Managementul Activelor Si Performanta Activitatii Bancare la Grupul Piraeus Bank Romania

Managementul activelor și performanța activității bancare la grupul Piraeus Bank România

Cap 1 Managementul activelor bancare – parte integrata a procesului de gestiune a activităților din cadrul unei instituții de credit

1.1. Rolul și funcțiile unei instituții de credit în economie

1.1.1. Ce sunt activele bancare?

1.1.2. Necesitatea gestiunii activelor

1.1.3. Strategii de gestiune a activelor bancare

1.2. Operațiunile procesului bancar desfășurate de către o instituție de credit

1.2.1 Operațiuni bilanțiere active și pasive

1.2.2. Operațiuni extrabilanțiere

Cap 2 Analiza eficienței activității bancare

2.1. Planificarea și prognoza activității bancare

2.2. Profitabilitatea – fundament al conducerii bancare

2.3. Evaluarea performanțelor la nivelul unității bancare

2.3.1. Metode de analiză a eficienței bancare. Metode interne și semnalele pieței.

2.3.2. Determinarea și analiza indicatorilor de profitabilitate

2.4. Riscurile bancare și evaluarea performanțelor bancare prin intermediul ratingurilor

Cap 3 Studiu de caz: Analiza metodelor de gestiune a activelor aplicate în cadrul Piraeus Bank România

3.1. Prezentare Piraeus Bank România

3.2. Descrierea structurii de active bancare la Piraeus Bank România

3.2.1. Managementul operațiuniilor de creditare în cadrul Piraeus Bank România

3.2.2. Portofoliul de titluri al bancilor. Titlurile de stat la Piraeus Bank România

3.3. Categorii de risc privind activitatea de creditare a bancilor comerciale. Riscul de lichiditate la Piraeus Bank România

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Managementul activelor și performanța activității bancare la grupul Piraeus Bank România

Cap 1 Managementul activelor bancare – parte integrata a procesului de gestiune a activităților din cadrul unei instituții de credit

Rolul și funcțiile unei instituții de credit în economie

“Banca este o instituție financiară și de credit care desășoară o activitate complex și de un caracter special constând în efectuarea de operațiuni de încasări și plăți în numerar,depozitarea și fructificarea disponibilităților bănești ale clienților,efectuarea de deconturi si transferuri de sume prin intermediul conturilor bancare la/din ordinal clienților, mobilizarea și plasarea resurselor bănești disponibile, acordarea de credite. Organizarea circulației bănești, efectuarea de operațiuni pe piața bancară, etc. ”

Activitatea desfășurată de către o bancă are un caracter specific determinat de funcțiile pe care le indeplineste si de natura operațiunilor efectuate.

Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din țara noastră, “banca este acea persoana juridică autorizată să desfașuare, în principal, activități de atragere de depozitare și de acordare de credite țn nume și cont propriu. ”

La nivelul băncilor comerciale se indentifică următoarele funcții:

atragerea de disponibilități monetare prin oferta de titluri

condițiile de fructificare avantajoase din punct de vedere al:

remunerării

lichidității

siguranței

asigurarea unei circulații interne a instrumentelor de plată

acordarea de credite clienților pentru producție, investiții, comercializare pe diferite perioade și în diferite condiții

diversificarea ofertei de produse și servicii financiare

depozitarea (păstrarea în garanție) a diferitelor valori depuse la bănci.

Dintre activitățile de mai sus unele sunt rezultatul efectuării operațiunilor bilațiere de către bănci, altele generează și reflectă operațiuni în afara bilanțului și cunosc o tendință de creștere si diversificare.

Pentru instituțiile bancare, perioada deceniului 8 s-a caracterizat prin apariția și dezvoltarea unei revoluții în practica și teoria bancară. Un sistem teoretic de explicare a activității bancare bazate pe informație a aparut ți s-a dezvoltat rapid. Băncile s-au specializat în furnizarea de date care să rezolve problema generată de informația completă din piețele de investiție directă.

Drept urmare,în locul rolului instiuției de credit de creatoare de bani pe calea creditului, noua teorie ne arată băncile ca fiind producătorii informației necesare pentru facilitarea acordării creditelor de către deținătorii unui surplus de resurse celor care resimt lipsa acestora. Totul indica faptul că în prezent băncile sunt private ca fiind producatori de informație financiară.

În prezent cel mai important rol al băncilor îl reprezintă cel de sistem circulator al banilor în economie.

“În concluzie se poate afirma că rolul băncilor în prezent s-a nuanțat, accentual punându-se în special pe funcțiile de asigurare a informțiilor financiare și de transfer. Ele dețin în continuare o parte importanta a masei monetare,creează bani prin depozitele pe care le primesc, acționează ca intermediar la conversia depozitelor în instituții, creează informație superioară și reprezintă principalele instituții prin care este pusă în practică politica monetară.”

Ce sunt activele bancare?

Activele bancare reprezintă totalitatea disponibilităților aparținând băncii care asigură realizarea scopului general al gestiunii bancare si generează profit, în același timp activele sunt cele care generează riscul cel mai mare pentru bancă fapt pentru care gestionarea lor necesită a fi prudentă.

Activele bancare sunt grupate în bilanțul bancar amortizat cu Directiva Comunităților Economice Europene nr. 86/635/CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, astfel:

Casa, disponibilități la bănci centrale;

Efecte publice și alte titluri acceptate pentru refinanțarea la băncile centrale;

Creanțe asupra instituțiilor de credit;

Creanțe asupra clientelei;

Obligațiuni și alte titluri cu venit fix;

Acțiuni și alte titluri cu venit variabil;

Părți în cadrul societăților comerciale legate;

Imobilizări necorporale;

Imobilizări corporale;

Capital subscris nevărsat;

Acțiuni și părți proprii;

Alte cheltuieli;

Cheltuieli înregistrate în avans.

În structura Casei și disponibilităților la băncile centrale intră:

numerarul din casieria băncii format atât din banknote cât și din monede românești și străini care au un curs legal;

cecurile de calătorie cumpărate și netrimise emitenților spre încasare;

diponibilități bănești deținute în conturi la băncile romanești.

Efectele publice și alte titluri acceptate pentru refinanțare la băncile centrale sunt “reprezetate de acele titluri aflate în portofoliul unei bănci care îndeplinesc cerințele Băncii Naționale a Românieisau a băncii centrale din țara unde este implementată banca respectivă, de a fi acceptate drept garanție în cazulo unor împumuturi de refinanțare. ”

În cadrul acestei grupe de active bancare intră:

certificate de trezorerie și titluri de creanțe asupra organismelor publice emise în România;

titlurile acceptate pentru refinanțare de către banca central a țării în care este implementată banca.

Titlurile sunt înscrisuri care conferă deținatorilor drepturi depline asupra valorii sale. În cadrul acestei categorii sunt incluse:

valorile mobiliare;

titlurile de creanță negociabile;

titlurille de piață interbancară;

titlurile de stat precum certificateșe de trezorerie și bunurile de tezaur;

alte creanțe reprezentate printr-un titlu negociate pe piață.

Creanțele asupra instituțiilor de credit, cuprind totalitatea creanțelor indiferent de destinațiile lor actuale pe acre banca le are în portofoliul său. În cadrul aceste grupe intră:

depozitele la vedere,la termen și colaterale la Banca Națională A României;

depozitele la vedere,la termen și colaterale la bănci;

disponibilitățile din conturile de correspondent băncii;

creditele acordate băncilor;

valori primate în pensiune,etc.

“Pensiunea reprezintă o operațiune cambială, prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarului, cu conditia răscumpărării la termenul stabilit.”

Creanțele asupra clientelei cuprind toate creanțele deținute de bancă în portofoliul său asupra tuturor clienților,atât români cât și străini, alții decat instituțiile de credit. Această grupă cuprinde:

creanțele comerciale;

creditele de trezorerie;

creditele pentru echipament;

creditele pentru bunuri imobiliare;

creditele pentru export;

alte credite acordate clientelei.

Obligațiunile și alte titluri cu venit fix cuprind elementele de active care au caracteristicile titlurilor cu venit fix:

obligațiunile și alte titlui cu venit fix;

certificate de trezorerie și titluri de creanță asupra organismelor publice emise în România.

Imobilizările corporale sunt activele de natură materială reprezentate de construcții, terenuri și amenajări de terenuri, echipamente, mobilier, instalații tehnice, mijloace de transport, aparatură birotică, etc.

Imobilizările necorporale sunt active imobilizate de natură nematerială, reprezentate de fondul commercial al băncii, cheltuieli de constituire și alte imobilizari necorporale ale activității de exploatare și în afara activității de exploatare.

“ Alte active pot include investițiile unei bănci pe termen lung în titluri de capital, cum ar fi titlurile de capitaluri proprii și obligațiunile recapitalizate / netranzacționabile deținute în portofoliul de investiții pe termen lung al băncii – aceasta include incestțiile de capital în filiale, întreprinderi asociate și alte entități cotate și necotate. ”

O clasificare mai sintetică a activelor bancare ar putea fi sintetizată astfel:

Numerar în casierie și alte valori;

Numerar și rezervele în depozite B.N.R.;

Titluri;

Credite;

Active corporale și alte active.

Necesitatea gestiunii activelor

Principalele caracteristici ale activelor sunt:

Structura lor trebuie să corespundă legislației în vigoare. Datorită acestui aspect se va face corect gestionarea activelor față de normele de lichiditate, a necesităților pentru acorerirea riscului ratei dobânzii;

Să corespundă cerințelor de lichiditate a băncii. Activele lichide vor fi menținute în cantitățile estimate în conformitate cu politica și strategia de dezvoltare de către bancă;

Fiind singura sursă de profit a băncii ele trebuie să fie profitabile;

Creșterea riscului este determinată de creșterea probitabilității.

Din analiza acestor caracteristici reiese necesitatea gestionării activelor. Pentru a evita riscurile generate de modificarea ratelor de dobândă pe piață, necesitatea gestionării activelor se bazează pe relația lor cu pasivele după termen.

Necesitatea gestiunii activelor duce la creșterea probabilității și îndeplinirea scopului bancar,dar și la diminuarea pierderilor provocate de riscuri.

Întotdeauna gestiunea performantă a activelor va dorii să gasească un punct optim dintre risc și profitabilitate.

Dacă se va face o gestionare corectă, cheltuielile bancare excepționale vor fi diminuate.

Gestiunea activelor băncii este facută prin punerea în legătură directă a termenilor de scadență a activelor cu termenii de scadență a pasivelor.Dacă după termenul de scadență se va ajunge la necorelarea activelor și pasivelor atunci vor fi generate lipsuri de lichidități sau costuri ridicate din fluctuarea ratelor dobânzii.

Strategii de gestiune a activelor bancare

Gestiunea judicioasă a fondurilor cumulate a fost o problemă importantă pentru instituțiile bancare. Pe măsura dezvoltării băncilor, aceasta însemnând după începutul anilor ‘60, viziunea acestei gestiuni a evoluat vizibil. Dacă pâna atunci problema activelor și pasivelor se trata de către managementul băncilor diferențiat, mai târziu punctul de vedere asupra legăturii activelor și pasivelor a evoluat simțitor spre coeziunea și unitatea acestora.

Cele mai cunoscute metode de management ale activelor băncii care reflectă evoluția punctului de vedere asupra raportului active/pasive sunt:

Metoda fondului general.

Toate fondurile băncii, conform acestei metode, se consideră ca singura sursă, iar priorr cu pasivele după termen.

Necesitatea gestiunii activelor duce la creșterea probabilității și îndeplinirea scopului bancar,dar și la diminuarea pierderilor provocate de riscuri.

Întotdeauna gestiunea performantă a activelor va dorii să gasească un punct optim dintre risc și profitabilitate.

Dacă se va face o gestionare corectă, cheltuielile bancare excepționale vor fi diminuate.

Gestiunea activelor băncii este facută prin punerea în legătură directă a termenilor de scadență a activelor cu termenii de scadență a pasivelor.Dacă după termenul de scadență se va ajunge la necorelarea activelor și pasivelor atunci vor fi generate lipsuri de lichidități sau costuri ridicate din fluctuarea ratelor dobânzii.

Strategii de gestiune a activelor bancare

Gestiunea judicioasă a fondurilor cumulate a fost o problemă importantă pentru instituțiile bancare. Pe măsura dezvoltării băncilor, aceasta însemnând după începutul anilor ‘60, viziunea acestei gestiuni a evoluat vizibil. Dacă pâna atunci problema activelor și pasivelor se trata de către managementul băncilor diferențiat, mai târziu punctul de vedere asupra legăturii activelor și pasivelor a evoluat simțitor spre coeziunea și unitatea acestora.

Cele mai cunoscute metode de management ale activelor băncii care reflectă evoluția punctului de vedere asupra raportului active/pasive sunt:

Metoda fondului general.

Toate fondurile băncii, conform acestei metode, se consideră ca singura sursă, iar prioritățile acestor fonduri trebuie doar determinate. Chiar dacă simplitatea pentru luarea deciziilor este un punct forte, legatura dintre active și pasive este neglizată neținând cont de optimizarea lichidității băncii și corelarea scadențelor.

Băncile mari care au resurse considerabile utilizează cel mai des aceasta metodă.

Toate resursele bancare se pot gestiona după parametrii medii calculați, acestea fiind considerate echivalente după cost și posibilitatea lor de investire, formând un fond comun de finanțare indiferent de tipul lor. În acest proces se găsesc 2 priorități:

Prioritatea reglementară – în acest proces de formare a activelor prioritar este formarea și se menținerea celor cerute de legislație.

Prioritatea proprie – proiectul vizează finanțarea activelor pentru bancă sub diferite aspecte și este condiționat de strategia de dezvoltare a băncii.

Avantajele acestei strategii sunt constituite de :

Ușurința în implementare;

Simplitatea relativă;

Structura activelor formate prin această metodă corespunde normelor și strategiei interne a băncii privind prioritățile de finanțare a activelor.

Dezavantajele acestei strategii sunt:

Este imposibil ca fondurile de finanțare să se redirecționeze în active echivalente după cost, motiv pentru care se ia costul mediu al resurselor atrase în considerare. Din cauza ca banca nu poate analiza veniturile generate de proiecte aparte,activele pot avea un cost mai mic decât resursele procurate pentru finanțarea lor sau poate refuza proiecte profitabile dar neobservate în urma stabilirii prețului mediu la resurse atrase.

Pot să apară dezechilibre în lichiditate – necorelarea activelor cu pasivele după scadența lor este rezultatul unificării resurselor după termenul de scadență.aceasta expune instituțiile bancare la riscul den dobândă și generează problemele cu lichiditatea.

Metoda divizării surselor de fonduri sau metoda conversiunii resurselor.

“Metoda dată orientează banca să țină cont de structura resurselor în raport cu mărimea generală a obligațiunilor și în corespundere cu normele rezervelor obligatorii. Structura plasamentelor activelor se face în corespundere cu structura resurselor (figura 1.1.).”

Figura 1.1. Schema conversiunii activelor

SURSE DE TERMEN SCURT ACTIVE CU SCADENȚĂ MICĂ

SURSE PE TERMEN LUNG ACTIVE PE TERMEN LUNG

În categoria avantajelor aceste metode menționam:

Termenele fondurilor și activelor sunt coordonate;

Este permisă crearea în interiorul băncii mai multor centre lichiditate – profitabilitate;

Lichiditatea băncii se gestionează mai bine;

Dezavantajele acestei metode sunt constituite de:

Cunoașterea fiecărei surse necesitată de gestiunea complicată;

Crearea unui excedent de lichiditate și generarea diminuarii profitabilității băncii;

Resursele de finanțare pot fi independente de scopul lor de folosire.

Metoda științifică de gestionare a activelor sau Metoda modelării matematice

Aceasta metodă se bazează pe funcțiile lucrative ale plasamentelor și este orientată spre maximizarea profitului.

Avantajul strategiei este ca se rezolva mai multe probleme concomitent. Se pornește de la profitabilitatea băncii, în același timp orice component a activelor care generează profit băncii sau asigură generarea de alt activ este privit prin aspectul utilității lui pentru bancă.

Aceasta strategie consideră ca dezavantaje posibilitatea de a nu fi urmate restricțiile de reglementare și complexitatea calculelor necesare.

Formula generală pe baza careia se calculează:

P = ΣXiRi

unde:

P – profitul pe numărul plasamentelor;

Xi – suma plasamentului i;

Ri – rata dobânzii (rata profitului) pe fiecare plasament Xi.

i – plasamentele (valorile mobiliare pe termen scurt, valorile mobiliare investiționale, credite pe termen scurt, mediu, lung, specializate etc.).

Operațiunile procesului bancar desfășurate de către o instituție de credit

Aceste operațiuni constituie cea mai important pondere în activitatea băncilor comerciale în totalitatea activităților lor.

Operațiuni bilanțiere active și pasive

Operațiunile active ale băncilor se referă la angajarea resurselor acestor instituții având ca scop obținerea de profit și a realizarea funcțiilor statutare.

În viziunea lui Ilie Mihai „operațiunea de activ reprezintă actul prin care banca pune sau se obligă să pună la dispoziția clienților,fondurile solicitate sau îsi ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanției în favoarea acestora. Sunt asimilate operațiunilor de creditare, operațiunile de leasing și toate operațiunile de locație însoțite de opțiunea de cumpărare”.

Referitor la subiectul nostru „operațiunile active reprezintă în general procesul de plasare a fondurilor în diferite active purtătoare de dobânda pentru a optimiza profitul și pentru a reduce marja de risc,avand ca obiectiv diminuarea pirderilor”.

Cea mai importantă latură a procesului bancar desfășurat de instituțiile bancare este reprezentat de activitatea de creditare.Operațiunile active pot fi grupate în cadrul acestei activități astfel:

Operațiuni de creditare;

Operațiuni de plasament.

În cadrul operațiunilor de creditare întâlnim două categorii distincte:

Creditarea agenților economici;

Creditarea persoanelor fizice.

Creditele acordate agenților economici sunt analizate în funție de destinație:credite pentru realizarea unor active fixe și credite pentru activitatea de exploatare.

Creditele pentru procurarea de active fixe sunt acordate de obicei pe termen scurt și au o pondere redusă.

„Operațiunile active cu titluri sunt operațiuni de plasament ce constau în achiziția de efecte publice ( titluri de stat) și acțiuni, reprezentând o modalitate de valorificare a resurselor băncilor în vederea obținerii de profit din activitatea bancară. Legile bancare din diferite țări limitează participarea bănciloe la capitalul altor societăți, pe de o parte, iar pe de altă parte, le obligă la deținerea unor titluri cu grad sporit de lichiditate precum titlurile de stat.”

Operațiunile pasive reprezintă pentru instituțiile bancare operațiuni de atragere și constituire a resurselor.Principala componentă a activității cu pasive a băncilor comerciale o reprezintă depozitele și împrumutuirile de la clientela nebancară și de la instituțiile financiare.

“Dezvoltarea unei bănci depinde în mod fundamental de modul în care reușește să păstreze și să majoreze volumul resurselor atrase.”

Cele mai cunoscute operațiuni pasive sunt:

Constituirea depozitelor

Depozitul reprezintă suma de bani încredințată unei instituții bancare în următoarele condiții:

Suma să fie în totalitate ramburstă cu sau fără dobândă la un termen cuvenit de către deponent cu depozitarul;

Să nu se refere la transmiterea proprietății, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garanții.

De regula,depozitele bancare se formează din depunerilen pe termen ale clientelei contra unei dobânzi.Clasificându-se în funcție de durată depozitele pot fi la vedere și la termen.

Depozitul la vedere cuprinde totalitatea diponibilităților în contul curent de care titularul dispune în orice moment. Aceste depozite au o dobândă mai mică datorită posibilităților reduse ale băncilor de a dispune de aceste sume.

Depozitul la termen reprezintă disponibilitățile în cont de care titularel dispune după expirarea termenului de păstrare.La baza acestui depozit stă un contract în care sunt prevăzute suma, termenul, rata dobânzii, modul de acordare a dobânzii.

Rescontarea și lombardarea

Rescontarea reprezintă pentru instituțiile de credit o formă de împrumut de refinanțare acordat de BNR în schimbul cedării portofoliului de comerț de către împumutat.

Lombardarea este operațiunea prin care băncile obțin un credit pe termen scurt de la BNR. Acest credit este obținut în schimbul cedării portofoliului de efecte publice.

Constituirea capitalului propriu

Capitalul propriu al unei instituții de credit este format de regula din:

Capitalul social;

Fond de rezervă;

Fond de risc.

Capitalul social minim cu care se poate înfința o bancă de BNR prin normele emise de aceasta.Aportul la capitalul social este format numai din numerar.

Fondul de rezervă este constituit din profit.

Fondul de risc este constituit din profitul brut, profitul net sau alte surse conform hotărârii consiliului de administrație a băncii.

1.2.2. Operațiuni extrabilanțiere

Operațiunile extrabilanțiere sunt formate din:

Comisioane (au ponderea cea mai mare). Băncile acționează în numele și pentru contul clienților, în calitatea de intermediar.

Mandate – acestea vizează în principal administrarea portofoliului de titluri .

Garanții;

Obligașii anticipate;

Credite neperformante expirate;

Sume in litigiu aflate la instanțele de judecată etc.

Aceste operațiuni sunt generatoare de câștiguri, dar și de riscuri pentru managementul bacar,nu implică o majorare a resurselor bancare, deci nu au ca effect o majorare a plasamentelor și au mereu o tendința de creștere la nivelul băncilor comerciale.

Cap 2 Analiza eficienței activității bancare

2.1. Planificarea și prognoza activității bancare

În trecut, managerii de bănci dădeau o mai mare importanța problemelor curente – atragerea de depozite, estimarea lichidității, plasarea resurselor. Acum, planificarea și prognoza au câștigat mult în importanță.

Chiar dacă prognoza este inclusă în planificarea strategică, ea nu înseamna același lucru. Scopul prognozei este de a dimensiona ruta cea mai profitabilă a evenimentelor viitoare bazate pe logică și presupuneri,dar și pe metode obiective.

Prognoza arată unde este banca în prezent, în timp ce planificarea stategică lucrează cu viitorul deciziilor prezentate al băncii. Amândouă trebuie să arate ce să facă o bancă astăzi pentru a-și atinge scopurile în condițiile unui mâine nesigur.

Planificarea strategică dă posibilitatea instituțiilor de credit să aleagă diferite căi de acțiune în care își vor asuma riscuri.

Pentru ușurarea scopului urmărit, prin planificarea strategică trebuie să se studieze patru întrebări fundamentele:

Care este situația băncii în prezent?

Care sunt obiectivele băncii în viitor?

Cum ar vrea conducerea să arate banca în viitorii 5 ani?

Cum va ajunge managementul la această dorită poziție?

Activitatea de planificare trebuie să cuprindă obiectivele majore ale băncii referitoare la: dezvoltarea managementului și a structurilor organizatorice, obiective financiare, obiective de capital,obiective operaționale etc.

Pe baza unor proceduri proprii de planificare,ce pot fi revizuite anual și puse la dispoziția centrelor de activitate, este organizat procesul de planificare

2.2. Profitabilitatea – fundament al conducerii bancare

În cadrul sistemului bancar, factorul determinant este profitabilitatea, de care depinde evoluția viitoare,consolidarea și dezvoltarea poziției băncii în cadrul strategiilor și politicilor bancare. Indicatorul care reflectă eficiența întregii activități este profitul brut.Acesta influențează toți factorii cantitativi și calitativi ce au un impact direct sau indirect supra veniturilor și cheltuielilor.

„Profitabilitatea este un concept managerial ce are ca obiect evaluarea rezultatelor activității băncii din punctul de vedere al eficienței atît pe ansamblu, cât și pe diferite componente manageriale. Privită conceptual ,profitabilitatea reprezintă modalitatea de realiyare a scopului fundamental al activității băncii, de maximizare a profiturilor în condiții de minimizare a riscurilor”

Acest concept de profitabilitate își are originile în principiile contabilității de gestiune.Scopul acesteia este de a împartții cheltuielile entitășilor economice purtători de costuri și centre de cost. Specificul activității bancare este scos în relief pe de o parte de multitudinea de produse și servicii non material, iar pe de altă parte de extinderea obiectivelor contabilității de gestiune și particularizarea analizei de aflare a costurilor unitare determinată de structura organizatorică tip rețea a băncilor.

Centrul de profit este o entitate de sine stătătoare din cadrul activității bancare prin intermediul căruia se realizează venituri. Din punct de vedere al rezultatelor contabile, acesta nu trebuie în mod necesar să fie eficient. Banca poate păstra în funcțiune aceste unități neprofitabile pentru a se menține pe piață. De asemenea, banca poate să accepte să mențină relații cu un client neprofitabil, dacă acesta are are o poziție strategică pe piața zonală.

Centrele de cost sunt componente de sine stătătoare ale activității instituțiilor bancare dar nu participă direct la generarea de venituri,deci sunt consumatoare de venituri.

Profitabilitatea,strâns legată de activitatea de planificare, este realizată în mod practic în determinarea de profit al bugetului de venituri și cheltuieli. Maximizarea profitului este rezultzat în urma implementării obiectivelor strategice și presupune alegerea soluției optime pentru realizarea obiectivelor concrete ale activității ce se desfașoară în fiecare unitate a instituției bancare.

„Principiile profitabilității includ viziunea asupra acoperirii plasamentelor cu resurve proprii la nivelul fiecărei unități a băncii organizate ca centru de profit.”

Într-o bancă exintă în orice moment unități care au plasamentele proprii mai mici decât resursele atrase și unități în care plasamentele sunt peste resurse.

În viziunea noțiunii de profitabilitate, organizarea evidenței de gestiune presupune folosirea mai multor modele,dar și schimbări mai mult sau mai puțin formale în cadrul structurii organizatorice a băncii.

„Structura cheltuielilor și a veniturilor sistemului bancar poate fi evaluată prin calcularea și analizarea provizioanelor penzru credite, marja de dobândă raportată la veniturile brute din dobândă, veniturile din investiții la investișii și cheltuielie de regie la veniturile brute.”

2.3. Evaluarea performanțelor la nivelul unității bancare

Elementul de bază al strategiilor bancare îl reprezintă realizarea nivelurilor proiectate ale bugetului de venituri și cheltuieli.Acesta se concretizează în calcularea unui set de indicatori ce definesc la un moment dat situația economico-financiară a unei institușii bancare. Practica bancară a delimitat, în funcție de obiectivele de analiză avute în vedere, mai multe tipuri de indicatori de apreciere a activității. Sunt organizați și structurați în așa fel încât să fie asigurată compatibilitatea cu nivelurile cuprinse în strategie sau în planurile anuale, dar și cu nivelul indicatorilor realizat într-o perioadă anterioară.

La dispoziția analiștilor nu sunt pune datele necesare de către sistemul informațional bancar pentru a se putea realiza o analiza comparativă a nivelului indicatorilor cu realizările altor entități bancare care au aceleși caracteristici de volum, număr de unități, cifră de afaceri și orientare pe piață.

“ În ceea ce privește analiza profitabilității la nivelul unei entități bancare, se utilizează în general un model ce are în vedere relația dintre profit și risc și care măsoară performanțele unei bănci și expunerea acesteia prin intermediul unui set de indicatori specifici.”

Cel mai important indicator care face parte din acest model este rentabilitatea capitalului(ROE).

2.3.1. Metode de analiză a eficienței bancare. Metode interne și semnalele pieței

Maximizarea valorii investiției proprietarilor în bancă este obiectivul managementului bancar.

Cel mai bun indicator al valorii investițiilor proprietarilor în bancă îl reprezintă prețul de pe piață al acțiunilor.Prețul plătit de bancă pentru riscurile asumate dar și valoarea câștigurilor obținute sunt principalele sunt rezultatele acestui indicator.

Întrucât cele mai multe acțiuni nu sunt tranzacționate la bursă acest indicator nu este pus în practică în domeniul bancar chiar dacă valoarea unei acțiuni este cel mai sintetic indicator al prețului investiției proprietarilor în instituiile bancare.

Pentru a permite evaluarea eficienței băncilor această situație impune considerarea unor indicatori.

Calculul indicatorilor de eficiență este necesar din următoarele motive:

Permite compararea indicatorilor realizați, aferenți perioadei analizate, cu cei planificați/stabiliți de către managemenmtul băncii prin bugetul de venituri și cheltuieli și planul de afaceri al băncii și stabilirea abaterilor (pozitive sau negative), a cauzelor care le-au generat și a masurilor care trebuie întreprinse în viitor;

Permite compararea rezultatelor obținute cu cele ale altor bănci similare, cu media pe sistemul bancar sau cu cele înregistrate de bancă în perioadele anterioare și ajută la stabilirea punctelor tari și a celor slabe ale societății bancare.

Prin bănci similare se înțeleg acele bănci care au aceiași mărime (active) și care își desfațoară activitatea pe piețe ce pot fi comparate. Este dificil, chiar imposibil de a identifica bănci similare.

2.3.2. Determinarea și analiza indicatorilor de profitabilitate

“Analiza performanței economico-financiare a unei bănci trebuie realizată și cu ajutorul unor indicatori (rate procentuale) calculați ca raport între principalele elemente component ale profitului bancar.”

Analiza bazată pe indicatori i se acordă o atenție deosebită de către bancheri. Indicatorii sunt instrumente foarte utile și trebuie utilizați cu judecată și precauție.Ei nu oferă raspunsuri complete despre rezultatele finale ale băncilor. Din acest motiv trebuie efectuată o evaluare a operațiunilor și a managementului unei bănci pentru a se face o verificare a indicatorilor profitabilității.

“Nevoia de a genera profituri stabile și ascendente implică și nevoia de a gestiona riscurile.Managementul datoriilor – activelor a devenit un model universal acceptat pentru managementul profitabilității(riscului). Întrucât capitalul și profitabilitatea sunt în strânsă legatură obiectivul cheie al managementul activelor-datoriilor este asigurarea unei profitabilități susținute, astfel încât o bancă să-și potă menține și majora resursele sale de capital. Marjele de dobândă pot fi influențate în mod negative de lipsa gestionării eficiente a riscului de credit.”

Principalii indicatori care exprimă profitabilitatea băncii sunt:

Rentabilitatea activelor(ROA)= *100

Este un indicator de apreciere a performanțelor bancare.Acesta măsoară profitabilitatea activelor băncii și o pune în evidență prin profitul net obținut pe unitatea monetară de activ.

“Se apreciează că această rată a rentabilității este cea mai bună măsură a eficienței bancare, pentru că exprimă direct rezultatulo obținut prin managemetul specific al intermedierii bancare și prin optimizarea operațiunilor active, în funcție de un volum de resurse date.”

Rentabilitatea capitalului propriu(ROE)=*100

Aceasta reflectă nivelul mediu de recuperare a capitalului investit de acționari,fapt pentru care aceștia urmaresc evoluți lui .

Acest indicator poate fi descompus printr-un model de forma:

ROE=**

Se urmărește ca acest indicator să fie mai mare decât rata medie a dobânzii.

Rentabilitatea capitatului social=*100

Indicatorul acesta reprezintă pentru acționari un punct de reper important pentru că exprimă gradul de remunerare și a acțiunilor emise de bancă.

Rata profitului brut=*100

Rata profitului net=*100

Cei doi indicatori arată procentul în care veniturile obținute de instituțiile bancare repreziontă profit. Eficiența activității desfășurate de bancă este mai bună dacă dacă acești indicatori au valori mai mari.

Mărimea indicatorilor depinde de două elemente:

Raportul dintre veniturile și cheltuielile bancare, care reflectă efeortul băncii de a maximiza veniturile și de a minimiza volumul cheltuielilor necesare pentru obținerea acestora;

Structura veniturilor și costurilor bancare (valori reduse ale ratelor profitului pot reflecta,de exemplui,un portofoliu de plasamentecare aduc venituri mici sau medii în timp ce resursele sunt atrase la costuri mari).

Rata rentabilității=*100

Acest indicator dacă are o valoare mai mare înseamnă că eficiența activității bancare și a eforturilor depuse de personal este bună.

Multiplicarea capitalului=*100

Indicatorul mai poartă numele de efect de pârghie.Pornind de la un anumit voplum al capitalurilor proprii acesta reflectă gradul de dezvoltare a afacerilor unei bănci.

“Acest indicator variează invers proporțional cu ponderea capitalurilor proprii în totalul pasivelor bancare deoarece cu cât ponderea acestora este mai mare, cu atat efectul de pârghie este mai mic.”

Dacă capitalurile proprii au o pondere mică în totalul pasivelor bancare înseamna că expunerea la risc a băncii este mai mare.

Marja dobânzii=*100

“Marja de dobândă reprezintă diferența dintre dobânda activă și dobânda medie pasivă,exprimate procentual, și pune în evidență politica băncii în acest domeniu precum și modul de gestionare a activelor și pasivelor purtătoare de dobânzi.”

Pentru o activitate profitabilă și un management bun al activelor și pasivelor, acest indicator trebuie să ajungă la o valoare mare.

Costul activității=*100

Acest indicator pentru a reflecta o activitate bancară eficientă trebuie să aibă o valoare cât mai redusă.

Rata utilizării activelor=*100

Mărimea acestui indicator depinde de nivelul ratelor de dobândă de pe piață și de structura și profitabilitatea activelor bancare.

Remunerarea activelor=*100

Înainte de aplicarea cotei impozitului pe profit,acest indicator reflectă gradul în care activele băncii sunt remunerate prin obținerea de profit brut.

„Acest indicator oferă o bază buna de comparație a fecicienței activității bancare mai ales între bănci din țări diferite și care au,conform legislației fiscale naționale,cote diferite de impozit pe profit.”

Productivitatea muncii=*100

Acest indicator exprimă volumul cifrei de afaceri pe salariat realizată într-o anumită perioadă.

„ Indicatorii de performanță bancară arată cum stă banca la un moment dat, ceea ce permite ca managerii să ia masuri în consecința, de păastrare a performanței dacă indicatorii sunt pozitivi, sau de imbunatățire a performanței dacă indicatorii nu sunt la nivelul la care banca i-a propus.”

2.4. Riscurile bancare și evaluarea performanțelor bancare prin intermediul ratingurilor

Ca orice activitate, și cea bancară este supusă riscurilor, dintre cele mai diverse. Ele sunt permanente, însoțesc toate afacerile băncii și se produce sau nu în funcșie de condițiile care i se creează.

În viziunea lui Ion Nițu riscul reprezintă “probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere.”

Autoritatea de supraveghere din România împreuna cu reglementările noului Acord de la Basel a elaborat un proiect de reglementări interioare făcute să contribuie la administrarea riscurilor din activitatea instituțiilor bancare,cum ar fi riscul de credit,riscul de lichiditate ,riscul operațional și riscul reputațional dar și riscurile derivate acestora.

Atât băncile cât și unitățile acestora trebuie sa identifice riscurile și să le evalueze, să țină cont de toate activitățile desfățurate dar și de apariția unor noi activități. Factorii interni(complexitatea structurii organizatorice,natura activității desfășurate) și factorii externi(condiții economice, progrese tehnologice) ajută la realizarea identificării și evaluării riscurilor.

Riscul de credit reprezintă riscul care înregistrează pierderi sau cel care nu realizează profitul estimat, rezultat al neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către contrapartidă.

Fiecare instituție bancară dispune de proceduri proprii integrate măsurilor stabilite de Banca Națională a României pentru limitarea riscului de credit.

Factorii care pot genera riscul de credit sunt:

Insuficiența fluxurilor de venituri obținute de împrumutat care sa-i permită achitarea ratelor și a dobânzilor la termenele cuvenite cu banca;

Deteriorarea mediului economic sau al afacerilor împrumutatului care au condus la nerelizarea previziunilor avute în vedere la negocierea și contractarea creditului;

Modificarea condițiilor de pe piețele interne și externe;

Apariția unor evenimente neprevăzute;

Calitatea și moralitatea managementului împrumutatului;

Blocajul financiar;

Calitatea personalului bancar;

Supracreditarea unui proiect sau a unei afaceri.

Riscul de lichiditate este caracterizat prin înregistrarea de pierderi sau nerealizarea profiturilor estimate rezultate din imposibilitatea băncilor de a-și onora obligațăiile de plată pe termen scurt.

Banca Națională a României a stabilit o serie de reguli prudențiale pentru limitarea riscurilor de lichiditate la care ar putea fi expuse societățile bancare.

Cele mai folosite tehnici folosite de bănci pentru eliminarea riscului de lichiditatea sunt: atragerea depozitelor de la populație,crșterea fondurilor proprii, asigurarea unor proceduri asiguratorii de refinanțare în caz de necesitate,etc.

Riscul operațional reprezintă ”riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care este determinat de factori interni(derularea neadecvatp a unor activități interne, existența unui personal sau a unor sisteme necorespunzătoare etc.) sau de factori externi(condiții economice, schimbări în mediul bancar,progrese tehnice etc.)”.

Pentru administrarea riscului operațional se dispun următoare proceduri de către bănci:

Proceduri de evaluare;

Proceduri de monitorizare;

Proceduri de reducere a riscului

Riscul reputațional este “riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea băncilor”.

La evaluarea acestui risc, în domeniul social, banca trebuie să țină seama de de carul legal și de reglementare. Acesta o poate afecta și ca urmare a publicității negative facută persoanelor din parteneriat.

Principalul obiectiv al băncilor îl reprezintă optimizarea profiturilor.Pentru un sistem eficient și dinamic trebuie obținute performanțe cât mai mari.

Performanța poate fi definită ca “fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activitații unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natura și un trend normal de creștere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta”.

În categoria indicatorilor de performanță intră indicatorii de rating bancar deoarece performanța unei bănci provine și din poziția ocupată în cadrul sistemului bancar de către bancă prin acești indicatori.

Cu ajutorul ratingului se determină gradul de încredere pe care îl au deponenții bancari față de băncile comerciale.

Poate avea o serie de efecte favorabile:

Se determină gradul rentabilității activității unei bănci față de alte bănci cu ajutorul poziției sale în rating;

Pentru bănci poziția în rating reprezintă modul în care ele au fost apreciate de către analiști;

Provoacă concurență. Băncile cu o poziție joasă doresc să își ridice ratingul și cele cu o poziție înaltă doresc să își mențină poziția.

Pot să apară și dezavantaje:

Sunt utilizate date din bilanțul bancar care nu includ riscurile;

În nici un rating nu sunt incluși toti indicatorii care cuprind toată activitatea bancară;

Datele utilizate de rating sunt cele prezentate de bancă și nu sunt întotdeauna obiective.

În practica bancară cela mai cunoscut sisteme de rating bancar sunt cele din Statele Unite – CAMEL- și sistemul uniform de rating bancar din România – CAAMPL.

În anii ’80 s-a a fost introdusă în SUA, ca un raspuns la criza care a afectat un număr mare de bănci, utilizarea de ratinguri.Fiecare bancă este evaluată sub șase aspecte definitorii pentru activitatea sa:Capital, Assest (active), Management (conducere), Earnings (profitabilitate), Liquidity (lichiditate), Sensitivity (senzitivitatea la riscul de piață).

Ele se acordă în fiecare an după verificarea periodică realizată de autoritășile americane.

CAMELS este utilizat nu numai în țările cu structuri de supraveghere bine dezvoltate, ci și în economii emergente.

În România s-a implementat în anul 1999 un sistem de rating inspirat din sistemul american. Acesta clasifica băncile în cinci categorii de rating(1 – cel mai bun, 5 – cel mai slab) sub influența unor indicatori care se referă la:capital, active, management, profitabilitate și lichiditate.

Mai târziu sistemul a fost perfecționat adăugându-se o componentă și luând denumirea de CAAMPLS (Capital, Acționari, Active, Management, Profitabilitate, Lichiditate, Senzitivitatea) care se urmărește lunar.

Aceste componente reflectă performanțele unei bănci în conformitate cu legislația și reglementările în vigoare.

Criteriul de bază pe care relizează stabilirea ratingului este reprezentat de evaluarea componentelor specifice. În acest mod, fiecare bancă primește câte un rating pentru fiecare indicator de analiză, pentru fiecare componentă CAAMPL și în final un rating compus și un scor final ce reprezintă punctajul total acordat indicatorilor ce definesc elementele CAAMPL. Ratingurile aferente componentelor CAAMPL sunt periodic actualizate în urma acțiunilor de inspecție la sediul băncilor.

Rating compus pentru sistemul bancar se stabilește pe baza datelor agregate ale indicatorilor economico-financiari și de prudență bancară.

Cap 3 Studiu de caz: Analiza metodelor de gestiune a activelor aplicate în cadrul Piraeus Bank România

3.1. Prezentare Piraeus Bank România

Piraeus Bank a intrat pe piața bancară românească în anul 2000 prin achiziționarea de către Piraeus Bank Group din Grecia a 99. 98% din acțiunile Băncii de Credit Pater (2 sucursale). Primul obiectiv important a fost atragerea persoanelor cu pregătire și experiență în domeniu, capabile să îmbrațișeze valorile și viziunea băncii și să contribuie în mod decisiv la implementarea acestora.
Anul 2001 a adus pentru Piraeus Bank consolidarea pe piața de profil, prin inaugurarea departamentului corporate banking și prin lansarea cardurilor VISA.
În perioada 2002-2003, banca a dezvoltat segmentul corporate și a lansat creditele ipotecare pentru persoane fizice.
Perioada 2004-2006, s-au dezvoltat puternic segmentele de retail și SME prin lansarea de produse de împrumut și de economisire. Piraeus Bank România a cunoscut în 2007 o dezvoltare rapidă care a contribuit la creșterea cotei de piață și la consolidarea poziției băncii pe piața bancară din România.
În 2008 strategia băncii a avut ca principale direcții extinderea rețelei de sucursale, lansarea de noi produse și o abordare flexibilă, transparentă și personalizarea relației cu clienții săi. La sfârșitul acestui an, Piraeus Bank România avea o rețea de 180 de sucursale, atât în orașele mari cât și în orașele medii. Numărul clienților a crescut cu 53%, profitul brut a fost cu 132% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2007, volumul depozitelor a înregistrat o creștere de 82% în ciuda pieței locale, iar volumul creditelor a crescut cu 44%.
În 2009 Piraeus Bank România, datorită contextului economic, și-a redus ritmul de extindere a rețelei și a continuat să atragă depozite, însă nu a neglijat activitatea de creditare.
Anul 2010 a fost cel în care Piraeus Bank a împlinit 10 ani de activitate bancară în România. Începutul anului a fost marcat de inaugurarea noului sediu care are 15 etaje și o suprafață totală de 14. 320 mp, fiind situat în zona de N a capitalei, în PiațaVictoriei.
În Noiembrie 2010 Piraeus Bank România a semnat un parteneriat cu o durată de 2 ani cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) pentru selecția, sprijinirea și pregătirea Echipei Olimpice a României în vederea participării la cea de-a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice de la Lordra, 2012.

În prezent, Piraeus Bank România are o rețea de peste 180 de sucursale, atât în orașele mari cât și în orașele medii.

Principalele obiective pe termen mediu ale Piraeus Bank Group sunt: păstrarea unui echilibru între creșterea creditelor și a depozitelor, obținerea unei eficiente ridicate și păstrarea calității activelor. Piraeus va continua să își concentreze atenția asupra segmentelor ÎMM și retail, unde își are expertiză, valorificandu-și tânăra rețea de sucursale, atât în Grecia, cât și în afara acesteia.

Direcția fundamentală a politicii Grupului în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane se bazează pe un management efcient al acestora, ducând la crearea unei echipe de personal bine pregătite și dedicate, capabile să funcționeze în mediul bancar competitiv al UE.

Piraeus Bank Group, combinând dezvoltarea afacerilor și responsabilitatea socială, își susține sistematic relațiile cu partenerii săi sociali prin acțiuni specifice, în timp ce un accent deosebit este pus pe protecția mediului înconjurător. Piraeus Bank recunoaște că sursele de energie nu sunt inepuizabile și că ar trebui folosite într-o manieră responsabilă.

Contribuția băncii la protejarea mediului are două dimensiuni. Cea internă, care se referă la eforturile băncii de a diminua impactul său operațional asupra mediului și cea externă, care releva eforturile băncii de a crește gradul de conștientizare a clienților săi și de a promova investițiile ecologice. Piraeus Bank și-a construit o prezenta importanță în domeniul Green Banking cu o sucursală specială GREEN BANKING și produse de creditare pentru RES, economisirea energiei, gestionarea deșeurilor, transportul "verde", agricultura organică, ecoturism-agroturism și produse chimice "verzi".

3.2. Descrierea structurii de active bancare la Piraeus Bank România

3.2.1. Managementul operațiuniilor de creditare în cadrul Piraeus Bank România

Pentru a raspunde soliciărilor persoanelor fizice dar și celor juridice și pentru a face fața cerințelor dezvoltării acestora, băncile comerciale și-au diversificat tehnicile de creditare în funcție de profilul si posibilitățile lor de creditare. Astfel băncile comerciale au renunțat la o serie de operațiuni specifice pe care le-au cedat unor instituții specializate.

În creditarea persoanelor fizice băncile își orientează tehnica de creditare în funcție de cerințele efective ale clienților.

Categoriile de cheltuieli ale populației pe care se axează creditele acordate de băncile comerciale sunt :

Locuințele;

Bunurile de lungă folosință;

Cheltuielile curente.

Creditele pentru locuințe sunt găsite într-o gama foarte variată implicând implicând intevenția unor instituții de credit ipotecar care își procură resursele de pe o piață specială de capital și care efectuează recreditarea.

Creditele pentru bunuri de folosință îndelungată se acordă de către băncile comerciale cu mai multe facilități. Sursa de rambursare la scadență a ratelor datorate este asigurată de gajarea bunurilor de referință și implicit prin regularitatea veniturilor debitorului.

Pentru creditarea cheltuielilor curente, instituțiile bancare au dezvoltat forme specifice adecvate necesităților persoanelor particulare sau familiilor.

În continuare vom prezenta Politica de creditarea a persoanelor fizice în cadrul rețelei de unități operative a Piraeus Bank România, eleborată conform procedurei.

Pentru început este necesar să detaliem o serie de abrevieri pe care le vom utiliza pe parcurs,pentru a facilita înțelegerea acestui studiu:

-Piraeus Bank Romania denumita in continuare ca “Banca” sau “PBR”;

-Comitetul Executiv denumit in continuare “ExCo”.

În cadrul PBR întâlnim următoarele tipuri de credite acordate persoanelor fizice:

Credite pentru investitii imobiliare – orice credit acordat unei persoane fizice care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

este garantat cu ipotecă imobiliară,

este acordat în scopul:

dobândirii ori menținerii drepturilor de proprietate asupra unui teren și/sau unei construcții realizate sau care urmează a fi realizate sau

reabilitării, modernizării, consolidării sau extinderii unei construcții sau

viabilizării unui teren sau

refinanțării unui credit pentru investiții imobiliare.

Credite de consum – orice credit acordat persoanelor fizice, care nu face parte din categoria creditelor pentru investiții imobiliare.

Refinanțare – orice împrumut acordat pentru rambursarea datoriilor existente ale unui client la o altă instituție de credit sau la PBR, cu sau fără sumă suplimentară.

Excepții – se referă la acordarea unei facilități de credit unei persoane fizice care nu îndeplinește condițiile standard de aprobare.

Principiile generale pe care se bazează operatorii de credite de la PBR în momentul acordării creditelor sunt:

PBR acordă credite persoanelor fizice, tinând cont cel puțin de urmatoarele principii generale de creditare: criterii de eligibilitate, scorare, grad de îndatorare și istoric de creditare.

PBR nu va accepta aplicații de creditare și nici nu va acorda facilități de creditare sau înregistra angajamente, decât dacă acestea sunt în conformitate cu regulamentele locale și dispozițiile autoritaților monetare, autorităților de supraveghere și reglementare și ale altor autorități locale.

PBR acordă împrumuturi garantate printr-o ipotecă imobiliară având în vedere un grad minim de acoperire cu garanții.

PBR se adresează cu precadere debitorilor care nu sunt expuși la risc valutar.

Solicitările de creditare având expuneri pe mai multe linii de activitate, inclusiv leasing, sunt analizate și aprobate, luând în considerare principiul debitorului unic.

PBR a poate aproba excepții pe baza criteriilor menționate în Politica de aprobare a creditelor. Excepțiile sunt aprobate de către autoritatea competentă.

PBR acordă facilități de creditare persoanelor fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

Rezidență și cetățenie: oricare;

vârstă: minimum 18 ani la data acordării facilității de creditare;

stabilitate profesională: minimum 6 luni vechime totală în câmpul muncii în ultimii 3 ani. Aplicanții care nu obțin niciun venit nu sunt eligibili.

categoriile de venit, precum și procentele de ajustare aferente, determinate pe baza caracterului de continuitate și permanență, sunt menționate în Anexa 1 – Coeficientul de ajustare pe categorie de venituri.

Nivelul maxim al gradului de îndatorare este calculat pentru fiecare persoană fizică, însă fără a depăși nivelul maxim impus de reglementările BNR.

În cazul modificărilor contractuale ce nu implică acordarea de sume suplimentare (de exemplu: refinanțare, reînnoire limite acordate, reîntregirea facilităților deținute, ajustarea condițiilor inițiale etc.), nivelul gradului de îndatorare curent trebuie păstrat.

Pentru evaluarea profilului clientului PBR trebuie să realizeze evaluarea profilului (scorarea) împrumutaților. Nu se evaluează bonitatea co-platitorilor și garanților personali și ipotecari.

Istoricul de creditare se verifică de către ofițerii de credite din cadrul PBR pentru toți aplicanții. Facilitățile de creditare nesecurizate sunt respinse dacă cel puțin unul din criteriile de mai jos sunt îndeplinite:

credite scoase în afara bilanțului;

credite închise prin vânzarea datoriei.

Gradul minim de acoperire cu garanții se calculează în funcție tipul se calculează în functție de tipul de credit acordat:

Credite de consum:

pentru creditele in LEI – nu există obligativitatea asigurării unui grad minim de acoperire cu garanții;

pentru creditele denominate în valută ori indexate la cursul unei valute – gradul de acoperire cu garanții reale și/sau personale trebuie să fie de minimum 133% din valoarea creditului (cu excepția facilităților de creditare de tip revolving, a căror valoare nu depășește de 3 ori nivelul veniturilor nete lunare și nici limita de 30.000 EUR, unde nu există obligativitatea respectării unui anumit grad minim de acoperire cu garanții).

Credite pentru investiții imobiliare:

pentru creditele in LEI: 117,65%;

pentru creditele denominate intr-o monedă straină sau indexate la cursul unei monede străine, dacă împrumutatul obține venituri eligibile denominate ori indexate la moneda creditului: 125%;

pentru creditele denominate în euro, dacă împrumutatul nu obține venituri eligibile denominate sau indexate la moneda creditului: 133,33%;

pentru credite denominate în alte monede straine, dacă împrumutatul nu obține venituri eligibile denominate sau indexate la moneda creditului: 166,67%.

Nota: În cazul creditelor pentru investiții imobiliare garantate integral sau parțial de stat, gradul minim de acoperire cu garanții va fi cel impus de reglementările legislative aferente respectivelor credite garantate de stat.

Cea mai importantă condiție pentru obținerea refinanțării este ca aplicanții sa nu înregistreze restanțe mai mari de 30 de zile la data aplicării.

Pot fi exceptate de la aplicarea unuia sau a tuturor principiilor de creditare descrise mai sus urmatoarele:

credite acordate persoanelor fizice cu destinație finanțarea studiilor, acoperirea cheltuielilor de natura medicală ori a cheltuielilor legate de deces;

credite garantate pe întreaga perioadă de derulare cu garanție de tip depozit colateral constituit la PBR, pentru sumele efectiv acoperite de o astfel de garanție;

operațiuni de înlocuire (restructurări) efectuată de catre PBR, din considerente de dificultăți financiare ale debitorului;

credite care se rambursează din subvenții la care debitorul este îndreptățit potrivit legislației aplicabile, în limita acestor subvenții.

Aprobarea facilitătilor de credit acordate persoanelor fizice se realizează conform competențelor de aprobare stabilite în Politica de Aprobare a Creditelor.

PBR asigură aplicarea acelorași principii de creditare în cazul solicitărilor de credit inițiate prin intermediul unor terți, cum ar fi intermediari de credit (Brokeri).

3.2.2. Portofoliul de titluri al bancilor. Titlurile de stat la Piraeus Bank România

Portofoliul de titluri al unei bănci este format din active financiare (în special titluri de credit) care aduc băncii dobanzi (de regula fixe) până la scadență.

De regulă, plasamentul în valori/active financiare a fost tratat ca plasament rezidual: băncile își constituie pentru început rezervele minime obligatorii, apoi se constituie rezerva de active lichide, se acoperă cererea de credite și în final, dacă mai raman resurse disponibile, acestea sunt investite în titluri. Aceste titluri din portofoliu se pot folosi pentru a acoperi nevoi previzibile de lichiditate fără cost de oportunitate.

Portofoliul de titluri gestionat în mod activ poate îndeplini mai multe funcții, în primul rând în gestiunea lichidității dar și în satisfacerea condițiilor legale pentru garanții la credite de refinanțare, pentru minimizarea riscului de piață, pentru diversificare și, la limită, pentru optimizarea regimului fiscal al băncii.

În continuare vom prezenta Procedura privind înregistrarea și decontarea instrumentelor financiare tranzacționate în cadrul rețelei de unități operative a Piraeus Bank România.

Sursa informațiilor privind derularea efectivă a operațiunilor implicate de înregistrarea și decontarea instrumentelor financiare tranzacționate ,incluzând instrucțiuni de realizare,responsabili și resurse angajate o reprezintă norma „Norma C7 .3 Procedura privind înregistrarea și decontarea instrumentelor financiare tranzacționate”, ce reglementează activitatea internă în cadrul Piraeus Bank România.

Pentru început este necesar să detaliem o serie de abrevieri pe care le vom utiliza pe parcurs,pentru a facilita înțelegerea acestui studiu:

PBR – Pireaus Bank România S.A

BNR – Banca Națională a României

CNVM – Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare

BVB – Bursa de Valori Bucuresti

DC – Depozitarul Central

DTPI – Departament Trezorerie – Piata Interbancara

DTC – Departament Trezorerie – Clienti

DBO – Departament Back Office

CTBO – Compartiment Trezorerie Back Office

MFP – Ministerul Finantelor Publice

DVP – Delivery versus payment ( Livrare contra plata )

FOP – Free of payment ( Transfer fara plata )

Procedura titlurilor de stat presupune parcurgerea următoarelor etape:

Înregistrarea, decontarea și depozitarea instrumentelor financiare

În Piraeus Bank Romania S.A operațiunile legate de înregistrarea, decontarea și depozitarea instrumentelor financiare tranzacționate pe piața monetară se efectuează centralizat de către direcțiile/departamentele specializate din centrala băncii: Direcția Trezorerie și Departamentul Back-Office.

Unitățile teritoriale ale PBR fac legatura între clienți și departamentele specializate din centrală.

Deschiderea conturilor de instrumente financiare

Conturile de instrumente financiare se deschid în sistemul AIS Custody de către Departamentul Back-Office la cererea clienților Băncii.

Conturi de instrumente financiare pot solicita/deține doar clienții, persoane fizice și/sau persoane juridice, cu conturi curente deschise la PBR. Pentru a putea beneficia de acest produs clientul trebuie să deschidă cont curent la PBR.

Pentru deschiderea contului de instrumente financiare, clientul completează și semnează:

“Cerere deschidere cont de instrumente financiare” (formularul pentru persoane fizice, sau după caz, formularul pentru persoane juridice) în 2 exemplare;

Notă: se completază doar prima pagină din formular

“Contractul de custodie”, în 2 exemplare;

“Fișă specimenelor de semnături pentru activitatea de custodie”, în 2 exemplare.

Unitatea Teritorială completează Anexa la Contractul de custodie referitoare la comisioanele aferente operațiunilor cu instrumente financiare tranzacționate pe piața monetară și o înmânează clientului spre semnare împreună cu toate documentele de mai sus.

Directorul Adjunct al Direcției Trezorerie, Directorul Departamentului Trezorerie Clienți, managerii din cadrul Departamentului Trezorerie Clienții pot negocia comisioanele de custodie acordate clienților pentru tranzacțiile cu instrumente financiare tranzacționate pe piața monetară, conform limitelor de competență deținute.

În cazul în care clientul negociază comisioanele de custodie cu Direcția Trezorerie, DTC transmite prin e-mail la Unitatea Teritorială unde se află clientul, lista comisioanelor negociate cu acesta.

Unitatea Teritorială înregistrează “Contractul de custodie” și “Cerere deschidere cont de instrumente financiare” în Registrul de intrări-ieșiri al unității si înscrie numărul alocat și data pe fiecare document.

Înmanează clientului un exemplar al documentului Cerere deschidere cont de instrumente financiare și celălălt exemplar il remite, prin poșta internă, împreună cu Contractul de custodie (2 exemplare), la CCBO.

Cele 2 exemplare ale Contractului de custodie sunt semnate de către client, iar din partea Băncii de către Directorul sau Directorul Adjunct al Unitătii Teritoriale și de către o persoană autorizată din cadrul Departamentului Back Office, conform competentelor stabilite prin decizii.

In acest sens, Unitatea Teritoriala remite cele doua exemplare prin posta interna CCBO in vederea obtinerii semnaturii.

Pe baza datelor completate de client în formularul “Cerere deschidere cont de instrumente financiare”, ofițerul din cadrul Compartimentului Custodie introduce elementele de identificare ale clientului în sistemul AIS Custody, alocând pentru fiecare client în parte un număr de cont de evidența a instrumentelor financiare, în forma prevăzută de legislația în vigoare.

Dupa semnarea contractelor de către Departamentul Back Office și deschiderea contului de instrumente financiare, ofițerul CCBO trimite un exemplar al Contractului de custodie Unității Teritoriale, prin poșta interna.

Unitatea Teritorială înmânează clientului exemplarul semnat de PBR și clasează o copie a acestuia la dosarul de cont al clientului.

Un exemplar original se clasează la dosarul clientului în cadrul Compartimentului Custodie.

Operațiuni de piața secundară

Piața secundară a titlurilor de stat reprezintă totalitatea operațiunilor de vânzare, cumparare și alte operațiuni cu titluri de stat aflate în circulație, libere de sarcini.

Piața secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României funcționează pe principiul negocierii directe între intermediari.

Participanții pe piața secundară sunt intermediarii pieței primare, intermediarii pieței secundare, deținatorii înregistrați (persoane juridice și fizice) care pot, conform legii, să desfașoare operațiuni cu titluri de stat.

Operațiunile cu titluri de stat se efectuează în moneda în care au fost emise.

Operațiunile derulate pe piața secundară a titlurilor de stat se vor efectua în interiorul termenului de scadență, în conformitate cu regulile sistemului de depozitare și decontare a titlurilor de stat SaFIR.

Operațiunile efectuate pe piața secundară cu titluri de stat apartinând unei noi emisiuni pot fi efectuate începand cu data emisiunii.

Marja dintre prețurile de vânzare și cele de cumpărare va fi determinată liber de raportul cerere-ofertă pe piața secundară a titlurilor de stat.

Operațiuni DvP – Livrare contra plată

Principiul conform căruia transferul definitiv (irevocabil și necondiționat) al titlurilor de stat de la vanzător la cumpărător are loc dacă și numai dacă transferul banilor de la cumparator la vânzator are loc.

Tranzacțiile cu titluri de stat, atât pe piața primară cât și pe cea secundară, sunt efectuate conform principiului ‘livrare contra plată ‘ astfel:

Cumpararea de titluri de stat se va deconta prin creditarea contului de instrumente financiare concomitent cu debitarea contului curent de disponibilități.

Vânzarea de titluri de stat se va deconta prin debitarea contului de instrumente financiare concomitent cu creditarea contului curent de disponibilități.

PBR cumpară/vinde titluri de stat în numele clientului, de pe piața secundară(anexa 2)

Acorduri de REPO / Reverse REPO între PBR și clientul propriu(anexa 3)

Operațiunea de vânzare/cumparare reversibilă de tip Repo reprezintă un împrumut colateralizat cu titluri de stat care se execută în doi pași: primul pas – operațiunea prin care vinde titlurile de stat către Client și pasul doi – operațiunea de recumparare.

Confirmarea de tranzacționare va fi semnată de PBR și Client și va cuprinde ambii pași. Operațiunea de Reverse Repo reprezintă aceeași tranzacție, dar la primul pas vanzator este Clientul.

Se urmează același flux operațional descris la pct. a), cu mențiunea că formularul de confirmare al operațiunii este denumit Confirmare de tranzacționare REPO/REVERSE REPO

Operatiuni Sell-buyback și buy- sellback

Operațiunile de vânzare/cumparare reversibile de tip sell-buyback constau în executarea simultană a două tranzacții: vânzare today a titlurilor de stat de la PBR către Client și cumparare forward a acelorași titluri de către PBR ( cod, ISIN și cantitate) de la Client.

Clientul va semna câte o Confirmare de tranzacționare Vânzare/ Cumparare pentru fiecare dintre cele două tranzacții care compun operațiunea de sell-buyback. Operațiunile de buy-sellback reprezintă inversul acestor tranzacții.

Se urmează acelasi flux operational descris la pct. a), cu mentiunea ca sunt 4 formulare de Confirmare de tranzacționare Vânzare/Cumparare – câte 2 exemplare pentru operațunea de cumpărare și respectiv 2 exemplare pentru operațiunea de vânzare.

d) Tranzacții de vânzare/cumparare între PBR și clientul propriu

Se urmează fluxul operațional de la pct. 2.2.1.a).

Înregistrarea și decontarea tranzacțiilor cu eurobond- uri

Înregistrarea și decontarea tranzacțiilor cu eurobonduri sunt similare celor cu titluri de stat.

Deosebirile sunt:

– eurobond-urile sunt denominate în monedă straină

– este folosit un depozitar extern, ex. Euroclear sau Clearstream

Fluxul operational este cel descris la la pct. 2.2.1.a).

Facturi și rapoarte către client

La sfârșitul lunii, CCBO trimite prin poșta către client factura pentru contravaloarea serviciilor de custodie și extrasul de cont cu tranzacțiile încheiate în luna respectivă.

Atunci când este cazul, ofițerul CCBO trimite un mail la Unitatea Teritorială la care clientul are deschis contul curent și solicită Directorului Adjunct să contacteze clientul în vederea asigurării disponibilului necesar pentru plata facturii de custodie.

3.3. Categorii de risc privind activitatea de creditare a băncilor comerciale. Riscul de lichiditate la Piraeus Bank România

Așa cum am arătat în capitolele anterioare, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul asteptat și chiar să apară o pierdere.

În opinia francezilor Michael Rouch și Gerard Naullen riscul reprezintă „un angajament purtând o incertitudine dată,cu o probabilitate de câștig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere”.

Banca se confruntă în activitatea ei zilnică cu o diversitate de riscuri. Acestea pot fi grupate:

Riscul de credit este un risc al înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapardidă a obligațiilor contractuale asumate, respectiv de achitare a ratelor și a dobânzilor la termenele cuvenite.

Riscul ratei dobânzii decurge din variația nivelului ratei dobânzii la activele și pasivele bancare. Acest risc se repercutează asupra băncii prin pierderile pe care variația dobânzii le poate genera.

Riscul valutar în activitatea unei bănci decurge din operațiunile valutare efectuate de aceasta, determinate fie de fluctuația ratei dobânzii, fie de evoluția cursurilor de schimb ale elementelor patrimoniale în valută ale băncii.

Riscul de lichiditate este acea probabilitate ca o bancă să nu-și poată onora obligațiile față de clienți datorită nemenținerii unui raport optim între structura resurselor și cea a plasamentelor.

În continuare vom prezenta Politica privind administrarea riscului de lichiditate în cadrul rețelei de unități operative a Piraeus Bank România.

Sursa informațiilor privind derularea efectivă a operațiunilor implicate de administrarea riscului de lichiditate ,incluzând instrucțiuni de realizare,responsabili și resurse angajate o reprezintă norma „Norma C9 .3 Politica privind administrarea riscului de lichiditate”, ce reglementează activitatea internă în cadrul Piraeus Bank România.

Pentru început este necesar să detaliem o serie de abrevieri pe care le vom utiliza pe parcurs,pentru a facilita înțelegerea acestui studiu:

PBR – Pireaus Bank România S.A

Politica privind administrarea riscului de lichiditate a fost elaborată ținând cont de prevederile cuprinse în Regulamentul BNR nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, Regulamentul UE nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții, Regulamentul BNR nr. 25/2011 privind lichiditatea instituțiilor de credit, precum și Profilul de Risc al PBR și din Strategia de risc a PBR privind riscurile semnificative.

În scopul administrării riscului de lichiditate pe baze prudențiale, banca a prevăzut în profilul său de risc menținerea unui nivel de risc mediu, în condiții normale de piața și, respectiv, mediu-ridicat, în condiții de turbulente economice.

Politica privind administrarea riscului de lichiditate este concepută în scopul menținerii acestui risc la nivelul stabilit, nivel care să nu pericliteze desfășurarea activităților băncii sau dezvoltarea relațiilor de afaceri viitoare, în conformitate cu toleranța la risc acceptată potrivit obiectivelor strategice generale.

Deasemenea, departamentele cu atribuții în administrarea lichidității băncii dezvoltă anual strategii de administrare a riscului de lichiditate cuprinzând și un capitol distinct în care tratează managementul lichidității în cazuri de criză, materializat printr-un plan alternativ care prevede soluții pentru depășirea în condiții cât mai bune a situației de criză.

Administrarea riscului de lichiditate este organizată având în vedere o serie de principii cheie care sunt conforme cu cele mai bune practici internaționale utilizate în organizațiile bancare.

Aceste principii pot fi enunțate astfel:

Politica riscului de lichiditate este comunicată tuturor angajaților PBR;

PBR are o structură care execută efectiv politicile de lichiditate;

PBR are permanent sisteme informatice adecvate pentru măsurarea, monitorizarea, controlul și raportarea riscului de lichiditate;

PBR implementează sisteme adecvate de raportare și metodologii pentru a măsura riscul de lichiditate, pentru a acoperi cerințele nete de finanțare, activele grevate/negrevate și pentru a efectua testele de stres. Metodologiile și ipotezele sunt revizuite în mod regulat;

PBR elaborează un plan de finanțare în situații de criză.

Piraeus Bank Romania include în rezerva de lichiditate urmatoarele active de calitate superioară, cu grad ridicat de lichiditate:

Numerarul excedentar soldului minim de menținut pentru acoperirea nevoilor unităților teritoriale;

Titluri de stat libere de gaj, inclusive cele primite în garanție din tranzacțiile reverse repo;

Rezervă minimă obligatorie, conform Procedurii privind administrarea riscului de lichditate;

Excesul de rezervă minimă obligatorie în RON sau EUR.

Părțile principale implicate din cadrul PBR în procesul de gestionare a riscului de lichiditate sunt:

Consiliul de Administrație;

Comitetul de Direcție;

Comitetul de Administrare a Activelor și Pasivelor;

Comitetul de Administrare a Riscurilor;

Direcția Trezorerie și Piețe Financiare;

Departamentul Administrare Riscuri;

Departamentul Back-Office;

Departamentul Audit Intern;

În vederea identificării și a evaluării riscului de lichiditate sunt folosiți următorii indicatori:

Indicatorul de Lichiditate;

Indicatorul de Lichiditate Imediată;

Indicatorul Credite acordate clientelei/Depozite atrase de la clienți;

Indicatorul pasive interbancare nete;

Indicatorul Titluri de stat/total active;

Indicatorul privind rezerva de lichiditate.

Fluxul de lucru privind monitorizarea riscului de lichiditate se realizează în cadrul PBR parcurzând următoarele etape:

Colectarea datelor:

Zilnic – colectează informații privind soldurile și maturităților Activelor și Pasivelor PBR. Responsabilul care se ocupă de această activitate este Direcția Financiară sau persoana desemnată.

Lunar – calculează provizioanele PBR

Informațiile referitoare la Instrumentele de Trezorerie ale PBR sunt colectate de către Direcția Trezorerie și Piețe Financiare sau de persoană desemnată.

Agregarea datelor – se face pe baza informațiilor colectate:

Generează un prim set de rapoarte, precum Lichiditatea Imediata, Indicatorul de Lichiditate, Cash Flow, Fonduri Proprii. Responsabilul care se ocupă de această activitate este Direcția Financiară sau persoana desemnată.

Generează un set de rapoarte, precum: Liquidity Swap, Liquidity Daily Summary, care vor fi folosite de către Departamentul Administrare Riscuri la întocmirea rapoartelor pentru Grup și Conducerea superioara. Responsabilul care se ocupă de această activitate este Direcția Trezorerie și Piețe Financiare sau

persoana desemnată.

Monitorizează gradul și tipul activelor grevate/ negrevate. Responsabilul care se ocupă de această activitate este Departamentul Administrare Riscuri sau persoana desemnată.

Calcularea indicatorilor aferenți riscului de lichiditate

Pe baza informațiilor primite de la Direcția Financiară și Direcția Trezorerie și Piețe Financiare, primește/calculează o serie de indicatori de lichiditate, precum:

Lichiditatea Imediată, zilnic;

Indicatorul de Lichiditate, lunar;

Indicatorul de Acoperire a Necesarului de Lichiditate, lunar (mai multe detalii se regasesc în Anexa 4);

Indicatorul privind Finanțarea Stabila Neta, lunar (mai multe detalii se regăsesc în Anexele 5 și 6);

Lichiditatea pe Linii de Activitate, lunar;

Group Subsidiary Liquidity, zilnic;

Liquidity Daily Summary, zilnic.

Departamentul responsabil de această activitate este cel de administrare a riscurilor.

Raportarea riscului de lichiditate se face:

Zilnic, transmite Conducerii superioare a Piraeus Bank Romania Indicatorul de Lichiditate Imediată.

Lunar, prezintă Comitetului de Direcție: Lichiditatea Imediată, Indicatorul de Lichiditate, Indicatorul de Acoperire a Lichidității și Indicatorul de Finanțare Stabilă Netă.

Trimestrial se prezintă indicatorii sus-mentionați Comitetului de Administrare a Riscurilor. Se transmite raportul de Lichiditate pe Linii de Activitate Departamentului Administrare Active si Pasive.

Departamentul responsabil de această activitate este cel de administrare a riscurilor.

În cadrul procesului de administrare a riscului de lichiditate la PBR, sunt urmărite în principal urmatoarele trei direcții:

Componența activelor prin prisma lichidității și a capacității acestora de a fi tranzacționate pe piața, precum și componența pasivelor (structura fluxurilor din punctul de vedere al lichidității).

În ceea ce privește analiza lichidității din perspectiva concentrării pe active, PBR își propune ca ponderea activelor lichide în totalul activelor să fie urmatoarea: numerarul să reprezinte 1%, plasamentele interbancare împreuna cu contul de rezervă obligatorie și plasamentele la BNR să reprezinte 7%, iar titlurile de stat minim 8%.

PBR își va stabili niveluri indicative ale diferitelor componente ale activelor și pasivelor prin intermediul “Strategiei privind managementul lichidității”.

În plus, în ceea ce privește analiza lichidității din perspectiva concentrarii pe pasive, PBR intentionează că, în totalul pasivelor, depozitele de la alte bănci din afara Grupului sa fie menținute în jurul nivelului indicativ de 5%, depozitele atrase din cadrul Grupului să reprezinte maxim 30%, iar depozitele atrase de la clienți să nu scadă sub limita de 45%.

Modul de administrare a lichidității pe principalele valute

Direcția Trezorerie și Piețe Financiare calculează în fiecare moment al zilei de lucru poziția neta a PBR, respectiv diferența dintre intrarile și iesirile pe fiecare valută în parte.

Mișcarile valutelor în conturile nostro sunt rezultatul acțiunilor întreprinse de clienții PBR (ordine de plata, încasări, transferuri, etc.) sau de catre PBR (ordine de plată în nume propriu sau încasări ale băncii urmare a activităților de trezorerie, plăți ordonate de către banca pentru achitarea unor obligații, etc.).

În funcție de necesitățile băncii, Direcția Trezorerie și Piețe Financiare va lua decizia de a plasa excedentul de lichiditate în diferite valute pe piața interbancară, sau de a atrage lichidități în diverse valute de pe această piață. Se urmărește managementul decalajelor de lichiditate pe valuta, acordând o atenție sporită decalajelor pe moneda locală.

Utilizarea instrumentelor financiare derivate

Atunci când există excedent de lichiditate într-o valută și este necesar de lichiditate în altă valută, PBR poate apela la operațiuni de swap valutar (prin aceste operațiuni se obține valuta necesară fară a se modifica poziția valutară a băncii).

De asemenea, cunoscând fluxurile viitoare de încasari și plăți pe diferite valute, PBR poate lua decizia efectuării unor operațiuni de schimb valutar la termen (forward), putându-și astfel asigura structura de valute necesare desfașurării activității sale.

Fluxul informației este detaliat în Anexa 7.

Planul de finanțare în situație neprevăzută al Piraeus Bank Romania descrie procedurile de identificare și administrare a crizelor de lichiditate. Asemenea situații pot fi cauzate fie de evenimente idiosincratice, fie de conjuncturi generale ale pieței.

Direcția Trezorerie și Piețe Financiare a elaborat un plan alternativ de finanțare în situații neprevăzute de lichiditate, care tratează în detaliu urmatoarele:

semnele de declanșare sau eminentă a situației neprevăzute de lichiditate;

sarcinile și responsabilitățile ce revin în astfel de situații diferitelor structuri ale băncii;

măsurile preventive privind utilizarea surselor potențiale de lichiditate;

măsuri adoptate în situația apariției unei crize de lichiditate (furnizori de lichiditate, piețe alternative etc.).

PBR dezvoltă scenarii care iau în considerare atât factori interni, cât și externi (legate de evoluția pieței), prin care se calculează lichiditatea previzionată. Aceste scenarii iau în considerare apariția unor situații negative, cum ar fi reducerea cu un anumit procent a depozitelor clienților sau refuzul altor bănci de a plasa depozite la PBR etc.

“Politica privind administrarea riscului de lichiditate” este supusă anual revizuirii de către Departamentul Administrare Riscuri sau ori de cate ori condițiile interne sau externe ale PBR o impun.

CONCLUZII

Analiștii acordă în ultimul timp o mare atenție orientării politicii bancare în funcție de structura activelor.

Operațiile active ale băncilor comerciale, așa cum sunt ele reflectate în bilanțurile băncilor, sunt structurate în trei grupe principale:

Numerar și debite bancare;

Hârtii de valoare constituite din obligații de stat, bonuri de tezaur și nu în ultimul rand, tot mai mult, din certificate de depozit ale altor bănci, comercial papers;

Credite.

În orientarea plasamentelor pe cele trei grupe principale băncile au deplină libertate de a decide, dar… aceasta este posibil în condițiile date ale pieței. Condiții specifice, fiecărei piețe naționale și fiecarei etape de dezvoltare, determină o anumită orientare a raporturilor de credite, în care, de fapt, trebuie să se încadreze fiecare participant la piața creditului.

Deci fiecare bancă trebuie să se încadreze în condițiile istorice de date privind nevoile de credite ale economiei. În acest cadru poate să se manifeste în continuare abilitatea bancherului de a obține un profit maxim.

În acest sens, luând în considerare numai situația activelor, banca se confruntă cu alternativa risc-profit, mai precis ea trebuie să satisfacă deopotriva cerințele lichidității și să-și asigure, totodata un profit ridicat.

Trebuie deci să se opereze o fundamentală optimizare.

Optimizarea structurii activelor se axează pe două atitudini semnificative:

Selecția prin confruntarea profitabilițătii cu riscurile;

Diversificarea portofoliului.

Selecția activelor, între grupe și în cadrul fiecarei grupe, trebuie să țină seama în afară de gradul de lichiditate și de riscul neplații, riscul de piața decurgând din modificarea prețului creditului, respectiv a ratei dobânzii.

În funcție de aceste orientări, băncile pot decide orientări, preponderente către anumite grupe.

Diversificarea portofoliului reprezintă o alta cale de optimizare a performanțelor bancare:

pe de o parte, minimizarea riscului, iar

pe de altă parte, menținerea și creșterea nivelului de profit existent, variantele de modificare a portofoliului fiind fundamentate de efectele previzibile prin creșterile de profit obținute.

Diversificarea este subordonată principiului dispersarii riscului.

Dispersarea riscurilor le diminuează, dar aplatizează rezultatele, deci conduce la obținerea unor profituri de nivel mediu.

Perseverența către anumite plasamente și către anumiți destinatari, multiplică, în unele cazuri, riscurile, dar amplifică dimensiunile profitului, la operațiunile în care acesta se obține. Rămâne însă în responsabilitatea băncilor de a se angaja, pe o cale sau alta, în deciziile de plasament, respectiv în deciziile de creditare.

BIBLIOGRAFIE

Hennie van Greuning,Sonja Brajovic Bratanovic – Analzying and Managing Banhing Risk / Analiza și Managementul Riscului Bancar – traducere autorizată de Bnaca Mondială, Editura Irecson, București,2004

Ilie Mihai – Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Editura Expert, București, 2003

Ion Nițu – Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2000

Legea bancară nr 58 din 5 martie 1998, art. 3, Monitorul Oficial nr. 121/23 martie 1998

Lucian Ion Medar – Contabilitatea instituțiilor de credit-tratat de contabilitate bancară, Editura Academica Brâncuși, Tg-Jiu,2011

Michael Rouch și Gerard Naullen – Le control de gestion bancaire et financiere, Editura La Revue Banque, 2009

Nicolae Dănilă, Aurel Octavian Berea – Managementul bancar- fundamente si orientări, Editura Economică , București, 2000

Normele Băncii Naționale a României privind organizarea activității și sistemul de control intern al băncilor, administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și funcționarea comportamentului de audit intern – proiect/mai 2003

Normele privind lichiditatea băncilor nr.1 din 9 aprilie 2001, Banca Națională a României, Monitorul Oficial, Partea a I-a nr. 201 din 20 aprilie 2001

Olteanu Alexandru, Management bancar, Editura Dareco, București, 2003

Reglementările contabile amortizate cu Directiva Comunităților Economice Europene nr. 86/635/CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate aplicabile instituțiilor de credit, Monitorul Oficial al României, Partea a I-a, nr. 694/1 noiembrie 2001

Troacă V., Lexicon bancar, Editura Tribuna economică, București,2001, pag 217-218, Stoica M., Management bancar, Editura Economică,București,1999

Todorache D., Rusu L., Târdea P. P., Ivan M. V – Management financiar-bancar , Editura Cartea Universitară, București, 2004

Victor Troacă – Management financiar bancar, Editura Academica Brâncuși, Tg-Jiu,2002

Victor Troacă – Management financiar bancar, Editura Rhabon, Tg-Jiu,2005

Victor Troacă, Diana Pociovălișteanu, Mihaela Troacă – Management financiar bancar – lucrari aplicative, Editura Ager,Târgu – Jiu,2002

Resurse informaționale internet

http://www. bnro. ro/

www. piraeusbank. ro/

www. actrus. ro/reviste/4_2001/r8. html

www. marketwatch. ro/articles. php?ai=1578

http://www. conso. ro

BIBLIOGRAFIE

Hennie van Greuning,Sonja Brajovic Bratanovic – Analzying and Managing Banhing Risk / Analiza și Managementul Riscului Bancar – traducere autorizată de Bnaca Mondială, Editura Irecson, București,2004

Ilie Mihai – Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Editura Expert, București, 2003

Ion Nițu – Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2000

Legea bancară nr 58 din 5 martie 1998, art. 3, Monitorul Oficial nr. 121/23 martie 1998

Lucian Ion Medar – Contabilitatea instituțiilor de credit-tratat de contabilitate bancară, Editura Academica Brâncuși, Tg-Jiu,2011

Michael Rouch și Gerard Naullen – Le control de gestion bancaire et financiere, Editura La Revue Banque, 2009

Nicolae Dănilă, Aurel Octavian Berea – Managementul bancar- fundamente si orientări, Editura Economică , București, 2000

Normele Băncii Naționale a României privind organizarea activității și sistemul de control intern al băncilor, administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și funcționarea comportamentului de audit intern – proiect/mai 2003

Normele privind lichiditatea băncilor nr.1 din 9 aprilie 2001, Banca Națională a României, Monitorul Oficial, Partea a I-a nr. 201 din 20 aprilie 2001

Olteanu Alexandru, Management bancar, Editura Dareco, București, 2003

Reglementările contabile amortizate cu Directiva Comunităților Economice Europene nr. 86/635/CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate aplicabile instituțiilor de credit, Monitorul Oficial al României, Partea a I-a, nr. 694/1 noiembrie 2001

Troacă V., Lexicon bancar, Editura Tribuna economică, București,2001, pag 217-218, Stoica M., Management bancar, Editura Economică,București,1999

Todorache D., Rusu L., Târdea P. P., Ivan M. V – Management financiar-bancar , Editura Cartea Universitară, București, 2004

Victor Troacă – Management financiar bancar, Editura Academica Brâncuși, Tg-Jiu,2002

Victor Troacă – Management financiar bancar, Editura Rhabon, Tg-Jiu,2005

Victor Troacă, Diana Pociovălișteanu, Mihaela Troacă – Management financiar bancar – lucrari aplicative, Editura Ager,Târgu – Jiu,2002

Resurse informaționale internet

http://www. bnro. ro/

www. piraeusbank. ro/

www. actrus. ro/reviste/4_2001/r8. html

www. marketwatch. ro/articles. php?ai=1578

http://www. conso. ro