Obiectul de Reglementare al Dreptului Muncii

Dreptul muncii este o ramură a dreptului privat, ce cuprinde totalitatea normelor juridice grupate in cadrul unor instituții juridice, precum: contractul individual de muncă-considerat raportul juridic principal și salarizarea, securitatea în muncă, formarea profesională, contractele colective de muncă, inspecția muncii, conflictele de muncă, toate considerate raporturi juridice conexe, existența lor nefiind de conceput și neavând nicio rațiune dacă nu există contractul individual de muncă etc.

Normele dreptului muncii nu reglementează relațiile sociale născute în procesul oricărei munci, ci doar pe acelea născute în cadrul muncii prestate de către un salariat în favoarea unui patron (angajator) căruia i se subordonează, în baza unui contract individual de muncă. Dreptul muncii nu se aplică persoanelor care desfășoară o muncă independentă ( persoane fizice autorizate, avocați, medici, notari publici, etc.).

Obiectul dreptului muncii îl constituie relațiile sociale de muncă, relații ce fiind reglementate prin norme juridice devin raporturi juridice de muncă. Trebuie însă precizat că nu toate relațiile sociale născute în procesul muncii formează obiect al dreptului muncii, ci numai acelea născute din contractul individual de muncă.

De asemenea, dreptul muncii se aplică unor raporturi de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii (art. 1 alin. 2 din Codul muncii). Asemenea reglementări speciale privesc, spre exemplu, pe funcționarii publici, polițiști, membrii cooperatori. Deci acestor persoane li se aplică în primul rând reglementările speciale, și doar în subsidiar, pentru aspecte nereglementate (adică atunci când legea specială tace) se pot aplica norme ale dreptului muncii. Exemplificativ, asemenea reglementari speciale ar fi: Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației; Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În calitate de obiect al dreptului muncii, raporturile juridice individuale de muncă se caracterizează prin faptul că:

Se desfășoară, de regulă, în condițiile regimului intern de muncă al unității;

Salariatul se include în colectivul de muncă al unității respective;

Relațiile de muncă se manifestă prin prestarea de către salariat a unei activități în conformitate cu specialitatea, funcția pe care o ocupă sau calificarea pe care o are;

Includerea salariatului în colectivul de muncă se bazează pe un fapt juridic deosebit (contractul de muncă sau actul de alegere în funcție etc.).

Obiect al dreptului muncii se consideră de asemenea raporturile juridice care de regula iau naștere în baza unor contracte civile (de antrepriză sau de prestări servicii), care după conținutul lor, adică potrivit drepturilor pe care le obțin și obligațiilor pe care și le asumă în rezultatul încheierii acestor acte juridice nu sunt de facto civile, ci de muncă.

Exemplu: Astfel dacă între beneficiar și antreprenor sau prestator există legături de subordonare, întrucît activitatea de muncă a executorului se desfășoară sub conducerea beneficiarului, care pentru munca prestată face plăți periodice, practice salariale, atunci este vorba de raporturi juridice de muncă, deoarece asemenea drepturi și obligații corelative sunt caracteristice unor relații sociale de muncă salariată. Codul muncii prin art.2, alin.3 stabilește că în cazul în care instanța de judecată constată că, printr-un contract civil, se reglementează de fapt, raporturile de muncă dintre salariat și angajator, acestor raporturi li se aplică prevederile legislației muncii.

Exemplu speță

Modificarea contractului de munca. Anularea evaluarii profesionale anuale

Prin sentinta civila nr. 36/2003, pronuntata in dosarul nr. 557/2003, Tribunalul Arad a respins actiunea formulata de reclamantul F.L. impotriva Primarului Municipiului A., pentru anularea evaluarii profesionale pe anul 2000, anularea masurii modificarii contractului individual de munca (prin diminuarea salariului) si plata de despagubiri salariale.

Curtea de Apel Timisoara, prin decizia civila nr. 705/2003, a modificat in totalitate hotararea atacata, in sensul admiterii actiunii formulate de reclamantul F.L. impotriva paratului Primarul Municipiului A., anularii evaluarii profesionale a reclamantului pe anul 2000 si a masurii unilaterale de modificare a contractului de munca a reclamantului, prin diminuarea salariului. A obligat paratul la plata in favoarea reclamantului a sumei de 2.028 lei, reprezentand despagubiri salariale in conformitate cu dispozitiile art. 17 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, litigiile de munca se judeca, in prima instanta, de catre complete formate de doi judecatori , asistati de doi magistrate consultant; conform alin. 3 din acelasi articol, magistratii consultanti participa la deliberari, cu vot consultativ si pot face opinii separate care se consemneaza in hotarare.

In speta, evaluarea profesionala pentru anul 2000 era nedefinitiva si nu putea produce consecinte juridice, era semnata doar de seful sau ierarhic, iar nu si de ordonatorul de credite, cum prevad art. 8, art. 13 alin. 1 si art. 14 alin. 1 din H.G. nr. 775/1998. Trebuia sa se procedeze la o evaluare definitiva, care sa-i fie adusa la cunostinta reclamantului, ceea ce insa nu s-a intamplat decat in cursul procesului, fisa de evaluare definitiva fiind depusa la dosar. Prima instanta nu a luat in considerare inexistenta documentatiei aferente evaluarii, motivand respingerea actiunii reclamantului doar prin faptul ca reclamantul nu a fost atestat pe functia de sef serviciu juridic.

Curtea de Apel Timisoara, decizia civila nr. 705 din 2003