Particularitatile Contractului DE Administrare Fiduciara In Conditiile Dezvoltarii Economiei DE Piata Abordari Teoretico Normative Si Practice Studiu Comparat

PARTICULARITĂȚILE CONTRACTULUI DE ADMINISTRARE FIDUCIARĂ ÎN CONDIȚIILE DEZVOLTĂRII ECONOMIEI DE PIAȚĂ: ABORDĂRI TEORETICO- NORMATIVE ȘI PRACTICE – studiu comparat

CUPRINS

ADNOTARE

LISTA ABREVIERILOR

INTRODUCERE

1. ANALIZA SITUAȚIEI GENERALE PRIVIND PARTICULARITĂȚILE

CONTACTULUI DE ADMINISTRARE FIDUCIARĂ ÎN CONDIȚIILE DEZVOLTĂRII ECONOMIEI DE PIAȚĂ

Analiza materialului științific publicat la tema tezei în

RepublicaMoldova

Analiza materialului științific la tema tezei publicate peste hotare

Concluzii la Capitolul 1

NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRACTUL ADMINISTRĂRII

FIDUCIARE ÎN LEGISLAȚIA REPUBLICII MOLDOVA

2.1. Aspectul istoric al contractului de administrare fiduciară în legislația Republicii

Moldova

2.2. Noțiunea contractului administrării fiduciare

2.3. Natura juridică a contractului de administrare fiduciară

2.4. Concluzii la capitolul 2

3. ELEMENTELE CONTRACTULUI ADMINISTRĂRII FIDUCIARE

3.1. Obiectul contractului administrării fiduciare

3.2. Subiecții contractului administrării fiduciare

3.3. Conținutul contractului administrării fiduciare

3.4. Drepturile și obligațiile părților contractului administrării fiduciare

3.5. Concluzii la capitolul 3

4.ÎNCHEIEREA, MODIFICAREA, ÎNCETAREA ȘI REZILIEREA CONTRACTULUII ADMINISTRĂRII FIDUCIARE

4.1. Încheierea contractului administrării fiduciare

4.2. Modificarea și încetarea contractului administrării fiduciare

4.3.Răspunderea părților pentru neexecutarea contractului administrării fiduciare

4.4. Concluzii la capitolul 4

Concluzii generale și recomandări

Bibliografie

ADNOTARE

Sochirca Stela, “Particularitățile contractului de administrare fiduciară în condițiile dezvoltării economiei de piață: abordări teoretico – normative și practice”, teză de doctor în drept la specialitatea 553.02 Drept privat (dreptul afacerilor), Chișinău, 2015

Structura tezei este următoarea: Introducere, 4 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografia din 226 titluri, 173 pagini text de bază. Rezltatele obținute sunt publicate în opt lucrări științifice.

Cuvinte – cheie : drept real, drept de proprietate, institut de drept, proprietarul bunurilor, drept de posesie, drept de folosire, drept de dispoziție, administrarea fiduciară, proprietate fiduciară, administrator fiduciar, fondator al administrării fiduciare, beneficiar al administrării fiduciare.

Domeniul de studiu: lucrarea dată este axată pe analiza noțiunii generale precum și reglementării juridice de către prevederile Capitolului XIV Cod civil R. Moldova a institutului relativ nou pentru legislația națională – administrarea fiduciară.

Scopul tezei de doctorat: aprofundarea studiului institutului administrării fiduciare în vederea perfecționării legislației naționale a reglementării juridice institutului dat de drept.

Obiectivele: relevarea caracteristicilor contractului administrării fiduciare și elementelor constituitive a institutului dat de drept.

Noutatea științifică și originalitatea rezultatelor obținute. Caracterul novator al lucrării este determinat de faptul, că teza de față se numără printre primele încercări de a analiza profund problemele premizelor economice, ce au condiționat posibilitatea implimentării institutului dat de drept în legislația națională, natura juridică a sa, precum și elementele caracteristice ale contractului administrării fiduciare. Originalitatea rezultatelor obținute de autor constă în învestigarea problemelor științei dreptului și practicii dreptului civil pe marginea abordării noțiunii de proprietate fiduciară și administrarea fiduciară, precum și aspectele specific în reglementarea sa juridică.

Problema științifică importantă rezolvată constă în specificarea aspectelor caracteristice ale reglementării juridice a contactului administrării fiduciare în vederea reglementării juridice de către Capitolul XIV Cod Civil al Republicii Moldova.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. În baza cercetărilor efectuate, s-a constatat existența unor neajunsuri de ordin normativ, cît și lipsa unor lucrări consecrate materiei cercetate, toate acestea împiedicînd reglementarea juridică amplă a contractului administrării fiduciare. În vederea înlăturării acestor impedimente, autorul înaintează concluzii și recomandări în vederea perfecționării cadrului normativ.

Implementarea rezultatelor științifice. Acestea sunt aplicabile în reglementarea juridică a contractului administrării fiduciare, precum și vederea stipulării drepturilor și obligațiilor părților contractante, la întocmirea și semnarea contractului dat.

РЕЗЮМЕ

Сокирка Стелла, “ Особенности договора доверительного управления в условиях развития рыночной экономики: нормативно- теоретические аспекты”, диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности 553.02 – Гражданское право (коммерческое право), Кишинэу, 2015

Структура работы состоит из введения, 4 главы, общие выводы и рекомендации, библиографию из 226 наименований, 173 страниц основного текста. Полученные результаты опубликованы в 8 научных работах.

Ключевые слова: частное право, право собственности, институт права, собстенник имущества, право пользования, право распоряжения, доверительное управление имуществом, фидуциарное имущество, доверительный управляющий,

Область исследования: Данная работа посвящена изучению и анализа общих понятий и правовое регулирование доверительного управления XIV Главой Гражданского Кодекса Р. Молдова .

Цель исследования: заключается в обосновании широкого изучения института доверительного управления в виду его более четкой реглементации законом.

Научная новизна и оригинальность полученных результатов. Иновационный характер и оригинальность полученных в ходе исследования результатов состоят в том, что настоящяя диссертация являет собой одной из первой работы, в которой осуществлен глубокий анализ экономических и социальных факторов, которые способствовали внедрению института доверительного управления в национальное законодательство, а также было детально изучен составляющие злементы данного дорговора.

Научная задача особой важности нашедшая решение состоит в выявлении характерных аспектов дорговора доверительного управления для более полного юридического регламентирования части XIV Гражданского кодекса Р. Молдова.

Теоритическая значимость и практическая применимость. Ценность диссертации состоит в предложенных выводах и рекомендациях законодательного характера, претворение которых ориентирванно на оптимизацию регламентирования данного института права Гражданским кодексом Рecпублики Молдова.

Апробация результатов диссертационного исследования. Полученные результаты могут быть применены в практической деятельности при составлении и подписании договора доверительного управления.

ANNOTATION

Sochirca Stella, “The trust management contract”, doctor in Law dissertation, Chisinau, 2015.

The thesys includes: Introduction, 4 chapters, general conclusions and recommendations, bibliography of 226 titles, 173 basic text pages. The achieved results are published in 8 scientific papers.

Keywords: as real property law, Institute of law, the owner of property, right of possession, right of use, right of disposition, fiduciary asset management, trust, property trust administrator, founder of fiduciary management, the trust administrator, founder of trust administration, fiduciary management of beneficiary.

The field of study: deepening IHE fiduciary Administration study in order to improve upon the national law of the legal regulation of the Institute gave.

The Phd thesis main goal: This paper focuses on one of the most complex and relative new part of the Civil Law: fiduciary asset management by XIV Chaptres of the Civil Code.

The objectives: survey of characteristics of the fiduciary administration contract and the plant of the Institute of law.

The scientific novelty and originality of the achieved results. The innovating character of the work is determined that present thesis are among the first attempts to analyze deeply the issues, what are conditional on the ability of the Institute of fiduciary asset management into national law, its legal nature, as well as items character. they can implimentării the Institute gave the subject of law into national law, its legal nature, the elements also proceed of fiduciary administration contract. The originality of the results obtained by the author is to master the problems of science and law practice on the approach of the concept of fiduciary and administration of trust property and the specific aspects in its legal regulation.

The important scientific problem solved is the specifying aspects of legal regulation of fiduciary administration contact for legal regulation of the XIV Chaptres of the Civil Code.

The theoretical importance and practical value of the paper. Based on the research, it was found that there are shortcomings in normative, as well as the absence of works devoted to the matter investigated, all these împiedicînd legal regulation of fiduciary administration contract. In order to eliminate these obstacles, the author shall submit conclusions and recommendations to improve the regulatory framework.

The implementation of the scientific results. They are applicable to the legal regulation of the fiduciary management agreement, and the rights and obligations of the Contracting Parties, in the preparation and signing of the contract came.

LISTA ABREVIERILOR

art. – articol

alin. – alineat

ССR – Codul civil al României

CC Ro – Cod civil al României

CС RM – Cod civil al Republicii Moldova

CPCR – Cod de procedură civilă al României

CPC RM – Cod de procedură civilă al Republicii Moldova

CEE – Comunitatea Economică Europeană

Constituția RM – Constituția Republicii Moldova

CSJ – Curtea Supremă de Justiție

CCF – Cod civil Feancez

CC FR – Codul civil al Federației Ruse

dec. – decizie

dec. civ. – decizie civilă

Ed. – editură

etc. – etcetera

lit. – literă

nr. – număr

n.a. – nota autorului

ONU – Organizația Națiuniolor Unite

p. – pagină

pct. – punct

RM – Republica Moldova

s. civ. – secția civilă

UE – Uniunea Europeană

HG – Hotărîrea Guvernului

vol.- volum

Introducere

Dreptul de proprietate reprezintă unul din cele mai vechi drepturi reale, reglementate de legiuitor. Deținătorul acestuia are posibilitate de a determina conținutul și direcția de folosire a bunurilor deținute de el, în calitate de proprietar, administrîndu-le în volumul deplin. În acest sens, proprietarul bunurilor are dreptul de posesie, folosire și dispunerea lor plenipotențială, atît independent, cât și prin atragerea altor persoane.

Unul din institutele de drept relativ noi ale legislației Republicii Moldova – administarea fiduciară, reprezintă prin sine posibilitatea realizării dreptului de proprietate de către persoanele terțe în scopul folosirii cît mai efective a bunurilor.

Apariția și aplicarea în practică a institutului dat drept a fost condiționată de trecerea Republicii Moldova de la un sistem economic planificat din perioada sovietică la relații economice de piață, ce îi sunt caracteristice diverse mecanizme juridico-practice de concentrarea capitalului și sporirea semnificativă a veniturilor obținute, tendința de a organiza mai efectiv administrarea bunurilor, inclusiv și a bunurilor statului. Toate acestea avînd scop de integrare a economiei naționale în coraporturile economice ale statelor vecine și posibilitatea participării la raporturile contractuale internaționale.

Astfel, autorul român, Cătălin N. Tripon specifică următoarele: instituția fiduciei, introdusă în Noul Cod Civil, reprezintă o noutate absolută în dreptul românesc. Receptarea acestei instituții de drept anglo-saxone în dreptul continental (și în dreptul românesc) este rezultatul unui proces îndelungat de interferență între dreptul continental civil și cel anglo-saxon, în cursl deplin. În acest sens, proprietarul bunurilor are dreptul de posesie, folosire și dispunerea lor plenipotențială, atît independent, cât și prin atragerea altor persoane.

Unul din institutele de drept relativ noi ale legislației Republicii Moldova – administarea fiduciară, reprezintă prin sine posibilitatea realizării dreptului de proprietate de către persoanele terțe în scopul folosirii cît mai efective a bunurilor.

Apariția și aplicarea în practică a institutului dat drept a fost condiționată de trecerea Republicii Moldova de la un sistem economic planificat din perioada sovietică la relații economice de piață, ce îi sunt caracteristice diverse mecanizme juridico-practice de concentrarea capitalului și sporirea semnificativă a veniturilor obținute, tendința de a organiza mai efectiv administrarea bunurilor, inclusiv și a bunurilor statului. Toate acestea avînd scop de integrare a economiei naționale în coraporturile economice ale statelor vecine și posibilitatea participării la raporturile contractuale internaționale.

Astfel, autorul român, Cătălin N. Tripon specifică următoarele: instituția fiduciei, introdusă în Noul Cod Civil, reprezintă o noutate absolută în dreptul românesc. Receptarea acestei instituții de drept anglo-saxone în dreptul continental (și în dreptul românesc) este rezultatul unui proces îndelungat de interferență între dreptul continental civil și cel anglo-saxon, în cursul căruia numeroase instituții de drept sau tipuri de contracte au fost preluate în dreptul continental, ca rezultat al globalizării relațiilor de afaceri. [45, p.165]

Reglementările relațiilor de proprietate din perioada socialistă denaturau natura juridică a dreptului de proprietate, chiar prin simplul fapt, că se nega existența dreptului de proprietate privată. [49, p. 803]

Dezvoltarea relațiilor economice de piață în Republica Moldova, considerabil a crescut numărul proprietarilor bunurilor și drept urmare a crescut importanța institutului proprietății private. Pentru toți subiecții relațiilor economice devenind actuală întrebarea referitor la metodele legale de păstrarea bunurilor deținute și de asemenea referitor la eficacitatea metodelor de administare a lor. Statul, în calitate de participant a circuitului civil a bunurilor, de asemenea a simțit necesitatea metodelor suplimentare de administrare a bunurilor statului, în primul rînd al acțiilor întreprinderilor privatizate.

Toate acestea evidențiind actualitatea apariției în Codul Civil național a unui nou mecanizm legal, ce ar reglementa administrarea efectivă și profesională a bunurilor, precum și actualitatea studierii subiectului invocat.

Suplimentar la cele expuse, refuzul statului de la monopolizarea economiei a elucidat necesitatea folosirii noilor instrumente ale dreptului, ce ar reglementa gestionarea bunurilor, proprietarul cărora sunt persoane terțe. Scopul gestionării în cauză, fiind obținerea maximală a profitului. Un asemnea mecanizm juridic devenind institutul administrării fiduciare.

În calitate de institut de drept, administrarea fiduciară este reglementată de către Codul Civil al Republicii Moldova (în continuare CC RM). Fiind o novelă în legislațiea națională, reglementarea sa în CC RM conține un șir de imperfecțiuni, unele categorii de raporturi juridice nefiind oglindite.

Baza legislativă suplimentară fiind de asemnenea incompletă, ce are drept rezultat apariția anumitor deficiențe în aplicarea în practică a institutului dat de drept, fiind și un imbold în perfecționarea bazei legale existente la capitolul dat. După părerea noastră perfecționarea multiaspectuală a tuturor categoriilor de raporturi juridice ale administrării fiduciare, ar permite folosirea sa mai largă în practica contractuală națională și ar garanta stabilitatea raporturilor juridice ale acesteia.

Mai mult ca atît, orientarea Republicii Moldova la integrarea cu Uniunea Europeană, atît la nivel politic, cît și economic, de la sine denotă necesitatea perfecționării bazei legale naționale, la capitolul dat, în vederea optimizării și facilitării colaborării agenților economici din Republica Moldova cu partenerii săi din țările membre ale Uniunii Europene, deoarece institutul dat de drept fiind un institut universual în sistemul de drept anglo-saxon este pe larg aplicabil în țările cu sistem de drept continental, precum ar fi Franța, Luxemburg (instituția fiduciei), Germania, Elveția sau Austria (sub denumirea de Treuhand).

Din cele expuse, reiese de la sine actualitatea temei studiate.

Avînd origine în dreptul roman, în care existau instituții premergătoare fiduciei din dreptul civil contemporan [39], cu dezvoltarea și aplicarea în practică în continuare în dreptul anglo-saxon, sub formă de trust, institutul dat de drept, a fost preluat și adaptat de un șir de țări, ce aparțin sistemului de drept romano-german, inclusiv Franța, România, Federația Rusă, Germania, Elveția, Austria.

Mai mult ca atît, administrarea fiduciară a bunurilor este un institut de drept independent de cea a administrării bunurilor altei persoane, precum și de categoria contractelor obligaționale.

Reîntoarcerea instituției fiduciei în sistemele de drept al țărilor Europene, este în legătură de cauzalitate directă de schimbările sistemelor politice ale acestora, în vederea trecerii la sistem economic de piață, precum și ca o consecință a glogalizării relațiilor comerciale dintre state.

Modificările cardinale atît politice cît și economice din unele state europene, au servit imbold în vederea stidierii aprofundate și multiaspectuale ale institutului dat de drept, care în sistemul de drept anglo- saxon se consideră a fi un institutu de drept universal.

Astfel, legiuitorul român menționează faptul că, receptarea acestei instituții de drept anglo- saxone în dreptul continental (și în dreptul românesc) este rezultatul unui proces îndelungat de interferență între dreptul continental civil și cel anglo- saxon, în cursul căruia numeroase instituții de drept sau tipuri de contracte au fost preluate în dreptul continental ca o consecință a globalizării relațiilor de afaceri. [110]

Instituția trustului preluată în Proiectul Codului civil sub denumire de fiducie a fost în mod corespunzător adaptată în raport cu celelalte instituții juridice naționale. Traustul este considerat în peizajul juridic internațional ca instituție unică, iar importanța sa este subliniată de Convenția de la Haga, privind legea aplicabilă a trsusturilor. [112]

Introducerea institutului administrării fiduciare în Codul Civil Român, pe lîngă abordarea teoretică, prezintă și o deosebită importanță practică prin reglementarea posibilității partajării activelor aparținând persoanelor fizice sau juridice în cadrul aceluiași patrimoniu, fără a fi necesară crearea unor noi entități juridice distincte în vederea beneficierii de avantajul răspunderii limitate. [106]

Un alt autor român, Eugen Constantin Iordachescu, caracterizează institutul fiduciei, drept institut juridic multivalent, ce nu reprezintă un risc consistent de incompatibilitate cu ambientul juridic clasic într-o țară de drept civil continental.

Revenirea fiduciei în actualitate, remarcă autorul, se explică prin concursul respectiv presiunea exercitată asupra dreptului privat continental de către sistemul britanic/ american de common law, care cunoaște vehiculul juridic al trust-ului. [48]

Din ce rezultă, că institutul dat de drept este un institut complex, universal, cunoscut deja sistemului legal continental, ce poate fi aplicat cu succes atît în domeniul comercial cît și necomercial al relațiilor economice.

La ziua de azi nu se poate de vorbit despre o bază legislativă unică, ce ar reglementa toate aspectele administrării fiduciare, ce denotă cu certitudine necesitatea și actualitatea perfecționării continuie a bazei legislative la capitolul dat.

În literatura de specilitate atât națională cît și internațională se expun diverse puncte de vedere ce ține reglementarea administrării fiduciare.

Sunt destul de actuale discuțiile referitor la locul institutului dat de drept în sistemul drepturilor reale și obligaționale.

Ambiguu sunt tratate dispozițiile principale, legate de noțiunea contractului de administrare fiduciară, în primul rînd, ce ține de obiectul juridic și obiectul material al contractului.

În legislația României, instituția dată de drept a fost recepționată într-o manieră prudentă, pentru a evita utilizarea fiduciei în scopuri ilicite, în special spălarea banilor și evaziune fiscală. [108] ??????????????????

În literatura de specialitate națională nu există poziție unică pe marginea categoriilor bunurilor, ce pot fi obiect material de sinestătător al contractului administrării fiduciare. Sunt în discuție întrebările referitor la posibilitatea administrării sumelor bănești, întrebările ce țin de cuantumul împuternicirilor administratorului fiduciar în cazul hîrtiilor de valoare nominale înregistrate. De asmenea nu există o părere unică referitor la noțiunea administrării fiduciare a întreprinderii, drept obiect al contractului și urmărilor transmiterii sale în administrare. La fel, fiind diverse părerile referitor la subiecții contractului, conținutul obligației studiate, prestabilind obiectul juridic și obiectul material al contractului administrării fiduciare.

Se află în discuție conținutul normelor juridice, ce reglementează răspunderea administratorului fiduciar.

De asemenea, după opinia noastră, necesită studiu suplimentar, precum și completarea legislației pe marginea subiecților contractului administrării fiduciare, coraportul obligațional între ei, precum și cuantumul drepturilor și obligațiilor civile, cu care sunt împuterniciți, în bază de contract.

Cele expuse mai sus subliniază atît actualitatea temei date, cît și cuantumul raporturilor juridice ce necesită a fi definitivate în reglementarea sa în cadrul institutul dat de drept.

Importanța problemei studiate, constă în efectuarea unei analize ample analitico- comparative a reglementării juridice a administrării fiduciarte în legislația națională și a țărilor de peste hotare.

Scopul fiind elucidarea aspectelor regelementate insuficient și celor nereglementate, cu înaintarea unor propuneri concrete pe marginea perfecționării legislației naționale în reglementarea juridică a institutului administrării fiduciare.

Сoncluziile teoretice, formulate în teza dată ar putea fi folosite în elaborarea recomandărilor, înaintate în perfecționarea legislației naționale, la compartimentul respectiv, în sporirea eficacității sale în aspectul utilizării în practică a contractului administrării fiduciare.

Concluziile și recomandările teoretice, ar putea fi folosite în procesul de studiu în manualele facultăților de drept.

Scopul și obiectivele tezei constă în analiza complexă și multilaterală a contractului administrării fiduciară și elaborarea propunerilor ce ar contribui, după părerea mea, la perfecționarea reglementării juridice a institutului dat de drept.

Pentru obținerea scopului dat au fost puse spre soluționare următoarele întrebări:

– analiza actelor normative existente, ce reglementează raporturile juridice ale contractului administrării fiduciare;

– studierea istoriei apariției și dezvoltării institutului administrării fiducare;

– analiza obiectului și conținutului contractului administrării fiduciare;

– analiza particularităților încheierii, modificării și rezilierii contractului dat;

– evidențierea naturei juridice a contractului administrării fiducare și diferența sa de la alte categorii de contracte de prestări servicii,

– analiza conținutului contractului administrării fiduciare;

– analiza subiecților contractului amdinistrării fiduciare;

– aprecierea particularităților răspunderii juridice pentru neexecutarea contractului dat;

– elaborarea și argumentarea propunerilor, ce ar duce la perfecționarea legislației din domeniul implimentării în viață a contractului administrării fiduciare.

Astfel, principalul obiect de cercetare al lucrării date este contractul administrării fiduciare în toată complexitatea sa, precum și evoluția dezvoltării și implimentării institutului dat de drept în legislația națională sub aspect comparativ cu legislația, doctrin și practica altor țări (România, Franța, Federația Rusă ș.a. ).

Metodologia cercetării științifice. Baza metodoligică a ceretării este constituită dintr-o totalitate de metode, procedee teoretice și practice, cert determinate, de cunoaștere a relațiilor juridice din domeniul cercetat. Reieșind din obiectiele propuse, cercetarea dată se va baza pe metode știinșifice generale: istorică, normativ-logică, dreptului comparativ, sinteza analitică și sistemică a condițiilor social- economice, precum și raporturilor juridice, ce reglemetează contractul dat, generalizarea acestora, inducția și deducția, analiza și sinteza rezultatelor obținute ș.a.

În cadrul studiului efectuat a fost utilizată metoda comparativă, ce reprezintă elementul esențial pentru cercetarea efectuată, deoarece prin intermediul acesteia se pune în evidență caracteru novator al tezei.

La elaborarea tezei ne-am bazat pe studierea materialuluui doctrinar, legislativ și practic. În cadrul cercetării efectuate, pe lîngă izvoarele de drept național: Constituția Republicii Moldova, legile și actele subordonate acesteia, a fost utilizată legislația țărilor vecine: România, Franța, Federația Rusă, Statele Unite ale Americii.

Toate metodele utilizate au scopul de a asigura un studiu complex al contractului administrării fiduciare reglementat de Codul civil al Republicii Moldova [1], Legea nr.449- XV din 30.07.2001 cu privire la la gaj [ 20 ] și Legea cadastrului bunurilor imobile, nr. 1543-XIII din 25.02.98 [ 19], alte acte normative naționale și străine.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute constă în faptul, că lucrarea dată reprezintă prin sine un studiu complex al conținutului și naturii juridice a contractului administrării fiduciare, prin reflectarea rolului său în legislația națională și în contractele de prestări servicii ce poartă caracter obligațional cu elemente al dreptului real.

Astfel, noutatea științifică a studiului efectuat se remarcă prin modalitățile de evidențiere și analiza problemelor ce țin de reglementarea juridică și aplicarea practică a raporturilor juridice din cadrul contractului administrării fiduciare sub aspectul legislației naționale, în comparație cu legislația țărilor vecine.

Esența analizei științifice se manifestă, prin rezultatele studiului dat, inclusiv cu propunerile în vederea modificării și completării legislației naționale în domeniul supus sutiului.

După părerea noastră, teza dată, reprezintă prin sine o lucrare specifică după conținutul și aplitudinea sarcinilor înaintate, reieșind din complexitatea întrebărilor supuse studiului contractului administrării fiduciare.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute se reiterează la următoarele caracteristici ale cercetărilor efectuate:

analiza și evidențierea particularităților caracterelor juridice ale contarctului administrării fiduciare;

selectarea condițiilor social – economice, ce au favorizat la implimentarea contractului dat în legislația națională;

elaborarea propunerilor pentru perfecționarea legislației naționale cu privire la contractul administrării fiducuare în scopul unirii capitalurilor și creșterii eficacității administrării sale, inclusiv a veniturilor obținute;

aspectul novator al lucrării date, constînd în tendința de a perfecționa și lichida momentele slabe în reglementarea juridică a legislației naționale la compartimentul contractului administrării fiduciare.

Astfel, originalitatea științifică a prezentei lucrări constă în combinarea criteriului comparativ și celui analitic, ca rezultat fiind abordarea complexă și multiaspectuală a subiectului studiat.

În opinia noastră, principala novație, rezultă din analiza comparativ- critică a legislației naționale și țărilor vecine (România, Franța, Federația Rusă) cu privire la contractul administrării fiducuare și propunerile pentru modificarea și completarea legislației naționale a compartimentul respectiv.

Importanța teoretică și aplicativă a tezei. Rezultatele cercetării și concluziile teoretice și practice pot fi folosite pentru perfecționarea cadrului legislativ în domeniul contractului administrării fiduciare și a altor acte normative, care reglementeză raportuirle juridice date.

Concluziile studiului efectuat, în continuare pot fi folosite în elaborarea lucrărilor metodice universitare, de asemenea, în procesul de studiu al studenților facultăților de drept preuniversitar, universitar și postuniversitar.

Aprobarea și implimentarea rezultatelor științifice. Teza dată a fost elaborată în cadrul catedrei Drept civil al Facultății de Drept a Universității de Studii Europene din Moldova, a fost discutată la ședința catedrei respective, fiind apreciată pozitiv a fost recomandată pentru a fi discutată și apreciată la Seminarul științific de profil în cadrul Universității de Studii Europene din Moldova. În rezultatul examinării a fost înaintată propunerea în vederea susținerii în fața Consiliului științific specializat.

Lucrarea dată reprezintă prin sine un studiu complex, multiaspectual al contractului administrării fiduciare în plan comparat al legislației naționale și legislațiile respective ale țărilor de peste hotare, cum ar fi: România, Franța, Federația Rusă, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.

Unele aspecte, studiate în lucrarea dată și-au găsit reflectare în 6 articole publicate în Revista Națională de Drept, precum și o conferință științifică internațională, ce s-a desfășurat în anul 2014 în Republica Moldova.

Volumul și structura tezei. Teza se compune din: Introducere, patru capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografia din : ……..titluri, ………de pagini text de bază.

Sumarul compartimentelor tezei. În Introducere este relatată caracteristica generală a temei de investigație, argumentîndu- se actualitatea lucrării și necesitatea efectuării unui studiu complex al contractului administrării fiduciare, se determină obiectul principal de studii, precum și scopul tezei de doctor, noutatea științifică, suportul metodologic și teoretico- științific, baza informativă teoretică și normativă, importanța teoretică și practică a lucrării și necesitatea efectuări unui studiu complex al contractului administrării fiduciare. În compartimentul dat a tezei se determină obiectul principal al studiului efectuat, precum și scopul tezei de doctor, noutatea științifică, supprtul metodologic și teoretico- științific, baza informativă teorertică și normativă, importanța teoretică și practică a lucrării, fiind formulate subiectele principale pentru susținere.

Primul capitol “Analiza situației generale privind particularitățile contractului administrării fiduciare în condițiile dezvoltării economiei de piață ”, are caracter preferential theoretic, în care s-a efectuat analiza materialelor științifice la tema data, fiind divizată în trei secțiuni. Prima fiind destinată analizei materialului științific publicat în Republica Moldova. A doua secțiune este dedicată analizei materialului știunțific publicat peste hotarele țării. Secțiunea a treia include o cercetare științifică a temei studiate, recomandări și concluzii.

Al doilea capitol “ Noțiuni introductive privind contractul administrării fiduciare în legislația Republicii Moldova” este divizat în patru secțiuni. Prima secțiune fiind dedicate aspectului istoric al contractului administrării fiduciare. A doua secțiune fiind dedicate noțiunii contractului administrării fiduciare. În secțiunea a treia efectuîndu- se studiu pe marginea naturii juridicie a contractului dat.

Capitolul trei “Conținutul contractului administrării fiduciare” este dedicat conținutului, obiectului, subiecților contractului administrării fiduciare, precum și drepturilor și obligațiilor părților contractante. Volumul capitolului dat fiind divizat în cinci secțiuni.

Capitolul patru “Încheierea, modificarea, încetarea li rezilierea contractului administrării fiduciare”, este divizat în patru secțiuni. Astfel, în primele două secțiuni se analizează modalitățile încheierii, modificării și încetării contractului administrării fiduciare. A treia secțiune fiind dedicată răspunderii părților contractante. Sețiunea a patra a capitolului respectiv fiind dedicat cercetării științifice a temei studiate, recomandări și concluzii.

Concluzii generale și recomandări includ recomandările ce pot fi aplicate la elaborarea propunerilor de modificare a Codului civil al Republicii Moldova [1], Legii nr.449- XV din 30.07.2001 cu privire la la gaj [20] și Legii cadastrului bunurilor imobile, nr. 1543-XIII din 25.02.98 [19], altor acte normative, la elaborarea și perfectarea curricumurilor de studii, cursurilor de lecții și manualelor la disciplina de Drept civil.

I. Elucidarea contractului administrării fiduciare a bunurilor în literatura contemporană

Capitolul dat va fi consacrat analizei materialelor științifice dedicate reglementării juridice a contractului administrării fiduciare, publicate în Republica Moldova și țările de peste hotare.

1.1. Analiza materialelor științifice publicate la tema tezei în Republica Moldova

Contractul administrării fiduciare, fiind institut relativ nou pentru legislația Republicii Moldova reprezintă prin sine baza legală, ce reglementează raporturile juridice în vederea administrării bunurilor altor personae în condițiile economiei de piață.

Fiind un contract independent, reglementat de prevederile Capitolului XIV Cod civil acesta stipulează, la rîndul său, raporturile juridice în vederea administrării bunurilor altor persoane ce le dețin cu titlu de proprietate.

Avînd originea în dreptul roman, posibilitatea implimentării institutului dat de drept în legislația națională este în strînsă legătură cu evoluția condițiilor economico- sociale ale statului și anume, trecerea economiei naționale la economia de piață, schimbarea conceptuală a noțiunii dreptului de proprietate, precum și apariția mecanizmelor politico- economice, ce permit colaborarea agenților economici naționali cu țările europene, Statele Unite ale Americii, Canada ș.a., unde institutul dat de drept, fiind considerat un institut universal, este pe larg folosit în raporturile comerciale din dreptul civil, comercial, bancar ale statelor date.

Din cele expuse cert se relevă faptul, că administrarea fiduciară este un instrument juridic, viabilitatea căruia este posibilă doar în prezența relațiilor economiei de piață. Acesta, la rândul său, oferind posibilitate directă și efectivă a concentrării bunurilor, aflate în proprietatea diferitor persoane în scopul gestionării sale profesionale, prin realizarea dreptului de proprietate de către persoanele terțe întru obținerea maximală a profitului, drept rezultat a folosirii cât mai efective a bunurilor gestionate.

Este evident, că fiind o novelă a legislației naționale, contractul administrării fiduciare este pe larg studiat de către oamenii de știință din Republica Moldova.

Astfel, Gh. Chibac și coautorii menționează, că contractul administrării fiduciare, prin esența sa, permite proprietarului bunurilor sau persoanei numite de el a primi beneficii de la bunurile gestionate de administratorul fiduciar, neîmpovărîndu-se cu gestionarea nemijlocită a acestora. Tot odată, volumul de obligații, legate de gestionarea în cauză este exercitată de către persoana terță – administratorul fidcuiar, ce este remunerat pentru lucrul efectuat.

În realizarea scopurilor date, proprietarul bunurilor le transmite administratorului fiduciar, înzestrîndu-l cu volumul necesar de drepturi în vederea posesiei, folosirii și gestionării lor în limitele în care ultimul este în drept să execute orice acțiuni juridice și materiale în scopul asigurării administrării efective cu bunurile transmise.

Tot odată, transmiterea bunurilor în administrare fiduciară nu duce după sine pierderea dreptului de proprietate. Încheierea contractului administrării fiduciare, precum și însuși transmiterea bunurilor, reprezintă prin sine modalitatea de realizare de către proprietar a drepturilor sale. [83, p. 258]

Astfel, procedura juridică dată reprezintă prin sine nu un act unimomentan, dar un proces îndelungat de primire a beneficiilor de către proprietar de la gestionarea bunurilor sale.

Autorii, precizează, că raporturile juridice din categoria contractului administrării fiduciare în majoritatea cazurilor apar în rezultatul încheierii acestuia. Dar categoriile date de raporturi pot apărea și în cazurile prevăzute de lege și anume la necesitatea administrării permanente a bunurilor persoanei aflate sub tutelă (art. 41 CC RM) și anume în cazul necesității administrării bunurilor persoanei declarate dispărute fără veste (art. 50 CC RM); în baza trestamentului, în care este numit executorul testamentar (art. 1480 CC RM) ș.a.

În continuare se relevă faptul, că la categoria contractului administrării fiduciare nu poate fi atribuită administrarea întreprinderii în procedura de insolvabilitate, unde persoana, numită de instanță în calitate de administrator, îndeplinește obligații, în conformitate cu legislația insolvabilității (Legea “Cu privire la insolvabilitate”, nr. 632-XV din 14.11.2001), [29] și anume: anularea contractelor, încheiate de către debitor, anunțarea creditorilor, administrează activitatea debitorului – persoană juridică, adică acționează în calitate de organ de administrare a personmei juridice. Volumul de împuterniciri stipulate nu pot fi private în calitate de administrarea fiduciară a bunurilor în interesele proprietarului, în asemenea situații, merge vorba de institut independent – insolvabilitatea debitorului, și raportarea procedurii de insolvabilitate, reglementate de legislația respectivă. [77 p.807]

Analizînd caracteristicile generale ale contractul dat, autorii evidențiiază aspectele sale esențiale, ce permit clasificarea acestuia în categorie separată de contracte, delimitîndu – l de toate celelalte, reglementate de Codul civil.

Analizei desfășurate au fost efectuate pe marginea elementelor constitutive ale contactului administrării fiduciare, conținutul contractului, precum și răspunderea părților contractante. Astfel din conținutul lucrării cert relevă faptul, că contractului dat îi sunt caracteristice trei părți contractante – fondatorul administrării fiduciare (care de regulă este proprietarul bunurilor), administratorul fiduciar și beneficiarul. Dintre care două parți și anume fondatorul administrării și beneficiarul pot coincide. Dar coincidența dată nu poate avea loc cu administratorul fiduciar, din cauza incompatibilității sale în coraport cu situația din cadrul contractului.

De regulă, subliniază autorii, în calitate de părți, pot apărea atît persoane fizice cît și juridice. Din cele expuse rezultă, că în calitate de fondator poate fi doar proprietarul bunurilor, și nu subiect altui drept real. Faptul dat avînd importanță deosebită în vederea determinării volumului de împuterniciri a organizațiilor de stat sau municipale în raport cu bunurile aflate în gestiune. De asemenea se subliniază, că subiecții de drept în gestiunea administrativă a cărora se află bunurile, nu sunt în drept să fie fondatori ai administrării fiduciare.

Drept excepție de la regula generală sunt cazurile, cînd administrarea fiduciară este instituită în conformitate cu prevederile legale. Aceste cazuri fiind cînd dreptul de fondator al administrării fidcuiare a bunurilor aparține organului de tutelă și curatelă (art. 1053 alin.5 CC RM). [83, p. 259-262]

Referitor la administratorul fiduciar, acesta nefiind proprietar al bunurilor, îndeplinește împuternicirile acestuia, executând toate acțiunile din numele său propriu (art. 1053 CC RM).

Pe marginea beneficiarului administrării fiduciare a bunurilor, se relevă că pot figura atît persoane fizice cît și juridice. Drept excepție fiind însuși administratorul fiduciar, ce nu poate îndeplini funcția dată din considerentele esenței contractului, care în acest sens și-ar pierde esența sa.

Contractul administrării fiduciare a fost supus analizei de către autorii Gh. Chibac, Au. Băieșu, Al-ru Rotari, O. Efrim în manualul: Drept civil. Contracte speciale.

Astfel, la compartimentul: noțiunea și elementele contractului de administrare fiduciară, autorii specifică, că spre deosebire de proprietatea fiduciară, cunoscută sistemului de drept common law, Codul civil al Republicii Moldova vehiculează noțiunea de administrare fiduciară a patrimoniului fondatorului administrării.

De asemenea în lucrare se face diferenciere dintre administrare fiduciară a întreprinderii ca un complex patrimonial de administrarea întreprinderii ca persoană juridică [80, p.533] în calitate de subiect de drept. Astfel, în cazul administrării fiduciare a întreprinderii ca un complex patrimonial, fiduciarul înfăptuiește acte de administrare în interesul fondatorului administrării (proprietarul întreprinderii), în nume propriu, pe cînd în cazul administrării întreprinderii ca subiect de drept (persoană juridică), administratorul reprezintă organul persoanei juridice, înfăptuind acte juridice nu în nume propriu, ci în numele acesteia.

Drept temei pentru realizarea administrării fiduciare servește contractul de administrare fiduciară. De altfel, subliniază autorii, acest contract reglementează și raporturile dintre fiduciant și fiduciar. [46, p.267- 268].

În cadrul studiului efectuat, s-a analizat modalitățile de instituire a contractului administrării fiduciare, inclusiv situațiile cînd proprietarul patrimoniului nu dispune de capacitatea juridică de a încheia contractul de administrare fiduciară. În acest caz, contractul cu administratorul se încheie de către autoritatea tutelară cu administratorul pe care l-a desemnat (art. 44 alin.4 CC RM).

În cazul necesității administrării permanente a patrimoniului persoanei declarate dispărute fără veste, instanța de judecată numește un administrator, cu care autoritatea tutelară încheie un contact de administrare fiduciară, [46, p.368-369] fiind în toate cazurile contract încheiat în folosul unui terț.

Autorii au efectuat studiu pe marginea deosebirii contactului administrării fiduciare față de alte contracte, ce fac parte din familia contractelor de prestări servicii, evidențiind trăsăturile, care-l individualizează și anume:

1) contractul administrării fiduciare presupune săvîrșirea de către administratorul fiduciar atât a actelor juridice, cât și actelor materiale în ceea ce privește bunurile transmise în administrarea fiduciară;

2) actele întreprinse de către fiduciar în ordinea administrării bunurulor fiduciantului administrării fiduciare sunt săvîrșite în numele administratorului fiduciar, însă pe riscul și în interesul fondatorului administrării fiduciare;

3) contractul de administrare fiduciară poate fi executat atât în interesul fondatorului administrării fiduciare, cât și în interesul unei terțe persoane desemnate de către acesta;

4) transmiterea bunurilor în administrare fiduciară este o formă de realizare a împuternicirilor proprietarului acestor bunuri, acesta determinînd scopul constituirii administrării fiduciare și volumul împuternicirilor administratorului fiduciar;

5) transmiterea bunurilor în administrare fiduciară nu prezumă trecerea dreptului de proprietate asupra acestor bunuri de la fiduciant la fiduciar, deoarece însăși actul de transmitere constituie doar o premisă care-I oferă fiduciarului posibilitatea de a-și executa obligațiile și a-și exerdcita drepturile născute din contarctul de administrare fiduciară. Respectivele trăsături a contarctului de administrare fiduciară îl deosebește pe acesta de contractele translative de bunuri (de priprietate sau de posesie și folosință), în care transmiterea bunului este echivalentă executării obligațiilor contractuale de către o parte contractantă. [ 69, p. 51]

În lucrare s-au evidențiat punctele de tangență precum și diferența dintre institutul administrării fiduciare cu cel al administrării economice. La acest capitol se menționează, că împuternicirile titularului de drepturi de administrare economică sunt stabilite de acte normative, pe când în cazul administrării fiduciare acestea rezultă din contract, fiind produsul acordului de voință al părților contractante. [46, p. 369-370]

În același context, s-a menționat faptul, că în cazul administrării fiduciare asupra patrimoniului de stat, fondator al administrării fiduciare va fi Departamentul Privatizării, iar fiduciarul urmează a fi selectat prin concursul organizat de comisii speciale create de Departamentul dat.[34]

La capitolul instituirii administrării fiduciare asupra bunurilor ce constituie obiecte ale proprietății intelectuale, autorii remarcă, că în calitate de fiduciant poate apărea doar titularul dreptului exlusiv asupra unui atare bun. [46, p. 371-372]

La compartimentul obiectului juridic al administrării fiduciare, se remarcă, că acesta ar consta din actele juridice și acte materiale, pe care le săvârșește fiduciarul în procesul de executare a contractului, adică în procesul de administrare de către fiduciar a patrimoniului fiduciantului.

În calitate de obiect material al contractului administrării fiduciare, autorii desemnează, că acesta ar consta atît din întreg patrimoniu al fiduciantului, care conform prevederilor art. 284 alin. 1 CC RM, reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active și pasive strâns legate între ele, cât și bunurile, adică toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective și drepturile patrimoniale (art. 285 alin. 1 CC RM), care potrivit prevederilor art. 284 alin.2 CC RM fac parte componentă din patrimoniul fiduciantului.

De asemenea se remarcă faptul, că legea nu obligă patrimoniul transmis în administrare fiduciară să existe la momentul încheierii contractului, admițând faptul că obiectul material poate fi dobândit și în viitor, faptul dat fiind indicat obligator în contract. Reieșind din normele legale, și anume art. art. 1055 alin. 1; 1053 alin.4 CC RM, se concluzionează că în administrarea fiduciară pot fi transmise doar bunurile ce pot fi individualizate (separate) în raport cu alte bunuri ale fiduciantului sau bunurile fiduciarului, și nu bunurile determinate generic, cu excepția cazului în care acestea fac parte dintr-o universalitate de bunuri (art. 298 CC RM) [46, p.372 – 374].

Referitor la figurarea mijloacelor bănești, în calitate de obiect material al contractului dat, se remarcă, că cu toate că potrivit art. 288 alin. 5 CC RM, mijloacele bănești fac parte din categoria bunurilor circuitului civil, acestea nu pot figura de sine stătător în calitate de obiect material al contactului de administrare fiduciară, deoarece utilizarea lor în circuitul civil presupune pierderea de către fiduciant a dreptului de proprietate asupra bancnotelor. În acest sens, se tangențiază la părerea doctrinală, conform căreia, administrarea fiduciară a banilor nu se include în construcția judiciară a contractului de administrare fiduciară, care prevede administrarea bunului de către fiduciar, pe o perioadă determinată de timp, în interesul fondatorului sau beneficiarului, după expirarea căreia bunul se restituie fondatorului. [69, p. 51].

Prin referire la prevederile legale și anume art. 1055 alin.3 CC RM, mijloacele bănești nu pot fi date separat în administrarea fiduciară, ce excepția cazurilor prevăzute de lege. Astfel, art. 26 lit.k al Legii instituțiilor financiare stipulează, că instituția financiară acordă servicii fiduciare (investirea și gestionarea fondurilor fiduciare) [25].

De asemenea în lucrare se remarcă faptul, că dacă obiectul material al contactului administrării fiduciare presupune bunuri imobile, atunci este necesară respectarea prevederilor art. 290 CC RM, adică înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile [46, p.374 – 375].

La capitolul efectele contractului administrării fiduciare, autorii specifică, că cu toate că administratorul fiduciar, prin intermediul contractului dat, obține prerogativele unui proprietar și exercită atributele dreptului de proprietate asupra patrimoniului primit în administrare fiduciară, fiduciantul nu-i transmite împuternicirile sale de proprietar. Prin contractul de administrare fiduciară, fiduciantul transmite fiduciarului doar posibilitatea realizării atributelor dreptului de proprietate prin intermediul săvârșirii în privința patrimoniului primit a actelor juridice și materiale, ce formează administrarea ca atare. Astfel, concluzionîndu- se faptul, că statutul juridic al administratorului fiduciar are tangențe cu statutul juridic al unui reprezentant [46, p.376 – 377].

De asemenea în lucrare se menționează, că fiduciarul pe parcursul exercitării obligațiunilor sale contactuale, urmează să dea dovadă de diligență în procesul de administarrea patrimoniului. Lipsa diligenței în procesul dat se vor raporta la neexecutarea obligației principale ale fiduciarului – administrarea patrimoniului în interesul fondatorului administrării contractuale. În acest caz, administratorul fiduciar va fi obligat să repare prejudiciul cauzat.

De asemenea, legea sau contractul pot prevedea anumite limitări în privința săvârșirii unor acte concrete cu bunuri concrete. Astfel, potrivit art. 1056 alin.4 CC RM, administratorul fiduciar poate dispune de un imobil doar în cazurile prevăzute de lege sau de contractul administrării fiduciare. Dispunerea de un imobil de către administratorul fiduciar (înstrăinarea, locațiunea, ipotecarea etc.) poate fi exercitată doar în cazurile prevăzute de lege sau contract, în caz contrar fiind iminent riscul nulității actului juridic cu efectele caracteristice acesteia (Cap. III art. 216- 233 CC RM). [46, p.377]

În acelașii context fiduciarul este obligat să transmită fiduciantului tot ceea ce a obținut din administrarea bunurilor ce formează patrimoniul fiduciantului transmis în administrare. Astfel, drepturile obținute de administratorul fiduciar în rezultat al activității de administrare fiduciară se includ în componența patrimoniului primit în administrare dacă în contract nu este prevăzută obligația de a le preda fiduciantului sau beneficiarului (art. 1056, alin.5 CC RM).

În cazul când contractul de administrare fiduciară nu prevede transmiterea împuternicirilor de administrare către un terț, fiduciarul este obligat să execute contractul personal, în sensul administrării de unul singur al patrimoniului fiduciantului. În cazul în care o cer interesele fondatorului administrării, fiduciarul trebuie să transmită executarea obligației de administrare a patrimoniului către un terț, dacă din cauza unor circumstanțe imprevizibile, acesta nu poate să înfăptuiască acte de administrare și nu are posibilitatea să-l informeze pe fiduciant în timp util. Analizînd coraporturile administratorului fiduciar cu terții, se indică în lucrare, că acesta are prerogativele unui proprietar, acționând în nume propriu, exercitând și dobândind drepturi și asumîndu-și obligații. Răspunderea administratorului fiduciar în raporturile cu terții este personală și se limitează la bunurile primite în administrare fiduciară. Fiduciantul va răspunde pentru toate actele întreprinse pe parcursul administrării fiduciare în limitele împuternicirilor conferite prin contract. [46, p.377 – 378]

În baza prevederilor legale, se stipulează faptul, că dacă în procesul administrării patrimoniului fiduciarul își asumă obligații cu depășirea împuternicirilor acordate, răspunderea va fi suportată din contul patrimoniului personal al acestuia. Antrenarea răspunderii fondatorului administrării sau beneficiarului pentru acțiunile fiduciarului este posibilă doar în cazurile când primii acționează ilicit, ceia ce este reflectat în prevederile art. 1058, alin.4 CC RM. Încetarea administrării fiduciare și transmiterea către fiduciant a bunurilor obținute în urma executării contractului nu constituie drept temei pentru sistarea răspunderii. Pretențiile născute în legătură cu desfășurarea administrării fiduciare, urmează a fi satisfăcute în continuare de către fiduciant în contul bunurilor primite după încetarea contractului. În acest sens, autorii fac trimitere la prevederile art. 1058, alin.2 CC RM, conform căruia, după încetarea administrării fiduciare și transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea pot fi urmărite în continuare pentru pretențiile născute în legătură cu administrarea fiduciară [46, p.378 – 379]. În acelașii context, cu toate că în raporturile cu persoanele terțe fiduciarul participă în nume propriu, întrând în aceste raporturi, el urmează să indice expres faptul că acționează în calitate de administrator fiduciar. Indicarea calității de administrator fiduciar la încheierea actelor juridice este o cerință obligatorie pusă în sarcina fiduciarului, găsindu-și suport logic în atribuțiile juridice ale acestuia și efectele contractului de administrare fiduciară, normă stipulată de prevederile art. 1059, alin. 1 CC RM. [46, p.379]. De asemenea s-a remarcat, că dacă la încheierea actelor juridice între terți și fiduciar nu se respectă condiția indicării calității de administrator fiduciar se consideră că ultimul acționează în interese proprii, astfel operînd răspunderea personală a fiduciarului, cerință stipulată de prevederile art. 1059, alin. 2 CC RM.

Referitor la drepturile fiduciarului s-a remarcat că acesta este în drept să verifice procesul de administrare fiduciară a patrimoniului său, dar fără drept de intervenție în activitatea operativă a fiduciarului. În acest sens, prin contract se poate institui obligația fiduciarului de a transmite fiduciantului toate informațiile necesare, de a da lămuririle cerute de fiduciant în ceea ce privește desfășurarea procesului de administrare fiduciară sau de a prezenta darea de seamă. Din categoria obligațiilor fondatorului administrării fiduciare, se indică restituirea fiduciarului cheltuielile suportate de către acesta în procesul de administrare fiduciară a patrimoniului, fapt stipulat în art. 1057, alin. 3 CC RM. În cazurile prevăzute de lege sau contract, fondatorul administrării fiduciare este obligat să plătească fiduciarului remunerare. Dacă prin contractul de administrare fiduciară se desemnează în calitate de beneficiar un terț, acesta, potrivit art. 721, alin. 1 CC RM obține în mod nemijlocit dreptul să pretindă prestația în folosul său. Terțul beneficiar este în drept, în măsura în către legea sau contractul nu dispune altfel și acest lucru este posibil prin natura prestației, să solicite executarea contractului (art. 722 CC RM). Mai mult ca atât, potrivit art. 1053 alin.2 CC RM terțul beneficiar poate înainta pretenții proprii față de administratorul fiduciar. În cazul în care, concluzionează autorii, terțul beneficiar refuză la drepturile oferite prin contractul de administrare fiduciară, în baza art. 723 CC RM fondatorul administrării fiduciare poate cere executarea prestației față de sine, dacă din contract nu reiese altfel. [46, p.380].

Un alt autor, ce a studiat contractul administrării fiduciare este A. Bloșenco [43, p.140 – 144]. Analizând contractul dat, autorul cert a specificat caracteristicele acestuia, specificînd caracterul său sinalagmatic, consensual, gratuit sau oneros. La compartimentul, elementele contractului administrării fiduciare, au fost supuse analizei: părțile contractului, obiectul juridic, forma, precum și efectele contractului dat în coraport cu fiecare din părțile contractante. Autorul, remarcă faptul că contractul studiat, este un contract cu executare succesivă, deoarece managerul săvârșește acte juridice și materiale pe toată perioada contractului. Referitor la particularitățile contractului administrării fiduciare s-a remarcat:

a) este un contract de administrare a bunului în interesul fondatorului sau beneficiarului administrării, deoarece aceștia din urmă culeg foloasele obținute de administrator în urma exploatării lui; b) acest contact generează raporturi obligaționale între părți. În consecință, transmiterea bunului în administrare fiduciară nu are ca efect trecerea dreptului de proprietate asupra acestui bun la fiduciar. Fondatorul nu transmite fiduciarului atributele proprietății, ci îl împuternicește de a le exercita din nume propriu. Totodată, fondatorul este lipsit de posibilitatea de a exercita atributele proprietății asupra bunului transmis în administrare fiduciară pe perioada valabilității contractului. Dreptul fiduciarului de a administra bunul nu este un drept real, deoarece administrarea se face pe contul fondatorului; c) transmiterea bunului în administrare fiduciară constituie numai premisă care permite fiduciarului de a-și executa obligațiile sale născute din contract [43, p.140 – 141]. La capitolul dedicat obligațiilor fiduciarului, se invocă faptul că răspunderea acestuia se limitează la bunurile primite în administrarea fiduciară. Reieșind din prevederile legale, în obligația fiduciarului face parte publicitatea separării bunurilor, luate în administrare fiduciară de bunurile sale. Fiduciarul răspunde pentru dezavantajele și prejudiciile care rezultă din confuziunea celor două patrimonii (alin. 3 art. 1056 CC RM) [1], precum și obligația fiduciarului de a indica în actul juridic încheiat cu terțele persoane că acționează în calitatea dată.

Condiția se consideră respectată dacă: a) la încheierea actului juridic cealaltă parte știa sau trebuia să știe că contractează cu fiduciar; b) în actul juridic încheiat în scris s-a introdus, după numele sau denumirea fiduciarului, mențiunea “A.F.” (art. 1059 CC RM) [1]. Dacă fiduciarul nu a executat această obligațiune, toate obligațiile rezultate din acte se nasc pentru acesta și el va răspunde față de terți cu propriul patrimoniu.

Analiza materialului științific la tema tezei publicate peste hotare

Reglementarea juridică a institutului administrării fiduciare este pe larg studiată și analizată de legiuitorii și savanții europeni, în majoritatea statelor cărora economia de piață are evoluție seculară.

După cum s-a expus mai sus, dezvoltarea relațiilor economice interstatale, ce în sec. XX a cunoscut o ascensiune considerabilă, interferența îndelungată între dreptul continental- civil și cel anglo- saxon, tendința de globalizare a relațiilor de afaceri, a relevat necesitatea existenței unui mechanism juridico- tehnic, ce ar permite concentarea capitalurilor persoanelor terțe în vederea gestionării sale profesionale, scopul căreia fiind sporirea beneficiilor finale, util de a fi folosit în raporturile comerciale pe plan internațional.[Conferința 2015]

Este de menționat, că implimentarea în sistemul legislativ european a instituției trust-ului nu este uniformă, reieșind din conceptele tradiționale ale dreptului civil, în special asupra conceptului de patrimoniu și proprietate.

În același context, dezvoltarea economiei de piață, precum și creșterea coraborării economice între state, inclusiv mărirea numărului statelor membre ale Uniunii Europene a condiționat necesitatea reducerii disparităților existente între legislațiile civile ale diverselor state, precum și necesitatea de adaptare și uniformizare a legislațiilor, în vederea corespunderii cerințelor agenților economici [52].

În pofida faptului că, administrarea fiduciară își are origine în dreptul roman, în țările europene, acest institut de drept nu a fost folosit timp îndelungat. Revenirea la reglementarea sa juridică în actele normative, fiind treptată și neuniformă.

Apropierea legislațiilor europene în vederea implimentării instituției date de drept o putem data cu 1 iulie 1985 cînd a fost adoptată Convenția de la Haga privind legislația aplicabilă a trustului și recunoașterea acestuia (numită în continuare: Convenția de la Haga privind trustul). Conform art. 2 al Conveției, partea care înființează trustul poate alege ea însăși legislația aplicabilă (art.6 din HTV). Dacă aceasta nu procedează astfel, se aplică legislația țării cu care trustul are legăturile cele mai strânse [Convenția de la Haga]. [9]

Acest institutul de drept, fiind în continuare rectificat în majoritatea statelor dreptului continental, în particular Franța, Luxemburg (instituția fiduciei), Germania, Elveția sau Austria (sub denumirea de Treuhand), precum și de Italia, Olanda.

Trust-ul a fost receptat de foarte multe sisteme de drept din Africa, America de Sud și Asia (Japonia, China, Singapore, Hong Cong etc.) [65, p.3].

În dreptul francez, instituția fiduciei a fost introdusă prin intermediul Legii nr. 211/19.02.2007 [26 ], care a fost mai tîrziu modificată prin Legea nr. 776/04.08.2008 [27] și prin Ordonanța nr. 112/30.01.2009. Fiducia este reglementată în Titlul XTV – art. 2011 -2030 din Codul civil și a servit în calitate de izvor pentru elaborarea normelor legale ale noului Cod Civil român.

În Japonia, în anul 1922, instituția fiduciei a fost introdusă prin intermediul Trusts Act (Shintaku Ho) [102] și Trust Business Act (Shintaku – Gyo Ho) [103], promulgate în 1923.

În Luxemburg, Legea din 27.07.2003, ce a fost adoptată în legătură cu ractificarea Convenției de la Haga [ 9 ] cu privire la Legea Aplicabilă Trust-ului, ce reglementează regimul legal al contractului fiduciar.

În Quebec, instituția fiduciei este reglementată de Codul civil – Titlul 6, Capitolul 2, articolele 1260- 1298, art. 1260, [ 6] stabilind, că fiducia rezultă dintr-un act prin care o persoană – constituitor, transferă din patrimoniul său altei personae, denumite – fiduciary, anumite bunuri afectate unui scop anume, iar fiduciarul se obligă prin faptul acceptării sale să le dețină și să le administreze.

În Germania, instituția fiduciei nu există în act legal, ce ar reglementată instituția data de drept, aceasta fiind esențialmente jurisprudențiată: așa numitul "Treuhand" din dreptul german cunoaște însă o multitudine de forme dezvoltate de doctrină și implimentate în jurisprudență.

În America Latină, fiducia sud americană își găsește originea în instituția trust-ului, similar evoluției sale din dreptul Statelor Unite, cu atât mai mult cu cât s-a apreciat că "cea mai importantă contribuție a dreptului American la teoria generală a dreptului sud- American a fost trust-ul".

Printre primele țări sud- americane care au reglementat fiducia – "el fideicomiso" – face parte Panama, care a adoptat Legea fideicomisului în 1925 [ 11], în present fiducia fiind reglementată prin cele 43 articole ale Legii nr. 1 din 05.01.1984.

În Mexic, instituția data și-a găsit viabilitatea preferențială în sistemul bancar, operînd într-o formă sau alta, iar în 1926 a fost adoptată prima reglementare în materie, urmată în 1932 de Legea Generală a Titlurilor și Operațiunilor de Credit (Ley General de Titulos y Operaciones de Credito – LGTOC) [ 17].

Instituția fiduciei este prevăzută de subsecțiunea a IV –a a Codului Comercial din 16.02.1950 în Honduras [ 7 ], iar în Columbia în Titlul XI din Codul Comercial din 1972 (art. 1226- 1244) [5].

În Venezuela, instituția fiduciei a fost reglementată de Ley de fideicomiso din 23.07.1956 [ 98 ] prin cele 31 articole, fiind ulterior în 1993 reflectată de Legea Generală a Băncilor și a altor Instituții Financiare [13 ], care reglementează operațiunile fiduciare.

Fiducia este reglementată de Legea Generală a Instituțiilor Bancare, Financiare și de asigurări – Legea nr.26702/1993 în Peru [14, 111], de Legea nr.24441/1995 în Argentina [15, 111] și de Legea nr. 17703/2003 în Uruguay. [16, 111]

În peizajul juridic internațional trustul este considerat ca o instițutie unică, iar importanța sa fiind subliniată de Convenția de la Haga privind trustul [9 ].

Spre deosebire de fiducie, trust-ul poate fi încheiat în condiții mai puțin riguroase, fiind necesară doar exprimarea fără echivoc a voinței constituitorului. În Statele Unite ale Americii, institutul dat de drept este reglementat printr-o serie de legi, în special care au prevederi referitoare la trust, ca de exemplu: Charities Act 2006 [96 ], Pensions Act 1995 [100]; Financial Services and Markets Act 2000. [65, p.3; 106].

În lucrarea sa, Florin Șandor, evidențiază principalele diferențe dintre Trust și Fiducie.

• în dreptul anglo- saxon titlul de proprietate este divizat între mai multe persoane, respective unii dețin titlul legal, iar alții dețin titlul echitabil, în dreptul continental se recunoaște doar titlul legal.

• în dreptul anglo- saxon, trustul poate fi constituit mortis- causa, pe când în dreptul continental este un act doar inter-vivos.

• în dreptul anglo- saxon trustul se poate face și printr-o declarație unilateral de voință a constituitorului, în dreptul continental fiind obligator forma scrisă, de obicei prin act autentic ad validitatem [65, p.4].

La 17 iunie 2008 a fost ractificat Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului Europei, privind legea aplicabilă a obligațiilor contractuale (numit în continuare Regulamentul Roma I) [ 35].

La capitolul cîmpului de aplicare a Convenției de la Haga [ 9], a Regulamentului Roma I [35] și a regulilor conflictului de legi de origine jurisprudențială, autorul francez, Reinhart Dammann, constată faptul, că Convenția de la Haga determină legea aplicabilă trustului [ 97, p. 17- 41].

Fiducia- garanție din Codul civil francez [4] pare să îndeplinească condițiile impuse de art. 2 din această Convenție. Astfel, autorul remarcă faptul că, după ratificarea sa de Franța, determinarea legii aplicabile contractului de fiducie va depinde de convenția de la Haga. Regulamentul Roma I exclude din câmpul său de aplicare “constutuirea trusturilor și a relațiilor pe care acestea le creează între constituitori, administrator și beneficiari ”. Contractul de fiducie pare să fie exclus din câmpul de aplicare a Regulamentului I Roma [35].

Or, prin convenția dată se stabilise reguli uniforme pentru determinarea legii aplicabile obligațiilor contractuale în Uniunea Europeană (UE), vizînd obligațiile date în materie civilă și comercială în cazul unui conflict de legi.

Problema legii aplicabile constituirii unei fiducii – garanții din dreptul comun scoate în evidență regulile conflictului de legi dezvoltate de către jurisprudență [41 ].

Acest Regulament a vizat obligațiile contractuale în material civilă și comercială în cazul unui conflict de legi, avînd menirea de a înlocui Convenția de la Roma.

De către Regulamentul invocat a fost determinat aplicabilitatea legii unui contract, ce va reglementa interpretarea, execuția, penalizările în caz de neexecutare a obligațiilor, evaluarea prejudiciului, suspendarea obligațiilor, instrucțiunile de acțiuni și penalizările contractuale nevalide. Regulamentul dat, a stipulat faptul, că dreptul comunitar, care reglementează conflictul de legi în ceea ce privește obligațiile contarctuale din anumite materii prevalează asupra acestui regulament, cu excepția contarctelor de asigurare. [Conferința 2015]

În contextul Regulamentului se menționează faptul, că planul de acțiune de la Viena din 1998 a recunoscut imporanța normelor armonizate privind conflictul de legi în implimentarea principiului recunoașterii reciproce pentru deciziile în materie civilă și comercială. Programul comun al Comisiei și al Consiliului din 2000 prevede măsuri pentru această armonizare. Programul de la Haga din 2004 a reiterat importanța elaborării de norme privind conflictul de legi în ceea ce privește obligațiile contractuale, planul de acțiune al programului prevăzând adoptarea propunerii Roma I. Acest regulament ulterior înlocuiește Conveția de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligațiior contarctuale, transformînd-o într-un instrument comunitar și modernizînd-o [ 35].

În 1993, prin încheierea acordului de asociere a României și comunitățile Europene, institutul dat de drept a găsit viabilitate în legislația statului dat.

Reieșind din faptul, că tradiția juridică a Codului civil Român este în strînsă legătură cu cea franceză, literatura de specialitate română pe larg studiază reglementarea juridică a institutului fiduciei de către Codul civil Francez (art.art. 2011- 2030) [4], precum și unele aspecte ale conflictului de legi în materie de fiducie ridicate în Franța [114].

Tot odată fiducia din dreptul francez, fiind inspirată și din Codul Civil al Quebec- ului din 1996 (art. 1260 – 1370) [ 6].

Însă în timp ce Codul Civil al Quebec- ului reglementează fiducia referitoare la bunuri, întemeiată pe instituția tradițională a trust-ului englez, iar în Codul civil francez, fiducia este un mod de dobîndire a proprietății, Noul Cod Civil Român a mixat cele două sisteme astfel, încît, deși instituția fiduciei reproduce aproape fidel reglementarea din Codul civil Francez și nu se întemeiază pe instituția trust-ului, este totuși inclusă în Cartea a III-a “Despre bunuri”, similar soluției din Codul Civil al Quebec- ului [ 66 p. 1].

Or, legislația franceză, avînd ca fundament prevederile legale care se referă la definiția trustului, conform art.2 din Convenția de la Haga, are ca obiectiv crearea unui instrument ce are la bază principalele caracteristici ale trustului American concurent.

“La fiducie”a fost aprobată pe 19.02.2007 creînd o nouă secțiune în Codul civil Francez, Titlul XIV – “Despre fiducie” [ 65 p. 3].

Dar reieșind din relațiile economice de piață, legislația franceză pînă la 2007, indirect permitea existența unor mecanisme similar trustului, denumite fiducii necomercializate [65].

Astfel, conform legislației franceze, fiducia poate lua naștere doar prin contract, ce urmează să conțină clauzele minime prevăzute de lege, fiind ulterior înregistrat la “Registre National des Fiducies” și la “service des impots” (serviciul francez de impozitare) sub sancțiunea nulității contractului. [65].

Autorului francez, Reinhart Dammann, în lucarea “Fiducia – garanție și conflictul de legi” și anume în vol. “Droit international prive`” [ 55, p.17-41], caracterizează principalele trăsături ale fiduciei- garanții, care conform art.2011 C.civ. francez [4] definește fiducia ca “operațiunea prin care unul sau mai mulți constituitori transferă bunuri, drepturi sau garanții sau în ansamblu bunuri, drepturi sau garanții, prezente sau viitoare, unuia sau mai multor fiduciari care, păstrîndu- le separate de patrimoniul lor propriu, acționează într-un scop determinat în folosul unuia sau mai multor beneficiari”.

Din textul expus, cert se relevă faptul, că legislatorul francez nu a prevăzut nici o dispoziție specific pentru a determina condițiile transferului proprietății bunurilor în patrimoniul fiduciar și opozabilitatea sa față de terți. Referitor la această întrebare, legislatorul francez se raportează la dreptul comun, care diferă în funcție de natura bunurilor transferate.

Astfel, în legislațiua franceză deosebindu-se trei forme de fiducie:

Fiducia – garanție, atunci cînd bunurile transferate în patrimoniul fiduciar sunt afectate garantării uneia sau mai multor creanțe prezente sau viitoare;

Fiducia- gestiune, atunci cînd constituitorul poate să fie, în același timp și beneficiar;

Fiducia – liberalitate, foarte des întîlnită în țările anglo- saxone, în materie succesorală, dar care este intezisă în dreptul francez.

De asemenea, în lucrare se explică faptul, că natura drepturilor fiduciarului și ale beneficiarului dau naștere la numeroase dezbateri. Doctrina majoritară considerînd că beneficiarul nu dispune de un drept real asupra bunurilor, ci numai de un drept personal opozabil fiduciarului. În acestă concepție clasică, fiduciarul este proprietarul bunurilor (în sensul art. 544 C.civ. francez) [4]. Astfel, fiducia nu crează un nou dezmembrământ al dreptului de proprietate și nici o suprapunere de două drepturi de proprietate sui- generis asupra aceluiași bun. Transferul de proprietate este temporal șli afectat aunei finalități.

Astfel, “proprietatea – putere” este prevăzută prin contarctul de fiducie. Fiduciarul nu se poate îmbogăți. Numai beneficiarul dispune de “proprietatea- bogăție” asupra bunurilor în fiducie. Prin intermediul fiduciei- garanție, beneficiarul dorește să-și creeze o exclusivitate asupra veniturilor din lichidarea bunurilor în fiducie pentru a asigura rambursarea datoriilor garantate. În această concepție, fiducia se apropie de trustful anglo- saxon: fiduciarul dispune de proprietate juridică, în timp ce beneficiarul are o proprietate economică [47].

Legislatorul francez, de asemnea înaintează cerințe de formă pentru contractul de fiducie, în vederea valabilității acestuia, ce urmează a fi încheiat în scris, precum șă fie supus înregistrării. Reieșind din prevederile legislației franceze – contarctul de fiducie este un contarct solemn.

La finele capitolului dat, autorul concluzionează faptul, că problema legii aplicabile constituirii unei fiducii – garanții din dreptul comun scoate în evidență regulile conflictului de legi dezvoltate de către jurisprudență [97].

În 1993 România ratifică Convenția de la Haga [9], prin acordul de asociere cu Comunitățile Europene, prin care se precizează, că acordul părților nu prejudiciază dreptul acestora de a adopta măsurile necesare pentru rațiuni de prudență în scopul de a asigura protecția investitorilor, depunătorilor, deținătorilor de titluri și a persoanelor cărora li se datorează drepturi cu caracter fiduciar [ 110].

Ratificarea dată facilitînd introducerea acesteia în Codul civil român intrat în vigoare în anul 2011.

Autorii români, subliniind semnificația feduciei în legislația statului, remarcînd influența globalizării relațiilor de afaceri din ultimele decenii, ce au condiționat necesitatea reglementării instituției date de drept de Codul Civil Român.

Legislatorul român explică cert faptul că acesta implimentare nu reprezintă prin sine un simplu transplant de instituție juridică în sistemul de drept continental, confruntat între abordarea teoretică, materializată în rezervele exprimate față de instituția fiduciei și abordarea pragmatică privind utilitatea acesteia. În majoritatrea sistemelor naționale s-a ales cale de compromis a receptării institutului trustului în mod critic, prin impunerea a două exigențe: în primul rind s-a urmărit mai degrbă adaptarea și nu adoptarea instituției trustului, sub denumire de fiducie, în așa fel încît aceasta să fie armonizată cu instituțiile existente deja în diferitele sisteme juridice naționle. Pe de altă parte s-a urmărit recepția instituției de drept într-o manieră prudentă, pentru a evita utilizarea fiduciei în scopuri ilicite, în special spălarea banilor și evaziune fiscală [ 111 ].

În literatura de specialitate română pe larg este elucidată și argumentată necesitatea apariției unui mecanism legal, ce ar permite reducerea deisparităților existente între legislațiile civile [52] ale statelor în coraportul colaborării economice, ce ar fi permis facilitarea activitătii comerciale ale agenților economici. Un asemnea mecanizm legal, în unanimitate a fost recunoscută instituția fiduciei, care în realitatea sa este o adaptare a instituției Trust-ului, instituție fundamentală a sistemului de drept anglo- saxon, fiind tot odată un instrument juridic multivalent.

Trust-ul în calitate de creație a sistemului de common-law este un exemplu al acestei necesități de adaptare și uniformizare a legislațiilor [ 52].

Anume administrarea fiduciară oferă posibilitate directă și efectivă a concentrării bunurilor, aflate în proprietatea diferitor persoane în scopul gestionării sale profesionale, prin realizarea dreptului de proprietate de către persoanele terțe în vederea obținerii maximale a profitului, drept rezultat al folosirii cît mai efective a bunurilor gestionate. Fiind o instituție juridică nouă în sistemul de drept romano- germanic, aducînd cu sine propriea abordare asupra conceptelor tradiționale ale dreptulu civil, în special asupra conceptului de patrimoniu și proprietate. Instituția fiduciară a fost adoptată în majoritatea legislațiilor Europene, find considerată o inovație necesară și o adaptare a legii la nevoile economice actuale [ 52].

Pentru înțelegerea naturii administrării fiduciare, precum și potențialului său economic cît și juridic, ce oferă acest institut de drept, este necesară înzestarea acestuia cu conținut juridic cît mai amplu. [Conferința]

Din aceste considerente, legiuitorul urmează a defini cert noțiunile de obiectul, subiectul, scopul, funcțiile, conținutul, structura și forma contraсtului administrării fiduciare.

Reieșind din caracterul multiaspectual al elementelor constituitive a contactului dat, se elucidează cert atît complexitatea naturii juridice ale sale, cît și potențialul său amplu aplicativ.

Dar analiza detaliată și aprofundată a institutului administrării fiduciare, la rîndul său poate modifica viziunea, deja tradițională a dreptului de proprietate, reglementate de către dreptul romano- german în aspectul absolut și perpetuu al acestuia.

La ziua de azi trust-ul fiind o instituție fundamentală a sistemului de common law, ce a cunoscut chiar și în țările anglo- saxone schimbări și adaptări la noile necesități ale vieții economice și sociale. Astfel, trust-ul a ajuns să domine anumite tipuri moderne de tranzacții financiare și de afaceri. O mare parte din toate creditele ipotecare, cărțile de credit, creditele auto și creditele pentru studii, poate însumând trilioane de dolari, sunt finanțate prin trusturi pentru securizarea activelor. Trustirle au devenit instrumentul principal pentru investițiile în fondurile de pensii, ca și formă prefersată în pentru fondurile mutuale de investiții în instrumente financiare structurate. Marea majoritate a averilor, în Statele Unite sunt plasate în trusturi, având legătură cu activitățile economice. Astfel, pe piața americană, fondurile de pensii și fondurile mutuale sunt în general organizate ca trusturi, împreună deținând astăzi 40% din toate titlurile de capital și 30% din obligațiunile străine și corporative. În mod asemănător, uitându-ne dinspre partea cererii spre partea ofertei pieței de titluri de valoare, trusturile de securizare a activelor sunt astăzi eminenții unei mari părți din toate titlurile de creanță în circulație pe piața americană, având o valoare mai mare de 2 trilioane de dolari [52 p.2].

Analiza trustului, de asemnea oferă perspective importante asupra unor forme mai complexe de organizare, incluzând parteneriatele și corporațiile, în toate varietățile lor, precum și noile forme organizaționale (cum ar fi societățile cu răspundere limitată) care au apărut recent pe scena legală a țărilor de common law.

În legislația Statelor Unite ale Americii se cunosc varietăți ale trusturilor, cum ar fi:

• trusturile cu titlu gratuit;

• trusturile comerciale (forma de organizare a cărora este destul de amplă).

Astfel, din categoria trusturilor comerciale fac parte:

• trusturile utilizate ca vehicule cu un scop special. Această categorie de trusturi utilizîndu-se la tranzacții financiare structurate. Forma dată a trustului este utilizată uneori ca vehicul cu scop special pentru a evita taxele aplicabile persoanelor juridice.

• trusturi utilizate pentru diversificarea riscurilor de creditare: forma dată se folosește în cazurile cînd creditorii, cum ar fi băncile, își deversifică riscurile de a împrumuta prea mulți bani către un singur debitor, prin înstrăinarea către alții a participațiilor băncii, sau a intereselor sale nedivizate în creditul respectiv. Categoria dată a trustului facilitează mutarea riscului de a deține active financiare de la constituitor la investitor.

• trusturile pentru pensionare. Importanța și utilizarea trusturilor date reiese din următoarele cifre : la sfîșitul anului 1996, activele care se aflau în trusturile private pentru pensionare (fără cele guvernamentale), aveau o valoare de 3 trilioane dolari americani. Aceste planuri de pensionare dețin 900 de bilioane de dolari americani în active, în conturile companiilor de a sigurare, cel mai des numite conturi separate pentru asigurări de viață. Statul și fondurile de pensii locale pentru funcționarii publici, dețin alte active de 1,6 trilioane de dolari americani, cel mai adesea organizate sub formă de trust [ 105].

Fondurile de pensii americane dețin mai mult de un sfert din toate instrumentele de capitaluri proprii americanbe, și apropae jumătate din totalitatea creanțelor corpiratiste.

• fondurile mutuale (fondurile de investiții);

• trusturile pentru investiții Imobiliare (Real Estate Investment Trusts) [101]: este un fond mutual (de investiții), care investește în proprietăți imobiliare sau în ipoteci asupra proprietăților imobiliare, sau în ambele. Congresul American a probat trusturile penttu investiții imobiliare (REIT) în anul 1960, prin modificarea Codului fiscal și acordarea unei scutiri de taxe asupra unui astfel de trust [ 101].

• trusturi pentru securizarea activelor: categoria dată de trusturi include toate ipotecile, cărțile de credit, creditele auto și creditele pentru studii. Securizarea activelor are menirea a reduce costurile unei părți a creditului. Categoria dată de trusturi reprezintă prin sine o modalitate de ținere la distanță a falimentului. [ 95, p. 74]

• trusturile commandant (Master Trust): trusturile date sunt înrudite cu trusturile pentru diversificarea riscurilor de creditare, fiind deseori utilizate de companii implicate în finanțarea structurată, care dețin în mod semnificativ mai multe active decât suma necesară pentru finanțare. Un trust comandatnt servește efectiv ca un contract între creditori, prin faptul că specific în avans multe din caracteristicile fundamentale ale certificatului de trust. Această categorie de trsut oferă modalități eficiente de a diversifica riscurile investitorilor, prin faptul, că permit vânzarea titlurilor de valoare nu numai către mai mulți investitori individuali, dar și către mai multe clase de investitori [52].

Cât privește reglementarea românească a fiduciei, după cum s-a menționat mai sus, se poate afirma că aceasta este o preluare a reglementărilor franceze cu unele particularități. Întroducerea acestei noi instituții în Codul civil român, pe lîngă abordarea teoretică, prezintă și o deosebită importanță practică prin reglementarea posibilității partajării activelor aparținînd persoanelor fizice sau juridice în cadrul aceluași patrimoniu, fără a fi necesară crearea unor noi entități juridice distincte în vederea beneficierii de avantajul răspundeii limitate. Totodată prin introducerea în dreptul roman a instituției fiduciei, împreună cu cea a proprietății periodice, se realizează o schimbare de optică cu privire la reglementartea tradițională a dreptului de proprietate, în sensul caracterului de drept absolute și perpetuu al acestuia [111].

Conform legislației Române, administrarea fiduciară a bunurilor este o tehnică juridică modernă “de gestiune a patrimoniului, fundamentată pe idea transferului”, temporar, a unui drept/ bun din patrimonial constituitorului în patrimoniul fiduciarului, cu un scop determinat contractual (administrarea dreptului/ bunului de către fiduciar în folosul unuia sau mai multor beneficiari) [66, p.2].

Analiza legislației Române în vederea reglementării juridice a instituției date de drept, denotă faptul, că legiuitorul reglementează două entități juridice, cuprinse în același cod, și anume: – masele patrimoniale și patrimoniile de afectațiune,

precum și administrarea bunurilor altuia.

În cadrul analizei institutului dat de drept, reglementat de Cod Civil Român, se elucidează faptul, că în majoritatea sistemelor naționale s-a ales calea de compromise a receptării instituției trust-ului în mod critic, prin impunerea a două exigențe: în primul rind s-a urmărit mai degrabă adaptarea și nu adoptarea instituției trustu-ului, sub denumirea de fiducie, în așa fel încît aceasta să fie armonizată cu instituțiile existente deja în diferitele sisteme juridice naționale. Pe de altă parte, s-a urmărit recepția instituției de drept într-o manieră prudentă, pentru a evita utilizarea fiduciei în scopuri ilicite, în special spălarea banilor și evaziunea fiscală [111].

Conform Cod Civil Român, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 fiducia este o formă de fracționare a patrimoniului, reprezintînd prin sine tehnică juridică prin intermediul căreia o fracțiune de patrimoniu este transferată / pusă la dispoziția fiduciarului, care va putea face inclusiv acte de dispoziție cu privire la bunurile/ drepturile ce fac parte din acea fracțiune de patrimoniu [ 66, p.2]. Conform legislației Române, fiduciarul este practic un proprietar legal (legal ownership) al fracțiunii de patrimoniu respective, chiar dacă dreptul său nu este perpetuu și nici exclusiv.

Izvoarele fiduciei fiind legea și contractual (art. 2012 CC Ro), ca și în dreptul francez.

Conform legiuitorului român, fiducia prezintă următoarele particularități:

1. crează o masă patrimonială distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimonial fiduciarului; 2. masa patrimonială fiduciară este afectată unui scop determinat; 3. fiduciarul administrează masa patrimonială fiduciară în vederea realizării scopului determinat prin contractul de fiducie; 4. fiduciarul exercită puterile de administrare și de dispoziție în interesul altuia, iar nu în interesul propriu, dar în limitele stabilite prin contractul de fiducie; 5. fiducia este limitată în timp; 6. are efect translativ de drepturi; 7. permite părților o mare liberate contractuală, întrucît părțile stabilesc contractual drepturile transferate, durata fiduciei (care nu poate depăși 33 ani de la data încheierii contractului) și mai ales scopul fiduciei, precum și întinderea puterilor de administrare și dispoziție ale fiduciarului [ 66, p.2].

Un alt autor român, Șandor Florin, pe lîngă caracteristicile fiduciei expuse mai sus, mai evidențiază următoarele:

Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului (art. 775 CC Ro);

Fiducia este stabilită prin lege sau prin contract în formă autentică ca și condiție “ad validitatem” art. (774 CC Ro);

Constituitorul poate fi orce persoană fizică sau juridică care are capacitatea de a încheia acte de dispoziție (art. 776, alin.1 CC Ro);

Fiduciari pot fi doar: instituțiile de credit, societățile de investiții, societățile de asigurare și d reqsigurare, avocații sau notarii publici (art. 776, alin.2 CC Ro);

Beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o terță persoană (art. 777 CC Ro);

Obiect al contractului de fiducie îl constituie orice bun mobil sau imobil, corporal sau incorporal, prezent sau viitor (art. 773 CC Ro);

Înregistrarea contractului de fiducia în termen de o lună la organul fiscal (art. 780 CC Ro); Opozabilitatea fiduciei (art. 781 CC Ro); Precizarea calității fiduciarului (art. 782 CC Ro); Obligația fiduciarului de a da socoteală (art. 783 CC Ro); Înlocuirea fiduciarului (art.788 CC Ro); Efectele încetării contractului de fiducie (art. 791 CC Ro) [65, p.6-8].

La capitolul posibilităților aplicării practice a fiduciei, legiuitorul român distinge posibilitatea utilizării acesteia pentru realizarea gestiunii unui bun/ patrimoniu, realizarea transferului unui drept/ ansamblu de drepturi din patrimonial unei persoane în patrimonial altei personae sau pentru a garanta o datorie.

Astfel, fiducia- gestiune poate fi utilizată: 1. în cazul unui credit sindicalizat, poate organiza relațiile dintre băncile participante la sindicat;

2. Poate facilita organizarea unor convenții cu privire la dreptul de vot (constituitorul transfer fiduciarului drepturl de vor, păstrînd celelalte drepturi ce decurg din deținerea acțiunilor) sau a unor pacte dintre acționari (ex: pactele de preferință);

3. în cazul concentrărilor economice, “constituitorul încredințează unui fiduciar independent, pînă la autorizarea operațiunii de concentare econmomică de către autoritățile abilitate, gestiunea întreprinderii achiziționate cu obligația fiduciarului de a o restitui beneficiarului ulterior obținerii autorizației”; 4. cooperarea între întreprinderi.

Legislatorul român reglementează cîteva forme de fiducie, în funcție de scopul acesteia:

Fiducia – gestiune sau administrare; – Fiducia liberalitate; – Fiducia- credit;- Fiducia- garanție [65, p.10].

Fiducia – garanție poate fi utilizată de către constituitorul – debitor într-un raport juridic obligațional pentru a transfera fiduciarului (creditor / un treț) dreptul de proprietate asupra unui bun cu obligația acestuia din urmă de a-l restitui constituitorului la încetarea fiduciei, dacă datoria s-a stins sau creditorului beneficiar, dacă datoria nu s-a stins.

În ce privește fiducia transmisiune, CC Ro interzice fiducia prin care se realizează o libertate indirectă cu scopul protejării drepturilor succesorale, dar pare să nu interzică “gratificarea beneficiarului” prin donații directe și deghizate [66, p.3].

La compartimentul răspunderii în cadrul fiduciei, în funcție de separația maselor patrimoniale, legiuitorul român stipulează faptul, că bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condițiile legii, de titularii de creanțe născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului, care au o garanție reală asupra bunurilor acestuia și a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii, anterior stabilirii fiduciei. Dreptul de urmărire poate fi exercitat și de ceilalți creditori ai constituitorului, însă numai în temeiul hotărîrii judecătorești definitive de admitere a acțiunii prin care a fost desființat sau a devenit inopozabil, în orice mod, cu efect retroactiv, contractul de fiducie. (art. 786 alin.1 CC Ro).

În concluzie la capitolul dat, legiuitorul român stipulează: bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite doar de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu acestea, cu excepția cazului în care un creditor personal al constituitorului și-a constituit și a făcut opozabilă, anterior încheierii fiduciei, o garanție reală asupra acelor bunuri.

Considerăm, că obligativitatea formei autentice a contractului de fiducie, sancționarea prin nulitate absolută a contractului, în caz de realizarea liberalității indirecte în folosul beneficiarului, cu stipularea strictă a condițiilor de valabilitate a acestuia, indicarea listei excaustive a subiecților de drept ce pot figura în calitate de fiduciar, cu reglementarea termenului înregistrării acestuia la organul fiscal, sunt prevederi legale binevenite în reglementarea legislației civile naționale în cadrul contractului dat. Includerea prevederilor legale date va oferi posibilitatea controlului riguros al statului, pe marginea legalității gestiunii bunurilor transmise în administrarea fiduciară, precum și o garanție în vederea apărării drepturilor și intereselor subiecților de drpt participanți în cadrul contractului dat. Studiind în continuare literatura de specialitate română [48], remarcăm faptul, că fiducia- garanție oferind posibilitatea partajării unor active ale fiduciarului, instituie o segmentare a patrimoniului în două sau mai multe mase patrimoniale distincte.

Divizarea patrimoniului prin crearea mai multor mase patrimoniale are ca efect și scindarea creditorilor, deoarece aceștia nu vor putea urmări decât bunurile în legătură cu care s-a născut dreptul lor de creanță (art. 786 CC Ro).

Autorul remarcă, că acesta este unul din motivele pentru care, în țările în care conceptul e fost reglementat mai devreme, fiducia a luat o mai mare amploare în domeniul bancar, deoarece, în ceea ce privește finanțările de exemplu, utilizarea acestui instrument a redus exponențial expunerea și riscul instituțiilor creditoare. De exemplu, în cazul insolvenței societății debitoare, bunurile fiduciare nu sunt afectate, banca neîntrînd în concurs cu alți creditori. De asemenea, subliniază autorul, din momentul transferului proprietății de la constituitor către fiduciar, creditorii personali ai constituitorului nu mai pot executa silit aceste bunuri, cu excepția cazului în care dețin o garanție reală asupra bunurilor în discuție a cărei opozabilitate să fi fost dobândită anterior constituirii fiduciei sau în situația în care au obținut o hotărîre judecătorească de desființare sau de constatare a inopozabiliutății contractului de fiducie.

În analiza sa în continuare, se stipulează faptul că, în cazul fiduciei – garanție, debitorul transferă creditorului său un bun în scopul garantării rambursării împrumutului acordat. Debitorul este constituitorul, iar creditorul, fiduciarul. De asemenea, instituția financiară creditoare poate să fie doar beneficiarul fiduciei, iar calitatea de fiduciar să fie deținută de altcineva. În orcare din ipotezele menționate mai sus, de autor, fiduciarul primește un bun cu titlu de fiducie pe care îl va deține în proprietate pentru garantarea unei datorii, bun pe care acesta urmează să-l transfere beneficiarului menționat în cadrul contractului de fiducie la finele perioadei contractuale. Constituitorul (debitorul) va fi și beneficiarul fiduciei, însă transmiterea bunului de către fiduciar la finalizarea contractului de fiducie va fi condiționată de achitarea de către debitor a tuturor obligațiilor rezultate din contarctul de credit a cărui executare s-a garantat prin instituirea fiduciei.

În lucrare se atenționează, că neîndeplinirea acestei condiții va atrage, la finalul contractului de fiducie dobândirea în proprietate în mod definitiv a bunului adus drept garanție de către creditorul obligației garantate care poate să fie chiar fiduciarul, în cazul în care acesta întrunește și calitatea de creditor sau poate să fie un terț, în ipoteza în care creditorul este o entitate distinctă față de persoana fiduciarului. Din toate cele expuse, concluzionîndu- se faptul, că creditorul obligației garantate va fi la rîndul său beneficiar, pentru ipoteza neachitării la scadență. Autorul de asemenea elucidează problema ce vizează cheltuielile legate de întreținerea, impozitul și asigurarea bunurilor aduse drept garanție, cheltuieli care pot fi reglementate în cadrul contarctului de fiducie ca revenind exclusiv constrituitorului. [48].

În aceiași lucrare, autorul supune analizei fiducia încheiată în scop de gestiune.

În cadrul fiducii- gestiune [ 45, p.172], constituitorul își separă o parte a patrimoniului său în scopul asigurării veniturilor constante pe o anumită perioadă de timp din administrarea / gestiunea unor active excluse, cel puțin temporar, din sfera dreptului de gaj general al creditorilor. Această formă organizațională este utilă de a fi folosită [45, p.171] în primul rând în domeniul investițiilor financiare, deoarece va asigura reducerea costirilor aferente dezvoltării acestor investiții.

Din materialul expus, se concluzionează faptul, că fiducia- gestiune va reprezenta un veritabil instrument de management al activelor, având în vedere scopul final al legiuitorului de a oferi subiecților de drept civil o nouă modalitate juridică de gestionare a drepturilor lor. În acest sens, fiducia ar putea fi utilizată [ 53, p. 22]ca instrument de cooperare între societăți comerciale, între instituții financiar – bancare sau, pur și simplu, sub forma unui cont fiduciar, care va permite constituitorului să depună fonduri destinate unui anumit scop.

După poziția legiuitorului român, reglementarea fiduciei de către CC Ro nu stipulează cu certitudine dacă fiducia este: 1. O formă specială de proprietate, derogatorie de la proprietatea ordinară; 2. O nouă formă de drept real asupra bunului altuia; 3. Un instrument de organizare a patrimoniului; 4. O garanție inedită, diferită față de gaj și ipotecă.

De asemenea, în sursa citată se concluzionează faptul, că fiducia nu este un simplu contract, ci un mecanism juridic “complex, abstract, polivalent”, a cărui utilitate practică nu se poate stabili din maniera în care este reglementat în CC Ro.

Fiducia, are ca efect constituirea unei mase patrimoniale fiduciare distincte de patrimoniul personal al fiduciarului, afectată scopului determinat în contractul de fiducie [66, p.8].

Întrebarea conlucrării instituționale în implimentarea fiduciei în practica bancară [48],supusă studiului în literatura română, are loc prin prizma caracterului de noutate al acestei instituții în practica bancară. În stidiile efectuate [48], remarcă, faptul, că la nivel de instituții, actorii principali în acest proces, sunt Banca Națională a României (BNR), Asociația Română a Băncilor (ARB), Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR), Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (A.E.G.R.M.) și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Acesteă colaborare, specifică autorul, s-ar putea concretiza în principal pin elaborarea de proiuecte legislative, rspectiv prin identificarea unor proceduri standard, agreate d etoate instituțiile implicate. Procedurile avute în vedere ar urma să asigure atât stabilirea unei tipologii a fiduciei și a regimului aplicabil în mod corspunzător, cât și armonizarea reglementării actuale în materie (din C.Civ.) cu prevederile legilor speciale: legea societăților comerciale, legea pieței de capital, legea insolvenței.

Reieșind din faptul că scopul [ 50, p.209] este un element determinant al contractului, deoarece limitează exercitarea de către fiduciar a puterilor de administrare și dispozițiile asupra patrimoniului fiduciar, ca atare, identificarea unei tipologii a instituției și a regulilor aplicabile diferitelor moduri de utilizare ale acesteia va asigura și un control eficace asupra efectelor pe care fiducia le va produce.

În concluzie, autorul subliniază faptul că, în ceea ce privește armonizarea reglementării cu prevederile legilor speciale amintite mai sus, ea este necesară, deoarece, în caz contrar, importul instituției nu va produce efectele scontate, existând riscul bulversării ariilor din dreptul privat cu care fiducia va interacționa (drept societar, drept bursier, procedura insolvenței etc) [48].

Unui stidiu riguros este supusă întrebarea implicațiilor fiduciei în dreptul fiscal. Astfel, în cazul contractelor de fiducie, încheiate conform dispozițiilor CC Ro, în care constituitorul are și calitatea de beneficiar, se aplică următoarele reguli:

a) transferul masei patrimoniale fiduciare de la constituitor către fiduciar nu este trasnfesr impozabil în înțelesul prezsentului titlu;

b) fiduciarul va conduce o evidență contabilă separată pentru masa patrimonială fiduciară și va transmite trimestrial către constituitor, pe bază de decont, veniturile și cheltuielile rezultate din administrarea patrimoniului conform contarctului;

c) valoarea fiscală a activelor cuprinse în masa patrimonială fiduciară, preluată de fiduciar, este egală cu valoarea fiscală pe care acestea au avut-o la constituitor;

d) armonizarea fiscală pentru orice activ amortizabil prevăzut în masa patrimonială fiduciară, se determină în continuare în conformitate cu regulile care s-ar fi aplicat la persoana care a transferat activul, dacă transferul nu a avut loc [48].

De asemenea în literatura de specialitate română, se subliniază faptul, că deși în practică se pot întîlni dezavantaje, introducerea fiduciei în legislația românească este un real câștig pentru bănci, reieșind din faptul, că perioada actuală este dificilă pentru acestea, iar extinderea serviciilor poate fi atractivă atât pentru atragerea de capital străin cât și pentru fluidizarea capitalului autohton.

Același autor [65, p.14] salutînd introducerea instituției date în dreptul românesc, subliniază că aceasta va produce un progres economico- social. Abordarea atît de amplă a posibilităților implimentării fiduciei în diferite ramuri ale dreptului, denotă de la sine potențialul amplu al utilizării acestea, flexibilității juridice, precum și caracterul universal al său.

Studiind literatura de specialitate a Federației Ruse, precum și Codul civil la compartimentul reglementării legale a contractului administrării fiduciare, constatăm analiza aprofundată a institutului dat de drept atăt de către legislatorul rus cît și de către autorii acestui stat.

Temei date și- au consacrat lucrările așa autori ca Dozorțev V.А., Suhanov E.A., Egorov N.D., Efimova L.G., ș.a.

Astfel, Suhanov E.A. în lucrările sale a supus studiului aplicabilitatea institutului administrării fiduciare în sistemul de drept romano- german (continental) și instituția proprietății fuduciare “trustul” din sistemul de drept anglo- saxon.

În lucrare se remarcă faptul, că reglementarea juridică a noțiunii de proprietate în dreptul continental, precum și sistemul legislativ al Federației Ruse nu prevede posibilitatea existenței “dreptului de proprietate disjuns”. Acesta fiind alcătuit din diferența drepturilor reale și obligaționale, care nu sunt specifice dreptului anglo- saxon. Din considerentele date în sistemul legislativ al Federației Ruse lipsind categoria drepturiolor real- obligaționale de genul “proprietății fiduciare” [80, p.529-532].

Referitor la reglementarea juridică a administrării fiduciare în legislația rusă, autorul a analizat caracteristica generală a contractului dat, precum și drepturile și obligațiile părților contractante, forma contractului, menționîndu-se obligativitatea respectării formai scrise sub sancțiunea nulității acestuia (p.1 și 3 art. 1017 CC FR).

La compartimentul definiției noțiunei contractului administrării fiduciare se subliniază, că acest institut de drept reglementează raporturile juridice în vederea administrării bunurilor străine în interesele proprietarului său (sau altei persoane împuternicite – creditorul obligațiilor) sau altei persoane terțe. Necesitatea administrării bunurilor reieșind din voința proprietarului acestora sau persoanei împuternicite [93,p.115-116].

În lucrare de menționează, că pe parcursul administrării fiduciare, are loc gestionarea profesională (de întreprinzător) a bunurilor transmise, ce prezumă îndeplinirea de către administrator în interesele proprietarului sau beneficiarului a actelor de ordin juridic și material în scopul obținerii venitului dorit. Coraporturile juridice dintre persoanele date și administratorul fiduciar sunt reglementate de prevederile contractuale, ce stipulează drepturile și obligațiile reciproce a fiecărei părți contractante.

Raportînd studiul efectuat la prevederile legale, conform cărora, proprietarul este în drept să transmită bunurile sale în administrarea fiduciară, care nu este însoțită de trecerea dreptului de proprietate la administratorul fiduciar (alin.4 art. 209; alin. 1 art. 1012 CC FR), din care considerente acesta nu devine nici parțial nici definitiv proprietar al bunurilor transmise. În concluzie fiind stipulat faptul, că raporturile proprietarului bunurilor și administratorului fiduciar sunt din categoria celor obligațional – legale [93, p.117-118], desemnîndu-se obligativitatea administratorului fiduciar pe marginea înștiințării persoanelor terțe referitor la poziția sa.

Pe marginea obiectului și scopului raporturilor juridice a administrării fiduciare, se menționează că acestea constau în folosirea de către întreprinzătorul profesional a anumitui bun străin în scopul obținerii beneficiilor (veniturilor) pentru proprietar sau beneficiarului indicat de acesta [93, p.118-119].

Referitor la subiecții administrării fiduciare, se remarcă regula generală, conform căreia în calitate de fondator trebuie să fie proprietarul bunurilor – persoană fizică sau persoană juridică. Subiecții, ce dețin drepturi reale limitate asupra bunurilor, nu pot apărea în calitate de fondatori ai administrării, deoarece sunt în imposibilitate de a înzestra administratorul fiduciar cu volumul necesar de drepturi, deoarece singur nu le deține. În studiul efectuat de autor, se remarcă cazurile prevăzute de lege, cînd în calitate de fondator apare nu proprietarul bunurilor, dar alte persoane, ca de exemplu, organul de tutelă și curatelă (p.1 art. 38; p.1 art. 43 CC FR).

După poziția autorului, calitatea de administrator fiduciar poate fi îndeplinită doar de participant profesional al circuitului civil – întreprinzător individual sau organizația comercială, din cauza necesității exercitării permanente a actelor juridice [93, p.120].

Referitor la beneficiarul administrării fiduciare, în lucrare se semnalează faptul, că acesta nu este parte contractantă. Din acest punct de vedere, contractul administrării fiduciare reprezintă prin sine contract încheiat în interesele persoanei terțe ( p.1 art. 430 CC FR). În calitate de beneficiar poate apărea și însuși fondatorul administrării fiduciare, constituind administrarea în interesul propriu. În aceiași ordine de idei, autorul menționează imposibilitatea exercitării funcției de beneficiar de către administratorul fiduciar (p. 3 art. 1015 CC FR) din cauza că acesta contravine însuși esenței contractului examinat.

Pe marginea obiectului administrării fiduciare a bunurilor (p. 1 art. 1013 CC FR), se remarcă faptul că în această calitate pot figura atît bunurile individual – determinate, cît și bunurile determinate jeneric [93, p.121-123].

În lucrare se analizează posibilitatea transmiterii în administrarea fiduciară a bunurilor gajate, cu obligația fondatorului administrării fiduciare să preîntîmăine administratorul despre gajarea bunurilor sub rezilierii contractului prin intermediul instanței de judecată [93, p.124-125].La compartimentul transmiterii în administrarea fiduciară a bunurilor imobile, acestea urmează să fie înregistrate conform regulilor înstrăinării bunurilor immobile, prin întocmirea actului de predare – primire a bunurilor sau altui act constatator de predarea bunurilor în administrare (p.1 art. 556 CC FR). În caz de transmitere în administrarea fiduciară a întreprinderii, ca complex imobiliar, este necesară întocmirea actului de inventariere a bunurilor, balansa contabilă, stipularea componenței și costului bunurilor cu enumărarea tuturor datoriilor (obligațiunilor) (p. 2 art. 561 CC FR). Transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor imobile, în toate cazurile urmează să se finiseze cu înregistrarea de stat a contractului (p.2 art. 1017 CC FR).

La condițiile esențiale a contractului dat, în corespundere cu prevederile p.1 art. 1016 CC FR , autorul desemnează: – stipularea concretă a componenței bunurilor, transmise în administrarea fiduciară; – denumirea beneficiarului, în interesele căruia va fi fondată administrarea fiduciară; cuantumul și forma remunerării administratorului, în cazul încheierii contractului cu titlu oneros. Conform legislației Federației Ruse, termenul contractului dat este maximal de cinci ani. Din aceste considerente, se menționează, că prin intermediul contractului dat nu poate fi simulată înstrăinarea de facto a bunurilor proprietarului. Reieșind din faptul că volumul deplin al actelor necesare de a fi îndeplinite în interesul beneficiarului administrării de către fondator este imposibil de a prevedea, executarea unor din acestea pot anticipat să fie excluse sau limitate de către lege sau contract, precum și unele acțiuni de înstrăinarea bunurilor pot fi admise doar cu acordul direct al fondatorului administrării fiduciare.

Conform regulii generale, administratorul fiduciar este obligat să îndeplinească personal acțiunile juridice și civile, în vederea administrării bunurilor (p.1 art. 2021 CC FR). Din aceste considerente obligațiile administratorului fiduciar poartă caracter personal (p.1 art. 313 CC FR). Administratorul fiduciar este în drept să încredințeze altei persoane din numele său să îndeplinească anumite tranzacții, numai în cazul când o asemenea posibilitate este direct prevăzută de contract sau prin acordul în scris al fondatorului administrării fiduciare sau în cazurile excepționale, ce reglementează posibilitatea transmiterii dreptului de reprezentare ( p.2 art. 1021 și p. 1 art. 187 CC FR). În toate cazurile expuse, administratorul fiduciar este responsabil față de fondator și beneficiar, pentru toate acțiunile întreprinse pe marginea administrării bunurilor, executate de persoanele alese de acesta.

În lucrare se invocă și obligația acestuia se află întocmirea și prezentarea dărilor de seamă a acțiunilor sale. Ordinea și termenii prezentării dărilor de seamă, urmează a fi stipulate în contract. La expirarea termenului acestuia, administratorul urmează să transmită bunurile proprietarului. În cazul insuficienței bunurilor la stingerea obligațiilor, pretențiile pecuniare pot fi înaintate la bunurile personale ale administratorului fiduciar, iar în cazul insuficienței satisfacerii creanțelor creditorilor, pretențiile acestora vor fi îndreptate spre bunurile fondatorului administrării, aflate în afara administrării fiduciare (p.3 art. 1022 CC FR).

În cazul cînd administratorul execută acțiuni, pe marginea bunurilor transmise în administrare fiduciară cu depășirea împuternicirilor cu care este înzestrat, acesta urmează de sine stătător să poarte răspundere pe acțiunile sale (p.2 art. 1022, p. 1 art. 183 CC FR). În situațiile, cînd în rezultatul depășirii atribuțiilor contractuale de către administratorul fiduciar, acestea sunt însoțite de pierderi materiale, fondatorul obține dreptul recuperării pierderilor date din contul bunurilor administratorului fiduciar (în formă de regres).

Aceiași categoria de răspundere, administratorul fiduciar va purta și în cazul cînd va da dovadă de neglijență în acțiunile sale (p. 1 art. 1022 CC FR). În situațiile descrise mai sus, administratorul fiduciar va fi obligat să restituie beneficiarului administrării fiduciare venitul ratat (veniturile neprimite de acesta, stipulate de contract, pe parcursul administrări fidcuiare), precum și dobînda de întîrziere. Cu alte cuvinte, va avea loc rambursarea perderilor în volum deplin (p.1 art. 1022 CC FR). Astfel, în vederea stingerii pretențiilor pecuniare potențiale din partea fondatorului administrării, precum și beneficiarului, se înaintrează opinia posibilitășii stipulării în contract a bunurilor lăsate drept gaj de către administratorul fiduciar (regimul juridic al căruia să fie determinat după regulile generale cu privire la gajarea bunurilor) [93, p.125-131].Studiului a fost supus și capitolul încetării contractului administrării fiduciare, invocîndu- se că acesta are loc în cazurile: – la finele termenului, stipulat în contract sau lege; decesul administratorului fiduciar, lipsirea acestuia de capacitate de exercițiu, limitarea capacității de exercițiu, declararea dispărut fără veste sau lichidarea societății comerciale – administrator fiduciar; declararea insolvabilității administratorului fiduciar servește temei de încetare a contractuluii, deoarece în acest caz se pierde statutul de întreprinzător individual (p. 1 art. 25 CC FR). Un alt temei de încetare a contractului dat din partea administratorului fiduciar este imposibilitatea exercitării personale a obligațiilor sale contractuale din cauza bolii de lungă durată, preventiv înștiințănd partea contractuală în termen de trei luni pînă la încetarea contarctului (p.2 art. 1024 CC FR), dacă în contract nu este stipulat alt termen. Fondatorul administrării fiduciare este înzestrat cu dreptul de rezilierea contractului, dar cu condiția achitării administratorului remunerărilor, stipulate în contract. Contractul administrării fiduciare încetează în cazul insolvabilității fondatorului administrării fiduciare. Decesul fondatorului administrării fiduciare (cu condiția existenței beneficiarului administrării fiduciare) poate să nu ducă la încetarea contractului, deoarece în situația dată, toate drepturile și obligațiile contractuale trec la succesori. În cazul lichidării fondatorului administrării fiduciare – persoană juridică – încetează toate obligațiunile sale, inclusiv și în cadrul contractului dat. La încetarea contractului administrării fiduciare, bunurile transmise, după regula generală trec la fondatorul administrării (p.3 art. 1024 CC FR). Însă, de către contract poate fi prevăzut trecerea bunurilor beneficiarului sau posibilitatea dobîndirii sale (prin contractul de vînzare – cumpărare). Multitudinea întrebărilor, puse în discuție în contextul lucrării, denotă de la sine spectrul legal amplu, ce se tangențiază cu institutul administrării fiduciare, la implimentarea sa în legislația națională, ce urmează a fi completată și perfecționată sub prizma reglementării raporturilor juridice din categoria studiului efectuat. Perfecționarea atît a bazei legale, ce reglementează administrarea fiduciară, precum și instituțiile sattului, ce urmează să verifice legalitatea implimentării sale în practică va contribui doar la creșterea securității raporturilor juridice din categoria celor analizate, garantarea securității drepturilor și obligațiilor subiecților de drept participanți, predum și utulizarea sa mai frecventă în practica cotidiană. Din cele expuse cert rezultînd actualitatea și importanța studiului efectuat.

1.3.Concluzii la capitoluil 1

Analizând materialele științifice publicate la tema tezei în țară și peste hotare, putem formula următoarele concluzii: 1.Institutul administrării fiduciare avînd origine în dreptul roman, a fost posibil de a fi implimentat doar odată cu evoluția condițiilor economico- sociale ale statului și anume, trecerea economiei naționale la economia de piață și schimbarea conceptuală a noțiunii dreptului de proprietate.

2. studiul efectuat va fi consacrat relevării trăsăturilor caracteristice ale contractului administrării fiduciare, delimitarea acestuia de alte contracte, efectele contractului administrării fiduciare.

3. Reieșind din gradul de cercetare a subiectului contractului administrării fiduciare și sintetizînd conținutul materialelor științifice ce au stat la baza elaborării tezei date, constatăm problema științifică ce urmează a fi soluționată: particularitățile contractului administrării fiduciare în condițiile dezvoltării economiei de piață.

Direcțiile de cercetare, ce au fost puse drept sarcină de studiu pentru teza dată fiind:

– Determinarea noțiunilor introductive privind contractul administrării fiduciare în legislația R. Moldova (Capitolul 2); Studierea elementelor contractului administrării fiduciare (Capitolul 3); Analiza încheierii, modificării, încetării și rezilierii contractului administrării fiduciare (Capitolul 4).

Considerăm, că o astfel de structurare a studiului efectuat ne va permite atingerea scopului urmărit și anume analiza complexă și multiaspectuală a contractului administrării fiduciare.

Atingerea scopului urmărit prespune atingerea următoarelor obiective:

1) studierea concepțiilor oamenilor de știință din Republica Moldova și din țările de peste hotare privitor la evoluția contractului administrării fiduciare, integrarea institutului dat de drept în sistemele legislative ale statelor vecine; specificarea trăsăturilor caracteristice și elementelor contractului dat, precum și studierea obiectului juridic al său. 2) analiza problemelor ce țin de aplicarea în practică a contractului administrării fiduciare, în vederea formulării soluțiilor și conturării perspectivelor pe marginea dezvoltării institutului dsat de drept; 3) relevarea raționamentelor științifice privind determinarea caracterelor specifice a contractului amdinistrării fiduciare; 4) ercetarea pluriaspectuală a modalității folosirii în practică a contractului administrării fiduciare, pentru identificarea perspectivelor dezvoltării contractului administrării fiduciare în contextul reformei justuției civile; 5) studierea particularităților contractului administrării fiduciare; 6) identificarea remediilor legislative în folosirea practică a contractului administrării fiduciare și precizarea cazurilor folosirii institutului dat de drept în condițiile prevăzute de lege.

Capitolul II: Noțiuni introductive privind contractul administrării fiduciare în legislația R.Moldova

Aspectul istoric al contractului administrării fiduciare

Administrarea fiduciară a bunurilor, este o novelă pentru legislația Republicii Moldova, ce a găsit reglementre juridică în capitolul XIV al Codului civil.

Dezvoltarea sa, ca institut de sinestătător de drept, este destul de îndelungată, fiind într-o strînsă legătură cu dezvoltarea noțiunilor de proprietate privată, relațiilor economice de piață, precum și tendința globalizării economiei contemporane.

Urmărind apariția și evoluția institutului administrării fiduciare, stabilim că acesta își are origine în dreptul roman, prin intermediul căreia constituitorul transfera proprietatea unuia sau mai multor bunuri ale sale fiduciarului ca obligația acestuia de a le conserva în interesul său sau al unui terț indicat de constituitor (fiducia cum amico) sau în interesul fiduciarului cu titlu de garanție pentru plata unei creanțe a constituitorului față de fiduciar (fiducia cum creditore), fiduciarul fiind obligat ca la termenul stipulat sau la achitarea creanței să restituie bunul constituitorului sau persoanei indicate de acesta. [66, p.1]

De asemenea, fiducia în dreptul roman se aplica în domeniul succesoral. Fiduciarul avea un rol activ și anume de a administra proprietatea primită de la testator.

Transmiterea titlului era deplină, iar fiduciarul devenea titular real, dar supus obligației de administrare a bunului pe perioada vieții testatorului, urmând a transmite bunurile supuse succesiunii unui terț la decesul acestuia.

Transferul proprietății era deplin din patrimoniul testatorului în cel al fiduciarului.
Nici succesorul și nici testatorul nu aveau o acțiune reală care să le permită urmărirea proprietații în mâinile oricărui terț. În eventualitatea în care fiduciarul ar fi transmis proprietatea altei persoane decât beneficiarul, doar terțul succesor avea la îndemânâ o acțiune strict personală împotriva fiduciarului în cazul nerespectării contractului. [39]

Fiducia antică a fost o dezvoltare a celor două instituții menționate, iar bunurile personale ale fiduciarului se confundau cu masa fiduciară și nu exista separația de mase patrimoniale.

Evoluția și perfecțiunea îndelungată a institutului dat de drept, este determinată de faptul, că acesta își are originea în dreptul roman. Pentru instituirea sa erau necesare două elemente comune ambelor tipuri de fiducie:

1. Mai întît datio, sau transferul de proprietate, caracterizată prin traditio, respectiv remiterea fizică a bunului. Acest transfer putea la rândul lui să îmbrace două forme, pentru a constitui o fiducie: fie s-a produs într-o formulă rituală în fața magistratului (in jure cessio), fie în prezența a cinci martori.

2. Al doilea element era un înscris, respectiv pactul (pactum fiduciae). De altfel, obligativitatea formei scrise a contractului de fiducie a fost reținut și în reglementările moderne, în timp ce elementul datio și-a pierdut aplicabilitatea. Cele două forme ale fiduciei în dreptul roman erau fiducia cum amico și fiducia cum creditore. [38, p.3-5] Cele mai importante diferențe e între fiducia reglementată în dreptul roman și fiducia contemporană: în primul rând în dreptul roman aplicarea fiduciei a fost limitată la domeniul succesoral.

În al doilea rând terțul dobândito (succesorul) avea posibilitatea de a exercita o acțiune strict personală și nicidecum una in rem, împotriva fiduciarului în cazul nerespectării contractului. O altă diferență majoră era reprezentată de separația maselor patrimoniale în cazul reglementărilor moderne, față de prevederile dreptului roman, potrivit cărora bunurlor personale ale fiduciarului s-au confundat cu masa fiduciară [44, p.168].

Posibilitatea apariției și evoluției institutului dat de drept, după părerea noastră, a fost posibilă datorită reglementării juridice a dreptului de proprietate – unul din cele mai vechi drepturi reale, din jurisprudență. Anume complexitatea dreptului de proprietate, ce la rîndul său este constituit din dreptul de posesie, folosință, dispoziție a stat la baza posibilității apariției și dezvoltării institutului dat de drept. Doar deținătorul acestui drept are posibilitatea de a determina conținutul și direcția de folosire a bunurilor deținute de el, în calitate de proprietar, administrîndu – le în volumul deplin personal sau prin atragerea altor persoane.

Proprietatea fiduciară, ca formă specifică de proprietate, s-a dezvoltat în continuare în dreptul englez în perioada evului mediu, pentru a ocoli restricțiile legale anumitor persoane de a deține în proprietate anumite bunuri (mănăstirilor- terenuri de pămînt, femeilor căsătorite – proprietate personală, delimitată de cea a soțului ș.a.). În afară de aceasta, cruciații, ducîndu-se în cruciadele de ani de zile, nu erau convinși de întoarcerea lor cu bine acasa, și pentru a-și proteja drepturile sale asupra bunurilor deținute, de asemenea recurgeau la administrarea fiduciară a bunurilor sale.[75, p. 378]

În proprietatea fiduciară împuternicirile proprietarului referitor la posesia, folosirea și dispoziția bunului se „disjung”, și la transmiterea bunului de către o persoană (settlor, fondatorul administrării) în proprietatea fiduciară altei persoane (trustee, adminisratorul fiduciar) are loc următoarle:

– Dreptul de proprietate în esența sa trece administratorului fiduciar, care drept rezultat obține posibilitatea de a influența asupra bunului transmis lui chiar pînă la decizia soartei sale legale (dreptl de dispoziție asupra bunului trebuie să fie anticipat prestabilite de către fondatorul administrării fiduciare, aceastaă posibilitate fiind folosită destul de frecvent).

– Proprietarul bunului transmis în administrare fiduciară își poate apăra dreptul său lezat de proprietar prin intermediul acelorași litigii, ca și un proprietar de rînd.

– Fondatorul administrării fiduciare rămînea proprietar nominal al bunului transmis în administrare fiduciară, ceia ce prezuma: a) împărțirea beneficiului de la activitatea administratorului fiduciar se înfăptuia după voința fondatorului administrării fiduciare, în interesele însuși a fondatorului administrării fiduciare sau- cum deseori se primea- unei alte persoane, stabilite de el (beneficiar);

– dreptul față de bunul transmis în administrarea fiduciară era limitat în timp și prezuma tracerea dreptului de proprietate de la administratorul fiduciar la fondatorul administrării fiduciare, după trecerea terminului de timp prestabilit de ultimul.

Fără a nega faptul că unele elemente ale fiduciei din dreptul roman au fost preluate într-o formă adaptată de reglementările contemporane, totuși instituția fiduciei actuale își are originea în dreptul englez, care a instituit trust-ul.

Preluarea institutului supus studiului din dreptul anglo-saxon, a fost posibil ca rezultat al unui proces îndelungat al interferenței între dreptul continental civil și cel anglo-saxon, ca rezultat al globalizării relațiilor de afaceri [44, p.165].

Trust-ul a separat masa patrimonială fiduciară de patrimoniul personal al fiduciarului, ca o aplicație a teoriei sciziunii proprietății [44, p.191](split ownership) sau teoria sciziunii titlului. Potrivit acestei ficțiuni juridice, titlul de prorietate poate fi defalcat într-un titlu echitabil (equity title) sau titlu nominal și un titlu material (beneficial title). După încheierea contractului, constituitorul (settlor) transferă titlul material fiduciarului (trustee), acesta având obligația primordială de a administra masa patrimonială fiduciară, în timp ce deținătorul titlului material este beneficiarul (cestui que use ori cestui que trust) care se bucură de elementele titlului.

Conceptul de trust și echitate a apărut în sistemul de drept common law din necesități practice. Sistemul mandatelor, în jurul cărora jurisdicțiile curților de common law erau organizate în timpul regimului lui Henry al II-lea, au devenit rigide aproape de sfârșitul secolului al XIII-lea, în mare parte împiedicînd crearea unor noi mandate. Toate soluțiile judiciare trebuiau date în cadrul structurii mandatelor existente. În acea perioadă de timp, convențiile nu puteau fi investite cu formulă executorie decât dacă erau făcute sub sigilii, și remedii ca acțiunile în încetarea contractului sau exerciatrea în natură nu mai erau valabile. Cu excepția vechii proceduri legale a mandatelor de drept, sancțiunile pecuniare erau singurul remediu disponibil în fața instanțelor, fiind posibile doar pentru un număr foarte limitat de cauze deduse judecății. Sistemul mandatelor conducea la acte frecvente de injustiție, și cînd situația a devenit intolerabilă, Cancelorul a început dă acorde eliberări sub formă de ordine in personam pentru acuzatul în mod greșit sancționat. Până în secolul al XV- lea, Curtea Cancelorului a format și dezvoltat propriile mecanisme de remediere. Sistemul dual common law/echitate, tipic lșegislației Anglo- Americane se năștea.[52]

Într-o definiție a jurisprudenței americane, trust-ul este „ o entitate juridică creată de un constituitor (settlor) pentru beneficiul unor beneficiari desemnați (designated beneficiares) în baza legilor statului și a unui instrument fiduciar valabil. Fiduciarul (trustee) are obligația fiduciară (fiduciary duty) de a administra activele și veniturile ce fac obiectul fiduciei pentru folosul tuturor beneficiarilor” [52, p.1].

Fără a nega asemănările majore între fiducie și trust, aceste două instituții de drept nu pot fi confundate, din cauza unor diferențe semnificative existente între acestea. Într-o prezentare succintă distincțiile sunt următoarele:

1) Prima diferență importantă, cu semnificații practice constă în faptul că trust-ul este o diviziune a proprietății, rezultată din legal estate, respectiv proprietatea juridică a trust-ului și equitable interest, proprietatea economică a beneficiarului. Aceste diferențieri avându-și originea în common law și equity law.

Într-o altă abordare, legislația cu privire la fiducie separă masa patrimonială fiduciară de patrimoniul fiduciarului;

2) Trust-ul poate fi constituit print-un contract încheiat mortis causa, în timp ce fiducia nu;

3) Trust-ul poate fi stabilit și printr-o manifestare expresă și unilaterală de voință a constituitorului, în timp ce fiducia este condiționată de încheierea unui contract scris, de regulă în formă autentică;

4) În reglementarea trust-ului constituitorul (settlor) poate fi în același timp fiduciar (trustee); 5) Judecătorul are o competență mai largă în materia trust-ului, dacât în cazul fiduciei.

În zilele noastre instituția fiduciei / trust-ului cunoaște o largă aplicabilitate, atât în sistemele de drept anglo-saxone (Marea Britania, SUA,Canada) sub denumirea de trust, cât și în cele continentale precum Franța, Luxemburg (instituția fiduciei), și Germania, Elveția sau Austria (sub denumirea de Treuhand). Instituția a fost receptată totodată și de foarte multe sisteme de drept din Africa, America de Sud sau Asia (Japonia,China, Singapore, Hong Kong etc) [67, p.31-32].

Necătînd la evoluția îndelungată a institutului dat de drept în sistemul anglo – saxon, reglementarea sa juridică diferă de la un stat la altul.

Astfel, dreptul Canadian oferă posibilități cu mult mai largi în vederea realizării drepturilor și obligațiilor fiduciare, comparativ cu dreptul Statelor Unite, în măsură ce dreptul Australian și Marii Bretanii se caracterizează prin reglementări mult mai conservative a institutului dat de drept.

În Dreptul comun Englez, relația fiduciară este, fără îndoială, cel mai important concept în reglementarea sistemului juridic cunoscut sub numele de capital.

În Marea Britanie actele Juraților servesc izvor de drept a instanțelor de judecată (istoric bazate pe Curțile de Cancelarie Engleze, și drept rezultat conceptul obligațiilor fiduciare de asemenea încep să fie folosite în dreptul comun al curților.

Ce ține de administrarea fiduciară, reglementată în legislația națională, trebuie să ținem cont, că nu este vorba despre adoptarea instituției trast-ului în sistemul de drept național ci mai degrabă o adaptare a sa și armonizarea raporturilor juridice specifice administrării fiduciare a bunurilor cu instituțiile și multitudinea de raporturi juridice naționale existente [67, p.165].

Schema trustului, expusă maisus, nefiind utilă pentru țările, ce fac parte la sistemul de drept continental, la care face parte și Republica Moldova. Deosebirea de la sistemul de drept anglo-saxon constînd în aceia, că conform sistemului de drept continental, dreptul de proprietate include în sine: dreptul de posesie, dreptul de folosință și dreptul de dispoziție a bunului, în acel sens, că transmiterea unei persoane terțe a unuia, două sau a tuturor acestor împuterniciri (în volumul prestabilit de proprietar) nu duce după sine trecerea dreptului de proprietate la persoana dată în nici un volum. Anume din aceste considerente, va fi imposibil de a include modelul proprietății fiduciare (trastul) în sistemul de drept al Republica Moldova. Cu întrebarea similară, s-au confruntat și legiuitorii Federației Ruse, dînd naștere la discuții aprinse, la aprobarea și apoi abrogarea anumitor legi, ce reglamentau raportuile juridice descrise mai sus [56, p.48].

Analzînd literatura de specialitate conchidem faptul, că administrarea fiduciară a bunurilor – este un institut universal, util în aplicare atît în domeniul comercial, cît și cel necomercial. Folosirea sa fiind menită de a asigura stabilitatea raporturilor juridice, deoarece administrarea fiduciară este orientată nu la obținerea unimomentană a profitului, dar la stabilirea unor raporturi de lungă durată orientate la obținerea profitului din bunuri [56, p.50].

Imposibilitatea principială a folosirii institutului proprietății fiduciare în sistemul legislativ național a dat naștere contractului administrării fiduciare a bunurilor. Acest contract prezintă prin sine o formă independentă a contractului civil, ce dă naștere de obligații și acordarea serviciilor de anumit gen. Transmiterea bunurilor în administrare fiduciară nu are drept efect juridic trecerea dreptului de proprietate față de acest bun administratorului fiduciar, acesta fiind obligat în toate raporturile contractuale cu terțele persoane să indice, că acționează în calitate de administrator fiduciar.

Analizînd în formă comparativă definirea contractului administrării fiduciare a bunurilor reglementată de către Codului Civil al Republicii Moldova, Federației Ruse și de către prevederile Codului civil Român, se evidențiază atît unele reglementări asemănătoare cît și abordări sub altă prismă a contractului nominalizat.

Astfel, conform prevederilor alin.1 art.1053 CC RM, prin contractul de administrare fiduciară o parte (fondator al administrării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părți (administrator fiduciar, fiduciar), iar aceasta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării.

Definire similară a acestui contract este dat în Codul civil al Federației Ruse, cu precizarea faptului, că transmiterea bunurilor de către fiduciant fiduciarului are loc pe un interval de timp determinat. După opinia noastră, sintagma dată este importantă în reglementarea raporturilor juridice studiate, fiind benefică de a fi inclusă în prevederile articolului respectiv al Codului civil național. Definiția contractului administrării fiduciare a bunurilor în Codul civil Român reprezintă forma preluată și adaptată a conținutului reglementării juridice a contractului dat de către Codul civil Francez și anume a art. 2011. Astfel, potrivit prevederilor art. 773 CCF, fiducia este definită ca “operația juridică prin care unul sau mai mulți consituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le administrează cu un scop determinat în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor”. Prin prizma definiției de mai sus, fiducia apare ca o operațiune contractuală complexă, caracterizată de un set de raporturi contractuale – transfer de drepturi cu titlu oneros, mandat atipic (irevocabil), administrarea unui patrimoniu de afectațiune în folosul beneficiarului – formînd un tot unitar.[45, p. 166] Astfel, din cele reglementate, prin transmiterea drepturilor spre administrare fiduciară se formează o masă patrimonială autonomă distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.[67, p.33]

Din definițiile citate, se reflectă atît punctele de tangență cît și diferențele ce stau în reglementarea juridică a institutului dat de drept, ce subliniază suplimentar actualitatea și varietatea reglementărilor juridice, ce au scop de a-l include în sistemul legislativ al țărilor date prin adaptarea la particularitățile relațiilor economice naționale în scopul concentrării capitalului, gestionării sale profesionale în scopul maximilizării profitului obținut.

Norme juridice, ce reglementau raporturi juridice similare cu cele de administrare fiduciară a bunurilor, se conțineau în Codul Civil din 1922, iar apoi în Codul Civil din 1964, ce reglementau administrarea bunurilor persoanei tutelare, persoanei declarate pierdute fără veste și de asemenea activitatea executorului testamentar.

Odată cu dezvoltarea economiei de piață și restructurarea cardinală a economiei naționale, s-a schimbat reglementarea noțiunii de proprietate privată la nivel constituțional. Ceia ce a permis, la nivel legislativ, posibilitatea implementării institutului dat de drept. Nedeținerea de către stat a monopolului în majoritatea ramurilor economice, a generat necesitatea în noi mecanizme legale, ce ar fi în stare să reglementeze efectiv cuantumul raporturilor juridice apărute, inclusiv și în domeniul economiei naționale.

Administrarea fiduciară a bunurilor reprezintă prin sine un institut de drept independent, ce necesită o perfecționare în continuare a reglementării juridice, atît în scopul asigurării implimentării sale mai frecvente în practica de toate zilele cît și să asigure, prin reglementarea sa juridică, siguranța contractuală atît pentru părțile contractante cît și terțele persoane.

Noțiunea contractului administrării fiduciare

Capitolul XIV Codului Civil reglementează raporturile juridice a contractului administrării fiduciare.

Conform prevederilor art. 1053 CC RM, prin contract de administrare fiduciară, o parte (fondator al administrării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părți (administrator fiduciar, fiduciar), iar aceasta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării.[1 ] Administratorul fiduciar, în coraport cu bunurile transmise în administrarea fiduciară îndeplinește acte juridice și materiale (luînd în considerație restricțiile prevăzute de contract sau de lege), în interesele fondatorului sau beneficiarului administrării fiduciare. Transmiterea bunurilor în administrarea fiduciară nu subînțelege și transmiterea dreptului de proprietate asupra sa, fiindu-i încredințate executarea împuterncirilor proprietarului în coraport cu bunurile, în condițiile prevăzute de lege sau contract.

În lucrarea dată va fi analizat și aspectul părților și participanților la contractul administrării fiduciare a bunurilor, care nu este similar. Astfel, în calitate de participanți la contractul administrării fiduciare fac parte proprietarul bunurilor, ce poate fi atît beneficiarul administrării fiduciare, cît și fondatorul acesteia, un alt participant administratorul fiduciar. În calitate de părți contractante în acest contract sunt fondatorul administrării fiduciare și administratorul fiduciar.

Ultimul fiind înzestrat cu împuterniciri contractuale ample, asemenea proprietarului bunurilor, în scopul administrării lor cît mai utile și eficace.

În practică nu se exclud situațiile admisibilității realizării împuternicirilor proprietarului față de bunuri. Cuantumul drepturilor cu care va fi înzestrat administratorul fiduciar în scopul realizării drepturilor și obligațiilor sale contractuale este destul de amplu, cu excepția înzestrării sale cu dreptul de dispoziție asupra bunurilor transmise în administrarea fiduciară.

Este certă limitarea cuantumului de drepturi față de bunuri în aspectul dreptului de dispoziție față de acestea în volumul deplin. Administratorul fidcuiar, realizează drepturile de proprietar în volumul și cuantumul prevăzute de lege sau contract. În contextul dat, dreptul de dispoziție se realizează de către administrator față de unele categorii de bunuri (bunuri imobile, hîrtii de valoare), dacă asemenea dispoziții sunt stipulate direct de contract.

Folosirea limitată a dreptului de dispoziție față de bunurile administrate, prin intermediul prevederilor contactuale este stipulat de art. 1056 alin.4 CC RM.

În cazul, cînd în prevederile contractului lipsește dreptul de dispoziție cu bunurile transmise în administrare, atunci administratorul este lipsit de acest drept.

Studiind contractul administrării fiduciare, știința dreptului civil în ceia ce ține de determinarea naturii juridice a institutului dat drept nu are o poziție unică referitor la această întrebare. În literatura juridică contemporană se poate de evidențiat două viziuni referitor la întrebarea reglementării operațiunilor administrării fiduciare a bunurilor.

Părtașii primei viziuni, urmărind tradițiile sistemului de drept continental, a modelului exclusiv obligațional-legal al administrării fiduciare (V.A.Dozorțev, E.A.Suhanov, A.L.Macovschii ș.a.).

Conform viziunei a doua, dreptul administrării fiduciare este o formă independentă a drepturilor reale, deoarece:

– administratorul fiduciar este înzestrat cu împuterniciri vaste;

– drept obiect de interes al administratorului fiind primirea obiectului administrării pentru folosirea comercială.[86, p.43-49]

Cu asemenea argumente este greu de a fi de acord.

În primul rînd, cît de vaste nu ar fi împuternicirile administratorului fiduciar, el întotdeauna acționează în interesele proprietarului bunurilor. În afară de aceasta, împuternicirile administratorului pot fi limitate prin intermediul unei legi sau contract.

În al doilea rînd, legiuitorul vede interesul administratorului nu numai în primirea remunerariilor pentru prestarea anumitor servicii. Dacă contractul este cu titlu gratuit, atunci adminisratorul fiduciar acționează din alte considerente (spre exemplu păstrarea bunurilor unei rude).

Esența contractului administrării fiduciare constă în executarea administrării de către administratorul fiduciar a bunurilor străine în înteresul proprietarului acestora sau a persoanei indicate. În acest scop, proprietarul transmite bunurile sale administratorului fiduciar, înzestrînd ultimul cu împuterniciri corespunzătoare ce ține de posesia, folosința și dispoziția lor, în limitele în care administratorul fiduciar este în drept să înfăptuiească diverse fapte juridice și materiale pentru asigurarea administrării efective a bunurilor transmise spre administrare.

Analizînd legislația civilă română, în vederea reglementării juridice a instituției fiduciei, remarcăm faptul, că în cadrul instituției date de drept există trei raporturi contractuale distincte, dar care formează un tot unitar: transferul de drepturi, mandatul și administrarea unui patrimoniu de afectațiune.[65, p.6]

Conform legislației naționale, în cadrul administrării fiduciare are loc folosirea profesională (de întreprinzător) a bunurilor transmise, ce prezumă îndeplinirea de către administrator în interesele proprietarului sau beneficiarului administrării fiduciare a măsurilor stipulate în contract, pentru primirea anumitui profit.

Considerăm că, în vederea asigurării unei administrări fiduciare mai eficiente, la articolul, consacrat administratorului fiduciar, ar fi binevenit de stipulat în Codul Civil prevederea dată, adică, în calitate de administrator fiduciar poate deveni persoana fizică sau juridică ce deține dreptul de a activa în domeniul, în care se instituie administrarea fiduciară a bunurilor.

Stipularea legală dată de la sine ar înainta posedarea de către viitorul administrator fiduciar a calităților profesioniste necesare, în scopul exercitării calitative a obligațiunilor sale contractuale, precum și ar asigura, într-o oarecare măsură, siguranța fondatorului administrării fiduciare sau beneficiarului în gestionarea eficientă a bunurilor transmise.

La capitolul dat, legiuitorul român a stabilit o listă exaustivă a subiecților de drept, ce pot figura în calitate de fiduciari, și anume: instituțiile de credit, societățile de investiții, și de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de asigurare și de reasigurare legal înființate, avocații sau notarii publici, indiferent de forma de exercitare a profesiei ( art. 776 alin.2; 3 CC Ro) [ 3].

Prevederile normei legale date, de la sine denotă, cerințele legiuitorului față de subiecții de drept, ce pot figura în calitate de fiduciari, precum și exercitarea profesionistă înaltă a obligațiunilor îndeplinte de acesta.

Coraportul fondatorului administrării fiduciare cu administratorul său, se determină prin contract încheiat între ei, ce stipulează drepturile și obligațiile reciproce. Posibilitatea, oferită de legislație, de a exercita față de bunuri dreptul de proprietar nu oferă drepul de dispoziție față de ele, dacă, dreptul dat nu este stipulat în contract. Este cert, că administratorul fiduciar este în drept să dispună de bunuri, în limitele, ce nu sunt legate de trecerea dreptului de proprietate persoanei terțe. Volumul de împuternciri acordate administratorului fiduciar nu prezumă posibilitatea acestuia de a le înstrăina, deoarece la expirarea termenului contractului adminsitrării fiduciare, bunurile urmează a fi înapoiate proprietarului lor.

Această poziție ar fi corect de a-și vedea reflectarea în articol separat al capitolului respectiv al Codului civil, întitulat condițiile esențiale ale contractului administrării fiduciare a bunurilor, fiind una din aceste condiții a contractului dat.

Nespecificarea condițiilor date, după părerea noastră, are drept rezultat reglementarea imperfectă a contractului administrării fiduiare în legislația națională, creînd substrat pentru încheirea contractelor, cu multiple puncte vulnerabile.

Astfel, din condițiile esențiale, ce necesită ar fi stipulate în contractul dat, ar face parte:

– conținutul bunurilor, transmise în administrarea fiduciară;

– denumirea persoanei juridice sau fizice, în interesele cărora se constituie administrarea fiduciară a bunurilor (fondatorul administrării fiduciare sau beneficiarul administrării);

– termenul contractului.

Legislatorul român, sub sancțiunea nulității absolute, reglemeteză prevederie contractuale obligatorii, ce urmează a fi stipulate în conținutul acestuia (art. 779 CC Ro) [3].

În contextul celor expuse mai sus, bunurile, transmise în administrarea fiduciară la expirarea termenului contractului urmează a fi înapoiate fără modificări și în aceiași componență fondatorului administrării fiduciare. Cele expuse se referă la bunurile transmise în administrarea fiduciară, la încheieirea contractului, însă pe durata contractului pot fi formate sau obținute și alte bunuri.

Conform alin.5 art.1056 CC RM [ 1], drepturile, obținute de administrator în rezultatul administrării fiduciare, se includ în componența patrimoniului primit în administrare, dacă în contract nu este prevăzută obligația de a le preda fiduciantului sau beneficiarului. De aici rezultă, că bunurile dobîndite pe parcursul administrării fiduciare se includ în lista bunurilor existente neînlocuindu-le, dar complectîndu-le lista lor.

În aceste cazuri împuternicirile referitor la dreptul de dispoziție, ce sunt deținute de administratorul fiduciar urmează a fi stipulate de contractul administrării fiduciare.

Revenind la reglementarea juridică a instituției fiduciei în CC Ro, remarcăm anumite restricții, la capitolul drepturilor fiduciarului, reflectate prin prevederea legală (art. 779 lit.f) CC Ro), conform căreia sub sancțiunea nulității absolute a contractului, în conținutul acestuia trebuie să fie stipulate scopul fiduciei și întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale fiduciaruluui sau ale fiduciarilor [ 3].

Considerăm, că restricțiile legale date, au menirea de a preîntîmpina careva acțiuni de rea- redință a fiduciarului, la exercitarea obligațiunilor sale contractuale.

O altă restricție legală, stipulată de legislatorul român în art. 775 CC Ro, ce după părerea noastră reprezintă o modalitate de prevenire a folosirii acestei instituții de drept în scopuri frauduloase, este remarcat prin faptul, că contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului [112], precum și înregistrarea obligatorie, în termen de o lună de la data încheierii contractului la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului. [3] Legislația română, prin prisma art. 808- 809 CC Ro, înaintează restricții față de administratorul fiduciar pe marginea folosirii în propriul său avantaj bunurile administrate, precum și datele sau informațiile care îi parvin în virtutea administrărării, în absența acordului beneficiarului sau a împuternicirilor conferite de lege, prin actul constitutiv ori prin înțelegerea ulterioară a părților. În aceiași ordine de idei, administratorul nu va putea dispune cu titlu gratuit de bunurile sau drepturile care îi sunt încredințate, cu excepția cazului în care interesul unei bune administrări o impune [ 112 ].

În rezultatul executării obligațiilor sale, administratorul fiduciar poate dobîndi și alte bunuri. Autorul rus Dozorțev V.A. consideră, că bunurile date nu pot deveni obiectul administrării fiduciare. [78, p.120]

Consider că, opinia dată poartă caracter de discuție. Conform prevederilor alin.5 art.1056 CC RM, drepturile obținute de administrator în rezultatul administrării fiduciare a bunurilor, se includ în componența patrimoniului primit în administrare, dacă în contract nu este prevăzută obligația de a le preda fiduciantului sau beneficiarului.

Prin urmare, prin noțiunea de drepturi trebuie de subînțeles drepturile de proprietate ale fondatorului administrării fiduciare în coraport cu bunurile obținute, drepturi obligaționale, cu alte cuvinte totalitatea drepturilor, pe care le-ar deține acesta, în cazul participării sale personale la raportuirle juridice. Încluderea drepturilor date în componența bunurilor oglindește faptul, că bunurile dobîndite se transmit automat în administrarea fiduciară.

Proprietatea nou formată va fi obligator supusă înregistrării de stat. În acest caz, administratorul fiduciar va îndeplini toate măsurile cuvenite. Obligațiunea dată rezultă din însuși esența obligațiilor administrării fiduciare, și anume îndeplinirea măsurilor în interesul fondatorului administrării fiduciare. Tot odată, trebuie de remarcat, că efectuarea măsurilor înregistrării de stat a bunurilor, trebuie să fie prevăzute nemijloct de lege. Însă, ordinea actuală de înregistrare a bunurilor nu prevede dobîndirea sa de către adminidtratorul fiduciar pe parcursul executării sarcinilor sale obligaționale.

Din acest punct de vedere, considerăm oportun de a remarca necesitatea completării Legii cu privire la formarea bunurilor imobile, nr.354- XIV din 28.10.2004 [21 ].

Conținutul împuternicirilor administratorului fiduciar indică, că acestea corespund tuturor semnelor (în comparație cu dreptul de proprietate) drepturilor reale, reglemenate de lege.

Și anume:

– dreptul de urmărire (păstrarea dreptului real în cazul schimbării proprietarului bunurilor);

– posibilitatea înaintării acțiunilor de natură patrimonială. Drepturile administratorului fiduciar includ cele enumerate mai sus. Considerăm oportun, ca prin reglementare suplimentară, să fie stipulat direct faptul, că schimbarea proprietarului bunurilor nu urmează să servească temei direct și nemijloct de încetare a contractului administrării fiduciare.

Pare a fi admisă situația, reglementării la nivel legal a dreptului real limitat, printre care să fie inclus acest drept asupra bunurilor administratorului fiduciar. La situația actuală a reglementării dreptului administratorului fiduciar asupra bunurilor aflate în administrarea sa, în formă de drept real limitat independent, este incorect de a accepta o astfel de formulare. [86, p. 45]

Prin urmare, prin drepturile reglementate în articolul dat se ia în vedere dreptul de proprietate a fondatorului administrării fiduciare asupra bunurilor dobîndite, drepturile obligaționale, ș.a., cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor, pe care le-ar fi avut fondatorul administrării fiduciare, dacă ar fi parte la raporturile juridice date. Includerea drepturilor date în componența bunurilor certifică următoarele: drepturile obținute de administratorul fiduciar ca rezultat al activității de administrare fiduciară se includ în componența patrimoniului primit în administrare, dacă în contract nu este prevăzută obligația de a le preda fiduciantului sau beneficiarului (alin.5 art.1056 CC RM) [1]. Așa cum împuternicirile administratorului fiduciar față de bunurile, transmise în administrarea fiduciară sunt determinate de lege și contract, deoarece conform prevederilor legale față de bunurile dobîndite se aplică regimul bunurilor, ce deja alcătuiesc obiectul contractului administrării fiduciare, rezultă că față de ele nu este necesar acordul suplimentar al fondatorului administrării fiduciare în aspectul administrării sale.

Bunurile dobîndite, necesită înregistrarea de stat. Toate întrebările date, țin de executarea obligațiilor contractuale de către administatorului administrării fiduciare. Obligația dată, rezultă din însuși esența obligațiilor contractuale, de înfăptuirea tuturor acțiunilor “de jure” și ”de facto” în administrarea bunurilor transmise – în intersul fondatorului administrării fiduciare. Tot odată, trebuie de luat în considerație, că dreptul de a înfăptui înregistrarea bunurilor, trebuie să fie stipulată de lege. După părerea mea, ar fi util art.3 alit.b) Legii cu privire la formarea bunurolor imobile, nr.354- XV din 28.10.2004, expres de indicat că dreptul inițierii formării bunurilor imobile a administratorului fiduciar. [21]

Conținutul împuternicirilor administratorului fiduciar indică corespunderea acestora, conform tuturor elementelor (în comparație cu dreptul de proprietate), drepturilor reale, stipulate de lege. Și anume:

– dreptul de preemțiune (păstrarea drepturilor reale limitate, în cazul schimbării proprietarului);

– posibilitatea înaintării litigiilor cu pretenții de caracter patrimonial.

Drepturile administratorului fiduciar includ categoriile de drepturi descrise mai sus. În cazul schimbării proprietarului bunurilor, aceasta nu trebuie să fie condiție directă a încetării contractului administrării fiduciare a bunurilor. După părerea noastră, în Codul Civil ar fi util de inclus un subpunct separat, ce ar reglementa cert faptul dat.

Raportarea locului contractului administrării fiduciare în sistemul drepturilor reale și obligaționale, trebuie să fie precedată de analiza tuturor categoriilor de raporturi juridice, ce apar la executarea administrări fiduciare.

Categoria raporturilor juridice, în cadrul contractului dat, între participanții săi pot fi clasificate în două categorii:

La prima categorie se atribuie raporturile juridice între administratorul fiduciar și fondatorul administrării fiduciare.

La a doua categorie – raporturile juridice dintre administratorul fiduciar și contraagenții, ce apar pe parcursul administrării fiduciare și de asemenea persoanele terțe în realizarea raporturilor patrimoniale ale administatorului fiduciar. Raporturile juridice din categoria a doua poartă caracter absolut, deoarece administratorul fiduciar obține drepturi de proprietar în coraport cu bunurile transmise în administrare.

Trebuie de remarcat, că stabilirea raporturilor juridice între fondatorul administrării fidcuiare și administratorul fiduciar este un rezultat al stipulărilor sale legale. Acțiunile, exercitate de către administratorul fiduicar este rezultatul indirect al raporturilor dintre părțile contractante date. Din aceste considerente este posibil de vorbit despre folosirea elementelor drepturilor reale în raporturile obligaționale.

Vorbind despre raporturile juridice dintre fondatorul administrării fiduciare și administratorul fiduciar, urmează a remarca că acestea poartă un aspect de risc, pe care î-l poartă fondatorul administrării prin transmiterea bunurilor sale în administrare (art.1056 alin.1 CC RM). Administratorul fiduciar, angajîndu-se ca întreaga sa activitate să fie îndreptată în interesul fondatorului administrării (beneficiarului administrării fidcuiare), nu garantează acestuia obținerea rezultatului prestipulat, dar se obligă să întreprindă toate măsurile pentru obținerea rezultatelor prestabilite. Riscul fondatorului administrării în particular constă în posibilitatea neobținerii rezultatului așteptat la încheierea contractului administrării fiduciare a bunurilor. Nu se exclude posibilitatea uzării bunului sau perderii sale în baza stinjerii datoriilor pe obligații, apărute în timpul administrării. După părerea autorului rus V. A. Dozorțeva, contractul dat dă naștere la relații obligaționale, drepturi și obligații strict prestabilite. Conform opiniei date, contractul administrării fiduciare a bunurilor este bazat pe încredere doar la nașterea contractului, dar nu și la îndeplinirea sa. [126, p.124 ]

Este de menținut, că relațiile ce apar între fondatorul administrării fiduciare și administratorul fiduciar au puncte de tanjență cu relațiile proprietății fiduciare. [107, p.34]. Administratorul fiduciar în acțiunile sale obține un anumit volum de libertate, transmise acestuia de către fondatorul administrării fiduciare. Din aceste considerente ultimul și urmează de a avea încredere în sîrguința și conștiințiozitatea administratorului fiduciar și corectitudinea acțiunilor întreprinse de el.

După părerea noastră, ar fi binevenit ca Codul civil să stipuleze o listă exaustivă a cazurilor, transmiterii împuternicirilor sale de către administratorul fiduciar persoanei terțe și anume:

– contractul prevede dreptul transmiterii împuternicirilor sale (o parte a lor persoanei terțe);

– administratorul fidcuiar a primit acorul de transmiterea împuternicirilor sale de la fondatorul administrării fiduciare;

– transmiterea împuternicirilor administratorului fiduciar sunt în interesele fondatorului administrării fiduciare (beneficiarului administrării fiduciare), și nu este cu putință de a primi acordul respectiv în termen rezonabil de la fondatorul administrării fiduciare.

Conținutul administrării fiduciare raportat la raporturile juridice patrimoniale, apărute din contractul dat, se raportează la activitatea administratorului fiduciar, în legătură cu realizarea împuternicirilor transmise de posesia, folosirea și dispoziția bunurilor, aflate cu drept de proprietate a fondatorului administrării fiduciare în interesul ultimului pentru remunerare. Administrarea fiduciară include totalitatea funcțiilor, drepturilor și obligațiilor, pe care le-ar fi îndeplinit însuși proprietarul bunurilor, inclusiv posibilitatea exploatării bunurilor, folosirii sale în gospodărire sau prin obținerea de venituri din folosirea sa, prin excluderea utilizării bunurilor. Trebuie de luat în vedere, că administratorul fidcuiar duce răspunderea întreținerii bunurilor, menținerea sa în stare corespunzătoare, achitarea impozitelor, serviciilor comunale și altor servicii, nemijlocit legate de bunurile transmise ș.a.

Conținutul dat al administrării fiduciare este relatat prin reglementările legale ale capitolului XIV Cod Civil.

Administratorul fiduciar poate fi limitat în dreptul de dispoziție cu bunurile transmise sau în îndeplinirea anumitor acțiuni, legate de administrarea fiduciară a bunurilor de către lege sau contract. Împuternicirile administratorului fiduciar în coraport cu bunurile transmise în administrarea fiduciară, sunt privite de către legiuitor prin prizma împuternicirilor proprietarului bunurilor date.

Astfel, autorul rus Iu. X. Calmîcov considera, că contractul administrării fiduciare amintește trust-ul, în măsura în care administratorul fiduciar îndeplinește împuternicirile proprietarului, față de bunurile transmise în cuantum prevăzut de lege sau contract. [ 82, p.19]

După cum a fost menționat mai sus, administrarea fiduciară, este îndeplinită în interesele fondatorului administrării fiduciare sau a persoanei indicate de acesta (beneficiarul administrării fiduciare). Analizînd contractul dat, reiese cert faptul, că acesta este predestinat de a fi folosit în activitatea comercială. Din aceste considerente, interesul beneficiarului contractului dat este în strînsă legătură cu satisfacrea necesităților sale materiale, primirea anumitor beneficii. Interesul material, după manifestarea sa, este diferită și depinde de scopul și predestinarea bunului, transmis în administarea fiduciară.

Interesul beneficiarului contractului, constă în primirea maximă a beneficiului, drept rezultat al administrării bunurilor, transmise în administarea fiduciară, în asigurarea integrității și multiplicării sale. Acest interes poate fi modificat în condițiile contractului administrării fiduciare, poate reieși din conținutul contractului, poate fi determinat prin predestinarea bunului, transmis în administrarea fiduciară. În unele cazuri, interesele fondatorului administrării fiduciare (beneficiarului administrării) nu sunt limitate doar la obținerea de beneficii materiale. Obligațiunea de a acționa în interesele fondatorului administrării fiduciare (beneficiarului) pentru administratorul fiduciar, se exprimă prin executarea strictă a obligațiunilor sale, stipulate de contract. Pentru apariția raporturilor juridice obligaționale, în baza contractului administrării fiduciare, de regulă, este suficient încheierea contractului. Însă în unele cazuri, administrarea fiduciară apare în baza operațiunilor juridice complexe. Din aceste considerente, autorul rus Dozorțev, propune a privi contractul administrării fiduciare a bunurilor, drept contract mixt, spre deosebire de contractele, încheiate în baza expunerii libere a consimțămîntului [ 72, p.545]. Reieșind din clasificarea propusă de autorul dat, la contractele mixte pot fi raportate următoarele categorii de raporturi juridice- civile:

I. contractul, care este încheiat nu de proprietarul bunurilor dar persoana, obligată în baza unui act juridic de a găsi administrator și de a încheia cu acesta un contract. Contractul în baza unui act imperativ, se încheie în interesele proprietarului, în cazurile cînd acesta nu este în stare să-și exprime voința sa (lipsa capacității de exercițiu, declararea persoanei drept a fi dispărută fără veste) sau în interesele persoanelor terțe (insolvabiliatea).

II: contractul administrării fiduciare a bunurilor, aflate în proprietatea statului sau municipală. Astfel de contract se încheie doar în bază de concurs. Însă desfășurarea concursului este precedată de emiterea unui act administrativ respectiv, referitor la transmiterea bunurilor în administrare fiduciară.

Institutul dat de drept, fiind o novelă în dreptul național, posedă capacități potențiale în utilizare, destul de largi, oferind perspectiva utilizătii efective a bunurilor în circuitul civil.

Rieșind din cele expuse, administrarea fiduciară poate fi folosită cu succes în scopul unirii capitalului. În aceste cazuri cîteva persoane- fondatorii administrării fiduciare transmit proprietatea sa în administrarea fiduciară unei persoane, ce va folosi acest bun în interesele fondatorilor administrării fiduciare. În special, acționarii minoritari își pot uni acțiunile sale (voturi la adunarea acționarilor) transmițîndu-le în administrarea fiduciară unei singure persoane, ce va acționa în interesele sale.

Trebuie de menționat, că prin transmiterea drepturilor sale prin prevederile contractului altei persoane, proprietarul le pierde pe perioada contractuală, fiind cu neputință să recurgă la realizarea lor. Astfel, transmițînd administratorului fiduciar dreptul de dispoziție față de un anumit bun, proprietarul nu poate dispune de el pe perioada încheierii contractului, deoarece va încălca condițiile contractului administrării fiduciare. Obligațiunea de a acționa în interesele fondatorului administrării fiduciare (beneficiarului) constă pentru administratorul fiduciar în exercitarea cu strictețe a obligațiunilor sale contractuale. Îndeplinirea obligațiunilor sale nu trebuie să fie formală sau mecanică. Administratorul fiduciar urmează să-și exercite obligațiunile sale contactuale cu bună credință, reieșind din caracterul obligațiunilor sale și specificul bunului transmis în administrarea fiduciară. Legislatorul român, în bazaprevederilor legale (art. 783 CC Ro) [3], obligă fiducirul să prezinte dări de seamă constituitorlui cu privire la îndeplinirea obligațiunilor sale, precum și beneficiarului și reprezentantului constituitorului, la cererea acestora.

Aspectele juridice ale contractului administrării fiduciare nu se limitează doar la noțiunile specifice acestuia (administrare, fiducie). Reieșind din conținutul prevederilor art. 1053 CC RM, cert se elucidează, caracterul real al contractului dat, conform căruia, drepturile și obligațiunile părților apar după transmiterea bunurilor în administrarea fiduciară. [89, p.40]. Este cunoscut, în cazul cînd obiectul contractului administrării fiduciare sunt bunurile imobile, ce necesită a fi înregistrate la OCT, contractul se consideră încheiat la momentul înregistrării de stat al imobilului.

Din cele expuse mai sus, cert se evidențiază faptul, că contractul administrării fiduciare, fiind o novelă în legislația națională are un potențial imens în folosirea sa în cadrul circuitului civil a bunurilor.

Natura juridică a contractului administrării fiduciare

Conform prevederilor alin.1 art.1053 CC RM, prin contractul administrării fiduciare, o parte (fondator al administrîării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părți (administrator fiduciar, fiduicar), iar acesta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării.

Studiind contractul administrării fiduicare, știința contemporană neordinar se expune pe marginea naturii juridice a acestuia. În literatura juridică la ziua de azi, se poate de diferenciat diverse tratări pe marginea reglementării juridice ale contractului dat.

Astfel, în legislația franceză (art. 2012 Cod civil Francez) [ 4], precum și română (art. 774 Cod civil Român) [ 3 ], fiducia se stabilește prin lege sau contract.

Astfel, în legislațiile statelor invocate supra, cele două izvoare ale fiduciei sunt legea sau contractul, acestea fiind limitativ prevăzute de Codul civil [ 112]. Conform normelor legale citate, fiducia nu poate lua naștere în baza unui act juridic unilateral, a unui fapt juridic licit, sau în baza unei decizii a instanței, așa cum este cazul trustului anglo- saxon [112].

În sistemul de drept anglo- saxon, instituția Trust-ului, reprezintă instituție fundamentală, fiind tot odată un instrument juridic multivalent [52].

Trust-ul prin natura sa juridică, reprezintă o sarcină gratuită și nu reprezintă un contract, izvorînd din voința unilaterală a liusetlor, iar acceptarea lui nefiind obligatorie [115].

În literatura de specialitate a Federației Ruse sunt două tratări ale naturii juridice a instituției date de drept. Astfel, urmînd tradițiile dreptului continental sunt părtași ai modelului obligațional al administrării fiduciare a bunurilor, și anume autorii V. A. Dozorțev, E. A. Suhanov, N.D. Egorov ș.a.) [79].

Conform a poziției a doua, dreptul administrării fiduciare este privit ca formă limitată a dreptului de proprietate, așa cum:

1. Administratorul fiduciar este înzestrat cu împuternciri vaste;

2. Interesul administratorului este primirea bunului spre administrare în folosire comercială.

Cu poziția dată este dificil de a fi de acord, dintr-un simplu motiv, deoarece, în primul rînd, administratorul fiduciar, indiferent de împuternicirile acordate, întotdeauna acționează în interesul proprietarului bunului. În afară de aceasta, împuternicirile administratorului pot fi limitate de contract sau prevedere legală.

În al doilea rînd, interesul administratorului de către legiuitor este privit nu numai din considerentele remunerării primite pentru exercitarea funcției sale. În caz cînd contractul este oneros, atunci adminisratorul fiduciar acționează din alte considerente (spre exemplu, păstrarea bunurilor transmise). Pentru a determina categoria de drept, la care se referă contractul administrării fiduciare, drept real sau drept obligațional, este necesar de a delimita drepturile date. Aplicînd criteriile elaborate de către legislația civilă și bazele teoretice în domeniu între drepturile reale și obligaționale, cert se concluzionează că raporturile juridice dintre fondatorul administrării fiduciare a bunurilor și administrator fac parte din categoria raporturilor obligaționale.

Astfel, conform prevederilor art. 1053 CC RM, fondatorul administrării fiduciare transmite bunurile, iar administratorul fiduciar se obligă să le administreze. În calitate de obiect aici se află acțiunile persoanei obligate.

Raporturile juridice între fondator și administrator poartă un caracter relativ. Ceia ce prezumă faptul, că fondatorul se poate adresa cu anumite pretenții față de administrator. Administrarea fiduciară, în majoritatea cazurilor, apare în bază de contract, ce este caracteristic raporturilor obligaționale.

Un alt element caracteristic drepturilor reale este caracterul nelimitat în timp, ceia ce nu este specific contractului administrării fiduciare, ce se încheie pe o anumită perioadă de timp, stipulată în contract.

În afară de aceasta, contractului dat nu-i este caracteristic un așa atribut al drepturilor reale, ca folosirea bunului în scopul îndestulării necesităților proprii. Administratorul fiduciar, fiind înzestrat cu dreptul de dispoziție, astfel apropiindu-se de proprietarul bunurilor, nu este în drept să le folosească în scopurile și interesele personale, ceia ce este direct stipulat în prevederile art.1053 CC RM.

Astfel, îndeplinind administrarea fiduciară și participînd la diverse raporturi juridice cu persoanele terțe, administratorul fiduciar acționează în calitate de subiect al raporturilor obligaționale în interesele fondatorului administrării fiduciare sau beneficiarului administrării fiduciare. Tot odată, fiind proprietarul titular al bunurilor corespunzătoare, administratorul legal este protejat de acțiuile ilegale ale peroanelor terțe.

În plus la cele expuse, raporturile juridice între administrator și fondatorul administrării fiind de caracter obligațional, iar cel al administratorului și persoanele terțe- patrimoniale, se poate de concluzionat, că natura juridică a contractului administrării fiduciare are caracter obligațional cu elementele drepturilor reale (patrimoniale).

Conform regulilor generale, raporturile juridice de administrare fiduciară apar în baza unui contract încheiat între părți prin liber consimțământ.

Cum reiese din definiția contractului administrării fiduciare (art.1053 CC RM), contractul dat este un contract independent, după scopul său fiind raportat la categoria obligațiilor civile de prestări servicii, deoarece în calitate de prestări servicii pot fi calificate acțiunile de caracter material și juridic îndeplinite de către admnistratorul fiduciar în cazul administrării bunurilor în interesele proprietarului administrării fuduciare sau a terțului, desemnat în calitate de beneficiar.

Contractul administrării fiduciare este un contract real, ceia ce înseamnă, că acest contract se consideră încheiat din momentul predării de către fondatorul administrării fiduciare (fiduciant) celeilalte părți- administrator fiduciar (fiduciar) a bunurilor pe un anumit interval de timp, care se obligă să administreze patrimoniul predat în interesele primului.

Contractul administrării fiduciare este un contract bilateral, și de regulă oneros, deși această obligativitate a fiduciantului nu reiese din definiția contractului dat (alin.1 art.1053 CC RM). Însă în corespundere cu prevederile alin.1 art.1057 CC RM, administratorul fiduciar are dreptul la remunerare, dacă aceasta rezultă din contract sau din lege.

În continuarea analizei caracterelor juridice ale contractului dat se poate de spus, că categoria dată de contract este un contract sinalagmatic, consensual.

Administrarea fiduciară este, de asemenea un contract cu executare succesivă deoarece administratorul fiduciar săvîrșește acte juridice și materiale pe toată perioada contractului.

Fiind un institut relativ nou pentru legislația națională, administrarea fiduciară presupune unele trăsături specifice contractuale, ce reies din prevederile cap. XIV CC RM:

a) transmiterea patrimoniului în administrarea fiduciară este o formă de realizare a împuternicirilor proprietarului. Anume acesta determină scopul constituirii administrării fiduciare și volumul împuternicirilor transmise;

b) executarea contractului poate fi în interesul fondatorului, sau a persoanei desemnate de el. În ultimul caz, contractul de administrare fiduciară apare ca un contract încheiat în folosul unei terțe persoane;

c) transmiterea patrimoniului în administrare fiduciară nu duce la trecerea dreptului de proprietate către administratorul fiduciar, respectiv atributele dreptului de proprietate nu sunt transmise în baza acestui contract. Prerogativele unui proprietar, transmise în baza acestuia, îi acordă dreptul numai de a exercita aceste atribute în numele său, prin aceasta prestînd servicii cu caracter juridic și faptic fiduciantului [ 2, p. 640-641].

Administrarea fiduciară se atribuie la categoria contractelor de prestări servicii.

Administratorul prestează servicii de administrare a bunurilor în interesul fondatorului sau beneficiarului administrării. Aceste servicii nu au ca obiect acte materiale sau juridice determinate, ci activitatea de administrare a bunului [ 43, p. 140].

Contractul administrării fiduciare are anumite caractere specifice, ce-i permit de a-l califica în categoria de contracte obligaționale independente și a-l delimita de celelalte contracte civile.

În primul rînd, după scopul său, transmiterea bunurilor în administrare fiduciară înseamnă doar formarea anumitor condiții, pentru ca administratorul fiduciar să-și poată exercita obligațiile sale contractuale.

În al doilea rînd, printre toate obligațiile contractuale de prestări servicii, contractul administrării fiduciare se caracterizează prin faptul, că anume serviciul administratorului fiduciar de administrare a bunurilor fondatorului administrării fiduciare, reprezintă prin sine administrarea cu bunurile sale (în sens larg). Un asemenea serviciu, reprezintă prin sine nu afaceri concrete și acțiuni de facto, dar acțiuni de administrare a bunurilor în general. Pentru aceasta administratorului fiduciar se atribuie împuterniciri echivalente proprietarului bunurilor (posesie, folosință, dispoziție) în coraport cu bunurile încredințate.

În afară de aceasta, administratorul fiduciar participă în circuitul civil din numele său propriu (mandatarul, în cazul contractuli de mandat- doar din numele mandatantului), fiind obligat să informeze toate persoanele terțe referitor la poziția sa specială de administrator fiduciar (spre deosebire de comisionar în contractul de comision).

În al treilea rînd, contractul administrării fiduciare se deosebește de celelalte contracte civile prin aceia, că în cazul contractului dat are loc delimitarea bunurilor atît de la poprietar- fodatorul administrării fiduciare, cît și de la bunurile administratorului fiduciar. Drept rezultat, în circuitul civil apare bunul delimitat în persoana administratorului fiduciar. Despre aceasta ne vorbește norma juridică, ce se conține în prevederile alin.4 art. 1055 CC RM: bunurile date în administrarea fiduciară se separă de alte bunuri ale fondatorului administrării, precum și de bunurile administratorului fiduciar. Obligațiile rezultate din activitatea fiduciarului se execută din contul bunurilor care se află în administrarea fiduciară (alin.6 art.1056 CC RM).

În al patrulea rînd, delimitarea bunurilor, înfăptuită conform contractului administrării fiduciare în scopul participări sale în circuitul civil, a actualizat întrebarea asigurării protecției acestora de la acțiunile ilegale a persoanelor terțe.

5. Referitor la obligațiile administratorului fiduciar, ce reies din contractul administrării fiduciare, acționează principiul executării personale (alin.1 art. 1056 CC RM). Acest fapt se explică nu prin caracterul personal, fiduciar al raporturilor juridice, dar prin acel fapt, că esența obligațiilor administratorului fiduciar constă în îndeplinirea administrării bunurilor, delimitate de cele ale proprietarului și transmise lui în posesie titulară a administratorului fiduciar, și deasemenea de volumul nelimitat de împuterniciri în coraport cu bunurile date, acordate administratorului fiduciar, care, în esență, îndeplinește împuternicirile proprietarului acestora.

În al șaselea rînd, structura contractului administrării fiduciare include în sine posibilitatea încheierii sale nu în interesele fondatorului administrării fiduciare, dar în interesele persoanei terțe – beneficiarul administrării fiduciare. Această stare de fapt a stat la baza unei poziții din literatura juridică, conform căreia, contractul administrării fiduciare în această formă primește forma contractului în interesele persoanei terțe. Astfel, după părerea autorului rus, E.A.Suhanov, „contractul administrării fiduciare reprezintă prin sine o categorie tipică a contractului, încheiat în folosul unui terț (alin.1 art.721 CC RM). Deaceia și statutul beneficiarului se determină prin pozițiile generale ale acestui gen de contracte. În particular, beneficiarul este în drept să pretindă de la administratrul fiduciar executarea obligațiilor în interesele sale, iar pentru modificarea sau încetarea înainte de termen a contractului, poate cere acordul său. În calitate de beneficiar poate apărea însuși fondatorul administrării fiduciare, reglamentînd administrarea fiduciară în interesul său”[74, p. 71].

În al șaptelea rînd, printre bunurile, ce pot fi drept obiect independent al administrării fiduciare, se întîlnesc și așa categorii, ca exclud existența a careva raporturi patrimoniale: dreptul la sume bănești (безналичные денежные средства), dreptul la drepturi exclusive.

În asemenea condiții reglarea unică și integră a raporturilor juridice de administrarea fiduciară poate fi asigurată în exclusivitate doar prin intermediul normelor dreptului obligațional. În afară de aceasta, în cazul discuțiilor referitor la natura juridică a administrării fiduciare, se trece cu vederea administrarea fiduciară în baza prevederilor legale. Ultima nu înseamnă executarea tuturor împuternicirilor proprietarului bunurilor. Raporturile juridice date au un scop strict determinat, spre exemplu, executarea în baza achitărilor bunurilor persoanelor, pe care îi are la întreținere persoana, recunoscută dispărută fără veste (art. 50 CC RM). Astfel, îndeplinind administrarea fiduciară și intrînd în diverse raporturi juridice cu persoanele terțe, administratorul fiduciar acționează în calitate de subiect al raporturilor juridice obligaționale în interesele fondatorului administrării fiduciare și beneficiarului. Paralel devenind proprietarul titular al bunurilor respective, administratorul fiduciar primește protecția absolută de la acțiunile ilegale ale persoanelor terțe.

Concluzii la Capitolul 2

Luînd în considerație faptul, că în Capitolul 2 al tezei sunt analizate aspectele conceptuale și problemele teoretice privind contractul administrării fiduciare, aceasta nu diminuează importanța și valoarea compartimentului, din considerente că se permite de determinat natura juridică a contractului dat, din punct de vedere aplicativ și soluționarea problemelor practice în cadrul folosirii institutului dat de drept în domeniu comercial și necomercial.

Folosirea contractului administrării fiduciare fiind menită să asigure stabilitatea raporturilor juridice, deoarece aceasta este orientată nu la obținerea unimomentană a profitului, dar la stabilirea unor raporturi de lungă durată orientate la obținerea profitului din bunurile gestionate în baza contractului dat.

Natura juridică complexă a contractului administrării fiduciare poate fi percepută din cercetările efectuate de noi.

– Fiind analizate aspectele conceptual – definitorii și istorice, constatăm, că administrarea fiduciară își are origine în dreptul roman, în care existau instituții premergătoare fiduciei din dreptul civil contemporan [39], aceasta evoluînd ulterior în dreptul medieval englez, care a instituit trust-ul ca rezultat al unui proces îndelungat al interferenței cu dreptul continental civil, drept rezultat al globalizării relațiilor de afaceri. [62], fiind preluată ulterior de dreptul civil continental.

– Reieșind din natura complexă a contractului dat s-a concluzionat faptul, că prin transmiterea drepturilor sale prin prevederile contractului altei persoane, proprietarul le pierde pe perioada contractuală, fiind cu neputință să recurgă la realizarea lor. Astfel, transmițînd administratorului fiduciar dreptul de dispoziție față de un anumit bun, proprietarul nu poate dispune de el pe perioada încheierii contractului, deoarece va încălca condițiile contractului administrării fiduciare. Dar în contextul expus s-a menționat, că prin contractul administrării fiduciare, fiduciantul transmite fiduciarului doar posibilitatea realizării atributelor dreptului de proprietate prin intermediul săvîrșirii în privința patrtimoniului primit a actelor juridice și materiale, ce formează administrarea ca atare.

– Analizînd definirea contractului administrării fiduciare de către prevederile CC RM, art. 1053, considerăm util completărea textului acestuia cu sintagma că transmiterea bunurilor de către fiduciant fiduciarului are loc pe un interval de timp determinat. Intervalul de timp propus de autor fiind de cinci ani.

– în rezultatul studiului efectuat am evidențiat necesitatea completării conținutul Cap. XIV CC RM cu articol întitulat condițiilor esențiale ale contarctului, cu următorul conținut:

– conținutul bunurilor, transmise în administrarea fiduciară;

– denumirea persoanei juridice sau fizice, în interesele cărora se constituie administrarea fiduciară a bunurilor (fondatorul administrării fiduciare sau beneficiarul administrării);

– termenul contractului.

– a fost investigată reglementartea juridică a contractului administrării fiduciare, în cazul cînd obiectul acestuia sunt bunurile imobile. Așa cum împuternicirile administratorului fiduciar față de bunurile, transmise în administrarea fiduciară sunt determinate de lege și contract, față de bunurile dobîndite se aplică regimul bunurilor, ce deja alcătuiesc obiectul contractului administrării fiduciare. Din considerentele date se menționează, că față de ele nu este necesar acordul suplimentar al fondatorului administrării fiduciare în aspectul administrării sale. Obligația dată, rezultă din însuși esența obligațiilor contractuale, de înfăptuirea tuturor acțiunilor “de jure” și ”de facto” în administrarea bunurilor transmise – în intersul fondatorului administrării fiduciare. Tot odată, trebuie de luat în considerație, că dreptul de a înfăptui înregistrarea bunurilor, trebuie să fie stipulată de lege. Din considerentele date autorul în lucrarea dată a expus părerea necesității reglementării acestui obligațiunii date a administratorului fiduciar direct de lege, prin completarea conținutului art.3 alit.b) Legii cu privire la formarea bunurolor imobile, nr.354- XV din 28.10.2004 [21].

– A fost analizată situația posibilității schimbării proprietarului bunurilor transmise în administrarea fiduciară. În acest context a fost expusă oportunitatea reglementării legale pe marginea faptului că schimbarea proprietarului bunurilor nu urmează să servească temei direct și nemijloct de încetare a contractului administrării fiduciare.

– Analizînd situația transmiterii împuternicirilor administratorului fiduciar persoanelor terțe a fost înaintată propunerea completării Cap. XIV CC RM cu articol separat, dedicat situației expuse, prin indicarea unei liste exaustive a cazurilor date.

– Polivalența naturiii juridice a administrării fiduciare reiese și din faptul că institutul dat de drept, fiind o novelă în dreptul național, posedă capacități potențiale în utilizare, destul de largi, oferind perspectiva utilizătii efective a bunurilor în circuitul civil.

– Caracterul autonom al institutului dat de drept reiese și din faptul că, administrarea fiduciară poate fi folosită cu succes în scopul unirii capitalului.

– Reieșind din natura juridică complexă a contractului administrării fiduciare s-a elucidat cert că contractul administrării fiduciare fiind o novelă în legislația națională are un potențial imens în folosirea sa în cadrul circuitului civil a bunurilor.

3. Elementele contractului administrării fiduciare

3.1. Obiectul contractului administrării fiduciare

Din elementele constitutive ale contractului administrării fiduciare, fac parte obiectul material și obiectul juridic al acestuia [43, p. 142].

Obiectul juridic al contractului de administrare fiduciară sunt actele materiale și juridice săvîrșite de fiduciar în procesul administrării bunului.

Obiectul material al contractului reprezintă bunul transmis. Conform prevederilor alin.1 art.1055 CC RM, în administrare fiduciară poate fi transmis orice bun, cu alte cuvinte, întreg patrimoniul fiduciantului, cît și o parte din el (bunuri sau drepturi separate), de exemplu întreprinderile în calitate de complexe patrimoniale unice, bunurile mobile și imobile, titlurile de valoare, drepturile patrimoniale ș.a. Legea nu cere ca patrimoniul transmis să existe la momentul încheierii contractului. Prezintă importanță faptul, ca în contract să se consemneze care bunuri dobîndite pe viitor vor constitui obiect de administrare [2, p.642].

Conform prevederilor CC RM, mijloacele bănești nu pot fi date separat în administrare fiduciară, cu excepția cazurilor prevăzute de lege (alin.3 art.1055 CC RM) [1]. Unii autori consideră, că administrara fiduciară a banilor nu se include în construcția juridică a contractului de administrare fiduciară, care prevede administrarea bunului de către fiduciar pe o perioadă determinată în interesul fondatorului sau fiduciarului, după expirarea căreia bunul se transmite fondatorului [69, p.89].

Obiectul juridic al contractului administrării fiduciare, cuprind categoriile de acte juridice sau acte săvîrșite de administratorul fiduciar. Consecutivitatea și ordinea încheierii cărora nu au importanță legală. Pentru fondatorul administrării fiduciare importă faptul, ca acțiunile administratorului în rezultat, să asigure administrarea efectivă a bunurilor transmise în administrare (fiind îndeplinite împuternicirile proprietarului), ce prin sine reprezintă executarea corespunzătoare a obligațiunilor, rezultate din contract.

Ce ține de obiectul material a contractului, în corespundere cu prevederile art. 1055 CC RM, acestea pot fi: – orice bunuri, inclusiv o universalitate de bunuri, existente la momentul încheierii contractului;

– bunuri dobîndite în viitor;

– bunuri dobîndite de administratorul fiduciar în exercitarea contractului;

– bunurile, care în calitate de echivalent sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale.

Prevederile CC RM, pe marginea transmiterii în administrarea fiduciară a bunurilor care, în calitate de echivalent sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale (alin.2 art.1055 CC RM) [1], indică la posibilitatea modificării componenței patrimoniului transmis în administrare fiduciară, admițînd ca bunurile echivalente sau cele dobîndite în urma unor acte juridice să ia locul bunurilor originale. Această regulă însă nu admite micșorarea conținutului acestui patrimoniu în urma acțiunilor de executare a contractului din partea părților. Prin această mențiune, legea protejează interesele fondatorului administrării, parte slabă în obligația respectivă [2, p.642].

Conform legislației române contractul de fiducie poate avea drept obiect atât drepturi reale principale (proprietate, servitute, uzufruct), cât și drepturi reale accesorii. Dispozițiile Codului civil permit transferul dreptului de proprietate sau al oricărui dezmembrământ al proprietății, respectiv uzufruct sau nudă proprietate, însă se pune problema de a ști dacă în cadrul fiduciei poate fi transmisă simpla posesie asupra unui bun.

În doctrina franceză, s-a opinat că atât timp cât legea nu interzice, simpla posesie asupra unui bun poate face parte din patrimoniul fiduciar, însă este destul de dificil de conceput ca un patrimoniu fiduciar să fie compus exclusiv din posesia asupra unui/unor bunuri.

Garanțiile ce formează obiectul fiduciei pot fi garanții reale (ipotecă, gaj) sau personale.

Pot face obiectul contractului de fiducie orice bunuri imobile sau mobile – corporale sau incorporale (creanțe, drepturi de proprietate intelectuală, valori mobiliare, fonduri de comerț etc.).

Deși Codul civil nu prevede expres, așa cum se întâmplă în cazul altor legislații, pot fi transferate în contractul de fiducie doar acele drepturi carc nu au caracter strict personal și netransmisibil.

Bunurile, drepturile și garanțiile pot fi prezente sau viitoare (de exemplu un imobil care se află în construcție). Totuși nu va putea face obiectul transferului un bun a cărui existență este ipotetică sau eventuală (de exemplu: o creanță cc depinde de realizarea unei condiții).

În doctrina franceză, s-a considerat ca fiind viitoare și deci pot forma obiectul fiduciei, creanțe recunoscute prin sentință arbitrală ce are autoritate de lucru judecat, chiar făcând obiectul unui apel, chiar și dacă nu este executorie, precum și creanțe ce încă nu sunt lichide [112].

Conform legislației R. Moldova, față de bunurile transmise în administrarea fiduciară pot fi remarcate un șir de cerinți generale:

1.1. bunul la momentul transmiterii sale administratorului fiduciar nu trebuie să figureze după alți subiecți de drept cu drept de administrare; 1.2. luînd în considerație caracterul real al contractului administrării fiduciare a bunurilor, inclusiv aspectul esențial, ce ține de componența bunurilor transmise, fondatorul administrării fiduciare trebuie real să posede cu bunurile, ce devin obiect al contractului.

În literatura de specialitate, figurează opinia, că drept obiect al contractului administrării fiduciare pot deveni bunurile ce vor fi dobîndite în viitor sau ce vor apărea în viitor, adică bunurile neexistente la momentul încheierii contractului. Astfel de bunuri vor deveni obiect al contractului, dar nu obiect al administrării fiduciare. În astfel de cazuri, în contract trebuie să fie stipulate prevederi contractuale, conform cărora bunurile dobîndite sau nou apărute se includ în componența bunurilor aflate în administarea fiduciară [ 80, p.538].

1.3.bunurile, transmise în administrarea fiduciară, trebuie să fie din categoria bunurilor susceptibile separării (individualizare) de alte bunuri ale fondatorului și fiduciantului (alin.4 art.1055 Cod civil). Nu sunt susceptibile separării bunurile determinate generic, cu consecința că ele nu pot fi transmise în administrare fiduciară, cu exepția cazului în care ele fac parte dintr-o universalitate de bunuri transmise în administrare fiduciară (întreprinderea) [ 43, p.142 ].

Mai mult ca atît, conform alin.4 art.1055 CC RM, bunurile transmise în administrare fiduciară se separă în mod obligatoriu ducîndu-se evidența într-o balanță separată sau pe un cont bancar separat. Necesitatea unei astfel de delimitări este dictată de însăși natura raporturilor de administare fiduciară, ce nu admite posibilitatea conexiunii patrimoniului propriu al fiduciarului. La rîndul său, acest fapt exclude transmiterea în administrare fiduciară a bunurilor mobile destinate pentru consum, deoarece separarea lor în sens juridic este imposibilă [ 2, p.642].

În legătură cu acest fapt, în literatura de specialitate a fost înaintată concepția referitor la faptul, că în calitate de obiect al contractului administrării fiduciare pot servi doar bunurile susceptibile separării (individualizării), deoarece categoria dată de bunuri se supune balanței separate și poate fi juridic individualizate de la alte categorii de bunuri. Din aceleași considerente, pe lîngă bunurile determinate generic din lista obiectelor independente ale adminsitrării fiduciare se exclud bunurile mobile (în afară de hîrtiile de valoare).

Din regula generală a individualizării juridice a bunurilor, aflate în administrarea fiduciară sunt cîteva excepții.

În primul rînd, în cazul recunoașterii insolvabilității fondatorului administrării fiduciare, onorarea datoriilor poate fi solicitată în baza bunurilor transmise în administarea fiduciară.

În al doilea rînd, în cazul insuficienței bunurilor, transmise în administrarea fiduciară, pentru stingerea pierderilor, rezultate în urma activității administratorului, pretențiile pecuniare în ordine subsidiară pot fi îndreptate la început față de bunurile fondatorului administrării fiduciare apoi, față de cele ale administratorului fiduciar.

Ar fi binevenit, de a include în prevederile Codului civil posibilitatea înaintării pretențiilor pecuniare asupra bunurilor gajate, transmise în administrarea fiduciară. Aceasta se explică prin faptul, că gajul este un drept real. Avînd capacitatea preemțiunii, creditorul păstrează dreptul său asupra bunului și atunci, cînd acesta trece la alt proprietar sau posesor. Fondatorul administrării fiduciare este obligat să preîntîmpîne administartorul fiduciar referitor la faptul, că bunul este gajat.

În același context, bunurile transmise în administarrea fiduciară trebuie să fie neconsumptibile în procesul folosirii sale, așa cum la expirarea termenului administrării fiduciare sau încetării sale din diverse motive, administratorul fiduciar este obligat să le înnapoieze fondatorului administrării fiduciare.

În continuare voi analiza separat categoriile de obiecte transmise în administarea fiduciară și categoriile de cerințe înaintate în fața lor.

În calitate de întreprindere, drept obiect al drepturilor, se recunoaște compelxul de bunuri, folosit pentru realizarea activității de întreprinzător.

Una din particularitățile esențiale ale întreprinderii, ce o deosebește de celelalte bunuri imobile constă în faptul, că din componența complexului dat neapărat fac parte toate categoriile de bunuri, necesre pentru activitatea sa. Anume, terenurile de pămînt, încăperile, construcțiile, utilajul, combustibilul, producerea, drepturile creditorilor, datoriile, la fel cum și drepturile, ce permit individualizarea intreprinderii, producerea sa, lucrările și serviciile (denumirea de firmă, mărcile pentru marfă, mărcile de deservire) și alte drepturi exclusive. Din aceste considerente, orice tranzacție cu intreprinderea include în conținutul său cedarea dreptului de a cere și transmiterii datoriei, din aceste considerente, aprecierea legalității afacerilor cu intreprinderea prezumă controlul obligatoriu a respectăriil drepturilor creditorilor de către proprietarul, ce execută afacerea dată.

Tot odată, transmiterea drepturilor și trecerea datoriilor, au loc numai în cazul, dacă în calitate de obiect al contractului administrării fiduciare este indicată întreprinderea, dar nu un alt complex al bunurilor, transmiterea căruia în administrarea fiduciară are loc prin reguli generale, raportate la bunurile imobiliare.

Conform literaturii de specialitate, semn obligatoriu al întreprinderii, ca obiect al drepturilor civile, ce îl deosebește de la alte complexe de bunuri, este folosirea sa “de facto” pentru executarea activității de întreprinzător.

Aceasta, la rîndul său, va permite limitarea regulilor generale a afacerilor cu intreprinderile și asigurarea folosirii lor doar în cazurile necesare. Cu părere de rău, prevederile Codului civil nu prevăd careva reglementări referitoare la particularitățile contractului administrări fiduciare ale întreprinderilor, cum ar fi, spre exemplu, înștiințarea obligatorie a creditorilor proprietarului intreprinderii în legătură cu activitarea intreprinderii. Prevederea contractuală dată este stipulată în cazul contractelor de vînzare sau arendă. Este evident, că cerința invocată ar fi obligatorie în cazul contractului administrării fiduciare a întreprinderii. Normele enumerarte ale contractelor de vînzare și arenda sa pot fi folosite în baza analogiei legii.

Totalitatea bunurilor imobile, ce pot deveni obiect al contractului administrării fiduciare pot fi diferenciate în trei categorii:

La prima categorie a bunurilor imobile (imobile după proprietățile sale naturale) fac parte loturile de pămînt, resursele naturale, obiectele acvatice separate, ce se referă la bunurile imobiliare în esența sa. Referitor la ele nu este necesar de a stabili careva caracteristice, ce le-ar permite a le clasifica în calitate de bunuri imobiliare. În afară de aceasta, regimul juridic al categoriei date de bunuri este reglementat de norme legale suplimenatre.

Aspectul caracteristic al reglamentării legale a bunurilor date se stabilește prin rolul determinant al actelor normativ – administrative ce le stipulează. Anume categoria dată de acte apreciază posibilitatea bunurilor imobile concrete atît la participarea sa în circuitul civil cît și cuantumul acestei participări. Acest fapt se ia în considerație și de prevederile Codului civil, conform căruia, bunurile pot circula liber, cu excepția cazurilor cînd circulația lor este limitată sau intezisă de lege (art.286 CC RM). Numai în cazurile, cînd regimul juridic al categoriei date de bunuri, reglementate prin actele normativ – administrative corespunzătoare permit participarea sa în circuitul civil, ele vor putea fi obiecte ale contractului administrării fiduciare.

O altă categorie a bunurilor imobile (bunuri imobile după caracterele sale juidice și obiective), includ în sine clădirile, construcțiile, pădurile și alte obiecte, ce sunt legate solid de pămînt, a căror deplasare nu este posibilă fără a cauza prejudicii considerabile destinației sale.

Pe lîngă bunurile enumerate în prevederile alin.2 art.288 CC RM, legislația despre înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile și afacerilor legate de ele le atribuie la a treia categorie de bunuri (după principiul legării sale tenace de pămînt, imposibilității deplasării fără a cauza prejudicii considerabile destinației lor), precum și obiectele nefinisate în construcție. Construcțiile nefinisate reprezintă prin sine una din cele mai atrăgătoare direcție a contractelor administrării fiduciare. Executînd administrarea fiduciară a unor astfel de obiecte, administratorul fiduciar poate finisa construcția lor, inclusiv prin încheierea cu persoana juridică prestatoare de servicii în construcție contractele corespunzătoare, apoi, în decursul termenului indicat în contract, să folosească bunul dat conform destinației sale pe principii comerciale: darea în locațiune a spațiilor comerciale ș.a. În asemenea cazuri, toate cheltuielile, suportate la construcție pot fi rambursate de către administratorul fiduciar în baza folosirii în continuare a bunului conform destinației sale. Ce ține de drepturile exclusive, de obicei, în administrarea fiduciară se transmit acele drepturi, îndeplinirea cărora este destul de anevoiasă pentru deținătorii săi sau necesită cunoștințe în anumit domeniu, de regulă nedeținute de participanții ordinari ai raporturilor civile.

La drepturile exclusive se atribuie și drepturile de autor. Administrarea cu drepturile de autor este un domeniu, în care, de obicei, se administrează cu bunurile. Administrarea dată, la diferite etape se realiza pe diferită bază juridică. Anterior, drept bază de apariție a acestei administrări era legea, indiferent de consimțămîntul autorului. În prezent, administrarea dată se înfăptuiește în baza consimțămîntului autorului, iar organizația administratoare nu este în dept să refuze autorului în încheierea cu el a contractului. Un asemenea contract trebuie examinat ca contract de autor.

La obiectul contractului administrării fiduciare se pot atribui drepturile asupra operelor existente sau deținute de către deținătorul lor, la fel ca și cele ce pot fi create de el sau obținute în viitor. Asupra drepturilor de autor (și la dreptul în general) se răspîndesc toate principiile generale, stabilite pentru administrarea fiduciară. Organizațiile, ce înfăptuiesc administrarea drepturilor de autor, în acest sens, esențial se deosebesc de alți reprezentanți ai autorului, spre exemplu de agenții editoriali, ce pot prezenta interesele acestuia, doar în cuantumul indicat în procură.

Drepturile exclusive, deținute de deținătorul de patent, de asemenea pot servi obiect al administrări fiduciare. Administratorul fiduciar, executînd administrarea drepturilor de autor al deținătorului de patent, poate încheia contracte de licențiere, în baza cărora, alte categorii de persoane, pentru onorariu, ar fi primit dreptul proprietății industriale. Contractul despre transmiterea dreptului exclusiv (cedarea patentului) se supune înregistrării la Agenția Națională pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) și fără o astfel de înregistrare se consideră nevalabilă. Astfel, se poate de concluzionat, că bunurile ce vor figura în calitate de obiecte ale contractului administrării fiduciare, trebuie să corespundă totalității cerințelor, rezultate din normele, ce reglementează raporturile juridice din domeniul administrării fiduciare. Tot odată, analiza normelor ce reglementează statutul și poziția participanților la raporturile juridice ale administrării fiduciare, permit a concluziona, că contractul dat este preferențial destinat spre administrarea bunurilor, ce necesită administrare profesională și care sunt obiecte ale activității antreprenoriale. Luînd în considerație practica folosirii institutului dat de drept, apare oportună întrebarea completării normelor legale în vederea reglementării juridice a administrării fiduciare sub prizma protecției profesionale a participanților activității de întreprinzător.

3.2. Subiecții contractului administrării fiduciare

În raporturile juridice ale administrării fiduciare participă, de regulă, doi subiecți: fondatorul administrării fiduciare și administratorul administrării fiduciare. Uneori în aceste categorii de raporturi participă beneficiarul administrării fiduciare. Însă, în calitate de părți ale contractului dat trebuie să fie priviți fondatorul administrării fiduciare și administratorul, deoarece beneficiarul figurează în calitate de persoană terță, așa cum contractul se încheie în interesul său.

Capitolul XIV al CC RM nu stipulează categoriile de subiecți de drept ai dreptului civil, ce pot participa în acest rol în raporturile juridice ai administrării fiduciare, în comparație cu stipulările simultane ale prevederilor CC Rom și CC Fr. Astfel, art. 776 alin. (2) CC Ro, stipulează expres, printr-o listă exaustivă subiecții de drept, ce pot avea calitatea de fiduciar [3].

Studierea reglementării juridice a subiectului dat în cadrul înstitutului de drept al administrării fiduciare, subliniază suplimentar actualitatea temei cercetate, deoarece perfecțiunea reglementării legale a raporturilor juridice studiate, are drept rezultat stabilitatea sa, securitatea participanților la ele și a relațiilor economice rezultate.

La cele spuse mai sus, considerăm oportun, printr-o prevedere legală separată stipularea faptului, că în calitate de fondator a administrării fiduciare trebuie să figureze proprietarul bunurilor transmise în administrare, sau în cazurile prevăzute de lege- alte persoane atît fizice cît și juridice ce posedă capacitate de exercițiu deplină, precum și înaintarea restricțiilor legale față de persoanele ce pot figura în calitate de administrator fiduciar, reieșind din capacitățile profesionale ale acestora.

Considerăm importantă interdicția, stipulată de art. 775 CC Ro [3], în conformitate cu care contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin acesta se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului. Acest text a fost preluat, într-o formă adaptată, din conținutul art. 2013 din CC Fr [4]. Scopul acestei interdicții fiind aceea că fiducia să nu poată fi utilizată pentru a se eluda prevederile din materia legatelor și donațiilor, respectiv de a proteja rezerva succesorală și de a evita posibilitatea debitorului de a se sustrage plății creditorilor.

Reieșind din complexitatea raporturilor juridice ale institutului dat de drept, se concluzionează cert faptul, că în calitate de fondator poate apărea proprietarul bunurilor imobile, așa cum conform prevederilor alin.2 art.315 CC RM [1], dreptul de proprietate este perpetuu, iar reieșind din prevederile alin.1 art.315 CC RM [1], proprietarul are dreptul de posesiune, de folosință și de dispoziție. Transmitera bunurilor în administrarea fiduciară nu duce prin sine transmiterea dreptului de proprietate față de bunurile date administratorului fiduciar, care trebuie să efectuieze personal administrarea bunurilor în interesele proprietarului sau a persoanei indicate.

De la ce vîrstă, cetățeanul poate încheia contractul administrării fiduciare ?

În Cap. XIV CC RM nu este răspuns la această întrebare, deaceia ne vom referi la prevederile generale ale Codului civil, ce ține de dobîndirea capacității juridice depline a cetățenilor, ce la rîndul său constă din capacitatea de folosință (capacitatea de a avea drepturi și obligații civile (alin.1 art.18 CC RM) și capacitatea de exercițiu, ce conform prevederilor art. 19 CC RM este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie și de a exercita drepturi civile, de a-și asuma personal obligații civile și de a le executa. Capacitatea deplină de exercițiu (alin.1 art.20 CC RM) începe la data cînd persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani, prin urmare obține și dreptul de a contracta. În afară de aceasta, capacitate de exercițiu deplină dobîndește minorul atît prin căsătorie (alin.2 art.20 CC RM), cît și prin emancipare (alin.3 art.20 CC RM), ce se efectuiează prin hotărîrea autorității tutelare, cu acordul ambilor părinți, adoptatorului sau curatorului, iar în lipsa unui astfel de acord, prin hotărîre judecătorească.

Categoriile date de persoane pot de sinestătător să încheie contractul administrării fiduciare.

Conform prevederilor alin.1 art.22 CC RM, toate actele juridice pentru și în numele minorului pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani pot fi încheiate doar de părinți, adoptatori sau tutore, în condițiile prevăzute de lege. Trebuie de remarcat, că conform prevederilor alin.1 art.42 CC RM, fără permisiunea prealabilă a autorității tutelare, tutorele nu este în drept să încheie, iar curatorul să încuviințeze încheierea actelor juridice de înstrăinare (inclusiv de donație), de schimb sau de închiriere (arendă), a actelor juridice prin care se renunță la drepturile persoanei puse sub tutelă sau curatelă, a oricăror acte juridice ce duc la micșorarea averii acesteia. Încheierea de acte juridice privind bunurile imobile ale celui pus sub tutelă sau curatelă se admite numai cu permisiunea prealabilă a autorității tutelare (alin.2 art.42 CC RM).

Minorul, (lit.d alin.2 art.21 CC RM) care a împlenit vîrsta de 14 ani are dreptul fără consimțămîntul părinților, adoptatorilor sau al curatorului să încheie acte juridice prevăzute la art. 22 alin.(2) CC RM.

Celelalte categorii de acte juridice vor fi încheiate doar cu încuviințarea părinților, adoptatorilor sau a curatorului, iar în cazurile prevăzute de lege, și cu încuviințarea autorității tutelare. Prin urmare, pentru ca un minor să încheie contract de administrae fiduciară, este necesar acordul scris, indicat mai sus.

Unele întrebări apar în cazurile, cînd se încheie contractul administrării fiduciare a cărui proprietar este un minor, aflat sub tutelă. Astfel, conform prevederilor alin.1 art.44 CC RM, în cazul necesității administrării permanente a bunurilor imobile și mobile de valoare ale persoanei puse sub tutelă, autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară a proprietății cu administratorul pe care l-a desemnat. Astfel, încălcîndu-se regula conform căreia, proprietarul bunurilor pierde dreptul de posesie, folosință, dispoziție cu bunurile sale. Astfel, minorul- proprietar al bunurilor, aflat sub tutelă se înlătură de la drepturile sale de proprietar.

În calitate de fondatori ai contractului administrării fiduciare pot fi persoanele juridice, proprietari ai bunurilor, inclusiv R. Moldova, subiectele R. Moldova și cele municipale, de asemnea pot transmite bunurile sale în administrarea fiduciară așa cum ele sunt proprietarii bunurilor. Trebuie de menționat, că în cazurile date, proprietari ai bunurilor vor figura nu R.M., dar organele administrativ-teritoriale, ce sunt proprietari ai acestora.

În calitate de fondatori ai administrării fiduciare pot figura nu numai unicii proprietari ai bunurilor, dar și proprietarul unei proprietăți comune în devălmășie. În cazul, cînd în administrarea fiduciară se va transmite bunul, ce constituie proprietate comună în devălmășie, semnarea contractului dat ce este prezumat a fi prin consimțămîntul celorlați, dacă legea sau contractul nu prevede altfel (art.368 CC RM).

Contractul administrării fidcuiare, încheiat de către unul din coproprietari devălmași, poate fi considerat a fi nevalabil la cererea celorlați coproprietari, din cauza lipsei împuternicirilor corespunzătoare, numai în cazul, dacă va fi dovedit, că cealaltă parte contractantă știea sau trebuie să știe despre acest fapt.

Studiind literatura de specialitate, se concluzionează faptul, că în administrarea fiduciară se pot transmite nu numai bunurile, dar și dreptul de creanță. Din ce rezultă că, fondatorul administrării poate fi persoana, ce are dreptul contractual asupra bunului. Însă cazurile date trebuie să fie stipulate în contract (spre exemplu la transmiterea în administrarea fiduciară a sumelor bănești).

În cazul, cînd în administrarea fiduciară se transmit drepturile exclusive a rezultatelor activității intelectuale, atunci în calitate de fondator va fi deținătorul de drepturi.

De asemenea este actuală situația, cînd proprietarul bunurilor, în pofida anumitor situații nu poate încheia personal contractul administrării fiduciare. Poate oare în asemenea cazuri, contractul să fie încheiat de o persoană terță? Codul civil, direct indică că în asemenea situații, persoanei date îi aparține dreptul de fondator al adminstrării fiduciare.

În alin.5 art.1053 CC RM direct este indicat, că în cazurile, cînd administrarea fiduciară a patrimoniului se constituie pe motive prevăzute de lege, drepturile fondatorului administrării aparțin autorității tutelare sau unei alte persoane menționate în lege, în cazul necesității administrării parmanente a bunurilor imobile și mobile de valoare ale persoanei puse sub tutelă (alin.1 art.44 CC RM) și deasemnea în cazul necesității administrării permanente a patrimoniului persoanei declarate dispărute fără veste (alin.1 art.50 CC RM). Legea reiese din faptul, că fondatorul administrării fiduciare a bunurilor va fi persoana, ce a încheiat personal contractul dat, cu alte cuvinte, organul de tutelă și curatelă.

Astfel, categoria „fondatorul administrării fiduciare” prezumă nu numai faptul încheierii contractului administrării fiduciare, dar și anumite categorii de drepturi și obligații, care nu sunt și nici nu pot fi împuternicite organele de tutelă și curatelă. Spre exemplu, organul de tutelă și curatelă nu pot pretinde la rambursarea prierderilor, suportate din cauza administratorului sau la primirea bunului, la încetarea contractului. Acestea sunt drepturile preferențiale doar a proprietarului bunurilor. Din aceste considerente, părțile în contractul administrării fiduciare urmează să indice, că administrarea are loc în interesul persoanei aflate sub tutelă sau a persoanelor aflate la întreținerea celui dispărut fără veste. Astfel reiese cu certitudine, că legislația civilă trebuie să conțină prevederi speciale referitor la răspunderea organului de tutelă și curatelă în ceia ce ține alegerea administratorului fiduciar și pentru neaplicarea măsurilor cuvenite la indicarea administratorului, ce au dus după sine pierderea bunurilor sau alte categorii de pierderi.

Următorul caz, cînd în calitate de fondator apare nu proprietarul bunurilor, dar o altă persoană, va fi numirea prin testament al executorului testamentar (art.1476 CC RM). Conform prevederilor legale date, executarea drepturilor și obligațiilor deținătorului de drepturi a persoanei decedate, pînă la acceptarea moștenirii de către moștenotor, inclusiv a drepturilor și obligațiilor sau pînă la înregistrarea sa în calitate de moștenitor se înfăptuiesc de către administratorul nimit de notar. Deținătorul de drepturi este administratorul, cărui îi aparțin drepturile exclusive. A folosi drepturile date se permite posesorului acestora în baza contractului. În cazul decesului său, notarul este obligat să încheie contractul administrării fiduciare în executarea drepturilor și obligațiilor deținătorului de drepturi moștenite.

Art. 1053 CC RM, stipulînd reglementarea juridică generală a contractului administrării fiduciare a bunurilor, în p. 2-5 enumără subiecții de drept, ce pot figura în calitate de fondatori ai administrării fiduciare. După părerea mea, pentru o reglemenatre legală mai certă și clară, ar fi benevenit printr-un articol separat de reglementat subiecții de drept, ce pot îndeplini funcția dată, lista sa nefiind exhaustivă, ce ar permite altor categorii de acte normative de a o complecta.

În calitate de fondator al administrării fiduciare nu va putea figura subiectul de drept, cu capacitate de exercițiu limiată, deoarece astfel, nu va putea înzestra administratorul administrării fiduciare cu volumul de drepturi necesare în executarea prevederilor contactuale. Un alt subiect de drept al administrării fiduciare a bunurilor este administratorul fiduciar. Activitatea în baza contractului administrării fiduciare este orientată în obținerea beneficiului în baza administrării bunurilor. Aceasta fiind însoțită de anumite riscuri. Din considerentele date, administrarea fiduciară trebuie să fie executată de către profesionist în domeniu. Acest profesionist poate fi atît persoană fizică cît și persoană juridică.

Multitudinea raporturilor juridice, ce apar în contractul administrării fiduciare a bunurilor sunt de origine contractuală, în care administratorul fiduciar apare ca subiect de drept independent, inclusiv, fiind de sinestătător de proprietarul bunurilor transmise în administrarea sa. Analizînd rolul administratorului în multitudinea de raporturi juridice participante, se poate de concluzionat, că acesta nu poate fi privit drept subiect independent a drepturilor reale în coraport cu bunurile transmise în administrarea sa, dintr-un șir de motive:

În primul rînd, împuternicirile administratorului rezultă din contract și nu din lege și se desemnează pe un anumit termen. Drepturile reale, la rîndul său apar din lege și sunt nelimitate în timp.

În al doilea rînd, deși administratorul fiduciar în coraport cu bunurile transmise în administrae îndeplinește funcțiile proprietarului lor, volumul de acțiuni și împuterniciri sunt stipulate atît de lege cît și de contract. Statutul subiectului de proprietar al bunurilor, prezumă că împuternicirile sale sunt determinate în exclusivitate de lege.

În al treilea rînd, lipsește un semn caracteristic pentru proprietarul bunurilor, ca stăpînirea totală a acestora. Cum s-a mai menționat, drepturile administratorului fiduciar asupra bunurilor aflate în administrarea sa sunt limitate în timp. La expirarea termenului contractului bunurile transmise vor fi înapoiate fondatorului administrării fiduciare.

Următorul aspect caracteristic (4), administratorul fiduciar, îndeplinind administrarea bunurilor transmise, o face nu în interesele sale proprii, cum e în cazul subiecților drepturilor reale, dar în interesul proprietarului bunurilor sau a beneficiarului administrării fiduciare.

Dreptul de urmărie (5): În cazul administrării fiduciare, lipsește dreptul dat, caracteristic oricăror altor drepturi. În linii generale, argumentul dat nu este unul definitiv în calificarea statutului juridic al administratorului fiduciar drept subiect al raporturilor juridice obligaționale. În majoritatea cazurilor, înzestrarea subiecților raporturilor obligaționale atît cu drepturile de urmărire cît și cu protecția dreptului de proprietate, subliniază folosirea anumitor proceduri tehnico-juridice, ce nu poate vorbi despre schimbarea naturii juridice a raporturilor obligaționale date.

Un alt element specific (6): îndeplinind administrarea fiduciară a bunurilor, încheind diverse categorii de contracte și alte acțiuni ce țin de activitatea sa, administratorul fiduciar, acționînd din numele său, întotdeauna în fața terților, trebuie să certifice faptul că acționează în calitate de administrator, în bază de contract și în interesele fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiduciare. Astfel, se subliniază, că el acționează nu în calitate de subiect al dreptului de prorpietate, dar doar își îndeplinește obliagțiile sale contractuale față de fondator sau beneficiarul administrării fiduciare.

Al șaptelea aspect caracteristic ține de categoria bunurilor ce pot fi obiecte de sine stătătoare ale administrării fiduciare: printre bunurile, ce pot fi obiecte independente ale contractului administrării fiduciare, pot fi și din categoria celor ce exclud existența raporturilor juridice din categoria dreptului de proprietate: drepturile exclusive, dreptul asupra surselor bănești din conturile bancare, dreptul asupra hîrtiilor de valoare. În asemenea condiții, reglementarea juridică unică a raporturilor juridice din categoria administrării fiduciare, pot fi reglementate doar prin prevederile contractuale [ 68, p.858 -859].

Suplimentar la cele expuse, vorbind despre natura juridică a contractului administrării fiduciare, nu trebuie de scăpat din vedere, administrarea bunurilor în condițiile prevăzute de lege. Deoarece, executarea de către administratorul fiduciar a obligațiilor sale contractuale nu includ îndeplinirea de către el a tuturor împuternicirilor proprietarului bunurilor. Mai mult ca atît, executarea atribuțiilor sale sunt strict stipulate de prevederile contractuale, avînd un scop bine determinat. Astfel, executînd administrarea fiduciară și participînd la multiple raporturi juridice cu persoanele terțe, administratorul fiduciar aparae ca subiect al raporturilor obligaționale în interesele fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiduciare. Fiind proprietarul titular al bunurilor respective, prin norme legale fiind protejat de acțiunile ilegale a persoanelor terțe.

Cine poate fi desemnat în calitate de administrator fiduciar? Nereglementarea separată printr-u articol independent în capitolul respectiv a întrebării date, după părerea noastră, este o lacună a capitolului XIV Cod civil, fiind necesară de a fi completată. Propunerea lucrării date fiind, întitularea în articol separat: administrator al administrării fiduciare, ar avea următorul conținut:

În caliate de administrator al administrării fiduciare, poate fi desemnat întreptinzătorul individual sau organizație comercială.

În cazurile, cînd administrarea fiduciară se îndeplinește în baza prevederilor legale, în calitate de administrator fiduciar, poate fi cetățeanul cu capacitate de exercițiu deplină, sau organizație necomercială.

În acest articol, ar fi benevenit de inclus prevederile alin.3 art.1053 Cod civil: autoritățile publice nu pot exercita funcția de administrator fiduciar.

Din regula generală a statutului administratorului fiduciar, se prevede o exepție, în situațiile cînd administrarea se instituie în cazurile prevîzute de lege. Astfel, conform prevederilor alin.5 art.1053 Cod civil, drepturile fondatorului amdinistrării aparțin autorității tutelare sau unei alte persoane menționate de lege. Prevederea legală dată, ar fi corect de complectat în cazurile, cînd administarea fiduciară se instituie în baza testamentului în care se desemnează executorul testamentar și alte cazuri. Aici, rol primordial joacă nu atît calitățile profesionale ale administratorului, cît încrederea fondatorului administrării față de administrator.

Cerințele înaintate față de administratorul fiduciar pot fi diferenciate în două categorii: generale și speciale.

Cerințele generale constau în faptul, că în calitate de administrator pot figura sau întreprinzători individuali sau organizațiile comerciale. Stipulările date sunt certe dintr-un singur motiv, așa cum îndeplinirea efectivă a administrării fiduciare a bunurilor prezumă, în primul rînd, folosirea lui în activitatea de întreprinzător.

Administratorul fiduciar, administrînd bunurile, încheie contracte, îndeplinește alte acțiuni juridice din numele său, astfel, trebuie să posede dreptul la desfășurarea activității de întreprinzător.

Cerințe speciale se înaintează administratorului fiduciar, desemnat în cazurile prevăzute de lege. Cerințele înaintate în cazurile date sunt mai legere față de persoanele desemnate în această funcție. Aici, va avea loc folosirea bunurilor în anumit scop, ce se asigură printr-un șir de limitări legale și obligații suplimentare, înaintate față de administrator.

Cercul de persoane, ce pot îndeplini funcția de administrator fiduciar trebuie să fie limitat de anumite prevederi legale. Nu se permite ca în calitate de administrator fiduciar să figureze autoritățile publice (alin.3 art.1053 CC RM). Ar fi benevenită, după părerea mea completarea prevederii legale date cu sintagma: organele de stat și organele administrației publice locale.

Intedicția invocată mai sus se explică prin faptul, că administratorul fiduciar poartă răspundere în baza art.1058 CC RM, avînd caracterul limitat al drepturilor organului statal sau municipal de proprietar față de categoria dată de bunuri.

Este de remarcat, de asemnea, prevederile alin.4 art.1053 CC RM, referitor la faptul că, administratorul fiduciar nu poate fi beneficiar. După părerea mea, cu completarea: în unul și același contract al administrării fiduciare.

Ar fi binevenit, că administratorul fiduciar, ce urmează să administreze bunurile transmise să posede aptitudini profesionale în domeniul în care urmează să se instituie administrarea fiduciară. Cerința dată, consider oportun să fie stipulată expres de articolul respectiv al CC RM.

Or, profesionalizmul administratorului fiduciar ar fi servi garanție atît în vederea exercitării obligațiunilor sale profesionale, respectării drepturilor și intereselor fondatorului administrării fiduciare și beneficiarului acestuia, precum și ar conduce la stabilitatea și siguranța rapoturilor juridice din categoria supusă studiului efectuat.

Beneficiarul administrării fiduciare ocupă un loc aparte în raportul juridic dat.

Cum a mai fost menționat, acesta nu este parte contractantă. Poziția sa fiind în corespundere cu cea a parsoanei terțe în raport obligațional. Beneficiarul, în contractul administrării fiduciare este persoana în beneficiul și interesele căruia se încheie contractul dat. Conform prevederilor alin.1 art.721 CC RM, în contractul încheiat în folosul unui terț, părțile unui contract pot conveni ca debitorul (promitentul) să efectuieze prestația nu creditorului (stipulantului), ci terțului (beneficiarului), indicat sau neindicat în contract, care obține în mod nemijlocit dreptul să pretindă prestația în folosul său. Spre exemplu, administrarea fiduciară a bunurilor în folosul unui minor, cînd proprietarul bunurilor este reprezentantul său legal, sau executarea administrării fiduciare a hîrtiilor de valoare în beneficiul persoanei juridice, ce este contraagentul fondatorului ș.a. După ce beneficiarul administrației fiduciare, ca persoană terță, își exprimă intenția de a se folosi de dreptul său contractual, acesta își obține dreptul său independent în contract. Din acest moment, fondatorul administrării fiduciare și administratorul nu pot modifica sau rezilia contractul de sinestătător. Numai după încetarea drepturilor civile a beneficiarului (decesul persoanei sau lichidarea persoanei juridice) sau refuzul beneficiarului de a primi beneficii în rezultatul contractului dat, contractul încetează. Tot odată încetează și drepturile beneficiarului la primirea beneficiilor.

Poate fi oare schimbat beneficiarul contractului administrării fiduciare? Această schimbare, studiind legislația țărilor vecine, este posibilă. Astfel, conform legislației Federației Ruse și anume articolul ce reglementează încetarea contractului administrării fiduciare (art.1024 CC FR) [70], vedem, că în cazurile direct prevăzute de contract, este posibilă trecerea drepturilor beneficiarului administrării fiduciare, fondatorului său (în cazul refuzului beneficiarului de la acceptarea beneficiilor). Situația dată poate fi numită drept subînlocuirea beneficiarului [71]. Se poate de presupus, că în locul beneficiarului inițial, poate fi numit și o altă persoană, dacă legea sau contractul va permite.

Considerăm oportun, de a include completările date în articol separat al cap. XIV CC RM.

Suplimentar, art. 723 CC RM stipulează: în cazul revocării stipulației, al refuzului beneficiarului la dreptul conferit de stipulație, precum și în cazul în care stipulația se execută în favoarea terțului, aceasta nu urmează să aive efecte față de beneficiar, stipulantul poate cere executarea prestației față de sine dacă în contract sau din natura obligației nu rezultă altfel [1]. Cine poate figura în calitate de beneficiar al contractului administrării fiduciare a bunurilor? Cap. XIV CC RM expres nu reglementează prevederi speciale, ce ar da răspuns la întrebarea dată. Prin urmare, în calitate de beneficiar al administrării fiduciare poate fi următorii subiecți ai dreptului civil: întreprinzătorii individuali, cetățenii cu capacitate juridică deplină ș.a.

Trebuie de menționat faptul, că în calitate de beneficiar al contractului dat poate fi un subiect de drept sau câțiva subiecți de drept. Regula generală fiind, că în calitate de beneficiar al contractului administrării fiduciare poate fi orice persoană, recunoscută în calitate de subiect al dreptului civil. În unele cazuri, rolul beneficiarului administrării fiduciare, poate fi reglementat de lege. Spre exemplu, la transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor persoanelor aflate sub tutelă, anume acesta și este beneficiarul contractului. Alin.2 art.1053 CC RM prevede desemnarea benefiarului în contractul dat, ceia ce prezumă indicarea numelui tutelarului.

În cazul administrării bunurilor persoanei dispărute fără veste, trebuie să funcționeze aceiași regulă, așa cum în acest caz capacitatea de exercițiu a persoanei se păstrează (se prezumă faptul aflării sale în viață). Însă organul de tutelă și curatelă poate include în contract persoanele aflate la întreținerea celui dispărut fără veste în calitate de beneficiari ai contractului. În cazul cînd contractul administrării fiduciare se încheie cu executorul testamentar, atunci prezența în acest contract al beneficiarului, depinde de conținutul testamentului. Numele beneficiarului în contractul dat, poate apărea doar în acel caz, dacă testatorul a obligat persoanele corespunzătoare să ofere careva beneficii moștenitorilor săi, pînă la acceptarea moștenirii. În caz contrar, în contractul administrării fiduciare nu există beneficiar, iar însuși administrarea se va executa în scopul păstrării bunurilor sau în alte scopuri. Astfel, contractul administrării fiduciare, încheiat în conformitate cu prevederile legale, în toate cazurile, va fi contractul încheiat în folosul unui terț.

Din cele expuse mai sus, se poate de concluzionat, că în contractul dat există două categorii de raporturi juridice:

1. interne – raporturile juridice, ce se stabilesc între administrator și fondatorul administrări fiduciare a bunurilor și de asemenea beneficiarul administrării (dacă acesta există);

2. externe – raporturi juridice ale administratorului fiduciar și alți subiecți ai circuitului civil (cerc nelimitat ai persoanelor terțe) în legătură cu bunul transmis în administrarea fiduciară.

În clasificarea dată, raporturile juridice interne pot fi numite “obligaționale”, iar cele externe raporturi juridice ale circuitului civil.

Concluzionînd cele expuse mai sus, putem remarca că în calitate de fondator al administrării fiduciare, de regulă, poate figura proprietarul bunurilor transmise. În calitate de administrator fiduciar pot fi întreprinzătorul individual sau organizația comercială. În cazurile, cînd administrarea fiduciară se înfăptuiește în cazurile prevăzute de lege, în calitate de administrator fiduciar poate fi cetățeanul, cu capacitate de exercițiu deplină, nefiind întreprinzător sau organizație comercială.

Administratorul fiduciar nu poate fi beneficiar al administrării fiduciare în același contract. În calitate de beneficiari ai contractului, pot fi orice subiecți de drept civil, inclusiv și fondatorul administrării fiduciare.

Compartimentul respectiv al CC Ro reglementează, că în calitate de părți ale contractului de fiducie, în formularea art.776 CC Ro [3], sunt constituitorul și fiduciarul. Beneficiarul nu are calitatea de parte în contract, însă poate exista o suprapunere între calitatea de constituitor și fiduciar și respectiv cea de beneficiar, cu mențiunea că beneficiar poate fi și o terță persoană [3].

Constituitor poate fi atât o persoană fizică, cât și una juridică, fără ca legea să impună o limitare a calității de constituitor [4]. Fiind însă vorba de înstrăinarea unor bunuri și drepturi patrimoniale, constituitorul trebuie să posede capacitatea de exercițiu. Potrivit dispozițiilor art. 778 CC Ro [3], acestea fiind preluate din art. 2017 din CC Fr [4], constituitorul are posibilitatea de a desemna o persoană care să îi supravegheze executarea contractului de fiducie și să-i exercite drepturile născute din contract. Rațiunea acestei prevederi rezidă în faptul că legiuitorul nu a limitat sfera persoanelor care au calitatea de constituitor. Deoarece și persoanele fizice pot avea această calitate, multe dintre ele neavând competența necesară pentru a supraveghea derularea unui contract de fiducie, recurgerea la serviciile unui terț este justificată. În privința fiduciarului legiuitorul impune limitări cu privire la calitatea de fiduciar, cu scopul de a a evita operațiunile de spălare de bani și evaziunea fiscală, întrucât experiența internațională în materie arată că fiducia (trust-ul) este o instituție care poate fi folosită pentru a ascunde operațiunile de spălare de bani și operațiunile de evaziune fiscală. Ca atare, limitarea sferei persoanelor care pot avea calitatea de fiduciar la anumite categorii de persoane diminuează acest risc, întrucât persoanele menționate în text sunt supuse unui control riguros din partea unor autorități specializate, cum sunt de exemplu Banca Națională, CNVM și CSA.

Astfel, potrivit prevederilor art. 776 alin (2) și (3), fiduciari pot fi instituțiile de credit [………..], societățile de investiții și de administrare a investițiilor [22], societățile de servicii de investiții financiare [22], societățile de asigurare și reasigurare [24], totodată notarii publici și avocații. Enumerarea este limitativă și pe cale de consecință nici o altă persoană nu poate avea calitatea de fiduciar. S-a exprimat opinia [ 44, p.196 ] că rațiunea securității sociale care stă la baza acestei limitări, deși este acceptabilă în principiu, totuși este prea rigidă, motiv pentru care ar fi util ca acestea să dispară în viitor. Potrivit acestei opinii, orice persoană fizică sau juridică ar putea dobândi calitatea de fiduciar, cu condiția îndeplinirii unor criterii obligatorii de solvabilitate și onorabilitate [107]. Ce ține de calitatea de fiduciar a avocatului [38], aceasta este obligatoriu de a fi stipulat în Legea cu privire la avocatură.

Considerăm, controlul statal riguros cu înaintarea unor cerințe profesionale față de persoanele ce au dreptul de a fi administratori fiduciari contribuie doar creșterea nivelului exercitării profesionale a obligațiunilor contractuale, stabilitatea raporturilor juridice apărute. Toate acestea servind temei la aplicărea mai frecventă a contarctului dat în practica juridică, comercială și necomercială în vederea creșterii utilității administrării bunurilor, unirii capitalurilor întru sporirea esențială a veniturilor obținute prin mecanizmul legal dat.

3.3. Conținutul contractului administrării fiduciare

Prin noțiunea de „conținutul contractului administrării fiduciare”, în literatura de specialitate [84, p. 439] se subînțelege totalitatea condițiilor, necesare de a fi respectate la încheierea acestui contract.

La rîndul său, prin conținutul condițiilor contractului administrării fiduciare se subînțeleg totalitatea clauzelelor contractuale, stipulate în contract, deoarece acestea reflectă aspectul determinant legal al contractului și permit deschiderea mecanizmului de interacțiune a legii și poziției părților, drept reglator legal.

Reglementarea juridică al „conținutului contractului administrării fiduciare”, nu este stipulată separat de către prevederile capitolului XIV CC RM. După părerea noastră, fiind o omitere esențială a legiuitorului, ce urmează a fi competată.

Analizînd, în forma comparativă, categoria dată a raporturilor juridice, reflectate în CC FR, CC Ro și CC Fr, legiuitorul a oferit articole separate, întitulate Condițiile esențiale ale contactului administrării fiducare a bunurilor, ce oferă institutului dat de drept o flascicitate în aplicarea sa în practică. Propunerile de completare a subiectului respectiv, oportune de a fi incluse în regelementările Codului civil național vor reieși din analiza reglementării raporturilor juridice similare de către legislația civilă a statelor date.

Astfel, conform literaturii juridice, clauze contractuale se clasifică în clauze contractuale generale sau standard, clauze contractuale speciale, ce sunt pasibile negocierii individuale.

Din categoria dată de clauze, doar cele generale sunt reglementate de prevederile Codului Civil.

Clauzele contractuale speciale găsindu-și reflectare în doctrina juridică. Analiza studiilor științifice, ce ține de clasificarea clauzelor contractuale, denotă lipsa unei păreri unice în stabilirea sensului și importanței categoriilor de clauze contractuale, precum și aflarea subiectului dat în studiu continuu al specialiștilor în domeniu.

Generalizarea definițiilor referitor la clauzele contractuale generale și speciale oferă posibilitatea concluzionării faptului, că condițiile generale sunt regulile formulate de normele legale dispozitive, iar în calitate de reguli speciale – regulile, prin care părțile reglemetează coraporturile sale altfel, drept rezultat al negocierilor.

Clasificarea clauzelor contractuale are importanță pentru stabilirea încheierii contractlui „de facto”. Neajungerea părților la înțelegerea pe unul din prevederile contactuale, are drept efect neîncheierea acestuia.

Este cunoscută importanța clasificării tradiționale pentru soluționarea întrebării referitor la prezența contractului drept a fi un fapt juridic. Însă totodată, folosirea clasificării date pentru determinarea rolului fiecărei clauze contractuale din punct de vedere a acțiunii asupra lor a prevederilor actelor juridice este dificilă pentru practica judecătorească.

Clauze generale sau standard a contractului administrării fiduciare, pot fi deasemenea clasificate în trei grupe:

1) Condiții referitor la obiectul contractului;

2) Condițiile stipulate în lege sau acte normative drept esențiale sau necesare pentru un contract de acest gen;

3) Toate acele condiții, referitor la care, după propunerea uneia din părți trebuie să fie atinsă înțelegerea.

Nereglementarea printr-un articol separat al CC RM al clauzelor contractuale standard ale contratului de administrare fiduciară denotă necesitatea perfecționării CC RM la capitolul dat.

Așa cum, fiduciarul exercită obligațiunile contractuale nu în interesele sale, dar în interesele unei alte persoane, una din clauza contractuală generală obligatorie pentru contractul studiat este indicarea denumirii persoanei juridice sau persoanei fizice, în interesele căreia se înfăptuiește administrarea fiduciară (fondatorul administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiduciare).

Următoarea clauză generală ar fi indicarea domiciliului persoanei sau a adresei juridice în caz de persoană juridică.

Studiind CC FR și anume art.1016 CC FR [71], stipulat: Condițiile esențiale ale contractului de administrare fiduciară, vedem, că din categoria dată fac parte:

– Componența bunurilor transmise în administrarea fiduciară;

– Denumirea persoanei juridice sau a persoanei fizice, în interesele căruia va fi efectuată administrarea fiduciară a bunurilor (fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiduciare);

– Cuantumul și forma remunerării administratorului fiduciar, dacă achitarea remunerariului este prevăzută în contract;

– Durata contractului [ 70].

Componența bunurilor transmise în administrarea fiduciară trebuie să fie stric determinată, din cauza, că conform regulilor generale, bunurile la finele contractului administrării fiduciare urmează să fie transmise proprietarului. Este important de evidențiat, că componența bunurilor influiențează asupra alegerii administratorului fiduciar. Astfel, administrarea întreprinderii, lotului de pămînt, hîrtiilor de valoare ș.a. necesită un anumit profesionalizm de la administrator.

CC Ro și anume art. 779 [3], enumeră elementele minimale care trebuie să se regăsească în cuprinsul acestuia și anume: a) drepturile reale, de creanță, garanțiile și alte drepturi patrimoniale care fac obiectul transferului;

b) durata transferului;

c) identitatea constituitorului/constituitorilor, a fiduciarului/ fiduciarilor, respectiv identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor sau cel puțin regulile care permit determinarea acestora;

d) scopul fiduciei și întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale fiduciarului/ fiduciarilor [108, p. 39-40].

Reglementarea condițiilor obligatorii ale contractului administrării fiduciare a bunurilor în articole separate ale legislațiilor statelor examinate, comparativ cu lipsa unui asemenea articol în conținutul Cap. XIV CC RM, de la sine elucidează lacuna respectivă a legislației în vigoare, necesare de a fi omisă, prin includerea unui articol separat, ce va fi dedicat Condițiilor obligatorii ale contractului administrării fiduciare a bunurilor.

Următoarea condiție a contractului de administrare fiduciară este clauza referitor la încheieriea contractului dat cu titlu oneros sau gratuit. În cazul cînd contractul administrăii fiduciare a bunurilor este cu titlu gratuit, atunci, în textul contractului trebuie să fie indicat cert, că administratorul fiduciar nu primește remunerare pentru activitatea sa.

Conform prevederilor alin.1 art. 1057 CC RM [ 1], executarea obligațiilor contractuale ce rezultă din contractul de administrare fiduciară are un caracter gratuit.

Însă, din prevederile aceluiaș articol, rezultă că norma dată are un caracter dispozitiv, oferind părților contractante posibilitatea negocierii unei remunerări pentru activitatea fiduciarului. Dreptul la remunerare pentru fiduciar poate rezulta din lege. Normele Codului civil nu stabilesc un regim juridic aparte pentru activitatea antreprenorilor în calitate de fiduciari, de aceea în fiecare caz în parte în contract se stipulează condițiile referitoare la remunerare.

În cazul stabilirii în contract a remunerării pentru fiduciar, legea prescrie părților anumite modalități de exprimare a acesteia, și anume:

a) procente față de venitul (profitul) obținut din administrarea fiduciară a bunurilor;

b) o sumă fixă de bani;

c) în formă de procurare a unei părți a bunurilor administrate de fiduciar.

Modalitățile de exprimare a remunerării în mare măsură sînt puse în funcție de activitatea fiduciarului, fapt ce poate contribui la sporirea interesului și străduinței în activitatea sa [ 2].

Una din clauzele necesare de a fi incluse în articolul dat este intervalul de timp, pe care se încheie contractul.

Importanța clauzei contractuale expuse se determinată de faptul, că fiduciarul nu devine proprietarul bunurilor transmise lui în administrarea fiduciară, și la finele unui anumit interval de timp trebuie să le transmită fiduciantului. Stipularea prevederii contractuale date ar fi o prevedere obligatorie a contractului administrării fiduciare, ce ar oferi posibilitatea delimitării stricte a categoriei date de contracte de la contractele de realizarea bunurilor (vînzare-cumpărare, donație ș.a.) și a exclude posibilitatea vualizării prin intermediul contractuliu de administrare fiduciară a transmiterii de facto a bunurilor în proprietate, iar pe de altă parte – oferă stabilitate relațiilor apărute între părțile contractante.

Necesitatea reglementării de către lege a termenului contractului administrării fiduciare este expusă și de către autorii autohtoni, ce menționează că omiterea unei reglementări speciale în ceia ce privește termenul contractului de administrare fiduciară poate duce la fraude atunci, cînd părțile contractante încheie contractul dat simultan, avînd intenția de a ascunde înstrăinarea de facto a patrimoniului printr-un contract de vînzare- cumpărare sau donație. În vederea preîntîmpinării unor astfel de fraude nu ar fi lipsită de sens stabilirea prin lege a unui termen maxim de acțiune a contractului de administrare fiduciară [ 46, p. 375- 376].

Analizînd capitolul respectiv al CC FR, conform alin.2 art.1016 CC FR, acest termen nu trebuie să depășească cinci ani [ 70]. Prin urmare, la încheierea contractului administrării fiduciare, părțile pot indica și un termen mai mic pentru anumite categorii de bunuri, transmise în administrarea fiduciară. La încheierea contractului pe un termen mai mare, el se consideră de a fi încheiat pe un termen de cinci ani. Tot odată, pentru contractul administrării fiduciare a unor anumite categorii de bunuri, de către lege pot fi prevăzute și alți termeni limită. Conform prevederilor aceluiaș articol al CC FR, dacă la finisarea termenului contractului nici una din părți nu va anunța despre rezilierea sa, acesta se va considera prelungit pe același termen și pe aceleași condiții, ce au fost stipulate anterior.

Analizînd Cod Civil Român și Codul Civil Francez la capitolul termenul contractului administrării fiducare a bunurilor, constatăm, că legiuitorii statelor date au fixat un termen fix.

Astfel, conform conținutului art. 2018 CC Fr stipulează, că durata transferului bunurilor în cadrul contractului dat nu va depăși termenul de 99 ani [4].

Legiuitorul român la acest capitol a stipulat următoiarele prevederi: art. 779 lit. d) CC Ro: durata transferului, care nu poate depăși 33 de ani, cu începere de la data încheierii sale [3].

Cu toate că legiuitorul român a stabilit o durată mai restrânsă decât cel francez, a menținut prevederile privind momentul începerii curgerii termenului, respectiv data încheierii contractului de fiducie. Reglementarea are drept scop înlăturarea nesiguranței în legătură cu momentul începerii curgerii termenului și implicit momentul încetării sale. Soluția adoptată de legiuitor prezintă importanță sporită în cazurile în care obiectul contractului de fiducie cuprinde drepturi reale, a căror transfer deși este condiționat de întabulare, momentul curgerii termenului se raportează la data încheierii contractului [108, p. 39-40].

După părerea noastră, termenul de cinci ani al contractului administrării fiduciare a bunurilor cu posibilitatea prelungirii acestuia de către părți este varianta optimă, ce urmează să fie inclusă în articolulul respectiv al CC RM.

În afară de clauze contractuale generale, contractul administrării fiduciare trebuie să conțină clauze, din categoria clauzelor contractuale speciale, și anume:

– volumul acțiunilor, pe care le poate săvîrși fiduciarul;

– stipulare contractuală, ce ar indica, că administratorul fiduciar acționează anume în această calitate;

– indicarea în contract, că bunurile, transmise în administrare fiduciară sunt delimitate de celelalte bunuri;

– ordinea și termenii prezentării de către administratorul fiduciar al dării de seamă, referitor la activitatea sa;

– modalitățile asigurării executării de către administratorul fiduciar al obligațiilor sale.

O clauză benefică, ce ar oferi posibilitatea protejării intereselor fiduciantului sau a beneficiarului administrării fiduciare, și care la rîndul său ar mari responsabilitatea fiduciarului fața de obligațiile sale contractuale, ar fi oferirea posibilității fiduciarului de a lăsa drept gaj în evitarea posibilelor pierderi din partea fiduciantului sau a beneficiarului administrării fiduciare, asemanător prevederilor alin. 4 art. 1022 CC FR. [70, p. 484]. În contract pot fi stipulate și alte modalități de asigurare a obligațiilor contractuale de către fiduciar.

O altă condiție, pe care o considerăm necesară de a fi inclusă în prevederile Codul Civil la capitolul respective, este termenul de înștiințare a celeilalte părți, referitor la rezelierea contractului. Oferindu-se posibilitatea părților de a indica un alt termen decît cel legal, la negoicierea clauzelor contractuale.

Oferirea posibilității administratoului fiduciar de răscumpărarea bunurilor transmise în administrarea fiduciară, de asemenea ar fi o clauză specială, benefic de a fi inclusă în prevederile CC RM, drept un alineat al 1056: Drepturile și obligațiile adninistratorului fiduciar.

Contractul administrării fiduciare face parte din categoria contractelor, conținutul cărora în partea sa preponderentă este determinată de prevederi normative și individuale. Coraportul importanței prevederilor date și inițiativa părților în stipularea conținutului acestor contracte poate fi stabilită printr-o altă clasificare a prevederilor contractuale și anume în:

– clauze contractuale prescrise,

– imperativ- determinate,

– dispozitiv- determinate,

– de inițiativă.

Clasificarea dată este elaborată și folosită de către autorul rus Safiulin D.N. în scopul caracterizării formei de interacțiune a normelor legale față de conținutul contractului de administrare fiduciară [88, p.131- 141].

În contractul administrării fiduciare sistemul condițiilor examinate este prezentat pe deplin.

2. Clauze contractuale imperativ- determinante, vin din sfera acordului părților și se includ în contract drept rezultat al negocierii acestora, referitor la încheierea sa.

În știința contemporană, întrebarea includerii normelor imperative în calitate de condiții contractuale sunt în discuție.

Astfel autorii Halfin P.O., Braghinschii M.I., consideră, că Cofman [91, p. 424], V.I., Egorov N.D [73, p. 433] sunt părtașii viziunii opuse a părerii date. În particular, Cofman V.I., raportează la condiții contractuale toate acelea condiții, care se formează imperativ, pentru contractul în cauză de către o normă legală, și din aceste considerente, este necesar de a le include în prevederi contractuale, indiferent de poziția părților.

Din clauze contractuale imperativ- determinante fac parte:

– Îndeplinirea de către administratorul fiduciar al obligațiunilor contractuale din numele său, indicînd că acționează în calitate de administrator fiduciar;

– Forma contractului administrării fiduciare a bunurilor;

– Separarea bunurilor, aflate în administrare fiduciară;

– Îndeplinirea administrării fiduciare a bunurilor de către administrator personal.

3. Clauze contractuale dispozitiv- determinate, au origine din domeniul acordurilor și se includ în contracte drept rezultat al negocierilor și înțelegerea părților, la încheierea sa.

Una din lacunele reglementării juridice a contractului administrării fiduciare ale Codului Civil este lipsa prevederilor referitor la condițiile de încetare a contractului dat. Aceste reglementări ar conține preponderent prevederi dispositive în aspectul dat. Normele dispositive nu au importanță primordială asupra poziției părților, la îndeplinirea obligațiilor. Se poate de presupus, că normele din categoria dată, îndeplinesc funcție complementară, fără de care, ar fi greu de încetat administrarea fiduciară. Astfel, conform art. 1024 alin. (2) CC FR [72] în cazului refuzului uneia din părți în prelungirea executării obligațiilor contractuale, cealaltă parte trebuie să fie înștiințată despre aceasta cu 3 luni înainte de încetarea contractului, în caz că în prevedrile contractuale nu sunt stipulate alte prevederi.

Considerăm oportun completarea conținutului Cap. XIV CC RM [1] cu articol separat, ce ar reglementa încetarea contractului administrării fiduciare, inclusiv preavizul părților contractante în caz de refuz a uneia din ele în exercitarea condițiilor contractuale într-un termen ce va fi stipulat de legiuitor. Termenul de trei luni, poate fi privit termen oportun în situația dată.

Întrebare destul de importantă ține de soarta bunului, transmis în administrarea fiduciară, în situația încetării obligațiilor contractuale.

Din aceste considerente, legiuitorul a considerat oportun a prevedea o regulă dispozitivă de înapoierea bunului. La încetarea contractului administrării fiduciare, bunul, aflat în administrare va fi transmis fondatorului administrării, dacă altfel nu este prevăzut de contract. Anume o asemenea stipulare certă, după părerea noastră, ar fi utilă de inclus în articolul întitulat încetarea contractului administrării fiduciare.

4. Clauze contractuale prescrise – reprezintă prevederile, pe care părțile sunt obligate să includă în contract în conformitate cu prevederile legale.

Părțile de sinestătător determină conținutul prevederilor contractuale prescrise, deoarece anume aceste prevederi sunt menite de a asigura exhaustivitatea și determinarea maximală a conținutului contractului drept fapt juridic.

Condițiile, ce urmează să fie incluse în conținutul contractului, în mod obligator, sunt prevăzute de prevederile Cap. XIV CC RM. Astfel, conform CC RM, prevederi contractuale prescrise sunt cele ce țin de obiectul contractului.

Obiect al contractului administrării fiduciare este administrarea bunului, transmis în administrarea fiduciară, cu alte cuvinte volumul de drepturi și obligații ale administratorului fiduciar, ce sunt stipulate de art. 1055 CC RM [1].

Pentru determinarea obiectului contractului administrării fiduciare, în textul său este binevenit de inclus următoarea prevedere:”Fondatorul administrării fiduciare transmite administratorului fiduciar în administrare bunul, iar administratorul fiduciar se obligă să-l administreze în interesele fondatorului administrării fiduciare sau în interesele persoanei indicate de el (beneficiarului administrării fiduciare)”.

Pe marginea subiectului expus propunem completarea conținutului Capitolului XIV Cod civil cu articol întitulat: Condițiile generale ale contractului administrării fiduciare cu următorul conținut:

1.În contractul administrării fiduciare trebuie să fie stipulat:

Componența bunurilor, transmise în administrare fiduciară;

Denumirea persoanei juridice sau persoana fizică, în interesele căreia se înfăptuiește administrarea fiducară (fondatorul administrării fiduciare sau beneficiarul);

Mărimea și forma remunerării administratorului fiduciar,dacă contrractul este cu titlu oneros;

Termenul contractului.

Contractul administrării fiduciare se încheie pe un termen de cinci ani. Pentru anumite categorii de bunuri poate fi stipulate și un alt interval de timp, pe care va fi încheiat contarctul dat.

La expirarea termenului contractului, în cazul lipsei cererii de rezeliere a sa din partea uneia din părți contractante, acesta se va considera prelungit pe acelaș termen și la condiții similare.

De către lege sau contract pot fi prevăzute anumite limitări în ceia ce privește administrarea fiduciară. Acestea ar fi benevenit, să fie reglementate de articol separat, consacrate drepturilor și obligațiilor administratorului fiduciar (art. 1056 CC RM).

Considerăm oportună completarea conținutului alin.1 art.1056 CC RM: Drepturile și obligațiile administratorului fiduciar cu următorul conținut: administratorul fiduciar, pe pacursul execitării obligațiilor sale contractuale este obligat să administreze în nume propriu și pe riscul propriu proprietatea încredințată, dar pe contul fiduciantului.

Al. 2 al articolului dat aș propune să aive următorul conținut:

Administratorul fidcuiar își execută obligațiunile sale contractuale în conformitate cu prevederile legale și ale contractului administrării fiduciare.

Vorbind despre bunurile transmise în administrarea fiduciară, acestea urmează să fie individualizate, prin prevederi contractuale.

Stipularea în contract a denumirii pesoanei juridice sau fizice (indicarea fondatorului administrării fiduciare sau indicarea beneficiarului administrării fiduciare), în interesele cărora se va efectua administrarea fiduciară, va conține prevederi formale, legate de protecția intereselor fondatorului administrării fiduciare sau beneficiarului acesteia.

Dacă administrarea fiduciară, pentru administratorul fiduciar poartă caracter comercial, atunci, în contract, drept condiție obligatorie trebuie să figureze forma și mărimea onorariului. Lipsa prevederilor contractuale date va avea drept efect juridic anularea contractului dat.

Vorbind despre clauzele contractuale speciale, acestea stipulează prevederi, ce se deosebesc de cele reglementate de normele dispozitive, sau prin intermediul cărora se reglementează întrebările, ce nu sunt stipulate de prevederi legale, dar nefiind în contrazicere cu acestea [94, p.42].

L. Iu. Miheeva, examenînd categoria dată de clauze, propune a include în contractul administrării fiduciare așa condiții ca:

– enumărarea acțiunilor, pe care le are în drept să le îndeplinească administratorul fiduciar;

– enumărarea obligațiilor administratorului fiduciar.

Adăugător la ele, conținutul contractului administrării fiduciare, pentru reglementarea mai certă a drepturilor și obligațiior administratorului fiduciar, trebuie să conțină prevederi contractuale cu următorul conținut:

– administratorul fiducir, trebuie să întreprindă măsuri, pentru păstrarea într-o stare satisfăcătoare a bunurilor, transmise în administrarea fiduciară;

– prin toate acțiunile sale, să întreprindă măsuri, pentru mărirea semicostului bunurilor transmise în administrarea fiduciră pe tot parcursulș administrării sale;

– asigurarea obținerii, în rezultatul administrării sale a bunurilor, a fructelor și veniturilor, și deasemenea executarea și altor acțiuni de administrare, ce ar preveni micșorarea costului bunurilor, transmise în administrarea fiduciară ș.a [ 85, p. 79-80].

Prevederile CC RM nu includ lista acțiunilor, care este în drept să le săvîrșească aministratorul fiduciar. Dreptul de a săvîrși față de bunul, transmis în administrarea fiduciară anumite acțiuni de ordin juridic sau de altă natură, reprezintă paticularitățile atributive a contractului examinat. În contractul administrării fiduciare pot fi stipulate prevederi, referitor la interzicerea efectuării unor anumitor categorii de contracte.

Condițiile examinate (prescrise, imperativ-determinate, dispozitiv-determinate și cele de inițiativă), formează modelul general de condiții, ce constituie conținutul contractului administrării fiduciare a bunurilor.

Pentru contractul administrării fiduciare ale diferitor bunuri se stabilesc anumite forme legale de reglementare. Sensul lor constă în determinarea în forma imperativă a modelului tipic de acțiuni ale administratorului fiduciar și stabilirea listei clauzelor contactuale, necesare a fi incluse în mod obligatoriu în contract.

Drepturile și obligațiile părților contractului administrării fiduciare

Drepturile și obligațiile părților în contractul administrării fidcuare determină conținutul și cuantumul obligațiional al acestuia, ce urmează a fi negociat minuțios pe marginea tuturor condițiilor contractului.

De asemenea, părțile urmează să stipuleze la maxim situațiile posibile ce pot apărea pe viitor și reieșind din prevederile codului civil și altor acte normatie să reglementeze totalitatea drepturilor și obligațiilor acestora, reieșind în fiecare caz particular negociat.

Anume de aceasta va depinde în continuare viabilitatea contractului și coraportul părților contractante între ele.

Reieșind din potențialul amplu al aplicabilității contractului administrării fiduciare în diferite ramuri ale dreptului, cum ar fi dreptul civil, bancar și fiscal, la încheierea contractului dat, părțile urmează să stipuleze cert drepturile și obligațiunile contractuale reciproce, atît în scopul gestionării cît mai efective a bunurilor transmise, cît și în vederea excluderii prejudicierii reciproce.

Vorbind despre obligațiunile de bază ale administratorului fiduciar, acestea sunt stipulate de către Cap. XIV CC RM, dar care mai pot fi reglementate și de alte acte normative sau stipulate în contract de către părți cu luarea în considerație a prevederilor legale sau a condițiilor specifice a obiectului contractului.

Toată activitatea administratorului fiduciar va fi orientată spre administrararea cuviincioasă a bunurilor, transmise în administarea fiduciară (art. 1056 CC RM). Acesta fiind obligat să manifeste un nivel profesional înalt în cadrul adminisrării bunurilor transmise. Dacă în calitate de administrator fiduciar apare o persoană juridică, atunci conducătorul său, de regulă, numește pentru executarea administrării fiduciare profesioniști calificați, ce posedă calificare necesară și experiență de muncă în domeniul respectiv. Dacă în calitate de administrator fiduciar apare întreprinzător individual, atunci, acesta, de asemenea, trebuie să posede cunoștințe necesare și să execute administrarea fiduciară la nivelul profesional corespunzător. În cazurile, cînd administratorul fiduciar nu este întreprnzător individual, acesta urmează să-și exercite obligațiunile asumate cu deligență corespunzătoare, deoarece cerințele înaintate de contract sunt identice pentru fiecare participant la raporturile juridice date.

Administratorul fiduciar este obligat să mențină bunurile în stare satisfăcătoare și să asigure integritatea sa. Față de bunurile transmise în administrarea fiduciară, acesta trebuie să se compoarte ca față de bunurile proprii (art.1056 alin.2 CC RM). Uneori, obligațiile administratorului fiduciar cu aceasta se finisează. Spre exemplu, în cazul lipsei proprietarului unui local, se poate încheia contract cu administratorul fiduciar, ca ultimul să mențină imobilul în starea cuvenită, pînă la venirea proprietarului imobilului dat. Dar, de obicei, obligațiile administratorului fiduciar prevăd includerea bunurilor transmise în circuitul civil, în scopul obținerii beneficiului maximal în rezultatul gestionării acestora.

În aceste scopuri, administratorul fiduciar este obligat nu numai să păstreze bunurile transmise lui, dar și să asigurea folosirea lor optimală, pentru obținerea beneficiilor. Administratorul fiduciar, este obligat, prin acțiunile sale să întreprindă toate măsurile necesare, pentru ca bunurile, administrate de el, să nu scadă din preț. Astfel, în cazul căderii valorii acțiunilor pe piață, administratorul fiduciar, trebuie să întreprindă toate măsurile, pentru a menține valoarea lor inițială.

O următoare obligațiune a administratorului fiduciar este în direct legată de respectarea regimului juridic al bunurilor transmise. Reieșind din faptul că, dreptul de proprietate a bunurilor, ce sunt obiectul contractului, este deținut de către fondatorul administrării fiduciare, acestea, pe parcursul contractului administrării fiducare, urmează să fie delimitate din două părți: de la toate celelate bunuri ale fondatorului administrării fiducare, precum și de la bunurile administratorului fiduciar și de la bunurile persoanelor terțe, aflate la el (alin. 3 art.1056 CC RM). Anume acestă delimiatare trebuie să înfăptuiască administratorul fiduciar.

Bunurile, aflate în administrarea fiduciară, trebuie să se afle la evidență la o balansă separată la administrator, strict delimitată de la balansa bunurilor proprii. Referitor la bunurile transmise, administartorul fiduciar trebuie să ducă o evidență strictă a acestora, în care să fie elucidate toate operațiunile legate de ele. Pentru efectuarea operațiunilor pe parcursul gestionării sale, se deschid conturi bancare separate. Toate veniturile, obținute în rezultatul administrării bunurilor transmise, urmează să fie decontate pe conturile bancare respective. De pe conturile date, vor fi achitate și toate cheltuielile, legate de administrarea fiduciară a lor.

Fiind proprietarul titular al bunurilor transmise în administararea fiduciară, administratorul este obligat să folosească toate metodele, oferite de dreptul civil de a proteja bunurile date de acțiunile persoanelor terțe, îndreptate în detrimentul său, inclusiv și acțiunile, pe care le consideră nefaste din partea fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării. În special, acesta poate înainta acțiune în judecată privind recunoașterea dreptului său asupra bunului transmis; a solicita scoaterea bunului din posesia ilegală a persoanei terțe (dreptul de revendicare a bunului); înlăturarea impedimentelor, ce împedică exercitarea drpturilor sale asupra bunului, deși aceste impedimente nu sunt legate de pierderea posesiei asupra bunului (acțiune negatorie). Este important faptul, că atît acțiunea de revendicare cît și acțiunile negatorii, administratorul administrării fiduciare le poate înainta fondatorului administrării fiduciare a bunurilor.

Din obligațiunile administratorului fiduciar, fac parte: transmiterea tuturor veniturilor, obținute în rezultatul administrării fiduciare fondatorului administrării sau beneficiarului administrării fiduciare (alin.4 art.1057 CC RM). De contract, poate fi prevăzut, prezentarea de către administrator a actelor, ce elucidează veniturile obținute în rezultatul administrării și cele ce reflectă gestionarea bunurilor transmise.

O altă obligațiune al administratorului fiduciar, conform prevederilor art. 1059 CC RM, constă în indicarea în actele juridice a faptului, că el acționează în calitate de fiduciar.

După părerea noastră, ar fi binevenit de inclus atît în prevederile legale, cît și în cele contractuale o așa obligațiune ale administratorului fiduciar, ca prezentarea dărilor de seamă a activității sale atît fondatorului administrării fiduciare cît și beneficiarului administrării date (în cazul cînd aceștea nu sunt una și aceiaș persoană). Termenii și ordinea prezentării dărilor de seamă vor fi corelate de părți și stipulate în particular în contract.

Administratorul fiduciar este obligat să înfăptuiască administrarea fiduciară personal, în nume propriu proprietatea încredințată (alin.1 art.1056 CC RM).

Luînd în considerație complexitatea raporturilor juridice în cadrul contractului studiat, ar fi benefic, în scopul reglementării mai flexibile a institutului dat de drept, de inclus excepțiile, ce ar prevedea posibilitatea transmiterii împuternicirilor sale de administartor (total sau parțial) unei persoane terțe, ce obligatoriu trebuie să fie stipulate în contract. Atît posiblitatea transmiterii împuternicirilor cît și tot ce ține de avizarea persoanei care va activa în locul administratorului fiduciar în cadrul unei tranzacții sau unor categorii de afaceri, trebuie să fie aprobată în formă scrisă de către fondatorul administrării fiduciare. Măsura dată poate fi drept o excepție întru respectarea intereselor fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului său. De asemenea, din cauza unor circumstanțe neprevăzute, administratorul fiduciar nu poate primi acordul scris al fondatorului administrării fiduciare în termen rezonabil. Administratorul fidcuiar va răspunde pentru acțiunile persoanei alese de el, întru exercitarea funcțiilor respective, ca pentru acțiunile sale proprii. Exercitarea împuternicirilor sale contractuale, administratorul fiduciar este obligat să le îndeplinească pe parcursul întregului termen, prevăzut de contract.

La acest capitol, Codul civil Român (art. 788 alin.1) [3] reglementează: dacă fiduciarul nu își îndeplinește obligațiile sau pune în pericol interesele care i-au fost încredințate, constituitorul, reprezentantul său sau beneficirul poate cere în justiție înlocuirea fiduciarului.

În același context, pînă la soluționarea cererii de înlocuire, constituitorul, reprezentantul său sau, în lipsa acestora, beneficiarul va numi un administrator provizoriu al masei patrimoniale fiduciare (art. 788 alin.2 CC Ro) [3].

Tot odată, confor legislației române (art. 788 alin.2 CC Ro) [3], administratorul provizoriu desemnat de constituitor sau de reprezentantul său legal, este prioritar celui desemnat de beneficiar [3, art. 778].

De către Codul civil nu este stipulat cert soarta bunului după finisarea termenului contractului administrării fiduciare. Astfel, de către alin.2 art. 1058 CC RM [ 1] este specificat în contextul posibilității urmăririi bunurilor aflate în administare fiduciară, faptul că după încetarea administrării fiducuare administratorul fiduciar este obligat să restituie bunurile administrate fiduciantului.

Considerăm prevederile legale citate, a fi utile în reglementarea contractului dat, inclusiv de a fi incluse în prevederile Codului civil național.

Specificarea dată prezumă posibilitatea transmiterii bunurilor și beneficiarului administrării fiduciare, acestea fiind în dependență de prevederile stipulate la încheiarea contractului dat.

De asemnea, în conținutul articolului, ce ar reglementa obligațiunile administratorului fiduicar la încetarea contractului, ar fi obligatoriu de specificat, că bunul se restituie în starea pe care l-a primit administratorul la încheierea contarctului, luîndu-se în considerație uzura naturală a sa, dacă de contract nu este prevăzut alt ceva. Bunul se va restitui împreună cu toate îmbunătățirile, construcțiile suplimentare ce s-au efectuat, veniturile și datoriile ce sunt prezente la momentul încetării contarctului administrării fiduciare. Pentru obținerea scopului, înaintat la încheierea contarctului dat și a veniturilor sugerate de a fi obținute, adminitratorul fiduciar va fi înzestrat cu un volum amplu de împuterniciri, în ceia ce ține gestionarea bunurilor transmise în administrarea fiduciară.

Administratorul fiduciar este în drept să îndeplinească, în limitele legii și prevederile contractuale dreptul de posesie, folosință și dispoziție față de bunurile, transmise în administrarea fiduciară. De asemenea, poate exercita și alte drepturi subiective, cu care este înzestrat, față de bunurile respective.

Literatura de specialitate enumără interdicțiile pe care administratorul fiduciar le are în activitatea sa și anume: 1) el nu este în drept să folosească bunurile administrate în interesele proprii sau interesele terților. În particular, administratorul fiduciar nu este în drept din beneficiile, obținute în rezultatul administrării fiduciare să achite datoriile ce nu se atribuie la bunurile date. Administratorul fiduciar nu este în drept să transmită bunurile admnistrate în gaj sau din contul lor să stingă alte obligațiuni, ce nu au nici o tanjență cu administarea fiduciară a lor.

2) administratorul fiduciar nu este în drept să treacă bunurile administrate în bunurile sale sau a rudelor sale, a acționarilor ș.a.

3) administratorul fiduciar nu este în drept să înstrăineze bunurile administrate în rezultatul contractelor gratuite, deoarece aceasta va fi în detrimentul fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiduciare a bunurilor.

Interdicțiile date, considerăm a fi oportune de a le include în articol separat în conținutul Cap. XIV CC RM, ce prin conținutul său vizează apărarea drepturilor și intereselor fondatorului administrării fiduciare, precum și a beneficiarului administrării fiduciare.

La fel considerăm binevenit a include în prevederile art. 1056 CC RM – Drepturile și obligațiile administratorului fiducar, următoarea prevedere legală: administratorul fiduciar este în drept să înlăture toate impedimentele ce încaclcă drepturile sale ce ține de posesia, folosința și dispoziția bunurilor aflate în administarea sa fiduciară.

La transmiterea în administrarea fiduciară a drepturilor subiective, administartorul obține dreptul de a apăra multitudinea de drepturi preluate, atît prin metode civile generale (art.11 CC RM), cît și prin alte metode legale, în dependență de natura și forma dreptului lezat.

Printre drepturile ce aparțin administratorului fiduciar este dreptul la remunerare, dacă acesta este stipulat în contract și dreptul la restituirea cheltuielilor, suportate în rezultatul administrării fiduciare.

Este important de specificat, că dacă, conform prevederilor contractului, administratorului fiduciar este prevăzută remunerarea, aceasta va reveni din veniturile obținute în rezultatul administrării fiduciare. Cu alte cuvinte, dacă în rezultatul activității sale, administartorul fiduciar nu obține profit, fondatorul administrării sau beneficiarul nu sunt obligați să-i achite acestuia salariu din contul altor bunuri, netransmise în administrarea fiduciară.

Modalitatea de remunarare a administratorului fiduciar poate fi diferită. Astfel, în conformitate cu prevederile alin.2 art.1057 Cod civil: remunerarea poate fi exprimată fie în procente față de venitul (profitul) obținut din administrarea fiduciară a bunurilor, fie într-o sumă fixă de bani, fie în formă de procurare a unei părți a bunurilor administrate de fiduciar în conformitate cu contractul de administrare fiduciară.

Remunerarea stabilită pentru administrator poate fi stipulată într-o sumă bănească fixă, achitată lunar (simestrial sau anual) sau la încetarea contractului administrării fiduciare a bunurilor. Poate fi stipulată fi forma mixtă de achitare a remunerariului spre exemplu o sumă fixă de achitare și procente din venit sau sumă fixă și achitare în natură (în dependență de categoria bunurilor aflate în administrarea fiduciară). Caracterul oneros al fiduciei este stipulat în legislația Română (art. 784 alin.2 CC Ro): fiduciarul va fi remunerat potrivit înțelegerii părților, iar în lipsa acesteia, potrivit regulilor care cârmuiesc administrarea bunurilor altuia [3].

În cazul, cînd contractul administrării fiduciare este gratuit, atunci, administratorul fiduciar este în drept să solicite doar chieltuielile suportate de el pe parcursul exercitării obligațiunilor contractuale.

Una din obligațiunile administratorului fiduciar constă în exercitarea personală a obligațiilor asumate. Dar în cazuri excepționale, acesta poate rezelia contractul, în cazul cînd nu poate în continuare exercita obligațiunile asumate. Aceasta poate fi, spre exemplu, din cauza stării sănătății. În aceste situații, administratorul fiduciar este obligat să anunțe fondatorul administrării fiduciare în formă scrisă.

CC RM nu reglementează situația de acest gen, din ce reiese necesitatea completării conținutului capitolului respectiv al CC RM. Mai mult ca atît, este necesar de a stipula și termenul, în care administartorul este obligat să prevină fondatorul administrării fiduciare. Oportun ca acesta să fie suficient, pentru a asigura toate acțiunile ce vor urma drept rezultat al încetării contractului dat. Propunem termenul necesar de preîntîmpinare pe marginea încetării contarctului administrării fiduciare, în care să fie anunțat fondatorul administrării fiduciare să fie prestabilit de a fi de trei luni cu posibilitatea stipulării în contract și unui alt termen.

Analizînd întrebarea referitor la drepturile și obligațiile fondatorului administrării fiduciare și beneficiarului administrării fiduciare, ținem a remarca, că acestea corespondează cu obligațiunile administratorului fiduciar, la fel cum și obligațiunile fondatorului administrării fiduciare sunt legate în direct cu drepturile și obligațiile administratorului fiduciar.

Ce ține de beneficarul adimistrării fiduciare, acesta nu are obligațiuni în cadrul contractului examinat, deoarece nu este parte pe contract.

Printre obligațiile fondatorului administrării fiduciare fac parte:

În primul rînd, după încheierea contractului amdinistrării fiduciare să primească bunurile în administrarea fiduciară prin întocmirea actului de predare-primire a acestora și să contribuie la delimitarea sa de alte bunuri, aflate în proprietatea sa, sau din alte circumstanțe.

În al doilea rînd, obligațiunile deținute de acesta în calitate de creditor în obligațiile asumate conform contractului administrării fiducare, fără executarea cărora, administratorul fiduciar nu va putea în modul corespunzător să-și execute obligațiile asumate. Astfel, fondatorul administrării fiducare este obligat să asigure administratorul fiduciar cu toată informația și pachetul de acte juridice, necesare acestuia în vederea administrării fiduciare corespunzătoare. De asemenea, fondatorul administrării fiduciare nu este în drept să se implice în acțiunile administratorului fiduciar.

Următoarea obligațiune a fondatorului administrării fiduciare este achitarea remunerărilor administratorului și compensarea tuturor cheltuielilor, suportate de acesta în cadrul administrarii fiduciare.

Una din obligațiunile fondatorului administrării fiduciare, ce ar fi benevenite de a fi incluse în prevederile Codului civil, la capitolul reglementării juridice a acestui institut de drept ar fi cazul, cînd în administrarea fiduciară se transmit bunurile gajate. În asemenea situații fondatorul administrării fiduciare este obligat să preîntîmpine despre aceasta administratorul fiduciar. Dacă aceasta nu a avut loc, atunci ultimpul v-a dispune de dreptul de a se adresa în instanță cu cererea de rezlierea contractului dat, inclusiv înaintînd cerea de achiarea remunerariului cuvenit, spre exemplu pentru un an de lucru.

Analizînd drepturile beneficiarului administrării fiduciare (aspect reglementat insuficient în capitolul repectiv al CC RM) propunerile înaintate considerăm oportune de a fi incluse în prevederile Cap. XIV CC RM în reglementarea mai certă și perfectă a categoriei date de raporturi juridice.

Analizînd în din punct de vedere analitico-comparativ dreptul beneficiarului administrării fiduciare de a efectua controlul activității administratorului fiduciar, reglementat de Codul civil al Federației Ruse, României, considerăm oportun, ca legislația civilă națională, de asemenea, să prevadă mecanizmul legal, ce ar permite efectuarea controlului gestionării acestuia de către beneficiar, în cuantumul corespunzător al prevederilor contractului. În contextul dat ar fi util să fie reglementat dreptul beneficiarul administrării fiduciare să primească de la administrator, în termenii prevăzuți de lege sau contract informația și dări de seamă pe marginea gestionării bunurilor. Dacă termenii dați nu sunt indicați în contract, atunci aceasta să fie efectuat în termeni rezonabili.

Astfel, conform art. 778 Cod civil Român: în absența unei stipulații contrare, constituitorul poate, în orice moment, să desemneze un terț, care să îi reprezinte interesele în executarea contractului și care să îi exercite drepturile născute din contractul de fiducie [3].

Legislația Română (art. 783 CC Ro), de asemenea reglementează modalitățile prezentării dărilor de seamă de către fiduciar constituitorului cu privire la îndeplinirea obligațiunilor sale, precum și beneficiarului și reprezentantului constutuitorului, la cererea acestora [3].

Din cele expuse, cert se relevă faptul, că conform legislației Române, controlul asupra activității fiduciarului din partea constituitorului și beneficiarului sunt mai riguroase, în comparație cu situația similară, reglementată de Codul civil al R. Moldova.

În cazul stabilirii anumitor divergențe în execuatrea obligațiilor de către administrator, fondatorul administrării urmează să fie înzestrat cu dreptul să solicite înlăturarea lor sau a consecițelor survenite în termeni rezonabili.

Un alt drept cu care urmează a fi înzestrat beneficiarul administrării fiduciare ar fi dreptul acestuia de a solicita de la administratorul fiduciar transmiterea beneficiilor, fructelor sau producției rezultate în urma administrării fiduciare, dacă alt ceva nu este stipulat în contract.

Din cele expuse mai sus se poate de concluzionat, că prin intermediul contractului administrării fiduciare, este posibil de reglementat raporturi juridice contractuale, pe care alte categorii de contracte nu le soluționează.

Din cele expuse mai sus, cert rezultă actualitatea includerii unui articol separat, întitulat condițiile esențiale ale contractului administrării fiduciare a bunurilor, ce ar reglementa cert raporturile juridice din categoria dată.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 666- 667 CC RM, prevederi contractuale esențiale sunt acelea, care sunt stipulate în CC RM și în alte acte normative drept a fi obligatorii și necesare în categoria dată de contracte. La acestea se referă de asemenea și condițiile față de care după prevederea părților trebuie să fie găsită soluția optimală la negociere. Referitor la drepturile și obligațiile părților în cadrul contractului dat se poate de concluzionat, că cuantumul drepturilor și obligațiilor administratorului fiduciar sunt în corespundere cu cuantumul drepturilor și obligațiilor fondatorului administrării fiducare, acest contract fiind considerat a fi bilateral.

Concluzii la Capitolul 3

Analizînd compartimentul ce reglementează categoriile subiecților de drept al contractului administrării fiduciare, concluzionăm faptul, că Capitolul XIV al Codului Civil al R. Moldova nu oglindește întrebarea dată, subliniindu-se astfel actualitatea temei cercetate.

Reieșind din natura juridică a contractului dat, se relevă faptul, că în calitate de fondator urmează să figureze proprietarul bunurilor transmise în administrare, sau în cazurile prevăzute de lege- alte persoane atît fizice sau juridice ce posedă capacitate de exercițiu deplină.

La constituirea contractului administrării fiduciare în condițiile prevăzute de lege ar fi oportun ca legislația civilă să conțină prevederi speciale cu privire la răspunderea organului de tutelă și curatelă în ceia ce ține alegerea administratorului fiduciar și pentru neaplicarea măsurilor cuvenite la indicarea administratorului, ce au dus după sine pierderea bunurilor sau alte categorii de pierderi.

Reieșind din faptul, că clauzele contractuale reflectă aspectul determinant legal al contractului și permit deschiderea mecanizmului interacțiunii legii și poziției părților, drept reglator legal, se eluicidează importanța reglementării de către Codul civil al clauzelor generale și celor esențiale ale contractului administrării fiduciare.

Concluziile noastre pe marginea materiei abordate în acest compartiment sunt următoarele:

– Clauze generale a contractului administrării fiduciare, pot fi clasificate în trei grupe: condiții referitor la obiectul contractului; condițiile stipulate în lege sau acte normative drept esențiale sau necesare pentru un contract de acest gen; toate acele condiții, referitor la care, după propunerea uneia din părți trebuie să fie atinsă înțelegerea.

În rezultatul studiului efetuat a fost expusă propunerea completării Codului civil cu articol dedicat condițiilor generale ale contractului administrării fiduciare. Acestea pot cuprinde următorul conținut: în contractul administrării fiduciare urmează să fie stipulat:

– Componența bunurilor, transmise în administrare fiduciară;

– Denumirea persoanei juridice sau persoana fizică, în interesele căreia se înfăptuiește administrarea fiducară (fondatorul administrării fiduciare sau beneficiarul);

– Mărimea și forma remunerării administratorului fiduciar, dacă contractul este cu titlu oneros;

– Termenul contractului, s-a propus a fi de cinci ani. Pentru anumite categorii de bunuri poate fi stipulat și un alt interval de timp, pe care va fi încheiat contractul dat.

La expirarea termenului contractului, în cazul lipsei cererii de rezeliere din partea uneia din părți contractante, acesta se v-a considera prelungit pe acelaș termen și la condiții similare. Din categoria clauzelor contractuale speciale pot fi remarcate: volumul acțiunilor, pe care le poate săvîrși fiduciarul; prevedere contractuală, ce ar indica, că administratorul fiduciar acționează anume în această calitate; indicarea în contract, că bunurile, transmise în administrare fiduciară sunt delimitate de celelalte bunuri; ordinea și termenii prezentării de către administratorul fiduciar al dării de seamă, referitor la activitatea sa; modalitățile asigurării executării de către administratorul fiduciar al obligațiilor sale.

O clauză utilă, ce ar oferi posibilitatea protejării intereselor fiduciantului sau a beneficiarului administrării fiduciare, și care la rîndul său ar mari responsabilitatea fiduciarului fața de obligațiile sale contractuale, ar fi oferirea posibilității acestuia a lăsa în calitate de gaj bunurile deținute cu titlu de proprietate în evitarea posibilelor pierderi din partea fiduciantului sau a beneficiarului administrării fiduciare.

Așa cum, fiduciarul exercită obligațiunile contractuale nu în interesele sale, dar în interesele unei alte persoane, una din clauză contractuală generală obligatorie pentru contractul studiat este indicarea denumirii persoanei juridice sau persoanei fizice, în interesele cărora se înfăptuiește administrarea fiduciară (fondatorul administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiduciare).

Următoarea clauză generală ar fi indicarea domiciliului persoanei sau a adresei juridice în caz de persoană juridică.

În același context, consider oportun, completările legale pe marginea drepturilor și obligațiilor părților contractante, expuse detaliat în capitolul dat, prin includerea prevederii legale, ce ar prevedea posibilitatea subînlocuirei beneficiarului [ 71], întru evitarea încetării contractului, precum și interdicțiile înaintate de legiuitor față de administratorul fiduciar. Se propune ca din acestea să fie stipulate:

– administratorul fiduciar nu este în drept să folosească bunurile administrate în interesele proprii sau interesele terților. În particular, administratorul fiduciar nu este în drept din beneficiile, obținute în rezultatul administrării fiduciare să achite datoriile ce nu se atribuie la bunurile date. Administratorul fiduciar nu este în drept să transmită bunurile admnistrate în gaj sau din contul lor să stingă alte obligațiuni, ce nu au nici o tanjență cu administarea fiduciară a lor;

– să treacă bunurile administrate în bunurile sale sau a rudelor sale, a acționarilor ș.a.

– administratorul fiduciar nu este în drept să înstrăineze bunurile administrate în rezultatul contractelor gratuite, deoarece aceasta va fi în detrimentul fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiduciare a bunurilor.

Pe lîngă obligațiunile administratorului fiduciar, stipulate la al. (4) art. 1057 CC RM [ 1 ], de contract, poate fi prevăzut, prezentarea de către administrator a actelor, ce elucidează veniturile obținute în rezultatul administrării și cele ce reflectă gestionarea bunurilor transmise, precum și a dărilor de seamă a activității sale, atît fondatorului administrării fiduciare cît și beneficiarului administrării. Termenii și ordinea prezentării dării de seamă va fi corelată de părți și stipulată în particular în contract.

Referitor la drepturile beneficiarului administrării fiduciare, în urma studiului efectuat, s-a elucidat posibilitatea reglementării legale mai ample a drepturilor sale, inclusiv dreptul său de a refuza de la beneficiile rezultate. În acest caz urmează ca acestea, prin prevedere legală și contractuală să treacă la administratorul administrării fiducare sau altei persoane numite de acesta.

Un alt aspect supus stiudiului efectuat au fost condițiile de încetare a contractului, ce urmează a fi efectuat cu un preaviz în formă scrisă a părții contractante în cazul refuzului celeilalte părți în prelungirea executării obligațiilor contractuale.

La același capitol înaintîndu- se propunerea stipulării faptului că bunul, aflat în administrare, împreună cu toate îmbunătățirile, construcțiile suplimentare ce s-au efectuat, va fi transmis fondatorului administrării, dacă altfel nu este prevăzut de contract.

4. Încheierea, modificarea și rezilierea contractului administrării fiduciare

4.1. Încheierea contractului administrării fiduciare

Procedura încheierii contractelor este reglementată de lege, inclusiv și a contractului administrării fiduciare (cap. XIV CC RM).

Propunerea de încheiere a contractului dat, poate fi înaintată de oricare din părțile contractante (fondatorul administrării fiduciare, administratorul fiduciar). Condițiile acestuia vor fi stipulate în urma acordurilor reciproce pe marginea conținutului său.

Contractul administrării fiduciare va fi considerat încheiat, dacă părțile vor conveni asupra tuturor clauzelor contractuale.

Procedura în cauză prevede două etape: înaintarea ofertei (propunerea de încheiere a contractului) din partea uneia din părțile contractante și acceptarea ei (acceptarea încheierii contractului). Dacă una din condiții este transmiterea bunurilor, atunci contractul dat se va considera încheiat de la momentul predării lor. În cazul cînd, una din condițiile contractului este înregistrarea de stat a bunului, atunci acesta se consideră încheiat de la momentul satisfacerii clauzei contractuale date.

Părțile pot încheia contract preventiv. Aceasta este posibil, cînd în calitate de administrator fiduciar va figura un profesionist, care la momentul încheierii contractului nu poate trece la onorarea obligațiilor contractuale din diverse motive (implicarea în altă activitate).

La examinarea întrebării referitor la forma contractului, este oportun de a ne conduce după regulile generale, reglementate în art.680 CC RM și norme speciale, ce reglează raporturile juridice în contractul administrării fiduciare așa cum, după părerea noastră, întrebarea dată este incomplect oglindită în prevederile articolului respectiv al Codului civil.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.1054 CC RM, contractul administrării fiduciare a proprietății se încheie în scris.

Încheierea contractului în formă scrisă, înaintează față de acesta anumite cerințe și anume:

– În textul contractului urmează să fie stipulate prevederile contractuale;

– Contractul trebuie să fie semnat de părțile contractante sau de persoanele împuternicite de a o face;

– Cerințele contractuale suplimentare sunt prevăzute de lege, de alte acte normative sau de acordul părților;

– Părțile sunt în drept să întocmească un singur contract, sau prin schimbul de documente, transmise prin poșta electronică sau alte forme, ce ar oferi posibilitatea de a verifica originalitatea actului emis de partea interesată.

Considerăm oportună poziția încheierii contractului administrării fiduciare în formă de contract unic cu toate anexele sau suplimentele cerute (certificat de primire- predare a bunurilor ș.a.).

Condițiile contractului se stabilesc în baza negocierilor părților și a consimțământului dat de părți.

Nerespectarea prevederilor enumerate mai sus va duce la rezoluțiunea contractului (art.735 CC RM).

Studiind Codul Civil al Federației Ruse și Noul Codl Civil Român, stabilim, că actele normative date reglementează cu mult mai complex reglementarea juridică a contractului administrării fiducare.

Astfel, sub aspectul condițiilor de formă, fiducia, în legislația Română, este supusă unor reguli bine determinate atât în privința condițiilor ad validitatem cât și a unor condiții de opozabilitate față de terți.

În conformitate cu prevederile art. 774 alin. (1) Cod civil Român [3], dacă fiducia poate fi stabilită prin lege sau prin contract în privința acestei din urmă ipoteze, legiuitorul impune încheierea contractului în formă autentică. Obligativitatea încheierii contractului în formă autentică poate naște discuții, mai ales că această cerință are o aplicabilitate restrânsă chiar și în legea franceză, care a servit drept principală sursă de inspirație în acest domeniu legiuitorului român. Mai mult, în alte sisteme de drept, precum cel american, reglementarea în materie este și mai puțin strictă, în sensul că forma scrisă este obligatorie doar ad probationem [ 44, p.194].

Probabil că argumentul legiuitorului român cu privire la acest mod de reglementare l-a constituit faptul că fiducia presupunând înstrăinarea unor bunuri de mare valoare, forma autentică îl protejează pe constituitor.

O altă condiție de formă obligatorie, prevăzută de Noul Cod civil, impune sub sancțiunea nulității absolute, înregistrarea contractului de fiducie și ale eventualelor sale modificări la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat. Termenul de înregistrare este de o lună de la data încheierii contractului sau ale modificărilor acestuia. Sancțiunea nulității absolute are scopul de a înlătura posibilitatea evaziunii fiscale și spălării banilor. Din cele invocate mai sus se poate deduce concluzia că înregistrarea fiscală constituie o condiție de validitate a contractului de fiducie, formalitate a cărei nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută. Concluzia enunțată mai sus nu mai este valabilă în cazul reglementat de art. 780 alin. (4) Cod civil Român [3], care prevede că dacă pentru transmiterea unor drepturi este necesară îndeplinirea unor cerințe speciale de formă, se încheie un act separat cu respectarea cerințelor legale. În acest caz, lipsa înregistrării fiscale nu atrage sancțiunea nulității absolute, ca și în ipotezele de mai sus, ci doar aplicarea unor sancțiuni administrative. De exemplu, înregistrarea fiscală nu ar constitui o condiție de validitate în cazul înstrăinării unui imobil, când au fost respectate toate condițiile de formă și fond.

Pentru a fi opozabil terților, contractul de fiducie trebuie să indeplinească cerința publicității materializată în înscrierea în registrul național al fiduciilor, conform prevederilor art. 781 alin. (1) și (2) Cod civil Român. Trebuie subliniat, că în forma proiectului de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, prevederile art. 781 au suferit modificări însemnate [………..]. Astfel în locul registrului național al fiduciilor se preconizează menționarea contractelor de fiducie în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Probabil considerentul pentru care s-a optat pentru această modificare îl constituie intenția legiuitorului de a nu crea un alt sistem paralel Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, care poate „recepționa”, bineînțeles, condiționat de modificarea legislații în materie, și înscrierile referitoare la contractele de fiducie. Potrivit dispozițiilor art. 781 alin. (3) Noului Cod Civil Român [3], se instituie o ordine în privința înscrierii contractului de fiducie, în cazul în care obiectul acestuia este reprezentat de drepturi reale imobiliare: mai întâi se impune înscrierea contractului în registrul național al fiduciilor și la organul fiscal competent, după care poate avea loc și întabularea drepturilor. Menționăm faptul că formularea nouă a art. 781 alin. (2) din proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil elimină această ordine de prioritate [ 67, p.37-39].

Reglmenatările date ale legislației Române, evidențiază semnificativ controlul riguros al statului în ceia ce ține instituirea administrării fiduciare a bunurilor prin intermediul prevederilor legale. Măsurile date, după părerea noastră, ar fi benefic de a fi incluse în legislația R.Moldova, ce ar servi la stabilitatea și viabilitatea institutului dat de drept. Respectiv, conținutul, art. 1054 Cod civil, merită a fi completat cu următorul text: contractul de administrare fiduciară a proprietății se încheie în forma scrisă, autentică.

Alin. 2: contractul administrării fiduciare a bunurilor este obligatoriu de a fi înregistrat la organl fiscal teritorial. Termenul de înregistrare a contarctului este de o lună, de la momentil semnării sale.

Conform prevederilor art. 1017 CC FR [ 70], forma contractului administrării fiduciare, sub sancțiunea nulității nerespectării căreia, este forma scrisă a contractului. În cazul administrării fiduciare a bunurilor imobile (art.1017 alin.2 CC FR) [ 70], acesta urmează a fi înregistrat, în modalitatea corespunzătoare pentru contractul de vînzare- cumpărare a bunurilor imobile.

Transmiterea bunurilor imobile în administrarea fiduciară se supune înregistrării de stat, în aceiași ordine, cum și trecerea dreptului de proprietate asupra bunurilor date.

Expemplele expuse, după părerea noastră, ar fi binevenit de a le include în conținutul art. 1054 CC RM, întitulat – forma contractului de administrare fiduciară. În special, următorul conținut al alin. 3 art. 1054 CC RM [1]: contractul cu privire la transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor imobile, urmează a fi înregistrat, în modalitatea corespunzătoare, respectînd prevederile art. 290 CC RM [1], adică înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile.

O altă lacună în reglementarea juridică a contractului administrării fiduciare este lipsa articolului separat ce ar reglementa modalitatea rezoluțiunii contractului administrării fiduciare precum și efectele juridice ale sale.

La acest compartiment propunem următoarea completare în prevederile Codului Civil și anume „ la rezoluțiunea contractului administrării fiduciare, fiecare din părți este obligată să înapoieze celeilalte părți bunurile primite în conformitate cu prevederile contractului, iar în caz de imposibilitate de a le înapoia în natură, de rambursat echivalentul lor bănesc, dacă alte urmări a rezoluțiunii contractului nu sunt prevăzute de lege”.

În legătură cu faptul, că contractul administrării fiduciare este contract real, pentru încheierea lui este necesară transmiterea reală a bunurilor în administrare fiduciară. Contractul administrării fiduciare a bunurilor imobile are un șir de particularități, ce trebuie luate în considerație la încheierea contractului dat.

Din acestea fac parte:

I: contractul administrării fiduciare a bunurilor imobile, trebuie să fie întocmit în forma prevăzută pentru contractul de vînzare a bunurilor imobile, cu alte cuvinte în forma scrisă, prin încheierea unui contract, semnat de părțile contractante.

II: transmiterea bunurilor imobile în administrare fiduciară, trebuie să treacă înregistrarea de stat, stabilită pentru transmiterea dreptului de proprietate a bunurilor date. Înregistrarea de stat a transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile nu trebuie a fi confundată cu înregistrarea de stat însuși a contractului.

De aceia, contractul administrării fiduciare a bunurilor imobile se consideră încheiat la momentul transmiterii nemijlocite a bunurilor în administrare fiduciară.

Conform prevederilor art. 46 al Legii cu privire la cadastrul bunurilor imobile nr.1543 din 25.02.1998 [19], orice drept asupra bunului imobil, a cărui exercitare se face în condiții de administrare fiduciară se înregistrează numai în baza documentelor ce determină aceste relații, inclusiv în bază de contract.

Pentru administratorul fiduciar, aceasta ar însemna, lipsa dreptului de încheierea contractelor legate cu bunurile imobile, transmise lui în administrarea fiduciară cu persoanele terțe, pînă la finisarea procedurilor juridice de înregistrare a contractului în Registrul bunurilor imobile. Astfel, cuantumul acțiunilor sale posibile din momentul transmiterii bunurilor și pînă la momentul înregistrării de stat a contractului, este destul de limitat.

La încheierea contractului de administrare fiduciară a bunurilor imobile, este obligator de anexat acte juridice necesare (actul de predare-primire sau alt act juridic, ce ar certifica transmiterea de facto a imobilului administratorului fiduciar).

Lista actelor date depinde de categoria imobilului transmis în administrare fiduciară (casă de locuit, întreprindere, lot de pămînt ș.a.).

De asemenea, de către Codul Civil nu este reglementat transmiterea în administrarea fiduciară a unei întreprinderi, drept complex al bunurilor.

Analizînd legislația statelor contemporane, în aceste cazuri este necesar de întocmit, în mod obligatoriu, actul de iventariere a bunurilor, balansa contabilă, numirea unui auditor independent referitor la componența, costul intreprinderii și lista tuturor datoriilor întreprinderii, lista creditorilor, caracterul, mărimea și termenii pretențiilor sale. Cele expuse mai sus, considerăm de a fi incluse, de asemenea în articol separat la reglementarea juridică a contractului dat.

În legătură cu cele expuse este oportună părerea savantului rus Suhanov E.A., care consideră, transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor de a fi finisată la momentul finisării întregistrării de stat a afacerii date [ 92, p. 87]. Însă în acest context este necesar de coraportat transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile la momentul întregistrării de stat (art.822 Cod civil) și înregistrarea de stat a contractului administrării fiduciare (art.46 al Legii cu privire la cadastrul bunurilor imobile nr.1543 din 25.02.1998) [19].

Similar, conform legislației Federației Ruse și anume a Legii Federale de la 21 iulie 1997 „Despre înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile și a afacerilor legate de ele” [87], se stipulează, că orice drept asupra bunurilor imobile, legate de dispoziția lor în contextul contractului administrării fiduciare, urmează a fi înregistrate numai în baza contractelor administrării fiduciare.

Una din condițiile esențiale ale transmiterii bunurilor imobile în administrare fiduciară este înregistrarea de stat a bunurilor ce reprezintă obiectul contractului (art.822 CC; art. 46 al Legii nr.1543 din 25.02.1998) [19]. Considerăm oportună includerea prevederii date în Capitolul respectiv al Codului civil.

Înregistrarea de stat trebuie să se desfășoare în aceiași ordine, ca și transmiterea dreptului de proprietate a acestor bunuri, ceia ce este stipulat în Legea cu privire la cadastrul bunurilor imobile nr.1543 din 25.02.1998 [19].

Nerespectarea de către părți a prevederilor legale citate, are drept efect rezoluțiunea contractului administrării fiduciare.

În cazul, cînd una din părțile contractante se eschivează de la înregistrarea de stat, atunci, instanța de judecată este în drept să pronunțe o hotărîre referitor la înregistrarea de stat a transmiterii bunurilor în administrare fiduciară. În acest context, partea contractantă, ce nemotivat se eschiva de la prevederea legală dată va fi obligată să achite în beneficiul celeilalte părți toate pierderile, legate de întîrzierea înregistrării de stat.

Contractul administrării fiduciare a bunurilor fiind un institut nou de drept, generează un șir de întrebări, ce țin mai mult de implimentarea în viață a contractului dat, și anume:

– momentul încheierii contractului administrării fiduciare a bunurilor;

– momentul din care administratorul fiduciar este în drept să-și îndeplinească drepturile și obligațiile contractuale;

– dreptul fondatorului administrării fiduciare la înfăptuirea afacerilor cu bunurile, transmise în administrare fiduciară.

Întrebările date au în primul rînd importanță practică, deoarece sunt în strînsă legătură cu aspectul financiar al coraporturilor dintre administratorul fiduciar și fondatorul administrării fiduciare, la fel cum și multe alte aspecte importante ce țin de contractul dat. Referitor la momentul încheierii contractului administrării fiduciare a bunurilor imobile există două păreri în literatura de specialitate.

După părerea unor autori, contractul dat se consideră încheiat la momentul predării de facto a bunurilor, după părerea altora – din momentul înregistrării de stat a contractului.

Dar așa cum contractul administrării fiduciare a bunurilor este un contract real, acesta se va considera încheiat doar din momentul transmiterii de facto a bunurilor în administrarea fiduciară. Transmiterea bunurilor imobile în administrare fiduciară în practică are loc prin îndeplinirea actului de predare-primire a lor.

Analiza altei opinii, conform căreia contractul dat se consideră încheiat din momentul înregistrării sale de stat, permite de a face concluzia referitor la faptul, că conform art. 679-680 Cod Civil, contractul ce necesită înregistrarea de stat se consideră încheiat din momentul acestei înregistrări. Însă ar fi necesar de a specifica printr-un alineat suplimentar al articolui citat, că cerința înregistrării de stat nu a însuși contractului, dar a transmiterii bunurilor în administrare fiduciară, prin următorul text: contractul administrării fiduciare a bunurilor imobile urmează a fi încheiat în forma, prevăzută pentru contractul de vînzare a bunurilor imobile. Transmiterea bunurilor imobile în administrare fiduciară se supune înregistrării de stat, în aceiași ordine, ca și trecerea dreptului de proprietate a categoriei date de bunuri.

Un alt alineat din acest articol ar fi: nerespectarea formei contractului administrării fiduciare a bunurilor sau cerințelor transmiterii bunurilor imobile în administrare fiduciară, duce la nevalabilitatea contractului.

Stipulările propuse, în prevederea legală, ce reglementează forma contractului administrării fiduciare a bunurilor, după părerea noastră, au menirea de completare a raportului juridic studiat, oferindu-i control mai riguros din partea statului și securitate contractuală, pentru părțile contractante.

Astfel, înregistrării de stat este supus nu însuși contractul, dar transmiterea în administrare fiduciară a bunurilor imobile, ce reprezintă obiectul acestuia.

Una din lacunele prevederilor Codului Civil este oglindirea incompletă a reglementării juridice de încheierea contractului administrării fiduciare în cazurile prevăzute de lege.

Aceste situații sunt:

– administrarea fiduciară a bunurilor aflate în proprietatea statului sau a administrației publice locale;

-administrarea fiduciară a bunurilor în baza hotărîrii organului de tutelă și curatelă;

-administrarea fiduciară a bunurilor transmise prin testament.

Fiecare din formele enumerate mai sus avînd anumite particularități specifice în reglemenatrea sa juridică.

Administrarea fiduciară a bunurilor aflate în proprietatea statului sau administrației publice locale, este reglementată în prevederile Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, nr.121 din 04.05.2007,art. 16 [23].

Analizînd reglementarea juridică a încheierii contractului dat în baza organului de tutelă și curatelă, se evidențiază prezența unor omisiuni de ordin legal.

La ziua de azi, majoritatea organelor de tutlă și curatelă nu sunt subiecte de drept independente (spre exemplu nu sunt pesoane juridice) sau nu au împuterniciri corespunzătoare, pentru încheierea contractelor de acest gen.

Împuternicirile necesare pot fi oferite prin modificările legale corespunzătoare prin oferirea drepturilor și obligațiilor necesare organelor date la încheirea contractelor de acest gen sau prin prezentarea unui statut legal corespunzător de către Ministerul Învățămîntului organelor de tutelă și curatelă pentru încheierea contractelor de administrare fiduciară a bunurilor organelor date.

Este oportun de a include prevederi legale în Codul Civil al Republicii Moldova, ce vor stipula răspunderea organului de tutelă și curatelă pentru alegerea administratorului fiduciar în cazul bunurilor persoanei aflate sub supravegherea organului tutelar și deasemenea stipularea răspunderii pentru neaplicarea măsurilor suficiente în scopul preîntîmpinării pierderilor bunurilor transmise în administrare fiduciară sau alte categorii de pierderi. Stipulările legale date sunt necesare de a le include în preverile capitolului XIV CC RM, ce reglementează institutul de drept dat, conform cărora organul de tutelă și curatelă predau bunurile administratorului fiduiciar și a dreptului de înstrăinarea acestora, transmise în administrare fiduciară.

În calitate de administraror fiduciar poate deveni persoana, numită de instanța de judecată, cu care organul de tutelă și curatelă încheie un contract, dar nu proprietarul bunurilor sau persoana de încredere. În acest caz, organul de tutelă și curatelă acționează în vederea executării obligațiilor sale publice și tot odată (în măsura preponderentă), în apărarea intereselor persoanei particulare.

Drept temei juridic, în apariția raporturilor juridice în cazurile date servesc – contractul, actul juridic-civil ș.a.

Art. 50 CC RM indică, că organele de tutelă și curatelă încheie contractul administrării fiduciare cu persoana, abilitată de instanța de judecată. Formularea dată înseamnă, că administrtorul fiduciar trebuie să fie ales și numit printr-o hotărîre judecdătorească definitivă. Este evident, că obligațiile administratorului în administrarea fiduciară apare simultan cu semnarea contractului dat.

Organele de tutelă și curatelă nu sunt proprietari a bunurilor transmise în administrare fiduciară, de aceia referitor la ele nu pot fi pe deplin aplicate prevederile cap. XIV CC RM.

În primul rînd, nu pot fi aplicate normele, ce țin de răspunderea în baza obligațiilor, legate de administrarea fiduciară. În cazurile, cînd administrartorul fiduciar al tutelarului a admis apariția raporturilor din categoria răspunderii civile, și lui i se înnaintează pretenții corespunzătoare, atunci, pretențiile pecuniare înaintate, trebuie să se limiteze cu bunurile, aflate în administrare fiduciară și de asemenea cu bunurile însuși a administratorului fiduciar.

În al doilea rînd, fondatorul administrării fiduciare, în aceste cazuri nu are dreptul a cere de la administratorul fiduciar rambursarea pierderilor, conform alin.4 art. 1058 CC RM .

Reprezentantul legal al tutelarului (sau organul de tutelă și curatelă, ce îndeplinește funcția dată), este în drept să solicite de la administratorul fiduciar rambursarea pierderilor în interesul beneficiarului administrării fiduciare, cu alte cuvinte, în interesul persoanei tutelate. În acelș timp, în cazul administrării fiduciare a persoanei dispărute fără veste cu un astfel de drept trebuie să fie împuternicite persoanele, ce ar avea dreptul să înainteze pretenții persoanei dispărute. Persoanele date nu întotdeauna pot figura în contractul administrării fiduciare, dar stipulările corespunzătoare trebuie să fie prezente în prevederile legislației civile.

În al treilea rînd, nu întotdeauna la finisarea contractului de administrare fiduciară, bunurile urmează să fie transmise fondatorului administrării fiduciare. Dacă tutelarul a căpătat capacitate civilă deplină (capacitate civilă de exercițiu și dispoziție), atunci administratorul administrării fiduciare după darea de seamă a activității sale, este obligat să transmită bunurile persoanei respective.

În cazul apariției persoanei dispărute fără veste, bunurile se transmit proprietarului lor.

În conformiate cu prevederile alin.2 art.51 CC RM: cel declarat dispărut poate cere administratorului fiduciar repararea prejudiciului cauzat prin administrarea necorespunzătoare a patrimoniului său.

În cazul anunțului unei astfel de persoane decedate sau constatării faptului decesului său, administratorul fiduciar, trebuie să transmită bunurile date moștenitorilor sau executorului testamentar (în dependență de stipulările corespunzătoare a testamentului).

Ce ține de încheierea contractului de administrare fiduciară a bunurilor de către organele de turelă și curatelă, este de remarcat următoarele aspecte:

Conform prevederilor art.32 alin.1 CC RM: tutela și curatela se instituie pentru ocrotirea drepturilor și intereselor persoanelor fizice incapabile sau cu capacitate de exercițiu restrînsă sau limitate în capacitate de exercițiu.

Alin.3 art.34 CC RM: curatorul ajută perosana care se află sub curatelă în realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor și o protejează împotriva abuzurilor unor terți.

Autoritatea tutelară (alin.1 art.37 CC RM) este obligată să hotărască asupra instituirii tutelei sau curatelei în termen de o lună de la data primirii informației despre necesitatea instituirii. Pînă la numirea tutorelui sau curatorului (alin.2 art.36 CC RM), atribuțiile lor sunt exercitate de autoritatea tutelară.

Obligațiunile tutorelui includ administrarea și dispunerea eficientă a bunurilor celui pus sub tutelă (alin.1 art. 41 CC RM), în numele acestuia, dacă nu este numit un administrator. În cazul necesității administrării permanente a bunurilor imobile și mobile de valoare ale persoanei puse sub tutelă (alin.1 art. 44 CC RM), autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară a proprietății cu administratorul pe care l-a desemnat. În astfel de cazuri, tutorele își păstrează împuternicirile asupra părții din averea celui pus sub tutelă care nu este transmisă în administrare fiduciară.

Astfel, în conformitate cu prevederile Codului Civil, organul de tutelă și curatelă, trebuie, în cazurile necesare, să încheie contracte de administrare fiduciară a bunurilor. Dar, la ziua de astăzi, aceasta practic este imposibil de efectuat, deoarece conform statutului său juridic, organele de tutelă și curatelă nu sunt subiecți independenți ai dreptului civil (spre exemplu persoane juridice) sau nu posedă împuterniciri corespunzătoare pentru încheierea unor contracte de acest gen.

Împuternicirile date, pot fi atribuite organelor de tutelă curatelă prin modificări sau completări corespunzătoare în legislația națională sau prin stipiulările corespunzătoare ale statutului organelor date.

O altă modalitate de încheiere a contractului administrării fiduciare este încheierea sa în baza testamentului.

Raporturile juridice ale administrării bunurilor imobile în perioada moștenirii are anumite particularități, și anume, în perioada existenței raporturilor juridice date nu este indicat beneficiarul. La întrebarea – cînd totuși are loc numirea beneficiarului, răspunsul ar fi nu la momentul acceptării moștenirii (deoacere pot surveni un șir de schimbări ulterior), dar la momentul primirii actelor juridice, ce confirmă dreptul la moștenirea bunurilor. După determinarea beneficiarului, contractul administrării fiduciare a bunurilor încetează. Anume o astfel de stipulare concretă de către Codul civil ar exclude definitiv prezumția apariției impedimentelor în cadrul reglementării în practică a întrebărilor din categoria dată.

Un alt aspect ce ține de reglementarea juridică a contractului administrării fiduciare, dar neoglindit în prevederile Codului civil la capitolul respectiv este soarta bunurilor la încetarea contractului dat. Făcînd tangență cu reglementarea raportului juridic dat în legislația Federației Ruse în particular p. 2 art. 1026 CC FR [70], la încetarea contractului administrării fiduciare, bunurile, aflate în administrarea fiduciară, se transmit fondatorului administrării fiduciare, dacă de către contract nu este prevăzut altceva. Din aceste considerente, în cazul în care, în contract nu este stipulat, că bunurile se transmit moștenitorului, reieșind din esența raporturilor juridice, va fi necesar de a demonstra, că bunurile se transmit acestuia sau de a efectua transmiterea bunurilor la început fondatorului administrării fiduciare (notarului sau executorului testamentar), apoi moștenitorului. Ultima, va fi deficil de îndeplinit, în special, dacă obiectul administrării fiduciare sunt bunurile imobile, pentru transmiterea cărora va fi necesară înregistrarea de stat. O reglementare similară a raportului juridic dat, după părerea noastră ar fi benevenit de a include în prevederile Cod civil al Republicii Moldova, astfel perfecționînd reglementarea juridică a institutului dat de drept.

Este evident, că întrebările date vor apărea în practică, soluționarea cărora ține de includerea modificărilor în prevederile CC RM, pentru a determina:

– care din condiții sunt esențiale pentru contractul administrării fiduciare a bunurilor transmise prin moștenire;

– care sunt motivele încetării acestei categorii de contracte;

– cui se transmite obiectul contractului administrării fiduciare a bunurilor după finisarea contractului.

În cazurile încheierii contractului administrării fiduciare a bunurilor transmise prin moștenire, conform prevederilor art. 1480 CC RM este numit executorul testamentar, fiind stipulat: “executorul testamentar este obligat ca, din momentul deschiderii succesiunii, să efectuieze paza și administararea patrimoniului succesoral. El este în drept să îndeplinească toate acțiunile necesare executării testamentului. În limetele acestor împuterniciri, moștenitorii pierd dreptul de a administra patrimoniul succesoral”.

În conformitate cu prevederile art. 1552 CC RM: pentru ocrotirea intereselor moștenitorilor, a legatarilor și a intereselor publice, notarul de la locul deschiderii succesiunii, la inițiativa persoanelor interesate, a executorului testamentar sau din oficiu, ia măsurile necesare pentru paza și păstrarea averii succesorale pînă la expirarea termenului stabilit pentru acceptare.

Conform prevederilor art.1554 CC RM: în scopul păstrării averii celui ce a lăsat moștenirea, notarul inventariază averea și o transmite în grija moștenitorului sau unui custode numit de el, luînd măsuri pentru a-i găsi pe moștenitorii absenți la locul deschiderii succesiunii.

Executorul testamentar, în conformitate cu prevederile art. 1480 CC RM, este obligat ca, din momentul deschiderii succesiunii, să efectuieze paza și administrarea patrimoniului succesoral. El este în drept să îndeplinească toate acțiunile necesare executării testamentului. În limitele acestor împuterniciri, moștenitorii pierd dreptul de a administra patrimoniul succesoral.

Prevederile art.1551 CC RM, reglementează compensarea cheltuielilor ce urmează a fi efectuate din contul averii succesorale, astfel pînă a fi repartizate între moștenitori, urmează a fi satisfăcute creanțele privind compensarea cheltuielilor utile efectuate în legătură cu ultima boală a defunctului, a cheltuielilor de înmormîntare, de obținere a averii succesorale, de păstrare și gestionare a ei, de executare a testamentului, precum și a cheltuielilor de plată a remunerației executorului testamentar sau custodelui averii succesorale. Aceste creanțe urmează a fi satisfăcute din contul averii succesorale în mod prioritar față de toate celelalte creanțe, inclusive față de cele garantate prin gaj.

În cazul dat se are în vedere nu numai cheltuielile suportate, dar și cele ce se prevăd de a fi suportate.

Ar fi binevenit, de a fi stipilate de către prevederile Codului civil, cuantumul maxim procentual al remunerării în baza contractelor de paza averii succesorale și contractului administrării bunurilor testamentare, reieșind din prețul bunurilor testate. Astfel, conform prevederilor Codului Civil Federeției Ruse (p.1 art.1172 CC FR) [72], această sumă nu poate depăși 3% din prețul bunurilor testate.

Astfel, măsurile de paza averii succesorale și administrarea sa, poate fi efectuată de două categorii de subiecți. Și anume: executorul testamentar și notarul. Ultimul, avînd mai multe împuterniciri în comparație cu executorul testamentar.

Raporturile administrării fiduciare în caz de succesiune testamentară au o anumită particularitate – în perioada de existență a raporturilor date, nu este indicat beneficiarul administrării. Ar fi benevenit, printr-o prevedere legală să fie stipulat momentul dat. Analizînd posibilitatea soluționării situației invocate, s-ar prezuma că acest beneficiar se apreciază nu atît la momentul acceptării succesiunii (așa cum pînă la intrarea în dreptul de moștenitor multe se pot modifica), cît la momentul primirii pachetului de acte juridice, ce certifică dreptul asupra bunurilor moștenite. După determinarea beneficiarului, contractul administrării bunurilor testamentare încetează.

Toate cazurile examinate mai sus cert relevă faptul, că indiferent de prevederea legală în baza căruia se încheie contractul administrării fiduciare, în toate cazurile acesta se încheie în corespundere cu regulile generale ale legislației civile, prevăzute pentru încheierea contractelor.

În cazurile încheierii contractelor administrării fiduciare a întreprinderilor, în calitate de condiții obligatorii, ce ar preceda încheierea contractului ar fi obligativitatea fondatorului administrării fiduciare a informa toți creditorii întreprinderii, referitior la încheierea contractului dat. În scopul realizării propunerii date, ar fi oportun de modificat prevederile capitolului XIV Cod civl Republicii Moldova, consacrate reglementării juridice a contractului administrării fiduciare.

Propunerea de complectarea prevederilor legale ar fi aplicarea procedurii de înștiințarea creditorilor, prevăzute în cazul contractelor vinderii și arendei întreprinderilor în următoarea redactare:

– creditorii obligațiilor, întreprinderii ce urmează a fi transmisă în administrarea fiduciară, trebuie să fie informați în forma scrisă, referitor la încheierea contractului dat, de către fondatorul administrării fiduciare, pînă la încheierea contractului menționat;

– creditorii sunt în drept în timp de trei luni din momentul primirii înștiințării despre transmiterea întreprinderii în administrarea fiduciară, să ceară fie încetarea, fie executarea înainte de termen a obligațiilor și rambursarea de către fondatorul administrării fiduciare a pierdilor survenite, drept rezultat al încheierii contractului dat;

– creditorul, ce nu a fost informat în forma prevăzută de prevederile articolului dat, poate înainta cerere de chemare în judecată în decurs de un an, de cînd a aflat sau trebuia să afle despre transmiterea întreprinderii în administrare fiduciară.

Este cert, întrebările examinate generează în practica legală dificultăți la implimentarea în viață a contrtactului examinat. Soluționarea lor va fi doar prin completarea legislației în vigoare la capitolul respectiv al Cod civil Republicii Moldova, pentru a definitiva reglementarea următoarelor întrebări:

– care sunt condițiile esențiale a contactului administrării fiduciare în cazul bunurior lăsate prin testament;

– care sunt cauzele încetării acestui gen de contract;

– cui i se transmite obiectul contractului administrării fiduciare, la încetarea contractului.

4.2. Modificarea, încetarea și rezelierea contractului administrării fiduciare

Capitolul XIV Cod Civil nu reglementează raporturile juridice din categoria modificării, încetării și rezelierii contractului administrării fiduciare, ce după părerea noastră, duce la implimentarea mai dificilă a contractului dat în practica juridică.

Astfel, contractele încheiate cu respectarea dispozițiilor legale sunt obligatorii pentru părțile contractante. În virtutea obligativității, partea contractantă, care are calitatea de titular de drepturi dobîndite prin contract este îndreptățită a pretinde celeilalte părți – părți obligate – satisfacerea acestor drepturi. Instituțiile juridice menționate au importanță deosebită asupra desfășurării raporturilor juridice de natură convențională [ 36, p. 251].

Conform prevederilor Codului Civil oricare contract poate fi rezeliat, rezoluționat sau revocat art.art.733- 748 CC RM [1]:

– la înțelegerea părților;

– la cererea unei părți contractante;

– prin refuzul unilateral de la executarea prevederilor contractuale, în cazul, cînd această modalitate este stipulată de prevederile contractuale sau de lege.

Rezoluțiuinea contractului desemnînd orice desființare a unui contract valabil încheiat, ca urmare a neexecutării obligațiilor asumate de una din părți, indiferent dacă neexecutarea este culpabilă sau e determinată de o împrejurare neimputabilă părții respective. Rezoluțiunea, ca mod de desființare a contractului, operează atît în ipoteza neexecutării culpabile a obligațiilor unei părți, cît și în ipoteza imposibilității fortuite de executare. În concepția Codului civil în sfera noțiunii de rezoluțiune este inclusă, alături de desființarea contractului pentru neexecutarea culpabilă sau fortuită, a obligațiilor asumate de părți și desființarea contractului datorită schimbării împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului (hardship), dacă ajustarea acestuia la noile împrejurări este imposibilă sau nu se poate impune uneia dintre părți (art. 623 (5) CC RM). În fine, legiuitorul folosește termenul de rezoluțiune și pentru a desemna și desființarea unui contract cu executare instantanee (unu ictu), prin acordul de voință al părților contractante – mutuus dissensus (art. 668 (3) și art. 743 CC RM).

Termenul de rezeliere este folosit atît în Codul civil, cît și în doctrină, în mai multe accepțiuni, desemnînd cazurile- diverse ca natură – care încetează cu efecte pentru viitor (ex nunc) un contract cu executare succesivă.

Modalitățile de rezelierea contractului fiind:

I. înțelegerea părților care, prin prevederile contractuale sau legale poate fi limitată.

Însă la exercitarea prevederilor contractuale de către administratorul fiduciar – profesionist, este important ca contractul să funcționeze pe întreaga perioadă de timp stipulată.

II. cererea uneia dintre părți prin adresarea în instanța de judecată:

De către legislație sunt prevăzute două situații de acest gen:

– în cazul încălcărilor substanțiale ale prevederilor contractuale. Se are în vedere așa gen de încălcări, ce duc după sine la pierderi substanțiale pentru partea contractantă, lipsindu-l pe acesta de venitul, ce urma a fi primit în cazul executării prevederilor stipulate. Spre exemplu, administratorul fiducar, primind bunurile în administrare, necătînd la interdicția contractuală de înstrăinarea sa, înstrăinează o parte din bunurile gestionate. În cazurile date, la înaintarea cererii de chemare în judecată de către fondatorul administrării fiduciare a bunurilor despre rezilierea contractului, instanța de judecată va constata încălcarea prevederilor contractuale și va pronunța hotărîrea judecătorească, referitor la rezelierea contractului. Fondatorul administrării fiduciare a bunurilor fiind în drept să solicite achitarea pierderilor, suportate în legătură cu încălcarea prevederilor contractuale sau rezilierea contractului;

– în alte cazuri, prevăzute de prevederile CC RM, alte acte normative sau contract.

III. A treia modalitate (reziliere unilaterală), constă în aceia, că una din părți își realizează dreptul, prevăzut de lege sau contract, la refuzul celeilalte părți de la executarea prevederilor contractuale.

IV: schimbarea substanțială a condițiilor contractuale.

Modificarea contractului administrării fiduciare

Raport juridic important în reglementarea juridică a institutului dat de drept, actual de a fi inclus printr-un articol separat în conținutul capitolului XIV Cod Civil.

Astfel, propunem ca în articolul întitulat: temeiurile de modificare a contractului administrării fiduciare a bunurilor să fie stipulată prevederea:

– în cazurile prevăzute de lege sau prin acordul părților;

– modificărea contractului administrării fiduciare poate avea loc la schimbarea substanțială ale condițiilor, din care părțile reieșeau la încheierea contractului.

Modificarea condițiilor se consideră a fi substanțiale în cazul, cînd părțile contractante prevăzîndu-le, nu ar fi încheiat contractul dat, sau l-ar fi încheiat la alte condiții.

Atît în literatura de specialitate, cît și în Codul Civil a altor state (spre exemplu al Federației Ruse) sunt stipulate condiții speciale de încetarea contractului administrării fiduciare. Acestea necesitînd atenție în studierea subiectului dat, cu propuneri de completare a Codului Civil al R. Moldova.

Astfel, una din condițiile de încetare a contractului administrării fiduiare este:

I. decesul cetățeanului, ce figurează în calitate de beneficiar al administrării fiduciare sau lichidarea persoanei juridice date, dacă contractul nu prevedea altceva.

Regula dată poartă caracter dispozitiv. Prin urmare, efectele contractului pot continua în interesul fondatorului administrării fiduciare sau altui beneficiar al administrării fiduciare, indicat de către fondator sau prevăzut de contract.

În cazul cînd, în calitate de beneficiar al contractului administrării fidcuiare apar mai multe persoane, atunci decesul unuia din ei, nu va duce la încetarea contractului în general. Aceasta poate avea loc, doar în cazul decesului ultimului beneficiar al contractului adminsitrării fiduciare.

Încetarea contractului administrării fiduciare drept rezultat al lichidării persoanei juridice – beneficiar, este aplicabilă, în primul rînd organizațiilor obștești, fondurilor, ce în forma dată primesc suport material de la sponsorii săi. La lichidarea persoanei juridice dispare nu numai destinatarul sumelor bănești, dar și scopul oferirii sumelor respective. Însă de către condițiile contractului administrării fiduciare poate fi stipulat, că circumstanțele date nu duc la încetarea contractului administrrii fiduciare, schimbîndu-se doar beneficiarul. În această postură poate apărea sau fondatorul administrării fiduciare sau persoana indicată de el.

Drept condiție de încetarea contractului administrării fiduciare poate fi:

II. decesul administratorului fiduciar, lipsirea lui de capacitatea de exercițiu, limitarea capacității juridice sau dispariția acestuia fără veste.

În cazul, cînd în calitate de administrator fiduciar apare societate comercială, atunci, drept cauză de încetarea contractului, va servi insolvabilitatea sa, așa cum în situația dată persoana juridică se radiază din rejistrul de stat și ea dispare ca subiect de drept (art. 60 CC RM). Suplimentar, administratorul fiduciar personal trebuie să îndeplinească prevederile contractuale, notificînd organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice, despre încheierea judecătorească și comunicarea informației ce se cere de la un administrator (alin.4 art.88 CC RM).

În cazul încetării contractului administrării fiduciare a bunurilor ca urmare a anunțării administratorului fiduciar dispărut fără veste, vor fi aplicabile prevederile art. 49 alin.1 CC RM.

Astfel, persoana fizică poate fi declarată dispărută fără veste dacă lipsește de la domiciliu și a trecut cel puțin un an din ziua primirii ultimelor știri despre locul aflării ei. Prin urmare, înainte de încetarea contractului, este necesar să treacă nu mai puțin de un an. Într-un așa termen lung, bunurile nu pot fi lipsite de administrator fiduciar.

Pentru evitarea unei astfel de situații, considerăm oportun de stipulat în prevederile contractului acest fapt și de prevăzut numirea unui alt administrator al contractului de administrare fiduciară.

Procedura de constatare a administratorului fiduciar cu capacitate de exercdițiu redusă sau lipsit de capacitate juridică, de asemenea poate dura cîteva luni. În această situație, fondatorul administrării fiduciare poate renunța la contract, prevenind administratorul cu trei luni înainte, dacă un alt termen nu este prevăzut în contract.

În literatura de specialitate [74, p.580- 583] există opinia, că încetărea contractului administrării fiduciare duce la lichidarea administratorului persoanei juridice- administrator.

În conformitate cu prevederile art. 60 alin.1 CC RM: capacitatea de folosință a persoanei juridice încetează la data radierii sale din Registrul de Stat, încetînd și obligațiunile acesteia.

Încetarea contractului administrării fiduciare în cazul:

III. refuzului administratorului fiduciar sau fondatorului administrării fiduciare de la îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Această condiție poate fi drept urmare a imposibilității administratorului fiduciar de a -și onora obligațiunile contractuale personal. Legislația nu tălmecește înțelesul formulării date. Mai mult probabil, se are în vedere imposibilitatea îndeplinirii de către adminisrtrator a obligațiilor sale personal din cauza unei boli îndelungate, în cazul sustragerii de la administrator- persoană juridică a licențelor corespunzătoare ș.a.

În lege nu este reflectată situația remunerării administratorului fiduciar în caz de refuz de la executarea obligațiilor contractuale asumate. Unul din autorii Federației Ruse consideră, că în cazurile similare nu se cuvine a achita integral onorariul prevăzut [ 74, p. 583].

Este rezonabil de stipulat achitarea remunerării administratorului fiduciar, pe perioada de lucru în cadrul exercitării obligațiunilor contractuale, pînă la refuzul său de a le onora în continuare. În afară de aceasta, toate cheltuielile, pe care administratorul fiduciar le-a suportat pe parcursul exercitării obligațiunilor sale contractuale urmează să fie rambursate.

Dacă într-o anumită circumstanță creată, administratorul fiduciar nu-și poate onora personal obligațiunile, el poate împuternici o altă persoană în exercitarea obligațiunilor sale contractuale. După părerea noastră, ar fi util ca acest drept să fie stipulat direct de prevederile Codului civil.

Asemenea situații pot fi:

1) stipularea clauzei date în contract;

2) permisiunea scrisă de la fondatorul administrării fiduciare referitor la transmiterii împuternicirilor sale unei altei persoane;

3) transmiterea împuternicirilor sale altei persoane țin de interesul direct al fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului, administratorul neavînd posibilitatea primirii permisiunii scrise de la fondatorul administrării fiduciare în termen rezonabil.

Considerăm binevenit, ca stipularăle date să poarte un caracter exacaustiv, nefiind admisibile diverse complectări, ceia ce ar asigura stabilitatea raportulilor juridice examinate.

IV. Un alt temei pentru încetarea contractului administrarii fiduciare, poate servi refuzul beneficiarului fiduciar de la primirea beneficiilor în baza contractului dat, dacă altceva nu este prevăzut de contract.

Regula dată fiind valabilă în cazul, cînd contractul administrării fiduciare este îndreptat spre păstrarea intereselor altei persoane. Dar prevederea dată, de asemenea, poartă caracter dispozitiv. Refuzul beneficiarului contractului administrării fiduciare de la primirea veniturilor, în rezultatul funcționării contractului dat se deosebește esențial de la refuzul de la contract, încheiat în interesul persoanei terțe. Conform prevederilor art.721 CC RM, dacă persoana terță, în interesul căruia s-a încheiat contactul administrării fiduciare renunță de la acesta, atunci creditorul, se poate folosi de dreptul, acordat de contract, dacă aceasta nu vine în contradicție cu legea, prevederile contractuale sau alte acte normative.

În cazul contractului administrării fiduciare, conform literaturii de specialitate, acesta încetează, dacă beneficiarul contractului renunță de la beneficiile ce-i revin, dacă în contract nu este stipulat altceva. Cu alte cuvinte, dacă contractul nu stipulează, că în cazul refuzului primirii beneficiilor, acestea vor fi primite de alte persoane (spre exemplu administatorul administrării fiduciare), atunci prevederile contractului încetează.

Referitor la prevederea contractuală dată există o particularitate. Ea constă în aceia, că beneficiarul contractului poate refuza de la primirea beneficiilor în orice moment. Nefiind partea în contract, acesta nu este obligat să prevină despre decizia dată fondatorul administrării fiduciare sau administratorul.

V. Încetarea executării obligațiilor contractuale de către administratorul fiduciar pot fi și altele decît decesul său.

În particular: perderea încrederii fondatorului administrării fiduciare în administrator, pe parcursul exercitării de către ultimul a oblgațiilor sale.

Luînd în considerație, că pe perioada încheieirii contractului, fondatorul administrării fiduciare transmite administratorului așa drepturi asupra bunurilor ca dreptul de posesie, folosință și dispoziție iar coraportul dintre persoanele date poartă un caracter de încredere, atunci se poate de considerat, că cazul expus poate servi drept temei de refuz a executării obligațiilor contractuale de către administratorul fiduciar.

În cazul refuzului unilateral al fondatorului administrării fiduciare în prelungirea prevederilor contractuale, în baza altui motiv, decît imposibilitatea executării acestor obligații personal de către fondator, drept consecință va avea achitarea administratorului fiduciar venitul integral, pe care ultimul urma să-l primească pe perioada exercitării obligațiilor sale, inclusiv și remunerările neprimite de către administrator în perioada exercitării funcțiilor sale.

În caz, dacă contractul administrării fiduciare era cu titlu gratuit, atunci fondatorul administrării fiduciare este obligat să achite administratorului fiduciar toate cheltuielile suportate de acesta.

Sitiuația refuzului exercitării obligațiunilor contractuale de către fondatorul administrării fiduciare nu generează dificultăți. Mai dificilă este situația, în cazul încheierii contractului administrării fiduciare în folosul unui terț.

Aceasta fiind în aspectul, că rezilierea contractului în astfel de circumstanțe lezează interesele beneficiarului administrării fiduciare. În asemenea condiții, beneficiarul va fi lipsit de veniturile predestinate de a fi primit. Codul Civil în capitolul respectiv nu reglementează un astfel de raport juridic. Considerăm oportun, de inclus complectările respective, luînd drept tangență normele generale a contractelor civile încheiate în folosul unui terț.

Conform prevederilor art.722 CC RM, din momentul anunțării terțului referitor la intenția de a se folosi de dreptul său contractual, părțile nu pot rezelia contractul fără acordul persoanei date. Din cele expuse rezultă, că în cazul cînd contractul este încheiat în folosul beneficiarului administrării fiduciare, acesta nu poate fi rezeliat fără acordul său, în caz contrar fondatorul administrării fiduciare nu este în drept să rezelieze contractul.

Se poate crea situația, cînd fondatorul administrării fiduciare rezeliază contractul fără acordul beneficiarului administrării fiduciare. În acest caz, beneficiarul are tot dreptul de a cere, ca administrarea fiduciară să se realizeze în interesul său. Aceasta este prevăzut în art. 723 CC RM, care stiplează, că în cazul revocării stipulației, al refuzului beneficiarului la dreptul conferit de stipulație, precum și în cazul în care stipulația în favoarea terțului nu are efecte față de beneficiar, stipulantul poate cere executarea prestației față de sine dacă din contract sau din natura obligației nu rezultă altfel.

Considerăm necesar de inclus intervalul de timp, în decursul căruia, partea contractantă, ce refuză să-și exercite obligațiile contractulale ar fi obligată să anunțe celelalte părți referitor la decizia sa de a rezelia contractul. Termenul optim ar fi de trei luni, înainte referitor la rezilierea contractului, dacă contractul nu prevede alt termen.

Un alt aspect, ce necesită de a fi reglementat, în cadrul contractului administrrii fiduciare, este acela, că pe parcursul activității sale, administratorul fiduciar poate încheia contracte cu persoanele terțe.

La rezilierea unilaterală a contractului, soarta contractelor, încheiate cu persoanele terțe nu este elucidat de legislație. Din aceste considerente, în cazul rezilierii unilaterale a contractului, este necesar de prevăzut obligațiile atît a fondatorului administrării fiduciare, cît și a administratorului fiduciar, a anunța în prealabil persoanele contractante (persoanele terțe), ce sunt în coraporturi contractuale, obiectul căruia este contractul administrării fiduciare. În obligația administratorului fiduciar ar fi anunțarea creditorilor săi, despre faptul administrării fiduciare a bunurilor (spre exemplu a întreprinderii), debitorului ce poate fi condiția primordială a acordului de creditare.

O altă prevedere, oportună de a fi inclusă în prevederile capitolului XIV Cod Civil este răspunderea administratorului fiduciar față de fondatorul administrării fiduciare, în cazul aducerii pierderilor acestuia prin acțiunile sale sau executarea necuviincioasă a oblșigațiunilor sale contractuale. Prevederea dată, după părerea noastră, ar contribui la creșterea responsabilității administratorului fiduciar în veerea executării obligațiunilor sale, în cadrul administrării fiduciare a bunurilor încredințate.

În cazurile date administratorul fiduciar neavînd dreptul la remunerariu pentru perioada dată de lucru, fiind obligat să compenseze fondatorului administrării fiduciare toate cheltuielile suportate. De asemenea nu vor fi compensate cheltuielile, suportate de acesta la administrarea bunurilor.

Cazurile enumerate, în literatura de specialetate poartă un caracter definitiv, nefiind admise careva completări, ce ar fi benevenite de a fi incluse în prevederile unui articol separat al capitolului XVI Cod civil.

Studiind Codul civil Român [3] și Codul civil Francez [4] la capitolul dat constatăm, în cazul în care fiduciarul nu – și îndeplinește obligațiile sale sau pune în pericol interesele ce i-au fost încredințate, constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul poate cere în justiție înlocuirea acestuia și numirea unui administrator provizoriu al masei patrimoniale fiduciare, conform art. 788 alin (1) CC Ro [3], dispoziție legală care adaptează prevederile art. 2027 CC Fr [4].

Numirea noului fiduciar și a administratorului provizoriu poate fi dispusă de instanța de judecată numai cu acordul acestora: reglementarea are menirea de a sublinia că hotărârea judecătorească operează ca o sancțiune împotriva vechiului fiduciar, dar nu poate suplini consimțământul noului fiduciar sau al administratorului provizoriu [ 54, p. 143- 144].

Conform prevederilor (art. 789 alin (1) CC Ro), contractul de fiducie poate fi denunțat unilateral de către constituitor cât timp nu a fost acceptat de către beneficiar. Textul reia dispozițiile art. 2028, alin. 1 CC Fr, cu deosebirea că, în locul noțiunii de „revocare”, s-a folosit noțiunea de „denunțare unilaterală”. Referitor la această reglementare s-a pus problema în literatura de specialitate franceză [ 37, p. 74-77], dacă prin soluția adoptată nu se neagă voința fiduciarului, din moment ce contractul poate fi denunțat în mod unilateral, iar pe de altă parte, dacă prin fiducie se transferă garanții, această prerogativă unilaterală acordată constituitorului nu dăunează eficacității întregului mecanism. În ceea ce privește prima observație, s-a remarcat că este în acord cu noua tendință de jurisprudență, care permite revocarea unilaterală a unei convenții, indiferent dacă aceasta a fost încheiată pe durată determinată sau nedeterminată. Privitor la a doua problemă ridicată, este improbabil ca creditorul, fie că acesta este fiduciarul însuși sau un terț, să nu accepte contractul de fiducie, din moment ce este beneficiar. După acceptarea de către beneficiar, contractul nu poate fi modificat sau revocat de către părți ori denunțat unilateral de către constituitor decât cu acordul beneficiarului sau, în absența acestuia, cu autorizarea instanței judecătorești. Referitor la hotărârea judecătorească, aceasta are în vedere fie schimbarea judiciară a fiduciarului, fie diferitele cazuri de desființare judiciară a contractului de fiducie (nulitate, reziliere).

În cazuri bine justificate, prin hotărâre judecătorească s-ar putea suplini chiar acordul beneficiarului la modificarea, revocarea sau denunțarea unilaterală a contractului de fiducie [54, p.144-145].

CC Ro prevede trei cazuri de încetare a contractului de fiducie:

a) prin împlinirea termenului sau prin realizarea scopului urmărit, când aceasta intervine înainte de împlinirea termenului [art. 790 alin. (1)] [3];

b) când toți beneficiarii renunță la fiducie, iar în contract nu se reglementează condițiile continuării raporturilor fiduciare [art. 790 alin. (2)] [3];

c) în momentul în care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice. Ca efect al încetării contractului de fiducie, masa patrimonială fiduciară se transferă la beneficiar, ori în absența acestuia la constituitor, însă numai după plata datoriilor fiduciare. Referitor la aceste prevederi se impun unele precizări. Astfel, legiuitorul distinge între ipotezele, în care în momentul încetării fiduciei, există un beneficiar, sau nu, fie pentru că el nu a fost încă determinat potrivit regulilor din contract, fie pentru că persoana fizică beneficiară a decedat fără moștenitori ori persoana juridică beneficiară și-a încetat existența potrivit legii [54 p.146- 147].

În al doilea rând, se precizează că fiind vorba despre transferul masei patrimoniale fiduciare, acesta include nu numai drepturi, ci și datorii. Transferul datoriilor nu prejudiciază creditorii fiduciari, întrucât ei se vor putea îndestula din masa fiduciară și după transferul ei către beneficiar sau constituitor, în aceleași condiții în care o puteau face înainte de transfer. Tot în ideea protejării intereselor creditorilor fiduciari, se stipulează că se menține separația masei fiduciare față de restul patrimoniului beneficiarului sau al constituitorului până în momentul plății datoriilor fiduciare. Ca urmare, nici creditorii fiduciari nu se vor putea îndestula din bunurile proprii ale beneficiarului sau ale constituitorului, nici creditorii acestora din urmă nu se vor putea îndestula din masa fiduciară înainte de contopire [ 108, p. 44-47].

Prevederile legale citate mai sus, subliniază suplimentar necesitatea perfecționării prevederilor la capitolul contractului administrării fiduciare a bunurilor. Astfel, actual ar fi de completat cu un articol separate, întitulat: Încetarea contractului administrării fiduciare a bunurilor cu următorul conținut:

Contractul administrării fiduciare a bunurilor încetează în cazul:

– împlinirii termenului contractului sau în cazul realizării scopului urmărit, când aceasta intervine înainte de împlinirea termenului;

– renunțarea beneficiarilor contractului de la primirea benieficiilor conform contractului, cînd în contract nu se reglementează condițiile continuării raporturilor fiduciare;

– în cazul deschiderii procedurii de insolvabilitate împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice;

– decesul persoanei fizice- beneficiarul contractului administrării fiduciare a bunurilor sau lichidarea persoanei juridice- beneficiar, dacă contractual nu prevede altceva;

– refuzul administratorului fiduciar sau fondatorului administrării fiduciare a bunurilor de la îndeplinirea prevederilor contractual din cazul imposibilității administratorului fiduciar personal să îndeplinească administrarea fiduciară a bunurilor;

– refuzul fondatorului administrării fiduciare a bunurilor de la prelungirea contractului, cu condiția achitării lucrului administratorului fiduciar, conform prevederilor contractului;

– insolvabilitatea cetățeanului – întreprinzătorului, fondator al administrării fiduciare.

2. În cazul refuzului unei din părți de la administrarea fiduciară a bunurilor, celaltă parte contractantă trebuie să fie înștiințată despre aceasta cu trei luni pînă la încetarea contractului, dacă alt termen de preîntîmpinare nu este stipulat în contract.

3. La încetarea contractului administrării fiduciare, bunurile aflate în administrare se transmit fondatorului administrării fiduciare, dacă alt ceva nu este stipulat în contract.

De asemenea consider binevenit ca Codul Civil să stipuleze posibilitatea înlocuirii administratorului fiduciar de către fondatorul administrării fiduciare a bunurilor sau beneficiar în condițiile prevăzute de lege.

Această condiție ar fi neexecutarea obligațiilor contractuale de către administratorul fiduciar.

Prezența acordului beneficiarului administrării fiduciare la încetarea sau modificarea contractului administrării fiduciare în toate cazurile limitează drepturile de proprietar.

Ar fi binevenit de inclus în prevederile Codului Civil, intervalul de timp, în cadrul căruia, părțile urmează să fie preîntîmpinate referitor la decizia de încetare a contractului administrării fiduciare. Opim ar fi termenul de trei luni, dar prevederile contarctului la capitolul dat poate prevedea și alt termen, în dependență de acordul ajuns la încheierea contarctului.

În situația decesului fondatorului administrării fiduciare, se poate de raportat la regula general, stipulată de (art.664 alin.2 CC RM): obligația se stinge prin decesul creditorului, dacă executarea îi este destinată personal sau dacă este legată în alt mod de persoana creditorului, dar regula dată nu este valabilă în cazul contractului administrării fiduciare a bunurilor. În cazul decesului fondatorului, drepturile sale contractual trec la urmașii săi.

În cazul declarării fondatorului administrării fiduciare lipsit de capacitatea de exercițiu, limitarea capacității de exercițiu sau declarat dispărut fără veste. Se pare, că în toate cazurile enumărate mai sus, contractul dat nu v-a înceta.

Reieșind din cele expuse, cert se relevă că cauzele încetării contractului administrării fiducare a bunurilor condiționat pot fi împărțite în două categorii.

I. Din prima categorie putem remarca încetarea contractului administrării fiduciare, ca reziliat al refuzului unei din părți contractante să-și exercite obligațiunile în continuare. Refuzurile date au anumit specific, descris mai sus, dar în linii generale esle corespund cerințelor generale a refuzului de executare a prevederilor contractuale, reglementate în prevederile art. 747 CC RM.

II. A doua categorie de premise constituie factorii juridici (evenimente sau acțiuni), prezența cărora fac imposibilă paticiparea unei din părți la raporturile contractuale ale administrării fidcuiare a bunurilor. Toate acestea premise, suplimantar subliniază caracterul persoanal al raporturilor juridice în cadrul contractului administrării fiduciare a bunurilor.

4.3. Răspunderea părților pentru neexecutarea contractului administrării fiduciare

Institutul răspunderii civile în drept este un mecanism, ce asigură realizarea normelor legislației civile și executarea obligațiilor contractuale.

În literatura juridică această noțiune, poartă caracter de discuție. Unii autori, explică răspunderea civilă drept formă a impunerii statale. Aceasta exprimîndu-se prin aplicarea de către instanțele judecătorești față de părțile de rea-credință a sancțiunilor civile, cu scopul recompensei pecuniare a părții aflate în pierdere și aplicarea față de partea ce a încălcat legislația a urmărilor pecuniare nefavorabile.

După părerea altor autori, determinarea răspunderii civile prin intermediul impunerii statale are un șir de neajunsuri. Astfel, autorul rus Egorov N.D. consideră, că conținutul noțiunii date nu prevede posibilitatea obligațiunii debitorului de sinestătător să aplice față de sine însuși măsurile răspunderii, prin achitarea penalităților și achitarea pierderilor creditorului.

După părerea autorului Ioffe O.S., executarea binevolă de către debitor a încălcărilor admise, reprezintă prin sine particularitatea răspunderii civile. Particularitățile căreia constau în faptul, că pe lîngă posibilitățile soluționării litigiilor civile pe cale amiabilă, apare necesitatea adresării creditorilor în instanța de judecată [ 150, p. 9-10]. Același autor determină răspunderea civilă drept sancțiune pentru încălcările, ce au urmări negative pentru debitor, în formă de lipsirea acestuia a unor drepturi subiective civile sau aplicarea suplimentară a obligațiunilor civile [150, p. 97].

Legislația civilă prevede diverse modalități de răspundere pentru neexecutarea obligațiilor: compensarea pierderilor, achitarea dobînzii de întîrziere, pierderea arvunei ș.a.

În cadrul contractului administrării fiducare a bunurilor, conform autorului Chibac Gh., este necesar de deosebit răspunderea participanților administrării fiduciare față de persoanele terțe (răspundere în raporturi contractuale externe), de la răspunderea între părțile contractante (raporturi contractuale interne).

I. Baza răspunderii contractuale externe servește delimitarea bunurilor, aflate în administrarea fiduciară.

Din categoria dată de raporturi juridice, face parte răspunderea administratorului fiduciar și fondatorului administrării fiduciare față de persoanele terțe.

Există regulă, conform căreia, dacă la încheierea contractelor cu persoanele terțe administrratorul fiduciar nu face public acest fapt (art. 1053 alin.2 CC RM), atunci, în cazul aducerii prejudiciilor acestora, administratorul va răspunde cu bunurile sale. Suplimentar, administratorul fiduciar, va purta răspundere personală, în cazul cînd acțiunile sale vor depăși limitele împuternicirilor stipulate în contract [ 83, p. 259- 260].

În cazul insuficienței bunurilor administratorului fiduciar, răspunderea subsidiară revine fondatorului administrării fidcuare a bunurilor, ce se va răsfrînge față de bunurile acestuia.

Prevederile legale date, în condițiile economiei de piață au scop garantarea drepturilor și intereselor persoanelor terțe, ce urmează a fi garantate de bunurile fondatorului [83, p. 260].

După părerea autorului rus Suhanov E. A., în cazul dat merge vorba despre “răspunderea subsidiară de două nivele”. Aceasta avînd explicație prin faptul, că anume administratorul fiduciar, ce se folosește de bunurile străine, urmează în primul rînd să poarte responsabilitate în cazul formării datoriilor, drept rezultat al activității sale. În cazul insuficienței bunurilor sale, la răspunderea subsidiară poate fi atras fondatorul administrării fiduciare și beneficiarul, deoarece în interesele acestora se activa în cadrul contractului încheiat [ 93, p. 129].

În contextul dat, confrom art. 1058 alin.4 CC RM: fondatorul administrării fiduciare și beneficiarul răspund pentru acțiunile administratorului fiduciar numai atunci, cînd li se poate imputa un comportament ilicit.

II. Din categoria răspunderii contractuale interne face parte răspunderea administratorului fiduciar în fața fondatorului administrării fiduciare și beneficiarului administrării fiduciare.

Categoria dată de răspundere contractuală apare în cazurile în care administratorul fiduciar, pe parcursul activității sale nu a manifestat diligență corespunzătoare față de obligațiunile sale contractuale. În asemenea cazuri, acesta va purta răspundere atât față de fondatorul administrării, cât și față de beneficiar. Astfel, administratorul fiduciar va purta răspundere pentru activitate neefectivă ( art. 1058 alin.2 CC RM).

În asemenea situație, administratorul fiduciar va fi obligat să ramburseze beneficiarului administrării fiduciare a bunurilor venitul ratat, iar fondatorului administrării fiduciare – pierderile în rezultatul deteriorării bunului și venitul ratat. De asemenea, fondatorul administrării fiduciare, va fi în drept să solicite, în formă regresivă toate cheltuielile suportate de acesta în rezultatul răspunderii subsidiare, în cazul insuficiențe bunurilor administratorului fiduciar, pentru stingerea obligațiilor cu terții [83, p. 260].

În conformitate cu prevederile alin.2 art.1056 CC RM, dacă administratorul fiduciar nu manifestă față de interesele fiduciantului diligența de care dă dovadă în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

Ar fi binevenit în contextul aricolului dat de inclus și beneficiarul contractului administrării fiducare a bunurilor.

Administratorul fiduciar poartă răspundere pentru pierderile aduse, dacă nu v-a demonstra, că acestea au survenit în rezultatul acțiunii forțelor majore sau rezultatul acțiunilor fondatorului administrării fidcuare sau a beneficiarului administrării fiduciare.

Unii autori, spre exemplu Ciubarov V.V. consideră, că după regula generală, răspunderea administratorului fiduciar este răspundere fără vinovăție. Însă, administratorul este obligat să dovedească, că pierderile au survenit nu numai în rezultatul acțiunii forțelor majore, dar și acțiunilor fondatorului administrării fiduciare sau beneficiarului administrării fiduciare. Regula dată va fi coraportată prevederilor art. 609 CC RM, ce reglementează răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor.

N. D. Egorov, diferenciază răspunderea administratorului fiduciar în dependență, dacă acesta este persoană fizică sau întreprinzător [81, p.134]. Răspunderea administratorului fiduciar – întreprinzător individual, se bazează pe riscurile proprii în activitate (art.55 CC RM). Acesta poartă răspundere pentru prejudiciile aduse, dacă nu va demonstra, că ele au survenit în rezultatul acțiunii forțelor majore sau acțiunilor fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiduciare. În cazurile, cînd în calitate de administrator fiduciar apare persoană fizică, ce nu desfășoară activitate de întreprinzător, răspunderea lor se construiește pe vinovăție (art. 603 CC RM).

În conformitate cu prevederile alin.2 art.1056 CC RM, administratorul fiduciar, dacă nu manifestă față de interesele fiduciantului diligența de care dă dovadă în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

Aici nu se face referință la venitul ratat. Prejudiciul va fi obligat de a fi reparat, indiferent de vinovăția fiduciarului. Excepție în cazul dat poate fi în cazul, dacă pierderile sunt aduse drept urmare a deteriorării bunului sau pieirii bunului. Atunci răspunderea survine numai în cazul vinovăției administratorului fiduciar. Acesta va fi obligat să recupereze pierderile fondatorului administrării fiduciare a bunurilor (beneficiarului administrării fiduciare), prejudiciul cauzat, doar pentru perioada activității sale, doar la demonstrarea vonovăției sale directe.

Răspunderea culpabilă survine doar în cazul, cînd admnistratorul fiduciar, pe parcursul administrării bunurilor nu va da dovadă de deligență suficientă în activitatea sa.

Conform prevederilor art. 513 CC RM, gradul diligenței și grijei față de bunurile transmise în administrarea fiduciară se determină în coraport cu măsurile întreprinse de persoană pentru executarea cuviincioasă a obligațiunilor, reieșind din caracterul obligațiunilor asumate.

Interesele fondatorului administrării fiduciare (beneficiarului administrării fiduciare), după părerea lui Dozorțev V.A. reies din contract și pot consta în păstrarea bunului sau uzarea sa minimă, pe parcursul folosirii acestuia și obținerii de beneficii din rezultatul folosirii sale. Administratorul fiduciar este obligat să transmită toate bunurile beneficiarului administrării fiduciare, primite de la exploatarea bunului și să determine nivelul beneficiilor, prevăzute de contract.

După părerea aceluiași autor, administratorului fiduciar îi sunt înaintate condiții destul de drastice a responsabilității, de care nu poate exonera o simplă circumstanță de fapt. Liberarea de răspundere poate servi imposibilitatea executării obligațiilor de către administratorul fiduciar, drept rezultat a acțiunii forțelor majore sau acțiunilor fondatorului administrării fiduciare sau beneficiarului administrării fiduciare. Sarcina demonstrării circumstanțelor expuse se află pe administratorul fiduciar, ce corespunde regulei generale, prevăzute activității de antreprenoriat [ 80, p. 123].

Legislația prevede acțiunile fondatorului administrării fiduciare și a beneficiarului administrării fiduciare în calitate de condiție suplimenatră de eliberare de la răspundere. În cazul stabilirii și depistării a careva acțiuni din partea fondatorului administrării fiduciare sau beneficiarului (art. 1058 alin. 4 CC RM), condiție suplimentară de eliberare de la răspundere, este necesar de a ține cont, că aceștea, conform conțiilor contractului au drepturi, dar nu poartă răspundere. Excepția constă în achitarea administratorului fiduciar a onorariului și rambursarea cheltuililor suportate de acesta pe parcursul administrării fiduciare a bunurilor.

Din acțiunile fondatorului administrării fiduciare și a bineficiarului, ce l-ar exonera pe administrator de răspundere, pot fi atribuite:

1. Transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor, ce nu corespund prevederilor contractului. Neajunsurile bunului, obiect al contarctului, trebuie să fie stipulate în contarct. În caz contrar, administartorul fiduciar nu poartă răspundere pentru pierderile aduse, dacă ele au survenit din cauza impedimentelor bunului aflat în administrarea fiduciară, de existența cărora, administartorul fiduciar nu cunoștea;

2. Cazurile rezilierii unilaterale a contarctului înainte de termen, prin cererea înaintată de fondatorul administrării fiduciare sau a beneficiarului administrării fiducare. Rezelierea unilaterală a contractului este posibilă doar conform prevederilor art. 747 CC RM .

3. Transmiterea în administrarea fiduciară a bunului gajat.

Obligațiile pecuniare, apărute în rezultatul administrării fiduciare a bunurilor se sting din contul bunurilor, aflate în adinistrare fiduciară (art. 1056 alin. 6 CC RM).

În cazul insuficienței bunurilor transmise în administrare, achitarea datoriilor se va efectua din contul bunurilor administratorului fiduciar, iar în caz de insuficiența acestora- din contul bunurilor fondatorului administrării fiduciare.

Considerăm utilă completarea prevederilor art. 1058 CC RM, situației, depășirii de către administratorul fiduciar, a atribuțiilor sale contractuale pe parcursul ativității sale. În acest caz, răspunderea pentru perderile aduse, poartă administratorul fiduciar personal.

Pretențiile pecuniare, înaintate față de bunurile fondatorului administrării fiduciare de către persoanele terțe, participante la raporturile juridice, ce nu știeau și nici nu urmau a cunoaște despre transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor, se vor înnapoia, de către fondatorul administrării fiduciare, din contul bunurilor administratorului fiduciar, conform regulei de regres.

În scopul asigurării achitării pierderilor de către administrator, ce pot fi aduse fondatorului administrării fiduciare sau beneficiarului administrării fiduciare prin îndeplinirea necorespunzătoare a prevederilor contractului, la întocmirea sa pot fi stipulate prevederi, prin care, administratorul fiduciar să lase gaj anumite bunuri, pe care acesta le deține cu titlu de proprietar.

Propunerile date, după părerea noastră, fiind incluse în prevederile art. 1058 CC RM, vor conrtibui la îndeplinirea conștiincioasă a atribuțiilor sale contractuale de către administratorul fiduciar, mixorînd, tot odată riscul potențial al pierderilor din partea fondatorului administrării fiduciare a bunurilor, precum și a beneficiarului administrării fiduciare.

1.Răspunderea fondatorului administrării fiduciare și beneficiarului față de administratorul fiduciar.

Răspunderea fondatorului fiduciar trebuie privită, cel puțin, din două aspecte:

1. În primul rînd, în cazul transmiterii în administrarea fiduciară a bunurilor, ce nu corespund prevederilor contractuale:

2. În al doilea rînd, răspunderea survenită, drept urmare a întîrzierii achitării administratorului fiduciar remunerariului (rambursarea cheltuielilor, suportate pe parcursul administrării fiduciare a bunurilor).

În cazul transmiterii în administrarea fiduciară a bunurilor gajate, fondatorul administrării fiducare este obligat să informeze despre aceasta administratorul fiduciar. În caz contrar, administratorul fiduciar, invocînd că nu cunoștea despre gajarea bunului transmis în administrarea fiduciară, este în drept să solicite rezelierea contractului și achitării onorariului, conform prevederilor contractului administrării fiducare, prin intermediul instanței de judecată (art. 747 CC RM).

Fondatorul administrării fiduicare este obligat să transmită în administrare doar bunurile, față de care terțele persoane nu au careva pretenții.

O altă obligațiune a fondatorului administrării fiduciare, este achitarea onorariului administratorului fiduciar, stipulate în contract și rambursarea cheltuielilor suportate de administrator, în cadrul administrării fiduciare. Părțile pot prevedea în contract penalități, în caz de neexecutarea obligațiunilor date.

În cazul refuzului administratorului fidcuiar, de a administra în continuare bunurile transmise, din considerente a imposibilității îndeplinirii personale a obligațiunilor contractuale, fondatorul administrării fiduciare este obligat să achite onorariul, prevăzut de contract, pe întreaga perioadă de activitate a administratorului.

La ziua de azi, CC RM nu reglementează prin norme speciale răspunderea fondatorului administrării fiduciare și beneficiarului în cadrul contractului dat. De asemenea, după părerea noastră, sunt stipulate insuficient modalitățile răspunderii administratorului fiduciar în cazul îndeplinirii necuviincioase a obligațiunilor sale contractuale.

Ori, propunerile de completare a legislației civile la capitolul respectiv, au menirea de a înlătura lacunele date.

Modificarea contractului administrării fiduciare

Raport juridic important în reglementarea juridică a institutului dat de drept, actual de a fi inclus printr-un articol separat în conținutul capitolului XIV CC RM.

Astfel, propunem ca în articolul întitulat: temeiurile de modificare a contractului administrării fiduciare a bunurilor să fie stipulată prevederea:

în cazurile prevăzute de lege sau prin acordul părților;

modificărea contractului administrării fiduciare poate avea loc la schimbarea substanțială a condițiilor, din care părțile reieșeau la încheierea contractului.

Modificarea condițiilor se consideră a fi substanțiale în cazul, cînd părțile contractante prevăzîndu-le, nu ar fi încheiat contractul dat, sau l-ar fi încheiat la alte condiții.

Atît în literatura de specialitate, cît și în Codul Civil a altor state (spre exemplu al FR) sunt stipulate condiții speciale de încetarea contractului administrării fiduciare. Acestea necesitînd atenție în studierea subiectului dat, cu propuneri de completare a CC RM.

Astfel, una din condițiile de încetare a contractului administrării fiduiare este:

I. decesul cetățeanului, ce figurează în calitate de beneficiar al administrării fiduciare sau lichidarea persoanei juridice date, dacă contractul nu prevedea altceva.

Regula dată poartă caracter dispozitiv. Prin urmare, efectele contractului pot continua în interesul fondatorului administrării fiduciare sau altui beneficiar al administrării fiduciare, indicat de către fondator sau prevăzut de contract.

În cazul cînd, în calitate de beneficiar al contractului administrării fidcuiare apar mai multe persoane, atunci decesul unuia din ei, nu va duce la încetarea contractului în general. Aceasta poate avea loc, doar în cazul decesului ultimului beneficiar al contractului adminsitrării fiduciare.

Încetarea contractului administrării fiduciare drept rezultat al lichidării persoanei juridice – beneficiar, este aplicabilă, în primul rînd organizațiilor obștești, fondurilor, ce în forma dată primesc suport material de la sponsorii săi. La lichidarea persoanei juridice dispare nu numai destinatarul sumelor bănești, dar și scopul oferirii sumelor respective. Însă de către condițiile contractului administrării fiduciare poate fi stipulat, că circumstanțele date nu duc la încetarea contractului administrrii fiduciare, schimbîndu-se doar beneficiarul. În această postură poate apărea sau fondatorul administrării fiduciare sau persoana indicată de el.

Drept condiție de încetarea contractului administrării fiduciare poate fi:

II. decesul administratorului fiduciar, lipsirea lui de capacitatea de exercițiu, limitarea capacității juridice sau dispariția acestuia fără veste.

În cazul, cînd în calitate de administrator fiduciar apare societate comercială, atunci, drept cauză de încetarea contractului, va servi insolvabilitatea sa, așa cum în situația dată persoana juridică se radiază din rejistrul de stat și ea dispare ca subiect de drept (art. 60 CC RM). Suplimentar, administratorul fiduciar personal trebuie să îndeplinească prevederile contractuale, notificînd organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice, despre încheierea judecătorească și comunicarea informației ce se cere de la un administrator (alin.4 art.88 CC RM).

În cazul încetării contractului administrării fiduciare a bunurilor ca urmare a anunțării administratorului fiduciar dispărut fără veste, vor fi aplicabile prevederile (art. 49 alin.1 CC RM).

Astfel, persoana fizică poate fi declarată dispărută fără veste dacă lipsește de la domiciliu și a trecut cel puțin un an din ziua primirii ultimelor știri despre locul aflării ei. Prin urmare, înainte de încetarea contractului, este necesar să treacă nu mai puțin de un an. Într-un așa termen lung, bunurile nu pot fi lipsite de administrator fiduciar.

Pentru evitarea unei astfel de situații, consider oportun de stipulat în prevederile contractului acest fapt și de prevăzut numirea unui alt administrator al contractului de administrare fiduciară.

Procedura de constatare a administratorului fiduciar cu capacitate de exercdițiu redusă sau lipsit de capacitate juridică, de asemenea poate dura cîteva luni. În această situație, fondatorul administrării fiduciare poate renunța la contract, prevenind administratorul cu trei luni înainte, dacă un alt termen nu este prevăzut în contract.

În literatura de specialitate [74, p.580- 583] există opinia, că încetărea contractului administrării fiduciare duce la lichidarea administratorului persoanei juridice- administrator.

În conformitate cu prevederile art. 60 alin.1 CC RM: capacitatea de folosință a persoanei juridice încetează la data radierii sale din Registrul de Stat, încetînd și obligațiunile acesteia.

Apare întrebarea, dacă bunurile, aflate în administrarea fiduciară trebuie incluse în catedoria bunurilor masei patrimoniale. Probabil că nu. Dreptul de proprietate asupra acestora, le deține un alt subiect de drept. Ce ține de solicitarea datoriilor administratorului fiduciar- falimentat acestea se vor invoca doar în cuantumul remunerarilor, ce i-au revenit, conform prevederilor contractului.

Încetarea contractului administrării fiduciare în cazul:

III. refuzului administratorului fiduciar sau fondatorului administrării fiduciare de la îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Această condiție poate fi drept urmare a imposibilității administratorului fiduciar de a -și onora obligațiunile contractuale personal. Legislația nu tălmecește înțelesul formulării date. Mai mult probabil, se are în vedere imposibilitatea îndeplinirii de către adminisrtrator a obligațiilor sale personal din cauza unei boli îndelungate, în cazul sustragerii de la administrator- persoană juridică a licențelor corespunzătoare ș.a.

În lege nu este reflectată situația remunerării administratorului fiduciar în caz de refuz de la executarea obligațiilor contractuale asumate. Unul din autorii Federației Ruse consideră, că în cazurile similare nu se cuvine a achita integral onorariul prevăzut [ 74, p. 583].

Este rezonabil de stipulat achitarea remunerării administratorului fiduciar, pe perioada de lucru în cadrul exercitării obligațiunilor contractuale, pînă la refuzul său de a le onora în continuare. În afară de aceasta, toate cheltuielile, pe care administratorul fiduciar le-a suportat pe parcursul exercitării obligațiunilor sale contractuale urmează să fie rambursate.

Este discutabilă întrebarea reglementării juridice a refuzului administratorul fiduciar în onorarea obligațiilor sale din alte considerente, decît imposibilitatea exercitării acestora personal.

Asemnea situație nu este reglementată de capitolul respectiv al Codului civil. Din aceste considerente ar fi oportun de a ne raporta la prevederile altor articole ce reglementează categoria dată de raporturi juridice.

În conformitate cu prevederile art. 513 alin.1 CC RM: debitorul este obligat să-și exercite obligațiunile cu bună credință. Refuzul unilateral al administratorului fiduciar de la onorarea obligațiunilor asumate va fi tălmăcit drept încălcarea prevederilor contractulale, cu toate efectele juridice respective. În legătură cu aceasta, față de administrator, pot fi aplicate pretenții de răspundere materială. În conformitate cu prevederile art. 602 CC RM, administratorul va fi obligat să ramburseze pierderile suportate fondatorului administrării fiduciare.

Acesta în cazul dat, nu va avea dreptul la primirea remunerării și nu i se vor rambursa cheltuielile supoartate, în legătură cu exercitarea obligațiunilor sale.

Dacă într-o anumită circumstanță creată, administratorul fiduciar nu-și poate onora personal obligațiunile, el poate împuternici o altă persoană în exercitarea obligațiunilor sale contractuale. După părerea mea, ar fi util ca acest drept să fie stipulat direct de prevederile CC RM.

Asemenea situații pot fi:

1) stipularea clauzei date în contract;

2) permisiunea scrisă de la fondatorul administrării fiduciare referitor la transmiterii împuternicirilor sale unei altei persoane;

3) transmiterea împuternicirilor sale altei persoane țin de interesul direct al fondatorului administrării fiduciare sau a beneficiarului, administratorul neavînd posibilitatea primirii permisiunii scrise de la fondatorul administrării fiduciare în termen rezonabil.

Consider binevenit, ca stipularăle date să poarte un caracter exacaustiv, nefiind admisibile diverse complectări, ceia ce ar asigura stabilitatea raportulilor juridice examinate.

IV. Un alt temei pentru încetarea contractului administrarii fiduciare, poate servi refuzul beneficiarului fiduciar de la primirea beneficiilor în baza contractului dat, dacă altceva nu este prevăzut de contract.

Regula dată fiind valabilă în cazul, cînd contractul administrării fiduciare este îndreptat spre păstrarea intereselor altei persoane. Dar, prevederea dată, de asemenea poartă caracter dispozitiv. Refuzul beneficiarului contractului administrării fiduciare de la primirea veniturilor, în rezultatul funcționării contractului dat se deosebește esențial de la refuzul de la contract, încheiat în interesul persoanei terțe. Conform prevederilor art.721 CC RM, dacă persoana terță, în interesul căruia s-a încheiat contactul administrării fiduciare renunță de la acesta, atunci creditorul, se poate folosi de dreptul, acordat de contract, dacă aceasta nu vine în contradicție cu legea, prevederile contractuale sau alte acte normative.

În cazul contractului administrării fiduciare, conform literaturii de specialitate, acesta încetează, dacă beneficiarul contractului renunță de la beneficiile ce-i revin, dacă în contract nu este stipulat altceva. Cu alte cuvinte, dacă contractul nu stipulează, că în cazul refuzului primirii beneficiilor, acestea vor fi primite de alte persoane (spre exemplu administatorul administrării fiduciare), atunci prevederile contractului încetează.

Referitor la prevederea contractuală dată există o particularitate. Ea constă în aceia, că beneficiarul contractului poate refuza de la primirea beneficiilor în orice moment. Nefiind partea în contract, acesta nu este obligat să prevină despre decizia dată fondatorul administrării fiduciare sau administratorul.

V. Încetarea executării obligațiilor contractuale de către administratorul fiduciar pot fi și altele decît decesul său.

În particular: perderea încrederii fondatorului administrării fiduciare în administrator, pe parcursul exercitării de către ultimul a oblgațiilor sale.

În cazul refuzului unilateral al fondatorului administrării fiduciare în prelungirea prevederilor contractuale, în baza altui motiv, decît imposibilitatea executării acestor obligații personal de către fondator, drept consecință va avea achitarea administratorului fiduciar venitul integral, pe care ultimul urma să-l primească pe perioada exercitării obligațiilor sale, inclusiv și remunerările neprimite de către administrator în perioada exercitării funcțiilor sale.

În caz, dacă contractul administrării fiduciare era cu titlu gratuit, atunci fondatorul administrării fiduciare este obligat să achite administratorului fiduciar toate cheltuielile suportate de acesta.

Aceasta fiind în aspectul, că rezilierea contractului în astfel de circumstanțe lezează interesele beneficiarului administrării fiduciare. În asemenea condiții, beneficiarul va fi lipsit de veniturile predestinate de a fi primit. Codul Civil în capitolul respectiv nu reglementează un astfel de raport juridic. Consider oportun, de inclus complectările respective, luînd drept tangență normele generale a contractelor civile încheiate în folosul unui terț.

Conform prevederilor art.722 CC RM, din momentul anunțării terțului referitor la intenția de a se folosi de dreptul său contractual, părțile nu pot rezelia contractul fără acordul persoanei date. Din cele expuse rezultă, că în cazul cînd contractul este încheiat în folosul beneficiarului administrării fiduciare, acesta nu poate fi rezeliat fără acordul său, în caz contrar fondatorul administrării fiduciare nu este în drept să rezelieze contractul.

Se poate crea situația, cînd fondatorul administrării fiduciare rezeliază contractul fără acordul beneficiarului administrării fiduciare. În acest caz, beneficiarul are tot dreptul de a cere, ca administrarea fiduciară să se realizeze în interesul său. Aceasta este prevăzut în art. 723 CC RM, care stiplează, că în cazul revocării stipulației, al refuzului beneficiarului la dreptul conferit de stipulație, precum și în cazul în care stipulația în favoarea terțului nu are efecte față de beneficiar, stipulantul poate cere executarea prestației față de sine dacă din contract sau din natura obligației nu rezultă altfel.

Considerăm necesar de inclus intervalul de timp, în decursul căruia, partea contractantă, ce refuză să-și exercite obligațiile contractulale ar fi obligată să anunțe celelalte părți referitor la decizia sa de a rezelia contractul. Termenul optim ar fi de trei luni, înainte referitor la rezilierea contractului, dacă contractul nu prevede alt termen.

Un alt aspect, ce necesită de a fi reglementat, în cadrul contractului administrrii fiduciare, este acela, că pe parcursul activității sale, administratorul fiduciar poate încheia contracte cu persoanele terțe.

La rezilierea unilaterală a contractului, soarta contractelor, încheiate cu persoanele terțe nu este elucidat de legislație. Din aceste considerente, în cazul rezilierii unilaterale a contractului, este necesar de prevăzut obligațiile atît a fondatorului administrării fiduciare, cît și a administratorului fiduciar a anunța în prealabil persoanele contractante (persoanele terțe), ce sunt în coraporturi contractuale, obiectul căruia este contractul administrării fiduciare. În obligația administratorului fiduciar ar fi anunțarea creditorilor săi, despre faptul administrării fiduciare a bunurilor (spre exemplu a întreprinderii), debitorului ce poate fi condiția primordială a acordului de creditare.

O altă prevedere, oportună de a fi inclusă în prevederile capitolului XIV CC RM este răspunderea administratorului fiduciar față de fondatorul administrării fiduciare, în cazul aducerii pierderilor acestuia prin acțiunile sale sau executarea necuviincioasă a oblșigațiunilor sale contractuale.

Prevederea dată, după părerea mea, ar contribui la creșterea responsabilității administratorului fiduciar pe marginea executării obligațiunilor sale, în vederea administrării fiduciare a bunurilor încredințate.

În cazurile date administratorul fiduciar neavînd dreptul la remunerariul pentru perioada dată de lucru, fiind obligat să compenseze fondatorului administrării fiduciare toate cheltuielile suportate. De asemenea nu vor fi compensate cheltuielile, suportate de acesta la administrarea bunurilor.

Concluzii la capitolul 4

Mecanizmele de realizare a încheierii, modificării și rezilierii contractului administrării fiduciare, reprezintă prin sine mecanizmele legale, ce determină viablitatea acestuia. Datorită importanței deosebite pe care instituțiile juridice menționate le au asupra desfășurării raporturilor juridice de natură convențională [36, p.251], reglementarea lor certă de normele legale vor constitui criteriu al stabilității raporturilor juridice, precum și secutirății participanților acestora.

Astfel, în rezultatul studiului efectuat au fost supuse analizei complexe reglementarea legală a instituțiilor juridice date.

Concluziile noastre în cadrul materiei abordate în acest capitol sunt următoarele:

– stipularea în prevederile Codului civil al încheierii contractul de administrare fiduciară a proprietății în forma scrisă, autentică;

– contractul administrării fiduciare a bunurilor imobile urmează a fi încheiat în forma, prevăzută pentru contractul de vînzare a acestei categorii de bunuri. Transmiterea bunurilor imobile în administrare fiduciară se supune înregistrării de stat, în aceiași ordine, ca și trecerea dreptului de proprietate a categoriei date de bunuri.

– nerespectarea formei contractului administrării fiduciare sau cerințelor transmiterii bunurilor imobile în administrare fiduciară, duce la nevalabilitatea contractului.

– în rezultatul studiului efectuat s-a înaintat propunerea înregistrării contractului de fiducie și ale eventualelor sale modificări la organul fiscal teritorial. Termenul de înregistrare fiind propus de o lună de la data încheierii contractului sau ale modificărilor acestuia sub sancțiunea nulității absolute ale acestuia;

– Includerea modificărilor în legislația națională ce ar înzestra organele de tutelă și curatelă cu împuternciri legale în vederea încheierii contractelor administrării fiduciare sau prin prezentarea unui statut legal corespunzător de către Ministerul Învățămîntului organelor date pentru încheierea contractelor de administrare fiduciară a bunurilor.

– răspunderea organului de tutelă și curatelă pentru alegerea administratorului fiduciar în cazul bunurior persoanei aflate sub supravegherea organului tutelar cu stipularea răspunderii pentru neaplicarea măsurilor suficiente în scopul preîntîmpinării pierderilor bunurilor transmise în administrare fiduciară sau alte categorii de pierderi.

– Completarea conținutului art. 44 CC RM, conform cărora organul de tutelă și curatelă predau bunurile administratorului fiduiciar și a dreptului de înstrăinarea bunurilor transmise în administrare fiduciară;

– S-a considerat utilă completarea prevederilor legale, prin care să fie stipulat mecanizmul numirii de instanța de judecată a administratorului fiduciar, ce urmează să încheie contractul dat cu organul de tutelă și curatelă. În acest caz, organul de tutelă și curatelă acționează în vederea executării obligațiilor sale publice și tot odată (în măsura preponderentă), în apărarea intereselor persoanei particulare;

– În cazurile încheierii contractelor administrării fiduciare a întreprinderilor, în calitate de condiții obligatorii, ce ar preceda încheierea contractului, ar fi obligativitatea fondatorului administrării fiduciare a informa în scris toți creditorii întreprinderii, referitior la încheierea contractului dat.

– Stipularea dreptului creditorilor în termen de trei luni din momentul primirii înștiințării despre transmiterea întreprinderii în administrarea fiduciară, să ceară fie încetarea, fie executarea înainte de termen a obligațiilor și posibilitatea rambursării de către fondatorul administrării fiduciare a pierderilor survenite, drept rezultat al încheierii contractului dat;

– Dreptul creditorului, ce nu a fost informat despre transmiterea întreprinderii în administrare fiduciară de a înainta cerere de chemare în judecată privind rambursarea pierderilor suportate în rezultatul administrării fiduciare, în decurs de un an, de cînd a aflat sau trebuia să afle despre transmiterea întreprinderii în administrare fiduciară;

– Privind raporturile administrării fiduciare în caz de succesiune testamentară, în rezultatul studiului efectuat, s-a stipulat că măsurile de pază a averii succesorale și administrare, pot fi efectuate de trei categorii de subiecți. Și anume: executorul testamentar, custodele și notarul. Ultimul, avînd mai multe împuterniciri în comparație cu executorul testamentar.

– Astfel s-a stipulat că, beneficiarul administrării fiduciare în caz de succesiune testamentară se determină la momentul acceptării succesiunii. După determinarea beneficiarului, contractul administrării bunurilor testamentare încetează.

– Referitor la cuantumul maxim procentual al remunerării în baza contractelor de paza averii succesorale și contractului administrării bunurilor testamentare, reieșind din prețul bunurilor testate s-a propus ca această sumă să nu depășească 3% din prețul bunurilor testate.

– Analizei detaliate a fost supus compartimentul încetării contractului administrării fiduciare cu propunerea completării Capitolului XIV CC RM cu articol întitulat încetarea contractului administrării fiduciare. Conținutul căruia s-a propus a fi:

Contractul administrării fiduciare încetează în cazul:

– împlinirii termenului contractului sau în cazul realizării scopului urmărit, când aceasta intervine înainte de împlinirea termenului;

– renunțarea beneficiarilor contractului de la primirea benieficiilor conform contractului, cînd în contract nu se reglementează condițiile continuării raporturilor fiduciare;

– în cazul deschiderii procedurii de insolvabilitate împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice;

– decesul persoanei fizice- beneficiarul contractului administrării fiduciare, lipsirea lui de capacitatea de exercițiu, limitarea capacității juridice sau dispariția acestuia fără veste, precum și lichidarea persoanei juridice – beneficiar, dacă contractul nu prevedea altceva;

– în cazul cînd, în calitate de beneficiar al contractului administrării fidcuiare apar mai multe persoane, decesul unuia din ei, nu va duce la încetarea contractului în general. Aceasta poate avea loc, doar în cazul decesului ultimului beneficiar al contractului adminsitrării fiduciare.;

– refuzul administratorului fiduciar sau fondatorului administrării fiduciare de la îndeplinirea prevederilor contractuale din cazul imposibilității administratorului fiduciar personal să îndeplinească administrarea fiduciară;

– refuzul fondatorului administrării fiduciare de la prelungirea contractului, cu condiția achitării lucrului administratorului fiduciar, conform prevederilor contractului;

– insolvabilitatea cetățeanului – întreprinzătorului, fondator al administrării fiduciare.

3. La încetarea contractului administrării fiduciare, bunurile aflate în administrare se transmit fondatorului administrării fiduciare, dacă alt ceva nu este stipulat în contract.

– În cazul încetării contractului administrării fiduciare, părțile urmează a fi preîntîmpinate cu trei luni, referitor la decizia dată. Prevederile contarctului la capitolul dat poate prevedea și alt termen, în dependență de acordul ajuns la încheierea contractului;

– Încetarea executării obligațiilor contractuale de către administratorul fiduciar pot fi și altele decît decesul său. În particular: perderea încrederii fondatorului administrării fiduciare în administrator, pe parcursul exercitării de către ultimul a oblgațiilor sale. Refuzului unilateral al fondatorului administrării fiduciare în prelungirea prevederilor contractual;

– Consemnarea de către CC RM a faptului că decesul fondatorului administrării fiduciare, declararea fondatorului administrării fiduciare lipsit de capacitatea de exercițiu, limitarea capacității de exercițiu sau declarării acestuia dispărut fără veste – nu va servi temei de încetarea contractului administrării fiduciare. Drepturile sale contractuale trec la urmașii săi.

– De asemenea, binevenit ar fi ca CC RM să stipuleze posibilitatea înlocuirii administratorului fiduciar de către fondatorul administrării fiduciare sau beneficiar în condițiile prevăzute de lege;

– În cazul insuficienței bunurilor transmise în administrare, achitarea datoriilor se va efectua din contul bunurilor administratorului fiduciar, iar în caz de insuficiența acestora- din contul bunurilor fondatorului administrării fiduciare.

– În rezultatul studiului efectuat s-a considerat util completarea prevederilor art. 1058 CC RM, cu următoarea sintagmă: în cazul depășirii de către administratorul fiduciar, a atribuțiilor sale contractuale pe parcursul activității sale, răspunderea pentru perderile aduse, poartă administratorul fiduciar personal. Pretențiile pecuniare, înaintate față de bunurile fondatorului administrării fiduciare de către persoanele terțe, participante la raporturile juridice, ce nu știeau și nici nu urmau a cunoaște despre transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor, se vor înnapoia, de către fondatorul administrării fiduciare, din contul bunurilor administratorului fiduciar, conform regulei de regres.

– În scopul asigurării achitării pierderilor de către administrator, ce pot fi aduse fondatorului administrării fiduciare sau beneficiarului acestea, prin îndeplinirea necorespunzătoare a prevederilor contractului, la întocmirea sa, administratorul fiduciar urmează să lase gaj anumite bunuri, pe care le deține cu titlu de proprietar.

– Referitor la modificarea contractului administrării fiduciare. Aceasta poate avea loc : în cazurile prevăzute de lege, prin acordul părților sau la schimbarea substanțială ale condițiilor, din care părțile reieșeau la încheierea contractului;

– în cazul cînd contractul este încheiat în folosul beneficiarului administrării fiduciare, acesta nu poate fi rezeliat fără acordul său. În acest caz fondatorul administrării fiduciare nu este în drept să rezelieze contractul. La rezilierea unilaterală a contractului, soarta contractelor, încheiate cu persoanele terțe nu este elucidat de legislație. Din aceste considerente, în cazul rezilierii unilaterale a contractului, este necesar de prevăzut obligațiile atît a fondatorului administrării fiduciare, cît și a administratorului fiduciar de a anunța în prealabil persoanele contractante (persoanele terțe), ce sunt în coraporturi contractuale, obiectul căruia este contractul dat. În obligația administratorului fiduciar ar fi anunțarea creditorilor săi, despre faptul administrării fiduciare a bunurilor (spre exemplu a întreprinderii), debitorului ce poate fi condiția primordială a acordului de creditare.

– O altă prevedere, oportună de a fi inclusă în prevederile capitolului XIV CC RM este răspunderea administratorului fiduciar față de fondatorul administrării fiduciare, în cazul aducerii pierderilor acestuia prin acțiunile sale sau executarea necuviincioasă a obligațiunilor sale contractuale. În cazurile date administratorul fiduciar neavînd dreptul la remunerariu pentru perioada dată de lucru, va fi obligat să compenseze fondatorului administrării fiduciare toate cheltuielile suportate. De asemenea nu vor fi compensate cheltuielile, suportate de acesta la administrarea bunurilor. Considerăm utilă completarea prevederilor art. 1058 CC RM, situației depășirii de către administratorul fiduciar, a atribuțiilor sale contractuale pe parcursul ativității sale. În acest caz, răspunderea pentru pierderile aduse, poartă administratorul fiduciar personal. Un alt aspect, ce necesită de a fi reglementat, în cadrul contractului administrării fiduciare, este acela, că pe parcursul activității sale, administratorul fiduciar poate încheia contracte cu persoanele terțe.

Concluzii generale și recomandări

Ultima filă a tezei, ași reitera la faptul, că trecerea Republicii Moldova la economiea de piață, și schimbarea reglementării noțiunii de proprietate privată la nivel constituțional, a oferit viabilitate unui institut nou de drept – administrarea fiduciară.

Trecerea la relații economice de piață și pierderea monopolului statal în majoritatea ramurilor economice a generat de la sine necesitatea implimentării de noi mecanizme legale, ce ar fi în stare să reglementeze efectiv cuantumul enorm al raporturilor juridice noi apărute, în vederea concentrării capitalului în scopul gestionării sale profesionale întru maximilizărea profitului obținut.

Tot odată, multitudinea raporturilor juridice ce urmau a fi reglemenate de legiuitor a elucidat necesitatea folosirii noilor instrumente ale dreptului, ce ar reglementa gestionarea bunurilor, proprietarul cărora sunt persoane terțe. Un asemenea mecanizm juridic, ce era deja cunoscut în jurisprudență, avînd evoluție seculară în practica juridică modernă fiind reprezentat de institutul administrării fiduciare.

Fiind un institut de drept universal și independent, administrarea fiduciară este utilă în aplicare atît în domeniul comercial, cît și cel necomercial. Folosirea sa fiind menită de a asigura stabilitatea raporturilor juridice, deoarece este orientată nu la obținerea unimomentană a profitului, dar la stabilirea unor raporturi de lungă durată orientate la obținerea profitului din bunuri, oferind perspectiva utilizării efective a lor în circuitul civil.

Acest contract, oferă posibilitatea realizării dreptului de proprietate de către persoanele terțe în vederea folosirii cît mai efective a bunurilor, în scopurile descrise, drept rezultat fiind atît gestionarea sa profesională cît și posibilitatea unirii capitalurilor.

Contractul administrării fiduciare prezintă prin sine o formă independentă a contractului civil, ce dă naștere la obligații și acordarea serviciilor de anumit gen. Transmiterea bunurilor în administrare fiduciară nu are drept efect juridic trecerea dreptului de proprietate față de acest bun administratorului fiduciar, ci reprezintă modalitate de realizare de către proprietarul bunurilor a drepturilor sale. Adminiastratorul fiduciar, la rândul său fiind obligat în toate raporturile contractuale cu terțele persoane să indice, că acționează în calitate de administrator fiduciar.

Completările propuse mai jos în conținutul Capitolului XIV Cod civil, considerăm a fi utile în vederea reglementării mai certe a raporturilor juridice studiate.

Astfel, în rezultatul studiului efectuat, propunem de completat prevederile art. 1053 alin. 1 CC RM cu sintagma: predărea bunurilor în administrare fiduciară pe un interval de timp determinat.

Varianta propusă fiind al alin. 1 art. 1053 CC RM: prin contractul de administrare fiduciară, o parte (fondator al administrării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părți (administrator fiduciar, fiduciar), iar acesta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării pe o perioadă de timp determinată.

De asemenea propunem completarea conținutului capitolului XIV CC RM cu un articol separat, întitulat administratorul fiduciar.

Conținutul căruia ar fi: alin.1: în calitate de administrator fiduciar poate deveni persoana fizică sau juridică ce deține dreptul de a activa în domeniul, în care se instituie administrarea fiduciară a bunurilor.

Alin.2: în cazurile direct prevăzute de contract, este posibilă trecerea drepturilor beneficiarului administrării fiduciare, fondatorului său (în cazul refuzului beneficiarului de la acceptarea beneficiilor), ce poate fi numită drept subînlocuirea beneficiarului

Un alt articol, propus a fi inclus în conținutul capitolului menționat: Condițiile esențiale ale contractului administrării fiduciare, cu următorul conținut: din condițiile esențiale a contractului administrării fiduciare fac parte:

– denumirea persoanei juridice sau fizice, în interesele cărora se constituie administrarea fiduciară a bunurilor (fondatorul administrării fiduciare sau beneficiarul administrării);

– denumirea bunului transmis în administrarea fiduciară;

– contractul administrării fiduciare a bunurilor se încheie pe un termen de cinci ani. Pentru anumite categorii de bunuri poate fi stipulate și un alt interval de timp, pe care va fi încheiat contarctul dat.

La expirarea termenului contractului, în cazul lipsei cererii de rezeliere a sa din partea uneia din părți contarctante, acesta se va socoti prelungit pe acelaș termen și la condiții similare.

– în caz de contract oneros: forma și mărimea remunerărilor administratorului fiduciar;

– la expirarea termenului contractului administrării fiduciare, bunurile urmează a fi înapoiate proprietarului lor.

Propunem conținutul art. 1054 CC RM: forma contractului administrării fiduciare să fie în următoarea formulare: alin.1: contractul administrare fiduciare se încheie în forma scrisă, autentică.

Alin. 2: contractul administrării fiduciare a bunurilor este obligatoriu de a fi înregistrat la organul fiscal teritorial. Termenul de înregistrare a contractului este de o lună, de la momentul semnării sale.

Alin.3: contractul cu privire la transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor imobile, urmează a fi înregistrat, în modalitatea corespunzătoare pentru categoria dată de bunuri. contractul administrării fiduciare a bunurilor imobile se consideră încheiat la momentul transmiterii nemijlocite a bunurilor în administrare fiduciară.

Completarea conținutului art. 1055 CC RM: obiectul contractului: în cazul transmiterii în administrarea fiduciară a bunurilor imobile se încheie în forma, prevăzută pentru contractul de vînzare a bunurilor imobile. Transmiterea bunurilor imobile în administrare fiduciară se supune înregistrării de stat, în aceiași ordine, ca și trecerea dreptului de proprietate a categoriei date de bunuri.

-nerespectarea formei contractului administrării fiduciare a bunurilor sau cerințelor transmiterii bunurilor imobile în administrare fiduciară, duce la nevalabilitatea contractului.

Art. 1056 CC RM: dreptul și obligațiile administratorului fiduciar, consider oportun de a completa prevederile articolului cu următorul conținut: – în lipsa prevederilor contractuale fiduciarul nu este în drept să înstrăineze bunurile transmise în administrare fiduciară;

– administratorului fiduciar este în drept să răscumpere bunurile transmise în administrarea fiduciară;

– administratorul fiduciar este în drept să transmită împuternicirilor sale unei persoane terțe, în cazurile: – contractul prevede dreptul transmiterii împuternicirilor sale (o parte a lor persoanei terțe);

– administratorul fidcuiar a primit acorul de transmiterea împuternicirilor sale de la fondatorul administrării fiduciare;

– transmiterea împuternicirilor administratorului fiduciar sunt în interesele fondatorului administrării fiduciare (beneficiarului administrării fiduciare), și nu este cu putință de a primi acordul respectiv în termen rezonabil de la fondatorul administrării fiduciare;

– administratorului fiduciar este obligat să prezente dări de seamă a activității sale atît fondatorului administrării fiduciare cît și beneficiarului administrării date (în cazul cînd aceștea nu sunt una și aceiaș persoană). Termenii și ordinea prezentării dării de seamă va fi corelată de părți și stipulată în particular în contract;

– administratorul fiduciar este în drept să înlăture toate impedimentele ce încalcă drepturile sale ce țin de posesia, folosința și dispoziția bunurilor aflate în administarea sa fiduciară;

– la încetarea contractului, administratorul fiduciar este obligat să restituie bunul în starea pe care le-a primit la încheierea contarctului, luîndu-se în considerație uzura naturală a bunului, dacă de contract nu este prevăzut alt ceva;

– contractul administrării fiduciare a bunurilor poate stipula posibilitatea administratorului fiduciar de a lăsa gaj, în scopul evitării pierderilor, ce pot fi suportate de fondatorul administrării fiduciare sau beneficiar în rezultatuladministrării necuviincioase a bunurilor;

– administratorul fiduciar este în drept să solicite doar chieltuielile suportate de el pe parcursul administrării fiduciare a bunurilor.

În vederea reglementării juridice a noțiunii de fondator fiduciar prin articol separat, cu conținutul: alin. 1: fondator al administrării fiduciare trebuie să figureze proprietarul bunurilor transmise în administrare, sau în cazurile prevăzute de lege – alte persoane atît fizice cît și juridice ce posedă capacitate de exercițiu.

Alin.2: în cazul transmiterii în administrarea fiduciară a bunurilor gajate, fondatorul administrării fiduciare este obligat să preîntîmpine despre aceasta administratorul fiduciar. Dacă aceasta nu a avut loc, atunci ultimpul v-a dispune de dreptul de a se adresa în instanță cu cererea de rezlierea contractului dat, inclusiv înaintînd cerea de achiarea remunerariului cuvenit, spre exemplu pentru un an de lucru.

Pe marginea articolului dedicat rezoluțiunii contractului administrării fiduciare: alin. 1: rezoluțiunea contractului administrării fiduciare, fiecare din părți este obligată să înapoieze celeilalte părți bunurile primite în conformitate cu prevederile contractului, iar în caz de imposibilitate de a le înapoia în natură de rambursat echivalentul lor bănesc, dacă alte urmări a rezoluțiunii contractului nu sunt prevăzute de lege.

Alin. 2: la transmiterea în administrarea fiduciară a bunurilor imobile, contractul urmează a fi înregistrat la Oficiul cadastral teritorial. Nerespectarea de către părți a prevederilor legale date, are drept efect rezoluțiunea contractului administrării fiduciare.

Un alt articol necesar de a fi inclus în conținutul capitolului respectiv ar fi: încetarea contractului administrării fiduciare.

Contractul administrării fiduciare încetează în cazul: – împlinirii termenului contractului sau în cazul realizării scopului urmărit, când aceasta intervine înainte de împlinirea termenului;

– renunțarea beneficiarilor contractului de la primirea benieficiilor conform contractului, cînd în contract nu se reglementează condițiile continuării raporturilor fiduciare;

– în cazul deschiderii procedurii de insolvabilitate împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice;

– decesul persoanei fizice- beneficiarul contractului administrării fiduciare a bunurilor sau lichidarea persoanei juridice- beneficiar, dacă contractual nu prevede altceva;

– refuzul administratorului fiduciar sau fondatorului administrării fiduciare a bunurilor de la îndeplinirea prevederilor contractual din cazul imposibilității administratorului fiduciar personal să îndeplinească administrarea fiduciară a bunurilor;

refuzul fondatorului administrării fiduciare a bunurilor de la prelungirea contractului, cu condiția achitării lucrului administratorului fiduciar, conform prevederilor contractului;

insolvabilitatea cetățeanului – întreprinzătorului, fondator al administrării fiduciare.

2. În cazul refuzului unei din părți de la administrarea fiduciară a bunurilor, celaltă parte contractantă trebuie să fie înștiințată despre aceasta cu trei luni pînă la încetarea contractului, dacă alt termen de preîntîmpinare nu este stipulat în contract.

3. schimbarea proprietarului bunurilor nu urmează să servească temei direct și nemijloct de încetare a contractului administrării fiduciare.

4. La încetarea contractului administrării fiduciare, bunurile aflate în administrare se transmit fondatorului administrării fiduciare, dacă alt ceva nu este stipulat în contract.

Pe marginea completărilor Codului civil la capitolul administrării fiduciare a persoanelor puse sub tutelă și curatelă, art. 44 CC RM: Reprezentantul legal al tutelarului (sau organul de tutelă și curatelă, ce îndeplinește funcția dată), este în drept să solicite de la administratorul fiduciar rambursarea pierderilor în interesul beneficiarului administrării fiduciare, cu alte cuvinte, în interesul persoanei tutelate. În acelș timp, în cazul administrării fiduciare a bunurilor persoanei dispărute fără veste cu un astfel de drept trebuie să fie împuternicite persoanele, ce ar avea dreptul să înainteze pretenții persoanei dispărute.

Organul de tutelă și curatelă este responsabil de alegerea administratorului fiduciar și răspunderea pentru neîntreprinderea măsurilor în numirea administratorului fiduciar, ce a dus la pierderea bunurilor sau la alte pierderi;

În cazul cînd administratorul fiduciar al tutelatului sau persoanei dispărute fără veste a admis apariția răspunderii civile și persoanei în cauză i se înaintează pretenții în legătură cu acest fapt, atunci pretențiile se vor limita cu bunurile transmise în administrarea fiduciară, precum și cu bunurile, deținute cu titlu de proprietate de către administratorul fiduciary;

fondatorul administrării fiduciare, în asemenea cazuri, nu este în drept să solicite rambursarea pierderilor în ordinea prevederilor art. 1058 alin.1 CC RM.

La capitolul administrării fiduciare a averii succesorale, completarea propusă a acestuia, ar fi următoarea: cuantumul maxim procentual al remunerării în baza contractelor de paza averii succesorale și contractului administrării bunurilor testamentare, reieșind din prețul bunurilor testate sumă nu poate depăși 3% din prețul acestora. Recomandările propuse, după părerea noastră, sunt orientate atît spre perfecționarea legislației naționale în vederea reglementării juridice a contractului administrării fiduciare, cît și oferirii sigurtanței participanților contractului dat în vederea securității la raporturile juridice participante întru gestionarea efectivă și profesionistă a capitalului și obținerii profitului rezultat.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

Codul Civil al R.Moldova, adoptat prin Legea nr.985-XV din 18 aprilie 2002, MO nr.128-129 din 13 septembrie 2002, în vigoare din 12.06.2003

2. Comentariul Codului civil al R. Moldova. V II. Editura ARC, 1996

3. Codul civil Român adoptat prin Legea nr.287/2009 din 25 iunie 2009. În Monitorul Oficial nr.511 din 24 iulie 2009.

4. Cod civil francez din 1804. http://www.codcivil2011.ro/ro/tags/cod-civil-francez‎

5. Codul civil al Columbiei

6. Codul Civil al Quebecului din 1994

7. Codul Comercial al Gondurasului din 16.02.1950

8. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: MO nr.1 din 12.08.1994.

9. Convenția privind legislația aplicabilă trustului și recunoașterii acestuia, Haga 1 iulie 1985

10.Convenția nr. 80/934/ECC din 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă a obligaqțiilor contactuale în Uniunea Europeană (Convenția de la Roma )

11. Legea fideicomisului din Panama, 1925

12. Legea nr.1 din 05.01.1984 al Panamei

13. Legea generală a Băncilor și a altor Instituții financiare (Venessuela), 1993

14. Legea generală a Instituțiilor Bancare, financiare și de asigurări din Peru nr. 26702/02/1993

15. Legea generală a Instituțiilor Bancare, financiare și de asigurări din Argentina nr. 24441 / 1995

16. Legea generală a Instituțiilor Bancare, financiare și de asigurări din Uruguai nr. 17703/ 2003

17. Legea Generală a Titlurilor și Operațiunilor de Credit din Mexic (Ley General de Titules y Operaciones de Credito) (LGTOC), 1932

18. Ley de fideicomiso din 23.07.1956 (Venezuela)

19. Legea cu privire la cadastrul bunurilor immobile nr. 1543- XIII din 25.02.1998

20. Legea cu privire la gaj nr.449- XV din 30.07.2001

21. Legea cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354- XV din 28.10.2004. În Monitorul Oficial al R.Moldova nr.233-236/999 din 17.12.2004 

22. Legea privind piața de capital nr. 297 din 2004. În Monitorul Oficial nr. 571/29.06.2004

23. Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nr.121 din 04.05.2007. În Monitorul Oficial nr.90-93/401 din 29.06.2007, art. 16.

24. Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor.  În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000

25. Legea instituțiilor financiare nr. 550- XIII din 21.07.1995, În Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 01.01.1996;

26. Legea nr. 32 din 2000 privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor. În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000

27. Legea privind reglementarea fiduciei nr. 211/ 19.02.2007 (Franța)

28. Legea de modernizare a economiei nr. 776 / 04.08.2008 (Franța)

29. Legea “Cu privire la insolvabilitate”, nr. 632-XV din 14.11.2001,M.O. R.M.-2001.- Nr. 139-140

30. Legea privind reglementarea trustului nr. 211/19.02.2007 (Franța)

31. Legea privind reglementarea trustului nr. 776/04.08.2008 (Franța)

32. Monitorul oficial al RM. – 1998.- nr. 22-23.

33. Ordonanța franceză privind reglementarea trustului nr. 112/30.01.2009

34. Regulamentului cu privire la transmiterea patrimoniului de stat în administrare fiduciară, HG din 22.01.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 22-23, 1998.

35. Regulamentul (CE) nr.593/2208 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contactuale (Roma I)

36. Ghidul judecătorului în materie civilă și comercială a R. Moldova………………….

Referințe bibliografice în limba română :

37. Alain Berdah, La fiducie, http://www.lafiducie.fr/

38. Alain Berdah-Jean Michel Nogueroles: L’ avocat fiduciare: une revolution profesionelle? www.avocats-droit-affaires.com/

39. Apafi Larisa. Fiducia în noul cod civil. http://www.juspedia.ro/drept-comercial/1939/fiducia-in-noul-cod-civil/

40. Austin Wakeman Scott and Wakeman Scott, Jr. Select Cases and Other Authorities on the law of trusts. Fifth Edition. Boston; Toronto, 2011. P.548

41. Badescu Mihaela. Trustul, reglementat prin introducerea noului Cod civil. Fiducia, un contract extrem de atractiv în viitor. http://www.cladoveanu-badescu.ro/trustul-reglementat-prin-introducerea-noului-cod-civil-fiducia-un-contract-extrem-de-atractiv-in-viitor-m-1-34.html

42. Baieș S., Roșca N., Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică. Chișinău, 2004, p. 461

43. Bloșenco A. Drept civil.Partea specială.Note de curs.CARTDIDACT. Chișinău. 2003. 280 P.

44. Cătălin. R. Tripon, Fiducia, rezultat al interferenței celor două mari sisteme de drept: dreptul civil continental și dreptul anglo-saxon. Conceptul, clasificarea, evoluția și condițiile de validitate ale fiduciei, În Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2010, p.165

45. Catalin R. Tripon , Revista Română de Drept Privat nr. /2010 –, Fiducia, rezultat al interferenței celor două mari sisteme de drept: dreptul civil continental și dreptul anglo- saxon. Conceptul, clasificarea, evoluția și condițiile de valabilitate ale fiduciei. Pg. 172

46. Chibac Gh., Au. Băieșu, Al-ru Rotari, O. Efrim. Drept civil. Contracte speciale. V. III, Ediția a II-a, Cartier juridic, 2005, P. 375- 376

47. Duțu Mircea. Fiducia – garanție și conflictul de legi în Franța. pandetele Româbe, nr. 6/2013. http://www.wolterskluwer.ro/info/articole/fiducia-garanție-din experiența-franceza/ vzitat 16.08.2014

48. Iordachescu Eugen Constantin. Implimentarea fiduciai în practica bancară. Modalități de conlucrare instuțională.http://iordachescu-law.ro/Studii-de-caz/Implementarea-fiduciei-in-practica-bancara-Modalitati-si conclucare-institutionala

49. Manualul judecătorului pentru cauze civile. Ed.II. Chișinău. 2013. P. 1197

50. Noile Coduri ale României. Studii și Cercetări Juridice – UJ București 2011- Lavina Tec, Aplicații ale fiduciei în dreptul afacerilor în lumina Noului Cod Civil, pg. 209 /////////////////

51. Nicolae Roșca, Sergiu. Baieș, Olga Cojocaru. Comentariu teoretico- practic la Legea nr. 135-2007 privind societățile cu răspundere limitată. Centru de studiere și propagare a dreptului privat. Chișinău. 2009

52. Oprițoiu Anemari, Trustu-ul o formă diferită de organizare a afacerilor. http://www.ugb.ro/Juridica/Issue2RO/2_Trustul.Anemari_Opritoiu.Ro.pdf vizitat 16.08.2014

53. Popa Ioan, Contractul de fiducie reglementat de Noul Cod Civil, Revista Română de Drept Privat nr. 2/2011-.. Pg. 22

54. Proiectul Codului Civil Român

55. Reinhart Dammann, “Fiducia – garanție și conflictul de legi"

56. Sochirca Stela. Contractul administrării fiduciare în legislația Republicii Moldova. Aspect istoric. Legea și viața. Revista științifico- practică. Iulie 2013. P. 48- 53. 58 P.

57. Sochirca Stela. Subiecții contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică. Ianuarie 2014. P. 21- 26. 58 P.

58. Sochirca Stela. Noțiunea contractului administrării fiduciare a bunurilor. Закон и жизнь. Международный научно- практический правовой журнал. Январь 2014. Стр. 55-58. 58 С.

59. Sochirca Stela. Noțiunea contractului administrării fiduciare a bunurilor. Legea și viața. Revista științifico- practică. Martie 2014. P. 18-22. 58 P.

60. Sochirca Stela. Conținutul contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică. Aprilie 2014. P.35 -39. 58 P.

61. Sochirca Stela. Încheierea contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică.

62. Sochirca Stela. Modificarea contractului administrării fiduicare. Legea și viața. Revista științifico- practică.

63. Sochirca Stela. Conferința internațională științifico- practică: “Reafirmarea drepturilor și libertăților fundamentale la 60 ani ai declarației universale a drepturilor omului ”

64. Sochirca Stela. Răspunderea părților pentru neexecutarea contractului administrării fiduciare.

65. Șandor Florin, Fiducia, instituție progresivă. INTESA SANPAOLO BANK. România. Iulie 2011. www.bnr.ro/files/d…/2012704ro_FS.pdf

66. UniCredit Group. Noul Cod Civil. Fiducia, din perspectiva practicianului – Iulie 2012. Direcția juridică. P.1

67. HUNOR BURIAN, asist. univ. drd., Fiducia în lumina Noului Cod Civil p.31-32, http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf

Referințe bibliografice în limba rusă:

68. Брагинский М.И., В.В. Витрянский. Договорное право. Книга третье. Договоры о выполнении работ и оказании услуг. Из-во “Статут”. Москва 2003. Стр. 858-859

69. В. В. Витрянский, Договор доверительного управления имуществом, Москва, “Статут”, 2002. 191 с.

70.Гражданский Кодекс Российской Федерации по состоянию на 15 мая 2009 года.LEXT- справочник, ЭКСМО 2009

71. Гражданский кодекс (ГК РФ). Часть вторая. Раздел IV. Отдельные виды обязательств. Глава 53. Доверительное управление имуществом http://base.garant.ru/10164072

72. Гражданский кодекс Российской Федерации, часть вторая. М., 1996. С.545.

73. Гражданское право. Учебник. Часть 1. Издание второе, переработанное и дополненное / под ред. А.П. Сергеева, Ю.К. Толстого. – Москва. 1996. – 600с. 

74. Гражданское право России. Часть вторая. Обязательственное право: Курс лекций/ Под ред. О.Н.Садикова. Москва. 1997. 480 с.

75. Гражданское право. Часть первая. Учебник / Под ред. А.Г. Калпина, А.И.Масляева.Москва1997. 472с. 

76. Гражданское право: Учеб. / Под ред. А. П. Сергеева, Ю. К. Толстого. Москва. Проспект. 1997. 784 с.

77. Договорное право. Книга третья. Договоры о выполнении работ и оказании услуг/ Под ред. М.И. Багринского, В.В. Витрянского.- М.:Статут, 2004. 605 с.

78. Дозорцев В.А. Доверительное управление имуществом // Гражданский кодекс Российской Федерации, Часть вторая. Москва. 1998. 458 с.

79. Дозорцев В.А. Доверительное управление имуществом (гл.53)// Гражданский кодекс Российской Федерации, Часть вторая, Текст комментария, алфавитно- предметный указатель. Под ред. Козырь О.М., Маковского А.Л., Хохлова С.А., Москва. 1996. 532 с.

80. Дозорцев В.А. Доверительное управление имуществом (гл. 53 ГК РФ) ГК РФ. Ч. 2. Текст, комментарии, алфавитно-предметный указатель / Под редакцией О.М. Козырь, А.Л. Маковского, С.А.Хохлова. Москва. 1996. 537с.

81. Егоров Н.Д. Гражданско-правовое регулирование экономических отношений: Учебное пособие. Ленинград. 1986. 213 с.

Иоффе О.С. Ответственность по советскому гражданскому праву. Л.,1955, 94 с.

82. Калмыков Ю. X. Гражданский кодекс Российской Федерации. Части первая и вторая: Научный комментарий (с алфавитно-предметным указателем). М.: Инфра-М-Норма, 1997. 560 с.

83. Кибак Г., Т. Мишина, И. Цонова. Гражданское право. Особенная часть. Кишинэу- 2009, CEP USM. 501 с.

84. Красавчиков О.А.. Обязательственное право.М.: Юрид. лит.1975.С.27; Советское гражданское право: Учеб./ Под ред. Т.1.С.439; Гражданское право.Учеб.для вузов./ Под ред. Т.И. Илларионовой, Б.М. Гонгало, В.А. Плетнева. М.: Издательская группа Норма-М, 1998.Ч.1.С.346

85. Михеева Л.Ю. Содержание договора доверительного упраления имуществом// Хозяйство и право. 1999.N7. C- 79-80

86. Рябов А.А. Траст в российском праве //Государство и право. 1996. N 9. 55-63 с.

87. Федеральный закон от 21 июля 1997 “О госсударственной регистрации прав на недвижимое имущество”, С3 РФ. 1997. N 30. Ст.3594. Legii Federale de la 21 iulie 1997 „Despre înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile și a afacerilor legate de ele”

88.Сафиуллина Д. Н. Роль нормативных предписаний в определении
содержания хозяйственного договора // Межвуз. сб. науч. тр. Пермь: Изд-во
Пермского ун-та, 1979. С. 131 —141; Он же. Хозяйственный договор. Общие
положения. Свердловск, 1986. С. 42; Он же. Существенные условия догово
ров на реализацию продукции (поставки и контрактации): Автореф. дис. …
канд. юрид. наук. Свердловск, 1979; Сафиуллин Д. Н., Хохлов С. А. Договоры
на реализацию продукции. Учеб. пособие. Свердловск, 1980.

89. Сафифулин Д.Н. Порядок заключения и формирования хозяйственного договора Хозяйственный договор. Общие положения: Учебн.пособие/ Под ред.. Сфердловск, 1986. 72 с.

90. Сергеева А.П. Гражданское право. Учебник. Издание третье. Том 2. Проспект. Москва. 2001. 729 с.

91. Советское гражданское право. М.: Высшая школа, 1968. Т. 1. С. 424.

92. Суханов Е. А. Договор доверительного управления имуществом. Вестник Высшего арбитражного суда Российской Федерации.— 2000.— № 1.

93. Суханов Е.А. доктор юр. наук., профессор. Гражданское право. Том 2, полутом 2. 2-е из-ние. М-ва, Из-во БЕК 2003. 681 с.

94. Хозяйственный договор. Общие положения: Учеб. пособие / Под ред. Д. Н. Сафиуллина. Из-во Свердл. юрид. ин- та. 1986. 72 с.

Referințe bibliografice în limba engleză și franceză:

95. Commercial trusts as Business Organizations: Unravelig the Mystery, Steven L. Schwarcz, The Business Lawyer, Vol. 58, 2003. P. 74 ??????????????????????????/

96. Charities Act 2006

97. Dammann Reinhart. Fiducie-sûreté. Vol. “Droit international prive`”, 2008- 2010, Ed. Pedone, Paris, 2011. P.17-41.

98. Ley de fideicomiso din 23.07.1956 (Venezuela)

99. Ovey C., White R. The European Convention on human rights. Oxford Un. Press. 560 p.

100. Pensions Act 1995

101. Real Estate Investment Trusts (REITs) from 1960

102. Registre National des Fiducies (Franța )

103. Trusts Act (Shintaku Ho) from 1922 ( Japonia )

104. Trust Business Act (Shintaku – Gyo Ho), promulgate în 1923 (Japonia)

105. The Employee Retirement Income Security Act- ERISA from 1974

106. Financial Services and Markets Act 2000.

Referințe la documente electronice:

107. http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf; asist. univ. drd. HUNOR BURIAN, Fiducia în lumina Noului Cod Civil p. 30-32

108. http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf Asist. univ. drd Hunor Burian p.44-47

109.http://europa.eu/legislation_summaries/human_rights/fundamental_rights_within_european_union/l16002_ro.htm Programul de la Haga: 10 priorități pentru următorii cinci ani. Vizitat 07.09.2014

110. www.undp.md/border/Legislatia UE.html Planul de acțiune a Consiliului și Comisiei de stabilire a unui spațiu al libertății, securității și justiției. Decembrie 1998. vizitat la 05.09.2014

111. http://www.biblioteca.regielive.ro/proiecte Reglementarea fiduciei în Noul Cod Civil vizitat 09.08.2014

112. http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-821-bunurile-de-uz-personal accesarea la 25.07.2013

113.http://www.cladoveanu-badescu.ro/trustul-reglementat-prin-introducerea-noului-cod-civil-fiducia-un-contract-extrem-de-atractiv-in-viitor-m-1-34.html Badescu Mihaela. Trustul, reglementat prin introducerea noului Cod civil, Fiducia, un contract extrem de atractiv in viitor. Data aparitiei: 05.09.2011 vizitat 16.08.2014

114.http:www.wolterskluwer.ro/data/manuals/8a54b0455bfa5764f5c86e7f255b3e14.pdf. Mircea Duțu. Fiducia- garanție și conflicitul de legi în Franța. Pandetele Române. Nr. 6/2013

115.http://www.cartidedrept.eu/articole-drept/privire-comparativa-asupra-institutiei-trust-ului-din-common-law-si fiduciei. Privire comparativă asupra instituției trust-ului din common law și fiduciei din noul Cod Civil român Lect. Univ. Dr. Madalina Viziteu

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata, Sochirca Stela, declar pe răspunderea personală că materialele prezentate în teza de doctorat sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizezi, că în caz contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Sochirca Stela mai 2015

SV AL AUTORULUI

Nume, prenume: Sochirca Stela

Data și locul nașterii: 04.05.1971, Republica Moldova, or. Lipcani

Studii: 1986- 1989 școala medicală or. Bălți

1990- 1996 Universitatea de Stat de medicină “N. Testemițeanu”. Facultatea

medicină generală

1996- 1999 Universitatea de Stat de medicină “N. Testemițeanu”, program

Postuniversiar prin rezidențiat.

2000- 2004 Universitatea de Stat din R. Moldova. Profil Jurisprudența. Specialitatea

Drept. Specializarea drept economic.

2004- 2006 Universitatea de Studii Europene din Moldova. Program de studii

postuniversitare. Master în drept.

2007 – 2008 Baroul avocaților din R. Moldova. Admisă în calitate de avocat stagiar.

2007 Universitatea de Studii Europene din Moldova. Angajat prin cumul în

funcția de lector universitar

2007 Conferința internațională științifico- practică, consacrată ilustrului jurist

Constantin Florea

2008 admisă în cadrul Baroului Avocaților din R. Moldova în calitate de

angajat

2009 activitate în calitate de avocat în cadrul Biroului asociat de avocați

“Interlawer”

2010 activitate în calitate de avocat în cadrul cabinetul avocatului “Sochirca

Stela”

doctorand la Academia de Șriințe a R. Moldova, facultatea de drept

Publicații științifice:

1. Contractul administrării fiduciare în legislația Republicii Moldova. Aspect istoric. Legea și viața. Revista științifico- practică. Iulie 2013. p. 48- 53. 0,5 c.a.

2. Subiecții contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică. Ianuarie 2014. p. 21-26. 0,6 c.a.

3. Noțiunea contractului administrării fiduciare. Закон и жизнь. Международный научно- практический правовой журнал. Январь. 2014. с. 55-58. 0, 4 п.л.

4. Noțiunea contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică. Martie 2014. p. 18-23. 0,5 c.a.

5. Conținutul contractului admionistrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică. Aprilie 2014. p. 35-39. 0.5 c.a.

6. Obiectul contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică. Mai 2014. p. 34- 38.

7. Administrația fiduciară oglindită în legislația internatională. Conferința științifică internațională “Perspectivele și problemele integrării în Spețiul European al Cercetării și Educației”. 05 iunie 2015. Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul

8.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

Codul Civil al R.Moldova, adoptat prin Legea nr.985-XV din 18 aprilie 2002, MO nr.128-129 din 13 septembrie 2002, în vigoare din 12.06.2003

2. Comentariul Codului civil al R. Moldova. V II. Editura ARC, 1996

3. Codul civil Român adoptat prin Legea nr.287/2009 din 25 iunie 2009. În Monitorul Oficial nr.511 din 24 iulie 2009.

4. Cod civil francez din 1804. http://www.codcivil2011.ro/ro/tags/cod-civil-francez‎

5. Codul civil al Columbiei

6. Codul Civil al Quebecului din 1994

7. Codul Comercial al Gondurasului din 16.02.1950

8. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. În: MO nr.1 din 12.08.1994.

9. Convenția privind legislația aplicabilă trustului și recunoașterii acestuia, Haga 1 iulie 1985

10.Convenția nr. 80/934/ECC din 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă a obligaqțiilor contactuale în Uniunea Europeană (Convenția de la Roma )

11. Legea fideicomisului din Panama, 1925

12. Legea nr.1 din 05.01.1984 al Panamei

13. Legea generală a Băncilor și a altor Instituții financiare (Venessuela), 1993

14. Legea generală a Instituțiilor Bancare, financiare și de asigurări din Peru nr. 26702/02/1993

15. Legea generală a Instituțiilor Bancare, financiare și de asigurări din Argentina nr. 24441 / 1995

16. Legea generală a Instituțiilor Bancare, financiare și de asigurări din Uruguai nr. 17703/ 2003

17. Legea Generală a Titlurilor și Operațiunilor de Credit din Mexic (Ley General de Titules y Operaciones de Credito) (LGTOC), 1932

18. Ley de fideicomiso din 23.07.1956 (Venezuela)

19. Legea cu privire la cadastrul bunurilor immobile nr. 1543- XIII din 25.02.1998

20. Legea cu privire la gaj nr.449- XV din 30.07.2001

21. Legea cu privire la formarea bunurilor imobile nr.354- XV din 28.10.2004. În Monitorul Oficial al R.Moldova nr.233-236/999 din 17.12.2004 

22. Legea privind piața de capital nr. 297 din 2004. În Monitorul Oficial nr. 571/29.06.2004

23. Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nr.121 din 04.05.2007. În Monitorul Oficial nr.90-93/401 din 29.06.2007, art. 16.

24. Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor.  În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000

25. Legea instituțiilor financiare nr. 550- XIII din 21.07.1995, În Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1 din 01.01.1996;

26. Legea nr. 32 din 2000 privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor. În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000

27. Legea privind reglementarea fiduciei nr. 211/ 19.02.2007 (Franța)

28. Legea de modernizare a economiei nr. 776 / 04.08.2008 (Franța)

29. Legea “Cu privire la insolvabilitate”, nr. 632-XV din 14.11.2001,M.O. R.M.-2001.- Nr. 139-140

30. Legea privind reglementarea trustului nr. 211/19.02.2007 (Franța)

31. Legea privind reglementarea trustului nr. 776/04.08.2008 (Franța)

32. Monitorul oficial al RM. – 1998.- nr. 22-23.

33. Ordonanța franceză privind reglementarea trustului nr. 112/30.01.2009

34. Regulamentului cu privire la transmiterea patrimoniului de stat în administrare fiduciară, HG din 22.01.1998, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 22-23, 1998.

35. Regulamentul (CE) nr.593/2208 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contactuale (Roma I)

36. Ghidul judecătorului în materie civilă și comercială a R. Moldova………………….

Referințe bibliografice în limba română :

37. Alain Berdah, La fiducie, http://www.lafiducie.fr/

38. Alain Berdah-Jean Michel Nogueroles: L’ avocat fiduciare: une revolution profesionelle? www.avocats-droit-affaires.com/

39. Apafi Larisa. Fiducia în noul cod civil. http://www.juspedia.ro/drept-comercial/1939/fiducia-in-noul-cod-civil/

40. Austin Wakeman Scott and Wakeman Scott, Jr. Select Cases and Other Authorities on the law of trusts. Fifth Edition. Boston; Toronto, 2011. P.548

41. Badescu Mihaela. Trustul, reglementat prin introducerea noului Cod civil. Fiducia, un contract extrem de atractiv în viitor. http://www.cladoveanu-badescu.ro/trustul-reglementat-prin-introducerea-noului-cod-civil-fiducia-un-contract-extrem-de-atractiv-in-viitor-m-1-34.html

42. Baieș S., Roșca N., Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică. Chișinău, 2004, p. 461

43. Bloșenco A. Drept civil.Partea specială.Note de curs.CARTDIDACT. Chișinău. 2003. 280 P.

44. Cătălin. R. Tripon, Fiducia, rezultat al interferenței celor două mari sisteme de drept: dreptul civil continental și dreptul anglo-saxon. Conceptul, clasificarea, evoluția și condițiile de validitate ale fiduciei, În Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2010, p.165

45. Catalin R. Tripon , Revista Română de Drept Privat nr. /2010 –, Fiducia, rezultat al interferenței celor două mari sisteme de drept: dreptul civil continental și dreptul anglo- saxon. Conceptul, clasificarea, evoluția și condițiile de valabilitate ale fiduciei. Pg. 172

46. Chibac Gh., Au. Băieșu, Al-ru Rotari, O. Efrim. Drept civil. Contracte speciale. V. III, Ediția a II-a, Cartier juridic, 2005, P. 375- 376

47. Duțu Mircea. Fiducia – garanție și conflictul de legi în Franța. pandetele Româbe, nr. 6/2013. http://www.wolterskluwer.ro/info/articole/fiducia-garanție-din experiența-franceza/ vzitat 16.08.2014

48. Iordachescu Eugen Constantin. Implimentarea fiduciai în practica bancară. Modalități de conlucrare instuțională.http://iordachescu-law.ro/Studii-de-caz/Implementarea-fiduciei-in-practica-bancara-Modalitati-si conclucare-institutionala

49. Manualul judecătorului pentru cauze civile. Ed.II. Chișinău. 2013. P. 1197

50. Noile Coduri ale României. Studii și Cercetări Juridice – UJ București 2011- Lavina Tec, Aplicații ale fiduciei în dreptul afacerilor în lumina Noului Cod Civil, pg. 209 /////////////////

51. Nicolae Roșca, Sergiu. Baieș, Olga Cojocaru. Comentariu teoretico- practic la Legea nr. 135-2007 privind societățile cu răspundere limitată. Centru de studiere și propagare a dreptului privat. Chișinău. 2009

52. Oprițoiu Anemari, Trustu-ul o formă diferită de organizare a afacerilor. http://www.ugb.ro/Juridica/Issue2RO/2_Trustul.Anemari_Opritoiu.Ro.pdf vizitat 16.08.2014

53. Popa Ioan, Contractul de fiducie reglementat de Noul Cod Civil, Revista Română de Drept Privat nr. 2/2011-.. Pg. 22

54. Proiectul Codului Civil Român

55. Reinhart Dammann, “Fiducia – garanție și conflictul de legi"

56. Sochirca Stela. Contractul administrării fiduciare în legislația Republicii Moldova. Aspect istoric. Legea și viața. Revista științifico- practică. Iulie 2013. P. 48- 53. 58 P.

57. Sochirca Stela. Subiecții contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică. Ianuarie 2014. P. 21- 26. 58 P.

58. Sochirca Stela. Noțiunea contractului administrării fiduciare a bunurilor. Закон и жизнь. Международный научно- практический правовой журнал. Январь 2014. Стр. 55-58. 58 С.

59. Sochirca Stela. Noțiunea contractului administrării fiduciare a bunurilor. Legea și viața. Revista științifico- practică. Martie 2014. P. 18-22. 58 P.

60. Sochirca Stela. Conținutul contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică. Aprilie 2014. P.35 -39. 58 P.

61. Sochirca Stela. Încheierea contractului administrării fiduciare. Legea și viața. Revista științifico- practică.

62. Sochirca Stela. Modificarea contractului administrării fiduicare. Legea și viața. Revista științifico- practică.

63. Sochirca Stela. Conferința internațională științifico- practică: “Reafirmarea drepturilor și libertăților fundamentale la 60 ani ai declarației universale a drepturilor omului ”

64. Sochirca Stela. Răspunderea părților pentru neexecutarea contractului administrării fiduciare.

65. Șandor Florin, Fiducia, instituție progresivă. INTESA SANPAOLO BANK. România. Iulie 2011. www.bnr.ro/files/d…/2012704ro_FS.pdf

66. UniCredit Group. Noul Cod Civil. Fiducia, din perspectiva practicianului – Iulie 2012. Direcția juridică. P.1

67. HUNOR BURIAN, asist. univ. drd., Fiducia în lumina Noului Cod Civil p.31-32, http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf

Referințe bibliografice în limba rusă:

68. Брагинский М.И., В.В. Витрянский. Договорное право. Книга третье. Договоры о выполнении работ и оказании услуг. Из-во “Статут”. Москва 2003. Стр. 858-859

69. В. В. Витрянский, Договор доверительного управления имуществом, Москва, “Статут”, 2002. 191 с.

70.Гражданский Кодекс Российской Федерации по состоянию на 15 мая 2009 года.LEXT- справочник, ЭКСМО 2009

71. Гражданский кодекс (ГК РФ). Часть вторая. Раздел IV. Отдельные виды обязательств. Глава 53. Доверительное управление имуществом http://base.garant.ru/10164072

72. Гражданский кодекс Российской Федерации, часть вторая. М., 1996. С.545.

73. Гражданское право. Учебник. Часть 1. Издание второе, переработанное и дополненное / под ред. А.П. Сергеева, Ю.К. Толстого. – Москва. 1996. – 600с. 

74. Гражданское право России. Часть вторая. Обязательственное право: Курс лекций/ Под ред. О.Н.Садикова. Москва. 1997. 480 с.

75. Гражданское право. Часть первая. Учебник / Под ред. А.Г. Калпина, А.И.Масляева.Москва1997. 472с. 

76. Гражданское право: Учеб. / Под ред. А. П. Сергеева, Ю. К. Толстого. Москва. Проспект. 1997. 784 с.

77. Договорное право. Книга третья. Договоры о выполнении работ и оказании услуг/ Под ред. М.И. Багринского, В.В. Витрянского.- М.:Статут, 2004. 605 с.

78. Дозорцев В.А. Доверительное управление имуществом // Гражданский кодекс Российской Федерации, Часть вторая. Москва. 1998. 458 с.

79. Дозорцев В.А. Доверительное управление имуществом (гл.53)// Гражданский кодекс Российской Федерации, Часть вторая, Текст комментария, алфавитно- предметный указатель. Под ред. Козырь О.М., Маковского А.Л., Хохлова С.А., Москва. 1996. 532 с.

80. Дозорцев В.А. Доверительное управление имуществом (гл. 53 ГК РФ) ГК РФ. Ч. 2. Текст, комментарии, алфавитно-предметный указатель / Под редакцией О.М. Козырь, А.Л. Маковского, С.А.Хохлова. Москва. 1996. 537с.

81. Егоров Н.Д. Гражданско-правовое регулирование экономических отношений: Учебное пособие. Ленинград. 1986. 213 с.

Иоффе О.С. Ответственность по советскому гражданскому праву. Л.,1955, 94 с.

82. Калмыков Ю. X. Гражданский кодекс Российской Федерации. Части первая и вторая: Научный комментарий (с алфавитно-предметным указателем). М.: Инфра-М-Норма, 1997. 560 с.

83. Кибак Г., Т. Мишина, И. Цонова. Гражданское право. Особенная часть. Кишинэу- 2009, CEP USM. 501 с.

84. Красавчиков О.А.. Обязательственное право.М.: Юрид. лит.1975.С.27; Советское гражданское право: Учеб./ Под ред. Т.1.С.439; Гражданское право.Учеб.для вузов./ Под ред. Т.И. Илларионовой, Б.М. Гонгало, В.А. Плетнева. М.: Издательская группа Норма-М, 1998.Ч.1.С.346

85. Михеева Л.Ю. Содержание договора доверительного упраления имуществом// Хозяйство и право. 1999.N7. C- 79-80

86. Рябов А.А. Траст в российском праве //Государство и право. 1996. N 9. 55-63 с.

87. Федеральный закон от 21 июля 1997 “О госсударственной регистрации прав на недвижимое имущество”, С3 РФ. 1997. N 30. Ст.3594. Legii Federale de la 21 iulie 1997 „Despre înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile și a afacerilor legate de ele”

88.Сафиуллина Д. Н. Роль нормативных предписаний в определении
содержания хозяйственного договора // Межвуз. сб. науч. тр. Пермь: Изд-во
Пермского ун-та, 1979. С. 131 —141; Он же. Хозяйственный договор. Общие
положения. Свердловск, 1986. С. 42; Он же. Существенные условия догово
ров на реализацию продукции (поставки и контрактации): Автореф. дис. …
канд. юрид. наук. Свердловск, 1979; Сафиуллин Д. Н., Хохлов С. А. Договоры
на реализацию продукции. Учеб. пособие. Свердловск, 1980.

89. Сафифулин Д.Н. Порядок заключения и формирования хозяйственного договора Хозяйственный договор. Общие положения: Учебн.пособие/ Под ред.. Сфердловск, 1986. 72 с.

90. Сергеева А.П. Гражданское право. Учебник. Издание третье. Том 2. Проспект. Москва. 2001. 729 с.

91. Советское гражданское право. М.: Высшая школа, 1968. Т. 1. С. 424.

92. Суханов Е. А. Договор доверительного управления имуществом. Вестник Высшего арбитражного суда Российской Федерации.— 2000.— № 1.

93. Суханов Е.А. доктор юр. наук., профессор. Гражданское право. Том 2, полутом 2. 2-е из-ние. М-ва, Из-во БЕК 2003. 681 с.

94. Хозяйственный договор. Общие положения: Учеб. пособие / Под ред. Д. Н. Сафиуллина. Из-во Свердл. юрид. ин- та. 1986. 72 с.

Referințe bibliografice în limba engleză și franceză:

95. Commercial trusts as Business Organizations: Unravelig the Mystery, Steven L. Schwarcz, The Business Lawyer, Vol. 58, 2003. P. 74 ??????????????????????????/

96. Charities Act 2006

97. Dammann Reinhart. Fiducie-sûreté. Vol. “Droit international prive`”, 2008- 2010, Ed. Pedone, Paris, 2011. P.17-41.

98. Ley de fideicomiso din 23.07.1956 (Venezuela)

99. Ovey C., White R. The European Convention on human rights. Oxford Un. Press. 560 p.

100. Pensions Act 1995

101. Real Estate Investment Trusts (REITs) from 1960

102. Registre National des Fiducies (Franța )

103. Trusts Act (Shintaku Ho) from 1922 ( Japonia )

104. Trust Business Act (Shintaku – Gyo Ho), promulgate în 1923 (Japonia)

105. The Employee Retirement Income Security Act- ERISA from 1974

106. Financial Services and Markets Act 2000.

Referințe la documente electronice:

107. http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf; asist. univ. drd. HUNOR BURIAN, Fiducia în lumina Noului Cod Civil p. 30-32

108. http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf Asist. univ. drd Hunor Burian p.44-47

109.http://europa.eu/legislation_summaries/human_rights/fundamental_rights_within_european_union/l16002_ro.htm Programul de la Haga: 10 priorități pentru următorii cinci ani. Vizitat 07.09.2014

110. www.undp.md/border/Legislatia UE.html Planul de acțiune a Consiliului și Comisiei de stabilire a unui spațiu al libertății, securității și justiției. Decembrie 1998. vizitat la 05.09.2014

111. http://www.biblioteca.regielive.ro/proiecte Reglementarea fiduciei în Noul Cod Civil vizitat 09.08.2014

112. http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-821-bunurile-de-uz-personal accesarea la 25.07.2013

113.http://www.cladoveanu-badescu.ro/trustul-reglementat-prin-introducerea-noului-cod-civil-fiducia-un-contract-extrem-de-atractiv-in-viitor-m-1-34.html Badescu Mihaela. Trustul, reglementat prin introducerea noului Cod civil, Fiducia, un contract extrem de atractiv in viitor. Data aparitiei: 05.09.2011 vizitat 16.08.2014

114.http:www.wolterskluwer.ro/data/manuals/8a54b0455bfa5764f5c86e7f255b3e14.pdf. Mircea Duțu. Fiducia- garanție și conflicitul de legi în Franța. Pandetele Române. Nr. 6/2013

115.http://www.cartidedrept.eu/articole-drept/privire-comparativa-asupra-institutiei-trust-ului-din-common-law-si fiduciei. Privire comparativă asupra instituției trust-ului din common law și fiduciei din noul Cod Civil român Lect. Univ. Dr. Madalina Viziteu