Institutiile Comerciale Internationale

CUPRINS

ABREVIERI

API – Agenția de Promovare a Investițiilor;

ATP – Preferințe Comerciale Autonome;

CEFTA – Acordul de Liber Schimb Central European;

CSI – Comunitatea Statelor Independente;

FMI – Fondul Monetar Internațional;

FR – Federația Rusă;

GATT – Acordul General pentru Tarife și Comerț;

IPFSD – Cadrul de Politici Investiționale pentru Dezvoltarea Durabilă al UNCTAD;

ISAR – Trecerea în revistă a chestiunilor internaționale de contabilitate și raportarea anuală;

ISD – Investiții Străine Directe;

ITO – Organizația Internațională a Comerțului;

OMC – Organizația Mondială a Comerțului;

ONU – Organizația Națiunilor Unite;

PNUD – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare;

RM – Republica Moldova;

SPS – Centrul în Domeniul Comerțului cu Produse Agricole și Măsuri Sanitar-Veterinare și

Fitosanitare;

SUA – Statele Unite ale Americii;

TBT – Centrul în Domeniul Barierilor Tehnice în Calea Comerțului;

TDR – Raportul de Comerț și Dezvoltare;

UE – Uniunea Europeană;

UNCTAD – Conferința Națiunilor Unite privind Comerțul și Dezvoltarea.

INTRODUCERE

Comerțul este arta de a scoate bani din

buzunarul cuiva fără a recurge la violență.

Max Amsterdam

Putem defini comerțul mondial ca o legătură comercială dintre diferite țări. Comerțul mondial merge înainte ca să creeze posibilitățile unei dezvoltări sustenabile a tuturor componentelor circuitului economic mondial.

Tema lucrării ce urmează să o prezint este: „Aspecte actuale ale comerțului mondial: tendințe și factori de influență”.

În prezent, asistăm la mutații structurale deosebit de dinamice și de mare amploare, care remodelează economia și comerțul mondial. Iar ceea ce particularizează aceste transformări față de alte experiențe similare din secolele precedente nu este doar ritmul alert în care se desfășoară, ci și sfera lor largă de incidență, afectând practic întreaga lume.

Evoluția comerțului internațional nu poate fi, desigur, disociată de mutațiile structurale spectaculoase care au avut loc în economia mondială în ultimele două decenii sub acțiunea unui complex de factori, în rândul cărora se evidențiază, în special: progresele rapide din domeniul tehnologiei, informației și comunicațiilor, care au resdus costul comunicațiilor și al transporturilor; liberalizarea comerțului internațional – în plan multilateral, regional și național; însoțită de alte reforme economice, care au condus la reducerea barierilor comerciale în calea schimburilor comerciale internaționale; liberalizarea fluxurilor de capital și de tehnologie; și creșterea dramatică a ofertei de forță de muncă în plan global, prin intrarea pe piața globală a forței de muncă a unui număr de circa două miliarde persoane ca rezultat al destrămării blocului sovietic și al deschiderii economiei Chinei.

Modificările structurale care au marcat schimburile comerciale internaționale în deceniile recente au fost propulsate de procesul susținut de globalizare.

În CapitolulⅠ “Comerțul internațional: aspecte generale” am desfășurat mai amplu, tendințele în era globalizării. Tendința de globalizare a vieții economice nu este un fenomen nou, însă în lumea contemporană aceasta capătă trăsături distinctive și se extinde cu o viteză uimitoare. Întreaga lume se află sub impactul globalizării, iar comerțul internațional este considerat principalul vector al manifestării acestuia.

Tot în primul capitol am pus în discuție o serie de teorii economice care au demonstrat câștigul pe care îl poate aduce activitatea de comerț exterior pentru țările participante. Definind sfera de cuprindere a obiectului analizei teoretice a schimburilor comerciale externe, economiștii A. Smith și D. Ricardo se înscriu ca adevărații fondatori ai teoriei comerțului internațional. Economiștii clasici urmăresc identificarea cauzelor, dezvăluirea specificității și explicarea avantajelor generate de comerțul exterior.

Potrivit teoriilor liberale, avantajele liberului schimb sunt importurile favorabile pieței și câștigurile legate de specializare, în funcție de dotările fiecărui participant cu factori de producție.

Astfel din necesitatea de a supraveghea comerțul internațional și de a oferi un sprijin țărilor slab dezvoltate, au luat naștere Organizațiile Comerciale Internaționale ca GATT/OMC și UNCTAD. În Capitolul Ⅱ “Instituțiile Comerciale Internaționale” am studiat și relatat mai amănunțit istoria, evoluția și scopul înființării acestor două organizații.

Activitatea OMC contribuie la crearea unui mediu stabil, iar pentru țările în curs de dezvoltare, se impune, căutarea unor căi și mijloace care să transforme comerțul într-un factor fundamental de combatere a sărăciei. Sistemul OMC este bazat pe diferite reguli și principii și obiectivul principal al oraganizației este de a se asigura că piețele rămân deschise și de a evita întreruperea accesului pe piețe prin impunerea bruscă și arbitrară a unor restricții asupra importurilor.

Printre statele membre al OMC se numără și Republica Moldova. OMC a remarcat că Moldova a urmat hotărâtor reformarea economică și liberalizarea comerțului. Ei au exprimat un suport esențial pentru aderarea cât mai rapidă a Moldovei în baza angajamentelor inteligibile de acces pe piață și implementarea prevederilor Acordurilor OMC.

La fel ca și OMC, organizația UNCTAD are la bază obiectivele de a crește comerțul, investițiile și oportunitățile de dezvoltare din țările în curs de dezvoltare și a le ajuta în eforturile lor de a se integra în economia mondială în mod echitabil. Prin sistemul său de a analiza și de a informa statele membre, UNCTAD suptaveghează la nivel global efectele globalizării și intervine cu anumite proiecte pentru a evita situații descriminatorii față de anumite state și de a evita efectele nocive de globalizare.

Lucrarea abordează în continuare o serie de analize privind comerțul exterior al Republicii Moldova. Capitolul Ⅲ “Comerțul Exterior al Republicii Moldova” al lucrării de față abordează și analizează activitatea de comerț exterior ca o componentă foarte importantă a economii naționale prin care se realizează participarea țării la circuitul mondial de valori, asigurându-se astfel, printr-o balanță care este de dorit a fi cât mai echilibrată, completarea prin importuri, a nevoilor pentru economia respectivă, pe de o parte, și valorificarea în străinătate, prin exporturi, a surplusului de produse și servicii care se realizează în cadrul aceleiași economii, pe de altă parte.

Pentru dezvoltarea economică a țări, Republica Moldova a aderat la Comunitatea Statelor Independente (CSI), și mai tîrziu a semnat Acordul de liber schimb central-european (CEFTA), iar în prezent se duc tratative privind semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană care deschide noi oportunități pentru economia națională. În calitatea sa de membru asociat, Republica Moldova va beneficia de șanse uriașe, în special pentru dezvoltarea relațiilor comerciale cu țările UE.

În periada anilor 2001-2013 unele din țările CSI, în special Federația Rusă a avut un comportament neadecvat față de exportatorii din Republica Moldova, utilizând duble standarde și promovând relații comerciale pe criterii de selecție față de unii agenți economici și chiar unități administrativ-teritoriale din Moldova. Din această perspectivă producătorii autohtoni au suportat pierderi de zeci de miliarde de lei, fapt ce i-au motivat să înceapă să însușească piețile diferite și perspectivele diferite a altor regiuni. Producătorii moldoveni au început să folosească oportunitățile parcursului de comerț asimetric dintre Moldova cu UE.

Astfel numai în câțiva ani, raportul structurii relațiilor comerciale a Moldovei a suferit o schimbare radical calitativă. Mediul de afaceri a început să-și diversifice piețele, orientându-și relațiile comerciale spre UE.

Apreciez că lucrarea este un bun îndreptar pentru toți aceia care studiază sau doresc să aprofundeze unele aspecte privind analiza activității de comerț mondial, cu accent pe unele aspecte specifice globalizării, organizațiilor comerciale internaționale,comerțului exterior ( export, import) etc., considerând că în etapa actuală există o nevoie acută de astfel de cunoștințe.

Consider că lucrarea nu este perfectă, dar ea constituie un bun prilej de aprofundare a unor cunoștințe stricte în acest cadru al comerțului mondial.

CAPITOLULⅠ: COMERȚUL INTERNAȚIONAL: ASPECTE GENERALE

Comerțul Internațional: tendințe în era globalizării.

Comerțul internațional este dependent de procesul de globalizare. Timp de mulți ani, guvernele din cele mai multe țări, și-au lărgit deschiderea economiilor proprii față de comerțul internațional fie prin sistemul de comerț multilateral, creșterea cooperării regionale sau prin programe reformatoare interne. În mare parte, comerțul si globalizarea au adus multe beneficii țărilor si cetățenilor acestora. Comerțul a permis țărilor accesul la un tip de producție la un nivel mult mai eficient. Acestea au crescut productivitatea muncii, au susținut extinderea cunoștințelor și a noilor tehnologii la scala planetară, și a îmbogățit gama sortimentală de produse la care avea acces populația.

Tendința de globalizare a vieții economice nu este un fenomen nou, însă în lumea contemporană aceasta capătă trăsături distinctive și se extinde cu o viteză uimitoare. Procesul investițional și decizia de a investi, de a imobiliza fonduri financiare pentru o anumită perioadă de timp în speranța obținerii de profit poate reprezenta, în același timp, un risc dar și oportunitatea de a face față mediului economic global. Expansiunea economiei de piață și a capitalului, în principal occidental, a interconectat diferitele regiuni ale lumii într-o rețea pe care astăzi o numim economie globală. Apariția banului electronic și suportul oferit de telecomunicații au determinat mărirea considerabilă a numărului de tranzacții comerciale între diversele state, în prezent ele efectuându-se timp de 24 de ore pe zi.

Unele dintre cele mai uzitate definiții ale conceptului de globalizare sunt următoarele:

“Globalizarea reprezintă procesul prin care distanța geografică devine un factor tot

mai puțin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natură

economică, politică și socioculturală. Rețelele de relații și dependențele dobândesc un

potențial tot mai mare de a deveni internaționale și mondiale”.

“Globalizarea se referă la toate acele procese prin care popoarele lumii sunt încorporate

într-o singură societate mondială, societatea globală”.

Martin Albrow

“Globalizarea poate fi definită ca intensificarea relațiilor sociale în lumea întreagă, care

leagă într-o asemenea măsură localități îndepărtate, încât evenimente care au loc pe plan

local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare, și invers”.

Anthony Gidees

“Globalizarea este rețeaua globală care a adunat loalaltă comunități de pe această planetă,

altădată dispersate și izolate, într-o dependență mutuală și o unitate ale “unei singure lumi” ”.

Emanuel Richter

Evoluția globalizării:

La nivel mondial – globalizarea se referă la creșterea interdependenței economice între state, reflectată prin creșterea fluxurilor transfrontaliere de bunuri, servicii, capital și know-how. O parte din dovezile clare în sprijinul acestor evoluții ne sunt oferite de tendințele de creștere ale:

Comerțului transfrontalier cu bunuri și servicii;

Volumul investițiilor străine directe;

Tranzacțiilor transfrontaliere de pe piețele de capital cu obligațiuni și acțiuni ca pondere în PIB.

La nivelul unei anumite țări – globalizarea se referă la extinderea interconexiunilor dintre economia țării respective și restul lumii. În acest sens, este de remarcat că, în ciuda unei lumi tot mai globalizate, nu toate statele sunt egal integrate în economia globală. Acest lucru poate fi puoate fi pus în evidență de câțiva indicatori-cheie de măsurare a gradului de integrare globală a unei țări:

Ponderea exporturilor în PIB;

Volumul fluxurilor de intrare și de ieșire de investiții străine directe și de portofoliu;

Mărimea fluxurilor de intrare-ieșire de plăți sub formă de revedente asociate transferului internațional de tehnologie.

La nivelul sectoarelor economice – globalizarea se referă la măsura în care poziția de competitivitate pe care o firmă o deține în cadrul unui sector economic dintr-o țară este interdependentă cu cea pe care firma respectivă o deține în același sector economic, însă dintr-o altă țară. Cu cât acest sector este mai globalizat, cu atât sunt mai mari avantajele pe care firma le poate crea din utilizarea tehnologiilor, managementului, mărcilor (de fabrică), capitalurilor de care dispune din țările în care ea operează.

Principalii indicatori de evidențiere a gradului de globalizare atins de sectorul economic respectiv sunt dați de:

Ponderea deținută de comerțul transfrontalier din sectorul economic (industria) respectiv în producția mondială totală a acelui sector;

Ponderea investițiilor străine în totalul investițiilor realizate în sectorul respectiv;

Mărimea câștigurilor realizate – în cadrul sectorului în cauză;

Corporațiile care operează pe toate piețele și în toate regiunile majore ale sectorului respectiv.

La nivelul unei firme individuale – globalizarea se referă:

La măsura în care o corporație și-a mărit veniturile obținute;

La măsura în care ea și-a amplasat activele sale fixe în diferite țări-gazdă;

La măsura în care ea este angajată în fluxuri transfrontaliere de capital, bunuri și know-how realizate între filialele sale.

Figura 1.1

Cauzele globalizării:

Sursa: http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_3.htm

Cele mai des invocate cauze ale globalizării, fără ca lista să fie însă completă sunt: internetul (tehnologia), cheltuielile și viteza de transport, sfârșitul războiului rece, probleme globale (clima, migrația), liberalizarea.

Internetul este, din mai multe puncte de vedere, emblema glabalizării. Globalizarea piețelor financiare, transferul unor sume inimaginabile în câteva secunde în jurul globului nu ar fi posibile fără acesată tehnologie, nici organizarea producției integrate la nivel transnațional.

Scăderea rapidă a cheltuielilor de transport se datorează avântului incredibil pe care l-a cunoscut comerțul, un alt element definitoriu al globalizării economice, mărfurile putând fi astfel transportate mult mai rapid.

Sfârșitul Războiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din cauzele globalizării. Dacă în conflictul dintre est și vest lumea era împărțită în două tabere care întrețineau puține relații între ele, această delimitare –“Cortina de Fier” – a căzut în 1989-1990. Statele care aparțineau “blocului estic” s-au deschis în direcția pieții mondiale. Tot mai multe state se încred în democrație și economie de piață ca principii de organizare fundamentale.

Problemele globale au un rol deosebit de important, în special la nivel de conștiință. Dovadă pentru acest lucru nu sunt numai magazinele de tip “One World” din statele industrializate și ultra-dezvoltate. Problemele globale au nevoie însă și de o internaționalizare a politicii, stimulând dezvoltarea unei conștiințe globale. Organizații precum Greenpeace sau Amnesty International, care se dedică unor teme globale precum mediul ambiant sau drepturile omului sunt „Global Players”. Se pot intui astfel în mod clar începuturile unei noi societăți globale.

Fără liberalizarea comerțului mondial în cadrul GATT, respectiv al OMC, această dezvoltare nu ar fi putut fi posibilă cu adevărat. Criticii fenomenului globalizării atrag tot mai mult atenția asupra faptului că globalizarea nu este un proces inevitabil, ci o urmare a politicii de de-reglementare a SUA începută la finele celui de-al Doilea Război Mondial.

Globalizarea – opiniile PRO și CONTRA:

Susținătorii globalizării consideră că acest fenomen are un efect deosebit asupra creșterii veniturilor consumatorilor, într-ucât pe piața mondială sunt aduse cantități largi de produse, deosebit de variate și prețurile la care se vând sunt competitive, datorită prețului, forței de muncă și al celorlalte cheltuieli de fabricație, care sunt deosebit de reduse. Ideia pare din punct de vedere teoretic deosebit de atractivă și reală.

În real, după opinia celor ce sunt contra procesului globalizării, acest fenomen trebuie privit și înțeles și prin prisma modului, în care se încearcă să se asigure așa numitul câștig al consumatorilor.

Prin transmiterea peste hotare a cererii de produse ( în țări cum China, Mexic, India etc. ), se elimină un enorm de mare număr de locuri de muncă din întreprinderile autohtone. O mulțime de muncitori, tehnicieni, ingineri și alte categorii de meserii și profesii își pierd locurile de muncă. Prierderea acestor locuri de muncă se apreciază de către specialiștii din domeniu organizării muncii, nu este temporară ci definitivă. S-ar putea ca într-un timp care este foarte greu de apreciat, unele dintre aceste locuri de muncă ce au fost transferate peste oceane, să revină, în țările de unde au fost eliminate, dar la moment acest lucru este total ne sigur.

Efectul direct al eliminării locurilor de muncă prin procesul outsourcing-ului înseamnă creșterea șomajului național.

După date statistice oficiale numai în câțiva ani, între 1994 și 1998 au fost eliminate în SUA, 12 milioane de persoane. În prezent datorită crizei economice se dicută despre un număr de șomeri, ce depășește în SUA cele 12 milioane de persoane.

Eliminarea forței de muncă, atrage după sine pierderea veniturilor certe lunare sau limitarea temporară a acestor venituri ( prin acordarea ajutorului de șomaj ) pentru cei ce sunt eliminați din activitatea ce o desfășurau. În felul acesta foștilor cumpărători le sunt reduse veniturile și posibilitățile de cumpărare a unor bunuri de consum sau procurării unor servicii. Pe de altă parte cei eliminați din procesul muncii ajung să iasă din rândurile clasei mijlocii a populației, îngroșând rândurile celor săraci.

Nu trebuie uitat că cei ce formează clasa mijlocie a societății, este cea care asigură veniturile societății, căci ea reprezintă majoritatea populației. Reducerea procentuală a acestei clase sociale, atrage după sine și multiple probleme financiare pentru țara respectivă.

Efectul de dominou al acestei situații se continuă și cu aspectul următor: în momentul în care crește șomajul și se reduce posibilitatea de curmpărare a produselor existente pe piață, chiar dacă se spune că se vând la prețuri mult mai reduse, scad vânzările și începe eliminarea forței de muncă din activitatea comercială și de servicii, care duce și ea la creșterea și mai mare a șomajului, cu toată trena de efecte negative.

Cei ce susțin globalizarea arată că acest proces atrage după sine creșterea numărului de muncitori în procesul de producție și distribuție. Ceea ce uită însă acești pro-globalizatori, sau nu vor să menționeze, este ideia unde se petrece acest proces de creștere a muncitorilor. În mod categoric nu în țările de unde sunt eliminate locuri de muncă.

Desigur în China, Malaezia sau Tailanda poate să crească numărul muncitorilor și a celorlalte categorii ce participă la procesul muncii, dar oare ajută acest aspect la rezolvarea problemelor forței de muncă active din țările “beneficiare” de așa zise bunuri “mai ieftine”?.

Susținătorii globalizării vorbesc despre avantajul ridicării rapide a nivelului de trai al muncitorilor din țările care produc deverse bunuri și asigură diverse servicii.

Nu se poate nega că mulți muncitori chinezi, de exemplu chiar dacă sunt plătiți cu un minimum de salariu comparativ cu muncitorii din țările dezvoltate, au în prezent un standard de viață mai ridicat decât au avut cu 50 de ani în urmă. Dinamica economiei chineze din utimile câteva decade a permis scoaterea din stadiul de sărăcie a peste 400 milioane de chinezi. Este numărul cel mai mare, al unui asemenea succes, unic pe plan mondial.

Referindu-se la acest aspect, economistul Jeffrez Sachs spunea: “China are cel mai mare succes al dezvoltării economice din toată istoria lumii”.

Cei ce se opun globalizării susțin că standardul de viață al muncitorilor din China sau din alte țări în curs de dezvoltare sau a celor sub dezvoltate, nu se poate compara cu standardul de viață pe care și l-au creat în sute de ani muncitorii americani sau din alte țări dezvoltate.

După cel de al Ⅱ-lea război mondial, administrațiile de la Washington, s-au preocupat să sprijine creșterea standardului de viață al populației americane și în timp și cu mari eforturi acest standard de viață a ajuns la un nivel acceptabil, corespunzător cât de cât secolului în care trăim.

Este adevărat că nu s-au dezvoltat mijloacele de transport în comun, dar s-au dezvoltat în schimb prin suportul întreprinderilor auto, șoselele statale și naționale și s-a dezvoltat însăși industria auto. În general populația activă și restul polpulației folosește în marea majoritate, mijloacele proprii de transport auto și nu bicicletele, așa cum se asigură transportul majorității populației chineze.

După cel de al Ⅱ-lea război mondial, s-a realizat visul fiecării familii americane de a avea propria locuință; lucru care s-a remarcat în ultimile câteva decade și prin extinderea zonelor suburbane. Un număr relativ limitat de americani locuiesc în apartamente.

În China ca de exemplu, foarte puțini locuiesc în propriile case; majoritatea populației locuiește în foarte modeste apartamente. La ce nivel de trai și la ce proporții ale acestuia se referă susținătorii globalizării este destul de greu de apreciat. Poate într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat și pe baza unei creșteri susținute economice, China sau alte țări în curs de dezvoltare vor putea ajunge din urmă multe din țările dezvoltate și se va putea vorbi despre asigurarea unui standard ridicat de viață al populațiilor respective.

Susținătorii globalizării se referă la faptul că prin acest sistem se poate asigura o largă difuzare a inovațiilor și tehnologiilor de fabricație. Acest aspect este real într-ucât odată cu procesul outsourcing-ului țările care solicită fabricarea de produse sau realizarea de servicii, oferă țărilor producătoare, tehnologiile de fabricație și le asigură programe complexe de training în domeniul respectiv. Mai mult decât atâta în momentul când se încheie convențiile economice de fabricație, un larg flux de investiții occidentale se îndreaptă spre aceste țări, se construiesc întreprinderi și se dotează cu cele mai noi tehnologii de fabricație, cu tehnici moderne și cu tot felul de echipamente care să ajute la crearea produselor sau asigurarea serviciilor cerute.

Efectele globalizării:

Dintre efectele globalizării cele mai des menționate în literatura de specialitate amintim următoarele:

dificultatea deosebită a guvernării economiei globalizate: “Interdependența ar provoca atunci desintegrare, adică competiție și conflict între agențiile de reglementare la diferite niveluri. Un astfel de conflict ar slăbi mai departe eficiența guvernării publice la nivel global”;5

transformarea companiilor multinaționale în companii transnaționale: “Compania nu se va mai baza pe o singura locație națională importantă (ca în cazul companiilor multinaționale), ci va deservi piețele globale prin intermediul operațiunilor globale. Spre deosebire de companiile multinaționale, companiile transnaționale nu vor mai putea fi controlate sau chiar constrânse de politicile anumitor state naționale. Mai degrabă se vor supune numai standardelor de reglementare internaționale, impuse și stabilite de comun acord. Guvernele naționale nu ar mai putea să adopte nici un fel de reglementare efectivă contra acestor standarde” ;5

continuarea declinului influenței politice și al puterii de negociere economică a forței de muncă organizate;5

creșterea multipolarității în sistemul politic internațional: “O serie de organizații de la agențiile non-profit internaționale până la companiile transnaționale vor dobândi mai multă putere în detrimentul guvernelor naționale și folosindu-se de piețele globale și de media ar putea apela și obține legitimitatea de la consumatori/cetățeni de-a lungul granițelor naționale. În acest fel puterile disciplinare distincte ale statelor naționale vor scădea, chiar dacă majoritatea cetățenilor lor, mai ales în țările avansate, vor rămâne atașați național. Într-o astfel de lume, puterea națională militară ar fi mai puțin eficientă. Nu va mai putea fi folosită pentru a realiza obiective economice”.

În general se vorbește despre 7 păcate ale globalizării și, în plus, despre globalizarea economiei subterane. Cele 7+1 pacate ar fi:

Alienarea. Conducătorii statelor lumii a treia sunt de părere că destinele lor sunt determinate de forțele globalizării și speră, că acest tzunami să se transforme într-o forță benefică pentru reconstrucție și dezvoltare, și nu în forța amenințătoare a distrugerii și destabilizării. Experiența Africii pare a fi cea mai frustrantă, pentru că aceasta continuă să fie cea mai defavorizată zonă a lumii datorită lipsei cooperării economice în cadrul globalizării.

Acțiunea selectivă. Țările în dezvoltare spun NU globalizării selective, adică liberalizării comerțului, investițiilor și fluxurilor financiare care s-a făcut într-un ritm accelerat doar în folosul țărilor dezvoltate, pe când acest impuls s-a manifestat cu o intensitate mult mai slabă în cazul produselor importate de țările în dezvoltare. Regulile OMC și sistemul acesteia forțează țările în dezvoltare la angajamente peste puterile lor, existând riscul de a cădea în păcatul marginalizării.

Marginalizarea. Majoritatea țărilor în dezvoltare consideră că singura consecință vizibilă a globalizării este propria lor marginalizare. Marginalizarea este situația care descrie cel mai bine țările din afara “curentului”. Țările care nu pot ține pasul cu procesul rapid al integrării imploră atenție specială pentru a nu cădea din nou în abisul sărăciei și al dezintegrării.

Revenirea la colonialism. Interesele țărilor în dezvoltare se lovesc de o serie de sancțiuni internaționale percepute ca o reîntoarcere la colonialism. Colonialismul revine sub formă FMI, Băncii Mondiale, alte instituții financiare și carteluri economice, iar când este necesar chiar și alianțe militare. Globalizarea consolidează dependența economică, politică și culturală.

Impunerea. Era opțiunilor multiple s-a încheiat și globalizarea aduce cu sine dogma “o mărime se potrivește tuturor formelor”. Încheierea războiului rece și triumful complet al unei părți a eliminat tensiunile, dar a rupt echilibrul, și acum țările lumii vor avea o singură variantă de ales. Va fi un sistem economic și politic, cel desenat de singurul bloc dominant. 

Pierderea suveranității naționale. Principiul suveranității e zguduit din fundație și nu datorită unor motive obiective, ci “datorită caracterului arbitrar atât de răspândit în relațiile internaționale”. Eroziunea suveranității are consecințe în plan economic, dar și în viabilitatea instituțiilor și stabilității sociale.

Pierderea identității. Noile valori culturale aduse de globalizare vin odată cu sistemul economic bazat pe consumul irațional în țările bogate. Globalizarea pare a face diversitatea culturală ”ceva demodat”. Globalizarea ar putea conduce la o singură civilizație, standardizată potrivit culturii vestice. Lumea globală ar fi uniformă, iar varietatea va dispărea.

Globalizarea economiei subterane. În noua eră a globalizării, granițele s-au deschis, barierele comerciale au fost eliminate, iar informația circulă cu o viteza nemaiîntâlnită. Cifra de afaceri a companiilor transnaționale “explodează” la fel și cea a organizațiilor criminale transfrontaliere. Averile colosale sunt, adeseori, rezultatul traficului de droguri și arme, contrabandei, prostituției, spălării banilor, toate sub umbrela corupției. Oportunitățile acestora de a exploata sistemul n-au fost niciodată atât de mari, caci piața mondială a fost liberalizată înaintea creării instituțiilor globale necesare pentru control și supraveghere.

Perspective asupra globalizării:

În economiile industrializate, dezbaterile tot mai numeroase asupra globalizării și a consecințelor ei au conturat trei perspective. Mulți economiști, lideri politici și de afaceri, precum și alți susținători ai globalizării împărtășesc pespectiva „pieței libere”, opunându-se reglementărilor stricte asupra economiei globale. Unii indivizi și grupuri de interese (precum sindicatele), cercurile de afaceri confuntate cu competiția importurilor și naționaliștii economici susțin o perspectivă „populistă”, respingând hotărât globalizarea și îmbrățișând restricțiile asupra liberului schimb, a activității investitorilor și a firmelor multinaționale.

Perspectiva pieței libere.

Mulți economiști și oameni de afaceri consideră, că globalizarea și adoptarea în întreaga lume a valorilor americane (sociale, politice și economice) eliberează energiile economice latente și conduce la o folosire mult mai eficientă a resurselor mondiale în scădere, la maximizarea avuției mondiale și la benificii economice pentru toate popoarele. Credința în avantajele enorme ale globalizării a fost expusă cu entuziasm de Lowell Bryan și Diana Farrell în cartea lor „Market Unbound: Unleashing Global Capitalism” (1996). Cei doi analiști proclamă, că globalizarea va conduce la o prosperitate fără precedent, pe măsură ce tot mai multe națiuni vor participa la economia globală, iar fluxurile tehnologice și financiare dinspre țările dezvoltate înspre cele mai puțin dezvoltate vor determina o egalizare a bogăției și o dezvoltare a întregii lumi.

Perspectiva populistă (naționalistă).

Membrii acestui grup acuză globalizarea pentru toate relele politice, economice și sociale care tulbură Statele Unite și alte societăți industrializate. Globalizării îi sunt atribuite fenomene precum: creșterea inegalității economice și a șomajului în cadrul economiilor industrializate, reducerea sau chiar prăbușirea programelor sociale și a statului bunăstării în numele competitivității internaționale, distrugerea culturilor naționale și a autonomiei poliției naționale, migrația ilegală, criminalitatea în creștere. În Europa, neofasciștii și socialiștii și-au exprimat antipatia față de deschiderea economiei și teama pentru pierderea autodeterminării naționale. Chiar și un capitalist de calibru, precum defunctul James Goldsmith, a avertizat asupra pericolelor, pe care le aduce liberul schimb cu țările cu forța de muncă ieftină din Asia de Est și a pledat în favoarea unor bariere ridicate pentru restricționarea importurilor din țările mai puțin dezvoltate. Aceste critici au sprijinit protecționismul comercial, blocurile economice regionale și restricțiile asupra activității corporațiilor multinaționale.

Perspectiva comunitariană.

A treia perspectivă este un amestec de teoria dependenței, gândire economică gandhiană și tezele privind „limitele creșterii”. Termenul “comunitarism” este preluat din cartea lui Dani Rodrik “Has Globalization Gone Too Far?”(1997). Criticii susțin, că programele de bunăstare socială din țările industrializate vor fi eliminate în numele competitivității internaționale și al maximizării profitului, iar oamenii de pretutindeni vor fi uniformizați în consumatori pasivi. Ca și populiștii, ei cred, că marile corporații multinaționale, piețele de capital nereglementate și birocrații internaționali anonimi din organizații precum Organizația Mondială a Comerțului sau Fondul Monetar Internațional sunt cei, care fac jocul capitaliștilor și conduc lumea prin modalități, ce distrug independența internațională și autoguvernarea democratică. Comunitarienii, ca și mulți dintre populiști, consideră că globalizarea este responsabilă pentru aproape toate problemele politice și economice din lume, inclusiv inegalitatea veniturilor și șomajului cronic.

Fenomenul globalizării afectează tot mai mult statele lumii, inclusiv asemenea țării tinere și slab dezvoltate ca Republica Moldova. Una dintre manifestările acestuia este și procesul de integrare în structurile universale și regionale care devin tot mai atractive pentru noile democrații prin avantajele ce le oferă.

Republica Moldova, însă, a întârziat vreme îndelungată să formeze un mesaj coerent în sfera politicii sale externe, lăsându-se atrasă în captivitatea unui conglomerat de state euro-asiatice și îndepărtându-se și mai mult de orizonturile lumii libere. Iată de ce, problema existenței de mai departe a acestui spațiu dintre Prut și Nistru, precum și a strategiei sale geopolitice este extrem de important. În principiu, Republica Moldova continuă să se afle la aceeași frontieră între doi poli de atracție opuși, între tradiția istorică și modernitate, între Est și Vest, între Comunitatea Statelor Independente și Uniunea Europeană, între rublă și euro etc. Aflată deja în contra-timp, Republica Moldova are nevoie stringentă de o redefinire a politicii sale externe, precum și de o optare precum un curs strategic unic și bine-definit.

Teorii cu privire la comerțul internațional.

Primele încercări de analiză teoretică a comerțului exterior au fost întreprinse de reprezentanții curentului de gândire mercantilist: William Stafford și Thomas Mun în Anglia, Colbert și Antoine de Montchrestien în Franța, Ivan Tihonovici Posoșkov în Rusia etc. Valoarea teoretică a concluziilor lor este limitată de circumscrierea demersului analitic doar în sfera circulației. În consecință, investigațiile lor rămân la nivelul superficial al căilor de îmbogățire a națiunii prin schimburile comerciale externe. Recomandările lor de politică comercială sunt orientate spre maximizarea exporturilor și limitarea importurilor. Semnificativ este faptul că, deși inconsistentă, mentalitatea “mercantilistă” a primatului exporturilor față de importuri răzbate până în zilele noastre. În concluzie, încercările de analiză teoretică ale mercantiliștilor au fost orientate doar spre avantajele pe care comerțul exterior le generează și măsurile de politică comercială adecvate pentru însușirea lor.

Limitele gândirii mercantiliste au fost bine sesizate de clasicii englezi: A.Smith și D.Ricardo. Ei și-au plasat analiza nu numai în sfera circulației, ci, în primul rând, în sfera producției. Spre deosebire de mercantiliști, ei caută posibilitatea măririi gradului de bunăstare, nu într-un sold activ permanent al balanței comerciale, ci în structura producției țărilor participante la schimb. Astfel, abordarea teoretică a comerțului exterior în opera clasicilor capătă noi obiective: pe de o parte, se încearcă definirea criteriilor de fundamentare a specializării internaționale, iar, pe de altă parte, se urmărește identificarea cauzelor, dezvăluirea specificității și explicarea avantajelor generate de comerțul exterior.

Definind sfera de cuprindere a obiectului analizei teoretice a schimburilor comerciale externe, economiștii clasici se înscriu ca adevărații fondatori ai teoriei comerțului internațional.

Principalele secvențe ale teoriei clasice a comerțului internațional sunt:

teoria avantajelor absolute, elaborată de A.Smith (1723-1790);

teoria costurilor comparative, inițiată de Robert Torrens (1780-1864) în lucrarea Essay on the External Corn Trade (1815) și desăvârșită de D.Ricardo (1772-1823);

teoria valorilor internaționale, al cărei autor este J.St.Mill (1806-1873).

Teoria avantajelor absolute – Adam Smith.

Adam Smith, în lucrarea “Avuția națiunilor”, formulează teza ce avea să rămână cunoscută în literatura economică drept “teoria avantajelor absolute”. Potrivit acesteia, avantajele obținute prin schimburile comerciale cu străinătatea decurg din diferențele dintre costurile absolute înregistrate în producția aceleiași mărfi în țări diferite. Diferențele respective se materializează în avantaje absolute și sunt considerate drept singura cauză a comerțului dintre țări. Smith, în calitate de economist al perioadei manufacturiere, în care Anglia se confrunta cu problema cuceririi piețelor, simte nevoia să ofere un criteriu de orientare a structurii exporturilor britanice. În acest sens, pe lângă valoarea explicativă, el învestește criteriul avantajelor absolute și cu valoare normativă. Astfel, pentru o țară, apare recomandabilă specializarea internațională în producția acelor bunuri pentru care dispune de avantaje absolute față de străinătate, respectiv de costuri absolute mai mici. Ele vor fi exportate în schimbul importurilor care n-ar putea fi produse în interior decât cu costuri absolute mai mari decât în străinătate.

Pentru exemplificare, facem apel la binecunoscutul model ipotetic clasic, care ia în considerație două țări: Anglia și Portugalia, respectiv două mărfuri: vinul și stofa (vezi Tabelul 1.1)

Tabelul 1.1

Teoria avantajelor absolute

Se presupune că Anglia produce vinul cu un cost de 200 ore de muncă, iar stofa cu 100 ore. La rândul ei, Portugalia poate produce aceeași cantitate de vin cu 100 ore de muncă și aceeași cantitate de stofă cu 200 de ore muncă. În baza recomandărilor lui Smith, Portugalia se va specializa în producția de vin, pe care îl produce cu cost absolut mai mic, iar Anglia, din același motiv, în producția de stofă.

Procedându-se astfel, la nivel internațional, cantitatea produsă din fiecare marfă va crește, iar comerțul exterior va permite celor două țări partenere să-și sporească bunăstarea.

Explicația oferită de Smith ar părea verosimilă în situația pe care el o ia în considerație, adică atunci când o țară dispune de avantaje absolute la unele mărfuri și de dezavantaje absolute la altele, iar partenerii săi sunt într-o situație inversă.

Dar, chiar într-o asemenea situație, generalizarea apare discutabilă. Ne referim la situația în care o țară dispune de superioritate absolută față de străinătate la producția unor mărfuri inferioare sub aspectul gradului de prelucrare. Chiar dacă nivelul costurilor absolute este mai mic, specializarea internațională în asemenea produse ar atrage pierderi sub aspectul gradului de valorificare a factorilor de producție. Țara în cauză ar putea fi mai avantajată specializându-se și exportând produse superior prelucrate, chiar dacă nivelul costurilor interne este mai mare decât în străinătate. În baza acestei observații, valabilitatea explicațiilor formulate de Smith apare strict limitată la cazul când superioritatea absolută față de străinătate pentru unele produse este dublată de superioritatea absolută față de celelalte bunuri autohtone.

Insuficiența teoriei lui Smith apare mult mai evidentă în situația invocată de D. Ricardo: diferențele sub aspectul costurilor absolute nu permit nici o explicație și nu oferă nici un criteriu de orientare a specializării și schimburilor internaționale atunci când o țară dispune de avantaje absolute față de străinătate în producția tuturor mărfurilor.

Teoria costurilor comparative.

Sesizând principala insuficiență a concepției lui Smith și preluând o serie de teze formulate de Robert Torrens, D. Ricardo, în lucrarea sa Despre principiile economiei politice și impunerii, definește teoria costurilor comparative. În accepțiunea ricardiană, cauza schimburilor comerciale internaționale nu constă în diferențele de cost absolut, ci în diferențele dintre costurile comparative pentru același produs, în țări diferite.

Pentru a-și expune concepția, Ricardo formulează faimosul său exemplu în termenii următori: “Anglia ar putea fi în așa fel condiționată de împrejurări, încât pentru a produce stofe să necesite munca a 100 de oameni timp de un an, iar dacă ar încerca să obțină vinul, s-ar putea să aibă nevoia de munca a 120 de oameni pe aceeași perioadă de timp. De aceea, Anglia va găsi că este în interesul ei să importe vin și să-l cumpere prin exportul de stofă. Pentru producția vinului în Portugalia s-ar putea cere doar munca a 80 de oameni timp de un an; iar pentru a produce stofa în aceeași țară s-ar putea cere munca a 90 de oameni pe aceeași perioadă de timp. Ar fi, prin urmare, avantajos pentru ea să exporte vin în schimbul stofei. Acest schimb s-ar putea face chiar dacă marfa importată de Portugalia ar putea fi produsă de ea cu mai puțină muncă decât în Anglia. Deși ar putea să facă stofa cu munca a 90 de oameni, ea ar importa-o dintr-o țară în care se cere munca a 100 de oameni pentru a o produce”.

Din textul de mai sus rezultă că, asemenea lui Smith, Ricardo își dezvoltă raționamentul pe baza unui model ipotetic care ia în considerație două țări și două produse. Însă, ipotezele lui Ricardo privind costurile exprimate în muncă pentru fiecare produs, diferă de cele presupuse de Smith. Ele vizează situația în care o țară dispune de superioritate absolută în producția tuturor bunurilor, iar partenerul ei de schimb, de inferioritate absolută generală.

Concret, se consideră că (vezi Tabelul 1.2):

Anglia poate produce vinul cu 120 ore de muncă (sau cu munca a 120 de lucrători) și stofa cu 100 de ore;

Portugalia poate obține aceleași cantități de vin cu 80 de ore de muncă și de stofă cu 90 de ore de muncă.

Tabelul 1.2

Teoria costurilor comparative.

Într-o astfel de situație, conform postulatelor lui Smith, schimburile comerciale dintre cele două țări nu ar avea nici o motivație.

Pentru a soluționa un asemenea caz, Ricardo formulează un nou criteriu de specializare, potrivit căruia fiecare țară este avantajată, dacă se specializează și exportă acele produse pentru care dispune de cea mai mare superioritate comparativă sau, la limită, de cea mai mică inferioritate comparativă. Conform acestui principiu, consacrat în literatură sub denumirea de “criteriul costurilor comparative”, explicația de esență a diviziunii muncii și a schimburilor comerciale internaționale rezidă în diferențele dintre țări sub aspectul costurilor comparative. De remarcat că, în contextul explicațiilor deosebit de complexe cu privire la cauzele și efectele specializării și schimburilor internaționale diseminate în opera lui Ricardo, tezele de mai sus nu sunt întotdeauna clare, având adesea caracter implicit.

Însăși noțiunea de cost comparativ n-a fost definită de Ricardo cu rigurozitate, deși dezvoltă, pe baza ei, numeroase raționamente. Acest fapt avea să genereze ulterior opinii și interpretări diferite privind elementele de construcție a costului comparativ. Ele pot fi clasate pe două principale orientări:

Prima interpretează costul comparativ ricardian ca fiind rezultat din raportarea nivelurilor absolute ale costurilor acelorași produse în țări diferite și este susținută de teoreticieni remarcabili, precum: Bo Sodersten.

A doua interpretează costul comparativ ricardian ca fiind determinat prin confruntarea costurilor relative interne ale aceluiași produs în diferite țări, și este la fel de mult vehiculat în literatură de autori consacrați, printre care se numără: M. Bye, G. Marcy, P.A. Samuelson, G. W. Stone etc.

Teoria valorilor internaționale.

După cum am arătat, prin întreaga sa teorie, Ricardo acreditează ideea că diviziunea internațională a muncii, fondată pe principiul costurilor comparative în condițiile liberului schimb, avantajează întreaga lume, ca și fiecare țară în parte.

Totuși, în exemplul său, presupune că vinul produs de 80 de portughezi se schimbă pe stofa produsă de 100 de englezi, fără a se preocupa de modul de repartiție între parteneri a avantajului ce decurge din participarea la comerțul internațional (adică de repartiția câștigului de 30 de ore sau de munca a 30 de lucrători între cele două țări).

Această problemă a fost preluată de J.St.Mill prin “teoria valorilor internaționale” dezvoltată în capitolul al XVIII-lea al lucrării sale Principii de economie politică. Potrivit continuatorului lui Ricardo, pentru ca cele două țări să nu piardă, este necesar ca raportul de schimb internațional să se situeze între limitele valorilor de schimb naționale ale fiecăruia din cele două bunuri comercializate.

Ca și Ricardo, Mill consideră că în condiții de autarhie, pe plan intern, raportul de schimb între mărfuri, se stabilește după regula: “muncă egală contra muncă egală.” Adică o marfă produsă într-un anumit număr de ore sau de un anumit număr de lucrători se schimbă pe o cantitate din altă marfă, obținută cu același număr de ore de muncă sau de același număr de lucrători.

Dar însuși Ricardo constată că “aceeași regulă care reglementează valoarea relativă a mărfurilor într-o țară nu reglementează și valoarea relativă a mărfurilor schimbate între două sau mai multe țări”. Ca urmare, “Anglia ar da produsul a 100 de oameni, pentru produsul muncii a 80”. Rezultă că în cazul exemplului ricardian, în condiții de autarhie rapoartele de schimb ar fi:

Pentru Portugalia: 1 unitate de vin=8/9 unități de stofă

Pentru Anglia: 1 unitate de vin=12/10 unități de stofă

Acestea sunt limitele între care, potrivit opiniei lui Mill, pot varia rapoartele internaționale de schimb.

Presupunând că în relațiile dintre cele două țări s-ar adopta raportul de schimb al Portugaliei în condiții de autarhie, adică 1 unitate de vin=0,89 unități de stofă, avantajul ar reveni în exclusivitate Angliei. Comparativ cu situația de autarhie, când în Anglia pentru o unitate de vin se plăteau 1,2 unități de stofă, prin importul vinului, fiecare unitate din această marfă va fi plătită cu 0,89 unități de stofă. Deci, Anglia economisește 0,31 unități din marfa dată ca monedă de schimb (stofa). În cazul practicării acestui nivel al raportului de schimb, Portugalia se va afla exact în aceeași situație ca în condiții de autarhie, fără a pierde sau câștiga ceva.

Un raționament similar conduce la concluzia că, dacă pe plan internațional s-ar impune raportul de schimb al Angliei (1 unitate de vin = 1,2 unități de stofă), avantajul ar reveni, în exclusivitate, Portugaliei.

În realitate, probabilitatea este mult mai mare ca raportul de schimb să se stabilească între aceste limite. Ca urmare, fiecare partener își va însuși o parte mai mare sau mai mică din câștigul generat de comerțul exterior. În cazul raportului de schimb propus de Ricardo (1 unitate de vin=1 unitate de stofă), față de autarhie, Anglia economisește 0,2 unități de stofă, iar Portugalia obține un excedent de 0,11 unități de stofă.

În general, consideră Mill, mărimea acestei părți, respectiv, nivelul raportului de schimb depinde de intensitatea cererii străine pentru bunurile fiecărei țări.

Privind retrospectiv evoluția teoriei comerțului internațional, bazele ei se regăsesc în lucrările economiștilor clasici englezi. În “Avuția națiunilor” scrisă de Adam Smith în 1776 și în “Principiile economiei politice și impunerii fiscale”, elaborată de D.Ricardo și aparută în 1826, se află diseminate primele teoretizări ale aspectelor fundamentale ale specificității activității de comerț exterior.

Preluate și dezvoltate de numeroși continuatori, ele au dus la conturarea teoriei comerțului internațional. Împreună cu Finanțele internaționale, Comerțul internațional formează corpul teoretic al Economiei internaționale, recunoscută ca secvență distinctă a Economiei mondiale.

Schimbările spectaculoase care au intervenit în lume în perioada postbelică au oferit economiștilor lumii numeroase probleme noi de reflecții în legătură cu natura, mecanismul, rezultatele si perspectivele comerțului internațional comparativ cu trecutul. Se are în vedere astfel de fenomene și procese de mare anvergură cum au fost: apariția a zeci de noi state suverane ca urmare a prăbușirii marilor imperii coloniale, experiența temerară a unor țări care au încercat să stăpânească sau chiar să înlocuiască mecanismul pieței tradiționale ( politica de planificare centralizată din fostele țări socialiste), desfășurarea celei de a doua revoluții industriale în țările dezvoltate, având ca suport revoluția stiințifică și tehnică de la mijlocul secolului ⅩⅩ, ceea ce a permis creșterea economică spectaculoasă a acestora, devansarea creșterii producției de bunuri și servicii, precum și a creșterii venitului național de creștere a comerțului internațional, iar mai recent creșterea mai accentuată a pieței capitalurilor și a volumului serviciilor.

În continuare, sunt reprezentate cele mai actuale teorii din perioda postbelică în comerțul internațional contemporan:

Teorii ale proportiei neofactorilor:

O serie de specialiști neoclasici în problemele comerțului internațional, au contribuit la elaborarea acestei teorii. Printre care, P.B. Kenen, G.C. Hufbauer și D.B. Keesing, pornind de la influența progresului stiințific, tehnic și tehnologic, inclusiv a învățământului asupra economiei contemporane, respectiv asupra exportului și întregului comerț internațional

Paradigma de la care au plecat acești gânditori continuă să fie teoria tradițională a costurilor comparative de producție și a avantajelor relative în comerțul exterior. Ei caută însă să depășească unele lacune ale variantei neoclasice sau convenționale a acesteia ( modelul H-O-S ) și a da răspuns la întrebările lansate de “ paradoxul lui Leontief”. În timp ce modelul H-O-S oferă, de regulă, cu doi factori de producție ( munca și capitalul), neoclasicii contemporani extind numarul acestora la trei sau chiar cinci factori de producție, adăugând: munca superior calificată și resursele materiale- materiile prime și resursele energetice.

În timp ce modelul H-O-S pornea de la ipoteza identității funcțiilor de producție în țările coschimbiste și examina proporția factorilor numai sub aspect cantitativ, considerând că munca și capitalul ar fi perfect substituibile, neoclasicii contemporani țin seama de deosebirile calitative dintre factorii de producție ( de exemplu, dintre munca necalificată și munca superior calificată), respectiv de legătura dintre structura diferitelor economii naționale și structura corespunzătoare a exporturilor și importurilor respectivelor țări, admitând diferențieri în funcțiile de producție de la o țară la alta, cu importante consecințe asupra schimburilor economice internațional ( volumul și eficiența lor). Autorii mențin logica teoriei neoclasice a proporției factorilor de producție,în ce privește criteriul specializării în producție și comerțul exterior ( avantajul relativ), dar modifică, îmbogățind argumentarea acestui criteriu. În consecință, avantajul relativ este definit nu numai în funcție de proporția în care este folosit un factor sau altul ( munca sau capitalul), ci și de eficiența factorilor respectivi de ponderea pe care o dețin componentele de diferite calități ale factorilor de producție ( de ex: munca simplă și munca calificată). Pentru a semnala includerea de noi factori în cercetare și luarea în considerare nu numai a cantității, ci și a calității lor, varianta mai recentă a teoriei neoclasice a comerțului internațional a fost denumită teoria proporției neofactorilor.

Dintre preocupări de testare empirică a validității avantajului relativ rețin atenția doua și anume:

teoria “ capitalului uman” , susținută de P.B Kenen și G.C. Hufbauer;

teoria calificării mâinii de lucru, susținută de D.B. Keesing.

Teoria “capitalului uman” are ca punct de plecare, pe de o parte, concepția lui Irving Fisher (1907) despre capital în sensul larg al termenului ( ca stoc, resurse, reserve, fonduri disponibile sau cheltuite), iar pe de altă parte distincția calitativă dintre munca necalificată și munca superior calificată, caracterizată printr-o mare productivitate a muncii. Cercetările empirice au evidențiat faptul că, în ramurile economice care prduceau pentru export, mâina de lucru avea o calificare superioară, și deci munca era mult mai productivă decât în sectoarele care produceau înlocuitori ai importului. În același timp s-a arătat că existau mari diferențe în nivelul salariilor pentru cele doua categorii de muncă. Întucât calificarea superioară presupune mari cheltuieli prealabile, fiind rezultatul investițiilor făcute de particulari sau de stat în domeniul învățământului și al pregătirii forței de muncă, s-a ajuns la concluzia că trebuie facută distincție categorică între munca simplă și munca superior calificată. Totalul cheltuielilor făcute cu această calificare reprezintă o investiție de capital, iar suma cunoștințelor acumulate prin calificare se aseamănă cu un fond sau o zestre și deci poate fi numită capital uman.

Teoria “calificării mâinii de lucru” a fost dezvoltată de D.B. Keesing într-un ciclu de lucrări în perioada 1965-1971, una dintre care este “ Calificarea muncii și comerțului internațional: evaluarea fluxurilor comerciale cu ajutorul unui singur mijloc de măsură” (1965).

Autorul pleacă de la teoria proporției factorilor ( modelul H-O-S), își concentrează atenția asupra situației din domeniul industriei prelucrătoare, care furnizează mărfuri cu volum mic ( lasând la o parte produsele primare sau de bază și produsele industriei prelucrătoare care au un volum mare), admite substituirea dintre capitalul fizic și munca necalificată, dar nu acceptă substituirea între capitalul fizic și munca calificată. El împarte numarul total al lucrătorilor în opt categorii de calificare începând cu muncitorii necalificați și terminând cu cercetătorii, inginerii și personalul de conducere, referindu-se la 14 țări occidentale dezvoltate. Pe această bază, autorul ajunge la concluzia că structura comerțului exterior este condiționată de dotarea relativă cu munca califiată în sensul că țările în care predomină munca simplă ( de ex: India, Hong-Kong, ect.) exportă cu precădere mărfuri care încorporează relativ mai multă muncă necalificată, în timp ce țări ca SUA exportă în cea mai mare măsură mărfuri care au produse de lucrători cu o calificare superioară.

Deși au un caracter static, teoriile proporției neofactorilor prezintă importanța practică deoarece se referă la factorul muncă, factor ce are un rol esențial în explicarea structurii și performanțelor din diferite ramuri ale producției materiale și din comerțul exterior.

Teoria disponibilității produselor pentru Comerțul Internațional:

Această teorie a fost elaborată de Irving E. Kravis. El a publicat în 1956 studiul intitulat “Disponibilitatea și alte influențe asupra structurii comerțului cu mărfuri” în care își propune să cerceteze factorii de care depinde structura importului și exportului unei țări. Ideea de bază a studiului este că orice țară tinde să importe mărfurile care nu pot fi propuse în interiorul ei și să exporte mărfurile pe care le poate produce în cantități mai mari decât cele necesare consumului intern și în condiții mai avantajoase decât în alte țări. În viziunea lui Kravis, disponibilitățile de export depind de patru factori:

înzestrarea cu resurse naturale;

amploarea și semnificația diferențierii produselor;

progresul tehnologic în decursul timpului;

politica economică externă a statutului respectiv.

Rolul primului factor se înțelege relativ ușor în sensul că nu pot fi exportate fructe tropicale din țări temperate sau cereale din zone muntoase. Ultimii trei factori modifică în mod substanțial rolul jucat în trecut de diferențele de costuri și de prețuri în explicarea fluxurilor comerciale internaționale. Diferențierea produselor poate impune la export chiar produse mai scumpe decât cele cu o calitate superioară față de mărfurile din alte țări, determinându-i pe clienți să le solicite.

Progresul tehnic stimulează comerțul internațional sub doua aspecte: fie prin reducerea costurilor și deci a prețurilor, sporind competitivitatea mărfurilor respective pe piața mondială, fie prin diferențierea calitativă a produselor, impunându-le deoarece alte țări nu pot produce calitatea respectivă. În măsura în care este protecționistă, politica economică externă a unei țări are, în general, un efect negativ asupra disponibilității produselor care fac obiectul comerțului internațional în sensul că este vorba de tarife și alte măsuri menite să retragă importul țării respective de produse care sunt disponibile pe piața internă la prețuri similare sau ceva mai mari, ceea ce poate duce și la represalii din partea altor state.

Explicarea structurii importului și exportului unei țări și deci a fluxurilor comerciale internaționale trebuie să se țină seama atât de factori naturali ( resursele și repartiția lor geografică), cât și de factori economici ( costuri, prețuri, competitivitate, inclusiv costul transportului ), precum și politici ( politica economică externă a fiecărui stat).

Teoria cererii representative de produse prelucrate:

Această teorie a fost formulată de economistul suedez Staffan Burenstam-Linder și expusă în lucrarea “ Eseu asupra comerțului și transformării” (1961). Economistul suedez acceptă că înzestrarea țărilor lumii cu resurse naturale influențiază comerțul țărilor cu produse de bază sau produse primare, dar consideră că această explicație nu mai poate fi acceptată atunci, când este vorba de comerțul internațional cu produse prelucrate ( manufacturate sau industriale).

Ideea de bază a economistului suedez constă în aceea că volumul și structura importului și exportului unei țări sunt determinate inițial și în principal de cererea internă de mărfuri. În sprijinul acestei idei el aduce trei argumente și anume:

că într-o lume cu informații imperfecte ( parțiale și nesigure) orice întreprinzător va reacționa la ocaziile de câștig mai bine cunoscute pe care le deduce din nevoile interne;

că în măsura în care producția unui bun se bazează pe o invenție sau inovație, experimentarea acestora se face, la început, pe piața internă și numai dacă ea se verifică în mod rentabil pe această piață, va fi extinsă ulterior producția ei și în vederea exportului;

că un întreprinzător nu se va îngriji sau preocupa de o cerere care nu există pe piața internă de teama unor riscuri neprevăzute și a unor costuri prohibitive.

S. Burenstam-Linder este conștient că cererea internă este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru explicarea exportului unei țări. Oricum înainte de a fi influențată și de alți factori,

specializarea internațională în comerț este condiționată, cel puțin, la început, de cererea internă. S. Burenstam-Linder formuleaza câteva concluzii:

pe masură ce crește venitul pe locuitor al unei țări crește și importul ei;

cu cât sunt mai asemănătoare structura economică și structura comerțului exterior ale diferitelor țări, cu atât mai intense vor fi fluxurile comerciale dintre țările respective, pe măsura creșterii economice a țărilor au loc schimbări treptate în structura comerțului lor exterior;

dacă se face abstracție de puterea deformatoare a forțelor care frânează comerțul internațional (distanțe, costul transporturilor, obstacole introduse conștient de către oameni), atunci rezultă că volumul comerțului exterior și internațional va fi cu atât mai mare cu cât va fi mai asemănător și mai mare venitul pe locuitor al țărilor partenere, cu cât va fi mai apropiată structura producției interne și a exportului acestor țări.

Teorii ale neotehnologiilor

Preocupările de modernizare a teorie factorilor de producție au adus în atenția specialiștilor și problema dinamizării acestei teorii în funcție de factorul cel mai mobil al creșterii economice și anume progresul tehnic și tehnologic, strâns legat, evident, de revoluția stiințifico-tehnică din perioada postbelică. Luând în considerare inegalitățile dintre țări în ceea ce privește nivelul de dezvoltare a forțelor de producție din cadrul lor, aceste teorii consideră că factorul determinant al comerțului exterior este capacitatea de inovare în domeniul tehnicii și tehnologiei. Din această ideie de bază, derivă denumirea generică a acestor teorii drept teorii ale neotehnologiilor, dintre care, doua sunt mai cunoscute și anume:

teoria “ decalajului tehnologic” formulată de M.V. Posner;

teoria “ ciclului de viață a produsului” formulată de R. Vernon.

Teoria “decalajului tehnologic” a fost expusă în lucrarea lui M.V. Posner intitulată “ Comerț internațional și schimbarea tehnică” (1961). Ea are ca punct de plecare cercetarea corelației dintre exporturile unei țări și eforturile de cercetare anterioare acestora. Ea ajunge la concluzia că în țările în care se fac cheltuieli mai mari de cercetare și dezvoltare, este mai pronunțat procesul de inovare, are loc o înnoire mai puternică a produselor, ceea ce le permite acestora să mențină un însemnat decalaj față de restul țărilor lumii. Acest decalaj le asigură o poziție de monopol în privința exportului produselor respective, care chiar dacă este temporar, le aduce mari avantaje, asigurându-le o eficinență ridicată a comerțului exterior, întrucât nu există riscuri unei concurențe serioase din partea partenerilor lor rămași în urmă sub aspectul nivelului tehnologiei folosite. Preocupările de măsurare a efortului ( cheltuielilor ) de cercetare și a influenței lor pozitive asupra competivității unei țări pe piața mondială au dus la concluzia că partea cea mai mare a exportului țărilor dezvoltate este dată de ramurile economice în care se fac mari cheltuieli de cercetare și dezvoltare, stimulare a inovațiilor.

Teoria “ciclului de viata a produsului” a fost formulată de R. Vernon în lucrarea “ Invențiile internaționale și comerțul internațional în ciclul de viață al produsului” (1966). Aceasta examinează legătura dintre eforturile de cercetare și inovație într-o perspectivă mai îndelungată, ținând seama de etapele pe care le poate parcurge un produs în funcție, nu numai de cheltuielile făcute pentru el, ci și de alte reacții față de el pe piața mondială.

Punctul de plecare al acestei teorii este ideea că avantajul relativ nu este static, odată pentru totdeauna, ci se poate modifica în timp, în funcție de modificările care pot interveni în acțiunile întreprinse pentru valorificarea respectivului produs pe piața mondială și de reacțiile pe care le au față de el concurenții reali sau potențiali. Durata și dimensiunea avantajului relativ, privit în mod dinamic, depind de etapele pe care le parcurge un produs în decursul prezenței lui pe piață, încăpând cu inovarea, respectiv diferențierea produselor la scara națională, continuând cu monopolul țării respective în perioada lansării produsului pe piața mondială, cu apărarea acestui monopol în faza de maturizare a produsului prin măsuri de protejare a avantajelor câștigate și sfârșind cu depășirea monopolului țării exportatoare și abandonarea măsurilor de apărare prin protejarea producției naționale, atunci când produsul respectiv a ajuns să fie standardizat la scara internațională, să fie produs mai eftin de concurenții care l-au asimilat și deci să fie importat în condiții mai avantjoase decât cele din țara care l-a lansat. Monopolul acesteia a fost între timp refăcut prin noi inovații și ciclul descris mai sus urmează să se repete cu alt produs, de care se leagă alt avantaj relativ, generat de alte cheltuieli pentru cercetare si dezvoltare.

Contribuția lui H.G. Johnson la modernizarea teoriei neoclasice sau convenționale a comerțului internațional:

În lucrarea sa “ Costul comparativ și teoria politicii comerciale pentru o economie mondială în dezvoltare” (1968), H.G. Johnson se referă la unele date faptice neglijate sau ignorate de teoria convențională a comerțului internațional, în deosebi la rolul marilor corporații în desfășurarea acestuia, face o sinteză a progreselor realizate în dinamizarea teoriei neoclasice a costurilor comparative de producție, precum și unele considerațiuni comparative privind raportul dintre liberalism și protecționism în lumea contemporană. Autorul analizat consideră că există trei grupe mari de fapte:

problema investițiilor directe pe care le fac marile corporații ( monopoluri) în alte țări și care presupun mobilitatea internațională a capitalului, economiei decurgând din producțiile pe scara largă și diferențe internaționale în tehnologie;

“exodul creerelor” sau mobilitatea internațională a mâinii de lucru calificate, care atrage atenția asupra deosebirilor calitative ale factorului munca, precum și “decalajul tehnologic” dintre țări și continente.

Doua grupe mari de probleme au fost investigate de H.G. Johnson și anume:

caracteristicile concurenței industriale moderne ( concurența monopolistă, ca și rolul pe care îl joacă în concurență economiile pe scara largă, tehnologiile superioare de producție și produsele noi).

intervenția statului în producție și comerț, în deosebi problema taxelor vamale.

În legătură cu primul grup de probleme, el explică dinamica avantajului relativ în comerțul internațional drept urmare a progresului tehnologic. Capacitatea de a produce bunuri superioare, cât

și deținerea unei tehnologii superioare de producție constituie izvoare ale unui avantaj comparativ adițional sau alternativ față de avantajul relativ bazat pe abundența relativă a factorilor de producție.

În legătură cu al doilea grup de probleme H.G. Johnson consideră că există trei feluri de bariere în calea comerțului internațional și anume:

distanțele geografice și costul corespunzător al transportului;

deosebirile naționale în sistemele politice și juridice, în cultură și limbaj;

politicile comerciale de altă natură sau protecționismul practicat de state.

Aceste bariere îngreunează funcționarea mecanismului avantajului relativ în comerțul internațional. Ca orice gânditor neoclasic H.G. Johnson este adeptul liberului schimb și consideră protecționismul ca o piedică în calea comerțului internațional. Ținând seama însă de frecvența și intensitatea măsurilor protecționiste adoptate atât în țările dezvoltate, cât și de cele subdezvoltate și în curs de dezvoltare, el susține liberalizarea în continuare a politicilor comerciale în special din partea țărilor dezvoltate din punct de vedere industrial.

Teorii actuale despre schimbul inegal:

În opoziție cu linia de gândire economică standardă sau convențională din țările occidentale, dominantă în lumea academică, preponderent neoclasică, în ciuda asimilării unor elemente eterodoxe, pe parcursul confruntărilor teoretice din perioada postbelică, s-a dezvoltat considerabil în această perioadă linia de gândire antineoclasică, formată din numeroase curente eterogene care au reacționat, din perspective foarte diferite, la gândirea dominantă despre comerțul internațional.

Trăsătura comună, a acestor reacții antineoclasice și principala lor piesă de rezistență o constituie conceptul de schimb inegal prin care urmăresc să demonstreze că rezultatele reale ale comerțului internațional sunt cu totul altele decât cele expuse de teoria dominantă neoclasică, cu toate modificările ulterioare legate de modernizarea și dinamizarea lui.

Contribuția lui Arghiri Emmanuel la analiza schimbului inegal:

Momentul central al dezbaterilor actuale referitoare la schimbul inegal a constituit publicarea lucrării economistului francez Arghiri Emmanuel în anul (1969) sub titlul “Schimbul inegal: eseu asupra antagonismelor din relațiile economice internaționale”. În lucrarea sa el și adepții lui aduc în sprijinul ideii lor dovezi convingătoare, că realitatea contemporană din domeniul relațiilor economice internaționale nu confirmă nici conținutul, nici concluziile modelului liberal de comerț internațional, atât a formei lui clasice, cât și a celei neoclasice. După aprecierea lor, teoria costurilor comparative de producție nu este universal valabilă, nu explică în mod convingător conținutul și rezultatele reale ale comerțului dintre țări inegal dezvoltate. Principalul lor argument canstă în faptul că acest comerț internațional între parteneri inegali dezvoltați, nu este reciproc avantajos, ca în realitate, unii câștigă, în timp ce alții, cei mai mulți pierd, proces dovedit de existent subdezvoltării și a decalajelor crescânde din economia mondială contemporană. Ei susțin că, în locul armoniei de interese despre care vorbește gândirea liberală, respectiv neoclasică, are loc, în realitate, un transfer de venit național de la țările subdezvoltate spre cele dezvoltate, are loc exploatarea celor săraci de către cei bogați, prin mecanismul comerțului internațional, sub forma schimbului inegal.

Aceasta a fost cea mai radicală critică a teoriilor liberale și neoliberale despre comerțul internațional facută din interiorul gândirii economice nemarxiste.

A Emmanuel ajunge la concluzia că există două feluri de schimburi inegale:

schimbul inegal în sensul larg al termenului, prezent atât pe plan intern cât și pe plan internațional;

schimbul inegal în sensul restrâns al termenului datorat deosebirilor naționale în ce priveste salariile pe care îl considerâ schimb inegal propri-zis.

A Emmanuel înțelege prin schimb inegal faptul că țările sărace în care nivelul salariilor este mai scăzut și nivelul puls valorii mai ridicat dau mai multă muncă decât primesc de la țările dezvoltate, unde salariile sunt mai mari și corespunzător puls valoarea pe unitate de produs este mai mică.

Mai concret și mai simplu, aceasta înseamnă că țara în care salariile sunt mai mici vinde mărfurile proprii la prețuri care nu recuperează valoarea lor națională și cumpără mărfuri din țările dezvoltate la prețuri mai mari decât valoarea lor națională, ceea ce înseamnă că ea pierde de două ori, respectiv că are loc un transfer de venit național din țara săracă spre țara dezvoltată. Situația este inversă în țările dezvoltate în care salariile sunt mai mari: ele vând mărfurile la prețuri mai mari decât valoarea lor natională și cumpară pe piața mondială mărfurile de la țările mai puțin dezvoltate la prețuri mai mici decât valoarea lor natională, ceea ce inseamnă că ele câstigă de două ori, atrăgând spre ele venit național din alte țări. Teoria lui A. Emmanuel a fost pozitiv apreciată de gânditorii antiliberali, mai ales marxiștii și radicalii, pentru punerea în discuție a unei probleme grave și complexe de mare actualitate- problema mecanismului de desfășurare și a rezultatelor reale ale comerțului internațional contemporan pentru diferite categorii de parteneri.

Teoria comerțului intraindustrial sau intraramuri:

Această teorie a fost amplu dezbătută în lucrarea economiștilor australieni H. G. Grubel și P. J. Lloyd intitulată “ Comerț intraramuri: teoria și măsurarea comerțului internațional cu produse diferențiate” ( 1975). Studiind fluxurile comerciale internaționale în perioada 1959-1967 a sporit comerțul de la 36% la 46%. Ei fac distincție între comerțul internațional, care se desfășura între țări cu o înzestrare diferită cu resurse, denumit și comerț vertical sau interindustrial ( între ramuri diferite ale economiei țărilor coschimbiste) și comerțul actual, preponderent intraramuri sau intraindustrial, denumit și comerț orizontal, adică între țări cu un potențial și structuri asemănătoare atât în producție cât și în comerțul exterior.

Comerțul vertical sau interramuri ( interindustrial ) are loc între țări inegal dezvoltate și presupune, de exemplu, schimb de produse primare pe produse industriale și este explicat în funcție de înzestrarea diferită a țărilor cu factori de producție ( mai ales naturali ). Comerțul orizontal sau intraramuri ( intra-industial), are loc între țări cu o dezvoltare asemănătoare și presupune schimbul de produse diferențiate din aceeași ramura sau ramuri economice asemănătoare, diferențiate ca urmare a progresului tehnic a inovațiilor sau a economiilor obținute la producțiile de mare serie.

Indicatorii comerțului internalional.

Pentru măsurarea eficienței comerțului internațional, în practica mondială se folosesc indicatorii:

Soldul comercial (Sc) sau Balanța comercială (BC).

(Formula 1.)

În cazul în care EI, balanța comercială este excedentară, ceea ce înseamnă că producția de bunuri și servicii, bază a exportului, contribuie la achiziționarea de valută și, prin aceasta, la întărirea puterii de cumpărare a monedei naționale. Valuta excedentară, provenită în principal din export, lansată pe piața internă, face să crească cererea de monedă națională și cursul de schimb al monedei naționale. Moneda națională se întărește.

Dacă IE, balanța comercială este deficitară, deci producția internă de bunuri și servicii este deficitară, calitativ sau cantitativ. Cresc împrumuturile în valută pentru plata importurilor excedentare, crește cererea de valută și oferta de monedă națională și, în consecință, slăbește puterea de cumpărare a monedei naționale.

Rata de deschidere (Rd).

(Formula 2.)

În cazul în care EI, atunci Rd100%, și deci BC este excedentară. Dacă IE, Rd100%, BC este deficitară.

Efortul la export (Eex).

(Formula 3.)

Acest indicator arată care este partea de producție destinată spre export. De obicei acest indicator trebuie să fie mai mare de 30% ca economia să fie considerată deschisă spre exterior.

Capacitatea de consum a pieții interne (Cpi).

(Formula 4.)

Acest indicator ceează o imagine asupra gradului de dependență a economiei naționale de economia mondială. O producție mare pe plan intern, un import mic și un export mic definesc un grad de dependență mic față de economia mondială și totodată indică o tendință de autarhie, de izolare, ce se soldează cu un nivel de trai scăzut, cu un nivel tehnico-științific depășit de progresele pe plan internațional.

Rata penetrării mărfurilor străine pe piața autohtonă (Rp).

(Formula 5.)

Acest indicator ajută politica macroeconomică în luarea unor măsuri care să limiteze importul și să stimuleze exportul, adică elaborarea de pârghii economice pentru încurajarea și protejarea producătorului autohton.

Gradul de deschidere a economiei naționale (Gde).

(Formula 6.)

Interpretarea este analogică ca și în cazul efortului la export. Deseori acest indicator se calculează după formula efortului la export și este interpretat drept grad de deschidere a economiei naționale.

Rata transnaționalizării (Rt).

(Formula 7.)

Exemplu:

Dacă producția realizată de firmele autohtone în străinătate, în cadrul societăților multinaționale sau transnaționale, este de 20 miliarde $ și exportul este de 60 miliarde $, rezultă:

Rt=(2060)100=33%

Adică, 33% din producția exportată s-a realizat în străinătate.

Notă:

E – valoarea exportului în prețuri interne într-o perioadă de un an;

I – valoarea importului în prețuri interne într-o perioadă de un an;

P – producția;

Ps – producția realizată în străinătate.

Problemă:

Conform datelor Biroului Național de Statistică al Moldovei în anul 2014 Republica Moldova a înregistrat următoarele date statistice:

Export= 2340,00 mil. $

Import= 5317,00 mil. $

PIB= 8178,00 mil. $

Având toate datele disponibile putem calcula indicatorii comerțului internațional enumerați mai sus:

BC=E-I= 2340-5317= -2977 mil.$

Rd=(E/I)100= (2340/5317)×100%= 44%

Eex=(E/P)×100=(2340/8178)×100%= 28,6%

Cpi=P+I-E=8178+5317-2340= 11,155 mil.$

Rp=I/Cpi×100=(5317/11,155)×100%= 47,66%

Gde=(((E+I)/2)/P)×100=(((2340+5317)/2)/8178)×100%= 46,8%

Conform datelor obținute facem următoarea concluzie:

Analizând situația economica a Republicii Moldova pe întreg anul 2014,vedem aceleași probleme ca în anii precedenți, adică, importul de mărfuri și servicii depășește aproape de două ori exportul formând un deficit al soldului comercial(BC) de -2977,00 mil. $, cu o rată de deschidere (Rd) de 44%, iar efortul la export (Eex) este de doar 28,6% din PIB-ul republicii. Analizând indicatorii privind capacitatea de consum a pieței interne și rata penetrării mărfurilor străine pe piața internă vedem că consumul autohton depășește cu 11,155 mil. $, ofetra autohtonă, iar mărfurile și serviciile străine au un randament de 47,66% din economia țării. Astfel Republica Moldova ramâne extrem de dependentă față de economia mondială, tot odată gradul de deschidere spre exterior este de 46,8% , adică cu doar 0,86 puncte mai mic față de rata penetrării, astfel putem spune că cu pași mici dar siguri economia țării are șanse bune de creștere.

CAPITOLUL Ⅱ INSTITUȚIILE COMERCIALE INTERNAȚIONALE

GATT/OMC Rolul in dezvoltarea comerțului internațional.

GATT- Acordul General pentru Tarife și Comerț a fost negociat în timpul Conferinței ONU pentru Comerț și Ocuparea forței de muncă și a fost rezultatul eșecului de negociere a guvernelor de a crea Organizația Internațională a Comerțului (ITO). GATT a fost format în 1947 și a durat până în 1994, când a fost înlocuit de către Organizația Mondială a Comerțului în 1995. Textul original GATT (GATT 1947) este încă în vigoare în cadrul OMC, sub rezerva modificărilor GATT din 1994.

GATT avea un caracter temporar și un câmp de acțiune care elimina țările din blocul sovietic, dar luând în considerare succesul său timp de 47 de ani , adică: reducerile continuie ale tarifelor a încurajat creșterea rapidă a comerțului mondial în anii 1950-1960, (în mediu 8% anual). Ritmul de creștere al comerțului mondial a fost superior creșterii producției pe vremea când exista GATT, astfel a fost inițiată o rundă de negocieri în Uruguay de unde și numele de Runda Uruguay. Acestea au avut loc între septembrie 1986 și aprilie 1994 inclusiv și la: Montreal, Geneva, Bruxelles, Washington și Tokyo, care au dus la transformarea GATT în OMC. La final ministrii a 125 de state au semnat acordul pe 15 aprilie 1994 la Marrakesh (Maroc).

Temele discutate la negocieri sau referit asupra produselor industriale sau agricole, textile, servicii financiare, probleme ale proprietății intelectuale și mișcări de capital; s-a prăbușit aproape tot comerțul, inclusiv produsele biologice inovatoare, software-ul sau tratamentele medicale pentru SIDA. A fost cea mai mare afacere comercială care a existat în istoria umanitații.

După cum am menționat mai sus GATT 1947-1994 a fost înlocuită în 1995 de către Organizația Mondială a Comerțului (OMC). OMC este singurul organism internațional care se ocupă de normele ce dirijează comerțul între țări. Baza sa este formată din Acordurile OMC, care au fost negociate și semnate de țările ce au participat la comerțul mondial. Aceste acorduri obligă guvernele să-și mențină politicile comerciale între limitele convenite. Obiectivul de bază a organizației este de a ajuta producătorii de bunuri și servicii, exportatorii și importatorii să-și continue activitățile. Atâta timp cât nu se produc efecte secundare defavorabile, sistemul ajută la circulația fluxurilor comerciale cu maximă libertate posibilă, ceea ce înseamnă că, normele trebuie să fie transparente și previzibile. Un alt aspect important al muncii OMC este soluționarea divergentelor. Relațiile comerciale poartă frecvent interese contrare. Contractele și acordurile din sistemul OMC, inclusiv și cele negociate, necesită uneori să fie interpretate. Soluționarea diferențelor stabilite de Acordurile OMC se rezolvă prin intermediul unei proceduri imparțiale, bazată pe un fundament juridic convenit.

Acordurile OMC sunt texte juridice care abordează o mare varietate de activități în care se discută următoarele probleme: agricultură, textile și îmbrăcăminte, servicii bancare, telecomunicații, contracte publice, norme industriale, reguli despre sănătatea alimentelor, proprietatea intelectuală etc. Toate aceste documente sunt inspirate din diferite principii care stau la baza sistemului multilateral de comerț:

Comerțul fără discriminări:

Națiunea cea mai favorizată (NMF): tratarea celorlalți în formă egală.

Conform acordurilor toate statele membre ai OMC au drepturi egale, fără a privilegia sau discrimina un anumit stat, ca exemplu dacă aplică reducerea tarifului la unul din produsele sale, trebuie să facă același lucru cu toți membrii ai OMC. În general, clauza națiunii celei mai favorizate înseamnă că de fiecare dată când o țară înlătură un obstacol din fața comerțului sau deschide o piață, trebuie să facă același lucru pentru aceleași produse sau servicii ale tuturor partenerilor comerciali, bogați sau săraci, slabi sau puternici.

Tratatul național: tratatul de egalitate pentru națiuni și străini.

Tratatul național se folosește doar când produsul, serviciul sau lucrarea au intrat pe piață. Astfel, aplicarea taxelor vamale asupra importurilor nu constituie o violare a tratatului național, chiar dacă produsele fabricate în țară nu sunt supuse unui impozit echivalent.

Un comerț mai liber, de formă graduală și prin intermediul negocierilor:

De la crearea GATT, s-au realizat opt runde de negocieri comerciale. Acordurile OMC permit ca țările să introducă schimbări graduale, prin intermediul “liberalizării progresive”. Țărilor în curs de dezvoltare se acordă termene mai îndelungate pentru a-și îndeplini obligațiile.

Posibilitate prin intermediul consolidărilor:

Întreprinderile, investitorii și guvernele stăine trebuie să aibă încredere că nu se vor stabili obstacole comerciale, care includ tarife, obstacolele netarifare și alte mijloace. Atunci când țările se hotărăsc să-și deschidă piețele de mărfuri și servicii, OMC își “consolidează” obligațiunile.

Dezvoltarea unei concurențe leale:

Se descurajează practicile “neloiale”, cum sunt subvențiile pentru export și dumpingul produselor la prețuri inferioare costului pentru a câștiga părți ale pieței.

Creșterea dezvoltării și reforma economică:

Acest principiu este mai avantajos pentru țările mai puțin avansate, dându-le mai mult timp pentru a se adapta, o mai mare flexibilitate și privilegii speciale.

Beneficiile sistemului comercial OMC:

OMC și sistemul său comercial oferă multiple beneficii, unele bine cunoscute, altele mai puțin evidente. Obiectivul acestui sistem, bazat pe reguli și principii, este de a se asigura că piețele

rămân deschise și de a evita întreruperea accesului pe piețe prin impunerea bruscă și arbitrară a unor restricții asupra importurile.

Sistemul juridic al OMC, nu numai că oferă beneficii producătorilor industriali și întreprinderilor, dar crează drepturi în favoarea lor. Beneficiile pot fi prezentate astfel:

Sistemul contribuie la menținerea păcii internaționale. În particular, pacea este un rezultat al aplicării celor mai importante principii ale sistemului comercial.

Sistemul permite soluționarea constructivă a diferendelor .Sistemul OMC oferă modalități diferite de rezolvare pașnică și constructivă a diferendelor aferente activității comerciale. Faptul că țările pot apela la OMC pentru a-și reglementa diferendele, contribuie substanțial la diminuarea tensiunilor internaționale din sfera comercială.

Comerțul stimulează creșterea economică. Comerțul este un potențial creator de locuri de muncă. Practica arată că diminuarea numărului obstacolelor comerciale influențează pozitiv numărul locurilor de muncă. O politică bine gândită înlesnește soluționarea problemelor de angajare, rezultatul final fiind mai bun în condiții de comerț liber.

Comerțul liber reduce chletuielile de trai. Există o mulțime de studii cu privire la impactul dintre protecționism și comerțul liber. Protecționismul este scump, el întotdeauna ridică prețurile. Sistemul OMC are ca scop reducerea barierilor comerciale prin intermediul regulilor convenite de comun acord și se bazează pe principiul nediscriminării. Rezultatul – reducerea costurilor de producție și reducerea prețurilor la mărfuri finite și la servicii.

Comerțul sporește veniturile. Analizele și estimările impactului Rundei Uruguay (deci a formării OMC) sau ale creării pieței comune a UE au demonstrat că aceste procese s-au soldat cu venituri suplimentare considerabile, ceea ce a impulsionat serios procesele de dezvoltare economică. Comerțul comportă provocări și unele riscuri – producătorii interni trebuind să ofere produse de aceeși calitate cu cele importate, însă nu toți reușesc. Dar, faptul că există venituri suplimentare, înseamnă că există resurse pentru ca guvernele să poată redistribui beneficiile disponibile, spre exemplu, pentru a ajuta agenții economici să devină mai competitivi.

Sistemul încurajează buna guvernare. Deseori guvernele folosesc cadrul OMC ca pe o restricție internă utilă la elaboararea politicilor economice, argumentând că se poate proceda astfel, deoarece acest fapt vine în contradicție cu prevederile acordurilor OMC. Pentru afaceri, asumarea acestor angajamente înseamnă o mai mare claritate și certitudine a condițiilor de comerț, iar pentru guverne – mai multă disciplină și corectitudine.

Beneficiile pentru exportatorii de bunuri și servicii:

Securitatea accesului. În comerțul cu bunuri, aproape toate taxele vamale ale țărilor dezvoltate și o proporție mare a celor în curs de dezvoltare au fost consolidate în cadrul OMC împotriva creșterilor. Consolidarea asigură faptul că accesul îmbunătățit pe piață, obținut prin reduceri tarifare incluse în listele de concesii ale fiecărei țări, să nu fie întrerupt prin creșteri bruște ale taxelor sau impunerea altor restricții de către țările importatoare. În domeniul serviciilor, țările și-au luat angajamente de a nu restricționa accesul produselor din domeniul serviciilor peste condițiile și limitările specificate în listele lor naționale.

Stabilitatea accesului. Sistemul asigură, deasemenea stabilitatea accesului pe piețele de export, solicitând tuturor țărilor să aplice un set uniform, de reguli elaborate în cadrul diverselor acorduri. Țările au obligația de a asigura conformitatea cu prevederile acordurilor referitoare la regulile privind determinarea valorii în vamă, inspectarea produselor în vederea stabilirii conformităților cu standardele obligatorii de calitate sau eliberarea licențelor de import.

Beneficiile pentru importatorii de materii prime:

Adeseori întreprinderile sunt obligate să achiziționeze din import materii prime, produse intermediare și servicii, necesare producției de export. Regula de bază care cere ca exporturile să fie permise, fără restricții suplimentare, după plata taxelor și obligația de a asigura conformitatea cu celelalte reguli naționale (aplicate la frontiere ca reguli uniforme din cadrul Acordurilor), facilitează importurile. Ea acordă industriilor exportatoare o anumită garanție, anume că își pot procura cele necesare din import fără întârzieri și la costuri competitive.

Aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului.

Guvernul Republicii Moldova a depus cererea de aderare la Acordul General pentru Tarife și Comerț în noiembrie 1993.La data de 17 decembrie 1993 s-a format Consiliul reprezentanților la GATT pentru examinarea cererii Guvernului Republicii Moldova privind aderarea la Acordul General. Ca urmare a rezultatelor Rundei Uruguay, Moldova a solicitat aderarea la Organizația Mondială de Comerț. Având în vedere Decizia Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) adoptată în data de 31 ianuarie 1995, fostul Grup de Lucru pentru aderarea Republicii Moldova la GATT a fost transformat într-un Grup de Lucru pentru Aderarea la OMC.

Membrii Grupului de Lucru au salutat cererea Moldovei de a adera la OMC, astfel solicitând și analizând informații referitoare la politica și economia Republicii Moldovei și anume:

Politicile monetare și fiscale;

Schimburile comerciale externe și sistemele de plată;

Politica prețurilor;

Politica concurențială;

Taxele vamale;

Taxele și impozitele pentru serviciile acordate;

Evaluarea în vamă;

Tarife vamale, plăți și taxe interne aplicate la export;

Restricțiile la export și import;

Licențierea exportului și importului;

Politica industrială, inclusiv subvențiile;

Măsurile Investiționale Legate de Comerț;

Practicile comerțului de stat;

Zonele libere, zonele economice libere;

Achizițiile guvernamentale;

Politicile care afectează comerțul cu produsele agricole;

Agențiile responsabile de formularea și implementarea politicii;

Republica Moldova este membru la următoarele convenții și tratate:

Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale;

Convenția pentru instituirea Organizației Mondiale de Proprietate Intelectuală;

Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor;

Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor;

Aranjamentul de la Haga privind depozitul internațional al desenelor și modelelor industriale;

Tratatul de la Budapesta privind recunoașterea internațională a depozitului microorganismelor în scopul protecției lor prin brevete de invenție;

Tratatul de la Nairobi privind protecția simbolului olimpic;

Convenția de la Roma pentru ocrotirea drepturilor interpreților, a producătorilor de fonograme și a organizațiilor de difuziune;

Convenția de la Berna privind protecția operelor literare și artistice etc.

OMC a remarcat că Moldova a urmat hotărâtor reformarea economică și liberalizarea comerțului. Ei au exprimat un suport esențial pentru aderarea cât mai rapidă a Moldovei în baza angajamentelor inteligibile de acces pe piață și implementarea prevederilor Acordurilor OMC.

În rezultatul analizei informației solicitate și a negocierilor Guvernului Republicii Moldova cu OMC s-a luat hotărârea privind aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului. Hotărârea privind îndeplinirea angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Organizația Mondială a Comerțului nr. 1035 din 16.10.2000 a fost publicată in Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 133-136/1143 la data de 26.10.2000. (Anexa 1)

Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului Nr.218- XV din 01.06.2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 59-61/397 la data de 07.06.2001. (Anexa 2)

Pentru aprobarea Planului de acțiuni privind eliminarea barierelor netarifare în calea comerțului, precum și optimizării mecanismului de informare și conlucrare între instituțiile guvernamentale ale Republicii Moldova și țările-membre ale OMC, Guvernul hatărăște să creeze centrele de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului în cadrul ministerelor și altor autorități administrative central.

În vederea realizării funcțiilor de bază, Centrul în domeniul reglementărilor generale legate de comerț exercită următoarele atribuții:

În domeniul comerțului cu mărfuri, pregătește notificări și informații:

pentru baza integrată de date OMC;

privind regimul de licențiere, cotare, bariere netarifare etc.;

privind tarifele și renegocierea tarifelor;

privind acordurile comerciale preferențiale (regionale și bilaterale) privind comerțul cu mărfuri;

privind măsurile antidumping, de salvgardare sau compensatorii;

privind mecanismul de examinare a politicii comerciale;

alte notificări și informații ce rezultă din obligațiile OMC relevante domeniului comerțului cu mărfuri.

În domeniul comerțului cu servicii, pregătește:

informații privind adoptarea oricăror noi legi, reglementări sau despre orice modificare a legilor, reglementărilor, care afectează, în mod notabil, comerțul cu servicii vizat de angajamentele sale specifice pe care le-a asumat în cadrul acordului OMC privind comerțul cu servicii;

răspunsurile la toate cererile specifice de informare formulate de oricare alt membru OMC privind oricare din măsurile cu aplicabilitate generală sau orice acord internațional în domeniul comerțului cu servicii;

și coordonează publicarea tuturor măsurilor pertinente cu aplicabilitate generală, care vizează sau afectează funcționarea Acordului general privind comerțul cu servicii sau a acordurilor internaționale vizînd sau afectînd comerțul cu servicii la care Republica Moldova este semnatară;

notificările, dacă consideră necesar, privind orice măsură luată de către orice alt membru OMC, care în opinia sa, afectează funcționarea Acordului general privind comerțul cu servicii;

informația privind oricare acord de integrare economică și orice modificare notabilă a unui astfel de acord și punerea la dispoziție a tuturor informațiilor pertinente, care ar putea fi solicitate la acest subiect de către alți membri OMC sau alte părți interesate;

notificările privind oricare acord de integrare totală a piețelor forței de muncă;

informația cu privire la măsurile de recunoaștere a calificărilor, licențelor și certificatelor eliberate în alte state;

notificările despre acordarea drepturilor de monopol în ceea ce privește furnizarea unui serviciu inclus în aranjamentele specifice;

notificările în cazul existenței de furnizori exclusivi de servicii;

notificările despre măsurile de salvgardare de urgență în domeniul comerțului cu servicii;

notificările despre orice restricție destinată să protejeze echilibrul balanței de plăți adoptată sau menținută sau orice modificare a acesteia;

informația despre excepțiile în domeniul comerțului cu servicii pe motiv de securitate;

notificările despre intenția de a modifica sau retrage un angajament care figurează în lista sa de angajamente specifice în domeniul comerțului cu servicii;

În vederea realizării funcțiilor de bază, Centrul în Domeniul Barierelor Tehnice în Calea Comerțului (TBT) exercită următoarele atribuții:

1) în cazul în care nu există un standard internațional relevant sau când conținutul reglementării tehnice nu este în conformitate cu conținutul tehnic al standardelor internaționale relevante, și dacă reglementarea tehnică poate să influențeze esențial asupra comerțului altor membri OMC, Centrul TBT întreprinde următoarele:

coordonează publicarea unui anunț public privind intențiile de adoptare a unei asemenea reglementări tehnice;

notifică lista produselor care vor fi vizate de reglementarea tehnică, indicând pe scurt obiectivul și motivul reglementării tehnice propuse. Aceste notificări se fac în termene rezonabile pentru a fi posibilă modificarea și luarea în considerare a observațiilor;

furnizează, la cererea celorlalți membri OMC, detalii asupra reglementării tehnice proiectate, sau copii ale acesteia și, ori de câte ori va fi posibil, identifică elementele care diferă în fond de normele internaționale pertinente.

2) De fiecare dată când nu există ghid sau recomandare pertinentă de la un organism internațional cu activitate de standardizare sau când conținutul tehnic al unei proceduri de evaluare a conformității nu este conformă cu ghidurile sau recomandările pertinente ale organismelor internaționale cu activitate de standardizare și dacă procedura de evaluare a conformității poate avea un efect notabil asupra comerțului altor membri OMC, Centrul TBT:

coordonează publicarea unui anunț public, pentru a permite părților interesate ale altor membri să ia cunoștință de acesta, conform căruia ele își propun să adopte o anumită procedură de evaluare a conformității;

notifică membrii OMC despre produsele care vor fi vizate de procedura de evaluare a conformității propuse, indicând pe scurt obiectivul și motivul său. Aceste notificări se fac suficient de devreme, astfel încât să fie posibilă modificarea și definitivarea conform obiecțiilor;

furnizează, la cerere, celorlalți membri OMC, detalii asupra procedurii planificate sau copii ale textului acestui proiect și, de fiecare dată când aceasta va fi posibil, identifică elementele care diferă, în esență, față de ghidurile sau recomandările pertinente publicate de organismele internaționale de standardizare.

3) Centrul TBT răspunde cererilor cu informații relevante, parvenite din partea membrilor și părților interesate ale altor membri și le furnizează documentele pertinente privind:

orice reglementare tehnică adoptată sau care urmează să fie adoptată;

orice normă adoptată sau care urmează să fie adoptată;

orice sistem de evaluare a conformității existent sau care urmează să fie adoptat.

4) Centrul TBT notifică apartenența și participarea Republicii Moldova sau a autorităților publice centrale la organisme internaționale și regionale cu activitate de standardizare, la sisteme internaționale și regionale de evaluare a conformității, precum și la acordurile bilaterale și multilaterale, ținând cont de prevederile Acordului TBT și furnizează, la cerere, informații referitoare la prevederile acestor sisteme de acorduri.

5) De fiecare dată când Republica Moldova va încheia cu una sau mai multe țări un accord vizând domeniul infrastructurii calității și care pot avea un efect notabil asupra comerțului, notifică Secretariatul OMC despre aceasta.

În vederea realizării funcțiilor de bază, Centrul în Domeniul Comerțului cu Produse Agricole și Măsurilor Sanitar-Veterinare și Fitosanitare (SPS) exercită următoarele atribuții:

În domeniul sanitar-veterinar și fitosanitar:

furnizează răspunsurile la toate întrebările membrilor OMC din cadrul Comitetului SPS și prezintă documentele pertinente referitoare la:

reglementările sanitare, veterinare sau fitosanitare adoptate sau propuse pe teritoriul Republicii Moldova;

procedurile de control și inspectare, regimurile de producție și de carantină și procedurile de aprobare a toleranței privind pesticidele și aditivii alimentari, aplicate pe teritoriul Republicii Moldova;

procedurile de evaluare a riscului, factorii luați în considerare, precum și stabilirea nivelului adecvat de protecție sanitară, veterinară și fitosanitară;

apartenența sau participarea Republicii Moldova sau organelor competente de pe teritoriul său, la organizațiile și sistemele sanitare, veterinare și fitosanitare internaționale și regionale, precum și la acordurile și aranjamentele bilaterale și multilaterale care au legătură cu prezentul Acord (SPS), și la prezentarea textelor acestor acorduri și aranjamente;

în cazul în care un standard, directivă sau recomandare internațională nu există sau conținutul unei reglementări sanitare sau fitosanitare propuse nu corespunde conținutului unui standard, directivă sau recomandare internațională și reglementarea poate avea un efect semnificativ asupra comerțului altor membri OMC, Centrul SPS întreprinde următoarele:

publică un anunț, într-o fază timpurie, într-o asemenea manieră, încât să dea posibilitate membrilor OMC să ia cunoștință de propunerea de a introduce o anume reglementare;

pregătește o notificare adresată membrilor OMC privind produsele vizate de reglementare, împreună cu o scurtă descriere a obiectivului și motivației reglementării propuse.

când apar sau amenință să apară pentru Republica Moldova probleme urgente de protecție a sănătății animalelor și plantelor, Centrul SPS:

notifică imediat membrii OMC despre respectiva reglementare și produsele vizate, cu o scurtă descriere a obiectivului și motivației reglementării, inclusiv natura problemei urgente;

prezintă, la cerere, copii ale reglementării membrilor OMC.

În domeniul comerțului cu produse agricole notifică și informează despre:

măsurile de salvgardare în domeniul comerțului cu produse agricole în baza volumului și/sau a prețurilor Importurilor;

introducerea măsurilor de salvgardare speciale, în cazul în care Republica Moldova urmează să le aplice;

aplicarea unor noi măsuri de sprijin intern sau modificarea celor existente. În acest caz notificările vor viza, în particular, următoarele:

măsurile care nu au sau au efecte minime de distorsiune a comerțului (subvenții din “categoria verde”);

subvențiile pentru investiții;

orice măsură de sprijin intern directă sau indirectă;

subvențiile directe în cadrul programelor de limitare a producției (subvenții din “categoria albastră”);

neaplicarea subvențiilor la export;

orice prohibiție sau restricție la export, inclusiv informațiile privind natura și durata acestor măsuri, pentru a se proceda, dacă este cazul, la consultări cu alți membri OMC care au un interes substanțial în calitate de importator în legătură cu măsura respectivă;

alte notificări și informații ce rezultă din obligațiile OMC relevante domeniului SPS.

În vederea realizării funcțiilor de bază, Centrul în Domeniul Regulilor de Origine și Evaluarea în Vamă exercită următoarele atribuții:

În domeniul regulilor de origine: în cazul modificării regulilor de origine a Republicii Moldova sau introducerii a unor noi reguli de origine aplicate exporturilor și importurilor, Centrul întreprinde următoarele:

notifică imediat membrii OMC despre modificările elaborate cu o scurtă descriere a obiectivului și motivației acestuia;

prezintă, la cerere, copii ale reglementării membrilor OMC;

alte notificări și informații ce rezultă din obligațiile OMC relevante domeniului regulilor de origine.

În domeniul evaluării în vamă notifică și informează:

despre introducerea unor noi măsuri sau reglementări aferente evaluării în vamă;

membrii OMC referitor la oricare problemă legată de evaluarea mărfurilor importate în scopul încasării drepturilor de import, în măsura în care aceasta ar putea afecta funcționarea Acordului privind implementarea art.VII al Acordului GATT 1994;

alte notificări și informații ce rezultă din obligațiile OMC relevante domeniului evaluării în vamă;

Hotărârea cu privire la centrele de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului nr. 560 din 01.08.2012, a fost publicată pe Monitorul Oficial al R.Moldova nr.165/617 la data de 07.08.2012 si este în vigoare și până în prezent. (Anexa 3)

Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare – UNCTAD.

Organizația Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) este organ permanent specializat al Adunării Generale a ONU, cu sediul la Geneva, creat la 30 decembrie 1964 la Geneva . În prezent, organizația are 194 de țări-membre, inclusiv Republica Moldova. Prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) a avut loc la Geneva în 1964. Având în vedere magnitudinea problemelor în cauză și necesitatea de a le aborda, conferința a fost instituționalizată pentru a răspunde la fiecare patru ani, cu reuniunea interguvernamentală între organismele de sesiuni și un secretariat permanent care să asigure sprijinul necesar de fond și de logistică. Dezvoltarea Organizației cunoaște trei faze de dezvoltare:

Faza I: anii 1960-1970. În primul deceniu de funcționare UNCTAD își câștigă autoritatea prin funcționarea ca un forum interguvernamental pentru dialogul Nord-Sud și negocierele pe teme de interes pentru țările în curs de dezvoltare, inclusiv dezbateri privind „Noua Ordine Economică Internațională”, și de asemenea pentru, cercetările sale analitice și de consultanță politică pe probleme de dezvoltare. Printre acordurile adoptate în acea perioadă se numără :

Sistemul Generalizat de Preferințe (1968), prin care economiile dezvoltate acorda îmbunătățirea accesului pe piață pentru exporturile din țările în curs de dezvoltare.

Un număr de acorduri internaționale care vizează stabilizarea prețurilor produselor de export crucial pentru țările în curs de dezvoltare.

Convenția privind un cod de conduită al conferințelor maritime, care a consolidat capacitatea țărilor în curs de dezvoltare de a menține flotele naționale comerciale.

Adoptarea unui set de principii acceptate în mod multilateral și reglementări pentru controlul de restricții în practicile de afaceri.

Acest lucru mai târziu a evoluat în ceea ce este astăzi cunoscut sub numele de "comerțul și politicile de concurență". În plus UNCTAD a fost o cheie care a contribuit la definirea obiectivului ca 0,7% din PIB să fie acordat de către țările dezvoltate ca ajutor oficial pentru ridicarea nivelului de trai a țărilor sărace. A contribuit la identificarea grupului țărilor cele mai sărace și a devenit punctul focal al ONU pentru combaterea sărăciei.

Faza II cuprinde anii 1980. În această perioadă UNCTAD se confruntă cu o schimbare de mediu economic și politic. Strategia de dezvoltare a devenit tot mai orientată spre liberalizarea comerțului și privatizarea întreprinderilor de stat. Această perioadă mai este numită și „deceniul pierdut”, deoarece în ciuda programelor de ajustare structurală a Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, cele mai multe țări în curs de dezvoltare s-au confundat în datorii externe și au cunoscut o creștere negativă. În lumina acestor evoluții UNCDAT își multiplică eforturile care vizează consolidarea conținutului analitic al dezbaterilor sale interguvernamentale, în special în ceea ce privește managementul macroeconomic și probleme financiar-monetare internaționale, extinderea domeniului de aplicare a activităților menită să ajute țările în curs de dezvoltare să se integreze în sistemul economic mondial, mai ales prin asistența tehnică.

Faza III: cuprinde anii 1990 până în prezent. În această perioadă au loc următoarele evoluții în context internațional:

– Are loc încheierea Rundei Uruguay de negocieri comerciale în cadrul GATT care a dus la crearea Organizației Mondiale a Comerțului în 1995, care a condus la o consolidare a cadrului legal care reglementează comerțul internațional.

– În acest context, analiza UNCTAD a dat o avertizare timpurie privind riscurile și impactul distructiv al crizei financiare asupra dezvoltării. În consecință, UNCTAD a subliniat necesitatea unei orientări spre dezvoltarea "arhitecturii financiare internaționale".

– Fluxurile de investiții străine directe a devenit o componentă majoră a globalizării.

– UNCTAD a subliniat necesitatea unei abordări diferențiate la problemele țărilor în curs de dezvoltare. Conferința a zecea, a avut loc la Bangkok, în februarie 2000, și a adoptat o declarație politică – "The Spirit of Bangkok" – ca o strategie pentru a aborda agenda de dezvoltare într-o lume de globalizare.

Obiectivele de bază a organizației sunt de a “crește comerțul, investițiile și oportunitățile de dezvoltare din țările în curs de dezvoltare și a le ajuta în eforturile lor de a se integra în economia mondială în mod echitabil”. Pentru a-și atinge obiectivele, UNCTAD desfășoară mai multe tipuri de activități, de la cercetare, analiză, cooperare tehnologică până la dialog cu societatea civilă și întreprinderile. Spre realizarea obiectivelor UNCTAD produce o serie de rapoarte de actualitate, inclusiv:

Raportul de Comerț și Dezvoltare;

Revizuirea de Comerț și Mediu;

Raportul Mondial al Investițiilor;

Raportul Dezvoltării Economice în Africa;

Raportul țărilor mai puțin dezvoltate;

Statistica UNCTAD;

Raportul informației economice;

Revizuirea de transport maritim;

Trecerea în revistă a chestiunilor internaționale de contabilitate și raportarea anuală;

Raportul de Comerț și Dezvoltare (TDR), lansat în 1981, este eliberat în fiecare an pentru sesiunea anuală a consiliului de Comerț și Dezvoltare. Raportul analizează tendințele economice actuale și probleme majore de politică de interes internațional și face sugestii pentru abordarea acestor probleme la diferite niveluri.

Revizuirea de Comerț și Mediu- Obiectivul Revizuirii Comerțului și Mediului este de a consolida înțelegerea și promova dialogul cu privire la dimensiunea dezvoltării comerțului cheie și problemelor de mediu. Fiecare ediție a Revizuirii Comerțului și Mediului cuprinde una sau mai multe articole pe teme alese, comentarii cu privire la aceste articole, precum și o privire de ansamblu asupra activităților de cooperare tehnică UNCTAD în domeniul comerțului, mediului și dezvoltării.

Raportul Mondial al Investițiilor – Raportul Mondial al Investițiilor se concentrează asupra tendințelor în investițiile străine directe (ISD) la nivel mondial, la nivel regional și la nivel de țară și ia măsuri pentru a îmbunătăți contribuția sa la dezvoltare.

Fiecare problemă a raportului conține:

• Analiza tendințelor în materie de investiții străine directe în cursul anului precedent, cu accent special cu privire la implicațiile de dezvoltare;

• Clasificarea celor mai mari corporații transnaționale din lume;

• Analiza în profunzime a unui subiect selectat legate de ISD;

• Politica de analiză și recomandări;

• Anexa statistică cu datele privind fluxurile de ISD și de stocuri pentru 196 de economii.

Raportul dezvoltării economice în Africa – Raportul dezvoltării economice în Africa analizează principalele aspecte ale problemelor de dezvoltare din Africa și aspecte legate de politica de interes pentru țările africane. Acesta face recomandări de politică pentru acțiunile întreprinse de țările africane și de către comunitatea internațională pentru a depăși provocările de dezvoltare cu care se confruntă continentul.

Raportul țărilor mai puțin dezvoltate – Raportul țărilor mai puțin dezvoltate oferă o sursă cuprinzătoare și autoritară a analizei socio-economice și date privind țările cele mai sărace. Raportul este creat pentru un public larg de guverne, politicieni, cercetători și toți celor implicați în dezvoltarea acestor țări. Fiecare raport conține o anexă statistică, care furnizează date de bază cu privire la țările mai puțin dezvoltate.

Statistica UNCTAD – eliberează statisticile care sunt relevante pentru analiza comerțului internațional, pentru investițiile străine directe, și mai explicit pentru a înțelege tendințele economice din țările în curs de dezvoltare în ultimele decenii, în special în contextul globalizării.

Raportul informației economice – Raportul informației economice este publicat anual. Acesta analizează tendințele actuale și problemele internaționale majore de politică în ceea ce privește tehnologiile informației și comunicațiilor și utilizarea lor. Raportul redefinește domeniul său de aplicare, reflectând creșterea, adâncimea de informare privind economia și rolul său cheie în comerț și dezvoltare.

Revizuirea de transport maritim – Revizuirea de transport maritim a fost publicat anual din 1968. Acesta raportează cu privire la evoluția la nivel mondial a transportului maritim, a porturilor și transportului multimodal.

Trecerea în revistă a chestiunilor internaționale de contabilitate și raportarea anuală (ISAR) – ISAR ajută țările în curs de dezvoltare și economiile în tranziție pentru punerea în aplicare a celor mai bune practici în transparența corporativă și de contabilitate, cu scopul de a facilita fluxurile de investiții și dezvoltarea economică.

Direcțiile principale de activitate ale UNCTAD:

Reglementarea relațiilor comerciale și economice dintre state , elaborarea conceptelor și principiilor de dezvoltare a comerțului mondial.

Înfăptuirea relațiilor comerciale și altor relații economice dintre țări pe baza egalității, respectării suveranității, neamestecului în treburile intene ale unor țări și convenabilității reciproce.

Nepermiterea discriminări și presiunii sub orice forma a metodelor economice.

Folosirea regimului universal în toate problemele comerțului și oferind privilegii speciale în folosul țărilor în curs de dezvoltare fără răspândirea lor asupra țărilor dezvoltate.

Anularea preferințelor care le folosesc unele țări dezvoltate în țările în curs de dezvoltare.

Îmbunătățirea accesului de mărfuri ale țării terțe pe piețele țărilor-membre pe grupe economice.

Stabilitatea pieței de mărfuri cu materii prime pe calea încheierii acordului internațional de mărfuri stabilizate.

Îmbunătățirea structurii mărfurilor la export ale țărilor în curs de dezvoltare pe calea măririi, în ea, a greutății specifice de articole gata și semifabricate.

Acțiunea economică și tehnică și oferirea privilegiilor, de stat și particular, credite din partea țărilor dezvoltate oferite statelor în curs de dezvoltare.

Elaborarea măsurilor și tehnicilor de politică comercială și colaborarea economică.

În cadrul UNCTAD, a fost constituit sistemul de preferințe general pentru mărfurile din țările în curs de dezvoltare, care a intrat în vigoare în anul 1976. În cadrul sistemului de preferințe sau elaborat măsuri pentru lichidarea barierilor tarifare și măsuri pentru acordare de ajutor țărilor în curs de dezvoltare, sau elaborat și programe de acțiune a comunității mondiale pentru contribuția la lichidarea înapoierii economice a țărilor mai puțin dezvoltate.

Cu toate problemele , ce se referă nemijlocit la comerțul mondial, UNCTAD se ocupă și de subiecte economice internaționale ca: valute și finanțe, transport maritim, asigurarea de transfer al tehnologiilor, măsuri deosebite în folosul țărilor mai puțin dezvoltate de pe insule și intercontinental.

UNCTAD a depus un aport esențial în crearea noului complex al sistemului de reglementare a piețelor de mărfuri mondiale. În particular acesta a contribuit la modernizarea GATT/OMC. În componența Acordului General al acestora se recunoaste rolul deosebit al țărilor în curs de dezvoltare.

Globalizarea, Interdependența și Dezvoltarea.

Prin programul său privind globalizarea și strategiile de dezvoltare, UNCTAD contribuie la dezbaterea internațională privind globalizarea și gestionare a consecințelor sale pentru țările în curs de dezvoltare. Programul promovează politici la nivel național, regional și internațional, care să favorizeze creșterea economică stabilă și dezvoltarea durabilă. Se analizează în mod regulat tendințele și perspectivele în economia mondială, se efectuează studii privind cerințele pentru strategiile de dezvoltare de succes și asupra problemelor legate de datoriile țărilor în curs de dezvoltare.Acesta oferă, de asemenea, suport tehnic pentru țările în curs de dezvoltare în eforturile lor de a se integra în sistemul financiar internațional și de a gestiona datoria externă. Echipa formată cu scopul de a analiza dezvoltarea economică mondială de la criza economică din 2008 pînă în prezent în cadrul organizației UNCTAD, subliniază într-un raport publicat în 2014 că, la șase ani de la declanșarea crizei economice și financiare globale, economia mondială nu a stabilit încă un nou regim de creștere durabilă. Cu o creștere așteptată între 2,5 și 3 la sută în 2014, recuperarea din producția globală rămâne slabă. În plus, politicile de sprijin de recuperare sunt frecvent inadecvate, deoarece nu abordează creșterea inegalității veniturilor, eroziunea constantă a spațiului politic, împreună cu rolul economic diminuarea guvernelor și primatul sectorului financiar al economiei, care sunt cauzele profunde ale crizei din 2008. Punerea economiei mondiale pe calea creșterii durabile necesită consolidarea cererii interne și regionale, cu o mai bună distribuție a veniturilor, mai degrabă, decât de noi bule financiare.

Raportul ia apoi o perspectivă pe termen lung în analiza evoluție privind guvernanța globală și spațiul politic. Spațiul politic este înțeles în raport ca capacitatea guvernelor de a identifica și urmări adecvat dezvoltarea politicii economice și sociale în propriile lor contexte naționale, și ca parte a unei economii globale.

Eforturile de astăzi pentru a asigura un spațiu politic adecvat în sistemul comercial global va livra rezultatele dorite numai cu reforme eficiente a arhitecturii financiare globale pentru a asigura stabilitatea și finanțarea pe termen lung, pentru economiile sărace.

Pentru a evita instabilitatea macroeconomică și finanțarea – atât internă, cât și externă – pentru utilizări productive, guvernele trebuie să recurgă la măsuri mai stricte de gestionare a capitalului, inclusiv controalele de capital. În cadrul finanțărilor, investițiilor și a altor cheltuieli publice menite să satisfacă nevoile de dezvoltare, este necesar ca guvernele să extindă spațiul lor fiscal.  Prin urmare, este necesar de a consolida politicile multilaterale și naționale pentru a preveni scurgerile de impozite rezultate din concurența fiscală, practicile de evaziune fiscală și distribuirea inechitabilă a chiriilor de resurse naturale. Având în vedere relevanța acestora în mai multe state în curs de dezvoltare, spațiul fiscal și problemele de guvernanță ar trebui să fie în prim-plan în agenda de dezvoltare pentru-2015.

UNCTAD a concentrat eforturile sale de cercetare analitice privind legăturile dintre comerț, investiții, tehnologie și dezvoltarea întreprinderilor. Și-a extins și a diversificat asistența tehnică, care astăzi se referă la o gamă largă de domenii, inclusiv negocierele comerciale, de soluționarea problemelor legate de comerț; de gestionare a datoriei, recenzia politicii de investiții și de promovare a spiritului antreprenorial.

UNCTAD servește ca centru de legătură în cadrul Secretariatului Națiunilor Unite pentru toate aspectele legate de investițiile străine directe. Această funcție a fost exercitată anterior de Centrul Națiunilor Unite pentru Corporațiile Transnaționale (1975- 1992). Activitatea UNCTAD se realizează prin deliberări, cercetări și analize interguvernamentale, activități de asistență tehnică, seminarii, ateliere de lucru și conferințe.

Analizele politicilor investiționale (API) elaborate de UNCTAD au drept scop să ofere asistență țărilor la perfecționarea politicii lor investiționale și să informeze guvernele și sectorul privat internațional despre mediul investițional dintr-o anumită țară. Analizele sunt examinate de Comisia UNCTAD cu privire la investiții, întreprinderi și dezvoltare. Recomandările din API sunt apoi implementate cu asistența tehnică a UNCTAD. Sprijinul se acordă țărilor beneficiare printr-o serie de activități care pot dura mai mulți ani.

Analiza politicii investiționale a Republicii Moldova, inițiată la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, a fost efectuată în urma unei misiuni de documentare din decembrie 2011 și se bazează pe informațiile puse la dispoziția UNCTAD până în martie 2013. Misiunea a beneficiat de cooperarea deplină cu ministerele și agențiile de resort, în special cu Aparatul Primului Ministru. Misiunea a beneficiat, de asemenea, de punctele de vedere ale sectorului privat național și străin, precum și ale reprezentanților comunității internaționale din țară, în special, ale donatorilor bilaterali și agențiilor de dezvoltare. Versiunea preliminară a recomandărilor a fost discutată cu părțile interesate în cadrul unui seminar la Chișinău în luna iunie 2012. Raportul final reflectă comentariile scrise primite de la diverse părți interesate din Republica Moldova, inclusiv de la ministere și agențiile guvernamentale. De asemenea, raportul a fost discutat cu Oficiul PNUD în Republica Moldova și Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Analiza se bazează pe 11 principii de bază ale Cadrului de politici investiționale pentru dezvoltare durabilă (IPFSD) elaborat de UNCTAD și publicat în Raportul Mondial al Investițiilor 2012 (http://ipfsd.unctad.org). Din aceste principii, următoarele două sunt principale pentru Republica Moldova: (1) coerența politicilor, predictibilitatea și stabilitatea normelor; și (2) buna guvernare în aplicarea normelor și administrarea afacerilor, inclusiv transparența procesului de furnizare a informațiilor de către autoritățile dintr-o țară gazdă necesare pentru luarea unor decizii informate cu privire la afaceri. Acestea corespund într-o mare măsură cu orientările naționale cu privire la politica investițională ale IPFSD, care abordează nu doar măsuri concrete pentru elaborarea politicilor și a reglementărilor investiționale, dar și asigurarea eficacității acestora, în special în ceea ce privește integrarea politicii investiționale în strategia de dezvoltare și asigurarea mecanismelor de implementare și instituționale pentru eficacitatea politicilor. Pornind de la o analiză a economiei Republicii Moldova și o evaluare critică a cadrului de investiții, această analiză propune direcții strategice pentru îmbunătățirea proceselor de atragere și de promovare a investițiilor străine directe.

ISD ar putea fi un factor major în schimbarea paradigmei de dezvoltare spre investiții în sectorul productiv și exporturi, potrivit prevederilor Strategiei „Moldova 2020”. Acestea pot contribui la creșterea competitivității prin dezvoltarea competențelor și a infrastructurii, precum și prin deschiderea noilor piețe pentru bunurile și serviciile moldovenești. Guvernul investește în infrastructură, dar nu poate face față tuturor necesităților legate de obiectivele sale de dezvoltare, în special în ceea ce privește crearea unei platforme de export.

În ciuda unor eforturi importante întreprinse, Republica Moldova nu dispune de un sistem funcțional de promovare a ISD. Ameliorarea performanțelor economice ale țării nu a atras încă atenția mass-mediei internaționale, iar faptul că Republica Moldova a devenit un loc mai atractiv pentru afaceri este puțin cunoscut de investitori sau publicul larg. Pe lângă faptul că deficiențele mecanismului de promovare a investițiilor dezavantajează Republica Moldova în raport cu concurenții săi, acestea reduc șansele de dezvoltare a mărfurilor și a serviciilor orientate spre export prin intermediul ISD.

În acest context, la solicitarea guvernului, prin intermediul Reprezentanței Permanente a Republicii Moldova pe lângă Oficiul Națiunilor Unite din Geneva, Analiza politicii investiționale a Republicii Moldova (API) propune elementele-cheie ale unei strategii pentru atragerea mai multor ISD și obținerea mai multor beneficii de dezvoltare în urma acesteia. Abordarea generală se bazează pe Cadrul de politici investiționale pentru dezvoltare durabilă (IPFSD) elaborat de UNCTAD și publicat în Raportul Mondial al Investițiilor 2012 (http://ipfsd.unctad.org). Axându-se pe cele 11 principii de bază ale IPFSD, această API propune o serie de măsuri orizontale și verticale, care au drept scop ameliorarea mediului investițional. Pentru a asigura aplicarea eficientă a acestei abordări generale, API propune, de asemenea, anumite acțiuni ce urmează să fie întreprinse pentru a consolida instituțiile care au un rol esențial pentru investiții și, în special, pentru ISD. Principalele elemente ale strategiei propuse sunt:

Stabilirea ISD în calitate de prioritate a politicii de dezvoltare durabilă;

. Dezvoltarea resurselor umane și a infrastructurii prin intermediul și pentru ISD mai eficiente;

Obținerea excelenței în reglementarea și administrarea investițiilor pentru dezvoltare durabilă;

Sporirea eficacității acțiunilor de promovare a investițiilor pentru sporirea beneficiilor ISD;

Valorificarea potențialului țării de atragere a ISD în zone selectate.

Două organizații multilaterale se ocupă cu comerțul: UNCTAD și OMC.

Liberalizarea regimurilor comerciale naționale a promovat oportunitățile de creșterea bazată pe comerț, dar mai ales de creșterea bazată pe export. Cadrul multilateral oferit de OMC contribuie la crearea unui mediu stabil iar pentru țările în curs de dezvoltare, se impune, căutarea unor căi și mijloace care să transforme comerțul într-un factor fundamental de combatere a sărăciei. Astfel rolul UNCTAD este să ajute acestor țări să facă alegerea cea mai corectă pentru interesele lor, decizia finală revenind însă guvernelor acestor țări. UNCTAD trebuie să invețe aceste țări cum să beneficieze de principiul “tratamentului diferențiat și mai favorabil”, care se apilcă în cadrul OMC, în favoarea lor, astfel UNCTAD acordă o deosebită atenție la:

identificarea unor noi strategii la nivel regional care să urmărească creșterea competitivității țărilor în curs de dezvoltare, iclusiv în cadrul acordurilor cu țările dezvoltate, și îmbunatățirea capacității lor de a-și promova interesele comerciale în cadrul negocierilor multilaterale.

reducerea semnificativă a barierelor tarifare în cadrul grupărilor regionale.

Îmbunatățirea accsesului pe piețele de desfacere a bunurilor și serviciilor acestor țări în interiorul și în afara grupurilor regionale.

elaborarea unor reguli de origine favorabile pentru produsele de export ale acestor țări.

În consecință, UNCTAD sugerează următoarea ordine de zi pentru viitoarea rundă de negocieri comerciale a OMC și anume:

liberalizarea mai accentuată a acelor sectoare care servesc dezvoltării, în special agricultra și serviciile care prezintă interes pentru țările în curs de dezvoltare.

reducera taxelor vamale la produsele agricole și industriale a căror export prezintă interes pentru țările în curs de dezvoltare.

o disciplină mai strictă în domeniul subvențiilor ( eliminarea subvențiilor la produsele agricole și a investițiilor legate de agricultură).

dispoziții speciale pentru țările cele mai puțin avansate (ex: taxe vamale zero).

stimularea exportului de produse ecologice din țări în curs de dezvoltare.

asigurarea unor condiții juste și achitabile tuturor țărilor în curs de dezvoltare și în tranziție care doresc să adere la OMC.

UNCTAD și OMC au mai multe diferențe decât asemănări.Diferențele dintre aceste două organizații sunt:

Originea:

GATT/OMC:

Acordurile de la Bretton Woods (1944);

În 1947 înființarea organizației GATT;

Din 1986-1994 au loc negocierile comerciale în cadrul Rundei Uruguay;

1995: formarea OMC stabilită în afara sistemului ONU.

UNCTAD:

În 1964 înființarea organizației UNCTAD;

Organ permanent specializat al Adunării Generale a ONU;

Petrece dezbateri privind „Noua Ordine Economică Internațională “;

Se confruntă cu schimbările în mediul economic și politic.

2) Funcționarea:

OMC.

Nu există legături cu echipa ONU;

Organisme guvernamentale permanente care monitorizează punerea în aplicare a normelor comerciale;

Negocieri guvernamentale;

Secretariatul oferă sprijin tehnic neutru pentru negocieri;

Aderarea trebuie să fie negociată;

Rol limitat de actori non-guvernamentale.

UNCTAD.

UNCTAD face parte din același secretariat al ONU inclusiv și bugetul;

Secretariatul UNCTAD este dedicat dezvoltării;

Joacă doar rol politic și de regulă negocierile nu sunt obligatorii;

Participarea intensă a părților interesate non-guvernamentale.

3) Mandatul:

OMC – mandat restrâns bazat pe reguli comerciale existente.

Bazat pe reguli de organizare, seturi legislative comerciale multilaterale formate prin negocieri;

Mecanismul de soluționare a litigiilor cu deciziile obligatorii implicând și sancțiunile;

Lucru limitat la acordurile comerciale existente și la domeniul de aplicare al negocierilor;

UNCTAD – mandat larg.

Cercetare asupra mai multor aspecte comerciale și de dezvoltare;

Consens prin dezbateri și schimb de experiență între 194 state membre cu privire la toate aspectele UNCTAD;

Cooperare tehnică cu privire la toate subiectele de muncă UNCTAD;

4) Idei de dezvoltare:

OMC.

Scopul principal nu este de dezvoltare în sine, dar petru a evita disputele comerciale:

Normele comerciale sunt aceleași și se aplică tuturor;

Liberalizarea comerțului și punerea în aplicare a normelor comerciale.

UNCTAD.

Traning-urile și întrunirile sunt dintre principalele instrumente care conduc la dezvoltare, liberalizarea comerțului și reducerea sărăciei;

Legăturile dintre comerț și dezvoltare sunt multidimensionale;

Cheia este un tratament special și diferențiat pentru fiecare subiect în parte;

CAPITOLUL Ⅲ COMERȚUL EXTERIOR AL REPUBLICII MOLDOVA.

3.1 Privire de ansamblu ale activității de comerț exterior.

Comerțul exterior- reprezintă schimbul de bunuri și servicii ce se realizează între diferite țări. În prezent, indiferent de cât este de bogată țara sau săracă, ea oricum necesită bunuri și servicii internaționale, ceea ce ne arată că orice țară are nevoie să desfășoare activitatea de comerț exterior.

Realizarea comerțului exterior se efectuează prin:

Import – ce include cumpărarea de bunuri și servicii din alte țări pentru economia națională.

Export – prin care se subânțelege vânzarea de bunuri și servicii care aparțin economiei unei țări în alte țări.

Politica comercială a Republicii Moldova este componenta politicii economice care vizează sfera relațiilor economice externe și presupune totalitatea reglementărilor, instrumentelor și măsurilor de politică comericală care urmăresc promovarea schimburilor comerciale externe și stimularea dezvoltării economiei naționale la adăpost de concurența străină.

În această ordine de idei, politica comercială a Republicii Moldova are drept scop promovarea relațiilor economice externe, în special prin impulsionarea exporturilor, protejarea economiei naționale de concurența străină, prin reglementarea și monitorizarea importului, precum și menținerea echilibrului  balanței comerciale.

Astfel, din 26 iulie 2001, Republica Moldova este membru cu puteri depline al Organizației Mondiale a Comerțului, care militează pentru liberalizarea comerțului cu bunuri și servicii, prin desființarea barierelor și elaborarea de noi reguli în domeniile aferente comerțului. Totodată, Acordurile OMC prevăd un mecanism comun de reglementare a diferendelor, prin care membrii își apără drepturile și reglementează divergențele care apar între ei.

În acest context, noua redacție a Acordului privind zona de comerț în cadrul CSI, semnat la 18 octombrie 2011, presupune facilitarea comerțului regional prin îmbunătățirea relațiilor comerciale între statele semnatare, păstrarea taxei vamale zero la peste  10 mii grupe de mărfuri, prevede reducerea și anularea graduală a taxelor pentru produsele care fac excepție din regimul de liber schimb, precum și neaplicarea noilor restricții în comerț. Totodată, Acordul prevede mecanismele de soluționare a litigiilor comerciale în cadrul  platformei OMC și în limitele mecanismelor și procedurilor agreate de părți.

Acordul de liber schimb central-european CEFTA, la care Republica Moldova este parte din anul 2007, are drept obiectiv argumentarea comerțului cu mărfuri și servicii și impulsionarea investițiilor între țările-membre CEFTA, precum și eliminarea barierelor și a distorsiunilor din calea comerțului și facilitarea circulației mărfurilor în tranzit și a circulației transfrontaliere a mărfurilor și serviciilor între teritoriile Părților.

Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în anul 2014.

Biroul Național de Statistică informează că, exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2014 s-au cifrat la 181,3 mil. dolari SUA, cu 13,0% mai puțin față de luna precedentă și cu 11,5% – comparativ cu luna decembrie 2013.

Diagrama 3.1

Sursa: Biroul Național de Statistică.

În anul 2014 exporturile de mărfuri au totalizat 2339,5 mil. dolari  SUA, volum inferior celui realizat în anul 2013 cu 3,7%. Iar exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1529,6 mil. dolari SUA (65,4% din total exporturi), cu 5,6% mai puțin față de anul 2013.

Exporturile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerț Internațional se prezintă astfel:

Tabelul 3.1

Sursa: Biroul Național de Statistică.

În anul 2014, comparativ cu anul 2013, au scăzut exporturile de băuturi alcoolice și nealcoolice (-23,7%), articole prelucrate din metal (-59,2%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-52,3%), legume și fructe (-8,2%), vehicule rutiere (-53,5%), fire, țesături și articole textile (-19,4%), semințe și fructe oleaginoase (-7,4%), tutun brut și prelucrat (-34,5%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-20,5%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (-14,7%), hîrtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (-33,5%), cauciuc prelucrat (-49,4%), gaz și produse industriale obținute din gaz (-87,6%), instrumente și aparate profesionale, științifice și de control (-15,2%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (-18,6%), fier și oțel (-45,9%), materiale plastice prelucrate (-56,2%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzire și de iluminat (-56,5%), articole din minerale nemetalice (-5,3%), încălțăminte (-6,2%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-15,3%), mașini  generatoare de putere și echipamentele lor (-14,5%), articole din lemn (-23,5), materiale plastice sub forme primare (-47,6%), metale neferoase (-48,9%), influențînd diminuarea pe total exporturi cu 11,5%.

Totodată au crescut exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale (+44,3%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (+76,1%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+93,8%), îmbrăcăminte și accesorii (+6,6%), carne și preparate din carne (+79,4%), produse medicinale și farmaceutice (+10,5%), hrană destinată animalelor (de 2,2 ori), mașini și aparate electrice (+2,3%), mobilă și părțile ei (+2,9%), articole de voiaj; sacoșe și similare (+6,6%), atenuînd scăderea pe total exporturi cu 7,9%.

Diagrama 3.2

Sursa: Biroul Național de Statistică.

Importurile de mărfuri realizate în luna decembrie 2014 au însumat 505,1 mil. dolari SUA, cu 8,8% mai mult față de luna anterioară și cu 9,0% mai puțin comparativ cu luna decembrie 2013.

Diagrama 3.3

Sursa: Biroul Național de Statistică.

Importurile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerț Internațional se prezintă astfel:

Tabelul 3.2

Sursa: Biroul Național de Statistică.

În anul 2014, comparativ cu anul 2013 s-au redus importurile de energie electrică (-50,3%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (-6,0%), mașini și aparate electrice (-9,0%), fire, țesături, articole textile (-8,0%), zahăr, preparate pe bază de zahăr, miere (-53,1%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (-12,5%), tutun brut și prelucrat (-20,9%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-24,2%), mașini și aparate industriale, cu aplicații generale (-6,0%), articole prelucrate din metal (-6,9%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-7,8%), mobilă și părțile ei (-14,9%), cărbune, cocs și brichete (-38,4%),  articole din minerale nemetalice (-5,0%), legume și fructe (-6,6%), hîrtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (-5,0%), îmbrăcăminte și accesorii (-7,7%), cereale și preparate pe bază de cereale (-9,0%), cauciuc prelucrat (-8,4%),  cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (-5,6%), pește, crustacee, moluște (-6,4%), produse lactate și ouă de păsări (-10,1%), încălțăminte (-12,8%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-16,0%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-35,9%), influențînd astfel la diminuarea pe total importuri cu 6,1%.

Totodată au sporit importurile de mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+25,5%), metale neferoase (de 2,2 ori), produse medicinale și farmaceutice (+5,5%), materiale plastice prelucrate (+13,9%), animale vii (+97,7%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+5,3%), carne și preparate din carne (+16,3%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzire și de iluminat (+14,7%), piele și blană prelucrate (+28,1%), hrană destinată animalelor (+21,2%), semințe și fructe oleaginoase (+17,5%).

Diagrama 3.4

Sursa: Biroul Național de Statistică.

3.2 Repartizarea comerțului exterior al Republicii Moldova pe regiuni.

Semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană deschide noi oportunități pentru economia națională. În calitatea sa de membru asociat, Republica Moldova va beneficia de șanse uriașe, în special pentru dezvoltarea relațiilor comerciale cu țările UE.

Efectuarea unei analize, rezultatele cărora sunt prezentate mai jos, demonstrează evoluția relațiilor comerciale ale Moldovei.

În perioada anilor 2001-2013 unele din țările CSI au devenit imprevizibile. În special Federația Rusă a avut un comportament neadecvat față de exportatorii din RM, utilizând duble standarde și promovând relații comerciale pe criterii de selecție față de unii agenți economici și chiar unități administrativ-teritoriale din Moldova. Din această perspectivă producătorii autohtoni au suportat pierderi de zeci de miliarde de lei.

Din cauza comportamentului imprevizibil al FR în relațiile comerciale cu Moldova agenții economici autohtoni au început să însușească noi segmente de piață din alte regiuni. În ultimii 6-7 ani producătorii moldoveni au început să folosească oportunitățile parcursului de comerț asimetric dintre Moldova cu UE.

Această oportunitate a adus o plus valoare considerabilă pentru exportatorii autohtoni, deoarece s-a înțeles că pot fi deschise alte uși comerciale externe. Concomitent au fost introduse standardele europene de certificare a producției moldovenești, ceea ce a oferit în plus o posibilitate de a investi în competitivitatea producției.

Astfel numai în câțiva ani, raportul structurii relațiilor comerciale a Moldovei a suferit o schimbare radical calitativă. Mediul de afaceri a început să-și diversifice piețele, orientându-și relațiile comerciale spre UE.

Rezultatele analizei a relevat 5 mari șocuri economice, care au lovit  relațiile comerciale externe ale RM pe parcursul ultimilor 15 ani:

Anul 2005 – primul embargou la producția vinicolă și de alcool, impus de către Rusia producătorilor autohtoni, care până în prezent are impact puternic asupra acestei ramuri.

Anul 2007, seceta care nu s-a mai repetat din anii 1946-47 a afectat producătorii agricoli și a produs efecte considerabile de creșteri ale prețurilor, punând sub pericol securitatea alimentară a statului.

Anii 2008-2009 lovitura fără precedent pentru economia Moldovei adusă de criza financiară mondială și incorect gestionată de guvernarea comunistă, astfel provocând o descreștere bruscă a exporturilor și importurilor RM.

Seceta din anul 2012, care a redus volumul producției agricole cu 50%, astfel provocând o descreștere bruscă a exporturilor de legume și fructe pe piața UE și CSI.

Anul 2013, embargoul FR asupra producției vinicole și cu conținut de alcool și acceptarea selectivă și neechitabilă a importurilor numai din anumite teritorii din Moldova, brusc a redus exportul acestor produse aproape la jumătate și a provocat prejudicii și pierderi considerabile producătorilor autohtoni.

Rezultatele analizei permit să conchidem că la începutul anilor 1991 ponderea țărilor CSI în volumul total al comerțului exterior era de aproximativ 98 la sută, iar datorită eforturilor depuse, această pondere în prezent este mai mică de o treime (1/3) și continuă brusc să se reducă.

Evoluția comerțului exterior este prezentată în diagrama 3.5. În anul 1997 volumul comerțului exterior al RM cu UE constituia mai puțin de 50% din volumul de comerț cu țările CSI. În prezent volumul de comerț dintre Moldova și UE a crescut de 6,5 ori, este net superior față de cel cu CSI și mai mare cu peste 40%.

Astfel ritmurile de comerț extern al Moldovei cu UE sunt mult mai ridicate, decât cele cu țările CSI.

Diagrama 3.5

Evoluția comerțului exterior al RM pe regiuni în perioada

anilor 1997-2013, mii USD.

Sursa: Biroul Național de Statistică.

Structura comerțului exterior al RM a suferit schimbări radicale. Din figura 6 observăm că volume11le de exporturi spre Uniunea Europeană au crescut de 6,3 ori, pe când spre țările CSI exporturile s-au majorat numai de 2,5 ori. În ultimii 3 ani ritmurile de creștere a exporturilor spre UE brusc s-au majorat, pe când cele spre CSI au înregistrat o temperare, iar în anul 2013 chiar au suferit reduceri.Ritmurile de creștere a exporturilor spre UE se vor majora datorat faptului că au fost formate condiții favorabile de comerț liber și stabilitate în relațiile comerciale cu occidentul.

Diagrama 3.6

Evoluția exporturilor RM în perioada anilor 2001-2013, mil USD

Sursa: Biroul Național de Statistică.

Ponderea exporturilor, prezentată în figura 7, confirmă concluziile noastre de mai sus. Astfel observăm că ponderea exportului spre zona UE în totalul de exporturi din Moldova, în perioada supusă analizei, s-a majorat de la  32,26% la 38,52. Iar în aceiași perioadă volumul exporturilor moldovenești spre zona CSI s-a redus drastic înregistrând o descreștere de minus 22,38%, de la 60,90% la 38,52%.

În următorii ani se va reduce exportul spre țările CSI și invers va crește cel spre zona UE, datorită procesului de asociere.

Diagrama 3.7

Ponderea exporturilor în total export pe regiuni în perioada

anilor 2001-2013

Sursa: Biroul Național de Statistică.

Evoluția importurilor în Republica Moldova tot a suferit schimbări calitative structurale. În perioada anilor 2001-2013 se înregistrează o reducere a dependenței Moldovei de importurile din zona țărilor CSI. Astfel din Figura 8 observăm că importurile din zona UE au crescut de 5,7 ori, pe când cele din zona CSI numai 4,5. Astfel se trage concluzia că pe piața Moldovei își fac loc mărfuri și produse de calitate din țările occidentale, care au un nivel net superior de certificare a calității.

Evoluțiile importurilor din zona UE și alte țări, prezentate in Figura 8, reflectă o dinamică în permanentă creștere, pe când cele din zona CSI reflectă o temperare cu o descreștere în ultimii ani.

Diagrama 3.8

Evoluția importurilor RM în perioada anilor 2001-2013, mii USD

Sursa: Biroul Național de Statistică.

O concluzie importantă a fost formulată din evoluțiile reflectate de Figura 9. Din această figură observăm cum gradul de acoperire a exporturilor efectuate spre țările CSI, începând cu anul 2001, a suferit reduceri dramatice, cu o ușoară stabilizare din anul 2009 până în anul 2012, iar spre sfârșitul anului 2013 a înregistrat o discrepanță bruscă.

Gradul de acoperire a exporturilor spre zona UE, în toată această perioadă a înregistrat o stabilitate relativă cu o creștere spre sfârșitul anului 2013.

Aceasta ne vorbește despre faptul că a început reducerea discrepanțelor dintre export și import ale RM cu UE. Dacă această se va menține și în următorii 5 ani, Republica Moldova se va apropia de normele europene și internaționale. Pentru aceasta în prezent se creează toate condițiile.

Diagrama 3.9

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi RM anii 2001-2013, %

Sursa: Biroul Național de Statistică.

În prezent societatea din Moldova este divizată în trei părți. Unii pledează pentru Uniunea Eurasiatică, alții pledează pentru integrarea în Uniunea Europeană, iar o parte nimic nu-și dorește.

În ultimii 10 ani în Moldova, atât societatea, cât și partidele politice, tot mai acut discută problema orientării dezvoltării relațiilor comerciale.

Începând cu anul 2004, când comuniștii au întors carul guvernării la 180º, cea mai mare parte a societății se orienta spre UE. Odată cu schimbarea guvernării RM din anul 2009, partidul comuniștilor din nou și-a întors carul spre CSI.

În final putem menționa că Moldova trebuie să-și orienteze relațiile sale comerciale acolo, unde sunt implementate și funcționează standarde și norme civilizate de relații comercial-economice.

Numai integrarea în Uniunea Europeană ar permite țării noastre să dezvolte economia și să majoreze competitivitatea mărfurilor noastre pe alte piețe.

3.3 Repartizarea comerțului exterior al Republicii Moldova pe țări.

În lumea contemporană accentul se pune pe diversificarea relațiilor economice externe ale unei țări cu restul lumii. Republica Moldova cu toate că este încă dependentă într-o mare măsură față de Rusia totu-și în ultimii ani observăm o tendință de redirecționare a comerțului exterior al Moldovei către UE. Piața de desfacere a UE, datorită gradului înalt de dezvoltare și de asemenea proximității geografice, reprezintă una din cele mai atractive piețe pentru Moldova.

Anii 2013 și 2014 sau manifestat cu multe evenimente atât politice cât și economice care au influențat atât destinațiile mărfurilor exportate sau importate cât și volumul lor. Analizând tabelul de mai jos vedem că restricțiile impuse de către Federația Rusă și criza din Ucraina au schimbat clasamentul principalelor parteneri comerciali ai Republicii Moldova în ultimii 2 ani. Astfel urmatorul tabel 3.3 ne relateaza principalele 6 țări partenere al RM în derularea exporturilor.

Tabelul 3.3

Sursa: Wikipedia, Economia Republicii Moldova.

Analiza evoluției exporturilor pe țări în anul 2014, comparativ cu anul 2013, relevă reducerea livrărilor către Federația Rusă (-32,9%), Ucraina (-22,2%), Turcia (-17,7%), Polonia (-24,4%), Noua Zeelandă (-36,0%), Georgia (-12,7%), Irak (-21,8%) și Cipru (-21,1%), care a influențat  scăderea pe total exporturi cu 12,5%. În același timp s-au majorat exporturile către Italia (+31,4%), Belarus (+49,1%), Germania (+21,6%), România (+5,6%), Statele Unite ale Americii (+27,0%), Letonia (de 2,3 ori), Liban (de 4,8 ori), Egipt (de 22,2 ori), Kazahstan (+15,4%), Bulgaria (+16,3%), Republica Cehă (+16,7%), Austria (+24,1%), Olanda (+29,9%), Pakistan (de 4,1 ori), Indonezia (de 3,5 ori), Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (+2,6%), Elveția (+3,0%), Franța (+6,0%), Grecia (+5,5%), Lituania (+9,8%), Belgia (+35,6%) și China (+25,9%). Această creștere a atenuat diminuarea pe total exporturi cu 9,4%.

Diagrama 3.10

Sursa: Biroul Național de Statistică.

Tabelul 3.4

Principalele 6 țări partenere a RM în derularea importurilor se reflectă în tabelul 4 de mai jos .

Sursa: Wikipedia, Economia Republicii Moldova.

Analiza evoluției importurilor pe țări în anul 2014, comparativ cu anul 2013, denotă micșorarea livrărilor din Ucraina (-17,1%), Turcia (-21,0%), Federația Rusă (-9,0%), Belarus (-20,4%), Israel (-50,8%), Austria (-13,9%), Ungaria (-14,7%), Franța (-7,7%), Kazahstan (-16,6%) și Vietnam (-15,6%), care a condus la diminuarea pe total  importuri cu 6,9%. Totodată au fost înregistrate creșteri la importurile din România (+11,2%), Germania (+7,9%), Brazilia (de 2,6 ori), Polonia (+9,2%), Japonia (+22,7%), Italia (+1,8%), Statele Unite ale Americii (+3,8%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+10,4%), Olanda (+14,7%), Coreea de Sud (+14,1%), Serbia (+24,7%) și Uzbekistan (+58,1%).

Diagrama 3.11

Sursa: Biroul Național de Statistică.

Comerțul bilateral în perioada anilor 2013-2014, R.Moldova-Romania.

Volumul exportului al Republicii Moldova cu România, în anul 2014, a înregistrat suma de 434,0 mil. USD. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, volumul exportului s-a majorat cu aproximativ 5,6%. După valoarea volumului schimburilor comerciale, înregistrat în perioada analizată, România se situează pe locul 1 între partenerii cu care Republica Moldova întreține relații comerciale.

Importul de mărfuri efectuat în 2014 în Republica Moldova din România a însumat 803,1 mil. USD și a înregistrat o creștere de 11,2 % în raport cu anul 2013. România se situează pe locul 1 în topul țărilor din care Republica Moldova efectuează importuri, deținând o pondere de 15,1 % în volumul total al importului R.Moldova.

Soldul balanței comerciale înregistrat în anul 2014 a fost în favoarea României și a constituit 309 mil. USD. Exportul de mărfuri realizat în perioada analizată a înregistrat suma de 434,0 mil. USD, fiind în creștere față de anul precedent. România se situează pe locul 1 în topul țărilor în care Republica Moldova efectuează exporturi, deținînd o pondere de 18,6% în volumul total al exportului R.Moldova. Tabelul 3.5 înregistrează datele privind evoluția schimburilor comerciale între R.Moldova și România în anii 2013-2014.

Tabelul 3.5

Evoluția schimburilor comerciale în 2013-2014 R.M. – Romania (mil.USD)

Susra:Elaborat de autor în baza datelor a Biroul Național de Statistică.

Comerțul bilateral în perioada anilor 2013-2014, R.Moldova-F.Rusă.

Volumul exportului al Republicii Moldova cu Rusia în anul 2014 a fost în mărime de 423,7 mil. USD. Comparativ cu perioada similară a anului precedent volumul exportului s-a micșorat cu 32,9%, astfel Rusia a trecut pe locul 2 între partenerii Republicii Moldova.

Importul de mărfuri efectuat în 2014 în Republica Moldova din Rusia a însumat 717,2 mil.USD și a înregistrat o creștere de 9,0 % în raport cu anul 2013. Rusia se situează pe locul 2 în topul țărilor din care Republica Moldova efectuează importuri, deținînd o pondere de 13,5 % în volumul total al importului R.Moldova.

Soldul balanței comerciale înregistrat în anul 2014 a fost în favoarea Rusiei și a constituit 293,5 mil. USD. Exportul de mărfuri realizat în perioada analizată a înregistrat suma de 423,7 mil.USD, fiind în scadere față de anul precedent. Rusia se situează pe locul 2 în topul țărilor în care Republica Moldova efectuează exporturi, deținînd o pondere de 18,1% în volumul total al exportului R.Moldova. Datele statistice privind evoluția schimburilor comerciale între R.Moldova și Rusia în anii 2013-2014 sunt redate în tabelul 3.6.

Tabelul 3.6

Evoluția schimburilor comerciale în 2013-2014 R.M – Rusia (mil. USD)

Susra:Elaborat de autor în baza datelor a Biroul Național de Statistică.

Federația Rusă a fost unul dintre principalii parteneri de export ai Republicii Moldova pe parcursul întregii perioade de tranziție. Însă ponderea exporturilor către aceasta a diminuat atât ca rezultat firesc al diversificării partenerilor comerciali cât și a regulilor neclare de joc în relațiile comerciale față de unii parteneri din partea Federației Ruse. Exporturile către Rusia au scăzut considerabil ca urmare a doi factori importanți: 1) sancțiunile din partea Rusiei, și anume introducerea tarifelor de import și interdicțiilor de import pentru câteva produse moldovenești ce au urmat după semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Moldova și instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv cu aceasta și 2) scăderea cererii din partea Rusiei din cauza situației economice mai dificile și a crizei economice care se abate asupra sa. Astfel dupa cum vedem in tabelul de mai sus Rusia a pierdut poziția de lider ca destinație a exporturilor moldovenești în favoarea României.

CONCLUZIE

Analizând fenomenul de globalizare putem spune că acesta a luat nastere din dorința și necesitatea întregii lumi de a-și lărgi cunostințele și orizonturile comerțului, iar din aceste tendințe globale a urmat necesitatea de a se înființa anumite organizații comerciale internaționale precum sunt OMC și UNCTAD. Astfel ca rezultat al globalizării întreaga lume a trecut prin schimbări majore care sunt și în prezent într-un ritm destul de rapid. Vorbind de schimbări voi menționa progresul tehnologic și integrarea crescândă a economiei lumii în special prin circulația mărfurilor, serviciilor și a capitalurilor dincolo de granițele fiecărui stat. Organizația internațională OMC are ca funcție de a supraveghea și a elabora anumite reguli în politica economică la scara mondială în scopul asigurării unei mai mari coerente în procesul decizional la nivel mondial, sau altfel spus elaborarea anumitor reguli care să micșoreze anumite deliberări interguvernamentale și care susțin negocierile privind liberalizarea comerțului. UNCTAD realizează cercetări de date statistice, anlaize politice și furnizează asistență tehnică elaborate pe baza cerințelor specifice țărilor în curs de dezvoltare, astfel, susținând integrarea și dezvoltarea țărilor cu o economie slabă.

La cererea guvernului Republicii Moldova UNCTAD a făcut o analiză a economiei țării noastre astfel în anul 2013 a fost publicat raportul privind cercetările și recomandările acestea. Astfel echipa de analiști formată de membrii UNCTAD recomandă modificarea și promovarea imaginii Republicii Moldova ca un loc tot mai atractiv pentru desfășurarea afacerilor și a investițiilor, desigur, în strânsă cooperare cu alte agenții guvernamentale relevante. Acest lucru necesită dezvoltarea unei mărci unice, coerente a țării oferind un mesaj robust și coerent pentru lumea exterioară pentru depășirea concepțiilor greșite și deficiențele de cunoștințe și percepții privind Republica Moldova. O noua imagine ar trebui să determine creșterea interesului investitorilor și creșterea investigațiilor privind datele economice, potențialele proiecte ISD, legile și reglementările în desfășurarea afacerilor, utilitățile, procedurile și costurile pentru inițierea afacerilor, etc. Un instrument-cheie pentru furnizarea informațiilor de afaceri pentru investitorii străini este un site web unic al țării pentru promovarea investițiilor. În prezent, MIEPO.MD este plasat pe locul 4 de către organizația UNCTAD în top-ul celor mai bune platforme web care acoperă mai multe subiecte esențiale, cum ar fi înregistrarea, licențierea, regimul de vize, facilitățile de investiții, studii sectoriale și baza de date a amplasamentelor obiectivelor de investiții. O promovare și a exporturilor, după părerea mea, este extrem de necesară țării, deoarece analizând datele statistice a Republicii Moldova pe anii 2013-2014 vedem o scădere considerabilă atât a exporturilor cât și a importurilor care au fost generate în cea mai mare măsură de politica economică a Rusiei și a crizei din Ucraina. Astfel menționez că economia Republicii Modova este mult prea dependentă de aceste două state și necesită nu doar reorientarea către alte state dar și diversificarea parteneriatelor economice. În clasamentele privind principalele țări partenere ale țării vedem că România a luat locul de vârf în defavoarea Rusiei, iar exporturile către UE au fost în creștere cu 9,6% în 2014 față de 2013 adică privind în ansamblu, agenții economici au realizat riscul de a miza pe un singur partener extern și cu pași mici dar siguri au început diversificarea portofoliului privind parteneriatele externe. După părerea mea pentru dezvoltarea economiei țării noastre ar trebui:

Intensificarea dialogului între oamenii de afaceri din RM și România cu suportul ministerelor de resort, Camerelor de Comerț și Industrie și organizațiilor de promovare a exporturilor din ambele țări prin organizarea unei serii de acțiuni comune;

Valorificarea oportunităților de colaborare în industrie și IMM, în perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană pentru:

– armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar și implementarea noilor concepte

de politică industrială, precum accesarea fondurilor europene de investiții și asistență

tehnică în vederea creării unui parc industrial-pilot în Republica Moldova;

– lansarea de programe stimulatorii înființării întreprinderilor mici și mijlocii mixte,

programe de cooperare pentru sprijinirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la

tehnologii de vârf;

-schimb de bune practici în sprijinirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii.

– stabilirea și dezvoltarea contactelor de afaceri între IMM-urile din diverse sectoare,

promovarea parteneriatelor și schimburilor comerciale, organizarea expozițiilor, târgurilor,

meselor rotunde, atelierelor de lucru;

– studierea sistemului tarilor inalt dezvoltate de educație antreprenorială, inclusiv și prin

crearea școlilor specializate în cultivarea cunoștințelor și aptitudinilor antreprenoriale, la

absolvirea cărora, antreprenorii inițiatori ar fi perfect instruiți pentru crearea și dezvoltarea

unei afaceri productive, de succes.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

1. H O T Ă R Î R E privind îndeplinirea angajamentelor asumate de Republica Moldova

față de Organizația Mondială a Comerțului nr. 1035  din  16.10.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.133-136/1143 din 26.10.2000;

2. H O T Ă R Î R E cu privire la centrele de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului nr. 560  din  01.08.2012 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.165/617 din 07.08.2012;

3. L E G E A pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului Nr.218-XV din 01.06.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.59-61/397 din 07.06.2001.

În limba română

1. BARI I.,: Globalizarea economiei, Editura Economică, București, 2005 ;

2. BARI I., : Problemele globale contemporane, Editura Economică, București, 2003 ;

3. GALAJU I., : Organizații economice internaționale, Tipografia Centrală, Chișinău, 2008 ;

4. HIRST P., THOMPSON G., : Globalizarea sub semnul întrebării. Economia internațională și posibilități de guvernare, Editura Trei, Ediția a patra, București, 2002 (traducere din l. Engleză) ;

5. RĂILEAN V., STUDEONOV C., : Mondoeconomie, Chișinău, 2007 ;

6. SUTĂ N., SUTĂ-SELEJAN S., : Comerț internațional și politici comerciale contemporane, Volumul 1, Editura Economică, București, 2003 ;

Surse electronice

1. Activitatea de comerț exterior al R.Moldova în 2014,

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4650 ;

2. Beneficiile sistemului comercial OMC, https://www.wto.org/english/thewto_e/thewto_e.htm ;

3. Cauzele globalizării, http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_3.htm ;

4. Dr. Alex Berca: Globalizarea și efectele ei – o continuă și actuală controversă, https://arhivaepoca.wordpress.com/about/dr-alex-berca-globalizarea-si-efectele-ei-o-continua-si-actuala-controversa%E2%80%9C/ ;

5.Dr. Carmen Uzlău, Burghelea Cristina: Comerț internațional, suport de curs, Universitatea Hyperion, http://www.id-hyperion.ro/cursuri/Comert%20international.pdf ;

6. Efectele globalizării, http://www.scrigroup.com/finante/Efectele-globalizarii-Cele-pac95239.php;

7. GATT/OMC, https://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/who_we_are_e.htm ;

8. Lupan Mariana, Globalizarea economiei, Universitatea Ștefan Cel Mare, Suceava, 2009,

http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_GE.pdf ;

9. Ministerul Economiei, http://www.mec.gov.md/ ;

10. Publicație a Organizației Națiunilor Unite 2013, http://unctad.org/en/PublicationChapters/diaepcb2013d5_romanian.pdf;

11. Raportul Grupului de Lucru pentru Aderarea R.Moldova la OMC, http://www.mec.gov.md/sites/default/files/document/raportul-grupului-de-lucru-pentru-aderarea-r-m-la-o-m-c.pdf ;

12. UNCTAD, http://ro.wikipedia.org/wiki/Conferin%C8%9Ba_Na%C8%9Biunilor_Unite_pentru_Comer%C8%9B_%C8%99i_Dezvoltare .

Anexa 1.

L E G E

pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația

Mondială a Comerțului

Nr.218-XV din 01.06.2001

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.59-61/397 din 07.06.2001

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Art. 1. – Se ratifică Protocolul de aderare a Republicii Moldova la Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului (O.M.C.), semnat la Geneva la 8 mai 2001.

Art. 2. – Republica Moldova aderă la Acordul de la Marrakech privind constituirea O.M.C., încheiat la Marrakech la 15 aprilie 1994.

Art. 3. – Se stabilește că taxele vamale de import ale Republicii Moldova nu vor depăși nivelul specificat în Lista CLI – Republica Moldova, anexată la Protocolul de aderare a Republicii Moldova la Acordul de la Marrakech privind constituirea O.M.C.

Art. 4. – Guvernul Republicii Moldova va desemna organul de gestiune a activităților ce țin de executarea angajamentelor asumate de Republica Moldova față de O.M.C. și va asigura protejarea și promovarea intereselor Republicii Moldova în cadrul O.M.C.

Art. 5. – Guvernul Republicii Moldova va publica periodic modificările ce vor interveni în regimul de import-export ca urmare a executării angajamentelor asumate de Republica Moldova în baza Acordului de la Marrakech privind constituirea O.M.C.

Art. 6. – Ministerul Afacerilor Externe va asigura remiterea instrumentelor de ratificare depozitarului.

Anexa 2.

H O T Ă R Î R E

cu privire la centrele de notificare și informare

ale Organizației Mondiale a Comerțului

nr. 560  din  01.08.2012

Monitorul Oficial nr.165/617 din 07.08.2012

* * *

În scopul implementării art.4 al Legii nr.218-XV din 1 iunie 2001 pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.59-61, art.397) și prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.824 din 7 noiembrie 2011 “Pentru aprobarea Planului de acțiuni privind eliminarea barierelor netarifare în calea comerțului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.192-196, art.903), precum și optimizării mecanismului de informare și conlucrare între instituțiile guvernamentale ale Republicii Moldova și țările-membre ale OMC, Guvernul

HOTĂRĂȘTE:

1. Se creează centrele de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului în cadrul ministerelor și altor autorități administrative centrale, conform anexei nr.1.

2. Se aprobă Regulamentul cu privire la funcționarea centrelor de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului, conform anexei nr.2.

3. Conducătorii ministerelor și altor autorități administrative centrale vizate vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea eficientă a activității centrelor de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului.

4. Ministerul Economiei va notifica Secretariatul Organizației Mondiale a Comerțului despre datele de contact ale centrelor de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului ale Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

5. Se pune în sarcina Ministerului Economiei rolul de coordonator al activității centrelor de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

1. H O T Ă R Î R E privind îndeplinirea angajamentelor asumate de Republica Moldova

față de Organizația Mondială a Comerțului nr. 1035  din  16.10.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.133-136/1143 din 26.10.2000;

2. H O T Ă R Î R E cu privire la centrele de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului nr. 560  din  01.08.2012 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.165/617 din 07.08.2012;

3. L E G E A pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului Nr.218-XV din 01.06.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.59-61/397 din 07.06.2001.

În limba română

1. BARI I.,: Globalizarea economiei, Editura Economică, București, 2005 ;

2. BARI I., : Problemele globale contemporane, Editura Economică, București, 2003 ;

3. GALAJU I., : Organizații economice internaționale, Tipografia Centrală, Chișinău, 2008 ;

4. HIRST P., THOMPSON G., : Globalizarea sub semnul întrebării. Economia internațională și posibilități de guvernare, Editura Trei, Ediția a patra, București, 2002 (traducere din l. Engleză) ;

5. RĂILEAN V., STUDEONOV C., : Mondoeconomie, Chișinău, 2007 ;

6. SUTĂ N., SUTĂ-SELEJAN S., : Comerț internațional și politici comerciale contemporane, Volumul 1, Editura Economică, București, 2003 ;

Surse electronice

1. Activitatea de comerț exterior al R.Moldova în 2014,

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4650 ;

2. Beneficiile sistemului comercial OMC, https://www.wto.org/english/thewto_e/thewto_e.htm ;

3. Cauzele globalizării, http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_3.htm ;

4. Dr. Alex Berca: Globalizarea și efectele ei – o continuă și actuală controversă, https://arhivaepoca.wordpress.com/about/dr-alex-berca-globalizarea-si-efectele-ei-o-continua-si-actuala-controversa%E2%80%9C/ ;

5.Dr. Carmen Uzlău, Burghelea Cristina: Comerț internațional, suport de curs, Universitatea Hyperion, http://www.id-hyperion.ro/cursuri/Comert%20international.pdf ;

6. Efectele globalizării, http://www.scrigroup.com/finante/Efectele-globalizarii-Cele-pac95239.php;

7. GATT/OMC, https://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/who_we_are_e.htm ;

8. Lupan Mariana, Globalizarea economiei, Universitatea Ștefan Cel Mare, Suceava, 2009,

http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_GE.pdf ;

9. Ministerul Economiei, http://www.mec.gov.md/ ;

10. Publicație a Organizației Națiunilor Unite 2013, http://unctad.org/en/PublicationChapters/diaepcb2013d5_romanian.pdf;

11. Raportul Grupului de Lucru pentru Aderarea R.Moldova la OMC, http://www.mec.gov.md/sites/default/files/document/raportul-grupului-de-lucru-pentru-aderarea-r-m-la-o-m-c.pdf ;

12. UNCTAD, http://ro.wikipedia.org/wiki/Conferin%C8%9Ba_Na%C8%9Biunilor_Unite_pentru_Comer%C8%9B_%C8%99i_Dezvoltare .

Anexa 1.

L E G E

pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația

Mondială a Comerțului

Nr.218-XV din 01.06.2001

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.59-61/397 din 07.06.2001

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Art. 1. – Se ratifică Protocolul de aderare a Republicii Moldova la Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului (O.M.C.), semnat la Geneva la 8 mai 2001.

Art. 2. – Republica Moldova aderă la Acordul de la Marrakech privind constituirea O.M.C., încheiat la Marrakech la 15 aprilie 1994.

Art. 3. – Se stabilește că taxele vamale de import ale Republicii Moldova nu vor depăși nivelul specificat în Lista CLI – Republica Moldova, anexată la Protocolul de aderare a Republicii Moldova la Acordul de la Marrakech privind constituirea O.M.C.

Art. 4. – Guvernul Republicii Moldova va desemna organul de gestiune a activităților ce țin de executarea angajamentelor asumate de Republica Moldova față de O.M.C. și va asigura protejarea și promovarea intereselor Republicii Moldova în cadrul O.M.C.

Art. 5. – Guvernul Republicii Moldova va publica periodic modificările ce vor interveni în regimul de import-export ca urmare a executării angajamentelor asumate de Republica Moldova în baza Acordului de la Marrakech privind constituirea O.M.C.

Art. 6. – Ministerul Afacerilor Externe va asigura remiterea instrumentelor de ratificare depozitarului.

Anexa 2.

H O T Ă R Î R E

cu privire la centrele de notificare și informare

ale Organizației Mondiale a Comerțului

nr. 560  din  01.08.2012

Monitorul Oficial nr.165/617 din 07.08.2012

* * *

În scopul implementării art.4 al Legii nr.218-XV din 1 iunie 2001 pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.59-61, art.397) și prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.824 din 7 noiembrie 2011 “Pentru aprobarea Planului de acțiuni privind eliminarea barierelor netarifare în calea comerțului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.192-196, art.903), precum și optimizării mecanismului de informare și conlucrare între instituțiile guvernamentale ale Republicii Moldova și țările-membre ale OMC, Guvernul

HOTĂRĂȘTE:

1. Se creează centrele de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului în cadrul ministerelor și altor autorități administrative centrale, conform anexei nr.1.

2. Se aprobă Regulamentul cu privire la funcționarea centrelor de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului, conform anexei nr.2.

3. Conducătorii ministerelor și altor autorități administrative centrale vizate vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea eficientă a activității centrelor de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului.

4. Ministerul Economiei va notifica Secretariatul Organizației Mondiale a Comerțului despre datele de contact ale centrelor de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului ale Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

5. Se pune în sarcina Ministerului Economiei rolul de coordonator al activității centrelor de notificare și informare ale Organizației Mondiale a Comerțului.