Metode de Estimare a Calitatii Infrastructurii de Cazare din Regiunea de Dezvoltare Ne

INTRODUCERE

Tema prezenței lucrări este “Metode de estimare a calității infrastructurii de cazare în Regiunea de Nord-Est”. Calitatea infrastructurii de cazare este importanta deoarece, fără structuri de cazare sau în cazul în care acestea nu sunt echipate corespunzător cu toate dotările tehnico-edilitare necesare oferirii unor servicii de calitate turiștilor, sectorul turismului este defavorizat.

Această problemă a mai fost studiată, chiar pentru fiecare regiune în parte a României, însă pentru puține din zonele cu problem s-au luat măsuri. Pentru a rezolva aceste probleme este necesară promovarea unor programe de lucrări publice pentru îmbunătățirea calității serviciilor de alimentare cu apa, de canalizare și a rețelei de alimentare cu gaz metan ale regiunii în vederea creșterii atractivității acestor zone, al standardului de viață al comunității și îmbunătățirea condițiilor de cazare în structurile cu funcțiuni de primire turistică. Unitățile care au apărut și s-au dezvoltat din inițiativă privată, oferă un bun contraexemplu, reprezentând o alternativă de succes, apreciată de clienți.

În primul capitol am ales să abordez premisele calității infrastructurii de cazare. Aici am prezentat aspectele legislative privind clasificarea structurilor de cazare, contextul socio-economic al turismului și dotările tehnico-edilitare ale regiunii de nord-est.

În al doilea capitol am prezentat indicatorii cantitativi și calitativi ai infrastructurii de cazare, unde am prezentat particularitățile elaborării indicatorilor de măsurare și evaluare a activității turistice și indicatorii calității infrastructurii de cazare.

Capitolul trei este rezervat unui studiu al calității infrastructurii în regiunea de nord-est unde am analizat confortul tehnico-edilitar al regiunii de nord-est, infrastructura de cazare și calitatea infrastructurii de cazare în regiunea de nord-est.

Studierea calității infrastructurii de cazare este necesară pentru analiza problemelor întâlnite într-o anumită zonă pentru a stabilii gradul de dificultate al problemelor în zona respective și necesarul remedierii acestora. Aceste studii sunt făcute de către autoritățile locale ale fiecărei regiuni și chiar pentru fiecare județ în parte și sunt prezentate în planurile regionale de dezvoltare a zonei respective alături de celelalte probleme. Studierea problemelor infrastructurii de cazare și întocmirea planurilor de dezvoltare nu asigura rezolvarea problemelor.

Metode de estimare a calitatii infrastructurii de cazare din Regiunea de Dezvoltare NE

CAPITOLUL 1 PREMISELE CALITATII INFRASTRUCTURII

DE CAZARE

Aspecte legislative privind clasificarea structurilor de cazare

Contextul socio-economic

Dotarile tehnico-edilitare ale regiunii de NE

CAPITOLUL 1 PREMISELE CALITATII INFRASTRUCTURII

DE CAZARE

1.1. Aspecte legislative privind clasificarea structurilor de cazare

HOTARAREA nr. 709 din 10 iunie 2009 privind clasificarea structurilor de cazare: In temeiul art. 108 din Constituția României, republicatã, și al art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și funcționarea activitãții de turism în România, aprobatã cu modificãri și completãri prin Legea nr. 755/2001 , cu modificãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1 (1) Structurile de cazare, indiferent de forma de proprietate și organizare, se clasificã în funcție de caracteristicile constructive, de calitatea dotãrilor și a serviciilor prestate.

(2) În scopul protecției turiștilor serviciile de cazare și alimentație publicã se asigurã numai în structuri de cazare clasificate

(3) Prin structuri de cazare clasificate, în sensul prezentei hotãrâri, se înțelege orice construcții și amenajãri destinate, prin proiectare și execuție, cazãrii sau servirii mesei pentru turiști, împreunã cu serviciile specifice aferente

(4) Structurile de cazare includ:

a) structuri de cazare cu funcțiuni de cazare turisticã: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hoteluri pentru tineret, hosteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanțã, campinguri, apartamente sau camere de închiriat în locuințe familiale ori în clãdiri cu altã destinație, nave fluviale și maritime, pensiuni turistice și pensiuni agroturistice și alte unitãți cu funcțiuni de cazare turisticã;

De la data în care operatorul economic a înaintat documentația în vederea calsificării, poate pune în funcțiune pe propria răspundere structura de primire turistică respectivă la numărul de stele (flori) solicitat, urmând ca la primirea efectivă a certificatului de clasificare să își continue activitatea la categoria înscrisă în certificatul de clasificare obținut. Punerea în funcțiune este condiționată de deținerea autorizațiilor legale: sanitară, sanitar-veterinară și  de mediu, după caz, pentru fiecare structură de primire turistică ce face obiectul clasificării sau a declarației pe propria răspundere inregistrată la Registrul Comertului cu privire la  îndeplinirea condițiilor de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar și protecției mediului, conform Legii nr. 359/2004, cu modificările si completarile ulterioare, precum  și de deținerea autorizației privind prevenirea si stingerea incendiilor.

În România sunt autorizate să funcționeze următoarele unitățile turistice cu funcțiuni de cazare, clasificate pe stele sau flori:

    1. hoteluri de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
    2. hoteluri-apartament de 5, 4, 3, 2 stele;
    3. moteluri de 3, 2, 1 stele;.
    4. hosteluri de 3 , 2 si 1 stele
    5. vile de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
    7. bungalowuri de 3, 2, 1 stele;
    8. cabane turistice de 3, 2, 1 stele;
    9. campinguri, sate de vacanță, popasuri turistice, căsute tip camping, de 4,3, 2, 1 stele
  10. pensiuni turistice si pensiuni agroturistice  de 5, 4, 3, 2, 1 stele/flori;
  11. apartamente sau camere de închiriat de 3, 2, 1 stele;
  12. structuri de primire cu funcțiuni de cazare pe nave fluviale și maritime de 5, 4, 3, 2, 1 stele.

O altă prevedere o constituie obligația agenților economici ca în spațiile de cazare, precum și în grupurile sanitare (cu excepția WC exterioare) să  asigure în sezonul rece o temperatură minimă de 18 grade C și în sezonul cald de maxim 25 grade C.

b) structuri de cazare cu funcțiuni de alimentație publicã: unitãți de alimentație din incinta structurilor de primire cu funcțiuni de cazare, unitãți de alimentație publicã situate în municipii și în stațiuni turistice.

ART. 2 (1) Clasificarea structurilor de cazare se face de cãtre c ul Turismului care elibereazã certificatul de clasificare.

(2) Operatorul economic, proprietar sau administrator de structuri de cazare, solicit Ministerului Turismului clasificarea acestora cu minimum 30 de zile înainte de darea lor în folosințã.

(3) În termen de 30 de zile de la data înregistrãrii cererii și a 1documentației complete necesare, Ministerul Turismului efectueazã verificãrile și elibereazã certificatul de clasificare.

În cazul în care nu sunt îndeplinite criteriile pentru categoria minimã de clasificare, Ministerul Turismului comunicã operatorului economic motivul pentru care structura de primire turisticã nu poate fi clasificatã.

(4) În situația în care s-au modificat condițiile care au stat la baza acordãrii clasificãrii, operatorul economic este obligat sã solicite o nouã clasificare a structurii de cazare în cauzã în termen de 30 de zile de la apariția modificãrilor.

ART. 3(1) Certificatele de clasificare sunt valabile pânã la modificarea criteriilor și condițiilor de clasificare pentru care se acordã. Operatorul economic va solicita preschimbarea certificatului de clasificare în situația în care criteriile de clasificare nu mai corespund categoriei acordate.

(2) În termen de 30 de zile de la data înregistrãrii cererii operatorului economic de preschimbare a certificatului de clasificare, Ministerul Turismului va proceda la reverificarea structurii de cazare în cauzã și va elibera un nou certificat de clasificare, corespunzãtor criteriilor de clasificare îndeplinite de operatorul economic. Dacã nu sunt îndeplinite criteriile pentru categoria minimã de clasificare, se procedeazã la retragerea certificatului de clasificare.

ART. 4 Este interzisã funcționarea structurilor de cazare fãrã certificate de clasificare, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altã structurã a spațiilor decât cea stabilitã prin anexa la certificatul de clasificare.

ART. 5(1) Denumirea, tipul și însemnele privind nivelul de clasificare al structurii de cazare se expun la loc vizibil, în exteriorul clãdirii, iar certificatul de clasificare, numãrul de telefon al Ministerului Turismului și al Autoritãții Naționale pentru Protecția Consumatorilor se afișeazã vizibil și în mod lizibil la recepție, în holul structurilor de cazare care nu dispun de recepție și în spațiul de la intrare în saloanele de servire a mesei, pentru a fi cunoscute de turiști.

(2) Certificatul de clasificare și anexa la acesta privind structura spațiilor se pãstreazã în permanențã în structura de primire turisticã în cauzã, pentru a fi prezentate organelor de control abilitate.

ART. 6 Criteriile de clasificare a structurilor de cazare se stabilesc de Ministerul Turismului prin ordin al ministrului, care se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ART. 7(1) În scopul protecției turiștilor și al alinierii la standardele europene privind calitatea serviciilor, operatorii economici proprietari sau administratori de structuri de cazare au obligația sã asigure ca activitatea acestor structuri sã se desfãșoare cu respectarea urmãtoarelor reguli de bazã:

menținerea grupurilor sanitare în perfectã stare de funcționare și curãțenie;

urnizarea apei calde la grupurile sanitare și în spațiile de producție din structurile de cazare unde acest criteriu este obligatoriu, potrivit criteriilor prevãzute la art. 6;

asigurarea unei temperaturi minime de 18 grade C în timpul sezonului rece în spațiile de cazare și de servire a mesei;

deținerea autorizațiilor: sanitarã, sanitar-veterinarã, de mediu și de prevenire și stingere a incendiilor – PSI, în cazul unitãților pentru care, potrivit legii, este obligatorie obținerea acestora;

organizarea programelor artistice, a audițiilor muzicale, video, TV, organizate în aer liber, în construcții deschise, cum sunt cele care nu au toate laturile și acoperișul izolate fonic, precum și în construcții provizorii, cum sunt corturile, terasele acoperite și altele asemenea, sã respecte nivelul maxim de zgomot stabilit prin reglementãrile specifice;

funcționarea structurilor de cazare numai în clãdiri salubre, cu fațade zugrãvite și bine întreținute;

respectarea reglementãrilor legale în vigoare ce privesc activitatea desfãșuratã prin structura de primire turisticã

expunerea la loc vizibil a firmei cu denumirea și tipul unitãții și însemnele privind categoria de clasificare.

(2) Operatorii economici care administreazã structuri de primire turisticã clasificate de pe litoralul românesc au obligația sã asigure funcționarea structurilor de primire turisticã cu funcțiuni de cazare și a celor de alimentație publicã pe toatã perioada sezonului touristic estival, respectiv în perioada 1 mai – 30 septembrie a fiecãrui an.

ART. 8(1) Certificatul de clasificare se retrage de cãtre personalul de specialitate al Ministerului Turismului atunci când nu sunt respectate una sau mai multe dintre regulile

stabilite la art. 7 alin. (1).

(2) Restituirea certificatului de clasificare retras se va face dupã ce personalul de specialitate al Ministerului Turismului constatã remedierea deficiențelor semnalate.

(3) Ministerul Turismului va publica periodic lista cuprinzând structurile de cazare cãrora le-au fost retrase certificatele de clasificare și, respectiv, lista celor cãrora le-au fost restituite certificatele de clasificare. Publicarea se va face cel puțin într-un cotidian central și cel puțin în unul local din județul în care sunt situate structurile de cestival, respectiv în perioada 1 mai – 30 septembrie a fiecãrui an.

ART. 8(1) Certificatul de clasificare se retrage de cãtre personalul de specialitate al Ministerului Turismului atunci când nu sunt respectate una sau mai multe dintre regulile

stabilite la art. 7 alin. (1).

(2) Restituirea certificatului de clasificare retras se va face dupã ce personalul de specialitate al Ministerului Turismului constatã remedierea deficiențelor semnalate.

(3) Ministerul Turismului va publica periodic lista cuprinzând structurile de cazare cãrora le-au fost retrase certificatele de clasificare și, respectiv, lista celor cãrora le-au fost restituite certificatele de clasificare. Publicarea se va face cel puțin într-un cotidian central și cel puțin în unul local din județul în care sunt situate structurile de cazare în cauzã.

(4) În perioada în care certificatul de clasificare este retras, operatorul economic, deținãtor al structurii de primire turisticã, nu are dreptul sã desfãșoare activitãți turistice și sã încaseze venituri din exploatarea structurii de cazare respective.

ART. 9 Ministerul Turismului va proceda la declasificarea structurilor de cazare

în situația în care constatã nerespectarea criteriilor avute în vedere la clasificare, altele decât cele prevãzute la art. 7.

ART.10Constituie contravenții urmãtoarele fapte:

desfãșurarea activitãții în structuri de cazare neclasificate, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altã structurã a spațiilor decât cea stabilitã prin certificatul de clasificare, dupã depãșirea termenelor prevãzute la art. 2 alin. (2) și (4);

nerespectarea criteriilor care au stat la baza clasificãrii;

neafișarea certificatului de clasificare, a numãrului de telefon al Ministerului Turismului și al Autoritãții Naționale pentru Protecția Consumatorilor;

înscrierea unor informații false privind tipul structurii de cazare și nivelul de clasificare în materialele de promovare, pe firme sau pe însemnele prevãzute la art. 5 alin. (1);

continuarea desfãșurãrii activitãții în structura de primire turisticã dupã retragerea certificatului de clasificare sau refuzul prezentãrii, la solicitarea organelor de control, a documentelor de clasificare;

nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. e);

împiedicarea sub orice formã a persoanelor împuternicite de a-și exercita atribuțiile de serviciu legate de aplicarea prezentei hotãrâri;

nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (2).

1.2. Contextul socio-economic

Dezvoltarea economico-socială a turismului

Turismul – înțeles că ansamblul relațiilor și fenomenelor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătoriilor – răspunde cerințelor unui domeniu distinct de activitate, reprezentând, în tot mai multe țări, o ramură importanta a economiei.

Diversitatea activităților încorporate în conținutul prestației/industriei turistice ca și prezenta unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul de interferență și sinteză. De aici decurge amploarea și complexitatea legăturilor dintre turism și celelalte componente ale economiei. Aceste relații îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfășurarea activității turistice sunt necesare intrări din alte ramuri, ca: agricultura, industria alimentară, industria construcțiilor și indirect a materialelor de construcții, energetică, construcții de mașini etc.; de asemenea, turismul întreține legături directe cu transporturile, telecomunicațiile, cultura și arta. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, turismul contribuie la asigurarea consumului populației, împărțind această sarcină cu educația și învățământul, ocrotirea sănătății, comerțul și altele.

Toate acestea ilustrează poziția importanta a turismului în structura mecanismului economic și rolul său de dezvoltare și modernizare a economiei și societății. În acest context, „a analiza impactul economic al turismului înseamnă a evalua locul pe care acesta îl ocupa în comerțul național și în economia națională.

Activitatea desfășurată în sfera turismului, exprimată de principalii indicatori ai circulației turistice (persoane cazate, sosiri, înnoptări, încasări, durata medie a sejurului etc.), reflectă tendințele înregistrate în dinamica societății românești, atenția acordată acestui domeniu în strategia dezvoltării economico-sociale. Evoluția activității turistice este rezultatul acțiunii conjugate a factorilor generali ai progresului și a factorilor specifici, în contextul unor interdependențe și corelații cu ramurile și sectoarele economiei naționale direct sau indirect implicate în satisfacerea nevoilor călătorilor.

Legătura dintre activitatea de turism și gradul de dezvoltare economico-socială, luând în calcul principalii indicatori de caracterizare a acestora, se analizează utilizând coeficientul de corelație statistică simplă.

x = indicatorul independent;

y = indicatorul dependent;

n = numărul de ani.

Coeficientul de corelație statistică „r” ia valori cuprinse între -1 și +1. Cu cât valoarea lui „r” se apropie de 0 legătura dintre indicatorul independent (x) și indicatorul dependent (y) este mai redusă; când rezultatul se apropie de -1 indicatorul independent influențează puternic și în sens invers indicatorul dependent, iar când rezultatul se apropie de +1 legătura dintre cei doi indicatori este puternică și directă (în același sens).

Luând în considerare următoarele date privind evoluția indicilor PIB (x) și a ponderii populației ocupate în „Hoteluri și Restaurante” (y) din totalul populației ocupate a României în perioada 2006-2009 legătura dintre cei doi indicatori cu ajutorul coeficientului de corelație statistică (r) este urmatoarea:

Tabelul nr.1.1:

Evoluția PIB și PO în HR în perioada 2006-2009

Sursa: INSSE, 2009.

În condițiile în care indicatorul independent x este PIB iar indicatorul dependent y este PO în „Hoteluri și restaurante”, și folosind formula

,

Tabelul nr.1.2:

Rezultatele calculelor:

Rezultă că r = 0, ceea ce înseamnă că nu există nici o legătură între valoarea PIB și PO sau că indicatorul PIB nu influențează modificările care apar la nivelul populației ocupate în acest sector.

Evoluția și structura personalului ocupat în turism

Dezvoltarea turismului a fost însoțită de o dinamică susținută a personalului ocupat în această ramură. Mai accentuată decât în alte compartimente ale economiei, creșterea numărului lucrătorilor reflectă tendințele și evoluția fenomenului turistic și caracteristicile muncii în acest sector. Astfel, creșterea aproape explozivă a circulației turistice, modificările în structura acesteia, exigențele tot mai ridicate ale turiștilor constituie câteva dintre cauzele majore ale volumului și dinamicii forței de muncă. Evoluția personalului trebuie pusă în corelație cu particularitățile precum consumul mare de muncă vie și pătrunderea mai lentă și relativ limitată a progresului tehnic, contactul direct lucrător-client, complexitatea și sezonalitatea etc.

Corespunzător acestor influențe, numărul celor angajați direct în indistria turismului în ansamblul său se situa la 207 milioane, în 2006, ceea ce reprezintă aproape 8% din totalul populației ocupate la scară mondială. În timp, s-a inregistrat o evoluție pozitivă și în ritmuri relativ înalte; astfel, față de 1987, creșterea a fost de peste 45%, din cota medie anuală de 3,8%. În ce privește perspectiva, se preconizează sporuri importante; potrivit previziunilor W.T.T.C., în 2011, numărul total al lucrătorilor din turism va ajunge la 260 milioane, respectiv 1 din 12 locuri de muncă va fi în industria turistică.

Față de această evoluție globală, situația diferă sensibil de la o țară la alta. Astfel, țările situate în top în privința circulației turistice- precum Franța, Spania, SUA- se caracterizează și printr-o bună dotare cu personal. În al doilea eșantion se situează țări lansate recent în circulația turistică- Turcia, Mexic, Canada- și de asemenea țări emițătoare, ca Marea Britanie cu aproape 2 milioane de lucrători în turism sau Germania cu peste un milion; aceste țări se particularizează prin dinamica deosebită a angajărilor în domeniu. Un grup distinct îl formează țările cu tradiție în turism și unde ponderea lucrotorilor în turism, relativ ridicată, se menține constantă ( ex. Elveția, Austria, Italia, Belgia, Luxemburg). Țări cu un număr modest de lucrători în turism, cuo pondere de 1-2% a acestora în total PO, aici incluzîndu-se și țara noastră.

În ce privește evoluția în timp, după un curs ascendent înregistrat până în 1991, s-a manifestat și continuă săse manifeste o tendință descrescătoare; tendința de scădere, ea fiind rezultatul acțiunii conjugate a mai multor factori cum sunt: reducerea dramatică a circulației turistice interne și internaționale, scoaterea din funcțiune a unor capacități de cazare și cererea mai mică de personal.

În caracterizarea forței de muncă, alături de evoluțiile cantitative, o semnificație deosebită au mutațiile structurale. Una din cele mai frecvent întâlnite modalităi de grupare a lucrătorilor o reprezintă fucția îndeplinită; aceasta poate fi asociată unui compartiment de activitate, importanței și nivelului de pregătire. Astfel, din punct de vedere al sectorului în care lucrează, se poate vorbi de personal ocupat în:

Hotelărie, la scară globală 40-50% din total;

Alimentație, cu 30-40%;

Agenții de voiaj (și touroperatori), circa 5%;

Administrația (națională și locală) a turismului, 1-2%;

Alte sectoare ale industriei turistice (agrement, transport, activități sportive și culturale etc.), cu 3-4%.

Din punct de vedere al rolului sau importanței funcției, lucrătorii din turism îndeplinsc funcții directe (proprii domeniului)- în hotelărie, alimentație, agenții de voiaj, transport- care antrenează circa 90% din totalul angajaților și funcții indirecte (secundare conținutului propriu-zis)- în sectoarele cultural-sportive, recreative și de divertisment- cu aproape 10% din personal.

Analizele asupra conținutului muncii din turism evidențiază un nivel relativ redus de tehnicitate și o structură din punct de vedere al pregătirii profesionale, dominată de muncă puțina sau deloc calificată. În corelație cu funcția corelată cu nivelul de pregătire, distribuția personalului este:

Cadre de conducere cu studii superioare- director, director adjunct- circa 10% din totalul angajaților;

Tehnicieni cu studii medii și superioare de specialitate- circa 8%;

Personal de bază având calificare de specialitate medie și submedie-42%;

Personal de bază fară calificare-40%.

Nivelul mai modest de pregătire cerut de turism asigură o mai facilă atragere a personalului și ocupare a funcțiilor și o diminuare a șomajului în rîndul celor fără calificare, dar nu permite oferirea unor servicii de calitate.

Un aspect interesant prezintă structura pe sexe a forței de muncă în turism. Din acest punct de vedere, se evidențiază tendința de ferminitare a personalului, orientare comună celor mai multe ramuri ale terțiarului. Ponderea mai mare a femeilor în rîndul lucrătorilor din turism și a celor din hoteluri și restaurantelor reflectă specificarea muncii din acest domeniu care presupune aptitudini mai apropiate femeilor (răbdare, înțelegere, tact, bună dispoziție etc).

Tabel nr.1.3:

Structura pe sexe a personalului ocupat în hoteluri și restaurante în câteva țări

Accentuarea unei astfel de tendințe poate genera dificultăți în asigurarea calității serviciilor, mai ales în compartimentele ce reclamă un efort fizic deosebit. Deși informațiile referitoare la acest aspect sunt extrem de sărace, se poate aprecia că forța de muncă în turism este relativ tânâră, circa 45% din totalul angajaților avînd mai puțin de 35 de ani.

Pornind de la tendințele manifestate în dinamică și structură, se poate anticipa, pentru perspectivă, o creștere a numărului și ponderii lucrătorilor din turism, paralel cu o diversificare a profesiunilor, ca rezultat al adaptării la evoluțiile cererii.

Tabel nr.1.4:

Structura pe sexe a personalului ocupat în hoteluri și restaurante în regiunile Romaniei

Structura pe sexe a personalului ocupat în hoteluri și restaurante în regiunile Romaniei

Forța de munca in turism

Lipsa personalului calificat are efecte directe în special în turism, unde și așa problemele sunt multe. Romanii prefera să plece la lucru în străinătate, acolo oferta salariala fiind de trei ori mai mare decât cea de pe plaiurile mioritice.

Forța de muncă puțină, slab pregătită și prost plătită este, de fapt, descrierea pieței muncii din turism. Nu de puține ori România a fost criticata din cauza serviciilor de slabă calitate asigurate străinilor care au venit să ne viziteze țară. Acum, când sezonul estival bate la ușă, angajatorii din domeniu realizează că integrarea în Uniunea Europeană i-a lăsat și fără puținii lucrători pe care se puteau baza. Oferta salariala de peste hotare i-a făcut pe muncitorii din turism să aleagă calea emigrării. Dacă în România, de exemplu, un ospătar câștiga în medie 1.000 de lei pe lună, în străinătate leafa poate depăși 1.000 de euro.

Turismul ocupa poziția a două în topul sectoarelor economice cu deficit de personal, prima poziție fiind deținută de construcții. Principalele cauze sunt migrația forței de muncă către Occident și salariile mici oferite de angajatorii din țara noastră.

Lipsa personalului se înregistrează atât la nivelul de bază, aici fiind vorba despre recepționeri, cameriste, ospătari, bucătari etc., cât și la nivelul pozițiilor de top. Dacă în primul caz personalul lipsește din cauza migrației peste hotare, în al doilea caz se pune și problema pregătirii profesionale a celor care doresc să ocupe astfel de posturi.

Din datele deținute de Autoritatea Națională pentru Turism, salarizarea în acest sector este foarte scăzută. În plus, existând o fluctuație permanentă de angajați, se înregistrează pierderi destul de mari, care provin din cheltuielile ridicate pentru formarea unui personal care după calificare prefera să plece la muncă în străinătate. Mai mult, din studiile Organizației Mondiale a Turismului reiese faptul că țara noastră a devenit mai puțin atractivă pentru străini, iar aceasta scădere are la baza tocmai raportul calitate-pret, care nu este în avantajul clientului.

Din acest motiv, firmele din domeniu încearcă să acopere golurile lăsate de romani, cu lucrători aduși din alte zone. Angajatorii prefera chiar să plătească mai bine străinii calificați în domeniu, care din punctul lor de vedere sunt mult mai profesioniști și își respectă angajamentele luate la încadrarea în muncă. Agenția Județeana de Ocupare a Forței de Muncă din Constanta a anunțat deja că operatorii de pe litoral au început să încheie contracte pentru personal calificat din Bulgaria. Alți angajatori prefera să apeleze la firme de recrutare pentru a-și găsi angajați peste hotare. În situația străinilor, salariile oferite sunt, așa cum am mai spus, mult mai mari decât cele pentru romani, variind între 500 și 1.500 de euro, în funcție de postul ocupat.

1.3. Dotarile tehnico-edilitare ale regiunii de NE

Regiunea Nord-Est este cea mai întinsă regiune a României, având o suprafață de 36.850 kmp (15,46% din suprafața totală a țării). Are granițe externe cu Ucraina și Republica Moldova. În componența sa sunt 6 județe: Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava și Vaslui, unități administrativ-teritoriale și unități teritorial-statistice de nivel NUTS 3.

Cu o populație de 3.734.546 locuitori (17,25% din populația României) și o densitate a populației de 101,3 locuitori/km2, Regiunea Nord-Est ocupă locul al doilea în ceea ce privește densitatea după Regiunea București-Ilfov). Populația regiunii este localizată cu precădere în mediul rural (56,6%).

Infrastructura de drumuri, rețele de apă și canalizare ridică probleme în majoritatea județelor, dar cele mai afectate sunt județele Botoșani, Iași, Vaslui. De asemenea aceste județe se confruntă și cu o evidentă rămânere în urmă a gradului de tehnologizare industrială și agrară, un nivel redus de calificare a populației, precum și cu probleme de mediu, cauzate de lipsa resurselor de apă, vechile defrișări, alunecările de teren considerabile, stratul freatic adânc.

Densitatea drumurilor publice este de 36,3 km/km2, superioară mediei pe țară (33,5 km/km2), fiind mai ridicată în Iași, Botoșani, Vaslui și Bacău, pentru că regiunea este străbătută de o serie de coridoare europene (E85, E576, E574, E581, E583).

Există însă puține drumuri publice modernizate, ponderea acestora fiind mult inferioară mediei pe țară (25,1%), județele Botoșani și Iași având o pondere de 16,4%, respectiv 17,6%. Din cauza reliefului predominant muntos și județele Neamț și Suceava se confruntă cu probleme de accesibilitate.

Densitatea rețelei de cale ferată este de 44,3/1000km2, regiunea fiind traversată de două din cele nouă magistrale feroviare ale țării: V (București-Suceava) și VI (București-Iași).

În cadrul regiunii există trei aeroporturi (Bacău, Iași și Suceava) care deservesc curse

interne și ocazional zboruri externe. Infrastructura existentă în momentul de față nu permite nici unui aeroport din cele trei efectuarea de zboruri curente externe de pasageri și de marfă.

Județul Suceava dispune de 5 heliporturi, iar în județul Iași există o aerobază utilitară cu o experiență de 30 ani în domeniu și care are ca obiect de activitate zboruri utilitare și zboruri sanitare.

Atât rețeaua de alimentare cu apă potabilă, cât și cea de canalizare sunt insuficient dezvoltate, ponderea localităților cu rețea de apă potabilă fiind de 54,8%, comparativ cu media pe țară (61,0%), iar județele Iași și Vaslui având o pondere a localităților cu rețea de canalizare de doar 13,3%, respectiv 12,8%.

De asemenea, capacitatea stațiilor de epurare a apelor reziduale cât și capacitatea de

depozitare a deșeurilor sunt insuficiente, față de cerințele actuale.

Doar 13,8% din numărul total al localităților regiunii sunt conectate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, județele Bacău, Iași și Neamț, având ponderea cea mai mare.

În ceea ce privește numărul localităților conectate la rețelele de distribuție a energiei termice, se constată o scădere continuă a acestuia; 4,3% dintre localitățile din Regiunea Nord Est sunt conectate la rețeaua de distribuție a energiei termice, valori mai ridicate înregistrând județele Neamț, Suceava și Iași.

De asemenea, aceste județe se confruntă și cu probleme de mediu, cauzate de lipsa resurselor de apă (consecință a stratului freatic situat la adâncime considerabilă), vechile defrișări, alunecările de teren considerabile.

CAPITOLUL 2 INDICATORI CALITATIVI SI CANTITATIVI AI

INFRASTRUCTURII DE CAZARE

2.1 Particularitățile elaborării indicatorilor de măsurare și evaluare a activității turistice

2.2 Indicatorii calității infrastructurii de cazare

CAPITOLUL 2 INDICATORI CALITATIVI SI CANTITATIVI AI

INFRASTRUCTURII DE CAZARE

2.1 Particularitățile elaborării indicatorilor de măsurare și evaluare a activității turistice

Datorită diversității mari a serviciilor turistice, caracterului sezonier al turismului, a diferitelor forme de turism practicate, precum și a categoriilor de prețuri și tarife diferențiate pe produse de confort, forme de turism și agenți economici, activitatea din această ramură nu trebuie caracterizată din punct de vedere statistic printr-un singur indicator, ci printr-un sistem de indicatori.

Elaborarea sistemului de indicatori ai activității turistice este influențată de o serie de factori, dintre care cei mai semnificativi sunt cei ce determină cererea și oferta turistică. Factorii de influență a cererii sunt veniturile populației și structura acestora, gradul de urbanizare, structura timpului, evoluția timpului liber, în corelație inversă cu timpul de muncă și dinamica populației. Factorii de determinare a ofertei sunt diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, nivelul de pregătire al forței de muncă, evoluția investițiilor din turism.

Turismul este analizat și urmărit în dinamică printr-un sistem de indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul uniformizată pe plan mondial. Indicatorii turistici furnizează informații necesare acțiunilor de management turistic macroeconomic, permițând și evaluarea efectelor deciziilor macroeconomice de susținere a fenomenului turistic.

Sursele de informații necesare calculului indicatorilor activității turistice sunt:

registrele și rapoartele statistice ale intrărilor turistice la frontiere;

rapoartele permanente ale capacităților de cazare;

registrele ofertei turistice pe categorii de agenții, elaborate de Autoritatea Națională de Turism;

rezultatele anchetelor efectuate în rândul turiștilor străini și locali la locul destinației turistice;

rezultatele anchetelor privind cheltuielile turistice ale fiecărei categorii de consumatori;

recensământul populației;

Balanța de Plăți Externe.

Indicatorii macroeconomici ai turismului trebuie definiți pe baza convențiilor internaționale oficiale, care definesc unitatea statistică de observare ca fiind turistul: persoana ce are o durată a sejurului de minim 24 de ore, pentru orice alt motiv decât acela de a exercita o activitate remunerată. În accepțiunea DEX, turistul este acea persoană care practică activități de turism. Activitățile de turism sunt activități cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor regiuni pitorești sau interesante dintr-un anumit punct de vedere.

Măsurarea fenomenului turistic are la bază un sistem de indicatori ce se calculează pe baza informațiilor cu privire la: sosirile/plecările la frontieră, furnizate de Ministerul de Interne, documentele primare statistice și contabile privind modalitățile de găzduire a turiștilor, furnizate de agenții de turism, statisticile asupra mijloacelor de transport proprii sau închiriate și asupra altor echipamente și activități, anchete/sondaje pe eșantioane de gospodării și persoane. Alte surse nespecifice, secundare, de date despre turism sunt Balanța de Plăți Externe, Sistemul Conturilor Naționale, la nivel național și bilanțurile financiar-contabile ale operatorilor de turism, la nivel microeconomic.

Sistemul de indicatori trebuie să furnizeze informații referitoare la:

cererea turistică, prin măsurarea circulației turistice interne și internaționale în cadrul teritoriului național;

oferta turistică, evaluată prin potențialul economic al bazei materiale și al resurselor umane;

rezultatele valorice ale activității turistice, evaluate prin estimarea cheltuielilor, a încasărilor, a profitului și a eficienței economice;

calitatea serviciilor de turism prestate.

După forma de exprimare, acești indicatori pot apărea exprimați în unități naturale, unități natural-convenționale și unități valorice. De asemenea, acești indicatori pot fi determinați ca indicatori absoluți, relativi (de intensitate, de structură și de dinamică) și sintetici (medii). Principiile de elaborare a sistemului de indicatori ai turismului vor asigura eficiența acestuia și vor mări gradul de aplicabilitate și comparabilitate.

În conformitate cu publicațiile oficiale ale INS, indicatorii se clasifică astfel: indicatori de evaluare a capacității de cazare turistică, indicatori de evaluare a circulației turistice, indicatori financiari.

Indicatorii de evaluare a capacității de cazare

Sursa datelor pentru elaborarea sistemului de indicatori o constituie cercetările statistice pentru urmărirea rezultatelor din activitatea de turism, organizate de INS , Autoritatea Națională de Turism, Ministerul de Interne și rapoartele statistice primare de la agenții de turism.

Statisticile structurilor de cazare sunt în mod deosebit de valoroase în analiza ofertei turistice. Ele de asemenea furnizează informații despre cererea turistică. Ele măsoară atât capacitatea de cazare, cât și gradul de ocupare (eng. occupancy). Este, totuși, dificilă culegerea de date relevante de la unele structuri de primire, cum ar fi locuințe private sau unități de primire închiriate direct din surse private.

Unitatea de cazare turistică furnizează turiștilor în mod permanent sau ocazional prestația de cazare. In unitățile de cazare turistică sunt cuprinse unitățile existente la sfârșitul anului respectiv, exclusiv cele care și-au întrerupt activitatea pentru o perioadă de timp. Se face distincție între:

capacitatea de cazare existentă – care reprezintă numărul de locuri de cazare de folosință turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare, clasificare a unității de cazare;

capacitatea de cazare în funcțiune (disponibilă)- care reprezintă numărul de locuri de cazare de care pot beneficia turiștii, ținând cont de numărul de zile cât sunt deschise unitățile într-o anumită perioadă.

Indicatorii folosiți pentru măsurarea capacității de cazare se prezintă sub formă de:

mărimi absolute (număr de unități, număr de camere, capacitate de cazare în funcțiune locuri-zile, capacitate existentă, permanentă și sezonieră),

structurate pe tipuri de unități,

categorii de confort,

formă de proprietate precum și în dinamică.

Tipurile de unități sunt structurate în hoteluri și moteluri, hanuri turistice, cabane turistice, campinguri, vile turistice, tabere de elevi și preșcolari, unități școlare, locuințe contractate cu cetățeni, pensiuni .

Indicatorii agențiilor de turism

Indicatorii agențiilor de turism evaluează circulația turistică. acțiunea turistică este modalitatea specifică de desfășurare și condițiile asigurate de agentul economic organizator pe parcursul călătoriei.

Numărul total de turiști este un indicator absolut, care reprezintă numărul persoanelor cetățeni români și străini ce călătoresc în afara localităților în care își au domiciliul stabil pe o perioadă mai mică de 12 luni și stau cel puțin o noapte într-o unitate de cazare turistică, în zone turistice din țară; motivul principal al călătoriei este altul decât acela de a desfășura o activitate remunerată în locurile vizitate.

Numărul total de turiști este un indicator fizic care poate exprima:

acțiunea turistică,

numărul total de turiști,

numărul total de zile/turist,

numărul mediu zilnic de turiști,

durata medie a sejurului,

densitatea circulației turistice,

preferința relativă a turiștilor.

Numărul turiștilor este unanim recunoscut ca unu dintre cei mai reprezentativi și importanți indicatori ai circulației turistice. El este un indicator fizic, cantitativ și poate lua forma:

Sosiri/plecări de turiști: pentru turismul internațional și se obține din statisticile înregistrărilor la frontieră;

Persoane cazate: utilizat atât pentru turismul intern, cât și pentru cel internațional, dedus din statisticile unităților de cazare;

Participanți la acțiuni turistice (turiști și excursioniști): specific turismului intern, rezultat din centralizarea activității agențiilor de voiaj.

Indicatorul „număr de turiști” se determină pentru întreaga activitate și pentru fiecare dintre componentele sale, se detaliază pe zone turistice, motive de călătorie, mijloace de transport, perioade de timp (lună, an calendaristic).

Măsurarea statistică a circulației turistice are drept scop de a determina dimensiunile acesteia și de a oferi informații utile pentru dezvoltarea în perspectivă a industriei serviciil.

Numărul total de turiști (Σt) – este un indicator absolut care reprezintă numărul persoanelor (romani și străini) care călătoresc în afara localităților în care își au domiciliul stabil, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și stau cel puțin o noapte într-o unitate de cazare turistică în zone vizitate din țară; motivul principal al călătoriei este altul decât acela de a desfășura o activitate remunerată în locurile vizitate.

Innoptarea – reprezintă fiecare noapte pentru care o persoană este înregistrată într-o unitate turistică, astfel încât se pot obține următoarele situații pe baza acestor indicatori:

turiști cazați în unitățile turistice;

înnoptări în unitățile de cazare turistică;

turiști cazați pe tipuri de unități turistice și grade de confort;

indicii de utilizare ai capacității de cazare în funcțiune, pe tipuri de unități și grade de confort; indicele de utilizare a capacității în funcțiune exprimă relația între capacitatea de cazare disponibilă (locuri oferite) și utilizarea efectivă a acesteia de către turiști într-o perioadă determinată; se obține prin raportarea numărului total de înnoptări realizate, la capacitatea de cazare în funcțiune.

Numărul înnoptărilor sau zile-turist se calculează ca sumă a produselor între numărul turiștilor și durata activității turistice, exprimată în zile. De regulă, el se obține prin prelucrarea/cumularea informațiilor din statisticile unităților hoteliere.

Indicatorul „înnoptări” se urmărește distinct pentru turismul intern și cel internațional, pe țări de proveniență a turiștilor, pe destinații, motive de călătorie etc.

Numărul total de zile-turist – (Σzt) – este tot un indicator absolut care se obține ca produs între numărul de turiști (t) și durata activității turistice exprimată în zile (z), perioada maximă luată în calcul fiind de un an.

Numărul mediu de turiști – (t ) exprimă circulația turistică medie într-o anumită

perioadă:

în care Σz reprezintă numărul de zile luat în calcul.

Durata medie a sejurului ( z ) oferă informații complete în legătură cu amploarea activității turistice:

Evoluția în timp a acestui indicator este foarte importantă deoarece scoate în evidență atitudinea consumatorilor față de activitatea turistică, atitudine determinată de o serie de factori cum ar fi : veniturile, politica de prețuri, timpul liber.

Durata medie a sejurului reprezintă numărul mediu de zile de ședere (rămânere) a turiștilor într-o anumită zonă (țară, stațiune turistică etc.). El este rezultatul raportului între numărul înnoptărilor și cel al turiștilor.

Acest indicator se poate determina pe categorii de turiști, zone geografice, forme de turism. Din punct de vedere al conținutului, el exprimă, într-o oarecare măsură, și latura calitativă a activității turistice. Ipotetic, trebuie acceptat că vacanțele interesante, serviciile de bună calitate prelungesc rămânerea turistului într-un anumit loc.

Densitatea circulației turistice (DCT) se calculează atât în relație cu populația rezidentă a zonelor vizitate, cât și cu suprafața acestora, astfel:

DCT = (Numărul sosirilor de turiști într-o zonă sau țară / Populația rezidentă a zonei sau țării respective);

DCT = (Numărul sosirilor de turiști într-o zonă sau țară / Suprafața în kmp a zonei sau țării respective).

Densitatea circulației turistice oferă informații cu privire la gradul de solicitare a zonelor și indirect asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a se asigura satsifacerea nevoilor turiștilor, fără a perturba viața și activitatea rezidenților sau echilibrul ecologic al zonelor.

Densitatea circulației turistice (dt) este un indicator statistic de intensitate care pune în legătură circulația turistică cu populația autohtonă a țării receptoare (P):

sau

Circulația turistică se poate caracteriza nu numai prin indicatorii absoluți, medii și de intensitate, ci și prin indicatorii de structură, în alcătuirea cărora intervin cele două componente ale turismului – turism intern și turism internațional, cât și zona sau țara de origine a turiștilor.

Analiza poate fi completată cu următoarele situații:

numărul de zile vacanță petrecute în țară și/sau străinătate, după:

tipul de sejur (circuit, mare, munte, rural);

tipul de cazare;

categorii socioprofesionale;

categorii de vârstă;

gradul de aglomerare a rezidenței principale.

sejururi și zile petrecute în străinătate după țările de destinație;

analiza sejururilor petrecute în timpul sezonului cald/rece după:

tipul de sejur,

modul de cazare,

modul de transport,

lunile corespunzătoare acestui sezon;

comparații între zone turistice naționale și internaționale.

Aceste analize se pot realiza pe bază de eșantion, extinderea rezultatelor efectuându-se în condiții de probabilitate dinainte stabilite .

Preferința relativă pentru turism este un indicator ce exprimă proporția celor care optează pentru o anumită destinație turistică, față de totalul emisiunii turistice a unei țări sau față de totalul populației rezidente.

Volumul încasărilor/cheltuielilor turistice este un indicator valoric și poate fi determinat global, pentru întreaga activitate sau distinct pentru turismul intern (în monedă națională) și cel internațional (în valută, diferențiat pe cele două fluxuri – sosiri și plecări), pe zone turistice, pe forme de turism, pe tipuri de activități (cazare, alimentație, transport) etc.

Prin combinarea acestui indicator valoric cu cei fizici se determină alți doi indicatori, frecvent utilizați pentru caracterizarea activității turistice, și anume:

Încasarea/cheltuiala medie pe turist = (Volumul încasărilor sau cheltuielilor / Numărul turiștilor).

Încasarea/cheltuiala medie pe zi-turist = (Volumul încasărilor sau cheltuielilor / Numărul înnoptărilor).

2.2 Indicatorii calității infrastructurii de cazare

Acești indicatori pot fi considerați ca un ansamblu de componente specifice care, alături de indicatorii prezentați în paragrafele anterioare, contribuie la caracterizarea completă a activității turistice. Aceștia exprimă laturile calitative ale ofertei, efectele sociale, cultural-educative și politice ale industriei turistice .

Dificultățile ce se întâlnesc în comensurarea laturilor calitative ale turismului își pun amprenta și asupra modului de determinare a indicatorilor specifici. Din această cauză, efectele laturilor calitative ale activității turistice se evaluează indirect. Așa de exemplu, indicatorii calității ofertei pot fi evaluați prin creșterea/scăderea cererii ca urmare a îmbunătățirii/înrăutățirii și diversificării/nediversificării serviciilor turistice. Pentru aceasta, se iau în calcul: nivelul calității prestațiilor și diversificării serviciilor, gradul de confort și de dotare al unităților turistice, indicatorii de competitivitate, indicatorii păstrării echilibrului ecologic al mediului înconjurător.

Efectele sociale pot fi apreciate prin intermediul indicatorilor specifici ce caracterizează refacerea și fortificarea forței de muncă, precum și efectele cultural-educative.

Sistemul de indicatori statistici ai activității turistice.

Din această categorie de indicatori fac parte:

numărul de monumente istorice, muzee, case memoriale ce revin la 1000 de locuitori și densitatea lor pe zone turistice;

numărul de vizitatori ai acestor obiective culturale la 1000 de locuitori;

frecvența vizitării obiectivelor culturale pe sezoane;

obiectivele turistice cu cel mai mare număr de vizitatori într-un sezon.

Ca indicator al calității activității turistice poate fi utilizat și numărul de turiști care vizitează zona prima dată și turiștii care repetă vizita (de două-trei ori, de patru-cinci ori, mai mult de cinci ori).

Toți acești indicatori au drept scop informarea factorului decident asupra stării sistemului la un moment dat sau a evoluției lui în timp și pe baza lor se pot lua decizii privind atenuarea sezonalității prin:

modificarea fluxurilor turistice în favoarea celor internaționale;

obținerea unui volum mai mare de încasări;

profituri și rentabilitate superioară, pe baza acelorași resurse materiale și umane;

diversificarea gamei de servicii;

optimizarea structurii ofertei;

reducerea cheltuielilor;

creșterea productivității muncii.

Calitatea serviciilor din turism trebuie satisfăcută printr-un personal corespunzător din toate punctele de vedere, pentru a asigura un turism modern, competitiv, eficient care să protejeze mediul.

Contribuția serviciilor la creșterea economică poate fi măsurată cu ajutorul funcțiilor de producție, aplicate pentru prima dată de către P. Douglas și C. W. Cobb în 1923, având următoarea formă:

unde:

y = mărimea output-ului;

α, β = coeficienți de elasticitate;

K = capitalul fix utilizat;

L = numărul de angajați.

În concluzie, obținerea eficienței este direct condiționată de modul în care sunt consumate resursele, iar consumul este influențat de abilitățile manageriale. Asigurarea unui management competent, capabil să îmbunătățească activitatea operatorilor de turism pentru creșterea profitabilității în condiții de concurență din ce în ce mai acerbă, reprezintă o problemă dificilă, de a cărei rezolvare depinde în mare măsură succesul sau falimentul operatorului de turism.

CAPITOLUL 3 CALITATEA INFRASTRUCTURII DE CAZARE

3.1 Confortul tenhico-edilitar a regiunii de Nord-Est

3.2 Infrastructura de cazare a regiunii de Nord Est

3.3 Calitatea infrastructurii de cazare în mediul rural din regiunea de Nord-Est

CAPITOLUL 3 CALITATEA INFRASTRUCTURII DE CAZARE

3.1 Confortul tenhico-edilitar a regiunii de Nord-Est

Sursa: Daniel Tudora, Distribuția geografică a indicilor stării sociale a populației din Moldova apuseană, Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Iași, 2010.

Reteaua de alimentare cu apa

Rețeaua de alimentare cu apă potabilă este insuficient dezvoltata, ponderea localităților cu rețea de apă potabilă fiind de 54,8%, comparativ cu media pe țară (61,0%),

Doar 60,7% din localitățile urbane ale Regiunii Nord-Est sunt echipate cu instalații de apă potabilă in timp ce doar 48,9 % din cele rurale sunt echipate parțial . În județul Vaslui sunt cele mai multe localități rurale fără alimentare cu apă potabilă, in Bacau doar 39,6% din toate comunele fiind alimentate față de 72,9% în județul Suceava.

Consumul mediu de apă potabilă/locuitor a scăzut în Regiunea Nord-Est de la 112,0 mc în 2000 la 62,4 mc în anul 2010 (media pe țară fiind de 50,3 mc/locuitor), din care pentru uz casnic 33,9 mc/locuitor, față de 29,1 mc/locuitor, media pe țară.

Mentionam faptul ca în unele orașe, din cauza capacității reduse a instalatiilor de captare și distributie, alimentarea cu apă se face în mod discontinuu, nesatisfăcând necesitățile de alimentare cu apă ale consumatorilor. La nivelul Regiunii se constată lipsa în unele orase a statiilor de epurare a apelor uzate sau existenta unor statii de epurare necorespunzatoare din punct de vedere al standardelor de calitate.

Sursa: Daniel Tudora, Distribuția geografică a indicilor stării sociale a populației din Moldova apuseană, Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Iași, 2010.

Reteaua de canalizare

Reteaua de canalizare este insuficient dezvoltata. De asemenea, capacitatea stațiilor de epurare a apelor reziduale cât și capacitatea de depozitare a deșeurilor sunt insuficiente, față de cerințele actuale. iar județele Vaslui și Bacau având o pondere a localităților cu rețea de canalizare de doar 13,3%, respectiv 12,8%.

Regiunea Nord-Est beneficia la sfarsitul anului 2009 de sisteme de canalizare publica in procent de 40,9 %, pondere superioara celei inregistrate la nivel national (21,9%). Situatia pe cele 2 medii rezidentiale este foarte diferita, daca in mediul urban ponderea localitatilor cu sisteme de canalizare era de 98, 2 %, in mediul rural aceasta era de doar 17,1%.

Si in profil teritorial se constata discrepante semnificative. Cea mai buna situatie se intalneste in judetele Suceava si Iasi (35,6% respectiv 34,3% din localitati au sisteme de canalizare) in timp ce judetul Vaslui are cea mai slab dezvoltata infrastructura de canalizare (20,8% din localitati dispun de sisteme de canalizare).

Sursa: Daniel Tudora, Distribuția geografică a indicilor stării sociale a populației din Moldova apuseană, Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Iași, 2010.

Infrastructura de distributie a gazului metan

Doar 13,8% din numărul total al localităților regiunii sunt conectate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, județele Iași și Suceava, având ponderea cea mai mare.

La sfârșitul anului 2009, rețeaua de distribuție a gazului metan, avea o lungime de 10452,5 km (27,6% din rețeaua națională), numărul localităților în care se distribuie gaz metan este de 227 din care 179 localități rurale și 48 localități din mediul urban.

Orașele din județele Iasi si Suceava sunt alimentate în totalitate cu gaz metan, în Neamt 4 din 5 centre urbane, Bacau, 9 din 11, în Botosani 6 din 9 centre iar Vaslui 8 din 11.

La nivel național doar 18,4% din localitățile din mediul rural beneficiază de alimentare cu gaz. Conform acestor date statistice, în Regiunea Nord Est, în anul 2009 mai mult de jumătate din localitățile rurale (50,3%) erau alimentate cu gaz metan.

Sursa: Daniel Tudora, Distribuția geografică a indicilor stării sociale a populației din Moldova apuseană, Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Iași, 2010.

Calculul incelui tehnico-edilitar

Pentru a calcula confortul tehnico-edilitar a Regiunii de Nord-Est folosim formula:

0.4*A4+0.3*A2+0.2*A3+0.1*A1

Unde: = indicele tehnico-edilitar

A1= sistemul de canalizare

A2= sistemul de gaz

A3= apa calda

A4= alimentarea cu apa potabila

Tabelul 3.1:

Gradul de confort tehnico-edilitar in Regiunea Nord-Est

In urma analizei dotarilor-edilitare si a calcului indicelui Tehnico-edilitar vedem ca in regiunea Nord Est, judetul cu cel mai mare grad de confort este Iasi cu o valuare de 2157.62 urmat de Suceava cu 2065.23. Cu o treapta mai jos se afla judetul Neamt cu o valuare de 1499.25 urmat de Bacau su Botosani cu valorile de 1020.17respectiv 934.13.Judetul Vaslui are cel mai mic indice al confortului fata de celelalte judete avand valoare de 545.86, aproximativ un sfert Fata de Judetul Iasi.

3.2 Infrastructura de cazare a regiunii Nord-Est

Deși regiunea prezintă un grad ridicat de atractivitate, o bună infrastructura specifică, o pondere ridicată a proprietății private în domeniu, în condițiile unui cadru natural curat, numărul de turiști și veniturile rezultate din activitatea turistică sunt relativ modeste ca urmare a insuficientei promovări, lipsei unui personal cu calificare la nivelul standardelor europene și a slabei calități a serviciilor, precum și a unui spirit antreprenorial redus al unora din cei care administrează obiective turistice. Unitățile care au apărut și s-au dezvoltat din inițiativă privată, oferă un bun contraexemplu, reprezentând o alternativă de succes, apreciată de clienți.

Regiunea prezintă multiple valente pentru practicarea unui turism variat și complex:

turismul religios, susținut de existența unui număr impresionant de biserici și mănăstiri declarate monumente istorice pe tot cuprinsul regiunii;

turismul cultural-istoric, bazat pe rețeaua de muzee, case memoriale, conace și curți domnești, palate și cetăți dacice, care pun la dispoziția vizitatorului un adevărat tezaur cultural și spiritual al comunității regiunii;

turismul montan, favorizat de existența zonei montane, cu relieful sau deosebit de interesant, propice pentru practicarea drumeției, a sporturilor de iarnă, alpinismului, speoturismului;

turismul de sejur, pentru odihnă și recreere (Durau, Slănic Moldova. Poiana Sărată);

turismul de circulație, practicat în ambele forme, de tranzit și itinerant;

turismul balnear;

turismul la sfârșit de săptămână, practicabil în zonele montane și subcarpatice.

Totodată, regiunea se bucura de un cadru natural caracterizat printr-o diversitate a formelor de relief, o bogăție a florei și a faunei, existența unor zone protejate (Parcul Național Ceahlăul și Parcul Național Bicaz-Chei- Hășmaș), numeroase rezervații naturale floristice (Grădina Botanică din Iași), faunistice, geologice, paleontologice, dendrologice, monumente ale naturii care adăpostesc numeroase și interesante specii pe cale de dispariție.

Specificul moldovenesc manifestat prin frumusețea portului popular, bogăția spirituală a folclorului și obiceiurilor populare, meseriile tradiționale, precum olăritul (vestita ceramică de Horezu), prelucrarea artizanala a lemnului, ingeniozitatea măștilor populare (Terpesti-judetul Neamț), binecunoscuta arta culinară moldoveneasca, renumele și calitatea vinurilor din podgoriile regiunii (Huși, Panciu, Odobești), dau culoare locală și constituie o atracție deosebită a zonei.

Deși modernizarea capacităților de cazare, trecute în proprietate privată s-a realizat într-un procent mai mare de 90%, punerea în valoare a zonelor cu potențial turistic și a bazelor de tratament printr-o activitate promoțională adecvată cât și serviciile oferite turiștilor au fost la un nivel scăzut, fapt ce a determinat existență atât a unei durate medii de ședere inferioară celorlalte regiuni, cât și a unui indice de utilizare a capacității de cazare foarte redus.

Tabelul nr.3.2:

Structuri de primire turistica cu functiuni de cazare 2006-2009, numar unitati

Sursa: Anuare Statistice ale Romaniei 2006-2010

Se remarcă în intervalul 2006-2009 o creștere a numărului de pensiuni turistice și agroturistice, ceea ce denotă dezvoltarea spiritului antreprenorial în sectorul turistic. Creșterea spectaculoasă a numărului de pensiuni agroturistice este extrem de importantă, luând în considerare activitățile turistice din mediul rural reprezintă o alternativă economică pentru locuitorii din mediul rural și contribuie la creșterea economică și poate fi o consecință și a accesării Programului SAPARD.

În tabelul prezentat mai jos este prezentat numărul capacității de cazare existente în Regiunea Nord-Est, structurată pe județe, în perioada 2006- 2009.

Tabelul nr.3.3:

Numarul structilor de cazare existente in Regiunea de Nord-Est

structurata pe judete

Sursa: Anuare Statistice ale Romaniei 2006 si 2009

Se poate observa că județul cu cea mai mare capacitate de cazare este Suceava, situație normal dacă avem în vedere condițiile de relief deosebit de favorabile pentru turism, precum și spiritual antreprenorial deosebit de dezvoltat al locuitorilor din acest județ, la polul opus fiind județele Botoșani și Vaslui.

Datorită condițiilor favorabile de care dispune, a frumuseții locurilor, purității aerului, apelor, zonelor montane din județele Bacău, Neamț și Suceava, precum și a inestimabilului patrimoniu cultural și religios existent, Regiunea Nord Est deține un potențial turistic relativ ridicat, care poate fi comparat cu alte zone turistice renumite din țară și din străinătate. Alături de pitorescul regiunii, binecunoscută ospitalitate, tradițiile populare, obiceiurile, specificul gastronomiei moldovenești, tradiționalele degustări de vinuri din podgoriile Cotnari și Huși dau culoare locală pentru atragerea turiștilor.

În cele ce urmează este prezentată situația indicatorilor economici ce caracterizează acest sector:

Tabelul nr.3.4:

Situatia asupra capacitatii si activitatii de cazare turistica in 2006-2009

Sursa: Anuare Statistice ale Romaniei 2006-2010 Publicatii INS 2008, 2009* la 31.07

Se observă că în Regiunea Nord-Est indicele de utilizare a capacității în funcțiune a scăzut de la 31,7% în anul 2006, la 28,9% în 2009.

Durata medie de ședere pe turist la nivelul anului 2009 este de 2,36 nopți/turist, însă valorile sunt inferioare valorii naționale. Deși modernizarea capacităților de cazare, trecute în proprietate privată s-a realizat într-un procent mai mare de 90%, punerea în valoare a zonelor cu potențial turistic și a bazelor de tratament printr-o activitate promoțională adecvată cât și serviciile oferite turiștilor au fost la un nivel scăzut, fapt ce a determinat existență atât a unei durate medii de ședere inferioară celorlalte regiuni, cât și a unui indice de utilizare a capacității de cazare foarte redus.

Cauzele care determină nivelul redus de fluxuri turistice poate fi explicat din mai multe motive. Unul dintre ele poate fi necorelarea între localizarea spațiilor de cazare și punctele de atracție din județe; o altă problemă poate fi dată de adaptarea structuriilor de cazare, unele dintre ele din perioada de dinainte de 1989, de obicei supradimensionate și necesitățile actuale ale turiștilor, care doresc intimitate și servicii personalizate. O altă cauză este dată de lipsa unor servicii complexe de agreement pentru turiștii care doresc să petreacă experiențe diverse.

Tabelul nr.3.5:

Indicele de utilizare a capacitații de cazare turistică în funcțiune în perioada 2007-2009 în regiunea Nord-EST

Din tabelul anterior, unde s-au analizat datele statistice legate de indicele de utilizare a capacității de cazare turistică în funcțiune pe tipuri de structuri și categorii de confort în perioada 2007-2009 rezultă, că cea mai mare pondere o dețin structurile de confort de 3 stele cu 27%, fiind urmate de cele de 1 stea cu 26%, structurile de 2 stele cu 24%, cele de 4 stele cu un procent de 12% și cele de 5 stele cu 11%.

3.3 Calitatea infrastructurii de cazare în mediul rural din regiunea de Nord-Est

Spațiul rural din regiunea Nord-Est prezintă, în contextul socio-economic actual, o serie de elemente ce contribuie la definirea particularităților teritoriilor celor 505 comune și 2.414 de sate din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.

Tabelul nr.3.6:

Componenta administrativă a zonelor rurale în 2009

Sursa – Anuarul Statistic al României 2010

Zonele deluroase și montane ale regiunii sunt zonele care prezintă potențialul cel mai ridicat pentru practicarea turismului rural, datorită peisajelor de o frumusețe rară și, în plus, datorită calității aerului și apei.

Problemă majoră cu care se confruntă acest sector de activitate nu o reprezintă facilitățile pentru investitori, ci stadiul precar al infrastructurii fizice, fără de care potențialul acestor zone nu poate fi valorificat. Astfel, multe localități din zonele deluroase și montane nu se confruntă doar cu probleme de infrastructură mare (accesul dificil în unele zone, drumuri greu practicabile), ci și cu probleme ale infrastructurii de utilități, cum ar fi: lipsa gazului, curentului electric, lipsa apei curente, canalizării etc.

Infrastructura de utilități este deficitară. Cele mai multe dintre așezările din zona montana nu sunt racordate la rețeaua electrică, la cea de apă potabilă sau la rețeaua de distribuție a energiei termice, în special datorită greutății de execuție a acestor lucrări, a costurilor mari pe care le implica și a gospodăriilor răsfirate. De asemenea, în multe din aceste cătune de munte infrastructura de telecomunicații este inexistentă.

Datele statistice existente referitoare la infrastructură de utilități (alimentari cu apă, canalizare, alimentare cu gaz) din mediul rural nu sunt concludente datorită inconsecventei structurilor administrative ale localităților menționate în statistici.

În ceea ce privește racordarea la rețeaua electrică a localităților din zonele rurale, conform datelor statistice, ponderea populației din zona rurală a regiunii care nu este racordata la rețeaua electrică (4%) este dublă față de valoarea medie pe țara (2%), datorându-se în principal localităților din zona montana.

Conform datelor analizate în prezentul document la cap.1 rezultă că la nivelul anului 2009 doar 271 de comune și sate din totalul de 2.919 sunt conectate la rețele de apă potabilă, reprezentând doar 9,28% din total localități rurale. De asemenea, putem menționa că rețeaua publică de distribuire a apei potabile este departe de a putea asigura necesitățile edilitare ale populației rurale, atât ca număr de locuitori beneficiari, cât și ca proporție de localități rurale deservite. Sub acest aspect, populația rurală este dependența de obținerea apei potabile din alte surse (fântâni, izvoare), care nu în toate cazurile asigura o apă potabilă corespunzătoare – afectând starea de sănătate a populației și contribuind la un nivel crescut al mortalității populației prin boli infecțioase și parazitare.

Conform datelor analizate în prezentul document la cap.1 rezultă că doar 96 de comune și sate din totalul de 2.919 sunt conectate la rețele de canalizare, reprezentând 3,29%. Rețeaua de canalizare publică prezintă o stare de degradare destul de ridicată, constituind deseori alături de starea proastă a rețelei de distribuție a apei potabile, unul din factorii favorizanți pentru declanșarea focarelor de infecție. În cadrul regiunii, județele Bacău, Suceava și Iași prezintă cele mai multe localități racordate la rețeaua de canalizare publică. O situație deficitara se găsește în județele Vaslui și Botoșani.

În ceea ce privește rețeaua de distribuție a energiei termice în mediul rural putem menționa că aceasta este foarte slab dezvoltată, fiind prezența doar în unele din comunele mari ale regiunii.

În cadrul regiunii cele mai multe localități conectate la rețeaua de gaze naturale sunt municipiile și orașele, dar și localitățile rurale dispuse de-a lungul magistralelor de gaz. În județele Vaslui și Suceava se execută lucrări de aducțiune a magistralelor și de alimentare cu gaz metan a localităților. Numai 51 de comune și sate din totalul de 2.919 sunt conectate la sisteme de distribuție a gazelor natural (1,75%), conform datelor prezentate în cap.1.

Există totuși și o serie de factori favorizanți care dau o undă de optimism în dezvoltarea acestui sector de activitate, cum ar fi:

densitatea sporită a populației și a numărului de case față de alte zone deluroase și montane;

frumusețea zonelor deluroase și montane, calitatea aerului deosebit de curat;

existența unei faunei și flore bogate, cu multe specii pe cale de dispariție; existența celor două parcuri naturale;

monumentele istorice cu valoare națională și internațional;

calitatea deosebită a produselor ecologice obținute în aceste zone.

La nivel regional, în anul 2009 există 177 de pensiuni agroturistice, ocupând locul trei pe țara, după regiunile Centru și Nord-Vest.

Principala problemă care conduce la stagnarea dezvoltării infrastructurii de cazare din zonelor rurale din regiune nu este reprezentată însă de caracteristici specifice economiei zonelor rurale, ci de starea proastă a dotărilor tehnico-edilitare și, în unele locuri, chiar de lipsa acesteia. Acest fapt are câteva consecințe imediate cu un rol hotărâtor în dezvoltarea infrastructurii de cazare a zonelor rurale, respectiv:

imposibilitatea de a atrage turiști;

imposibilitatea de a pune în valoare bogățiile naturale și așezămintele cultural-istorice existente;

scăderea calității infrastructurii de cazare.

Toate acestea conduc în final la stagnarea dezvoltării turismului din zonele rurale și la apariția în cadrul acestora a unor zone cu probleme socio-economice deosebite.

Starea infrastructurii de cazare și dotărilor tehnico-edilitare în mediul rural este precară, fiind îmbătrânită atât fizic cât și moral. În plus, există foarte multe localități rurale la care cu greu se poate vorbi de existența infrastructurii de cazare. Ținând cont de faptul că infrastructura reprezintă temelia pe care se clădesc activitățile turistice, putem trage concluzia că investițiile în dotările tehnico-edilitare sunt prioritare în vederea remedierii dezechilibrelor și pentru a stimula dezvoltarea durabilă turismului în regiune. În acest sens, foarte util se va dovedi accesul zonelor rurale la Planul Național de Dezvoltare Rurală care vizează atât reabilitarea utilităților edilitare în zona rurală cât și îmbunătățirea calității infrastructurii de cazare.

In regiune, numai localitatile urbane sunt dotate cu statii de epurare a apelor uzate, cele mai multe dintre acestea datorita dotarilor necorespunzatoare si insuficientei capacitati nu functioneaza corespunzator. In consecinta, deversarea apelor uzate se realizeaza in conditiile in care nu au fost suficient epurate, provocand poluarea apelor de suprafata, de subteran si afectand in final sanatatea locuitorilor.

In mediul rural, serviciile oferite turiștilor se situează la un nivel nesatisfăcător, în raport cu cerințele actuale și raportate la serviciile din țările vecine, membre ale Uniunii Europene, potențiale concurente în domeniul turistic. O analiză critică sumară a situației existente în domeniul serviciilor evidențiază următoarele aspecte:

– rețeaua de alimentare cu apă asigură doar 48 % din numărul total de gospodării existente în mediul rural din regiunea de Nord- Est iar în cele mai multe sate, alimentarea cu apă potabilă se face în sistem individual;

– rețea de canalizare și stație de epurare nu există in peste 70% din ronele mediului rural fapt care influențează în mod negativ calitatea mediului natural;

– nu există groapă de gunoi / punct de transfer deșeuri amenajat la cerințele actuale ale legislației de mediu;

– serviciile de alimentare cu energie electrică și de telefonie sunt la nivel satisfăcător;

Insuficienta dotarii tehnico-edilitare (canalizare, alimentarea cu apa, energie electrica, gazificare etc.) in mediul rural necesare turismului rural si problema inhumarii deseurilor face ca turismul sa fie slab dezvoltat in aceaste zone.

Structurile de cazare utilizează cantități foarte mari de energie sub formă calorică și electrică. Principalele utilizări ale acesteia sunt reprezentate de:

încălzire,

ventilație și condiționarea aerului;

păstrarea alimentelor și refrigerare;

pregătirea meniurilor;

spălătoria și curățătoria chimică;

iluminat;

dotări suplimentare (piscine, baruri etc.);

combustibilii pentru vehicule.

Apa este una din resursele cele mai utilizate în industria ospitalității, principalele folosințe fiind:

camerele clienților – spălat, grupuri sanitare, curățenie;

restaurantele gătit, spălat alimente, veselă etc.;

ca agent termic pentru condiționarea aerului sau pentru încălzirea spațiilor interioare;

piscine;

întreținerea spațiilor verzi și a terenurilor de sport.

O dotare tehnico-edilitara adecvata este necesara sustinerii facilitatilor si serviciilor in structurile de cazare, insa lipsa acestor utilitati are un impact nedorit asupra dezvoltarii turismului. Pentru a rezolva aceste probleme este necesara promovarea unor programe de lucrari publice pentru imbunatatirea calitatii serviciilor de alimentare cu apa, de canalizare si a retelei de alimentare cu gaz metan ale regiunii in vederea cresterii atractivitatii acestor zone, al standardului de viata al comunitatii si imbunatatirea conditiilor de cazare in structurile cu functiuni de primire turistica.

Regiunea de Nord-Est este cea mai slabă regiune din punct de vedere economic din cele 8 regiunii ale României, datorită lipsei dezvoltării în toate sectoarele de activitate. Turismul este un sector important, cu un potențial mare datorită bogăției natural a acestei regiuni, însă slab dezvoltat, datorită stadiului în care se afla satele di comunele din mediul rural. Marea majoritate nu beneficiază de edilitatile elementare fapt care face imposibilă înființarea unei structuri de cazare. Faptul că predominante sunt zonele defavorizate, fără edilitatile elementare, rezultă că infrastructura de cazare este slabă iar calitatea ei este mică, cea mai mică din România.

CONCLUZII

Structurile de cazare, indiferent de forma de proprietate și organizare, se clasificã în funcție de caracteristicile constructive, de calitatea dotãrilor și a serviciilor prestate. În România sunt autorizate să funcționeze următoarele unitățile turistice cu funcțiuni de cazare, clasificate pe stele sau flori:

    1. hoteluri de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
    2. hoteluri-apartament de 5, 4, 3, 2 stele;
    3. moteluri de 3, 2, 1 stele;.
    4. hosteluri de 3 , 2 si 1 stele
    5. vile de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
    7. bungalowuri de 3, 2, 1 stele;
    8. cabane turistice de 3, 2, 1 stele;
    9. campinguri, sate de vacanță, popasuri turistice, căsute tip camping, de 4,3, 2, 1 stele
  10. pensiuni turistice si pensiuni agroturistice  de 5, 4, 3, 2, 1 stele/flori;
  11. apartamente sau camere de închiriat de 3, 2, 1 stele;
  12. structuri de primire cu funcțiuni de cazare pe nave fluviale și maritime de 5, 4, 3, 2, 1 stele.

Elaborarea sistemului de indicatori ai activității turistice este influențată de o serie de factori, dintre care cei mai semnificativi sunt cei ce determină cererea și oferta turistică. Factorii de influență a cererii sunt veniturile populației și structura acestora, gradul de urbanizare, structura timpului, evoluția timpului liber, în corelație inversă cu timpul de muncă și dinamica populației. Factorii de determinare a ofertei sunt diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, nivelul de pregătire al forței de muncă, evoluția investițiilor din turism.

Indicatorii folosiți pentru măsurarea capacității de cazare se prezintă sub formă de:

mărimi absolute (număr de unități, număr de camere, capacitate de cazare în funcțiune locuri-zile, capacitate existentă, permanentă și sezonieră),

structurate pe tipuri de unități,

categorii de confort,

formă de proprietate precum și în dinamică.

Regiunea Nord-Est este cea mai întinsă regiune a României, având o suprafață de 36.850 kmp (15,46% din suprafața totală a țării). Infrastructura de drumuri, rețele de apă și canalizare ridică probleme în majoritatea județelor din aceasta regiune, dar cele mai afectate sunt județele Botoșani, Iași, Vaslui.

Atât rețeaua de alimentare cu apă potabilă, cât și cea de canalizare sunt insuficient dezvoltate, ponderea localităților cu rețea de apă potabilă fiind de 54,8%, comparativ cu media pe țară (61,0%), iar județele Iași și Vaslui având o pondere a localităților cu rețea de canalizare de doar 13,3%, respectiv 12,8%. De asemenea, capacitatea stațiilor de epurare a apelor reziduale cât și capacitatea de depozitare a deșeurilor sunt insuficiente, față de cerințele actuale. Doar 13,8% din numărul total al localităților regiunii sunt conectate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, județele Bacău, Iași și Neamț, având ponderea cea mai mare.

Pentru a calcula confortul tehnico-edilitar a Regiunii de Nord-Est folosim formula:

0.4*A4+0.3*A2+0.2*A3+0.1*A1

Unde: = indicele tehnico-edilitar A1= sistemul de canalizare A2= sistemul de gaz

A3= apa calda A4= alimentarea cu apa potabila

Gradul de confort tehnico-edilitar in Regiunea Nord-Est

In urma analizei dotarilor-edilitare si a calcului indicelui Tehnico-edilitar vedem ca in regiunea Nord Est, judetul cu cel mai mare grad de confort este Iasi cu o valuare de 2157.62 urmat de Suceava cu 2065.23. Cu o treapta mai jos se afla judetul Neamt cu o valuare de 1499.25 urmat de Bacau su Botosani cu valorile de 1020.17respectiv 934.13.Judetul Vaslui are cel mai mic indice al confortului fata de celelalte judete avand valoare de 545.86, aproximativ un sfert Fata de Judetul Iasi.

Regiunea prezintă multiple valente pentru practicarea unui turism variat și complex:

turismul religios,

turismul cultural-istoric,

turismul montan,

turismul de sejur, pentru odihnă și recreere,

turismul de circulație,

turismul balnear;

turismul la sfârșit de săptămână.

Deși modernizarea capacităților de cazare, trecute în proprietate privată s-a realizat într-un procent mai mare de 90%, punerea în valoare a zonelor cu potențial turistic și a bazelor de tratament printr-o activitate promoțională adecvată cât și serviciile oferite turiștilor au fost la un nivel scăzut, fapt ce a determinat existență atât a unei durate medii de ședere inferioară celorlalte regiuni, cât și a unui indice de utilizare a capacității de cazare foarte redus.

Problemă majoră cu care se confruntă acest sector de activitate nu o reprezintă facilitățile pentru investitori, ci stadiul precar al infrastructurii fizice, fără de care potențialul acestor zone nu poate fi valorificat. Astfel, multe localități din zonele deluroase și montane nu se confruntă doar cu probleme de infrastructură mare (accesul dificil în unele zone, drumuri greu practicabile), ci și cu probleme ale infrastructurii de utilități, cum ar fi: lipsa gazului, curentului electric, lipsa apei curente, canalizării etc.

Regiunea de Nord-Est este cea mai slabă regiune din punct de vedere economic din cele 8 regiunii ale României, datorită lipsei dezvoltării în toate sectoarele de activitate. Turismul este un sector important, cu un potențial mare datorită bogăției natural a acestei regiuni, însă slab dezvoltat, datorită stadiului în care se afla satele di comunele din mediul rural. Marea majoritate nu beneficiază de edilitatile elementare fapt care face imposibilă înființarea unei structuri de cazare. Faptul că predominante sunt zonele defavorizate, fără edilitatile elementare, rezultă că infrastructura de cazare este slabă iar calitatea ei este mică, cea mai mică din România.

BIBLIOGRAFIE

Costa N. (2008), La cità ospitale. Come aviare un sistema turistico locale di succeso, Bruno Mondadori, Genova.

Daniel Tudora, Distribuția geografică a indicilor stării sociale a populației din Moldova apuseană, Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Iași, 2010

Minciu R., Economia turismului, Editura All, Bucuresti, 2006

Muntele I., Iațu C. (2003), Geografia Turismului. Concepte, metode și forme de manifestare spațio-temporală, Editura Sedcom Libris, Iași.

Tudora D. (2010), Distribuția geografică a indicilor stării sociale a populației rurale din Moldova Apuseană, Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie.

*** (2010), Listă structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică clasificate, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, www.mdrl.ro.

*** (2010), Listă structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasificate, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, www.mdrl.ro.

*** (2006), Planul de Amenajare a Teritoriului Național – secțiunea I – Căi de comunicație, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, www.mdrl.ro.

*** (2010), Planul de Amenajare a Teritoriului Național – secțiunea VI – Zone cu resurse turistice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, www.mdrl.ro

*** (2002), Recensământul Populației și Locuințelor, Institutul Național de Statistică.

*** PATN, Secțiunea a VIII-a –zone cu resurse turistice (legea 190 /2009).

*** Planul Regional de Acțiune pentru Turism Nord-Est 2008-2013, ADR Nord-est, 2007.

***Planul Național pentru Dezvoltare Rurală (versiune 2009), MADR

INS – Statistica teritorială, 2010.

www.sfin.ro

www.contabilizat.ro