Particularitatile Gestiunii Si Minimizarii Riscurilor Bancare

Particularitățile gestiunii și minimizării riscurilor bancare

(în baza datelor BC ,, VictoriaBank ’’ )

la specialitatea Finanțe și Bănci

CUPRINS

Adnotare

Introducere

Capitolul I. Abordări teoretice privind esența și conținutul riscurilor bancare

Conținutul, esența și caracteristica generală a riscurilor bancare

Definirea, identificarea și clasificarea riscurilor bancare

Tipologia riscurilor bancare, noi forme de manifestare

Capitolul II. Analiza riscurilor și modalitățile de gestiune a riscurilor bancare în practica BC-VictoriaBank

2.1. Analiza portofoliului de creditar și a riscurilor aferente operațiunilor creditare

2.3. Supravegherea și reglementarea riscurilor activității bancare în Moldova

2.4. Administrarea globală a riscurilor bancare

Capitolul III. Metode și perspective de gestiune eficientă și prevenirea riscurilor în activitatea băncilor

3.1. Tendințe actuale în gestiunea riscurilor bancare

3.2. Metode și tehnici de administrare a riscurilor bancare

3.3. Căi de asigurare contra riscurilor și soluții posibie ale gestiunii riscurilor bancare

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Anexe

Adnotare

la teza de licență cu tema:

,,Particularitățile gestiunii și minimizării riscurilor bancare’’ Dohoter Livia

Chișinău 2015

Teza cuprinde aspecte teoretice, analize și recomandări a particularităților gestiunii și minimizării riscurilor bancare. Analiza riscurilor bancare după ultimii ani și formularea concluziilor privind dezvoltarea și minimizarea riscurilor bancare. In ultimii două decenii inovațiile rapide de pe piețele financiare și internaționalizarea fluxurilor financiare au modificat sectorul bancar facîndu-l aproape de nerecunoscut.

Scopul tezei constituie cercetarea particularităților gestiunii și minimizării riscurilor bancare. Anume gestionarea corectă a riscurilor este cheia de succes a oricărei bănci în evoluția sa prosperă în cadrul unui sistem bancar. Odată cu minimizarea pierderilor înregistrate de aceasta avînd ca efect maximizarea rentabilității băncii, ceea ce-i direct proporțional cu sporirea încrederii populației în instituția financiară a caror clienți sunt.

In introducere se argumenteză actualitatea temei de cercetare, sunt formulate obiectivele, sarcinile și tema, se dă o caracterizare succintă a lucrării, subliniindu-se noutatea științifică și valoarea ei practică.

Suportul metodologic și tehnico-științific al tezei îl constituie Codul Fiscal, cărți menționate în bibliografie, precum și o mulțime de surse inspirate de pe saiturile oficiale la fel menționate în bibliografie.

Valoarea amplicativă a lucrării constă în concluziile și recomandările formulate.

Cuvinte cheie : riscurile bancare, gestiunea riscurilor, activitatea bancară, creditul

Fiecare capitol prezintă informația structurata în trei părți:

Capitolul 1: Prezintă informația teoretică referitoare la riscurile bancare cu diferite definiții și noțiuni pentru a putea fi clara informația pentru toți despre tema de discuție din teză .

Capitolul 2: Prezintă diferite analize a sistemului bancar din Republica Moldova și anume analiza riscurilor bancare a celor mai mari bănci, atenție acordîndu-i mai mult BC “VictoriaBank”. La fel în capitol este prezentată administarea globală a riscurilor bancare.

Capitolul 3: Prezintă informația cu privire la tendințele și perspectivele gestiunii cît mai eficiente, precum și diferite cai de prevenire a lor. Recomandări și opțiuni de diminuare a riscurilor bancare.

Annotation

undergraduate thesis on the topic:

                  Peculiarities ,, bank management and risk minimization ’’ Dohoter Livia

                                                                  Chisinau 2015

      The thesis includes theoretical, analysis and recommendations to management features and minimizing the risks of banking. Bank risk analysis after last years and drawing conclusions on the development and minimize banking risks. Over the past two decades, rapid innovations in financial markets and the internationalization of financial flows have changed the banking sector making it a nearly unrecognizable.

      The aim of the thesis is research management features and minimizing the risks of banking. It is proper risk management is the key to success of any development banks to prosper in the banking system. With minimizing losses from having the effect of maximizing the profitability of the bank, which I direct proportion to increasing public confidence in the financial institution whose customers are.

      The preamble argumentation topicality research are formulated objectives, tasks and theme, the paper gives a brief characterization, highlighting its scientific novelty and practical value.

     The methodological and technical-scientific thesis is the Tax Code books listed in the bibliography, as well as a variety of sources inspired from official web sites as listed in the bibliography.

     Amplicativ value of the work lies in the conclusions and recommendations.

     Keywords: banking risks, risk management, banking, credit

     Each chapter presents information structured in three parts:

Chapter 1: presents theoretical information on banking risks with different definitions and concepts to be clear information for all discussion on the topic of the thesis.

Chapter 2: presents different analyzes of the banking system of Moldova namely banking risk analysis of the largest banks, granting them more attention BC "VictoriaBank". Just in chapter presents a comprehensive risk manage their bank.

Chapter 3: presents information on trends and prospects as more efficient management and different ways to prevent them. Recommendations and options for risk mitigation bank.

INTRODUCERE

În ultimele două decenii, inovațiile rapide de pe piețele financiare și internaționalizarea fluxurilor financiare au modificat sectorul bancar făcandu-l aproape de nerecunoscut pentru toți. Atât progresul tehnologic cât și liberalizarea au oferit noi oportunități pentru bănci și instituțiile nebancare, exercitând presiuni competitive sporite asupra acestor doua entități.

Riscurile bancare au un obiectiv important al strategiei activității financiare. Corelația dintre diferitele tipuri de risc , atât in cadrul unei banci individuale cât și în interiorul sistemului bnacar privit în ansamblu, s-a accentuat și a devenit mai complexă. Internaționalizarea și liberalizarea au crescut posibilitățile de contagiere de la o zonă la alta cu efecte asupra sistemului bancar din întreaga lume. Având în vedere că în mediul bancar riscul este inerent și inevitabil, sarcina managementului financiar este să gestioneze riscul în așa fel încat diferitele tipuri de risc să fie păstrate la nivele acceptabile, iar profitabilitatea să fie menținută.

Actualitatea temei de cercetare. Actualitatea și importanța prezentei teme de cercetare reiese din realitatea cu care se confruntă întregul sistem financiar, în special cel european. Problema elaborării metodelor aplicative privind gestiunea relațiilor de bancă-client, avînd ca scop reducerea riscurilor bancare, la momentul de față este destul de actuală atît pentru sistemul bancar cît și pentru cel național. Riscul ce apare în cadrul unor activități poate fi definit ca expresie a posibilității de apariție a unei pierderi. In același timp, la fel de bine poate să apară un cîștig, situații care se va asocia unor noțiuni.

Obiectivul tezei de curs îl constituie studiul principiilor și metodelor teoretice și practice, abordari teoretice și modalități de gestiune a riscurilor bancare, identificarea tipurilor de riscuri bancare, evaluarea problemelor de minimizare a riscurilor bancare și stabilirea soluțiilor de rezolvare a falimentului bancar, estimare principiilor unei gestiuni corecte a riscurilor bancare, elaborarea strategiei și analiza impactului riscurilor bancare.

Riscurile bancare pot avea un impact considerabil asupra valorii băncii sau instituției financiare, atît un impact în sine, cît și un impact indus cauzat de efectele asupra personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare.

Scopul principal al tezei constă în metodele de gestiune si elaborare a activității bancare precum și tehnicilor, modalităților de calcul și prevenire a riscurilor bancare.

Sarcinile tezei sunt : studierea tendințelor actuale în gestiunea riscurilor bancare, examinarea situației existente în domeniul bancar și impactul gestiunii riscurilor bancare; Diagnosticarea și analiza portofoliului de creditar și a riscurilor aferente operațiunilor; Formularea propunerilor privind perfecționarea gestiunii riscurilor bancare, inclusiv metode și perspective de gestiune eficientă.

Nivelul cercetării îl constituie conceptele abordate în literatura economică referitoare la promovarea gestiunii și minimizării riscurilor bancare.

Metode de cercetare a tezei sunt obiectivele și metodologia cercetării, sunt utilizate cele legislative în vigoare naționale și internaționale.

Teza ese structurată în trei capitole, introducere, concluzii și recomandări.

In introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, necesitatea, importanța și gradul de studiere. Este formulat scopul și sarcinile cercetării, sunt prezentate domeniul și obiectivul cercetării, elemente de noutate științifică. Este redată semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării.

Teza de licență conține ca de obicei, trei capitole, fiecare conținînd cîteva paragrafe.

Capitolul I: Abordări teoretice privind esența și conținutul riscurilor bancare. Acest capitol cuprinde argumentarea teoretică a problemelor ce țin de riscurile bancare. La realizarea acestui capitol au fost utilizate identificarea și clasificarea riscurilor bancare cît și definirea lor. Capitolul I poartă un caracter teoretic-metodologic în baza cercetării temei am cercetat caracteristica generală a riscurilor bancare.

Capitolul II: Analiza riscurilor și modalitățile de gestiune a riscurilor bancare în practica BC Angrobank. Este dedicat unei analize minuțioase asupra mecanismului și structurii efectuării riscurilor aferente operațiunilor. Tot în acest capitol este reflectat o analiză a riscurilor bancare din Republica Moldova, și administrarea globală a riscurilor bancare.

Capitolul III: Metode și perspective de gestiune eficientă și prevenirea riscurilor în activitatea băncilor. Reflectă tendințe și perspective în gestiunea riscurilor bancare reprezentate prin minimizarea, finanțarea și asigurarea riscurilor bancare. In acest capitol sunt meționați factorii ce au influențat negativ asupra activității băncii și soluții posibile ale gestiunii riscurilor bancare.

In concluzii și recomandări sunt reflectate concluzii teoretico-practice,este prezentată sinteza rezultatelor obținute în lucrare și inserează concluziile, efectuate drept rezultat al cercetărilor și recomandările care în opinia mea reprezintă importante măsuri, orientări și direcții de perfecționare a riscurilor bancare.

CAPITOLUL I. Abordări teoretice privind esența și conținutul riscurilor bancare

1.1 Conținutul, esența si caracteristica generală a riscurilor bancare

Noțiunea de risc este definită ca o categorie socială, economică, politică sau naturală a cărui origine se află în incertitudine care poate sau nu să genereze o pagubă datorită ezitărilor si inconsisteței în luarea deciziilor. Cercetarea asumării riscurilor în activitatea bancară este făcută in scopul descoperirii posibilelor avantaje viitoare, cum ar fi cazul operațiunilor speculative pe piețile financiare sau de schimb, dar posibilelor pierderi imprevizibile. Asumarea riscurilor este legată in general de funcția de bază pe care o au băncile și anume funcția de investiții : riscul este un atribut al investițiilor in general, asumarea riscurilor capătă o altă formă inevitabilă pentru existența și funcționarea băncilor.

Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile in operațiunile lor curente si nu sunt doar riscurile specifice activității bancare clasice. Intradevăr riscurile fac obiectul unei mari atenții in bănci. Toate riscurile sunt niște pierderi asociate unor evoluții adverse a rezultatelor.

In anumite accepțiuni prin risc se subînțelege manifestarea unei instabilități ce rezultă din alegerea unui obiectiv greșit. Riscul apare in dependența de un oiectiv anume ( de exemplu riscul lichidității ) precum și in legătură cu cauzele concrete ale obiectivului greșit ales ( de explu riscul valutar ). Riscul mai poate fi privit și sub aspectul unui pericol, a unei pierderi pe care o generează o decizie greșită in opoziție cu o altă decizie ce ar fi fost mai bună. Riscul mai poate fi privit doar sub aspectul posibilității apariției unei pierderi. Intr-o altă accepțiune riscul trebuie abordat în opoziție cu posibilitatea apariției unui ciștig. In urma unei decizii financiare rezultatul poate fi ciștig sau pierdere, in primul caz fiind vorba de ,, șansa’’ iar in al doilea caz fiind vorba de ,, risc ’’ .

Băncile de regulă investesc, resurse imprumutate care sunt un multiplu substanțial al propriului lor capital, cum ar fi recuperarea cu intîrziere a resurselor investite provocînd o serie de dezichilibre la nivelul băncii, care au diferite forme și pot influența și amplifica reciproc.

Asumarea riscurilor in activitatea bancară poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operațiunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb, dar și a posibilelor pierderi.

Riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare si care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calitații afacerilor, diminuarea profitului, înregistrarea de pierderi si afectarea funcționalității băncii. Riscul bancar mai poate fi provocat in interiorul băncii de către clienți sau din cauza mediului concurențial extern.

Și totuși riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii băncii sau instituției financiare, care poate cumula efectele unui impact de sine cît șiun impact indus de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor sau chiar asupra autoritaților bancare. Analiza riscului in funcție de punctul de vedere poate fi definit in mod diferit. Din punct de vedere lingvistic, riscul este explicat ca probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecin-țe adverse pentru subiect. In același context, prin expunerea la risc se subințelege valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuelilor suplimentare pe care le suportă sau pe care le-ar putea suporta instituția financiară. De aici rezultă ca expunerea la risc poate fi efectivă sau potențială. Deci perspectiva celor mai multe analize bancare asupra riscului este limitată trebuie sa subliniem că riscul este in general de o mulțime de operații si proceduri. [Act.banc. p 215]

In domeniul bancar datorită complexității acestuia, riscul ar trebui privit ca un conglomerat sau complex de riscuri de cele mai multe ori interdependente, care pot avea cauze comune, și producerea uneia poate genera in lanț și alte riscuri. Cu incertitudine, riscurile fac obiectul unei mari atenții la bănci. Toate riscurile sunt definite ca pierderi asociate unor evoluții adverse a rezultatelor.

Activitatea bancară se caracterizează prin multiple dimensiuni ale riscurilor ce afectează performanțele. De exemplu : la cuplu risc performanța este indisociabil in universul bancar. Aceasta refectare a riscurilor se prelungește in măsurarea performanțelor.

Atit oamenii, cit și instituțiile, societățile au fost intotdeuna confruntate cu probleme de risc și incertitudine. Progresul societății contemporane a fost posibil datorită asumării unor riscuri. De aceea, economiile libere contemporane utilizează intr-o măsură oarecare modelele cu condiții de risc și incertitudini, decît fac acest lucru economiile centralizate.

Gestionarea riscurilor nu este altceva decît ansamblu instrumentelor, tehnicilоr și dispоzitivilor оrganizatorice necesare reușitei băncii. Acestea nefiind stabile sau fixe, ci sunt intr-o evoluție progresiva : se diversifică, capătă noi dimensiuni si devin mai precise continuînd să se dezvolte odata cu evoluția mediului. In cadrul evoluției bancare, care se produce intr-un rim accelerat, este dificil a constata ca gestiunea riscurilor au un rol esențial in strategia băncii. In ansamblu tehnicilor și modalităților de gestionare a riscurilor, gestiunesc activelor si pasivelor ocupa un rol central. Riscurile bancare sunt multiple și multidimensionale, și trebuie clasificate cu cît mai bine posibile in perspectiva măsurării, urmăririi și controlării lor.

In general riscul ( industrial, comercial, bancar ) poate fi totuși definit ca fiind о întimplare a carei producere are o consecință nefavorabilă asupra subiectului și agentului economic. Riscul redă posibilitatea de nerealizare a apariției unei pierderi în tranzacțiile economice : de import, export, arbitraj, etc. Intr-un mod sau altul riscul poate avea o influența considerabilă asupra unei instituții de credit, atît o influență se resimte in pierderile directe inregistrate, cît și o influență care se resimt asupra clienților, persоnalului și partenerilor de afaceri și chiar asupra autorității băncii.

La fel de impоrtant este să știm ca riscul este generat de un număr mare de оperațiuni și prоceduri. Din această cauză, cel puțin in dоmeniul financiar, riscul trebuie sa fie cоnsiderat ca un complex de riscuri, in sensul ca prоducerea unui risc poate conduce la cauzarea altor riscuri. Ca о consecință importantă, aceste operațiuni și proceduri pot genera in permanență o expunere a riscului.[Act.bank p314]

Băncile sunt supuse tuturor riscurilor cu care se confruntă clienții lor, riscuri cum ar fi cele legate de compromiterea culturilor agricole, pagube produse de factorii de mediu sau pierderi, și rezultate in urma lansării unui nоu produs cu costuri de prоducție fоarte ridicate. Сel mai însemnat și durabil risc cu care se cоnfruntă băncile este riscul de credit, cоnform acestui risc clienții băncilor nu pоt să-și оnоreze оbligațiile fața de bancă. Din оperațiunile de creditare ale persоanelor fizice, sоcietăților cоmerciale, băncilor si guvernelоr apare riscul de credit.

Riscurile bancare sunt o sursa de cheltueli neprevăzute, gestiunea lоr adecvată pentru stabilizarea veniturilоr are un rol impоrtant. In același timp, cоnsоlidarea valorii acțiunilor bancare se poate realiza dоar printr-о cоmunicare reală cu piețele financiare și implimentarea unor prоgrame adecvate de gestiune a riscurilor bancare.

Toate băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare doar daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor sau daca adoptă măsuri precise de adaptare a performanței la risc, pentru a se asigura că investitorii pot intelege impactul gestiunii riscului valorii instituției bancare. Si deci putem afirma ca riscul este o componentă esențială a activității financiar-bancare. Instituțiile bancare trebuie să-și dobîndească un anumit nivel de risc, astfel incît să-și asigure acționarilor posibilitatea maximizării valorii .

Pe de altă parte riscurile bancare pot fi definite ca fiind prоbabilitatea a unui eveniment cu cоnsecințe favоrabile și nefavоrabile asupra activității bancare. Avind efecte negative, se pоt inregistra diminuări ale profitului sau chiar pierderi, ceea ce duce la afectarea intregii funcțiоnalități a băncilor. Termenul de risc bancar este generat de un număr mare de оperațiuni și prоceduri, și anume riscul insоțește fiecare activitate desfășurată in bancă prоducînd sau nu pierderi, in funcție de cоndițiile in care se manifestă. Cel mai bine spus riscurile bancare trebuie inventariate și definite cît mai bine cu putință in perspectiva analizării măsurării și cоntrоlării lоr.

Gestiunea riscurilor bancare nu se rezumă doar la minimizarea cheltuelilor. Preocuparea permanentă a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive asupra comportamentului salariaților, care devin mai conștiincioși în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Atit băncile cît și instituțiile financiare trebuie să-și îmbunătățească practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-și putea gestiona cu succes diferite game de produs. Dacă gestiunea riscurilor bancare și sistemul global sunt efective, de aici deducem ca banca va avea succes. Și deci băncile pot deține cu izbîndă riscurile bancare dacă recunosc rolul strategic al riscurilor, daca folosesc modelul de analiză și gestiune in vederea creșterii eficienței.

Figura : 1.1 Gestiunea riscurilor bancare

Sursa : Elaborat de autor

Riscul bancar eventual poate fi definit ca fiind probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinețe nefavorabile asupra activitații bancare. Riscul bancar este determinat de un număr mare de operațiuni și proceduri, însoțind fiecare activitate desfășurată în bancă producînd pierderi, în funție de condițiile in care se manifestă. Riscurile bancare trebuie definite cît mai bine cu putință în perspectiva analizării măsurării și controlării lor.

Este foarte considerabil că o strategie bancară performantă e necesar sa cuprindă programe și proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează minimizarea probabilității producerii acestor riscuri bancare. Este evident acest lucru, deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuelilor suportate de bancă.

In sectorul bancar creșterea a primit aspectul de un atribut esențial al perfоrmanței bancare. Ea nefiind un scоp in sine, dar este impusă de rentabilizarea investițiilor în tehnologii noi. Prоcesul de creștere în sectоrul bancar are dоuă cоmpоnente : creșterea in dоmeniul serviciilor bancare, ca exemplu pot fi : creditarea clienților, efectuarea viramentelor, gestiunea patrimoniului. Deci astfel imaginea băncilor pe piețile financiare este una deficitară, deoarece ele riscă să fie tratate de către partenerii mai specializați și conduse de persoanele respinse în noile domenii și inconștiente de riscurile specifice. [Mg Fin. –p.125]

Băncile comerciale iși desfășoara activitatea ca sa atragă resurse de la clienții lor, peroane fizice și juridice pe care le plasează cît mai productiv in scopul maximizării profitului. Cu toate ca sistemul bancar este foarte reglementat, cu toate acestea in activitatea lor băncile se confruntă cu o mulțime de evenimente adverse carora trebuie să le facă față. Băncile sunt obligate să acorde credite numai pentru obiectivele legale, fiind obiective riscante și altele mai puțin riscante, iar banca dacă decide acordarea creditului iși poate stabili prețul și funția de scopul declarat.

Cunoașterea riscurilor bancare este foarte importantă, deoarece activitatea financiară este prin natura sa supusă incertitudinii riscului. Problema riscurilor caracteristice activității bancare nu a avut mereu acea importanță care o are acuma. Riscurile bancare au o însemnătate în cadrul fiecărei societăți bancare, ele permit estimarea efectivă și eficientă a profilului risc pentru toate unitățile teritoriale și pe întreaga societate bancară.

De asemenea trebuie luată in considerare corelația care trebuie să existe între evoluția profitului și riscul de lichiditate. Societățile bancare pot să-și maximizeze profitul prin asumarea unui nivel ridicat al riscului ratei dobânzei, și la fel de important și necesară este luarea în considerare a corelației care există între profit și riscul de insolvabilitate. Riscul de insolvabilitate definește probabilitatea că fondurile bancare să devină insuficiente pentru a ascunde pierderile rezultate din activitatea curentă.

Intrucît riscul este o componentă esențială profilului unei instituții financiare, evoluția ulterioară a trategiei și organizării bancare depinde in mare parte de riscurile actuale și de perspectivă. Pentru a integra identificarea și evaluarea riscurilor bancare în procesul de planificare, banca trebuie să-și definească de la bun inceput principalele linii de activitate.

Procesul de gestiune a riscurilor începe prin descifrarea și localizarea riscurilor diferitelor game de produse bancare pentru principalele activități bancare. Gestionarea riscurilor și gestionarea activelor și pasivelor se adresează riscurilor cuanticabile, de exemplu riscurilor financiare, riscuri legate deasaigurarea lichidității.

In conluzie, riscurile bancare reprezintă o sursă de cheltueli neprevăzute, gestiunea lor adecvată pentru stabilizarea veniturilor in timp, avînd un rol important. Atît băncile cît și instituțiile financiare trebuie să-și imbunătățească practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-și putea gestiona cu succes diferite succesiuni. Băncile pot gestiona cu mare succes riscurile bancare daca cunosc rolul strategic al riscurilor.

1.2 Definirea, identificarea și clasificarea riscurilor bancare

In viața economico –financiară, riscul este o componentă a oricărei activități, regăsindu-se in agenda zilnică a managerilor companiilor. Modificări neprevăzute în evoluția ratei dobînzii, ale cursului de schimb afectează rezultatele financiare ale unei fime și in cel mai rău caz chiar pot determina falimentul acestuia.

Ținînd cont de faptul că sunt mai multe riscuri, tot in același timp devine inevitabilă și apariția mai multor instrumente de gestionare a lor. Nu există numai o singură manieră universală de administrare a riscurilor, ci sunt mai multe. Insăși ele alcătuesc o complexitate certă, și totodată gestiunea riscurilor ramîne specifică fiecărei bănci. Cele mai principale riscuri cu care se confruntă mereu instituțiile bancare, și cele mai importante riscuri din activitatea bancară sunt grupate în :

Figura : 1.2 Riscurile bancare

Sursa : Elaborat de autor

Riscurile financiare sunt :

Riscul de credit ;

Riscul de rată a dobînzii ;

Riscul de curs valutar ;

Riscul de lichiditate ;

Riscul de solvabilitate ;

Riscul de țară ;

Riscul de lichiditate și riscul de solvabilitate explimă efectul cumulat al celorlalte riscuri asupra băncii. Toate aceste categorii principale de riscuri sunt de maximă importanță pentru instituțiile financiar – bancare. Riscurile financiare pot fi considerate cel mai important grup de riscuri bancare spcifice operațiunilor de creditare, majoritatea facînd obiectul unor reglementări bancare.

Riscurile financiare sunt supuse si strict legate de structura bilanțului contabil al băncii fiind divers de sensibile la deyichilibrele ce pot să apară în compoziția resurselor și plasamentelor băncii, iar gestionarea acestora poate duce la falimentul băancii. Toate riscurile financiare pot fi generate, amplificate sau diminuate de catre managementul bancar, de aici deducem ca din aceasta cauză cunoașterea formulelor de manifestare a acestоr riscuri au un rol prioritar in atеnția conducerii băncilor.

In toate grupele de risc se exercită o influență continuă, care dă naștere unei combinații a riscurilor ale cărei efecte poate atribui in mod negativ și băncile partenere, de aceea acest risc specific ansamblului sistemului bancar este denumit risc sistemic, iar gestionarea acestuia este asigurată de catre banca centrală.

Riscul de creditare intitulat și risc de insolvabilitate a debitorilor este definit riscul ca dobîndă, creditul sau ambele să nu poată fi rambursate la scadență sau să fie rambursate global și este specific băncilor a căror funcție remarcabilă în economie este creditarea. Luînd in calcul ca la baza incapacității de rambursare a creditului de către debitori stau diverse cauze ce se impune o abordare distinctăa riscului de creditare și anume :

Riscul aferent debitorilor persoane fizice și persoane juridice ;

Riscul de tară.

Incapacitatea de plată a debitorilor, atit persoanele fizice cit și persoanele juridice ar insemna rezultatul unui decalaj intre venituri si cheltueli, riscul fiind ca venitul viitor al acestora să se diminueze sau să dispară, fiind un risc dificil de apreciat de către bancă care nu dispune de informații suficiente pentru a preveni un astfel de comportament.

Riscul de credit este cel mai principal dintre riscurile bancare cu care se confruntă o oarecare instituție bancară. Anume riscul de credit atenționează asupra faptului că împrumutații sau emitenții de titluri ar putea să nu-și onoreze obligațiile față de bancă la scadență. Deci totuși riscul de credit exprimă pierderile cauzate de imposibilitatea clienților de a-și achita obligațiile față de bancă. Acest risc este considerat in general un risc comercial, care rezultă din alegerea pieților și a clienților. Riscul de credit este considerat un risc comercial, care exprimă intr-o formă mai largă, degradarea situației financiare a acestuia, drept motive motive servind situația generală a economiei, condițiile afacerii debitorului și alte condiții imprevizibile interne sau externe ce afectează situația financiară a acestuia.

Evoluția mediului care ne inconjoară al clienților împrumutați trebuie cunoscut și anticipat pe baza unor analize a ramurii in care aceștia stimulează, întrucît evoluția ramurii influențează in mod contradictoriu activitatea unei intreprinderi. Gestionarea preventivă a riscului de creditare deține că banca să ordoneze de un personal specializat pe sectoare de activitate care să adapteze permanent normele interne de analiză a creditelor acordate solicitanților.

Neputința de rambursare a creditului de către debitori, persoanele juridice sunt datorate și acțiunii unor factori interni dintre care menționăm :

Calitatea și moralitatea managementului care este greu de evaluat de către bancă, de aici deducem că banca solicită anumite relații de la terți privind managementul întreprinderii și relațiilor managementului cu personalul.

Incapacitatea intreprinderii de a se deprinde pieții sau noului în materie de brevete, invenții și inovații

Există mulți factori care contribuie separat sau corelat la manifestarea riscului de credit care pot fi denumiți în :

Factori specifici pieței – sectorul de activitate sau produsul se afla in declin, creșterea prețurilor la materiile prime și utilități, creșterea ratelor dobînzii, etc.

Factori legați de politica bancară – nerespectarea legilor, normelor bancare, standartele scăzute în definirea politicii de creditare, concentrarea unor împrumuturi pe citeva sectoare, asumarea de riscuri de creditare ridicate în comparație cu puterea financiară a băncii, etc.

Factori constrînși de politica guvernamentală – legi stricte de protecția a mediului care ne inconjoară, reglementări privind protecția consumatorului, înlăturarea unor facilități, etc.

Factori interni ai firmei – managementul deficient, unele planuri de a frauda banca, greve ale personalului, pierderi tehnologice, producție fară desfacere, etc.

Deci toți acești factori trebuie urmăriți permanent deoarece variază tot timpul, și unii nefiind sub controlul direct al băncii.

Riscul de credit la rindul său are 3 componente :

Figura : 1.3 Componentele riscului de credit

Sursa : Elaborat de autor

Riscul de neplata se raportează la apariția unui ansamblu de tendințe și evenimente de neplată, cum ar fi neplata unei obligații scadente.

Riscul de expunere se raportează la incertitudinea legată de nivelul sumei care va ajunge o pierdere. Acest risc este cunoscut, deoarece tot timpul se cunoaște soldul curent care eventual poate deveni o pierdere, și care să fie comparat cu garanțiile de care dispune banca.

Riscul de recuperare se raportează la incertitudinile asupra momentului și valorii recuperate prin execuția garanției. Aceste elemente nu se cunosc anticipat și depind de o multitudine de factori, cum ar fi complexul economic, politic și legislativ.

Riscul ratei dobânzei se datorează fluctuanților în nivelul ratei dobânzei, atît la active cît și la pasive corespunzătoare portofoliul băncii. Ca urmare a deținerii de active și pasive riscul ratei dobânzei diferă ca scadență și preț dar și deținerea de active și pasive cu dobândă variabilă.

Riscul ratei dobânzei a avut un rol esențial pentru afacerile bancare incă de la inceputuri, astfel încît în multe bănci continuă să readucă centrul de interes al managementului atît activelor cît și pasivelor.

Componentele esențiale a riscului ratei dobânzei sunt :

Figura : 1.4 Componentele riscului ratei dobânzei

Sursa : Elaborat de autor

Riscul venitului este riscul realizării unor pierderi în ce privește venitul net din dobânzi ca urmare a faptului că mișcarile ratei dobânzilor la imprumuturile luate nu sunt bine sincronizate cu cele ale împrumuturilor acordate

Riscul investiției este riscul producerii unor pierderi în patrimoniul net ca rezultat al unor schimbări ale ratei dobânzei

Cercetarea riscului ratei dobânzei incepe de la clasificarea activelor și pasivelor bancare, după cum sunt specificate :

Active și pasive cu dobânzi fixe care variază ca scadență și condiții de remunerare

Active și pasive cu dobînzi variabile care au perioade de reevaluare mai mari sau baze de indexare diferite

Dezvoltarea riscului ratei dobânzei este aflat sub influența unor factori endogeni, aceștea fiind importanți pentru gestionarea riscului acționîndu-se asupra lor se poate minimiza expunerea la risc și a unor factori exogeni stabiliți de evoluția condițiilor economice generale. Analiza riscului ratei dobânzei este importantă incît modificările neașteptate ale ratelor dobânzei pot condiționa schimbări semnificative in profitabilitatea unei bănci. In analiza riscului ratei dobânzei o atenție deosebită trebuie acordată riscului care poate decurge in structura financiară a băncii, în cazul cind apare un surplus de active sau pasive, în condițiile unor dobânzi variabile de piață.

Riscul ratei dobânzei este o componentă a riscului de piață, și apare anume în momentul în care plasamentele pe termen scurt sunt finanțate de bancă din resurse pe termen scurt, iar ratele dobânzei sunt în creștere peste nivelul estimat de bancă iar cheltuielile cu dobânzi aferente depozitelor unei bănci cresc mai mult decît veniturile din dobânzile aferente activelor.

Riscul valutar este probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piață să influențeze negativ marja dobânzii bancare. Prin risc valutar deducem probabilitatea de a consemna pierderi în cadrul desfășurării raporturilor economice sau a contractelor comerciale internaționale. Aceste pierderi apar datorită modificării cursului de schimb a monedei sub care este încheiată ințelegerea comercială în perioada cuprinsă la inceputul și sfirșitul finalizării contractului. Atît importatorii cît și exportatorii sunt dependenți riscului valutar, primii fiind afectați anume atunci cînd valuta se apreciază, din cauza că vor fi nevoiți să plătească sume mai mari din moneda națională, iar ceilalți din momentul in care valuta se depreciază, deoarece vor încasa sume mai mici atunci cind vor schimba valuta in monedă națională.

Componentele expunerii a riscului valutar sunt :

Expunerea la translație :

Apare in cazul băncilor cu activitate internațională, societățile subordonate trebuind să raporteze data și sa-și consolideze rezultate financiare ;

Se acoperă prin operații de hedging ;

Expunerea tranzacțională :

Deriva din faptul ca o serie de operații se desfășoară in valută iar cursul fluctuează ;

Poate fi semnificată pe termen scurt, fiind acoperită prin operațiuni hedging ;

Expunerea economică :

Reflectează influența fluctuanților cursurilor valutare asupra valorii de piață a băncii.

Acțiunea riscului de curs valutar presupune folosirea a unor indicatori, cum ar fi :

Poziția globală a schimbului la un moment dat, precizată ca soldul net reprezentat in urma diferenței dintre creanțele in valută și datoriile în valută ale băncii. Acest indicator nefiind edificator, astfel nu pune in evidență riscul la care este expusă banca, deoarece toate valutele sunt tratate impreună, calculul se face numai în condițiile in care autoritățile afirmă băncilor că la sfîrșitul fiecărei zile banca să aibă o poziție valutară egală cu 0.

Poziția schimbului in valută constă in determinarea pentru fiecare tip de valută a creanțelor și in același timp și a datoriilor pe care o bancă le are. Calculul conduce la 2 situații astfel :

Banca se gasește în ,,poziție scurtă” , atunci cînd creanțele in valută ,,x”, sunt mai mici decît datoriile in valută ,,x”, situația fiind favorabilă pentru bancă cînd cursul de schimb valutar al vsalutei ,,x” se devalorizează în următorul interval de timp și nefavorabil, cind cursul de schimb valutar al valutei ,,x” crește in următorul interval de timp.

Banca se găsește în ,,poziția lungă”, atunci cînd deține mai multe creanțe in valuta ,,x” decît datoriile exprimate in aceeași valută. Situația fiind una favorabilă atunci cînd cursul de schimb valutar ,,x’’ crește in următorul interval de timp, și atunci din situația este nefavorabilă este cînd schimbul valutar al valutei ,,x” se depreciază in următorul interval de timp.

Deci, orice operație de schimb la termen creează un risc de schimb și unul de dobîndă. Astfel, dacă o bancă primește un ordin de cumpărare la termen de dolari SUA, ea se expune în momentul cumpărării de valută, riscului de schimb dacă o dă cu împrumut, fie în lei sau fie in valută și riscului de dobândă. Din aceste motive managementul riscului de curs valutar necesită protejarea impotriva riscului și gestiunea propriu zisă.

Riscul de lichiditate este un risc specific băncilor, arta de a conduce o bancă constă tocmai în a ști să gestioneze lichiditățile pentru a face față retragerilor, fără a afecta însă posibilitățile de a onora și solicitările de credite.

O bancă care este confruntată cu riscul lichidității, poate fi forțată fie să imprumute fonduri de urgență la costuri excesive pentru a-și acoperi nevoile imediate de cash, fie sa atragă deponenți, plătind in schimb dobînzi mai mari decit cele practicate pe piață.

Gestiunea lichidității implică gestionarea activelor cu pasivele existente la momentul cind se calculează. In primul rînd se i-a in considerare termenul resurselor atrase pentru o anume perioadă și volumul resurselor plasate pentru perioada respectivă. In scopul minimizării riscului de lichiditate, managementul bancar trebuie sa abordeze 3 aspecte ale riscului de lichidități : protejarea impotriva riscului de lichiditate, măsurarea riscului de lichiditate și gestionarea riscului de lichiditate.

Banca Națională a Moldovei determină regulile de menținere a lichidității, care au scopul de a stabili o legătură potrivită dintre suma fondurilor investite adica active, și suma resurselor financiare adică pasive, și ca rezultat a neadmiterii riscului excesiv in sistemul financiar, protejării intereselor deponenților și menținerii de către instituțiile financiare a unui nivel potrivit de lichiditate .

Riscul de lichiditate consistă in probabilitatea ca banca să nu-și poată onora plațile față de clienți, ca urmare a devenirii raportul dintre creditele pe termen lung și termen scurt. Și deci concepția de lichiditate a băncii se explicăprin capacitatea băncii comerciale de a-și asigura îndeplinirea obligațiunilor și datoriilor față de toți clienții, creditorii.

Riscul de lichiditate are mai multe acceptiuni :

Simbolizează riscul unei bănci ca veniturile și capitalul său să fie afectate, datorită incapacității de a-și onora la termen sarcinile, fără a se confrunta cu pierderi inacceptabile ;

Incapacitatea băncii de a lichida poziția la momentul oportun și la un preț rezonabil ;

Incapacitatea băncii de a-și finanța portofoliul de active pe maturitățile și la ratele de dobîndă ;

Riscul de lichiditate rezultădin necorelarea scadenților cash-flow-urilor unui grup de active și pasive ;

Riscul de lichiditate rezidă în pierderile potențiale de profit și capital ca urmare a eșuării în respectarea obligațiilor asumate.

Riscul de solvabilitate reprezintă riscul de a nu dispune de fonduri proprii suficiente preocupată de pierderile eventuale. Riscul de solvabilitate indică cît din valoarea fondurilor proprii ale băncii poate decădea înainte ca poziția creditorilor ei să fie pusă în pericol.

Solvabilitatea poate fi precizată ca fiind incapacitatea pe termen lung a societății bancare de a satisface angajamentele sale de plați . Insolvabilitatea poate fi prelungire în timp a crizei de lichiditate.

In conformitate cu Legea nr. 129 / 1998 privind procedura falimentului băncilor, o bancă considerată insolvabilă dacă se află în una din aceste situații :

Banca nu a onorat integral creanțele certe,lichide și exigibile de cel puțin 30 de zile ;

Valoarea obligațiilor băncii depășește activul său.

Riscul solvabilității apare ca urmare a dezichilibrului pe scadențe atît activelor și pasivelor bancare.In vederea evitării acestor norme un rol deosebit îl au cele care se referă la asigurarea unui nivel minim al capitalului și asigurarea garantării creditului.

Băncile plasează banii imprumutați de la clienți obținînd principala parte a veniturilor. Deci ele sunt interesate sa atragă un volum maxim de depozite pe care să le plaseze, realizînd o rată a profitului cît mai mare. Astfel ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare scade.Această tendință negativă este contractată de creșterea ponderii veniturilor din servicii bancare și a veniturilor bancare, (de exemplu, în multe țari occidentale a crescut ponderea comisioanelor în total Produs Intern Bancar de la aproximativ 15 % in Japonia la circa 46 % în Elveția.)

Riscul de solvabilitate se intîlnește la toate societățile comerciale. In cazul băncii, acest risc se arată mai puternic avînd in vedere funcția sa de intermediere. Băncile participă la activitate cu un capital relativ mic manipulînd în schimb fonduri mari. Interesul lor este de a atrage fonduri cît mai mari, asigurînd astfel o rată a rentabilității financiare mare.

Reglementări privind solvabilitatea băncii se referă la adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate, fondurile proprii sunt ultimul garant al solvabilității în fața unor riscuri. Fondurile proprii sunt o referință obligatorie pentru toți indicatorii de performanță cuvenită condiției imperative de remunerare a acționarilor.

Riscul de solvabilitate este un risc bancar major, fiind în același timp determinat și de nerespectarea de către clienții băncii a contractelor de credit în ceea ce privește rambursarea datoriilor la scadență care avînd ca efect, fie o pierdere dfinitivă ca fiind incapacitatea pe termen lung.

Riscul de țară reprezintă totalitatea esențială a riscului general al operațiunilor derulate în mediu internațional, este rezultatul evoluției intr-un anumit sens al condițiilor economice și politice globale din țara respectivă.

Riscul de țară este determinat de interacțiunea unei multitudini de factori politici, economici și sociali, manifestîndu-se ca o realitate complex specific unei țări, care afectează orice investiție.

Pierderile riscului de țară, fiind înregistrate ca urmare a materializării riscului de țară sunt percepute ca diferență între veniturile preconizate și veniturile realizate în urma derulării afacerilor supuse riscului de țară. Aceste pierderi, în cazul investițiilor în străinătate pot fi :

Pierderi de oportunități : fiind generate de blocarea profiturilor rezultate de pe urma investițiilor realizate ;

Costuri suplimentare ocaziționate de diminuare sau de evitare a efectelor negative ;

Pierderi reale reprezentate de capitalul investit ;

Nivelul riscului de țară este definit în principal de evoluția mediului economic și a celui politic din țară. Evaluarea metodologiei de evaluare a riscului de țară se va baza pe analiza, cu ajutorul unui sistem complex de indicatori.

Evaluarea riscului de țară presupune parcurgerea unor etape :

Analizarea factorilor de risc și elaborarea sistemului de indicatori ;

Calculul indicelui de risc de țară ;

Buna informarea asupra situației politice și economice actuale din țară ;

Această abordare a riscului bancar atestă că nivelul calitativ al managementului bancar, și anume procesul de management al riscurilor redă preocupările principale pentru garantarea siguranței și stabilității atît a băncilor individuale, cît și a întregului sistem bancar.

O altă clasificare este dată de Banca Reglementelor Internaționale in așa mod :

Riscuri generate de parteneri, unde se includ : riscul de țară și riscul clientelei

Riscuri financiare, care cuprind riscul ratei dobânzei, riscul de lichiditate, riscul de plasament și riscul cursului de schimb

Riscuri operaționale și tehnice, fiind generate de nivelul de informatizare a băncii

Riscuri ale gestiunii bancare interne, unde se includ riscuri de reglementare, riscul de comunicare, riscul de strategie și riscurile resurselor umane

Un studiu al băncii mondiale arată ca riscurile bancare se impart în patru mari categorii :

Riscurile apariției de evenimente cuprind toate tipurile de riscuri exogene, anume aceste riscuri includ evenimente politice și crize bancare ;

Riscurile afacerii sunt asociate mediului în care activează o bancă, această grupă de riscuri este adesea cunoscută sub denumirea de risc de țară ;

Deci există o multitudine de dimensiuni ale riscurilor în procesul efectuării operațiunilor bancare care se manifestă atît la nivelul fiecărei bănci, cît și la nivelul sistemului bancar. In concluzie aș pute spune ca asigurarea riscurilor bancare reprezintă un proces obiectiv necesar pentru asigurarea facultativă a răspunderii debitorului pentru nerambursarea dobînzilor aferente.

1.3 Tipologia riscurilor bancare, noi forme de manifestare

In univerusl bancar, riscurile sunt multidimensionale, iar varietatea nu permite o clasificare unică. In activitatea sa, banca este supusă riscurilor pe două planuri :

Pe de o parte, banca este o întreprindere și este posibil de a se confrunta cu riscurile proprii oricărei întreprinderi ;

Pe de o altă parte, banca funcționeză ca un intermediar specific în procesul circulației capitalului și se angajează în riscurile bancare clasice aferente parteneriatului (riscul de contrapartidă)

Unele riscuri sunt noi și se datorează formei perfecționate de operare prin sisteme electronice, și anume :

Riscul operațional – decurge din posibile deficiențe ale funcționării sau integrității circuitelor prin care se efectuează operațiile, fiind cu atît mai periculoase și greu de controlat cînd se produc nu în instanțiile proprii ale băncilor, ci în conectările aparținînd clienților ;

Riscul securității operațiilor – apare cînd extinderea geografică și posibilitățile deschise de acces creează oportunități fără precedent de fraude în defavoarea băncilor și a clientelei.

Riscul de reputație – reprezintă pierderea de credibilitate a băncilor afectate de o serie de evenimente, defecțiunile produse în instalații sau sustragerile electronice substanțiale din conturi;

Alți specialiști grupează riscurile bancare în următoarele categorii :

Riscul întîrzierii

Riscul puterii de cumpărare (a creditului de rambursare)

Riscul ratei dobânzei sau riscul de piață, la care se mai adaugă și riscul portofoliului

Un studiu al Băncii arată că, în general riscurile bancare se încadrează în patru mari categorii :

Riscuri financiare, ce cuprind riscuri pure (riscul de lichiditate, riscul de credit, riscul de solvabilitate) și riscuri speculative (riscul ratei dobânzei, riscul valutar, riscul prețului sau poziției de piață. Riscurile financiare pot fi considerate cel mai important grup de riscuri bancare, pentru că gestiunea lor produce cele mai multe falimente bancare;

Riscuri operaționale, asociate organizării și funcționării sistemelor interne ale băncilor, incluzînd sistemele computerizate și alte tehnologii, ce privesc stabilirea de către autoritățile de reglementare a unor norme pe care băncile trebuie să le respecte. Riscurile operaționale exprimă probabilitatea ca banca să devină incapabilă să mai asigure servirea clienților intr-un mod rentabil ;

Riscurile afacerii sunt asociate mediului în care activează o bancă, inclusiv preocupărilor macroeconomice și de politic, factorilor legali și de reglementare, precum și infrastructurii și sistemului de plăți la nivelul întregului sector financiar. Această grupă de riscuri este adesea cunoscută sub denumirea de risc de țară ;

Riscurile apariției de evenimente cuprind toate tipurile de riscuri exogene care, dacă s-ar materializa, ar pune în pericol operațiunile unei bănci sau care ar putea dăuna condiției financiare și gradului de adecvare a capitalului respectivei bănci. Astfel de riscuri includ evenimente politice (căderea unui guver), crize bancar, dezastre naturale și războaie civile, băncile neputându-le face față decît prin menținerea unui anumit nivel adecvat de protecție a capitalului. Referitor la riscurile apariției de evenimente, autoritățile de supraveghere au un rol critic și important în evaluarea impactului unor astfel de evenimente asupra statului și condiției sistemului bancar și ale piețelor și servesc la garantarea faptului că sunt stabilite acorduri corespunzătoare în vederea minimizării impactului și dimensiunii întreruperii activității și mobilizării altor autorități care să se ocupe, în mod eficient de consecințele anumitor evenimente, și în final supravegheză ieșirea sistematică de pe piață a instituțiilor falimentare.

Deci potrivit managementului riscurilor bancare, o protecție specifică se poate concepe doar în cazul riscurilor diversificabile, riscul devenind astfel o probabilitate de producere a unui eveniment incert pentru care este cunoscută repartiția efectelor producerii lui sau pentru ca aceasta poate fi intuită prin studierea efectelor aleatorii deja produse. De asemenea, riscurile financiare sunt singurele care pot fi cuantificare prin intermediul unui sistem de indicatori, celelalte categorii de riscuri fiind generate de factori exogeni băncii, asupra cărora managementul fie are un control redus, fie nu deține nici un control.

Tabelul nr. 1.1 Expuneri la riscuri bancare

Sursa : ,, Managementul financiar al băncii comerciale ’’ , Oprițescu Marin , pag.4

Această abordare a riscului bancar confirmă că nivelul calitativ al managementului bancar, și în special procesul de management al riscurilor , reprezintă preocupările esențiale pentru garantarea siguranței și stabilității atît a băncilor individuale, cît și a întregului sistem bancar.

Diversitatea riscului apare din parcurgerea diferitelor tipuri de riscuri care pot fi întîlnite. Există o serie de clasificări, și anume :

In funcție de caracteristica bancară :

Riscuri financiare asumate în gestiunea bilanțului ;

Riscuri de prestare caracteristice pentru sfera serviciilor bancare ;

Riscuri ambientale, care sunt generate de operarea băncii într-un mediu concurențial strict reglementat de autoritatea bancară și intr-un spațiu economic caracterizat de propria sa dinamică

Riscurile financiare pot fi considerate cel mai important grup de riscuri bancare. In acest grup de riscuri se include :

Riscul de creditare, denumit și risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de nerambursare sau risc al deteriorării calității activelor bancare (în condițiile în care alte active au o pondere redusă la bilanțul băncii) exprimă probabilitatea încasării efective.

Riscul de lichiditate sau riscul de finanțare, exprimă probabilitatea finanțării efective a operațiunilor bancare ;

Riscul de piață sau de variație a valorii activelor apare ca risc de variație a ratei dobânzei, risc valutar și risc de variație a cursului activelor financiare și exprimă probabilitatea ca o variație a condițiilor de piață să afecteze negativ profilul bancar ;

Riscul de capital, riscul de faliment sau riscul de îndatorare exprimă riscul de îndatorare exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă și ca aceste pierderi să afecteze în mod negativ plasamentele creditorilor băncii .

Riscurile de prestare sunt asociate operațiilor din sfera serviciilor financiare. Cuprind următoarele tipuri de risc :

Riscul operațional sau riscul de sarcină exprimă probabilitatea că banca să devină incapabilă, să mai asigure servirea clienților intr-un mod rentabil ;

Riscul tehnologic sau asociat calității și structurii ofertei de produse financiare care au un ciclu de viață propriu și tind să fie înlocuite de produse mai performante ;

Riscul produsului nou este asociat inovărilor în sfera produselor financiare ;

Riscul strategic exprimă probabilitatea de a nu înțelege strategia optimă în condițiile date ;

Grupa riscurilor ambientale cuprinde o clasă de riscuri cu un puternic potențial de impact asupra performanței bancare, dar asupra cărora banca are în cel mai bun caz, un control limitat. In esență aceste riscuri exprimă probabilitatea ca o schimbare adversă de mediu să efecteze negativ profitul băncii.

Riscul de fraudă este un risc de ordin intern și extern (ex. fraudele, actele și mai ales intențiile salariaților reprezintă o variabilă externă greu controlabilă)

Riscul economic este asociat evoluției mediului economic în care acționează banca și clienții acesteia ;

Riscul concurențial exprimă probabilitatea reducerii profitului în condițiile modificării raporturilor de piață în defavoarea băncii ;

Riscul legal reflectă faptul că băncile trebuia să opereze în contextul stabilit de reglementările în vigoare, chiar dacă acestea le creează un dezavantaj competitiv față de alte instituții financiare concurente. Alt aspect ala cestui risc este acela că există o permanentă incertitudine atît în ceea ce privește evoluția viitoare a cadrului normativ de desfășurare a activității bancare, cît și referitor la momentul implimentării unor noi reglementări.

Clasificarea riscurilor bancare în funcție de carcteristica bancară este prezentată schematic astfel:

Tabelul nr : 1.2 Clasificarea riscurilor bancare

Sursa: ,, Managementul financiar al băncii comerciale ’’ , Oprițescu Marin , pag.5

In activitatea sa, banca este supusă riscurilor de două planuri :

Riscurile proprii oricărei întreprinderi, banca fiind o afacere în care se angajează oameni, capitaluri, și se confruntă cu riscuri, de unde pot rezultă cîștiguri sau pierderi ce urmează să remunereze aportul factorilor angajați, confruntîndu-se astfel cu un triplu risc : riscul de organizare legată de acțiunea omului, care este un risc de calitate profesională ce poate implica erori cu consecințe nesemnificative, riscul de nefuncționare și riscul mediului ambiental, adică riscul influențelor negative ale reglementărilor de ordin juridic sau fiscal.

Riscurile bancare clasice aferente parteneriatului (riscul de contrapartidă) , ce apare ca urmare a funcționării ca un intermediar specific în procesul circulației capitalului și se concretizează în riscul de credit, riscul lichidității și riscul ratei dobânzei .

In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute, gestiunea lor adecvată poate stabiliza veniturile în timp. In acest timp, consolidarea valorii acțiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reale cu piețele financiare și implimentarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Impărțirea riscurilor bancare în clase și tipuri de clase este necesară în scop practic deoarece riscurile prezintă trăsături comune (cauze, instrumente, tehnici de gestiune, metode de evaluare) și tratarea lor corelată permite observații care pot ușura atît înțelegerea procesului de gestiune cît și asimilarea unor procedee și tehnici.

CAPITOLUL II. Analiza riscurilor și modalităților de gestiune bancară în practica BC VictoriaBank

2.1. Analiza portofoliului de creditar și a riscurilor aferente operațiunilor

Banca Comercială ‘‘Victoriabank’’ S.A., fondată la 22 decembrie 1989 este unul din liderii sistemului bancar în Republica Moldova. Această instituție financiară ocupă unul din locurile de frunte și depășește multe bănci comerciale în dezvoltare și inovația serviciilor bancare, fiind Prima Bancă Comercială din Republica Moldova. Banca este o instituție financiară privată, cu caracter universal, care dispune de Licență Generală a Băncii Naționale a Moldovei pentru efectuarea tuturor tipurilor de operațiuni în valută națională și străină. Se conformează cu cerințele BNM privind indicii profitului, activele și rentabilitatea lor, solvabilitatea, calitatea portofoliului de credit. Banca Comercială ‘‘Victoriabank’’ S.A în fost recunoscută ca cea mai aproape de ideal.

Actualmente B.C. "Victoriabank" S.A. activează ca instituție de creditare, care oferă clienților corporativi și individuali întregul set de servicii bancare, care includ decontarea, creditarea, utilizarea cardurilor, documentarea și alte operațiuni bancare. Experiența de lungă durată în condițiile pieții în curs de dezvoltare, implimentarea tehnologiilor bancare moderne permit Băncii să ofere clientelei formele optimale de colaborare. Credibilitatea, calitatea înaltă de deservire, operativitatea în activitate si relațiile reciproce de parteneriat au devenit principiile de bază a Băncii. Grație licenței generale de exercitare a operațiunilor bancare, B.C. "Victoriabank" S.A. realizează întregul spectru de servicii bancare care sunt prezente pe piața Republicii Moldova, deservește clienții corporativi în conformitate cu standardele internaționale, asigură toate tranzacțiile în valută necesare transferurilor bancare și interbancare, efectuează operațiunile financiare și de garanții, precum și operațiunile cu numerar și prin intermediul cecurilor.

BC „Victoriabank” S.A participă activ la creditarea economiei Republicii Moldova.De aceea, chiar și în cazul unei politici de creditare perfecte sunt inevitabile anumite pierderi la credite.Deși banca tinde spre îmbunătățirea calității portofoliului de credite, o parte din credite pot deveni nefavorabile în viitor. Banca conștientizează că reputația ei poate fi subminată în urma majorării cotei creditelor problematice, iar aceasta poate, la rândul său, să influențeze asupra poziției băncii pe piața resurselor creditare.   Banca își pune scopul de a respecta permanent normele stabilite de către Banca Națională a Moldovei în vederea limitării riscului de creditare (datoria maximă a unui grup de persoane, ce activează în comun, a persoanelor afiliate și lucrătorilor băncii, raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, care constituie după mărime primele datorii nete, la portofoliul de credite,

Conform politicii de credite a BC „Victoriabank” S.A. în scopul asigurării diversificării riscului de ramură, în funcție de normele prudențiale ale băncii, precum și tendințelor generale ale economiei RM, structura dorită a portofoliul de credite pe ramuri este următoarea:

ponderea creditelor acordate agriculturii și industriei alimentare în total portofoliului – nu mai mult de 25%;

ponderea creditelor acordate industriei și comerțului în total portofoliului – nu mai mult de 60%;

ponderea creditelor de consum în total portofoliului – nu mai mult de 17,5%;

ponderea creditelor acordate industriei energetice și combustibilului în total portofoliului – nu mai mult de 10%;

ponderea creditelor acordate persoanelor fizice și juridice care desfășoară activitatea de antreprenoriat pentru imobil, construcției și dezvoltare în total portofoliului – nu mai mult de 35%;

ponderea creditelor acordate Guvernului în total portofoliului – nu mai mult de 10%;

ponderea creditelor acordate altor bănci în total portofoliului – nu mai mult de 10%;

ponderea altor credite în total portofoliului – nu mai mult de 20%.

BC „Victoriabank” S.A își elaborează politici specifice de diminuare a riscului se stabilesc în funcție de evoluția generală a economiei, de orientările stabilite prin programele de guvernare etc., și au în vedere următoarele:

susținerea prin intermediul creditelor a întreprinderilor mici și mijlocii și în general a sectorului privat, urmărindu-se corelarea structurii creditelor pe forme de proprietate cu contribuția celor două sectoare la realizarea produsului intern brut;

promovarea unei politici de sprijinire prin credite a producției pentru export și a exportului de produse, inclusiv pe calea practicării unor dobânzi diferențiate, în scopul asigurării necesarului de valută și echilibrării balanței de plăți;

expunerea către sectorul agricol se va efectua cu prudență, având în vedere că, pe lângă riscul general economic, în acest sector există și riscul natural cu consecințe grave asupra rambursării creditelor și plății dobânzilor la scadențele prevăzute în contractele de credite;

interzicerea accesului la credite pentru agenții economici nerentabili și fără posibilități certe de redresare, care înregistrează pierderi din activitatea desfășurată;

monitorizarea agenților economici, clienți ai băncii, care se vor lichida și stabilirea măsurilor corespunzătoare de recuperare a creanțelor băncii provenind din credite și dobânzi, inclusiv pe calea executării silite a garanțiilor;

alocarea plafoanelor de credite, în lei și valută, pe unități teritoriale se face diferențiat pe baza unor criterii valorice realizate de acestea;

competențele de aprobare a creditelor și scrisorilor de garanție se reduc cu 50 % sau se suspendă pe timpul cît unitatea bancară înregistrează credite restante și/sau dobânzi neîncasate mai vechi de 30 de zile într-o pondere ce depășește 20 % și respectiv 50 % din total portofoliu;

modificarea nivelului de dobândă perceput de bancă la creditele acordate, în funcție de serviciul datoriei împrumutaților;

monitorizarea agenților economici cu cele mai mari datorii restante către bancă, parteneri, buget, care desfășoară activități nerentabile, cu performanțe financiare necorespunzătoare;

acordarea cu prioritate a creditelor pe obiect, cu urmărire distinctă, pe contracte economice separate și reducerea corespunzătoare a volumului creditelor globale de exploatare;

în vederea dispersiei riscului de credit se va urmări introducerea pe scară largă a creditelor de consum pentru populație, ceea ce permite stimularea cererii și pe această bază, a relansării producției.

Astfel BC „Victoriabank” S.A. plasează resursele sale creditare în ramurile: agricultură și industrie alimentară, comerț și industrie, consum, industrie energetice, Guvern, bănci, prestare servicii și altele. Analiza structurii portofoliului de credite în dinamică evidențiază următoarele tendințe: în perioada 2012 – 2014 ponderea cea mai mare în structura portofoliului de credite o dețin creditele acordate comerțului și industriei, a căror cotă a scăzut totuși de la nivelul de 46,31% până la nivelul de 32,96 la finele anului 2014.

O cotă semnificativă dețin și creditele acordate agriculturii și industriei alimentației, însă cota acestora s-a redus în această perioadă de la 4,44% la 4,35%, în 2014 entru ramura agricolă, iar pentru industria alimentară s-a redus de la 12,48% până la 11,2% în anul 2014. În perioada 2012-2014 se observă o creștere a cotei creditelor de consum în total portofoliu de credite, care în 2012 atingeau doar nivelul de 2,74%, iar în 2013 cota acestora atinge nivelul de 3,06%. La finele anului 2014 cota creditelor de consum s-a majorat cu1,31p.p., atingând nivelul de 4,37%.

O cotă semnificativă în structura portofoliului de credite al BC „Victoriabank” S.A. o dețin și creditele acordate pentru construcții, care în 2012, dețineau 9,26% din portofoliu de credite, iar în 2013 cota acestora s-a redus până la nivelul de 8,47%, urmând ca apoi în perioada anului 2014, cota acestora să cunoască un trend pozitiv, majorându-se până la nivelul de 9,71%. La finele anului 2014 ponderea creditelor acordate pentru prestare servicii s-a majorat până la nivelul de 15,11%, cee ace este cu 5,59p.p. mai mult ca în anul 2012. (vezi figura 2.1.).

Analiza structurii portofoliului de credite evidențiază ramurile prioritare creditate de banca analizată. Astfel din analiza structurii portofoliului de credite al BC „Victoriabank” S.A. se observă că această bancă comercială și-a orientat activitatea de creditare în special în domeniul comerțului și industriei, agriculturii și industriei alimentare, precum și în spre creditarea persoanelor fizice, ceea ce sugerează respectarea de către bancă unuia din criteriile de calitate a portofoliului de credite, și anume diversificarea acestuia.

Figura2.1. Diagrama evoluției structurii portofoliului de credite după ramuri în perioada 2012-2014

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare publicate de BC „Victoriabank” S.A. în a.a. 2012-2014//www.victoriabank.md

La sfîrșitul anului 2014 portofoliul de credite a constituit 5,671.2 mln.lei reducîndu-se cu 976 mln. lei fața de anul precedent, în anul 2013 portofoliul de credite a constituit 6,648 mln.lei majorîndu-se față de 2012cu490 mln.lei.

Creșterea continuă a portofoliului de credite și evoluția fondurilor reducerilor pentru pierderi la credite pe parcursul ultimilor 8 ani este prezentată în diagrama de mai jos.

Figura 2.2. Evoluția portofoliului de creditare în anii 2009-2014 în cadrul BC „Victoriabank” S.A.

Sursa: elaborată de autor în baza rapoartelor financiare

Ponderea portofoliului de credite din total din total active a băncii la data de 31.12.2014 a constituit 47,06%, valoarea activelor fiind de 12192.48 milioane lei.

În perioada anului 2014, BC „Victoriabank” S.A. a finanțat atît proiectele investiționale și activitatea curentă a aagenților economici, cît și a susținut populația prin acordarea de credite în scopul satisfacerii necesităților de consum, precum și în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai (investiții imobiliare).

Ratele de dobîndă la creditele acordate de bancă în monedă națională și valutară străină încadrîndu-se în trendul general al ratelor cotate pe piața, corelate cu costul resurselor băncii au asigurat un plus de competitivitate.Dat fiind nivelul acestora și structura bazei de resurse, structura portofoliului de credite denotă volumul esențial al creditelor contractate în valută națională(42,3%), în comparație cu creditele eliberate în valută străină(57,7%).

Figura 2.3. Structura creditelor pe valute

Sursa: elaborată de autor în baza rapoartelor financiare

În cadrul acțiunilor de diversificare a spectrului de servicii prestate, cu sprijinul unor tehnologii bancare de ultima generație, BC „Victoriabank” S.A. a practicat creditarea companiilor și populației în următoarele scopuri: programare comerciale și de prodocere, comerț extern, credite investiționale în scopul perfecționării tehnice, modernizarea și lărgirea producerii,creditarea consorțiolă, servicii de leasing financiar, emiterea scrisorilor de garanție, ipotecă.

Politica băncii în vederea asigurării volumului necesar de rsurse pentru activitatea eficientă necesară de resurse pentru activitatea eficientă și competitivă a băncii în anul 2014 a fost condiționată de menținerea unui nivel optim al cheltuielilor aferente dobînzilor.

Gestiunea lichidității implică gestionarea corectă a activelor cu pasivele existente. În scopul minimizării riscului de lichiditate, managementul bancar trebuie să abordeze trei aspecte ale riscului de lichiditate: protejarea împotriva riscului de lichiditate, evaluarea riscului de lichiditate, gestionarea riscului de lichiditate.

Majorarea capitalului social și implicit,a fondurilor proprii determină banca să-și mărească lichiditățile și puterea financiară avînd posibilitatea de a face investiții pe termen lung din fondurile proprii.

În scopul minimizării riscului de lichiditate, BNM obligă băncile comerciale să formeze o cotă a rezervelor obligatorii, care în prezent este de 19%. Acest fel de rezerve are și Banca de Economii care sunt formate din total resurse atrase de bancă și sunt deținute la BNM în contul corespondent atît în monedă națională, cît și în valută.

În scopul analizei și evaluării lichidității sunt utilizate următorii coeficienți:

– Coeficientul de lichiditate de gradul I = mijloace bănești + investiții în HVS, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depășească >0,2.

– Coeficientul de lichiditate de gradul II = mijloace bănești + investiții în HVS+30% din creanțe +70% din stocuri , valoarea optimală a căruia nu trebuie să depășească >0,5.

– Coeficientul de lichiditate de gradul III = mijloace bănești + investiții în HVS+total creanțe +total stocuri, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depășească >1.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei persoane sau companii de a-și plăti datoriile la scadența acestora.

Riscul de solvabilitate o consecință a manifestării unuia sau a mai multor riscuri, pe care banca nu le-a prevenit și anume a riscului de credit,de lichiditate.Acest risc demonstreză că banca nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru absorbția pierdrilor eventuale

Regularitatea prudențiala fixează limitele minime pentru menținerea fondurilor proprii, stabilite în funcție de riscurile la care sunt expuse instituțiile bancare.

Fondurile proprii permit acoperirea pierderilor posibile cu o probabilitate fixată în avans. Ele sunt estimate în baza unor măsuri obiective ale riscurilor. Riscul de solvabilitate nu este altceva decît posibilitatea de faliment al instituțiilor bancare. Societățile bancare pot intra în stare de faliment ca urmare a unei administrații proaste a activelor și pasivelor, a inabilității manageriale și a altor riscuri cu care se confruntă acestea.

În scopul analizei și evaluării solvabilității sunt utilizate următorii coeficienți:

– coeficientul de solvabilitate de gradul I =70% din active curente/datorii totale, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depășească >1

– coeficientul de solvabilitate de gradul II=(70% din active curente + 50% active pe t/l)/datorii totale, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depășească >1,5

Tabelul 2.1.

Informații privind activitatea financiară a BC „Victoriabank” S.A. la data de 31.12. 2014

Sursa: elaborat în baza datelor prezentate de BC „Victoriabank” S.A.

Conform informațiilor privind activitatea financiară a BC „Victoriabank” S.A. suficiența capitalului ponderat la risc este de 19,83%, ceea ce este cu 0,77% mai mult decăt în anul precedent.

Conform informațiilor privind activitatea financiară a BC „Victoriabank” S.A. coeficientul lichidității pe termen lung este de 0,68 %, iar coeficientul lichidității curente este de 45,47%, fiind cu 10,65% mai mult ca în anul 2013.

Instituțiile bancare ce participă în procesul de creditare sunt influențate de anumite evenimente interne și externe. De aceea, chiar și în cazul unei politici de creditare perfecte sunt inevitabile anumite pierderi la credite deoarece pot influența anumiți factori externi precum apariția unor dezechilibre, disfuncționalități în cazul trezoreriei, al gestiunii întreprinderii agentului economic, etc.

Tendința de minimizare a riscului de credit se axează atât pe analiza detaliată a solicitantului de credite și monitorizarea creditelor acordate, cât și pe crearea în cadrul băncii a unui fond de risc care să devină drept suport pentru creditele care, în diferite circumstanțe, devin a fi nefavorabile băncii. Important este ca procesul de formare a acestui fond de risc să fie axat, inevitabil, pe calcule bine efectuate în cadrul băncii, pentru a nu eschiva de la principiul prudenței bancare.

Provizioanele specifice de risc se determină numai pentru angajamentele bilanțiere ale clientului.Calculul volumului necesar de provizioane se realizează pe fiecare contract de credit în parte, funcție de categoria finală de clasificare a clientului.

Astfel, reducerile pentru pierderi la credite sunt dimensionate preliminar apariției creditelor neperformante, după efectuarea unor prognoze bancare în domeniul riscului asumat de bancă. Informația cu privire la fondul de risc format în cadrul BC „Victoriabank” S.A. în decursul anilor 2010-2014 va fi prezentată prin figura 2.2.7.

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale 2010-2014 ale BC ”Victoriabank” S.A. [online] [citat 22aprilie]. Disponibil: http:// victoriabank.md/ro/rapoarte_2014/

Fig. 2.4. Diagrama dinamicii cantitativă și calitativă a portofoliului de credite al

BC ”Victoriabank” S.A. în a.a. 2010-2014

Principalele preocupări în procesul de formare a provizioanelor pentru pierderi la credite se axează pe identificarea minimului necesar de resurse financiare care ar putea acoperi riscurile din activitatea de creditare.

Pe parcursul anilor prezentați se observă o ascendență pozitivă de majorare a provizioanelor pentru pierderi la activele creditare, ceea ce îi va permite băncii să acopere pierderile apărute în urma contractării creditelor neperformante. Astfel în anul 2011, fondul de risc a fost micșorat cu 6,96% față de anul precedent, pe când în 2012 a fost majorat cu 5,4% față de anul 2011. Această majorare a fondului de risc este eficientă pentru bancă întrucât îi permite recuperarea cheltuielilor provenite din creditele nefavorabile, ceea ce determină un statut prestigios al băncii și o imagine spectaculoasă pe piață. Este de menționat faptul că în anul 2014, deși portofoliul de credite a rămas practic același, micșorîndu-se cu 1565 mii lei sau cu 0,03%, valoarea fondului de risc s-a micșorat de la 402 736 mii lei în anul 2013 până la 388 612 mii lei în anul 2014. Acest fapt se datorează totodată și personalului bancar calificat care poate să prevină unele riscuri bancare, altele aducându-le la limite minime.

Astfel BC „Victoriabank” S.A.este în afara oricărui risc deoarece ea mereu efectuează o corela între activele și pasivele sale, și permanent dispune de fonduri proprii suficiente pentru acoperirea pierderiilor eventuale. Banca are un potențial de creditare în afara riscului determinînd un nivel înalt de siguranță și de protecție a intereselor deponenților, deoarece media suficienței capitalului ponderat la risc în sectorul bancar rămîne a fi unul înalt de 33,54% în anul 2014.

Analiza calității portofoliului de credite format de BC „Victoriabank” S.A. pe orizontul de timp 2009-2014 ne permite s-a o apreciem ca fiind bună, deși am observat o majorare a nivelului de risc de credit, totuși aceste devieri nu sunt semnificative, și nu depășesc limitele prudențiale. BC „Victoriabank” S.A. participă activ la creditarea economiei Republicii Moldova.De aceea, chiar și în cazul unei politici de creditare perfecte sunt inevitabile anumite pierderi la credite.Banca nu intenționat acordă credite nefavorabile, însă o parte din credite pot deveni nefavorabile în viitor. Banca conștientizează că reputația ei poate fi subminată în urma majorării cotei creditelor problematice, iar aceasta poate, la rândul său, să influențeze asupra poziției băncii pe piața resurselor creditare.  Banca își pune scopul de a respecta permanent normele stabilite de către Banca Națională a Moldovei în vederea limitării riscului de creditare (datoria maximă a unui grup de persoane, ce activează în comun, a persoanelor afiliate și lucrătorilor băncii, raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, care constituie după mărime primele datorii nete, la portofoliul de credite, etc.

2.2. Supravegherea și reglementarea riscurilor activității bancare în Moldova

Sectorul bancar reprezintă componenta de bază a pieței financiare din Republica Moldova, în condițiile în care alte elemente sunt slab dezvoltate (piața de capital), au o pondere redusă (instituțiile de microfinanțare și creditare nebancară, leasing), sau sunt virtual inexistente (fondurile de investiții și capitalul de risc). Acesta este constituit din 2 nivele, reprezentate de Banca Națională a Moldovei (BNM) și 14 bănci comerciale în 2015, în urma falimetării BC ”Universalbank” S.A. în anul 2012.

BNM este responsabilă pentru autorizarea, reglementarea și supravegherea activității instituțiilor bancare, precum și pentru elaborarea și promovarea politicii monetare a statului. Normele sistemului de reglementare bancară al BNM au la bază Principiile de bază ale Comitetului Basel pentru supravegherea bancară (Basel II), iar în unele privințe, mai ales în ceea ce se referă la suficiența capitalului și provizioanele pentru pierderi la credite, sunt chiar mai stricte. Dintre cele 14 bănci comerciale, 9 sunt cu capital majoritar străin.

Tabelul 2.2.

Structura sistemului bancar moldovenesc la 31.12.2014, %

Sursa: www.bnm.md, accesat la 25.04.2015

Sistemul bancar din Republica Moldova este caracterizat printr-o pondere mică a capitalului de stat – 1,9% din totalul capitalului bancar, sau 14,5% din totalul activelor deținute de băncile cu capital majoritar de stat. În același timp, ponderea băncilor cu capital majoritar străin este de 49.1%.

După cum putem observa din datele prezentate în tabelul 2.1., primele cinci bănci dețin în jur de 69,7% din activele pieței bancare și creditele acordate. Acesta este un nivel înalt în comparație cu majoritatea țărilor din regiune. La sfârșitul anului 2014 acest indicator pentru România constituia 40%, Polonia – 51%, Ucraina – 32%, Rusia – 44%, Serbia – 42%.

Evoluțiile activelor și pasivelor sectorului bancar moldovenesc a crescut continuu pe parcursul ultimilor 17 ani, cu excepția perioadei de criză septembrie 2008-februarie 2010, când au fost înregistrate reduceri ai majorității indicatorilor de performanță. Începând cu luna martie 2010, însă, sectorul bancar moldovenesc a intrat din nou într-o curbă de ascensiune. Evoluțiile în ascensiune ale sistemului bancar moldovenesc au fost determinate de creșterea economică per ansamblu a țării, însoțită de cererea sporită pentru produse bancare, cât și de sporirea volumului de remitențe.

În vederea asigurării transparenței structurii proprietarilorbăncii și cunoașterii persoanelor care influențează considerabilmanagementul și activitatea băncii, precum și determinării naturiilegăturilor intre debitorii și proprietarii băncilor a fost stabilită listaminimă a informației privind debitorii băncii și proprietarii(beneficiarii) direcți sau indirecți ai cotelor in capitalul băncii caretrebuie să fie obținută și actualizată de către bănci. De asemenea,băncile trebuie să dispună de proceduri clare privind cunoaștereapersoanelor afiliate băncii, inclusiv cunoașterea tuturor criteriilor deafiliere a membrilor consiliului băncii față de aceasta.

Au fost prevăzute două modalități de prezentare a cererii dedeținere a cotei substanțiale in capitalul băncii: prin intermediulconsiliului băncii emitente sau prin depunerea cererii scrisenemijlocit la Banca Națională a Moldovei. S-a extins cerința deprezentare a informației privind persoanele afiliate solicitantului dea deține o cotă substanțială in capitalul băncii, precum și au foststabilite proceduri distinctive de prezentare a setului de documenteaferent deținerii de către băncile străine a unei cote substanțiale incapitalul băncilor autohtone. A fost prevăzută o specificare explicităa necesității examinării premiselor pentru asigurarea influențeipozitive asupra dezvoltării și desfășurării activității băncii dupăemiterea autorizației de deținere a cotei substanțiale respective.

Sectorul bancar a fost bulversat de „mega-tranzacțiile” realizate la sfârșitul anului 2014. În rezultatul acestor tranzacții, cele trei bănci implicate s-au pomenit într-o situație critică. În decursul anului 2014 Banca de Economii, Banca Socială și Unibank și -au majorat semnificativ soldul plasamentelor în străinătate. Astfel în octombrie 2014 aceste 3 bănci dețineau în exteriorul țării plasamente în sumă de aproximativ 9,4 miliarde MDL, ceea ce reprezenta 63,9% din mijloacele bănești datorate de băncile străine instituțiilor financiare din Republica Moldova. În noiembrie 2014, cele 3 bănci și-au retras plasamentele din exterior (cel puțin asemenea operațiuni sunt reflectate în rapoartele privind activitatea băncilor). De asemenea, în noiembrie 2014 Banca de Economii s-a finanțat de pe piața interbancară si a realocat surse în sumă de aproximativ 11,1 miliarde MDL către Banca Socială. În baza informațiilor privind activitatea economico-financiară a băncilor, se poate presupune că suma oferită de Banca de Economii, includea plasamentele retrase din străinătate. În baza acelorași surse de informații putem admite că la Banca Socială s-au realizat următoarele operațiuni: instituția financiară și-a retras plasamentele din exterior și a primit finanțări din partea Băncii de Economii, iar ulterior aceste surse au fost utilizate în mod suspect. În evidența contabilă a Băncii Sociale utilizarea dubioasă a mijloacelor bănești s-a reflectat prin „îngroșarea” excesivă, cu aproximativ 17,8 miliarde MDL, a grupei „alte active”. Totodată și Unibank a realizat un transfer de mijloace bănești în favoarea Băncii Sociale.

În rezultatul acestor operațiuni suspecte, în sectorul financiar s-a creat o gaură imensă de capital. În timp ce limita pentru principiul II al lichidității (lichiditatea curentă), este de minim 20%, în februarie 2015 la toate cele 3 bănci acest indicator era mult mai mic: Banca de Economii (-3,6%), Banca Socială (-69,2%) și Unibank (8,2%). Totodată, din cauza volumului enorm al activelor toxice pe care îl dețin cele 3 bănci problematice, aceste instituții financiare nu satisfac criteriul suficienței capitalului ponderat la risc, care este reglementat la un nivel minim de 16%. La finele lunii februarie 2015, cele 3 bănci aveau următoarele valori ale suficienței capitalului: Banca de Economii (2,4%), Banca Socială (2, 9%) și Unibank (15,8%). Situația deplorabilă a băncilor a determinat BNM să instituie administrarea speciala la aceste instituții. Totodată operațiunile efectuate de cele 3 bănci, alături de alți factori, cum ar fi: reducerea exporturilor, veniturilor remise și deprecierea rublei rusești au avut influențe asupra deprecierii MDL.

Prin intermediul tranzacțiilor dubioase din sectorul bancar practic au „dispărut” mijloace bănești în valută. Asupra acestui fapt indică și intervențiile valutare speciale realizate de BNM direct în favoarea celor 3 bănci, operațiuni care s-au efectuat în perioada decembrie 2014-februarie 2015. Astfel, BNM a realizat intervenții speciale sub formă de vânzări de valută cu Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în decembrie 2014 (221 mil USD, dintre care 167,1 mil USD erau destinați pentru închiderea swapurilor valutare deschise anterior), în ianuarie 2015 (4,1 mln USD) și în februarie 2015 (6,8 mln USD).

În perioada analizată, iunie 2014 – martie 2015, s-au intensificat riscurile externe și riscurile monetar-valutare. În același timp, riscurile instituționale și de guvernanță corporativă au rămas la un nivel maxim și nu au suferit schimbări vizibile față de perioada precedentă. Apetitul băncilor pentru risc a crescut vizibil în aceeași perioadă, oferta de credit în creștere întâmpinând o cerere pe măsură.Riscurile macroeconomice și de credit au rămas fără schimbări esențiale față de anul precedent, reflectând o activizare economică, susținută și de o politică monetară acomodativă prelungită a Băncii Naționale.

Figura 2.5. Harta riscurilor pentru sectorul bancar din Republica Moldova, 2014-2015

Sursa: elaborat de autor

Intensificarea riscurilor externe pentru sistemul bancar autohton s-a produs în principal pe dimensiunea CSI. Astfel criza politică și economică din Ucraina a avut și are un potențial destabilizator pentru întreaga regiune. Potențialul contagios al acesteia s-a reflectat prin deprecierea monedelor naționale a Rusiei, a Ucrainei, a Kazahstanului și a Kârgâzstanului, dar și a leului moldovenesc – deși din punct de vedere fundamental economia Republicii Moldova nu prezenta riscuri în acest sens. Creșterea economică a UE a rămas firavă (un avans de doar 0,52% în trimestrul patru al anului 2014. Evoluția pe termen scurt rămâne sub spectrul unei inflații cu mult sub ținta de 2% (0,7% pentru februarie 2014) și a unui arsenal din ce în ce mai limitat de opțiuni de intervenție, dar și a amenințării unei confruntări comerciale cu Federația Rusă.

Riscurile macroeconomice au fost moderate – nivelul inflației situându-se în intervalul țintit de BNM, iar activitatea economică reală a prins un ritm accentuat în ultimul trimestru.

Riscurile monetar-valutare au înregistrat o ușoară accentuare. Politica monetară a rămas una acomodativă, totuși unele șocuri s-au propagat prin intermediul deprecierii monedei naționale față de dolarul SUA și Euro. Deși deprecierea respectivă nu a afectat creditarea, efectele s-au făcut resimțite în principal pe pasivul bilanțului, printr-o creștere a depozitelor în valută, în mod accentuat a celor pe termen foarte scurt.

Riscul de credit și de piață rămân a fi ancorate sub aspectul indicatorilor de stabilitate financiară a sistemului bancar. Astfel, suficiența capitalului ponderat la risc este la un nivel ce depășește confortabil minimul de 16%, fiind de 22,8% în ianuarie 2014. Scăderea indicatorului în ultimele luni de analiză este în principal rezultatul expansiunii rapide a portofoliului de credite. Rentabilitatea activelor rămâne la un nivel de 1,6% la sfârșitul anului și este într-o ușoară creștere față de valoarea de 1,1% înregistrată pentru 2012. Cu excepția „Eximbank”, toate băncile au încheiat anul 2014 pe profit. Totuși, marja netă din dobânzi a scăzut în 2014 față de anul precedent și s-a situat la 3,85%, iar ponderea creditelor neperformante în total credite bancare a înregistrat o ușoară scădere în mediu pe sistem. Banca de Economii rămâne în continuare sub presiunea unei rate a creditelor neperformante de 72,59%, reușind totuși să consolideze suficiența capitalului ponderat la risc de la 5,9% în 2012 la 3,22% în anul 2014.

Riscul cel mai ridicat pentru sistemul bancar autohton vine totuși din zona funcționării instituțiilor și a culturii corporative din sistemul bancar autohton încă firave. Anul 2014 a repus în discuție capacitatea decidenților politici și a instituțiilor abilitate de a face față unor crize din sistemul bancar dar și a eficacității instrumentelor aflate la dispoziția acestora.

Politica bănciiBC „Victoriabank” S.A. în vederea asigurării volumului necesar de resurse pentru activitatea eficientă necesară de resurse pentru activitatea eficientă și competitivă a băncii în anul 2014 a fost condiționată de menținerea unui nivel optim al cheltuielilor aferente dobînzilor.

Apetitul de risc al băncilor a crescut pe fundalul accelerării economice din ultimul trimestru al anului și ascăderii graduale a ponderii creditelor neperformante în portofoliul bancar. Expansiunea creditării s-aaccentuat în special în trimestrul IV al anului 2013, culminând cu un avans impresionat de 64,5% în decembrie 2013 (Figura 2.6.). La această creștere a contribuit în același mod, atât creditarea în MDL, cu un avans de 71,7%, cât șicea în valută ce a înregistrat un avans de 49%. Trendul s-a menținut și în ianuarie 2014, deși ritmul adecelerat ușor – expansiunea totală a creditului fiind de 56,2%.

Figura 2.6. Evoluția creditelor noi acordate de băncile comerciale, contribuția la

creșterea totală, %

Sursa: calcule în baza datelor BNM

Depozitele au urmat o dinamică volatilă, în special în a doua jumătate a anului 2013 (Figura 2.7.). Astfel,deși în iulie 2013 și august 2013 se atesta o creștere firavă de 7.4% și o scădere de 1.4% a depozitelor, dejaîn septembrie 2013, în paralel cu cedarea de către stat a Băncii de Economii, s-a înregistrat o descreștere de42,6% a depozitelor noi acordate. O dinamică similară, deși mai puțin intensă, continuă și în următoareledouă luni. În ianuarie 2014 se accentueazăcreșterea depozitelor, 19.1%, aceasta fiind în principal determinată de o creștere a depozitelor învalută străină cu maturități de până la 6 luni (+164%). Dinamica dată a dus la majorarea ponderiidepozitelor în valută în total depozite de la 44,7% în decembrie 2013 la 46,1% la finele lunii ianuarie 2014,reflectând un sentiment de neîncredere în moneda națională.

Figura 2.7. Evoluția depozitelor noi deschise la băncile comerciale, contribuția la

creșterea totală, %

Sursa: calcule în baza datelor BNM

Riscurile macroeconomice au fost moderate – nivelul inflației situându-se în intervalul țintit de BNM, iaractivitatea economică reală a prins un ritm accentuat în ultimul trimestru.

Riscurile monetar-valutare au înregistrat o ușoară accentuare. Politica monetară a rămas unaacomodativă, totuși unele șocuri s-au propagat prin intermediul deprecierii monedei naționale față dedolarul SUA și Euro. Deși deprecierea respectivă nu a afectat creditarea, efectele s-au făcut resimțite înprincipal pe pasivul bilanțului, printr-o creștere a depozitelor în valută, în mod accentuat a celor pe termenfoarte scurt.

Riscul de credit și de piață rămân a fi ancorate sub aspectul indicatorilor de stabilitate financiară asistemului bancar (Figura 2.8.). Astfel, suficiența capitalului ponderat la risc este la un nivel ce depășeșteconfortabil minimul de 16%, fiind de 22,8% în ianuarie 2014. Scăderea indicatorului în ultimele luni de analizăeste în principal rezultatul expansiunii rapide a portofoliului de credite.

Tabelul 2.3.

Indicatori financiari ai sistemului bancar în Republica Moldova, anii 2013-2014

Sursa: Informațiile prezentate în acest tabel au fost elaborate pe baza ”Indicatorii financiari pe sistemul bancar al Republicii Moldova” http://bnm.md/md/financial_indices_of_bank_system (citat 02.04.15)

Nivelul scăzut de suficiență a capitalului ponderat la risc, precum și al lichidității sistemului bancar moldovenesc reflectă capacitatea scăzută, la nivelul întregului sector bancar, de a face față unor situații de criză. Totuși, aceasta reduce din eficiența și rentabilitatea băncilor, mai ales în condițiile în care economia slabă nu este în stare să absoarbă excesul de lichidități, astfel că băncile moldovenești continuă să facă coadă la licitațiile de vânzare a valorilor mobiliare de stat. La nivel de sistem rentabilitatea resurselor atrase, cît și randamentul economic au valori mici, ceea ce denota faptul ca eficiența centrului de profit este ridicată. Indicatorul volumul resurselor pe angajat reflectă calitatea serviciilor oferite de bănci clienților săi. Cu cît acest indicator este mai mare, cu atît clienții sunt mai interesați în derularea operațiunilor prin bancă. În sistemul bancar acest indicator este în permanentă creștere, de la 7% în 2013 la 7,7% la finele anului 2014.

Volumul total al depozitelor acordate persoanelor fizice a scăzut cu 14,46%în anul 2014 față de aceeași perioadă a anului 2013. Este de remarcat faptul că rata medie a depozitelor acordate persoanelor juridice la fel a scăzut în anul 2014cu 6,52% față de anul 2013, iar rata la depozitele în valută a crescut de la 44,7 până la 52,05 la sută. Se poate afirma că, nivelul scăzut de lichiditate și capitalizarea sistemului bancar nu pot asigura în perioada următoare stabilitatea financiară.

Potrivit datelor Băncii Naționale, În luna octombrie 2014, rata medie ponderată la depozitele noi la termen atrase în moneda națională a constituit 5,49%, diminuându-se cu 1,05% față de octombrie 2013. Comparativ cu luna septembrie 2014, rata medie a dobânzii la depozitele atrase la termen în moneda națională în perioada de raportare a scăzut cu 0,32%.

Depunerile cu termen de la 6 până la 12 luni, care au fost atrase la o rată medie a dobânzii de 7,38 la sută, în luna de raportare au rămas cele mai atractive, constituind 38,30 la sută din totalul depozitelor atrase la termen în moneda națională.

Riscul cel mai ridicat pentru sistemul bancar autohton vine totuși din zona funcționării instituțiilor și aculturii corporative din sistemul bancar autohton încă firave. Anul 2014 a repus în discuție capacitateadecidenților politici și a instituțiilor abilitate de a face față unor crize din sistemul bancar dar și a eficacitățiiinstrumentelor aflate la dispoziția acestora.

2.3. Administrarea globală a riscurilor bancare

Riscul este prezent оn orice operațiune bancară, doar că el poate avea o pondere diferită și poate fi diminuat sau compensat inmod diferit. Prin risc se subințelege probabilitatea sau mai exact oamenințare pentru bancă de a suporta pierderi, a nu primi profitulscontat sau de a efectua cheltuieli suplimentare in rezultatulefectuării unor operațiuni financiare anumite. Astfel, riscul poate fideterminat ca o amenințare că banca va suporta pierderi, mărimeacărora este indicatorul nivelului de risc al operațiunii care urmeazăsă fie efectuată și calitatea strategiei in domeniul riscului. Deci,noțiunile de pierderi și de risc sunt legate reciproc.Prin urmareriscul poate fi descris și cantitativ, folosind pentru aceasta categoriade pierdere.Acest mod de abordare constituie baza de dezvoltare ateoriei riscului.

Orice gen de activitate este inevitabil legat cu un anumit risc,care poate conduce la pierderi. Se poate vorbi despre riscurilelegate de accidente, incendii, furturi, de obicei de astfel de riscuri sepoate asigura. Оnsă există pericole de alt gen, de exemplu riscul căpiața nu va recunoaște produsele băncii, eșecul strategiei adoptatesau riscul pierderilor legate de modificarea legislației.

În ultimul timp, băncile și-au extins activitatea atat pe piata nationala cat si pe cea internationala, ceea ce a condus la o crestere accentuata a incertitudinilor, ca urmare a dificultatilor in previzionarea cu acuratete a evolutiei viitoare a activelor si pasivelor, implicit a veniturilor si cheltuielilor aferente.

Variabilele generatoare de risc bancar care, intr-o abordare globală, permit un management integrat al riscului sunt determinate de:

● evolutiile macroeconomice, in principal dinamica PIB pe total si pe componente, evolutia ratei inflatiei, precum si utilizarea instrumentelor de politica monetara;

● modificarile intervenite in legislatia economica in general si in cea financiar-bancara in special, care se repercuteaza asupra eficientei si sigurantei activitatii bancare;

● sitatia politica si economica actuala si de perspectiva a tarii, cu implicatii asupra serviciului datoriei externe;

● perturbatii provocate de deficientele structurii organizatorice a bancii, pregatirea necorespunzatoare a personalului, realizarea unor operatiuni ineficiente sau insuficient supravegheate care pot genera pierderi;

● luarea unor decizii financiare cu efecte negative asupra masei creditului, ratei dobanzii, lichiditatii sau capitalului propriu al bancii.

Importanța gestiunii riscurilor bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici, nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase. Si, nu in cele din urma, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a băncii.

Clienții doresc o bancă sigura si actionarii la fel. Soliditatea unei banci ii atrage insa pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu. Daca bancile nu sunt obligate sa se asigure de raspunderea civila fata de deponenti, atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure institutii este diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate sa apara atunci o selectie adversa pentru care este foarte probabil ca bancile cu cele mai mari probleme, in lipsa de lichiditate, sa acorde cele mai ridicate dobanzi.

Evaluarea riscului este un domeniu care a devenit extrem de important în societatea economică de astăzi. Acesta poate avea un impact considerabil asupra valorii bănci, atât un impact în sine sub forma pierderilor directe suportate, cât și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității băncii.

Pentru a aprecia nivelul stabilității portofoliului de credite managerii din cadrul băncii aplică în calcul gradul global de expunere la risc a portofoliului de credite. Conform reglementărilor BNM acesta nu trebuie să depășească limita de 20% în cadrul băncilor comerciale autohtone. În practica internațională fondul de risc global nu trebuie să depășească 15%, deoarece portofoliul de credite va deveni suprariscant. Dacă acest indicator se va încadra în limitele de 10-15% aceasta va desemna expunerea portofoliului de credite la un grad sporit de risc, pe când limitele de 5-10% îl va aprecia cu un risc acceptabil, iar până la 5% portofoliul va fi sigur.

Încadrarea în limitele admisibile atât pe plan național cât și pe plan internațional a valorii indicatorului respectiv denotă tenacitatea cu care sunt gestionate resursele bancare creditare ale BC ”Victoriabank” S.A. Acesta se determină a fi unul eficient conform cerințelor BNM și unul cu un ris acceptabil în conformitate cu reglementările pe plan internațional.

Evoluția indicatorului respectiv în cadrul BC „Victoriabank” S.A. în decursul anilor 2010-2014 este reprezentată conform figurii 2.2.8.

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale 2010-2014 ale BC ”Victoriabank” S.A. [online]. [citat 18 aprilie]. Disponibil: http:// victoriabank.md/ro/rapoarte_2014/

Fig. 2.8. Diagrama evoluției gradului global de expunere la risc al BC ”Victoriabank” S.A. în a.a. 2010-2014

Conform analizei evoluției gradului global de expunere la risc în cadrul BC ”Victoriabank” S.A. putem menționa faptul că banca se încadrează în limitele impuse de BNM, ceea ce demonstrează faptul că aceasta își poate recupera pierderile apărute în urma contractării creditelor nefavorabile pe baza fondului de risc creat, dar totuși este posibilă afirmarea faptului că portofoliul de credite are un risc acceptabil pentru bancă. De asemenea se observă o evoluție cantitativă a acestui indicator pe parcursul anilor 2010-2014, majorându-se de la 4,58% inițial până la 6,72% în anul 2014, însă acest fapt nu este motiv de alarmă pentru bancă, întrucât în prezent nu s-a ajuns în pragul limitelor acestui indicator. Benefic pentru bancă și bucurător pentru clienții acesteia este identificarea în anul 2013 a unei micșorări pozitive bruște a gradului de expunere la risc de la 8,76% la finele anului 2012 la 6,96% în 2013 și la 6,72% în anul 2014.

Efectul de bază al riscului de credit se răsfrânge asupra calității portofoliului de credit al băncii. Calitatea portofoliului de credit are o importanță majoră asupra aspectelor financiare ale băncii de aceea BC ”Victoriabank” S.A. tinde spre îmbunătățirea continuă a calității creditelor acordate. În contextul prelucrării permanente a metodelor de creditare, a produselor creditare, a mecanismului de monitorizare creditelor acordate banca urmărește, nemijlocit, îmbunătățirea calității portofoliului de credite urmărind astfel scopul final de înregistrare a profitului.

Politicile de diminuare a riscului de credit promovate de bancă au în vedere limitarea accesului la credite al agenților economici care au rezultate financiare nesatisfăcătoare, desfășoară activități în sectoare economice cu probleme sau au datorii nereglementate față de alți creditori. La acordarea creditelor, banca are în vedere permanent principiul că prima sursă de rambursare a creditului o constituie capacitatea împrumutatului de a genera lichidități, iar ultima sursă garanțiile materiale. Urmând aceste principii, banca reușește să-și sporească calitatea portofoliului de credite, înregistrând rezultate favorabile din operațiunile efectuate.

In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor în timp are rolul unui amortizor de șoc. In același timp, consolidarea valorii acțiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu piețele financiare și implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare.

Toate băncile și instituțiile financiare trebuie sa-si imbunatățeasca înțelegerea și practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse in anii prezenți. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare și sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza și gestiune în vederea creșterii eficienței.

CAPITOLUL III. Metode și perspective de gestiune eficientă și prevenire a riscurilor în activitatea băncilor

3.1. Tendințe actuale în gestiunea riscurilor bancare

Odată cu perfecționarea sistemului bancar concepem să redescoperim că activitatea de bancher este o profesie cu riscuri. Băncile sunt nevoite să-și desemneze rezerve substanțiale pentru a se salva de riscurile periculoase, naționale și internaționale, precum și să acorde o atenție mare problemelor gestionării riscurilor bancare.

Scopul și problemele strategiei riscurilor bancare în mare măsură sunt precizate de mediul extern în care activează banca : tendințe ale indicatorilor economici, de exemplu cum ar fi rata dobânzii și inflația, politica economică a guvernului, atitudinea și preferințele clienților și dezastrele naturale.

Scopul gestionării riscurilor consistă în determinarea corelației între venitul și lichiditatea în procesul dirijării, și inclusiv și activele și pasivele băncii. Strategia gestionării riscurilor bancare rezidă în alegerea volumului și tipului de risc pe care poate să și-o asume banca, la fel cum în respectarea anumitor elemente de gestionare a riscurilor.

Măsurarea risculor bancare se execută în vederea constituirii provizioanelor de risc impune evaluarea performanțelor financiare ale tuturor clienților băncii pe baza bilanțurilor contabile, evaluare care este identică cu cea utilizată la acordarea creditelor.

Managementul ricurilor este asociat cu controlul riscurilor. Managementul riscurilor este definit drept ansamblu activităților și acțiunilor de hedging sau neutralizare a expunerilor la risc care rezultă dintr-o serie de tranzacții. Adică este vorba despre imunizarea instituțiilor contra diferitor expuneri la risc. Scopul acestor acțiuni este de a preveni și de a reduce expunerile la risc pe care le întîmpină instituțiile în desfășurarea activității lor.

Obiectivele gestiunii riscurilor: Managerii instituțiilor financiare sunt conștienți de faptul ca maximizarea profitului implică o expunere permanentă la risc. Deoarece riscurile bancare sunt o sursă permanentă de cheltuieli potențiale, gestiunea lor adecvată are menirea de a stabiliza veniturile în timp.

Managementul riscurilor bancare presupune asumarea riscurilor în condiții de prudență, avînd în vedere următorii factori :

Respectarea regulilor prudențiale impuse de organele de reglementare bancară și de conducerea băncii (inclusiv de proprietarii băncii) ;

Pierderile posibile în urma asumării unui sau altui risc nu trebuie să depășească limita critică, după care se va înrăutăți substanțial fiabilitatea băncii, sau acele pierderi nu vor putea fi acoperite din profit.

Scopul gestiunii riscurilor constă în elaborarea unor programe și proceduri, care vizează minimizarea probabilității producerii acestor riscuri și expuneri potențiale a băncii la risc.

Obiectivul principal este minimizarea pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, fără a uita de faptul ca o gestiune eficientă își va lasa amprenta și asupra imaginii publice a băncii. Nu mai puțin importantă este și determinarea corelației între venitul posibi, lichiditate și riscul pe care să și-l asume banca (volumul riscului). Aici este necesară evidențierea :

Zonei fără risc – spațiul în care nu se prevăd pierderi ;

Zonei riscului admisibil – spațiul în care activitatea dată își păstrează utilitatea economică (pierderile sunt posibile, însă ele sunt mai mici decît venitul prevăzut) ;

Zonei riscului critic – spațiul caracterizat prin posibilitatea pierderilor care vor depăși veniturile posibile din activitatea dată, însă aceste pierderi pot fi acoperite prin veniturile din alte activități ;

Zonei ricului catastrofal – adică spațiul in care suma pierderilor posibile este mai mare decît venitul din toate activităților efectuate.

Deci pot fi evidențiate următoarele etape de gestiune a riscurilor bancare :

Figura nr.3.1 Etapele de gestiune a riscurilor bancare

Sursa : Elaborat de autor

Identificarea și evaluarea riscurilor , care constă în : identificarea tipurilor de risc la care este supusă banca și clasificarea acestor riscuri ; determinarea specificului și evaluarea fiecărui tip de risc ; determinarea și aprecierea zonei de risc ; identificarea costurilor și implicațiilor financiare posibile în gestiunea acestor riscuri pentru fiecare subdiviziune a băncii.

Analiza și elaborarea tacticii băncii, ceea ce presupune : elaborarea unor modalități de analiză a riscurilor aferente ; descrierea unei politici care referitor la modalitatea de gestiune a fiecărui tip de risc ; determinarea principiilor și scopurilor ce trebuiesc urmate în procesul de gestiune a riscurilor ; elaborarea direcțiilor și modalităților principale de minimizare a riscurilor ; elaborarea direcțiilor prioritare de diversificare a riscurilor.

Finanțarea riscurilor, care va consta în : formarea unor subdiviziuni responsabile de executarea procedurilor referitor la identificarea și minimizarea riscurilor ; modalitatea de coordonare între subdiviziunile băncii responsabile de acoperirea , minimizarea și transferul riscurilor ; stabilirea modalitații de informare a managerilor de vârf a băncii referitor la rezultatele obținute ; examinarea posibilităților de evitare a riscurilor și elaborarea unor recomandări referitor la eliminarea anumitor tipuri de riscuri ( inclusiv prin eliminarea unor activități care ar fi putut aduce în timp venituri favorabile, însă riscurile aferente acestor activități sunt prea mari ) ; elaborarea procedurilor de acoperire a riscurilor prin crearea rezervelor generale sau specifice ( inclusiv perfectarea unor instrucțiuni clare, în acest sens, pentru fiecare subdiviziune a băncii) ; elaborarea procedurilor și examinarea posibilităților de transferare a riscurilor.

Controlul riscurilor, care va presupune : determinarea limitelor pentru diferite tipuri de risc și controlul respectării acestor limite ; analiza evoluției pieței financiare și identificarea tendințelor nefavorabile ; analiza pierderilor suportate de bancă și a cauzelor apariției lor ; analiza rezultatelor pozitive vis-a-vis de minimizarea riscurilor.

Gestiunea riscului bancar se bazează pe axioma activităților bancare, ce afirmă că maximizarea profitului implică o expunere la riscuri înalte. Riscul bancar reprezintă probabilitatea că într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere.

Pentru o gestiune eficientă a riscurilor, acestea trebuie identificate și evaluate, să fie monitorizate și să se utilizeze instrumentele, tehnicile și metodele specifice de dimensionare și/sau evitare a influenței lor negative asupra activității bancare.

Riscul bancar este o componentă importantă, atît a gestiunii bancare cît și a strategiei unei bănci, acesta urmărind maximizarea profitului său, odată cu menținerea riscului la un nivel acceptabil.

Asumarea riscului de către bănci presupune :

Respectarea regulilor prudențiale impuse de autoritatea națională de reglementare ;

Echilibrarea între dimensiunea profitului și deschiderea băncii către risc ;

Acceptarea pierderilor în condițiile neafectării situaților financiare, ele fiind acoperite prin profit sau constituirea de provizionare. (pag.51. gest.banc)

Gestiunea riscurilor bancare reprezintă ansamblu de activități întreprinse de bancă pentru a depista cauzele apariției riscurilor și a micșora expunerea posibilă la risc. Perioada actuală este denumită ,, era managementului de risc ’’ în domeniul bancar, iar analiza și gestionarea riscului constituie o sarcină extrem de complexă și importantă a gestiunii bancare.

Deci pentru bancă este foarte importantă gestiunea riscurilor bancare, căci este echivalată cu gestiunea întregii bănci. Prin gestiunea riscului bancar se urmărește :

Minimizarea cheltuielilor, a pierderilor ;

Modificarea comportamentului funcționarilor bancari ;

Modificarea imaginii publice a băncii ;

Gestionarea riscurilor are ca obiectiv : optimizarea riscurilor și performanțelor și planificarea dezvoltării și finanțării lor cu consecvență. Cele patru scopuri principale sunt :

Asigurarea continuității activității instituției – prin evaluarea corectă a riscurilor se diminuiază costuriile viitoare ;

Extinderea controlului intern – supravegherea riscurilor oferă posibilitatea comparării performanțelor între centrele de responsabilitate, client, produse, ținînd cont de riscurile asociate. In materie de gestiune internă a riscurilor problema principală este alocarea rentabilității și a riscului de-a lungul acestor axe ;

Facilitatea prețului deciziei – intervine pentru operațiunile noi prin cunoașterea riscurilor, și în particular, permiterea facturării lor la client ;

Reechilibrarea portofoliilor de activități, sau a portofoliilor de operațiuni pe baza rezultatelor și efectelor diversificării portofoliilor. In această optică, chiar o activitate mai puțin rentabilă se justifică, daca ea reduce riscul de ansamblu.

Pentru managementul unei bănci gestionarea riscurilor bancare presupune studierea posibilităților de investiții pe piețele monetar-financiare care să aducă profit acționarilor și clienților băncii, dar, în același timp, reducerea posibilităților de pierdere la un nivel acceptabil.

In general, pentru toate afacerile se i-a în considerație un element de risc, care să le asigure un profit potențial. Modul în care o firmă tratează diferitele tipuri de risc și modul în care se decide să le gestioneze, reprezintă un criteriu important în stabilirea structurii organizatorice a companiei și a felului de a acționa pe piață în relațiile cu clienții și concurența.

Gestiunea băncilor se realizează pe baza obiectivelor de maximizare a profiturilor și de minimizare a riscurilor în condițiile respectării restricțiilor reglementare. Nivelul profitului bancar este diferit de la o bancă la alta, în funcție de tipurile de servicii și activități desfășurate, atractivitatea acestor servicii pentru clientelă, transparența asigurată de bancă și alte caracteristici specifice gestiunii bancare, de mărimea fiecărei bănci, precum și de strategia riscurilor. Sursa efectivă a creșterii profitului bancar o constituie optimizarea raportului între venituri și chletuieli.( pag. 54)

Riscul poate avea un impact considerabil asupra performanțelor băncii și, implicit asupra valorii sale, atît un impact în sine (de regulă, sub forma pierderilor directe suportate), cît și un

impact indus cauzat de efectele asupra clienților, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare. (pag.135 G.B)

Condițiile de apariție a riscurilor bancare sunt determinate de manifestarea unui complex de factori care depind de : evoluția generală a economiei, modificări legate de organizarea băncii și adoptarea de decizii financiare, iar producerea riscurilor bancare are ca rezultat diminuarea profiturilor și a veniturilor acționarilor, sau în ultimă instanță, ieșirea din afaceri a băncii.( pag 120. T.P)

Deci o deosebită importanță, în menținerea stabilității financiare în actualele condiții de criză economică, o are gestionarea riscurilor bancare. Prin risc se ințelege posibilitatea ca producerea unui eveniment, anticipat sau neprevăzut, să afecteze negativ capitalul sau veniturile unui agent economic. Riscul este inerent activității bancare, așa cum este de fapt inerent tuturor activităților economice. Un specific al activității bancare constă în ponderea diferităa categoriilor de risc față de alte sectoare.

Este desigur , evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atît programe, cît și proceduri de gestiune a riscurilor bancare care vizează de fapt, minimizarea probabilității producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. In acest context, obiectivul principal este minimizarea pierderilor sau a cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activității bancare îl reprezintă obținerea unui profit cît mai mare pentru acționari.

De regulă, problema gestiunii riscurilor bancare este abordată dint-o perspectivă îngustă, pentru tipuri de riscuri specifice. Aceasta, deoarece riscurile bancare sunt diverse și complexe. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că pentru toate aceste riscuri expunerea este a băncii și multe riscuri sunt interdependente. Gestiunea globală a acestor riscuri se impune ca o necesitate, deci o gestiune globală adecvată a riscurilor trebuie să asigure băncii capacitatea de a identifica și aprecia riscurile bancare, de a le controla sau de a le evita și de a le finanța.

3.2. Metode și tehnici de administrare a riscurilor bancare

In prezent, pentru a obține cîștiguri acceptabile, în condițiile instabilității economice, băncile trebuie să-și asume riscuri mai mari e’decît în perioadele anterioare. Este foarte important de menționat că este complicată meținerea unei bănci pe piață, asigurarea stabilității acesteia și a unei consolidări relative prin realizarea de profituri la o ratăcare s-o depășească pe cea a inflației. Aceasta a impus majoritatea băncilor să ia măsuri de ofensivă, are la rîndul lor, au fost condiționate de un management activ și suficient de performant, capabil să facă față unor provocări pe care economiile stabile nu le resimt. Din aceste motiv, este important pentru orice bancă să fie capabilă să măsoare riscurile ce trebuie asumate pentru obținerea cîștigurilor dorite. Avînd in vedere că o bancă nu-și poate modifica performanțele anterioare, evaluarea acestora constituie un pas necesar în stabilirea obiectivelor pentru realizarea unor performanțe viitoare.

Riscurile bancare sunt niste factori importanți care influențează profitabilitatea. Cu cît banca își asumă un risc mare, cu atît profitul ei va fi mai mare. Deci, să evităm riscurile bancare și, totodată să tindem la profituri mari, este practic imposibil, deoarece cu cît riscul va fi mai mic, cu atît profitul va fi mai mare. Totuși, este necesară găsirea acelui compromis între risc și profitabilitate. (pag.192 G.R)

In teorie, se cunosc mai multe concepții de gestiune a riscurilor și de organizare a structurilor responsabile. Unii economiști consideră că riscurile ar trebui gestionate de o manieră separată, independentă, iar compartimentele aferente ar trebui organizate și ele în mod independent. Alții , dimpotrivă apreciază că riscurile ar trebui gestionate în mod integrat, consistent și coerent.

Putem evidenția mai multe metode de gestiune a riscurilor, în continuoare vor fi expuse principalele modele utilizate în practica contemporană a afacerilor. Intregul proces de management al riscurilor este delimitat în patru mari metode :

Figura nr. 3.2 Metode de gestiune a riscurilor bancare

Sursa: Elaborat de autor

Stabilirea contextului. Este metoda fundamentală a oricărui proces de gestiune eficientă a riscurilor unei întreprinderi, etapa teoretică și conceptuală a procesului de management al riscurilor.

Identificarea, analiza și investigarea riscurilor. Scopul acesteia este elaborarea unui profil al riscului organizației care să poată fi testat la diferite scenarii. Inițial, sunt identificate expunerile concrete la risc, sursele de risc, factorii de influență. Riscurile identificate sunt evaluate conform metodologiilor stabilite în etapa anterioară. Este stabilit nivelul riscului. Riscurile vor fi grupate în funcție de impactul lor financiar și de probabilitatea de apariție. In final vor fi obținute riscuri cu ranguri diferite de prioritate.

Tratarea riscurilor. In baza datelor și a informțiilor de la etapele anterioare, precum și a informațiilor aferente experienței întreprinderii în gestiunea riscurilor , sunt identificate și evaluate strategiile posibile de reducere și de eliminare a riscurilor la care este expusă banca. Sunt elaborate și proiectate planuri și măsuri concrete de atenuare a riscurilor. Aceasta este faza de documentare. Soluții adecvate trebuie să fie dezvoltate pentru a permite realizarea următoarelor obiective : reducerea probabilității de apariție a riscurilor ; reducerea impactului financiar al riscurilor ; transferul riscului ; reținerea și gestiunea riscurilor (sursa de avantaj competitiv) ; eliminarea riscului.

Implementarea și monitorizarea planului de gestiune a riscurilor. In baza planului de gestiune a riscurilor, strategiile selectate sunt implimentate în practică Totodată trebuie de evaluat și performanțele acestor implimentări. Rezultatele evaluărilor anterioare sunt procesate, raportate și analizate de către responsabili și de către managerii de nivel ierarhic superior. Activitățile sensibile la risc trebuiesc monitorizate continuu, iar rezultatele necesită a fi transmise la etapa inițială.

Beneficiile reale ale procesului de gestiune a riscurilor derivă din înțelegerea corectă a expunerilor la risc și nu trebuie de trecut cu vederea că beneficiile și riscurile aferente procesului de gestiune a riscurilor nu trebuie nciodată subestimate.

Deci procesul de management al riscurilor poate :

Idenfitică problemele potențiale care pot avea consecințe negative asupra eficienței activităților desfășurate și asupra performanțelor de planificare și strategice ;

Asigură o mai bună întelegere a profilului de risc al firmei și a impactului deciziilor viitoare asupra acestui profil ;

Furniza credibilitate proprietarilor și investitorilor privind politica de gestiune a riscurilor, adoptată și promovată de către conducerea băncii.

Minimiza și/sau preveni pierderile economice și financiare ;

Minimiza lipsa de certitudine privind veniturile și profiturile viitoare ;

In absența unei politici adecvate de management al riscurilor, bancile :

Sunt expuse la imposibilitatea sau dificultatea aprecierii magnitudinii expunerilor la diverse riscuri ;

Sunt expuse la formarea unui profil ineficient de risc ;

Nu vor putea valorifica eficient eventualele oportunități, ca urmare a unei percepții eronate sau a unei aversiuni exagerate față de risc ;

Nu vor putea percepe și, pe această bază, gestiona modificările în profilul de risc al unor active, portofolii de active sau pe ansamblu băncii ;

Vor induce în eroare proprietarii și investitorii actuali și potențiali că expunerile la risc sunt gestionate adecvat și eficient ;

Procesul de identificare, măsurare și gestionare a riscurilor este unul de o complexitate deosebită. Pentru diferite categorii de riscuri, sunt utilizate metode diferite, unele dintre ele recurgînd apel la modelele matematice complexe. Printre acestea menționăm analiza senzitivității și analiza de scenarii. Chiar la un nivel ridicat de sofisticare, aceste modele nu pot însă acoperi întreaga complexitate a activității economice, și periodic, în zona bancară survin fenomene de criza, unele dintre acestea avînd un caracter sistemic.

Costurile administrării necorespunzătoare a riscurilor bancare, atunci cînd se ajunge la consecință extremă, respectiv falimentul băncii în cauză, sunt în general mai mari decît cele pentru entitățile din alte sectoare. Aceasta se datorează faptului că băncile lucrează cu un volum semnificativ de resurse atrase, și deci în cazul falimentului cei afectați nu sunt numai acționari, ci și deponenți. In plus , există pericolul ca, printr-un efect de contagiune, provocat de pierderea încrederii publicului, dificultățile unei bănci să se transforme intr-o criză de sistem. In astfel de cazuri, de obicei statul intervine pentru rezolvarea situației, iar costurile cresc foarte mult. Necesitatea evitării acestor pierderi constituie explicația apariției și dezvoltării activității de supraveghere prudențială bancară. (pag 97)

Pentru ca riscurile să fie riguros gestionate trebuie, în primul rînd, să fie identificate, să fie cunoscute și aplicate instrumente și tehnici de diminuare sau evitare a influenței, acestora asupra activității bancare. Gestiunea riscurilor prevede următoarele etape :

Identificarea și evaluarea riscurilor bancare :

Identificarea corectă a riscurilor bancare este absolut necesară pentru găsirea în timp util a celor mai eficiente masuri de diminuare. Cunoașterea intervalului de timp la care apar aceste riscuri este, de asemenea importantă, întrucît oferă instituției bancare posibilitatea de a mobiliza resurse și de a adopta măsurile corespunzătoare pentru asigurarea unui management eficient al riscurilor. Necesitatea acestei etape de analiză a riscurilor a crescut în condițiile diversificării și extinderii produselor și serviciilor bancare.

Pentru a identifica și evalua riscurile, orice societate bancară trebuie să pornească de la principalele sale linii de activitate, de la strategia pe care o va adopta. Cunoașterea aceste strategii trebuie făcută în profunzime atît din punct de vedere al unităților suboordonate, cît și din cel al tipurilor de produse și servicii bancare oferite. După ce au fost identificate riscurile, este necesară elaborarea unor scenarii posibile de pierderi financiare pentru a putea determina frecvența și aplitudinea fiecărui tip de risc asociat.

Controlul riscurilor :

Obiectivul controlului riscurilor este de a minimiza cheltuielile asociate riscurilor identificate de produse și servicii bancare, dar nu evitate și eliminate. Mangerii băncii trebuie să determine care sunt principalele tipuri de activități de control pentru fiecare tip de risc în parte cunoscînd caracteristicile și evoluția probabilă a acestora. Controlul riscurilor se exercită și de către banca centrală prin departamentele specializate și de supraveghere, dar și prin reglementările bancare privind expunerea băncilor la risc.

Diminuarea sau evitarea riscurilor :

Aceasta presupune realizarea prealabilă a identificării și cuantificării riscurilor. Acțiunea adversă a unui factor de risc poate fi diminuată și/sau în unele cazuri care îl produce. In acest scop băncile pot utiliza diverse metode, cum ar fi reproiectarea activităților asociate și a fluxurilor de operații și eliminarea produselor considerate riscante sau ale căror proceduri operaționale sau mai puțin cunoscute (de exemplu instrumente derivate). Dacă banca a apreciat corect cheltuielile și veniturile asociate riscurilor, această etapă poate avea efect favorabil asupra reducerii costurilor totale, astfelpot fi eliminate produse care ar putea genera venituri în viitor.

Finanțarea risurilor presupune atît acoperirea riscurilor, cît și transferul acestora :

Metodele de acoperire a risurilor sunt utilizate in cazul unor riscuri cu frecvență și amplitudine previzibile sau atunci cînd nu există asigurări pe piață.

Acoperirea riscurilor se poate face prin următoarele tehnici :

Elaborarea unui program formal de finanțare pe baza prognozelor privind pierderile anticipate ;

Prelevări de fonduri de rezervă pentru pierderi din creditare ;

Trecerea pierderilor de cheltuieli sau acoperirea lor din capital, în măsură în care aceste pierderi se produc.

Transferul riscurilor se face rpin polița de asigurare, fiind considerată un mijloc de tranfer al riscului, sistemul asigurărilor, sau prin operațiuni cu instrumente derivate, fiind folosit în cazul riscurilor cu pierderi grave sau cînd riscurile nu pot fi identificate sau evaluate precis. Se recomandă, în principiu, un transfer al riscurilor grave și reținerea riscurilor frecvente.

Gestionarea riscurilor bancare poate fi făcută prin două metode :

Metode normative – sunt legi, reglementări și norme impuse de conducerile băncilor comerciale asupra procedurilor și limitelor între care se pot desfășura operațiunile bancare.

Metode/ tehnici și instrumente nenormative (metode statistico-matematice) dintre care : instrumente derivate (contracte Future, Opțiuni, Swap-uri pe rata dobînzii și valutare)

Riscul este o apreciere calitativă a pierderillor potențiale (maximal posibile) pe care le poate suporta o instituție financiară, respectiv pentru o bancă mărimea acestor pierderi nu trebuie să depășească capitalul ei. In caz contrar, crește probabilitatea apariției riscului de insolvabilitate, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor proprii pentru absorbția pierderilor eventuale.

Figura nr. 3.3. Dezvoltarea sistemului de gestiune a riscurilor bancare și determinarea scopurilor

Sursa: Gestiunea riscurilor bancare (pag.194)

Riscul general se compune din mai multe riscuri legate de tipuri de activități pe care le desfășoară banca. Astfel, este necesară analiza fiecărui tip de activitate din punct de vedere al mărimii cantitative a riscului pe care își poate asuma banca efectuînd operațiunile date. Cu alte cuvinte, este necesară repartizarea capitalului companiei pe fiecare direcție de activitate în concordanță cu expunerea la risc a operațiunilor efectuate. Astfel, reiese că suma capitalurilor repartizate va fi mai mare decît pierderile potențiale, in general. Pentru o bancă, repartizarea capitalurilor este importantă din două puncte de vedere. In primul rînd, riscul trebuie să fie controlat stabilind anumite limite pentru fiecare tip de activitate, în al doilea rînd, capitalul repartizat calculat pornind de la riscul asumat servește ca bază pentru aprecierea gradului de profitabilitate prin prisma riscului. Dezvoltarea sistemului de gestiune a riscurilor bancare poate avea loc în două direcții (fig.3.3)

Referitor la direcția extensivă de dezvoltare a sistemului de gestiune a riscurilor bancare, aceasta este legată de imbunătățirea tehnicii de apreciere a diferitelor tipuri de riscuri cu care se confruntă băncile în cadrul desfășurării activității lor.

Astfel, se pot determina patru scopuri, legate de patru stadii de dezvoltare a procesului de gestiune a riscurilor bancare :

Aprecierea riscurilor cu scopul determinării dacă gradul de expunere la risc al băncii corespunde cu capitalul ei ;

Determinarea limitelor pentru fiecare tip de risc cu scopul de a garanta că expunerea generală la risc corespunde capitalului băncii ;

Posibilitatea managementului bancar de a aprecia efecieța fiecăruitip de activitate, luînd în considerare riscul pe care și-l asumă banca.

Posibilitatea managementului băncii să gestioneze corect și efectiv capitalul băncii, influențînd astfel repartizarea capitalului pe fiecare tip de activitate.

Performanțele sunt, în mod tradițional, măsurate plecînd de la date contabile, marje, indicii marjelor la fonduri proprii pentru riscuri comerciale, cîștiguri și pierderi în valoare de piață pentru operațiunile de piață. Dar, în universul financiar, nu există nivelul performanțelor fără un preț plătit în termenul riscurilor. Un nivel al performanțelor nu are sens independent de riscurile angajamentelor financiare.

Metoda măsurării performanțelor pe baza indicilor profitabilitate / risc are ca bază de calculul fondurilor proprii economice. Măsurile clasice ale performanțelor neajustate cu riscurile , sunt de tipul rentabilității capitalului propriu.

Deci cele trei funcții principale ale unui sistem de performanță ajustate prin riscuri sunt reflectate in figura 3.4

Figura nr. 3.4. Funcțiile unui sistem de performanță ajustat prin riscuri

Sursa : Gestiunea riscurilor bancare (pag 195)

Se poate afirma că riscurile bancare sunt niște fenomene care apar pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funționalității băncii. (pag 120)

Metodele și tehnicile de administrare a riscurilor bancare asunt importante , și anume riscurile bancare sunt generate de o multitudine de operații și proceduri, domeniul financiar necesitînd abordarea ca un complex de riscuri, de multe ori interdependente, avînd cauze comune sau provoacă în lanț sau alte riscuri. Sunt in continuă schimbare și evoluează în complexitate , pe lîngă riscurile tradiționale adaugînd astăzi riscuri financiare, riscuri operaționale, riscuri strategice, riscuri de țară, riscuri umane și riscuri de fraudă.

3.3. Căi de asigurare contra riscurilor și soluții posibile ale gestiunii riscurilor bancare

Gestiunea bancară reprezintă un proces de conducere a băncii, de integrare funcțională a unui ansamblu diferențiat de activități specifice centrale pe obținerea și plasarea resurselor financiare, cu respectarea restricțiilor reglementare, în scopul maximizării performanțelor financiare ale băncii. Gestiunea bancară este un concept complex integrat managementului bancar, proces organizat la nivelul unității bancarece determină utilizarea resurselor băncii pentru realizarea obiectivelor sale, în condițiile limitărilor provenite din mediu extern și a constrîngerilor pe care le întîmpină. (gest.banc)

Ca în orice afarace, intr-o bancă managementul riscului este în primul rînd responsabilitatea consiliului de administrație și implicit, a comitetului de direcție, care reprezintă managementul executiv. Obiectivul consiliului de administrație vizează transferarea riscurilor intr-o manieră care să întărească veniturile acționarilor, în paralel cu minimizarea daunelor potențiale, avînd în vedere în același timp protejarea intereselor clienților și persoanalului propriu. In egală măsură, consiliu de administrație trebuie să se preocupe de asigurarea unui plan operațional de supraviețuire și refacere în cazul producerii unor pagube, indiferent de precauțiile luate.

O altă direcție importantă pentru diminuarea impactului negativ al riscurilor bancare constă în diversificarea acestora. Menținerea unei structuri granulare a portofoliului de plasamente presupune realizarea unui echilibru optim al activelor după gradul lor de risc. (man.fin banc)

Riscurile pot avea un impact considerabil asupra valorii băncii sau instituției financiare, care pot cumula efectele unui impact în sine (sub forma pierderilor directe suportate) cît și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare.

Riscul poate fi privit și sub aspectul pericolului / pierderii pe care îl /o generează o decizie greșită în opoziție cu altă decizie ce ar fi fost mai bună. In urma unei decizii manageriale se vor stabili obiectivele ce urmează a fi avute în vedere : economice (ale pieții, de producție, de productivitate, etc ), financiare (lichiditate, profit, etc ) sau sociale, precum în mărimea acestora. In cazul primei trepte de decizie, prin alegerea unui obiectiv greșit poate apărea riscul. In cazul celei de-a doua trepte prin alegerea unei limite greșite poate, de asemenea să se manifeste riscul. Pe cea de-a treia treaptă, chiar și în cazul unor decizii corecte, manifestarea unor factori conjunctuali poate duce la apariția pierderii, și în concluzie, la manifestarea riscului. In aceste condiții zona de risc este relativ extinsă față de cea de siguranță.

In cadrul unor societăți bancare se poate realiza managementul riscului bancar printr-o corectă politică de fundamentare a deciziilor precum și prin politica asigurării realizării veniturilor prognozate, respectiv de asigurare a acoperirii datoriilor.

Analiza riscurilor este permanentă, în concordanță cu schimburile intervenite în tranzacțiile bancare. Ea începe la nivelul compartimentelor care pot expune banca la riscuri, urmărindu-se depistarea acestora înainte de a deveni o realitate și continuă cu evaluarea pe baza situațiilor financiare și contabile, care reflectă imenența apariției riscurilor sau eventual producerea lor. Gestionarea eficientă a riscurilor depinde în mare măsură de capacitatea băncii de a reduce perioada de timp dintre momentul apariției și momentul descoperirii acestora. (mang .fin bancar

Identificarea și analiza riscurilor devine o necesitate obiectivă în condițiile unor modificări intervenite în activitatea băncii sau în oferta sa de piață. Orice produs sau serviciu bancar nou presupune inițierea de proceduri specifice pentru depistarea riscurilor accidentale și gestionarea eficientă a acestora.

Este, desigur evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atît programe cît ți proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează de fapt, minimalizarea probabilității producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. Susținem căeste evident deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor

suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activității bancare îl reprezintă obținerea unui profit cît mai mare pentru acționari. Gestiunea unei bănci urmărește prin excelență obținerea de profit, adică o performață superioară Ca urmare a îndeplinirii funțiilor sale, a activităților specifice de intermediere financiară, băncile se pot aștepta să primească o recompensă, acesta fiind sursa de bază a profitului băncii.

In asumarea unor riscuri bancare acceptabile, precum și a unei datorii acceptabile, este important să se înțeleagă modul în care acest risc poate fi micșorat la maximum. Riscurile bancare se poate spune ca sunt niște fenomene care apar pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității băncii.

Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienți sau din cauza mediului concurențial extern. Atunci cînd definesc riscul și gestiunea riscului , cei mai mulți autori se concentreză asupra funcțiilor clasice ale băncilor, de intermediere în sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora, din acest punct de vedere este tratată problema unor pierderi neprevăzute la active bancare, pierderi cauzate de riscuri de piață, de credit sau de lichiditate. Riscurile bancare pot avea un impact considerabil asupra valorii activelor băncii sau instituției financiare respective, atît în mod direct ( de regulă sub forma pierderilor directe suportate , cît și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare.

In domeniul financiar-bancar, riscul trebuie privit ca un complex de riscuri, de cele mai multe ori interdependente, prin aceea că pot avea cauze comune sau ca producerea unui apoate genera, în lanț apariția altor riscuri. Astfel, gestiunea riscurilor bancare ar trebui să fie una dintre componentele sistemului gobal de management bancar. Prin urmare, analizînd noțiunea de risc nu putem formula o definiție unică, dar în schimb putem destinge trei soluții posibile ale gestiunii riscurilor bancare :

Soluția riscului provin din instabilitate sub semnul căreia se desfășoară toate procesele din viața economică a unei țări ;

Punctul critic de manifestare a risculuieste determinat de obiectivele întreprinzătorului ;

Riscul reprezintă posibilitatea că obiectivele stabilite să nu fie realizate.

In consecință, prin risc se înțelege manifestarea unei instabilități ce rezultă din alegerea unui obiectiv greșit. In această accepțiune riscul apare în dependență de un obiectiv ales ( de exemplu – riscul lichidității ) precum și în legătură cu cauzele concrete ale obiectivului greșit ale (de exemplu – riscul valutar).

Deci gestiunea riscurilor bancare este totalitatea de activități întreprinse de bancă pentru a depista cauzele apariției riscurilor și a micșora expunerea posibilă la risc. Astfel gestiunea riscurilor bancare are niște soluții importante, acestea fiind :

Asigurarea viabilității băncii prin evaluarea corectă a riscului și micșorarea pierderilor posibile :

Extinderea controlului intern prin supravegherea riscului respectînd un sustem de norme și coeficienți interni precum și cei impuși de autoritățile bancare ;

Deținerea în permanență a informației asupra riscurilor asumate de bancă pentru a crea posibilități de acțiune imediată la omiterea lor ;

Reevaluarea și restructurarea continuă a portofoliului de active și pasive bancare ;

Gestiunea riscurilor bancare este foarte importantă pentru bancă, deoarece este echivalată cu gestiunea întregii bănci. Din aceste considerente, autoritățile pe piață bancară impun băncilor anumite condiții de gestiune a riscurilor sub formă de coeficienți obligatorii către respectare sau principii ce vor fi implimentate în strategia de activitate a băncii. Recomandările generale sunt îaintate de comitetul de la BASEL.

Din cele prezentate mai sus rezultă că băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare doar daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, dacă folosesc analiza și gestiunea în vederea creșterii eficienței, dacă adoptă măsuri precise de adoptare a performanței la risc, și dacă vor crea mecanisme de raportare a performanței în funție de risc, pentru a se asigura că investitorii înteleg impactul gestiunii riscurilor asupra valorii instituției bancare.

Există o multitudine de deminsiuni ale riscului în procesul efectuării operațiunilor bancare care se manifestă atît la nivelul fiecărei bănci, cît și la nivelul sistemului bancar: riscul de creditare, cel de variație a ratei dobînzii pe piață, riscul valutar, riscul de lichiditate,riscul de insolvabilitate.Efectele nete ale manifestării acestor riscuri se reflectă în numărul de bănci cu probleme aflate sub supravherea activității bancare, precum și în numărul falimentelor bancare.

Concluzii și recomandări

La finele acestei lucrări s-a ajuns la concluzia că riscul este un component obligatoriu cu posibilitatea rezultatelor atît dorite, cît și nedorite. Riscul în activitatea bancară este necesar pentru a aduna venituri. Evitarea riscului sau acceptarea lui depinde de modul de gestionare a băncii, de politica susținută de bancă, de tactica ei și de problemele la o anumită etapă. Riscurile în cadrul activității bancare sunt multiple și trebuie clasificate și definite cît mai bine posibil în perspectiva evaluării și controlului lor.

Analiza aspectelor legate de conținutul economic al riscurilor a demonstrat lipsa unei obordări unice a noțiunii de risc, general acceptată de majoritatea economiștilor. De asemenea în prezent nu există e delimitare riguroasă a tuturor tipurilor de risc bancar. Diversitatea riscurilor cu care se poate confrunta o bancă, precum și multitudinea situațiilor care generează riscuri, face imposibilă o clasificare unică a acestora. Au fost identificate unele dintre cauzele care au generat varietatea formelor riscului bancar , dintre acestea cele mai reprezentative sunt fenomenul globalizării și procesul de inovare.

Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare doar dacă recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, dacă folosesc analiza și gestiunea în vederea creșterii eficienței, dacă adoptă măsuri pecise de adoptare a performanței la risc și dacă vor crea mecanisme de raportare a performanței în funcție de risc, pentru a se asigura că investitorii înțeleg impactul gestiunii riscului asupra valorii instituției bancare.

O altă concluzie în conținutul riscurilor bancare, ele fiind o sursă de cheltuieli neprevăzute, gestiunea lor sdecvată pentru stabilizarea în timp are rolul unui amortizor de șoc. In același timp, consolidarea valorii acțiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reală cu piețele financiare și implimentarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate băncile și instituțiile financiare trebuie să-și îmbunătățească înțelegerea și practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-și putea gestiona cu succes diferite game de produse. Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare dacă recunosc rolul strategic al riscurilor, dacă folosesc gestiunea în vederea creșterii eficienței.

Din cele prezentate în această teză rezultă de asemenea necesitatea metodelor și care sunt perspectivele de gestiune eficientă și prevenirea riscurilor în activitatea băncilor, cu scopul de a echilibra sistemul gestionării riscurilor bancare, rezultînd intr-un sistem integrat al managementului riscurilor. In acest context, apare necesară revizuirea reglementărilor internaționale în domeniu riscului bancar prin adoptarea metodelor riscurilor bancare la realitățile economice, precum și întocmirea de către fiecare instituție bancară.

Bibliografie

I.Actele legislative, Hotărârile Parlamentului, Hotărârile Guvernului

1. Hotărîre C.A al B.N.M. nr. 110 din 16.05.2002 ,,Privind modificarea și completarea Regulamentului B.N.M nr.23/09-01 din 15.08.1996 ,, Cu privire la autorizarea băncilor’’. Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 66.68.

2. Hotărîre C.A al B.N.M. nr. 302 din 30.10.1998 ,, Privind modificarea și completarea Regulamentului ,, Cu privire la lichidarea băncii’’ Monitorul oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 7-9.

3. Hotărîre C.A B.N.M nr. 257 din 13.11.2003 ,, Privind modificarea Regulamentului cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc’’. Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 229-223.

4. Hotărârea cu privire la modificarea Regulamentului cu privire la modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind rata medie de credite și depozite atrase de băncile comerciale din 28 noiembrie 1997. – Monitorul Oficial nr. 406 din 25. 12. 2007.

5. Hotărâre C.A al B.N.M. nr. 218 din 18.08.1999 ,, Cu privire la modificarea și completare Regulamentul B.N.M. nr. 164 din 22.06.1998 ,, Cu privire la clasificarea creditelor și formarea reducerilor pentru pierderi la credite (fondul de risc) ’’ . Monitorul oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 94-95, p. 24-25

6. Hotărîre C.A. al B.N.M . nr. 205 din 30.07.2001 ,, Privind ratele dobânzei în instituțiile bancare ’’ . Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 92-93, p. 55-56

II.Actele normative, materialele statistice, regulamentele BNM/ CNVM, instrucțiunile și normele interne

7. Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1997. Cu schimb pînă la 12.07.2001

8. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002. Monitorul oficial, 2002, nr.82-86.

9. Legea învățămîntului. Publicat 24.10.2014 în Monitorul Oficial Nr. 319-324 art. Nr : 634 Data intrării în vigoare : 23.11.2014.

10. Legea Republicii Moldova nr. 449-XV din 30.07.2001 ,, Cu privire la gaj’’. Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.120.

11. Legea Republicii Moldova nr. 550-XII din 21.07.1995 ,,Cu privire la instituțiile financiare’’ .Monitorul oficial al Republicii Moldova, 1996, nr 1.

12. Legea Republicii Moldova nr. 632-XV din 14.11.2001 ,,Cu privire la insolvabilitate’’. Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 139-140.

13. Legea Republicii Moldova 575-XV din 26.12.2003 ,,Privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar’’. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.30-34.

14. Legea Republicii Moldova nr. 1530-XV din 12.12.2002 ,, Privind indexarea depunerilor bănești ale cetățenilor în Banca de Economii’’ Monitoul oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 174-176,.

15. Legea Republicii Moldova cu privire la instituțiile financiare nr.550-XIII din 21.07.1995,cu modificările ulterioare.

16. Legea contabilității Nr.426-XIII din 04.04.95 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.28/321 din 25.05.1995, Legea a fost republicată în Monitorul Oficial nr.87-90 din 23.05.2003 pag.7 art.398

17. Legea nr. 397 din 16.10.2003 privind finanțele publice locale, publicat : 19.12.2003 în Monitorul Oficial nr. 248-253 art. nr. 996

18. Legea cu privire la instanțele judecătorești economice Nr.970 din 24.07.96 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.77/742 din 28.11.1996

19. Legea Republicii Moldova cu privire la zonele economice libere Nr. 440-XV din 27 iulie 2001 (Monitorul Oficial, 6 septembrie 2001, nr.108-109, p.I, art. 834) Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

20. Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri , Nr. 1466 din  29.01.1998 și servicii provenite din tranzacțiile economice externe Publicat : 02.04.1998 în Monitorul Oficial Nr. 28-29   art Nr : 203

III.Sursele literare și statistice

21. Andronache V., Banca și operațiunile comerciale, Spete și soluții practice în raporturile dintre bancă și client, Editura Universitară, București, 2006, p. 60-75

22. Bilaș L. Aspecte de comportament ale managementului bancar, nr.4, Editura Universală, 2004, p. 60- 85

23. Băulescu M. Auditul privind evaluarea riscurilor și controlul intern, Serial Finanțe și bănci, 2005, p. 50-77

24. Cociug V. Cinic L. Gestiunea riscurilor bancare, Editura Asem, Chișinău, 2008, p. 192-203

25. Ciochină Ana-M. Riscuri bancare – concept, clasificare, gestiune, 2001, p. 14-66

26. Dragoi V.E Gestiunea bancară, Târgoviște, 2013, p. 47-143

27. Dănilă N., Berea A., Managementul bancar. Fundamente și orientări. Editura didactică și pedagogică , București, R. A, 1996, p. 200-216

28. Dedu V. Management bancar, Editura Silidan, 1996 p. 20-55

29. Dedu V. Gestiunea bancară. București, Editura Didactică și pedagogică, 1999, p. 45-60

30. Enicov. I. Orientări în managementul riscurilor bancare, Editura Asem, Chișinău, 2005, p. 35-50

31. Enicov I. Tomorez V. , Oboroc I. , Riscuri și instrumente financiare de acoperire, Chișinău , Editura Evrica, 2002, p. 50-72

32. Hoanța N. , Bani și bănci, Editura Economică, București, 2001, p. 45-73

33. Gered B. , Metoda practică de analiză a riscurilor, 2006, Revista Romînă,nr.4

34. Georgiana M. Tendințe și perspective în modelarea riscurilor Financiar bancare în contextul crizei financiare internaționale, Craiova, 2013, p. 118-133

35. Gust M. Management bancar, Editura Economică, București, 1999, p. 45-57

36. Gavrilitea M. Asigurarea riscurilor în sistemul bancar, vol. 13, 2002, p. 50-64

37. Gavrilitea M. , Asigurarea riscurilor în sistemul bancar, vol.13, 2002 p. 54-70

38. Grigoriță C. Activitatea bancară, Curs universitar ,Editura Chișinău, 2002, p.242-253

39. Iliade G. Monedă și credit, 2004, Editura Chișinău, Asem, p. 100-145

40. Ionescu L. Băncile și operațiunile bancare, Editura Econ, București, 2004, p.40-55

41. Manolescu G. , Diaconescu A. S. , Management bancar, Editura București, 2001, p. 15-34

42. Niculae M. Revista științifică-didactică Economică, Editura Chișinău.

43. Palade G. Aspecte ale conținutului și clasificarea riscurilor bancare, vol. 7, 1997, Revista Economie și finanțe

44. Popescu L. Managementul Financiar bancar de la teorie la practică. Editura Universală, Craiova, 2012, p. 418-469

45. Stoica M. Management bancar, Editura Economică, București, 1999, p. 50-72

46. Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, p. 34-65

47. Răduț R. Barry Hoye, Management bancar, vol.I, București, 2001 , p. 12-35

48. Răduț R. Barry Hoye, Management bancar, vol.II, București, 2002, p. 25-40

49. Tudorache D. Monedă, bănci și credite, Editura Economică, 2005, p. 45-150

50. Vasile E. Managementul riscurilor. Concept și tipuri de risc, 2008, p. 50-145

IV.Surse electronice

51. www.eco.md

52. www.google.md

53. http://www.bnm.md

54. http://store.ectap.ro/articole/445_ro.pdf

55.http://www.editurauniversitara.ro/media/pdf/512c575f0aae4Gestiunea_riscului_-_p._1-34.pdf

56. http://ligiagolosoiu.ro/content/cap9-Managementul_riscului_bancar.pdf

57. http://biblioteca.regielive.ro/fituici/economie/gestiunea-riscului-in-afaceri-274866.html