Ocuparea Fortei de Munca Si Factorii Care O Influenteaza

Primul capitol prezintă, din punct de vedere teoretic, atât ocuparea forței de muncă cât și rolul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) în îmbunătățirea ocupării forței de muncă pentru asigurarea creșterii economice.

Întreprinderile mici și mijlocii stau la baza dezvoltării unei economii, prin crearea de locuri de muncă, prin susținerea competitivității și a inovației, prin accentuarea dinamismului și a atomicității pieței.

Ocuparea forței de muncă și factorii care o influențează

Munca este unul dintre principalii factori de producție, fiind mereu un subiect important de discuție între economiști. Fiecare individ își focalizează atenția asupra obiectivelor sale, asupra scopului pe care și-a propus să-l îndeplinească prin muncă, folosindu-se de toate sursele pe care le are, consumându-și toată energia.

Munca reprezintă o acțiune umană conștientă îndreptată spre un anumit scop, în cadrul căreia sunt puse în mișcare aptitudinile, experiența și cunoștințele ce îl definesc pe om, consumul de energie fizică și intelectuală. (Anghelescu et.al., 2009: pp. 64).

Ceilalți factori de producție, mai precis, pământul și capitalul, nu pot satisface nevoile umane dacă nu există factorul productiv muncă, acesta reprezentând punctul de plecare al activității economice.

Economiștii sunt de părere că, ocuparea forței de muncă poate fi considerată o sursă a unui aport eficient dar și o sursă principală a venitului necesar acoperirii nevoilor personale cât și cele ale familiei.

Literatura de specialitate apărută în ultimele decenii, consacrată ocupării resurselor de muncă este extrem de bogată și diversificată.

Ocuparea resurselor umane are o semnificație apropiată cu termenii de utilizare sau de folosire a resurselor de muncă și se poate măsura atât din punct devedere calitativ cât și cantitativ.

Din punct de vedere calitativ, ocuparea forței de muncă se exprimă prin utilizarea eficientă a mâinii de lucru care duce la obținerea rezultatelor pozitive din cadrul întreprinderii.

Astfel că, într-o întreprindere nu este important să avem un număr mare de angajați dar ineficienți, ci este important ca angajații să fie pregătiți foarte bine din punct de vedere profesional chiar dacă sunt mai puțini din punct de vedere numeric.

Totuși, întreprinderea trebuie să respecte optimul necesar de forță de muncă pentru a-și îndeplini obiectivele propuse.

Numărul indivizilor care participă la activitatea economică dar și durata de muncă a fiecărui individ reprezintă ocuparea resurselor umane din punct de vedere cantitativ.

Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă a devenit un obiectiv important pentru economiști dar în cadrul nici unei economii nu există o ocupare totală a forței de muncă.

Marii economiști Joseph E. Stiglitz și Carl E. Walsh sunt de părere că atunci când cererea este egală cu oferta de forță de muncă vorbim de ocuparea deplină a forței de muncă.

Astfel, nici o persoană care dorește să lucreze, la nivelul calificării ei, la nivelul curent pe piață al salariului nu va rămâne fără loc de muncă. Toate întreprinderile care doresc sa angajeze un lucrător la nivelul curent al salariului vor reuși să găsească o persoană calificată pentru îndeplinirea obiectivelor întreprinderii.(Stiglitz,Walsh, 2005: pp. 458-463).

Ocuparea deplină se referă, în primul rând, la o ocupare eficientă a resurselor de muncă, simultan cu rata naturală a șomajului și în al doilea rând, la cât de bine sunt pregătiți indivizii, în funcție de locul de muncă pentru care aplică.

Ocuparea deplină poate fi definită ca reprezentând structura și calitatea utilizării resurselor de muncă pentru a realiza bunuri care să acopere nevoile diferite ale indivizilor dintr-o comunitate dar, economiștii vor considera ocuparea deplină ca o piață unde vor exista indivizi aflați în stare de șomaj.

Șomajul reprezintă o situație nefavorabilă a populației în cadrul unei economii alcătuită din persoanele apte de muncă, care doresc să lucreze și sunt în căutarea unui loc de muncă, fiind înregistrați la agențiile de ocupare și formare profesională, dar care nu au încă un loc de muncă.

Rata naturală a șomajului este suma șomajului fricțional și a celui structural, și anume acea rată a șomajului care persistă atunci când economia se confruntă cu o inflație constantă, specifică unei perioade de stabilitate macroeconomică.(Tașnadi, Doltu, 1996: pp.144-145).

Șomajul fricțional este reprezentat de persoanele care părăsesc, în mod voluntar sau prin concediere, locul de muncă și devin pentru o perioadă de timp șomeri.

Persoanele care se află în șomaj fricțional preferă să renunțe la locul de muncă deoarece au un salariu foarte mic, care nu le asigură un nivel de trai decent iar efortul pe care-l depun pentru a îndeplini obiectivele întreprinderii este mult mai mare în comparație cu salariul.

De aceea, indivizii vor căuta un loc de muncă cu un salariu pe măsura efortului depus, un salariu din care să poată trăi decent, să poată să-și îndeplinească obiectivele personale pe care și-a propus să le realizeze de-a lungul timpului.

Șomajul structural este acela care se formează din cauze de natură economică, ce acționează în faza descendentă a unui ciclu economic pe termen lung, atunci când nu se pot crea locuri de muncă durabile în acord cu creșterea ofertei de forță de muncă.

( Ciucur et.al., 2004: p.455).

Pe lângă aceste două forme de șomaj, fricțional și structural, în cadrul pieței muncii putem întâlni și alte tipuri de șomaj, în funcție de diferitele cauze care stau la baza genezei lor. Astfel, putem avea șomajul voluntar, involuntar, de recurență, sezonier și tehnic.

Șomajul voluntar se referă la persoanele care nu acceptă un anumit salariu nominal, nu acceptă un loc de muncă, preferând să primească indemnizația de șomaj. În această categorie mai sunt incluse și persoanele care au renunțat la un loc de muncă și care așteaptă să găsească un alt loc de muncă mai favorabil decât cel anterior. Conform ultimilor studii, șomajul existent în prezent este în mare parte șomaj voluntar, deoarece oamenii sunt într-o continuă mișcare și încearcă să ducă un trai de viață cât mai bun.

Șomajul involuntar cuprinde persoanele care nu au un loc de muncă dar care ar fi dispuse să lucreze chiar și pentru un salariu minim pe economie.

Indivizii aflați în starea de șomaj în contextul de ocupare deplină, pot fi tinerii care în anumite perioade, relativ scurte, devin șomeri pentru ca apoi să își găsească un loc de muncă iar după un anumit timp să redevină din nou șomeri, altfel spus avem șomaj de recurență.

În economie putem întâlni șomajul sezonier care reprezintă un șomaj de durată relativ scurtă și depinde de factorii naturali ce influențează activitatea economică, cum ar fi agricultura, construcțiile, turismul, respective toate ramurile economiei care depind de starea naturii dar și șomajul tehnologic care este generat de modernizarea vechilor tehnici și tehnologii de fabricație.( Ciucur et.al., 2004: p.455).

Cauze ale determinării apariției șomajul pot fi, atât cei care angajează forță de muncă dar și cei care oferă forță de muncă.

Cele mai ridicate rate ale șomajului sunt întâlnite, de obicei, în rândul tinerilor care nu au mai lucrat anterior, astfel că, probabilitatea ca aceștia să-și găsească un loc de muncă este foarte scăzută.

Pentru a putea face anumite interpretări despre rata șomajului unei țări, instituțiile specializate se ocupă cu preluarea informațiilor și introducerea acestora într-un sistem.

De regulă, aceste informații sunt legate de numărul șomerilor existenți într-o economie la un moment dat, și anume, raportul dintre indivizii care nu au un loc de muncă, dar sunt apți de muncă și numărul total de persoane care sunt apte de muncă și doresc să lucreze.

Scăderea șomajului, respectiv creșterea gradului de ocupare a forței de muncă reflectată

într-un nivel de trai decent, se poate datora creșterii eficienței raportului dintre populația ocupată și cea aptă pentru desfașurarea unei activități.

Populația ocupată cuprinde numărul persoanelor care desfășoară o activitate economică, fie în istituțiile private sau cele de stat.

Pentru ca într-o economie să avem o rată cât mai mică a șomajului, trebuie să acționăm rațional asupra ocupării forței de muncă printr-un mamagement eficient al resurselor umane, ducând la obținerea rezultatelor pozitive, eficiente.

Evaluarea ratei șomajului poate avea ca rezultat o supraocupare sau supraevaluare a șomajului, dar și o subocupare sau o subevaluare a șomajului.

Subocuparea reprezintă forța de muncă aflată în șomaj, nivelul ocupării care corespunde unei rate de utilizare a capacității de producție inferioare ratei care permite să se asigure simultan creșterea acestei capacități și stabilitatea prețurilor. (Răboacă, 1998: p.356).

Subocuparea șomajului se referă la faptul că, instituțiile specializate din cadrul ocupării forței de muncă înregistrează în sistem doar acele persoane care primesc indemnizație de șomaj excuzând alte categorii de de persoane, ca de exemplu, persoanele care pentru o perioadă scurtă de timp nu au un loc de muncă și tinerii care nu și-au găsit un loc de muncă după terminarea studiilor de învățământ superioare sau inferiaore.

Supraocuparea produce, de regulă: lipsa de forță de muncă în domenii și ocupații, indisciplină, o creștere a costului salarial, o scădere a randamentului muncii, o scădere a randamentului muncii, reducerea gradului de adaptare a ofertei la cererea de forță de muncă, când marja de lucrători disponibili se diminuează, schimbările de meserii, de industrii, de regiune, generate de progresul tehnic vor fi mai numeroase, șansele de a găsi de lucru în aceeași meserie, industrie și regiune se vor diminua. (Răboacă, 1998: pp.31-32).

Supraocuparea șomajului presupune înregistrarea persoanelor șomere, de către instituțiile specializate, care deși primesc indemnizația de șomaj, totuși desfășoară activități economice.

Măsurarea șomajului ține cont și de forța șomajului, respectiv, ritmul de lucru, declararea imediată a pierderii locului de muncă la agențiile care se ocupă cu înregistrarea șomajului, evaluare duratei șomajului, adică perioada de timp dintre momentul încetării totale a activității și reluarea normală a activității. Durata șomajului se determină prin calcularea numărului persoanelor care intră în șomaj dar și numărul persoanelor care ies din șomaj. Când vorbim de intrările în șomaj, putem face referire la persoanele casnice, la persoanele care au fost concediate, care au terminat un anumit ciclu de învățământ, care au renunțat la locul de muncă. Atunci când vorbim de ieșirile din șomaj,facem referire la persoanele care și-au găsit un loc de mncă, persoanele care s-au pensionat, cele care îngrijesc copii, și alte categorii de persoane.

În gestionarea forței pe piața muncii, un rol important îl au și instituțiile statului care intervin în mod direct sau indirect pentru crearea de noi locuri de muncă și pentru adaptarea resurselor de muncă la nivelul economiei. Astfel, economia dispune de o gamă largă de calificări pe piața muncii, de o multitudini de soluții pentru rezolvarea diferitelor probleme care apar într-o economie. În acest context, putem vorbi de politicile de ocupare a forței de muncă care apar la nivelul unei economii. Aceste politici de ocupare a forței de muncă pot fi politici pasive și politici active. .( Ciucur et.al., 2004: p.459).

Politicile pasive sunt acele politici care se bazează pe sprijinirea șomerilor prin indemnizațiile oferite de către stat dar și găsirea unui loc de muncă pentru cei care nu lucrează și sunt înscriși la ocuparea forței de muncă.

Măsurile care se pot lua ținând cont de politica pasivă sunt scăderea vârstei de pensionare, creșterea gradului de școlarizare obligatoriu, scăderea duratei de muncă dar și alte măsuri.

Politicile active sunt acele politici care stimulează creșterea mobilității populației active, creșterea nivelului ocupării, crearea de noi locuri de muncă pe piața mncii prin investiții. Astfel, locurile de muncă vor fi compatibile cu ceea ce doresc șomerii, dar și cei care fac angajări vor putea să-și selecțioeze viitori angajați dupa naumite criterii, mult mai riguroase.

Măsurile care se pot lua din punct de vedere al politicilor active de ocupare a forței de muncă sunt reprezentate de îmbunătățirea orientării școlare și profesionale a tinerilor, stimularea persoanelor apte de muncă spre noi locuri de muncă pentru îmbunătățirea forței de muncă dar și alte măsuri de politici active.

IMM-urile și rolul lor în creșterea și dezvoltarea ocupării forței de muncă

O valoare deosebit de importantă o reprezintă cunoașterea modului de funcționare ca întreg a economiei naționale, pe lângă analiza comportamentului individual al consumatorului și al producătorului.

Macroeconomia studiază comportamentele economice ale consumatorilor individuali, firmelor individuale dar și ale piețelor individuale în unitatea și interdependența lor la nivel național. Cuvântul macro provine din cuvântul grecesc „ makros”, care înseamnă „mare”.

( Ciucur et.al., 2004: p. 295).

Macroeconomia, ca o realitate a economiei naționale, cuprinde totalitatea principalelor forțe care acționează într-o țară, într-o economie națională, atunci când economia este în expansiune sau în recesiune. Macroeconomia analizează venitul național, cum poate să crească dar și cum trebuie împărțit astfel încât, prin creșterea producției să rezulte și o creștere a economiei unei țări.

Studiind activitatea economică la nivelul macroeconomic al unei țări, trebuie să rezolvăm principala problemă a economiei, și anume, cum putem maximiza bunăstarea fiecărui cetățean al unei țări, deoarece bunăstare indivizilor duce la o creștere economică a unei țări. Indivizii care sunt mulțumiți de locul de muncă pe care-l au, adică, de locul de muncă care le oferă un nivel de trai decent, vor contribui, la nivel macroeconomic, și la bunăstarea economiei unei țări.

Geoffrey Whitehead spune că, „Dacă eu nu beneficiez de prosperitate, la ce îmi este util faptul că societatea ca un întreg prosperă? Ce satisfacție am atunci când sunt sărac, dacă știu că alții sunt bogați? Dacă eu sunt șomer, nivelul mare de șomaj nu-mi dă mie nici o satisfacție și la ce o fi bună securitatea națională dacă eu nu sunt în sigiranță?”.

Într-o economie resursele sunt limtate, de aceea indivizii trebuie să știe care sunt utilizările optime ale resurselor, trebuie să fie bine pregătiți și trebuie să se adapteze evoluțiilor și ciclurilor de afaceri.

Știința economică trebuie să știe când să stimuleze creșterea economică, creșterea venitului național, și când nu trebuie să stimuleze venitul național, respectiv economia, încercând să explice care sunt factorii economici care influențează creșterea sau descreșterea venitului național și cei ai producției naționale, cum evoluează rata naturală a șomajului și rata inflației, fundamentând o serie de politici macroeconomice ale funcționării economiei.

Creșterea economică reprezintă, pe termen lung, o dezvoltare pozitivă a economiei naționale derulându-se într-un anumit cadrul spațial-temporar.

Întreprinderea, ca agent economic, asigură aprovizionarea cu factori de producție, precum și producția propriu-zisă și vânzarea bunurilor pe piață, obținându-se din vânzarea de bunuri propriu-se un venit, denumit venitul general al întreprinderii. (Ciucur et.al., 2004: p.213).

Venitul se află în relație directă cu piața economică, în jurul lui gravitând întreaga activitate economică.

Venitul general al întreprinderilor este alcătuit din totalitatea factorilor utilizați în procesul de producție, venitul exprimându-se prin prețul fiecărui factor de producție.

Mărimea venitului obținut, diferă, în funcție de fiecare întreprindere, de fiecare utilitate pe care o aduce un factor de producție în cadrul întreprinderii, depinzând de raporul dintre cerere și ofertă pentru fiecare factor de producție manifestat pe piață.

Când vorbim de factorii care influențează creșterea economică putem face referire la factorul uman care se materializează în mărimea muncii prestate de populație.

O cât mai bună funcționare a unei întreprinderi, dar și o creștere a bunăstării indivizilor duce la creșterea economiei unei țări.

Unii economiști consideră că o creștere a numărului de locuri de muncă stimulează creșterea economică. Pentru a crește numărul de locuri de muncă, antreprenorii trebuie să fie foarte bine pregătiți, trebuie să știe cum să-și organizeze activitatea în întreprindere, în firmă, astfel încât, să îmbunătățească bunăstarea angajaților dar să crească și bunăstarea întreprinderii. Antreprenorii au ca obiectiv crearea de noi locuri de muncă iar indivizii trebuie să fie cât mai bine pregătiți din punct de vedere profesional.

Antreprenoriatul este important pentru dezvoltarea oricărei economii, deoarece presupune dezvoltarea mediului de afaceri.

O bună cunoaștere a antreprenoriatului nu îi ajută numai pe cei care vor să își deschidă o firmă, pe cei care vor să exceleze în dezvoltarea unei afaceri, ci și pe ceilalți, deoarece este nevoie ca oamenii să își organizeze cât mai bine viața de zi cu zi pentru a-și spori bunăstarea. Tocmai de aceea, acesta ar trebui să fie studiat în școli, pentru ca fiecare individ să-și formeze un foarte bun spirit întreprinzător.

Antreprenoriatul alături de inovare, de procesul tehnologic, de crearea de noi locuri de muncă joacă un rol important în creșterea și dezvoltarea economică dar și întreprinderile mici și mijlocii au un rol important, ele fiind creatoare de locuri de muncă pe piață caracterizate prin flexibilitate, inovare, adaptabilitate.

IMM-urile reprezintă un factor esențial în creșterea și dezvoltare economică și influențează direct ocuparea forței de muncă, deținând cea mai mare pondere din totalul întreprinderilor, oferind cele mai multe locuri de muncă de pe piața economică și deținând cea mai mare pondere de salariați din totalul persoanelor apte de muncă.

De-a lungul timpului, pentru întreprinderile mici și mijlocii au fost identificate diferite moduri de definire a acestora.

Conform articolului 361/2003/CE, “Categoria Întreprinderilor Micro, Macro și Mijlocii (IMM) este formată din întreprinderile care angajează mai puțin de 250 de persoane și care au o cifră de afaceri anuală de până la 50 de milioane de euro și/sau dețin active totale

de până la 43 milioane de euro”.

IMM-urile reprezintă principalul motor al economiei, al creșterii și dezvoltării economice, pe care se bazează cele mai multe țări aflate în procesul de dezvoltare.

Dezvoltarea economică cuprinde procesul trecerii unei economii de la o formă de evoluție inferioară la o formă superioară, implicând creșterea economică. Creșterea economică pe termen lung a rezultatelor macroeconomice nu poate exista fără un proces de dezvoltare economică.

Dezvoltarea econmică cuprinde anumite procese economico-sociale și tehnico-econoice, spre deosebire de creșterea economică, având ca idee de bază schimbarea, transformarea economiei într-o economie cât mai bună dar și comportamentul indivizilor în societate cât și în timpul programului de lucru, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și reprezentând procesul esențial din progresul economic.

Din acest punct de vedere, Fr. Perroux consideră că “nici un progres nu trebuie să fie numit progres economic dacă ar diminua șansele îmbunătățirii condiției umane, și nici un progres nu ar fi social dacă nu ar oferi fiecărui individ mijloacele prin care să-și sporească condiția de viață”.

Atât creșterea economică cât și dezvoltare economică prezintă anumite caracteristici, cum ar fi: susținerea sistemului economic prin intermediul variabilelor exogene și endogene, susțin dezvoltarea sistemului social dar și punerea în mișcare a fenomenelor prin intermediul cărora se îmbunătățește sistemul economiei naționale.

Relația dintre dezvoltarea IMM-urilor și asigurarea creșterii economice

Sprijinirea indivizilor pentru dezvoltărea abilității de bun întreprinzător poate duce la o creștere pozitivă a economiei, indivizii fiind în relație directă cu economia unei țări, deoarece ei sunt cei care întreprind orice activitate care are loc la nivelul unei întreprinderi, unei economii.

Oamenii trebuie să se adapteze mediului economic, să se integreze în mecanismul social și tehnologic și să fie pregătiți să facă față tuturor provocărilor.

Principalul factor al creșterii economice îl reprezintă întreprinderile mici si mijlocii care susțin economia și care dețin un număr mare de locuri de muncă.

Forța de muncă joacă un rol important în dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii asigurâd creșterea economică indiferent de sectorul de activitate. Pentru a funcționa cât mai bine IMM-urilea trebuie să investească în forța de muncă, adică în resursele umane și să adapteze în permanență oferta forței de muncă la cerere.

IMM-urile sunt cele care contribuie cel mai mult la creșterea economică deoarece acestea dețin cea mai mare pondere din totalul întreprinderilor, contribuind totodată și la creșterea valorii adăugate care este un factor important pentru orice întreprindere.

Deoarece IMM-urile reprezintă principalul motor al economiei, acestea sunt și principalul furnizor de locuri de muncă chiar dacă statul joacă și el un rol important.

Unele dintre întreprinderile mici și mijlocii nou intrate pe piață prezintă un avantaj în ceea ce privește inovarea, prin folosirea noilor tehnologii, ele experimentând noi soluții și idei, ceea ce conduce la îmbunătățirea mediului concurențial. IMM-urile au rolul de a ocupa nișele de piață care nu sunt profitabile pentru întreprinderile de mari dimensiuni, stimulând astfel creșterea economică, dar au și rolul de ancorare în economiile locale prin valorificarea resurselor locale(financiare, materiale, de forță de muncă, dar și informaționale).

Performanțele IMM-urilor diferă de la țară la țară, în funcție de numeroși factori, precum: contextul economic, performanțelor divergente ale statelor membre în termenii creșterii valorii adăugate și a ocupării în IMM-uri, legislație, nivelul fiscalității, nivelul de dezvoltare a mediului antreprenorial, recuperarea economică după criză, eficiența politicilor economice adoptate.

Cei mai importanti factori care influențează dezvoltarea IMM-urilor și performanța acestora sunt:

mediul macroeconomic, care constituie climatul economic general-acesta include aspect care influențează direct sau indirect PIB-ul și creșterea PIB-ului, surprinzând totodată aspect legate de capacitatea economiilor de a investi pentru viitor;

caracteristicile structural ale economiei- care se referă la component sectorială a economiei de afaceri, în legătură cu tehnologiile folosite de industrie, distribuția întreprinderilor pe clase de mărime, modul în care guvernele promovează noile tehnologii, cheltuielile publice și private pentru cercetare-dezvoltare și inovare, precum și investițiile în activități inovatoare;

factorii microeconomici-cum ar fi demografia întreprinderilor, intrarea și ieșirea pe/de pe piață a întreprinderilor.