Integrarea In Societate A Persoanelor CU Disabilitati

Economie

Integrarea In Societate A Persoanelor CU Disabilitati

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND DEFICIENȚA ȘI DIZABILITATEA

Conceptul de deficiență și dizabilitate. Definiție, trăsături, deosebiri

Elemente definitorii pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap

CAPITOLUL II PREZENTARE PRIMĂRIA SECTOR 1 –București

2.1. Structura organizatorică

2.2. Analiza SWOT

CAPITOLUL III Studiu de caz: CERCETARE SOCIOLOGICĂ PRIVIND INTEGRAREA ÎN SOCIETATE A PERSOANELOR CU DISABILITĂȚI

3.1. Motivație, obiective, ipoteze, metode de cercetare

3.2. Analiza și interpretarea rezultatelor

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXA

INTRODUCERE

În această lucrare de licență mi-am propus să prezint o serie de aspecte referitoare la integrarea în societate a persoanelor cu disabilități – prin analiza unui studiu de caz în care am folosit ancheta pe bază de interviu, informațiile fiind obținute din chestionar, majoritatea întrebărilor incluse în chestionar fiind închise, deoarece am constatat o reticență în completarea întrebărilor deschise, iar codificarea acestora este dificil de realizat.

Ca și scop al prezentului studiu de caz mi-am propus în primul rând să identific nevoile persoanelor cu dizabilități, în vederea stabilirii direcțiilor de acțiune privind motivarea și integrarea cu succes a persoanelor cu dizabilități în întreprinderea de economie socială, ce trebuie înființată.

Ca obiectiv general al studiului de caz mi-am propus proiectarea unui model fiabil de acces pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități.

Suportul teoretic al lucrării de licență se constituie din lucrări variate, relevante pentru o asemenea abordare; astfel, pentru fundamentarea conceptelor de bază utilizate în lucrare am făcut recurs la câteva lucrări de specialitate prezentate în final la secțiunea bibliografie.

Actualitatea și motivația temei alese

Alegerea acestei teme a fost determinată și de convingerea că în prezent integrarea în societate a unei persoane cu dizabilități nu înseamnă a o transforma într-o persoană “normală“, ci doar a-i oferi dreptul și oportunitatea de a avea acces la educație și pregătire, de a-și găsi un loc de muncă, de a beneficia de serviciile publice. Integrarea nu înseamnă numai crearea de politici, cadre legislative și programe care au ca scop îndepărtarea barierelor, ci și promovarea atitudinilor, condițiilor și resurselor necesare egalității și nondiscriminării.

La nivelul anului 2015 în România, persoanele cu dizabilități pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale capacității fizice și intelectuale de care dispun, pe baza unui contract individual de muncă, atât de către persoane fizice cât și de către persoane juridice.

Totodată, serviciile de ocupare furnizate persoanelor cu dizabilități sunt menționate ca prioritare în toate documentele strategice publice privind ocuparea în general, precum și în cele privind integrarea persoanelor cu dizabilități.

Scopul prezentei lucrări de licență

Consider că scopul lucrării de licență îl reprezintă evidențierea unei activități deosebite cu impact mic pentru persoanele ,,normale“, dar un impact major pentru persoanele cu disabilități; în prezentarea acestui studiu de caz am pornit de la ideea că identificarea nevoilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și recunoașterea acestora, reprezintă deja un pas important în integrarea lor pe piața muncii; pe cale de consecință, în momentul când avem aceste informații putem interveni și oferi soluții specifice acestor nevoi.

Structura și volumul lucrării de licență: lucrarea este structurată în două capitole, prefațate de introducere. Concluziile și recomandările sunt prezentate într-un capitol separat. Lucrarea de licență mai conține la final lista cu referințe bibliografice.

În Introducere se fundamentează actualitatea temei, se determină obiectul, se precizează scopul și obiectivele, precum și suportul lui metodologic, se indică structura și volumul.

În Capitolul I –Aspecte generale privind deficiența și dizabilitatea am prezentat o serie de trăsături ale acestor concepte insistând pe deosebirile dintre ele, precum și unele elemente definitorii pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap.

În Capitolul II- Prezentarea Primăriei sector 1 București- sunt evidențiate date tehnice și administrative specifice însoțite de o analiză SWOT în urma căreia sunt formulate o serie de propuneri de eficientizare a activității primăriei sector 1.

În Capitolul III- Studiu de caz –am prezentat o cercetare sociologică strict referitoare la integrarea în societate a persoanelor cu disabilități pe baza unui interviu semistructurat cu reprezentanții din 40 de firme și din 10 ONG-uri din sectorul 1 al municipiului București, din mai multe domenii de activitate. Firmele reprezentante au peste 30 de angajați și au abordări diferite privind discriminarea și egalitatea de șanse.

Totodată, am prezentat o interpretare a rezultatelor pe bază analizei răspunsurilor oferite la chestionarul adresat eșantionului ales.

În final – sunt prezentate cred eu, câteva concluzii pertinente pe baza studiului de caz analizat.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND

DEFICIENȚA ȘI DIZABILITATEA

Conceptul de deficiență și dizabilitate. Definiție, trăsături, deosebiri

În acest capitol al prezentei lucrări de licență am pornit de la conceptul de dizabilitate care apare ca rezultantă a interacțiunii mai multor factori – atât cei care țin în principal de individ (condiții de sănătate, legate de structuri și funcții ale organismului), a celor care țin de activitate și participare, cât și cei contextuali (mediul și factorii personali). Datorită complexității relației de interacțiune -din care poate rezulta dizabilitatea- impactul diverselor medii asupra aceluiași individ, cu o stare de sănătate dată, poate fi diferit.

Se utilizează noțiunea de dizabilitate ca și echivalent pentru handicap deoarece, dizabilitatea este un fenomen obiectiv ce este afectat la copil -“este o stare de anormalitate de potențialitate restrânsă sau oprirea dezvoltării cerebrale în urma căreia persoana atinsă este incapabilă la maturitate să se adapteze la mediul sau la cerințele comune astfel încât să-și mențină existența fără ajutor extern”, iar handicapul este rezultanta în planul social al deficienței.

Prezența unei condiții de sănătate (boli, afecțiuni etc.) sau a unei deficiențe (afectări) este o premiză, dar aceasta nu conduce obligatoriu la dizabilitate.

Diagnosticul medical în sine nu mai este ca atare suficient pentru a fundamenta determinarea stării de dizabilitate ci trebuie corelat cu evaluarea psihosocială- modul de funcționare în activitatea și participarea socială, felul în care factorii de mediu, inclusiv cei familiali se constituie ca facilitatori sau bariere, precum și influența factorilor personali (ex.: Există deficiențe care nu conduc la limitări de activitate sau restricții de participare (ex.: lipsa unui deget); sunt boli sau deficiențe care nu conduc la limitări de activitate (ex.: lepra, SIDA), dar cu probleme (restricții) de participare, datorită în principal stigmatizării și marginalizării sociale.

Ultimii treizeci de ani au marcat o schimbare importantă în ceea ce privește politicile publice privind persoanele cu dizabilități la nivel global. Modelul medicalizat, predominant în întreaga Europă până în anii ’80, axat pe recuperare medicală și asigurarea pasivă a unui venit minim financiar, a fost înlocuit cu o paradigmă bazată pe dreptul la șanse egale, nondiscriminare și participare. Modelul social promovat de grupurile pentru drepturile civile ale persoanelor cu dizabilități, practic, face trecerea de la blamarea exclusivă a limitărilor fizice, intelectuale sau de altă natură ale persoanelor individuale către o analiză critică a mediului fizic și social și a limitărilor impuse de societate asupra anumitor grupuri sau categorii de persoane. Prin urmare alături de conceptul de “persoană cu dizabilități” trebuie tratate și barierele externe (“disabling society”), iar această nouă abordare a ajuns pe agenda organizațiilor internaționale precum și a guvernelor naționale într-o formă ce recunoaște rolul mediului în crearea de șanse egale.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat în 1993 Regulile standard privind egalizarea șanselor persoanelor cu dizabilități, alături de un plan de acțiune, și mai recent a lansat un nou instrument legal mai puternic – Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, adoptată în anul 2006 care statuează dreptul persoanelor cu dizabilități de a-și câștiga traiul prin muncă, pe care o aleg și acceptă liber, în baza principiilor oportunităților egale, tratamentului egal și non-discriminării, precum și asigurarea acestui drept prin legislația națională. În același timp, interzice discriminarea pe baza dizabilității pentru orice formă de ocupare și asigură protecție pentru cei ce dobândesc o dizabilitate în perioada angajării prin măsuri ce privesc păstrarea locului de muncă, recuperarea vocațională și profesională și, atunci când este cazul, reîntoarcerea la muncă. În aceeași direcție se înscrie și Consiliul Europei prin Declarația de la Malaga din 2003 și Planul de acțiune 2006-2015.

Reglementările din Uniunea Europeană reflectă caracterul subsidiarității în ceea ce privește politicile sociale, atribuind statelor membre responsabilitatea politicilor privind persoanele cu dizabilități. Astfel, prin instrumente legale puternice ce produc efecte obligatorii asupra sistemelor naționale este reglementată în mod general non-discriminarea prin Tratatul de la Amsterdam (1997), non-discriminarea privind accesul la piața muncii (directiva 2000/78/EC a Consiliului UE) și non-discriminarea privind accesul la bunuri, servicii, infrastructură (directiva privind achizițiile publice – 2004, regulamentele privind transportul aerian și feroviar din 2007 și 2008 etc). Restul documentelor sunt din sfera legislației “soft” de tipul recomandărilor (în 1986 pentru adoptarea de măsuri de către statele membre pentru asigurarea de oportunități egale în educația vocațională și ocupare), al Cartei Drepturilor Sociale sau al Planurilor de Acțiune pentru Persoanele cu Dizabilități, a căror implementare se bazează pe Metoda Deschisă de Coordonare.

Obiectivul strategiei pe termen lung a UE privind persoanele cu dizabilități se centrează pe egalitatea de oportunități care permite acestor persoane să își fructifice potențialul și să participe în societate. Strategia se bazează pe trei piloni6:

dezvoltarea legislației și implementarea măsurilor anti-discriminare care să permit persoanei să se bucure de drepturile sale;

eliminarea barierelor induse de mediu;

includerea problematicii persoanelor cu dizabilități în toate aspectele cheie ale politicilor publice. Acest lucru presupune analizarea politicilor publice relevante din perspectiva persoanelor cu dizabilități și înțelegerea nevoilor diverse ale acestora de care să se țină cont în momentul formulării și implementării politicii.

Conform principiilor promovate în materie de educație de către organismele internaționale, precum și a prevederilor incluse în Declarația drepturilor persoanelor cu dizabilități, se menționează că persoanele cu diferite tipuri de deficiențe au aceleași drepturi fundamentale ca și ceilalți cetățeni de aceeași vârstă, fără discriminare pe motive de sex, limbă vorbită, religie, opinii politice, origine națională sau socială, stare financiară sau oricealtă caracteristică a persoanei în cauză sau a familiei sale. De asemenea aceste persoane au dreptul la tratament medical, psihologic și funcțional, la recuperare medicală și socială, la școlarizare, pregătire și educare/reeducare profesională, la servicii de consiliere, la asistență pentru încadrare în muncă precum și la alte servicii care să le permită dezvoltarea și manifestarea aptitudinilor și capacităților de care aceștia dispun și să le faciliteze procesul deintegrare/reintegrare socială.

Treptat a apărut o nouă clită, religie, opinii politice, origine națională sau socială, stare financiară sau oricealtă caracteristică a persoanei în cauză sau a familiei sale. De asemenea aceste persoane au dreptul la tratament medical, psihologic și funcțional, la recuperare medicală și socială, la școlarizare, pregătire și educare/reeducare profesională, la servicii de consiliere, la asistență pentru încadrare în muncă precum și la alte servicii care să le permită dezvoltarea și manifestarea aptitudinilor și capacităților de care aceștia dispun și să le faciliteze procesul deintegrare/reintegrare socială.

Treptat a apărut o nouă clasificare care evidențiază cu mai multă claritate nevoia de participare socială (incluziune) și de egalizare a șanselor (prin măsuri afirmative, prin mijloace și sisteme de suport) pentru copiii și persoanele cu handicap, ca mijloace de promovare a drepturilor umane.

Această abordare stă la baza Clasificărilor Internaționale ale Funcționării, dizabilității și sănătății (CIF și CIF-pentru copii și adolescenți), care pun accent pe participare și funcția păstrată, nu pe incapacitate și restricție, țin cont de factorii de mediu, cuprind domenii de sănătate și domenii asociate sănătății. CIF propune pentru prima dată evaluarea socială centrată pe identificarea factorilor contextuali în care trăiește persoana cu handicap, vizând:

– calitatea mediului fizic, dar și a nișei de viață și dezvoltare (locuință, hrană, igienă, asigurarea securității fizice și psihice);

– participarea în comunitate, în viața civică și socială;

– facilitatorii și/sau barierele existente în mediul fizic și social în care trăiește persoana;

– facilitatorii și/sau barierele existente la nivelul atitudinilor existente în mediu.

Facilitatorii și/ sau barierele existente în mediul fizic și social se referă la:

– produse și tehnologii care asistă persoana în viața de zi cu zi: orteze, proteze;

– produse, tehnologii și amenajări pentru asigurarea mobilității și transportul în interiorul și în afara locuinței;

– produse și tehnologii pentru comunicare;

– produse și tehnologii care facilitează integrarea educațională;

– produse, tehnologii și amenajări care facilitează integrarea în muncă;

– produse, tehnologii și amenajări care asigură participarea la cultură, activități recreative;

– designul, construirea și amenajarea clădirilor pentru a asigura accesul persoanei.

Atitudinile- consecințe observabile ale obiceiurilor, practicilor, ideologiilor, valorilor, normelor, credințelor- influențează comportamentul individual și viața socială la toate nivelurile, de la relațiile interpersonale și asociațiile comunitare până la structurile politice, economice și legale.

Organizația Mondială a Sănătății a realizat două definiții ale termenilor de bază, în ultimul sfert de secol. În anul 1980 a fost definit grupul terminologic “Deficiență- incapacitate-handicap” care a guvernat timp de două decenii problematica domeniului. Definiția a fost controversată și tot mai amplu criticată, în principal pentru faptul că era influențată predominant de modelul medical, care nu reflectă în suficientă măsură drepturile omului.

Deficiența semnifică absența, pierderea sau alterarea unei structuri ori funcții (leziune anatomică, tulburare fiziologică sau psihologică). Deficiența poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, dar și a unor condiții negative din mediul de creștere si de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carențe psiho-afective.

Dizabilitatea (incapacitatea) însumează un număr de limitări funcționale ce pot fi întâlnite la orice populație, a oricărei țări din lume. Dizabilitatea (incapacitatea) depinde, dar nu în mod obligatoriu și univoc de deficiență. Dizabilitățile pot fi cauzate de deficiențe (fizice, senzoriale sau intelectuale), de condiții de sănătate (boli mintale/neuropsihice) sau de mediu. Dizabilitățile (ca și deficiențele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive ori regresive”. Utilizarea termenului ”incapacitate” a fost evitată pe bună dreptate, în literatura românească de specialitate, deși în textele de limbă engleză și în documentele internaționale echivalentul ”disability” este de departe cel mai frecvent folosit în ultimii 20 de ani, în asociere cu cuvântul persoană. În România s-a preferat fie folosirea termenului deficiență, incapacitate fie a celui de handicap (intrat și în Constituția României sau în alte legi în forma ”persoane handicapate”) ori ulterior, persoane cu handicap, formule considerate a fi mai puțin stigmatizante. Relativ recent a apărut tendința de a se utiliza în literatura românească de specialitate termenul ”dizabilitate”, care chiar dacă are nuanța unui barbarism, pare să redea mai exact conținutul termenului echivalent din terminologia utilizată pe plan internațional.

Handicapul semnifică dezavantajul social rezultat din pierderea ori limitarea șanselor unei persoane -urmare a existenței unei deficiențe sau dizabilități (incapacități)- de a lua parte la viața comunității, la un nivel echivalent cu ceilalți membri ai acesteia.

Handicapul descrie interacțiunea dintre persoana (cu dizabilitate) și mediu. Sensul acestui termen este de a concentra atenția asupra disfuncționalităților din mediul înconjurător și a unor acțiuni organizate de societate, ca de pildă informațiile, comunicarea și educația, care împiedică persoanele cu dizabilități să participe în condiții de egalitate.

Elemente definitorii pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap

Dacă Strategia Națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013, Legea nr.292/2011 a asistenței sociale și Legea nr.272/2004 pentru protecția copilului au în vedere dizabilitatea și persoana cu dizabilități, Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, legea-cadru a protecției sociale speciale, conțin referiri la handicap și persoane cu handicap.

Pornind de la toate aceste aspecte prezentate în acest capitol din prezenta lucrare de licență voi trata în capitolul III pe baza chestionarului prezentat în Anexă și pe studierea analitică a bibliografiei de specialitate un studiu de caz în domeniul analizat.

În continuare mi-am propus să prezint o evoluție în domeniul protecției persoanelor cu handicap, la 31 decembrie 2014 pornind de la faptul că în România un număr de 690.469 de persoane (3,71% din totalul populației)- sunt înregistrate ca beneficiare ale sistemului de protecție socială specială; în acest context, urmare a cerințelor prevăzute de Carta Socială Europeană revizuită, România a promovat prin HG nr.1175/2005 Strategia Națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006–2013-Șanse egale pentru persoanele cu handicap- către o societate fără discriminări, instrument-cadru de planificare a politicilor și programelor sociale în favoarea persoanelor cu dizabilități.

Grafic nr.1. Numărul persoanelor cu handicap la 31 decembrie 2014

Grafic nr.2

La 31 decembrie 2014 rata persoanelor cu handicap raportată la populația României a fost dferențiată pe regiuni astfel:

Calculată la populația județului la 31 decembrie 2014, comunicată de Institutul Național de Statistică

Grafic nr.3. Numărul persoanelor cu handicap, pe regiuni de dezvoltare

Graficul nr.4 Numărul personelor cu handicap pe județe, la 30 decembrie 2014

Pe județe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu handicap se înregistrează în municipiul București (56.886), urmat de județul Prahova (34.244), iar cel mai mic număr se înregistrează în județul Covasna (4.196).

Graficul nr.5. Numărul persoanelor (copii și adulți) cu handicap pe tipuri de handicap, la 31 decembrie 2014.

Conform legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, tipurile de handcap sunt: fizic, vizual, auditiv, somatic, mintal, psihic, asociat, HIV/SIDA, boli rare, surdocecitate, social.

Situația copiilor cu dizabilități aflați în evidențele Serviciilor de Evaluare Complexă ale DGASPC (Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului) la 31.12.2014 este prezentată în graficul nr.6:

• Femeile reprezintă 54,1% din totalul persoanelor cu handicap.

• Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 64,94% din totalul persoanelor adulte cu handicap.

• Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că 64,96% sunt persoane cuprinse între 18-64 ani (408.755 persoane) și 35,04% au peste 65 ani (220.531 persoane), în total persoane adulte cu handicap.

Grafic nr.7. Ponderea persoanelor cu handicap, pe grupe de vârstă, la 31 decembrie 2014

Conform Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu și ușor.

La nivelul anului 2015 numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 33,74% din total (față de 33,84% la 31 decembrie 2012), cele cu handicap accentuat 53,94% (față de 54,51% la 31 decembrie 2012) iar cele cu handicap mediu și ușor 12,32% (față de 11,65% la 31 decembrie 2012).

Grafic nr.8. Numărul persoanelor cu hándicap, pe tipuri și grade de handicap, la 31 decembrie 2014

La 9 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr.448/2006, pot afirma că numărul persoanelor cu handicap mediu este în creștere. Aceste persoane au fost introduse ca o nouă categorie de beneficiari, începând cu 1 ianuarie 2007. La sfârșitul anului 2006 erau înregistrate 32.049 persoane cu handicap mediu iar la 31 decembrie 2014 sunt înregistrate 79.693 persoane.

Grafic nr.9. Instituții publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu handicap- rezidențiale și nerezidențiale- aflate în coordonarea MMFPSPV (Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) prin DGPPH (Direcția Generală de Protecție a Persoanelor cu Handicap), la 31 decembrie 2014.

Numărul instituțiilor publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu handicap la 31 decembrie 2014 este de 377 (față de 367 la 31 decembrie 2013), dintre care: 322 rezidențiale (față de 317 la 31 decembrie 2012) și 55 nerezidențiale – de zi (față de 50 la 31 decembrie 2011).

O treime din instituțiile rezidențiale sunt centre de îngrijire și asistență, având 6.489 de beneficiari, respectiv 37,93% din numărul total de 17.110 persoane aflate în instituțiile rezidențiale. Un număr semnificativ de beneficiari există și în cele 52 de centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, respectiv 5.575 persoane.

Sintetizând pot afirma că în urma prezentării acestor date elocvente consider că Noua Strategie privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități 2014-2020 Politicile sociale- de la „reabilitarea” individului la reformarea societății trebuie să continue la un nivel superior, în baza evaluării rezultatelor implementării acesteia și în acord cu obligațiile asumate prin documentele organizațiilor internaționale și europene la care România este parte.

Punctul de pornire îl constituie principiile afirmate de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități:

respectarea demnității inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertății de a face propriile alegeri și a autonomiei personale;

nediscriminarea;

participarea și integrarea deplină și efectivă în societate;

respectul pentru diversitate și acceptarea persoanelor cu dizabilități ca parte a diversității umane și a umanității;

egalitatea de șanse;

accesibilitatea;

egalitatea între bărbați și femei;

respectul pentru capacitățile de dezvoltare ale copiilor cu dizabilități și respectul pentru dreptul copiilor cu dizabilități de a-și păstra identitatea.

La sfârșitul anului 2014 statisticile arătau că în România există 697.169 persoane cu dizabilități. 97,5% din persoanele cu dizabilități trăiesc în propriile familii sau independent, iar 2,5% sunt persoane asistate în instituțiile rezidențiale publice, de tipul centrelor de îngrijire și asistență.

În 2014, Institutul Național de Statistică raportează o rată de 3,66% a persoanelor cu dizabilități raportată la populația totală a României.

Tot la sfârșitul anului 2014, Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap (DPPH) a comunicat numărul de 60.859 copii cu dizabilități, cu mențiunea: „copii care primesc alocația de stat dublă (neinstitutionalizați) la care se adaugă copiii aflați în instituțiile publice de protecție socială pentru persoanele adulte cu handicap coordonate metodologic de MMFPSPV (Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) – DPPH (institutionalizați) prin DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) județene și ale sectoarelor municipiului București”. 50,32% sunt copii încadrați în gradul grav, 20,01 % din copii sunt încadrați în gradul accentuat, iar 29,67% în gradul mediu și ușor. Tipurile de handicap dominante sunt: somatic, asociat, mintal sau psihic (între 18% și 22% din populația reprezentată de persoanele cu dizabilități se încadrează în unul dintre aceste tipuri). Rata medie națională pe județ a copiilor cu dizabilități este de 2,7%.

Așadar, în România ocuparea persoanelor cu dizabilități este menționată ca prioritate în toate documentele strategice publice privind ocuparea în general, precum și în cele privind integrarea persoanelor cu dizabilități; însă doar 12% dintre persoanele cu dizabilități care au vârsta și capacitatea de a munci au un loc de muncă (comparativ cu o rată de ocupare a persoanelor cu dizabilități de 20% în Polonia sau peste 50% în Finlanda, Danemarca, Luxemburg).

CAPITOLUL II

PREZENTAREA PRIMĂRIEI SECTOR 1 BUCUREȘTI

În acest capitol al prezentei lucrări de licență mi-am propus să prezint câteva date tehnice privind primăria sectorului 1 București pentru ca în final să accentuez oportunitățile în urma analizei SWOT în ceea ce privește rolul și implicarea acesteia pentru integrarea în societate a persoanelor cu disabilități în strânsă colaborare cu structurile din subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

2.1. Structura organizatorică a Primăriei Sectorului 1

Primăria sectorului 1 funcționează în baza Legii nr.20/2014 care modifică Legea administrației publice locale nr.215/2001.

Organigrama Primăriei Sectorului 1 cuprinde:

Serviciul Cabinet Primar

Secretar

MANAGER PUBLIC

Biroul Relații Consiliul Local

Serviciul Fond Funciar și Registrul Agricol

Serviciul Autoritate Tutelară

Serviciul Evidență și Urmărire Documente

Biroul Evidență Electorală

Serviciul Spațiu Locativ

Direcția Autorizare-Control

Serviciul Control Comercial

Serviciul Spații Comerciale și Unități Sanitare

Serviciul Autorizare

Direcția Invățământ Cultură

Serviciul Invățământ

Serviciul Cultură-Educație, Sport

Biroul Proiecte cu Finanțare Internațională

Serviciul Organizare Resurse Umane

Direcția Comunicare

Serviciul Presă

Serviciul Relații Publice

Serviciul Centre de Informare pentru Cetățeni

Serviciul pentru Situații de Urgență, Protecția Muncii și Evidență Militară

Direcția Economică

Serviciul Buget

Serviciul Financiar

Serviciul Contabilitate

Biroul Urmărire Contracte

Serviciul Administrativ

Direcția Gospodărie Locală

Serviciul ADP, Rețele edilitare

Serviciul Relații cu Asociațiile de Proprietari

Serviciul Parcări

Serviciul Protecția Mediului, Inspecție Salubritate

Direcția Investiții Achiziții

Serviciul Investiții Achiziții Contracte

Serviciul Proceduri de Achiziții și Vânzări

Arhitect Șef

Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului

Serviciul Publicitate Urbană

Biroul Documentații de Urbanism

Biroul Acord Unic

Serviciul Disciplina în Construcții

Direcția Juridică și Patrimoniu

Serviciul Juridic Contencios

Serviciul Patrimoniu Evidența Proprietății și Cadastru

Serviciul Audit Intern

Serviciul Asistență Socială

Compartimentul Corp Control.

2.2. Analiza SWOT

Analiza SWOT reflectă caracteristicile mediului intern (Puncte Tari și Puncte Slabe) și ale mediului extern (Oportunități și Pericole) care avantajează sau stagnează procesul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități din sectorul 1. Mediul intern reprezintă limitele geografice, administrative, instituțiile, factorii de decizie și actorii comunitari din sectorul 1. Iar mediul extern reprezintă factorii de decizie și influență din afara sectorului 1 care pot fi de natură socială, economică sau politică și care fie susțin procesul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități sau împiedică și implică anumite riscuri ce nu pot fi influențate singular de factorii interni, dar care trebuie luate în considerație pentru a preveni impactul lor la nivel local.

Din integrarea concluziilor analizei efectuate a rezultat tabloul celor mai importante elemente cu valoare generalizatoare, prezentat mai jos:

Tabelul nr.1:

Concluzii privind analiza SWOT:

Prioritățile în domeniul asistenței sociale la nivelul sectorului 1, în vederea diminuării riscului de expunere socială la care sunt expuse persoanele defavorizate pot fi sintetizate astfel:

– mărirea capacității de funcționare a componentei rezidențiale, prin înființarea unor noi cămine pentru persoanele cu disabilități;

– înființarea unui club pentru pentru persoanele cu disabilități pentru petrecerea timpului liber, activități culturale, redobandirea abilităților practice și de comunicare;

dezvoltarea sistemului de îngrijire la domiciliu prin angajarea unui număr suficient de îngrijitori;

identificarea de imobile pentru tinerii proveniți din centrele de care să asigure găzduire în regim de urgență, consiliere socio-profesională, consiliere psihologică.

înființarea unui centru multifuncțional care ar trebui să ofere un ansamblu de activități și servicii de asistență socio-medicală. Beneficiarii acestor servicii ar putea fi persoanne care se regăsesc în următoarele situații: sub pragul de sărăcie, somaj, nivel educational scăzut, dizabilități, boli cronice, boli aflate în faze terminale, familii monoparentale, alte situații sociale. Centrul ar putea fi prevăzut cu toate sau o parte din serviciile următoare, în funcție de posibilitățile de finanțare:

-asistență socială comunitară;

– consiliere-asistență persoane vârstnice;

– birou prevenire institutionalizare;

– birou prevenție medicală;

– cabinet planificare familială;

– stomatologie;

– laboratoare;

– centre pentru persoane fără adapost;

– centru de zi pentru persoane cu Alzheimer;

– centru de recuperare pentru persoane cu disabilități.

Punctele tari și punctele slabe inventariate în cadrul analizei sunt diferite din punct de vedere cantitativ, numeric predominând punctele tari. Punctele tari sunt reprezentate, în mod explicit și implicit, îndeosebi de experiența dezvoltată pe parcursul anilor de funcționare.

Cât privește punctele slabe acestea sunt legate de spațiul inadecvat, infrastructură instituțională redusă și inadecvată specificului acestuia. Resursele umane angajate nu mai satisfac nevoia crescută de servicii de specialitate pentru persoane cu dizabilități, în special pentru cei de 0-7 ani. Pe de altă parte este evident că în România s-au produs modificări legislative semnificative privind accesul la educație și servicii specifice pentru persoanele cu disabilități. Cu toate acestea există factori (niveluri de cunoștințe și abilități, dedicație din rândul profesioniștilor), structuri și instituții refractare la reformare astfel încât să se asigure o abordare care să întâlnească nevoile multiple ale persoanele cu disabilități și care să mărească folosirea resurselor.

În urma analizei efectuate, propun pentru asigurarea unei mai bune eficiențe a activității serviciului asistență socială din cadrul primăriei sector 1, următoarele acțiuni:

Redefinirea procedurilor de lucru, a circuitelor deciziei și a comunicării între diferitele niveluri ierarhice din primărie, iar în acest sens se au în vedere următoarele măsuri:

a) Constituirea unui climat de colaborare în vederea motivării celor ce urmează să participe nu numai la adoptarea deciziei, ci și la executarea acesteia.

b) O clară și exactă delimitare a atribuțiilor pe care le au diferite compartimente sau niveluri din structura primăriei sectorului 1.

c) Realizarea unor informări complete asupra problemelor sociale cu mare impact la nivel de sector asupra cărora urmează a se decide.

d) Să se verifice realitatea, caracterul și oportunitatea problemei respective (curentă, de rutină, de excepție).

e) Problema care trebuie rezolvată să fie bine definită pentru a se ajunge la o decizie logică.

f) O decizie logică trebuie luată pe baza unor motive temeinic analizate care să o justifice. Ori de câte ori se ia o decizie să fie examinate toate implicațiile ei tehnice, economice, juridice, social umane. Deciziile trebuie evidențiate prin simplitate, claritate, formă precisă, succesiune logică, respectându-se condițiile de fond și formă.

– realizarea la timp și la parametrii de maximă eficiență a obiectivelor propuse va constitui un semnal de eficientizare la nivelul primăriei sector 1, de modernizare a acesteia și de asigurare a apropierii de standardele europene.

– modernitatea și funcționalitatea structurilor primăriei, profesionalizarea activităților, dialogul permanent și efectiv cu cetățenii din sectorul 1 și mai ales, participarea cetățenilor la luarea deciziilor va avea drept consecință principală stimularea mediului economic și a dezvoltării durabile, o înțelegere nouă, modernă și benefică, a raporturilor dintre administrația sector 1, mediul de afaceri și întreaga comunitate.

Nevoile și așteptările ,,consumatorilor-cetățeni” și în special persoanele cu disabilități față de serviciile oferite de către primăria sector 1 și față de modul în care sunt tratați de acestea au devenit din ce în ce mai crescute și exigente odată cu impactul aderării la comunitatea europeană.

Elementele principale ce stau la baza acestor noi nevoi/așteptări sunt:

– răspunsuri personalizate din partea primăriei;

– simplitatea demersurilor și procedurilor administrative;

– rapiditatea în rezolvarea problemelor.

În mod evident aceste noi nevoi/așteptări sunt prea puțin compatibile cu organizarea și funcționarea birocratică de tip clasic. În mod egal pot considera că cetățenii au dreptul de a apela la un serviciu public inteligent, ce utilizează tehnici manageriale și informaționale inexistente în trecut. De aici necesitatea existenței unui serviciu public performant, capabil să răspundă în mod corespunzător exigențelor societății.

Sintetizând pot afirma că persoanele cu disabilități:

– sunt perfecte pentru operațiuni simple, repetitive;

– au foarte bine dezvoltat „cultul” lucrului bine făcut;

– nu-și doresc venituri salariale mari, ci vor sa se simtă utili.

– în România, din cele peste 600.000 de persoane cu handicap fizic sau psihic, doar 27.000 lucrează (adică mai puțin de 5%), comparativ cu 54% în Austria și 42% în Slovac

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ:

CERCETARE SOCIOLOGICĂ PRIVIND

INTEGRAREA ÎN SOCIETATE A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

În tratarea acestui studiu de caz am pornit de la faptul că în orice analiză a nevoilor persoanelor cu dizabilități este foarte important să avem o vedere de ansmablu referitoare la interacțiunea dintre persoana cu dizabilități și factorii de mediu- de la afectări, limitări ale activității și restricții în participare, până la nivelul de funcționare cel mai ridicat pe care o persoană îl poate atinge probabil, la un moment dat și care definește capacitățile sale în diferite domenii ale activității și participării.

Pornind de la Clasificărilor Internaționale ale Funcționării, dizabilității și sănătății (CIF și CIF-pentru copii și adolescenți) care pun accent pe participare și funcția păstrată, nu pe incapacitate și restricție mi-am propus să realizez o cercetare a cărei obiective și ipoteze le voi prezenta în subcapitolul 3.1 al prezentei lucrări de licență.

În tratarea acestui studiu de caz am avut ca reper faptul că CIF aparține ”familiei” de clasificări internaționale alcătuite de OMS pentru a fi aplicate la diverse aspecte legate de sănătate. În acest context pot afirma că în ultimii 10 ani în România s-a manifestat din neștiință sau chiar ignorare o tendință de substituire a termenului de „persoană cu handicap” cu cel de „persoană cu dizabilități”. Însă atunci când o persoană cu anumite limitări funcționale (incapacități/dizabilități) întâmpină în relația sa cu mediul dificultăți majore în exercitarea rolului social, la un nivel echivalent cu al celorlalți membrii ai comunității, se poate vorbi despre un dezavantaj semnificativ, adică de un handicap. În concluzie, noțiunea de „handicap” și „dizabilitate” nu definește aceeași realitate, iar termenul persoană cu dizabilități se referă la o categorie mai largă de populație decât cel de persoană cu handicap.

3.1. Motivație, obiective, ipoteze, metode de cercetare

Motivația cercetării

Alegerea acestui studiu de caz a fost determinată și de convingerea mea că în prezent integrarea în societate a unei persoane cu dizabilități nu înseamnă a o transforma într-o persoană “normală“, ci doar a-i oferi dreptul și oportunitatea de a avea acces la educație și pregătire, de a-si găsi un loc de munca, de a beneficia de serviciile publice. Integrarea nu înseamnă numai crearea de politici, cadre legislative și programe care au ca scop îndepărtarea barierelor, ci și promovarea atitudinilor, condițiilor si resurselor necesare egalității și nondiscriminării.

La nivelul anului 2015 în România, persoanele cu dizabilități pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale capacității fizice și intelectuale de care dispun, pe baza unui contract individual de muncă, atât de către persoane fizice cât și de către persoane juridice.

Totodată, serviciile de ocupare furnizate persoanelor cu dizabilități sunt menționate ca prioritare în toate documentele strategice publice privind ocuparea în general, precum și în cele privind integrarea persoanelor cu dizabilități.

În prezentarea acestui studiu de caz am pornit de la ideea că identificarea nevoilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și recunoașterea acestora, reprezintă deja un pas important în integrarea lor pe piața muncii; pe cale de consecință, în momentul când avem aceste informații putem interveni și oferi soluții specifice acestor nevoi.

Aspecte metodologice:

Ca și scop al prezentului studiu de caz mi-am propus în primul rând să identific nevoile persoanelor cu dizabilități, în vederea stabilirii direcțiilor de acțiune privind motivarea și integrarea cu succes a persoanelor cu dizabilități în întreprinderea de economie socială, ce trebuie înființată.

Obiectivul general:

proiectarea unui model fiabil de acces pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități.

Obiective specifice:

depistarea nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități;

identificarea barierelor în calea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități;

identificarea gradului de cunoaștere a drepturilor și obligațiilor pe care le au persoanle cu dizabilități;

surprinderea gradului de informare a persoanelor cu dizbilități cu privire la conceptul de economie social.

Ipotezele analizei:

există o serie de bariere care îngreunează angajarea în muncă pentru persoana cu dizabilități;

există nevoi specifice ale persoanelor cu dizabilități, care nu sunt satisfăcute în contextul pieței muncii actuale;

cu cât gradul de cunoaștere a legislației este mai mic, cu atât accesul la facilități/prestații sociale este mai mic.

În prezentul studiu de caz am folosit ancheta pe bază de interviu, informațiile fiind obținute din chestionare, majoritatea întrebărilor incluse în chestionar fiind închise, deoarece am constatat o reticență în completarea întrebărilor deschise, iar codificarea acestora este dificil de realizat.

Interviul l-am folosit pentru determinarea perspectivei respondenților asupra fenomenului studiat și înțelegerea cauzelor și a mijloacelor prin care aceștia au ajuns la această perspectivă, în completarea chestionarelor administrate.

Interviu semistructurat cu reprezentanții din 40 de firme și din 10 ONG-uri din sectorul 1 al municipiului București, din mai multe domenii de activitate. Firmele reprezentante au peste 30 de angajați și au abordări diferite privind discriminarea și egalitatea de șanse.

Prezenta analiză se structurează în jurul câtorva aspecte investigate:

-experiențe personale de angajare a persoanelor cu dizabilități,

-dificultăți întâmpinate la locul de muncă sau angajare,

-atitudini ale angajatorilor, șefilor ierarhici, personalului de specialitate în resurse umane,

-așteptări de la locul de muncă,

-temerile legate de ideea de angajare sau căutare a unui loc de muncă,

-relația cu colegii sau șefii,

-atitudinea familiei față de ideea de angajare.

1. Ponderea pe grupe de vârstă a eșantionului chestionat

2. Ponderea eșantionului chestionat după sex

3. Ponderea eșantionului chestionat după nivelul de educație

4. Ponderea eșantionului chestionat după utilizarea internetului respondentului

5. Ponderea eșantionului chestionat după gradul de angajare al respondentului

3.2. Analiza și interpretarea rezultatelor

Analiza și interpretarea rezultatelor este evidențiat de următoarele aspecte:

La întrebarea dacă participați activ dvs sau cineva din familia dvs. la viața socială răspunsurile sunt prezentate în graficul nr.10

La întrebarea dacă la momentul actual, aveți angajate persoane cu dizabilități la dvs. în companie/organizație, răspunsul este prezentat în graficul nr.11:

Foarte puține firme și ONG -uri au angajat persoane cu dizabilități. Majoritatea angajatorilor au răspuns onest că nu lucrează, cel puțin până la momentul interviului, cu persoane cu dizabilități.

Paleta de activități a angajatorilor cărora li s-a aplicat interviul pe tema angajării persoanelor cu dizabilități a fost una suficient de diversificată- IT, hypermarket-uri, servicii sociale, etc.- astfel încât asumăm că specificul activităților desfășurate de angajatorii intervievați nu a constituit un factor menit să distorsioneze datele statistice obținute.

La nivelul celor 34% care au răspuns că au angajat persoane cu dizabilități, în cele mai multe situații numărul acestora nu depășește 5 persoane.

Principalele motive pentru care nu au angajat mai multe persoane cu dizabilități sunt menționate în continuare.

Iar în figura nr.2 este prezentată situația angajărilor la nivelul firmelor chestionate per tipuri de dizabilități angajate la 31 dec 2014.

La întrebarea care sunt atribuțiile persoanelor cu dizabilități angajate în firme/ONG-uri, răspunsul este prezentat în figura următoare:

Persoanele cu dizabilități realizează în cea mai mare parte (58%) activități specific personalului de execuție (referent, consilier) din cadrul acestor ONG-uri în special (birocrație, organizare- coordonare documente, etc.). Pe lângă acestea, 18% reprezintă personal de specialitate (asistent social, asistent maternal), 12% sunt muncitori și tot 12% personal de conducere (director, șef serviciu).

Problema accesibilităților rămâne în continuare principalul obstacol care influențează negativ asupra incluziunii sociale în general a persoanelor cu dizabilități.

Fie că este vorba despre accesul pe piața muncii, fie despre accesul la servicii (sănătate, educație, etc.) sau despre alte activități cotidiene, lipsa accesibilităților constituie un impediment pentru persoanele cu dizabilități spre a putea beneficia de acestea întocmai ca restul persoanelor.

Următoarele motive pentru neangajarea persoanelor cu dizabilități au mai fost menționate de angajatorii implicați în cercetare:

– lipsa timpului necesar pentru pregătirea persoanelor cu dizabilități,

– o oarecare rezervă vizavi de capacitatea de comunicare,

– înțelegerea cu și de către persoanele cu dizabilități.

Întrebați în ce măsură consideră că accesul pe piața muncii este mai dificil pentru persoanele cu dizabilități intelectuale decât pentru cele cu alte tipuri de dizabilități, majoritatea covârșitoare a entităților private cuprinse în cercetare au răspuns că într-adevăr accesul acestora este mai dificil. Graficul de mai jos este elocvent.

Dintre argumentele invocate de către angajatori pot menționa cele mai des menționate:

-persoanele respective nu fac față cerințelor;

-persoana cu dizabilități intelectuale necesită pregătire specială la locul de muncă/presupune un anumit nivel de înțelegere din partea colectivului;

-persoana cu dizabilități intelectuale ar avea nevoie de asistență permanentă;

-AJOFM-urile (Agenții Județene de Ocupare a Forței de Muncă) nu au personal specializat care să facă medierea locului de muncă pentru acestea, să consilieze angajatorii.

La întrebarea dacă sunteți de acord cu obligația legală pentru orice angajator cu mai mult de 50 de salariați (companie privată sau instituție publică) să angajeze minim 4% persoane cu dizabilități, răspunsul este prezentat în graficul de mai jos:

Majoritatea angajatorilor sunt de acord cu obligația legală, actualmente în vigoare în România (de a oferi locuri de muncă pentru 4% persoane cu dizabilități atunci când totalul salariaților este mai mare de 50), apreciind în general că pe lângă responsabilizarea angajatorilor față de societate în general, beneficiarii au astfel șansa de a câștiga un salariu putând aspira la o viață cât de cât independentă (acest lucru pe lângă productivitatea muncii care aduce profit patronului și impozite în plus statului). O altă parte dintre cei intervievați au ținut să sublinieze că aceste politici nu se pot aplica uniform tuturor tipurilor de societăți, în același timp nefiind suficiente de stimulative pentru cooptarea beneficiarilor.

În aceeași succesiune logică părerile angajatorilor sunt împărțite atunci când vine vorba despre facilități fiscale ca stimulent pentru a determina o reală integrare a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

În opinia celor intervievați, acestea ar fi insuficiente pentru ca angajatorii să fie determinați să înțeleagă faptul că persoanele cu dizabilități pot fi formate spre a presta anumite activități. Unii angajatori, însă, consideră că prin aceste facilități statul nu face decât să sporească birocrația în loc să se implice în mod direct și sistematizat în sprijinirea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Deducerile menționate în legea actuală privesc numai anumite cheltuieli pe care angajatorul nu le-ar face daca nu angajează persoane cu dizabilități. Cu alte cuvinte, angajarea unor asemenea persoane nu-i aduce niciun câștig. Deducerile ar trebui să se refere la alte tipuri de cheltuieli sau la reducerea impozitului pe profit cu un anumit procent, în funcție de numărul de persoane cu dizabilități angajate.

La întrebarea dacă- considerați că facilitățile fiscale oferite angajatorului de către stat la angajarea persoanelor cu dizabilități reprezintă un stimulent suficient de puternic pentru a determina o reală integrare pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, răspunsul este prezentat în graficul de mai jos:

Aceiași angajatori intervievați în cadrul prezentei cercetări spun că ar fi util ca subvențiile să fie acordate pe toată perioada de încadrare în muncă, nu numai pe durata a 18 luni, cum este în prezent. De asemenea, s-a sugerat ca subvenția să fie diferențiată per grad de handicap. Ar trebui să existe subvenții și pentru persoanele care asigură suportul persoanelor cu dizabilități angajate.

La întrebarea dacă ați fi de acord ca salariul minim la angajare pentru orice persoană cu dizabilități să fie cu 10% mai mare decât pentru celelalte persoane, răspunsul este prezentat în graficul de mai jos:

Cei mai mulți angajatori nu ar fi de acord să plătească pentru persoanele cu dizabilități angajate un salariu cu 10% mai mare al celorlalți angajați. Dimpotrivă, ei spun că Statul ar putea/trebui să subvenționeze un asemenea procent din salariu pentru persoanele cu dizabilități astfel încât acestea să își poată procura/asigura accesibilitățile necesare (de ex.mașină adaptată, scaun cu rotile, etc.).

În fine, întrebați despre eventualitatea ca statul să ia măsuri suplimentare care să determine angajatorii să angajeze persoane cu dizabilități, cei intervievați (firme și ONG -uri) privesc cu oarecare reticență ingerința statului în activitatea actorilor privați. Ei consideră că statul ar trebui să creeze condițiile necesare pentru o viață independent pentru persoanele cu dizabilități, situație în care acestea și-ar putea alege singure locul de muncă în care se potrivesc și în care le place să lucreze.

Ca și restul populației, persoanele cu dizabilități în căutarea unui loc de muncă resimt presiunea situației economice naționale, acum la nivelul anului 2015.

Marea majoritate (65%) cred că e puțin probabil să-și găsească un loc de muncă în condițiile de azi și se bazează pe prieteni sau rude că îi vor ajuta să găsească un loc de muncă (69,8%), mai degrabă decât pe AJOFM sau ONG-uri (21%).

De fapt, criza economică apare ca principalul motiv pentru care respondenții declară că nu și-au găsit un loc de muncă până în prezent.

Diverse forme de discriminare care duc fie la refuzul de angajare fie la o ofertă salarială sub cea care ar fi fost oferită unei persoane valide cu aceleași calificări pentru aceeași muncă, sunt pe locul doi în piedicile în găsirea unui loc de muncă.

Pe locul trei sunt identificate lipsa calificărilor și limitările funcționale de a practica anumite meserii.

Din cei care au primit oferte de angajare (12%), un sfert le-au refuzat pentru că salariul oferit era mic. Mai puțin de jumătate din cei care au nevoie de fotoliu rulant spun că motivul pentru care au refuzat o ofertă de angajare a fost acela că locul de muncă nu era adaptat. Este de observat însă, că majoritatea ofertelor primite (70%) de către respondenți au fost pentru locuri de muncă temporare, fără contract.

În absența locului de muncă dorit, doar 1,4% din respondenți ar prefera să rămână șomeri. Ar accepta însă un loc de muncă temporar (45%) sau unul la mare distanță de casă (25%), nu au o preferință anume pentru tipul de angajator vizat (public sau privat), iar un sfert din ei nu știu ce ofertă financiară să ceară.

Deși aproape toți cei intervievați spun că ar face concesii de la criteriile locului de muncă urmărit, majoritatea au un standard pentru locul de muncă ideal.

Acesta include cu precădere adaptarea funcțională a tipului de ocupație practicată, salariu acceptabil, program de lucru convenabil, și mai puțin corespondența cu pregătirea anterioară în domeniu, transportul până la serviciu sau adaptarea locului de muncă.

Întrebați despre „locul de muncă ideal”, majoritatea răspunsurilor sunt legate de evitarea experiențelor neplăcute avute anterior la alte locuri de muncă, de acceptarea și înțelegerea de către angajator sau colegi a situației lor speciale, de un program flexibil care să permită urmarea medicației/tratamentelor de recuperare.

Ocupațiile vizate de persoanele cu disabilități sunt în:

– IT (12%),

– servicii comerciale și medicale (20%),

– construcții (5%),

– doar 6% vizând profesii intelectuale, în educație sau drept.

CONCLUZII

În urma prezentei lucrări de licență pe care am efectuat-o cu privire la integrarea în societate a persoanelor cu dizabilități și al studierii analitice a bibliografiei de specialitate, am încercat să evidențiez o serie de concluzii și anume:

Dintre toate opțiunile din piață, cele mai mari șanse ca o persoană cu dizabilități să își găsească un loc de muncă le au dacă vizează sectorul de stat. De altfel, și art.19 din Convenția ONU stipulează în mod explicit faptul că Statele Părți trebuie să ia măsuri „să angajeze persoane cu dizabilități în sectorul public” (art.27, alin.1 lit.g), respectiv „să promoveze angajarea persoanelor cu dizabilități în sectorul privat prin politici și măsuri adecvate care să includă programe de acțiuni pozitive, stimulente și alte măsuri” (art.27, alin.1, lit.h).

În mediul privat numărul angajărilor persoanelor cu dizabilități este foarte mic, chiar inexistent în anumite domenii, iar angajatorii privați resping în principiu cu fermitate soluții suplimentare menite de fapt să instituie intervenția statutului în sfera privată. Acest lucru subliniază și ineficacitatea articolului din lege referitor la alternative oferită angajatorilor care nu oferă locuri de muncă pentru minim 4% persoane cu dizabilități anume de a plăti o sumă de bani la bugetul de stat.

Principial, angajatorii acceptă ideea angajării persoanelor cu dizabilități, cu condiția ca aceștia sa nu ducă la perturbarea procesului de producție, să nu fie necesare cheltuieli suplimentare. Este adevărat că, există și teama de accidentele de muncă, controale, amenzi, impact mass-media, deci tendința de alege calea cea mai comodă. Ideea de segregare a persoanelor cu handicap/dizabilitate astfel încât să nu genereze probleme a fost evocată de mai mulți angajatori. Nu întotdeauna atelierele protejate respectă spiritul legii, utilizând în mod real abilitățile și capacitățile persoanelor cu dizabilități, fiind pe undeva considerată o afacere care permite utilizarea beneficiilor financiare permise de lege.

Există o mare temere din partea persoanelor cu dizabilități in pierderea drepturilor câștigate daca se angajează.

Nu există un plan de dezvoltare personală, pentru persoana cu dizabilități, care să urmărească educație, formare, oportunități de angajare, si care să permită persoanei realizarea unui plan de viață, cel mai adesea existența acestor persoane fiind de pe azi pe mâine, deși fiecare exprimă dorința unei existențe cât mai aproape de normal.

Persoanele cu dizabilități și familiile acestora consideră integrarea în muncă ca benefică. Motivațiile sunt diferite: integrare socială, stabilitate materială, îngrijorarea familiei privind asigurarea existenței pe viitor.

Nerespectarea constantă a legislației privind mediul de muncă în general, si a drepturilor persoanelor cu dizabilități in special, chiar și de către firmele care aparent respecta coeficientul de persoane cu dizabilități la angajare.

Eludarea legii, utilizarea unităților protejate, angajarea numai a persoanelor cu dizabilități minimale care nu necesită nici un efort din partea angajatorilor este o regulă.

Modelul de evaluare a persoanelor cu dizabilități respectiv a nevoilor acestora, s-a axat până în prezent, preponderent pe tipul/categoria de deficiență definită a acestor persoane, nu pe o evaluare a nevoilor personale efectuată de către o echipă multidisciplinară care să aibă o metodologie clară de evaluare. Totodată, nu există un model funcțional de identificare a nevoilor persoanelor cu dizabilități, pornind de la nevoile exprimate ale persoanei nu doar de la tipologii medicale sau funcționale.

Este necesară așadar, o revizuire a legislației în direcția stimulării prin alte metode mai eficiente a angajatorilor spre a oferi locuri de muncă persoanelor cu dizabilități, fără a oferi alternativa unor măsuri pasive de plată a unor sume către bugetul de stat, fără ca măcar aceste sume să se constituie într-o viitoare sursă de finanțare a unor programe direct adresate persoanelor cu dizabilități.

Pentru eliminarea/diminuarea acelor elemente care obstrucționează procesul integrării sociale a persoanelor cu dizabilități pot fi evidențiate câteva modalități de prevenție și intervenție, precum:

Modificarea legislației în domeniu.

Schimbarea mentalității prin mediatizarea permanentă a problemelor persoanelor cu dizabilități, prin educare la toate nivele de învățământ, familie, vecini, colegi de muncă privind dreptul persoanelor cu dizabilități la o viață cât mai aproape de normalitate.

Realizarea un mediu fizic adecvat, pentru a se putea stabili o egalitate în drepturi în fața acțiunilor zilnice și pentru persoanele cu dizabilități.

Stimularea conlucrării între ONG-urile de profil pentru a realiza un lobby constant privind drepturile persoanelor cu dizabilități, pentru a se putea realiza o imagine unitară a problematicii dizabilității.

Stimularea în continuare a parteneriatelor între instituții publice-ONG-uri în derularea unor programe; implicarea persoanelor cu dizabilități în elaborarea unor programe individualizate pe tipuri de handicap.

Mai multe facilități pentru firmele care angajează persoane cu dizabilități.

Mărirea alocațiilor lunare, gratuitate pentru unele servicii de recuperare la domiciliu.

Dezvoltarea în continuare a tehnicilor asistive.

Eliminarea din sistem a persoanelor care, din punct de vedere profesional sau ca mentalitate nu corespund cerințelor/standardelor impuse de activitatea în folosul persoanelor cu dizabilități.

Societatea are obligația de a răspunde diversității umane, inclusiv în ceea ce privește dizabilitatea, prin eliminarea tuturor barierelor care impiedică sau limitează integrarea și participarea efectivă și responsabilă a persoanelor cu dizabilități la viața socială, în condiții de respect al drepturilor și libertăților cetățenești, în condiții de egalitate de șanse și nediscriminare în raport cu ceilalți membri ai comunității. Politicile sociale au sarcina de a crea condiții de „normalizare” a vieții persoanelor cu dizabilități.

Normalizarea implică un proces de proiectare/reproiectare a sistemelor sociale, astfel încât acestea să permită persoanelor cu dizabilități să ducă o viață pe cât posibil autonomă, în familia proprie, în mediul obișnuit de viață al comunității. În practică, normalizarea se traduce prin realizarea „alegerii celei mai puțin restrictive” care presupune ca prin fiecare măsură de plasament și/sau asistență a persoanei cu dizabilități să asigure pe cât posibil același nivel de autonomie și participare socială ca și al celorlalți membri ai comunității.

O primă axă a ”normalizării” vieții persoanelor cu dizabilități este cea a dezinstituționalizării, eliminarea treptată a asistenței și îngrijirii în sistem rezidențial, atunci când nu există recomandări imperative, proces susținut de crearea unui sistem alternativ de servicii de sprijin bazate pe comunitate.

Accesibilizarea resurselor obișnuite ale comunității (facilități, servicii și produse privind locuința, sănătatea și recuperarea, cultura, educația și formarea profesională, munca, politica, sportul, etc.), în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilități, reprezintă cea de a doua axă a realizării unei „societăți deschise” în acord cu principiile democratice actuale.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, Cursuri, Monografii

Buzducea, D.,-Aspecte contemporane în asistența socială, Iași, Editura Polirom, Iași, 2009

Crețu, V., -Incluziunea socială și școlară a persoanei cu handicap. Strategii și metode de cercetare, Editura Printech, București, 2006

Manea, L.,-Sistemul de protecție socială a persoanelor cu handicap, Editura Șansa, București, 2003

Pleșa, G.,-Handicap, readaptare si integrare-, Editura Pro Humanitas, București, 2003

Nedelcu, E.,-Educație democratică, incluziune și interculturalitate, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007

Stoenescu, C., Teodorescu, L., Mihăescu, O.,- Sistemul de protecție socială a persoanelor cu handicap din România, Editura ALL BECK, București, 2003

Vrășmaș, T.,- Fundamentele psihopedagogiei speciale, Editura All Beck, București, 2009

Cojocaru, Ș., -Vulnerabilitate socială și intervenție în Neamțu, G., (coord.) Tratat de Asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2004.

Autori străini

Aarts, L.J.M.; DeJong, P.R. -Economic Aspects of Disability Behavior, Amsterdam, Holland, Elsevier Science Publishers, 2001

Baldwin, M.L., Johnson, W.G.-”A critical review of studies of discrimination against workers with disabilities” in Rodgers III, W.M. (ed.) Handbook on the Economics of Discrimination, Cheltenham, Edward Elgar Publishing, 2006

Barnes, C., -A Working Social Model? Disability, Work and Disability Politics in the 21 Century in Critical Social Policy, 2011

Brown, I., Brown, R.I., -Quality of Life and Disability, An Approach for Community Practioners, London, Jessica Kinglsey Publishers, 2004

Bruyère, S.M. Erickson, W.A. VanLooy, S.A. Sitaras Hirsch, E. Cook, J.A. Burke, J. Farah, L. Morris, M.,- ”Employment and Disability Policy”, Recommendations for a Social Sciences Research Agenda in Hagglund, K.J. Heinemann, A.W. (eds.) Handbook of Applied Disability Rehabilitation Research, New York, Springer Publishing Company, 2008

Colella, A. Stone, D.L.,-”Workplace Discrimination Toward Persons with Disabilities”, A Call for Some New Research Directions (pp.227-254) in Dipboye, R.L. Colella, A. (eds.) Discrimination at Work. The Psychological and Organizational Bases, Mahwah, Lawrence Erlbaum Associates Publishers, 2005

Jaeger, P.T. Bowman, C.A., -Understanding Disability. Inclusion, Access, Diversity, and Civil Rights, Westport, Praeger Publishers, 2007

Lam, C.S. -”Employment” (pp.583-589) in Albrecht, G.L. (ed.) Encyclopedia of Disability, Thousand Oaks, Sage Publications; 2009

O’Hara, B.,-”Twice Penalized. Employment Discrimination Against Woman with Disabilities” (pp.27-34) in Journal of Disability Policy Studies, vol. 15, no. 1/2004, Thousand Oaks, Sage Publications, 2004

Priestley, M.,-”Disability” (pp.406-419) Castles, F. G., Leibfried, S. Lewis, J. Obinger, H. Pierson, C. (eds.) The Oxford Handbook of the Welfare State, published to Oxford Handbooks Online, 2010

Shima, I. Zólyomi, E. and Zaidi, A.,-”The labor market situation of people with disabilities in EU25”, European Centre for Social Welfare Policy and Research; 2010

Wunderlich, G.S., Rice, D.P. Amado, N.L., (eds.) -The Dynamics of Disability: Measuring and Monitoring Disability for Social Security Programs, Washington, The National Academy of Sciences, 2003.

Studii și rapoarte

Societatea Academică din România, Fundația Motivation România, Diagnostic: exclus de pe piața muncii: Piedici în ocuparea persoanelor cu dizabilități în România, raport elaborat în anul 2009 în urma unui studiu la nivel național: http://www.motivation.ro/pdf/Raport.pdf

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, (2010): “Buletin statistic informativ DGPPH”, la data de 31 decembrie 2010-Trimestrul IV, (http://www.anph.ro/tematica.php?idt=13&idss=41)

Comisia Europeană, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Egalitatea de șanse, Unitatea G4, (2009) ”Acțiunea EU împotriva discriminării”, Raport de activitate 2007-2008, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg;

Institutul pentru Politici Publice (IPP) și Fundația ”Pentru Voi” -“Diagnoză a angajării în muncă a persoanelor cu dizabilități în România”, raport realizat în cadrul proiectului: „Nu mai ignorați persoanele cu dizabilități intelectuale!”, 2011

OECD Sickness, Disability and Work: Breaking the Barriers –A Synthesis of Findings Across OECD Countries, OECD Publications, 2010

OECD -Sikness, Disability and Work: Improving Social and Labour-Market Integration of People with Disability, OECD Publications, 2010

The representative organisation of persons with disabilities in Europe”Facts and figures about disability”, sources: Eurobarometer survey 54.2 and Eurostat report: Disability and social participation in Europe, 2008 edition (http://www.edf-feph.org/page_generale.asp?docid=12534);

IV. Acte normative

** Constituția României (2003), articolul 50 – Protecția persoanelor cu handicap

** Convenția drepturilor persoanelor cu dizabilități (ONU, 2006)

** Guvernul României, Planul Național Antisărăcie și Incluziunea Socială, 2002

** Council Directive 2000/78/EC of 27 November 2000 establishing a general framework for equal treatment in employment and occupation Official Journal L 303, 02/12/2000 P. 0016 – 0022

** Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions-Equal opportunities for people with disabilities: A European Action Plan/*COM/2003/0650 final*/;

** Declarația Universală a drepturilor omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 10 decembrie 1948 (http://www.cdep.ro/comisii/drepturile_omului/pdf/1998/pv0326.pdf)

** Declarația drepturilor persoanelor cu handicap, proclamată de Adunarea Generală a ONU în 9 decembrie 1975

** Legea nr.53/1992 privind protecția specială a persoanelor handicapate (publicată în Monitorul Oficial nr.119 din 4 iunie 1992)

** Legea nr.57 din 9 iunie 1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, publicată în Monitorul Oficial nr.131 din 12 iunie 1992

** Legea nr.343 din 15 iulie 2004, pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.641 din 15 iulie 2004

** Legea nr.448 din 06/12/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial nr.1006- 8/12/2006, republicată în monitorul oficial nr.1 -03/01/2008

** Strategia locală în domeniul protecției și asistenței sociale pentru perioada 2015-2020

**Strategia națională privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități 2014–2020

** Raport de activitate MMFPSPV, 2014.

Sitografie:

www.primariasector1.ro.

www.mmuncii.ro/buletinstatistic.

ANEXA nr.1

CHESTIONAR

privind integrarea în societate a persoanelor cu disabilități

în sectorul 1 București

Bună ziua, numele meu este BUCATĂ Paula și am ca temă pentru lucrarea mea de licență să elaborez un studiu de cercetare privind integrarea în societate a persoanelor cu dizabilități.

M-aș bucura dacă mi-ați răspunde la câteva întrebări.

Menționez că toate datele colectate sunt folosite strict în scop științific.

Participați activ dvs. sau cineva din familia dvs. la viața socială ?

Ce considerați că reprezintă discriminarea?

a)______________________________________________

b) Nu știu/Nu răspund

Ați fost vreodată discriminat?

a) Da

b) Nu

c) Nu știu/Nu răspund

4. Cunoașteți persoane discriminate?

a) Da

b) Nu

c) Nu știu/Nu răspund

Ce tipuri de discriminare cunoașteți? (încercuiți una sau mai multe variante)

a) vârstă

b) sex

c) la locul de muncă

d) religie

e) etnie

f) pe baza unor dizabilități

Care sunt tipurile de dizabilități pe care le cunoașteți?

a)______________________________________________

b) Nu știu/Nu răspund

În ce măsură consideră că accesul pe piața muncii este mai dificil pentru persoanele cu dizabilități intelectuale decât pentru cele cu alte tipuri de dizabilități ?

Aveți angajate persoane cu dizabilități la dvs. în companie/organizație ?

Care considerați că sunt principalele motive pentru care nu au angajat mai multe persoane cu dizabilități sunt menționate în continuare ?

Care sunt atribuțiile persoanelor cu dizabilități angajate în firme/ONG-uri dvs.?

Cum se prezintă situația angajărilor per tipuri de dizabilități în cadrul firmei/organizației dvs. ?

Sunteți de acord cu obligația legală pentru orice angajator cu mai mult de 50 de salariați (companie privată sau instituție publică) să angajeze minim 4% persoane cu dizabilități ?

Considerați că facilitățile fiscale oferite angajatorului de către stat la nivelul anului 2014 la angajarea persoanelor cu dizabilități reprezintă un stimulent suficient de puternic pentru a determina o reală integrare pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități

Ce facilități fiscale ar fi necesare pentru dvs. ca stimulent pentru a determina o reală integrare a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii ?

Ați fi de acord ca salariul minim la angajare pentru orice persoană cu dizabilități să fie cu 10% mai mare decât pentru celelalte persoane ?

Care este mediul în care locuiți ?

Urban

Rural

Care este mediul de unde proveniți ?

Urban

Rural

Care este profesia dvs. ?

Liber

Liber profesionist

[anonimizat]

Medic

Elev

Manager

Lucrez în comerț

alta

Ultimele studii absolvite:

Liceu

Facultate

Master

Doctorat

Vârsta dvs.:

Sub 18 ani

19-30 ani

31-40 ani

41-50 ani

Peste 50 ani

Venitul dvs.:

Sub 1000 lei

1001-1500 lei

1501-2000 lei

2001-2500 lei

Peste 2500 lei.

Starea civilă:

Căsătorit/ă

Necăsătorit/ă

Divorțat/ă

Văduv/ă

Aveți copii:

Da, câți ?

Nu

Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat !