Investitiile Straine Directe ale Companiilor Austriece In Romania

INTRODUCERE

Investiția străină directă este o relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit.

Investițiile străine directe cuprind capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor nerezident care deține cel puțin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor sau grupul din care face parte acesta și întreprinderea în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta precum și capitalurile din companiile rezidente asupra cărora investitorul nerezident exercită o influență semnificativă pe cale indirectă și anume: capitalurile proprii ale asociatelor și filialelor rezidente ale întreprinderii rezidente în care investitorul nerezident deține cel puțin 10% din capitalul social subscris.

În prezent, investițiile străine directe (ISD) au scăzut anul trecut la minimul ultimilor nouă ani, totalizând doar 1,9 mld. euro, în ciuda revenirii economiei în teritoriu pozitiv, astfel, volumul ISD a fost cu 13,6% sub nivelul înregistrat în 2010.

Creșterea atractivității României ca destinație pentru investițiile străine directe este foarte importantă, având în vedere dependența de capitalul extern, în condițiile în care gradul economisirii interne nu este foarte ridicat. În lipsa unor intrări de capitaluri străine și șansele de a avea creștere economică sunt destul de reduse.

Evoluția ISD oglindește percepția străinilor față de România și atractivitatea mediului de afaceri. Infrastructura deficitară și tergiversarea eficientizării și restructurării sectorului public și-au spus cuvântul. Dar, înrăutățirea activității investiționale în România este corelată și cu amplificarea aversiunii față de risc la nivel internațional. Deși România a revenit pe creștere economică anul trecut, performanța nu a făcut-o mai atractivă în ochii investitorilor străini.

Fluxurile de investiții au fost anul trecut chiar mai scăzute decât în 2010, când ISD nete au scăzut cu 36,6% față de 2009, la 2,2 mld. euro. Cel mai ridicat nivel al investițiilor străine directe, de 9,49 mld. euro, s-a înregistrat în anul 2008.

Pe lângă eșecul atragerii unor noi investitori străini în 2011, poate fi amintită și decizia de plecare a unor nerezidenți. Plecarea Nokia, a Tnuva, mutarea centrului de servicii ING de la Cluj în Ungaria, relocarea fabricilor Coca-Cola din Iași în Moldova sau ale Nestlé și Kraft în Bulgaria sunt doar câteva dintre veștile proaste de anul trecut.

La valul precedent de investitori străini, înainte de criză, elementele principale de atracție au fost cota unică și procesul de convergență la UE. Iar printre atuuri figurau piața de desfacere mare și forța de muncă ieftină. România rămâne în continuare atractivă pentru investitorii care caută forță de muncă ieftină, însă pentru se impune creșterea competitivității produselor și serviciilor românești pentru a face față concurenței internaționale.

Ultimul raport al UNCTAD, dat publicității la sfârșitul lunii iulie, indică o Românie și o întreagă Europă aflată în continuare sub efectele crizei economice și a instabilității piețelor financiare.

Fluxurile de investiții străine directe care au intrat în Uniunea Europeană au atins cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, de 304,7 miliarde de dolari. Investițiile realizate în UE s-au înscris pe un trend descendent din anul 2007 când, după maximul istoric de 850,5 miliarde de dolari, au scăzut brusc, la aproape jumătate (480 de miliarde de dolari) în anul următor, o dată cu debutul crizei economice și financiare.

CAPITOLUL I. Revizia literaturii (articole de specialitate)

1.1. Delimitări conceptuale privind ISD

Noțiunea de investiții sau cheltuieli de investiții în literatura de specialitate a fost și este interpretată diferit și utilizată cu mai multe sensuri. Acest concept este tratat fie destul de îngust și contradictoriu, fie atribuindu-i-se semnificații destul de ample și expansive.

Astfel, în sens restrâns, investițiile pot fi definite ca „totalitatea cheltuielilor efectuate cu scopul creării, achiziționării de noi fonduri fixe, perfecționării sau reconstruirii fondurilor fixe existente, pentru o perioadă lungă de timp”, ea reprezentând „un adaos la capital sau la patrimoniul personal existent, rezultat din folosirea unei părți a economiilor obținute din activitatea perioadei respective, indiferent dacă se referă la elementele de capital fix sau circulant, la capitalul lichid sau la bunurile aflate în proprietatea menajelor”.

Din această definiție se poate sublinia faptul că investițiile „reprezintă utilizarea economiilor pentru crearea de bunuri de capital și/sau stocuri de capital”. Printre unii economiști acțiunea de investire s-a impus ca achiziție de bunuri de echipament în scopul măririi capacității de producție numită formare de capital fix și sporirea stocurilor de capital.

O asemenea definire este dată de economiștii ce abordează în special latura macroeconomică a investițiilor, fiind atribuită de fapt investiților de capital, ce constituie suportul material al creșterii economice și al dezvoltării social-culturale a națiunii.

Sensul mai amplu, întâlnit în monografiile economiștilor ce tratează mai mult latura microeconomică, afirmă că investițiile implică efort prealabil (financiar, material, de muncă) dar, ca o consecință, se scontează obținerea unor efecte multiplicatoare (tehnico-materiale, financiare și sociale). Astfel, „investiția reprezintă sacrificiul unei părți din consumul prezent pentru un (posibil și incert) consum viitor”. Latura definitorie a acestui concept, în această abordare, este sacrificiul făcut întotdeauna în speranța că acel consum viitor va fi mai mare decât cel sacrificat în prezent. Se observă existența unor două atribute în joc: timpul și riscul. Sacrificiul are loc în prezent și este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu și mărimea ei este incertă.

Investițiile străine, în cadrul unei industrii globale, constituie factorul-cheie fără participarea căruia procesul producției internaționale ar fi fost imposibil.

În plan teoretic, investiția constituie un plasament pe termen lung pentru care se prezumă efecte favorabile; o alocare de resurse, de capitaluri economisite, în activități profitabile, în speranța recuperării lor pe seama veniturilor viitoare, superioare; o modificare a patrimoniului generată de realizarea unor imobilizări corporale, necorporale și chiar financiare; un proces economic complex, generator al altor procese (de exploatare, de producție, prestații etc).

În plan practic, tot ceea ce întreprinde omul, entitatea sau comunitatea, pentru a-și depăși „condiția” statică, deci într-un context temporal dinamic înseamnă, în fapt, investiție, fiind vorba despre orice efort de creștere și instruire a tinerei generații, de formare a forței de muncă constituie o investiție continuă. Construcțiile de case, de fabrici, de întreprinderi, de școli și spitale, achizițiile de bunuri pentru folosință îndelungată, achizițiile de titluri și active financiare etc. constituie forme concrete, reale și diversificate ale investițiilor.

Unii specialiști chiar fac o distincție între investițiile ca noțiune percepute de economiști și de populație, astfel, investițiile reprezentând întotdeauna „cheltuieli fizice, reale de capital, spre deosebire de majoritatea populației, pentru care investițiile sunt simple schimbări în conturile sale, cumpărări de acțiuni sau deschideri de conturi de economii”.

Doctrinele economice ce au abordat mai mult latura macroeconomică, au atribuit investițiilor conceptul mai restrâns al acestora, adică cel ce ține de investirea în stocuri de capital, iar economiștii ce au acordat o mai mare atenție microeconomiei au privit investițiile mai larg, ca fiind renunțarea la sursele bănești lichide actuale, în speranța obținerii unor avantaje viitoare.

Printre economiștii care tratează problemele macroeconomice, acțiunea de investire s-a impus ca achiziție de bunuri de echipament în scopul măririi capacității de producție, numită în prezent formare brută de capital. Ei nu includ în această categorie achiziționarea de active financiare, deoarece prin aceste cheltuieli se schimbă doar dreptul de proprietate și nu contribuie cu nimic la creșterea capitalului și a avuției societății. Formarea brută de capital constituie de fapt investițiile brute, care sunt parte componentă a produsului intern brut, calculat după metoda utilizării finale:

PIB = Cpv + Cpb + FBC + Expn

unde:

Cpv – consumul privat,

Cpb – consumul public,

FBC – formarea brută de capital,

Expn – exportul net.

În teoria macroeconomică, la noțiunea de spor al capitalului se referă cheltuielile ce țin de investiții capitale brute, adică formarea brută de capital fix (FBCF) și variația stocurilor (S):

FBC = FBCF + S = Ib + S = In + A + S

Deci investițiile sunt cheltuielile care sunt destinate, pe de o parte, menținerii stocului de capital (adică a mijloacelor utilizate în procesul de producere a bunurilor și serviciilor), și pe de altă parte, creșterii acestui stoc de capital. Adăugările totale la stocul de capital, adică cele pentru refacerea, amortizarea (A) și cele pentru creșterea stocului de capital, reprezintă investițiile brute (Ib). Iar cheltuielile realizate numai pentru creșterea netă a stocului de capital într-o perioadă de timp reprezintă investițiile nete (In). În ce privește variația stocurilor, parte componentă a formării brute de capital, aceasta reprezintă diferența între intrările în stocuri și ieșirile din stocuri în perioada de calcul. În stocuri se includ toate bunurile care nu fac parte din capitalul fix și care se găsesc, la un moment dat în posesia unităților producătoare.

Economistul P. Masse prin investiție desemnează „toate actele de transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete și rezultatele acestor acțiuni”. In această concepție noțiunea de investiții se delimitează prin următoarele elemente:

subiect, adică persoana (fizică sau juridică) care investește;

obiect, respectiv construcția, echipamentele, utilajele pentru care se inițiază investiția;

cost, adică efortul financiar, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv;

efecte, concretizate în rezultate, valori materiale, economice și financiare care urmează a fi obținute în viitor, o speranță mai mult sau mai puțin certă.

Astfel: „investiția reprezintă renunțarea la sursele bănești lichide contra speranțelor unor resurse viitoare etalate în timp”; o condiție a progresului social, care se „realizează prin renunțarea la consumarea imediată, în favoarea unui consum ulterior”.

Indiferent de sensul larg sau restrâns al abordării conceptului de investiție și de relativa diversitate a punctelor de vedere și opiniilor formulate, pot fi desprinse câteva trăsături comune ale investițiilor, care prezintă interes și anume:

Orice investiție presupune transpunerea în cheltuieli a unor disponibilități bănești indiferent dacă efortul înseamnă realizarea unor obiecte, bunuri concrete, echipamente sau dimpotrivă plasamente in acțiuni, titluri și hârtii de valoare.

Orice investiție înseamnă efort, sub multiple aspecte, dar în urma căruia se scontează efecte diverse, multiplicatoare, cel mai adesea sub forma sporului de profit, a cărui realizare rămâne incertă.

Orice investiție implică „dezafectarea” temporară, dar certă, a unor resurse curente (materiale, financiare, de muncă) al căror cost urmează a fi suplinit de efectele nete viitoare.

Internaționalizarea crescândă a vieții economice a făcut ca, în cadrul domeniilor de cercetare economică, domeniul investițiilor internaționale să aibă o pondere mereu în creștere. Aceasta se datorează faptului că investițiile constituie un mijloc important, prioritar în creșterea și perfecționarea capitalului fix care, în ultimă instanță, împreună cu alte resursevă plasamente in acțiuni, titluri și hârtii de valoare.

Orice investiție înseamnă efort, sub multiple aspecte, dar în urma căruia se scontează efecte diverse, multiplicatoare, cel mai adesea sub forma sporului de profit, a cărui realizare rămâne incertă.

Orice investiție implică „dezafectarea” temporară, dar certă, a unor resurse curente (materiale, financiare, de muncă) al căror cost urmează a fi suplinit de efectele nete viitoare.

Internaționalizarea crescândă a vieții economice a făcut ca, în cadrul domeniilor de cercetare economică, domeniul investițiilor internaționale să aibă o pondere mereu în creștere. Aceasta se datorează faptului că investițiile constituie un mijloc important, prioritar în creșterea și perfecționarea capitalului fix care, în ultimă instanță, împreună cu alte resurse naturale, conturează, prefigurează specificul structural al unei economii.

În acest sens se poate realiza o îmbunătățire continuă a proporțiilor dintre ramurile tradiționale și cele cu rol important în promovarea progresului tehnic, o corelație mai strânsă între modernizarea fondurilor fixe și extinderea celor existente, în general, o perfecționare a structurii economice.

Izvorul principal pentru realizarea investițiilor îl constituie sursele interne. Totuși, față de ritmul cu care se cere a fi realizată modernizarea producției și tehnologiilor, precum și față de necesitatea dezvoltării și adaptării producției și tehnologiilor la exigențele participării la schimburile economice internaționale, nu sunt întotdeauna suficiente mijloace investiționale, precum și tehnologii adecvate disponibile de proveniență autohtonă, în raport cu nevoia valorificării unor resurse naturale și cu cerința realizării unor obiective privind dezvoltarea și modernizarea unor ramuri. Deoarece nevoia de capital și de investiții în condițiile globalizării se ridică la un nivel mult peste posibilitățile economice actuale, în special în țările în tranziție, se impune apelarea la capital străin, sau altfel spus la investiții străine.

În sens larg, investițiile străine pot fi considerate fluxuri financiare și de resurse, care traversează granițele juridice și economice ale statelor. C. Munteanu denumește investițiile realizate cu capital străin ca fiind investiții internaționale. După el, formele investițiilor internaționale reprezintă modalitățile concrete prin care un agent economic realizează o investiție internațională, adică ori de câte ori:

cumpără acțiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă din altă țară;

cumpără obligațiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă străină;

construiește „pe loc gol” o societate nouă („greenfield investments”) sau deschide o filială într-o altă țară;

acordă un credit financiar unui agent economic dintr-o altă țară sau unui agent economic străin ce operează pe propria piață;

preia (achiziționează) o firmă străină sau fuzionează cu o firmă străină;

participă cu capital investițional la constituirea de societăți mixte;

încheie contracte internaționale de leasing sau franchising.

De aici autorul deduce definiția termenului de investiție internațională, considerând-o ca fiind acea investiție care încorporează un element de extraneitate.

Materialele Fondului Monetar Internațional definesc investițiile străine ca fiind acele „investiții ce sunt efectuate pe termen lung de rezidentul unei țări într-o întreprindere – rezident al altei țări. Investițiile pe termen lung presupun existența relațiilor de lungă durată între investitor și întreprindere și influența considerabilă a investitorului asupra conducerii acestei întreprinderi”. Din definiția dată se poate sesiza de fapt esența investițiilor străine directe, care presupun deținerea puterii de decizie și control a investitorului asupra obiectului investițional, nefiind abordate investițiile străine de portofoliu.

În funcție de raportul ce se stabilește între emitent și receptor există două tipuri de investiții internaționale – directe sau de portofoliu.

Atunci când investiția presupune transferarea către agentul emitent a posibilității de control și decizie asupra activității agentului receptor, este vorba despre o investiție directă. În restul cazurilor, când investiția nu presupune stabilirea unui asemenea raport, este vorba despre o investiție de portofoliu.

Investiția de portofoliu reprezintă întotdeauna un plasament pur financiar, o investiție pur financiară. Investiția directă îmbină însă într-un mod mult mai complex plasamentul financiar cu investiția reală. Atunci când agentul emitent ajunge să controleze agentul receptor, pe lângă fluxul financiar inițial apar și alte fluxuri, multe dintre ele având o consistență reală: fluxuri de tehnologie, fluxuri de forță de muncă, fluxuri manageriale și chiar fluxuri de bunuri și servicii.

1.2. Rolul ISD

Activitatea economică de realizare a investițiilor în context internațional a devenit o preocupare din ce în ce mai amplă. Ea se înfăptuiește în legătură cu construirea sau dezvoltarea de întreprinderi, obiective sociale culturale și administrative, instalații militare, prospecțiuni geologice etc.

Obiectivele construite, în cazul unei investiții internaționale directe, rămân definitiv sau pentru o anumită perioadă în proprietatea investitorului străin.

Țara beneficiară a investiției, prin agenții economici rezidenți, poate participa la realizarea obiectivului finanțat în context internațional într-o proporție stabilită prin negociere și în conformitate cu legislația din țara respectivă (și atunci avem o societate mixtă) sau nu participă, firma rezultată fiind în totalitate în proprietatea investitorului străin.

Realizarea de obiective prin investiții străine are loc pe baza unor strategii economice, financiare și sociale ale investitorului și ale beneficiarului investiției respective.

Pentru investitorul străin realizarea unui obiectiv este motivată, în primul rând, de avantajele economice pe care le estimează:

cucerirea unui segment de piață în țara unde se realizează investiția, evitând barierele tarifare și netarifare;

folosirea unor materii prime, a forței de muncă și a altor resurse existente în țara beneficiară a investiției, fără a face cheltuieli suplimentare de transport, cheltuieli cu pregătirea forței de muncă etc.;

intrarea cu produse finite pe piața limitrofă țării unde se face investiția, cu cheltuieli reduse de transport și service etc.

Pentru agentul economic local și țara sa, apelarea la investiția străină se bazează pe o serie de avantaje previzionate:

introducerea în firma existentă sau în firma nouă a unor utilaje, soluții tehnologice și organizatorice de vârf, cu efecte favorabile în întreaga economie națională;

amplificarea folosirii capacităților de producție existente prin lărgirea pieței, noile produse putând fi exportate sub noua marcă, mai cunoscută pe piața internațională;

valorificarea unor resurse locale (materiale, de forță de muncă, construcții în domeniul transportului, telecomunicațiilor, culturale etc.).

Pentru investitorul străin contează:

avantajele financiare sub forma dividendelor pe care poate să le repatrieze în totalitate sau în anumite proporții, conform legislației din țara primitoare a investiției;

avantaje fiscale sub forma reducerilor și scutirilor de impozite, taxe vamale etc.;

avantaje monetare în privința schimbului valutar, serviciilor bancare etc.

Pentru țara beneficiară a investițiilor, strategia financiară are în vedere creșterea profitului la firmele realizate prin investiția străină, posibilitatea încasării de impozite imediat (T.V.A., impozit pe salarii, terenuri etc.) sau în perspectivă, după trecerea perioadei de scutire (impozit pe profit).

În multe cazuri, motivația realizării unei investiții în străinătate are drept conținut principal dorința investitorului de a penetra într-o zonă de interese strategice (de ordin politic, militar) pentru țara sa.

La rândul său, primitorul investiției contează pe rolul social al investiției (creșterea locurilor de muncă), dar și pe schimbarea raporturilor de forțe în plan regional, o dată cu investiția țara investitorului schimbându-și atitudinea față de securitatea în zonă.

Investițiile au un puternic efect de antrenare atât în interiorul economiilor naționale, cât și în cadrul economiei mondiale; efectul investițiilor se manifestă atât în plan economico-social, cât și în plan tehnico-științific și cultural.

Efectele scontate ale activității investiționale au influențe determinante asupra dezvoltării economiei unei țări din multiple puncte de vedere. Prin efectul lor benefic, se creează și se asigură o strânsă corelație între procesul de producție, repartiție, schimb și consum. Investițiile contribuie la dezvoltarea continuă și în lanț a legăturilor dintre ramurile și sectoarele economice. În ansamblul lor, investițiile au un efect multiplicator asupra activității economice a unei țări, antrenând și dezvoltând relansarea economică, fapt care conduce la sporirea profiturilor agenților economici și implicit la o contribuție sporită a acestora, prin majorarea cuantumului bazei impozabile, față de bugetul statului.

Efectul multiplicator al investițiilor rezidă și în aceea că dezvoltarea unei anumite ramuri industriale necesită creșterea corespunzătoare și a altor ramuri și subramuri, care contribuie la susținerea și dezvoltarea acesteia.

Se poate aprecia că investițiile constituie un factor activ ce asigură implementarea tuturor soluțiilor de tehnică și tehnologie avansată pentru economia țării, creându-i posibilitatea de a deveni competitivă pe piețele externe.

Rolul și funcțiile investițiilor în asigurarea creșterii economice a fost abordat de diverse doctrine economice și dezvoltat in timp in diverse modele de creștere economică. Conceptul de creștere economică presupune sporirea cantitativă a activităților și rezultatelor acestora in ansamblul economiei naționale, în strânsă legătură cu factorii care contribuie la această sporire.

Creșterea economică poate fi realizată numai prin sporirea potențialului productiv. Acesta însă sintetizează efortul întregii economii naționale și este determinat de volumul disponibil al factorilor de producție și de nivelul eficienței utilizării acestor factori. Potențialul productiv se formează și se dezvoltă prin acumularea de capital uman și material, deci prin investiții economice, iar rata sa de creștere reflectă posibilitățile de sporire a producției reale.

Procesul de creștere economică este unul de adaptare reciprocă a cererii și ofertei agregate, fiind astfel abordat prin prisma modificării potențialului de producție a ofertei agregate sau prin prisma producției reale. În contextul primei abordări procesul de creștere economică este susținut de factorii ofertei agregate, iar în cel de-al doilea context, de factorii cererii agregate. Generatoare de utilități de consum și de capital de producție, cererea globală efectivă este cea care determină agenții economici să producă bunuri materiale și servicii în funcție de anticipările pe care le fac cu privire la vânzarea acestora. Generatoare de venituri de consum, economii și investiții, oferta globală efectivă susține cererea globală efectivă, asigurându-i atât utilități necesare, cât și mijloace bănești pentru realizarea lor reală în cadrul tranzacțiilor economice.

1.3. Factorii care determină ISD

Acumularea capitalurilor a fost mereu una din problemele ce au marcat dezvoltarea economică a statelor atât în trecut, cât și în prezent, persistând cu siguranță în viitor.

Noțiunea de investiții este una din acele determinante care reușește să-și păstreze actualitatea, fiind argumentată prin efectele multiplicatoare pe care le generează în sectoarele în care au fost aplicate. Fiind corect direcționate, rațional gestionate și eficient structurate, investițiile conduc la accelerarea stabilității social-economice. Direcționarea investițiilor în sfera producerii sau a serviciilor conduce la relansarea dezvoltării agenților economici prin diverse modalități, precum retehnologizarea proceselor de producere și implementarea artei de gestiune, a tehnologiilor avansate și a inovațiilor, toate contribuind la majorarea gradului de competitivitate a produselor fabricate. Concomitent cu relansarea activității economice este influențat și gradul de ocupare a forței de muncă: sporește cererea de bunuri și servicii fiind influențate de creșterea numărului de angajați și a veniturilor salariale ale acestora.

Relansarea activității productive ale agenților economici poate fi privită ca o verigă în cadrul unei avalanșe ce va declanșa dezvoltarea activității in alte sectoare conexe (furnizoare de materie primă, materiale, distribuitoare sau consumatoare a bunurilor și serviciilor oferite). Astfel, în cadrul procesului investițional se obține o creștere în lanț a veniturilor tuturor agenților economici antrenați. Creșterea veniturilor agenților economici conduce la creșterea contribuțiilor acestora în bugetul de stat. Aceasta la rândul său, majorează posibilitățile de a finanța proiectele investiționale cu obiective social-economice din surse bugetare.

Conceptul de investiție nu o dată a suferit modificări. Din aceste considerente se va urmări evoluția noțiunii de investiție și modificarea factorilor financiari determinanți de atragere a acestora în economia țării, prezentându-se delimitările conceptuale ale școlilor economice care au abordat aceste probleme in dependență de cerințele perioadei și nivelul de dezvoltare a gândirii economice, trasând calea cercetărilor de la analiza aspectelor teoretice până la urmările sale practice (prin prezentarea modelelor investiționale).

1.4. Analiza fluxului de ISD la nivel mondial (accent pe Europa de S-E)

Scăderea fluxului de investiții străine directe la nivel global a început să se stabilizeze în cea de-a doua jumătate a anului 2009. Acestei perioade i-a urmat o revigorare modestă în prima jumătate a lui 2010, dând naștere unor așteptări moderate, dar optimiste, cu privire la viitorul ISD pe termen scurt.

Revenirea actuală a ISD are loc după o scădere drastică pe plan mondial a fluxurilor ISD în anul 2009. După un declin de 16% în 2008, intrările globale de ISD au scăzut cu încă 37%, până la valoarea de 1 114 miliarde USD, în timp ce ieșirile au scăzut cu aproape 43%, la 1 101 miliarde USD.

Există unele schimbări majore în tendințele de ansamblu ale ISD, care au precedat criza mondială, și care, cel mai probabil, vor lua avânt pe termen mediu și lung. În primul rând, ponderea relativă a economiilor în curs de dezvoltare și în proces de tranziție, atât ca țări de destinație, cât și ca surse ale ISD globale, este așteptată să își continue creșterea. Aceste economii, care au absorbit aproape jumătate din intrările de ISD în anul 2009, sunt cele care conduc revenirea generală a ISD. În al doilea rând, sunt puține șanse ca scăderea continuă a fluxurilor de investiții în sectorul productiv, strâns legat de cel al serviciilor și de sectorul primar, să fie una reversibilă. În al treilea rând, în ciuda impactului important asupra ISD, criza nu a încetinit fenomenul în creștere de internaționalizare a producției.

Investițiile străine directe: în curs de revenire

Toate componentele fluxului de ISD – investițiile de capital, împrumuturile intra-companii și profitul reinvestit – s-au contractat în 2009. Valorile scăzute ale fuziunilor si achizițiilor transfrontaliere, precum și profiturile diminuate ale filialelor străine, au avut un efect puternic asupra investițiilor de capital și a profitului reinvestit. Creșterea profiturilor companiilor a reprezentat, totuși, în cea de-a doua jumătate a lui 2009, un suport pentru o revenire modestă a valorii profitului reinvestit. ISD au demonstrat un dinamism reînnoit în primul trimestru al anului 2010. Fuziunile și achizițiile transfrontaliere – încă diminuate, în valoare de 250 miliarde USD în 2009 – au crescut cu 36% în primele 5 luni ale lui 2010, în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent.

Scăderea bruscă a fuziunilor și achizițiilor transfrontaliere este cea care a provocat cea mai mare parte a declinului ISD în 2009. Achizițiile în străinătate s-au contractat cu 34% (65% ca valoare), în comparație cu 15% reprezentând creșterea numărului de investiții greenfield. Fuziunile și achizițiile sunt de obicei mai sensibile la condițiile financiare decât investițiile greenfield. Aceasta deoarece tulburările pe piața bursieră afectează valoarea prețurilor pe care se bazează fuziunile și achizițiile, în cazul acestora, ciclul investițiilor

fiind de obicei mai scurt decât cel în cazul proiectelor de tip greenfield.

Criza globală a redus fondurile disponibile pentru ISD, ducând la scăderea numărului de achiziții. În timp ce prețurile joase de pe piețele bursiere au dus la diminuarea valorii tranzacțiilor pe fondul restructurării globale, au furnizat și oportunități astfel încât corporațiile transnaționale (TNC) să poată accesa finanțări.

ISD au scăzut în toate cele trei sectoare – sectorul primar, sectorul productiv și sectorul serviciilor.

Industriile ciclice precum cea a automobilelor și cea chimică nu au fost singurele care au avut de suferit.

Acele industrii care păreau inițial rezistente în fața crizei, precum industria farmaceutică și cea alimentară, au fost de asemenea lovite în 2009. Doar câteva sectoare au reușit să atragă în 2009 mai multe ISD decât în 2008 și anume sectorul energetic, cel al distribuției apei și a gazului, precum și cel al echipamentelor electronice, construcțiilor și telecomunicațiilor.

Dintre toate, ISD în sectorul productiv au fost cele mai grav afectate, înregistrând o scădere de 77% în domeniul fuziunilor și achizițiilor față de 2008. Contracția tranzacțiilor de acest tip în sectorul primar și cel al serviciilor a fost mai puțin severă, de 47% și respectiv 57%. Acest fapt a făcut că ele să dețină în continuare o pondere însemnată în valoarea globală a fuziunilor și achizițiilor transfrontaliere, în defavoarea sectorului productiv. Totuși, unele ramuri din aceste sectoare au fost afectate sever: cel mai remarcabil exemplu este cel al serviciilor financiare în cazul cărora valoarea F&A transfrontaliere s-a prăbușit cu 87%.

Valoarea ISD provenite din fonduri de capital privat a scăzut cu 65%, în timp ce ISD provenite din fonduri naționale de investiții au crescut cu 15% în 2009. Aceste fonduri constituie împreună peste 10% din fluxurile globale de ISD, în creștere față de ponderea de 7% din 2000, dar în scădere față de maximul de 22% atins în 2007. ISD din fonduri de capital privat au fost afectate atât de diminuarea activitătii de fund-raising, cât și de colapsul pieței de buyout. Valoarea fuziunilor și achizițiilor transfrontaliere realizate cu capital privat a scăzut la 106 miliarde USD în 2009, la mai puțin de un sfert din valoarea sa maximă din 2007.

Totuși, tranzacțiile mai mici au demonstrat elasticitate și rezistență, astfel încât numărul achizițiilor din capital privat de fapt a crescut. Activitatea fondurilor de capital privat arată semne de revenire în 2010, însă legislația propusă de Uniunea Europeană ar putea restricționa viitoarele tranzacții. Fondurile naționale de investiții au avut de suferit de asemenea în 2009, datorită scăderii prețurilor bunurilor de larg consum și a surplusului din comerț. Totuși, fluxurile lor de ISD nu a scăzut, demonstrând consolidarea continuă a economiilor emergente care dețin aceste fonduri. Noi investiții au fost redirecționate către sectorul primar și către industriile mai puțin vulnerabile în fața schimbărilor financiare, precum și către regiunile în curs de dezvoltare.

Plasând Romania În contextul țărilor învecinate și mai asemănătoare din punct de vedere economic, cu o istorie similară a tranziției, aceste evoluții pot fi urmărite mai amănunțit. În anii 2008 si 2009, România a fost pe locul al doilea, după Polonia, în ceea ce privește influxul de ISD, depășind statele care au luat-o înainte în privința aderării la UE.
Pentru anul 2010, României ii revine locul al treilea in clasament. Polonia își menține poziția de lider (9,68 mld. USD), fiind urmată de Cehia (6,78 miliarde de dolari). Trebuie subliniat însă că acest loc este adjudecat în condițiile în care nivelul ISD în țara noastră a fost mai mic decât în anul 2009, în timp ce, raportat la același an, ISD cresc în majoritatea țărilor învecinate (cu excepția Bulgariei, Estoniei si Poloniei).

După 8 ani cu o tendință ascendentă, intrările de ISD către Sud-Estul Europei și Comunitatea Statelor Independente (CSI) au scăzut la 69.9 miliarde de dolari, un declin de 43% față de anul 2008. Intrările de ISD din ambele subregiuni au scăzut în 2009, deși fluxurile din Sud-Estul Europei au fost mai puțin afectate decât cele din CSI. Fluxurile de ISD catre Federația Rusă au fost aproape înjumătățite, datorită cererii locale reduse, profiturilor reduse din proiectele care implică resurse naturale, și diminuării ritmului de investiții. Cu

toate acestea, în anul 2009, Federația Rusă a ocupat locul 6 în topul destinațiilor preferate pentru investiții.

F&A transfrontaliere s-au prăbușit datorită procesului de achiziție lent al companiilor din UE, cel mai mare investitor din regiune. Investițiile realizate de statele în curs de dezvoltare, în special China, au înregistrat un trend ascendent. Scăderea volumului de ieșiri a investițiilor din regiune (-16%), nu a fost la fel de gravă precum scăderea înregistrată în cazul volumului de intrări. În 2009, Federația Rusă, de departe cea mai mare sursă de investiții externe din regiune, a devenit un investitor extern net. Prețurile mai mari la materiile prime, o nouă rundă de privatizări, precum și o redresare economică în statele exportatoare de materii prime (Kazakhstan, Federația Rusă și Ucraina) vor susține o revenire modestă a ISD în anul 2010.

Nivelul de ISD în cazul industriei bancare din Sud-Estul Europei a cunoscut o continuă creștere din primii ani ai începutului de mileniu, alimentate de restructurări substanțiale și de privatizare. Drept rezultat, la sfârșitul anului 2008, 90% din activele băncilor erau deținute de entități străine. Băncile străine au jucat un rol pozitiv în regiune în timpul crizei financiare globale. Recenta criză economică din Grecia a renăscut preocupările cu privire la faptul că prezența masivă a băncilor străine ar putea atrage un risc general în

regiune.

Fluxurile de ISD către statele dezvoltate au înregistrat cele mai mari scăderi dintre toate regiunile (44%), ajungând la valoarea de 566 miliarde dolari. Cu toate acestea, regresul nu a fost atât de pronunțat precum în cazul declinului economic dintre anii 2000-2003, chiar dacă actuala criză este mult mai gravă. America de Nord a fost cea mai afectată, pe cand cele 27 de state ale UE au făcut față turbulențelor mai bine, cu Germania, de exemplu, înregistrând o creștere de 46%, mai ales datorită unei intensificări a împrumuturilor intra-bancare.

1.5. Evoluția ISD în România

Impactul ISD asupra competitivității exporturilor României rămâne una dintre cele mai complexe probleme, a cărei analiză aprofundată necesită atât măsurarea corectă a influenței volumului, structurii și dinamicii acestora, cât și a profitabilității și distribuției câștigurilor reinvestite și repatriate ale firmelor străine, ca și a aspectelor legate de prețurile de transfer.

În perioada 1990-2011, volumul ISD a crescut relativ rapid în România, pe de o parte, ca urmare a nivelului acestora aproape inexistent în perioada de început a tranziției și, pe de alta, a oportunităților relativ mari de profit pe care le-au putut valoriza în România investitorii străini, fie prin investiții greenfield, fie prin cumpărări (fuziuni și achiziții) sau investiții de portofoliu pe piața emergentă a capitalului.

Graficul 1. Fluxurile anuale ale ISD din România sub forma participațiilor la

capital și creditare în perioada 2003-2010

În condițiile unor programe guvernamentale și strategii de reformă economică și socială insuficient fundamentate ca viziune strategică a priorităților în timp, a privatizării activelor ineficiente și eficiente sau a diferitelor tipuri de privatizări pe sectoare, cea mai mare parte a ISD au vizat privatizări ale activelor eficiente, statul rămânând cu cele perdante. Pe de altă parte, tipul de investiții greenfield, care ar fi însemnat un aport „de novo” pentru sectorul privat în formare din România, au fost mai puțin practicate și agreate de investitorii străini, întrucât acestea ar fi presupus un efort economico-financiar și managerial mai mare față

de cumpărarea, la preț avantajos pentru investitor, a unor active în funcțiune ale statului sau care, cu eforturi minime, puteau fi făcute funcționale.

Tabelul 1. Fluxurile anuale ale ISD în România, în perioada 2003-2010

Fluxurile anuale ale ISD sub formă din participații la capital și credite, în perioada 2003-2010, în România (graficul 1), au avut o evoluție caracterizată prin următoarele subperioade:

2003-2006, când fluxurile totale anuale ale ISD au crescut de la 1,94 mild.euro la 9,05 mild. euro, datorită marilor privatizări din România din sectoarele bancar și industrial (petrol și petrochimie, metalurgie, construcții de mașini);

2007-2008, când s-au continuat privatizările în sectorul bancar și în domeniul utilităților și energiei, anul 2008 fiind anul de vârf al ISD, cu un volum de 9,49 mild. euro;

2009-2010, când volumul total anual al ISD a scăzut dramatic față de anii anteriori, ajungând la 2,22 mild. euro în 2010, ca urmare a impactului crizei economice și financiare.

Pe ansamblul perioadei 2003-2010, se constată, începând cu anul 2008 de criză economico-financiară, un sold al ISD cumulat cu creșteri foarte mici. Participațiile la capital, în anii 2009 și 2010, au rămas practic la același nivel (grafic 2).

Volumul creditelor a crescut, ceea ce indirect conduce la concluzia că, în această perioadă, firmele străine și-au redus substanțial sau chiar și-au încetat investițiile din veniturile nete realizate, unele fiind afectate puternic de pierderile înregistrate.

Graficul 2. Fluxurile cumulate ale stocului de ISD din România, sub forma

participațiilor la capital și credite, în perioada 2003-2010

Fluxul net de ISD în anul 2010 a înregistrat un nivel de 2220 milioane euro și este structurat astfel:

– Participațiile nete ale investitorilor străini direcți la capitalul întreprinderilor investiție străină directă din România în valoare de 1824 milioane euro (82,2 % din fluxul net de ISD).

Participațiile nete rezultă din diminuarea participațiilor, în valoare de 4067 milioane euro, cu pierderea netă, în sumă de 2243 milioane euro. Pierderea netă a rezultat prin scăderea din profitul net al întreprinderilor ISD realizat în anul 2010 în valoare de 4222 milioane euro a dividendelor repartizate în anul 2010 în valoare de 1970 milioane euro, după care această valoare a fost diminuată cu pierderile întreprinderilor ISD din anul 2010 în valoare de 4495 milioane euro. Modul de calcul este în conformitate cu metodologia internațională de determinare a profitului reinvestit de către întreprinderile ISD, respectiv a pierderii nete înregistrate de către acestea.

– Creditul net primit de către întreprinderile investiție străină directă de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, în sumă de 396 milioane euro, ceea ce reprezintă 17,8% din fluxul net al ISD.

Soldul final al ISD la 31 decembrie 2010, rezultat din adăugarea la soldul inițial a fluxului

net de ISD, precum și a diferențelor valorice pozitive/negative provenite din reevaluările datorate modificării cursului valutar și a prețurilor unor active, cât și din retratări contabile a valorii unor solduri inițiale, a înregistrat nivelul de 52585 milioane euro, mai mare cu 5,2 % decât soldul final ISD al anului 2009.

Participațiile la capitalul social (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor investiție străină directă aveau la sfârșitul anului 2010 valoarea de 35529 milioane euro (67,6% din soldul final al ISD), iar creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, a înregistrat nivelul de 17056 milioane euro, ce reprezintă 32,4% din soldul final al ISD. Creditul net cuprinde creditele pe termen mediu și lung cât și cele pe termen scurt acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct cât și prin intermediul altor firme nerezidente membre ale grupului.

Repartizarea soldului ISD pe principalele activități economice

Din punct de vedere al orientării investitorilor străini spre ramuri economice (conform CAEN Rev.2), ISD s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare (32% din total). În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrare țiței, produse chimice, cauciuc și mase plastice (6,9% din total), metalurgia (5,3%), industria mijloacelor de transport (4,9%), industria alimentară, a băuturilor și tutunului (3,9%) și ciment, sticlă, ceramică (3,2%). Alte activități care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare și asigurările (reprezintă 19,1% din totalul ISD), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (12,4%), construcții și tranzacții imobiliare (9%), tehnologia informației și comunicații (5,9%).

Fluxul de participații la capital în întreprinderile ISD în valoare de 4067 milioane euro este diferențiat în greenfield, fuziuni și achiziții și dezvoltare de firme.

În anul 2010 investițiile greenfield au înregistrat un nivel foarte redus, de numai 46 milioane euro reprezentând 1,1% din participațiile la capital în întreprinderile investiție străină directă în anul 2010, în aceeași situație aflându-se și investițiile din categoria fuziuni și achiziții (M&A) cu 93 milioane euro (2,3 % din participații); ponderea predominantă în fluxul participațiilor la capital în 2010 este reprezentată de dezvoltările de firme cu o valoare de 3928 milioane euro, respectiv 96,6% din participații.

Pentru a aprecia impactul de durată al investițiilor greenfield asupra economiei, au fost

evidențiate și acumulările de investiții străine directe (solduri) în întreprinderile înființate prin

investiții greenfield, denumite întreprinderi greenfield.

Din punct de vedere al repartizării pe principalele activități economice, investițiile străine directe în întreprinderi greenfield s-au orientat cu precădere spre industria prelucrătoare (13,9% din soldul ISD). Alte ramuri în care aceste investiții au o pondere semnificativă sunt: comerț (10,2%), intermedieri financiare și asigurări (6,8%) construcții și tranzacții imobiliare (5,5%).

Cea mai mare parte a investițiilor străine directe în întreprinderi greenfield se concentrează, ca și ansamblul ISD, în regiunea BUCUREȘTI-ILFOV (30% din soldul ISD);

urmează regiunea CENTRU cu 5,3% și regiunile VEST și SUD MUNTENIA cu 3,9% respectiv 3,2% din soldul ISD.

Considerată după mărimea investițiilor străine directe în întreprinderi greenfield, ordinea țărilor de proveniență a acestora diferă întrucâtva de ordinea stabilită în funcție de originea soldului total al ISD. Astfel, cele mai mari investiții în întreprinderi greenfield provin din Germania (8,5% din soldul ISD), urmate de cele din Olanda (8,4%), Austria (5,6%) și Italia(4,2%) .

Veniturile realizate din ISD

Veniturile nete obținute de către investitorii străini direcți în anul 2010 au înregistrat suma de 491 milioane euro, ceea ce reprezintă o diminuare cu 203 milioane euro în raport cu anul precedent.

Veniturile din participații la capital reprezintă profiturile nete obținute de întreprinderile ISD, în valoare de 4222 milioane euro, diminuate cu pierderile înregistrate de întreprinderile ISD în valoare de 4495 milioane euro și reprezintă pentru anul 2010 o pierdere de 273 milioane euro.

Prin diminuarea veniturilor din participații la capital cu valoarea dividendelor repartizate în anul 2010 investitorilor străini direcți ( în sumă de 1970 milioane euro) se obține o pierdere netă pe ansamblul ISD în sumă de 2243 milioane euro, calculată conform metodologiei internaționale de determinare a profitului reinvestit.

Veniturile nete din dobânzi primite de către investitorii străini direcți la creditele acordate întreprinderilor lor din România, atât direct cât și prin alte companii nerezidente din cadrul grupului, au înregistrat un nivel de 764 milioane euro.

Repartizarea soldului ISD pe țări de origine

Repartizarea soldului ISD în funcție de țările de proveniență a capitalului este redată în tabelul de mai jos. Sunt evidențiate toate țările de origine a investițiilor directe de cel puțin 100 milioane euro.

Repartizarea a fost realizată în funcție de țara deținătorului nemijlocit a cel puțin 10% din capitalul social al întreprinderilor investiție directă rezidente, conform principiului „Immediate Country Basis”.

Primele 5 țări clasate după ponderea deținută în soldul ISD la 31 decembrie 2010 sunt:

Olanda (20,7% din soldul ISD la sfârșitul anului 2010), Austria (17,8 % ), Germania (12,2%),

Franța (8,3%) și Grecia (5,7%), ierarhie înregistrată și în anul 2009.

CAPITOLUL II. ISD ALE COMPANIILOR AUSTRIECE ÎN ROMÂNIA

2.1. Efectele pe termen scurt și pe termen lung

Investițiile directe străine ajută în mod cert economia locală. Acestea fac posibilă creșterea productivității și a producției în sectoarele respective, sporind în același timp venitul național pe măsura reducerii prețurilor și a îmbunătățirii calității și ofertei serviciilor și a produselor pentru consumatori. Investițiile străine nu s-au dovedit a fi benefice numai pentru industria în care s-a investit direct, ci au generat și efecte pozitive colaterale pentru întreaga economie.

Cel mai important efect al investițiilor străine directe este capacitatea de a ridica standardul de viață local.

Se estimează, că aproximativ 80 % a investițiilor străine directe făcute astăzi, sunt efectuate de firme care intră pe piețele locale și vând produse acolo și nu de firme care produc ieftin pentru a exporta. Consumatorii locali sunt cei mai mari beneficiari ai acestor investiții. În majoritatea cazurilor, consumatorii locali ajung să beneficieze de prețuri mai mici la produse, sau beneficiază de o gamă mai diversificată de produse, după ce firmele străine investesc în țara respectivă. Prețurile scad pentru că firmele străine îmbunătățesc eficiența și productivitatea sectorului în cauză, prin introducerea de capital nou, tehnologie, know-how și prin determinarea firmelor locale mai puțin eficiente să își îmbunătățească ciclul economic sau să iasă de pe piață. Cu toate că anumite firme vor pierde cota de piață, consumatorii la urma urmei beneficiază prin scăderea prețurilor de îmbunătățirea standardului de viață.

  Companiile care doresc să investească în producția de produse ieftine care vor fi exportate au cuvinte numai de critică la adresa investițiilor directe.

Unele studii au demonstrat că și astfel de investiții sunt pozitive pentru economiile locale pentru că se creează astfel locuri de muncă și determină creștere economică, fără să amenințe firmele locale prin concurență.

  Firmele străine, indiferent dacă sunt orientate către export sau nu, plătesc salarii care sunt cel puțin egale sau de multe ori mai mari decât salariile oferite de competitorii locali. Acest lucru rezultă din faptul că firmele străine plătesc salarii mai ridicate pentru a atrage cei mai buni muncitori, pentru a-i motiva și pentru a reduce fluctuația de personal.

  Firmele care fac investiții străine și sunt orientate către export nu amenință producătorii locali deoarece firmele străine nu concurează pentru cota de piața internă. Pe de altă parte,firmele locale pot să profite de pe urma acestei situații acționând ca furnizori locali pentru aceste firme. De asemenea, firmele locale pot câștiga dacă ajung să copieze firmele străine, dacă preiau tehnologia și cunoștințele de la acestea.

Austriecii sunt preocupați de sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din țara noastră, dar lipsa infrastructurii și costurile tot mai mari cu forța de muncă sunt dezavantaje majore în dezvoltarea noilor lor afaceri în România, principalul dezavantaj al pieței românești în atragerea investițiilor străine fiind infrastructura extrem de precară, la acesta adăugându-se majorarea, în ultimii trei ani, a costurilor cu forța de muncă.

Mulți clienți s-au decis împotriva unei investiții greenfield – investiții în autostrăzi și căi ferate – din cauza acestei probleme.

După valul marilor investiții de tipul celor realizate de companiile Erste sau OMV, este momentul intrării pe piața românească a micilor întreprinzători austrieci.

România este foarte interesantă ca piața pentru investitorii în sectorul IMM-urilor. Până acum au fost investiții mai mari și acum urmează să vină și micii investitori.

Domeniile spre care privesc cu interes austriecii sunt agricultură și serviciile, cu precădere cele din turism.

Tot sectorul de agricultură este interesant pentru austrieci, pentru simplul fapt că există know-how pe acest sector. În Austria, agricultura nu mai este foarte profitabilă și atunci România cu suprafețele și cu mediul foarte favorabil ar putea fi foarte interesantă.

Anii dinainte de debutul crizei financiare în 2008 au reprezentat perioada cea mai „înfloritoare” pentru relațiile de afaceri bilaterale între Austria și România. Economia României a crescut cu un ritm anual record de 7% și investițiile continuau să apară. În perioada 2004-2008, 600 de companii cu capital austriac au fost înregistrate anual în România.

Criza economică începută în 2008 a lovit puternic, toate sectoarele suferind din această cauză, în special construcțiile, imobiliarele și retail. În afară efectelor negative ale crizei financiare, au existat și aspecte pozitive – o temperare a situației, ceea ce a însemnat și o scădere a prețurilor (în special în sectorul imobiliar și închirieri) și a pretențiilor exagerate în privința salariilor top management-ului.

Astfel, criza a avut efecte măsurabile numai în ramura comercială a relațiilor economice româno – austriece. În zona relațiilor de cooperare economică, financiară și investițională nu sunt date care să conducă la afirmația că acestea ar fi înregistrat regrese. Ca urmare a reducerii cererii interne în ambele țări, în anul 2009, volumul schimburilor bilaterale de mărfuri în relațiile româno – austriece a scăzut cu 29,5% față de 2008, respectiv de la 3,60 miliarde la 2,54 miliarde euro, din care exporturile românești s-au diminuat cu 11,5%. Însă, în cursul anului 2010, acestea și – au reluat trendul ascendent, cu o creștere medie de circa 9%, depășind valoarea de 2 miliarde de euro la 30 septembrie 2010.

Exporturile românești au înregistrat un ritm de creștere mai mare, de peste 22%, ceea ce a contribuit la reducerea deficitului comercial față de primele 9 luni ale anului precedent. Această decizie luată de Banca Națională a Austriei care prevede limitarea creditării în Europa de Est, a avut ca efect creșterea dobânzilor la creditele acordate de BCR și Raiffeisen Bank. Această decizie a austriecilor este una firească, având în vedere contextul economic actual și va fi urmată de decizii similare ale tuturor băncilor europene.

În luna noiembrie a anului trecut, Austria a anunțat un plan de reducere a împrumuturilor acordate de către băncile sale comerciale în Europa de Est, măsură care a stârnit nenumărate controverse în statele din aceste zone.

Efectele planului austriac s-au făcut simțite în România la începutul acestui an, când două dintre cele mai mari bănci locale, BCR și Raiffeisen au mărit dobânzile atât la creditele în lei, cât și la cele în euro. Aceste mișcări riscă să creeze un efect de domino, exemplul austriecilor urmând să fie urmat și de restul instituțiilor financiare.

Astfel, în lipsa banilor de la băncile mamă, instituțiile vor fi obligate să recurgă la resurse locale. De asemenea, băncile vor trebui să restrângă finanțările către populație și să atragă depozite. În acest sens, s-a observat deja o creștere a dobânzilor la serviciile de economisire.

Alarma declanșată de măsură Băncii Centrale a Austriei și-a pierdut foarte mult din esență, oamenii refuzând să accepte faptul că această măsură este una firească în contextul economic actual, în opinia economistului.

Se observă o scădere a numărului și a anvergurii proiectelor de investiții străine derulate în România precum și reducerea finanțării pentru consumul populației din cauza scumpirii creditelor.

Cererea de credite înregistrase o scădere dramatică în ultimii ani, atât în cazul companiilor, cât și a persoanelor fizice. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda eforturilor băncilor de a atrage clienți pe acest segment de servicii, prin scăderea costurilor la împrumuturi. În acest sens, creditarea nu a fost readusă la volumele dinainte de criză nici de scăderea prețurilor la locuințe.

Măsurile luate de Austria vin în contradicție cu declarațiile făcute de politicienii și băncile centrale din toată lumea, încă de la începutul crizei. Aceștia se bazau pe relansarea creditării și a consumului ca fiind elemente cheie în revenirea creșterii economice.

Realitatea a arătat, însă, că nici populația și nici companiile nu au ce face cu banii. Finanțările primite, anii trecuți, de instituțiile financiare de la băncile centrale s-au întors la sursa sub formă de depozite, după ce au rămas nefolosite.

2.2. Determinanți și motivații de investire în România

În ultimii ani România s-a dovedit a fi „locul fierbinte” al investițiilor austriece în regiune. În prezent, România se confruntă cu o competiție acerbă din partea țărilor vecine deosebit de atractive. Ceea ce este cel mai important pentru această locație de business este existența unui cadru legal clar, un mediu de afaceri competitiv, transparența pentru investitori și o continuare a îmbunătățirii infrastructurii.

România reprezintă o destinație de business importantă pentru investitorii austrieci. Cu toate acestea, este crucial pentru Guvernul român să sprijine mediul de afaceri prin toleranța zero pentru lipsa de transparentă la licitații și erori de conducere, o mai bună aplicare a legilor și o intensificare a investițiilor în infrastructura. În prezent, România este o piață dificilă, însă cu potențial ridicat.

Investitorii din Austria sunt pregătiți să își continue activitatea în România, cea de-a doua țară ca dimensiune a investițiilor austriece, însă lipsa de transparență din sectorul public rămâne o problemă majoră, este de părere Michael Schwarzinger, Ambasadorul Austriei la București.

Relațiile economice și diplomatice între cele două țări au generat investiții de 9,2 miliarde de euro, echivalentul a 18,1% din totalul investițiilor străine în economia locală.

Companiile austriece sunt active pe toată suprafața țării, inclusiv în sectorul serviciilor precum banking și asigurări, prin intermediul marilor companii ca Erste.

În industria de prelucrare a lemnului, Austria este prezentă în România prin firmele Schweighofer, Egger și Kronospan.

Firmele Baumit, Wienerberger, Lasselsberger, Bramac și Tondach domină sectorul materialelor de construcții, iar bauMax, Hevis și Billa sunt marii retaileri austrieci cu activitate intensă în România.

Există aproximativ 6.000 de firme cu un capital austriac activ local, potrivit Registrului Român al Comerțului.

Companiile austriece sunt în continuare interesate să investească în România, dar doresc mai multă transparentă, eficientă și consecvență în administrația publică și îmbunătățirea sistemului juridic.

În România sunt peste 5.800 de companii cu capital austriac și peste 1.000 de investitori austrieci activi iar, în pofida greutăților de pe piața românească, niciun investitor important nu s-a retras din România deoarece investitorii austrieci văd un potențial pentru investiții în România, în cercetare și dezvoltare, energie alternativă, furnizarea de echipamente industriale și industria de piese auto.

Investitorii austrieci care au vizitat România în cadrul misiunii economice „Austria Showcase – Infrastructura turistică din România" au fost axați pe posibilitățile existente în zona Brașov pentru dezvoltarea turismului, austriecii arătându-se interesați de a face investiții în domeniu.

Firmele din Austria sunt pregătite să investească în zonă cu condiția ca și investitorii locali și autoritățile să aibă disponibilitatea de a crea parteneriate și de a demara afaceri pe termen lung în domeniul turistic.

Astfel, oportunitatea asocierii cu firme austriece de renume în acest domeniu, în ceea ce privește planurile pe termen lung, poate să facă Predealul și mai atractiv pentru turiști.

2.3 Influența ISD asupra creșterii economice

În pofida contextului economic dificil din ultimii ani, Austria rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali și investitori ai României, aceasta reprezentând o poartă de intrare către est pentru nenumărate companii austriece, în special în regiunea Marii Negre.
Anul trecut, volumul total al investițiilor directe austriece în economia românească a depășit șapte miliarde de euro și aproape 100.000 de români au fost angajați de companii cu capital austriac.

Un fapt deosebit de important reprezintă și comerțul bilateral, care în anul 2010 s-a ridicat la peste 27 de miliarde de euro. Potrivit ministrului român de externe, România rămâne fidelă angajamentului de a aprofunda dialogul economic și politic cu Austria îndeosebi în domenii cheie precum energia, mediul înconjurător, agricultura, turismul și absorbția fondurilor europene, dar și cooperarea politică la nivel european.

În 2011, exporturile românești au depășit, pentru prima dată, valoarea de 1 miliard de euro, iar volumul total al schimburilor reciproce de mărfuri s-a situat în jurul sumei de 3 miliarde euro. La 31.10.2011, valoarea schimburilor comerciale româno-austriece a fost de  2.648,12 milioane Euro, din care export 855,27 milioane Euro și import 1.792,85 milioane Euro,  soldul balanței comerciale fiind negativ (-937,59 milioane Euro).

Volumul schimburilor bilaterale a avut, pe ansamblu, o evoluție pozitivă: creștere cu 15,33% față de aceeași perioadă a anului 2010, din care exportul a crescut cu  19,84% (locul 12, pondere de 2,27% din totalul exporturilor românești), iar importul s-a majorat cu 13,30% (locul 8, pondere: 3,95%). Ponderea totală este de 3,19%, ocupând locul 8 în topul partenerilor comerciali.

Principalele grupe de produse la exportul românesc au fost: mașini, aparate, echipamente electrice, metale comune și articole metalice, încălțăminte, pălării, umbrele, bastoane, lemn, mobilă, mobilier medical etc., în timp ce la import ponderea principală a fost deținută de mașini, aparate, echipamente electrice, produse ale industriei chimice și conexe, vehicule, aeronave, echipamente de transport, mase plastice și articole, cauciuc.

Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, la 30 septembrie 2011, în România erau înregistrate 6.138 societăți cu capital austriac, cu un capital total investit (investiții directe) de 4,130 miliarde Euro (locul 2, pondere: 13,09 %).

Oamenii de afaceri din Austria au investit în România zece miliarde de euro în ultimii 20 de ani și au deschis 5.800 de companii, realizând aproximativ 10% din PIB-ul României. Austria a sărbătorit recent 60 de ani de la primele investiții făcute în țara noastră.

Investitorii austrieci au început să vină în România după 1995, odată cu încheierea tratatului economic bilateral. Peste 1.000 de firme și-au deschis birouri aici imediat, spune Richard Schenz, vicepreședintele Camerei Economice Federale a Austriei, potrivit Capital.

Potrivit statisticilor, austriecii dețin 20% din toate investițiile făcute în România după 1990, generează 10% din produsul intern brut (PIB) și angajează 100.000 de oameni. Sectorul preferat de investiții al austricilor este cel bancar, ei deținând aproape 40% din activele din sistem.

Totuși, oricât de mulțumiți ar fi de afacerile în România, austriecii se plâng de modificările legislative care au lor foarte des în țara noastră și impredictibilitatea sistemului fiscal.

Reglementările juridice și fiscale se succed mult prea rapid. Oamenii au nevoie de șansa de a-și face un plan de afaceri pe termen lung, iar România are caracteristica aceasta: multe modificări într-un timp foarte scurt.

2.4. Conexiunea economică (relațiile bilaterale) dintre Austria și România

Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Austriei privind relațiile economice bilaterale a fost semnat la Viena la 10 decembrie 1991 și privește relațiile economice bilaterale.

Guvernul României și Guvernul Austriei au semnat acordul bilateral fiind animate de dorința de a consolida relațiile economice bilaterale existente și de a promova schimburile comerciale și cooperarea economică, industrială, tehnică și tehnico-științifica pe baza egalității în drepturi și avantajului reciproc, fiind convinse că un nou acord privind relațiile economice bilaterale creează premise favorabile și o bază adecvată pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor economice bilaterale, în concordanță cu prevederile legale în vigoare în cele două state, ținând seama de obligațiile cuprinse în documentul final al Confederației de la Bonn cu privire la colaborarea economică în Europa, pornind de la principiile economice de piață.

Acest acord a fost semnat cu scopul de a facilita și promova relațiile economice bilaterale între întreprinderile, organizațiile, societățile și instituțiile din cele două state.

Potrivit Ministerului de Afaceri Externe, relațiile româno-austriece sunt excelente, bazate pe cooperare europeană și schimburi economice substanțiale (de menționat investițiile austriece din domeniul bancar și petrolier). Austria este unul dintre partenerii economici cei mai importanți ai României. Există un real potențial de diversificare și aprofundare.

Unul dintre cele mai importante proiecte comune româno-austriece în domeniul afacerilor europene îl reprezintă Strategia UE pentru Regiunea Dunării, astfel România coordonează împreună cu Austria domeniul prioritar cu cea mai importantă dimensiune economică pentru Dunăre – sectorul de transport naval.

În calitate de co-inițiatori ai acesteia, România și Austria au intensificat dialogul bilateral în cadrul Strategiei, prin care se urmărește dezvoltarea integrată a zonei dunărene.

Austria este unul din statele membre UE care promovează o politică restrictivă față de accesul pe piața internă a forței de muncă provenită din România (și Bulgaria). Astfel, până la 31 decembrie 2013, cetățenii bulgari și români care doresc să lucreze în Austria vor avea, în continuare, nevoie de un permis de muncă (Beschäftigungsbewilligung), care trebuie solicitat de către angajator.

Cu toate că Austria nu a liberalizat deplin piața forței de muncă pentru cetățenii români, începând cu data de 1 ianuarie 2008, au existat măsuri de liberalizare pentru 50 de grupe de meserii, respectiv pentru încă altele 15 începând cu 1 iulie 2008. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din România are în evidența sa nomenclatorul acestor meserii și poate pune la dispoziția publicul interesat aceste informații.

Reprezentare diplomatică

România a stabilit relații diplomatice la nivel de legație cu Imperiul Austro-ungar, la 11/23 septembrie 1879. La 14/27 august 1916, relațiile diplomatice au fost întrerupte.

În urma dezmembrării Imperiului Austro-ungar, s-au stabilit relații diplomatice cu Republica Austria la 27 august 1920, la nivel de legație. Relațiile au fost întrerupte în urma ocupării Austriei de către Germania nazistă în 1938. După al doilea război mondial, au fost restabilite relații oficiale, la 8 octombrie 1947, sub forma unor reprezentanțe politice. În urma semnării Tratatului de Stat cu Austria, România a recunoscut Republica Austria suverană și, la 1 august 1959, reprezentanțele politice au fost transformate în legații. La 26 septembrie 1963, reprezentarea diplomatică a fost ridicată la rang de ambasadă.

Misiuni ale României:  

Ambasada României în Republica Austria: ambasador extraordinar și plenipotențiar, Excelența Sa doamna Silvia Davidoiu, și-a prezentat scrisorile de acreditare la 12 ianuarie 2009

Misiunea Permanentă a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena: însărcinat cu afaceri a.i. domnul Adrian Davidoiu, din martie 2012

Consulatul onorific al României la Eisenstadt: consul onorific domnul Dipl. Ing. Gerhard Egermann, cu circumscripția consulară în Burgenland, din septembrie 2004.

Consulatul onorific al României la Linz: consul onorific domnul Wolfgang Berger-Vogel,  cu circumscripția consulară în Austria Superioară, din iunie 2003.

Consulatul onorific al României la Salzburg: consul onorific Dr. Friedemann Bachleitner-Hoffmann, cu circumscripția consulară pentru landurile Salzburg, Vorarlberg și Tirol, din 1998.

Consulatul onorific al României la Graz: consul onorific domnul Mag. Andreas Bardeau,  cu circumscripția consulară în Steiermark (Stiria), din mai 2009.

Consulatul onorific al României la Klagenfurt: consul onorific domnul Gaston Glock,  cu circumscripția consulară pentru landul Carintia, din noiembrie 2011

Misiuni în România:

Ambasada Republicii Austria în România: ambasador extraordinar și plenipotențiar, Excelența Sa domnul Michael Schwarzinger și-a prezentat scrisorile de acreditare la 2 noiembrie 2010

Consulatul onorific al Austriei la Timișoara: consul onorific domnul Vasile Onofrei

Consulatul onorific al Austriei la Sibiu: consul onorific domnul Andreas Hubner

Cooperare economică

Austria este unul dintre principalii parteneri economici ai României, fiind pe locul II în topul investitorilor străini în România, după capitalul investit.

Tabel 2.1. Evoluția schimburilor comerciale

milioane EUR

CAPITOLUL III. Studiul de caz. Impactul deciziei de investiți

Analiza principalelor ISD austriece în Romania ( OMV Petrom, Erste Bank, Vienna Insurance Group, Raiffeisen)

3.1. OMV Petrom

Fondată în 1956, OMV este una dintre cele mai mari societăți industriale din Austria cotata la bursă și liderul de piață din domeniul carburanților și uleiurilor în Europa Centrală OMV este activă în 13 țări Central Europene, dar și în Turcia în segmentul de business „Rafinare și Marketing”, și în 20 de tari din 5 continente în „Explorare ș Producție”. OMV deține acțiuni în principalele domenii chimice și petrochimice –50% în AMI Agrolinz Internațional GmbH și 36% acțiuni în Borealis A/S, unul dintre liderii producătorilor de poliolefina din lume. În plus, OMV deține 51% din acțiunile liderului de gaz și uleiuri din România, grupul Petrom SA, 45% din acțiunile BAYERNOIL Raffineriegesellschaft mbH, 10% din acțiunile grupului de petrol din Ungaria, MOL, 50% din acțiunile EconGas și 41,58% din Petrol Ofisi.

OMV își regândește investițiile în România

OMV, cea mai mare companie petrolieră din Europa centrală și acționarul majoritar al Petrom, își va revizui investițiile în rafinăriile din România, din cauza scăderii prețurilor pentru energie.

Cele două rafinării din România sunt neprofitabile, din cauza consumului prea mare de energie și a producției prea mici.

Rafinăriile din România au pierderi anuale de aproximativ 200 de milioane de euro și ar avea nevoie de investiții de 1,5 miliarde de euro, pentru a le aduce la standardele celor din vestul Europei, care au fost modernizate deja.

Perioada de investiții s-a schimbat, totul este gândit pe termen mediu și lung, iar strategia depinde de clienții OMV.

Conducerea OMV nu intenționează să extindă capacitatea rafinăriilor sale în următorii doi ani, în acest moment producând 530.000 de barili pe petrol pe zi.

Beneficii le aduse Petrom-ului, în urma investiției OMV

OMV era cea mai bună opțiune datorită faptului că avea aceeași structură a segmentelor de business cu Petrom și există experiența în managementul zăcămintelor de hidrocarburi mature.

În 2004, în momentul privatizării, Petrom era o companie cu o pierdere de 240 de milioane de euro și peste 50.000 de angajați.

Dintr-o companie neprofitabilă și cu datorii la stat, Petrom a devenit cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, are cele mai mari investiții în sectorul energetic, adică 4,5 miliarde de euro, cu beneficii importante pentru cei peste 500 de furnizori ai companiei și pentru clienți. Este una din puținele companii care au continuat să investească chiar și în perioada crizei.

Potrivit CEO-ului Petrom, la momentul privatizării compania era una de stat, care nu opera pe baza principiilor comerciale. Asta era Petrom. Nu erau computere, nu erau bani pentru investiții, nu există un management dedicat criteriilor de performanță.

CEO-ul Petrom enumeră cele mai importante cinci schimbări care au avut loc în companie de la privatizare, dar este de părere că de fapt acești ani sunt doar un moment care a creat baza pe termen lung.

O a doua schimbare care a avut loc în companie au fost banii aduși de austriecii de la OMV pentru investiții.

În al treilea rând, Petrom a început consolidarea pe piețele internaționale prin demararea activităților de producție în Kazahstan și prin extinderea pe partea de retail.

Totodată, au început diversificarea în energie, ceea ce este o cu totul alta dimensiune. Comparativ cu dezvoltarea în partea de petrochimie, segmentul energetic este unul sustenabil.

Alte două schimbări enumerate de CEO-ul Petrom sunt calitatea managementului, dar și creșterea productivității angajaților și dezvoltarea acestora pe principii comerciale.

Situația Petrom înainte de privatizarea din 2004 nu era una foarte fericită, un singur indicator vorbind de la sine: rata de înlocuire a rezervelor.

Petrom se confruntă cu o serie de probleme cum ar fi lipsa investițiilor, activele uzate, echipamentele depășind, absenta IT-ului, ineficienta operațională, birocrația, regionalizarea excesivă, numărul mare de personal sau interferenta guvernului în probleme comerciale.

Pentru că vorbim de o companie petrolieră, care pentru a se menține în business are nevoie de o rată de înlocuire a zăcămintelor de 100%: rata de înlocuire a zăcămintelor în Petrom la momentul privatizării era de 11%! După 4 ani și investiții semnificative a atins unul dintre obiectivele strategice, respectiv o rată de înlocuire a rezervelor de 70%.

Petrom va continua și în următorii ani procesul de eliminare a activelor care nu fac parte din activitatiele de bază ale companiei sau a celor neeconomice cum ar fi partea de distribuție de gaze naturale, petrochimia din cadrul Arpechim sau motelurile pe care compania încă le mai are în portofoliu.

Petrom se va concentra pe activitatea de bază, adică pe maximizarea producției de țiței și de gaze pe termen lung, atât în România, cât și pe plan internațional, pe obținerea unor costuri de producție competitive, dar și pe îmbunătățirea ratei de înlocuire a rezervelor.

În ceea ce privește segmentul de rafinare și marketing, obiectivele Petrom vizează modernizarea unităților de rafinare, mai ales în cazul Petrobrazi, precum și optimizarea rețelei de marketing. Pe partea de gaze naturale și de energie electrică, obiectivele Petrom sunt de a deveni numărul unu în ceea ce privește producția de gaze, dar și de a-și extinde activitățile pe partea producerii de energie.

Deja primii pași au fost făcuți în acest sens, Petrom demarând construcția unei centrale de 860 de MW la Petrobrazi, investiția fiind de 500 de milioane de euro.

Totodată, compania și-a anunțat intenția de a învești și în domeniul energiilor regenerabile, având în acest moment mai multe proiecte în analiză.

Investițiile OMV la PETROM au depășit un miliard de euro

Grupul austriac OMV, proprietarul celei mai mari companii din România, Petrom, a investit până acum în compania preluată de la statul român, la finele lui 2004, 1,3 miliarde euro (4,38 miliarde lei), cu aproape un sfert peste nivelul asumat prin contractul de privatizare.

Cea mai mare parte a fondurilor au fost orientate către sectorul de explorare și producție, suma alocată pentru programele derulate pe aceste divizii fiind de aproape trei ori mai mare decât fondurile direcționate diviziei de rafinare. Conform contractului, de la finalizarea privatizării OMV a efectuat investiții de circa 3,45 miliarde lei (1,02 miliarde euro).

Investițiile OMV în Petrom au fost de 841,8 milioane de euro (2,84 miliarde lei) în sectorul de explorare și producție și de 285 milioane de euro (962 milioane de lei) în cel de rafinare. Pentru marketing, investitorul austriac a alocat 167,7 milioane de euro (566 milioane de lei). Cele mai mici investiții, circa 3,5 milioane de euro (12 milioane de lei), au fost direcționate către sectorul produselor chimice, grupul austriac conformând astfel strategia conform căreia vă acorda prioritate activităților de bază ale Petrom.

OMV a investit în Petrom de la preluare circa 1,3 miliarde euro (4,38 miliarde lei), cu aproape 296,4 milioane de euro mai mult față de obligațiile asumate prin contractul de privatizare, încheiat în a doua jumătate a lui 2004.

Autoritatea a verificat raportul transmis de acționarul majoritar al Petrom. Ca o primă concluzie, din certificatele transmise a reieșit că obligațiile investiționale asumate de OMV au fost respectate. grupul austriac nu a fost sancționat, până în prezent, în ceea ce privește obligațiile din contractul de privatizare.

AVAS a anunțat, la începutul lui septembrie 2007, că OMV a respectat clauzele privind păstrarea obiectului de activitate, numărul de angajați și obligațiile de mediu.

În 2005, Petrom a lansat noul concept de stație "Full Agency", a scos pe piață noi produse Top Premium 99+ și Top Nordic Diesel, a demarat primele proiecte de explorare seismică 3D în România. Tot în 2005, compania petrolieră a lansat prima benzinărie PetromV și a obținut drepturile de explorare pentru trei noi blocuri. În 2006, societatea a achiziționat un pachet de 99,9% al OMV România, OMV Bulgaria și OMV Serbia și a cumpărat 30 de benzinării MOL și 95% din Aviation Petroleum. Petrom a dat, în schimbul celor 30 de benzinării MOL, 11 stații Petrom și OMV și o diferență de bani.

Compania petrolieră a aprobat planul de dezvoltare pentru zăcământul Komsomolskoe din Kazakhstan cu un buget de 134,5 milioane de euro.

Petrom a intrat pe piața din Rusia prin achiziția a 74,9% din Ring Oil Holding & Trading Ltd și a introdus sistemul SAP, de planificare a resurselor.

Investiția în sistemul SAP a depășit 50 milioane de euro până la sfârșitul lui 2007.

Grupul austriac a preluat efectiv, pe 14 decembrie 2004, o participație de 51,01% din capitalul Petrom, în urma unei tranzacții de 1,5 miliarde euro. AVAS deține un pachet de 20,64% din capitalul Petrom, Fondul Proprietatea – 20,11% din titluri, BERD – 2,02%, iar un pachet de 6,21% din acțiuni este deținut de mai multe persoane fizice și firme.

Petrom este liderul pieței interne de distribuție carburanți, fiind urmat de

Rompetrol. Petrom a estimat că va obține, în 2007, un profit net de 500 milioane de euro

(1,693 miliarde lei), cu 25,9% mai mic decât cel din 2006, și o cifră de afaceri de 3,16

miliarde euro (10,65 miliarde lei).

În concluzie, cazul achiziției Petrom de către OMV este o mișcare cheie pentru compania petrolieră austriacă, aflată în căutare de „spațiu vital“ în Europa Centrală și de Est.

Tranzacția a fost de altfel cea mai importantă confirmare valorică a interesului crescând al austriecilor pentru România. Planurile inițiale de extindere în Est ale OMV nu includeau Petrom. Grupul austriac plănuia să-și întărească prezenta în zona printr-un parteneriat cu polonezii de la PKN și cu ungurii de la MOL. Însă partea poloneză nu a marșat pentru o astfel de fuziune, așa că OMV a trecut la „planul B“: Petrom.

Ce înseamnă Petrom pentru OMV? În declarațiile oficiale ale OMV, tranzacția este descrisă drept cea mai mare oportunitate de consolidare a poziției companiei pe piața de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est. Iar compania austriacă a mizat, în decizia de achiziție, nu numai pe orizontul economic promițător al României, ci și pe dezvoltarea care se anunță în întreaga Europă de sud-est, alimentarea cu energie fiind o parte esențială a creșterii economice. Un argument esențial pentru preluarea Petrom a fost „averea“ companiei romanești: rezervele de un miliard de tone de țiței. Alt argument a fost compatibilitatea structurilor celor două companii: „Petrom se potrivește perfect cu OMV, spun reprezentanții grupului austriac, pentru că ambele sunt societăți integrate, care au câmpuri petroliere, rafinării și stații de distribuție a carburanților.

3.2. Erte Bank

În România, austriecii au investit mai mult de 3 miliarde de euro din 1990 până la începutul anului 2005. Dacă luăm în calcul și preluarea BCR, investițiile totale ajung la 7 miliarde de euro.

În România, austriecii de la Erste Bank au reallizat preluarea Băncii Comerciale Române (BCR), contra spectaculoasei sume de 3,75 miliarde de euro.

Tranzacția BCR-Erste Bank, cea mai importantă din istoria României
Preluarea pachetului majoritar de acțiuni al Băncii Comerciale Române (BCR) de către banca austriacă Erste Bank AG, semnată la data de 21 decembrie 2005 de reprezentanții guvernului și de cei ai băncii austriece, este cea mai importantă privatizare din istoria României.

Erste Bank a devenit noul acționar majoritar al BCR după achiziționarea unui pachet de 61,88% din acțiuni, la un preț de 7,65 euro pentru o acțiune. Prețul total pentru cele 490.399.321 de acțiuni vândute este de peste 3,75 miliarde de euro. Conform contractului de vânzare-cumpărare, Erste Bank va prelua pachetul de 36,88% minus două acțiuni deținute de stat, la care se adaugă pachetul de 25% plus două acțiuni ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și ale International Finance Corporation (IFC).

De asemenea, vor rămâne nemodificate participațiile Societăților de Investiții Financiare care împreună dețin 30,12% din acțiuni, precum și pachetul de 8% deținut de angajații BCR.

Din cele 3,75 miliarde de euro, 2,25 miliarde vor intra în contul statului român, acești bani fiind meniți să meargă spre proiecte concrete de infrastructură, nu numai la infrastructura rutieră, ci și la cea din educație și din sistemul sanitar.

Președintele Erste Bank, Andreas Treichl, s-a declarat foarte mulțumit de reușita de a fi cumpărat BCR; după cum a afirmat într-o emisiune televizată, achiziția se înscrie în cadrul programului băncii austriece de extindere în Europa de Est.

România trebuie să țină cont că s-a vândut un grup, cel mai mare grup financiar-bancar din România, și nu numai banca ca atare. Pe lângă BCR s-au vândut alte două bănci – una la Londra și alta la Chișinău -, deci Erste Bank are perspectiva a încă două țări în plus față de ce avea până acum.

Grupul BCR include și societăți de leasing, două societăți de asigurări, o societate de asset management și are câteva participații valoroase în alte societăți.

Banca Comercială Română este cea mai mare bancă din România, având active în valoare de peste șase miliarde de euro. Cu 317 filiale și 12.000 de angajați, BCR este, de asemenea, una dintre cele mai mari bănci din sud-estul Europei. Conform topului celor mai puternice 1.000 de bănci din lume, realizat de revista britanică "The Banker", BCR ocupă locul 332, în creștere cu 40 de locuri față de ultimul clasament. În același top, BCR se situează pe locul 88 în lume în ceea ce privește soliditatea băncii, iar în domeniul eficienței bancare ocupă locul 57 la nivel mondial.

Analiștii Erste Bank consideră că acțiunile din Europa Centrală și de Est vor fi mai atractive în 2012 decât cele din zona euro, iar România rămâne o piață atractivă pentru investitori.

Raportul Erste Group arată că România rămâne preferată analiștilor în Europa de sud-est.

Țara noastră are cea mai scăzută evaluare din regiune, iar creșterea se menține la un nivel atractiv pentru investitori. Piața ar putea deveni destul de activă din punct de vedere al noilor listări la bursă în 2012, însă lichiditatea rămâne principală preocupare.

Erste Group preconizează încetinirea creșterii economice în 2012 și estimează din nou o scădere pentru Ungaria și Croația.

Este de așteptat a se vedea criza datoriilor suverane reflectată cel puțin într-o recesiune tehnică în primul trimestru din 2012 în regiune sau cel puțin în anumite țări și, prin urmare, perspectiva grupului privind revenirea acțiunilor depinde de concretizarea acestui scenariu, făcând astfel posibilă o perspectivă mai pozitivă pentru dezvoltarea economică în anul financiar 2012.

Potrivit raportului Erste Group, indicatorul ZEW/Erste vine oarecum în sprijinul acestei perspective, dat fiind că majoritatea investitorilor consideră nu doar că acțiunile sunt mai atractive față de 2011, ci și că acțiunile din ECE sunt mai atractive decât cele din zona euro.

Acest indicativ este calculat că fiind echilibrul dintre așteptările pozitive și cele negative privind evoluția economică într-un orizont de șase luni.

În opinie Grupului, în 2012, investitorii preferă companiile stabile, rate ridicate de acoperire a datoriei, companiile cu numerar net și sectoarele defensive.

De asemenea, analiștii Erste Group arată că un element pozitiv este acela că aproape toate sectoarele au început să prezinte o îmbunătățire a ratelor de revizuire a câștigurilor.

Asigurările și telecomunicațiile sunt sectoare interesante, care ar trebui să aibă o evoluție bună și în 2012, arătându-se optimiști și în privința companiilor de utilități din ECE, cel puțin că investiții de bază / defensive.

Sectorul imobiliar s-ar putea să nu mai fie în centrul atenției, analiștii preconizând scăderea vânzărilor de locuințe și a pieței auto în 2012, dar cererea de electrocasnice mari ar trebui să crească în continuare în acest an, în conformitate cu creșterea PIB (valabil mai ales în Turcia). Comercializarea alimentelor este unul dintre cele mai defensive sectoare într-un climat de încetinire a economiei.

În concluzie, Grupul păstrează băncile și asigurările pe lista de urmărit și preferă sectorul de petrol și gaze, la care se adaugă telecomunicațiile și utilitățile ca sectoare defensive și, pentru randamentul dividendelor, parțial sectorul medical, păstrând distanța față de construcții și materiale și alte industrii ciclice atât timp cât tendințele de recesiune influențează sentimentul pieței.

De asemenea, se așteaptă ca întreg anul 2012 să fie pozitiv pentru toate companiile de retail, datorită creșterii continue a consumului în ECE.

România este o piață foarte importantă pentru grupul Erste, fiind prezent prin intermediul grupului BCR și este pe deplin convins să continue investițiile.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a fost informat cu privire la noile reglementări ale Băncii Naționale a Austriei cu privire la cerințele de capital și lichiditate, apreciind că impactul acestor reglementări va fi nesemnificativ pentru România.

În comunicat este precizată nevoia dezvoltării capitalului românesc prin stimularea economisirii. De asemenea, a fost abordată și nevoia de a îmbunătăți competitivitatea României, atât la nivel de sistem bancar, cât și la nivelul mediului economic, în general.

Banca centrală a Austriei și autoritatea de reglementare a piețelor financiare, FMA, au propus în noiembrie un set de măsuri privind activitatea marilor bănci austriece, menite să asigure ratingul AAA al Austriei.

Astfel, băncile cu prezența internațională semnificativă, respectiv Erste, Raiffeisen și UniCredit Bank Austria, ar trebui să se asigure că creditarea efectuată de acum înainte de subsidiarele străine nu va depăși dincolo de 110% depozitele și finanțarea atrase de pe piețele locale unde funcționează.

Băncile statelor europene au obținut profituri uriașe în România, iar dacă se pregătesc să o lase nefinanțată în criză este „lipsă de fair play”, a afirmat șeful statului precizând că dorește să creadă că statele venite mai târziu în UE nu vor fi puse să plătească „lăcomia” băncilor.

3.3. Vienna Insurance Group

Cu un volum de prime de aproximativ 9 miliarde EUR și cu aproape 25.000 de angajați, Vienna Insurance Group (VIG) este unul dintre grupurile de asigurări lideri în Austria și Europa Centrală și de Est. Inovația, relațiile solide cu clienții și accentul pe client-service au creat un portofoliu de produse de înaltă calitate oferind soluții atractive pe segmentele de asigurare de viață și non-viață.

Strategia VIG de a se axa pe extinderea în Europa Centrală și de Est a facilitat trecerea de la o companie austriacă de asigurări la un grup internațional aflat la început de drum. Astăzi, VIG este reprezentată de aproximativ 50 de societăți de asigurare în 25 de țări. VIG susține stabilitatea financiară și oferă un nivel ridicat de încredere clienților, acționarilor, partenerilor și angajaților. Unul dintre motivele cheie este politica să conservatoare de investiții. Acest lucru se reflectă într-un rating de A +, cu o perspectivă stabilă, ceea ce face că VIG să fie compania cel mai bine evaluată în indicele ATX de la Bursa de Valori din Viena. VIG a fost, de asemenea, listata pe Bursă din Praga începând cu 2008.

În plus față de considerentele economice, Grupul acorda o mare importanță implicării sociale și creării unei societăți în care merită să trăim. În acest fel, Vienna Insurance Group rămâne fidelă obiectivului sau fundamental, orientarea spre creștere.

Vienna Insurance Group este cel mai mare asigurator din Austria, unde deține o poziție excelentă prin companiile sale Wiener Städtische, Donau Versicherung și sVersicherung. Poziția puternică pe această piață încă din 1824 este unul dintre motivele de bază pentru realizarea cu succes a strategiei de internaționalizare a Grupului.

Jucător important pe piața din Europa Centrală și de Est

Vienna Insurance Group și-a început expansiunea în 1990, fiind una dintre primele companii de asigurări din Europa de Vest care s-a extins în Europa Centrală și de Est. Astăzi, Grupul este unul dintre cei mai importanți jucători din această regiune și câștigă mai mult de 50% din primele totale în zona Europei Centrale și de Est. VIG deține grupuri de firme și filiale în următoarele tari din Europa: Albania, Belarus, Bulgaria, Croația, Republica Ceha, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia , Turcia și Ucraina.

Grupul VIG este de asemenea reprezentat în Bosnia-Herțegovina din 2011. Datorită numeroșilor ani de experiența și cunoștințelor excelente precum și expertizei sale în asigurări, grupul VIG se afla într-o poziție optimă ce-i permite să beneficieze de creșterile viitoare ale nivelului de trăi și ale necesității de asigurare în Europa Centrală și de Est.

Un obiectiv comun – acela de a oferi siguranță clienților

Fiecare client este unic. Diferă prin nevoia de asigurare și planificare a pensionarii, prin circumstanțele de viață și modul în care acceptă consiliere. Vienna Insurance Group este conștientă de acest lucru. Nu există "standarde" pentru clienți. VIG acorda o atenție deosebită caracteristicilor locale. Există un singur lucru, totuși, pe care toate companiile Vienna Insurance Group îl au în comun: scopul de a oferi siguranță clienților.

Pentru multe decenii companiile VIG au oferit o gamă completă de soluții de asigurare în Austria, atât pe segmente de viața cât și non-viata. Deși piețele din Europa Centrală și de Est sunt în prezent la un nivel economic diferit, acestea se mișcă din ce în ce mai mult într-o direcție similară. În timp ce cererea în această regiune, în perioada de după 1989, a fost inițial puternică pentru asigurările auto și apoi pentru cele de clădiri și bunuri, astăzi, asigurările de pensionare, de economii și produsele de investiții sub forma polițelor de asigurare de viață se bucura de o creștere semnificativă.

Grupul are, de asemenea, o societate de reasigurare proprie din 2008: VIG RE. Sediul societății înregistrat în Republica Ceha subliniază importanta Europei Centrale și de Est ca o piață de creștere pentru VIG.

Erste Group este un partener puternic pentru Vienna Insurance Group.

Deși funcționează independent, are aceleași valori și urmează o strategie de creștere similară. Cele două companii beneficiază în mod egal de un acord de cooperare pe termen lung, încheiat în 2008 pentru Austria și Europa Centrală și de Est. Erste Group distribuie produse de asigurare VIG, în timp ce companiile VIG distribuie, în schimb, produse bancare pentru Erste Group. Acordul de cooperare a facilitat pentru Vienna Insurance Group accesul la o rețea de distribuție bancară dezvoltată.

Angajații capabili generează succesul

Angajații joacă un rol deosebit de important în succesul unei companii. În plus față de dăruire, consiliere profesională și servicii excelente, Vienna Insurance Group acorda o mare importanță înțelegerii piețelor locale și dezvoltării de relații apropiate cu clienții.

În anul 2001, compania a intrat pe piața românească prin achiziția a 51% de acțiuni la Unita S.A.

În prezent, VIG deține 99,9% din acțiunile ASIROM, 97,78% din acțiunile Omniasig, și 99,99% din acțiunile Unita S.A. Indirect mai deține și Omniasig Asigurări de Viață și AGRAS.

Vienna Insurance Group a preluat, în luna martie 2008, afacerile de asigurări ale băncii Erste Bank, inclusiv cele de pe piața românească. Astfel, VIG a preluat participațiile majoritare în cadrul BCR Asigurări de Viață și BCR Asigurări de la Banca Comercială Română (BCR), subsidiara românească a Erste Bank.

În anul 2008, VIG a vândut 55% din participația deținută la Unita companiei austriece Uniqa.

VIG deține în România și compania de brokeraj Vienna Investment Trust, care a avut un profit de 0,4 milioane euro în anul 2007.

Companiile de asigurări deținute în România de Vienna Insurance Group au înregistrat în primul trimestru prime brute subscrise de 134,5 milioane euro, în scădere cu 7% față de perioada corespunzătoare a anului trecut, iar pierderile grupului pe piața românească au scăzut la 2,7 milioane euro.

Vienna Insurance Group

Foto: diepresse.com

În primele trei luni din 2011, compania austriacă de asigurări Vienna Insurance Group (VIG) a consemnat, în România, prime brute subscrise de 144,5 milioane euro și o pierdere de 5 milioane euro.

VIG controlează în România patru companii de asigurări, respectiv Asirom, Omniasig, BCR Asigurări și BCR Asigurări de Viață.

Companiile VIG din România au raportat pentru primele trei luni din 2012 prime nete încasate de 118,1 milioane euro, în scădere cu 11% de la 133 milioane euro în perioada corespunzătoare a anului trecut.

Pe segmentul asigurărilor generale, primele brute subscrise de companiile VIG din România au coborât la 106,8 milioane euro, în urma restructurării portofoliului, se arată într-un comunicat transmis miercuri de VIG.

În zona asigurărilor de viață, primele au urcat ușor, la 27,7 milioane euro.

VIG este prezent în Austria, România, Polonia, Cehia, Slovacia și alte țări din Europa Centrală și de Est.

Grupul a înregistrat în primul trimestru prime brute subscrise de 2,7 miliarde euro, în urcare cu 5,5% față de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, în timp ce profitul net a urcat cu 3,6%, la 119,8 milioane euro.

3.4. Raiffeisen

Bancherii austrieci au înaintat cu pași ceva mai mici spre est. Dar rezultatele sunt cam aceleași: sistemul bancar austriac a devenit unul dintre cele mai competitive din Europa mulțumită expansiunii în țările central și est-europene, după cum constată agenția de rating Standard & Poor. Ramurile estice ale sistemului bancar austriac sunt acum cele care compenseaz㠄rezultatele slabe din țara de origine. Austria, ca piața bancară, e marcată de o competiție feroce: pentru o populație de 8 milioane există 900 de bănci – asta înseamnă o bancă pentru fiecare aproape 9.000 de cetățeni. Nu e de mirare că aglomerația i-a făcut pe bancherii austrieci să privească peste graniță.

Raiffeisen Capital Management (RCM) a adus în România 11 fonduri de investiții internaționale, permițând astfel investitorilor romani să fie prezenți pe piața de capital internațională și să beneficieze de avantajele acesteia. Distribuția va fi făcută prin unitățile Raiffeisen Bank (care distribuie și fondurile RAM) și unitățile Raiffeisen Exclusive.

Cu un volum al fondurilor administrate de 45 miliarde de euro (la 31.07.2007) și o cotă de piață de 23,4%, Raiffeisen Capital Management este numărul unu pe piața austriacă a fondurilor de investiții. RCM a reușit în mai puțin de 17 ani de la înființare în 1985 să cucerească și să-și mențină până astăzi poziția de lider. În prezent, în afară Austriei, RCM este unul din cei mai importanți jucători pe piața fondurilor de investiții din Europa Centrală și de Est.

Succesul RCM, atât în Austria cât și pe piețe din afara ei, se datorează, mai ales, concentrării asupra administrării fondurilor și asigurării unor randamente superioare, orientării către servicii de calitate pentru clienți, precum și cooperarea cu parteneri de vârf. Alături de Societatea de Investiții Raiffeisen, Raiffeisen Capital Management însumează și companii subsidiare: Banca de Administrare a Activelor Raiffeisen (Raiffeisen Vermögensverwaltungsbank), Raiffeisen Internațional Fund Advisory și Societatea de Investiții Imobiliare Raiffeisen (Raiffeisen Immobilien Kapitalanlage-Gesellschaft).

Până în prezent, obiectivele de dezvoltare ale RCM au fost întotdeauna atinse, inclusiv în ECE. În Estul Europei au fost investite până în prezent 518 mil. Euro în fonduri RCM. În România, sectorul de fonduri este încă la început, însă potențialul este enorm.

Evaluând șansele și planurile RCM pentru România, se preconizează că în următorii ani, alături de prestarea propriu-zisă de servicii financiare, este nevoie și de o informare a investitorilor romani în ceea ce privește fondurile de investiții, precum și reglementarea și plasarea acestora pe piețele de capital.

Pentru Raiffeisen, achiziționarea Băncii Agricole, cu rețeaua sa de filiale și activitatea orientată către sectorul agricol – cu un potențial uriaș – a fost o mare realizare. Subvențiile ce vor fi acordate în continuare sectorului agricol românesc și susținerea prin programul SAPARD vor conduce la dinamizarea acestui sector al economiei românești, întreprinderile austriece producătoare de echipamente agricole, de echipamente destinate irigațiilor sau de produse alimentare, care se vor implica în sectorul agricol românesc, așteptându-se la rate de creștere importante.

România este o piață de oportunități, referindu-ne nu neapărat la șansele de a cumpăra aici mai ieftin ca în alte părți o bancă. În România se poate crește prin obținerea unei cote bune de piață, prin volum sau prin dinamică

Un concept nou de bancă a fost adus pe piața românească de austriecii de la Raiffeisen, în parteneriat cu Bausparkasse Schwäbisch Hall Germania și Raiffeisen Bausparkasse Austria. E vorba de Raiffeisen Bancă pentru Locuințe, cu o investiție inițială, făcută în cote egale de acționari, de 15 milioane de euro.

Prezența în România de șase ani, Bank Austria Creditanstalt își construiește acum strategia pe doi piloni: pe de o parte creștere organică, adică deschiderea de noi sucursale, și pe de altă parte ținând ochii deschiși la posibilitățile de achiziții“.