Organizarea Si Exercitarea Auditului Activitatii de Atragere de Depozite
TEMA:
ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA AUDITULUI ACTIVITĂȚII DE ATRAGERE DE DEPOZITE
A PERSOANELOR FIZICE
CUPRINS
CAPITOLUL I – CONCEPTE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR
1.1. Audit finaciar – aspect teoretice
1.1.1 Definiții , caracteristici, sferă de activitate
1.1.2. Clasificarea și funcțiile auditului finaciar
CAPITOLUL II – METODOLOGIA DE EXERCITARE A AUDITULUI FINACIAR
2.1.Etapele efectuării auditului finaciar
2.2 Procedee și tehnici de audit financiar
2.3.Probele de audit
2.4.Tipuri de opinii
2.5.Raportul de audit
CAPITOLUL III – AUDITUL BANCAR PARTE COMPONENTĂ A AUDITUL FINANCIAR
3.1. Conceptul de audit bancar
CAPITOLUL IV – BANCA TRANSILVANIA
4.1. – Obiective , funcționare
4.2. – Organizare, atribuții
CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Băncile joacă un rol central în economia oricărei țări. Ele păstrează economiile populației, oferă mijloace pentru plata bunurilor și serviciilor și finanțează dezvoltarea afacerilor și comerțului. Pentru a îndeplini aceste funcții în mod sigur și eficient, fiecare bancă trebuie să obțină încrederea populației și a celor cu care face afaceri. De aceea, stabilitatea sistemului bancar, atât pe plan național, cât și internațional, a devenit, recunoscută ca o problemă de interes general. Acest interes public este reflectat în modul în care băncile din majoritatea țărilor, spre deosebire de aproape toate celelalte societăți comerciale, sunt supuse supravegherii prudențiale de către băncile centrale sau alte organisme oficiale specifice.
Rolul băncilor în economia contemporană este unic și special, comparativ cu alte entități economice, dezvoltarea bancară asigurând , structura necesară funcționării economiei de piață. Rolul unic al băncii este confirmat, de funcțiile principale ale băncilor, care au ca scop alocarea eficientă a disponibilităților bănești și atragerea acestora , în scopul acordării de credite persoanelor fizice și juridice solicitante , economiei naționle.
De asemenea, prin intermediul rezervelor sale și a operațiunilor de „open market”, precum și asigurarea operațiunilor de depozit pentru persoanele fizice ca dovadă de încredere în stabilitatea și lichiditatea sistemului bancar.
Un sistem bancar stabil și sigur constituie un factor important al atragerii depozitelor persoanelor fizice. Situația și funcționarea eficientă a sistemului bancar depind, în mare măsură, de eficiența auditului bancar, de procedurile și normele de reglementare a lui, de perceperea bazelor fundamentale și a organizației auditate. Calitatea și fiabilitatea sistemului bancar depind de respectarea de către bănci a tuturor cerințelor privind efectuarea operațiunilor bancare și a evidenței contabile a lor, stabilite și aprobate de către organele de supraveghere abilitate.
Importanța auditului bancar ține de obiectul auditat, și anume depozitele persoanelor fizice, care contribuie cu resurse bănești, la formarea pasivelor băncii. Într-o economie contemporană băncile îndeplinesc funcții importante în dezvoltarea economică, în decontările bănești între întreprinderi, în organizarea circulației numerarului efectiv și prin virament.
În practică, deseori băncile transmit atât funcția de audit, cât și funcția de control intern unei subdiviziuni separate (departament sau secție). Totuși, termenul de control intern este mai larg, auditul intern fiind o parte concomitentă a sistemului de control intern.
Auditul bancar are importanță și pentru clienții băncii, pentru care controlul de audit reflectă siguranța instituției financiare și respectarea de către aceasta a regulilor și normelor de efectuare a operațiunilor. Trebuie de menționat că auditul îndeplinește nu numai funcția de confirmare pentru participanții pieței cu privire la situația instituției financiare, dar cea de evaluare a activității bancare.
CAPITOLUL I
CONCEPTE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR
I.1. Audit finaciar – aspect teoretice
În procesul de fundamentare a deciziilor , pe baza carora se realizează actul conducerii , orice administrator de activități economice are interesul să cunoască , în orice moment , starea patrimoniului propriu.Acest lucru este o necesitate si poate fi realizat prin instituirea unui sistem propriu de control intern care să constate eventualele abateri de la prevederi , norme legale , ordine interne.
Informatiile rezultate din desfașurarea activității de control intern sunt reale si redau cu fidelitate starea patrimoniului agentului economic, dar , pentru mai multă credibilitate in fața partenerilor este necesar ca aceste informații sa fie validate de către o altă autoritate, externă,independentă și echidistantă față de cele două entități , emițătorul si utilizatorul de informații economice.
Deși cuvântul audit a pătruns în limbajul societății românești în forma sa englezească, originile acestuia se găsesc în cuvântul latinesc auditus, care înseamnă a asculta, a audia. Acest termen avea o conotație financiară, în Roma antică fiind efectuată verificarea verbală a fondurilor sau ascultarea acestora.
S-a conturat o primă semnificație a activității de audit și anume, aceea de verificare; sensul acesteia s-a îmbogățit din ce în ce mai mult , pe măsură ce activitatea economică a devenit mai complexă și s-au amplificat condițiile de risc . Astfel, pe parcurs , nu a mai fost suficient controlul asupra strict a unor anumite domenii, înregistrări sau evidențe, ci s-a extins asupra întregii contabilități și gestiuni a enitității ; a fost făcută trecerea de la aprecierile cantitative la cele calitative, de la constatări la consultanță; nu a mai fost suficientă verificarea post factum, ci a devenit foarte importantă prevenirea manifestării riscurilor, iar greutatea s-a trecut de la auditul extern la cel intern. În același timp, aria activității de audit s-a extins de la administrarea banilor publici către entitățile private. Atât procesul acesta evolutiv, cât și considerațiile filosofice, chiar contabilitatea poate fi considerată formă a auditului, în măsura în care metoda evidenței în partidă dublă reprezintă o formă intrinsecă de verificare – explică multiplele valențe conferite auditului în zilele noastre.
Această forma de control este cunoscută sub denumirea de audit finaciar și se realizează de către profesioniști independenți sau organizați in structuri distincte , ca persoane juridice.
Denumirea de audit financiar iși are originea în latinescul audiere – care înseamnă a asculta , a auia si mai nou din verbul TO AUDIT – a controla, a verifica, a inspecta.
”Termenul de audit , de proveniență anglo-saxonă are , în esență aceeași conotație ca și în termenii de revizie , verificare sau control dar i se asociază adesea , conceptele de calitate sau de rigoare,modernism , calificare”.
1.2. Definiții , caracteristici, sferă de activitate
Auditul se definește ca fiind activitatea de examinare , de către o persoană independentă, competentă , a fidelității reprezentărilor înn documente a unor activități umane în scopul emiterii unei opinii independente.
Activitatea de auditare presupune o apreciere globală de fidelitate a rapoartelor financiare emise de către un agent economic si analizarea critică a procedurilor utilizate la elaborarea acestora ca și a elementelor lor structurale.Cadrul legislativ al auditului , depășește cadrul național și se raportează la normele europene de audit.În tara noastră noțiunea de AUDIT și-a făcut intrarea după anul 1990 , din dorința de a conexa reglementările romanești privind economia de piață la regementările similare pe plan internațional european.Au apărut astfel , auditul calității , auditul financiar.
Mulți autori din țara noastră și din străinătate au definit activitatea de audit ca fiind exprimarea profesională a unei informații cu scopul de a exprima o opinie responsabilă și independentă în raport cu un criteriu de calitate.
Auditul financiar reprezintă examinarea efectuată de către un profesionist competent și independent pentru exprimărea unei opinii motivate și întemeiate cu privire la :
Validitatea și corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de conducerea enității – auditul intern;
Imaginea fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de persoanele juridice – auditul statutar impus de lege și exercitat de cenzori sau auditul contractual exercitat la cererea persoanelor juridice, a experților contabili, a contabililor autorizați sau a societăților de audit financiar .
Noțiunea de imagine fidelă este un concept ce nu poate fi disociat de regularitatea și sinceritatea contabilității. Aria auditului – se referă la procedurile de audit considerate a fi necesar de aplicat pentru a atinge obiectivele de audit.
Conform IFAC, auditul financiar constituie forma cea mai înaltă de asigurare pe care o poate da un profesionat asupra unei informații , în opoziție cu misiunea de examinare limitată care nu presupune decat o asigurare negativă.
Sfera de activitate a auditului finaciar se realizează in sistemele economice în cre se desfășoară acțiuni economico-financiare constituite , in general , în unități patrimoniale al caror principl scop este realizarea de profit.Sfera de acțiune a auditului financiar se suprapune , în general , peste sfera de acțiune a unității patrimoniale analizate dar o poate depăși extinzanduse la unitățile partenere cucare aceasta intră în relații economice.
Unitatea patrimonială este definită ca un organism economic care asigură , pe riscul întreprinzătorului , coodonarea factorilor inerenți producției-natură , capital și muncă , în scopul de a produce mărfuri , a presta servicii sau de a executa lucrări , în vederea realizării de profit.
Unitățile patrimoniale sunt organizate în filiale,sucursale,agenții.
În cadrul unei întreprinderi se parcurge un circuit sau procedura care cuprinde ansamblul operațiunilor care participă la realizarea aceluiași scop.Mai multe cicluri sau proceduri formează un ciclu . Astfel , procedurile necesare realizării obiectivelor întreprinderii rezultă din combinarea mijloacelor umane , tehnice și financiare cu instrucțiunile și dispozițiile administrației acesteia rezultate din politica de gestionare gandită de conducători, directori.
De asemenea ,sfera activității de audit finaciar este formată din totalitatea documentelor care sunt supuse analizei auditorului.In general , categoriile de situații finaciare care formeaza sfera de activitate a auditului finaciar sunt următoarele:
Bilanțul și contul de profit și pierdere ;
Situații privind modificări ale poziției financiare ale unității patrimoniale
Situația fluxurilor de numerar;
Situația fluxurilor de fonduri.
Note, anexe și alte situații și documente explicative.Această categorie de documente se atașează și fac parte integrantă din situațiile financiare:
Situații finaciare sintetice.
Urmare a activității de audit , o entitate economic poate creea noi situații sintetice , care să o reprezinte față de terți , acestea urmand a fi întocmite conform unei combinații ale:
Standardelor internaționale de contabilitate;
Standardelor naționale de contabilitate;
Unui cadru general de raportare finaciară cu character obligatoriu conceput pentru a fi utilizat în raportarea finaciară.
1.2.1 Obiectivele auditului financiar
Principalele obiective ale auditul financiar:
1. asigură o reflectare a imaginii fidele a situației patrimoniului și a rezultatelor financiare cuprinse în situațiile financiare anuale, situații financiare care trebuie să ofere o imagine corectă și fidelă a poziției financiare, a performanței financiare, a fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată de o entitate economică ;
2. asigură exprimarea unei opinii independente și corecte ,în cadrul raportului de audit, caațiile financiare:
Situații finaciare sintetice.
Urmare a activității de audit , o entitate economic poate creea noi situații sintetice , care să o reprezinte față de terți , acestea urmand a fi întocmite conform unei combinații ale:
Standardelor internaționale de contabilitate;
Standardelor naționale de contabilitate;
Unui cadru general de raportare finaciară cu character obligatoriu conceput pentru a fi utilizat în raportarea finaciară.
1.2.1 Obiectivele auditului financiar
Principalele obiective ale auditul financiar:
1. asigură o reflectare a imaginii fidele a situației patrimoniului și a rezultatelor financiare cuprinse în situațiile financiare anuale, situații financiare care trebuie să ofere o imagine corectă și fidelă a poziției financiare, a performanței financiare, a fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată de o entitate economică ;
2. asigură exprimarea unei opinii independente și corecte ,în cadrul raportului de audit, care trebuie să conțină, opinia auditorului cu privire la situațiile financiare . Trebuie să ofere o imagine fidelă a realității , respectând cadrul general de raportare financiară . Raportul de audit trebuie să asigure reflectarea în bilanț și în contul de profit și pierdere în mod corect, sincer și complet situația patrimoniului, situația financiară și rezultatele exercițiului;
4. asigură îmbunătățirea utilizării informației contabile ;
5. asigură aprecierea eficienței și performanțelor de informare și a sistemelor de organizare existente.
Pentru realizarea tuturor obiectivelor prezentate mai sus, auditorul are în vedere , respectarea unor criterii care sunt obligatorii în cazul auditului financiar:
a) Criteriul exhaustivității și integrității înregistrărilor.
Acest criteriu are în vedere ca toate operațiunile patrimoniale au fost înregistrate corect și integral în contabilitate.
Pentru îndeplinirea acestui criteriu auditorul trebuie să verifice procedurile utilizate de entitatea auditată pentru validarea tuturor modificărilor patrimoniale care pot apărea și anume: creșteri-diminuări de active, respectiv diminuării de pasive. Dezavantajul aceastei soluții este că necesită un timp îndelungat pentru validare. La îndeplinirea criteriului de mai sus , poate contribui si faptul că , auditorul poate utiliza rezultatul inventarierii. El trebuie să aibă certitudinea că inventarierea a fost efectuată conform prevederilor legale. În urma desfășurării operațiunilor de inventariere dacă s-au descoperit tranzacții neînregistrate în contabilitate, iar acestea nu au fost operate, se consideră că toate operațiunile nu sunt corect înregistrate în evidențe.
Respectarea criteriului exhaustivității și integrității înregistrărilor, presupune ca auditorul să verifice dacă, toate operațiunile reflectate în documentele justificative sunt înregistrate în contabilitate, fără omisiuni și nu există operațiuni economice contabilizate de mai multe ori.
b) Criteriul realității înregistrărilor.
Auditorul are obligația să urmărească dacă toate elementele de activ și pasiv înregistrate în contabilitate sunt justificate și pot fi verificate, corespund cu cele identificate fizic prin inventariere sau prin alte proceduri cum ar fi : confirmări primite de la terți, analize de laborator, control încrucișat, etc. De asemenea, se verifică dacă activele și pasivele aparțin entității patrimoniale, în sensul că toate operațiunile efectuate aparțin și sunt în numele firmei.
c) Criteriul corectei înregistrări în contabilitate și corectei prezentări cu ajutorul conturilor anuale.
Aplicarea acestui criteriu are mai multe obiective care trebuie localizate corect, funcție de perioada de referință, evaluarea modificărilor, înregistrarea și întocmirea situațiilor financiare.
1) Perioada corectă în care sunt evidențiate elementele patrimoniale, presupune respectarea principiului independenței exercițiului, utilizarea unei contabilități de angajament în folosirea conturilor de regularizări.Regularizarea operațiunilor după inventariere impune corecta delimitare în timp a cheltuielilor și veniturilor pe întreaga perioadă a exercițiului financiar.
2) Evaluarea corectă presupune că elementele patrimoniale să fie evaluate în conformitate cu prevederile legii contabilității și cu cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate. Situațiile financiare anuale (bilanțul, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politicile contabile și note explicative) trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței, modificărilor capitalului propriu și a fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exercițiu financiar. Obiectul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare ale întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.
Consiliul I.A.S.C. consideră că situațiile financiare răspund necesităților comune ale majorității utilizatorilor. Aceasta se datorează faptului că aproape toți utilizatorii iau deciziile economice pentru:
– a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiție de capital;
– a evalua răspunderea sau gestionarea managerială;
– a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a da alte beneficii angajatorilor săi;
– a evalua garanția pentru creditele acordate firmelor;
– a determina politicile de impozitare ;
– a determina profitul și dividendele ce pot fi distribuite la sfarșitul exercițiului financiat;
– a elabora și prelucra date statistice despre venitul național;
– a reglementa activitatea firmelor.
Consiliul I.A.S.C. acceptă faptul că guvernele pot stabili dacă este cazul, cerințe diferențiate sau suplimentare care să satisfacă scopurile pe care și le-au propus. Aceste cerințe, necesități , nu trebuie să influențeze în nici un caz situațiile financiare publicate în beneficiul altor utilizatori decât în situația în care răspund și cerințelor și doleanțelor acestora.Situațiile financiare sunt întocmite , conform unui model contabil bazat pe costul istoric recuperabil și pe conceptul de menținere a nivelului capitalului financiar nominal.La stabilirea obiectivelor efectuării unui audit se vizeaza toate aspectele care au în vedere patrimoniul , rezultatul exercițiului , bilanțul, și situația finaciară a firmei.
1.2.2. Rolul auditului financiar
Auditul financiar joacă un rol important în activitatea unei entități economice, a unei instituții bancare și anume , verificarea respectării cadrului conceptual al contabilității format din – principii , postulate, norme și reguli de evaluare, general acceptate – a procedurilor interne stabilite de managementul entității economice – auditul intern și statutar. Procedura este definită ca o înlănțuire logică de operațiuni ,acestea fiind executate , cu scopul de a îndeplini un obiectiv propus.
Altfel , auditul financiar are rolul de a verifica și certifica , reflectarea corectă în contabilitate a tuturor situațiilor financiare, imaginea lor fidelă, clară și completă pe întregul exercițiu financiar. Corelarea acestor verificări cu modul de aplicare a legislației contabile în vigoare , inclusiv a “Cadrului general de armonizare a reglementărilor contabile”,” Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate” (I.A.S.C.).
Din Standardele Internaționale de Contabilitate se desprinde că acest organism internațional I.A.S.C., are următoarele obiective principale:
– să elaboreze în interesul public, un set unic de standarde globale de contabilitate cu o calitate ridicată, inteligibile și cu caracter executoriu, care să solicite în situațiile financiare și în alte raportări financiare, informații calitative transparente și comparabile, astfel încât să ajute participanții pe piețele de capital ale lumii, precum și alți utilizatori să își fundamenteze deciziile economice;
– să promoveze și să accepte aplicarea riguroasă a acestor standarde;
– să găsească soluții calitative pentru realizarea convergențelor standardelor naționale de contabilitate și a standardelor internaționale de contabilitate.
Auditul trebuie să urmărească dacă procedurile de culegere și prelucrare a datelor sunt bine stabilite și dacă se aplică în permanență. Auditul reprezintă o revedere critică pentru evaluarea unei situații financiar-contabile determinate. Reprezintă o examinare efectuată de un profesionist competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:
– Validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de managementul unității patrimoniale.
– Imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situațiilor financiare și a rezultatelor obținute de entitate.
Imaginea fidelă este asociată cu prudența, regularitatea și sinceritatea care caracterizează câmpul de aplicații nelimitat al contabilității.
Regularitatea contabilității presupune respectarea regulilor și procedurilor contabile și a principiilor general acceptate prevăzute în legislația contabilă internă și de Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de I.A.S.C., precum și de Standardele de Contabilitate Internaționale și Naționale.
Pentru a fi utile informațiile trebuie să fie relevante, credibile și sincere.
– Informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.
– Informația trebuie să fie credibilă și are această calitate atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce și-a propus să reprezinte sau ceea ce se așteaptă, în mod rezonabil, să reprezinte.
– Sinceritatea presupune aplicarea în mod corect a regulilor și procedurilor contabile, în funcție de cunoașterea pe care responsabilii conturilor trebuie să o aibă despre realitatea și importanța operațiilor, evenimentelor și situațiilor agentului economic.
Auditul financiar contabil necesită o metodologie de examinare care să asigure o opinie independentă, astfel încât să apere în mod egal toți utilizatorii informației contabile cum sunt: acționarii, statul, salariații, băncile, organismele de bursă, debitorii, furnizorii, clienții, etc
1.3. Clasificarea și funcțiile auditului finaciar
Auditul intern – reprezintă activitatea organizată independent în structura unei entități economice, sub directa subordonare a conducătorului acesteia, activitate care constă , în efectuarea de inspecții , verificări, și analize ale propriului sistem de control intern, cu scopul unei evaluări obiective și pertinente a gradului în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor propuse de entitatea economică și utilizarea resurselor disponibile în mod economic, eficient și rațional , precum și pentru a raporta managementului entității , concluzile și constatările făcute, lipsurile identificate și acțiunile de corectare aplicate , evidențierea deficiențelor și imbunătățirea performanțelor sistemului de control intern.
Auditul extern este o activitate care se realizează de persoane din afara entității economice și constă în examinarea acurateței conturilor, a legalității și a regularității operațiunilor efectuate de catre entitate – auditul financiar , precum și în evaluarea corectă a economicității, eficacității și a eficienței acestora – auditul performanței .
Privit din punct de vedere juridic, auditul financiar cunoaște două forme: auditul legal și auditul contractual.
Auditul legal – este activitatea de își propune să formulize o opinie autorizată exprimată ce către profesionistul auditor asupra stării patrimoniului , a situației finaciare și a rezultatelor obținute.Auditul legal poate fi exercitat și de către organele, cenzorii autorizati dar , de cele mai multe ori , este realizat de către personae externe avand calitatea de expert contabil caz în care acesta se mai numeste și audit contractual.
Auditul legal este forma de audit financiar care se caracterizează prin faptul ca atribuțiile privind supravegherea gestiunii societății , verificarea și certificarea bilanțului contabil , executate de cenzori , se realizează , potrivit dispozițiilor legale, în baza mandatului primit din partea Adunării Generale a Acționarilor (AGA.). Calitatea de censor poate fi dobandită de către experți contabili sau contabili autorizați cu studii superioare.Principala atribuție a cenzorului unei unități economice este ca prin activitatea ce o desfășoara să contribuie la păstrareaa integrității patrimoniului și , în special , la realizarea obiectivelor propuse în vedera obținerii de profit.
Auditul contractual este forma auditului financiar în care modul de executare a lucrărilor specifice constă , în verificarea și certificarea situațiilor financiare de către un profesionist competent și independent – cenzor extern sau auditor financiar și exprimarea de către acesta a unei opinii după efectuarea auditului. Auditul contractual nu trebuie să fie asimilat cu lucrările executate de profesioniști contabili , pe bază de contract privind ținerea evidenței contabilității, întocmirii bilanțului contabil, asistenței contabile, financiare sau fiscale și alte servicii cu caracter de analiză economică și evalure patrimonială.
Un alt criteriu după care auditul financiar poate fi clasificat este apartenența pesoanelor la entitatea economic supusă analizei.În baza acestui criteriu , auditul financiar se împarte în:
Audit financiar intern – definit ca activitatea realizată cu personal autorizat din interiorul entității;
Audit financiar extern – definit ca activitatea realizată cu personae fizice sau juridice autorizate din afara entității.
Principalele trăsături caracteristice ale auditului finaciar intern sunt :
Este exercitat de către o persoană din cadrul unității ;
Răspunde necesităților de informare a managerilor în acțiunea de fundamentare a deciziilor ;
Analizează ansamblul operațiilor desfășurate în cadrul unei unități patrimoniale în vederea îmbunătățirii activității generale a acesteia ;
Actvitatea de examinre a informațiilor este împărțită pe departamente funcționale ale unității patrimoniale ;
are în vedere descoperirea și prevenirea fraudelor ;
este independent față de conducătorul compartimentului finaciar contabil , dar este subordonat managementului ;
analizarea diferitelor activități ale unității patrimoniale are caracter permanent , , pe toată perioada anului financiar ;
Principalele caracteristici ale auditului finaciar extern sunt :
este exercitat de către un profesionist independent din afara unității ;
răspunde necesităților de informare a terților privind gradul încredere pe care aceștia trebuie sa-l aibă în declarațiile agenților economici ;
analizează atat operațiunile financiar contabile cat și modul de desfășurare a controlului financiar propriu în vedera exprimării unei opinii ăn ceea ce privește fiabilitatea documentelor finaciar contabil ;
activitatea de examinare a informațiilor este repartzată în funcție de structurile din bilanț și din contul de execuție ;
nu își propune în mod explicit descoperirea și prevenirea fraudelor , această a ctivitate fiind doar un accesoriu al auditului extern ;
este independent față de activitatea managerială constituind o sursă de informații pentru terți , parteneri , organele statului , unități bancare , etc ;
examinarea documentelor are caracter periodic , pe bază de contract , de obicei o dată pe an.
Auditul sistemelor informaționale – reprezintă activitatea de colectare și evaluare a unor probe pentru a determina dacă sistemul informațional este securizat, menține integritatea datelor prelucrate și stocate, permite atingerea obiectivelor strategice ale întreprinderii și utilizează eficient resursele informaționale. Aceasta activitate este desfășurată de profesioniști autorizați în domeniul auditului financiar, securității și managementului sistemelor informaționale.
Auditul performanței – reprezintă examinarea economicității, eficienței și eficacității operațiunilor efectuate de entitatea auditată :
economicitatea – constă în minimizarea costului resurselor alocate unei activități fără a compromite realizarea obiectivelor în condiții de calitate.
eficiența – reprezintă raportul dintre rezultatele obținute și costul resurselor utilizate pentru obținerea acestora.
eficacitatea – este gradul de îndeplinire al obiectivelor declarate ale unei activități și relația dintre impactul dorit și impactul efectiv al activității respective.
Organizațiile economice și sociale au produs întotdeauna informații contabil financiare. Nevoia de a verifica aceste informații implică un control al conturilor, o revizuire a acestora, o examinare critică efectuată de persoane de specialitate independente.
Realizarea oricărei misiuni de audit la organizațiile economice, implică existența unor reguli precise, formalizate, cunoscute și acceptate de emițătorii și receptorii informației supuse auditului.Aceste reguli sunt definite la nivel general național sau internațional. Se ajunge la noțiunea de normă, care permite aprecierea calității unui audit în raport cu un sistem de referință.Exercitarea auditului contractual este reglementată prin prevederile Ordonanței de Urgență nr.65/1994 , privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați , republicată , cu modificările și completările , conform cărora , numai anumite personae fizice sau juridice autorizate , în acest sens , pot realiza această activitate.
Functiile auditului financiar
Auditul financiar , ca atribut al unui bun management al unei entitati economice, presupune acceptarea exercitării activității într-un cadru al democratiei autentice în cadrul funcția economico – organizatorice a statului de drept. Transpunerea în practică a activității de audit financiar în vederea realizării obiectivelor acesteia , este efectuată prin funcții generale si specifice dintre care prezentăm :
Funcția de cunoastere si evaluare se realizează prin stabilirea concretă a rezultatelor economice proprii entității patrimoniale si evaluarea exactă a acestora , prin raportarea la un sistem de criterii de evaluare, deja stabilit , în vederea intrării într-un cadru de legalitate și, de asemenea, de creștere a rezultatelor activității supuse verificării. Funcția de cunoaștere are rol de prevenție , dar și post-operativ, prin stabilirea tendințelor și marjelor de abatere de la prevederile și normele legale de reglementare și dispunerea măsurilor de desfășurare a activității într-un cadrul legal.
Această funcție , impune ca auditul financiar să se manifeste primordial , ca factor de prevenire a elementelor perturbatoare care pot apărea în activitatea economică, situație, care trebuie reglementată . În caz contrar s-ar impune decizii de corecție și ar implica costuri materiale, financiare și de timp considerabile.
Caracterul post-operativ al funcției de cunoastere și de evaluare decurge din ansamblul informațiilor referitoare la activitatea economică supuse analizei care, se constituie în surse principale de informatii în vederea fundamentării, dispunerii și aplicării deciziilor necesare remedierii abaterilor constatate și intrarea într-un regim normal de legalitate.
Prin funcția de cunoastere – evaluare se obține o percepere exactă, reală și completă a stării fenomenelor, proceselor sau a activităților supuse auditului financiar, aceasta reprezentând principala sursă de informatii, necesară dispunerii si aplicarii deciziilor de conducere.
2. Functia de îndrumare se realizează prin generalizarea unor bune practici dobândite pe parcursul derulării auditului ca urmare a desfășurării activitatii de audit de către profesioniștii care execută auditul cât și de către personalul unitatii auditate.
Caracterul formativ al auditui decurge din activitatea de îndrumare desfășurată de către auditorul financiar concomitent cu activitatea supusă verificării, având ca obiect abaterile constatate, ce urmează a fi remediate în aceasta perioadă. Rezolvarea acestor abateri, se poate face și de către alți operatori , pentru eliminărea cauzelor care au guvernat aceste abateri. Caracterul formativ este dat și de activitatea de prelucrare a unor reglementari legale nou aparute de care , de către auditorul financiar. Experiența auditorului se manifestă în sugestiile si propunerile făcute cu privire la realizarea unora dintre obiectivele unității auditate.. Atât caracterul formativ , cât si cel privind experiența auditorului devin opertionale, cu condiția ca cei învestiți cu transmiterea acestora să posede un anumit grad de pregătire și să aibă credibilitate.
Caracterul operativ al funcției de îndrumare se reflectă în activitatea desfasurată de auditorii financiari, prin însușirea teoriei și normelor legislative, a aspectelor care reglementează activitațile realizate de către unitatea auditată și deasemenea, prin evidențierea unor experiențe pozitive ale unor unităti în domenii ca : îmbunatățirea stilului de muncă, stimularea initiativelor , cultivarea spiritului de răspundere a personalului față de gama problematicii cu care se confruntă colectivul din care fac parte, impunerea unor norme de exigență în modul de realizare a activităților ce revin fiecarui membru al colectivului.
3. Functia de constrângere este rezultatul prevederilor legale care reglementează obiectivele și sfera de activitate ale auditului financiar și se realizează prin aplicarea complexului de măsuri administrative, civile sau penale ce se propun sau se dispun în sarcina celor care se fac vinovați de nerespectarea acestor norme, în raport cu gradul de implicare al fiecaruia.
Măsurile de constrângere nu se stabilesc direct de către structurile de audit financiar, ci la propunerea acestora , de către structurile ierarhic superioare sau de către structurile statului învestite cu aceasa putere. La o primă analiză se parea că funcțiile de îndrumare și de constrângere se exclud, dar, în realitate, ambele acționează ca un tot unitar, subordonat scopului general, acela al realizarii obiectivelor auditului, subordonate la rândul lor realizarii caracterului de pârghie, aflat la dispozitia conducerii , în vederea realizării programelor unei entități economice.
Îndeplinirea eficitentă , cu succes a celor doua funcții depinde de respectarea unui echilibru între efectuarea activității de îndrumare și a celei de constrângere, condiție care necesită evaluări și raționamente dimensionate în mod concret, real și corect , respectarea condițiilor obiective și subiective de desfășurare a activității auditate.
Auditul financiar, în cadrul acestor limite , realizează prin personalul desemnat să exercite ambele funcții .Prin activitatea de îndrumare și solutionare a problemelor care apar în carul desfășurării activităților economice se realizează stabilirea și propunerea sancțiunilor pentru acte sau fapte săvârșite în afara prevederilor legale. Din cele prezentate mai sus , se desprinde ideea că, manifestarea eficientă a celor două funcții aparent opuse este posibilă, doar în conditiile perceperii activității de audit ca o formă de manifestare a unei democrații autentice , plasată în conceptul general a funcției economice a statului de drept. Pe lângă aceste trei funcții de bază , auditul financiar maio are și alte funcții, dintre care :
4. Functia de reglare a activității economice , desfăsurată de o anumită structură care are ca scop eliminarea factorilor perturbatori , în vederea mentinerii echilibrului economic și social și al asigurării funcționării acesteia la parametrii stabiliți
5. Functia de prevenire are ca obiectiv evitarea producerii unor abateri , în urma exercitării activității de audit .
Prevenirea abaterilor este benefică și este desfaturată într-un regim de eficiență a activității economice .Este mult mai ușor să prevenim, decăt sa aplicăm acțiunea de corecție ulterioară, acțiune care implică mult costuri suplimentare , muncă cât si materiale si financiare.
Functia preventivă a auditului financiar reiese din faptul că această activitate are ca obiectiv, dirijarea proceselor economice, a obiectivelor majore ale acestora într-o ordine de prioritate logice, raționale și privite numai din perspectiva realizării în conditii care să asigure eficiența programată.
În literartura de specialitate sunt menționate și alte funcții , cum sunt cele referitoare la măsurarea abaterilor planificate , diagnosticarea abaterilor financiare , precum și reglarea sistemului și altele care , însă sunt derivate ale funcțiilor acestora.
Operatiunile pasive sunt pentru o bancă foarte importante și include operatiunile de constituire a resurselor , acestea evidențiându-se în pasivul bilantului contabil sub forma de: depozite la vedere si la termen, împrumuturi de refinantare de la Banca Centrala si imprumuturi contractate la alte institutii financiare , capitalul propriu (capitalul social si fondul de rezerva).
Principala sursă de finanțare a unei banci o reprezintă depozitele constituite la banca de către persoane fizice si juridice, pentru banca având importanță îndeosebi, constituirea depozitelor la termen deoarece acestea au avantajul unei scadențe stabilită dinainte, eventualele retrageri de sume din aceste depozite înainte de scadență duce la neacordarea dobânzilor specifice categoriilor de depozite la termen, doar la acordarea dobânzii bonificate, în cazul disponibilităților la vedere.
O importanță deosebită se va acorda modului în care se stabilesc dobânzile pasive, adica acele dobânzi care remunerează sursa atrasă sub forma de depozite. Astfel, este obligatoriu, verificarea modului activitătii compartimentului de marketing bancar, compartiment care este inclus în organigrama unei banci. Trebuie să se verifice veridicitatea informațiilor referitoare la dobânzile practicate de băncile concurente, tendința dobânzilor în perioada imediat urmatoare, precum si dacă la stabilirea dobânzilor pasive s-au luat în calcul elementele mentionate. O data ce au fost stabilite nivelurile de dobânda , se va verifica și modul de aplicare a acestora, modul de calcul al dobânzii prin folosirea de programe informatice, ținând cont de corectitudinea calcului dobânzii ce se înregistreaza pe cheltuiala băncii.
Structura depozitelor la termen, cuprinde si certificate de depozit , caracteristica acestora fiind dobânda fixă pe toata durata existentei depozitului. Cu privire la stabilirea nivelului de dobânda,se poate afirma că acesta este mai ridicat decât în cazul constituirii de depozite obișnuite, dar este necesar să se tina seama de faptul că, acordarea unei dobânzi mult mai mari decât cele percepute in mod normal de bancă, poate duce la nașterea unei interpretarii și anume că banca are probleme cu sursele și în consecintă, efectul atragerii disponibilitățtlor clientelei sa nu fie cel scontat.
Banca, în activitatea de atragerea de resurse, trebuie sa efectueze o selecție riguroasă a clientelei, să se caute să atragă disponibilitățile agentilor economici, deoarece, ponderea cea mai mare a resurselor banești este în posesia acestora. Astfel, se impune formularea unei strategii care să aibă în vedere , în funcție și de interesele agenților economici, acordarea unui nivel de dobânda mai ridicat, decât cel practicat in mod uzual de bancă, constituirea de depozite la alte termene decât cele standard de o lună , trei luni, sase luni sau un an, acordarea de alte facilitati. Toate elementele menționate mai sus, alături de efectuarea corectă și la timp a tuturor operatiunilor solicitate de către client, pot duce la creșterea performanțelor bancare.
Sfera auditului, nu presupne să se aibă în vedere doar verificarea modului de respectare a prevederior și normelor bancare, ci si adoptarea unor măsuri care să ducă la eficientizarea activității bancare și atragerea de depozite bancare.
Banca, prin adoptarea de programe specifice, se poate indrepta, spre atragerea unor anumite categorii sociale din rândul persoanelor fizice, în special a acelor categorii cu venituri ridicate.
Rolul pe care trebuie să îl detină marketingul într-o bancă este acela de a evalua corect necesitățile prezente și viitoare ale clientelei băncii și venirea de către bancă cu servicii si produse bancare noi , în vederea satisfacerii acestor nevoi.
Sfera activității de control se extinde atunci când se constată că unei persoane fizice sau juridice i-au fost aplicate niveluri de dobânzi mai ridicate decât cele practicate in mod frecvent de bancă, se va verifica pe deoparte dacă nivelul de dobânda acordat este aferent unei sume considerate ca fiind semnificativă, precum si modul de valorificare de către banca a sumei astfel remunerate, iar pe de altă parte existețta derogarilor de la normele bancii.
O categorie specială , deosebită în cazul depozitelor bancare o reprezintă depozitele constituite de alte bănci la banca în cauză. Aceasta operațiune este o plasare temporară a surplusurilor de disponibilități existente la bancă, ce constituie depozite la banca care are nevoie de disponibilitati. Se impune astfel , verificarea tuturor elementelor care sunt stipulate de convenția încheiată între părti și a modului în care s-a stabilit cuantumul dobânzii care va remunera depozitul astfel constituit. Se va verifica în același timp, dacă solutia aleasa cu privire la atragerea de resurse de la o altă bancă a fost cea optimă. Convenția, pe lângă semnaturile persoanelor autorizate de cele două bănci, părți ale acesteia, trebuie să conțină elemente precum : data constituirii depozitului , perioada pentru care a fost constituit, suma, procentul de dobânda negociat, numele societăților bancare implicate și conturile acestora.
Dacă privim asupra celor două forme de împrumuturi, constatăm în practică un volum destul de mare al împrumuturilor interbancare. Atreagerea de resurse financiare prin emisiunea de titluri proprii de credit – obligatiuni- , desi posibila,este evitată de către societățile bancare românești. Important pentru banca este ca aceasta sa evite pe cât posibil să apeleze la acest gen de surse, decât în situații de criză , deoarece dobânzile ce le sunt percepute sunt foarte mari , și are un impact negativ asupra performantelor bancare .Capitalul propriu deține o pondere scazută în totalul pasivelor bancare, existând tendința de diminuare continuă , ca rezultat al expansiunii activităților bancare.
CAPITOLUL II
METODOLOGIA DE EXERCITARE A AUDITULUI FINACIAR
2.1.Etapele efectuării auditului finaciar
Ca orice acțiune care își propune să analizeze rezutatul unor activități umane și auditul finaciar se realizează pe baza unei metodologii proprii.procesul metodologic de realizare a auditului finaciar este un ansamblu de activități desfășurate pe etape și , în cazul acestora , pe faze independente , în scopul realizării obiectivelor propuse.
Procesul metodologic de realizare a auditului financiar cuprinde mai multe etape :
etapa pregatitoare;
etapa efectuării propriu – zise ;
etapa valorificării informațiilor obținute.
În cadrul acestor etape se realizează faze independente al căror rol , individual și în ansamblu , este de a contribui la realizarea scopului final , acela al obținerii informațiilor necesare exprimării unei opiniiîn legătură cu modul de efectuare al operațiunilor financiar contabile supuse controlului.
Ca orice acțiune care își propune să analizeze rezultatul unor acțiuni umane, și auditul financiar se realizează pe baza unei metodologii proprii. Procesul metodologic de realizarea auditului financiar este un ansamblu de activități desfășurate pe etape și, în cadrul acestora, pe faze interdependente în scopul realizării obiectivelor propuse.
Posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind întocmirea situațiilor financiare sub toate aspectele semnificative, conform cu un cadru general de raportare financiară, implică parcurgerea mai multor etape.
A – Etapa pregatitoare este , așa cum o arată și denumirea , etapa ce se realizează
Înainte de începerea propriu-zisă a activității de audit contabil.Etapa pregătitoare se realizează diferit , ca faze , în funcție de forma auditului.În cazul auditului contractual , etapa pregătitoare cuprinde o fază de analiză preliminară a caracteristicilor generale ale unității patrimoniale și stabilirea , în funcție de elementele determinante , a deciziei de acceptare sau nu a lucrării.
Decizia finală privind acceptarea sau nu a lucrării de audit aparține exclusive auditorului în calitatea acestuia de censor, expert contabil sau contabil autoriat și nu poate fi sub nici un motiv , delegată.
Conform Ordonanței nr.65/1994 a Guvernului Romaniei , privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați , expertul contabil poate executa pe bază de contract , pentru personae fizice sau juridice , următoarele activități:
ține sau supraveghează contabilitatea și întocmește sau verifică și semnează situațiile financiare;
acordă asistență privind organizarea și ținerea contabilității;
efectuează expertise contabile dispuse de organelle judiciare sau solicitate de personae fizice ori juridice în condițiile prevazute de lege;
îndeplinește , potrivit dispozițiilor legale , atribuțiile prevăzute de mandatul de cenzori la societățile comerciale.
acordă asistență de specialitate necesară pentru înființarea și reorganizarea societăților comerciale;
efectueză pentru persoanle fizice și juridice servicii profesionale care presupun cunoștințe de contabilitate ;
persoanele fizice și juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activitățile de audit financiar și consultanță fiscal , cu respectarea reglementărilor specific acestei activități.
Contractarea lucrărilor de audit financiar ăi de certficare a bilanțului contabil defintă prin aceeași lege ca o lucrare separată de ținerea sau supraveghere a contabilității și intocmire a bilanțului contabil.Rezultă deci , că expertul sau contabilul autorizat nu pot executa auditul financiar pentru certificarea bilanțului contabil la unitatea patrimonială la care ține contabilitatea și în tocmește bilanțul contabil.După întindere sau dimensiunea sa , activitatea de audit financiar contractată se imapre in :
audit și cercetare limitată a bilanțului contabil ;
audit și certificare globală a bilanțului contabil.
Aceste modalități de efectuare a auditului sunt caracterizate printr-un sistem de coordinate precise ale diligențelor ce trebuie întreprinse în baza cărora să se realizeze cristalizarea opiniilor cu privire la certificarea bilantului contabil ce urmează a fi materializate în rapoarte specific de audit financiar. Tot în cadrul acestei etape pregătioare ,pentru ambele forme de audit , se realizează faza de programare a activității în care , se realizează operațiunile :
stabilirea principalelor elemente de planificare , în timp , a operațiunilor contractate ;
alocarea resurslor umane și material necesare.
B – Etapa efectuării propriu-zise a lucrărilor de audit , cea mai importantăa procesului metodologic, cuprinde mai multe faze independente dar legate între ele.
Prima fază cuprinde următoarele subfaze:
cunoașterea particularităților unității și a subunităților este subfaza care are ca obiectiv stabilirea naturii activității acestora , a structurilor organizatorice, a politicilor comerciale , finaciare și sociale, a practicilor contabile , a modului de desfășurare a controlului intern și a valorificării rezultatelor acesteia ca și a oricărei ănformații care este de natură a contribui la aprecierea generală a unității;
însușirea prevederilor legale și teoretice ce reglementează activitățile defășurate de către unitate este subfaza în care se realizează , așa cum arată și titulatura , perceperea de către specialistul contabil tuturor normelor prin care activitatea ce urmează a fi audiată, a fost instituționalizată.
Cea de a doua fază a etapei efectuării propriu-zise a lucrărilor de audit constă în evaluarea activității de control intern.Controlul intern , dacă este exrcitat cu competență și professionalism devine o sursă important pentru auditor.Organizarea și exercitarea ontrolului intern este reglementată atat de prevederi emise atat la nivel național cat și internațional prin Recomandarea nr.3 , Principii de bază care guvernează activitățile de audit a IFAC (International Federation Accoutants ).
Conform acestor prevederi international , mngerii sunt răspunzători de creearea unui sitem contabi corespunzător care reunească diversele controale interne adaptate la dimensiunea și la natura întreprinderii.
Urmatoarele doua faze , cea de control a conturilor și cea de verificare a bilanțurilor sunt cele în cadrul cărora se realizează în fapt activitatea propriu-zisă de audit si ca principale obiective:
stabilirea domeniilor în cadrul cărora se derulează activități în condiții și zone de risc
stabilirea activităților repetabile;
stabilirea tehnicilor contabile prea complicate.
Tot în această etapă se mai realizează faza de stabilire a cauzelor care au determinat situațiile și zonele de risc în derulaarea activității unității patrimoniale analizate.Se vor vea în vedere, atat cauzele generatore de perturbații care au acșionat în timpul exercițiului financiar cat și cele ulterioare încheierii acesteia.
C- Etapa valorificării informațiilor presupune realizarea activității de sintetizare a datelor obținute și desprindera concluziilor finale în legătură cu activitățile unității patrimoniale studiate.
Etapa cuprinde mai multe faze :
chestionarul final ;
scrisoarea de onfirmare ;
nota de sinteză;
raportul de audit și certificare.
Astfel, auditorul trebuie să adopte proceduri satisfăcăctoare , permițand buna păstrare a documentației și a caracterului confidențial al lucrărilor ți actelor analizate care trebuie să fie conservate pe o perioadă de timp, pentru a răspunde nevoilor funcției fiecăreia și pentru a satisface cerințele oricărei obligații legale sau profesionale în materie de conservare a acestora. În cazul unor auditări repetitive , anumite documente de lucru se clasează în dosarul permanent ,adus la zi în mod regulat , pe seama informațiilor de importanță constantă pentru lucrările ulterioare;celelalte documente de lucru se clasează în dosarul exercițiului , care conține informații referitoare la perioada auditată anterior.
Contractul de realizare a auditului conține , în general ,aceleași informații specifice unui contract de prestări servicii cum sunt , denumirea lucrării,durata și termenele de execuție intermediare și finale, condițiile de plată, modul de reglementare a eventualelor modificări și/sau litigii, etc.Periodic, auditorul va aprecia dacă eventualele modificări intervenite în situația financiară și patrimonială a unității sunt susceptibile de a influența independența sa și , în consecintă , continuarea sau nu a contractului de audit.
2.3.Procedee și tehnici de audit financiar
Realizarea procesului metodologic de audit financiar presupune utilizarea unor procedee și tehnici proprii dar și a a unora dintre cele specifice altor discipline cum sunt controlul financiar contabil,dreptul comercial, analiza economică și altele.
Dacă ăn etapa pregătitoare se utilizează procedeele de analiză și judecăți de valoare , în etapa de efectuare propriu-zisă a auditului se utilizează cu precădere , procedeele specifice activității de control financiar contabil, în special procedeele de control documentar și control faptic.Stabilitatea cauzelor care au determinat factorii de risc se face de obicei , prin utilizarea procedeelor specifice analizei economice.
Pentru a-și forma opinia cu privire la activitatea analizată, auditorul (expert contabil, contabil autorizat, etc) utilizează , așa cum s-a prezentat , o serie de procedee specifice activității de control financiar contabil , în special procedee de control documentar și control faptic.Stabilirea cauzelor care au determinat factorii de risc se face de obicei, prin utilizarea procedeelor specifice analizei economice.
De aceea , atunci cand există un indiciu care duce către o prezumție de existență a unor fraude sau a aunor erori ce pot determina inexactități semnificative în sistem , auditorul va fi obligat să extindă procedurile sale de control în scopul confirmării sau infirmăriii acestor dubii.
În scopul evitării unor astfel de situații sau, cel puțin, limitării efectelor acestora planificarea și executarea lucrărilor se va face astfel încat să se obțină o asigurare rezonabilă că inexactitățile cre, singure sau în ansamblul lor sunt semnificative în raport cu informația financiară asupra căreia urmează să se întocmească un raport, pot fi detectate.
Numai în aceste condiții pregul de semnificație al erorilor va fi nivelul pe care îl poate aprecia auditorul și de la care o altă eroare,inexactitate sau omisiune vor afecta regularitatea și sinceritatea bilanțurilor contabile ca și imaginea finală a patrimoniului, situației finaciare și, în final , a rezultatului exercițiului întreprinderii.
Aprecierea imoprtanței relative a fiecărui element care aparține bilanțului contabil sau oricărei informații finaciare ce face obiectul auditului se face ăn funcție de experiența și gandirea profesionistului contabil și de particularităților întreprinderii al cărui prag de semnificație este determinat.
Recomandarea internațională de audit nr.25/1987 a IFAC (pct.5) stabilește că…importanța relativă se definește în raport cu importanța sau cu natura unei inexactități figurand în informația finaciară , care, singurăsau adăugată la altele și ținand cont de circumstanțele speței ar avea probabil drept consecință influențarea raționamentului sau a deciziei unei persoane rezonabile care se sprijină pe această informație.
Astfel, la începerea lurărilor , este util a se fixa un prag de semnificație global pentru domeniile și sistemele importante a cărui determinare se face luand în considerare anumite sisteme de referință, cele mai utilizate dintre acestea fiind următoareleȘ
capitalurile proprii;
rezultatul curent și cel net;
unul sau mai multe posturi de bilanț contabil , cum ar fi de exemplu, cifra de afaceri.
Odată cu aceste elemente de referință la stabilirea pragului de semnificație se mai iau în considerare și anumite particularități ale activității analizate, cele mai importante fiind:
existența unor exigențe contractuale , legale sau statutare particulare;
existența unor variații semnificative a rezultatului exercițiului sau a aunor posturi de bilanț de la un an la altul;
existența unor rezultate financiare anormal de slabe.
La finele lucrărilor, pragul de semnificație global permite să se aprecieze dacă erorile constatate trebuie corectate sau trebuie să se facă obiectul unei mențiuni în raport atunci cand întreprinderea refuză sa le corecteze.În concluzie, fixarea corectă a pragului de semnificație global permite orientarea și planificarea mai bună a lucrărilor , evitarea activităților inutile în colectarea elementelor probante ca și justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.Procesul de cunoștere a modului de manifestare a activităților economice se realizează prin procedee și tehnici propriii fiecărei discipline care are ca obiective verificarea acestora.
Procedeul de audit financiar se definește ca fiind un instrument practic utilizat în procesul de verificare economică desfășurat de cștre personalul cu atribuții ăn domniu , în vederea stabilirii unor adevăruri prin raportarea modului concret de manifestare a unor activități la un sistem de convenții a priori stabilit.
Auditul financiar utilizează o multitudine de procedee și tehnici de analiză , atat generale cat și proprii metodei , sferei și obiectului de activitate.Cele mai semnificative și care contribuie la realizarea obiectivelor activității de audit financiar sunt :
1.Controlul documentar-contabil , ca procedeu propriu al activității de audit finacir se definește ca un complex de acțiuni de verificare effectuate în scopul stabilirii conformității ,realității, legalității și eficienței operațiilor și activităților economice și financiare , prin examinarea documentelor primare și centralizatoare a înregistrărilor în evidența tehnico-operativă și contabilă, a situațiilor contabile și a bilanțurilor. Controlul documentar-contabil se utilizează cu caracter preventiv și concomitent, integrat organic sistemului de organizare și conducere a evidenței tehnic-operative și contabile.
Controlul documentar-contabil se exercită prin următoarele modalități și tehnici: controlul cronologic, controlul invers cronologic, controlul sistematic sau pe probleme, controlul reciproc, controlul încrucișat, investigația de control, examenul critic, analiza contabilă, balanța de control contabilă sintetică și analitică, tehnica operațiunilor bilanțiere, tehnici specifice de control în condițiile sistemelor de prelucrare automată a datelor etc.În mod practice, controlul documentar contabil se relizează prin mai multe tehnici și anume;
Controlul cronologic este tehnica ce presupune analizarea documentelor care fac
obiectul verificării , realizat în ordinea emiterii și înregistrării în evidențe , fară grupuri sau sistematizări prealabile pe diverse criterii se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării și îndosarierii documentelor. Documentele se examinează pe fiecare zi, la rând, în ordinea în care sunt păstrate sau îndosariate, fără nici o grupare sau sistematizare prealabilă. Această modalitate de control este simplă, însă distribuie atenția organului de control asupra unui număr mare de operațiuni în diferite feluri, necesită folosirea unui aprofundat material legislativ și duce la îngreunarea studierii succesive și aprofundate a fiecărui fel de operațiune. Se exercită cu ușurință, dar nu dă posibilitatea să se urmărească de la început până la sfârșit o anumită problemă.
Controlul invers cronologic se exercită de la sfârșitul spre începutul perioadei contrololate. Se începe cu controlul celor mai recente operații contabile și documente, continuând de la prezent spre trecut. Această modalitate de control, se folosește atunci când, la constatarea unei abateri se necesită stabilirea momentului când aceasta s-a produs sau se urmărește procesul dezvoltării operațiilor precedente sau operațiile care au legătură cu abaterea. De asemenea, se utilizează acest tip de control ,atunci când se constată anumite omisiuni sau erori de înregistrare ; pentru identificarea acestora este necesară cercetarea amănunțită , document cu document sau poziție cu poziție, a lucrărilor întocmite anterior.
– Controlul sistematic sau pe problem, presupune gruparea documentelor pe probleme – operații de casă, aprovizionare, salarizare etc. și apoi controlarea lor, în ordine cronologică. Controlul pe probleme este o modalitate mai eficientă de examinare a documentelor și înregistrărilor , prin aceea că dă posibilitatea să se urmărească , cu mai multă atenție un obiectiv; eventualitatea omisiunilor este mai redusă și se pot stabili concluzii cu privire la fiecare problemă în parte.
– Controlul reciproc are în vedere cercetarea și confruntarea , la aceeași entitate , a unor documente sau evidențe cu conținut identic sau diferit ca formă, pentru operațiuni diferite , însă legate reciproc. Controlul reciproc este o confirmare internă a datelor înscrise în documente și evidențe.
– Controlul încrucișat constă în cercetarea și confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existent la unitatea controlată și la alte unități cu care s-au făcut decontări, de la care s- au primit sau cărora li s-au livrat materiale, produse, mărfuri și alte valori materiale.
– Investigația reprezintă modalitatea prin care organul de control abilitat , obține informații din partea personalului , a cărui activitate se controlează. Investigația implică studierea problemelor care nu rezultă clar, din documentele și evidențele puse la dispoziție. Astfel, investigația nu este o sursă de control demnă de încredere, însă reprezintă un supliment de informare și conduce organul de control să ia în considerare aplicarea altor modalități de control.
– Analiza și studiul general se utilizează pentru a obține argumentele justificate ale controlului. Această modalitate este utilă pentru controlul contabilității, care poate conține înregistrări greșite sau pentru care sunt necesare informații detaliate.
Calculul de control se realizează prin reproducerea muncii îndeplinite de contabili.
Prin această modalitate se obțin probe despre exactitatea contabilității.Examenul critic, implică examinarea actelor, documentelor și evidențelor, acordându-se problemelor mai importante..
Controlul faptic este un procedeu de audit financiar are ca scop stabilirea reală a existenței și mișcării mijloacelor materiale și bănești și a desfășurării activității economice și financiare. Controlul faptic se exercită la locul de existență a mijloacelor materiale și bănești și are ca obiectiv determinarea exactă a cantităților și valorilor existente, a stării în care se găsesc, a stadiului și modului de prelucrare, a respectării lezalității în utilizarea lor. Controlul faptic se întregește cu cel documentar. În acest fel, prin control se stabilește modul de gestionare a mijloacelor materiale și bănești, cât și calitatea informațiilor cu privire la activitatea controlată.
Principalele modalități sau tehnici de control faptic sunt: inventarierea, expertiza tehnică și analiza de laborator, observarea directă, inspecția tehnică etc.
Inventarierea, ca modalitate principală de control faptic, are ca obiectiv constatarea, la un moment dat, a existenței cantitative și calitative a elementelor de activ și pasiv ale unei unități gestionate, precum și a modului de executare a sarcinilor de către gestionari. Pe lângă constatarea stocurilor și a soldurilor faptice, inventarierea include și compararea acestora cu cele scriptice și stabilirea eventualelor diferențe.Inventarierea este o modalitate specifică de control contabil.
Expertiza tehnică a procedeului de control faptic, este activitatea de stabilire a realității privind integritatea unor valori material sau a modului de efectuare a unor operațiuni cu character ethnic, integrate, însă, unui process economic supus activității de verificare.
Expertiza tehnica se realizează de către persoanele autorizate , la solicitarea auditorilor financiari, pentru situațiile în care pregătirea profesională a acestora (a auditorilor) nu le permite stabilirea unor adevăruri în legătură cu aspectele tehnice ce fac obiectul activității de audit .Persoanele care efectuează expertize tehnice sau analize de laborator au obligația de a-și prezenta opiniile , în ciliate de specialiști, numai în legătură strict cu problema tehnică dată spre soluționare fară a face considerații de natură economic, juridică sau de altă natură și nici despre consecințele pe care rezultatul acestor operațiuni l-ar putea avea asupra activității controlate.
2.3. Probele de audit
Probele de audit sunt obținute printr-o combinație adecvată de teste de control și proceduri de fond. În unele cazuri, probele de audit pot fi obținute în întregime prin aplicarea Probele de audit se obțin în urma unei combinații potrivite, optime între testele de control și procedurile de fond. Există cazuri, în care probele de audit se obțin în totalitate prin aplicarea doar a procedurilor de fond.
Probele de audit sunt informațiile obținute de către auditor , în urma efectuării auditului, pe baza cărora trage concluziile și formulează opinia de audit. Probele de audit cuprind atât documente primare și înregistrări contabile care stau la baza întocmirii situațiilor financiare, cât și informații din alte surse.
Testele de control sunt testele efectuate de către persoane competente în vederea obținerii de probe de audit prin analiza proiectării adecvate și a modului efectiv de funcționare a sistemului contabil și a celui de control intern.
Procedurile de fond reprezintă testele efectuate pentru a obține probe de audit, în scopul detectării erorilor semnificative din situațiile financiare și sunt de două tipuri:
teste de detaliu ale tranzacțiilor și soldurilor;
proceduri analitice.
Probele de audit trebuie obținute atunci când are loc auditul situațiilor financiare, iar auditorul trebuie să obțină suficiente probe de audit, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.
În procesul formării opiniei de audit, în mod obișnuit, auditorul nu examinează toate informațiile disponibile, deoarece la concluziile privind soldul unui cont, categoria unei tranzacții sau a unui control se poate ajunge utilizându-se proceduri logice sau proceduri de eșantionare statistică.
Probele de audit se caracterizează prin două trăsături principale:
suficiența – reprezintă măsura cantității probelor de audit;
gradul de adecvare – reprezintă măsura calității probelor de audit și a relevanței lor pentru o anumită aserțiune a conducerii, precum și a credibilității lor.
Raționamentul auditorului despre ceea ce înseamnă o probă de audit adecvată și suficientă este influențat de mai mulți factori, cum ar fi:
evaluarea de către auditor a naturii și a riscului inerent atât la nivelul situațiilor financiare, cât și la nivelul soldului unui cont sau a unei categorii de tranzacții;
natura sistemelor contabile și de control intern, precum și evaluarea riscului de control;
pragul de semnificație al elementului care este examinat;
experiența câștigată în timpul lucrărilor de audit anterioare;
Probele pe care auditorul le obține în cursul misiunii sale trebuie să satisfacă următoarele obiective:
existența: un activ sau o datorie există la un moment dat;
drepturi și obligații: un activ sau o datorie aparțin entității la un moment dat;
apariția: o tranzacție sau un eveniment a avut loc pe durata unei perioade și este legat de entitate respectivă;
exhaustivitatea: nu există active, datorii, tranzacții sau evenimente neînregistratesau elemente nereprezentate;
evaluarea: un activ sau o datorie este înregistrat la o valoare contabilă adecvată;
comensurarea: o tranzacție sau un eveniment este înregistrat la valoarea corespunzătoare și venitul sau cheltuiala este alocat perioadei corespunzătoare;
întocmirea și prezentarea informațiilor în conformitate cu cadrul general aplicabil.
Pe parcursul activității sale, auditorul este confruntat cu necesitatea de a alege și utiliza diverse tipuri de probe de audit, care pot fi clasificate în funcție de natura sau sursa de obținere a acestora.
Din punct de vedere al sursei , probele de audit pot fi , obținute de auditor , obținute de terțe părți;obținute de la entitatea auditată.
Din punct de vedere al naturii, probele de audit pot fi:
documentare – sunt cele mai sigure și se prezintă de regulă sub forma documentelor justificative furnizate de entitate, dar și sub forma documentelor obținute în mod direct de către auditor sau de către terți;
vizuale – sunt foarte sigure în cazul necesității de confirmare a existenței bunurilor și mai puțin sigure în cazul necesității de a stabili sursa de proveniență a proprietății sau a valorii acestora;
verbale – sunt considerate cele mai puțin sigure, fiind necesară confirmarea lor prin documente.
Auditorul este necesar să utilizeze raționamentul său profesional în vederea determinării volumului probelor de audit , necesare respectării angajamentului respectiv, iar aceasta va depinde de factori , concretizați în cunoașterea de către auditor a clientului și a sectorului în care acesta își desfășoară activitatea, evaluarea riscului și disponibilitatea și tăria probelor de audit.
În timp ce credibilitatea probelor de audit este dependentă de circumstanțe individuale, următoarele generalizări vor fi utile în stabilirea credibilității probelor de audit:
probele de audit din surse externe sunt mai credibile decât cele generate intern;
probele de audit generate intern sunt mai credibile atunci când sistemul contabil asociat și sistemul de control intern sunt funcționale;
probele de audit obținute direct de către auditor sunt mai credibile decât cele obținute de la entitate;
probele de audit sub formă de documente și de declarații în scris sunt mai credibile decât declarațiile orale.
Atunci când există îndoieli serioase în ceea ce privește o aserțiune semnificativă privind o situație financiară, auditorul trebuie să încerce să obțină probe de audit adecvate și suficiente care să înlăture aceste îndoieli. Cu toate acestea, dacă auditorul se află în imposibilitatea de a obține probe de audit adecvate și suficiente, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau imposibilitatea de a exprima o opinie.
Auditorul poate obține probe de audit cu ajutorul următoarelor proceduri:
Auditorul poate obține probe de audit cu ajutorul următoarelor proceduri:
Inspecția se efectuează prin examinarea înregistrărilor, a documentelor contabile sau a imobilizărilor corporale. Examinarea înregistrărilor și a documentelor contabile oferă probe de audit cu grade diferite de credibilitate, acestea fiind determinate de natura și sursa lor, de desfășurarea efectivă a controalelor interne pe parcursul procesării informațiilor.
Observația reprezintă urmărirea unui proces sau a unei proceduri ce este executată de alții . De exemplu, observarea de către auditor a inventarierii stocurilor efectuată de către personalul entității sau a efectuării unor proceduri de control , care nu generează probe de audit.
Investigația este procedura care permite obținerea de informații de la persoanele, fie din interiorul, fie din afara entității care le posedă. Investigațiile pot varia de la cereri de informații oficiale în scris adresate unor terțe părți, până la întrebări orale neoficiale adresate persoanelor din interiorul entității.
Confirmarea constă în răspunsul obținut în urma realizării unei investigații cu scopul de a corobora informațiile conținute în înregistrările contabile. Un exemplu ăl reprezintă faptul că auditorul caută confirmarea directă a creanțelor, prin consultarea debitorilor.
Calculul presupune verificarea acurateții aritmetice a documentelor sursă și a înregistrărilor contabile sau efectuarea de calcule independente.
Procedurile analitice constau din analiza indicatorilor și a tendințelor semnificative, incluzând investigarea fluctuațiilor și a relațiilor care sunt inconsecvente față de alte informații relevante sau care se abat de la valorile așteptate.
Auditorul are în vedere că probele de audit pe baza cărora își fundamentează opinia să îndeplinească următoarele cerințe:
competența
Proba de audit este competentă și relevantă , atunci când este suficientă din punct de vedere al cantității și adecvată din punct de vedere al calității acesteia .
Pentru determinarea suficienței, auditorul este necesar să aibă în vedere , concepte ca materialitatea și riscul de audit, evaluarea controlului intern și a testelor de control, metodele de eșantionare, rezultatele aplicării procedurilor analitice.
Proba de audit adecvată, se referă la calitatea informațiilor obținute în urma aplicării procedurilor , reieșind caracterul lor imparțial, credibilitatea și siguranța informațiilor. Calitatea probei de audit depinde în principal de natura sa, de sursa și de procedeele utilizate pentru obținerea sa.
caracterul relevant
Proba de audit relevantă este aceea informație care se caracterizează în principal prin pertinență, în sensul că , susține elocvent constatările auditului. De aceea,trebuie ca încă din faza de planificare, auditorul să definească clar obiectivele auditului și să decidă asupra abordării celei mai adecvate.
caracterul rezonabil
Proba de audit rezonabilă reprezintă informația care necesită un cost pentru a fi obținută, cost care comparat cu relevanța informației se dovedește a fi economică, eficientă și eficace.
Economicitatea probei de audit , solicită auditorului realizarea obiectivelor auditului cu cel mai mic cost posibil. Aceasta se realizează prin evaluarea și alegerea, încă din etapa inițială, a celei mai potrivite abordări a auditului.
Proba de audit este eficientă atunci când se folosesc și se aplică metode rentabile și eficace pentru obținerea ei , când scopurile pentru care a fost produsă susțin constatările. Auditorul trebuie să dețină probe de audit suficiente și relevante care să-i susțină constatările, în cazul în care conducerea entității auditate pune la îndoială constatările sau nu este convinsă de realitatea acestora.
2.4.Tipuri de opinii
Prin exprimrea unei opinii, auditorul are obligația furnizării unei asigurări rezonabile că situațiile financiare auditate oferă o imagine fidelă ăi reală a asituației financiare a enității, în conformitate cu prncipiile contabile acceptate.
Opinia de audit constituie o declarație scurtă, clară și explicităreferitoare la concluziile generale ale auditului situațiilor ale enității studiate.
Auditorul își exprimă opinia de audit într-o formă standardizată, iar termenii uzuali folosiți la formarea opiniei sunt:”situațiile financiare oferă o imagine fidelă și reala ” sau ”prezintă fidel sub toate aspectele materiale ”.Utilizarea acestor termini specifici depinde de cadrul legal care guvernează funcționarea entității auditate.
Pentru asigurarea corectei informări a organelor care verifică bilanțul contabil, este necesar ca în raportul de audit și certificare a bilanțului să se facă referiri și la evenimentele posterioare închiderii exercițiului. Aceste evenimente posterioare se grupează în:
evenimente între închiderea exercițiului și data întocmirii bilanțului contabil. Dacă aceste evenimente își au originea în perioada de dinaintea închiderii exercițiului, ele vor fi reflectate în bilanțul contabil (pierderi, riscuri, provizioane etc.);
evenimente între data întocmirea bilanțului și data raportului, evenimente care trebuie aduse la cunoștința A.G.A. care aprobă bilanțul contabil. Cercetarea evenimentelor posterioare se bazează pe următoarele tehnici:
Se solicită de la reprezentanții întreprinderii o „Scrisoare de afirmare“, prin care se atestă faptul că nici un eveniment posterior nu a fost omis. Prin aceste scrisori de afirmare se obțin informații cu privire la: contabilizarea unor sume prin estimare, angajarea de noi împrumuturi care modifică echilibrul financiar, emisiunea de noi obligațiuni și acțiuni etc.
b) Se cer informații de la consilierii juridici ai unității asupra litigiilor și reclamațiilor care privesc întreprinderea;
c) Se analizează facturile de cumpărări și vânzări și celelalte documente de intrare-ieșire a bunurilor din gestiuni, contabilizate după închiderea exercițiului pentru a vedea dacă ele nu privesc exercițiul încheiat;
d) Se verifică dacă există încasări după închiderea exercițiului pentru a aprecia corect determinarea provizioanelor pentru riscul de neîncasare a creanțelor;
e) Se analizează prețurile de vânzare din facturile întocmite după
închiderea exercițiului;
f) Se analizează facturile de utilități (energie, apă, telefon etc.) primite după închiderea exercițiului, pentru a stabili dacă ele nu se referă la perioada precedentă etc.
Auditorul trebuie să aleagă între următoarele modalități de formulare a opiniilor:
a) Opinia fără rezerve
Este formulată ce către auditor , atunci când acesta a obținut certitudinea în urma efectuării verificării că toate datele existente în posturile din bilanțul contabil au fost culese , pprelucrate și sistematizate după o metodă acceptabilă și permanentă, în conformitate cu normele și legislatia în vigoare .
Dacă auditorul are de obiectat, observațiile și recomandările , acestea se notează într-o anexă la raport, precizându-se faptul că acestea nu reprezintă o rezervă , acestea fiind utile celor care vor utiliza raportul.
b) Opinia cu rezerve
Este formulată atunci când auditul este în incapacitatea de a exprima o opinie fără rezerve , incidența dezacordurilor cu conducerea entității și a limitelor impuse de angajamentul de audit , nu impun o opinie nefavorabilă.
Neregularitățile care pot fi constatate de către auditor sunt : insuficiența provizioanelor constituite, supraevaluarea sau subevaluarea anumitor posturi bilanțiere, nerespectarea independenței exercițiului și a principiului prudenței, determinarea eronată a riscurilor etc.
În raportul de audit este necesar ca opinia cu rezerve să fie motivată, indicându-se natura dezacordului cu conducerea entității ,cauzele care au dus la limitarea exercitării auditului prin neutilizarea anumitor tehnici de control , cauzele care conduc la anumite incertitudini.
c) Opinia defavorabilă
Se exprimă când dezacordurile cu conducerea întreprinderii sunt semni- ficative și au o incidență importantă asupra bilanțului contabil, care este incom- plet, nesincer, înșelător.
d) Imposibilitatea de a exprima o opinie
Intervine atunci când limitarea întinderii lucrărilor sau incertitudinilor sunt de așa natură încât auditorul nu este în măsură să formuleze vreo opinie asupra bilanțului.
Pentru exemplificare, redăm formele de prezentare limitate ale unui raport de audit cu opinii diferite.
Raport de audit privind situațiile financiare
Varianta 1. Opinie fără rezerve
„Am procedat la auditarea situațiilor financiare…. încheiate la 31decembrie 2012 și care se referă la:
– total bilanț ……….. mii lei
– profitul net……….. mii lei
– cifra de afaceri….. mii lei
Aceste situații financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii entității auditate. Responsabilitatea consta în exprimarea unei opinii asupra conturilor anuale.
Am efectuat auditul conform Standardelor Internaționale de Audit ale IFAC. Aceste norme presupun ca auditul să fie planificat și executat astfel încât să obținem o asigurare rezonabilă din care să reiasă că nu sunt modificări semnificative în situațiile financiare. Auditul constă în examinarea, pe bază de sondaje, a sumelor și informațiilor conținute în conturile anuale.
Auditul constă, atât în evaluarea principiilor și a metodelor contabile folosite și a estimărilor făcute de către conducerea entității pentru închiderea conturilor anuale, cât și în efectuarea unei examinări a situației financiare . Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre, în urma exercitării misiunii de audit.
După părerea noastră, situațiile a contului de profit și pierdere pentru exercițiul încheiat la această dată și sunt conforme cu prevederile financiare dau o imagine fidelă atât a patrimoniului la 31 decembrie 2012, cât și legale și statutare“.
Raport de audit al situațiilor financiare
Varianta 2. Limitarea întinderii lucrărilor – opinie cu rezerve
Societatea noastră a procedat la auditarea situațiilor financiare: bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie, note la conturile anuale, încheiat la 31 decembrie 2012 și care se referă la:
– total bilanț ………………….. mii lei
– cifra de afaceri…………….. mii lei
– rezultatul exercițiului ….. mii lei
Aceste situații financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii SC. AS. Cont Audit SRL. Responsabilitatea noastră este să exprimăm o opinie asupra acestor conturi anuale.
Cu excepția punctelor expuse în paragraful următor, noi am efectuat auditul nostru conform Normelor de Audit Internațional. Aceste norme cer ca auditul nostru să fie planificat și executat astfel încât să obținem o asigurare rezonabilă că nu sunt anomalii semnificative în situațiile financiare. Un audit constă în a examina, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele și informațiile conținute în conturile anuale. El constă, de asemenea, atât în evaluarea principiilor și a metodelor contabile folosite și estimările semnificative făcute de către conducerea societății pentru închiderea conturilor anuale, cât și în efectuarea unei examinări a prezentării de ansamblu a acesteia. Noi estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă exprimării opiniei noastre.
Nu am asistat la inventarul fizic din 31 decembrie 2012 deoarece am fost desemnați auditori după această dată. Având în vedere natura documentelor contabile ale instituției, nu am controlat cantitățile de stocuri utilizând alte proceduri.
După părerea noastră, cu excepția incidenței ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut efectua controlul fizic al stocurilor, situațiile financiare dau o imagine fidelă la 31 decembrie 2012, sunt conforme cu preve- derile legale și statutare”.
Raport de audit al situațiilor financiare
Varianta 3. Dezacord asupra principiilor contabile – informații insuficiente – opinie cu rezerve
Am procedat la auditarea situațiilor financiare încheiate la 31 decembrie 2012 și am constatat următoarele:
– total bilanț ………………….. mii lei
– cifra de afaceri…………….. mii lei
– rezultatul exercițiului…… mii lei
Aceste situații financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii S.C. AFM S.R.L. Responsabilitatea constă în exprimarea unei opinii asupra conturilor anuale.
Am efectuat auditul în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit. Aceste standarde impun ca auditul să fie planificat și executat încât să dobândim o asigurare rezonabilă și să constatăm că nu există anomalii importante în conturile anuale. Un audit constă în examinarea , prin sondaje, a elementelor probante care să explice sumele și informațiile conținute în situațiile financiare. Auditul presupune evaluarea principiilor și metodelor contabile folosite și estimările semnificative făcute de către conducerea entității pentru închiderea situațiilor financiare, și efectuarea unei examinări a prezentării de ansamblu a acesteia. Estimăm că în urma efectuării auditului se obține o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.
La 30 ianuarie 2013, societatea a contractat un împrumut de 1.000 mii lei pentru a finanța extinderea fabricii de confecții.
Contractul de împrumut restrânge plata dividendelor pentru rezultatele realizate după 31 decembrie 2012.
După părerea noastră, această acțiune trebuia să fie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor.
După părerea noastră, cu excepția omisiunii informației menționate în paragraful precedent, situațiile financiare dau o imagine fidelă a situațiilor financiare la 31 decembrie 2012, a bilanțului contabil, a contului de profit și pierdere și a trezoreriei pentru exercițiul încheiat la această dată.
Raport de audit al situațiilor financiare
Varianta 4. Dezacord asupra principiilor contabile – informații insuficiente – opinie defavorabilă
„Noi am procedat la auditarea bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 2012 și a contului de profit și pierdere. Pentru exercițiul încheiat la această dată, s- a constatat:
– total bilanț ……………………… mii lei
– cifra de afaceri………………… mii lei
– rezultatul exercițiului ……… mii lei
Aceste conturi anuale au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii S.C. AMF S.A. Responsabilitatea noastră este aceea de a exprima o opinie asupra acestor conturi anuale, raportată la unul sau la mai multe criterii de calitate.
Noi am efectuat auditul nostru conform Standardelor Internaționale de Audit. Aceste standarde solicită ca auditul să fie planificat și executat astfel încât să obținem o asigurare rezonabilă că nu sunt anomalii semnificative în situațiile financiare. Un audit constă în a examina, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele și informațiile conținute în situațiile financiare. El constă, de asemenea, atât în evaluarea respectării principiilor și a metodelor contabile folosite, precum și estimările semnificative făcute de către conducerea societății pentru închiderea conturilor anuale. De asemenea, prin audit se efec- tuează o examinare a prezentării de ansamblu a situațiilor financiare. Noi estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă exprimării opiniei noastre.
Astfel, cum este explicat în nota „X“, nu s-au constatat amortismente în conturile anuale. Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu I.A.S. nr.4, „Contabilitatea amortizărilor“ și I.A.S. nr. 364 „Deprecierea activelor“. Cheltuielile cu amortizarea liniară și utilizând o cotă de 5% pentru clădiri și 20% pentru echipamente tehnologice trebuiau să se ridice la suma de… pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2012 În consecință, amortismentele cumulate trebuiau să se ridice la … mil. lei, iar pierderea exercițiului și pierderile cumulate la … mil. lei.
După părerea noastră, cu excepția incidenței faptelor menționate în paragraful anterior, situațiile financiare nu dau o imagine fidelă atât situații patrimoniale la 31 decembrie 2012, cât și contului de profit și pierdere pentru exercițiul încheiat la această dată și nu sunt conforme cu prevederile legale, statutare și standardele internaționale”.
Raportul de audit trebuie să fie util acționarilor, asociaților, precum și creditorilor, investitorilor, etc. Din acest motiv, în raport trebuie să se descrie amănunțit limitele întinderii lucrărilor de audit (impuse de împrejurări sau de neajustările controlului intern), dezacordurile cu conducerea întreprinderii și incertitudinile asupra estimărilor contabile. Toate aceste elemente conduc de multe ori la imposibilitatea formulării unei opinii fără rezerve.
Normele naționale de audit financiar și certificare a bilanțului contabil prevăd că „Raportul de audit financiar și certificare a bilanțului contabil“ îmbracă două forme: modelul simplificat, destinat utilizatorilor externi, și forma lungă, destinată conducerii întreprinderii și AGA. La Raportul de audit – forma lungă se anexează: bilanțul, contul de profit și pierderi, o descriere a regulilor și metodelor contabile, se face o analiză în dinamică a principalelor posturi de bilanț, iar pentru societățile supuse O.M.F. nr. 403/1999, se adaugă și situația fluxurilor de trezorerie, notele la conturile anuale, și implicit soldurile interne de gestiune.
2.6. Raportul de audit
Raportul de audit este mijlocul prin care auditorul comunică cu acționarii , creditorii, angajații și cu publicul în general. Deși conținutul raportului de audit nu este descries în cadrul Directivelor contabile, organismele profesionale din toate statele member ale Uniunii Europene au stabilind formulare standard pentru probele de audit care se public ca și elemente care trebuie incluse în acestea .
Astfel, raportul de audit are două forme acceptate , forma scurtă și forma extinsă care se adresează conducerii și , în mod uzual, nu este facut cunoscută publicului.Raportul de audit asupra conturilor anuale trebuie sa conțină , în mod obligatoriu, referiri la următoarele aspecte:
dacă auditorul a obținut toate informațiile și explicațiile care, pentru o mai bună cunoaștere și încredere, sunt necesare scopului auditului ;
dacă , în opinia auditorului, înregistrările au fost ținute și efectuate în mod corespunzător;
dacă raportul annual a fost ăntocmit ăn conformitate cu informațiile înregistrate în conturile anuale;
dacă respectivele conturi anuale au fost întocmite pe baza prevederilor legale în vigoare ;
dacă respectivele conturi anuale oferă o imagine clară și corectăasupra acțiunilor firmei, pasivelor,poziției financiare, precum și asupra profitului sau pierderilor;
dacă auditul a fost efectuat conform prevederilor care reglementează această activitate.
În ceea ce privește continutul , există un consens general privind faptul că trebuie prezentate cat mai multe informații despre aria de întindere și natura muncii pe care se bazează raportul de audit deoarece utilizatorii au în aceasta o asigurare și un certificat foarte util în luarea deciziilor.In raport este necesar să fie exprimată foarte clar ,orice rezervă pe care auditorul ar putea s-o aibă în legătură cu activitatea controlată.
Întocmirea în aceste condiții a raportului impune necesitatea unui nivel foarte înalt de competență a auditorului financiar , condiție ce a fost prevăzută în Directiva a VIII a din 10 aprilie 1984. O altă condiție a întocmirii unui raport de audit , care să răspundă pe deplin tuturor necesităților de informare , este independența auditorului financiar.Această independență a auditorului este principalul mijloc prin care acesta demonstrează că poate realiza obiectivele primate de o manieră obiectivă.La abordarea problemelor de independență , trebuie luate ăn considerare atat independența spirituală în activitatea ce o desfășoară , cat și idependența aparentă ce presupune , posibilitatea evitării factorilor și circumstanțelor semnificative astfel încat o terță persoană să nu pună sub semnul îndoielii obiectivitatea auditorului statutar.
Auditorul trebuie să ofere siguranță că el sau societatea de audit al cărui angajat este nu este implicată în admistrarea sau conducerea societății –client , lui însuși fiindu-i interzise următoarele :
să accepte angajarea în pregătirea situațiilor financiare ale clientului ;
să fie implicat în evaluarea unor active sau passive ce urmează a fi înregistrate în situațiile financiare ale acestuia ;
să acționeze pentru rezolvarea unui litigiu al clientului său care ar putea avea un impact important asupra situațiilor financiare ;
să presteze servicii care să aibă influență indirect asupra conducerii societății auditate.
Din punct de vedere structural raportul de audit este format din următoarele părti componente:
1.Titlul raportului trebuie să fie sugestiv și să facă referire la :
calitatea auditorului (independent,cenzor,intern);
subiectul auditat (unitate,subunitate,alte structure).
2.Persoana fizică sau juridică căreia îi este destinat raportul
Adresantul trebuie menționat așa cum acesta a fost stability prin contractual sau dispoziția prin care s-a aprobat respective dispus acțiunea de audit fiscal
3. Introducerea este capitolul în care se prezintă următoarele informații :
obiectul activității de audit
prezentarea, pe scurt , a obiectivului auditat (SC,instituție public,activitate,etc)
documentele primare,situațiile centralizatoare și de sinteză analizate și perioada pe care acestea o acoperă;
considerații privind responsabilitățile în special ale conducerii;
responsabilitatea auditorului în legătură cu exprimarea opiniei asupra situațiilor financiare.
4.Precizări ale auditorului este o parte a raportului în care auditorul reclamă ca și-a desfășurat activitatea în baza standardelor generale stabilite.Se menționează de asemenea că activitatea planificată și realizată va conferi utilizatorului un grad de siguranță rezonabilă , în sensul că acestea nu conțin abateri semnificative de la standardele prin care au fost aprobate.Se menționează că în urma activității sale se pot trage concluzii care stau la baza unor decizii.
5. Opinia auditorului este partea în care se prezintă concluzia și recomandările pe care auditorul le adresează celui care i-a solicitat realizarea activității de audit .Auditorul , pentru formularea unei opinii trebuie să răspundă în legătură cu reegularitatea și sinceritatea datelor analizate și cu fidelitatea reflectării în documentele de sinteză a acestor informații care, toate , formează probele de audit.Normele naționale de audit financiar și certificare a bilanțului contabil stabilesc că raportul de audit financiar și certificare a bilanțului contabil poate avea doua forme , și anume , modelul simplificat , destinat utilizatorilor externi, și forma lungă , destinată conducerii întreprinderii și AGA. De menționat este faptul că la raportul de audit – formă lungă –este oigatorie nexarea bilanțului, a contului de profit și pierderi , o descriere a regulilor și metodelor contabile, o analiză în dinamică a principalelor posturi din bilanț.
CAPITOLUL III
AUDITUL BANCAR PARTE COMPONENTĂ A AUDITUL FINANCIAR
3.1. Conceptul de audit financiar si audit bancar
Există o multitudine de definiții date auditului pe componentele sale.
În țara noastră , Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar cu modificările ulterioare definește auditul financiar ca “activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situațiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaționale de audit și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România”.
Există trei definiții importante ale auditului financiar din care rezultă un izvor comun, și anume că , acesta reprezintă o activitate de examinare a situațiilor financiare, evercitată de către o persoană competentă autorizată , în vederea formulării unei opinii corecte, imparțiale , documentele elaborate prezentând situația financiară a entității, atât static, cât și dinamic. Pentru ca această opinie să fie “acceptată”, se folosesc repere, în funcție de care ,se fac aprecieri ca “principiile contabile general acceptate” sau “standardele de audit”.
Fac excepție diferențele stilistice desprinse din trăsăturile naționale . În Franța această activitate este ordonată “comisarilor de conturi ” – acele persoane abilitate să efectueze controlul legal al conturilor entităților economice , în SUA – numai contabilii publici autorizați pot să exercite activități de audit . Astfel , primele două definiții sunt departe de apropierea dintre audit financiar și controlul contabil . A treia definiție apare ca o categorie distinctă de specialiști , iar pentru a înțelege , la ce se referă această categorie este necesară, analizarea activităților pe care aceștia le vor desfășura ,ele fiind prezentate în același act normativ: activitatea de audit financiar, activitatea de de audit intern, activitatea de de consultanță financiar – contabilă și fiscală, activitatea de de asigurare a managementului financiar – contabil, activitatea de de expertiză contabilă, activitatea de de evaluare, activități de reorganizare judiciară și lichidare. Astfel, este vorba de un specialist super, care se va numi auditor, datorită faptului că aria lui de expertiză depășește auditul financiar, iar o definiție posibilă și adecvată a auditului ar putea fi dată prin , enumerarea activităților desfășurate de către acești specialiști.
Ceea ce iese din sfera acestor definiții este scopul activității de audit . Exprimarea unei opinii, nu poate fi un scop în sine ci poate fi doar un mijloc . Apare întrebarea firească, de ce este nevoie de audit? Cum ajută o opinie independentă și competentă cu privire la corectitudinea reflectării situației financiare? Răspunsul poate fi acela că băncile, în activitatea lor de creditare, solicită companiilorcu care colaorează o astfel de opinie sau solicită instituțiilor bancare, prin lege, auditarea situațiilor financiare. Dar acest gen de răspunsuri nu ar reflecta în totalitate nevoia acestora , ci doar constrângeri și utilizări externe. Această zonă este acoperită de definiția auditului intern și este dată de către Institutul Auditorilor Interni (IIA): “Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare obiectivăși de consultanță menită să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile unei organizații. Acesta sprijină o organizație să își realizeze obiectivele, aducând o abordare sistematicăși disciplinată în evaluarea și îmbunătățirea eficacității procesului de management al riscului, de control și de conducere”. Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel și-a însușit întru totul conceptul lansat de IIA cu privire la auditul intern.
Legislația românească în materie de audit , preia această definiție, în forme mult mai concentrate și mai detaliate. În legislația privind auditul financiar apare o astfel de definiție: “Auditul intern reprezintăactivitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere a acestuia”. Deși pare că definiția este concisă , aceasta omite , de fapt, scopul real al activității de audit, facând aceeași confuzie între scop și mijloacele de realizare, și exceptând componenta de consultanță.
Componenta de consultanță apare într-o formulă alternativă, în definiția auditului intern bancar din Norma nr. 17/2003 a Băncii Naționale a României: “activitate independentă, destinată îmbunătățirii activității băncilor, fie prin îndeplinirea unor angajamente de audit, fie prin acordarea de consultanță structurilor entităților auditate”.
Dacă se explică și noțiunea de angajament de audit, reiese următoarea definiție a auditului intern bancar : “activitate independentă, destinată îmbunătățirii activității instituțiilor de credit, fie printr-o examinare obiectivăa modului de realizare a administrării riscurilor, sistemului de control intern și proceselor de conducere ale instituțiilor de credit, în scopul furnizării unei asigurări rezonabile că acestea funcționează corespunzător și vor permite atingerea obiectivelor instituțiilor de credit, precum și în scopul formulării unor recomandări de îmbunătățire a activității acestora, fie prin acordareade servicii de consultanță structurilor/entităților auditate“.
Din cele prezentate anterior, se poate extrage ceea ce poate fi considerată o definiție completă a auditului, aplicabilă și domeniului bancar : “activitatea, realizată de persoane autorizate, de examinare obiectivăa ansamblului activităților entității economice, care are ca rezultat formularea unei evaluări independente a managementului riscului, a controlului și proceselor de conducere, și a unor sugestii pentru îmbunătățirea eficacității operațiunilor, în scopul sprijinirii realizării obiectivelor entității economice”.
După cum se constată , această definiție însumează trăsăturile auditului – competență, obiectivitate, independență , sfera preocupărilor sale – ansamblul activităților entității economice, nu numai evidența contabilă , materializarea rezultatelor acestuia – evaluare și consultanță , precum și scopul auditului.
În definiția dată mai sus a fost omis intenționat caracterul “sistematic și disciplinat” al auditului, deoarece este specific auditului intern și face deosebirea de cel extern. În opinia unor autori , diferența dintre cele două categorii de audit , ar fi faptul că cel extern este realizat de o firmă specializată , independentă, din afara entității economice, iar cel intern de o structură din cadrul organizației auditate . În zilele noastre, se vorbește tot mai mult despre externalizarea auditului intern și despre independența auditului intern, argument ce nu poate rezista.
În cele ce vor fi prezentate ăn continuare , obiectul expunerii se va restrânge la forma cea mai complexă a auditului din domeniul bancar – dat fiind caracterul său continuu, sistematic – auditul intern bancar. În ceea ce privește definiția acestuia, opțiunea personală merge către cea dată de IIA , însușită de Comitetul de la Basel, nu către cea a Băncii Naționale a României , deoarece consideră că examinarea își poate găsi finalitatea numai în activitatea de consultanță, aceasta nefiind dată fără o examinare prealabilă a stării de fapt, și cu atât mai puțin, către cea dată de Institutul Francez de Audit -2000, care restrânge rolul auditului intern, la acela de supra-control. Totuși, singura definiție “legală”, în momentul de față, aplicabilă în domeniul bancar se regăsește în norma Băncii Naționale a României, care este concordantă cu cea din O.U.G. nr. 75/1999, cu modificările ulterioare.
3.2. Caracteristicile auditului bancar
Organizarea funcției de audit intern în cadrul intituțiilor bancare impune luarea în considerare a următoarelor caracteristici: universalitatea, independența , periodicitatea.
a) Universalitatea funcției de audit intern trebuie privită în raport cu aria de aplicabilitate, cu scopul , rolul și profesionalismul persoanelor implicate în realizarea acestei funcții.
Auditul intern este prezent și funcționează în toate organizațiile , indiferent de domeniul de activitate al acestora. El a apărut din practica entităților internaționale, apoi a fost transferat entităților naționale, după care a fost integrat în administrație și în domeniul bancar.
Auditul financiar cuprinde activitățile din domeniul financiar și contabil, pe când auditul intern are o arie mai extinsă și cuprinde toate activitățile desfășurate în cadrul entității, de unde rezultă universalitatea funcției.
Din activitatea practică rezultată că activitățile financiar-contabile reprezintă 25% din activitățile care fac obiectul auditului intern.
Afirmația că acolo unde există control intern există și audit intern este valabilă, deoarece esența auditului intern este controlul intern.
Obiectivul auditul intern este de a ameliora controlul intern, iar controlul intern are un caracter universal , astfel , putem afirma că și auditul intern este universal.
Funcția de audit intern a luat funcția de asistență managerială prin care auditorii interni sprijină managerii, de la orice nivel, să strunească celelalte funcții și toate activitățile. Având în vedere faptul că managerii există peste tot, asistența s-a extins în toate domeniile și se referă la toate activitățile. Astfel , standardele de audit intern mentionează faptul că , într-un serviciu de audit intern trebuie să avem toate posibilitățile pentru a audita ăntreaga activitate , motiv pentru care trebuie să avem specialiști din toate domeniile, nu din toate specializările.
Normele internaționale arată că nu este necesar ca auditorul intern să cunoască toate meseriile din lume. Cel care efectuează spordic activitatea de audit , nu poate să fie la fel de bun ca cel care face zilnic aceeași lucrare. Specialitatea auditorului intern îl reprezintă sistemul de control intern . Dar pentru a-și exercita specialitatea , trebuie să cunoască mediul pe care-l auditează, să înțeleagă , să se familiarizeze și să-și însușească cultura organizației.
În cadrul unui compartiment de audit intern nu există oameni care știu să facă totul. Aici vom găsi specialiști care au cunoștințe despre cultura managerială, cultura informatică și alte culturi care sunt necesare într-o entitate. În acest context de specializare, un auditor informatician va fi acceptat de informaticienii din departamentul care este supus auditului numai dacă este un specialist. Auditorul informatician este un informatician care a învățat auditul intern și invers.
a.Independența auditorului intern presupune faptul că acesta trebuie să aibă o gândire liberă , fără idei preconcepute și tipare , cum ar fi : „totul merge foarte bine sau totul merge foarte prost”.
Auditorul intern nu poate exercita funcția de controlor, deoarece atunci când va desfășura activitatea de audit, va efectua control financiar de gestiune, și nu își va exercita funcția de inspector , pentru că, în acest caz se va comporta ca un inspector fiscal. Auditorul intern nu poate fi manager sau o persoană care lucrează în cadrul departamentului de achiziții.
Auditul intern este o activitate independentă, care asigură îndeplinirea obiectivelor , a consultanței , construită în scopul de a adăuga valoare și de a îmbunătăți activitățile unei organizații. Astfel, funcția de audit cu ocazia evaluării controlului intern, urmărește:
dacă controlul intern a identificat toate riscurile;
dacă pentru toate riscurile identificate aasociat găsit cele mai adecvate proceduri;
dacă controalele lipsesc în anumite activități;
dacă a fost efectuate controale redundante;
transformă apoi în recomandări toate costatările și concluziile asupra controlului intern prin întocmirea raportului de audit pe care îl va prezenta managerului.
Auditul intern vine în sprijinul organizației să își îndeplinească obiectivele pe care și le-a propus , printr-o abordare sistematică, disciplinată în evaluarea și îmbunătățirea eficacității managementului riscului, al controlului intern și în procesul de conducere. De asemenea, auditul intern oferă departamentelor din organizație, Consiliului director, Consiliului de administrație o opinie independentă și obiectivă asupra managementului riscului, controlului și guvernării, măsurând și evaluând eficacitatea acestora în atingerea obiectivelor stabilite ale organizației.
Auditul intern are următoarele preocupări:
raportează conducerii la cel mai înalt nivel deoarece aceasta este cel care poate lua decizii, respectiv șefului executivului sau Consiliului de administrație;
evaluează și supervizează sistemul de control intern;
oferă consiliere pentru o îmbunătățire a managementului, pe baza analizei riscurilor asociate activităților auditabile.
Auditul intern intră în cultura organizației atunci când managerul apelează la auditori. Astfel , auditul intern are o funcție responsabilă, caracterizată prin independență.
Auditul intern este o funcție și auditorul intern este o persoană care are obligații și acestea sunt deosebit de importante ;
Periodicitatea auditului intern este o funcție cu caracter permanent în cadrul entității , dar este și o funcție perioadică pentru cei auditați. Frecvența auditurilor va fi desemnată de activitatea de evaluare a riscurilor. În acest caz , auditorii interni pot audita o entitate de la 8 la 12 săptămâni și apoi să revină după o perioadă de 2-3 ani, în funcție de riscurile care apar.
În acest sens, trebuie să dispunem de un sistem exact de măsurare a riscurilor. Acesta este planul de audit, care se realizează pe perioade strategice, de regulă 5 ani, anual și cuprinde toate activitățile. Diferența este că unele activități vor fi auditate o dată, iar altele de mai multe ori, funcție de evaluarea riscurilor. Pe baza planului de audit se stabilește și numărul de auditori, în funcție de aceștia se aleg riscurile care vor fi tratate și cele la care se va renunța pentru moment.
Periodicitatea auditului intern nu înseamnă jumătate de normă ci trebuie avut în vedere faptul că auditorul intern poate reveni oricând acolo, dacă, consideră că este nevoie.
Auditul intern este o funcție periodică deoarece se realizează conform unui plan și pe baza unor programe de activitate, comunicate și aprobate anticipat.
Auditul intern ajută entitatea auditată să-și atingă obiectivele propuse ceea ce se realizează printr-o organizare metodică și sistematică a procesului de audit, îndreptată spre îmbunătățirea controlului și a proceselor de conducere, la intervale diferite de timp. Auditul intern trebuie să urmărească îndeplinirea obiectivelor generale, dar și alte elemente ca:
rezolvarea unor disensiuni între diferite niveluri ale organizației;
eliminarea anumitor lucruri care împieducă oamenii să lucreze mai bine ș.a.
Activitatea de audit intern este o activitate programată care conduce la obținerea de rezultate concrete și se derulează pe baza unui program stabilit cu rigurozitate , unde toate ideile auditorului, vor fi cumulate într-un raport constructiv, care va reprezenta un puct forte pentru organizație. Procesul de audit intern se efectuează periodic, pas cu pas, și trebuie să aibă în vedere toate aspectele pozitive și negative . Auditul trebuie organizat și planificat astfel încât să ducă la îmbunătățirea activității de control intern și la eficientizarea proceselor de conducere. Auditul are un rol benefic în managementul general al organizației și îl ajută să își îmbunătățească managementul funcțional precum și activitatea de analiză a riscurilor.
Descoperirile și recomandările auditului intern sunt deosebit de utile, în special, cu privire la îmbunățirile potențiale aduse în procesul de management al riscului, și pe care auditorul le va evalua cu ocazia revenirii sale, ceea ce va asigura și garanta un plus de valoare organizației.
Obiectul auditorilor nu îl reprezintă persoanele, oamenii , ci sistemele , entitățile , activitățile ș.a. Astfel, rapoartele de audit nu conțin nume și fapte, ceea ce nu înseamnă că auditul intern nu are implicații și asupra persoanelor. Dacă se descoperă fraude, atunci responsabilii activităților respective vor răspunde în fața legii. Persoanele sunt inspectate de către compartimentul de inspecție și astfel se va stabili, dacă s-au încălcat legile și regulamentele.
.
CAPITOLUL IV – BANCA TRANSILVANIA
4.1. – Obiective , funcționare
Misiunea
Banca Transilvania este un grup financiar român integrat, înființat în Transilvania, cu activități dedicate distinct clienților de Corporate și Retail Banking pentru a oferi servicii de calitate, având o rețea teritorială națională. Fiind partenerul care își ține întotdeauna promisiunile, misiunea Băncii Transilvania este să asigure randamente superioare acționarilor, să fie responsabili față de comunitate.
Echipa Băncii Transilvania este formată din peste 5000 de angajați care împărtășesc cultura organizațională și valorile BT, eforturile lor fiind canalizate în jurul aceluiași obiectiv: calitatea muncii lor, pentru mulțumirea clienților. Banca Transilvania susține comunitatea și sprijină dezvoltarea acesteia, printr-o serie de sponsorizări și implicări în proiecte locale. Dat fiind volumul mare al cererilor de sponsorizare, Banca Transilvania face o selecție inițială, de interes major fiind cele legate de comunitate, educație, dezvoltarea tinerilor."Tu alegi, Banca Transilvania se implică" este principiul care a marcat proiectul de marketing comunitar inițiat, în luna martie, de Banca Transilvania, proiect destinat locuitorilor din Alba-Iulia, Bistrița, Deva și Sibiu. Ideea campaniei demarate de Banca Transilvania a fost aceea de a veni tot mai aproape de comunitatea din care face parte, acesta fiind un aspect prioritar al activității sale de implicare socială.
Elementele siglei sunt :
– denumirea băncii (scris cu corp de literă special creat)
– scutul (semnificații: siguranță, protecție și grijă)
– acronimele BT (cresc potențialul de diferențiere a semnăturii grafice)
– cele două linii de la bază ale scutului – elementul recurent al identității corporative a Băncii Transilvania
Strategia Grupului Financiar BT consta in inglobarea intregii oferte de produse si servicii financiare sub o sigla unica si un nume recunoscut in piata bancara locala. Focusul major este reprezentat de dezvoltarea cross-selling-ului pe toata paleta de produse oferite de companiile membre ale Grupului Financiar BT, alaturi de dezvoltarea activitatii subsidiarelor atat prin crestere organica cat si prin achizitii pe segmentele de activitate care prezinta potential de dezvoltare.
Pe langa produsele bancare traditionale, oferta pe segmentul economisirii cuprinde si componenta de administrare a investitiilor (BT Asset Management) creata pentru piata de retail, persoane juridice, cat si pentru clienti exclusivisti, dornici de servicii si produse premium personalizate. Se obtin astfel, alaturi de divizia bancara de Private Banking, relatii profesionale de excelenta si fata de clientii cu venituri ridicate. Oferta de produse este intregita prin activitatile de brokeraj (BT Securities) si cele de leasing (BT Leasing), optiuni viabile pentru investitii directe pe pietele bursiere sau finantari flexibile. Ofensiva de creditare pe zona retail este sustinuta de consumer finance (BT Direct), oferind prin intermediul retelelor de distributie a produselor de larg consum accesul facil la potentialii clienti. O atentie sporita este acordata si sectorului medical prin existenta unei divizii bancare specializate, cu produse si servicii destinate exclusiv acestui sector (Divizia pentru Medici). O caracteristica generala pentru toate liniile de afaceri este reprezentata de dorinta de excelenta in satisfacerea clientilor, incepand cu sectorul de retail, private banking, IMM pana la cel Corporate.
Banca asigura pentru subsidiare un nivel adecvat al gradului de capitalizare, contribuind la imbunatatirea managementului riscului prin implicarea functiilor de audit si conformare din cadrul Bancii.
Valoarea bruta a investitiilor directe ale Bancii Transilvania in cadrul grupului a fost la sfarsitul anului 2012 de 171,25 milioane lei, in crestere cu 2,44% fata de 2011, cand au fost de 167,18 milioane lei.
Grupul Financiar Banca Transilvania opereaza in sectoare financiare precum cel bancar, administrarea investitiilor, finantarea consumatorilor, leasing si tranzactii mobiliare.
Banca Transilvania este principala componenta a Grupului Financiar BANCA TRANSILVANIA, promovand la nivelul grupului o strategie de dezvoltare continua a activitatii si de extindere a gamei de servicii financiare integrate oferite clientilor.
Grupul are ca principala tinta o cat mai buna promovare a intregii game de servicii in randul clientilor proprii, furnizand astfel paleta de produse oferite de subsidiarele proprii catre clienti printr-o retea unica de distributie inglobata sub sigla recunoscuta a BT.
Strategia Grupului Financiar BT urmareste pastrarea echilibrului intre portofoliul de servicii si profilul de risc, in paralel cu asigurarea unei eficacitati operationale favorabile, in vederea mentinerii unui ritm constant de dezvoltare si a unui nivel satisfacator al rentabilitatii pe termen lung in actualul context economic, intern si extern, atat de dificil.
Sinergia de grup va avea astfel un impact pozitiv asupra eficientei activitatilor desfasurate, incepand cu procesele operationale sau de management al riscului cat si o mai mare satisfacere a cerintelor venite din partea clientilor nostri.
Obiectul de activitate al Bancii Transilvania il constituie: acceptarea de depozite, contractarea de credite, operatiunile de factoring si scontarea efectelor de comert,emiterea si gestionarea instrumentelor de plata si de credit, plati si decontari, transferuri de fonduri, emitereade garantii si asumarea de angajamente, tranzactii in cont propriu sau in contul clientilor cu instrumente monetare negociabile (cecuri, cambia, bilete la ordin, certificate dedepozit), tranzactii in cont propriu sau in contul clientilor cu titluri de stat, tranzactii in cont propriu sau in contul clientilor cu metale pretioase,obiecte confectionate din acestea si pietre pretioase , tranzactii in cont propriu sau in contul clientilor cu valuta, actionarea ca agent custode pentru valori mobiliare, desfasurarea de activitati de depozitare pentru fonduri deschise sisocietati de investitii, inchirierea de casete de siguranta, consultanta financiar – bancara, operatiuni de mandat: negocierea si incheierea de contracte de asigurare in numele si pe seamasocietatilor specializate in aceasta activitate si prestarea de servicii invederea realizarii acestor obiective; plata beneficiilor cuvenite detinatorilor de titluri de participare ale fondurilor deschise de investitii si respectiv a dividendelor cuveniteactionarilor societatilor de investitii in numele si pe seama acestor fondurisi societati de investitii;-distribuirea de titluri de participare ale fonduriloe deschise de investitii;-distribuirea catre public, in calitate de membra a unui grup de vanzare, avalorilor mobiliare ce fac obiectul unei oferte publice;-actionarea ca agent in cadrul contractelor de credit sindicalizat, in bazamandatului primit de la celelalte banci cofinantatoare
4.2. Organizare, atribuții
Pentru buna desfășurare a activității, la nivelul fiecărei bănci se stabilesc organe deconducere, care să asigure procesul de coordonare, conducere și decizie.
Consiliul de Administrație determină orientările activității băncii și supraveghează punerea lor în practică. Membrii Consiliului de Administrație sunt aleși de Adunarea Generală aAcționarilor, mandatul lor are o durată de 4 ani și poate fi reînoit. Membrii C.A. sunt obligați sădeclare la Bursa de Valori București și la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare tranzacțiile semnificative. C.A. este asistat de un Comitet de Audit, condus de un Administrator care nu este membru în Consiliul de Direcție – reprezentând pe acționarul majoritar – și cuprinde alți 2 Administratori care nu sunt membri ai Comitetului de Direcție. Comitetul se întrunește cel o dată pe semestru.
Comitetul de Direcție se întrunește săptămânal, membrii săi având mandat să coordoneze activitatea de zi cu zi a băncii, cu excepția operațiunilor care sunt de resortul Consiliului deAdministrație sau a Adunării Generale a Acționarilor. Principalele atribuții privesc aprobarea: regulamentului intern de funcționare a Băncii Transilvania, normelor și directivelor interne ale băncii și modificarea lor , politicii de dobânzi practicate pentru resursele și plasamentele băncii, tarifelor și comisioanelor în lei și în valută , politicilor anuale de credit, măsurilor de recuperare a creanțelor .Ca și admi nistratorii, membrii Comitetului de Direcție sunt obligați să declare la BVB șiCNVM tranzacțiile semnificative pe care le efectuează asupra titlurilor băncii.
Comitetul de Audit se întrunește cel puțin o dată pe semestru. Conform principalelor sale responsabilități,Comitetul de Audit analizează, independent de conducerea generală a băncii, pertinențametodelor contabile și a procedurilor interne de colectare a informațiilor, evaluează calitate a auditului și a controlului intern, în special în ceea ce privește evaluarea, supervizarea și controlulriscurilor și, atunci când este cazul, propune măsurile necesare.
Auditorul Financiar – situațiile băncii sunt certificate de către un cabinet independent. Certificarea se referă lasituațiile statutare stabilite conform normelor BNR și la situațiile elaborate conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). Numirea auditorului revine Consiliului deAdministrație
Între funcțiile și atribuțiile principale deținute de băncă amintim:
Dezvoltarea politicii de creditare, operațiuni cu numerar și alte operațiuni bancare înlimitele impuse de sediul central și în conformitate cu legislația în domeniu;
Controlul operațiunilor cu clientela, al documentelor inițiate și utilizate, introducereadatelor în sistemul informatic, raportări, contabilitatea operațiunilor, verificarea constantăa operațiunilor ;
Asigurarea respectării conduitei interne și externe pentru gestiunea regulamentară a operațiunilor de casierie ;
Realizarea de investiții în limitele aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli și înconformitate cu îmbunătățirea poziției pe piață;
Angajările salariaților în conformitate cu nevoile organizaționale ale băncii și în limiteleaprobate de buget, concedieri ale acestora în condițiile și temeiurile legale ;
Mandatarele din partea Centralei de reprezentare și în fața Autorităților Legale, atât pentru Sucursale, cât și pentru agențiile din subordine.
Organigrama Băncii Transilvania
Procedura privind solicitarea deschiderii unui cont
Potrivit Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară și Regulamntul BNR privind operațiunile valutare, băncile sunt autorizate să deschidă conturi persoanelor fizice și juridiceromâne și străine. Referitor la deschiderea conturilor în lei reglementările amintite nu impunrestricții. Anumite restricții pot apare la deschiderea conturilor în valută la bănci din România,iar disponibilitățile să le utilizeze fără restricții.
Relația dintre bancă și client începe odată cu deschiderea contului și depunerea primei sume de bani. Când se solicită deschiderea unui cont bancar, este important ca banca să obțină cât maimulte informații despre noul client. Practica arată că este prudent ca banca să-și formeze o imagine cât mai completă despre potențialul client, mai ales în cazul în care se apreciază că acesta este interesat, în prezent sau în viitor de posibilitățile de creditare ale băncii. Este dereținut că o bancă nu este obligată să accepte pe oricine drept client și nu este prudent sădeschidă un cont dacă înformațiile pe care le deține privind caracterul, situația solicitantului șinatura activității (atunci când este vorba despre un client persoană juridică) nu satisfacexigențele prudenței bancare.
În cazul Băncii Transilvania acestea pot deschide conturi curente și de depozit în leiși/sau valută la cererea expresă a clienților. Conturile se deschid de către unitățile operative (sucursale, agenții), în conformitate cu normele elaborate de bancă în acest scop, princompletarea formularelor standard ale băncii. Titularul contului poate numi unul sau doi împuterniciți, care au dreptul de a efectua operațiuni în acest cont.
De sumele aflate în conturile deschise (curente și de depozit) în evidența băncii, pot dispune liber, cu respectarea normelor în vigoare, următoarele persoane: titularul contului , persoanele împuternicite de titular, numai pe timpul vieții titularului , moștenitorii titularului, care dovedesc cu certificat de moștenitor sau cu hotărâre judecătorească această calitate.
Pe lângă obținerea informațiilor necesare despre un client nou, banca trebuie să dobândească și specimenele de semnătură cerute pentru un cont. Acest lucru se realizează printr – un document în care sunt desemnate persoanele care pot opera în acel cont și specimenele desemnătură ale acestora.
Avand în vedere funcția de intermediere financiară băncile nu pot să-și desfășoare activitatea de creditare fără a atrage resurse financiare de la populație și agenți economici (firme, alte bănci comerciale, banca centrală). Resursele atrase reprezintă totalitatea mijloacelor bănești care sunt utilizate de către bancă în procesul desfășurării activității, dar care nu-i aparțin cu drept de proprietate și care necesită rambursare.
Depozite în lei – Economii la vedere
Banca Transilvania pune la dispoziție un produs deeconomisire special care preia beneficiile unui cont curent și avantajele unui cont dedepozit. Caracteristici: suma minimă 1000 lei; dobândă variabilă în funcție de suma economisită (14%, 14,5% și 15%/an); perioadă de constituire 5 ani; are avantajul unor dobânzi semnificativ mai mari decât la conturile curente; se poate retrage numerar fără a desființa contul cu condiția păstrării sumei minime de deschidere;dobânda este bonificată lunar și se capitalizează în contul de economii.
Depozitul Anotimpuri – produsul este oferit de BT atât persoanelor fizice cât șicelor juridice, în vederea fructificării economiilor bănești pe termen de 45 de zile.Caracteristici: suma minimă a depozitului este 100 lei; dobânda bonificată este de 13,5%/an; pentru constituirea/deschiderea unui astfel de depozit nu se percepe nici un comision suplimentar; posibilitatea de prelungire și capitalizare automată; dacă selichidează înainte de termen banca acordă dobânda la vedere pentru perioadaeconomisirii.
Depozitul 111 zile – principala caracteristică a produsului derivă din perioada deconstituire diferită de depozitele clasice și adaptată nevoilor clienților. Dobânda bonificată este de 13,75%/an iar suma minimă necesară pentru deschiderea depozitului este 100 lei.
Depozitul 210 zile – similar cu depozitul 111 zile
Depozitul Kid Cont este un depozit cu acumulare și cu capitalizare anuală adobânzii, constituit în numele minorilor cu vârsta cuprinsă între o zi și 17 ani, pentruo perioadă de minim 1 an și maxim 17 ani, în funcție de vârsta minorului. Acest depozit poate fi deschis și în valută. Caracteristice acestui depozit sunt: depunereainițială minimă (300 lei) ; depunerea lunară minimă (50 lei); dobânda anuală 13,50%; dobânda corectivă (1%) și bonificația suplimentară (0,25% care se calculează începând cu a treia aniversare a depozitului).
Depozitul Revolving un produs potrivit dacă dorești să-ți fructifici economiile bănești pe termen de: 3 luni; 6 luni; 9 luni; 12 luni; Calculul și plata dobânzii se realizează lunar.
Depotitul ESCROW – Contul este deschis la cererea ta (persoană fizică sau juridică) dacă dorești să pui la dispoziția unui terț beneficiar (persoană fizică sau juridică) oanumită sumă de bani, în lei sau în valută, în anumite condiții. Condițiile în care banca va elibera banii din acest cont sunt stabilite într-o convenție încheiată de bancăcu cele două părți.
Depozitul Colateral – Acest produs îți este oferit pentru situația în care trebuie să faci dovada unor garanții în cazul solicitării eliberării unor scrisori de garanție bancară sau în cazul în care dorești obținerea unui credit de la Banca Transilvania.
Conform modului de calcul și de achitare a dobânzii depozitele se clasifică în:
depozite la vedere și conturi curente fără dobânzi;
depozite cu dobânzi.
Modul de calcul al dobânzilor poate fi simplu și capitalizat.
Băncile propun clienților dobânzi capitalizate la depozite în cazul stimulării atragerilor de resuse bănești disponibile. Băncile vor calcula dobânda bonificată în mod capitalizat .
Soldul contului de depozit poate să rămână nemodificat într-o anumită perioadă de timp sau poate suferi modificări de la o zi la alta, ca urmare a plăților și încasărilor, respectiv a depunerilor sau a retragerilor operate prin contul respectiv.
Din moment ce mijloacele atrase sunt folosite ca sursă principală pentru acordarea de credite, băncile , respectă în permanență următoarele principii: termenul, lichiditatea, riscul nerambursării, profitabilitatea. Când resursele sunt plasate, se studiază în profunzime: perioada de plasare, posibilul risc de nerambursare a respectivelor resurse, apărut în urma plasării și dacă rata profitului la credite va acoperi cheltuielile suportate de bancă în scopul atragerii acestor mijloace.
Băncile nu fixează restricții depunătorilor privind numărul de conturi de depozit deschise și sumele depuse. Depunătorii efectuează operațiuni de primire și restituire a depozitelor în acele bănci în care au fost deschise conturile respective. La deschiderea conturilor de depozit solicitantul depune o cerere adresată băncii comerciale, în care menționează tipul contului de depozit și data deschiderii lui. După aprobarea cererii se elaborează și se semnează contractul de depozit, care conține condițiile deschiderii, gestionării și închiderii contului de depozit. Contractul de depozit mai include drepturile și obligațiunile băncii și ale titularului de cont de depozit, modalitatea de calcul și de achitare a dobânzilor, cât și alte condiții.
Retragerea depozitelor poate fi efectuată numai de depunătorii (titularii contului de depozit) de vârstă majoră. Depunătorul poate delega dreptul său de depozit altei persoane numai prin procură autentificată, în care se menționează datele de identificare ale persoanei respective și cota de primire a depozitului (parțial sau în integral), termenul de gestionare a contului de depozit și alte condiții.
Depunătorii au dreptul de a face dispoziții testamentare privind depozitele personale pentru cazuri de deces. Suma de depozit poate fi atribuită prin dispoziția testamentară unei sau mai multor persoane care intră sau nu în cercul de moștenitori legitimi, precum și persoanelor juridice sau statului. în dispoziția testamentară se va indica numele și prenumele persoanei căreia i se atribuie depozitul, data întocmirii și legalizării documentului respectiv.
Resursele depozitare formează cuantumul majoritar al resurselor atrase din motivele:
Formează funcția principală a băncii – de depozitare
Relațiile depozitare stau la baza relației între bancă și client
sunt cele mai ieftine din toate resursele atrase
existența necesității unui depozit pentru efectuarea decontărilor bancare
prin intermediul depozitelor se realizează posibilitatea de economisire a populației
volumul depozitelor formează volumul încrederii în bancă.
CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ
Auditarea activității de constituire /lichidare depozite persoane fizice
Obiective :
Existența contractului de depozit, completat cu toate datele obligatorii, conform procedurilor de lucru, inclusiv existența declarației privind sursa fondurilor (conform Directivei privind cunoașterea clientelei);
Existența tuturor documentelor solicitate de bancă pentru deschidere/închidere de cont(conform procedurilor de lucru și a Directivei privind cunoașterea clientelei);
Existența concordanței între elementele înscrise în contractul de depozit semnat de solicitant și modul de înregistrare a acestora în sistem, inclusiv respectarea procedurii de completare a clauzei testamentare;
Existența cererii de lichidare a contului de depozit, semnată de titular/împuternicit, cu viza persoanei/persoanelor autorizate din partea băncii;
Existența documentelor necesare lichidării contului de depozit în caz de deces al titularului (cerere de lichidare cont întocmită și semnată de moștenitorii legali – cu viza oficiului juridic, certificat de moștenitor sau acte de succesiune, copie după actele de identitate ale moștenitorilor legali, etc);
Încasarea comisioanelor și taxelor prevăzute pentru lichidarea depozitului (înclusiv în caz de deces al titularului – deschidere succesiune);
Constatări :
Lipsă copii acte de identitate al titularului sau absența certificării „Conform cu originalul”;
Lipsă cereri constituire / lichidare depozite; Lipsa declarației privind sursa fondurilor;
Formulare constituire / lichidare depozite nesemnate de operator și / sau client; Lipsa semnăturilor împuterniciților pe formularele de împuternicire;
Lipsa copiilor actelor de identitate titular/împuternicit.
Lipsă copii acte de identitate titular depozit și/sau împuternicit pe cont – Sucursala : 9 cazuri.
Lipsa semnatura titular/imputernicit pe formularele de lichidare depozit: 2 cazuri .
Cauze:
Nerespectarea Directivei privind cunoașterea clientelei, prevenirea spălării banilor și combaterea terorismului;
Arhivarea necorespunzătoare a actelor de identitate(se arhiveaza o singura data la primul produs detinut de client);
Riscuri identificate :
Riscuri operaționale în cazul nerespectării Directivei privind cunoașterea clientelei (prevenirea spălării banilor și combaterea terorismului, riscuri de execuție sau litigii cu autoritățile/clienții).
Riscuri reputaționale in relatia cu clientii; litigii cu autoritățile.
Responsabilitatea auditorului se concretizează în analizarea fraudelor și erorilor care pot fi găsite în situatiile financiare ISA 240 obligă auditorul sã analizeze dacã există factori de risc cu privire la fenomenul de fraudã, care sã indice , fie posibilitatea unei raportãri financiare frauduloase , fie a unei alocãri eronate de active . Anexa 1 la ISA oferã informații despre factorii de risc de fraudã: exemplificând o serie de factori de risc de fraudã aplicabili bãncilor.
Activitãtile frauduloase sau actele ilegale apar la bãnci atât din mediul intern al instituției cât și din mediul extern. Printre activitãțile frauduloase și actele ilegale cu care bãncile se pot confrunta, sunt fraudele cu privire la emiterea de cecuri, creditarea și tranzactionarea frauduloasã, spãlarea de bani și alocarea greșită a activelor bancare. Activitãtile frauduloase pot fi implica asocierea conducerii bãncilor și a clienților acestora în vederea sãvârșirii unei infractiuni. Acele persoane care săvârșesc activitãti de fraudă pot întocmi evidențe false pentru a justifica tranzacții improprii și pentru a ascunde activitãți ilegale. Raportarea financiarã frauduloasã este o preocupare serioasã și se impune eliminarea acesteia.
Bãncile sunt în permanențã amenințate de fraude informatice , computerizate. Hackerii și alte persoane care pot obtine accesul neautorizat la sistemele computerizate ale bãncilor și la bazele lor de date , pot transfera intentionat fonduri în conturile personale și pot fura informații private despre bancă și clientii acesteia. De asemenea, frauda și activitãțile infracționale savârșite de către utilizatori autorizați din cadrul bãncii,asocierea acestora la grupuri infracționale, reprezintã o preocupare particularã, demnă de luat în considerare .
Propabilitatea de producere a fraudeloreste mai mare la bãncile care au deficiențe serioase în activitatea de control intern. Se înregistrează pierderi semnificative în urma activității de fraudã care apar din deficiențele guvernantei corporatiste și a controlului intern, cum ar fi :
• nesupravegherea atentă a sistemului de control și o repartizare necorespunzãtoare a responsabilitãților , instituirea unui control intern neadecvat din partea conducerii entității . De foarte multe ori, pierderile înregistrate datoritã fraudelor apar ca urmare a faptului cã, conducerea băncii nu acordã atenția cuvenită controlului intern , supravegherii și îndrumãrii insuficiente a activității , precum și a lipsei unei rãspunderi manageriale clare prin repartizarea rolurilor și responsabilitãților în cadrul băncii . Aceste situații pot apărea datorită lipsei unor stimulente corespunzãtoare , unei supravegheri dure și de păstrare a unui nivel ridicat de conștientizare a controlului în toate domeniile de activitate.
• evaluarea eronată a riscului în cadrul anumitor activitãți bancare, bilanțiere sau extrabilanțiere. Dacã riscurile produselor noi apărute și activitãților, nu sunt evaluate corespunzãtor și dacã sistemele de control care functioneazã bine pentru produsele tradiționale nu sunt uptadate în scopul de a face fațã produselor noi, există riscul ca banca să fie expusã de a înregistra pierderi datorate fraudelor.
• Absența structurilor și a activitãtilor de control importante – separarea sarcinilor, , verificãrile , aprobãrile, reconcilierile și examinãrile performanțelor operationale. În special lipsa separării sarcinilor a avut un rol important în activitãtile de fraudă care au dus la înregistrarea de pierderi semnificative ale bãncilor.
• Circulația eronată a informatiilor între diferitele niveluri ale bãncii, în special în comunicarea problemelor pe scarã ierarhicã la nivel superior. Dacã politicile adoptate și procedurile utilizate , nu sunt comunicate tuturor angajatilor implicati în activitate , poate da naștere unui mediu care favorizeazã apariția activitãtilor de fraudă. Fraudele pot trece neobservate dacã informațiile despre activitãțile necorespunzãtoare nu sunt aduse în atenția conducerii la timp , problemele devinind severe.
• Programele de audit intern și activitãțile de monitorizare nu sunt potrivite și lipsite de eficacitate. Dacã activitãțile de audit intern și alte activitãți de monitorizare , nu sunt riguroase pentru a se identifica și raporta deficiențele privind controlul, fraudele po să rãmână nedetectate. Atunci când nu existã mecanisme corespunzătoare care sã conducă la corectarea de cãtre conducere a lipsurilor și deficiențelor raportate de auditori, fraudele pot continua să eexiste.
Factori de risc de fraudã.
Fraude ce pot fi comise de cconducere și de către angajati pot fi : camuflarea deponentilor , neinregistrarea depozitelor , sustragerea din depozitele clienților sau investițiile acestora , în seță din conturile inactive , spălarea banilor , instrucțiuni frauduloase , falsificarea banilor sau a efectelor, utilizarea frauduloasa a perioadelor de încasare a cecurilor – cecuri neacoperite.
Factorii de risc de fraudã în raport cu ciclul de depozitare:
Camuflarea deponentilor respectiv, ascunderea identitãții unui deponent, care poate avea legãturã cu transferarea fondurilor sau spãlarea banilor;
Nume similare sau care sunã la fel în cazul unor conturi diverse;
Deponenti – persoane juridice din strãinãtate care nu au un obiect de activitate clar definit sau despre care se au foarte puține date și informații.
Depozite neînregistrate
Probe privind depozitele acceptate de orice altã companie , despre care nu existã informatii cu privire la sediu, fie cã face, sau nu face parte din bancã;
Documentația deținută de conducere nu are nici o legãturã cu activitatea bãncii sau există rãspunsuri evazive privind astfel de documente.
Sustragerile din depozitele/investitiile clientilor
Clienții care au contacte ocazionale cu banca;
nesoluționarea plângerilor din partea clienților sau a unei examinãri independente a conturilor aferente contractelor de “pãstreazã corespondența”.
Transformarea depozitelor sau creditarea „back-to-back”
Depozitul la Banca Transilvania poate fi constituit de către o altã bancã, care este după aceea folosit pentru a garanta un credit , acordat unui beneficiar numit de angajatul fraudulos al primei bãnci , care ascunde faptul cã depozitul este folosit drept garanție.
Depozitele folosite drept garațtii – descoperite în situația în care s-a cerut obligatoriu prezentarea unor astfel de garanții ;
Documentele și dosarele pãstrate în birourile administratorilor sau a managerilor, în afara perimetrului obișnuit de îndosariere ; depozitele prelungite în mod continuu sau constituite chiar și atunci când lichiditatea este foarte scăzută.
Utilizarea companiilor interpuse , tranzactii cu companii afiliate
Structurile complexe sunt învãluite în mister;
Mai mulți clienți își desemnează o singurã persoanã de contact, de care se ocupã exclusiv numai un singur angajat;
Parteneriatele cu rãspundere limitatã fãrã o prezentare a tuturor asociaților și participatiilor sau cu structuri complexe de proprietate comunã.
Comisioane pentru aducerea de clienti
Generarea de cifre de afaceri excesive de către anumiți inspectori de credite;
Acordarea unei susțineri puternice din partea administratorului sau a inspectorului de creditare în ciuda faptului că dosarul de credit este incomplet;
Transformarea fondurilor – metode folosite pentru a ascunde utilizarea fondurilor bãncii, în vederea creãrii unei false rambursãrii creditului
Creditele care devin subit performante cu foarte putin timp înaintea încheierii perioadei de creditare sau în perioada premergătoare efectuării unei inspectii de audit;
Tranzactii efectuate cu companii din cadrul grupului sau cu companii asociate când scopul acestora nu este definit clar;
Neanalizarea fluxului de numerar care generează veniturile și a capacității de rambursare a clientului.
Iidentitatea falsă și informațiile false despre solicitãrile de credit , dubla-garantare,
evaluãrile frauduloase , garantiile falsificate sau fãrã valoare
Neefectuarea unei evaluãri la fața locului a clientului;
Dificultãtile întâmpinate în coroborarea actelor prezentate de persoana respectivă, constatearea de documente lipsã sau inconsecvente și neconcordanțe cu privire la datele personale;
Evaluatorul este din exterior, din afara zonei în care este situat imobilul;
Evaluarea este cerută și primitã de client , nu de către creditor;
Lipsa unei verificãrii a drepturilor de garantie în scopul justificării pozițiilor și prioritãților acelor drepturi;
Lipsa controlului faptic al garanțiilor, atunci când pentru garantarea unui credit este necesarã preluarea posesiei bunurilor cum ar fi , bijuterii, obligatiuni la purtãtor si obiecte de valoare, obiecte de artã.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Propeangă Petre – Auditul financiar, Editura Economică, 1999
Popeangă Petre – Sisteme financiare universitare ,Editura Cartea Universitară , București – 2006
Brezeanu P., Audit și control financiar, Editura A.S.E. București, 2001;
V. Dedu -“Gestiune și audit bancar”, Editura Economică, București, 2003
Ioan Oprea, Întocmirea și auditarea bilanțului contabil, Editura Intelcredo Deva, 1997
Boulescu Mircea, Auditul financiar: repere normative naționale, Editura Economică, București, 2003;
Boulescu Mircea, Ghiță Marcel, Mareș Valerică, Controlul fiscal și auditul financiar-fiscal, C.E.C.C.A.R., București, 2003;
Cezar Basno, Nicolae Dardac – “Moneda, credit, banci”;
Cezar Basno, Nicolae Dardac – “Operatiuni bancare” – Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
Norme naționale de audit, București, 1999 ;
A. Morariu, E. Țurlea, Auditul financiar-contabil, Editura Economică, București, 2001;
Vasile Dedu – “Gestiune bancara”;
Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr. 30-34 MO 20/02/2004;
Norma B.N.R. nr. 17/2003 privind organizarea și controlul intern al activității băncilor, administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern în cadrul băncilor
Legea bancară nr. 58/1998 modificată prin Legea nr. 357/2002 și Legea nr. 485/2003
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 133/2002, apoi modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 67/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2003 ;
Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern
WEBOGRAFIE
http://www.bancatransilvania.ro/
http://www.bancatransilvania.ro/persoane-fizice/depozite/
BIBLIOGRAFIE
Propeangă Petre – Auditul financiar, Editura Economică, 1999
Popeangă Petre – Sisteme financiare universitare ,Editura Cartea Universitară , București – 2006
Boulescu Mircea, Auditul financiar: repere normative naționale, Editura Economică, București, 2003;
Boulescu Mircea, Ghiță Marcel, Mareș Valerică, Controlul fiscal și auditul financiar-fiscal, C.E.C.C.A.R., București, 2003;
Brezeanu P., Audit și control financiar, Editura A.S.E. București, 2001;
V. Dedu -“Gestiune și audit bancar”, Editura Economică, București, 2003
Ioan Oprea, Întocmirea și auditarea bilanțului contabil, Editura Intelcredo Deva, 1997
Norme naționale de audit, București, 1999 ;
A. Morariu, E. Țurlea, Auditul financiar-contabil, Editura Economică, București, 2001;
Cezar Basno, Nicolae Dardac – “Moneda, credit, banci”;
Cezar Basno, Nicolae Dardac – “Operatiuni bancare” – Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;
Vasile Dedu – “Gestiune bancara”;
Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr. 30-34 MO 20/02/2004;
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 133/2002, apoi modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 67/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2003 ;
Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern
Norma B.N.R. nr. 17/2003 privind organizarea și controlul intern al activității băncilor, administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern în cadrul băncilor
Legea bancară nr. 58/1998 modificată prin Legea nr. 357/2002 și Legea nr. 485/2003
WEBOGRAFIE
http://www.unicredit-tiriac.ro
http://www.unicredit-tiriac.ro/persoane-fizice/credite/credite-pentru-orice
http://www.unicredit-tiriac.ro/persoane-fizice/tarife-si-comisioane
http://www.unicredit-tiriac.ro/interp/2507
http://www.bnro.ro/files/d/Pubs_ro/Anuale/RA2007
http://www.scritube.com/economie/finante/Auditul-Financiar153541419.php
http://www.referat.ro/referate/Audit_intern_f53cf.html
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/audit-financiar-61328.html
http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?id_tip_categorie=1&id_categ=7&id_revista=7344&id_nr_revista=192&mode=revista
http://ro.scribd.com/doc/28904361/Cap-2-Audit
http://www.contabilii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1140:2009-v5-audit&catid=115:examenceccar2010&Itemid=147
http://www.scritube.com/economie/finante/Auditul-Financiar153541419.php
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/audit-financiar-61328.html
http://contabilii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1137:definii-conceptul-de-imagine-fidel-in-audit-&catid=115:examenceccar2010&Itemid=147
http://biblioteca.regielive.ro/fituici/contabilitate/audit-financiar-contabil-finante-117750.html
http://www.uamsibiu.ro/studenti/docs/cursuri/3/FB-audit.pdf
http://www.scrigroup.com/afaceri/economie/CONCEPTUL-DE-AUDIT-FINANCIAR-S53595.php
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/audit-financiar-61328.html
http://www.uamsibiu.ro/studenti/docs/cursuri/3/FB-audit.pdf
http://biblioteca.regielive.ro/referate/contabilitate/repere-istorice-ale-iasb-origini-evolutii-confruntari-constrangeri-perspective-182993.html
http://www.contabilii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1140:2009-v5-audit&catid=115:examenceccar2010&Itemid=147
http://contabilii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1137:definii-conceptul-de-imagine-fidel-in-audit-&catid=115:examenceccar2010&Itemid=147
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/audit-financiar-61328.html
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/audit-financiar-61328.html
http://www.scritube.com/economie/finante/Functiile-auditului-financiar1322221218.php
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/controlul-175428.html
http://codex-online.ro/legislatie/2004/ianuarie2004/mo2004_47.htm
http://www.bnro.ro/apage.aspx?pid=404&actId=21836
http://www.uamsibiu.ro/studenti/docs/cursuri/3/FB-audit.pdf
http://www.scritube.com/economie/contabilitate/AUDITUL-FINANCIAR2111122198.php
http://www.unicredit-tiriac.ro/despre-noi/unicredit-tiriac-bank
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/practica-tehnologica-103916.html
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/banci/componenta-si-functionalitatea-resurselor-atrase-ale-bancii-287118.html
http://www.scritube.com/economie/finante/audit-si-control-bancar-LUCRAR195618239.php
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/practica-tehnologica-103916.html
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/banci/componenta-si-functionalitatea-resurselor-atrase-ale-bancii-287118.html
http://conspecte.com/Activitatea-Bancara/resursele-atrase-ale-bancii.html
http://conspecte.com/Activitatea-Bancara/resursele-atrase-ale-bancii.html
http://www.scritube.com/management/ACTIVITATEA-DE-AUDIT-INTERN55621823.php
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/alte-domenii/auditul-activitatii-de-creditare-in-cadrul-bancii-brd-249991.html
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/finante/misiune-de-audit-intern-130587.html
http://biblioteca.regielive.ro/seminarii/finante/studiu-de-caz-privind-sistemul-gestionarii-depozitelor-unei-banci-68361.html
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/raport-de-practica-victoria-bank-336095.html
http://biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/2013/01/importanta-depozitelor-pentru.html
http://www.bnro.ro/apage.aspx?pid=404&actId=21836
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/audit-financiar-61328.html
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/audit-financiar-239926.html
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/audit-financiar-61328.html
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/audit-financiar-239926.html
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/contabilitate/audit-financiar-274249.html
http://www.studentie.ro/referate/economie/audit-financiar_i46_c974_190686.html
http://www.referatele.com/referate/noi/contabilitate/metode-de-auditare-s1720422217.php
http://www.scritube.com/economie/finante/Auditul-financiar21371562.php
http://ro.scribd.com/doc/28904361/Cap-2-Audit
http://www.stiucum.com/economie/bancile-in-economie/Principiile-si-formele-auditul74734.php
http://www.scritube.com/management/ACTIVITATEA-DE-AUDIT-INTERN55621823.php
http://ro.scribd.com/doc/28904361/Cap-2-Audit
http://www.scritube.com/economie/finante/Functiile-auditului-financiar1322221218.php
http://biblioteca.regielive.ro/referate/finante/principiile-si-obiectivele-auditului-bancar-278061.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Organizarea Si Exercitarea Auditului Activitatii de Atragere de Depozite (ID: 143774)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.