Mecanisme de Finantare a Educatiei

Economie

Mecanisme de Finantare a Educatiei

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1 – Stadiul cunoașterii

1.1 Probleme actuale ale educației

Capitolul 2 – Metodologia cercetării

2.1 Analiza comparativă privind finanțarea sistemului educațional in țări dezvoltate

2.2 Analiza comparativă privind finanțarea sistemului educațional in țări emergente

2.3 Mecanisme de finanțare a educației

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

În ultimii 50 de ani, numărul absolvenților de facultate din țările dezvoltate a crescut cu aproape 200%, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) din 2011. Calitatea educației s-a îmbunătățit în toată zona OECD, însă în unele state, rata de absolvire în învățământul superior a crescut semnificativ. Bazându-se pe acest indicator, publicația 24/7 Wall St. a identificat țările cu cele mai performante sisteme educaționale

Demersul științific își propune o analiză mecanismelor de finanțare a sistemelor de învățământ, volumul cheltuielilor cu educația și a modalităților de gestionare a resurselor alocate învățământului .

Sistemul de învățământ, în general, și învățământul superior, în special, ocupă un loc central în dezvoltarea umană în cadrul societății contemporane moderne. Preocuparea pentru asigurarea calității educației, prin promovarea unor programe de învățământ de calitate și a unor strategii eficiente de instruire în condiții de transparență completă constituie implicații profunde si complexe pentru ridicarea calității procesului de învățământ.

Lucrarea de față are în vedere comparația finanțării invățământului in țările dezvoltate, cât și în țările emergente cu accent pe efectuarea cheltuielilor publice din educație, fapt care constituie un element cheie în promovarea creșterii economice din fiecare țară din Europa.

Lucrarea este structurată pe doua capitole: primul capitol il reprezintă ,,Stadiul cunoașterii” care are in vedere o trecere in revistă a mecanismelor de finanțarea educației in concepția mai multor specilisti din domeniul economic,iar al doilea capitol ,, Metodologia cercetării” prezintă o analiză comparativă a finanțării educației in țări dezvoltate și țări emergente.

CAPITOLUL I

Stadiul cunoașterii

Cum era de așteptat, țările "educate" sunt și cele care alocă cele mai mari bugete pentru acest sector, din PIB. Printre acestea se numără Japonia, Canada, Norvegia sau Australia. Chiar dacă în majoritatea țărilor OECD educația este finanțată aproape integral din fonduri publice, în opt din cele zece studii de caz de mai jos sistemul de învățământ este aproape în totalitate finanțat prin inițiativă privată. Țările incluse în top au în mod tradițional o populație educată peste medie: încă din 1997, Japonia, Canada și SUA au avut o pondere de absolvenți de studii superioare de peste 30%, din totalul populației.

Analizând mai îndeaproape situația țărilor emergente ne dăm seama destul de clar instabilitatea sistemului de educație datorată fluctuațiilor ce descriu finanțarea educației de la an la an. Pe de altă parte, deși o mare parte din state au ales să investească în educație ca reacție la criza financiară, datorită beneficiilor pe termen lung pe care aceasta le produce la nivelul societății, nu este și cazul României care a preferat să înceapă lista tăierilor investițiilor publice cu domeniul educației. Acest lucru denotă pe de o parte că statul nu are o strategie coerentă și sustenabilă privind dezvoltarea sistemului educațional din România, cat si din celelalte țări și nu consideră că asigurarea unui buget optim reprezintă o prioritate pentru dezvolatarea țării, în ciuda faptului că educația este definită prioritate națională.

În unul dintre studiile sale, autorul afirma ,, ca un sistem educațional să aibă rezultate de excepție, acesta nu trebuie sa aibe o legătură clară cu valoarea fondurilor investite.”In concluzie, nu aduc rezultate investițiile mari pe termen scurt pe când o investiție mare pe termen lung ce vizează intregul sistem educațional având un plan bine pus la punct, ar fi o soluție ce ar putea da randament.

Din puctul meu de vedere, studiul arată că pe lângă importanța sistemului de învățământ, mai este și susținerea culturii educaționale. Privind in ansamblu, țările asiatice și poziția lor în clasamentul Pearson, sunt printre primele deoarece oamenii văd cu alți ochi valoarea educației. Singura asemanare intre țările dezvoltate educațional și țările emergente ar fi asteptările foarte mari ale părinților față de copii, ținând cont că nu au nici sprijinul moral cât și financiar din partea statului. Cu toate că nu au sprijin financiar din partea statului, că procentul alocat din PIB pentru educație vis-à-vis de țările dezvoltate este aproape nul și spun acest lucru deoarece nu este mare diferența între procentul ,,nul” si 1,2 %

( Ex: Suedia 6 % din PIB și Romania 1,2 % din PIB)

„Este o perioadă dificilă pentru bugetele naționale, dar avem nevoie de o abordare coerentă a investițiilor publice în educație și formare profesională, pentru că acestea sunt esențiale pentru viitorul tinerilor noștri și pentru o redresare economică durabilă pe termen lung. Dacă statele membre nu reușesc să investească în mod corespunzător în modernizarea educației și a competențelor, vom rămâne și mai mult în urma concurenților noștri la nivel mondial și va fi și mai greu să combatem șomajul în rândul tinerilor”, a declarat Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

În 11 țări din Europa (Bulgaria ,Croartia, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia și Spania ), salariile și indemnizațiile au fost inghețate sau reduse în

2011- 2012, salariile profesorilor reprezentând peste 70% din bugetul pentru invățământ.

În timp ce unele țări inghețau salariile, alte state membre UE ( Bulgaria, Cipru, Estonia, Franta , Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Romania și Regatul Unit ) se confruntau cu altă mare problemă, reducerea personalului didactic, din cauza reducerii bugetului, unele state au luat aceste măsuri de austeritate.

Criza financiară a afectat toată Europa, de aceea a scazut și numărul studenților, insă mai există și vești bune; in 18 țări europene a crescut finanțarea pentru formarea cadrelor didactice. Dacă ținem cont de calitatea predării și rezultatele studenților, aceasta este o evoluție importantă pentru societate și educație.

În această perioadă nu au fost afectate subvențiile, împrumuturile și alocațiile familiale acordate elevilor și studenților din sectorul public. Acest lucru s-a întâmplat în majoritatea statelor UE în 2011-2012.Ba chiar mai mult există state ( Austria, Germania, Elveția, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg și Portugalia)care oferă sprijin specific financiar pentru persoanele cu nivel scăzut de calificare sau someri.Aceste nouă state incearcă să-i ajute pentru a-și imbunătății sau pentru a-și actualiza calificările.Ce e drept , că aceste investiții sunt cofinanțate prin Fondul social European.

O dată cu criza financiară în 8 state dintre cele 25 de state membre evaluate au scăzut investițiile in educație ( Studiu al Comisiei Europene ).

În timp ce unele state ( Grecia, Ungaria, Italia, Lituania și Portugalia) făceau reducere de peste 5 % bugetele pentru învățământ, altele ( Estonia, Polonia, Spania, Regatul Unit – Scoția) înregistrau scăderi de 1 până la 5 %, pe lângă acestea sunt anumite state care și-au crescut cheltuielile pentru învățământ cu peste 1 % (Austria, Danemarca, Luxemburg , Malta și Suedia, precum și zona germanofona din Belgia )

În acest context, cheltuielile, creșterile și scăderile privind bugetele de învățământ, ne amintim de statele care au redus bugetul pentru educație în 2011-2012, ca în anul următor să-l creasca și aceste țări au fost Bulgaria, Republica Cehă, România și Slovacia., pe când alte țări au procedat invers, adică au crescut bugetul pentru învățământ în 2011-2012, ca în 2013 să-l scadă , aceste țări sunt Belgia ( comunitatea francofonă), Cipru, Letonia , Finlanda, Franța,Irlanda, Slovenia și Regatul Unit (Țara Galilor). O singură comunitate a reușit să-și păstreze bugetul în ambii ani,aceea fiind comunitatea flamandă din Belgia.

"Potențialul schimbărilor din învățământ și din întreg sistemul educațional este enorm. Având în vedere că doar la folosirea noilor tehnologii pentru a preda aceleași subiecte vechi la același fel de învățăcei, cu aceleași metode și în cadrul acelorași instituții, vom pierde întregul potențial al tehnologiei informaționale …".

Nu este pentru nimeni o noutate ca România trece printr-o criză a sistemului de învățământ.Toți cei implicați în acest sistem trebuie să accepte schimbarea și să lupte pentru perceperea indispensabilității și insuficiența procesului schimbării. Școala devine o structură care învață. Societatea noastră dorește o structură organizatorică, sigură și eficace pentru a putea rezolva problema tranziției.

Dezvoltarea potențialului creator în plan ștințific și aplicativ al managerilor și al oamenilor in general ar putea aduce schimbari majore în perceperea personalului din sistemul de învățământ pentru a se adapta nevoilor tranziției într-o societate în continuă schimbare și dornică în a progresa și a învăța tot ce apare nou .

„Din punct de vedere al costurilor economice, scumpă nu este persoana bine educată, ci cea insuficient educată, care părăsește școala cu o formație șubredă sub aspect moral, intelectual sau estetic.”

La nivel european, criza de sistem a învățământului a fost evidențiată nevoia modificării paradigmei educaționale, în scopul de a permite învățarea și orientarea individului de-a lungul întregii vieți. Dezvoltarea resurselor umane nu mai reprezintă un lux, ci o necesitate, fiecare persoană fiind pusă în situația de a se educa în permanență, nu numai pentru a-și actualiza competențele profesionale, ci pentru a fi instrumentată să facă față solicitărilor și schimbărilor economice, politice, sociale, culturale, informaționale. Din această perspectivă, relația dintre inovație și leadership este posibilă datorită medierii, care desparte și unește totodată, în scopul dezvoltării sociale durabile prin păstrarea valorilor atemporale. Medierea reprezintă un instrument în leadership, care presupune schimbări în ordinea lucrurilor, în scopul obținerii de rezultate foarte bune în managementul tranziției spre societatea cunoașterii.

2.1.1 Probleme actuale ale finanțării educației

Sistemul educațional mobilizează resurse materiale și umane considerabile și prin aceasta, resurse financiare. Aceste resurse sunt oferite în majoritatea cazurilor instituțiilor de învățământ de către autoritățile publice, dar și de către familii, comunități, firme și agenții de cooperare. Creșterea populației, îndeosebi în țările în curs de dezvoltare, și ridicarea nivelului de civilizație, lărgesc accesul la educația de bază și cresc cererea de educație post-primară, accentuând nevoile financiare ale sistemelor de educație. Confruntate cu nevoile financiare în continuă creștere, resursele pe care autoritățile publice le pot mobiliza sunt limitate de crizele economice, recesiune sau de creșterea inadecvată și de necesitatea de a restabili echilibrele macroeconomice.

Tema esențială a economiei învățământului o reprezintă aceea a relațiilor dintre costurile private și publice, pe de o parte, și veniturile private și publice, pe de altă parte, în procesul de învățământ și, corelativ, relațiile dintre piață și stat, dintre învățământul public și cel privat, dintre mecanismele de finanțare asociate, dintre externalizarea

și internalizarea acestora. Insuficiența finanțării educației de către stat, de la buget ,reclamă promovarea parteneriatului public-privat între școală și comunitate, cu condiția ca acest mixaj să răspundă misiunii școlii și, în particular, proiectelor educative ale fiecărei școli. Parteneriatul public-privat în finanțarea educației, a învățământului, poate genera însă și dezamăgiri, adesea având loc ingerința finanțatorilor privați în învățământ, în procesul educativ, fie și prin publicitatea pe care școala este obligată să o promovaze în favoarea acestora. Oricum, sectorul privat nu contribuie la finanțare fără a cere nimic în schimb. Mai mult, guvernul, autoritățile publice sunt tentate să comprime bugetele publice alocate educației, știind că finanțarea privată va completa deficitul.

Scăderea evaziunii fiscale poate disparea numai cu o crestere a veniturilor la bugetul de stat.Specialistii sunt optimisti deoarece creșterea economică,deși este mai mică, față de alte state europene falimentare este mult mai bună.

Astfel se naște următoarea întrebare: Cum putem obține bani pentru finanțarea pe timp de criză ? O soluție ar fi scăderea evaziunii fiscale, sau/și proiecte pe termen scurt, termen lung sau termen mediu.Numai așa putem obține bani în plus pentru bugetul de stat și tot odată pentru educație. Organele de conducere ar trebui sa acorde o mai mare atenție investiției în educație , poate fi sau este sigur un proiect pe termen lung pentru dezvoltarea țarii în anii viitori.

Criza severă nu trebuie să afecteze obiectivul creșterii ponderei în PIB , deoarece educația rămâne una dintre cele mai importante părți ale unei societăți civilizate.

În general, finanțarea acordată elevilor are o legătură directă de cauzalitate cu rezultatele copiilor la învățătură și la examene, atât naționale, cât și internaționale, pentru că aceștia nu au cum să fie motivați să învețe dacă profesorii nu sunt la rândul lor motivați, dacă nu dispun de suficiente materiale de lucru și dacă nu au dotările necesare. Iar acest lucru se reflectă și în faptul că populația școlară care trece de examenul de bacalaureat aproape că s-a înjumătățit și la examene precum Pisa România nu reușește să treacă în jumătatea superioară a clasamentului mondial.

”Europa trece printr-o criză economică care produce efecte la nivel societal. În ceea ce privește învățămâtul superior, criza economică afectează disponibilitatea unei finanțări adecvante și perspectivele de găsire a unui loc de muncă pentru absolvenți. Învățământul Superior reprezintă o parte importantă a soluției pentru depășirea crizei financiare. Sistemele de educație puternice și relevante sunt baza societăților bazate pe cunoaștere. Învățămâtul Superior ar trebui să fie în centrul eforturilor noastre de depășire a crizei acum mai mult ca niciodată. Ținând cont de acestea, ne asumăm să securizăm cel mai ridicat nivel posibil de finanțare publică a învățământului superior și să identificăm noi surse de finanțare, ca investiții în viitorul nostru”

Existența unui sistem educațional de calitate care să fie accesibil pentru toți este cea mai importantă condiție pentru dezvoltarea coerentă a unui stat și reducerea inechităților în rândul populației, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social. Pentru ca această condiție să fie indeplinită,este important ca educația să fie considerată o prioritate pentru toți locuitorii unui stat și să o trateze cu responsabilitatea cuvenită. Unul dintre cei mai buni indicatori ai responsabilității cu care aceștia tratează educația este finanțarea acesteia, întrucât aceasta influențează toate procesele educaționale din sistemul de învățământ, influențând direct calitatea și echitatea educației.

CAPITOLUL II

Metodologia cercetarii

Baza datelor o constituie analiza acestora accesând urmatoarele site-uri specializate pe educație :

Eurydice, http://eacea.ec.europa.eu/education/

http://eacea.ec.europa.eu/index_en.php ,

Formulele de finanțare – Stadiul aplicării sistemului de finanțare a învățământului preuniversitar de stat – www.edu.ro.

Studiu PISA – Programul internațional OCDE pentru evaluarea elevilor. Raport Național, București,2012, www.edu.ro

2.1 Analiza comparativă privind finanțarea sistemului educațional în țări dezvoltate

Pentru o analiză concretă a finanțarii educației am cuprins în studiu o serie de stare dezvoltate prezentate mai jos.

Finanțarea învățământului în Marea Britanie ( UK )

Marea Britanie ,Norvegia, Danemarca, Suedia, alocă peste 7% din PIB educației. De altfel media în UE este de peste 5% din PIB alocat acestui domeniu. De aceea cele mai multe școli sunt finanțate de la bugetul de stat. Guvernul aloca anumite beneficii pentru municipalități, iar acestea, la rândul lor, distribuie fondurile în școlile locale.

În anul 2009, statele europene au cheltuit în medie 1.12 la sută din PIB-ul lor pe învățământul

superior. Cheltuielile publice în statele nordice a fost semnificativ mai mare decât media, datorită în mare măsură sistemelor de sprijin pentru studenți bine puse la punct . Cheltuielile publice pentru învățământul superior în Belgia, Cipru, Olanda și Austria s-au situat de asemenea, peste media UE. Prin contrast, în Bulgaria, Italia, Letonia, Polonia, Slovacia și Marea Britanie, ponderea cheltuielilor publice pentru învățământul superior a fost de sub 1 la sută din PIB.

Tendința de stagnare a cheltuielilor publice până în 2009, combinată cu impactul crizei economice semnalează că, excepțând cazul în care se fac angajamente politice majore, perspectivele nu sunt favorabile pentru o creștere semnificativă a nivelului de finanțare a învățământului superior.

În majoritatea statelor și a regiunilor, mecanismul de finanțare principal este însoțit de o formulă de finanțare. În mai multe țări, formulele sunt folosite pentru a determina totalul finanțării acordate instituțiilor de învățământ superior. Majoritatea statelor includ în formulele lor obiective de performanță, sau rezultatele obținute în trecut în domeniul performanței și tot mai multe dintre acestea o măsură a calității și a angajării. În general majoritatea țărilor europene folosesc formule de finanțare, dar rareori le folosesc pentru a promova obiectivele referitoare la dimensiunea socială. În doar opt state formulele de finanțare conțin o trimitere explicită la aspecte, precum lărgirea participării.

În Comunitatea flamandă din Belgia, Irlanda, Franța, Italia și Polonia, pentru studenții ce aparțin grupurilor defavorizațe le este inclusă o primă, în timp ce organismelor de finanțare din Marea Britanie (Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord), le sunt alocate fonduri suplimentare pentru lărgirea participării la studiile din învățământul superior. Aceasta este una (din numeroasele) abordări care au fost identificate pentru a avea un impact potențial pozitiv asupra sprijinului echității în învățământul superior. În Spania, genul personalului și al studenților este luat în considerare cel puțin în unele formule regionale, în timp ce în Letonia formula de finanțare ia în calcul costul cu acordarea burselor de studiu în momentul alocării de fonduri public instituțiilor de învățământ superior.

În timp ce valoarea medie pentru ajutorul financiar acordat studenților în întreaga UE 27 a crescut ușor de la procentul de 14.5 la sută până la 17 la sută sunt identificate modele și realități foarte divergente în cadrul statelor europene. În general, pot fi identificate trei grupuri relativ echilibrate de state. Astfel, primul grup este cel în care a avut loc o majorare semnificativă a procentului fondurilor alocate sistemului de sprijin financiar oferit studenților. Acesta este cazul Germaniei,Ciprului, Ungariei, Portugaliei, Slovaciei, Marii Britanii, Norvegiei și Turciei. Al doilea grup de state este cel în care ponderea investițiilor făcute în formele de sprijin financiar oferit studenților s-a schimbat puțin între 2000 și 2007. Acesta este cazul pentru Bulgaria, Estonia, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Polonia, Finlanda și Islanda. Există, de asemenea, state în care poate fi observată o tendință descendentă, cum ar fi Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Grecia, Letonia, Lituania, România, Slovenia și Suedia.

Indiferent din care aceste trei tendințe naționale fac parte statele, cu toate acestea, pot fi percepute diferențe semnificative în procentul fondurilor oferite studenților prin sistemul de sprijin financiar din bugetul total alocat învățământului. Procentul variază de la cea mai mare valoare de 59% pentru Cipru (explicat într-o mare măsură de numărul foarte mare de studenți care primesc sprijin pentru a studia în afara țării), până la cea mai mică de 1,5% pentru Polonia. Având în vedere că anul 2007 a fost anul cu cele mai recente informații disponibile, și ținând cont că efectele crizei financiare nu au fost încă resimțite pe deplin atunci, statele al căror procent a fost cel mai mare sunt Cipru (59%), Norvegia(43,8%), Regatul Unit la Marii Britanii (30,8%), Danemarca (28%) și Olanda (26,8%). Statele care au investit cel mai mic procent din bugetul învățământului superior în formele de sprijin acordate studenților au fost Polonia (1,5%), România (3,8%), Republica Cehă (4,2%), Letonia (5,1%) și Estonia (6,3%). În timp ce aceste procente trebuie să fie analizate în raport cu mărimea bugetului învățământului superior, este clar că sunt identificate diferențe majore în caracteristicile sprijinului financiar acordat studenților din întreaga Europă.

• Pentru studenții participanți la studiile de tip full-time din primul ciclu există un sistem universal și central de împrumuturi pentru valoarea integrală a taxelor de școlarizare suportate și o combinație de împrumuturi și subvenții pentru costurile de trai. În plus, o parte din fondurile obținute în urma colectării taxelor de școlarizare este utilizată de către instituții pentru a oferi burse studenților cu venituri mici. Acestea variază și nu sunt prezentate în figura de mai sus.

• Pentru studenții înscriși la studiile de tip full-time din primul ciclu, suma împrumutată pentru costurile de trai depinde de nivelul veniturilor obținute de familie, indiferent dacă studenții locuiesc la domiciliu sau în deplasare, dacă acestea studiază în Londra sau în afara acestui oraș, și dacă primesc sau nu o bursă. Valoarea grantului acordat pentru costurile de trai depinde de veniturile familiei, iar aproximativ 60% dintre studenți beneficiază de o subvenție de până la 2 906 GBP/an = 3 410 PPS în Anglia și Țara Galilor (așa cum este prezentat în figură) și până la 3 406 GBP în Irlanda de Nord (nu apare în figură).

• În Țara Galilor, în cursul anului de referință, toți studenții înscriși la studiile de tip full-time din primul ciclu au primit, de asemenea, o subvenție care a acoperit aproximativ jumătate din costul taxelor de școlarizare. Însă, acest lucru a fost sistat (începând cu anul universitar 2010/11).

• Există acorduri separate pentru studenții înscriși la studiile de tip full-time din primul ciclu; acestea includ burse acordate pe criterii de necesitate, dar nu includ împrumuturi subvenționate de stat pentru taxele de școlarizare.

• Nu există nici un sistem universal de granturi acordate pe criterii de nevoie sau împrumuturi pentru studenții înscriși la studiile din al doilea ciclu. Cu excepția unor discipline specifice, cum ar fi învățământul, asistența socială .

Finanțarea invățământului în Germania

Deși este a cincisprezecea țară în clasamentul țărilor cu cele mai mari investiții în educație conform rezultatelor firmei Parsa, Germania alocă aproximativ 5 % din PIB educației. Acest procent face ca acestă țară să se enumere printre sistemele de învățământ cele mai renumite din lume.

Printre țările care investesc cel mai mult per elevi sau studenți se numără Danemarca, Suedia, Germania, Norvegia, Olanda, Franța și Belgia. La polul opus, țara cu cele mai mici investiții în alocațiile per elevi și studenți este România, urmată de Bulgaria.

Pentru învățământul preuniversitar bugetul statului reprezintă principala sursă de finanțare.

Austria,Marea Britanie, Suedia și Norvegia alocă fonduri pentru învățământul preuniversitar din bugetul statului sau din bugetul local și recurg în funcție de nevoi și la situația subvențiilor de la bugetul guvernamental sau central.

Numărul absolvenților de liceu și facultate a crescut cu 4 % între 2003 și 2010 în timp ce in Marea Britanie același procent l-au înregistrat absolvenții între 1999 și 2009.Deși și cele doua țări au avut aceeași creștere procentuală, diferența o fac anii de referință, Marea Britanie 1999-2009 / Germania 2003 – 2010.

În Germania landul reprezintă o provincie autonomă și finanțează 88,7 % învățământul superior, de reținut că 74 $ din totalul cheltuielilor publice sunt investite în învățământ pe total în această țară.

Conform datelor furnizate de EUROSTAT, în perioada de criză PIB-ul alocat educației a scazut, dar valoarea alocată efectiv educației a crescut. Țările care au alocat cel mai mare procent din PIB alocat educației în 2011 au fost Islanda (7,9%), Danemarca (7,8%) și Cipru (7,2%), în timp ce cele mai mici valori în acest sens s-au înregistrat în Bulgaria (3,6%), Slovacia (4,1%), Grecia și România (ambele cu 4,4%).După cum observați Germania nu se află printre țările care au crescut investiția în educație, dar nici printre țările care au înregistrat cele mai mici valori.Acest lucru arată faptul că Germania s-a menținut ,,pe linia de orizont” pe timp de criză.

Potrivit estimărilor publicate de Ministerul german de Finanțe, Germania va inregistra în 2015 venituri de 278 de miliarde de euro, sub nivelul de 278,5 miliarde de euro prognozat în luna mai. Ministerul Economiei a estimat în octombrie ca economia Germană va crește în acest an cu 1,2% și cu 1,3% în 2015, sub creșterile de 1,8%, respectiv 2% anticipate în aprilie. În acest context, putem trage concluzia ca poate fi majorată și finanțarea pentru sistemul educațional.

• Sprijin financiar general și public (BAföG) poate fi oferit studenților sub forma unui grant pentru jumătate din valoarea individuală și sub forma unui împrumut fără dobândă pentru cealaltă jumătate. Valoarea totală variază de la 10 EUR până la 648 EUR/ lună (670 EUR din 2010) pentru 12 luni/anul universitar.

Eligibilitatea și valoarea sunt determinate de nevoile studentului bazate pe venit, situație familială, situația din gospodărie și disabilitățile. Un maxim de 10000 EUR trebuie returnat.

• Studenții trebuie să aibă sub vârsta de 30 de ani (35 începând cu 2010) pentru a putea fi eligibili pentru acordarea sprijinului financiar public.

• Sprijin financiar în funcții de merite este acordat sub forma unui grant. Valoarea acordată este determinată în urma evaluării nevoilor studentului.

• Împrumuturi de studiu sunt disponibile pentru a acoperi taxele de studiu(în acele landuri în care se percep astfel de taxe) și sunt limitate la valoarea acestora și costurile vieții.Cele din urmă sunt disponibile sub forma unui Bildungskredit de până la 7200 EUR și sub forma unui Studienkredit de până la 54600EUR. Ambele tipuri de împrumut sunt rambursabile sub forma unor tranșe lunare.

• Părinții studenților primesc o alocație familială lunară de 184 EUR pentru primii doi copii, 190 EUR pentru cel de-al treilea și 215EUR pentru al patrulea sau mai mult precum

și o scutire de la impozit(3504EUR pe an, pe copil), până când studenții împlinesc vârsta de 25 de ani. Controalele fiscale sprijină plătitorul de taxe în cazul în care benficiile oferite copiilor și deducerea mai sus menționată este mai favorabilă

Finanțarea învățământului în Finlanda

Cu toții știm că în ultimii ani, Finlanda s-a detașat la mare distanță de celelalte țări , aceasta clasându-se pe locul 1 în lume din punct de vedere al standarului de viață, și tot odată țara cu cel mai performant sistem de învățământ.

Testele Pisa spun că Finlanda este pe locul 1 deoarece alocă cel mai mare procent din PIB pentru educație ( 6% ), acest lucru justifica finanțarea per elev care ajunge la aproximativ 7000 euro / an.

6 % din PIB pentru educație înseamnă 10 miliarde de euro, adică 10 % pentru finanțarea bugetului central și 90 % pentru bugetele locale.

Comparând Finlanda , cea mai performantă țară din punct de vedere educațional cu România locul 32 din 40, lidera clasată alocă o sumă de 7 ori mai mare decât Ministerul Educației din România.

Deși este o țară mică, în comparație cu celelalte membre OECD, ponderea în populația totală a celor care urmează o formă de învățământ post gimnazial este de 37%. Rata absolvenților de facultate a crescut cu 1,8% anual, în perioada 1999-2009. Cei mai mulți absolvenți de liceu din Finlanda se îndreaptă către facultăți cu profil tehnic, cum ar fi ingineria, producție sau construcțiile.

“În Finlanda, finanarea ofertei EFP acordă o importanță tot mai mare calității ofertei, iar în prezent se oferă un premiu constând în finanțarea furnizorilor de înaltă calitate. Aceasta contribuie la influențarea sistemului național și a activităților la nivel de furnizor individual, deoarece toate informațiile sunt publicate pe website-ul Consiliului Național al Educației.”

Sistemul de educație și formare profesională din Finlanda are la bază sprijinul Minsterului Educației pentru furnizorii de formare profesională pentru a tinde spre excelență în îmbunătățirea calității ofertei. Lucrând cu Cadrul Comun de Asigurare a Calității, sistemul finlandez a adoptat o Recomandare privind Managementul Calității care prevede dezvoltarea pe termen lung a managementului calității în toate tipurile de educație și formare profesională inițială și continuă, incluzând școlile de învățământ profesional tehnic (ÎPT) general, școlile ÎPT pentru elevi cu nevoi speciale și sistemul de ucenicie. Alegerea sistemului de asigurare a calității este făcută de furnizorii de formare profesională, cărora li se cere să adopte metodologia care răspunde cel mai adecvat propriilor nevoi. Sistemul încurajează și sprijină autoevaluarea combinată cu evaluarea externă, la care furnizorii de formare profesională au obligația să participe. Aceasta se fundamentează pe absența procedurilor de inspecție în Finlanda, deși Ministerul Educației, cu sprijinul Consiliului Național al Educației, efectuează anumite inspecții specifice, de ex. pentru a verifica validitatea criteriilor de finanțare. Guvernul finlandez și autoritățile locale finanțează cea mai mare parte a EFP inițiale și continue.

În timp ce autoevaluarea internă și evauările externe furnizează dovezi privind calitatea, calitatea ofertei de formare profesională este reflectată, în proporție crescândă, prin finanțarea pusă la dispoziție. Începând cu 2002, sistemul de finanțare a EFP a inclus indicatori de măsurare a performanței care iau în considerare, printre altele:

• numărul cursanților care au dobândit calificări sau care găsesc un loc de muncă sau își continuă studiile;

• rata abandonului;

• dobândirea calificării în intervalul de timp convenit;

• numărul personalului cu calificări didactice;

• resursele alocate dezvoltării personalului. În prezent, finanțarea în funcție de performanță (pe baza criteriilor de mai sus) reprezintă o proporție de 2%, însă va crește în următorii ani la 3% din totalul fondurilor. În sistemul de finanțare în funcție de performanțe, unii furnizori EFP nu primesc fonduri suplimentare, în timp ce alții pot dobândi peste 10%, ca finanțare suplimentară.

Finlanda are cel mai bun sistem de educație din Europa și este considerată una dintre cele mai pașnice și mai competitive din punct de vedere economic țări din lume. S-a clasat și ca una dintre țările lumii cu cea mai mare calitate.

•O bursă de studiu(BS) este disponibilă în cadrul duratei obișnuite de studiu și este stabilită în funcție de vârsta studentului precum și dacă acesta locuiește cu părintele (părinții). Sumele variază de la 55 euro la 298 EUR pe lună.

•O bursă supliment(SA) acoperă 80% din chiria pentru studenții care trăiesc în mod independent. Suma maximă este de 201.60 EUR pe lună.

•Aceste două tipuri de burse sunt disponibile numai în cazul în care valoarea venitului obținut de student este mai mică de 11 850/ EUR an.

•Studenții care sunt eligibili pentru BS și cei care au vârsta de 18-19 și nu locuiesc cu părinții lor (ținând cont de condițiile impuse asupra veniturilor părinților) pot primi un împrumut suvbenționat de către stat.

•Nu există avantaje fiscale pentru părinți precum și nici alocații familiale

Finanțarea învățământului în Coreea de Sud

Republica Coreea are o populație de aproximativ 48.5 milioane (cu rată de creștere anuală de 0,266%) în 2009. În 2005, Coreea a cheltuit 2,4 % din PIB pentru învățământul terțiar, comparativ cu 1,5% pentru țările OECD, în general. Aceasta a marcat o creștere semnificativă (35%) a cheltuielilor învățământului superior din 2000. Chiar și așa, cheltuielile publice în anul 2005 au reprezentat mai puțin de un sfert din totalul cheltuielilor pentru învățământul terțiar, demonstrând importanța continuă a finanțării private pentru învățământul terțiar.

În 2006, 28% din totalul tinerilor în vârstă de 20-29 ani au fost înscriși într-o formă de învățământ (OCDE 2008). Mai mult de jumătate din tinerii cu vârstele cuprinse între 25-34 de ani au absolvit învățământul terțiar.

Numărul absolvenților de facultate a crescut cu 5,3% între 1999 și 2009, iar ca și în cazul Marii Britanii, această rată o depășește pe cea a creșterii populației. Ca și în Finlanda, absolvenții de liceu nu sunt atrași de facultăți cu profil umanist, ci tehnic. De asemenea, doar 59,6% din banii alocați pentru educație în Coreea de Sud provin din fonduri publice.

Finanțarea învățământului superior

Înainte de a-și deschide ușa în fața culturii occidentale în anii 1890, învățământul superior din Coreea a fost limitat la copii aristocrației, care ulterior a fost ridicat pentru a putea deveni oficial guvernamentali. Afluxul de misionari occidentali în mijlocul anului 1890 a adus cu sine extinderea oportunităților de învățământ superior, inclusiv pentru femei, și a creat fundamentul pentru instituțiile superioare moderne. Cu toate acestea, anexarea Coreei de către Japonia în 1910 a suspendat dezvoltarea învățământului superior. Stabilirea instituțiilor de învățământ superior au fost constatate retrograd la trei ani după lipsa diplomelor din colegiile de juniori pentru acordarea de ajutor. Până la independența de Japonia din 1945, învățământul, în general, a fost utilizat pentru a șterge identitatea națională coreeană și colonialismul japonez.

Prezența Statelor Unite după independență în 1945 și războiul dezastruos din Coreea în 1950-1953 a contribuit în multe feluri la dezvoltarea sistemului de învățământ superior coreean modern . Lee (1997) a remarcat influențe americane în punerea în aplicare a sistemului de licență de patru ani, crearea de noi instituții de învățământ superior și organizarea Asociației Coreene a Colegiilor și Universităților în 1947. Această organizație stabilea standardele și procedurile de acreditare a calității controlului instituțiilor de învățământ superior, chiar și înscrierile și oportunitățile. De la mijlocul anilor 1960, învățământul superior în Coreea a crescut drastic pentru a satisface cererea națională de resurse umane necesare în a reconstrui țara din războiul dezastruos. În plus, valoarea tradițională plasată pe învățământul superior, ca mijloc de mobilitate socială a stimulat creșterea înscrierilor. Guvernul coreean a fost direct implicat în crearea și dezvoltarea sectorului de învățământ superior de la mijlocul anilor 1960, cu scopul de a aproviziona forței de muncă calificări necesare procesului de industrializare.

Învățământul superior privat, încurajat de politicile guvernamentale, a jucat un rol critic în această expansiune. Mai mult de 80% din toate instituțiile de învățământ superior sunt private. 96% din elevii din colegii de juniori sunt în colegii private și trei sferturi din cei din universități sunt în universități private . Conform Legii Educației, toate instituțiile de învățământ superior publice și private sunt supervizate de Ministerul Educației cu privire la aspecte cum ar fi cote de studenți, calificările cadrelor didactice, cerințele de curriculum și de grad, alocarea financiară și așa mai departe. Instituțiile de învățământ superior private se bazează foarte mult pe taxele de școlarizare și au putut să-și stabilească propriile niveluri de taxe din 1989. Ca răspuns la creșterea lor semnificativă în ultimii 10 ani, Guvernul intenționează, totuși, să limiteze creșterile taxelor anuale de școlarizare pentru ambele instituții publice și private începând din 2010.

Populația de vârstă universitară din Coreea se așteptă să crească doar până în 2012. Până în 2016, se anticipează că rata de admitere în învățământul superior va fi mai mare decât numărul de absolvenți de liceu . Ca răspuns la această creștere și dezechilibrele regionale în numărul de studenți, guvernul implementează promovarea de fuziuni și integrare între universități publice și private și instituirea cerințelor mai riguroase pentru noile universități.

Din 1950, costurile învățământlui superior au fost împărțite între Guvern (contribuabili), și părinți și elevi cu excepția câtorva cazuri în care nevoile societății au solicitat subvenții suplimentare. Educația cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial a fost complet subvenționat până în 1991, când a fost introdusă taxa de școlarizare. Educația de militari este încă pe deplin subvenționată inclusiv bursele lunare pentru cheltuielile de trai. Coreenii par să accepte de bunăvoie învățământul și alte elemente ale învățământului superior de repartizare a costurilor de învățământ, deoarece apreciază accesul egal la învățământul superior, care a fost cândva limitat la o clasă privilegiată, și recunosc valoarea sa ca un mijloc de mobilitate socială.

Un nou program de venit contingent de creditare pentru studenți (denumit în continuare ,,programul ce studiază acum plătește mai târziu”) a fost introdus în ianuarie 2010. Creditele sunt accesibile studenților beneficiari de trai de bază și studenților din gospodăriile cu cel mai mic venit, începând din primăvara 2010.În prezent, rata dobânzii a fost stabilită la 5,7% , dar va fi decisă ulterior luând în considerare ratele dobânzilor fondului . Elevii nu vor face nicio plată în perioada de grație (perioada de studiu) și vor fi obligați să plătească înapoi dobânda și principalele rate repartizate pe maximum 25 de ani după ce câștigul lor salarial anual ajunge la 16 milioane de won ( 20.280 dolari). Elevii ale căror familii nu îndeplinesc criteriile financiare pentru noile împrumuturi vor continua să primească credite în cadrul programului de împrumut pentru studenți.

Finanțarea învățământului în Japonia

Finanțarea învățământului superior a fost primit o atenție crescută în multe țări din întreaga lume.Masificarea învățământului superior și dezvoltarea cunoașterii societății au influențat deciziile financiare efectuate de către toate sistemele de învățământ superior. Acest articol analizează conținutul și contextul reformelor recente din finanțele învățământul superior japonez. În timp ce sistemul japonez de învățământ superior diferă de cel din multe alte țări, deoarece există un sector privat mare, această lucrare se concentrează în principal asupra finanțării universităților publice naționale,deoarece cea mai mare parte a sprijinului guvernamental merge către aceste instituții.

Circa 44% dintre adulții japonezi au absolvit o formă de învățământ superior, mai mult decât SUA, în care ponderea este de 41%. Totodată, are, alături de Finlanda, cea mai mare pondere de absolvenți de gimnaziu în totalul populației, circa 95%.

Schimbarea longitudinală a cheltuielilor publice pentru educația superioară ca procent din PIB din anul 1960. Cheltuielile publice au fost înregistrate ca fiind de trei ori mai mici decât 40%: la începutul anilor '60, începutul anilor '90, și în prezent. Lipsa de creștere a veniturilor publice ca urmare a crizei economice s-a experimentat încă de la începutul anilor '90 prin trecerea guvernului ca prioritate față de cheltuielile de securitate socială, cum ar fi medicină-îngrijire și pensiile ce ar putea fi utilizate pentru a menține cheltuielile publice pentru învățământul superior la nivelul actual. Acest lucru este în contrast cu creșterea cheltuielilor publice pentru securitate socială ca procent din PIB, care a crescut de la 17% in 1995 la 27% în 2009

Există cinci tipuri de cheltuieli guvernamentale privind învățământul superior în Japonia;

• acordarea grantului operațional universităților naționale, care se acordă direct instituțiilor de către Ministerul Educației, Culturii, Sportului, precum și Tehnologiei (denumit în continuare MEXT);

• o subvenție pentru investiții de capital în universitățile naționale care este furnizată atât de MEXT cât și de Centrul de Finanțe și Universitatea Națională de Management (CNUFM), o organizație semi-guvernamentală;

•fonduri de cercetare furnizate prin Societatea Japoneză pentru Promovarea Științei

(JSP-uri, aceasta este, de asemenea, o corporație administrativ independentă) și MEXT;

• Subvențiile pentru cheltuieli curente pentru universități private care sunt alocate de către organismul intermediar, promovarea și ajutor reciproc pentru școli private din Japonia;

• ajutor oferit elevilor/studenților de Organizația Japoneză de Servicii Studențești, care este, de asemenea, o instituție administrativă independentă.

În ciuda sectorul privat mare în învățământul superior japoneză, acest articol s-a axat pe reforme financiare la universitățile naționale, deoarece acestea primesc marea majoritate a subvențiilor guvernamentale. Reformele recente schimbă structura și natura finanțelor universitare naționale. Structura de bază a constat în luare a deciziilor de către Ministerul Educației și larga putere de apreciere pe subvenții din fondurile pe bază de formulă. Finanțarea instituțională a constat din contribuții guvernamentale înalte , reducerea studenților și contribuțiile sectorul privat. Aceste circumstanțe sunt trecerea la noile realități ale unei creșteri a fondurilor externe de la studenți și industrie, o creștere a fondurilor non-instituționale din partea guvernului, și un accent mai puternic pe autonomie instituțională.

În aceste condiții, alocarea de resurse financiare a devenit mai competitivă. Membri ai facultăților private și universități au fost nevoiți să facă eforturi pentru a crește ajutoarele guvernamentale și fondurile externe, cum ar fi donații și venituri din contracte cu industria. Creșterea concurenței a provocat diferențe financiare și funcționale între instituțiile naționale. Trebuie să luăm în considerare modul în care ar trebui să fie distribuite resursele financiare și funcțiile între universitățile publice.

Universitățile private au prezentat, de asemenea, modificări de finanțe în ultimul deceniu. Situațiile universităților particulare sunt similare cu cele ale universităților de stat după cum s-a menționat mai sus. Universitățile private concurează nu numai reciproc, dar, de asemenea, cu universitățile de stat, pentru a primi mai multe fonduri guvernamentale. Prin urmare, se pare că există o nevoie de a vedea modul în care sunt alocate subvențiile de la guvern între universități naționale și private. Acest lucru trebuie să fie însoțit de întrebarea potrivit căreia universitățile naționale ar trebui să joace un rol și care anume, ce rol ar trebui să joace universitățile private, precum și modul în care funcțiile universităților ar trebui să fie distribuite între aceste instituții. Acest lucru va necesita, în esență, o reexaminare a întregului sistem japonez de învățământ superior.

Costurile unitare folosite pentru a construi bugetele au fost unificate într-un fel stabilit (un cost unitar pe membru de facultate și un cost unitar pe student). Restul de 70% a fost apoi distribuit fiecărei universități ca un bloc, spre deosebire de a fi distribuite în mod automat membrilor facultăților din cadrul instituțiilor așa cum au fost înainte.

Prioritatea distribuirii a fost mult timp o posibilitate în cadrul instituțiilor de învățământ superior, dar punerea sa în aplicare a fost foarte problematică. În general, formula bazată pe fonduri a fost distribuită în mod automat la scaune universitare și membri ai facultăților. Prin urmare, cei care au produs rezultate excelente în educație și cercetare au primit aceeași cantitate de finanțare ca și cele care au produs rezultate mediocre. În plus, bugetele discreționare ale managementului universitar au fost foarte mici, și a fost, prin urmare, greu de a investit în proiecte universitare intense considerate importante. Un astfel de sistem de distribuție a fost criticat ca fiind ineficient, iar Ministerul Educației a susținut că universitățile ar putea distribui bugetele lor mai eficient, permițând managerilor instituționali să ia decizii de distribuție.

Ca urmare a acestor modificări, în funcție de metoda prin care bugetele au fost distribuite în mod automat la fiecare universitate au fost pierdute. Prin urmare, sarcina s-a mutat la modul în care guvernul ar trebui să distribuie bugetele între universități naționale. Universitățile naționale sunt în prezent vizate de lipsa unor criterii de distribuirea fondurilor de bază. Modalitățile de distribuție au început să fie din nou examinate la multe universități, și mulți se tem că subvențiile vor fi reduse în cazul în care nu găsesc modalități de a distribui mai eficient resursele. De exemplu, unele universități au adoptat regula în care bugetele sunt distribuite în funcție de rezultatele obținute la cercetare și valoarea de fonduri din surse externe.

Pentru a efectua o astfel de reformă, instituțiile vor trebui să transforme întreaga structură de alocare. Scaune și membri ai facultăților au deținut puterea de apreciere financiar până acum, dar puterea de a controla bugetul se orientează către management universitar superior. Pentru a realiza acest lucru cu succes, cu toate acestea, îmbunătățirea sistemelor de administrare și management trebuie să aibă loc.

Statele care au investit cel mai mult în învățământul universitar pe timp de criza în 2011- 2013

Țările care au alocat cel mai mare procent din PIB educație pe timp de criză dar și cele care au alocat cel mai mic procent în 2011 – 2013

2.1 Analiza comparativă privind finanțarea sistemului educațional în țări emergente

Pentru o analiză concreta a finanțării educației am cuprins în studiu o serie de state emergente prezentate mai jos.

Finanțarea învățământului în Argentina

Sistemul de învățământ superior din Argentina intră sub egida Ministerului Educației și este coordonat de Consejo Interuniversitario Nacional (CIN), care administrează politicile universităților din țară cu privire la diverse probleme, inclusiv parteneriate publice-private, recunoașterea la nivel național a calificărilor și diplomelor și validarea națională a calificărilor străine, printre altele. Începând cu anul 2006, circa 13,1% din totalul cheltuielilor publice este direcționat către educație din care 17% este alocat pentru învățământul terțiar.Rata brută de înrolare (GER) pentru cohorta eligibil este de la 61%.

Echitatea și accesul la învățământul superior este un alt domeniu de interes care este abordat în sistemul argentinian. Cele mai multe universități și institute de stat nu percep o taxă de școlarizare, spre deosebire de universitățile și instituțiile private. Mutarea de la o structură hirotonită istoric de scutirea totală de școlarizare, sistemul argentinian urmează un format hibrid care, pe de o parte stabilește în mod clar responsabilitatea statului de a asigura instruirea gratuită în învățământul superior; și pe de altă parte, recunoaște dreptul universității de a colecta taxele de școlarizare. În timpul revocării mediului obligatoriu gratuit de predare în învățământul superior, statul a mandatat ca acele universitati care aleg să perceapă taxă de școlarizare pentru studiile prevăzute ,trebuie, de asemenea să anuleze resursele pentru furnizarea de burse și sprijin academic pentru elevii ce provin din medii dezavantajate, respectând principiile de "gratuitate și echitate", marcate de Constituția Națională și Legea Federală a Educației.

În Argentina, la fel ca în majoritatea țărilor din America Latină, guvernul subvenționează puternic învățământul superior. Subvenția vine sub forma finanțării guvernului pentru școlarizarea gratuită în universitățile publice și este savurată de către toți elevii, indiferent de mediul lor economic și academic. Înscrierea în aceste universități este deschisă tuturor persoanelor fizice cu singura condiție de a avea un grad înalt de școală. În 1998, aproape 83% din mai mult de un milion de studenți din țară au fost studenți la universități publice .În ultimul deceniu, această cifră a crescut la o rată medie anuală de aproximativ 3,6%.

Argentina este una din țările cu cele mai mari probleme în educație , spun specialiștii aceasta clasându-se după România, Blugaria, Grecia, Letonia , având o scădere constantă de 2 % – 5% în perioada 2007 – 2010

Una dintre cele mai importante implicații este suprapopularea în instituțiile publice cu o scădere asociată în calitatea educației. Organizarea actuală a furnizării de învățământ superior de către stat prezintă o serie de alte probleme. Dintre acestea, cel mai evident este disponibilitatea de fonduri publice pentru un număr tot mai mare de studenți, date fiind restricțiile fiscale severe ale țării. Acest deficit tot mai mare de fonduri publice nu este numai datorită condițiilor macroeconomice, ci și din cauza concurenței pentru aceste fonduri de la alte nevoi publice, cum ar fi educația de bază, de îngrijire a sănătății, programe de reducere a sărăciei, infrastructura publică, etc. Sistemul are, de asemenea, consecințe de distribuție. Modelele standard de furnizare publică de facultăți, de exemplu, au tendința de a implica un transfer de la cei bogați la cei săraci, cu toate acestea, studiile empirice și noua muncă teoretică arată că învățământul superior gratuit presupune un transfer de la grupurile cu venituri mai mici spre grupurile cu venituri mai mari.

Alte argumente în favoarea finanțării publice actuală a sistemului de învățământ superior sunt că acesta contribuie la creșterea economică și produce, de asemenea, externalități pozitive. Evoluțiile recente în teoria creșterii economice a identificat investițiile în educație ca un element cheie al creșterii economice.

Uneori, justificarea pentru subvenționarea învățământul superior este faptul că produce externalități pozitive. Argumentul externalitate sugerează că întoarcerile sociale sunt mai mari decât diferențele de salarizare. Acesta ar putea fi cazul, cel puțin pentru unele persoane, în anumite profesii. Cu toate acestea, nu se justifică subvenționarea fiecarui elev în exact același ritm. Existența unor externalități pozitive ar implica faptul că investițiile în învățământul superior este sub optimul social. În acest caz, ar trebui să folosim subvenții pentru a încuraja acele persoane care altfel nu s-ar înscrie în învățământul superior.

Finanțarea învățământului în Bulgaria

Bulgaria este una din țările emergente din punct de vedere a finanțării educației.Aceasta se clasează dupa România în topul țărilor care alocă cel mai mic procent din PIB, de aceea se află în grupul al doilea de state în care ponderea investițiilor făcute sub forma de sprinjin financiar oferit studenților s-a schimbat între 2000 și 2007. Ponderea cheltuielilor publice pentru învățământul superior a fost sub 1% din PIB, pe când Belgia, Cipru, Olanda și Austria au alocat peste media din UE, această medie fiind aproximativ 1,12 %.

De asemenea Bulgaria se clasează în topul țărilor care au investiții de cel mai mic procent din bugetul învățământului superior 2,4 % sub România care a înregistrat un procent de 3,8 %, Letonia 5,1% și Republica Cehă 4,2 %.

Investiția în educatie a fost puternic afectată de criza finanaciară și aceasta a scazut din

2007 – 2008.Această scadere a avut loc în Bulgaria și România unde din 2008 până în 2010 investiția în învățământ a scăzut cu 40 % , respectiv 21,6 %.

Bulgaria alături de Grecia,Letonia, Croația, Estonia, Ungaria, Irlanda, Italia , Portugalia și Spania se află printre țările în care salariile și indemnizațiile au fost reduse sau inghețate în 2011 și 2012, acest lucru a adus la reducerea personalului didactic odată cu reducerea bugetelor. Datorită scăderii bugetului investiția în învățământ în 2020 și 2011 fost în scădere pentru că în anul următor să crească cu câteva procente.

Unul din motivele pentru care este printre țările emergente din punct de vedere educațional este și faptul ca investiția în alocațiile per elev și student este foarte mică, se poate spune nulă.

Conform datelor furnizate de EUROSTAT în perioada crizei PIB-ul alocat educației a scăzut dar valoarea efectivă a crescut. Țările care au alocat cel mai mic procent din PIB au fost Bulgaria 3,6 % urmata de Slovacia 4,1 %, Grecia și România cu 4,4 %.

Situația devine însă dramatică atunci când vine vorba despre Sănătate. La nivelul UE 28, 7,3% din tot ce înseamnă cheltuieli guvernamentale a avut drept destinație sectorul de Sănătate. România are cel mai mic nivel din toata Uniunea Europeana, mai puțin de jumătate din medie: doar 3,1%. Evident, de vină este lipsa banilor, dar țările cu un nivel mai redus al cheltuielilor bugetare raportat la PIB decât România reușesc totuși să aloce procente ceva mai mari: Bulgaria 4,6 din PIB, Letonia 5,9% din PIB, Lituania 3,9% din PIB. După cum este de așteptat, printre cele mai mari niveluri sunt în statele din zona nordică: Belgia (8,1%), Danemarca (8,6%), Finlanda (8,2%). Și, surpriză, statul care aloca cel mai mult, în termeni procentuali, pentru sanatatea cetățenilor săi este Croația, cel mai nou membru al Uniunii Europene: 9,2% din PIB.

La capitolul Educație, cheltuielile guvernamentale sunt, în raport cu PIB, din nou cele mai mici din Europa, de doar 3% din PIB. Evident, nimeni nu se astepta la un procent ca cel al danezilor, de 7,9% din PIB, cel mai mare de pe tot continentul, dar si tarile în care cheltuielile bugetare în ansamblu, ca raport din PIB, sunt mai mici decât în România reușesc alocări mai mari la acest capitol: Bulgaria are 3,5%, Letonia 5,5% și Lituania 5,6% din PIB.

• Există granturi/burse de studiu oferite studenților. Acestea sunt acordate de către instituțiile de învățământ superior luând în considerare criteriile bazate pe nevoi sau merite. Valoarea granturilor pleacă de la pragul de 50BGN până la 120 BGN.

• Studenții full-time ce au vârsta mai mică de 35 de ani pot aplica pentru împrumuturi garantate de către guvern. Nu există beneficii fiscale pentru părinții studenților și nici alocații familiale.

Finanțarea învățământului în Letonia

Principala sursa de finanțare a sistemului educațional este reprezentată de stat și de bugetele municipale.Astfel, una dintre cele mai grele probleme este cea a gestionării investițiilor pentru procesul educațional este folosirea efectivă și eficiența bugetului de stat.Cu toate acestea evaluarea eficienței cheltuielilor publice nu este realizată într-un mod uniform.Motivul este lipsa unei metologii și uniforme. Diversitatea criteriilor și a metodelor de evaluare a eficienței au facut ca problema utilizării eficientă a bugetului de stat să devină una controversată și ambiguă.

Fiecare stat are propriul model pentru gestionarea resurselor bugetare, ceea ce este în parte determinat de utilizarea eficientă a acestor resurse.În general, se pot distinge două abordari: cheltuielile și orientarea către rezultate.

Investiția în educație a crescut considerabil în perioada 2000 – 2007 (25% și 50%), însă trendul nu a rămas constant în perioada următoare scăzând în procent de 10 % 2007-2010.

În medie, finanțarea educației în perioada pre-criză în statele membre Uniunii Europene a variat de la 5,04 % din PIB în 2006 la 5,07 % din PIB în 2008.Creșteri semnificative nu au fost înregistrate în țările UE în 2008, comparative cu 2006.În 2008 guvernul leton a cheltuit pentru educație cu 0,64 puncte procentuale mai mult decât media în țările UE și aproape la fel de mult ca guvernul estonian.

• Granturile publice iau forma unei scutiri de la plata taxei de școlarizare și sunt alocate pe baza meritelor academice. Acest tip de finanțare sunt disponibile în domeniile prioritare, cum ar fi științele naturale, informatică precum și inginerie.

• Alte granturi publice sunt disponibile în mod tradițional în urma meritelor academice. Recent, mai multe criterii bazate pe nevoi sunt luate în considerare. Studenților cu dizabilități precum și celor orfani, celor ce provin din familii numeroase sau cu nevoi economice le sunt oferite mai multe avantaje. Granturile minime sunt 70 LVL pentru primul și cel de-al doilea ciclu de studiu. Granturi mai mari sunt disponibile prin intermediul Fondului Social European.

•Există două tipuri de împrumuturi. Primul acoperă taxele de școlarizare iar cel de-al doilea costurile cu viața având o valoare de până la 120 LVL /lună. Împrumuturile trebuie rambursate până la maxim 12 luni de la finalizarea programelor de studiu. Un procent de 18% din studenți apelează la acest tip de împrumuturi.

• Avantaje fiscale pentru părinți de 150 LVL pe an pentru acoperirea cheltuielilor cu sănătatea

și a celor cu educația.

• Nu există alocații familiale.

Finanțarea învățământului în Polonia

Polonia este un stat care se află la “mijlocul” dintre termenii “emergent” și “dezvoltat”. Unii specialiști spun că în ultima perioada(2013-2014), Polonia s-a dezvoltat atât de mult din punct de vedere al finanțării educației încât a devenit un stat dezvoltat. Pe de altă parte, Studiile PISA contrazic cele de mai sus, venind cu date concrete care arată că Polonia înca este un stat emergent din punct de vedere al finanțării educației.

Studiile Pisa dau date în 2010-2011 unde statele europene au cheltuit în medie de 1,12% din PIB pentru invățământ, însă Polonia a cheltuit sub 1% din PIB

În acest timp, Polonia se afla în grupul al doilea de state cărora ponderea investițiilor făcute în forme de sprijin financiar oferit studenților s-a schimbat între 2000-2011 în bine, crescând cu 0,1%-0.3%, puțin putem spune deoarece media în întreaga Uniune Europeana crescuse ușor de la procentul de 14,5% până la 17%. În plus acea perioadă s-a inclus o primă, pentru studenții ce apartțn grupurilor defavorizate.

În Polonia s-au perceput diferențe semnificative în procentul fondurilor oferite studenților prin sistemul de sprijin financiar în bugetul total alocat învățământului, aceasta alocând cel mai mic procent din Uniunea Europeana 1,5%.

• Bursele bazate pe nevoi sunt disponibile pentru studenții ce au un venit personal/familial redus sau dizabilități pe când bursele pe criterii de merit sunt oferite pentru rezultate academice sau sportive bune. În cele mai multe cazuri, instituțiile de învățământ superior sunt responsabile pentru stabilirea numărului de burse oferite în limita valorilor stabilite prin legislație (Legea referitoare la Învățământul Superior, 2005)

• Împrumuturile de la 4000 PLN până la 6000/an pot fi contractate, în orice ciclu universitare de către cei cu un venit personal sub valoarea de 2500 PLN /lună (în 2009). În anul academic 2009/10, aproximativ 13% dintre populația de studenți înscriși la instituții publice de învățământ superior au contractat acest împrumut.

• Avantajele fiscale pentru părinți sau tutorele legal constau în reduceri de impozite de 1112.04 PLN

Pe copil în 2009, dacă familiile nu primesc o alocație de creștere sau alt tip de beneficiu social sau/și studentul nu a obținut un venit brut care să depășească 3089 PLN.

Alocațiile familiale sunt acordate pe baza venitului redus obținut de către părinți sau prezența unei disabilități în cazul studentului.

Finanțarea învățământului în România

Conform studiilor Pisa din 2010-2011, România s-a aflat printre statele europene care au cheltuit în medii peste 1,12% din PIB pentru învățământ. Acest lucru nu a fost suficient pentru ca România să ajungă la nivelul statelor dezvoltate. În acest timp, vecinii bulgari alături de alte state (Italia, Letonia, Polonia, Slovacia și Marea Britanie) au cheltuit sub 1% din PIB pentru educație și totusi Marea Britanie și Italia sunt țări dezvoltate, dar când aceste state alocau educației 3-4% din PIB, România se “chinuia” să atingă procentul de 1,2%.

De asemenea se observă în România o tendință descendentă privind ponderea instituțiilor făcute sub forme de sprijin financiar oferit studenților.Această descendență este valabilă și pentru alte state, cum ar fi Belgia, Danemarca, Lituania, Grecia, Letonia, Slovenia chiar și Suedia. În Uniunea Europeană media pentru ajutorul financiar acordat studenților crescuse ușor de la procentul de 14,5% până la 17%, enorm având în vedere că Europa era cuprinsă de criza financiară în această perioadă.

Cum România este un stat emergent, ne așteptăm ca aceasta să aibe unele dintre cele mai mici procente din Europa. Așa s-a întâmplat și de această dată când România alocă 3,8% pentru studenții care primesc sprijin pentru a studia în străinătate.

Criza financiară din Europa a dus la reducerea bugetelor în anumite state, dintre care și România. Odată cu reducerea bugetelor, s-a redus și personalul didactic, în plus de asta scăderea numărului studenților a fost un factor semnificativ pentru acest stat.

Ca și în alte state membre UE, România a avut o tendință a cheltuielilor ce a variat, scăzând bugetul pentru învățământ în 2010-2011, pentru ca în perioada 2012 să-l crească cu câteva procente.

După trei ani de scădere continuă, numărul studenților de la facultățile private a început din nou să crească. În ansamblu, în ultimii șapte ani, numărul total al studenților români a cunoscut o creștere continuă și constantă, de circa 20% -30% pe an, ajungând în prezent la peste 816 mii. Practic, creșterea numărului total de studenți din ultimul an se datorează facultaților private.

• Bursele acordate pe criterii de merit iau diverse forme: bursa de studiu (cea mai frecventă sumă fiind de

250 RON/lună) și bursa de merit (cea mai frecventă valoare fiind de 350 RON/lună). Bursele de performanță (se remarcă existența unei singure burse de acest tip) pot ajunge până 600 RON/lună.

• Bursele bazate pe criterii de merit ajung cel mai frecvent până la 200 RON/lună și se acordă în urma evaluării situației financiare a studentului.

• Valorile acestor burse sunt stabilite de fiecare instituție de învățământ superior în parte. Acestea au rolul de a acoperi costul cu cazarea și cel cu mâncarea. Universitatea stabilește numărul de burse din totalul finanțării cheltuielilor din învățământul superior. Fondurile sunt oferite anual de către minister.

• Nu există posibilitatea împrumuturilor garantate de către stat, a alocațiilor familiale iar părinții nu beneficiază de niciun avantaj fiscal.

Statele care au investit cel mai puțin în învățământul universitar pe timp de criză în 2011-2013

Țările care au investit cel mai mic procent din buget învățământului superior în 2011 -2013

Ponderea investițiilor publice pentru educație în PIB în 2011 – 2013

Propunere de alocare a bugetului educației pe niveluri de învățământ

State membre ale UE- 27 cu ponderi în PIB ale cheltuielilor publice

pentru educație de peste 5,25%

State membre ale UE- 27 cu ponderi în PIB ale cheltuielilor publice

pentru educație de peste 5,25%

Sursa:Date prelucrate din anexa nr 1.

2.3 Mecanisme de finanțare a educației

Una dintre provocările cu care se confruntă autoritățile din domeniul educației este aceea a alocării resurselor în funcție de nevoile școlilor și realizarea acesteia într-o manieră echitabilă și eficientă. Prezenta secțiune stabilește cadrul pentru identificarea metodelor utilizate de către autoritățile din domeniul educației la determinarea necesarului de resurse care vor fi distribuite instituțiilor școlare. De asemenea, se va analiza dacă există o relație între tipul de resurse alocate (pentru personalul didactic, bunuri și servicii operaționale sau bunuri de capital) și metoda de alocare utilizată. Se va examina, de asemenea, dacă metodele diferă în funcție de nivelul de autoritate implicat (central, regional sau local).

Pot fi identificate două modele principale. Primul utilizează o procedură convenită pe baza unor criteria predefinite pentru stabilirea cuantumului exact al resurselor pe care ar trebui să le primească școlile. În schimb, celălalt model utilizat frecvent se bazează pe o estimare a nevoilor la nivelul instituțiilor școlare care poate să ia în considerare dar fără un grad impus de obligativitate, o serie de criterii predefinite. Din perspectiva celui de-al doilea model, autoritățile responsabile din domeniul educației au o autonomie mai mare în luarea deciziilor privind nivelul resurselor care urmează să fie alocate.

În cadrul acestor două modele, pot fi identificate trei metode de finanțare:

Formula de finanțare este asociată de obicei cu primul model. Aceasta utilizează criterii definite și aplică acestor criterii o regulă generală asupra căreia părțile au convenit pentru a stabili cuantumul resurselor la care are dreptul fiecare școală.

Aprobarea bugetară este o metodă asociată de obicei cu cel de-al doilea model. Aceasta implică alocarea de resurse pentru autorități/școli în conformitate cu un buget întocmit de aceștia și pe care lau supus aprobării autorităților publice responsabile.

Determinarea discreționară a resurselor este, de asemenea, asociată cu cel de-al doilea model. În cadrul acestui sistem, cuantumul resurselor se determină de către autoritatea responsabilă. Nivelul resurselor este stabilit fără a fi nevoie de aprobarea vreunei alte autorități, ceea ce înseamnă că nu există o formula de finanțare pe baza căreia să se calculeze sumele ce vor fi alocate și că estimarea nevoilor și acoperirea acestora se face conform unei analize de la caz la caz.

Aprobarea bugetară este metoda pe utilizată în Grecia de ministerele responsabile pentru distribuirea resurselor către autoritățile intermediare implicate în finanțarea instituțiilor școlare. Autoritățile municipal estimează apoi nevoile școlilor și le pun la dispoziție resursele adecvate (de exemplu, prin utilizarea metodei de determinare discreționară a resurselor). În plus, agențiile guvernamentale care primesc finanțare din partea ministerelor responsabile, furnizează bunuri și servicii către instituțiile școlare. Centrul DIOFANTOS (Institutul de presă și tehnologie informatică) tipărește manuale și le distribuie în școli, în timp ce Ktiriakes Ypodomes S.A. (Infrastructura clădirilor S.A.) achiziționează alte tipuri de bunuri de capital și servicii (de exemplu, echipamente, servicii de reparații și întreținere, spații și construcția unor clădiri noi).

Și în Ungaria, o agenție de stat, Klebelsberg (Centrul instituțiilor de mentenanță) primește subvenții de la Ministerul Resurselor Umane pentru acoperirea cheltuielilor cu personalul, a unor bunuri și servicii operaționale, precum și pentru plata directă a unora dintre costurile de capital. Districtele școlare (unități locale ale Klebelsberg) au responsabilitatea intervenției financiare în mai multe școli și își prezintă bugetele spre a fi aprobate de către Klebelsberg.

În Portugalia, ministerele responsabile nu utilizează o formulă stabilită de comun acord pentru determinarea nivelului de finanțare a autorităților municipale, a unor grupuri școlare sau a unor instituții școlare individuale. Fondurile pentru acoperirea costurilor de capital tind să fie stabilite în mod liber de către ministerele responsabile, de la caz la caz, fără a se face referire la formule sau criterii predefinite. Autoritățile municipale, grupurile școlare sau instituțiile școlare individuale își prezintă bugetele proprii cu cheltuielile pentru personal nedidactic și costuri operaționale spre aprobare de către ministerele responsabile.

Parteneriatul public – privat o modalitate de finanțare a educației

Implicarea sectorului privat in educatie a crescut simtitor in ultimele doua decenii, ajutand atat familiile cu un venit ridicat, cat si pe cele cu venituri modeste. Desi guvernele raman principalii finantatori ai sistemului de invatamant, cel putin la nivel de educatie primara si secundara, in foarte multe tari (in special pe continentul american, Asia, dar si Europa), actori din mediul privat au devenit importanti furnizori de servicii educationale.

In cele mai multe parteneriate cu sectorul privat, se contracteaza servicii ce au ca obiect formarea profesorilor, managementul si dezvoltarea de programe scolare sau standarde ocupationale. Nu sunt putine nici parteneriatele care vizeaza managementul unor centre de invatamant, oferirea unor servicii de invatamant sau specializare pentru anumite grupuri de studenti, pe baza unor burse, imprumuturi sau vouchere.

Exista anumite tari care fac o distinctie clara intre rolul sectorului public ca finanatator al sistemului de invatamant si rolul sau de furnizor de educatie. Un exemplu elocvent este cel al Olandei, unde toate institutiile de invatamant sunt finantate din bani publici, inclusiv scolile si universitatile private, unde studiaza peste doua treimi din totalul studentilor/elevilor. In alte state, sectorul privat joaca un rol foarte important in educatie, dar guvernul finanteaza doar un anumit numar de studenti care sunt scolarizati in institutii private (ex. Chile).

Din analiza efectuata de experti ai Bancii Mondiale asupra diferitelor forme de parteneriate in domeniul educational existente la nivel mondial, s-au stabilit cinci tipuri de contracte care sunt operabile in acest domeniu si care pot avea ca obiect:

Servicii de management, de specializare si de sprijin logistic, care pot include: managementul institutiilor de invatamant (financiar si al resurselor umane), suport logistic (transport si hrana pentru elevi/studenti), servicii de specializare (formarea profesorilor, dezvoltarea de programe scolare, crearea si tiparirea de manuale scolare, certificarea calitatii etc.);

Servicii operationale ce presupun scolarizarea studentilor/elevilor, managementul financiar si al resurselor umane, specializari si mentenanta infrastructurii de invatamant (cladiri, sali de clasa, amfiteatre, laboratoare etc.);

Servicii de educatie care presupun scolarizarea studentilor/elevilor in institutii de invatamant private, plata taxelor fiind asigurata de catre stat;

Servicii de constructie, amenajare si intretinere spatii de invatamant;

Servicii de constructie, amenajare si intretinere spatii de invatamant coroborate cu servicii de scolarizare/specializare oferite in spatiile respective.

Concluzii

O primă concluzie, evidențiată atât de evoluțiile din ultimii ani, cât și de comparațiile internaționale, se referă la agravarea subfinanțării cronice a sistemului de învățământ superior din Europa. Deși în anul 2013 finanțarea de la buget a învățământului superior a sporit în termeni nominali, creșterea a fost mai mică decât inflația și cu totul insuficientă în raport cu nevoile/obligațiile financiare ale universităților. Mai grav încă, veniturile obținute de universități din surse extra-bugetare au fost limitate de scăderea numărului studenților

cu taxă, ceea ce a făcut ca instituțiile de învățământ superior de stat să depindă într-o mare măsură de alocațiile de la bugetul de stat. Incertitudinile și volumul pe ansamblu insuficient al finanțării afectează negativ calitatea învățământului superior și competitivitatea universităților din România pe termen mediu și lung, subminând șansele de dezvoltare durabilă a societății românești în secolul XXI. De aceea, este important ca întărirea și perfecționarea mecanismelor pentru valorificarea corectă și eficientă a resurselor existente să fie

însoțită de stabilirea la nivel național a unei strategii coerente și a unui set de priorități pentru dezvoltarea pe termen lung a sistemului învățământului superior din Europa.

Deoarece problematica finanțării educației este una mai complexă și necesită o mare atenție din partea statului și a celorlalți ,,actori” participând la educație în opinia mea trebuie făcute câteva recomandări.

Aceste recomandări, care evident vor necesita o dezbatere amplă și analize ex-ante riguroase, precum și integrarea într-o strategie de ansamblu, cu privire la dezvoltarea sistemului universităților din România în perioada următoare, vizează următoarele aspecte:

continuarea implementării finanțării studiilor universitare pe bază de granturi multianuale, dimensionate pe baza unor standarde de cost specifice domeniilor de studii,

prin extinderea eșalonată a aplicării acestui mecanism de la nivelul studiilor de doctorat la ciclurile de master și licență;

creșterea cuantumului finanțării pe student și corelarea numărului de granturi finanțate de la bugetul de stat pentru studiile de licență cu tendințele demografice de la nivel național;

sporirea cuantumului și reforma politicilor de alocare a diverselor forme de sprijin material pentru studenți, astfel încât acestea să devină mai eficiente în direcția asigurării echității, referitor la accesul la educația de nivel universitar, și să contribuie la atragerea studenților spre domenii de studii considerate prioritare la nivel național;

crearea cadrului normativ pentru dezvoltarea și finanțarea de la buget a unor forme flexibile de învățământ superior pe întreg parcursul vieții, care să permită adulților acumularea și certificarea unor competențe profesionale constitutive calificărilor de la nivel licență și/sau master, în condiții riguroase de asigurare a calității, garantate de cele mai performante universități din sistem;

adoptarea și aplicarea unei politici naționale de alocare prioritară a granturilor de studii pe domeniide studii, la nivel de universități;

alocarea pe bază de proiecte a fondului pentru dezvoltare instituțională;

optimizarea criteriilor de alocare a finanțării suplimentare, pornind de la performanța diferitelor instituții de învățământ superior în diversele domenii de studii și/sau ramuri de știință;

diversificarea surselor de finanțare a instituțiilor de învățământ superior;

creșterea acurateței bazei informaționale referitoare la sistemul de învățământ superior din Europa .

Bibliografie

European Commission, 2011. Commission Staff working Document. Progress Towards the Common European Objectives in Education and Training. Indicators and Benchmarks – 2010/2011. Brussels: European Commission.

Graham Pearson

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, „Raport asupra stării sistemului național de învățământ”, București 2011, pag 13

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, „Raport asupra stării sistemului național de învățământ”, București 2011 , pag 25

EACEA, Eurydice, Eurostat, „Date cheie privind educația în Europa”, Bruxelles 2013, pag. 100

Eurydice (2011b), Structure of European Education Systems 2010/11: Schematic Diagrams, Brussels: ECAEA/Eurydice

http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice

Progress Towards the Common European Objectives in Education and Training, 2010, Comisia Europeană

h t t p s : / / we b g a t e . e c . e u r o p a . e u / f p f i s / mw i k i s / e u r yd i ce / i n d e x . p h p /

UnitedKingdom:Higher_Education_Funding, accessed on October 2012

https://webgate.ec.europa.eu/fpfis/mwikis/eurydice/index.php/Germany:Higher_