Mijloace, Modalitati Si Instrumente DE Plata

Economie

Mijloace, Modalitati Si Instrumente DE Plata

Byadmin ianuarie 1, 2024

Mijloace, modalități și instrumente de plată

Introducere…………………………………………………………………………………………………….2

Cap. 1 Activitatea financiar monetară internă și internațională……………………………..3

1.1 Necesitatea relațiilor financiar-monetare în dezvoltarea operațiilor economice….5

1.2 Mecanismele financiar-monetare………………………………………………………………….8

1.3 Instituțiile implicate în activitatea financiar-monetară…………………………………….10

1.3.1 Fondul Monetar Internațional……………………………………………………………………13

1.3.2 Banca Mondială………………………………………………………………………………………16

1.3.3 Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare…………………………………..17

1.3.4 Banca Europeană de Investiții…………………………………………………………………..17

1.3.5 România în contextul relațiilor financiare mondiale……………………………………..18

Cap. 2 Forme, instrumente și reglementări în derularea plăților……………………………..19

2.1 Modalități și mijloace de plată utilizate în stingerea obligațiilor financiare………..20

2.2 Instrumente de plată și de credit…………………………………………………………………..22

2.2.1 Cambia…………………………………………………………………………………………………..26

2.2.2 Cecul……………………………………………………………………………………………………..28

2.2.3 Biletul la ordin………………………………………………………………………………………..29

2.2.4 Cardul……………………………………………………………………………………………………30

Cap. 3 Derularea plăților fără numerar prin intermediul băncii ING România…………32

3.1 Prezentarea ING România…………………………………………………………………………..33

3.2 Modalități de plată la banca ING România……………………………………………………38

3.3 Mecanismul plăților în cadrul operațiilor comerciale……………………………………….42

Concluzii și propuneri……………………………………………………………………………………….45

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………..46

Anexe…………………………………………………………………………………………………………….48

Introducere

Piața financiară reprezintă ansamblul de instituții, reglementări și conexiuni ce iau naștere în scopul mobilizării de capital între deținătorii acestuia și beneficiarii lui.

Globalizarea economiei și dezvoltarea mijloacelor informaționale au dus și la necesitatea dezvoltării mijloacelor de plată și, în același timp, și întărirea securității lor, din cauza volumului mare de operații și existența sistemelor electronice, care pot fi decodificate de persoane rău intenționate.

Piața financiară a presupus crearea instituțiilor financiare care să reglementeze și să controleze stabilitatea sistemului financiar și o serie de reglementări specifice, unanim recunoscute și acceptate pe plan internațional.

Instrumentele de plată sunt documente bancare pe suport de hârtie, magnetic sau electronic, folosite cu ajutorul tehnologiilor specifice pentru transmiterea fondurilor de la plătitor la beneficiar.

Instrumentele sunt emise de băncile naționale ale statelor (bancnote de hârtie și monezi de metal) și de către bănci, în cazul monedelor scripturale.

Toate instrumentele au o formă standardizată și un conținut economic și juridic, care să le permită transferul în siguranță.

În ultimii ani, a crescut tot mai mult numărul și importanța fluxurilor financiare derulate prin instrumente financiare noi, cu caracter privat. Oricum, cea mai mare parte a fluxurilor financiare sunt mobilizate tot în cadrul piețelor financiare organizate, iar țările dezvoltate economic sunt actorii principali, fiind și beneficiari și furnizori de resurse financiare.

Globalizarea piețelor a mărit și rolul finanțării afacerilor, a tehnicilor de finanțare și a instrumentelor specifice plăților internaționale.

Instrumentele de plată cel mai des folosite sunt: ordine de plată, cambia, cecul, cardul și biletul la ordin.

În procesul de alegere a modalității de plată, factorii cei mai importanți sunt riscurile, pe care și le asumă atât finanțatorii, cât și beneficiarii, și care sunt greu de evaluat; în categoria celui de al doilea factor, intră costurile mijloacelor de plată.

Piața financiară continuă să se dezvolte într-un ritm susținut, în conformitate cu noile tendințe, și tehnicile și instrumentele financiare se dezvoltă și ele.

Cap. 1 Activitatea financiar monetară internă și internațională

Datorită dezvoltării continue a tehnologiei, telecomunicațiilor, viteza transporturilor, s-au amplificat schimburile masive între companii, țări, persoane fizice; nimic nu mai e „prea departe”. Nici o firmă care face afaceri la scară mai mare și nici un stat nu poate să se izoleze; totul constă în șansa celui care este mai bine și mai repede informat, relațiile tuturor sunt interdependente.

Cercetarea, dezvoltarea, arta, cultura, învățământul, mediul înconjurător, sportul, mișcările ce se produc în forțele de muncă, toate devin multinaționale regionale (Uniunea Europeană, Uniunea Euroasiatică, Națiunile Unite).

Toate acestea au dus și la dezvoltare a instrumentelor de plată, atât interne, cât și internaționale, mai ales a celor fără decontări de numerar.

Si în România, motoarele economiei sunt formate din bănci: Banca Națională a României, băncile comerciale, trezoreria statului, societățile comerciale, mai ales cele private, și toate insttuțiile financiare și de control capabile să elaboreze legi și norme, să controleze îndeplinirea lor, pentru ca circuitul monetar să funcționeze bine. De acest lucru, depinde nivelul de trai al populației, gradul de îndatorare al țării, buna gospodărire a resurselor.

Fig. 1.1 Actorii circuitului monetar

Specializarea piețelor financiare a fost determinată și de dezvoltarea burselor de valori. Aici, apariția instrumentelor derivate (mai ales a celor pe rata dobânzii sau pe valute) au dezvoltat reacțiile de acoperire a riscurilor financiare, tehnologizarea tranzacțiilor financiare și securizarea lor, creșterea vitezei informațiilor.

Globalizarea piețelor financiare este însoțită de o dezvoltare a rolului finanțării în schimburile comerciale internaționale. În ultimii ani au luat avânt și activitățile de brokeraj, preluările de firme prin vânzarea acțiunilor, fuziunile mari și dezvoltarea fără precedent a comerțului electronic.

Finanțarea internă și internațională, modalitățile prin care ea se efectuează, de la persoane fizice până la marile conglomerate este un domeniu complex și presupune o foarte bună cunoaștere a mijloacelor de plată, a piețelor de capital, a politicilor monetare și a riscurilor la care sunt supuse instituțiile financiare, publice sau private.

Complexitatea tot mai mare a tranzacțiilor comerciale și volumul mare al acestora denotă faptul că piețele financiare interne și internaționale continuă să se dezvolte într-un ritm alert.

Activitatea economică pe plan internațional s-a amplificat foarte mult în ultimele decenii, precum un fenomen generalizat. În unele țări ale lumii, produsul intern brut se realizează în proporție de aproape jumătate din produsul intern brut din unele produse și servicii care trec prin zona relațiilor internaționale și a activității acestora.

În general, tendințele și evoluția sistemului monetar au fost influențate de schimbările sistemelor monetare și de credit, de diviziunea internațională a muncii și de extinderea relațiilor economice externe, de fomarea uniuniilor economice și politice (Uniunea Europeană, în cazul țărilor Europei și a României).

Toate aceste relații economice internaționale și legăturile dintre state, nasc obligații de plată și presupun funcționarea banilor ca mijloc universal de cumpărare și plată.

1.1 Necesitatea relațiilor financiar-monetare în dezvoltare operațiilor economice

Orice legătură economică trece prin sfera activităților financiar-monetare. Dezvoltarea și amploarea legăturilor economice interdependente tot mai pronunțat, au determinat creșterea rolului relațiilor economice internaționale. Ele sunt un obiect important al statelor pentru organizarea și derularea operațiilor economice, pentru creșterea veniturilor acestuia și implicit, a nivelului de trai a populației.

Conlucrarea între țări se produce în tot mai multe domenii: comerț, sănătate, securitate internațională, acțiuni ecologice și ale mediului.

Ansamblul tranzacțiilor economice mondiale sunt relațiile economice internaționale, catalogate pe categoriile:

→ operații comerciale bazate pe schimburi de bunuri

→ operații necomerciale, bazate pe schimburile de servicii

→ operații financiare, aferente schimburilor de capital

Cea mai mare pondere o au schimburile comerciale, respectiv importul și exportul de mărfuri.

Ansamblul de mecanisme și instrumentele financiare utilizate de instituții sau de către agenții economici pentru a mobiliza resursele financiare adecvate operațiilor economice pe plan internațional se constituie în relații financiar-monetare internaționale.

Caracteristicile relațiilor financiar-monetare sunt:

● trebuie să aibă loc între două sau mai multe state

● se realizează transferuri de fluxuri financiare între state

● au caracter bilateral sau multilateral

● pot avea loc cu garantarea lor de către statului unde sunt localizați beneficiarii tranzacțiilor

● se asigură creșterea volumului schimburilor financiare internaționale

● dezvoltă relațiile de creditare între țări

În domeniul relațiilor financiare internaționale, odată cu înființarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, s-au adoptat reglementări care să asigure relații echilibrate între statele membre, și economia mondială, în totalitatea ei.

Principiile sistemului financiar internațional sunt:

◊ orice stat poate fi membru

◊ etalonul sistemului financiar este aurul

◊ fiecare stat este obligat să aibă o stabilitate monetară cât mai bună

◊ la început, sistemul monetar a pornit de la convertibilitatea dolarului

◊ statele membre trebuie să creeze o rezervă internețională financiară

◊ trebuie ca fiecare stat să-și mențină balanța de plăți cât mai echilibrată

Astfel, s-au deschis piețele financiare mondiale și s-au grupat în: piețe monetare, pe termen scurt; piețe de capital, pe termen lung; piețe de schimb, la termen; piețe la termen.

Obiectivelor sistemelor financiar monetare ar fi:

→ o stabilitate relativă a cursului valutar

→ se va crea o rezervă de lichidități internațională

→ sistemul va avea mecanisme de echilibre și funcționare optimă

În cadrul sistemelor financiar monetare, avem și subsisteme:

◘ subsistemul valutar

◘ subsistemul financiar internațional

De la începutul anilor '80 au început să fie folosite niște produse derivate inovatoare: contractele de swap și contractele future, care au prins rapid contur și o dezvoltare intensă, astfel încât în prezent toate instituțiile financiare, de la persoane fizice până la fonduri de investiții, mari firme de brokeraj, asigurările și băncile le utilizează pentru rularea propriilor fonduri sau pur și simplu pentru a specula momentele oportune ale pieței.

Cu ajutorul lor, firmele pot procura rapid capitalul necesar fluxurilor financiare ce le reprezintă.

Totuși, sistemul financiar are și dezavantaje; orice instabilitate a pieței, o schimbare a politicii monetare a unui stat membru, poate fi resimperații financiare, aferente schimburilor de capital

Cea mai mare pondere o au schimburile comerciale, respectiv importul și exportul de mărfuri.

Ansamblul de mecanisme și instrumentele financiare utilizate de instituții sau de către agenții economici pentru a mobiliza resursele financiare adecvate operațiilor economice pe plan internațional se constituie în relații financiar-monetare internaționale.

Caracteristicile relațiilor financiar-monetare sunt:

● trebuie să aibă loc între două sau mai multe state

● se realizează transferuri de fluxuri financiare între state

● au caracter bilateral sau multilateral

● pot avea loc cu garantarea lor de către statului unde sunt localizați beneficiarii tranzacțiilor

● se asigură creșterea volumului schimburilor financiare internaționale

● dezvoltă relațiile de creditare între țări

În domeniul relațiilor financiare internaționale, odată cu înființarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, s-au adoptat reglementări care să asigure relații echilibrate între statele membre, și economia mondială, în totalitatea ei.

Principiile sistemului financiar internațional sunt:

◊ orice stat poate fi membru

◊ etalonul sistemului financiar este aurul

◊ fiecare stat este obligat să aibă o stabilitate monetară cât mai bună

◊ la început, sistemul monetar a pornit de la convertibilitatea dolarului

◊ statele membre trebuie să creeze o rezervă internețională financiară

◊ trebuie ca fiecare stat să-și mențină balanța de plăți cât mai echilibrată

Astfel, s-au deschis piețele financiare mondiale și s-au grupat în: piețe monetare, pe termen scurt; piețe de capital, pe termen lung; piețe de schimb, la termen; piețe la termen.

Obiectivelor sistemelor financiar monetare ar fi:

→ o stabilitate relativă a cursului valutar

→ se va crea o rezervă de lichidități internațională

→ sistemul va avea mecanisme de echilibre și funcționare optimă

În cadrul sistemelor financiar monetare, avem și subsisteme:

◘ subsistemul valutar

◘ subsistemul financiar internațional

De la începutul anilor '80 au început să fie folosite niște produse derivate inovatoare: contractele de swap și contractele future, care au prins rapid contur și o dezvoltare intensă, astfel încât în prezent toate instituțiile financiare, de la persoane fizice până la fonduri de investiții, mari firme de brokeraj, asigurările și băncile le utilizează pentru rularea propriilor fonduri sau pur și simplu pentru a specula momentele oportune ale pieței.

Cu ajutorul lor, firmele pot procura rapid capitalul necesar fluxurilor financiare ce le reprezintă.

Totuși, sistemul financiar are și dezavantaje; orice instabilitate a pieței, o schimbare a politicii monetare a unui stat membru, poate fi resimțită în activitatea piețelor de capital și a economiei țărilor membre.

Interdependența economiilor țărilor aflate în curs de dezvoltare economică cu cele a căror economii sunt dezvoltate derivă din pricina acestor sisteme financiare mondiale, prin prisma participării numărului mare de țări în cadrul sistemelor și mobilitatea capitalului rulat între aceste piețe.

Interacțiunea factorilor piețelor financiare a fost folosită de BNR pentru modelul de prognoză și analiză pe termen mediu.

Fig. 1.2 Interacțiunea piețelor financiare; sursa: www.bnr.ro

Chiar și crizele financiare care apar pe piețe sunt strâns legate de această interdependență a țărilor și piețelor, în momentele în care prețul activelor crește foarte mult. Crizele produc efecte în lanț, negative în marea lor majoritate, care nu fac decât să producă panică și să o adâncească și mai tare. Ele afectează profund mediul de afaceri și condiția de viață a consumatorilor (creșterea prețurilor, falimente, restructurări, creșterea șomajului, etc.).

1.2 Mecanismele financiar-monetare

O structură sumară a relațiilor financiar-monetare poate fi rezumată astfel:

● relații financiare între bănci sau organisme statale

● relații între diferite organizații financiare statale și organizații economice internaționale

● relații între persoane fizice sau persoane juridice

Instituțiile de intermediere financiară: băncile, burse de mărfuri și de valori, fondurile de pensii și cele mutuale sunt legăturile folosite de sistemul financiar pentru transferul mijloacelor financiare.

Dacă toate mecanismele de piață se manifestă rațional, și tind spre un echilibru va rezulta o stabilitate a sistemului monetar-financiar. Acest echilibru ar putea fi ajutat de niște limite introduse la nivel mondial:

1). un model de calcul informatizat al riscurilor sistemului

2). corectarea dinamică și rapidă a informațiilor de piață

3). arbitrarea jocului de piață

Mecanismele financiar-monetare sunt: piețele financiare și piețele de capital.

Piața financiară

Are două componente: piața financiară primară și piața financiară secundară.

Piața financiară primară asigură colectarea veniturilor de pe piața internă și externă pentru administrațiile locale și stat.

Tranzacțiile financiare se pot realiza direct:

sau indirect, prin intermediarii financiari ai piețelor, adică:

→ băncile comerciale și cele de investiții

→ societățile de asigurări

→ fondurile de pensii și cele de investiții

Piața financiară secundară asigură lichiditatea și mobilitatea resurselor financiare. Clienții piețelor secundare sunt: fondurile de pensii, fondurile mutuale și firmele de asigurări.

Pe piața monetară au loc tranzacții între instituțiile statului, iar băncile se pot împrumuta între ele, pentru perioade scurte de timp.

Piețele de capital

Sunt piețele financiare pe care au loc tranzacțiile financiare pe termen lung sau mediu.

Pe termen lung, titlurile financiare sunt acțiunile și obligațiunile; ele generează venituri viitoare. Prin cumpărarea unei obligațiuni, creditorul dă o sumă de bani, sub formă de împrumut, emitentului obligațiunii. Acțiunile sunt considerate titluri de proprietate și dau venituri variabile deținătorilor lor și o cotă parte din veniturile anuale ale firmei (dividend), dau proprietarului drept de vot și dreptul la o parte din activele firmei, în cazul în care aceasta va fi lichidată.

Piețele de capital sunt grupate în funcție de:

► felul titlurilor tranzacționate

► locul unde titlurile se tranzacționează

► riscul și dinamica tranzacțiilor efectuate

► intensitatea zilnică a tranzacțiilor

► modul de tranzacționare a banilor și de procurare a lor

► dacă titlurile sunt tranzacționate prima dată, avem o piață primară de capital; dacă titlurile se află deja în circulație, avem o piață secundară

În timp, după dezvoltarea explozivă a mijloacelor de plată și a piețelor financiare, s-a dezvoltat un nou sistem monetar, determinate în mare parte și de: împrumuturile mari contractate de clienți și riscurile tot mai mari de insolvabilitate, caracteristice operațiilor comerciale de amploare. Aceste noi forme sunt: sindicatele și monopolurile bancare.

1.3 Instituțiile implicate în activitatea financiară-monetară

Pentru ca fluxurile financiare și economiile statelor lumii să decurgă cât mai eficient și efectele lor să poată fi maximizate, avem două tipuri de instituții financiare:

a). cele care efectuează operațiunile monetare de pe piețele financiare și de capital

b). cele care coordonează fluxurile și controlează mișcările lor

Instituțiile financiare funcționează pe principiile:

→ asigură asistență de specialitate la nevoie

→ elaborează programe economice

→ militează pentru liberalizarea comerțului și globalizarea lui

Fiecare instituție financiară este susținută din bugetele statelor membre, acestea având în același timp și un puternic suport politic. Astfel, o înțelegere armonioasă a statelor membre în ceea ce privește fluxurile financiare și politicile economice, conduce la faptul că instituțiile guvernate de ele vor avea profituri substanțiale.

Instituțiile financiare nu sunt ale unui singur stat; ele respectă independența, suveranitatea și principiile economice ale fiecărui stat. De altfel, fiecare participant al instituțiilor financiare beneficiază de un număr de voturi. Numărul de voturi este alocat în funcție de contribuția și puterea economică a fiecărui stat.

Ținând cont de complexitatea relațiilor economice mondiale, de cultura fiecărei țări sau fiecărui continent, de gradul de dezvoltare al fiecărei țări, avem instituții financiare regionale și instituții financiare mondiale.

Instituțiile financiare de nivel mondial sunt:

► Fondul Monetar Internațional (FMI)

► Grupul Băncii Mondiale (Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare)

Instituțiile financiare de nivel regional sunt:

■ Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

■ Banca Europeană de Investiții

■ Banca Reglementelor Internaționale

■ Banca Africană pentru Dezvoltare

■ Banca Americiii Centrale pentru Integrare Economică

■ Banca Arabă pentru Dezvoltare Economică în Africa

■ Banca Interamericană de Dezvoltare

■ Fondul Monetar Arab

■ Sistemul Monetar European

Cea mai veche instituiție financiară este Banca Reglementelor Internaționale (BRI). Aceasta este o companie cu sediul în Elveția, pe acțiuni cu răspundere limitată. Cea mai importantă funcție a băncii este de acordare a creditelor pentru băncile centrale, înlesnirea legăturilor ce se formează între acestea și elaborarea statisticilor pentru băncile centrale.

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o instituție specializată a Organizației Națiunilor Unite și este una dintre cele mai mari instituții mondiale; scopul ei declarat este de a preveni catastrofele care pot duce economiile țărilor membre la colaps.

Fondul Monetar Internațional este condus de un Consiliu al Guvernatorilor, care decid:

○ aderarea noilor membrii

○ dacă capitalul Fondului trebuie crescut sau nu

○ dacă acordă sau nu drepturi speciale unui membru sau nu

Deciziile FMI sunt luate de Consiliul Execuțional, care este condus de 24 de directori execuționali. Cele mai puternice țări ale lumii, economic vorbind și cu contribuția monetară cea mai mare, au câte un director permanent în Consiliul Execuțional: SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Japonia.

Organismul care trasează politica Fondului Monetar Internațional este Comitetul Interimar; președintele acestui comitet este ales prin rotație dintre reprezentanții statelor membre.

Pentru o mai bună organizare și funcționare, FMI mai cuprinde și departamente, care sunt organizate pe regiunile: Europa I, Europa II, Asia și Pacific, Africa, Orientul Mijlociu și Emisfera Occidentală.

Banca Mondială a fost creată odată cu Fondul Monetar Internațional, pentru finanțarea țărilor membre. Cea mai mare și mai importantă din cadrul Grupului Băncii Mondiale este Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD).

Banca Mondială oferă creditare și consultanță atât sectorului public, cât și celui privat și se asigură de rentabilitatea proiectelor pe care le finanțează. Capitalul ei este format din părțile financiare cu care contribuie țările membre. Ca și structură organizatorică, este formată din mai multe instituții:

● Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD)

● AID, banca care lucrează cu țările mai sărace; acestea beneficiază de condiții de creditare mai avantajoase

● CFI, care are scopul de a acorda asistență țărilor sărace

● Agenția Multilaterală de Garanție a Investițiilor (AMGI), organizează investițiile în țările în curs de dezvoltare

Rolul acestor instituții s-a mărit și dezvoltat tot mai mult în ultimele decenii, și se dezvoltă în continuare, mai ales în contextul recentei crize economice.

1.3.1 Fondul Monetar Internațional

Trăsăturile de bază ale instituțiilor financiare mondiale sunt determinate de grija pentru interesul comunitar, independența față de instituțiile politice și capacitatea lor de a menține un echilibru financiar regional sau global, prin intervențiile, programele și politicile lor.

Mecanismele financiare mondiale nu acționează izolat, ci sunt un rezultat complex al politicilor și programelor de asistență dezvoltate la nivel internațional.

Instituțiile financiare orientează fluxurile de capital de la statele du excedent către cele cu deficit, cu dobânzi mai mici decât cele ale pieței, posibilități de a le reeșalona și cu o perioadă de grație mai lungă.

Fondul Monetar Internațional are 188 de țări membre; scopul FMI este:

→ extinderea și creșterea echilibrată a comerțului internațional

→ cooperarea monetară internațională

→ folosirea bine organizată a forței de muncă

→ ajustarea balanțelor de plăți ale țărilor membre

→ stabilirea unui sistem multilateral de plăți

Fiecărui stat membru i s-a alocat câte 250 de voturi, de pornire, plus câte un vot pentru fiecare 100.000 $ SUA din cota sa, care sunt denumite Drepturi Speciale de Tragere (DST).

Din pricina schimbărilor produse în economiile țărilor membre de-a lungul timpului, apariția a noi provocări și instrumente de plată, globalizării tot mai accentuate a comerțului mondial, de la înființarea sa din anul 1944, prin Acordul de la Bretton-Woods, FMI a denunțat convertibilitatea în aur a dolarului, prin Acordul de la Kingston, în anul 1976. Tot atunci s-au luat unele măsuri organizatorice:

○ majorarea cotelor de participare a statelor membre cu 33,5%

○ utilizarea resurselor FMI în monedele țărilor membre

○ demonetizarea aurului în Sistemul Monetar Internațional

○ acordarea asistenței financiare de către FMI pentru echilibrarea balanțelor de plăți externe a țărilor membre

În anul 1985, FMI s-a reunit la Seul cu Banca Mondială, iar politicile reformiste ce au rezultat din această întâlnire sunt:

● eliminarea impozitelor progresive și reducerea taxei pe exporturi

● reducerea cheltuielilor publice și investirea în infrastructura fizică și capitalul uman

● liberalizarea comerțului exterior

● reforma piețelor financiare

Țările membre FMI au următoarele drepturi:

→ dreptul la vot și participare la luarea deciziilor

→ dreptul de a efectua tranzacții cu FMI

→ dreptul de a cumpăra valută convertibilă din resursele Fondului, pe termen scurt sau mediu, pentru echilibrarea balanței de plăți

→ dreptul de a primi alocații de DST

→ dreptul de a deveni membru al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD)

Cele mai importante funcții strategice ale FMI sunt: supravegherea și creditarea statelor membre. Supravegherea se face prin analiza raportelor fondului. Creditarea este sub formă de :

① trageri de la FMI; fiecare stat membru poate să cumpere de la FMI moneda altei țări sau DST-uri, pentru o perioadă limitată de timp, iar apoi statul respectiv este obligat să-și răscumpere moneda națională și să plătească un comision pentru aceasta

② credite propriu-zise, care se acordă statelor membre în funcție de angajamentele fiecăruia, pe termen scurt și mediu

Pentru a contracta un împrumut FMI, țările membre trebuie să îndeplinească criteriile economice: să-și reducă deficitul bugetar, să-și modifice interdicțiile în politicile comerciale și de schimb, să limiteze creditul intern.

Acordarea creditelor FMI se face pe baza documentelor: „acorduri de confirmare” sau acorduri stand-by. Țara care accesează aceste credite se angajează să respecte un program de măsuri aprobate de FMI, în domeniul economic și financiar, pentru a nu mai dezechilibra balanța externă pe viitor. Creditul se acordă pe o perioadă de la unu și la trei ani, în trageri semestriale.

Facilitatea de Ajustare Structurală este programul țărilor cu venituri foarte reduse; perioada de creditare a acestora se întinde pe o perioadă de la cinci la zece ani.

Facilitatea de Transformare Sistemică este programul de ajutorare ale țărilor din fostul bloc comunist. Rambursarea creditelor se face între patru ani și jumătate și zece ani.

Pentru pierderile bruște și grave al încrederii pieței a statelor membre, în 1997, FMI a înființat Finanțarea Resurselor Suplimentare.

Acordarea asistenței tehnice țărilor membre este altă funcție a Fondului Monetar Internațional: informare, asistență, consiliere prin deplasarea la fața locului a unor comisii de experți în implementarea programelor de ajutorare, creditare sau ajustare.

Asistența tehnică a fondului se referă la:

● politici fiscale și bugetare

– legislația referitoare la fiscalitate

– colectarea impozitelor și taxelor

– controlul cheltuielilor publice

– gestionarea datoriei publice

– finanțarea politicilor sociale

● politica monetară

– organizarea și funcționarea băncii centrale

– funcționarea pieței valutare

– controlul pieței de capitaluri

– gestiunea rezervelor valutare

De asemenea, trebuie menționat faptul că resursele FMI sunt constituite din:

→ resurse proprii (cotele părți ale statelor, dobânzi)

→ resurse atrase din exterior

Ca orice instituție financiară, FMI își constituie rezervele din profitul net înregistrat la sfârșitul unui an financiar. Revizuirea cotelor-părți se face o dată la cinci ani.

1.3.2 Banca Mondială

Odată cu înființarea Fondului Monetar Internațional, s-a decis și înființarea unei bănci care să finanțeze proiectele și ajutoarele acordate de către acesta.

Banca Mondială finanțează cu precădere țările cu economie în curs de dezvoltare și țările sărace, folosindu-se de resursele sale bogate și de experiența sa.

România este membră a Băncii Mondiale din 1972. Cele mai mari domenii care au fost și sunt finanțate prin proiecte ale Băncii Mondiale, sunt în următoarele domenii:

◊ promovarea sectorului privat și dezvoltarea unei piețe concurente și eficiente

◊ îmbunătățirea sectoarelor publice (cheltuieli publice, reforma în justiție)

◊ îmbunătățirea protecției sociale și constituirea capitalului uman, sistemul sanitar și al educației

Capitalul Băncii Mondiale este format din capitalurile țărilor membre. Acestea au dreptul să:

→ solicite împrumuturi pentru finanțări diverse și investiții

→ să participe la licitațiile organizate de Banca Mondială

→ de a obține asistență tehnică din partea specialiștilor Băncii Mondiale

→ termen de rambursare a creditelor de maxim 20 de ani

Grupul Băncii Mondiale are în componență: Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), AID, CFI, Agenția Multilaterală de Garanție a Investițiilor (AMGI).

1.3.3 Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost înființată în anul 1991. Banca finanțează proiecte ale băncilor, firmelor private, ale sectorului public și serviciilor publice.

Pentru a putea fi finanțat de către BERD, un proiect trebuie să îndeplinească condițiile:

→ să fie util într-o țară în care BERD are operațiuni

→ să aibă niște perspective bune, mai ales în domeniul comercial

→ participantul la proiect trebuie să aducă acestuia propriul aport în numerar sau natură

→ proiectul trebuie să fie util economiei locale

→ să nu pună în pericol mediul înconjurător

BERD finanțează doar maxim 35% din costurile proiectelor; acestea acoperă majoritatea domeniilor economice (agricultură, producție, turism, infrastructură, transport, telecomunicații).

Conducerea băncii este formată dintr-un președinte și un Consiliu al Directorilor, secondați de Consiliul Guvernatorilor, format din reprezentanți ai statelor membre.

1.3.4 Banca Europeană de Investiții

Banca Europeană de Investiții (BEI) a fost înființată în anul 1958 și finanțează proiecte pe termen lung ce dezvoltă cooperarea europeană și proiectele de cercetare-dezvoltare.

Banca are sediul în Luxemburg, iar capitalul său este format din participarea celor 27 de state membre.

Consiliul Guvernatorilor, cei care conduc BEI-ul este alcătuit din miniștrii desemnați ai statelor membre. Ei sunt cei ce stabilesc politicile de creditare ale băncii, aprobă bilanțul anual și contul de profit și pierdere și aprobă regulamentul de funcționare al băncii.

BEI acordă credite întreprinderilor publice sau private din statele membre pentru investiții realizate pe teritoriul european și garantează împrumuturi contractate de întreprinderile publice sau private europene.

1.3.5 România în contextul relațiilor financiare mondiale

Structura sistemului financiar presupune existența unor instituții cu atribuții de diferite niveluri pentru stabilirea și aplicarea raporturilor monetare și financiare. Între aceste instituții funcționează raporturi de cooperare, subordonare și control.

Refacerea economiei României atât în perioada de tranziție, cât și în contextul crizei mondiale recente este bazată pe accentuarea activității de export și dezvoltarea tehnologiilor, și informațiilor care să facă activitatea de producție competitivă, cu cea de pe piața europeană și nu numai.

Toate aceste activități și cele de pe plan internațional solicită capitaluri masive și existenșa unor instituții specializate, care să coordoneze aceste fluxuri financiare: instituții bancare și economice.

România este membră a FMI din 1972; ea deține 11039 voturi, adică 0,44% din total. Guvernatorul României la FMI este Guvernatorul Băncii Naționale, iar guvernator supleant este un secretar de stat din cadrul Ministerului de Finanțe.

Din anul 1991, România a beneficiat de zece acorduri stand-by, ultimul fiind aprobat de către Consiliul Directorilor FMI în data de 27.09.2013. Până acum au fost trase trei tranșe, în valoare totală de 654,4 miloane euro. Acest acord stand-by este cu rol preventiv.

În calitatea sa de stat membru, România furnizează Fondului Monetar Internațional informații bancare și economice.

Câteva proiecte majore care au fost implementate cu ajutorul FMI și a Băncii Mondiale, sunt:

① Proiectul de cadastru – obiectivul proiectului a fost de a crea modalități simple de acces la informații și asigurarea dreptului asupra proprietății

② Proiectul de reabilitare a școlilor

③ Reforma telecomunicațiilor

Parteneriatul Strategic de țară pentru anii 2009 – 2013 a fost dezvoltat în jurul a trei factori majori:

■ reforma din sectorul public

■ creșterea economică și a competitivității

■ promovarea incluziunii sociale

Cap. 2 Forme, instrumente și reglementări în derularea plăților

Schimburile de bunuri și servicii necesită diverse forme de plăți și diverse tipuri de încasări.

În ultimele decenii, formele de plată și de decontare au cunoscut o mare dezvoltare, mai ales datorită creșterii volumului de tranzacții și a piețelor de capital și datorită dezvoltării rețelelor electronice, prin care se pot efectua plăți. Astfel, de la monezi și bilete clasice de bancă s-a ajuns la cărți de credit, cecuri, bilete la ordin, cambii, valute tranzacționate și alte instrumente.

Valutele sunt monede naționale ale unui stat, utilizate pe teritoriul altor state ca și mijloc de plată; ele pot fi folosite de persoane fizice și juridice, deopotrivă. Ele pot fi valute în numerar sau în cont.

Monedele internaționale sunt valutele care circulă înafara statului emitent, ca și mijloc de plată sau ca și mijloc de rezervă pe piață.

Devizele reprezintă titluri de credit pe termen scurt, în valută; sunt obligații ale unor persoane de a plăti la scadență o sume de bani și dobânda aferentă unor beneficiari. Au o valoare nominală și o valoare de piață, dacă sunt negociate la bursă sau la bancă.

Titlurile de credit pot fi clasificate astfel:

■ după originea beneficiarilor: la ordin, la purtător sau nominative

■ după conținut: titluri de credit propriu-zise, reprezentative, de participare, de complezență

■ după felul valutei: convertibile, neconvertibile

■ după natura lor: titluri comerciale de comerț (conosamentul, warantul), titluri comerciale bancare (cec-uri, certificate de depozit), titluri financiare financiare (acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur)

Pe piețele financiare, operează preponderent două categorii de agenți:

○ agenți economici bancari, nebancari și Băncile Centrale

○ agenți profesioniști: bursele de mărfuri și de valori

2.1 Modalități și mijloace de plată utilizate la stingerea obligațiilor financiare

Datorită globalizării comerțului și actelor financiare, modalitățile de decontare și de plată sunt generalizate pe plan global.

Modalitățile de plată sunt toate tehnicile de plată, documentele aferente și controlul acestora prin care sumele de bani ajung de la un cumpărător la altul sau de la creditor la debitor și invers.

Mijloacele tradiționale de plată sunt reprezentate de moneda divizionară și de moneda fiduciară. Euro este moneda unică a Uniunii Europene, care a devenit de la începutul anului 1999, moneda statelor care au trecut la etapa euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Grecia, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania.

Modalitățile de plată interne sau internaționale pot fi clasificate în:

a). plăți la termen

b). plăți efective

c). compensații

Un angajament de plată asumat contra unor documente se numește acreditiv documentar. În procesul unui acreditiv documentar sunt implicate cinci părți:

→ ordonatorul, care este beneficiarul produsului sau serviciului; el completează formularul „ordin de deschidere a acreditivului documentar”

→ beneficiarul acreditivului documentar

→ banca emitentă

→ banca corespondentă

→ banca trasă sau acceptată

Elementele acreditivului documentar sunt: denumirea și sediul băncilor atît a beneficiatului, cât și a vânzătorului; denumirea și sediul beneficiarului; termenul de livrare a mărfii; termenul de valabilitate al acreditivului; denumirea mărfii; felul acreditivului și momentul deschiderii lui.

Acreditivul documentar poate fi clasificat în:

① după forma sa: revocabil, irevocabil, neconfirmat, confirmat

② după felul plății: cu plata la vedere, cu plata amânată, cu plata prin acceptare, cu plata prin negociere

③ după clauzele pe care le conține: transferabil, revolving, cu clauză roșie, de compensație, subsidiar, cesionat

④ după domiciliu: acreditiv din țara exportatorului, acreditiv din țara importatorului, sau domiciliat într-o țară terță

Fig.2.1 Acreditivul documentar; sursa:www.anunțuri-romania.ro/management/financiar/acreditivul-documentar/

Factura comercială este un document important în plățile documentare; ea conține elementele: denumirea și sediul vânzătorului; denumirea și sediul benefiarului; locul și data emiterii; prețul; costul transportului; numărul și conținutul coletelor; semnătura vânzătorului.

Incasso-ul este altă modalitate de plată; cumpărătorul acceptă plata documentelor trimise de vânzător, prin intermediul băncilor celor doi. Incasso-ul este un mijloc de plată inițiat de vânzător, iar documentele bancare pot fi comerciale sau financiare.

Tipurile de incasso sunt:

◊ Incasso simplu, care nu este însoțit de documente financiare

◊ Incasso documentar, care este însoțit de documente financiare

Elementele incasso-ului sunt: denumirea și sediul cumpărătorului; denumirea și sediul băncii remitente; denumirea și sediul băncii încasatoare; denumirea și sediul vânzătorului; valoarea incasso-ului; marfa; documente; numărul de expediție a incasso-ului documentar.

Ordinul de plată este documentul prin care o persoană dă dispoziție băncii să plătească o sumă de bani, în favoarea altei persoane, pentru stingerea obligațiilor bănești. Este utilizat mai ales pentru plata salariilor, a cheltuielilor de transport, vamale, comisioane.

Părțile unui ordin de plată sunt:

● ordonatorul

● beneficiarul

● banca emitentă

● banca plătitoare

Scrisoarea de garanție bancară este un înscris prin care o bancă se obligă ferm să plătească sume de bani beneficiarului, dacă debitorul nu-și onorează datoriile. Sunt implicate trei părți: ordonatorul, beneficiarul garanției și banca garantă.

Plățile prin clearing sunt compensații fără mijloace de plată efective, astfel încât mărfurile vândute și cele cumpărate se compensează reciproc, prin existența unui contract între vânzător și cumpărător.

La baza contractelor de clearing se găsesc acorduri interguvernamentale; ele pot fi de două feluri: bilateral și multilateral.

2.2 Instrumente de plată și de credit

Pe baza reglementărilor elaborate de Organizația Națiunilor Unite, Camera de Comerț Internațional, Banca Reglementelor Internaționale și alte organisme internaționale și a perfecționării tehnicilor de comerț, s-au perfecționat și tehnicile de plată.

Rezultatul operațiilor de comerț formează fluxul financiar; este derulat în marea lui majoritate din băncile comerciale. Cele mai des întâlnite în practica comercială sunt: mijloacele de plată (cec, cambie, bilet la ordin, ordin de plată), mijloace de plată complexe (incasso, acreditivul documentar) sau plata în natură.

Plata în natură se folosește în special în cazul operațiilor de contrapartidă: barter, lohn, buy-back.

Ordinul de plată este dispoziția ordonatorului, dată unei bănci, de a plăti a sumă de bani în favoarea unui beneficiar, pentru stingerea unei obligații bănești.

Ordinul de plată poate fi: simplu sau documentar, și se caracterizează prin faptul că:

→ obligația de plată existentă se stinge odată cu plata

→ se pornește la inițiativa plătitorului

→ poate fi revocat

→ este absolut necesar să existe un depozit bancar

Ordinul de plată cuprinde: numele și adresa ordonatorului; numele și adresa beneficiarului; denumirea și adresa băncii ordonatoare; data emiterii ordinului; suma și modul de plată; semnăturile autorizate. Ordinul de plată este un document tipizat, emis de bănci.

Incasso-ul documentar constă în ordinul dat de vânzător băncii sale de a încasa contravaloarea unei tranzacții comerciale și de a o vira în contul său, pe baza unor documente semnate inițial. El poate fi ilustrat astfel:

În momentul în care livrează marfa, vânzătorul are toate documentele care atestă că și-a îndeplinit obligațiile contractuale. El predă băncii lui acest set de documente împreună cu un ordin de plată, iar banca le trimite băncii cumpărătorului, împreună cu incasso-ul documentar (document propriu). Banca cumpărătorului le va remite cumpărătorului, contra cost, și va credita contul vânzătorului cu debitarea contului cumpărătorului cu suma ce reprezintă contravaloarea mărfii.

Acreditivul documentar este un angajament al unei bănci, care acționează la cererea unui client, pentru efectuarea unei plăți către un terț, sau pentru a autoriza o altă bancă să o facă.

Acest mijloc de plată este utilizat destul de rar, deși are un grad ridicat de securitate. După modul în care sunt utilizate, pot fi:

→ cu plata la vedere

→ cu plata diferită

→ cu plata prin acceptare

→ cu plata prin negociere

Scrisoarea de credit este o variantă a acreditivului documentar, utilizat mai ales în țările anglo-saxone. Reprezintă un document prin care banca emitentă se angajează să onoreze cambiile trase de către aceasta, prin plată sau prin acceptare. Ordonatorul și beneficarul scrisorii de credit este aceeași persoană.

Acțiunile reprezintă titluri de proprietate asupra unor părți din capitalul societății emitente.

Potrivit Legii 31/1990 privind societățile comerciale, acțiunile sunt: nominative și la purtător.

Acțiunile nominative cuprind numele și prenumele acționarului persoană fizică sau numărul de înmatriculare a acționarului persoană juridică. Aceste acțiuni se transmit prin cesiune și pot fi emise pe suport hârtie sau în formă dematerializată. Ele se regăsesc ca valori mobiliare tranzacționate pe piața bursieră și sunt supuse unor reglementări speciale. De asemenea, pot fi convertite în acțiuni la purtător și invers.

Acțiunile la purtător sunt identificate prin seria titlului.

După caracterul oferit de drepturile prevăzute, acțiunile sunt: ordinare și privilegiate.

Acțiunile ordinare dau posibilitatea obținerii dividentelor, iar acțiunile privilegiate, conferă unele drepturi, în plus, acționarilor față de acțiunile ordinare. Ele pot fi convertite din unele în altele doar prin hotărârea generală extraordinară a acționarilor.

După felul materializării acțiunilor, avem: acțiuni titluri – de valoare și acțiuni – valori mobiliare.

Acțiunile – titluri de valoare sunt materializate în documente ce atestă date relevante despre emitent și valoarea lor; aceste acțiuni pot fi nominative.

Acțiunile – valori mobiliare sunt acțiuni emise de societățile comerciale, negociate pe o piață de capital. Aceste acțiuni au un regim juridic special de emitere și tranzacționare pe piețele de capital, iar evidența lor se realizează de către un depozitar central.

Obligațiunile

Dacă necesitatea de lichidități a firmei devine o nevoie pregnantă, aceasta poate emite obligațiuni de a obține aceste lichidități. Obligațiunile sunt titluri comerciale de valoare prin care firma obține credite pe termen lung.

Obligațiunile dau dreptul posesorilor lor de a obține o dobândă și de a-și recupera suma investită la scadență sau în tranșe. Posesorii de obligațiuni poartă denumirea de obligatori; calitatea lor nu le dă drepturi în cadrul firmei.

Obligațiunile pot fi:

→ obligațiuni nominative; cuprind numele și sediul persoanelor fizice sau juridice. Drepturile pe care le conferă pot fi exercitate doar de titular, iar modalitatea de transmitere a lor este prin cesiune. Ele pot fi:

a). obligațiuni în formă materială, emise pe suport hârtie

b). obligațiuni dematerializate

→ obligațiuni la purtător; drepturile pe care le conferă revin deținătorului titlului

→ obligațiuni cu bonuri de subscriere (warant)

→ obligațiuni cu cupon zero; nu presupun plăți de dobândă către investitori

→ obligațiuni de participație; rata dobânzii și prețul de rambursare sunt fixate la un nivel minim la momentul emisiunii, dar pot fi majorate

→ obligațiuni convertibile în acțiuni

→ obligațiuni indexate

→ obligațiuni cu dobândă variabilă

→ obligațiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit

Emiterea obligațiunilor se poate efectua în urma hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor societății emitente. Obligațiunile care fac parte din aceeași emisiune, trebuie să aibă o valoare nominală egală.

2.2.1 Cambia

Cambia reprezintă un înscris care conține ordinul dat de o persoană, trăgător, altei persoane, tras, de a plăti o sumă de bani unei alte persoane, beneficiar, la o scadență anume și într-un anumit loc (Anexa 1). Ea poate fi încasată și imediat.

Convenția asupra legii cambiei și biletului la ordin s-a încheiat la Geneva, în 1930. Trăgătorul se poate elibera de garanția acceptării numai prin plată. Cambia poate fi negociabilă și transmisibilă.

BNR a reglementat un sistem informațional menit să crească siguranța operațiilor de plată efectuate prin intermediul cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, prin crearea Centralei Incidențelor de Plăți (Regulamentul nr. 1/2001)

Cambia conține elementele:

● denumirea „cambie” trebuie să apară în titlu

● ordin necondiționat pentru suma de bani care trebuie plătită

● denumirea trasului

● data scadenței

● locul plății

● denumirea trăgătorului

● locul și data emisiunii ei

● semnătura trăgătorului

Operațiunile care pot interveni în procesul de desfășurarea a mijlocului de plată sunt:

→ avalizarea, când trăgătorul poate apela la o garanție

→ andosarea, când cambia este transmisă prin gir

→ scontarea, dacă posesorul cambiei obține suma de pe titlu de la o bancă, înainte de scadență, mai puțin valoarea de scont (comisionul băncii)

→ rescontarea, băncile comerciale preschimbă cambiile la banca centrală

→ operațiuni de comercializare a cambiilor, indiferent de scadența acestora, numită forfetare

→ plata cambiei poate fi făcută în termen de un an de la data emiterii lor

→ cambiile se prescriu în termen de trei ani de la data scadenței

Proprietatea cambiei se transmite prin gir, iar giranții sunt răspunzători de acceptarea cambiei și plata la scadență a acesteia.

Girul este acel act juridic prin care posesorul cambiei, numit girant, transmite altei persoane, numită giratar, toate drepturile izvorâte din titlu, sens în care trebuie dată o declarație scrisă și semnată pe titlu și predat titlul către giratar.

Garantarea plății întregii sume se poate face prin aval; el mărește încrederea care se acordă titlului.

Avantajele cambiei sunt:

◊ transmiterea este simplă și rapidă, prin gir

◊ oferă certitudinea realizării intereselor beneficiarului

◊ oferă garanția solidarității giranților

2.2.2 Cecul

Cecul este instrumentul de plată, prin care trăgătorul dă ordin necondiționat ca banca să plătească o anumită sumă de bani către un beneficiar, din contul său. Este un fomular tipizat al băncii.

Părțile care sunt implicate în mecanismul de plată sunt:

→ trăgătorul

→ trasul (banca)

→ beneficiarul

Titularul contului bancar completează fila de cec, beneficiarul se prezintă la bancă cu această filă, iar banca efectuează plata.

Banca nu plătește cec-ul fără ordinul trăgătorului și fără să existe disponibil în cont. Cecul este plătibil la vedere; pentru siguranța plăților, s-au dezvoltat tehnicile:

◘ plata trebuie să se realizeze în avans

◘ existența unei garanții din partea băncii emitente

◘ eliminarea transferului prin gir

◘ vinculația (livrarea produselor pe numele unei terțe persoane)

Tipurile de cec-uri sunt:

● cec-uri nominative

● cec-uri la purtător

● cec-uri la ordin

● cec-uri barate (generale, speciale, cecuri nebarate)

● cec-uri de călătorie

În România se pot cumpăra cec-uri de călătorie American Express; posesorii beneficiază de unele facilități și gratuități. Solicitanții cec-urilor trebuie să dețină conturi în valută.

Alte variante alte cec-ului sunt: cartea de credit, certificatul de depozit sau conosamentul (încărcarea mărfurilor la bordul unei nave).

2.2.3 Biletul la ordin

Emitentul se obligă să plătească benficiarului o sumă de bani la o dată stabilită dinainte. Această sumă produce și dobândă. Scadența este de maxim 90 de zile (Anexa 3).

Elementele biletului la ordin sunt:

→ denumirea de bilet la ordin

→ locul unde se face plata

→ denumirea beneficiarului

→ locul emisiunii și data

→ semnătura emitentului

Posesorul ordinului de plată trebuie să prezinte biletul la scadență, la locul și adresa care sunt indicat pentru a putea fi plătit.

Beneficiarul biletului la ordin are niște drepturi asupra acestuia. Astfel, el poate să:

a). termenul de scadență curge de la data prezentării acestuia emitentului, pentru avizarea lui

b). poate gira biletul la ordin în favoarea unei terțe persoane

c). poate sconta la bancă biletul la ordin înaintea scadenței acestuia, și va primi suma înscrisă pe acesta

2.2.4 Cardul

Primele carduri au fost emise în SUA în jurul anului 1947, iar apoi s-au extins și în Europa de Vest în anii ’60, dar abia în anii ’80 au început să aibă o extindere puternic dezvoltată. Tot atunci au apărut și cardurile de debit.

Cardul reprezintă un instrument de plată, care permite deținătorului să plătească bunuri și servicii prin rețelele electronice, fără numerar.

Art. 2, alin.1 din Regulamentul nr. 6/2006 al BNR spune că:

„Cardul emis de o instituție de credit este un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informație standardizat, securizat și individualizat, care permite deținătorului său să folosească disponibilitățile bănești proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului și/sau să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deținătorului cardului, în vederea efectuării uneia sau mai mult operațiuni”

Deținătorii cardurilor le pot folosi în scopul:

● achiziționării bunurilor și servicii de la unitățile comerciale care acceptă această formă de plată; aceste plăți presupun existența unui terminal la comerciant, ce permite transferul informațiilor asupra plăților până la unitatea autorizată, banca emitentă

● retragerea de numerar fără să se deplaseze la unitatea bancară emitentă

Se disting mai multe feluri de carduri:

1). cardul de credit

2). cardul de debit

3). cardul de cumpărături

4). cardul smart

5). carduri multifuncționale

Cardul de credit atestă faptul că posesorului acestuia i-a fost deschisă o linie de credit, până la un plafon stabilit în funcție de veniturile posesorului de card. Dobânda cardurilor de credit este mai mare decât dobânzile creditelor bancare clasice, și se calculează la suma care a fost folosită din acest plafon. Rambursarea se poate face în totalitate sau în rate.

Cardul de cumpărături este emis de magazine, pentru asigurarea loialității clienților lor, și asigurarea unor facilități pentru aceștia.

Cardul de debit este cardul prin care deținătorul se folosește doar de disponibilitățile proprii existente într-un cont curent.

Prin intermediul cărților de plată internațională, plata în valută pe teritoriul național este considerat încasarea unui export. La un volum mare al acestor cărți de plată, deficitul balanței de plăți scade.

Cap. 3 Derularea plăților fără numerar prin intermediul băncii ING România

Globalizarea comerțului, rapiditatea cu care se transmit informațiile, cu care se fac schimburi și plăți a atins apogeul în zilele noastre.

Ținând seama de acest lucru, sistemele financiare au cunoscut și ele o dezvoltare accelerată în ultimii ani, iar instituțiile bancare, mai ales, trebuie să se evidențieze pe această piață extrem de competitivă, cu produse foarte inovatoare, rapide și de siguranță maximă, care să satisfacă nevoile și preferințele clienților.

Și în România, banca care ține evidența riguroasă a operațiilor desfășurate, are o ofertă atractivă de produse și servicii cu costuri cât mai mici, asigură confidențialitatea și securitatea datelor, astfel menținând încrederea clienților, este bine văzută și bine primită pe piață, mai ales în actualele condiții economice și ale crizei mondiale, a căror efecte încă se resimt.

O astfel de bancă este banca ING România, preocupată în atingerea standardelor practicate de băncile internaționale, pentru a câștiga noi clienți și a fideliza pe cei existenți.

Prin produsele și serviciile sale, ING BANK România are ca principală preocupare faptul de a asigura clienților săi servicii de încredere, care să fie eficiente și flexibile, adaptate la cerințele schimburilor comerciale și la contextul economic, în general.

Transferul fondurilor prin rețeua bancară, în ceea ce privește activitatea monetară și de comerț, este rezultatul unor schimburi, de mărfuri sau servicii, și dispunerea unor plăți. Personalul băncii ING cunoaște foarte bine toate mecanismele plăților pentru a-și putea sfătui clienții, atât persoane fizice, cât și persoane juridice.

Clienții, mai ales societățile comerciale, își aleg tehnicile de decontare în funcție de încrederea pe care o au în partenerii lor de afaceri, de volumul și valoarea tranzacțiilor, de legătura pe care o au cu partenerii de afaceri, bonitatea acestora și caracteristicile mărfurilor comercializate.

În anumite situații, banca se constituie garant pentru clienții săi, pentru susținerea afacerilor acestora, contra unui comision.

3.1 Prezentarea ING România

ING Bank România este o parte a ING Group, o instituție financiară internațională de origine olandeză care include servicii de creditare, asigurări și de management al activelor pentru mai mult de 85 de milioane de clienți.

ING Group este unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din lume; el este prezent în 64 de țări și are peste 100.000 de angajați.

ING Bank este prima instituție internațională care a deschis o sucursală în România după anul 1989, fiind și prima bancă care a funcționat la standarde europene. Banca ofertă o gamă largă de servicii și produse de înaltă calitate și profesionalism, tuturor categoriilor de clienți: persoane fizice, companii mici și mijlocii, companii mari și instituții financiare.

Pe lângă instituția bancară, ING România mai este prezent prin următoarele divizii:

● ING Asigurări de viață

● ING Pensii

● ING Leasing

România a fost considerată o piață în dezvoltare cu un potențial foarte ridicat pentru investitori. ING deține o poziție foarte bună pe piață; este lideră pe piață de brokeraj și pe piața financiară primară și secundară; este cea mai mare bancă custode și liderul pieței de asigurări de viață din România. ING România a fost prima instituție bancară care a oferit și persoanelor juridice gama completă de servicii electronice: ING OnLine, Self'Bank și Home'Bank.

ING Bank a introdus în premieră în România, produsele și serviciile:

→ primul furnizor de servicii bancare electronice – 1995

→ prima sindicalizare internațională – 1996

→ primul furnizor de servicii de custodie – 1996

→ prima instituție financiară care a tranzacționat titluri de stat

→ prima bancă străină care a deschis o rețea de sucursale – 1997

→ a introdus Private Wealth Management – 2001

→ prima instituție care a lansat produse de tip pensii suplimentare – 2002

→ a introdus un Serviciu Vocal Interactiv pentru clienții săi, persoane fizice sau juridice

→ prima instituție financiară care a introdus Self'Bank – 2004

→ introducerea MasterCard cu tehnologia cip – 2006

→ prima soluție de mobile payment – 2008

→ prima bancă care a dat posibilitatea de reîncărcare a cartelelor de telefonie mobilă prin internet banking – 2010

→ prima soluție în internet banking pentru plata facturilor prin scanare pe mobile – opțiunea FastPay – 2012

MiFID reprezintă Directiva privind Piețele de Instrumente Financiare nr. 2004/39/CE care a fost transpusă în legislația românească prin Regulamentul CNVM nr. 32/2006 privind serviciile de investiții financiare. Obiectivele principale ale MiFID sunt protejarea investitorilor, consolidarea competiției în sectorul serviciilor financiare precum și o mai mare transparență a pieței. MiFID se referă la aproape toate instrumentele financiare și serviciile de investiții.

MiFID face distincția între trei categorii de clienți: clienții de Retail, clienții Profesionali și Contrapărți eligibile, pentru că diferitele tipuri de clienți ar trebui să beneficieze de niveluri diferite de protecție a investitorilor și să primească informații adecvate cu privire la serviciile de investiții.

MiFID impune cerințe stricte referitoare la conduita în afaceri în ceea ce privește afacerile realizate cu investitori profesionali. Mai mult, un client are posibilitatea de a alege să fie inclus într-o categorie diferită de clienți, ceea ce îi va permite să beneficieze de un nivel diferit de protecție a investitorului.

ING Bank România este banca care beneficiază de ratingul „AA”, acordat de agenția internațională Standard&Poor's, care înseamnă că ING furnizează clienților o securitate financiară foarte bună.

Serviciile și produsele oferite de bancă persoanelor fizice și juridice includ produse de creditare, efectuarea plăților și cash management. Produsele și serviciile sunt sprijinite de cele mai mari operațiuni de pe piețele financiare, comercializate și distribuite de produsele financiare: schimbul valutar, piața monetară și derivatele.

Oferta de produse și servicii a ING urmărește:

→ îmbunătățirea lichidității clienților și efectuarea unor plăți cât mai eficiente

→ scurtarea perioadei de încasare, prin reducerea nevoii de finanțare

→ o administrare eficientă a conturilor

Prin sistemul ING Home'Bank, banca desfășoară niște servicii de eficiență maximă: verificarea balanțelor, depozitelor și asigurărilor aferente creditelor, transferuri și plăți atât în lei, cât și în valută, mecanismele liniilor de credit, plata facturilor, schimb valutar, rapoarte de lucru la fiecare 30 de minute, aprobare la distanță a plăților, extrase de cont, emiterea cecurilor de călătorie, acordarea avansurilor pe termen scurt, emiterea garanțiilor de plată, pre-finanțarea exporturilor, vânzare de acțiuni și leasing financiar.

Fig.3.1 Cele mai mici comisioane la transferurile în valută prin internet banking; sursa: www.bancherul.ro

ING România își îmbunătățește continuu calitatea produselor și serviciilor sale, introducând unele noi; de exemplu, decontarea electronică a taxelor vamale și debitarea directă on-line.

Departamentul Trezorerie a băncii are o echipă cu rezultate excelente în promovarea și marketarea produselor și instrumentelor cu venit fix, în sindicalizare, tranzacții pe piață, vânzare și cercetare de piață. Departamentul oferă clienților persoane juridice companii mari și instituțiilor accesul la piețele financiare majore, cu produse diversificate și cu calitate ridicată.

Cel mai importante produse ale departamentului Trezorerie sunt:

→ obligațiunile corporative și guvernamentale

→ produse de trezorerie

→ derivate de credit și produse derivate pe rata dobânzii

→ produse și finanțări structurale

Domeniile în care banca ING a finanțat proiecte de investiții sunt: telecomunicațiile, energia, infrastructura, resursele naturale. De asemenea, se oferă servicii de finanțare a exporturilor de bunuri de capital provenind din țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) către piețele emergente și exporturi din România către state în curs de dezvoltare; oferă și pachete de finanțare care comasează creditele de export cu asigurare din partea Agenției de Creditare a Exportului.

Finanțarea achizițiilor de firme se face prin finanțarea celor care cumpără pachete de capital la diverse firme sau finanțarea creșterilor de capital din partea acționarilor, prin intermediul unor companii de investiții.

Pentru microîntreprinderi, ING Bank România oferă linia de credit ING Profesional Extra'ROL, cu limita maximă de 350.000 lei sau până la 35% din cifra de afaceri anuală, în funcție de performanțele financiare, capacitatea de plată și gradul de îndatorare, cu perioada de creditare 12 luni, și o garanție mobiliară asupra creanțelor din activitatea societății, bunurilor societății sau altor bunuri mobile.

ING Bank oferă și credit de investiții cu ipotecă atât microîntreprinderilor, cât și PFA-lor și Întreprinderile Mici și Mijlocii, cu limita maximă în valoare de 3.500.000 lei, în funcție de rezultatele lor financiare, perioada de creditare fiind între 1 și 15 ani și cu ipotecă de rangul I pe proprietate și asigurarea acestei proprietăți în favoarea băncii.

Clienților săi persoane juridice, ING Bank le oferă următoarele grupe de produse și servicii:

► soluții de management al lichidităților (conturi curente, carduri Visa Business, servicii de internet banking, instrumente de plată)

► credite pentru descoperiri de conturi

► credite pe termen scurt

► credite pentru investiții

► proiecte de investiții finanțate din Fonduri Europene

► soluții pentru reducerea riscurilor

► garanții bancare

► acreditive

► factoring & reverse factoring

► accesul pe piețe financiare interne și internaționale

Banca ING România s-a implicat în două împrumuturi sindicalizate pentru Banca Națională a României, emisiuni de euro-oblogațiuni de către BNR și Ministerul de Finanțe, primul împrumut sindicalizat pentru Renel și împrumuturi pe termen scurt către Petrom și Romtelecom.

Conform unui sondaj Gfk de gestionare a reputației, comandat la sfârșitul anului 2013, ING Bank este printre primele patru bănci din România, care se bucură de cea mai bună reputație. Banca cu cea mai bună reputație este cea orientată către oameni, foarte orientată de satisfacerea clienților și condusă cu onestitate, transparență și responsabilitate.

3.2 Modalități de plată la banca ING România

Instrumentele de plată fără numerar, utilizate pentru procesele de plată a relațiilor comerciale sunt cec-urile și biletele la ordin.

În activitatea unei firme aceste instrumente de plată au următoarea utilitate:

a). prin acceptarea instrumentelor de plată, clientul băncii poate prezenta băncii ING pentru procesare, prin sistemul SENT, instrumente de plată emise de către alte bănci, pentru care clientul ING este beneficiar, sau de către Banca ING, în cazul în care clientul ING este plătitorul

b). prin emiterea instrumentelor de debit, momentul plății produselor achiziționate de către clientul ING este amânat, iar vânzătorul are garanția că își va încasa plata, la o anumită dată

c). biletele la ordin emise de Banca ING clienților săi pot fi folosite drept garanție bancară pentru creditele capitalului de lucru

d). în situația avalizării, crește nivelul de siguranță cu privire la încasarea sumelor de bani; beneficiarul are o garanție în plus că plata se va efectua, pentru că o terță persoană garantează această plată

e). dacă emite cec-uri sau bilete la ordin, firma se va putea folosi mai mult timp de lichiditățile pe care le are pentru alte activități

Cecurile sau biletele la ordin se solicită la sediile sucursalelor ING din țară; în termen de cinci zile de la această solicitare, instrumentele de plată vor ajunge la solicitanții lor. Atât cec-urile, cât și biletele la ordin se pot emite doar pe contul curent ING Cont'ROL, pe care firma îl deține deja fiind client ING Profesional.

Biletul la ordin pune în legătură emitentul și beneficiarul sumei de bani. Biletul este creat de emitent, în calitate de debitor, care se obligă să plătească o anumită sumă de bani, la o anumită dată, beneficiarului.

În cadrul biletului la ordin, trebuie să apară obligatoriu următoarele elemente:

→ denumirea de „bilet la ordin”

→ plata necondiționată a sumei de bani

→ numele beneficiarului

→ semnătura emitentului

→ numele emitentului

→ codul emitentului

Mecanismul plății prin bilete la ordin sau prin cec-uri este:

Cecul este un instrument de plată prin care, în baza unui disponibil constituit la o bancă, dă un ordin necondiționat acesteia, aflată în poziția de tras, să plătească, la momentul în care este prezentat, o sumă determinată unei terțe persoane, beneficarului.

Banca ING eliberează clienților săi mai multe formulare într-un carnet tipizat, pe care aceștia le vor folosi când au nevoie. Elementele obligatorii aferente unei file de cec sunt:

→ denumirea de „cec”

→ ordinul de a plăti suma de bani trecută pe filă

→ numele trasului

→ data emiterii

→ semnătura trăgătorului

→ numele trăgătorului

→ codul trăgătorului

Cec-ul este plătibil la vedere, în comparație cu biletul la ordin care poate avea o dată scadentă viitoare.

Procesul de activare a biletelor la ordin și a cec-lor la ING România:

Pentru a folosi cu succes sistemul biletelor la ordin și a cec-lor, clienții ING România trebuie să-și activeze acest sistem în aplicația RECORD Profesional. În cadrul acestei aplicații, clienții trebuie să-și activeze „Serviciul de cecuri și bilete la ordin”, meniul „Cecuri și bilete la ordin” și opțiunea de „Activare serviciu cecuri și bilete la ordin”. Pentru mandatarea altor persoane la folosirea mijloacelor de plată ING, acestea trebuie să fie mandatate pe Cont'ROL.

În urma activării, clienții vor primi următoarele documente din partea ING:

● cererea de activare a Serviciului cecuri și bilete la ordin

● condiții de emitere și procesare cecuri și bilete la ordin

● lista de taxe și comisioane aferente mijloacelor de plată

● cut off time file

● ghidul de completare a cecurilor și a biletelor la ordin

Totodată, personalul băncii ING România va verifica dacă nu au intervenit modificări în activitatea și datele companiei, și în cazul reprezentanților legali ai acesteia și dacă există restricții pe conturile firmei. Firma trebuie, de asemenea, să aibă activat serviciul Home Bank.

Persoanele cu drept de semnătură pe cecuri și bilete la ordin pot fi doar persoanele mandatate pe contul firmei – Cont'ROL, până în momentul în care persoana unic autorizată revocă acest lucru.

Procesul de emitere al cecului sau al biletului la odin la ING Bank este:

Dacă clientul are deja contul curent deschis și există disponibil în acel cont, emiterea cecurilor și biletelor la ordin se poate face odată cu activarea Serviciului de cecuri și bilete la ordin. Reprezentantul băncii ING România va face aplicația pentru emiterea cecurilor și biletelor la ordin prin RECORD Profesional.

Numărul maxim de instrumente de plată ce pot fi solicitate de o firmă în cadrul unei aplicații este de 100 de cecuri sau 100 de bilete la ordin., iar numărul minim din cadrul unei aplicații este de 5 cecuri sau bilete la ordin.

Etapele pe care reprezentantul băncii trebuie să-i urmeze pentru emiterea cecurilor sau biletelor la ordin sunt:

→ reprezentantul băncii ING este obligat să informeze clienții despre comisioanele și taxele aferente mijloacelor de plată solicitate de către aceștia

→ trebuie să identifice persoana autorizată de către firmă să o reprezinte și dacă au intervenit modificări în datele firmei și acțiunile ei

→ apoi, reprezentantul băncii ING România va accesa meniul „Cecuri și Bilete la Ordin” și opțiunea de „Emitere serviciu Cecuri și Bilete la Ordin”

→ verifică dacă societatea are disponibil în cont pentru numărul de cecuri sau bilete la ordin solicitate

→ selectează tipul mijlocului de plată cerut de reprezentantul firmei (cec sau bilet la ordin) și completează în aplicație numărul de bilete sau cecuri solicitate de către client, sau și una și alta

→ în caz că reprezentantul firmei solicită cecuri, se verifică automat la CIP (incidente bancare, interdicții bancare) în RECORD Profesional

→ se eliberează reprezentantului firmei formularele de emitere serviciu cecuri și bilete la ordin pentru ca acesta să le citească și să le semneze

În momentul când clienții depun la banca ING România instrumente de plată pentru a fi încasate, se succed următoarele etape:

○ depunerea sau prezentarea de instrumente de plată pe suport hârtie, la ghișeele băncii, este permisă fără a fi nevoie de identificarea prealabilă a persoanei

○ totuși, borderoul de încasare trebuie să fie semnat de către persoana autorizată în acest sens, pentru contul pe care se face depunerea spre încasare a instrumentelor de plată

○ după ce instrumentul de plată va fi acceptat de banca plătitoare și plata se efectuează, ING Bank va credita contul clientului său cu suma primită și va retrage în mod automat comisionul de procesare a operațiilor efectuate cu mijloacele de plată

Dacă termenul de încasare al cecului sau biletului la ordin este foarte aproape de data depunerii spre încasare a mijlocului de plată, clientul ING trebuie să completeze un proces verbal în care menționează că este de acord cu depunerea acestor mijloace de plată, cu riscul ca prin parcurgerea circuitului de compensare/decontare, se va putea depăși termenul în care beneficiarul poate să acționeze împotriva emitentului ca urmare a unui eventual refuz la plată din partea acestuia.

Dacă instrumentul de plată este refuzat de către banca plătitoare, ING Bank va anunța clientul în ziua în care a primit refuzul total sau parțial la plată de la banca plătitoare, pentru ca clientul să se prezinte la Agenția în care a depus mijlocul de plată, pentru a ridica, originalul instrumentului de plată refuzat.

3.3 Mecanismul plăților în cadrul operațiilor comerciale

Cecul este un instrument de plată cu decontare la vedere și este plătibil în ziua prezentării la plată de către tras.

În România, conform prevederilor Legii nr. 59/1934 asupra cecului și a Normelor-cadru ale BNR nr. 7/1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți bancare cu cecuri, cu modificările și completările ulterioare, pentru un cec emis și plătibil în țară, plătitorul este obligat să-l prezinte la plată în termen de 8 zile, dacă este emis în aceeași localitate unde se va face și plata lui, sau în termen de 15 zile, daacă plata se va face în alt județ.

Dacă cecul este emis într-o altă țară europeană, plătibil în România, trebuie să fie prezentat la plată în termen de 30 de zile de la data emiterii lui, iar în cazul unei țări ne-europene în termen de 70 de zile de la data emiterii lui.

Dacă cecul este plătibil în altă țară, prezentarea pentru plata lui se va face în funcție de legislația existentă în acea țară.

Dacă cecul este depus la bancă cu borderou, înainte de data scadenței lui, banca este obligată să-l prezinte băncii plătitoare care trebuie să-l deconteze fără să mai țină cont de data emiterii.

Dacă nu există fonduri suficiente pentru decontarea lui sau nu există fonduri disponibile deloc, pentru plata cecului remis spre încasare, în intervalul stabilit prin lege sau în alte cazuri stabilite prin Regulamentul BNR 1/2001 privind Centrala Incidențelor de Plăți, plătitorul nu va mai avea voie timp de un an să elibereze file cec, și poate fi denunțat organelor de cercetare și urmărire penală; înregistrarea în Centrala Incidentelor de Plăți se păstrează timp de cinci ani.

Biletul la ordin este înscrisul prin care emitentul se obligă să plătească beneficiarului, o anumită sumă de bani, la locul și scadența desemnate pe bilet.

Conform Legii 58/1934 și Normei-cadru BNR 6/1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin, dacă biletul este plătibil la o anumită zi, beneficiarul este obligat să-l prezinte la plată, fie în acea zi, fie în următoarele două zile lucrătoare.

Biletul la ordin trebuie prezentat de posesorul lui, la viză, în termen de 1 an de la data emiterii. El poate fi emis în alb, doar cu semnătura emitentului, denumirea de „bilet la ordin” și data emiterii. Trebuie prezentat la plată în maxim 1 an de la data emiterii.

Dacă este depus la bancă cu borderou înainte de data scadenței, el nu va fi decontat decât la scadență, totuși.

Pentru a fi valide, mijloacele de plată, trebuie să aibă toate câmpurile obligatorii completate clar și corect:

○ data emiterii

○ data scadenței

○ suma în cifre și în litere

○ semnătura și stampila plătitorului

○ locul unde se efectuează plata

○ locul unde se emite mijlocul de plată

Cecurile și biletele la ordin vor fi primite dacă au atașat formularul intern ING „Borderoul cecurilor/biletelor la ordin/cambiilor prezentate la ING”, completat și semnat de persoana autorizată, pe toate cele trei file ale lor. Pentru fiecare instrument de plată se completează un astfel de formular.

Comisionul de remitere va fi perceput de către bancă indiferent dacă beneficiarul plății încasează sau nu instrumentul de plată.

Cecurile și biletele la ordin remise spre încasare vor fi primite numai cu formularul intern ING „Borderoul cecurilor prezentate la ING”, completate cu toate datele, semnat și ștampilat pe ambele file ale borderoului. Pe acest borderou se pot completa mai multe instrumente de plată.

Dacă cecurile sunt emise în EUR, USD sau alte valute durează aproximativ o lună, până la încasarea banilor în contul beneficiarului.

Dacă avem un cec emis în USD, de către o bancă din SUA, acesta este trimis spre prezentare către JP Morgan Chase Bank.

Dacă în decurs de o lună banii nu sunt încasați în contul beneficiarului, departamentul Încasări Cecuri demarează anchete privind stadiul decontării sumelor.

ING România emite cecuri doar în USD sau GBP, pentru restul se recomandă transferul bancar.

Concluzii și propuneri

Piața bancară românească a ajuns la maturitate, iar concurența între bănci este mare. Dezvoltarea și globalizarea comerțului, a informațiilor, a formelor de plată au dus la o utilizare pe scară largă a mijloacelor de plată electronice, atît de persoane fizice, cât mai ales de cele juridice.

Ritmul creșterii economice, dezvoltării piețelor comerciale din Europa, și mai ales dezvoltarea celor din Europa Centrală și de Est, au adus la apariția multor firme, întreprinderi mari și mijlocii, care revoluționează sistemele de plăți și au nevoie de mijloace de plată rapide și sigure.

Consolidarea băncilor și forța lor face ca plățile să fie părți din rețele mondiale, cu costuri cât mai reduse, crescând astfel competitivitatea tranzacțiilor.

În apariția și dezvoltarea mijloacelor de plată moderne și revoluționare, legislația aferentă sistemului bancar și atribuțiile guvernelor influențează modul cum decurg plățile naționale, internaționale, relațiile partenerilor de afaceri, nivelul costurilor și comisioanelor bancare.

Unul dintre cele mai mari defecte al sistemului bancar românesc este legislația aferentă mijloacelor de plată.

Astfel, biletele la ordin sunt cele mai utilizate mijloace de plată folosite de firmele din România, dar din pricina legislației permisive, cecurile și biletele la ordin unor persoane juridice sunt adevărate „țepe”, iar afacerile de bună credință au de suferit.

Oamenii de afaceri români așteaptă cu interes înăsprirea pedepselor legate de folosirea fără acoperire a mijloacelor de plată, un sistem fiscal mult mai relaxat decât cel de acum și o promovare mai puternică, și cu ajutorul statului a produselor românești pe piețele autohtone și străine, mai ales a celor comunitare.

Banca ING România trebuie să țină cont de nevoile clienților lor și să continue să investească în mijloace fixe, calitate și factorul uman.

Bibliografie

Cerna S. – Monedă și finanțe internaționale, Ed. Universitatea de Vest, Timișoara, 2012

Cocriș V., Sireteanu E., Andreiș M.A. – Activitatea bancară și integrarea monetară europeană, Ed. Universitatea „A.I.Cuza”, Iași, 2013

Crețoiu G., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Ed. CHBeck, București, 2011

Croitoru L. – În apărarea piețelor, Ed. Curtea Veche, București, 2012

Boaja M., Sorin R. – Relații financiar-monetare internaționale, Ed. Univers, București, 2007

Bojeșteanu E. – Relații monetar-financiare internaționale, ASE, București, 2009

Cărpenaru S.D. – Drept comercial român, Ed. Universul Juridic, București, 2008

Drăgoescu E. – Fondul Monetar Internațional, Ed. D. Cantemir, Tg. Mureș, 2000

Nedelescu M., Stănescu C. – Produse și servicii bancare, Ed. Universitară, București, 2012

Poanta D. – Instrumente de plată. Sisteme de plăți, Ed. Universitară, București, 2010

Tenca I., Bolocan M. D. – Performanță și risc în bănci, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2011

Norme-cadru BNR nr. 6/1994, privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin, Monitorul Oficial 119/14.06.1995

Norme-cadru BNR nr. 7/1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți cu cecuri, Monitorul Oficial 119/14.06.1995

Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial 1066/17.11.2004

Legea 297/2004 privind piața de capital, Monitorul Oficial 571/29.06.2004

Legea 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, Monitorul Oficial 100/01.05.1934

Legea 59/1934 asupra cecului, Monitorul Oficial 100/01.05.1934

Regulamentul 1/2001 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plăți, Monitorul Oficial 120/09.03.2001

Regulamentul 6/2006 privind emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și relațiile dintre participanții la tranzacțiile cu aceste instrumente, Monitorul Oficial 927/15.11.2006

www.anunțuri-romania.ro

www.bancherul.ro

www.bnr.ro

www.credit-expres.ro

www.fmi.ro

www.ing.ro

www.tribuna juridică.eu

Anexa 1 Cambia

Anexa 2 Cec-ul

Anexa 3 Biletul la ordin

Anexa 4 Topul băncilor cu cele mai mici comisioane la internet banking; sursa: www.bancherul.ro