Paris

Cuvântul „Paris” este asociat, în imaginea oricărui potențial turist, cu Turnul Eiffel și Catedrala Notre Dame, aceasta din urmă fiind o comoară aritectonica, istorică, culturală și spirituală a Franței.

Imaginea de ansamblu și importanța catedralei nu ar fi fost atât de cunoscute la nivel mondial, dacă romanul lui Victor Hugo nu spunea despre povestea lui Quasimodo, cocoșatul clopotar din turnul catedralei și despre viața acestuia trăită doar printre statuile din turnuri și porumbeii ce erau hrăniți din palma sa, considerați prietenii săi, precum și ruperea acestuia de viața cotidiană exterioară, dar și de povestea de dragoste fără speranțe a unui îndrăgostit (Quasimodo) de o frumoasă tânără nomadă pe nume Esmeralda.

Romanul lui Victor Hugo a fost publicat în anul 1831 și din acel moment și până în prezent a trecut prin mâinile a milioane de oameni din întreaga lume, atât ca parte scrisă dar și ca film artistic sau animații pe scenele întregii lumi, cunoscând și adaptări în piesele de teatru sau musical-uri.

Povestitorul Gringoire din musical-ul canadioano-francez din anul 1998, un poet intinerat din jurul Curții Miracolelor spunea că dintotdeauna: „ omul a vrut să urce către stele și să își scrie istoria în cuvinte și în piatră”, mărturiile acestei expresii stau în construcția impunătoare a Catedralei Notre Dame.

Quasimodo sau, așa cum este el cunoscut, Cocoșatul de la Notre Dame, fiind o persoană fictivă, ruptă din imaginația lui Victor Hugo, având o mare cocoașă în spate și o fata diformă. Cu toate acestea, imaginea Cocoșatului de la Notre Dame, nu este una tocmai fictivă. Henry Sibson, un sculptor englez al secolului al XIX-lea, ilustrează memoriile sale din perioada când lucra, ca angajat la catedrala franceză în aceeași perioadă când Victor Hugo a scris romanul său.

În jurnalul lui Henry Sibson este specificat faptul că în acea perioadă exista un meșter lucrător, cocoșat de fel, ce urnea la restaurarea catedralei, specializat în lucrul în piatră. Documentele ce atestă acest lucru au apărut tocmai în anii 1999, unde este descoperită și denumirea acestui muncitor diform și anume „Le Bossu” sau din traducerea din limba franceză „Cocoșatul”.

Cartea scrisă de Victor Hugo a avut un rol esențial în menținerea culturii dar și a imagini Catedralei de la Notre Dame într-o stare bună, deoarece după publicarea romanului, mii de turiști au vizitat-o, dar în marea majoritate a lor, au fost dezamăgiți când au văzut starea de degradare în care ajunsese, motiv pentru care s-a pus în funcțiune un plan de restaurare a catedralei de către autoritățile statului, ce a durat aproape 19 ani.

Catedrala de la Notre Dame are o arhitectură gotică, un aspect impresionant oferind-o fațadă acesteia, dar și prin cele trei porți : poartă stângă închinată Fecioarei Maria, poarta centrală închinată Judecatei de Apoi și poarta din dreapta închinată Sfintei Ana. Deasupra acestor porți stau înșirate 28 de statui ale regilor Israelului și o rozetă cu diametrul de 10 metrii, de o construcție grandioasă. Interiorul este deosebit, impresionând prin vitraliile colorate, bijuterii, sculpturi și mobila datând încă din secolul XII.

Datorită codului de cenzură Hays din perioada de timp în care a fost făcut filmul din 1923 (Imagine 1 – Ecranizare 1923), producătorii de film au refuzat să suprapună portretul lui Claude Frollo peste personajul negativ principal al poveștii, așa cum era descris în romanul lui Victor Hugo.

Ecranizarea romanului „Cocoșatul de la Notre Dame” din anul 1923 îl înfățișa pe Claude Frollo ca fiind un cleric romano-catolic, portretizat în rolul unui arhidiacon virtuos.

Fratele lui Jehan, care în romanul lui Victor Hugo este descris ca fiind un student bețiv, un delicvent juvenil și un caracter minor, în ecranizarea romanului este pus în rolul personajului negativ principal, dar și ca discipol de viață al lui Quasimodo.

Jehan are același trăsături ca și Claude în roman, dar a fost portretizat în film ca un bărbat mai în vârstă și nu un băiat de 16 ani ca în roman. Toate aceste abateri de la firul original al povestirii romanului lui Victor Hugo au atras după sine influențe și respectiv realizarea unui remake al ecranizării din anul 1923. Cu toate acestea, versiunea anilor 1923 a avut o putere vizuală importantă și puternică, ce în zilele noastre poate fi reprodusă cu ajutorul programelor specializate CGI și tehnologiei chroma-key. Mare atenție a fost concentrată asupra elementelor aurale ale filmului mut, în special efecte sonore și un scenariu musical adecvat. Creația lui Lon Chaney este una epică, dar nu una de ignorant.

Charles Laughton a făcut o revenire triumfală la Hollywood în rolul lui Quasimodo într-o versiune RKO a clasicului Victor Hugo, în filmul din 1939 (Imagine 2 – Ecranizare 1939). Rolul cel mai greu l-a avut machiajul impresionant și grotesc ce scoate în evidență patosul personajului cocoșat într-un mod convingător.

Laughton a fost suficient de inteligent să știe că el ar putea accentua partea de stupiditate a personajului, dar și potențialul său de amenințare, fără a diminua simpatia publicului.

Imaginea ecranizării este una glorioasă, reprezentând un spectacol de modă veche la Hollywood, dar lăsând impresia că este mult mai mult de atât. Talentatul Dieterle dă libertatea pornirilor sale impresionante, cu scene coregrafice minunate, mișcări dinamice ale camerei de filmat (imaginile capturate nu se simt deloc statice), mai dă dovadă și de un talent extraordinar de a aduce scenele de noapte la viață (ajutat fiind și de marele său cameraman Joseph H.). Peisajul, costumele, designul general de producție și sistemul audio sunt la cele mai bune standarde. Scenariul atinge, în anumite momente, o tentă de poezie, dar anumite elemente stângace rup acest lanț armonios, precum reprezentarea regelui că fiind un bătrân liberal.

Filmul din 1956 (Imagine 3 – Ecranizare 1956) conturează timpul sau personajele mult mai responsabile care au pus devotamentul și munca în a treia versiune de până atunci a filmului.

Poveștile interconectate ale Esmeraldei, ciudatul și fată sălbatică namada precum și sunetele deformate ale clopotului de la începutul filmului sunt lucruri incoerente ce vin printr-o mulțime de scene .

Producătorii, regizorul și scenariștii au arătat adevărata lor intenție și anume aceea de a oferi un spectacol decât de a grava adânc o linie de poveste, ceea ce a presupus un adevărat succes. Culoarea și scopul cinematic fac vii și destul de contrastante multimiile ce doreau să participe la Sărbătoarea Nerozilor în fața Catedralei, o adunătură sumbră de hoți și cersatori în fața Curții de Minuni, dar și asaltul asupra Catedralei de către parizienii înfuriați .

În ciuda succesului mai sus amintit, ecranizarea instanței în care Esmeralda este acuzată de vrăjitorie și de o presupusă înjunghiere a iubitului ei, nobil de origine, nu este la fel de bine surprinsă.

Scenă sau ilustrarea Notre Dame, este în mare parte o copie de studio din Paris, pare a fi un loc pitoresc și impresionant de la clopotele sale gigantice la grimasă de gargui. Un vizualizator nu cunoaște în întregime povestea sau romanul, dar cu toate acestea este neimpresionat sau confuz de lipsa scenelor motivaționale ale acțiunilor principale.

Alchimistul Frollo a jucat ridicol, fiind interpretat de Alain Cuny, iar un observator ar trebui să aibă puteri extrasenzoriale pentru a descoperi motivele obsesiei sale.

Cele mai multe onoruri istorice sunt câștigate de Anthony Quinn ce a jucat rolul cocoșatului, dar machiajul lui nu este la fel de contrastant sau de sumbru precum interpretările ce l-au precedat în ecranizările anterioare, dar, un adevărat succes, l-au avut efectele ce îl puneau în portretul de cocoșat: spatele diform, nasul rupt, orb, ochiul urduros . Vocea acestuia, un orăcăit ciudat, nu a reușit să obțină simpatia singurei persoane pentru care el a arătat devotament.

Cocoșatul de la Notre Dame a fost promovat în anul 1957 în aproximativ 115 teatre din zona metropolitană și bucurându-se de un adevărat spectacol și de o mulțimea grandioasă.

SURSE folosite:

http://www.ziuacargo.ro/articole/notre-dame-de-paris

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.traveltime.ro%2Fcatedrala-notre-dame-din-paris%2F&h=kAQHqKjAd

Notre-Dame de Paris de Victor Hugo

http://www.infoo.ro/Cocosatul-de-la-Notre-Dame-a-existat-in-realitate-DM903232HR.html

http://www.infoo.ro/Cocosatul-de-la-Notre-Dame-a-existat-in-realitate-DM903232HR.html

http://www.infoo.ro/Cocosatul-de-la-Notre-Dame-a-existat-in-realitate-DM903232HR.html