Noi Tipuri de Intreprinderi Mici Si Mijlocii Clusterul, Organizatia Virtuala, Firma Retea
Noi tipuri de întreprinderi mici și mijlocii: clusterul, organizația virtuală, firma rețea
Introducere
Capitolul I – Considerații generale privind conceptul de cluster economic, organizația virtuală, rețele de firme. Cluster inovativ.
1.1 Definirea conceptului de cluster economic
1.2 Obiectivele inițiativelor de formare a clusterelor economice
1.3 Avantajele clusterelor
1.4 Conceptul de organizație virtuală
1.4 Modele colaborative pentru clustere economice și rețele de firme
1.5 Modele colaborative pentru clustere economice
1.5.1 Modelul aglomerării
1.5.2 Modelul Markusen
1.5.3 Modelul relațiilor de cooperare în cadrul clusterelor
1.5.4 Modelul performanței inovaționale
1.5.5 Modelul cooperării în cadrul clusterelor publice
1.5.6 Modelul ciclului de viață al clusterelor
1.6 Modele colaborative pentru rețele de firme
Capitolul II – Caracteristici definitorii pentru clustere, organizații vituale și rețelele de firme de succes
2.1 Caracteristici generale
2.2 Caracteristici specifice
2.3 Strategii naționale și regionale de spijinire a clusterelo, organizațiilor virtuale și a rețelelor de firme în România
Capitolul III – Analiza potențialului inovativ al clusterelor și a rolului acestora în asigurarea dezvoltării durabile a mediului de afaceri
3.1 Structura eșantionului
3.2 Potențialul de realizare a unor clustere în cele opt regiuni de dezvoltare, pe baza analizelor SWOT din strategiile regionale
3.3 Interpretarea rezultatelor pe baza chestionarelor, a discuțiilor libere și prezentărilor locale din timpul workshop-urilor și a interviurilor realizate
Concluzii
Capitolul IV – Strategia privind clusterele în domeniul turismului în zona Județului Vâlcea
4.1. Aspecte metodologico-operaționale
4.2. Efecte sinergice în turism și sectoarele complementare
4.3. Obiectivele strategiei în domeniul turismului
4.4. Principiile de funcționare ale clusterelor
4.5. Direcții de acțiune
4.6. Rezultatele politicilor publice
4.7. Rezultatele măsurilor
Concluzii
Bibliografie
Introducere
În ultimii ani au fost realizate multe studii cu referire la inițiativele de formare a clusterelor. De cele mai multe ori acestea sau bazat pe o inițiativă individuală sau pe un grup redus într-o anumită industrie sau într-o singură zonă geografică. Aceste studii au indicat modalități în care clusterele au avut succes sau au eșuat.
Primul economist care a descris clusterele din perspectiva „lanțurilor de furnizori” a fost Alfred Marshall (1842 – 1924) (Marshall, 1920), care analizând aglomerările industriale din Anglia a constatat că aceste concentrări geografice de întreprinderi dintr-un anumit sector creează efecte economice pozitive involuntare – așa numitele externalități:
efecte asupra forței de muncă: faptul că un număr mare de întreprinderi se alimentează din același bazin de forță de muncă are drept consecință creșterea salariilor, pe de o parte și specializarea și creșterea nivelului de calificare a acesteia, pe de altă parte;
efecte privind specializarea furnizorilor: spre a evita concurența, întreprinderile dintr-o aglomerare industrială tind să se specializeze pe un anumit segment al lanțului de creare a valorii adăugate, conducând la creșterea calității produselor și la reducerea costurilor;
transferul tehnologic: Marshall a constatat că informația și cunoștințele „plutesc prin aer” între întreprinderile existente în cadrul concentrării geografice. Este de fapt definiția transferului tehnologic „avant la lettre”.
Ulterior, privind dintr-un alt punct de vedere, acela al geografiei economice, Jane Jacobs (Jacobs, 1969) a evidențiat rolul marilor orașe în dezvoltarea economică, acestea jucând rolul a ceea ce noi astăzi numim „poli urbani de creștere”.
În lucrarea sa, „Avantajul competitiv al națiunilor”, Michael Porter (Porter M. , 1990) a demonstrat ca pentru a putea explica succesul economic al unei țări sau regiuni nu este suficientă recurgerea la teoria clasică a factorilor de producție, ci acesta depinde de interacțiunea complexă a unor factori reuniți în ceea ce astăzi numim „Diamantul lui Porter”: cererea, strategia întreprinderii și concurența, factorii de producție, lanțurile de furnizori și integrarea pe orizontală.
Capitolul I – Considerații generale privind conceptul de cluster economic, organizația virtuală, rețele de firme. Cluster inovativ.
Definirea conceptului de cluster economic
Majoritatea întreprinderilor mici și mijlocii duc o lipsă acută de resurse, facilități și cunoștințe tehnice. Ca urmare, pentru a porni o strategie cu șanse reale de succes în inovarea produselor și serviciilor în actualele condiții ale economiei bazată pe cunoaștere, a devenit tot mai clară necesitatea ca firmele să participe în rețele, alianțe și alte modele colaborative pentru a reduce costurile din ce în ce mai ridicate ale transferului tehnologic.
Clusterele joacă un rol important drept poli de concentrare a competențelor. Inițiativele de tip cluster reprezintă eforturi concentrate pentru creșterea bunăstării și a competitivității dintr-o anumită regiune incluzând companii, administrația locală, societăți de cercetare și de instruire. Deși fenomenul de cluster apare în mod spontan, ca o reacție la cerințele pieței și valorificare a interconexiunilor dintre firme, totuși evoluția sa este puternic influențată de politicile promovate de guverne.
Pe baza dezvoltării rapide a clusterelor apare în practică un paradox: avantajele concurențiale de durată în cazul economiei globale sunt legate din ce în ce mai mult de aspecte ce se manifestă pe plan local – cunoștințe, relații, legături, motivare -, care nu sunt la îndemâna competitorilor dispersați geografic. Formarea clusterelor și dezvoltarea acestora sunt văzute în prezent ca niște piloni centrali ai dezvoltării locale. Ineficiența rezultatelor locale este datorată de cele mai multe ori faptului că politicile guvernamentale și implicit și cele locale nu sunt focalizate asupra unor clustere economice. Pe de altă parte, inițiativele de formare a clusterelor necesită implementarea unor strategii bazate pe logică economică. Existența clusterelor nu este un fenomen economic nou. Noi sunt forțele care determină apariția lor și corelarea acestora cu activitățile economice internațional.
Fluxurile investițiilor directe din ultimii ani s-au concentrat acolo unde au găsit forță de muncă calificată, capital, experiență, tradiții în afaceri, furnizori specializați, instituții de capital și institute de cercetare competitive, precum și o infrastructură adecvată. Conform definiției lui Michael Porter: “Clusterele reprezintă concentrări geografice de companii și instituții aflate în interconexiune, care se manifestă într-un anumit domeniu de activitate. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite și alte entități organizaționale importante din punct de vedere al concurenței. Acestea includ, de exemplu, furnizori de input-uri specializate, de tipul componentelor, mașinilor și serviciilor, sau furnizorilor de infrastructură specializată.
De multe ori, clusterele se extind în aval către diverse canale de distribuție și clienți și lateral către producători de produse complementare și către industrii înrudite prin calificări, tehnologii sau input-uri comune. În interiorul clusterelor pot fi întâlnite organisme guvernamentale sau universități, furnizori de instruire profesională și patronate care asigură instruire specializată, educație, informare, cercetare și suport tehnic.”
Există două elemente centrale în definiția lui Porter. În primul rând, accentul este pus pe interconexiunile dintre actori și externalitățile pozitive rezultate (de ex., forță de muncă calificată, disponibilă pe plan local, costuri reduse de transport, economii externe de scală, transfer de know-how etc.), elemente care le determină să se integreze în cadrul unui cluster. Conexiunile sunt atât verticale (lanțul cumpărătorilor și vânzătorilor), cât și orizontale (produsele și serviciile complementare).
A doua caracteristică fundamentală constă în proximitatea geografică a grupului de întreprinderi din cadrul clusterului. Modelul diamantelor lui Porter joacă un rol critic în direcționarea inovațiilor și îmbunătățirea avantajului competitiv al companiilor. (Porter 1990) O caracteristică deloc de neglijat este faptul că toate companiile din cluster au acces la factori de producție specializați, iar procesul de îmbunătățire a acestora este de fapt de tip endogen și este dictat de competiția și cererea specifică clusterului.
Pentru a fi performant pe termen lung clusterul trebuie să atragă companii, capital de risc, noi competențe și alte resurse din exterior. Clusterele dinamice sunt caracterizate de trei factori: dinamica locală, atractivitatea globală și accesul la piața globală. Chiar dacă clusterele importante sunt caracterizate de costuri ridicate (de exemplu, costul forței de muncă și al terenurilor), ele se remarcă prin inovații sustenabile și creșterea întreprinderilor care colaborează în cadrul clusterului. O altă definiție care pune în prim-plan dualitatea concurență-cooperare prezintă clusterul drept „o concentrare geografică de întreprinderi interconectate între ele, de furnizori specializați, de întreprinderi din domenii înrudite sau organizații de „tip suport” din anumite domenii, care se află în competiție între ele și în același timp cooperează.. După cum se observǎ, definițiile prezentate nu fac referire la mărimea întreprinderilor dintr-un anumit domeniu și consideră că în cazul clusterelor atenția trebuie focalizată asupra relațiilor de schimb care apar atât în cadrul domeniului, cât și în afara acestuia.
Ținând cont de acest aspect, Staber consideră faptul că un cluster determină trecerea de la analiza unei firme izolate la o rețea de firme. Astfel, prin cluster înțelegem „o rețea zonală de întreprinderi, furnizori, institute de cercetare, universități, centre de instruire profesională, dintr-un anumit domeniu specific, aflate pe poziții concurențiale cu orientare asupra inovațiilor, și în același timp legate între ele prin avantajele sinergice ale relațiilor de cooperare și a noilor modele de difuzare a cunoașterii”. Principala caracteristică a clusterelor este organizarea flexibilă, fiecare întreprindere îndeplinind anumite activități în funcție de cerințele pieței și de strategia clusterului. Clusterul reprezintă cadrul ideal de a prezenta o mulțime de companii sub același brand, conform unei politici comune de marketing, de a valorifica resurse și competențe comune. De asemenea, în cadrul unui cluster, companiile „tinere” au șansa de a învăța de la cele cu experiență, participând împreunǎ la activități de informare, instruire, cumpărare de mijloace fixe sau mobile, producție, marketing, vânzări, construire de infrastructură comună.
În acest context, clusterele regionale inovative constituie o etapă superioară a evoluției conceptului de cluster deoarece asigură creșterea economică la nivel regional prin promovarea inovațiilor. Clusterele inovative nu mai sunt definite de o aglomerare care contribuie la specializarea industriei, ci de stadiul de dezvoltare și de inovare a afacerilor. Clusterele inovative sunt evaluate prin intermediul activelor intangibile, de tipul informației, inclusiv cunoașterea și capitalul intelectual, care facilitează accelerarea procesului inovațional prin crearea de start-up-uri și spin–off. Considerăm astfel entrepreneurshipul drept o competență fundamentală a clusterelor inovative. O nouă configurație a clusterelor inovative va integra conceptul de cluster cu cel de rețele în cadrul unor rețele de clustere ale inovării, ceea ce va permite extinderea cooperării între organizațiile inovative din diferite regiuni.
1.2 Obiectivele inițiativelor de formare a clum „o rețea zonală de întreprinderi, furnizori, institute de cercetare, universități, centre de instruire profesională, dintr-un anumit domeniu specific, aflate pe poziții concurențiale cu orientare asupra inovațiilor, și în același timp legate între ele prin avantajele sinergice ale relațiilor de cooperare și a noilor modele de difuzare a cunoașterii”. Principala caracteristică a clusterelor este organizarea flexibilă, fiecare întreprindere îndeplinind anumite activități în funcție de cerințele pieței și de strategia clusterului. Clusterul reprezintă cadrul ideal de a prezenta o mulțime de companii sub același brand, conform unei politici comune de marketing, de a valorifica resurse și competențe comune. De asemenea, în cadrul unui cluster, companiile „tinere” au șansa de a învăța de la cele cu experiență, participând împreunǎ la activități de informare, instruire, cumpărare de mijloace fixe sau mobile, producție, marketing, vânzări, construire de infrastructură comună.
În acest context, clusterele regionale inovative constituie o etapă superioară a evoluției conceptului de cluster deoarece asigură creșterea economică la nivel regional prin promovarea inovațiilor. Clusterele inovative nu mai sunt definite de o aglomerare care contribuie la specializarea industriei, ci de stadiul de dezvoltare și de inovare a afacerilor. Clusterele inovative sunt evaluate prin intermediul activelor intangibile, de tipul informației, inclusiv cunoașterea și capitalul intelectual, care facilitează accelerarea procesului inovațional prin crearea de start-up-uri și spin–off. Considerăm astfel entrepreneurshipul drept o competență fundamentală a clusterelor inovative. O nouă configurație a clusterelor inovative va integra conceptul de cluster cu cel de rețele în cadrul unor rețele de clustere ale inovării, ceea ce va permite extinderea cooperării între organizațiile inovative din diferite regiuni.
1.2 Obiectivele inițiativelor de formare a clusterelor economice
În baza analizei statistice, obiectivele pot fi clasificate în șase mari grupe, după cum urmează: a. cercetare și networking, b. acțiune politică, c. cooperare comercială, d. educație și training, e. inovare și tehnologie, 8 f. extinderea clusterului.
a. Cercetare și networking. Multe inițiative de formare a clusterelor cuprind informare, schimb de informații în cadrul unor seminarii, invitarea unor specialiști, crearea de pagini web. De exemplu, platformele soft din Vlaams (Flandra, Belgia) înființate în 1999 au constituit o inițiativă de formare a clusterelor și au avut în vedere organizarea de seminarii, cursuri de scurtă durată și actualizarea schimbului de informații între companii și organizații. De asemenea, networkingul este un aspect central al celor mai multe inițiative de formare a clusterelor. De pildă, inițiativele IT din Africa de Sud au facilitat networkingul dintre companiile mari și IMM-uri.
b. Acțiunea politică. Activitatea de lobby și crearea cadrului de dialog între industrie, comunitatea științifică și autoritățile locale reprezintă un alt grup important de obiective. De exemplu, Academia Oresund IT care grupează Copenhaga (Danemarca) și Malmo (Suedia) a fost înființată și pentru a reduce obstacolele administrative în vederea facilitării integrării clusterului IT în Oresund Strait.
c. Cooperarea comercială. Cooperarea comercială include un număr de obiective, de pildă achiziții comune, asistență în afaceri, consultanță pentru marketing și promovarea exporturilor. În 1998, guvernul austriac a demarat un proiect în vederea îmbunătățirii exporturilor produselor agricole prin intermediul clusterului. Proiectul a fost sprijinit de Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei care au furnizat fonduri Camerei de Comerț care a coordonat formarea clusterului. Obiectivul principal al clusterului a fost de a promova exportul de produse agricole austriece prin punerea în comun a resurselor de vânzare și prin suport financiar public. Activitățile concrete s-au materializat în reprezentarea clusterului la târguri și elaborarea de cercetări de piață pe potențialele piețe de export.
d. Educație și training. Educația și trainingul cuprind, de exemplu, trainingul forței de muncă și instruirea managerilor. Aerospace Components Manufacture din Connecticut a început inițiativa de formare a clusterelor cu trainingul forței de muncă, iar mai târziu a trecut la procesul de producție, la parteneriatele în achiziții și la marketingul internațional.
e. Inovare și tehnologie. Inițiativele de formare a clusterelor pot facilita îmbunătățirea procesului de inovare și transfer de tehnologie. Astfel, se pot defini noi standarde, pentru transferul noilor tehnologii și pentru îmbunătățirea procesului de producție.
f. Extinderea clusterului. Multe inițiative de formare a clusterelor au drept obiectiv dezvoltarea unei anumite regiuni prin promovarea unui anumit brand și a investițiilor străine directe în regiune. Inițiativa de formare a clusterelor din provincia Western Cape din Africa de Sud a promovat imaginea de IT a acestei regiuni. Clusterul Pannon Automotive (PANAC) din Ungaria a avut drept misiune atragerea corporațiilor multinaționale în Ungaria și încurajarea acestora să formeze relații strânse cu furnizorii din Ungaria. De asemenea extinderea clusterelor include și serviciile asociate incubatoarelor și promovarea firmelor spin-off.
Avantajele clusterelor
Principalul instrument teoretic utilizat de Porter care explică sursa avantajului competitiv local este « diamantul competitivității ». Partea centrală a diamantului este dată de dinamică contextului local accentuată prin competitivitatea locală. Celelalte forțe ale acestui model sunt considerate a fi rivalitatea dintre întreprinderi, condițiile cererii, industriile suport și factorii primari de producție (input-ul local). Interacțiunile dintre diferitele componente ale diamantului sunt cele care generează avantajul competitiv al clusterului. Conform acestui model rolul autorităților locale este de a contribui la intensificarea relațiilor dintre factori.
Porter face distincția dintre politicile care contribuie la extinderea clusterului (de exemplu, atragerea de furnizori de produse sau de servicii din zonele învecinate) și cele care sunt axate pe creșterea competitivității clusterului (de exemplu, crearea de programe educaționale specializate). Modelul lui Porter dezvoltă în primul rând ideea că aceste clustere sunt o sursă de creștere a competitivității. Acest lucru se bazează pe un mix de politici specifice fiecărui cluster. Astfel, clusterele oferă o serie de avantaje pe care le analizăm din perspectiva organizațiilor care intenționează să se integreze într-o structură organizațională de acest tip. Beneficiile economice pe care le generează clusterele, servesc atât membrilor clusterului, cât și interesului public, întrucât eficiența, nivelul de inovație și de formarea profesională ating cote superioare.
În țările dezvoltate, o serie de studii au prezentat beneficile asociate cluterelor. Studii similare au fost elaborate și pentru țările în curs de dezvoltare. Astfel, principalele beneficii ale organizării de tip cluster sunt următoarele: inovațiile, accesul pe piață, infrastructura, resursele umane, resursele financiare, proximitatea, reducerea costurilor tranzacționale și îmbunătățirea imaginii.
Inovațiile și valoarea adăugată. Din perspectiva inovațiilor clusterul reprezintă o strategie de promovare a măsurilor inovative în afaceri pentru îmbunătățirea competitivității și asigurarea supraviețuirii întreprinderilor pe piața globală. Mai multe argumente sprijină teza conform căreia inovarea și valoarea adăugată tind să fie conectate cu clusterele.
Acestea presupun următoarele:
– necesitatea reducerii treptate a incertitudinii tehnice și economice;
– necesitatea interacțiunii repetate și chiar continue între companii și instituțiile specializate (inclusiv cele de cercetare și de instruire),
– necesitatea contactului direct între organizații în procesul de creare și transfer de cunoștințe.
În general, clusterele nu sunt caracterizate de avantaje de scală, ci mai mult de capacitatea de inovare continuă, precum și de cea de îmbunătățire a bunurilor și serviciilor, de procesul de creștere a specializării și de perfecționare a capitalului uman. Ca urmare a intensificării competiției, întreprinderile din clustere trebuie să inoveze, să caute continuu noi produse și cele mai bune metode de producție . În general, clusterele dețin abilitatea de a inova deoarece concentrarea locală permite difuzarea mult mai rapidă a inovațiilor decât în cadrul altor zone „neintegrate”. În era fordismului, inovația era o caracteristică a marilor companii, iar procesul se derula în mod liniar, segvențial, urmând mai multe etape pe traseul: cercetare-dezvoltare, producție și marketing.
În era post-fordistǎ, inovația a devenit mult mai importantă, mai ales în cazul clusterelor, un accent deosebit fiind pus pe inovațiile incrementale ca rezultat al procesului interactiv de învățare. Acest lucru poate fi realizat printr-o cooperare locală între companii și alte instituții fiind bazat pe comunicarea directă „față în față”. O analiză comparativă la nivelul regiunilor care au înregistrat cel mai mare succes pe linia dezvoltării și care au avut cel mai mare grad de inovare din Europa a fost realizată cu ajutorul datelor culese de „Regional Innovation Scoreboard”.
Rezultatele sugerează existența unei corelații pozitive între punctele forte ale portofoliului unui cluster regional și performanțele bazate pe inovații ale acestuia. Pentru a dezvolta continuu noi inovații, întreprinderile sunt obligate să coopereze îndeaproape una cu cealaltă. Astfel, iau naștere relații de încredere reciprocă ceea ce reprezintă un capital social important necesar succesului continuității oricărei afaceri. De exemplu, după terminarea unui proiect încrederea câștigată va permite ca și pentru alte proiecte viitoare să se aleagă aceiași parteneri, reducându-se nesiguranța cooperării cu alți noi parteneri. Inovarea permite și găsirea unor noi modele de cooperare, de redefinire a relațiilor dintre organizații ca urmare a schimbărilor și oportunităților de la nivelul pieței.
b. Creșterea competitivității. Inițiativele de formare a clusterelor corespund unor eforturi concentrate pentru a crește competitivitatea unei anumite regiuni prin implicarea tututor actorilor locali: companii, autorități locale și organizații de instruire și cercetare.
c. Creșterea productivității. Clusterele permit creșterea productivității, datorită faptului că întreprinderile din cluster au acces la furnizori, la forță de muncă și informații specializate existente în cluster. Clusterul permite promovarea inovațiilor prin creșterea abilităților persoanelor să identifice oportunități pentru noi produse sau noi procese. De asemenea, clusterele facilitează comercializarea inovațiilor prin crearea de noi întreprinderi de tip spin off sau noi linii de afaceri ale întreprinderilor existente. Lansarea unei 11 noi afaceri într-un cluster este mai eficientă decât în alte locații, deoarece clusterul dispune de toți factorii de succes necesari promovării unei afaceri.
d. Accesul pe piață. Clusterele sunt cruciale pentru accesul pe piață a micilor întreprinderi care, în general, pot pătrunde pe piața internă, dar numai în foarte puține cazuri pot fi competitive pe piețe aflate la distanță, dacă nu fac parte dintr-o rețea locală de competențe complementare. În acest sens, exportul în grup poate permite întreprinderilor să-și depășească anumite limite individuale și să pătrundă pe piața externă.
Un grup de textile din Scoția (Scottish Cashmere Club) reprezintă un exemplu de bună practică în ceea ce privește necesitatea cooperării între întreprinderi concurente în scopul pătrunderii pe piața externă. Cooperarea între membrii grupului le-a oferit o mai bună identificare pe piața de export, fiind mult mai puternici decât dacă fiecare întreprindere ar fi acționat în mod individual (fenomenul de sinergie).
e. Îmbunătățirea comunicării și schimbul de informații strategice.
Îmbunătățirea comunicării între organizațiile din cadrul clusterului, ca urmare a proximității și a creșterii încrederii față de celelalte întreprinderi, reprezintă un avantaj important oferit de acest tip de organizare. Schimbul de informații strategice contribuie semnificativ la bună fundamentare a deciziilor de afaceri. Afacerile necesită informare detaliată în vederea îmbunătățirii calității strategiilor competitive și a flexibilizării managementului la noile cerințe ale pieței internaționale.
f. Resursele umane. Studiile de specialitate arată că prin concentrarea mai multor afaceri din același domeniu într-o anumită regiune se formează o bază importantă de specialiști. În cadrul clusterului poate fi găsită o sursă de forță de muncă specializată, cu o mobilitate ridicată. În acest caz, costurile tranzacționale pentru recrutare, selecție și angajare sunt reduse deoarece întreprinderile pot găsi relativ ușor resurse umane specializate în cluster.
g. Apropierea de clienți și furnizori. În cluster, majoritatea întreprinderilor folosesc aceleași „intrări” specializate, având aceiași furnizori de diferite servicii. Intrările sunt disponibile local, la costuri reduse, ca urmare a reducerii costurilor tranzacționale asociate acestui proces în interiorul clusterului mai ales datorită puteri de negociere mai mări a unui cluster în relația sa cu furnizorii, decât a unei organizații individuale.
De asemenea, dacă furnizorii sunt locali scade necesitatea de a stoca o cantitate importantă de „intrări” reducându-se costul capitalului imobilizat în cazul depozitării acestora. În plus, furnizorii din proximitate sunt cei mai bine poziționați în cazul schimbului de informații și în cazul dezvoltării clusterului. Proximitatea oferă posibilitatea schimbului de informații cu clienții cu referire la noi cerințe și tehnologii.
h. Reducerea costurilor tranzacționale. Prin îmbunătățirea comunicării are loc o scădere a costurilor asociate derulării contractelor și alegerii partenerilor de afaceri. Acest lucru este obținut și ca urmare a valorificării resurselor locale
i. Resurse financiare și alocarea comună a resurselor. Clusterele facilitează specializarea și ajută în mod efectiv întreprinzătorii să investească „în pași mici”, în funcție de resursele și abilitățile de care dispun. Astfel, în cadrul anumitor asociații formate în cadrul clusterului se pot dezvolta relații strânse cu instituțiile financiare. Clusterul demonstrează că organizațiile care se află în competiție pot colabora, dacă găsesc o cale de colaborare reciproc avantajoasă, bazată pe principiul “win- win”.
j. Clusterul permite gândirea și implementarea unor noi tipuri de strategii de dezvoltare.
Avantajele endogene prezentate care au un efect pozitiv asupra întreprinderilor și zonei pot fi dublate de avantaje exogene, care contribuie la creșterea atractivității regiunii, de pildă fluxurile de investiții directe.
Conceptul de organizație virtuală
Întreprinderea virtuală este bazată pe abilitatea de a crea coopeare temporară și de a realiza valoare într-un timp scurt al oportunităților afacerii, lucu pe care partenerii (competitorii) nu pot realize singuri (sau pot, dar numai într-o măsură mai mică).
Caracteristicile cheie ale întreprinderilor virtuale sunt:
a) Într-o întreprindere virtuală valoarea se crează, nu se adaugă.
Scopul întreprinderilor virtual este să creeze valoare prin schimbarea oportunităților din mediul său. Această caracteristică face că întreprinderea virtual să se distingă față de abordările managementului tradițional. Aceste noi oportunități numite ,,motor economic,, poate fi alimentat din diferite surse, ca de exemplu: o nouă piață, un produs sau o tehnologie inovatoare, o nouă industrie co-operativă.
Întreprinderea virtuală are abilitatea de a indentifică oportunitățile sale, care cer un set de metodologii disticte.
b) Întreprinderea virtuală presupune cooperarea temporară pentru realizarea obiectivelor
Întreprinderea virtuală este o alternativă pentru munca diferențiată și în condiții dinamice. Pentru a profita de o nouă oportunitate repede, cooperarea între site-uri distribuite este necesară. Această cooperare este structurată pe o perioadă limitată de timp, cu scop limitat, cu minime resurse pentru coordonare.
c) Facilitățile întreprinderii virtuale sunt permanent restructurate
Întreprinderea virtuală este într-o adaptare continuă, rezultă că soluțiile pentru support trebuie să îndeplinească caracteristici dinamice. Restructurarea este o schimbare a procesului în timp, astfel:
-mărimea organizației este o variabilă în procesul creșterii,
-tranzacțiile sunt încorporate în relațiile lor,
-operația virtuală este o configurare temporară care este frecvent reconfigurată
-,,calificare,, profilului este o stare de moment în procesul de învățare
Întreprinderea virtuală este definită de manevre mai degrabă, decât de la comanda structurii acestuia, de operații mai degrabă, decât de organizație. Pentru acțiunile managerilor, întreprinderea virtuală oferă modele de recunoscut ale schimbării în timp
Modele colaborative pentru clustere economice și rețele de firme
Globalizarea și accentuarea competiției dintre întreprinderi impun noi reguli pentru succesul firmelor. Una dintre acestea constă în cooperarea cu alte întreprinderi pentru valorificarea în comun a anumitor resurse și pentru extinderea spectrului de competențe al acestora. Cooperarea dintre firme desemnează o colaborare contractuală stabilită pe termen mediu său lung, între firme, independente din punct de vedere juridic, încheiată pentru soluționarea în comun a anumitor probleme. Din punct de vedere material, cooperarea reprezintă o formă de punere în comun a resurselor care pleacă de la ipoteza că toți partenerii dispun de un potențial de negociere apropiat. Din punct de vedere social, într-o organizație cooperarea este privită ca o normă etico-socială, ca o formă de comportament, care stă la baza stilului de conducere cooperant. Nivelul de cooperare dintre două sau mai multe entități, în general, poate fi evaluat prin determinarea gradului de autonomie, precum și a gradului de interdependențǎ care caracterizează relația lor economico-socială și politică.
Astfel, se poate menționa că participanții la procesul de cooperare sunt caracterizați de un grad mare de autonomie (propunerea de acceptare sau declinare a ofertei de colaborare aparținându-le în totalitate), și de un anumit grad de interdependențǎ care, conform Dicționarului Gabler, Ed. a XIII a, crește odată cu creșterea intensității cooperării, parcurgând următoarele etape: schimbul de informații, schimbul de experiențǎ, lucrul în comun și formarea unui management al cooperării.
La nivel normativ, disponibilitatea pentru cooperare se transformă în timp, într-o ideologie de cooperare care se prezintă sub una din cele trei forme posibile:
– ideologia puterii, care permite legitimarea relațiilor de putere drept relații de cooperare;
– ideologia supraviețuirii, care se bazează pe faptul că amenințările din mediul ambiant pot fi anihilate doar prin cooperare;
– ideologia simbiotică, conform căreia colaborarea întărește poziția fiecărui partener al cooperării. Avantajele economice ale cooperării au la bază principiul sinergiei. Încă din antichitate Aristotel a observat că prin cooperarea mai multor părți, se obține un efect mai mare decât cel obținut prin simpla lor însumare (întregul este ceva mai mult decât suma pǎrților sale componente). Relațiile de cooperare dintre întreprinderi sporesc șansele de obținere a unui avantaj competitiv în contextul creșterii complexității interacțiunilor din mediul concurențial al acestora. Relațiile de cooperare reprezintă, în această accepțiune, un instrument eficient de reducere sau chiar de eliminare a dezavantajelor existente în cadrul sistemului relaționar al întreprinderilor mici și mijlocii.
Principalele forme de cooperare între întreprinderi sunt stabilite în funcție de forma interacțiunii dintre acestea: cooperarea orizontală, cooperarea verticală și cooperarea în cadrul rețelei. Cooperarea orizontală are loc între întreprinderile aceluiași domeniu, care dispun de resurse complementare. De exemplu, cooperarea între întreprinderi în cazul achiziției unor materiale permite acestora să-și unească forțele pentru a-și mări puterea de cumpărare și pentru a obține reducerea prețului.
Cu toate că relațiile de cooperare pe orizontală permit îmbunătățirea poziției concurențiale a întreprinderilor partenere, acestea dețin o pondere relativ redusă, de numai 24% în cadrul relațiilor de cooperare între întreprinderi. Un alt exemplu de relații de cooperare este oferit de cooperarea între două întreprinderi ale căror produse se află în competiție, dar care dețin puncte forte diferite. Întreprinderile respective își pot dezvolta în mod independent produsele, dar pot coopera în vederea vânzării acestora. Astfel, o întreprindere de confecții își poate vinde îmbrăcămintea valorificând canalele de distribuție ale partenerului.
Această formă de cooperare apare ca o necesitate pentru întreprinderile din România, în condițiile în care marea majoritate a acestora sunt de dimensiuni mici și mijlocii și nu dispun de canale de distribuție proprii. Cooperarea verticală apare între întreprinderi aflate pe verigi consecutive ale “lanțului valorii adăugate”.
Cooperarea verticală corespunde, de exemplu, relațiilor de cooperare cu furnizorii. Particular, în industria confecțiilor, relațiile cu furnizorii prezintă o serie de caracteristici specifice:
– decizia de cumpărare este separată de posibilitatea de evaluare a rezultatelor finale;
– întreprinderile de confecții se aprovizionează de la întreprinderile furnizoare cu materiale, care sunt de cele mai multe ori înglobate, fără modificări semnificative, în produsul final,
– cererea pentru materiale oferite de furnizori este dictată de cererea pentru îmbrăcăminte și prezintă o întârziere în raport cu aceasta.
Primele forme de cooperare în cadrul rețelei au apărut la întreprinderile mici, foarte specializate, din industria textilă și a mobilei. Coordonarea actorilor din cadrul rețelei se face de către întreprinderea care deține centre de producție și coordonează activitatea de marketing și chiar organizarea rețelei.
În cazul în care cooperarea apare între funcțiunile întreprinderilor, aceasta poate fi diferențiată în:
– cooperare logistică, de exemplu, o convenție contractuală pe termen lung cu referire la legăturile logistice dintre întreprinderi;
– cooperare în domeniul vânzărilor, de exemplu cooperarea dintre întreprinderi cu referire la marketing;
– cooperare în domeniul cercetării-dezvoltării, de exemplu, pentru cercetarea în comun a unor noi tehnologii. În timp toate organizațiile sunt supuse schimbării.
Astfel și cooperarea dintre întreprinderi trebuie reconfigurată în funcție de noul context în care își desfășoară activitatea. Relațiile de cooperare prezintă noi forme. Cooperarea tradițională între domenii funcționale direcționată în sensul creșterii rentabilității economice este completată de cooperarea orientată în sensul acaparării pieței și a îndepărtării concurenților. În cazul piețelor globale, îndepărtarea concurenței prin intermediul politicilor agresive de preț nu mai este eficientă, mai ales datorită faptului că întreprinderile nu mai sunt în măsură să reducă semnificativ costurile de producție. Noile forme strategice de cooperare aduc în prim plan managementul cooperării și se regăsesc în literatura de specialitate sub forma alianțelelor strategice, a parteneriatelor strategice, a rețelelor strategice și a clusterelor. În acest context, obiectul cooperării constă în crearea de avantaje concurențiale pentru partenerii cooperării, în urma valorificării în comun a resurselor de care dispun.
Managementul cooperării, privit din punct de vedere funcțional, constă în configurarea, conducerea și dezvoltarea relațiilor de schimb dintre întreprinderi de către manageri și alte persoane din întreprinderi, atât la nivel normativ, cât și la nivel strategic și operativ. De la început trebuie remarcat faptul că nu orice interacțiune dintre organizații reprezintă o formă de cooperare. Managementul cooperării prezintă două dimensiuni: una între organizații și alta în cadrul organizației. Managementul cooperării între organizații (sau managementul relațiilor de schimb) este un management al proceselor de cooperare direcționat atât asupra problemelor și posibilităților organizațiilor care cooperează, cât și asupra caracteristicilor de personalitate și comportamentului actorilor cooperării. Cooperarea inter-întreprinderi în cadrul clusterelor nu reprezintă în sine obiectivul ce se dorește atins ca urmare a formulării și implementării eficiente a strategiei generale de afaceri, ci o modalitate de implementare a strategiei de cooperare ce vizează atingerea obiectivelor planificate de către partenerii cooperării.
Un model al managementului cooperării între întreprinderi integrează trei dimensiuni: “afacerea”, “comportamentul” și “procesul de cooperare”. “Afacerea” desemnează obiectul cooperării și reflectă fundamentul tranzacției fiind orientată asupra succesului economic. “Comportamentul” (sau dimensiunea emoțională) are la bază motivele personale ale actorilor cooperării, disponibilitatea acestora pentru cooperare. “Procesul de cooperare” (sau dimensiunea procesuală) este a treia dimensiune a cooperării stabilind etapele cooperării și relațiile dintre acestea.
Modele colaborative pentru clustere economice
Atunci când se urmărește dezvoltarea unui parteneriat de succes în cadrul unui cluster, este recomandabil că anterior să se evalueze situația curentă și cea potențialǎ în funcție de câteva repere cheie, precum:
– gradul de asemănare a filosofiilor întreprinderilor din cluster;
– gradul de asemănare a obiectului de activitate a întreprinderilor din cluster;
– stabilitatea financiară și tehnică pe care parteneriatul o poate oferi întreprinderilor din cluster;
– comparabilitatea imaginii și standardelor de calitate ale partenerilor din cluster. Astfel, o colaborare planificată poate fi eficientă numai atunci când, în urma acestui parteneriat, apar avantaje pentru toți partenerii din cluster. Din punct de vedere matematic acest lucru poate fi exprimat prin: 1 + 1 > 2, sau: rezultatul general al cooperării trebuie să fie mai mare decât suma rezultatelor activităților curente ale partenerilor.
În analiza relațiilor de cooperare din cluster s-a pornit de la următoarele premise:
– Actorii relațiilor de cooperare sunt oamenii. Aceștia sunt înzestrați cu sisteme proprii de apreciere a valorilor, care diferă de la o persoană la alta;
– Relațiile de cooperare dintre întreprinderile din cluster nu reprezintă numai intențiile unor persoane izolate din cadrul organizației, astfel încât la implementarea acestora trebuie luate în considerare obiectivele, strategiile, structurile organizatorice și de personal care influențează acest proces;
– Relațiile de cooperare din cluster sunt relații de schimb reciproc, care trebuie să se mențină într-o poziție de echilibru relativ față de gradul de participare al fiecărui partener. Nodul de legătură al fiecărei relații de cooperare din cluster îl deține comunicarea, caracterizată prin cantitatea și calitatea informațiilor care fac obiectul relației de schimb. Managementul cooperării trebuie să asigure tuturor partenerilor din cluster suportul necesar de comunicare. Este demonstrat faptul că deficiențele în comunicare pot periclita succesul oricărui proces.
În general, comunicarea este cu atât mai eficientă și eficace, cu cât sistemul de valori al partenerilor este mai apropiat. În modelarea procesului de cooperare din cluster pot fi identificate trei zone:
Zona cluster / organizație. Aici are loc o comparare între modificările din cluster, respectiv cerințele mediului (potențialul necesar) cu posibilitățile proprii de acțiune ale întreprinderii (potențialul existent). Descoperirea unui gol strategic între potențialul necesar și cel existent poate conduce la luarea deciziei de cooperare.
Zona organizație / organizație. După luarea deciziei de cooperare urmează căutarea partenerului de cooperare care poate acoperi golul existent între potențialul necesar conform condițiilor de mediu și potențialul existent. În contextul căutării partenerului de cooperare trebuie complet evaluate diferite valori ale eventualilor parteneri. De asemenea, trebuie să se stabilească beneficiile care vor putea fi obținute de fiecare partener. Pentru căutarea și alegerea ulterioară a partenerilor de cooperare sunt purtate negocieri cu fiecare întreprindere în parte. Dacă acestea au condus la un rezultat cel puțin satisfăcător, activitatea de cooperare propriu-zisă poate fi începutǎ. Dacă negocierile eșuează, trebuie căutat un alt partener de cooperare.
Zona organizație-organizație / cluster. Relațiile de cooperare sunt derulate într-un mediu dinamic și, din această cauză, se confruntă continuu cu noi cerințe. Trebuie astfel analizat periodic dacă, în contextul modificării condițiilor clusterului, o relație de cooperare își mai poate atinge în continuare scopul său sau trebuie întreruptă. Delimitarea zonelor este pur teoretică și conceptualǎ, dar, chiar și în aceste condiții, modelul este necesar pentru a se putea înțelege mai bine derularea relațiilor de cooperare dintre întreprinderi. O formă superioară de cooperare din cluster presupune integrarea mediului instituțional în rețeaua existentă.
În categoria instituțiilor sunt incluse:
– centrele de pregătire și perfecționare, de exemplu: universități, facultăți;
– camere de comerț și industrie, care oferă celor interesați informațiile necesare derulării activității economice;
– băncile și societățile de asigurări care oferă capitalul necesar dezvoltării activității și permit reducerea riscului;
– guvernul și organisme ale administrației publice care oferă infrastructura necesară extinderii rețelei.
Un prim model care descrie principalele tipuri de clustere și caracteristicile acestora este modelul aglomerării.
Modelul aglomerării
Acest model diferențiază trei tipuri de clustere: Cohesive Clusters, New Industrial Districts și Innovative Milieux.
Tipul A – Cohesive Clusters. Acest concept operațional al economiei aglomerării a fost menționat inițial de Weber (1909) și Marshall (1925). Cohesive clusters reprezintă un grup de organizații care colaborează în baza unei locații comune ce le permite reducerea costurilor. Confom logicii lui Weber, întreprinzătorii se vor așeza în zone cu costuri reduse pentru anumiți factori, de pildă transport (în cazul produselor grele vândute pe piața internă), și forță de muncă și pentru a beneficia de avantajele economiei de scară. Cu o pronunțatǎ tendințǎ spre specializare în domenii precum moda, reproducerea de mobilǎ sau tipărire, aceste clustere erau de cele mai multe ori localizate în zone urbane, ca de pildă Cartierul de bijuterii din Birmingham sau zona Hackney din Londra. Se remarcǎ, astfel, gradul ridicat de interdependențǎ care caracterizează cohesive clusters.
Tipul B – New Industrial Districts. New Industrial Districts promovează cu precădere scheme colaborative bazate pe cunoaștere incluzând o pondere ridicată de întreprinderi din domeniul calculatoarelor, a tehnologiei informațiilor și a microelectronicii. Întreprinderile cooperează în domeniul C&D pentru crearea de noi produse și sunt localizate, cu precădere, la marginea zonelor urbane sau chiar la o anumită distanță de acestea, de pildă Silicon Valley în California. În opoziție cu tipul A de cluster, New Industrial Districts realizează bunuri de dimensiuni relativ mici și relativ ușoare și ca urmare costurile de transport nu reprezintă o problemă cheie pentru întreprinzători. Viteza este un factor cheie în cazul New Industrial Districts, conturându-se o preocupare constantă în ceea ce privește pericolul de a fi întrecuți de concurență, ceea ce imprimă o dinamică accentuată a inovațiilor. Angajații acestor întreprinderi sunt într-o proporție semnificativă bine pregătiți din punct de vedere științific și tehnologic. Dimensiunea întreprinderilor din acest cluster variază de la corporații transnaționale la IMM-uri, ușor de remarcat fiind relațiile stabile stabilite între marile companii și micii lor furnizori care cooperează în cadrul unor proiecte chiar și decenii.
Tipul C – Innovative Milieux. Acest concept se datorează grupului de cercetători GREMI (Groupe de recherché europeen sur leș milieuxinnovateurs) care au reliefat importanța capitalului social în promovarea inovațiilor. În cadrul innovative milieux colaborarea se bazează pe formarea unor rețelele sociale stabilite între indivizi din cadrul aceleiași întreprinderi, sau între indivizi aparținând unor întreprinderi diferite. Schemele colaborative s-au bazat pe experiența cooperării din trecut și pe încrederea dintre parteneri.
Acest tip de cluster este localizat cu precădere în zone urbane unde există relații apropiate între indivizi și întreprinderi. Exemple de clustere innovative milieux sunt Emilia-Romagna și părți din N-E Milanului. Întreprinderile din acest tip de cluster tind să urmărească obiective comune în proiecte inovative care pot include și riscuri. Există numeroase paralelisme între clusterele innovative milieux cluster și cohesive cluster. Ambele tipuri de clustere se bazează pe IMM-uri din zona urbană.
Deosebirile apar datorită faptului că, spre deosebire de cel de-al doilea, primul caută să promoveze inovațiile și nu doar să răspundă în mod rapid la acestea, schema colaborării permițând promovarea unor obiective comune inovative pe termen mediu și lung. Hart (1999) introduce pe lângă cele trei tipuri de clustere prezentate și modelul Proximity Clusters. Tipul D – Proximity Clusters La fiecare dintre cele trei tipuri de clustere deja menționate accentul a fost pus pe legăturile interne dintre diferite tipuri de întreprinderi și indivizii implicați în procesul de inovare. Elementul de noutate adus de acest ultim tip de clustere este faptul că întreprinderile ce-l compun acționează ca o rețea de producție locală (Local Production Network -LPN).
Clusterele de tip proximity clusters sunt caracterizate de un grad mai ridicat de heterogenitate internă în ceea ce privește organizarea producției, decât de coeziune.
Modelul Markusen
Din punctul de vedere al structurii clusterelor Markusen (1996) a delimitat trei tipuri de clustere: clustere de tip rețea (district industrial), clustere de tip nod și legături (hub and spoke), și clustere satelit. Ulterior, acestora li s-a adăugat clusterul de tip instituțional.
a. Clusterul de tip rețea (districtul industrial) este prototipul compus din întreprinderi mici din același domeniu sau din domenii înrudite capabile să se adapteze rapid la modificările de la nivelul pieței și a cererii diferențiate prin colaborare și utilizarea de tehnologii noi. Aceste întreprinderi se bucură de accesul la cunoașterea locală și la piața forței de muncă, de costurile de transport și tranzacționale reduse, de o cultură organizațională bazată pe încredere și cooperare, precum și de serviciile asociate infrastructurii locale. Exemple de clustere de acest tip sunt Silicon Valey, Boston (Route 127) și nordul Italiei. Aceste clustere sunt considerate a fi de tip orizontal și sunt caracterizate de o concentrare de întreprinderi care aparțin aceluiași nivel de creare de valoare adăugată. În special pentru procesele situate pe același nivel al lanțului valorii adăugate apare în aceeași măsură atât cooperarea, cât și competiția. De asemenea, se intensifică efectele de tip spillover. Apropierea spațială oferă, pe lângă concurența puternică, o mai bună informare asupra condițiilor de producție ale concurenților.
b. Clusterele de tip nod și legături sunt alcătuite din companii mari de tip ancoră ai căror furnizori sunt concentrați în jurul lor ca o mulțime de legături la un nod. Întreprinderile mici din regiune pot fi legate de întreprinderea dominantă prin lanțul de aprovizionare sau sunt situate în apropiere pentru a beneficia de avantajele aglomerării. Prin opoziție cu clusterul de tip rețea, marile companii domină relațiile dintre întreprinderi. Interacțiunile se bazează mai mult pe legăturile de aprovizionare și mai puțin pe schimbul de informații pentru inovare. Serviciile financiare și de afaceri sunt orientate asupra necesităților întreprinderii dominante, iar forța de muncă este mai puțin flexibilă decât în clusterul de tip rețea.
Drept exemplu, în industria auto, o întreprindere producătoare de tip ancoră poate să lucreze cu mai mult de 20000 de componente pentru a asambla o mașină. Astfel, furnizorii acesteia tind să se deplaseze în zona în care se află întreprinderea de tip ancoră. Clusterul industrial se formează prin aglomerarea întreprinderilor în jurul întreprinderii de tip ancoră. Aceste clustere sunt considerate a fi de tip vertical. Un exemplu, este oferit de fabrică Volkswagen din Clusterul de automobile Wolksburg, care reprezintă un client cheie pentru o serie de furnizori mici. Clusterul este format dintr-o interconectare verticală dintre mai multe întreprinderi dea lungul lanțului valorii adăugate. Bathelt&Glueckler (2002) subliniază faptul că dimensiunea verticală a clusterului prezintă o importanță deosebită pentru procesele de aglomerare. Prin diviziunea puternică a muncii în cadrul procesului de producție apare tendința de stabilire a întreprinderilor din amonte și aval ale lanțului de valoare adăugată, în zonă. Există totuși riscul ca veniturile regiunii să fie orientate direct spre întreprinderile dominante, ceea ce poate reduce abilitatea regiunii de a valorifica noi oportunități. Marile întreprinderi își pot asuma rolul unui contractor general, iar prin intermediul relațiilor de colaborare cu alte întreprinderi pot dezvolta o rețea proprie, de tipul unui sistem industrial complexului.
d. Clusterul instituțional, cunoscut și cu denumirea de cluster ancorat de stat este concentrat în jurul instituțiilor dominante, de tipul entităților publice sau non-profit, de exemplu, laboratoare de cercetare-dezvoltare, universități, sau instituții. În cazul în care o entitate este dominantă, atunci clusterul poate deveni dependent de aceasta. Caracteristicile clusterului instituțional au implicații asupra stabilității regiunii și a dezvoltării în continuare a acestuia.
Modelul relațiilor de cooperare în cadrul clusterelor
Alterburg argumentează că dificultatea majoră în dezvoltarea clusterului este de a-i determina pe întreprinzători să privească mai departe de interesele lor personale. Apare dilema alegerii între cooperare și competiție. Cel mai important factor care caracterizează relațiile de cooperare este motivul cooperării. În general, un grup de întreprinzători cooperează, atât timp cât există un beneficiu, de cele mai multe ori de natură materială. Beneficiile unei acțiuni comune sunt dependente de normele de responsabilitate mutuală, în special de reciprocitate sau de nivelul de încredere acceptat la nivelul partenerilor. De asemenea, specialiștii consideră că este absolut necesară o flexibilitate managerială ridicată în cadrul clusterului pentru a se putea beneficia de complementaritatea partenerilor.
Clusterul încurajează interacțiunea profesională și comportamentul cooperant, care sunt chiar cruciale pentru clusterele de succes. Din păcate acestea pot fi ușor erodate de comportamentul oportunist al anumitor întreprinzători care doresc să se bucure de beneficiile obținute de alții, dar nu doresc să ofere o prestație echivalentă. Faptul că un comportament individual este motivat de propriul interes crează un potențial de conflict individual în orice interacțiune umană. Acest conflict se transformă de obicei într-o situație în care un individ va coopera atât timp cât vor coopera și ceilalți. Ei vor calcula fiecare mutare viitoare asociată cooperării în funcție de valoarea atașată cooperării actuale. Dacă observă faptul că valoarea cooperării scade, orice ofertă pe care o vor face altor firme va avea o valoare mai redusă.
Ca rezultat, se reduce sinergia, dinamismul și competitivitatea clusterului. Schmitz (1995) și Rosenfeld (1997) consideră că în orice cluster anumite organizații joacă un rol dominant. Organizația dominantă poate tinde să-și atingă propriile interese în dauna celor comune tuturor organizațiilor clusterului. Un scenariu negativ apare atunci când compania dominantă a clusterului părăsește clusterul pentru alte zone unde beneficiază de avantaje suplimentare, de exemplu, locații unde costurile sunt mai mici, ceea ce crează un anumit gol de competențe în cluster. Un grad ridicat de încredere între organizații permite atingerea unui nivel superior de cooperare bazat chiar pe diseminarea cunoașterii între partenerii clusterului, care reprezintă cea mai importantă sursă de obținere de avantaj competitiv în economia cunoașterii. Contrar abordării machiavelice „divide și conduci”, parteneriatul din cadrul unui cluster implică promovarea unor relații de cooperare în vederea obținerii consensului, lucru foarte greu de atins în practică.
Aceste relații de cooperare sunt influențate semnificativ de managementul clusterului, de complexitatea acestuia și de numărul actorilor clusterului. Managementul Clusterului se referă la activitățile regionale ale actorilor privați și ai administrației locale în vederea promovării competitivității locale, atât la nivelul întreprinderilor, cât și al zonei. Managementul clusterului face trecerea de la orientarea pur individualistă, la lucrul în echipă de organizații bazat pe înțelegerea mutuală. Comunicarea în cazul managementului clusterului trebuie să fie orientată de jos în sus. Managementul clusterului este influențat de cultura specifică clusterului care ține seama de specificitatea locală, atunci când se iau decizii, ceea ce crește și mai mult gradul de complexitate managerială.
Modelul performanței inovaționale
Modelul performanței inovaționale este explicat prin intermediul intensității și diversității competiției și cu ajutorul relațiilor de colaborare dintre întreprinderi, de pildă, cooperarea cu clienții și cu furnizorii în cadrul clusterului. Astfel, localizarea procesului de inovare este influențată de presiunea impusă de competiție și de sinergia care rezultă în urma cooperării. Dimensiunea competiției într-un domeniu include dimensiuni structurale tradiționale, de pildă, numărul și mărimea distribuției firmelor, simetria, diferențierea produselor și integrarea vertical.
Nivelul și caracterul competiției este măsurat și analizat împreună cu relațiile de colaborare cu clienții și cu furnizorii în cadrul clusterului. Competiția este analizată din perspectiva structurii industriei, sub forma simetriei dintre concurenți, iar din punct de vedere relațional, sub forma ostilităților asociate relațiilor dintre organizații. Din punctul de vedere al structurii competiției, măsura similarităților strategice dintre concurenți inflențează măsura în care întreprinderilor vor interacționa.
Conform lui Chen, atunci când acționeză pe același segment de piață și utilizează aceleași resurse, concurenții pot fi caracterizați drept simetrici. Din punct de vedere economic această situație corespunde competiției directe. Totuși, în teoria grupurilor strategice s-a argumentat faptul că un nivel ridicat de simetrie va crește probabilitatea înțelegerii tacite, ceea ce reduce în realitate intensitatea competiției. Pe de altă parte, este valabilă și ipoteza inversă și anume simetria dintr-un grup strategic poate intensifica competiția, în cazul în care competitorii n-au reușit să-și diferențieze produsele și ajung să se angajeze într-un război al prețurilor.
Organizațiile simetrice tind să se compare în mod constant între ele ceea ce va determina o situație de rivalitate intensă. În ceea ce privește procesul inovațional, Maria Bengtsson și Orjan Solvell au arătat că simetriile dintre competitori sunt asociate pozitiv cu dezvoltarea de produse și cu dezvoltarea de procese. Studiile asupra climatului competițional corespunzător relațiilor interorganizaționale bilaterale sau cu referire la mediul rețelelor sau a climatului inovațional indică faptul că dimensiunea climatului competițional influențează semnificativ relațiile dintre organizații.
Intensitatea competiției dintre organizații poate fi cuantificată prin intermediul frecvenței atacurilor și contratacurilor. Intensitatea este redusă atunci când concurenții coexistă în cadrul unei regiuni, iar atacurile unui concurent nu conduc direct la contraatacuri din partea celorlalți. Acest lucru poate fi datorat unei înțelegeri tacite, bazată pe faptul că prin confruntare directă până la urmă toate întreprinderile vor înregistra pierderi. În general, intensitatea competiției crește dacă întreprinderile contraatacă în mod frecvent. Nivelul intensității competiției este determinat de nivelul ostilităților dintre întreprinderi, care poate fi determinat prin luarea în considerație a percepției pe care o organizație o are asupra altora și a tipului de acțiune pe care o ia față de alte organizații.
Diferențierea dintre competiția „prietenoasă” sau „ostilă” este similară deosebirii realizată de Easton între competiție și conflict. Conflictul presupune că o întreprindere interacționează cu intenția de a-și distruge concurenții. Paradoxul este dat de posibilă alternanță competiție prietenoasă – competiție ostilă: cu cât procesul competițional este considerat mai pașnic și mai prietenos, cu atât se faciliteză apariția competiției ostile. Cercetările demonstrează că un grad ridicat de simetrie este asociat pozitiv cu o competiție intensă și negativ cu o atitudine cooperantă între organizații (Bengtsson și Solvell).
În ceea ce privește intensitatea competiției, aceasta crește odată cu creșterea vitezei de difuzare a informației, competitorii luptându-se nu numai pentru cotele de piață, ci și pentru atragerea resursei umane calificate și specializate. Factorii psihologici, de pildă, prestigiul și mândria, îi determină pe manageri și salariați să fie foarte atenți la acțiunile concurenților. În cazul în care avantajul competitiv este de scurtă durată, organizațiile concurează intens una cu alta, ceea ce induce o anumită presiune în sensul îmbunătățiriii eficienței și apariției de noi produse pe piață. Nickell a arătat că organizațiile implicate într-o competiție intensă obțin o productivitate superioară, iar Feldmann și Andretsch au arătat că organizațiile implicate în competiția locală sunt mai inovative decât întreprinderile care dețin o poziție de monopol. Următoarele două ipoteze validate de cercetători (Bengtsson și Solvell) vin să completeze dimensiunea climatului competițional. Un climat de competiție intensă este asociat pozitiv cu inovația de produs și de proces, în timp ce un climat de competiție pașnică este asociat negativ cu inovația de produs și de proces.
Relațiile de cooperare cu întreprinderile din cluster sau din cadrul rețelelor reprezintă un element esențial în teoriile referitoare la clustere și la rețele. În aceste studii principala atenție a fost concentrată asupra modului în care se formează rețelele și cum se dezvoltă acestea în timp. O atenție mai redusă a fost acordată dinamicii și performanței inovației. Calitatea rețelei este descrisă de deschiderea existentă între actori.
Ca rezultat al interacțiunii întreprinderile își pot intensifica cooperarea, prin punerea în comun a anumitor resurse sau prin schimbul de competențe. Inovațiile de produs și proces sunt deseori rezultatul interacțiunii cu clienții și furnizorii). Aceștia consideră că performanța inovației în clustere este asociată pozitiv cu relația de proximitate cu clienții și furnizorii.
Modelul cooperării în cadrul clusterelor publice
Structura de coordonare a unui cluster public este definită de un set de responsabilități alocate diferitelor instituții în procesul de formare a politicii clusterului. La nivel ministerial pot fi formulate strategii generale, cu un buget și cu programe alocate pentru implementare. Agenții guvernamentale specifice sau conducerea regională pot prelua rolul de lider pentru dezvoltarea și coordonarea acestor programe. Programele includ, în acest caz, un anumit număr de inițiative de proiect pentru o anumită regiune. Inițiative de acest tip pot exista din partea tuturor instituțiilor din regiune. De exemplu, în Germania, principalele ministere și agenții responsabile pentru formularea și implementarea politicilor clusterelor sunt următoarele: Ministerul Federal al Economiei și Tehnologiei (BMWi, departamentele IIC3, IID5, IID6, ID1), Ministerul Federal al Educației și Cercetării (BMBF, departamentele 112, 114, 615), Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și al Afacerilor Urbane (BMVBS, departamentele NL10, NL21), Birouri ale Komptenznetze Deutschland, Project Management Agency Julich (PTJ), Deutsches Forschungs Gesellschaft (DFG), Deutsches Luftraum Zenter (DLR) și Consiliul științific. De asemenea, la nivelul landurilor din Germania există birouri în diferite departamente ale Ministerelor de land responsabile pentru implementarea politicii clusterelor (de ex. Departamentul 22 din cadrul Ministerului pentru Afaceri Economice al Landului BadenWurttemberg, sau Agenții de tipul platformelor de cooperare pentru Managementul Clusterului, cum ar fi Bayern Innovative GmbH North Rhine Westphalia).
Politicile specifice clusterelor pot acoperi o gamă variată de obiective și activități. Se poate face deosebirea dintre politici și măsuri specifice care sprijină inițiativele clusterelor (politici soft de spijinire a organizării proprii prin networking și difuzare de informații) și politici și măsuri orizontale care sprijină dezvoltarea regională din punctul de vedere al cercetării și inovării (politici hard cu suport financiar). Dezvoltarea unui cluster poate fi poziționată la intersecția politicilor domeniului, tehnologiei și regionale. Politica domeniului caută să îmbunătățească performanța acestuia, în timp ce politica tehnologică promovează difuzia cunoașterii și inovației, în forma să pură nefiind focalizată asupra fiecărei companii (Michael Best 2001, The New Competitive Advantage: The Renewal of American Industry, Oxford University Press), iar politica regională caută să dezvolte economia sau să îmbunătățească condițiile socio-economice locale. Astfel, politica clusterului este un hibrid al celor trei politici. Cele mai frecvente activități suport de tip colaborativ asociate politicilor clusterelor se referă la perfecționarea resursei umane, extinderea clusterului, dezvoltarea afacerilor și colaborarea comercială. În cadrul clusterelor, perfecționarea resursei umane, are loc prin traininguri specializate sau prin educație managerială.
Extinderea clusterului are în vedere creșterea numărului de întreprinderi prin intermediul incubatoarelor de afaceri sau prin promovarea investițiilor în regiune. În ceea ce privește dezvoltarea afacerilor, acestea se poate realiza, de pildă, prin promovarea exporturilor. Un cluster este definit și de capacitatea de cercetare&dezvoltare și inovare care trebuie să fie susținută de intensificarea cercetării fundamentale și a celei aplicative, atât în mediul academic, cât și al institutelor de cercetare specializate. Mediul de afaceri joacă un rol fundamental la extinderea cooperării între întreprinderi și universități pentru a dezvolta și valorifica cercetarea academică. Se are în vedere crearea de condiții optime pentru derularea afacerilor prin crearea unui mediu legal și instituțional favorabil și prin îmbunătățirea infrastructurii.
Modelul ciclului de viață al clusterelor
Prin analogie cu teoria ciclului de viață a produsului, se poate delimita formarea și dezvoltarea unui cluster în mai multe faze. Dybe/Kujath prezintă o teorie a ciclului regional al produsului, fazele acesteia fiind următoarele: faza exploratorie, faza de activare, faza de structurare (lansare), faza de creștere, faza de integrare (stabilizare) și faza de restructurare. Faza exploratorie presupune identificarea și evaluarea potențialului clusterului și a grupurilor de cooperare. În această fază sunt identificate oportunități locale ce pot fi datorate resurselor locale sau altor factori conjuncturali. Faza de recrutare a membrilor și a corporațiilor este în general descrisă că faza de activare.
După desemnarea și lansarea liderilor locali, trebuie să fie cooptat un număr cât mai mare de parteneri ce sunt legați de cluster printr-un acord de cooperare. În faza de activare apar primele negocieri între partenerii ce sunt în măsură să-și asume riscuri și să investească în noi produse. Forța clusterului este determinată de măsura în care întreprinderile își asumă riscuri și de gradul de creativitate al acestora.
Existența unor universități și alte infrastructuri de cercetare în zonă poate contribui substanțial la înființarea clusterului. În faza de structurare sunt definite obiectivele și strategia clusterului. În același timp, sunt asigurate resursele umane și financiare necesare pentru o perioadă determinată. Faza de structurare este caracterizată de dezvoltarea relațiilor sociale de încredere între partenerii zonei. Clusterul își formează un profil, care este promovat prin politica regională. Produsele se află în faza de dezvoltare de prototip.
Relațiile dintre întreprinderi sunt caracterizate de schimb de cunoștințe și de experiență între întreprinderi considerate încă tinere. În această fază se remarcă o creștere a intensității cooperării. Astfel, iese în evidență importanța rețelelor formale și informale de comunicare și de cooperare. Contactele directe, face-to-face, sunt foarte importante în această fază deoarece permit reducerea incertitudinii și a complexității.
Clusterul oferă, astfel, premisele structurale pentru dezvoltarea inovativă a produselor. În faza de creștere, odată cu extinderea rețelei crește și importanța configurării acesteia din punct de vedere organizatoric și al resurselor umane. O atenție deosebită se acordă selecției actorilor rețelei mai ales în vederea promovării procesului inovațional. În faza de creștere întreprinderile inovative din cluster încep să creeze un sistem de inovare. Acest lucru se explică prin scăderea avantajelor oferite de condițiile locale originale, prin necesitatea dezvoltării și perfecționării factorilor locali specifici.
Numai atunci când actorii clusterului obțin o valoare adăugată ridicată ca urmare a activității în cadrul rețelei se poate vorbi despre o colaborare de succes care să conducă la inovații. Cercetarea întreprinderilor este orientată asupra diferențierii produselor. Astfel, rețeaua are succes când se obține consensul actorilor regionali în ceea ce privește importanța cooperării regionale și a creșterii performanței. Faza integrării coincide și cu atingerea maturității clusterului care determină o anumită încetinire a creșterii. O problemă importantă a acestei faze o constituie menținerea flexibilității și a caracterului inovativ al rețelei.
În această fază apar fuziuni între întreprinderi și o puternică diferențiere a produselor. Astfel, trebuie analizată apariția unor noi membrii ai rețelei și dispariția altora. Din acest punct de vedere rețeaua se află într-un proces continuu de înoire. Dybe&Kujath identifică o reducere a spațiului de manevră în cadrul clusterului ca urmare a deplasării centrelor de competențe. Concentrarea se răsfrânge asupra raționalizării și asupra inovațiilor de proces.
Obiectivele managementului rețelei constau în identificarea unor clustere complementare („windows of locational opportunity”) cu care să se coopereze, și dezvoltarea de noi puncte forte astfel încât să se poată intra într-o nouă fază de creștere. Înainte de a se atinge faza restructurării, apare un proces de transformare. Acesta reprezintă punctul critic în care întreprinderile din cadrul clusterului prezintă avantajul unei flexibilități și a unei deschideri față de nou mai ridicate decât în cazul unei organizații ierarhice. Astfel, întreprinderile din cluster pot reacționa din timp la modificările mediului economic și pot face saltul spre o nouă fază de creștere.
Relațiile anterioare de cooperare pierd din importanță, ca urmare a dezvoltării întreprinderilor, iar cunoașterea inițială implicită difuzează și în afara clusterului. Întreprinderile din cluster caută noi câmpuri de activitate, iar unele reușesc chiar să dezvolte sisteme de inovare, de cele mai multe ori pe structura de rezistență a vechilor domenii. La nivelul întreprinderilor apare o diversificare a activității generată de restructurare. Astfel, în cazul restructurării accentul nu mai este pus pe inovații realizate în interiorul clusterului, ci pe diversificarea în cadrul unui nou cluster. Faza de restructurare reprezintă o schimbare radicală pentru cluster. În sensul cel mai larg rețeaua poate să regreseze sau să se afilieze la alte forme de rețele, pentru a putea să se adapteze schimbărilor.
Modele colaborative pentru rețele de firme
Principalele caracteristici ale organizării de tip rețea strategică sunt descrise în continuare:
– fiecare partener al cooperării acționează în vederea obținerii de avantaj competitiv, – interesul pentru afacere este mai important decât dreptul de proprietate,
– rețeaua informațională și structură este mai importantă decât conexiunea fizică (întreprinderi virtuale),
– coordonarea are întâietate în fața integrării (în sensul fuziunii),
– nu există o întreprindere centrală,
– rolurile sunt repartizate policentric,
– întreprinderile sunt independente din punct de vedere juridic, dar dependente din puncte de vedere economic,
– stabilitatea rețelei depinde de calitatea dependențelor mutuale dintre parteneri.
La rețelele strategice relațiile de schimb reprezintă nucleul organizării. În cazul comparării relațiilor de afaceri cu rețelele, se pot constata asemănări legate de faptul că în ambele situații două organizații se află într-o relație de dependentă reciprocă. În cadrul unei relații de afaceri, activitățile, resursele sau persoanele participante pot fi unite printr-o relație. Suma tuturor relațiilor de afaceri poate fi comparată cu o rețea.
Forma de organizare de tipul rețelelor strategice permite întreprinderilor mici, care sunt flexibile, să beneficieze de avantajele întrepriderilor mari fără să-și piardă independența. În rețelele strategice apar numeroase relații tranzacționale, caracterizate prin dependențe de tip asimetric. Rețelele strategice sunt deja tradiționale în industria auto. Tendința generală de reducere a etapelor procesului de fabricație și de dezvoltare de noi produse a condus la adâncirea diviziunii muncii între întreprinderi și extinderea cooperării în rețea.
În aprovizionare a apărut, ca urmare a reducerii numărului de pași ai procesului de producție, o creștere explozivă a nomenclatorului de produse realizate, în paralel cu implementarea conceptului Just-in-Time în rețeaua furnizorilor. Astfel, sarcinile care prezintă o importanță strategică sunt atribuite unui număr redus de furnizori: integratorii de sistem și furnizorii de module. Integratorii de sistem preiau sarcini modulare din cadrul procesului de producție. De pildă, ei sunt cei mai buni parteneri care adaugă valoare în producția de automobile, deținând o cotă importantă din activitatea de cercetare și din montajul final. Furnizorii de module se află pe același nivel cu integratorii de sistem în piramidă furnizorilor, fiind orientați asupra montajului și livrării de produse în sistemul Just-in-Time.
Activitatea de dezvoltare a acestora este, în comparație cu integratorii de sistem, mai redusă și se limitează la anumite componente. Aceste două tipuri de furnizori se află într-o relație de cooperare directă și aproximativ simetrică cu producătorii finali. În cazul interacțiunii dintre întreprinderile din cadrul unei rețele pot apărea o serie de factori care să influențeze pozitiv sau negativ activitatea agenților economici. Factorii cu acțiune pozitivă pot fi cuantificați prin intermediul potențialului de cooperare, iar cei cu acțiune negativă, prin intermediul riscului asociat cooperării. Potențialul de cooperare cuprinde acei factori care influențează pozitiv decizia de cooperare cu alte întreprinderi din rețea, respectiv scot în evidență avantajele cooperării față de acțiunea pe cont propriu. Acesta poate fi cuantificat teoretic prin intermediul potențialului de creștere a valorii. Teoriile anterioare care cuantificau creșterea în baza indicatorilor de profit și rentabilitate erau și în practică relativ ușor de valorificat.
Capitolul II – Caracteristici definitorii pentru clustere, organizații vituale și rețelele de firme de succes
2.1 Caracteristici generale
Mediile dinamice de tip cluster sunt caracterizate de o serie de elemente care stau la baza înființării și dezvoltării lor:
– rivalitate locală intensă bazată pe prestigiu, ceea ce stimulează schimbarea și îmbunătățirea continuă a bazei de asigurare cu resurse;
– dinamica competiției ca urmare a intrării unor noi companii în cluster, inclusiv de tip spin-off;
– cooperarea intensă între diferite instituții;
– accesul la factori de producție tot mai specializați (resurse umane, capital financiar, infrastructură) și colaborarea cu institute de cercetare și universități;
– apropierea față de clienții specializați.
Performanța economică este un obiectiv al fiecărui cluster, iar rezultatul inovațional reprezintă un indicator al performanței viitoare. Măsurarea performanțelor clusterului se poate realiza în baza a trei factori de succes: competitivitatea clusterului, creșterea clusterului și gradul de atingere a obiectivelor stabilite. În cadrul clusterelor tendința indică o trecere de la abordarea generală a performanței economice la o abordare axată pe rezultate. O treaptă superioară de evaluare a rezultatelor ne aduce în prim-plan rezultatul inovațional care este definit prin intermediul numărului de patente, prin rata de creștere a înființării de întreprinderi, prin valoarea investițiilor de tip venture capital, prin numărul de întreprinderi nou listate la bursă sau prin numărul de companii din cluster care au forța să ocupe o poziție relevantă la nivel global, de exemplu poziționarea în top 500.
Se observă că în cadrul clusterelor factorii de influență asupra evoluției acestora prezintă o caracteristică specializată, de exemplu, centre de cercetare specializate, traininguri specializate, specialiști, cerere specifică, reglementări specifice, instituții de colaborare specifice care sunt și generatoare de avantaj competitiv.
În acest sens, în cadrul clusterului se desfășoară un continuu proces de recrutare a resurselor umane specializate, facilitându-se astfel identificarea persoanelor deținătoare a competențelor necesare procesului inovațional, deci rezultatului inovațional al clusterului. Clusterul introduce un nou tip de cultură organizațională care depășește granițele întreprinderii și se bazează pe o serie de valori dintre care cea mai importantă este inovarea. În cadrul clusterului trainingul specializat apare ca un proces continuu, care reprezintă o condiție cheie a consolidării și dezvoltării acestuia și este sprijinită atât de către întreprinderi, cât și de către institutele specializate. Astfel, clusterul ajunge să dispună de angajați cu experiență generală, dar și de specialiști, fapt ce îi conferă o anumită stabilitate a forței de muncă și chiar o delimitare mai bună a sarcinilor. Un rol important este jucat de cunoștiințele specializate, de ideile inovative de afaceri și de cunoștiințelor tehnologice de la nivelul clusterului.
Evaluarea ideilor inovative de afaceri este necesară pentru reducerea riscurilor de eșec și dezvoltarea unor afaceri de succes pe baza tehnologiilor noi. O metodologie specifică se bazează pe completarea unor grile complexe grupate în diverse secțiuni.
Principalele criterii de care se ține cont la evaluare sunt:
• Criterii sociale: legalitatea afacerii, siguranța produsului pentru consumator, impactul asupra mediului ambiant, impactul social;
• Criterii aferente riscului de afaceri: fezabilitatea funcțională a produsului, fezabilitatea economică a produsului, costurile de investiții, perioada de rambursare a împrumuturilor, profitul, studiile de marketing, cercetarea și dezvoltarea produselor;
• Criterii aferente penetrării pe piață: compatibilitatea cu produsele existente, dependența de alte produse, instrucțiunile de învățare a utilizării corecte, necesitățile satisfăcute, vizibilitatea, promovarea, distribuția, service-ul;
• Criterii pentru analiza cererii: piața potențială, stabilitatea cererii, tendințele pieței;
• Criterii legate de concurență: aparența față de consumatori, concurența existentă, concurența nouă, prețul, protecția legală.
Pentru evaluare se dau note pe o scară de la 1 (eșec) la 5 (100% succes). Se pot aplica aprecieri de genul NU SE APLICĂ (N/A) sau NU ȘTIU (NS), cu observația că aceasta poate însemna o lipsă de informare, deci risc mai mare de eșec. Se poate calcula un scor mediu, șansa de succes fiind cu atât mai mare cu cât scorul mediu este mai mare.
La baza noului model de valori al clusterului se află cunoștințele specializate care imprimă un caracter de unicitate acestuia. Pe linia managementului cunoștințelor performanța clusterului va fi 36 măsurată și prin gradul de asigurare a cunoștințelor specializate și a calității acestora, precum și prin modalitatea de creare de noi cunoștințe
2.2 Caracteristici specific
Principalii factori instituționali care contribuie la perfomanța clusterului sunt următorii: guvernul, universitățile și centrele de cercetare specializate, institutele colaborării și întreprinderile. Guvernul afectează competitivitatea prin influențarea mediului de afaceri. Guvernul influențează la toate nivelele în sens pozitiv sau negativ mediul de afaceri și productivitatea clusterului.
Guvernul are cinci roluri distincte în contextul competițional:
– stabilește un mediu macroeconomic stabil din punct de vedere politic și legalislativ;
– îmbunătățește calitatea și eficiența infrastructurii (de pildă, drumuri și utilități) și a instituțiilor ( de exemplu, școli, universități),
– stabilește reguli și facilități care să guverneze competiția, de pildă, facilități pentru investitori, reglemetări pentru protecția proprietății intelectuale,
– facilitează dezvoltarea și îmbunătățirea clusterului,
– stabilește și participă la procesul de definire a priorităților regionale. Cele mai multe guverne realizează primele trei roluri. Puține guverne joacă în mod efectiv și rolurile patru și cinci. Astfel, rolul principal al guvernului constă în îmbunătățirea mediului de afaceri și nu în intervenția în procesul competitiv.
Sprijinul guvernului trebuie să se regăsească în următoarele direcții:
– investiții în știință și tehnologie:
• sprijin financiar pentru cercetarea din universități și alte centre de cercetare,
• stabilirea de reglementări și politici care încurajează investițiile în știința din universități și în infrastructura tehnologică,
• sprijin financiar pentru programe de training specializate în știință și reorganizare,
• repartiție uniformă a universităților în toate zonele,
• programe pentru atragerea unor investitori străini importanți sau pentru accesul la tehnologii noi.
– îmbunătățirea contextului politicii inovației:
• urmărirea aplicării legii proprietății intelectuale,
• urmărirea aplicării legilor anti-trust și înlăturarea barierelor din calea inovațiilor,
• reduceri fiscale pentru investițiile în cercetare
-dezvoltare și pentru colaborarea universitară.
– alocarea de resurse pentru dezvoltarea clusterelor:
• finanțarea dezvoltării clusterelor prin intermediul granturilor competitive,
• sprijin pentru instituțiile din cluster care comunică și colaborează cu mediul de afaceri local, • sprijinirea dezvoltării de strategii economice regionale bazate pe inovații.
– furnizarea de date pentru măsurarea performanței economice regionale:
• culegerea de date specifice prin îmbunătățirea sistemului informațional,
• culegerea de măsuri pentru promovarea performanței economice și a inovației.
Consiliile locale sprijină clusterele prin următoarele măsuri:
– îmbunătățește infrastructura de bază a afacerilor locale:
• infrastructura de transport,
• infrastructura de comunicare,
• asigurarea de programe de training specializat cu prioritate ridicată în strategia de dezvoltare economică regională.
– dezvoltarea unei strategii care include toți stakeholderii:
• spriină inițiativele de benchmarking regional,
• încurajează o viziune comună și colaborarea dintre întreprinderi, universități și centre de training,
• colaborează cu întreprinderile, universitățile, cu guvernul și cu alte organizații pentru a crea o structură organizațională care să permită implementarea unei strategii regionale.
– încurajează dezvoltarea clusterului:
• stabilește parcuri de cercetare și industriale care încurajează competiția bazată pe inovare,
• implementează măsurile care permit dezvoltarea clusterului. Universitățile și centrele de cercetare specializate sunt forțele care trebuie să stea la baza procesului de inovare.
Acestea sunt caracterizate de următoarele elemente:
– participă efectiv la eforturile de dezvoltare a clusterului,
– crează și sprijină oficiile de transfer tehnologic,
• colaborează cu întreprinderile și cu societățile de capital pentru a îmbunătății procesul de transfer tehnologic,
• analizează comparativ procesul de comercializare a drepturilor intelectuale create de universitate și promovează metode de diseminare eficientă a cunoașterii.
– adaptează curricula universitară și cercetarea la cerințele clusterelor locale.
• crează instituți specifice clusterelor pentru a sprijini colaborarea dintre mediul academic și clusterele industriale,
• colaborează cu industria locală pentru a stabili domenii de excelență în cadrul universităților care permit diferențierea universităților prin puncte forte complementare cu cele ale industriei locale,
• integrează eforturile de cercetare și de training cu cerințele industriei locale,
• participă la procesul de recrutare al întreprinderilor.
– sprijină eforturile de start-up ale profesorilor și studenților prin educație antreprenorială, finanțare și consultanță.
Institutele colaborării sunt organizații și rețele formale sau informale care sunt caracterizate de următoarele elemente:
– facilitează schimbul de informații și de tehnologie,
– promovează diferite tipuri de coordonare și colaborare care pot îmbunătății mediul de afaceri din economie sau din cluster,
– realizează analize diagnostic referitoare la poziția competitivă a clusterelor:
• compară poziția relativă cu alte clustere regionale,
• identifică limite, obstacole și avantaje.
– dezvoltă programe de training și de management:
• oferă programe prin institutele colaborării,
• oferă programe prin colaborarea cu instituții locale.
– participă activ cu guvernul în eforturile de recrutare:
• comunică cu întreprinderile din cluster pentru a identifica golurile din cluster și recrutează personal pentru a acoperi deficiențele.
Instituțiile de colaborare specifice clusterului cuprind asociații comerciale, incubatoare universitare, consilii consultative, rețele alumni ale școlilor și companiilor. Instituțiile de colaborare din clustere crează relații și contribuie la creșterea gradului de încredere între organizațiile din cluster. Acestea pot contribui semnificativ la creșterea ratei de succes a întreprinderilor start-up.
Un rol cheie în clusterele economice este jucat de către întreprinderi, care realizează următoarele :
– recunosc importanța locației pentru obținerea de avantaj competitiv,
– joacă un rol activ pentru îmbunătățirea mediului concurențial,
– comunică cerințele consumatorilor universităților locale, institutelor de cercetare și centrelor de training,
– contribuie activ la activitățile de dezvoltare a clusterului,
– participă activ la activitățile clusterului pentru a identifica noi oportunități de colaborare,
– contribuie la programele care sprijină noile întreprinderi (de exemplu, îmbunătățește accesul la capitalul de risc și la serviciile specializate).
Toate aceste entități organizatorice joacă un rol important în procesul de formare și promovare a clusterelor și rețelelor de firme. Pentru constituirea unui cluster de succes este necesară o acțiune integrată a acestora pentru a putea fi elaborată o politică unitară de dezvoltare regională și de creștere a competitivității regiunilor din România, o creștere bazată pe inovare și transfer tehnologic.
2.3 Strategii naționale și regionale de spijinire a clusterelor, organizațiilor virtuale și a rețelelor de firme în România
Strategiile referitoare la dezvoltarea României în care se regăsesc elementele specifice dezvoltării clusterelor sunt:
– Cadrul Strategic Național de Referință (CSNR) 2007-2013,www.fonduri-structurale.ro. – Strategia Națională de Cercetare Dezvoltare și Inovare 2007-2013, www.fonduristructurale.ro; – Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României (http://strategia.ncsd.ro).
– Strategiile de dezvoltare regională (Euroregiunea 3 Sud Muntenia www.adrmuntenia.ro), Euroregiunea 4 Sud Vest Oltenia (www.adroltenia.ro), Euroeregiunea 8 București Ilfov, www.adrbi.ro)
Cadrul Strategic Național de Referință (CSNR) 2007-2013, www.fonduri-ue.ro
Urmare a analizei socio-economice a situației din România, au fost identificate ca fiind necesare intervenții structurale majore pe termen lung în domeniul competitivității economice datorită: productivității scăzute, echipamentelor și tehnologiilor învechite, ineficienței energetice, spiritului antreprenorial insuficient dezvoltat, climatului de afaceri dificil, lipsei unei infrastructuri adecvate pentru sprijinirea mediului de afaceri, accesului limitat la finanțare, investițiilor insuficiente în cercetare-dezvoltare și tehnologia informației și comunicării (TIC), toate acestea afectând dezvoltarea mediului de afaceri.
Una dintre prioritățile tematice ale CSNR, formulate ca răspuns strategic al Guvernului la problemele economice actuale, se referă la creșterea competitivității pe termen lung a economiei românești. În acest context, se va încuraja inovarea și se va îmbunătăți procesul de punere în practică a rezultatelor activității de cercetare și dezvoltare la oportunitățile de piață, precum și accesul la finanțare și ITC. Întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de ajutoare pentru investiții și vor fi sprijinite prin servicii de consiliere pentru afaceri de calitate, precum și prin asigurarea accesului la alte tipuri de servicii necesare dezvoltării și creării de noi locuri de muncă.
Strategia Națională de Cercetare Dezvoltare și Inovare 2007-2013 (www.mct.ro)
Două dintre obiectivele Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2007-2013 se referă la:
(a) Crearea de cunoștințe prin obținerea unor rezultate științifice și tehnologice de vârf, creșterea vizibilității internaționale a cercetării românești și transferul rezultatelor în economie și societate, ameliorarea substanțială, calitativă și cantitativă, a performanței capitalului uman din cercetare, inclusiv prin dezvoltarea unor poli de excelență;
(b) Creșterea competitivității economiei românești prin promovarea inovării cu impact efectiv la nivelul operatorilor economici, accelerarea transferului tehnologic, deplasarea accentului spre exerciții de rezolvare a problemelor complexe cu aplicabilitate directă, 141 stimularea parteneriatelor cu firmele din sectoarele de producției și serviciilor pe baze competitive, crearea de centre de competență și de platforme tehnologice.
Strategia stabilește 9 domenii prioritare de cercetare-dezvoltare cu finanțare publică: Tehnologia Informației și Comunicații; Energie; Mediu; Sănătate; Agricultură, siguranță și securitate alimentară; Biotehnologii; Materiale, procese și produse inovative; Spațiu și securitate; Cercetare socio-economică și umanistă. În domeniul inovării, obiectivul propus este următorul: ponderea firmelor din România care introduc produse sau servicii inovative să se apropie de media UE spre sfârșitul perioadei de referință. Una dintre măsurile stabilite în acest sens se referă la dezvoltarea entităților de inovare și transfer tehnologic (de la brevet la produs, serviciu său proces), în cadrul unităților de învățământ și cercetare, ca premisă pentru formarea unor clustere științifice și de inovare.
Amploarea și natura rețelelor existente de colaborare – cu toate că sunt stabilite și funcționează câteva rețele de colaborare la nivel local, național și european-, companiile regionale nu se implică cu ușurință în aceste rețele, iar nivelul înregistrat de colaborare este foarte scăzut. Au fost identificate mai multe potențiale clustere (industria petrochimică în județul Prahova și industria de automobile în județul Argeș dețin cel mai bun potențial de dezvoltare), dar companiile specializate și instituțiile asociate cooperează doar la nivel informal și se poate constata o lipsă a conștientizării de către antreprenorii regionali a beneficiilor rezultate în urma creării unui cluster sau a unei rețele.
Nivelul de cooperare cu infrastructura de sprijin a inovării este foarte scăzut – IMM-urile au relații de colaborare în special cu universitățile sau cu institutele de cercetare, în special la nivel regional. Acest gen de colaborare nu reprezintă o prioritate pentru întreprinderile regionale și, de cele mai multe ori, este punctuală, cu scopul de a aplica pentru programele europene. Cauzele principale ale acestei situații sunt lipsa de corelare între nevoile reale ale companiilor și activitățile de cercetare realizate în universități și institute de cercetare, uzura infrastructurii de sprijin a cercetării și a afacerilor, lipsa marketingului în ceea ce privește potențialul de CDI al mediului de cercetare, lipsa de resurse financiare ale antreprenorilor regionali care să fie alocate pentru activități cu profit pe termen lung, slabă promovare a serviciilor efectuate de structurile de sprijin ale inovării.
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României (www.mmediu.ro/dezvoltare_durabila)
Ca orientare generală, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României vizează realizarea următoarelor obiective strategice pe termen scurt, mediu și lung: – Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale României, ca stat membru al UE.
– Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ariilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile.
– Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al țărilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.
Strategiile de dezvoltare regională.
Strategiile de dezvoltare regională identifică potențialul de dezvoltare la nivel regional, reprezentanții mediului de cercetare (universități, institute de cercetare), principalii agenți economici din zonă precum și infrastructura suport existentă, care reprezintă elementele de bază în inițirea și dezvoltarea unui cluster.
Capitolul III – Analiza potențialului inovativ al clusterelor și a rolului acestora în asigurarea dezvoltării durabile a mediului de afaceri
3.1 Structura eșantionului
În cercetarea practică ar trebui utilizat un eșantion decal puțin 1068 respondenți. Au fost însă înregistrate 100 de chestionare complete și corespuzătoare cerințelor. Metoda de eșantionare aleasă în cercetarea online a fost eșantionarea prin metoda cotelor, metodă neprobabilistică, care se bazează pe cotele pe care cercetătorul le stabilește impunând condiția că, pentru ca eșantionul să fie reprezentativ trebuie să respecte aceleași proporții. Determinarea cotelor reprezintă determinarea corespunzătoare a eșantionului. Au fost definite variabile de referință geografică, cifrele fiind furnizate de Registrul Comerțului. Selecția respondenților în eșantion s-a făcut prin căutarea de adrese de contact pe Internet de la firmele care fac parte dintr-un cluster, prin deplasare la sediul firmei și completarea de chestionare în format fizic după care au fost înregistrate ulterior pe platforma de lucru și prin contactarea managerilor de firme conform datelor furnizate de Registrul Comerțului.
3.2 Potențialul de realizare a unor clustere în cele opt regiuni de dezvoltare, pe baza analizelorb SWOT din strategiile regionale
Regiunea de Dezvoltare Nord- Est
Puncte Tari
trei centre universitare care au în preocupările de bază și cercetarea științifică, inventica, inovarea tehnologică, informatizarea și promovarea societății informaționale
infrastructura de baza de cercetare, dezvoltare și inovare
turism
Infrastructura de telecomunicații bine dezvoltată și cu un grad ridicat de acoperire
Oportunități
posibilitatea dezvoltării schimburilor comerciale datorită amplasării regiunii pe granița de est a Uniunii Europene
Regiunea de Dezvoltare Sud –Est
Puncte Tari
porturi maritime (Constanța – important port maritim și cel mai mare de la Marea Neagră, Mangalia și Midia – petrolier) și fluvio-maritime (Brăila, Galați, Tulcea și Sulina)
aeroporturi (Constanța – M. Kogălniceanu, Tulcea și Buzău)
producție de energie electrică nucleară ieftină (centrala Cernavodă)
producție și zăcăminte de hidrocarburi și gaze în zona maritimă a platoului continental, roci de construcție (Dobrogea)
suprafețe agricole mari și soluri fertile cu condiții favorabile pentru o agricultură ecologică
potențial economic extrem de valoros în Delta Dunării: una dintre marile rezervații naturale ale lumii
turism
industria petrochimică este prezentă în Năvodari
industria metalurgică în Galați și Tulcea
industria de echipamente în Brăila, Buzău, Constanța, Tecuci
industria de construcții și reparații navale în Constanța, Galați, Brăila, Tulcea, Mangalia, Midia
industria materialelor de construcție în Medgidia;
industria textilă în Brăila, Tulcea, Vrancea
Oportunități
apariția de centre logistice pentru mărfuri cu destinație și proveniență central europeană pentru descentralizarea financiară și administrativă
Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia
Puncte tari
producția de utilaj petrolier și chimic
poductia de produse petro-chimice
producția de automobile Dacia și Aro
producția agricolă vegetala
producția de carne
turism montan
Principalele sectoare economice
construcțiile de mașini – DACIA RENAULT
petrochimia
metalurgia
industria Electrică și Electrotehnica
agricultură
sectoare cu potențial : IT&C, Turism, Agricultura ecologică
46 234 întreprinderi, din care 99% IMM-uri
457 firme – activități inovative – locul 6 din cele 8 regiuni
Oportunități
clustere emergente în industriile constructoare de mașini, petrochimică și în agricultură cu un potențial mare de dezvoltare
Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest OLTENIA
Puncte tari
producția de autovehicule (Dacia Renault)
producția de energie electrică (Complexul Energetic Craiova SĂ)
producția de motoare, generatoare și transformatoare (Electroputere SĂ și Newage AVK SĂ);
producția generatoarelor de aburi (Societatea Comercială de Reparații și Servicii Termoserv Craiova SĂ);
prezenta investițiilor străine la câteva firme cheie din județ : Topway Industries SĂ (Norvegia), Newage AVK România SĂ (Germania, Marea Britanie), Ford (SUA)
cel mai mare producător de energie din România
3 universități de stat
potențial turistic diversificat
doua parcuri industriale operaționale, situate în județul Dolj (Craiova), în județul Gorj (Sadu), un parc industrial greenfield, la Corabia, precum și 5 incubatoare de afaceri.
Oportunități
poziția de frontiera favorabilă cooperării transfrontaliere
Regiunea de Dezvoltare Vest
Puncte tari
industrie prelucrătoare, servicii, construcții
dezvoltarea puternică a sectorului privat în comerț și servicii
gamă variată de materii prime necesare industriei (hidrocarburi lichide și gazoase, minereuri metalifere
potențial de dezvoltare ridicat de C-D-I: centre de cercetare și universități din domeniile medical, industrie constructoare de mașini, minier, chimie, agricultură în județul Timiș (18), centre de cercetare de excelentă în județele Hunedoara (6), Caraș-Severin (4) și Arad (2)
tradiție universitară de peste 80 ani
turism (stațiuni balneo-climaterice de tradiție)
Oportunități
specializarea parcurilor industriale pe domenii de activitate,funcție de specificul și potențialul zonei, precum și valorificarea zonei libere Arad Curtici
creșterea competitivității întreprinderilor prin investiții în proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare
Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest
Puncte tari
investiții importante în infrastructura de afaceri
formarea de clustere ale întreprinderilor cu mărci și tradiție în construcția de mașini și echipamente, mobilă și textilă
resurse de subsol (minereuri complexe, bauxită, gaz metan)
ponderea sectorului IT în crearea valorii adăugate brute este în creștere; sectorul IT&C în expansiune datorită firmelor private
capacitate antreprenorială în creștere
Oportunități
proiecte innovative în domeniul clusterelor și în domenii conexe:
Institutul Regional pentru Educație, Cercetare și Transfer Tehnologic
Rețea Regională de Transfer și Dezvoltare Tehnologică
crearea Polului de Competitivitate “Cetatea Științei” în Regiunea Transilvania de Nord
proiectul Cluster Network se va adresa structurilor de tip cluster pentru realizarea unei mai bune cooperări intre clustere și susținerea activităților, cu precădere a ÎMM. Acest proiect se va adresa structurilor de tip cluster, dar dintr-o perspectivă oarecum diferită, obiectivul proiectului constând în îmbunatățirea politicilor regionale și locale în domeniul inovării și al economiei cunoașterii
Regiunea de Dezvoltare Centru
Puncte tari
centre universitare specializate și centre de cercetare (Brașov, Târgu Mureș, Sibiu)
potențial turistic ridicat
o treime din parcurile industriale din România
sector industrial diversificat
industrie prelucratroare
infrastructura de producție disponibilă;
tendința de creștere a numărului IMM-urilor și a start -up -urilor
resurse de muncă calificate în numeroase domenii de activitate
Oportunități
potențial ridicat de utilizare a suprafețelor industriale ce dispun de o infrastructură de bază (reutilizarea fostelor zone industriale)
Regiunea de Dezvoltare Bucuresti-Ilfov
Puncte tari
motor de dezvoltare pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă
centru de inovare și cercetare din România
forță de muncă calificată
pol al industriei ITC
pol al industriei mecanicii fine.
cluster al industriei mecanicii fine
pol de dezvoltare al sectorului construcțiilor
pol al industriei de mase plastice
centre de cercetare și transfer tehnologic în domeniul ITC
Cele mai relevante întreprinderi mari din industria prelucrătoare
Oportunități
orientarea puternică a politicilor europene către sprijinirea CDI, a clusterelor și a transferului tehnologic.
interesul crescut al multinaționalelor pentru crearea de filiale și unități de CDI în cadrul regiunii
3.3 Interpretarea rezultatelor pe baza chestionarelor, a discuțiilor libere și prezentărilor locale din timpul workshop-urilor și a interviurilor realizate
Sinteza analizei potențialului de clusterizare: Județul Vâlcea are o economie foarte bine dezvoltată, în context național, susținută de sectorul serviciilor și o industrie modernă, dominată de companii multinaționale. Cu toate acestea, principalii indicatori macro-economici (PIB, productivitatea muncii, nivelul de salarizare, etc.) sunt la jumătatea mediei U.E.
Industria județului este dominată de sectoare cu valoare adăugată ridicată (IT&C) și a înregistrat o dinamică remarcabilă în ultimii 3 ani, însă este dependentă de un număr foarte redus de firme mari, preponderent cu capital majoritar străin.
Județul Vâlcea înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale antreprenoriatului din țară, economia județului fiind susținută, în mare parte, de companiile cu capital local. Unele produse cu o largă notorietate pe piața locală și externă sunt produse în județ. Piața imobiliară din județ este una foarte dinamică, cu un număr de peste 20.000 de noi locuințe în ultimii 5 ani, la care se adaugă parcuri industriale, comerciale și logistice. Productivitatea muncii din construcții de la nivelul județului este una dintre cele mai ridicate din țară.
Vâlcea este un pol de atracție al investițiilor străine directe, mai ales în sectoarele cu valoare adăugată ridicată, care necesită forță de muncă înalt calificată (IT&C, servicii financiare, outsourcing, etc.). Vâlcea este una dintre destinațiile europene cele mai atractive pentru relocarea firmelor din domeniul serviciilor IT, fiind un important centru universitar, cu forță de muncă calificată în domeniu, la salarii competitive.
Prin workshop-urile desfășurate s-a diseminat conceptul de cluster, informații despre bunele practici din UE, respectiv despre surse de finanțare, testându-se și totodată și interesul actorilor locali în realizarea de parteneriate și crearea/dezvolatrea de clustere.
Din discuțiile purtate în cadrul worksop-urilor oganizate a reieșit faptul că în România conceptul de cluster este conoscut la nivelul oamenilor de afaceri, al ONG-urilor (camere de comerț locale, asociații patronale și profesionale), autorităților publice locale, mediului universitar și de cercetare, dar în general este perceput în mod diferit.
Marea majoritate a participanților la workshop-uri sunt informați în ceea ce privește existența acestui tip de structura în Europa, fără a cunoaște în detaliu posibilitatea creerii acestora la noi în țară și posibilitățile de finanțare existente prin fonduri guvernamentale și structurale.
De asemenea discuțiile purtate au evidențiat un interes clar atât din partea autorităților locale cât și a comunității de afaceri pentru crearea/ dezvoltarea de clustere.
Potențialele clustere identificate în timpul celor 8 workshop-uri ca urmare a discuțiilor purtate, a interviurilor realizate și a prezentărilor reprezentanților locali sunt:
Tabel 3.1: Potențialul de dezvoltare
Pe baza chestionarelor primite din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României se pot trage următoarele concluzii cu privire la aglomerările specifice clusterelor existente/potențiale:
Tabelul 3.2: Domeniul de activitate al clusterului
Pentru promovarea conceptului de cluster și a bunelor practici în domeniu, precum și pentru promovarea rezultatelor proiectului, consorțiul a realizat site-ul InovCluster (www.fabricadebani.ro pagina”Clustere”), care are link pe pagina de web a Ministerului Economiei și a ANCS.
Concluzii
În urma analizării rezultatelor au reieșit următoarele concluzii:
Nu se poate vorbi de clustere la nivelul unei întregi regiuni de dezvoltare, ci mai degrabă de concentrări/ aglomerări industriale în jurul orașelor cu potențial industrial ridicat;
În toate cele 8 regiuni de dezvoltare exista condițiile necesare înființării de clustere și anume prezența celor trei petale ale trifoiului: domeniul businessului (afacerile și industria), mediul universitar și de cercetare, dezvoltare, inovare și domeniul public (autoritățile locale și regionale);
S-a consatat un real interes din partea tuturor participanților pentru constituirea de clustere inovative în România, atât la nivelul autorităților locale, al ONG-urilor, al companiilor, universităților, entităților de C-D cât și al comunității de afaceri;
Este necesare generarea unui climat de încredere între parteneri, condiție esențială pentru crearea și dezvoltarea unui cluster de succes;
S-a constatat o corelare între gradul mai avansat al cunoașterii teoretice a conceptului de cluster și conștientizarea importantei pregătirii resurselor umane locale și a rolului pe care clusterele îl pot juca în acest sens;
Este foarte diferită de la o regiune de dezvoltare la alta conștientizarea rolului pe care trebuie să-l aibă susținerea unor produse inovative specifice clusterului și a rolului pe care îl poate avea mediul academic și de cercetare.
Este necesară definirea unui concept românesc în urma adaptării modelelor internaționale pentru o înțelegere comună a termenului și o abordare unitară atât din punct de vedere al autorităților competente cât și al beneficiarilor;
Modelul trifoiului clasic ar trebui să conțină și a patra petală, în varianta românească, reprezentând verigă de facilitare a proceselor din interiorul clusterului (entități “catalizator”: camere de comerț, firme de consultanță);
Există deja numeroase inițiative de înființare de clustere de mai multe tipuri: “state driven” cum este cazul clusterelor IT și automotive inițiate de ADR Vest, “research driven”, cum este cazul Pro Wood finanțat de către FP7, sau “industry driven” cum este cazul clusterului natural automotive din jurul Dacia Renault;
În unele zone exista, fie și numai în faza neoficializata, clustere naturale (Mioveni),
În alte regiuni (Vest – Timișoara) exista clustere incipiente și inițiative de clustere trans-nationale;
Într-o fază foarte avansată se afla județul Covasna (Regiunea Centru), care, conform interviului acordat de către domnul Lajos Vajda, directorul Asociației intreprindeirlor mici și mijlocii din Covasna – ASIMCOV, „are schițele pregătite pentru 6 posibile clustere, capabile să amplifice posibilitățile firmelor și specificul zonei covăsnene”;
Exista inițiative pentru crearea de structuri asociative specifice clusterelor în Regiunile N-V și S-V;
Este necesară realizarea cluster mappingul pentru România;
Este necesară o Politică națională în domeniul clusterelor;
Inexistența unui cadru unitar de finanțare al clusterelor este momentan o frână ân dezvoltarea acestora;
Este necesară realizarea unor programe de instruire în domeniu, o modalitate de finanțare fiind utilizarea fondurilor structurale POS DRU pentru pregătirea personalului;
Este necesară realizarea infrastructurii specifice clusterelor, o modalitate de finanțare fiind utilizarea fondurilor structurale POR;
Este necesară demararea finanțării din fonduri structurale pentru crearea și dezvoltarea de clustere de top level în România prin utilizarea fondurilor POS CCE;
Este necesară promovarea conceptului de cluster și în alte zone din cele 8 Regiuni de dezvoltare ale României.
Sinteza analizei potențialului de clusterizare: Județul Vâlcea are o economie foarte bine dezvoltată, în context național, susținută de sectorul serviciilor și o industrie modernă, dominată de companii multinaționale. Cu toate acestea, principalii indicatori macro-economici (PIB, productivitatea muncii, nivelul de salarizare, etc.) sunt la jumătatea mediei U.E.
Industria județului este dominată de sectoare cu valoare adăugată ridicată (IT&C) și a înregistrat o dinamică remarcabilă în ultimii 3 ani, însă este dependentă de un număr foarte redus de firme mari, preponderent cu capital majoritar străin.
Județul Vâlcea înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale antreprenoriatului din țară, economia județului fiind susținută, în mare parte, de companiile cu capital local. Unele produse cu o largă notorietate pe piața locală și externă sunt produse în județ. Piața imobiliară din județ este una foarte dinamică, cu un număr de peste 20.000 de noi locuințe în ultimii 5 ani, la care se adaugă parcuri industriale, comerciale și logistice. Productivitatea muncii din construcții de la nivelul județului este una dintre cele mai ridicate din țară.
Vâlcea este un pol de atracție al investițiilor străine directe, mai ales în sectoarele cu valoare adăugată ridicată, care necesită forță de muncă înalt calificată (IT&C, servicii financiare, outsourcing, etc.). Vâlcea este una dintre destinațiile europene cele mai atractive pentru relocarea firmelor din domeniul serviciilor IT, fiind un important centru universitar, cu forță de muncă calificată în domeniu, la salarii competitive.
Capitolul IV – Strategia privind clusterele în domeniul turismului în zona Județului Vâlcea
4.1 Aspecte metodologico-operaționale
Definirea problemei decizionale, ca primă etapă a procesului cercetării de marketing, este de o importanță majoră, aceasta stând la baza unei corecte definiri a scopului și obiectivelor cercetării, reprezentând, factor determinant în cercetarea ce urmează a fi desfășurată. Problema decizională în cadrul Județului Vâlcea se conturează prin prisma faptului că IMM—urile au nevoie de a se dezvolta dar pentru asta trebuie să conlucreze împreună pentru a ptea fi mai puternice și pentru a se comporta ca un sistem integrat complex de interschimb de resurse informaționale, având o contribuție semnificativă pe planul cercetare-dezvoltare-inovare.
Mediul organizațional în care firmele își desfășoară activitatea în Județul Vâlcea, suferă schimbări din ce în ce mai spectaculoase din punct de vedere structural –organizațional. Odată cu dezvoltarea societății informaționale, mediul de afaceri anunță necesitatea apariției de noi tipuri de organizații, precum întreprinderea de rețea, clusterul, organizația virtuală etc. Cercetarea de față se referă la organizarea IMM-urilor în clustere penru interconectarea resurselor tehnologice, de cercetare-dezvoltare-inovare dar mai cu seamă a resurselor informaționale.
Mediul economic în care IMM-urile își desfășoară activitatea, evoluează prin crearea unui rețele de stimulare a parteneriatelor având ca scop dezvoltarea de strategii de promovare a inovațiilor. Clusterul este o rețea de firme care folosește diverse forme partajare a informațiilor, a cunoștințelor care reprezintă de fapt cheia de success în dezvoltarea IMM-urilor. Clusterul este acel mecanism care intercorelează firmele aflate în parteneriat, la nivel superior care prin diversitatea interconectării resurselor și complexitatea sistemului prin care fiecare firmă Firmele din România necesită organizarea în clustere
Două probleme majore apar la dezvoltarea clusterelor în Județul Vâlcea concretizându-se prin lipsa colaborării între membrii unui cluster și lipsa serviciilor specializate în domeniul inovării.
Sugestii: – clustere naționale de elită. Nu mai mult de 3 clustere pe regiunea de dezvoltare – Trebuie finanțat numai managementul clsuterului, o parte din pregătirea de specialitate și PR. Clusterele trebuie să funcționeze ca facilitatori ai proiectelor (de atragere a proiectelor pe fonduri structurale, de ex.)
– Definirea modelului de cluster, pe lângă modelul clasic al trifoiului cu trei foi al clusterului (statul, industria, cercetarea), realitatea românească cere adăugarea unui al patrulea: un facilitator sau catalizator rol care trebuie preluat de entitățile romanești care se ocupă de transferul tehnologic.
Există necesitatea organizării de workshoppuri atunci când se dorește dezvoltarea unui cluster. Au fost identificate 55 de posibile clustere în Județul Vâlcea, după aplicarea grilei celor 5 vectori conveniți (concentrarea de posibile elemente constitutive, unități de R&D, forța de muncă suficientă și înalt calificată, cooperare și existența unor servicii din partea terților. Au rămas 19 posibile clustere plus încă 3 descoperite anterior. Venind cu idei și viziuni inovatoare, firmele conduc și la creșteea economică a țării în care-și desfășoară activitatea. Acesta presupune și atragerea de investitori străini care de asemenea vă conduce la creșterea brand-ului de țară, adică turism de afaceri, și noi posibilități de dezvoltare, noi parteneriate avantajoase cu diverse multinaționale, o mai bună imagine pe mapamond. România are nevoie de noi idei dezvoltare, dar numai prin muncă multă și printr-o schimbare de mentalitate vom putea progresa. Utilizarea mediului online, se va face util și în România și va ajuta la atingerea unui anumit nivel de ascensiune economică, dar atât timp cât firmele noastre continuă să tolereze situația în care doar să aștepte ca firmele străine să aducă schimbări, nu vor exista progrese vizibile.
4.2 Efecte sinergice în turism și sectoarele complementare
Turismul este una din industriile ce se dezvoltă cel mai rapid la scară mondială și în același timp principală sursă de venituri în valută pentru un număr apreciabil de țări în dezvoltare. Prin vastul potențial uman, material și natural pe care îl antrenează în desfășurare, prin efectele multiplicative asupra domeniilor de referință, turismul acționează ca un factor stimulator al progresului de dezvoltare. Mult timp, importanta economico-socială a turismului a fost ignorată în mod sistematic de multe guverne și de populație în general, însă, cu timpul, această recunoaștere s-a intensificat. Astăzi, turismul a dovedit a fi o sursă importantă în crearea de valoare și în ocuparea forței de muncă.
La nivelul economiei unei țări sau zone, efectele turismului trebuie analizate, în general, plecând de la legătura lor cu obiectivele fundamentale ale întregului sistem economic; se poate determina contribuția turismului la crearea și utilizarea venitului național, efectele acestuia asupra inflației, investițiilor sau diversificării structurilor economice, rolul lui în creșterea calității vieții.
Turismul este o activitate capabilă să stimuleze îmbunătățiri ale echipamentului turistic (cazare, hrană, comunicații etc.), să influențeze activitatea de servicii (comerciale, sănătate, de agrement), să contribuie la creșterea dimensiunii sectoarelor economice destinate să satisfacă cererea turistică. Prin turism se pot valorifica elemente precum peisajul, climă, apele minerale terapeutice, obiective culturale, elemente ce nu pot fi valorificate în alte domenii de activitate. Astfel, se asigură dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse care să permită dezvoltarea industrială a acestora, pe baza resurselor turistice naturale și antropice, care atrag turiști și duc la apariția și dezvoltarea stațiunilor turistice.
Prin amenajarea acestor stațiuni, turismul contribuie la ridicarea economică și culturală a Județului Vâlcea și, în consecință, la crearea unor condiții mai bune de viață pentru populația locală. Se încurajează, astfel, crearea producției alimentare (pe baza produselor locale), utilizarea unor mijloace de producție din zona respectivă, conservarea unor obiceiuri și meșteșuguri tradiționale. Datorită efectelor benefice asupra economiei Județului Vâlcea, activitatea turistică favorizează eliminarea decalajelor inter și intraregionale, privite la scară națională sau mondială, constituind un remediu pentru prosperitatea acestora, asupra urbanizării și construcției de locuințe, amenajării de drumuri, realizării de servicii publice etc. Pentru zonele de destinație din Județul Vâlcea, turismul reprezintă un mijloc de ridicare a nivelului de trai, de creștere a calității vieții.
Astfel, se oferă locuri de muncă pentru populația locală, se valorifică materii prime și produse agricole, tradiții etnoculturale ale zonelor receptoare, se amplifică consumul comercial și cultura regională prin dezvoltarea artei populare, ansamblurilor artistice, a meșteșugurilor. Turismul nu influențează numai în mod direct nivelul calității vieții, ci și indirect, prin interferența acestuia cu unele ramuri (agricultura, industria, comerțul etc.). Astfel, prin turism se oferă un debușeu pentru surplusuri relative de forță de muncă, se valorifică în mod superior produse locale, se exploatează în comun cu alte ramuri (industria, agricultură) forme de energie neconvențională, se stimulează unele ramuri producătoare de bunuri de consum cu rol major în asigurarea calității vieții; turismul contribuie la dezvoltarea concurenței, fapt ce conduce la îmbunătățirea standardelor calitative de către unele ramuri economice.
Prin forța de convingere pe care o exercită asupra turistului contactele cu populația din locurile alese drept destinație a călătoriilor din Județul Vâlcea, turismul contribuie la sensibilizarea turiștilor față de realitățile din locurile vizitate, la cultivarea unui climat de înțelegere reciprocă între oameni, constituind o formă de legătură directă între oameni pe plan intern și mai ales internațional.
4.3 Obiectivele strategiei în domeniul turismului
Pornind de la scopul definit, au fost elaborate obiectivele, prin intermediul cărora au fost identificate concret informațiile necesare analizei propuse. Prin formularea obiectivelor s-a urmărit la nivel operațional obținerea informațiilor necesare pentru fundamentarea deciziei de reorientare și de implementare a activităților companiilor din Județul Vâlcea în mediul online urmărind utilitatea și beneficiile oferite de organizarea firmelor din Județul Vâlcea pe categorii de clustere și pe categorii de regiuni.
Obiectivele principale avute în vedere sunt :
1. Identificarea nivelului de importanță în construirea unor rețele de firme (networking)
2. Identificarea funcțiilor/activităților pe care organizațiile sunt dispuse să le realizeze în cadrul clusterelor;
3. Identificarea caracteristicilor socio-economice ale organizațiilor studiate ;
4. Identificarea funcțiilor/activităților pe care organizațiile sunt dispuse să le realizeze în cadrul clusterelor;
5. Identificarea barierelor culturale/sociale în fața organizării de rețele de microîntreprinderi și IMM-uri;
6. Determinarea ‖unghiului de deschidere‖ a IMM-urilor în vederea organizării de clustere de întreprinderi;
7. Anticiparea gradului de dezvoltarea a potențialului antreprenorial prin intermediul clusterelor de întreprinderi;
8. Identificarea nivelului de importanță privind încurajarea inițiativei antreprenoriale în urma organizării de clustere de întreprinderi
9. Identificarea nevoii IMM-urilor de programe de guvernare specific care să le ajute stimuleze potețialul tehnologic prin crearea de cluster-e de întreprinderi
10. Identificarea gradului de dezvoltare și diversificare la nivel național a economiei
11. Identificarea nivelului de importanță acordat demersului de organizare a IMM-urilor în clustere de întreprinderi, în domenii similare de activitate și interconectarea acestor cu clustere din domenii conexe de activitate
12. Determinarea gradului de importanță al rezultatelor ce vor fi obținute și contribuția acestora la dezvoltarea mediului de afaceri privind îmbunătățirea procesului de integrare și dezvoltare regional dar și importanța acestora pentru interesul public
13. Furnizarea de informații privind măsura în care organizațiile prezente la nivel național, din diferite sectoare de activitate, identifică necesitatea de a se organiza în cluster-e și asimilarea unei viziuni strategice de organizare în cluster-e, incubatoare de afaceri, parcuri științifice și tehnologice
14. Stabilirea demersurilor antreprenoriale specific organizațiilor de la nivel național, prin prisma scoaterii în evidență a cluster-elor ca strategie de dezvoltarea a economiei de tranziție fază de dezvoltare a stadiului în care ne aflăm de o perioadă destul de mare
15. Identificarea canalelor de comunicare utilizate în urma organizării de cluster-e de întreprinderi
16. Cunoaștere percepției organizațiilor cu privire la organizarea în cluster-e de întreprinderi
17. Furnizarea de informații privind previzionarea beneficilor apărute ulterior promovării cluster-elor, atragerea de investiții în sectorul cercetare-dezvoltare-inovare, încurajarea cooperării internaționale în domeniu, stimularea cooperării între niversități, institute de cercetare
18. Determinarea valorii adăugate create în urma organizării IMM-urilor în cluster-e de întreprinderi.
Obiectivele derivate ale cercetării sunt:
1. Îmbogățirea bagajului de cunoștințe prin aprofundarea stadiului cunoașterii și analiza principalelor abordări din literatură de specialitate, a elementelor componente ale managementului bazat pe cunoștințe în cadrul clusterelor;
2. Realizarea unei analize comparative a diferitelor modele de dezvoltare/implementare a clusterelor în Uniunea Europeană România;
3. Diseminarea rezultatelor obținute pentru a crea premisele necesare implementării eficace a modelului;
4.4. Principiile de funcționare ale clusterelor
Clusterul turistic este o concentrare geografică de companii și instituții interconectate prin activități de turism. Aceasta include furnizori, servicii, guverne, instituții, universități și concurenți.
Premisele dezvoltării clusterelor în turism în Județul Vâlcea presupun:
– Existența întreprinderilor competitive;
– Amplasarea geografică favorabilă, potențial natural, tradiții culturale, gastronomice, sinceră ospitalitate;
– Partenerii cheie sunt concentrați în preajmă;
– Diversitatea mare a partenerilor;
– Existența legăturilor formale și neformale între partenerii clusterului. Un cluster în turism este asociat cu un produs turistic și o destinație turistică. La dezvoltarea clusterului în domeniul turismului în Județul Vâlcea ar trebui să fie incluse următoarele componente:
– elemente statice reprezentate de serviciile de cazare și restaurație;
– elemente mobile date de serviciile de transport de pasageri, cele ale agențiilor și operatorilor de turism, servicii rent-a-car;
– elemente dinamice, respectiv serviciile de agrement, cultural-sportive fiind principalele responsabile pentru intensificarea consumului prin creșterea cheltuielilor de către vizitatori.
Clusterul în turism include, în plus față de activitățile specifice sectorului turistic-cazare, catering, transport, divertisment și atracții diverse, operatori și agenții de turism, ghiduri, meșteșuguri, închirieri de mașini, și activități de sprijin, cum ar fi servicii organizaționale de sprijin, infrastructura de transport, educație și formare profesională, consultanță și alte servicii de afaceri. Este nevoie de participarea și a altor actori decât a celor specifici pentru a dezvolta un cluster în turism. Pentru acești autori, Consiliul Județean al Județului Vâlcea ar trebui să încurajeze programe de atragere a investițiilor private, să finanțeze investițiile în infrastructură și să promoveze turismul în regiune, deoarece numai așa un cluster se poate dezvolta și poate să asigure competitivitatea unei destinații turistice.
Clusterele în turism, și nu numai, pot funcționa sub mai multe forme:
– Geografică: inițierea spațială a activităților economice clusterizate, începând de la nivel local (spre exemplu, cluster-ele din turismul balnear, montan sau de coastă) și sfârșind în plan global (spre exemplu, clusterul turismului cosmic);
– Orizontală: câteva ramuri/sectoare pot să intre (constituie subrețele) în cadrul unor clustere mai largi (spre exemplu, sistemul touroperatorilor sau al hotelierilor);
– Clusterele – suport al creșterii competitivității activității turistice
– Verticală: în clustere pot să existe etape ale procesului de producere comune/interconectare concrete. E important, în acest caz, cine din participanții rețelei reprezintă inițiatorul și executorul final al inovațiilor în limitele clusterului;
– Laterală: în cadrul clusterului se unesc (fuzionează) diferite sectoare, care pot să asigure economiei impactul global, ducând la noi combinații interioare (spre exemplu, clusterul tip conglomerat);
– Tehnologică: compatibilitatea ramurilor care utilizează una și aceeași tehnologie (spre exemplu, clusterul sistemelor de rezervare turistică);
– Focus: cluster de firme, concentrate în jurul unui centru-întreprindere, centru tehnologic sau instituție de învățământ;
– Calitativă: esențial aici e nu atât realitatea cooperării dintre firme, ci modul în care cooperează. Rețeaua nu întotdeauna, automatic, stimulează dezvoltarea inovațiilor. Invers, se întâmplă ca în cadrul rețelelor, procesele de inovare să fie blocate în schimbul ridicării, majorării măsurilor de protecție (secret tehnologic, comercial etc.). Relațiile reciproce cu furnizorii pot să stimuleze procesele de inovație, dar tot ele pot fi utilizate, transpunându-li-se cheltuielile partenerilor și postați fiind astfel în constrângeri financiare.
Pentru dezvoltarea potențială de clustere în Județul Vâlcea trebuie luate în considerare anumite criterii statistice specifice, cum ar fi:
– Cifră de afaceri sectorială din zonă în comparație cu cifra de afaceri din sector la nivel regional/național;
– Rata forței de muncă ocupate din sector din zona dată;
– Creșterea mai mare decât media din sector (date anuale, comparație sectorială);
– Identificarea unui număr mai mare de ÎMM nou înființate în zonă/sector;
– Concentrarea unui grup important de organisme/instituții cu competență în dezvoltarea infrastructurii economice și/sau care furnizează servicii/training companiilor locale ce operează în zonă.
Metodologia de identificare folosită pentru a selecta o zonă turistică relevantă pentru crearea unui cluster în Județul Vâlcea se bazează pe trei mari componente: proximitatea fizică (concentrarea geografică); dominanța IMM-urilor – nivel ridicat de concentrare a companiilor mici (numărul de IMM-uri mai mare decât numărul companiilor mari); rețele interfirme în câteva dintre industriile interconectate. În cadrul „clusterului” firmele grupate au domenii de activitate identice sau interconectate, dar chiar dacă domeniile sunt diverse, elementul comun este că într-o regiune un anumit tip de industrie sau activitate economică devine dominantă și de performanță înaltă. Deși între firme există relații de tip concurențial și ele sunt specializate pe tipuri, varietăți de produse similare, între ele se produce o cooperare, asociindu-se în domenii care le asigură un spor de competitivitate, astfel creând raportul optim de concurență – cooperare numit „competiție cooperativă”.
Între firme apar nu numai fenomene de mimetism sau de copiere rapidă a inovației, dar și de infrastructură comună de inovație, în care universitățile și centrele tehnologice au un rol esențial. Există o capacitate de asociere și relații de încredere întreținute de un mediu de încredere reciprocă ce reduc costurile tranzacțiilor și sporesc avantajele competitive pentru fiecare formă de aglomerare.
Domeniile de cooperare pot fi pregătite profesional, inclusiv tehnici de management și marketing, cercetare – dezvoltare și tot ceea ce presupune capacități inovative. Impedimente în dezvoltarea clusterelor: Frica de a învești, din cauza unor relații neformale complicate, generate de dorința elitei locale de a ține totul sub control; Influența nefastă a infrastructurii generale, transporturilor, telecomunicațiilor ș.a.; Nu toți operatorii turistici sunt pregătiți pentru implementarea proiectelor inovaționale; Buget auster; Migrația populației active peste hotarele țării.
4.5 Direcții de acțiune
Este important de accentuat că fenomenul cluster-ului nu poate apărea la comanda autorităților din Județul Vâlcea, ci este un răspuns la politica pe care o promovează guvernul. Formele de stimulare a acestui proces din partea statului diferă în funcție de specificul economiei, dar majoritatea sunt de natură financiară cum ar fi finanțare directă, împrumuturi, credite preferențiale pentru elaborarea politicilor și dezvoltarea viziunilor științifice și de cercetare, inovații și tehnologii avansate.
Sarcina principală a autorităților din Județul Vâlcea constă în îmbunătățirea și eliminarea condițiilor nefavorabile și eliminarea impedimentelor ce stau în calea dezvoltării inovațiilor.
Clusterele au impact asupra concurenței în trei sensuri:
a) prin sporirea productivității companiilor aflate într-o anumită zonă;
b) prin delimitarea direcției și ritmului de inovare, prin care viitoarea productivitate va fi influențată;
c) prin stimularea creării de afaceri noi care vor dezvolta și întări respectivul cluster.
Una dintre căile de creștere economică sugerate de economiști este includerea turismului printre ramurile prioritare pentru dezvoltare în Județul Vâlcea. Deschiderea piețelor respective pentru investițiile și serviciile internaționale este însoțită de pierderi substanțiale de venit la fiecare dintre verigile creatoare de valoare din industria turistică. Pierderile sau scurgerile din veniturile regionale realizate în turism sunt definite ca sume retrase din cheltuielile turiștilor pentru: plata impozitelor, repatrierea profiturilor, importuri de bunuri și servicii destinate activității turistice, salarii plătite în exteriorul regiunii.
Pierderile din veniturile turistice se împart în următoarele categorii: scurgeri externe sunt direcționate în exteriorul destinației turistice și al portofoliului industrial regional și sunt determinate de: finanțarea externă (prin credite sau investiții de capital), plata unor servicii prestate de furnizorii externi (de rezervare, comercializare, transport etc.); scurgeri interne, care în general sunt imputabile importurilor efectuate de ramurile care formează portofoliul industriei turistice; volumul lor depinde de cererea turiștilor privind calitatea și nivelul serviciilor turistice și diversitatea bunurilor de larg consum (pot fi asociate și cu plata din surse externe a capitalului și forței de muncă); scurgeri invizibile, care includ valoarea ocaziilor ratate sau costurile de oportunitate, în categoria lor intrând: pierderi invizibile de natură financiară (generate de evaziunea fiscală), schimburi valutare neoficiale, investițiile și depozitele offshore1, deteriorarea resurselor naturale rare, a potențialului cultural și patrimoniului istoric.
Scăderea pe termen lung a resurselor menționate și în mod ireversibil are ca efect, în plan regional, scăderea calității destinației turistice și a calității vieții din Județul Vâlcea. Strategia dezvoltării turismului aplicată asupra întregului sistem de tip cluster din interiorul unei regiuni are ca obiective: reducerea scurgerilor de venit pe fiecare verigă a rețelei. Clusterele turistice includ, pe lângă subramurile industriei turistice, și alte ramuri din afara sectorului, dar care au legături cu acesta prin procesul de valorificare economică a resurselor turistice. maximizarea valorii nou create (adăugate) la nivelul fiecărei verigi incluse în cluster.
4.6. Rezultatele politicilor publice
Politica de dezvoltare bazată pe promovarea clusterelor reprezintă o modalitate nouă de a gândi asupra problemelor economiei și de a organiza eforturile acesteia vizând dezvoltarea. Plasând politica față de clustere pe o poziție centrală în cadrul strategiei largi a dezvoltării, guvernele pot creea condițiile unei abordări mai cuprinzătoare a dezvoltării economice, o coordonare mai bună a eforturilor agențiilor publice și evitarea duplicării acestor eforturi. Totodată, industriile sunt ajutate să-și stabilească prioritățile și sunt încurajate să dezvolte relații constructive cu administrația publică. Într-o asemenea abordare, în care industriile sunt cele care preiau inițiativa și joacă rolul principal în dinamica regiunii, iar statul cu organismele și instituțiile sale intervine doar pentru a susține și facilita inițiativele private, se generează un climat pozitiv, favorabil creșterii firmelor locale și atractiv pentru firmele din exterior.
Astfel, politica de promovare a clusterelor crează ocazia unei reformulări a rolurilor sectorului privat, guvernului, asociațiilor profesionale și de comerț și ale instituțiilor din sfera educației și a cercetării. Ea încurajează colaborarea dintre firmele de diferite mărimi și creează un forum deschis dialogului constructiv dintre guvern și oamenii de afaceri, transformându-se într-un instrument eficient pentru identificarea oportunităților comune și asigurând un ghidaj util atât pentru politicile economice, cât și pentru cele sociale.
Promovarea clusterelor permite să se țină mai bine cont de natura concurenței și de sursele de avantaj competitiv. Clusterele stabilesc și valorifică interconexiuni importante în materie de tehnologii, abilități profesionale, informații, nevoi ale consumatorului, tehnici manageriale și de marketing, valabile indiferent de specificul industriilor sau firmelor participante. Asemenea legături influențează fundamental concurența și, mai ales direcția și ritmul inovării. Și din punctul de vedere al teoriei economice general acceptate, politica de dezvoltare întemeiată pe clustere este perfect justificabilă, acceptabilă și recomandabilă, raționalitatea să economică fiind formulată succint în câteva argumente.
· În primul rând, externalitățile care conduc la formarea clusterelor indică posibilitatea unor echilibre multiple, care presupun niveluri diferite de prosperitate. Politică publică devine astfel necesară pentru a influența evoluția întregului sistem către starea de echilibru cea mai favorabilă, cea care poate asigura o prosperitate mai mare pentru regiunea în care este amplasat clusterul.
· În al doilea rând, nu toate externalitățile asociate prezenței unui cluster se produc în mod automat, unele dintre ele putând fi, și având nevoie să fie declanșate și consolidate prin acțiunea deliberată a autorităților publice, conform unei strategii convenite împreună cu sectorul particular implicat.
· În fine, în al treilea rând, timpul necesar pentru ca sub impactul unei aglomerări de tip cluster, o regiune să atingă starea de echilibru la un nivel înalt al prosperității, nu este predeterminat și poate fi în mod substanțial influențat prin măsuri de politică economică, în sensul accelerării evoluțiilor firești și al scurtării duratei necesare derulării lor. Există mulți factori care pot favoriza nașterea și dezvoltarea unui cluster și, fără îndoială, unii dintre aceștia ar putea fi creați de autoritățile publice de nivel local sau național. Totuși, realitatea demonstrează că cele mai importante și dinamice aglomerări economice de tip cluster nu au fost plănuite și create de stat, ci s-au afirmat în lipsa oricărei inițiative guvernamentale. Dar chiar dacă în lume există puține exemple de clustere create prin acțiunea deliberată a statului, nu înseamnă nici pe departe că dezvoltarea bazată pe clustere ar fi un domeniu în care intervenția guvernamentală prin politici nu ar fi necesară și prezentă.
Dimpotrivă, clusterele au stârnit și continuă să trezească un interes tot mai larg sub aspectul potențialului lor de a deveni instrumente eficiente pentru impulsionarea avansului tehnologic, a competitivității și a dezvoltării economice. Guvernele sunt pe deplin conștiente de faptul că apartenența la clustere și rețele inter-firme se poate reflecta în spor de productivitate, de creativitate și de performanță competitivă la nivelul firmelor membre, ceea ce constituie un imbold pentru creșterea economică, competitivitatea și dezvoltarea întregii economii. Prin identificarea clusterelor și a nevoilor lor specifice, guvernele pot iniția programe de dezvoltare care să construiască perspectiva economiilor locale pornind de la punctele lor tari, asigurând sprijinul adecvat firmelor membre și contribuind astfel la o alocare mai eficientă a disponibilului limitat de resurse.
Clusterele constituie, totodată, un mediu stimulativ pentru nașterea în ritm accelerat a noi companii (start-ups), fie prin fondarea acestora de către foști angajați ai firmelor din cluster, care vor să pună bazele unor afaceri autonome, fie prin desprinderea unor activități sau funcții noi, derivate din cele desfășurate în mod curent de către companiile deja existente, pentru a deveni obiectul de activitate al unor tinere firme (spin-offs), de regulă puternic inovatoare (cum sunt, de pildă, cele ce se nasc în mod constant în Silicon Valley). Rata înaltă a apariției de noi firme interesează guvernele în mod deosebit, deoarece ea reflectă existența unui mediu economic dinamic, plin de vitalitate și o activitate economică efervescentă, adică un context foarte favorabil performanței și creșterii.
Dar poate că unul dintre motivele cele mai însemnate pentru care clusterele sunt privite de către guverne ca fiind extrem de importante, constă în faptul că ele permit ÎMM să combine avantajele de care beneficiază în mod obișnuit firmele de mici dimensiuni, cu avantajele care decurg din desfășurea activității la scară mare, fapt de o importanță majoră pentru capacitatea acestora de a derula operațiuni la nivel internațional. Liberalizarea economică și integrarea internațională a piețelor limitează posibilitatea firmelor de a rămâne mici și în același timp eficiente, iar această realitate constituie o motivație puternică pentru că guvernele să intervină prin politici de încurajare a dezvoltării unor clustere, în scopul depășirii constrângerilor derivate din desfășurarea activității firmelor la o scară prea redusă. În plus, apartenența la un cluster poate înlesni în mod substanțial depășirea perioadelor de declin economic, întrucât clusterele sunt mai adaptabile la schimbare și rezistă mai bine decât firmele individuale – mai ales ÎMM – șocurilor din mediul economic exterior.
În fine, un rol însemnat în menținerea interesului pentru clustere îl joacă, desigur, și efectele de demonstrație. Există deja numeroase clustere active și eficiente, care și-au căpătat un meritat renume internațional și care oferă atât un exemplu tentant de urmat, cât și lecții prețioase pentru guverne în legătură cu drumul de urmat în materia politicilor de promovare a acestui tip de structuri
4.7. Rezultatele măsurilor
În urma accentuării fenomenului globalizării și a creșterii competitivității pe piețele naționale, europene și internaționale, nevoia firmelor de a aparține unui cluster devine din ce în ce mai puternică, constituindu-se într-un real avantaj pentru IMM-uri, ca urmare atât a accesului rapid la informații, cunoștințe, know-how, utilizând tehnologii performante, cât și a strategiilor comune de dezvoltare. Astfel astăzi, putem afirma că, clusterele reprezintă viitorul dezvoltării economice, inovării și creșterii competitivității .
Dezvoltarea de perspectivă a economiei locale se bazează în primul rând pe sectoare economice cu un consum intensiv de know-how și de capital, care oferă perspectiva unor creșteri în productivitate fără să mizeze pe un consum intensiv de mână de lucru. Implemetarea și dezvoltarea clusterelor oferă orizonturi largi de posibilități de dezvoltare și creare de noi contacte de afaceri, atragere de investiții, încurajarea exportului și totodată dezvoltarea producției în România, operarea cu un flux intens de informații și cunoștințe, dezvoltarea contactelor internaționale. În pofida faptului că, clusterele au apărut pe teritoriul României destul de târziu și s- au dezvoltat intru- un ritm lent în perioada 1998 – 2006. În ultimii 5 ani clusterele au început să se dezvolte într-un ritm din mai accelerat, explicații pentru această creștere a interesului pentru clustere putem să regăsim de exemplu în criză economică. Criza a obligat mai ales firmele mici să găsească soluții rapide și puțin costisitoare pentru a putea trece de această perioadă cu turbulențe. Facilitățile oferite de către stat prin intermediul instituțiilor guvernamentale au contribuit la dinamizarea procesului. Sesiunile de training și instruire desfășurate în cadrul diverselor proiecte de cercetare enunțate în cadrul capitolului ÎI au facilitat clusterizarea. În toate cele 8 regiuni de dezvoltare exista condițiile necesare înființării de clustere și anume prezența celor trei petale ale trifoiului: domeniul businessului (afacerile și industria), mediul universitar și de cercetare, dezvoltare, inovare și domeniul public (autoritățile locale și regionale).
Exista un real interes pentru constituirea de clustere inovative în România, atât la nivelul autorităților locale, al ONG-urilor, al companiilor, universităților, entităților de C-D cât și al comunității de afaceri. Este necesară generarea unui climat de încredere între parteneri, condiție esențiala pentru crearea și dezvoltarea unui cluster de succes.
Conștientizarea rolului pe care trebuie să-l aibă susținerea unor produse innovative specifice clusterului și a rolului pe care îl poate avea mediul academic și de cercetare este foarte diferită de la o regiune de dezvoltare la alta, Este necesară definirea unui concept românesc în urma adaptării modelelor internaționale pentru o înțelegere comună a termenului și o abordare unitară atât din punct de vedere al autorităților competente cât și al beneficiarilor. Este de preferat în cazul românesc ca modelul trifoiului clasic să continuă și a patra petală, reprezentată de o verigă de facilitare a proceselor din interiorul clusterului (entități „catalizator‖: entități de inovare și transfer tehnologic, camera de comerț, firme de consultanță).
Există deja numeroase inițiative de înființare de clustere de mai multe tipuri: „state driven”, „research driven”, sau „industry driven”. În unele zone există, fie și numai în faza neoficializată, clustere naturale. În alte regiuni în speță cele din zona de graniță, exemplu granișa cu Ungaria există clustere incipiente și inițiative de clustere transnaționale. S-au identificat inițiative pentru crearea de structuri asociative specifice clusterelor. În ceea ce privește propunerile se recomanda finalizarea finalizarea cluster mappingul pentru România. În egală măsură întreprinderile resimt nevoia unei strategii naționale în domeniul clusterelor și un plan de acțiune. Inexistența unui cadru unitar de finanțare al clusterelor este momentan o frână în dezvoltarea acestora.
Concluzii
Politică macroeconomică privind dezvoltarea turismului necesită concentrarea acțiunilor inițiate de puterea publică (guvern), dar și cooperarea între regiunile sau statele care includ turismul printre prioritățile economice în scopul atingerii unor obiective comune prin concentrarea eforturilor și mijloacelor acestora. Interesul sau dezinteresul manifestat de autoritățile publice față de creșterea economică durabilă poate fi evidențiat într-o anumită măsură prin politica turistică și efectele acesteia pe termen scurt (contribuția la dezvoltarea economică a țării sau regiunii) sau pe termen lung – rezistența economiei în fața crizelor economice, creșterea competitivității economiei pe piața mondială și îmbunătățirea imaginii țării în comunitatea internațională.
Majoritatea țărilor adoptă strategii de susținere a dezvoltării economice locale, incluzând clusterele economice, prin:
programe de identificare a zonelor cu potențialul de aglomerare de firme în viitor și de susținere a accelerării acestui proces spre tehnologii înalte;
programe care acordă susținere îngemănării între mediile universitare și de cercetare și firmele dintr-o anumită zonă;
programe de susținere a IMM-urilor în anumite zone pentru că grupările de firme provin din această zonă;
programe de marketing regional pentru că, acum, prin aceste aglomerări există competiții nu numai între firme, dar și între regiuni;
benchmarkingul avantajelor competitive (adică studiul stării factorilor în țări sau regiuni ale lumii pentru industrii cu avantaje comparative, pentru a măsura șansele acestora pe termen lung, de a crea aglomerări de forme specializate) ca un important instrument practic de politică economică, devenit decisiv în alocarea de resurse de către autoritățile naționale și regionale;
Experiența statelor dezvoltate demonstrează că procesele de clustering servesc drept fundament pentru dialogarea constructivă dintre reprezentanții sectorului antreprenorial și stat, medii educaționale, de informare, ONG-uri etc. Acesta permite creșterea eficientă a relațiilor reciproce din cadrul proceselor de inovație, practicilor manageriale și calificării specializate a personalului.
Bibliografie
Alberto, D., Modelos de Desenvolvimento Regional, în Leitão, 2008.
J., Ferreira, J. e Azevedo, S., Dimensões Competitivas de Portugal – Contributing dos Territorial, Sectores, Empresas e Logística, Centro Atlantico, Vila Nova de Famalicão, 2009
Beni, M., Globalização do Turismo: Sector Megatendências do it Realidade Brasileira, Editora Aleph, São Paulo, 2003
Bergamn, E., Feser, E., „Industrial and Regional Clusters: Concepts and Comparative Applications”, University of West Virginia, http://www.rri.wvu.edu/WebBook/BergmanFeser/contents.htm, accessed 22/01/2009
Bottle, L., Camprubi, R., Torres, O., Tourism and Regional Development: Small Bussinesses and Social Network for Competitiveness, Entrepreneurship and Small Business, 2011.
Research XXII, Universidad Beira Interior, Covilhã Brown, K., Geddes, R., „Resorts, Culture and Music: The Cape Breton Tourism Cluster”, Tourism Economics, vol.13, N º 1, 2007
Capon, F., „Regional Competitiveness în Tourism Local Systems”, European Congress of the European Regional Science Association, Regions and Fiscal Federalism, 2004, Universidad the Porto Costa, R., 2007.
Iordache, C., Clusterele – suport al creșterii competitivității activității turistice, Editura Economică, București, 2011.
Iordache, C., Perspectivele turismului românesc în dinamica turismului mondial, teză de doctorat, 2011.
Iordache, C., Cebuc, I., Hoarcă, D, Economia turismului, Editura Independența Economică, Pitești, 2012.
Kuhn T.S., Tehnica operațiunilor de turism, Editura Independența Economică, Pitești, 2005.
Furtună, T. F., Algoritmi de clasificare în statistica teritorială, Revista de statistică, nr. 2/2013.
Babucea, A. G., Analiza Cluster în statistica teritorială,”, Editura Universitas, București, 2014.
Anderson, David E. , The Spațial Nature of Entrepreneurship.‖ The Quarterly Journal of Austrian Economics, 2011.
Bibliografie
Alberto, D., Modelos de Desenvolvimento Regional, în Leitão, 2008.
J., Ferreira, J. e Azevedo, S., Dimensões Competitivas de Portugal – Contributing dos Territorial, Sectores, Empresas e Logística, Centro Atlantico, Vila Nova de Famalicão, 2009
Beni, M., Globalização do Turismo: Sector Megatendências do it Realidade Brasileira, Editora Aleph, São Paulo, 2003
Bergamn, E., Feser, E., „Industrial and Regional Clusters: Concepts and Comparative Applications”, University of West Virginia, http://www.rri.wvu.edu/WebBook/BergmanFeser/contents.htm, accessed 22/01/2009
Bottle, L., Camprubi, R., Torres, O., Tourism and Regional Development: Small Bussinesses and Social Network for Competitiveness, Entrepreneurship and Small Business, 2011.
Research XXII, Universidad Beira Interior, Covilhã Brown, K., Geddes, R., „Resorts, Culture and Music: The Cape Breton Tourism Cluster”, Tourism Economics, vol.13, N º 1, 2007
Capon, F., „Regional Competitiveness în Tourism Local Systems”, European Congress of the European Regional Science Association, Regions and Fiscal Federalism, 2004, Universidad the Porto Costa, R., 2007.
Iordache, C., Clusterele – suport al creșterii competitivității activității turistice, Editura Economică, București, 2011.
Iordache, C., Perspectivele turismului românesc în dinamica turismului mondial, teză de doctorat, 2011.
Iordache, C., Cebuc, I., Hoarcă, D, Economia turismului, Editura Independența Economică, Pitești, 2012.
Kuhn T.S., Tehnica operațiunilor de turism, Editura Independența Economică, Pitești, 2005.
Furtună, T. F., Algoritmi de clasificare în statistica teritorială, Revista de statistică, nr. 2/2013.
Babucea, A. G., Analiza Cluster în statistica teritorială,”, Editura Universitas, București, 2014.
Anderson, David E. , The Spațial Nature of Entrepreneurship.‖ The Quarterly Journal of Austrian Economics, 2011.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Noi Tipuri de Intreprinderi Mici Si Mijlocii Clusterul, Organizatia Virtuala, Firma Retea (ID: 143510)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.