Particularitatile Si Disfunctionalitatile Mediului Economic din Republica Moldova

3.1 Particularitățile și disfuncționalitățile mediului economic din Republica Moldova

Economia Republicii Moldova este una încă în perioadă de tranziție,de aceea este mai mult decât acceptabil prezența unei sume de disponibilități, care într-o oarecare măsură determină/ impune economia națională să evolueze. În prezent economia Republicii Moldova poate fi caracterizată prin ritmuri relativ înalte de creștere economică, fenomen care nu este generat de evoluții pozitive ale factorilor de natură internă (grad slab de ocupare a populației, ritmuri joase ale dezvoltării economiei reale, lipsa exporturilor sustenabile etc.), ci factorii de natură externă cum ar fi cantitatea de devize care circulă pe piață, investițiile străine directe, remitențe ș.a.

Fiind o economie mică deschisă, în care agricultura are un rol semnificativ, dar care în dinamică scade, performanța Moldovei sub aspect de creștere economică a fost puternică, dar volatilă. Economia și-a revenit în urma crizei economice globale din 2008-09, cu o creștere medie anuală a PIB de peste 5%(5,22%) la sută în perioada 2010-2014. În consecință, dintre toți partenerii regionali, Republica Moldova a cunoscut cea mai mare creștere cumulativă a PIB față de anul precedent crizei – 2007.

Fig. x Dinamica PIB-ului în prețuri curente, în perioada 2010-2014(mln. lei)

Sursa: Baza de date ”StatBank”, statiscica.md, (citat 23.03.2015)

Cu toate acestea, creșterea a fost volatilă, reflectând vulnerabilitatea la condițiile economice și climatice mondiale. În perioada anilor 2010-11, remitențele și investițiile au alimentat cererea internă ​​și creșterea exporturilor a fost puternică. PIB real a crescut cu 7,1 la sută în 2010 și cu 6,4 la sută în 2011. În 2012, PIB s-a contractat cu 0,7 la sută, odată ce economia a fost afectată de contracția în agricultură indusă de secetă (-22.3 la sută) și cererea externă redusă ca urmare a crizei din zona euro. În final, în 2013, creșterea s-a recuperat de pe urma unui nivel record al recoltei în agricultură, PIB crescând cu 8,9 la sută pe parcursul anului 2013. În anul 2014 se observă o creștere nesemnificativă a PIB-ului de 4,6 p.p, ceea ce se apreciază pozitiv. Acesată creștere a fost asigurată de influența pozitivă a creșterii volumului producției agricole și a masei monetare, o influență negativă asupra a cestuia a avut-o diminuarea exporturilor din cauza embargoului Federații Ruse din 10 septembrie 2013 și diminuara importurilor din cauza fluctuațiilor pe piața monetară și devalorizarea leului

În pofida riscurilor macroeconomice substanțiale, performanța economică a Republicii Moldova în ultimii ani a fost destul de puternică, asistată de managementul economic îmbunătățit, în special sub aspect de politici fiscale și monetare. Cadrul macroeconomic existent este considerat adecvat, chiar dacă riscurile macroeconomice asociate vulnerabilităților la șocuri externe și climatice, deficiențele instituționale și devierele aferente implementării reformelor macroeconomice și structurale vor continua să fie substanțiale pe termen scurt și mediu. Integrarea europeană ancorează agenda guvernamentală de reforme ale cadrului de politici, dar tensiunile politice periodice prezintă riscuri pentru reforme. Negocierile cu Uniunea Europeană (UE) privind un Acord de Asociere și un Acord Aprofundat și Cuprinzător de Liber Schimb au fost recent finalizate și proiectele de acorduri au fost parafate și semnate în vara anului 2014.

„Mediul de afaceri în Republica Moldova s-a înrăutățit în ultimii trei ani, consideră 47% din respondenții unui studiu realizat de Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei de Științe a Moldovei (INCE). Totodată, 35% din respondenți au spus că nu au sesizat schimbări, iar 17% cred că mediul de afaceri a înregistrat progrese. Cercetarea a fost efectuată pe parcursul anilor 2011-2013, în cadrul căreia au fost chestionați peste 400 de reprezentanți ai Înteprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM). Studiul analizează mai mulți indicatori care reflectă starea mediului de afaceri: infrastructura, resursele umane, legislația, inovațiile, diverse riscuri economie, relațiile dintre antreprenori și instituțiile statului, atractivitatea pentru investiții, sistemul judiciar și influența organelor regulatorii”[].

Mai mult de 60% din respondenți au declarat că singura îmbunățire vizează infrastructura. În același timp, peste 70% din participanții studiului au declarat că indicatorii care se referă la sistemul judiciar și riscurile economice nu au înregistrat niciun progres. ,,Mai mulți reprezentanți ai ÎMM-urilor au spus că sunt afectați de anumite riscuri, cum ar fi politice sau sunt vizați de anumite constrângeri”, a declarat directorul INCE, Alexandru Stratan[].Totuși, peste 40% din respondenți anticipează o îmbunătățire a mediului de afaceri în următorii doi ani, iar 30% cred că situația se va înrăutăți.În Republica Moldova sunt înregistrate peste 45 de mii de întreprinderi mici și mijlocii. Acestea reprezintă 97 la sută din întreprinderile din țară.De a semeni din cauza instabilității politicce și a fragilității economie naționale, care depinde de ramura agriculă, predomină o actractivitate investițională joasă în context internațional.

Principala resursă a economie naționale rămine a fi umană, dar dat find faprul că în ultimii 6 ani sa înregistrat o emigrare cu caracter progresiv a populației active, creșterea fiind de peste 16%, statul nu are posibilitatea de a explora această resursă, nu poate fi exploarată în folosul economie naționale.

Fig. X Evoluția migrație forței de muncă, perioada 2009-2014( mii persoane)

Sursa: statistica.md(citat la 02.04.2015)

Însă, fenomenul dat are o oarecare influență pozitivă asupra economiei, și anume un număr ridicat al volumului remitențelor care alimentează consumul, acest lucru este faovrabil din motivul că Republica Moldova are o economie bazată pe consum însă din cauza majorării ratei de schimb ne argumentate și lipsa unei intervenții adecvate și eficiente a BNM, toate acestea duc la mojorarea nivelului inflației și la diminuarea venitului personal disponibil, care pe parcurs va duce la diminuarea consumului.

Principalele disfuncționalități ale mediului de afaceri actual din Republica Moldova:

Oportunitățile limitate și barierele în desfășurarea businessului, respectiv, un nivel diminuat al Indicelui Libertății Economice –

Republica Moldova a fost plasată pe locul 111 (57,5 puncte) în clasamentul celor mai libere economii din lume, elaborat de Fundația americană Heritage și revista The Wall Street Journal, cu referire la raportul „2015 Index of Economic Freedom”[].

Fig. X, Clasamentul R.Moldova în topul celor mai libere economii

Sursa: http://www.heritage.org/ (02.04.2015)

După cum observăm Republica Moldova se a înregistrat rezultate medii în cadrul acestui clasament, fiind cu mult în spate față de vecinii membri a UE și cu mult în față partenerilorin zona estică. Moldova în 20014, a cedat op oziție în cadrul clasamentului, în 2013 aceasta deținea locul 110( 57,3 puncte), domeniile a căror dinamică presupun regres sunt : libertatea fiscală, libertatea afacerii, libertatea comercială și cheltuelile sectorului public. De asemeni a înregsitrat înbunătățiri la următoarele capitole: corupție( în 2014 a primit cu 10 punte maimult de cît în 2013), libertatea funcii și libertatea monetară. Celelalte capitole s-au menținut la celași nivel, fără oarecare modificări, dar nivelul caestora rămîine foarte scăzut.

Fig. X Punctele Forte și punctele slabe ale economiei Republicii Moldova, în anul 2014(puncle)

Sursa: http://www.heritage.org/ (citat 02.04.2015)

După cum observăm R.Moldova, în ceea ce privește libertatea economică, este o țară cu o economie departe de standardele europene și care deține o muțime de bariere. Cu toate că economia RM este una social orientată observăm că cheltuelile sectoruluipublica dețin un punctaj puțin peste medie, ceea ce ne sugerează ideea că necesitățile populației care pot fisatisfpcute doar de sectorul public sunt practic duble față de capacitățile acestuia. Cele mai multe dintre bariere sunt create de inperfecțiunile cadrului legisladiv din domeniu, care impune la pierderi nejustificate de timp și bani pe agenții economici în momentul când aceștia efectuează o oarecare activitate/acțiune în mediul economic național, începînd da la lasarea afacerii, înregsitrarea acesteia, dezoltarea și chiar la momentul de lichidare a companiei.

Fig. X

Sursa: http://particip.gov.md (citat 02.04.2015)

Dar persistă și o oarecarene încredere reciprocă între agenți economici, investitori și organele de administrare locală/centrală din cauza unui nivel ridicat al corupției.

Însă din fericire guvernul republicii a sesizat prezența acestor bariere în economia națională, și a început elaborarea metodelor spre lichidarea acestora.

Statul, prin intervenția sa, are drept scop îmbunătățirea mediului de afaceri, astfel încât riscurile și pierderele nejustificate de timp și bani, să fie înlăturate și aduse la standartele tărilor din Europa de Est și Asia Centrală. Odată cu înlăturarea acestor bariere, se așteaptă o creștere a investițiilor străine directe, aceasta va genera majorarea numărului de întreprinderi fiabile capabile să creeze noi locuri de muncă atractive, să asigure o productivitate înaltă și producție competitivă pe piața externă. La acest capitol se observă o ușoară îmbunătățire a situației, deoarece Republica Moldova a reuțit în ultimii 5 ani să avanseze în clasamente internaționale privind Indicile “Libertatea Economică”, ușurința desfășurării afacerilor – „Doing Business” și Indicele Competitivității Globale, depășind nivelul mediu din regiune.

Activitatea investițională este grav afectată de calitatea diminuată a cadrului de reglementare și prin urmare este afectată și creșterea economică, din cauza costurilor administrative și de conformare impuse asupra sectorului privat. Tot aici apar și anumite riscuri în cadrul unei afaceri, generate de ambiguitatea reglementărilor și respectarea incompletă de către funcționarii publici a prevederilor reglementărilor. Dacă ar fi realizate unele îmbunătățiri a cadrului de reglementare ar fi posibil de reinvesti fondurile economisite în urma reducerii cheltuelilor pentru afaceri. Deși valorea economiilor colectate pe seama reducerii costurilor administrative, sunt ulor estimabile, din motivul că reprezintă costuri proceduale,clar regelmetate, ele sunt în mare parte mult ami mici decât cheltuelile suportate pentru conformarea precederilor de conformare, care la rândul lor sunt mult mai greu de estimat, fiindcă presupun efectuarea unor măsuri pentru ca afacerea să corespundă în totalmente cerințelor de siguranță, inofensivitate și altor cerințe. Prin urmare nu este posibilă estimarea cu o înaltă precizie a economiilor din reducerea cheltuielilor pentru sectorul privat.

Efectele secundare ale acestei priorități, ar fi sporirea gradului de încredere a investitorilor în mediul de afaceri din Republica Moldova și ca rezultat sporirea volumului de investiții și în special a investițiilor străine directe. Din cauza că resursele investitorilor din Republica Moldova sunt limitate, și sunt pe departe de a acoperi necesitățile mediului de afaceri, investițiile străine directe ar fi soluția pentru schimbarea paradigmei de dezvoltare a țării. Din cauza că efectul dat depinde de muți factori, inclusiv calitatea mediului de afaceri, nu este posibilă cuantificarea acestui efect.

Rata înaltă de închidere a afacerilor nou create.

Fig. X Dinamica numărului de întreprinderi înregistrate și radiate, pe perioada 2007-2014,(uniăți)

Sursa: http://www.cis.md (citat 05.04.2015)

Insuficiența de resurse financiare a investitorilor autohtohtoni și neînrederea investitorilor străini în stabilitatea mediului de afaceri din R.Moldova, determină apariția pe piață a unor companii nerentabile care promovează o politică neeficientă a proprie activități, prin urmare ele nu sunt capabile să își asigure o durată de viață suficient de lungă pentru a reliza obiectivul lor principal . După cum observăm în ultimii 4 ani cca 50 %(47,87%) din întreprinderile noi create și-au sistat activitatea, dar este îmbucurător faptul că rata închiderii întreprinderilor în ultimii ai a scăzut cu 6,39 p.p., de la 50,9 % la 44,45%. Însă aceasta rămîne a fi un lucru regretabil pentru economia națională, deoarece pentru a asigura ocreștere economică este obligatorie susținerea agenților economici Autohtoni. Cu toate astea există , cum am menționat mai sus o serie de bariere care împiedică companiile să activezeliber pe piață, și anume : un număr mare de controale/comisii, corupția, cheltuieli de timpi și bani nejustificate dar deasemeni și lipsa experienței a agenților economici de a activa pe o piață concurențială șiincapacitatea acestora deactivadupă principiile marketingului.

3. Veniturile joase pe cap de locuitor și puterea slabă de cumpărare a populației.

„Moldova ocupă locul al 157-lea după Venitul Brut pe cap de locuitor printre 213 țări ale lumii după venitul brut pe cap de locuitor. Datele Băncii Mondiale arată că acesta constituie în Republica Moldova $2070 și după indicatorul respectiv țara face parte din grupul de state cu venituri sub medie (între $1036 și $4085), alături de Uzbekistan, Sri Lanka, Mongolia, Georgia, Ucraina, Paraguay, Egipt, Siria. România împreună cu țări precum Albania, Kazahstan, Turcia a fost inclusă în grupul de țări cu venituri peste medie (între $4086 și $12615). În anul 2014 valoarea medie mondială a VBCL a constituit $10 015. VBCL este cel mai mare în zona euro, de $37 934, și cel mai mic în Africa de Sud, de $1 345.” []

Aceasta reprezintă un lucru regretabil pentru economia R.M., deoarece fiind o țară a cărei economie se bazează pe consum, odată cu diminuarea veniturilor,scade puterea de cupărare,scade cererea agregată etc.

Fig. X Dinamica Veniturilor și cheltuelilor unui individ în Republica Moldova, perioada 2010-2014(lei)

Sursa: statistică.md ( citat 05.04.2015)

Obsevăm în perioada 2010-2014 o creștere atît a veniturilor cît și a cheltuelilor, însă valoarea cheltuelilor prevalează ceaa a veniturilor, în final deducem că cetățenii Republicii Moldova, utilizează alte surse de venit, de origine nerezidentă, care sunt remitențele.

Fig. X Dinamica remitențelor în Republica Moldova, pe perioada 2010-2014(mln. dolari SUA)

Sursa: statistica.md (citat 19.04.2015)

Reducerea puterei de cupărare a indivizilor este în mare parte generată de un volum înnal al remitețelor, cca 80% din venirurile din mediul rural îl constituie remitențele. O dată cu creșterea volumului acestora, în cazul în care schimbul valutar presupune niște modificări destul de mari ne justificate, crește și rata inflației.Din acestă situație suferă cel mai mult persoanele a căror principala sursă de venit este transferată de la bugetul de stat (salariu,pensie sau îndemnizație) deoarece puterea de cumpărare a banilor scade mult mai repede deât crește salariul bugetarilor.

4.Protecția investitorilor, neîcrederea acestora în sistemul judiciar al Republicii Modova

Cu toate că ponderea Investițiilor Străine Directe în PIB a constituit 10%, ceea ce este mai mult decât în unele țări europene, investitorii străini nu se aventurează să investească in economia Republicii Moldova. La baza acestei probleme stau totalitatea barierelor enumărate anterior cât și neîncrederea acestora în sistemul egislativ autohton. Lipsa garanțiilor din partea organelor de drept referitor lainvestițiile efectuate, îi obligă să se abțină. O altă cauză a prezenței acestei disfuncționalități este lipsa dialogului in cadrul mediului economic dintre sectorul privat și sectorul public.

De sigur că exsită și alte disfuncționalități care influențează nemijlocit activitatea economică, însă la un nivel mai redus comparativ cu cele enumerărate mai sus:

mare parte din populație este raspândită pe arii largi în mediul rural;

dualism între un sector urban, dinamic și un sector rural, tradițional, care creează o segmentare a pietei muncii și distorsionează mecanismele pieței;

pronunțata inegalitate a veniturilor, ceea ce determină rate de impozitare mai mari aplicate sectorului formal, ceea ce înseamnă creșterea presiunii fiscale asupra acestuia și dezvoltarea evaziunii fiscale;

capacitate limitată de administrare a impozitării și a finanțelor publice, ceea ce sporește foarte mult costurile acțiunilor administrative.

3.2. Cauzele și mecanismele de intervenție a statului în economia Republicii Moldova

Pentru început este necesar de justificat necesitatea intervenției statului în economie și care ar fi cerințele față de aceasta, pentru că intr-o măsură mai mare sau mai mica , statul, poate leza drepturile cetățenilor și a agenților economici. Deci, pentru ca să existe o intervenție ”sănătoasă” statul trebuie să îndeplinească umătoarele cerințe:

1. Legimitatea statului de a interveni în economie are ca suport politic consensul unor semnificative categorii sociale cu privire la necesitatea acestor intervenții. Dacă statul intervine fără a obține un consens politic, această intervenție nu are suport democratic. Dacă acest nivel nu este atins, intervenția statului nu este justificată, chiar dacă sunt împlinite celelalte condiții.

2. Intervenția statului în economie trebuie să se facă respectând drepturile cetățenilor și ale agenților economici. Spre exemplu, statul poate considera oportună naționalizarea tuturor mijloacelor de producție, dar atât timp cât o asemenea măsură nu are suport juridic, ea este nejustificată în orice regim democratic. Astfel, vom constata că intrumentele pe care statul le poate folosi pentru a interveni în economie sunt limitate. Statul poate încuraja actorii economici către un anumit comportament, dar nu poate elimina libera inițiativă. Nivelul juridic este, ca și nivelul politic, o condiție necesară pentru a considera intervenția statului justificată.

3. La nivelul economic, după îndeplinirea condițiilor anterioare, discutăm efectiv despre oportunitatea intervenției economice  a statului. Stabilirea obiectivelor economice ale intervenției nu se poate face însă decât prin raportarea la toate cele trei niveluri.

Există mai multe premise, factori obiectivi și subiectivi care determină necesitatea intervenției sau a exercitării unui important rol economic de către stat. Premisa obiectivă cea mai evidentă o constituie creșterea complexității procesului dedezvoltare economico-socială. Această complexitate decurge, înainte de toate, din aprofundarea diviziunii sociale a muncii, ca urmare, pe de o parte, a progresului științei și tehnologiei, a creșterii rolului transformator al acestora, iar pe de altă parte, a diversificării structurilor deramură și pe subramuri ale economiei țării. Toate acestea conduc la sporirea și diversificarea cererii, agregate, precum și la amplificarea legăturilor economice dintre agenții economici, precum și dintre ramurile și subramurile economiei.Toate acestea măresc nevoia de coeziune și organizare a activității la scara economiei naționale. Drept vorbind statul intervine în economia Republicii Moldova ca să facă față unor probleme complexe, cu repercusiuni sociale, politice și economice: șomajul, inegalitățile economice și sociale, pericolul totalitarist intern sau internațional, inflația, sărăcia.Deasemeni există unii perturbatori care pot fi înlăturați numai prin intermediulu statului, deoarece doar el are acea putere legislativă necesară pentru în înlăturarea acestora dar și suficiente resurse financiare, nemai vorbind de viteza relativ mică, comparativ ”mîina invizibilă”, cu care pot fi efectuate anumite modificări. După cum se poate lesne observa, toate problemele pe care le-am enumerat nu își găsesc soluționarea în funcționarea libera a pieței. În aparență piața liberă este cel mai bun remediu împotriva sărăciei, dar de fapt piața asigură prin funcționarea ei îmbogățirea doar în medie, creînd dese ori discrepanțe enorme între păturile sociale, astfel cei bogați devin mai bogați, cei săraci devin mai săraci.

Șomajul este poate principala problemă pe care statul trebuie să o aibă în vedere în momentul intervenției sale în economie. Șomajul generează sărăcie, adâncește inegalitățile economice și sociale. În același timp, șomerii pot deveni mult mai ușor victimele iluziilor totalitare. Din aceste motive, combaterea șomajului este cauza principală a intervenției statului în economie.

1. Depinzând de ofertă, ocuparea forței de muncă depinde inclusiv de cerere. Funcționaea pieței libere nu ne garantează că echilibrul între cerere și ofertă se va realiza gradul de ocupare totală a forței de muncă. În cazul în care cererea și oferta se echilibrează la un grad scăzut de ocupare, creșterea acestui grad de ocupare depinde de intervenția statului.

2. Pentru a fi oportună și cu perspective pe termen lung, statul va interveni, în cazul în care echilibrul pieței se realizează la un grad inferior celui de ocupare totală, prin încurajarea investițiilor.

3. Modificarea semnificativă a propensității spre consum poate determina o fluctuație semnificativă în piață (cerere, ofertă). Scăderea bruscă a propensității spre consum poate genera un deficit de cerere, deci și o scădere a gradului de ocupare, dacă acest deficit de cerere persistă. În acest caz, statul trebuie să acționeze în sensul creșterii propensității spre consum, pentru a aduce din nou productivitatea marginală a capitalului la un nivel competitiv, deci repornirea investițiilor. „Orice fluctuație a investițiilor necompensată de o modificare corespunzătoare a propensității spre consum va rezulta, desigur, într-o fluctuație a ocupării forței de muncă.”[]

Fără a avea pretenția că am analizat toate consecințele valabilității Teoriei lui Keynes privind ocuparea forței de muncă, ci doar pe cele ce le considerăm semnificative pentru argumentul nostru, vom încerca acum să definim politici ale statului pentru creșterea ocupării forței de muncă, în funcție de instrumentele economice de care respectivul stat democratic dispune:

Statul (în general, politica monetară revine băncilor centrale) va trebui să asigure – prin dobânda de politică monetară – trebuie să asigure că dobânda de pe piață asigură un nivel al investițiilor (prin raportarea dobânzii la productivitatea marginală a capitalului) în concordanță cu propensitatea spre consum pentru a tinde gradul de ocupare totală. Există însă cazuri în care productivitatea marginală a capitalului devine negativă (cred că putem vorbi de acest caz și în criza economică din prezent), iar politica monetară devine un instrument insuficient pentru a asigura gradul optim de investiții.

Prin politica fiscală (ce revine de obicei guvernului) statului trebuie să-și îndeplinească funcțiile sale sociale. Politica fiscală, prin rolul ei de redistribuire a unei părți din venitul național, poate determina modificarea propensității spre consum (există categorii sociale care dedică o parte mai mare din venitul lor consumului). Pentru a crește gradul de ocupare, politica fiscală trebuie să asigure o productivitate marginală a capitalului care încurajează investițiile (deci fiscalitatea nu trebuie să fie împovărătoare), dar și o redistribuire prin care să controleze propensitatea spre consum. Spre exemplu, într-o perioadă de criză, creșterea productivității marginale a capitalului poate fi asigurată numai prin îmbunătățirea așteptărilor privind cererea viitoare. Una dintre măsurile prin care se poate face acest lucru este creșterea venitului net al categoriilor pentru care propensitatea marginală spre consum este peste medie, determinând astfel o creștere a cererii agregate. Datorită faptului că în Republica Moldova impozitul pe venit este diferențiat, și nu unic precum în Romania, acest lucru este mai ușor de realizat.

În esența, atunci când gradul de ocupare a forței de muncă este sub gradul de ocupare totală, politica fiscală trebuie să asigure:

creșterea cererii agregate (sau a așteptărilor privind cererea viitoare);

menținerea productivității marginale a capitalului care să permită un volum cât mai mare de investiții.

realizarea funcțiilor sociale ale statului.

Politica bugetară poate compensa, în perioade de criză, deficitul de investiții al mediului privat. Dezavantajul folosirii politicii bugetare în acest scop este că denaturează concurența. Chiar dacă investițiile statului se fac pe criterii economice, ele vor avantaja o anumită ramură economică, în detrimentul alteia. Dacă acceptăm însă că obiectivul principal este atingerea gradului de ocupare totală și că statul este și el un actor economic cu drepturi depline în piață, riscurile aferente intervenției statului în economie prin politica bugetară devin acceptabile. Pentru a determina oportunitatea investițiilor publice, statul trebui să:

1) stabilească dacă gradul de ocupare al forței de muncă este inferior ocupării totale;

2) stabilească dacă investițiile private curente vor determina o creștere acceptabilă a gradului de ocupare și dacă trendul va continua (analizând productivitatea marginală a capitalului);

3) să stabilească prioritatea socială a investiției publice (în cazul investițiilor publice cu prioritate socială ridicată argumentele economice cad în plan secund);

4) să estimeze efectul investițiilor asupra cererii agregate (folosirea banilor pentru investiții publice și nu în alte scopuri reprezintă deopotrivă și o redistribuire a veniturilor, deci poate modifica propensitatea spre consum) și în ce măsură nivelul acestei cereri va fi susținut după încheierea programului de investiții (spre exemplu, o investiție într-o lucrare de infrastructură care presupune achiziționarea de materiale și utilaje din export va avea efect asupra cererii interne doar prin veniturile muncitorilor angajați în lucrarea respectivă). În urma acestei analiza se poate constata că nu există o investiție publică a cărei priorități sociale să compenseze insuficiența unor avantaje economice și că redistribuirea venitului național în altă formă (spre exemplu prin scăderea fiscalității) poate avea un efect mai favorabil asupra cererii agregate, deci a productivității marginale a capitalului, decât investiția publică respectivă.

O altă cauză la fel de importantă este a interveției statului în economie este menținerea stabilității economice.

Menținerea stabilității macroeconomice este esențială pentru a împiedica fluctuații bruște, cu efectele negative aferente.  „Ceea ce este imposibil de controlat într-o economie de capitalism individual este stocul de încredere”, puncta Keynes referindu-se la situațiile de criză.[] Stabilitatea macroeconomică înseamnă în primul rând a menține un grad de încredere relativ constant. Fluctuațiile mari ale unor indicatori economici, un nivel ridicat al dobânzii de politică monetară, un curs de schimb instabil pot fi pentru investitori tot atâtea semne legate de o descreștere a productivității marginale a capitalului. Deși nu se poate opune evoluției pieței libere, și nici nu trebuie să se opună, statul poate asigura stabilitatea parametrilor macroeconomici față de fluctuațiile periodice sau întâmplătoare pentru un climat investițional optim.

În măsura în care obiectivele statului ar putea fi altele decât cele pe care eu le-am presupus, politicile sale de intervenție ar fi, evident, diferite, sau ar putea fi o politică de neintervenție. Ceea ce merită subliniat este că orice intervenție a statului trebuie bazată și justificată pe un obiectiv asumat în mod transparent, pentru a evita intervenții discreționare.

În rezumat, pentru a determina momentul oportun al intervenției, statul trebuie să țină sub supraveghere doi indicatori esențiali: productivitatea marginală a capitalului și cererea agregată (atât cererea agregată curentă, cât și așteptările privind cererea agregată). Astfel, dacă statul poate asigura în permanență o productivitate marginală a capitalului atractivă, încurajând astfel investițiile, intervenția sa va fi benefică.

Tot Keynes ne oferă soluția și la eventuala problemă a suprainvestițiilor (presupunând că se poate ajunge în această situație). Suprainvestiția este, în opinia sa „o stare a lucrurilor în care (…) nu există nicio investiție nouă care se așteaptă, chiar și în condiții de ocupare totală, să producă în cursul vieții sale mai mult decât costul său de înlocuire.”[]

Cu aceste argumente putem concluziona că statul deține legitimitatea și instrumentele necesare pentru a îmbunătăți funcționarea pieței libere, pentru a înlătura sau minimiza efectele eventualelor crize, dar și pentru a-și îndeplini rolurile sale sociale și politice.

De asemeni, statul intervine în cadrul economiei cu scopul de a înlătura imperfecțiunile pieței, denumite uneori și „eșecurile pieței”. Eșecurile pieții nu reprezintă alteva decît situații din viața economică a unei țări în care nu este repectat Optimul-Pareto, acesta are loc atunci cînd nu mai există nici un schimb care l-ar face pe cel puțin un individ mai bine situat față de celălalt fără a-l face pe celălalt mai rău situat. Statul intervine doar în zona de eșec al peții și este foarte important ca tipul de intervenție a astatului să corespundă în tocmai caraacterului eșecului. Cauzele apariției eșecurilor pieții sunt: informație incompletă, limitarea concurenței, externalitțile. Din cauză că monopolul crează o alocare neeficientă a resurselor, intervenția statului într-o situație de monopol poate duce la o îmbunătățire substanțială a situației. De multe ori aceasta se realizează prin intermediul unor măsuri de reglementare legislativă (legi anti-monopol). Aceasta sigură pătrunderea liberă pe piață a potențialilor clienți pe piașă sau poate descentraliza firmele monopoliste. Este o situație mult mai dificilă cînd pe piașă este prezent uncaz de monopol natural.. La baza monopolului natural se află economiile primite în rezultatul efectului de scară. Eficiența crește în rezultatul scăderii costurilor marginale la mărirea producției. Dacă gradul optimal de concentrație a producției este aproape de capacitatea de desfacere a unei piețe sau o depășește, o menținere artificială a mediului concurențial poate conduce la o scădere a eficienței. Monopolul natural este caracteristic de regulă, sferei serviciilor, deoarece acestea nu pot fi transportate și pot fi prestate numai acelor ce se află într-un contact direct cu producătorul. Statul, neavând posibilitate de a învinge monopolul natural fără pierderi ale eficienței, este nevoit să aleagă din cele două măsuri principale: ori de a îndrepta puterea sa nu spre eliminarea situației de monopol, ci spre spre unele aspecte ale activității monopolistului, ori de a ocupa zonele monopolului natural cu întreprinderi și organizații ale sectorului public. Monopolul natural deseori dispare în rezultatul progresului tehnic.

Funcționarea normală a unei piețe în mare măsură depinde cât de completă este informația de care dispun consumatorii privind calitatea mărfurilor și serviciilor, precum și existența unor alternativele posibile în producția și procurarea lor. Informația imperfectă limitează posibilitățile de alocare eficientă a resurselor. Deseori ea limitează și concurența. Problemele de limitare a informației stau la baza fenomenului de piață incompletă se are în vedere situația când necesitățile în unele cazuri nu pot fi satisfăcute, deoarece producătorii activează în condiții de o incertitudine înaltă. La solicitările consumatorilor potențiali nu este propusă o ofertă adecvată. Prin consecință, mecanismul de piață nu este în stare să realizeze o îmbunătățire Pareto. În țările cu o economie de piață limitarea informației este depășită prin intervenția statului care contribuie la formarea unei infrastructuri informaționale. Trebuie de menționat că răspândirea informației deseori reprezintă un efect extern pozitiv. Piețele unor bunuri și servicii se caracterizează printr-o asimetrie informațională, adică printr-o distribuire neuniformă a informației. Exemplul calsic de asimetrie informațională este sfera ocrotirii sănătății. Pacientul de cele mai multe ori nu poate de sinestătător să pună diagnosticul, să aleagă metoda de lecuire și să aprecieze cât de raționalâ ea este. Dacă ajutorul medical s-ar fi acordat pe principiul funcționării unei firme private, iar medicii ar urmări scopul de maximizare a veniturilor, ei ar recomanda pacienților săi cele mai costisitoare metode de lecuire și cele mai costisitoare medicamente, care nu întotdeauna sunt cele mai eficiente. Acolo unde asimetria informațională amenință cu un dictat al producătorului, prestarea bunurilor și serviciilor este înfăptuită de sectorul public. Fiind un eșec al pieței, intervenția sectorului public este justificată.

În condițiile funcționării normale a pieței un producător nu poate utiliza resursele necesare fără a suporta cheltuielile respective în corespundere valoarea de alternativă, iar consumatorul plătește în întregime această valoare de alternativă. Numai în acest caz are loc o alocare optimă a resurselor, prețurile corespund utilității marginale, iar venitul exprimă contribuția producătorului în dezvoltarea economiei. Dacă cineva exploatează resursele limitate fără a restitui costul lor real în întregime, acest cost va fi suportat de către alți participanți ai vieții economice. Are loc o externalitate negativă (Poluarea mediului ambiant). În caz contrar, dacă producătorul suportă costuri mai mari decât valoarea lor de alternativă, pe care o utilizează alți participanți ai vieții economice are loc un efect extern pozitiv (săparea unei fântâni). Întreprinderea activitatea căreia dă naștere unui efect extern negativ transpune o parte din cheltuielile sale pe seama altora, iar acei care creează efecte externe pozitive, iau asupra sa o parte din cheltuieli în realizarea unor interese străine. Acolo unde are loc un efect extern negativ apare o tendință de supraproducere și o suprautilizare nejustificată a resurselor. Efectele externe pozitive provoacă o subproducție, deoarece acei ce le creează, suportă cheltuieli neadecvate rezultatelor obținute.

Externalitățile apar atunci când:

– acțiunea lui A determină apariția unor costuri/ beneficii pentru individul B, pentru care nu există compensații de la A către B în cazul în care acesta‘pierde’ sau de la B către A în cazul în care acesta ‘câștigă’.

– În unele cazuri aceste probleme se pot rezolva prin reglementări atunci când externalitățile (efecte neintenționate ale acțiunii) sunt măsurabile și proprietatea privată este foarte bine delimitată și reglementată. Acest lucru nu este însă posibil în cazul poluării aerului, ambuteiajelor pe stradă etc.

Statul poate interveni prin două modalități: prin introducerea unor reglementări cât mai detaliate și senzitive la realitățile existente și situațiile posibile sau prin taxarea activităților generatoare de costuri externe negative (accize: taxe pe consumul unor produse al căror consum produce externalități negative, de exemplu tutunul, băutura alcoolică, benzina)

recompensarea/stimularea activităților cu externalități pozitive: de exemplu inițiativa economică (profitabilă nu numai pentru întreprinzător dar având ca efect și creșterea numărului de locuri de muncă) poate fi stimulată prin acordarea unor credite preferențiale, cu dobândă subvenționată etc.

Alte distorsiuni și anomalii: Se referă la tipurile de piețe ce nu pot funcționa datorită unor constrângeri în ceea ce privește cererea (lipsa unei economii de scară sau costurile de investiție în anumite produse/ servicii (de exemplu companiile furnizoare de gaze, electricitate, televiziune prin cablu). În unele cazuri apar monopoluri sau oligopoluri naturale. Statul poate interveni, și de această dată, în diferite moduri:

1. prin reglementarea concurenței (Oficiul antimonopol, Oficiul pentruconcurență): prin institutirea unei serii de reglementări care să prevină creșterea arbitrară a prețurilor de consum a diferitelor servicii sau bunuri

2. prin subvenționarea pierderilor asociate prețurilor ne-profitabile

3. prin naționalizarea industriei respective și producerea respectivuluiserviciu.

Și nu în ultimul rînd statul urmărește , prin intervenția sa, să atingă alte scopuri care nu au nici o tangență cu economia sau măcar nu au un impact imediat asupra acesteia.

Luînd în considerație necesitățile mari ale republicii în investiții și în capital străin, pentru atragerea investițiilor, statul intervine cu scopul de a oferi stimulente fiscale agenților economici dar și pentru a promova imaginea Republicii Moldova peste hotare.[]

Creșterea rolului științei și tehnologiei amplifică și volumul cheltuielilor necesare pentru finanțarea activității de cercetare și dezvoltare, precum și a resurselor destinate pregătirii cadrelor. O parte importantă din aceste cheltuieli reprezintă investiții pe termen lung, ale căror efecte economice nu apar decât în timp sau comportă riscuri pe care nu și le asumă întreprinzătorii particulari.

Necesitatea asigurării resurselor pentru creșterea și educarea tinerelor generații, precum și pentru protecția socială a categoriilor sociale defavorizate și vârstnice.

Necesitatea protecției mediului înconjurător. ȘI UNDE SUNT Cauzele și mecanismele de intervenție a statului în economia Republicii Moldova

3.3 Cheltuelile sectorului public în Republica Moldova

În multe țări, în special în țările în curs de dezvoltare, statul încearcă să concentreze în mâinile sale sectoarele economei care adduce cel mai mare venit în Bugetul Public Național. De exemplu, în Venezuela, sectorul care se ocupă de petrol este complet în mîinile statului , acesta la rîndu lui aduve cca. 75% din veniturile BPN.

O astfel de experiență ar fi utilă pentru Moldova, dar guvernul nu a reușit până acum să preia controlul asupra sectoarelor care copletează bugetul, și încearcă să rezolve deficitul bugetar prin reducerea cheltuielilor și a veniturilor bugetare. Practica mondială nea arătat că în timpul tranziției la economia de piață este necesar, ca sectorul public, să mărească anumite tipuri de cheltuieli și anume transferurilor către menaje, inclusiv ajutorul de șomaj, costuri sociale. Prin urmare, politicile care vizează reducerea cheltuielilor guvernamentale pentru această perioadă nu este utilă pentru economia Republicii Moldova. Politicile în domeniul cheltuielilor publice reies din Programa de activitate a statului și Strategia națională de dezvoltare.

Scopurile principale a politicilor de cheltuieli din Republica Moldova

-Îmbunătățirea eficienței și eficacității utilizării resurselor publice,această problemă este extrem de importantă într-un mediu în care cheltuielile publice în raport cu PIB-ul a ajuns la un nivel suficient de ridicat.

– Îmbunătățirea planificarii cheltuielilor publice, aceasta presupune dezvoltarea în principal capacitatea și responsabilitatea autorităților publice în planificarea politicilor sectoriale în cantitatea de resurse disponibile. Obiectivul principal în acest context presupune utilizarea rațională a fondurilor publice de cătrebenificiarii acotra, dar nu determinarea modalităților de dobîndire a noi fonduri

– Optimizarea cheltuelilor pentru personal, procesul de analiză și optimizare a cheluielilor pentru personal reflectă scopul conceptului oprimizării numărului de persoane care activează în sectorul public. Această optimizare este destul d eimportantă deoarece cheltuielile pentru personal au o pondere extrem de mare în total cheltuieli.

– Distribuirea resurselor publice între sectoare, programe și activități în conformitate cu prioritățile stabilite.

Prioritățile pentru cheltuielile publice:

– Procesul de distribuire a resurselor suplimetare, se bazează pe prioritățile politicilor sectoriale. Cu toate acestea ea mai mare parte a resurselor suplimentare (70%) au fost furnizate a programelor de cheltuieli curente. Prin aceasta s-a demonstrat incapacitatea de a stabili noii priorități precum și lipsa unei volatilități sporite a resurselor

– O parte din resursele au fost alocate în conformitate cu prioritățile intersectoriale.

Aceste priorități sunt în concordanță cu principalele obiective de politică în domeniul cheltuielilor publice:

Reforma remunerării muncii , ca factor dominant în ridicarea nivelului calității serviciilor publice,

Investiții, unul dintre prioritățile de bază. Un volum ridicat a investițiilor care va îmbunătăți calitatea portofoliului de investiții, în conformitate cu prioritățile de dezvoltare, va fi capabil să producă modificări calitative în ceea ce privesște managementul investițiilor și tot odată să ridice nivelul responsabilității in cadrul organelor care se ocupă cu investițiile din sectorul public.

– Introducerea activităților care decurg din Programul de susținere a tinerilor. Acesta va fi pus în aplicare prin intermediul unor programe sociale: accesul la educație, locuințe, promovarea spiritului antreprenorial;

– În domeniul justiției de utilizat fonduri suplimentare pentru punerea în aplicare pe deplin a măsurilor prevăzute în SNR. Resursele din acest sector vor sprijini măsurile de politică pentru a consolida în continuare autonomia și calitatea justiției.

– În domeniul științei și inovării o creștere semnificativă a creditelor, în conformitate cu prevederile Codului cu privire la știință și inovare;

– În sectorul economiei și infrastructurii cea mai mare aprte a resurselor este utilizată pentru susținerea fermierilor, lărgirea plantațiilor de viță de vie cît și întreținerea, repararea și recontrucția drumurilor publice.

Pe parcursul 2014 cheltuelile publice sau majorat în mediu cu 14,87% comparativ cu anul 2013, înregistrînd la finele anului valoarea de 44402,5 mil. lei. Ponderea cheltuelilor publice în PIB în anul 2014 a costituit 39,82% majorîndu-se nesemnificativ cu 1,36% față de anul 2013, această majorarea a fost posibilă datorită creșterii volumului de cheltueli publice cu o rată mai mare compatariv cu rata de creștere a PIB-ului, care în anul 2014 a costituit 10,95%.

De obicei, prioritate în acordarea resurselor din BPN i se oferă cheltuelilor pentru asigurate și asistență socială, care rămiine a fi unul prioritar( cu excepția resurselor pentru majorarea plăților salariale), pentru acoperirea necesităților în domeniul protecției sociale în anul 2014 au fost alocate cca. 14155,1 mln. lei, ceea ce constituie 31,89% din totalu cheltuelilor publice. Cheltuelile pentru economie în anul 2014 au constituit 7624,7% mln. lei, ponderea acestora în total cheltueli fiind de 17,17% înregsitrînd o creștere promițătoare față de anul 2013 de 34,85% . Conform datelor oferite de Ministerul Economiei a RM, cheltuelile pentru economie vor continua să crească deoarece sunt unele dificultăți în ceeea ce privește finanțarea noilor proiecte cît și din cauza unui nivel scăzut a ISD-urilor.

Dacă analizăm cheltuelile BPN in perspectiva bugetelor componente, atunci observăm că în anul 2014 cele mai mult au crescut cheltuelile din Bugetul UAT, comparativ cu anul 2012, cu 26,89% . Cele mai mari cheltueli au fost executate de Bugetul de Stat cca. 16402,9 mil. lei însă comparativ cu anul 2012, vlumul cheltuelilor Bugetului de Stat sa diminuat cu 24,32%. De asemeni cheltueli considerabile a ufost executate de către BASS, care comparativ cu anul 2012 au crescut cu 23,31%, acest lucru paote fi privit din două aspecte: pozitiv influențează asupra veniturilor personal disponibile a pesionarilor, șomerilor ce primesc indemnizații, pesoanelor cu dezabilități etc. determinînd o creștere a cererii agregate, negativ influențează asupra BPN, crecînd astfel presiunea asupra acestuia, deoarece aceste cheltueli nu presupun nici un fel de rambursare. Deasemeni putem menționa că odtată cu majoratea cheltuelilor BASS, sectorul public urmărește scopul de a îmbunătăți calitatea vieții din Republica Moldova și confirmă că politica ppromovată de el este social orientată. Referitor la FAOAM, putem spune că deasemeni are un ritm destul de promițător de creștere și anume 17,71%, la moment cele mai mici cheltueli din BPN se efectuiază în cadrul FAOAM.

Conform dinamicii actuale a structurii cheltuielilor publice putem constata că pe lăngă creșterea promițătoare înregistrată de cheltuielile cu scop economic , se observă o tendintă de majorare a cheltuelilor cu scop socio-cultural, care în anul 2014 au crecut cu 11,73 %. Această creștere sa bazat pe majorarea cheltuielilor pentru învățămînt ocrotirea sănătății, asigurare și asistență socială. De asemeni au înregistrat creșteri promițătoare cheltuelile pentru apărare națională, organe judiciare și protecție civilă -15,94% ; cheltuieli pentru deservirea datoriei de stat – 20,14%; cultură, artă, sport și acțiuni pentru tineret 16,15%.

O asemena dinamică reflect prioritatea mediului economic și a celui social în contextul creșterii economice și a diminuării nivelului sărăciei. În componența cheltuelilor din blocul social observăm o creștere considerabilă a cheluielilor pentru protecția socială și cheltuelile pentru protecția sătnătății, iar în blocul economic o cele mai mari ritrmuri de creștere au înregistrat cheltuielile pentru: agricultură, infrastructură și complex energetic. Acest lucru se datorează finalizării finanțării programelor individuale legate de aprovizionarea cu apă și gazificarea localităților, precum și din cauza incertitudinii de finanțare externă pentru proiecte individuale, care în prezent dețin cea mai mare pondere în industrie.

Principalii factori în contextul priorităților intersectoriale în anul 2014 au cuprins:

Reforma salarială în sectorul public.

Indexarea din costul bunurilor și serviciilor, în conformitate cu modificările indicelui prețurilor de consum și creșterea prețurilor la gaze naturale.

Creșterea graduală a alocațiilor pentru investiții capitale, ca factor de influență asupra dezvoltarii economice.

O creșterea corespunzătoare se va concentra pe punerea în aplicare a Codului cu privire la știință și inovare și a Acordului de parteneriat între Guvern și Academia de Științe. În același timp, resursele limitate nu asigură un nivel adecvat al dezvoltării cestorului dat, deoarece cheltuielilor de cercetare constituie 48,51 mln. lei, ceea ce reprezintă 0,05% din PIB în 2014( ?).

Furnizarea acestor domenii prioritare cu resurse finaciare este concepută pentru a: facilitarea accesului la educație, în special la serviciile de educație generală, precum și îmbunătățirea calității serviciilor educaționale; sprijin cadrelor didactice tinere, recrutat în zonele rurale; o creștere a standardelor de nutritionale in scoli si orfelinate; consolidarea bazei de învățământ și dezvoltarea de informații; plata burselor pentru elevi și studenți; facilitarea accesului tinerilor la cultură și la sursele de informare prin deschiderea centrelor și restaurarea bunurilor culturale pentru tineret.

Pe parcursul anului 2014 creștere relativă a cheltuielilor publice în domeniul sănătății, în comparație cu anul precedent, a fost una promițătoare. Ca și în anii precedenți, costul sectorului a continuat să dețină una dintre cele mai mari ponderi în PIB, și anume 5,28%, în următorii ani, se prognozează o majorare a acesteia. Creșterea se datorează în principal plăți în cadrul sistemului de asigurări sociale. Creditele suplimentare vor fi utilizate pentru: indexarea sau creșterea mărimii prestațiilor sociale;consolidarea protecției sociale a familiilor cu mulți copii; dezvoltarea serviciilor sociale și a unei rețele de asistenți sociali.

Costurile economice ca pondere în PIB au crecut de la5,77% în 2013 la 6,84% în 2014. Creșterea relativă a creditelor în domeniul economic, în 2014 comparativ cu 2013 este de aproximativ 9,6%, cu o ușoară scădere a costurilor din anumite sectoare. Nevoia de acoperire financiară a programelor bugetare ale unității economice este în legătură cu:sprijin pentru sectorul agricol de evoluția constantă a subvenționare a producătorilor agricoli, elaborarea de mecanisme pentru securitatea alimentară de egalarea cadrului instituțional, de reglementare și de diagnostic la standardele internaționale, în special la cel European; a sprijini dezvoltarea industriei vinicole, ca un sector de importanță strategică; reabilitarea drumurilor publice, ca un factor în dezvoltarea infrastructurii .