Muzeul include:

Muzeul

I.1.Definitie.

Muzeul este definit ca o instituție permanentă, ce lucreaza în serviciul societății, deschisă publicului, ce are ca principal obiectiv strângerea, păstrarea, identificarea, catalogarea, analizarea, menținerea, conservarea și expunerea de diverse obiecte sau artefacte ce prezintă interes științific, istoric, artistic, tehnologic., în scopul studierii, educării, relaxării vizitatorilor, a oamenilor de știință. Fiecare muzeu detine o colecție de fond de obiecte și/sau artefacte selecționate din domeniul specific de reprezentare. Toate piesele muzeelor sunt catalogate și inventariate, având o evidență a achiziționării și provenienței lor. Sunt de fiecare data supuse periodic analizei stării lor de conservare și la un anumit interval de timp sunt trecute printr-un proces de menținere și restaurare. Fiecare colectie are cel puțin câte o persoană responsabilă de menținerea, păstrarea, conservarea și expunerea artefactelor.

Muzeul include:

-Institutii de conservare si galeriiexpozitionale dependente de arhive si biblioteci. -Monumente, situri arheologice, etnografice, natural si istorice, si monumente avand naturaletea unui muzeu de achizitii, conservare si comunicatii. -Institutiile care au specimene de viata, cum ar fi gradinile botanice, zoologice si acvarii. -Parcuri naturale, arheologice si istorice. -Centre de cercetare si centre de stiinta.

I.2.Terminologie.

Termenul de „muzeu” defineste, clădirea propriu-zisă în care se afla păstrate, conservate și expuse obiecte, artefacte și/sau lucruri care au o semnificatie, într-un fel sau altul, cu civilizația umană.

Cuvântul „muzeu” provine din latinescul museum, care la rândul său a fost preluat din greaca veche, mouseion, semnifica un loc sau un templu dedicat muzelor, divinități patronatoare a artelor și literelor în Grecia Antică. Ca atare, mouseion reprezenta, pentru grecii antici, o clădire special dedicată studiului și creației.

Capitolul II.Istoria si diversitatea muzeelor din Romania.

Cap.II.1.Istoria Muzeelor.Generalitati.

Începuturile activităților muzeale au ca precursor formarea în Evul Mediu a

colecțiilor particulare de obiecte de artă. Primele muzee au apărut sub forma de galerii care expuneau opere de artă reprezentative pentru ilustrarea unor canoane estetice.

Secolul al XVIII-lea marchează răspândirea conceptului de muzeu în mai multe state

europene care deschid o serie de galerii de artă accesibile publicului.

1.1.În Țările Române activitatea de colecționare a fost o premisă a activității muzeale..

1.2.În Transilvania, curentul de muzeu mănăstiresc este reprezentat de Institutul Batthyaneum, întemeiat pe lângă Episcopia romano-catolică din Alba Iulia, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Colecția era formata din mineralogie, numismatică, arheologie, artă, manuscrise, incunabule și cărți valoroase.

În această perioadă, deoarece societatea se afla intr-o continua schimbare, apar muzeele istorice și arheologice, care au ca obiectiv descoperirea si cercetarea trecutului, obiectele, documentele și lucrările de artă.

1.3.În Principatele extracarpatice activitatea muzeală a luat avânt după anul 1834, când este fondat Muzeul de Istorie Naturală și Antichități de către domnitorul

Alexandru Ghica. Colecțiile sporesc prin donațiile banului Mihalache Ghica și cele ale

generalului Nicolae Mavros incluzând curiozități naturale, piese arheologice,

sculpturi, numismatică.

1.4.În Moldova, este inaugurat, în anul 1834, Muzeul de Istorie Naturală din Iași,

care detinea colecții donate în secolul al XIX-lea de mitropolitul Veniamin Costachi, domnitorul Mihail Sturdza, Iacob Cihac, Alecu Balș, Gheorghe Asachi.

Tot din domeniul științelor naturii remarcăm apariția Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, înființat de Societatea ardeleană de științele naturii, în anul 1848.

1.5.La Cluj ideea înființării unui muzeu se afla in stransa legatura cu apariția în anul 1814 a ziarului Muzeul Ardelean. Activitatile de înființare a unui muzeu întreprinse pe lângă autoritățile austriece au fost încununate de succes abia în anul 1859, când ia fiinta Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, fondat pe cale particulară de către Asociația Muzeului Ardelean.

1.6.La Iași, după Unirea Principatelor, a fost înființat în 1860 Muzeul de Artă care a devenit din 1865 Pinacoteca Națională.

1.7.În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului următor activitatea muzeală a sporit considerabil în Transilvania și Banat.

1.8.La Timișoara, în anul 1872, a luat ființă Societatea de Istorie și Arheologie, care a început să strângă materiale istorice punând bazele colecțiilor Muzeului Banatului.

1.9. Muzeul din Deva a fost înființat în anul 1882 la inițiativa Societății de istorie și arheologie a comitatului Hunedoara, activă din 1880, expunând numeroase si valoroase colecții de arheologie preistorică, dacică, romană, numismatică, istorie, artă plastică, artă decorativă, carte veche românească și străină, etnografie și de științele naturii.

1.10.La Târgu Mureș este înființat în 1886 Muzeul de Artă Industrială a Secuimii, fondat de către Societatea Economică și Culturală a Secuilor care, încă din anul 1883, a luat măsuri pentru înființarea unei instituții muzeale.

În 1934 se înființează Muzeul de Arheologie și Etnografie, iar după 1945 s-a creat Muzeul de Istoriel, reorganizat în 1968.

1.11.Muzeul din Alba Iulia a fost inaugurat în 1888 din inițiativa Societății de istorie, arheologie și științele naturii din Comitatul Alba. În 1929, sub egida Asociației ASTRA,a fost organizat ca Muzeu al Unirii.

1.12. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor sunt înființate noi muzee sau se pun bazele unor colecții muzeale precum cele din Arad (1892), Oradea (1896), Brașov (1908), Baia Mare(1904), Satu Mare (1905).

Odata cu sfarsitul Războiul de Independență (1877 – 1878) și intrarea Dobrogei în componența statului român, vestigiile antice intră în atenția Academiei Române,

edililor locali și cercetătorilor (Gr. Tocilescu, Vasile Pârvan).

După constituirea Regatului în 1881, activitatea muzeală se intensifică infiintandu-se noi instituții specializate:

2.1. Muzeul și biblioteca "V.A. Urechia" din Galați înființate în1890, cuprindeau colecții de paleontologie, numismatică, arheologie și etnografie.

2.2. În 1939 este infiintat Muzeul Cuza Vodă, precursor al muzeului actual.

2.3. În 1912 profesorul Al. Bărcăcilă înființează "Muzeul Istoric al Liceului Traian”, care se va muta în 1926 în clădirea nou construită de lângă castrul roman.

După 1945, muzeul crește în importanță fiind numit Muzeul Regiunii Porților de Fier.

2.4. Muzeul Gorjului,înființat la 16 iulie 1894, a fost devastat în 1917, colecțiile fiind pierdute în mare parte. Muzeul a fost refăcut în 1925, la inițiativa Ligii femeilor gorjene.

În primele decenii ale secolului al XX-lea, până la începutul primului război mondial iau fiinta mai multe muzee dintre care amintim: Muzeul Orășenesc Suceava (1901), Muzeul Olteniei apărut sub denumirea de Muzeul de Antichități și Etnografie (1914)și Muzeul local din Bârlad (1914).

În condițiile nefericite ale războiului din anii 1916 –1918, foarte multe obiecte care faceau parte din colecțiile muzeale au fost furate, recuperarea lor fiind foarte dificilă și niciodată în totalitate.

În anii 50, sub influența modelului sovietic, numărul muzeelor județene,

sătești și școlare a crescut considerabil. Au fost înființate mai multe muzee locale

precum: Muzeul Deltei Dunării (1949), Muzeul de Istorie din Pitești (1956), Muzeul

Județean de Istorie Bacău (1957), Muzeul Județean de Istorie Botoșani (1955),

Muzeul Dunării de Jos Călărași (1951), Muzeul Județean Olt (1953), Muzeul

Județean Vâlcea (1955).

În timpul regimului comunist s-au înregistrat o serie de aspecte pozitive în privința activității muzeale, dar și negative, în condițiile imixtiunii tot mai agresive a factorului politic. Patrimoniului păstrat în colecțiile muzeale beneficiaza de o crestere considerabila, atât prin achiziții și cercetări de teren, cât și prin confiscări.

Muzeele nu au doar rolul de păstrătoare de bunuri culturale fiind adăugat totodată rolul de documentare în spiritul metodelor științifice.

Creșterea patrimoniului a dus la organizarea activității de evidență a bunurilor

culturale conservate în instituțiile muzeale, mai întâi pe suport clasic, de hârtie, și mai

apoi în condițiile avansului tehnologic general, pe suport electronic. Deși afectată de

limitarile regimului comunist legislația privind protejarea patrimoniului muzeal

cunoaște progrese semnificative. Colecțiile de bunuri culturale sunt valorificate din punct de vedere științific și prin numeroase expoziții permanente sau temporare accesibile marelui public, demonstrand rolul educațional pe care îl au instituțiile muzeale.

Din 1990, eliberarea de constrângerile sistemului ultracentralizat a avut consecințe benefice dar, din păcate, și negative. Cele mai mari puncte negative acumulate în ultimele două decenii de evoluție a muzeelor în România sunt finanțarea necorespunzătoare și pierderea prin furt și trafic ilegal a numeroase obiecte de patrimoniu în contextul haosului legislativ și social de la începutul anilor 90.

Din punct de vedere cantitativ a crescut numărul muzeelor locale apărând si inițiative din segmentul privat. Totodată se constată că apariția unor noi muzee a fost determinată și de transformarea unor secții din cadrul unor complexe muzeale în muzee de sine stătătoare. S-au deschis foarte multe case memoriale sau sătești.

Au apărut și o serie de muzee și colecții muzeale ce prezintă cultura minorităților,

cum ar fi: Casa Memorială "Ellie Wiesel" – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș

Sighetu Marmației, Muzeul Etnografic Ceangăiesc Zăbala, Muzeul Evreiesc "Dr.

Alexandru Șafran" Bacău, Muzeul Etnografic Maghiar "Sipos Laszlo" Bogdand,

Colecția de etnografie săsească din Cetatea Viscri, Colecția publică a armenilor din

orașul Dumbrăveni (în curs de amenajare).

Un loc deosebit îl constituie colecțiile alcătuite din obiecte de cult. Aflam din numeroase documente că încă din secolul al XVIII-lea în marile centre mănăstirești existau obiecte de preț realizate în atelierele proprii sau primite ca donații.

Vechile mănăstiri precum Tismana, Curtea de Argeș, Dealu, Căldărușani,

Putna, Neamț, Secu, Sâmbăta de Sus, cele din județul Vâlcea țineau broderii,

manuscrise, obiecte de cult din argint, primite ca donații de la enoriașii înstăriți.

După secularizarea averilor mănăstirești în 1863, pentru a nu fi risipite, colecțiile de

artă religioasă (mai ales din mănăstirile din Tara Românească) au fost transferate la

Muzeul Național de Antichități. Acest fond a fost mutat la înființarea secției de Artă

veche românească din cadrul Muzeului Național de Artă din București.

Primul muzeu care cuprindea obiecte de cult a apărut la Mănăstirea Putna în anul 1904.

O caracteristică majoră a activității muzeologice actuale o reprezinta îmbunătățirea calității expozițiilor locale, formarea unor colaborări transfrontaliere, atât din punct de vedere al cercetării patrimoniului, cât și al participării la organizarea unor expoziții tematice internaționale.

În prezent, locul pe care îl ocupă muzeul în societatea contemporană ultratehnologizată nu poate fi decât un imbold în privința dezvoltării și amplificării activității muzeistice în România.

II.2.Muzeul National al Satului – Bucuresti

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti. Inaugurarea muzeului s-a realizat in data de 10 mai 1936, present fiind si regele Carol al II-lea al României, iar pentru public,inaugurarea s-a facut in data de 17 mai 1936,[2] ajungand în momentul de fata una dintre cele mai mari atracții turistice ale Bucureștiului. Planurile de amplasament au fost realizate de Victor Ion Popa, iar fondurile financiare necesare au fost oferite de Fundația Culturală Regală. Viața si obiceiurile în mediul rural au o semnificatie majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romană a trebuit să posede un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a secolului trecut, XX, majoritatea populației din Romania trăia la sat. Comunitățile rurale erau organizate în așa mod încât să acopere toate nevoile zilnice. Hainele erau lucrate manual. Pentru a ridica Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obișnuia să îl numească „sunetul trist al clopotelor istoriei României”, casele au fost dezasamblate, transportate cu trenul, căruța sau cu barca până la București unde au fost asamblate la loc pe suprafața muzeului de astăzi, care se aflată pe malul lacului Herăstrău. Casa care are cea mai mare vechime este construită în secolul al XVII-lea, iar cea mai recentă aparține secolului al XIX-lea. Casele din zonele de deal și din zonele de munte sunt diferentiate de cele din zona de câmpie prin fundația înaltă, cele de la șes fiind majoritatea cu fundații joase, cele provenite din zonele unde invadau inamicii des fiind jumătate îngropate în pământ.

II.3.Muzeul National al Unirii – Alba Iulia

Muzeul National al Unirii este format din două clădiri cu valoare de monument istoric. Clădirea „Babilon” a fost construită între anii 1851 – 1853, în stilul arhitecturii romantice. A fost folosită ca pavilion de locuințe pentru ofițeri, iar în 1967 – 1968 si a fost reamenajată ca spațiu muzeal. Sala Unirii a fost ridicata între 1898 – 1900, având la inceput rolul de cazinou militar, fiind restaurată în 1922 și între 1967 – 1968. Este clădirea unde s-a votat Unirea Transilvaniei cu România. Muzeul din Alba Iulia a fost inaugurat în 1888 din inițiativa Societății de Istorie, Arheologie și Stiințele Naturii din Comitatul Alba Iulia. În 1929, sub egida ASTREI, a fost organizat ca Muzeu al Unirii. Valoroaselor colecții arheologice li s-au alaturat piese referitoare la istoria modernă a românilor. În 1938, sub conducerea istoricului Ion Berciu, sub noua denumire de Muzeul Regional Alba Iulia, așezământul a intrat în administrația statului român. A cunoscut o vasta reorganizare în 1968, revenind la numele de Muzeul Unirii. Forma actuală a expoziției de bază datează din 1975. În 1992 a devenit Muzeul Național al Unirii in subordinea directa a Ministerului Culturii. Muzeul prezintă publicului arheologie: preistorică, dacică – provenind de la cetățile dacice Craiva, Cugir și Căpâlna, romană – provenind din marele centru urban Apulum, medievală; istorie; periodice – cărți; colecții de etnografie și artă populară; numismatică .

II.4.Muzeul de Arta – Brasov

Muzeul de Artă din Brașov este o cladire construita în stil neobaroc, realizată după proiectul lui M. Wagner la 1902 și cuprinde o galerie națională de pictură și sculptură în cele șase săli de la etajul clădirii și o expoziție de artă decorativă. Galeria națională cuprinde piese de anonimi (secolul al XVIII-lea), pașoptiști, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu (36 piese, a doua colecție din țară, din toate perioadele de creație), Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Ștefan Popescu, Nicolae Tonitza, Octavian Băncilă, Iosif Iser, Ion Țuculescu, Francisc Șirato, Alexandru Ciucurencu, Jean Alexandru Steriadi, Nicolae Dărăscu precum contemporani din București și Brașov. Sculptura este semnată de Paul Dubois, Ion Irimescu, Dimitrie Paciurea. Prin activitatea sa, muzeul se evidentiaza ca o instituție de prestigiu, în special prin expoziții cu caracter național și internațional organizate în ultimii ani, ca de exemplu Salvador Dali, Francisco de Goya, Max Ernst etc. precum și cu participarea cu lucrări la expoziții internaționale importante. Muzeul isi desfasoara activitatea într-o clădire de la începutul secolului al XX-lea. Dispune de două expoziții permanente: Galeria Națională (artă românească modernă și contemporană) și expoziția de Artă Decorativă (reunind piese reprezentative pentru spațiul oriental, european și românesc). Muzeul s-a infiintat în anul 1949 ca secție a Muzeului Regional al Regiunii Stalin. Începând cu 15 februarie 1950 a fost deschisă la etajul întâi al Casei Sfatului prima expoziție permanentă de artă plastică. Secția de Artă s-a mutat din anul 1970 în spațiul în care funcționează până în prezent. Construita în anul 1902 pentru Asociația Meseriașilor din Brașov (Kronstadt Gewerbeverein), clădirea a fost reamenajată și adaptată în vederea destinației actuale între anii 1969-1970. Muzeul de Artă Brașov s-a constituit ca instituție de sine stătătoare, la 1 iunie 1990, în baza Deciziei nr. 227 din 11 iunie 1990, prin desprinderea din Muzeul Județean Brașov a Secției de Artă. Funcționează ca instituție publică de cultură, având personalitate juridică proprie, în subordinea Consiliului Județean Brașov. Conform Legii muzeelor și colecțiilor este clasificat drept muzeu de importanță județeană.

II.5.Muzeul National al Agriculturii – Slobozia

Muzeul Național al Agriculturii, se afla în Slobozia, acesta luan fiinta în martie 1996, fiind unicul muzeu de acest gen din România. Muzeul detine pe lângă clădirea principală destinată expozițiilor, multiple unități în aer liber și anexe.

Din patrimoniul muzeului fac parte: Biserica de lemn Sfîntul Nicolae situată în curtea muzeului; Ferma model Perieți; Moara cu pietre pentru măcinat grâu și porumb “KORONA”; Moara țărănească cu pietre; piua pentru finisat postavul.

Parcul muzeului are o suprafață de 17.000 mp și detine variate specii dendrologice.

Cap.II.6.Muzeul Ceasului – Ploiesti

Muzeul Ceasului din Ploiești este unicul muzeu de acest fel din România, și detine o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri faimosi din Europa, majoritatea fiind adevărate opere de artă. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, el datează din 1963. A fost instalat pentru prima data într-o sală din Palatul Culturii, până in momentul cand, prin achiziții, a căpătat un patrimoniu suficient de bogat încât a avut nevoie de un local propriu. I s-a pus atunci la dispoziție Casa Luca Elefterescu, care a fost reamenajata noului scop; lucrările de amenajare sau terminat în anul 1971 și muzeul s-a deschis în ianuarie 1972. In momentul de fata, muzeul detine o colecție de aproape 1000 de piese, printre care: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare de apă, primul ceas de buzunar, orologii de turn, o piesă din 1693, ceasul de mână construit în același an de Courvoisier, piese realizate de meșterii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). Pot fi văzute ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te, române!, Valsurile lui Strauss. Sunt prezentate ceasuri care au aparținut unor personalități (Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, B.P. Hașdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Ioan A. Bassarabescu etc.), ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă.

Capitolul III.Muzeul si publicul.

Cap.III.1.Publicul in vizorul muzeului.

Marketingul reprezinta o activitate care a intrat incet dar sigur in multe dintre

muzeele romanești. Interesul pentru acest domeniu și importanța tot mai mare care

i se da sunt duce la inființarea de departamente de marketing, precum și de angajarea de experti in marketing sau apelarea la consultanți externi pentru marketingul cultural. In cadrul unui muzeu, marketingul respectă principiile, strategiile și instrumentele generale ale domeniului,ceea ce diferă este scopul urmărit:

Cu ajutorul metodelor și instrumentelor de marketing, un muzeu poate ajunge sa obtina o serie de obiective esentiale pentru desfășurare buna a activității, cum ar fi: atragerea unui public numeros și variat, realizarea și punerea la dispoziția publicului a celei mai potrivite oferte culturale, atragerea de fonduri, obtinerea unor parteneriate pe termen lung.

O importanță deosebită pentru buna desfășurare a activității unui muzeu o are și

cunoașterea cat mai bună a vizitatorilor. Acest fapt se poate realiza in mod adecvat doar prin intermediul unor studii variate și potrivite de marketing.

Cercetarea de marketing, cu ajutorul analizei rezultatelor obținute și luarea unor decizii in concordanță cu acestea, duc la rezolvarea a multor probleme ale muzeului sau atragerea unor noi categorii de public.

Cap.III.2.Cunoasterea publicului muzeeal.

Cunoașterea publicului unui muzeu reprezinta un avantaj pentru realizarea unor politici de marketing potrivite, respectiv a atingerii obiectivului muzeului.

Publicul muzeului este alcatuit in primul rand din vizitatorii muzeului și participanții la diferite programe publice ale acestuia. Odata cu persoanele care intră in muzeu și beneficiază de ceea ce acesta oferă, muzeul intră in interacțiune și cu alte grupuri de interes, cu reprezentanți ai comunității locale, diferite asociații și organizații nonprofit, instituții de cultură și educație. Persoanele respective și grupurile de persoane pot fi in egală măsură beneficiari ai activității muzeului, dar și parteneri ai acestuia. Impreună cu aceste categorii de public, muzeul poate aduce beneficii unor comunități specifice sau societății in ansamblu.

O importanta categorie de persoane, este cea a nonvizitatorilor.Adica, pentru un muzeu este important de știut cine nu ii calcă pragul, cine nu i-a parte la programele publice oferite și cine nu beneficiază deloc, nici măcar indirect, de oferta cultural-educativă sau chiar de divertisment a muzeului. Identificarea persoanelor respective determină ințelegerea motivelor pentru care ele nu beneficiază de oferta muzeului. Pot să nu fie interesați de colecțiile muzeului, sau altii pot să nu știe in ce constau colecțiile și care este oferta muzeului. Dacă cei care realizeaza oferta muzeului știu cine și de ce nu merge la muzeu, atunci ei ar putea oferii programe atractive și adecvate și pentru aceste categorii de public, vor ști cum să ii atragă către oferta cultural-educativă a muzeului.

Cap.III.3.Instrumente de investigare a publicului.

Principalele instrumente de investigare a publicului sunt: chestionarul, focus-grup-ul si observatia.

Un chestionar reprezinta o modalitate de cercetare care consta intr-o serie de întrebări și a altor solicitări în scopul de a aduna informații de la public. Deși ele sunt adesea realizate pentru a analiza statistica răspunsurilor. Chestionarele au avantaje fata de alte modalitati de studii în care, acestea sunt ieftine, nu au nevoie de mult efort din partea celui ce chestioneaza ca ancheta verbala sau prin telefon, și au de obicei raspunsuri standardizate care il face simplu pentru a completa date. Cu toate acestea, acest tip de răspunsuri standardizate pot zădărnici utilizatori. Chestionarele sunt, de asemenea, drastic limitate de faptul că respondenții trebuie să fie capabili să citească și să răspundă la întrebările lor. Astfel, pentru anumite grupuri demografice realizarea unui studiu realizat de chestionar nu poate fi practic. Ca tip de sondaj, chestionarele au, de asemenea, variate probleme in legatura cu construcția întrebarilor și formularelor care există în alte tipuri de sondaje de opinie.

Focus-grup-ul este o modalitate de cercetare calitativa, ce consta in stabilirea unui dialog pe o tema data, cu un grup alcatuit de regula din 8-10 participanti, timp de 1-2 ore. Metoda permite obtinerea unor informatii de mare profunzime referitoare la motivatiile si comportamentele categoriilor de interes. Aceasta modalitate poate fi folosita in domenii diverse.

Variante de focus-grup:

1.1.Focus-Group la Focus-Group – Presupune angajarea a doua focus group-uri .Un grup interactiv de participanti  analizeaza actiunile si discutiile unui alt grup rezumand concluzii ce vor fi analizate intr-un mod diferit de focus grupul observat.

1.2.Focus Group cu 2 moderatori convergenti – Focus group-ul este condus si tinut sub control de doi moderatori, unul dintre acestia asigura parcurgerea eficienta a intalnirii si pune accent pe relatiile cu participantii, pe cand celalalt se asigura ca toate subiectele propuse sunt dezbatute.

1.3.Focus Group cu 2 moderatori combatanti – doi moderatori pune in discutie intentionat opinii diferite fata de subiectul adus in discutie.

1.4.Focus Group-ul cu moderatori respondenti – unul sau mai multi respondenti sunt rugati sa preia rolul moderatorului pentru o perioada de timp.

1.5.Client Focus Group  – unul sau mai multi reprezentanti ai clientului participa la discutie, fapt ce poate fi cunoscut sau ascuns.

1.6.Mini focus groups– sunt folosite grupuri de 4-5 persoane. Sunt recomandate in situatiile cand sunt necesare parerea expertilor sau ale persoanelor cu un niver ridicat.

1.7.Focus Group Teleconferinta– este utilizata reteaua telefonica in realizarea focus group-ului.

Focus grupuri online– desfasurate cu ajutorul computerelor si a INTERNET-ului.

Metoda observatiei reprezinta o metoda de baza, o modalitate de studiu, care sta la temelia oricarui tip de experiment. Este cea mai veche metoda de cercetare din psihologie, utilizata atât în studiile de tip cantitativ, cât si în cele de tip calitativ.

Capitolul IV Spatiul muzeal.

Cap.IV.1.Monumente de arhitectura adaptate muzeelor.

In Romania s-au transformat in muzee o serie de monumente istorice importante. Unele din cele mai vechi transformari de acest gen sunt reprezentate de Muzeul de Arta Brancoveneasca din Palatul de la Mogosoaia, Muzeul din Castelul Bran, Muzeul de Istorie „Magna Curia” de la Deva, Muzeul de arta din Palatul Banffy de la Cluj-Napoca, Palatul Cuza din Iasi, iar cel mai recent muzeul Tarii Crisurilor din Palatul Episcopal de la Oradea, Muzeul Bruckenthal din Sibiu, in stil baroc, Muzeul de etnografie a Olteniei din resedinta banilor Craiovei.

Cap.IV.2.Expozitia

Doua din principalele activitati esentiale ale muzeului sunt conservarea si cercetarea. Acestea conditioneaza modul de organizare a colectiilor sub forma expozitiilor permanente si temporare, ca si a depozitelor de studiu. Termenul de expozitie, legata de aceea de muzeu, in conceptia actuala, inseamna prezentarea obiectelor, respectand o anumita tema, organizata dupa un sir de idei coordonatoare.Tematica muzeului sau a expozitiei reprezinta organizarea teoretica a materialului care reprezinta o anumita idee, ce va fi ilustrata sau demonstrata prin obiectele special alese si grupate intr-un sistem. Tematica expunerii reprezinta ideea sistematizarii obiectelor respectand o tema, aceasta idee nascandu-se in secolul al XIX-lea, fiind legata de aparitia si dezvoltarea muzeelor de istorie. Muzeele istorice nationale s-au creat, intrunind in cladiri impunatoare colectii cu caracter istoric, artistic si etnografic, pentru a prezenta in ansamblu tot ceea ce un popor are particular in comparative cu altul, tot ceea ce reprezinta aspiratia sa sociala, nationala si spirituala de-a lungul secolelor. In tara noastra initiativa unui astfel de muzeu a avut-o Al. Odobescu, care a organizat Muzeul National de Antichitati din Bucuresti, reluat spre sfarsitul secolului trecut de Al. Tzigara-Samurcas, care a urmarit realizarea unui mare muzeu national, imbratisand istoria si cultura romaneasca in ansamblu, idee implinita prin infiintarea Muzeului de Istorie al Romaniei.