Moneda Nationala, Cursul Valutar Si Perspectivele Trecerii la Moneda Euro In Contextul Actualului Climat Financiar

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 Moneda națională

1.1. Istoric

1.2. Evenimente importante

1.3. Rolul Băncii Naționale în emisiunea monetară

CAPITOLUL 2 Evoluția cursului de schimb al leului în raport cu principalele valute tranzactionate pe piata romaneasca

2.1.Evolutia cursului de schimb al leului in raport cu euro si dolarul american

CAPITOLUL 3 Trecerea României la moneda Euro

3.1. Istoricul procesului de aderare la Euro pentru România

3.2. Condițiile, criteriile de la Mastricht

3.3. Perspective

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

România a aderat la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană, dar și după această etapă procesul de convergență nominală și reală către zona euro va trebui să continue, poate chiar mai accelerat decât până acum. Obiectivul României este de a intra în Mecanismul Ratelor de Schimb și a adopta ulterior euro. Pentru a-și realiza acest obiectiv, rata inflației va trebui să scadă considerabil în anii următori.

Astfel, politicii monetare a BNR îi revine un rol esențial în procesul de convergență nominală, dar și în procesul de convergență reală, așa cum reiese din literatură de specialitate asigurarea și menținerea unei stabilități a perturilor simulând creșterea economică. Din această perspectivă, lucrarea de față își propune analiza politicii monetare a BNR, a evoluției acesteia și mai ales provocările cărora va trebui să facă față în viitor din perspectivă integrării europene și de asemenea, aderarea României la moneda unică, EURO.

În primul capitol al lucrării am prezentat evenimentele importante legate de Moneda Națională și am definit rolul Băncii Naționale în emisiunea monetară.

În cadrul capitolului al doilea al lucrării am analizat evoluțiile monedei naționale (leu), în raport cu Dolarul American (USD) și cu moneda unică Europeană (EURO) în condițiile și politica urmată de statul român în acest domeniu, de după 2004 și până în prezent.

În capitolul al treilea al lucrării am prezentat și analizat condițiile și criteriile de la Mastricht și totodată am analizat și istoricul procesului de aderare la EURO pentru România.

Capitolul IMoneda națională

1.1. Istoric

Monedele emise în ȚARA ROMÂNEASCĂ

Cele mai vechi monede românești datează din timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu (1364-cca 1377).Sistemul monetar introdus de acesta în jurul anului 1365 cuprindea trei valori: ducați, cu o greutate medie de 1,05 grame, dinari (0,70 grame = 2/3 ducat) și bani (0,35 grame = 1/2 dinar = 1/3 ducat). Primele monede ale Țării Românești prezintă pe avers, de regulă, un scut despicat, având în primul câmp opt fascii, iar pe revers un coif închis, surmontat de o acvilă conturată, cu cruce în cioc.

O primă intervenție majoră asupra sistemului instituit de Vladislav I are loc în timpul domniei lui Dan I (cca 1383-1386), când se renunță la nominalul mare, denumirea acestuia fiind preluată de dinar. Greutatea noului ducat scade la 0,50 grame, în timp ce banul se bate după un standard redus la 0,21 grame încă din vremea lui Radu I (cca 1377-cca 1383).

Monetăria Țării Românești a atins apogeul sub Mircea cel Bătrân (1386-1418). În primul deceniu de domnie, acesta a emis ducați după sistemul lui Dan I, dar în anii 1395-1396, pe fondul luptelor pentru tron cu Vlad Uzurpatorul, le ajustează greutatea până la 0,35 grame.

Datorită reformei monetare efectuate după 1396, crește greutatea (0,48 grame) și titlul ducatul muntean. În a doua parte a domniei lui Mircea cel Bătrân sunt plasate și monedele divizionare – banii – prezenți nu numai în descoperirile monetare, dar și în tratatele comerciale.

Urmașii lui Mircea cel Bătrân continuă să-și exercite dreptul regalian de a bate monedă, dar treptat, în condițiile în care, din punct de vedere politic și economic, Imperiul otoman își întărește poziția la Dunăre, producția monetară a Țării Românești scade, încetând cu totul în timpul domniei lui Basarab Țepeluș (1477-1481).

Până la crearea sistemului monetar modern, din anul 1867, se mai înregistrază doar două încercări de a emite monedă: în anul 1658, când Mihnea III (1658-1659) a bătut șilingi cu propria efigie, și în anul 1713, când, celebrând 25 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu realizează o serie de monede-medalii din aur și argint.

În a doua jumătate a sec. al XIV-lea, consolidarea independenței Moldovei creează premise favorabile emiterii de monede proprii. Petru I Mușat (1375-1391) este cel care, în anul 1377, constituie sistemul monetar moldovenesc, alcătuit din groși și jumătăți de gros din argint. Emisiunile acestuia poartă pe avers stema Moldovei, capul de bour, cu o stea între coarne, iar pe revers un scut despicat, având în câmpul I șase fascii, iar în câmpul ÎI un număr variabil de flori de crin.

Alexandru cel Bun (1400-1432) a introdus în circulație un nominal nou, dublu-grosul, care este emis până la sfârșitul domniei asociate a lui Iliaș I și Ștefan II (1436-1442).

Primele monede românești

Legea monetară din 22 apr./4 mai 1867 prevedea emisiunea de monede din aur (20, 10 și 5 lei), argint (2 și 1 lei, precum și 50 bani) și bronz (10, 5, 2, 1 bani). Baterea monedei din aur și argint a fost întârziată nu numai de lipsa mijloacelor financiare, dar și de natura relațiilor de dependență a statului român față de Imperiul otoman. Luând în considerație aceste dificultăți, legea monetară din anul 1867 prevedea ca, pentru început, să se bată doar monede de bronz. Astfel, până la înființarea Monetăriei Statului în anul 1870, a fost comandată baterea de monede la fabricile Watt & Co. și Heaton din Birmingham, precum și la monetăria din Bruxelles. În primul deceniu de la legea monetară au fost bătute monede din aur în cantități mici (102 000 lei), față de cele din bronz (4 mil. lei doar la prima comandă din 1867) și de cele din argint (cca 14 mil. lei între 1873-1876).

1.2. Evenimente importante

Înființarea Băncii Naționale a României

Prin legea din 17/29 apr. 1880 a fost înființată Banca Națională a României, cu un capital subscris în proporție de o treime de statul român și două treimi de investitori particulari, având "dreptul exclusiv de a emite bilete la purtător." Constituirea acestei instituții era prevăzută încă din anul 1877 în textul legii biletelor ipotecare, în legătură cu răscumpărarea acestora de către statul român, împreună cu o "bancă de scompt și circulațiune." Prin legea constitutivă, Banca Națională primea exclusivitatea deciziei asupra formei, cantității și modului de emisiune ale biletelor de bancă, a căror valoare nu va putea fi mai mică de 20 lei. De asemenea, banca urma să aibă o rezervă de o treime din suma biletelor emise.

Emisiunea Băncii Generale Române

La 28 oct. 1916, reprezentanții Puterilor Centrale au hotărât, la Berlin, tipărirea unor bani de hârtie pentru teritoriul ocupat al României. Ca instituție emitentă a fost desemnată Banca Generală Română (BGR), o bancă cu capital german înființată în anul 1895. Întregul volum al emisiunii urma să fie acoperit printr-un depozit special constituit la Reichsbank, la cursul de 80 mărci imperiale = 100 lei, care trebuia să fie acoperit la sfârșitul războiului de guvernul român. În acest fel, mărfurile cumpărate cu lei BGR de către autoritățile de ocupație erau, de fapt, achiziționate gratis. Banii BGR au fost tipăriți la Berlin, și aveau valorile nominale de 25, 50 bani, 1, 5, 20 , 100 și 1 000 lei. Circulația leilor emiși de Banca Națională a României nu a fost interzisă, AMG a impus un curs mai scăzut față de cel al leului BGR (1 leu BNR = 75 mărci imperiale). Dificultățile de calcul născute din existența a două cursuri diferite pentru cele două tipuri de lei au determinat AMG să procedeze la egalizarea celor două cursuri, dar, în același timp, a ordonat armatelor de ocupație să nu facă plăți către populația românească decât în lei BGR.

Noi emisiuni de monede divizionare

Conform legii monetare din anul 1929, Ministerul Finanțelor a comandat monedă metalică cu valorile nominale de 5 și 20 lei, care urma să înlocuiască bancnotele de 5 și 20 lei ale Băncii Naționale. Prima emisiune a fost comandată la Monetăria Britanică. Cele două piese aveau figurată pe avers efigia regelui Mihai I, iar pe revers stema țării (5 lei) și un grup de patru țărănci (20 lei). Următoarele emisiuni din perioada 1930-1931, incluzând nominaluri de 5, 10 și 20 lei, au fost comandate la monetăriile franceză și britanică.

Monedele și medaliile emise cu scop numismatic

După anul 1990, Banca Națională a reluat tradiția, întreruptă în perioada comunistă, a emiterii de monede și medalii destinate colecționarilor. Astfel, începând cu anul 1995, au fost realizate monede și medalii din argint, iar din anul 1998 au fost emise piese jubiliare din aur. Investite cu putere circulatorie pe teritoriul României, aceste emisiuni evocă personalități culturale, momente ale istoriei civilizației românești și universale, monumente de arhitectură, rezervații naturale etc.

După anul 1996, emisiunile jubiliare confecționate la Monetăria Statului au fost realizate în tehnica "proof", prin care se obține un contrst mat/lucios între fond și elementele în relief ale monedei. Manipularea rondelelor și a monedelor se face manual, iar controlul se face pentru fiecare monedă, imediat după baterea ei. Piesele astfel realizate sunt păstrate în capsule de protecție transparente. Prezentarea lor se face în casete din material plastic sau din lemn și sunt însoțite de un certificat de autentificare a datelor tehnice și a conținutului de material prețios.

Denominarea

Denominarea leului, proiect de importanță națională, a implicat în derularea sa atât instituții publice, cât și private. Pentru reușita acestuia a existat o permanentă colaborare între actorii implicați: Parlament, Guvern, Banca Națională, sistem bancar, societăți comerciale etc., care au înțeles încă de la început că de buna derulare a procesului denominării depinde evoluția pozitivă a societății românești în ansamblu.

După publicarea Legii nr. 348/14.07.2004 privind denominarea monedei naționale, s-a trecut la aplicarea în practică a măsurilor necesare implementării acesteia.

Acțiunile au fost desfășurate pe trei planuri:

proiectarea și lansarea în producție a noilor însemne monetare;

adaptarea sistemului bancar (sistem de plăți, sistem informatic, contabilitate etc.) la cerințele impuse de denominarea monedei naționale;

elaborarea și derularea unei campanii de informare a publicului la nivel național.

În acest scop au fost înființate o serie de colective de lucru la care au participat reprezentanți ai băncilor comerciale, ai marilor lanțuri de magazine etc., menite să asigure o cât mai corectă corelare a acțiunilor întreprinse de Banca Națională cu nevoile reale ale sistemului bancar și societății românești în general.

Menționândaici doar conlucrarea deosebită cu băncile comerciale pentru elaborarea Circularei BNR nr. 7/2005 privind măsurile care trebuie luate de către instituțiile de credit/Trezoreria statului pentru aplicarea Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale.

O bună colaborare a fost aceea cu instituțiile statului implicate în procesul denominării, cum ar fi: Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor. Cu acesta din urmă a fost încheiat un protocol de colaborare în vederea distribuirii materialelor tipărite (afișe și pliante) pentru informarea publică privind "leul nou", astfel încât acestea să ajungă până în cel mai îndepărtat cătun.

Campania de informare publică la nivel național a fost astfel concepută încât să asigure transmiterea informațiilor esențiale despre punerea în circulație a leului nou. S-a optat pentru o campanie echilibrată, care să nu panicheze publicul și care să contribuie la înlăturarea oricăror "spaime" privind denominarea monedei naționale.

Pe lângă avantajele de ordin contabil și de imagine, denominarea mai aduce și alte avantaje de ordin practic, de exemplu: reintroducerea banilor și a monedelor în lei cu o valoare mai mare care permite introducerea pe scară mai largă a automatelor/distribuitoarelor de orice fel (băuturi răcoritoare, dulciuri etc.); fiecare dintre noi un mai este nevoit să poarte asupra sa cantități mari de bani atunci când are de efectuat o plată cash mai importantă. Datorită denominării, leul este mai ușor tranzactionabil pe ecranele diferitelor piețe financiare locale și, de ce nu, internaționale ( după deplină convertibilitate).

Costul Băncii Naționale a României

Denominarea- inseamne monetare de dimensiuni mai reduse, într-un număr mai mic și o structură valorică mai adecvată circulației.

Costul reprezentat de utilizarea vechilor bancote din stoc o perioadă mai scurtă de timp este compensat de igienizarea circulației bănești.

Costurile inițiale ale denominării se vor acoperi până la momentul adoptării monedei euro.

1.3. Rolul Băncii Naționale în emisiunea monetară

Obiectivul și rolul BNR

Banca Națională a României este banca centrală a României. Este o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București.Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea și menținerea stabilității prețurilor (conform Statutului). Banca Națională a României sprijină politica economică generală a statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.

Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.

Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Națională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar Guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).

Principalele atribuții ale BNR

elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;

autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare;

emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;

stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;

administrarea rezervelor internaționale ale României.

Banca Națională a României are dreptul exclusiv de emisiune, fiind singura instituție autorizată să emită însemne monetare, în baza unui program de emisiune dimensionat în funcție de nevoile reale ale circulației bănești.

Banca centrală are competența exclusivă de autorizare și reglementare în domeniul bancar și este responsabilă cu supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, în scopul asigurării funcționării și viabilității sistemului bancar.

Banca Națională a României ține în evidențele sale contul curent general al Trezoreriei statului, deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice. Prin lege, este interzisă finanțarea directă a instituțiilor publice de către autoritatea monetară sau accesul privilegiat al acestora la resursele instituțiilor financiare.

Conducerea și organizarea BNR

Banca Națională a României este condusă de un Consiliu de administrație. Președintele Consiliului de administrație este Guvernatorul BNR.

În îndeplinirea atribuțiilor sale, BNR beneficiază de suportul unei rețele teritoriale alcătuită din 4 sucursale regionale și 16 agenții, situate în zone cu un grad ridicat de bancarizar.

Scurt istoric

Banca Națională a României a luat ființă la 17 aprilie 1880, fiind, din perspectivă cronologică, cea de-a 16-a bancă centrală din lume.

Primul guvernator al Băncii Naționale a fost Ion I. Câmpineanu, însă adevăratul ctitor al instituției a fost Eugeniu Carada.

Banca Națională își are sediul în clădirea din strada Lipscani nr. 25, monument arhitectonic construit în perioada 1882-1889 și în cea din strada Doamnei nr. 8, construcție în stil neoclasic din perioada 1938-1950. BNR își desfășoară activitatea și în Palatul Chrissoveloni aflat în imediata vecinătate a acestora, pe strada Lipscani nr. 16.

Capitolul IIEvoluția cursului de schimb al leului în raport cu pricipalele valute tranzactionate pe piata romaneasca

Prin curs valutar sau curs de schimb se înțelege „prețul” unei unități monetare naționale sau internaționale exprimat într-o altă monedă cu care se compară valoric, respectiv prețul la care o monedă națională poate fi schimbată cu o altă monedă națională ori internațională. Mecanismul de stabilire a cursurilor de schimb a evoluat în timp.

Evoluția cursului de schimb reflectă poziția economiei naționale în economia mondială și competitivitatea economiei naționale. În relațiile economice internaționale, este foarte importantă cunoașterea valorii unității monetare a unui stat față de cea a unui alt stat. Raportul dintre acestea, stabilit la un moment dat pe piață, se numește curs valutar sau curs de schimb. Altfel spus, cursul de schimb reprezintă expresia raportului valoric dintre două monede.

Cursurile valutare se pot clasifica în funcție de mai multe criterii. Astfel, după modul de formare, există cursul valutar oficial, stabilit de autoritatea monetară din țara respectivă, în mod unilateral, și cursul valutar de piață. Acest ultim tip se stabilește pe piața valutară liber, în funcție de cererea și oferta de valută, prin activitatea desfășurată de bănci.

Se pot întâlni de asemenea, cursul bursier, stabilit la bursa valutară în funcție de cererea și oferta de valute, cursul valutar tolerat sau negru ce se stabilește la bursă neagră și apare ca practică față de valutele care nu formează obiectul cotării la bursă sau bănci.

În funcție de obiectivele politicii valutare, autoritatea monetară poate stabilii cursuri unice (acesta apare când autoritatea monetară stabilește un singur curs pentru fiecare monedă străină, indiferent de tipul de operațiune la care este folosit) sau cursuri multiple (în această situație autoritatea din altă țara stabilește simultan mai multe cursuri pentru aceeași monedă străină, în funcție de diferitele categorii de operațiuni la care sunt utilizate).

Băncile utilizează în activitatea lor următoarele tipuri de cursuri :

Cursul la vedere (spot) este cursul zilei, utilizat de bănci în derularea operațiunilor spot (la vedere), cu decontarea acestor operațiuni în termen de 48 de ore de la data tranzacției.

Curs la termen (forward) este cursul utilizat pentru derularea operațiunilor de vânzare cumpărare valută la termen, adică cu decontarea acestora într-un termen mai mare de 48 de ore.

Cursul T.T (Telegrafic Transfer) este cursul utilizat în tehnica viramentului bancar.

Cursul valutar este variabil datorită factorilor economici, politici, monetari, sociali, etc. care influențează puterea de cumpărare în țările care intră în comparație.

În vederea asigurării unui curs optim al valutelor, statul poate intervenii pe piețele valutare prin cumpărarea sau vinderea de către Banca Centrală a unor valute având ca scop ridicarea sau scăderea cursurilor acestor valute în raport cu moneda națională, prin influențarea cererii și a ofertei.

Conform regulamentului valutar al României, RON cotează direct cu toatecelelalte valutele.

O valută poate fi monedă de bază în cadrul unei cotații și monedă cotantă în cadrul altei cotații (de exemplu, USD cotează direct față de EUR și indirect față de RON).

Majoritatea valutelor cotează direct. Există însă țări în care cursul de schimb se exprimă sub forma numărului de unități de valută străină ce revin la o unitate de monedă națională. De exemplu, monedele Marii Britanii (GBP), zonei euro (EUR), Canadei (CAD), Australiei (AUD) și Noii Zeelande (NZD) cotează indirect.

Figura 2.1. „Evolutia cursului euro si a dolarului in raport cu leul”

Sursa:Prelucrare date furnizate de BNR

Fluctuațiile cursului de schimb sporesc atractivitatea acestuia pentru cei caretranzacționează pe piața valutară. Elementele imprevizibile ale evoluției cursului pot fi o

sursă de câștig pentru unii și, bineînțeles, de pierdere pentru alții.

Atunci când valoarea unei monede crește (scade) se poate afirma că aceasta s‐aapreciat (depreciat). Termenii de apreciere/depreciere se folosesc atunci când modificarea cursului de schimb este rezultatul confruntării cererii și ofertei pe piață, în situația unui regim al cursului de schimb flotant.

Termenii de valorizare/devalorizare se folosesc atunci când modificarea cursului deschimb este rezultatul unei decizii oficiale într‐un regim al cursului de schimb fix (se modifică paritatea cursului de schimb).

Figura 2.2 „Evolutia cursului Euro si USD in anul 2014”

Sursa: Prelucrare date furnizate de serviciiconsultanta.com

Se observă că în decursul anului 2014, USD s-a apreciat odată cu depășirea “crizei” de către economia americană de la 3,29 lei/usd la 3,69 lei/usd. Dolarul este campionul acestui sezon pe piața valutară. Moneda americană s-a apreciat la un maxim al ultimelor 12 ani în fața euro și la un maxim al ultimilor 8 ani în fața yenului japonez.

În schimb, EURO a înregistrat o depreciere de la 4,49 lei/eurola 4,48 lei/euro.

Cursul a închis în 2014 cu o variație foarte redusă față de finele anului anterior, după ce jumătate din an, din mai și până în noiembrie, a oscilat în jurului nivelului de 4,4 lei/euro.Comparativ cu paritatea de 4,4847 lei înregistrată pentru euro în ultima ședință din 2013, leul a consemnat o apreciere de numai 0,26 bani, sau 0,06%.

Leul a început anul pe un trend de depreciere față de euro considerat tradițional de dealeri, iar cursul a urcat foarte aproape de 4,5 lei/euro, într-o piață interbancară cu volume peste medie.

2.1.Evolutia cursului de schimb al leului in raport cu euro si dolarul american

Figura 2.3. “Evolutia cursului Euro in ultimii cinci ani”

Sursa: Prelucrare date furnizate de serviciiconsultanta.com

Maxime, Minime si Medii: pentru intervalul 01.01.2010 – 31.12.2014

Curs maxim Euro in grafic

1 EUR = 4,6481 RON

Data: 03 August 2012

Curs minim Euro in grafic

1 EUR = 4,0653 RON

Data: 25 Martie 2010

Curs mediu Euro

1 EUR = 4,3530 RON

Cursul valutar a inregistrat in 2012 un record istoric regretabil. Cauza a fost instabilitatea politica, un laitmotiv al acestui an electoral, care a afectat economia romaneasca, deja puternic afectata de criza.

Din 2010 și până în 2014 leul a fost stabil, însă stabil în valoarea lui mult depreciata față de euro. Putem astfel spune că leul a avut parte cel mult de o depreciere controlată, și nu de o flotare controlată.

Pentru anul 2010 cursul mediu de schimb înregistrat în intervalul 3 ianuarie -17 octombrie este de 4,2118 lei, foarte aproape de valoarea înaintată de CNP “Prognoza de toamnă 2010”, de 4,21 lei/euro.

În consecință, euro s-a menținut la peste 4,6 lei/unitate în perioada 23-27 iulie, culminând în 3 august cu un curs oficial de 4,6481 lei/unitate. Recordul istoric din 3 august reprezintă o performanță negativă înregistrată de moneda națională în 2012. Leul este singură monedă UE care s-a depreciat în raport cu euro, deși moneda europeană a pierdut din forță din cauza crizei datoriilor din zona euro. Cursul leu-euro a cunoscut o depreciere de la o medie de circa 4,53 lei în septembrie 2012 la 4,46 lei în septembrie 2013, adică de 0,07 lei (7 bani). În septembrie 2013, cursul leu/euro a atins un maxim de 4,48 lei (12 septembrie) și un minim de 4,42 (2 septembrie), iar cursul s-a întors spre sfârșitul lunii spre 4,45 de lei, în condițiile în care intrările de valută au fost substanțiale ca urmare a împrumuturilor pe care le-a făcut statul român pe piețele internaționale. În primele zile din octombrie 2013 leul a câștigat și mai mult în valoare, până la circa 4,43 lei/euro.

După cum se poate observa, în anul 2014 cursul anunțat de BNR pentru euro a urcat foarte aproape de 4,5 lei/euro. Paritatea pentru euro a urcat cu 1,52 bani, la 4,4973 lei. Un curs mai ridicat a fost înregistrat pe 19 martie, când euro a fost cotat la 4,4997 lei.

Nivelul ratelor de dobanda

Pentru cei care urmăresc piața valutară și știrile care monitorizează evoluția valuteloreste cunoscut faptul că ratele de dobândă joacă un rol important în evoluția cursului deschimb. De exemplu, de multe ori se spune că dolarul este puternic deoarece ratele dedobândă în SUA sunt ridicate sau este slab datorită faptului că ratele în SUA au scăzut.

Teoria parității ratei de dobândă susține ideea că o creștere a ratei dobânzii pe piațanațională duce la întărirea monedei naționale.

Figura 2.4.” Efectul unei creșteri a ratei de dobândă la lei asupra cursului EUR/RON”

Sursa: Prelucrare date furnizate de „Relatii monetar-financiare internationale”, Elena Bojesteanu

Figura evidențiază faptul că atunci când rata de dobândă pe piața internă crește

de la lei,0 r la lei,1 r , leul se apreciază, iar cursul de schimb de echilibru scade de la S *la S **.

Deși această implicație este des utilizată de către cei care tranzacționează pe piața valutară,ea are la bază o ipoteză destul de restrictivă: faptul că anticipările referitoare la cursul deschimb sunt constante. În funcție de cauzele economice care determină modificarea ratelorde dobândă, creșterea sau scăderea ratelor poate sau nu să influențeze anticipărileagenților. În realitate, nu se poate stabili cu certitudine impactul unei modificări a ratei dedobândă asupra cursului de schimb decât în cazul în care se cunoaște cauza care adeterminat schimbarea ratelor de dobândă.

Figura 2.5. „Evolutia cursului USD in ultimii cinci ani”

Sursa: Prelucrare date furnizate de serviciiconsultanta.com

Referința pentru dolar a crescut cu 8,74 bani (2,37%), la 3,7742 lei, cel mai ridicat curs începând cu 3 august 2012.

Față de dolarul american, leul s-a depreciat cu circa 2.7% în perioada ianuarie-mai 2013. Leul a fost însă singură monedă în UE care și-a menținut valoarea comparativ cu dolarul american în primele cinci luni, restul monedelor din UE marcând scăderi importante, care au ajuns până la 6,5%.Dolarul american s-a menținut în intervalul 3,25 – 3,40 lei în august, respectiv septembrie 2013 cu o pronunțată tendință de depreciere în ultimele zile din octombrie ca urmare a dificultăților Guvernului SUA de a găsi o soluție la criza datoriilor.Încheierea programului de achiziții de obligațiuni de către Rezerva federală a SUA și perspectiva majorării dobânzilor în Statele Unite în perioada următoare, dar și creșterea economică solidă din SUA în opoziție cu stagnarea din Europa, au susținut în ultímele luni aprecierea monedei americane în raport cu euro și, prin corespondență, față de leu. În anul 2014 moneda națională a scăzut față de dolarul american cu 0,29%, referința BNR ajungând la 3,2300 lei/unitate. Cu șanse reale de a atinge în curând paritatea cu moneda europeană, dolaruleste moneda forte a momentului.

Capitolul IIITrecerea României la moneda Euro

3.1.Istoricul procesului de aderare la Euro pentru România

Adoptarea euro constituie un pas crucial pentru economia unui stat membru, deoarece puterea de decizie în domeniul monetar este transferată Băncii Centrale Europene care acționează în mod independent prin intermediul unei politici monetare unice pentru întreaga zonă euro.

Aderarea României la Uniunea Europeană presupune adoptarea monedei unice într-un orizont de timp ce depinde de gradul de integrare economică cu zona euro. Conform prevederilor celei de-a cincea ediții a Programului de Convergență (2011-2014), anul 2015 este menținut de către autorități ca obiectiv pentru adoptarea monedei unice, angajamentul asumat reprezentând un reper important pentru promovarea reformelor, atât a celor bugetare, cât și a celor structurale, necesare pentru sporirea competitivității economiei. În acest sens, aderarea României la Pactul Euro Plus asigură adoptarea de măsuri menite să conducă la creșterea competitivității și evitarea dezechilibrelor macroeconomice.

Din punct de vedere administrativ, similar acțiunilor celorlalte noi state membre, autoritățile din România au instituit organisme de coordonare a procesului de adoptare a monedei unice.

Începând din luna mai 2011, coordonarea la nivel național a pregătirilor pentru adoptarea euro se realizează de către Comitetul interministerial pentru trecerea la euro, condus de primul-ministru, și din care mai fac parte guvernatorul BNR, ministrul Finanțelor Publice, miniștri și conducători ai altor instituții guvernamentale, reprezentanți ai asociațiilor patronale și sindicale.

Începând din februarie 2010, în cadrul BNR funcționează Comitetul de pregătire a trecerii la euro, care reprezintă un cadru formalizat de dezbatere a problematicilor legate de convergența nominală și reală, respectiv de suport al deciziilor băncii centrale în procesul de aderare la Uniunea Economică și Monetară. Din luna octombrie 2010, acest comitet are ca invitați permanenți reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice.

Până în prezent, în cadrul Comitetului de pregătire a trecerii la euro au fost analizate o serie de documente referitoare la: (i) experiența altor țări în pregătirea trecerii la euro; (ii) stadiul pregătirii României pentru adoptarea euro (studii privind cursul de schimb de echilibru, indicatori de aliniere structurală a României la zona euro); (iii) mecanisme și

concepte noi dezvoltate la nivelul Uniunii Europene după criza financiară (note privind Semestrul European, demararea funcționării Comitetului European pentru Risc Sistemic, Pactul Euro Plus); (iv) contribuții ale BNR la documentele programatice ale guvernului român (Programul de Convergență, Programul Național de Reformă).

Stabilirea coordonatelor procesului de adoptare a euro necesită o evaluare bine fundamentată, iar asumarea publică a procesului de adoptare a monedei euro trebuie să beneficieze de consens național, neinfluențată de diferențe doctrinare sau de ciclul electoral, astfel încât să se materializeze într-o coordonare a politicilor economice și strategice.

Trecerea la moneda euro în anul 2015 "nu mai intră în discuție", dar încercarea de a respecta criteriile de aderare, inclusiv menținerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB, este un bun exercițiu de disciplină, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de New York Times. Isărescu a afirmat într-un interviu că, prin menținerea monedei naționale, România a câștigat flexibilitatea de a ajusta dobânzile, de a controla lichiditatea și de a permite deprecierea leului pentru reducerea deficitului bugetar.

România are o țintă indicativă de adoptare a monedei euro în anul 2015, însă calendarul va fi pus în discuție după alegerile parlamentare, potrivit declarațiilor anterioare ale oficialilor români. Fără control asupra politicii monetare, țări din zona euro precum Grecia s-au văzut obligate să se bazeze, în criză, în principal pe măsuri de politică fiscală, respectiv creșterea taxelor și scăderea cheltuielilor, a precizat guvernatorul în interviul acordat New York Times.

Economistul șef al BNR, Valentin Lazea, a declarat pentru ZF, recent, că aderarea la euro în 2015 este dificilă pentru România, iar noul guvern format după alegerile parlamentare din decembrie urmează să decidă dacă va fi menținut sau nu calendarul de adoptare a monedei unice europene. Publicația americană notează că menținerea monedei naționale a ajutat competitivitatea exporturilor României și a condus la un cost mai scăzut al vieții, care atrage "dintr-o dată" forță de muncă bine calificată din statele euro aflate în dificultate. Situația subliniază rezistența sporită la efectele crizei a economiilor celor șapte state UE din Europa Centrală și de Est care nu au trecut la euro.

Avantajele oferite de menținerea propriilor monede sunt scoase în evidență de situațiile dificile din țări ca Grecia și Spania, unde autoritățile nu mai au la dispoziție măsuri de politică monetară pentru a-și resuscita economiile "muribunde" și a reduce șomajul ajuns la cote alarmante, de aproximativ 25%. În consecință, multe state est-europene s-au răzgândit cu privire la adoptarea euro, notează New York Times.

Cehia va lua o decizie în acest sens numai după convocarea unui referendum, nu mai devreme de anul 2020. Ungaria a anunțat că nu ia în calcul trecerea la euro înainte de 2018, iar premierul polonez Donald Tusk a declarat în acest an că moneda euro este "complet neatractivă". Cele 12 state care au aderat la UE în 2004 și 2007 s-au angajat prin Tratat să adopte euro, fără un calendar asumat și numai după îndeplinirea unui set de criterii stricte. Cinci dintre aceste state, Slovacia, Slovenia și Estonia, Cipru și Malta, au trecut deja la euro.

România și-a propus să adopte euro în 2019, când va prelua în premieră președinția UE. „Este extrem de important să îndeplinim planul de convergență pentru a ne ridica la standardele UE, iar obiectivul intrării în spațiul euro în 2019 să fie atins“, a spus premierul Victor Ponta.

În ultimii ani s-au intensificat discuțiile legate de momentul oportun pentru aderarea României la zona euro, fiind vehiculate mai multe ținte potențiale.

Guvernul discută acum ca dată oficială de aderare a României la zona euro să fie 1 ianuarie 2019, au declarat pentru ZF surse oficiale.

La sfârșitul anului trecut premierul Victor Ponta spunea că ar fi potrivită adoptarea monedei euro în anul 2018, când se aniversează centenarul Marii Uniri de la 1918. Dar, în discursurile unor oficiali au apărut și termene mai îndepărtate.

Rămâne întrebarea cât de pregătită va fi România să facă pasul spre euro în 2019, analiștii susținând că această țintă este foarte ambițioasă.

„Este extrem de important ca toate aceste realizări economice să fie de durată, să putem să îndeplinim planul de convergență pe care ni l-am asumat pentru că România să se ridice la standardele economice și sociale ale UE, iar obiectivul intrării în spațiul euro în 2019 să fie atins“, a declarat Victor Ponta, înaintea ședinței de guvern.

Autoritățile române trimit, ca în fiecare an, la Bruxelles, programul de convergență, iar sursele citate afirmă că 1 ianuarie 2019 este noua țintă a guvernului pentru trecerea la zona euro. În documentul transmis anul trecut nu a fost menționată o țintă, ci doar faptul că angajamentul de adoptare a monedei euro este menținut „pentru o dată la care va fi atins obiectivul privind îndeplinirea criteriului nominal și real de convergență“.

Din punctul de vedere al criteriilor de la Maastricht – care vizează indicatori precum inflația, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar și datoria publică, România va fi pregătită teoretic încă din vara acestui an să intre în anticamerazonei euro (ERM II), însă acestea nu mai sunt suficiente, fiind necesară și recuperarea decalajelor legate de nivelul de trai, după cum a declarat și guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Cele mai importante probleme legate de adoptarea euro sunt în continuare cele care se referă la criteriile de convergență reală, cum ar fi PIB-ul redus pe cap de locuitor, care reprezintă doar jumătate din media UE.

Guvernatorul BNR spunea în februarie că Bucureștiul și zona Ilfov ar putea intra imediat în zona euro din punctul de vedere al dezvoltării, dar trebuie să intre „toată România“.

Trecerea la euro în anul 2019 a fost asumată ca obiectiv de noul Consiliu de Administrație al BNR, după ce mai întâi a fost anunțată ca obiectiv politic de Guvern.Presupunând că toate condițiile vor fi îndeplinite la timp, se ridică o întrebare simplă cu implicații multiple: care ar fi cursul la care se va face trecerea de la leu la euro.

Acest curs afectează deciziile de creștere a veniturilor, de efectuare a plasamentelor bănești și de luare a creditelor în viitorul imediat.

Simplificat, mai avem doi ani, 2015 – 2016, în care regimul de flotare controlată va continua la fel ca și până acum, plus alți doi ani, 2017 – 2018, în care va aparea în plus obligativitatea de a demonstra capacitatea de a menține raportul euro/leu, ”no matter what” ( indiferent de contextul economic) în intervalul de variație de plus/minus 15% față de o valoare centrală declarată.

Peste mai puțin de cinci ani din acest moment am putea avea în buzunare pentru efectuarea plăților numai moneda unică europeană. Este un termen foarte strâns pentru a schimba mentalități și a face alegerea corectă în privința economisirii unor resurse bănești utilizabile în perspectivă (mergând de la achiziționarea unei case mai încăpătoare și până la plata studiilor copiilor sau, de ce nu, călătoriile visate la pensie sau siguranța de a putea efectua un tratament medical mai dificil, dacă viața o va impune).

Trebuie mentionat, cursul de schimb NU constituie un obiectiv în sine pentru Banca Națională, care are drept sarcină principală asigurarea stabilității prețurilor. Acestea depind și de cursul de schimb al leului, desigur, dar nu există o relație precisă care să permită manevre automate de corecție și nici nu se poate impune apărarea cu orice preț a unei cotații.

Singura informație oficială în materie este constituita de analizele publicate ale Comisiei Naționale de Prognoză (CNP). Ea oferă o evoluție probabilă a cursului de schimb mediu anual dar, atenție, această medie nu oferătendința de evoluție si nici informații privind variația pe parcurs.

De exemplu, între o mișcare conturată de la 4,30 lei la 4,50 lei pe parcursul unui an și cea de la 4,50 lei la 4,30 lei, media fiind undeva tot la 4,40 lei este o diferență semnificativă.

Cea mai recentă prognoză de primăvară, prezinta datele publicate în mai 2014 și care vor trebui înlocuite curând de cele din prognoza de toamnă, arată astfel:

Figura 3.1. “Evolutia anuala a cursului euro/leu”

Sursa: Prelucrare date furnizate de cursdeguvernare.ro

Dacă prognoza se va dovedi aproape de realitatea consemnată statistic, in continuare s-ar realiza:

1. Stabilitatea unei evoluții a monedei naționale, cu variații de ordimul unei jumătăți de procent în termeni nominali. În plus, evoluția ar urma să fie în sensul aprecierii în termeni nominali.

2. Realizarea unui maxim local al euro în anul 2014. Datele prezentate după primele opt luni sunt foarte apropiate de prognoză dar nu confirmă momentan această ipoteză. Se poate observa că valoarea medie pe intervalul ianuarie-septembrie a fost ușor sub 4,45 lei iar tendința pe ultimele opt luni de stabilizare în jurul pragului de 4,40 lei/euro.

Preluând seria de prognoze efectuate de CNP, unde prima valoare este cea deja consemnată în anul anterior, observăm o precizie pe alocuri formidabilă a datelor furnizate înainte de a se manifesta piața valutară, anii 2010 și 2013 cu abateri similiare de mai puțin de trei sferturi de procent iar 2011 și 2012 fiind cu totul remarcabili.

Figura 3.2. “Prognozele 2008-2017”

Sursa: Prelucrare date furnizate de cursdeguvernare.ro

Prognozele anilor 2009 – 2013 sunt cele de toamnă, iar cea din anul 2014 este cea aferentă scenariului pentru programul de convergență.

In cazul in care credem validarea în continuare a prognozelor CNP, procedeu numit în matematică inducție incompletă, pentru trecerea la euro cel mai probabilcursul ar fi undeva aproape de 4,40 lei/euro.

Ceea ce ar impune în perioada 2017 – 2018 un interval de variație situat cam între 3,75 lei/euro și 5 lei/euro pentru o valoare centrală de 4,40 lei/euro. Interval mult prea larg chiar și pentru prognozele de acum patru – cinci ani ale CNP.

Per total, ori performanța acestei comisii a fost remarcabilă, ori cei de acolo s-au bazat pe ceva mai mult decât modelele economice. Acordul cu FMI nu e străin de asta iar adjectivul ”controlată” atașat de BNR la substantivul ”flotare” a contat.

Cert este că, până acum, politica de venituri a permis an de an aprecierea leului în termeni reali (ținând cont de diferența de inflație dintre noi și zona Euro), de pe poziția unde se repliase în criză, încă din 2009. Iar această apreciere moderată dar fermă mai continuă și în 2014, cu efecte benefice în perspectiva aderării la euro.

Moment după care ajustările din economie în momente dificile nu se vor mai putea face decât prin așa-numita devalorizare internă, respectiv reduceri de pensii și salarii.

Pentru a nu se întâmpla așa ceva, orice se dă în plus în expresie lei trebuie fie ultrasustenabil peste cinci ani în expresie euro. Preferabil pe la 4,40 lei/euro, pentru că altfel se dă degeaba.

Altminteri, dacă vrem monedă unică, de unde nu e nu se va mai da. Pe motiv de pact fiscal la care am aderat și de deficit structural limitat sub 1%, fiscal stabilizat.

Dacă reușim să convenim asupra acestui lucru și să evităm, măcar pe viitor, fantezii gen 5% în plus la pensii simultan cu reducerea cu cinci puncte procentuale a CAS, vom putea lua în cunoștință de cauză deciziile de creștere a veniturilor, de efectuare a plasamentelor bănești și de luare a creditelor în viitorul imediat.

Produsul Intern Brut al României ar urma să crească în decurs de patru ani cu peste 25% la valori exprimate în euro, potrivit prognozei făcute de comisia națională de profil.

Diferența destul de consistentă față de creșterea în termeni reali ( calculată în lei) ar urma să provină din aprecierea monedei naționale în raport cu euro.

Astfel, de la 4,42 lei/euro valoare medie pe anul trecut, cursul ar trebui să coboare până la 4,37 lei/euro în 2017.

Practic, la cele aproape două procente rezultate de aici ar trebui să se adauge și diferența dintre inflația medie a zonei euro și cea din România, astfel încât să rezulte pe parcursul a patru ani un câștig de 13,4%.

Figura 3.3 “Prognoza pe termen mediu 2014-2017”

Interesant este că inflația medie anuală cumulată între 2013 și 2017 se va situa sub creșterea PIB în termeni reali ( doar 10,4% față de 11,6%).

Pentru a avea o imagine simplă a evoluțiilor care vor avea loc pe parcursul urmărtorilor patru ani, puterea de cumpărare a 100 de lei din 2013 va echivala cu cea a 110,40 lei în 2017.

Aprecierea leului față de euro va majora indirect și prețurile interne exprimate în euro. Mărfurile din import vor deveni mai competitive în raport cu cele produse în țară iar producătorii interni ( la nivelul prețurilor de livrare) și comercianții ( la nivelul adaosului comercial practicat) vor trebui să se acomodeze cu această situație.

Pentru adoptarea euro, pragul minim de nivel de trai avut în vedere de Executiv este de 60% din media europeană a PIB/locuitor. Ceea ce ar însemna o recuperare a decalajului de circa 15% față de situația actuală, în care ne plasăm în jur de 52% din PIB. În principiu foarte greu de realizat pe termen mediu ( până la cinci ani).

Este și explicația reticenței în stabilirea unei date, fie ea și cu caracter orientativ, pentru adoptarea euro. Cele 11,6% nu acoperă decalajul menționat, iar media UE nu va sta nici ea pe loc pentru a ne aștepta să performăm.Chiar și dacă vom îndeplini criteriile stabilite la Maastricht, adoptarea prematură a euro ne-ar îngreuna apropierea de nivelul de trai occidental.

Spre deosebire de colega noastră de aderare la UE, Bulgaria, noi nu avem cursul monedei naționale legat fix de moneda unică europeană. La ei, paritatea de 1,9596 leva/euro împiedică o creștere a puterii de cumpărare pe calea aprecierii leva. La noi, flotarea controlată a cursului poate ajuta, dacă reușim să apreciem leul în termeni reali față de euro și să păstrăm cât mai jos creșterea prețurilor. Nu doar în lei, dar și în euro.

Strict ipotetic, dar sugestiv pentru situația în care ne aflăm, la un curs SUSTENABIL de 3,90 lei/euro (a fost 3,91 lei/euro în ultima lună din 2008, la un PIB similar cu cel din 2014) și prețurile actuale am fi avut un nivel de trai la paritatea puterilor de cumpărare standard de aproximativ 60% din media UE. Ceea ce ar fi facut posibilă intrarea în anticamera euro (mecanismul ERM II) imediat ce îndeplinim criteriile de la Maastricht și adoptarea monedei unice în decurs de doi ani.

Ideea este că aprecierea leului și păstrarea sub control strict a creșterii prețurilor sunt cel puțin la fel de importante ca și revendicările salariale sau creșterile de pensii. Mai mult, acestea din urmă nici nu ar trebui întreprinse dacă le periclitează pe primele.

Altminteri nu am face altceva decât să vehiculăm prin buzunare lei tot mai ”subțiri” și mai departe de ”greutatea” necesară trecerii la euro.

În afara celor cinci criterii economice binecunoscute ce trebuie îndeplinite pentru a adera la Zona Euro (referitoare la inflație, datoria publică, deficit public, rata dobânzii pe termen lung și stabilitatea ratei de schimb), există și unul mai puțin cunoscut, cel juridic. Astfel, legislația internă trebuie pusă în acord cu cea a UE, cel mai important aspect fiind cel al asigurării independenței băncii centrale.

Legea 312/2004 ( legea BNR) nu a fost revizuită în perioada scursă de la raportul asupra convergenței din 2012 și cel din 2014. De aceea, au rămas o serie de prevederi care vor trebui modificate în sensul întăririi independenței băncii centrale pentru a pune de acord legislația internă cu prevederile articolului 123 al Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene. Potrivit analizei asupra îndeplinirii criteriilor de convergență întreprinsă de experții UE pentru anul 2014 acestea sunt:

1. În prezent, ministrul finanțelor și unul dintre secretarii de stat din MF au dreptul de a participa la întrunirile Consiliului de Administrație la BNR. Deși aceștia nu au drept de vot iar consultările cu reprezentanții Guvernului nu sunt interzise, acestea vor trebui realizate de o manieră care să nu permită influențarea deciziilor luate de Banca Centrală, ceea ce implică modificarea art. 33 din legea BNR.

2. Din aceleași considerente, se apreciază în Raportul asupra convergenței din 2014 ( amintit în continuare ca Raportul) că ar trebui modificat și art. 3 din lege cu  includerea unei mențiuni clare asupra faptului că Guvernul nu va căuta să influențeze sub nicio formă deciziile luate de membrii conducerii BNR.

3. Raportul recomandă suplimentarea cu reguli și proceduri care să asigure o funcționare lină și continuă a BNR în situațiile în care mandatul Guvernatorului încetează sau Consiliul de Administrație devine incomplet. Deși art. 33 din Legea BNR prevede posibilitatea de a supune decizia de demitere a unui membru al Consiliului de Administrație și Justiție Înaltei Curți de casație și Justiție, el va trebui completat cu prevederea expresă de a se putea adresa la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cazul demiterii Guvernatorului.

4. Același art. 33 din Legea BNR va trebui modificat prin introducerea unei clarificări exprese a situației în care un membru al Consiliului de Administrație intră sub incidența legilor 161/2003 și/sau 176/2010 referitoare la declararea averii și la incompatibilitatea în exercitarea unor funcții publice, în sensul în care nerespectarea unor prevederi din acele legi să nu constituie temei pentru demitere în afara situațiilor prevăzute expres de art.33.

5. Curtea de Audit, abilitată să controleze situația financiară a instituțiilor publice ( inclusiv BNR) va trebui să modifice art.21 și art.23 din legea de funcționare 94/1992 pentru a defini clar scopul auditării și a nu prejudicia activitatea auditorilor externi ai BNR ( în acord cu art. 27 din legea Băncii Centrale Europene).

6. Art. 43 din Legea BNR este incompatibil cu art. 7 din legea BCE și va trebui modificat pentru a nu submina abilitatea BNR de a acționa eficient pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de BCE. Prevederile vizate sunt două. Prima se referă la transferul către bugetul de stat a unei cote de 80% din profitul net realizat pe baze lunare, ceea ce poate fi interpretat în anumite situații ( de exemplu început de an cu profit și final cu pierderi) drept un credit intraanual acordat de BNR ( reglarea conturilor cu statul se face de-abia după încheierea anului fiscal). A doua ține de consultarea Ministerului Finanțelor înainte de a constitui provizioane pentru a-și păstra valoarea reală a capitalului și activelor.

Tehnic, din punct de vedere al obiectivelor și sarcinilor BNR, mai sunt o serie de peste zece incompatibilități între legea BNR și cea a BCE ce vor trebui puse în acord dar natura lor intrinsecă le face mai greu accesibile publicului larg și de aceea nu vom insista asupra lor. Cert este că, după cum se vede, mai avem de îndeplinit un criteriu legal important în afara celor cantitative economice. Timpul rămas până la data stabilită pentru aderarea la euro ne presează, dată fiind durata procedurilor juridice, a recunoașterii din partea experților UE și cea a eventualelor corecții necesare.

Avantajele adoptării euro au fost sumarizate pe scurt într-o formă accesibilă publicului larg de Miroslav Singer, viceguvernator la Banca Națională a Cehiei:

Beneficiile macroeconomice ale trecerii la euro

1.Reducerea riscului de turbulențe monetare și financiare

2.Efect de disciplinare asupra politicilor economice întreprinse

3.Reducerea primei de risc la împrumuturi pentru economiile mai puțin dezvoltate

4.Posibila stabilizare a nivelului dobânzilor pe termen lung.

Beneficiile microeconomice ale trecerii la euro

1.Eliminarea riscului de evoluție a ratei de schimb în raport cu Zona Euro

2.Reducerea costului tranzacțiilor

3.Creșterea transparenței internaționale a prețurilor

4.Creșterea volumului schimburilor externe

Aceste avantaje ar urma să se concretizeze într-o dezvoltare economică mai rapidă, alocarea mai eficientă a resurselor, câștiguri de bunăstare și stabilitate crescută. Și atunci, de ce nu se înfăptuiește mai repede adoptarea monedei unice europene ? Există patru probleme principale, dintre care vom insista numai asupra primelor două.

Costuri și riscuri asociate cu intrarea în Zona Euro

1.Dificultatea de a stabili corect paritatea cu care se face trecerea la euro

2.Pierderea posibilității de a utiliza politica monetară și rata de schimb pentru ajustare în cazul unor șocuri

3.O anumită poziție în politica monetară nu va putea mulțumi toate țările din Zona Euro

4.Posibile asimetrii în transmiterea politicii monetare

Aceste efecte cu potențial negativ pot fi atenuate prin progrese în ceea ce privește sincronizarea cât mai bună cu economiile din Zona Euro ( așa-numita convergență reală, structurală, financiară și ciclică). Trebuie subliniat că îndeplinirea criteriilor de la Maastricht constituie o condiție necesară dar nu și suficientă.

3.2. Condițiile, criteriile de la Maastricht

Figura 3.4.”Criteriile de la Maastricht”

* Nivel de referinta iulie 2014 (Irlanda, Letonia, Portugalia).

** Calculat ca deviatia máxima a cursului de schimb fata de euro, in intervalul august 2012 – iulie 2014 comparativ cu media inregistrata in iulie 2012, pe baza datelor zilnice. O deviatie in sens ascendent/ descendent presupune aprecierea/ deprecierea monedei nationale comparativ cu nivelul cursului de schimb consemnat in iulie.

***2013. Metodologie SEC95.

Sursa: Prelucrare date furnizate de BNR

Pentru a doua lună consecutiv (iulie) rata medie anuală a inflației arătă că România este aptă să intre în zona euro.Conform datelor difuzate de biroul de statistică al UE – Eurostat, arată un nivel de 1,4% în condițiile în care tratatul de la Maastricht ce urmărește convergența nominală, condiționează intrarea în zona euro de o rată a inflației care să nu depășească cu mai mult de 1,5% inflația medie a celor mai performante trei state din UE.

Sunt patru țări în UE care se confruntă cu deflația: Grecia (-1,5%), Bulgaria (-1,4%), Cipru (-0,5%) și Portugalia (-0,1%). După ce eliminăm ratele din primele trei state, considerate „extreme” apoi raportându-ne la Portugalia, Irlanda (0.2%) și la grupul de țări cu inflații medii anuale de 0,3% – Letonia, Suedia, Spania, Slovacia – se observă că România îndeplinește toate condițiile pentru a intra în zona euro. Restul criteriilor de convergență nominală de care depinde trecerea la euro sunt:

– deficitul bugetar sub 3% din PIB;

– datoria publică totală să fie mai mică de 60% din PIB;

– rata dobânzii la obligațiunile pe zece ani să nu depășească cu mai mult de 2% dobânda medie a celor mai performante trei state;

– menținerea stabilității cursului de schimb (într-o bandă de ± 15%);

– ratele dobânzilor se plasează la 5% (România îndeplinește acest indicator din noiembrie 2013);

– deficitul bugetar a scăzut sub 3% din PIB din 2012;

– datoria publică să fie sub 40% din PIB și cursul de schimb să se încadreze în intervalul de fluctuație cerut.

Prezentarea lui Mugur Isărescu asupra mediului academic și conditionalitatile legate de adoptarea euro

Conform prezentării ținute de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la Cluj-Napoca, cu ocazia conferinței științifice anuale Ermas 2014, atât în România, cât și în celelalte patru state intrate în UE în 2004 sau 2007, care nu au trecut la moneda euro – Ungaria, Bulgaria, Polonia și Republica Cehă, criteriile de convergență nominală sunt îndeplinite sau tangibile. În ciuda acestui fapt, autoritățile acestor țări nu prevăd o intrare rapidă în zona euro, ci se situează pe o poziție de expectativă. România, după ce a avut aceeași opțiune timp de un an, a adoptat data de 1 ianuarie 2019 pentru a trece la moneda unică. În primă fază este o situație paradoxală, deoarece imediat după aderarea acestor țări la Uniunea Europeană datele-tinta pentru trecerea la euro erau foarte optimiste, cuprinse în intervalul 2008-2014, în ciuda stadiului nu foarte avansat la acea vreme al îndeplinirii unora dintre criteriile de la Maastricht.

Figura 3.5. “Evoluția datelor-tinta pentru adoptarea euro ale NSM”

Sursa: Prelucrare date furnizate de Comisia Europeana

Atitudinea mai precaută prevalentă în prezent semnalează nu doar incapacitatea sau dificultatea încadrării în limitele prevăzute de criteriile de convergență nominală, ci și o revizuire de substanță a abordării procesului de aderare la euro în ansamblul său. Aceasta s-a realizat pe fondul estompării avantajelor trecerii la moneda euro, concomitent cu creșterea vizibilității costurilor acesteia. Din acest motiv, reducerea costurilor de finanțare nu mai poate fi considerată un beneficiu de la sine înțeles al intrării în zona euro, cum se întâmpla în perioadă anterioară declanșării crizei financiare globale. În acei ani, nivelul mult mai scăzut al primelor de risc pare să fi fost, în cea mai mare măsură, rezultatul unei evaluări eronate a riscurilor, fenomen care s-a realizat pe o scară largă. Astfel, piețele au reajuns să evalueze riscul în funcție de circumstanțele specifice fiecărei țări, ajungând din acest motiv ca spread-urile CDS să fie mai scăzute în România decât în state membre ale zonei euro precum în Spania, Italia, Portugalia ori Slovenia. Beneficiile procesului de integrare comercială care au fost apreciate anterior ca incontestabile, au fost sensibil diminuate de trenarea creșterii economice în zona euro. Se observă că în ceea ce privește costurile adoptării euro, faptul că reculul economic din țările Europei Centrale și de Est cu regim de curs de schimb flotant a fost mai moderat în comparație cu cel înregistrat în statele cu regim fix, a fost pentru a evidenția importanța existenței acestui element de flexibilitate în politica economică. Mai evident că oricând a devenit faptul că o trecere prematură la euro este, cel puțin din această perspectivă, indezirabilă. Însă, au apărut și

costuri directe ale intrării în zona euro, provocate de criza datoriilor suverane și de instituirea mecanismelor de rezoluție.

Putem observa, din punct de vedere politic, că este dificil de explicat publicului necesitatea contribuției financiare la mecanisme de care deocamdată beneficiază țări mai bogate (demonstrativă în acest sens fiind căderea Guvernului Radičová în Slovacia în anul 2011). Datorită acestor condiții, în abordarea adoptării euro accentul s-a deplasat treptat de la simpla respectare a criteriilor de la Maastricht către alegerea momentului adecvat al trecerii la moneda unică.

Guvernatorul BNR continuă precizând că în perioada din urma declanșării crizei financiare globale, predomină ideea conform căreia îndeplinirea criteriilor de convergență nominală, așa cum sunt prezentate în Tratatul de la Maastricht, ar fi suficientă, sau aproape suficientă, pentru intrarea în zona euro. Unii economiști au ajuns chiar să acuze strictețea excesivă a unora dintre criteriile respective și să scoată în evidență existența unor potențiale tensiuni între îndeplinirea acestora și procesul de convergență reală. Acestea au existat și în perioada precriza preocupării, mai ales la nivelul autorităților europene competente și anume Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană, pentru îndeplinirea într-o manieră sustenabila a criteriilor de la Maastricht. Totodată, merită amintit că obstacolul major în calea aderării Lituaniei la zona euro începând cu anul 2007 l-a constituit nu atât depășirea cu 0,1 puncte procentuale a criteriului privind rata inflației, cât mai degrabă absența caracterului sustenabil al nivelului relativ scăzut al inflației. Ca urmare a manifestării efectelor crizei globale, a devenit incontestabil faptul că satisfacerea criteriilor de la Maastricht nu garantează succesul economic al statului respectiv în interiorul zonei euro. Deoarece doar în condiții de competitivitate externă, stabilitate financiară și echilibru fiscal criteriile de convergență nominală pot fi îndeplinite în mod sustenabil, a apărut necesitatea unei viziuni mai largi, care să aibă la bază monitorizarea unui set extins de indicatori. În acest fel, abordarea bazată pe urmărirea „imaginii de ansamblu” a economiei a câștigat teren (precum cea oferită de tabloul de bord aferent procedurii privind dezechilibrele macroeconomice), iar importanța acordată criteriilor de convergență reală a sporit considerabil.

Din cele 10 state care au aderat la Uniunea Europeană din fostul bloc comunist, 5 dintre ele au aderat sau sunt în curs de aderare la zona euro:

Slovenia – 2007;

Slovacia – 2009;

Estonia – 20011;

Letonia – 2014, în luna iulie 2013, Consiliul Uniunii Europene a aprobat solicitarea Letoniei de a adera la zona euro;

Lituania – în cel mai scurt timp posibil (2015?).

Nu este străină nici de evoluția opiniei publice în ceea ce privește favorizarea unei atitudini prudente a autorităților naționale față de o adoptare relativ rapidă a monedei unice, chiar dacă criteriile de la Maastricht sunt sau ar putea fi îndeplinite (în intervalul 2007-2013, popularitatea monedei unice europene a pierdut teren în toate cele cinci țări analizate). De aceea, conform Eurobarometrului „Introducerea monedei euro în noile state membre”, ponderea respondenților care sunt de părere că adoptarea euro ar avea consecințe pozitive pentru țara lor a scăzut semnificativ în toate cazurile. S-a consemnat o înjumătățire a ponderii respective, în Republica Cehă, ajunsă la puțin peste 20%, iar în România aceasta nu a coborât sub pragul de 50 %, dar tendința descendentă era clară (în anul aderării la Uniunea Europeană, nivelul era de peste 65%). Trebuie precizat însă, subliniază guvernatorul BNR, că anul 2014 marchează o inversare de tendință: popularitatea euro revine pe un trend ascendent în toate aceste țări, cu excepția Bulgariei.

Figura 3.6. “Popularitatea monedei unice”

Sursa: Prelucrare date furnizate de EurobarometruFlash

Este un semnal că opinia publică a început să-și recapete încrederea în moneda unică, semnal pe care decidenții nu ar trebui să-l ignore în evaluarea sau reevaluarea perspectivelor adoptării euro.

Poziția statelor UE din afara zonei euro

Conform poziției exprimate în septembrie 2013 de Consiliul de Politică Monetară al Băncii Naționale a Poloniei, „intrarea Poloniei în ERM II și ulterior în zona euro ar trebui avută în vedere după depășirea crizei financiare cu care se confruntă țările din zona euro și după finalizarea cadrului instituțional al acesteia, în condiții care să permită maximizarea beneficiilor asociate integrării în zonă monetară și totodată reducerea la minimum a costurilor aferente”. Viktor Orbán, primul-ministru al Ungariei declară în aprilie 2013 că țara sa „nu se poate gândi serios la intrarea în zona euro până când nivelul mediu de dezvoltare economică nu atinge 90% din cel al statelor din zona euro”. Miroslav Singer,Guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Cehe, își exprimăopinia în mai 2013 că „data aderării ar putea fi cel mai devreme la orizontul anului 2019”. În februarie 2013, Simeon Djankov, ministrul de finanțe al Bulgariei la acel moment, declară: „Dacă mă angajez pe calea aderării, nu știu cu exactitate în ce mă implic, așa că vom adopta pur și simplu o atitudine de expectativă”. În 2014 au putut fi consemnate și unele declarații care indică luarea în considerare a posibilității adoptării euro la un orizont de timp mai apropiat decât cel sugerat de pozițiile exprimate anterior.Totodată, președintele Republice Cehe, Miloš Zeman, a afirmat în iunie că ar fi posibila intrarea țăriiin zona euro în 2017, aceasta „presupunând elaborarea unui plan de adoptare a euro, stabilirea datei-tinta și alegerea unei strategii pentru tranziția de la coroana la euro”.

Astfel, președintele Poloniei, Bronisław Komorowski, a declarat că adoptarea euro este necesară pentru a întări rolul economiei poloneze în cadrul Uniunii Europene și a recomandat ca dezbaterea să fie reinitiata după alegerile parlamentare din 2015.

Ministrul de finanțeși Guvernatorul băncii centrale a Poloniei au declarat că sunt de acord cu această poziție, cel din urmă afirmând că procesul de adoptare a euro „trebuie să fie deliberat, susținut de o economie puternică”. Evident este că, deși din punct de vedere strict juridic adoptarea euro este o obligație asumată, momentul efectiv al materializării acesteia rămâne la latitudinea statelor respective. De fapt, există o marjă considerabilă de manevră în gestionarea procesului de trecere la euro, în pofida angajamentului de jure de a adopta moneda unică europeană. Pentru îndeplinirea criteriilor de la Maastricht autoritățile pot acționa cu mai multă sau mai puțină fermitate, influențând astfel derularea în timp a întregului proces de convergență și, în consecință, posibilitatea adoptării euro la un moment dat.

Suedia, Danemarca și Marea Britanie

O posibilitate a amânarii adoptarii monedei euro este constituita de evitarea intrării monedei naționale în ERM II. Nu se poate intra în zona euro fără participarea pentru minimum doi ani la acest mecanism al cursului de schimb, indiferent dacă toate celelalte criterii sunt îndeplinite cu o marjă considerabilă.

In acest caz se afla Suedia, în care satisfacția față de performanță coroanei suedeze, pe de o parte, și necesitatea de a se convinge că uniunea monetară este capabilă de o bună funcționare și că țările membre introduc responsabil politicile economice, pe de altă parte, sunt invocate de către reprezentanții puterii și ai opoziției ca principale argumente pentru neadoptarea euro. Marea Britanie și Danemarca reprezinta o altă situație specială, cele două țări care au opțiunea de a nu intra în zona euro. Poziția sceptica a Marii Britanii față de adoptarea euro este binecunoscută. Merită adus in discutie faptul că, în 1997, pe cândGordon Brown, era ministru de finanțe, a elaborat setul de criterii autoimpuse cunoscute sub denumirea de „cele cinci teste economice”, pe baza cărora să fie judecată oportunitatea intrării țării în zona euro.

Testele formulate de Gordon Brown

Compatibilitatea structurilor economice și a ciclurilor de afaceri

Soluționarea problemelor prin flexibilitate

Creearea unor bune condiții pentru companiile care adoptă decizii de a investi în Marea Britanie pe termen lung

Impactul sectorului serviciilor financiare asupra poziției concurențiale

Impactul asupra creșterii economice, stabilității și creșterii sustenabile a ocupării gradului forței de muncă

Evaluările efectuate în 1997 și 2003 au indicat că gradul de flexibilitate și cel de convergență ale economiei britanice nu ar fi suficiente pentru ca aceasta să beneficieze de pe urma aderării (chiar dacă au fost observate progrese semnificative în perioada dintre cele două evaluări). În prezent, „cele cinci teste economice” nu mai constituie o componentă a politicii guvernamentale în Marea Britanie, iar posibilitatea adoptării euro în viitorul previzibil este extrem de redusă. În Danemarca, lipsa de disponibilitate a publicului pentru intrarea în zona euro este cea care stă în calea unei eventuale aderări, autoritățile neavând intenția de a organiza în următorii ani un nou referendum pe această temă după cel cu rezultat negativ din 2000: „Noi, ca guvern, suntem în favoarea adoptării euro, dar trebuie găsit momentul potrivit pentru a discuta cu electoratul […] și, după cum vedem, momentul nu este acum” (Helle Thorning-Schmidt, prim-ministru, mai 2014).

3.3. Perspective

Cerințele esențiale pentru adoptarea cu succes a monedei unice

Mugur Isărescu își sintetizează prezentarea astfel: chiar dacă, pe termen lung, adoptarea euro este în continuare în interesul țărilor membre ale UE – dat fiind gradul înalt de corelare a ciclurilor economice și de integrare a piețelor –, pentru a beneficia de avantajele acesteia este necesară îndeplinirea cumulată a câtorva condiții esențiale.

În primul rând, se impune îndeplinirea durabilă – și nu accidentală, forțată sau temporară – a criteriilor de convergență nominală. De fapt, după cum am amintit deja, durabilitatea convergenței a fost prevăzută chiar în Tratatul de la Maastricht, dar acest „amănunt” a fost pentru o vreme prea puțin luat în considerare.

În al doilea rând, este important ca, anterior intrării în zona euro, să fie atins un nivel relativ ridicat de convergență a venitului pe locuitor, întrucât un decalaj prea mare din punct de vedere al convergenței reale prezintă riscul complicării gestionării ciclurilor economice în absența unei politici monetare independente.

În al treilea rând, este de dorit ca noul cadru instituțional al zonei euro să-și dovedească eficacitatea în prevenirea și combaterea dezechilibrelor care amenință evoluția economică. În aceste circumstanțe, evitarea forțării momentului trecerii la euro pare justificată, inclusiv din perspectiva zonei euro. O extindere prea rapidă a acesteia ar putea genera accentuarea tendințelor centrifuge existente în actuala sa configurație: s-ar ajunge la un număr mai mare de țări situate la „periferie”, în condițiile menținerii aceluiași număr de state în „centru”. Totodată, ar exista riscul de a se produce o demotivare a factorilor de decizie la nivelul țărilor nou-intrate în zona euro în ceea ce privește implementarea reformelor economice necesare: obiectivul adoptării euro poate acționa ca o ancoră mai eficace pentru astfel de politici decât statutul de membru al zonei euro.

Din perspectiva funcționării zonei euro, este evident că designul minimalist – politica monetară unică plus o frână fiscală reprezentată de Pactul de stabilitate și creștere – care a stat la baza cadrului instituțional inițial al UEM nu a fost cel mai adecvat.

În primul rând, sincronizarea ciclurilor economice între statele membre era presupusă a se produce în mod spontan.

În al doilea rând, mecanismele la nivel național erau considerate drept suficiente pentru a absorbi eventualele șocuri idiosincratice și, în general, asimetrice.

În al treilea rând, sectorul privat era postulat ca fiind în mod fundamental echilibrat și capabil să se autocorecteze, ceea ce a generat perceperea sectorului public drept unică posibilă sursă de instabilitate.

Figura 3.7.”Prezentarea deficientelor relevate de criza si remedierea lor”

Sursa: Prelucrare date furnizate de cursdeguvernare.ro

În condițiile acestui cadru instituțional incomplet, a fost extrem de dificilă asigurarea unei guvernante adecvate în zona euro, unele dintre potențialele beneficii transformându-se, de fapt, într-o sursă de vulnerabilități. În prezent, deficiențele cadrului instituțional al zonei euro care au fost puse în evidență decriza sunt în curs de remediere. Au fost concepute și se află în diverse stadii de operaționalizare instrumente complexe de gestionare a riscurilor și vulnerabilităților din domeniul macroeconomic și financiar: mecanismul consolidat de supraveghere (6-Pack), reforma guvernantei fiscale (Pactul fiscal și 2-Pack), mecanismul de soluționare a crizelor (Mecanismul European de Stabilitate), cadrul financiar integrat (cuprinzând autoritățile europene de supraveghere, Comitetul European pentru Risc Sistemic și Mecanismul unic de supraveghere).

Referitor la mecanismul consolidat de supraveghere (6-Pack), trebuie subliniat că acesta impune întărirea nu doar a disciplinei fiscale la nivelul UE, ci și a supravegherii politicilor macroeconomice.

Astfel, a fost creată procedura privind dezechilibrele macroeconomice, instrument menit să ajute la detectarea din timp și corectarea evoluțiilor economice riscante pe baza monitorizării unui tablou de bord.

Modul în care se prezintă indicatorii din tabloul de bord nu poate fi influențat direct prin decizii guvernamentale, în condițiile în care, cu excepția datoriei publice, acești indicatori reflectă preponderent evoluții ale mediului economic privat (precum evoluția comerțului internațional, a pieței muncii sau a creditelor acordate).

În acest context – mult schimbat nu doar față de cel din anii ’90, când a fost semnat Tratatul de la Maastricht, ci și față de cel care caracteriza perioada 2004-2007, când Republica Cehă, Polonia, Ungaria, România și Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană –, autoritățile naționale sunt conștiente ca o pregătire adecvată pentru adoptarea euro presupune eforturi suplimentare substanțiale

Un angajament deplin față de un proces sustenabil de convergență nominală și reală și punerea „propriei case în ordine” de către fiecare stat înainte de adoptarea euro sunt premisele succesului extinderii zonei euro. Doar astfel adoptarea euro de către noi țări membre ale Uniunii Europene va putea genera beneficii atât pentru acestea, cât și pentru ansamblul uniunii monetare. În cazul României sunt astăzi îndeplinite toate criteriile de la Maastricht: stabilitatea prețurilor, sustenabilitatea poziției fiscale, convergența ratelor dobânzilor pe termen lung și stabilitatea cursului de schimb.

Totodată, în ceea ce privește tabloul de bord aferent procedurii privind dezechilibrele macroeconomice, la nivelul anului 2013 economia românească înregistra valori situate în limitele considerate adecvate în cazul a 10 dintre cei 11 indicatori prevăzuți. Doar poziția investițională internațională netă continuă să se situeze în afara zonei de confort; corecția acesteia este însă, în mod inevitabil, rezultatul unui proces de durată.

Merită remarcată reducerea vulnerabilității în plan extern: pentru prima dată de la implementarea acestei proceduri, indicatorul privind soldul contului curent, definit că medie a ultimilor trei ani, s-a situat în intervalul prevăzut, și anume la -3,3% din PIB.

În aceste circumstanțe, existența unei date-tinta pentru intrarea în zona euro este binevenită. Stabilirea acesteia la orizontul anului 2019 nu este inconsistenta cu imperativul asigurării unei pregătiri adecvate a economiei la momentul adoptării euro, cu condiția esențială ca întregul proces să fie gestionat corespunzător.

Realizarea unui consens politic pe un subiect de interes național este o șansă care nu ar trebui irosită, mai ales că nu se întâmplă frecvent, dezbaterile aprinse care nu conduc la armonizarea pozițiilor fiind, din păcate, mai des întâlnite.

Figura 3.8.”Alegeri prezidentiale si parlamentare”

Sursa:Prelucrare date furnizate de BNR

În plus, un astfel de obiectiv – fezabil, dar ambițios – constituie o ancoră pentru politici macroeconomice coerente și, totodată, un catalizator pentru reformele structurale necesare.

Ceea ce nu trebuie însă pierdut din vedere este că avem un drum lung și dificil de parcurs până la atingerea acestui obiectiv și că este necesară definitivarea unui calendar detaliat al pașilor de urmat. Va fi nevoie de eforturi considerabile – subliniază guvernatorul Mugur Isărescu – pentru a se asigura durabilitatea îndeplinirii criteriilor de la Maastricht, pentru a fi recuperate decalajele încă mari din sfera convergenței reale, precum și pentru realizarea reformelor structurale care să sporească reziliența și flexibilitatea economiei naționale.

Perioada de cinci ani până la data-tinta de adoptare a euro poate fi considerată drept un interval rezonabil pentru demonstrarea sustenabilității evoluțiilor, permițând totodată o suficientă consolidare a progreselor înregistrate până în prezent, astfel încât economia românească să poată face față rigorilor impuse de apartenența la zona euro.

Din această perspectivă, este esențială asigurarea unui nivel suficient de înalt al PIB/locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare (PPS), care constituie indicatorul cel mai sintetic al convergenței reale. În anul 2013, PIB/locuitor al României exprimat la PPS reprezenta circa 54% din nivelul mediu al Uniunii Europene, față de 69% în cazul Estoniei. În anul adoptării euro (2011) și 67% în 2013 în cazul Letoniei (care a adoptat euro în 2014).

În ceea ce privește progresele substanțiale necesare în planul reformelor structurale – conchide Isărescu –  se impun continuarea procesului de privatizare sau restructurare a companiilor de stat, creșterea flexibilității pieței muncii și a gradului de ocupare, precum și finalizarea liberalizării prețurilor administrate (în 2017 pentru energie electrică și în 2018 pentru gaze naturale, conform actualului calendar agreat de guvern cu Fondul Monetar Internațional și cu Comisia Europeană).

CONCLUZII

Momentul adoptării euro de către România depinde de particularitățile românești. Adoptarea monedei unice aduce atât beneficii cât și costuri. Printre beneficiile adoptării euro amintim reducerea riscului macroeconomic, integrarea piețelor financiare, eliminarea costurilor de tranzacționare și eliminarea riscului valutar, care, mai departe, contribuie la dezvoltarea comerțului exterior, care duce la creșterea investițiilor, la creșterea productivității factorilor de producție, deci la îndeplinirea convergenței reale. Investițiile vor crește și ca urmare a integrării piețelor financiare și a reducerii dobânzilor datorită eliminării riscului valutar. Costurile adoptării euro se vor vedea, printre altele, în pierderea independenței politicii monetare, ceea ce va duce la o volatilitate macroeconomică ( șomaj, PIB) în contextul șocurilor asimetrice, flexibilității reduse a pieței muncii, gradului insuficient de integrare financiară și comercială cu zona euro, la deschiderea totală la concurență în cadrul UE, grăbirea convergenței nominale și reale, care va duce la alinierea prețurilor la nivelurile europene.

Stabilirea parității centrale a cursului de schimb este deosebit de importantă. Evaluarea corectă a factorilor ce influențează valoarea de echilibru a monedei naționale determină ca și paritatea centrală a cursului de schimb să devină rata de conversie finală a monedei naționale în euro. In anul 1991 punctul cheie în evoluția cursului valutar de după Revoluție, observăm că Raportul Băncii Naționale a României menționa că: „Obiectivul declarat al Băncii Naționale a României, în domeniul valutar, pentru anul 1991, a fost realizarea convertibilității interne, limitate la operațiunile de cont curent, a monedei naționale”.

În conformitate cu Tratatul de la Maastricht, un stat membru al Uniunii Europene beneficiază de derogare temporară în ceea ce privește adoptarea euro. Dar, are obligația de a se pregăti pentru intrarea în mecanismul european al ratelor de schimb ERM II, unde va sta o perioadă de cel puțin doi ani, după care va putea adopta moneda unică. În vederea pregătirii pentru adoptarea euro, politicile economice și monetare trebuie să evolueze către îndeplinirea sustenabilă a criteriilor de convergență de la Maastricht. O atenție importantă va fi acordată și convergenței reale, care însă nu este prevăzută în Tratatul de la Maastricht ca obligație. Unul dintre indicatorii de convergență nominală se referă la stabilitatea cursului de schimb, în sensul menținerii acestuia, în timpul celor doi ani care preced evaluarea criteriilor în vederea trecerii la moneda unică, în marjele de fluctuație convenite prin mecanismul ratelor de schimb (ERM) fără a proceda la deprecierea monedei față de celelalte monede ale statelor membre.

Asupra procesului de adoptare a monedei euro un impact deosebit de important îl au politica monetară și cea a cursului de schimb. De precizat este că de la momentul aderării la UEM se renunță la independența politicii monetare, ca și la mecanismul cursului de schimb ca mijloc de ajustare a dezechilibrelor economice.

Din punct de vedere administrativ, similar acțiunilor celorlalte noi state membre, autoritățile din România au instituit organisme de coordonare a procesului de adoptare a monedei unice.

Stabilirea coordonatelor procesului de adoptare a euro necesită o evaluare bine fundamentată, iar asumarea publică a procesului de adoptare a monedei euro trebuie să beneficieze de consens național, neinfluențată de diferențe doctrinare sau de ciclul electoral, astfel încât să se materializeze într-o coordonare a politicilor economice și strategice.

Sintetizând evoluția monedei naționale față de cele două valute liber convertibile – euro și dolarul american,putem spune ca din 2010 și până în 2014 leul a fost stabil, însă stabil în valoarea lui mult depreciata față de euro, dupa cum arata si graficul prezentat. Astfel leul a avut parte cel mult de o depreciere controlată, și nu de o flotare controlată. Față de dolarul american insa, leul s-a depreciat cu circa 2.7% în perioada ianuarie-mai 2013. Leul a fost însă singură monedă în UE care și-a menținut valoarea comparativ cu dolarul american în primele cinci luni, restul monedelor din UE marcând scăderi importante, care au ajuns până la 6,5%.

Conform celor declarate de catre guvernatorul BNR Mugur Isarescu,trecerea la moneda unica in anul 2015 “nu mai intra in discutie” dar incercarea de a respecta criteriile de aderare, inclusiv mentinerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB, este un bun exercitiu de disciplina.

Autoritățile române trimit, ca în fiecare an, la Bruxelles, programul de convergență, iar sursele citate afirmă că 1 ianuarie 2019 este noua țintă a guvernului pentru trecerea la zona euro. În documentul transmis anul trecut nu a fost menționată o țintă, ci doar faptul că angajamentul de adoptare a monedei euro este menținut „pentru o dată la care va fi atins obiectivul privind îndeplinirea criteriului nominal și real de convergență“.

BIBLIOGRAFIE

Cristian Popisteanu Denominarea leului. Punctul de vedere al sistemului bancar. Vol.3, Bucuresti, 2004

Cristian Popisteanu Primul deceniu al reformei bancare din Romania. Vol.1, Bucuresti, 2002

Claude Duflox Piete financiare. Ed. Economica, Bucuresti, 2002

Daniel Daianu Echilibrul economic si moneda. Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993

Elena Bojesteanu Relatii monetar-financiare internationale. Academia de studii economice, Bucuresti, 2010

Gheorghe M. Voinea Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale. Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004

Iulian Vacarel Relatii financiare internationale. Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1995

Mugur Isarescu Reflectii economice – Piete, bani, banci. Academia Romana – Centrul Roman de Economie Comaparata si Consensuala, Ed. Expert, Bucuresti 2001

Silviu Cerna Moneda si teoría monetara. Ed. Mirton, Timisoara, 2000

Silviu Cerna Economie monetara si financiara internationala. Ed. Universitatii de Vest, Timisoara, 2005

Vasile Turliuc Politici monetare. Ed. Polirom, Bucuresti, 2002

*** www.bnr.ro

*** www.serviciiconsultanta.com

*** www.cursdeguvernare.ro