Inovarea Consideratii Si Acceptiuni Generale

Inovarea – considerații și accepțiuni generale

”Inovația este procesul de transformare a ideilor

în forme fabricabile și comercializabile.”

Watts S. Humphrey

I.1. Inovarea – definiții

Inovarea este instrumentul specific al antreprenorilor, mijlocul cu care ei exploatează schimbarea ca pe o ocazie pentru diferite afaceri sau diferite servicii. Poate fi și reprezentată ca o disciplină, poate fi învățată, poate fi practicată. Antreprenorii trebuie să caute, cu un scop precis, sursele inovației, schimbările și simptomele ei, care indică ocazii favorabile pentru inovații încununate de succes. Ei au nevoie să cunoască și să aplice principiile inovației reușite.

Economistul austriac Joseph Schumpeter definea pentru prima oară în 1942 mecanismele și factorii procesului de inovare, susținând că spiritul antreprenorial și posibilitatea de a obține profitul ar putea stimula introducerea unor produse noi pe piață sau reducerea substanțială a costurilor de producție. De asemenea, Schumpeter a definit acest fenomen ca reprezentând „exploatarea comercială a unei invenții”, precizând caracterul său de ”distrugere creatoare” (înlocuirea a ceea ce este depășit prin crearea a ceva nou și mai bun).

Inovarea este un fenomen relativ nou introdus în studiul științelor economice, dar cu toate aceste sunt cunoscute o serie de definiții pe care voi încerca să le prezint în rândurile următoare:

conform DEX a inova presupune ”o schimbare, o noutate într-un domeniu, într-un sistem”;

Manualul Oslo (OECD și EUROSTAT, 2005) clasifică inovația drept un produs îmbunătățit semnificativ (bun sau serviciu), sau un proces, o nouă metodă de marketing sau o nouă metodă organizațională de afaceri sau de organizare la locul de muncă sau de stabilire și gestionare a relațiilor externe.

în Cartea Verde a Inovării elaborată de Comisia Europeană întâlnim definiția oficială: “Inovarea are o varietate de roluri. Ca o forță motrice, ea îndreaptă firmele spre obiective ambițioase pe termen lung. De asemenea, duce la reînnoirea structurilor industriale și se află în spatele apariției unor noi sectoare de activitate economică.”

Există multe definiții despre ce reprezintă inovarea, dar înțelegerea unui cadru conceptual referitor la ce reprezintă inovarea este foarte importantă pentru gândirea strategică și operațională de afaceri, dar are și unele implicații benefice cum ar fi obținerea de fonduri (de exemplu, fonduri europene), care în perspectivă pot fi orientate spre proiecte cu caracter inovativ. Astfel, inovarea, în genere, poate fi definită ca fiind procesul de difuzare, asimilare și folosire a invenției în diferitele domenii ale societății.

Inovarea reprezintă procesul global de creativitate tehnologică și comercială, transferat unei noi idei sau al unui nou concept până la stadiul final al unui nou produs, proces sau activitate de service acceptată de piață.

Ceea ce este de reținut din această abordare este faptul că inovația diferă de invenție prin necesitatea introducerii pe piață și a furnizării de plus valoare față de produsul existent deja. De exemplu laptopul este o inovație a inventării calculatorului, smartphone-ul este o inovare a invenției telefonului, oferirea unor extra servicii (culturale: prezentarea unui program artistic cu diferite ocazii, animație, etnografice: participarea la ateliere tematice de olărit, sculptură, pictură, țesătorie, etc.) turiștilor care optează pentru un sejur la o pensiune poate constitui o inovare în turismul rural.

Unul dintre cei mai importanți factori legat de introducerea inovării în organizațiile ce doresc supremație este o conștientizare activă a nevoii de inovare și înțelegerea posibilelor beneficii pe care le poate aduce inovarea, dar totodată și a riscurilor ce trebuiesc depășite.

O caracteristică importantă a inovării referitoare la capacitatea de inovare a individului este indisolubil legată de creativitatea acestuia fiind determinată pe de o parte de mediul în care trăiește și muncește și pe de altă parte de ceea ce este și devine el prin educație.

Cei mai renumiți teoreticieni au avansat concepția modernă privind dezvoltarea economică care susține că diversitatea și schimbul ideatic, componente fundamentale ale unei societăți deschise, sunt cele mai importante surse ale inovării și joacă un rol esențial în crearea unor zone puternice și dinamice. Se știe că schimburile culturale între oameni ce aparțin unor gupuri diferite sunt favorabile răspândirii de informații, iar învățarea prin practică stimulează apariția unor idei și soluții novatoare.

I.2. Strategii de inovare

Pentru orice antreprinzător din orice domeniu una dintre preocupările principale ar trebui să fie implementarea de procese de inovare, în abordarea modernă a firmei/organizației de afaceri.

Performanța în domeniul afacerilor și-a avut și-și va avea sursa în activitatea de inovare tehnică și socială (de pe piața proprie, în relația cu clientul etc.).

Procesul de inovare este cheia dezvoltării continue și a prosperității unei companii în economia cunoașterii care este dominată de apariția de noi tehnologii avansate, dar și de demodarea rapidă a acestora precum și de schimbările majore ale mediului de afaceri. Pentru ca un proces de inovare să se desfășoare cu succes este nevoie de existența unor condiții favorizante: experiența anterioară, o capacitate bună de percepere a noului, necesitatea de a crea ceva nou și un cadru social favorabil.

În cadrul unei companii procesul de inovare poate reuși dacă noile cunoștințe sunt asimilate în condițiile existente în companie, creând plus valoare prin:

generare de flexibilitate și eficiență operațională;

atragerea unor noi consumatori sau intrarea pe o nouă piață;

creșterea nivelului de satisfacere a cerințelor clienților;

oferirea unor produse și/sau servicii noi care generează plus valoare;

redefinirea procesului de fabricație sau a modelului afacerii.

Inovarea reală a unei afaceri se poate defini prin crearea unei noi valori substanțiale pentru consumator, firma putând schimba una sau mai multe dimensiuni ale sistemului său de dezvoltare.

O strategie de inovare are următoarele elemente componente:

Viziunea reprezintă prospecția în timp a companiei, a rezultatelor ei satisfăcând nevoia umană de a avea un țel, o țintă pentru acțiuni și prefigurând viitorul. Ea oferă o largă perspectivă care poate depinde de mediul economic unde evoluează, de ritmul de evoluție, dar și de misiunea companiei.

Obiectivele redau scopurile care sprijină misiunea și asigură atingerea viziunii, cuantificate în cel puțin unul din elementele: timp, investiții, calitate. De obicei o companie are un obiectiv general, care este o perspectivă a misiunii într-un interval de 3-5 ani, o concretizare a viziunii prin care se au în vedere orizonturi privind ansamblul activităților companiei sau componentele majore ale acesteia. Obiectivul general poate fi îndeplinit prin realizarea unor obiective secundare care formează un sistem fiind relaționate între ele ținând cont de cerințele tehnologice și de resursele restrictive: financiare, de timp și umane. Pentru realizarea concretă a obiectivelor este necesar ca ele să fie corect înțelese de către toți executanții și să se creeze motivații intrinseci, întrucât se știe că dacă acționează numai motivațiile extrinseci persistă interesul pentru succes doar pentru perioade scurte.

Modalitățile de realizare a obiectivelor fac referire la abordările majore, cu implicații asupra conținutului ansamblului activităților companiei sau la componentele majore din cadrul acesteia, pe baza cărora se stabilește posibilitatea îndeplinirii raționale a obiectivelor fixate. Modalități strategice de inovare: diversificarea, specializarea sau combinarea producției, proiectarea și asimilarea unor noi produse/servicii, procedee, pătrunderea pe piețe noi de desfacere, reorganizarea lanțului de distribuție, reprofilarea activităților firmei.

Resursele se înregistrează în cadrul strategiilor globale elaborate sub forma fondurilor de investiții cu precizarea ponderilor resurselor umane și materiale. De asemenea în strategie trebuie indicată și proveniența surselor – proprii, împrumutate sau alocate de stat.

Termenele se referă la data declanșării strategiei, termenele intermediare ce marchează încheierea unor evoluții semnificative în vederea realizării obiectivelor stabilite, desemnând termenul final al implementării strategiei.

Procesul de inovare se naște la joncțiunea dintre pasiune și necesitate fiind acțiunea prioritară

pentru a produce plus valoare într-o afacere prin introducerea pe piață, cu succes, a rezultatului obținut. Se știe că potențialul unui proces de inovare este la fel de evident pe cât este de nesigur succesul.

Peter F. Drucker consideră că inovarea este mai degrabă un termen social decât unul tehnic; inovația nu trebuie să fie neapărat tehnică și nu trebuie să fie neapărat un lucru!

I.3. Sursele inovării

Inovația fie ea tehnică și/sau socială a constituit un remarcabil factor de progres în evoluția umanității. Potrivit lui Peter Drucker, există o clasificare a celor șapte surse ale inovării: primele patru sunt surse interne – vizibile angajaților dintr-o firmă sau dintr-un sector economic, iar celelate trei sunt surse externe și provin din afara firmei/sectorului de activitate.

neprevăzutul – succesul neașteptat, eșecul neprevăzut sau evenimentul neașteptat din exterior;

În cazul succesului neașteptat acesta este rezultatul unei șanse favorabile valorificată ca urmare a unei conduite și acțiuni ce s-a dovedit să fie inspirată și apreciată de consumatori, pe când eșecul neprevăzut este o ocazie ratată și care afectează mai puternic, dar care poate constitui punctul de plecare spre un succes viitor. ”Eșecul trebuie considerat un simptom al ocaziei de inovație și trebuie tratat cu seriozitate” spune Drucker.

Evenimentul neașteptat din exterior poate fi o ocazie de a aplica experiența existentă într-un nou context, care nu schimbă, însă, natura afacerilor. Este posibil ca neprevăzutul din exterior să reprezinte inovația care oferă cea mai bună oportunitate și cel mai mic risc.

incongruența – dintre realitate așa cum este de fapt și realitatea așa cum se pretinde că este, sau așa cum ar trebui să fie;

Ca și neprevăzutul, fie că este succes sau eșec, incongruența este un simptom al schimbării care s-a produs deja sau care se poate produce. Ca și schimbările care stau la baza neprevăzutului, cele care stau la baza incongruenței sunt schimbări în cadrul unei industrii, unei piețe, unui proces. Astfel că, incongruența este vizibilă tuturor celor din interior sau din apropierea industriei, pieței sau procesului pentru că se desfășoară sub ochii lor.

inovația bazată pe necesitatea procesului (care poate fi depășit, demodat, ineficient);

Necesitatea ca sursă de inovație și ca ocazie inovatoare majoră nu pornește de la un eveniment intern sau extern, ci de la munca ce trebuie efectuată concentrându-se mai mult asupra sarcinii, decât asupra situației, perfecționează o metodă, înlocuiește o legătură slăbită, reproiectează un proces ținând cont de ultimele informații științifice. Uneori necesitatea face posibil un proces prin furnizarea ”legăturii care lipsește”.

schimbările din structura industriei sau din structura pieței – surprinzătoare și pot creea dezechilibre pentru că iau pe toată lumea pe nepregătite;

Structura industriei și a pieței poate dura uneori ani de zile și părând complet stabilă, iar altele sunt fragile putându-se dezintegra chiar foarte repede.

demografice (schimbări în structura populației);

Dintre toate schimbările externe, demografia are următoarele atribute: mărime, structură, vârstă, ocupație, statut educațional și venit fiind cea mai clară și având consecințele cel mai ușor previzibile.

schimbări în receptivitate, dispoziție și înțelegere;

Această sursă creează ocazii de inovație în afaceri, educație, sănătate, sport, etc.

cunoștințe noi, atât științifice cât și neștiințifice.

Inovația bazată pe cunoștințe noi diferă de celelalte inovații prin: timpul necesar dezvoltării, rata eșecurilor, previzibilitate și provocările pe care le lansează antreprenorului. Ea este temperamentală, capricioasă și greu de condus.

I.4. Tipuri de inovare

După cum afirma Peter Drucker, unele îmbunătățiri sau soluțiile noi conduc în urma implementării la apariția unor inovații care pot fi clasificate în funcție de:

gradul de noutate: inovații radicale și inovații de rutină;

conținut: inovații de produs, de proces și sociale.

Inovațiile de produs se referă la produse noi sau semnificativ îmbunătățite prin care se doreș-

te cucerirea unor piețe-țintă.

Inovațiile de proces reprezintă activitățile de cercetare, proiectare, producție și distribuție prin tehnici și metode inedite de îmbunătățire a diverselor servicii (de producție, comerciale). În cazul inovațiilor de proces au fost identificate următoarele efecte principale:

productivitatea factorilor de producție și producția în sine au crescut considerabil și costurile au scăzut ceea ce a condus la creșterea calității produselor și la flexibilitatea prețurilor;

dotările și echipamentele au fost modernizate, precum și îmbunătățirea metodelor de lucru ale firmei;

au avut loc schimbări radicale, care atunci când s-au produs determină transformarea tehnologiilor de fabricare și realizarea unor produse noi.

Atât inovațiile de produs cât și cele de proces presupun trei forme distincte:

Inovația prin acumulare sau sporire face referire la crearea unui produs cu performanțe îmbunătățite pentru a răspunde mai eficient nevoilor consumatorului, care nu trebuie să deprindă un nou comportament de consum, ci doar să se adapteze.

Inovația sintetică se realizează prin combinarea creativă a ideilor sau tehnologiilor moderne existente. Această inovație este continuă și dinamică având ca rezultat produse care pot modifica comportamentul obișnuit de consum și întrerupe rutina consumatorului.

Inovația discontinuă presupune realizarea unui produs absolut nou, produs ce reprezintă un salt calitativ față de restul produselor existente pe piață. Această inovație pretinde obiceiuri noi de consum din partea consumatorilor, ceea ce presupune parcurgerea unui proces de învățare.

Inovațiile sociale sunt asociate schimbărilor privind interacțiunea și comunicarea între oamenii care aparțin aceleiași organizații.

Inovațiile de rutină sunt îmbunătățiri incrementale ori extensii ale produselor existente, proceselor sau structurilor sociale.

I.5. Principiile inovației

Inovația care rezultă din analiză, sistem și muncă perseverentă este ceea ce reprezintă practica inovației și trebuie prezentată, pentru că ea acoperă cam 90% din inovațiile eficiente. Cel care acționează în domeniul inovației este eficient numai dacă se integrează disciplinei și o domină. În cartea sa, Peter Drucker recomandă adoptarea următoarelor principii ce pot fi linii directoare de acțiune și pot conferi firmei un avantaj strategic:

Pentru început este necesară analiza și studierea sistematică a ocaziilor, a surselor ocaziilor inovatoare;

În etapa următoare se analizează oportunitățile pentru a vedea dacă oamenii prezintă interes în utilizarea informației;

Inovația trebuie să fie simplă și concentrată asupra unei probleme, toate inovațiile eficace sunt foarte simple;

Inovațiile eficiente pornesc mai încet deoarece se adresează unei piețe limitate, apoi urmează să se facă ajustările fine pe măsură ce piața crește pentru păstrarea în competiție;

Inovațiile țintesc spre supremație, iar în cazul în care nu va reuși să se impună ar putea crea o ocazie pentru concurenți.

Orice afacere de succes își datorează dezvoltarea și succesul faptului că cei care inovează au înțeles și au păstrat în mintea lor următoarele elemente:

Segmentul de piață pe care îl servește firma (răspunsul la întrebarea: ”Cine sunt clienții noștrii?”)

Serviciile pe care le oferă sub forma caracteristicilor, avantajelor, beneficiilor (răspunsul la întrebarea ”De ce ar cumpăra cineva produsele noastre?”)

Tipul de consumatori pe care îi deservește (”Cum sunt, ce fac și ce vor clienții noștri?”)

Mecanismul prin care se reușește obținerea de profit (”Cum putem fi mai buni, mai compleți, mai rapizi, mai ieftini, mai prompți, să oferim noutate în tot ceea ce facem?”)

Managementul inovației poate constitui una dintre strategiile de succes ale unei organizații și este văzut ca proces de creare a unei culturi organizaționale în care comportamentul inovativ să fie încurajat și răsplătit.

”Cultura organizațională este un sistem de sensuri împărtășite, de modele, de valori, simboluri, mituri și practici care au evoluat de-a lungul timpului.” Dacă ne referim la firmele mici, toate acestea sunt preponderent transmise pe cale orală, prin implicarea directă a celor care au creat firma, a fondatorilor-întreprinzători. Gândirea, atitudinea și modul lor de a acționa se face vizibilă prin prezența, exemplul și implicarea în munca de zi cu zi.

Cele mai importante elemente ce contribuie la crearea unei culturi antreprenoriale creative sunt: alimentarea pasiunii, recunoașterea contribuției, premierea ideilor, răsplătirea curajului, trecerea rapidă peste eșecuri, discuțiile în grupuri mici, promovarea diversității.

Unele studii au arătat că companiile performante s-ar distinge de cele mai puțin performante prin mai multe caracteristici dar una este esențială prin dominarea, coerența, distinctivitatea culturii ce o relevă, cultura ce ia forma miturilor, legendelor, povestirilor, stereotipurilor de comportare, raportare, apreciere, trăire, muncă sau relaționare, toate generate de un set coerent și consistent de valori.

Cultura organizației centrată pe inovare poate fi modelată prin conducere – lidership mai degrabă decât prin intermediul managementului ce se apropie de administrare.

Managementul inovării

Inovarea pare a fi un factor de succes în aproape toate sectoarele unei organizații și în etapele ciclului de viață al produsului/procesului (cercetare, dezvoltare, fabricare, distribuire și marketing, mentenanță, retragerea produsului și eliminarea sau reciclarea acestuia), cât și în domeniul organizațional. Derularea oricărui proces de inovare optim și systematic necesită ca la nivelul acestei organizații să se definească precum și să se implementeze un management eficient al inovării.

Managementul inovării este o componentă a managementului general al organizației care prin politica și strategia sa determină gestionarea unui proces de inovare.

Organizația trebuie să evalueze periodic mediul extern și intern, atât cel actual cât și cel în perspectivă. În analizarea mediului extern se recomandă ca organizația să ia în considerare:

aspectele referitoare la piață,

legislația,

reglementările specifice domeniului inovării, inclusiv cele din domeniul dreptului proprietății intelectuale,

aspectele economico-sociale și aspectele tehnice și anume standarde,

stadiul tehnicii actuale și de dezvoltare a științei etc.

Organizația trebuie să analizeze periodic capabilitățile prezente și viitoare referitoare la inovare, având în vedere următoarele aspecte:

practicile existente în domeniul managementului inovării,

competențele și cunoașterea în cultura inovării și cultura organizațională,

performanțele în funcționare ale echipamentelor și posibilitatea de investiții din surse interne și/sau externe referitoare la inovare,

colaborări externe,

modele de afaceri,

îmbunătățiri de produse din considerente ecologice, economice și etice.

Ca orice altă activitate managerială, procesul de inovare trebuie să fie planificat, implementat, monitorizat și controlat. Procesul de inovare este specific fiecărei organizații și poate fi diferit în funcție de tipul, dimensiunea și gradul de dezvoltare a acesteia. Activitățile atribuite procesului de inovare trebuie să fie determinate, adaptate la dimensiunea, structura și caracteristicile specifice organizației.

Fiecare etapă și fază a procesului de inovare, la orice nivel de desfășurare, trebuie gestionată ca un sistem. În concordanță cu politica, strategia, viziunea și obiectivele inovării, procesul de inovare presupune următoarele etape:

managementul ideilor, presupune generarea, identificarea și colectarea, evaluarea și selectarea ideilor;

dezvoltarea proiectului de inovare, presupune existența unui plan detaliat cu obiective, acțiuni, măsuri și rezultate clare care sunt urmărite pe parcursul desfășurării proiectului de inovare;

protecția și exploatarea rezultatelor, presupune utilizarea celor mai bune modalități de protecție a proprietății intelectuale;

lansarea pe piață, presupune evaluarea situației proprietății intelectuale, un plan de dezvoltare și de vânzare, un plan de producție, clienți, feedbackul de la utilizatori, etc.

Performanța afacerii dezvoltată prin inovare se concretizează prin crearea de valoare care se reflectă în următoarele rezultate: rata de creștere a veniturilor, rata de creștere a profitului operațional, rata rentabilității economice, rata de rotație a stocurilor, rata de creștere a numărului de angajați, consolidarea poziției pe piața concurențială.