraților și pe cele ale asigurătorilor, fiind de natură a permite o dezvoltare armonioasă a acestor piețe de asigurări.

Trebuie subliniat că, în ciuda eforturilor depuse în sensul armonizării legislațiilor, a metodelor contabile, a formelor de control și chiar în ceea ce privește „oferta” făcută asiguraților, diversele piețe europene își păstrează specificul.

II.1. Construcția Europeană a asigurărilor

Principiile de bază ale asigurărilor au fost enunțate prin Tratatul de Ia Roma, acestea fiind: libertatea de stabilire și libertarea prestărilor de servicii, Pentru consolidarea acestui domeniu au fost necesari totuși douăzeci de ani, trei tranșe de directive și o serie de hotărâri importante ale Curții de Justiție a Comunității Europene, care să jaloneze derularea acestei activități în noile coordonate economico-geografico-politice.

În conformitate cu art. 189 al Tratatului de la Roma, Consiliul și Comisia Comunității Europene „hotărăsc asupra reglementărilor și directivelor, iau deciziile, formulează recomandările și avizele” în scopul înfăptuirii misiunii lor (reglementările, directivele, deciziile, recomandările și avizele fiind instrumentele juridice, ale politicii comunitare).

Reglementarea are o aplicabilitate generală, este obligatorie în toate elementele sale și este direct aplicabilă în fiecare stat membru.

Directiva unește, constituie liantul pentru toate statele membre destinatare, în ceea ce privește rezultatul propus, lăsând instanțelor naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele de obținere a acestuia.

Decizia este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii desemnați.

Recomandările și „avizele” nu obligă, având doar caracter consultativ.

II.2. Piața franceză

Împreună cu piața germană și britanică, cea franceză reprezintă una dintre cele trei puteri europene în domeniu: de câțiva ani deține primul loc în ceea ce privește asigurările de viață și al doilea (după Germania) în branșa asigurărilor „non-viață”. După criteriul cifrei de afaceri, Franța deține locul patru între piețele mondiale.

Piața franceză a cunoscut o evoluție foarte rapidă în ramura „viață”, în special în ceea ce privește contractele de economii, datorită măsurilor fiscale atractive, stimulative, datorită eficienței furnizării serviciilor de către asigurători, modernizării gestiunii prin scăderea costurilor acesteia și a distribuției și, de asemenea, datorită temerii crescânde a cetățenilor francezi vis-â-vis de puterea de „achiziționare” în viitor a măsurilor de prevenire obligatorii.

De o perioadă mai lungă de timp încoace, piața franceză este repartizată între trei poli, mai mult sau mai puțin echivalenți:

– Societățile Naționale, urmașele companiilor naționalizate în anul 1947 și regrupate în 1968 în patru grupuri: UAP (Union des Assurances de Paris), AGF (Assurances Generales de France), GAN (Groupe des Assurances Nationales) și MGF (Mutuelle Generale Franțaise);

– Societățile Anonime din sectorul privat care, de amploare mică înainte, s-au dezvoltat puternic după naționalizarea din 1947;

– Societățile mutuale care și-au distribuit produsele prin sau fără intermediari (ultimele dominând treptat piața particularilor).

Cei trei poli au fost completați cu „asigurările mutuale agricole”, cu o pondere mare în mediul rural, cu societățile străine

Geneza și evoluția sistemului modern de asigurări active, mai ales în privința riscurilor întreprinderilor și Casa Națională de Prevederi, organism public aflat pe orbita Casei de Economii și Consemnațiuni.

Pe parcursul ultimilor ani, evoluția structurii pieței asigurărilor a fost marcată de:

– retragerea statului, care a privatizat, începând din 1987, mai niulte societăți naționale de tradiție (MGF, UAP, AGF) și se pregătește să facă același lucru cu GAN și, fără îndoială, cu CNP;

– dezvoltarea foarte rapidă a asigurărilor bancare imediat după ramura asigurărilor de viață și, mai de curând, în ramura „nonviață”, deoarece băncile au ajuns să domine o parte crescândă a activității asigurătorilor din Franța;

– apariția, plecând de la o modestă societate mutuală de provincie (Mutuelle de Rouen), a grupului AXA, devenită, prin dezvoltare internă, dar și prin răscumpărări succesive ale unor întreprinderi atât în Franța cât și în străinătate, al doilea asigurător în eșalonul mondial (după asigurătorul japonez Nippon Life), de la fuziunea sa cu UAP, în 1996 (acest merituos loc doi a fost ocupat în 1998 de Allianz, după răscumpărarea grupului AGF).

Asigurătorii francezi au urmărit o politică viguroasă de penetrare în străinătate, urmând ca în viitor să realizeze, în baza acestei strategii, aproximativ ¼ din cifra lor totală de afaceri în afara Franței și, de asemenea, să subscrie în Franța riscuri internaționale, furnizând în special reasigurări (cu precădere) în domeniul aviației și transporturilor.

II.3. Piața britanică

Este foarte adevărat că Italia și, mai ales, porturile de la Mediterană și de la Marea Baltică au fost punctele de plecare (de origine) a contractelor de asigurare, după cum relevă datele istorice și, respectiv, documentare. Cu toate acestea, este incontestabil că în Anglia s-au dezvoltat formele moderne de asigurare, începând cu secolul al XVII-lea. Formidabila expansiune economică și politică a Marii Britanii în secolul al XIX—lea a oferit operatorilor (asigurătorilor) din City – Londra o rețea mondială și o jinfluență pentru multa vreme de neegalat. Numeroase sectoare de asigurare au fost create de către subscriptorii englezi, fiind multă vreme dominate de competența acestora, de capacitățile lor de subscriere și de universalitatea rețelei lor de experți, finanțiști și agenții. în numeroase țări, primii asigurători, „pionieri” ai piețelor locale, au fost agenți sau inspectori ai societăților britanice sau ai Lloyd’s. Mult timp, „underwriters”-ii (subscriptorii) pieței de asigurări a Londrei au impus unei mari părți a lumii tarifele și clauzele contractelor de asigurare solicitate pe piețele locale.

Declinul rapid al influenței economice și politice a Marii Britanii, mai ales după cel de-al doilea război mondial, a redus, incontestabil, importanța pieței londoneze în lume. Cu toate acestea, City-ul Londrei și-a păstrat o vitalitate, o experiență, o supremație și o ramificație internațională, care îi conferă un statut aparte printre piețe financiare actuale, depășind importanța demografică și economică a Marii Britanii.

Piața britanică, cuprinzând aproximativ 830 de societăți, prezintă câteva particularități față de celelalte piețe europene:

– piața internă a ajuns la maturitate. Volumul cotizațiilor non-viață depinde de tarife mai mult decât de expansiunea materiei asigurabile, iar tarifele însele variază în funcție de capacitatea ofertei (care fluctuează la rând-i în funcție de rezultate, în condițiile existenței unei concurențe serioase între operatori). Domeniul asigurărilor de viață este influențat de către deciziile guvernamentale în materie fiscală și de concurența produselor rivale privitoare la plasarea economiilor;

– asigurările de viață reprezintă aproape 2/3 din piață și acest lucru se întâmplă de un număr buni de ani încoace. Importanța asigurătorilor în viața financiară și economică a țărilor este primordială, cu atât mai mult cu cât contractele de economisire în vederea pensionării constituie cea mai importantă parte a asigurărilor de viață. Contractele pe termen lung sunt cele care permit o plasare, de asemenea pe termen lung, a activelor reprezentative ale economiei gerate în contul asiguratului;

britanicii au tradiții aproape liberale în materie de control, fără a fi dogmatici. De aceea, reprezentanții lor au fost întotdeauna surprinși, pe parcursul discuțiilor pe care le-au avut cu agenții de control de pe alte piețe europene, prin insistența manifestată de ei față de legislația europeană care interzicea ca aceeași companie de asigurări să practice asigurări din ambele branșe: viață și non-viață. Cele mai mari societăți engleze sunt „compozite” („Life” și „Non Life”). După ce au obținut amânări pentru aceste compozite, asigurătorii englezi au sfârșit prin a le impune Uniunii Europene. Dacă primele directive obligau la o separare juridică completă a activităților viață și non-viață, ultimele au autorizat constituirea pe continent a unor societăți noi (viață și non-viață) pentru asigurările persoanelor. Englezii au acceptat totuși ca activitățile „viață” și non-viață” să facă obiectul bilanțurilor și conturilor de exploatare separate. în schimb, britanicii nu fac diferență, din punctul de vedere al controlului, între afacerile directe și reasigurări, iar societățile de reasigurare au fost întotdeauna supuse, în Marea Britanie, exact acelorași obligații ca și asigurătorii direcți.

Piața londoneză nu se limitează doar la subscrierea riscurilor situate în Marea Britanie, ci este una adesea deschisă lumii, subscriind riscuri trans frontali ere (Home foreign business). Această prezență internațională (omniprezență, am putea afirma) a făcut din Londra cea mai importanță piață de asigurări din lume, mai ales în ramurile maritimă, aviatică, de transport, riscuri speciale, toate riscurile existente pe șantiere, mari riscuri de incendii în industrie și pierderi în exploatare, răspundere civilă, riscuri de război. Locul fruntaș în eșalonul mondial poate fi ușor ilustrat prin faptul că, spre exemplu, asigurătorii aviatici din lumea întreagă utilizează imprimate și impun clauze de pe piața Londrei, raportându-se la tarifele și condițiile de subscriere din City.

Coeziunea și vitalitatea pieței de asigurări londoneze sunt facilitate de gruparea subscriptorilor de riscuri internaționale în câteva clădiri foarte apropiate unele de altele, din City:

ILU (International London Underwriters), pentru asigurătorii din domeniile: maritim, transport și aviație;

– Lloyd’s, grupând asigurări din toate branșele și, de asemenea, sindicatele acestui organism multisecular;

– LUC (London Underwriting Center), grupând asigurători ai companiilor din alte domenii decât transporturi și aviație.

În cadrul insulelor britanice, Irlanda a dezvoltat o piață națională activă, printre cei mai cunoscuți asigurători figurând Irish Life, Hibernian, New Ireland, Church & General, precum și sucursale ale societăților engleze.

II.4. Piața germană

Prima din Europa și a treia din lume în domeniul asigurărilor, piața germană joacă un rol deosebit de important în economia locală, iar influența sa internațională este remarcabil afirmată, îndeosebi în ceea ce privește capacitatea financiară a reasiguratorilor ei.

Piața germană a asigurărilor a fost, o bună perioadă de timp, strict controlată de către autoritățile naționale, foarte preocupate de securitatea financiară a societăților de asigurare, precum și de capacitatea lor de a-și onora angajamentele față de asigurați. Numai după 1994, după intrarea în vigoare a celei de-a treia Directive europene (viață și non-viață), tarifele au cunoscut un proces de „liberalizare”, iar condițiile generale ale contractelor nu au mai fost supuse autorizării prealabile de către administrație. Condițiile concurenței dintre asigurători sunt mai suple astăzi, dar controlul conturilor și plasamentelor exercitat de către autorități este, în continuare, extrem de meticulos, mai ales în privința angajamentelor pe termen lung, astfel încât companiile de asigurări germane sunt considerate adevărate modele de soliditate financiară.

Vechile reguli impuneau tratarea diferită, din punct de vedere juridic, în cadrul societăților, a domeniilor viață, sănătate, protecție juridică și altele.

Dacă un grup dorește să opereze în toate branșele, el este obligat să gireze pe puțin patru filiale; o serie de grupuri au constituit filiale specializate în alte ramuri: reasigurări, transport, riscuri tehnice etc.

Ca și restul economiei germane, societățile de asigurări sunt repartizate pe întreg teritoriul federal, fără a fi concentrate în vreo capitală economică sau politică. Orașe precum: Hamburg, Hanovra, Stuttgart, Manheim, Miinchen, Niirnberg, Saarbriick etc. sunt locațiile unor sedii sociale ale unor companii importante.

Prezența germană pe piețele internaționale este semnificativă pentru cel puțin două motive importante:

– rețeaua filialelor și sucursalelor grupului Allianz, care a redevenit primul asigurător în Europa după achiziționarea AGF în 1998 (după ce a cedat, în 1996, locul AXE-i, după fuzionarea cu UAP) și care realizează mai mult de Vz din cifra de afaceri în străinătate;

– prezența foarte puternică a asigurătorilor pe toate piețele internaționale.

Munchen Re este primul reasigurător din lume, iar cea mai veche companie de reasigurări din lume, Kolnische Riick, creată în 1853, se bucură de un înalt respect. Ea a fost răscumpărată de American General RE, dar își menține centrul de subscriere la Koln. Alte societăți de asigurare, a căror prezență și activitate concretizează dinamica reasigurărilor germane, sunt: Frakona Riick, Aachner Riick, Bayerische Riick, Gerling Globale, Hanover Ruck.

II.5. Celelalte piețe ale Europei de Vest

Cele trei piețe mari, germană, franceză și britanică, reprezintă 2/3 din cifra de afaceri a asigurărilor din Europa și mai mult de 70% din cea a Uniunii Europene, dar trebuie menționată și prezența unora care, prin dinamica lor, au ieșit din limita frontierelor naționale: Elveția, Italia, Țările de Jos, Suedia și Luxemburg. Alte piețe, cum ar fi cele ale Europei de Sud, înregistrează un ritm de creștere superior mediei europene prin recuperarea rămânerii în urmă înregistrate de asigurările de viață.

Elveția este o piață bine cunoscută prin stabilitatea sa monetară (proverbială, de altminteri, reper fundamental în ceea ce privește corectitudinea și punctualitatea), beneficiară a unei bune reputații internaționale a instituțiilor sale financiare, a unui dinamism excepțional al câtorva mari grupuri, cum sunt: Ziirich, Winterthur, Swiss Life, Helvetia. Legăturile dintre activitățile asigurătorilor și cele ale bancherilor elvețieni s-au concretizat în anul 1997 prin constituirea unui grup nou de asigurări bancare prin fuzionarea asigurătorului Winterthur cu banca Credit Elveția (Suisse).

Chiar dacă nu este membră a Uniunii Europene, Elveția și-a adaptat legislația în domeniul asigurărilor în sensul apropierii de cea a importantelor piețe europene și a încheiat convenții cu autoritățile de la Bruxelles pentru ca asigurătorii săi să beneficieze de facilitățile și libertățile acordate în spațiul comunitar.

Nu se poate trece cu vederea faptul că Elveția constituie un punct important al reasigurărilor, prin „La Suisse Reassurance”, al doilea reasigurător din lume, și ca filialele grupului sunt prezente pe toate cele cinci continente. Alături de alți reasiguratori (Uniunea Riick, Noua Genevă, Ziirich Re), el contribuie la ramificarea pieței elvețiene în lume.

Țările de Jos constituie o piață care prezintă trăsături similare cu cea engleză în ceea ce privește modalitățile de distribuire și condițiile de funcționare. O serie de riscuri sunt, în mod tradițional, subscrise la „Bursa asigurărilor”. La fel de dinamici precum vecinii lor insulari, olandezii au pus bazele unor societăți solide internaționale de asigurări cum sunt ING (Nederlanden) și ABM Amro.

Având coordonate istorice remarcabile, în Italia (unde au fost încheiate primele contracte de asigurare maritimă, în Evul Mediu) dezvoltarea asigurărilor a fost stânjenită (înainte de trecerea la moneda unică europeană) de o devalorizare monetară accentuată și de o limitare a activității impusă de autoritățile de control. Dinamismul industriei și finanțelor italiene a contribuit jnsă Ia depășirea acestor momente de declin, consacrând reușita unor societăți, precum: Reuniona Adriatica di Securita, SAI, Fondiaria, Lloyd Adriatica, Assitalia, Fideuram Vita.

Piața spaniolă se află într-o perioadă de ascensiune puternică, dezvoltarea ei fiind asociată cu o reducere sensibilă a numărului de societăți impuse de guvern în interesul modernizării pieței și securității domeniului. Augumentările succesive de capital minim impus societăților i-au obligat pe asigurători fie să fuzioneze, fie să ceară sprijinul grupurilor străine. Acestea din urmă, dorind să facă din Spania un pol al dezvoltării lor, au investit în ultimii ani o parte importantă a capitalului în domeniu; totuși, liderii pieței rămân naționali (este vorba de un grup de asigurări mutuale denumit Mapfre). Grupurile bancare naționale au dezvoltat activitatea sistemului de asigurări (chiar și grupurile de distribuție, ca și cel al celebrelor magazine El Corte Ingles investind în asigurări). Produsele de asigurare sunt distribuite în mod tradițional, printr-o rețea de agenți care s-a modernizat și extins într-un ritm accelerat.

Piața portugheză, în mare parte naționalizată după Revoluția din 1975, a fost reprivatizată și cunoaște o dezvoltare rapidă, sprijinită puternic de societățile bancare.

Piețele scandinave sunt piețe mature, care au stabilit între ele relații foarte strânse de cooperare tehnică și financiară. Cele mai semnificative exemple le constituie Skandia în Suedina, Baltica în Danemarca, Uni Storebrand în Norvengia și Sampa în Finlanda.

Luxemburg-ul constituie un caz inedit, particular în cadrul Uniunii Europene, întrucât piața sa de asigurări s-a dezvoltat mult prea repede față de nevoile naționalilor și rezidenților săi, fiind prima beneficiară a libertății în privința prestărilor de servicii devenite regulă europeană. Ea și-a atras subscriptori de contracte de viață, de economii din partea nerezidenților în profitul filialelor constituite în principal pentru acest scop de către grupuri europene. Luxemburg-ul a reușit să atragă și reasigurători prin intermediul unei legislații generoase care a permis păstrarea, pe durata a zece ani, a beneficiilor, cu scutire de impozit.

II.6. Piețele Europei de Est

După prăbușirea regimului comunist la sfârșitul anilor ’80, țările Europei de Est și Rusia au fost scenele unor bulversări politice, economice și sociale care au marcat profund activitatea de asigurare. întreprinderile aparțineau statului, patrimoniile erau limitate, la fel ca și nevoile de prevedere, din moment ce acestea erau în mare parte acoperite prin sistemul public, astfel încât asigurările aveau un câmp limitat de extindere.

Dărâmarea monopolului sistemului public și privatizarea unui număr mare de întreprinderi, ca și restrângerea întinderii acoperirii programelor de prevedere publică au crescut puternic nevoia de asigurare. Introducerea noilor metode de contabilitate și gestiune au determinat întreprinderile care au rămas în proprietatea statului sa solicite protecție prin asigurare. Pentru a răspunde acestor nevoi s-au pus bazele unor companii noi, în primul rând ca urmare a inițiativelor salariaților din vechile monopoluri de stat. Aceste noi „creații” au fost în număr foarte mare, adesea având un capital insuficient, cu un personal pregătit mai mult pentru tehnici de vânzare decât pentru stabilirea tarifelor și pentru activități contabile. Pe de altă parte, primii ani care au urmat abolirii sistemului comunist au cunoscut o gravă recesiune economică și o perioadă de inflație puternică, deloc propice dezvoltării asigurărilor.

Începutul anilor ’90 a fost marcat, în cea mai mare parte a țărilor din Est, de grave disfuncționalități ale societăților de asigurare și de falimentul unui număr mare dintre ele. Din 1993 se poate sesiza o îmbunătățire vizibilă a situației economiilor locale și o scădere a inflației. în același timp, guvernele au fost în măsură să impună reglementări mai bine adaptate nevoilor pieței de asigurare și să înființeze organisme de control capabile să impună disciplină, rigoare și să vegheze la securitatea financiară a asigurătorilor.

Piețele rusă, poloneză și cehă sunt cele mai importante din punct de vedere al volumului cotizațiilor. România se află undeva pe la sfârșitul listei, cu un procent de 0,4% din PIB alocat asigurărilor, față de 2,97% în Croația, 2,69% în Cehia, 2,15% Ungaria, 1,34% Rusia.

Din păcate, distribuirea asigurărilor, mai ales Ia nivelul societăților naționale, se face pe baza metodelor practicate pe piețele mai puțin dezvoltate, dar creșterea rapidă a piețelor Europei de Est a suscitat atenția investitorilor străini, cu atât mai mult cu cât noile legislații intrate în vigoare, adesea inspirate din directivele Uniunii Europene, favorizează concurența în domeniu. Astfel, grupurile de asigurări străine, olandeze, italiene, engleze și germane, au pătruns pe piețele est-europene, reușind să atragă importante resurse financiare locale.

Asigurările au cunoscut o dezvoltare constantă pe parcursul secolelor trecute, dar ritmul accelerat al dezvoltării lor a fost înregistrat în secolul al XX-lea și, desigur, va constitui o caracteristică fundamentală a acestuia în secolul care urmează. Cu certitudine, produsele propuse de către asigurători vor cunoaște o necontenită adaptare la noile nevoi ale clienților lor și la noile condiții de viață pe care viitorul le rezervă umanității, astfel încât este foarte probabil ca riscuri apreciate ca neasigurabile azi să fie asumate și acoperite mâine. Modurile de distribuire a produselor asigurărilor vor continua să evolueze paralel cu progresul sistemului informațional și tehnologic. Serviciile oferite clienților vor continua să se îmbunătățească, iar creșterea productivității va determina reducerea costului produselor de masă.

CAPITOLUL III – EVOLUȚIA PIEȚEI ASIGURĂRILOR ÎN EUROPA

III.1. Piața asigurărilor în Europa Centrală și de est

Conform celui mai recent Raport Anual al Comitetului European pentru Asigurări (CEA), companiile de asigurări europene s-au confruntat cu o deteriorare semnificativă a valorilor profitului, ca urmare a scăderii randamentului investițiilor financiare, a creșterii costurilor de despăgubire și a prețului reasigurării.

Tabelul 3.1 prezintă rezultatele provizorii disponibile la data prezentei lucrări privind volumul primelor subscrise pe piețele CEA în anul 2013, precum și volumul de activitate în domeniul asigurărilor reflectat în numărul de companii de pe piața europeană și numărul lor de angajați.

Tabelul 3.1. – Rezultatele provizorii ale pieței europene de asigurări, 2014

Sursa : European Insurance Market – Review & Outlook, March 2014, Fitch Ratings

Aceste cifre evidențiază în mod clar faptul că industria de asigurări de viață s-a aflat în anul 2003 într-un ușor regres. Industria asigurărilor la nivel european a înregistrat în 2013, doar o creștere de 0,9% în termenii veniturilor din prime de asigurare, acest fapt datorându-se, pentru al treilea an consecutiv, rezultatelor obținute în domeniul asigurărilor generale, a cărui rată generală de creștere a fost de 5,3%, în timp ce asigurările de viață au regresat cu circa 2%.

Trebuie totuși menționat că slaba performanță a pieței asigurărilor de viață a fost determinată în mod hotărâtor de regresul accentuat al acestei linii de business în Marea Britanie și Spania, două piețe care dețin o pondere cumulată în totalul european de circa 30%. Nu puține sunt piețele din Europa în care asigurările de viață, mai puțin expuse caracterului volatil al piețelor de capital din ultimii ani, au reușit să-și mențină trendul ascendent.

În pofida rezultatelor modeste, asigurările de viață continuă să domine piața europeană de asigurări, înregistrând în 2013, o pondere de 59,3% (față de 61,3% în 2012). Cât privește viitorul, dacă în prezent scăderea randamentului financiar al investițiilor a determinat o reducere drastică a popularității produselor de tip unit-linked și, implicit, reorientarea parțială a publicului către asigurările de viață tradiționale, analiștii consideră că perspectivele sunt încurajatoare, domeniul asigurărilor de viață deținând încă un potențial ridicat de relansare asociat, în mare măsură, necesității stringente de a dezvolta sistemul de pensii private. A doua jumătate a anului 2014 a demonstrat o tendință de relansare a sectorului asigurărilor de viață și pensie, valoarea contractelor nou încheiate în trimestrul III al anului 2014, în Anglia, atingând 2,5 miliarde de lire sterline, cu circa 5% mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului 2013.

Totuși, la adresa piețelor de asigurări de viață din Marea Britanie și Germania se pot menține aprecieri negative, considerând că acestea se află sub presiunea fenomenelor negative generate de acordarea și garantarea unor beneficii pentru asigurările de viață cu componentă de capitalizare, mai mari decât veniturile pe care au reușit să le realizeze prin strategiile lor de investiții financiare.

Căderea piețelor de capital din 2012 și-a pus amprenta și asupra evoluției domeniului asigurărilor generale. Din fericire, evoluțiile înregistrate în ultimii ani în acest domeniu au contrazis regula tradițională a corelației strânse a piețelor de asigurări generale cu PIB. Astfel, în trecut, nu de puține ori, în economiile care au traversat perioade de creștere redusă a PIB sau recesiune, asigurările generale au înregistrat rezultate tehnice slabe și o erodare sensibilă a marjelor de solvabilitate. Recent, și cu precădere în ultimii doi ani, această „regulă” nu a mai fost respectată, și, în multe țări, domeniul asigurărilor generale a înregistrat o rată de creștere net superioară celei a PIB.

Asigurările generale au continuat să reprezinte, motorul creșterii, acest fapt datorându-se necesității de a subscrie pentru profit, ceea ce a forțat asigurătorii să crească cotațiile de primă, în special în domeniul asigurărilor auto obligatorii.

Numărul tot mai ridicat al daunelor, cât și valoarea din ce în ce mai mare (mai ales pentru asigurările auto, de sănătate și răspundere civilă), asociate cheltuielilor sporite pentru reasigurare au determinat asigurătorii ca, în absența „supapei de siguranță” reprezentată de veniturile financiare, să adopte o disciplină mai strictă a subscrierii, acordând prioritate criteriilor tehnice de evaluare. Pe de altă parte, incidența scăzută, în Europa, a fenomenelor naturale cu urmări catastrofale, a condus la obținerea unor rezultate notabile, cu precădere pentru clasele de asigurări destinate clienților non-corporativi.

Prezentăm mai jos în tabelul 3.2. situația primelor brute subscrise și rata creșterii în perioada 2013/2012 pentru principalele țări europene.

Tabelul 3.2. – Venituri din prime și rata creșterii 2013/2012, pe țări europene

Sursa : CEA European Insurance in figures 2012-2013

O apreciere asupra evoluției pieței europene a asigurărilor, în ultimii ani, nu ar fi nicidecum completă fără a lua în considerare enormul efort depus în vederea creării pieței unice europene. Pentru cele peste 30 de organisme europene și mondiale implicate în piața asigurărilor din Uniunea Europeană, crearea unui cadru legislativ care să răspundă cât mai bine dezideratelor Uniunii Europene și celor exprimate de asociațiile profesionale ale asigurătorilor presupune o acțiune conjugată de mare complexitate. Pentru operatorii din piață problema se pune în special în termenii unei permanente necesități de adaptare și restructurare a coordonatelor activității lor. În acest context, CEA a adus în atenția Comisiei Europene necesitatea de a încetini, pentru o perioadă, ritmul modificărilor legislative, permițând industriei să se concentreze asupra priorităților pentru viitor și să-și definească obiectivele strategice.

În sprijinul celor descrise mai sus, ne propunem în continuare să analizăm evoluția piețelor de asigurări din câteva state europene, reprezentative pentru domeniul menționat.

III.1.1 Germania a înregistrat un trend pozitiv

În pofida conjucturii economice relativ stagnante din 2014, sectorul asigurărilor din Germania a consemnat un trend pozitiv, Uniunea Națională a Asigurătorilor din Germania (Gesamtverband der Deutschen Versicherungswirtschaft – GDV) a anunțat o creștere a încasărilor din prime de 3,5% (față de 2013, când creșterea a fost de 4,1%). Față de veniturile totale, care s-au cifrat la 162 miliarde EUR (față de 2013, când veniturile au fost 147,1 miliarde EUR), se preconizează un total al prestațiilor, respectiv al costurilor pentru daune plătite de circa 155 miliarde EUR (față de 149,8 miliarde EUR în 2013), respectiv un plus de 3,2%.

Tabelul 3.3. prezintă principalii indicatori ai pieței germane de asigurări în anul 2014, cu rezerva faptului că datele sunt cele de la sfârșitul primelor 9 luni ale anului.

Tabelul 3.3 – Indicatori ai pieței germane de asigurări în 2014

Sursa : Gesamtverband der Deutschen Versicherungswirtschaft – GDV

O contribuție substanțială la creșterea înregistrată de piața germană în domeniul asigurărilor, a venit din partea asigurărilor de sănătate private. În ceea ce privește asigurările de viață, este greu de făcut o prognoză referitoare la evoluția cifrei de afaceri. Legea cu privire la veniturile persoanelor în vârstă (Alters-einkünftegesetz) și Legea Hartz-IV au condus la o modificare a condițiilor cadru pe segmentul asigurărilor pentru pensie, ceea ce a avut deja, în cursul anului 2014, consecințe aproape imposibil de cuantificat, atât asupra clienților, cât și asupra societăților.

În domeniul asigurărilor P/C, creșterea încasărilor din prime se va reduce probabil la 2% (în 2013 a fost de 3,3%), în timp ce volumul daunelor plătite va cunoaște o normalizare după anul 2002, care a constituit un an al catastrofelor naturale.

Pentru anul 2015, previziunile sunt greu de realizat din cauza modificărilor survenite în domeniul asigurărilor de viață. În condițiile unei nesiguranțe accentuate și a unei prognoze optimiste se preconizează pe întreg sectorul asigurărilor, o creștere a volumului primelor substanțial diminuată, cu circa 1,5 procente.

III.1.2 Marea Britanie continuă să fie vârful piramidei

Marea Britanie este cea mai mare piață europeană de asigurări și a treia din lume, aici subscriindu-se 8,4% din volumul total de prime. Industria de asigurări din această țară deține 17% din acțiunile tranzacționate pe piața de capital națională. În cadrul ei activează 348.000 de angajați și colaboratori, de 1,5 ori cât în industria auto și de 2,5 ori cât în industria de apă, gaz și electricitate la un loc.

La 31 decembrie 2013, piața de asigurări din Marea Britanie deținea active de 1.139 miliarde de lire sterline, din care :

Titluri de stat emise de Guvernul Marii Britanii – 15,4%

Titluri de stat emise de Guvernele altor state – 5%

Acțiuni și participații britanice – 24,32%

Alte certificate de valoare ale companiilor britanice – 12,6%

Acțiuni și participații străine – 9,8%

Alte certificate de valoare ale companiilor străine – 7,4%

Unități ale fondurilor mutuale deschise – 7,3%

Proprități – 7,4%

Numerar și alte investiții – 10,8%

avea un număr de 772 companii de asigurări, din care 568 de asigurări generale, 159 de asigurări de viață sau pensii și 45 copozite, iar totalul primelor nete în 2014 a fost de 30 miliarde de lire sterline (exclusiv piața LLOYD’s)

În tabelele 3.4 și 3.5. pot fi urmăriți principalii indicatori ai pieței de asigurări britanice în anul 2013 :

Tabelul 3.4 – Piața britanică de asigurări de viață, în anul 2013

Tabelul 3.5 – Piața britanică de asigurări generale, în anul 2013

Sursa : Association of British Insurers

III.1.3 În Olanda au început anii schimbării

La sfârșitul anului 2013, industria de asigurări olandeză se afla în pragul unor importante schimbări legislative. Deși 2014 a fost, probabil, cel mai „fierbinte” an din ultimul deceniu, se pare că mult așteptatele schimbări în domeniul industriei asigurărilor se vor concretiza abia în 2015.

Elaborarea noii Legi a Serviciilor Financiare a făcut obiectul unor îndelungate negocieri între reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Profesionale a Asigurătorilor Olandezi (Verbond Van Verzekeraars). În paralel, s-au depus eforturi considerabile pentru găsirea unei soluții care să asigure, la nivel național, o mai mare transparență și care să permită evitarea practicilor de vânzare care dezavantajează clientul. Aceste preocupări nu sunt cu totul noi, dar s-au intensificat în 2014 pe fondul unui număr important de scandaluri vizând onestitatea procedurilor de vânzare, precum aceea de a recomanda clienților aleși după valoarea comisionului oferit, nu după calitatea și prețul produsului sau cea de a prezenta în mod denaturat riscurile presupuse de anumite produse de investiție.

Un exemplu în acest sens, care a ocupat prima pagină a jurnalelor olandeze în anul 2014, a fost Stock Lease, produs de investiție care presupune finanțarea prin leasing a unor investiții pe piața de capital. Acesta a fost vândut, în multe cazuri, ca un simplu produs de economisire, unor persoane incapabile să discearnă asupra complexității operațiunii și riscului financiar asumat. Căderea pieței de capital a pus în evidență lipsa de onestitate prin care produsul a fost prezentat publicului.

Piața de asigurări olandeză așteaptă de la noua lege, transpunerea olandeză a Directivelor Europene, creșterea transparenței în relațiile dintre asigurători/intermediari/clienți, în special în ceea ce privește costurile, îmbunătățirea sistemului de comisioane a activității de intermediere în asigurări, unificarea procedurilor administrative etc. Anul 2015 va impune, de-asemenea, o autoritate de supraveghere unică, pentru întreaga piață a serviciilor financiare. Nu mai puțin important, 2015 va marca punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, precum și reforma profundă a sistemului asigurărilor de sănătate și îngrijire pe termen lung a persoanelor cu handicap.

Asociației Profesionale a Asigurătorilor Olandezi (Verbond Van Verzekeraars) reprezintă interesele copaniilor private de asigurări care operează pe teritoriul Olandei. Membrii acestei asociații dețin un procent ceva mai mare de 95% din volumul total al pieței de asigurări olandeze, exprimat în volumul veniturilor din prime brute subscrise. Principalele domenii de interes ale asigurătorilor olandezi sunt diminuarea capacității de muncă, bolile profesionale, controlul crimei, pensiile, siguranța rutieră, asigurări de bunuri și case etc. Asociația caută să reunească atât interesul asigurătorilor, cât și pe cel al clienților.

În calitatea sa de principal reprezentant al asigurătorilor de pe piața olandeză, Verbond Van Verzekeraars întocmește anual o dare de seamă a principalelor rezultate ale pieței olandeze de asigurări. Prezentăm în tabelul 3.6. Darea de Seamă Privind Activitatea de Asigurare din Olanda pentru anul 2013, așa cum este ea prezentată pe site-ul asociației :

Tabelul 3.6- Dare de Seamă Privind Activitatea de Asigurare din Olanda, 2013

Sursa : The Dutch Association of Insurers – key figures for the insurance industry, 2013

Prin activitățile sale, Asociația Profesională a Asigurătorilor Olandezi stabilește un „cap de pod” între industria asigurărilor și celelalte sectoare ale societății olandeze. Acest „cap de pod” a devenit în mod deosebit important în ultimii ani, atât din considerentul că guvernul a atribuit din ce în ce mai multe responsabilități industriei asigurărilor, dar și deoarece asigurătorii au realizat importanța păstrării unui ochi atent la ceea ce se întâmplă în lume și în jurul lor.

III.2 Noii veniți în piața de asigurări europeană

Nu putem încheia prezentarea pieței de asigurări din Europa fără a aminti câteva din considerentele recente ale evoluției pieței europene referitoare la noii „jucători” pe această piață și anume statele CSI (Comunitatea Statelor Independente, fosta URSS fără Țările Baltice) și țările estice. Expansiunea Uniunii Europene de la 15 la 25 de state va aduce un plus de circa 100 de milioane de potențiali consumatori în piața europeană. Deși multe companii vest-europene sunt deja active pe piețele CEE, oportunitățile în domeniul asigurărilor se vor situa pe un trend ascendent, odată ce nivelul de trai și puterea de cumpărare în aceste țări vor deveni comparabile cu cele ale vechilor membrii UE. Tabelul 3.7. ne arată în ce măsură integrarea altor 17 state va mări numărul de potențiali consumatori de asigurare pe piața europeană.

Tabelul 3.7 – CEE – populație și prosperitate în 2014

Sursa : Revista Xprimm nr. 1/2015 – pag. 10

Integrarea europeană reprezintă, din mai multe puncte de vedere, un cumul de factori favorizanți – alinierea legislativă, libera circulație a serviciilor financiare, moneda unică etc. Totuși, numeroase dintre statele care nu și-au exprimat intenția de a se integra în UE au acționat, în multe privințe, în consens cu „marea familie vestică”, adoptând – cel puțin în domeniul asigurărilor – normative de inspirație europeană, permițând accesul facil al companiilor vestice pe piețele lor locale. În plus, dacă ar fi să ne referim numai la piața de asigurări rusă, este evident că aceste piețe reprezintă, în pofida dificultăților de moment, un potențial, care nu trebuie ignorat. Din această perspectivă, putem afirma că Estul are de oferit, în fapt, aproape 400 de milioane de potențiali consumatori, dintre care mai puțin de jumătate sunt locuitori ai celor 12 state cunoscute sub numele generic de „Noua Europă”.

Un element de natură să tempereze entuziasmul pe care l-ar putea stârni această cifră este nivelul scăzut de prosperitate al acestor noi consumatori. Este evident că, în măsura în care nivelul PIB/cap de locuitor reflectă prosperitatea populației, decalajul dintre vest și central/est europeni în ceea ce privește disponibilitățile bănești și puterea de economisire este cel puțin semnificativ, deși greu de apreciat cu acuratețe, datorită alterațiilor importante care apar în cazul unor țări ca România, Ucraina sau Rusia, ca urmare a existenței veniturilor necuantificabile generate de „economia gri”. Potrivit unui model de creștere economică elaborat de Economist Intelligence Unit, acest decalaj nu s-ar putea anula chiar în condiții optime, mai devreme de 30-60 de ani.

Impactul acestor realități economice asupra domeniului asigurărilor pe piețele estice este reflectat de ponderea încă redusă a asigurărilor de viață, asigurări care necesită resurse bănești disponibile pentru economisire. În lipsa acestora, clienții s-au îndreptat către achiziționarea acelor produse de asigurare care acoperă riscuri mult mai „palpabile”, cu precădere din clasa asigurărilor auto și de proprietate.

Dacă anii 2013-2014 au reprezentat pentru piețele de asigurări din Europa de Vest confruntarea cu un val de modificări legislative menite să realizeze armonizarea cadrului legal necesar pentru funcționarea pieței unice europene, pentru piețele statelor CEE procesul de adaptare, început cu mai bine de un deceniu, este mult mai complex și încă departe de a fi încheiat. Trecerea de la economiile centralizate la piețele libere, de la structura monopolistă la cea concurențială, transformarea canalelor de distribuție, dezvoltarea unor strategii performante de investiții financiare sunt numai câteva dintre aspectele principale, care adăugate inevitabilelor și repetatelor restructurări legislative, pot defini, pe scurt, complexitatea acestui proces.

Odată cu aderarea la UE și cu liberalizarea reglementărilor legislative privind accesul companiilor străine pe piețele locale, chiar și în țările care nu sunt vizate în procesul de extindere al UE, interesul companiilor vestice pentru dezvoltarea afacerilor lor în spațiul estic a primit un nou stimul. În intervalul mai-septembrie 2014, autoritatea letonă de supraveghere în asigurări a primit nu mai puțin de 73 de solicitări, din 17 țări, pentru emiterea de licențe de operare în Letonia. În Slovenia, în aceeași perioadă, au fost solicitate, de companii venind din 8 țări, 25 de licențe de operare, și exemplele pot continua.

Deși piața de asigurări rusă constituie o țintă foarte interesantă, accesul capitalului străin este încă relativ dificil, în principal datorită limitelor impuse de reglementările în vigoare, precum și caracterului vag și interpretabil al acestor reglementări. De-asemenea, companiilor străine, cu excepția celor provenind din statele UE, nu li se permite practicarea asigurărilor de viață, a asigurărilor obligatorii sau a celor legate de interesele sau proprietatea guvernamentală. Totuși un număr de 12 companii de asigurări rusești au, în prezent, o participație străină la capitalul social de 49% sau mai mult, ca urmare a infuziilor de capital străin din prima parte a deceniului ’90. Dintre acestea cele mai importante sunt OAO ROSNO (subsidiară Allianz) și ZAO AIG Russ (subsidiară AIG), ambele cu caracter compozit. Capitalul agregat al companiilor cu participație străină reprezintă aproximativ 3,5% din capitalul întregii piețe ruse a asigurărilor.

La polul opus, capitalul străin reprezintă în piața estoniană circa 72% și o cotă de piață, în termenii primelor subscrise, de circa 84%. Estonia este în același timp, și un exemplu care reflectă o altă tendință prezentă pe piața mondială a asigurărilor, și anume, concentrarea companiilor către competențele lor de bază și renunțarea la acele linii de afaceri sau extensii teritoriale care nu s-au dovedit suficient de profitabile. Astfel, grupul financiar ZÜRICH FINANCIAL s-a retras în 2003 din Țările Baltice, renunțând atât la operațiunile sale din Estonia – compania ZÜRICH KINDLUSTUSE EESTI – , cât și la cele din Letonia și Lituania.

În tabelul 3.8. principalele companii străine care au investit capital în țările CEE și CSI. (Cifrele reprezintă numărul companiilor de asigurări locale în care există participații.)

Tabelul 3.8. – Principalele companii străine prezente pe piețele de asigurări din țările CEE și CSI

Sursa : Revista Xprimm nr. 1/2015 – pag. 12

De remarcat că, deși acționează pe piețe încă imature, supuse rigorilor perioadei de tranziție, subsidiarele din Est au demonstrat performanțe financiare bune – vezi tabelul 3.9 realizând rate combinate mai mici de 100%, confirmând – în marea majoritate – justețea deciziei companiilor lor mamă de a investi pe aceste piețe.

Tabelul 3.9. – Prime subscrise în țările CEE și CSI în anul 2013 și 2014 (parțiale)

Sursa : Revista Xprimm nr. 1/2015 – pag. 13

Investițiile realizate de companiile de asigurări din statele CEE și CSI au un caracter mai degrabă conservator. Restricțiile prudențiale impuse impuse de reglementările legislative cu privire la investirea activelor care reprezintă rezervele tehnice ale asigurătorilor, nivelul scăzut de dezvoltare a piețelor de capital autohtone, apetența scăzută pentru risc investițional sunt elemente care explică acest fenomen.Locul cel mai important în portofoliile de investiții ale companiilor estice de asigurări este ocupat de instrumentele financiare cu un venit fix emise sau garantate de stat, ponderea lor variind între 22% (Ucraina)și 75-86% (Polonia, respectiv Lituania). Ponderea plasamentelor în acțiuni se situează, în general, în jurul valorii de 15-35%, cu excepția Ucrainei, unde atinge 37%, în timp ce depozitele bancare ocupă circa 15% din portofoliu.

Dominate de clasele de asigurări auto și de proprietate, piețele estice de asigurări generale au reacționat sensibil la dezvoltarea operațiunilor de leasing și creditare. În ultimii ani, aceste două sectoare au constituit motorul de dezvoltare în asigurările generale, pe măsură ce investițiile în autovehicule au crescut, atât în sectorul retail, cât și în cel corporatist. Conform analiștilor Pricewaterhouse Coopers rata medie de creștere a asigurărilor generale în țările „Noii Europe”, în ultimii ani, a fost de 4,4%, sensibil mai ridicată decât media de 3,3% din piețele de asigurări generale ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, creșterea costurilor pentru serviciile personalului din domeniul sănătății și noile practici de fidelizare a personalului au condus la creșterea, în multe din țările Europei de Est, a cererii pentru asigurări private de sănătate. Din nefericire, nivelul cererii pentru acest tip de asigurări depinde foarte mult de existența unei politici de facilități fiscale, ceea ce face ca dezvoltarea acestui sector să fie sensibil diferită între statele est-europene.

În sfârșit, deși sistemele juridice estice nu sunt suficient de dezvoltate în ceea ce privește răspunderea civilă în diferite domenii, asigurările de răspundere civilă generală reprezintă o clasă cu o dinamică bună, chiar dacă ponderea lor în volumul total de afaceri este încă mică.

Spre deosebire de piețele mature, în piețele estice ponderea asigurărilor de viață este încă redusă, dar dinamica înregistrată în ultimii doi ani de acest sector este superioară celei din asigurările generale, rata medie de creștere, ajustată cu inflația, în ultimii 10 ani, fiind de circa 12,8%. Apreciat și ca o expresie a nivelului de prosperitate individuală dintr-o țară, este de așteptat ca, odată cu creșterea economică, să crească și gradul de dezvoltare al asigurărilor de viață din țările estice. Prin prisma restructurării sistemelor de asistență socială, care tind să transfere indivizilor, din ce în ce mai mult, responsabilitatea asigurării unor venituri convenabile pentru vârsta retragerii din activitatea profesională, asigurările de pensie reprezintă, de asemenea, o oportunitate considerabilă pentru creșterea asigurărilor de viață. Pentru următorii ani însă, măsura în care această șansă va putea fi valorificată depinde foarte mult de modul în care guvernanții vor înțelege să încurajeze populația, prin politicile fiscale adoptate, în sensul economisirii și investirii în propriul viitor.

Cu mici excepții, reasigurările reprezintă un domeniu mai puțin dezvoltat în țările estice, pe de o parte datorită slabei capitalizări a puținelor companii de reasigurare existente, pe de altă parte datorită aptitudinii companiilor de asigurare cu capital străin de a se reasigura preponderent în interiorul grupului financiar din care fac parte. Totuși, un început există, rezultatele obținute de reasigurători ca POLISH Re din Polonia, SAVA Re și TRIGLAV Re din Slovenia, MOSCOW Re din Rusia, precum și și de companii care au deja o tradiție, ca MILLI Re din Turcia, fiind încurajatoare.

CONCLUZII

Legislația europeană, dar nu numai ea, se aliniază treptat structurii complexe care va fi Uniunea Europeană. Este un efort concentrat și de intensitate maximă al tuturor statelor membre sau aspirante la calitatea de membru în UE de a aduce legi care să concure cât mai bine cu standardele impuse de această organizație. Procesul este anevoios, complicat și lung și unele țări, cum ar fi România, se adaptează din mers și încet, iar schimbările politice din ultimii ani și mișcările sociale nu ne sunt chiar de un real folos. Fostele tendințe de centralizare a economiei pe alocuri încă își mai fac simțite prezența.

Germania în ultimii ani a înregistrat un trend pozitiv, Marea Britanie continuă să fie în vârful piramidei europene, iar în Olanda au început anii schimbării. Toate acestea pot fi urmărite în capitolul trei al lucrării de față.

Noii „jucători” pe piața europeană de asigurări sunt state recent devenite membre în UE și anume statele din Comunitatea Statelor Independente (fosta URSS fără Țările Baltice) și țările din Europa de Est („Noua Europă”, cum au fost ele denumite după 1 mai 2004 când au aderat la Comunitatea Europeană, este vorba de Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria și alte două țări candidate România și Bulgaria), iar expansiunea Uniunii Europene va aduce un plus de circa 100 de milioane de potențiali consumatori de asigurare pe piața europeană, un potențial care nu trebuie, desigur, să fie neglijat.

De asemenea, din studiul nostru se poate desprinde tendința certă a pieței românești de reorientare către piața Rusiei și CSI și de ușoară depărtare de tradiționalele piețe vest europene.

Studiul pieței de re/asigurări din România mi-a întărit convingerea personală că ea se află încă la început, dar, pentru că trăim anii schimbărilor din toate punctele de vedere, și în domeniul asigurărilor trebuie să ne zbatem pentru a ne alinia cu vecinii noștri. Sperăm doar ca procesul să nu fie de foarte lungă durată.

Bineînțeles, aș putea alătura evenimentelor menționate și alte aspecte care pot constitui, la fel de bine, în următorii ani, adevărate provocări pentru companiile de asigurări.

Putem menționa astfel, necesitatea implementării bazei unice de date privind autovehiculele asigurate pentru răspundere civilă auto, unificarea RCA-Carte Verde, care va transforma asigurarea RCA într-o veritabilă asigurare internațională, trecerea la o nouă metodologie de calcul a marjei de solvabilitate, respectiv înființarea de către fiecare companie de asigurări a unui fond de siguranță.

BIBLIOGRAFIE

1. Caraiani Gh., Tudor M., „Asigurări – probleme tehnice și juridice”, Editura Lumina Lex, 2001;

2. Caraiani Gh., „Transporturi, expediții și asigurări internaționale”, Editura Lumina Lex, 2001;

3. Ciumaș Cristina, Asigurări generale, Casa cărții de Știință, Cluj Napoca, 2009;

4. Ciurel Violeta, „Asigurări și reasigurari, abordări teoretice și practice internaționale”, Editura Beck, București, 2000;

5. Ciurel Violeta – Asigurări și reasigurări : abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, 2000 ;

6. Constantin Alexa, Violeta Ciurel, Emil Sobe, Ana Măria Mihăescu, Asigurări și reasigurări în comerțul internațional , Editura AH, 1992;

7. Drăghici Marius, Asigurătorul – garant al plății, Editura C.H.Beck, București, 2009;

8. Iulian Văcărel, Florian Bercea – Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 1998;

9. Lăzărescu, S., Rating financiar, Editura ASE, București, 2003;

10. Michael Huber – “Conceptualising insurance : risk management under conditions of solvency” – 2002;

11. Minea Elena-Maria, Încheierea și interpretarea contractelor de asigurare, Editura C.H. Beck, București, 2006;

12. Minea M.Ș. , Elemente de drept financiar internațional, Editura Accent. Cluj-Napoca. 2001;

13. Nemeș Vasile, Dreptul asigurărirlor, Editura Hamangiu, București, 2012;

14. Tănăsescu, P., Dobrin, M., Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2002.