Modalitati de Promovare a Produselor Si Serviciilor pe Internet

LUCRARE DE DISERTAȚIE

MODALITĂȚI DE PROMOVARE A PRODUSELOR/ SERVICIILOR PE INTERNET

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1

Coordonatele activitatii promotionale în firmele contemporane

1.1 Componentele mixului promotional

1.2 Rolul Intenetului în activitatea de marketing

1.3 Promovarea pe internet

Capitolul 2

Marketing și promovare pe internet în Norvegia

2.1 Fisa de marketing a Norvegiei

2.2 Promovarea pe Internet si comertul On-line în Norvegia

2.2.1. Internetul in Norvegia și promovarea pe Internet

2.2.2. comertul on line in Norvegia

Capitolul 3

Promovarea pe internet la compania SC DR.OETKER SRL

3.1 Prezentarea și evolutia companiei

3.2 Strategia de marketing a firmei

3.3 Politica de promovare a firmei

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Capitolul 1
Coordonatele activității promoționale în firmele contemporane

1.1. Mixul promoțional

Mixul promoțional pe care orice companie trebuie să-l stabilească este reprezentat de combinarea tehnicilor și metodelor folosite în activitatea de promovare și coordonarea lor, astfel încât să se înfăptuiască obiectivele de marketing propuse, în condițiile unei eficiențe cât mai mari.

Componentele mixului promoțional se folosesc de către firme în funcție de situația lor specifică. În acest sens, nu este obligatorie participarea simultană a tuturor, ci doar îmbinarea acelor instrumente care, la un moment dat, aduc cele mai mari avantaje cu cheltuieli cât mai reduse.

1.1.1. Factorii ce influențează mixul promotional

În alegerea instrumentelor promoționale, care un moment dat vor alcătui mixul promoțional, se va ține seama, pe de o parte de caracteristicile fiecărei componente, iar pe de altă parte de incidențele unor factori care își pun amprenta asupra eficienței combinării. Acești factori ar fi:

– Tipul produsului – este cel care influențează prioritatea acordată uneia sau alteia dintre formele de promovare. Spre exemplu, pentru bunurile de larg consum, reclama este esențială; dar, pentru bunurile de producție pe primul loc se află vânzarea personală, deoarece produsele valoarea produselor fiind mare și riscul este corespunzător.

– Tipul de piață – este cel care diferențiază necesitățile promoționale. Astfel, pe piața monopolistică, pentru evidențierea specificității unui produs în raport cu cele ale concurenților reclama este absolut necesară, în timp ce pe piața monopol este suficientă vânzarea personală.

– Strategia utilizată – este cea care își pune amprenta asupra combinării acestor forme de promovare. Felul în care se îmbină publicitatea și promovarea vânzării în perioada folosirii strategiei de împingere, va asigura fidelitatea clientului.

– Stadiul de pregătire a consumatorului pentru adoptarea deciziei de cumpărare este un alt factor. În acest sens, în etapa de conștientizare și cunoaștere, un rol mai mare îl au publicitatea și relațiile publice, și doar în în fazele următoare vânzarea personală.

– Ciclul de viață al produsului – modifică, în funcție de etapa respectivă, locul și rolul instrumentelor promoționale. În faza introducerii unui nou produs este necesară transmiterea mesajelor pentru cunoașterea caracteristicilor, pentru informarea potențialilor cumpărători; în etapa creșterii, se impune promovarea vânzărilor, iar în faza declinului, se accentuează reclama de reamintire, renunțându-se la relațiile publice.

Desigur că pot exista și alți factori în afara celor menționați mai sus. Managerul este în măsură să aprecieze influența acestora și să aleagă instrumentele și metodele de promovare care să slujească cel mai bine interesul de moment.

1.1.2. Componentele mixului promoțional

În perioada actuală, activitatea promoționala cunoaște o mare varietate din punctul de vedere al raportul conținutului, al rolului, a formei de realizare etc. De aici rezultă și dificultatea clasificării riguroase. Acest fapt a condus ca, în literatura de specialitate, să se utilizeze diferite scheme de grupare și delimitare.

Cu o frecvență mai mare sunt însă reținute drept criterii esențiale de delimitare, natura și rolul comunicațional al întreprinderii în sistem.

În funcție de aceste criterii, activitățile promoționale se pot structura astfel: publicitate, promovarea vânzărilor, relațiile publice și vânzarea personală.

La rândul lor, fiecare dintre aceste componente beneficiază de procedee, tehnici și mijloace specifice de acțiune.

Primele trei componente enunțate, și anume: publicitatea, promovarea vânzărilor și relațiile publice, sunt considerate instrumente ale promovării de masă, deoarece cumpărătorii potențiali sunt informați despre avantajele oferite de către respectivul produs. Aceste componente sunt incluse în categoria canalelor sau mijloacelor de comunicație, care permit transmiterea către un destinatar precizat a unei surse.

Publicitatea

Publicitatea este o variabilă importantă a politici promoționale în marketingul întreprinderii moderne, ea reprezentând unul dintre mijloacele cele mai utilizate în activitățile de piață. Unii specialiști o consideră o nervul politicii de comunicație a companiei. Constituie unul dintre mijloacele prin care o companie se implică și se raportează la evoluția pieței, însușindu-și o întreagă paletă de tehnici specifice mai multor discipline cum ar fi: sociologie, psihologie, grafică etc.

Activitatea de publicitate, prin obiectivele și mijloacele pe care le folosește, contribuie la educarea consumatorilor. Obiectivele acestei activități influențează atât volumul și structura consumului cât și obiceiurile de cumpărare și de consum, contribuind la raționalizarea acestora. Raportându-se la condiții de piață diferite, va trebui, totuși, folosită distinct. Va trebui să fie, prin conținutul, mijloacele și formele ei de desfășurare, adaptată cerințelor și specificului fiecărei piețe.

A. Formele publicității

Formele publicității s-au multiplicat și diversificat, în primul rând datorită dezvoltării activității economice, a evoluției relațiilor de piață, a sporirii concurenței între agenții pieței și a produselor oferite de aceștia. În funcție de criteriile validate de experiența în practica publicității, aceste forme pot fi grupate, astfel:

După obiect, publicitatea poate fi de produs (serviciu), de marca și instituțională.

Publicitatea de produs (serviciu) este forma cea mai frecvent utilizată în practica publicitară și, totodată, cea mai cunoscută. Ea are ca țintă stimularea cererii de consum pentru produsele sau serviciile la care se face referire. În practică se disting câteva forme ale acesteia, și anume:

a) Publicitatea de informare este acea publicitate care are ca scop informarea publicului în legătura cu apariția și/ sau prezența pe piață a unui produs sau al unui serviciu nou, în vederea stimulării cererii potențiale;

b) Publicitatea de condiționare pune accent pe condițiile de prezentare ale produselor sau serviciilor țintă, facilitează identificarea lor în masa ofertei, având ca principal obiectiv stimularea cererii pentru produsul sau serviciul respectiv;

c) Publicitatea comparativă este o formă mai recentă. Acest tip de publicitate se realizează prin compararea produselor sau serviciilor de pe o anumită piață, aflate în relații de concurență.

d) Publicitatea de reamintire este folosită ca o urmare a unei publicități efectuate anterior și are ca scop păstrarea interesului în rândul consumatorilor pentru un produs, un serviciu, o firmă etc. Această publicitate este folosită chiar și în perioada de maturitate a produselor, serviciilor sau firmelor respective.

Publicitatea de marca este focalizată pe marca sub care produsul sau serviciul este sau urmează a fi oferit unei piețe. Acest tip de publicitate s-a impus în urma măririi numărului de mărci sub care își prezintă produsele diferite companii.

Publicitatea instituțională este acea publicitate care are ca scop principal instalarea în rândul clienților a unui comportament favorabil și de simpatie față de companie și față de produsul sau serviciul său. Ca și publicitatea de produs, acest tip de publicitate poate fi de informare, de condiționare și de reamintire.

După aria geografică căreia i se adresează mesajul, publicitatea poate fi locală, regională, națională sau internațională.

Publicitatea locală se realizează, de obicei, de către companii și unități comerciale de vânzare cu amănuntul, de cele firmele prestatoare de servicii etc., care au la dispoziție piața locală de desfacere.

Publicitatea regională este realizată atât de companiile producătoare cât și de cele comerciale, care își desfășoară activitatea pe o piață dintr-un anumit spațiu geografic – regiune, zonă, ținut, raion etc.

Publicitatea națională este practicată, de obicei, de companii producătoare și firme comerciale sau prestatoare de servicii care au ca rază de acțiune nivelul național.

Publicitatea internațională, efectuată în diferite forme, este foarte folosită de companiile care produc și își exportă produsele, de firmele de comerț exterior, dar și de agenți intermediari care își desfășoară activitatea în comerțul internațional.

După timpul mesajului difuzat, publicitatea poate fi factuală, în acest caz accentul punându-se atât pe evidențierea caracteristicilor specifice ale produsului/ serviciului cât și pe natura emoțională, încercându-se punerea în valoare a trăsăturilor emoționale ale potențialului client.

După efectul său intențional, publicitatea poate avea o acțiune directă și cu efect imediat, sau o acțiune întârziată – caz în care efectele se vor produce după trecerea un timp.

După sponsor – acest criteriu se referă numai la agentul finanțator al publicității. Acesta poate fi producătorul, intermediarul sau alți agenți economici care doresc promovarea produsului sau a serviciului.

După influența exercitată asupra cererii, publicitatea poate avea ca scop final fie influențarea cererii primare la nivelul produsului sau serviciului, stimulând astfel consumul unui anumit produs sau serviciu în general, fie influențarea cererii selective, influențând astfel deplasarea cererii pentru o anumită marcă.

B. Tehnici și mijloace publicitare

În funcție de tipul produsului sau serviciului sau de psihologia persoanelor cărora se adresează, mesajul publicitar se poate exprimă în forme foarte variate. El este, de fapt, rezultatul unei cooperări ale mai multor activități creative, de imaginație ș.a.m.d. Această cooperare va îmbina eficient mai multe elemente, spre exemplu psihologice, sociologice, economice etc.

Presa este, în prezent, principalul transmițător al mesajelor publicitare, și are un randament foarte bun dacă este corect utilizată. În decizia de alegere a acestui tip de publicitate ca „media”, se analizează caracteristicile principale ale ei, și anume: difuzarea teritorială, momentul apariției, categoriile socio-profesionale ale publicului cititor, tirajului, prețului de vânzare al spațiului de reclamă, calitatea imprimării publicației etc.

Presa cotidiană este, de asemenea, cel mai folosit „media” de publicitate în majoritatea țărilor lumii. Printre principalele avantajele pe care aceasta le oferă sunt: flexibilitatea, prestigiul de care se poate bucura un anumit cotidian, aria vastă de difuzare, posibilitatea de a dirija expunerea anunțurilor etc.

Presa periodică prezintă și ea, la rândul ei, variate și multe modalități de transmitere a unor mesaje publicitare. În schimb, aceasta se adresează doar anumitor segmente bine determinate de cititori și potențiali clienți, asigurând astfel atât o selecție socio-profesională a mesajelor transmise, cât și o mai sporită receptare a destinatarului vizat.

Radioul, fiind utilizat de o masă mare de indivizi, reprezintă o altă posibilitate de publicitate. El se adresează cu regularitate și în mod rapid celei mai mari părți a publicului. Printre avantajele oferite, se pot remarca: selectivitatea, costurile moderate, flexibilitatea și mobilitatea. Dezavantajul acestui tip de publicitate este că mesajul poate fi prezentat numai sonor, potențialii clienți putându-și far mesaje publicitare. În schimb, aceasta se adresează doar anumitor segmente bine determinate de cititori și potențiali clienți, asigurând astfel atât o selecție socio-profesională a mesajelor transmise, cât și o mai sporită receptare a destinatarului vizat.

Radioul, fiind utilizat de o masă mare de indivizi, reprezintă o altă posibilitate de publicitate. El se adresează cu regularitate și în mod rapid celei mai mari părți a publicului. Printre avantajele oferite, se pot remarca: selectivitatea, costurile moderate, flexibilitatea și mobilitatea. Dezavantajul acestui tip de publicitate este că mesajul poate fi prezentat numai sonor, potențialii clienți putându-și face doar o imagine parțială despre produsul sau serviciul comunicat.

Televiziunea constituie suportul publicitar cu cea mai mare și cea mai rapidă expansiune din zilele noastre, fiind și unul dintre cele mai recente „media” de publicitate. Ea asigura o îmbinare unică a sunetului, a imaginii și a mișcării, combinație imposibil de realizat de alte suporturi. Avantajele puse la dispoziție de televiziune sunt impresia de contact cu destinatarul mesajului, flexibilitatea satisfăcătoare și, nu în ultimul rând, posibilitatea unei difuzări repetate la ore de maximă audiență. Dar are și dezavantaje, printre acestea fiind atât selectivitatea scăzută – în general – a destinatarilor mesajelor, cât și costurile relativ ridicate de realizare și difuzare a programelor publicitare.

Cinematograful are un loc modest în cadrul mijloacelor publicitare. Dar, folosirea acestui suport nu trebuie neglijată întrucât, deși costurile de realizare și difuzare ale filmelor publicitare sunt relativ ridicate, aceste filme au, din ce în ce mai des, o dublă folosință: cinematograf și televiziune.

Publicitatea exterioară este reprezentată de utilizarea, în scopuri publicitare, a afișelor, panourilor și însemnelor luminoase. Un avantaj al acestor suporturi este acela că se pot comunica idei simple și concise, care vor stimula vânzarea produselor și serviciilor țintă, vor menține interesul publicului pentru o marcă sau firmă și vor fi considerate ca fiind eficiente în aglomerările urbane cu o circulație pietonală sau auto intensă, specifica centrelor comerciale, zonelor de mare interes turistic etc. Dar principalul lor dezavantaj consta tocmai în concizia mesajului transmis publicului.

Catalogul constituie un suport publicitar de dimensiuni variabile și este folosit ca modalitate de prezentare a activității unei companii, firme, a unei unități comerciale mai mari sau mai mici, a unei zone sau a unei stațiuni turistice etc. Caracteristicile sale esențiale ale catalogul pot fi prezentate în trei variante: de prospectare, de lucru și de prestigiu.

Pliantul, prospectul și/ sau broșura sunt alte suporturi incluse în sfera publicității. Ele sunt tipărite și sunt folosite pe scară largă în vederea promovării unei companii moderne. Prin aceste suporturi se urmărește stimularea interesului cititorului în vederea unei parcurgeri integrală a pliantului/ prospectului respectiv, precum și încercarea de a incita potențialul client în vederea efectuării actului de cumpărare al produsului sau serviciului respectiv.

Agendele și calendarele, sunt mijloace de publicitate folosite atât în trecut cât și în prezent, reprezentând – în majoritatea cazurilor – un cadou publicitar. Modalitățile de execuție sunt variate și diferă în funcție de posibilitatea societății respective de a dispune de fonduri, iar momentul oferirii lor se leagă, în general, de anumite evenimente.

Publicitatea directă cuprinde acțiunea din domeniul comunicării care are ca scop informarea și atragerea clientului potențial către un produs sau un loc de vânzare. Ea se poate realiza în mai multe moduri, astfel: expedierea unei scrisori personale, transmiterea la sediul sau domiciliul clientului potențial a unor broșuri sau a unor prospecte, stabilirea unui contact telefonic, distribuirea de pliante în locurile de vânzare etc.

Promovarea Vânzărilor

Promovarea poate fi definită ca o modalitate de comunicare persuasivă menită să faciliteze vânzarea de produse, servicii, idei, persoane sau organizații clienților potențiali (piața-obiectiv). Prin promovarea vânzărilor se înțelege, în literatura de specialitate, folosirea mijloacelor și tehnicilor de stimulare, impulsionare și creștere a vânzărilor de bunuri și servicii care formează oferta companiilor.

Dintre acestea, cele care se detașează prin frecvența folosirii lor sunt:

Reducerea preturilor (tarifare). Această modalitate are un efect promoțional incontestabil. Ea poate fi luată în calcul în diferite situații. În primul rând, poate reprezenta un mijloc de anulare a reticențelor la cumpărare ale anumitor categorii de consumatori pentru care prețul inițial era considerat prea ridicat. În al doilea rând, poate fi realizată în vederea unei scăderi importante sau lichidare a stocurilor de produse lent sau greu vandabile. În al treilea rând, poate fi folosită în perioadele în care se constată un reflux al cererii, realizându-se astfel menținerea vânzărilor la un nivel normal de eficiență. În al patrulea rând poate fi utilizată în momentul în care este necesară o lichidare a stocurilor în cazul produselor care urmează a fi înlocuite cu altele noi. Alte motive pentru acest fel de promovare pot fi: contracararea acțiunilor concurentei, folosirea unei anumite conjuncturi ale pieței etc.

Vânzările grupate sunt acele tehnici promoționale care promovează vânzarea simultană sau succesivă a două sau mai multe produse la un preț inferior celui rezultat prin însumarea preturilor individuale.

Concursurile promoționale reprezintă o altă modalitatea ofensivă de popularizare a ofertei unor întreprinderi producătoare sau a unor firme comerciale – care pot fi prezentate și în calitate de sponsori. Prin aceste concursuri se creează o atmosferă de interes în rândul clienților, care va favoriza procesul de vânzare.

Publicitatea la locul vânzării este reprezentată în cadrul unităților comerciale de totalitatea tehnicilor de semnalare folosite pentru a atrage, a orienta și a dirija interesul clienților spre un anumit raion, produs sau ofertă. Prin utilizarea unor tehnici distincte, aceste acțiuni de promovare la locul vânzării au ca scop transformarea motivației de cumpărare într-un act de cumpărare efectiv.

Merchandisingul înglobează mai multe tehnici care sunt utilizate în procesul comercializării. Acestea se referă la prezentarea a produselor și serviciilor oferite clienților, în cele mai bune condiții posibile. Tehnicile de merchandising cuprind, în esență, următoarele:

a) modalități optime de amplasare a produselor în spațiul de vânzare, pe suporturile lor materiale;

b) acordarea unei importanțe deosebite factorului vizual în vânzare;

c) sprijinirea produselor între ele în procesul de vânzare.

Cadourile promoționale sunt utilizate ca un mijloc de vânzare sau ca un subiect de publicitate, și se referă la facilitățile pe care vânzătorul, producător sau comerciant, dorește să le ofere cumpărătorului. Practic, acestea constau în prime, obiecte sau servicii, concursuri, jocuri, loterii etc.

După cum se observă, companiile interesate au la dispoziție o largă paletă de forme de promovare a vânzărilor. Dar cel mai greu lucru este evaluarea cu anticipație a rezultatelor aplicării acestor tehnici atât de diferite și multiple. Ceea ce trebuie să aibă în vedere conducerea unei companii este că unele dintre tehnicile promoționale sunt inutilizabile la scară mare – prin însăși felul lor de a fi, iar altele se pot dovedi nepotrivite scopului economic vizat.

Relațiile Publice

Relațiile publice au fost analizate numai de curând ca activitate distinctă și desfășurată de companiile, instituțiile, organismele publice etc. din țările cu economie dezvoltată. Această activitate necesită din partea întreprinderii întocmirea unor contracte directe, consecvente și sistematice, cu diferite categorii de public, cu alte persoane influente din conducerea altor societăți comerciale din țară sau străinătate, cu mass media, cu reprezentanți ai puterii publice, cu lideri de opinie etc., scopul acestei acțiuni fiind asigurarea sprijinului acestora în efortul de păstrare și dezvoltare a intereselor companiei inițiatoare.

Relațiile publice se înscriu în prezent ca domeniu distinct de activitate al agenților economici, și printre instrumentele cele mai moderne ale politicii de comunicație, ele având totodată și veritabile atribute promoționale.

Mijloacele folosite în această activitate sunt numeroase și foarte variate. Ele acoperă un spectru larg și complex al paletei de promovare și publicitate ale produselor/ serviciilor, și includ: editarea de broșuri și jurnale ale întreprinderii; organizarea de colocvii, congrese, seminarii; acordarea de interviuri și publicarea de articole; crearea și difuzarea de filme; înființarea de fundații; inițierea și susținerea diverselor opere filantropice și de caritate; participarea la diverse acțiuni sociale și de interes public; lansarea de știri; organizarea unor conferințe de presă, întâlniri cu reprezentanți ai mass media; punerea la dispoziția publicului a unor linii telefonice directe– așa numitul tel verde – pentru a oferi noutăți și informații despre întreprindere și oferta sa etc.

Vânzarea Personală

În cadrul mixului promoțional, multe companii acordă un rol deosebit agentului de vânzare. Prin acesta se realizează vânzarea personală, cea care se bazează pe o comunicare interpersonală directă – permițând feedbackul direct.

Vânzarea personală poate oferi motivații distincte, motivații pe care celelalte elemente ale mixului promoțional nu le pot oferi în mod particular. Este o completare a publicității. Totuși, importanța ei este aproximativă, ea depinzând de felul produsului și de obiceiurile clientului consumator.

Vânzarea personala este cea mai costisitoare metodă prin care se stabilește contactul cu potențialul client. Dar ea poate aduce obținerea unui mare număr de clienți, motivul fiind acela că agenții de vânzare se află față în față cu potențialii clienți, transmițându-le astfel informațiile utile. Clienții văd produsul, îl încearcă și constată avantajele lui.

În acest sens, vânzarea personală este cel mai precis element al promovării, fiindcă permite focalizarea asupra celor care sunt considerați potențiali clienți.

Vânzările personale reprezintă de departe forma cea mai scumpă de vânzare a unui produs sau serviciu, dar poate fi și cea mai eficientă. Numai un vânzător bine informat și pregătit corespunzător poate să contacteze personal clienții potențiali, să stabilească de ce au nevoie aceștia, să vadă care produse satisfac cel mai bine nevoile clienților, să efectueze vânzarea și să perceapă costul. Nu există alt mod mai eficient ca acesta de a vinde produse. Metoda se dovedește practicabilă și la telefon.

Vânzările personale reprezintă de departe forma cea mai scumpă de vânzare a unui produs sau serviciu, dar poate fi și cea mai eficientă. Numai un vânzător bine informat și pregătit corespunzător poate să contacteze personal clienții potențiali, să stabilească de ce au nevoie aceștia, să vadă care produse satisfac cel mai bine nevoile clienților, să efectueze vânzarea și să perceapă costul. Nu există alt mod mai eficient ca acesta de a vinde produse. Metoda se dovedește practicabilă și la telefon.

Vânzările personale reprezintă de departe forma cea mai scumpă de vânzare a unui produs sau serviciu, dar poate fi și cea mai eficientă. Numai un vânzător bine informat și pregătit corespunzător poate să contacteze personal clienții potențiali, să stabilească de ce au nevoie aceștia, să vadă care produse satisfac cel mai bine nevoile clienților, să efectueze vânzarea și să perceapă costul. Nu există alt mod mai eficient ca acesta de a vinde produse.

Totuși, după ce cheltuielile au fost făcute și odată ce obiectivele au fost stabilite – transmiterea informațiilor, găsirea clienților, vânzarea, servirea și culegerea informațiilor – managementul forței de vânzări va trebui să se focalizeze pe cei trei S: strategie, structură, suport.

Strategia vânzărilor va sprijini cele trei obiective: creșterea volumului vânzărilor, a veniturilor și a cotei de piață.

Structura se va reflecta în organizarea departamentului/compartimentului de marketing, ea putând fi geografica, pe tipuri de clienți sau pe linii de produse.

Suportul, cu alte cuvinte sprijinirea forței de vânzare, se va suprapune cu managementul resurselor umane și va viza: recrutarea, pregătirea, remunerarea, motivarea și evaluarea activității agenților comerciali.

1.2. Rolul Internetului în activitatea de marketing

Numeroase studii de caz din lumea afacerilor vorbesc despre motivele pentru care, din ce în ce mai multe companii, doresc să cucerească și spațiul virtual.

Principalul motivul îl constituie faptul că Internetul este o sursă adițională de câștiguri anuale realizate prin intermediul marketingului alternativ și a canalul electronic. Internetul servește așadar atingerii următoarelor patru obiective strategice:

1. Penetrarea pieței. Firmele pot vinde mai multe produse pe piețele existente. În acest scop, utilizarea Internetului se face pentru a promova produsele, pentru a spori gradul de recunoaștere a mărcilor și a profilului firmei în rândul consumatorilor de pe piață.

2. Dezvoltarea pieței. Internetul servește pentru a vinde produsele pe noi piețe, firmele beneficiază astfel de scăderea cheltuielilor cu publicitatea la nivel internațional din moment ce Web-ul anulează nevoia de a crea o infrastructură de vânzare în țara consumatorului. (Strategia cere însă eforturi de depășire a barierelor privind transformarea firmei într-un exportator sau operarea într-un număr mai mare de țări.)

3. Dezvoltarea produselor. Lansarea de noi produse și servicii se poate face direct pe Internet, acestea putând fi achiziționate prin mijlocirea comerțului electronic.

4. Diversificarea. În acest sector, este posibilă dezvoltarea de noi produse șiservicii destinate vânzării pe noi piețe.

1.2.1. Avantajele Internetului în activitatea de marketing

Beneficiile aduse de Internet oamenilor de marketing din cadrul unor companii sunt numeroase. Acestea pot fi rezumate sub forma modelului celor „6C” ( Bocij și alții , 1999) astfel:

1 Costuri mai reduse – se obțin în urma reducerii cheltuielilor salariale cu operatorii telefonici sau a costurilor legate de distribuirea materialelor de marketing promoționale și de comunicare, distribuite sub forma fizică.

2 Capacitate sporită – Internetul oferă noi oportunități de dezvoltare a noilor servicii și produse pentru exploatarea unor noi piețe.

3 Competitivitate crescută – dacă o companie pătrunde în mediul Internet înaintea concurenților săi, dezvoltându-și astfel noi capacități, există posibilitatea obținerii unor avantaje competitive, pentru o bună perioadă de timp.

4 Comunicații îmbunătățite – cu referire la comunicațiile stabilite de firmă cu consumatorii, în primul rând, iar apoi cu personalul, furnizorii sau distribuitorii săi.

5 Control sporit – Internetul și sistemele intranet pot facilita realizarea unor cercetări de marketing mai ample pentru definirea comportamentului de cumpărare al consumatorilor sau pentru evaluarea modului în care personalul prestează serviciile.

6 Clienți mai bine serviți, serviciul client îmbunătățit – aceasta se poate realiza prin interogarea bazelor de date care furnizează informații privind clienții firmei, disponibilitatea unor stocuri etc.

Philip Kotler (1999) propunea în cadrul capitolului „Cum să ne adaptăm la noua eră a marketingului electronic“, șapte modalități de utilizare a Internetului în beneficiul activităților de marketing. Autorul se adresează următoarelor imperative:

Faceți muncă de cercetare!

Furnizați informații care pot face referiri la o serie de aspecte importante legate de companie, și anume:

Informații despre produsele, serviciile comercializate, locația fizică sau virtuală a firmei, istoria companiei;

Susținerea serviciului clienți;

Sfaturi pentru clienți sau potențiali cumpărători;

Mostre de muzică, filme, cărți, videoclipuri;

Informații despre angajați sau forța de vânzare;

Informații despre furnizori sau intermediari;

Meta-informații.

Creați forumuri pentru discuții!

Oferiți instruire!

Facilitați achiziția/ vânzarea online!

Facilitați licitații sau schimburi online!

Oferiți biți online!

Este de la sine înțeles faptul ca Internetul aduce numeroase beneficii marketingului!

Dincolo de cele prezentate, este de reținut afirmația-cheie a șefului departamentului de comerț electronic, și anume: „nu este vorba de un simplu site, ci despre integrarea modalităților de a face afaceri la o scară substanțială“.

1.2.2. Impactul Internetului asupra consumatorului

„În Internet ne încredem!” pare a fi noul motto al omului contemporan, om care pare din ce în ce mai dornic de a-și schimba titulatura din Homo Sapiens în mai mult mai – „Trendy-flendy” Homo Internetus.

Afirmația de mai sus are și susținere reală. Despre impactul Internetului asupra vieții omului contemporan vorbesc numeroase studii de cercetare online și offline. De pildă, un studiu de piață realizat în vara anului 2004 în rândul utilizatorilor americani a relevat faptul că acești consumatori apelează la Web pentru a realiza cumpărături masive, având o mai mare încredere în produsele promovate pe Internet decât în cele recomandate de figurile publice. După încrederea avută în sfaturile partenerilor de viață, 60% din persoanele intervievate sunt convinse că sfaturile și recomandările apărute pe Internet sunt mult mai credibile decât oricare alte surse de informație (în special cele tradiționale).

Conform declarațiilor companiei Reply care a întreprins studiul, oamenii au încredere în mediul Internet nu numai atunci când este vorba de cumpărături mărunte (precum CD-uri, DVD-uri, cărți), ci și în cazul achizițiilor mai importante cum ar fi case, mașini sau împrumuturi bancare!

Deși publicul cibernautic românesc nu manifestă aceeași încredere ridicată în mediul online, schimbări majore au apărut și în peisajul comerțului pe Internet din țara noastră: dacă în 2004 magazinele virtuale înregistrau cifre de afaceri de 200.000 de euro, acestea s-au dublat în primul trimestru din 2005. Tendința comerțului online românesc este ascendentă. Numărul clienților a crescut, un magazin virtual ajungând în 2005 să fie vizitat lunar de aproximativ 40.000 de persoane. De aici și creșterea uriașă a profiturilor, care ajung, potrivit declarațiilor directorilor acestor firme, până la 400.000 de euro pe an.

Pentru clienți, cumpărăturile virtuale sunt soluția alternativă de achiziționare a produselor dorite, fără a pierde prea mult timp prin magazine. În conjunctura actuală, foarte multe persoane apelează la acest sistem de cumpărături, care le scutește de foarte mult timp pierdut și de efort.

În marea majoritate a cazurilor este vorba de cumpărători informați, care doresc să intre în posesia respectivelor obiecte fără a mai fi necesar să se deplaseze la unul din magazinele fizice.

Noua tendință este de a-i convinge oamenii că viața le va fi mai bună dacă acceptă să o mute, fie și în mici proporții, în lumea virtuală a Internetului. De altfel, companiile de tehnologie s-au aventurat deja în a diviza întreaga viață a consumatorului în compartimente bine definite, precum: divertisment (muzică, filme, emisiuni de televiziune, jocuri), muncă (documente de business), comunicare (e-mail, messenger), date personale (jurnal intim, articole, cărți, știri și comentarii de interes propriu). Motivul? Toate pot – și trebuie – să fie aduse pe Internet, unde consumatorul le va accesa mai ușor și mai des. Bineînțeles, nimic nu este gratis în lumea reală, iar principiul acesta trebuie respectat și în viața virtuală: condiția este de a le face pe plac firmelor furnizoare, plătind abonamentul sau taxa de acces.

1.3. Promovarea pe Internet

Promovarea reprezintă elementul din cadrul mixului de marketing care face referiri la modul în care comunicațiile de marketing sunt folosite pentru a informa consumatorul sau alte părți implicate (parteneri de afaceri) despre organizație și produsele sale. Cum era firesc, Internetul oferă un nou adițional canal de comunicare în marketing, care informează consumatorii despre beneficiile produselor și oferă asistență în diferite etape ale procesului de cumpărare.

Internetul este considerat a fi un important și totodată serios mediu publicitar, deținând avantaje net superioare celor atribuite mediilor de comunicație în care suntem deja obișnuiți să vedem mesajele de promovare ale firmelor.

Internetul combină multe dintre caracteristicile cele mai importante ale televiziunii, radioului, revistelor, cotidianelor, telefoniei sau poștei. Prin intermediul interfeței sale grafice, Internetul sprijină atât transmisia masivă, cât și comunicarea „unu la unu” prin intermediul textului și/ sau a audio-vizualului.

Publicitatea, vânzările personale, activitățile promoționale, investigarea piețelor sunt posibile și în mediul Internet. Important în acest caz este utilizarea Internetului într-un mod creativ, pentru a sprijini și a face mai atractivă campania promoțională.

Printre caracteristicile cele mai importante ale influenței Internetului asupra promovării se număra: difuzarea unui număr mai mare de informații referitoare la produsele promovate, sprijin în decizia de cumpărare, personalizarea mesajelor, oferirea impulsurilor de cumpărare cu impact mai mare, facilitarea accesului actualilor și potențialilor clienți, creșterea interacțiunii dintre client și firmă, apropierea companiei de clientela sa, comunicarea în timpi reali, folosirea diferitelor promoții pentru a stimula cumpărarea, utilizarea poștei electronice, telemarketingul și realizarea cercetărilor de piață la costuri mai scăzute.

Site-ul Internet permite firmelor să-și promoveze produsele și serviciile la nivel global, ajutând la transmiterea eficace a mesajului, la sprijinirea sau completarea campaniilor promoționale tradiționale și, în final, la oferirea acelui nivel de satisfacție pe care clienții îl cer.

Paginile Web ale site-urilor și bannerele sunt metodele cele mai cunoscute de publicitate pe Internet. Aceste „reclame” virtuale dețin avantaje superioare față de cele apărute în viața reală (la TV radio, pe panouri etc.), permit determinarea numărului de persoane care le vizualizează, orele de trafic, locurile de unde sunt accesate și alte variabile pe care mediile publicitare tradiționale nu le pot cuantifica.

Interactivitatea este un alt factor individualizat la acestui mediu, din moment ce facilitează contactul instantaneu dintre cumpărător și vânzător.

Unele abordări privind felul în care Internetul poate ajuta o companie să se diferențieze de competitorii săi din punct de vedere al strategiei de promovare a produselor sale, se referă la:

1. Trecerea în revistă a modalităților de aplicare a elementelor mixului de comunicație: publicitatea, vânzările promoționale, relațiile publice , marketingul direct – prin folosirea Web-ul sau a poștei electronice.

2. Evaluarea modului în care Internetul poate fi folosit în diferitele etape ale procesului de cumpărare. De exemplu, principalul rol al Web-ului este să ofere utilizatorilor mai degrabă informații adiționale decât să aibă ca obiectiv încheierea unei vânzări. De exemplu, achiziționarea unui automobil. Mulți dintre consumatori navighează mai întâi pe Internet în căutarea câtorva modele, pentru ca în final, în urma informației preluate din rețea, achiziționarea mașinii să se facă tot la magazinul fizic/clasic.

3. Utilizarea instrumentelor promoționale pentru a asista managementul relațiilor cu clienții în diferite etape, de la atragerea consumatorului la reținerea și fidelizarea sa. În contextul World Wide Web-ului, aceasta se traduce prin câștigarea mai întâi a cât mai mulți vizitatori ai site-ului pentru ca aceștia să se transforme apoi în vizitatori constanți, prin intermediul următoarelor tehnici de comunicație:

• reamintirea în campaniile media tradiționale a motivului pentru care un site merită să fie vizitat (spre exemplu oferte sau concursuri online);

• reamintirea printr-un e-mail direct a propunerii unui site sau a unor noi oferte;

• urmărirea modului în care Internetul poate fi integrat în campaniile promoționale. De exemplu, campaniile de publicitate de pe micul ecran sau din presa scrisă în care site-ul Internet este utilizat pentru a-i invita pe consumatori să participe la o tragere la sorți.

Promovarea, ca element al planul de marketing, cere decizii-cheie referitoare la investițiile pe care le necesită mixul de comunicație online. O astfel de decizie se ia răspunzând la întrebări precum: „Care este raportul dintre investiția necesară pentru promovarea unui site și costurile antrenate de crearea site-ului și menținerea sa?” Având în vedere faptul că, pentru crearea, păstrarea și promovarea site-ului se alocă un buget fix, planul de e-marketing trebuie să defalce bugetul pentru fiecare secțiune în parte, pentru a avea garanția faptului că promovarea și campanile de marketing online nu vor suferi ulterior din cauza unor fonduri insuficiente. Apoi, „Ce investiție necesită tehnicile de promovare online comparativ cu cele tradiționale (offline)?” În mod obișnuit, investițiile offline le depășesc pe cele destinate promovării online.

Pentru companiile prezente deja în Internet, mediile de comunicații tradiționale, precum presa scrisă, sunt folosite atât pentru a face publicitate propriilor site-uri, cât și pentru a intensifica traficul în companiile dot.com. În cele din urmă, decizii trebuiesc luate și în privința investițiilor în diferite tehnici de promovare online cum ar fi, spre exemplu: „Cât de mult îți poți permite să plătești pentru un banner publicitar sau un clic contra plată (Pay Per Click), pentru publicitatea prin motoarele de căutare sau pentru PR-ul online?”

Internetul a produs multe schimbări în modul în care companiile pot să-și promoveze produsele și serviciile oferite clienților lor. Dintre toate aceste modificări, un lucru pare însă să devină definitoriu pentru publicitatea pe Internet, și anume: aceasta este mai creativă decât în oricare alt mediu de comunicație.

Capitolul 2
MARKETING ȘI PROMOVARE PE INTERNET ÎN NORVEGIA

2.1. Fișa de marketing a Norvegiei

2.1.1. Harta Norvegiei

2.1.2. Scurt istoric

Regatul Norvegiei sau Norvegia este situat în Europa de Nord, în vestul Peninsulei Scandinave. Este înconjurat la Nord de Marea Barents și Marea Norvegiei, la vest de Oceanul Arctic iar la sud-vest de Marea Nordului.

Pe uscat are ca vecini în sud și sud-est Suedia iar în nord și nord-vest Finlanda și Federația Rusă.

Norvegia a avut o istorie zbuciumată. În primele secole ale erei noastre era împărțită în mici regate, care s-au unit în anul 872 d.Hr. A urmat apoi, între secolele VIII-XI d.Hr., epoca vikingă, perioadă în care mulți norvegieni s-au stabilit în insulele apropiate – Islanda, Groenlanda etc. Apoi, timp de aproape 400 de ani – până în anul 1814 – a făcut parte din Uniunea de la Kalamar, o uniune a țărilor nordice din care mai făcea parte Norvegia, Danemarca și Suedia. Această perioadă este denumită de norvegieni „Noaptea de 400 de ani”, deoarece toată puterea regale, administrativă și intelectuală era deținută de Danemarca. După o perioadă în care s-a aflat într-o uniune personală cu Suedia, păstrându-și totuși constituția și instituții independente, în 7 iunie 1905 se separă de Suedia, declarându-și independența.

În Primul Război Mondial Norvegia a fost stat neutru, iar în Al Doilea Război Mondial, deși s-a declarat neutră, a fost invadată de trupele germane.

Din punct de vedere a organizării statale Norvegia este o monarhie constituțională, cu un sistem de guvernare parlamentar. În prezent regele Norvegiei este Harald al V-lea al Norvegiei, care a urcat la tron în anul 1991 după moartea tatălui său, Olav al V-lea.

În prezent, Norvegia este singurul stat a cărui electorat a refuzat aderarea la UE, deși guvernul inițiase negocieri pe această temă în anul 1973, o dată cu Danemarca, Irlanda și Marea Britanie.

2.1.3. Indicatori fizico-geografici

Suprafața țării

Norvegia are o suprafață totală de 385.252 km2, ocupând locul 68 în lista țărilor după suprafața totală.

Structura administrativ-teritorială și configurația

Capitala Norvegiei la Oslo, iar printre principalele orașe se află: Bergen, Trondheim, Stavanger etc.

Norvegia este împărțită în 19 districte administrativ-teritoriale, denumite fylke, ele fiind o consecință a împărțirii care a precedat apariția Constituției Norvegiei din 1814 și a independenței din 1905. Norvegia are și 431 de kommuner – municipalități.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Subdiviziunile_Norvegiei

Figura 2.1. Harta administrativă a Norvegiei

Tabel 2.1. Districtele norvegiene, capitala, populația și suprafața lor

Sursa: en.wikipedia.org/wiki/Norway‎

Clima Norvegiei

Deși este așezată din punct de vedere geografic în jurul paralelei de 62° latitudine Nordică, Norvegia are trei tipuri principale de climă: temperată, rece continentală și polară. Datorită curentului Golfului, clima temperat oceanică este blândă. Dar, deși majoritatea porturilor nu îngheață, în unele regiuni sunt peste trei luni de zăpadă pe an iar în altele – cum ar fi Tromsø – noaptea polară ține din noiembrie până în ianuarie.

Resurse naturale și energetice

Norvegia dispune de resurse bogate precum petrol, gaze naturale și minereu de fier, cupru, zinc, plumb, molibden, pirite etc. Spre exemplu, în anul 2007 rezervele totale de petrol și gaz ale Norvegiei au fost estimate la 13.0 bilioane m3, cu sublinierea că încă mai există zăcăminte nedescoperite. În consecință, se apreciază că Norvegia deține aprox. 52% din rezervele de petrol și 27/ din rezervele de gaze naturale din Europa.

Din punct de vedere al resurselor hidroenergetice, potențialul Norvegiei a fost estimat în 2007 la 205 TWh pe an, fiind țara care are cea mai mare producție hidroenergetică pe cap de locuitor în Europa și pe locul 6 în lume.

Avantaj competitiv

Norvegia a ajuns cea mai prosperă țară a continentului european după ce și-a descoperit extraordinarele resurse materiale, și în primul rând petrolul. Populația vorbește engleza în proporție de 100%, ceea ce reprezintă un avantaj pentru companiile care doresc să pătrundă pe piața norvegiană.

2.1.4. Indicatori demografici

În 1 ianuarie 2013, Norvegia are o populație de 5,051 milioane de locuitori, majoritatea fiind norvegieni etnici. Alte grupuri etnice minoritare sunt populația sami – care se găsește în zonele centrale și de nord ale Norvegiei și Suediei dar și în nordul Finlandei și în Federația Rusă, populația kven – descendentă a poporului finlandez, evrei etc.

Sursa: www.google.ro
Figura 2. 2. Harta densității populației în Norvegia

Un studiu oficial din anul 2012 arată că86,2% din totalul populație este de origine norvegiană și mai mult de 13,2% sunt emigranți sau descendenți ai acestora aflați la a doua generație. Dintre acești imigranți sau descendenții lor, 51% – adică 335.000 persoane – provin din Australia, America de Nord și Europa, iar 49% – adică 325.000 de persoane – provin din alte teritorii: Turcia, Maroc, Irak, Pakistan, Iran etc.

Structura pe grupe de vârstă a populației în anul 2011 este:

0 – 14 ani: 18,8 % (bărbați 472,060; femei: 449,649)

15 – 64 ani: 66,2% (bărbați 1.662.852; femei: 1.593.501)

peste 65 de ani: 15% (bărbați: 325.937; femei: 416,306)

Populația care locuiește în zonele urbane reprezintă 79,2% din total, rata de urbanizare fiind de 0,7% pe an.

Deși în secolul al XIX-lea Norvegia a avut cea mai înaltă rată a fertilității din Europa, în prezent ea atinge 1,99.

Vârsta medie a populației este de 39,7 ani, defalcată astfel: 38,8 ani la bărbați și 40,5 ani la femei.

Durata medie de viață a populației este de 81,04 ani, la bărbați fiind de 78,85 ani iar la femei de 83,15 ani.

Un lucru important de subliniat este nivelul ridicat de educație al populației norvegiene. Acesta a crescut considerabil în ultimii 30 de ani. Astfel, în 1970 aproximativ doar 7% din populația cu vârsta de peste 16 ani avea o calificare universitară, iar în 2006 procentul era de 25%. Interesant este că proporția femeilor cu educație universitară este ceva mai mare decât a bărbaților – 27% la femei față de 24% la bărbați.

Figura 2. 3. Graficul nivelului de educație al populației de peste 16 ani.

2.1.5. Indicatori economici care definesc performanțele și structura economiei Norvegiei

Norvegia a dezvoltat o economie mixtă, arătând o creștere robustă la începutul erei industriale. Transportul maritim a constituit lungă vreme cel mai important sector pentru export, dar dezvoltarea economică a Norvegiei s-a datorat, de fapt, de abundența resurselor naturale, inclusiv de exploatarea și prelucrarea petrolului – în special resursele din Marea Nordului, a energiei hidroelectrice și a pescuitului. În acest sens, agricultura și industria grea a suferit un mic declin în comparație cu serviciile și industriile legate de petrol. În schimb, sectorul public este printre cele mai mari din lume ca procent din produsul intern brut global. În consecință, această țare are un ridicat nivel de trai comparativ cu alte țări europene.

Moneda Norvegiei este coroana norvegiană (NOK), diviziunea fiind: 1 NOK = 100 øre. Cursul este de aproximativ 8 NOK = 1 Euro / 6 NOK = 1 USD.

Din punctul de vedere al PIB-ului Norvegiei se află pe locul 2 (după Luxemburg) în statistica Fondului Monetar Internațional din 2010 și pe locul 4 în statisticile întocmite de Banca Mondială în 2009 și CIA World Factbook în perioada 2000-2010. Ca valoare, PIB-ul este de 515.832 miliarde USD, iar PIB-ul pe capitală de 515.832 USD.

Împărțit pe sectoare de activitate, PIB-ul Norvegiei este constituit astfel:

Agricultură: 2,7%

Industrie: 41,5%

Servicii: 55,7%,

în condițiile în care forța de muncă ocupată este de 2.645.000, rata șomajului în 2013 a fost de 3,6% iar rata inflației de 0,6%.

În agricultură, produsele principale sunt: grâu, orz, cartofi, carne de porc, vită și mânzat, produse din lapte și – bineînțeles – pește.

În industrie, în afara celor de petrol și gaze, un loc important îl ocupă construcțiile navale, industria celulozei și hârtiei, produsele alimentare, produse chimice, industria textilă, pescuitul etc.

Deși industria a avut o creștere deosebită în ultimii ani, este bine de subliniat că guvernul norvegian a pus un mare accent atât pe respectarea condițiilor de mediu, cât și pe protecția socială, mai ales în sectorul producției piscicole.

Principalii parteneri ai Norvegiei la export sunt:

Marea Britanie – 24,28%;

Germania – 13,4%

Olanda – 10,87%

Franța – 8,55%

Suedia – 5,76%

SUA – 4,82%

Alte destinații sunt: Italia, Danemarca, Canada, Belgia, Spania, Irlanda, Finlanda etc.

Norvegia este, de asemenea, un important exportator de metale, exportul către țările UE reprezentând 74,3% din totalul comerțului.

Principalii parteneri pentru import ai Norvegiei sunt:

Suedia – 13,6%

Germania – 12,4%;

China – 9,3%;

Danemarca – 6,3%

Marea Britanie – 6,1%;

Statele Unite – 5,4%;

Olanda – 4,2% etc.

Principalele produse importate sunt mașini și mijloace de transport, generatoare de putere, echipamente industriale, aparate electrice, autoturisme etc., dar și produse alimentare, animale sau vegetale.

Rezervele de valută străină și aur ale Norvegiei sunt de 720,6 miliarde USD.

2.1.6. Infrastructura

Dezvoltarea infrastructurii are loc odată cu dezvoltarea noilor capacități pentru producerea energiei și include construcțiile de baraje, drumuri, linii de montaj și transport pe uscat. Producția hidroenergetică influențează și a cursurile de apă prin modificările aduse mediului, dar guvernul norvegian acordă o mare importanță diversității biologice și valorii monumentelor culturale, încercând să modifice cât mai puțin peisajul natural al Norvegiei.

Infrastructura existentă constă în:

Infrastructura rutieră: 92.946 km;

Infrastructura feroviară: 4.114 km;

Infrastructura aeriană: 98 aeroporturi (2010);

Infrastructura navală: 1.577 km (2009).

Numai la Oceanul Atlantic Norvegia are 17 porturi, dintr-un total de aproximativ 85 de porturi – mai mari sau mai mici.

Armata norvegiană este responsabilă de apărarea Norvegiei. Are aproximativ 23.000 de membrii inclusiv angajați civili, dar are o posibilitate de mobilizare de 83.000 de civili. Principalele divizii ale armatei sunt: Marina Regală Norvegiană, Aviația Regală Norvegiană, paza locală, forțele locale și precum și forțele speciale. Bărbații norvegieni cu vârsta cuprinsă între 19 și 44 de ani sunt solicitați să efectueze un stagiu militar între 12 și 15 luni, iar din anul 2013, Parlamentul Norvegiei a votat o lege în favoarea serviciului militar obligatoriu pentru femei, Norvegia devenind astfel prima țară din UE care a adoptat o astfel de lege.

2.1.7. Indicatori tehnologici

Norvegia are o infrastructură de telecomunicații considerată a fi avansată. Există aproximativ 4,5 milioane de persoane care utilizează 2,9 milioane de linii de telefonie fixă și 3 milioane de linii de telefonie mobilă. Rata de folosire a internetului în Norvegia este de asemenea ridicată, aproximativ 65% din populație având acces la internet, iar 54% din locuințele norvegiene sunt conectate, într-un fel sau altul, la internet.

Industria telecomunicațiilor din Norvegia a ajuns doar de curând într-un proces de privatizare. Numărul companiilor de telecomunicații din Norvegia este în continuă creștere, cel mai important furnizor fiind Telenor, deține are aproximativ 80% din piață.

2.1.8. Indicatori socio-culturali

Limba

Încercările de a stabili o limbă norvegiană literară a dus la cele două forme oficiale ale norvegienei de astăzi, și anume: bokmål și nynorsk. Dar, datorită nivelului ridicat al educației populației, limba engleză este cunoscută de populația Norvegiei în procent de 100%.

Religia

Aproximativ 77% din totalul norvegie4nilor aparțin bisericii de stat – den norske kirke. Restul populației sunt: 1,7% musulmani, 1,7% umaniști – Human Etsil Forbund iar 1,1% romano-catolici.

Obiceiul și tradiții

Sărbătorile legale în Norvegia sunt:

01 Ianuarie – Anul Nou;

20-21 Aprilie – Paștele

01 Mai – Ziua internațională a Muncii;

17 Mai – Ziua Națională;

25 Decembrie – Crăciunul.

Mai exisă și alte sărbători religioase, dar acestea nu se sărbătoresc la date fixe.

Ca orice comunitate din lume, norvegienii au și ei propriile tradiții și obiceiuri. Astfel, formula de salut norvegiană – la întâlnire sau la plecare – este simplă, concretizată printr-o strângere de mână și un zâmbet. La o vizită se aduce gazdei bomboane, flori, ciocolată, produse de patiserie, vin. Nu se oferă garoafe, crini sau alte flori albe – deoarece în tradiția norvegiană acestea se dau doar la înmormântări, – în schimb sunt vine primite florile în ghiveci.

2.1.9. Investiții străine în Norvegia

Cel mai scăzut procent al investițiilor străine directe în Norvegia a fost de 4,02% în anul 2011, în timp ce cea mai ridicată valoare a fost de 10,62% în anul 2005..

Cu toate acestea, autoritățile norvegiene încurajează investitorii străini, în special cei care vor să investească în sectorul petrolier, industria grea sau high-tech, cu precădere în regiunile din nordul țării.

Politica guvernului norvegian în ceea ce privește o a treia țară, se bazează pe principii reciproce și înțelegeri bilaterale și internaționale. Acordul Economic European, semnat de Norvegia în 1995, obligă această țară să aplice principiile tratamentului național în zone și domenii în care investițiile străine erau interzise în trecut.

În consecință, regimul investițional norvegian este în general bazat pe principiile egalității de șanse, dar restricții naționale există în drepturile de proprietate asupra activităților de pescuit și transport maritim – spre exemplu, președintele unei societăți de pescuit trebuie să fie cetățean norvegian.

În mod tradițional, Norvegia a barat drumul investitorilor, străini sau nu, în industrii cu monopol guvernamental, cum ar fi servicii poștale, transporturi feroviare, producția de alcool etc. Dar din anul 2004, Norvegia a relaxat aceste restricții, permițând companiilor străine să furnizeze anumite servicii poștale sau servicii feroviare tip cargo. Dar Norvegia este deschisă către participare străină în domeniul distribuției electricității, fiind, de altfel, unul dintre cele mai liberale sectoare de investiții din lume.

2.1.10. Corupția

Procentul de corupție din Norvegia este de 8,5%, adică sub 10%, ceea ce este cu 129,7% mai bine decât media din toate țările. În Norvegia, 38,6% din cetățeni cred cu certitudine că guvernul luptă cu adevărat împotriva corupției, și doar 1% dintre ei au declarat că au plătit mită în ultimele 12 luni.

În consecință, Norvegia este una din cele mai puțin corupte țări din lume, datorită măsurilor anticorupție foarte bine luate de un guvern integru. Transparența este cheia aleasă. Justiția este independentă iar Curtea Supremă operează atât la nivel local și național. Drepturile de proprietate sunt protejate, iar contractele comerciale sunt puse în aplicare în mod credibil.

2.1.11. Caracteristici ale mediului comercial

Competitivitatea puternică a Norvegiei este bazată pe flexibilitate și deschidere. Economia continuă să fie un lider mondial în câteva dintre cele 10 libertăți economice, incluzând libertatea comerțului, drepturile de proprietate precum și lipsa corupției. Modalitatea de reglementare a zgomotului emis încurajează activitatea de antreprenoriat și inovare. Operațiunile comerciale suntr tratate cu transparență și eficiență.

2.1.12. Caracteristicile mediului de marketing

Agenții de publicitate și de cercetare a pieței

Dintre instituțiile care întocmesc studii și statistici în Norvegia, amintim:

Institutul IRM este independent și se autofinanțează, având baza în Suedia. IRM colectează, analizează și publică date privind publicitatea în zona nordică și a piețelor media. Începând cu anul 2005, IRM a colectat date de pe piața de publicitate norvegiană. Statisticile IRM se bazează pe rapoarte pe informații apărute în mass-media, arătând veniturile nete dintre diferite canale mass-media.

Departamentul de cercetare NRK face statistici de programe și statistici cu privire la utilizarea radioului și televiziunii, pe baza studiilor efectuate de TNS Gallup Norvegia.

Norwegian Media Authority este un organ administrativ aparținând de Ministerul Culturii. Responsabilitățile sale includ susținerea Legii privind proprietarii de mass-media, de monitorizare a mass-media și felul în care se aplică emisia de licențe pentru radio și televiziunile locale. Poate oferi informații cu privire la companii din acest domeniu de activate, la proprietarii lor, la subvențiile ziarelor norvegiene etc.

Statistica Norvegiei (SSB) este organul central responsabil de statisticile oficiale ale țării. Acesta a efectuat sondaje anuale de utilizare a mass-media în Norvegia din anul 1991. Furnizează date comparative din diferite mass-media și întocmește, folosind aceeași metodă, statistica anuală.

Televiziune

Printre posturile de televiziune norvegiene, amintim:

TV 2 – cel mai mare canal de televiziune come3rcial din Norvegia. Compania are departament propriu de cercetare și publică rapoarte și statistici anuale privind activitățile programelor. Are, de asemenea, un departament care furnizează informații cu privire la activitățile canalului. Grupul TV 2 include mai multe canale TV, în afara celui subliniat aici.

TV 3 – este un canal de televiziune subordonat lui Viasat Broadcasting, care este deținută de grupul MTG și are filiale în Suedia, Danemarca și Anglia. TV 3 nu produce statistici dar poate oferi informații cu privire la timpul de transmise al programelor.

TVNorge este deținută de grupul american Discovery Communication. Nu emite statistic dar poate oferi informații cu privire la transmisie, programare etc. Emite și în Londra.

Presa

Numărul ziarelor de știri naționale în Norvegia a fost în anul 1950 de 96, iar în anul 2003 existau peste 296 de ziare.

Dintre ziarele cele mai cunoscute și cu circulație națională, enumerăm:

Verdens Gang – tabloid cu o circulație medie zilnică de 380.190 exemplare;

Aftenposten – cu ediție de dimineață și regională, cu o circulație medie zilnică de 256.639 exemplare

Dagbladet – tabloid, cu o circulație medie zilnică de 186.136 exemplare.

Dintre ziarele cu circulație regională amintim:

Bergens Tidende – cu o circulație medie zilnică de 90.087 exemplare;

Adresseavisen – cu o circulație medie zilnică de 86.570 exemplare.

Iar printre ziarele cu circulație exclusiv on-line, se află:

Koordinatoren

Nettavisen

Panorama.no

Radio

Principalele posturi de radio cu emitere analogă sunt:

NRK P1 – Postul principal de radio

NRK P2 – Post cultural

NRK P3 – Post pentru tineret

P4 – Post comercial de divertisment

Radio Norge – Post comercial de divertisment.

2.2. Promovarea pe Internet și comerțul on-line în Norvegia

2.2.1. Internetul în Norvegia și promovarea pe internet

În Norvegia internetul își are originile în anul 1971, această țară devenind prima țară pe net care nu era vorbitoare de engleză. În acel an, NORSAR (Institutul Norvegian Seismic cu atribuții în detectarea seismelor și a exploziilor nucleare), situat în apropierea capitalei norvegiene, a fost conectat prin satelit la SDAC (Centrul Seismic de Analizare A Datelor) din Virginia – USA, cu scopul de a monitoriza Uniunea Sovietică privind respectarea tratatelor de dezarmare nucleară.

Uninett Norid AS – denumită Norid, cu sediul în Trondheim, este prima companie care a înregistrat domeniul .no pentru Norvegia. Societatea este deținută de stat și își desfășoară activitatea sub supravegherea Poștei norvegiene și a Autorității de Telecomunicații. În 17 septembrie 2013 erau înregistrate pe .no 593.744 de domenii, moment în care înregistrările au fost permise numai la organizațiile care sunt prezente în Norvegia și sunt înregistrate la Registrul Comerțului din Brønnøysund. De asemenea, s-a mai luat hotărârea ca fiecare organizație să poată avea maxim 100 de domenii. De asemenea, pentru persoanele private s-a creat domeniul priv.no – reprezentând al doilea nivel, iar alte nivele au fost structurate pentru municipalități, școli etc.

În anul 2013 aproape toată populația Norvegiei avea acces la internet.

Internetul prin cablu a început să se dezvolte în Norvegia începând cu anul 2000. Cei mai importanți furnizori de cablu sunt:

Get – cunoscut și sub numele de UPC/Chello;

Canal Digital;

BOF AS etc.

S-au folosit soluții de ultimă oră, prin fibra optică crescând atât viteza cât și popularitatea. Din noiembrie 2012, toate serviciile cunoscute includ descărcare nelimitată și fără restricții.

Din punctul de vedere al cenzurării internetului, nu există restricții guvernamentale sau rapoarte credibile prin care se sugerează că guvernul monitorizează emailurile, internetul sau chat-urile, fără acceptul vreunei autorități legale. Asociația OpenNet Initiative (ONI) nu a găsit nicio dovadă de filtrare a Internetului în Norvegia. Nu există un profil pentru Norvegia întocmit de ONI, aceasta fiind inclusă în ansamblul regional pentru țările nordice.

Însă marii furnizori de servicii de internet din Norvegia au un filtru DNS care blochează accesul la site-urile care, conform autorităților, sunt cunoscute ca fiind furnizori de pornografie infantilă – un filtru similar existând și în Danemarca. „Lista neagră” a acestor site-uri a fost publicată în martie 2009 pe WikiLeaks.

Viteza internetului în Norvegia

Viteza internetului este printre cele mai rapide din lume, cu viteză de bandă aproape dublă față de Marea Britanie și SUA (46Mbps). Acest lucru înseamnă că acele campanii de marketing pe internet, care implică un bogat conținut media cum ar fi marketing video sau conținut interactiv în cazul jocurilor de noroc on-line, pot fi consumate fără probleme și cu un grad ridicat de eficacitate.

Norvegia a fost, alături de Suedia, prima țară din lume care a oferit vizeze 4G de bandă largă mobilă.

Iată, mai jos, câteva date statistice referitoare la folosirea internetului în această țară: la oi populație de 4.431.100 de persoane, potențialul de piață al internetului este de 231.472 milioane USD, iar dimensiunea pieței de publicitate pe internet este de 473 milioane dolari.

Piața motoarelor de căutare folosite în Norvegia:

Google – 96,13%

Bing – 2,67%

Yahoo – 0,8%

Ask Jeeves – 0,15%

Kvasir – 0,9%,

În Norvegia sunt 5.336 milioane de persoane care folosesc telefonia mobilă, toți aceștia fiind potențiali navigatori pe internet.

Facebook-ul are, de asemenea, mare succes în Norvegia: 54,6%, adică 2.553.260 persoane fiind fani Facebook.

Cele mai populare site-uri în Norvegia sunt:

Facebook.com;

Google.no;

Google.com;

Youtube.com;

Vg.no;

Finn.no;

Dagbladet.no;

Wikipedia.org;

Live.com;

Yahoo.com.

Oportunități pe internet în Norvegia

Dimensiunea pieței de publicitate pe internet în Norvegia este de 473 milioane dolari. Directorii de marketing pe internet nu trebuie decât să acorde atenție către media sau către tendințele de căutare ale populației, aceste direcții conducându-i spre descoperirea segmentelor de piață. De exemplu, tendințele de căutare de pe Facebook au demonstrat interesul publicului pentru videoclipuri muzicale și pentru fitness. În anumite perioade ale anului există un interes deosebit pentru transportul aerian, iar pentru Ryan Air mai mare decât pentru celelalte companii de transport aerian. Acest lucru demonstrează că vânătorii de „chilipiruri” sunt bine reprezentați în rândul comunității celor care navighează pe internet din Norvegia.