O Privire de Ansamblu Asupra Relatiilor Dintre Rusia Si Uniunea Europeana In Contextul Comertului cu Gaze Naturale

O privire de ansamblu asupra relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană în contextul comerțului cu gaze naturale

Principalele caracteristici ale relațiilor dintre Rusia și UE, în domeniul resurselor energetice, sunt interdependența, pe de o parte, și diferențele semnificative în ceea ce privește reglementările fundamentale ale relațiilor, de cealaltă parte. Federația Rusă este cel mai mare furnizor de energie al Uniunii Europene, în special ca sursă de hidrocarburi.

În prezent, companiile din Rusia asigură 36% din totalul importurilor de gaz natural ale Uniunii și 24% din consumul acestuia. De asemenea, și 27% din importurile de petrol ale UE și 24% din consum. În acest context, percepția conform căreia Uniunea Europeană este complet dependentă de gazele naturale rusești este destul de exagerată: doar 6.1% din consumul de energie primară al țărilor din UE și 25% din consumul de gaz natural al acestora se asigură din importul de gaz rusesc. În plus, la începutul anilor '90, Rusia furniza aproximativ 70% din gazul natural importat de țările europene, dar acest procent nu era considerat atât de periculos, pe cât este considerat cel de 36% în prezent.

Este important să observăm că problema nu este legată de cantitatea livrărilor de gaze rusești, ci de împrejurările economice și politice, în contextul cărora aceste livrări au loc. Cea mai mare problemă a Uniunii Europene este dependența dezechilibrată a statelor membre de energia din Rusia, în special de livrările de gaz natural.

Tabelul 1

Dependența de importul de gaz al statelor membre în 2009

Germania și Italia sunt principalii clienți pentru gazul natural rusesc, după cantitatea totală a importurilor, dar, din punct de vedere procentual, dependența lor nu este atât de ridicată: 40% și 22% din consumul de gaz natural din Germania, respectiv Italia, este asigurat de Gazprom. Dependența de gazul rusesc a țărilor din vestul Europei este foarte scăzută. Pe de altă parte, țările din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, precum Grecia, Austria sau Finlanda, ca și Letonia, Lituania sau Cehia, importă din Rusia între 60% și 100% din gazul natural consumat. Țările din această zonă importă chiar mai mult gaz natural decât folosesc pentru producția energiei primare sau pentru consumul de gaz natural, deoarece exportă mai departe gazul natural către alte țări din UE. Astfel de diferențe între țările membre UE complică, în mod evident, elaborarea unei politici comune europene cu privire la energie.

Federația Rusă este unul dintre marii producători de gaz natural din lume. Rusia produce, în fiecare an, 18.5% din totalul de gaz natural al planetei. Pe de altă parte, Uniunea Europeană este cel mai mare consumator de hidrocarburi rusești: 73% din gazul natural rusesc și 74% din exporturile rusești de petrol sunt importate de către țări din UE. În plus, țările membre UE sunt principalii clienți ca valoare a plăților pentru Rusia: au cumpărat 1 mcm de gaz rusesc la un preț mediu de $313 în 2011, pe când, în comparație, aceeași cantitate de gaz natural a fost vândută către țări din CIS (sau, conform listei Gazprom, țări din Fosta Uniune Sovietică), în același an, cu un preț mediu de $265. În acest context, politicile de diversificare pentru a diminua interdependența, atât din partea Rusiei, cât și din partea țărilor membre UE, au șanse reduse de a înregistra rezultate concrete în viitorul apropiat, din moment ce interdependența a fost deja integrată în diverse aspecte ale relațiilor mutuale. Conform predicțiilor bazate pe tendințele actuale în consumul de gaz și economia europeană, dependența țărilor UE de gazul rusesc va crește încet, dar sigur. Deși, pe piața europeană, aportul altor furnizori va crește mai repede decât cel al Rusiei, aceasta va rămâne cel mai mare furnizor de gaz natural pentru piața UE.

Aspecte legate de context, scopuri și cercetare

Nerăbdătoare să-și recâștige statutul de mare putere, Rusia încearcă să revină pe scena internațională, folosind gazul natural drept armă diplomatică, în contextul discuțiilor bilaterale și multilaterale, cu ajutorul companiei de stat Gazprom. Rusia folosește Gazprom, în dialogul despre energie cu țările europene, nu doar ca un instrument politic, ci și drept sursă principală de încasări bugetare, pe care le obține prin contracte bilaterale cu țările importatoare de gaz din Europa.

De la conflictele cu Ucraina pentru gaz natural, din 2006 și 2009, este dificil de elaborat o demonstrație a acestei teorii. La o analiză a activității Gazprom, se poate observa că, în mai multe situații, considerentele de ordin pur economic au contat mai mult decât cele politice și geopolitice.

Relațiile dintre Federația Rusă și Uniunea Europeană sunt de mult timp preocuparea nu doar a politicienilor, ci și a cercetătorilor. Din moment ce, această relație este una dintre problemele majore ale Uniunii Europene, din considerente politice, economice, sociale și legate de mediu, este de înțeles de ce ar trebui să fie și în vizorul cercetătorilor. Pe lângă interesul academic, importanța problemei este amplificată de dimensiunile politice și economice ale acesteia. Cu greu se poate găsi o problemă în domeniul cercetării, în cadrul politicii europene actuale, în care premisele economice și politice să fie interconectate astfel. Prin urmare, această complexitate economico-politică îi determină pe cercetători să elaboreze diferite abordări diplomatice, geopolitice, geo-economice, legate de economie politică, de securitate, de mediu, etc.

Metode și alegerea surselor

Luând în considerare problema cercetării și bazele metodologice ale cercetării, devine necesară efectuarea unui studiu calitativ. În ciuda datelor statistice numeroase, am folosit metode de cercetare calitativă, mai precis analiza conținutului și a discursului. După studierea literaturii relevante, am ajuns la punctul în care, pentru a atinge scopul studiului și a răspunde detaliat la întrebările lui, este necesară folosirea analizelor de discurs și conținut. Analizând starea de interdependență dintre Rusia și Uniunea Europeană, în contextul comerțului cu gaz natural, am avut de a face, în mod evident, cu mai multe discursuri care trebuie analizate, în detaliu, pentru a atinge scopul studiului. Am adoptat metode de analize de conținut și discurs în cadrul cercetării și, înainte de a explica de ce aceste metode au fost alese, este important de menționat de ce alte metode n-au fost alese. Nu am ales metoda interviului deoarece, în primul rând, această metodă ar oferi informații foarte limitate, cu privire la rezultatul dorit al studiului, chiar dacă anumiți oficiali din partea UE sau Rusiei au fost intervievați în legătură cu comerțul cu gaz natural UE-Rusia. Răspunsurile ar fi fost, în mare parte, motivate politic, având în vedere poziția respondenților. Devreme ce scopul este de a releva abordarea academică a relațiilor EU-Rusia pentru gaze naturale, în acest caz interviurile devin inutile. În al doilea rând, considerând natura abstractă a subiectului ce trebuie observat, metodă pare incapabilă de a aduce rezultatele dorite.

Pe parcursul elaborării cercetării, patru tipuri de date au fost luate în considerare: documente legate de politici, date statistice, publicații științifice și date publicistice. Din pricina surselor atât de diverse, am folosit o analiză directă a conținutului ca metodă principală. Conform lui Bruce Berg, ”analiza directă a conținutului implică folosirea mai multor coduri analitice și categorii derivate din teorii existente și explicații relevante pentru scopul cercetării”.

A doua metodă a cercetării este analiza discursului, de vreme ce, din punct de vedere metodologic, cercetarea reflectă o abordare interpretativă. Analiza discursului este un domeniu interdisciplinar complex și cu o întindere vastă, deoarece combină o multitudine de abordări metodologice și teoretice din diverse discipline, precum lingvistică, antropologie, psihologie sau sociologie. Un obiectiv principal al analizei documentelor scrise este de a descrie structura și conținutul, de o mare importanța deoarece ”descoperiri empirice recunoscute arată că structura și conținutul influențează modul în care cititorii citesc, înțeleg, își amintesc și învață din texte scrise”. Analiza discursului facilitează găsirea unor soluții pentru probleme concrete, ”nu prin furnizarea de răspunsuri clare, ci prin a ne determina să punem întrebări ontologice și epistemologice” (Palmquist, 2001). Prin urmare, folosirea analizei discursului este adecvată întrebărilor noastre și temei analizate. Am analizat, în cadrul studiului, puterea, mai precis discursul de putere politică. Deși fundamentul relațiilor Rusia-UE în comerțul gazului natural sunt relațiile economice, ne-am concentrat asupra discursului de putere politică. De aceea, scopul principal al studiului nu este interdependența economică, ci puterea fiecărei părți de a reduce dependența față de cealaltă (condiția de sensibilitate) și puterea de a controla rezultatele evenimentelor externe (condiția de vulnerabilitate).

Importanța principală a analizei discursului, în cadrul acestui studiu, este descrisă prin următoarele două caracteristici ale analizei discursului, de către Potter: În primul rând, analiza discursului este anti-realistă, de aceea respinge existența unei realități externe. Într-adevăr, dacă privim relațiile Rusia-UE în comerțul gazului natural, vedem că natura relațiilor – când analizăm interdependența – nu este o realitate existentă independent sau un fapt, ci este rezultatul interpretării noastre a acțiunilor și politicilor prin literatura relevantă, ale relației dintre UE și Rusia. Faptul că analiza discursului este constructivistă reprezintă al doilea argument al lui Potter, prin constructivism înțelegând versiunea realității unui actor dintr-o anumită structură socială. Am construit noțiunile de sensibilitate și vulnerabilitate în contextul comerțului cu gaz natural între UE și Rusia. În plus, limbajul poate fi considerat o practică socială care modelează lumea, precum și subiecții, acțiunile lor și relațiile.

De asemenea, un alt factor distinctiv al analizei discursului este posibilitatea de a interpreta texte, deseori idei și gânduri ale unui individ, considerând împrejurările și alte relații care nu sunt neapărat înfățișate în acel text (Bergstrom și Boreus 2005: 306). Pe parcursul procesului de colectare a informațiilor pentru studiu, am observat că un procent foarte mic din literatura de specialitate (aproape zero) abordează comerțul cu gaz natural între UE și Rusia din perspectiva interdependenței. De aceea, am extras informația necesară prin analiza contextului în care aceasta a fost scrisă, și am aplicat interpretarea interdependenței în contextul respectiv.