Onomastica In Era Globalizarii
Cuprins:
Adnotare
Introducere
I. Preliminarii privind onomastica
1.1. Onomastică. Scurt istoric al cercetărilor de onomastică
1.2. Originea numelor de personă, (semnificația….)
1.3. Numele propriu ca semn
II. Globalizare vs identitate
2.1. Efectele globalizării asupra culturii
2.2. Identitatea în contextul globalizării
2.3. Onomastică și schimbări sociale
Păstrarea identității prin nume
III. Tradiție și modernitate în onomastica contemporană
3.1. Numele între tradiție și inovație
3.2. Influența modei asupra numelui
3.3. Nume de copii la modă în 2014, semnificația numelor
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
Declarația privind asumarea răspunderii
Introducere
Argument
Alegerea temei și realizarea acestei teze de licență cu titlul “Onomastica în era globalizării” s-a dovedit a fi încă de la început o provocare. Motivele sunt multiple: tema onomasticii este una de valoare națională, întrucît iubesc tradiția și obiceiurile poporului nostru. Dar și de un interes nemărginit pentru a afla originea numelelor, careva date statistice privind situația actuală etc. De moment este și tema globalizării, este una care se regăsește aproape obsesiv în literatura de specialitate și nu numai. Cărți, reviste de specialitate, articole, sesiuni de comunicări științifice tratează această temă. Efectele globalizării sunt unele cu substrat fin si de durată, puțini dintre noi putându-le întelege, cei mai mulți considerând că nu ne afectează, cel putin, nu în mod direct si nu într-un mod negative. În lucrarea de față am abordat tema procesului de globalizare prin prisma modului în care ne influentează cultura, mai bine spus, impactul acestui fenomen asupra identității naționale și efectele sale în legătură cu onomastica. Am încercat sa observ care e starea onomasticii în era globalizării, dacă este afectată acesta sau nu? Daca ne păstrăm identitatea, sau adoptînd mereu aceste tendințe noi, ne transformăm într-un “om universal”,cum îl numea Constantin Noica.
Scopul prezentei lucrări a fost cercetarea teoretică a conceptului de onomastică, structura, rolul acestui proces în perioada de globalizare. Dar și studiul numelor tradiționale și cele supuse presiunii modei.
Lucrarea este structurată în trei capitole: capitolul 1 – Preliminarii privind onomastica; capitolul 2 –Globalizare vs identitate ; capitolul 3 – Tradiție și modernitate în onomastica contemporană. De asemenea, așa cum este obișnuit, lucrarea cuprinde la început o argumentare a alegerii temei – Argument și la final, Concluzii și Recomandări, Bibliografie și Anexe.
Prima parte a lucrării de față reprezintă o analiza teoretică a specificului domeniului de onomastică, drept material de fapte acumulat ce au stat la baza elaborării unor lucrări de proporții, cum ar fi: A. Eremia. “Cahulul în timp și spațiu. Istorie, geografie, toponimie”. Chișinău, 2007; A. Eremia, V. Răileanu. “Localitățile Republicii Moldova. Ghid informativ documentar”. Chișinău, 2008, 310 p; “Dicționarul de prenume și nume de familie” autor – M. Cosniceanu, care a avut trei ediții 1991, 1993, 1999 etc. Ultima parte fiind consemnată unui studiu de caz,interesant prin prisma aspectului de modernitate în lista numelor pentru copii. Desigur, pe parcursul structurii și desfășurării capitolelor din prezenta lucrare, am ținut cont de faptul că analiza temei este o sarcină dificilă, în condițiile în care onomastica este un fenomen apărut abia pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, dar și globalizarea reprezintă un fenomen în curs de desfășurare, foarte complex.
Capitolele care punctează aspect teoretice conțin atît elemente din studiile și publicațiile cele mai reprezentative, cît și propriile comentarii, analize și concluzii.
În Capitolul 1- Preliminarii privind onomastica, urmez linia definirii conceptului de onomastică și punctez scurt istoric al cercetărilor în acest domeniu. Dar accentuez și originea numelor de persoană cu analiză specifică pe prenume.
Capitolul 2 – Globalizare vs identitate, surprinde la fel definirea conceptului de globalizare , dar și demensiunea culturală (aspectele negative și cele pozitive) și de menținere a specificului identității naționale De asemenea se scoate în evidență probleme de onomastică. Pentru a observa impactul globalizării asupra numelor personale, am efectuat un studiu cu un numar de 35 elevi între anii 1991/1992 din or. Călărași, liceul teoretic Mihai Sadoveanu. Astfel, analizînd cele mai frecvente nume și semnificațiile acestora.
Capitolul 3 – Tradiție și modernitate în onomastica contemporană, sunt analizate esența și trăsăturile onomasticii în perioada actuală. Am încercat să examinez numele sub influența modei. Moderniazarea explicabilă atît prin factori social-politici, cît și culturali, efectuînd și un studiu prorpiu din satul de baștină, a numelor de copii din 2011-2014.
Concluziile acestei teze de licență prezintă principalele aspecte importante care definesc procesul de onomastică vs globalizare. Dar și rezultatele procesului de globalizare asupra numelor personale. Bibliografia tezei conține titlurile lucrărilor și autorii cei mai reprezentativi pentru tema de față.
Pentru realizarea acestui scop ne-am propus următoarele obiective:
să definim conceptul de onomastică ;
să descriem originea numelor de personă;
să diferențiem noțiunele de onomastică vs globalizare ;
să determin avantajele si dezavantaje procesului de globalizare.asupra culturii naționale;
să caracterizăm pocesul de onomastică și schimbările sociale;
să prezentăm unele date statistice privind existența prenumelor;
să formulăm și să exemplificăm cîteva particularități ale onomasticii contemporane;
să culegem și analizăm nume moderne pentru copii în 2014;
Ceea ce ține de suportul metodologic și teoretico-științific al cercetării. În procesul lucrării au fost aplicate metode generale științifice:
identificarea problemei;
observarea și măsurarea fenomenelor;
acumularea și ordonarea materialului;
interpretarea datelor;
metoda Statistică;
formularea concluziilor;
De un real folos ne-au fost lucrările savanților: Christian Ionescu „Mică enciclopedie onomastică “, Cosniceanu M., “Studiu asupra numelor de personae” ș.a..
1. Preliminarii privind onomastica
1.1. Onomastică. Scurt istoric al cercetărilor de onomastică
Cu toate că importanța onomasticii a fost recunoscută întotdeauna, iar învățații noștri au arătat, nu o dată, că ea este singura în măsură să lămurească epoci întregi din istoria unui popor sau a unei limbi, la noi, onomastica este un domeniu lingvistic apărut abia pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, cînd începe să dobîndească o pronunțată autonomie, cu tendința de a se constitui într-o disciplină de sine stătătoare. Ea se află la granița cu alte științe (logica, psihologia, filozofia, sociologia, demografia, istoria, geografia, etnologia) și are ca obiect de studiu numele proprii. [9, pag.12]
Așadar, onomastica, este știința numelor proprii studiate în totalitatea lor, cuprinde: nume de nume de persoane (antroponime), nume de locuri (toponime), nume de ape (hidronime), nume demunți (oronime), nume de așezări omenești în general (oiconime), nume de animale( zoonime), nume de peșteri ( speleonime), nume de epoci istorice (crononime), nume de corpuri cerești (astronime), nume de zeități (teonime), nume de origine religioasă,(hagionime), nume de popoare (etnonime), nume din afara granițelor țării (exonime),nume de păduri (hileonime) etc. [ 22, pag.24] Dar doar primele două subcategorii, antroponimia și toponimia, s-au conturat ca domenii distincte, celelalte avînd o individualitate mai puțin accentuată, și apropiindu-se de una sau de ambele subcategorii principale amintite. Cercetările onomastice din republica noastră s-au efectuat în fond la Institutul de Lingvistică al Academiei de Științe a Moldovei ( actualmente Institutul de Filologie).
Toponimia e graiul nevorbit al pământului, e istoria nescrisă a țării. În toponimie s-au evidențiat principalele momente din viața materială și spirituală a oamenilor: ocupațiile, obiceiurile, tradițiile, credința. Unele denumiri de locuri evocă evenimente, fapte și întîmplări demult petrecute, altele exprimă starea socială, fiscală sau juridică a locuitorilor. Adeseori numele topice reprezintă cuvinte și forme rar folosite în limba curentă sau demult ieșite din uz, date uitării, dispărute. Fiece nume, fiece denumire comportă un anumit conținut semantic, ne comunică o anumită informație: istorică, geografică, lingvistică etc. [33, pag.25-32].
Materialul de fapte acumulat a stat la baza elaborării unor lucrări de proporții: A. Eremia. “Cahulul în timp și spațiu. Istorie, geografie, toponimie”. Chișinău, 2007, 312 p.; A. Eremia. “Dicționar explicativ și etimologic de termeni geografici”. Chișinău, 2006, 235 p.; A. Eremia, V. Răileanu. “Localitățile Republicii Moldova. Ghid informativ documentar”. Chișinău, 2008, 310 p.; V. Răileanu. “Toponimia Transnistriei: restabilirea fondului onimic românesc, componența lexicală, structura derivațională”. Chișinău, 2008, 168 p. ș.a.
Din domeniul acesta fac parte și unele apariții relativ mai vechi: “Nume de localități. Studiu de toponimie moldovenească”. Chișinău, 1970, 224 p.; “Contribuții la studiul formării cuvintelor (pe baza de material onomastic)”. Chișinău, 1969, 274 p.; " Chișinău, 1986, 96 p.; “Graiul pământului”. Chișinău, 1981, 127 p.; “Unitatea patrimoniului onomastic românesc”. Chișinău, 2001, 231 p.; “Dicționar de nume geografice”. Chișinău, 2004, 494 p. ș.a., autor A. Eremia; “Toponimia istorică în documentele vechi.” Chișinău, 1998, 35 p., autor M. Lungu; “Studii și cercetări (de toponimie și terminologie)”. Chișinău, 2001, 439 p.,autor I. Dron ș.a[33, pag.25-32]
Dar, în același timp, au fost realizate prevederile unor convenții de colaborare între Institutul de Filologie al AȘM cu Institutul de Lingvistică al Academiei din Federația Rusă, cu Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române (București), cu Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași, cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Astfel, cercetătorii noștrii împreună cu cercetătorii onomasticieni ieșeni și gălățeni au efectuat anchete toponimice în localitățile din raioanele Cahul, Leova, Cantemir, Nisporeni. În urma acestor investigații s-au precizat ariile de răspândire a unor toponime și termeni entopici, formele lor de circulație în uzul local. S-a stabilit, între altele, că limitele de răspândire ale acestor unități entopice nu urmează cursurile râurilor Prut și Nistru, ci, din contra, ele intersectează pe perpendiculară aceste ape, fiind condiționate de factori de ordin dialectal, de specificul vorbirii populare locale și de împrejurările istorice și etnolingvistice mai vechi.
Ca obiect de studiu al toponimiei au servit spre exemplu următoarele aspecte: stratigrafia etimologică a toponimiei basarabene; componența lexicală și structura derivațională a numelor topice, repartiția teritorială a diverselor categorii de nume și formații onimice; descrierea surselor de cercetare a numelor de locuri și localități. Revenirea la grafia latină și adoptarea normelor ortografice unice ale limbii române a avut drept rezultat reglementarea toponimiei noastre pe baza unor principii noi. Astfel au fost elaborate reguli privind scrierea corectă a numelor topice în românește și transcrierea lor în alte limbi. [28, pag.31]
Legiferarea toponimelor în formele lor tradiționale și corecte reprezintă o realizare apreciabilă în condițiile actuale locale. În acest sens, au fost obținute hotărîri speciale din partea autorităților de conducere superioare, după care au urmat implementarea lucrărilor cu caracter practic și propagarea în mediul public a normelor privind corectitudinea numelor der de cercetare a numelor de locuri și localități. Revenirea la grafia latină și adoptarea normelor ortografice unice ale limbii române a avut drept rezultat reglementarea toponimiei noastre pe baza unor principii noi. Astfel au fost elaborate reguli privind scrierea corectă a numelor topice în românește și transcrierea lor în alte limbi. [28, pag.31]
Legiferarea toponimelor în formele lor tradiționale și corecte reprezintă o realizare apreciabilă în condițiile actuale locale. În acest sens, au fost obținute hotărîri speciale din partea autorităților de conducere superioare, după care au urmat implementarea lucrărilor cu caracter practic și propagarea în mediul public a normelor privind corectitudinea numelor de locuri și localități specifice și firești limbii noastre. În acest mod, pentru unele orașe și sate s-a revenit la denumirile lor vechi, în locul celor impuse: Cupcini, Hîncești, Ialoveni, Sîngerei, Șoldănești, Tîrgul-Vertiujeni în loc de Kalininsk, Kotovsk, Kutuzovo, Lazovsk, Cernenko,Prindnestrovskoe. Astfel ne-am debarasat și de unele denumiri și forme intenționat denaturate: Бричаны, Валяны, Вулканешты, Карпиняны, Кагул, Криганы, Олонешты, Оргеев, Слободзея, Сороки, Фалешты, Флорешты, pentru denumirile istorice, tradiționale: Briceni, Văleni, Vulcănești, Cărpineni, Cahul, Crihana, Olănești, Orhei, Slobozia, Soroca, Fălești, Florești. Denumirile multor localități au fost precizate, scrierea lor fiind conformată normelor ortografice în vigoare. Reglementarea numelor topice naționale s-a realizat în urma cercetărilor minuțioase ale surselor documentare și ale materialelor colectate pe teren prin anchete directe. Cum ar fi putut altfel demonstrat că, de exemplu, Атаки, Кислица, Кирганы, Погорничаны, Четыряны ș.a. prezintă forme denaturate de transcriere în limba rusă, față de cele autentice, originale Otaci (< apel. pl. reg. otace, sing. otac „loc fortificat”, „așezare păstorească”), Cîșlița (< apel. cîșliță, diminutiv al lui cîșlă „așezare păstorească”, „cătun”), Crihana (< antrop. Crihan), Păhărniceni (< antrop. Păharnic), Citereni (< antrop. Citereanu). În urma cercetărilor, prin argumente concrete și mărturii documentare, specialiștii s-a demonstrat incorectitudinea unor denumiri ca Antonovca, Belavinți, Ciolacovca, Goluboe, Leontevo, Stepanovca, Volontirovca ș.a., pentru cele tradiționale și corecte: Antonești, Ghilavăț, Ciolacu, Huluboaia, Leuntea, Ștefănești, Volintiri.[44, pag.36-50].
Au contribuit la edificarea acestei opere de cultură romînească savanți, scriitori, profesori universitari, ziariști. Norme și recomandări ortografice și de transcriere au fost publicate în diferite reviste, culegeri, periodice, precum și în dicționarele și ghidurile normative respective: A. Eremia, T. Constantinov, St.Vieru. “Statele Lumii. Dicționar enciclopedic” , ed. I, 2000 și ed. II, 2004, A. Eremia“Dicționar de nume geografice” 2005, “Nomenclatorul localităților din Republica Moldova” de A. Eremia,V. Răileanu, ed. I, 1996, ed. II, 2001, ed. III, 2006), ”Chișinău: străzile orașului” de A. Eremia, 1993, ”Chișinău: ghidul străzilor” (Idem, 2000) ș.a
În paginile revistelor și ziarelor, la radio și televiziune au fost susținute rubrici și emisiuni permanente: “Onomastica și normele limbii” 1993-1995, “Vetrele noastre strămoșești”1992-1996, “Localitățile Moldovei în toponimie și documente istorice” 1993-1996, “Plai natal” 1995-1996, “Prin Chișinăul de ieri și de azi” 1991-1996, “Toponimie și istorie” 1995-2009).
[33, pag.25-30]
În prezent, în studiu de elaborare se află monografiile: “Formarea și evoluția istorică a toponimiei românești din spațiul pruto-nistrean” , autor A. Eremia, “Catalogul apelor din Republica Moldova. Ghid hidronimic” de A. Eremia și V. Răileanu ș.a. O lucrare fundamentală și de prestigiu national reprezintă “Tezaurul toponimic al Moldovei”, opera științifică și cu caracter aplicativ-practic, care în prezent se realizează de către specialiștii toponimiști din cadrul Academiei de Științe a Moldovei și din centrele onomastice din Ucraina și România.
Iar dacă e să vorbim despre antroponimie, atunci la fel ca și toponimia, a avut importanță ca temă de investigație în planurile de cercetări ale Institutului de Limbă și Literatură al A.Ș.M. Sub numele sectorul de limbă literară contemporană, cercetător Maria Cosniceanu. Primele publicații în acest domeniu se refereau la formele oficiale corecte ale unor prenume sau nume de familie provenite din cuvintele comune ale limbii, apelînd în mod sporadic la date din istorie, la concepțiile poporului și la relațiile lui cu alte popoare.
Studierea numelor din punct de vedere lingvistic a scos în evidență nr. 4(15), decembrie 2009 – 27 specificul numelor proprii în comparație cu cele comune în plan lexico-semantic, structural morphologic- genul, numărul, cazul, sintactic – articolul, prepozițiile și derivațional, corelația dintre antroponimie și numele comune, dar și interdependența dintre onomastică și celelalte ramuri ale lingvisticii – istoria limbii, dialectologie, stilistică. Toate problemele acestea au fost expuse în monografia “Studiu asupra numelor de personae”. Chișinău, 1973, p.216, autor: Maria Cosniceanu. Unele aspecte din problematica sus-numită au fost abordate și într-o serie de articole semnate de același autor: “Problema articolului la antroponime” // LLM, 1967, nr. 1; “Originea numelor de familie” // LLM, 1969, nr. 1; Источники пополнения молдавской антропонимии // Антропонимика. Moscova, 1970; Интерференция в антропонимии (на материале славяно-молдавских отношений) // Проблемы двуязычия и многоязычия. Moscova, 1972.[56, pag.75-89]
Apoi, mai tîrziu, unele aspecte ale antroponimiei au fost reluate și analizate mai detaliat. S-au făcut investigații mai profunde referitoare la particularitățile gramaticale ale numelor de personae (vezi: M. Cosniceanu. “Rolul antroponimiei la stabilirea sistemului de declinare // “Probleme de istorie a limbii (Studii și texte)”. Chișinău, 1986; “Numele de familie cu și fără -u final” // RLȘL, 1995, nr. 3). A fost elucidate problema funcțiilor sociale ale numelor de personae, autor M. Cosniceanu. “Funcțiile sociale ale numelor de personae”// LLM, 1989, nr. 3; A fost abordată problema interferenței onomastice “Interacțiunea dintre elementele slave și cele moldovenești în antroponimie (1, 2)” // LLM, 1982, nr. 1, 2, același autor.
Pentru prima dată a fost abordată problema normei în antroponimie de lingvista M. Cosniceanu în articolul “Norma în antroponimie “// RLȘL, 1993, nr. 3). De asemenea, antroponimia a fost cercetată și pe baza metodelor lingvisticii moderne: metoda componențială, în mai multe lucrări : M. Cosniceanu. “Derivarea semantică – procedeu de formare a antroponimelor din apelative și a apelativelor din antroponime” // LLM, 1977, nr. 3; “Antroponime formate prin conversie” //LLM, 1979, nr.2; “Структура значения антропонима”// Der Eigenname in Sprache und Gesellschaft. Leipzig, 1985; “Метонимическая основа некоторых антропонимов//” Probleme actuale de filologie. Chișinău, 1985). Iar cercetătorul Vlad Pohilă în monografia “Nume proprii din alte limbi în context moldovenesc”. Chișinău, 1988 a studiat problema transcrierii și pronunțării numelor străine sub aspect teoretic și practic. Despre funcțiile stilistice ale numelor de persoane s-a scris numai în legătură cu teatrul lui V. Alecsandri (M. Cosniceanu. “Funcțiile stilistice ale numelor proprii în comediile lui V. Alecsandri//” LLM, 1961, nr. 1; H. Corbu. “Numele proprii în comediile lui V. Alecsandri” // Nistru, 1972, nr. 11; “Alecsandri și teatrul” – paragraful „Numele proprii”. Chișinău, 1973.[33, pag.25-32].
Din punct de vedere teoretic, cercetarea numelor de persoane a servit drept bază pentru recomandările practice. Spre o bază mai evidentă a cercetărilor teoretice din primii ani materialul antroponimic a fost prezentat în primul îndreptar antroponimic “Nume de personae” de A. Eremia și M. Cosniceanu (1964, 1968, 1974). Această lucrarea avea scopul de a indica formele corecte ale prenumelor aflate în circulație în perioada dată și ale celor mai răspîndite nume de familie, precum și de a preciza scrierea prenumelor în limba rusă, fapt necesar pentru vremea aceea, fiindcă majoritatea fluctuațiilor apăreau la redarea numelor noastre în rusește. Importanța practică a îndreptarului “Nume de personae”a fost apreciată într-o serie de recenzii publicate în presa periodică. Acumularea unui potențial teoretic pe parcursul a circa 20 de ani de la cea de-a treia ediție a îndreptarului antroponimic “Nume de personae” și noile evenimente de ordin social, cum sunt legile cu privire la statalitatea limbii, revenirea la grafi a latină, acceptarea normelor ortografi ce pe baza alfabetului latin, au scos la iveală o serie de probleme referitoare la scrierea corectă a numelor de persoane.
În lumina Filologie Akademos 28 – nr. 4(15), decembrie 2009 acestor necesități a fost întocmit “Dicționarul de prenume și nume de familie” autor – M. Cosniceanu, care a avut trei ediții 1991, 1993, 1999. Acest dictionar cuprinde circa 90% din numele românești care circulă pe teritoriul republicii. Necesitatea și importanța practică a acestui dicționar au fost prezentante în presa republicană și apreciate de cercetători din Țară: D. Tomescu. “Lucrări de onomastică românească din Republica Moldova” // Limba română București),1991, nr. 5.
Pe baza acestui dicționar a fost întocmită “Instrucțiunea privind ortografi erea numelor de persoane românești și transliterarea din rusește a numelor neromânești ale reprezentanților altor etnii”, aprobată prin hotărîrea Comisiei republicane pentru reglementarea și ocrotirea onomasticii naționale, expediată Guvernului R. Moldova spre a fi difuzată, oficial și operativ, organelor administrației publice centrale și autoadministrării locale, în vederea utilizării ei în procesul de scriere corectă a tuturor actelor de identifi care a persoanelor.
Toate problemele de antroponimie dicutate și analizate pînă în prezent vor rămîne actuale și pe viitor. Se necesită o aprofundare teoretică, iar unele și o reinterpretare pe baza unor noi cercetări referitoare la istoria și limba poporului, pe baza unor metode noi, moderne, de studiere a lexicului, în general, și a antroponimiei, în special, mai ales că „fiecare nume de persoană își are istoria proprie” Ștefan Pașca.
O parte din numele analizate conform principiilor sus numite a fost publicată în lucrarea: M. Cosniceanu. ”Nume de familie (din perspectivă istorică”. Vol. I. Chișinău, 2004, 216 p. În anul curent a fost prezentat la Editura Pontos vol. II al acestei lucrări. Pe parcurs M. Cosniceanu a publicat “Dicționarul de prenume.” Chișinău, 2006, 143 p., care cuprinde aproape toate prenumele actuale, analizate după principiile: originea, vechimea și semnificația inițială, căile de pătrundere și evoluția lor în limba română, formele populare și hipocoristice. Rezultatele cercetărilor în domeniul antroponimiei pe parcursul anilor au fost prezentate la o serie de congrese internaționale de onomastică: Bulgaria, 1972; Polonia, 1978; Germania, 1984; Moscova, 1976; București, 1994; Cluj, 1990, 1993, 1996). În perioada 2001–2004 au fost prezentate 180 de emisiuni la radio, la rubrica „Originea și semnificația numelor de familie”. În perioada 2001–2005 M. Cosniceanu a ținut un curs de lecții (150 de ore) pentru operatorii și inspectorii de la birourile de pașapoarte din republică. Din 2002 susține două rubrici permanente: Dicționar de nume la ziarul „Timpul” și Ce nume purtăm? la revista „Natura”. Răspunde la solicitările colaboratorilor Secției Stare Civilă din cadrul Ministerului Dezvoltării Informaționale și ale celor de la secțiile de pașapoarte, privind scrierea corectă a numelor; eliberează certificate la solicitarea cetățenilor care au necesitatea de a-și corecta numele. Toate aspectele de cercetare a antroponimelor enumerate mai sus au o perspectivă de lungă durată.[3, pag.26-40 ].
Deci, onomastica reflectă un izvor bogat și de importanță majoră în procesul de studiere a istoriei, limbii și culturii neamului nostru. Iar ce ține de cercetările elaborate pînă în prezent, anume pe teritoriul nostru, nu ne rămîne decît să îmbrățișăm această disciplină și să efectuăm unele mai minuțioase.
1.2. Originea numelor de personă, semnificația lor
Studiul numelor de persoane a prezentat întotdeauna și continuă să prezinte și astăzi un interes special atît pentru marele public, cîtși pentru specialiști. Numele de persoane sunt în realitate cuvinte ale limbii comune care au și o funcțiune secundară, aceea de a desemna un anumit individ, o anumită particularitate a sa (morală sau fizică), anumite momente din viața acestuia.
Se întîmplă adesea ca aceste cuvinte să iasă din uz, sensul lor rămâne necunoscut, păstrîndu-se doar în numele de persoană (v. Mușat ) sau,foarte adesea, numele se atribuie nou-născutului în virtutea unei tradiții, fără casemnificația inițială a acestuia să fie cunoscută (v. Ion, Maria, Ana) Analizînd numele de persoane folosite de populațiile vechi, dar și de celemoderne, ajungem la concluzia că numele este în ultimă instanță un mesaj de o factură cu totul specială. De exemplu, pentru vechii evrei valoarea de mesaj a numelui Johanan ,care a devenit la noi Ion, format din Jo-, abreviere normală și curentă pentru Jahve, și verbul hanan „a face o favoare, a binevoi, a avea milă”, este la origine o formă demulțumire adresată divinității care a favorizat nașterea unui copil mult așteptat de părinți.În epoca creștină, deși numele nu mai era înțeles, el își păstrează valoarea sa mistică și de adresare divinității cu scopul de a obține „salvarea” individului. [ 16, pag.9-28].
Astăzi valoarea de mesaj a fiecărui nume este cunoscută doar de un grup destul de restraîns și, pentru a fi înțeles ca atare, ar trebui deconspirate motivele intime ale alegerii unui nume sau altul. Din punctul de vedere al semnificației lor originare, numele sunt împărțite în două mari categorii: nume de inspirație profană și nume de inspirație religioasă. Cele de inspirație profană sunt exponentele celei mai vechi maniere de desemnare personală,întîlnite în toate limbile și în toate epocile. Asemenea nume provin din cuvinte ale limbii comune care „descriu” persoana sau o împrejurare legată de nașterea sau viața acesteia. Semnificația inițială a numelor s-ar putea referi la o particularitate morală sau fizică (fie o calitate, fie un defect). Aici am putea include o seamă de nume care privesc culoarea părului sau a pielii, forța sau slăbiciunea, însușiri morale diverse. Astfel avem nume precum Alba sau Bianca, al căror etimon este transparent, corespunzînd adjectivului„alb”, respectiv „bianco”, dar avem și prenume cu etimoane mai puțin transparente pentru un nespecialist. De exemplu, Fulvia, care reproduce pe cale cultă vechiul nume gentilic roman Fulvia, provenit din adjectivul latinesc fulvus „roșcat”.
Melania, nume ajuns la noi din grecescul Mélane, provenit din tema melan „negru”, Andrei, nume frecventși de veche tradiție la români, explicat prin adjectival andreios „curajos, bărbătesc”, la fel Arsenie, reproduce numele personal grecesc Arsenios, redat în latină prin Arsenius, și are la bază adjectival arsenios„bărbătesc, viril”. De menționat că nu are nicio legătură cu grecescul arsenikon „arsenic, sulfură naturală de arseniu”, care vine de fapt din arabă (arzernikh).
Dalila provine din adjectivul ebraic delila „plăpînd, delicat”, Agata, reproduce gr. Agathé, care corespunde formei feminine a adjectivului agathos, agathé, agathon”bun”. Cuvîntul este de origine indo-europeană, din aceeași familie cu germanul gut sau eng. good etc.[ 15, pag.519-528 ].
Aglaia reproduce un foarte vechi nume grecesc “Aglaia”, cu îndepărtate ecouri în mitologia greacă (apare și în Iliada). Corespunde unui adjectiv cusensul „strălucitor, minunat”. În neogreacă aglaisma înseamnă „podoabă,ornament”. Berta provine dintr-unvechi nume germanic omonim, format de la adjectival berth „strălucitor, glorios”.
Clara, nume cu semnificație transparentă în toate limbile romanice, la fel ca Felix, Felicia, Beatrice, Gioconda, împrumutat recent pe cale cultă, din italiană, reproduce numele de persoană Iucunda-us, care, la rîndul lor, aveau semnificația adjectivului iucundus-a-um„plăcut”, apoi „fericit, norocos”și chiar „vesel”. Ilarie este pus în legătură cu grec. Hilaros , provenit din adjectival hilaros„vesel, plăcut”. Mîndra, cu siguranță o creație românească pe baza adjectivului/substantivului mîndră, semnalat în documente începîndcu secolul al XVI-lea, prezentși în toponimie. Sofronie, o raritate în zilele noastre,reproduce numele grecesc Sophronios, provenit la rîndu-i din adjectivul sophron „înțelept, cu mintea sănătoasă”. Alte nume au legătură cu rangul sau poziția socială. Amintim cîteva:
Despina ,nume strîns legat de substantivul despot sau de numele de persoană Despot , care în greaca veche (despotes) însemna inițial „stă pîn al casei”și abia mai tîrziu a început să desemneze pe conducătorul cu puteri nelimitate. De la despotes+ sufixul –nia s-a format despotnia, devenit despoina „stă pînă, doamnă”, pronunțat în greaca modernă déspina și este folosit mai ales pentru soția și fiica unui despot. În limba română i s-a schimbat doar accentul.
Eugen cu semnificația de „nobil, de neam bun” provine în română din adjectivul eugenes și substantivul eugenia, la rîndul lor compuse din elementele eu-„bine, frumos, armonios”și –gen „a zămisli, a naște, a produce”. Adela (Adelaida), nume corespunzînd cuvîntului Germanic adal(germ. Adel „nobilime”, Edel „nobil”,adeln„a înnobila”).
Marta, nume purtat de sora lui Lazăr, corespunde substantivului feminine marta„stăpînă, doamnă”. Nume precum Patricia, Regina (Reghina) au o semnificație clară și nu mai insistăm asupra lor. Mai interesant este un nume precum Șerban, foarte vechi la români, considerat creație românească de la substantivul șerb „țăran legat de pămînt, sclav, rob”.[15, pag.519-528]
Este greu de acceptat această etimologie, deoarece la noi acest nume era purtat mai ales de persoane de rang înalt, iar astăzi, cînd cuvîntul șerb este doar un arhaism, nimeni nu ar mai face o asemenea conexiune, care ar părea cel puțin curioasă. Numele mai pot semnifica și poziția în familie sau ordinea nașterii copiilor într-o familie. Un nume precum Maxim are semnificația clară la noi de „cel mai mare”, provenit din lat. Maximus. La noi a ajuns prin filieră slavă, are și valoare toponimică ( Maximeni, pomenit în Documentele Țării Românești din 1441). Aproximativ aceeași semnificație o are slavul Pîrvu „primul”. Octavian, Octaviana, Octavia, nume personale identice la romani cu numeralul octo „opt”. [ 37, pag.89-91].
La fel Septimiu, Septimia, formate pe baza numeralului ordinal septimus „al șaptelea”. Paul, Paula cu semnificație transparentă datorită corespondenței cu adj. paul(l)us „mic”. Forma Paul din română se explică la noi prin influență catolică (frecvent în sec. XVI-XVII), iar Pavel , forma calendaristică, prin filieră greco-slavă.
Toma, unul dintre cei 12 discipoli ai lui Iisus, are corespondent în grec. Thomas, care se pare că reproduce arameeanul toma „geamăn”. Cuvîntul apare și în alte limbi semitice: ebr.toam, arabul tuam, tauam. Nume care semnifică originea etnică sau locală: Adrian, Adriana înseamnă „celde la Hadria”, provenit de la toponimul omonim din Italia antică. Arcadie reproduce numele de persoană grecesc Arkadios „arcadian, cel din Arcadia”. Anatol reproduce numele de persoană grecesc Anatolios, derivat din adj. anatolé „răsărit,orient”. Damaskin are corespondent în numele grecesc Damaskenos, la origine adjectiv,indicînd proveniența locală „din Damasc” (în ebraică are sensul „localitate bine udată de ape”).
De aici avem și numele de familie Mischie. Delia provine de la substantivul delia „locuitoare din Delos”, locul de naștere al lui Apolo. Lidia, atestat la Sofocle,desemnează originea locală a purtătoarei acestui nume „din Lydia”, stat sclavagist dinvestul Asiei Mici. Magdalena, la origine un supranume al uneia dintre eroinele legendei biblice, înseamnă „din Magdala”, sat de pescari din Galileea. Sabina reproduce pe cale cultă lat.
Sabina , provenit de la substantivul/adjectivul sabinus, prin care sunt desemnați locuitorii regiunii Sabina din Italia centrală (astăzi o parte din Lazio). Sidonia, prenume feminin modern, este interpretat diferit de către specialiști.[39, pag. 295-307].
O primă ipoteză este aceea dela substantivul sidon „pînză, cearșaf” (în amintirea pînzei cu care a fost înfășurat Iisus pentru a fi înmormîntat). Mai plauzibilă este originea numelui de la un supranume care indică proveniența locală a purtătorului, „din Sidon” (veche cetate feniciană din sec. al II-lea î. H.). Nume care se referă la meserii, îndeletniciri, funcții. Aici îl amintim pe Gheorghe,unul dintre cele mai răspîndite și mai frecvente prenume masculine nu numai la români. [34, pag.46-50 ].
Din inventarul numelor de persoane din România, făcut de profesorul Gheorghe Bolocan, aflăm că frecvența numelui Gheorghe este de 662.265, situîndu-se pe locul I, înaintea lui Ion și Ioan. Ca multe alte prenume folosite astăzi, Gheorghe își are originea în Grecia. Numele de persoană Georgios devine foarte frecvent în perioada bizantină și este strîns legat de grec. georgos „lucrător al pămîntului, agricultor, țăran” ( geo„pămînt”, ergon„muncă”). De aici avem georgic„referitor la muncile cîmpului”și numele poemului luiVirgiliu Georgicele. Georgiosa devenit sinonim cu lat. Agricola și rom.Țăranu. [31, pag.100-105 ]
Regnul vegetal, animal sau mineral constituie surse importante pentru onomastică,mai ales pentru cea feminină. Brîndușa, Dalia (Gherghina), Lăcrimioara, Violeta,Viorica, Florin, Florina(și derivatele lor) sunt doar cîteva nume feminine provenite din așa-numita zonă a botanicii, care au un etimon clar.
Tot aici include și numele Suzana, nume legat de două personaje biblice: Suzana, soția lui Ioachim, cea învinuită de adulter și condamnată la moarte, scoasă nevinovată de către Daniel, cunoscută din lucrările lui Rembrandt Suzana și bătrînii și Povestea Suzanei, și Suzana din Evanghelia lui Luca, femeia credincioasă care l-a însoțit pe Iisus pe drumurile Palestinei. Numele ebraic este refăcut de greci din shushan „crin”. [23, p.85-88]
Leontin, Leontina fac parte din puținele prenume care au la bază nume de animale, spre deosebire de trecut cînd acestea erau destul de răspîndite. Numele vine din gr.leon, leontos„leu”.
Din regnul mineral ne vin nume precum Arghir, Arghira, folosite astăzi mult mai rar decît în secolele trecute. El reproduce numele de persoană grecesc Argyrios,creat pe baza substativului grecesc argyros, cuvînt de origine indo-europeană, din aceeași familie cu lat. Argentum și rom. Argint. La fel Coralia, care provine din substantivul coral „mărgean”.
Margareta este un caz mai curios. În primul rînd nu este o creație românească. Numele este cunoscut din primele secole ale erei noastre. În inscripțiile creștine apare Margarita, care corespunde latinescului margarita„perlă”, iar ca sens secundar „margaretă” împrumutat din grec.margarites, cu aceleași sensuri de mai sus (1.„perlă”, 2. „margaretă”). Cuvintele românești mărgărit, mărgăritar cu sensurile „perlă”,„pietriș mărunt”, „vîsc”, „lăcrimioară” provin din neogreacă. [59, pag.82-107].
Smaranda este o prezență mai veche în onomastica românească. Este posibilă o explicație de la substantivul smarand , o variantă a lui smarald „piatră prețioasă strălucitoare, de culoare verde și foarte transparentă”. Zamfir, Zamfira sunt nume românești vechi care au circulat sub diferite forme: Safir(a), Samfir(a), Zanhir(a). Este lesne de observat că numele corespunde substantivului samfir sau zamfir , forme mai vechi pentru safir , prin care este desemnată astăzi o cunoscută piatră prețioasă de culoare albastră.
Nume care semnifică momentul nașterii: Dominic, Domnica sau corespondentul lor grecesc Kiriac „născut duminica”, din lat.dies dominicus sau dominica, respectiv kyriakos „ziua Domnului”. Venera, prenume feminin modern, ne vine din lat.diesVeneris, Natalia, nume legat de Crăciun, Pascal „născut de Paști”, Teofana, nume lega tde Bobotează, din grec. Theophaneia care desemna apariția sau manifestarea divinității.
La fel: Iulia, Iulian, Augustina, Augustin , nume legate de lunile respective, Lucian „născut pe lumină” etc. Nume care redau sentimentele părinților față de nou-născut. Bucur, Bucura, nume pus în legătură cu un vechi adjectiv, astăzi dispărut,corespunzător albanezului bucurë “frumos”. Tema românească bucur este de origine autohtonă, traco-dacică. [ 21, pag.41-55]
În ce privește categoria numelor de inspirație religioasă, trebuie făcută precizarea că în anumite perioade ale istoriei lor, aproape toate popoarele au fost conduse, în alegerea numelor, de credințe religioase. Prin atribuirea unui nume nou-născutului se credea că acesta se va afla sub protecția divină. Devenite tradiționale, transmise de la o generație la alta, de la un popor la altul, o bună parte din numele religioase au ajuns și la români. Unele nume păstrează amintirea unor zeități venerate în trecut precum: Apolo, Atena, Demetra, Hera, Dionysos, Zeus, Marte, Venus și urmașele lor din ziua de astăzi: Apolodor (“darul lui Apolo”), Theodor (“darul lui Dumnezeu”, avînd corespondent perfect în sl. Bogdan), Herodotos (“cel dăruit de Hera”) etc. [48,pag.121] Odată cu răspîndirea creștinismului, zeii se matamorfozează în sfinți, peste vechile sărbători păgîne se suprapun sărbătorile creștine, iar un număr mare de nume vechi și foarte diferite ca origine au fost transmise odată cu noua religie.
În timpul lui Constantin cel Mare, după ce creștinismul devine religie de stat, onomasticonul creștin se îmbogățește cu nume din Noul și Vechiul Testament și încep să apară și unele creații specifice noii credințe. Unele evocau sărbătorile creștine (v. Natalia Pascal, Teofan/a). Slăbirea continuă a rolului religiei a avut ca rezultat laicizarea numelorde persoană. Acest fenomen este general, caracterizează toate popoarele și a dus nunumai la eliminarea unor nume și la înlocuirea lor cu altele, fără nici-o legătură cu creștinismul, ci și la renunțarea la factorul religios în alegerea numelor. Motivele care acționează astăzi și determină alegerea prenumelor sunt prin excelență laice. Factorii care hotărăsc asupra creșterii sau diminuării frecvenței unor prenume, asupra apariției unora noi și a dispariției altora, sunt legați de tradiția în familie,de dorința de perpetuare a numelui, tradiția națională care asigură continuitatea numelor vechi specifice fiecărei limbi, fiecărui popor, de factorii social-politici și culturali,deosebit de puternici în anumite perioade istorice.
Astfel, în zilele noastre, literatura, muzica, filmul, sunt surse din cele mai populare în alegerea prenumelor. Alegerea numelui ține în cele din urmă și de nivelul de cultură al fiecărui în parte, întrucît numele pe care le cunoaștem nu au doar valoarea lor de dicționar, ci sunt intim legate de persoane care le-au purtat sau le poartă. De aceea preluarea unor nume străine, trebuie să dea dovadă de moderație, bun-gust, prudență și simț al limbii.
Numele propriu ca semn
În expresia lui Saussure, numele propriu se deosebește de numele comun prin faptul că în acest caz , ca semn lingvistic, el leagă imaginea acustică nu de un concept general , ci de un individ concret. În acest mod, numele propriu devine un semn personal. Unii semioticieni consideră numele un tip aparte de semne : “Numele este un semn identificator atribuit membrului unei specii în felurite tmoduri, și care-l scoate în evidență de ceilalți. Numele uman este un semn care identifică individul în termenii unor variabile precum apartenența etnică și sexul. Numele adăugate (supranumele) fac și mai subtil “referentul identitar” al numelui [70, pag.29]. Inițial (prin tradiție – în cultura greco-romană, în sistemul vechi de dominație a persoanelor pe baza poreclelor) numele propriu trimetea în exclusivitate la un semn particular, caracteristic al persoanei, dovadă stînd numele clasicie , cum ar fi gr.Sofia (înțeleaptă), lat.Victor (învingător), slav. Bogdan (dat de Dumnezeu) sau numele românesti vechi Lupul, Ursul, Draga etc. [75, pag.15]. Un numar variat de personae poate să reflecte anumite aspecte cu privire la naționalitate, originea socială a individului, perioada istorică în care a trăit . apartenența la un anumit grup etc. Iar pentru receptarea corectă a textului în care este inclus numele, trebuie să se țină cont de cîteva aspecte ale acestuia și anume:
dacă numele este vechi sau nou într-o anumită perioadă (spre exemplu, în prezent). În onomastica românească există un numar mare de nume care se consideră învechite- Antip, Arvinte, Vartolomei, Glicheria, Daria, Inochentie, Chiriac, Chirița, Marghioala, Safta, Tecla și altele, purtate numai de oameni în vîrstă, iar în literatura artistică denumesc, de obicei, personaje din generația mai veche fiind însoțite de multe ori de apelativele “moș”, “mătușă”, “lele”, “bade”[21, p.41-55]. Noi se consideră unele nume ca Diana, Cornelia, Florin, Sebastian, Răzvan, Liviu, Liliana etc.
dacă sunt forme oficiale sau populare, de ex.: Ioachim-Ichim, Elena-Ileana, Grigore- Gligore, Euforsina- Frăsina.
dacă numele reprezintă o formă hipocoristică, care arată atitudinea pragmatic a vorbitorului și față de nume și față de persoana respective, atitudine ce poate denota afecțiune, dragoste, dar și ironies au chiar dispreț, de ex.: Elena-Lenuța-Nuța-Nuțica; Constantin: Constantinel-Tinel-Costică-Costei; Ecaterina: Catinca-Tinca-Tincuța.
Un alt aspect important în cazul prenumelor, sunt operele literare, inclusiv al traducerilor, deoarece penumele poartă aceste semne ale modului de utilizare, care, de multe ori, sunt subtilitate de autori. În cazul traducerii și interpretării textelor, spre exemplu, din limba rusă, este necesar să se țină cont de mai multe informații cu caracter semiotic pe care le conțin numele de persoană. Astfel, cercetătorii E.Vereșciaghin și V.Kostomarov expun mai multe criteria de clasificare pragmatic a prenumelor, cum ar fi : vîrsta numelui- prenumele Octeabrina, Vladlen, Rimma, Maia, Priscilia sunt considerate noi, în opoziție cu cele tradiționale, cum ar fi Oleg, Varvara, Gheorghe, Elisaveta; proveniența numelui- Albert, Veronica, Bella, Eduard sunt sesizate de prenume străine; coloratura socială- Ivan, Sidor, Emelian, Lucheria, Feodosia se consideră prenume țărănești, iar Evghenii , Tamara, Marina- prenume orășenești; există, de asemenea, prenume princiare, cum ar fi Oleg, Iaroslav, Igor, Vladimir, Olga, Vsevolod; prenume călugărești- Isaachii, Nicon, Pimen, Zosima; prenume mic-burgheze ca Foma, Savva, Gordei, Olimpiada, Vassa; prenume de intelectuali- Nichita, Ilia; nuanța stilistică: de ex.,Gavrila, Mihailo, Danila, Pantelei, Parascovia sunt considerate ca fiind mai puțin culte în raport cu varinatele lor oficiale Gavriil, Mihail, Panteleimon, Parascheva; gradul de frecvență/ utilizare- există prenume “la modă”, cum ar fi Alexandr, Albert, Anatolii, Andrei în opoziție cu prenumele rare precum- Akakii, Avacum, Vasilisa, Gherasim, Glafira etc. [80, pag.19].
Ceea ce ține de frecvența unui sau mai multe prenume se poate remarca că inventarul onomastic este în permanentă mișcare, astfel încît unele prenume care erau folosite destul de des cu încă 30-40 de ani în urmă, astăzi, copiilor nou-născuți nu se mai dau aceste nume, de ex., în română prenumele Parascheva , Eudochia, Gavril, Sîrghi, Tănase, Iordache sau în rusă prenume ca Arhip, Fedora, Felka, Ustinia, astăzi nu se mai întîlnesc.Iată de ce în momentul traducerii a unei opere literare trebuie sa fim atenți să sesizăm și redăm corect. Unele nume dispar sau se depreciază din anumite motive, printre care figurează și unul de ordin artisitc, de ex., “La deprecierea unor nume calendaristice a contribuit în mare parte și literatura și, mai ales, folclorul.” De exemplu, numele Martin în popor se asociază cu noțiunea de “greoi”, “bădăran”, numele Parfene în unele regiuni înseamană “dracul”, Tănase-bate cîmpii degeaba, “a umbla teleleu-Tănase”, Rada este tipul femeii bătrîne, babă și chiar deseori- țigancă, Chiriac- ridiculizat în cîntecul “Chiriac s-ar însura”… În piesele lui Alecsandri sunt o serie de nume , care pe vremea ceea erau socotite frumoase și la modă, dar care astăzi se întîlnesc rar și numai pe la mahala (Chirița, Gahița, Tarsița, Marghiolița, Agachi, Frosica, Dunița). Atitudinea negative a autorului față de personajele respective a constribuit la deprecierea numelor purtate de ele.” [18, pag.156-180].
În cele mai multe cazuri, prenumele nu pot fi traduse , nici chiar în cazul cînd se aseamănă bine datorită provenienței lor comune în diferite limbi. De ex., englezescul Basil nu poate fi echivalent cu românescul Vasile, cu toate că au aceeași origine; englezescul James, Thomas par a fi, dar nu sunt echivalente cu numele românești Jacov sau Toma, sau cu prenumele rusești Яkoб, Фома, care acum practic foarte rar se utilizează. Conotații specifice au numele utilizate în expresii fraziologice, în proverbe și zicători. În fraziologia românească apare o categorie de nume asoiate constant cu anumite calități sau situații. Pentru a indica ceva ce a a vut loc cu mult timp în urmă , româna, ca și alte limbi, invocă nume de persoane sau de împărați inexistenți, de obicei, care se asociază cu negura vremilor: română: De pe vremea lui Papură-Vodă, De la Pazvante-chiorul sau de la Adam Babadam, franceză: au temps du roi Dagobert (pe timpul regelui Dagobert), au temps ou la reine Berthe filait(pe timpul cînd torcea regina Berta )etc. În fraziologia româneasca figurează nume proprii, care pot servi ca cheie pentur un anumit cod de comunicare: Vrei, nu vrei, nea Gligore-agheasmă; A nimerit ca Eremia cu oiștea-n gard; Nu-I Tanda , da-i Manda; Armata lui Papuc; De pe timpul lui Pazvante-chiorul; De la Papură-Vodă; Ca-n tîrgul lui Cremene; A umbla teleleu-Tănase; Tron, Marghioală; precum și cîteva nume care nu denumesc persoane concrete, ci fac trimitere la tipul sau situația de comunicare respectivă. De ex., Neaga este o persoană încăpățînată, care mereu îi contrazice pe toți; moș Ene este un supranume al somnului, ursul este numit moș Martin.[54, pag.23-27].
Motivația numelui, legată de diverse particlarități fizice, psihice, morale, de originea și proveniența socială a persoanei este pe larg exploatată de scriitorii, care utilizează numele propriu ca element de caracterizare a eroilor. Un număr variat de personaje din operele unor mari scriitori, cum ar fi Dickens, Sheridian , Cehov, Caragiale și alții poartă nume bazate pe un indiciu, pe care autorul îl oferă cititorului, pentru a diminua neclaritățile ce țin de caracterul posesorului unui astfel de nume. În asemenea cazuri “numele are o funcție de prognozare, de direcționare a orizontului de deșteptare al cititorului” [78, pag.58-59].Numele proprii ca mijloc de individualizare este un procedeu pe larg răspîndit în tradiția folclorică și în literatura cultă. Multe personaje din literatura universală păstrează amprenta unor calități morale și fizice etalate de numele pe care le-au purtat și care au devenit celebre. Această tradiție utilizează procedeul poreclelor sau al supranumelor, apelative la origine; spre deosebire de numele de botez, poreclele caracterizau însăși persoana concretă, astfel, demonstrînd atît calitățile morale și fizice, cît și atitudinea celor din jur, relațiile personajului cu mediul înconjurător. Numele propriu este îndrumat ca semnificație spre receptor, în raport cu el, aceasta își formează un “cîmp de așteptare”, bazîndu-se pe indici de diferențiere pe care îi dă la iveală numele. Încă din seolole trecute literaturile europene oferă cititorului, prin numele proprii, cheile pentru decodificarea acțiunilor sau caracterelor. Spre exemplu, în secolul XVI Giovanni Boccacio dă personajelor principale din Decameronul său- celor șapte doamne care derulează povestirile – nume ce desemnează anumite caracterisitci. Și anume, prima cea mai vîrstnică de ani se numește deci cu o importanță Pampinea, pe cea de a doua Flammetta, pe cea de a treia Filomena, pe a patra Emilia, celei de a cincea îi spune Lauretta, celei de a șasea Neifile și ultimei Eliza” [11, pag.23]. Autorul nu explică semnificațiile, care sunt înțelese de cititor, el doar justifică procedeul, pregătindu-i în acest mod pe cei ce citesc spre un anumit mod de receptare. În versiunea românească realizată de Eta Boeriu, sensurile numelor sunt descifrate într-o notă de subsol , ca intenția autorului să fie clară și pentru cititorul traducerii: Pampineea (vioaia, înfloritoarea), Fiammetta (jucăușa), Filomena (iubitoarea de cîntece ), Emilia (ispititoarea), Lauretta (cea asemănătoare Dafnei, preaschimbată în Laur), Neifile (tînăra îndrăgostită), Eliza (cea asemănătoare Didonei, înșelată în iubire). În funcție de textul original, traducătorii folosesc o mulțime de procedee de captare a semnificațiilor specifice redate de numele unor personaje.
Explicarea este un procedeu la care se apelează adeseori pentru a descifra semnificația numelor pe care le poartă personajele-fie în note de subsol, fie în comentarii speciale, iar în unele cazuri îșiși autorii lucrării originale comentează cum trebuie înțelese aceste nume. Unul dintre primii autori care a valorizat din plin procedeul numelor “vorbitoare” este Miguel de Cervantes- el dă personajelor sale multe nume cu tîlc, explicînd chiar el cititorului de unde provin acestea și ce semnificații poartă. Spre exemplu, autorul ne oferă următoarele date: Rocinante (nume masculin) este derivat de la rocin (mîrțoagă), format cu sufixul –ante, iar coincidența acestuia ce antes, generează un joc de cuvinte cu dublu sesn, în care este evidentă nuanța de grotesc și de persiflare. Un alt autor renumit, care a inventat nume semnificative pentru personajele sale este Fracois Rabelais. Eroii săi poartă nume care le caracterizează apetitul nemăsurat: Grandgousier (gîltej mare) și Gargamela( sinonim cu gousier- gîltej) erau părinții vestitului Gargantua. Autorul ne aduce la cunoștință în notele de subsol, că în spaniolă, garganta înseamnă gîltej; în provensală există cuvîntul gargantuon cu înțelesul de mîncăcios.[18, pag.180 ].
Ceea ce putem să deducem cu siguranță, este faptul că numele proprii pe care le purtăm, sau cele date personajelor în operă de către autor au o conotație specifică și importantă în viața noastră, acestea fiind parte componentă a personalității noastre.
Concluzii
Onomastica reflectă un izvor bogat și de importanță majoră în procesul de studiere a istoriei, limbii și culturii neamului nostru. Ca disciplină științifică și ca totalitate de nume proprii, ea dispune de reguli și legități care trebuie cunoscute și însușite, de date și informații pe care este necesar să le includem în diverse domenii și sfere de activitate umană. Cercetările efectuate pe teritoriul nostru, ne vorbește, nu înzadar, despre promovarea acestei disciplini , pentru a trezi interesul național, tradițional. Cu toate că în zilele noastre, literatura, muzica, filmul, împrumuturile din alte limbi sunt surse din ce în ce mai căutate în alegerea prenumelor.
Nu trebuie uitat că acesta se dă o dată pentru toată viața, iar hipocoristicele și diminutivele pline de afectivitate din copilărie nu mai sunt potrivite la maturitate, unele devenind chiar bizare, alteori combinația dintre prenume și numele de familie nu este cea mai armonioasă, de aceea preluarea unor nume străine, ca de fapt întreaga operație de alegere a unui nume,trebuie să dea dovadă de moderație, bun-gust, prudență și simț al limbii. La fel și conotația numelor proprii ne oferă un bagaj larg de semne, acestea făcînd parte din viața noastră, caracterizîndu-se aspecte esențiale. În acest mod, numele propriu devine un semn personal. Atît oamenii, cît și personajele celor mai cunoscute opera, ne oferă informații, mai mult sau mai puțin, despre personalitatea sa.
2. Globalizare vs identitate
2.1 Efectele globalizării asupra culturii
În abordarea procesului de globalizare, un punct de plecare poate fi accepțiunea simplă a globalizării ca o realitate empirică a lumii moderne, ce presupune o„conexitate” complexă, conceptul referindu-se la rețeaua din ce în ce mai amplă și mai densă de interconexiuni și interdependențe ce caracterizează viața socială modernă, în viziunea lui John Tomlison[47, pag.11] Noțiunea de „conexitate” se regăsește, sub o formă sau alta, în toate abordările contemporane ale globalizării, Anthony McGrew descriind globalizarea ca fiind „pur și simplu intensificarea interconectării globale”, subliniind, în același timp, multitudinea de legături pe care aceasta o implică [27, pag.10]. Componența eminamente interactivă a globalizării este remarcată și de Roland Robertson, în lucrarea Globalization. Social Theory and Global Culture, în care fenomenul globalizării este echivalat cu interacțiunea tot mai intensă a sferelor vieții umane.[62, pag.9] .
De aici, se poate trage concluzia că interacțiunile sugerate există în configurații diferite, de la relațiile sociale stabilite între indivizii și colectivitățile din lumea întreagă, pînă la „fluxul” de bunuri, informații, indivizi și practici sociale dincolo de granițele naționale, și mai cu seamă, pînă la modalitățile de conectare existente grație inovațiilor tehnologice.
Altfel spus, se poate afirma că globalizarea nu poate fi încadrată de o singură clasificare, ori de o singură perspectivă, deoarece fenomenele care stau la baza sa sunt plurivalente. În lucrarea Globalizarea, Tiberiu Brăilean apreciază că diferitele definiții atribuite conceptului de globalizare, de-a lungul timpului, sunt nesatisfăcătoare pentru un fenomen „confuz și complex”.[67, p.130], „o mutație civizațională gigantică”[68, p.139]. Același autor intuiește faptul că globalizarea necesită o abordare răsfrîntă prin prisma unor arii de cunoaștere diverse: „Globalizarea apare ca procesul de creare a globalității, adică a stării în care ansamblul mondial este identificabil în sine, dar putem vorbi separate despre globalizarea economiei, a tehnologiei, a culturii, adică a unor subsisteme.”[69, pag.144]
Despre globalizare am putea spune că acest proces reprezintă un fenomen ce duce la realizarea unității mondiale, la stabilirea și menținerea păcii universale și că, de asemenea, toate efectele sale, la nivelul umanității, sunt de natură pozitivă. Deși, de-a lungul timpului, s-au realizat foarte multe studii sau lucrări ce au avut ca subiect principal globalizarea cu avantajele și dezavantajele sale, în paragraful de față vom încerca să stabilim care sunt consecințele acesteia și mai ales dacă acestea sunt de natură pozitivă sau negativă.
Dar cel mai important este faptul că vom urmări cu precădere care este impactul globalizării asupra condiției culturale a omului din societatea modernă, în care trăim cu toții, dar și impactul acesteia asupra onomasticii. Ceea ce ne interesează pe noi este dacă elemente ce țin de globalizare precum: desființarea granițelor, apariția parlamentelor/ instituțiilor europene, desființarea monedei naționale, libera circulație a oamenilor, a valorilor și a capitalurilor sau restrîngerea autorității statale, dacă toate acestea vor avea un impact major asupra oamenilor și a societăților cărora aceștia le aparțin, asupra valorilor noastre , asupra tradiției și numelor personale.
Avînd în vedere toate caracterisiticile „societății mondiale”, putem observa că procesul de globalizare se produce în toate domeniile: economic, politic, social, informațional și, cu un grad mai ridicat,la nivel cultural. În paragraful ce urmează vom vedea care sunt urmările ce au un impact pozitiv asupra țărilor care fac parte din acest amplu proces, dar ,totodată, vom aduce în discuție și o serie de riscuri la care aceste state pot fi supuse.
Ca principal avantaj, putem aminti dispariția frontierelor și devenirea statului parte a unui întreg: lumea globalizată. Astfel „omul universal”, așa cum îl numea Noica, poate clălători în întreaga lume, fară nici-o restricție, fără vize sau alte aprobări speciale, avînd acces la o serie de elemente noi pe care, în interiorul statului său, nu le-ar ficunoscut niciodată. Un alt element ce se asociază fenomenului globalizării este, așa cum îl numea Thomas L. Friedman, „democratizarea tehnologiei”, „cea care oferă unui număr tot mai mare de oameni, echipați cu tot mai multe computere, modemuri, telefoane celulare, sisteme de cablu și conexiuni de internet [38,pag.68-69]. Pe lîngă democratizarea tehnologiei mai pot fi amintite avantaje precum: atragerea capitalului străin investițional ce ajută la dezvoltarea țărilor mici, posibilitatea de a avea hărți GPS pentru orice zonă de pe planetă, de a comunica cu oricine folosind o limbă ce are caracter internațional, existența unei monede unice, deținerea dreptului legal de a munci oriunde sau libera circulație a mărfurilor.
Consider că această libertate foarte mare acordată circulației mărfurilor, informațiilor, oamenilor și chiar a valorilor are consecințe pozitive la nivelul națiunilor, dar, pe lîngă aceste elemente favorabile pentru statele lumii, există și un lanț de riscuri ce trebuie percepute atunci cînd ne gîndim la globalizare. Printre aspectele negative ale acestui fenomen putem enumera: crizele financiare globale, apariția șomajului, adîncirea decalajelor dintre populația bogată și cea săracă, deculturalizarea sau „americanizarea” și multe alte astfel de lucruri. De asemenea, diferențele mari între societățile puternic dezvoltate și cele sărace pot constitui principalele surse ale unor conflicte internaționale. Îngrijorător este faptul că, în momentul de față, nu există nici o organizație sau agenție mondială care să poată supraveghea eficient aceste încordări și care să asigure pacea și bunăstarea în lume.
Ceea ce putem ști, cu siguranță, este faptul că atunci cînd vorbim de calitatea vieții omului modern aceasta nu este dată numai de resursele materiale,ci un rol foarte important îl joacă și cultura. Așa cum am menționat încă de la începutul prezentării noastre, cultura reprezintă unul dintre domeniile în care globalizarea și-a făcut simțită prezența; din punct de vedere cultural, globalizarea însemnînd 70% americanizarea globului. În prezent sunt foarte multe țări în care găsim un Big Mac, un fast-food, un magazin cu produse ale mărcii Nike, un model de păpușă Barbie sau în care nu putem viziona un film american.
Astfel, precum susține George Soros „s-ar putea discuta despre globalizarea informației și a culturii, despre răspîndirea internetului și a celorlalte forme de comunicare și despre mobilitatea crescîndă a comercializării ideilor.”[64., pag. 23-62]. În ceea ce privește poporul român, de-a lungul timpului, valorile noastre culturale (literare, istorice, filosofice, antropologice, religioase, arhitecturale etc.) s-au raportat la cultura europeană sau universală, însă nu și-a pierdut niciodată identitatea, fenomen de care nu mai suntem atît de siguri acum, cînd procesul de globalizare cîștigă tot mai mult teren în fața „individualizării”. Scriitorii sau artiștii romîni au fost întotdeauna cei care au dus cultura națională dincolo de granițile țării, reușind să o promoveze peste hotare, păstrînd intacte tradițiile și valorile autohtone. În lucrarea intitulată “Modelul cultural European”, Constantin Noica dă o definiție culturii, afirmînd următoarele: „Înțeleg toată cultura ca o nesfîrșită medicină, nu e vorba de cultură ca <<îngrijire>> de sine a omului , ci de cultură ca detectare a maladiilor realului, de orice fel, fără nici o tentativă de însănătoșirea lui. Pui doar în lumină precaritățile realului și le dai nume.”[51, pag.60] Din perspectiva marelui nostru filosof, cultura reprezintă principalul instrument prin intermediul căruia o națiune își depistează problemele și majoritatea deficiențelor, de aceea este foarte important pentru o țară să își păstreze cultura nepătată, fapt care nu mai poate fi realizat de națiunile intrate în acest fenomen complex al mondializării. Potrivit lui Thomas L. Friedman„globalizarea este un fluviu” iar toate țările care sunt străbătute de acest „fluviu” au suferit modificări importante la nivel cultural.
În primul rînd vom aduce în discuție modificări ce au avut un impact pozitiv asupra condiției culturale a omului modern. Creșterea numărului persoanelor care urmează studii universitare și se perfecționează în diverse domenii (mai mulți specialiști în informații, cercetare, comunicare), accesul mult mai ușor și mai rapid la informație sau posibiliatea tinerilor de a se specializa la diferite centre universitare din afara granițelor țării, toate acestea reprezintă principalele avantaje pe care globalizarea le aduce culturii naționale. Posibilitatea de a ajunge tot mai departe și mai departe, într-un număr tot mai mare de țări din ce în ce mai rapid și mai ieftin decît oricînd în istorie. Datorită democratizării tehnologiei, acum toți putem avea acasă la noi o bancă, un birou, un ziar, o librărie, o firmă de brokeri, o fabrică, o firmă de investiții, o școală.”
Pe de altă parte, cucerită de piață, de televiziune, de internet sau de alte mijloace mass-media, „lumea globalizată” există pe fondul unei crize generale a valorilor, putîndu-se vorbi de un dezastru cultural global. Din punctulde vedere al culturii, printre principalele riscuri la care sunt supuse popoarele străbătute de acest „fluviu” se numără cele legate de securitatea națională, slăbirea autonomiei, artificializarea valorilor, pierderea identității culturale (renunțarea la tradiții, obiceiuri sau la alte elemente cu specific național și importarea gratuită a unor pseudovalori ce au un caracter global. O altă mare temere exprimată de criticii fenomenului numit globalizare, se referă la faptul că, din cauza transferului de bunuri materiale, de oameni și de idei la o scară mondială, oamenii vor deveni „la fel peste tot”. [ 52, pag.24-30]. Teoreticienii se tem că indivizii vor prelua tot ce este nou de la modelele oferite de „societatea mondială”, indiferent dacă acestea sunt potrivite sau nu culturii din care provin. Un alt risc, îl reprezintă creșterea criminalității, sub toate formele sale (traficul de arme, de droguri, de persoane; imigrația ilegală, spălarea de bani), dar alături de criminalitate și terorismul constituie o amenințare globală, care ia amploare prin multitudinea de forme pe care le poate avea și prin ingeniozitatea mijloacelor folosite. Așa cum am mai afirmat, pierdere identității naționale este principalul factor la care este supusă cultura unei națiuni.
Preluarea tuturor modelelor oferite de „societatea americanizată”, fără ca omul modern să se gîndească dacă sunt sau nu corecte și înlocuirea elementelor cu specific cultural, duce la diminuarea sau chiar dispariția atașamentului față de identitatea locală sau națională.
Un exemplu elocvent în acest context este înlocuirea unor sărbători cu specific național în favoarea unora ce provin din spațiul american. Astfel, spre exemplu, în ultimul timp, tot mai mulți români sărbătoresc Sfîntul Valentin sau, cum de obicei spunem noi cei “moderni” Valentine’s Day (considerat Ziua Îndrăgostiților ), uitînd totalmente de Dragobete, una din sărbătorile plină de semnificații, valori, mesaje și care este întîlnită numai în cultura poporului român, datînd din secolul al XVIII-lea. Același lucru avem și în cazul Mărțișorului, o sărbătoare pe care nu o mai întîlnim în altă cultură decît în folclorul românesc. În ultimul deceniu, această sărbătoare este considerată de majoritatea românilor ca fiind învechită, de modă veche; foarte puțini bărbați fiind aceia care își amintesc de această zi superbă. În schimb, ni se pare foarte interesantă și la modă, o sărbătoare care s-a statornicit pe teritoriul nostru, precum Halloween-ul.
Așadar, pentru unii asta înseamnă globalizarea: renunțarea la sărbătorile, la obiceiurile și la tradițiile noastre, care au un istoric minunat, și „adoptarea” unor sărbători sau elemente care nu au nimic în comun cu ceea ce înseamnă cultura română sau specificul acestui popor. Un alt efect al globalizării, pe care îl întîlnim în fiecare moment și în orice loc, se referă la modul de a ne îmbrăca. Deși beneficiem de un adevărat tezaur, în ceea ce privește costumele populare, mai există foarte puține persoane care astăzi poartă cu mîndrie un costum popular și care nu se simt stînjenite atunci cînd ies pe stradă îmbrăcate astfel. Omul modern nu mai poartă ie, fotă, nădragi, catrință, nu își mai pune pe cap maramă sau clop și nu se mai încalță cu opinci, ci toate acestea au fost abandonate, în muzee eventual, în favoarea jeans-ului, a costumelor Armani, a pălăriilor și a șepcilor sau a pantofilor de diferite mărci. [ 4, pag.10-23].
Din păcate, la noi sentimentul naționalist se diminuează în contextul globalizării, iar majoritatea oamenilor actuali manifestează o atitudine distructivă față de valorile și simbolurile țării; fenomen ce trebuie privit cu grijă înainte de a fi prea tîrziu, atunci cînd copii, nepoții noștrii nu vor mai ști care le sunt rădăcinile și trecutul, iar ,după cum știm, o națiune fără trecut, nu există. Nu asta e ceea ce trebuie să facă popoarele mai mici; să asimileze principiile mondiale, ca pe ceva obligatoriu, ci trebuie să existe comunicare între culturi, „dialog” pe care culturile țărilor mai mici trebuie să îl propună întregii lumi fără să facă anumite compromisuri și fără să-și piardă identitatea sau autonomia.
Cel mai bun exemplu în acest sens este cultura franceză care s-a impus cu putere la nivel mondial și care a stat la distanță de toate americanismele, cu riscul de a fi catalogată drept o societate conservatoare. Același lucru trebuie să îl facă și poporul nostru sau oricare altă țară mai slab dezvoltată; trebuie să încercăm să ne impune, să devenim noi înșine modele mondiale. Dar „pentru a ne adapta trebuie să operăm schimbări interne radicale, să creăm și să controlăm structuri noi ce se raportează la economia și la societatea mondială.”[ 25, pag.67] Cei care trebuie să se schimbe în primul rînd suntem noi, oamenii, trebuie să trezească în ei sentimentul național și să lase să pătrundă în interiorul țării numai ceea ce este bun și care aduce îmbunătățiri culturii respective.Ceea ce este clar, este faptul că tot ce se întîmplă pe Glob are consecințe asupra tuturor, chiar si onomasticii. Pusă în fața acestor schimbări permanente, inventarul onomastic românesc a preluat un număr variat de nume străine, ca de exemplu: Alisa, Berta, Edita, Fidelia, Genoveva, Gloria, Izolda, Luiza, Marta, Patricia, Renata, Virginia etc . Deci, antroponimia combină elemente aparținînd fondului străvechi, moștenit, cu elemente provenite din alte limbi, care s-au suprapus succesiv peste primele, ceea ce face ca acest domeniu să posede un caracter bizar. Aceste împrumuturi duc la pierderea tradiții noastre, dacă nu ne vom trezi cît mai cuînd din acest somn. Astfel, oamenii trebuie să conștientizeze că nu tot ce este nou sau global este și bun pentru ei.
Așa cum susține și Constantin Noica, pentru a te simți împlinit nu ai nevoie numai de lucruri materiale, ci un rol foarte important îl joacă și aspectul spiritual, valorile și virtuțile de care ne lăsăm conduși.
2.2. Identitatea în contextul globalizării
Problema identității omului în particular, a identității unei etnii, a fost și rămîne una de bază a antropologiei filosofice, a istoriei și teoriei culturii, a axiologiei, eticii și filosofiei religiei. Identitatea exprimă maniera de a fi tu însuți, diferit de altul, de celălalt, capacitatea de a-ți exprima sensibilitatea, rațiunea, voința proprie, puterea acțiunii și a creației, rezistentă la provocările mediului natural și social. In procesul complex al globalizarii, problema păstrarii identității culturale prezintă doua aspecte. Pe de o parte, există pericolul omogenizării culturale,ceea ce înseamnă ca lumea ar putea sa capete o singura formă de cultura, iar pe de alta un pericol acut de dezintegrare culturală și psihologică, atit pentru indivizi, cît și pentru societăți. Ambele riscuri sunt corelate. Există o formă de comportament, deseori inconstiența, care le apare unora ca forma de agresiune culturală. Un alt nume pentru aceasta ar fi etnocentrismul greșit călăuzit. Acest comportament, caracteristic în special țărilor dezvoltate (Germania, Anglia, Franta,Olanda, Luxemburg), constituie o amenințare pentru întelegerea europeană și trebuie corectat. Marile puteri, conștiente sau nu, abandonează complet unele tradiții culturale valoroase, În locul lor, ele pun modelele culturale de învatare din afară, straine de modul de viața al unor popoare, constituind astfel o sursă majoră de incoerență și dezorientare. [ 36, pag.45]
Deși privită uneori restrictiv, doar sub aspect economic „globalizarea reprezintă mișcarea liberă a capitalului însoțită de dominația crescîndă a piețelor financiale globale și a corporațiilor multinaționale asupra economiilor naționale”[64, pag.24-52], acest fenomen are consecințe chiar și în domeniul onomasticii. Tendința de europenizare/americanizare a numelor este evidentă, mai ales, în cazul copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate. Nu este de neglijat nici influența exercitată de telenovele.
Prenume ca Maria și Elena se folosesc și astăzi chiar în combinație cu un alt prenume. În cazul prenumelor masculine, Ion, Vasile, Petru, Gheorghe, Nicolae se întîlnesc rareori ca un al doilea prenume, în special la copiii proveniți din mediul rural. Astfel, afirmația lui Blaga că „veșnicia sa născut la sat” este pe deplin îndreptățită și în domeniul onomasticii. În urma unui studiu efectuat de profesorul belgian Jon Deboel de la Universitatea de Științe Politice și Sociale s-a demonstrat că la nivel conștient și subconștient oamenii încearcă să se comporte așa cum sugerează numele și, bineînțeles, prenumele. Dacă pe vremea bunicilor copilul era botezat cu prenumele pe care le aveau nașii, astăzi părinții sunt cei care decid cum va fi numit copilul.
Este o alegere grea, avînd în vedere că numele îl va purta toată viața și de aceea trebuie să fie frumos, să însemne ceva și să fie la „modă”. Astfel puține fete mai poartă nume creștine tradiționale precum Maria, Elena, Ileana, Marița, Paraschiva, Anica. Este la modă să ai două prenume, al doilea de obicei fiind un nume de sfînt și cel mai des folosite sunt Maria și Elena. Aceiași tendință se remarcă și în cazul băieților care nu mai poartă prenume ca Ion, Vasile, Gheorghe, Petru, Nicolae decît rareori, ca un al doilea prenume și, în general, la copiii proveniți din mediul rural. Cum precizam anterior trebuie să fim în pas cu moda (sau la standarde europene) și în privința prenumelor. Astfel, au existat perioade cînd mai toți băieții erau botezați Alexandru sau Vlăduț, iar fetele Andreea.
Pentru acest studiu am selectat un număr de 35 de elevi, născuți între anii 1992/1993, din orașul Călărași, Liceul teoretic Mihai Sadoveanu, care provin din medii diferite – urban sau rural – iar părinții lor sunt intelectuali, au studii medii sau lucrează în străinătate. Încă de la simpla citire a prenumelor și chiar a numelor se poate observa diferența de generație între părinți și copii, deoarece părinții au prenume mai simple majoritatea tradiționale, puțini avînd două prenume. Se remarcă, de asemenea și „moda” – la părinți prenumele feminin Daniela, în timp ce la copii predomină prenumele Andreea, Mădălina, ca și alăturarea dintre un prenume mai „sofisticat” și un prenume preluat din calendarul creștin ortodox.
Dintre prenumele feminine întîlnite frecvent, se încadrează în sfera tradițională: Florina Ștefania: Florina provine din Flor/Flora „prenume prescurtat de la numele de persoană roman, atestat cu mult înaintea creștinismului, nume legate de zeitățile antecreștine. În mitologia romană, Flora era zeița florilor și a vegetației, zeiță glorificată la serbările numite Floralii, primăvara între 28 aprilie și 1 mai. Prenumele cunoaște multe variante, frecvente în onomastica românească actuală, care se explică prin pătrunderea lor de timpuriu în onomastica creștină europeană, dar și în cea românească. Chiar și forma primară a numelui, Flora, este atestată întro culegere de nume de sfinți tipărită la Buzău în 1698. Trebuie reținut faptul că derivarea pe teren românesc a numelor din familia Flor/Flora sa făcut foarte devreme, din moment ce sistemul de derivare cu sufixele productive și vechi –in, ina, în variantele Florin/Florina era deja prezent în secolul al XIVlea și al XVlea. La aceasta a contribuit și sărbătoarea împărătească, Intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, numită popular Florii, iar în limba românească veche Duminica Stîlpărilor, după ramurile de finic cu care a fost întîmpinat Mîntuitorul.
Duminica Floriilor este o sintagmă romînească, de la substantivul floare, pl. Flori, folosită pentru a desemna marea sărbătoare, după modelul latin medieval, dies florum.[16,pag.19-28] Influența creștinismului în forma latină sa manifestat puternic în Dacia, atît în nordul, cît și în sudul Dunării. Dacă Flora, zeița florilor și a primăverii, avea sărbătoarea numită Floralia, ium cu sensul „al, a florei”, acest nume s-a transmis pe cale cultă alături de numele vechi românești, moștenite”.
Ștefania provine de la Ștefan/Ștefana „prenume de mare circulație, cunoscut și apreciat nu numai în onomastica creștină, ci și în perioada clasică grecească, apreciere legată de semnificația acestuia. Atestarea ca nume de persoană în operele celor mai cunoscuți filosofi ai timpului (Platon), istorici (Tucidide) sau autori dramatici (Sofocle), ai căror fii purtau acest nume, demonstrează popularitatea lui în greaca clasică. La baza prenumelui se află un substantiv comun grecesc, însemnînd „ghirlandă”, „cunună cu care se încununau învingătorii”. Ca nume de persoană sa impus prin forma Stefanos, fiind preluat de onomastica creștină după prima jumătate a sec. I, prin jertfa primului mucenic al lui Hristos. În onomastica românească prenumele este foarte vechi, cimentat cu mult înainte de influența slavă, după cum o arată variantele” Ca sărbătoare religioasă se sărbătorește pe data de 27 decembrie. [ 31, pag.100-105].
Dintre prenumele des folosite astăzi, rețin atenția următoarele:
Natalia Alexandra – Natalia „prezent în onomastica romană, cognomenul Natalis este la origine un adjectiv „de naștere” ce era întrebuințat de romani în sintagma dies natalis pentru a denumi sărbătoarea nașterii Romei. Creștinii au preluat și numele personale NatalisNatalia puse inițial copiilor născuți de Crăciun iar mai tîrziu și altora”.[ 22, pag.40] Alexandra prenume foarte răspîndit cu o veche și îndelungată tradiție menținută prin celebritatea regelui macedonian Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, fiul lui Filip, rege al Macedoniei. Forma feminină, Alexandra, apare ca supranume pentru Casandra, aceasta datorită semnificației termenului. Cuvîntul este compus din verbul alexo „a proteja, a apăra” și andros „bărbat”, deci „cel care apără omul”. În onomastica românească prenumele este atestat în prima jumătate a sec. al XIIIlea. Mulțimea variantelor se explică prin vechimea acestor nume chiar dacă atestările sunt din perioada documentelor din vremea lui Ștefan cel Mare”[ 39, p.295-300].
Otilia – „prenume feminin, considerat modern, deoarece a intrat pe cale cultă, literară, din onomastica creștină occidentală. Este un prenume creștin, preluat după numele unei sfinte, al cărei cult e foarte popular în aria nordică. Semnificația acestui radical este cea de bogăție, avere. În onomastica românească este folosită numai forma feminină Otilia, prenume introdus de oamenii de cultură”. Acest prenume ne duce cu gîndul la romanul lui George Călinescu, unde Otilia simbolizează eternul mister feminin.
Dintre toate numele analizate „cel mai românesc” este numele Ailenei, Ionuț , Gheorghe. Numele este alcătuit din prefixul a ce sugerează apartenența plus genitivul de la prenumele Ileana. Ionuț este diminutivul de la Ion Ioan. „Ioan – prenume dintre cele mai răspîndite în onomastica românească și europeană, la baza lui stă vechiul nume ebraic Johanan, care după formație este un nume teoforic compus din Jahve (forma scurtă Jo) plus Hanan „a avea milă, a milui”, deci semnificația numelui este Dumnezeu a avut milă… Răspîndirea numelui în toată Europa într-o perioadă relativ timpurie se explică prin faptul că acest nume a fost purtat de mari sfinți, martori ai activității mîntuitorului” .
Se întîlnesc și cîteva nume precum Bogdan, Șerban, care de obicei sunt utilizate ca prenume. Transferul sa realizat probabil cu cîteva generații în urmă cînd sa înregistrat copilul la starea civilă, primind drept nume de familie prenumele tatălui, cum e cazul numelor Ailenei, Asandei, Apreutesei. Bogdan „din nou la modă astăzi, este un vechi și cunoscut nume de origine slavă. Compus din elementele bog „Dumnezeu” și dan „dat”, semnificînd „dăruit, dat de Dumnezeu”. Se încadrează în seria numelor teoforice… Bogdan a rămas în uz la noi ca și la popoarele slave probînduși azi vechimea și valoarea sa tradițională.”[ 49,pag.267-278]. Albu – prenume foarte vechi în onomastica românească, astăzi nume de familie, cu o istorie deosebit de interesantă din punct de vedere mitologic. Deși răspîndite ca nume de botez Alba/ Albu, ele nu mai sunt utilizate datorită impunerii tradiției creștine prin care se recomandă ca prenume numele unui sfînt care automat devine patronul spiritual, apărător al persoanei. Aceste prenume românești au fost frecvente în aria creștină romanizată, ele fiind cunoscute în dacia înainte de venirea slavilor.”Dintre celelalte prenume analizate, voi exemplifica cu cele mai des utilizate:
Diana Bianca: Diana este un prenume la „modă”; „Prenume feminin modern și destul de frecvent astăzi. Apare în onomastica noastră din secolul trecut ca un împrumut direct și pe cale cultă din mitologia romană. Iese din uz odată cu apariția creștinismului, pentru o lungă perioadă de vreme. Reapărut în Italia în secolul al XIII-lea, și purtat de o dominicană beatificată de biserica romană, Diana pătrunde și în calendarul catolic, dar favoarea de care se bucură astăzi în Europa se datorește în exclusivitate mitologiei și literaturii. Bianca reprezintă un „prenume feminin modern destul de frecvent astăzi. Este un împrumut pe cale cultă din italiană, unde numele are semnificație clară, întrucît corespunde adj. Bianco „alb”[55, pag.7-30].
Numele de culori, în special alb și negru sunt foarte frecvente și vechi în onomastica multor popoare, funcția lor inițială fiind acela de supranume sau poreclă, atribuită ca o aluzie la culoarea pielii sau a părului. Răspîndirea numelui în epoca modernă a fost favorizată probabil și de literatură: Bianca este cunoscut la noi în lirica eminesciană”
Andreea Mădălina: Andreia „prenume intrat de timpuriu în onomastica creștină. Numele de persoană a existat și în greaca veche, explicat prin forma de nominativgenitiv a substantivului, andras „bărbat”. Prezența numelui în Noul Testament, în Evanghelia după Matei, precum și popularitatea sfinților ce au purtat acest nume, au făcut posibilă frecvența mare a acestui prenume în tot spațiul creștin, cu precădere în cel ortodox. Vechimea numelui Andrei, la români, se fixează prin analiza formelor din primele secole, dovada o constituie prezența acestor forme păstrate prin filieră latiună, Andrea”. Mădălina provine din Magdalena ce este „prenume foarte răspîndit în toată lumea; este cunoscut din Noul Testament, după numele MarieiMagdalena, cel deal doilea dat ca supranume spre a fi deosebită de celelalte Marii ca fiind originală din Magdala, un sat de pescari din Galileea. Prenumele în onomastica românească este atestat chiar în documentele de pe vremea lui Mircea cel Bătrîn și Ștefan cel Mare, inclusiv forma Mădălina” [50, pag.65-87].
Valeriu Butulescu nota că „identitatea este marca oficială a fiecăruia”. Această afirmație este pertinentă în contextul analizat, cel al școlii, unde elevul este identificat în funcție de nume și prenume și diferențiat dacă este cazul după inițiala prenumelui tatălui. Realizînd acest studiu, am observat faptul că procesul de globalizare nu a influențat în mod decisiv convingerile și credința noastră în ceea ce privește identitatea prin nume și prenume.
2.3 Onomastică și schimbările sociale
După cum am menționat în primul paragraf, compartimentele de bază ale onomasticii sunt antroponimia care studiază numele de persoane (prenume, nume de familie, patronime, matronime, supranume, porecle, pseudonime) și toponimia care studiază numele de locuri și localități. Termenul onomastică se folosește și cu sensul de „totalitatea numelor de persoane, de locuri și localități dintr-o limbă sau dintr-un anumit spațiu geografic (țară, regiune)”. [23, pag.85-88]. Numele proprii (antroponimele, toponimele) poartă amprenta mentalului colectiv, relevînd corelația dintre nume și evenimentele social-istorice din viața poporului. Ele reflectă felul de viață economică, orînduirea socială, concepțiile poporului, contactele etno-cultuale și relațiile lingvistice cu alte popoare la diferite etape de dezvoltare a societății. De aici interesul sporit față de onomastică al specialiștilor din diferite domenii ale științei. Dar pentru a putea servi și altor discipline, ea trebuie studiată cît mai profund și mai detaliat, în primul rînd, din punct de vedere lingvistic (originea numelor, formarea și evoluția lor, corelația dintre nume și apelative în plan semantic, structural-gramatical, funcțional, stilistic). Investigațiile onomastice din republica noastră s-au desfășurat în mare parte la Institutul de Lingvistică al Academiei de Științe a Moldovei (anterior Institutul de Limbă și Literatură, actualmente Institutul de Filologie).
Toponimiștii și-au concentrat activitatea în cîteva direcții: 1) inventarierea numelor topice prin anchete de teren și din surse documentare; 2) publicarea materialelor și studiilor de toponimie; 3) valorificarea patrimoniului toponimic național și propagarea științei onomastice.[33,pag.25-32]. Timp de aproape 50 de ani, din 1960 pînă în prezent, au fost efectuate cercetări pe teren în mai toate satele și orașele din Republica Moldova și, selectiv, în localitățile cu populație de limba română din regiunile limitrofe ale Ucrainei (Odesa, Vinița, Cernăuți). Cu ajutorul unui chestionar special în localitățile anchetate au fost colectate toate categoriile de nume topice, majore și minore, precum și întreaga terminologie entopică, sursa principală de îmbogățire a nomenclaturii topice. În baza materialelor toponimice colectate au fost fondate două tezaure: Fișierul toponimic general și Cartoteca termenilor entopici,acestea fiind în permanență completate cu materiale excerptate din literatura artistică veche și contemporană, din publicațiile periodice etc., stînd la baza elaborării unor lucrări de proporții. [28, pag.31]
În plan teoretic și lingvistic general au fost abordate chestiuni referitoare la bazele fundamentale ale onomasticii ca știință: corelația dintre onomastică și alte domenii (istorie, etnologie, geografie etc.), precum și alte aspecte: stratigrafia etimologică a toponimiei basarabene, componența lexicală și structura derivațională a numelor topice, repartiția teritorială a diverselor categorii de nume.
Revenirea la grafia latină și adoptarea normelor ortografice unice ale limbii române au avut drept rezultat reglementarea toponimiei noastre pe baza unor principii noi. Au fost elaborate reguli privind scrierea corectă a numelor topice în română și transcrierea lor în alte limbi. Astfel, în cazul unor orașe și sate s-a revenit la denumirile vechi, în locul celor impuse forțat: Cupcini, Hîncești, Ialoveni,în loc de Kalininsk, Kotovsk, Kutuzovo. Denumirile multor localități au fost restabilite, scrierea lor fiind conformată normelor ortografice în vigoare.[72, pag.201-227].
Toponimiștii au coordonat lucrările de reglementare a microtoponimiei orașului Chișinău. Unele străzi, bulevarde, piețe, stradele și-au dobîndit denumirile anterioare, existente pînă la 1940: N. Bălcescu, G. Bănulescu-Bodoni, București, Calea Ieșilor ș.a. Și-au recăpătat dreptul la existență și liberă utilizare vechile nume de cartiere și suburbii: Buiucani, Ciocana, Muncești, Otovasca, Poșta Veche, Rîșcani, Schinoasa, Visterniceni. Normele și recomandările ortografice și de transcriere au fost publicate în diferite reviste, culegeri, periodice, precum și în dicționarele specializate și ghidurile normative.[33, pag.25-32].
Specialiștii în toponimie au participat la elaborarea unor principii de întocmire și redactare a denumirilor de localități pentru Legile cu privire la împărțirea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, la redactarea și editarea atlaselor și hărților geografice ale Republicii Moldova; a hărților și planurilor orașelor Chișinău, Bălți, Cahul ș.a. Acum în stadiu de elaborare se află monografiile:Formarea și evoluția istorică a toponimiei românești din spațiul pruto-nistrean (autor A. Eremia),Catalogul apelor din Republica Moldova. Ghid hidronimic (de A. Eremia și V. Răileanu) ș.a. O lucrare fundamentală și de prestigiu național o constituie Tezaurul toponimic al Moldovei, operă științifică și cu caracter aplicativ-practic.
Antroponimia, de asemenea a persistat ca sferă de investigație în proiectele de cercetare ale Institutului de Filologie al A.Ș.M. O problemă esențială și de actualitate stringentă în republica noastră, care a impulsionat dezvoltarea antroponimiei, este cea a corectitudinii numelor de persoane, implicînd necesitatea corectării unor greșeli comise într-o perioadă îndelungată de timp, restabilirea formelor oficiale corecte ale prenumelor și ale numelor de familie, fapt ce se poate realiza numai pe baza numeroaselor fapte din diferite epoci și din cele mai variate surse.[32, pag.54-60].
În acest scop a fost cules material antroponimic din mai multe surse: hrisoavele slavo-moldovenești din sec. XIV-XVI, documentele moldovenești din sec. XVII-XIX, calendarele bisericești, arhivele Oficiului Republican al Actelor de Stare Civilă, registrele agricole rurale, literatura artistică, clasică și contemporană, operele folclorice, publicațiile periodice etc. Examinarea materialului antroponimic în plan teoretic s-a făcut din diferite puncte de vedere. Cercetarea sub aspect istoric s-a soldat cu stratificarea antroponimiei, cu stabilirea straturilor de nume de diferite origini, care s-au succedat în diferite epoci, fiecare dintre ele lăsînd nume care, sub diferite forme și funcții, circulă și în prezent, alcătuind sistemul antroponimic contemporan. Studierea numelor din punct de vedere lingvistic a scos în evidență specificul numelor proprii în comparație cu cele comune în plan lexico-semantic, structural-morfologic, sintactic și derivațional, corelația dintre antroponime și numele comune, precum și interdependența dintre onomastică și celelalte ramuri ale lingvisticii. Toate problemele acestea au fost abordate în monografia “Studiu asupra numelor de personae” și într-o serie de articole semnate de același autor. Pentru prima dată a fost pusă problema normei în antroponimie, aceasta fiind cercetată și pe baza metodelor lingvisticii moderne – metoda componențială.Despre funcțiile stilistice ale numelor de persoane s-a scris mai puțin. A fost abordată și problema etimologiei antroponimelor. Cercetarea numelor de persoane din punct de vedere teoretic a servit drept bază pentru recomandările practice. [21, pag.41-55].
Materialul antroponimic a fost prezentat în primul îndreptar antroponimic Nume de personae. Această lucrare avea scopul de a indica formele corecte ale prenumelor aflate în circulație în perioada dată și ale celor mai răspîndite nume de familie, precum și de a preciza scrierea prenumelor în limba rusă, fapt necesar pentru vremea aceea. Acumularea unui potențial teoretic pe parcursul a circa douăzeci de ani de la cea de-a treia ediție a îndreptarului antroponimic Nume de persoane și noile evenimente de ordin social, cum sunt legile cu privire la statalitatea limbii, revenirea la grafia latină, acceptarea normelor ortografice pe baza alfabetului latin, au scos la iveală o serie de probleme referitoare la scrierea corectă a numelor de persoane. În virtutea acestor necesități a fost întocmit Dicționarul de prenume și nume de familie. Oportunitatea și importanța practică a acestui dicționar au fost reflectate în presa republicană și apreciate de cercetători din Țară. Pe baza acestui dicționar a fost întocmită Instrucțiunea privind ortografierea numelor de persoane românești și transliterarea din rusește a numelor neromânești ale reprezentanților altor etnii, aprobată prin hotărîrea Comisiei republicane pentru reglementarea și ocrotirea onomasticii naționale.
Drept model de analiză aprofundată a numelor de persoane ne-a servit Proiectul lingvistic internațional PatRom. Patronimica Romanica (Dicționarul istoric de antroponimie romanică) cu centrul la Trier (Germania), elaborat între anii 1994 și 2000, care a inclus materialul antroponimic de origine latină din 11 țări, inclusiv din Republica Moldova. Am participat la elaborarea acestei lucrări în calitate de coautor, membru al comitetului de redactare a articolelor regionale, iar acad. Silviu Berejan, în calitate de coordonator. Principiile de analiză a antroponimelor care au stat la bazaProiectului PatRom, cel etimologic (explicarea etimologiei numelor pe o bază strict științifică), istoric(relevarea numelor cu toate formele lor din documentele istorice pe parcursul secolelor), lingvistic (structura cuvîntului-nume, evoluția sensurilor, adaptarea numelor împrumutate), datele geostatistice contemporane (pe raioane și pe republică) au fost aplicate în analiza numelor de pe teritoriul republicii, publicate în două monografii. Pe parcurs a fost publicat și Dicționarul de prenume. [21,pag.41-55]. A fost desfășurată, de asemenea, o amplă activitate de popularizare a rezultatelor științifice din domeniul antroponimiei: emisiuni la radio, curs de lecții pentru operatorii și inspectorii de la birourile de pașapoarte din republică etc. “Din 2002, am susținut personal rubrica permanentă Dicționar de nume în cotidianul „Timpul”. La elucidarea problemelor de onomastică națională contribuie și revista „Limba Română”, publicînd în paginile sale articole ale cercetătorilor în domeniu din republică și din Țară”, ne aduce la cunoștință cercetătoarea științifică Maria Cosniceanu.
Sunt binevenite și prezintă interes materialele de toponimie, publicate sub genericul Dicționar toponimic, autor Anatol Eremia, dr. hab. în filologie, care analizează din toate punctele de vedere nume de localități, hidronime, entopice. Meritul lingvistului constă în studiul documentar al problemei, bazat pe surse istorice și cartografice, pe informații de ordin fizico-geografice, pe datele geografiei lingvistice, precum și pe cele din uzul local.
Corectitudinea numelor de persoane, problemă importantă și foarte actuală la noi în republică, suscită tot mai intens interesul cercetătorilor. Dialectologul Vladimir Zagaevschi, dr. în filologie, conf. univ., pe baza atlaselor lingvistice și a materialelor colectate pe teren din graiurile moldovenești, pune în discuție corectitudinea unor nume de familie românești, înregistrate în îndreptarele antroponimice recente și în alte lucrări semnate de antroponimiștii din republică. În opinia noastră, problemele abordate prezintă interes și în această privință.[20, p.98-120].
Un studiu valoros, referitor la istoria și etapele de formare a numelor de familie românești, a publicat Iustina Burci, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socioumane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova. Pe baza materialului din lucrarea Moldova în epoca feudalismului, autoarea a analizat trecerea de la numele unic la numele dublu, prin evidențierea legăturii individului cu predecesorul sau colateralii săi, lucru realizat în două moduri: sintetic (cu ajutorul sufixelor) și analitic (prin folosirea, în structura formulei de denominație, a unor termeni auxiliari care exprimă gradul de rudenie: sin, brat, zet, frate, ginere, cumnat). Autoarea conchide că sistemul numelor de persoană, pe parcursul evoluției, a selectat acele elemente și structuri care ofereau concretețe și concizie, dar și oficialitate, am zice noi, astfel încît formula analitică a dispărut. Ea însă reprezintă o verigă importantă în lanțul evoluției și cunoașterii antroponimiei contemporane.
Despre funcțiile stilistice ale numelor proprii în operele literare sau despre legătura între numele unui personaj și caracterul său (motivarea numelor personajelor) în literatura română s-a scris relativ puțin. În afară de studiul lui Garabet Ibrăileanu “Numele proprii în opera comică a lui Caragiale”, studiu „deschizător de drumuri și punct de reper” (de la care am pornit și cercetătorii din Republica Moldova, analizînd numele proprii din comediile lui V. Alecsandri – v. supra), și de analiza numelor dinȚiganiada lui Ion Budai Deleanu, mai cunoaștem lucrarea lui Ștefan Badea, Semnificația numelor proprii eminesciene (București, 1990). În acest context, studiul lui Cristinel Munteanu, dr. în filologie, lector la Universitatea „Constantin Brîncoveanu” din Pitești, Despre caracterul motivat al numelor proprii din opera literară, publicat în revista „Limba Română”, impresionează prin vastitatea materialului analizat: de la Biblie și basmul popular la basmul cult (la Creangă și Eminescu), apoi la operele scriitorilor numiți canonici: N. Filimon, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Călinecu, M. Preda, M. Sadoveanu, referindu-se și la unele personaje din opera lui Dostoevski și Gabriel Garcia Marquez. Notele la acest articol sunt foarte bogate în informații referitoare la tema dată, dovadă că scriitorii de peste tot și dintotdeauna, de la antici pînă la contemporani, au acordat o mare atenție numelor pe care le dădeau personajelor din operele lor. Autorul susține că și cercetătorii literari ar trebui să fie preocupați de acest domeniu.[ 33, pag.25.32]
Analizînd toate aceste aspecte ale cercetărilor întocmite de spcialiști am observant faptul că cercetătorii din țară pun în valoare și lucrările realizate la Chișinău, publicînd prezentări și recenzii, și nu lasă în umbra acest compartiment destul de interesant al istoriei noastre.
2.4 Păstrarea identității prin nume
Numele este un termen care precizează anumite caractere denotative cu scopul de a-l deosebi de celelalte elemente. „Numele constituie o părticică din tradiția, din istoria țării, ele dau informații asupra culturii și asupra modului de viață în general” spunea, pe bună dreptate, Alexandru Graur, subliniind ideea că „dintre toate elementele limbii, cele mai legate de evoluția societății sunt numele de persoană, ele se înlocuiesc mult mai ușor decît numele comune” [34, pag.46-50]. Mai mult decît atît, dincolo de mobilitatea numelui de a evolua o dată cu societatea, el (numele) poate fi considerat o adevărată emblemă a individului. Bazîndu-ne pe numele de persoane, putem trage concluzii asupra populațiilor, de exemplu asupra oamenilor care au colonizat la un moment dat o anumită regiune, deoarece dintre toate elementele limbii, cele mai legate de evoluția societății sunt numele de persoane, ele se înlocuiesc mult mai ușor decît numele commune. A da și a primi un nume este un eveniment de importanța majoră. Problema numelui pe care îl purtăm fiecare dintre noi este de mare însemnătate.
Numele, în genere, e chintesența persoanei, iar persoana, cu toate particularitățile ei, e prezentă în nume. Este de mare importanță, deci, ca numele pe care îl purtăm să presupună neapărat o participare conștientă la realitatea evocată. Numele ce se dau pruncilor sunt, de obicei, sau ar trebui să fie, după tradiția noastră ortodoxă românească. Influențele culturilor europene moderne – franceză, engleză, germană, italiană, dar și americană sau de pe alte continente – au atras după sine și moda numelor străine de etosul nostru românesc. Așa au apărut în onomastica românească nume precum Jean, Alice, George, Alfred, Oscar. Dar ce să mai zic de cei care pleacă temporar sau definitiv din țară și își botează copiii pe meleaguri străine, dîndu-le nume de care n-a auzit neam de neamul lor. Trăim într-o vreme și într-o societate secularizate, cînd numele ne servește doar pentru a ne identifica dintr-o mulțime. Nu ne mai interesează simbolurile, semnificațiile, încărcătura spirituală a numelui pe care îl purtăm. În vechime numele întotdeauna era direct legat de calitățile a ceea ce el exprima. Numele este un ambalaj general al coloristicii și diversității psihismului uman. Poate să dea un ton, să accentueze sau să exalte anumite aspecte din imensul rezervor latent al psihicului uman. Numele inspira aceste calități, nu le și impune. [43, pag.519-528 ]
Numele devine un element foarte important în societate. El inspiră un anumit gen de personalitate, impregnează aparent cu calități sau defecte, impune respect ori dă sonoritate, noblețe, stîrnește curiozitate etc. De aceea putem afirma cu certitudine că prin nume, ne pastrăm încă, identitatea. Chiar dacă unii prefer la moment nume străine, numele din tradiția noastră încă trăiesc printre noi. În folclorul tuturor popoarelor numele era dat în funcție de abilitățile și rezonanțele cu care era înzestrata persoana. De exemplu la amerindieni, un bun țintaș era numit "Ochi ager". La români un dulgher era numit "Dulgheru". La germani un muntean era numit "Bergen". Într-un fel sau altul, numele noastre sunt purtatoare ale unor sugestii obiective și subiective pentru cei din jurul nostrum. . Astăzi , sunt personae care nu își agreează numele dat de părinții acestuia și încercă să-l schimbe. Părăsind astfel valorile tradiționale, în cazul cînd acesta poartă un nume specific neamului, a unui sfînt etc. [14, pag.91 ]
Descopăr, așadar, că importanța numelui are trei valențe. În primul rînd îți dă identitate ca persoană. În al doilea rînd îți dăruie valoarea faptelor înaintașilor tăi și în al treilea rînd, poți spori sonoritatea și demnitatea numelui tău prin propria ta contribuție de viață. Așadar, a te lepăda de numele tău și a căuta un altul care să te reprezinte mai bine, înseamnă a te lepăda de tine ca individ, ca entitate, ca organizație. Înseamnă a te lepăda de istoria familiei tale sau organizației tale și mai înseamnă a o lua de la capăt. A te naște sub o altă imagine, punîndu-ți o altă mască, dar păstrînd în carne sîngele și valorile moștenite precum și luptîndu-te poate pentru aceleași idealuri spre care ai fost educat să tinzi, chiar dacă numele tău este altul. Pericolul este evident. Dacă schimbăm numai numele și nu obiceiurile, dacă schimbăm numai masca și nu și regulile, dacă schimbăm orientarea, direcția, spațiul, dar lcurăm cu aceleași unelte vechi, atunci este posibil să nu fie suficient să schimbăm un nume. În esență, trebuie înțeles că, pentru a schimba cu adevărat un nume, nu trebuie să te dezici de înaintași, de tine sau de viitorul tău, ci trebuie să pui regului noi, idealuri noi, metode noi care să poarte prin tine (individ, societate, organizație) nu doar un alt chip și alt nume, ci să te transforme profund în altcineva. Numai atunci schimbarea numelui este cu adevărat necesară și reprezentativă. [ 50, pag.65-87].
Tradiția familiei acționează în sensul păstrării acelorași prenume pe parcursul mai multor generații; copiii poartă numele și păstrează astfel amintirea bunicului, strabunicului etc. Tradiția natională este factorul care asigură continuitatea numelor vechi și specifice fiecărei limbi si fiecarui popor. Factorii social-politici si culturali, deosebit de puternici în anumite perioade istorice, determină uneori adînci modificari în inventarul de nume. La noi, de exemplu, sub impulsul Școlii ardelene au fost introduse în uz, în Transilvania secolului trecut, un mare numar de nume împrumutate din istoria și cultura romanilor. Dorinta de unicitate, de distincție aduce în uz o serie de elemente noi, creații noi, împrumuturi din alte limbi etc. Factorii estetici orientează alegerea către acele prenume care li se par parinților “frumoase" în sine, prin îmbinarea armonioasă a sunetelor; cu siguranța că, în aceste situații, elementul subiectiv este destul de puternic. Tot pe baza legăturii dintre formele unor prenume și ale unor cuvinte se explică alegerea unor nume prin care părinții inteționează să sugereze momentul nașterii copilului (Iunian, Iulia, Augustin etc.). Probabil ca moda si spiritul de imitatie sint inca factorii cu cea mai intinsa raza de actiune;
Astfel, analizînd toate aceste aspecte, trebuie să recunoaștem ca numele participă cu dîrzenie la păstrarea identității. Anume prin purtarea numelor de valoare natională, tradițională, nume ca Maria, Ana, Elena, Gheorghe, Ion, Vasile mai păstrăm cu mîndrie acele valori și enigme prețioase a poporului nostru.
Concluzii
Elaborînd capitolul 2, putem afirma că în ceea ce privește fenomenul globalizării și impactul ei asupra culturii, acest proces este unul ce poate aduce foarte multe avantaje, însă trebuie să fim prudenți la ceea ce preluam din „societatea universală”. De asemenea, trebuie să mai învățăm că nu este necesar să ne deprindem modelele pe care le credem sau vedem mai valoroase, ci trebuie să conștientizăm faptul că și noi putem fi exemple pozitive pentru celelalte culturi și să ne impunem în rîndul marilor influențe globale. Pastrînd astfel identitatea națională. Valeriu Butulescu nota că „identitatea este marca oficială a fiecăruia”. Realizînd acest studiu, am observat faptul că procesul de globalizare nu a influențat în mod decisiv convingerile și credința noastră în ceea ce privește identitatea prin nume și prenume. În cazul locuitorilor din mediul rural, este evidentă influența religioasă deoarece copilul a fost botezat cu numele unui sfînt în funcție de preferință sau ghidînduse după ziua nașterii. Cei din mediul urban preferă două prenume dintre care unul modern, de ex. Ariadna, Livia și al doilea traditional- Maria, Elena.
3 Tradiție și modernitate în onomastica contemporană
3.1 Numele între tradiție și inovație
Omul, ființă socială și rațională prin excelență, nu poate fi conceput în afara relațiilor cu semenii săi; necesitatea legăturii permanente între membrii colectivității , realizată prin limbaj –cel mai important mijloc de comunicare și instrument al gîndirii- a impus crearea și perfecționarea unui mod special de desemnare personală. Element constitutiv al limbii fiecărui, orice nume de persoană este în fond o secvență sonoră folosită constant în comunicare pentru a desemna o anumită persoană. Deci prima și cea mai importantă funcțiune a numelui este aceea de a opera și exprima distincțiile necesare între membrii unei colectivități. Apariția numelor de persoană este determinată de existența grupului uman, a omului ca ființă socială. Desigur că între cele dintîi nume de persoane și cele pe care le folosim astăzi , formate într-un sistem și în general recunoscute morfologic și semantic în enunț, există o diferență esențială. Cu cît societatea atinge etape mai înalte de dezvoltare și organizare , cu cît relațiile în care este implicat individul devin mai complexe, cu atît numele , ca semn distinctiv, capătă o importantă mai mare; astăzi , numele de persoană si problemele legate de acesta fac obiectul unor legiferări în fiecare stat.[40, pag.21-33].
Primele semne ale modernizării numelor de persoane apar la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, la început în onomastica transilvăneană, apoi și în celelalte provincii românești. Cele mai importante etape ale procesului de modernizare a antroponimiei românești sunt: a) oficializarea supranumelui ereditar, ca nume de familie; b) înnoirea inventarului de prenume; c) fixarea prenumelor culte în tradiția românească. [ 55, pag.7-30] Oficializarea numelui de familie nu trebuie confundată cu apariția numelor de familie în sistemul onomastic. În sens larg, orice supranume ereditar funcționează ca un nume de familie sau ca un nume al membrilor familiei. Stabilirea patronimului sau a matronimului ca nume al descendenților unei familii este un proces istoric îndelungat. Transmiterea ereditară a numelui de la un părinte către fiii săi și moștenirea acestuia timp de cîteva generații a însemnat de fapt formarea numelor de familie. Unul dintre cele mai importante aspecte ale modernizării onomasticii românești îl constituie înnoirea inventarului de prenume. Introducerea unor forme din afara sistemului tradițional s-a făcut pe mai multe căi, în etape diferite. După ce timp de mai multe secole, alegerea prenumelui s-a făcut dintr-un inventor stabil de forme religioase și laice impuse de tradiție, la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, apar semnele unor schimbări determinate de influențe culturale care impun anumite mode onomastice. Primul val de prenume noi este cel al formelor onomastice neogrecești,importate în epoca fanariotă. Aristocrația acelor vremi va fi prima care va adopta prenumele noi. În perioada fanariotă pătrund în onomastica românească foarte multe prenume cu sufixul – ache/-achi, care formează diminutive de la prenumele masculine: Andronache, Antonache, Canachi, Dumitrache, Ianachi, Iordachi, Manolachi, Nicolachi etc. Moda acestor diminutive va dura pînă în prima jumătate a secolului al XX-lea. Paralel, se introduc prenume noi atît masculine: Aristide, Filaret, Palade, Pamfil, Pantazi, Policarp, Scarlat, Spiridon, Stamate, Stavru, Stere, Sterie, Sterian, cît și feminine: Areti, Aretina, Caliopi, Calipso, Hariclea, Polixenia, Ralu, Zoe. [ 15, pag.519-528].
Cea mai importantă mișcare de înnoire a onomasticii românești se petrece tot la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, în Transilvania. Ea constă în introducerea unor prenume noi, preluate din repertoriul onomastic latin,și va afecta într-o bună măsură întregul inventar al prenumelor tradiționale. Factorul determinant nu este extern, așa cum se întîmplă cu celelalte mode onomastice, ci intern, legat de emanciparea națiunii române prin acțiunea și îndemnul marilor învățați ai Școlii Ardelene. Efectul asupra onomasticii a fost puternic și de lungă durată, pe fondul social al nemulțumirii românilor în legătură cu maghiarizarea oficială, legiferarea metodică a numelor lor. Administrația maghiară avea la îndemînă chiar un glosar de nume de personae românești cu corespondentele lor în maghiară în vederea traducerii acestora în funcție de necesitățile oficiale. Un Ioan devenea astfel în registrul stării civile Iános, Radu devenea Rezsö, Ștefan devenea István, Elisabeta devenea Erzsébet, Victor devenea Gyözö etc. Numele religioase de botez sau numele de familie erau cel mai ușor de redat prin echivalente onomastice maghiare, numele laice cu bază lexicală se traduceau, iar numele slave se adaptau grafic. [12, pag.369-412].
O caracterizare succintă a procesului de înnoire din imperative politice a onomasticii românești o face Ștefan Pașca în lucrarea Nume de persoane și nume de animale din Țara Oltului, [59, pag.82-107]: „Fanatismul binecuvântat al reprezentanților celei de a doua faze a școlii latiniste a atins și sisemul nostru antroponomastic. Către sfârșitul secolului trecut apar nume de botez care evocă marile figuri istorice din viața română, mai întîi în clasa intelectualilor, din centrele culturale, apoi prin extensiune la învățătorii și preoții de țară, iar prin imitație chiar în păturile noastre populare. Numele latiniste aveau avantajul noutății, satisfăceau sentimentul de mîndrie națională, rezumau ideologia unei generații intelectuale și aspirațiile ei de viitor. În același timp întruneau o calitate însemnată: nu se puteau înstreina”.Introducerea prenumelor romane în sistemul onomastic românesc se face pe cale savantă, formele onomastice fiind împrumutate, în primul rînd, din civilizația și cultura latină. În inventarul numelor latiniste se preiau nume legendare: Romulus, Remus, nume istorice de împărați romani:Traian(us), Cezar, Octavian(us), Aureliu(s), Aurelianu(s), Tiberiu(s),nume de istorici: Tit(us), Liviu(s), nume de scriitori: Horatiu(s), Lucretiu(s), Ovidiu(s), Virgiliu(s). Îmbogățirea repertoriului onomastic se face și prin nume și nume gentilice luate direct din onomastica latină: Caius ,Camil(us), Claudiu(s), Felix, Flaviu(s), Emil(ius), Emilian(us), Iuliu(s), Iulian(us), Liviu(s), Lucian(us), Lucretiu(s), Marius, Marian(us), Pompiliu(s), Quintus, Sebastian(us), Septimiu(s), Sever(us), Sextus, Sextiliu(s), Silviu(s), Valentin(us), Valeriu(s), Vincenț iu(s), Viniciu(s).[58, pag.29-31]
Variantele de adaptare românească sunt diferite: unele nume păstrează intactă forma latină: Caius, Marius, Quintus, Remus, Romulus, Sextus, altele pierd terminația –us/-s: Corneliu din Cornelius, Camil din Camillus.
Variantele feminine ale unora dintre numele romane, preluate din inventarul latin: Aurelia, Claudia, Cornelia, Felicia, Flavia, Emilia, Iulia, Iuliana, Letiția, Livia, Lucia, Luciana, Lucreția, Octavia, Pompilia, Sebastiana, Silvia, Valentina, Valeria, sau create în limba română de la formele masculine: Cezar, Cezarina, alcătuiesc o serie poate mai răspîndită decît cea a numelor bărbătești. Adoptarea modernă a numelor de persoană latine a avut mari șanse de a se impune în onomastica românească, datorită triplei valori a formelor onomastice de acest fel: nume care evocă originea latină, nume afective, nume specifice, intraductibile. Deprecierea lor este explicată de marea lor răspîndire în zonele periferice, de mahala, precum și în păturile largi ale poporului [59, pag.82-107]. În realitate numele latine au avut o circulație mai largă, fiind apreciate de diferite clase sociale. Cele mai multe dintre acestea au înlocuit forme tradiționale, religioase sau laice slave. Este adevărat că odată cu creștrea frecvenței, se creează forme hipocoristice și forme diminutivale, nepotrivite sugestiilor culturale inițiale ale acestor nume: Cornel, Trăienel, Tavi, Cezărică , Romică , Silvică etc., dar tocmai aceste forme indică intrarea în uz a formelor latine.
Semnificația culturală a numelui este uitată sau ignorată, numele funcționînd ca orice prenume din inventarul antroponimic românesc. Faza modernă a antroponimiei românești, începută la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, se continuă în secolul al XIX-lea printr-un împrumut enorm de forme onomastice occidentale. Caracterul preponderent religios al inventarului onomastic se schimbă în favoarea formelor laice. Prenumele religioase se potrivește modernizării onomastice prin adoptarea unor variante occidentale, mai ales franceze, a numelor de botez. Formele noi: Bazil, Jorj, George, Jan, Mariana ( fr . Marie-Jeanne), Nicoleta, Georgeta. iau locul hipocoristicelor și diminutivelor tradiționale ale vechilor nume religioase. Prenumele franceze, mai ales cele feminine: Alice, Beatrice, Denise, se adaptează grafic în variantele: Alis, Beatris, Denis sau Alisa, Denisa. Alături de prenumele franceze apar nume germane: Carol, Berta, Brigita, Hermina, Hilda, Leopoldina, Matilda, italiene: Ciprian, Sergiu, Bianca, Gioconda,Grațiela, Renata, spaniole: Carmen, Consuela, Ramona, englezești: Edgar, Eduard, Robert, Edita, rusești: Boris, Igor, Galina, Ludmila, Natalia, Olga, Svetlana, Tamara, Tatiana, Vera. [ 77, pag.11-32].
Alegerea unor nume de personaje literare: Romeo, Antigona, Arabela, Beatrice,Corina, Elvira, Esmeralda, Genoveva, Isolda, Julieta, Ofelia, Olivia, Otilia, Rodica, Monica, Violeta, Virginia, corespunde gustului epocii și satisface necesitatea de schimbare a prenumelor în pas cu moda. Paralel, seria de prenume se îmbogățește continuu prin forme onomastice culte, selectate dintre numele de personalități istorice, politice, culturale. După modelul latinist se atribuie nume evocatoare ale istorieinaționale: Bogdan, Crișan, Decebal, Dragoș , Horia, Mihnea, Mircea, Răzvan, Rareș ,Vlad etc.
În afara numelor împrumutate, prenume românești create de la nume comune se înscriu în inventarul tradițional, dintre care unele au creat o adevărată modă onomastică la mijlocul secolului al XX-lea: Crin, Crina, Crenguța, Doina, Domnița, Florica, Lăcrimioara, Luminița etc. Unele hipocoristice de la prenume religioase saulaice sunt asociate cu unele nume comune, fiind atribuite ca prenume motivate: Doru, Dorin de la Theodor.[59,pag. 82-107]. Prezentarea succintă a prenumelor introduse în repertoriul onomastic românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea ridică problema circulației reale a acestor forme, care pot reprezenta forme general răspîndite sau nume izolate, atribuite din capriciul părinților, al donatorilor etc. Problema fixării prenumelor moderne, culte, în tradiția onomastică românească este una a viitorului, care va decide care forme vor supraviețui sau care se vor pierde. Cîteva aprecieri asupra acestui aspect ne sunt sugerate de excelentul studiu de statistică onomastică realizat de regretatul prof. Gheorghe Bolocan pe un material actual complet, 58400 de prenume, repartizate după rangul de frecvență. Din punctual de vedere al modernizării sistemului onomastic se constată:
a) schimbarea aspectului inventarului onomastic actual față de cel medieval;
b) schimbarea nu afectează structura inventarului onomastic, formele tradiționale coexistînd cu cele noi;
c) modernizarea antroponimiei nu constă în înlocuirea formelor vechi cu unele noi, ci în suplimentarea inventarului onomastic;
d) modernizarea atinge numai fondul de prenume, nu cel al numelor de familie;
e) prenumele religioase tradiționale, masculine sau feminine, continuă să ocupe primele locuri în ierarhia de frecvență (cifra notează rangul de frecvență): 1. Gheorghe, 2.3. Ioan/Ion, 4. Vasile, 5. Constantin, 6. Nicolae,7. Dumitru, 8. Alexandru, 9. Mihai, 12. Adrian, 13. Ștefan, 15. Petru, 17. Daniel, 18. Ionel, 19. Ilie, 20. Ionuț ,respectiv, 1. Maria, 2. Elena, 3. Ana, 4. Ioana, 5. Mariana, 6. Mihaela, 8. Ileana, 9. Elisabeta, 11.Daniela. În prima grupă de frecvență (nume cu 100.000 de purtători/apariții) apar ca nume legate de sărbători religioase:10. Florin,22. Cristian, respectiv, 7. Floarea, 12. Cristina;
g) numele laice formate de la nume comune sunt rare, cele mai multe forme vechi fiind în declin. Numai numele moderne 21.Viorel și 10. Viorica intră în prima grupă de frecvență;
h) prenumele laice slave,care se remarcau prin frecvența lor ridicată în sistemul medieval, ocupă ranguri medii sau foarte modeste: 26. Mircea, 34. Radu, 38. Bogdan, 39. Dan, 102. Vlad, 103. Stan, respectiv,106. Stana, 107. Rada, 139. Stanca;
i) numele moderne se regăsesc pe întreaga scară ierarhică, dar din inventarul existent numai unele au un grad ridicat sau mediu de frecvență: 29.George, 31. Iulian, 32. Valentin, 33. Victor, 40. Liviu, 42. Lucian, 44. Cornel, 46. Ovidiu, 48. Traian, 52. Claudiu, 54. Ciprian, 55. Alin, 66. Robert, 71. Silviu, 78. Octavian, 83. Tiberiu, 84. Valeriu, 92. Aurelian, 114. Eduard,119. Romeo. La numele feminine modernizarea este și mai accentuată. 13.Georgeta,14. Rodica, 15. Nicoleta, 17. Alina, 19. Iuliana, 22. Andreea, 30. Carmen, 34.Cornelia, 36. Silvia, 37. Simona, 42. Mirela, 44. Florentina, 46. Doina, 48. Claudia,49. Monica, 52. Valeria, 57. Lucreția, 58. Ramona, 61. Luminița, 72. Corina, 79.Virginia, 80. Livia, 81. Loredana, 91. Olga, 94. Natalia, 100. Anamaria, 102. Adela,110. Lăcrămioara, 116. Bianca, 128. Elvira, 140. Otilia. [72, pag.201-227].
Eefectuînd un studiu propriu în satul natal, Păulești, raionul Călărași, din ultimii patru ani- 2011-2014, vezi Anexa 4, am observat că numărul variat de nume moderne abundă, dar , în pofida acestora, nu au dispărut definitiv nici cele tradiționale. Printre numele copilașilor nou-născuți, părinții au optat pentru numele de valoare națională: Ion, Gheorghe, Ana, Maria, Elena, Grigore, Nicolae, Vitalie, Aurel, Alexandru…dar cu un număr foarte mic, în esentă doar cîte un copil -2 cu astfel de nume, dar cu un procentaj mai mare fiind numele străine, împrumutate , de actualitate, sau din creațiile proprii ale părinților: Andreea, Simona, Gloria, Mirela, Adelina, Nicoleta, Adriana, Livia ,Ariadna, Mădălina, Adela, Maxim, Tony, Iraida, Marius, Maxim, Vitălina… etc. vezi Anexa 4
Din cauza, că numărul de copii născuți în satul de baștină, este foarte mic, maxim 10 copii anual, am ales să efectuez acest studiu de caz din ultimii patru ani-2011/2014, oferindu-mi astfel șansa de observare a frecvenței prenumelor de copii născuți.
Comparînd datele statistice de prenume frecvente în țară, cu numărul de copii pe care l-am examinat în satul Păulești am observant că Maxim și Anastasia sunt două prenume aparent obișnuite. Însă, puțini știu, că acestea figurează printre cele mai populare în Republica Moldova. Din datele unui top realizat de Servicul de Stare Civilă. În total, anul trecut au fost înregistrate 995 de certificate de naștere cu prenumele Maxim și 951 cu Anastasia. vezi Anexa 1-2.
Astăzi, multe persoane aleg, în continuare, numele Ion și Maria pentru copiii lor. În 2012, 817 băieți au fost numiți Ion, iar 777 de fetițe – Maria. Printre cele mai preferate prenume masculine mai sunt: Alexandru, David, Daniel, Artiom, Nichita, Bogdan și Andrei. În topul prenumelor feminne au mai ajuns: Daria, Alexandra , Victoria, Valeria, Andreea, Nicoleta și Evelina.
Modificarea aspectului invenarului de prenume sub presiuna inovației și a modei onomastice se va accentua odată cu modernizarea vieții sociale a românilor. Iar conectarea vieții noastre la performanțele civilizației moderne va marca, cu siguranță, sistemul onomastic al viitorului. Iar ce ține de tradiția, un lucru este cert, numele de sfinți nu mai sunt de actualitate.
3.2. Influența modei asupra numelui
În viața noastră de zi cu zi moda moda își pune tot mai accentuat amprenta. Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește moda ca fiind „obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; gust, preferință generalizată la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca”. Alături de explicația substantivului modă, același dicționar ne oferă și explicația locuțiunii adjectivale la modă: „care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat, modern, de actualitate, actual.”[30, pag.272]. Nici în onomastică nu a trecut neobservată această influență. Astfel, în anul 2006 apărea la editura Paralela 45 din Pitești cartea profesorului clujean G. Gruiță, intitulată deosebit de sugestiv Moda lingvistică 2007. Norma, uzul și abuzul. Ca și în vestimentație, nu tot ce se poartă la un moment dat este bun, corect și frumos, dar nici nu trebuie automat respins orice iese din obișnuința noastră lingvistică sau contravine gustului personal.” (34, pag.46-50).
Și pentru că moda se adresează, după cum s-a subliniat mai sus, unui anumit segment social și cultural, în demersul nostru vom lua în calcul doar elemente de onomastică urbană. Ramura la care voi face referință este antroponimia, deoarece aceasra pare cea mai supusă capriciilor modei; așadar vom urmări în ce măsură se verifică această ipoteză la antroponime. Facem însă precizarea că nu vom analiza în totalitate domeniul amintit, ci vom avea în vedere numai unele aspecte , mai exact cele expuse schimbărilor.
Între numele proprii, numele de persoană, mai exact prenumele sunt cele mai supuse inovației și presiunii modei. Ocazional, o persoană poate primi un nume străin, din afara sistemului, nume care poate dispărea odată cu persoana sau care poate fi transmis altor persoane din același mediu, fiind astfel acceptat de sistemul de denominație românesc, în cadrul căruia de acum înainte poate întemeia o tradiție. Din acest punct de vedere inventarul prenumelor are un caracter deschis, dinamic.[74, pag.6-15]. Astăzi, numele personale actuale îmbrățisează, fiecare în parte, o frîntură de istorie. Existența lor în onomasticonul moldovenesc este rezultatul unei dezvoltări îndelungate a mediului social și lingvistic. Antroponimia combină elemente aparținînd fondului străvechi, moștenit, cu elemente provenite din alte limbi, care s-au suprapus succesiv peste primele, ceea ce face ca acest domeniu să posede un caracter bizar. Un factor important ce influnțează sistemul numelor de persoană este moda.
Analizînd procesul de modernizare a sistemului prenumelor românești, Al. Cristureanu constată, la sfîrșitul anilor ’60, existența a trei surse principale manifestate în această direcție, care se concretizează în trei mari grupe ce cuprind: prenume de origine latină; prenume de proveniență cultă occidentală; prenume de proveniență cultă românească.
Prima grupă, prenumele latine de tipul Aurel, Aurelia, Cornel, Cornelia, Liviu, Remus, Romulus, Titus, Traian etc. au apărut în cercul intelectualității românești din Transilvania, prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o replică dată oficialităților austro-ungare, care tindeau să maghiarizeze prenumele românilor. De la intelectualii ardeleni aceste prenume au cunoscut o răspîndire treptată în toate mediile sociale și în toate provinciile românești, fiind acceptate cu oarecare ușurință datorită noutății și valoriilor evocative [6, pag.63-67 ]. A doua grupă o constituie prenumele culte de tip occidental (preluate mai ales din onomastica romanică, germanică și rusească) a căror apariție a fost favorizată de transformările sociale, politice și culturale din secolul trecut. Și aceste prenume apar mai întîi în mediul intelectualilor, pătrunzînd apoi în mase, cu precădere la oraș. Prenumele de origine cultă românească, cea de-a treia grupă identificată, au ca sursă de proveniență istoria și literatura națională: Bogdan, Vlad, Răzvan, Despina, Radu, Tudor; Călin, Dan, Doina, Monica, Rodica etc., unele sunt derivate sau hipocoristice ale unor nume românești vechi sau moderne: Dana, Danela, Puica, Sănducu; Anda, Andi, Lena, Dinu, Nelu, Nicu, Sandu etc., alte prenume sunt aduse ca inovații dintr-o zonă geografică în alta sau sunt la origine substantive commune românești: Afina, Brîndușa, Crina, Codruț, Codruța, Crenguța etc.
Din totdeauna oamenii au manifestat un interes deosebit pentru numele pe care aveau să le dea copiilor lor. Criteriul după care se ghidau în acest demers a fost definit de etnologi nomen est omen1. Ideea că între nume și posesorul lui se stabilește o legătură a existat în toate timpurile. Iorgu Iordan asociază această legătură cu aceea „de la cauză la efect, de fapt de la dorință la realizarea dorinței ”. [44, pag.36-50.]
Atribuirea numelui unui nou născut este un act de voință din partea părinților, de aceea opțiunea acestora de a rămîne conservatori, urmînd tradiția, sau de a fi în pas cu moda este subiectivă. În urma cercetărilor întreprinse în domeniu, Teodor Oancă recunoaște trei tendințe principale care se manifestă în antroponimia românească actuală:
1. Negarea (într-o oarecare măsură) a antroponimelor românești tradiționale – cu deosebire în mediile orășenești – și înlocuirea lor tot mai mult cu forme diminutivale și hipocoristice;
2. interesul manifestat pentru unele nume străine;
3. Înmulțirea cuvintelor care alcătuiesc numele personal, atît la acordarea numelui nou născutului, cît și ulterior, la cerere. [57 pag.7-26].
Tendințele novatoare de care aminteam mai sus se manifestă prin impunerea dorinței părinților de a atribui copilului nou-născut un nume preferat de ei. Asistăm în asemenea cazuri la un fenomen extrem de interesant pentru lingviști și sociologi și anume împletirea tradiției cu exprimarea voinței părinților, fenomen care se caracterizează prin a da copilului un nume format din două sau mai multe cuvinte. Moda acestor prenume duble apare mai întîi la oraș, în rîndul intelectualilor, ca apoi, prin imitație să se extindă și la alte categorii socioprofesionale din mediul urban și rural. Obiceiul de a da copilului numele nașilor a contribuit și el la extinderea fenomenului acolo unde se obișnuiește ca tinerii căsătoriți să aibă doi nași. Trebuie menționat faptul că dintre cuvintele care alcătuiesc prenumele, de cele mai multe ori numai unul este activ. Cîteodată se impune în uz numai o formă diminutivală sau un hipocoristic.
Uneori activează un cu totul alt nume (impus de dorința unuia dintre părinți) decît cele înregistrate în actele oficiale: un copil care se numește Marius Vlad, dar i se spune Andrei.
Alături de ceea ce numesc antoponomaștii nume duble se înregistrează o serie de prenume alcătuite din trei sau patru termeni, uneori chiar din cinci elemente: Gabriel-Cosmin-Marian, Ana-Maria-Lorena, Oana-Mihaela-Coralia, Emanuel-Andrei-Ion, Simona-Aura-Ileana, Alina-Ionela-Mariana, Elena-Marinela-Delia, Ioana-Florina-Cristina, Livia-Mariana-Cristi; Paul-Mihai-Georgian-Ștefan, Felicia-Mia-Elena-Vetiria, Bogdan-Ioan-Gheorghe-Traian; Marius-Daniel-Iulian, Sorin-Laurențiu, Cătălin-Horia-Titel-Mircea-Virgil. ( vezi Anexa 3)
Studiind antroponimia de pe întreg teritoriul țării cu ajutorul metodei statistice, reputatul onomast Gh. Bolocan apreciază că după anul 1992 s-au înmulțit sensibil prenumele duble; din întregul inventar de nume de botez dintre anii 1995-1999 în jur de 40% sunt nume duble. În majoritatea cazurilor, cel de-al doilea nume este preluat din inventarul apusean (Anglia, Italia, Franța, Spania) și din America și se adaugă unui nume vechi din onomasticonul românesc: Alexandru-Mario, Mihai- Robert, Nicolae-Roberto, Petre-Orlando, Ana-Miruna, Ioana-Carla, Maria-Mirabella etc. [12, pag.369-412].
Alăturarea a două sau mai multe prenume nu se face după criterii lingvistice sau geografice, ci mai degrabă după unele socioculturale (gradul de instrucție al părinților, mediul și nu în ultimul rînd, criteriul estetic). Prenumele românești actuale pot fi clasificate din punctul de vedere al originii în mai multe grupe: a) nume mitologice: Casandra, Delia, Diana, Elena, Nestor, Olimpia, Oreste etc.; b) nume biblice și de sfinți: Adam, Eva, Gabriel, Lazăr, Maria, Magdalena, Matei, Eleonora, Filip, Natalia etc.; c) nume din Roma antică: Adrian, Cecilia, Lavinia, Liviu, Lucreția etc.; d) nume medievale: Adela, Angelica, Bianca, Sigismund etc.; e) nume istorice: Agripina, Alexandra, Ștefan, Teodor etc.; f) nume exotice: Carmen, Dalia, Greta, Mirela, Tania; Ursula etc [46, pag.68-73]. Aceste nume pot funcționa ca atare sau prin forme hipocoritice sau diminutivale. De asemenea, există tendința de a „cosmetiza” prenumele obișnuite prin prescurtări și prin transformări grafice nespecifice limbii române: Any (Anișoara), Betty(Elisabeta), Fanny (Ștefania), Jenny (Ioana, Eugenia), Johnny (Ion), Mary (Maria), Miky sau Mya (Mihaela), Nelly (Ioana, Elena), Vally (Valeria, Vasilica), Dany (Daniela), Liliana (Lily sau Lilu), Corina (Cory), Nicoleta (Nicolle) etc. Atunci cînd se discută despre importanța alegerii numelui unui viitor om trebuie avut în vedere și criteriul estetic, pus în evidență de opțiunea fermă a unuia dintre părinți, pentru că pot apărea situații în care, fără să-și dea seama, unii părinți își marchează pe toată viața copilul, impunîndu-i un nume ce simbolizează concepțiile lor politice, filosofice, artistice etc.
Dacă la sfîrșitul sec.XVIII inventarul de nume de botez capătă treptat aspect religios, după această data el se va caracteriza printr-o puternică tendință de laicizare și modernizare. Refelctînd modificările din viața societății românești și aspirațiile ei, inventarul de nume se schimbă într-un ritm foarte rapid. Astfel, alături de împrumuturi, mai vechi sau mai noi, oamenii au folosit întotdeauna și creații proprii. În această categorie, se include , impresionant de numeroase, nu numai creații pe baza unor cuvinte comune, ci și imensul număr de hipocoristice și derivate: Crenguța, Diamanta, Dumbrăvița, Finuța, Fulga, Garofița, Onorel, Păunița, Zorina, Alunica, Brăduțu, Brîndușa, Lăcrămioara, Luminița etc.
Modernizarea, explicabilă prin factori social-politici și culturali, începe prin înlocuirea formei vechi a unor nume cu o formă nouă, după modelul latin sau romanic: George în loc de Gheorghe, Bazil în loc de Vasile. Procesul de înoire continuă cu valul de nume împrumutate din apus pe cale cultă, în cele mai multe cazuri fiind vorba doare de forme deosebite ale numelor care circulau și la noi: Eugen în loc de Eughenie sau Evghenie, Jean în loc de Ion, Jorj în loc de Gheorghe etc.
Deci, antroponimia de astăzi a fost îmbogățită și cu numeroase creații românești: pe de o parte au apărut prenume în atribuirea cărora sentimentele sunt adesea mai importante decît rațiunea (fără a ține cont că prenumele „crește” odată cu nou-născutul și că trebuie să-l reprezinte, în copilărie ca și la maturitate, de cele mai multe ori părinții aleg pentru ei înșiși, în funcție de propriile lor sentimente și, posibil, nu întotdeauna în cunoștință de cauză): Crenguța, Diamanta, Dumbrăvița, Finuța, Fulga, Garofița, Onorel, Păunița, Zorina, Alunica, Brăduțu, Brîndușa, Lăcrămioara, Luminița etc.; pe de altă parte, există prenume care au fost readuse în atenție prin reîntoarcerea către personalitățile istoriei naționale, după o lungă perioadă în care ele s-au aflat într-un con de umbră: Decebal, Dragoș, Mircea, Ovidiu, Șerban, Traian etc. Totodată, un factor important în apariția și păstrarea prenumelor s-a observat fi literatura (Calipso, Cătălin, Cătălina, Monica, Ofelia, Otilia, Răzvan, Rodica) și, nu în ultimul rind , cinematografia și muzica (Carina, Gutiera, Inesa, Iolanta etc.). [20, pag. 98-120 ].
Deosebit de frecvente sunt astăzi și formele hipocoristice ale unor nume de botez. Ele circulă ca prenume independente, noi și moderne, deși au la origine prenume vechi: Ela – Elena, Eleonora, Elisabeta, Mihaela, Daniela, Gabriela; Ema – Emanuela, Emilia; Gabi – Gabriel, Gabriela; Lia – Cornelia, Iulia, Natalia; Rică – Aureliu, Aurelian; Zina – Zinaida etc. Numele constituie o parte din viața unui individ și nu trebuie să-i știrbească personalitatea. Nu este normal ca omul să se jeneze de numele pe care îl poartă. Acesta este un dar, nu o povară; părinților le revine responsabilitatea (pe care trebuie să și-o asume!) alegerii unor nume care să nu se transforme în ceva greu de acceptat și de suportat pentru adultul de mai tîrziu. Tendințele de primenire a fondului de prenume se pot manifesta și fără urmări adînci în antroponimie. Considerînd moda un produs al tuturor condițiilor de viață ale omului (economice, sociale, politice și culturale), Iorgu Iordan afirma „că un fel de modă, ca stare de spirit, a intervenit chiar de la început, cînd el [omul- n.n.] gîndea metaforic. Altfel spus, el acționa sub imperiul unui impuls, căruia nu-i putea rezista, la alegerea unui nume pentru copiii săi. Cu vremea, criteriile, adică moda, s-au schimbat […] Ar urma, logic vorbind, ca, odată cu trecerea timpului, și ultima modă, cea mai autentică dintre toate, să facă loc alteia.” [61, p.18-33].
3.3 Nume de copii la modă în 2014, Republica Moldova, semnificația numelor
Să fie popular sau la modă? Sa fie clasic sau modern, original? Este indicat să alegi un nume doar pentru că este la modă? Atunci cînd părinții încearcă să aleagă numele copilului au de optat între 2 categorii mari:
alegeri populare (clasice, nume de Sfinți etc.);
alegeri neobișnuite (nume unice, inventate, la modă)
Indiferent după ce criteriu este ales numele copilului există atît avantaje, cît și dezavantaje. Tendința actuală se învarte în jurul alegerii numelor cît mai pompoase, originale, dar și la modă. Frecvente din acest punct de vedere sunt numele copiilor celebrităților preferate, care instaurează trendul, numele idolilor sau personajelor de film favorite. Specialiștii care au analizat de-a lungul timpului metodele și criteriile de alegere a numelor de copii și impactul lor asupra societății și culturii susțin că exista suișuri și coborîșuri cînd vine vorba de alegerea numelor în tendințe. Se pare ca numele clasice, populare sunt mult mai rezistente în timp decît cele persiflabile, la modă, actuale. Aceștia au realizat mai multe studii și au descoperit că anumite nume care erau considerate la modă au disparut foarte rapid din preferințele viitorilor părinți. Un nume este considerat ieșit din trend atunci cand a fost dat la naștere la mai putin de 10% din cel mai mare numar înregistrat în trecut. În urma studierii a numărului variat de nume a copiilor în prezent, în Republica Moldova, într-un articol publicat în ziarul “Lumina” Ediția Națională, s-a prezentat datele de Statisticile Inspectoratului Național pentru evidența persoanelor Chișinău, Moldova, topul numelor de bebeluși băieți în 2014. Așadar:
Matei – Cel mai dorit nume de băiat în 2014, are origini pur grecești și provine din numele "Matthaios", care înseamna "dar de la Dumnezeu sau copil al lui Dumnezeu". În religia crestină ortodoxă numele Matei este sarbatorit pe 16 noiembrie, în cinstea Sfîntului Apostol Matei. Despre băieții care poartă acest nume se spune că sunt inventivi, cuminți si sociabili.
Cristofor-. În primul rînd face legatura cu marele călător Cristofor Columb, marele navigator care a descoperit America. Originile acestui nume au legatura clara cu numele lui Cristos, fiind un nume de proveniență latină care înseamna Cu Cristos înăuntru. . In general, se spune că persoanele cu acest nume au multă energie pe care doresc să o dedice comunității și au o mare și avidă sete de cunoaștere.
Marco- Marco este de asemeni un nume din seria marilor navigatori și aduce aminte de celebrul Marco Polo, navigatorul din Veneția. Numele este de proveniență italiană și are semnificația: Zeul Războiului. Băieții care poartă acest nume au desigur energia unui navigator neînfricat, au spirit extraordinar de aventură și se bucură de o gîndire deschisă și luminoasă. Își doresc să cunoască cît mai mult.
Felix- De origine Latină, numele Felix este special și înseamnă: Norocosul. Numele Felix este menționat și în Biblie și are însemnătatea de Fericitul. Băieții cu acest nume au tendința dar și darul de a fi extrem de bun analiști care pot descifra tainele sufletului, calitate care îi ajută să adune mari cantități de bani în viață, uneori cu orice risc. Dacă nu reușesc să își atingă ținta pot deveni însa abuzivi și pot aduce la lumina unele laturi întunecate ale sufletului lor.
Maxim – Numele Maxim este un nume cu rezonanță puternică. Numele este de origine slavă deși este foarte popular și în țările de limbă spanională. Semnificația numelui: Cel Mare.
Nume nocoros: 1. Persoanele cu acest nume au tendița de a deveni lideri și a conduce oameni avînd darul de a influența masele de oameni.
Albert – Numele Albert este unul dintre cele mai moderne împrumuturi ale onomasticii romanești, cu origini germanice, dar și slave. Este interpretat ca "stralucit, celebru, nobil, fin", iar despre persoanele care poartă acest nume se spune că sunt atente la imaginea lor, moderne, pedante si iubitoare de distracție.
Toma – Un alt nume cu rezonanță biblică este Toma, ce amintește de Sf. Apostol Toma, sărbătorit pe 6 octombrie. Cu vechi origini ebraice, Toma se traduce prin "frate geaman, frate al lui Hristos". Acest nume amintește de filosoful si teologul catolic Sf. Toma de Aquino, dar și de personajul principal din balada "Toma Alimoș" care întrunește cele mai mari calități ale poporului roman: dragoste pentru natură, curaj, ospitalitate. Despre băieții care poartă acest nume se spune că sunt cuminți, corecți, inteligenți și altruiști.
Mihai – Cu puternice origini ebraice (Elohim) și amintind de Sf. Arhanghel Mihail, conducatorul oștilor cerești, numele Mihai se traduce prin „cine este ca Dumnezeu, cine se aseamană cu Dumnezeu". Datorita puternicei semnificații, multi regi și împarați au purtat acest nume. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți la data de 8 noiembrie, iar despre cei care poartă numele Mihai sau Mihail se spune ca sunt de încredere, altruiști, prietenoși și influențați de sentimente contradictorii.[ 16, pag.9-28]
Iar ceea ce ține de prenumele de gen femenin, în top se enumeră următoarele :
Sara – Sara pare să fie numele de fată cel mai îndragit de catre cei care vor deveni parinți în 2014. Daca vrei ca fetița ta sa poarte același nume, trebuie să știm că Sara are o rezonanță, în primul rînd, biblică, deoarece în Vechiul Testament aceasta a fost soția lui Avram și mama lui Isaac, considerată mama popoarelor. Numele are origine evreiască și înseamnă "prințesă, regină, stăpînă", fiind și un simbol al longevității feminine. Cercetari mai amănunțite au descoperit că în limba babilonianî Sara deriva din Sharratu, soția lui Sin – zeul lunii.
Maria- Din nou, un nume cu rezonanță biblică și bine înrădăcinat în tradiția românească. Sfînta Maria este sarbatorită la data de 15 august sau/și 8 septembrie și, fiind cunoscut datorită Fecioarei Maria, înspiră, în primul rînd, puritate, bunătate și milostenie. Este derivat din ebraicul "marah". Despre persoanele care poartă acest nume se spune că sunt puternice, ambițioase, sociabile și un membru echilibrant al familiei din care fac parte.
Teodora sau Theodora – Acest nume frumos vine de departe, din Bizant. A aparut mai întai doar în cele mai de seamă familii ale vremii și înseamna "dar de la Dumnezeu". Mai multi sfinți catolici au purtat numele Theodor, chiar și doi papi, iar in Împeriul Bizantin numele Teodora era purtat mai mult de împaratese și femei din familii bogate, ceea ce confera numelui și o aura aristocrată. Daca vreți să sărbătoriți numele Teodora, o puteți face pe 7 august, atunci cînd este sarbatorită cu cruce roșie Sf. Teodora de la Sihla.
Alexandra- Acest nume este de origine pur grecească și, la fel ca numele Alexandru, pornește de la Alexandros (Αλεξανδρος). Înseamna "cea care protejează oamenii", iar despre femeile care poartă acest nume se spune ca sunt curajoase, oneste, protectoare, moderne și atașate de familie. Numele Alexandra poate fi sarbatorit de Sf. Alexandru, pe 30 august.
Sofia – Ca și numele Teodora, Sofia a fost prima data nume de botez în epoca bizantină, cînd era purtat doar de fiicele și soțiile împaraților. În zilele noastre, numele este folosit în toate țările europene, mai ales în cele din jurul Marii Mediterane si Marii Negre. Sofia derivă din grecescul "sophia" și înseamnă "înțelepciune și cunostintă". Sofia era, de altfel, zeița înțelepciunii la greci. Despre fetele care poartă acest nume se spune că sunt altruiste, cumpătate, mai tăcute. Sfînta Sofia este sarbatorită la ortocdoși la data de 17 septembrie, însa este mentionată și pe 4 iunie.
Patricia – Patricia este un nume de fată care, pînă nu demult, era puțin folosit pe meleagurile noastre. De aproape 2 ani însa, Patricia a început să cîștige sute de admiratori printre viitorii părinti. Este un nume cu origini latine, derivat din "patricius" și înseamnă "nobil, aristocrat, persoană de rang înalt". Despre fetele care poartă acest nume se spune ca sunt sensibile, atente la imaginea lor, afectuoase și capricioase.
Ioana – Un nume cu origini ebraice și bine înradacinat în tradiția romanească. Este derivat din ebraicul "johanan" și înseamna "a face o favoare, a ajuta, a avea mila". Fetele care poartă numele Ioana sunt considerate corecte, prietenoase, familiste. Primii copii botezați astfel, acum mii de ani, primeau acest nume ca mulțumire față de Dumnezeu pentru ca a facut posibilă nasterea. De aici și semnificația "dar de la Dumnezeu" pentru numele Ioana si Ioan, sărbătorit la ortodocși de Sfîntul Ion, pe 7 ianuarie.
Gabriela – Numele Gabriela derivă, în primul rînd, din ebraicul "Gavriil", cu origini biblice (Arhanghelul Gavriil este cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea nașterii lui Iisus Hristos). Numele mai deriva și din limbile latină, greacă și arabă – Gabrielus, Gabriel, Jibril. În funcție de toate aceste origini, Gabriela înseamna "eroina, ființă puternică, omul lui Dumnezeu". Fetele care poartă acest nume sunt considerate puternice, corecte, muncitoare, altruiste. Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sunt sarbatoriti la data de 8 noiembrie.
Antonia – Acest nume este "disputat" de mai multe popoare – ebraic, etrusc, latin, iar in România a patruns abia în jurul anului 1500. În funcție de fiecare origine în parte, înseamna "floare, frumos, neprețuit, demn de laudă". Fetele care poartă acest nume sunt moderne, curajoase, loiale și puternice. Numele Antonia poate fi sarbatorit pe 17 ianuarie, în ziua Sfantului Antonie cel Mare – protectorul călugarilor, maicilor și al tuturor creștinilor ortodocși.[ 39, pag.295-300]
Ana – In jurul numelui Ana se învart o mulțime de semnificații și povesti ale mai multor popoare. În Imperiul Roman, Ana era o divinitate a lunii sarbatorită în luna martie, împreuna cu zeul Marte. Pe filiera daco-romană numele a patruns și pe teritoriul romanesc, unde i s-a asociat, datorita credinței crestin-ortodoxe, și originea ebraică "hannah". Astfel, Ana înseamnă "stralucire, milostenie, bună voință", iar despre fetele care poartă acest nume se spune că sunt puternice și sensibile în același timp. Sfînta Ana este sărbatorită de ortodocși pe 9 septembrie.
Așadar, cu toate că suntem o țară mică, însă numărul de cetățeni plecați peste hotare, oferă posibilitatea orizonutului de imaginație să se extindă enorm în domeniul onomasticii. Astfel, reflectînd asupra acestui studiu de nume moderne în 2014, mi-am dat seama că atît numele din mediul rural, cît și cel urban se află sub influența modei. Și mulți dintre părinți în prezent optează pentru aceste împrumuturi, sau chiar creații personale.
Concluzii
Inventarul de nume folosite astăzi la noi este rezultatul firesc al unei evoluții istorice îndelungate; el s-a constituit în timp din creații antroponimice prorpii și din împrumuturi adaptate specificului limbii și sitemului de nume românești. Renunțînd mereu la unele elemente, adoptînd mereu altele, fără a refuza însă un rațional echilibru între tradiție și inovație, inventarul de nume a fost și este unul dintre cele mai dinamice domenii ale limbii. Această continuă prefacere reflectă în ultimă istanță , într-o manieră proprie , schimbările care s-au petrecut și se petrec în societatea noastră, în fiecare etapă a evoluției ei. Astfel, literatura,muzica, cinematografia, radioul și televiziunea, informatica în general, sunt căile de pătrundere a numelor noi, iar conectarea vieții românești la performanțele civilizației moderne va marca, cu siguranță, sistemul onomastic al viitorului. Iar numele de copii moderne în 2014 expuse mai sus, ne demonstrează varietatea de împrumuturi în prezent.
Așadar, perioada contemporană se caracterizează printr-un amalgam de nume, unele fiind păstrate prin tradiție, altele ce au pășit în limbă pe măsură ce au apărut noi direcții de dezvoltare, curente și influențe moderne .
Concluzii și recomandări
Prezenta teză reprezintă o cercetare a fundamentelor teoretice ale onomasticii, o analiză lingvistică a termenilor de globalizare, nume personal și un studiu comparativ a numelor de persoana la modă vs cele tradiționale.
În primul capitol abordăm fundamentele teoretice pe care se bazează studiul nostru aceata ne-a permis să concluzionăm următoarele:
Onomastica reprezintă o bogată și importantă sursă de studiere a istoriei, limbii și culturii neamului nostru. Ca disciplină științifică și ca totalitate de nume proprii, ea dispune de reguli și legități care trebuie cunoscute și însușite, de date și informații care necesită a fi introduse în diverse domenii și sfere de activitate umană.
Astfel, domeniul onomasticii este o adevarată arhivă în care se pastrează amintirea atîtor evenimente, întamplari și fapte mai mult sau mai puțin vechi sau importante, care s-au petrecut de-a lungul timpurilor și au impresionat într-un chip oarecare sufletul popular. La sursele istorice apelăm frecvent pentru a înregistra vechimea în limbă a unui nume. Din documente luăm cunoștiință de numele unei anumite persoane și consemnăm atestarea acestuia.
Observăm apoi că numele se încadrează într-un subsistem onomastic sau face parte dintr-un microsistem onomastic, că el corespunde unui anumit model antroponimic. Cînd acesta se dovedește productiv, la el se raportează sute și mii de nume. Marea majoritate a studiilor românești și străine de antroponimie abordează numele de persoane selectiv, mai ales din punct de vedere al originii și evoluției lor. Dar, putem remarca că izvoarele de studiere sunt restrînse pentru teritoriul Repuclicii Moldova.
Analizînd și evidențiind aspectul prenumelor, am dedus că cercetările și studiile efectuate pe teritoriul Republicii Moldova, au fost dezvoltate și cercetate de savanți ca Maria Cosniceanu, Iorgu Iordan, Chrisitian Ionescu, A. Eremia și V. Răileanu , Tomescu.D etc. Iar ceea ce a influențat aspectul larg de alegere a prenumelor în zilele noastre, sunt literatura, muzica, filmul, împrumuturile din alte. Alegerea numelui ține în cele din urmă și de nivelul de cultură al fiecărui în parte. Astfel, preluarea unor nume străine, ca de fapt întreaga operație de alegere a unui nume,trebuie să dea dovadă de moderație, bun-gust, prudență și simț al limbii.
Capitolul doi constituie un studiu lingvistic și terminologic privind particularitățile procesului de globalizare, pentru specificarea acestora am analizat avantajele și dezavantajele asupra culturii naționale, m-am bazat pe definirea procesului de globalizare și impactul acestuia asupra onomasticii, dar în primul rînd asupra identității personale, naționale.
În ceea ce privește fenomenul globalizării și impactul asupra culturii, putem spune că acest proces este unul care aduce la rîndul său anumite avantaje, însă trebuie să fim prudenți la ceea ce preluam din „societatea universală”. De asemenea, trebuie să mai învățăm că nu este necesar să preluăm de la modele pe care le credem sau vedem mai valoroase, ci trebuie să conștientizăm faptul că și noi putem fi exemple pozitive pentru celelalte culturi și să păstrăm această imagine individuală. Valeriu Butulescu spunea că „identitatea este marca oficială a fiecăruia”, deci realizînd acest studiu, am dedus faptul că procesul de globalizare nu a influențat în mod decisiv convingerile și credința noastră în ceea ce privește identitatea prin nume și prenume.
Astfel realizînd un studiu de caz, am constatat că în cazul locuitorilor din mediul rural, este evidentă influența religioasă deoarece copilul a fost botezat cu numele unui sfînt în funcție de preferință sau ghidîndu-se după ziua nașterii. Cei din mediul urban preferă două prenume dintre care unul modern (de ex. Ariadna, Livia) și al doilea tradițional (Maria, Elena). Anume prin purtarea numelor de valoare natională, tradițională, nume ca Maria, Ana, Elena, Gheorghe, Ion, Vasile mai păstrăm cu mîndrie acele valori a poporului nostru. Deci, numele ne reprezintă ca individ , ca personalitate, de aceea trebuie sa fim conștienți de valoarea acestuia.
Capitolul trei reprezintă un studiu comparativ în care analizăm unele probleme și diferențe privind numele actuale și cele tradiționale. Efectuarea cercetării pe bază a selectării numelor de copii din anii 2011-2014, din satul de baștină Păulești, ne-a arătat că în procesul de alegere a numelor de copii, renunțînd mereu la unele elemente, adoptînd mereu altele, fără a refuza însă un rațional echilibru între tradiție și inovație, inventarul de nume a fost și este unul dintre cele mai dinamice domenii ale limbii.
Așadar, perioada contemporană se caracterizează printr-un amalgam de nume, unele fiind păstrate prin tradiție, altele ce au pășit în limbă pe măsură ce au apărut noi direcții de dezvoltare, curente și influențe moderne. Iar ceea ce justifică că tradiția mai trăiește în inimile poporului nostru este statistica realizată de Servicul de Stare Civilă, ce ne aduce la cunoștință rezultatul că, anul trecut au fost înregistrate 995 de certificate de naștere cu prenumele Maxim și 951 cu Anastasia. Însă multe persoane aleg, în continuare, numele Ion și Maria pentru copiii lor. În 2012, 817 băieți au fost numiți Ion, iar 777 de fetițe – Maria. Printre cele mai preferate prenume masculine mai sunt: Alexandru, David, Daniel, Artiom, Nichita, Bogdan și Andrei. În topul prenumelor feminne au mai ajuns: Daria, Alexandra , Victoria, Valeria, Andreea, Nicoleta și Evelina.
Fiind o susținătoare și iubitoare a frumosului național, strămoșesc, de o valoare nemărginită, m-a bucurat faptul că astăzi în pofida procesului de globalizare, și anume ce le întîlnim la prenume românești scrise cu y: Tony, Johnny (care nu e altceva decît un Ion americanizat), așa cum au constatat și cercetătorii fenomenului de globalizare, se remarcă la națiunile mici (cum suntem și noi) tendința de reafirmare a ceea ce este specific și tradițional pentru a se diferenția cumva din masificare. Odată trecută moda telenovelelor, românii își îndreaptă atenția spre vechile nume tradiționale, de exemplu Ilinca.
Încheiem această expunere subliniind faptul că materialul antroponimic studiat ne arată că onomastica sub influența globalizării, este marcată de procesul actual de americanizare, totuși, reușind în cele din urmă, să evadeze din acest cerc și să-și păstreze estetica tradițională.
Iar recomandările pe care le-am putea propune tinerilor cercetători, dar nu numai, înfățisează în primul rînd :
de a-și aduce contribuția la păstrarea identității personale;
să se mențină interesul atît teoretic cît și practic pentru domeniul de cercetare‚ fiind de o actualitate deosebită și de importanță majoră pentru valorificarea patrimoniului național;
să formuleze propuneri de soluționare a problemei cercetării vizate în lucrare;
să manifeste interes pentru valoarea culturală, în cazul de față asupra onomasticii;
Bibliografie:
Avram Mioara, “Vocabularul actual al limbii române”, în LLR, 1997, vol. 3;
Avram Mioara, “Formarea cuvintelor și cultivarea limbii române”, în LL, nr. 4, 1983;
Baxăneanu Arnăutu,“Restabilirea onomasticii naționale de: Eremia, Anatol (Text tipărit), p.26-40;
Bari Ioan, “Probleme globale contemporane”, Ed. Economică, București, 2003, p.10-23;
Bădrăgeanu Pîrcălabu:“restabilirea onomasticii naționale”de:Eremia,Anatol(Text tipărit)
Bălanu Vechi : “restabilirea onomasticii naționale”de: Eremia, Anatol (Text tipărit), p.63-67;
Bauman Zygmunt, “Globalizarea și efectele ei sociale”, Ed. Antet, Oradea, 1999
Bălănescu Olga, “Identitate culturală în publicitatea românească”, în Rogojinaru, Adela (coord.), Comunicare, relații publice și globalizare, Ed. Tritonic, București, 2007.
Bărboi Constanța,”Onomastică și istorie”, București, Univers Enciclopedic,1999, p.12;
Blaga Lucian, Trilogia culturii, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969.
Boccaccio Giovanni „Decameronul”, traducere de Miron Nicolescu. Cu 40 ilustrațiuni. București, Edit. Librăriei H. Steinberg & Fiu (Tip. Providența), 1916 , p.23;
Bolocan Gheorghe, Prenumele actuale – inventar și repartiție teritorială, în “Studii și Cercetări de Onomastică”, nr. 4/1999, Craiova, Editura Universitaria, pp. 369-412;
Campeanu Virginia, “Dimensiunea globala a dezvoltarii durabile”, Expert, 2004;
Candrea A., “Poreclele la români”, București, Editura Librăria Socecu, 1895, p.91;
Chirstian Ionescu, “Observații asupra sistemului antroponimic românesc”, în LR, XXV, nr. 5,1967, pp. 519- 528;
Christian Ionescu „Mică enciclopedie onomastică”, Editura Enciclopedică Română, București, 1975, p.9-28;
Christian Ionescu, “Sistemul antroponimic românesc în secolul al XIV-lea și al XV-lea în SCL, XXI”, nr. 3,1980, p. 243-252;
Condrea Irina, “Numele propriu ca semn” în revista Limba Română, 2011, p.156-180;
Constantin Noica, “Modelul cultural european”, Humanitas, București, 1993, p.60;
Cosniceanu M., “Dicționar de prenume și nume de familie purtate de moldoveni” (Îndreptar antroponimic). Ediția a doua, revăzută și completată. Chișinău 1993, p.98-120;
Cosniceanu M., “Studiu asupra numelor de personae”, Ed. Știinca, 1973, p.41- 55;
Cristureanu Al., Prenume de proveniență cultă în antroponimia contemporană românească, în „Studii și materiale de onomastică”, București, Editura Academiei Române, 1969, p. 24;
Constantinescu N. A. “Dicționar onomastic românesc (DOR)”, București, Editura Academiei, 1963, p.85-88;
Coteanu Ion, “Structura și evoluția limbii române (de la origini până la 1860)”, București, EA, 1981;
Corvin Lupu, “România sub presiunea Războiului Rece și a dorinței de integrare euro-atlantică”, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2001, p.67;
Dauzat Albert, “Les noms de personnes origine et évolution”, Paris, Delagrave, 1924, p.30-41;
David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, “Transformări globale. Politică, economie și cultură”, Ed. Polirom, Iași, 2004, apud. John Tomlison, op.cit, p.10
Densusianu O., “Probleme de toponimie și onomastică”, Facultatea de Filozofie și Litere, București, 1928-1929, p.31;
Diaconu, P, “Deslușiri privind câteva nume de familie”, Revista Tomis, nr.2, .,1996;
Dicționarul expilcativ al limbii române (DEX) , București, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p.272;
Drăganu Nicolae, “Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticei”, București, 1933, p.100-105;
Eremia A., M. Cosniceanu, “Nume de persoane”, Chișinău, 1964, p.54-60;
Eremia A., M. Cosniceanu. “Valorificarea patrimonului onomastic național” în Akademos, nr 4(15), decembrie 2009, p.25-32;
Graur Alexandru, “Nume de persoane”. București 1965, p.46-50;
Harvey B. Feigenbaum, “Globalization and Cultural Diplomacy”, George Washington University, 2002;
Held David et all, “Transformari globale. Politica, economie si cultura, Polirom, Bucuresti”, 2004, p.45;
Homorodean Mircea, “Probleme de onomastică”, Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, 1980, p.89-91;
Friedman Thomas L., “Lexus și măslinul” traducere din limba engleză de Adela Motoc, Editura Fundației Pro, București, 2001, p.68-69;
Ion Rosianu,”Despre numele proprii si conținutul lor”,în CL 1972, XVII, nr.2,p.295-300;
Ionescu Christian.,“Antroponimie românească”, teză de doctor, Universitatea București, 1979, p.21-33;
Ionescu Ch., “-escu în antroponimia românească”, SCL, nr.4/1980;
Ionescu Ch., “Nume de familie românești”, în: Limba română, XXXIX, nr.3, 1990, p.243-248;
Ionescu Christian “Observații asupra sistemului antroponimic românesc”1976, Limba Română 5, p.519-528;
Iordan Iorgu, “Toponimia românească”, București, Editura Academiei Române,1963, 36-50;
Iordan Iorgu, “Dicționar al numelor de familie românești”, București, Editura Științifică și Enciclopedică.p.49;
Janitsek E., “Despre apariția numelor duble în documentele românești din secolul XIII-XV”, în SO, nr.4/1981, p.68-73;
John Tomlinson, “Globalization and Cultural Identity”, 2003 , p.11;
Mihailovici Aurelia Bălan, “Dicționar onomastic creștin. Repere etimologice și martirologice”, Editura Minerva, București, 2003, p.121;
Mihăilă Ecaterina, “Despre geneza și funcția numelor proprii”, Limba Română 3, 1978, p. 267-278, ;
Moise I., “Studii de onomastică”, Editura Tehnică ,,Tip-Naste”, Pitești, 1994, p.65-87;
Noica Constantin “Modelul cultural European” ,Humanitas, București, 1993, p.60;
Noica Constantin, “Jurnal de idei”, Humanitas,București, 2007, p.24-30;
Nuță Ion, “Dicționarul de porecle al Moldovei și Bucovinei. Principii și metode, Studii de onomastică” 1987, p. 192-201;
Oancă Teodor, “Sociolingvistica aplicată, cercetări de antroponimie”, Fundația Scrisului Românesc, Craiova, 2001, p.23-27;
Oancă Teodor, Tendințe noi în antroponimia românească. Schimbări de nume, în „Studii și Cercetări de Onomastică”, nr. 1/1995, Craiova, Editura Universitaria, p.7-30;
Oancă, T., “Probleme controversate în cercetarea onomastică românească”, Craiova Editura Scrisul Românesc, 1996, p. 75-89;
Oancă Teodor, Numele de familie în documentele de stare civilă, “Studii și cercetări de onomastică”1996, p.7-26;
Onufrie Vințeler, “ Studii și cercetări de onomastică și etimologie”, Casa Cărții de Știință, 2010, p.29-31;
Pașca Ștefan, “Nume de personane și nume de animale în Țara Oltului”,București, 1936, p.82-107;
Pătruț Ioan, “Onomastica românească”, București, 1980, p.85-92;
Roth Andrei, “Modernitate și modernizare socială”,Editura Polirom, Iași, 2002, p.18-33;
Roland Robertson, Globalization. Social Theory and Global Culture, Sage Publications Ltd, London, 1992, apud. Doru Buzducea, op.cit., p.9;
Simionescu Mircea Horia, “Dicționar onomastic”, Editura Allfa, București, 2000, p.21;
Soros George, “Despre globalizare”, Editura Polirom, Iași, 2002, p.24-52;
Stiglitz Joseph E. – “Globalizarea: speranțe și deziluzii”, Editura Economică, 2002;
Stiglitz Joseph E. – “Mecanismele globalizării”, Editura Polirom, 2008;
Tiberiu Braileanu, “Globalizarea. Nenumele nimicului”, op.cit, p.130
Ibidem, p.139
Ibidem, p.144
Thomas A. Sebeok ”Semnele: O introducere în semiotică”, traducere din engleză după ediția a I-a definitivă de Sorin Mărculescu, București: Humanitas, 2002, p.29;
Thomas L. Friedman,op. cit., p. 16
Toma Ion, “Onomastica românească: evoluție, tendințe, realizări”,1992, SCO, II, nr.2 p. 201 – 227;
Toma I.,”Sensul numelor proprii, Contribuții istorice, filologice, socioeconomice”, III, Craiova 1972, p.132-139;
Tomescu Domnița, “Numele de persoană la români. Perspectivă istorică”, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001, p.6-15;
Tomescu Domnița, “Gramatica numelor proprii”, București”, Editura All, 1998, p.15;
Tomlinson John, “Globalizare și cultură”, Editura Amarcord, Timișoara, 2002;
Vasile Frățilă “Cercetări de onomastică și dialectologie”, Editura Excelsior Art, 2004, p.11-32;
Vascenko V., “Studii de antroponimie”, Editura Academiei, București, 1995, p.58-59;
Gruiță G., “Moda lingvistică 2007. Norma, uzul și abuzul”, Pitești, Editura Paralela 45, 2006.
Верещагин Е. Коcmoмapв В., 1987, p.19;
Anexe
Date statistice privind frecvența prenumelor, numelor în Republica Moldova
2012
2013 Sursa: Oficiul Starea Civilă, Chișinău ,Moldova. Anexa 1
2012
2013 Anexa 2
2012
2013 Anexa 3
Lista cu nume de copii din 2011-2014, raionul Călărași , s.Păulești, R.M
2011
Ungurean Andrian
Ungurean Viorel
Tabunciuc Ion
Borș Adriana
Bulgari Iulian
Vorunțuc Alexandrina
Cereșnea Valentina
Muntean Maxim
Cojocari Vitălina
Lungu Iraida
2012
Calancea Andreea
Onofraș Vadim
Badicico Alexei
Caragea Aurel
Bîscal Gloria
Baier Constantin
Costin Livia
Borș Anastasia
2013
Grițco Mirela
Burciu Adelina
Sîrițanu Octavian
Buzdugan Egor
Țîcu Nicolae
Zerva Anastasia
Harea Gherorge
Lungu Simona
Olari Ariadna
2014
Gangan Sergei
Panaite Mădălina
Pîrău Elena
Sursa: Oficiul Punctul medical, s.Păulești, evidența numărului de copii
Bibliografie:
Avram Mioara, “Vocabularul actual al limbii române”, în LLR, 1997, vol. 3;
Avram Mioara, “Formarea cuvintelor și cultivarea limbii române”, în LL, nr. 4, 1983;
Baxăneanu Arnăutu,“Restabilirea onomasticii naționale de: Eremia, Anatol (Text tipărit), p.26-40;
Bari Ioan, “Probleme globale contemporane”, Ed. Economică, București, 2003, p.10-23;
Bădrăgeanu Pîrcălabu:“restabilirea onomasticii naționale”de:Eremia,Anatol(Text tipărit)
Bălanu Vechi : “restabilirea onomasticii naționale”de: Eremia, Anatol (Text tipărit), p.63-67;
Bauman Zygmunt, “Globalizarea și efectele ei sociale”, Ed. Antet, Oradea, 1999
Bălănescu Olga, “Identitate culturală în publicitatea românească”, în Rogojinaru, Adela (coord.), Comunicare, relații publice și globalizare, Ed. Tritonic, București, 2007.
Bărboi Constanța,”Onomastică și istorie”, București, Univers Enciclopedic,1999, p.12;
Blaga Lucian, Trilogia culturii, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969.
Boccaccio Giovanni „Decameronul”, traducere de Miron Nicolescu. Cu 40 ilustrațiuni. București, Edit. Librăriei H. Steinberg & Fiu (Tip. Providența), 1916 , p.23;
Bolocan Gheorghe, Prenumele actuale – inventar și repartiție teritorială, în “Studii și Cercetări de Onomastică”, nr. 4/1999, Craiova, Editura Universitaria, pp. 369-412;
Campeanu Virginia, “Dimensiunea globala a dezvoltarii durabile”, Expert, 2004;
Candrea A., “Poreclele la români”, București, Editura Librăria Socecu, 1895, p.91;
Chirstian Ionescu, “Observații asupra sistemului antroponimic românesc”, în LR, XXV, nr. 5,1967, pp. 519- 528;
Christian Ionescu „Mică enciclopedie onomastică”, Editura Enciclopedică Română, București, 1975, p.9-28;
Christian Ionescu, “Sistemul antroponimic românesc în secolul al XIV-lea și al XV-lea în SCL, XXI”, nr. 3,1980, p. 243-252;
Condrea Irina, “Numele propriu ca semn” în revista Limba Română, 2011, p.156-180;
Constantin Noica, “Modelul cultural european”, Humanitas, București, 1993, p.60;
Cosniceanu M., “Dicționar de prenume și nume de familie purtate de moldoveni” (Îndreptar antroponimic). Ediția a doua, revăzută și completată. Chișinău 1993, p.98-120;
Cosniceanu M., “Studiu asupra numelor de personae”, Ed. Știinca, 1973, p.41- 55;
Cristureanu Al., Prenume de proveniență cultă în antroponimia contemporană românească, în „Studii și materiale de onomastică”, București, Editura Academiei Române, 1969, p. 24;
Constantinescu N. A. “Dicționar onomastic românesc (DOR)”, București, Editura Academiei, 1963, p.85-88;
Coteanu Ion, “Structura și evoluția limbii române (de la origini până la 1860)”, București, EA, 1981;
Corvin Lupu, “România sub presiunea Războiului Rece și a dorinței de integrare euro-atlantică”, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2001, p.67;
Dauzat Albert, “Les noms de personnes origine et évolution”, Paris, Delagrave, 1924, p.30-41;
David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, “Transformări globale. Politică, economie și cultură”, Ed. Polirom, Iași, 2004, apud. John Tomlison, op.cit, p.10
Densusianu O., “Probleme de toponimie și onomastică”, Facultatea de Filozofie și Litere, București, 1928-1929, p.31;
Diaconu, P, “Deslușiri privind câteva nume de familie”, Revista Tomis, nr.2, .,1996;
Dicționarul expilcativ al limbii române (DEX) , București, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p.272;
Drăganu Nicolae, “Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticei”, București, 1933, p.100-105;
Eremia A., M. Cosniceanu, “Nume de persoane”, Chișinău, 1964, p.54-60;
Eremia A., M. Cosniceanu. “Valorificarea patrimonului onomastic național” în Akademos, nr 4(15), decembrie 2009, p.25-32;
Graur Alexandru, “Nume de persoane”. București 1965, p.46-50;
Harvey B. Feigenbaum, “Globalization and Cultural Diplomacy”, George Washington University, 2002;
Held David et all, “Transformari globale. Politica, economie si cultura, Polirom, Bucuresti”, 2004, p.45;
Homorodean Mircea, “Probleme de onomastică”, Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, 1980, p.89-91;
Friedman Thomas L., “Lexus și măslinul” traducere din limba engleză de Adela Motoc, Editura Fundației Pro, București, 2001, p.68-69;
Ion Rosianu,”Despre numele proprii si conținutul lor”,în CL 1972, XVII, nr.2,p.295-300;
Ionescu Christian.,“Antroponimie românească”, teză de doctor, Universitatea București, 1979, p.21-33;
Ionescu Ch., “-escu în antroponimia românească”, SCL, nr.4/1980;
Ionescu Ch., “Nume de familie românești”, în: Limba română, XXXIX, nr.3, 1990, p.243-248;
Ionescu Christian “Observații asupra sistemului antroponimic românesc”1976, Limba Română 5, p.519-528;
Iordan Iorgu, “Toponimia românească”, București, Editura Academiei Române,1963, 36-50;
Iordan Iorgu, “Dicționar al numelor de familie românești”, București, Editura Științifică și Enciclopedică.p.49;
Janitsek E., “Despre apariția numelor duble în documentele românești din secolul XIII-XV”, în SO, nr.4/1981, p.68-73;
John Tomlinson, “Globalization and Cultural Identity”, 2003 , p.11;
Mihailovici Aurelia Bălan, “Dicționar onomastic creștin. Repere etimologice și martirologice”, Editura Minerva, București, 2003, p.121;
Mihăilă Ecaterina, “Despre geneza și funcția numelor proprii”, Limba Română 3, 1978, p. 267-278, ;
Moise I., “Studii de onomastică”, Editura Tehnică ,,Tip-Naste”, Pitești, 1994, p.65-87;
Noica Constantin “Modelul cultural European” ,Humanitas, București, 1993, p.60;
Noica Constantin, “Jurnal de idei”, Humanitas,București, 2007, p.24-30;
Nuță Ion, “Dicționarul de porecle al Moldovei și Bucovinei. Principii și metode, Studii de onomastică” 1987, p. 192-201;
Oancă Teodor, “Sociolingvistica aplicată, cercetări de antroponimie”, Fundația Scrisului Românesc, Craiova, 2001, p.23-27;
Oancă Teodor, Tendințe noi în antroponimia românească. Schimbări de nume, în „Studii și Cercetări de Onomastică”, nr. 1/1995, Craiova, Editura Universitaria, p.7-30;
Oancă, T., “Probleme controversate în cercetarea onomastică românească”, Craiova Editura Scrisul Românesc, 1996, p. 75-89;
Oancă Teodor, Numele de familie în documentele de stare civilă, “Studii și cercetări de onomastică”1996, p.7-26;
Onufrie Vințeler, “ Studii și cercetări de onomastică și etimologie”, Casa Cărții de Știință, 2010, p.29-31;
Pașca Ștefan, “Nume de personane și nume de animale în Țara Oltului”,București, 1936, p.82-107;
Pătruț Ioan, “Onomastica românească”, București, 1980, p.85-92;
Roth Andrei, “Modernitate și modernizare socială”,Editura Polirom, Iași, 2002, p.18-33;
Roland Robertson, Globalization. Social Theory and Global Culture, Sage Publications Ltd, London, 1992, apud. Doru Buzducea, op.cit., p.9;
Simionescu Mircea Horia, “Dicționar onomastic”, Editura Allfa, București, 2000, p.21;
Soros George, “Despre globalizare”, Editura Polirom, Iași, 2002, p.24-52;
Stiglitz Joseph E. – “Globalizarea: speranțe și deziluzii”, Editura Economică, 2002;
Stiglitz Joseph E. – “Mecanismele globalizării”, Editura Polirom, 2008;
Tiberiu Braileanu, “Globalizarea. Nenumele nimicului”, op.cit, p.130
Ibidem, p.139
Ibidem, p.144
Thomas A. Sebeok ”Semnele: O introducere în semiotică”, traducere din engleză după ediția a I-a definitivă de Sorin Mărculescu, București: Humanitas, 2002, p.29;
Thomas L. Friedman,op. cit., p. 16
Toma Ion, “Onomastica românească: evoluție, tendințe, realizări”,1992, SCO, II, nr.2 p. 201 – 227;
Toma I.,”Sensul numelor proprii, Contribuții istorice, filologice, socioeconomice”, III, Craiova 1972, p.132-139;
Tomescu Domnița, “Numele de persoană la români. Perspectivă istorică”, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001, p.6-15;
Tomescu Domnița, “Gramatica numelor proprii”, București”, Editura All, 1998, p.15;
Tomlinson John, “Globalizare și cultură”, Editura Amarcord, Timișoara, 2002;
Vasile Frățilă “Cercetări de onomastică și dialectologie”, Editura Excelsior Art, 2004, p.11-32;
Vascenko V., “Studii de antroponimie”, Editura Academiei, București, 1995, p.58-59;
Gruiță G., “Moda lingvistică 2007. Norma, uzul și abuzul”, Pitești, Editura Paralela 45, 2006.
Верещагин Е. Коcmoмapв В., 1987, p.19;
Anexe
Date statistice privind frecvența prenumelor, numelor în Republica Moldova
2012
2013 Sursa: Oficiul Starea Civilă, Chișinău ,Moldova. Anexa 1
2012
2013 Anexa 2
2012
2013 Anexa 3
Lista cu nume de copii din 2011-2014, raionul Călărași , s.Păulești, R.M
2011
Ungurean Andrian
Ungurean Viorel
Tabunciuc Ion
Borș Adriana
Bulgari Iulian
Vorunțuc Alexandrina
Cereșnea Valentina
Muntean Maxim
Cojocari Vitălina
Lungu Iraida
2012
Calancea Andreea
Onofraș Vadim
Badicico Alexei
Caragea Aurel
Bîscal Gloria
Baier Constantin
Costin Livia
Borș Anastasia
2013
Grițco Mirela
Burciu Adelina
Sîrițanu Octavian
Buzdugan Egor
Țîcu Nicolae
Zerva Anastasia
Harea Gherorge
Lungu Simona
Olari Ariadna
2014
Gangan Sergei
Panaite Mădălina
Pîrău Elena
Sursa: Oficiul Punctul medical, s.Păulești, evidența numărului de copii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Onomastica In Era Globalizarii (ID: 143624)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.