Marketing Agroturistic
C U P R I N S
Capitolul I
Introducere
Capitolul II
Marketing agroturistic; concept și formă a pieței serviciilor
2.1. Tendința de adâncire și specializare a marketingului
Capitolul III
Importanța și situația actuală a agroturismului
3.1. Zonele rurale de șes, deal și munte
3.2. Evaluarea potențialului agroturistic
Capitolul IV
Piața agroturistică; definire, caracteristici
4.1. Marketingul agroturistic
4.2. Cererea agroturistică
4.3. Oferta agroturistică
4.4. Dispersarea ofertei turistice
4.5. Criterii calitative
Capitolul V
Structuri în rețeaua agroturistică teritorială
5.1. Organizații profesionale specializate în activității de turism rural.
5.1.1. La nivel de sat turistic
5.1.2. La nivel județean
5.1.3. La nivel național
5.2. Organizații cu activități în dezvoltarea rurală
Capitolul VI
Distribuție și promovare în rețeaua agroturistică
6.1. Caracteristici
6.2. Distribuția directă
6.3. La nivelul gospodăriilor populației rurale
6.4. La nivel de stat, zona turistică
6.5. La nivel regional
6.6. La nivel național
6.7. Relațiile parteneriale
Capitolul VII
Strategii în promovarea produsului agroturistic
7.1. Elaborarea de planuri
7.2. Aplicarea planurilor strategice
7.3. Elaborarea strategiilor de dezvoltare în turismul rural
7.4. Diversitatea formelor de turism rural
Capitolul VIII
Elaborarea programelor de marketing agroturistic
8.1. Elaborarea programului
8.2. Programele de cooperare și parteneriat în agroturism
Concluzii
Bibliografie
Anexe
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Prezența turiștilor într-o zonă sau stațiune înseamnă, în fond, consum de bunuri și servicii, furnizate de o diversitate de agenți dintre care se detașează cei care prestează serviciile turistice. În mod firesc, marketingul turistic se localizează la nivelul acestor agenți, toți ceilalți (transportatori, comercianți, prestatori de servicii culturale, de sănătate etc.) regăsindu-se în sfera altor domenii ale marketingului. Aparent, deci, problematica aplicării marketingului în turism este destul de simplă. În realitate insă, complexitatea fenomenului turistic plasează într-o poziție centrală prestatorul de servicii turistice obligat să se implice, într-un fel sau altul, în toate celelalte activități care au atingere cu turismul. El nu poate face abstracție de faptul că orice nemulțumire a turistului provocată de sectoarele adiacente se va răsfrânge negativ asupra activității sale.
În atingerea acestui obiectiv trebuie pornit de la faptul ca deși distincte, activitățile turistice sunt părți ale unui întreg care se întrepătrund, dând naștere unui specific „unic și original”, care nu se identifică cu niciunul din sectoarele tradiționale ale economiei nationale. Separarea acestor activități și desfășurarea lor în mod izolat, de pe pozițiile celorlalți agenți economici, conduce tocmai la „ruperea” specificului unic și original, o asemenea abordare neexcluzând riscul unor consecințe practice nefavorabile asupra dezvoltării activității turistice în ansamblu.
Datorită elementelor specifice ce caracterizează spațiul rural, serviciile au o contribuție hotărâtoare la:
– creșterea eficienței, productivității și competitivității tuturor activităților existente în spațiul rural;
– asigurarea unor câștiguri suplimentare pentru populația din zonele rurale;
– promovarea obiectivelor sociale, între care un loc important îl ocupă cele privind educația, sănătatea și ocuparea forței de muncă.
După aderarea României la Uniunea Europeană creșterea rapidă a serviciilor pentru producători cu activități din spațiul rural este considerată în parte o formă de manifestare a transformării modului de producție. Facem referiri la o nouă dimensiune prin care se preiau de la activitățile agricole funcții cum sunt cele privind: finanțarea, publicitatea, cercetarea, problemele fiscale, relațiile cu clienții și statul.
Serviciile pentru producătorul agricol, preponderente în actuala etapă în spațiul rural, încep să intre într-un proces de externalizare concretizat în două forme:
– serviciile asigurate de însăși producătorul din spațiul rural care sunt din ce în ce mai mult înlocuite de servicii specializate;
– servicii asigurate de anumiți agenți economici.
Faptic, evoluția desfășurării formelor de servicii ce au loc în spațiul rural românesc demonstrează în prezent necesitatea consolidării activităților alternative. Prin aceste activități apar noi forme și funcții ale serviciilor, pentru care apar noi relații și competențe necesare stabilirii unei „interfețe” cu producătorii specializați în servicii. Dar activitățile de servicii care se pretează implementării în spațiul rural au un ritm mult mai lent, datorită caracteristicilor diferite față de mediul urban.
Facem referiri speciale la faptul că progresia activităților terțiare a fost în general însoțită de schimbările ce au avut loc pe piața forței de muncă, dintre care mai importante sunt:
– îmbătrânirea accentuată a forței de muncă din mediul rural;
– migrația rural – urban;
– participarea crescândă a femeilor;
– încetinirea și chiar pierderea deprinderilor meșteșugărești-artizanale;
– competențele și managementul serviciilor rurale nu sunt clar consolidate și sub o formă metodologic-legislativă.
Diversitatea și complexitatea serviciilor rurale ridică permanent nenumărate obstacole în tratarea lor unitară, operațiune care implică o cunoaștere și implementare cu anumite dificultăți. Facem referiri la faptul că modalitățile de delimitare și chiar o clasificare a serviciilor din spațiul rural, indiferent de amploare, momentul sau motivul pentru care au fost concepute, poate fi făcută după diversitatea tipologică deosebită a acestora. Se impune necesitatea unei cunoașteri corespunzătoare și a unei înțelegeri a mecanismelor de funcționare a sectorului terțiar din spațiul rural. Prin acestea diversitatea serviciilor argumentează necesitatea elaborării unui sistem de clasificare a serviciilor care să se încadreze în următoarele : o suficientă detaliere încât să permită identificarea unui număr cât mai mare de activități ce includ pe cele agricole și neagricole; existența unei elasticități-flexibilități capabile să asigure integrarea în viitor a serviciilor nou apărute și să reflecte mutațiile structurale intervenite în procesele economice și sociale din spațiul rural; compatibilitatea, în măsură să realizeze armonizarea între grupurile rurale și urbane, naționale și internaționale; posibilitatea de a fi operațional – să permită „standardizarea” și pentru activitățile din spațiul rural și să satisfacă nevoi de evidență și conducere cu ajutorul unor metodologii specifice și a tehnicii de calcul.
CAPITOLUL II
MARKETING AGROTURISTIC;
CONCEPT ȘI FORMĂ A PIEȚEI SERVICIILOR
2.1. Tendința de adâncire și specializare a marketingului este cel mai evident exprimată de apariția și delimitarea destul de timpurie, a marketingului turistic s-a realizat cu mult timp înaintea conceptualizării marketingului serviciilor fiind determinată de manifestarea în acest sector a dinamismului economico-social, ale cărui efecte au fost resimțite de către agenții economici care s-au confruntat cu probleme a căror rezolvare a impus abordarea lor într-o viziune nouă. Încorporarea marketingului în activitatea turistică ridică o serie de problem conceptual determinate de însuși conținutul acesteia.
Prezența turiștilor într-o zonă sau stațiune înseamnă, în fond, consum de bunuri și servicii, furnizate de o diversitate de agenți dintre care se detașează cei care prestează serviciile turistice. În mod firesc, marketingul turistic se localizează la nivelul acestor agenți, toți ceilalți (transportatori, comercianți, prestatori de servicii culturale, de sănătate etc.) regăsindu-se în sfera altor domenii ale marketingului. Aparent, deci, problematica aplicării marketingului în turism este destul de simplă. În realitate insă, complexitatea fenomenului turistic plasează într-o poziție centrală prestatorul de servicii turistice obligat să se implice, într-un fel sau altul, în toate celelalte activități care au atingere cu turismul. El nu poate face abstracție de faptul că orice nemulțumire a turistului provocată de sectoarele adiacente se va răsfrânge negativ asupra activitații sale.
De aceea conectarea activității întreprinderii la mediu presupune o mult mai adâncă implicare a sa în desfășurarea activității celorlalți coparticipanți prin acțiuni de influențare, cooperare ori conjugare a eforturilor. În aceste condiții sporește rolul marketingului în coordonarea si corelarea propriilor acțiuni ca cel a agenților implicați în activitatea de turism.
În atingerea acestui obiectiv trebuie pornit de la faptul ca deși distincte, activitățile turistice sunt părți ale unui întreg care se întrepătrund, dând naștere unui specific „unic și original”, care nu se identifică cu niciunul din sectoarele tradiționale ale economiei nationale. Separarea acestor activități și desfășurarea lor în mod izolat, de pe pozițiile celorlalți agenți economici, conduce tocmai la „ruperea” specificului unic și original, o asemenea abordare neexcluzând riscul unor consecințe practice nefavorabile asupra dezvoltării activității turistice în ansamblu.
Realizarea în condiții de inaltă eficiență a activității firmelor turistice presupune totodată că acțiunile acestora să se sincronizeze de-a lungul întregului proces de realizare a prestației. Altfel, efortul făcut de una sau mai multe verigi ale lanțului de prestații va fi anulat de celelalte.
Legat de aceste probleme generale se poate arăta că în actuala etapă, agricultura nu se poate limita numai la asigurarea alimentației unei populații din ce în ce mai numeroase și urbanizate ci trebuie să contribuie la întreținerea unui mediu rural, care reprezintă suportul indispensabil pentru turismul rural. Legat de acest lucru, turismul rural cuprinde atât activitatea turistică ca atare, cât și activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiștilor (activități productive de prelucrare a produselor din gospodărie și de comercializare a acestora către turiști sau prin rețele comerciate), precum și modul de petrecere a timpului liber.
Turismul rural este o formă de turism ce se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale, umane) ca și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice.
Agroturismul este un concept mai restrâns, considerat o formă a turismului rural ce utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile turistice și fermele agroturistice, beneficiindu-se de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural. Ca atare, agroturismul face referiri la diferite forme de turism legate de activitățiile agricole și/sau amenajările agricole. Această formă particulară de turism rural este organizată de fermieri, de obicei ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupație și sursă de venit. Uneori se face distincție intre agroturism și „turism de ferma”, care se referă la folosirea fostelor gospodării țărănești ca structuri de primire ce pot fi inchiriate turiștilor sau amenajate și sub formă de cluburi de sănătate.
Marketingul agroturistic urmărește (include în obiectul de activitate), valorificarea integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, turistic și tehnico-economic. În acest fel marketingul agroturistic prezintă unele trăsături (caracteristici), ce-l diferențiază de turismul tradițional, standard și anume (prelucrat după Glăvan V., 1999):
Consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt: calitatea primirii și serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural, uman și cultural, originalitatea produselor turistice;
Oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa, organizată și condusăice.
Agroturismul este un concept mai restrâns, considerat o formă a turismului rural ce utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile turistice și fermele agroturistice, beneficiindu-se de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural. Ca atare, agroturismul face referiri la diferite forme de turism legate de activitățiile agricole și/sau amenajările agricole. Această formă particulară de turism rural este organizată de fermieri, de obicei ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupație și sursă de venit. Uneori se face distincție intre agroturism și „turism de ferma”, care se referă la folosirea fostelor gospodării țărănești ca structuri de primire ce pot fi inchiriate turiștilor sau amenajate și sub formă de cluburi de sănătate.
Marketingul agroturistic urmărește (include în obiectul de activitate), valorificarea integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, turistic și tehnico-economic. În acest fel marketingul agroturistic prezintă unele trăsături (caracteristici), ce-l diferențiază de turismul tradițional, standard și anume (prelucrat după Glăvan V., 1999):
Consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt: calitatea primirii și serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural, uman și cultural, originalitatea produselor turistice;
Oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa, organizată și condusă de fermieri, deci de oamenii satului;
Nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură și suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil;
Se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare sau montane;
Este un turism ”difuz” prin specificul ofertei sale diversificate si de mare diseminare în spațiu (referitor la această problemă trebuie menționată necesitatea de a se ține seamă de un anumit „prag ecologic” și „prag fizic”);
Nu este compatibil cu turismul de masă.
De aici, concluzia că prin marketingul agroturistic se influențează integrarea activităților agroturistice în planificarea și strategia de dezvoltare naționala, regională și mai ales locală (dezvoltarea ofertei, promovarea si organizarea, precum și dezvoltarea infrastructurii generale și tehnico-edilitare). Dar, în actuala etapă, dezvoltarea agroturismului este încă legată de acțiunea concomitentă a unor factori cu caracter obiectiv și subiectiv.
– O primă problemă o constituie progresul înregistrat în transporturi, prin care se pot diminua substanțial influențele negative ale factorului timp-distanță și ca atare se poate amplifica ponderea călătoriilor turistice pe distanțe lungi și chiar în cadrul unor sejururi în mediul rural. Efectiv este pusă în discuție existența unor rețele de drumuri monitorizate în satele românești; in, utilizarea timpului său liber, turistul dorește ca durata transportului până în (regiunea) aleasă pentru petrecerea timpului liber (sejurului) să fie cât mai scurtă.
– Modificarea raportului între cerere și ofertă în cadrul pieței turistice rurale suferă permanent modificări. Această problemă este, insă, strâns legată de produsul turistic, a cărui cerere este diminuată; ce este justificată prin creșterea disponibilităților de timp liber a populației salariale datorită mărimii duratei concediului de odihnă, a posibilităților de fragmentare a vacanței, a întreruperii unor perioade de inactivitate datorită sezonalității producției unde iși desfășoară activitatea turistul potențial etc. Dar, la această cerere, este solicitat si un nivel calitativ din ce în ce mai ridicat al produsului turistic la care în actualele condiții oferta nu reușește să o satisfacă. Se pot face referiri, în special, la: gradul de confort oferit de actualele locuințe, asigurarea activității auxiliare (transport, excursii etc.), gradul de sezonalitate ce se manifestă printr-o concentrare sezonieră a activității turistice pe care actualele capacități turistice nu o pot satisfacce ( o bună parte din timpul perioadelor de sejur corespunde cu activitățile desfăsurate în agricultură uneori chiar suprapuse cu campaniile agricole).
– Elementele de propagandă și informare turistică, au un rol deosebit în cunoașterea ofertei turistice în mediul rural(cu referire mai ales la produsul turistic). Acolo, unde aceste elemente sunt cunoscute – mai ales prin propagandă și publicitate – există și o extindere și chiar permanentizare a multitudinilor de forme de turism rural. Ca urmare a promovării inițiativei de angrenare în cadrul circuitelor groturistice și profitului înregistrat de acestea, numărul gospodăriilor agroturistice a fost din ce în ce mai mare.
– Problema circulației turistice în mediul rural, este foarte mult influențată și de elementele de natură psiho-sociologică. Se pot face referiri atât la nivelul veniturilor populației, structura pe vârste etc., cât și la dorința de a cunoaște natura, tezaurul cultural-folcloric, elementele de agrement ale unei zone rurale într-o anumită perioadă a anului etc., elemente care imprimă o anumită predilecție în atracțiile rurale.
– Sprijinirea de către stat a gospodăriilor țărănești. Se pune problema obținerii de către populația din mediul rural a sumelor necesare investițiilor și a unui nivel acesibil al dobânzilor care condiționează înființarea și/sau modernizarea unor obiective agroturistice. În frecvente cazuri, producătorii agricoli, din zonele cu vocație turistică, evită preluările de credite, tocmai datorită unori dobânzi exagerate. Creditele acordate prin diferite programe de întrajutorare internațională, cooperarea și parteneriat au influențe benefic în dezvoltarea agourismului (de exemplu Programul SAPARD) până la finele anului 2008 și programul P.N.D.R. din anul 2009.
În concluzie, se poate arăta că în evoluția sa, agroturismul, practicat în România, a înregistrat urmaătoarele forme manageriale: sistemul gospodăriilor cu pensiune completă, sistemul satelor turistice, sistemul mobil itinerat, cu angrenarea gospodăriilor țărănești în cadrul societăților de turism din zonă.
1.3. Conceptul de marketing turistic
Marketingul turistic poate fi explicat atât într-o accepțiune economică largă (de exemplu, la nivelul unei stațiuni), cât și în cadrul unui areal economic mai restrâns (la nivelul unui hotel, restaurant etc.). În aceste condiții, conceptul de marketing turistic macroeconomic reprezintă procesul prin care se realizează schimbul de mărfuri și servicii turistice la nivelul întregii economii naționale, al unei regiuni, zone sau stațiuni turistice, putându-se efectua evaluarea acestor procese economice.
În schimb, conceptul de marketing turistic microeconomic, reprezintă funcția marketingului prin care se urmărește o realizare a profitului pentru o întreprindere turistică.
Activitatea de marketing a unei întreprinderi turistice se cere a fi analizată ca o parte componentă a unui sistem socio-economic complex, care include un ansamblu de componente intermediare, care influențează rezultatele.
De aici reiese că marketingul în turism este un marketing integrat, atâta timp cât trebuie să cuprindă și să integreze activitățile publice (macromarketing) și pe cele private (micromarketing).
Marketingul turistic se poate defini și sub următoarea formă: „complexul de evaluări și decizii care, pe baza unei permanente actualizări a tendințelor înregistrate la nivelul disponibilității cererii turistice (piața), își propune să realizeze condițiile optime de formulare a ofertei și de amplasare pe piață prin intermediul unei coordonări permanente a inițiativelor întreprinderilor private cu acțiunile puterii publice”.
Marketingul în turism are anumite particularități care se referă în special la caracteristicile produsului turistic, particularități ce reprezintă elemente de bază în derularea activităților turismului rural local, după cum urmează:
– complexitatea produsului compus și caracterizat de o vastă gamă de factori ce cuprind caracteristicile ambientului și servicii ce se referă la toate experiențele și activitățile turismului din momentul părăsirii domiciliului său stabil și până în momentul reîntoarcerii;
– intangibilitatea produsului și multitudinea interpretărilor subiective determinate de funcțiile și motivațiile (ce diferă substanțial) prin care turiștii se raportează la produsele sau serviciile aparent identice;
– incertitudinea prețului compus (complex), exceptând pachetele pre-confecționate;
– importanța economică și socială a produsului pentru comunitatea umană, fie în relația sa directă cu maturizarea intelectuală și refacerea psihologică a indivizilor, fie prin aportul său economic-valutar;
– imposibilitatea transportului produselor și a serviciilor ce le compun și care rămân strâns legate de localizarea lor teritorială;
– importanța subiectivă a produsului care transformă valoarea sa economică, deoarece presupune nu numai o cheltuială considerabilă, dar și necesitatea timpului liber după o lungă perioadă de muncă și oricum după o lungă așteptare;
– importanța socială a produsului pentru individ (în cazul turismului înțeles ca vacanță, aceasta reprezentând simbolul cel mai caracteristic al statutului individului și al gradului de integrare în grupul căruia îi aparține);
– marketingului turistic este un marketing integrat nu numai datorită naturii specifice produsului turistic, dar și datorită posibilităților de utilizare concertată a unor acțiuni de marketing ale unei multitudini de întreprinderi (acțiuni promoționale întreprinse pentru promovarea unei zone) și a obiectivelor culturale și sociale spre care sunt orientate mai mult sau mai puțin inițiativele puterii politice din acest sector.
Încadrarea marketingul turistic în forma marketingului integrat este făcută nu numai datorită naturii specifice a produsului turistic, dar și datorită posibilităților de utilizare corelată a unor acțiuni de marketing ale unei multitudini de agenți economici (de exemplu, acțiuni promoționale întreprinse pentru promovarea unei zone sau a unei țări) și a obiectivelor culturale și sociale spre care sunt orientate mai mult sau mai puțin inițiativele puterilor publice în acest sector.
Oferta turistică (produsul turistic) se constituie dintr-o serie de elemente de atractivitate ambientală, artistică, istorică, culturală etc, care, împreună cu alternativele de receptare diferită cantitativ și calitativ, ca și cu infrastructura publică, formează premisele formulării ipotezelor de produs.
Agenții economici din turism, singuri sau în consorții, își desfășoară acțiunile lor de marketing în limitele activității lor specifice, în cadrul general prestabilit de puterile publice și actele legislative. Acțiunile lor comerciale sunt circumscrise de micromarketing, nu datorită amplorii lor, ci datorită conținutului aplicabil imediat. In această sferă de activitate apare necesitatea coordonării între macro și micromarketing, ca o caracteristică de bază a marketingului turistic.
CAPITOLUL II
CARACTERISTICILE PRODUSULUI TURISTIC RURAL
Conceptul de produs turistic rural este delimitat de totalitatea bunurilor și serviciilor oferite turiștilor de către o organizație, fermă etc. (transport, cazare, masă, agrement). Din punct de vedere al turistului, produsul turistic acoperă experiența completă de la plecarea de acasă și până la întoarcere.
În mod obiectiv, produsul turistic este esența marketingului turistic. El reprezintă, de fapt, acele avantaje pe care potențialii consumatori le așteaptă.
Fiecare produs turistic are trei niveluri:
– esența produsului (reprezintă ceea ce cumpără turistul: vacanța în mediul rural);
– produsul tangibil (include caracteristicile, calitatea);
– produsul dezvoltat (include serviciile și avantajele extrinseci produsului turistic: accesibilitatea, climatul, interacțiunea dintre turiști, participarea consumatorului la realizarea produsului turistic).
Acesta este motivul pentru care particularitățile managementului și marketingului în turismul rural sunt delimitate luând în considerare și caracteristicile produsului turistic. Astfel se pot enumera:
a) ansamblul produsului complex ce este caracterizat printr-o multitudine de factori, ce cuprind (exprimă) caracteristicile ambientului și serviciile ce se referă la toate experiențele și activitățile turistului din momentul părăsirii domiciliului său stabil și până în momentul reîntoarcerii;
b) intangibilitatea produsului și multitudinea interpretărilor subiective, determinate de funcțiile și motivațiile – ce diferă substanțial – prin care turiștii se raportează la produse sau servicii aparent identice;
c) incertitudinea prețului compus (complex) – exceptând pachetele preconfecționate;
d) importanța socială și economică a produsului pentru comunitatea umană, fie în relația sa directă cu maturizarea intelectuală și refacerea psihologică a indivizilor, fie prin aportul său economic și valutar;
e) imposibilitatea transportului produselor sau a serviciilor ce le compun și care rămân strâns legate de localizarea lor teritorială;
f) importanța subiectivă a produsului, care transcede valoarea sa economică, deoarece presupune nu numai o cheltuială considerabilă, dar și necesitatea timpului liber, după o lungă perioadă de muncă sau oricum după o lungă așteptare;
g) importanța socială a produsului pentru individ (în cazul turismului înțeles ca vacanță: vacanța este simbolul cel mai caracteristic al statutului individului și a gradului său de integrare în grupul căruia îi aparține);
h) problematicile externe ale produsului, respectiv diverse evenimente (chiar neturistice) din zona (regiunea) vizitată sau în care se intenționează vizita.
In figura 2.1 este redată structura peisajului rural în care elementele de timp și spațiu sunt considerate de importanță deosebită în practicarea turismului rural. Sunt redate gradat elemente care pornesc de Ia amplasament (așezare), gospodărie, locuință (ca atare) și îmbrăcăminte, detaliindu-se succesiv până la amănunte ce încadrează specificitatea locală și individuală atât a exploatației agricole, dar și a persoanelor posesoare.
Fig. 2.1. Structura peisajului rural în timp și spațiu
(după Fulea Măria ș.a. – 1996)
Printre caracteristicile produsului turistic sunt relevante acelea referitoare la serviciile ce intră în compoziția produsului turistic:
– varietatea și eterogenitatea tipologică a caracteristicilor serviciilor care compun produsul turistic;
– imposibilitatea gradualizării în ordinea importanței de către turist;
– complementaritatea lor reciprocă;
– prestabilirea lor, cu condiția ca, clientul să accepte în mod direct această formulă.
Acestora li se adaugă caracteristicile referitoare Ia agenții economici ce furnizează asemenea servicii:
a) rigiditatea lor, datorată importanței costurilor fixe (în special în întreprinderile hoteliere);
b) dimensiunea lor modestă în raport cu amploarea pieței, precum și caracterul lor de întreprindere de export;
c) importanța relevantă a prestațiilor personalului în cadrul serviciilor efectuate.
Toate aceste caracteristici (ale produsului, serviciilor și ale agenților economici ) determină conținutul acțiunilor de marketing pe care agenții economici din turism le pot iniția, atât în domeniul politicii de produs, cât și în acela al politicii promoționale.
Aplicarea orientării de marketing în turismul rural este influențată de faptul că serviciile oferite de această formă de turism prezintă unele caracteristici ce le diferențiază de celelalte servicii turistice și nonturistice, și anume:
– Preponderența factorului emoțional în raport cu cel rațional în decizia de cumpărare a produsului turistic. Menționăm faptul că turismul rural este, cu precădere, un turism familial și că succesul realizării produselor turistice rurale depinde de imaginea și experiența turistică a tuturor membrilor familiei. Din alternativele oferite, va fi ales produsul turistic rural despre care grupul familial și-a format cea mai bună imagine și care îi oferă în momentul respectiv cele mai mari satisfacții familiale.
– Complexitatea serviciilor în turismul rural are o semnificație relativă. Unele produse turistice au o structură simplă (de exemplu, produsele turistice rurale oferite la noi în țară, unde nu există încă o industrie a agrementului și unde lipsa cererii încetinește progresul bazei tehnico-materiale specifice), altele având o structură complexă (de exemplu, produsele turistice rurale oferite în țări care au beneficiat de eforturi investiționale substanțiale în acest sector). De asemenea, în general, turismul rural oferă o gamă de servicii complementare mult mai restrânsă decât alte forme de turism (de odihnă, de tratament, cultural etc.).
– Dependența serviciilor turistice de serviciile oferite de întreprinderile complementare. Astfel, serviciile turistice sunt oferite consumatorilor prin intermediul întreprinderilor de turism, dar sunt prestate de către firmele complementare. într-un pachet de vacanță oferit, transportul este realizat de una sau mai multe firme de profil angajate de întreprinderea de turism, cazarea se poate face în una sau mai multe structuri de primire turistică, masa poate fi servită într-unui sau mai multe restaurante etc. în aceste condiții, întreprinderilor turistice le revine sarcina de a avea în vedere calitatea serviciilor oferite de întreprinderile complementare, chiar urmărirea în timp a evoluției lor economico-soci ale. în turismul rural, numărul întreprinderilor complementare se reduce, întrucât transportul se realizează, de regulă, cu mijloace proprii: cazarea se face într-o singură structură de primire turistică (pensiune sau fermă agroturistică ), masa se servește în incinta unității de cazare, prin specificul formei de turism etc.
– Influența canalelor de distribuție utilizate. Serviciile turistice se oferă consumatorului fie direct, fie prin intermediari, care au un rol important nu numai în distribuție, ci și în decizia de cumpărare a consumatorului, în turismul rural, rolul intermediarilor crește întrucât prestatorii sunt, de regulă, firme de dimensiuni mici, lipsite de putere proprie de distribuție. Din această cauză, decizia consumatorului de produse turistice rurale este direct dependentă de imaginea oferită de intermediari (canale de distribuție) în legătură cu calitatea serviciilor turistice rurale, aceștia fiind considerați experți de către consumatori.
– Sezonalitatea serviciilor turistice. Sezonalitatea în turism, în general și în turismul rural, de asemenea, este determinată de factorii naturali și sociali și are intensități diferite în funcție de destinația turistică. Pentru acest motiv și elementele mixului de marketing sunt utilizate în mod diferit. Astfel, dacă promovarea se face în special în extrasezon, prețul și distribuția ating valori maxime în sezon. In perioadele de extrasezon se execută lucrări de între-ținere-reparații și se proiectează viitoarele produse turistice.
Aplicarea strategiilor de marketing în activitatea turistică a condus și va conduce la dezvoltarea fără precedent a acesteia, fenomenul având însă și urmări negative asupra mediului înconjurător și comunităților locale, întrucât, mai mult decât în orice altă formă de turism, în turismul rural mediul înconjurător se constituie atât în resursă turistică, cât și în suport de desfășurare a activităților turistice, trebuie avute în vedere strategii corespunzătoare, cunoscute sub denumirea de „marketing verde”.
Instrumentele marketingului turistic nu acționează separat, ci într-o dependență organică, pe principiul conceptului de sistem; prin aceasta componentele – produs, tarife, distribuție, promovare – se intercondiționează reciproc, păstrând un echilibru impus de strategia de marketing adoptată. întrepătrunderea instrumentelor de marketing într-un ansamblu echilibrat, prin cele mai adecvate decizii este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de „marketing-mix” sau „mixul de marketing”.
Aprecierea influenței turismului asupra balanței de plăți trebuie să aibă în vedere atât sensul (exprimat de semnul algebric al confruntării celor două solduri), cât și amploarea acesteia; ca urmare, analiza enunțată anterior trebuie întregită cu determinarea mărimii (valorii) soldului și efectuarea unor comparații în timp.
CAPITOLUL III
EFECTE ANTRENATE DE TURISMUL RURAL
Mediul rural este mult mai complex decât pare la prima vedere, iar din experiența internațională acumulată rezultă și niște aspecte mai puțin pozitive în relația directă dintre cele două tipuri de activități economice: agricultura și turismul. Agricultura, ca ramură economică ce aparține sectorului primar al economiei naționale, își are propriile particularități, iar turismul se integrează cu precădere sectorului terțiar, care își are propriile trăsături și care nu întotdeauna sunt compatibile cu cele ale domeniului agrar.
Turismul rural se bazează pe trei coordonate: spațiu, oameni și produse, la care se pot aduce următoarele argumente:
– spațiul fără existența oamenilor nu poate fi suport al conviețuirii, iar un spațiu fără produse nu poate răspunde nevoilor consumatorilor de turism;
– oamenii în lipsa spațiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de primire redusă;
– produsele care nu au ca bază spațiul și oamenii nu au decât o existență efemeră și nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.
Ferma, spațiul și satul, împreună și separat, dau turismului rural activitate, dimensiune economică, socială și culturală.
De aici se poate pune problema cunoașterii principalelor efecte antrenate de turismul rural. Acestea se pot delimita prin următoarele probleme, care în literatura de specialitate sunt redate și sub forma unor impacturi:
■ Impacturi ale turismului, ce se referă la efecte ale industriei turistice asupra comunității locale și zonei respective. Aceste impacturi ale turismului pot fî pozitive sau negative, în funcție de efectul pe care îl au asupra comunității sau zonei respective. Pentru reducerea impacturilor negative asupra comunității locale și asupra mediului se folosește planificarea turistică. Analizate structural aceste impacturi pot fi delimitate astfel:
– Impacturi economice ale turismului, considerate efecte ale industriei turistice asupra stării economice a comunității locale sau naționale. Ele pot fi pozitive sau negative
Un impact pozitiv important este generarea de profit pentru membrii comunității locale, firme turistice etc. Un alt impact pozitiv important poate fi crearea de noi locuri de muncă. Impacturile economice negative se pot referi la taxele resimțite de localnici pentru întreținerea și furnizarea de facilități turistice.
– Impacturi socioculturale ale turismului, care privesc efecte ale industriei turistice asupra componentei socioculturale a comunității locale și naționale. Ele pot fi pozitive sau negative.
Efectele socioculturale negative sunt:
– schimbări ale obiceiurilor locale;
– pierderea treptată a industriei tradiționale artizanale;
– alterarea practicilor religioase;
– pierderea elementelor de autenticitate;
– pierderea limbajului.
Efectele socioculturale pozitive includ:
– revitalizarea regiunilor și a obiceiurilor;
– renașterea artei locale și artizanale;
– o mai mare cunoaștere și înțelegere a diferitelor culturi.
■ Impacturile turismului asupra mediului înconjurător au în vedere efecte ale industriei turistice asupra mediului zonei respective. Pot fi atât pozitive, cât și negative.
Impacturile pozitive conduc la conservarea și îmbunătățirea mediului pentru localnici și pentru vizitatori.
Impacturile negative au ca rezultat poluarea, eroziunea solului etc. Aceste efecte pot fi minimizate printr-o atenție sporită din partea vizitatorilor și a managementului firmei care administrează zona respectivă. Specialiștii consideră impacturile socioculturale negative ale turismului mai puțin dăunătoare decât impacturile turismului asupra mediului înconjurător, întrucât pentru eliminarea acestora din urmă este nevoie de eforturile mai multor generații.
3.1. Factorii ce determină evoluția turismului
Evoluția turismului evidențiază receptivitatea și, implicit, adaptabilitatea sa la dinamica socială, acest dinamism aflându-se sub incidența unui larg evantai de factori.
Diversitatea factorilor de influență în turism a impus o cuantificare a mărimii și sensului lor, după diferite criterii:
A. După natura social-economică:
a) factori economici – veniturile populației și modificările acestora; prețurile și modificările acestora; prețurile și tarifele; oferta turistică;
b) factori tehnici – performanțele mijloacelor de transport; tehnologiile în construcții; parametri tehnici ai instalațiilor și echipamentelor specifice etc;
c) factori sociali – urbanizarea și timpul liber;
d) factori demografici – evoluția numerică a populației; modificarea duratei medii a vieții; structura pe sexe, grupe de vârstă și socio-profesională;
e) factori psihologici, educativi și de civilizație – nivelul de instruire; setea de cultură; dorința de cunoaștere; caracterul individului; temperamentul; moda etc;
f) factori organizatorici – formalități la frontiere; facilități sau priorități în turismul organizat; regimul vizelor; diversitatea aranjamentelor etc.
B. După durata în timp a acțiunii lor:
a) factori de influență permanentă – creșterea timpului liber; modificarea veniturilor; mișcarea naturală și migratorie a populației;
b) factori conjuncturali – crizele economice; dezechilibrele politice și convulsiile sociale; confruntările armate locale și regionale; catastrofe naturale; condițiile meteorologice precare etc.
C. După importanța în determinarea fenomenului turistic:
a) factori primari – oferta turistică; veniturile populației; timpul liber; mișcările populației;
b) factori secundari – cooperarea internațională; facilitățile de viză sau alte măsuri organizatorice; varietatea serviciilor suplimentare ș.a.
D. După natura provenienței și sensul intervenției:
a) factori exogeni – sporul natural al populației (care stă la baza creșterii numărului turiștilor potențiali); creșterea veniturilor alocate pentru practicarea turismului; creșterea gradului de urbanizare; mobilitatea sporită a populației, ca urmare a motorizării ș.a.;
b) factori endogeni – varietatea conținutului activității turistice; lansarea de noi și tot mai sofisticate produse turistice; diversificarea gamei serviciilor turistice oferite; creșterea nivelului de pregătire a personalului din turism ș.a.
E. După profilul de marketing:
a) factori ai cererii turistice – veniturile populației; urbanizarea; timpul liber; dinamica evoluției populației;
b) factori ai ofertei – diversitatea și calitatea serviciilor; costul prestațiilor; nivelul de pregătire și structura forței de muncă.
Toți acești factori generează denumiri ale diferitelor forme de turism cum sunt:
– turismul etnic care constituie turismul practicat în scopul vizitării unor zone locuite de populații mai puțin cunoscute pentru observarea stilului de viață și a culturii lor sau reuniuni etnice;
– turismul religios, ce reprezintă turismul practicat în scop religios (pelerinajul la Ierusalim, Mecca, vizitarea bisericilor, catedralelor, a mănăstirilor sau participarea la diferite evenimente cu caracter religios);
– turismul sezonier, constituind turismul practicat în anumite anotimpuri ale anului (vara în stațiunile de litoral, iarna în stațiunile montane) sau pe perioada unor activități sezoniere intense cu anumite destinații (congrese, olimpiade sportive, campionate mondiale etc);
– turismul social, care constituie acea formă de turism specifică membrilor dezavantajați ai societății (persoane cu venit foarte modest, familii cu un singur părinte, minori debili, handicapați, elevi, studenți, militari etc), în care costul este suportat parțial sau total de către organizații guvernamentale, societăți de caritate, sindicate etc. Politica turistică a Uniunii Europene acordă un loc prioritar încurajării turismului social.
Din cele prezentate rezultă că toate aceste diviziuni ale formelor de turism sunt expresia cea mai evidentă de dezvoltare a turismului în mediul rural, menite să pună în valoare lumea satului contemporan. într-o formă accesibilă pentru delimitarea turismului rural, în tabelul 2.1, în paralel, sunt puse în evidență principalele trăsături care individualizează turismul clasic, standardizat și pe cel rural.
Tabelul 3.1
Elemente care diferențiază turismul standard și cel rural
Sursa: prelucrat după Tăcu A. P., Glăvan V., 1999.
CAPITOLUL IV
CALITATEA POTENȚIALULUI TURISTIC
În totalitatea lor, factorii ce determină evoluția turismului influențează calitatea potențialului turistic, care poate fi afectată și printr-o concepție greșită de valorificare a resurselor sale turistice. Aceasta este rezultată printr-o exploatare neștiințifică și nerațională a elementelor de structură a potențialului turistic sau din realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic. Se pot enumera următoarele situații de acest fel:
a) O situație specială o constituie substanțele minerale balneare, ce se caracterizează printr-o mare vulnerabilitate la factorii exogeni; orice intervenție nefavorabilă asupra lor putând provoca schimbarea parametrilor fizici și chimici, pe baza cărora au fost declarate resurse terapeutice. Fenomenele de degradare întâlnite în cazul substanțelor minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale și termominerale, rezultă, de cele mai multe ori, din nerespectarea principiilor generale de protecție și exploatare a lor, prin care se impun: limitarea exploatării zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanțe minerale balneare, executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor și proiectelor de specialitate, evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare, și o exploatare rațională, științifică a acestora.
b) Și în cazul nămolurilor terapeutice, exploatarea rațională, utilizarea și tratarea corespunzătoare, ca și protejarea acestora, uneori nu sunt luate în considerare, conducând la deprecierea zăcământului, așa cum s-a întâmplat la Techirghiol, lacurile Negru și Ursu din Sovata și Săcelu-Gorj.
c) Nerespectarea (și uneori chiar nestabilirea) perimetrelor hidrogeologice și sanitare și permiterea activităților economice poluante în limitele acestora duc, de asemenea, la degradarea resurselor balneare, așa cum s-a întâmplat cu lacurile Nuntași, Techirghiol, Amara, Balta Albă și Lacul Sărat, datorită irigațiilor, chimizării și apelor reziduale industriale.
d) În plan general, degradările produse obiectivelor turistice se datorează, în primul rând, absenței sau nivelului scăzut al amenajărilor pentru exploatare turistică (vizitare, desfășurare de acțiuni specifice etc). Astfel, lipsa sau starea necorespunzătoare a drumurilor de acces sau de circulație la un obiectiv, într-o zonă montană, rezervație naturală etc, dispersează turiștii pe suprafețe întinse, iar lipsa dotărilor specifice (scări, parapete, indicatoare etc), conduce la o circulație anarhică, la producerea de accidente și la știrbirea mesajului cultural-educativ, recreativ al zonelor sau obiectivelor respective.
e) Degradarea mediului și a potențialului pot fi determinate și de dezvoltarea nesistematizată a localităților (și mai ales a celor care înglobează stațiuni balneare), proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic, stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, realizarea de construcții inestetice, neadaptarea specificului etnografic sau natural al unei zone turistice, ocuparea intensivă a unui spațiu cu construcții turistice etc, această ultimă situație putând afecta chiar echilibrul ecologic al teritoriului respectiv. Astfel de situații s-au creat, de exemplu, în unele stațiuni balneare, prin realizarea unei baze materiale și tehnice disproporționate, ca volum și structură, cu capacitatea de primire a teritoriului și a rezervelor hidrominerale.
f) Construirea unor rețele încărcate de poteci și drumuri sau mijloace de urcat în zonele de munte, prin densitatea mare a lucrărilor ce le necesită (defrișări, ziduri de protecție, poduri, viaducte, piloni etc.) poate afecta peisajul, anulând farmecul acestuia (Munții Bucegi, Munții Postăvarul, Munții Cindrel, Munții Lotru). Este adevărat că, de multe ori, o serie dintre lucrările inginerești (viaducte, poduri) contribuie, la rândul lor, la înfrumusețarea peisajului (Porțile de Fier, Munții Făgăraș).
g) Amenajările pentru vizitarea peșterilor, obiective turistice de mare atracție, executate fără a se respecta tehnica specifică unor astfel de lucrări, pot duce la degradarea totală sau parțială a acestora. Este cazul peșterilor Muierii (Munții Parâng), Ialomiței (Munții Bucegi) și Ionel (Munții Bihor), la care amenajările efectuate din inițiativa locală valorifică potențialul existent, ele conducând la degradarea acestora și la diminuarea valorii turistice a acestora.
In mod sintetic, protejarea și conservarea mediului și a potențialului turistic, trebuie să aibă în vedere următoarele:
– conservarea, protejarea și ameliorarea mediului înconjurător în zonele, stațiunile, centrele, localitățile și obiectivele turistice integrate în circuitul turistic;
– amenajarea, exploatarea rațională și conservarea mediului înconjurător, în arealele turistice valorificate incomplet, în concordanță cu perspectivele de dezvoltare turistică;
– controlul efectelor activității turistice, în vederea preîntâmpinării degradării mediului înconjurător și a resurselor turistice;
– analiza stării de fapt a poluării atmosferei, apei, solului și subsolului și a peisajului de către activitățile economice și adoptarea de măsuri corespunzătoare în acest sens etc.
CAPITOLUL III
IMPORTANȚA ȘI SITUAȚIA ACTUALĂ A AGROTURISMULUI
3.1. Zonele rurale de șes, deal și munte se diferențiază net intre ele prin caracterul lor pluriactiv și prin marea diversitate și varietate a activităților de la o zonă la alta.
De exemplu, intensificarea activității de producție a gospodăriilor montane presupune o creștere a aportului de capital în factori de producție: semințe selecționate, material săditor adecvat și de mare randament, animale de rasă cu producții ridicate pe cap de animal, tractoare și mașini agricole adaptate la condițiile de relief și la structurile agrare moderne, modernizarea construcțiilor productive și electrificării în gospodărie etc. Acestea pornind de la faptul că fermele românești montane sunt în cea mai mare parte a producției lor destinate consumului propriu.
Agroturismul reprezintă o formă particulară de turism care intr-un sistem complex include activitatea turistică propriu-zisă (cazarea, pensiunea, circulație turistică, prestarea unor servicii de bază suplimentară etc.) și activitatea economică, în special cea agricolă, practicată de gaydele turiștilor ( de producție agricolă, de prelucrare și comercializare a produselor agricole, de petrecere a timpului liber).
Agroturismul mai este cunoscut sub numele generic de „turism verde”, ceea ce încadrează noțiuni cu caracter general care privesc (după Cocean P., 1993): punctul turistic (cu referire la resursă și infrastructură necesară punerii în vedere), centru turistic (care conturează spațiul a mai multor resurse atractive), yona turistică (care include puncte și centre turistice ca o entitate), regiunea turistică (în cadrul căreia activitățile turistice se desfăsoară în întreaga lor complexitate pe arii vaste).
Ca atare, la nivelul regiunilor rurale în actuala etapă este necesar a se avea în vedere modul de identificare a potențialului agroturistic sub toate aspectele sale, potențarea gospodăriilor în scopul pregatirii ofertei si a reclamei publicitare.
În acest context este necesară delimitarea principalelor funcții ale agroturismului acestea putând fi considerate următoarwele (prelucrat după Csosz, L, 1997):
-reducerea și chiar oprirea migrației populației mai ales în zonele montane;
– asigurarea pentru populația din unele zone montane a unui nivel de trai și civilizație comparabil cu cei din zonele de șes sau mediu urban;
-valorificarea complexă a resurselor naturale din anumite zone;
-protecția mediului si combaterea tuturor factorilor de poluare;
-valorificarea resurselor hidroenergetice și piscicole;
-armonizarea raporturilor dintre subrarmuri și sectoare agricole și meșteșugărești din zonă.
3.2. Evaluarea potențialului agroturistic se face prin prisma agreerii zonei, a existenței unei infrastructuri minime și a unei integrară în cadrul natural, a posibilităților intensificării și realizării unor programe de odihnă și agrement, care să activeze tradiția și meșteșugurile ce pot constitui elemente de atracție pentru turiști.
Capacitațile agroturistice se pot evalua conform unor proceduri specifice, în urma cărora gospodăriile amplasate în puncte centrale, zone și regiuni turistice sunt situate pe o anumită treaptă care trebuie să corespundă unei clase de confort.
Gospodăria rurală care materializează oferta de cazare și servicii agroturistice poate crea motivația gospodarului pentru a pregăti și amenaja interiorul și exteriorul gospodăriei în scopul obținerii de venituri, stimulând în acelasi timp proprietarul din mediul rural să investeasca în propria gospodărie, să dezvolte activități complementare preocupărilor sale. În acest fel gospodarul care va intra în competiție își va desfășura activitatea într-un mediu concurențial și va fi obligat să devină competitiv, să ridice calitățile serviciilor și a produselor proprii pentru a fi solicitat.
Totodată dezvoltarea turismului rural și în special a agroturismului, contribuie la amplificarea și diversificarea activităților economice ale satului prin următoarele:
-perspectiva dezvoltării satului pe termen lung în strânsa legătură cu agricultura, infrastructura necesară spațiului rural, protecția mediului;
-posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă care să determine o dezvoltare pe plan local;
-încurajarea activităților locale, cu precădere artizanatul, dar și cele care pot determina dezvoltarea unui comerț specific și cererea de noi locuri de muncă;
-creșterea veniturilor locuitorilor din localitățile rurale fenomene generate prin valorificarea resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiștilor sau vânzare către aceștia;
-creșterea calității vieții în mediul rural.
Practicarea agroturismului are și efecte de natură psiho-socială și culturală, cu referire la: creșterea nivelului de cultură și civilizație a locuitorilor din zona rurală, respectiv, lărgirea orizontului de cunoaștere a acestora; sporirea confortului interior și îmbunătațirea amenajărilor pentru casele țărănești; punerea în valoare a peisajului natural, a obiceiurilor, tradițiilor și obișnuințelor din diverse zone ale țarii; valorificarea în interes turistic și introducerea în circuitul internațional a aptrimoniului natural peisagistic românesc și a patrimoniului construit, constând din monumente istorice, de cult și memoriale, schimbul de cunoștințe și experiențe între sat și oraș (prelucrat după Mitrache Șt., ș.a. 1990).
Agroturismul cumulează astfel o experiență inedită pentru cei doi parteneri care intră în această relație: gazda și turistul.
CAPITOLUL IV
PIAȚA AGROTURISTICĂ;
DEFINIRE, CARACTERISTICI
La baza adâncirii și specializării marketingului serviciilor stă diferențierea pronunțată a unor categorii de servicii a căror dezvoltare a determinat constituirea lor ca ramuri și a unor categori de servicii a căror dezvoltare a determinat constituirea lor ca ramuri și subramuri ale economiei naționale. Specificul acestora se găsește, în primul rând, în specificul piețelor ce reflectă raportul cerere – ofertă care se formează și acționează în cadrul acestor ramuri.
4.1. Marketingul agroturistic reprezintă ansamblul activităților privind crearea și adoptarea produselor și serviciilor, strategia comercială și utilizarea mijloacelor necesare pentru aplicarea acestei strategii în spațiul rural. Totodată piața agroturistică include o multitudine de elemente constitutive specifice diferitelor forme de agroturism între care se pot delimita: ofertantul de produse turistice, cererea de produse turistice, actele normative în vigoare, canalele de distrubuție, mijloacele de informare pentru oferta turistică, mijloacele de transport, concurența de produse turistice, mediul ambiant (care include existența și modalități de manifestare a multitudinii condițiilor naturale economice, sociale, politice etc.). Caracteristica celor doua laturi ale pieței agroturistice constă în faptul că acestea sunt separate în spațiu, ceea ce face ca realizarea actelor de vânzare-cumpărare să fie posibilă numai printr-o deplasare a cererii spre ofertă, adică spre zonele de interes turistic.
Și formele unităților agroturistice similar celor din alte domenii de activitate, apare în cadrul pieței în calitate de ofertant, adresându-se cu serviciile sale atât clienților proveniți din alte zone, cât și celor domiciliați în zona de amplasare a unităților. Pe această bază se poate aprecia că piața întreprinderii turistice prezintă, din punct de vedere georgrafic, două componente: una locală, în cadrul căreia are loc confruntarea unei părți a ofertei cu cererea din perimetrul în care este amplasată intreprinderea și o altă națională și internațională, în cadrul căreia se confruntă oferta de servicii cu cererea provenită din alte zone. Raportul cantitativ în care se găsesc aceste două componente conferă unei zone caracterul de emițătoare sau receptoare de fluxuri turistice.
Fizionomia pieței întreprinderii turistice este determinată de trăsăturile specifice ale celor două categorii corelative ale sale – cererea și oferta. Conținutul acestora, modul de formare și de manifestare în timp (în decursul unui an calendaristic), de confruntarea și de adaptare reciprocă etc. + se cer atent observate, pentru a clarifica dinamica insăși a pieței turistice, posibilitățile de dezvoltare și perfecționare a activității întreprinderilor de turism. De aici reiese că, piața agroturistică evoluează sub influența a numeroși factori cum sunt (după Mitrache Șt., s.a. 1996):
-volumul, structura și calitatea resurselor agroturistice care exprimă potențialul agroturstic al unui anumit teritoriu. Un potențial turistic ridicat determină o capacitate ridicată a pieței agroturistice, după cum un potențial redus determină o capacitate scăzută. Această capacitate poate fi numai potențială, ea trebuind sa fie pusă în valoare prin lucrări de amenajare;
-gradul de amenajare agroturistică care diferențiază piața agroturiscă. Un teritoriu amenajat insuficient oferă posibilități limitate de extindere a pieței, în timp ce un teritoriu amenajat integral oferă posibilități mai mari de creștere, cu referire la căile de creștere intensivă;
-nivelul de dezvoltasre a infrastructurii oferă posibilități mai mari sau mai reduse de valorificare a unor resurse turistice. Astfel, un teritoriu cu o ofertă potențială va fi mai ușor de valorificat în condițiile unei infrastructuri dezvoltate și ca urmare posibilitățile de extindere a pieței agroturistice vor fi mai mari.
Întrucât acești factori sunt într-o continuă evoluție apare necesitatea studierii permanente a pieței agroturistice în profil teritorial. Aceasta constituie un imperativ major al mecanismului economiei de piață și este determinat și de spațiul rural de următorii factori:
-dezvoltarea, diversificarea și adâncirea specificului și complexității agroturismului;
-exercitarea simultană a influenței asupra pieței agroturistice a multitudinii factorilor economici, demografici, politici, culturali, conjuncturali, etc. (strategiile actuale privind dezvoltarea rurală constituie rezultate care implică în mare măsură activitățile de agroturism);
-marea varietate a metodelor, tehnicilor și instrumentelor oferite de managementul și marketingul modern, a cărei alegere și utilizare reclamă, printre altele și o cunoaștere aprofundată a pieței agroturistice;
-necesitatea alegerii celor mai adecvate strategii de penetrare pe piață.
În urma prezentării acestor factori este necesară determinarea și cunoașterea funcției turistice a zonelor, aceasta fiind rezultatul unei analize complexe prin care să se cuprindă toate elementele ce generează atractivitatea turistică. Succint acestea pot fi considerate următoarele (după Mitrache Șt., ș.a. 1996):
-poziția geografică față de zonele turistice, căi de comunicație, puncte de frontieră;
-infrastructura generală cu referire la situația și accesibilitatea căilor de comunicație;
-cadrul natural-economic cu referire la populația zonei (urbanizare, structură), industrie (tip, nivel de poluare), agricultură (structura ramurilor agricole etc.);
-mediul și calitatea ecologică cu referire la sursele de poluare și degradare, tip și novel de poluare, existența unor elemente perturbatorii privind turismul-mediu sau economic-mediu-turism;
-resursele turistice ce pot fi naturale (peisaj, relief, ape minerale, fond cinetic și piscicol, rezervații științifice etc.), entropice (de etnografie și folclor).
Legat de această problemă și în țara noastră după decembrie 1989 a apărut un nou concept de turism și anume, turismul rural ecologic.
Având în vedere funcția turistică și factorii care o determină sub aspectul ariei pieței, pot fi conturate principalele forme de agroturism ce pot fi de tip național, tip internațional și tip îmbinat (național și internațional).
Totodată trebuie ținut seama că o creștere a capacității agroturistice presupune în primul rând organizarea pe plan local a aprovizinării cu produse animaliere și vegetale obținute în cadrul godspodăriilor țărănești din microzonă, iar în al doilea rând existența unor condiții de confort în linie acceptabile privind mai ales perioada sezonului estival. Ca atare conform structurii economico-sociale din zonele rurale pot fi enumerate următoarele forme de agroturism (prelucrat după Mitrache Șt., 1995):
Agroturismul de tip familial, situație care presupune ca gospodăria-gazdă să pună la dispoziția turiștilor familiști bucătăria proprie, sursa de energie, ustensilele bucătăriei și eventual, un surplus de alimente, urmând ca turiștii să-și asigure singuri prepararea prânzului și a cinei.
Agroturismul de tip gospodărie-pensiune, caz în care, în cadrul unei gospodării cu animale puține, dar cu spațiu suficient se organizează o mică pensiune destinată unui grup de 10-20 gospodării apropiate, care practică agroturismul în limitele de cazare și micul dejun, aprovizionarea acestei pensiuni urmând să se realizeze din resurse proprii sau alte surse.
Agroturismul de tip spontan, care se referă la circulația turistică internă, ocazională, nedirijată. Aceasta constă în existența unor gospodarii țărănești care pentru scurt timp pot caza turiști, dar fără pretenții deosebite pentru confortul cazării, cantitatea și calitatea alimentelor, prepararea mesei și alte servicii. Întrunirea condițiilor pentru încadrarea la una din formele menționate anterior este legată și de gradul de ocupare al familiei-gazdă în perioada de vară, pentru care se determină forma de asigurare numai cu servirea micului dejun, dar și forma de agroturism cu pensiune extensivă si prepararea meselor de prânz și cină de către însăși turiștii găzduiți.
Din ansamblul celor prezentate reiese că însăși metodele cantitative de studiere a pieței agroturistice sunt diversificate și sub impactul nemijlocit al dezvoltării spațiului rural, în profil teritorial aceste metode sunt axate pe analiza statistică a pieței turistice teritoriale(prin sondajul statistic, panelurile de turiști și gospodării/pensiuni agroturistice etc.), metode de estimare (prognoză) a pieței turistice (prin coeficienți de elasticitate, corelații, proiecții privind puterea de cumpărare etc.), analiza efectului multiplicator (cu referire la evidențierea efectelor agroturismului asupra zonelor rurale), analiza diagnostic, alături de simulări și optimatizări.
4.2. Cererea agroturistică reprezintă totalitatea persoanelor care solicită și utilizează servicii de turism rurale, sau persoanelor care se deplasează în alte scopuri în mediul rural și sunt și beneficiarii unor astfel de servicii. Cererea agroturistică are un mare grad de mobilitate datorită faptului că turistul trebuie să „migreze” până la zona de existență a produsului turistic.
Întrucât și cererea agroturistică exprimă nevoi de ordin superior acesta își manifestă elasticitatea față de acțiunea factorilor de influență. Factorii de acțiune specifică în cererea agroturistică pot fi considerați următorii (după Mitrache Șt., 1996): durata concediilor, programarea vacanțelor, mărirea veniturilor, amplasarea și atracția unor zone cu vocație în agroturism, legătura cu satul pentru persoanele care au migrat de la sat la oraș etc.
De aici concluzia că cererea agroturistică are un caracter foarte eterogen, care este dat tocmai de diversitatea categoriilor de purtători ai cererii turistice (diversitatea care este generată de nevoile exprimate și zonele din care provîn solicitatorii). În această situație este necesar a fi cunoscute segmentele cererii în piața agroturistică.
Un segment al cererii agroturistice încadrează acei turiști care doresc să revadă meleagurile natale, obiceiurile tradiționale ale satului, preocupările și realizările celor mai vârstnici etc., aceasta cu atât mai mult cu cât pot sa le arate propriilor copii.
Un alt segment al cererii turistice este format din copii și tineri în formare care pot să cunoască activități agricole tradiționale în mediul sătesc, (activități cum sunt păscutul animalelor, recoltatul fructelor sau strugurilor, strângerea plantelor medicinale, pescuitul, etc.), care nu presupun efort deosebit și în același timp fac plăcere tinerilor și chiar copiilor, aceștia putându-se simti utili și responsabili.
Un al treilea segment al cererii agroturistice cuprinde orășeni care au sau nu origini rurale, dar care sunt plictisiți de ritmul citadin, obosiți de agitația existentă mai ales în marile centre urbane. Această categorie de cetățeni doresc sa fie departe de zgomot și praf, să se poată bucura de un regim alimentar sănătos și care solicită pentru o anumită perioadă liniște și relaxare sau odihnă activă.
Un al patrulea segment al cererii turistice este reprezentat și de turiștii cu posibilități financiare deosebite, aceștia dorind ceva nou. Această categorie de turiști sunt cazați în hoteluri care dispun de servicii și oferte de programe speciale (uneori organizate chiar în fermele agricole).
Un ultim segment al cererii turistice încadrează persoanele cu venituri mai mici care nu-și permit un concediu într-o stațiune balneo-climaterică, motiv pentru care apelează la această formă de turism care este ieftină și accesibilă. Dar odată cu solicitarea serviciilor de agroturism, consumatorul are și anumite drepturi privind protecția cererii turistice și anume:
-protejarea împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea, ori să le afecteze drepturile și interesele legitime;
-să fie informați asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor prestate;
-să fie despăgubiți pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege.
4.3. Oferta agroturistică este definită, în lucrările de specialitate, ca reprezentând fie ansamblul atracțiilor care pot motiva vizitarea lor de către turiști, fie totalitatea bunurilor și serviciilor care satisfac la un moment dat cererea turistică sau, într-o exprimare referitoare la oferta de servicii, prin capacitatea organizatorică a rețelei (baza tehnico-materială, infrastructura, etc.) de a satisface în anumite condiții cererea populației.
În toate aceste definiții, oferta turistică este privită unilateral. Cei mai mulți autori includ în sfera sa numai acele elemente care fac obiectul actelor de vânzare-cumpărare, în timp ce alții se opresc asupra acelora care motivează cererea turistică.
După opinia noastră, în definirea ofertei trebuie pornit de la conținutul produsului turistic, în cadrul căruia sunt incluse atât elementele de atracție, cât și cele destinate să valorifice aceste elemente.
De altfel, când analizează, în mod detaliat, structura ofertei turistice, toate lucrările de specialitate menționează atât elementele de atractivitate, cât și pe cele de rețea, destinate să satisfacă cererea turistică. Apartenența acestora din urmă la oferta turistică nu credem că mai trebuie demonstrată. Includerea elementelor de atractivitate (naturale, istorice etc.), în structura ofertei turistice, se justifică prin aceea că ele reprezintă o componentă a produsului turistic, fără de care celelalte elemente nu pot exista.
Cererea turistică nu se manifestă, de pildă, pentru un loc de cazare și masă, în general, ci pentru un loc de cazare și de masă la munte, la mare, etc. Mai mult, în cadrul destinației alese de turist, cererea se manifestă numai pentru anumite perioade ale anului.
Elementele luate în considerare în alegerea destinației turistice și a perioadei de efectuare a călătoriei particularizează un produs turistic față de altul și nu pot fi neglijjate când analizăm oferta turistică.
Pe baza acestor considerații, putem defini oferta turistică prin ansamblul atracțiilor (naturale, istorice etc.) care pot determina vizitarea anumitor zone de către turiști, împreună cu capacitatea organizatorică a rețelei (bază tehnico-materială, infrastructură etc.) de a satisface, în anumite condiții, cererea turiștilor.
Observăm că oferta turistică este formată din două grupuri de elemente: pe de o parte, elementele de atractivitatea, existente la un moment dat numai potențial, iar pe de alta parte, oferta de servicii, prin intermediul căreia acestea sunt puse în valoare și împreună cu care formează oferta reală.
Primul grup de elemente nu are aceeași valoare turistică în tot cursul anului; asociindu-se cu condițiile de climă, ele prezintă o anumită variabilitate în timp, determinând, în ansamblu, sezonalitatea ofertei turistice.
Cel de-al doilea grup conține o parte variabilă în anumite limite (personalul turistic, desfacerile din alimentația publică) și o altă parte (baza tehnico-materială, infrastructura) fixă, rigidă, practic neputând fi deplasate în spațiu pentru a întâlni cererea. Această componentă conferă întregii oferte o anumită rigiditate.
Din acest motiv, consumul produsului se realizează pe loc, numai anumite elemente – marfurile nealimentare achiziționate de pe piața turistică (amintiri, produse specifice zonelor vizitate) fiind destinate „consumului” în zonele de origine ale turiștilor. De remarcat, că însăși noțiunea de consum, în cazul majorității elementelor de ofertă turistică, este alta decât în cazul ofertei de mărfuri.
Unele elemente se „consumă” prin simpla prezență a turistului în mediul natural. Aceasta face ca oferta turistică să nu poată fi stocată, un raport necorespunzător cu cererea conducând la pierderi efective pentru întreprinderea turistică.
Elementele constitutive ale ofertei turistice satisfac un mare număr de nevoi, fiind diferite ca mod de prezentare, fiecare element constituindu-se, de fapt, într-o ofertă separată. Unele dintre acestea sunt create de mâna omului, altele sunt naturale; unele își sporesc valoarea în timp (în special cele istorice), devenind tot mai atractive, intervenția omului fiind de conservare și înnobilare, altele (baza tehnico-materială și infrastructura) se uzează fizic și moral, trebuind să fie produse și reproduse în permanență. Această diversitate a elementelor componente imprimă ofertei un caracter eterogen și totodată complex. Deși distincte, elementele constitutive ale oferte nu pot fi privite izolat: este de ajuns ca numai unul dintre ele să nu fie în concordanță cu cererea pentru ca nici celelalte să nu se realizeze.
Cu toate acestea, trebuie remarcat că elementele constitutive ale ofertei nu se bucură de aceeași importanță, în cadrul ordinii stabilite de către consumatori pentru satisfacerea nevoii turistice. Totodată, trebuie reținut că această ordine variază de-a lungul anului, existând posibilitatea compensării unora pe seama celorlalte în „ocuparea” timpului afectat călătoriei sau sejurului. De modul în care întreprinderea combină elementele din structura ofertei sale, astfel încât să găsească cele mai potrivite căi prin care să suplinească diminuarea atractivității ori absența temporară a unor condiții naturale favorabile satisfacerii cererii, depinde în mare măsură eficacitatea activității sale.
Conform elementelor menționate anterior se poate arăta necesitatea unor alternative strategice și în oferta serviciilor turistice (agroturistice). Utilizarea lor în practică îmbracă o serie de forme particulare determinate de frecvență, utilizare, modul de formare, etc.
În agroturism, de pildă, oferta, variația sezonieră a cererii și definirea valorii prin calitate și prin tot ce poate oferi serviciul sunt criterii frecvent utilizate.
Rolul tarifelor și prețurilor în reglarea raportului dintre cerere și ofertă este însă exprimat într-o mai mare măsură de diferențierea lor pe sezoane – instrument important al politicii de marketing a întreprinderii turistice.
O asemenea politică este impusă de necesitatea realizării serviciilor turistice și în perioadele în care cererea este mai redusă decât oferta. Aspectul esențial al diferențieii tarifelor și prețurilor îl formează stabilirea nivelului lor minim și maxim de-a lungul ciclului de sezonalitate.
Nevandabilitatea produsului turistic în ansamblu, determină ca și componentele sale, considerate separat, să fie greu vandabile. De aceea, reducerea de tarife trebuie operată la toate serviciile componente ale produsului turistic. Posibilitatea unor asemenea reduceri nu este însă aceeași în cadrul fiecărei categorii de servicii.
Es este mai mult mare în cadrul celor de cazare, a căror utilizare nu afectează volumul ofertei și nici nu antrenează cheltuieli ridicate. În cazul serviciilor de masă, elementul nevandabil îl formează utilajele și spațiile destinate preparării și servirii mesei; celelalte componente, preparatele culinare, nu sunt afectate de sezonalitate.
Reducerea tarifelor pentru masă, fără afectarea calității meniurilor, nu poate fi făcută decât în anumite limite.
Serviciile de transport, ca și cele de agrement, antrenează cheltuieli al căror volum este, în principiu, independent de coeficientul de utilizare a capacității, în consecință, reducerea tarifelor la transport și agrement poate fi făcută, fără nicio pierdere. Legat de problema strategiilor ofertei agroturistice se poate spune că această ofertă este dispersată teritorial, la care se adaugă o diferențiere în structura capacităților de cazare.
4.4. Dispersarea ofertei turistice este dată în primul rând de formele diversificate de relief și apropierea sau încadrarea teritorială în anumite zone cu vocație turistică sau rezervații naturale.
Capacitățile agroturistice reprezentate prin formele de pensiune și cazare care sunt concretizate prin diferitele tipuri de case rurale (diferența între pensiune și cazare la cetățeni este de ordin juridic). Aceste capacități au un caracter familial și sunt de mici dimensiuni. Nivelul calitativ al capacităților agroturistice este dat de structura familială și artizanală a gospodăriei prin care este atras turistul potențial.
Structurile capacităților oferite de agroturism, cu referire la cazare, pot fi materializate în principal prin ( după Csosz I., 1996 și Crăciun Șt., 1997 ) pensiuni turistice, forme foarte adecvate în alte țări (sub denumirea de „Gate”), fiind amenajate în special în zonele rurale echipate în vederea închirierii pentru o vacanță în toate sezoanele, pentru copii, adolescenți sau tranzit (forma de inchirieri cu ziua).
4.5. Criterii calitative
Din punct de vedere al structurii calitative aceste tipuri de capacități trebuie să îndeplinească anumite criterii calitative cu referire la:
-situarea spațiilor de cazare și amenajărilor exterioare (priveliște, spații verzi, flori, etc.)
-concepția spațiului (dispunerea pieselor, încălzire)
-mobila și echipamentul (mobilierul, echipamentul, decoratiuni interioare).
Oferta agroturistică include, este fundamentată chiar, pe motivațiile privind cunoașterea produselor agroalimentare regionale.
Sub acest aspect se poate defini produsul tipic agroalimentar ca noțiune legată de forma circuitelor turistice pentru cunoașterea produselor agroalimentare tradiționale, în cadrul regiunilor cu vocație în obținerea și prelucrarea tradițională a unor produse agroalimentare.
Astfel prezentarea sub formă de ofertă a unui produs agroalimentar din punct de vedere tehnic în cadrul gospodăriei/pensiunii agroturistice se poate face ținându-se seama de patru elemente majore: dimensiunea în timp (cu referire la perioada de producție), tehnologiile ce pot fi vizualizate, cunoașterea termenilor tehnici și pe piață în comercializarea produsului mai ales prin degustare etc.
Totodată prin oferta turistică tendințele motivaționale de investigare a calității produselor pot fi încă adâncite și prin cunoașterea patrimoniului culinar în zonele cu vocație în obținerea și prelucrarea produselor agroturistice.
Însușirile alimentelor posedă pe lângă calități nutritive, higenice, psihosenzoriale și calități simbolice, specifice regiunilor turistice cu vocație în obținerea și prelucrarea produselor agroalimentare. Acest patrimoniu culinar încadrat în structura simbolismului alimentar se poate manifesta în diferite forme ale ofertei agroturistice (prelucrat după Bessiere, I., 1996, p. 9-58):
-prin cunoașterea patrimoniului culinar al regiunii care se identifică cu comunitatea locală, marcându-se în acest fel un „aliment emblemă”;
-prin nominalizarea produselor în cadrul unei clasificări care sugerează (indică chiar), stilul de viață al comunității locale și alte elemente sociale, semnalându-se în acest caz un „aliment marcat de clasă”;
-prin transmiterea unor informații semnificative concomiotente cu consumul alimentului; în acest caz semnalându-se denumirea de „aliment ca semn de comunicare”.
-prin prezentarea anumitor alimente care constituie elemente importante și ca un prestigiu simbolic, constituind astfel „element simbolic”.
Deci patrimoniul culinar trebuie să fie considerat tot un produs turistic, care în același timp constituie un reper alimentar teritorial, care poate fi încadrat în oferta turistică.
Ca atare, protecția și impulsonarea ofertei agroturistice trebuie să gasească corespondență în sprijinirea tuturor factorilor care concură la dezvoltarea gospodăriei țărănești.
Structura ofertei la nivel teritorial încadrează frecvent centrele la care se adaugă multitudinea și diversitatea formelor de sate turistice etnografic-folcloric de creație artistică și artizanală, climaterice și peisagistică, pescărești si de interes vânătoresc, vitipomicol, pastorale, pentru practicarea sporturilor etc.
De aici se deduce că problema agroturistică trebuie abordată în conformitate cu particularitățile potențialului turistic spațial rural și anume ( după Csosz I., 1996 și Crăciun Șt., 1997):
-valoarea și varietatea resurselor turistice montane, ocupațiile agropastorale și tradițiile etnofolclorice din zonă;
-poziția favorablă pe o arteră turistică importantă și în apropierea unor centre și stațiuni montane renumite;
-apropierea de masive montane de mare atractivitate și circulație turistică;
-dezvoltarea socio-economică ridicată a satelor care conduce la un nivel de trai confortabil al gospodăriilor, cu efect benefice pentru primirea și găzduirea turiștilor, inclusiv a celor din străinătate;
-trăsături psibosiructurale ale populației ce-i conferă un grad de ospitabilitate, cinste și moralitate;
-gradul mai înalt de emancipare a locuitorilor din sate (cunoscători și de limbi străine).
Totodată oferta turistică, care în actuala etapă din România este reprezentată de gospodăria țărănească ce are nevoie de consultanță, asistență și fonduri pe tot parcursul implementării acesteia ca entitate în turismul rural. Pe lângă sprijinul educațional este necesar un sprijin material. Sprijinul material trebuie concretizat în acordarea de credite necesare modernizărilor, amenajărilor și construcțiilor de locuințe în mediul rural. Condițiile pentru acordarea creditelor trebuie să fie avantajoase pentru întreprinzător cu referire la dobândă și termenul de rambursare.
În prezent, este necesară stabilirea unor criterii pentru determinarea potențialului turistic la nivel microteritorial, respectiv al satelor, de baza cărora se poate face evaluarea cantitativă și calitativă a ofertei turistice.
În mod simetric criteriile pentru identificarea ofertei materializată în satele turistice sunt considerate următoarele:
-existența unor gospodării/pensiuni agroturistice care să asigurel masă și cazare corespunzător normelor în vigoare;
-cadrul natural, pitoresc și nepoluant;
-tradiții etnografice, folclorice și arhitectură populară specifică zonelor etnografice;
-resurse turistice variate (locale și împrejurimi), care să permită realizarea unei oferte diversificate de programe turistice;
-accesibilitatea ușoară și o infrastructură adecvată;
-dotări technico-edilitare, comerciale, de comunicații, culturale și sanitare.
Sub aspectul protecției sociale, membrii gospodăriilor țărănești din cadrul rețelei de turism rural, dacă nu au calitate de salariați în alte sectoare, pot participa facultativ la constituirea fondului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Țăranul ce posedă o gospodărie agroturistică este mai prosper decât ceilalți: el va fi dispus să investească pentru creșterea nivelului de trai și implicit a prosperării întregii gospodării și comunității rurale al cărui membru este.
Dezvoltarea ofertei de cazare prin consolidarea gospodăriei țărănești conduce și la îmbunătățirea aspectului arhitectonic al satului. Apar de asemenea mutații în concentrația constructivă a spațiilor de locuit, precum și a gradului de confort, de aceasta beneficiind atât turismul cât și proprietarul.
Pentru prezentarea în detaliu a ofertei agroturistice atât la nivel județean cât și național este necesară realizarea unor cataloage realizate pe baza unor documentații cu informații de detaliu (cunoașterea locuințelor, gradul de confort, natura serviciilor oferite etc.) și informații generale (preț, preferințe, certificate de atestare agroturistică etc.
CAPITOLUL V
STRUCTURI ÎN REȚEAUA AGROTURISTICĂ TERITORIALĂ
Structura instituționalizează, cu referire la activitățile de marketing agroturistic, poate începe de la asociații turistice locale, la cele naționale, cu multiple forme de cooperare și parteneriate la organizații din alte țări. Această organizare include atât activitatea de agroturism cât și sfera de ansamblu a turismului rural, amblele desfășurându-se pe teritoriul „satului turistic” sau în aria limitrofă.
5.1. Organizații profesionale specializate în activității de turism rural. Sunt foarte numerase, prezența acestora fiind semnalată înainte de anul 1989. Instituite sub formă de asociații, fundații sau societăți naționale, au rol de a susține interesele comune ale locuitorilor din mediul rural.
5.1.1. -La nivel de sat turistic, se poate menționa mai ales Asociația sătescă de turism (AST) are ca scop evaluarea potențialului turistic al zonei, realizarea ofertei turistice proprii, informarea, promovarea, publicitatea turistică și alte prestări de servicii, dezvoltare rurală etc. Activitatea se desfășoară prin adunarea generală din cadrul AST, cu rol de coordonare, care alege consiliul de administrație și comisiipe domenii de activitate, în cadrul acestei structuri, comisia de marketing și animație propune tipul fundamental de sat turistic, serviciile turistice ce urmează să constituie „specializarea satului” și formele de prioritate în turism.
5.1.2. -La nivel județean, AST se pot grupa în Asociații Județene de Turism Rural (AJTR), la care predomină activitățile de îndrumare pentru anumite domenii. Legat de problemele de marketing, pot fi menționate: îndrumarea în domeniul promovării, publicității și inițierii pentru activitățile de turism rural, a inițieri unor schimburi de experiență și târguri de profil etc.
5.1.3. -La nivel național, există atât Federația de Turism Rural (FNATR), cât și Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural (ANTREC). FNATR susține interesele asociațiilor în fața ministerelor și autoritățiilor centrale sau organizațiilor a căror activitate are legătura cu turismul rural și realizează un lobbz eficient pentru agroturism. Ca principale atribuții se pot enumera: organizează târguri și expoziții de profil, editeză cataloage, prospecte și alte materaile prin care se definesc ofertele rurale pe care le promovează pe piața turistică etc.
ANTREC, prin filialele regionale, reprezintă intresele membrilor săi în relațiile cu organele publice, precum și alte facilități în asigurarea cadrului legal de desfăsurare a activității de turism rural.
5.2. Organizații cu activități în dezvoltarea rurală. Există foarte multe organizații de acest fel ce au relații cu MAA și pot fi considerate profesionale într-un anumit domeniu cum sunt: Asociația Crescătorilor de Animale, Fundația Agricultorilor Privați, Societatea Națională a Horticultorilor, Societatea Viticultorilor Ecologiști, Federația Română pentru Dezvoltare Montană și Rurală (FRDMR).
Dintre acestea un rol deosebit revine FRDMR care include în domeniile de interes, alături de fermele private și pensiunile agroturistice, unitățiile de transport etc. Ca obiectiv strategic, prin aceste organizații sunt urmărite strategii de sprijinire a micilor producători agricoli, obținerea de credite pentru înființarea unor proiecte cu rol de dezvoltare rurală etc. Inițiativele de perspectivă sunt materializate prin diferite programe, putându-se menționa în acest sens programul de dezvoltare și implementare a turismului rural și agroturismului.
CAPITOLUL VI
DISTRIBUȚIE ȘI PROMOVARE ÎN REȚEAUA AGROTURISTICĂ
6.1. Caracteristici aparte apar în conținutul și operaționalizarea distrubuției în cadrul diferitelor tipuri de servicii. Ele sunt determinate de tipul relației client – prestator, modalitatea de cumpărare, de plată etc.
În agroturism, distribuția este cu atât mai eficace cu cât punctele de vânzare sunt mai apropiate de consumatori. Aria largă de răspândire a cererii turistice și caracterul nevoii pe care o exprimă, impune adoptarea unor soluții prin care să poată fi „colectată” întreaga cerere potențială dintr-o anumită zonă sau localitate.
De regulă, comercializarea produsului turistic se realizează de prestatori prin două sisteme de desfacere: direct către clienți și indirect, printr-un lanț de intermediari sau agenți de voiaj care, în schimbul unui comision, preiau sarcina legării prestatorilor de servicii turistice cu consumatorii acestora.
6.2. Distribuția directă, de tipul prestator servicii turistice – turist este specifică formelor neorganizate de turism. În acest caz, turistul se adreseazp prestatorului de servicii turistice solicitând serviciile fie în momentul efectuării călătoriei, fie prin rezervări anticipate, confirmate de prestatori.
În cazul formelor organizate de turism se practică o distrubuție de tipul prestator servicii turistice – agenție voiaj – turist. În acest caz, turistul solicită unei agenții de voiaj să-i asigure serviciile de rezervare a camerelor, a biletelor de călătorie etc.
În cadrul distribuției turistice un element cheie îl formează sistemul de rezervare a locurilor de cazare și transport.
Acesta poate fi organizat în trei moduri:
Sistemul manual, tradițional, prin care în diferite forme grafice sunt făcute înregistrări ale solicitărilor primite ținându-se o legătură permanentă cu prestatorul de servicii care realizează evidența vânzărilor efectuate.
Sistemul parțial computerizat prin care evidențele sunt ținute cu ajutorul unui computer, legăturile dintre prestator și agenții realizându-se telefonic.
Sistemul complet automatizat prin care evidențele și legăturile sunt realizate prin intermediul unor computere interconectate. Sistemul asigură instantaneu posibilitatea alegerii locului de cazare în funcție de preferințe și scoaterea din circuit după ce locul a fost achiziționat.
Colectivitățile rurale sunt de cele mai multe ori, de mici dimensiuni, dispun de capacitate financiară redusă, motiv pentru care sunt nevoite să caute parteneri atât pentru finanțarea echipamentelor, cât și pentru promovarea și comercializarea produselor turistice. Totodată piețele turistice prin sistemul evolutiv al economiei de piață își măresc aria, își diversifică produsele agroturistice etc., motiv pentru care aceste piețe trebuie să se integreze într-o imagine de marcă spațială. De aici, rezidă existența intermediarilor în distrubuția și vânzarea produsului agroturistic care se încadrează într-o multitudine de rețele specifice. Astfel, pot fi delimitate rețele profesionale, teritoriale, bancare, de consumatori etc. Principalii agenți economici în filierele de agroturism sunt denumiți „touroperatorii” (TO). Aceștia se intereseză de produsele turistice forfetare, ținând seamă de toate componentele cererii, locuințe, servicii, loisir (respectiv petrecerea timpului liber a celor ce vîn în spațiul rural), elemene de animație sau de compunere a programelor specifice (manifestări cu caracter de eveniment, vizite la ferme), circuite culturale etc. TO caută acele produse turistice din spațiul rural (agroturistice), ce se încadrează în anumite norme de calitate, certificate și care fac parte dintr-un sistem de rezervare informatizată. La acești TO vânzarea poate fi directă sau indirectă.
Prin acțiunea de informatizare, TO desfășoară activități privind difuzarea de informații turistice, editarea de documente, montarea (materializarea) operațiilor de promovare și comercializare a produselor turistice. Cheltuielile de promovare, rezervare informatizată etc., rezultate din prestațiile TO sunt recuperate prin prețurile de vânzare ale producătorului sau intermediarului.
Fig.6.1. Circuitul de distrubuție în turismul rural (după Marketing, sesion de synthese, 10/1993).
De menționat faptul că acțiunile de promovare de produse turistice de către TO sunt condiționate de următoarele: calitatea produselor, volumul ofertei, unicitatea partenerului (cu activități comerciale sau agroturistice), marja comercială necesară acoperirii cheltuielilor de comercializare și obținerii unei plus-valori pentru toți partenerii din circuit etc.
Complexitatea activităților de agroturism are o mare varietate și valoare diversificată de resurse turistice, motiv pentru care promovarea acestor activități trebuie să fie prezentă la toate nivelurile (prelucrat după Mitrache Șt., 1996):
6.3. La nivelul gospodăriilor populației rurale, problemele privind concretizarea activităților promoționale sunt limitate de posibilitățile financiare, în situația în care se dispune de posibilități financiare, se pot prezenta materiale publicitare privind situația gospodăriei, condițiile de cazare și transport, informațiile despre bucătăria familiei, meșteșuguri etc. Pentru situația în care gospodăria nu dispune de resurse financiare suficiente pentru întocmirea unui astfel de material, datele informative se vor limita la întocmirea unei fișe, care însoțită de o prezentare grafică va fi inclusă într-un material mai amplu la nivel teritorial (zonă, județ etc.).
6.4. La nivel de stat, zona turistică, promovarea se poate face prin intermediul unui material publicitar scris (ghid turistic), casete video, etc. Acest material trebuie să inventarieze totalitatea gospodăriilor care sunt amenajate prin agroturism, fiind incluse informații referitoare la ansamblu teritoriului, elemente inedite ce pot fi întâlnite etc.
6.5. La nivel regional, se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu care să surprindă mai multe elemente caracteristice ansamblului respectiv (de exemplu Țara Oașului).
6.6. La nivel național, se poate concepe un ghjd, un îndrumător agroturistic ce poate orienta asupra unei arii cu un anumit potențial turistic. Informațiile oferite vor fi de ordin general, urmând ca amănuntele să fie oferite de agențiile teritoriale specializate (ghidul respectiv va cuprinde lista acelor agenții, adresele și numele de telefon etc.).
De menționat că informațiile agroturistice trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele:
-prezentarea cât mai amănunțită a gospodăriei agroturistice (număr de camere, amenajări etc.);
-prezentarea modului cum se poate ajunge în satul, zona respectivă (distanța față de cele mai apropiate orașe, mijloace de transport etc.);
-prezentarea celor mai interesante elemente ale programului agroturistic.
Există însă și modalități specifice de promovare a agroturismului prin organizarea unor expoziții cu imagini din gospodării, publicitatea făcută cu prilejul unor târguri, sărbători legale, manifestări prilejuite de anumite obiceiuri (agricole îndeosebi), precum și organizarea unor anumite mese pe anumite trasee turistice, cu mâncăruri tradiționale sau degustări de vinuri, fructe etc. Cu prilejul tuturor acestor situații pot fi distribuite materiale publicitare reprezentând zona și posibilitățile de practicarea a agroturismului.
De precizat însă că independența administrativă nu coincide întotdeauna cu entitățile turistice ceea ce conduce la grupări intercomunale necesare pentru constituirea coerențelor spațiale turistice.
În distrubuția și promovarea produsului agroturistic un rol important revine identificării relațiilor parteneriale, considerate o formă caracteristică a legăturilor între nivelul local și cel central (se pot enumera: natura acordului de parteneriat, nivelul de decizie la care sunt stabilite obiectivele parteneriale, nivelul la care se află partenerii și starea lor financiară etc.). Motivele de ordin administrativ, juridic, economic dar mai ales de ordin practic, în integritatea formelor de parteneriat în rețelele de agroturism, rezidă tocmai din asocierea intereselor și regruparea mijloacelor necesare pentru activitățile integrate în rețelele de promovare și distribuție agroturistică.
6.7. Relațiile parteneriale se pot stabili și în vederea promovării dezvoltării agroturistice între instituțiile publice și cele private la diferite niveluri, pe plan local, național și internațional. În acest sens însăși legislația va trebui să aibă în vedere atât ușurarea accesului părților interesate la diferite resurse (financiare, materiale, umane, informaționale), cât și la modalitățile lor de alocare. Pot fi exemplificate următoarele forme instituționale ca rezultat al cooperărilor în agroturism: asociații profesionale (sate turistice, de exemplu), gospodării agricole familiale, alți agenți economici și grupuri de interese
Dar în promovare și distribuție este necesară și cunoașterea specificității structurilor parteneriale agroturistice, fiind necesar a se ține seamă de următoarele:
-diversificarea activităților ce au loc în spațiul rural, cu referire la agroturism, în scopul sporirii gradului de stabilire socială în localitățile rurale;
-surprinderea complexității legăturilor între agroturism și sectoarele din amonte cu scopul diminuării costului tranziției în spațiul rural;
-integrarea dimensiunilor ecologice ale habitatului rural în activitățile de turism rural.
Prin organizarea și funcționarea parteneriatului în rețelele de promovare și distribuție agroturistică și apoi de implementare în spațiul rural, este necesară cunoașterea a o serie de condiții specifice actualei etape de tranziție din țara noastră și anume:
-fixarea clară a obiectivelor de agroturism la nivel de zonă, bazîn turistic sau localitate rurală;
-crearea unei situații avantajoase pentru toți partenerii din cadrul rețelei de distribuție în arealul teritoriului respectiv;
-responsabilitatea participării părților implicate în activitățile de agroturism.
Propunerea de a se introduce în practică „Cartea pensiunii turistice” reprezintă un mijloc important în programele rețelelor de distribuție agroturistică. Prin aceasta se presupune instituirea unui sistem de colaborare între mai multe instituții și organisme interesate; respectiv proprietarii pensiunilor turistice, primăriile locale, institutele de cercetare, centrele de consultanță etc. Existența cărții este astfel utilă pentru toți agenții economici din rețeaua de promovare și distribuție agroturistică, mai ales în cunoașterea și analizarea unor date reale și operative.
CAPITOLUL VI
CARACTERISTICI ALE TURISMULUI RURAL ȘI
ORIZONTUL SĂU DE DEZVOLTARE
6.1. Aspecte actuale ale turismului rural românesc
Situația actuală a turismului rural din România poate fi analizată numai prin cunoașterea unei evoluții anterioare. Structura principalelor aspecte referitoare la această problemă, menționată în literatura de specialitate, este redată în continuare.
Un prim aspect este acela că turismul rural reprezintă una din primele forme de manifestare a turismului în România. Astfel, o incursiune în timp, pentru a vedea cum s-au succedat formele de practicare a turismului, ar evidenția faptul că turismul rural a fost practicat, alături de drumeție, turismul nautic și turismul hipic, încă din cele mai vechi timpuri.
Un alt aspect constă în caracterul spontan și uneori, periodic, care s-a menținut de milenii, până la jumătatea secolului XX; vizitele la rude și prieteni din localitățile apropiate, ocazionate de diferite momente din viața comunităților, cum au fost: nunți, cumetrii, căsătorii, botezuri, apoi participările la unele manifestări tradiționale anuale (nedei, urcatul și coborâtul animalelor la munte), la bâlciuri și iarmaroace (săptămânale, lunare și anuale), la hramurile unor biserici, schituri și mănăstiri etc, care au constituit tot atâtea acte turistice. Aceste tipuri de manifestări s-au perpetuat până în zilele noastre, păstrându-se nealterată forța lor de atracție, chiar dacă astăzi există oferte pentru utilizarea timpului liber mult mai numeroase (TV, discoteci etc).
În evoluția sa istorică, turismul rural a avut perioade de ascensiune, de cădere, dar niciodată de dispariție. Asistăm azi la un nou avânt – dintre cele mai mari – al turismului rural, generator de speranță. Motivații dintre cele mai diverse îi determină azi pe unii turiști să aleagă pensiunea rurală în locul altor destinații. Dintre acestea se pot enumera doar câteva: dorința de libertate, de mișcare, creată de spațiile deschise ale ruralului și de lipsa unor programe rigide pe zile, ore și obiective; condițiile de preț și de structură ale meniurilor alimentare; calitatea elementului uman local, dispus încă a oferi unele elemente componente ale produsului turistic în mod gratuit sau aproape gratuit; specificul local tradițional și, nu în ultimul rând, dorința de a intra în intimitatea vieții rurale, descrise cu multă încântare de numeroși poeți și scriitori.
În mod obligatoriu, atunci când vorbim despre turismul rural, trebuie neapărat să-l asociem cu „satul turistic”, de care nu poate fi rupt. Dispersia în teritoriu a turiștilor se face în funcție de tipologia satelor turistice. Astfel, pot exista sate turistice istorice, care posedă în arealul lor interesante și atractive monumente istorice; apoi sate cu bogate tradiții etno-folclorice și de arhitectură populară – deci sate folclorice – sau sate cu monumente ale naturii, sate viticole, sate piscicole etc.
Turismul rural actual este o prezență activă pentru peste 207 localități și în peste 1075 de gospodării, în special din zona montană și premontană a României, dar nu numai. Astfel, în special pentru lunile iulie-august și în mai mică măsură în sezonul de iarnă, multe din satele noastre primesc turiști, care sosesc aici pentru a petrece timpul liber.
Prin specificul său de turism estival, turismul rural trebuie privit ca o modalitate de absorbție a surplusului de turiști, din anumite perioade, ale unor renumite stațiuni turistice sau acela al marilor aglomerări urbane. Sunt frecvente situațiile în care unii turiști au ajuns sau ajung în mediul rural, ca urmare a imposibilității de a-și găsi locuri convenabile de odihnă în stațiuni cunoscute, iar numărul acestora nu este de neglijat.
Printr-o analiză efectiv practică, activitatea de turism rural este una complexă, aflată în conexiune directă cu celelalte activități locale. în mod absolut în nici o localitate rurală turismul nu poate fi disociat de viața economică, socială și culturală a colectivității, în mediul căreia se manifestă.
Turismul rural se înscrie ca factor de determinare a dezvoltării unor activități conexe, cu efecte pe linia veniturilor pentru multe alte familii, decât acelea care dispun de pensiunea turistică. Fără a încerca o detaliere, de altfel pe care ar merita-o, totuși „efectul multiplicator” al turismului, reprezintă unul din factorii foarte importanți, ce caracterizează efectele în lanț ce se produc. în măsura în care efectele pozitive sunt stimulate și ajustate în dezvoltarea lor, iar cele negative sunt controlate și diminuate, atunci poate fi găsită o ecuație a echilibrului, care își poate aduce contribuția la o dezvoltare durabilă a turismului rural (fig. 6.1).
Experiența acumulată până în prezent a demonstrat faptul că turismul rural se înscrie în categoria factorilor de dezvoltare, de dinamizare, de absorbție și de conectare a energiilor spre realizarea unor obiective de interes social (înfrumusețarea localităților, asfaltarea aleilor și a străzilor, introducerea canalizării etc).
De asemenea, turismul rural contribuie la modificarea structurii sociale a satelor, aceasta ca urmare directă a modificării structurii activităților economice. Apar, astfel, diferențieri de ordin economic între familii, care se pot accentua foarte mult.
Turismul rural are la bază și ca scop final o anumită eficiență economică, dar nu la nivelul prognozat de cei supraoptimiști, care nu țin seama de caracterul sezonier și complementar al acestei activități pentru gospodăria țărănească. Turismul rural nu trebuie privit ca un sistem închis, în care tot ce are nevoie turistul și i se oferă se produce fie în gospodăria proprietarului pensiunii sau numai în localitatea respectivă. Intrările din exteriorul gospodăriei și al localității pentru susținerea turismului sunt foarte mari și acestea implică ieșiri de bani pentru procurarea bunurilor de care are nevoie turistul (produse alimentare, materiale etc.)- Tocmai pentru aceasta este necesară întocmirea de balanțe care să evidențieze cu exactitate valoarea intrărilor și a ieșirilor pentru activitățile turistice care, ar putea pune într-o nouă concepție eficiența economică a turismului rural. Totodată, turismul rural reprezintă, în egală măsură, un factor creator de noi profesii pentru viața rurală (recepționer, bucătar, ospătar, ghid, fochist, manager etc), deci se înscrie în categoria activităților creatoare de locuri de muncă, ceea ce nu este puțin. Aceasta cu atât mai mult cu cât problema locurilor de muncă este foarte acută pentru actuala etapă în România.
Este de reținut rolul pe care activitățile de turism rural -. sub presiunea turiștilor – îl constituie ca factor de promovare a culturii materiale locale, cât și a celei spirituale.
În final s-ar putea ajunge la o concluzie, cu următoarea formulare: „Turismul rural și, în general, întreaga activitate de turism, înseamnă multă muncă, multă energie consumată, multă pasiune și mai puțini bani rezultați”.
Fig. 6.1. Realități ale turismului rural, cu efecte pozitive
6.2. Influențe ale dezvoltării turismului rural șl eficiența economico-socială
Apărut cu mult timp în urmă, turismul rural a fost supus influenței tuturor factorilor și tuturor epocilor de dezvoltare economico-sociale, dar prin intermediul unor motivații care s-au semnalat chiar de la apariția acestuia. în literatura de specialitate, motivațiile apariției și dezvoltării turismului rural ar putea fi formulate astfel:
1) Turismul rural constituie un context particular ce corespunde nevoii citadinilor de a-și regăsi descendența privind gradele de rudenie (rădăcinile lor). Dificultățile economice și sociale legate de criza economică apasă asupra puterii de cumpărare și creează un climat de cotidian, de plictiseală pentru orașele suprapopulate care generează o angoasă difuză. Aceasta și pentru motivul că însăși condițiile de viață ale unui număr important de locuitori sunt mai mult sau mai puțin stresante. Sfârșitul de săptămână, vacanțele, călătoriile sunt tot atâtea ocazii de a scăpa de a-cestea și de a se regăsi pe sine, chiar și numai parțial, printr-un contact cu o natură protejată și un mediu rural încă încărcat de valori tradiționale. Pe de altă parte, evoluția valorilor sociale și difuzarea modelelor individualiste diminuează fundamentele turismului de masă în profitul unui turism de descoperire și de calitate. Insecuritatea internațională este, de asemenea, un factor care incită numeroase persoane Ia a-și descoperi și redescoperi țara lor. Consecința acestor evoluții sau a acestor tendințe este că turismul verde se dezvoltă. Bogăția turistică a mediului rural, peisajele sale și efortul important făcut de către ansamblul sectorului pentru a oferi găzduire de calitate și animații variate, adăugate la căldura și calitatea ospitalității „țărănești” fac ca mediul rural să redevină o destinație atractivă.
2) Un pericol de deșertificare. Paralel, zone întregi ale teritoriului național sunt amenințate de deșertificare. Aproape jumătate din teritoriul Franței se află într-o stare de regres: îmbătrânirea populației, dispariția sau descalificarea mâinii de lucru calificate, diminuarea numărului de agricultori, declinul economic… încă și mai rău, o pătrime din teritoriu își vede populația scăzând sub 20 de locuitori pe km2, densitate sub care echilibrul social este dificil de menținut. Aceste regiuni sunt supuse unei dezangajări progresive a serviciilor publice și dispariției serviciilor private. Dacă evoluțiile actuale continuă, peisajele din mediul rural, întreținute cu grijă de fiecare generație în parte, nu vor mai putea beneficia de același tratament, chiar dacă ele figurează printre cele mai apreciate de turiști.
3) O agricultură în dificultate, cu referire la sectorul agricol de producție, care traversează o perioadă de adaptare extrem de restrictivă. Câștigurile de productivitate și de eficacitate aduse de tehnicile moderne au condus la o supraproducție în cea mai mare parte a activităților clasice care erau pilonii agriculturii. Au trebuit deci vândute surplusurile. Prețurile mondiale fiind foarte scăzute, Uniunea Europeană a susținut multă vreme prețurile produselor agricole.
In acest context de venituri în scădere, se impune diversificarea producțiilor și sunt numeroși cei care anvizajază noi activități. In anumite condiții, turismul rural este una dintre acestea, întreținerea mediului înconjurător și a peisajelor va putea fi o altă activitate și colectivitatea va decide într-o zi să finanțeze aceste servicii. Dar acestea nu vor fi, cel mai adesea, decât soluții de completare și pare a fi dificil să se evite, fără o voință politică foarte fermă, continuarea accelerată a reducerii numărului de agricultori.
4) O logică de concurență. Spre deosebire de agricultura clasică, ale cărei debușee erau asigurate în mod cvasi sigur, fără ca producătorul să aibă a-și face griji în privința vânzării producției sale, activitățile comerciale care privesc turismul sunt supuse direct legii cererii și ofertei. Sectorul este concurențial, dar reușita nu este garantată. Aceasta necesită o abordare particulară, care ține cont nu de structura de plecare sau de ceea ce poate să propună persoana care se lansează în această activitate, ci de ceea ce dorește clientul potențial. Aceasta este o abordare de marketing. Ea este destul de ușor de înțeles în ceea ce privește principiile sale, dar este dificil de aplicat în practică. Izolarea inevitabilă a agricultorilor în raport cu restul populației nu-i pregătește întotdeauna pentru această ascultare atentă și fără prejudecăți a cererii. Ea este totuși una din cheile reușitei. De asemenea, abandonarea certitudinilor personale în ceea ce privește piața este un imperativ. Numai cunoașterea aprofundată a clientelei și a evoluției cererii cu ajutorul tehnicilor de măsurat și de analiză permite conservarea calității și competitivității. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât gusturile evoluează repede. Cheia dezvoltării și reușitei turismului rural se află în articularea următoarelor elemente:
– nevoia citadinilor de a-și găsi echilibrul în sânul unui turism de calitate;
– necesitatea întreținerii acestui patrimoniu colectiv care este mediul rural.
Dezvoltarea turismului se impune, în spațiul rural, atât pe plan economic, cât și social. Astfel, turismul rural contribuie la viața economică a satului prin următoarele:
– perspectiva dezvoltării satului pe termen lung, în strânsă legătură cu agricultura, infrastructura, protecția mediului;
– posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă, care să determine o dezvoltare pe plan local;
– încurajarea activităților locale, cu precădere artizanatul, dar și a celor care pot determina dezvoltarea unui comerț specific și crearea de noi locuri de muncă;
– creșterea veniturilor locuitorilor din așezările rurale, generate prin valorificarea resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiștilor sau vânzarea către aceștia;
– creșterea calității vieții în mediul rural.
Fiind o activitate relativ nouă, turismul rural presupune existența unei multitudini de factori care influențează dezvoltarea lui, cu referire la cunoașterea limitelor sociale, economice și culturale ale acestuia, cunoașterea situației exacte a capacității și a disponibilității exploatații lor agricole de a primi turiști în gospodăria lor, proiectarea modernizărilor ce trebuie aduse caselor și gospodăriilor, pentru a se asigura condiții civilizate tuturor turiștilor, crearea unor pensiuni model etc.
Turismul rural pare a fi un instrument potrivit pentru a revitaliza declinul zonelor rurale, dar și pentru perspectiva acestora prin păstrarea sau chiar crearea de noi locuri de muncă, diversitatea tot mai mare a meseriilor, un nivel favorabil din punct de vedere al rezultatelor financiare realizat de ferme alături de alte elemente, cum sunt: conservarea peisajului, a naturii, menținerea tradițiilor prin retrăirea lor permanentă, tabloul este aproape complet.
Turismul rural oferă deseori condiții pentru dezvoltarea infrastructurii, care apoi contribuie la creșterea altor activități economice în zonele rurale. Un element benefic în dezvoltarea turismului rural poate fi considerat numărul crescând de oportunități pentru interacțiunea socială a localnicilor, care, deseori, duc o viață izolată în comunitățile lor agricole.
Pe lângă latura economică, turismul rural are un pronunțat caracter afectiv – el nu este o ofertă de serie, de consum, în acțiunea de dezvoltare și implementare durabilă a acestuia în țara noastră, motiv pentru care trebuie pornit de la fond – tradiție și ambianță, care trebuie păstrate ca un capital de neînlocuit, dând valoare și savoare unui mod de petrecere a timpului liber al turiștilor în spațiul rural.
Timpul liber are un rol important în transformarea personalității umane, ceea ce constituie o condiție a evoluției lui în societate. De aici reiese necesitatea creșterii acestuia, cu referire specială asupra modului și modalităților de petrecere a timpului turiștilor în spații și zone agroturistice. Efectiv, în agroturism, timpul liber trebuie să genereze activități instructive care să contribuie la lărgirea ariei de cunoaștere umană, dar care trebuie să fie considerate și recreative. Acestea, în cadrul spațiului rural, pot fi încadrate în diferite categorii, cum sunt:
– activități ce aparțin sectorului agricol de producție și prelucrare a produselor agricole cu referire la următoarele: semănatul câmpului, recoltarea culturilor de câmp, lucrări specifice și recoltarea în vie și livezi (recoltarea strugurilor și obținerea mustului), îngrijirea animalelor (hrănirea animalelor, mulsul vacii, păscutul oilor etc), lucrări în apicultura, cositul pajiștii, închegatul brânzei etc;
– activități formative de cunoaștere a tradițiilor și obiceiurilor locului, încadrate în domeniul cultural, cum sunt: șezătorile, vizite la muzeele locale, case memoriale, spectacole, participarea la slujbe și diferite evenimente ecleziastice (hramurile diferitelor biserici sau mânăstiri), spectacole în case de cultură sau teatre de vară etc;
– activități recreativ-sportive reprezentate prin plimbări în aer liber, ciclism, drumeții, pescuit sportiv etc.
In acest fel, datorită marii varietăți de situații întâlnite în turismul rural, comportamentul persoanei turist este supus unui proces de diferențiere datorat unei multitudini de factori ce aparțin specificului rural.
Turismul rural reprezintă o activitate mulți factori ală, nu este numai un sejur la o fermă sau într-o casă țărănească, numai repaus, ci și cea mai bună sursă de sănătate și de terapie antistres. Turismul rural se adresează, în primul rând, oamenilor dinamici, celor care iubesc natura, iar turismul ecologic se adresează iubitorilor de sport, vânătoare și pescuit. Această formă de turism oferă individului, în principal, libertate și independență.
Într-o altă concepție, turismul rural, în forma sa pură, poate fi privit ca fiind acel tip de turism care întrunește următoarele caracteristici:
– este localizat în regiune rurală;
– este rural din punct de vedere funcțional, adică este construit pe trăsăturile caracteristice lumii rurale: mici întreprinderi, spații deschise, contact cu natura și lumea naturală, moșteniri culturale, societăți și practici tradiționale;
– este rural ca scară, adică de dimensiuni reduse în ceea ce privește clădiri, așezări, dar și fluxuri;
– este tradițional în caracter;
– este controlat local și dezvoltat pentru binele pe termen lung al comunității locale;
– este variat, corespunzător complexității mediului rural.
CAPITOLUL VII
TURISMUL RELIGIOS –
FORMĂ DE MANIFESTARE A TURISMULUI RURAL
7.1. Turism rural
Oamenii au manifestat o atitudine specială față de religie, de bogăția spirituală a unor lăcașe de cult (mănăstiri, biserici, schituri), dar și pentru puternica personalitate a unor oameni mult mai bogați spiritual localizați în aceste așezăminte.
Apariția turismului rural este în mare măsură legată de existența mănăstirilor, schiturilor și de pelerinajele realizate de credincioși.
În acest context se poate vorbi despre încadrarea turismului religios ca o formă de manifestare a turismului rural. Justificarea este similară celei dintre turism religios și turism în general, aspect unanim acceptat. în primul rând, turismul religios este o formă de manifestare a turismului deoarece generează deplasare, petrecerea unui sejur în altă parte decât domiciliul stabil. Totuși, se impun unele clarificări privind specificul turismului rural, plecând de la definiția acestuia, care a îmbrăcat forme multiple. Una dintre aceste precizări conceptuale include în turismul rural toate acele activități turistice care se desfășoară în mediul rural. În cadrul altei definiții, mai ample, se specifică ca fiind turism rural acea formă de manifestare a turismului care se desfășoară în mediul rural și prin care se valorifică resursele locale, naturale, culturale și umane, ca și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice. Conform acestei ultime accepțiuni se definește turismul religios ca fiind o formă de manifestare a turismului rural.
Ca argumente suplimentare se pot preciza:
– multe din obiectivele religioase se află în spațiul rural;
– cei care practică această formă petrec în general un sejur minim de o zi;
– deplasarea se face individual, cu mijloace de transport în comun sau mijloace de transport proprii, sau organizat, prin intermediul unei agenții de voiaj;
– în localitățile destinatare, pelerinii apelează la serviciile de cazare, masă și transport local;
– de asemenea, turiștii realizează schimburi comerciale și de altă natură, valorificând astfel resursele locale.
Ca atare se poate menționa că fenomenul religios impune o atenție deosebită în abordare și investigare, pe de o parte, precum și implicarea tuturor celor care au capacitate de decizie în acest domeniu, pe de altă parte, pentru a putea obține informații veridice.
Orice studiu întreprins trebuie să pornească cu o atentă descriere a fenomenului studiat, a particularităților acestuia.
Turismul rural religios poate îmbrăca diferite forme și poate fi clasificat după diferite criterii. Dacă analizăm fenomenul din punct de vedere al modului de realizare identificăm:
– turism religios organizat, sub formă de pelerinaje la obiective religioase consacrate din țară sau străinătate prin intermediul unor agenții de turism și în cadrul unor manifestări religioase ample;
– turism religios individual, în care populația se deplasează singură într-un cadru neorganizat la lăcașuri de cult din zonă.
După frecvența cu care se realizează, activitățile de turism religios pot fi:
– periodice – se repetă la anumite date care corespund unor sărbători religioase sau posturi, fundamentarea deplasărilor ține de calendarul religios al confesiunii;
– aleatorii – sunt greu de anticipat și țin de producerea unor evenimente în viața populației; cele mai multe țin în special de mișcarea naturală a populației (nașteri, decese, căsătorii etc), dar și de modul de manifestare a vieții religioase a fiecăruia;
– unice – au un caracter excepțional, nerepetându-se într-un viitor previzibil; țin în special de activitățile lăcașelor de cult – sfințirea unei noi biserici, aducerea moaștelor unor sfinți etc.
In situația efectuării unei clasificări, principalele tipuri de activități turistice desfășurate în mediul rural, ocazionate de manifestări religioase se pot delimita:
7.2. Turism rural religios curent, ocazionat de pelerinaj la mănăstiri, exceptând perioada sărbătoririi marilor evenimente religioase specifice, se poate grupa pe următoarele evenimente generatoare:
– pelerinaj la schituri si mănăstiri apropiate de localitățile rurale;
– pelerinaj la marile mănăstiri din zonă.
In cadrul acestei forme de turism religios se pot delimita următoarele trăsături mai importante:
– efectuarea pentru îndeplinirea „îndatoririlor” religioase specifice;
– în mod frecvent, nu duce la înnoptări decât în cazul marilor mănăstiri și în interiorul structurilor acestora;
– are un puternic caracter personal;
– cheltuielile cu alte servicii turistice sunt ocazionale;
– deplasarea se face cel mai adesea în grupuri restrânse și cu mijloace proprii de transport.
7.3. Turism rural religios excepțional, ocazionat de pelerinaj în perioada sărbătoririi marilor evenimente religioase specifice, se poate grupa pe următoarele evenimente generatoare:
• pelerinaj la biserici ale satelor învecinate;
• pelerinaj la schituri și mănăstiri de mai mică importanță apropiate de localitățile rurale;
• pelerinaj la marile mănăstiri din zonă.
7.4. Turismul rural religios excepțional prezintă următoarele caracteristici:
– este generat de marile evenimente religioase specifice;
– capătă caracter de fenomen de masă în cazul pelerinajului la marile mănăstiri;
– generează înnoptări;
– generează cheltuieli și cu alte servicii turistice sau complementare; deplasarea se realizează în cea mai mare măsură cu mijloace de transport în comun;
– grupurile care efectuează deplasarea sunt mai mari;
– reclamă pregătiri speciale din partea organizatorilor;
– poate fi delimitat în timp și spațiu, ceea ce permite anticiparea, prognozarea și pregătirea lui, element importat pentru organizatori.
Este necesar a se reține și clasifica faptul că religia este strâns legată și de alți factori, precum naționalitatea, educația, veniturile etc. Cercetarea turismului rural religios, ca și a oricărui alt domeniu în care religia are un impact deosebit, rămâne o provocare pentru mult timp.
CAPITOLUL VIII
DIMENSIUNEA FOLCLORICĂ A PRODUSULUI TURISTIC RURAL
Trăsăturile etnofolclorice sunt caracteristice unei anumite zone și constituie cadrul general de dezvoltare a turismului rural. Marea diversitate a acestor veritabile elemente de tezaur specifice fiecărui areal teritorial combinat cu mediul natural, nepoluat reprezintă un important factor de motivare a consumului de servicii turistice rurale ale fiecărei zone.
Delimitarea unui produs turistic folcloric reprezintă un proces complex, rezultat prin dezvoltarea unor soluții etno-folclorice structurate prin următoarele etape:
– descrierea situației prin intermediul căreia se analizează starea actuală, atât prin prisma structurilor turismului rural, cât și a modului de valorificare a tradițiilor locale;
– determinarea potențialului etno-folcloric, prin care se evaluează principalele elemente de atractivitate de natură folclorică și starea lor actuală, precum și potențialul de dezvoltare a infrastructurii de turism rural;
– crearea unor pachete turistice complexe, reprezintă etapa în care sunt concepute și alcătuite principalele soluții turistice;
– evaluarea soluțiilor și a posibilităților de implementare și includere în circuitul turistic;
– alegerea celei mai bune soluții;
– implementarea pachetului complex de servicii turistice rurale și includerea lui în circuitul turistic.
Transpunerea acestor etape în realizarea unui produs folcloric rural este posibilă numai printr-o abordare interdisciplinară a elementelor de structură redate anterior, în zonele etnofolclorice prin care să se permită o analiză complexă a fenomenului. Se fac referiri la identificarea acelor elemente reprezentative pentru spiritualitatea poporului român și pentru care este necesar să se confere un statut de identitate și unicitate.
Pentru țara noastră dimensiunea folclorică a produsului turistic rural este încă slab valorificată, aceasta datorându-se următoarelor elemente considerate încă deficitare:
– o cunoaștere limitată a elementelor de atractivitate folclorică prin lipsa abordării interdisciplinare;
– resurse financiare limitate;
– slabă promovare;
– un management deficitar al produsului folcloric etc.
Prin multitudinea acțiunilor manageriale este necesară în continuare menținerea unei interacțiuni armonioase între natură și cultură prin protecția peisajelor și continuarea utilizării tradiționale a pământurilor, prin crearea de practici și manifestări culturale și sociale.
De aici rezultă că dependența dintre patrimoniul etnofolcloric și turismul rural este foarte accentuată în spațiul rural românesc. Continuitatea și dezvoltarea fiecăruia este strâns legată de modul în care cele două domenii se împletesc în activitățile satului românesc.
CAPITOLUL VII
STRATEGII ÎN PROMOVAREA PRODUSULUI AGROTURISTIC
Agroturismul este considerat un sector strategic, datorită posibilităților de dezvoltare economică pe care le oferă și totodată o componentă a strategiei de consolidare a pieței Uniunii Europene. Cu referire, la sfera de activitate a turismului rural se poate arăta că acesta determină stabilirea unor legături între demografie și politica spațială; legături politice (cu referire la declinul lumii la ruralitate), legături economice (diversificarea activităților în spațiul rural), legături umane (o mai bună cunoaștere între săteni și orășeni). Ca atare, politicile dezvoltării și protejării turismului rural urmăresc materializarea acestor strategii pe termen mediu și lung. În definirea strategiilor o atenție deosebită se va acorda următoarelor aspecte:
7.1. Elaborarea de planuri strategice pentru turism prin care să fie examinate cele mai bune modalități de dezvoltare și administrare a regiunilor, comunităților și ecosistemelor, nevoilor de infrastructură a acestora, tehnicile de administrare agroturistică etc. Este totodată necesară măsurarea eficienței strategiilor în funcție de costurile de elaborarea și de aplicare a strategiei, de succesul comercial, de eficiența conservării mediului și comunității locale, de menținerea și diversificarea locurilor de muncă etc.
7.2. La nivel tactic, aplicarea planurilor strategice cer o cunoaștere, precisă a problemelor și a sistemelor de gestiune, fluxurilor de vizitatori, de cunoaștere și argumentare a potențialului patrimoniului agroturistic local, a mijloacelor de încurajare a noilor profesioniști în agroturism, a sistemelor transporturilor publice rurale etc.
7.3. Elaborarea strategiilor de dezvoltare în turismul rural, (implicit și pentru agroturism) trebuie să țină seama de următoarele elemente de bază;
-clienții care au cerințe crescânde, solicitând locuri mai bine administrate pentru vacanțe;
-turismul rural, care este diferit de turismul în stațiune, ceea ce presupune un mediu fizic și uman deosebit, ce poate fi regăsit prin vacanțele în ariile rurale;
-existența în activitățile de turism rural (agroturismul) a unui număr mai mare de mici întreprinderi, noi și neexperimentate (cum sunt de exemplu gospodăriile agroturistice), care necesită strategii specifice pentru planificarea activităților (cu referire la dezvoltarea inițială a acestui nou sector ce solicită frecvent subvenții publice);
-activitățile de implementare a planurilor strategice care evoluează de la simpla planificare a amenajării teritoriului și a infrastructurii, spre o structură suplă și orientată a gospodăriei agroturistice.
Chiar dacă modalitățile de practicare a turismului rural sunt diferite de la o regiune (zonă) la alta, este necesară în continuare cunoașterea factorilor implicați în realizarea obiectivelor strategice.
Aceștia pot fi considerați următorii: conservarea, crearea și diversificarea locurilor de muncă, conservarea clădirilor și habitatului tradițional, susținerea comunității, modernizarea rețelei de transport, susținerea agriculturii și exploatării forestiere, ameliorarea calității vieții pentru protecția rurală, crearea de noi funcțiuni, profesii pentru grupurile (colectivitățile) defavorizate.
De menționat că însăși contextul politicilor de dezvoltarea a turismului rural (agroturismului), delimitează laturile strategice de marketing cu specificitate regională (zonală). Acestea se referă la următoarele:
-formarea și lărgirea treptată a unei strcutri turistice specifice fiecărei zone ținând seama de mutații socia-economice pentru fiecare perioadă (de exemplu popularea zonelor defavorizate, introducerea și eficientizarea unor activități zonale etc.);
-existența pe lungă perioadă de timp a unei liberalizări a politicilor de dezvoltare rurale, a liberei inițiative în turismul rural, dar și a unei permanente adaptări și adoptări de acte normative specifice;
-politica ajutoarelor de stat pentru majoritatea formelor de turism rural ce nominalizează beneficiarii din spațiul rural, sursele de finanțare, modul de intervenție (cu referire la perioada și limitele costurilor de subvenție);
-necesitatea unei integrări și în domeniul turismului rural, prin existența sistemului integrant (reprezentat prin structurile turistice existente);
-necesitatea unei integrări și în domeniul turismului rural, prin existența sistemului integrant (reprezentat prin structurile turistice existene) și a mediului integrator (cu referire la actele normative ce reglementează activitățile de turism rural).
De menționat că adoptarea și implicit transpunerea în practică a strategiilor de dezvoltare a turismului rural trebuie să respecte specificul ruralității regionale întrucât:
-nu toate regiunile consimt să se dezvolte pe această cale sau chiar nu se pretează pentru unele activități agroturistice;
-există limite de dezvoltare într-o zonă dată;
-practica poate solicita tehnici particulare de management al fluxurilor de vizitator pentru a înpiedica distrugerea echilibrului ecologic al comunității.
Pentru acest motiv în strategiile de marketing agroturistic este necesară o analiză prospectivă a posibilităților de constituire și valorificare a produsului turistic cu referire la (după Bran F., 1996):
-amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentare cu apă, încălzire, canalizare, epurarea aplor uzate, repararea și modernizarea drumurilor de acces la obiectivele sau de legături cu magistrarele rutiere);
-ridicarea gradului de confort al gospodăriilor ce primesc turiștii;
-dotări pentru agrement sportiv (pârtii de schi, transport pe cablu, terenuri de sport, poteci turistice, echitație, etc).
Implementarea acestui ansamblu de amenajări și dotări este considerată absolut necesară impunându-se la nivel teritorial, respectiv în toate satele turistice, în acest context elaborarea unei strategii viabile în dezvoltarea agroturismului în etapa actuală la nivel zonal are la bază cunoașterea potențialului de producție agricolă și evaluarea activităților tehnico-economice a gospodăriei agricole familiale.
Aceasta și pentru motivul că spațiul domestic are o amploare determinativă pentru întreaga activitate productivă a gospodăriei rurale, iar strategiile de determinare trebuie să-i determine o infrastructură specifică dar și eficientă.
Succesul activității de turism constă nu numai în dotările realizate, ci mai ales în calitatea serviciilor oferite de gospodari.
Aceasta presupune profesionalism din partea gazdelor, al celor care acordă servicii turistice. În acest sens formarea și specializarea forței de muncă, în profesii de bază (recepție, bucătărie, patiserie, ospătărie, animație, ghid, etc.), trebuie să constituie o preocupare importantă pentru Asociația Turistică Sătească.
7.4. Diversitatea formelor de turism rural impun strategii diferențiate mai ales în zonele turistice consacrate, unde se remarcă tendințe de cooperare și parteneriat. Implementarea dar și viabilitatea unei strategii de parteneria de interes local în dezvoltarea turismului rural sau a agentului economic prin intermediul unor forme de cooperare, presupune succesiunea unor etape considerate specifice, acestea fiind:
-existența unei politic de dezvoltarea a turismului rural la nivel local;
-delimitarea zonelor, bazinelor turistice și localităților cu dificultăți pe plan economic și social sau a problemelor de turism rural;
-elaborarea proiectului pentru materializarea problemelor indentificate;
-modalități de rezolvare în cazul implicării părților parteneriale din domeniul de activitate al turismului rural pentru care este necesară stabilirea acordului de parteneriat;
-unirea partenerilor și reparizarea responsabilităților;
-începerea acțiunilor specifice în funcție de obiectivul principal, obiectivele secundare și modul de asigurare a resurselor.
În concluzie turismul, în calitate de consumator de programe și servicii agroturistice, intră în posesia unor informații de agroturism prin intermediul agențiilor de turism specializate, rețele și forme de organizare a agroturismului, mijloace publicitare, distribuitori de produse agroturistice, reclama făcută de turiștii ce au beneficiat de această formă de turism.
În acest fel în cadrul activității complexe de promovare a agroturismului se face indirect publicitate pentru zona respectivă.
Tendințele motivaționale în cunoașterea produselor agroalimentare locale pot fi astfel prospectate prin studii de fezabilitate (tabelul 16.1.). Într-un asemenea studiu, formele de turism agroalimentar, structurate epizat, pot fi completate cu cele mai adecvate forme și criterii de aplicare. Astfel pentru început trebuie să fie cunoscute condițiile tehnice și economico-organizatorice ale modulului precum, și structurii pieței produsului agroalimentar din zonă (nominalizări de firme și/sau exploatații cu un sector agroalimenar reprezentativ, posibilități de vizitare a sistemelor de producție, de achiziționarea produselor, logistica primirii turiștilor etc.). Definirea unui astfel de proiect, considerat strategic, încadrează obiective, mijloace și rezultate scontate, fiind descrise implicațiile dotărilor, avantajele rezultate, dar și limitările determinate de posibilele diminuări ale cererii și/sau ofertei. În continuare printr-un sistem tehnic pot fi precizate condițiile de alegere și amenajare spațială a primirii turiștilor (fiind luate în considerare și costurile), care se completează cu organizarea de circuite și degustări în scopul cunoașterii produsului. Într-un studiu de fezabilitate informațiile la fața locului, comunicațiile interne și internaționale au un deosebit rol în realizarea efectivă a proiectului (unde sunt precizate formele structurilor juridice și financiare ).
Tabelul 7.1.
Elementele și etapele unui studiu de fezabilitate în
proiectarea formelor de turism rural agroalimentar
Prelucrat după Charvet, N., 1995, pag. 17-18
CAPITOLUL ___
STUDIU DE CAZ
Pentru studiul de caz a situației existente, Restaurant PAPP, Casă de vacanță Paleu este frecvent utilizată metoda de corectare selectivă pe bază de eșantion concretizată prin „Fișa chestionar”, prin care se intervievează fiecare grup de turiști în parte, în acest fel se pot obține informații privitoare la mărimea și gradul de ocupare a restaurantului și a casei de vacanță, veniturile și cheltuielile aferente acestor obiective turistice.
Prin culegerea, gruparea și prelucrarea informațiilor se pot elabora programe de marketing agroturistic structurate și etapizate adecvat potențialului zonei. Ca principale elemente incluse într-un asemenea program de marketing agroturistic se pot enunța;
Prezentarea ofertei de cazare, cu referire la prezentarea capacității de cazare și a serviciilor ce pot fi asigurate la nivelul unității. Este necesară cunoașterea serviciilor incluse, precum prețul pentru fiecare în parte, în cazul de față prețurile de cazare sunt la nivel mediu, o cameră cu două paturi 25 euro, apartament dotat și bucătărie 35 euro.
Asigurarea mesei și a micului dejun în condițiile unui număr de cel puțin 3 zile, oferta este în felul următor:
Mic dejun 6 lei
Masa de prânz 14 lei
Cina 13,5 lei
Băuturile răcoritoare și spirtoase sunt asigurate contra cost la un preț ce nu depășesc un adaos de 30-35%.
Pentru grupurile organizate și evenimente, prețurile se negociază și sunt la nivel convenabil, reprezentând cel mult 80% din prețul oferit la individual.
Ținând cont de zonă și existența lacului de acumulare, se pot servi la comandă mai multe sortimente din pește:
Saramură de pește
Ciorbă de pește
Pește la grătar
Pește pane
Aceste preparate sunt gătite în prezența turiștilor și fac parte din serile cu specific pescăresc organizate la cererea grupurilor de turiști pe malul lacului unde sunt amenajate locuri special dotate cu utilajele necesare (ceaunuri, grătare pentru fript peștii și cuptor special amenajat).
Băuturile alcoolice tradiționale: țuică de Bihor din diferite fructe, prună, caisă, piersică, cireșe și pere, de asemenea turiștii pot fi serviți cu aperitive, cireșată, caisată, vișinată.
Complexul dispune de utilaje trase de cai cu căruțe și sănii pe timp de iarnă.
Excursiile organizate în zonă pe distanțe mai mari se fac cu microbuzul din dotare.
În perimetrul restaurantului și casei de vacanță Paleu, sunt amenajate locuri de pescuit, se organizează partide de pescuit sportiv la care participă turiștii.
Inventarierea atuurilor zonei, concretizate prin avantajele create de caracteristicile zonei pentru turist. Se pot face referiri la cadrul natural (peisaj, calitatea aerului), cadrul construit (arhitectura tradițională, specificitatea materialelor de construcție utilizate etc.), obiective istorice și economice ce pot fi vizitatea, obiceiuri specifice zonei (cu referire la anumite sărbători anuale considerate tradiționale) etc.
Participarea (opțională) a turiștilor la activitățile specifice zonei sau sezonului. Anumite activități privind pescuitul sportiv și plimbări cu bărcile pe lac pot fi executate cu plăcere.
Prezentarea activităților recreative posibil de realizat. În cadrul fiecărei gospodăriei conform zonei și posibilităților gospodăriei se pot desfășura anumite activități recreative, ce pot include: activități sportive specifice sezonului, vânătoare, pescuit, sporturi acvatice, mese pescărești și tradiționale etc.
Elemente de atracție ale zonelor limitrofe prin care se urmărește organizarea unor acțiuni, programe sau excursii în municipiul Oradea. Atracțiile turistice pot fi date de formele de relief și peisaje atractive, locuri și monumente istorice, manifestări folclorice etc.
Cunoașterea de către turiști a activităților desfășurate în atelierele meșteșugărești și de industrie mică din zonă. Sunt situații în care turiștii sunt dornici să cunoască sau chiar să se inițieze asupra unui anumit domeniu al artei populare sau al unui anumit meșteșug.
8.2. Programele de cooperare și parteneriat în agroturism. Acțiunile înscrise în aceste programe au un caracter bilateral și multilateral, la nivel interregional și transnațional, scopul fiind obținerea unui profit reciproc pentru fiecare partener prin acțiuni comune de promovare sau de scoatere pe piață. Referitor la această problemă de cooperare sunt semnalate inițiative privind: primirea turiștilor în cadrul fermelor agricole, cazarea turiștilor la locuitorii satelor, etc.
Existența mai multor programe de cooperare europeană în turismul rural, încadrează organizatori din majoritatea țărilor UE cu partenerii aferenți (de exemplu Programul SAPARD ). Descrierea proiectelor redau forme de susținere a turismului rural, a protecției mediului etc., concretizate prin obiective care să devină operaționale în diferite zone, iar populația să beneficieze în urma dezvoltării turismului rural. Legat de existența programelor de cooperare și parteneriat în turismul rural se poate lua înca în discuție cunoașterea formelor de intervenție a colectivității locale pentru constituirea și/sau consolidarea regiunii (bazinului local).
Ca atare elementele ce condiționează introducerea unor ferme de cooperare și parteneriat în programele de turism rural au la bază: intervențiile publice ce implică punerea la dispoziție a factorilor de producție necesari constituirii ofertei turistice, identificarea și organizarea ofertei, coordonarea diferiților operatori turistici, anticiparea diferitelor riscuri (colapsuri) economice, sociale sau culturale, inițiative pentru dezvoltări intercomunale etc.; formele intervențiilor colectivităților locale, cele mai importante referindu-se la factorii de producție, accesul la resursele strategice (financiare, juridice, de formare a personalului de informare etc.), achiziționarea, instalarea și controlul gestiunii utilajelor specifice comercializării, cunoașterea cu exactitate a prestațiilor și posibilităle de realizare locală a acestora etc. Costurile totale și mai ales contribuția UE, dau o garanție a aplicării acestor programe.
Elaborarea programelor turistice se face și prin consultarea și sprijinul unor organizații specializate din cultură și învățământ.
Orice program turistic va trebui să includă și următoarele elemente: adresantul (turistul individual sau grupuri de turiști), responsabilul de program, durata programului și perioada de timp pentru care este valabil.
Pentru perspectiva dezvoltării agroturismului, programele vor trebui să includă măsuri și activități specifice cum sunt crearea și/sau perfecționarea în continuare a măsurilor legislative; indetificare potențialului românesc ce se pretează dezvoltării turismului de acest gen; formarea profesională pentru turismul rural prin organizarea de acțiuni specifice; cooperarea cu organizațiile internaționale în domeniul turismului rural; pregătirea gospodăriilor țărănești pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice; atestarea gospodăriilor țărănești selecționate pentru prestarea serviciilor agroturistice; lansarea pe piața internă și internațională a ofertei de agroturism românesc; realizarea fondului de date privind unitățile/gospodăriile cuprinse în rețeaua națională a turismului rural; formarea experților în management agroturistic; facilitarea colaborării între organismele și organizațiile implicate în dezvoltarea turismului rural din România și alte țări europene; sprijinirea dezvoltării turismului rural prin accesul gospodăriilor țărănești la fondurile alocate de la bugetul statului; credite și dobânzi subvenționate etc.
În figura 8.1. este redată schema unui program agroturistic la nivel local și zonal.
Totodată aceste programe pot fi „standard” (în cadrul unor perioade de timp modulate și cu servicii prestabilite) sau comandate (pentru anumite perioade solicitate în mod special de turiști).
În ultimii ani la nivelul UE s-au inițiat programe pe tema „turism și mediu”, având la bază diversificarea culturală și mediul inconjurător. Prin această inițiativă s-a condus la:
existența unei rețele de experți în ecoturism, numit ECOTRANS, prin care s-a dezvoltate o Bancă de proiecte pilot și date, precum și un buletîn informatic intitulat „Ecoletter”;
realizarea a doua lanțuri hoteliere ecologice;
crearea de manuale și module privind formarea gestiunii de mediu; inițierea unor module de planificare regională.
Fig. 8.1. Programul agroturistic la nivel local și zonal
(după Mitrache Șt. Ș.a., 2006)
Utilitatea acestor programe sunt de un real folos în dezvoltarea turismului rural contemporan și integrarea acestor activități cu celelalte țări din Estul Europei.
Prin serviciile oferite și activitățile incluse în programele agroturistice, este necesar să se urmărească ridicarea prestigiului satului agroturistic creându-i o anumită popularitate încadrându-l în rândul destinațiilor turistice de mare interes și atractivitate.
***
CONCLUZII
Marketingul agroturistic reprezintă ansamblul activităților privind crearea și adoptarea produselor și serviciilor, strategia comercială și utilizarea mijloacelor necesare pentru aplicarea acestei strategii în spațiul rural. Totodată piața agroturistică include o multitudine de elemente constitutive specifice diferitelor forme de agroturism între care se pot delimita: ofertantul de produse turistice, cererea de produse turistice, actele normative în vigoare, canalele de distrubuție, mijloacele de informare pentru oferta turistică, mijloacele de transport, concurența de produse turistice, mediul ambiant (care include existența și modalități de manifestare a multitudinii condițiilor naturale economice, sociale, politice etc.). Caracteristica celor doua laturi ale pieței agroturistice constă în faptul că acestea sunt separate în spațiu, ceea ce face ca realizarea actelor de vânzare-cumpărare să fie posibilă numai printr-o deplasare a cererii spre ofertă, adică spre zonele de interes turistic.
Și formele unităților agroturistice similar celor din alte domenii de activitate, apare în cadrul pieței în calitate de ofertant, adresându-se cu serviciile sale atât clienților proveniți din alte zone, cât și celor domiciliați în zona de amplasare a unităților. Pe această bază se poate aprecia că piața întreprinderii turistice prezintă, din punct de vedere geografic, două componente: una locală, în cadrul căreia are loc confruntarea unei părți a ofertei cu cererea din perimetrul în care este amplasată intreprinderea și o altă națională și internațională, în cadrul căreia se confruntă oferta de servicii cu cererea provenită din alte zone. Raportul cantitativ în care se găsesc aceste două componente conferă unei zone caracterul de emițătoare sau receptoare de fluxuri turistice.
Fizionomia pieței întreprinderii turistice este determinată de trăsăturile specifice ale celor două categorii corelative ale sale – cererea și oferta. Conținutul acestora, modul de formare și de manifestare în timp (în decursul unui an calendaristic), de confruntarea și de adaptare reciprocă etc. + se cer atent observate, pentru a clarifica dinamica insăși a pieței turistice, posibilitățile de dezvoltare și perfecționare a activității întreprinderilor de turism. De aici reiese că, piața agroturistică evoluează sub influența a numeroși factori cum sunt (după Mitrache Șt., s.a. 1996):
-volumul, structura și calitatea resurselor agroturistice care exprimă potențialul agroturstic al unui anumit teritoriu. Un potențial turistic ridicat determină o capacitate ridicată a pieței agroturistice, după cum un potențial redus determină o capacitate scăzută. Această capacitate poate fi numai potențială, ea trebuind sa fie pusă în valoare prin lucrări de amenajare;
-gradul de amenajare agroturistică care diferențiază piața agroturiscă. Un teritoriu amenajat insuficient oferă posibilități limitate de extindere a pieței, în timp ce un teritoriu amenajat integral oferă posibilități mai mari de creștere, cu referire la căile de creștere intensivă;
-nivelul de dezvoltasre a infrastructurii oferă posibilități mai mari sau mai reduse de valorificare a unor resurse turistice. Astfel, un teritoriu cu o ofertă potențială va fi mai ușor de valorificat în condițiile unei infrastructuri dezvoltate și ca urmare posibilitățile de extindere a pieței agroturistice vor fi mai mari.
Întrucât acești factori sunt într-o continuă evoluție apare necesitatea studierii permanente a pieței agroturistice în profil teritorial. Aceasta constituie un imperativ major al mecanismului economiei de piață și este determinat și de spațiul rural de următorii factori:
-dezvoltarea, diversificarea și adâncirea specificului și complexității agroturismului;
-exercitarea simultană a influenței asupra pieței agroturistice a multitudinii factorilor economici, demografici, politici, culturali, conjuncturali, etc. (strategiile actuale privind dezvoltarea rurală constituie rezultate care implică în mare măsură activitățile de agroturism);
-marea varietate a metodelor, tehnicilor și instrumentelor oferite de managementul și marketingul modern, a cărei alegere și utilizare reclamă, printre altele și o cunoaștere aprofundată a pieței agroturistice;
-necesitatea alegerii celor mai adecvate strategii de penetrare pe piață.
Totodată trebuie ținut seama că o creștere a capacității agroturistice presupune în primul rând organizarea pe plan local a aprovizinării cu produse animaliere și vegetale obținute în cadrul godspodăriilor țărănești din microzonă, iar în al doilea rând existența unor condiții de confort în linie acceptabile privind mai ales perioada sezonului estival. Ca atare conform structurii economico-sociale din zonele rurale pot fi enumerate următoarele forme de agroturism (prelucrat după Mitrache Șt., 1995):
Agroturismul de tip familial, situație care presupune ca gospodăria-gazdă să pună la dispoziția turiștilor familiști bucătăria proprie, sursa de energie, ustensilele bucătăriei și eventual, un surplus de alimente, urmând ca turiștii să-și asigure singuri prepararea prânzului și a cinei.
Agroturismul de tip gospodărie-pensiune, caz în care, în cadrul unei gospodării cu animale puține, dar cu spațiu suficient se organizează o mică pensiune destinată unui grup de 10-20 gospodării apropiate, care practică agroturismul în limitele de cazare și micul dejun, aprovizionarea acestei pensiuni urmând să se realizeze din resurse proprii sau alte surse.
Agroturismul de tip spontan, care se referă la circulația turistică internă, ocazională, nedirijată. Aceasta constă în existența unor gospodarii țărănești care pentru scurt timp pot caza turiști, dar fără pretenții deosebite pentru confortul cazării, cantitatea și calitatea alimentelor, prepararea mesei și alte servicii. Întrunirea condițiilor pentru încadrarea la una din formele menționate anterior este legată și de gradul de ocupare al familiei-gazdă în perioada de vară, pentru care se determină forma de asigurare numai cu servirea micului dejun, dar și forma de agroturism cu pensiune extensivă si prepararea meselor de prânz și cină de către însăși turiștii găzduiți.
De aici concluzia că cererea agroturistică are un caracter foarte eterogen, care este dat tocmai de diversitatea categoriilor de purtători ai cererii turistice (diversitatea care este generată de nevoile exprimate și zonele din care provin solicitatorii). În această situație este necesar a fi cunoscute segmentele cererii în piața agroturistică.
Un segment al cererii agroturistice încadrează acei turiști care doresc să revadă meleagurile natale, obiceiurile tradiționale ale satului, preocupările și realizările celor mai vârstnici etc., aceasta cu atât mai mult cu cât pot sa le arate propriilor copii.
Un alt segment al cererii turistice este format din copii și tineri în formare care pot să cunoască activități agricole tradiționale în mediul sătesc, (activități cum sunt păscutul animalelor, recoltatul fructelor sau strugurilor, strângerea plantelor medicinale, pescuitul, etc.), care nu presupun efort deosebit și în același timp fac plăcere tinerilor și chiar copiilor, aceștia putându-se simti utili și responsabili.
Un al treilea segment al cererii agroturistice cuprinde orășeni care au sau nu origini rurale, dar care sunt plictisiți de ritmul citadin, obosiți de agitația existentă mai ales în marile centre urbane. Această categorie de cetățeni doresc sa fie departe de zgomot și praf, să se poată bucura de un regim alimentar sănătos și care solicită pentru o anumită perioadă liniște și relaxare sau odihnă activă.
Un al patrulea segment al cererii turistice este reprezentat și de turiștii cu posibilități financiare deosebite, aceștia dorind ceva nou. Această categorie de turiști sunt cazați în hoteluri care dispun de servicii și oferte de programe speciale (uneori organizate chiar în fermele agricole).
BIBLIOGRAFIE
Bădescu I. – Structura socială și clasa intermediarilor în mediul rural. Revista Sociologia românească, nr. 1/1999.
Botez Gloria ș.a. – îndrumar pentru turismul rural, Ed. Rentrop & Starton, București, 1998.
Bran Florina ș.a. – Turismul rural. Ed. Economică, București, 1997.
Bogdan M. – Prestări servicii agroturistice. Ed. Coral Sanivet, București, 1995.
Brașoveanu N. – Economia agriculturii montane. Ed. Academiei Române, 1995.
Buciuman E. – Economia turismului rural și a agroturismului. Alba Iulia, SC Grup de AP-AI, 1999.
Cocean P. – Modele de amenajare turistică a unor regiuni montane din România, în: Studii. Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1992.
Fulea Maria – Schimbări în structura socio-demografică rurală. Revista Sociologia Românească, nr. 6/1994.
*** Catalogul Național al Pensiunilor Turistice și Agroturistice. ANTREC, 2005.
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
Bădescu I. – Structura socială și clasa intermediarilor în mediul rural. Revista Sociologia românească, nr. 1/1999.
Botez Gloria ș.a. – îndrumar pentru turismul rural, Ed. Rentrop & Starton, București, 1998.
Bran Florina ș.a. – Turismul rural. Ed. Economică, București, 1997.
Bogdan M. – Prestări servicii agroturistice. Ed. Coral Sanivet, București, 1995.
Brașoveanu N. – Economia agriculturii montane. Ed. Academiei Române, 1995.
Buciuman E. – Economia turismului rural și a agroturismului. Alba Iulia, SC Grup de AP-AI, 1999.
Cocean P. – Modele de amenajare turistică a unor regiuni montane din România, în: Studii. Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1992.
Fulea Maria – Schimbări în structura socio-demografică rurală. Revista Sociologia Românească, nr. 6/1994.
*** Catalogul Național al Pensiunilor Turistice și Agroturistice. ANTREC, 2005.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Marketing Agroturistic (ID: 142650)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.