Culturile de Soia

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT]. Lucrări practice de control tehnologic al materialelor prime vegetale. [NUME_REDACTAT] din Oradea 2008.

[NUME_REDACTAT]. Tehnologia și controlul materiilor prime vegetale. [NUME_REDACTAT] din Oradea 2013.

[NUME_REDACTAT]. Cercetări privind influența secetei asupra producției de soia în condițiile Crișurilor (1976-1998). În volumul [NUME_REDACTAT] Timișene. Universitatea de științe agricole a [NUME_REDACTAT].

Stelian dencescu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Cultura soiei. [NUME_REDACTAT], București 1982.

[NUME_REDACTAT] și colab. irigarea culturilor în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] din Oradea 2012.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Relații în sistemul sol-apă, plantă-atmosferă în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] din Oradea 2011.

CUPRINS:

Introducere……………………………………………………………………………………………………

Scopul lucrării…………………………………………………………………………….

Utilizarea soiei în scopuri alimentare…………………………………………….

Capitolul I. Origine, Răspândire, Importanță…………………………………………………..

Taxonomie și cinetică………………………………………………………………….

Morfologie și fiziologie……………………………………………………………….

Zonarea soiei………………………………………………………………………………

Capitolul II. Genetica caracterelor cantitative………………………………………………..

Producerea de semințe………………………………………………………………..

Bolile și dăunătorii culturii de soia……………………………………………….

Capitolul III. Tehnologia de cultură la soia…………………………………………………….

Condițiile față de climă și sol…………………………………………………..

Soia și rotația culturilor……………………………………………………………

Lucrările de pregătire a solului…………………………………………………

Fertilizarea și amendarea…………………………………………………………

Sămânța și semănatul………………………………………………………………

Lucrările de întreținere la soia…………………………………………………..

Influența suspendării asupra microclimatului la soia……………………

Irigarea soiei…………………………………………………………………………..

Capitolul IV. Materialul și metodele de lucru………………………………………………….

Determinări organoleptice…………………………………………………………

Determinări fizice…………………………………………………………………….

Determinarea azotului total prin [NUME_REDACTAT]……………………..

4.4 Determinarea conținutului de grăsime prin [NUME_REDACTAT]…………….

Capitolul V. Rezultate proprii, analize fizice și chimice……………………………………

5.1 Schema experienței de amplasare………………………………………………….

5.2 Caracterizarile climatice pe perioada anilor 2011-2013…………………….

5.3 Determinări proprii……………………………………………………………………..

5.3.1 Analize fizice…………………………………………………………………………..

5.3.2 Analize chimice………………………………………………………………………..

5.3.3 Producțiile obținute pe anii 2011-2013………………………………………..

5.3.4 Rezultate medii ale producției de soia…………………………………………

Concluzii………………………………………………………………………………………………………

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

1.1 Scopul lucrării:

Această lucrare sintetizează informațiile științifice acumulate în literatura care se referă la culturile de soia. Lucrarea este întocmită cu scopul de a-mi însuși cunoștințele despre importanța și folosirea în alimentație a culturii de soia considerată planta de aur a viitorului.

În această lucrare sunt prezentate și problemele legate de evoluția culturii soiei, sistematica, morfología si fiziologia, precum și zonarea culturii.

Cunoscută și cultivată cu mii de ani în urmă, soia este considerată în zonele de origine din Asia ca și plantă sfântă. Idolatrizarea din acele vremuri s-a transformat cu timpul în recunoașterea incontestabilă a valorii ei în rândul plantelor cu importanță agricolă, făcând ca soia sa fie întâlnită azi în toate continentele.

Cultura soiei s-a impus prin valoarea sa deosebită. Folosită ca și furaj, ca sursă oleaginoasă, ca sursă proteică și ca sursă de materii prime vegetale pentru o serie de industrii, jucând un rol deosebit în cadrul rotației culturilor, soia este în plină dezvoltare în toată lumea.

Soia deține locul întâi în lume în producția uleiurilor vegetale, deține locul întâi în asigurarea proteinelor vegetale folosite în industria alimentară pentru hrana omului și pentru fabricarea furajelor pentru animale.

Din soia se fabrică lacuri și vopsele, la fabricarea cernelii tipografice, săpun, se mai utilizează la fabricare de materii plastice, diferiți lianți și adezivi folosiți la producerea hârtiei de calitate superioară.

Bobul de soia, bogat în proteină și grăsimi depășește ca valoare nutritivă lucerna și trifoiul.

În țara noastră cultura soiei s-a dezvoltat în ultimele decenii, ceea ce a făcut prin suprafețele cultivate în prezent în România, să dețină locul întâi în Europa și să se înscrie în rândul primelor 10 țări cultivatoare de soia din întreaga lume. Acest lucru a putut deveni posibil datorită unui număr mare de factori, în cadrul cărora activitatea științifică a avut un rol determinant.

1.2 Utilizarea soiei în scopuri alimentare:

Aproape toate boabele de soia sunt procesate pentru producerea de ulei. Uleiul din boabele de soia este folosit pentru coacerea și frigerea mâncării. Margarina este un produs făcut din uleiul produs din boabele de soia, dressingurile pentru salate și maioneza sunt produse cu uleiul din boabele de soia, unele produse ca și tonul și sardinele sunt împachetate în uleiul de soia.

Dintre produsele proteice de bază obținute din soia(izolate, concentrate și făină), cea mai mare răspăndire a căpătat făina, caracterizată printr-un conținut apreciabil de macro și microelemente, vitamine și aminoacizi(tabelele 1,2 și 3).

Compoziția minerală medie a făinii de soia și a grișului degresat (după Kvass, 1976)

Tabelul (1.1)

Conținutul de vitamine al făinii și erupelor de soia degresate( după Kvass, 1976)

Tabelul (1.2)

Conținutul în aminoacizi al făinii de soia degresate(după Kvass, 19760

Tabelul(1.3)

CAPITOLUL I

ORIGINE, RĂSPÂNDIRE ȘI IMPORTANȚA SOIEI

ORIGINE

Cuvântul soia vine de la cuvântul chinezesc shiang-yu, care se pronunță shoyu în japoneză.

Soia este originară din orient. Originea și începutul cultivării ei sunt bine cunoscute. [NUME_REDACTAT] orientală, cultura și folosirea soiei sunt atât de vechi încât este greu de precizat exact originea.

Soia este descrisa în mai multe lucrăriși este considerată cea mai importantămplantă leguminoasă, fiind în același timp menționată ca una din cele cinci plante sfinte.

Nagata (1960) afirmă că originea soiei este din China nordică și este centrală, bazându-și concluziile în mare parte pe distribuția soiei glycine ussuriensis, pe care o consideră a fi precursorul formei cultivate de soia. [NUME_REDACTAT] (1950) rezultă ca G. Max a derivat din forma sălbatică g. Ussuriensis deoarece nici o altă plantă sălbatică indentificată până în prezent nu poate fi considerată ca strămoș al formei cultivate.

RĂSPÂNDIRE

[NUME_REDACTAT] (1950), soia este cultivată mai mult în China până la sfârșitul războiului chino-japonez din 1894-1895.

De aici, cultura soiei s-a răspândit și în Indochina. În celelalte țări din Asia cultura soiei este dată mai recent. Primele semințe de soia ajung în Europa în anul 1739 fiind cultivate în grădina botanică din Paris dar plantele nu au ajuns să se maturizeze. De prin 1821 începe să se cultive mai des culturi de soia în Franța.

[NUME_REDACTAT] soia se cultivă din 1804, ajungând să dețină astăzi locul al doilea ca plantă de cultură.

[NUME_REDACTAT] soia apare și se dezvoltă în mare parte după cel de al doilea război mondial.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] cultura soiei se introduce în Columbia, Argentina, Paraguay, Brazilia.

[NUME_REDACTAT] principalii cultivatori de soia sunt China, Japonia, Indonezia și Coreea.

Introducerea soiei în țara noastră are loc în anul 1909( MAVRODI ȘI ROMAȘCANU, 1941).

IMPORTANȚĂ

Literatura apărută după anul 1712(Pper și Morse, 1910) a indicat doi factori importanți, responsabili pentru dezvoltarea culturii de soia. Primul factor fiind extracția uleiului care a stimulat interesul pentru producția și comerțul cu soia. Cel de al doilea factor a fost introducerea soiei în 1804 și în America.

Planta întreagă se folosește ca furaj verde pe pășune, fân uscat și conservat, nutreț însilozat, iar tulpinile și păstăile rămase după treierat se pot folosi în furajarea animalelor, ca îngrășământ organic, combustibil sau pentru lucrări industriale( obținerea furfurolului și mătăsii artificiale).

Soia după anul 1944 se impune ca și sursă de proteine, prin utilizarea șroturilor, subprodus obținut la extracția uleiului.

Semințele de soia conțin elemente cu o valoare nutritivă și energetică superioară, cum ar fi: 36-40% proteine, 13-26% grăsimi, 13-24% substanțe extractive neazotate, 1,6-2,5% lecitină, vitamine de tipul B precum și enzime.

Uleiul de soia conține acizi grași nesaturați, ca: acid oleic, linoleic și linolenic în proporție de 85%, și acizi grași saturați, ca: acid palmitic și acid stearic în proporție de 15%.

Conținutul în proteine al făinii de soia, formă de bază sub care se consumă în alimentație, este superior aceluia al tuturor alimentelor de origine vegetală sau animală. Soia oferă soluția cea mai economică pentru rezolvarea problemei lipsei de proteine în unele părți ale lumii.

Soia este planta care asigură la un nivel cantitativ și calitativ superior, și în același timp economic, proteina necesară scopurilor alimentare și pentru furajarea animalelor.

Soia ocupă primul loc în lume la exportul de lapte vegetal cu conținut ridicat în proteine revenindu-i 73% din exportul mondial și primul loc în lume la exportul de ulei sau grăsimi de origine vegetală, uleiul de soia deținând 30% din exportul mondial de grăsimi sau uleiuri vegetale.

1.1 Taxonomie, Citogenetică și soiuri de soia:

[NUME_REDACTAT] aparține familiei Leguminosae, subfamiliei Papilionaceae, genul Glycine L.

Dificultățile în încercările de definitivare a sistematicii botanice a soiei au fost determinate de poliformismul foarte pronunțat al soiei.

Citogenetică

S-au făcut hibridări interspecifice între specii din subgenul Glycine( Palmer și Hadley, 1968) între speciile Glycine tomentella și Glycine tabacina. Hibridarea a fost posibilă.

[NUME_REDACTAT] în raport cu durata de vegetație se împart în:

Soiuri foarte timpurii, cu perioada de vegetație de 70-90 de zile.

Soiuri timpurii, cu perioada de vegetație de 90-115 zile.

Soiuri semitimpurii, cu perioada de vegetație de 115-130 zile.

Specia cea mai importantă Glycine max cuprinde patru subspecii caracterizate astfel:

Subspecia chinesis are tuplina înaltă și subțire, frunze cu foliole oval-lanceolate, pubescente;flori mici de culoare albă sau violacee; păstăi mici cu semințe turtite de culoare galbenă, verde, castanie sau neagră;

Subspecia indica are tulpini ramificate, foliole ovate, lanceolate sau oval-lanceolate, pubescente, flori mici albe sau violacee, păstăi mici cu semințe diferit colorate;

Subspecia japonica are tulpini groase și ramificate, flori mari de culoare albă sau violacee, păstăi mari și plate, cu semințe foarte mari(MMB=400-500g), diferit colorate(galbebe, verzi,castanii,brune,negre).

Subspecia manshurica singura cultivată și în țara noastră.

S-au mai introdus soiurile Agat(00;R) în anul 1998 și S-2254 RR(USA) din grupa II de precocitate soiul Românesc în anul 1999, soiurile Safir în anul 2000, S1484RR(m) semiprecoce din SUA.

1.2 Morfologie și fiziologie

[NUME_REDACTAT] de soia are o structură tipică de leguminoase. Este formată din tegumentul seminal și embrionul cu cele două cotiledoane foarte dezvoltate. Culoarea seminței poate fi galbenă(cea mai răspândită), brună, neagră,maro, verde sau vărgată. Forma seminței poate fi rotundă, eliptică sau oval-eliptică.

[NUME_REDACTAT] soiei este pivotantă, cu ramificații numeroase, care, în raport cu tipul de sol, pot să se dezvolte pătrunzând în sol, uneori până la 2 metri adâncime. Cea mai mare parte a sistemului radicular se dezvoltă în zona până la 60 de centimetri în sol, iar în majoritatea cazurilor, în funcție de tipul de sol și de soi, în zona primilor 30 de centimetri din sol.

[NUME_REDACTAT] soiei este fistuloasă, iar în secțiune transversală este aproape circulară. La maturitate poate atinge înălțimea de 50-200 de centimetri, în raport de soi sau condițiile de creștere. Tulpina este acoperită de peri, care pot fi de culoare cenușie sau roșcată, perii sunt adesea erecți, tulpina prezintă un număr variabil de noduri după soi.

[NUME_REDACTAT] este de culoare verde mai mult sau mai puțin închis, acoperită cu peri de culoare cenușie sau roșcată. Frunza este fixată pe tulpină, în dreptul nodului, printr-un pețiol de 7-9 centimetri. La baza pețiolului sunt două stipele.

[NUME_REDACTAT] este un racem axial sau terminal cu până la 35 de flori. Floarea este hermafrodită, papilionată, zigomorfă pentameră.

Fructul de soia este o păstaie bicarpelară, de cele mai multe ori polispermă(2-5 semințe), poate fi și monospermă.

[NUME_REDACTAT] de soia nu au nevoie de lumină specială pentru a germina, dar cer anumite condiții de umezeală, temperatură și aerație. Când bobul a acumulat peste 50% umiditate, iar temperatura și oxigenul sunt asigurate, germinația are loc. După germinație creșterea tulpinii este rapidă cu un ritm de 2,5-5 cm pe zi. În condiții favorabile plantula de soia poate răsări în 4-7 zile de la semănat. Inițierea florală s-a observat că are loc în stadiul 10-12 frunze, sau la 20-24 de zile de la germinație(Miecshe).

Formarea gameților femeli se produce în interiorul ovulei unde are loc diviziunea celulară din care rezultă celulele mamă ale sacului embrionar sau megasporii.

După dubla fecundare, începe diviziunea celulară în embrion la un interval de peste o zi și se continuă aproape două săptămâni, făcând ca formarea păstăilor să înceapă la 12-16 zile de la înflorire.

În timpul dezvoltării seminței, procentul de proteine crește lent, deși procentul de azot total neproteic, care inițial este mare, descrește(Krober și Carter, 1962).

La maturitate păstăile iși schimbă culoarea, dinverde în culoarea specifică soiului. Bobul pierde treptat apa, devine sferic sau ovoid și capătă culoarea specifică soiului.

1.3 Zonarea soiei

Zonele ecologice favorabile culturii de soia se pot grupa în trei grade de favorabilitate:zona foarte favorabilă, zona favorabilă, și zona puțin favorabilă.

Zona foarte favorabilă cuprinde zonele cu condiții pedoclimatice din cele mai favorabile. Soiurile sunt cele mai fertile: cernoziomuri, soluri de luncă, aluvionare, brune-roșcate si asa mai departe. Zona foarte favorabilă a culturii soiei este în vestul țării, în Moldova, Transilvania și Câmpia crișanei.

CAPITOLUL II

GENETICA CARACTERELOR CALITATIVE

Caracterele calitative au o importanță deosebită agronomică, economică sau în ameliorare. Tipul de creștere a tulpinii, timpul de înflorire, maturitatea și forma frunzei au o implicație puternică în realizarea producției de semințe.

Însușirile de rezistență la diferitele boli conferă plantei o posibilitate în plus ca sa iți evidențieze capacitatea de producție, asigurând o constantă a producției și o calitate bună a seminței.

Importanța cunoașterii eredității caracterelor cantitative

Ereditatea caracterelor cantitative este una dintre problemele fundamentale ale geneticii. Pe plan practic cunoașterea eredității caracterelor cantitative este folositoare în selecție, dat fiind că cea mai mare parte a caracterelor agronomice ale plantelor ce fac obiectul ameliorării sunt caractere măsurabile.

Cunoscând ereditatea caracterelor cantitative se pot rezolva două dintre problemele de bază ale ameliorării:

-alegerea rațională a încrucișărilor;

-stabilirea evoluției în descendență a materialului selecționat.

Principalele caractere cantitative la soia sunt: productivitatea, conținutul în ulei, conținutul în proteine, maturitatea, înălțimea plantei, rezistența la cădere, calitatea uleiului și proteinei.

Ereditatea caracterelor cantitative a fost definită în mod variat, dar rezultatele comunicărilor despre ereditatea caracterelor cantitative la soia au fost obținute pe baza raportului între varianta genotipică șiu varianta fenotipică sau prin metoda regresiiilor.

2.1 Producerea de semințe

Caracterele de identificare și apreciere a soiurilor Conoașterea caracterelor și însușirilor de soi servește la executarea corectă a lucrărilor de purificări biologice în câmpurile de producere de semințe, precum și la aprecierea menținerii stabilității soiului la nivelul capacității lui potențiale, privind principalele caractere agronomice.

Caracterele de indentificare a soiurilor de soia sunt:

Forma tufei, care poate fi răsfirată, semicompactă, compactă;

Tipul de creștere a tulpinii;

Inflorescenței;

Culoarea florii ( poate fi cenușie sau violacee, de diferite intensități);

Culoarea perilor (poate fi cenușie sau roșcată);

Forma păstăii mature, a semințelor, a hilului care variază de la ovală la liniară.

Caracterele privind aptitudinile culturale și tehnologice sunt: precocitatea soiului, rezistența la cădere, prouctivitatea.

Pricipiile care stau la baza producerii semințelor la plantele autogame se deosebesc fundamental de cele ale plantelor alogame sau cu înmulțire vegetativă pentru că soiul, în cazul plantelor autogame, este deosebit din punct de vedere genetic de liniile consangvinizate sau de clone.

Depozitarea, păstrarea și circulația seminței

După condiționare semințele se ambalează în saci egalizați, etichetați și plombați. Etichetarea se face cu etichetă dublă la gura sacului și in sac marcată fiecare în diagonală cu dungă roșie pentru sămânța elită și cu dungă albastră pentru sămânța cu înmulțirile I și II. Semințele se depozitează în magazii sau hambare uscate, curate, aerisite și dezinfectate în prealabil. Umiditatea pe timpul păstrării nu trebuie să depășească 13%.

În timpul manipulării și transportului trebuie prevenită deprecierea calității semințelor, precum și amestecul cu semințele altor soiuri sau specii.

Semințele se transportă pe loturi marcate și însoțite de acte de calitate.

2.2 Bolile și dăunătorii culturilor de soia

Bolile soiei pot fi produse de virusuri, bacterii și ciuperci. Insectele și netozii pot produce de asemenea pagube.

Virusurile produc boli virotice ce afectează planta și, ca o consecință, sămânța și producția, prin reducerea producției cu peste 25%( Kendrick și Gardner, 1924).

Cele mai răspândite virusuri sunt: virusul mozaicului, virusul petei inelare a tutunului și virusul mozaicului galben.

Bacteriile patogene sunt larg răspândite în cultura soiei, producând veștejirea sau pătările frunzelor și reducând astfel producția, uneori cu peste 30% (Kulykov, 1963). Cele mai răspândite sunt: arsura bacteriană, arsura pustulară și veștejirea tulpinii. Ciupercile care parazitează soia pot pproduce boli ce variază ca importanță în raport de pagubele ce le produc.

Insectele au fost considerate multă vreme ca puțin păgubitoare, darîn ultimii ani s-a dovedit că în anumite zone pot afecta serios cultura soiei, mai ales acolo unde nu se aplică o rotație corectă a culturilor și unde nu se asigură întreținerea corespunzătoare a culturii. Atacurile insectelor sunt mai severe în verile ce succed ierni blânde.

Unele boli se transmit prin sămânță( virusul mozaicului, arsura bacteriană, mana), creând probleme prin ușurința cu care se răspăndesc,altele se transmit și prin sol,impunând respectarea strictă a rotației, uneori chiar pentru perioade mai mari.

Viroze: mozaicul soiei fiind cea mai răspândită viroză a soiei, afectând aproape toate zonele în care se cultivă soia, arsura mugurelui care este răspândită numai în anumiți ani favorabili, mozaicul galben care este o boală mai puțin răspândită decât mozaicul soiei.

Bacterioze: arsura bacteriană care este cea mai răspândită boală bacteriană a soiei și una dintre cele mai păgubitoare, arsura pustulară care este favorizată de temperaturi mai ridicate fiind răspândită în America, Asia și Europa; veștejirea bacteriană este o boală, cunoscută mai întâi la fasole fiind produsă de aceeași bacterie.

Micoze: pătarea brună a frunzelor( septorioza), mana soiei, antracnoza, putregaiul rădăcinii și tulpinii, arsura păstăii și tulpinii, putrgaiul alb al tulpinii,pătarea purpurie a boabelor.

Dăunători:dăunătorii soiei sunt nematoziiși unele insecte. Nematozii atacă rădăcinile înpiedicând extragerea apei și elementelor nutritive din sol, având drept consecință afectarea creșterii și dezvoltării.

Insectele dăunătoare soiei acționeazăîn diferite faze de vegetație, afectând semințele în curs de germinație, frunzele, florile, păstăile sau semințele în curs de dezvoltare.

Cele mai mari pagube care pot deveni de importanță economică sunt produse de păianjenul roșu, molia păstăilor de soia și musca cenușie a culturilor.

Nematozi: nematodul chistic care poate duce la pierderi de producție de până la 90%.

Nematodul poate fi transportat de păsările migratoare la foarte mari distanțe, sub formă de chist, ouă sau larve, pe care păsările le ingeră odată cu hrana, formă sub care rămân nealterate în tractul digestiv al păsărilor.

Măsuri de prevenire și combatere: cea mai ușoară și economică măsură de prevenire a atacului este practicarea unei rotații de 2-5 ani, când solul a fost infestat cu nematozi. Cultivarea de soiuri rezistente, care de altfel sunt răspândite în cultură, este cea mai eficace măsură de combatere efectivă a bolii( [NUME_REDACTAT] și colab. 1982).

CAPITOLUL III

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA SOIA

3.1 Condițiile față de climă și sol

Din punct de vedere al creșterii și dezvoltării plantelor și al formării producției de boabe, soia se comportă în mod diferit, în funcție de: condițiile de sol și condițiile de climă.

Tipul de sol. Cele mai mari producții de soiase obținîn zona solurilor de câmpie și luncă,de tipul cernoziom și aluviale, și pe solurile brun-roșcate din zona de șes și de coline. Aceste soluri sunt bogate în humus, au un nivel ridicat de fertilitate, se bucură de însușiri fizico-mecanice bune și sunt ușor mecanizabile.

Reacția solului. Soia crește și se dezvoltă bine la un ph cuprins între 5,6-7,0. Cu cât se accentuază aciditatea solului, în soluția nutritvă pătrund elementele aflate în exces, care pentru soia devin dăunătoare, ca de exemplu: aluminiul, manganul și fierul.

Compoziția mecanică a solului are influență însemnată asupra procesului de creștere a plantelor de soia și asupra producției de boabe.

Cele mai mari producții se obțin la soia cultivată pe soluri cu textură mijlocie, ceea ce presupune ca procentul de argilă și de mâl să fie cuprins între 20-50%, iar cel de nisip să nu depășească 60%. De asemenea soia nu asigură producțiile cele mai mari pe solurile nisipoase cu o textură în care nisipul depășește 60%.

Cerințele soiei față de condițiile de umiditate, căldură, lumină sunt satisfăcute în mod foarte diferit de la o zonă la alta, deoarece acești factori sunt extremi de variabili.

Faza de germinație-răsărire este faza în care sămânța îngropată în sol intră în procesul de germinare, respectiv radicula străbate învelișul seminței, vine în contact cu solul, se transformă apoi în rădăcină principală și începe să emită peri absorbanți. În această fază hypocotilul se îndreaptă în sus și forțează cotiledoanele să iasă deasupra solului.

Faza de preînflorire este marcată de apariția primelor frunze simple și apoi comune, respectiv începe la 15-25 de zile după răsărire. Plantele parcurg faza de creștere și ajung până la 20-25 de centimetri înălțime. Încă de la începutul acestei faze tinerele plante au nevoie de o bună aprovizionare a solului cu apă și de un timp călduros.

Faza de înflorire este cea în care plantele se găsesc în plină creștere și formează butonii florali și apoi începe înfloritul.

Faza de formare a păstăilor și de umplere a boabelor, ăn acestă fază de formare a păstăilor, acumularea de elemente nutritive continuă în frunze și tulpini și este în creștere în păstăi și boabe.

Faza de coacere începe cu coacerea în lapte-ceară și se incheie cu coacerea deplină, fiind marcată de oprirea în creștere a plantei și îngălbenirea masivă a frunzelor, care încep să cadă de pe plantă.

Faza de maturizare încheie procesul de acumulare a substanței uscate în boabe, proces care a durat o perioadă de circa 30-40 de zile.

3.2 Soia și rotația culturilor

Încadrarea soiei intr-un asolament corespunzător condițiilor specifice fiecărei zone de cultură devine o sarcină care nu mai poate fi neglijată pentru că fără aceasta orice planificare este nesigură și pentru că conducerile unităților agricole numai pot acționa organizat. La soia ca și la alte culturi agricole, plantele premergătoare au o influență deosebită, determinată de faptul că fiecare în parte permite un anumit mod de pregătire și fertilizare a solului. La aceasta se adaugă și efectul tratamentelor cu erbicide și pesticide care au fost aplicate la plantele premergătoare( Ghiula, 1966).

Cele mai potrivite plante premergătoare pentru soia sunt cerealele de toamnă recomandate de Vasiliu. În multe țări chiar și țara noastră, soia se cultivă și după porumb. Pe multe suprafețe cultivate cu orz și grâu, după recoltarea lor se însămânțează în cultură succesivă porumb pentru siloz sau pentru boabe, urmând ca anul următor să se însămânțeze soia.

O altă bună premergătoare pentru soia este sfecla de zahăr care de altfel nu transmite boli comune și permite fertilizarea și pregătire terenului toamna.

Soia se poate cultiva după ea insăși numai timp de 2-3 ani pentru că în cultura repetată ani la rând sistemul radicular al soiei secretă o serie de substanțe toxice care acumulându-se în sol peste limită influențează negativ creșterea și dezvoltarea plantelor.

Soia folosită ca premergătoare la alte culturi. Soia este una dintre culturile care imbogățește cel mai mult solul în azot și este considerată ca o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor dar în mod special pentru cerealele păioase de toamnă și pentru porumb. După o cultură de soia solul iși îmbunătățește însușirile fizice maimult ca după alte culturi așa că orice altă cultură care are ca premergătoare soia beneficiază de condiții mai prielnice de creștere și de dezvoltare(Diaconescu, Miclea,1971).

3.3 Lucrările de pregătire a solului

Prin lucrările de pregătire a solului în vederea însămânțării soiei se urmăresc: afănarea și aerisirea solului, încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale, a îngrășămintelor și amendamentelor, distrugerea totală a buruienilor, crearea unui pat germinativ optim de semănat și care să asigure germinarea semințelor și dezvoltarea în continuare a plantelor, acumularea unor rezerve mari de apă în sol.

Arătura. Executând arătura de bază trebuie să obținem în general următoarele efecte obligatorii în cazul culturii de soia: să se creeze posibilitatea de înmagazinare a unei cantități cât mai mari de apă în sol, să se îngroape în adîncime stratul de solul care și-a pierdut structura și să se scoată la suprafață altul structurat, să se îngroape în sol toate resturile vegetale, să se distrugă complet buruienile și așa mai departe.

Adâncimea arăturii trebuie să fie cuprinsă între 25-28 de centimetri depinzând de umiditatea solului și de resturile vegetale care trebuie încorporate în sol.

Unul dintre factorii care influențează adâncimea arăturii este fertilizarea solului cu îngrășăminte organice iar acestea cer o arătură mai adâncă care să permită încorporarea în sol a întregii cantității de gunoi, indiferent de gradul de fermentare a acestuia.

Arătura de vară se execută după recoltarea plantelor premergătoare timpurii (cereale,păioase, rapiță) pentru a mări capacitatea de reținere a apei din ploi sau irigație, pentru a încorpora în sol îngrășămintele aplicate și pentru a crea condiții de încolțire a unui număr cât mai mare de buruieni.

Arătura de toamnă se execută după premergătoare târzii și poate să înceapă în luna septembrie și să se termine în luna noiembrie. Ogoarele de toamnă presupun o mobilizare mai profundă a solului, chiar dacă solul nu are umiditate optimă.

Într-o arătură de proastă calitate cu resturi vegetale rămase neîncorporate în sol și care prin lucrările de primăvară nu pot fi încorporate în sol, chiar dacă semănatul se execută cu atenție și cu o semănătoare corect reglată, golurile pe rândurile de soia se ridică la nivel de 10-15% ceea ce afectează în final producția.

Drenajul este prima lucrare ameliorativă a solului care are importanță în zonele favorabile ale culturii de soia în principal pe terenurile joase.

Macronivelarea solului se execută în scopul nivelării crovurilor, a gorganelor și a altor denivelări de teren, mai ales pe terenurile cu aport freatic la suprafață.

Pregătirea patului germinativ, ca să germineze soia are nevoie în primul rând de umiditate suficientă în sol, deoarece semințele absorb apă în cantitate aproape echivalentă cu greutatea lor(60-80%). A doua condiție constă în ca semințele să germineze repede și este îndeplinită numai dacă acestea sunt îngropate într-un sol perfect mărunțit, incât să se asigure un contact intim dintre semințele și particulele din sol, cu acces la apa peliculară și la o cantitate suficientă de aer.

În parcele arate toamna târziu și care sunt puternic îmburuienate, lucrările de primăvară trebuie să înceapă imediat ce terenul s-a zvântat. În acest fel, prin lucrări repetate vor fi create condiții de germinare a semințelor de buruieni și de distrugere a acestora după ce au răsărit.

Modul de pregătire a patului germinativ: pentru terenurile arate din toamnă, prima lucrare ce se execută primăvara este cea de nivelare a brazdelor, de rupere a scoarței, în scopul păstrării în sol a apei înmagazinate în timpul toamnei și iernii. În funcție de starea arăturii, lucrarea se poat executa fie cu grapele cu colți, fie cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți. A doua lucrare se repetă după 2-3 săptămâni și este necesară pentru distrugerea prin tăiere sau îngropare în stare verde a buruienilor răsărite între timp.

În funcție de starea de umiditate a solului, lucrarea se poate executa cu ajutorul grapei cu discuri,(teren umed), sau a cultivatorului(teren uscat). Ambele în agregat cu grapa cu colți. Lucrarea următoare se va executa cu scopul de a pregăti terenul pentru semănat, respectiv parul germinativ în care se va ajunge sămânța.

Când terenul prezintă denivelări care fie s-au putut fi corectat, fie prin lucrări făcute de dinainte, și se va executa micronivelarea cu ajutorul nivelatorului NT-2,8 în scopul de a distruge coamele, de a astupa gropile mai mari, rămase de o arătură executată necorespunător.

Patul germinativ se va pregăti cu grapa cu discuri , în situația în care solul este bătătorit de nivelator sau de ploi, sau cel mai bine cu combinatorul, când solul este suficient de bine afânat și curat de buruieni.

1.4 Fertilizarea și amendarea

Îngrășămintele constituie unul din factorii de bază care stau la îndemâna cultivatorului de soia și cu ajutorul căruia se asigură sporirea producției atunci când acestea se aplică potrivit unui program optim de fertilizare.

Influența ce se exercită cu îngrășămintele chimice asupra plantelor de soia se manifestă după cum urmează: azotul determină creșterea viguroasă a tulpinilor și frunzelor, fosforul stimulează ramificarea tulpinii și fructificarea, potasiul favorizează inserția înaltă a păstăilor pe tulpină și stimulează acumularea grăsimilor în bob, azotul plus fosforul determină o creștere mai echilibrată a plantelor și o fructificare mai bună,azotul plus potasiul stimulează ramificarea, sporește numărul de boabe în păstăi. Toate acestea la un loc asigură o bună creștere a plantelor, mărește numărul de păstăi, sporind producția de boabe și ridică procentul de grăsimi. Soia se bucură de o înrădăcinare bună.

Rădăcinile ei pătrund în sol până la 1,2-1,5 metri adâncime și se ramifică bine iar în acest fel are posibiltatea de ași extrage tot ce are nevoie adică apă și hrana.

Fertilizarea extraradiculară. Soia este cultura care răspunde prin sporuri de producție la fertilizarea extraradiculară( Axinte, 1973). De exemplu, cuprul 0,2%, administrat când plantele ating înălțimea de 20-25 de centimetri și manganul 0,5%, aplicat în faza de înflorire-fructificare, asigură sprurile cele mai mari și mai semnificative de producție. Rezultate pozitive semnificative se obțin și prin aplicarea cobaltului 0,1% și a molibdenului 0,02%, atunci când plantele se află în creștere.

În multe cazuri fertilizarea solului în vederea realizării unor culturi bune de soia coincide cu acțiunile de combatere a buruienilor, insectelor sau a bolilor, iar unii cultivatori de soia consideră util amestecul îngrășămintelor cu pesticidele, în scopul aplicării lor o singură dată( Dencescu, 1982).

3.5 Sămânța și semănatul

Sămânța este unul dintre factorii principali de producție la soia, de calitatea căreia depinde obținerea unor producții mari la hectar.

Sămânța de soia trebuie să îndeplinească următoarele condiții de calitate:

-să aibă o valoare biologică și culturală ridicată( puritate biologică minimum 98%, puritate fizică minimum 98%, germinație minimă 85% și umiditate maximă 14%);

-să fie întreagă, fără spărturi sau fisuri;

-să fie liberă de boli și dăunători.

La alegerea soiului, criteriile de bază de care se va ține seama sunt:

-soiul să facă parte din grupa soiurilor recomandate pentru zona respectivă;

-să corespundă scopului urmărit și anume dacă se cultivă pentru boabe sau pentru furaj, în ogor propriu sau în cultură succesivă;

-să ajungă la maturitate în timp util, ținându-se cont de pregătirea terenului pentru însămânțarea cerealelor de toamnă;

-să se bucure de însușiri superioare de productivitate și rezistență la cădere și boli, în cazul în care cultura se irigă.

Folosirea unei semințe dintr-o categorie biologică superioară prezintă garanția purității și transmiterii însușirilor specifice soiului în ceea ce privește productivitatea, rezistența la cădere, la boli și dăunători, maturarea uniformă.

Este de preferat o sămânță cu greutate absolută mare deoarece este cunoscut că semințele mici au germinația și puterea de străbatere redusă. Mărimea boabelor este însă și o caracteristică de soi, ea variind în limite destul de mari în funcție și de condițiile de cultură.

Tratarea semințelor contra bolilor și dăunătorilor

Prevenirea și combaterea atacului de boli sau dăunători, existenți pe sămânță sau în sol, poate fi făcută prin tratarea seminței cu diferite preparate chimice specifice, aflate pe piață.

Este cunoscută influența favorabilă a unor bacterii fixatoare de azot asupra producției plantelor leguminoase. În general, măsurile care se intreprind în vederea asigurării condițiilor optime de dezvoltare a plnatelor de soia corespund și necesităților de dezvoltare a bacteriilor, formării nodozităților și activității acestora.

Se consideră o bacterizare reușită atunci când la data controlului un număr mare de cel puțin 85% din plante prezintă pe rădăcinile principale și secundare 5-7 nodozități și în plină activitate.

[NUME_REDACTAT] de semănat- soia este o plantă termofilă, cu toate acestea pretențiile ei față de temperatură în timpul perioadei de germinație sunt, în general reduse. [NUME_REDACTAT] V.B, 1959, pentru germinare soia arre nevoie de minimum 6-7ᶿC temperatură ce se realizează în zona de cultură din țara noastră în jurul datei de 15 aprilie.

Cercetări efectuate la LCC.P.T Fundulea de Hulpoi N. și colab. au condus la concluzia că epoca optimă pentru însămânțarea soiei este a doua jumătate a lunii aprilie. În această perioadă pe lângă temperatură în continuă creștere, în sol se găsește și suficientă umiditate,condiții care determină o răsărire uniformă.

Încadrarea în epoca optimă a semănatului(15-30 aprilie) asigură producții ridicate la toate soiurile aflate în cultură.

Epoca de semănat are o influență deosebită și asupra procesului de maturare a boabelor de soia acestea binînțeles, fiind în funcție și de condițiile climatice ale fiecărui an de cultură.

Epoca de semănat influențează în mare măsură dezvoltarea suprafeței foliare și asimilația netă elemente ale căror valori determină volumul producției.

[NUME_REDACTAT] perioada anilor 1935-1960, majoritatea cultivatorilor de soia din țara noastră și chiar cei din țările mari cultivatoare ca și S.U.A, Canada, China, Rusia care foloseau o densitate moderată spre mică de 30-35 plante/m², cu distanțe mari între rânduri de 75-100 cm.

Odată cu dezvoltarea industriei erbicidelor, în special după introducerea pe scară largă a acestora și perfecționarea mașinilor și a tehnologiei de erbicidare, combaterea buruienilor nu a mai constituit un obstacol în calea producțiilor mari.

Căutând căile cele mai rentabile pentru a obține sporuri mari de producție cu cheltuieli minime, oamenii de știință au stabilit că restrângerea distanței dintre rânduri și creșterea densității, plantelor la hectar reprezintă una dintre soluțiile cele mai sigure pentru atingerea țelului urmărit.

Distanța între boabe pe rânduri se poate realiza prin alegerea discului de distribuție și a raportului de transmisie dorit. Numărul boabelor la metrul liniar sau distanța între boabe pe rând se găsește înscrisă fie pe notițe tehnice, în cărți, în monograme, în instrucțiuni, fie pe plăcuțe metalice fixate pe mașina de semănat.

Odată stabilită distanța între boabe pe rând, înainte de trecerea pe parcelă la semănat, cât și în timpul semănatului, ea trebuie verificată prin sondaje, corectând abaterile constatate prin modificarea reglajului.

În condițiile actuale recomandăm însămânțarea a 45-55 de boabe germinabile/m² și realizarea la recoltare a unei densități minime de 40-45 plante la m².

3.6 Lucrările de întreținere la soia

Buruienile și pierderile de producție pricinuite la soia

Soia este o plantă sensibilă la îmburuienare și în special în prima parte a perioadei de vegetație(cca 20-25 de zile), caracterizată printr-o dezvoltare lentă a plantelor.

Îmburuienarea unei culturi de soia în primele faze de vegetație are o înrâurire negativă asupra producției, chiar dacă ulterior se execută toate lucrările de întreținere, deoarece plantele rămân slab dezvoltate.

Îmburuienarea ulterioară a unei culturi de soia împiedică desfășurarea normală a procesului de dezvoltare, diminuează producția de păstăi și boabe, îngreunează și produce pierderi mari la recoltare și depreciază calitatea semințelor.

Din observațiile făcute de Pintilie și colaboratorii (1978), pe terenurile de la [NUME_REDACTAT]-Ilfov, rezultă că buruienile cel mai frecvent întâlnite în cultura soiei sunt: Setaria glauca, Echinochloa crus. Galii, Hibiscum tematus, Convolvulus arvenis, Lathyrus tuberosus, Fumăria officinalis, Cir-sium arvensis, Chenopodium album, polygonum aviculare, Sinapis arvensis, Digitaria sangvinalis.

La aceste specii, în Bărăgan și în Dobrogea, se mai adaugă Amaranthus retroflexus, Solanum nigrum, Brasica sp., Bromus arvenis,Lepidium draba, Capsella bursa pastoris și altele.

Cercetătorii din mai multe țări au ajuuns la aceeași concluzie și anume că buruienile constituie una dintre cele mai de seamă piedici ale sporirii producției de soia.

Metode de combatere a buruienilor

În ultimele trei,patru decenii, preocupările cercetătorilor și producătorilor de soia cu agricultură dezvoltată și în special din America și-au concentrat atenția asupra găsirii celor mai eficiente metode de combatere a buruienilor și obținerea unor producții mari de soia și la un preț de cost redus.

La noi în țară, trecerea la combaterea mecanică și chimică a buruienilor precum și îmbunătățirea tehnologiei de cultură au condus în ultimii ani la dublarea și chiar triplarea producției medii de soia.

Buruienile din cultura soiei pot și trebuie să fie combătute, folosind toate căile posibile și anume:

-amplasarea culturii pe un teren cât mai puțin îmburuienat;

-aplicarea prașilei manuale pe rând și a prașilelor mecanice între rânduri;

-aplicarea erbicidelor pe toată suprafața;

-aplicarea erbicidelor pe rând și a prașilelor mecanice între rânduri;

-aplicarea erbicidelor pe toată suprafața și a prașilelor mecanice între rânduri.

Combaterea mecanică a buruienilor

În prezent, stațiunile de mașini agricole dispun de un număr mare de cultivatoare, cu indici tehnologici și de exploatare superiori, care permit o bună combatere a buruienilor aflate pe spațiul dintre rândurile de soia.

Asigurând la timp combaterea mecanică a buruienilor dintre rânduri și un plivit sau prașilă manuală pe rând, se poate obține o cultură de soia liberă, de buruieni în prima jumătate a perioadei de vegetație începând însă cu a doua jumătate alunii iulie, adică după ce a început înfloritul, perioada ce urmează sistării lucrărilor de întreținere, cultura se îmburuienează, fără posibilitate de a mai interveni mecanic sau manual.

Imediat după răsărire, când plantele au 2-3 frunze maximum, prelucrarea solului se face cu sapa rotativă. Odată cu distrugerea crustei ce eventual a apărut, sapa rotativă distruge cea mai mare parte a buruienilor răsărite sau în curs de răsărire.

Lucrările de întreținere cu cultivatorul încep imediat ce pe spațiul dintre rânduri apar buruieni. În general se recomandă 2-3 lucrări cu cultivatorul, ultima executîndu-se obligatoriu înainte de înfloritul în masă a soiei, perioada în care cultura nu trebuie deranjată.

Adâncimea de lucru la prima prașilă mecanică variază între 6-8cm, în timp ce următoarele prașile se vor executa la 8-10 cm.

Combaterea chimică a buruienilor

Combaterea chimică a buruienilor nu reușește să asigure pe toată perioada de vegetație o cultură de soia liberă de buruieni, în special după înflorit și până la încheierea ciclului de vegetație. Prin lucrări mecanice nu se pot distruge buruienile de pe rândul plantelor, care vor stânjeni în continuare dezvoltarea normală a acestora.

Cu toate că folosirea erbicidelor la soia este relativ nouă, astăzi industria pesticidelor a pus la dispoziția cultivatorilor de soia o gamă largă de erbicide selective și teehnologii adecvate de folosire a lor.

Erbicidele combat un număr mare de buruieni, dar până în prezent, din datele obținute de cercetare atât la noi cât și în alte țări, rezultă că rezultatele cele mai bune se obțin prin combaterea integrată a buruienilor și anume prin măsuri agrotehnice, erbicidare și lucrări mecanice.

Trecerea de la lucrările clasice de întreținere a culturilor la folosirea erbicidelor sau a erbicidelor și a lucrărilor mecanice, în cazul combaterii integrate, obligă la întocmirea unui program de erbicidare pe mai mulți ani. Acest program trebuie să conțină următoarele elemente:

-structura culturilor în asolamentul practicat și rotația stabilită;

-tipul de sol, textura și conținutul în humus;

-planul de fertilizare cu îngrășăminte organice pe solarii și culturi;

-cartarea buruienilor și gradul de infestare;

-condițiile climatice din zonă: precipitații, temperaturi, în special pentru perioada aplicării erbicidelor;

-sortimentul de erbicide ce se folosește pentru fiecare cultură și însușirile acestora, în special gradul de combatere și remanență;

-erbicidele și cantitățile aplicate culturii premergătoare;

-gradul de sensibilitate a culturilor postmergătoare la efectul remanent al erbicidelor aplicate la soia.

Administrarea erbicidelor la soia

Aplicarea corectă a erbicidelor este posibilă numai prin folosirea unor mașini și echipamente corespunzătoare.

Dintre mașinile aflate la unitățile agricole, cele mai bune administrări de erbicide se pot face cu mașina tractată pentru administrat erbicide pe toată MET-1200; și MET-2500; precum și echipamentul purtat pentru administrat erbicide în benzi și pe toată suprafața EIP-600.

Erbicidarea se va încape prin tratarea capetelor parcelei, realizandu-se minimum 2-3 treceri (24-36 metri lățime) și numai după aceea restul parcelei pe lungimea acesteia.

Suprafața erbicidată la capete se jalonează sau se marchează vizibil, tractoristul urmând să pună în funcțiune și să întrerupă mașina sau echipamentul de erbicidat când ajunge în dreptul suprafeței jalonate sau marcate.

Erbicidarea trebuie făcută în general pe vreme bună. Dacă tăria vântului depășește 5m/secundă, erbicidarea trebuie oprită deoarece există riscul transportării erbicidului pe alte culturi.

3.7 Influența suspendării asupra microclimatului culturii de soia

Regimul de irigare a soiei

Menținerea rezervei de apă sub plafonul minim și capacitatea de câmp pe o adâncime de 0-75 cm a culturii de soia a determinat folosirea unui regim de irigare diferit pe ani agricoli în funcție de condițiile climatice ale anilor.

Cea mai mare valoare a normei de irigare lunară(1000m³/ha) înregistrată în luna iulie.

Anul 2009 a avut cele mai mari valori ale normei de irigare (4300m³/ha) și ale nnumărului de udări.

Eficiența valorificării apei de către cultura de soia

În general irigația determină îmbunătățirea valorificării apei în irigație. Cercetările multianuale efectuate de Grumeza și colaboratorii, în câmpurile de bilanț al apei în sol arată că prin folosirea irigației consumul de apă necesar obținerii unui kilogram de recoltă a scăzut pe nisipurile de la Gogoșu și [NUME_REDACTAT] înregistrându-se cele mai mari diferențe de 2,5 ori respectiv 3.37 ori mai mică apă consumată.

Producția mai mică decât a altor culturi pentru boabe, perioada lungă de vegetație și consumul ridicat de apă fac ca soia să se situeze printre ultimele culturi în cea ce privește eficiența valorificării apei, chiar dacă aceasta se exprimă nu numai în unități de masă ci și unități nutritive sau energetice.

Datorită importanței alimentare și agrotehnice cultura de soia este una dintre culturile agricole importante, iar irigarea acesteia contribuie la obținerea unor rezultate economice pozitive.

La varianta neirigată valoarea medie a EVA se reduce în raport cu varianta irigată cu 64%( [NUME_REDACTAT] și colab. Oradea 2012).

Influența irigației asupra nivelului producției de soia

În anul 2007, în varianta fără suspendarea irigației în lunile sezonului de irigație al culturii de soia s-a obținut o producție de 3170 kg/ha. Suspendarea udărilor în luna mai a determinat o pierdere de producție(50.0kg/ha).

În anul 2008, în varianta fără suspendarea irigației în lunile sezonului de irigare s-a obținut o producție de 2950kg/ha.

În condiții neirigate(420kg/ha) și în varianta fără suspendarea udărilor(2.700kg/ha), în anul 2009 s-au obținut cele mai mici producții din perioada studiată.

3.8 Irigarea soiei

[NUME_REDACTAT] Crișurilor pentru cultura soiei

Soia este o plantă cu cerințe relative față de umiditate( Bălteanu gh.,1973). Enciu V. consideră că în comparație cu anii în care regimul de precipitații este optim în condiții de secetă, în perioada înfloririi determină scăderea producției cu 14-52% în timp ce seceta din perioada umplerii bobului determină scăderea producției cu 41-87%.

Partea de Vest a [NUME_REDACTAT] se situază în zona favorabilă pentru cultura de soia întrucât are soluri fertile, iar în perioada mai-august se înregistrează 250-340 mm precipitații, numărul de zile tropicale sunt 20 iar temperatura din perioada înfloririi și fructificării este de 19-20ᶿC fiind favorabilă.([NUME_REDACTAT] și colab. irigarea culturilor în [NUME_REDACTAT],[NUME_REDACTAT] din Oradea 2012).

Regimul de irigare aplicat la soia trebuie să fie strâns legat de necesitățile variabile de apă ale plantelor, de precipitațiile căzute și de perioadele critice din timpul vegetației.

Această irigare are o influență favorabilă asupra răsăririi, densității și uniformității plantelor, asupra creșterii eficienței erbicidelor și intensifică, în mod evident, activitatea bacteriilor fixatoare de azot.

Administrarea normelor de udare la soia se poate face atât prin aspersiune cât și pe brazde, fiind cel mai răspândit mod de irigare atât la noi în țară cât și pe plan mondial.

CAPITOLUL IV

MATERIALUL ȘI METODELE DE LUCRU

Se prezintă modul de lucru și reactivii folosiți, aparatura necesară la unele analize organoleptice, fizice, chimice pe care le-am luat în studiu și aspectele de la analiza probelor în studiu:

Determinări organoleptice:

Determinarea aspectului-aspectul se determină prin examinarea vizuală a probei de laborator întinsă în strat cât mai uniform pe o suprafață plană. Semințele trebuie să fie pline, bine dezvoltate, ajunse la maturitate și sănătoase. Cele care nu au calitățile dorite pot fi șistave,necoapte, încolțite, atacate de dăunători sau de boli.

Au aspect, mărime, formă și și-au păstrat luciul natural.

Determinarea culorii-se determină la lumina naturalăobservând dacă culoarea boabelor corespunde sau nu. Boabele își pot modifica culoarea în urma umectării,încingerii,alterării,uscării,mucegăirii sau depozitării necorespunzătoare.

Determinarea mirosului:

La boabele întregi se ia o cantitate de probă, se încălzește prin frecare între palme și se miroase imediat. Se iau 50-100 de boabe, se introduc într-un pahar, se toarnă apă caldă la 60ᶿc, se acoperă cu o sticlă ceas lăsându-se în repaus 2-3 min, după care se aruncă apa și se examinează mirosul boabelor ținând paharul aproape de nas;

La boabe măcinate. Se macină o cantitate de 25-30 g boabe într-o morișcă aproximativ 15 secunde după care se îndepărtează capacul și se inspiră mirosul direct din morișcă.

Determinarea gustului-constă în amestecarea a 2-3 g de boabe, de preferință măcinate și se examinează gustul boabelor.

Determinarea stării sanitare a soiei. Se stabilește prezența sau absența dăunătorilor, bolilor și microorganismelor patogene care se transmit prin sămânță. Se poate efectua prin eșantionare de laborator, independente pentru fiecare probă sau se poate determina concomitent cu analiza de puritate a probei.

II. Determinări fizice:

Determinarea cantității de impurități din masa de semințe. Principiul metodei constă prin separarea impurităților prin cernere pe site de diferite dimensiuni sau observabile la masă.

Determinarea umidității: la boabe se execută cu granomatul sau umidometrul. Dacă umiditatea depășește 36% se face uscarea la etuvă.

Modul de lucru:

Determinarea umidității reprezintă cantitatea de apă exprimată în procente care se elimină dintr-o probă de semințe care prin uscare în etuvă la o anumită temperatură până la greutatea constantă a probei.

Conținutul de umiditate are un rol deosebit de important în pastrarea semințelor.

Prin determinarea procentului de umiditate ne putem orienta asupra compartimentării produselor în ochiurile de magazii sau celule din siloz și asupra grăsimii stratului depozitat, pentru a fi bine conservate, produsele recepționate a căror umiditate este mărită trebuie depozitate în straturi subțiri.

La produsele recepționate a căror umiditate depășește 18%, reducerea umidității se face în uscătorii amenajate special, deoarece aceasta nu poate realiza printr-o simplă lopatare.

Metoda de măsurare a umidității cu granomat:

Mod de lucru:

Se deschide granometrul;

Se caută unde este cultura;

Se pregătește într-un vas proba;

După care se pune proba;

Se selectează măsurarea probei și se introduce în cuvă proba;

Se apasă tasta de măsurare și se așteaptă afișarea rezultatului.

Determinarea masei hectolitrice: ea reprezintă greutatea în kilograme aunui volum de boabe la 100 l și se determină conform STAS-ului 6123/2-73.

Masa hectolitrică reprezintă masa unui hectolitru de semințe exprimată în kilograme. Valoarea masei hectolitrice depinde de specia de cereale și este influențată de următorii factori: gradul de comprimare al substanțelor din bob, mărimea boabelor, umiditatea, prezența corpurilor străine.

Impuritățile din masa de semințe pot influența masa hectolitrică, în funcție de natura lor.

În general masa hectolitrică este mai mare în cazul boabelor mici și mai mică în cazul boabelor mari.

Determinarea MMB-ului: se face conform STAS-ului 6123/1-73. MMB-il este influențat de compoziția chimică, compactitatea boabelor, structura anatomică, maturitatea și mărimea boabelor. Masa relativă a 1000 de boabe reprezintă greutatea acestora, exprimată în grame, la umiditatea existentă în momentul determinării.

Masa absolută a 1000 de boabe reprezintă greutatea acestora, expimată în grame, raportată la substanța uscată, calculate în funcție de conținutul de umiditate al boabelor în momentul analizării.

Principiul metodei: se cântărește o cantitate de semințe și apoi se numără boabele, se cântărește cu aceeași precizie, restul rămas reprezintă impuritățile boabelor sparte.

Masa a 1000 de boabe este influențată de condițiile pedoclimatice de gradul de maturizare al boabelor. Valorile ridicate ale acestei caracteristici fizice indică o calitate superioară a boabelor. Modul de administrare conform STAS6123/1-73.

Modul de lucru:

Proba de analiză, care trebuie să corespundă aproximativ masei a 500 soia, se cântărește cu precizia de 0,01 g. Din această probă se aleg boabele întregi, apoi se cântărește cu aceeași precizie, restul rămas reprezentând-ul impuritățile boabelor sparte. Se scade masa acestora din masa inițială a probei luate pentru determinare. Se numără boabele întregi, separate. Se determină umiditatea și se vor face două determinări.

Determinarea sticlozității. Sticlozitatea este proprietatea boabelor de a prezenta în secțiune aspect translucid cu luciu sticlos. Boabele de soia prezintă în secțiune zone mai dense, mai compacte, transparente și zone mai afânate mai puțin compacte.

III.Determinarea azotului total prin metoda Kjeldhald:

Se macinează sau se omogenizează proba;

Se cântărește sau se pipetează proba;

Proba măsurată cantitativ se pune în tubul de digestie;

Se adaugă acid de digestie;

Se adaugă catalizatori dacă nu sunt prezenți în acid;

Se plasează tubul de digestie în termoreactorul de digestie;

Se mineralizează probele;

Se răcesc tuburile de digestie;

Se diluează un tub de digestie cu o proba cu H2O fără amoniu 50 ml;

Se amplasează un tub de digestie cu o probă în UDK 126;

Se adaugă proba NaOH 50 ml [NUME_REDACTAT] cu HᶾBOᶾ 25 ml;

Se distilează proba;

Se tritrează distilatul HCl;

Se calculează proba.

[NUME_REDACTAT] pentru determinarea conținutului de proteină

Poza 1-Probele după analiza de determinare a conținutului de proteină din soia

Poza 2- Instalația de mineralizare

Poza 3-Pregătirea probelor pentru determinarea proteinei adăugând acid de digestie H2SO4

Poza 4-Aspect privind mineralizarea probelor

Poza 5-Distilarea și colectarea azotului

Procedura:

Probă: 1g de produs măcinat, situat la 2 mm complet uscat la 105ᶿC, cântărit cu acuratețe și transferat cantitativ într-un tub de digestive;

Reactivi pentru digestive: la fiecare probă adăugați în tubul de digestive:

-seleniu;

-12 ml de acid sulfuric, concentrat 96%;

-2,3 chipseuri de fierbere;

Digestia: 30 de minute la 150ᶿC și apoi 30 de minute la 420ᶿC

10 min-120ᶿC 10 min-350ᶿC

in-250ᶿC 20 min-420ᶿC

Răcirea: lăsați să se răcească tuburile de digestie la 50-60ᶿC;

Distilarea: plasați corespunzător în unitatea de distilare în flacon erlenmeyer gol;

Amplasați în unitatea de distilare un tub de digestive cu o probă digerată. Colectați cel puțin 100 ml de distilat în flacon.

Reactivi adăugați: H2O=50 ml

HᶾBOᶾ=25 ml

NaOH=50 ml

Titrarea: amoniul poate fi titrat cu HCl 1Nca titrant, utilizând o titrare finală la ph 4,7.

Ntotal(%)=0,0014xV/m(1)x100=0,14xV Prot Ntotalx6,25

IV. Determinarea conținutului de grăsime prin [NUME_REDACTAT]

Determinarea conținutului de grăsime la soiurile de soia

Poza 6-determinarea grăsimii din soia cu ajutorul aparatului [NUME_REDACTAT] 7- cântărirea probelor de soia pentru analize

Poza 8- probele după determinarea conținutului de grăsime din soia

Conținutul de grăsime este definit ca fracția exctractabilă cu un solvent în condițiile indicate pentru metoda utilizată. Lipidele sunt eliberate înainte de exctracție prin intermediul hidrolizei acide.

Modul de lucru:

Proba: 5 până la 10 g de produs măcinat până la dimensiuni mai mici 1 mm, cântărit într-un flacon Erlenmeyer de 250 ml;

Subtanțe chimice: acid clorhidric (HCl) 4N, 100 ml acid clorhidric concentrat d.1.19 amestecat cu 200 ml de apă.

Făina diatomaceous cu ajutor de filtrare;

Exan sau eter de petrol 40-60ᶿC cu reziduuri de evaporare nu mai mult de 10 mg/l;

Hidroliza probei: de la 50 ml( pentru o probă de 5 g) până la 100 ml( pentru o probă de 10 g) pentru acid clorhidric 4N. După conectarea condensorului de răcire cu apă, flaconul Erlenmeyer este încălzit până la punctual de fierbere timp de o oră. La sfârșitul hidrolizei în proba încă în fierbere se adaugă 150 ml de apă și circa 1 g de substanță de filtrare.

Filtrarea probei: un filtru dublu de hârtie înmuiat în apă este utilizat pentru filtrarea probei hidrolizate.

[NUME_REDACTAT] utilizat pentru hidroliză este spălat cu apă fierbinte, iar rezultatul spălării este turnat pe filtru. Spălați cu apă până când soluția rezultată la spălare nu mai produce reacții acide.

Uscarea probei: filtrul dublu de hârtie este plasat pe o sticlă de ceas și desicat într-o etuvă la 102ᶿC timp de 2 ore împreună cu flaconul utilizat pentru hidroliză.

Filtrele uscate sunt rulate și introduse intr-un cartuș de exctracție.

Interiorul flaconului și sticla de ceas este ștearsă cu hârtie de filtru înmuiată în solvent care este de asemenea introdusă în cartușul de filtrare utilizând penseta.

Extracția: 30-60 ml din solventul ales( în funcție de masa probei);

Pietricele de fierbere: – 15 minute cu cartușul de extracție scufundat în solventul aflat în fierbere;

30 minute de spălare de reflux.

Uscarea extractului: se introduce vasul de extracție cu pietricele de fierbere intr-o etuvă la 100ᶿC timp de 30 de minute. Răciți într-un desicator.

Cântărirea: vasul ce copnține extractul cu pietricele de fierbere este cântărit cu o aproximație de 1 mg.

Controlul extracției: repetarea extracției pe proba extrasă în aceleași condiții ar trebui să dea un extract de mai puțin de 2 mg; dacă nu utilizați timp de extracție mai îndelungat;

Exprimarea rezultatelor: în procente de grăsime, cu două cifre zecimale specificând ce solvent a fost utilizat.

Grăsime % g de extract:g de probăx100

Principiul metodei:

Grăsimea din proba de cercetat este extrasă până la epuizarea cu solvenți organici și după îndepărtarea solventului de extracție se cântărește și se exprimă procentual.

Aparatură, material și reactivi:

Aparat de extracție continuă model Soxlet cu balon de 250 ml, extractor de 100 ml și refrigerant;

Etuvă electrică reglată la temperatura de 103±20ᶿC;

Cartușe filtrante sau plicuri confecționate din hârtie de filtru;

Eter de petrol sau eter etilic;

Sulfat de sodiu anhidru, nisip de mare liber de substanțe organice și deshidratat.

Poza 9-Probele de extracție cu eterul de petrol

Poza 10- Scoaterea probelor din etuvă după uscarea extractului

CAPITOLUL V

REZULTATE PROPRII OBTINUTE, ANALIZE FIZICE ȘI CHIMICE

Cercetările s-au efectuat la stațiunea de cercetare și dezvoltare agricolă Oradea în perioada 2011-2013, în câmpul de cercetare amplasat într-o experiență cu soiuri de soia.

Soiurile luate în studiu au fost:

PERLA poza 11

2.ONIXpoza 12

3.TURDA 6114poza 13

5.1 Schema experienței de amplasare este în blocuri rondonizate cu patru repetiții cu suprafața unei variante de 40 mp, și este redată în schema de mai jos:

Schema experienței de amplasare

Tabelul(5.1)

Lungimea rândurilor a fost de 10 metri iar lățimea de 4 metri în patru repetiții.

Poza 14- Soia în câmpul de cultură

5.2 Caracterizările climatice pe perioada anilor agricoli 2011-2013:

Caracterizarea climatică în anul 2011 după Stația meteorologică [NUME_REDACTAT] (5.2)

Anul 2011 afost un an cu temperaturi medii, perioada de vegetașie a fost cuprinsă între 9,9ᶿC în aprilie și 21,1ᶿC în septembrie, temperatura cea mai ridicată a fost de 25,9ᶿC în luna iulie după cum reiese din tabelul de mai sus.

Caracterizarea climatică a anului 2012 după Stația meteorologică [NUME_REDACTAT] (5.3)

Anul 2012 a fost un an cu temperaturi medii, perioada de vegetație a fost cuprinsă între 9,9ᶿC în luna aprilie și 21,9ᶿC în luna septembrie, temperatura cea mai ridicată a fost în luna iulie de 27,9ᶿC după cum reiese din tabelul de mai sus.

Caracterizarea climatică a anului 2013 după Stația meteorologică [NUME_REDACTAT] (5.4)

Anul 2013 a fost un an cu temperaturi scăzute, perioada de vegetație a fost cuprinsă între 6,1ᶿC în luna aprilie și 16,6ᶿc în luna septembrie, temperatura cea mai ridicată a fost de 24,0ᶿC în luna aprilie după cum reiese din tabelul de mai sus.

5.3 Determinările proprii le voi prezenta în continuare:

5.3.1 Analizele fizice la soiurile studiate au fost MMB(masa a 1000 de boabe) și MH(masa hectolitrică) la soiurile studiate care sunt prezentate în tabelul nr. 8.

Tabelul(5.5)

Din datele efectuate care sunt redate în tabelul de mai sus nr. (8),se observă:

Masa a 1000 de boabe (MMB) mai mare o are soiul Turda 6114 de 148,9 grame, iar soiul cel mai mic îl are Onix de 124,2 grame;

Diferența față de martor este de 9,3 gr la soiul Onix și o valoare de -15,4 gr la soiul Turda 6114 care reiese din tabelul nr. (8).

Masa hectolitrică (MH) mai mare o are soiul Onix de70,9Kg/hl, iar cantitatea cea mai mică o are Perla de 60,4Kg/hl;

Procentual din tabelul nr. (8) se observă că diferențele sunt de 12% respectiv 17% mai mari ca la soiul Perla luat ca martor.

Analizele chimice la soiurile studiate:

TABELUL (5.6)

Cea mai mare cantitate de proteină o are soiul Perla de 33,60%, iar cantitatea cea mai mică o are soiul Onix de 29,31%;

Cantitatea de umiditate mai mare o are soiul Perla și Onix de 10,50%, iar soiul Turda 6114 având cea mai puțină de 10,30;

Cea mai mare cantitate de grăsime se găsește în soiul Perla cu o valoare de 13,714%, iar cea mai mică cantitate se găsește la soiul Onix de 11,324%;

Cea mai mare valoare de azot total o are soiul Perla de 33,6%, iar cea mai mică valoare o are soiul Turda 6114 de 29,3125% după cum reiese din tabelul nr. (9).

5.3.3 Producțiile obținute între anii 2011-2013 Kg/ha:

TABELUL(5.7)

Rezultatele medii de producții obținute pe anii 2011-2013 sunt prezentate în tabelul nr. (10) din care se observă că soiul Turda 6114 a avut cele mai mari producții de 3396 Kg/ha în anul 2011 datorită condițiilor climatice, iar cele mai mici le-a avut soiul Perla în anul 2012 cu o producție de 1998 Kg/ha.

Media rezultatelor de producție pe cei 3 ani este de 2486 la soiul Perla, 2575 la soiul Onix și 2704 la soiul Turda.

Rezultate medii ale producției de soia:

Tabelul (5.8)

DL 5%: 56,14-semnificativ;

1%: 92,90-distinct semnificativ;

0,1%: 173,88- foarte semnificativ.

Prin compararea diferențelor rezultatelor de producție pe anii 2011-2013 se observă că soiul Turda 6114 are valori semnificative de 89 Kg/ha, față de soiul Perla ca martor și foarte semnificative la soiul Onix de 218 Kg/ha, care reiese din tabelul nr. (11).

Figura 5.1- Masa a 1000 de boabe la soiurile studiate

Figura5.2- Masa hectolitrică la soiurile de soia studiate

Figura 5.3- Proteina extrasă din culturile de soia studiate

Figura 5.4- Umiditatea culturilor de soia studiate

Figura 5.5- Grăsimea extrasă din culturile de soia studiate

Figura 5.6- Azotul total extras din soiurile de soia studiate

CONCLUZII

În producția de ulei vegetal, soia ocupă primul loc, folosit mai ales în conservele de pește, la fabricarea margarinei.

Soia se caracterizează printr-un conținut mare de substanțe proteice și grăsimi care variază în raport cu condițiile de vegetație și soi.

În soia se găsesc o mulțime de fibre, grăsimi sănătoase și proteine, fiind incontestabil un aliment sănătos.

Din datele efectuate s-a observat că masa a 1000 de boabe (MMB) o are soiul Turda6114 cu o valoare de148,9 gr iar cea mai mică valoare a fost de 124,2 gr la soiul Onix;

Masa hectolitrică(MH) cu cea mai mare valoare a fost de 70,9 kg/ha la soiul Onix, iar cantiatea cea mai mică a fost de 60,4 kg/ha la soiul Perla.

La noi se cultivă soiuri timpurii și semitardive cu o perioadă de vegetație cuprinsă între 90 și 150 de zile.

S-a observat din datele efectuate că cantitatea cea mai mare de proteină o are soiul Onix de 70,9 %, iar cantiatea cea mai mică a fost de 32,325% la soiul Turda 6114.

Cea mai mare cantitate de umiditate a fost la soiul Perla și Onix cu o valoare de 10,5%, iar cea mai mică cantitate a fost la soiul Turda 6114 de 10,3%.

Cea mai mare cantitate de azot total a fost la soiul Perla de 33, 6%,iar cea mai mică cantitate a fost la soiul Turda 6114 cu o valoare de 29,3125%.

Din datele efectuate s-a observat că soiul Turda 6114 a avut cele mai mari producții de 3396 kg/ha în anul 2011, datorită condițiilor climatice iar producțiile cele mai mici le-a avut soiul Perla în anul 2012 cu o valoare de 1998 kg/ha.

Soia este planta care asigură la un nivel cantitativ și calitativ superior, și în același timp economic, proteina necesară scopurilor alimentare sau pentru furajarea animalelor.

Prin importanța și ridicata sa valoare alimentară, soia joacă un rol important în domeniul alimentației, asemănător cu rolul petrolului în domeniul energiei.

Concluzia mea finală este ca datele analizate în laborator sunt reale, de actualitate și de mare folos în industria alimentară.

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT]. Lucrări practice de control tehnologic al materialelor prime vegetale. [NUME_REDACTAT] din Oradea 2008.

[NUME_REDACTAT]. Tehnologia și controlul materiilor prime vegetale. [NUME_REDACTAT] din Oradea 2013.

[NUME_REDACTAT]. Cercetări privind influența secetei asupra producției de soia în condițiile Crișurilor (1976-1998). În volumul [NUME_REDACTAT] Timișene. Universitatea de științe agricole a [NUME_REDACTAT].

Stelian dencescu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Cultura soiei. [NUME_REDACTAT], București 1982.

[NUME_REDACTAT] și colab. irigarea culturilor în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] din Oradea 2012.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Relații în sistemul sol-apă, plantă-atmosferă în [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] din Oradea 2011.

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] lucrării

Utilizarea soiei în scopuri alimentare

Capitolul I. Origine, Răspândire, [NUME_REDACTAT] și cinetică

Morfologie și fiziologie

Zonarea soiei.

Capitolul II. Genetica caracterelor cantitative..

Producerea de semințe

Bolile și dăunătorii culturii de soia

Capitolul III. Tehnologia de cultură la soia

Condițiile față de climă și sol

Soia și rotația culturilor

Lucrările de pregătire a solului

Fertilizarea și amendarea

Sămânța și semănatul

Lucrările de întreținere la soia

Influența suspendării asupra microclimatului la soia

Irigarea soiei

Capitolul IV. Materialul și metodele de lucru

Determinări organoleptice

Determinări fizice

Determinarea azotului total prin [NUME_REDACTAT]

4.4 Determinarea conținutului de grăsime prin [NUME_REDACTAT]

Capitolul V. Rezultate proprii, analize fizice și chimice

5.1 Schema experienței de amplasare

5.2 Caracterizarile climatice pe perioada anilor 2011-2013

5.3 Determinări proprii

5.3.1 Analize fizice

5.3.2 Analize chimice

5.3.3 Producțiile obținute pe anii 2011-2013

5.3.4 Rezultate medii ale producției de soia

[NUME_REDACTAT]