Organizatia Si Numarul de Angajati

Din punct de vedere structural putem afirma că orice organizație are un scop comun (uneori acesta este denumit și premisă), un anumit număr de angajați, o conducere, mijloace sau echipamente, resurse financiare și materiale (Graham H.T., Bennett, R., 1995, pag 121), ansamblu ce se constituie într-un sistem sociotehnic iar acesta impune obligatoriu existența unui flux informațional fără de care funcționarea lui ca un întreg nu este posibilă, cu atât mai mult cu cât însăși activitatea organizației, munca în sine, necesită coordonarea eforturilor tuturor participanților pentru a obține rezultatele dorite. Indiferent de sitemul organizațional, managementul trebuie să comunice deciziile, să controleze executarea lor, iar tocmai procesul de elaborare a deciziilor nu poate fi elaborat altfel decât bazându-se pe fluxul de informații. Pe cale de consecință funcțiile comunicării din punct de vedere organizațional sunt de: control (urmărind clarificarea îndatoririlor de servici, stabilirea schemelor de autoritate și definirea/atribuirea responsabilităților), informare (fundamentează și furnizează baza deciziilor), coordonare (determină eficiența acțiunilor comune), motivare (operaționalizează și stimulează cooperarea/implicarea) și emoțională (trebuie să faciliteze și să permită exprimarea sentimentelor).

În cazul rețelelor de comunicare restrictive caracterizate prin aceea că prezintă grade de centralizare relativ diferite, accesul la informație al indivizilor este inegal, în avantajul evident al persoanei aflată în centrul rețelei care poate controla accesul dar și modul de transfer și canalele de transfer ale informației, dispune de mai multe date în raport cu indivizii de la periferia rețelei și chiar are rolul de punte de legătură între persoane. Exercitându-și rolul de control, implicit asupra circulației informației, centrul va acumula putere și îi va controla pe ceilalți însăși prin acordarea, limitarea sau refuzul accesului la date, obținând inevitabil odată cu trecerea timpului un grad mai mare de satisfacție în raport cu persoanele aflate la periferia rețelei, a căror satisfacție scade cub cât sunt mai îndepărtate de. În rețelele flexibile, caracterizate prin descentralizare fără ca o persoană să dețină o poziție favorizată, accesul la date va fi egal pentru toți indivizii și nu va permite exploatarea informației pentru a obține o sursă de putere individuală, situație ce conduce la creșterea satisfacției participanților și a moralului de grup. Indiferent de tipul rețelelor de comunicare organizațională, aceasta se realizează simultan atât interpersonal, cât și intraorganizațional și extraorganizațional, niveluri cu grade diferite de complexitate și restricții diferențiate în raport cu rolurile organizaționale, normele specifice și structura organizației.