Metode de Calculatie a Costurilor de Tip Total(absorbant)

CAPITOLUL 1 ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CONTABILITATEA DE GESTIUNE

Noțiuni introductive

Revoluția din 1989 a adus României o serie de schimbări în domeniul financiar-contabil, schimbări de la o zi la alta a cadrului normativ al contabilității.Pentru a se menține pe piață, agenții economici, sunt obligați la respectarea reglementărilor contabile în vigoare.

Conform legii contabilității nr.82 din 24 decembrie 1991:

ART. 1

(1)Contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune specifică obiectului de activitate al fiecărei entități trebuie conduse și organizate de către societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și alte persoane juridice.

(2)La instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial, precum și persoanele fizice care desfășoară activități aducătoare de venituri au, obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, contabilitatea financiară și, după caz, contabilitatea de gestiune.

(3) Subunitățile care nu au personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2), care au sediul sau domiciliul în România, precum și sediile permanente din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi.

Contabilitatea de gestiune poate fi definită ca având drept obiectiv, reflectarea tuturor operațiilor de colectare și repartizare a cheltuielilor pe destinații, respectiv pe produse, lucrări, servicii, comenzi, faze de fabricație, activități, secții, decontarea producției obținute, precum și calculul costului de producție al produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate.

Contabilitatea de gestiune are ca obiect ,,evidența,calculul, analiza și controlul costurilor și rezultatelor analitice privite prin prisma componentelor activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate pe subdiviziuni organizatorice ale intreprinderii”.

Importanta si rolul sistemului informațional în contabilitate de gestiune

Definirea acestui concept presupune precizarea conținutului, metodelor și formelor organizării sistemului informațional integrat al costurilor.

Organizarea formării sau calculației, controlului și analizei costurilor cuprinde totalitatea activităților desfășurate de către o unitate economică pentru armonizarea și folosirea optimă a metodelor și procedeelor, a mijloacelor materiale și tehnice, a formelor, a forței de muncă specifice și altor premise de care dispune unitatea în cauză, în scopul realizării normale a tuturor obiectivelor sistemului informațional integrat al costurilor.

Metodele și formele de organizare a sistemului informațional integrat al costurilor sunt:

Metoda de organizare care are la bază, ca sectoare sau centre de cheltuieli, fazele de fabricație, în cadrul cărora se disting diferiți purtători de cheltuieli și de costuri;

Metoda de organizare care are la bază, ca sectoare sau centre de cheltuieli, diferite verigi tehnico-productive ca: ateliere și secții de producție, ferme, șantiere,etc., în cadrul cărora se disting diferiți purtători de cheltuieli și de costuri delimitați cu ajutorul unor comenzi;

Metoda de organizare globală care are la bază, ca sectoare sau centre de cheltuieli, tot diferite verigi tehnico-productive asemănătoare cu cele de mai sus, în cadrul cărora funcționează ca purtător de cheltuieli și de costuri , un singur produs, o singură lucrare sau un singur gen de servicii.

Atât aceste metode cât altele cu care ele se integrează formează împreună grupuri metodologice particularizate în funcție de natura costurilor, determinând componente organizatorice distincte ale sistemului informațional integrat al costurilor:

Organizarea antecalculației

b) Organizarea postcalculației

Delimitări conceptuale privind cheltuielile si costurile

La baza luării deciziilor, contabilitatea managerială are un rol important. Varietatea

costurilor calculate implică multitudinea deciziilor care trebuie luate într-o entitate.

Pentru eficiența activității economice se impune aplicarea metodei de conducere – management prin costuri, datorită faptului că, costurile reflectă totalitatea activităților care duc la obtinerea produsului finit.

Recuperarea prin desfacerea pe piață a costurilor ocazionate de activitatea de producție duce la menținerea entității, iar dezvoltarea este determinată de diferența calculată între suma încasată aferentă vânzarii produselor, executarii lucrărilor sau prestarii serviciilor și cheltuielile ocazionate de activitățile respective.

Factorul determinant care hotărăște dacă o cheltuială (plată) constituie sau nu cost, este consumul, adică legătura nemijlocită cu activitatea desfășurată.

O parte dintre plățile făcute de întreprindere pentru telefon, apă, canal și salubritate, contravaloarea abonamentelor la presă etc. reprezintă echivalentul unor consumuri sau al unor servicii efectuate în favoarea activității entității. În acest caz ele sunt cuprinse în costul producției.

Alte plăți, cum ar fi, de pildă, achitarea facturilor furnizorilor pentru materiile prime și materialele cumpărate nu constituie însă costuri de producție în momentul efectuării lor. Numai consumul efectiv al acestora în procesul de producție devine cost.

În procesul de producere a unui bun sau lucrare se realizează activități generatoare de consum de factori de producție, consum direct sau indirect productiv, care compune costul produselor sau al lucrărilor executate.

Aceste costuri se pot determina pe purtători de costuri conform concepțiilor:

Concepția integrală, care presupune ca în costul unitar al fiecărui purtător de cost să fie cuprins totalul cheltuielilor generate de obținerea și comercializarea lui, costurile directe și indirecte

Concepția parțială se consideră că în costul unitar se vor include doar acele costuri legate direct de obținerea acestuia.

Pentru alegerea metodei de calculație a costurilor trebuie să se țină seama de acțiunea unor factori generatori de cheltuieli de producție, între care:

Specificul tehnologiei de fabricație

cu producție simplă (unități producătoare de zahăr, ulei, sticlă, ciment, etc.)

-produsele finite se obțin prin prelucrarea materiei prime într-un lanț de operații succesive;

cu producție complexă, produsele se obțin prin combinarea unor operații sau șiruri de operații relativ independente, care se pot desfășura simultan (întreprinderi producătoare de mașini).

În funcție de tipul de producție și modul de organizare, entitățile se organizează în 3 categorii: cu producție individuală, de serie și de masă

Mărimea entității determină realizarea colectării cheltuielilor:

în mod centralizat- apare la entățile mici și mijlocii

în mod descentralizat-apare la entitățile mari, cu subunități dispersate în spațiu.

4. Stuctura organizatorică a entității- impune delimitări de cheltuieli pe zone de cheltuieli, mai mult sau mai puțin extinse, in funcție de omogenitatea sau complexitatea operațiilor executate.

5. Organizarea procesului de producție

6. Progresul tehnic

7. Caracterul procesului de producție(continuu sau sezonier).

Metodele de calculație a costului complet preconizează un calcul al costurilor pe stadii de fabricație care trebuie să respecte realitatea procesului de producție din fiecare întreprindere. Organizarea și ordonarea calculației se sprijină pe logica elaborării produselor.Ciclul de exploatare al unei întreprinderi productive se poate rezuma astfel:

APROVIZIONARE PRODUCȚIE DISTRIBUȚIE

Așadar cheltuielile încorporabile trebuie să fie delimitate corespunzător apartenenței lor la una sau alta din etapele ciclului de exploatare, respectând în același timp gruparea lor în costuri directe și indirecte corespunzător posibilității de identificare a consumurilor de resurse.

Constituirea costurilor pe fazele ciclului de exploatare permite determinarea următoarelor categorii de costuri:

costul de achiziție

costul de producție

costul de distribuție

Obținerea costului complet al produselor se realizează prin integrarea succesivă a acestor categorii de costuri, conform schemei din figura 5.2

APROVIZIONARE PRODUCȚIE DISTRIBUȚIE

Fig.5.2. Fluxul formării costului complet

Costul de achiziție cuprinde totalitatea cheltuielilor ocazionate de activitatea de aprovizionare și stocare a valorilor materiale destinate consumului productiv( materii prime, materiale și furnituri consumabile). Acesta este format din:

costuri directe de achiziție care includ preț de cumpărare cheltuieli de transport, comisioane, taxe valabile și alte taxe nerecuperabile.

costuri indirecte de achiziție reprezentând cheltuielile sectorului de aprovizionare, recepție, manipulare, transport și stocare a valorilor materiale

Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor precum și costul de producție al imobilizărilor cuprinde cheltuielile directe aferente producției precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acesteia.

Costul de producție este compus din:

costuri directe de producție formate din costul de achiziție al materiilor prime și materialelor directe date în consum din stoc, salariile muncitorilor direct productivi și alte costuri directe.

costuri indirecte de producție obținute din însumarea cheltuielilor cu combustibilul, energia, reparații, amortizarea, salariile personalului indirect productiv și alte costuri care nu afectează direct obținerea produsului finit.

Costul de distribuție cuprinde totalitatea cheltuielilor care afectează procesul de distribuție al produselor finite.

Costul complet determinat de totalitatea cheltuielilor aferente proceselor de producție și desfacere ale unui produs, lucrare sau serviciu.

Costul complet este compus din:

costuri corespunzătoare producției vândute

costuri de distribuție

costuri administrative

Henry Bouquin prezintă în cartea sa ,,Contabilitate de gestiune” problema imputării costurilor directe și fixe, din perspectiva căpitanului Henry Metcalfe tratată în lucrarea sa din 1886, prima apărută în SUA, privind incidental expenses spunând: ,,Eu cred că aceste cheltuieli ale stabilimentelor trebuie să fie distribuite diferitelor lucrări în funcție de timpul de lucru aferent fiecăreia dintre ele; calculând o rată a cheltuielilor [deci majorând costul orei mâinii de lucru disponibile].”

Tot Henry Metcalfe spune că această metodă a folosit-o în unele ateliere, împărțind cheltuielile fiecărui departament, majorate cu o parte echitabilă a cheltuielilor generale ale uzinei la timpul de lucru constatat anul trecut în departament. El nu ia în seamă costul utilajelor, deoarece spune că ,,cea mai mare parte a acestor cheltuieli nu au nimic cu utilajul”

În percepția lui ,,uzinele sunt organizate pentru ca transformarea materiilor prime datorită utilizării organizate a muncii să fie profitabilă”.

Cât despre cheltuielile indirecte spune că aceste cheltuieli sunt angajate doar pentru a face munca mai eficace, ceea ce în prezent Taylor nu contrazice.

DOCUMENTE UTILIZATE:

Înregistrările în contabilitatea sintetică și analitică se fac pe bază de documente justificative, În conformitate cu Legea nr. 82/1991, republicată, registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal , Registrul-inventar și Cartea mare .

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanță cu destinația acestora și se găsesc în mod ordonat și completate încât să permită în orice moment identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate. Registrele de contabilitate se pot prezenta sub formă de registru, foi volante sau listări informatice. Numerotarea paginilor registrelor se va face în ordine crescătoare, iar volumele se vor numerota în ordinea completării lor.1 9. Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează cronologic toate operațiunile economico-financiare.

Pe baza consemnării operațiilor economic-financiare în documentele justificative se asigură datele de intrare în sistemul informațional și se fundamentează deciziile.

Documentele utilizate pentru a evidenția cheltuielile de producție și a producției obținute diferă de la o entitate economică la alta în funcție de ramura și subramura de activitate în care îsi desfășoară activitatea, în funcție de particularitățile proceselor tehnologice, a gradului de dotare cu mijloace de prelucrare automată a datelor și a nevoilor sau pretențiilor factorilor de decizie de la diferite nivele organizatorice.

Documentele utilizate pentru realizarea operațiilor de evidență a cheltuielilor se pot împărți în două mari grupe:

Documente comune unităților din toate subramurile economice

Documente specifice fiecărei unități industriale

În categoria documentelor comune tuturor unităților economice indiferent de ramura de activitate pot fi menționate:

Bonul de consum;

Fișa limită de consum;

Statul de plată;

Factura;

Avizul de însoțire

Dispoziția de plată

Chitanța sau bonul de vânzare

Ordinul de plată

Extrasul de cont

Bonul de consum

1. Servește ca:

– document de eliberare din magazie a materialelor;

– document justificativ de scădere din gestiune;

– document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Fișă limită de consum

(Cod 14-3-4/bA)

1. Servește ca:

– document de stabilire a cantității limită dintr-un material sau pentru mai multe materiale necesare executării unui produs (comandă) sau unei lucrări;

– document de eliberare succesivă a aceluiaúi fel de material pentru acelaúi produs (comandă sau lucrare);

– document justificativ de scădere din gestiune;

– document de stabilire a economiilor sau depăúirilor de materiale;

– document justificativ de înregistrare în contabilitate.

STAT DE PLATĂ

(Cod 14-5-1/a, Cod 14-5-1/b, Cod 14-5-1/c úi Cod 14-5-1/k)

1. Servește ca: – document pentru calculul drepturilor bănești cuvenite salariaților, precum și al contribuțiilor și al altor sume datorate; – document justificativ de înregistrare în contabilitate. Se întocmește într-un exemplar sau în două exemplare, după caz, lunar, pe secții, ateliere, servicii etc., pe baza documentelor de evidență a timpului lucrat efectiv, a

documentelor de centralizare a salariilor individuale pentru muncitorii salarizați în acord etc., a evidenței și a documentelor privind reținerile legale, a listelor de avans chenzinal, concediilor de odihnă, certificatelor medicale.

AVIZ DE ÎNSOȚIRE A MĂRFII

(Cod 14-3-6A)

Este formular cu regim special intern de tipărire și numerotare.

1. Servește ca: – document de însoțire a mărfii pe timpul transportului, după caz;

– document ce stă la baza întocmirii facturii, după caz;

– dispoziție de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiași unități;

– document de primire în gestiune, după caz;

– document de descărcare din gestiune a bunurilor cedate cu titlu gratuit.

B.În cea de-a doua categorie pot fi incluse documente diferite în funcție de specificul proceselor de producție și ramura industrială în care se încadrează entitatea economică.

Aceste documente sunt specifice și în funcție de etapele organizării și desfășurării procesului de producție și anume:

Documentele privind pregătirea producției care urmăresc respectarea normelor tehnologice și a timpilor de lucru:

– desene de execuție pentru produsele sau comenzile executate;

– extrasele de materiale care vor cuprinde toate cantitățile;

– listele cu normele de consum specifice

– listele cu normele de timp, referitoare la manoperă;

– fișa tehnologică.

Documente de lansare a producției în fabricație

Comanda de fabricație, prin care se lansează în fabricație produsele, lucrările și serviciile, documentele în care sut prevăzuți beneficiarii, cantitățile necesare și termenele de execuție;

Bonul de lucru, document prin care se va stabili munca prestată, operațiile sau lucrările executate precum și evaluarea acestora cnform tarifelor aplicate;

Documente de executare și urmărire a producției care cuprind documente justificative de cheltuieli, precum și documente emise în această etapă:

raportul zilnic de executare a producției;

raportul de schimb;

raportul de producție și salarizare.

Documente din etapa predării producției la magazie și a controlului de calitate:

bonul de predare, transfer, restituire:

notă de rebut;

certificat de calitate;

Documentele folosite pentru urmărirea cheltuielilor de producție:

fișă de post calcul;

fișă de cost analitic pentru cheltuieli efective pe produse sau pe comenzi;

centralizatorul pentru pregătirea datelor în vederea înregistrării lor în contabilitatea de gestiune;

situații de repartizare și regularizare a cheltuielilor înregistrate în contabilitatea financiară și preluate în contabilitatea de gestiune.

CAPITOLUL 2: METODE CLASICE DE CALCULAȚIE DE TIP TOTAL

2.1 Aspecte introductive privind metoda de calculație a costurilor de tip total

Metodele absorbante sunt reprezentate de acele metode care iau în calcul toate resursele care s-au utilizat și toate cheltuielile ocazionate de realizare unui obiect al costului.

Din categoria metodelor clasice de calculție a costurilor fac parte:

Metoda globală

Metoda pe faze

Metoda pe comenzi

Metoda tarif-oră mașină(T.H.M)

Metoda globală: – este utilizată de întreprinderile care realizează un singur produs și care la sfârșitul perioadei nu prezinta semifabricate sau producție în curs de execuție.

Metoda pe faze: – se folosește în întreprinderi cu producție de masă, care realizează cantități mari de produse obținute prin parcurgerea mai multor etape.

Metoda pe comenzi:-aplicată de către unitățile cu producție individuală(unicat) sau de serie mică.

Metoda tarif-oră mașină (T.H.M) -această metodă a fost elaborată în anul 1962 de către economistul american Spencer A. Tucker. În România această lucrare a pătruns inițial în traducere franceză sub titlul: ,,L’evalution de couts et la determinations des prix par la methode T.H.M (TAUX-HOUR-MACHINE)”, Paris 1965 și nu în limba engleză. În consecință această metodă este cunoscută la noi T.H.M. și M.H.R.(MACHINE-HOUR-RATES).

2.2 Funcțiunea conturilor

Folosirea conturilor de gestiune, precum și simbolizarea acestora se va realiza astfel încât accesul la informație să fie flexibil și cu o gamă largă de opțiuni.

În contabilitatea de gestiune operațiile economico-financiare sunt prezentate cu ajutorul clasei 9 „Conturi de gestiune”.Operațiile care se pot contabiliza sunt:

preluarea din contabilitatea financiară a cheltuielilor ce urmează a fi încorporate în costuri;

înregistrarea, urmărirea și controlul cheltuielilor bugetare în structurile, cheltuieli directe pe produse, lucrări și servicii și cheltuieli indirecte pe secții, ateliere etc.

înregistrarea, urmărirea și controlul producției fabricate în decursul unei perioade de gestiune la prețul de înregistrare (costuri prestabilite);

determinarea, înregistrarea, urmărirea și controlul producției în curs de execuție existente la sfârșitul perioadei de gestiune;

stabilirea, înregistrarea, urmărirea și controlul diferențelor dintre costurile efective ale producției și prețurile de înregistrare (costurile prestabilite) ale acesteia

Conturile din clasa 9, conturi extrabilanțiere, deci ele nu apar în bilanțul contabil, deoarece informațiile prezentate au fost înregistrate în contabilitatea financiară.

Clasa 9 de conturi este structurată pe trei grupe :

90 „Decontări interne”

92 „Conturi de calculație”

93 „Costul producției”

Grupa 90 „Decontări interne” cuprinde următoarele conturi:

901 „Decontări interne privind cheltuielile”

902 „Decontări interne privind producția obținută”

903 „Decontări interne privind diferențele de preț (cost)”

Grupa 92 „Conturi de calculație”, cuprinde următoarele conturi:

921 „Cheltuielile activității de bază”

922 „Cheltuielile activităților auxiliare”

923 „Cheltuieli indirecte de producție”

924 „Cheltuieli generale de administrație”

925 „Cheltuieli de desfacere”

Grupa 93 „Costul producției” cuprinde:

931 „Costul producției obținute”

933 „Costul producției în curs de execuție”

2.3Calculația costurilor în metoda globală

Metoda globală se folosește, doar în unitățile unde se fabrică un singur produs, care, de regulă nu prezintă semifabricate sau producție neterminată, iar daca aceasta există este constantă de la o perioadă la alta. Aceasta se mai numește și metoda simpla, deoarece presupune ca toate costurile sa fie urmărite după proveniența lor, iar costul efectiv unitar se va determina prin raportul dintre totalul costurilor si producția rezultată în urma proceselor de fabricație.

Calculația globală presupune colectarea tuturor cheltuielilor de producție(directe si indirecte) ocazionate de obținerea producție, la nivelul întregii unității și raportarea lor, la sfârșitul perioadei de gestiune, la cantitatea de produse obținute.

Relația de calcul este:

;

Chp – cheltuieli de producție;

j – articole de calculație;

Q – cantitatea de produs finit obținută;

i – felul produsului.

Calculația efectivă presupune existența documentelor primare sau a purtătorilor de date și informații privind consumul de factori: materiale , manoperă, energie, combustibili, utilaje, instalații, etc. și a căror structură diferă de la o ramură la alta, sau dacă prelucrarea cu ajutorul modelului, este manuală sau într-un sistem informatic.

Calculația efectivă nu poate fi concepută în afara sistemului informațional. Ea însăși devine o sursă de informații. Le preia(informațiile) de pe suportul lor, le supune prelucrării programului de prelucrare adoptat de model în cadrul metodei.

Relația de calcul a metodei globale este:

,

cu- cost unitar;

Chp – cheltuieli de producție;

j-articole de calculație;

Q- cantitate de produs finit obținută;

Dacă se obțin mai multe produse, considerate în totalitate produse principale ce au utilități apropiate, relația de calcul va fi:

Aplicarea metodei globale presupune existența uneia din următoarele două condiții:

Producția să fie omogenă, adică dintr-un atelier sau secție de producție, sau chiar din întreaga activitate a entității, să se obțină un singur produs, lucrare sau serviciu, fără să apară semifabricate sau producție neterminată la sfârșitul perioadei de gestiune.

Dacă se obțin mai multe produse, să existe posibilitatea ca prin diverse criterii de echivalare să fie transformate într-un singur produs convențional.

În literatura de specialitate sunt întâlnite două variante ale metodei globale: calculația globală pe feluri de costuri și calculația globală pe locuri sau sectoare de costuri

Calculația globală pe feluri de costuri se poate realiza în două feluri:

Se vor defalca costurile totale de producție pe tipuri de cost și se va raporta

fiecare tip de cost la cantitatea de produse obținute în perioada analizată.Costul unitar se va calcula conform relației:

, unde:

Cmp, Cs, Cps, – sunt costuri directe cu materiile prime, salariile, protecția socială

Ci.p, C gad- sunt costuri generale de administrație;

Qf –reprezintă cantitatea totală fabricată

Cu ajutorul acestei variante se pot determina abaterile costului efectiv pe feluri de costuri, față de cele prestabilite.

Defalcarea costurilor totale de producție și pe cantitățile de produse fabricate și vândute . Astfel, costurile directe de producție se raportează la cantitatea fabricată, iar cele indirecte la cea vândută în perioada analizată, astfel, costul unitar se va calcula dupa formula:

, unde:

Qv – cantitatea vândută

Această variantă asigură cunoașterea modului în care volumul vânzărilor influențează costurile indirecte.

Calculația globală pe locuri de costuri – se poate aplica doar în întreprinderile unde se obține un singur produs în cadrul unui proces tehnolgic desfășurat pe mai multe etape succesive de prelucrare. Această variantă urmărește atât determinarea costului unitar pe fiecare etapă în parte, cât și pe produs.

Costul de fabricație al produsului se obține prin însumarea costurilor unitare ale tuturor locurilor de costuri și a cheltuielilor generale de administrație. Formula de calcul este următoarea:

, unde

C1, C2, C3, Cn – costul total al locului 1, 2, 3,….,n;

Cgad-costuri generale ale administrației;

Cd – cheltuieli și costuri de desfacere;

Q1, Q2, Q3, Qn- cantitatea totală prelucrată în fiecare lot de cost;

Qf- cantitatea totală de produse finite obținute

Caracteristica principală a metodei constă în faptul că toate costurile de producție se identifică nemijlocit pe produsul sau grupa de produse care le-a ocazionat, având caracterul de costuri directe

2.4 Calculația costurilor în metoda pe faze:

Calculația costurilor în metoda pe faze se folosește în întreprinderi cu producție de masă, care realizează cantități mari de produse obținute prin parcurgerea mai multor etape.Aceste procese de producție se întâlnesc în siderurgie, metalurgie, industria extractivă, ușoară, alimentară, chimică etc.

Pentru aplicarea metodei pe faze trebuie soluționate următoarele probleme:

determinarea fazelor de calculație a costurilor;

stabilirea costului semifabricatului;

repartizarea costurilor de producție pe produsele obținute din aceeași fază.

Problema cea mai dificilă, dar esențială, în organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor o constituie determinarea fazelor de calculație a costurilor. Această problemă revine, deopotrivă, atât organelor tehnice cât și celor economice din entitate. De modul cum sunt delimitate fazele de calculație depinde apoi, delimitarea corectă a costurilor pe purtători, evaluarea producției în curs de execuție, identificarea pierderilor tehnologice pe faze.

Pentru determinarea fazelor de calculație trebuie să se țină cont de următoarele:

faza de fabricație este în același timp și loc care va genera costuri;

secția (atelierul) trebuie constituie subdiviziunea de bază pentru o calculație pe centre de responsabilitate;

în cadrul secțiilor, liniile tehnologice sau instalațiile complexe pot constitui faze de calculație, dacă rezultă semifabricate sau produse care se deosebesc de celelalte în procesul de producție;

crearea de faze de calculație distincte pentru fazele tehnologice în urma cărora rezultă un semifabricat ce se prelucrează în continuare sau un produs finit;

fazele de calculație să fie stabilite astfel încât la finele acestor faze, producția să poată fi măsurată;

costul fiecărui produs trebuie calculat printr-un număr cât mai redus de faze, pentru a asigurarea eficienței calculației.

Obiectivul calculației este produsul, precum și fazele produse de acesta în procesul de fabricație, cheltuielile de producție fiind înregistrate în conturi care se deschid lunar pe fiecare fază, astfel că la finele perioadei de gestiune, prin însumarea tuturor cheltuielilor, în ultima fază de producție să se obțină costul unitar efectiv al produsului finit.

Faza de fabricație vs faza de calculație – prin definire, faza de fabricație este acea diviziune a procesului tehnologic, delimitată și din punct de vedere organizatoric,în care se execută o anumită operație din lanțul operațiilor succesive de prelucrare a materiei prime iar faza de calculație a costurilor de producție este considerată ca fiind expresia tehnico-economică a fazei de fabricație, fiind caracterizată printr-un anumit specific al formării sau calculației, analizei și controlului costurilor.

Legătura directă dintre fazele de fabricație și cele de calculație este dată de faptul că fazele de fabricație, în calitatea lor de locuri de producție, sunt în același timp și locuri generatoare de cheltuieli și, prin urmare, fiecare fază de fabricație poate fi și o fază de calculație.

Fiind o metodă absorbantă, metoda de calculație pe faze implică aceleași etape succesive de desfășurare a lucrărilor de calculație a costurilor ca și celelalte metode de tip absorbant și anume:

a) colectarea costurilor directe pe faze și a celor indirecte pe sectoare de cheltuieli;

b) repartizarea costurilor indirecte delimitate pe sectoare asupra fazelor de fabricație;

c) stabilirea costului unitar al semifabricatelor și al produselor;

În aplicarea metodei pe faze este necesară soluționarea următoarelor probleme:

– determinarea fazelor de calculație a costurilor;

– stabilirea costului semifabricatelor pe faze;

– repartizarea costurilor de producție pe produsele obținute în aceeași fază;

Delimitarea fazelor de calculație a costurilor se realizează de către organele tehnice și economice din întreprindere, deoarece de secționarea procesului tehnologic depinde delimitarea corectă a costurilor pe purtători de costuri, evaluarea producției neterminate, identificarea pierderilor tehnologice pe faze.

Numărul optim al fazelor de calculație se stabilește fie prin comparație cu întreprinderi ce au aceleași obiect de activitate și proces tehnologic, fie prin observație directă având în vedere următoarele:

Faza de fabricație în calitatea ei de loc de producție în care se execută o anumită operație din lanțul operațiilor succesive de prelucrare a materiei prime este în același timp și loc generator de costuri, deci fiecare fază de fabricație este o fază de calculație.În situația în care în cadrul unui atelier sau secții se desfășoară mai multe faze de fabricație, care nu pot constitui în mod independent câte o fază de calculație a costurilor întrucât nu este eficient sau nu este posibilă delimitarea costurilor pe fiecare fază de calculație reunește mai multe faze de fabricație care se succed în fabricarea produsului.

Secția (atelierul) trebuie să constituie subdiviziunea de bază pentru o calculație pe centre de responsabilitate;

În cadrul secțiilor, liniile tehnologice sau instalațiile complexe pot constitui faze de calculație, dacă rezultă semifabricate sau produse care se deosebesc de celelalte prin destinație, calitate, etc.

Se vor crea faze de calculație distincte pentru fazele tehnologice în urma cărora rezultă un semifabricat ce se prelucrează în continuare sau un produs finit.

Condiția esențială a stabilirii fazelor de calculație a costurilor este că la sfârțitul acestor faze producția obținută să poată să fie măsurată.

Costul fiecărui produs trebuie calculat printr-un număr cât mai redus de faze, pentru a se asigura eficiența calculației

După stabilirea fazelor de calculație, ele se simbolizează după operația efectuată sau cifric pentru diferențiere si ușurarea muncii în procesele de înregistrare, prelucrare și transmitere a datelor privind cheltuielile de producție.

În cazul metodei de calculație pe faze contabilitatea cheltuielilor de producție directe și indirecte se organizează pe faze de calculație, iar în cadrul acestora pe produse sau grupe de produse și pe articole de calculație.Cheltuielile directe (materii prime, salarii directe, contribuții la asigurări și protecția socială aferentă salariilor directe) generată de fabricarea produsului (semifabricatului) în cadrul fazelor pe care le parcurge, se înregistrează în contul 921 ,,Cheltuielile activității de bază” , deschis pe analitice pe fiecare fază de calculație și produs în parte, iar cheltuielile indirecte, commune tuturor produselor obținute în cadrul fazei respective, se vor colecta în contul 923 ,,Cheltuieli indirect de producție” deschis în analitic pe secții, faze de calculație și articole de cheltuieli, grupate pe cele 2 articole de calculație și anume: cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajului și cheltuieli generale ale secției. Aceste cheltuieli urmează a se repartiza cu ocazia calculului costului efectiv, asupra contului 921, analitic pe produse, în raport de anumite baze(criterii) convenționale de repartizare.

În contul 924,, Cheltuieli generale de administrație” se vor colecta pe feluri cheltuielile de administrație și conducere a întreprinderii comune tuturor fazelor( produselor ), dupa care urmează a se repartiza în contul 921.

În cazul producției de masă, căreia îi este specific faptul că produsul finit rezultă din transformarea unor materiale inițiale în cadrul unor procese de prelucrare și manipulațiuni conexe, cheltuielile de producție sunt legate, ca și producția, de aceste procese sau stadii de prelucrare. În consecință, lucrările de calculație trebuie astfel încât în structura costului unitar să fie reflectate toate cheltuielile de producție în dependența lor față de stadiile de prelucrare. Aceasta poate avea loc în două variante, și anume: în varianta cu semifabricate și varianta fără semifabricate.

Varianta cu semifabricate: presupune calculația costului pentru fiecare semifabricat în

parte, pe nomenclatura specifică a articolelor de calculație, luând în considerare atât costul materiilor prime, sau al semifabricatului primit din faza anterioară, cât și celelate cheltuiele directe și indirecte privind faza în cauză. Așadar costul calculate pentru producția ultimei faze, constituie costul produsului finit.

Reflectând modul de formare a costului pe unitate de produs finit, în varianta cu semifabricate, formula sintetică, formula sintetică în cazul antecalculației este următoarea:

+),

Iar în cazul postcalculului aceasta devine:

, unde

ct- costul pe unitatea de produs;

j- produsul fabricat;

s- semifabricatul;

f- faza de calculație(ultima)

c- consum standard pe unitatea de produs;

cheltuieli directe

– cheltuieli indirect

x- componentele cheltuielilor directe

j- componentele cheltuielilor indirecte

C- consumul efectiv total de semifabricate;

Q- volumul fizic al produsului obținut;

Varianta cu semifabricat se aplică în întreprinderile un număr relative redus de produse în cadrul unor procese tehnologice mai îndelungate, unde semifabricatele stabile nu se consumă imediat determinând pierderi, scăzăminte naturale, care trebuie evaluate.

Dezavantajul acestei variante constă în faptul că atunci când sunt faze de calculație numeroase și producție în curs de execuție la finele perioadei de gestiune se mărețte volumul lucrărilor de centralizare a datelor privind calculul costului de producție al semifabricatului obținut.

Varianta fără semifabricat- se aplică când nu este necesara determinarea costului

semifabricatelor în urma fiecărei faze.

Costul unitar al produsului obținut se va obține prin însumarea cheltuielilor din toate fazele de producție, raportându-le la cantitatea obținută.

În cazul acestei va variante se impune pe lângă calculațiile intermediare pe faze, și o centralizare a cheltuielilor de producție din toate fazele pentru fiecare produs finit obținut.

În cazul ambelor variante , acolo unde a existat producție în curs de execuție cheltuielile aferente acesteia se scad din totalul cheltuielilor de producție ale fazei unde au apărut.

Calculația costurilor în metoda pe comenzi

2.6 Metoda tarif-oră-mașină(T.H.M)

CAPITOLUL3 : STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL 4 :CONCLUZII