Observatii Privind Biologia, Ecologia, Pagubele Produse DE Principalii Daunatori DIN Culturile DE Grau Si Masurile DE Prevenire Si Combatere A Acestora

Titlul lucrării:

”OBSERVAȚII PRIVIND BIOLOGIA, ECOLOGIA, PAGUBELE PRODUSE DE PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE GRÂU ȘI MĂSURILE DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A ACESTORA”

CUPRINS

INTRODUCERE

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL I. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PE PLAN MONDIAL ȘI LA NOI ÎN ȚARĂ

1.1. Istoricul culturii

1.2. Soiuri utilizate

1.3. Teme de cercetare în legătură cu dăunătorii care atacă cultura grâului

CAPITOLUL II. CADRUL NATURAL

2.1. Așezare geografică

2.2. Clima

2.3. Solul

2.4. Vegetație

2.5. Fauna

2.6. Relieful

2.7. Vânturile

2.8. Resursele naturale

2.9. Fenomene hidro-meteorologice

PARTEA A II-A – CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL III – SCOP, OBIECTIVE, MATERIAL ȘI METODĂ DE CERCETARE

3.1. Scop

3.2. Obiective

3.2.1. Lista speciilor dăunătoare

3.2.2. Descrierea principalelor specii dăunătoare din cultura grâului

3.2.2.1. Eurygaster spp

3.2.2.2. Aelia spp

3.2.2.3. Zabrus tenebrioides

3.2.2.4. Haplothrips tritici Kurdj

3.2.2.5. Schizaphis graminum Rond

3.2.2.6. Anisoplia spp

3.2.2.7. Cephus pygmaeus L

3.3. Cuantificarea atacului produs de dăunători

3.4. Metode utilizate

CAPITOLUL IV – REZULTATE OBȚINUTE

4.1. Istoricul societății

4.2. Dotare

4.3. Structura culturilor în cadrul societății

4.4. Condițiile climatice din perioada de cercetare

4.5. Soiuri cultivate în cadrul societății

4.6. Dăunători semnalați în cadrul societății și modul de atac al acestora

4.7. Scheme de tratament din literatura de specialitate

4.8. Avertizările emise de CPP Botoșani în perioada 2013-2014

4.9. Tratamente efectuate la societate

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1.: Zonarea soiurilor de grâu în România____________________________12

Tabelul 3.1..: Lista speciilor dăunătoare la cultura de grâu______________________32

Tabelul 3.2.: Scări de estimare______________________________________________45

Tabelul 3.3.: Praguri economice de dăunare __________________________________45

Tabelul 4.1.: Indicatori din contul de profit și pierdere din anii de observație_______49

Tabelul 4.2.: Clădiri, construcții, birouri______________________________________50

Tabelul 4.3.: Parcul de mașini și utilaje_______________________________________50

Tabelul 4.4.: Structura culturilor pentru anul 2013_____________________________52

Tabelul 4.5.: Structura culturilor pentru anul 2014_____________________________52

Tabelul 4.6.: Precipitațiile și temperaturile de pe teritoriul unității din anul 2013____53

Tabelul 4.7.: Precipitațiile și temperaturile de pe teritoriul unității din anul 2014____54

Tabelul 4.8.: Repartizarea soiurilor de grâu pentru anii 2013-2014________________55

Tabelul 4.9.: Dăunători semnalați în cadrul societății____________________________58

Tabelul 4.12.: Fișa biologică a dăunătorului Zabrus tenebrioides Goeze,în anul 2013_66

Tabelul 4.10.: Tabel de sinteză al speciei Zabrus tenebrioides Goeze în anul 2013, în zona Todireni_________________________________________________________________65

Tabelul 4.13.: Fișa biologică a dăunătorului Anisoplia segetum, în anul 2014________67 Tabelul 4.11.: Tabel de sinteză a speciei Anisoplia segetum în anul 2014, în zona Todireni_________________________________________________________________65

Tabelul 4.14.: Recomandări BayernCropScience 2014___________________________68

Tabelul 4.15.: Recomandări Syngenta 2014____________________________________69

Tabelul 4.16.: Recomandări SummiAgro 2013_________________________________70

Tabelul 4.17.: Avertizările emise de CPP din zonă 2013-2014_____________________71

Tabelul 4.18.: Tratamente efectuate la societate în anul 2013_____________________72

Tabelul 4.19.: Tratamente efectuate la societate în anul 2014_____________________73

LISTA FIGURILOR

Figura 2.1.: Amplasarea în cadrul județului_____________________________________24

Figura 3.1.: Amplasarea unei capcane de tip Barber______________________________34

Figura 3.2.: Amplasarea unei capcane galbene adezivă pentru colectarea insectelor____34

Figura 3.3.: Frapa___________________________________________________________34

Figura 4.1. : Evoluția precipitațiilor și a temperaturilor în anul 2013_________________54

Figura 4.2. : Evoluția precipitațiilor și a temperaturilor în anul 2014_________________55

Figura 4.3.: Evoluția soiurilor cultivate în anii 2013-2014___________________________56

Figura 4.4.: Eurygaster spp____________________________________________________61

Figura 4.5.: Aelia spp________________________________________________________61

Figura 4.6.: Adult Anisoplia spp_______________________________________________62

Figura 4.7.: Zabrus tenebrioides_______________________________________________62

Figura 4.8.: Cephus pygmaeus_________________________________________________63

Figura 4.9.: Haplodiplosis marginata___________________________________________63

Figura 4.10.: Haplothrips tritici_______________________________________________64

Figura 4.11.: Schizaphis graminum____________________________________________64

INTRODUCERE

Grâul (Triticum sp. L.) este una dintre cele mai vechi plante cultivate, fiind luată în cultură în Orientul Mijlociu cu aproximativ 10 – 12 mii de ani î.Hr. De asemenea, grâul reprezintă una din cele mai importante culturi în lume, având o pondere alimentară ridicată.

Istoria omenirii de la început și până în zilele noastre este istoria luptei pentru hrană, o luptă continuă care devine tot mai intensă. Contradicția dintre densitatea în continuă creștere a populației și consumul total de cereale pe de o parte și nivelul de producere al acestora pe de altă parte, au dus în multe țări la crearea unor condiții în care cerealele devin o materie primă strategică.

Succesul culturilor de cereale, plante furajere și plante tehnice este adesea condiționată de apariția diferiților dăunători și agenți patogeni care, prin atacul provocat, contribuie la reducerea capacității de producție al soiurilor și hibrizilor sub nivelul condițiilor de cutură asigurate. În multe dintre cazuri pierderile de producție pot fi considerabile (Hulea și colab., 1975; Paulian, 1981; Bărbulescu și colab., 2002). În general, pierderile de producție oscilează între 10-15% din recolta posibilă, însă în unele cazuri acestea pot fi mai mari, ajungând chiar la compromiterea culturilor pe suprafețe întinse.

Unele organisme dăunătoare, printre care mălura și ploșnițele cerealelor (Eurygaster sp., Aelia sp.), pot cauza culturilor de grâu nu doar pierderi de natură cantitativă, ci și pierderi prin deprecierea calității producției.

Primele daune cauzate de ploșnițele cerealelor au fost sesizate încă din anul 1929, în Transilvania și în alte regiuni.

Problema dăunătorilor din cultura grâului a reprezentat de la înființarea institutelor de cercetare o sarcină prioritară a cercetărilor de entomologie și s-a menținut la cote ridicate prin apariția altor dăunători cu importanță economică ridicată.

În perioada 1950 – 1960, apariția gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides Goeze) în densități mari, în unele cazuri atingând 75000 – 100000 de larve/ha a provocat, prin atacul cauzat, pagube considerabile, semnalându-se chiar compromiterea culturilor.

Cercetările actuale demonstrează că mai mult de 800 milioane de oameni în lume suferă de foame și la fiecare 5 minute în lume moare un copil de inaniție. În anul 2011 populația globului însuma 7 miliarde de oameni și se estimează că până în 2050 va atinge 9 miliarde. Experții constată că mărimea volumului de produse alimentare în lume în cea mai mare măsură depinde de sporirea recoltelor care, la rândul lor, la momentul actual, agricultura este singura sursă reală care ar putea rezolva problema alimentației. (Gheolțan, 2012).

La nivel mondial, grâul oferă aproape 55% din carbohidrați și 20% din caloriile consumate din alimente la nivel global (Breiman și Graur, 1995).

În țara noastră se cultivă în special grâul comun sau grâul moale, utilizat pentru obținerea făinii pentru pâine, produse de franzelărie și patiserie, precum și pentru biscuiți. Pe suprafețe reduse se cultivă grâul tare sau grâul dur (Triticum durum) din care se obține făina pentru pastele făinoase.

Pe lângă această tendință se reliefează din ce în ce mai evident și alte tendințe, precum introducerea în producție a unor soiuri cu un conținut mare de proteină cu valoare nutritivă ridicată, dar și cultivarea soiurilor cu însușiri de panificație superioare. Atenția atribuită îmbunătățirii calității este remarcată de numeroase cercetări care au avut drept temă calitatea grâului; însă în ultimele decenii se stabilește faptul că progresele realizate în dobândirea unor soiuri cu un conținut sporit de proteină și însușiri de panificație superioare sunt puțin evidente din pricina faptului că activitatea de ameliorare a grâului este îndreptată îndeosebi spre creșterea producției și mai puțin spre ameliorarea calității.

Suprafețele întinse pe care se însămânțează, precum și grija oamenilor în ceea ce privește această cultură se datorează mai multor factori, precum: conținutul ridicat al boabelor în hidrați de carbon și proteine; a relației dintre aceste substanțe, concordant cerințelor organismului uman; conservabilității îndelungi a boabelor și a faptului că pot fi manipulate fără dificultate; a faptului că planta prezintă o plasticitate ecologică mare, fiind cultivată în arealuri cu climate și soluri variate; precum și a posibilităților de mecanizare completă a culturii ( Bîlteanu și colab., 1991).

După datele FAO, grâul este cultivat în peste 100 de țări, iar prin suprafața care este alocată anual acestei plante, ocupă primul loc cu un total de 217,2 milioane de hectare și o producție medie de 3009 kg/ha. Din totalul cultivat cu această plantă, în Europa se cultivă aproximativ 26%, cu o producție medie, superioară celei mondiale, de 3616 kg/ha, date obținute la nivelul anului 2010 (FAOSTAT).

În ceea ce privește suprafața ocupată, cât și producția medie realizată în România din anul 2013, suprafața semănată a fost de 2135 mii ha reprezentând 8,5% din suprafața totală pe care o ocupă această cultură în Europa, cu o producție medie de 3479 kg/ha la nivelul României (INSSE, 2013).

Conform datelor statistice oferite de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), comparativ cu țările din Europa, din punct de vedere al suprafeței cultivate cu grâu, în anul 2010, România se situa pe locul șase (3,9% în totalul european), după Federația Rusă, Ucraina, Franța, Germania și Polonia.

În ceea ce privește producția de grâu, România ocupa locul opt (2,9% în totalul european) după Federația Rusă, Franța, Germania, Ucraina, Marea Britanie, Polonia și Italia.

În țara noastră, cultura grâului există de peste 2500 ani, martor în acest sens fiind inscripțiile de pe monedele vechilor cetăți de pe malul Mării Negre (Tomis, Kallatys).

Grâul este cereala cu cea mai mare importanță, ca urmare a utilizărilor numeroase. Principala folosință a grâului este în fabricarea pâinii, care reprezintă alimentul de bază a peste jumătate din populația globului.

Grâul este folosit în alimentația oamenilor sub diferite forme, precum, sub formă de paste făinoase, macaroane, tăiței, fidea, spaghete, etc., al căror consum crește în fiecare an în întreaga lume. Din grâu se mai obțin numeroase sortimente de biscuiți, prăjituri, grișuri, etc. De asemenea, grâul este folosit și în industrie, la fabricarea glucozei, amidonului, dextrinei și chiar a alcoolului.

Tărâțele care rezultă de la măcinișul grâului, reprezintă un nutreț concentrat extrem de valoros pentru animale, fiind bogate în proteine, grăsimi și substanțe minerale.

Paiele, care sunt tot un produs secundar, au o utilizare diversă, fiind utilizate în hrana animalelor, ca așternut în grajduri, împletituri, combustibil, ambalaj și materie primă pentru fabricile de celuloză. De asemenea, paiele se pot utiliza și ca îngrășământ orcul șase (3,9% în totalul european), după Federația Rusă, Ucraina, Franța, Germania și Polonia.

În ceea ce privește producția de grâu, România ocupa locul opt (2,9% în totalul european) după Federația Rusă, Franța, Germania, Ucraina, Marea Britanie, Polonia și Italia.

În țara noastră, cultura grâului există de peste 2500 ani, martor în acest sens fiind inscripțiile de pe monedele vechilor cetăți de pe malul Mării Negre (Tomis, Kallatys).

Grâul este cereala cu cea mai mare importanță, ca urmare a utilizărilor numeroase. Principala folosință a grâului este în fabricarea pâinii, care reprezintă alimentul de bază a peste jumătate din populația globului.

Grâul este folosit în alimentația oamenilor sub diferite forme, precum, sub formă de paste făinoase, macaroane, tăiței, fidea, spaghete, etc., al căror consum crește în fiecare an în întreaga lume. Din grâu se mai obțin numeroase sortimente de biscuiți, prăjituri, grișuri, etc. De asemenea, grâul este folosit și în industrie, la fabricarea glucozei, amidonului, dextrinei și chiar a alcoolului.

Tărâțele care rezultă de la măcinișul grâului, reprezintă un nutreț concentrat extrem de valoros pentru animale, fiind bogate în proteine, grăsimi și substanțe minerale.

Paiele, care sunt tot un produs secundar, au o utilizare diversă, fiind utilizate în hrana animalelor, ca așternut în grajduri, împletituri, combustibil, ambalaj și materie primă pentru fabricile de celuloză. De asemenea, paiele se pot utiliza și ca îngrășământ organic, acolo unde sunt de folos, prin tocare și înglobare în sol cu îngrășăminte azotate.

La nivelul anului 2011, suprafața cultivată cu grâu pe glob a fost de peste 220 milioane hectare cu o producție medie la hectar de 3175 kg (Anuarul Statistic al României 2013).

Rezolvarea problemei alimentare mondiale, depinde în mod direct și hotărâtor de mărirea producției agricole, prin folosirea rațională a resurselor de producție și modernizare tehnică a agriculturii.

Lucrarea este structurată în patru capitole. Capitolul 1 cuprinde istoricul culturii, tehnologiile aplicate, soiurile utilizate și temele de cercetare abordate în legătură cu dăunătorii care atacă grâul.

În capitolul 2 este prezentat cadrul natural în care se desfășoară cercetarea științifică. Capitolul 3 cuprinde scopul, obiectivele, materialele și metoda de cercetare. În capitolul 4 sunt expuse rezultatele obținute pe parcursul celor doi ani de observație.

În finalul lucrării sunt formulate concluzii cu privire la cultura grâului, condițiile climatice din perioada de cercetare, condițiile din unitatea de studiu, dăunătorii identificați, pagubele produse de dăunători, schemele de tratament, avertizări emise de centrul pentru protecția plantelor din zonă și tratamente efectuate în cadrul societății pe parcursul anilor de observație.

Partea I – Considerații generale

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PE PLAN MONDIAL ȘI LA NOI ÎN ȚARĂ

Istoricul culturii

Cercetările arheologice în vederea stabilirii primilor strămoși ai plantelor cultivate se fac cu ajutorul carbonului radioactiv (¹⁴C). Până în acest moment nu au fost descoperite resturi de plante care să confirme, existența strămoșilor grâului în era paleolitică (10000-9000 î.e.n.), în Orientul Mijlociu, unde au fost identificate primele așezări omenești mai dezvoltate.

Există dovezi că grâul a fost utilizat în hrana omului în era mezolitică (9000-7000 î.e.n.) în Orientul Mijlociu. Săpăturile din cunoscutele peșteri de la Mount Carmel au scos la iveală seceri a căror lamă era formată din silex ascuțit, iar mânerul din os.

Primele relicve de spice întregi, spiculețe, glume și boabe de grâu au fost găsite în Orientul Mijlociu, datând din era neolitică (7000-3000 î.e.n.). Păstrarea lor a avut loc prin carbonizare, uscare sau prin acțiunea turbei. Formele arhaice de grâu erau imbrăcate, având glumele și paleele groase, tari, rezistente, din care pricină îndepărtarea lor de pe boabe se realiza cu mare dificultate.

Primele resturi de grâu carbonizate constituite din boabe și spiculețe au fost găsite în săpăturile de la Jarmo, o localitate aflată în estul Irakului, mai exact între Mosul și Sulemaniya. S-a stabilit că ele apațineau speciilor Triticum boeticum, Triticum dicoccoides și Triticum dicoccum. De asemenea s-a menționat că omul a luat pentru prima dată grâul în cultură la începutul mileniului al VII-lea î.e.n., abandonând progresiv folosirea formelor sălbatice.

Hosono (1935) și Nakao (1967) au demonstrat că grânele s-au extins din centrul lor de origine, în neolitic și ulterior, spre răsărit, pe trei căi.

Prima cale o reprezintă ”drumul mătăsii”, care trece prin Turkestan, Sinkiang, sudul Mongoliei,nordul Chinei. Din această pricină s-au împrăștiat grânele cu bobul alb. Cea de-a doua cale este de fapt și cea mai importantă,aceasta începe din Afganistan, trece prin Câmpia Punjabului, poalele Himalayei,Birmania, traversează râul Yunnanul și Seciuanul din China, ajungând în valea râului Yangtse. Pe această cale au fost răspîndite grânele cu bobul roșu.A treia cale prezintă puțină importanță.

În țara noastră,cultura grâului este cunoscută din timpuri foarte vechi. După cum indică cercetările arheologice de la Cucuteni, județul Iași, grâul se cultiva încă din neoliticul superior și în epoca bronzului (3000-1000 î.e.n.). Speciile primitive de grâu folosite de popoarele vechi de pe meleagurile noastre au fost T.monococcum (care s-a meținut sporadic în cultură până în zilele noastre în Munții Apuseni), T.dicoccum, T.compactum și probabil T.spelta (Vasiliu,1974).

1.2. Soiuri utilizate

Din punct de vedere fitotehnic, un soi de grâu ,trebuie pe lângă capacitatea mare de producție să îndeplinească o serie de cerințe precum: rezistență la ger, rezistență la cădere, rezistență la secetă și exces de umiditate, rezistență la boli foliare, valoare nutritivă și tehnologică mare.

Una din însușirile de bază ale unui soi de grâu o constituie stabilitatea recoltelor, adică ”exprimarea cât mai completă a potențialului de producție în condiții de mediu limitative” (N. N. Săulescu, 1984).

Soiuri de grâu utilizate în țara noastră:

Tabelul 1.1.

Soiurile de grâu recomandate de cercetare, în condițiile posibilelor pierderi de producție cauzate de secetă, dar și de alți factori neprielnici de mediu, sunt soiurile românești care, în condițiile date, asigură realizarea unor recolte sigure.

Tabelul 1.2.

Zonarea soiurilor de grâu în România

(după Gheorghe Ittu)

Sursă: Revista Lumea satului, nr. 19, 1 – 15 octombrie 2007

Grâul de toamnă poate fi cultivat în țara noastră în următoarele condiții: în condiții foarte favorabile pe 19,5% din suprafața arabilă, favorabile pe 70,4% și puțin favorabile pe 7,2% (Bâlteanu și colab., 1990).

Teme de cercetare abordate în legătură cu dăunătorii care atacă cultura grâului

Cercetările recente, dar mai ales cele de viitor, acordă o deosebită atenție factorilor resposabili de creșterea producției, respectiv calitatea acesteia. Unul dintre acești factori îl reprezintă protecția plantelor împotriva dăunătorilor, factor care a fost perfecționat în urma studiilor efectuate în timp prin diferite cercetări în țară și în străinătate.

În țara noastră cercetările realizate sunt cu referire la ecologia, biologia, pagubele, dar mai ales la combaterea chimică a principalilor dăunători și agenți patogeni din cultura de grâu.

Cultura grâului, an de an suferă din urma atacurilor unor patogeni și dăunători, dar și de concurența buruienilor competitoare, care duc la mari pierderi de producție.

Pagubele produse de dăunătorii grâului, pot ajunge în anii favorabili atacului, la compromiterea culturii pe suprafețe destul de mari, în diverse faze, de-a lungul întregii perioade de vegetație.

Agrocenoza cerealelor păioase este populată de o faună impresionantă, constituită din specii de artropode (Aranea, Acari, Insecta) fitofage, parazite și prădătoare (Bărbulescu și colab., 2002).

De la (Petcu și colab., 1986; Popov, 1974, 1984 a, 1977; Popov și Enică, 1991; Popov și colab., 1996 b) aflăm că dăunătorii specifici culturilor de graminee păioase au o dezvoltare ce depinde integral de aceste culturi precum: tripșii, afidele, ploșnițele și muștele cerealelor, gândacul ghebos, gândacul ovăzului, viespea grâului etc.

În țara noastră (Georgescu și Cană, 2010) au arătat faptul că temperaturile ridicate și cantitatea scăzută de precipitații din perioada martie-mai au fost favorabile apariției și dezvoltării insectelor dăunătoare și mai puțin favorabile agenților patogeni.

În urma unor cercetări efectuate, Cassman (1995), Shennan (2008), Fishera și Edmeasb (2010) au concluzionat faptul că unele soiuri de grâu cunoscute anterior drept rezistente la boli și dăunători, în sistemul de agricultură convențională, s-au dovedit sensibile la atacul bolilor și dăunătorilor în condițiile agriculturii ecologice.

Hashmi și colab. (1983), El-Hage Scialabba și Müler-Lindenlauf (2010) constată faptul că datorită extinderii agriculturii ecologice, s-au produs modificări ale spectrului de boli și dăunători din culturile agricole, comparativ cu o cultură în sistemul convențional, unde se aplică tratamente chimice.

Lucrarea ”Evaluarea potențialului dăunătorilor culturilor de câmp în Câmpia Transilvaniei” elaborată în anii 2007-2012 (Malschi și colab.) evidențiază importanța strategiilor integrate în combaterea principalilor dăunători ai grâului.

Numeroase cercetări au reliefat eficacitatea insecticidelor organofosforice, dar și a altor produse, îndeosebi a piretroizilor, și au permis elaborarea unui sistem eficient de combatere a ploșnițelor cerealelor care a fost generalizat în producție (Bărbulescu, 1970; Paulian și Bărbulescu, 1970; Bărbulescu și Popov, 1975; Bărbulescu și colab., 1996).

În situația cultivării grâului după premergătoare cereale păioase sau în sole care sunt cunoscute ca având densități mari de viermi sârmă, o atenție deosebită trebuie acordată prevenirii atacului acestora și larvelor gândacului ghebos, pe lângă cel produs de boli (Katalin Fodor, 2005).

În lucrările sus menționate cele mai importante aspecte sunt: bolile și dăunătorii din cultura grâului; pagube produse de dăunătorii grâului; metode de prevenire și combatere a dăunătorilor grâului; identificarea dăunătorilor din cultura grâului.

În România, principalele specii de Elateridae sunt: Agriotes ustulator (40,1%), A. obscurus (17,3%), A. flavicornis (10,9%), A. pilosus (6,9%), A. lineatus (3,8%), Limonius pilosus (1,8%), Filiformis Synaptus (1,6%), Selatosomus latus (1,5%) (Constantin Popov și colab., 2001).

Prin aplicarea tratamentului la sămânță cu anumite produse specifice se asigură, pe lângă o protecție satisfăcătoare împotriva diferiților dăunători, și o reducere a poluării mediului (Bărbulescu și colab., 1988).

În perioada 1963-1966 cercetările efectuate asupra speciei de Anoxia villosa F. au avut două obiective principale și anume: analiza perioadei de zbor și a duratei zborului în interdependență cu factorii fizici, iar al doilea obiectiv principal analiza migrației și răspândirii la momentul respectiv al cărăbușului de stepă în Lunca Dunării și cîmpia Bărăganului.

În urma observațiilor efectuate în perioada 1965 -1966 s-a constatat că zborul la specia Anoxia villosa F. se desfășoară între limitele valorice de 38,8 – 634,8 lucși , reprezentând zona favorabilă a zborului cu valori optime ale zborului de 331,0 – 402,6. Valorile din afara acestor limite sunt corespunzătoare zonei nefavorabile.

Cercetările asupra influenței intensității de iluminare asupra zborului efectuate de Strelnikov și Hurpin au dovedit că zborul la această specie se desfășoară între 15 și 50 lucși.

În privința posibilităților de hibernare a principalelor specii de dăunători din grâul depozitat s-au efectuat o serie de cercetări în diferite regiuni ale țării. În urma cercetărilor întreprinse s-a încercat cunoașterea unor factori inhibitori, cum ar fi temperaturile scăzute din timpul iernii și condițiile de temperatură și umiditate în lunile de iarnă ce permit dăunătorilor să supraviețuiască. În urma observațiilor realizate în mai multe baze de recepții din țară s-a constatat că în urma unei infestări puternice cu Calandra granaria, care a format cuiburi de încingere, iar temperaturile înregistrate având valori de până la 25-27 ºC la suprafață și 32ºC în profunzime.

Back și Cotton arată că adulții speciei Calandra granaria L. rezistă la temperaturi de 10-15ºC o perioadă de 29 de luni.

Cercetărorul Ușatinskaia arată că această specie poate supraviețui în stadiul de adult, la temperatura de 0ºC timp de 67 de zile, la temperatura de 5ºC rezistă 26 zile, la temperatura de 10ºC rezistă 14 zile și la temperatura de 15ºC poate rezista până la 19 ore.

În perioada 1965-1967 în zona Șimnicu s-au efectuat cercetări cu privire la atacul larvelor tripsului pe boabele de grâu. Kurdjumov (1913), Tanski (1960, 1962, 1965) și Liubenov (1931) demonstrează că adulții speciei Haplothrips tritici Kurd. sunt nepericuloși din pricina faptului că atacul acestora pe plantele și spicele de grâu este redus.

Manolache și colab. (1947-1953) au arătat că în anii cu condiții climatice normale proporția spicelor de grâu atacate de tripșii adulți nu este mai mare de 2-5%, cu excepția unor cazuri rar întâlnite și pe suprafețe reduse unde s-au semnalat atacuri atacuri mai mari.

Tanski (1960, 1965), Surovenkov (1961), Surovenkov și Lopatin (1967) citează în Rusia, Kazahstan și Transularia siberiană, pierdei anuale cu valori cuprinse între 5 și 13%, uneori atingând 32%, iar cercetătorul Liubenov a arătat că pierderile înregistrate anual în Bulgaria oscilează între 3,2 și 12,2%.

Surovenkov (1961) a menționat că densitatea maximă semnalată în Kazahstan a fost de 23016/m², iar Liubenov (1931) a menționat în Bulgaria o densitate de 62 larve/spic.

În cercetările lor, Liubenov (1931), Surovenkov (1961), Surovenkov și Lopatin (1967) și Tanski (1960, 1962, 1965) au menționat faptul că atacul produs de larvele trips nu au influențat în mod evident germinația boabelor de grâu.

În urma cercetărilor efectuate, Beliaev (1965) și Painter (1953, 1961) au arătat că o influență ridicată asupra rezistenței manisfestate de plante o are structura anatomică a limbului și tecii frunzei , în sensul că plantele care au limbul mai pronunțat și teaca mai scurtă sunt mai convenabile pentru insecte.

Specia Anguina tritici, a fost semnalată pentru prima dată de către Turbevill Needham în anul 1943. În decursul timpului dăunătorul a fost sesizat de mai mulți cercetători.

Primele date despre nematozii paraziți la plante datează în țara noastră încă de la începutul secolului al XX-lea și se datorează lui Pricină (1910), care a realizat o scurtă descriere, modul de dăunare și câteva indicații referitor la combaterea speciilor Tylenchus tritici Steinb., Heterodera schachtii Schmidt. și Ditylenchus dipsaci Kühn.

După cum menționează Goodey (1933) dăunătorul Tylenchus tritici este răspândit în aproape toată lumea, atacul acestuia fiind sesizat în toate țările europene , America de Nord și de Sud, în China, Turkestan, Pakistan, Australia, Egipt , Noua Zeelandă și Irak.

De-a lungul timpului numeroase cercetări au avut în studiu acest parazit, astfel Marcinowski (1909) a dovedit că larvele pot trăi libere în sol în stare activă până la 7-8 luni, iar Leukel (1924) a menționat faptul că în căutarea plantulelor de grâu pe care să se fixeze, larvele nematodului se pot deplasa în sol pe distanțe de până la 30 cm, această distanță putând fi pracursă atât pe orizontală, cât și pe verticală.

În urma unor studii efectuate în India, s-a constatat că pierderile anuale, cauzate de Anguina tritici sunt de 1-9%, reprezentând pierderi financiare în valoare de 70 milioane de rupii (Kaushal, 1998). În Turcia, ratele de infectare cu acest dăunător au variat de la 1,5 la 55,2% (Elmali, 2002).

În România primele date referitoare la răspândirea și intensitatea atacului speciei Tylenchus tritici pentru Câmpia Transilvaniei sunt menționate de către Rădulescu (1937), apoi lucrarea ”Protecția plantelor în sprijinul zonării producției agricole în R.P.R.”elaborată în anul 1960 și Manolache și colab. (1947, 1962) aduc o serie de completări în acest sens.

Studii și cercetări efectuate de Rădulescu și Gruiță (1941), Bretan și Simescu (1943), Bretan (1944) au contribuit cu date noi și importante referitor la arealul de dăunare, frecvența atacului și daunele produse în țara noastră de nematodul boabelor de grâu.

Aproximativ în aceeași perioadă Rogojanu (1938) și Hrisafi (1942) au indicat noi plante gazdă ale nematodului Ditylenchus dispaci Kühn, și anume lucerna și ceapa comestibilă, iar ulterior, Manolache și colab. (1949) sesizează prezența unei specii noi care atacă culturile forțate de tomate, ardei, castraveți din județul Ilfov, respectiv nematodul rădăcinilor (Meloidogyne spp.), citat sub denumirea de Heterodera marioni Cornu.

În intervalul 1950-1951 s-au semnalat focare izolate de atac, fiind destul de puternice în culturile de usturoi și ceapă din județul Ilfov, cauzate de Ditylenchus dipsaci. Manolache și colab., 1954).

În urma stabilirii existenței dăunătorului Meloidogyne sp.au apărut numeroase lucrări care au tratat probleme de mare importanță teoretică și practică. Printre cele mai importante enumerăm analiza nematodului Meloidogyne spp. în relație cu factorii biotici și abiotici, cercetările cu privire la biologie și morfologie, dar și cercetările referitoare la stabilirea unor măsuri profilactice și de combatere a speciilor aparținătoare acestui gen cu o importanță economică aparte pentru culturile legumicole din spații protejate. (Rogojanu și Perju, 1954; Mustățea, 1957; Ceianu, 1958; Radu și Dărăbanțu, 1960; Hrisafi și colab., 1960).

În majoritatea statelor din lume protecția culturilor de grâu împotriva nematodului Anguina tritici Steinb. se realizează prin utilizarea unei agrotehnici exigente, fiind atent tratate aspectele legate de asigurarea și utilizarea materialului semincer sănătos și rotației corespunzătoare a culturilor (Thorne,1961; Manolache și Boguleanu, 1967; Decker, 1969).

Datele existente în literatura de specialitate cu referire la acțiunea diferitelor produse chimice asupra populațiilor de nematozi Anguina tritici Steinb. înregistrează de obicei o reducere mai mult sau mai puțin evidentă a intensității și frecvenței atacului în corelație cu tratamentul efectuat (Srivastava și Katiyar, 1957; Moțoi, 1967; Romașcu și colab., 1971).

Alte aspecte legate de fiziologia și biochimia plantelor parazite au fost prezentate de Brad și colab. (1968), Horovitz și colab. (1969), precum și aspecte legate influența îngrășămintelor (Romașcu și colab., 1971) și a eficienței unor nematocide, fungicide, insecticide și preparate complexe mai noi sau folosite des în combaterea dăunătorilor și agenților patogeni la plante (Romașcu, 1965; Moțoi, 1967).

O serie de lucrări din intervalul 1961-1963 referitoare la combaterea nematodului rădăcinilor în sere, au fost elaborate de către Boguleanu și colab. (1961), reliefând eficiența unor tratamente efectuate cu substanța clorpicrină, în doză de 40 g/m² și a produsului DD în doză de 50 g/m². Tot în această perioadă s-au efectuat o serie de observații în culturile de ciclamen, asupra aspectelor morfopatologice ale dăunării de către Gusic (1963).

Un grup de dăunători importanți, ce face obiectul unor cercetări asidue încă din 1965, este cel al ploșnițelor cerealelor, care constituie un factor limitativ al producțiilor de grâu, în special în privința calității (Paulian și Bărbulescu, 1970; Popov, 1977 a, b, c; Popov și colab., 1982; Popov, 1998). Au fost efectuate studii cu privire la: dinamica populației de la an la an, structura populațiilor pe specii și zone. S-a stabilit că Eurygaster integriceps Put., este specie dominantă în SE țării și și-a extins arealul geografic și de dăunare spre nord, în Moldova, dar și spre vest, în Oltenia (Popov, 1972, 1974 a, b, 1977 a).

Importanța economică a ploșnițelor cerealelor a fost semnalată de cercetătorul Rădulescu în anul 1957. Numeroase cercetări evidențiază diferite perioade de înmulțire în masă a speciei Eurygaster spp., în acest sens Bărbulescu (1967) menționează că densitatea medie a ploșnițelor retrase în pădure în toamnă pentru hibernare a fost de 80,8 exemplare/m² la Oltina, județul Constanța, și 26 exemplare/m² la Fundulea, județul Ilfov. În anul 1961 Paikin a arătat că în U.R.S.S. au fost perioade de înmulțire în masă în 1860, 1880-1890, 1900-1905, 1938-1942, iar din anul 1947 apariția și extinderea arealului de dăunare a acestui dăunător a fost continuă.

Numeroase cercetări elaborate de-a lungul timpului în țările unde ploșnițele cerealelor sunt cunoscute drept un dăunător de mare însemnătate analizează aspecte cu privință la populația ploșnițelor aflate în diapauză (Paikin, 1961; Brown, 1962; Bărbulescu, 1967; Safavi, 1968; Lazarov, 1969; Paulian și Bărbulescu, 1970; Popov, 1972 ș.a.).

După unele cercetări (Sazonova, 1939; Paikin, 1961; Lazarov, 1969) s-a concluzionat cum că mortalitatea ploșnițelor crește de la valori reduse, la începutul diapauzei, spre valori culminante la finalul hibernației, și anume la începutul primăverii, în urma avansării în vârstă, bineînțeleles și al consumului de grăsimi, fapt pentru care rezistența insectelor la condițiile de mediu devine mai scăzută.

Paikin (1961) menționează că rezistența manifestată de ploșnițe la insecticide diferă în funcție de mai mulți factori, aceasta nefiind constantă. Astfel, importanță deosebită are stadiul de dezvoltare a dăunătorului și starea organismului. Ploșnițele tinere, care au o rezervă de grăsimi mult mai mare față de cele adulte, manifestă rezistența cea mai mare la insecticide.

În cercetările desfășurate de Bărbulescu (1970), Paulian și Bărbulescu (1970), Popov (1971) s-a concluzionat faptul că combaterea ploșnițelor cerealelor, se realizează de obicei prin executarea a două tratamente: primul tratament se efectuează în prima decadă din luna mai, împotriva adulților hibernanți, iar al doilea tratament se efectuează la jumătatea lunii iunie.

Tratamentele cu produse chimice administrate în vegetație împotriva dăunătorilor din culturile de cereale păioase, pe lângă efectele benefice cunoscute, implică o serie de dezavantaje printre care impactul nefavorabil major asupra faunei folositoare de prădători și paraziți din agrocenozele tratate.

În privința rezultatelor de menținere a acestor populații sub limita PED –ului, îndeosebi cele cu referire la combaterea pe cale chimică, ele sunt nemulțumitoare (Gall și Doger, 1967; Pabanuk, 1975), parazitarea deținând o deosebită importanță sub aspectul micșorării densității populațiilor de ploșnițe (Kriegel și Schetiz, 1966; Montev, 1969; Konstantinova, 1975).

De la Gospodinov (1968) și Lazarov și colab. (1969) aflăm că în Bulgaria în anul 1933 a avut loc o înmulțire în masă a ploșnițelor cerealelor. Mai aflăm că în anul 1964 s-au efectuat tratamente împotriva acestui dăunători pe o suprafață de 270000 ha, iar în anul 1965 s-au tratat 360000 ha.

Șumakov (1958) afirmă faptul că numeroase cercetări din U.R.S.S., Iran și din alte țări arată că paraziții de ouă și muștele din familia Phasiinae contribuie la reducerea inopinată a numărului de ploșnițe. Acești paraziți au rol deosebit în dinamica ploșnițelor, dar nu sunt capabile să împiedice calamitățile.

În anul 1871 Wagner a descris pentru prima dată dăunătorul Haplodiplosis equestris Wagn. cu toate că menționări ale acestuia au apărut în primele decenii ale secolului al IXX-lea: Anglia (1909), Germania (1914), Cehoslovacia (1921), U.R.S.S. (1926), Polonia (1929), Italia (1933), Franța (1935), date referitoare la daunele provocate de înmulțirea lui în masă au fost înregistrate după 1950 (Bayer, 1964).

În acest sens au apărut date despre pagubele produse de Haplodiplosis equestris Wagn. în lucrările mai multori autori, și anume în anul 1955, în zonă colinară a Iugoslaviei, frecvența atacului a fost de 80-90% (Bejovic, 1957), în Ungaria s-au semnalat pierderi de 290 kg/ha pe 1000 ha (Csörgö și colab., 1967), în anul 1967, în Olanda s-au înregistrat pagube de 14% în 155 de lanuri și s-a stabilit că plantele care au mai mult de 20 de gale pe tulpină pier (Anderson, 1969). Aspecte similare au fost descrise și în Austria (Faber, 1958), Germania (Heddergott, 1958, 1960; Bayer, 1964), Olanda (Rijsten, 1967; Nijveldt, Hulshaff, 1968), Belgia (Clercq, 1967), Danemarca (Thygesen, 1970) și România (Paulian, 1969, 1970).

În România dăunătorul a fost identificat pentru prima dată în localitatea Căteasca (Argeș) de către Paulian (1969).

Privitor la prima parte din perioada de vegetație, culturile de grâu și orz din România sunt atacate de dăunători de sol dintre care gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides Goeze) poate provoca daune care duc la compromitea culturii. Atunci când posibilitățile chimice erau restrânse (1945-1955), se înregistra adesea compromiterea culturilor pe suprafețe întinse – zeci sau chiar sute de hectare (Manolache și colaboratorii, 1960, 1963).

Cercetări cu privire la îmbunătățirea tehnologiei de combatere a gândacului ghebos elaborate în anul 2010 au arătat la cultura de grâu că pentru combaterea concomitentă a gândacului ghebos, a mălurei comune (Tilletia caries) și a fuzariozei (Fusarium spp.) sunt indicate amestecurile de insectofungicide Austral Plus (5,0 l/t), Yunta 246 FS (2,250 l/t), Nuprid Max (2,5 l/t) și Tonic Plus (5,0 l/t).

Odată cu generalizarea tratamentului la sămânță, problema gândacului ghebos a fost rezolvată, cu excepția cazurilor în care nu se respectă rotația culturilor (Georgescu). În urma cercetărilor efectuate, de-a lungul timpului, la INCDA Fundulea (Popov, Bărbulescu, Roșca, Paulian) s-a constatat că atacurile cele mai severe ale larvelor gândacului ghebos s-au semnalat în culturile de grâu ori orz semănat în al III-lea an de monocultură, însă valori ridicate ale dăunării se pot descoperi și în anul II de monocultură.

În primă fază protecția culturilor s-a efectuat prin aplicarea tratamentelor cu produse organoclorurate de tipul Aldrin, Hoclotox, dar mai ales Duplitox, cu efect de dezinfectare a solului ori cu efect curativ după răsărire prin administrare de pulberi (Manolache și colaboratorii, 1960, 1963; Paulian și colaboratorii, 1965).

Referitor la absorbția câtorva insecticide în plante și localizarea acestora în fruct, Polizu și colaboratorii (1966) au arătat că cercetările întreprinse până la momentul respectiv au confirmat că hexaclorcloheranul, heptaclorul și aldrinul, insecticide clorurate fără acțiune sistemică, pătrund în plantă fără a fi absorbite din sol și se găsesc în bobul de cereale în cantități apreciabile și persistă un timp îndelungat în acestea.

Cercetările întreprinse de Golberg (1986) asupra speciei Cephus pygmaeus au arătat că acest dăunător a fost prezent pe toate plantele examinate, cu o abundență evidentă pe grâul de toamnă (50%) și cu mult mai redusă pe alte cereale – secară, ovăz, orz (6-7%). Spre exemplu specia T. tabidus a fost colectată pe 15 din cele 15 plante examinate, cu o abundență mai mare pe grâu (66%) prezentă și pe ovăz (7%), iar pe celelalte plante fiind întâlnită doar sporadic.

În unele studii s-a demonstrat preferința femelelor de a-și depune ouăle pe anumite soiuri, reprezentând un factor trofic foarte important. Factorul precizat intervine în înmulțirea populației prin reducerea contaminării cât și prin subdezvoltarea stadiului larvar care forțat să se hrănească pe o plantă ce prezintă rezistență și care are paiul plin, îngreunează parcurgerea hibernării și a nimfozei (Lontev, 1969).

Importanța economică pe care o pot deține în anumite condiții ecologice muștele cerealelor și afidele, s-au efectuat o serie de studii și cercetări referitoare la răspândirea, ecologia, biologia, respectiv măsurile profilactice și de combatere a acestora. În urma acestor cercetări s-a constatat speciile de muște cu cea mai mare importanță pentru prima perioadă de vegetație sunt: Mayetiola destructor Say., Opomiza florum L., Oscinella frit L., Phorbia securis Tiensuu., iar dintre afide speciile: Schizaphis graminum Rond., Rhopalosiphum maydis Fitch., Macrosiphum avenae Fabr., Rhopalosiphum padi L.(Bărbulescu și colab., 1985 b; Popov, 1985, 1987; Popov și colab., 1988, Brudea și colab., 1987). În privința preîntâmpinării apariției acestor dăunători în densități mari, s-a evidențiat importanța evitării semănatului devreme fiind conturate recomandări corespunzătoare pentru producție (Bărbulescu și colab., 1973, 1982 b, 1989 a, b; Popov, 2003 a; Popov și colaboratorii, 1988, 2005 a, 2006 a).

Cercetări întreprinse în anul 2009 au arătat că prin utilizarea produselor de protecția plantelor cu grad mare de poluare are loc o reducere a diversivității populațiilor de insecte. De asemenea, folosirea tehnologiei de cultură influențează în mod evident biodiversitatea la nivelul unor specii de artropode, folositoare sau păgubitoare (Popov și colab., 2009).

În urma unor cercetări, în România asupra potețialului dăunătorilor de câmp în Câmpia Transilvaniei s-a constatat că în condițiile primejdioase redate de încălzire și secetă în Transilvania, atacul principalilor dăunători s-a semnalat din a doua decadă a lunii aprilie, când s-a distins comasarea adulților de Phylotreta vitulla, Chaetocnema aridula, Crepidodera ferruginea, simultană cu zborul cicadelor (Psamottetix alienus, Javesella pellucida) și afidelor (Sitobium avenae) și îndeosebi a dipterelor (Oscinella frit, Elachiptera cornuta, Delia spp., Phorbia spp.). Dintre dăunătorii semnalați abundența cea mai mare a avut-o tripsul grâului, reprezentând un pericol pentru formarea spicului în burduf și pentru dezvoltarea normală a boabelor (Malschi și colaboratorii, 2009).

CAPITOLUL 2

CADRUL NATURAL

2.1. Așezare geografică

Comuna Todireni este situată în partea de sud – est a județului Botoșani, pe teritoriul căreia se intersectează următoarele coordonate geografice: paralela de 47°37'36" latitudine nordică cu meridianul de 27°6'38" longitudine estică.

În prezent, comuna Todireni are o suprafață administrativă de aproximativ 5980ha, fiind alcătuită din 5 sate: Todireni, Cernești, Iurești, Gârbești, Florești. Comuna este străbătută de râul Jijia, cu numeroșii săi afluenți.

Comuna Todireni este situată în unitatea de podiș, respectiv Podișul Moldovei. Se suprapune peste sub-unitatea de câmpie reprezentată de Câmpia Colinară a Jijiei (cunoscută în literatura clasică și sub denumirea de Câmpia Moldovei), teritoriul comunei suprapunându-se peste trei micro-unități, respectiv: sudul Dealurilor Cozancea, sudul Colinelor Ibănesei și nordul Colinelor Miletinului.

Principalele artere care asigură legătura între comuna Todireni și restul teritoriului județean și național sunt cele două drumuri județene DJ 297 și DJ 282, care se racordează la drumul național DN 29 D. DJ 297 Todireni – Blândești străbate teritoriul comunei de la racordul cu DJ 282 în satul Todireni, prin satul Cernești, sudul satului Iurești, continuând către Lunca, Sulița, Blândești, până la racordul cu DN 29D. DJ 297 este asfaltat însă carosabilul este deteriorat pe alocuri.

DJ 282 străbate vatra satului Todireni pe direcția Nord – Sud. DJ 282 străbate județul Iași și o parte din județul Botoșani pe direcția N-S, pe traseul mun. Iași – Larga Jijia – Mălăești – Gropnița – Hălceni, Șipote – Rediu – Răuseni – Todireni – Albești – Trușești (racord cu DN 29D).

Figura 2.1. Amplasarea în cadrul județului

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Todireni,_Botoșani

Din punct de vedere al circulației feroviare, comuna Todireni este tranzitată de linia de cale ferată secundară Iași – Dângeni – Dorohoi (154 km), linia de cale ferată trecând prin vestul satului Florești. Prin intermediul căii ferate se asigură accesul direct către municipiul Iași (iar de aici către restul țării) și către municipiul Dorohoi.

2.2. Clima

Din punct de vedere climatic, fiind situat în partea de nord – est a țării , teritoriul județului Botoșani este supus influențelor climatice continentale ale Europei de Est și mai puțin celor ale Europei Centrale , ori de sud – vest și sud, deși majoritatea precipitațiilor sunt provocate de masele de aer care se deplasează dinspre vestul și nord – vestul Europei.

Vecinătatea cu marea câmpie Euro – Asiatică face clima județului Botoșani să se caracterizeze printr-un regim al temperaturii aerului și al precipitațiilor cu valori caracteristice climatului continental excesiv.

Temperatura și regimul termic

Clima Câmpiei Jijiei este relativ aridă, cu o puternică tentă de continentalism. Temperatura medie anuală a teritoriului studiat este de 9°C. Cele mai mari medii lunare se înregistrează în luna august (+ 20°C). Iernile sunt aspre, cu media lunii ianuarie cuprinsă între -3,5°C și -4,5°C. Valoarea amplitudinii termice anuale este de 24°C. Temperatura maximă absolută înregistrată este de +38°C (luna iulie) și temperatura minimă absolută înregistrată este de – 33°C. Verile sunt călduroase, și cu frecvente perioade se secetă.

Iarna, dacă solul nu este acoperit cu zăpadă, culturile de toamnă pot fi distruse prin îngheț, iar în anotimpul cald, temperaturile ridicate duc la secetă. Durata medie a perioadelor secetoase din această zonă este în jur de 15 zile, iar numărul mediu anual al perioadelor secetoase este în jur de 11 zile.

Precipitațiile și regimul pluviometric

Precipitațiile medii sunt destul de sărace (475 – 550 mm/an), mai ales în raport cu temperaturile ridicate ale verii (maxime absolute de peste 39°C).

Perioada de maxim pluviometric este în lunile mai – iulie (72,2 mm/an, 95 mm în iunie și 73,8 mm în iulie. Într-un an cad precipitații circa 115 zile. În proporție de 70% ele cad sub formă de ploaie, cu excepția intervalului din ultima decadă a lunii noiembrie până în ultima decadă a lunii martie. Din totalul precipitațiilor, 35 – 40% cad vara, 23 – 30% primăvara, 17-23% toamna și 10 – 17% iarna.

Aversele torențiale influențează negativ activitatea economică și socială, contribuind la declanșarea alunecărilor de teren și activarea eroziunii. În general, când precipitațiile depășesc 20 mm/24 h și solul este deja umed, ori când sunt mai mari de 40mm/24h și cad pe un sol uscat, se pot deteriora unele culturi, fiind favorizate procese de scurgere difuză, de eroziune areolară și torențială a solului și de deplasare în masă.

2.3. Solul

Tipuri de sol

Condițiile climatice, litologice, geomorfologice și de vegetație au determinat formarea molisolurilor, din care predomină cernoziomurile și cernoziomurile cambice.

Pe cca. 58 % din teritoriu se întâlnesc cernoziomurile cambice, suprapuse în general pe suprafețe plane și versanți slab sau moderat înclinați, având ca rocă de solificare depozitele loessoide, argilele și marnele.

Cernoziomurile, în marea lor majoritate suprapuse pe versanți de cele mai multe ori afectați de eroziune de suprafață, alunecări de teren și fenomene de sărăturare. Pe firele de vale se întâlnesc gleiosoluri, unde nivelul freatic este cantonat la mică adâncime.

Aluviosolurile se întâlnesc pe șesul râului Jijia, al râului Sitna, precum și pe văile secundare care străbat teritoriul comunei.

Pe versanții moderat – puternic înclinați se găsesc erodosolurile, în marea majoritate afectate de alunecări active de teren (sub formă de trepte, valuri și curgătoare) și de fenomene de sărăturare.

2.4. Vegetație

Vegetația intrazonală

Cea mai larg răspândită ca vegetație intrazonală este vegetația de luncă, întâlnită pe cursul văilor, dar mai ales pe cursul râului Jijia. Este alcătuită dintr-o alternanță de zăvoaie de salcie (Salix alba, S. Fragilis, S. Triandra), plop (Populus alba) și arin, pajiști higrofile, formate din trifoi (Trifolium repens), păiuș (Festuca pratensis), iarba câmpului (Agrostis stolonifera) și firuță (Poa pratensis). În zonele cele mai umede din luncile apelor cresc desișuri de rogoz (Carex acutiformis), papură (Typha angustifolia), și stuf (Phragmites communis).

Vegetația cultivatǎ

Principalele plante care se cultivǎ pe teritoriul comunei sunt: porumbul, grâul, orzul, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, fasole, legume, culturi furajere.

Producția variazǎ de la an la an atât din cauza instabilitǎții climatice cât și din cauza neaplicǎrii în întregime a mǎsurilor agrotehnice corespunzǎtoare unei bune dezvoltǎri a plantelor.

Vegetația segetalǎ și ruderală

Buruienile cele mai frecvente și mai abundente din culturi sunt urmǎtoarele: volbura (Convulvus arvense), pir gros (Cynodon dactylon), mohor (Setaria glauca), întâlnite atât în culturile de prǎșitoare cât și în cele de pǎioase.

În culturile de prǎșitoare, cele mai frecvente sunt: Echinochloa cruss galli, Setaria glauca, Chenopodium album, Amaranthus retroflexus (știr).

În culturile de cereale pǎioase, cele mai frecvente buruieni sunt: muștar sălbatic (Sinapsis arvensis), Stachys annua, neghina (Agrostema githago), Hibriscus trionum, Polygonum convolvulus, Vicia tetrasperma, Rubus arvalis, etc.

Între plantele ruderale care invadează pășunile, mai comune sunt: știrița (Amaranthus retroflexus), urda vacii (Lepidium ruderale), pelinița (Artemisia austriaca), scaietele (Xanthium strumarium), scaiul de câmp (Eryngium campestre), ciulinul (Carduus nutans), pălămida (Cirsium arvense), iarba șarpelui (Echium vulgare), laptele câinelui (Euphorbia sp.) etc..

2.5. Fauna

Contrastele climatice mari dintre iarnă și vară, ariditatea accentuată, lipsa de adăpost și vegetația naturală mai puțin bogată sunt elemente care au contribuit la restrângerea faunei. În prezent, din cauza creșterii densității populației și a reducerii suprafeței ocupată cu păduri, fauna este mult stânjenită în înmulțirea și răspândirea ei.

Ca urmare, posibilitățile cele mai bune de dezvoltare le au rozătoarele reprezentate prin: popândăul, hârciogul, șoarecele de câmp, șobolanul de câmp, iepurele de câmp, de asemenea dihorul și bizamul, reptilele, reprezentate în special de șopârle de câmp, diverse insecte. Dintre păsări amintim: prepelița, graurul, lăcustarul, ciocârlia, ciocănitoarea, etc. Există condiții favorabile faunei acvatice, în special în Jijia și Sitna, unde se întâlnesc următoarele specii de pește: biban (Perca fluviatilis), crap (Cyprinus carpio), și, mai rar, caras, roșioară, porcușor.

2.6. Relieful

Alcătuirea geologică, transgresiunile marine care au alternat cu perioade de exondare, procesul de eroziune diferențială, acțiunea agenților modelatori externi, au stat la baza imprimării particularităților reliefului Câmpiei Moldovei (Câmpiei Jijiei).

Comuna Todireni este situată în unitatea de podiș, respectiv Podișul Moldovei. Se situează din punct de vedere geomorfologic în sub-unitatea de câmpie reprezentată de Câmpia Colinară a Jijiei (cunoscută în literatura clasică și sub denumirea de Câmpia Moldovei), teritoriul comunei suprapunându-se peste trei micro-unități, respectiv: sudul Dealurilor Cozancea către nord-vest, sudul Colinelor Ibănesei către nord-est și nordul Colinelor Miletinului ce corespunde părții sudice a comunei.

Nota dominantă a reliefului este dată de coline joase, întinse și relative plane, având înălțimi de aproape 200 m, de denudație pliocenă, principalele văi care separă interfluviile fiind văile cuaternare ale Jijiei cu direcția N – S și Sitnei cu direcția V – E. Sunt prezente fenomene ca: eroziunea de suprafață, alunecări de teren, ogașe, ș.a. în mare parte stabilizate prin plantații de puieți de salcâm și terase.

Din punct de vedere al formelor de relief, pe teritoriul comunei Todireni se succed numeroase interfluvii delimitate de fire de vale. Astfel, de la vest la est, se succed: Valea Cozancea, Valea Bisericii, despărțită de Valea Obârșiei de interfluviul numit Dealul În Pârloage. Între Valea Obârșiei și râul Jijia se află interfluviul numit Dealul Todireni. Spre sud, Dealul Todireni este delimitat de Valea Sitna, care curge pe direcția vest – est, fiind una din principalele discontinuități naturale vizibile în relieful comunei, după râul Jijia. Atât Jijia cât și Sitna au albii largi, plane, luncile fiind utilizate ca terenuri arabile și pășuni. Podurile largi sunt folosite ca terenuri arabile, acestea având pante line în medie de 2-3 %. Către est, dincolo de lunca Jijiei altitudinile cresc, puținele cursuri de apă fiind de dimensiuni reduse, neavând aceeași capacitate de modelare a reliefului cu cele din vestul comunei. De aceea, și gradul de fragmentare este mai redus în estul comunei față de partea vestică. Către sud cursurile de apă lipsesc, sudul comunei fiind un revers de cuestă prelung, fruntea de cuestă constituind versantul sudic al văii Sitnei.

Platourile se prezintă ca întinderi relativ plane de teren, delimitarea lor fiind făcută de versanți cu diferite pante. Ca forme de microrelief în platouri se întâlnesc uneori mici denivelări.

Versanții ocupă o mare parte din suprafața teritoriului, iar solurile ce se suprapun prezintă de obicei eroziune de suprafață în diferite grade de la slabă la excesivă. Versanții cu pante mai mari sunt afectați uneori de eroziune in adâncime reprezentată prin rigole, ogașe și ravene. Pe versanți cu pante mari unde sunt prezente izvoarele de coastă, iar roca este reprezentată prin marne și/sau argile sunt prezente alunecări de teren active, stabilizate și semistabilizate.

Terasele Jijiei apar sub formă de trepte, mai importante fiind terasele I și II cu altitudini de 10m și 20-25m pe care sunt situate vetrele satului Todireni și a cătunului Florești.

2.7. Vânturile

Dinamica atmosferei este determinată de caracterul, succesiunea, frecvența sistemelor barice și de condițiile fizico-geografice. Vânturile care bat pe teritoriul studiat se caracterizează prin fluctuații mari de direcție și viteză, fiind determinate atât de circulația generală a maselor de aer cât și de orientarea generală a reliefului. Frecvența cea mai mare o au vânturile dominante dinspre N și NV iarna, iar vara, vânturile de SV. Iarna vântul spulberă stratul de zăpadă și așa destul de sărac.

2.8. Resursele naturale

Resursele naturale existente în comuna Todireni sunt destul de reduse. Resursele minerale sunt strict legate de cuvertura sedimentară așternută peste fundament. Prin structura sa geologică, această zonă este în general lipsită de substanțe minerale utile. Substratul geologic aparține în întregime sarmațianului inferior și este constituit din depozite argilo-nisipoase.

Cea mai importantă resursă naturală a comunei o reprezintă solurile favorabile practicării agriculturii. Suprafața fondului forestier este redusă (121 ha).

2.9. Fenomene hidro-meteorologice

Alte fenomene hidrometeorologice care caracterizează clima acestei zone și influențează negativ activitatea economică sunt: ceața, bruma, chiciura, poleiul, lapovița, grindina, care se produc cu intensitate și durată mai mare pe văile largi. Ceața are o frecvență mare în sezonul rece, manifestându-se mai ales pe valea Jijiei. Anual, numărul zilelor cu ceață este în medie de 45. Bruma este un fenomen specific sezonului rece; când se produce toamna și primăvara, are efecte negative asupra vegetației, în special asupra celei cultivate. În anotimpurile de tranziție, bruma are o frecvență lunară maximă în octombrie și noiembrie. Brumele timpurii de toamnă și cele târzii de primăvară aduc serioase pagube culturilor agricole. Brumele de toamnă și de primăvară sunt mai frecvente și cu intensitate mai accentuată pe valea Jijiei datorită inversiunilor termice.

Grindina însoțește de obicei ploile torențiale, frecvența ei fiind de circa 2-3 zile pe an. Lapovița se formează în anotimpul rece al anului, înregistrându-se un număr mediu anual de 5-6 zile. Chiciura și poleiul durează în medie 5 zile pe an, de obicei în lunile de iarnă, fiind dăunătoare pomilor fructiferi.

PARTEA A II-a – Contribuții proprii

CAPITOLUL 3

Scop, obiective, material și metodă de cercetare

3.1. Scop

Studiul de față și-a propus să realizeze o detaliere științifică a tuturor elementelor legate de biologia, ecologia, pagubele produse de principalii dăunători din culturile de grâu și măsurile de prevenire și combatere a acestora, în privința protejării integrate a acestei culturi, din localitatea Todireni, județul Botoșani.

În vederea realizării scopului propus s-au efectuat observații pe parcursul anilor 2013 – 2014. Cercetarea științifică cu tema: ”Observații privind biologia, ecologia, pagubele produse de principalii dăunători din culturile de grâu și combatere a acestora”, a început în unitatea S.C. VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L. în anul 2013 și s-a încheiat la finalul anului agricol 2014.

Pe parcursul anilor de studiu s-au colectat date cu privire la structura culturilor, condițiilor climatice, soiurilor cultivate, dăunătorilor semnalați, avertizărilor emise de CPP din zonă și asupra tratamentelor efectuate la societate.

3.2. Obiective

Pe fondul acestei lucrări s-a urmărit realizarea câtorva obiective precum: cunoașterea cauzelor care duc evident la diminuarea producției, însă s-a pus accent în mod special pe cunoașterea dăunătorilor care evoluează în cultura de grâu din localitatea Todireni, județul Botoșani; un alt obiectiv urmărit a fost de a încerca înțelegerea dezvoltării principalilor dăunători, ce afectează anual cultura grâului și bineînțeles care cauzează pagube de natură economică culturilor.

De asemenea în această lucrare sunt prezentate o serie de măsuri și metode preventive si curative de combatere, rolul acestora și elaborarea unui sistem de protecție integrată a culturii.

3.2.1. Identificarea speciilor dăunătoare și a speciilor antagoniste în cultura de grâu

Lista speciilor dăunătoare

Atacul provocat de către un dăunător sau altul asupra plantelor reflectă gradul de agresivitate al acestuia având drept urmare, vătămarea sau producerea pagubelor plantelor.

Vătămarea sau dăunarea este rezultatul acțiunii agresive a dăunătorilor asupra plantelor și arată o primejdie în structura organelor atacate, indiferent dacă aceasta apare în urma hrănirii sau în urma altor activități, cum sunt construirea cuiburilor pentru depunerea ouălor, a adăposturilor pentru hibernare, etc. Majoritatea dăunătorilor reies ca rezultat al activității de hrănire.

Cultura grâului prezintă o listă mare de dăunători cum ar fi următorii prezentați în tabelul de mai jos :

Tabelul 3.1.

Lista dăunătorilor la cultura de grâu

Metode de colectare a dăunătorilor

Colectarea dăunătorilor cu diferite dispozitive și aparate sau manual se utilizează pe scară foarte redusă pentru combaterea dăunătorilor. Pentru colectarea diverselor specii de dăunători se folosesc dispozitive acționate manual sau mecanizat, precum: aparatul Bhul-Mayer, Tarnavski, Boguleanu, etc. Acestea se folosesc pentru adunarea mai multor specii de insecte ca: buburuza lucernei, gândacul roșu al lucernei, ploșnițele cerealelor, etc.

În ultima perioadă a apărut pe piață un aparat pneumatico – mecanic de colectare a adulților și larvelor gândacului din Colorado, numit Biocolector. Aparatul se instalează pe tractor în maxim 15 minute și prezintă o eficiență de 95% pentru adulți, iar pentru larve 85%.

Șanțurile reprezintă obstacole care se realizează pentru combaterea dăunătorilor care se deplasează pe sol prin mers (gărgărița sfeclei, larvele de lăcuste, omizile fluturelui de luncă, etc.). Acestea se realizează cu ajutorul unui plug, pământul fiind răsturnat pe partea culturii ce trebuie protejată. Adâncimea șanțului variază între 30 – 60 cm în funcție de specia combătută .În vederea distrugerii dăunătorilor în șanțuri se aplică o prăfuire cu un insecticid cu remanență mare (Tălmaciu M., 2005).

Capcanele îngropate în sol de tip Barber reprezintă recipiente îngropate în sol cu deschiderea la suprafața acestuia. Ca lichid de colectare se recomandă folosirea unei soluții saturate de acid picric, această soluție permițând vizitarea capcanei o dată pe săptămână. Exemplarele colectate înainte de a fi introduse în alcoole trebuie spălate în apă.

Acest tip de capcane dau rezultate bune îndeosebi în zonele unde nu se poate realiza colectarea prin alte metode, ca de exemplu în zone în care suflă vântul puternic, pe versantele muntoase.

Figura 3.1. Amplasarea unei capcane de tip Barber

Sursă: Pârvulescu L., 2013

Capcanele colorate (fig.3.4.4.1.) – această metodă poate da rezultate foarte bune, permițând colectarea unor specii care sunt rar colectate prin alte metode. Aceste capcane au la bază ipoteza că multe insecte sunt atrase de culori vii ( Diptera, Hymenoptera, unele Coleoptera). S-a crezut că galbenul este culoarea cea mai atractivă, dar în urma unor cercetări mai noi s-a constatat că culoarea albastră manifestă cea mai puternică atracție pentru viespile parazitoide.

Figura 3.2. Capcană galbenă adezivă pentru colectarea insectelor

Sursă : Analele INCDA Fundulea, vol. LXXVII, 2009

Colectarea prin frapaj (prin scuturarea ramurilor) – pentru această metodă este necesară o tavă de colectare (din plastic). Acest obiect pentru colectare trebuie ținut sub o creangă sau tufiș și cu ajutorul unui băț solid lovim puternic și rapid ramura, pentru ca toate insectele aflate pe aceasta să cadă pe tava de colectare, de unde voi fi colectate cu ajutorul exhaustorului.

3.2.2. Descrierea principalelor specii dăunătoare din cultura grâului

Culturile de grâu din România sunt atacate, pe toată durata de vegetație, de către numeroase specii de dăunători, capabile să cauzeze pagube însemnate, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.

În perioada primăvară-vară, cele mai însemnate pagube sunt produse de ploșnițele cerealelor :

Eurygaster spp., ordinul Heteroptera, familia Scuteleridae

Aelia spp., ordinul Heteroptera, familia Scuteleridae

Pe lângă aceste specii dăunătoare, mai produc pagube și alte specii cum sunt :

Haplothrips tritici, ordinul Thysanoptera, familia Phloeothripidae

Schizaphis graminum, ordinul Homoptera, familia Aphididae

Zabrus tenebrioides, ordinul Coleoptera, familia Carabidae

Anisoplia spp., ordinul Coleoptera, familia Scarabeidae

Cephus pygmaeus, ordinul Hymenoptera, familia Cephidae

Mayetiola destructor, ordinul Diptera, familia Cecidomyiidae

Haplodiplosis marginata, ordinul Diptera, familia Cecidomyiidae

3.2.2.1. Eurygaster spp. Ploșnițele cerealelor ordinul Heteroptera, familia Scutelleridae

Răspândire. Ploșnițele cerealelor sunt răspândite în centrul și sud-estul Europei, ân vestul Europei și în nord-vestul Africii. În România se găsește în toate zonele în care se cultivă cereale, cu densități mai mari în sudul și estul țării și doar sporadic în câmpia de vest.

Specia Eurygaster integriceps Put. este cea mai întâlnită și mai păgubitoare.

Descriere.

Adultul (figura ) de Eurygaster integriceps are corpul de 11 – 13 mm lungime, capul este rotunjit la vârf, pronotul este aproape hexagonal, slab bombat, cu marginile laterale aproape convexe, scutelul este dezvoltat, prezintă la bază 2 pete gălbui, și atinge ori uneori depășește capătul abdomenului. Coloritul variază de la cenușiu-maroniu până la negru.

Biologie. Speciile de Eurygaster prezintă o biologie foarte asemănătoare. Ciclul de dezvoltare al acestor insecte este monovoltin, iernează în stadiul de adult în frunzarul pădurilor de foioase, pe sub ierburi, etc. Prezintă o singură generație pe an, iar un număr mic de exemplare iernează sub tufișuri, în perdelele de salcâm sau a altor specii de arbori, etc.

Apariția și migrarea adulților din locurile de iernare, în condițiile din România, în mod normal au loc în cursul lunii aprilie, atunci când temperatura medie zilnică trece de 10ºC. Zborul masiv al insectelor se derulează în zilele puternic însorite cu temperaturi ce depășesc 18ºC. Ploșnițele pot străbate în zbor până la 100 km de la locul unde au hibernat în căutarea culturilor de cereale păioase.

Dinamica populației de ploșnițe este influențată de factorii biotici și climatici, mai ales de hrana și paraziții oofagi. Factorul limitativ, care influențează mult înmulțirea ploșnițelor cerealelor îl reprezintă paraziții oofagi, Trissolcus grandis Thoms. și Telenomus chloropus Thoms., care asigură în anii favorabili un grad de parazitare de până la 90%.

Plante atacate și mod de dăunare. Speciile de Eurygaster atacă cerealele păioase, în special grâul, precum și diferite graminee cultivate și spontane.

Pentru a se hrăni, adulții și larvele, înțeapă toate organele aeriene ale plantei: frunze, spice(glume, boabe, ariste), tulpini prin intermediul trompei, introducând anumite enzime ce transformă sucul celular în hrană elaborată, care odată absorbită în stocmacul insectei, aceasta este asimilată direct. În locul înțepăturii, se constituie o mică proeminență numită ”con salivar”. Când se desprind aceste conuri și cad, în locul lor rămâne un punct negru înconjurat de un halou alb-gălbui, sau brun. Ca și efect al acestor întepături, țesuturile plantei din zona atacată sunt distruse. Simptomele atacului depind de o serie de factori: faza de vegetație a plantei și organul atacat, etc. După migrarea ploșnițelor în lanurile de grâu sunt atacate tulpinile și frunzele, iar ca efect porțiunile de frunză de deasupra zonei înțepate se usucă.

Măsuri de prevenire și combatere. Lupta împotriva acestor specii se bazează pe aplicarea unui sistem de măsuri, printre care, în zona de dăunare, cea mai folosită și eficientă măsură o reprezintă combaterea pe cale chimică. De asemenea, aplicarea unei agrotehnici raționale : rotația culturilor, semănatul timpuriu în paturi germinative de bună calitate, cultivarea de soiuri preococe și recoltarea în perioada optimă a cerealelor, duce la micșorarea atacului.

Efectuarea tratamentelor chimice la avertizare în funcție de valorile PED:

PED = 7 adulți/m², în culturile cu densitate normală;

PED = 5 adulți/m², în culturile cu densități mici și neînfrățite;

PED = 3 adulți/m², când primăvara este secetoasă și călduroasă, prielnică adulților hibernanți.

În România sunt avizate următoarele insecticide pentru combatere ploșnițelor cerealelor: Pyrinex Quick – 1 l/ha, Pyrinex 25 CS – 3 l/ha, Mavrik 2 F – 0,2 l/ha, Konihor 200 SL – 0,275 l/ha, Proteus OD 110 – 0,4 l/ha, Decis Mega 50 EW – 0,15 l/ha, Decis 25 WG – 30 g/ha, Biscaya 240 OD – 0,2 l/ha, Karate Zeon – 0,15 l/ha, Actara 25 WG – 0,07 kg/ha, Actellic 50 CE – 1 l/ha, Sinoratox 35 CE – 3,0 l /ha, Fastac 10 EC – 0,1 l/ha, Sumi-alpha 2,5 CE – 0,4 l/ha, etc.

3.2.2.2. Aelia spp. – Ploșnițele vărgate ale cerealelor, ordinul Homoptera, familia Pentatomidae

Răspândire. Ploșnițele din acest gen cuprin următoarele specii: Aelia acuminata, Aelia rostrata, răspândite aproape în întreaga Europă, Asia și nordul Africii. La noi în țară aceste specii prezintă o răspândire generalizată, în special în regiunile de stepă și silvostepă, prezentând importanță economică redusă în comparație cu speciile genului Eurygaster.

Descriere. Adultul (Figura ) de Aelia acuminata prezintă o formă a corpului eliptică, de 7 – 10 mm lungime, cu capul alungit anterior și sub formă de rostru, de culoare galbenă, cu dungi cenușii, longitudinale pe partea dorsală. Capul are forma unui triunghi ascuțit, cu laturile ușor bombate. Pronotul este triunghiular, iar scutelul acoperă parțial abdomenul.

Adultul de Aelia rostrata are formă eliptică, de 10 – 12 mm lungime, capul de forma unui triunghi ascuțit, corpul are o structură robustă, de culoare gălbuie-maronie, cu dungi dorsale cenușii, longitudinale.

Oul la ambele specii, are forma unui butoiaș, lung de circa 1 mm, de culoare crem. Larva este asemănătoare cu adultul.

Biologie. Ambele specii prezintă o generație pe an, modul de viață fiind asemănător cu cel al speciilor de Eurygaster.

Plante atacate și mod de dăunare. Speciile de Aelia sunt dăunători specifici ai cerealelor păioase, mai ales la culturile de grâu și orz, însă pot fi întâlnite și pe gramineele sălbatice. Modul de atac este asemănător ce cel al speciilor de Eurygaster.

Combatere. Se realizează în mod asemănător ca și la speciile de Eurygaster.

3.2.2.3. Zabrus tenebrioides – Gândacul ghebos, ordinul Coleoptera, familia Carabidae

Răspândire. Această specie este răspândită în Europa, Asia Centrală și Orientul Apropiat, toate zonele de câmpie ale României, cu preponderență în sudul, estul și câmpia de vest, dar și valea Mureșului și zona de confluență a Târnavelor, importanță deosebită având pentru Câmpia Bărăganului (Rogojanu, 1937, citat de Perju, 1995).

Descriere. Adultul are corpul alungit, de 10 – 16 mm lungime, masiv, ușor convex, de culoare neagră pe partea dorsală, uneori cu reflexe metalice și brun-roșcat pe partea ventrală.

Pronotul este convex dorsal, cu baza și marginile laterale cu puncte numeroase și evidente, capul având o poziție puțin oblică față de corp. Antenele, tibiile și tarsele sunt roșcate, iar femurele mai închise. Elitrele sunt puțin bombate și prezintă 9 striuri longitudinale vizibile, care au între ele o punctuație fină. Picioarele sunt scurte, acoperite de peri evidenți și prezintă distal un pinten. Oul este oval, de culoarea albicioasă, opacă, cu dimensiuni de 2 – 2,5 mm.

Larva matură are 30 – 35 mm lungime, corpul ușor turtit dorso-ventral, îngustat treptat sprea partea posterioară, de culoare albă-cenușie. Capul este puternic chitinizat, bombat ventral, dorsal plan, de culoare cafenie. Scleritele toracale sunt chitinizate, iar tergitele abdominale prezintă plăci puternic chitinizate. Penultimul inel abdominal este prevăzut cu două apofize chitinoase și păroase. Pupa are 18 – 20 mm lungime și este de culoare albă-cafenie.

Biologie. Iernează în stadiul de larvă de vârsta a doua în sol și are o singură generație pe an. Apariția adulților are loc la finalul lunii mai, începutul lunii iunie, fapt ce corespunde fenologic cu înspicarea cerealelor de toamnă. Insectele în această perioadă prezintă o activitate intensă în timpul nopții, când se găsesc pe spicele cerealelor și se hrănesc cu boabele în lapte. În timpul zilei adulții de Zabrus tenebrioides se adăpostesc sub bulgării de pământ, în crăpăturile solului, la baza plantelor, etc.

Adulții migrează la distanțe mari, pe diferite culturi de cereale, unde continuă să se hrănească până la recoltarea culturilor cerealiere, moment în care aceștia se retrag în sol, la adâncimi diferite pentru diapauză.

După apariție larvele își sapă galerii tubulare în jurul plantelor abia răsărite și încep să se hrănească cu frunzele și tulpinile acestora. Hrănirea continuă până la apariția înghețului, când se retrag în galerii pentru iernare.

Plante atacate și mod de dăunare. Adulții de Zabrus tenebrioides se întâlnesc pe spicele de grâu, secară și orz, consumând florile și boabele aflate în diferite faze de coacere. Atacă în stadiile de larvă și adult. Cele mai mai pierderi sunt produse de larve, care atacă frunzele, în special la grâul de toamnă. Larvele trag frunzele tinere în galeriile tubulare săpate la baza plantelor, le sfâșie și rămân doar nervurile, care se usucă. Atacul larvelor se manifestă în vetre. La invazii puternice, culturile pot fi compromise.

Pagubele provocate de adulți în primăvară sunt nesemnificative.

Măsuri de prevenire și combatere. Pricipalele măsuri tehnologice ce trebuiesc aplicate sunt evitarea monoculturii și aplicarea rotației culturilor.

Tratarea semințelor reprezintă de asemenea o măsură preventivă, acțiune ce poate fi efectuată cu unul din următoarele insectofungicide: Yunta Quattro 373,4 FS – 1,6 l/t, Yunta 246 FS – 2,0 l/t, Tonic Plus – 2,5 l/t, Cruiser 350 FS – 1,0 l/t, Nuprid AL 600 FS – 1,0 l/t, Tirametox 90 PTS – 3,0 kg/t, Vitalin 85 PTS – 3,0 kg/t.

În cazul apariției unor focare se vor executa tratamente cu produse precum: Pyrinex 48 EC – 2,5 l/ha, Actara 25 WG – 0,07-0,1 kg/ha.

3.2.2.4. Haplothrips tritici Kurdj – Tripsul grâului, ordinul Thysanoptera, familia Phloeothripidae

Răspândire. Prezintă un areal vast de răspândire, cuprinzând Europa, America de Nord, Asia și nordul Africii. În țara noastră se găsește în zona de stepă și zona submontană.

Descriere. Insecta are corpul de culoare neagră-brună, cu lungimea de 1,2 – 1,5 mm.

Capul este mai lung decât lat, cu peri postoculari, lungi, ascuțiți și hialini. Antenele sunt alcătuite din 8 articole, cel de-al treilea, de culoare galbenă și cenușiu la vârf, de 1,6 – 2 ori mai lung decât lat, cu 2 conuri senzoriale, al 5-lea și al 6-lea galbene, ca și tibiile și tarsele picioarelor anterioare. Aripile sunt membranoase, înguste și prezintă o singură nervură.

Larva este de culoare roșcată-cărămizie, iar capul, picioarele și ultimul segment abdominal sunt negre. Lungimea corpului este de 13 – 15 mm.

Biologie și ecologie. Tripsul grâului este o specie monovoltină, cu o generație pe an, care iernează ca larvă în interiorul resturilor de paie, la suprafața solului sau la adâncimea de înglobare a miriștei.

Primăvara, pe parcursul lunii aprilie, are loc transformarea larvelor în perinimfe și nimfe, din care apoi apar în luna mai, adulții. La apariție adulții stau grupați la baza ultimelor două frunze ale plantelor de grâu, iar în fenofaza desfacerii burdufului pătrund în spice. Zborul maxim al adulților de Haplothrips tritici se înregistrează în lunile mai-iunie.

Plante atacate și mod de dăunare. Plantele gazdă aparțin în mare predominant gramineelor cultivate și spontane: grâu, orz, orez, secară, obsigă, pir, etc.b Atacul adulților și larvelor se manifestă prin înțeparea organelor florale, a rahisului și boabelor din care sug seva. Atacul adulților pe rahis și spiculețe determină atrofierea organelor florale și așadar sterilitatea parțială ori totală a spicului. În locul atacat apar puncte de culoare brună, cu aspect de arsură, iar spicele sunt debilitate, cu aristele răsucite, îndoite și zbârcite.

Larvele atacă în special boabele în formare până la faza de coacere în ceară. Boabele care au fost atacate în faza de lapte nu se mai dezvoltă și se șistăvesc. Pierderile înregistrate în urma atacului larvelor sunt de până la 10%, provocând deprecierea calității glutenului și a însușirilor biologice ale seminței.

Metode preventive și de combatere. Măsurile agrotehnice aplicate pe suprafețe de mari întinderi, asigură prin dezmiriștitul după recoltare și arătura la 20 – 25 cm, dispariția a 90% din larve care sunt înglobate cu resturile vegetale din sol. De asemenea se recomandă rotația culturilor la 3 – 4 ani, arderea miriștei, semănatul în epoca optimă, etc.

Atunci când P.E.D. depășește 8 adulți/spic sunt recomandate tratamente cu produce chimice avizate precum: Decis Mega 50 EW – 0,15 l/ha, Biscaya 240 OD – 0,16 l/ha, Faster 10 CE – 0,15 l/ha, Fury 10 CE – 0,1 l/ha, Kaiso Sorbie 5 WG – 0,15 kg/ha, Thionex 35 EC – 0,1%, Actellic 50 EC – 2,4 l/ha, Sinoratox 35 CE, Dipterex 80 PS , ambele în doză de 0,5 – 1,0 kg/ha.

Printre factorii biologici care contribuie la diminuarea populațiilor de Haplthrips tritici menționăm ciuperca Beauveria basiana, care pe parcursul iernii și metamorfozei larvelor, omoară 12 – 24 % din populație, în anii cu umiditate exagerată. Dintre paraziți, Hymenopterele infestează aproximativ 30% din larve, în timp ce prădătorii, Parasitiformes atacă larvele, Nabis ferus, Chysopa sp., Aeolothrips fasciatus, Malachius viridis, Adonia variegata,distrug 10 – 12 larve și adulți în interval de 24 h, având impact maxim la depunerea ouălor.

3.2.2.5. Schizaphis graminum Rond. – Păduchele verde al cerealelor, ordinul Homoptera, familia Aphididae

Răspândire. Specia este foarte răspândită pe glob, în țara noastră fiind prezentă în toate zonele în care sunt cultivate cereale păioase, fiind una dintre cele mai păgubitoare specii, îndeosebi culturilor de grâu, orz și sorg.

Descriere. Virginogenele aptere au corpul oval, ușor alungit, de 1,5 – 2,0 mm lungime, au culoare verde deschisă sau verde-gălbui, iar dorsal prezintă o dungă verde mai închis.

Virginogenele aripate au însușiri asemănătoare celor aptere. Corpul este alungit, de 1,2 – 2 mm ușor îngustat lateral. Corpul și toracele au culoare brună, iar abdomenul este de culoare verde.

Biologie. Păduchele verde al cerealelor hibernează sub formă de ou, depus de femelă toamna,pe grâu, orz, sorg, porumb, sau graminee spontane, din care în lunile martie-aprilie se dezvoltă femela fundatrix apteră. Descendeța femelei fundatrix derivă din virginogene aripate și aptere care evoluează în mai multe generații până în toamnă, când dau naștere la sexupare.

Dezvoltarea virginogenelor aptere durează între 6 – 14 zile, reproducerea 8 – 25 zile, fecunditatea oscilează între 30 – 70 larve/virginogenă, în funcție de condițiile de mediu.

Un rol însemnat în dezvoltarea insectei îl are temperatura, iar asupra apariției formei sexuate importanță deosebită are lumina. Aceste forme apar la o temperatură de 22ºC și la o durată de iluminare de 12 h/zi.

Plante atacate și mod de dăunare. Specia se hrănește cu graminee, preferând grâul, orzul, sorgul. Plantele supuse atacului prezintă în dreptul înțepăturii pete de decolorare, care mai apoi se înroșesc. Atacurile violente toamna, la cerealele păioase, provoacă uscarea plantelor, iar în perioada formării boabelor determină diminuarea producției, atât cantitativ cât și calitativ.

Măsuri preventive si de combatere. Populația de afide din culturile de cereale păioase poate fi menținută în densități numerice sub P.E.D. prin semănatul în epoca optimă, cultivarea de soiuri cu rezistență mare la atac, distrugere samulastrei, etc.

Avertizarea aplicării tratamentelor chimice se face atunci când populațiile de afide ating P.E.D.-ul de 10 afide/plantă. Vara în fenofaza de înspicare a grâului, P.E.D. –ul este de 25 afide/plantă.

Dușmanii naturali ai speciei sunt constituiți de diverse specii parazite (Braconidae) și prădătoare (Chrysopidae, Syrphidae, Coccinellidae) dintre care Coccinella septempunctata L. are o importanță foarte mare.

Tratamentele chimice se efectuează preventiv la sămânță cu unul din produsele avizate precum: Seedoprid 600 FS – 0,6 l/t , Gaucho 600 FS – 0,6 l/t, Cruiser 350 FS – 1,0 l/t, Actara 25 WG – 0,07 kg/t.

3.2.2.6. Anisoplia spp. – Cărăbușeii cerealelor, ordinul Coleoptera, familia Scarabeidae

Răspândire. Sunt specii semnalate ca un complex de dăunători în diferite țări din Europa, iar în România se găsesc în toate zonele cultivate cu cereale păioase. Pentru țara noastră prezintă importanță următoarele specii: Anisoplia austriaca Herbst., Anisoplia segetum Herbst. și Anisoplia lata Er.

Descriere. Adultul (Figura) de Anisoplia austriaca Herbst. are lungimea corpului de 13 – 16 mm, prezintă elitre de culoare castanie-roșcată, iar pe marginea laterală prezintă un rând de sete groase și scurte, corpul este de culoare neagră , capul, pronotul și scutelul cu reflexe verzui. Abdomenul este acoperit cu o pubescență deasă.

Adultul de Anisoplia segetum Herbst. are 10,0 – 13,5 mm lungime, corpul alungit este acoperit de o pubescență albă-gălbuie, iar pigidiul cu o pubescență lungă. Corpul este de culoare neagră-verzuie cu luciu metalic pronunțat verzui sau arămiu pe cap. Elitrele sunt cafenii-roșcate, prevăzute pe margini cu un rând de sete lungi și groase.

Adultul de Anisoplia agricola Herbst. are 11,0 – 13,0 mm lungime, caracterizat printr-o convexitate dorsală evidențiată. Elitrele sunt de culoare castanie-gălbuie spre castanie-roșcată, iar vârful elitrelor sunt mai închise la culoare; pronotul este prevăzut cu o pubesceță deasă și scurtă. Prezintă o punctuație deasă, formată din puncte de dimensiuni mari, față de specia precedentă.

Adultul de Anisoplia lata Er. are 10,0 – 14,5 mm lungime, corpul este lat, are culoare neagră, capul și pronotul cu reflexe verzui slabe. Elitrele sunt castanii-roșcate, late, și sunt aproape glabre.

Oul este oval-elipsoidal, cu chorionul neted, de culoare albă-mat. La depunere are lungimea de 1,5 – 2,0 mm iar lățimea este de 1,2 – 1,5 mm.

Larvele de Anisoplia sunt de tip melolontoid, de culoare albă-cenușie și se deosebesc între ele prin chetotaxia sternitului anal. Lungimea corpului oscilează între 23 – 32 mm.

Pupele sunt de culoare albă la început, apoi devin galben-brunii. Lungimea oscilează între 13,4 – 16,0 mm, iar lățimea de 4,2 – 7,5 mm.

Biologie. Biologia celor patru specii este asemănătoare, în condițiile țării noastre. A. segetum are o singură generație/an, iar celelalte trei specii, o generație la doi ani. Iernează în sol la adâncimea de 35 – 80 cm, fie ca larvă complet evoluată, în cazul speciei A.segetum , într-o lojă, fie ca larvă de vârsta a doua, în prima iarnă sau ca larvă complet evoluată, în a doua iarnă, în cazul celorlalte trei specii.

Adulții de A. segetum apar primii, de regulă în timpul înfloririi grâului și formării boabelor, iar adulții celorlalte trei specii către sfârșitul maturității în lapte a boabelor de grâu.

Imediat după apariție, insectele încep să se hrănească, absorbind sucul celular din țesuturile vegetative și rozând boabele în curs de formare. Inițial se hrănesc pe graminee din flora spontană și abia după pe cereale, când acestea ajung în faza formării boabelor. Hrănirea are loc în decursul zilelor însorite, atunci când se pot vedea câte 3 – 4 adulți/spic.

Plante atacate și mod de dăunare. Adulții atacă, în prima fază numeroase specii de graminee, dar rod boabele de cereale, în special de grâu și secară în faza de lapte sau în pârgă. Boabele ce au fost atacate, prezintă urmede rosături neregulate la suprafață, iar în cazul unor atacuri violente din anii de invazii, boabele pot fi distruse în totalitate. Spicele de cereale prezintă spiculețe răvășite, desfăcute, iar uneori cu boabe parțial roase. În timpul vieții sale un adult de Anisoplia poate distruge boabele din 6 – 10 spice. Atacul larvelor este nesemnificativ din punct de vedere economic.

Măsuri de prevenire și combatere. Măsurile cele mai eficiente și mai rentabile din punct de vedere economic, care se propun în combaterea cărăbușeilor cerealelor sunt cele agrotehnice. Efectuarea arăturilor imediar după recoltat, prin această lucrare densitatea ouălor și a larvelor neonate se reduce cu 60 – 80%. Semănatul mai timpuriu, cu utilizarea de soiuri de grâu cu coacere timpurie contribuie în măsură mare la reducerea frecvenței și densității atacului.

Împotriva adulților, la invazii mari, se pot aplica tratamente chimice cu produse organofosforice mai puțin toxice și cu remaneță redusă precum Onefon 30 VUR, Sinoratox 35 CE, Carbetox 37 CE – 3,5 l/ha. Tratamentele chimice aplicate pentru combaterea ploșnițelor cerealelor sunt eficiente și împotriva cărăbușeilor cerealelor.

3.2.2.7. Cephus pygmaeus L. – Viespea grâului, ordinul Hymenoptera, familia Cephidae

Răspândire. Aria de răspândire a acestei insecte cuprinde Europa, Asia, Europa de Nord, iar la noi România este răspândită pe tot cuprinsul țării, având un impact economic deosebit în culturile de grâu din sudul și estul țării.

Descriere. Adultul are corpul de 8 – 10 mm lungime, subțire, alungit, aproape cilindric, iar femela este mai mare, culoarea corpului este predominant negru, prezentând un luciu evident. Antenele sunt alcătuite din 20 de articole, ce sunt ușor îngroșate spre vârf. Capul este mare, de formă aproximativ pătrată, mai lat decât toracele. Vârful toracelui este prevăzut cu un ovopozitor în formă de fierăstrău. Oul este ușor reniform, alungit, de culoare albă, cu lungimea de 0,9 – 1,0 mm.

Larva de Cephus pygmaeus are lungimea de 10,0 – 12,0 mm, este apodă și eucefală, glabră și ușor curbată în forma literei S, iar culoarea acesteia este albă, cu zona cefalică castanie. Segmentele toracelui și cele ale abdomenului prezintă dorsal câte o cută transversală care împarte fiecare segment în doi lobi diferiți.

Biologie. Viespea grâului prezintă o singură generație pe an. Aceasta iernează în stadiul de larvă, complet evoluată, în interioul paiului, într-un cocon construit la baza tulpinii. Primăvara, în cursul lunii mai are loc trensformarea larvelor în pupe, din care după circa 20 zile apar adulții.

Apariția adulților corespunde cu sfârșitul împăierii și începutul înspicării grâului. Durata apariției, longevitatea și toată activitatea adulților sunt influențate de condițiile de mediu. Astfel, vremea foarte caldă și vânturile uscate reduc perioada de apariție, precum și durata de viață a acestora, iar vremea călduroasă și calmă are rol pozitiv în activitatea de zbor a adulților.

Plante atacate și mod de dăunare. Cephus pygmaeus atacă aproape toate cerealele păioase, însă atacă în special grâul.

Larva se hrănește în interioul tulpinii cu țesutul parenchimatic, acestea rod galerii neregulate spre zona bazală a tulpinii, care se umplu cu rumeguș și excremente. Tulpinile atacate se rup la vânt și ploaie, provocând ruperea paielor în dreptul rosăturii, spicele nu se mai dezvoltă și pot rămâne seci sau cu boabe mai mici.

Pierderile de producție provocate de scăderea greutății boabelor oscilează între 5 și 30%.

Combatere. Cele mai indicate măsuri în combaterea acestei specii sunt cele agrotehnice, îndeosebi cele legate de prelucrarea solului, care au un rol hotărâtor în reducerea populațiilor acestui dăunător. Alte măsuri agrotehnice recomandate în combaterea acestei specii sunt dezmiriștirea, arătura adâncă, rotația culturilor și cea mai eficace măsură utilizarea soiurilor rezistente la atacul acestei specii.

Tratamentele chimice nu sunt prea eficiente din motiv că adulții nu se hrănesc, sau se hrănesc în cantități mici, iar ouăle și larvele evoluează în interiorul tulpinii. Totuși tratamentele chimice reduc într-o anumită măsură nivelul populațiilor de Cephus pygmaeus.

Principala specie care parazitează această specie este Colliria calcitatror, care după Chevin (1979), reprezintă 93% din populațiile de paraziți din Europa centrală, inclusiv România.

3.3. Cuantificarea atacului produs de dăunători

Calculul unor indicatori

Densitatea dăunătorilor – se stabilește în câmp și se exprimă în numărul de exemplare/m², plantă, metru liniar la rândul semănat, kg semințe la 100 – 300 de fructe, la metru liniar ramuri/trunchi, etc. Acesta este un indicator obiectiv asupra atacului.

Frecvența atacului (F%) – este rapotul dintre numărul de plante/organe de plante atacate (n) și numărul total (N) de plante/organe de plante examinate. Se calculează după formula: F% =

Intensitatea atacului (I%) – evidențiaz procentul de plantă, de foliaj sau alte organe ale plantelor distruse de dăunător. Deoarece indicatorul acesta este adesea subiectiv, se acordă note după scara următoare:

0 → cu procent de atac 0;

1 → atac de până la 3% din plantă sau organ;

2 → atac de 3 până la 10%;

3 → atac de 10 până la 25%;

4 → atac de 25 până la 50%;

5 → atac de 50 până la 75%;

6 → atac de 75 până la 100%.

În funcție de scara aceasta: I% =

în care: i = procentul clasei, f = nr. plante/organe atacate pe fiecare clasă notată cu x, n = nr. total de plante/organe examinate

Gradul de atac (GA) – reprezentat de îmbolnăvire sau de suferință, exprimat procentual în funcție de frecvența (F%) și intensitatea (I%) atacului. Se calculează după formula: GA =

Scări de estimare

Prin scară de estimare se înțelege gradarea densității numerice și a gradului de dăunare, pe intervale de clasă, în funcție de limitele critice de dăunare. Scările de estimare se subîmpart în intervale de clasă, ale căror valori diferă după specie, cultură și areal. În practica protecției plantelor se utilizează scara de estimare cu patru clase, anume:

Tabelul 3.2.

Fiecare specie are intervalele sale de clasă atât pentru densitatea numerică cât și pentru frecvența atacului, intensitatea atacului și gradul de dăunare. După scara de estimare cu 4 clase, limita critică de la care se aplică tratamente este limita dăunării economice, caracterizată prin atac mijlociu și reprezintă pragul economic de dăunare (PED).

Prin pragul economic de dăunare se înțelege densitatea de la care încep daunele, iar PED, reprezintă pierderi care, din punct de vedere economic, justifică aplicarea măsurilor active de combatere. Pentru stabilirea PED se poate utiliza următoarea formulă:

PED =

în care: C – cheltuieli de protecție a plantelor/ha; C- cheltuieli pentru recoltarea suplimentară a recoltei protejate prin măsurile aplicate/ha; C- cheltuieli generale; R – rentabilitate în %; R- recolta q/ha; P- prețul de vânzare/q; P – pierderea de recoltă calculată la 1 ex. de dăunător; E – eficacitatea biologică în %.

Tabelul 3.3.

Praguri economice de dăunare recomandate pentru dăunătorii grâului

3.4. Metode utilizate

Carantina fitosanitară

Protecția plantelor împotriva dăunătorilor se poate realiza prin practicarea unui întreg complex de măsuri, create pe baza celor mai noi descoperiri ale științei și practicii agricole.

Carantina fitosanitară constituie un complex de măsuri aplicate pentru împiedicarea răspândirii unor dăunători animali și agenți fitopatogeni periculoși ai plantelor cultivate. Activitatea de carantină fitosanitară se desfășoară pe baza legislației în vigoare.

Sarcinile cele mai importante ale Serviciului de Carantină Fitosanitară sunt următoarele:

Elaborează acte normative cu privire la controlul fitosanitar pentru importul de produse vegetale, precizând speciile de dăunători de care acestea să fie libere;

Stabilește lista dăunătorilor de carantină;

Controlează plantele sau produsele vegetale destinate exportului;

Organizează controlul fitosanitar al culturilor, serelor, pepinierelor, magaziilor de cereale și depozitelor de legume și fructe, pentru depistarea obiectelor de carantină fitosanitară;

Controlează circulația produselor vegetale în interiorul țării;

Organizează acțiuni de combatere pentru lichidarea dăunătorilor de carantină, etc. (Roșca I. și colab., 2011).

Metode agrofitotehnice

Prin utilizarea măsurilor agrofitotehnice se are în vedere modificare condițiilor de mediu, în așa fel încât ele să devină optime pentru plantele cultivate și neprielnice pentru dezvoltarea și înmulțirea dăunătorilor.

Măsurile cu importanță mai mare în combaterea dăunătorilor sunt: alegerea terenului, asolamentul și rotația culturilor, lucrările solului, fertilizarea culturilor, sămânța și materialul săditor, etc.

Respectarea rotației culturilor în cadrul asolamentului împiedică înmulțirea în masă a dăunătorilor și infestarea într-un grad ridicat al culturilor, reprezentând principala măsură profilactică în combaterea dăunătorilor monofagi sau oligofagi.

Prin arături de vară și de toamnă se crează condiții neprielnice dezvoltării insectelor edafice aflate în diverse stadii de dezvoltare (viermi cenușii, viermi albi, etc.). Prin lucrările de pregătire a terenului cu cultivatorul și cele de grăpare, se distrug multe specii de insecte care se dezvoltă în stratul superficial al solului: ouă de greieri, lăcuste, etc.

Aplicarea unor doze echilibrate și în momente optime de îngrășăminte accelerează creșterea și dezvoltarea plantelor, devenind mai rezistente la atacul insectelor.

Recoltarea în epoca optimă a culturilor, previne scuturarea semințelor și formarea samulastrei pe care se dezvoltă unele insecte precum: musca neagră a cerealelor, musca de Hessa la cerealele păioase, etc.

După recoltare se recomandă distrugerea resturilor vegetale rămase pentru a combate înmulțirea unor specii ca: viespea paiului de grâu (miriștea), sfredelitorul tulpinilor de porumb (cotoarele de porumb).

O altă măsură importantă este utilizarea soiurilor rezistente, cu graduri diferite de rezistență în funcție de condițiile din teren.

Metode fizice

Măsurile fizice de combatere cuprind acele lucrări care se efectuează prin utilizarea unor factori ca: focul, temperatura, radiații, lumina, ultraviolete, infraroșii, etc.

Focul este o metodă la care se apelează în special pentru distrugerea resturilor vegetale rămase în câmp după operațiunea de recoltare. Prin arderea miriștilor sunt distruși numeroși dăunători.

Temperaturile scăzute sau ridicate, pot fi folosite în combaterea dăunătorilor din depozite, sere și magazii. Așadar, prin supunerea produselor agricole atacate de dăunătorii din depozite la temperaturi de 50 – 55 ºC, se contribuie la distrugerea acestora.

CAPITOLUL 4

Rezultate obținute

4.1. Istoricul societății

Unitatea S.C. VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L. Todireni, a fost înființată pe data de 13 iunie 2005, cu sediul social în satul Todireni, comuna Todireni, județul Botoșani, având codul unic de înregistrare RO 17680769, iar numărul de ordine în registrul comerțului J07/393/13.06.2005. În anul 2013 unitatea avea sub administrare 499 de hectare arabile, iar în anul 2014 avea în administrare 537 hectare arabile. Suprafața administrată de unitatea agricolă este arendată de la proprietarii de drept.

S.C. VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L. are principalul obiect de activitate: Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase – 0111, începând cu anul 2005.

Tabelul 4.1.

Indicatori din CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE din anii de observație

Sursă: www.mfinante.ro

4.2. Dotare

Principalele mijloace fixe aflate în patrimoniul unității agricole: resurse funciare, construcții, utilaje și echipamente, etc.

Tabelul 4.2.

Clădiri, construcții și terenuri

Sursa: S.C. VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L.

Tabelul 4.3.

Parcul de mașini și utilaje agricole

Sursă: S.C. VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L.

În anul înființării ferma vegetală dispunea de un efectiv de muncă alcătuit din 2 muncitori permanenți și 2 muncitori sezonieri.

În anii următori, odată cu ascensiunea economică, unitatea agricolă își mărește forța de muncă ajungând să aibă în prezent un număr de 7 angajați permanenți. Din punct de vedere al conducerii economice unitatea dispune de o structură ierarhică în care administratorul ei este singurul avizat să ia deciziile în cadrul unității agricole. Atuul societății îl reprezintă seriozitatea și interesul pentru lucrul bine făcut, factori care au influențat în mod pozitiv în privința executării lucrărilor agricole în epoca optimă, a impunerii unor indici calitativi superiori ai lucrărilor executate, a păstrării conduitei în cadrul unității, toate aceastea enumerate fiind evidente în rezultatele obținute pe urma muncii depuse.

4.3. Structura culturilor pentru anii 2013 și 2014

Tabelul 4.4.

Structura culturilor pentru anul 2013

În anul 2013 cultura grâului a ocupat o suprafață de 110,35 hectare (tabelul 4.4.) din totalul de 498,91 ha cu o pondere din suprafața totală cultivată în cadrul unității de 22,11%.

Tabelul 4.5.

Structura culturilor pentru anul 2014

În anul 2014 grâul a ocupat locul 3 în privința suprafeței ocupate (tabelul 4.5.) cu o suprafață de 102,49 hectare din totalul cultivat de 536,97 ha.

4.4. Condițiile climatice din perioada de observație din zona de observație

Tabelulul 4.6.

În anul 2013 precipitațiile înregistrate în zona Todireni (tabelul 4.6.), județul Botoșani au însumat un total de 590,1 mm, cu cantitatea maximă înregistrată în luna iunie (118,4 mm). În privința temperaturilor în luna iulie s-a înregistrat temperatura medie cea mai ridicată (21 ºC).

Figura 4.1. Evoluția precipitațiilor și a temperaturilor în anul 2013

Tabelul 4.7.

În anul 2014 precipitațiile au însumat un total de 639,8 mm, cu cantitatea maximă înregistrată în luna iulie (171,8 mm). Temperatura medie cu valoarea cea mai ridicată a fost înregistrată în luna iulie (21,1 ºC).

Figura 4.2. Evoluția precipitațiilor și a temperaturilor în anul 2014

4.5. Soiuri cultivate în cadrul societății

În anii de observație 2013 – 2014 în cadrul societății SC VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L. s-au folosit următoarele soiuri de grâu: Glosa, Josef, Apache, Midas.

Tabelul 4.8.

Repartizarea soiurilor de grâu pentru anii 2013 – 2014

În anii 2013-2014 soiul cu cea mai mare suprafață cultivată în cadrul unității a fost soiul Glosa (tabelul 4.8.) cu o pondere de 54,37% (60 ha) în 2013 și 48,78% (50 ha) în 2014. Pe locul 2 ca suprafață s-a situat soiul Josef cu ponderi de 27,18% (2013), respectiv 24,39% (2014), urmat de soiurile Apache și Midas cu ponderi mult mai reduse.

Figura 4.3. Evoluția soiurilor cultivate în anii 2013-2014

Soiul GLOSA – Producător: INCDA Fundulea, România (înregistrat în anul 2005)

Este un soi de grâu comun de toamnă precoce, prezintă caracteristici bune de morărit și panificație, prezintă rezistență la secetă, rezistență la arșiță, la iernare și la cădere. În ceea ce privește rezistența la principalele boli foliare, soiul Glosa prezintă rezistență mijlocie la bolile: rugina galbenă (Puccinia striiformis), rugina brună (Puccinia recondita), făinare (Erysiphe graminis) și septorioză (Septoria tritici). De asemenea acest soi prezintă rezistență bună la încolțirea în spic.

Caracteristici morfologice:

în faza de înfrățire tufa plantei este semierectă;

după faza de înflorit frunza steag prezintă port semiaplecat;

în a doua jumătate a perioadei de umplere a boabelor, limbul și teaca prezintă cerozitate slabă;

înălțimea medie a plantelor este de 85 – 95 cm;

spicul este de culoare albă, este aristat, are formă cilindrică și densitate medie;

boabele sunt de culoare roșie, au formă alungită, de mărime mijlocie, iar în condiții normale de cultură MMB este cuprins între 42 – 43g și MH cuprinsă între 76 – 79 kg/hl.

Soiul Glosa se caracterizează prin gluten tare, cu un indice de sedimentare similar soiurilor Dropia și Flamura 85, dar net superior soiului Fundulea 4. Conținutul de proteine și volumul pâinii au fost, în medie , similare cu cele ale soiului Flamura 85.

Capacitatea de producție a acestui soi a depășit cu 13% producția soiului martor Flamura 85, rezultate obținute în urma testărilor multianuale în stațiunile din rețeaua ASAS.

Este recomandat în special pentru zonele de sud, de vest și de est ale țării.

Soiul JOSEF – Producător: Probstdorfer Saatzucht, origine: Austria

Este un soi modern de grâu de tip Premium, care ajunge la maturitate mai devreme decât soiul Capo. Se potrivește foarte bine schimbărilor climatice și poate fi cultivat pe suprafețe foarte diferite din punct de vedere climatic, cu rezultate bune la aplicarea cantităților mari de azot, oferind producții mari și de calitate superioară. Prezintă rezistență foarte bună la ger, secetă și la încolțirea în spic. Se numără printre cele mai productive soiuri în zonele secetoase. Din cauză că este un soi cu talie medie spre înaltă (100 – 105 cm), se recomandă aplicarea unui regulator de creștere, în doză de 1 – 1,5 l/ha la sfârșitul înfrățirii sau la începutul alungirii paiului – între primul și al doilea internod.

Caracteristici morfo-fiziologice:

soi extrem de productiv, de bună calitate, aristat;

rezistent la iernare, talie medie, rezistent la cădere și secetă, foarte rezistent la făinare;

însușiri de panificație constante, indiferent de condițiile climatice;

producții: potențial biologic: 10000 – 13000 kg/ha

producții realizate: 6230 kg/ha

Caracteristici calitate:

Masa hectolitrică: ˃80

MMB: 45 – 50 g

Conținut proteină: 14 – 15%

Conținut gluten umed: 27 – 34%

Epoca de semănat:

Sud, vest și sud-vestul țării: 01.10 – 10.10

Zonele colinare și nordul țării: 20.09 – 01.10

Soiul APACHE – Producător: Limagrain (origine: Franța)

Este o varietate timpurie, nearistată, productivă și ușor adaptabilă în condiții variate. În vegetație, prezintă o foarte bună rezistență la cădere.

Soiul Apache are putere mare la înfrățire, chiar și în condiții dificile. Plantele sunt sănătoase, cu bobul bine umplut, iar maturizarea este timpurie.

Prezintă rezistență medie la iernare și arșiță. În România s-au realizat producții medii de 6000 – 8400 kg/ha. Potențialul biologic este ridicat, de 7000 – 9200 kg/ha. În condiții favorabile de mediu, producția poate depăși 7500 kg/ha. Soiul prezintă calități bune de panificație.

În anul 2003 soiul Apache a fost cel mai cultivat soi de grâu din Franța. Se pretează pe majoritatea tipurilor de sol.

Soiul MIDAS – Producător: Probstdorfer Saatzucht, origine: Austria

Este un soi de grâu cu genetică Premium, foarte rezistent la iernare, cu înfrățire foarte bună și cu un potențial productiv superior. Se recomandă o ultimă aplicare a unei doze de 40 – 60 kg/ha azot s.a. în faza de burduf – apariția spicului, pentru creșterea indicilor de panificație.

Soiul Midas are talie medie spre înaltă (100 – 105 cm), de aceea se recomandă aplicarea regulatorilor de creștere la finalul înfrățirii sau la începutul alungirii paiului – între primul și al doilea internod, în doză de 1 – 1,5 l/ha.

4.6. Dăunători semnalați în cadrul societății și modul de atac al acestora

Pe parcursul anilor de observație cei mai importanți dăunători semnalați în cadrul societății agricole S.C. VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L. au fost: gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), ploșnițele cerealelor (Eurygaster spp., Aelia spp.), tripsul grâului (Haplothrips tritici), viespea grâului (Cephus pygmaeus), viermele roșu al paiului (Haplodiplosis marginata), cărăbușeii cerealelor (Anisoplia spp.).

Tabelul 4.9.

Dăunători semnalați în cadrul societății

În vederea identificării dăunătorilor din cultura de grâu din zona Todireni, în cadrul unității S.C. VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L. s-au făcut o serie de observații în câmp. În urma observațiilor efectuate pe parcursul perioadei de studiu s-au identificat o serie de dăunători (tabelul 4.9.) cu diferite importațe economice pentru această cultură. Dintre dăunătorii semnalați cea mai mare importanță o prezintă ploșnițele cerealelor care în urma atacului produs pagubele determinate au fost atât de natură cantitativă, cât și de natură calitativă. Prin înțeparea boabelor ploșnițele eliberează o enzimă care degradează calitatea glutenului și implicit afectează însușirile de panificație a grâului din cultura atacată.

Planșe ale dăunătorilor semnalați în cadrul unității

Figura 4.4. Eurygaster spp.

Sursă: www.google.ro

adult (E. integriceps), b,c- plantă atacată, d- ou, e- adult (E. maura)

Figura 4.5. Aelia spp.

Sursă: www.google.ro

adult (A. rostrata), b- adult (A. acuminata), c- ou, d- plantă atacată

Figura 4.6. Adult Anisoplia spp.

Sursă: www.google.ro

A. lata, b- A. segetum, c- A.agricola, d- A.austriaca, e- A. villosa

Figura 4.7. Zabrus tenebrioides

Sursă: www.google.ro

plantă atacată, b- larvă, c- adult

Figura 4.8. Cephus pygmaeus

Sursă: www.google.ro

adult, b,c- plantă atacată, d- larvă

Figura 4.9. Haplodiplosis marginata

Sursă: www.google.ro

adult, b,c- plantă atacată, d- ou, e- larvă

Figura 4.10. Haplothrips tritici

Sursă: www.google.ro

bob atacat, b- plantă atacată, c- spic atacat, d- adult, e- larvă, f- ou

Figura 4.11. Schizaphis graminum

Sursă: www.google.ro

a,b- plantă atacată, c- adult, d- larvă

Tabelul 4.10.

Tabelul de sinteză al speciei Zabrus tenebrioides Goeze în anul 2013, în zona Todireni

În anul 2013 (tabelul 4.10.), activitatea de hrănire a larvelor a început pe data de 16.02, iar dezvoltarea larvară a durat până pe data de 9.05; primele pupe au început să apară pe data de 01.05, iar ultimele pupe au fost găsite până pe data de 06.06; adulții au început să apară începând cu data de 01.06, apariția lor continuând până pe data de 18.09; larvele noii generații au apărut începând cu data de 23.09, acestea fiind găsite până la data de 12.11, după care s-au retras pentru iernare.

Tabelul 4.11.

Tabelul de sinteză al speciei Anisoplia segetum în anul 2014, în zona Todireni

În anul 2014 (tabelul 4.11.), activitatea de hrănire a larvelor a început pe data de 25.02, iar dezvoltarea larvară a durat până pe data de 20.04; primele pupe au început să apară pe data de 12.04, iar ultimele pupe au fost găsite până pe data de 13.05; adulții au început să apară începând cu data de 07.05, apariția lor continuând până pe data de 13.06; larvele noii generații au apărut începând cu data de 01.07, acestea fiind găsite până la data de 06.09, după care s-au retras pentru iernare.

Legendă: p – pupă; ℓ – larvă; o – ou; ♀♂ – adult

Fișa biologică a dăunătorului Anisoplia segetum în anul 2014

Legendă: p – pupă; ℓ – larvă; o – ou; ♀♂ – adult

4.7. Scheme de tratamente din literatura de specialitate

Tabelul 4.14.

Recomandări Bayern Crop Science 2014

În tabelele 4.14. și 4.15. sunt prezentate o serie de produse recomandate în anul 2014 de Bayern și Syngenta pentru protecția integrată a culturii de grâu pe întreaga perioadă de vegetație, produse propuse în vederea tratării sămânței, combaterii dăunătorilor, buruienilor și a bolilor foliare și cele ale spicului.

Recomandări Syngenta 2014

Tabelul 4.16. cuprinde programul de tratamente propus de SummiAgro în anul 2013 pentru menținerea unei culturi sănătoase și cu producții ridicate. În acest sens sunt prezentate 6 tratamente și anume: T1 : Picus 600 FS, Biosild Top și Teprosyn; T2 : Umostart Cereal; T3: Cyflamid sau Impact 25 SC și Last N, T4: Mustang sau Ageshio și Fury 10 EC, T5: Topsin 500 SC sau Yamato și Elite și în final T6 (în faza de creștere a boabelor): Mospilan 20 SG.

4.8. Avertizările emise de CPP Botoșani în perioada 2013-2014

Tabelul 4.17.

În tabelul 4.18. sunt prezentate tratamentele efectuate în cadrul societății S.C. VLAD CĂTĂ-ANDY S.R.L. în anul 2013 la cultura grâului. Pentru tratamentul la sămânță s-a folosit insectofungicidul Yunta Quattro 373,3 FS în doză de 1.6 l/t. Tratamentul 2 s-a efectuat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene cu erbicidul Rival Superstar 75 GD în perioada de înfrățire. Combaterea bolilor foliare și ale spicului s-a realizat cu produsele Orius 25 EW și Bumper 25 EC. Ultimul tratament efectuat la cultura grâului în anul 2013 a fost cel pentru combaterea dăunătorilor, în special al ploșnițelor cerealelor cu Faster 10 CE, în faza de creștere a boabelor.

Tratamentele efectuate în anul 2014 la cultura grâului au fost în număr de patru. Tratamentul la sămânță s-a efectuat cu insectofungicidul Yunta 246 FS în doză de 2l/tonă. Pentru combaterea buruienilor s-a folosit produsul Rival Superstar 75 GD în doză de 0.02 kg/ha. Al 3 –lea tratament realizat a fost pentru combaterea bolilor cu produsele Topsin 500 SC și Bumper 25 EC. Tratamentul 4 s-a efectuat în vederea combaterii dăunătorilor cu insectidicul Biscaya 240 OD aplicat în doză de 0.20 l/ha.

CONCLUZII

Condițiile naturale existente în zona Todireni, județul Botoșani, sunt favorabile culturii de grâu, iar prin aplicarea unei tehnologii corespunzătoare se pot obține beneficii importante de pe urma acestei culturi.

Grâul este considerat ca fiind o cultură cu mare plasticitate ecologică, datorită faptului că se adaptează la condiții de mediu foarte diferite, având un areal mare de răspândire și fiind una dintre cele mai importante plante alimentare, iar prin suprafața alocată anual acestei culturi, se situează pe primul loc la nivel mondial cu un total de 217,2 milioane de hectare.

În anii agricoli 2013-2014 condițiile climatice au fost oscilante din punct de vedere pluviometric, în anul 2013 precipitațiile înregistrate în această zonă însumând un total de 590,1 mm, iar în anul 2014 precipitațiile au totalizat 639,8 mm aducând un spor de producție mai mare decât precipitațiile din 2013.

Pe parcursul anilor de observație, cultura grâului a ocupat locul 3 ca suprafață cultivată respectiv 110,35 ha (2013) și 102,49 (2014), după floarea soarelui și porumb.

Pentru executarea tehnologiilor de cultură societatea dispune o dotare tehnică formată din: 1 tractor U650 (65 CP), 1 tractor Belarus 1025 (105 CP), 2 tractoare Pronar 82A (81 CP), 1 tractor Claas Arion 530 (130 CP), 1 combină Claas Dominator, 1 combină Claas Tucano 320 T4i.

În cei doi ani de observație, principalii dăunători identificați în cultura grâului au fost: Eurygaster spp., Zabrus tenebrioides, Haplothrips tritici, Haplodiplosis marginata, Cephus pygmaeus și Anisoplia spp.

Pagubele înregistrate în urma atacului produs de dăunătorii sus menționați au fost minore, sub 5%. Pagubele cele mai mari au fost produse de ploșnițele cerealelor, restul dăunătorilor producând în cei doi ani de observație pagube nesemnificative din punct de vedere economic.

Schemele de tratament recomandate în literatura de specialitate sunt diverse în funcție de necesitățile fermierilor. Acestea cuprind tratamentele necesare pentru menținerea unei culturi sănătoase pe întreaga perioadă de vegetație și obținerea unor producții mari.

Avertizările emise în cei doi ani de observație s-au dovedit a fi benefice în ceea ce privește atenționarea împotriva atacului ploșnițelor cerealelor, care au produs pagube mai însemnate (3%) în cei doi ani.

La emiterea avertizărilor s-au recomandat o serie de produse pentru combaterea ploșnițelor cerealelor și anume: Biscaya 240 OD- 0,2 l/ha, Fastac 10 EC- 0,1 l/ha, Proteus OD 110-0,4 l/ha, Karate Zeon-0,15 l/ha, Pyrinex quick- 1 l/ha, Mospilan 20 SG- 0,1 l/ha, Calypso 480 SC- 0,1 l/ha, Cyperguard 25 EC-0,06 l/ha, Faster 10 CE- 0,15 l/ha.

În anii de observație măsurile de prevenire și combatere aplicate au fost: utilizarea de sămânță sănătoasă certificată; combaterea chimică a buruienilor cu produsul Rival Superstar 75 GD (0,02 kg/ha); combaterea chimică a bolilor cu produsele Orius 25 EW (0,50 l/ha), Bumper 25 EC (0,50 l/ha), Topsin 500 SC (0,60 l/ha); fertilizarea echilibrată cu îngrășăminte pe bază de NPK; tratamente la sămânță cu produsele Yunta Quattro 373,4 FS (1,6 l/t) și Yunta 246 FS (2 l/t); tratamente împotriva dăunătorilor cu produsele Faster 10 CE (0,15 l/ha) și Biscaya 240 OD (2,0 l/ha).

În urma studiului realizat, s-a constatat că măsurile preventive, precum tratamentele la nivel de sămânță sunt mai eficiente față de cele de combatere, înregistrând o eficiență mult mai mare, atât din punct de vedere tehnic, cât și economic, în lipsa unei invazii.

Bibliografie

Aglaia Mogârzan, Gavrilă Morar, Marin Ștefan, 2004 – Fitotehnie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Axinte M. și colab., 2003 – Fitotehnie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Bîlteanu Gheorghe, 1998 – Fitotehnie, vol. 1, Editura Ceres, București;

Baicu T. și Săvescu A., 1986 – Sisteme de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor pe culturi, Editura Ceres, București;

Boguleanu Ghe. și colab., 1980 – Entomologie agricolă, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Budoi Gheorghe și colab., 1981 – Agrofitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, pp.158-162, București;

Gheorghe Ittu, INCDA Fundulea, 2007 – Soiuri utilizate în România, Revista Lumea Satului, nr. 19;

Gheorghieș C. și colab.,2001 – Fitopatologie, Editura Ceres, București;

Leon Sorin Muntean și colab., 2001 – Fitotehnie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Perju T. și colab., 1983 – Entomologie agricolă, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Perju T., 1995 – Entomologia agricolă componentă a protecției integrate a ecosistemelor, Editura Ceres, București;

Robu Teodor, 2011 – Suport de curs – Fitotehnie

Roșca I. și colab., 2011 – Tratat de entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN, Buzău;

Tălmaciu Mihai, 2003 – Protecția plantelor, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Tălmaciu Mihai, 2005 – Entomologie agricolă, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Ulea Eugen, 2001 – Protecția plantelor – Fitopatologie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Viorica Iacob, 2003 – Fitopatologie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

***http://alchimex.ro/ [accesat la 03.05.2015 ]

*** Anuarul statistic al României, Institutul Național de Statistică, 2013, pp. 449-472;

***http://www.bayerncropscience.ro/ [accesat la 03.05.2015 ]

***http://www.faostat3.fao.org/home/E [accesat la 27.04.2015]

***http://www.gazetadeagricultură.info [accesat la 28.04.2015]

***http://www.incda-fundulea.ro [accesat la 25.03.2015]

***http://www.listafirme.ro [accesat la 23.03.2015]

***http://www.mfinante.ro [accesat la 22.04.2015]

***http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna-Todireni,_Botoșani [accesat la 15.03.2015]

***http://www.sumi-agro.ro [accesat la 16.05.2015]

***http://www3.syngenta.com/COUNTRY/RO/ro/Pages/home.aspx [accesat la 10.05.2015]

***http://www.rodbun.ro [accesat la 16.05.2015]

Bibliografie

Aglaia Mogârzan, Gavrilă Morar, Marin Ștefan, 2004 – Fitotehnie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Axinte M. și colab., 2003 – Fitotehnie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Bîlteanu Gheorghe, 1998 – Fitotehnie, vol. 1, Editura Ceres, București;

Baicu T. și Săvescu A., 1986 – Sisteme de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor pe culturi, Editura Ceres, București;

Boguleanu Ghe. și colab., 1980 – Entomologie agricolă, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Budoi Gheorghe și colab., 1981 – Agrofitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, pp.158-162, București;

Gheorghe Ittu, INCDA Fundulea, 2007 – Soiuri utilizate în România, Revista Lumea Satului, nr. 19;

Gheorghieș C. și colab.,2001 – Fitopatologie, Editura Ceres, București;

Leon Sorin Muntean și colab., 2001 – Fitotehnie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Perju T. și colab., 1983 – Entomologie agricolă, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Perju T., 1995 – Entomologia agricolă componentă a protecției integrate a ecosistemelor, Editura Ceres, București;

Robu Teodor, 2011 – Suport de curs – Fitotehnie

Roșca I. și colab., 2011 – Tratat de entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN, Buzău;

Tălmaciu Mihai, 2003 – Protecția plantelor, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Tălmaciu Mihai, 2005 – Entomologie agricolă, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Ulea Eugen, 2001 – Protecția plantelor – Fitopatologie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

Viorica Iacob, 2003 – Fitopatologie, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași;

***http://alchimex.ro/ [accesat la 03.05.2015 ]

*** Anuarul statistic al României, Institutul Național de Statistică, 2013, pp. 449-472;

***http://www.bayerncropscience.ro/ [accesat la 03.05.2015 ]

***http://www.faostat3.fao.org/home/E [accesat la 27.04.2015]

***http://www.gazetadeagricultură.info [accesat la 28.04.2015]

***http://www.incda-fundulea.ro [accesat la 25.03.2015]

***http://www.listafirme.ro [accesat la 23.03.2015]

***http://www.mfinante.ro [accesat la 22.04.2015]

***http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna-Todireni,_Botoșani [accesat la 15.03.2015]

***http://www.sumi-agro.ro [accesat la 16.05.2015]

***http://www3.syngenta.com/COUNTRY/RO/ro/Pages/home.aspx [accesat la 10.05.2015]

***http://www.rodbun.ro [accesat la 16.05.2015]