Nevoia de Investitii In Economia Nationala

Nevoia de investiții în economia națională

Cuprins

Introducere

Economia contemporană se află în contunuă schimbare, tehnologiile sunt din ce în ce mai avansate, problemele ce apar la nivelul societății și al economiei sunt și ele foarte diferite, astfel decidenții sunt nevoiți să realizeze o analiză amănunțită și să ia o decizie potrivită contextului actual al globalizării. Aceste decizii au impact direct sau indirect și asupra cetățenilor, dar mai ales asupra antreprenorilor, care atunci cand doresc să-și plaseze capitalul într-o țară, în primul rând studiază situația economică a acesteia.

Lucrarea de față își propune să trateze modul în care ajută investițiile, fie ele autohtone fie străine, dezvoltarea unei economii. După cum reiese și din titlul lucrării, voi încerca să analizez în ce măsură o economie are nevoie de investiții și dacă este ea capabilă să creeze un climat favorabil în acest sens. În primul rând, în urma cercetărilor realizate am constatat că această tema este intens dezbătută de către economiști pentru țările dezvoltate și competitive. Nu același lucru se întâplă și în cazul României.

În primul capitol am realizat o scurtă prezentare a investițiilor autohtone și străine, a felului în care acestea au fost înțelese în antichitate și cum sunt privite acum de către noii economiști. Am vorbit despre modul în care investițiile ajută economia să crească, iar odată cu această îmbunătățind și nivelul de trai al societății în care se realizează.

În cel de-al doilea capitol accentul a fost pus exclusiv pe cazul României. Am plecat de la analiza mediului de afaceri din țara noastră și am explicat modul în care a fost acesta afectat în urma trecerii de la regimul comunist la cel democratic. Am continuat prin a prezenta procesul de investiții din România, a modului în care acestea au evoluat de-a lungul timpului, dar mai ales a modului în care sunt acestea finanțate. Această parte surprinde și condițiile pe care le îndeplinește mediul economic pentru a fi unul atractiv investițiilor străine, dar și cât de mult a reușit România să se adapteze la cerințele impuse de Uniunea Europeană.

Cea de-a treia parte, a studiului de caz, prezintă influența pe care o are libertatea economică asupra investițiilor străine directe, veniturilor pe care le pot obține locuitorii, dar și asupra calității vieții acestora. Pentru a putea vedea această influență și pentru a o expune cât mai obiectiv posibil, am realizat corelații între indicatorii specifici acestor variabile, atât pe cazul României cât și al altor țări, perioada supusă analizei fiind de zece ani.

Investițiile și rolul acestora în economie

Investițiile – o perspectivă teoretică

Primul capitol va cuprinde principalele teorii care se referă la investiții. Pentru a putea înțelege ce presupune un act investițional și cum antrenează acesta dezvoltarea economică, este necesar să asimilăm noțiunile de bază și sensul acestora.

Definiții și concepte de bază

Până în momentul de față există numeroase definiții cu privire la investiții. Pe parcursul istoriei, marii economiști ai lumii au oferit o serie de accepțiuni acestui concept complex. Fiecare a contribuit la îmbunătățirea explicației prin adăugarea unor proprietăți de bază, însă procesul investițional în sine nu a suferit mari schimbări, de la începuturile civilizației agricole până în prezent, cu excepția creșterii accesului la informație.

În “Avuția Națiunilor”, Adam Smith vorbește despre investiții ca fiind o decizie rațională pe care și-o asumă fiecare agent economic, astfel încât să-și crească valoarea capitalului fix. Acesta este de părere că economisirea este bună, deoarece o investiție se poate realiza pe baza economiilor pe care le face agentul economic de-a lungul timpului. Mai mulți economiști, printre care și J.M. Keynes, și-au dezvoltat ideile în jurul afirmației lui A. Smith, și anume că orice economie se transformă automat în investiție. (Adam Smith, 1776:227-230)

Conform spuselor lui Massé (1959:1) investițiile sunt „toate acele acte de transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete și rezultatele acestor acțiuni”. La scurt timp după acesta, Peumans (1971:3-5) vorbește despre cele două sensuri ale acestui concept și anume, în sens larg sunt luate în considerare și cheluielile de producție, iar în sens restrâns acestea sunt eliminate.

Keynes (1970:96) aduce și el în discuție investițiile în sens larg, conturând conceptul de investiție, ca fiind „adaosul curent la valoarea echipamentului de producție care a rezultat din activitatea de producție a perioadei respective”. Numeroși alți economiști printre care și Rueff (1964:83) consideră că procesul investițional „se realiza prin renunțarea la consumarea imediată, în favoarea unui consum ulterior”.

Dicționarul MIT de Economie modernă definește investițiile ca fiind un flux de cheluieli ce au rolul de a crește sau a menține stocul de capital real. De asemenea investițiile vizează atât capitalul fizic cât și cel uman, și asigură consumul prin intermediul bunurilor create. (The MIT Dictionary of Modern Economics, The MIT Press, 1992: 219)

Deci se poate spune că investițiile reprezintă o renunțare din venitul actual, o cheltuială ireversibilă efectuată în prezent, care trebuie studiată îndeaproape de către cel care o realizează, deoarece de ea depinde câștigul pe care urmează să-l obțină în viitor, iar acesta este cu atât mai mare cu cât investiția este mai mare. În această situație, efortul, chiar daca este mai mare, acesta conduce la o eficiență economică mai ridicată. Nu există strategie care să nu implice riscuri, iar investitorul se vede nevoit sa aleagă între un câștig mai mic și unul mai mare, ținând cont că acesta crește proportional cu investiția și implicit cu riscul. Dimensiunea investiției va depinde și de atitudinea celui care dorește să o relizeze, adică dacă este un iubitor sau adeversar al riscului.

Dacă abordăm acestă problemă în sens restrâns, a investi nu însemnă a face orice tip de cheltuiala, ci doar aceea “efectuată pentru dezvoltarea, modernizarea și retehnologizarea unor obiective economico-sociale existente precum și pentru construirea de noi obiective.”(Vasilescu, 2004: 9)

Teoria economică tradiționalistă consideră investiție individuală doar achiziția de imobiliare, deoarece acesta avea o perioada lungă de întrebuințare și valora mult mai mult decât restul bunurilor pe care le achiziționa în mod uzual. Dacă privim lucrurile din perspectivă actuală, există bunuri de lux ce nu sunt neapărat necesare consumului individual și pot fi adăugate în coșul investițiilor. De asemenea, acestea pot avea o durată de folosință cel puțin la fel de lungă ca a unui imobil.

În momentul în care se efectuează o investiție de orice fel, este țintit un câștig viitor. Înainte de a lua o decizie cu privire la investiția pe care individul sau organizația dorește să o realizeze, trebuiesc luate în calcul cele doua problem majore: rentabilitatea și riscul acesteia. Majoritatea investitorilor își pun problema luării unei decizii în situația comparării unor variabile cunoscute, cum ar fi privarea de un consum cert în vederea economisirii și investirii, cu variabile necunoscute și anume câștigul.

Investiția este cu atât mai mare cu cât agentul economic dispune de mai multe resurse, însă cel mai important este modul în care acestea sunt folosite, capacitatea factorului uman de a le exploata eficient, deoarece după cum bine se știe, nevoile indivizilor sunt nelimitate în raport cu factorii de producție care sunt produsul naturii și implicit sunt limitați. Atunci când se consumă foarte mult dintr-un factor, acesta devine rar și scump, iar produsele realizate cu ajutorul lui ori se scumpesc, ori se gasește un înlocuitor, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori. Acest lucru trebuie făcut cu mare atenție, doarece calitatea produsului finit va fi afectată și odată cu aceasta și vânzările, sau chiar sănătatea populației care îl utilizează va fi afectată.

Teorii și caracteristici ale investițiilor

“Investițiile constituie economii pe care generația actuală le face la fondul de consum în vederea dezvoltării capitalului fix în perioadele următoare de timp.” ( Vasilescu, 2000: 76). De aceea trebuie sa fim atenți la modul în care utilizăm aceste economii deoarece ele sunt motorul eficienței economice. Procesul de economisire nu este nou în gândirea omenirii, instinctele de supraviețuire i-au determinat pe oameni să păstreze o parte din ceea ce au produs azi, pentru perioadele mai dificile, sau chiar să folosească surplusul în vederea creșterii productivității. Acestă nevoie de economisire și de obținere de plusvaloare a fost necesară în vederea creșterii bunăstării și a determinat apariția activităților economice individuale, ca formă de manifestare a acțiunii umane (Huru, 2007:12).

Specialiști din domeniul antropologiei, social sau economic și-au îndreptatea activitatea spre a studia în detaliu procesul de economisire, fiind cei care au conturat primele teorii influențate de curentele diferite ce predominau la acea vreme. Acest lucru a determinat apariția a numeroase idei, unele chiar contradictorii, asupra procesului de economisire, a creări de capital și a activității economice în ansamblu. De aici se poate cu ușurință observa că oamenii din toate perioadele istorice au fost interesați să demonstreze legătura dintre economisire – acumulare de capital – investiții – dezvoltare, furnizor de bunăstare socială. În continuarea lucrării voi face o scurtă prezentare a celor mai importante concepte al căror ecou se aude și în prezent.

În Evul Mediu, ca urmare a predominării doctrinei dogmatice, era răspâdită ideea conform căreia latura spirituală a omului era cea mai importantă, iar bogăția nu era permisă. Trebuia să se urmărească doar producerea de bunuri necesare consumului întregii comunități. Oamenii doreau să iși amplifice comerțul, să se extindă economia de piață și au reușit să obțină toate acestea prin forța militară, rezultând curentul mercantilist.

Odată cu apariția acestui nou curent, optica asupra bogăției și a resurselor ei s-a schimbat radical. Banii capătă cea mai mare putere, iar bogăția era măsurată în materiale prețioase, respectiv aur și argint. Activitățile economice se întreprind aici doar cu scopul de a crea profit, iar acesta este rezultatul dintre prețul de cumpărare al bunurilor și noul preț de vânzare care automat va fi mai mare. Încă de pe atunci se pare că aceștia au remarcat prezența riscului în procesul de tranzacționare, fiind conștienți ca unul va pierde iar altul va câștiga în urma schimbului.(Huru, 2007:13-14)

Ca o reacție împotriva mercantilismului, apare doctrina economică fiziocrată. Aceasta se opune întru totul celei din urmă din punct de vedere al bogătiei, considerând că nu numai materialele prețioase sunt importante ci mai de grabă utilitatea lor, ceea ce poți obține cu ajutorul acestora. Ba mai mult decât atât bogăția trebuia să fie rezultatul agriculturii și nu a comerțului așa cum se întâmpla înaintea lor, iar pământul era unica sursă de produs net deoarece se considera ca forța omului este sprijinită de cea a naturii.

Un alt curent cu un impact important asupra economiei a fost liberalismul clasic. Aici accentul este pus pe libertatea indivizilor de a gândi și a-și transpune în practică propriile reflecții, dar și pe principiul laissez faire-ului. Acest pricipiu presupunea limitarea și chiar eliminarea intervenției statului în activitatea de pieței și se pare că, deși s-a vorbit despre el in perioada liberală, acesta își are rădăcinile în perioada fiziocrată, dar acest lucru nu a putut fi stabilit cu certitudine. Proprietatea privată și individualismul erau esențiale, spun ei deoarece, doar în aceste condiții fiecare lupta mai mult pentru a crește eficiența atât proprie, cât și economică și se străduiesc să ia cele mai bune decizii.

Doctrina keynesistă abandonează ideile clasicilor și consideră că individul va consuma din venitul său până în momnă în momentul în care utilitatea marginală va deveni egală cu zero, iar ceea ce va rămane în urma consumului va fi pus de-o parte sub formă de economisire. El este cel care va decide ce va face cu venitul rămas. În funcție de rata dobânzi și de dorința de a-și maximiza profitul, există o mare probabilitate ca acea economisire să nu se transforme automat în investiție. Spre deosebire de doctrina liberală, unde oferta influența cererea, în acest caz cererea este cea care influențează activitatea economică și cele trei variabile importante : producția, profitul și rata dobânzii. (Keynes, 1970: 95-97)

După a doua jumătate a secolului XX este urmărită o creștere economică rațională prin eliminarea risipei deoarece se pune mai mare accent pe faptul ca oamenii vor avea întotdeauna nevoi nelimitate spre deosebire de resurse care nu vor fi prezente la nesfârșit. S-a ajuns la concluzia că dincolo de creștere economică va trebui să se aibă grija de mediul înconjurător și de etica socială. Tot aici se remarcă înfluența reciprocă între investiții și creșterea economică. Dacă pâna acum se urmărea progresul economic prin intermediul investițiilor, în această perioadă se pune accent și pe influența inversă a acestora. (Huru, 2007:35)

În prezent putem vedea în jurul nostru multe persoane cu putere financiară foarte mare, iar acest lucru nu s-a întamplat deoarece au sacrificat o parte din consumul prezent, cel puțin în cazul celor mai mulți dintre aceștia. În momentul în care se investește mai mult se crează un venit suplimentar și odată cu acesta va crește și consumul zilnic al investitorului, cu alte cuvinte rentabilitatea investiției îi va aduce celui care o întreprinde, puterea de a consuma chiar mai mult decât la început.

Atunci când se dorește a se realiza o investiție antreprenorul nu se gândește la impactul acesteia asupra eficienței economiei în ansamblu. El analizează într-o primă fază în ce măsură aceasta îi satisface interesele personale. De aceea înainte de a lua o decizie nu trebuie pierdut din vedere caracterul ireversibil al investiției, referindu-se în principal la cheltuielile efectuate cu resursele necesare.

Vasilescu (2000:13) în lucrarea sa aduce în atenție “caracterul novator” al investițiilor. Exista extrem de puține investiții care iși propun să copieze alte investiții vechi, în principal ele urmăresc noutatea. O noua investiție aduce cu sine schimbarea situației existente, implicând elemente noi, aducând inovare. “Strategia investițională a firmei are un puternic caracter novator, deoarece prin investiții se asigură promovarea progresului tehnic și a revultatelor cercetării științifice, perfecționarea capitalului fix, a tehnologiilor, a metodelor de organizare a producției etc. ” (Vasilescu, 2000:28) Exista doua tipuri de astfel de strategii la nivelul firmei și anume de redresare, atunci când cererea este în scădere, și de consolidare când piața suferă anumite modificări și este nevoie de o readaptare. O altă caracteristică a investițiilor este aceea că antrenează factorii de prducție și activitatea antreprenorială și aduce asupra lor perspectiva viitorului.(Lupan, 2009:7)

Etapele investițiilor

Rolul principal al investițiilor este acela de a produce mijloace fixe, iar acest lucru se poate realiza doar cu multă răbdare într-un timp destul de lung și cu respectarea unor etape importante. Ca orice alt scop investiția trebuie gândită și proiectată, dupa aceea se începe execuția, iar la final se constată dacă aceasta îndeplinește standardele inițiale și se fac eventualele modificări. (Schema detaliata în Anexa 1- Vasilescu, 2000: 36)

Atunci când se dorește începerea unei investiții trebuiesc urmați anumiți pași, plecând de la obiectivul creat până la înlocuirea sa cu unul mai bun sau chiar eliminarea acestuia. Cuvântul cel mai important îl va avea beneficiarul lucrării deoarece el este cel ce face cheltuiala, iar de multe ori acesta nu se implică în mod direct în realizarea investiției, ci doar supraveghează.

El este poate cel mai important atunci când vine vorba de eficiența economică deoarece decide pe ce ramură sau subramură dorește să realizeze investiția, iar în funcție de importanța ei stabilește cât este dispus să cheltuiască pentru a o dezvolta. Acesta trebuie să-și stabilească prioritățile și să fie exigent pentru a elimina eventualele cheltuieli inutile. Greșeli poti fi făcute de proiectant sau executanți, dar el este cel care își va da acordul și va accepta lucrarea la final. În concluzie beneficiarul va trebui să fie bine informat, eventual să ceară părerea unui specialist pentru a nu-și da seama prea târziu că investiția realizată nu corespunde dorințelor și necesităților sale.

Eficiența economică va crește atunci când proiectantul realizează o investiție îmbunătățită. Acesta gandește “întreaga activitate de concepere a viitorului obiectiv de investiții, de la definirea principiilor de funcționare a acestuia și până la elaborarea documentațiilor tehnico-economice”(Vasilescu, 2000: 39). În faza de proiecție se conturează profilul obictului, locul unde va fi amplasat și se stabilesc elementele ce țin de organizarea producției, executantul fiind cel care îndeplinește obiectivele propuse de proiectant, iar acesta va trebui să îndeplinească sarcinile cu success pentru ca investiția să fie realizată conform planului.

O clasificare temeinică a investițiilor va presupune folosirea pe cât posibil a unor criterii raționale atât teoretic, cât și practic, deoarece sunt realizate pentru a fi folosite în activitatea zilnică. Cistelcan (2002:22) a clasificat investițiile conform următoarelor criterii: natura investițiilor, modul de concretizare, caracterul lucrărilor de investiții, scopul, destinația, modul de realizare, resursele și modul de finanțare, gradul de imobilizare a resurselor, riscul investițiilor, alte criterii. Comparativ cu acesta, Staicu (1995) le clasifică și după alte criterii și a găsit deosebirile dintre diverse tipuri de investiții.( detaliat în Anexa 2).

Chiar dacă acestă clasificare pare pur teoretică, criteriile acestea pot fi folosite și în practică în funcție de caz. Este necesară o cunoaștere detaliată a acestor noțiuni deoarece ajută la îmbogățirea cunoștințelor și implicit la luarea celor mai potrivite decizii cu privire la o eventuală investiție.

Agenții economici sunt liberi sa aleagă cum și unde să-și amplaseze capitalul, de aici rezultând investițiile naționale și international, insă cele mai avantajoase pentru economie părând a fi cele care provin din exteriorul țării. Acestea poartă numele de investiții străine directe, iar în capitoul urmator vom afla ce presupun aceste tipuri de investiții.

1.2. Investițiile străine directe și importanța lor

Globalizarea antenează numeroase elemente importante printre care și libera circulație a capitalurilor în plan mondial. Fiind un proces complex, investițiile străine sunt esențiale atunci când dezvoltarea nu se poate asigura doar pe baza resurselor de care dispune țara în cauză.

Comparativ cu investițiile în general, “investiția străină încorporează un element de extraneitate” reprezentând transferuri de capital de la o țară la alta sub diverse forme, cum ar fi investiții directe sau de portofoliu, fiind orientate spre locurile care pot aduce un profit mare cu riscuri minime. ( Anghel, 2002:39)

Investiția internațională este realizabilă doar atunci când există cel puțin doi agenți economici, asftel încât primul să fie emitentul, iar cel de-al doilea să fie receptorul investiției. Când se face o investiție străină directă se vor transfera posibilitățile de control asupra activității de la agentul emitent la agentul receptor.

Banca Mondială este de părere că un agent economic realizează o investiție într-o altă economie, prin tranzacționarea de capital, atunci când dorește să dețină controlul și puterea de dezicie asupra firmei respective pe o perioada lungă de timp. De aceeași părere este și Fondul Monetar Internațional, cu adăugarea că investitorul dorește obținerea de avantaje de durată. Consideră că investitorul străin direct este fie o persoana juridică sau fizică, fie un grup de persoane ce acționează organizat. Acestea din urmă trebuie să dețină mai mult de 10 la sută din capitalul social subscris sau din voturile întreprinderii care nu se află în țara rezindentă. (Popa, 2013:33)

Dacă privim lucrurile din punct de vedere financiar-contabil, investițiile străine directe își mai pierd din nunață. Adică ele sunt privite acum doar ca un transfer sau ca o creștere a valorii activelor mai mult într-o altă țară, decât în țara de unde provine investitorul. În cest caz se realizează ieșiri din țara de origine și intrări în țara gazdă, realizându-se schimbări la nivelul contului de capital. (Popa, 2013:35)

De-a lungul timpului, mai mulți autori și instituții specializate au realizat diverse clasificări a investițiilor străine, iar conform lui Ion E. Anghel (2002) acestea pot fi:

Investiții private

Împrumuturi bilaterale guvernamentale și donații

Împrumuturi private și oficiale

Pe termen scurt

Pe termen lung

Investiții străine directe

Investiții externe de portofoliu

În lucrarea de față, atenția va fi concentrată asupra investițiilor străine directe deoarece

multe țări, printre care și România, au fost înzestrate cu numeroase bogății naturale, dar dezvoltarea lor nu a fost una pe măsură. La polul opus se află alte țări care nu au fost atât de norocoase din acest punct de vedere, dar totuși au reușit o dezvoltare spectaculoase pe seama acestor investiții.

Investiția străină directă reprezintă o relație investițională de lungă durată ce se realizează între o entitate rezidentă și alta nerezindentă, iar de obicei investitotorul va avea în întreprinderea în care a investit o influență importantă. (www.bnr.ro) Aceste tipuri de investiții de regulă țintesc acele țări care prezintă un comerț dezvoltat, cu piețe mari unde prețul este liber, dar sunt luate în calcul și politicile fiscale, infrastructura, progreul tehnologic, forța de muncă și capitalul uman. Acestea necesită efectuarea unei analize amănunțite de către investitorul străin, deoarece pe baza acestora se va desfășura investiția. Rezultatul acetui tip de investiție îl reprezintă formarea de capital real ce poate fi fie de forma unei firme cu capital integral străin, fie o societate mixtă.

Jack Behrman (1972) a indentificat patru mari tipuri de investitori:

Căutătorii de resurse sunt acei investitori care care sunt interesați să exploateze la costuri mai reduse acei factori de prodicție care în țara de origine sunt mai scumpi. Acest lucru îi va face să fie mai profitabili, respectiv competitivi. Resursele vizate se referă în principal la materiile prime de bază, la forța de muncă sau la obținerea de tehnologii avansate care sunt esențiale în valorificarea factorilor de producție.

Căutătorii de piețe sunt acei investitori care urmăresc să-și intensifice vânzările prin plasarea lor într-o altă țară și în țările vecine acesteia, fiind mult mai eficientă producția la fața locului, decât exportul deoarece în acest mod se pot elimina barierele vamale.

Căutătorii de eficiență cuprind acele firme multinaționale ce urmăresc optimizarea exploatării factorilor de producție din țara gazdă sau întărirea funcționării piețelor și eficientizarea lor.

A patra categorie și ultima, este formată din căutătorii de active strategice, fiind reprezentată de firmele multinaționale care urmăresc obținerea de active de la alte firme străine. Cu ajutorul acestora reușesc să promoveze strategiile pe plan internațional pe un termen cât mai lung cu putință. În acest mod reușesc să devină competitivi, își măresc profiturile, iar costurile și riscurile sunt diminuate cât mai mult cu putință.

1.3. Tipologia investițiilor străine directe

Există trei mari tipuri de investiții străine directe care țin cont de contribuția pentru dezvoltarea și modernizarea activelor economice în țara în care sunt plasate aceste investiții.

Printre acestea pot fi numite investițiile greenfield. Caracteristica definitorie a acestui tip de investiție este aceea că totul se pornește de la zero. Întreprinderile sunt înființate, iar apoi dezvoltate cu ajutorul unor investitori străine sau chiar de către aceștia. Aceste tipuri de afaceri sunt gândite de la bază, ele fiind demarcate în spații noi, pe terenuri care nu au mai avut nicio construcție pană atunci. Ele pot fi destinate fie unei activități de producție, fie uneia administrative, alegerea se află în mâna investitorului.

La polul opus se află celelalte tipuri de investiții numite brownfield. În acestă situație investițiile se realizează în întreprinderi care au fost preluate parțial sau integral. Investitorii străini realizează, după preluarea acestora de la rezidenți, mai mult de 50% din imobilizările necorporale sau corporale. Afacerile sunt demarcate pe terenuri intravilane, unde se află deja cladiri ce au fost utilizate în industrie, dar pe care mai pot fi construite la nevoie si altele noi.

Cea de-a treia, dar și ultimul tip de investiție străină directă, este preluarea integral sau partial a întreprinderii. După cum îi spune și numele aceasta se referă la preluarea în totalitate sau doar a unei părți de catre investitor din anumite întreprinderi. Ceea ce o diferențiază însă de investiția brownfield este ca cea mai mare parte din imobilizările corporale și necorporale, respective peste 50%, sunt realizate înainte de preluare.

Indiferent de tipul de investiție pe care agentul economic dorește să o realizeze, Raymond Vernon consideră că producția și comerțul internațional traversează patru faze, după cum urmează. În prima fază se realizeză produsul în urma un lung proces de cercetare și dezvoltare pe piața internă. Chiar dacă la început costul produselor va fi unul ridicat și se va reflecta automat în prețul acestora pe piață, cu timpul acestea vor scădea ca urmare a creșterii cererii. Aici apare faza a doua care se refereă la maturizarea produsului. Această etapă nu este una tocmai avantajoasă pentru agentul economic, deoarece îi va diminua profiturile datorita apariției de bunuri substituibile și creșterii costurilor de tranzacționare la nivel internațional. Bineînțeles că această situație se poate agrava din cauza guvernelor care vor veni în sprijinul firmelor locale, acesta fiind drumul către faza a treia. Vernon este de părere că investițiile străine directe vin în susținerea firmelor și guvernului local, însă piața străină va ajunge și ea la maturitate la un moment dat. În faza a patra firma se vede nevoită să-și îndrepte atenția către noi piețe unde costurile vor fi unele mai mici, mai ales când vine vorba de forța de muncă deoarece aceasta este foarte importantă în procesul de producție. (Popa, 2013:22-23)

Modelul prezintă anumite minusuri deoarece face referire doar la investițiile străine directe din punct de vedere al pieței, al producției în sine, fiind neglijată atenția asupra resurselor și strategiilor adoptate. Accentul este pus în principal pe concurența care se creează între diferitele firme din țara gazdă, analizând cu deosebită atenție mediul în care se va desfășura activitatea.

Costurile de tranzacție sunt de asemenea foarte importante și necesită o analiză prealabilă oricărei investiții. Acestea fac referire la acele costuri ce pot apărea atunci când se creează relații de schimb la nivelul firmei, atunci când se aschiziționează resurse menite să aducă o schimbare în cadrul acesteia. Pentru prima dată cel care a vorbit despre “costul de tranziție” a fost economistul Ronald Coase, în articolul “The Nature of the Firm”.

Cel care a reușit să aducă îmbunătățiri acestui concept și a ajutat la o mai bună înțelegere, poziționând ierarhia și piața în planuri diferite, a fost Williamson în 1975. El a impărțit costurile de tranziție în două mari categorii și anume costuri de tranziție ex-ante și costuri de tranziție ex-post. Primele fac referire la costurile efectuate în urma informării sau a consulanței, fiind foarte importante pentru diminuarea sau chiar prevenirea anumitor riscuri. Celelalte cuprind costurile aferente contractelor, precum și cele ce apar atunci când se dorește asigurarea unei calități superoare pentru bunurile sau serviciile furnizate. (Popa, 2013:25)

Pe lângă aceste tipuri de costuri mai există și altele, marea majoritate fiind rezultate în urma imperfecțiunilor pieței. Însă numeroși economiști au găsit o soluție care poate veni în sprijinul antreprenorului, și anume internalizarea costurilor. La rândul ei aceasta va implica anumite costuri, totul depinde de atitudinea față de risc a invertitorului și bineînțeles de puterea sa financiară.

Teoria internalizării studiază aceste imperfecțiuni ale pieței astfel încat firma va ști ce avantaje sau dezavantaje are în comparație cu firmele deja existente și presupune o formă de integrare pe verticală ce aduce activități noi. Pentru a reuși sa fie eficiente, multe firme investesc internațional, rezultând astfel un număr mare de investiții străine directe între țări și industrii. Cu toate acestea o comparație între costurile de tranziție interne și externe este destul de dificil de realizat din cauza infiormațiilor greu de procurat. Ideea de la baza acestei teorii se referă la faptul că “firmele se orientează spre a-și crea propriile piețe interne atunci când tranzițiile pot fi realizate cu costuri mai mici în interiorul firmei”. (Popa, 2013:28)

1.4. Rolul investițiilor în economia națională

Investițiile sunt principalul pilon pe care se sprijină procesul de modernizare al unei economii, iar când vorbim de modernizare trebuie să avem vedere toate domeniile de activitate ale țării in care se realizează investiția. Fiecare sector de activitate are importanța sa, astfel încât Vasilescu (2000:23) pune accentual pe dezvoltarea “pe principii noi a agriculutii, creșterii gradului de participare la circuitul economic a firmelor mici și a activității de servicii, intensificării acțiunilor în vederea realizării unor profunde transformări pe plan uman.”. Trebuie avut grijă ca această dezvoltare să se realizeze echitabil, să se țină cont de cererea pieței în așa fel încât nicio ramură să nu fie neîndreptățită. Investițiile trebuie să fie rentabile și eficiente pentru economie, să se relizeze un echilibru între cerere și ofertă, să fie de calitate și nu în ultimul rând să asigure competititvitatea atât pe plan intern, cât și extern.

Creșterea economică este idealul ce se dorește realizat prin intermediul investițiilor, iar aceasta poate fi analizată doar dacă privim activitatea la nivel macroeconomic. Venitul național are un rol foarte important, deoarece nivelul investițiilor este direct proporțional cu acesta. Cu alte cuvinte se va investi mai mult doar în cazul în care se va aduce un spor de venit, iar daca acest lucru nu se va întampla, vom asista doar la investiții de înlocuire. Deci „economiile și investițiile sunt condiționate de către potențialul economic existent în realitate”. (Huru, 2007: 77)

Legătura dintre investiții și creșterea economică, în speță creșterea PIB, este evidențiată și prin raționamentul de calcul al PIB-ului prin metoda cheltuielilor, PIB = C+G+I+EN, unde „C” reprezintă consumul privat, sau cheltuielile de consum ale menajelor, „G” este cheltuiala guvernamentală, „I” reprezintă investițiile, formarea brută de capital, iar cu „EN” am notat exportul net. Orice modificare a ponderii investițiilor, va aduce cu sine și modificarea PIB.

Din punct de vedere microeconomic, o firma devine mai eficientă atunci când investește în utilaje performante fiind un adevărat stimulator pentru angajați. Odata cu acest pas trebuie avut grijă la modul în care sunt distribuți factorii de producție pe fiecare sector de activitate pentru a se putea aprecia profitabilitatea investiției. Chiar dacă într-o primă fază modernizarea clădirii, în care se desfășoară activitatea, nu pare importantă, ea trebuie facută pentru a garanta siguranța mediului, a produselor fabricate, a utilajelor și mai ales a angajaților.

Un rol deloc de neglijat în acest sens îl are și statul, asigurând investițiile. Acesta se poate folosi de bugetul de asigurări pentru a ajuta firmele din anumite sectoare de activitate să se poată mențină pe piață și să fie competitive.

Într-o economie liberă, în care prețurile sunt rezultatul jocului dintre cererea și oferta de bunuri, rezultatul activitățiilor reprezintă cea mai mare încercare a investitorilor. Eficiența economica este foarte importantă în această situație deoarece în funcție de ea ne dăm seama dacă resursele au fost alocate corect în activitatea întreprinsă. Ea va fi inevitabil dependentă de gradul de risc, dar atunci când este gândită o investiție, se va lua în considerare în primul rând eficiența economică, iar mai apoi vor fi analizate eventualele riscuri.

Consider că investițiile au un rol foarte important mai ales la nivel social, deoarece influențează nivelul de trai într-un mod categoric. Atunci când acestea sunt în dezvoltare, se îmbunătățește calitatea vieții, crește gradul de ocupare a forței de muncă și influențează procesul de învățare pe tot parcursul vieții. Când sunt implementate proiecte de investiții care vizează anumite sectoare de activitate, pe piața muncii se va crea o cerere suplimentara de forță de muncă, iar odată cu aceasta va scădea rata șomajului și va provoca o sporire a productivității prin susținerea progresului tehnic. Odată cu progresul economiei, invățământul a devenit din ce în ce mai important, iar “scopul primar al educației superioare este de a schimba oamenii în modalitățile dorite. La rândul lor, aceste schimbări pot avea efecte profunde în economie și societate și chiar în cursul istoriei. Dar, în primă instanță, obiectivul este de a modifica calități și comportamente ale ființei umane.”(Bowen, 1977)

Nevoia de investiții în România

2.1. Politica investițională a României

După cum am arătat și în capitolul anterior, pentru orice țară, investițiile reprezintă suportul creșterii economice. În continuare voi încerca să fac o prezentare a procesului investuțional din România, cum evoluează investițiile, ce structură au și mai ales cum sunt ele finanțate.

Atunci când se dorește realizarea unei viziuni mai clare asupra eficienței investițiilor se ia în calcul raportul dintre investițiile ofensive, adică cele ce ajută la urnirea mecanismului economic, și investițiile defensive, cele ce sprijină oamenii și activitățile întreprinse de aceștia. În prezent, în România, ponderea fondurilor de investiții folosite pentru achiziționarea de noi utilaje este mai mare decât cea folosită în lucrările de construcții. Acest lucru este oarecum ieșit din comun, deoarece ne aflăm de mult timp în această situație, iar tehnologiile folosite în procesul de producție sunt depășite. Se încearcă îndreptarea spre investițiile ofensive, deoarece în așa fel se va îmbunătății calitatea producției, iar renovarea fabricilor deja existente ar fi un plus pentru societate. (Vasilescu et al, 2005: 95)

Dacă se iau în calcul investițiile străine sau investițiile autohtone, balanța ar trebui să încline spre cele autohtone. De fapt, așa ar trebui să gândească un economist. El trebuie să aibă convingerea că o acumulare de capital autohton și stimularea investițiilor autohtone poate oferi unei economii independența de care are nevoie.

Cu toate acestea, investițiile sunt lucrări mari, care implică și costuri pe măsură, de aceea sunt foarte puțini cei care își pot permite o asemenea realizare, fie ei persoane fizice sau juridice. Aceștia au nevoie de sume care sa acopere parțial sau chiar total valoarea investiției, de aceea de cele mai multe ori sunt nevoiți să recurgă la credite. În cazul în care acestea ar crea un climat favorabil pentru debitori, cum ar fi o rată scăzută a dobânzii, garanții, precum și perioade mari de amortizare, investițiile ar marca o evoluție majoră.

În România, decizia de a apela la credite este una dificilă, deoarece mediul nu este unul prietenos pentru potențialul investitor, iar acest lucru este într-un fel normal, doarece bancile oferă ajutoare, dar la rândul lor urmăresc anumite interese. Societatea noastră se confruntă cu o situație oarecum dificilă, din cauza faptului că deși pe piață există un exces de lichiditate, cei care posedă lichiditate, nu doresc sau nu stiu cum să o investească, însă sunt mulți întreprinzători ce au nevoie de finanțare. (Vasilescu el al, 2005: 97)

Țara are tot interesul să-l susțină pe investitorul român, însă există numeroase motivații atât obiective, cât și subiective, care o determină să creeze un cadru favorabil investițiilor străine directe. Prin intermediul acestora, România atrage capitalul de care are nevoie în vederea retehnologizării, iar acest lucru nu se putea întampla dacă forma de proprietate preponderentă în economie nu era cea privată. Din contră, există riscul ca economiile fostelor state comuniste să intre într-un regres foarte periculos. Progresul tehnologic pe care au reușit să-l creeze țările dezvoltate va trebui împărtășit și cu țările mai sărace pentru ca acestea să cunoască o creștere economică mai rapidă, iar acest lucru se poate realiza prin transferul de tehnologie și de know-how. Pe lângă tehnologie, este necesară preluarea și aplicarea unor metode noi de conducere în funcție de tipul economiei, dar și îndeplinirea pretențiilor pieței occidentale în vederea pătrunderii pe aceasta.

Influența tranziției asupra investițiilor

În momentul în care comunismul a cazut, țările din Europa Centrală și de Est au fost supuse unei mari provocări. Acestea au fost nevoite să treacă de la un sistem de comandă unde resursele erau alocate după criterii noneconomice, la o economie de piață concurențială. Așa a apărut “economia de tranziție”, care s-a manifestat diferit de la o țară la alta, fiecare adoptând strategii diferite în vederea depășirii momentului. Unii au adoptat așa numita “terapie șoc”, iar alții au fost adepții “gradualismului”. În această perioadă activitățile economico-sociale nu mai funcționează normal și trebuie restabilizate în timp pentru ca viața să funcționeze normal și să-și urmeze cursul ei firec. (Popescu și Ciucur, 1995: 8)

Chiar dacă fiecare țară a abordat diferit procesul de tranziție, cele din centrul și estul Europei au urmărit să stabilizeze macroeconomia, să elimine subvențiile, liberalizarea prețurilor, creditului, comerțului, valutei, cu alte cuvinte liberalizarea economică, dar și transformări instituționale precum transferul proprietății de stat, formarea pieței de capital și a instituțiilor financiare.

În România sistemul comunist și-a pus mult timp amprenta asupra mecanismelor economice și sociale, dar și asupra mentalității oamenilor. Din cauza unor considerente de ordin politic, problema nu a fost abordată direct și rapid, ea a fost amânată și dezbătută mult timp, înregistrand “rămâneri în urmă”. Acest lucru s-a întamplat și din cauza numeroaselor schimbări de guverne și miniștri, iar cel mai mult a avut de suferit macrostabilizarea. C. Popescu și D. Ciucur sunt de părere că un impact major l-au avut numeroasele împrumuturi și importuri din Occident care nu au condus la o creștere a PIB-ului și a producției interne. Însă unii economiști au considerat că economia subterană a fost problema fundamentală, din cauza fraudei de natură fiscală și a evaziunii.

Chiar dacă strategiile adoptate de țările din CEE au fost diferite, ele au urmărit o atragere cât mai mare de investiții străine directe, însă fiecare țară a facut-o într-un mod diferit, unele au adoptat o politică mai agresivă, iar altele una mai modernă. (Mazilu, 1999: 210-211)

O politică explicită, directă, a fost adoptată de Ungaria. Aceasta a știut de la bun început necesitatea investițiilor străine și a facut tot posibilul pentru a le obține, astfel a oferit spre vânzare întreprinderile cu capital de stat, băncile și utilitățile publice. Guvernul a scăzut impozitul pe profit de la 36% la 18% pentru cel reinvestit, iar pentru cel distribuit la 23%, a acordat chiar scutiri de la impozit pentru anumite perioade de timp, iar aceste stimulente fiscale au fost întărite de politici clare și coerente.

La polul opus de află Polonia, Cehia și Slovacia care au considerat că intrările de capital vor urma un curs firesc și normal, iar drept stimulent, în Cehia, s-a redus impozitul pe profit de la 39% la 22%, dar s-au acordat și scutiri de la impozit pe cinci ani dacă investiția se făcea în industria prelucrătoare și era mai mare de 25 miloane de USD. Slovenia a protejat investițiile autohtone și a impus anumite restricții investitorilor pentru unele domenii, fără a oferi ca celelalte țări facilități fiscale sau de altă natură, ceea ce a condus după cum era de așteptat, la un numar destul de mic de investiții străine directe. (Iacovoiu 2009: 114-115)

Și România a urmat o politică de încurajare a investitorilor străini, însă acesl lucru nu a ajutat decât într-o mică masură din cauza problemelor existente la acea perioadă. Întrările de capital erau reduse deoarece nu exista o stabilitate macroeconomică, în principal a prețurilor și a cursului de schimb, povara fiscală era una ridicată, existența corupției si a birocrației, instabilitatea legislativă, au acționat ca niște bariere în calea investitorilor străini. ( Dumitrescu și Bal, 1999: 242)

Strategii de atragere a ISD-urilor în România

Investitorii străini prezintă motivații diferite atunci când urmăresc realizarea unei investiții într-o altă țară, astfel încât ei sunt foarte atenți la resursele de care vor dispune, prețul acestora, dar și la abundența lor. De asemenea vor analiza și piețele de desfacere, eficiența pe care o pot avea, precum și dacă pot face față concurenței, respectiv mediului dinamic. Cu toate acestea, decizia de a investi nu stă doar la latitudinea investitorului, ci și a guvernelor tărilor gazdă care pot crea un mediu favorabil dorind să atragă cât mai multe investiții directe, sau care vor încerca prin diferinte măsuri să le reducă sau chiar să le stopeze.

2.3.1. Crearea unui cadru favorabil investițiilor

Este important ca atunci când se dorește atragerea investițiilor directe, să se asigure, în primul rând, un mediu propice acestora. Acest lucru presupune existența unor cerințe care sa îi ofere tării gazdă avantaje din punct de vedere al localizării. Foarte important este ca țara să dispună de un cadru institutional și legislativ sigur și transparent, care să le permită noilor investitori să aibă acces la toate domeniile de activitate, la fel ca investitorii autohtoni, și nu în ultimul rând să existe o mentalitate pregătită să accepte aceste tipuri de investiții.

Fiecare țară urmărește creșterea economică, de aceea investițiile străine directe vor trebui subordonate politicilor macroeconomice. Acestea sunt folosite pentru atingerea anumitor scopuri, iar țara gazdă își va stabili anumite priorități, domenii de activitate unde este necesară aducerea unui aport de investiții pe care investitorii autohtoni nu au puterea necesară să le realizeze. Există situații în care sunt impuse și regiunile disponibile pentru plasarea investițiilor, astfel încât să poată fi rezolvate probleme avute la nivel local.

În momentul în care se dorește atragere de investiții străine există câteva principii elementare pe care țara în cauză nu va trebui să le piardă din vedere. În primul rând trebuie să se stabilească strategia de atrage a ISD-urilor astfel încât sa răspundă nevoilor economice, să se impună un cadru legislativ și instituțional în vederea stabilirii condițiilor și a instituțiilor abilitate în acest sens și nu în ultimul rând să se definească pârghiile economice astfel încât sa orienteze investițiile străine după cum stabilește guvernul. (Bonciu, 2001:102-103)

Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (2001) stabilește trei generații de politici care au la bază atragerea de investiții străine directe. Prima face referire la măsuri avantajoase pentru potențialii investitori, eliminarea eventualelor discriminări, iar România a reușit să adopte astfel de politici. Cea de-a doua generație implică guvernul în activitățile de promovare, având rolul de a scoate în evidență cadrul favorabil investițiilor străine directe, iar acest lucru se realizează cu ajutorul unor agenții specializate în acest sens. Ultima generație urmărește atingerea obiectivelor investitorilor străini fără a le neglija pe cele ale țării gazdă, astfel sunt indicate anumite zone favorabile investitorilor, apărâd așa numitele clustere ce se vor bucura de o dezvoltare armonioasă și implicit de profituri ridicate. Acest lucru se realizează destul de dificil deoarece încrederea se câștigă într-un timp îndelungat și după multe analize, dar cu toate acestea se practică tot mai des pentru evitarea unor aglomerări. (Iacovoiu, 2009:64)

Un rol esențial în atragerea investițiilor străine directe il au și stimulentele, care aparent par a fi o formă de manipulare atunci când se dorește cu orice preț atingerea unor obiective. A. Mazilu (1999:75) definește stimulentele ca fiind “orice avantaj economic comensurabil acordat unor anumite categorii de firme sau, în mod specific, unor firme cu scopul încurajării inducerii la nivelul acestora a unui comportament, dezirabil din perspectiva țării gazdă. Efectul stimulentului este acela de a spori rata de rentabilitate a unui proiect investițional, de a reduce sau distribui costurile, respectiv riscurile sale.” Acesta afirmă de asemenea că “cea mai bună soluție pentru corectarea unei probleme este acea de a interveni chiar asupra sursei sale.” evidențiind faptul că teoretic aceste stimulente nu sunt atat de acceptate, însă practic lucrurile stau cu totul diferit.

Stimulentele joacă un rol important în economiile care prezintă niveluri de dezvoltare apropiate. Se întamplă acest lucru deoarece exista o concurență directă atragerea de investiții străine directe, iar investitorii vor alege acele locații avantajoase pentru ei. De remarcat este faptul că aceste stimulente nu sunt atractive în aceeași măsură pentru toți investitorii, unii le pot considera esențiale, în timp ce pentru alții nu au absolut nicio importanță. Acest lucru va depinde de diferiți factori precum domeniul de activitate, resursele necesare, piața de desfacere, dacă firma este orientată către export sau import. Evident, aceste stimulente vor trebui acordate de către țara gazdă astfel încât să-și atragă acele tipuri de investiții de care economia are nevoie pentru a se dezvolta.

România oferă o piață mare de desfacere, fiind considerată una dintre cele mai mari, cu o populație puțin sub 20 milioane de locuitori, forța de muncă este calificată în domeniul IT, tehnologie și inginerie, resurse naturale bogate precum petrol, gaze și terenuri fertile, dar este și o țară cu un potențial turistic foarte important.

Dacă vom compara România cu alte țări vom constata că nivelul de investiții străine directe nu este prea mare. În această situație putem da vina pe legislație, deoarece nu este destul de clară, de transparentă, lasă loc de interpretări astfel încât îi descurajează pe cei care iau în considerare această idee. A existat și un factor care a favorizat creșterea de investiții străine directe, acesta fiind reprezentat de privatizarea anumitor sectoare din economia națională, societățile comerciale deja existente au atras capital străin, precum și înființarea unor noi societăți comerciale cu ajutorul capitalului străin.

2.3.2. Adaptarea României la cerințele Uniunii Europene

Problema intergrării în Uniunea Europeană a avut și are o importanță deosebită pentru țările din centrul și estul Europei, dar și pentru România, dacă avem în vedere tendințele de globalizare, precum și schimbările politice care au avut loc după anul 1989 și dezintegrarea sistemului CAER.

Spunem că integrarea în Uniunea Europeană este importantă deoarece țările memebre vor beneficia de anumite avantaje din punct de vedere investițional și implicit de creștere și dezvoltare economică. În timp decalajele nivelului de dezvoltare pot fi reduse semnificativ, se pot crea conexiuni cu tările care deja dispun de tehnologii, informatții și indistrii avansate, astfel încât treptat țara se poate alinia standardelor acestora de producție și prosperitate.

Bineînțeles că toate aceste avantaje aduc de la sine și asumarea anumitor riscuri și costuri, iar în România acestea rezultă din minusurile existente la nivelul performanței economice dacă ne comparăm cu restul statelor membre, dar și slabei structurări a economiei. (Anghel, 2002:117)

Înainte de adera la Uniunea Europeana, în perioada cuprinsă între anii 2001 respectiv 2006, România a eliminat o parte a ajutoarelor de restructurare și a scăzut volumul facilităților fiscale acordate. Tot în această perioadă de preadereare, s-a cerut și s-a și obținut o perioada de tranziție pentru zonele libere până în 2011, dar și pentru zonele defavorizate, astfel încât să le ofere investitorilor răgazul necesar în vederea dezvoltării afacerilor pentru a nu exista diferențe majore între regiunile țării. Pentru acestea din urmă s-a reușit menținerea exceptării de la plata impozitului pe profit până în anul 2010, fie pe întreaga durată de existență a zonelor, în condițiile admise. (Iacovoiu, 2009:101-102)

Odată cu dobândirea statutului de stat membru al Uniunii Europene, România a fost nevoită ca începând cu data de 1 ianuarie 2007, să aplice acquis-ul comunitar care implică adaptarea legislației țării noastre cu normele și reglementările comunitare. Acesta a fost parțial aplicat înainte de aderare, însă în domeniul ajutoarelor de stat și concureței în vederea acordări de stimulente necesare sporiri de investiții străine cât și autohtone, modificările s-au produs după aderare. (Iacovoiu, 2009:100)

Acest pas important pentru țara noastră a adus modificări esențiale la nivelul investițiilor, astfel că vor domina ajutoarele financiare directe și nu cele fiscale așa cum se întampla înainte de aderare. Mediul de afaceri a devenit mai stabil, iar acest lucru a ajutat țara să atragă investiții străine directe necesare asigurării unui management eficient, având acces la tehnologii avansate și la noi segmente de piață. Aceste intrări de capital au la bază încrederea pe care investitorii străini au căpătat-o deoarece România a preluat regulile de funcționare ale Uniunii Europene. Pe lângă acest avantaj putem enumera și altele precum costul scăzut al forței de muncă, o piață internă destul de mare, o bună localizare geografică, resurse naturale bogate, terenuri fertile, muncitori calificați, acorduri încheiate cu alte state în vederea protejării investițiilor, precum și calitatea de menbru al NATO, au facut ca țara noastră sa fie una dintre cele mai atractive din Europa Centrală și de Est.

România și-a orientat investițiile străine mai mult spre zona industrială, deoarece pe langă facilitățile enumerate anterior, terenurile se vând la un preț accesibil, dacă ne raportăm la alte țări. De-a lungul timpului s-a constatat faptul că investitorii s-au orientat în principal spre regiunea București-Ilfov, aici gasindu-se numeroase firme comerciale cu capital străin, dar și o parte foarte mare de capital social subscris.

Evoluția investițiilor în România la sfârșitul anului 2013

Fluxul net de investiții străine directe în anul 2013 a înregistrat un nivel de 2.712 milioane euro, cu 26,85% mai mult decât în 2012, atunci când fluxul net de investiții străine dorecte a fost

de 2.138 milioane euro.

Domeniile care au înregistrat cele mai importante majorări de capital au fost industria (1 253 milioane euro) și în cadrul acesteia industria prelucrătoare (944 milioane euro) și mijloacele de transport (336 milioane euro); alte domenii cu investiții importante de capital au fost construcțiile și tranzacțiile imobiliare (476 milioane euro), intermedierile financiare și asigurarile (431 milioane euro) și comerțul (332 milioane euro).

Soldul final al investițiilor străine directe la 31 decembrie 2013 a înregistrat nivelul de 59 958 milioane euro. Acest rezultat a fost obținut prin adăugarea la soldul inițial al fluxului net de investiții străine directe și a diferențelor valorice pozitive/negative provenite atât din reevaluările datorate modificării cursului de schimb și prețurilor unor active, cât și din retratări contabile ale valorii soldurilor inițiale ale unor întreprinderi raportoare. Aportul la capitalurile proprii (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor avea la sfârșitul anului 2013 valoarea de 40 700 milioane euro (67,8 la sută din soldul final al ISD), iar creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, a înregistrat nivelul de 19 258 milioane euro, ce reprezintă 32,2 la sută din soldul final al investițiilor străine directe. Creditul net cuprinde atât creditele pe termen mediu și lung, cât și pe cele pe termen scurt acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct, cât și prin intermediul altor firme nerezidente membre ale grupului.

Tabel 1.

Sursă: Banca Națională Română

Așa cum se observă din tabelul preluat din raportările Băncii Naționale Române, la finalul anului 2013 investițiile străine directe s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare (31,1 la sută din total). În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt: prelucrarea țițeiului, produse chimice, cauciuc și mase plastice (5,9 la sută din total investiții străine directe), industria mijloacelor de transport (5,7 la sută), metalurgia (4,1 la sută), industria alimentară, a băuturilor și tutunului (4,0 la sută) și ciment, sticlă, ceramică (2,7 la sută). Pe lângă industrie, activitățile care au atras importante investiții străine directe sunt intermedierile financiare și asigurările (14,2 la sută din totalul investițiilor străine directe), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (11,2 la sută), construcțiile și tranzacțiile imobiliare (9,8 la sută), tehnologia informației și comunicațiile (6,9 la sută).

Anul 2013 a înregistrat investiții de tip greenfield în valoare de 112 milioane euro, iar fuziunile și achizițiile de 152 milioane euro, valori destul de mici. La creșterea capitaluilui cel mai mult au contribuit dezvoltările de firme deja existente pe piață cu 50,3 la sută, adica 1 391 milioane euro, fiind urmate îndeaproape de restructurări cu o pondere de aproximativ 40 la suta, valorând 1109 milioane euro.

În graficul de mai jos de pot observa principalele activități ale economiei care au constituit obiectul investițiilor de tip greenfield. Pe primul loc se situează industria prelucrătoare care acoperă un procent de 33,6 la sută din total, urmează la o distanță destul de mare comerțul cu 18,2 la sută, construcțiile și tranzacțiile imobiliare cuprind 12,9 la sută din total, iar un alt sector care ocupă un loc important este și cel al intermedierilor financiare și asigurări cu 11,2 la sută. Marea majoritate a acestor tipuri de investiții, mai precis peste 50 la sută, sunt realizate în regiunea București-Ilfov, iar acest lucru este oarecum normal deoarece este o zona puternic industrializată unde caile de comunicații sunt diverse.

Grafic nr. 1 Investiții străine directe în întreprinderi greenfield (UM: Procente)

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de Banca Națională Română

În continuare voi analiza pe scurt și nivelul investițiilor autohtone în anul 2013. Se poate remarca din tabelul numărul 2 faptul că acestea au avut un total mult mai mic decât cel al investițiilor străine directe și anume de peste 80 846 milioane de lei. Cea mai mare parte a fost investită în utilaje și construcții noi, 49,88 la sută, respectiv 43,22 la sută din totalul investițiilor nete. Acest lucru s-a întamplat deoarece repararea utilajelor vechi și uzate nu mai reprezenta o soluție benefică, calitatea produselor și serviciilor a sporit în urma achizițiilor făcute, iar odata cu acestea crește și competitivitatea societății.

Dacă se analizează modul în care au fost repartizate aceste investiții în valoare de 80 846,4 milioane lei pe domenii de activitate, se poae constata faptul, că pe primul loc, cu 17,56 la sută este industria prelucrătoare. Cu un procent de 15,7 la sută din total investiții nete ocupă locul doi producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, iar pe locul trei se află construcțiile cu 10,9 la sută.

La polul opus se află activitățile de spectacole culturale și recreative cu 0,21 la sută, învățământul cu 0,55 la sută, intermedierile financiare și asigurările urmate de hoteluri și restaurante cu puțin sub 1 la sută. Nici investițiile în sănătate nu sunt departe de aceste valori foarte mici, având în vedere importanța sistemului de sănătate pentru bunăstarea societății. (Tabel 1, Anexa 2)

Studiu de caz: Corelarea indicatorului libertății economice cu indicatori ai dezvoltării economice și umane

Pe parcursul acestei lucrări am pus accent pe faptul că investițiile, fie ele autohtone, fie straie, joacă un rol important pentru economia națională. Nu trebuie pierdut din vedere însă, că o economie este formată din oameni, care la rândul lor au nevoi și dorințe, de aceea investițiile au un impact deosebit asupra sociețății, mediului antreprenorial și cel social în egală măsură.

S-au realizat numeroase încercări în vederea corelării variabilelor instituționale cu diferiți indicatori care au rolul de a prezenta starea economico-socială a unei țări. Scopul era de a descoperi probleme ce conduc la apariția decalajelor dintre diferite țări, mai ales din punct de vedere al performanțelor economice.

Metodologia cercetării

Analiza pe care am decis să o realizez se bazează pe influența pe care o exercită libertatea economică asupra investițiilor, veniturilor locuitorilor, competitivității, dezvoltării umane, dar și asupra corupției. Pentru a realiza această analiză m-am folosit de caracteristicile modelului european de dezvoltare după care m-am ghidat în alegerea țărilor supuse dezbaterii. La rândul lui, modelul se imparte în cinci submodele ale Uniunii Europene după cum urmează:

Submodelul anglo-saxon – este aplicat în Marea Britanie, Irlanda și cuprinde principii liberale, adică eficiență fără echitate socială;

Submodelul continental – în Austria, Franța, Belgia, Germania, Luxemburg și implică echitate fără eficiență;

Submodelul nordic – în Finlanda, Danemanca, Olanda, Suedia, presupunând și eficiență și echitate socială;

Submodelul sudic – Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Malta, Cipru, caracterizându-se atât prin lipsa de eficiență macroeconomică, cât și echitate socială;

Submodelul de „catching-up” – al Europei Centrale și de Est în țări ce au părăsit sistemul comunist precum România, Cehia, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Polonia, Estonia, Ungaria, Letonoa, Lituania. Acesta presupune creștere economică, dar lipsește echitatea socială ( Socol et al, 2010:30).

În continuare voi face o analiză pe zece ani, respectiv 2002-2012, unde voi ține cont de tipurile de economii ale țărilor ce aparțin Uniunii Europene. Indicatorul EFW (Economic Freedom of the World) a fost folosit de Milton Friedman și Michael Walker în relație cu alte variabile precum creștere economică, PIB-ul pe locuitor, speranța de viață și altele. Fraser Institute din Canada a ajuns la concluzia că este important să publice anual un raport numit Economic Freedom of the World unde sunt analizate 152 de țări și teritorii. Acestea sunt cuprinse în 5 mari domenii în funcție de 42 de indicatori și sunt notate de la 0 la 10, ierarhizarea lor făcându-se în ordine descrescătoare libertății economice, după care sunt grupate în 4 categorii cu un număr egal de țăti. Cele 5 domenii analizate sunt:

A1: Nivelul intervenției guvernamentale în economie;

A2: Sistemul juridic și respectarea drepturilor de proprietate;

A3: Accesul la o monedă stabilă;

A4: Libera participare la comerțul internațional;

A5: Reglementări: ale creditului, pieței muncii, afacerilor.

Acest indicator ajută la corelarea nivelului libertății economice și mărimea indicatorilor macroeconomici în ceea ce privește atât bunăstarea economică, cât și cea socială. Se realizează aceste conexiuni pentru a putea observa cum gradul de libertate economică influențează substanțial dezvoltarea fiecărei economii. Am colectat datele statistice de pe site-urile oficiale, astfel încât la finalul analizei să poată fi observată măsura în care libertatea economică se răsfrange asupra economiei în ansamblul său și să gasesc răspuns la intrebarea: de ce există disparități între economiile statelor?

Rezultatul cercetării

Indicele libertății economice (EFW)

Fig. 3.1. Cele mai „libere” tări în anul 2012

Sursa: Date preluate din raportul Economic Freedom of the World 2014

În 2012, dintre țările Uniunii Europene, Finlanda a fost cotată ca fiind cea mai liberă țară, situându-se pe locul 10 cu 7,84 puncte din 10. Acesta este urmată de Marea Britanie pe locul 10, Irlanda care se află pe locul 14, pe locul 19 se află Danemarca cu 7,66 puncte, pe 20 Malta, Estonia pe 22 și România ocupă locul 25 cu 7,67 puncte, ceea ce înseamnă că este o țară “liberă”. Acesta este urmată îndeaproape de Lituania și Germania care ocupă locurile 27, respectiv 28.

Mi-am propus în continuare să analizez cele doua țări, Danemarca și România, din punct de vedere al evoluției indicatorului libertății economice, pe o perioada de 10 ani, cuprinsă între 2002 și 2012.

Dacă privim datele din Tabelul 2. din Anexa 3, observăm că în anul 2012 România nu s-a poziționat tocmai bine din punct de vedere al sistemului juridic și al drepturilor de proprietate, deoarece scorul obținut a fost de doar 5,6 din 10, ocupând locul 73. O altă problemă importantă a României, deși nu atât de acută ca cea prezentată anterior, se referă la mărimea guvernului. Scorul obținut în acest caz fiind de 7,4 din 10, iar locul ocupat a fost 35. Aceasta face referire la puterea de intervenție a statului în economie, la povara guvernamentală. Se poate spune deci, că din cauza corupției, a birocrației, a legilor neclare și chiar a schimbărilor frecvente în politică, este îngradită libertatea economică a țării.

Spre deosebire de țara noastră, în Danemarca intervenția guvernului se face mult mai simțită, locul ocupat fiind de 142, cu un scor de 4,6 din 10. Chiar dacă există această povară, economia este ajutată de stabilitatea monedei și chiar de încurajarea comerțului internațional, reușind astfel să se dezvolte.

Fig. 3.2. Evoluția indicatorului libertății economice în Danemarca și România în perioada 2002-2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org

Conform figurii de mai sus, Fig. 3.2., este mai mult decât vizibil faptul că pe parcursul acestor 10 ani România a înregistrat fluctuații foarte mari comparativ cu Danemarca, dacă ne raportăm la libertatea economică. Țara noastră a înregistrat scăderi masive în perioada 2002-2004, respectiv de la 5.83 la 5.17, cu toate acestea economia a înregistrat creștere economică. Din 2005 începe creștere libertății economice, depășind 7 puncte. Acest lucru s-a datorat în mare măsură unor evenimente economice importate, anume privatizarea multor companii de stat și schimbarea cotei progresive de impozitare cu cea unică.

În urma boom-ului economic, 2007 a fost un an unde libertatea economică a atis cota de 7.33, însă nu mai era mult timp până când aceasta să scadă iar, astfel că în 2008 economia națională a intrat în criză și drept urmare libertatea economică a fost chiar mai mică decât în anul 2005. Cauzele principale ale acestui declin pot fi considerate intervenția masivă a guvernului, birocrația, corupția și mixul greșit de politici macroeconomice. Se poate aminti aici și faptul că România în ultimii ani s-a bazat pe o creștere datorată supraconsumului finanțat din datorii, măsurile macroeconomice fiind prociclice în acest sens, iar cota unică nu a făcut decât să accentueze problema. După ce s-a depășit această perioadă, treptat s-a înregistrat o creștere, astfel că în anul 2012 a fost atins maximul de 7.57 puncte.

De cealaltă parte, Danemarca nu a suferit schimbări majore din punct de vedere al libertății economice, variația fiind una destul de lină în acest deceniu. Acest lucru nu face decât să ofere un sprijin economiei, fiind un stimulent pentru investiții și creșterea economică.

În continuare voi încerca să identific ce influență poate avea libertatea economică asupra investițiilor, astfel voi face o analiză atât pe cazul României, cât și al Bulgariei, Danemarcei, Germaniei, Italiei și al Marii Britanii. Am ales aceste 5 țări deoarece fiecare este reprezentativă pentru un submodel al Uniunii Europene.

Fig. 3.3.: Corelația dintre indicele EFW și ISD (% din PIB) în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org

Conform Fig.3.3., libertatea economică influențează pozitiv investițiile străine directe. Acest lucru este oarecum normal deoarece piețele libere, statul minimal, definirea exactă a drepturilor de proprietate, nu vor face decât să-l stimuleze pe antreprenorul străin să investească oferindu-i acestuia siguranța de care are nevoie.

Țările cele mai eficiente macroeconomic în 2012 sunt Marea Britanie, Danemarca, Germania. Acestea au o mare capacitate de inovare, iar muncitorii sunt calificați și în continuă dezvoltare, ceea ce le oferă un plus din punct de vedere al investițiilor. România pare să se apropie de acest model de economie, urmată de Bulgaria, ele atrăgând investiții prin marimea piețelor de desfacere, prin faptul că sunt în dezvoltare și drept urmare consumul este stimulat.

Fig. 3.4. Corelația dintre indicele EFW și PIB/locuitor (USD) în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și de www.worldbank.org

Corelația dintre indicele EFW și PIB/locuitor este foarte importantă deoarece o țară își poate verifica performanțele economice ghidându-se în primul rând după produsul intern brut. Se poate observa din Fig. 3.4. faptul că relația dintre indicele EFW și PIB pe locuitor este una negativă. De aici rezultă faptul că dacă o țară este mai liberă economică asta nu înseamnă că automat va înregistra și creștere economică, existând situații în care PIB-ul pe locuitor va scădea când libertatea economică este prea mare.

Statul minimal determină într-o economie creșterea competitivității. Acest lucru îi va stimula pe investitori să se implice cât mai mult în activitatea întreprinsă, să producă produse mai bune decât cele existente deja pe piață, atât din punct de vedere calitativ cât și al prețului. De aici va rezulta o creștere a inovației, o alocare mai eficientă a facotorilor de producție, astfel încât fiecare producător să își minimizeze costurile și să își maximizeze profitul. Prețul se va forma în acest caz în urma jocului dintre cerere și oferta de bunuri și servicii

Fig. 3.5. Corelația dintre indicele EFW și indicatorul dezvoltării umane (IDU) în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și de www.hdr.undp.org

Am decis să analizez și ce impact are libertatea economică a unei țări asupra dezvoltării umane, permițând astfel să vedem nivelul de instruire, de educație al populației. Există trei piloni de bază în funcție de care se poate afirma cât de dezvoltată este populația și anume școlarizarea, venitul real pe care il poate primi un locuitor și speranța de viață. Educația joacă în acest caz un rol esențial deoarece, cu cât o persoană posedă mai multe cunoștințe, cu atât va primi un salariu mai mare în funcție de efortul intelectual depus. Speranța de viață crește și ea atunci când indivizii sunt mai instruiți, iar dacă venitul primit este și el mai mare nivelul de trai crește. Chiar dacă nu poate fi masurată, speranța de viață poate fi aproximată în funcție de aceste doua variabile care pot fi cuantificate, dar și controlate.

Se poate vedea cu ușurință relația pozitivă dintre indicele libertății economice și indicele dezvoltării umane în Fig. 3.5.. Cu alte cuvinte, atunci când economia este mai liberă populația este mai dezvoltată. În acest caz se poate vedea impactul direct al indicelui EFW asupra progresului social, și indirect asupra dezvoltării economiei. Impactul asupra investițiilor poate fi unul pozitiv în această situație, oamenii fiind mai educați vor dori să-și sporească veniturile și vor decide să își deschidă o afacere. Acest lucru va duce implicit și la dezvoltarea economiei în care se realizeză aceste cerințe.

Fig. 3.6. Paralelă între EFW și ICG în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, confrom datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și de www.weforum.org

Dacă într-o economie există competitivitatea este aproape imposibil ca această să nu se dezvolte. Indicatorul competitivității globale trebuie să respecte anumite cerințe la nivel microeconomic și macroeconomic, ținând cont de regulile, măsurile, politicile țării în cauză. Acesta se calculează în funcție de trei factori după cum urmează:

Primari – cuprind elementele de temelie din economice atunci când se dorește un nivel ridicat de competitivitate și se referă la infrastructură, instituții, educație și sănătate.

De eficientizare – au rolul de a crește competitivitatea: învățămantul superior, dezvoltarea tuturor tipurilor de piețe.

Inovatori – importanți pentru creșterea economică a țării: modernizarea și înnoirea activităților comerciale.

Din punct de vedere al investițiilor, acest indicator joacă un rol foarte important deoarece are capacitatea de a demonstra cum nivelul ridicat al competitivității dintre diferite firme conduce la o diversitate de produse și servicii. După cum am mai vorbit și în capitolele anterioare, orice investiție aduce de la sine și asumarea anumitor riscuri, de aceea mediul de afaceri va trebui să fie transparent astfel încât antreprenorii să-și culeagă informațiile necesare pentru a elimina anumite dubii cu privire la investiția dorită. În momentul în care investitorul are drepturile de proprietate bine definite, este bine informat și sigur pe stabilitatea instituțiilor, va fi motivat să concureze cu celelalte firme deja existente pe piața internă, precum și cea externă.

În tabelul de mai sus, Fig. 3.6., se poate observa cum libertatea economică influențează pozitiv competitivitatea globală, însă pozițiile ocupate de cele șase țări propuse analizei sunt diferite la cei doi indicatori. Cea mai apropiată în acest sens este Marea Britanie care ocupa locul 12 din punct de vedere al libertății economice și locul 10 pentru competitivitate globală. Cea mai competitivă țară este Germania, care nu se numără tocmai printre cele mai libere economii. Apar aceste discrepanțe din cauza modului și criteriilor după care se ghidează guvernul atunci când decide să intervină în economie. Dacă ne uitam la România, deși este o țară “liberă”, se află pe ultimul loc, respectiv 77 cu un scor de 4.08, imediat după Bulgaria care ocupă locul 74.

Fig. 3.7. Corelație între EFW și ICG în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, confrom datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și de www.weforum.org

Din Fig. 3.7. se poate observa relația direct proporțională dintre indicele libertății economice și cel al competitivității globale. Cele mai competitive țări sunt Marea Britanie, Germania și Danemarca, acest lucru datorându-se nivelului ridicat de dezvoltare la nivel de infrastructură, tehnologie și piață. Capitole la care România stă foarte prost, infrastructura fiind unul dintre elementele de bază după care se ghidează un investitor atunci când alege o țară în care să-și dezvolte o afacere. O tehnologie avansată ajută la creștere cantităților produse, la îmbunătățirea calității acestora, precum și la alocarea eficientă a factorilor de producție, iar dacă pierderile sunt mai mici automat se vor micșora și costurile de producție. În cazul țării noastre putem spune că se întalnesc aceste probleme deoarece se pot încă observa urmele crizei din 2008, dar și din cauza modului în care este condusă țara.

Concluzii

În situația economică actuală, creșterea și dezvoltarea economiei sunt principalele obiective ale unei țări, iar acest lucru nu depinde în principal de nivelul la care se află la un moment dat, ci de modul în care reușește să-și favorizeze și să-și apre investițiile și instituțiile.

Un rol deosebit de important în acest sens îl are libertatea economică. Atunci când avem în vederea dezvoltarea economică nu trebuie să ne orientăm doar spre inovare și creștere economică, deoarece poate cel mai important rol îl au în acest sens indivizii. Piața liberă a arătat că le oferă posibilitatea oamenilor, fie în calitate de consumatori sau producători, să încheie contracte și să realizeze investiții, cu alte cuvinte vor putea pe baza deciziilor și înțelegerilor proprii să își satusfacă dorințele.

Chiar dacă societatea se ghidează după principiul libertății, asta nu înseamnă că nu există reguli care trebuiesc respectate. Existența unui sistem legislativ, care să le poată oferi indivizilor siguranță și echitate socială, este absolut necesară. Când este acordată o atenție deosebită instituțiilor și a modului în care acestea contribuie la dezvoltarea societății, se poate remarca faptul că între acestea se creează o strânsă legatură. Atunci când instituțiile nu bat pasul pe loc și promovează schimburile comerciale, se poate remarca faptul că și economia va progresa.

Referințe bibliografice

Anghel, I., E., 2002, Investiții străine directe în România, Editura Expert, București.

Bonciu, F., 2001, Investiții străine directe în România: 1990-2001, ASE, București.

Bowen, H.R., 1977, Investment in Leasing: The Individual and Social Value of American Higher Education”, Jossey-Bass, San Francisco, California.

Cistelcan, L., M., 2002, Economia eficiența și finanțarea economiilor, Editura Economică, București.

Dumitrescu, S., Bal, A.,1997, Economie miondială, Editura Economică, București.

Huru, D., 2007, Investițiile: capital & dezvoltare, Editura Economică, București.

Iacovoiu, V., B., 2009, Investiții străine directe între teorie și practică economică:Analize comparative, Editura ASE, București.

Jack, N., Behrman, 1972, The Role of International Companies in Latin American Integration, 1st edition, Editura Lexington Books.

Keynes, J., M., 1970, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, Editura Științifică, București.

Keynes, J., M., 1970, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor și a banilor, Editura Polirom, București.

Lupan, G., M., 2009, Strategii investiționale în afaceri, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava , Suceava.

Marinescu, C. et al, 2007, Economia de piață – Fundamente instituționale ale prosperității, Editura ASE, București.

Mazilu, A., 1999, Transnaționalele și competitivitatea. O perspectivă este-europeană, Editura Economică, București.

Peumans, H., Théorie et practique des calculs d'investissments, 1971, Editura Dunod.

Popa, R.A., 2012, Investițiile:Proces global, ASE, București.

Popescu, C.,Ciucur, D., 1995, Tranziția prin criză, Editura Eficient, București.

Rogojanu, A., 2009, Stăpânii ideilor economice, Ediția a II-a, Editura Economică, București.

Rogojanu, A., 2009, Stăpânii ideilor economice, Ediția I, Editura Economică, București.

Rueff, J., 1964, L'age de l'inflation, Editura Payot, Paris.

Simith, A., 2010, Avuția Națiunilor, Editura ALL, București.

Socol, C. et al, 2011, Economie teoretică și aplicată ,Volumul XVII (2010), No. 3(544), București.

Sută-Selejan, S., 2000, Doctrine economice, Editura Independența Economică, București.

Staicu, F. et al, 1995, Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Vasilescu, I. et al, 2000, Investiții, Editura Economică, București.

Vasilescu, I. et al, 2005, Investiții, cunoaștere, eficientă, Vol. I., Editura Eficon Press, București.

Resurse electronice:

1. http://www.fraserinstitute.org /

2. http://www.weforum.org/

3. http://www.hdr.undp.org/

4. http://www.insse.ro/cms/

5. http://gfa.hof.uni-frankfurt.de/arno/ArnoXI/Papers/Aguirre.pdf

6. www.bnr.ro

7. http://browse.oecdbookshop.org/oecd/pdfs/free/4104011e.pdf

8. http://ecol.ro/carte/libertate-economica-si-proprietate-implicatii-privind-reformele-institutionale-din-romania-si-3

9. http://www.ncpa.org/pub/st309?pg=6

10. http://mitpress.mit.edu/books/mit-dictionary-modern-economics

Anexă

Anexă 1

Schema de desfășurare a unei investiții conform Vasilescu 2000: 36

Anexă 2

Clasificarea investițiilor conform lui Staicu (1995):

1) La nivel macroeconomic:

investiții brute;

investiții nete;

2) Dupa natura proprietății:

private;

publice;

mixte;

3) Dupa destinația cheltuielilor:

investiții directe;

investiții indirecte;

investiții colaterale;

investiții conexe;

4) Din punctul de vedere al destinației fondurilor:

investiții de capital;

investiții financiare;

5) Dupa proveniența surselor:

din surse proprii;

din surse atrase;

din interiorul economiei naționale:

credite, subvenții de la stat;

credite private;

din strainatate;

6) Dupa destinația obiectivelor de investiții, sunt două clasificări:

investiții:

productive – destinate propriei capacități de producție;

neproductive;

investiții pe sectoare:

în sectorul primar (ramuri extractive);

în sectorul secundar (ramuri prelucrătoare);

în sectorul terțiar (servicii);

7) După gradul de execuție:

investiții neterminate sau în curs de execuție;

investiții finalizate;

8) După caracterul obiectivului final:

investiția pentru construcția de obiecte noi: cu ajutorul lor se creează capacități de producție cu totul noi;

investiții pentru reconstrucție, destinate refacerii obiectelor deja existente;

investiții de amenajare și transformare, cu scopul de a crea un cadru mai bun desfășurării activității de bază;

investiții de dezvoltare, au ca finalitate mărirea capacităților deja existente;

investiții de înnoire și retehnologizare;

9) După destinație:

investiții materiale;

investiții nemateriale: eforturi destinate să pregătească viitorul;

10) După structură:

lucrări de construcții-montaj:

construcții de clădiri;

construcții speciale;

construirea canalelor de deservire;

montarea utilajelor, instalațiilor;

cumpărarea de utilaje, instalații;

lucrări geologice;

alte investiții:

cheltuieli pentru situații și proiecte;

cheltuieli pentru achiziția obiectelor de inventar;

cheltuieli cu instruirea personalului.

Nevoia de investiții în România

Politica investițională a României

Influența tranziției asupra investițiilor

Strategii de atragere a ISD-urilor în România

Crearea unui cadru favorabil investițiilor

Adaptarea României la cerințele Uniunii Europene

Evolutia investițiilor în România la sfarșitul anului 2013

Tabel 1. – Investiții nete pe activități ale economiei naționale

Anexa 3

Tabel 1. Indicele libertății economice în anul 2012 în UE-27

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org

Tabel 2. Scorurile ariilor EFW în 2012 pentru România și Danemarca

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org

Tabel 3. Indicele EFW pentru Danemarca și România în perioada 2002-2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org

Tabel 4. Corelația dintre Indicele EFW și ISD (% din PIB) în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și www.worldbank.org

Tabel 5. Corelația dintre Indicele EFW și PIB-ul pe locuitor în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și de www.worldbank.org

Tabel 6. Corelația dintre Indicele EFW și Indicele Dezvoltării Durabile în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și www.hdr.undp.org

Tabel 7. Corelația dintre Indicele EFW și Indicele Competitivității Globale în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și www.weforum.org

Referințe bibliografice

Anghel, I., E., 2002, Investiții străine directe în România, Editura Expert, București.

Bonciu, F., 2001, Investiții străine directe în România: 1990-2001, ASE, București.

Bowen, H.R., 1977, Investment in Leasing: The Individual and Social Value of American Higher Education”, Jossey-Bass, San Francisco, California.

Cistelcan, L., M., 2002, Economia eficiența și finanțarea economiilor, Editura Economică, București.

Dumitrescu, S., Bal, A.,1997, Economie miondială, Editura Economică, București.

Huru, D., 2007, Investițiile: capital & dezvoltare, Editura Economică, București.

Iacovoiu, V., B., 2009, Investiții străine directe între teorie și practică economică:Analize comparative, Editura ASE, București.

Jack, N., Behrman, 1972, The Role of International Companies in Latin American Integration, 1st edition, Editura Lexington Books.

Keynes, J., M., 1970, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, Editura Științifică, București.

Keynes, J., M., 1970, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor și a banilor, Editura Polirom, București.

Lupan, G., M., 2009, Strategii investiționale în afaceri, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava , Suceava.

Marinescu, C. et al, 2007, Economia de piață – Fundamente instituționale ale prosperității, Editura ASE, București.

Mazilu, A., 1999, Transnaționalele și competitivitatea. O perspectivă este-europeană, Editura Economică, București.

Peumans, H., Théorie et practique des calculs d'investissments, 1971, Editura Dunod.

Popa, R.A., 2012, Investițiile:Proces global, ASE, București.

Popescu, C.,Ciucur, D., 1995, Tranziția prin criză, Editura Eficient, București.

Rogojanu, A., 2009, Stăpânii ideilor economice, Ediția a II-a, Editura Economică, București.

Rogojanu, A., 2009, Stăpânii ideilor economice, Ediția I, Editura Economică, București.

Rueff, J., 1964, L'age de l'inflation, Editura Payot, Paris.

Simith, A., 2010, Avuția Națiunilor, Editura ALL, București.

Socol, C. et al, 2011, Economie teoretică și aplicată ,Volumul XVII (2010), No. 3(544), București.

Sută-Selejan, S., 2000, Doctrine economice, Editura Independența Economică, București.

Staicu, F. et al, 1995, Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Vasilescu, I. et al, 2000, Investiții, Editura Economică, București.

Vasilescu, I. et al, 2005, Investiții, cunoaștere, eficientă, Vol. I., Editura Eficon Press, București.

Resurse electronice:

1. http://www.fraserinstitute.org /

2. http://www.weforum.org/

3. http://www.hdr.undp.org/

4. http://www.insse.ro/cms/

5. http://gfa.hof.uni-frankfurt.de/arno/ArnoXI/Papers/Aguirre.pdf

6. www.bnr.ro

7. http://browse.oecdbookshop.org/oecd/pdfs/free/4104011e.pdf

8. http://ecol.ro/carte/libertate-economica-si-proprietate-implicatii-privind-reformele-institutionale-din-romania-si-3

9. http://www.ncpa.org/pub/st309?pg=6

10. http://mitpress.mit.edu/books/mit-dictionary-modern-economics

Anexă

Anexă 1

Schema de desfășurare a unei investiții conform Vasilescu 2000: 36

Anexă 2

Clasificarea investițiilor conform lui Staicu (1995):

1) La nivel macroeconomic:

investiții brute;

investiții nete;

2) Dupa natura proprietății:

private;

publice;

mixte;

3) Dupa destinația cheltuielilor:

investiții directe;

investiții indirecte;

investiții colaterale;

investiții conexe;

4) Din punctul de vedere al destinației fondurilor:

investiții de capital;

investiții financiare;

5) Dupa proveniența surselor:

din surse proprii;

din surse atrase;

din interiorul economiei naționale:

credite, subvenții de la stat;

credite private;

din strainatate;

6) Dupa destinația obiectivelor de investiții, sunt două clasificări:

investiții:

productive – destinate propriei capacități de producție;

neproductive;

investiții pe sectoare:

în sectorul primar (ramuri extractive);

în sectorul secundar (ramuri prelucrătoare);

în sectorul terțiar (servicii);

7) După gradul de execuție:

investiții neterminate sau în curs de execuție;

investiții finalizate;

8) După caracterul obiectivului final:

investiția pentru construcția de obiecte noi: cu ajutorul lor se creează capacități de producție cu totul noi;

investiții pentru reconstrucție, destinate refacerii obiectelor deja existente;

investiții de amenajare și transformare, cu scopul de a crea un cadru mai bun desfășurării activității de bază;

investiții de dezvoltare, au ca finalitate mărirea capacităților deja existente;

investiții de înnoire și retehnologizare;

9) După destinație:

investiții materiale;

investiții nemateriale: eforturi destinate să pregătească viitorul;

10) După structură:

lucrări de construcții-montaj:

construcții de clădiri;

construcții speciale;

construirea canalelor de deservire;

montarea utilajelor, instalațiilor;

cumpărarea de utilaje, instalații;

lucrări geologice;

alte investiții:

cheltuieli pentru situații și proiecte;

cheltuieli pentru achiziția obiectelor de inventar;

cheltuieli cu instruirea personalului.

Nevoia de investiții în România

Politica investițională a României

Influența tranziției asupra investițiilor

Strategii de atragere a ISD-urilor în România

Crearea unui cadru favorabil investițiilor

Adaptarea României la cerințele Uniunii Europene

Evolutia investițiilor în România la sfarșitul anului 2013

Tabel 1. – Investiții nete pe activități ale economiei naționale

Anexa 3

Tabel 1. Indicele libertății economice în anul 2012 în UE-27

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org

Tabel 2. Scorurile ariilor EFW în 2012 pentru România și Danemarca

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org

Tabel 3. Indicele EFW pentru Danemarca și România în perioada 2002-2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org

Tabel 4. Corelația dintre Indicele EFW și ISD (% din PIB) în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și www.worldbank.org

Tabel 5. Corelația dintre Indicele EFW și PIB-ul pe locuitor în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și de www.worldbank.org

Tabel 6. Corelația dintre Indicele EFW și Indicele Dezvoltării Durabile în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și www.hdr.undp.org

Tabel 7. Corelația dintre Indicele EFW și Indicele Competitivității Globale în anul 2012

Sursa: Prelucrare proprie, conform datelor furnizate de www.fraserinstitute.org și www.weforum.org