Perceptia Turistilor Asupra Peisajului din Statiunea Moneasa Si Rolul Acestuia In Promovarea Turistica a Statiunii

LUCRARE DE LICENȚĂ

Percepția turiștilor asupra peisajului din stațiunea Moneasa și rolul acestuia în promovarea turistică a stațiunii

CUPRINS

Cuvânt înainte

Introducere

Cap I. Aspecte teoretice si metodologice

1.1. Poziția geografică și limitele stațiunii Moneasa

1.2. Istoricul cercetărilor

1.3. Metodologia cercetării

1.4. Conceptul de peisaj geografic

Cap II. Structura peisajului și rolul componentelor sale în dezvoltarea turismului din stațiunea Moneasa

2.1. Potențialul ecologic

2.1.1. Substratul geologic și rolul său în apariția resurselor turistice

2.1.2. Relieful – factor de favorabilitate și/sau restrictivitate în dezvoltarea turismului

a) Aspecte morfografice și morfometrice

b) Tipuri genetice de relief, generatoare de resurse turistice

c) Procese geomorfologice actuale cu rol în modificarea peisajului geografic

2.1.3. Clima. Analiza elementelor climatice și calitatea acestora în ceea ce privește turismul balnear

a) Regimul termic

b) Nebulozitatea

c) Durata de strălucire a soarelui

d) Umezeala aerului

e) Precipitațiile atmosferice

f) Regimul eolian

g) Analiza indicatorilor balneo-turistici și climato-turistici

h) Bioclimatul stațiunii Moneasa

2.1.4. Hidrografia – componentă esențială a peisajului cu rol în dezvoltarea turismului în stațiunea Moneasa

a) Apele subterane

b) Rețeaua hidrografică

c) Lacurile

2.2. Exploatarea biologică. Potențialul bio-pedo-geografic și rolul său în dezvoltarea turismului din stațiunea Moneasa

2.2.1. Vegetația și modificările survenite în structura acesteia după anul 1990

2.2.2. Fauna

2.2.3. Solurile

2.3. Activitatea antropică

2.3.1. Manifestările etnoculturale cu funcție turistică și elementele antropice cu potențială valoare turistică

2.3.2. Spațiile verzi, forme de amenajare a peisajului geografic

a) Definirea și clasificarea spațiilor verzi

b) Arii protejate (naturale și antropice)

c) Spațiile verzi din stațiunea Moneasa

d) Funcțiile spațiilor verzi din stațiunea Moneasa și zona înconjurătoare

2.3.3. Crearea și administrarea structurilor turistice cu funcție de cazare

2.3.4. Căile de comunicație și mijloacele de transport

2.3.5. Traseele turistice și cicloturistice: starea actuală și marcarea acestora

Cap III. Percepția turiștilor și a actorilor locali asupra peisajului

3.1. Noțiunea de percepție

3.2. Metode de investigare a percepției – chestionarul

Cap IV. Promovarea turistică prin intermediul peisajului

4.1. Locul promovării în cadrul mixului de marketing și identificarea produsului de promovat

4.1.1. Caracteristicile mixului de marketing

4.1.2. Produsul turistic al stațiunii Moneasa

4.2. Imaginea destinației turistice – ca parte componentă a produsului turistic

4.2.1. Termenul de imagine vis-a-vis de destinația turistică

4.2.2. Cadrul formării imaginii

4.2.3. Autenticitatea imaginii

4.2.4. Percepția actuală asupra imaginii stațiunii Moneasa

4.3. Utilizarea peisajului în schimbarea percepției imaginii destinației turistice

4.3.1. Imaginea actuală și intervențiile necesare asupra acesteia

4.3.2. Selectarea trăsăturilor peisajului menite a face obiectul îmbunătățirii imaginii stațiunii

a) Elemente ale cadrului natural

b) Elemente ale activității antropice

4.4. Promovarea noii imagini a stațiunii

4.4.1. Importanța relațiilor publice în promovarea noi imagini

4.4.2. Publicitatea directă și indirectă ca fază ulterioară acțiunii relațiilor publice

4.5. Așteptări în ceea ce privește promovarea noii imagini a stațiunii turistice Moneasa

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Cuvânt înainte

În prezent piața turistică se caracterizează printr-o evoluție a cererilor turiștilor și printr-o modificare a motivațiilor acestora. Într-o lume guvernată de modernitate oamenii își doresc din ce în ce mai mult să se apropie de cadrul natural, să simtă prospețimea unui aer curat, să se îndepărteze de aglomerație și de stres și să se relaxeze. La nivelul județului Arad un astfel de loc de relaxare este reprezentat de stațiunea balneoclimaterică Moneasa, stațiune frecventată anual de un număr ridicat de turiști. Scopul lucrării prezente este acela de a analiza peisajul stațiunii, modul în care acesta este perceput de către turiști și măsura în care el influențează decizia turiștilor de a alege drept destinație stațiunea Moneasa. Pe baza rezultatelor acestor analize se urmărește realizarea unor strategii de îmbunătățire a imaginii stațiunii Moneasa prin valorificarea corespunzătoare a elementelor de peisaj considerate atractive (valorificare care include atât amenajare adecvată, cât și promovare) în vederea atragerii unei game variate și largi de turiști și a satisfacerii nevoilor acestora.

Motivul alegerii stațiunii Moneasa ca areal de studiu este justificat de caracterul său de unicitate la nivelul județului Arad, în sensul că este singura stațiune de acest tip care îmbină elemente variate de potențial turistic (din județ). Tema, respectiv peisajul și rolul acestuia în promovarea turistică a stațiunii, este un rezultat al faptului că mulți turiști, la întrebarea „De ce ați ales drept destinație stațiunea Moneasa?” întâmpină anumite dificultăți în construirea răspunsului, drept pentru care o curiozitatea aparte a fost aceea de a depista motivele pentru care aceștia aleg să își petreacă sejurul în stațiunea Moneasa (mai exat dacă vin pentru elementele cadrului natural sau pentru tratament/turism balnear). Ambele categorii de elemente se înscriu în larga sferă de cuprindere a noțiunii de peisaj, de unde și rolul central al acestuia. Totodată, această descoperire nu vizează doar satisfacerea curiozității, ci și folosirea ei în avantajul stațiunii, respectiv îmbunătățirea imaginii acesteia. De ce? Pentru că avem de-a face cu un spațiu pitoresc, un spațiu cu un peisaj mirific, un smarald încântător, un susur liniștitor, cu alte cuvinte, un loc care are potențial, care trebuie valorificat și cu care avem toate motivele să ne mândrim.

Introducere

Stațiunea Moneasa este o stațiune renumită la nivel local și regional, însă mai puțin cunoscută la nivel național și prin urmare necesită o promovare mai bună pentru a deveni o destinație de top. Acesta este, în fond, și scopul secundar al lucrării de față, de a face stațiunea Moneasa mai cunoscută, de a elabora mai multe strategii utile în vederea realizării acestui obiectiv. Deși o serie de autori au realizat caracterizări geografice ale stațiunii Moneasa, aceștia nu au adus în atenția cititorului sau a observatorului importanța peisajului. Totuși, ei au analizat elemente ale peisajului, dar nu au subliniat această noțiune, nu i-au evidențiat importanța pentru turismul din stațiunea Moneasa. De asemenea, ei nu au relaționat aspectele geografice cu cele economice, legătură fundamentală pentru sectorul turistic. Prin urmare, tocmai în analiza acestor aspecte care nu au fost tratate de alți autori rezidă importanța științifică a lucrării prezente.

În vederea realizării scopului principal (constatarea dacă peisajul reprezintă sau nu un element prin care stațiunea Moneasa poate fi promovată pe piața turistică, respectiv dacă acesta este considerat atractiv de către turiști (și actori locali)) și a obiectivelor aferente (elaborarea unor strategii de promovare) lucrarea a fost structurată astfel încât să permită o analiză mai facilă a informațiilor colectate. Astfel, aceasta a fost împărțită pe 4 capitole: primul este dedicat aspectelor teoretice și metodologice ale studiului (poziția geografică a comunei/stațiunii, istoricul cercetării, metodologia cercetării și conceptul de peisaj geografic – element central al lucrării), al doilea constituie analiza peisajului stațiunii Moneasa și a elementelor acestuia, al treilea reprezintă studiul de caz, respectiv analiza chestionarului aplicat în stațiunea Moneasa referitor la percepția turiștilor și a actorilor locali asupra peisajului, iar ultimul capitol este dedicat segmentului economic, și anume promovării turistice prin intermediul peisajului. Capitolul 2 este capitolul cel mai consistent, ca urmare a elementelor multiple și variate care necesită analiză. În aceste condiții, la rândul lui, a fost împărțit în 3 subcapitole, fiecare dintre acestea fiind dedicat unei categorii de elemente vizibile ale peisajului: elemente inerte (abiotice), elemente vii (biotice) și elemente umanizate (antropice). În categoria elementelor abiotice (subcapitol intitulat „Potențialul ecologic”) au fost incluse: substratul geologic, relieful, clima și hidrografia, acestea constituind un fundal pentru desfășurarea activităților turistice. Cea de-a doua categorie, a elementelor biotice (în subcapitolul „Exploatarea biologică” – intitulat astfel, deoarece elementele cuprinzătoare înregistrează „exploatările” din partea omului și a mediului în sine, respectiv modificările de natură abiotică și antropică) este reprezentată de vegetați, faună și soluri (care susțin vegetația și fauna), care, ca și cele anterioare, reprezintă elemente de fundal, dar spre deosebire de acestea, au viață și caracteristici distincte de la o perioadă la alta, în funcție de evoluția proprie (de exemplu, fenofazele specifice vegetației, cu mai multă sau mai puțină atractivitate turistică). Nu în ultimul rând, cel de-al treilea subcapitol intitulat „Activitatea antropică”, cuprinde elementele antropice, respectiv cele pe care omul, prin activitatea sa, fie le-a creat, fie le asigură/susține evoluția. Astfel, în această categorie au fost incluse: manifestările etnoculturale (al căror nume în sine face referire la activitatea omului – de regulă o activitate tradițională), spațiile verzi (care, de asemenea, sunt o creație a omului, în vederea satisfacerii nevoilor estetice și de relaxare și în care au fost incluse și ariile protejate – caracterul protejat fiind dat de respectul sau responsabilitatea oamenilor), structurile turistice cu funcție de cazare, căile de comunicație și mijloacele de transport, traseele turistice și cicloturistice (toate amenajate în scopul desfășurării în condiții optime a activităților turistice).

Dacă pentru capitolul 3 a fost precizat anterior conținutul acestuia, în continuare o analiză mai amănunțită o necesită capitolul 4, respectiv „Promovarea turistică prin intermediul peisajului”. Acesta cuprinde inițial o analiză teoretică a mixului de marketing (menită să evidențieze importanța noțiunilor cu care se operează pe parcursul întregului capitol – promovare, produs turistic etc.), apoi o analiză a imaginii stațiunii Moneasa și a percepției turiștilor asupra acesteia. Pe baza constatărilor din acest subcapitol se trece la elaborarea unor strategii de modificare a imaginii prin intermediul peisajului și de promovare a noii imagini, după care ultimul subcapitol este reprezentat de așteptările în ceea ce privește aceste acțiuni (în vederea estimării unor potențiale rezultate).

Prin urmare, lucrarea are o structură bazată pe algoritmul identificare-analiză-elaborare, aceasta bazându-se atât pe activitate practică (de teren), pe analiză a surselor bibliografice, cât și pe prospectarea de noi direcții de cercetare și de acțiune, prospectare bazată pe experiența proprie, dar și pe activitățile menționate anterior.

Cap I. ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE

1.1. Poziția geografică și limitele stațiunii Moneasa

Stațiunea Moneasa, cunoscută și ca „Perla Munților Apuseni”, este o stațiune balneo-climaterică renumită pe plan regional și național prin izvoarele mezotermale de care dispune și atestată documentar din anul 1597 (Ianăș, 2008). Dezvoltarea turismului în această stațiune a fost favorizată și de poziția sa geografică, ea fiind situată, sub raportul coordonatelor geografice, la 46˚35̍ latitudine nordică și 22˚18̍ longitudine estică (Ardelean, 2002), coordonate cu influență pozitivă asupra condițiilor climatice. Ea se găsește în partea vestică a țării, în extrtice) și elemente umanizate (antropice). În categoria elementelor abiotice (subcapitol intitulat „Potențialul ecologic”) au fost incluse: substratul geologic, relieful, clima și hidrografia, acestea constituind un fundal pentru desfășurarea activităților turistice. Cea de-a doua categorie, a elementelor biotice (în subcapitolul „Exploatarea biologică” – intitulat astfel, deoarece elementele cuprinzătoare înregistrează „exploatările” din partea omului și a mediului în sine, respectiv modificările de natură abiotică și antropică) este reprezentată de vegetați, faună și soluri (care susțin vegetația și fauna), care, ca și cele anterioare, reprezintă elemente de fundal, dar spre deosebire de acestea, au viață și caracteristici distincte de la o perioadă la alta, în funcție de evoluția proprie (de exemplu, fenofazele specifice vegetației, cu mai multă sau mai puțină atractivitate turistică). Nu în ultimul rând, cel de-al treilea subcapitol intitulat „Activitatea antropică”, cuprinde elementele antropice, respectiv cele pe care omul, prin activitatea sa, fie le-a creat, fie le asigură/susține evoluția. Astfel, în această categorie au fost incluse: manifestările etnoculturale (al căror nume în sine face referire la activitatea omului – de regulă o activitate tradițională), spațiile verzi (care, de asemenea, sunt o creație a omului, în vederea satisfacerii nevoilor estetice și de relaxare și în care au fost incluse și ariile protejate – caracterul protejat fiind dat de respectul sau responsabilitatea oamenilor), structurile turistice cu funcție de cazare, căile de comunicație și mijloacele de transport, traseele turistice și cicloturistice (toate amenajate în scopul desfășurării în condiții optime a activităților turistice).

Dacă pentru capitolul 3 a fost precizat anterior conținutul acestuia, în continuare o analiză mai amănunțită o necesită capitolul 4, respectiv „Promovarea turistică prin intermediul peisajului”. Acesta cuprinde inițial o analiză teoretică a mixului de marketing (menită să evidențieze importanța noțiunilor cu care se operează pe parcursul întregului capitol – promovare, produs turistic etc.), apoi o analiză a imaginii stațiunii Moneasa și a percepției turiștilor asupra acesteia. Pe baza constatărilor din acest subcapitol se trece la elaborarea unor strategii de modificare a imaginii prin intermediul peisajului și de promovare a noii imagini, după care ultimul subcapitol este reprezentat de așteptările în ceea ce privește aceste acțiuni (în vederea estimării unor potențiale rezultate).

Prin urmare, lucrarea are o structură bazată pe algoritmul identificare-analiză-elaborare, aceasta bazându-se atât pe activitate practică (de teren), pe analiză a surselor bibliografice, cât și pe prospectarea de noi direcții de cercetare și de acțiune, prospectare bazată pe experiența proprie, dar și pe activitățile menționate anterior.

Cap I. ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE

1.1. Poziția geografică și limitele stațiunii Moneasa

Stațiunea Moneasa, cunoscută și ca „Perla Munților Apuseni”, este o stațiune balneo-climaterică renumită pe plan regional și național prin izvoarele mezotermale de care dispune și atestată documentar din anul 1597 (Ianăș, 2008). Dezvoltarea turismului în această stațiune a fost favorizată și de poziția sa geografică, ea fiind situată, sub raportul coordonatelor geografice, la 46˚35̍ latitudine nordică și 22˚18̍ longitudine estică (Ardelean, 2002), coordonate cu influență pozitivă asupra condițiilor climatice. Ea se găsește în partea vestică a țării, în extremitatea nord-estică a județului Arad, la circa 100 km de municipiul Arad și circa 20 km de orașul Sebiș (Oarcea, 2007). La nivelul comunei Moneasa, stațiunea este situată la aproximativ 400 m de centrul acesteia (Gluck, 1974). Comuna Moneasa se învecinează în partea de nord cu comuna Rieni din județul Bihor, la est cu comuna Lunca tot din județul Bihor, la sud și sud-vest cu comuna Dezna din județul Arad, iar la Nord-Vest cu comuna Tarcaia din județul Bihor (PUG Comuna Moneasa, 2001).

În ceea ce privește căile de acces, stațiunea Moneasa dispune în principal de căi rutiere, la care ar putea fi adăugată și calea feroviară, care este disponibilă însă numai până la orașul Sebiș. Din acest punct de vedere, se poate afirma că stațiunea Moneasa ar deveni mai cunoscută pe piața turistică dacă preocupările privind asigurarea accesului ar ocupa un loc central în cadrul proiectelor de dezvoltare elaborate de actorii locali. La ora actuală, principalul punct de acces spre stațiunea Moneasa este reprezentat de orașul Sebiș, care facilitează accesul feroviar și rutier, la care se adaugă municipiul Arad, la care pe lângă tipurile de transport mai sus amintite poate fi adăugat și cel aerian. Astfel, considerând ca punct de plecare orașul Arad, se parcurge DJ709 până la orașul Sebiș, după care turiștii se încadrează pe DJ762. Pentru turiștii care vin din alte părți ale țării accesul se poate face cu trenul sau mașina/autocarul până în municipiul Arad sau orașul Sebiș, din aceste două orașe existând autobuze locale care parcurg distanța până la Moneasa (Ardelean, 1991). Turiștii care vin din județul Bihor nu sunt însă nevoiți să treacă prin orașul Sebiș, existând și drumuri forestiere (care asigură legătura directă cu stațiunea), mai puțin accesibile decât celelalte căi rutiere, dar preferate de turiștii aventurieri. Printre acestea se numără drumul forestier Valea Tărcăiței – Culmea Dealul Mare – Tinoasa – Valea Megheșului, drumul forestier Ștei – Șuștiu – Ursești, ambele dinspre județul Bihor, la care pot fi adăugate și altele: Izoi, Ruja, Sipot, Vladu, Bârlogelu, Valea Lungă, Crețu, Zelea Neagră, Fânuri etc. (Ardelean, 2002).

1.2. Istoricul cercetărilor

Regiunea în care este situată stațiunea Moneasa a fost locuită încă din timpuri străvechi, existând dovezi ale locuirii omului încă din paleolitic (unelte de cremene). Existența vetrei localității Moneasa este atestată încă din anul 1597 (Ianăș, 2008), însă informații despre apele termale din această regiune, respectiv despre stațiunea propriu-zisă sunt oferite abia în anul 1835 (Ardelean, 1991). Primul care realizează modificări ale cadrului natural în scopul practicării turismului este Nevery, care la mijlocul secolului XIX amenajează băile și hotelul pentru a spori atractivitatea și renumele stațiunii. O problemă majoră care a împiedicat însă sporirea numărului de turiști a fost drumul impracticabil, astfel că accesul turiștilor era foarte dificil (cu căruța). În această perioadă notarul comunei Prăjești s-a ocupat de centralizarea numărului de turiști care vizitau stațiunea, iar de asistența medicală se ocupa medicul comitatului cu sediul la Sebiș (Oarcea, 2007).

Modificări remarcabile se realizează începând cu anul 1891, când stațiunea intră în proprietatea contelui Wenckheim Friedrich. El este cel care soluționează problemele legate de acces prin construirea unei căi ferate de la Sebiș la Moneasa. Sub supravegherea lui se realizează modernizările în stațiune (se construiește o nouă bază de tratament, se extinde stațiunea în lunca Văii Moneasa, se amenajează parcul stațiunii, se construiește Hotelul Central, ștrandul, se efectuează noi analize ale izvoarelor, se introduce în vile iluminatul cu lămpi cu petrol, iar ulterior se introduce o uzină hidroelectrică). În urma acestor modificări numărul de turiști crește simțitor, iar la sfârșitul secolului XIX stațiunea beneficiază de un statut propriu de organizare și funcționare. La 13 mai 1896 Moneasa primește de la Ministerul de Interne Regal Maghiar statutul de stațiune balneară. Tot în această perioadă diverse personalități investesc în construirea unor vile, iar în anul 1906 Asociația Turistică Arădeană amplasează în stațiune mai multe plăci comemorative. În timpul Primului Război Mondial baza de tratament cu apă rece este afectată, dar problemele sunt remediate în scurt timp. În anul 1918 stațiunea intră în administrarea Ministerului Sănătății și Ocrotirii Sociale, iar în anul 1924 decretul regal introduce Regulamentul balenoclimateric. Ulterior se realizează o clasificare a unităților de cazare, se stabilesc tarifele acestora și se realizează în continuare îmbunătățiri. Din anul 1968 stațiunea trece în subordinea Consiliului Județean Arad, iar din 1971 este preluată de Ministerul Turismului. O altă noutate o constituie organizarea excursiilor spre diverse obiective turistice, precum și construcția Hotelului „Parc”, „Moneasa” și „Codru-Moma”. În perioada 1991-2000 stațiunea intră în declin, situație cu care se confruntă și în prezent (Oarcea, 2007).

În ceea ce privește lucrarea prezentă, printre autorii care au mai realizat studii referitoare la stațiunea Moneasa se numără: Ardelean Aurel, Gureanu Dorel, Ianăș Ana-Neli și Oarcea Felicia-Aneta. Ardelean Aurel a dedicat două dintre cărțile sale stațiunii Moneasa (una datând din anul 1991, iar cealaltă din 2002), pe care a analizat-o din punct de vedere fizico-geografic, axându-se pe prezentarea trăsăturilor favorabile dezvoltării turismului (fără a scoate însă în evidență importanța lor pentru fenomenul turistic). De asemenea, Gureanu Dorel, în lucrarea „Monografia turistică montantă a județului Arad” (2003) și-a concentrat studiul asupra traseelor turistice din județul Arad și implicit din stațiunea Moneasa, aspect care va fi tratat și în studiul de față. Oarcea Felicia-Aneta, în colaborare cu Groza Silviu realizează o monografie istorică a localității Moneasa, în care prezintă elemente fizico-geografice, istorico-geografice și economico-geografice, integrând în aceasta și o parte referitoare la stațiunea Moneasa. Prin urmare, toți acești autori au realizat studii valoroase asupra stațiunii Moneasa, însă studii generale, care ilustrează o viziune de ansamblu. Deși ei au înfățișat elemente legate de studiul prezent, respectiv elemente de peisaj, nu au pus accentul pe această componentă esențială pentru dezvoltarea turismului. Singura care se apropie de obiectivele lucrării de față este Ianăș Ana-Neli, care pune accentul pe rolul turismului în microsistemul regional Moneasa în articolul cu același nume. Astfel, aceasta realizează legătura dintre peisajul stațiunii Moneasa (prin denumirea pe care o atribuie: „microsistem”) și turism, care constituie activitatea dominantă desfășurată în cadrul acesteia.

Prin urmare, studiul de față își propune să înfățișeze peisajul stațiunii Moneasa, cu toate elementele sale și să realizeze o legătură între peisaj și turism (aspecte care însă au mai fost analizate anterior de către alți autori). Elementul de noutate îl constituie însă elaborarea unor strategii de dezvoltare a turismului prin prisma elementelor de peisaj, respectiv de promovare a peisajului în scopul îmbunătățirii și dezvoltării activității turistice. În acest sens, se realizează diverse cercetări pe teme ce vizează subiectivitatea turiștilor, respectiv perspectiva lor asupra peisajului stațiunii Moneasa și motivațiile principale în alegerea acestei stațiuni ca destinație de petrecere a sejurului. În concluzie, studiul de față își propune să aprofundeze informațiile pe care alți autori le-au furnizat în lucrările lor în vederea elaborării un proiecte de viitor.

1.3. Metodologia cercetării

Pentru realizarea obiectivelor lucrării de față au fost utilizate mai multe metode, unele dintre ele pentru a facilita accesul la informație și înțelegerea acesteia, iar altele pentru a permite localizarea obiectelor și fenomenelor și pentru a ilustra rezultatele cercetării. O primă metodă a fost investigarea practică pe teren, metodă care a constat într-o călătorie în stațiunea Moneasa, o călătorie de cercetare în care peisajul a fost explorat și înțeles din perspectiva subiectivă a cercetătorului. Această călătorie a fost realizată în ideea că orice element/fenomen poate fi observat cel mai bine în mijlocul naturii, în locul în care acesta se manifestă. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că geografia se face cu pasul, așadar într-o lucrare cu specific geografic este esențială partea practică, „antrenantă” a acesteia. În cadrul acestei călătorii au fost realizate fotografii menite să surprindă aspectele considerate interesante și esențiale pentru studiul de față. De asemenea, la fața locului a fost aplicat un chestionar privind percepția turiștilor și a actorilor locali asupra peisajului din stațiunea Moneasa, în vederea obținerii unei perspective de ansamblu asupra peisajului stațiunii. Pe baza acestui chestionar au fost lansate ulterior discuții cu turiștii, care au permis completarea setului de informații, pentru o analiză mai amănunțită. Tot la fața locului a mai fost aplicat un al doilea chestionar bazat pe două afișe, singura întrebare fiind care dintre afișe ar fi mai atractiv pentru promovarea turistică a stațiunii în mass-media.

Ulterior, în momentul redactării lucrării o primă metodă utilizată a fost analiza fotografiilor, pentru rememorarea celor observate pe teren și marcarea concretă a locului pe care fiecare element îl ocupă în spațiu. De asemenea, cercetarea diverselor surse (cărți, articole, internet) a fost utilă în vederea obținerii de noi informații și clarificării unor aspecte care puteau crea nelămuriri. Nu în ultimul rând, pentru a asigura o mai bună înțelegere a informațiilor furnizate și pentru ca cititorul să își poată realiza o imagine de ansamblu a studiului de față au fost realizate mai multe hărți și grafice, utilizându-se astfel metoda grafică și cartografică.

Prin urmare, pentru realizarea lucrării au fost utilizate metode diverse, menite să ajute la surprinderea aspectelor esențiale. De precizat este faptul că accentul a fost pus pe activitatea practică și pe aspectele vizuale și subiective, acestea fiind trăsături de bază ale peisajului și ale promovării turistice, elementele centrale ale lucrării de față.

1.4. Conceptul de peisaj geografic

Peisajul a apărut ca și concept mai întâi în pictură (ca „peisagism”) și abia mai târziu în geografie, părintele peisajului geografic fiind considerat Al. von Humboldt, care a realizat o clasificare a peisajelor în funcție de omogenitatea asociațiilor vegetale. Denumirea de peisaj vine de la cuvântul francez pays – Paysage, respectiv land – Landscape (engleză), Landschaft (germană). În limba franceză prin însăși proveniența cuvântului se indică două posibile semnificații, întrucât sufixul „age” subliniază două subînțelesuri: pe de o parte peisajul ca ansamblu al caracteristicilor terenului, care poate fi văzut (când sufixul e folosit pentru a forma un ansamblu); iar pe de altă parte peisajul ca percepere a unui teritoriu sau observare a trăsăturilor sale (când sufixul indică activitatea umană corespunzătoare verbului) (Drăguț, 2000).

Termenul peisaj a fost folosit pentru prima dată chiar în limbajul științific francez în secolul al XVI-lea, oferindu-i-se, de-a lungul timpului, mai multe definiții, mai mult sau mai puțin cuprinzătoare: „întindere a unei țări care se oferă privirii”, „întindere care se vede dintr-un singur aspect”, „ceea ce ochiul îmbrățișează cu privirea”, „parte a unei țări pe care natura o prezintă observatorului” etc. Școala anglo-saxonă a analizat peisajul prin împărțirea sa în mai multe subtipuri: peisaj ca mediu total regional, ca mediul rural, ca mod de utilizare a terenurilor, ca suprafață topografică sau de relief, ca ecosistem, ca scenariu, ca moștenire, ca parte a unor componenți fizici, ca formă de artă și ca resursă (Voiculescu, 2002). Dacă unele definiții au avut în vedere doar caracterul obiectiv al peisajului, în sensul că acesta există în sine prin elementele pe care le cuprinde, iar altele au ținut cont doar de caracterul subiectiv, ca urmare a diferențierii peisajelor în funție de percepția observatorului, în final s-a ajuns la concluzia că peisajul reprezintă o realitate, o existență duală, subiectivă și obiectivă în același timp. Astfel, peisajul poate fi considerat „o structură spațială exprimată printr-o fizionomie proprie, individualizată ca urmare a interacțiunii factorilor abiotici, biotici și antropici, care este valorificată în mod diferențiat, în funcție de modul în care este percepută” (Drăguț, 2000, p. 14), definiție care pune în evidență atât caracterul obiectiv, cât și caracterul subiectiv al peisajului.

După cum am spus mai sus termenul „peisagism” a fost mai întâi utilizat de către pictori, existând două moduri de a înțelege pictura: unul centrat pe univers, iar celălalt centrat pe om. Abia în secolul al XIX-lea a început să fie asociat artei grădinăritului, moment în care acesta era axat în special pe partea estetică. În mod științific noțiunea a fost utilizată pentru prima dată de naturaliști (Al. von Humboldt). În mediul cultural german s-au conturat mai multe direcții de abordare a peisajelor: direcția morfologică, holistică și cauzală. Direcția morfologică a apărut pe baza cercetărilor lui Humboldt și s-a axat pe diferențierile peisajelor ca urmare a organizării asociațiilor vegetale. În cadrul acestei direcții s-a conturat ca disciplină Ecologia peisajului (Geoecologia). Direcția cauzală, conturată de Ratzel, a eșuat în determinism, iar direcția holistică, apărută sub influența lui Kant și a lui Ritter s-a bazat pe reprezentarea peisajelor ca sisteme de factori în interacțiune (Drăguț, 2000). Această direcție a dus la apariția geosistemului ca sinonim al peisajului. Potrivit acestei asimilări, peisajul este rezultanta a trei componente de bază: potențial ecologic, exploatare biologică și acțiune antropică. Astfel, prin asociere cu dinamica ecosistemului, au fost stabilite trei categorii de peisaje: echilibrate (peisaje slab afectate de acțiunile antropice), exportatoare de energie (care exportă din energia lor, reprezentată sub formă de materie organică vegetală sau animală) și importatoare de energie (de regulă, peisaje urbane, în care producătorii de materie organică cu valoare energetică sunt puțini la număr sau chiar absenți) (Roșu, 1977). Din perspectivă socio-culturală caracterul holistic al peisajului este dat tocmai de subiectivitatea observatorului, care transformă peisajul în funcție de atitudinea și percepția acestuia, oferindu-i peisajului caracterul de produs social (Voiculescu, 2005).

În prezent, peisajul se conturează ca obiect de studiu pentru trei discipline: ecologia peisajului, arhitectura peisajului și geografia peisajului (Drăguț, 2000). O contribuție importantă în ecologia peisajului o are Carl Troll, care consideră această știință ca o observare a naturii geografico-sinoptice, iar în cadrul acesteia definește peisajul ca fiind „o parte a suprafeței terestre definită printr-o configurație spațială determinată, rezultat al interacțiunii dintre elementele sale și relațiile lor interne și externe, delimitată de limite geografice naturale și de alte peisaje cu caractere distincte” (González Trueba, 2012, p. 178). În cadrul arhitecturii peisajului, peisajul este privit ca un decor, astfel că preocuparea principală constă în amenajarea estetică a acestuia, pentru ca acesta să fie cât mai plăcut ochiului uman. În cadrul geografiei peisajului, peisajul reprezintă o entitate mult mai complexă, el fiind rezultatul interacțiunii omului cu mediul în care trăiește (Drăguț, 2000). Deși peisajul este obiect de studiu doar pentru disciplinele mai sus amintite, el apare și în alte domenii, însă nu ca element principal: sociologie, agronomie, silvicultură, filozofie, pictură, literatură, cel mai apropiat de peisajul geografic fiind peisajul sociologilor, întrucât implică subiectivismul și relația om-mediu (Dincă, 2005). În funcție de studiile elaborate în cadrul acestor discipline, în special în studiile de geografie, s-au identificat o serie de caracteristici ale peisajelor, și anume: integralitatea (peisajul ca un tot unitar), caracterul istoric (peisajul ca rezultat al evoluției anterioare), caracterul informațional (peisajul ca sistem deschis), autostabilitatea, autoreglarea (echilibrul dinamic al peisajului), ierarhizarea (peisajul ca sistem cu relații și legi proprii, specifice), omogenitatea (a componentelor peisajului), eterogenitatea (integrarea în peisaj a unor elemente de natură diferită) și funcționalitatea (Vert, 2001). În funcție de aceste caracteristici, în prezent, în „lumea peisagistică” se conturează o ierarhie spațială peisajeră în care se impun mai multe forme, respectiv tipuri de peisaj: sistem peisajer terestru (totalitatea peisajelor la nivel planetar), complex peisajer (sistem de peisaje care ocupă suprafețe de la mii până la zeci sau sute de mii de km2), macropeisaj (ansamblu de peisaje cu caractere proprii), unitate peisajeră (peisaj elementar) și micropeisaj (parte a unității peisajere cu vechime redusă sau suprafață restrânsă) (Dincă, 2004).

Dacă apare întrebarea „de ce un astfel de studiu în capitolul prezent?” răspunsul este următorul: conceptul de peisaj geografic a fost analizat atât de amplu în cadrul acestui capitol tocmai pentru că acesta constituie obiectul de studiu al lucrării de față, respectiv resursa care poate fi valorificată în scopul dezvoltării turismului în stațiunea Moneasa. Astfel, în lucrarea de față ne apropiem cel mai mult de concepția franceză, potrivit căreia peisajul reprezintă ceea ce ochiul poate cuprinde cu privirea, deoarece, practic, vor fi analizate toate elementele pe care turiștii au ocazia să le observe în timpul sejurului lor în stațiunea Moneasa. Deși aceasta dispune de numeroase elemente de peisaj (pe care le vom analiza în cele ce urmează), dezvoltarea turismului depinde de activitatea actorilor locali, de modul în care aceștia percep peisajul existent și de modul în care ei încearcă sau măsura în care ei reușesc să apropie acest peisaj de inima și mintea potențialilor turiști prin formele de promovare pe care le adoptă. Tocmai în acest sens, pentru a sublinia raportul existent între realizările actorilor locali și dorințele turiștilor și pentru a realiza un echilibru între cele două aspecte, se va analiza și caracterul subiectiv al peisajului geografic, respectiv percepția turiștilor și a actorilor locali asupra acestuia, întrucât, caracterul atractiv al peisajului este indicat chiar de dorințele și așteptările oamenilor cu privire la acesta.

Cap II. STRUCTURA PEISAJULUI ȘI ROLUL COMPONENTELOR SALE ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI DIN STAȚIUNEA MONEASA

2.1. Potențialul ecologic

2.1.1. Substratul geologic și rolul său în apariția resurselor turistice

O primă componentă a peisajului stațiunii Moneasa cu rol important în dezvoltarea turismului este substratul geologic, care reprezintă un potențial generator de resurse turistice. Acesta are un rol foarte important, deoarece își pune amprenta asupra reliefului care constituie un element de atractivitate al stațiunii Moneasa. Pentru analiza acestuia este necesar studiul evoluției întregului ansamblu al Munților Codru-Moma, la poalele cărora se află stațiunea la care facem referire.

Bazinul Moneasa este situat între Munții Codru și Moma, despărțiți prin Valea Briheni și Valea Moneasa, unități care se identifică prin elemente geologice distincte, care se regăsesc în apropierea stațiunii. Aceștia sunt formați din roci sedimentare permocarbonifere și mezozoice și din roci eruptive de vârstă paleozoică superioară și neogenă. Cele două masive se aseamănă într-o anumită măsură, în sensul că sunt alcătuite din regiuni înalte formate din roci silicioase permocarbonifere și regiuni joase formate din roci calcaroase de vârstă mezozoică (Păucă, 1941). O analiză mai amănunțită ar putea evidenția însă și foarte multe diferențe între acestea.

În cadrul Munților Codru-Moma se identifică o structură specifică în pânze de șariaj, respectiv unități tectonice suprapuse ca urmare a mișcărilor de cutare ce au avut loc în cretacic (Bleahu, 1978). Aceste pânze (de Finiș, de Dieva, de Moma, de Vașcău) au o dispunere longitudinală, de la vest spre est, în timp ce pânza de Codru are o direcție nord-sud. În bazinul Moneasa se întâlnesc pânza de Finiș și pânza de Moma, separate printr-un plan de șariaj afectat de decroșări. Pânza de Finiș corespunde versantului drept al văii Moneasa și este alcătuită în general din roci sedimentare predominant carbonatice, corespunzătoare Triasicului și Jurasicului. Depozitele Triasicului prezintă orientare generală sud-vest – nord-est și cuprind: calcare negre cu silicifieri (ladinian), calcare brecioase violacee și dolomite albe (carnian), siltite și gresii calcaroase cenușii, calcare negre (norian) și calcare negre, argilite și gresii roșii și verzi (rhaetian). Depozitele Jurasicului se regăsesc la est de depozitele Triasicului și cuprind: calcare marmoreene negre și roșii (jurasic inferior), marnocalcare, gresii și siltite cu intercalații de jaspuri (jurasic superior) (Oarcea, 2007). Calcarele negre și roșii mai sus amintite sunt cunoscute sub numele de marmura neagră de Moneasa și marmura roșie de Moneasa, stratul corespunzător primului tip având o grosime de aproximativ 200 m, iar cel corespunzător calcarelor roz-roșii având o grosime de aproximativ 80 m și prezentând și un strat de calcare albe compacte de circa 5-8 m (PUG Comuna Moneasa, 2011).

Cunoscută în acest sens este cariera de marmură de la Moneasa, care a constituit mult timp o sursă de venit pentru localnici, dar și pentru investitorii străini, în timp ce în prezent a rămas doar un loc lăsat în paragină, pe care puțini îl rememorează ca fiind un obiectiv turistic și care abia este menționat pe una din hărțile din centrul stațiunii. Valorificarea marmurei de la această carieră a început încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, când acest procedeu era foarte dificil, ținând cont că extracția și șlefuirea marmurei se realiza cu instrumente oarecum primitive, cum ar fi: răngi, pene de lemn și fier, ciocane, șpițuri, dălți și pietre speciale. La acea vreme marmura constituia un elemente de mare interes atât pentru localnici, cât și pentru străini, care doreau să investească în acest „domeniu”, dată fiind calitatea superioară a marmurei. După extracție și șlefuire marmura era tăiată în blocuri și prelucrată la Sebiș (unde era transportată în vagoane, pe cale feroviară, care în prezent nu mai există). Cariera a intrat de-a lungul timpului sub „supravegherea” unor diverse firme, în prezent aceasta găsindu-se încă sub stăpânirea „Marmosim Simeria”, firmă care însă în anul 2005 a falimentat, moment în care cariera a încetat să mai fie exploatată (Oarcea, 2007). În prezent cariera ar putea constitui un obiectiv turistic, aceasta prezentând un grad ridicat de atractivitate prin peisajul pe care îl oferă (marmură neagră la bază și marmură roșie deasupra), însă ea este foarte slab promovată, ceea ce o face să rămână pentru majoritatea turiștilor în anonimat.

Pânza de Moma se dezvoltă în partea sudică și sud-estică a localității și cuprinde depozite de vârstă Permiană. Aceste depozite cuprind: gresii vermiculare alternate cu gresii cuarțoase, stratificate în bancuri verzi-violacee micafere, gresii tufacee (conglomerate, gresii și șisturi cu intercalații de porfire cuarțifere) și depozite vulcanogen-sedimentare bazice (diabaze, dolorite, tufuri și gresii tufacee). Trebuie menționat faptul că există și depozite cuaternare, reprezentate prin aluviuni, conuri de dejecție și terase pe valea Moneasa și grohotișuri pe versantul estic al culmii Izoi (Pug Comuna Moneasa, 2011). De asemenea, de jur împrejurul Munților Codru-Moma există depresiuni care în timpul terțiarului au jucat rol de bazine sedimentare, în care s-au acumulat formațiuni detritice (nisipuri, pietrișuri, argile) (Bleahu, 1978).

Prin urmare, se poate observa faptul că substratul geologic este un element al peisajul cu rol esențial în crearea resurselor turistice, prin faptul că el este baza formelor de relief care atrag privirile turiștilor. Astfel, predominarea calcarelor a favorizat dezvoltarea reliefului carstic (exocarst și endocarst), pentru care mulți turiști vin în stațiunea Moneasa. De asemenea, cariera de marmură pe care am menționat-o mai sus este un obiectiv care impresionează prin măreție și cromatică. Desigur, acestea sunt doar niște exemple, rolul substratului geologic putând fi analizat la un nivel mult mai amănunțit.

2.1.2. Relieful – factor de favorabilitate și/sau restrictivitate în dezvoltarea turismului

Relieful reprezintă „ansamblul asperităților sau inegalităților pe care le îmbracă exxteriorul scoarței terestre” (Posea, 1976, p. 5). Acesta poate avea influențe pozitive asupra dezvoltării turismului, prin faptul că el însuși constituie o resursă turistică, dar și influențe negative, în cazul în care implică un anumit grad de risc (în general prin procesele geomorfologice, care pot duce atât la deteriorarea peisajului, cât și la reducerea atractivității acestuia). Relieful reprezintă un element major în structura potențialului turistic al oricărui teritoriu, dat fiind faptul că el constituie suportul material al desfășurării activităților turistice. Potențialul turistic al reliefului se identifică pe baza mai multor criterii, cum ar fi: dispunerea spațială a treptelor de relief, gradul de fragmentare, energia formelor de relief, modul de concentrare sau dispersie a formelor de relief în teritoriu, nivelul de complexitate a formelor de relief, tipurile de relief, prezența formelor de relief deosebite, gradul de accesibilitate pentru cunoașterea diverselor obiective turistice etc. (Cândea, 2006).

După cum am spus, relieful reprezintă un element major pentru dezvoltarea turismului în orice teritoriu, iar stațiunea Moneasa nu este o excepție. Astfel, pentru zona studiată, relieful constituie nu doar suport material pentru desfășurarea activităților turistice, ci și un element de atractivitate, el impresionând atât prin prezența munților, cât și prin relieful carstic specific.

a) Aspecte morfografice și morfometrice

Stațiunea Moneasa este situată la poalele munților Codru-Moma, la o altitudine medie de 280 m, aceasta având aspectul unei mici depresiuni înconjurate de munți (Ardelean, 1991). Munții Codru-Moma au orientare generală pe direcție nord-vest – sud-est și reprezintă treapta cea mai înaltă din partea nord-estică a județului Arad și a doua treaptă ca înălțime din întreg județul (după Munții Bihorului – cu Muntele Găina și Vârful Piatra Aradului). Aceștia formează cumpăna de ape și limita dintre județul Arad și județul Bihor (Velcea, 1979). Din punct de vedere hipsometric aceștia se încadrează în categoria munților mici sau mijlocii, cele mai mari altitudini depășind rar 1000 m (Vârful Pleșu – 1110 m, Vârful Izoiu 1097 m, Vârful Momuța – 930 m) (Ardelean, 2002).

Munții Codru-Moma sunt despărțiți de Valea Briheni în est și Valea Moneasa în vest în Munții Codru (în partea nordică și sud-vestică) și Munții Moma (în partea sud-estică). Cele două masive se diferențiază din punct de vedere geologic (după cum s-a observat în capitolul anterior), fapt care determină diferențieri și sub aspect morfografic și morfometric. Astfel, o primă diferență este reprezentată de altitudine, Munții Codru fiind mai înalți (Vârful Pleșu, Vârful Izoiu), iar Munții Moma mai scunzi (Vârful Momuța). De asemenea, Munții Codru se caracterizează prin eroziune structurală mai profundă, în timp ce Munții Moma se identifică prin marea extensiune a regiunilor tabulare (Ilie, 1957).

Relieful, nu neapărat prin tipurile de relief specifice, ci doar prin măreție și spectaculozitate constituie o resursă turistică a stațiunii Moneasa, drept pentru care necesită o analiză mai amplă. Astfel, dat fiind faptul că cele două masive diferă prin anumite caracteristici, le vom trata separat. Munții Codru sunt reprezentați prin trei culmi orientate nord-sud separate prin două văi longitudinale, respectiv Finișul și Tărcăița. Prima creastă, denumită și Creasta Mare a Munților Codru, este cea mai importantă ca înălțime și lungime, aceasta extinzându-se pe circa 22 km lungime și având o înălțime medie de 900 m (în cuprinsul ei se află și Vârful Pleșu, cel mai înalt din Munții Codru-Moma). Cea de-a doua creastă, care se desfășoară la est de Valea Finișului, Văratec-Roșia, este mai scurtă și mai joasă, aceasta oferind numeroase puncte de priveliște pentru turiști. A treia creastă, a Vârfului Dievii (1044 m) care însă nu se observă din stațiunea Moneasa, ci doar de pe celelalte creste (pentru pasionții de drumeții) este cea mai scurtă, situată la vest de Valea Tărcăița (Bleahu, 1978). Munții Moma, care constituie partea sud-estică a Munților Codru-Moma, sunt mult mai extinși comparativ cu Munții Codru, acestora revenindu-le aproximativ o treime din suprafața totală. Aceștia înregistrează altitudinea maximă în Vârful Momuța (930m). Principalul element al reliefului este reprezentat prin Platoul Vașcău, podiș calcaros cu altitudine medie de 600-700 m, caracterizat prin „cel mai extraordinar relief carstic din țară” (Bleahu, 1978, p. 13). Trebuie menționat, de asemenea, faptul că în partea centrală Munții Codru-Moma prezintă o bară de calcare mezozoice, la o altitudine de aproximativ 600 m, care alcătuiesc platoul carstic Tinoasa – Brătcoaia (Velcea, 1979).

În concluzie, din punct de vedere al reliefului peisajul este dominat de un relief montan caracteristic, cu altitudini sub 1100 m, care prezintă culmi domoale, întrerupte pe alocuri de elemente specifice reliefului carstic. De precizat este faptul că relieful montan se înscrie printre motivațiile principale ale turiștilor de a alege stațiunea Moneasa, acesta fiind cel care imprimă stațiunii tonul de naturalețe, armonie, relaxare.

b) Tipuri genetice de relief, generatoare de resurse turistice

În stațiunea Moneasa există anumite tipuri de relief care atrag un număr foarte mare de turiști. Printre acestea pot fi menționate relieful carstic (dezvoltat pe calcare și dolomite) și relieful dezvoltat pe conglomerate (Ianăș, 2008), la care putem adăuga, însă cu o spectaculozitate mai redusă, relieful fluvial și cel structural. Relieful carstic reprezintă formele de relief specifice calcarelor și dolomitelor, existența sa fiind determinată și influențată de prezența maselor de calcar, de acțiunea apei și de pantă (Ielenicz, 2005). Acesta este generat de însușirile chimice ale calcarelor, însușiri care influențează modul în care apele de suprafață și de adâncime acționează (Posea, 1976). Relieful carstic constituie un element de specificate al stațiunii Moneasa, ea fiind renumită pentru formele caracteristice tipului de relief menționat. În platoul carstic Moneasa endocarstul este mai bine reprezentat comparativ cu exocarstul, în timp ce în alte părți ale Munților Codru-Moma sau în Platoul Vașcău și Platoul Tinoasa-Brătcoaia situația este diferită. Astfel, endocarstul este reprezentat prin 27 de peșteri (goluri subterane create prin circulația intensă a unor mari cantități de apă în interiorul calcarelor (Posea, 1976)) și 6 avene (puțuri dezvoltate de la suprafața masivului calcaros spre diferitele nivele de carstificare (Ielenicz, 2005)), între care cele mai importante sunt: Peștera Liliecilor, Peștera Grota Urșilor, Peștera cu Lapte, Peștera cu apă de la Moară, Peștera Izvorul Boului etc. Dintre avene, mai reprezentative sunt Izoiu mare (33 m denivelare) și Izoiu Mic (32 m denivelare) (Ianăș, 2008). Peștera Grota Ursului are o lungime de 250 m și a fost descoperită de G. Halasi în anul 1984, la capătul exploatărilor în sifonul de 20 m din care izvorăște pârâul Grota Ursului. Peștera cu apă de la Moară are o lungime de 2012 m și o diferență de nivel de 35 m. Prin interiorul acesteia se drenează apele de la Peștera Merăzerie, cu o lungime de 538 m, situată la 630 m în nord-est (Ardelean, 2002). De asemenea, endocarstul mai este reprezentat printr-un număr mare de izbucuri, respectiv izvoare carstice cu regim de activitate intermitentă cu faze de manifestare tumultoasă și faze de stagnare, cum sunt Izvorul Băilor, Piatra cu Lapte, Izvorul Boului etc. (Ardelean, 1991), care vor fi analizate mai în detaliu într-un alt capitol. O altă trăsătură carstică deosebită a stațiunii Moneasa este gura din Valea Teia, situată în apropierea carierei de marmură. Aceasta a fost descoperită în anul 1982 după ce fundul unui lac format de sterilul excavat din carieră (care a barat cursul pârâului Teia) s-a surpat. Ea are o lungime de 1337,5 m, o diferență de nivel de 90 m și este alcătuită din calcare roșii brecioase (Ardelean, 2002).

Exocarstul din stațiunea Moneasa este reprezentat prin platouri carstice, doline, lapiezuri, polii, văi oarbe, chei (Cocean, 2000). Platourile carstice reprezintă suprafețe aproape tabulare, modelate pe masivele și blocurile de calcare, pe care se formează celelalte forme de relief amintite. Dolinele, lapiezurile și poliile sunt forme de relief negative, diferența dintre ele fiind dată de dimensiune și formă. Astfel, lapiezurile sunt mici șanțuri constituite dintr-o alternanță de excavații, dolinele sunt mici depresiuni carstice care pot avea aspect elipsoidal, circular sau sinuos, iar poliile au dimensiuni mai mari decât formele de relief anterioare, putând atinge lungimi și lățimi de zeci de kilometri. Celelalte forme depind mult mai mult de acțiunea apei, văile oarbe formându-se pe traseul unor foste albii de râuri cu ape permanente (Posea, 1976), în timp ce cheile reprezintă „sectoare înguste de vale dezvoltate în calcare” (Ielenicz, 2005, p. 234). Ca număr, răspândire și individualizare peisagistică dolinele sunt cele mai reprezentative forme exocarstice din Munții Codru-Moma, unele dintre ele putând fi vizibile pe traseele turistice care pornesc din stațiunea Moneasa. Acestea sunt de mai multe feluri: doline de disoluție (care se dezvoltă pe suprafețe plane sau cu înclinări reduse, datorită solubilității diferențiate a calcarelor), doline de prăbușire (care rezultă ca urmare a subsăpării endocarstice și a factorului gravitațional) și doline complexe (a căror geneză se explică prin procesele de disoluție și tectonică) (Cocean, 1984).

Relieful dezvoltat pe conglomerate nu este atât de spectaculos ca în alte regiuni ale țării, dar totuși apare prin diverse forme și în stațiunea Moneasa. Acesta este determinat de acțiunea apei, a vântului, de procesul îngheț-dezgheț, de diverse specii de plante și animale (Ielenicz, 2005), agenți care dau naștere unor forme dintre cele mai ciudate.

Relieful structural poate fi definit ca „ansamblu de forme distincte pe care agenții externi le creează pe diferite tipuri de structuri geologice” (Ielenicz, 2005, p. 249). Acesta prezintă diferite forme de relief în funcție de structura pe care se formează, în zona studiată principalele forme de relief fiind cuestele și sinclinalele suspendate (Posea, 2005). Sinclinalul suspendat reprezintă un interfluviu sau o culme formată pe sinclinal, care apare ușor înălțată comparativ cu anticlinalul golit de eroziune. Cuesta reprezintă „un interfluviu asimetric a cărui pantă lină se grefează aproximativ pe un strat dur, înclinând la fel cu el, iar versantul abrupt retează în cap un număr de cel puțin două strate” (Posea, 1976, p. 319). După cum am spus, acestea sunt însă mai puțin spectaculoase și atractive, majoritatea turiștilor necunoscând aceste „denumiri științifice”, ci bucurându-se doar de priveliștea care li se înfățișează în fața ochilor.

Un alt tip de relief care ar putea genera resurse turistice (deși nu este foarte bine valorificat) este relieful fluvial, respectiv formele de relief create de apele curgătoare. Aceste forme de relief se împart în două categorii, de acumulare și de eroziune, în stațiunea Moneasa regăsindu-se doar cele de eroziune. Acestea sunt reprezentate prin albie minoră, care atrage turiștii prin „jocurile” meandrelor, dar și prin fauna pe care o posedă, albie majoră (luncă), terase, care sunt însă înguste și reduse ca număr și versanți. Cea mai atractivă este însă, după cum am spus, albia minoră, celelalte fiind umbrite oarecum de farmecul munților.

Prin urmare, după cum se poate observa, relieful prezintă o serie de elemente atractive care pot constitui o sursă de motivație a turiștilor în alegerea destinației. Bineînțeles, după cum spune și zicala „natura propune, omul dispune”, este necesară și implicarea actorilor locali pentru promovarea și valorificarea frumuseților naturii.

c) Procese geomorfologice actuale cu rol în modificarea peisajului geografic

Dezvoltarea turismului poate avea și un impact negativ asupra peisajului, în sensul că anumite acțiuni ale actorilor locali pot genera o instabilitate în peisaj sau pot declanșa diverse fenomene sau procese dăunătoare. Astfel, la ora actuală creșterea numărului de pensiuni, vile etc. se face prin defrișări și despăduriri. De asemenea, amenajarea spațiilor necesare desfășurării activităților turistice (parcuri, alei pietonale, grădini etc.) se face prin același procedeu. Despăduririle, pe lângă faptul că afectează estetica peisajului, apărând ca o pată în cromatica de smarald a acestuia, favorizează și producerea unor procese geomorfologice, cum ar fi alunecările de teren și prăbușirile, procese care pot conduce în timp la modificarea semnificativă a peisajului. Bineînțeles, producerea acestora se poate realiza și prin intermediul unor factori naturali, dar în general pentru stațiunea Moneasa factorul „pregătitor” principal este cel antropic.

Un prim proces cu efecte negative asupra peisajului și cel mai frecvent întâlnit în stațiune este reprezentat de alunecările de teren. Acestea reprezintă deplasări gravitaționale care se produc cu viteze variabile, constând în „desprinderea, sub acțiunea gravitației a unui pachet de roci care se deplasează spre baza versantului pe strate argiloase” (Ielenicz, 2005, p. 79). Alunecările sunt generate de cauze variate, acestea împărțindu-se în trei categorii: potențiale, pregătitoare și declanșatoare. Cauzele potențiale sunt date de existența argilelor și de modul în care acestea sunt dispuse în raport cu panta. Cauzele pregătitoare fac referire la condițiile care favorizează ajungerea apei la argilă și diminuarea echilibrului. În această categorie intră și despăduririle (pe care le-am menționat mai sus), la care se adaugă panta, mărirea greutății locului etc. Astfel, faptul că mulți oameni își construiesc case în anumite locuri (pe versant) poate avea un impact negativ asupra mediului, prin stimularea producerii alunecărilor de teren. Efectele negative nu sunt însă resimțite numai de mediu, ci și pe plan economic, putând fi distruse căi de comunicații, clădirile în sine etc. Cauzele declanșatoare sunt de regulă de ordin climatic, cum ar fi ploile îndelungate, acestea fiind cele care produc deplasarea propriu-zisă (Posea, 1976). Bineînțeles, există o serie de măsuri de prevenire a alunecărilor de teren, cum ar fi: menținerea și protejarea pădurii, drenarea suprafețelor cu excese de umiditate, amenajarea corespunzătoare a pantelor mari (Ielenicz, 2005). În stațiune s-au creat terase pentru combaterea acestora, însă această inițiativă este fără succes, atâta timp cât despăduririle au loc în mod necontrolat, iar construcțiile se înalță în zonele cele mai expuse riscului producerii alunecărilor de teren.

Un alt proces, din categoria proceselor gravitaționale, este reprezentat de prăbușiri, respectiv „deplasări ale unor volume de rocă, care se produc brusc, aproape instantaneu sub efectul gravitației” (Ielenicz, 2005, p. 75). Cauzele sunt asemănătoare cu cele ale alunecărilor de teren, un rol mult mai important revenind însă pantei, întrucât cu cât aceasta este mai mare, cu atât gravitația va deveni mai activă. În stațiunea Moneasa din nou despăduririle sunt principalele acțiuni ale omului care determină acest proces, întrucât ele fac ca roca să vină în contact direct cu diverșii agenți externi. Majoritatea fenomenelor de acest fel sunt întâlnite pe traseele turistice, în timp ce câteva de mai mică intensitate și dimensiune pot fi observate chiar în proximitate, în arealul montan din spatele zonei hoteliere.

Un alt proces, însă din categoria celor denudaționale, este pluviodenudația, manifestată atât prin acțiunea de izbire, cât și prin cea de spălare. Aceasta este determinată de „rezistența solului și de cantitatea, intensitatea și durata ploilor” (Rădoane, 2001, p. 56), fiind favorizată astfel tot de despăduriri. Alte procese care se manifestă în regiune, dar cu o intensitate mai redusă sunt solifluxiunea și creepul. Ca în cazul prăbușirilor, și rezultatele acestora pot fi observate tot în timpul parcurgerii traseelor turistice.

Toate aceste procese determină modificarea peisajului, prin apariția unor forme de relief caracterizate prin organizare haotică, crăpături, cu alte cuvine forme inestetice, lipsite de viață, care pot afecta (cel puțin sub raport estetic) desfășurarea activitățile turistice. De asemenea producerea proceselor (concret) poate genera distrugeri asupra elementelor necesare activităților turistice. Prin urmare, pentru prevenirea acestor fenomene și implicit pentru asigurarea siguranței turiștilor și a dezoltării turismului în condiții optime „cheia succesului” este echlibrul, respectiv asigurarea dezvoltării în concordanță cu cerințele mediului, fără a-l suprasolicita sau a-i depăși limitele. Deși prevenirea este mai benefică, este necesar de asemenea ca acolo unde se identifică probleme care ar putea genera fenomenele mai sus amintite să se ia măsuri pentru înlăturarea rezultatelor activității geomorfologice recente.

2.1.3. Clima. Analiza elementelor climatice și calitatea acestora în ceea ce privește turismul balnear

Clima reprezintă „variațiile normale, precum și cele posibile ale elementelor meteorologice, din punct de vedere calitativ și cantitativ, în cursul a mai multor ani în cuprinsul unui teritoriu” (Nimigeanu, 1973, p. 2).

Pentru stațiunea Moneasa clima are un rol important, ea fiind unul dintre elementele care stau la baza turismului balnear. Dacă în orice stațiune se ține cont de valorile diverșilor parametri climatici, aici aceștia au un rol esențial, determinând specificul produsului turistic al stațiunii. Astfel, regimul termic, nebulozitatea, durata de strălucire a soarelui, umezeala aerului, precipitațiile atmosferice și regimul eolian sunt elemente care pot să susțină sau să limiteze activitățile turistice. Prin urmare, este necesară o analiză amplă a acestora, tocmai pentru a vedea dacă ele constituie un element favorabil sau restrictiv. Bineînțeles, dat fiind faptul că avem de-a face cu o stațiune balneoclimaterică, este mai mult ca sigur că respectivii parametri au valori care favorizează dezvoltarea turismului, dar pot exista și mici excepții.

Calitatea parametrilor climatici este cea care plasează stațiunea în categoria de confort sau disconfort pentru anumite perioade, aspecte pe care turiștii le resimt și de care actorii locali trebuie să țină cont în promovarea stațiunii. De asemenea, ea dă naștere diverselor tipuri de bioclimat, care, la fel ca parametrii climatici, necesită un studiu amănunțit. Tocmai în vederea unei valorificări corespunzătoare, au fost stabiliți diverși indicatori balneo-turistici și climato-turistici, care să reflecte capacitatea de dezvoltare a stațiunii (din perspectiva evoluției elementelor climatice). Stațiunea Moneasa este o stațiune balneoclimaterică, așadar este esențial ca actorii locali să țină cont de toate aceste elemente în promovarea stațiunii și să le valorifice în mod corespunzător.

Pentru o analiză pertinentă a aspectelor mai sus menționate au fost folosite date climatice de la două stații meteorologice: Gurahonț și Izoi. Stația meteo Gurahonț este situată la 170 metri altitudine, într-o zonă depresionară cuprinsă între Munții Codru-Moma și Munții Zărandului. Fiind înconjurată de munți și dealuri, aceasta este ferită de vânturi, ceea ce îi conferă condiții climatice asemănătoare cu cele din Stațiunea Moneasa. Din cauza lipsei datelor privitoare la anumiți parametri climatici au fost folosite și date colectate de la stația meteo Izoi, a cărei perioadă de funcționare se rezumă la intervalul 1975-1990. Aceasta este situată la 710 metri altitudine, într-o șa din cadrul munților Codru-Moma. Ambele stații sunt situate în apropierea stațiunii Moneasa, în areale cu condiții climatice asemănătoare, astfel că datele înregistrate în analizele acestora pot fi folosite în studiul de față.

a) Regimul termic

Un prim parametru climatic cu influențe asupra activității turistice este temperatura, valorile acesteia putând favoriza sau restricționa practicarea diverselor forme de turism. Datorită condițiilor fizico-geografice asemănătoare au fost luate în considerare valorile înregistrate la stația meteorologică Gurahonț (în condițiile în care în Moneasa stația Izoi a funcționat doar în perioada 1975-1990). Astfel, pentru perioada 2002-2012 s-a înregistrat o temperatură medie anuală de 10,6˚C, în luna cea mai rece valorile coborând ușor sub 0˚C, în timp ce în lunile de vară aceasta a urcat la peste 20˚C. Aceste temperaturi relativ moderate permit practicarea turismului chiar și în perioadele de iarnă, acest anotimp fiind unul blând, lipsit de geruri. Totuși, uneori iarna au loc inversiuni de temperatură ca urmare a localizării stațiunii în cadrul unei depresiuni relativ închise, care permite înlocuirea aerului cald din depresiune cu aerul rece coborât de pe culmi. În cadrul acestora în depresiune se înregistrează valori cuprinse între -3 și -5˚C, în timp ce la altitudini mai mari apar valori pozitive (între 0 și 5˚C) (Oarcea, 2007).

O analiză a temperaturilor pe anotimpuri pune în evidență următoarele aspecte: ierni moderate cu valori medii de 0,3˚C, lipsite de geruri puternice; primăveri cu temperaturi medii de 11˚C (valoare apropiată de media anuală); veri cu valori medii de 20,6˚C, în timp ce toamna acestea coboară la 10,7˚C. Toate aceste valori ale temperaturii pe anotimpuri nu sunt generatoare de disconfort, astfel că turiștii nu vor resimți temperatura ca pe un factor restrictiv în calea relaxării și destinderii, ci dimpotrivă.

Referitor la valorile minime și maxime înregistrate, temperatura minimă a coborât până la -24,6˚C în februarie 2012, în timp ce maxima a urcat până la 38,9˚C în iulie 2007. Numărul zilelor de îngheț (cu temperatură minimă sub 0˚C) este de aproximativ 230 de zile/an, acestea lipsind efectiv doar în intervalul iunie-septembrie, primul îngheț producându-se în luna octombie, iar ultimul în luna aprilie (uneori chiar și în luna mai). Zilele de iarnă, cu temperatură maximă sub 0˚C lipsesc în totalitate, astfel de valori nefiind înregistrate. Zilele de vară, cu temperatură maximă peste 25˚C se înregistrează în intervalul aprilie-octombrie, numărul acestora ajungând la 210 zile/an. Zilele tropicale, cu temperaturi maxime de peste 30˚C au o frecvență ridicată în lunile mai-septembrie, numărul efectiv fiind de aproximativ 130 zile/an. După cum se poate observa, valorile minime și maxime ilustrează, de asemenea, posibilități de practicare a turismului tot timpul anului.

b) Nebulozitatea

Din cauza lipsei de date cu privire la acest parametru pentru perioada 2002-2012, nebulozitatea va fi analizată prin prisma datelor obținute la stația meteorologică Izoi în perioada sa de funcționare, respectiv anii 1975-1990. Astfel, în această perioadă nebulozitatea medie a fost de 5,91 zecimi, cu maxim de 6,5 zecimi în anul 1980 și un minim de 5,1 zecimi în anul 1982. În ceea ce privește numărul zilelor senine acesta a fost de 55 zile pentru întreaga perioadă, cea mai lungă perioadă cu astfel de zile înregistrându-se în anul 1982 (77 zile), iar cea mai scurtă în anul 1980 (35 zile). Astfel, în anul 1982 nebulozitatea nu a constituit un factor restrictiv în desfășurarea activităților turistice, înregistrându-se un număr mare de zile cu cer senin. La polul opus se află numărul zilelor cu cer acoperit, acesta fiind mai ridicat decât cel cu cer senin, fapt care se constituie într-un factor perturbator al activităților cu caracter turistic. Astfel, media zilelor cu cer acoperit a fost de 115 zile, cel mai mare număr cu astfel de zile fiind în anul 1990 (142 zile), iar cel mai mic în anul 1983 (80 zile). După cum se poate observa, numărul minim al zilelor cu cer acoperit depășește numărul maxim al zilelor cu cer senin, ceea ce reprezintă un aspect nefavorabil pentru stațiunea Moneasa. Un prim punct de vedere care susține restrictivitatea determinată de nebulozitate este reducerea vizibilității, astfel că punctelor de belvedere nu li se mai poate atribui aceeași valoare pe care o au în zilele senine. O altă perspectivă face referire la inducerea unei stări de disconfort, a unui sentiment de „peisaj posomorât”, care contribuie diminuarea bunei dispoziții a turiștilor. Totuși, în cazul în care cerul este acoperit cu nori răzleți sau cu nori de tip cummulus, acesta poate conferi peisajului un plus de frumusețe și de atractivitate, nebulozitatea având în această situație o contribuție pozitivă. De asemenea, în cazul traseelor care traversează spații descoperite, nebulozitatea poate constitui un avantaj în zilele de vară, când soarele este foarte puternic.

c) Durata de strălucire a soarelui

Activitățile turistice din stațiunea Moneasa sunt condiționate nu doar de regimul termic și nebulozitate, ci și de durata de strălucire a soarelui, soarele fiind cel care într-un fel sau altul stimulează starea de bine a turiștilor. Astfel, pentru perioada 2002-2012, durata medie de strălucire a soarelui a fost de 2181 ore/an, cea mai mare valoare remarcându-se în anul 2012, respectiv 2440,9 ore. În cursul unui an cea mai mare durată de strălucire a soarelui s-a remarcat în lunile de vară, cu valori maxime în luna august, iar cea mai mică durată în lunile de iarnă, cu valoarea minimă în luna ianuarie. Valorile ridicate ale acestui parametru în lunile de vară justifică practicarea turismului de relaxare în această perioadă, turiștii preferând plimbările și drumețiile în aer liber (activități care necesită condiții climatice optime). Dacă putem considera turismul de relaxare drept o formă de turism asociată turismului balnear și chiar indispensabilă acestuia, rezultă și posibilitățile mai mari de practicare a acestuia din urmă în timpul verii. Totodată, durata mai mare a zilei determină posibilități mai mari de valorificare a timpului prin diverse activități (într-o zi mai lungă se pot desfășura mai multe activități decât în zilele de iarnă). Deși valorile sunt reduse în perioada de iarnă, ajungând chiar la 37,3 ore în decembrie 2009, activitățile turistice nu sunt întrerupte, turismul balnear practicându-se în continuare în incinta hotelurilor sau a bazei de tratament. De asemenea, „dezavantajele” generate de acest parametru climatic sunt compensate prin intermediul altor parametri climatici, care oferă posibilități de practicare a unor noi forme de turism. Astfel, de exemplu, stratul de zăpadă permite practicarea sporturilor de iarnă, însă, din păcate, pârtia de schi existentă a fost desființată (există însă proiecte de amenajare a unei noi pârtii de schi).

d) Umezeala aerului

Lipsa datelor de la stația meteorologică Gurahonț privind umezeala aerului determină din nou utilizarea datelor existente la stația Izoi. Astfel, în perioada sa de funcționare (1975-1990) umezeala medie relativă a fost de 75,25%, cu maxim în anul 1989 (79%) și minim în anul 1976 (69%). Aceste valori ale umezelii aerului, împreună cu apele minerale, sunt cele care redau specificul balneoclimateric al stațiunii Moneasa, determinând un climat favorabil tratamentului diverselor afecțiuni și reducerii stresului. Totodată caracterul de „aer curat” pe care turiștii l-au sesizat ca fiind specific stațiunii Moneasa, este asociat tot valorilor umezelii aerului, acesta fiind parametrul care asigură puritatea aerului (Cândea, 2006).

e) Precipitațiile atmosferice

Cantitatea medie anuală de precipitații pentru perioada 2002-2012 a fost de 797 mm/an, remarcându-se doi ani mai secetoși la începutul și sfârșitul perioadei, în timp ce cantitatea maximă s-a înregistrat în anul 2005 (996,2 mm). În cursul unui an cele mai mari cantități de precipitații se înregistrează în lunile mai-iulie, iar cele mai mici în lunile de iarnă. Astfel, cea mai mare cantitate medie lunară de precipitații corespunde lunii iulie (95 mm), iar cea mai mică lunii februarie (47 mm). Pentru perioada analizată, cea mai mare cantitate lunară de precipitații s-a înregistrat în iulie 2011 (185,4 mm), an în care cantitatea de precipitații a înregistrat o evoluție aparte, în sensul că luna iulie a fost marcată de o cantitate de precipitații foarte ridicată, în timp ce în restul anului valorile au fost sub media obișnuită. Cantitatea lunară cea mai mică s-a înregistrat în același an în luna noiembrie, respectiv 0 mm.

Pentru stațiunea Moneasa precipitațiile constituie un factor restrictiv în desfășurarea activităților turistice, deoarece turismul de relaxare presupune ieșirea în aer liber. De asemenea, deși activitățile specifice turismului balnear se pot desfășura în incinta hotelurilor sau la baza de tratament, acestea presupun și relaxare, așadar plimbări sau alte modalități de recreere în mijlocul naturii. Din perspectiva acestuia, precipitațiile pot crea o stare de disconfort. Pe de altă parte, turismul sportiv poate fi afectat prin sporirea instabilității terenului. Nu în ultimul rând, în cazul turismului cultural, care se practică în special în cadrul manifestărilor etnoculturale, efectul negativ al precipitațiilor este de la sine înțeles, deoarece aceste evenimente presupun spectacole de folclor, dansuri, concursuri etc., toate desfășurate în inima naturii. Aceste efecte negative se resimt în special vara, când preferabilă ar fi vremea frumoasă, în timp ce iarna precipitațiile sub formă de zăpadă reprezintă chiar o atracție pentru turiști, mai ales în condițiile în care în vestul țării acestea sunt mai reduse cantitativ. De precizat este faptul că aceste cantități moderate de precipitații, uneori chiar scăzute, nu afectează suprafețele acvatice din arealul stațiunii, în sensul că acestea își păstrează aceleași dimensiuni și același conținut de apă, semn că turiștii se pot bucura de preveliștea oferită de oglinda apei în orice perioadă a anului.

f) Regimul eolian

Regimul eolian este analizat pe baza datelor de la stația meteo Izoi, înregistrate în perioada de funcționare a acesteia (menționată anterior), respectiv 1975-1990. În ceea ce privește frecvența vânturilor pe direcții, vânturile cu cea mai mare frecvență sunt cele din sud-vest (11,23%), urmate de cele din vest (10,85%) și cele din nord-vest (6,63%). Cea mai mică frecvență este înregistrată în cazul vânturilor din nord-est, respectiv 1,7%. Direcțiile dominante sunt însă diferite dacă se efectuează o analiză din perspectiva vitezei vântului. Astfel, cea mai mare viteză, 2,88 km/h, caracterizează vânturile din nord, iar cea mai mică vânturile din vest și sud-vest (1,88 km/h). Faptul că vânturile cu viteze ridicate au o frecvență redusă, iar cele cu frecvențe mari au viteze scăzute sugerează faptul că în stațiunea Moneasa predomină o atmosferă calmă, liniștită, care nu perturbă activitățile turiștilor sau starea lor de relaxare. De asemenea, predominarea vânturilor din sud-vest, vest și nord-vest justifică într-un fel sau altul temperaturile și cantitatea de precipitații, reflectându-se în sectorul turistic printr-o atmosferă răcoroasă, care favorizează desfășurarea tratamentelor balneare, având un efect benefic asupra organismului uman.

g) Analiza indicatorilor balneo-turistici și climato-turistici

Indicatorii climato-turistici și baleno-turistici au rolul nu doar de a realiza o legătură între diverșii parametri climatici analizați pe parcursul acestui capitol, ci și de a permite evaluări asupra calității turistice a acestora. În funcție de elementele rezultate în urma analizei acestor indicatori se pot determina punctele tari și punctele slabe ale stațiunii Moneasa din punct de vedere climatic și balnear. Ulterior, rezultatele acestor analize pot fi utilizate în strategiile de marketing privind promovarea turistică a stațiunii Moneasa, în special prin prisma turismului balnear, dar și a turismului de relaxare, care la rândul său este dependent de condițiile climatice.

Un prim indicator care poate fi analizat în acest sens este indicele sezonier, care redă calitatea turistică a sezonului estival pe baza temperaturii medii din acest sezon, a duratei de strălucire a soarelui și a cantității de precipitații (Cândea, 2006). Astfel, pentru stațiunea Moneasa, acest indice are valoarea de 787,97, de unde rezultă.

Un alt indice este indicele de confort termic, care urmărește stabilirea unui raport cât mai obiectiv între solicitarea termică exterioară și capacitatea organismului de termoreglare. Acesta se stabilește prin prisma temperaturii efectiv echivalente, care redă temperatura efectiv resimțită de organism în anumite condiții de încălzire a aerului, încărcare cu vapori de apă și curenți de aer. Există mai multe metode de calculare a acesteia, în lucrarea de față folosindu-se formula lui Missenard, ca urmare a condițiilor specifice de disponibilitate a datelor climatice (Teodoreanu, 2007). Pentru stațiunea Moneasa valoarea temperaturii efectiv echivalente este de 7,23˚C, valoare care plasează băile de aer în categoria celor reci, cu o pierdere căldură de 0,012-0,017 cal/cm2/s. Băile de aer mai pot fi clasificate și în funcție de alți parametri. Astfel, în funcție de acțiunea aerodinamică băile de aer sunt medii dinamice, viteza medie a vântului fiind de 2,34 m/s, iar în funcție de condițiile de umezeală relativă acestea sunt umede, umezeala medie relativă fiind 75,25%.

Nu în ultimul rând un alt indicator frecvent utilizat în cadrul stațiunilor balneoclimaterice este stresul bioclimatic, acesta fiind compus din stres cutanat, stres pulmonar și stres bioclimatic total. Indicele de stres cutanat se bazează pe o mărime fizică numită putere de răcire, cunoscută și ca indice de vânt rece, care exprimă cantitatea de căldură exprimată în milicalorii pe care o pierde pe secundă și pe cm2 un corp inert cu temperatura de 36,5˚C ( ). Puterea de răcire specifică stațiunii Moneasa are valoarea de 522,14 mc/cm2/s, care pune în evidență un indice de stres cutanat cu valoarea 0, relaxant, astfel că nu este solicitată termoreglarea. Stresul pulmonar se bazează pe tensiunea vaporilor de apă din atmosferă exprimată în milibari, care este utilizată de organism în procesul respirației.

h) Bioclimatul stațiunii Moneasa

Bioclimatul reprezintă „suma caracteristicilor factorilor climatici din cadrul unei zone climatice (etaj climatic) care, prin parametrii elementelor componente, poate influența organismului uman sănătos sau bolnav” (Cândea, 2006, p. 71). Din analiza valorilor și evoluției parametrilor climatici, analiză realizată pe parcursul acestui capitol, precum și din valorile indicilor calculați în subcapitolul anterior, rezultă un tip de bioclimat caracteristic stațiunii Moneasa, respectiv bioclimatul sedativ-indiferent (de cruțare) (Ianăș, 2008). Acesta se caracterizează prin confort termic anual maxim și stres cutanat, pulmonar și bioclimatic minim. Condițiile climatice specifice acestui tip de bioclimat fac ca adaptarea organismului să se facă repede, iar principalele funcții biologice ale organismului să intre în repaus relativ. Acestea, împreună cu resursele hidrominerale, justifică dezvoltarea turimului balnear și de relaxare în stațiunea Moneasa (Cândea, 2006). Astfel, condițiile climatice specifice stațiunii Moneasa (condiții benefice pentru organismul uman) se constituie în resurse terapeutice care favorizează climatoterapia, aceasta fiind susținută de ionizarea puternică a aerului (Ianăș, 2008). Aceasta este indicată și ajută la tratarea unor afecțiuni precum: afecțiuni ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic (reumatisme inflamatorii, degenerative, reumatisme abarticulare, stări posttraumatice), afecțiuni neurologice periferice și centrale, afecțiuni ginecologice cronice, nevroză astenică, afecțiuni ale tubului digestiv și glandelor sale anexe și de asemenea în tratarea convalescenților după boli infecțioase sau alte afecțiuni (Ștefănescu, 1967). Stațiunea Moneasa dispune de diverse echipamente în acest sens (pentru tratarea respectivelor afecțiuni), la acestea putându-se adăuga turismul de relaxare, marcat prin drumeții, plimbări în aer liber, contemplarea peisajului, activități care vin în sprijinul tratamentului.

2.1.4. Hidrografia – componentă esențială a peisajului cu rol în dezvoltarea turismului în stațiunea Moneasa

Pentru stațiunea Moneasa hidrografia îndeplinește un rol deosebit, în primul rând deoarece determină și influențează existența și caracteristicile vegetației, solurilor și activităților antropice (Drăguț, 2000), iar în al doilea rând prin faptul că diversele forme sub care apare dau naștere unor tipuri diferite de turism. În acest sens, apele minerale sunt cele care alături de climat, oferă posibilitatea practicării turismului balnear, în timp ce râurile și lacurile contribuie la dezvoltarea turismului de recreere. Astfel, pe lângă priveliștea pe care o oferă și atmosfera liniștitoare pe care o crează, în stațiunea Moneasa acestea au fost valorificate astfel încât să satisfacă și partea de agrement (ex. plimbări cu barca pe lacul din centrul stațiunii). Nu în ultimul rând, apele din stațiunea Moneasa oferă posibilitatea practicării și dezvoltării turismului sportiv, reprezentat prin piscicultură, ceea ce constituie un plus de atractivitate.

a) Apele subterane

Apele subterane sunt cele care dau specificul balnear al stațiunii Moneasa, ele dobândind, pe baza compoziției lor, caracterul de ape minerale. În ceea ce privește cauza apariției lor au existat două teorii, și anume: proveniența lor din vechile vetre vulcanice care trimit spre suprafață cantități mici de vapori de apă supraîncălziți (aceștia întâlnesc apele infiltrate pe linii de falie și fisurile rocilor, fapt care generează mineralizarea) și proveniența lor din apele de suprafață care în anumite puncte pătrund prin falii la adâncimi mai mari, unde prin aportul geotermic sunt încălzite și împinse din nou spre suprafață (Ardelean, 1991).

Varietatea litologică și gradul diferit de tectonizare al depozitelor care alcătuiesc structura geologică a zonei Moneasa generează moduri diferite de alimentare, acumulare, circulație și descărcare a apelor subterane. Astfel, s-au conturat patru tipuri de formațiuni cu caracteristici geologico-structurale și hidrogeologice: succesiunile carbonatice, caracterizate printr-o circulație activă a apelor subterane, depozitele detritice, caracterizate printr-o permeabilitate de fisuri, succesiunile de tip flișoid, alcătuite din roci cu diverse permeabilități și depozitele pleistocene, care conțin acumulări acvifere locale ce nu influențează regimul hidrografic (Oarcea, 2007). De asemenea, în funcție de localizare și de caracteristicile comune pe care le întrunesc, caracteristici ce țin de orientare, permeabilitate, compoziție etc. în zona Moneasa s-au conturat 5 tipuri de acvifere: acviferul Brătcoaia, acviferul Tinoasa, acviferul Merăzăriei, acviferul Scărița-Dâmbul Moțului și acviferul termal (Cocean, 2000), însă nu toate corespund stațiunii Moneasa.

Apariția la zi a apelor subterane se face sub forma izvoarelor carstice (izbucuri), care constituie o trăsătură esențială a endocarstului din stațiunea Moneasa. Acestea reprezintă izvoare cu regim de activitate intermitentă cu faze de manifestare tumultoasă și faze de sttagnare, activitatea lor fiind determinată de existența unor cavități și galerii care permit acumularea apei în masivul calcaros, iar apoi, sub influența presiunii, eliminarea bruscă a acesteia (Ielenicz, 2005). Astfel de izbucuri sunt: Izvorul Băilor, Piatra cu Lapte, Izvorul Boului etc. (Ardelean, 2002). Zăcământul termomineral al stațiunii Moneasa este pus în evidență prin 4 izvoare și printr-un foraj executat în anul 1895 până la adâncimea de 340 m. Cele 4 izvoare se găsesc la baza versantului stâng al Pârâului Băilor, la aproximativ 400 m amonte de confluența cu râul Moneasa (Pricăjan, 1972). În funcție de cantitatea substanțelor minerale dizolvate, de natura sărurilor pe care le conțin, precum și de temperatură și concentrație apele minerale din stațiune se înscriu în categoria apelor oligominerale, mezotermale, bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice. Acestea au o mineralizație totală cuprinsă între 0,19 g/l – Izvorul 3 și 0,17 g/l – Izvorul 1 și temperaturi de 24-32˚C (Munteanu, 1986). Prin caracteristicile lor, apele minerale din stațiunea Moneasa servesc tratării unor afecțiuni precum: nevroza astenică, afecțiunile ginecologice cronice, afecțiunile neurologice periferice și centrale, afecțiunile aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic (reumatisme degenerative, reumatisme abarticulare, stări posttraumatice) și afecțiunile asociate (boli metabolice și de nutriție) (Teleki, 1984).

b) Rețeaua hidrografică

Un rol important în sporirea atractivității stațiunii Moneasa îl deține rețeaua hidrografică, aceasta contribuind și la facilitarea activității turistice, prin faptul că paralel cu pârâurile se dirijează poteci și drumuri forestiere spre obiectivele turistice (Ardelean, 2002). Pârâurile care traversează stațiunea Moneasa se înscriu în bazinul hidrografic al Crișului Alb, care colectează apele pârâurilor din partea sud-vestică a Munților Codru Moma. Cel mai important dintre acestea este Pârâul Moneasa, care separă Munții Codru Moma în cele două părți componente, Munții Codru, respectiv Munții Moma. Acesta are o direcție nord-vest – sud-est, iar înfățișarea sa diferă de la un loc la altul ca urmare a fâșiilor diferite de roci pe care le străbate (Ardelean, 1991). Se apreciază că în bazinul văii Moneasa se înregistrează cele mai ridicate valori ale densității rețelei hidrografice din județul Arad. Cele mai mari debite corespund lunilor de primăvară (martie-aprilie), debitul mediu anual fiind de aproximativ 1 m3/s. Debitul maxim s-a înregistrat în anul 1981, respectiv 50 m3/s, producând inundații de mare amploare, în timp ce debitul minim a fost de 0,15 m3/s (Oarcea, 2007).

Un aport important de apă îl aduc însă afluenții, într-un număr mai mare pe partea dreaptă, în timp ce partea stângă corespunde unui regim torențial, cu aport semnificativ în zilele ploioase sau în perioadele de topire a zăpezilor. Astfel, pe parte dreaptă, respectiv dinspre nord și nord-vest Moneasa primește ca afluenți principali: Vlad, Boroaia, Șipot, Ruja, Ruscioara, Valea Teii, Scărița, Pârâul Pinilor, Megheșu, Valea Băilor, Pârâul Pietros, ultimii trei având un impact mai deosebit asupra turiștilor, impunându-se prin elemente caracteristice (ex. în lungul Văii Băilor se află cele mai multe izvoare termale). Pe partea stângă, respectiv dinspre est și sud-est, Moneasa primește apele pârâurilor: Bârlogel, Valea Lungă, Rănușa (Ardelean, 1991).

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că debitului relativ constant al Văii Moneasa și al afluenților săi este o condiție favorabilă pentru existența păstrăvului, pe baza acestei resurse fiind organizată și păstrăvăria de la Dezna (Ianăș, 2008). Actorii locali, în special hotelierii încearcă să scoată în evidență această resursă prin metode tot mai inovative. Astfel, în spatele Hotelului Parc Moneasa a fost amenajată o terasă în imediata vecinătate a apei, astfel că potențialii clienți au ocazia să se bucure în timp ce iau masa de susurul apei și de dansul peștișorilor. Bineînțeles, din punct de vedere turistic acest aspect este unul pozitiv, contribuind la animația turiștilor. Din punctul de vedere al protecției mediului însă astfel de „construcții” au un impact negativ, ele contribuind la degradarea aspectului natural al mediului și la deteriorarea acestuia, prin interpunerea lor în calea unor condiții esențiale care îi asigură existența (ex. soare, vânt etc.).

c) Lacurile

Un alt element de atractivitate al stațiunii Moneasa îl constituie lacurile, care deși se găsesc într-un număr restrâns au un impact puternic asupra turiștilor. Astfel, în stațiunea Moneasa se găsesc două lacuri, și anume: lacul de agrement din centru și lacul cu nuferi. Lacul de agrement, numit și Lacul Moneasa sau Lacul cu bărci îmbogățește stațiunea oferindu-i un plus de prospețime. Acesta, în locul în care se află, îndeplinește trei funcții specifice, și anume: funcția igienico-sanitară, funcția estetică și funcția recreativă. Funcția igienico-sanitară este marcată prin influența pe care apa o are asupra mediului, precum și prin faptul că acesta contribuie la reducerea poluării și la purificarea aerului. De asemenea, curățenia acestuia îl transformă într-un simbol al stațiunii, mulți turiștii asociind imaginea lacului cu însăși imaginea stațiunii. Faptul că turiștii păstrează curățenia dovedește respectul pe care aceștia i-l poartă și totodată ilustrează impactul pe care o suprafață acvatică îl are atât asupra oamenilor, cât și asupra mediului. O altă funcție incontestabilă este, după cum am spus, funcția estetică, lacul, împreună cu vegetația aferentă oferind o priveliște încântătoare. În general, apa este cea care îndeamnă la contemplare, la profunzime, la liniște sufletească, senzații pe care turiștii le caută în stațiunea Moneasa. Împreună cu pădurea înconjurătoare apa lacului crează o atmosferă cromatică menită să îndemne turiștii la visare, să îi îndepărteze de problemele cotidiene, contribuind astfel în mod activ la ceea ce stațiunea, prin specificul său balneo-climateric își propune. Funcția recreativă este esențială în cazul acestui lac, acesta fiind unul dintre puținele locuri din stațiunea Moneasa în care animația turiștilor ocupă un loc central. Astfel, lacul este dotat cu bărcuțe destinate plimbărilor, turiștii, atât cei tineri, cât și cei vârstnici, considerând această inițiativă una interesantă, plăcută și utilă în dezvoltarea stațiunii.

Lacul cu nuferi, pe care turiștii au ocazia să îl admire pe Pârâul Băilor, are mai mult funcție estetică, acesta reprezentând practic o rezervație de nuferi (Nimphaea Lotus Thermalis). Dezvoltarea nuferilor aici a fost posibilită datorită apelor termale ale pârâului Băilor, ei constituind un element de unicitate al stațiunii, care necesită protecție. Deși are acest caracter unic, actorii locali se interesează mai puțin de promovarea sa, dovadă fiind faptul că numele lacului apare doar pe harta din centrul stațiunii, iar indicatoare sau marcaje care să conducă spre el sau care să ateste prezența sa nu există. Depășind însă acest mic inconvenient care poate fi remediat, lacul cu nuferi este o atracție a stațiunii Moneasa, atracție pe care niciun turist nu o trece cu vederea, semn că stațiunea Moneasa dispune de elemente de peisaj care prin promovare pot să îi asigure continuitatea în domeniul turistic și balneo-climateric.

2.2. Exploatarea biologică. Potențialul bio-pedo-geografic și rolul său în dezvoltarea turismului din stațiunea Moneasa

2.2.1. Vegetația și modificările survenite în structura acesteia după anul 1990

Analiza vegetației din stațiunea Moneasa pune în evidență existența a trei peisaje: peisajul forestier, peisajul poienilor și cel al vegetației din luncile râurilor (Păucă, 1941). Vegetația dominantă este reprezentată de păduri, ele ocupând aproximativ 83% din suprafața teritoriului administrativ al comunei Moneasa (Oarcea, 2007). Pădurile sunt însă de mai multe feluri: păduri de fag curat, păduri de amestec fag-carpen și păduri de stejar, la care pe suprafețe restrânse pot fi adăugate pădurile de conifere. În prezent fagul (Fagus silvatica) reprezintă specia dominantă, însă pădurile de fag curat sunt foarte rare, ele fiind păduri bătrâne, pe cale de dispariție (Bleahu, 1978). Acestea se găsesc de regulă în locuri umede și nu sunt prea des străbătute de om, iar arborii căzuți sunt acoperiți de mușchi și licheni (Păucă, 1941). De asemenea, mai pot fi întâlnite și diverse specii de ciuperci, atât otrăvitoare (hribul țigănesc – Russula emetica, scuipatul dracului – Boletus satana), cât și comestibile (mânătarca – Boletus eduli, gălbiorul – Cantharellus cibarius) (Ardelean, 1991).

Caracteristică stațiunii Moneasa este pădurea de amestec fag-carpen, în care cele două specii (fagul, carpenul – Carpinus betulus) au proporții egale. Altitudinea optimă la care se dezvoltă este de 550-750 m, dar pe alocuri coboară până la 280-290 m. Pe marginile acestora, ca specii vegetale se mai impun: frasinul (Fraxinus ornus), paltinul (Acer pseudoplatanus), teiul (Tilia cordata) și alunul (Coryllus avellana) (Ardelean, 2002). Vegetația ierboasă este reprezentată primăvara prin floarea paștilor (Anemone nemorosa), leurdă (Allium ursinum), brebenei (Corydalis cava), iar vara prin vinariță (Asperula odorata), silnic (Glechoma hirsutum), șopârliță (Veronica montana), măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella), lopățea (Lunaria rediviva) etc. (Bleahu, 1978).

Pădurile de stejar (Quercus sessiliflora) se întâlnesc pe crestele cu substrat silicios, în zonele cu sol sărac și uscat, unde această specie este singura care rezistă (Păucă, 1941). Acestea sunt însoțite uneori, pe crestele mai înalte, de mesteceni (Betula verrucosa), care modifică puțin peisajul (Bleahu, 1978). La altitudini mai mari și cel mai adesea plantate de om apar pădurile de conifere, reprezentate prin specii de molid (Picea abies) și brad (Abies alba) (Ardelean, 1991).

Poienile reprezintă, de regulă, zone defrișate de multă vreme care au devenit în prezent pășuni și fânețe. Acestea se găsesc mai ales în zonele calcaroase și sunt alcătuite din vegetație ierboasă reprezentată prin specii xerofite și mezofite (Oarcea, 2007). Pe lângă vegetația ierboasă mai pot fi întâlnite specii precum: alunul (Corylus avellana), teiul (Tilia cordata), măceșul (Rosa canina), ienupărul (Iuniperus comunis). În poieni pot fi observate mușuroaie extinse pe suprafețe foarte mari, care deși seamănă cu mușuroaiele de cârtițe, sunt de fapt marghile, respectiv „acumulări de pământ afânat cu o vegetație caracteristică de mușchi (Hypnum polytrichum), afine (Vaccinum myrtilus) și merișor (Vaccinum vitis-idaea)” (Bleahu, 1978, p. 18).

Vegetația din luncile râurilor este reprezentată prin specii higrofile și hidrofile, precum sălciile, răchitele (Salix alba, Salix cinerea, Salix fragilis), plopii (Populus alba, Populus nigra) (Oarcea, 2007), la care putem adăuga șopârlița (Veronica orchidaea), nu-mă-uita (Myosotis palustris), broasca apei (Potamogeton), clocotișul (Staphylea pinnata), socul (Sambucus nigra), vița de pădure (Vitis silvestris), murul (Rubus caesius) etc. (Bleahu, 1978). Dintre speciile protejate pot fi amintite ghimpele (Ruscus aculeatus), arbust de origine mediteraneană din neamul liliaceelor, cu frunze solzoase și floare mică, verzuie, la fel ca cea a crinului, stânjenelul (Iris graminaea) (Ardelean, 2002) și nufărul (Nimphaea thermalis), care se dezvoltă datorită apelor termale ale pârâului Băilor (Oarcea, 2007).

În prezent asistăm însă la o modificare a peisajului, deoarece, dat fiind faptul că Moneasa nu este o zonă bogată în resurse de subsol, principala ocupație a localnicilor este exploatarea forestieră. Astfel, numeroase suprafețe forestiere sunt transformate în pășuni și fânețe sau sunt replantate (în urma exploatării) cu alte specii. În unele cazuri, despădurirea este însoțită de apariția unor asociații vegetale specifice, care îngreunează drumul spre adâncurile pădurii, precum: urzici (Urtica dioica), mure (Rubus plicatus), zmeură (Rubus idaeus), fragi (Fragaria vesca), pufuliță (Epilobium angustifolius), coada vacii (Erigeron canadensis), cruciuliță (Senecio viscosus), soc (Sambucus nigra), soc roșu (Sambucus racemosa), boz (sambucus ebulus) (Bleahu, 1978). Mai grav este faptul că în unele cazuri oamenii nu mai sunt interesați să protejeze pădurea, în sensul că ei doar exploatează fără să mai încerce să remedieze într-un fel sau altul situația. Astfel, pe alocuri apar asociațiile vegetale mai sus amintite, în timp ce alte suprafețe dobândesc aspectul unor „goluri” în pădure.

Pe de altă parte, activitatea omului generează fenomenul de poluare, atât a aerului și a apei, cât și a solului, poluare care se resimte asupra vegetației, generând disfuncționalități și dezechilibre ale lanțului trofic. Astfel, gazele emanate prin procesele industriale, precum și cele emise de autovehicule reduc procesul de fotosinteză, provocând o cădere prematură a frunzelor, iar în amestec cu praful generează pătarea, arderea sau uscarea frunzelor. De asemenea, acidul sulfuric rezultat din combinarea bioxidului de sulf cu picăturile de ploaie sau rouă distruge țesutul vegetal, iar dioxidul de carbon în exces produce perturbări fiziologice (PUG Comuna Moneasa, 2011).

Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că un impact negativ asupra vegetației îl are chiar și dezvoltarea turismului, atât prin faptul că stimulează exploatarea forestieră pentru obținerea unor noi spații necesare construcției unor unități de cazare, alimentație publică, animație, cât și prin neglijența turiștilor. Aceștia nu beneficiază de ceea ce se numește educație ecologică și astfel nu sunt foarte interesați de protecția pădurii pe care o consideră atât de atractivă. Principala formă prin care ei contribuie la deteriorarea mediului este aruncarea gunoaielor la voia întâmplării, în locuri care nu sunt amenajate în acest scop. Cele mai afectate din acest punct de vedere sunt speciile hidrofile și higrofile, precum și zonele mărginașe ale pădurilor, mai apropiate de căile de comunicații. Situația precară în care s-a ajuns în ceea ce privește nivelul deșeurilor depozitate în locuri necorespunzătoare reclamă o implicare mai atentă din partea autorităților locale în acțiunile de educare ecologică a turiștilor, pentru a-i avertiza pe aceștia de posibilele efecte negative care decurg din acțiunile lor dezinteresate sau inconștiente.

2.2.2. Fauna

Fauna existentă în arealul stațiunii Moneasa este în strânsă legătură cu distribuția vegetației, astfel că predomină speciile faunistice caracteristice pădurilor de altitudine medie (Bleahu, 1978). Din categoria animalelor sălbatice fac parte: căprioara (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), vulpea (Canis vulpes), lupul (Canis lupus), cerbul carpatin (Cervus elaphus), pisica sălbatică (Felis silvestris) (Ardelean, 1991), iepurele (Lepus timidus), veverița (Scirus vulgaris), ariciul (Erinaceus roumanicus), viezurele (Meles meles), jderul (Martes martes) (Bleahu, 1978). La acestea poate fi adăugat și râsul (Felis lynx), denumit și „pantera Carpaților”, care în prezent este însă pe cale de dispariție (Ardelean, 2002).

Stațiunea Moneasa este relativ săracă în amfibieni, aceștia fiind reprezentați prin: broască râioasă (Bufo viridis) și broască de pământ (Pelobates fuscus). Din categoria reptilelor fac parte șopârlele (Lacerta) și șerpii (Natrix natrix), în timp ce insectele se remarcă prin specii de ortoptere, coleoptere, lepidoptere și diptere (Oarcea, 2007).

Păsările sunt foarte bine reprezentate în stațiune, acestea regăsindu-se în păduri și parcuri, cu alte cuvinte în spațiile verzi atât de atrăgătoare din punct de vedere turistic. Astfel, în stațiunea Moneasa pot fi observate: ierunca (Tetrastis bonasia), fâsa de pădure (Anthus trivialis), privighetoarea (Luscinia luscinia), cinteza (Fringilla coelles), cucul (Cuculus canorus) (Ardelean, 1991), ciocănitoarea (Picus virilis), mierla (Turdus merula), pițigoiul (Parus major) (Oarcea, 2007), sitarul (Scolopax rusticola), ciocârlia de pădure (Lullula arborea), fluturașul de stâncă (Tichodroma muraria) (Bleahu, 1978). Ca păsări răpitoare se remarcă: huhurezul (Strix aluco), cucuveaua (Athene noctua) și buha (Bubo bubo). De asemenea, trebuie menționat că în pădurile de conifere apare și cocoșul de munte (Tetrao urogallus), declarat monument al naturii (Ardelean, 2002).

Nu în ultimul rând este de precizat prezența peștilor, care nu doar că încântă privirile turiștilor, ci dau un nou caracter stațiunii, și anume cel piscicol, aici piscicultura servind și ca sursă de agrement. Astfel, în pârâurile care străbat stațiunea Moneasa, pot fi observate următoarele specii de pești: păstrăvul (Salmo trutta fario), mreana (Barbus barbus), cleanul (Leucicus cephalus) (Ardelean, 1991), lipanul (Thymallus thymallus) (Oarcea, 2007). În acest sens hotelierii au idei din ce în ce mai inovative, unii dintre ei plasându-și unitățile de cazare, dar mai ales pe cele de alimentație publică (restaurantele) în prejma apelor sau construindu-le chiar deasupra apei. Astfel, ei le conferă turiștilor o atmosferă liniștitoare și totodată posibilitatea de a se bucura de „jocul” peștilor. Prin urmare, se poate observa că și fauna prezintă un potențial turistic ridicat, poate nu atunci când turistul întâlnește animalele sălbatice în timpul unei drumeții, dar cu siguranță atunci când acestea sunt valorificate corespunzător (de exemplu prin spații special amenajate pentru observarea acestora sau prin turism cinegetic), iar turistul se simte în siguranță în preajma lor.

2.2.3. Solurile

Importanța solului ca element peisagistic cu rol în dezvoltarea turismului în stațiunea Moneasa rezidă în faptul că el este cel care susține toate celelalte elemente de peisaj cu grad sporit de atractivitate, acesta contribuind prin caracteristicile sale la crearea cadrului de desfășurarea a activităților turistice. Prin urmare, deși turiștii nu observă direct solul, deși ei nu sunt atrași în mod direct de caracteristicile solului, el este cel care generează și susține toate elementele care permit practicarea și dezvoltarea activităților turistice, astfel că necesită o analiză amănunțită. Astfel, în stațiunea Moneasa predomină solurile silvestre-podzolice, împărțite în patru grupe, și anume: soluri montane brune de pădure; soluri montane brune-gălbui de pădure; soluri montane brune și soluri montane podzolice – argilo-fluviale, respectiv brune-gălbui podzolite (PUG Comuna Moneasa, 2001). La acestea se adaugă solurile gleice formate pe fundul depresiunii și a formelor de relief concave în condițiile nivelului ridicat al apei freatice (PUG Comuna Moneasa, 2011). Analiza solului este cu atât mai necesară cu cât agenții interni și externi (inclusiv activitatea omului) pot duce la modificarea caracteristicilor sale, fapt care poate avea repercusiuni asupra vegetației și a apelor termale, elemente de maximă importanță pentru stațiunea Moneasa. În categoria modificărilor pot fi incluse: dezagregarea și mărunțirea rocii, formarea argilei și redistribuirea ei pe profilul solului, formarea humusului (PUG Comuna Moneasa, 2011) etc. O altă categorie de influențe o reprezintă poluarea solului prin aruncarea deșeurilor menajere în locuri neamenajate în acest scop, ci la voia întâmplării, acțiune care ar putea fi corectată atât prin interesul turiștilor, cât și prin interesul actorilor locali asupra acestui subiect. Prin urmare, solul este unul dintre elementele peisagistice care contribuie în mod indirect la dezvoltarea turismului în stațiune și care, deși nu necesită propria promovare, reclamă protecție și atenție sporită.

2.3.1. Manifestări etnoculturale cu funcție turistică și elementele antropice cu potențială valoare turistică

Stațiunea Moneasa dispune de numeroase valori etnografice, reprezentate prin manifestările culturale care au loc aici, manifestări care atrag anual, pentru un anumit număr de zile, un număr ridicat de turiști. Astfel, acestea reprezintă atât o sursă de atracție pentru turiști (prin specificul lor), dar și un mijloc de promovare al stațiunii, o modalitate de a scoate în evidență frumusețile sale (deoarece deși turiștii sosesc pentru a asista la un anumit festival, ei totodată vin în contact cu aerul curat, cu muntele, cu vegetația forestieră, elemente care sporesc atractivitatea stațiunii). Printre manifestările etnoculturale mai cunoscute se numără: Zilele stațiunii Moneasa, Festivalul Gemenilor, Festivalul Clătitelor, Festivalul Concurs al Cântecului și Jocului din Țara Zarandului, Târgul Meșterilor Populari, parada portului, Festivalul Ceaunelor (catlanelor) (Ianăș, 2008). Zilele stațiunii Moneasa reprezintă o „sărbătoare” importantă pentru moneseni în special, dar la care participă și persoane din alte localități. Aceasta se organizează anual în luna mai, mai exact în weekendul cuprins în perioada 15-20 mai și constă în spectacole de muzică populară și dans, la care bineînțeles se adaugă varietatea mâncărurilor și a băuturilor (http://www.vinsieu.ro/eveniment/arad/moneasa/festivaluri/festival-zilele-statiunii-moneasa-moneasa/21643/e.html).

Festivalul Gemenilor, sărbătorit inițial în luna septembrie, iar apoi în luna iunie, pentru a corespunde exact zodiei, a fost inspirat de la festivalul cu același nume organizat în orașul francez Pleucadeuc. În România acest festival a fost organizat pentru prima dată la 9 septembrie 2004 în stațiunea Moneasa (http://www.copilul.ro/stiri-copii/despre-copii/Festivalul-gemenilor-a2170.html). La Festivalul Gemenilor sunt invitate mai multe perechi de gemeni (mai recent și tripleți), care își spun poveștile de viață, își expun talentele, participă la diverse concursuri (un exemplu în acest sens fiind concursul miss și mister „La indigo”). Practic această manifestare etnoculturală s-ar putea traduce ca o întâlnire a gemenilor (din cât mai multe județe ale țării) însoțită de petrecere și voie bună (http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/doua-zile-de-povesti-la-festivalul-gemenilor-in-statiunea-moneasa-69635.html).

Festivalul Clătitelor este o altă manifestare etnoculturală cu care monesenii se mândresc. Acesta se sărbătorește în ultimul weekend al lunii iulie și reprezintă cea mai mare manifestare estivală din Regiunea de Vest. Festivalul constă în spectacole folclorice, concursuri (de exemplu crosul clătitelor), expoziții, meciuri de fotbal cu diverse tematici și, după cum îi spune și numele, în preparea unei mari varietăți de clătite (http://www.vinsieu.ro/eveniment/arad/arad/festivaluri-muzica-si-concerte/festivalul-clatitelor/362/e.html).

Festivalul Concurs al Cântecului și Jocului din Țara Zarandului este unul cu vechime în stațiunea Moneasa și se sărbătorește în luna august. Acesta constă într-un concurs între tinerele talente în materie de muzică populară, precum și în spectacole folclorice ale unor interpreți renumiți (http://newsar.ro/stiri-arad/festivalul-concurs-al-cantecului-popular-din-tara-zarandului-va-avea-loc-duminica-la-moneasa-#.Uv9z__k-kiI). Târgul meșterilor populari și parada portului popular se sărbătorește tot în luna august, când olari, țesători, pictori și alți artiști populari își expun creațiile, turiștii putând de asemenea să asiste la procesul de creație a vaselor de ceramică, a covoarelor țesute la război sau a costumelor populare (http://www.newsar.ro/stiri-arad/moneasa-va-gazdui-targul-mesterilor-populari-si-parada-portului-traditional-#.Uv9x5_k-kiJ).

Festivalul Ceaunelor, ultimul din lista manifestărilor etnoculturale pe care le-am prezentat, se sărbătorește la începutul lunii septembrie. În cadrul acestuia, meșterii bucătari se întrec în preparate la ceaun, iar primii 3 sunt premiați. Turiștii au ocazia să se bucure de atmosfera creată de mâncărurile tradiționale, de concertele folclorice și de voioșia bucătarilor (http://www.aradon.ro/start-la-glasul-ceaunelor-de-la-moneasa/1166577).

Dacă extindem puțin analiza și la nivelul valorilor cultural-istorice, sesizăm o serie de elemente care, dacă ar fi mai bine valorificate, ar putea deveni simboluri ale stațiunii. O astfel de valoare este Cuptorul de topit fier „Jumelț”, cu o înălțime de 10 m, construit pe la mijlocul secolului XIX de către administratorul contelui Walstein. Dacă la acea vreme el a generat intensificarea exploatării minereului de fier, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX a fost abandonat din cauza nerentabilității față de avântul industriei siderurgice și metalurgice (Oarcea, 2007). În prezent acesta este lăsat în paragină, întrucât nimeni nu s-a mai ocupat de conservarea sa. El apare în peisaj doar ca o movilă de piatră, dar cei care nu cunosc istoria locului nu au cum să știe ce reprezintă, deoarece nu există niciun indicator.

Un alt obiectiv ar fi cariera de marmură, unică în regiune, care însă în prezent are același statut ca și Cuptorul de topit fier. Spre deosebire de acesta însă, cariera este mai cunoscută, stațiunea fiind renumită pentru cele două tipuri de marmură (marmură neagră și marmură roșie) care în trecut erau exploatate în regiune. Acest renume nu s-a creat prin promovare, respectiv prin implicarea actorilor locali, ci prin transmiterea informației pe cale orală de la un om la altul, de la un turist la altul. Prin urmare, se observă cu ușurință faptul că elemente care ar putea constitui obiective turistice (în condițiile în care stațiunea este destul de săracă în obiective turistice) sunt neglijate, ceea ce ar trebui să ridice un semnal de alarmă.

Dacă ne aflăm la partea antropică, mai exact la ocupațiile oameniilor, o importanță deosebită o are viața confesională a acestora. În acest sens trebuie amintit schitul din stațiunea Moneasa, care atrage numeroși turiști. Mulți dintre aceștia au afirmat că schitul este atractiv, deoarece oferă liniște sufletească și împreună cu atmosfera din stațiune contribuie la refacerea fizică și psihică. Acesta reprezintă cea mai tânără așezare monahală din cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Aradului. În anul 2010 a fost pusă piatra sa de temelie, iar în 2011 construcția a fost finalizată. Schitul este construit din lemn de brad, în stil românesc, sub formă de navă, cu o singură turlă și poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Construcția sa a fost explicată tocmai prin dorința de a veni în sprijinul oamenilor care vin în stațiune pentru tratament (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/schitul-moneasa-136576.html). În comună mai există și alte biserici corespunzătoare altor religii (romano-catolică, baptistă, penticostală), dar acestea nu fac obiectul unei analize sub aspect turistic.

Toate aceste valori ale stațiunii Moneasa pot face obiectul promovării acesteia și pot conduce la dezvoltarea mai multor tipuri de turism: de odihnă și recreere, cultural, religios etc. În condițiile în care autenticitatea, liniștea și confortul psihic sunt elemente tot mai căutate de turiști, ca urmare a stresului mental care domină generația actuală (Petrea, 2004), valorile etnografice, cultural-istorice și religioase mai sus menționate constituie elemente ideale pentru atragerea turiștilor și implicit dezvoltarea stațiunii sub aspect turistic.

2.3.2. Spațiile verzi, forme de amenajare a peisajului geografic

a) Definirea și clasificarea spațiilor verzi

Spațiile verzi reprezintă „o categorie funcțională din cadrul localităților sau din afara acestora, care se caracterizează prin existența unui cadru vegetal natural sau amenajat și prin existența unui cadru construit cuprinzând amenajări și dotări corespunzătoare unor activități cultural-educative, sportive și recreative ale populației în aer liber” (Muja, 1984, p. 147). O definiție mai „poetică” ar fi aceea că spațiile verzi reprezintă „ambianța în care tiparele de viață umană se corelează cu elementele naturale sau artificiale ale acestora” (Muja, 1994, p. 57). Altfel spus, spațiile verzi reprezintă acel loc special amenajat (din punct de vedere al construcțiilor) pentru ca omul să uite de problemele sale cotidiene, un spațiu în care cadrul natural este cel care domină peisajul, poluarea este redusă la un nivel minim, iar aerul, care în alte locuri nu este un element atractiv, aici impresionează prin prospețime.

Spațiile verzi pot fi clasificate în mai multe moduri. Astfel, după criteriul de amplasare în teritoriu și după folosință, acestea se împart în următoarele categorii: spații verzi cu acces nelimitat (scuar, grădină, parc, spațiul verde din cadrul complexului de locuit, fâșie plantată stradal, plantație de arbori în linie, spații aferente cimitirelor și crematoriilor etc.), spații verzi cu acces limitat (spații verzi din incinta unităților social-culturale și de învățământ, spații verzi din incinta întreprinderilor industriale, a expozițiilor, a parcurilor sportive ale asociațiilor etc.) și spații verzi cu profil specializat (grădină botanică, spații verzi din incinta unităților zoologice, a stadioanelor, plantații de protecție) (Muja, 1994). Toate acestea se diferențiază atât în funcție de criteriile mai sus amintite, cât și în funcție de aspect și suprafață.

Scuarurile reprezintă cele mai mici unități de spații verzi cu suprafață de la 0,2 la maxim 3 ha. Acestea sunt amenajate în cadrul ansamblurilor de locuit, în jurul unor dotări publice, în incintele unităților economice, social-culturale, de învățământ, amenajărilor sportive, de agrement pentru copii și tineret sau în alte locații (Legea 24, 2007). Grădinile sunt spații verzi din perimetrul construibil, cu o suprafață de 3-20 ha și se împart în mai multe categorii: grădini orășenești (corespunzătoare în special orașelor mici), grădini de cartier (în cartierele orașelor mari, cu dotări corespunzătoare odihnei zilnice), grădini ale complexului de locuit și grădini cu profil specializat (care fac parte din a treia categorie mai sus menționată) (Muja, 1984). Parcurile sunt unele dintre cele mai mari unități de spațiu verde, cu suprafață de minim un hectar (și care poate depăși 20 ha). Ele sunt formate dintr-un cadru vegetal specific și cuprind dotări și echipamente destinate activităților cultural-educative, sportive sau recreative (Legea 24, 2007). Fâșiile plantate stradal sunt spații verzi amenajate de-a lungul străzilor sau a altor artere de circulație, pe porțiuni prevăzute în acest scop, iar plantațiile de arbori în linie se realizează în diverse scopuri: decorare arhitecturală, protecție, compartimentare etc. Spațiile verzi aferente cimitirelor și crematoriilor se amenajează în cadrul perimetrului construibil al localităților, de regulă în afara zonelor de locuit (Muja, 1984).

În categoria spațiilor verzi din incinta unităților social-culturale sunt incluse: plantațiile pentru instituțiile de învățământ și cercetare, spitalele și sanatoriile (care trebuie să dispună de grădini sau parcuri), plantațiile pentru copii și tineret, terenurile rezervate copiilor, spațiile verzi aferente grădinițelor și căminelor, grădinițile și parcurile speciale pentru copii, terenurile de joacă (Muja, 1984). Trebuie menționat faptul că acestea în general sunt de mai mici dimensiuni față de cele amintite anterior, iar amenajarea acestora necesită respectarea anumitor condiții. Pe de altă parte, în cadrul acestora toți oamenii trebuie să respecte anumite reguli, cum ar fi: să nu arunce deșeuri pe teritoriul spațiilor verzi, să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, să nu deterioreze prin nicio metodă spațiile verzi și să nu ocupe cu construcții provizorii sau permanente zonele inventariate ca spații verzi (Legea 24, 2007). Dacă celelalte tipuri de spații verzi sunt mai cunoscute, trebuie să ne oprim însă puțin asupra analizei plantațiilor de protecție, care de regulă sunt amenajate în preajma unităților economice și se împart în mai multe categorii: zone de plantații masive, împotriva nocivităților industriale și a zgomotului; zone în fâșii alternative de arbori înalți și plantații joase, împotriva gazelor industriale nocive și zone pentru protecția locuințelor și terenurilor agricole împotriva vântului și zăpezii (Muja, 1984).

Pe lângă categoriile de spații verzi mai sus menționate, care corespund perimetrului construibil al localităților, există și altele din afara acestuia, și anume: zona de agrement, pădurea de agrement, ștrandul public și zonele de importanță științifică (Muja, 1984). Zonele de agrement reprezintă spații verzi situate în afara perimetrului construibil al localității, care cuprind elemente naturale de atracție deosebită (pădure, râu, lac, stânci etc.). Ele sunt accesibile vizitatorilor și cuprind un complex de dotări necesare în special odihnei săptămânale sau de week-end (Muja, 1994). Cea mai caracteristică și atrăgătoare zonă de agrement ese pădurea-parc, respectiv zonă de agrement din categoria pădurilor sociale cu funcție de recreere cu o suprafață de peste 100 ha. Aceasta rezultă din amenajarea pădurilor sau a unor porțiuni ale acestora prin introducerea unor specii floristice ornamentale, crearea unor drumuri și alei, dotări cu caracter utilitar și de servire a vizitatorilor. Din punct de vedere organizatoric pădurea-parc este structurată pe 3 zone: zona de odihnă pasivă (zonă liniștită situată la distanțe relativ mari de căile de comunicații și destinată plimbărilor în aer liber), zona de odihnă activă (care prezintă dotări și amenajări speciale: terenuri de sport, plaje, ștranduri, poieni pentru jocuri, poteci pentru drumeții, cicloturism etc.) și zona de odihnă mixtă (îmbină liniștea specifică zonei de odihnă pasivă cu „distracțiile” specifice zonei de odihnă activă) (Cândea, 2006). Pădurea de agrement reprezintă un masiv păduros cu suprafețe mai mari decât pădurea-parc, situată în exteriorul pădurii-parc deja amenajate (Muja, 1994). Spre deosebire de pădurea-parc, compoziția pădurilor de agrement este naturală, în sensul că nu se mai introduc plante decorative. O altă deosebire între cele două este reprezentată de faptul că pădurile de agrement dispun de dotări și amenajări sumare, reprezentate prin drumuri și poteci marcate ce duc spre diverse obiective turistice (Cândea, 2006). Ștrandul public este o dotare mai mult de ordin social, care se poate găsi și în interiorul perimetrului construibil al localităților (în prezent el a ajuns la mare căutare și de aceea amenajarea sa se face în interiorul localităților). El reprezintă un loc de agrement de folosință zilnică sau săptămânală destinat băilor de soare, înotului sau altor activități recreative (Muja, 1984).

Zonele de importanță științifică sunt spații verzi amenajate astfel încât să răspundă unor obiective de conservare specifice și compatibile. Conform U.I.C.N. (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), au fost stabilite 10 categorii de astfel de zone: rezervații științifice (rezervații naturale integrale), parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale (rezervații de conservare a naturii, sanctuare ale faunei), rezervații peisagistice (peisaje terestre sau marine protejate), rezervații de resurse naturale, rezervații antropologice, rezervații naturale amenajate, cu utilizări multiple, rezervații ale biosferei și rezervații din patrimoniul mondial (Muja, 1994).

b) Arii protejate (naturale și antropice)

Potențialul turistic al ariilor protejate rezidă în faptul că ele „prezintă o stare ideală a mediului înconjurător, mai puțin afectată de presiunea antropică, un spațiu de recreere pentru cei stresați de viața cotidiană a marilor orașe” (Cândea, 2006, p. 128). Prin urmare, în condițiile unui fenomen intens de urbanizare și a unei vieți tot mai agitate, ariile protejate sunt din ce în ce mai căutate. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.) a stabilit 10 categorii de arii protejate, structurate pe 3 grupe: Grupa A (rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, rezervații peisagistice), Grupa B (rezervații de resurse naturale, rezervații antropologice, rezervații naturale amenajate, cu utilizări multiple), Grupa C (rezervații ale biosferei, rezervații din patrimoniul mondial). Diferențele dintre cele 3 grupe țin de modul în care Comisia Parcurilor Naționale și Ariilor Protejate (C.P.N.A.P.) și Centrul mondial de supraveghere continuă își desfășoară activitatea (Muja, 1994). Ariile protejate sunt create, amenajate și ocrotite pentru a îndeplini două obiective, respectiv pentru a proteja natura față de aspectele nefaste ale evoluției societății contemporane și pentru a o proteja în vederea punerii sale la dispoziția oamenilor pentru odihnă și recreere (Cândea, 2006).

Stațiunea Moneasa se încadrează în ansamblul ei în Rezervația naturală mixtă Moneasa, rezervație care însă nu se află în evidența Rețelei ecologice de arii naturale protejate Natura 2000 (PUG Comuna Moneasa, 2011). Inițiativa construirii acestei rezervații a apărut încă din anii '70, însă ea a fost construită abia în 1995 în urma Hotărârii nr. 1 a Comisiei administrative pentru ocrotirea naturii de pe lângă Prefectura Județului Arad (Oarcea, 2007). Aceasta este o rezervație mixtă, ea reunind mai multe categorii de elemente care necesită protecție și devenind astfel o combinație între 3 tipuri de rezervații naturale: forestieră, geologică și speologică. Rezervația mixtă Moneasa este situată în raza comunei Moneasa din județul Arad și a comunei Briheni din județul Bihor (Ardelean, 2002). Principalele motivații care au stat la baza constituirii ei au fost: existența stațiunii balneoclimaterice Moneasa, prezența apelor mezotermale și a peșterilor, precum și diversitatea floristică și faunistică. Suprafața pe care este situată se află în fondul forestier administrat de Romsilva RA – Direcție Silvică Arad, Ocolul Silvic Sebiș, totalizează 6273,1 ha și se extinde de la 260 la 1096 m. Trebuie menționat faptul că ea reprezintă unul dintre ultimele carsturi împădurite din Europa, ceea ce justifică necesitatea conservării sale (Ardelean, 2002). Tocmai în vederea asigurării protecției, se impun o serie de reglementări, atât din partea actorilor locali, cât și din partea turiștilor. Astfel, primii sunt obligați să supravegheze, prin angajați proprii, că obiectivele protejate nu sunt deteriorate, să se asigure că vizitarea respectivelor obiective se face numai cu avizul organelor de protecție a mediului, să interzică culegerea unor diverse obiecte din cadrul acestora, să interzică pășunatul, să semnaleze orice atac al dăunătorilor etc. (Ardelean, 2002). Turiștii însă au datoria de a nu deteriora peisajul prin diversele metode posibile în acest sens (aruncarea gunoaielor, scrijelirea copacilor, a pereților peșterilor etc.).

În cuprinsul acestei rezervații care ocupă în mare parte teritoriul mai sunt cuprinse și alte zone sau elemente care atrag turiștii și, prin urmare, necesită protecție. Din această categorie face parte Rezervația de nuferi (Nimphaea Lotus Thermalis), localizată în apropierea pavilionului băilor (Ianăș, 2008). Nu în ultimul rând stațiunea Moneasa se bucură de prezența diverselor monumente ale naturii. Acestea reprezintă formațiuni naturale care au un interes științific sau educativ particular, care nu se bucură de notorietate la nivel național și care, din cauza exploatării riscă să dispară (Muja, 1994). Din această categorie fac parte: ghimpele (Ruscus aculeatus), râsul (Lynx lynx) și cocoșul de munte (Tetrao urogallus). La acestea pot fi adăugate și alte specii faunistice rare, ocrotite prin lege, dar nedeclarate monumente ale naturii, cum ar fi: buha (Bubo bubo), cucuveaua (Athene noctua), ariciul (Erinaceus europaeus) și veverița (Scirus vulgaris) (Ardelean, 2002). Nu în ultimul rând, jumătatea nordică a stațiunii Moneasa se înscrie în Parcul Natural Codru-Moma, pe care Coaliția ONG Natura 2000 îl plasează în categoria siturilor de importanță comunitară, în cadrul acestuia fiind protejate pădurile dacice de gorun și fag (http://natura2000.mmediu.ro/site/317/rosci0042.html).

Deși stațiunea Moneasa prezintă un număr relativ mic de arii protejate, aceasta dispune însă de mai multe elemente care ar necesita protecție, printre acestea putând fi încadrate cariera de marmură și cuptorul de topit fier (care deși nu reprezintă spații verzi, ar putea fi înscrise în categoria unor elemente protejate). Ambele reprezintă dovezi elocvente ale ocupației localnicilor din trecut și s-ar putea constitui în elemente de atractivitate pentru turiști, contribuind totodată și la îmbogățirea conștiinței locale. După cum este situația actuală, acestea însă nu vor apuca să bucure și privirile turiștilor din viitor. Cariera de marmură dispune de un renume în cadrul stațiunii, dar acest renume este creat de turiștii care au ajuns să o viziteze sau de localnici și nu de mijloacele de promovare existente (deoarece în centrul stațiunii aceasta este marcată pe o hartă, dar nu se furnizează nicio informație despre ea). Astfel, deși unii sunt încântați de frumusețea ei, ei nu știu cât de importantă a fost aceasta în trecut pentru viața localnicilor. De asemenea, frumusețea ei impresionează, dar nu există niciun indicator care să ateste că într-adevăr acolo este cariera de marmură. În ceea ce privește cuptorul de topit fier, situația este mai puțin favorabilă, în sensul că acesta este relativ aproape de stațiune, dar este lăsat în paragină. Spre deosebire de cariera de marmură, care se se impune prin măreție și frumusețe, cuptorul de topit fier, deși iese din „tiparul” peisajului, nu atrage atenția decât prin buruienile care cresc pe suprafața lui. Mai mult decât atât, deși mulți turiști trec pe lângă el, puțini își dau seama că acesta ar avea vreo importanță, majoritatea considerându-l un obstacol. La fel ca în cazul carierei de marmură, nu există niciun indicator care să sugereze că acolo ar fi un obiectiv turistic. Tocmai din aceste motive consider că cele două elemente ar necesita o atenție sporită din partea actorilor locali.

c) Spațiile verzi din stațiunea Moneasa

Stațiunea Moneasa, în opinia turiștilor, este foarte atractivă atât prin formele sale de relief și hidrografie, cât și prin armonia culorilor, armonie pe care o furnizează multitudinea spațiilor verzi. Dintre tipurile de spații verzi mai sus menționate, în stațiunea Moneasa întâlnim: parc de sculptură, parc pentru copii, ștrand public, pădure de agrement, teren de sport, garduri vii, grădini în fața unităților de cazare, fâșii plantate stradal, plantații de arbori în linie, iar dacă extindem studiul la nivelul comunei mai putem adăuga grădini ale complexului de locuit, spații verzi din incinta unităților de învățământ și spații verzi aferente cimitirelor.

Parcul stațiunii Moneasa este cel care domină stațiunea, acesta extinzându-se în partea centrală a stațiunii și cuprinzând: parcul de sculptură, parcul pentru copii, o alee pietonală și finalizându-se cu o fântână arteziană. Parcul de sculptură este unul foarte îngrijit, este situat în centrul stațiunii și cuprinde opere ale sculptorului Gheorghe Groza, a cărui casă memorială se află în satul Moneasa. Parcul pentru copii este unul micuț, dar bine organizat, dotat cu câteva leagăne și un tobogan destinate satifacerii dorințelor copiilor. Ștrandul, foarte renumit în Moneasa, este situat la aproximativ 400 m de centrul stațiunii și dispune de 3 bazine de mărimi diferite, alimentate cu apă termominerală cu temperatura medie de 26˚C. De asemenea, ștrandul mai dispune de plajă cu șezlonguri și plajă cu iarbă, precum și de unități de alimentație publică și animație (www.strandmoneasa.ro). Pe de altă parte, stațiunea Moneasa dispune de mai multe terenuri de sport, unul aparținând în prezent vilei Rebeca (realizat în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad), unul în apropierea taberei școlare, în timp ce astfel de terenuri mai sunt prezente și la nivelul comunei. Acestea sunt frecvent vizitate de grupuri de elevi sau sportivi, care le întrebuințează pentru antrenamente. Stațiunea, pe lângă aceste spații verzi „tipice” mai prezintă și garduri vii care contribuie, în locurile în care sunt amplasate, la îmbogățirea peisajului, respectiv la înfrumusețarea imaginii. În același scop sunt amenanjate și fâșiile plantate stradal și plantațiile de arbori în linie, de o parte și de alta a drumului principal. Un aspect care constituie un avantaj atât pentru stațiune, cât și pentru unitățile de cazare este interesul pe care hotelierii îl acordă imaginii, astfel că ei s-au îngrijit de înfrumusețarea fațadelor prin plantarea unor diverse specii de plante și amenajarea unor mici grădini. Unii chiar au amenajat și părculețe pentru copii.

Pădurea este cea care domină peisajul stațiunii Moneasa, aceasta impunându-se prin bogăția de culori și prin densitate. Ea reprezintă totodată sursa de liniște pe care toți turiștii o caută și izvorul de frumusețe pe care aceștia îl contemplă. Aceasta poate fi încadrată la categoria pădurilor de agrement, deoarece nu dispune de amenajări speciale (cum ar fi plantele ornamentale prezente în pădurea-parc), ci este cât se poate de naturală. Un aspect negativ însă la nivelul stațiunii Moneasa îl constituie poluarea, care afectează solul și aerul și implicit și vegetația. Poluarea este cauzată atât de turiști, prin aruncarea gunoaielor în locuri neamenajate în acest scop, cât și de autovehicule (care însă nu dăunează atât de mult, prin faptul că stațiunea nu este foarte intens circulată), dar și de instalațiile de la baza de tratament sau de la unitățile de alimentație și cazare. De remarcat este însă faptul că pe suprafața spațiilor verzi poluarea nu este atât de intensă (există gunoaie în păduri, dar numai în apropierea drumului principal), dar acestea sunt afectate indirect prin metodele de poluare mai sus menționate. Prin urmare, ar fi necesare anumite reglementări în această privință și o sporire a interesului actorilor locali pentru acest „domeniu”.

d) Funcțiile spațiilor verzi din stațiunea Moneasa și zona înconjurătoare

Spațiile verzi din stațiunea Moneasa au diverse funcții care contribuie atât la dezvoltarea fenomenului turistic, cât și la satisfacerea deplină a turiștilor în timpul sejurului lor. O primă funcție a spațiilor verzi este cea igienico-sanitară (Muja, 1994), în sensul că acestea contribuie la reducerea poluării, la oxigenarea și purificarea aerului, la moderarea temperaturii, fapt care face din Moneasa o stațiune preferată de mulți turiști pentru condițiile climatice optime. Pe de altă parte, această funcție este determinată și de mentalitatea oamenilor, în sensul că în general aceștia au tendințe mai mari de a arunca deșeuri în preajma căilor de comunicații sau în zonele mai intens circulate decât în interiorul spațiilor verzi. În cazul stațiunii Moneasa se observă cu ușurință faptul că în general deșeurile aruncate la voia întâmplării se întâlnesc în cantități mai mari în preajma hotelurilor sau în apropierea drumurilor, în timp ce în inima pădurii este curățenie, astfel observându-se funcția igienico-sanitară a spațiilor verzi atât pentru ele însele, cât și pentru mediul înconjurător.

O altă funcție pe care o îndeplinesc spațiile verzi din stațiunea Moneasa este cea estetico-peisagistică (Muja, 1984). Majoritatea turiștilor care au ales să își petreacă vacanța în această stațiune au afirmat că un loc important în peisajul stațiunii Moneasa este deținut de cromatica spațiilor verzi. Foarte mulți turiști consideră că un plus de culoare poate face diferența de la o stare de spirit la alta. De asemenea, dacă stațiunea ar dispune doar de obiective turistice și unități de cazare ea nu ar fi la fel de atractivă, deoarece spațiile verzi sunt cele care dau viață și expresivitate peisajului. La prima vedere, în stațiunea Moneasa pădurea poate părea cea mai atractivă, ea fiind cea care domină peisajul. Totuși foarte multe persoane se bucură de prezența parcului de sculptură, a părculețului pentru copii, a băncilor dispuse pe aleea pietonală și chiar de micuța fântână arteziană. Prin urmare, spațiile verzi din stațiunea Moneasa bucură privirea oamenilor indiferent dacă au suprafețe mari sau mici, semn că ele într-adevăr constituie un plus de atractivitate pentru această stațiune. De altfel, trebuie menționat faptul că în condițiile în care majoritatea turiștilor vin pentru tratament balnear, iar în stațiune nu există prea multe unități de animație, prezența parcurilor și în special amenajarea acestora prin crearea unor alei și a unor bănci le oferă acestora șansa de a se bucura de priveliște. Dacă extindem puțin analiza și la nivelul comunei Moneasa, trebuie precizat că și grădinile localnicilor au funcție estetico-peisagistică, în această parte a județului Arad existând o modă de a aranja grădinile, în sensul că localnicii se axează atât pe plantarea a numeroase specii de plante, dar mai ales pe „umplerea” grădinilor cu pitici sau alte obiecte din ceramică (sau plastic). De asemenea, în fața caselor, paralel cu șoseaua, oamenii plantează diverse plante, care mai de care mai atractive.

Spațiile verzi din stațiunea Moneasa prezintă, pe lângă funcție estetico-peisagistică și igienico-sanitară și o funcție recreativă (Muja, 1994). Această funcție este receptată de toți turiștii, indiferent de vârstă, sex, nivel de studii etc. Diferența este dată însă de modul în care fiecare turist percepe noțiunea de „recreativ”. Cei vârstnici consideră că se recrează dacă se bucură de liniște, astfel că ei preferă să își petreacă timpul pe o bancă într-un parc, contemplând frumusețile naturii sau plimbându-se pe aleea principală. Copiii preferă să își petreacă timpul în parcul de copii sau la terenul de sport, în timp ce adolescenții (categorie întâlnită destul de rar) aleg plimbările, drumețiile sau plimbarea cu barca pe lac. Cei care vin în familie trebuie să satisfacă plăcerile unor categorii de vârstă diferite, astfel că se bucură în general de toate tipurile de spații verzi din stațiune.

Dacă mai sus am analizat funcțiile tuturor spațiilor verzi din stațiunea Moneasa, ținând cont că pădurea domină într-un fel sau altul stațiunea (în sensul că dacă te afli în stațiune, oriunde mergi sau orice activitate practici ești satisfăcut de culoarea verde a pădurii), aceasta necesită o analiză mai detaliată. Astfel, în cazul acesteia, funcția sanitară este ilustrată prin calitatea sa de moderator climatic și prin igiena pe care o impune (ionizarea și purificarea aerului). Funcția recreativă este ilustrată prin caracterul cinegetic și piscicol (oferind posibilități de vânătoare și pescuit), prin caracterul turistic (în sensul că oferă posibilități de cunoaștere, drumeție, educație, recreere, reconfortare), prin faptul că poate reprezenta un cadrul pentru diverse activități sportive (ex. cicloturism) și prin faptul că pădurea constituie o sursă de agrement (oferă posibilități de odihnă și destindere în mediu natural, plimbare și alte distracții). Funcția estetică este sugerată de aspectul peisagistic, prin bogăție și cromatică pădurea contribuind la stimularea stării de bine și a gândirii pozitive și de faptul că pădurea constituie un cadru peisagistic pentru alte obiective sau activități (Cândea, 2006). Pe lângă aceste funcții pe care le îndeplinesc toate categoriile de spații verzi, pădurea mai are și altele: funcția de protecție a apelor, funcția de protecție a terenurilor și solurilor, funcția de protecție contra factorilor climatici și industriali dăunători și funcția științifică și de ocrotire a naturii (Muja, 1994).

2.3.3. Crearea și administrarea structurilor turistice cu funcție de cazare

Structurile turistice cu funcție de cazare au o importanță deosebită, deoarece turismul implică deplasarea turiștilor în afara localității de domiciliu cel puțin 24 de ore, timp în care, în mod logic aceștia se vor caza într-o anumită unitate. Pentru stațiunea Moneasa acestea au un rol cu atât mai important cu cât majoritatea turiștilor vin pentru tratament, durata acestuia fiind de 18-21 de zile, ceea ce determină șederea lor în această perioadă într-o unitate de cazare. Mai mult decât atât, structurile turistice de cazare sunt adaptate specificului balnear al stațiunii și răspund necesităților de tratament prin faptul că multe dintre ele (în special hotelurile) sunt dotate cu echipamente speciale și dispun de personal medical calificat. De asemenea, ele vin și în sprijinul turismului de relaxare, în sensul că majoritatea sunt amplasate în preajma parcului sau a lacului de agrement, spații care deservesc acestui tip de produs turistic.

De-a lungul timpului unitățile de cazare au înregistrat o evoluție diferențiată, unele tipuri de structuri crescând ca număr și capacitate, în timp ce altele au fost marcate printr-o scădere. Astfel, în perioada 1990-2013 numărul total de structuri de primire turistică a crescut de la 19 la 24, cu anumite oscilații de la o perioadă la alta. Această creștere poate fi explicată prin creșterea numărului de turiști, după decăderea sistemului socialist existând o orientare a cererii turistice spre turismul balnear, creștere care a reclamat mai multe locuri de cazare. Dintre toate, hotelurile, motelurile, cabanele turistice, bungalourile, căsuțele turistice și pensiunile agroturistice au înregistrat o creștere, vilele turistice și taberele de elevi și preșcolari o scădere, în timp ce campingul a rămas unicul din stațiune. Astfel, în anul 2013 au existat 5 hoteluri în localitate, din care 4 în stațiune, 1 motel, 7 vile turistice, 1 cabană turistică, 5 bungalouri, 1 camping, 1 spațiu cu căsuțe turistice, 3 pensiuni agroturistice, în timp ce tabăra de elevi și preșcolari nu mai este funcțională, deși clădirea există (https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo2&lang=ro&context=63). Faptul că tabăra școlară nu mai este funcțională se explică prin predominarea turiștilor de vârsta a treia și reducerea dramatică a numărului de turiști cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani.

Referitor la capacitatea de cazare turistică pentru aceeași perioadă evoluția înregistrată este în general în concordanță cu cea tratată anterior. Astfel numărul total de locuri a crescut de la 1000 în anul 1990 la 1120 în anul 2013, capacitatea ce cazare a hotelurilor, motelurilor, cabanelor turistice, bungalourilor, căsuțelor turistice și pensiunilor agroturistice fiind marcată de o creștere, în timp ce numărul de locuri din vile a evidențiat o scădere. În ceea ce privește campingul, capacitatea de cazare a crescut. De menționat în cazul taberei de elevi și preșcolari este faptul că până în anul 2001 capacitatea de cazare a acesteia a crescut, în perioada 2002-2012 a înregistrat o evoluție oscilantă, pentru ca în anul 2013 din cauza neocupării locurilor pentru perioade îndelungate tabăra să iasă din funcțiune. De remarcat este însă faptul că în stațiune încă se mai promovează tabăra, semn că se urmărește reintroducerea acesteia în circuitul turistic sau că în anul 2013 încă s-a încercat menținerea ei. Astfel, ca rezultat al celor menționate mai sus, în anul 2013 cea mai mare capacitate de cazare revine hotelurilor (687 locuri), urmate de vile turistice (181 locuri), bungalouri (81 locuri), pensiuni agroturistice (55 locuri), cabane turistice (38 locuri), camping (36 locuri), căsuțe turistice (30 locuri) și moteluri (12 locuri). Trebuie precizat însă faptul că bungalourile și motelul, deși totalizează 93 de locuri, nu sunt în funcțiune. În ceea ce privește capacitatea în funcțiune s-a înregistrat o scăderea a valorii totale de la 245388 locuri/zile în anul 1990 la 219644 locuri/zile în anul 2013, adică o scădere de 25744 locuri/zile (10%). În hoteluri, tabără școlară și căsuțe turistice s-a remarcat o scădere, în timp ce celelalte structuri turistice cu funcție de cazare au fost marcate printr-o creștere (https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo2&lang=ro&context=63).

În anul 2013 capacitatea lunară de cazare pune în evidență faptul că perioada de vârf a stațiunii corespunde lunilor iulie-august, atunci înregistrându-se peste 27000 de locuri disponibile pe zi. Numărul mai ridicat de locuri disponibile din această perioadă este justificat de adaosul locurilor temporare din bungalouri și campinguri, care totalizează 3500-4000 de locuri disponibile pe zi, respectiv 13-15% (13% în luna iulie, 15% în luna august). Numărul de locuri permanente este totuși mult mai ridicat comparativ cu cel al locurilor permanente, diferența dintre acestea fiind de 20088 locuri disponibile pe zi în luna iulie și 18972 locuri disonibile pe zi în luna august. Această diferență ridicată sugerează faptul că turismul de relaxare deține o pondere importantă în stațiunea Moneasa, semn că aceasta poate fi promovată și dezvoltată prin intermediul acestei ramuri turistice. Întrucât hotelurile primesc cel mai mare număr de turiști acestea necesită o analiză mai amănunțită. După cum am spus mai sus, în prezent există 5 hoteluri, respectiv Hotel Parc, Hotel Codru Moma, Hotel Moneasa, Hotel Panoramic în stațiune, la care se adaugă Hotel Sântana în localitate. Dintre acestea, Hotel Parc, Hotel Moneasa și Hotel Panoramic au 3 stele, în timp ce Hotel Codru Moma este clasificat la 2 stele. Toate acestea dispun de restaurant propriu, aparaturi speciale destinate turismului balnear, personal medical specializat, săli de conferințe (Gureanu, 2003), fiecare remarcându-se și prin elemente specifice, menite să atragă mai mulți turiști. Celelalte tipuri de structuri turistice cu funcție de cazare nu dispun însă de astfel de elemente, tratamentul balnear făcându-se la baza de tratament sau în incinta hotelurilor.

Analiza vilelor și a pensiunilor indică o evoluție deosebită, în sensul că multe din vilele din perioadele istorice ale stațiunii au fost demolate, în timp ce altele au fost modificate, în prezent acestea fiind concentrate predominant în partea centrală a stațiunii. Astfel: Vila „Nufărul” a fost modernizată, Hotelul Central a fost transformat în Vila „Magnolia” și ulterior în Vila „Cerbul Albastru”, care există și în prezent, Vila „Paradayser” a fost transformată în Complex Ștrand Moneasa, Vila „Rangheț” (ulterior „Dalia”) a fost demolată, Vila „Narcisa” a devenit Vila „Mayumi”, vila construită de contele Wenckheim a devenit Hotel „Club-Castel” și ulterior Vila „Club-Castel” (Oarcea, 2007) (pe unele indicatoare apare ca hotel, pe altele ca vilă). Printre construcțiile nou apărute se numără: Vila „Florilor”, Vila „Rebeca”, Vila „Tanamera”, Cabana „Vatra Haiducilor” (care însă se îndreaptă spre faliment), Cabana „Dallas” etc.

Deși unitățile de cazare pot fi luate în considerare mai mult în sensul propriu al cuvântului, ele asigurând posibilitățile de ședere a turiștilor în timpul sejurului lor, pentru stațiunea Moneasa ele pot fi apreciate și ca sursă de atracție a turiștilor, întrucât în construcția și amenajarea lor s-au folosit idei ingenioase menite să îi ofere turistului un sejur de neuitat, care să îl facă să se reîntoarcă în stațiune (și chiar la aceeași unitate de cazare). Cele mai multe astfel de idei au vizat aspectul estetic și recreativ, bazându-se în special pe atmosfera creată de apă și de pădure. Astfel, la Hotelul Parc s-a amenajat o terasă în vecinătatea apei, pentru a „ajuta” turiștii să se destreseze, Pensiunea „Lacul Liniștit” a fost construită pe lac, oferind astfel turiștilor priveliști încântătoare, Hotelul Panoramic a fost construit în mijlocul vegetației, pentru a spori plăcerea turiștilor prin intermediul cromaticii etc.

În concluzie, din punct de vedere al structurilor turistice cu funcție de cazare stațiunea Moneasa se găsește într-o situație favorabilă, pentru că actorii locali se implică în amenajarea corespunzătoare a acestora și în promovarea lor. Un aspect pozitiv îl reprezintă faptul că unitățile de cazare sunt variate, putând acomoda diferite categorii de turiști și pretându-se la diferite tipuri de turism: de la cer balnear – în sprijinul căruia există hotelurile dotate cu echipamente specifice și până la turismul verde – prin spațiile de campare. Poate însă marcarea lor cel puțin în cadrul stațiunii este puțin exagerată, nu prin faptul că nu ar fi necesară, ci prin faptul că doar ele sunt promovate, existând numeroase indicatoare care să le marcheze „la tot pasul”, în timp ce obiectivele turistice sunt menționate doar în centrul stațiunii, pe o hartă veche, fără a se oferi informații suplimentare despre acestea. În acest sens, ar fi necesară o uniformizare și o amplasare controlată a acestor forme de semnalizare, aceste acțiuni ducând la creșterea eficienței lor.

2.3.4. Căile de comunicație și mijloacele de transport

Un aspect important în dezvoltarea turismului în stațiunea Moneasa îl constituie căile de comunicație și mijloacele de transport, deoarece un număr mai mare de turiști este condiționat de accesul pe care aceștia îl au la destinația respectivă. În susținerea activităților turistice un prim domeniu de care trebuie să se țină cont este cel al căilor de comunicație și al mijloacelor de transport, întrucât în zadar se organizează o stațiune la modul ideal (nivel de confort de 5 stele, multiple unități de animație și activități de animație, unități de alimentație de calitate superioară, obiective turistice bine promovate și întreținute etc.), dacă oamenii nu au posibilitatea de a ajunge în respectiva stațiune și de a beneficia astfel de serviciile oferite.

Astfel, deși stațiunea Moneasa deține o poziție geografică favorabilă, din punct de vedere al căilor de comunicație înregistrează un minus pentru dezvoltarea activităților turistice. Singura posibilitate de acces este calea rutieră, astfel că majoritatea turiștilor provin din regiunile învecinate. De asemenea, calea rutieră este reprezentată printr-un singur drum principal, la acesta alăturându-se mai multe drumuri forestiere. Faptul că drumul este bine întreținut și accesibil nu sugerează că stațiunea dispune de condiții ideale de dezvoltare, deoarece un singur drum nu este suficient. Dacă în trecut în stațiune exista o gară, ulterior aceasta a fost desființată, în locul ei clădindu-se o nouă vilă (Vila Ana), în timp ce căile ferate au fost înlocuite terasamente pentru împiedicarea alunecărilor de teren. Astfel, transportul feroviar a fost înlăturat, iar în prezent preocupările actorilor locali se orientează mai mult spre dotările stațiunii și nu spre dezvoltarea unor căi de acces cât mai variate. În prezent, cea mai apropiată gară este cea din orașul Sebiș, la 20 km distanță, de acolo și până în stațiune accesul făcându-se pe drumul județean DJ762.

Ca mijloc de transport trebuie menționat autobuzul local Arad-Moneasa, ultima oră de plecare fiind 15:36, astfel că pentru turiștii care vor să călătorească după această oră, accesul este limitat. De asemenea, informarea turiștilor cu privire la circulația acestui mijloc de transport este foarte precară, în sensul că în stațiune nu există nicio evidență a orelor de călătorie. Principalul mijloc de transport rămâne astfel mașina personală, însă dat fiind faptul că avem de-a face cu o stațiune balneo-climaterică, predomină populația vârstnică, iar acest segment al populației nu este adept al transportului individual. Nu în ultimul rând, trebuie precizat un alt mijloc de transport, utilizat cu precădere de localnici, și anume bicicleta, însă turiștii nu o folosesc drept mijloc de transport, ci ca mijloc de animație. O opțiune bună în vederea facilitării accesului ar fi, în absența căilor de comunicație variate, suplimentarea numărului de autobuze, respectiv a numărului de călătorii ale acestora, precum și o mai bună informare a turiștilor despre această posibilitate de transport (în condițiile în care turiștii se plâng că nu dispun de mijloace de transport prompte și adecvate, pentru că nu au informații despre acestea).

În concluzie, pentru ca munca actorilor locali în amenajarea stațiunii și conservarea peisajului să aibă rezultat, trebuie în primul rând să fie facilitat accesul în stațiune, în caz contrar turiștii neajungând să cunoască frumusețile acesteia.

2.3.5. Traseele turistice și cicloturistice: starea actuală și marcarea acestora

Stațiunea Moneasa dispune în prezent de multe trasee turistice atrăgătoare pe care turiștii le parcurg cu plăcere în timpul șederii lor în stațiune. Deși în stațiune predomină populația vârstnică, acest lucru nu înseamnă că turiștii nu sunt „dornici de aventură”. Astfel, majoritatea turiștilor (în special cei care vin în fiecare an) se laudă că au parcurs aceste trasee în fiecare an, iar uneori chiar de mai multe ori în timpul unui sejur. Prin urmare, rezultă că traseele turistice au un rol foarte important în dezvoltarea turismului, ceea ce ar trebui să îi determine pe actorii locali să se preocupe de promovarea și marcarea lor corespunzătoare, ele reprezentând atât elemente peisagistice (generate de activitatea antropică), cât și cadru de evidențiere a elementelor naturale.

Un prim traseu turistic este Moneasa – Culmea Osoi – Cetatea Dezna, marcat prin bandă galbenă, cu o lungime de aproximativ 10 km, o diferență de nivel de 190 m. Acesta, ca de altfel toate traseele turistice ale stațiunii, este accesibil tot timpul anului, durata sa de parcurgere fiind de 3-4 ore. Traseul pornește din centru stațiunii, intră în comună până la terenul de fotbal, după care părăsește drumul modernizat, înscriindu-se pe un drum forestier. Un alt traseu pornește din centrul stațiunii, intră în comună, iar după aproximativ 5 minute cotește brusc între două case. Acesta este traseul Moneasa – Peștera Liliecilor, marcat prin bandă albastră, are o lungime de circa 3 km, diferență de nivel de 150 m, iar timpul necesar parcurgerii sale este de aproximativ o oră (Gureanu, 2003).

Un al treilea traseu turistic este Moneasa – Dealul Feredeu – Vârful Izoi, marcat prin bandă albastră, cu o lungime de 9 km, diferență de nivel de 810 m și timp de parcurgere de 4-5 ore. Deși la început este mai abrupt și mai dificil de urmat, oferă priveliști încântătoare și șansa de a admira elemente specifice ale stațiunii: doline, Avenul Izoiu Mare, cuptoare de ars var. Cel de-al patrulea traseu despre care se furnizează informații pe harta din centrul stațiunii este Moneasa – Cabana Gaudeamus – Moneasa, marcat prin punct galben, cu o lungime de 12 km, diferență de nivel de 410 m și timp de parcurgere de 4-5 ore. Acesta este un traseu circuit, marcajul pornind din stațiune și întorcându-se tot în centrul acesteia. Este un traseu relativ simplu, care nu prezintă sectoare periculoase și oferă puncte de belvedere asupra stațiunii (Gureanu, 2003).

Marcat cu cruce galbenă, cu o lungime aproximativă de 3 km, o diferență de nivel de 584 m și un timp de parcurgere de o oră este traseul Dealul Feredeu – Poiana Tinoasa – Creasta Principală. Acest traseu oferă posibilitatea observării formelor și microformelor reliefului carstic. Un alt traseu, Moneasa – Valea Boroaia – Creasta Principală, este marcat prin triunghi albastru, lung de 9,5 km, cu o diferență de nivel de 430 m, necesită 3-4 ore pentru a fi parcurs și conduce turistul pe cursurile mai multor pârâuri (Gureanu, 2003).

Un traseu lung, dar relativ ușor, desfășurat mai mult pe drum carosabil este Băița – Vașcău – Câmp Moți – Moneasa, marcat cu cruce albastră, cu o lungime de 33 km și o diferență de nivel de 800 m. Timpul de parcurgere a acestui traseu este de 10-14 ore. Traseul Moneasa – Vârful Crețu – Moneasa, marcat prin punct albastru, cu o lungime de 12 km și diferență de nivel de 300 m, cu durată de parcurgere de 4-5 ore este un alt traseu circuit destul de ușor (Gureanu, 2003).

Un traseu care se desfășoară mai mult prin pădure și care ocolește vârfuri de importanță secundară este traseul Moneasa – Vârful Crețu – Platoul Vașcău, marcat prin banda galbenă, cu o lungime de 12 km, diferență de nivel de 535 m și un timp de parcurgere de aproximativ 4-5 ore. Ultimul traseu, respectiv traseul numărul 10, care apare doar pe una din hărțile din centrul stațiunii este cel care urmează cursul Vârful Izoiu – Vârful Arsurii, marcat prin bandă roșie, cu o lungime de 20 km, o diferență de nivel de 550 m și o durată de parcurgere de 6-7 ore. Pentru acesta se menționează că este lipsit de surse de apă și se recomandă parcurgerea sa în mai multe etape (Gureanu, 2003).

După cum se poate observa, titlul acestui subcapitol face referire atât la trasee turistice (care au fost analizate), cât și la trasee cicloturistice. De precizat este însă faptul că astfel de trasee nu există sau mai bine zis nu sunt amenajate în acest sens. Totuși, anual se organizează Moneasa Mountainbike Maraton (care în anul 2014 ajunge la a III-a ediție), concurs care presupune parcurgerea unor trasee montane cu bicicleta. Aceste trasee corespund unor drumuri publice, poteci turistice amenajate și neamenajate ce străbat localități, pajiști, păduri, tăieturi, goluri alpine etc., acestea însă nefiind închise altor participanți la trafic. Așadar, deși se practică cicloturismul, nu există trasee amenajate special în acest scop. Totuși, în cadrul concursului, în funcție de gradul de dificultate, se stabilește însă un traseu hobby și un traseu maraton, astfel că acest concurs este deschis unor categorii diferite de participanți (http://bikeforall.ro/).

Deși stațiunea dispune, după cum s-a observat, de numeroase trasee turistice, marcarea lor la ora actuală este precară. Un prim punct slab îl constituie faptul că în centrul stațiunii hărțile sunt destul de vechi și există anumite discordanțe, în sensul că pe o hartă apar 9 trasee turistice, iar pe alta 10 trasee. Astfel, ultimul traseu nu se știe dacă a devenit între timp inaccesibil sau dimpotrivă, a fost amenajat de curând. De asemenea, pe aceste hărți sunt furnizate unele informații eronate cu privire la timpul de parcurgere, diferența de nivel etc., iar unele simboluri ilustrează două trasee, ceea ce poate crea confuzie în rândul turiștilor. În al doilea rând, deși a fost înființat un centru de informare turistică, acesta nu este funcțional, astfel că dacă turiștii au anumite nelămuriri nu au la cine să apeleze. Clădirea infocentrului există, dar personal calificat în acest sens nu. Deși este publicat un orar, în nicio zi nu poate fi găsită vreo persoană pe acolo. Un al treilea minus este reprezentat de absența indicatoarelor care să ateste prezența anumitor obiective turistice și de faptul că pe alocuri marcajele de pe copaci sunt șterse, astfel că turiștii pot fi derutați. Astfel, în timpul drumeției ai ocazia să treci pe lângă un obiectiv (dacă nu cunoști zona) sau să nu îi sesizezi importanța, deoarece respectivul obiectiv nu este marcat corespunzător. În ceea ce privește starea actuală a traseelor, trebuie să precizez că, în dezavantajul actorilor locali, există turiști (destul de numeroși) care reclamă lipsa curățeniei, cei care practică cicloturismul afirmând chiar că ei au fost cei care s-au îngrijit de curățarea periodică a traseelor.

În concluzie, din nou se dovedește faptul că stațiunea dispune de elemente care să favorizeze creșterea numărului de turiști și dezvoltarea economică, rolul principal revenind însă actorilor locali, responsabili cu protejarea și promovarea acestora. În prezent însă traseele turistice sunt destul de slab promovate, pe indicatoarele și reclamele din stațiune fiind oferite mai ales informații despre unitățile de cazare și serviciile oferite de acestea și mai puțin despre elementele peisagistice pe care stațiunea le deține și care pot satisface privirile și nevoile turiștilor (de relaxare, liniște, odihnă) pe parcursul șederii lor. Prin urmare, pentru ca traseele turistice să servească scopului pentru care au fost create este necesară cunoașterea acestora, punerea lor într-o „lumină favorabilă”, aspect de care se ocupă una dintre componentele mixului de marketing, respectiv promovarea.

Cap III. PERCEPȚIA TURIȘTILOR ȘI A ACTORILOR LOCALI ASUPRA PEISAJULUI

3.1. Noțiunea de percepție

Turismul este un sector economic aflat în continuă evoluție și transformare, odată cu dezvoltarea acestuia remarcându-se și o schimbare a producătorilor și consumatorilor. Un rol esențial în desfășurarea activităților turistice, începând chiar de la crearea ofertelor, îl are consumatorul, deoarece pachetul turistic trebuie să satisfacă o gamă cât mai variată de consumatori. De-a lungul timpului consumatorii au evoluat de la consumatori inexperți, pasivi în procesul de cumpărare la consumatori moderni, activi în procesul de cumpărare, cu o vastă cunoaștere a pieței turistice și a drepturilor lor ca și consumatori. În condițiile acestor transformări ample, dar mai ales dacă luăm în considerare că la ora actuală consumatorii sunt multilaterali și își schimbă periodic modul de acțiune, rezultă necesitatea studiului mecanismelor care stau la baza deciziilor consumatorului, respectiv a comportamentului acestuia (Borja Solé, 2002).

Comportamentul consumatorului reprezintă „ansamblul actelor, atitudinilor și deciziilor sale privind alegerea, urmărirea, cumpărarea, dispunerea și consumarea serviciilor turistice, precum și al reacțiilor postconsum” (Gherasim, 1999, p. 109). Practic acesta cuprinde acțiunile turiștilor în procesul de decizie, precum și aspectele anterioare și ulterioare acestui proces. Analiza comportamentului poate fi făcută prin prisma unor variabile de natură psihologică, numite și variabile endogene (percepția, motivația, personalitatea, învățarea și atitudinea) și a unor variabile exogene, care vizează ansamblul factorilor de mediu în care trăiește și acționează turistul (Balaure, 2005). O importanță remarcabilă în influențarea comportamentului o are percepția, considerată „reflectare nemijlocită, sub forma unor imagini, a însușirilor obiectelor și fenomenelor considerate în totalitatea lor” (Niculescu, 2005, p. 104). Practic aceasta reprezintă un proces prin care o persoană recepționează, selectează, organizează și interpretează stimulii din mediul înconjurător, oferindu-le o anumită semnificație. A fost utilizat termenul de persoană, deoarece atât turiștii, cât și actorii locali pot avea o anumită percepție, aceasta fiind influențată de diverși factori. În cazul de față obiectul supus percepției este peisajul, astfel că percepția acestora va fi diferită, un prim factor care intervine în această situație fiind mediul de viață (într-un anumit fel percep localnicii peisajul, spre deosebire de cei care vin și își petrec o perioadă limitată sejurul în stațiune).

Procesul de percepere se realizează în mai multe etape: expunerea (în care se realizează contactul între stimul și simțurile turistului), recepția (când turiștii constată existența stimulilor), înțelegerea (momentul în care aceștia interpretează și descoperă semnificațiile stimulilor), acceptarea (etapa în care cunoștințele și credințele receptorilor sunt întărite sau modificate de stimuli) și memorarea (când stimulii sunt reținuți de receptori) (Gherasim, 1999).

Dacă mai sus am precizat unul dintre factorii care pentru situația de față determină diferențieri între percepțiile turiștilor și ale actorilor locali, trebuie să menționăm că procesul percepției prezintă un caracter selectiv, fiind determinat de natura inputului senzorial și de caracteristicile consumatorului (factorul mai sus amintit făcând parte din cea de-a doua categorie). Dintre caracteristicile inputului senzorial, cele mai pregnante sunt: culoarea (culorile vii sunt mai atrăgătoare, culorile au semnificații diferite), contrastul (în corelație cu culoarea), mărimea (să nu se creeze distorsiuni), poziția (în centrul vizual al receptorului uman), intensitatea (luminoasă sau auditivă) și mișcarea (Balaure, 2005). Dintre caracteristicile consumatorului, principalele sunt atitudinea și motivele (răspunsul la întrebarea de ce percepem?), la care se adaugă capacitatea de admisie (cantitatea medie de informație posibil de recepționat), de rezoluție (cantitatea de informație posibil de prelucrat și interpretat) și de stocare (cantitatea de informație care poate fi păstrată), vârsta și nivelul instruirii, temperamentul, așteptările, structura spirituală, contextul social (Golu, 1971). Totodată, un rol important revine și personalității (formată din caracter și temperament), imaginii despre sine și stilului de viață, acești factori determinând diferențieri în modul de percepție a persoanelor. De exemplu, în funcție de personalitate s-au identificat 5 tipuri psihologice de turiști: psihocentrici (care caută în sejurul lor familiaritate, apropiere față de condițiile lor de viață și preferă excursiile organizate), cvasipsihocentrici, mid-centrici, cvasialocentrici, alocentrici (care caută diversitate și aventură, preferă destinații exotice, îndepărtate) (Bucur-Sabo, 2003).

În concluzie, în organizarea programelor turistice, în realizarea promovării, o importanță deosebită o are analiza comportamentului consumatorului, în scopul satisfacerii unui număr cât mai mare de turiști. Pentru analiza peisajului din stațiunea Moneasa, respectiv a modului în care acesta poate fi promovat, un prim pas îl constituie constatarea percepției actuale a turiștilor asupra peisajului, precum și a diferențelor între percepția acestora și a actorilor locali. Acest studiu a fost materializat printr-un chestionar, care ne permite să observăm și să luăm măsuri în funcție de rezultatele obținute.

3.2. Metode de investigare a percepției – chestionarul

Motivarea alegerii temei

Stațiunea Moneasa dispune de toate elementele de peisaj necesare dezvoltării turismului, dar pentru ca acest „fenomen” să aibă loc este necesară și implicația oamenilor, a factorului antropic. Pe de altă parte, dezvoltarea turismului este condiționată nu numai de implicația oamenilor, ci și de opinia acestora cu privire la situația actuală, întrucât o opinie favorabilă ar conduce la o expansiune accelerată a fenomenului turistic în cadrul regiunii (atât prin revenirea turiștilor în stațiune, cât și prin transmiterea pe cale orală a părerilor lor favorabile, atrăgând astfel un număr din ce în ce mai mare de turiști). Tocmai de aceea am ales această temă a chestionarului, pentru că turismul are un foarte accentuat caracter social și am considerat important să studiez această componentă decisivă. După părerea mea, acest studiu mă ajută să aflu dacă la ora actuală turiștii și actorii locali sunt mulțumiți sau nu de modul în care peisajul este valorificat în scopul desfășurării activităților turistice. Răspunsul la această întrebare ar constitui într-un fel sau altul un indicator al evoluției stațiunii, întrucât am putea evalua raportul dintre eforturi și efecte, dintre aspirații și realizări. Astfel, acest studiu nu oferă doar o percepție asupra situației actuale, ci poate furniza și posibile sugestii de dezvoltare ulterioară.

Prezentarea ipotezelor inițiale

În studiul problemei mai sus menționate am pornit de la trei ipoteze principale. Prima dintre ele se referă la faptul că peisajul constituie elementul de bază în dezvoltarea turismului din stațiunea Moneasa. Cea de-a doua ipoteză este reprezentată de faptul că principalele componente ale peisajului care determină practicarea turismului în această stațiune sunt: spațiile verzi, apele termale și climatul. Am considerat aceste elemente ca fiind prioritare, ținând cont de faptul că în această stațiune turiștii caută atractivitatea spațiilor verzi și vin aici în general în scopuri terapeutice. A treia ipoteză este aceea că activitatea oamenilor (turistică, forestieră etc.) strică peisajul, îndepărtându-l tot mai mult de natural și apropiindu-l de antropic.

Analiza eșantionului

În realizarea studiului meu nu am optat pentru un eșantion prestabilit, fix, ci m-am bazat pe chestionarea unui număr cât mai mare de turiști din cadrul stațiunii. Astfel, în cadrul stațiunii am chestionat un număr de 63 de persoane identificate prin diverse criterii. Dintre acestea, 2 au vârste sub 19 ani, 43 între 20 și 60 de ani, iar 18 peste 60 de ani (fig.). Trebuie să menționez însă faptul că dintre cei cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani, peste 60% se apropiau de pragul de 60 de ani, ceea ce dovedește o predominare clară a populației vârstnice, aspect caracteristic tuturor stațiunilor balneoclimaterice. Într-o discuție cu o turistă care venise cu sora ei mai în vârstă la tratament am primit chiar confirmarea acestui aspect general valabil în cadrul stațiunilor balneoclimaterice. Astfel, când am întrebat-o care sunt motivele pentru care a venit în această stațiune (provenea dintr-o localitate situată la mare distanță), aceasta mi-a răspuns „Uită-te în jur, spune-mi ce populație predomină și vei avea singură răspunsul”. Deoarece nu i-am răspuns, aceasta mi-a spus „Nu trebuie să îți fie rușine să spui că predomină populația vârstnică, chiar dacă și eu fac parte din aceasta. Ăsta este adevărul. Acum că mi-ai răspuns din priviri, pot să îți răspund și eu: am venit cu sora mea pentru tratament”. Totuși, am fost curioasă să abordez în studiul meu și segmentul populației tinere, drept pentru care în afara stațiunii am mai chestionat un număr de 28 de persoane cu vârste cuprinse între 18-20 de ani. Am ținut însă să fac această delimitare în analiza eșantionului tocmai pentru a sublinia predominarea unei anumite categorii a populației.

În ceea ce privește sexul celor chestionați în cadrul stațiunii, 33 sunt de sex masculin, iar 30 de sex feminin (fig.), iar dintre cei din afara stațiunii 15 sunt de sex masculin, iar 13 de sex feminin. Referitor la nivelul de studii al celor chestionați, 5 au terminat gimnaziul sau școala primară, 26 liceul, 23 studii universitare, 4 studii postuniversitare și 5 au răspuns altele, referindu-se prin acest răspuns la școala profesională (fig.). Toți cei chestionați în afara stațiunii au terminat liceul.

Alte criterii de identificare a persoanelor chestionate au fost localitea și județul în care trăiesc. Astfel, cei 28 de tineri chestionați locuiesc în județul Arad, localitatea Arad, locul în care, de altfel, a fost aplicat chestionarul. Dintre cei 63 de indivizi chestionați în cadrul stațiunii, 29 locuiesc în județul Arad (localitățile: Arad, Sântana, Moneasa, Lipova, Pâncota, Peregu Mic, Drauț, Dezna, Chișineu Criș, Macea, Curtici), 3 în Caraș-Severin (localitățile: Reșița, Caransebeș), 5 în Hunedoara (localitățile: Deva, Simeria), 5 în Mehedinți (localitățile: Drobeta Turnu Severin, Devesel), 9 în Timiș (localitățile: Timișoara, Sânnicolau Mare), 3 în Maramureș (localitățile: Baia Mare, Ulmeni), 3 în Satu Mare (orașul Satu Mare), 2 în Bihor (localitatea Suplacu de Barcău) și 4 în Municipiul București (fig.). Mărturisesc faptul că mă așteptam ca majoritatea să locuiască în apropierea stațiunii, dar nu mă așteptam să fie turiști veniți din București, Satu Mare sau Maramureș, care sunt orașe/județe destul de îndepărtate. Curiozitatea m-a îndemnat să îi întreb pe aceștia care a fost motivul pentru care au parcurs o distanță atât de mare pentru a veni tocmai în Moneasa, iar răspunsul a fost că atunci când au căutat pe Internet stațiuni balneoclimaterice, aceasta a fost printre cele mai ieftine.

Prezentarea chestionarului

În ceea ce privește structura chestionarului, acesta conține 15 întrebări, atât întrebări deschise, menite să îl pună pe cel chestionat în situația de a aborda problema într-o manieră proprie, cât și întrebări închise, în care cel chestionat trebuie să aleagă unul sau mai multe răspunsuri dintr-o listă de răspunsuri predefinite. Astfel, prima întrebare este întrebarea filtru, întrebările 2 și 3 se referă la peisajul din stațiunea Moneasa ca element cu rol în dezvoltarea turismului, întrebările 4 și 5 se referă elementele și trăsăturile peisajului din stațiunea Moneasa, întrebarea 6 vizează semnificația unui peisaj atrăgător din punct de vedere turistic pentru fiecare turist, întrebările 7 și 8 fac referire la posibilitatea promovării unor elemente ale peisajului stațiunii Moneasa în mass-media, întrebările 9 și 10 îl pun pe cel chestionat în situația de a evalua impactul activităților sale asupra peisajului, precum și impactul negativ al dezvoltării turismului asupra peisajului, în timp ce ultimele 5 întrebări sunt întrebările de identificare. Aceste ultime întrebări fac referire la vârstă, sex, nivel de studii, localitate și județ de domiciliu, criterii pe care le-am ales, deoarece consider că în funcție de acestea răspunsurile ar putea fi diferențiate (pentru cei din județe apropiate stațiunea poate fi mai cunoscută, ceea ce determină anumite răspunsuri; persoanele vârstnice sunt mai „trecute prin viață” și poate văd altfel peisajul – pentru cei vârstnici poate fi mai atractivă liniștea, pentru cei tineri cluburile, distracția, cei vârstnici vin pentru tratamente și poate nu își mai acordă timp să admire și frumusețea din jur; cei cu studii superioare au mai multe cunoștințe legate de diversele probleme care poate apar la nivelul stațiunii, pe când cei cu școala primară analizează totul la un nivel incipient, poate chiar inocent, fără a lua în seamă toate aspectele importante; femeile și bărbații privesc din unghiuri diferite peisajul – femeile sunt mai romantice, poate sunt atrase mai mult de aspecte gastronomice, bărbații de arhitectură, istorie etc.). Bineînțeles acestea sunt doar posibilități la care m-am gândit în alegerea criteriilor de identificare, dar aceste aspecte pot varia de la o persoană la alta.

Analiza răspunsurilor

Răspunsurile date de turiști și actorii locali au fost oarecum diferite în funcție de criteriile mai sus menționate. Astfel, deși la majoritatea întrebărilor a existat un răspuns predominant, s-au conturat și răspunsuri speciale, care denotau un stil propriu, un anumit mod de gândire, o anumită viziune asupra lumii înconjurătoare. La întrebarea 1, referitoare la contextul în care au auzit vorbindu-se despre peisaj (dacă au auzit), 60 au răspuns că da, în timp ce 3 au făcut referire la stațiunea Moneasa, spunând astfel că nu și motivându-și răspunsul prin faptul că în această stațiune s-ar vorbi doar despre tratamente și boli. Contextul în care cei 60 au auzit de peisaj este mai variat: 11 se referă la natură atunci când vorbesc despre peisaj, 11 au auzit de la școală, în timpul lecțiilor de geografie, 10 au auzit termenul de peisaj în literatură, 10 în sculptură și pictură, 10 în mass-media (ziare, TV, reclame, internet), 12 au aflat despre acest termen de când erau mici, de la diverse cunoștințe, 4 întrebuințează noțiunea de peisaj la locul de muncă, 9 în diversele călătorii sau excursii în care merg, în timp ce 7 au confirmat că au auzit despre peisaj, dar nu au menționat în ce context (fig.). De remarcat este faptul că femeile au dat răspunsuri referitoare în general la natură, călătorii, în timp ce bărbații au menționat literatura și mass-media în proporții mai mari. Cei care au făcut referire la natură și-au motivat răspunsul prin faptul că foarte frecvent auzi expresia „ce peisaj frumos!” și de asemenea au menționat că ei consideră peisajul un colț de natură caracterizat prin liniște, curățenie, munte, aer curat, prospețime, pădure. Pe de altă parte, geografia este o ramură care se ocupă de studiul peisajului (una dintre ramurile geografiei), în special de spațiu, care cuprinde la rândul său peisajul și prin urmare acest fapt justifică răspunsurile celor care au optat pentru școală, lecții de geografie. Trebuie amintit, de asemenea, faptul că în general într-o școală profesorul de geografie este cel care are „responsabilitatea” de a-i duce pe copii în excursii, de a le deschide orizontul peisagistic. Despre peisaj se poate auzi și din literatură, un exemplu elocvent constituindu-l pastelurile, în care este descrisă natura. Tot în literatură figurile de stil pot crea diverse peisaje atractive pentru ochiul uman sau pentru spiritul uman (deoarece figurile de stil în general au efect mai întâi asupra sufletului și abia apoi asupra privirii). 10 persoane au considerat că peisajul se poate observa cel mai bine în sculptură și pictură, ceea ce este foarte adevărat, dat fiind faptul că multe picturi redau aspecte ale realității în maniere diferite, mai apropiate de nevoia omului de a-și satisface dorința de frumos, de plăcut, estetic, calm etc. O persoană a dat ca exemplu „Car cu boi” de Nicolae Grigorescu pentru a sugera ceea ce pentru ea înseamnă peisajul. În prezent însă mass-media ia tot mai mult locul cărților și al altor surse de documentare, astfel că mulți învață anumiți termeni prin intermediul acesteia. Cuvântul peisaj în sensul lui primar este învățat însă și de la părinți sau cunoștințe încă din copilărie, deoarece copiii în general rețin expresiile uzuale, iar după cum am spus mai sus expresia „ce peisaj frumos!” este foarte frecvent folosită. Alții însă folosesc cel mai des acest cuvânt pentru a descrie locurile pe care le vizitează, excursiile în care merg, drumețiile montane, cu alte cuvinte descriu tot natura, dar într-un anumit context al vieții. Cei care au menționat locul de muncă au afirmat că lucrează în domeniul amenajărilor teritoriale, arhitecturii peisajului, protecției mediului sau că practică mountain-biking. După cum am spus, 7 nu au precizat contextul, semn că (probabil) acest termen l-au auzit și folosit de foarte multe ori și nu își mai amintesc exact care este cea mai frecventă situație în care îl întrebuințează. Tinerii chestionați în afara stațiunii au oferite ca variante de răspuns lecțiile de geografie, literatura și călătoriile, semn că și în noua generație se mai apreciază frumosul.

Întrebarea 2, respectiv dacă ceea ce există în jurul lor poate fi numit peisaj, a pus în evidență un răspuns afirmativ din partea tuturor. Explicațiile acestui răspuns au fost însă diferite: 18 au considerat drept peisaj prezența formelor de relief, 32 au considerat vegetația (pădurile) un element peisagistic prioritar, 7 au afirmat că apele curgătoare fac din natura înconjurătoare un peisaj, 6 au remarcat aerul curat, 9 au considerat combinațiile de culori răspunzătoare pentru starea de bine pe care o resimt, unul a remarcat obiectivele turistice ca elemente centrale, 2 schitul, iar un altul unitățile de cazare (fig.). Adevărul este că toate aceste elemente menționate de ei contribuie la sporirea atractivității peisajului din stațiunea Moneasa. Formele de relief, deși nu au altitudini spectaculoase, sunt atractive dacă sunt îmbinate cu vegetație, cu culorile pe care le oferă și care crează senzația de euforie, liniște, armonie. De asemenea, susurul izvoarelor completează peisajul, adăugându-i acestuia un sunet liniștitor menit să îl facă pe turist să uite de problemele sale cotidiene și să se relaxeze, să intre în atmosfera stațiunii în care se află. Persoanele care au răspuns schitul, obiectivele turistice și unitățile de cazare au putut vedea dincolo de frumusețea naturii, remarcând astfel și elemente necesare dezvoltării turistice a stațiunii (unitățile de cazare) sau elemente care să o diferențieze de alte stațiuni balneoclimaterice din țară (obiective turistice). Câțiva turiști au găsit astfel un mod de a îmbina elementele mai sus menționate, oferind răspunsuri deosebite (din punctul meu de vedere). Unul dintre aceste răspunsuri a fost: „pentru că fiecare obiect privit singur nu e impresionant, însă împreună e altceva”. Prin acest răspuns el a sugerat astfel că farmecul este dat de fapt de un amalgam de elemente, și nu de fiecare element izolat. De exemplu, pădurile există și la marginea orașelor, dar ele nu au aceeași valoare peisagistică, acolo remarcându-se și poluarea aerului, a solului, zgomotele mașinilor etc. Un alt turist nu mi-a răspuns punctual, ci mi-a spus doar că motivul pentru care el consideră că ceea ce există în jurul său este un peisaj este faptul că „are farmecul său aparte”, reunind prin această scurtă propoziției toate răspunsurile celorlalți. Un răspuns care a „pus punctul pe i”, respectiv care a subliniat exact specificul turismului practicat în stațiunea Moneasa a fost: „oferă confortul în activitatea de recreere și refacere a organismului”. Tinerii chestionați în afara stațiunii au oferit răspunsuri mai generale, ca la școală, afirmând că tot ceea ce este în jurul nostru poate fi considerat peisaj sau oferind definiția peisajului. Pe lângă aceste răspunsuri, s-au mai conturat și altele care făceau referire la vegetație și forme de relief.

Întrebarea 3: „Considerați că peisajul are un rol important în dezvoltarea turismului din Moneasa?” a confirmat importanța pe care peisajul o are în dezvoltarea turistică a stațiunii prin faptul că toți au răspuns în unanimitate afirmativ. După părerea mea, acest răspuns ar trebui să le atragă atenția autorităților locale să se preocupe mai mult de promovarea peisajului din zonă, acesta fiind capabil să atragă un număr tot mai mare de turiști (după cum se poate observa și din răspunsurile furnizate). Astfel, peisajul ar putea fi mai bine valorificat și protejat, deoarece în caz contrar în viitor turiștii nu vor mai avea ce să aprecieze sau să evalueze. Acest chestionar le-a atras multor turiști atenția asupra peisajului, până la momentul completării ei privind doar partea abstractă a sejurului lor, respectiv că au venit în stațiune pentru tratament. Ei nu priveau partea atractivă a sejurului lor, nu se bucurau de ceea ce vedeau, deoarece ei nu conștientizau frumusețea care îi înconjoară. Astfel, când un turist venea în stațiune el le vorbea prietenilor numai de cât de bune sunt aparaturile necesare turismului balnear, dar nu și despre peisaj, ceea ce nu făcea stațiunea să fie la un nivel maxim de atractivitate. Prin urmare, consider că ar fi important ca autoritățile locale să se orienteze în această direcție, peisajul constituind un punct forte al stațiunii Moneasa, peisaj și naturalețe de care nu se bucură orice loc din țară.

Întrebarea 4 solicita ierarhizarea principalelor elemente ale peisajului în funcție de importanța pe care o au în practicarea turismului în stațiunea Moneasa. Preferințele oamenilor au plasat aceste elemente în următoarea ordine: pe locul 1 prezența spațiilor verzi, pe locul 2 climatul, pe locul 3 formele de relief, pe locul 4 apele termale, pe 5 existența unei game variate de structuri turistice cu funcție de cazare, iar pe ultimul loc manifestările etnoculturale practicate aici (fig.). Spațiile verzi își au locul lor bine-meritat, având în vedere faptul că orice turist este invadat de prospețimea aerului proaspăt pe care îl furnizează pădurile. Acestea reprezintă totodată elementul pe care se centrează turismul de relaxare din această stațiune și pe care mulți dintre turiști încearcă să îl valorifice (prin faptul că transmit prietenilor laude cu privire la frumusețea acestora). Pe locul 2 s-a clasat climatul, dar trebuie să precizez că mulți dintre oameni când completau chestionarul afirmau „am auzit că și climatul ar fi…”, ceea ce îi determina să îl marcheze în ierarhia acestei întrebări. Această afirmație denotă faptul că ei nu erau complet convinși de răspunsul lor, ci îl plasau în necunoștință de cauză, la îndoială. Climatul reprezintă totuși unul dintre elementele centrale care favorizează practicarea turismului balnear, scop pentru care au venit mulți dintre cei chestionați. Prin urmare, este destul de grav ca oamenii să nu cunoască de ce pot ei să practice acest tip de turism în această stațiune, și nu în alte locuri din țară. Locul 3 a fost deținut de formele de relief, care deși nu au altitudini impresionante, atrag privirile turiștilor. În prezent există anumite preocupări de valorificare a acestora, prin faptul că au fost marcate diverse trasee turistice menite să ofere turiștilor priveliști încântătoare. De asemenea, unul dintre cei chestionați mi-a spus că el practică mountain-biking-ul, semn că potecile și drumurile permit practicarea acestui sport. Totuși, indicată ar fi o promovare mai avansată a acestora sau organizarea unor drumeții însoțite de ghizi, pentru că altfel poate nu toată lumea are curajul să se aventureze într-o astfel de călătorie. Apele termale, deși sunt cele care determină practicarea turismului balnear, au fost plasate abia pe locul 4, semn că oamenii nu știu prea multe despre ele, ceea ce ar trebui să ridice un semnal de alarmă în privința promovării lor. Structurile turistice cu funcție de cazare au fost plasate pe locul 5, ceea ce sugerează faptul că turiștii le acordă o oarecare importanță, dar totuși apreciază mai mult elementele naturale. Deși mulți dintre turiștii care vin aici depind într-un fel sau altul de structurile de cazare și de bazele de tratament ale acestora, aceștia se bucură și de priveliștile înconjurătoare. Pe ultimul loc au fost plasate manifestările etnoculturale, motivul acestui rezultat fiind, după părerea mea, caracterul sezonier al acestora (se practică anual la o anumită dată) și poate turiștii nu au reușit să ajungă în stațiune în perioadele în care acestea aveau loc. În opinia tinerilor chestionați în afara stațiunii clasamentul este însă diferit, pe primele locuri poziționându-se spațiile verzi și formele de relief, urmate de ape termale și manifestări etnoculturale, în timp ce ultimele locuri sunt ocupate de structurile turistice cu funcție de cazare și climat.

Întrebarea 5 se referă la caracteristicile peisajului din stațiunea Moneasa. La această întrebare majoritatea au afirmat că peisajul este unul liniștitor (53), 17 l-au considerat vesel, 8 spectaculos, 6 sigur, 3 trist, 2 au optat pentru opțiunea altele, menționând ca variante benefic pentru sănătate, 1 l-a considerat riscant și niciunul neatrăgător (fig.). Faptul că niciunul nu a apreciat peisajul ca fiind neatrăgător constituie un aspect pozitiv pentru stațiunea Moneasa și prin urmare aceasta merită să fie promovată, prin aceste răspunsuri reclamându-și chiar acest drept. O majoritate evidentă a optat pentru varianta liniștitor, adjectiv care corespunde tipurilor de turism practicate aici (de relaxare, balnear), iar faptul că această variantă a obținut o majoritate a voturilor confirmă că unul dintre obiectivele acestor tipuri de turism a fost realizat, deoarece liniștea este o trăsătură de care ambele tipuri de turism au nevoie pentru a-i satisface pe turiști. 7 au afirmat că peisajul este spectaculos, la această trăsătură contribuind în mare măsură unitățile de relief. Veselia sau tristețea peisajului sunt două trăsături contradictorii, care subliniază fie pofta de viață pe care relieful, pădurile și liniștea le-o oferă turiștilor, fie melancolia pe care liniștea le-o induce acestora, dezvăluind astfel personalități și percepții diferite. Siguranța sau riscul sunt alte trăsături opuse care țin într-o mare măsură și de activitatea autorităților locale, dar și de personalitatea individului (care poate fi mai aventurier, mai stăpân pe sine sau mai temător). Faptul că o persoană a răspuns totuși că peisajul este riscant sugerează, după cum am spus mai sus că poate ar fi indicată o amenajare și marcare mai bună a traseelor montane, precum și organizarea unor drumeții cu ghid specializat (în prezent un singur hotel asigurând pentru „clienții” săi astfel de călătorii). Tinerii chestionați ulterior au răspuns similar celor din stațiune, în sensul că majoritatea a optat pentru peisajul liniștitor, printre variante mai apărând vesel, spectaculos și în proporții mai reduse sigur. De remarcat este faptul că nicio persoană nu a răspuns că acesta ar fi riscant, ceea ce sugerează spiritul aventurier al tinerilor, în comparație cu vârstnicii care vin în stațiune pentru tratament.

La întrebarea 6, care solicita o oarecare definiție a peisajului atrăgător din punct de vedere turistic, conform percepției fiecăruia, răspunsurile au fost din nou variate. Astfel, 23 au răspuns că un peisaj atrăgător este unul în care există relief montan, 23 au considerat esențială prezența spațiilor verzi, 7 au dorit să fie curățenie, 12 au subliniat importanța liniștii, 5 a aerului curat, 8 au considerat că un peisaj atrăgător este cel în care există multe obiective turistice, iar 6 au remarcat importanța apelor în sporirea atractivității turistice a peisajului (fig.). Putem constata cu ușurință că stațiunea Moneasa dispune de toate aceste elemente, ele fiindu-i chiar specifice. Totuși, în privința curățeniei trebuie încă lucrat în special la nivelul turiștilor printr-o educare ecologică a acestora, în prezent problema gunoaielor afectând stațiunea. De asemenea, deși stațiunea dispune de numeroase obiective turistice, acestea nu sunt valorificate corespunzător, ceea ce ar trebui să atragă atenția actorilor locali. Astfel, o primă modificare ar trebui să apară la nivelul hărții turistice din centrul stațiunii, care este cam învechită și nu mai oferă informații în concordanță cu realitatea (cel puțin unele dintre ele). Un alt aspect negativ îl constituie absența indicatoarelor, astfel că dacă ajungi la un anumit obiectiv turistic (ex. Lacul cu nuferi) nu știi sigur dacă ai ajuns la locul potrivit. Prin urmare, dacă se dorește ca stațiunea Moneasa să corespundă în continuare unui peisaj atractiv din punct de vedere turistic este necesară o implicare mai atentă. La această întrebare au existat însă și răspunsuri simple care nu se refereau la elemente atractive ale peisajului, ci la un peisaj atrăgător în ansamblul său. Aceste răspunsuri, deși aparent simple, au surprins esența a ceea ce reprezintă în fond un peisaj atrăgător și mi-au plăcut în mod deosebit. Dintre acestea aș vrea să amintesc următoarele: „peisaj atrăgător înseamnă ceva ce te face să îndrăgești acel loc, să-ți dorești să revii”, „să iei aminte la ceva, să te atenționeze, recreeze, destreseze, să te supună la meditație”, „Să-ți redea tonusul, să te bucuri de viață, să-ți reîncarce bateriile, să scapi de stres”. Cei tineri au menționat ca și caracteristici esențiale ale unui peisaj atrăgător din punct de vedere turistic unicitatea, spectaculozitatea, prezența formelor de relief, a vegetației și nu în ultimul rând cât mai puțină intervenție a omului în modificarea sa.

La întrebarea 7: „Peisajul stațiunii Moneasa poate fi folosit ca un peisaj-pretext pentru promovarea turismului în mass-media?” toți cei chestionați au răspuns afirmativ, semn că aceștia sunt mulțumiți de caracteristicile actuale ale peisajului și că îl consideră o sursă elocventă de atragere a unui număr cât mai mare de turiști. Unul dintre aceștia a adăugat însă în dreptul răspunsului său afirmativ că acesta este valabil doar în cazul în care se vor limita exploatările forestiere, ceea ce indică faptul că inclusiv turiștii au observat că stațiunea se confruntă cu o problemă care necesită o rezolvare cât mai rapidă. În cazul tinerilor chestionați în afara stațiunii situația stă total diferit, în sensul că aproape jumătate (13) au răspuns negativ, motivându-și răspunsul prin faptul că peisajul nu este suficient de spectaculos încât să atragă turiștii (cel puțin nu pentru categoria lor de vârstă, care nu vine pentru tratament). Prin urmare, dacă hotelierii promovează condițiile de cazare, alimentație, bazele de tratament, cineva ar trebui să se ocupe și de promovarea ambientului, a mediului înconjurător, a munților, iar această datorie revine autorităților locale.

Întrebarea 8 i-a pus pe turiști, respectiv pe actorii locali, să menționeze care este cel mai important element al peisajului stațiunii Moneasa, care ar putea fi utilizat cel mai bine pentru promovarea turismului în mass-media. La această întrebare mulți au optat pentru elemente generale ale peisajului, elemente pe care orice călător care vine pentru prima dată aici le poate observa, puțini fiind cei care au optat pentru un obiectiv turistic din cadrul stațiunii. Astfel, 13 persoane ar promova munții, 19 pădurile, 4 ștrandul, 12 apele termale, 13 aerul curat, 4 traseele turistice montane, 5 bazele de tratament, 3 lacul „cu bărci” din centrul stațiunii, 2 peșterile, 4 Lacul cu nuferi, 3 parcul public, 1 cariera de marmură, iar 3 unitățile de cazare (fig.). Prin urmare, majoritatea ar promova munții și pădurea, elemente specifice acestei stațiuni și care bucură privirile oricărui turist. De asemenea, faptul că majoritatea răspunsurilor s-au îndreptat în această direcție poate fi și rezultatul unei slabe promovări a altor elemente, astfel că oamenii cunosc doar ceea ce văd atunci când ies la plimbare, neavând posibilitatea sau cunoștințele necesare (prin intermediul unei promovări adecvate) pentru a vizita ceva mai mult. Pe locul 2 în răspunsurile persoanelor chestionate s-ar clasa apele termale și aerul curat, componente care fac din stațiunea Moneasa o stațiune balneoclimaterică. Acestea ar putea fi grupate și cu bazele de tratament, alcătuind astfel împreună specificul turismului balnear, pe care mai toți turiștii care vin aici îl cunosc, el constituind unul din scopurile principale ale petrecerii sejurului în stațiunea Moneasa. Ștrandul poate fi considerat atât un element al turismului balnear prin faptul că este alimentat cu apă termală, cât și un element al turismului de relaxare. De asemenea, în incinta acestuia se găsește un bar-bowling și un teren de sport care se pot înscrie în categoria unităților de animație. Ștrandul la ora actuală se bucură de o promovare destul de bună, atât prin intermediul indicatoarelor, al mass-media, cât și cu ajutorul hotelierilor. Unii ar promova însă traseele turistice montane, acestea răspunzând atât spiritului aventurier al oamenilor, cât și nevoilor de relaxare ale acestora. Lacul din centrul stațiunii constituie un alt element care contribuie la dezvoltarea turismului de relaxare (împreună cu parcul central), în cadrul acestora observându-se multe din elementele cadrului natural care atrag turiștii spre stațiunea Moneasa (munți, pădure, aer curat, liniște etc.). Doar 2 persoane ar promova peșterile, una dintre ele oferind chiar un exemplu în acest sens, respectiv Peștera Liliecilor. Această pondere redusă poate fi explicată atât prin lipsa de cunoștințe a oamenilor cu privire la relieful carstic specific acestei zone sau prin gradul mai redus de spectaculozitate al acestor peșteri față de cele din alte zone. Un alt obiectiv specific stațiunii este cariera de marmură, care era însă mult mai cunoscută în trecut, când era și exploatată, decât în prezent, când nu există nici măcar un singur indicator care să marcheze prezența acesteia. Mulți dintre cei care au venit în Moneasa știu despre cariera de marmură doar din cărți sau de la prieteni, dar puțini sunt cei care au și văzut-o, dat fiind faptul că aceasta este foarte puțin promovată (denumirea „cariera de marmură” apare doar pe harta din centrul stațiunii). Acesta constituie un aspect negativ, deoarece deși în prezent ea nu mai este exploatată, oferă o priveliște deosebită care cu siguranță ar rămâne în amintirile multor turiști. În aceeași situație s-ar găsi probabil și Lacul cu nuferi, dacă acesta nu s-ar afla mai aproape de centru. Având în vedere distanța redusă, toți turiștii îl vizitează, deși nici acest obiectiv turistic nu se bucură de o promovare prea bună (dar totuși mai bună decât a carierei de marmură). Au existat persoane care ar promova unitățile de cazare, ei motivându-și alegerea prin faptul că pentru ca un turist să vină în stațiune este important ca acesta să știe că nu merge într-un capăt de lume, ci într-un loc sigur, în care poate dormi (și se poate alimenta) liniștit. În răspunsurile tinerilor au dominat: pădurile, munții, lacul cu nuferi, cariera de marmură, traseele montane, în timp ce 11 dintre ei nu au știut să răspundă. Faptul că printre răspunsurile lor nu s-au numărat apele termale sau bazele de tratament indică în mod clar că aceștia nu vin în stațiune pentru turismul balnear (acestuia corespunzându-i mai mult o altă categorie a populației), ci pentru turismul de relaxare.

Întrebarea 9 a presupus ca cei chestionați să se gândească dacă activitatea lor strică sau înfrumusețează peisajul și în ce mod. Pot să spun că aceasta a fost prima întrebare care în general a dat mari bătăi de cap, toți răspunzând la întrebare, dar neștiind cum să își argumenteze răspunsul. Astfel, 33 dintre aceștia au răspuns că activitatea lor înfrumusețează peisajul, 22 că activitatea lor nu influențează în niciun mod transformările peisajului, iar 8 că îl strică (fig.). Dintre cei care au răspuns că înfrumusețează, 17 nu și-au argumentat opțiunea, semn că poate nu erau ferm convinși de răspunsul pe care îl ofereau. Dintre ceilalți 16, doar 4 au dat răspunsuri concrete, afirmând că au montat geamuri termopan și au contribuit astfel la înfrumusețarea fațadelor unor hoteluri, în timp ce 11 au dat răspunsuri generale (ex. nu distrug, păstrează curățenia, laudă frumusețea peisajului, ceea ce atrage un număr din ce în ce mai mare de turiști etc.). Unul dintre cei chestionați mi-a dat un răspuns pe care îl consider deosebit, acesta putând fi analizat dintr-o dublă perspectivă: „Echipa noastră de mountain-bike este singura care a curățat traseele marcate în ultimii 5 ani. Noi nu îl modificăm, ci doar îl facem accesibil”. Astfel, pe de o parte acesta a subliniat slaba implicare a actorilor locali, dar pe de altă parte a dezvăluit că totuși există și persoane care încă se mai preocupă de conservarea peisajului, ceea ce constituie un aspect pozitiv. Cei care au răspuns că activitatea lor nu influențează în vreun mod decisiv modificările peisajului au mărturisit că simpla lor ședere de scurtă durată nu poate aduce prejudicii mari peisajului. Mai grav este însă că unii dintre aceștia au răspuns că nu știu dacă activitatea lor influențează sau nu în vreun fel peisajul. După părerea mea, este alarmant să nu îți dai seama dacă ceea ce faci este bine sau rău și mai ales să nu știi să îți exprimi și să îți susții o opinie. Interesant este că, spre deosebire de cei care au considerat că înfrumusețează peisajul, cei care au răspuns contrar au fost capabili (toți) să își motiveze răspunsul, semn că au fost mai siguri de opțiunea lor. Astfel, printre motivațiile lor s-au numărat: gunoaiele, nepăsarea și exploatarea forestieră. Tinerii chestionați în afara stațiunii au oferit răspunsuri variate, asemănătoare celor de mai sus (cu mențiunea că mai mulți au fost cei care au răspuns că activitatea lor strică peisajul), dar au fost și unii care au mărturisit că nu s-au gândit niciodată la acest aspect. De asemenea, unul dintre ei a răspuns că activitatea lui înfrumusețează peisajul prin faptul că prin intermediul școlii participă la acțiuni de colectare a deșeurilor și de plantare de pomi.

La întrebarea 10, referitoare la influențele negative ale turismului asupra peisajului, persoanele chestionate au plasat în categoria acestor influențe negative: gunoaiele (25), clădirile neamenajate adecvat (3), poluarea fonică (8), gazele de eșapament (3), kitsch-ul (2), defrișările/despăduririle (20), în timp ce 17 au considerat că turismul nu poate avea niciun impact negativ asupra peisajului (fig.). După cum se poate observa majoritatea au optat pentru deșeurile menajare, afirmând că mulți turiști aruncă gunoaiele la voia întâmplării sau fac grătare în locuri nepotrivite, lăsând în urma lor numai mizerie. Acest răspuns contrastează însă puternic cu răspunsurile la întrebarea anterioară, în sensul că acolo foarte puțini au considerat că ar strica peisajul. Prin urmare, fiecare turist se consideră bun, protector față de peisaj, dar totuși turiștii sunt cei care îl deteriorează. În acest caz, se naște o întrebare (retorică, evident): Dacă toți turiștii protejează peisajul, atunci de unde apar gunoaiele? Pe locul 2 în acest clasament s-au impus defrișările și despăduririle, motivate prin faptul că tot mai multe pensiuni și hoteluri sunt amenajate (neadecvat) în zone împădurite cu scopul de a fi cât mai atractive, dar pentru amenajarea lor este totuși necesară despădurirea pe anumite suprafețe, ceea ce contribuie la degradarea mediului. Poluarea fonică a fost de asemenea subliniată în categoria influențelor negative, prin faptul că numărul tot mai mare de turiști și mașinile tot mai numeroase perturbă liniștea pe care orice turist o aprecia în stațiunea Moneasa. Pe de altă parte, mașinile nu poluează doar fonic, ci și prin gazele emise, astfel că și aerul curat pe care mulți l-ar fi promovat (la întrebarea 8) își schimbă compoziția naturală. Nu în ultimul rând a fost menționat kitsch-ul, în cadrul său turiștii incluzând culorile clădirilor, care uneori nu se potrivesc cu cromatica peisajului, precum și produsele care se vând în piața din stațiune, în sensul că acestea nu mai corespund tradiționalului, specificului stațiunii. Răspunsurile „nu are influențe negative” ilustrează, în opinia mea, inconștiență, subliniind faptul că unii oameni chiar trăiesc parcă în puf și nu văd ce se întâmplă în jurul lor. Dintre tineri, doar 2 au răspuns că nu există influențe negative, iar ceilalți au făcut referire la răspunsurile mai sus menționate, adăugând și: impactul negativ asupra vieții localnicilor, scrijelirea copacilor, precum și aglomerarea stațiunii, care va conduce ulterior la o scădere a numărului de turiști.

Verificarea ipotezelor inițiale

Prima ipoteză de la care am pornit în realizarea studiului meu a fost aceea că peisajul constituie elementul de bază în dezvoltarea turismului din stațiunea Moneasa, ipoteză care mi-a fost confirmată prin răspunsurile afirmative (în totalitate) de la întrebarea numărul 3. Cea de-a doua ipoteză, respectiv faptul că principalele componente ale peisajului care determină practicarea turismului în stațiunea Moneasa sunt: spațiile verzi, apele termale și climatul a fost pe de o parte confirmată, iar pe de alta infirmată. Astfel, în opinia celor chestionați spațiile verzi se clasau tot pe locul 1, climatul pe locul 2, iar apele termale pe locul 4. Prin urmare, apele termale, care în clasamentul meu inițial ocupau un loc „pe podium”, în clasamentul turiștilor (și al autorilor locali) au ocupat o poziție mediană. A treia ipoteză, și anume că activitatea oamenilor (turistică, forestieră etc.) strică peisajul a fost în totalitate infirmată prin răspunsurile acestora, ei considerând, după cum s-a observat, fie că înfrumusețează peisajul, fie că nu influențează în niciun mod modificările acestuia.

Prognozarea tendințelor viitoare

După părerea mea, în viitor interesul pentru această stațiune va crește tot mai mult, deoarece reprezintă singura stațiune din județ și prin urmare va exista o contribuție atât din partea autorităților din Moneasa, cât și din partea autorităților din județ. Faptul că turiștii sunt atrași de peisajul stațiunii Moneasa constituie un aspect pozitiv, care sugerează că încercarea unei promovări mai complexe a stațiunii pe această direcție, respectiv prin intermediul peisajului, ar putea reprezenta un real succes. Totuși, înclin să cred că actorii locali au nevoie de un impuls pentru a începe să valorifice mai mult potențialul stațiunii, iar acest impuls ar putea veni numai din partea turiștilor. Pe de altă parte, deși cred că interesul față de stațiunea și dezvoltarea ei va crește, sunt de părere că numărul turiștilor veniți din străinătate va fi în scădere, deoarece în timp ce stațiunea Moneasa va evolua într-un ritm mai lent, alte stațiuni balneoclimaterice din Europa vor avansa într-un mod mai accelerat. Trebuie să menționez, de asemenea, faptul că, din păcate, eu cred că în privința conservării peisajului singurii care au putere sunt turiștii, deoarece nimeni nu pare a fi interesat de acest aspect. Prin urmare, dat fiind faptul că suntem în secolul XXI, vor apărea instalații și aparaturi din ce în ce mai moderne, care vor încerca într-un fel sau altul să substituie anumite elemente de peisaj afectate de diverși factori. Totuși, rămân la ideea că stațiunea poate fi promovată prin intermediul peisajului, în acest fel existând și o șansă de a-l conserva. Deși în prezent se urmărește tot mai mult protecția mediului, un prim pas ar fi schimbarea mentalității, deoarece deși toată lumea este de acord cu această „teorie”, nu mulți înțeleg ce înseamnă de fapt natura și cât de valoroasă este ea. Nu în ultimul rând, dacă în prezent se încearcă o evidențiere a mai multor tipuri de turism, cred că în viitorul apropiat numărul acestora se va menține la 2 (turismul balnear, turismul de relaxare), deoarece toți turiștii vin în aceste scopuri, iar alte tipuri de turism ar perturba probabil câteva elemente care acum sunt considerate atractive (aerul curat, liniștea).

Concluzii

După cum am spus și în introducere și după cum s-a confirmat și în urma aplicării chestionarului, stațiunea Moneasa dispune de toate elementele de peisaj necesare dezvoltării unui turism înfloritor. Prin urmare, după cum spune și vorba „natura propune, omul dispune”, noi, oamenii, fie în calitate de turiști, fie în calitate de actori locali, suntem singurii care putem să valorificăm ceea ce natura deja ne-a furnizat. O primă problemă cu care ne confruntăm în acest sens este lipsa de interes și lipsa de idei. Frumusețea naturii trebuie valorificată într-un anumit mod, deoarece în caz contrar aceasta nu poate fi descoperită și apreciată. După părerea mea, turiștii au dovedit că stațiunea este una atractivă din punct de vedere turistic, așadar este nevoie doar de mai multă implicare. Faptul că în prezent autoritățile locale au lăsat lucrurile să evolueze în acest sens constituie un minus în defavoarea acestora, dar și în defavoarea stațiunii. Acestea ar trebui să intervină prin idei originale, care să atragă și printr-o promovare mai amplă, nu numai a unităților de cazare, cum se întâmplă în prezent, ci și a elementelor cadrului natural. S-a observat și din aplicarea chestionarului că unitățile de cazare se află pe ultimele poziții în topul atractivității, așadar această strategie trebuie schimbată.

În ceea ce privește metoda de investigație, consider că aceasta a fost eficientă, deoarece m-a ajutat să surprind cât mai multe păreri și sugestii ale oamenilor. De asemenea, chestionarul a fost unul accesibil, care nu a ridicat probleme prea mari în elaborarea răspunsurilor. Un singur lucru poate aș modifica dacă aș realiza un nou studiu, și anume aș încerca să înlocuiesc întrebările deschise cu altele închise, dar care să îmi furnizeze aceeași cantitate și calitate a informațiilor, deoarece am observat o reticență din partea oamenilor atunci când erau puși în situația de a-și gândi ei singuri propriile răspunsuri, fiind mai deschiși să răspundă întrebărilor care presupuneau doar alegerea unor variante. Mi s-ar părea totodată interesantă realizarea unor interviuri cu hotelierii (cei interesați, pentru că nu toți sunt dispuși să răspundă), pentru a observa modul în care ei consideră că peisajul influențează dezvoltarea turismului, respectiv modul în care propria lor activitate a evolutat de-a lungul timpului și care sunt factorii care au determinat această evoluție.

Revenind la tema chestionarului: „Percepția turiștilor și a actorilor locali asupra peisajului”, am constatat faptul că elementele peisajului sunt apreciate de către ambele părți, sunt considerate chiar esențiale în dezvoltarea turismului în stațiunea Moneasa și prin urmare, promovarea stațiunii prin prisma peisajului este o idee bună, care ar putea să readucă stațiunea Moneasa în rândul stațiunilor balneoclimaterice renumite la nivel național și poate chiar european.

Cap IV. PROMOVAREA TURISTICĂ PRIN INTERMEDIUL PEISAJULUI

4.1. Locul promovării în cadrul mixului de marketing și identificarea produsului de promovat

4.1.1. Caracteristicile mixului de marketing

Mixul de marketing reprezintă un set de instrumente strategice de marketing pe care o unitate economică le îmbină pentru a obține răspunsul dorit pe piața țintă, acesta constând în eforturile firmei în influențarea cererii pentru produsele proprii (Kotler, 2008). Piața țintă reprezintă centrul activității mixului de marketing, respectiv, după cum îi spune și numele, ținta acesteia. Aceasta se bazează pe mai mulți factori: grupuri social-economice, localizare geografică, vârstă, sex, nivel de venit, tipul vizitatorilor, beneficii urmărite, comportament de cumpărare, fiecare dintre aceștia acționând asupra evoluției ei. Totodată, în analiza tipurilor de consumatori, în elaborarea strategiilor de marketing, se ține cont tocmai de acești factori, ei fiind cei care fundamentează existența pieței țintă (Cooper, 2005). Dar revenind la mixul de marketing (de la care am deviat puțin fiind absolut necesară o clarificare a rolului pieței țintă în cadrul acestuia), în sens larg acesta poate fi tradus ca rezultat al evoluției care decurge din marketing-ul de zi cu zi. Acest concept este foarte des folosit în zilele noaste, servind atât în rezolvarea problemelor în afaceri, cât și în studierea în detaliu a marketing-ului și a rolului său în viața de zi cu zi. Dat fiind faptul că marketing-ul poate fi considerat atât o știință, cât și o artă (datorită strategiilor pe care le presupune și a priceperii pe care o solicită), rezultă importanța mixului de marketing în cadrul acestuia (Borden, 1984).

Conceptul de „mix de marketing” a fost introdus de către Neil Borden în anii 50', care considera că acesta este compus din 12 elemente, și anume: plan de producție, preț, marcă, canale de distribuție, vânzare directă, reclamă, promovare, ambalare, expunere, servire, manipulare fizică și constatare și analiză a faptelor. Despre actuala „alcătuire” a mixului de marketing putem vorbi începând cu anul 1964, când Jerome McCarthy grupează cele 12 elemente în 4 categorii: produs, preț, plasament, promovare, astfel introducându-se denumirea de „cei 4P”. Desigur, ulterior au fost abordate și alte teorii, care au inclus un număr mai mare sau mai mic de elemente (ex. Judd, Kotler, Baumgartner, MaGrath etc.), dar de bază rămâne mixul de marketing constituit din cei 4P (Goi, 2009).

Fiecare dintre cele 4 elemente ale mixului de marketing se caracterizează prin anumite obiective și fac obiectul unor strategii de marketing ale firmelor. Un prim element este produsul, respectiv un element tangibil sau intangibil care poate fi oferit pe piață pentru atenție, achiziție, folosire sau consum, care poate să satisfacă dorințele sau nevoile utilizatorilor sau consumatorilor (poate să includă obiecte fizice, servicii, persoane, locuri, organizații sau idei) (Kotler, 2008). Obiectivele produselor sunt acelea de a fi capabile să satisfacă nevoile și dorințele utilizatorilor și consumatorilor în mod eficient, respectiv să genereze preferințe din partea acestora (să le prefere în detrimentul produselor concurente). În cazul în care produsele nu îndeplinesc aceste obiective, sunt destinate eșecului (Soriano, 1991). Elaborarea strategiilor de produs reprezintă una dintre cele mai importante decizii ale responsabililor de marketing din mai multe motive: în absența produsului nu are sens folosirea celorlalte elemente ale mixului de marketing, produsul fundamentează relațiile de schimb, iar strategia de produs reprezintă o decizie pe termen lung (Rodríguez, 2006).

Cel de-al doilea element, respectiv prețul, reprezintă suma de bani oferită pentru un produs sau serviciu sau suma valorilor pe care consumatorul le oferă în schimbul beneficiilor de a avea sau de a utiliza un produs sau serviciu (Kotler, 2008). Acesta este singurul element al mixului de marketing care aduce mdificări la profitul firmei, el cuprinzând nu doar suma de bani pe care consumatorii o oferă, ci și eforturile pe care firma le depune pentru a reuși să ofere produsul respectiv. Spre deosebire de produs, acesta face obiectul unor decizii pe termen scurt (el fiind stabilit și variind în funcție de sezon, de promoțiile firmelor concurente etc.) (Rodríguez, 2006). Scopul principal al acestuia este acela de a asigura un nivel al prețului produsului sau serviciului în concordanță cu obiectivele de marketing stabilite anterior (Soriano, 1991).

Al treilea „P” al mixului de marketing este plasamentul (distribuția), respectiv totalitatea activităților care facilitează fluxul de produse de la firma care le-a fabricat spre consumatorul final. Un rol important revine în acest caz canalelor de distribuție, menite să pună bunurile și serviciile la dispoziția consumatorilor la locul și momentul cel mai oportun (și favorabil pentru consumatori) (Rodríguez, 2006). Scopurile acestui element sunt următoarele: să formalizeze și să dezvolte relațiile de vânzare-cumpărare a produselor și serviciilor firmei, să dea naștere mai multor oportunități de cumpărare din partea consumatorilor sau a utilizatorilor și să faciliteze achiziționarea, folosirea, reparația produselor și serviciilor firmei, obținerea informațiilor, soluționarea problemelor legate de acestea (Soriano, 1991).

Ultimul element, dar unul de importanță deosebită, este promovarea, și anume activitățile care fac public produsul sau serviciul și meritele acestuia către consumatorii țintă și care urmăresc convingerea acestora de a achiziționa produsul sau serviciul respectiv. Promovarea este cu atât mai importantă cu cât tehnicile și procedeele de asigurare a acesteia sunt în continuă transformare, ceea ce determină o adaptare permanentă a acesteia (Kotler, 2008). Rolul promovării este acela de a informa consumatorii despre existența produsului, de a convinge consumatorii să încheie actul de cumpărare a produsului, de a facilita o amintire pozitivă a produsului, de a crea o imagine favorabilă a firmei, scopul final fiind acela de a influența atitudinile și comportamentul de cumpărare cu privire la produsul firmei, în cazul de față la produsul turistic al stațiunii Moneasa (Rodríguez, 2006).

În concluzie, mixul de marketing reprezintă un concept central în marketing, fiecare din elementele sale contribuind într-un anumit mod la dezvoltarea turismului și având gradul său de importanță. În cadrul stațiunii Moneasa, ca în cazul tuturor stațiunilor sau locurilor în care se dorește practicarea turismului este foarte importantă luarea în considerare a fiecărui element – produs, preț, plasament, promovare – ignorarea unuia dintre acestea având repercusiuni asupra cererii turistice în primul rând, dar și asupra fenomenului turistic în ansamblul său.

4.1.2. Produsul turistic al stațiunii Moneasa

După cum am precizat mai sus, produsul turistic reprezintă un obiect fizic, serviciu, persoană, loc, organizație sau idee oferite pe piață spre atenție, achiziție, folosire sau consum pentru a satisface dorințele sau nevoile utilizatorilor sau consumatorilor (Kotler, 2008). În cazul stațiunii Moneasa produsul turistic rezidă în tipurile de turism practicate aici, respectiv în modalitatea de practicare și suportul pentru practicarea acestora. Analiza lor se bazează pe patru categorii de elemente, respectiv: factori naturali (așezare geografică, relief, izvoare termale, climă, vegetație, faună etc.), factori generali ai existenței și activității umane (limbă, obieceiuri, folclor, cultură, economie, mentalitate etc.), infrastructură generală (rețea de transporturi și comunicații, structura și densitatea aglomerărilor demografice etc.) și echipament turistic (unități de cazare și alimentație publică, amenajări pentru agrement, căi de acces etc.) (Balaure, 2005), factori care au fost analizați în mare parte în capitolele anterioare.

Astfel, produsul turistic al stațiunii Moneasa are ca exponenți următoarele tipuri de turism: turismul balnear, turismul de relaxare și agrement, turismul cultural și turismul sportiv (Ianăș, 2008). Turismul balnear reprezintă cel mai caracteristic tip de turism din stațiune, majoritatea turiștilor care vin în Moneasa argumentându-și decizia tocmai prin practicarea acestuia. Turismul balnear presupune mai multe tipuri de activități, respectiv: activități de agrement și la soare; activități pentru sănătate, în care aceasta poate fi sau nu motivul central al călătoriei; saună și masaj; tratament medical (Hall, 2011). Practic, când cineva aude de conceptul de turism balnear, primul cuvânt asociat este acela de sănătate, respectiv stare de bine din punct de vedere fizic, psihic și social asociată cu lipsa afecținilor (Smith, 2009). Această stare, precum și tipurile de activități mai sus menționate sunt condiționate de prezența în stațiune a izvoarelor mezotermale, valorificate pe scară largă încă din anul 1866 (Ianăș, 2008). Caracteristicile acestora, alături de climat, de prezența pădurii (care contribuie la crearea stării de bine, având efecte psiho-emoționale), de liniște, fac din stațiunea Moneasa o stațiune ideală pentru practicarea turismului de sănătate. Totodată baza de tratament existentă, precum și aparaturile și personalul medical specializat din incinta hotelurilor întăresc specificul balnear al stațiunii. După cum am precizat, majoritatea turiștilor vin în stațiunea Moneasa pentru tratament, a cărui durată variază de la 14 la 21 de zile. Acesta face obiectul unor reduceri/gratuități din partea Casei de asigurări de sănătate, fapt care justifică prezența în număr mare a persoanelor interesate de tratament (predomină în special cei veniți pentru tratament, cei interesați de wellness fiind într-o proporție mai redusă). În ceea ce privește raportul stațiunii Moneasa cu alte stațiuni balneare din țară, mulți turiști au afirmat faptul că sub aspectul produsului turistic balnear aceasta este mai ieftină, ceea ce îi determină să o aleagă ca destinație.

Turismul de relaxare și agrement este mai puțin promovat decât cel anterior, iar în cazul acestuia, spre deosebire de cel anterior, durata sejurului este mai redusă, predominând turismul de scurtă durată sau de weekend (2-3 zile). Acest tip de turism este favorizat de prezența pădurii, a parcului din centrul stațiunii, a ștrandului și lacului de agrement. Astfel, pădurea contribuie la practicarea turimului de relaxare prin rolul ei estetico-peisagistic și igienico-sanitar, parcul prin speciile de arbori și forma coronamentului, care stimulează starea de bine și relaxarea, iar ștrandul și lacul prin posibilitățile de agrement pe care le oferă (Ianăș, 2008). Spre deosebire de turismul balnear, turismul de relaxare și agrement are caracter sezonier, predominant vara, când condițiile climatice sunt favorabile acestuia. De asemenea, acesta nu necesită aparaturi speciale, ci ceva mai mult interes, atenție și implicare din partea actorilor locali. Dacă pentru unii turiști turismul de relaxare este un scop în sine pentru care aleg stațiunea Moneasa, pentru alții constituie o completare a turismului balnear, reprezentând un turism „de timp liber”. Deși posibilitățile de practicare a turismului de relaxare sunt vaste, slaba promovare fac ca oamenii să nu le conștientizeze sau să îl practice fără a ști că de fapt plimbările (pe jos, cu barca), băile la ștrand și celelalte activități care au drept scop destinderea și/sau distracția sunt activități specifice turismului de relaxare.

Turismul cultural reprezintă deplasări ale persoanelor spre atracții culturale din afara locurilor de reședință, cu scopul de a acumula noi informații și experiențe pentru a-și satisface nevoile culturale. Acesta îmbină mai multe forme: turism de artă, de patrimoniu, urban, rural, indigen și popular (Ivanovic, 2008), în stațiunea Moneasa fiind prezent turismul cultural rural și popular. El este practicat în special de turiști aflați în tranzit, care nu utilizează infrastructura turistică, ceea ce sugerează caracterul său de turism de scurtă durată. Acesta vizează în principal vizitarea obiectivelor cultural-istorice (de exemplu casa memorială Gheorghe Groza, cuptorul de topit fier) sau participarea la manifestările etnoculturale (sărbători, festivaluri) organizate în stațiune (Ianăș, 2009). Cele două tipuri de activități la care participă turiștii se diferențiază foarte mult, în sensul că vizitarea obiectivelor se realizează mai mult din inițiativa turiștilor, întrucât actorii locali nu se prea implică în promovare (deși aceasta cu siguranță ar reprezenta un succes), obiectivele turistice fiind în general cunoscute prin comunicarea informațiilor de la un turist la altul, în timp ce manifestările etnoculturale sunt intens mediatizate în scurta perioadă în care se organizează.

Turismul sportiv include totalitatea formelor de implicare activă sau pasivă în activități sportive, cu participare spontană sau organizată, din motive non-comerciale, care necesită deplasarea în afara localității de domiciliu (Ritchie, 2004). Acesta cuprinde mai multe elemente, în stațiunea Moneasa practicându-se turismul de aventură (de exemplu, plimbări cu ATV-ul) – ramură care prezintă potențial de dezvoltare, la care se adaugă cel centrat pe prezența elementelor faunistice, care oferă posibilități de organizare a unor partide de vânătoare sau pescuit. În ultima perioadă a început să se dezvolte și cicloturismul, în fiecare an organizându-se un maraton de mountainbike. Acest tip de turism introduce o nouă categorie de turiști, respectiv turiștii aparținând categoriei de vârstă sub 30 ani, ceea ce avantajează stațiunea tocmai prin atragerea unei game variate de turiști.

În concluzie, produsul turistic al stațiunii Moneasa este foarte variat, ceea ce îi determină caracterul multifuncțional. Cu toate acestea, deși există mai multe tipuri de turism care pot fi și sunt practicate de un număr mai mare sau mai mic de turiști, accentul se pune doar pe turismul balnear, acesta fiind mai intens promovat, ceea ce se poate constitui într-un dezavantaj, având în vedere imaginea turismului balnear din România (turiști de vârsta a treia, valorificare redusă a peisajului existent etc.). Promovarea celorlalte forme de turism cu siguranță ar contribui atât la dezvoltarea economică (turistică), cât și la transformarea peisajului stațiunii într-un simbol al acesteia, un cadru care oferă posibilități multiple de petrecere a timpului.

4.2. Imaginea destinației turistice – ca parte componentă a produsului turistic

4.2.1. Termenul de imagine vis-a-vis de destinația turistică

Imaginea destinației turistice reprezintă o componentă intangibilă a produsului turistic, unul dintre elementele acestuia, alături de elementele corporale (suportul material), elementele acorporale (servicii) și comunicațiile referitoare la produsul turistic (Balaure, 2005). O definiție exactă a acestui concept nu a fost elaborată, fiecare autor interpretând imaginea destinației în manieră proprie. Cert este că elementul comun al definițiilor lor este reprezentat de rolul important al percepției și impresiei turiștilor asupra destinației în conturarea imaginii acesteia. Astfel, multe definiții s-au învârtit în jurul acestor cuvinte, ajungându-se astfel la următoarea definiție (oarecum mai cuprinzătoare): imaginea reprezintă „suma tuturor credințelor și impresiilor pe care oamenii le au despre un loc. Imaginea este o simplificare a numărului mare de asocieri și informații legate de un loc. Ea reprezintă produsul minții, care încearcă să proceseze și să aleagă informațiile esențiale din cantitatea mare de date furnizate cu privire la un loc” – Kotler și Gertner (Banyai, 2009, p. 12).

Studiul imaginii destinației corespunde mai multor discipline, cum ar fi: marketing, sociologie, geografie umană, antropologie, psihologie etc., în literatura turistică aceasta fiind studiată pentru prima dată în anul 1972 de către Gunn, care în cartea sa „Vacationscape: Designing Tourist Regions” folosește acest termen în analize de geografie, peisaj și arhitectură. Ulterior studiile sale au fost preluate și de alți autori, ajungându-se astfel la definiția pe care am enunțat-o mai sus. Un aspect important care trebuie menționat este reprezentat de faptul că imaginea destinației poate fi analizată din două puncte de vedere: imaginea ca rezultat al percepției turiștilor asupra unei destinații și imaginea respectivei destinații, oferită însă de către actorii locali, mai exact de ofertanții produsului turistic (Robinson, 2012). Numărul de turiști sosiți într-o anumită destinație poate reprezenta rezultatul promovării de către actorii locali și totodată poate sublinia raportul existent între imaginea destinației receptată de turiști și cea promoată de actorii locali.

În ceea ce privește imaginea ca rezultat al percepției turiștilor, aceasta se compune din trei componente: componenta cognitivă, cea afectivă și cea conativă. Componenta cognitivă se referă la ceea ce aceștia știu despre destinația respectivă, componenta afectivă la ceea ce aceștia simt despre aceasta, iar cea conativă la factorii activi care transformă un loc banal într-o posibilă destinație turistică (Robinson, 2012). Astfel, un turist își va forma o imagine nu doar în funcție de ceea ce a aflat despre un loc, ci și despre sentimentele sale în raport cu locul respectiv (dacă îl leagă ceva de acel loc, de exemplu, dacă și-a petrecut copilăria mai mult la bunici, în mediul rural, este normal ca acest mediu să îl atragă și să aibă sentimente nostalgice pentru mediul rural). Totodată, imaginea destinației turistice este creată prin intermediul mai multor factori: infomațiile, pe care turiștii le obțin din diverse surse: anturaj, publicitate, agenții de turism; analiza serviciului turistic (amplasare geografică, facilități, prețuri) și raționamentul propriu al turistului (Nicolescu, 1975). Astfel se explică ceea ce am mai prezentat în capitolele anterioare, respectiv că multe obiective din stațiunea Moneasa sunt cunoscute prin intermediul altor turiști, ceea ce le face mai atractive sau mai puțin atractive în raport cu turistul în cauză.

În funcție de aceste criterii mai sus menționate imaginea poate fi diferită de la un turist la altul, dar poate să difere în timp și pentru același turist. În cadrul aceluiași turist au fost sesizate mai multe tipuri de imagini: imagini receptate „priori” (cele pe care și le formează turistul din diverse surse de informare înainte de vizitarea destinației), „in situ” (imaginea reală pe care și-o formează în timpul vizitei) și „posteriori” (reinterpretarea experienței trăite în timpul călătoriei după ce turistul a revenit în locul de reședință) (Camprubí, 2009, p. 258). Imaginea pe care turiștii și-o formează în timpul sejurului depinde la rândul ei de mai mulți factori: resurse naturale, infrastructură generală, infrastructură turistică, recreere, cultură, istorie și artă, factori economici și politici, mediu natural, mediu social și atmosferă (Stănciulescu, 2008), în stațiunea Moneasa unii dintre acești factori acționând în mod pozitiv asupra construirii imaginii, iar alții într-un mod negativ.

În concluzie, imaginea destinației este un aspect de care strategiile de marketing trebuie să țină cont, deoarece ea poate influența preferința pentru un o anumită destinație și totodată poate determina decizia de cumpărare. Astfel, în luarea unei astfel de decizii se pun trei întrebări: dacă produsul turistic este sau nu cunoscut, dacă imaginea referitoare la acesta este bună sau rea și dacă se va cumpăra acel produs sau nu (Gherasim, 1999). Prin urmare, atât în stațiunea Moneasa, cât și în alte stațiuni (destinații turistice) este foarte important ca imaginea pe care o construiesc ofertanții să fie cât mai apropiată de realitate și să corespundă preferințelor unei game cât mai variate de turiști (dacă imaginea este construită astfel încât să pună în evidență doar un aspect principal, este posibil ca nu toți oamenii să fie atrași de acesta, în schimb dacă se folosesc mai multe elemente există o mai mare posibilitate ca mai mulți turiști să dorească să vină personal în contact cu imaginea respectivă).

4.2.2. Cadrul formării imaginii

Imaginea destinației este, după cum am spus, un element cheie în strategiile de marketing, întrucât de ea depinde într-un fel sau altul câți turiști vor fi atrași de stațiunea Moneasa și vor dori să o viziteze. Pentru a putea folosi în mod adecvat imaginea destinației în elaborarea strategiilor de marketing este necesară însă cunoașterea factorilor care influențează formarea sa, respectiv proporțiile în care importanța acestor factori acționează asupra imaginii. Nu este suficient să se promoveze o imagine așa cum o văd actorii locali, ci trebuie construită o imagine care să fie în concordanță cu nevoile, dorințele și așteptările consumatorilor, tocmai pentru ca aceasta să fie o sursă de atracție pentru o gamă cât mai variată de turiști. Tocmai de aceea în capitolul de față vor fi analizați factorii și agenții care stau la baza formării imaginii.

În primul rând, trebuie precizat faptul că la baza formării imaginii propriu-zise (cu subtipurile amintite în capitolul anterior) stau două tipuri de imagini, și anume imaginea indusă, respectiv imaginea oferită cu ajutorul promovării (ca parte componentă a mixului de marketing) prin literatură publicitară, articole din reviste/ziare – de publicitate, ghiduri turistice, reclame televizate etc. și imaginea organică, respectiv imaginea oferită prin educație, părerile prietenilor și ale familiei, cărți, filme, reviste etc. (Matos, 2012). Diferența fundamentală dintre cele două tipuri de imagini este dată de modul în care imaginea este înfățișată turiștilor, respectiv de scopul acestor mijloace. Astfel, în primul caz scopul principal este acela de a-l face pe turist să vadă o imagine ideală, să îl atragă spre stațiune înfățișându-i o imagine complexă, în care informațiile, imaginile și obiectivele turistice sunt selectate astfel încât să evidențieze bogăția stațiunii. În acest sens, niște broșuri despre stațiunea Moneasa ar putea cuprinde imagini cu relieful, verdeața, hotelurile, dotările pentru turismul balnear, cariera de marmură etc., respectiv elemente care să convingă turistul (înaintea călătoriei sale) că în această stațiunea va avea ocazia să întâlnească tot ceea ce își poate dori. Imaginea organică, spre deosebire de cea indusă are drept scop prezentarea realității, așa cum o vede cel care realizează articolul, filmul, cartea etc. În acest caz nu mai vorbim despre o imagine ideală, ci despre o realitate cu bune și cu rele în care ceea ce turistul poate să vadă/audă corespunde percepției unei alte persoane. O astfel de imagine ar putea cuprinde spre exemplu cariera de marmură, dacă respectiva persoană a fost atrasă de aceasta, dar de asemenea ar putea sublinia și aspecte negative, cum ar fi starea precară a marcajelor (în cazul obiectivelor turistice). Trebuie menționat că dintre cele două tipuri de imagini, cea organică este mai credibilă pentru turiști, deoarece aceasta nu prezintă niciun „interes ascuns”, pe când cea indusă urmărește atragerea turistului cu orice preț.

Prin asociere cu imaginea indusă și cea organică au fost stabilite opt categorii de agenți care stau la baza formării imaginii, și anume: agenți de inducere directă I (tipurile tradiționale de promovare cu scopul atragerii turiștilor), agenți de inducere directă II (informații furnizate de agențiile de turism, care pot sau nu că cunoască în mod direct stațiunea), agenți de inducere indirectă I (persoane care au fost satisfăcute de experiența trăită și care vorbesc despre această experiență), agenți de inducere indirectă II (materiale publicitare în care participare agenților de promovare nu este resimțită direct), agenți autonomi (știri și articole produse independent), informație organică nesolicitată (impresii ale turiștilor care au vizitat stațiunea), informație organică solicitată de la familie sau prieteni care au vizitat stațiunea și informație organică obținută de turist în timpul călătoriei/sejurului (imagine bazată pe propria experiență) (Banyai, 2009). După cum se poate observa, chiar numele acestor agenți corespunde tipurilor de imagini mai sus amintite, importanța analizei acestora decurgând din necesitatea abordării lor în vederea furnizării unei imagini cât mai atractive și corespunzătoare realității.

Cele opt categorii de agenți acționează pe parcursul a șapte etape de formare a imaginii, și anume crearea unei imagini mentale asupra destinației (ex. imaginea munților în cadrul stațiunii Moneasa), modificarea imaginii pe baza informațiilor acumulate (ex. suprapunerea izvoarelor minerale și a bazelor de tratament peste imaginea anterioară), alegerea destinației (decizia concretă, în funcție de imaginea formată), călătoria spre destinație (ex. la imaginea anterioară se poate adăuga cetatea Deznei, care poate fi observată pe traseu și care contribuie la înfrumusețarea imaginii), participarea la destinație (ex. participarea la manifestările etnofolclorice, unde turiștii pot intra în contact cu localnicii, ceea ce va contribui la îmbogățirea imaginii cu aspecte ce țin de tradițiile zonei), întoarcerea în locul de reședință (moment în care turistul va veni din nou în contact cu lumea lui cotidiană și va sesiza diferențele, de exemplu un turist care provine din mediul urban va simți nevoia de liniște; liniște pe care a „gustat-o” în stațiunea Moneasa) și modificarea imaginii pe baza experienței personale (în care turistul va rememora experiența trăită și își va putea crea o proprie imagine, cu aspecte pozitive și negative) (Saks, 2012). Toate aceste etape sunt marcate însă și de anumiți factori care țin strict de turistul în sine, factori care acționează în mod diferit asupra fiecăruia. În acest sens, Baloglu și McCleary au distins două categorii de factori, și anume factori personali (psihologici – valori, motivație, personalitate; sociali – vârstă, educație, stare civilă etc.) și factori stimuli (cantitatea și tipul de surse de informație, experiența anterioară și distribuția) (Jørgensen, 2004). Lubbe oferă însă o altă clasificare a factorilor care stau la baza motivației călătoriei, respectiv a imaginii inițial construite, și anume nevoia de călătorie (fiziologică, de securitate, de dragoste și apartenență, de stimă de sine, de cunoaștere) și atracția spre călătorie (care cuprinde factori statici, dinamici și decizia concretă) (Ferreira Lopes, 2011). Toți acești factori clasificați în mod diferit de cei trei autori influențează în diverse moduri componenta cognitivă și afectivă a imaginii destinației (componente care au fost tratate în capitolul anterior), însă mai puțin componenta conativă, care ține în special de actorii locali.

Un element care în prezent deține o importanță din ce în ce mai mare în formarea imaginii și în luarea deciziei de cumpărare a pachetului turistic este Internetul, acesta fiind din ce în ce mai des utilizat de către actorii locali datorită costurilor mai reduse pe care le implică în raport cu alte categorii de promovare sau canale de distribuție. De asemenea, din perspectiva consumatorului, a potențialului turist, acesta este mai credibil și mai atractiv deoarece îmbină mai multe tipuri de elemente: imagini, filme, sunet (Križman Pavlović, 2007). Am ales analiza acestui agent la sfârșit, deoarece spre deosebire de agenții mai sus amintiți care contribuiau fie la crearea unei imagini induse, fie a unei imagini organice, acesta poate fi încadrat în ambele categorii. Astfel, prin promovarea pe care o realizează agențiile de turism sau actorii locali cu ajutorul Internetului, acesta devine un agent al imaginii induse. Prin părerile pe care turiștii și le expun pe blogurile personale, Internetul devine agent al imaginii organice. În prezent, ca urmare a evoluției tehnologiei, a lipsei de timp (pentru informarea din alte surse) și a traiului pe care îl ducem într-o lume considerată nesigură, Internetul a început să fie din ce în ce mai credibil, în sensul că majoritatea turiștilor apelează la acesta în luarea deciziei de cumpărare și în formarea unei imagini cu privire la o destinație nevizitată anterior.

Din păcate pentru stațiunea Moneasa majoritatea informațiilor provin din impresiile unor alți turiști, ale familiei, prietenilor etc. și mai puțin prin implicarea agențiilor de turism. În ceea ce privește imaginea indusă, aceasta evidențiază mai mult componentele antropice ale peisajului, și mai puțin pe cele naturale. Bineînțeles, imaginea organică este mai credibilă, dar nu trebuie ignorat nici rolul imaginii induse. Mai mult decât atât, imaginea organică e benefică atâta timp cât este una pozitivă (pentru stațiune), dar dacă cea indusă nu se face remarcată atunci numărul de turiști scade și implicit se reduce și numărul de impresii care ar putea crea o imagine favorabilă a stațiunii Moneasa.

Prin urmare, pentru a crea o imagine cât mai atractivă, actorii locali trebuie să țină cont de agenții, dar și de etapele de formare a acesteia. În acest sens, trebuie să se implice în crearea imaginii (imagine indusă), dar și să corecteze posibilele impresii negative existente cu privire la stațiunea Moneasa (imagine organică). Referitor la etape, este important ca imaginea pe care turistul și-o formează încă de la început să fie una pozitivă (și să corespundă realității), deoarece aceasta îi va influența ulterior starea de spirit. Nu în ultimul rând, în condițiile în care în prezent Internetul este cel mai important mijloc de promovare, imaginea trebuie atent construită și oferită utilizatorilor acestuia, în vederea atragerii lor spre stațiunea Moneasa.

4.2.3. Autenticitatea imaginii create/promovate

O caracteristică a imaginii destinației din ce în ce mai căutată atât în stațiunea Moneasa, cât și la nivelul întregii piețe turistice este autenticitatea. Acest concept a fost introdus de către Dean MacCannell în anul 1971, el pornind de la ipoteza că într-o lume modernă, în care viața de zi cu zi este distrusă chiar de modernitate, în care elementele societății dintr-un anumit loc sunt similare cu cele din alt loc (tocmai din cauza modernizării accentuate), turistul este în căutare de autenticitate, fiind stimulat de dorința de a descoperi un mod de viață tradițional, pur și complet al culturilor pe care le vizitează (Jørgensen, 2004). De la momentul introducerii conceptului și până în prezent acesta a evoluat și a fost din ce în ce mai utilizat în turism. Cu toate acestea, o definiție clară nu a fost dată, elementul comun al definițiilor date de diverși specialiști fiind faptul că autenticitatea se bazează pe păstrarea tradițiilor într-un anumit spațiu și pe o influență cât mai redusă a modernității asupra acestuia.

Autenticitatea diferă însă de modul în care este privită, remarcându-se astfel autenticitatea obiectivă și autenticitatea subiectivă. Astfel, din punct de vedere obiectiv, autenticitatea este privită ca o caracteristică a unui loc sau obiect de a fi veritabil, adevărat, original, actual și precis. Din această perspectivă orice element poate fi încadrat sau raportat la o realitate dintr-un anumit timp sau domeniu pentru a verifica dacă este cu adevărat autentic (Banyai, 2009). Astfel, dacă pentru stațiunea Moneasa s-ar promova ca activitate tradițională țesutul, acea imagine nu ar fi autentică, deoarece nu se respectă caracterul de veridicitate. În schimb o imagine în care este ilustrată civilizația lemnului sau exploatarea marmurei ar fi autentică (din punct de vedere obiectiv), deoarece corespunde unui aspect care cândva a fost realitate. Din punct de vedere subiectiv autenticitatea este privită ca rezultat al percepției turiștilor, astfel că aceasta poate fi concepută diferit de diversele tipuri de turiști. În acest context, fiecare turist va considera un anumit loc sau o anumită imagine ca fiind autentică în funcție de propriile sentimente și experiențe, respectiv în funcție de ceea ce îl leagă de locul sau imaginea respectivă. Pentru a înțelege mai exact modul în care turiștii apreciază autenticitatea unui loc, se face diferența între modul în care acționează la destinație activitățile de „pe scenă” și cele din „culise” (Banyai, 2009). Activitățile de pe scenă se referă la cele organizate de actorii locali tocmai pentru a rememora anumite aspecte tradiționale (ex. manifestările etnoculturale din Moneasa), iar cele din culise reprezintă modul real de viață al oamenilor din locul respectiv, care poate fi mai mult sau mai puțin tradițional. În general, turiștii apreciază ca autentice locurile în care oamenii desfășoară zilnic activități tradiționale și nu le expun doar la evenimente (dar aceasta nu este o regulă). Taylor a denumit activitățile de pe scenă ca „autenticitate planificată”, în sensul că anumite elemente tradiționale sunt scoase în evidență pentru a crea impresia de autenticitate, dar acestea nu corespund vieții actuale a localnicilor (Jørgensen, 2004).

În concluzie, pentru stațiunea Moneasa autenticitatea se bazează în special pe calitatea imaginii de a înfățișa realitatea, respectiv de a fi ceea ce sugerează că este (Banyai, 2009). Astfel, dacă imaginea stațiunii ilustrează specificul acesteia, aspectele tradiționale, iar această imagine corespunde realității, atunci primul pas spre autenticitate este deja făcut. După părerea mea, autenticitatea este cea care determină un număr ridicat de turiști într-un anumit loc (deși studiile de specialitate indică o scădere a rolului acesteia în ultima vreme), deoarece într-o lume dominată de stres, poluare și modernitate (excesivă), fiecare om caută acel ceva care să îl lege de vremurile trecute, de liniște și armonie. Astfel, pentru stațiunea Moneasa consider că ar fi interesant dacă în timpul manifestărilor etnoculturale sau chiar a simplei lor șederi în acest loc turiștii ar fi implicați activ în activitățile tradiționale (lucru care a început să se facă, dar numai la manifestările etnoculturale, prin jocuri și concursuri), deoarece astfel stațiunea s-ar înrădăcina în inima și mintea lor tocmai printr-o imagine autentică.

4.2.4. Percepția actuală asupra imaginii stațiunii Moneasa

Actuala imagine a stațiunii Moneasa este percepută în mod diferit de turiști, diferența fiind dată de aspectul perceput. Astfel, elementele de imagine sunt atractive din punctul de vedere al turiștilor, însă acțiunea actorilor locali pentru promovarea acestora este considerată ca fiind într-o stare precară. Dacă turiștii sunt solicitați să evalueze calitatea imaginii, aceștia afirmă că elementele cadrului natural sunt foarte atractive și pot face obiectul promovării stațiunii în mass-media, deoarece oricine vrea să vină în stațiunea Moneasa caută liniște, verdeață și prospețime. Pe de altă parte însă, principala problemă pe care o reclamă aceștia pentru stațiunea Moneasa este promovarea redusă a obiectivelor turistice. Un exemplu în acest sens este cariera de marmură, pe care nimeni nu o promovează, dar care în opinia turiștilor este o atracție turistică de mare importanță (conform răspunsurilor obținute în timpul anchetei bazate pe chestionar). Mulți sunt însă turiștii care au încercat să ajungă la carieră, dar din lipsă de informații și indicatoare nu au reușit să își atingă scopul (unii au ales drumul greșit și nu au mai ajuns la carieră, iar alții deși alegeau drumul bun, se hotărau să se întoarcă, deoarece nu erau siguri că într-adevăr au optat pentru drumul care ducea la obiectivul propus). Alții însă au manifestat o părere nefavorabilă față de dotările aferente turimului balnear, deoarece, după părerea lor, acestea nu prezentau calitatea necesară acestui tip de turism, personalul nu acorda atenția cuvenită turiștilor, iar numărul echipamentelor este redus, ceea ce determină aglomerație și o intensificare a stresului (contrar scopului turismului balnear).

Percepția actuală asupra imaginii stațiunii poate să varieze în funcție de scopul călătoriei lor (turiștii veniți pentru relaxare vor analiza mai mult cadrul natural, cei veniți pentru tratament vor fi mai interesați de confortul pe care îl asigură unitățile de cazare și de echipamentele de care acestea dispun pentru practicarea turismului balnear). Astfel, au fost realizate două afișe, unul pe care accentul era pus pe elementele cadrului natural (lacul cu nuferi, râul Moneasa, pădurea, lacul de agrement), iar celălalt se baza pe elementele de natură antropică (unități de cazare, ștrand, echipamente pentru tratament). De asemenea, culoarea de fundal trimitea cu gândul la un anumit aspect: verde – spre natură, iar albastru – spre sănătate. Motto-ul propus făcea și el referire la un aspect specific: „Liniște și prospețime în inima unui peisaj încântător” – pentru natură, turism de relaxare și „Sănătate și confort în stațiunea Moneasa” – pentru sănătate, turism balnear. Prin urmare, afișele au fost realizate astfel încât să cuprindă cele două tipuri de turism practicate aici (tipuri dominante): turismul de relaxare și turismul balnear.

Legat de aceste afișe, la întrebarea „Care afiș v-ar determina să alegeți stațiunea Moneasa ca destinație pentru sejurul dumneavoastră?” din 85 de turiști 53 au optat pentru afișul numărul 1 (bazat pe turismul de relaxare), iar 32 pentru afișul numărul 2 (bazat pe turismul balnear). Dintre cei 53 care au optat pentru primul afiș, 18 au precizat că au venit în stațiune pentru tratament, dar în alegerea stațiunii Moneasa un punct forte față de alte stațiuni a fost cadrul natural (drept pentru care au optat pentru primul afiș). Cei 32 care au optat pentru al doilea afiș și-au justificat alegerea prin faptul că acesta ar oferi o imagine mai complexă a serviciilor disponibile, primul afiș nefiind foarte sugestiv, deoarece orice stațiune dispune de un cadru natural atractiv. Astfel, ca și scop al călătoriei, 50 au venit pentru tratament, iar 35 pentru relaxare, dar ca și atractivitate cadrul natural ocupă un loc fruntaș. Mulți dintre repondenți au afirmat însă că ar fi fost mai ușor să aleagă dacă cele două afișe ar fi fost oarecum combinate: fie să apară puțină verdeață pe cel de-al doilea, fie să apară ideea de turism balnear și pe primul afiș. Prin urmare, răspunsurile la această întrebare indică modul în care ar trebui să arate imaginea pe care autoritățile locale doresc să o promoveze, adică să cuprindă toate elementele de care dispune stațiunea. În condițiile în care părerile sunt împărțite, rezultă faptul că imaginea promovată trebuie să fie una complexă, cu elemente variate, tocmai pentru a atrage o gamă cât mai variată de turiști.

Pe lângă imaginea promovată, care desigur are drept scop principal atragerea turiștilor, este important ca aceasta să corespundă realității. Acest lucru este necesar pentru ca acea atracție resimțită de turiști la vederea imaginii de acasă să se resimtă și în timpul sejurului lor (în stațiune). Aici intervine acțiunea actorilor locali, deoarece lipsa de interes poate determina o impresie negativă a turiștilor, iar imaginea receptată „in situ” nu va mai coincide cu cea „priori”. Această dezamăgire, dacă poate fi denumită astfel, ar conduce la o imagine „posteriori” nefavorabilă, respectiv o amintire ușor neplăcută, fapt care contravine scopului promovării, respectiv sporirea încrederii și asigurarea reîntoarcerii turiștilor. În concluzie, percepția actuală asupra imaginii stațiunii Moneasa este una negativistă, dacă se ia în considerare înverșunarea turiștilor față de acțiunea autorităților locale. Totuși, peisajul este unul atractiv, astfel că imaginea poate fi îmbunătățită prin intermediul acestuia și prin intermediul unui interes sporit pentru valorificarea corespunzătoare a atracțiilor turistice.

4.3. Utilizarea peisajului în schimbarea percepției imaginii destinației turistice

4.3.1. Imaginea actuală și intervențiile necesare asupra acesteia

În condițiile în care percepția turiștilor asupra imaginii dezvăluie anumite disfuncționalități la nivelul stațiunii Moneasa, rezultă că sunt necesare intervenții asupra imaginii existente, în scopul îmbunătățirii ei. Astfel, pentru o imagine atractivă este necesară în primul rând valorificarea corespunzătoare a elementelor cu adevărat importante, proces care implică analiza acestor elemente și ierarhizarea lor în funcție de importanță. Această mențiune este necesară întrucât după cum s-a putut observa percepția turiștilor este diferită față de cea a actorilor locali (unele obiective turistice sunt apreciate de turiști, dar prea puțin valorificate de actorii locali). Imaginea stațiunii Moneasa trebuie să îmbine ambele concepții sau mai bine zis să le ia pe ambele în considerare.

De maximă importanță în modificarea imaginii actuale este asigurarea accesului spre diversele obiective, deoarece pentru ca o imagine să fie viabilă aceasta trebuie să corespundă realității. În aceste condiții dacă se ia din nou ca exemplu cariera de marmură (folosită frecvent ca exemplu, deoarece reprezintă un element emblematic al stațiunii), aceasta trebuie să beneficieze de vizibilitate, respectiv asigurarea accesului spre aceasta, în caz contrar neputând să devină un element de imagine (dacă se promovează cariera de marmură, dar accesul spre ea este deficitar, ea nu va deveni un element al imaginii „in situ”, astfel nu va exista un raport de echivalență între imaginea „in situ” și cea „priori” și implicit imaginea generală nu va fi una viabilă). De asemenea, importantă este și amenajarea corespunzătoare a obiectivelor turistice, astfel încât acestea să poată fi vizitate și oferirea unor informații suplimentare despre acestea.

Ținând cont că imaginea destinației este dependentă de percepție (vezi capitolul 4.2.1.), important este ca aceasta să corespundă personalității unei game cât mai variate de turiști. În acest sens, imaginea trebuie să aibă elemente cât mai variate, care să trezească anumite sentimente în sufletul fiecărui turist. De exemplu, unul dintre turiști a precizat în timpul realizării anchetei prin chestionare că pe el personal l-ar interesa modernizarea echipamentelor ce vizează turismul balnear. Alții poate sunt adepții elementelor istorice, alții au sentimente aparte pentru decorațiuni, altora natura le poate trezi amintiri plăcute. Tocmai de aceea imaginea trebuie să corespundă nevoilor de cunoaștere și de frumos ale tuturor turiștilor (sau ale majorității turiștilor). Nu în ultimul rând, pentru îmbunătățirea imaginii esențial este acel P al mixului de marketing reprezentat de promovare, întrucât la ora actuală atracțiile turistice sunt cunoscute mai mult prin intermediul impresiilor altor turiști (expuse prin comunicare verbală sau prin bloguri pe Internet).

Prin urmare, deși imaginea actuală are anumite minusuri, acestea pot fi reglementate prin intervenția actorilor locali, intervenție care presupune doar o doză mai mare de interes, dat fiind faptul că atracțiile există, ele nu trebuie create, ci doar îmbunătățite.

4.3.2. Selectarea trăsăturilor peisajului menite a face obiectul îmbunătățirii imaginii stațiunii

a) Elemente ale cadrului natural

Îmbunătățirea imaginii stațiunii Moneasa presupune acordarea unui interes deosebit promovării, în special a acelor elemente care atrag privirea turiștilor, a acelor componente ale cadrului natural pe care ei le consideră emblematice și care le trezesc anumite sentimente. Promovarea elementelor cadrului natural se face la ora actuală în special prin bloguri pe Internet sau prin expunerea opiniilor turiștilor care au vizitat deja stațiunea. Totuși în acest subcapitol se face referire la acea promovare care denotă implicarea actorilor locali, respectiv efortul acestora de a atrage turiștii spre stațiunea Moneasa. Astfel, ținând cont de răspunsurile turiștilor la întrebările 4 (privind cele mai importante componente ale peisajului care determină practicarea turismului în Moneasa), 6 (ce reprezintă pentru fiecare un peisaj atrăgător) și 8 (care este cel mai important element al peisajului care ar putea fi folosit în promovarea stațiunii în mass-media) din cadrul chestionarului, se poate afla cu ușurință care sunt elementele cadrului natural considerate de ei ca fiind atractive, speciale.

În acest sens, principalele elemente care ar putea fi utilizate pentru îmbunătățirea imaginii stațiunii ar fi: climatul, formele de relief (muntele), apele termale, pădurea, peșterile și lacul cu nuferi. Bineînțeles, climatul este un element mai dificil de promovat, dar nu imposibil, putându-se realiza, spre exemplu reclame televizate bazate pe aerul curat care atrage turiștii spre stațiunea Moneasa. De asemenea, apele termale, care dau specificul balnear al stațiunii, ar putea fi promovate prin prisma acestui tip de turism, scoțându-se în evidență calitățile apelor (pentru că o imagine cu un izvor probabil nu ar fi foarte atractivă). Toate celelalte elemente amintite ar putea fi valorificate prin mijloace diverse, în sensul că atractivitatea lor este dată atât de estetica lor, cât și de sentimentele pe care le transmit. Prin urmare, în cazul lor se poate folosi atât mass-media, mijloc prin care pot fi scoase în evidență impresii ale altor turiști sau prin care se expune calitatea acestora (de exemplu prospețimea pe care o asigură pădurile), dar și broșurile, cataloagele, pliantele, afișele, în care simpla lor imagine poate să atragă turistul. În aceeași situație se include lacul cu nuferi, în cazul său adăugându-se caracterul de unicitate și specificitate pentru stațiunea Moneasa. În aceste condiții, lacul cu nuferi ar trebuie să ocupe o poziție centrală în promovare, un astfel de lac nefiind întâlnit în orice stațiune.O metodă prin care s-ar putea valorifica toate aceste elemente ar fi organizarea unor excursii, tururi ghidate, pe traseele turistice existente, excursii care să facă parte din programul turistic al sejurului (mulți turiști nu se aventurează în mod independent în astfel de călătorii, deoarece nu se simt în siguranță dacă sunt singuri). Nu în ultimul rând, un element caracteristic stațiunii Moneasa, legat într-o mare măsură de sentimentele pe care le generează cadrul natural (dar care depinde și de elementele antropice) este liniștea, care ar putea fi scoasă în evidență chiar printr-un motto sugestiv (de exemplu: liniște și prospețime în inima naturii).

b) Elemente ale activității antropice

Elementele legate de activitatea antropică pot fi promovate ca elemente de atractivitate (ele având statut de obiective turistice), ca elemente de interacțiune (având rol social) și ca elemente de utilitate (care constituie suportul activităților turistice). Pe baza acelorași întrebări menționate în cazul elementelor cadrului natural (întrebările 4, 6 și 9 din chestionarul aplicat) pot fi identificate și elementele activității antropice care pot fi folosite pentru îmbunătățirea imaginii stațiunii Moneasa. Astfel, printre elementele considerate atractive se numără: ștrandul, bazele de tratament, lacul cu bărci din centrul stațiunii, lacul cu nuferi (încadrat ca element antropic ca urmare a caracterului său de rezervație), parcul public și unitățille de cazare. Ștrandul poate fi promovat din mai multe perspective: sub raport estetic (prin modul său de amenajare, de îmbinare a culorilor, design), sub raportul calității apei (care poate fi utilizată în tratamentul balnear) sau sub aspectul posibilităților de agrement și relaxare pe care le oferă. În ceea ce privește bazele de tratament ele pot fi valorificate exclusiv prin prisma turismului balnear. Dacă ștrandul atrage o gamă variată de turiști (de exemplu după criteriul vârstei: copii, adolescenți, adulți, vârstnici), bazele de tratament se adresează unui segment mai restrâns (adulți, vârstnici). Lacul cu bărci reprezintă atât o sursă de liniște, relaxare și agrement, cât și un element estetic, care îmbogățește cromatica peisajului, sau o sursă de prospețime. Astfel, cu siguranță afișe, pliante sau broșuri cu imaginea acestui lac ar constitui un mijloc de trezire a interesului potențialilor turiști spre stațiunea Moneasa. Cariera de marmură (analizată în acest capitol, deoarece deși roca este elementul de atractivitate, ea a fost pusă în evidență prin activitatea omului) este caracteristică stațiunii, drept pentru care ar trebui să dispună de un loc aparte în domeniul promoțional. Dacă celelalte pot fi expuse ca și cadru general de desfășurare a activităților turistice, constituind un fundal al întregii stațiuni (de exemplu pădurea, muntele), cariera de marmură devine un obiectiv turistic, respectiv un pol de atracție, în sensul în care turiștii (sau o anumită categorie de turiști) pot veni în stațiune doar pentru a vedea cariera respectivă. Bineînțeles, pentru a putea fi promovată, ar trebui mai întâi să fie amenajată corespunzător pentru vizite, contemplare etc. Nu în ultimul rând, parcul public reprezintă și la ora actuală un element de atracție, turiștii asociindu-l cu liniștea și relaxarea, drept pentru care actorii locali trebuie să se axeze pe amenajarea lui corespunzătoare (sau mai bine zis menținerea lui în starea actuală). Pe lângă aceste elemente, mai pot fi adăugate unitățile de cazare, care deși nu atrag turiștii în sensul propriu al cuvântului (pentru vizitare, pentru că oferă anumite trăiri) au un rol deosebit, deoarece constituie baza activităților turistice (turismul presupunând șederea turistului într-un anumit loc). Prin urmare, este necesară promovarea lor, a facilităților pe care le oferă, a serviciilor prestate, unele dintre ele, în special hotelurile, având dotări pentru practicarea turismului balnear (de subliniat este însă că nu trebuie să se exagereze promovarea lor, în sensul că trebuie promovate și obiectivele, nu doar unitățile de cazare).

Pe lângă aceste elemente care au rezultat din răspunsurile celor chestionați, ca elemente ale activității antropice ar putea fi adăugate și cuptorul de topit fier și parcul sculptural. Faptul că ele nu au fost menționate denotă o slabă valorificare a acestora, ceea ce constituie un aspect negativ, dat fiind faptul că ele ar putea face parte din ceea ce definește specificul stațiunii Moneasa. Parcul sculptural, deși este în centrul stațiunii, este observat prea puțin de turiști, el nefiind pus în valoare în mod corespunzător (de exemplu chiar și amplasarea unor băncuțe în cadrul său ar servi pentru atragerea atenției turiștilor asupra existenței și frumuseții lui). Cuptorul de topit fier este, de asemenea, un potențial obiectiv turistic, însă necesită amenajare adecvată și ulterior promovare (la ora actuală este în paragină). Cu siguranță dacă acesta ar fi amenajat corespunzător, ar contribui la înfrumusețarea imaginii stațiunii, deoarece ar introduce mai multă varietate (putând constitui spre exemplu – pentru un motto – un sâmbure de istorie în mijlocul modernității, el fiind amplasat într-un areal înconjurat de pensiuni). După cum am spus în introducerea acestui subcapitol, elementele activității antropice pot avea și caracter social, în această categorie fiind incluse manifestările etnoculturale, care servesc atât ca elemente de atractivitate, cât și ca mijloc de interacțiune între actorii locali și turiști (ceea ce sporește încrederea). Astfel, ele nu doar atrag turiștii spre activitățile desfășurate în cadrul lor (concerte, concursuri), ci și generează sentimentul de încredere, credibilitate, autenticitate și totodată pot fi folosite pentru promovarea altor elemente (prin expunerea unor afișe cu diverse obiective, anunțarea unor excursii pe un anumit traseu turistic pentru doritori sau, prin simplul fapt că turistul vine în stațiune pentru un anumit eveniment – poate un anumit cântăreț – el se va bucura de ceea ce vede – munți, pădure, lacuri etc. și prin urmare va fi atras să revină).

4.4. Promovarea noii imagini a stațiunii

4.4.1. Importanța relațiilor publice în promovarea noii imagini

După cum a fost precizat în capitolul 4.1.1. mixul de marketing este compus din cei 4P, și anume produs, preț, plasament, promovare, el fiind definit de aceștia. În capitolul prezent ne vom ocupa de analiza acelui „P” reprezentat prin promovare sau mai bine zis vom încerca să elaborăm anumite strategii de promovare menite să atragă turiștii spre stațiunea Moneasa. Pentru aceasta, trebuie luat în considerare faptul că mixul promoțional cuprinde două categorii de activități, respectiv activități promoționale primare (reclamă, publicitate, vânzare directă și relații publice) și activități promoționale secundare (design, ambalare, servicii, reclamă „orală”) (Jakovljević, 2010). După cum se poate observa, relații publice au o importanță deosebită în promovarea noii imagini a stațiunii Moneasa, ele făcând parte din categoria activităților promoționale de bază. Practic, relațiile publice reprezintă „un efort planificat și susținut pentru a stabili și a menține relații de încredere și credibilitate între organizație și publicul său” (Casado Díaz, 2008, p. 257). Necesitatea relațiilor publice se explică prin faptul că produsul turistic este caracterizat prin intangibilitate, astfel că potențialul consumator în momentul achiziționării sale nu va avea certitudinea că produsul respectiv este unul desăvârșit, așa cum și l-ar dori el. Prin urmare, este necesară intervenția relațiilor publice, tocmai pentru a-l convinge pe respectivul client prin diverse metode că produsul corespunde exact cerințelor și nevoilor sale și că acesta îl va satisface pe deplin.

În cadrul relațiilor publice se pot distinge două subdiviziuni: relațiile publice interne, care se adresează angajaților firmei (de exemplu, schimburi de experiență, evenimente interne etc.) și relații publice externe, adresate publicului larg și care cuprind activități realizate în afara firmei (Casado Díaz, 2008). În cadrul stațiunii Moneasa ambele tipuri de relații publice sunt importante, cele interne asigurând menținerea unui climat propice la locul de muncă, iar cele externe asigurând legătura cu potențialii consumatori. De asemenea, relațiile interne, dacă facem referire la schimburile de experiență, pot deschide orizontul angajaților (în cazul de față al actorilor locali din stațiunea Moneasa), stimulându-i totodată să muncească în îmbunătățirea imaginii stațiunii. Scopul final al ambelor tipuri de relații publice este acela de a crea o impresie pozitivă și favorabilă asupra firmei și produselor sale (Casado Díaz, 2008), astfel asigurându-se încrederea angajaților și revenirea turiștilor în stațiunea Moneasa.

Pentru realizarea obiectivului relațiilor publice, acestea îndeplinesc mai multe funcții: relaționarea cu presa și cu agențiile de presă (pentru a atrage atenția asupra unei persoane, a unui produs sau serviciu), publicitatea produsului, implicarea în probleme publice (pentru a crea și a menține relații comunitare naționale și locale), menținerea unor relații oficiale (cu parlamentul și guvernul), menținerea unor relații adecvate cu investitorii și asigurarea dezvoltării (prin voluntariate și sprijin financiar) (http://e-learningmarketing.blogspot.ro/2012/07/publicidad-promocion-de-ventas-y.html). Prin urmare, în cazul stațiunii Moneasa, în condițiile în care reclama pe cale orală nu este una foarte favorabilă (mulți turiști afirmând că stațiunea este în declin), actorii locali trebuie să intervină, o bună inițiativă fiind participarea lor la târguri de turism, mulți oameni având încredere în aceste tipuri de evenimente. Astfel, ei ar demonstra totodată seriozitatea, interesul și plăcarea cu care se muncește în îmbunătățirea imaginii destinației și în dezvoltarea stațiunii. Un alt tip de eveniment care ar implica interacțiunea directă a prestatorilor de servicii cu consumatorii ar fi manifestările etnoculturale, acestea putând fi utilizate ca mijloc de promovare și de sporire a credibilității (de exemplu, prin interviuri televizate). De asemenea, crearea unor cataloage, pliante, broșuri etc. ar reprezenta un succes, deoarece stațiunea nu dispune de astfel de mijloace de promovare, ceea ce face ca ea să nu fie cunoscută în cadrul pieței turistice. În acest sens, foarte importantă este și funcționarea centrului de informare turistică, el reprezentând nu doar un mijloc de informare, ci și de insuflare a încrederii (un turist se simte în siguranță atunci când știe că poate apela la cineva în orice situație). Bineînțeles, promovarea pe Internet este o necesitate în zilele noastre, mulți oameni apelând la această resursă fie din comoditate, fie pentru că aceasta permite realizarea mai ușoară a unei comparații între diverse stațiuni sau între serviciile furnizate de acestea. În acest sens, promovarea nu trebuie să vizeze doar facilitățile asigurate de unitățile de cazare, ci și obiectivele turistice care pot fi vizitate în timpul unui sejur. De aceea, pagina oficială a stațiunii: www.statiuneamoneasa.com ar trebui îmbunătățită, în condițiile în care informațiile sunt învechite, uneori aceasta chiar neputând fi accesată din cauza problemelor tehnice. Nu în ultimul rând, trebuie amintită comunicarea cu diversele organizații la nivel județean și național (de exemplu Agenția pentru Dezvoltare Regională – Regiunea de Vest, Autoritatea Națională pentru Turism), menită să contribuie atât la promovarea, cât și la dezvoltarea stațiunii.

4.4.2. Publicitatea directă și indirectă ca fază ulterioară acțiunii relațiilor publice

Publicitatea reprezintă principala formă de promovare a produselor și serviciilor turistice, termenul provenind de la verbul latinesc publico-publicare, care desemnează acțiunea de adresare către un public și de la substantivul publicatio, care se traduce prin modul de adresare către respectivul public (Gherasim, 1999). Publicitatea poate fi definită ca „acea formă de comunicare sau transmitere a informației prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, plătită de către cel care transmite respectiva informație și al cărei mesaj este controlat de acea persoană” (Casado Díaz, 2008, p. 264). Scopul acesteia este similar cu cel al relațiilor publice, în sensul că se urmărește transmiterea unor informații, atragerea clienților spre produsul sau serviciul promovat și sporirea încrederii acestuia în organizația/firma care transmite respectivele informații (Gherasim, 1999). Publicitatea se caracterizează prin mai multe trăsături, și anume: are caracterul unei comunicări impersonale, prin faptul că se bazează pe anumite mijloace de comunicare în masă și se adresează unui public larg, și nu unei anumite persoane; informația se transmite în sens unic, dinspre emitățor spre receptor (nu și în sens invers) și se adresează unui public anonim (nu se cunosc cu exactitate persoanele care vor recepta informația); canalele de transmitere a informației sunt controlate de către emițător; mesajul transmis este controlat de emițător (Casado Díaz, 2008).

Publicitatea se poate realiza în moduri diferite, făcându-se astfel distincția între publicitate directă și publicitate indirectă. Diferența dintre cele două se referă la modul în care se realizează legătură dintre emițător și receptor. Astfel, în cazul publicității directe emițătorul comunică în mod direct cu receptorul, în timp ce în cazul publicității indirecte comunicarea se realizează prin intermediul unor canale, a unor mijloace. Și în cazul publicității directe pot fi utilizate canale de comunicare, însă transmiterea informației presupune tot comunicarea directă a unor persoane specializate (sau chiar emițătorul) cu receptorul. De asemenea, un caracter aparte al publicității directe îl reprezintă faptul că mesajul este particularizat pentru fiecare client, iar comunicarea se realizează în sens dublu (Gherasim, 1999). În categoria formelor de publicitate directă pot fi incluse: centrele de informare turistică, standurile, saloanele, târgurile, comunicarea prin telefon, poștă și e-mail. Astfel, după cum s-a precizat și în capitolul anterior, pentru stațiunea Moneasa ar fi utilă participarea actorilor locali la târgurile de turism, în scopul promovării stațiunii și introducerea în circuitul turistic a centrului de informare turistică, care deși este construit, la ora actuală nu este funcțional. De asemenea, prin analiza evidenței ținute de unitățile de cazare se pot identifica turiștii care vin frecvent în stațiune, iar cu aceștia se poate comunica prin telefon, poștă sau e-mail pentru a promova diferite elemente ale stațiunii. Am precizat că această formă de comunicare s-ar preta în cazul clienților fideli, deoarece este destul de costisitoare și de aceea trebuie aplicată în special persoanelor în cazul cărora cu siguranță promovarea va da rezultate. De asemenea, pe Internet, pe site-urile de specialitate utilizatorii interesați pot lăsa diverse comentarii și astfel actorii locali pot intra apoi în legătură directă cu cei care intenționează să viziteze stațiunea (pentru a-i convinge că fac alegerea potrivită).

În ceea ce privește publicitate indirectă, aceasta prezintă anumite avantaje față de cea directă, și anume: este mai puțin costisitoare, mesajele pot fi păstrate mai mult timp, mesajul este adresat unui public larg și poate îmbina mai multe tipuri de elemente (imagini, sunet). În această formă de publicitate sunt incluse: presa scrisă, radioul, televiziunea, cinematograful (Gherasim, 1999). Astfel, actorii locali ai stațiunii Moneasa ar trebui să se concentreze pe realizarea unor mesaje cât mai atractive, în scopul expunerii lor în mass media. Utilizarea posturilor locale de radio (pentru început) și a ziarelor locale ar putea ajuta la punerea în valoare a stațiunii Moneasa și atragerea unei game variate de turiști. În acest sens, amenajarea corespunzătoare a teatrului de vară ar putea contribui la promovarea anumitor obiective. La aceste modalități de promovare pot fi adăugate afișele, panourile publicitare, broșurile, cataloagele, pliantele, unele putând fi expuse în cadrul stațiunii, iar altele fiind oferite potențialilor clienți (într-o agenție de turism, la un târg de turism, la un anumit eveniment etc.). Prin urmare, în stațiunea Moneasa (ca în orice altă stațiune) posibilitățile de promovare sunt foarte variate; este nevoie însă de o atenție sporită în această privință din partea actorilor locali.

4.5. Așteptări în ceea ce privește promovarea noii imagini a stațiunii turistice Moneasa

Analiza percepției actuale asupra imaginii stațiunii Moneasa, precum și strategiile de îmbunătățire și promovare a acesteia au avut mai multe obiective care vizează dezvoltarea activității turistice în stațiune. Astfel, principalul obiectiv a fost reprezentat de creșterea numărului de turiști și asigurarea revenirii lor în stațiune. Pentru aceasta, imaginea promovată trebuie să corespundă realității și să fie una atractivă, chiar unică, care să determine alegerea stațiunii Moneasa ca destinație în detrimentul altor stațiuni de același tip. Legat de acest aspect, ideea de bază ar fi ca imaginea promovată să se întipărească în memoria colectivă, astfel încât atunci când aceștia se gândesc la un loc plăcut, să asocieze acest loc cu stațiunea Moneasa. O altă așteptare pe seama acestei acțiuni ar fi creșterea interesului actorilor locali asupra peisajului și asupra protecției acestuia. În acest sens, se urmărește îmbunătățirea unor obiective care la ora actuală nu au o imagine foarte atractivă (tocmai pentru a putea face obiectul promovării) și menținerea lor în stare adecvată. Îmbunătățirea nu vizează doar obiectivele, ci și traseele turistice, amenajarea corespunzătoare a acestora în vederea asigurării accesului spre respectivele obiective și transformării lor în sectoare de relaxare. Prin urmare, în privința actorilor locali se urmărește în special conștientizarea de către aceștia a importanței pe care peisajul o are în dezvoltarea sectorului turistic în stațiunea Moneasa, conștientizare marcată printr-un respect, o grijă și o protecție sporită față de acesta. Aceste atribute care urmează să caracterizeze atitudinea actorilor locali privind peisajul ar trebuie să se regăsească și în comportamentul turiștilor, în sensul că în general peisajul dintr-o imagine recunoscută pentru apariția ei în mass-media (sau promovată prin diverse mijloace) va fi mai protejat. Astfel, de exemplu, dacă imaginea lacului de agrement ar fi promovată, turiștii ar fi mai interesați să îl mențină curat, pentru a avea în fața lor exact imaginea pe care o vedeau înainte de a vizita stațiunea. În aceste condiții putem spune că una dintre consecințele (dorite) ale promovării noii imagini a stațiunii turistice Moneasa ar fi reducerea efectelor negative ale turismului asupra peisajului.

Prin urmare, ca o concluzie la cele analizate în acest subcapitol, așteptările asociate acțiunii de promovare ar fi: creșterea numărului de turiști, creșterea interesului actorilor locali pentru peisaj și protecția acestuia și reducerea efectelor negative ale turismului asupra peisajului, acestea fiind aspecte menite să asigure o bună desfășurare a activităților turistice, respectiv un echilibru între activitatea turistică și mediul înconjurător.

Concluzii

În concluzie, încă de la primele capitole s-a putut constata faptul că stațiunea Moneasa dispune de un potețial turistic bogat, redat prin elemente de peisaj foarte variate și atractive: relief montan, substrat geologic (un exemplu elocvent este cariera de marmură), râuri și lacuri, ape minerale, climat blând, vegetație forestieră, faună de interes cinegetic și piscicol, arii protejate, manifestări etnoculturale, spații verzi, trasee turistice spectaculoase. La acestea se pot adăuga structurile turistice cu funcție de cazare, ele însele constituind prin amenajările lor elemente de atractivitate. Dintre toate acestea, în opinia turiștilor cele mai atractive sunt spațiile verzi și formele de relief, acestea numărându-se printre principalele motivații care îi determină să aleagă stațiunea Moneasa drept destinație. De asemenea, liniștea este principalul atribut care caracterizează peisajul stațiunii Moneasa, drept pentru care o primă strategie este aceea de evitare a supraaglomerării în scopul menținerii acestei calități pe care turiștii o caută. Un aspect negativ pe care turiștii l-au reclamat în stațiunea Moneasa este reprezentat de gunoaiele aruncate la voia întâmplării și de despăduririle intense care afectează peisajul stațiunii. În aceste condiții, actorii locali trebuie să stopeze aceste efecte negative pe care turismul însuși le generează. Pe de altă parte, deși căile de comunicație nu reprezintă atracții turistice în sine, ele facilitează accesul spre stațiune și spre obiective, așadar trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor. Astfel, căile și mijloacele de transport care facilitează accesibilitatea stațiunii trebuie diversificate (pentru ca acestea să permită accesul din orice parte a țării). În ceea ce privește accesul intern, spre obiectivele turistice, traseele trebuie amenajate corespunzător (astfel încât să poată fi practicabile în orice condiții climatice), inclusiv cu spații pentru odihnă (unele trasee sunt destul lungi, iar populația vârstnică, deși este atrasă de drumeții, nu reușește să le parcurgă în întregime din pricina oboselii). Tot în categoria elementelor de accesibilitate internă este inclusă și marcarea corespunzătoare prin indicatoare, săgeți, panouri, hărți etc. a obiectivelor turistice, la acest capitol înregistrându-se grave probleme, în sensul că hărțile sunt vechi, iar obiectivele nu dispun de indicatoare care să orienteze turiștii.

Referitor la peisaj în ansamblul său, acesta este unul atractiv, care îi îndeamnă pe turiști să își petreacă sejurul în stațiunea Moneasa, el oferindu-le o gamă largă de posibilități de petrecere a timpului: drumeții, vânătoare, pescuit, plimbări, relaxare, tratament balnear, participarea la activități tradiționale (în cadrul manifestărilor etnoculturale), plimbări cu barca, vizitarea obiectivelor turistice etc. Tocmai de aceea el poate fi folosit în promovarea stațiunii Moneasa, doar că este necesară o implicare mai intensă din partea actorilor locali în acest sens. Ținând cont că în prezent mijloacele de comunicare sunt tot mai variate, promovarea trebuie să se preteze tuturor acestora. Astfel, pentru ca stațiunea să ajungă să fie cunoscută, ea trebuie să fie promovată prin toate mijloacele (presă, internet, televizor, radio, pliante, broșuri, cataloage, vânzări directe etc.), întrucât acestea reprezintă elementele care asigură trăinicia unui spațiu pe piața turistică. Ulterior promovării, esențială este comunicarea dintre turist și prestatorii de servicii turistice, în vederea sporirii încrederii celui dintâi, dar și asigurarea unei echivalențe între ceea ce apare în mesajul de promovare și imaginea de la fața locului, respectându-se dorințele turistului.

Prin urmare, stațiunea Moneasa este o stațiune balneoclimaterică de mare valoare, care ar putea înregistra o evoluție deosebită prin prisma peisajului său atrăgător, dar care necesită însă valorificare corespunzătoare, promovare și un interes sporit din partea actorilor locali.

Bibliografie

Ardelean, A., (2002) – Moneasa – trasee turistice județene, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 137 p.

Ardelean, A., Bârsan, C., (1991) – Moneasa, Ed. pentru Turism, București, 63 p.

Ardelean, A., Dumescu, F., Maior, C., (2002) – Rezervații naturale și monumentele naturii din județul Arad, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 194 p.

Balaure, V., Cătoiu, I., Vegheș, C., (2005) – Marketing turistic, Ed. Uranus, București, 472 p.

Banyai, Maria, (2009) – The image of tourism destinations: A case of Dracula Tourism, University of Waterloo, Ontario, Canada, 129 p.

Bleahu, M., (1978) – Munții Codru-Moma, Ed. Sport-Turism, București, 102 p.

Borden, N., (1984) – The Concept of the Marketing Mix, Journal of Advertising Research, 2: 7-12

Borja Solé, L., Casanova Pla, J. A., Bosch Camprubí, R., (2002) – El consumidor turistico, ESUC Editorial, Madrid, Spania, 208 p.

Bucur-Sabo, Mariana, (2003) – Marketing turistic și ecomarketing turistic, Ed. Fundației Academice „Gh. Zane”, Iași, 252 p.

Camprubí, Raquel, Guia, J., Comas, J., (2009) – La formación de la imagen turística inducida: un modelo conceptual, Pasos – Revista de Turismo y Patrimonio Cultural, 7, (2): 255-270

Casado Díaz, Ana Belén, Ruiz Conde, E., Parreño Selva, Josefa, (2008) – Los instrumentos del Marketing, 4a Edición, Editorial Club Universitario, San Vicente, Spania, 290 p.

Cândea, Melinda, Simon, Tamara, (2006) – Potențialul Turistic al României, Ed. Universitară, București, 240 p.

Cocean, P., (1984) – Potențialul economic al carstului din Munții Apuseni, Ed. Acedemiei Republicii Socialiste România, București, 156 p.

Cocean, P., (2000) – Munții Apuseni: procese și forme carstice, Ed. Academiei Române, București, 253 p.

Cooper, C., Fletcher, J., Fyall, A., Gilbert, D., Wanhill, S., (2005) – Tourism – Principles and Practice, third edition, Pearson Education Limited, Harlow, Anglia, 840 p.

Dincă, I., (2004) – Apa și peisajele din Munții Căliman, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 162 p.

Dincă, I., (2005) – Peisajele geografice ale Terrei. Teoria peisajului, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 200 p.

Drăguț, L., (2000) – Geografia peisajului, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 119 p.

Ferreira Lopes, S. D., (2011) – Destination Image: Origins, Developments, and Implications, Revista de Turismo y Patrimonio Cultural, 9, (2): 305-315

Gherasim, T., Gherasim, D., (1999) – Marketing turistic, Ed. Economică, București, 240 p.

Glück, E., Roz, A., Toacsen, M., (1974) – Arad – ghid turistic al județului, Ed. pentru Turism, București, 159 p.

Goi, C. L., (2009) – A review of Marketing Mix: 4Ps or More?, International Journal of Marketing Studies, 1, (1): 2-15

Golu, M., (1971) – Percepție și activitate, Ed. Științifică, București, 198 p.

González Trueba, J. J., (2012) – Carl Troll y la geografía del paisaje: vida, obra y traducción de un texto fundamental, Boletín de la Asociación de Geógrafos Españoles, 59: 173-200

Gureanu, D., Stefanov, T., Borza, G., Simon, A., (2003) – Monografia Turistică Montană a Județului Arad, Ed. Carmel Print, Arad, 159 p.

Hall., C. M., (2011) – Health and medical tourism: a kill or cure for global public health?, Tourism Review, 66, (1/2): 4-15

Ianăș, Ana-Neli, (2008) – Rolul turismului în microsistemul regional Moneasa, în Lucrările congresului anual al Societății de Geografie din România, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 167-178

Ielenicz, M., (2005) – Geomorfologie, Ed. Universitară, București, 344 p.

Ilie, M., (1957) – Munții Apuseni, Ed. Științifică, București, 317 p.

Ivanovic, Milena, (2008) – Cultural tourism, Ed. Juta and Company, Cape Town, Africa de Sud, 340 p.

Jakovljević, M., (2010) – The role of public relations in Croatia as a tourist destination, Academic Journal, 5:101-113

Jørgensen, L. G., (2004) – An analysis of a destination's image and the language of tourism, The Aarhus School of Business, Aarhus, Danemarca, 92 p.

Kotler, P., Armstrong, G., Wong, Veronica, Saunders, J., (2008) – Principles of marketing, Fifth European Edition, Financial Times Press, Harlow, Anglia, 1056 p.

Križman Pavlović, Danijela, Belullo, A., (2007) – Internet – An Agent of Tourism Destination Image Formation: Content and Correspondence Analysis of Istria Travel Related Websites, Proceedings from 4th International Conference „Global Challenges for Competitiveness: Business and Government Perspective, Pula: Juraj Dobrila University of Pula, Department of Economics and Tourism, 541-556

Matos, N., Mendes, J., Valle, Patrícia, (2012) – Revisiting the destination image construct through a conceptual model, Dos Algarves. A multidisciplinary e-journal, 21:101-117

Muja, S., (1984) – Spațiile verzi în sistematizarea teritoriului și localităților, Ed. Ceres, București, 255 p.

Muja, S., (1994) – Dezvoltarea spațiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în România, Ed. Ceres, București, 218 p.

Munteanu, L., Stoicescu, C., Grigore, L., (1986) – Ghidul stațiunilor balneoclimatice din România, Ed. Sport-Turism, București, 398 p.

Nicolescu, E., (1975) – Marketingul în turism, Ed. Sport-Turism, București, 319 p.

Niculescu, G., Răbonțu, Cecilia Irina, Surupăceanu, M., (2005) – Marketing turistic, Ed. Academică Brâncuși, Târgu-Jiu, 504 p.

Nimigeanu, G., (1973) – Climatologie, Reprografia Universității din Craiova, Craiova, 214 p.

Oarcea, Felicia-Aneta, Groza, S., (2007) – Moneasa – Monografie istorică, Ed. Gutenberg Univers, Arad, 356 p.

Păucă, Ana, (1941) – Studiu fitosociologic în Munții Codru și Muma, Imprimeria Națională, București, 120 p.

Petrea, Rodica, (2004) – Turism rural în Munții Apuseni, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 183 p.

Posea, G., (1976) – Geomorfologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 534 p.

Posea, G., (2005) – Geomorfologia României, ediția a 2-a, Ed. Fundației România de Mâine, București, 443 p.

Pricăjan, A., (1972) – Apele minerale și termale din România, Ed. Tehnică, București, 296 p.

Rădoane, Maria, Dumitru, D., Ichim, I., (2001) – Geomorfologie, vol. II, Ed. Universității Suceava, Suceava, 394 p.

Richie, B. W., Adair, D., (2004) – Sport tourism – interrelationships, impacts and issues, Channel View Publications, Clevedon, Anglia, 302 p.

Robinson, P., (2012) – Tourism: The Key Concepts, Ed. Routledge, Milton Park, Marea Britanie, 368 p.

Rodríguez Ardura, Inma, (2006) – Principios y estrategias de marketing, Ed. UOC, Barcelona, Spania, 464 p.

Roșu, A., Ungureanu, I., (1977) – Geografia mediului înconjurător, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 247 p.

Saks, Arina, (2012) – Helsinki's image as a tourism destination in St Petersburg, lucrare de licență (BA) susținută la Haaga-Helia, University of Applied Sciences, specializarea Business Tourism, Helsingfors, Finlanda, 70 p.

Smith, Melanie, Puczko, L., (2009) – Health and wellness tourism, Ed. Elsevier, Oxford, Marea Britanie, 400 p.

Soriano, C., (1991) – Marketing mix: conceptos, estrategias y aplicaciones, Ed. Diaz de Santos, Madrid, Spania, 165 p.

Stănciulescu, Gabriela Cecilia, (2008) – City image – as tourism destination, Annals of Faculty of Economics, University of Oradea, 4, (1): 1218-1222

Ștefănescu, C., (1967) – Stațiuni balneare și climaterice din România, Ed. Meridiane, București, 274 p.

Teleki, N., și colab., (1984) – Cura balneoclimatică în România, Ed. Sport-Turism, București, 351 p.

Teodoreanu, Elena, Bunescu, Iulia, (2007) – Thermal Comfort, Present environment and sustainable development, 1:134-142

Velcea, Valeria, Velcea, I., Mândruț, O., (1979) – Județul Arad, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 143 p.

Vert, C., (2001) – Tipuri de peisaje rurale în Banat, Ed. Mirton, Timișoara, 331 p.

Voiculescu, M., (2002) – Geografia mediului înconjurător, fundamentare teoretică, Ed. Mirton, Timișoara, 179 p.

Voiculescu, Sorina, Crețan, R., (2005) – Geografie culturală – Teme, evoluții și perspective, Ed. Eurostampa, Timișoara, 148 p.

***, (2001) – Plan Urbanistic General Comuna Moneasa

***, (2011) – Plan Urbanistic General Comuna Moneasa

***, (2007) – Legea nr. 24/2007 – Reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților

http://natura2000.mmediu.ro – accesat în 13.04.2014

www.aradon.ro – accesat în 15.02.2014

www.bikeforall.ro – accesat în 5.06.2014

www.copilul.ro – accesat în 15.02.2014

www.crestinortodox.ro – accesat în 15.02.2014

www.e-learningmarketing.blogspot.ro – accesat în 20.04.2014

www.newsar.ro – accesat în 15.02.2014

www.romanialibera.ro – accesat în 15.02.2014

www.statistici.insse.ro – accesat în 20.02.2014

www.strandmoneasa.ro – accesat în 30.12.2013

www.vinsieu.ro – accesat în 15.02.2014

Bibliografie

Ardelean, A., (2002) – Moneasa – trasee turistice județene, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 137 p.

Ardelean, A., Bârsan, C., (1991) – Moneasa, Ed. pentru Turism, București, 63 p.

Ardelean, A., Dumescu, F., Maior, C., (2002) – Rezervații naturale și monumentele naturii din județul Arad, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 194 p.

Balaure, V., Cătoiu, I., Vegheș, C., (2005) – Marketing turistic, Ed. Uranus, București, 472 p.

Banyai, Maria, (2009) – The image of tourism destinations: A case of Dracula Tourism, University of Waterloo, Ontario, Canada, 129 p.

Bleahu, M., (1978) – Munții Codru-Moma, Ed. Sport-Turism, București, 102 p.

Borden, N., (1984) – The Concept of the Marketing Mix, Journal of Advertising Research, 2: 7-12

Borja Solé, L., Casanova Pla, J. A., Bosch Camprubí, R., (2002) – El consumidor turistico, ESUC Editorial, Madrid, Spania, 208 p.

Bucur-Sabo, Mariana, (2003) – Marketing turistic și ecomarketing turistic, Ed. Fundației Academice „Gh. Zane”, Iași, 252 p.

Camprubí, Raquel, Guia, J., Comas, J., (2009) – La formación de la imagen turística inducida: un modelo conceptual, Pasos – Revista de Turismo y Patrimonio Cultural, 7, (2): 255-270

Casado Díaz, Ana Belén, Ruiz Conde, E., Parreño Selva, Josefa, (2008) – Los instrumentos del Marketing, 4a Edición, Editorial Club Universitario, San Vicente, Spania, 290 p.

Cândea, Melinda, Simon, Tamara, (2006) – Potențialul Turistic al României, Ed. Universitară, București, 240 p.

Cocean, P., (1984) – Potențialul economic al carstului din Munții Apuseni, Ed. Acedemiei Republicii Socialiste România, București, 156 p.

Cocean, P., (2000) – Munții Apuseni: procese și forme carstice, Ed. Academiei Române, București, 253 p.

Cooper, C., Fletcher, J., Fyall, A., Gilbert, D., Wanhill, S., (2005) – Tourism – Principles and Practice, third edition, Pearson Education Limited, Harlow, Anglia, 840 p.

Dincă, I., (2004) – Apa și peisajele din Munții Căliman, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 162 p.

Dincă, I., (2005) – Peisajele geografice ale Terrei. Teoria peisajului, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 200 p.

Drăguț, L., (2000) – Geografia peisajului, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 119 p.

Ferreira Lopes, S. D., (2011) – Destination Image: Origins, Developments, and Implications, Revista de Turismo y Patrimonio Cultural, 9, (2): 305-315

Gherasim, T., Gherasim, D., (1999) – Marketing turistic, Ed. Economică, București, 240 p.

Glück, E., Roz, A., Toacsen, M., (1974) – Arad – ghid turistic al județului, Ed. pentru Turism, București, 159 p.

Goi, C. L., (2009) – A review of Marketing Mix: 4Ps or More?, International Journal of Marketing Studies, 1, (1): 2-15

Golu, M., (1971) – Percepție și activitate, Ed. Științifică, București, 198 p.

González Trueba, J. J., (2012) – Carl Troll y la geografía del paisaje: vida, obra y traducción de un texto fundamental, Boletín de la Asociación de Geógrafos Españoles, 59: 173-200

Gureanu, D., Stefanov, T., Borza, G., Simon, A., (2003) – Monografia Turistică Montană a Județului Arad, Ed. Carmel Print, Arad, 159 p.

Hall., C. M., (2011) – Health and medical tourism: a kill or cure for global public health?, Tourism Review, 66, (1/2): 4-15

Ianăș, Ana-Neli, (2008) – Rolul turismului în microsistemul regional Moneasa, în Lucrările congresului anual al Societății de Geografie din România, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 167-178

Ielenicz, M., (2005) – Geomorfologie, Ed. Universitară, București, 344 p.

Ilie, M., (1957) – Munții Apuseni, Ed. Științifică, București, 317 p.

Ivanovic, Milena, (2008) – Cultural tourism, Ed. Juta and Company, Cape Town, Africa de Sud, 340 p.

Jakovljević, M., (2010) – The role of public relations in Croatia as a tourist destination, Academic Journal, 5:101-113

Jørgensen, L. G., (2004) – An analysis of a destination's image and the language of tourism, The Aarhus School of Business, Aarhus, Danemarca, 92 p.

Kotler, P., Armstrong, G., Wong, Veronica, Saunders, J., (2008) – Principles of marketing, Fifth European Edition, Financial Times Press, Harlow, Anglia, 1056 p.

Križman Pavlović, Danijela, Belullo, A., (2007) – Internet – An Agent of Tourism Destination Image Formation: Content and Correspondence Analysis of Istria Travel Related Websites, Proceedings from 4th International Conference „Global Challenges for Competitiveness: Business and Government Perspective, Pula: Juraj Dobrila University of Pula, Department of Economics and Tourism, 541-556

Matos, N., Mendes, J., Valle, Patrícia, (2012) – Revisiting the destination image construct through a conceptual model, Dos Algarves. A multidisciplinary e-journal, 21:101-117

Muja, S., (1984) – Spațiile verzi în sistematizarea teritoriului și localităților, Ed. Ceres, București, 255 p.

Muja, S., (1994) – Dezvoltarea spațiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în România, Ed. Ceres, București, 218 p.

Munteanu, L., Stoicescu, C., Grigore, L., (1986) – Ghidul stațiunilor balneoclimatice din România, Ed. Sport-Turism, București, 398 p.

Nicolescu, E., (1975) – Marketingul în turism, Ed. Sport-Turism, București, 319 p.

Niculescu, G., Răbonțu, Cecilia Irina, Surupăceanu, M., (2005) – Marketing turistic, Ed. Academică Brâncuși, Târgu-Jiu, 504 p.

Nimigeanu, G., (1973) – Climatologie, Reprografia Universității din Craiova, Craiova, 214 p.

Oarcea, Felicia-Aneta, Groza, S., (2007) – Moneasa – Monografie istorică, Ed. Gutenberg Univers, Arad, 356 p.

Păucă, Ana, (1941) – Studiu fitosociologic în Munții Codru și Muma, Imprimeria Națională, București, 120 p.

Petrea, Rodica, (2004) – Turism rural în Munții Apuseni, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 183 p.

Posea, G., (1976) – Geomorfologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 534 p.

Posea, G., (2005) – Geomorfologia României, ediția a 2-a, Ed. Fundației România de Mâine, București, 443 p.

Pricăjan, A., (1972) – Apele minerale și termale din România, Ed. Tehnică, București, 296 p.

Rădoane, Maria, Dumitru, D., Ichim, I., (2001) – Geomorfologie, vol. II, Ed. Universității Suceava, Suceava, 394 p.

Richie, B. W., Adair, D., (2004) – Sport tourism – interrelationships, impacts and issues, Channel View Publications, Clevedon, Anglia, 302 p.

Robinson, P., (2012) – Tourism: The Key Concepts, Ed. Routledge, Milton Park, Marea Britanie, 368 p.

Rodríguez Ardura, Inma, (2006) – Principios y estrategias de marketing, Ed. UOC, Barcelona, Spania, 464 p.

Roșu, A., Ungureanu, I., (1977) – Geografia mediului înconjurător, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 247 p.

Saks, Arina, (2012) – Helsinki's image as a tourism destination in St Petersburg, lucrare de licență (BA) susținută la Haaga-Helia, University of Applied Sciences, specializarea Business Tourism, Helsingfors, Finlanda, 70 p.

Smith, Melanie, Puczko, L., (2009) – Health and wellness tourism, Ed. Elsevier, Oxford, Marea Britanie, 400 p.

Soriano, C., (1991) – Marketing mix: conceptos, estrategias y aplicaciones, Ed. Diaz de Santos, Madrid, Spania, 165 p.

Stănciulescu, Gabriela Cecilia, (2008) – City image – as tourism destination, Annals of Faculty of Economics, University of Oradea, 4, (1): 1218-1222

Ștefănescu, C., (1967) – Stațiuni balneare și climaterice din România, Ed. Meridiane, București, 274 p.

Teleki, N., și colab., (1984) – Cura balneoclimatică în România, Ed. Sport-Turism, București, 351 p.

Teodoreanu, Elena, Bunescu, Iulia, (2007) – Thermal Comfort, Present environment and sustainable development, 1:134-142

Velcea, Valeria, Velcea, I., Mândruț, O., (1979) – Județul Arad, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 143 p.

Vert, C., (2001) – Tipuri de peisaje rurale în Banat, Ed. Mirton, Timișoara, 331 p.

Voiculescu, M., (2002) – Geografia mediului înconjurător, fundamentare teoretică, Ed. Mirton, Timișoara, 179 p.

Voiculescu, Sorina, Crețan, R., (2005) – Geografie culturală – Teme, evoluții și perspective, Ed. Eurostampa, Timișoara, 148 p.

***, (2001) – Plan Urbanistic General Comuna Moneasa

***, (2011) – Plan Urbanistic General Comuna Moneasa

***, (2007) – Legea nr. 24/2007 – Reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților

http://natura2000.mmediu.ro – accesat în 13.04.2014

www.aradon.ro – accesat în 15.02.2014

www.bikeforall.ro – accesat în 5.06.2014

www.copilul.ro – accesat în 15.02.2014

www.crestinortodox.ro – accesat în 15.02.2014

www.e-learningmarketing.blogspot.ro – accesat în 20.04.2014

www.newsar.ro – accesat în 15.02.2014

www.romanialibera.ro – accesat în 15.02.2014

www.statistici.insse.ro – accesat în 20.02.2014

www.strandmoneasa.ro – accesat în 30.12.2013

www.vinsieu.ro – accesat în 15.02.2014