Investițiile Directe, Sursă a Dezvoltării Economice 2

INTRODUCERE

Lucrarea având ca temă „Investițiile directe, sursă a dezvoltării economice” își propune să evidențieze importanța investițiilor directe ca principală sursă a dezvoltării economice.

Apreciem această temă ca fiind de mare actualitate având în vedere contextul regional și internațional datorat crizei economice. Pentru a atinge obiectivul propus am structurat lucrarea de licență pe următoarele trei capitole:

Capitolul I, intitulat „ASPECTE TEORETICE” conține o scurtă prezentare a principalelor aspecte teoretice referitoare la investițiile directe și investițiile străine directe, și anume: concepte; teorii si modele de dezvoltare economică bazate pe investiții directe; surse de finanțare ale investițiilor directe și investițiile străine directe componentă a investitiilor directe

Capitolul II, intitulat sugestiv „ ANALIZA DATELOR EMPIRICE REFERITOARE LA DEZVOLTAREA ECONOMICĂ „ prezintă analiza datelor empirice referitoare la indicatorii dezvoltării economice în perioada 2001-2009 pentru următoarele opt state central și est europene, și anume: Bulgaria, Cehia, Estonia, Polonia, România, Slovacia, Sloveni, Ungaria. Indicatorii i-am structurat în următoarele categori: indicatori ai creșterii economice; educație și formare; ocuparea forței de muncă; indicatori privind condițiile de viață și protecție socială; indicatori privind dezvoltarea transportului; indicatori privind criminalitatea, decesele și accidentele la locul de muncă; indicatori privind cifra de afacere pe setoare de activitate.

Capitolul III, „ANALIZA DATELOR EMPIRICE REFERITOARE LA INVESTIȚIILE DIRECTE„ prezintă analiza datelor empirice referitoare la fluxurile de investiții directe, stocurile de investiții directe, fluxurile de investiții străine directe și stocurile de investiții străine directe receptate de cele opt state centrale și est europene în perioada 2001-2009.

Menționăm că, analizele efectuate au vizat opt state central și est europene care s-au integrat în Uniunea Europeană în anul 2004 (Cehia, Estonia, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria) și respectiv 2007 (Bulgaria și România), întrucât există similitudini atât în punctul de plecare (economie centralizată), cât și în evoluția acestora, având ca obiectiv final integrarea în Uniunea Europeană.

În finalul lucrării sunt prezentate principalele concluzii referitoare la relația existentă între investițiile directe și dezvoltarea economică, fundamentate atât pe modelele economice din capitolul I, cât și pe rezultatele analizelor efectuate pentru cele opt state central și est europene.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE

În cadrul teoriei economice se dezvoltă o largă analiză și fundamentare a cunoștințelor despre investiții. Cunoștințele în acest domeniu sunt încă supuse dezbaterii intense și refundamentării permanente într-o anumită viziune sau alta. Considerate pivotul teoriei macroeconomice moderne și substanța funcționării microeconomice, investițiile, reprezintă condiția morală și materială a proceselor de dezvoltare, ceea ce teoria trebuie să dovedească.

Investiții directe – concept

Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a țării. Ele stau la baza suplinirii, diversificării și creșterii calitative a tuturor factorilor de producție. Sporirea capitalului fix sau circulant, creșterea randamentului tehnic și economic al utilajelor, sporirea productivității muncii, crearea de noi locuri de muncă, diversificarea producției nu pot fi asigurate fără un consum de resurse financiare, fără investiții. În acest context investițiile reprezintă elementul decisiv al creșterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi și de eficiență.

Un rol hotărâtor în cadrul creșterii și dezvoltării economice îl au investițiile străine. Este recunoscut și tratat benefic efectul de antrenare și multiplicare al acestora. Investițiile străine vin să completeze necesarul de resurse interne și să dezvolte factorii competitivi de producție. Acest lucru poate fi asigurat însă numai în cadrul unui climat investițional adecvat, bazat pe politici și reforme transparente, coerente și competitive de atragere a capitalului străin. Identificarea avantajelor și oportunităților investiționale, valorificarea acestora va acorda șanse reale de redresare a activității investiționale.

Investițiile reflectă scopul unei entități persoane fizice sau juridice de a obține un interes într-o companie. Drept urmare, investiția presupune existența a doi agenți economici, un agent economic emitent și unul receptor.

În sens larg, noțiunea de investiție cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocărilor de fonduri de la care se anticipează că se vor obține venituri viitoare. Investiția într-o astfel de abordare reprezintă o plasare de fonduri bănești într-o acțiune, într-un proiect sau operație pentru

a crea un spor de avuție atât la nivelul individului, al firmei cât și al societății în general.

În sens restrâns, investițiile reprezintă „totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziționează noi fonduri fixe, se înlocuiesc mijloacele fixe uzate, se dezvoltă, se modernizează și se reutilează bunurile material existente”.

Noțiunea de investițite este formată din doua sfere. Sfera lărgită este repezentată de investițiile financiare, care constituie, orice plasament de capital cu scopul de a obține un anumit profit. Cumparare de acțiuni sau de alte titluri de valoare, plasamente de sume bănești la bănci, alocarea unor fonduri pentru inițierea de afaceri – în scopul de a obține dividente, dobânzi și respectiv profituri – înseamnă investiții financiare. Sfera restrânsă se refera la achiziționarea de noi mijloace și se cheamă investiții de capital. Investițiile de capital au loc în economia reala precum și în domeniile social-culturale constituind suportul material al creșterii economice și al dezvoltării activitățiilor social-culturale în orice țară din lume.

Investițiile de capital trebuie înțelese nu numai construcția de noi obiective, ci și modernizarea celor existente. Țara nostră are nevoie ca întreprinderile deja existentente care dispun de utilaje îmbătrânite să fie modernizate prin atragere de capital străin pentru ca acestea sa facă față competiției economice actuale și cerințelor de consum ale populației.

În unele doctrine se definesc în mod distinct investițiile, în general și cele de portofoliu, în special. Astfel, investițiile constau din totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunirilor de capital. În raport de modul de folosire a bunurilor capital, investițiile se împart în investiții de înlocuire și investiții pentru dezvoltare sau nete. În această caracterizare a investițiilor un loc deosebit îl ocupă bunurile de capital ca gen proxim al investițiilor. În completare investițiile de portofoliu se delimitează ca acele cheltuieli ce se efectuează pentru dobândirea de valori mobiliare pe piețele de capital reglementate, în scopul obținerii de câștiguri de capital din dividende și de dobânzi aferente acestora ca rezultate ale activității unor terțe persoane implicate în administrarea acestora, precum și din diferența favorabilă de preț de vânzare.

În fundamentarea oportunităților cât și a gestiunii activității de investiție se impune structurarea cheltuielilor investiționale după diferite criterii fiecare dintre acestea răspunzând la anumite necesități de analiză, decizie sau cerințe de ordin practic. În teoria economică sunt folosite o serie de criterii de clasificare a investițiilor, în această lucrare evidențiind doar câteva

recunoscute ca esențiale:

1. Din punct de vedere al naturii investițiilor se pot distinge:

investiții reale, acestea includ cheltuielile legate de crearea, reproducerea și procurarea fondurilor fixe (construcția nouă, extinderea, reconstrucția și reutilarea tehnică) numite pe scurt investiții capitale, precum cheltuielile legate de majorarea stocurilor de materiale a mijloacelor circulante.

investiții în active nemateriale, cuprind sumele alocate în active necorporale sub forma unor drepturi de autor, mărci de comerț, brevete, embleme comerciale, licențe, patente, programe informaționale precum și cheltuieli legate de formarea personalului de exploatare și cele de constituire.

investiții financiare, ele reprezintă plasamente de capital efectuate de un investitor, persoană fizică sau juridică în titluri și instrumente financiare de valoare (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat, etc.)

În cadrul evidenței statistice investițiile sunt grupate doar în două grupe mari: prima grupă – investiții în active nefinanciare ce includ: investiții în capital fix, investiții pentru majorarea stocurilor materiale a mijloacelor circulante, investițiile în active nemateriale, investiții în alte active nefinanciare (cheltuieli pentru procurare în proprietate a terenurilor, a

obiectelor de protecție a mediului și altor active nefinanciare) și a doua grupă -investiții financiare.

2. După sursa de finanțare se pot distinge:

investiții finanțate din contul mijloacelor proprii ale întreprinzătorilor

investiții finanțate din surse atrase care pot fi după caz: mijloacele bugetelor publice, mijloacele populației, mijloacele investitorilor străini, creditele bancare, împrumuturile de la alte organizații, sursele obținute prin emiterea și/sau tranzacționarea pe piață a pachetelor de acțiuni sau obligațiuni.

3. După destinație investițiile, în o serie de lucrări de specialitate, sunt clasificate în productive și neproductive. Este o structurare greșită a investițiilor rămasă încă din cadrul sistemului centralizat în care erau distinse două sfere: sfera productivă și cea neproductiva. Clasificarea după acest criteriu ar trebui realizată divizând investițiile în:

investiții îndreptate în sectoare producătoare de bunuri (industrie, agricultură și silvicultură, construcții etc.)

investiții destinate sectoarelor ce prestează servicii de piață și nonpiață (comerț, transporturi și comunicații, sănătate, învățământ, administrare publică și apărare, etc.)

4. După structura lucrărilor avem investiții în lucrări de construcții montaj, achiziții, utilaje și terenuri, sau prospecțiuni geologice și foraj, etc.

5. După obiectivul care se urmărește prin realizarea proiectului :

investiții productive, adică: investiții de expansiune, referitoare la crearea de noi capacități de producție, investiții de menținere, care se refera la înlocuirea, reutilarea capacităților de producție existente, investiții de modernizare, care se fac în scopul creșterii performantelor tehnice la echipamentele de producție existente și investiții de inovare, care au ca scop diversificarea activității;

investiții obligatorii, care au ca scop respectarea anumitor angajamente luate anterior față de alți agenți economici sau față de proprii angajați, precum și cu scopul de a respecta anumite reglementări legale;

investiții strategice, care se fac în sfera cercetării-dezvoltării sau pentru ameliorarea climatului de muncă.

6. Din punct de vedere al relațiilor ce se stabilesc între întreprinzător (beneficiar al proiectului) și sursa străină de resurse pentru investiții, putem să grupăm investițiile străine în doua categorii:

investiții străine directe, când agentul financiar străin capătă și posibilitatea de a lua decizii și de control asupra proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.;

investiții străine de portofoliu, care, în esență, reprezintă un plasament pur financiar, fără alte implicații în viata proiectului.

După structura tehnologică a cheltuielilor:

investiții în mijloace fixe, care se pot grupa astfel: cheltuieli cu echipamentele, care cuprind valoarea lor de achiziție, costul de transport la șantier, taxe aferente; cheltuieli de montaj – instalare; achiziții și amenajare de teren; construcții, clădiri, amenajări; alte mijloace fixe;

cheltuieli preliminare, care cuprind costul proiectelor, formare de personal de exploatare, licențe, know-how, cheltuieli de constituire etc;

fond de rulment (capital de lucru );

După gradul de risc pe care îl prezintă:

investiții cu risc scăzut, în special, investițiile de menținere și de ameliorare;

investiții cu risc sporit, în general, cele mai riscante sunt investițiile de expansiune sau de diversificare.

Teorii și modele de dezvoltare economică bazate pe investiții directe

Creșterea economică este un proces complex care vizează sistemul economic în ansamblul și dinamica lui. Prin conținutul ei, înseamnă o evoluție pozitivă,ascendentă a economiei naționale, fără a exclude oscilațiile conjuncturale șichiar anumite regresii temporare. Se folosesc chiar termenii de „creștereeconomică zero” și „creștere economică negativă”.

Termenul de „creștere economică zero” a fost folosit pentru prima oară într-un raport pentru clubul de la Roma și avea semnificația unei situații în carerezultatele economice absolute și populația totală sporesc în același ritm, încâtnivelul rezultatelor pe locuitor rămâne constant.

„Creșterea economică negativă” evidențiază acea situație în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au tendință de scădere, menținându-se totuși subcontrol o serie de corelații fundamentale de echilibru, ceea ce presupune compromisuri rezonabile pe planul eficienței și bunăstării.

Așadar creșterea economică relevă acele modificări care au loc în sporirea rezultatelor macroeconomice care nu sunt exprimate independent, ci în strânsă legătură cu factorii ei determinanți. Acești factori sunt: factorul uman (cantitativ și calitativ, drept capital uman), factorul material (atât ca investiții, cât și capitalul real existent) și factorul informațional – tehnic (având în prezent rol decisiv).

Dezvoltarea economică surprinde simultan aspecte cantitative, calitative și structurale ale evoluției economice, în corelație cu evoluția demografică și problematica generală a omului, ca și cu evoluția echilibrului ecologic.

Ideea de bază ce definește dezvoltarea economică este cea de schimbare, de transformare a structurilor în economie; a comportamentului sistemului economic, araportului dintre activitățile umane și mediul înconjurător. Conceptul de dezvoltare economică este multidimensional.

•În primul rând, dezvoltarea economică implică în sine creșterea economică; nu există proces de dezvoltare economică fără o creștere a rezultatelor macroeconomice pe termen lung.

•În al doilea rând, dezvoltarea economică are o conotație istorică amplă; ea surprinde procesul trecerii economiei unei societăți umane date, de la o formăinferioară de evoluție spre alta superioară, inclusiv numeroasele zig-zag-uri temporare determinate de diferite conjuncturi istorice.

•În al treilea rând, dezvoltarea economică poate fi definită, într-un sens mai restâns, ca dezvoltarea factorilor de producție, respectiv dezvoltarea principalelor componente ale economiei în cadrul unui spațiu național-statal.

•În al patrulea rând, noțiunea de dezvoltare economică se referă, mai ales în prezent, cu deosebire la progresele realizate în raporturile dintre agențiieconomici și mediul economic al acestora la structurile nu numai tehnice, ci șisociale și psihosociale ale producției și la mediul național.

N.G. Roegen considera că modelele clasice ale creșterii economice ocolesc esența fenomenului, având o viziune eminamente cantitativă. Acestor modele el le opune o teorie de tipul bioeconomiei, bazată pe procese entropice. Dacă legăm creșterea economică de entropie, esența fenomenului se reduce la numai două fenomene fundamentale:

creșterea de fapt – perfecționarea procesului de producție în vederea obținerii entropiei joase și reducerea deșeurilor;

creșterea de fond – amplificarea obținerii entropiei joase prin intermediul progresului tehnico – științific. Pentru anii când Roegen și-a dezvoltat teoria, (deceniul al VII-lea al secolului trecut), avea perfectă dreptate în a discredita teoriile anterioare privind creșterea economică. Introducerea conceptului de dezvoltare în teoria creșterii economice, apariția ideilor referitoare la creșterea economic durabilă, prin luarea în calcul a mediului ambiant, a fenomenului de epuizare a resurselor naturale au scimbat datele problemei forțată de criza energetic declanșată de repetatele șocuri petroliere. Până prin anii `60m ai secolului al XX-lea, creșterea era privită doar ca un proces mecanicist, percepută ca manifestare, prin creșterea producției agregate de bunuri, creșterea valorică a agregatelor macroeconomice (P.I.B., V.N., etc.), cu o creșterea a avuției naționale.

Modelul marxist de creștere economică este un model macroeconomic. În modelul său Marx  pornește de la faptul că din produsul social trebuie asigurate:  înlocuirea capitalului constant consumat în ambele sectoare ale economiei naționale;  refacerea prin consum individual, la același nivel, a forței de muncă; consumul neproductiv al întreprinzătorilor (din plus-valoare și al sferei neproductive); sporirea dimensiunilor factorilor de producție (în cazul reproducției lărgite);

Ca orice model prezentat, și acesta pornește de la o bază teoretic-abstractă de reprezentare a condițiilor de echilibru, la carerealitatea se raportează ca la o unitate de măsură.

The Harris-Todaro (HT) theory of rural-urban migration is usually studied in the context of employment and unemployment in developing countries. In the HT model, the purpose is to explain the serious urban unemployment problem in developing countries. Harris-Todaro (HT). Teoria migrația rural-urban este, de obicei studiat în contextul ocupării forței de muncă și a șomajului în țările în curs de dezvoltare. În modelul HT, scopul este de a explica problema șomajului urban în țările în curs de dezvoltare. The applicability of this model depends on the development stage and economic success in the developing country. Aplicabilitatea acestui model depinde de stadiul de dezvoltare și de succes economic din țara în curs de dezvoltare.
The distinctive concept in the HT model is that the rate of migration flow is determined by the difference between expected urban wages (not actual) and rural wages. Conceptul distinctiv în modelul HT este faptul că rata fluxului de migrație este determinată de diferența dintre salariile urbane și cele rurale. The HT model is applicable to less successful developing countries or to countries at the earlier stages of developmeOne implication in the HT model is that job creation in the urban sector worsens the situation because more rural migration would thus be induced.O implicare în modelul HT este faptul că crearea de locuri de muncă în sectorul urban agravează situația.

Modelul Harrod-Domar încearcă să abordeze două probleme care au posibilitatea de a apare în economie. Prima problemă se referă la relația dintre rata de creștere naturală și rata de creștere reală. Sporul natural este determinat de factori cum ar fi cultura, rata natalității sau gusturi general, iar tendința de a consuma sau a salva afectează rata de creștere reală. Problema este că, având în vedere creșterea populației, nu este sigur că economia va atinge de creștere a producției suficientă pentru a sprijini ocuparea forței de muncă totală.

Modelul Harrod-Domar abordează, de asemenea problema relația dintre creșterea reală și justificată. Atunci când se preconizează că va exista o creștere a producției, investițiile, de asemenea, trebuie să fi crescut. Dar problemele apar când creșterea reală nu reușește să îndeplinească așteptările de creștere justificată.

W.Arthur Lewis susținea că elementul-cheie al dezvoltării economice consta în acumularea rapidă de capital și considera că problema centrală a teoriei dezvoltării economice era de a înțelege maniera prin care o comunitate care economisea și investea doar patru sau cinci procente sau chiar mai puțin din venitul său național se putea transforma într-o societate în care economisirea voluntară să crească la 12-15 procente sau mai mult.

În plus față de ipotezele lui Lewis, Ranis și Fei lărgesc analiza, atribuind agriculturii un rol important în susținerea industrializării. În viziunea lor, introducerea în acest sector a unor inovații și a progresului tehnic ar fi determinat deplasarea în sus a curbei funcției de producție, adică ar fi permis creșterea producției agricole astfel încât productivitatea muncii din agricultură ar fi început să crească înaintea încheierii procesului de transfer a surplusului de muncă din sectorul tradițional în cel modern.

Surse de finanțare ale investițiilor directe

Finanțarea capitalului investițional se poate realiza fie prin folosirea resurselor proprii fie pe bază de resurse atrase.

Finanțarea internă sau autofinanțarea are mai multe categorii de surse:

capitalul inițial al societății comerciale constituie o sursă proprie a capitalului investițional în măsura și proporția în care acest capital social inițial este destinat capitalului fix.

fondul de amortizare, prin modul treptat de constituire și prin folosirea integrală a acestuia în anumite interval de timp poate avea efecte puternice asupra dezvoltării unităților economice întrucât acest fond nu are numai rolul de a asigur folosirea capitalului fix uzat fizic și moral. Cu cât masa capitalului fix este mai mare și cu atât durata medie de viață a acestuia este mai mare.

aportul la capitalul propriu constituie de asemenea, o sursă esențială de finanțare a firmelor. Dar amploarea și modalitățile acestor aporturi variază după cum firma dispune sau nu de acces direct la piețele de capital.

Finanțarea investițiilor din surse atrase. În situația în care micșorarea capitalului social

s-ar baza numai pe sursele proprii ale sociatății comerciale, atunci procesul respectiv s-ar desfășura încet. Prin participarea băncilor se rezolvă contradicția dintre economiile dispersate și relativ mici al agenților economici și nevoia de mari surse de finanțare, în masură să poată asigura constituire de noi obiective. Principalele categorii de surse atrase sunt:

subscrierea de capital acționar reprezintă o formă prin care economiile mici ale unor persoane fizice și juridice sunt trasformate în investiții. Se pot distinge acțiuni la purtător – care nu au înscris numele posesorului, transferarea de la un posesor la altul făcându-se prin înțelegere și prin simpla înscriere în registrul existent la firma emitentă și acțiuni nominative, care au înscris pe ele numerele deținătorului.

creditul bancar, presupune existența a doi participanți: creditorul (o bancă specializată sau universală) și debitorul (o persoană fizică sau un întreprinzător) între care, în urma negocierii se încheie un contract cu o serie de clauze obligatorii (cu privire la sumă, termen de rambursare, modalitate de garantare, destinații, etc.). creditul bancar îmbracă diferite forme în funcție de destinație și de calitatea debitorului, cele mai cunoscute fiind avansurile în cont curent, creditele de exploatare, creditarea creanțelor, liniile de credit simple, credite de mobilitate, credite cu destinație specială, revolving.

împrumuturi de la deținători de economii stabile. Pentru nevoile de investiții, atât statul cât și marile firme cu capital privat sau mixt pot apela și la economiile consolidate ale altor agenți economici nebancari. În aceste cazuri, pentru împrumuturile pe termen lung, debitorul autorizat emite titluri de credit, expresie a angajamentului de rambursare la scadență și de a asigura pe întreaga durată un venit anual cert, indiferent de situația sa financiară. Cele mai răspândite titluri de credit pe termen lung sunt obligațiunile. Obligațiunile sunt valori mobiliare primare care atestă un drept de creanță asupra emitentului (obligațiunile pot fi emise de scocietățile pe acțiuni sau investiții ale Administrației Publice Centrale sau Locale).

Investițiile străine directe, componentă a investițiilor directe

“ Investiția străină directă este o categorie a investițiilor internaționale care reflectă scopul unei entități rezidente într-o țară (investitorul direct) de a obține un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă țară (investiția directă).” Cei doi autori surprind interesul pe termen lung al investitorului față de investiția realizată.

O altă definiție posibilă ar fi aceea că „investițiile stăine directe constau în transferul unui pachet industrial în care sunt cuprinse capital, tehnologii, metode de organizare industrială, expertiză managerială, cunoștințe de marketing etc., ce permite investitorului sa exercite dreptul de control asupra investiției.” Această definiție evidențiază complexitatea fluxurilor implicate de ISD și pune accent pe dreptul de control al investitorului străin asupra activelor în care s-a realizat investiția.

Investițiile străine directe au câmp de manifestare atunci când într-o țară nivelul cererii de investiții este mai mare decât volumul economiilor interne. Se creează premise ca economiile din alte țari să fie atrase pentru a compensa deficitul intern de resurse financiare.

De regulă aceste fluxuri financiare provin din țările dezvoltate având loc un transfer net de resurse ca urmare a faptului că economiile în aceste țări depășesc cererea internă de investiții.

Efectele ISD

Din punct de vedere conceptual, implicațiile pozitive la nivel macroeconomic se referă la următoarele aspecte :

susțin creșterea economică, fapt ce se realizează diferențiat în funcție de forma pe care o îmbracă investiția străină directă. În cazul unei investiții „pe loc gol” creșterea economică se datorează creării unei noi capacități de producție, locuri de muncă suplimentare a unui nou consumator și plătitor de taxe. În cazul participării la privatizare, efectele pozitive apar în situația eficientizării activității agentului economic și creșterii competitivității acestuia;

stimulează investițiile interne astfel încât producătorii autohtoni vor fi interesați în creșterea eficienței activității și îmbunătățirea calității outputurilor fie pentru a face față concurenței datorate prezenței investitorilor străini în sectorul de privatizare respectiv. Firmele locale pot dobândi acces la canalele de distribuție ale investitorului străin, caz în care vor fi interesate în creșterea producției și a calității bunurilor realizate;

sprijină restructurarea si privatizarea, prezintă o importanță deosebită în cazul statelor central și est europene, în special în cazul firmelor care necesită un volum mare de capital și capacitatea de a reorganiza și eficientiza activitatea;

susțin creșterea investițiilor de capital, atunci când piețele locale de capital nu dispun de resurse financiare pentru finanțarea unor proiecte importante, investițiile străine pot acoperi acest deficit;

susțin creșterea veniturilor la bugetul statului datorită apariției de noi contribuabili la economia țării gazdă;

îmbunătățirea standardului de piață, acesta este cel mai important efect al investițiilor străine resimțit în mod direct de către consumatorii locali. Standardul de viață crește datorită reducerii prețurilor, bunurilor și serviciilor, prin accentuarea concurenței ca urmare a pătrunderii pe piață a mai multor firme.

Deși investițiile străine directe pot genera o serie de efecte pozitive la nivelul țării de implantare, nu este exclusă posibilitatea apariției unui impact negativ atât la nivel macroeconomic, cât si la nivel social. De exemplu :

creșterea importurilor, se datorează importului de mașini și utilaje finanțat de investitorul străin, față de care implementarea investiției nu ar fi posibilă. Retehnologizarea activității se concretizează în creșterea productivității și competitivității, putându-se inregistra o diminuare a deficitului comercial, atunci când investitorul străin este orientat preponderent de către export sau substituirea importurilor;

creșterea șomajului din cauza restructurării intreprinderilor privatizate cu scopul eficientizării rapide a activității evident, se inregistrează o reducere a numărului locurilor de muncă în întreprinderile privatizate. Acest dezavantaj este nesemnificativ în situația în care intreprinderile restructurate beneficiază de creșterea eficienței și competitivității activității, caz în care, prin efecte de antrenare, pot genera noi locuri de muncă;

impact negativ asupra bugetului datorat, pe de o parte facilitățile fiscale acordate investitorilor străini, facilități care au efect imediat reducerea veniturilor bugetare. Pe de altă parte, creșterea numărului șomerilor ca urmare a privatizării și restructurării întreprinderilor de stat generează cheltuieli suplimentare la buget. Pe termen lung, pe masură ce investițiile ajung la maturitate, se poate înregistra o creștere a veniturilor la bugetul statului datorită impozitelor și taxelor plătite de noii contribuabili.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Studii Internaționale din Viena efectele ISD asupra economiilor central și est europene pot fi grupate, în funcție de orizontul de timp, astfel:

efecte caracteristice stadiului inițial, și anume: deficitul balanței comerciale poate crește, ca urmare a restructurării sectoarelor economice este posibilă o creștere a șomajului; se constată o accelerare a modificărilor strucurale în economie; nu se genereaza creșterea economică.

efecte caracteristice stadiului de maturitate al ISD, respectiv: accelerarea creșterii economice; creșterea exporturilor și ameliorarea deficitului balanței comerciale; accentuarea fenomenului de repatriere a profiturilor.

Efectele investițiilor străine directe la nivel microeconomic sunt mai concrete și vizibile. Dintre care cele mai importante sunt următoarele:

crearea de noi locuri de muncă reprezintă unul dintre efectele pozitive generate de investițiile de tip „greenfield”. Numărul de noi locuri de muncă create de investitorii străini constituie un indicator important pentru guvernele țărilor receptoare, însă din punct de vedere al efectelor economice pe termen lung este mai importantă calitatea locurilor de muncă create, decât numărul acestora. Crearea de locuri de muncă care necesită forță de muncă calificată presupune transfer de cunoștințe si preocuparea permanentă pentru perfecționarea pregătirii, cu efecte favorabile asupra calității factorului uman din țara gazdă;

creșterea nivelului de pregătire a forței de muncă atunci când firmele străine investesc în activități care presupun o calificare ridicată a salariilor. Investitorii străini acordă o atenție sporită și continuă creșterii nivelului de pregătire al personalului firmei receptoare;

accesul la tehnologii moderne reprezintă un avantaj considerabil în cazul firmelor gazdă care utilizează echipamente și tehnologii uzate fizic și moral care duc la realizarea unor produse inferioare din punct de vedere calitativ. Investiția străină presupune transferul de tehnologii avansate, tehnici de producție moderne, întreprinderea receptoare va înregistra performanțe superioare sub raportul productivității și calității produselor. Infuzia de tehnologie poate genera efecte de antrenare locale prin stimularea inovării sau difuzarea tehnologiilor moderne și în alte societăți decât în cele în care s-a făcut investiția;

accesul la management modern se datorează faptului că investișia străină directă presupune și transferul de cunoștințe de management către personalul firmei beneficiare;

accesul la piețe de desfacere externe datorită faptului că investitorii străini aduc odată cu investiția și experiența de marketing și accesul la canalelor lor de distribuție. Așadar, țara gazdă va înregistra o creștere a încasărilor din exporturi fără a efectua cheltuieli semnificative;

creșterea eficienței și competitivității firmelor locale în măsură să-și ridice nivelul calitativ al managementului și al produselor dacă devin furnizori ai firmelor deținute de investitorii străini și au acces la noile tehnologii sau își diversifică propria producție pentru a face față concurenței datorate prezenței pe piață a noilor agenți economici.

Investițiile străine directe nu produc în mod obligatoriu și automat efectele benefice menționate mai sus, deoarece reprezintă o operațiune economică ca oricare alta, derulată cu scopul obținerii de profit și trebuie avut în vedere ca părțile implicate să câstige în mod echitabil și rezonabil din derularea afacerii, în caz contrar fiind posibilă apariția unor efecte nedorite.

Teorii și modele reprezentative

Modelul lui Dunning, denumit paradigma eclectică, arată că internaționalizarea producției se realizează atunci când firma dispune de următoarele avantaje:

avantajele de proprietate, interpretate diferit in cadrul teoriei davantajului de monopol sau teoriei reactiei de monopol, sunt diferite de Dunning ca resurse ce au potentialul de a genera venituri viitoare.

avantajele de localizare sunt determinate de caracteristicile țărilor receptoare, dar factorii specifici țării sursă își pun amprenta asupra structurii investițiilor străine directe. Aceste avantaje locaționale se bazează pe abilitatea piețelor naționale și a guvernelor de a asigura un set unic de active imobilizate necesar firmelor investitoare pentru optimizarea utilizării activelor mobile.

avantajele de internalizare sunt obținute prin internalizarea piețelor factorilor de producție în cadrul structurilor ierarhice ale firmelor.

Mărimea și evoluția pieței constituie, din punct de vedere al cererii, principalul factor stimulator al investițiilor străine directe. Așadar, apariția unor piețe noi sau piețele externe în creștere sunt atractive pentru agenții economici străini, în special pentru cei rezidenți în țări care trec printr-o perioadă de recesiune. Un exemplu concret, il constituie situația Chinei, care a devenit în această perioadă una dintre cele mai mari receptoare de investiții străine.

Infrastructura politică și socială are in vedere eficiența administrativă, corupția, înlesnirile sociale (calitatea vieții, școlile bilingve), stabilitatea economică și politică, tratamentul agenților economici, etc.

Modelul gravitațional a fost creat de Tinbergen (1962) și Linnemann (1966) încercand să explice diferite fluxuri bilaterale, cum ar fi turismul, transportul de mărfuri, migrația

populației și comertul. În cazul fluxurilor comerciale, atracția maselor a două țări crește odată

cu dimensiunile țării gazdă și scade odată cu creștere distanței dintre ele.

Plecând de la acest model, Bergstrand (1989), a demonstrat că fuxurile comerciale dintre două țări sunt influențate pozitiv de dimensiunile pieței si negativ de distanță. În consecință, modelul gravitațional evidențiază importanța dimensiunii pieței ca determinant investițional pentru investițiile străine directe.

Analiza privind investițiile străine realizate in Europa demonstrează faptul că apropierea geografică favorizează investițiile străine, deoarece creșterea distanței implică sporirea barierelor de internaționalizare a activității și riscuri mai mari pentru investitor din punctul de vedere al gradului de control asupra filialelor străine.

Teoria localizării se bazează pe teoria comerțului intenațional, teoria organizației industriale și teoria haosului, cea specifică matematicii și fizicii. Dintr-o perspectivă statică, concentrarea spațială a firmelor a fost explicată prin avantajele comparative date de înzestrarea cu factorii de producție, condițiile de acces la piețe si tehnologie.

Markusen și Venables (1995) privesc alegerea locației dintre perspectivă dinamică. Ei țin cont atât de externalități și tehnologie care acționează ca o forță centripetă, cât si de competiția generată de prezența mai multor firme care acționează ca o forță centrifugă. Cei doi cercetători au arătat că societățile transnaționale reduc presiunea aglomerării pe care o implică mobilitatea internațională a factorilor de producție.

CAPITOLUL II

ANALIZA DATELOR EMPIRICE REFERITOARE LA

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

În cadrul acestui capitol vom avea în vedere analiza unor indicatori reprezentativi pentru dezvoltarea economică în perioada 2001 – 2009 pentru urmatoarele opt state central și est europene și anume Bulgaria (BG), Cehia (CZ), Estonia (EE), Polonia (PL), România (RO), Slovaci (SK), Slovenia (SI) și Ungaria (HU). Acesti indicatori i-am grupat în următoarele categorii:

Indicatori ai creșterii economice

Educație și formare

Ocuparea forței de muncă

Indicatori privind condițiile de viață si protecția socială

Indicatori privind dezvoltarea transporturilor

Indicatori privind criminalitatea, decesele și accidentele la locul de muncă

Indicatori privind cifra de afacere pe sectoare de activitate

2.1. Indicatori ai creșterii economice

Produsul intern brut (PIB) este definit ca valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse minus valoarea oricăror bunuri sau servicii folosite in crearea lor. Indicele de volum al PIB pe cap de locuitor în standardele puterii de cumpărare (SPC) este exprimat în raport cu Uniunea Europeană (UE-27) medie stabilită la egal cu 100. Dacă indicele unei țări este mai mare de 100, nivelul acestei țări de PIB pe cap de locuitor este mai mare decât media UE și viceversa.

Standardele puterii de cumpărare (SPC) sunt folosite pentru a egaliza puterea de cumpărare a diferite monede naționale prin paritățile puterii de cumpărare, permițând astfel comparații semnificative între țări. Datele privind PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare sunt prezentate în tabelul de mai jos (tabelul 2.1).

PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare ( procente)

Tabelul 2.1

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Indicatorul PIB pe locuitor a înregistrat in perioada 2001 – 2008 o crestere, Slovenia find poziționată pe primul loc, urmată de Cehia si Ungaria, iar ultimile locuri ocupate de România și Bulgaria . În anul 2009 s-a inregistrat o scadere în cazul Estoniei, Sloveniei și Ungariei, iar Cehia și Slovacia au inregistrat eceleași valori ca in anul 2008, respectiv 80 și 77 .

Calculul ratei de creștere anuală a volumului PIB este destinat să permită comparații a dinamicii de dezvoltare economică, atât în timp și cât și între economiile de diferite mărimi. Pentru măsurarea ratei de creștere a PIB în termeni de volum, PIB-ul în prețuri curente sunt evaluate în prețurile din anul precedent, precum și modificările astfel calculat de volum sunt impuse la nivelul unui an de referință, aceasta se numește o serie concatenată . În consecință, evoluțiile prețurilor nu vor umfla rata de creștere.

Cifrele de bază sunt exprimate în standardele puterii de cumpărare, și anume o monedă comună care elimină diferențele de nivel al prețurilor dintre țări permițând comparații semnificative de volum din PIB între țări. Indicele este destinat pentru comparații între țări, mai degrabă decât pentru comparațiile în timp. Datele sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Rata de creștere a PIB-ului real pe cap de locuitor (procente)

Tabelul 2.2

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul ratei de creștere al produsului inten brut înregistrat în intervalul 2001-2008 a fost ocilant în țările analizate. În anul 2009 însă rata PIB a avut o scădere vizibilă în Bulgaria, Estonia și România față de anul 2008.

Indicatorul PIB per persoană angajată (productivitatea muncii) intenționează să dea o impresie de ansamblu a productivității economiilor naționale exprimate în raport cu media din Uniunea Europeană. PIB este evaluat la prețul pieței. PIB în standardele puterii de cumpărare (SPC) pe salariat (UE-27 = 100)

Productivitatea muncii pe persoană angajată (procente)

Tabelul 2.3

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Țările analizate au realizat o creștere a productivității muncii, primul loc ocupat de Slovenia peste 80,7 , urmată de Slovacia și Cehia, iar pe ultimele locuri România si Bulgaria. Producția a crescut cu un ritm mai accelerat în România, crescând pe baza consumului produselor din import nu pe baza productiei realizate.

2.2. Educație și formare

Educația, formarea profesională și învățarea continuă joacă un rol vital în ambele contexte, atât economic, cât și social. Oportunitățile pe care UE le oferă cetățenilor săi pentru a trăi, studia și de a munci în alte țări face o contribuție majoră la înțelegerea inter-culturală, dezvoltare personală și de realizare a UE a întregului potențial economic. În fiecare an, cu mult peste un milion de cetățeni UE, de toate vârstele beneficiază de fondurile UE educaționale, profesionale și a programelor de construire a cetățeniei.

Indicatorul intenționează să măsoare ponderea țării, venitul care este cheltuit pe sistemul de învățământ de către sectorul public la fiecare nivel de administrare. Strategia de dezvoltare durabilă definește educație și cunoaștere "transversale a politicilor care contribuie la societatea bazată pe cunoaștere". Ea recunoaște că "educația este o condiție prealabilă pentru promovarea modificărilor de comportament și furnizarea tuturor cetățenilor, cu competențele necesare pentru a realiza o dezvoltare durabilă", și că "poate contribui la o mai mare coeziune socială și bunăstare". Cheltuirea resurselor umane pe o investiție poate ajuta la îmbunătățirea productivității, a creșterii economice de plasament, și de a reduce inegalitatea socială.

Acest indicator este concentrat numai asupra cheltuielilor publice pentru educație (CPPE). Din aceasta rezultă excluderea cheltuielilor private pentru educație. Cheltuielile privind educația sunt considerate ca fiind investițiile culturale și economice. Cu toate acestea, este dificil să se stabilească o paralelă directă între cheltuielile publice în educație și a calității educație în orice țară. Datele sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Cheltuielile publice totale pentru educație ca procent din PIB.

Tabelul 2.4

Notă: Datele pentru anii 2008 și 2009 nu sunt disponibile

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Marea majoritate a statelor analizate cheltuie peste 4% din PIB pentru educația si formarea, cu excepția Slovaciei care a alocat acestui capitol 3,62%. Se remarcă Polonia, Slovenia și Ungaria care au alocat peste 5% din PIB pentru educație și formare.

Ocuparea forței de muncă

Rata de ocupare este calculată prin împărțirea numărului de persoane în vârstă 15 – 64 ani, în ocuparea forței de muncă de către populația totală de aceeași grupă de vârstă. Indicatorul se bazează pe ancheta privind forța de muncă din UE. Studiul se referă la întreaga populație care trăiește în gospodării private și le exclude pe cele din gospodăriile colective, cum ar fi pensiuni, săli de reședință și spitale. Populația ocupată este formată din acele persoane care în timpul săptămânii de referință a făcut orice activitate desfășurată pentru plată sau profit pentru cel puțin o oră, sau nu au de lucru, dar au avut locuri de muncă din care au fost temporar absente. Datele sunt prezentate în tabelul de mai următor (tabelul 2.5).

Rata de ocupare a locurilor de muncă (procente)

Tabelul 2.5

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul ratei de șomaj este unul pozitiv in perioada 2001-2008, o scadere realizându-se în anul 2009 datorat crizei. Cea mai mare rată de ocupare a forței de muncă fiind în Slovenia, iar cea mai salabă coație o înregistrează Ungaria.

Rata șomajului reprezintă șomerii ca procent din forța de muncă. Forța de muncă este dată de numărul total de angajați și șomeri. Șomerii cuprind persoanele cu vârsta între 15 și 74 ani care sunt:

fără loc de muncă în cursul săptămânii de referință,

disponibile în prezent pentru locul de muncă, adică au fost disponibile pentru ocuparea forței de muncă plătit sau de auto-ocuparea forței de muncă înainte de sfârșitul celor două săptămâni după săptămâna de referință,

activ în căutare de lucru, adică a luat măsuri specifice în perioada de patru săptămâni care se încheie cu săptămâna de referință să caute loc de muncă remunerat, care desfășoară activități de muncă sau care au găsit un loc de muncă pentru a începe într-o perioadă de cel mult trei luni.

Rata șomajului (procente)

Tabelul 2.6

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Evoluția ratei de șomaj a fost una oscilantă în această perioadă. Bulgaria, Polonia și Slovacia înregistrand o scădere, iar Ungaria o crestere a ratei de șomaj, de la 5,7% la 10%.

Indicatori privind condițiile de viață și protecția socială

Sondajele de uz casnic de buget sunt sondaje naționale, în principal concentrându-se asupra cheltuielilor de consum. Acestea se desfășoară în toate statele membre UE, iar scopul lor principal (în special la nivel național) este de a calcula greutăți pentru indicele prețurilor de consum.

EU-SILC este principala sursă pentru elaborarea de indicatori comparabili și asupra coeziunii sociale folosite pentru monitorizarea politicilor la nivelul UE în cadrul metodei deschise de coordonare. Se colectează pe o bază anuală în timp util și comparabile multidimensionale micro-date privind venitul, sărăcia, excluderea socială și condițiile de trai. În fiecare an, ambele date transversale (referitoare la un moment dat sau o anumită perioadă de timp), precum și date longitudinale (referitoare la evoluția la nivel individual de-a lungul timpului, sunt observate periodic, de obicei, o perioadă de patru ani) sunt colectate.

Gospodăriile private sunt fie o gospodărie de o persoană sau o gospodărie cu mai multe persoane, adică un grup de două sau mai multe persoane care ocupă împreună întreaga parte sau în mare parte din locuință și să se ofere cu alimente și, eventual, alte elemente esențiale pentru a trăi. Indicatorul este definit precum numărul de gospodării private, datele fiind disponibile in tabelul mai jos:

Numărul de gospodării ( mii)

Tabelul 2.7

Notă: Datele pentru ani 2008 și 2009 nu sunt disponibile

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Indicatorul are o evoluție pozitivă, numarul de gospodări crescând de la an la an.

Ponderea persoanelor cu un venit disponibil echivalent este mai aproape de riscul pragului de sărăcie, care este fixat la 60% din valoarea mediană națională echivalat cu venitul disponibil (după transferurile sociale).

Riscul de sărăcie după transferurile sociale – Total (procente)

Tabelul 2.8

Notă: Datele pentru anul 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

La nivel anului 2008 riscul de sărăcie foarte ridicat se întâlnește în Bulgaria și România. Din acest punct de vedere cea mai bună situație se înregistreză în Cehia cu un risc de sărăcie redus 9%, urmată de Slovacia cu 11% și Slovenia și Ungaria cu 12%.

Datele privind riscul de sărăcie al persoanelor care au un loc de munca sunt prezentate mai jos:

Riscul de sărăcie “in work” Total (procente)

Tabelul 2.9

Notă: Datele pentru anul 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Riscul de săracie al persoanelor care au un loc de muncă se întâlnește în Cehia, Slovacia și Ungaria având valori scăzute, sub 5% . Cea mai nefavorabilă situație înregistrându-se în Polonia (12%) și România (18%).

Cheltuielile privind protecția socială conțin: beneficii sociale, care constau din transferuri, în numerar sau în natură, către gospodării și persoane fizice pentru a le scuti de povara unui set definit de riscuri sau nevoi, costurile de administrare, care reprezintă cheltuieli de la schema de conducere și administrare; alte cheltuieli, care constau în cheltuieli diverse de sistemele de protecție socială (plata de venit din proprietate și altele).

Total cheltuieli privind protecția socială – prețuri curente (% din PIB)

Tabelul 2.10

Notă: Datele pentru ani 2008 și 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Evoluția cheltuielilor privind protecția socială este una oscilantă. La nivelul anului 2007 cele mai bine poziționate țări sunt Ungaria și Slovenia alocând peste 20% din PIB pentru aceste cheltuieli, iar România și Estonia puțin peste 12%.

Indicatori privind dezvoltarea transporturilor

Transportul joacă un rol esențial în economie, aducând mărfuri și servicii către clienți și luând pasageri la serviciu sau la scoală (dar de asemenea, la magazine sau activități de agrement). Până de curând, autoritățile publice au văzut de transport în principal, din unghiul economic: mobilitatea bunurilor a fost necesară pentru a facilita comerțul și creșterea economică, întrucât mobilitatea cetățenilor a fost un drept democratic, neprimind suficientă atenție.

Acest lucru este reflectat în statisticile existente privind transportul, care acoperă traficul din UE (în vehicul-kilometri) și de transport din UE (pasageri-km sau pe tonă-kilometri) de către modurile individuale: rutier, feroviar, conducte , pe căi navigabile interioare, maritim și aerian. Datele privind transportul de mărfuri sunt cele mai complete și exacte.

Volumul transportului de mărfuri (ITIM) relativ la PIB este un indicator definit ca raport dintre tone-km (in interiorul tarii) și PIB. Acesta include transportul rutier, feroviar și pe căile navigabile interioare. Feroviar și pe căile navigabile interioare de transport se bazează pe mișcările teritoriului național, indiferent de naționalitatea vehiculului sau navei. Datele fiind prezentate în urmatorul tabel.

Indicele pentru transportul intern de mărfuri relativ la PIB

(procente)

Tabelul 2.11

Notă: Datele pentru anul 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Cel mai mare volum de marfuri la nivemul anului 2008 este înregistrat de Slovenia și România, iar cel mai scăzut nivel este înregistrat de Estonia și Cehia.

În ultimul deceniu, lungimea totală a infrastructurilor pentru Uniunea Europeană a crescut pentru toate modurile de transport terestru, cu excepția transportului feroviar, care a înregistrat o scădere ușoară. Datele referitoare la transportul autohton de mărfuri relativ la PIB sunt prezentate în tabelul 2.12.

Tranport autohton de mărfuri (procente)

Tabelul 2.12

Notă: Datele pentru anul 2009 nu sunt disponibile

Sursa: Eurostat, Statistics Database

.

Transportul rutier se bazează pe toate deplasările de vehicule înmatriculate în țara raportată. Trendul fiind unul ascendent în intervalul 2001-2009.

Transportul feroviar de mărfuri, de asemenea, a crescut în ultimii ani, dar nu la toate în același ritm precum transportul rutier. Concluzia este că numărul de tone/km rutier este mult mai mare decât tone/km efectuate pe calea ferată. Această creștere există, în ciuda unei rețele scăzute care trebuie să indice faptul că eficiența industriei feroviare de astăzi este mai mare. Datele fiind diponibile în tabelul de mai jos.

Transport de mărfuri pe calea ferată (mii tone/km)

Tabelul 2.13

Notă: Datele pentru ani 2001, 2002 și 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul trasportului de mărfuri pe calea ferată a fost unul oscilant. Cea mai mare creștere în cadrul țărilor analizate s-a inregistrat în anul 2006, pe primul loc este situată Polonia cu aproape 300 mii tone trasportate, iar ultimul loc este ocupat de Slovenia cu 17 mii tone de mărfuri transportate.

Datele privind totalitatea liniilor de cale ferată sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Lungimea totală a liniilor de cale ferată (km)

Tabelul 2.14

Notă: Datele pentru anul 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul privind lungimile totale a liniilor de tranport feroviar au înregistrat o evoluție oscilantă.

Datele privind numarul de persoane care călătoresc prin mijlocul de transport aerian sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Transport aerian de pasageri (persoane)

Tabelul 2.15

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Numărul de pasageri transportați pe calea aerului a crescut considerabil în Plonia în perioada 2003-2009. Efectele evenimentelor tragice din 11 septembrie 2001 au avut un impact negativ asupra pasagerilor transportați, iar numarul celor care au călătorit a scăzut.

Comparativ cu cele 3000 de milioane de tone manipulate în transportul maritim, volumele transportului de mărfuri aerian și poștă sunt în mod evident scăzute. Tabelul arată că transportul aerian în UE crește în mod substanțial. Și chiar dacă volumele sunt mici în comparație cu alte moduri de transport, valoarea medie a unei tone de mărfuri transportate pe calea aerului este aproape întotdeauna mult mai mare decât în alte moduri de transport. Datele sunt disponibile în tabelul de mai jos

Transportul aerian de mărfuri (mil. tone)

Tabelul 2.16

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul privind transportul arerian de marfuri s-a înregistrat în perioada 2001-2008 ca fiind unul acendnt, mai puțin în anul 2009 cand s-a inregistrat o scădere pentru toate țările analizate. Cea mai bună poziție este ocupată de Polonia cu 18,73 milioane tone, urmată de Cehia, iar pe ultima poziție este Slovenia și Cehia.

Indicatori privind criminalitatea, decesele și accidentele la locul de muncă.

Surse naționale de informații cu privire la criminalitate arată diferențe considerabile în abordare și de acoperire, ceea ce înseamnă că măsurarea tendințelor criminalității la Uniunea Europeană (UE), nivelul este încă într-un stadiu incipient. Cu toate acestea, acest articol încearcă să ofere o imagine de ansamblu. Cifrele se bazează în mare măsură pe cifrele raportate crimei de către poliție.

Surse naționale de informații cu privire la criminalitate arată diferențe considerabile în abordare și de acoperire, ceea ce înseamnă că măsurarea tendințelor criminalității la nivelul UE se află încă într-un stadiu incipient. Cifrele se bazează în mare măsură pe cifrele raportate de crima de poliție care induc în eroare. Comparații ale nivelurilor crimei bazate pe cifre absolute ar fi, deoarece acestea sunt afectate de mulți factori, inclusiv:

diferite sisteme juridice și justiție penală

ratele la care crimele sunt raportate la poliție și înregistrate de către aceștia

diferențele în normele prin care mai multe infracțiuni sunt numărate

diferențe în lista de infracțiuni care sunt incluse în cifrele criminalității în general.

Datele referitoare la crimele înregistrate de politie sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Crime înregistrate de poliție.

Tabelul 2.17

Notă: Datele pentru ani 2008 și 2009 nu sunt disponibile

Sursa: Eurostat, Statistics Database

În perioada dintre 2002 și 2007 a existat un declin general în crimele înregistrate în UE, cu excepțiile notabile ale infracțiunilor de trafic de droguri (care a rămas aproape neschimbată) și a criminalității violente (care au crescut, în medie, de 1,6% anual), infracțiuni de proprietate, cum ar fi furtul de autovehicule (6,8% în jos pe an) și furt intern (în jos 4,8% pe an) a scăzut relativ brusc în timpul acestei perioade de cinci ani, la fel ca omucidere (4,5% mai mic pe an) și

de jaf ( 3,4% mai mic pe an).

Sănătatea este o prioritate importantă pentru europeni, care se așteaptă să fie protejati împotriva imbolnăvirii și bolilor la domiciliu, la locul de muncă și atunci când călătoresc pe teritoriul UE.

Probleme de sănătate tăiate într-o gamă de subiecte – inclusiv protecția consumatorului (probleme de siguranța alimentelor), politici de siguranță la locul de muncă, de mediu sau sociale – și astfel au un impact considerabil asupra strategiei UE revizuită la Lisabona.

Rata mortalității unei populații ajustat la distribuirea unui standard de vârstă. Ca cele mai multe cauze de deces variază semnificativ cu vârsta și sexul personelor, utilizarea ratei mortalității standardizate ameliorează comparabilitatea în timp și între țări, deoarece acestea vizează măsurarea ratelor de moarte, independent de structurile de vârstă diferite de populații. Ratele standard de mortalitate folosite aici sunt calculate pe baza unei populații standard european (definită de Organizația Mondială a Sănătății). Datele sunt prezentate în tabelul de mai jos referitoare la rata mortalității.

Rata de deces la 100.000 locuitori ( persoane)

Tabelul 2.18

Notă: Datele pentru anul 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul acestui indicator a înregistrat o scădere în toate țările analizate datorită îmbunătățirii sistemului sanitar. Cea mai mica rată a decesului s-a înregistrat în Slovenia și Cehia, iar cea mai mare în Bulgaria și Romania.

Accidentul la locul de muncă este un eveniment produs în cadrul activității profesionale, care duce la vătămări fizice sau psihice. Aceasta include accidente în timpul lucrărilor în afara incintei de desfășurare a activității, chiar dacă sunt cauzate de o terță persoană, și cazuri de intoxicație acută. Aceasta exclude accidente pe drumul spre sau de la locul de muncă, evenimente care au numai o origine medicale, și boli profesionale.

Numărul de accidente la locul de muncă raportate la 100 de mii de persoane sunt prezentate mai jos în două categorii: accidente grave si accidente mortale.

Accidente grave la locul de muncă la 100 de mii persoane

Tabelul 2.19

Notă: Datele pentru ani 2007, 2008 și 2009 nu sunt disponibile

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Accidentele grave la locul de muncă au înregistrat o scadere semnificativă datorită aplicări normelor mai stricte a protecției muncii și conștientizarea muncitorilor privind siguranța și disciplina la locul de muncă. Cele mai puține accidente s-au înregistrat în Bulgaria și Slovacia, iar cele mai multe în Estonia și România. Datele referitoare la accidentele mortale sunt disponibile în tabelul următor.

Accidente mortale la locul de muncă la 100 de mii persoane

Tabelul 2.20

Notă: Datele pentru ani 2007, 2008 și 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Accidentele mortale la locul de muncă se datoreaza nerespectării normelor de siguranță. Cele mai multe accidente sunt înregistrate în Slovenia cu 149 accidente la 100 mie persoane și Bulgaria, puțin peste 100 de accidente la 100 mii persoane.

Indicatori privind cifra de afaceri pe sectoare de activitate

Cifra de afacere este un indictor important al performanțelor econommico-financiare la nivelul întreprinderi permițând evidențierea poziției pe piață. Cifra de afaceri este totalul vânzărilor (fără TVA) de bunuri și prestările de servicii efectuate de întreprinderile de un anumit sector în cursul perioadei de referință. Datele privind cifra de afacere in sectorul industriei extractive sunt rezentate in tabelul de mai jos.

Cifra de afaceri în industria extractivă (mil. USD)

Tabelul 2.21

Notă: Datele pentru ani 2008 și 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Evoluția cifrei de afacere în industria extractivă a fost una crescătoare la nivelul anului 2007. Pe primul loc este situată Polonia, iar pe ultimile sunt clasate Estonia și Slovenia.

Datele privind cifra de afacere în sectorul industriei manufacturiere sunt prezentate în tabelul următor:

Cifra de afaceri în industria manufacturiera (mil. USD)

Tabelul 2.22

Notă: Datele pentru ani 2008 și 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul la nivelul anului 2007 este oscilant pe ansamblu crescător, pe primul loc se situează Polonia (232 015 mil euro) urmată de Cehia (130 904 mil euro), iar pe ultimul loc se situează Bulgaria (23 931,2) și Estonia (8 567,6 mil euro)

Datele referitoare la cifra de afacere potrivit sectorului de energie electrică, gaze și alimentare cu apa sunt prezentate in tabelul de mai jos.

Cifra de afaceri în energie electrică, gaze și alimentare cu apă

(mil. USD)

Tabelul 2.23

Notă: Datele pentru ani 2008 și 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul înregistrat este unul ascendent, la nivelul anului 2007 pe prima poziție se situează Polonia, urmată de Cehia, iar ultimele state pozișionate sunt Estonia și Slovenia.

Datele privitoare la cifra de afacere în sectorul construcțiilor sunt preuentate în tabelul urmator.

Cifra de afaceri în construcții (mil. USD)

Tabelul 2.24

Notă: Datele pentru ani 2008 și 2009 nu sunt disponibile.

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul la nivelul anului 2007 a fost unul crescător. Pe prima poziție a fost ocupată de Polonia (12 778,2 mil euro), iar ultima de Estonia.

Centralizarea datelor privind dezvoltarea economică

În cadrul acestei secțiuni, pentru o mai bună fundamentare a concluziilor vom ierarhiza țările analizate după nivelul înregistrat de următorii indicatori: PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PIB/ loc); productivitatea muncii (); cheltuieli publice totale pentru educatie ca procent din PIB (CPPE); rata șomajului (Rș); riscul de saracie “in work” (RSIW); cheltuieli privind protecția socială (CPS); indicele pentru transportul intern de marfuri (ITIM); rata mortalității (Rm); cifra de afaceri în industria manufacturieră (CA-IM); cifra de afaceri în construcții (CA-C), în anul 2007 (tabelul 2.25)

Ierarhia țărilor în raport cu nivelul de dezvoltare economică, 2007

Tabelul 2.25

Notă: 1- cel mai bun nivel

8- ultimul nivel (cel mai scăzut)

Pentru fiecare țară, vom însemna numărul de apariții la fiecare poziție, sintetizând astfel datele de mai sus în tabelul centralizator următor (tabelul 2.26)

Situația sintetică pentru țările analizate

Tabelul 2.26

Plecând de la datele de mai sus, vom evidenția două categori de state după cum urmează:

„câștigătoare”, țările care au cel puțin 5 apariții în intervalul [1,3];

„perdante”, statele care au cel puțin 5 apariții în intervalul [6,8].

Rezultatul performanță-competitivitate

Figura 3.1

Notă: Câștigătoare – țări cu nivel de dezoltare mai ridicat

Perdante – țări cu nivel de dezvoltare mai scăzut

Din datele de mai sus se constată că din cele opt țări analizate un nivel de dezvoltare relativ mai ridicat se înregistrează în Cehia și Slovenia comparativ cu Bulgaria, Estonia și România care înregistrează cele mai scăzute niveluri din punct de vedere al dezvoltării economice. De asemenea, există diferențieri chiar și în cadrul fiecărei categorii, ca de exemplu:

Poziția câștigătoare a Sloveniei se datorează unui număr de 3 apariții cotate de nivel 1, comparativ cu Cehia, care beneficiază numai de o singură apariție de acest nivel;

În cadrul statelor clasificate ca „perdante”, Bulgaria ocupă cea mai nefavorabilă poziție, urmată de Estonia și România la o oarecare distanță.

CAPITOLUL III

ANALIZA DATELOR EMPIRICE REFERITOARE LA

INVESTIȚIILE DIRECTE

Pentru statele din Europa Centrală și de Est investițiile directe, indiferent de sursa acestora (externă sau internă) prezintă o importanță deosebită, în valoarea reducerii decalajelor economice față de celelalte state membre ale Uniuni Europene.

În aceste capitol vom avea în vedere analiza unor indicatori reprezentativi pentru fenomenul investițional și anume: fluxurile de investiții directe ca procent din PIB; stocurile de investiții ca procent din PIB; fluxurile de ISD atrase ca procent din PIB; stocul de ISD ca procent din PIB; fluxurile de ISD atrase ca procent din formarea brută de capital fix.

Perioada și țările supuse analizei sunt cele specificate în capitolul anterior pentru a fundamenta corespunzator concluziile.

3.1 Dinamica fuxurilor de investiții directe

Investițiile directe reflectă scopul unei entități persoane fizice sau juridice de a obține un interes într-o companie. Prin urmare, investiția presupune existența a doi agenți economici, unul emitent și unul receptor. Datele referitoare sunt prezentate ca procent din PIB în tabelul de mai jos.

Fluxurilor de investiții directe ca % din PIB

Tabelul 3.1

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Trendul este evident pe ansambu crescător în România, Bulgaria, Slovenia, comparativ cu celelelate state.

Stocurile de investiții directe reprezintă valoarea totală a activelor realizate prin investiții directe, atât autohtone cât și străine la sfârșitul perioadei de referință. Datele sunt exprimate ca procent din PIB pentru a elimina efectul diferențelor în dimensiunea economiilor din țările analizate.

Stocurilor de investiții directe ca % din PIB (procent)

Tabelul 3.2

Notă: Datele prntru anul 2009 nu sunt disponibile

Sursa: Eurostat, Statistics Database

Evoluția indicatorului pe ansamblul a fost crescatoare, excepție făcând Ungaria care a avut o evolutie oscilantă.

3.2 Dinamica fulxurilor de investiții străine directe

Într-o lume a globalizării în creștere, unde politica, economia și tehnologia barierelor dispar rapid, capacitatea unei țări de a participa la activitatea de la nivelul mondial este un indicator important al performanței și competitivității.

Investiția străină directă este o categorie a investițiilor care reflectă scopul unei entități rezidente într-o țară (investitorul direct) de a obține un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă țară (investiția directă).

Investițiile străine directe au câmp de manifestare atunci când într-o țară nivelul cererii de investiții este mai mare decât volumul economiilor interne. Se creează premise ca economiile din alte țari să fie atrase pentru a compensa deficitul intern de resurse financiare.

Potrivit datelor furnizate de UNCTAD, fluxurile anuale de investiții străine directe atrase în țările central și est europene (CEE) s-au înscris pe un trend oscilant, cu diferite intensități de la o țară la alta.

Fluxuri anuale de ISD receptate de țările din CEE

în perioada 2001 – 2008 (mil. USD)

Tabelul 3.3

Sursa: UNCTAD, World Investement Report 2003, 2005, 2006 și 2009

Trendul înregistrat de cele opt țări analizate este unul ascendant, iar nivelul si intensitata intrărilor de capital străin diferă de la o țară la alta. Și ritmul de creștere a intrărilor de capital străin a fost mai scăzut în Romînia și Bulgaria decât în Polonia și Ungaria.

Stocul de ISD este valoarea cotei de capital și de rezerve (inclusiv profiturilor reținute) atribuită întreprinderilor-mamă, plus datorii nete ale filialelor întreprinderii-mamă.

Potrivit datelor prezentate în Raportul Mondial al Investițiilor Străine 2009 (UNCTAD), în anul 2007, România a atras investiții străine directe în valoare de 71.864 mil. USD, sumă inferioară față de alte țări analizate, cum ar fi: Polonia (161.406 mil. USD) și Cehia (114.369 mil. USD).

Stocul de ISD atrase în anul 2007 (mil. USD)

Grafic 3.1

Sursa: UNCTAD, World Investement Report 2009

Deși România este a doua țară ca mărime (suprafață și populație) din țările analizate dupa Polonia, s-a plasat pe locul patru din punct de vedere al stocului de ISD primite.

Datele referitoare la fluxurile de ISD ca procentaj din formarea brută de capital fix în perioada 2001 – 2008 evidențiază evoluția oscilantă in cele opt state central și este europene supuse analizei.

Fluxurile de ISD atrase ca % din FBCF (procent)

Tabelul 3.4

Sursa: UNCTAD, World Investement Report 2002 – 2009

Acest indicator a înregistrat un trend ascendent în cazul României, perioada anaizată fiind caracterizată de stabilitate economică și legislativă concomitant cu accentuarea procesului de privatizare a întreprinderilor de stat, mai ales după anul 2002.

Evoluția fluctuantă arată interesul pe care investitori străini il prezintă pentru restructurarea si retehnologizarea întreprinderilor achiziționate în cadrul procesului de privatizare, precum și pentru realizarea investițiilor pe teren gol (greenfield).

Centralizarea datelor privind investițile

Pentru o mai bună fundamentare a concluziilor vom ierarhiza țările analizate, la nivelul anului 2007, după nivelul înregistrat de urmatorii indicatori la:

Fluxul de investiții directe ca procent din PIB (FID)

Stocul de investiții directe ca procent din PIB (SID)

Fluxul de ISD mil USD (FISD)

Stocul de ISD ca procent din PIB (SISD)

Fluxul de ISD atrase ca procent di PIB (ISD-FBCF)

Ierarhia țărilor în raport cu nivelul investițional, 2007

Tabelul 3.5

Notă: 1- cel mai bun nivel

8- cel mai scăzut nivel

Vom însemna numărul de apariții la fiecare poziție pentru cele opt țări analizate, sintetizând datele de mai sus în tabelul următor.

Ierarhia țărilor în raport cu nivelul investițional – sinteză, 2007

Tabelul 3.6

Plecând de la datele de mai sus, vom evidenția două categorii de state după cum urmează:

„câștigătoare”, țările care au cel puțin 3 apariții în intervalul [1,3];

„perdante”, statele care au cel puțin 3 apariții în intervalul [6,8].

Rezultat performanță – competitivitate

Figura 3.1

Notă: Câștigătoare – țări cu nivel investițional mai ridicat

Perdante – țări cu nivel investițional mai scăzut

Conform datelor de mai sus se constată că din cele opt țări analizate un nivel de investire mai ridicat se înregistrează în Cehia, Bulgaria și Estonia comparativ cu Slovenia și Slovacia care înregistrează cele mai scăzute niveluri din punct de vedere al investițiilor directe realizate.

De asemenea, analiza permite evidențierea unor aspecte de detaliu, pe care le apreciem ca relevante, și anume:

Poziția câștigătoare a Bulgariei se datorează unui număr de 3 apariții cotate de nivel 1, comparativ cu Cehia, care beneficiază de 4 poziții favorabile din 5 posibile, dar nici una de nivel 1;

În cadrul statelor clasificate ca „perdante”, Slovenia ocupă cea mai nefavorabilă poziție, cu maximum de apariții posibile.

CONCLUZII

Investițiile sunt baza materială a dezvoltării economico-sociale a oricărei tari, întrucât asigură creșterea cantitativă și calitativă a capitalului fix, sporirea randamentului tehnic și economic al capitalului existent, dar și crearea de noi locuri de muncă. Așadar, investițiile directe se reflectă nu numai în creșterea gradului de utilizare a resurselor materiale, umane și financiare ale societății, dar și asupra îmbunătățirii calității acestora sau în crearea de noi resurse, prin inovare tehnologică.

Rolul investițiilor în dezvoltarea economică a unei țări este deosebit de complex, pentru că ele influențează structurile de proprietate, structurile economice pe ramuri și subramuri, structura ocupării forței de muncă, cu consecințe directe și indirecte în plan economic și social, la nivel macroeconomic.

De asemenea, investițiile au un rol hotărâtor în asigurarea modernizării activității economice, ca o condiție necesară în vederea adaptării sistemelor tehnice și economice naționale la cerințele impuse de piețele internaționale caracterizate, în contextul globalizării, de accentuarea concurenței și creșterea competitivității.

În concluzie, asigurând un grad mai mare de ocupare a forței de munca, utilaje mai performante, perfecționarea proceselor tehnologice, investițiile au un rol esențial în dezvoltarea economică, fapt susținut și demonstrat de majoritatea specialiștilor în domeniu.

La nivel teoretic, potrivit modelelor prezentate în prima parte a lucrării, impactul investițiilor se datorează efectului de multiplicare și este cu atât mai mare cu cât asimilează sau promovează progresul tehnic.

Analiza datelor empirice cu privire la nivelul de dezvoltare economică și intensitatea procesului investițional (investiții directe) ne permite stabilirea următoarei relații pentru cele opt state central și est europene vizate:

Notă: * poziție medie

Se remarcă, din tabelul de mai sus, căteva aspect esențiale referitoare la corelația existentă între investițiile directe, ca volum, și nivelul de dezvoltare economică.

În primul rând, state clasificate “câștigătoare” din punct de vedere al investițiilor directe realizate în economie se regăsesc în ipostaze total diferite în raport cu nivelul de dezvoltare. Concret, Cehia este “câștigătoare” în timp ce Bulgaria și Estonia sunt “perdante”, ceea ce demontreză că impactul investițiilor depinde atât de cuantumul acestora, dar și de calitatea lor.

În al doilea rând, Slovenia, clasificată “perdantă” din punct de vedere al investițiilor directe realizate în economie este “căștigătoare” în ceea ce privește dezvoltarea economic, ceea ce susține și întărește concluzia de mai sus.

Statele centrale și este europene au integrat atragerea de investiții în strategia lor de dezvoltare , vizând îmbunătățirea calității factorilor de producție existenți prin realizarea de investiții în tehnologie, în dezvoltarea infrastructurii și în creșterea pregătirii forței de muncă.

În concluzie, investițiile directe susțin dezvoltarea economică, intensitatea impactului fiind determinată nu numai de volumul acestora, dar și de calitatea lor, precum și de condițiile concrete existente in fiecare țară.

BIBLIOGRAFIE

Biliografie selctivă

Bonciu F., Dinu M., „Politici și instrumente de atragere a investițiilor străine directe”, Editura Albatros, București, 2003

Dicționar de Economie, Ediția a II-a, Editura Economică, 2001

Iacovoiu Viorela Beatrice, „ Investițiile străine directe între teorie și practică economică” Editura ASE, București, 2009

Iacovoiu Viorela Beatrice, “Note de curs – Investițiile directe și finanțarea lor “ Anul Universitar 2008 – 2009

Ivan Mihail Vicențiu, „Note de curs – Operațiile Instituțiilor de Credit”, Anul Universitar 2008 – 2009

Matei Mirela, „Note de curs – Piete de Cpital”, Anul Universitar 2008 – 2009

Lazăr Cornel (coord.), Matei Mirela, Jean Andrei, ”Finanțe”, Ed. Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, 2007

Negrițoiu Mișu, „Salt înainte. Dezvoltarea și investițiile străine directe”, Ed.Pro și Ed. Expert, București, 1996

Vasilescu Ion, Românu Ion, Claudiu Cicea, „ Investiții” Editura Economică, București, 2000

http://finance.mapsofworld.com

Surse de date

Eurostat, European Comision, 2009, Statistics Database

World Investement Report 2002: Transnational Corporations and Export Competitiveness, UNCTAD, New York and Geneva

World Investement Report 2003 – FDI Policies for Development: National and International Perspectives, UNCTAD, New York and Geneva

World Investement Report 2004 – The Shift Towards Services, UNCTAD, New York and Geneva

World Investement Report 2005 – TNCs and the Internationalization of R&D, UNCTAD, New York and Geneva

World Investement Report 2006 – FDI from Developing and Transition Economies: Implications for Development, UNCTAD, New York and Geneva

World Investement Report 2007 – Transnational Corporations, Extractive Industries and Development, UNCTAD, New York and Geneva

World Investement Report 2008 – Transnational Corporations, and the Infrastructure Challenge, UNCTAD, New York and Geneva

site-ul UNCTAD: www.unctad.org

site-ul Comisiei Europene: www.epp.eurostat.ec.europa.eu