Managementul Intocmirii Situatiilor Financiare

Managementul întocmirii situațiilor financiare

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

1.1. Teorie privind bilanțul contabil

1.1.1. Structuri. Definiții

1.1.2.Componența activului bilanțier

COMP PASIVULUI IL IMPART IN . Componența cap propriu si1 1 1 4 comp datoriilor

1.1 5 BILANTUL IN CTB INTERNAT

1.1.4. Tipuri de modificări asupra echilibrului bilanțier.- DE STERS

1.2. Teorie privind contul de profit și pierdere

1.2.1. Rolul contului de profit și pierdere în prezentarea rezultatelor financiare are firmei.

1.2.2. Conținutul și structura cheltuielilor și veniturilor

1.2.3. Contul de profit și pierdere în contabilitatea internațională.

1.2.4. Prezentarea contului de profit și pierdere în România.

1.3. Teorie privind variația cash-flow-ului

1.4. Teorie privind variația capitalului propriu

1.5. Note explicative și politici contabile

1.5.1. Structura notelor contabile la situațiile financiare anuale

1.5.2. Prezentarea politicilor contabile

1.5.3. Alte prezentări

1.6. Legislația românească privind situațiile financiare. ORD 1802

CAPITOLUL 2. Studiu de caz – prima parte – : Prezentarea societății la care se efectuează studiul de caz

2.1. Scurt istoric.

2.2. Structura organizatorică ( organizarea pe compartimente a societății)

2.3. Manualul de politici și practici contabile ale SC…..

2.4. Prezentarea principalilor indicatori economico-financiari pentru perioada 2009-2013

CAPITOLUL III. Studiu de caz – partea a doua- : Managementul întocmirii situațiilor financiare

3.1. Prezentarea lucrării premergătoare întocmirii situațiilor financiare ( balanță, inventariere…etc)

3.2. Întocmirea bilanțului contabil

3.3. Întocmirea contului de rezultate

3.4. Note explicative și politici contabile

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL I

TEORIE PRIVIND BILANȚUL CONTABIL

1.1.1. Structuri. Definiții

Patrimoniul unei societăți ce desfășoară o anumită activitate economico-financiară, constituie materia de reflectare în contabilitatea financiară. Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor ( corporale și necorporale), a drepturilor și obligațiilor ce caracterizează situația unei societăți la un moment dat. În acest sens sunt avute în vedere numai acele elemente patrimoniale care pot fi exprimate în bani. Totdeauna patrimoniul este atașat unei personae fizice sau juridice numită titular de patrimoniu.

Cuantificarea patrimoniului, la nivel global și structural, se realizează prin bilanțul contabil.

Sub aspect conceptual, bilanțul poate fi definit ca o reprezentare a utilizărilor și resurselor de care dispune o entitate patrimonială la un moment dat. Această reprezentare se face sub forma unei egalități ce reflectă echilibrul valoric între utilizări, denumite active patrimoniale și resurse, denumite pasive patrimoniale.

Într-o abordare economică, activul și pasivul sunt considerate două mărimi valorice ale aceleiași realități economice, respective ale resurselor de care dispune o entitate patrimonială.

Prin bilanț, capitalurile sunt prezentate atât sub aspectul originii lor, respective resursele ( aporturi de capital, rezerve, datorii, beneficii), cât și al modului de utilizare concretă, forma lor prezentă ( bunuri economice, creanțe, pierderi).

Interpretarea juridică a bilanțului pleacă de la accepția juridică a patrimoniului considerat ca fiind ansamblul drepturilor și obligațiilor pe care le are un titular de patrimoniu astfel că activul bilanțier corespunde cu bunurile aferente capitalurilor subscrise, parțial sau total vărsate de asociați/acționari și datoriilor față de terți.

Din punct de vedere financiar, bilanțul este analizat ca o descriere a resurselor investite ( pasiv ) și alocarea acestor resurse ( activ), permițând astfel un început de interpretare a situației financiare a unei întreprinderi . Interpretarea financiară permite punerea în evidența a finanțărilor de care a beneficiat un titular de patrimoniu cât și nevoile ce solicită finanțare. Pentru acestea se procedează la compararea:

resurselor stabile ( permanente sau pe termen lung) cu utilizările stabile ( active investite pe termen lung sau active imobilizate), obținându-se mărimea fondului de rulment net;

resurselor pe termen scurt cu activele investite pe termen scurt ( numite active circulante), în afara trezoreriei, obținându-se dimensionarea valorică a nevoii de fond de rulment.

Fondul de rulment este destinat finanțării nevoii de fond de rulment. Prin compararea celor doi indicatori se obține trezoreria, indicator ce poate fi, ca marime valorică, pozitiv sau negativ, indicând un excedent sau un deficit de trezorerie.

În funcție de recomandările organismelor naționale și internaționale de normalizare contabilă, practica cunoaște două forme de scheme de bilanț. Una sub formă de tablou cu două părți, partea stângă denumită active și partea dreaptă numită pasiv, altă formă fiind modelul sub forma listei verticale.

Bilanțul sub formă de tablou cu două părți pune în evidență egalitatea existenta între resurse și utilizări. Modelul de bilanț sub forma listei verticale ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri, rezerve și alte componente ale situației nete, finalitatea fiind tocmai prezentarea situației nete a patrimoniului.

Conform articolului 10 din Legea Contabilității nr, 82/1991 , bilanțul contabil trebuie “ să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului întreprinderii”. Acest obiectiv este atins mai ales prin respectarea principiilor contabile fundamentale, a regulilor de evaluare și de prezentare a situațiilor financiare, așa cum sunt ele mentionate în Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității.

Bilanțul contabil poate fi prezentat în diverse forme reclasificând elementele patrimoniale după diverse criterii. Astfel, asupra bilanțului există mai multe tipuri de abordări:

O primă abordare se bazează pe conceptual de patrimoniu. În literatura de specialitate, atât cea română, cât și cea străină, patrimoniul este format din ansamblul bunurilor corporale și necorporale, al drepturilor și obligațiilor ce caracterizează situația unei entități patrimoniale la un moment dat. Pornind de la conceptual de patrimoniu, bilanțul poate fi interpretat în mai multe moduri:

Din punct de vedere economic, bilanțul pune față în față utilizările cu resursele, generând ecuația economică a bilanțului:

În plan procedural, această ecuație este echivalentă cu ecuația:

Bilanțul prezentat în acest mod permite să se raspunda, la sfârșitul exercițiului, la întrebări de natura următoare: de unde vin fondurile necesare finanțării necesităților întreprinderii, care sunt necesitățile și care a fost utilizarea dată resurselor de care întreprinderea a dispus.

Din punct de vedere juridic, bilanțul este considerat o listă de drepturi de proprietate și creanță înscrise în activ și de obligații către terți care sunt înscrise în pasiv.

Relația de bază care decurge dintr-o astfel de interpretare este următoarea:

unde: SN = situația netă ( sau capitaluri proprii)

A = active

D = datorii față de terți

BILANȚ încheiat la data …..

În România, documentele oficiale folosite pentru finalizarea exercițiului financiar sunt situațiile financiare. Potrivit legii, situațiile financiare contabile se întocmesc obligatoriu anual precum și în situația fuziunii, divizării sau încetării, a activității patrimoniale.

Situațiile financiare reprezintă astfel lucrările contabile cele mai însemnate, atât pentru conducerea unității gestionate la nivelul căreia se circumscriu datele și informațiile din ele, cât și pentru organele din afara unității patrimoniale interesate sau obligate să cunoască activitatea și rezultatele ei: bancă, investitori, acționari, salariați, organele statisticii de stat, etc. Informațiile privind poziția financiară a unei întreprinderi sunt oferite, în primul rând, de bilanț.

Principiul financiar fundamental care stă la baza constituirii patrimoniului unei întreprinderi sau al oricărei entități economice îl reprezintă egalitatea dintre activ și pasiv. Menținerea egalității constituie o regulă care trebuie să fie strict respectată la întocmirea bilantțului. Echilibrul bilanțului poate fi justificat din punct de vedere financiar prin două formulări complementare.

Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internaționale (IASC) este angajat în atenuarea acestor diferente, căutând să armonizeze reglementările și procedurile contabile la întocmirea și prezentarea bilanțului contabil. În acest sens, OMFP nr.94/2001 aprobă Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele de Contabilitate Internaționale. Potrivit acestei reglementări, noul format al bilanțului contabil prezentat ulterior se aplică de un eșantion reprezentativ de societăți comerciale românești cotate la Bursa de Valori și de întreprinderi de interes național. Macheta de bilanț este următoarea.

BILANȚUL CONTABIL

încheiat la data de 31.12. 2XXX -mii lei-

Practic, structura de bilanț prezentată permite o analiză financiară orientate în mai mare masură asupra solvabilității și lichidității unei societăți.

1.1.2. Componența activului bilanțier

Definiția dată activelor în Cadrul General de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internaționale este:

Un activ reprezintă o resursă controlată de către întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se asteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere.

Activul se compune din bunurile deținute de întreprindere ( drepturi de proprietate aparținând firmei) și din creanțe ( drepturi asupra terților).

Pentru a respecta criteriul lichidității, în bilanț se înscriu mai întâi activele cel mai putin lichide, denumite active imobilizate. Ele se vor prezenta astfel:

imobilizări necorporale în structura cărora se includ:

cheltuielile de constituire și de cercetare-dezvoltare cuprind cheltuielile ocazionate de înființarea, dezvoltarea și fuzionarea precum și pe cele referitoare la efectuarea unor lucrări care să prezinte garanția realizării eficienței scontate de pe urma acestora, pentru necesitățile proprii ale întreprinderii. Aceste cheltuieli se amortizează într-o perioadă de cel mult 5 ani.

alte imobilizări necorporale se referă la concesiuni, brevete, licențe, mărci, alte drepturi și valori similare, fondul comercial și programele informatice.

imobolizări necorporale în curs, evidențiază valoarea netă a imobilizărilor necorporale în curs de execuție ( valori necorporale primite de la furnizori dar nereceptionate) producția de imobilizări necorporale realizate.

Imobilizări corporale ( fizice) se referă la bunurile tangibile pe care o întreprindere le utilizează o perioadă mai mare de timp, cum ar fi:

Terenurile sunt reflectate la valoarea netă contabilă. Ele nu se pot deprecia cu character ireversibil, deci nu sunt amortizabile. Totuși investițiile legate de amenajările acestora sunt amortizabile.

Clădiri și construcții speciale. Acest post bilanțier cuprinde valoarea netă contabilă a cladirilor și construcțiilor speciale.

Mașini și utilaje: mașini de forță și utilaje energetice , mașini și utilaje de lucru, etc.

Alte imobilizări corporale: aparate și instalații de măsurare, control, animale de muncătreprindere ( drepturi de proprietate aparținând firmei) și din creanțe ( drepturi asupra terților).

Pentru a respecta criteriul lichidității, în bilanț se înscriu mai întâi activele cel mai putin lichide, denumite active imobilizate. Ele se vor prezenta astfel:

imobilizări necorporale în structura cărora se includ:

cheltuielile de constituire și de cercetare-dezvoltare cuprind cheltuielile ocazionate de înființarea, dezvoltarea și fuzionarea precum și pe cele referitoare la efectuarea unor lucrări care să prezinte garanția realizării eficienței scontate de pe urma acestora, pentru necesitățile proprii ale întreprinderii. Aceste cheltuieli se amortizează într-o perioadă de cel mult 5 ani.

alte imobilizări necorporale se referă la concesiuni, brevete, licențe, mărci, alte drepturi și valori similare, fondul comercial și programele informatice.

imobolizări necorporale în curs, evidențiază valoarea netă a imobilizărilor necorporale în curs de execuție ( valori necorporale primite de la furnizori dar nereceptionate) producția de imobilizări necorporale realizate.

Imobilizări corporale ( fizice) se referă la bunurile tangibile pe care o întreprindere le utilizează o perioadă mai mare de timp, cum ar fi:

Terenurile sunt reflectate la valoarea netă contabilă. Ele nu se pot deprecia cu character ireversibil, deci nu sunt amortizabile. Totuși investițiile legate de amenajările acestora sunt amortizabile.

Clădiri și construcții speciale. Acest post bilanțier cuprinde valoarea netă contabilă a cladirilor și construcțiilor speciale.

Mașini și utilaje: mașini de forță și utilaje energetice , mașini și utilaje de lucru, etc.

Alte imobilizări corporale: aparate și instalații de măsurare, control, animale de muncă, plantații, unelte, accesorii de producție, etc.

Imobilizări corporale în curs, cuprinde valoarea netă contabilă a imobilizărilor în curs de execuțtie pentru nevoi proprii aduse ca aport la capital sau facturate de furnizori.

Imobilizările financiare reprezintă acele titluri a căror posesie durabilă este estimată utilă activității întreprinderii, mai ales pentru faptul că aceasta poate permite exercitarea unei influențe notabile sau asigurarea unui control asupra societății emitente și realizarea de venituri financiare ( dividende, dobânzi, etc.). Ele sunt reprezentate de:

Titluri de participare care reprezintă drepturile sub formă de acțiuni sau titluri de valoare, în capitalul altor întreprinderi, care asigură celei deținătoare exercitarea unui control sau influențe și realizarea unui profit.

Alte titluri imobilizate pe care întreprinderea le dobândește, în vederea realizării unor venituri financiare, fără a putea intervene in gestiunea întreprinderii, precum și din alte titluri de plasament deținute pe o perioadă îndelungată

Creanțele imobilizate sunt concretizate sub formă de creanțe legate de participații, împrumuturi acordate pe termen lung și alte creanțe imobilizate.

Activele circulante sunt acele elemente patrimoniale care, luate individual, datorită destinației și naturii lor, nu au vocația să rămână durabil în întreprindere

Stocurile se referă la toate tipurile de materii prime, materiale, combustibili, producție în curs de execuție, produse finite și semifabricate, mărfuri, ambalaje, obiecte de inventar.

Creanțele reprezintă valorile economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor personae fizice sau juridice și pentru care urmează să primească un echivalent valoric. Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de valoarea avansată, urmând să dea echivalentul corespunzător, poartă denumirea de debitori. .

Titlurile de plasament ( investițiile financiare ) sunt reprezentate de diverse titluri achiziționate în vederea realizării unui câștig pe termen scurt, fără intenția de a le păstra un timp mai îndelungat ( acțiuni, obligațiuni).

Conturile de regularizare sunt în general o consecință a repartizării cheltuielilor și veniturilor în timp astfel încât să se atașeze un exercițiu determinat toate cheltuielile și veniturile care îl afectează efectiv.

1.1.3. Componența pasivulul bilanțier

În ceea ce privește pasivul, acesta se compune din capitaluri proprii și din datoriile contractate de întreprindere și nerambursate încă. La acestea se adaugă pasivele sub forma provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli și pasivele de regularizare.

Din punct de vedere financiar, pasivul bilanțului reflectă sursele de proveniență ale capitalurilor proprii și împrumutate. Elementele de pasiv sunt structurate după gradul de exigibilitate ( însușirea lor de a deveni scadente la un anumit termen).

Capitalurile proprii sunt acele surse de finanțare ale întreprinderii ce corespund drepturilor proprietarilor în activul întreprinderii, după deducerea datoriilor și reprezintă valoarea contabilă a întreprinderii.

Definiția dată capitalului propriu în Cadrul General de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de I.A.S.C este următoarea:

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Capitalurile proprii sunt formate din următoarele elemente:

Capitalul social corespunde aporturilor asociaților și creșterilor de capital

Primele de capital se referă la primele de emisiune, de fuziune si aport la capital.

Rezervele din reevaluare reprezintă contrapartida de corectare a valorilor bilanțiere ( plusurile create prin reevaluarea imobilizărilor materiale și a celor financiare).

Rezervele sunt beneficii ale anilor precedenți capitalizate în mod durabil de întreprindere până la decizia contrară a organelor competente, sub formă de reserve legale, reserve statutare și alte reserve.

Rezultatul reportat reprezintă rezultatul sau partea din rezultat a cărui repartizare a fost amânată de către adunarea generală a acționarilor sau asociațior

Rezultatul exercițiului financiar este egal cu variația situației nete între sfârșitul și începutul exercițiului.

Subvențiile pentru investiții sunt sursele alocate de la bugetul statului sau din alte surse, de care beneficiază o întreprindere pentru finanțarea unor investiții realizate pe termen lung cât și resursele formate ca urmare a primirii de imobilizări sub formă de donații sau cu titlu gratuit sau constatate în plus la inventariere.

Provizioanele reglementate, fac parte din categoria mai amplă a provizioanelor, care sunt valori calculate, constituite pe seama cheltuielilor potrivit dispozițiilor legale, deci deduse din excedentul brut de exploatare.

Următoarea categorie de posturi o constituie provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, acestea fiind destinate acoperirii riscurilor și cheltuilelilor pe care evenimentele survenite sau în curs de desfășurare le fac probabile.

Datoriile reprezintă fondurile sau capitalurile furnizate de terți pentru care unitatea trebuie să acorde o prestație sau un echivalent valoric. Persoanele juridice sau fizice față de care unitatea are obligațiuni bănești sunt denumite creditori. .

Definiția dată datoriilor în Cadrul General de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborat de I.A.S.C. este următoarea:

O datorie reprezintă o obligație actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficiile economice.

În categoria datoriilor mai semnificative sunt următoarele structuri:

Datoriile financiare

Datoriile comerciale

Datoriile fiscale, salariale și sociale

Datoriile față de asociați

Analiza datoriilor în funcție de gradul lor de exigibilitate are o mare importanță pentru evaluarea riscului financiar pe care îl implică îndatorarea întreprinderii.

1.1.4.Tipuri de modificări asupra echilibrului bilanțier

Relația de egalitate sugerată de formula generală ACTIV = PASIV reprezintă o relație de echilibru proprie bilanțului contabil. Aceasta relație de echilibru provine din faptul că orice element component al activului unei societăți trebuie să aibă una sau mai multe surse de finanțare. Dimensionată în timp, avându-se în vedere modificările în volumul și structura activului și pasivului bilanțier, această ecuație generală se poate scrie:

unde:

Aio = existentul din elementele de activ de la începutul exercițiului financiar

CAi1 = creșterile elementelor de activ în decursul perioadei respective

SAi1 = scăderile elementelor de activ în decursul exercițiului financiar

Pio = existentul inițial al elementelor de pasiv la începutul exercițiului financiar

CPi1 = creșterile elementelor de pasiv în decursul exercițiului financiar

SPi1 = scăderile elementelor de pasiv în decursul exercițiului financiar

i = elementul bilanțier de activ sau de pasiv

Analizate din punct de vedere al efectului lor asupra ecuației generale a bilanțului contabil, operațiile economico-financiare înregistrate în contabilitatea întreprinderii patrimoniale pot determina 4 tipuri de modificări bilanțiere:

Tipul nr. 1 conține operațiuni economico-financiare ce determină creșterea simultană, cu aceeași mărime, a unui element de activ si al unui element de pasiv, ce au formula generală:

unde:

A = elementul de activ ce se modifică

P = elemetul de pasiv ce se modifică

x = mărimea modificării.

În această categorie de modificări se cuprind operații de aprovizionări de la terți, aportul proprietarilor în cadrul societății, finanțarea activităților societății prin credite bancare sau finanțarea prin subvenții de la buget.

Tipul nr. 2 conține operațiuni economico-financiare ce determină micșorarea cu aceeași valoare a unui element de activ și a unui element de pasiv, conform formulei generale:

Tipul nr. 3 cuprinde operațiuni economico-financiare ce determină creșterea unui element de activ și scăderea, cu aceeași mărime, a unui alt element de pasiv, conform formulei generale:

A+x – x = P

Aici se includ operații cum ar fi: ridicarea de numerar din contul de la bancă și aducerea în casieria societății, trecerea pe cheltuieli a valorilor materiale consumate, încasarea creanțelor față de terți.

Tipul nr. 4 cuprinde operațiuni economico-financiare ce determină creșterea unui element de pasiv concomitant cu scăderea cu aceeași mărime a altui element de pasiv.

A = P + x – x

Aici se includ operații cum ar fi: transformarea unei datorii în altă datorie, folosirea profitului pentru majorarea capitalului social sau pentru constituirea de fonduri.

1.2. CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

1.2.1.Rolul contului de profit și pierdere în prezentarea rezultatelor financiare ale firmei.

Bilanțul contabil este considerat documentul ce descrie poziția financiară a unei întreprinderi la un moment dat, indicând și mărimea rezultatului. Apare însă necesară prezența unui alt instrument de modelare contabilă care să explice modul de constituire a rezultatului și să permită desprinderea unor concluzii legate de performanțele activității întreprinderii. Acest instrument este cea de-a doua componetă a situațiilor financiare și anume contul de profit și pierdere.

În această optică, întreprinderea devine un centru de calcul economic, calculul având la bază:

valorile produse și vândute pe piață clienților, denumite generic venituri;

valorile utilizate pentru obținerea unor venituri care sunt constituite în costuri angajate pe alte piețe, denumite cheltuieli. Aceasta reprezintă , în fapt, remunerarea factorilor de producție.

În prezentarea contului de profit și pierdere sunt conturate două modele de expunere a cheltuilelilor și veniturilor: unul ia în considerare natura economică a acestora, celălalt pleacă de la funcțiunile sau activitățile unei întreprinderi ( deci de la destinația veniturilor și cheltuielilor).

Ca formă, contul de profit și pierdere se poate prezenta astfel:

sub formă de tabel bilateral sau formă de cont ( schemă orizontală),

sub formă de listă ( schemă veticală).

Contul de profit si pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune.

Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogățire a întreprinderii legate sau nu de activitatea sa normală și curentă. Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de afaceri realizată de întreprindere în cursul exercițiului.

Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în cursul exercițiului.

1.2.2. Conțiunutul și structura cheltuielilor și veniturilor

În teoria și practica contabilă mondială s-au conturat cel puțin două concepții generale privind organizarea contabilității cheltuielilor și veniturilor.

Aceste concepții s-au creat și dezvoltat în cadrul celor două sisteme de contabilitate, și anume: sistemul de contabilitate cu un singur circuit ( monist ) și sistemul de contabilitate în dublu circuit ( dualist).

Sistemul de contabilitate cu un singur circuit reflectă cheltuielile și veniturile pe baza următoarei relații:

Cp ±R = Vp

unde:

Cp – reprezintă cheltuieli de producție ale perioadei

R – reprezintă rezultatele perioadei

Vp – reprezintă veniturile perioadei din vânzarea producției.

În această concepție sunt considerate cheltuieli numai consumurile de resurse pentru exploatare, fiind excluse cheltuielile financiare și cele extraordinare.

Cheltuielile sunt reprezentate de totalitatea operațiilor economice care afectează patrimoniul societății prin diminuarea activului ( cum ar fi: consumul de materiale) sau prin mărirea datoriilor ( cum ar fi: înregistrarea obligației de plată pentru utilități prestate de terți: apă, gaze, curent electric).

Ordinul Ministerului Finantelor nr. 94/2001 definește cheltuielile în modul următor:

Cheltuielile sunt diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari.

Ordinul Ministerului Finanțelor nr.94/2001 , definește veniturile în felul următor:

Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrări sau creșteri ale activelor sau descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor.

Contabilitatea financiară curprinde în obiectul său evaluarea și înregistrarea cheltuielilor și veniturilor grupate în funcție de natura activităților ( exploatare, financiară, extraordinară) și de natura resurselor utilizate.

Cheltuielile reflectate în contabilitatea financiară pot fi grupate în funcție de momentul angajării lor, attfel:

Cheltuieli constatate în momentul plății lor;

Cheltuieli angajate, cu plata ulterioară;

Cheltuieli contabile calculate pentru a estima deprezierile definitive sau latente, fără a angaja o plată, reprezentate de amortizări și provizioane.

Atât contabilitatea cheltuielilor, cât și a veniturilor se realizează în condițiile unei contabilități de angajamente, respectiv contabilitatea acestora se face în momentul constatării lor, indiferent de data efectuării / încasării lor.

Cheltuielile unităților patrimoniale constituie, potrivit Legii Contabilității nr.82/1991, sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru:

consumurile materiale, lucrările executate, serviciile prestate și pentru avantajele de care beneficiază unitatea patrimonială;

cheltuieli cu personalul;

executarea unor obligații legale sau contractuale de către unitatea patrimonială;

cheltuieli extraordinare.

În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exercițiului se cuprind deasemenea:

amortizările și provizioanele constituite;

valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau disponibile.

Cheltuielile sunt sctructurate pe feluri de cheltuieli după conținutul economic, respectiv dupa natura resurselor utilizate, astfel:

consumul cu materii prime și materiale consumabile;

lucrările și serviciile executate de terți;

cheltuieli cu personalul;

impozite, taxe și alte obligații legale sau contractuale;

dobânzi;

amortizări și provizioane.

Veniturile corespund valorilor încasate sau de încasat provenind din:

livrări de bunuri, executări de lucrări, prestări de servicii și din avantajele pe care unitatea patrimonială a consimțit să le primească;

executarea unor obligații legale sau contractuale pentru terți;

venituri financiare;

venituri extraordinare.

Contabilitatea financiară reflectă veniturile din momentul angajării lor.

Ocazionarea cheltuielilor și crearea veniturilor se derulează în mai multe etape succesive sau simultane în același timp.

Astfel, în cazul procesului de recunoaștere a cheltuielilor se întâlnesc patru momente:

Angajarea – are loc în momentul în care se contractează obligația bănească generatoare de plăți sau consumatoare de resurse.

Exemplu: în cazul unei aprovizionări cu materiale de la furnizori, angajarea cheltuielilor intervine în momentul în care s-a creat obligația bănească față de furnizori de a plăti materialele primite de la aceștia.

Consumul – este specific utilizării efective sau “sacrificării” resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive, după caz.

Exemplu: utilizarea materialelor în procesul de producție în scopul obținerii de produse, lucrări, servicii.

Plățile – constau în achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor financiare.

Exemplu: achitarea obligației față de furnizori pentru materialele aprovizionate de la aceștia reprezintă o plată ca echivalent; în schimb, plata impozitului pe profit reprezintă un transfer fără echivalent.

Imputarea – reprezintă momentul când cheltuielile sunt decontate asupra rezultatelor obținute.

În cazul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente: producția, facturarea sau vânzarea pe credit, încasarea, încorporarea.

Producția – este momentul creării rezultatului ca produs al activității consumatoare de resurse. Exemplu: la o întreprindere producătoare această fază se identifică cu producția în curs de fabricație și producția finită.

Facturarea sau vânzarea pe credit – constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la client.

Încasarea – reprezintă etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani.

Încorporarea – este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.

Respectând principiul independenței exercițiului toate operațiile care determină cheltuieli sunt înregistrate în momentul producerii lor.

În mod corespunzător se organizează o contabilitate de ”angajamente” sau ”accrual accounting”. Ea presupune individualizarea și reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și consum, iar a veniturilor în momentul obținerii și vânzării pe credit a rezultatului.

Totodată, în concordanță cu principiul rezultatului, este necesar să se delimiteze momentul în care venitul se consideră realizat iar pe această bază imputarea costului atașat în vederea determinării rezultatului net.

În acest sens s-a creat principiul recunoasterii cheltuielilor consumate în momentul utilizării resurselor, iar a veniturilor realizate în momentul transferării dreptului de proprietate, deci al facturării sau livrării către client. Pornind de la nivelul realizat al exercițiului în mod corecpunzător se delimitează cheltuielile în calitatea lor de efort care au generat veniturile. Așa cum se arată în contabilitatea anglo-saxonă, cheltuielile se află într-o conexiune cu veniturile deja recunoscute, proces cunoscut sub denumirea de ”matching”.

Generalizând, se poate aprecia că în contabilitatea financiară, cheltuielile se grupează în:

Cheltuieli curente – cuprind cheltuielile ocazionate sau exigibile efectiv al căror exercițiu de constatare este congruent cu cel al obținerii rezultatului.

Cheltuieli înregistrate în avans și cele de repartizat pe mai multe exerciții – sunt cheltuieli constatate în exercițiul N dar recunoscute de rezultatul exercițiului N+1 sau N+2, 3, 3 ș.a.m.d

Cheltuieli de plată – sunt consumuri efective pentru care nu s-au întocmit sau primit până la încheierea exercițiului documente de constatare ( de exemplu drepturile cuvenite angajaților la închiderea exercițiului cu titlu de concedii de plătit, impozite și taxe datorate, dobânzi datorate).

De asemenea, veniturile se împart în:

Venituri curente – sunt constatate, înregistrate și încorporate în rezultatul exercițiului curent ( venituri fiscale și venituri nefiscale).

Venituri înregistrate în avans – sunt constatate în timpul exercițiului *N* dar încorporate în rezultatul exercițiului * N+1*.

Venituri de realizat – sunt venituri realizate efectiv în exercițiul *N*, încorporate în rezultatul acestui exercițiu, pentru care nu s-au întocmit documentele de înregistrare ( de ecemplu vânzări de produse pentru care nu s-au întocmit facturi până la încheierea exercițiului).

Contul de profit și pierdere în contabilitatea internațională

Directiva a IV-a europeană privind documentele contabile de sinteză ale societăților de capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit și pierdere. Totuși, datorită diferențelor de cultură și tradiție contabilă din țările comunitare, obligativitatea prezentării standardizate a contului de rezultate se manifestă prin posibilitatea de opțiune între mai multe scheme de cont de profit și pierdere.

Confluența în spațiul Uniunii Europene a tradiției contabile franco-germane, bazată pe preferința prezentării cheltuielilor și veniturilor după natura lor economică, cu modelul anglo-saxon, care privilegiază abordarea cheltuielilor și veniturilor pe funcții ale întreprinderii, a făcut ca Directiva a IV-a să lase în compentența statelor membre alegerea între cele două clasificări ale cheltuielilor și veniturilor prezentate în contul de rezultate. Astfel, sunt prevăzute 4 scheme pentru contul de profit și pierdere: sub formă listă și sub formă tabelară ( sau de cont) ; cu prezentarea cheltuielilor după originea sau natura lor și prezentarea cheltuielilor după destinația sau funcțiile lor.

În țările comunitare, aproximativ jumătate din societăți prezintă scheme ale contului de rezultate structurate după natura economică a cheltuielilor, iar cealaltă jumătate, plecănd de la funcțiile întreprinderii.

Modelul de cont de rezultate cu prezentarea cheltuielilor după destinația lor ( numit și *pe funcțiuni* ) face distincția între costurile de producție, costurile de distribuție, cheltuielile generale administrative, cheltuielile financiare și cheltuielile extraordinare și este orientat spre calculul ” rezultatului brut ”.

În cazul când prezentarea contului de profit și pierdere se face după criteriul destinației cheltuielilor , Directiva a IV-a europeană cere ca în anexă să fie furnizate informații privind unele cheltuieli după natura lor ( cum sunt cheltuielile cu salariile și alte drepturi de personal și cheltuielile sociale).

Toate cele patru scheme de cont de rezultate prevăzute de Directiva a IV-a relevă distinct rezultatul din activități ordinare față de rezultatul din activități ordinare față de rezultatul extraordinar.

1.2.4 Prezentarea contului de profit și pierdere în România

În țara noastră, contul de profit și pierdere, ca piesă componentă a situațiilor financiare anuale, se întocmește obligatoriu de către toate unitățile patrimoniale, indiferent de forma de proprietate.

Contul de profit și pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile și cheltuielile exercițiului grupate după natura lor, precum și rezultatul exercițiului ( profit și pierdere). Rezultatul exercițiului se defalcă în: rezultat curent, rezultat extraordinar și impozitul pe profit.

Forma de prezentare a contului de profit și pierdere – conform Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 94/2001 – este cea de listă, informațiile fiind prezentate referitor la exercițiul precedent și la cel încheiat recent atfel:

A) Veniturile și cheltuielile din exploatare

Veniturile aferente activității din exploatare provin din:

a) Producția vândută include veniturile din vânzarea de produse finite, semifabricate, executare de lucrări prestări de servicii, locații de gestiune, chirii, etc.

b) Vânzări de mărfuri. De regulă, mărfurile sunt vândute în aceeași stare în care au fost achiziționate, sau suferă mici modificări.

c) Subvențiile de exploatare aferente cifrei de afaceri nete reprezintă subvențțile primite de întreprindere pentru acoperirea pierderilor, pentru diferențele de preț la produsele subvenționate, precum și alte subvenții ( pentru activitatea de cercetare).

d) Variația stocurilor reprezintă variația în plus ( caz de stocaj) sau minus ( caz de destocaj) între valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și producția în curs de la finele perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor și producției în curs, neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite pentru aceste stocuri.

e) Producția imobilizată reprezintă producția exercițiului ce este conservată de întreprindere sub forma imobilizărilor. Acestea sunt evaluate la nivelul costului de producție, atât în cazul imobilizărilor corporale, cât și necorporale, din rațiuni de prudență.

f) Alte venituri din exploatare cuprind veniturile din subvențiile de exploatare aferente altor venituri și alte venituri din exploatare ( venituri din despăgubiri, amenzi și penalităti, din donații și subvenții primite, din vânzarea activelor, etc).

Tuturor acestor venituri li se impută cheltuieli de exploatare, reprezentate de:

Materii prime și materiale consumabile sunt cheltuielile aferente acestora.

Energie și apă, reprezintă costul de achiziție al acestora.

Costul mărfurilor vândute, format din prețul lor de cumpărare la care se adaugă taxele nedeductibile și cheltuielile accesorii ( taxe vamale, prime de asigurare, comisioane, cheltuieli de transport, etc.).

Alte cheltuieli materiale includ costul de achiziție al obiectelor de inventar, cheltuieli privind materialele nestocate, etc.

Salarii personal, se referă la cheltuielile cu salariile cuvenite personalului cât și alte cheltuieli cu personalul suportate de întreprindere.

Asigurări și protecție socială.

Ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale.

Ajustarea valorii activelor circulante rezultă din scăderea veniturilor din creanțe reactivate și debitori diverși și a celor din provizioane pentru deprecierea activelor circulante.

Alte cheltuieli de exploatare.

Ajustări privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli calculate ca diferență între cheltuielile și veniturile privind aceste provizioane.

B) Veniturile și cheltuielile financiare

Operațiunile financiare desfășurate de o unitate patrimonială duc la constituirea veniturilor și cheltuielilor financiare.

În veniturile financiare sunt incluse veniturile provenind din:

Interese de participare se referă la dividendele încasate pentru participațiile la capitalul întreprinderilor asociate din cadrul și în afara grupului.

Alte investiții financiare și creanțe ce fac parte din activele imobilizate.

Dobânzi constituitr ca venit, aferente împrumuturilor acordate în cadrul grupului, sumelor datorate de către diverși și dobânzile de primit aferente disponibilităților aflate în conturile curente.

Alte venituri financiare includ venituri din investiții financiare pe termen scurt, dobânzi aferente creanțelor imobilizate, prețul aferent imobilizărilor financiare cedate, diferențe de curs valutar.

Cheltuielile activității financiare se referă la cheltuielile legate de:

Ajustarea valorii imobilizărilor financiare și a investițiilor financiare deținute ca active circulante se calculează ca diferență între cheltuielile financiare privind amortizările și provizioanele și veniturile financiare din provizioane.

Dobânzi datorate de întreprindere aferente împrumuturilor, datoriilor asimilate, datorii legate de participații, dobânzi plătite aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente și celor aferente creditelor pe termen scurt.

Alte cheltuieli financiare, adică pierderile din creanțe legate de participațiile întreprinderii, cheltuieli privind investițiile financiare cedate, cheltuielile din diferențele nefavorabile de curs valutar.

Diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile financiare reprezintă rezultatul financiar, care adiționat la rezultatul exploatării duce la constituirea rezultatului curent al exercițiului.

C) Venituri și cheltuieli extraordinare

Operațiunile ce au un caracter normal, care nu sunt generate de activitatea curentă a întreprinderii dau naștere la venituri și cheltuieli extraordinare și se referă fie la operațiuni de gestiune, fie la operațiuni de capital, fie la amortismente și provizioane

Veniturile extraordinare includ veniturile din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele asimilate ( catastrofe naturale, expropieri).

Cheltuielile extraordinare sunt ocazionate de calamități și alte evenimente extraordinare.

Difența dintre veniturile și cheltuielile extraordinare reprezintă rezultatul extraordinar al exercițiului.

1.3. Teorie privind variația cash flow-ului

Există mai multe definiții ale acestei noțiuni. În lucrările de specialitate se utilizează expresii ca flux de numerar, flux de lichidități, fluxuri financiare de diponibilități nete, flux de trezorerie, etc.

Indiferent de denumire, un flux de diponibilități nete rezultă din diferența dintre intrările ( încasările ) și ieșirile ( plățile) efectuate de o întreprindere pe parcursul unui exercițiu financiar. Din diferența dintre intrări și ieșiri rezultă, la sfârșitul anului, o sumă de disponibilități nete, denumită cash disponibil sau liber. El reprezintă disponibilitățile nete ale proprietarului, adică acele disponibilități rămase în urma achitării tuturor obligațiilor de plată ( impozite, taxe, investiții, rambursarea datoriilor la creditele pe termen lung contractate) și care pot fi însușite și utilizate pentru satisfacerea interesului personal.

Disponibilitățile nete ale proprietarului la sfărșitul unui an, rezută din:

Mărimea reală a cash-flow-ului net rezultat în întreprindere din funcționarea curentă a acesteia, pe parcursul anului, este diferența dintre cash-flow-ul net existent la sfârșitul anului și cel existent la începutul anului.

Din punct de vedere cantitativ ( valoric) există două denumiri utilizate în metodele de evaluare a întreprinderii:

1) Cash-flow brut, format din:

Cash-flow-ul brut reflectă capacitatea întreprinderii de:

a face investiții;

a plăti dividende acționarilor;

a constitui rezerve și majora provizioane;

a restitui ratele de credit scadente pentru creditele pe termen lung;

a asigura majoararea necesarului de fond de rulment pentru a susține creșterea cifrei de afaceri.

Cash-flow-ul brut este utilizat în evaluarea întreprinderii prin metoda capitalizării acestui indicator: Vcf = CFb anual x K

K = coeficientul multiplicator extras din anchetele statistice privind vânzările unor întreprinderi.

2) Cash-flow net disponibil, calculat pe baza celor 3 agregate ale cash-flow-ului:

– cash-flow operațional din activitatea curentă ( exploatare);

– cash-flow pentru investiții;

– cash-flow din activități de finanțare.

Presupunând că disponibilitățile nete la începutul unui an sunt zero, respectiv cele existente în luna decembrie a anului precedent au fost însușite în întregime de proprietari sub formă de dividende, structura cash-flow-ului pe parcursul anului financiar se prezintă astfel:

Agregate ale cash-flow-ului

+

=

Din punctul de vedere al evaluării, durata de viață a întreprinderii se poate diviza în două perioade distincte:

1) Durata de previziune explicită ( discretă), în care cash-flow-ul poate fi calculat cu credibilitate pentru fiecare an. Numărul de ani al acestei perioade este stabilit de evaluator, uzanțele având în vedere:

* durata de viață rămasă a mijloacelor fixe de bază

* ciclul de viață economică al produselor

* credibilitatea previziunilor

* perioada de timp în care afacerea ( producția ) devine stabilă, respectiv ca rata anuală de creștere a volumului producției, profituri nete atractive pentru investitori în creștere, etc.

2) Durata de previziune non-explicită, în care cash-flow-ul nu mai poate fi calculat cu credibilitate pentru fiecare an. Ca expresie globală a cash-flow-ului total, realizabil în această perioadă se calculează valoarea reziduală ( terminală sau continuă).

1.4. Teorie privind variația capitalului propriu

O întreprindere trebuie să prezinte ca o componentă distinctă a situațiilor financiare, o situație care să arate:

a) profitul sau pierdera perioadei;

b) fiecare element de venit și cheltuială care este recunoscut direct în capitalurile proprii, așa cum se cere în alte norme, cât și totalul acestor elemente;

c) totalul veniturilor și cheltuielilor perioadei ( calculate ca sumă de (a) și (b), prezentând separat sumele aferente proprietarilor întreprinderii și interesul minoritar și

d) pentru fiecare componentă a capitalului propriu, efectele schimbărilor în politicile contabile și corectării erorilor recunoscute conform IAS 8.

Întreprinderea trebuie de asemenea să prezinte în situația modificările capitalului propriu sau în note:

tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuțiile către aceștia;

soldul profitului cumulat sau pierderii cumulate la începutul și sfârșitul perioadei și modificările pe parcursul perioadei;

o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei clase de capitaluri proprii și de rezerve la începutul și la sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.

Situația variației capitalurilor proprii are ca funcție principală furnizarea elementelor de cheltuieli și de venituri afectate direct asupra capitalurilor proprii. Ea poate să fie structurată în coloane, soldurile inițiale constituind prima valoare a fiecărei coloane, iar soldurile finale formând totalul lor.

Conform primei prezentări, situația financiară în cauză este intitulată ” Tabloul variației capitalurilor proprii”, iar conform celei de a doua prezentări ” Situația câștigurilor și pierderilor înregistrate în numele exercițiului…”.

Prezentările cifrice trebuie să fie însoțite de informații referitoare la:

natura modificărilor;

tratamentul fiscal aplicat, acolo unde este cazul;

orice alte informații semnificative.

1.5 Note explicative și politici contabile

1.5.1. Structura notelor la situațiile financiare anuale

Notele la situațiile financiare ale unei întreprinderi trebuie să prezinte:

informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și despre politicile contabile specifice selecționate și aplicate pentru tranzacții și evenimente semnificative;

informații cerute de IFRS care nu sunt prezentate în bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor în capitalurile proprii sau situația fluxurilor de trezorerie;

informații suplimentare care nu sunt prezentate în bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificărilor în capitalurile proprii sau situația fluxurilor de trezorerie, dar sunt relevante pentru întelegerea acestora.

Notele trebuie să fie prezentate de o manieră ordonată și să comporte referiri la posturile bilanțiere, ale contului de profit și pierdere și ale situației fluxurilor de trezorerie.

Notele la situațiile financiare includ descrieri amănunțite sau analize mai detaliate a valorilor prezentate în bilanț, contul de profit și pierdere, tabloul fluxurilor de trezorerie, situația variației capitalurilor proprii, precum și informații adiționale ca, de exemplu, datorii eventuale și angajamente.

Ordinea notelor nu este rigidă, ea putând varia în funcție de conținutul lor, mai ales dacă acest conținut este o combinație de informații ce vizează mai multe posturi.

Informațiile referitoare la principiile și metodele contabile pot să fie prezentate într-o notă distinctă, care să facă parte integrantă din situațiile financiare.

În vederea atestării conformității cu standardele internaționale de contabilitate, întreprinderea care le aplică trebuie să facă o astfel de mențiune în note.

1.5.2 Prezentarea politicilor contabile

Întreprinderea trebuie să prezinte în cadrul politicilor contabile semnificative din note:

baza ( bazele ) de evaluare: costul istoric, costul actual, valoarea de realizare, valoarea justă, valoarea actuarială utilizate la întocmirea situațiilor financiare;

celelalte politici contabile utilizate care sunt relevante pentru întelegerea corespunzătoare a situațiilor financiare.

Întreprinderea trebuie să prezinte în note informații despre estimările semnificative privind perioadele viitoare, și alte surse importante de incertitudine la data bilanțului, care prezintă un risc ridicat de a genera o ajustare a valorii contabile a activelor și datoriilor în anul financiar următor. Notele trebuie să includă natura acestora și valoarea lor contabilă la data bilanțului.

1.5.3 Alte prezentări

Întreprinderea trebuie să prezinte în note următoarele informații, dacă acestea nu au fost recunoscute în altă parte în situațiile financiare publicate:

suma dividendelor propuse sau declarate înainte ca situațiile financiare să fie autorizate, dar care nu au fost recunoscute ca distribuite către proprietari în cursul perioadei, și dividendele pe acțiune aferente;

suma eventualelor dividende preferențiale care nu au fost recunoscute;

rezidența și forma juridică a întreprinderii, țara de înmatriculare și adresa sediului principal ( sau locului pricipal de activitate, dacă este diferit de sediul principal) ;

o descriere a naturii activității și principalelor obiecte de activitate ale întreprinderii;

numele întreprinderii-mamă, precum și al întreprinderii-mamă al întregului grup.

1.6. Legislația românească privind situațiile financiare

Conform Ordinului 1802/29.12.2014 – Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, emis de Ministerul Finanțelor Publice și publicat în Monitorul Oficial nr.963/30.12.2014

Conform acestui Ordin, art.3, punctul (4), persoanele desemnate ca reprezentant/împuternicit fiscal, potrivit Codului Fiscal și Contului de procedură fiscală, țin contabilitatea proprie în funție de statutul lor de persoane fizice sau juridice, după caz. În cazul în care sunt persoane juridice, acestea întocmesc situații financiare anuale și raportări contabile, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5 din prezentul ordin menționează faptul că în aplicarea Reglementărilor contabile entitățile trebuie să dezvolte politici contabile proprii care se aprobă de administratori. În cazul entităților care nu au administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au aobligația gestionării entității respective.

Conform Art. 7 (2), entitățile care au obligația să întocmească situații financiare anuale consolidate pot întocmi aceste situații fie potrivit reglemetărilor contabile, fie în baza Reglemenărilor contabile conforme cu Standardele Internațională de Raportare Financiara, aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglemetată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 286/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Conform secțiunii 1.3 „Categorii de entități raportoare”, o societate-mamă întocmește situații financiare anuale consolidate începând cu primul exercițiu financiar. Atunci când, la data bilanțului, un grup depășește sau încetează să mai depășească limitele a două dintre cele 3 criterii, acest fapt are incidență asupra aplicării derogărilor prevăzute de prezentele reglementări numai dacă acest lucru are loc în două exerciții financiare consecutive.

Potrivit aceluiași ordin, secțiunea 1.3. „Categorii de entități raportoare”, punctul 13 (1), o entitate analizează permanent, pentru fiecare dată a bilanțului, dacă a depășit, respectiv a încetat să depășească criteriile de mărime corespunzătoare. Potrivit punctului 13 (2), entitatea schimbă categoria în care se încadrează doar dacă în două exerciții financiare consecutive depășește sau încetează să depășească criteriile de mărime. Ca urmare, modificarea criteriilor de mărime nu determină automat încadrarea entității într-o nouă categorie. Potrivit pct.13 (3), prin două exerciții financiare consecutive se întelege exercițiul financiar precedent celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale și exercițiului financiar curent pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale.

Potrivit aceluiași ordin, secțiunea 1.3. „Categorii de entități raportoare”, pct. 14, în scopul aplicării prevederilor se reanalizează numărul de componente ale situațiilor financiare astfel:

o entitate care a întocmit situații financiare anuale prevăzute la pct.20 alin. (2) va întocmi situațiile financiare prevăzute la pct. 21 numai dacă în două exerciții financiare consecutive depășește limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute la punctul 9;

o entitate care a întocmit situațiile financiare anuale prevăzute la pct.21 va întocmi situații financiare anuale prevăzute la pct.20 alin. (2) numai dacă în două exerciții financiare consecutive nu depășește limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute la pct.9.

O analiză similară se efectuează și de către microentități.

Ca urmare, pentru întocmirea situațiilor financiare anuale, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute de prezentele reglementări se efectuează la sfârșitul exercițiului financiar, pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare ale exercițiului financiar precedent celui de raportare și a indicatorilor determinați pe baza datelor din contabilitate și a balanței de verificare încheiate la sfârșitul exercițiului financiar curent.

CAPITOLUL II

Prezentarea societății la DINASTY SRL

2.1. Scurt istoric

SC DINASTY SRL a fost infiintata in anul 1991, fiind inregistrata la Oficiul Registrului Comertului din Constanta sub nr. J13/2165/1991, COD FISCAL RO2748700 din data de 19.01.1993.

Capitalul social a societatii: 200 lei

Sediul societatii este in Eforie Nord, B-dul Republicii , nr.30, judetul Constanta, iar punctul de lucru este in localitatea Agigea, strada Nicolae Titulescu, nr. 77, judetul Constanta, avand autorizatie de functionare eliberata de primaria Comunei Agigea.

Societatea isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile romane si cu prevederile din statut.

Functionarea societatii este nelimitata cu incepere de la data inregistrarii la Registrul Comertului.

Obiectul de activitate al firmei SC DINASTY SRL este: TRANSPORTUL RUTIER DE MARFURI – 4941.

Societatea realizeaza transporturi de marfa pe teritoriul Romaniei, urmand sa se impuna si pe piata interna prin respectarea unor standarde care sa se defineasca ca si organizatie.

De-a lungul timpului, societateaa castigat respectul clientilor prin serviciile de calitate prestate. Deviza societatii este: ‘’ Pentru ca stim ca in transport cel mai important este timpul, iar timpul inseamna bani, ne straduim sa ajungem intotdeauna in timp util la destinatie’’.

2.2. Structura organizatorica a societatii

Structura organizatorica reflecta totalitatea relatiilor care se stabilesc intre compartimentele unei intreprinderi pentru ca aceasta sa isi realizeze obiectivele propuse.

ORGANIGRAMA SC DINASTY SRL

Societatea are un numar efectiv de 21 de angajati:

Administrator: 1

Economist: 1

Contabil: 1

Coordonator auto: 1

Inginer constructii: 1

Mecanic auto/utilaj: 6

Conducator auto: 9

Macaragiu: 1

2.3. Manualul de politici si practice contabile al SC DINASTY SRL

Informatii generale

Obiectivul manualului de politici contabile este de a stabili politicile, principiile si tratamentele contabile aplicate SC DINASTY SRL cu sediul in Eforie Nord, B-dul Republicii , nr.30, judetul Constanta, iar punctul de lucru este in localitatea Agigea, strada Nicolae Titulescu, nr. 77, judetul Constanta, inregistrata la ORC sub nr. J13/2165/1991, COD FISCAL RO2748700 numita in prezentul manual entitate, in scopul sporirii gradului de relevanta si incredere al situatiilor financiare precum si gradului de comparabilitate a acestor situatii financiare in timp dar si cu situatiile financiare ale altor societati.

Politici contabile

Politicile contabile reprezinta principiile, bazele, conventiile, regulie si practicile specifice aplicate de o entitate la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare anuale.

Conducerea entitatii SC DINASTY SRL a stabilit politicile contabile pentru operatiunile derulate, descries in prezentul manual. Aceste politici au fost elaborate avand in vedere specificul activitatii si strategia adoptata de enitate.

Organizarea si conducerea contabilitatii

SC DINASTY are obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, respective contabilitatea financiara, potrivit Legii Contabilitatii 82/1991, republicate, si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii. Contabilitatea, ca activitate specializata in masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si rezultatelor obtinute din activitatea persoanelor juridice si fizice trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si fluxurilor de trezorerie, atat pentru cerintele interne ale acestora cat si in relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditori financiari si comerciali, clientii, institutiile publice si alti utilizatori.

Contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala. Contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda nationala cat si in valuta, potrivit reglementarilor elaborate in acest sens.

Orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ.

Documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au inregistrat in contabilitate. Entitatea are obligatia sa efectueze inventarierea generala a elementelor de active si de pasiv cel putin o data pe an pe parcursul functionarii lor, in cazul fuziunii sau incetarii activitatii precum si in alte situatii prevazute de lege. Rezultatul inventarierii se inregistreaza in contabilitate potrivit reglementarilor contabile aplicabile. Documentele oficiale de prezentare a situatiei economico-financiare a entitatii sunt situatiile financiare anulale, stabilite potrivit legii, care trebuie sa ofere o imagine fidela pozitiei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea desfasurata.

Raspunderea si organizarea contabilitatii revine administratorului.

Prezentarea in situatiile financiare

Situatiile financiare vor prezenta urmatoarele informatii, pentru fiecare clasa de imobilizari corporale:

bazele de evaluare folosite in determinarea valorii contabile brute;

metodele de amotizare folosite;

duratele de viata utila;

valoarea contabila bruta si amortizarea cumulate ( impreuna cu pierderile acumulate din depreciere) la inceputul si sfarsitul perioadei;

reconciliere a valorii contabile la inceputul si sfarsitul perioadei, mentionandu-se: intrarile, cedarile, cresterile sau diminuarile din timpul perioadei rezultate din reevaluari si din pierderi din depreciere recunoscute sau reluate dinrect in capitalurile proprii, pierderile din depreciere recunoscute in profit sau pierdere, pierderile din depreciere reluate in contul de profit si pierdere, amortizarea.

Politici contabile privind imobilizarile financiare

Imobilizarile financiare cuprind actiunile detinute la entitatile affiliate, imprumuturile acordate entitatilor affiliate, interesele de participare, imprumuturile acordate enitatilor de care enitatea este legata in virtutea intereselor de participare, alte investitii detinute ca imobilizari, alte imprumuturi. In conturile de creante reprezentand imprumuturi acordate se inregistreaza sumele acordate tertilor in baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobanzi, potrivit legii. La alte imprumuturi acordate se cuprind garantiile si cautiunile depuse de entitate la terti. Daca sunt evidentiate in contul de creante imobilizate creantele aferente contractelor de leasing financiar, precum si alte creante imobilizate cu scadenta mai mare de 1 an, entitatea va prezenta in bilant la imobilizari financiare numai partea cu scadenta mai mare de 12 luni, diferenta urmand a fi reflectata la creante.

Imobilizarile financiare recunoscute ca active se evalueaza la costul de achizitie sau valoarea determinate prin contractul de dobandire a acestora.

Imobilizarile financiare se prezinta in bilant la valoarea de intrare mai putin ajustarile cumulate pentru pierdere de valoare.

Politici contabile privind creantele

Conturile de creante reprezinta sume datorate de clienti pentru bunuri sau servicii oferite in cursul normal al operatiunilor de activitate. Creantele include:

creante comerciale, care sunt sume datorate de clienti pentru bunuri vandute sau servicii prestate in cursul normal al activitatii;

efectele comerciale de incasat, acceptari comerciale, instrumente ale tertilor;

sume datoare de directori, actionari, angajati sau companii affiliate.

Efectele comerciale de incasar sunt obligatii formale evidentiale prin bilete la ordin. Efectele comerciale trebuie sa indeplineasca conditiile de forma si fond prevazute de legislatia in vigoare, fara de care validitatea lor poate fi contestata sau anulata. Efectele comerciale scontate neajunse la scadenta se inregistreaza intr-un cont in afara bilantului si se mentioneaza in notele explicative la situatiile financiare.

Creantele in valuta se inregistreaza in contabilitate atat in lei, la cursul de schimb de la data efectuarii operatiunilor comunicat de Banca Nationala a Romaniei, cat si in valuta. Operatiunile in valuta trebuie inregistrate in momentul recunoasterii initiale in moneda de raportare ( leu ), aplicandu-se sumei in valuta cursul de schimb dintre moneda de raportare si moneda straina, la data efectuarii tranzactiei.

Casa si conturi la banci

Conturile la banci cuprind:

valorile de incasat ( cecurile si efectele comerciale depuse la banci);

disponibilitatile in lei si valuta;

cecurile entitatii;

credite bancare pe termen scurt;

dobanzile aferente disponibilitatilor si creditelor acordate de banci in conturile curente.

Sumele virate sau depuse la banci ori prin mandate postal, pe baza de documente prezentate entitatii si neaparute inca in extrasele de cont, se inregistreaza intr-un cont distinct.

Conturile la banci se dezvolta analitic pe fiecare banca. Dobanzile de incasat, aferente disponibilitatilor aflate in conturi la banci se inregistreaza distinct fata de cele de platit, aferente creditelor acordate de banci in conturile curente, precum si cele aferente creditelor bancare pe termen scurt.

Dobanzile de platit si de incasat, aferente exercitiului financiar in curs se inregistreaza la cheltuieli financiare sau venituri financiare, dupa caz. Evidenta disponibilitatilor aflate in banci, casierie se tine distinct in lei si valuta. Operatiunile privind incasarile si platile in valuta se evidentiaza la cursul zilei comunicat de BNR.

La incheierea fiecarei luni, diferentele de curs valutar rezultate din evaluarea disponibilitatilor in valuta si a altor valori de trezorerie ( titluri de stat, acreditive, depozite pe termen scurt in valuta) la cursul de schimb comunicat de BNR, in ultima zi din luna, se inregistreaza in conturile de venituri sau cheltuieli, dupa caz.

Sumele depuse la banci si sumele in numerar puse la dispozitia personalului sau a tertilor, in vederea efectuarii unor plati in favoarea entitatii se evidentiaza in conturi distincte

Operatiunile financiare in lei sau valuta se efectueaza cu respectarea regulamentelor BNR si altor reglementari emise in acest scop.

2.4. Prezentarea principalilor indicatori economico-financiari

Calculul si analiza principalilor indicatori economico-financiari din perioada 2012 – 2014 – SC DINASTY SRL

Principalii indicatori economico-financiari sunt:

I Indicatori de lichiditate:

Indicatorul lichiditatii curente

Indicatorul lichiditatii imediate

II Indicatori de risc:

– Indicatorul gradului de indatorare;

– Indicatorul privind acoperirea dobanzilor

III Indicatori de activitate ( indicatori de gestiune );

IV Indicatori de profitabilitate.

I. Indicatorii de lichiditate ai SC DINASTY SRL din perioada 2012-2014:

* Indicatorul lichiditatii curente se calculeaza prin raportarea activelor curente (indicatorul capitalului circulant) la datoriile curente, astfel:

Pentru anul 2012:

Pentru anul 2013:

Pentru anul 2014:

Fig. 1 Indicatorul lichiditatii curente intre anii 2012 – 2014

Valoarea recomandata acceptabila pentru acest indicator este in jurul valorii de 2. Aceasta ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente. O lichiditate mai mica decat 1 rezulta un semnal negativ. Conform fig.1 se observa ca in anul 2012 lichiditatea a fost de 1.27, 2013: 1.42 si 2014 1.32, ceea ce inseamna ca entitatea isi poate acoperi datoriile de pana la un an din activele curente.

* Indicatorul lichiditatii imediate se calculeaza scazand din activele curente stocurile (indicatorul test acid), astfel:

Pentru anul 2012:

Pentru anul 2013:

Pentru anul 2014:

Fig. 2 Indicatorul lichiditatii imediate

Din informatiile prezentate rezulta ca pe parcursul celor 3 ani ( 2012, 2013 si 2014), societatea isi poate achita datoriile pe termen scurt atat pe seama numerarului aflat in casierie cat si a disponibilitatilor bancare si a plasamentelor de scurta durata. Acest indicator este unul dintre cele mai scurte si consevatoare deoarece are in vedere doar acele active care pot fi convertite cel mai usor in lichiditati exceptand stocurile si creantele.

II . Indicatorii de risc ai entitatii SC DINASTY SRL din perioada 2012 – 2014 sunt prezentati astfel:

Indicatorul gradului de indatorare – se calculeaza conform formulei:

* capitalul imprumutat – credite peste un an.

*capitalul angajat – capital imprumutat + capital propriu.

Acest indicator reflecta cat la suta este societatea indatorata atat in raport cu capitalul propriu, cat si in raport cu capitalul imprumutat. Daca acest indicator prezinta o valoare ridicata, firma prezinta un risc mai mare de a depinde de imprumuturile sau de datoriile comerciale angajate.

Indicatorul privind acoperirea dobanzilor – se calculeaza conform formulei:

Indicatorul privind acoperirea dobanzilor determina de cate ori societatea poate achita cheltuielile cu dobanda. Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia societatii este considerata mai riscanta.

III. Indicatori de activitate (indicatori de gestiune)

Pentru anul 2012, SC DINASTY SRL prezinta urmatoarele:

– Viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de trezorerie, astfel:

Conform acesteia, se poate vedea capacitatea societatii de a controla capitalul circulant si activitatile comerciale, precum si viteza de rotatie a stocurilor ( rulajul stocurilor ) care aproximeaza de cate ori atocul a fost rulat de-a lungul exercitiului financiar.

Numarul de zile de stocare indica numarul de zile in care bunurile sunt stocate in unitate.

– Viteza de rotatie a debitelor – clienti:

Aceasta calculeaza eficacitatea societatii in colectarea creantelor sale. Totodata poate exprima si numarul de zile pana la data la care debitorii isi achita datoriile.

– Viteza de rotatie a creditelor – furnizor: aproximeaza numarul de zile de creditare pe care entitatea il obtine de la furnizarii sai.

– Viteza de rotatie a activelor imobilizate evalueaza eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita cantitate de active imobilizate:

– Viteza de rotatie a activelor totale:

IV Indicatorii de profitabilitate – exprima eficienta entitatii in realizarea de profit din resursele disponibile.

a) Rentabilitatea capitalului angajat – reprezinta profitul investit in afacere

b) Marja bruta din vanzari