Infrasctructura Turistica A Judetului Valcea

INFRASCTRUCTURA TURISTICĂ A JUDEȚULUI VÂLCEA

INTRODUCERE

Județul Vâlcea este situat în sudul României și se învecinează cu județele Alba, Sibiu, Argeș, Olt, Dolj, Gorj și Hunedoara. Este în așa fel așezat geografic încât găsim pe suprafața sa aproximativ toate formele de relief dintre care amintim: dealuri subcarpatice, lunci, podiș, Munții Cozia, Căpățânii, Făgăraș, Lotru și Parâng. Există aici una din cele mai mari depresiuni intramontane numită Țara Loviștei. Despre Muntele Cozia se spune că ar fi Muntele Kogaion, Muntele Sfânt al străbunilor noștri daci.

Am ales aceată zonă turistică pentru că, pe lângă faptul că este una foarte frumoasă, Râmnicu Vâlcea este un oraș foarte apropiat de inima mea, fiind destinația de vacanță preferată a copilăriei mele, având aici cele mai frumoase amintiri alături de familia mea. Lucrarea de față este structurată în șase părți, fiecare urmărind un aspect distinc al acestei regiuni, împreună formând o imagine amănunțită a acesteia.

Cele șase capitole sunt următoarele:

Resursele turistice din Județul Vâlcea, prezintă, pe larg obiectivele turistice ale zonei și prin ce se face aceasta remarcată. Dintre acestea din urmă amintim stațiunile Ocnele Mari, Călimănești, Căciulata, Olănești ca fiind cele mai vizitate din zona Olteniei.

Spațiile de cazare, urmărește să dezvăluie atât structura și dinamica spațiilor de cazare, dar și capacitatea de cazare turistică a acestei regiuni. În Județul Vâlcea sunt în momentul de față aproximativ 130 de unități de cazare.

Baza de alimentație publică, cuprinde restaurantele din regiune.

Bazele de tratament indică zonele special concepute pentru tratament cum ar fi Băile Govora, Voineasa, Călimănești, Căciulata.

Facilitățile pentru agrement, realizează o hartă a spațiilor destinate pentru timpul liber.

Infrastructura căilor de comunicație. Județul Vâlcea deține: 164 km de căi ferate, 2.167 km de drumuri din care 550 km de drumuri naționale. Există 7 drumuri naționale care traversează județul. Cel mai important este Drumul European 81, care leagă județul Vâlcea cu județele Sibiu și Argeș. Drumurile județului măsoară 1.677 km și au 389 de poduri, cu o lungime totală de 10.135 m. (http://www.cjvalcea.ro/prez/index.html)

1. RESURSELE TURISTICE DIN JUDEȚUL VÂLCEA

Județul Vâlcea se află în partea central-sudică a României, se întinde de-a lungul bazinului mijlociu al râului Olt, fiind înconjurat de Munții Cozia la est și Culmea Căpățânii în vest. Județul are o suprafață de 5,765 km 2- 2.4% din suprafața totală a țării și o populație de 413.570 locuitori. Clima județului este temperat-continentală, cu slabe influente mediteraneene.

Materialele arheologice, informațiile marilor învățați ai lumii antice, vestigiile și monumentele istorice atestă în județul Vâlcea primele urme ale existenței umane încă din paleolitic, iar descoperirile de la Bugiulești (comuna Tetoiu ) transformă județul nostru într-unul din locurile de la noi din țară cu cele mai vechi urme de viață și locuire umană- aproximativ 2.000.000 ansi.

Prima mentiune a judetului apare pe data de 8 ianuarie 1392 în Cronicile Mănăstirii Cozia, unde Hrisovul semnat de domnitorul Tării Românești, Mircea cel Bătrân, este încă păstrat.

1.1.Resursele turistice ale cadrului natural

În Vâlcea formele de relief sunt variate. Coboara din nord, de la zona muntoasă, cu altitudini ce ajung la peste 2.400 m, reprezentată de Munții Căpățânii (Vf.Ursu – 2.124 m, Vf. Buila -1.849 m), Munții Lotrului (Vf. Sterpu -2.142 m, Vf. Mare -2.056 m), Munții Făgărașului (Vf. Suru -2.283 m, Vf. Ciortea -2.426 m), Muntele Cozia (Vf. Cozia -1.668 m) – în acești munți fiind localizat parcul național Cozia, ce ocupă o suprafață de 17.000 hectare.

(http://www.adroltenia.ro/prezentare_sv/cadrul-natural/)

Județul se bucură de o geografie variată, de la dealuri și munți la văi, ceea ce îl transformă într-un microcosmos al țării. Aproximativ jumătate din teritoriul său este acoperit de păduri de stejar, fag, conifere sau altă vegetație forestieră. Partea nordică este reprezentata predominant de munții cu înălțimi de peste 2,200 metri (creasta principală a M-ților Lotrului, partea vestică a M-ților Făgăraș, Munții Coziei și Căpățânii și Depresiunea Loviștea). Zona subcarpatică se caracterizează printr-un relief puternic fragmentat de numeroase văi cu direcția generală nord-sud. Se caracterizează printr-un relief colinar cu altitudini cuprinse intre 600-800 m, având următoarele subdiviziuni: Muscelele Argeșului, Subcarpații Vâlcei și Subcarpații Olteniei.

Suprafețele relativ netede sunt reprezentate prin depresiunile subcarpatice Horezu și Jiblea, valea largă a Oltului și luncile principalilor săi afluenți. În cadrul acestora sunt concentrate majoritatea localităților, cele mai importante căi de comunicație, precum și cele mai importante activități economice bazate pe valorificarea resurselor teritoriului.

Piemontul Getic formează treapta colinară joasă a județului fiind alcătuit din platouri piemontane care se lățesc pe măsură ce coboară spre sud. Acestea sunt separate de văi largi cu lunci și terase mărginite de versanți puternic sau moderat înclinați.

Zona montană, reprezentând o treime din suprafața județului, oferă atracții formidabile: chei, cascade, peșteri (Peștera Liliecilor, are o lungime de 250 metri, este electrificată în întregime, punctul de plecare fiind de la mănăstirea Bistrița.), peste 80 de trasee marcate și întreținute, posibilitatea practicării alpinismului, schiului, pescuitului și vânătorii sportive. Turismul montan beneficiază de condiții deosebite de cazare și petrecere a vacanțelor în stațiunile de acum celebre, Voineasa și Vidra.

În cadrul grupei montane Parâng – Cindrel se înscrie pitoreasca Vale a Lotrului, aflată între Munții Lotrului (2244 m) și Munții Latoriței (2.063m). Se impun privirii peisaje alpine deosebite: forme glaciare sălbatice, asemănătoare cu cele din Alpi, defileul și cataractele Lotrului, lacurile glaciare din apropierea Obârșiei Lotrului, lacurile de la Galbenu și Petrimanu.

Armonia teritoriului, priveliștile de o rară frumusețe din defileele Oltului, Lotrului, Lotrișorului și Bistriței, salba de lacuri de acumulare, dintre care nu putem să nu amintim Brădișorul și Vidra, pârtiile de schi și traseele turistice, toate la un loc fac ca turistul să se simtă bine și să revină în aceste locuri. Zona montană a județului Vâlcea cuprinde de fapt patru perimetre oarecum distincte:

Stațiunile de pe Valea Lotrului, respectiv Voineasa, Vidra, Obârșia Lotrului

Țara Loviștei din stânga Oltului, pe culoarul Curtea de Argeș, Suici, Perișani, Câineni

Parcul Național Cozia

Zona Munților Căpățânii

Fiecare dintre aceste patru perimetre are probleme specifice care pot fi însă rezolvate pe termen mediu, astfel încât resursele turistice naturale și antropice de care dispun să poată fi puse în valoare prin activități de turism. (http://www.valcea.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=388)

Zona în care se situează județul se caracterizează printr-un climat temperat continental moderat, cu ierni lungi si friguroase si veri scurte. Clima este mai umedă în zonele înalte și cu temperaturi mai ridicate și precipitatii mai reduse în zonele joase.

Rețeaua hidrografică a județului aparține în totalitate bazinului râului Olt și afluenților săi de pe tronsonul aval, între care importanți sunt Lotru, Topolog, Oltețul. Râul Olt reprezintă axul hidrografic principal al județului, pe care îl străbate de la N la S pe o lungime de 135 km.

Lacurile naturale, de origine glaciară sunt numeroase, dar de dimensiuni reduse, fiind situate în zonele înalte din bazinul superior al Lotrului: Iezerul, Vadu, Zănoaga, Gâlcescu și al Latoriței: Latoriței, Muntinu, Cioaca.

Teritoriul județului Vâlcea dispune de o faună bogată și variată, etajată în funcție de relief și condițiile climatice. Fauna este reprezentată prin specii de pădure: urs, cerb, căprior, mistreț, viezure, lup, cocoș de munte, cerbul lopătar și elemente mediteraneene: scorpionul carpatin, vipera cu corn. În zona alpină se întâlnesc păsări și animale rare: vulturul pleșuv brun, cinteza alpină, capra neagră, alături de vipera comună și șopârla de munte.

Principala atracție turistică a județului Vâlcea o constituie stațiunile balneo-climaterice, vestite pentru apele termale și frumusetea peisajului. Județul Vâlcea ascunde numeroase resurse minerale, inclusiv petrol, gaze naturale, sare, precum și ape minerale recunoscute pentru proprietățile lor curative: afecțiuni ale aparatului digestiv, diabet, guta, afecțiuni ale aparatului renal, afecțiuni dermatologice, afecțiuni reumatismale.

(http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=255:resursele-turistice-antropice-%C3%AEn-v%C3%A2lcea&Itemid=203)

Salina Ocnele Mari

Sursă: Didu Dan

Salina Ocnele Mari a fost de curând amenajată pentru vizitare, pentru turiștii care doresc să cunoască un loc deosebit. Zona de vizitare este amenajată la 225 de metri față de nivelul mării se întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați. Parcul turistic al Salinei Ocnele Mari are o biserică, un muzeu, restaurant, magazine de suveniruri, baruri, un teren de fotbal, de baschet, de tenis, masă de biliard, locuri de joacă pentru copii.

În salină sunt inhalați aerosoli salini prin care se tratează diverse afecțiuni în special afecțiunile respiratorii. Aerosolii sunt micro-particule aflate în suspensie într-un mediu gazos. Aerosolii salini sunt inhalați în mod natural de către curant pe ambele căi: nazal și pe gura. În incinta Salinei Ocnele Mari există și un spațiu special amenajat pentru organizarea de evenimente festive. ( http://www.valceaturistica.ro/destinatii/salina-ocnele-mari/)

Călimănești Căciulata

Sursă: Didu Dan

Călimănești este un oraș situat pe malul drept al Oltului, în Depresiunea subcarpatică Jiblea-Călimănești, la altitudinea de 260-280 m, 18 km distanță de municipiul Râmnicu Vâlcea, cu o populație de 8.633 locuitori. Împreună cu stațiunea Căciulata, acesta alcătuiește stațiunea Călimănești Căciulata, stațiune deschisă în tot cursul anului.

Călimănești Căciulata beneficiază de o climă specifică depresiunilor subcarpatice adăpostite, fără variații mari de temperatură, cu veri răcoroase (în jur de 20°C în luna iulie) și cu ierni relativ blânde (între -1° si -5°C în luna ianuarie). Temperatura medie anuală din Călimănești Căciulata este de 9° C. Precipitații moderate (750-800 mm anual). Factorii de cură naturală sunt reprezentați de clima protectoare și izvoarele (descoperite în 1827) de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu, în principal hipotonice, cu concentrație, compoziție chimică și temperatură variabile (mineralizare între 0.5 și 11.5 gr/l; atermale, mezotermale 41°C, și hipertermale= 49.5°C).

(http://www.valceaturistica.ro/destinatii/statiunea-calimanesti-caciulata/)

Băile Govora

Sursă: Didu Dan

Stațiunea Băile Govora este situată în depresiunea subcarpatică Govora, înconjurată de dealuri acoperite cu păduri de fagi, stejari și pini, la o altitudine de 360-380 m, 20 km SV de municipiul Râmnicu Vâlcea.

Climatul din Băile Govora este cel continental moderat cu mici influențe mediteraneene: veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de 19°C) și ierni plăcute (temperatura medie în ianuarie este de -3°C). Precipitațiile sunt moderate (800 mm anual). Băile Govora este o stațiune de importanță națională deschisă în toate anotimpurile renumită pentru variatatea și caracterul terapeutic al proprietăților apelor bogate în clor, sodiu, iod, brom, sulf (pentru cure externe) și cele hipotonice bogate în magneziu, calciu, putin sulf (pentru cure interne) cunoscute și utilizate încă din 1866. Nămolul mineral folosit pentru tratament la Băile Govora este extras din localitate și namolul sapropelic fosil este adus de la Ocnele Mari. Există și un sanatoriu pentru boli reumatice și respiratorii pentru copii. (http://www.valceaturistica.ro/destinatii/statiunea-baile-govora/)

Băile Olănești

Sursă: Didu Dan

Stațiunea Băile Olănești este una dintre putinele localități din țară care întrunește în chip armonios doi factori naturali de cură: factorul climatic și topoclimatic local, și factorul hidromineral constituit din apele minerale. Băile Olănești ocupă primul loc printre stațiunile balneoclimaterice din România în ceea ce privește numărul de izvoare, debitul total zilnic al acestora, ca și varietatea compoziției și a concentrației apelor minerale. În stațiune se găsesc peste 35 surse hidrominerale, atât ca izvoare naturale, cât și ca rezultat al unor lucrări de foraje și miniere (puțuri și galerii). Două izvoare minerale și patru sonde cu apă minerală sunt folosite pentru cura externă (balneație).

În 1910 dr. Ion Puturianu a grupat izvoarele minerale din Băile Olănești în mai multe categorii după compoziția chimică și acțiunea lor asupra organismului:

14 izvoare iodurate

6 izvoare sulfurate și clorurat sodice

4 izvoare cu ape diuretice

1 izvor bicarbonat, cu emanații abundente de gaze

2 izvoare purgative

2 izvoare feruginoase

2 izvoare având compoziție mixtă. (http://www.valceaturistica.ro/destinatii/statiunea-baile-olanesti/)

Lacul Vidra

Sursă: Didu Dan

Lacul Vidra este un lac de acumulare. Lac antropic fondat în 1972 are un volum 340 mil. m3, suprafață 940 ha, lungime 9 km. Lacul este înconjurat de păduri de molid.

Barajul Vidra este amplasat pe raul Lotru, în cheile Vidra, la 30 km amonte de stațiunea Voineasa. Reprezintă principala amenajare din cadrul schemei de amenajare a râului Lotru. (http://www.valceaturistica.ro/destinatii/lacul-vidra/)

Pârtia Vidra – Schi Voineasa. Ski Resort Transalpina

http://www.valceaturistica.ro/destinatii/ski-resort-transalpina-voineasa/

Pârtia de schi se află pe domeniu schiabil Voineasa, în nord-vestul judetului Vâlcea. Distanța de la Voineasa pana la Ski Resort Transalpina este de aproximativ 34 Km.

Zona Lacul Vidra (Obârșia Lotrului, Voineasa – Valcea) un important punct de atracție turistică din România, are din 2012 mai multe partii de schi care completează oferta turistică din zona. Proiectat pentru a deveni unul din cele mai performante domenii schiabile din România, complexul schiabil de la Lacul Vidra (Voineasa) ne așteaptă pentru a practica sporturile de iarna într-o zonă cu potențial turistic deosebit.

În zona Lacului Vidra (Pârtia Vidra – Schi Voineasa. Ski Resort Transalpina) pe varfurile ce depășesc 2000m înălțime, zăpada persistă până în luna mai. În imediata apropiere (7,5Km), la Obârșia Lotrului se află intersecția cu Transalpina.

Altitudinea la baza pârtiei Mioarele este de 1350 m. De aici pornește o telegondolă (pe o lungime de aproximativ 2.9 Km) ajungând la 1800 m, de unde ascensiunea se continuă cu un teleschi, care urcă până la 2000 m pe Vârful Bora. Lungimea totală a pârtiei Mioarele este aproximativ 6 km, de la baza pârtiei și până pe Vârful Bora.( http://www.valceaturistica.ro/destinatii/ski-resort-transalpina-voineasa/)

Transalpina

Sursă: Didu Dan

Din vremuri străvechi Vâlcea a fost răscrucea. Locul unde drumurile se întâlnesc, obiceiurile se contopesc și oamenii se regăsesc. De aici nu putea să lipsească drumul românesc aflat cel mai aproape de înnaltul cerului, Transalpina. Atingând altitudinea maximă în Pasul Urdele, 2145m este legatura între Transilvania și Oltenia de pe vremea în care legiunile romane se războiau cu dacii. Legenda locului spune că Transalpina are sufletul muntenilor care au pus în el esența lor, bătătorindu-l cu migală, pentru ca, la sfârșit, să fie ca ei: falnică și demnă. Pe această temelie Transalpina a fost consolidată în perioada interbelică și dată în folosință în 1938 de regele Carol al II-lea, de aici s-a ales cu pseudonimul de “Drumul Regelui”.

(http://www.valceaturistica.ro/destinatii/transalpina-valcea/).

Voineasa

 Sursă: Didu Dan

Voineasa este amplasată pe valea râului Lotru la poalele munților cu același nume înconjurată de păduri de brad, molid și fag, stațiunea oferă în orice anotimp o atmosferă de liniște și deconectare. Situată la o altitudine de 650 m, având ierni blânde lipsite de curenți și vânturi cu un aer puternic ozonat, Voineasa este un loc tocmai potrivit pentru pescuit de păstrăvi în râurile Lotrului. Climatul intramontan din Voineasa oferă veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de 14°C) și ierni reci (temperatura medie din ianuarie este de -7 °C). Precipitațiile anuale sunt în total de cam 800 mm. Principalul factor terapeutic este climatul tonic-excitant cu aer curat, fără praf și alergeni, puternic ionizat, bogat în aerosoli ionizați și ozonizăți și radiații ultraviolete. Baza de tratament este dotată cu aparatură modernă unde se poate trata nevroza astenică, surmenajul fizic și intelectual, afecțiuni ale aparatului locomotor, ale căilor respiratorii și alte boli asociate.

(http://www.valceaturistica.ro/destinatii/voineasa/)

1.2.Resursele turistice antropice

Județul Vâlcea dispune și de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al istoriei și culturii poporului din acest spațiu geografic. Numeroasele vestigii ale civilizațiilor trecute, unele dintre ele unicate, bogăția tradițiilor populare, creația spirituală modernă, realizările tehnico-economice contemporane atestă evoluția și continuitatea vieții pe meleagurile vâlcene, alcătuind un important fond cultural-istoric.

Județul Vâlcea se poate lăuda cu un bogat patrimoniu de lăcașe de cult, pe potriva aceleiași bogății pe care și județul a cărui capitală este o pune în fața turistului venit aici. De la schituri izolate, până la biserici impunătoare, mergând prin toate stilurile arhitectonice ale vremurilor, județul se poate lăuda cu o adevărată panoramă a arhitecturii religioase valahe. Intrând în orașul Râmnicul Vâlcea dinspre Nord, primul lăcaș de cult întâlnit este Schitul Cetățuia. Este construit, în 1525, de către Radu de la Afumați pe locul unei mai vechi biserici datând din secolul XV. Domnitorul ctitor este asasinat de boieri potrivnici politicii de independență făță de Imperiul Otoman chiar în incinta bisericii schitului, patru ani mai târziu. Apoi, schitul este refăcut în 1677-1680, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino. Frescele interioare, datând din anul 1853, aparțin pictorului Gheorghe Tattarascu.

Continuând drumul, la poalele Dealului Capela aflăm Episcopia Râmnicului, cea de-a doua episcopie a Țării Românești, moștenitoare și continuatoare a Mitropoliei Severinului. Aceasta din urmă, înființată în anul 1370, și-a avut reședința la Severin, dar a fost mutată, ulterior, datorită conflictelor vremii, la Râmnicu Vâlcea. În timpul domnitorului Radu cel Mare, între anii 1503-1504, în amintirea mitropoliei dispărute, s-a reînființat episcopia Râmnicului Noului Severin. În timpul războiului turco austriac din 1737, clădirile Episcopiei și biserica ridicată între 1576-1586 sunt arse complet.(http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=255:resursele-turistice-antropice-%C3%AEn-v%C3%A2lcea&Itemid=203)

Clădirile Episcopiei sunt reclădite la 1749, dar cad pradă focului, alături de jumătate din oraș, în 1847. Actuala biserică a Episcopiei a fost ridicată pe temelia alteia mai vechi, ridicată între anii 1576-1586. Construcția edificiului s-a derulat între anii 1851 și 1856, sub domnia lui Barbu Știrbei și sub conducerea Episcopului Calinic, ale căror portrete se află în pronaos. Pictura în ulei, în stilul Renașterii, aparține marelui artist al vremii, Gheorghe Tattarescu, care era un admirator al Sfântului Calinic. Râmnicu Vâlcea se poate lăuda cu un mare număr de lăcașe de cult – monumente istorice cuprinse în patrimoniul național. De la schituri izolate, până la biserici impunătoare, mergând prin toate stilurile arhitectonice ale vremurilor, Râmnicul prezintă o adevarată panoramă a arhitecturii religioase valahe. (www.primariavl.ro)

Biserica Toți Sfinții

Sursă: http://www.primariavl.ro/index.php/2010070413/ramnicu-valcea/cultura.html

În contextul prezenței la Râmnicu Vâlcea a armatei revoluționare conduse de generalul Gheorghe Magheru, la 20 iunie 1848, râmnicenii s-au strâns în număr mare la Biserica Toți Sfinții și au sfințit stegurile revoluției. Peste ceva mai mult de o lună, aceiași râmniceni se strângeau pe locul actualului Parc Zăvoi unde, într-o manifestare similară ca amploare mai cunoscutei Adunări de la Islaz, intonau pentru prima într-un cadru oficial cântecul Deșteaptă-te!, române, imnul de astăzi al României. Sărbătoarea Imnului Național la Râmnicu Vâlcea reconstituie drumul râmnicenilor de la Biserica Toți Sfinții până în Parcul Zăvoi. Mai jos de Biserica Toți Sfinții este amplasată Biserica Cuvioasa Paraschiva. Construcția bisericii a fost începută de domnitorul Pătrașcu cel Bun la 1557 și a fost finalizată de fiul acestuia Mihai Viteazu, viitorul domnitor al principatelor românești unite, pe atunci doar ban al Mehedințului, 30 de ani mai târziu, în 1587. Biserica Cuvioasa Paraschiva este cea mai veche zidire bisericească a Râmnicului Vâlcii, așa cum a fost concepută de la început.

Părăsind artera principală a Râmnicului Vâlcea, Calea lui Traian, și abătându-ne puțin spre răsărit, descoperim alte 5 biserici vechi ale orașului. Prima dintre ele este Biserica Sfântul Dumitru. Nu se cunoaște exact data la care a fost ridicată. Conform unei tradiții, biserica ar fi fost înainte capelă a unei comunități franciscane. După unele documente, biserica a fost rezidită între 1783 – 1784, iar actuala construcție datează din anul 1815.

Vizavi de Biserica Sfântul Dumitru se află Biserica Protestantă, una din cele mai noi dintre bisericile vechi ale orașului, a cărei dată de construcție este anul 1910. O foarte veche construcție bisericească a Râmnicului este Biserica Buna Vestire, cu o datare din vremea lui Mircea Vodă (1386 – 1418) sau Mircea Ciobanul (1545-1552). Biserica a fost rezidită din temelii după ce a fost arsă în timpul conflictului austro-turc din 1716 – 1718. Ferestrele sculptate în piatră datează din anul 1747.

Peste drum de Biserica Buna Vestire se află Biserica Catolică Sfântul Anton. Este construită între anii 1723 – 1724 în consecința prezenței la Râmnic, începând încă din secolele XIV – XV, a unei comunități mari de sași.În fine, lângă Piața Centrală a orașului se află Biserica Sfântul Gheorghe, a cărei construcție inițială datează dinainte de anul 1636 și care a fost reparată în anul 1681 și refăcută între 1737-1738. Afectată de cutremurul din 1838, biserica este rezidită din temelii între 1857-1860. Biserica este construită în apropierea fostului Iaz al Morilor, care primea apă din râul Olănești, alimenta lacul din Parcul Zăvoi, trecea pe lângă piața orașului și se revărsa în Olt, nu înainte de a alimenta mai multe mori.

Odată trecuți în jumătatea sudică a Râmnicului, pe partea dreapta se află Schitul Înătești, construit în 1751, un exemplar superb de arhitectură românească. Construcția este, în prezent, înglobată în complexul Seminarului teologic Sfântul Nicolae. Pe partea stângă a Căii lui Traian se poate vedea Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, a cărei dată de construcție nu se cunoaște exact. Se știe doar că a fost reclădită în anul 1813 și construită în zid în perioada 1912-1922, pe cheltuiala negustorilor râmniceni. În vechime biserica se numea Sfântul Ion de peste apă. Dar înainte de a trece, spre sud, râul Olănești (numit, în trecut, râul Râmnic), trebuie menționată și prezența Schitului Arhanghel, situat la o depărtare de 5 km vest de centrul Râmnicului Vâlcii, ridicat la 1522, în peisajul sălbatic al dealului Priba, străbătut de râpe și văi adânci.

Râmnicu Vâlcea a fost cunoscut în prima jumătate a secolului al XX-lea drept orașul pensionarilor. A contribuit la această denumire liniștea acestor locuri, împrejurimile deosebite și străzile largi, pline de verdeață, care îmbiau la promenadă. Sistematizarea urbană desfășurată în timpul regimului comunist a schimbat radical înfățișarea orașului. Au fost distruse nenumărate case vechi, adevărate monumente de arhitectură, iar locul acestora a fost luat de complexuri de blocuri. Cu toate acestea, ceva din farmecul vechiului Râmnic a rămas, îndeosebi în ceea ce privește bulevardele largi din centru, mărginite de arbori, parcurile orașului și vechile statui.

Parcul Zăvoi este unul din cele mai vechi parcuri din țară organizate ca atare, luând ființă prin Ofisul domnesc emis de domnitorul (1849 – 1853) Barbu Știrbei la 9 august 1850. În parc, printre copacii seculari, se află Lacul Zăvoi, un restaurant, precum și sediul Teatrului Municipal Ariel.

La intrarea în parc se găsește Monumentul domnitorului Barbu Știrbei, operă a profesorului Constantin Mihăilescu din anul 1920. Tot în parc se află și Fântâna lui Turbatu, construită de C. Măldărescu, zis Turbatu în 1844, centrul adunării revoluționare de la 29 iulie 1848 când, pentru prima dată într-un cadru oficial, a fost intonat actualul imn de stat al României, Deșteaptă-te!, române – evenimentul este marcat printr-o placă de marmură. În centrul orașului, la o sută de metri de Kilometrul 0, se află cea de-a doua grădină publică a Râmnicului, Parcul Mircea cel Bătrân. Intrarea principală este străjuită din 1970 de statuia domnitorului Mircea cel Bătrân, operă a sculptorului Ion Irimescu. În incinta sa se găsește Casa Socoteanu – Lahovari, ridicată în sec. al XVIII-lea, fost sediu al primăriei municipiului și actual Palat al Copiilor, imobil reprezentativ din punct de vedere arhitectonic pentru zona Olteniei de Nord. Nu departe de aici se găsește Statuia Independenței. Monumentul simbolizând România cu chip îndurerat pentru fii căzuți vitejește în lupte a fost dezvelit la data de 17 mai 1915, este opera sculptorului I. Iordănescu și cinstește eroii vâlceni căzuți în Războiul de Independență, precum și pe soldații și ofițerii morți în timpul campaniei din 1913.

Spiritualitatea veche a Râmnicului este ilustrată de o serie de instituții muzeale, care definesc deopotrivă istoria acestor locuri, tradițiile populare, creația artistică și personalitățile care au trecut prin Râmnic. Muzeul de Istorie este găzduit de localul fostei Școli cu ceas – Școala primară de băieți Tache Ionescu, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Colecțiile expoziției permanente sunt dispuse cronologic, de la mărturii arheologice din epoca paleolitică, neolitică și din cea a bronzului, prin perioada cuceririi romane și cea de afirmare a statului feudal românesc, până la contribuția vâlcenilor la revoluțiile de la 1821 și 1848, la crearea statului modern și la Războiul de Independență din 1877.

Muzeul de Artă

Sursă: http://www.primariavl.ro/index.php/2010070413/ramnicu-valcea/cultura.html

Muzeul de Artă se desfășoară într-o casă cu o structură arhitectonică specifică, construită în 1940 de arhitecții Gheorghe Simotta și Nicolae Lupu, ambii de orientare neoromânească. Spațiul eclectic, dar armonios, reunește elemente stilistice multiple – romanice, gotice, renascentiste, creând o impresie generală de vilă italiană, accentuata de existența grădinii interioare, terasată, cu portic și acoperiș din olane.

Expoziția permanentă a Muzeului de Artă reunește lucrări de valoare de pictură românească, aparținând unor artiști de renume precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Sabin Popp, Ipolit Strâmbu, Sava Henția, Ion Georgescu, F. Storck, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Henry Catargi, Ion Țuculescu, Florin Niculiu, Margareta Sterian, Michaela Eleutheriade, Lucia Dem. Bălacescu, Corneliu Baba, Camil Ressu, Horia Bernea, Virgil Almășanu, Dan Hatmanu, Sabin Bălașa, Ion Sălișteanu, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Marin Gherasim, Viorel Mărgineanu, precum și câteva lucrări de sculptură realizate de George Apostu, Ovidiu Maitec și Costel Badea. Muzeul posedă un tablou din Școala venețiană din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Muzeul Satului Bujoreni

Sursă: http://www.primariavl.ro/index.php/2010070413/ramnicu-valcea/cultura.html

Muzeul Satului Bujoreni este conturat sub forma unui sat muzeu, menit să reconstituie pe o suprafață de 8 hectare, imaginea funcțională a unei așezări rurale tradiționale, cu toate instituțiile sale social-culturale. Muzeul este reprezentativ prin cele patru sectoare ale sale: Sectorul Gospodarie-locuință, Sectorul Social-cultural al monumentelor de utilitate publică, Sectorul Meșteșuguri-tehnici populare și Sectorul Construcțiilor specializate.

Arta populară vâlceană mai este ilustrată și prin prezentarea ei în decorarea interioarelor locuințelor, în cadrul atelierelor meștesugărești, prin piesele textile sau de ceramică, din lemn, metal, de iconografie și mobilier popular.

Imobilul care adaposteste Casa Memorială Anton Pann, este un monument de arhitectură urbană, construit la jumătatea secolului al XVIII-lea, având foișor și pivniță. Expoziția de aici a încercat să puncteze peregrinările pe meleagurile Vâlcii din anii 1826-1828, 1836-1840 ale celui ce a rămas în conștiinta urmașilor drept fiul Pepelei cel isteț ca un proverb și care a fost dascăl de musichie la școala organizată pe lângă Episcopia Râmnicului.

Casa muzeu a fost translată pe o distanta de 37 metri de pe amplasamentul ei inițial, odată cu sistematizarea și reamenajarea teritorială. Expoziția a fost amenajată pentru a ilustra interiorul unei modeste locuințe de târg de la mijlocul secolului al XIX-lea. Cultura Râmnicului nu s-a refugiat doar în muzeele orașului. Ea trăiește în mod cotidian prin mai multe corpuri, sub diferite forme de expresie. Manifestările culturale râmnicene sunt găzduite de instituții care și-au câștigat reputația în manifestări de excepție din țară sau peste hotare.

În domeniul creației plastice, la Râmnic activează o filială a Uniunii Artiștilor Plastici, care expun în mod constant lucrările proprii și ale partenerilor din țară și de peste hotare în cadrul Galeriilor de Artă din centrul orașului. Artiștii locali s-au implicat în mai multe proiecte care au îmbogățit municipiul cu creații deosebite; printre aceste manifestări numărându-se taberele de creație de sculptură, Habitat și Artă în România, Tradiție și postmodernitate sau Dealul Malului. (www.primariavl.ro)

Cula Greceanu Măldărești

http://www.valceaturistica.ro/destinatii/cula-greceanu-maldaresti-valcea/

Cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex este Cula Greceanu, care a pastrat acest nume întrucât în timp a trecut prin zestre de la familia Măldărescu la familia Greceanu. Sunt prezente câteva indicii ale stilului brâncovenesc: ferestrele pivniței lucrate în piatră traforată , cele două cerdace cu arcade și bolțile de penetrare din încăperea de la etajul I care întăresc aceste afirmații.

Ca o particularitate a construcției care o situează printre cele mai vechi de acest tip din țară, la Cula Greceanu pivnița nu comunică cu etajul. Aceasta prezintă avantajul că, în caz de primejdie, restul ansamblului era izolat, dar și dezavantajul că, fiind ușor adâncită în pământ, ferestrele și cerdacul de la etaj puteau fi mai usor accesibile răufăcătorilor.

Începând din 1967, Cula Greceanu, restaurată, a fost deschisă publicului vizitator, iar în prezent expoziția de bază organizată în interior, încearcă să ilustreze, prin intermediul unor piese, atmosfera de la curtea unui boiernaș oltean.( http://www.valceaturistica.ro/destinatii/cula-greceanu-maldaresti-valcea/)

Cula Măldărescu Măldărești

 http://www.valceaturistica.ro/destinatii/cula-maldarescu/

Cula Măldărescu, impunatoare prin masivitatea zidurilor, a fost construită în anul 1812 de catre Gheorghiță Măldărescu, chiar dacă din inscripția de pe peretele etajului se poate descifră 1827, acesta este anul executării stucăturilor. Construcția de formă dreptunghiulară, cu un ieșind în partea de vest este alcatuită din parter și două etaje. Parterul prezintă caracteristicile culei, fiind prevăzut cu o ușă de acces din lemn de gorun masiv, comună beciului și părții locuite a culei și cinci ferestruici înguste ce par niște metereze.

Aici se văd stâlpii enormi din lemn, care susțin grinzile masive. Remarcată pentru decorul deosebit de autentic, această încăpere a fost folosită foarte des în producțiile cinematografice, aici turnându-se filme de referință ca: „Neinfricații”, „Drumul Oaselor”, „Iancu Jianu – Haiducul”. Astăzi, întrucât majoritatea acestor obiecte au dispărut, se încearcă organizarea unei expoziții permanente care sa păstreze în linii mari aceeași tendința de la începutul secolului. Comuna Măldărești se află la aprox. 3 km de orașul Horezu, jud. Vâlcea.

Casa memorială I. G. Duca

Construită în 1912 de omul politic liberal I.G. Duca pentru a fi folosită drept casă de vacanță, actuala construcție reflectă prin dimensiuni și amenajare bunul gust și modestia unui om care, deși ajuns prim-ministru, a reusit să păstreze în tot ce a făcut simțul măsurii.

(http://www.valceaturistica.ro/destinatii/cula-maldarescu/)

Horezu

 http://www.valceaturistica.ro/destinatii/horezu/

Ca să ajungi la Horezu, venind dinspre București, Râmnicu Vâlcea este o destinație obligatorie. De aici, pe linia de centură a orașului, urmând indicatorul de Targu Jiu, ajungi în șoseaua principală care duce la Horezu.

În prima duminica din iunie, localitatea găzduiește binecunoscutul târg de oale – Cocosul de Hurez. Meșteri din Satu Mare, Corund, Marginea sau Oboga (al doilea centru de olărit dupa Horezu) vin să își etaleze talentul. Peste tot sunt mașini, târgoveți, tarabe pline de „taiere” (farfurii întinse), străchini și urcioare. Ceramica bună trebuie căutată. Aici există încă meșteri care mânuiesc cu abilitate vechile instrumente („cornul” și „gaița”) pentru decorarea obiectelor din ceramică. Culorile tradiționale sunt ocrul, verdele și albastrul, iar motivele predilecte ale artiștilor din Horezu sunt valul, spirală, șarpele și mai ales cocoșul.

Din punct de vedere cultural, caracterul zonei Horezu este unul istoric, monahal, orientat către activități de artizanat specific românesc, precum olăritul, țesăturile executate manual, pictura religioasă etc. Decorul lucrat de olarii de la Horezu este bogat, realizat cu mare finețe și cu tehnici deosebite cum ar fi: stropitul, jiravitul, desenare cu cornul, gaița, tipăritul etc. Vasele de Horezu sunt în prealabil angobate și apoi smălțuite și arse de două ori. Un mare centru de pregătire al copistilor, diecilor, gramaticilor au fost cel de la Mănăstirea Hurez, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu. Școala de pictură de la Hurezu a polarizat la un moment toate forțele creatoare locale, dând naștere unui curent și unei comunități artistice în cadrul căreia s-a cristalizat stilul brâncovenesc. În general, pe baza unor simboluri ale trecutului, există un potențial cultural care nu este cunoscut și exploatat îndeajuns, relevat astăzi prin:

Muzee, Case de cultură și biblioteci

Manifestări culturale

Ceramiști

Muzeul Mănăstirii Hurezi conține diverse piese de artă medievală, țesături și numeroase exemplare de documente și cărți vechi. Aceste exemplare provin din biblioteca mănăstirii ințiată de Constantin Brâncoveanu, care avea una din cele mai valoroase colecții de carte ale timpului său. Deasupra intrării în bibliotecă scrie și astăzi în grecește „Biblioteca de hrană dorită sufletească, această casă a cărților, iubire pre înțeleaptă îmbelșugare, în anul 1708″, scrisă de arhimândritul Ioan. Colecția avea catalogul său, două cărți de biblioteconomie precum și cărți laice mai rare într-o mănăstire: Herodot, Euripide, Hesiod, Aristofan, Luchiano, Cărțile lui Iustinian, Cronicile Bizantine și lexicoane gramatici grecești și latine, studiate și de Alexandru Odobescu în 1860.

Muzeul Etnografic Horezu se află în cadrul Complexului Muzeal de la Măldărești – Horezu și are un profil etnografic și de artă medievală. Sunt expuse obiecte de arhitectură populară, cusături, țesături, picturi și port popular specific.

Casa de Cultura Horezu a fost construită în anul 1966 și de atunci coordonează activitatea culturală și educativa a orașului. În cadrul ei se găsesc o sală cu 400 de locuri, o bibliotecă și o Galerie de Artă Populară contemporană care deține o mare colecție de ceramică din obiecte donate timp de 30 de ani de meșteri populari participanți la Târgul de Ceramică din Horezu. Prin piesele prezentate de fiecare centru se poate constata evoluția în ultimele trei decenii a ceramicii românești, mutațiile ce s-au produs în tehnica de prelucrare a lutului, în diversificarea formelor, ca urmare a cererii pieței, și nu în ultimul rând a motivelor. În competiția ce a început odată cu impunerea târgului ca centru al ceramicii românești contemporane, renumiții meșteri olari au prezentat specialiștilor piese ce adaugă, an de an, noi date despre centrul pe care-l reprezintă, cât și asupra personalității artistului. Galeria de artă populară contemporană românească se constituie, asemenea Târgului ceramicii populare românești „Cocoșul de Hurezi”, într-o viziune salvatoare a unui meștesug multimilenar.

Biblioteca orășenească „Ada Orleanu” este deschisă permanent, are o sală de lectură și un fond de carte de 40 000 de volume.

Viața locuitorilor din Horezu este animată de o serie de evenimente ce promovează tradițiile și produsele specifice zonei. Dintre cele mai cunoscute târguri și festivaluri populare se numără:

Targul anual de olărit „Cocoșul de Hurez” destinat tuturor olarilor din România, este organizat pe platoul „Stejari”, în prima săptămână din luna iunie și durează trei zile. Printre meșterii populari veniți la târg din toată țara se numară și reprezentanți de seama ai ceramicii de Horezu: Eufrosina Vicșoreanu, Dumitru Mischiu, Costel și Ionel Popa, Bascu Mihai, Frigura Viorel și multi alții. Cea mai mare parte a produselor premiate sunt expuse la galeria de artă contemporană, deschisă la Casa de Cultură din Horezu.

Festivalul Eco-Etno-Folk-Film se organizează anual la începutul lui septembrie la Casa de Cultură „Dinu Sararu” din Slătioara și sunt premiate producții cinematografice de scurt metraj pe teme ecologice, etnologice și folclorice.

„Fagurele de aur” sărbătoare națională a apicultorilor, se ține în a doua săptămână din iunie și durează două zile, la Tomșani.

„Învârtita dorului” festival de cântec ciobănesc și paradă de costume populare, se ține în a treia săptămână din luna iunie în satul Vaideeni.

„Brâul de aur” șezătoare și concurs de creație, este organizat în fiecare an în ziua de Sf. Ilie (20 iulie), la Bărbătești.

Târgul internațional al țiganilor are loc anual pe data de 8 septembrie, în satul Bistrița al comunei Costești. (http://www.valceaturistica.ro/destinatii/horezu/)

Malaia

 http://www.valceaturistica.ro/destinatii/malaia-valea-lotrului/

Legenda amintește că printre primii care au sălășluit aici, în valea „lotrilor” (hoților) au fost cetele de haiduci ce își găseau adapost în adâncul pădurii la adapostul cetinei de brad sau la umbra fagului, unde după un „jaf la drumul mare”, undeva jos în trecătoarea Oltului, sau dincolo peste creasta muntelui, se afundau aici pentru împărțirea prăzii și pentru a o ascunde în adâncurile peșterilor și grotelor din aceasta regiune. Tot o legenda spune că mai sus, pe Vale, își „făceau de cap” cetele lui Malai (zona Malaia), Ciungu (în zona Ciunget de azi) și Voinea (teritoriul actual al Voineasei). Mai târziu, după ce și-au adunat suficientă bogăție și s-au săturat de prăduit, haiducii și-au întemeiat familii și s-au stabilit pe locurile care astăzi se numesc: Malaia, Ciunget, Voineasa. (http://www.valceaturistica.ro/destinatii/malaia-valea-lotrului/)

2. INFRATRUCTURA DE CAZARE

2.1. Structura și dinamica spațiilor de cazare din Județul Vâlcea

Oferta de cazare este pe toate gusturile: de la hoteluri în centrul orașului, la pensiuni sau campinguri în zonele mai liniștite. (Ghidul municipiului Râmnicu Vâlcea, p. 47)

După 1990, întreaga societate românească a fost profund marcată, în toate compartimentele sale, de evoluția condițiilor social-economice și politice cu o tendință accentuată de cădere liberă. Această etapă având multe aspecte asemănătoare cu cea imediat după 1948 – dar de sens invers – și-a pus amprenta și pe turism. Efectele sale sunt vizibile în toate domeniile, cu efecte adeseori contradictorii. (Ciangă, 2001, p. 15)

Baza de cazare a fost afectată sub aspect cantitativ, al calității, cât și din punct de vedere tipologic. A scăzut drastic capacitatea de cazare clasică utilizabilă, mai ales ca urmare a uzurii fizice și morale manifestată contrastant încă înainte de 1990, cu deosebire în cazul vilelor – case de odihnă și tratament și cabanele. Aceste două categorii de cazare specifice stațiunilor balneoturistice și regiunii montane propriuzise sunt cele mai vechi și în cea mai mare parte nu mai corespund standardelor de conform actuale.

Reintroducerea lor în circuit prin modernizare și readaptare implică costuri adeseori mai mari decât în cazul edificării unor dotări noi, pe vechile amplasamente. În același timp se manifestă, chiar dacă timid, unele tendințe pozitive: apariția unor noi forme de cazare, precum bungalow-ul, a unor baze de cazare de tip motel integrate unor moderne stații de benzină care au și service; apariția unor forme de cazare specifice turismului rural; edificarea în număr foarte mare a reședințelor secundare. Pe de altă parte se remarcă lucrările de renovare a unor unități hoteliere cu tradiție (de exemplu: Hotel Palace spa Govora), din cadrul bazei de cazare din marile centre urbane și stațiunile balneoturistice consacrate.

Capacitatea de cazare reprezintă elementul esențial al bazei materiale turistice de care este organic dependentă însăși dezvoltarea activităților turistice. Evoluția acesteia se confundă până la detaliu cu proporțiile și orientarea turismului. Există o continuă corelație între mărimea, structura și gruparea bazei materiale de cazare cu intensitatea și canalizarea fluxurilor turistice sau cu apariția de noi forme de practicare a turismului, toate grefate pe un fond turistic complex.

Se remarcă o evoluție în timp a categoriilor de cazare, pornind de la componenta clasică, vila (existentă încă din perioada antică romană), cunoscută și sub numele de casă de odihnă sau tratament, caracteristică până la jumătatea secolului trecut și dominantă în aproape toate stațiunile balneoturistice din România și implicit din județul Vâlcea (de exemplu: Vila Sebastian, Vila Temis, Vila Florilor din Căciulata, Vila Brădișor, Vila Andrei, Vila Corona din Băile Olănești, etc.); cabana, unitate adaptată turismului montan; hotelul, inițial prezent mai ales în marile orașe, pentru ca apoi să se extindă și să devină adeseori dominant ca și volum de locuri, dar și ca impact fizionomic.

În perioada postbelică a fost reconsiderată o altă formă de cazare tradițională – hanul turistic – devenit motel prin adaptarea funcțională la specificul turismului automobilistic; popasul turistic, adaptat de asemenea unui turism de masă cu o mobilitate accentuată rutieră. Timp de o jumătate de secol aceste categorii au fost dominante, fiecare aducându-și aportul diferențiat în realizarea dimensiunilor și structurii bazei de cazare. O trăsătură comună a tuturor acestora era apartenența la proprietatea de stat, chiar dacă unitățile sub aspect organizatoric erau utilizate de diferite instituții turistice sau neturistice, aparținând aceluiași stat omniprezent. După 1990, se remarcă apariția altor forme de cazare care își datorează existența și funcționalitatea unor inițiative private (pensiuni turistice, sate de vacanță, pensiuni familiale legate de turismul rural, bungalow). (Ciangă, 2001, p. 89-90)

2.1.1. Tipuri de structuri de cazare turistică

Hotelurile constituie principala formă de cazare care s-a impus în ultimele patru decenii. Se caracterizează printr-o mare putere de adaptare, oferind diferențiat confort superior tuturor celorlalte categorii. Pune la dispoziția solicitanților o gamă variată de servicii. Gradul de înzestrare cu unități hoteliere este adeseori corelat cu nivelul de dezvoltare social-economică a țării respective. Ca urmare, hotelul este o reflectare fidelă a turismului unei țări. Este forma de cazare cea mai solicitată de către turiștii internaționali, mai ales cele cu confort mediu și ridicat. Unul dintre criteriile de clasificare a hotelurilor este cel legat de gradul de confort, prin care se ia în considerare calitatea și diversitatea serviciilor oferite turiștilor într-o ambianță adecvată. (Ciangă, 2001, p. 91-103)

Confortul nu înseamnă numai componentele legate de camere și dependințe, la acestea adăugându-se un pachet de servicii oferite (sub aspect numeric și calitativ) prin intermediul unui personal numeros și calificat. Noua generație de hoteluri, fie nou construite sau cele renovate, modernizate și cu creștere a confortului trebuie să răspundă unor exigențe multiple legate și de diversificarea agrementului (practicarea unor sporturi de interior, existența piscinelor acoperite, prezența terenurilor de tenis). La acestea se adaugă dotări pentru satisfacerea exigențelor legate de turismul profesional și științific (săli pentru congrese și simpozioane, instalații de traduceri simultane, săli de conferințe, centrale telefonice cu legături directe internaționale, fax, conectare la Internet). Se mai adaugă și alte componente auxiliare, magazine de specialitate, agenții cultural sportive, firme de impresariat, oficii de schimb valutar, sucursale de bănci sau bancomate, spații închiriabile unor firme străine sau autohtone.

În ultimii ani, în urma unor investiții masive prin Programul Operațional Regional, unele dintre hotelurile foarte mari din stațiunile balneoclimaterice sunt utilizate la mult sub capacitate au fost reabilitate și modernizate, începând să fie utilizate la capacitate.

Hotelurile balneare reprezintă o categorie distinctă datorită profilului activității lor și serviciilor oferite. În cazul acestora, s-a aplicat sistemul „tout service”, astfel încât într-o incintă bine delimitată se oferă cazare, alimentație, tratament, agrement și aceasta pe o perioadă de mai multe zile. În ansamblul unităților hoteliere balneare se distinge baza de tratament în cadrul căreia sunt valorificate resurse naturale terapeutice (ape minerale, mofete, nămoluri terapeutice) sau există cabinete în cadrul cărora se pot oferi un număr variat de proceduri terapeutice medicale. De altfel, o categorie distinctă în cadrul personalului este și cea aparținând personalului medical cu pregătire superioară și medie.

Hoteluri și complexe hoteliere balneare au fost realizate după 1965 în cele mai multe dintre stațiunile balneoclimaterice (Olănești, Govora, Călimănești – Căciulata). În cadrul stațiunilor balneoturistice, componenta hotelieră poate să domine celelalte categorii de cazare, remarcându-se complexele de unități hotelier-balneare concepute a funcționa în jurul unor baze de tratament comune.

Vila (case de odihnă sau tratament) reprezintă o categorie tradițională, amplasată în stațiuni balneoclimaterice și climaterice montane care au ca destinație: tratament, odihnă, agrement. Sunt construcții cu caracter definitiv, cu capacități de primire până la câteva zeci de locuri, cu un grad de confort redus, materializat prin camere cu mai multe paturi (trei, patru) decât în cazul hotelurilor și fără prezența grupurilor sanitare în cameră. Au rol exclusiv de cazare. Această categorie de cazare este cea mai veche și cu tradiție în turismul românesc, ajungând în perioada interbelică la maximum de extensiune și satisfăcând în acea perioadă exigențe de confort. Cea mai mare parte din vilele construite între cele două războaie mondiale și chiar mai înainte se remarcau printr-o armonioasă integrare în peisaj, prin stil arhitectonic adaptat acestuia, preluând adeseori influențe elvețiene și austriac-tiroleze. Ofereau condiții de evadare și detașare, în cadrul unor stațiuni cu construcții disparate, adeseori despărțite de mici areale forestiere.

Reprezintă și astăzi o componentă de bază în cadrul capacității de cazare a unor stațiuni, dar din cauza slabei solicitări din ultimele decenii, din cauza degradărilor continue, datorită vechimii, dar și lipsei investițiilor (vilele constituiau destinații pentru turiștii sociali, veniți prin sindicat și Ministerul Muncii, din care cauză încasările necesare investițiilor erau reduse), acestea au devenit destinații din ce în ce mai puțin solicitate, reprezentând un exemplu tipic de neadaptare la noile exigențe ale turismului. La nivel de număr de unități, vilele reprezintă cel mai dramatic exemplu de ieșire din circuitul turistic (cel puțin temporal) de la peste 1900 unități, în 1990, la circa 900 în prezent. Predominanța acestei categorii de cazare reflectând lipsa de răspuns la semnal a condus, în cazul unor stațiuni, la diminuarea până aproape de încetare a activității acesteia. În multe dintre cazuri vechii proprietari au intrat în posesia proprietăților naționalizate în 1948. Pe de altă parte, vilele, capacități de cazare de mici dimensiuni, vor putea fi mult mai ușor privatizate, cumpărate, putând apoi fi modernizate și reintroduse în circuitul turistic la parametri apropiați de exigențele actuale.

Motelul (hanul turistic). Motelul ca formă modernă de cazare pentru un turism foarte dinamic, legat de circulația rutieră automobilistică, a avut ca precursori în etapa preindustrială, hanurile și popasurile de poștă. Acestea îndeplineau, comparativ, aceleași funcții: găzduirea pentru o noapte, respectiv schimbarea echipajelor cu tracțiune hipo (un fel de service pentru secolul al XIX-lea).

Motelul se individualizează astfel prin amplasament, capacitate (dimensiune), mod de organizare a componentelor în ansamblu și prin funcționalitate. Din punct de vedere al amplasamentului, în contextul specificului acestei categorii de cazare, în zona aleasă predomină amplasarea în lungul arterelor rutiere majore, dar legat și de stațiuni balneoturistice importante și de mari centre urbane: Cozia (Călimănești), Brazilor (Olănești), Gura Lotrului (Voineasa);

Din punct de vedere al mărimii, motelurile au de la câteva zeci de locuri până la puțin peste 100. Edificiile sunt puțin dezvoltate pe verticală, cu cel mult două nivele, (parter și etaj). Sub aspectul organizării spațiilor, parcările în situații clasice ar trebui să se afle în fața camerelor la care accesul trebuie să se facă din exterior prin intermediul unui palier. În arealul aparținător, după 1990, au fost amplasate în foarte multe cazuri benzinării, service-uri, spații comerciale, cu profil – produse de utilitate curentă.

Serviciile oferite de către moteluri sunt sumare, comparativ cu hotelurile, în condiția unei medii a sejurului de o înnoptare. În sezonul estival, cu o circulație turistică intensă, preluarea unei părți din cererea pentru cazare de scurtă durată (frecvent în week-end), din unitățile turistice din orașe și stațiuni contribuie la diminuarea presiunii asupra acestora.

În sistemul actual de ierarhizare a unităților turistice, în funcție de gradul de confort, nici unul dintre cele care aparțin categoriei hanuri nu este clasificat, în timp ce motelurile aparțin predominant la categoriile 1-2 stele (în proporții aproape egale fiecare), în 74 % din cazuri.

Deși numărul unităților a crescut în ultimii zece ani (moteluri și hanuri), capacitatea de cazare cumulată s-a diminuat și în acest caz cu 18 %, dovadă că au apărut și proliferat în special unități cu capacitate mică de primire.

Cabanele, cronologic se situează pe locul III (după vile și hoteluri). Au devenit de la sfârșitul secolului XIX unități de referință pentru zona montană propriu-zisă și erau numite atunci case de adăpost. După un început timid, când au fost realizate primele unități în Bucegi (Peștera Babele), procesul de dotare cu cabane a unităților montane s-a intensificat, pentru ca în perioada interbelică masivele cele mai reprezentative sub aspectul potențialului atractiv peisagistic să fie dotate cu cabane, ca urmare a activităților asociațiilor de turism sau a unor persoane implicate puternic în organizarea și promovarea turismului montan.

În această perioadă s-a constituit cu adevărat rețeaua de cabane și din păcate, ulterior, interesul pentru această categorie s-a diminuat, ca și sprijinul material, în condițiile modificării apartenenței și statutului acestora, precum și a diminuării eforturilor pentru modernizare și adaptarea cabanelor la exigențele noi.

Cabanele din zona montană înaltă au rezistat în toată această perioadă, devenind simboluri, puncte de referință și destinații în masivele de mare atractivitate, datorită și a unei categorii aparte de manageri, cabanierii, cunoscători ai muntelui și turiștilor, cu tradiție de două generații și care sunt pe cale de dispariție.

Așa se explică și numeroase accidente (incendii) declanșate după 1990, rezultat al neglijenței, care au condus la dispariția (chiar și temporară) a unor cabane cu valoare de simbol din regiunea carpatică. Ca urmare, declinul cabanelor s-a accentuat și mai mult după 1990, numărul acestora reducându-se dramatic ca număr de unități (cu 25 %) dar mai ales ca și volum al spațiului de cazare (34,6 %).

Cabana rămâne, însă, în continuare unitatea turistică de referință, pentru regiunea montană trebuind reconsiderate anumite caracteristici ale acesteia în raport cu noile exigențe ținând de confort (dispariția în timp a camerelor dormitor comune), acces și nu în ultimul rând personal calificat, dar mai ales dedicat muntelui. Cabana ca unitate de cazare tradițională și cu specific oferă și astăzi cele mai puține facilități, peste 50 % nefiind clasificate pe stele, iar 34 % având doar o stea.

Este o situație particulară, din păcate perpetuată, care face adeseori ca iubitorii muntelui să-și prefere propriile corturi ca alternativă. Din punct de vedere al poziției și altitudinii, în cadrul masivelor montane, care influențează accesul, dar și intervalul și durata de funcționare, precum și clasificarea, se pot detașa câteva categorii de cabană:

– cabane aparținând stațiunilor, amplasate în perimetrul acestora sau în apropiere, contribuind la completarea și diversificarea posibilităților de cazare, a funcțiilor stațiunii, dar și la întărirea legăturilor cu domeniul montan;

– cabane situate la poalele unor masive montane, constituindu-se ca puncte de penetrație și început de etapă în drumețiile montane;

Structurile turistice de tratament (terapeutice) s-au realizat, diversificat și modernizat prin valorificarea în timp a factorilor terapeutici naturali, deosebit de variați, din punct de vedere al genezei și caracteristicilor, cu un spectru larg de efecte (apele minerale și termale, emanațiile mofetice uscate de CO, nămolurile terapeutice – peloidele). La acestea se adaugă dotările tehnice în domeniul investigației, analizelor medicale și ameliorării stărilor de sănătate pe baza unei noi aparaturi și instrumentar medicale, care au contribuit la diversificarea procedurilor.

Toate acestea erau grupate în componentele de profil ale stațiunilor balneoclimaterice, urmând o anumită organizare a activităților, în funcție de complexitatea și diversitatea factorilor și a procedurilor utilizate, care completau și măreau efectul paleativelor naturiste. Până în prima jumătate a secolului trecut, principalul tip de organizare a componentei balneoterapeutice, în cadrul stațiunilor, era cel în care acestea constituiau unități de sine stătătoare, cu un statut aparte (pavilioane, cu mai multe secții). Acest mod de organizare s-a menținut în cazul stațiunii Borsec, de exemplu, determinând, prin menținerea sa, și regresul stațiunii.

Parțial, prezența acelor componente distincte mai este menținut parțial și în alte stațiuni cu ape minerale și termale, precum Băile Olănești. După 1965 a avut succes o nouă modalitate de organizare a componentei balneare a stațiunilor, integrată funcțional și arhitectural hotelurilor. Ansamblul formează un complex hotelier balnear, având în componență adeseori mai multe hoteluri, legate prin pasaje închise, cu componenta-bază balneară, cu capacitate de funcționare la parametrii unităților de cazare anexate.

Unul dintre avantajele esențiale prezentate de acest tip de organizare și desfășurare a activităților de tratament consta din faptul că era evitat contactul direct, în perioada de realizare efectivă a procedurilor balneare cu componentele climatice (termic, hidric și dinamic), evitându-se astfel riscul unor îmbolnăviri precoce și diminuarea efectelor tratamentelor efectuate.

Practic, cea mai mare parte din stațiunile importante, tradiționale și cu potențial hidromineral valoros dispun de astfel de complexe hotelier balneare, care funcționează după aceste principii: Călimănești-Căciulata, Băile Olănești. În cadrul acestei componente importante ale stațiunilor, se realizează tratamente clasice, având la bază factorii naturali terapeutici, prin cură externă (băi calde), cură internă, tratament cu mofete uscate, împachetări cu nămol terapeutic; băi de plante, proceduri complexe, având la bază efectele electrice și diadinamice; gimnastică sportivă, desfășurate atât în aer liber (băi de aer, climatoterapie, jogging) sau în săli special amenajate (fitness sau gimnastică aerobică, gimnastică medicală).

Amenajările pentru agrement și recreative sunt prezente atât în stațiunile climaterice montane și pentru sportul de iarnă, în stațiunile balneoclimaterice (cu o implicare mai redusă, comparativ cu prima categorie), precum și în orașele având amenajări sportive și de agrement legate de unitățile hoteliere sau de sine stătătoare. Această componentă contribuie la diversificarea profilului funcțional al tuturor amenajărilor turistice, crescându-le astfel puterea de atracție, și implicit volumul activităților manifestat atât prin efecte sociale, cât și de natură economico-financiară.

Între componentele cu efect agremental-recreativ se impun în primul rând cele sportive, prezente cu deosebire în stațiunile montane și litorale și adaptate condițiilor și profilului stațiunilor respective: amenajări pentru practicarea tenisului de câmp, piscine în aer liber și acoperite, terenuri amenajate special pentru practicarea disciplinelor sportive cu caracter individual sau de grup; amenajările pentru practicarea sporturilor de iarnă, yahting, sporturi subacvatice etc. În cazul stațiunilor balneoclimaterice, amenajările pentru practicarea sporturilor sunt realizate selectiv, iar activitățile sportive practicabile sunt selecționate pentru a nu intra în contradicție cu paleta afecțiunilor tratabile în stațiunea respectivă sau (afecțiunile aparatului cardio-vascular sau cu caracter locomotoriu, etc.). O a doua categorie o formează amenajările – instituțiile culturale, aici fiind incluse bibliotecile, săli de spectacole, teatre, săli de concerte. În sfârșit, o a treia categorie o reprezintă amenajările cu paletă diversă, ținând de agrementul și desfășurarea activităților de noapte: discoteci, night cluburi, săli de biliard, cazinouri, etc.

În cadrul amenajărilor turistice complexe, cum sunt stațiunile balneoturistice și marile orașe, există alte câteva componente care se implică prin funcții, spațialitate și trăsături fizionomice distincte, toate aducându-și contribuția la mărirea și diversitatea posibilităților agrementale. Spațiile verzi sunt componente organice ale stațiunilor balneoturistice și orașelor, cu o funcționalitate multiplă. Au un rol social și recreativ agremental esențial. Acționează ca factor activ, terapeutic-curativ și recreativ-agremental; de protecție împotriva noxelor și a poluării microclimatelor; de reglare și menținere a echilibrului hidrologic și a fondului hidromineral din stațiuni; ca factor estetico-peisagistic al cadrului natural.

Prezența spațiilor verzi în cadrul stațiunilor sau a localităților cu potențial turistic, precum și la interferența cu spațiile forestiere învecinate, le conferă un loc deloc neglijabil. Pentru stațiunile balneoturistice, în categoria spațiilor verzi sunt cuprinse, pe de o parte, suprafețele amenajate din intravilanul stațiunii, în cadrul parcurilor, grădinilor, areale forestiere, la care se adaugă areale silvice naturale, legate direct de acestea.

Dimensionarea spațiilor verzi este corelată cu capacitatea de primire a stațiunilor, cu diseminarea acesteia în intravilan și cu extensiunea zonelor turistice din cadrul cărora spațiile verzi pot și trebuie să ocupe între 30 și 60 %. În general cea mai mare parte a stațiunilor se înscriu în acest parametru, care oscilează între 25 și 80 %.

Extinderea și componența spațiilor verzi a constituit și constituie obiectivul nemijlocit al planurilor de amenajare integrală, răspunzând criteriilor funcționale. Componența, extensiunea și forma acestora diferă de la caz la caz, adaptându-se condițiilor morfologice locale, preluarea în cadrul acestora a unor areale forestiere preexistente, adaptarea, în realizarea spațiilor verzi, a speciilor de arbori, arbuști sau plante decorative, adaptate la condiții climatice locale. Spațiile verzi, mai ales pădurile-parcuri, au un efect multiplu, în primul rând terapeutic, dar și unul estetic vitalizant, determinat de structura compozițională specifică, de arhitectura peisagistică, toate subordonate profilului funcțional al stațiunilor.

Stațiunile climaterice montane sunt avantajate de contactul direct cu arealul forestier spontan înconjurător, format din specii de vârste diferite, și care poate fi amenajat conform cu necesitățile de activități (plimbări, cure de aer, atletism, etc.). (Ciangă, 2001, p. 103-105)

2.1.2. Repartiția unităților de cazare

În Județul Vâlcea funcționează, potrivit Direcției județene de Statistică, un număr de 41 hoteluri, 11 hanuri și moteluri, trei cabane turistice, 46 de vile, șapte campinguri, 48 de pensiuni urbane și 39 rurale, patru popasuri turistice și patru tabere. Odată cu creșterea importanței turismului rural, se constată o creștere, în anul 2007, a unităților de cazare turistică, la 168 (comparativ cu 147 în anul 2005). În Municipiu Râmnicu Vâlcea există o tabără de elevi și preșcolari cu 76 locuri de cazare și un motel cu 94 locuri. Pe total, numărul locurilor de cazare în anul 2011, în județul Vâlcea a fost de 11526 (comparativ cu 10223 locuri în anul 2006).

(http://www.valcea.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=505)

2.1.3.1. Destinații turistice

Ocnele Mari

Oraș situat la 12 km de Râmnicu Vâlcea (pe DN67, apoi ramificație dreapta, pe str. Alexandru Ioan Cuza). Principalele atracții turistice în zonă sunt Salina Ocnele Mari, deschisă în anul 2009, și ștrandurile cu apă sărată și nămol sapropelic. Salina Ocnele Mari este amenajată la o adâncime de 225 de metri sub nivelul mării. Aceasta are o biserică (cea mai mare biserică subterană din România), un muzeu, un restaurant, magazine de suveniruri, baruri, terenuri de fotbal, de baschet, de tenis, mese de biliard, locuri de joacă pentru copii etc. În Salina Ocnele Mari pot fi tratate o serie de afecțiuni grave printer care se numără astmul bronșic, infecțiile respiratorii, sinuzitele, insuficiența respiratorie, diverse tipuri de alergii, nevroza, sterile de oboseală cronică ș.a.

Băile Olănești

Oraș-stațiune balneo-climaterică permanentă, aflată la 18 km de Râmnicu Vâlcea (pe DN 64A), aflat pe râul Olănești (afluent al Oltului), la o altitudine de 430-475 m. Izvoarele sunt cunoscute încă din secolul al XVIII-lea, iar apele minerale au fost medaliate în 1873, la Expoziția internațională de la Viena, cu medalia de aur. Atracții turistice principale: Biserica de lemn datând din 1746, Biserica Sf. Nicolae (1718).

Călimănești

Stațiune turistică balneoclimaterică permanentă, aflată la 18 km distanță de Râmnicu Vâlcea (pe DN 7). În 1869, Napoleon al III-lea, împăratul Franței, a urmat o cură cu apă minerală de la Călimanești. În 1893, apa minerală de la Călimănești-Căciulata a obținut medalia de aur la Expoziția internațională de la Bruxelles. Atracții turistice principale: Mânăstirea Cozia, construită în anii 1387-1388 de domnitorul Mircea cel Batrân (care este înmormântat în incinta bisericii); Biserica din Ostrov, ridicată între anii 1518 – 1522 de domnitorul Neagoe Basarab; Mânăstirea Turnu, cu biserica datând din 1676.

Băile Govora

Stațiune balneo – climaterică permanentă, aflată la 20 km de Râmnicu Vâlcea (pe DN 67), cu izvoare bogate în clor, sodiu, iod, brom, sulf (pentru cure externe) și în magneziu, calciu, puțin sulf (pentru cure interne), izvoare cunoscute și utilizate încă din 1866. Atracții turistice principale: Mânăstirea Govora, ridicată în secolele XIV și XV; aici a fost tipărită în 1640 Pravila de la Govora – cea mai veche culegere de legi tipărită în Țara Românească. Mânăstirea Dintr-un Lemn, construită în 1635-1636 – conform legendei, mânăstirea a fost construită din lemnul unui stejar uriaș în care a fost descoperită, în secolul al XVIlea, o icoană a Maicii Domnului.

Horezu

Oraș aflat la 43 km de Râmnicu Vâlcea (pe DN 67), renumit centru tradițional de olărit. Aici se ține, în fiecare an, în perioada verii, Festivalul ceramicii Cocoșul de Hurez, care face apel la unul din motivele cele mai folosite în ceramica din zonă. Ceramica este prezentă atât în cadrul magazinelor specializate, cât și la atelierele proprii ale ceramiștilor horezeni. Atracții turistice principale: Mânăstirea Horezu, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, din anul 1690, monument înscris în patrimonial UNESCO, reprezentativ pentru stilul arhitectonic brâncovenesc. Mânăstirea Bistrița – ridicată în anii 1492 – 1494. Mânăstirea Arnota – ctitorie a domnitorului Matei Basarab din anul 1634.

Voineasa – Vidra

Complex de stațiuni de odihnă și tratament, aflată la 60 km NV de municipiul Râmnicu Vâlcea (pe DN 7 si DN 7A), amplasat la capătul sudic al munților Lotru (Carpații Meridionali), pe valea râului Lotru (afluent al Oltului). La Vidra s-a deschis din iarna anului 2012 cel mai modern și mai nou domeniu schiabil din România.

Atracții turistice principale: Rezervația Latorița, lacul artificial Vidra.

2.1.3.2. Județe

Județul Vâlcea este o unitate administrativă situată în sudul României. Județul Vâlcea se întinde pe o suprafață de 5.765 km² și se învecinează cu județele Alba și Sibiu la nord, județul Argeș la est, județul Olt la sud și sud-est, județul Dolj la sud-vest, județul Gorj la vest și județul Hunedoara la nord-vest. Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii, 9 orașe și 78 de comune și 556 sate. (http://www.valcea.insse.ro/main.php?id=431)

2.2.Capacitatea de cazare turistică

2.2.1.Capacitatea de cazare turistică pe tipuri de structuri

Județul Vâlcea beneficia în 2014 de 28 de hoteluri, 5 hosteluri, 12 moteluri, 30 de vile, 6 cabane, 2 bungalouri (Brezoi și Călimănești), 2 sate de vacanță în Brezoi, 7 campinguri, 5 popasuri turistice, 4 tabere de elevi și preșcolari, 61 de pensiuni turistice, 57 de pensiuni agroturistice, însumând un total de 233 de unități de cazare. În 1990, județul avea 23 de hoteluri, 7 hanuri care dispar în 2001, fiind înlocuite cu moteluri, 97 de vile (din care 42 doar în Călimănești), 3 cabane turistice (Olănești, Salatrucel și Voineasa), 11 campinguri, însumând un total de 151 de unități de cazare. În 2011 au apărut primele 4 hosteluri: 1 în Râmnicu Vâlcea, 2 în Băile Olănești și 1 în Călimănești (care se închide în 2013). În 2004 apare popasul turistic în Călimănești iar în 2010 primul bungalou și primul sat de vacanță apar în Brezoi. În 1991 se înființează 6 tabere de elevi și preșcolari iar în 2001 se construiesc primele 10 pensiuni turistice și primele 4 pensiuni agroturistice.

Comparativ cu anul 1990 când existau 15751 de locuri de cazare la nivelul județului, acum există doar 11141.(www.insse.ro)

2.2.2.Capacitatea de cazare turistică pe categorii de confort

Principala formă de cazare este constutuită din hoteluri, 5 de 3 stele și unul de 4 stele, punând la dispoziție o gamă variată de servicii și fiind cea mai solicitată formă de cazare de către turiștii internaționali. În aceste condiții, categoria hotelurilor nu acoperă toată clientela potențială prin lipsa atât a hotelurilor de lux, încadrate la 5 stele, cât și a hotelurilor de buget, încadrate la 2 stele.

O a doua categorie de cazare este reprezentată de moteluri, categorie destinată unui turism dinamic, legat de circulatia rutieră. Acestea sunt amplasate de-a lungul traseelor rutiere transcarpatice și ofera servicii sumare, tipice mediei sejurului de o noapte.

Hostelul, o unitate de cazare cu buget restrâns având majoritatea spațiilor comune, are un singur reprezentant la nivelul județului Valcea. Acesta este încadrat la categoria 2 stele și are o capacitate de 56 de locuri.

Pensiunea, este forma de cazare cel mai des întâlnită în municipiu, având o capacitate totală însumată la 247 locuri, în cadrul pensiunilor de 2 și 3 stele. Pentru elevi exista o singură tabară școlara cu o capacitate de până la 100 de locuri. Acest tip de cazare a cunoscut o stagnare a numărului de solicitanți până la nivelul anului 2009. Campingul este de asemenea prezent, în cadrul municipiului, printr-o singură exemplificare omologată, Popasul turistic Denisa, și functioneaza doar în perioada estivală. (STRATEGIA DE DEZVOLTARE A MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA 2014-2020, 2014, p. 77-79)

3.Baza de alimentație publică

Deși turismul este determinat cel mai adesea de condițiile externe, dezvoltarea lui depinde de urmatorii factori care reflectă aspecte interne ale acestui fenomen: atractivitatea (naturală și/sau culturală), infrastructura de transport, comunicații, servicii edilitare, baza materiala turistică (cazare, aprovizionare cu alimente, servicii), alți factori nu mai puțin importanți ca: publicitatea turistică, personalul turistic, structura organizatorică, atitudini. Turismul, ca activitate economico-socială, este încadrat în sfera serviciilor. Turismul rezultă din efectul conjugat și combinat al mai multor ramuri, (construcțiile, industria energiei electrice și termice, industria construcțiilor de masini, electrotehnică și electronică, industria lemnului și cea textila, agricultura, industria furnitruilor, se înglobează fie în baza materială a turismului, fie în producția oferită de unitățile de alimentație publică).

Din punct de vedere alimentar, municipiul Râmnicu Vâlcea este asigurat prin producția de carne, lapte și ouă, majoritatea societăților cu profil alimentar având centrele de tăiere (abatoare) și prelucrare pe teritoriul orașului, iar pe cele de achiziție în imediata vecinătate a acestuia, respectiv la cel mult 20-30 km distanță.

De asemenea, producerea făinii și a pâinii se face prin unități specializate care ființează pe raza municipiului, materia prima, grâul fiind cultivată și produsă in cantități suficiente în zonele limitrofe. În ceea ce privește restul vegetalelor (legume și fructe), suprafețele cultivate în acest scop nu asigură o producție suficientă întregii populații a orașului, piețele fiind aprovizionate din alte surse decât cele locale. (Strategia de dezvoltare durabilă 2008-2013, p. 12)

(http://www.ansvsa.ro/?pag=602&jud=Valcea)

Societățile comerciale de industrie alimentară prelucrează și produc: produse din lapte, carne, panificație, conserve de legume și fructe, sucuri naturale din fructe. Principala atracție turistică a județului Vâlcea o constituie stațiunile balneoclimaterice. Oferta turistică a județului cuprinde mai mult de 11000 locuri de cazare, baze de tratament balnear și o extinsă rețea de localuri de alimentație publică.

Situat la o altitudine medie, în mijlocul dealurilor subcarpatice și având o climă blândă, județul Vâlcea este renumit pentru legumele și fructele sale. În zona Drăgășani se obține o mare varietate de vinuri și struguri de masă. Speciile pomicole sunt din cele mai variate de la pruni, meri la aluni și nuci. Bine reprezentate sunt, de asemenea, culturile de cereale (porumb, orz, grâu), de legume și fructe. Cele mai bine reprezentate sectoare agricole din județul Vâlcea sunt cele pomicol și viticol, datorită în primul rând reliefului deluros și climei potrivite.

Societățile comerciale de industrie alimentară prelucrează și produc produse din lapte, carne, panificație, conserve de legume și fructe, sucuri naturale din fructe. Principala atracție turistică a județului Vâlcea o constituie stațiunile balneoclimaterice. Oferta turistică a județului cuprinde mai mult de 11000 locuri de cazare, baze de tratament balnear și o ectinsă rețea de localuri de alimentație publică.

4.Bazele de tratament

Județul Vâlcea dispune de nu mai puțin de 3 din cele 9 stațiuni balneare din țară, recunoscute pe plan național dar și internațional pentru potențialul și valoarea curativă. În majoritatea stațiunilor balneare, există infrastructură, însă, indiferent dacă aparține sectorului de stat sau a celui privat, aceasta este în cea mai mare parte în stare precară. Majoritatea spațiilor de cazare sunt de două stele sau mai puțin. Există o supraofertă de cazare din punct de vedere cantitativ și o lipsă de cazare din punct de vedere calitativ. Furnizorii de servicii de turism admit că sistemul subvenționat de bilete asigură o cotă semnificativă din numărul de turiști cazați. Tratamentele oferite prin practici tradiționale se efectuează de cele mai multe ori cu echipament vechi, care nu se află la înălțimea exigențelor clienților care le plătesc în zilele noastre. Există însă și furnizori privați de servicii de turism particulare în stațiuni balneare care își modernizează și extind oferta de facilități și produse pentru a satisface așteptările pieței.

Prin numărul mare de izvoare de ape minerale, datorită calității lor, sunt recunoscute de medicii și turiștii români și străini ca fiind tămăduitoare a celor mai diverse afecțiuni, făcând de secole adevărate minuni. Bogăția de izvoare de ape minerale care abundă unele zone geografice și peisajul pitoresc pe care-l scaldă se etalează cu măreție în stațiunile balneoclimaterice de renume ale județului Vâlcea: Călimănești-Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari – Ocnița, cunoscute nu numai în Europa, ci în întrega lume, cu o carte de vizită impresionantă. Toate aceste daruri cu care este înzestrat județul Vâlcea, au favorizat dezvoltarea turismului, în primul rând balnear.

Băile Olănești, stațiune situată la poalele munților Carpați la 20 km nord-vest de Râmnicu Vâlcea, este singurul loc din țară unde se efectuează tratament pentru desensibilizarea organismului la bolnavi cu diverse afecțiuni alergice, prin injecții cu apă minerală izotonă; de asemenea apele minerale bogate în substanțe multiple fac adevărate minuni în tratarea unui spectru larg de afecțiuni în cura internă și externă, ale tubului digestiv, rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție, afecțiuni ale pielii, ale sistemului nervos periferic, ale bolilor profesionale.

Calitatea curativă a apelor cu o mineralizare de 3-18 grame/litru rivalizează cu cele ale unor stațiuni de peste hotare, ca: Hall Weissbaden, Aix-la Chapelle, Aix les Bains, Baden-Baden sau Karlovy-Vary. Apele minerale de la Olănești au fost analizate din punct de vedere chimic încă din anul 1830. În anul 1873 au fost medaliate cu aur la Expoziția Internațională de la Viena.

Prin așezarea sa geografică, climă, acțiunea terapeutică a apelor minerale, Stațiunea Băile Olănești beneficiează de toate caracteristicile unei zone turistice complexe, turismul reprezentând șansa dezvoltării orașului și punerea lui în valoare atât pe plan național cât și internațional.

Baza turistică este formată din: 5 hoteluri cu o capacitate de cazare de 2.090 locuri, 1 motel cu o capacitate de cazare de 80 locuri, 10 pensiuni cu o capacitate de cazare de 2.283 locuri, 5 cabane cu o capacitate de cazare de 52 locuri, 1 popas turistic cu o capacitate de cazare de 54 locuri.

Stațiunea Călimănești-Căciulata este stațiune balneoclimaterică, situată pe DN7 la 18km de Râmnicu Vâlcea, la altitudinea de 260 m. Frumoasa stațiune dispune de izvoare reci și fierbinți care țâșnesc de la o adâncime de 1.200 m și sunt captate cu ajutorul unor sonde de mare adâncime. Apele minerale ale stațiunii Călimănești-Căciulata sunt atermale, ieșind din pământ la temperatura de 5-14 grade Celsius cu excepția izvorului Bivolari, care este mezotermal – cu o temperatură de 19-23 grade Celsius. Din punct de vedere al compoziției chimice, apele minerale sunt: sulfuroase, clorosodice, calcice, magnezice, bromurate și iodurate.

Unele din izvoarele cu ape minerale atermale și termale se folosesc pentru cură internă, iar altele sub formă de băi minerale, pulverizații inhalații, irigații în tratamentul intern al afecțiunilor gastro-intestinale, de rinichi, metabolice și nutriție sau în cură externă (băi calde sau reci) în bolile terapeutice, echivalând cu cele din Aix-les Bains, Eaux-Banes sau Baden – Baden. Pentru a evidenția calitățile terapeutice ale acestor ape, trebuie să amintim că doctorul francez Joseph Caillat care în 1854 a poposit o vreme pe meleaguri valahe, a procedat în anul 1859 la analiza apelor minerale de la Călimănești, iar în anul 1869 împăratul Franței, Napoleon al III-lea, la recomandarea doctorului Carol Davilla, s-a tratat cu apă minerală dusă cu diligența, de la izvoarele din Călimănești.

Activitatea turistică este formată din: 4 hoteluri cu o capacitate de cazare de 1.415 locuri, 18 vile cu o capacitate de cazare de 958 locuri, 3 vile cu o capacitate de cazare de 263 locuri, 7 pensiuni cu o capacitate de cazare de 1.750 locuri, 1 cabană cu o capacitate de cazare de 20 locuri, 4 camping-uri cu o capacitate de cazare de 352 locuri.

Din punct de vedere al gradului de confort oferit, o vilă de 10 locuri este încadrată la 3 stele, iar 7 structuri de primire turistice cu o capacitate de 1604 locuri sunt încadrate la 2 stele. Funcționarea stațiunii este în regim permanent, existând două baze de tratament cu peste 5000 proceduri pe zi ce funcționează în cadrul hotelurilor. Aceste baze de tratament sunt dotate cu aparatură medicală modernă, ceea ce a contribuit la un aflux permanent de turiști.

Băile Govora, este un oraș predominant balneoclimateric și turistic de interes național. Stațiunea este așezată la o altitudine de peste 360 m, la adăpostul unor dealuri împădurite de fag și stejar într-un climat puternic ionizat. Băile Govora este singura stațiune din România unde raportul dintre aeroionii pozitivi și cei negativi este egal cu 1. Apele minerale clorosodice, iodate, bromurate, sulfuroase, slab concentrate, ca și nămolul mineral sunt indicate în tratamentul aparatului locomotor, respirator, ORL, sistemului nervos periferic.

Înființată în anul 1886, stațiunea Băile Govora este considerată una dintre cele mai bogate stațiuni în ape iodurate și bromurate din lume, a doua din Europa. Este unica stațiune din țară în care se află ape minerale cu o compoziție chimică diferențiată ca: ape sărate iodurate, bromurate, sulfuroase foarte concentrate, izvoare crenoterapie cu ape hipotone, sulfuroase, bicarbonate, sodice, calcice și magneziene.

Apele izvoarelor de cură internă slab mineralizate sunt caracterizate printr-o concentrație mică de hidrogen sulfurat și clor, dar bogate în bicarbonați. Stațiunea dispune de instalații pentru băi calde cu ape sulfuroase și iodate, instalații pentru împachetări cu nămol, băi cu acid carbonic, ultra-sono-aerosoli, săli de cultură fizică medicală, instalații pentru fizioterapie și biuvete pentru cură internă. Turismul balnear din această stațiune se realizează cu ajutorul structurilor de primire turistice construite în ultimii 30 de ani și anume: 5 hoteluri cu o capacitate de cazare de 1328 locuri, 14 vile cu o capacitate de cazare de 430 locuri, 3 campinguri cu o capacitate de cazare de 128 locuri.

(http://www.cjvalcea.ro/prez/turism.htm)

5.Facilitățile pentru agrement

Într-o țară posedând 1/3 din sursele de ape minerale din Europa, românii sunt mari consumatori și amatori de ape minerale. Cea mai mare parte a apelor sunt utilizate mai cu seamă în scopuri terapeutice. Virtuțile lor terapeutice se datorează conținutului important și complex de săruri și temperaturii lor.

Sursele de ape minerale de pe valea Oltului, de la Călimănești și Căciulata, sunt menționate de istoricii campaniilor de arme romane în Dacia. În epoca modernă, acestea aveau – încă din 1860 – o reputație la scară europeană: îmbuteliate și transportate la Paris, erau foarte apreciate de împăratul Napoleon al III-lea, care obișnuia să bea frecvent aceste ape minerale pe care le considera comparabile cu cele din Franța (Chapelle, Eaux-Bonnes și Châtelguyon). În 1893 apele de aici au primit medalia de aur la Expoziția Internațională de Alimentație și Ape Minerale de la Brusselles.

Apele minerale de la Călimănești și Căciulata au indicații terapeutice în afecțiuni ale aparatului digestiv, rinichi, afecțiuni hepato-biliare, reumatism, tulburări metabolice și de nutriție, maladii neurologice, dermatologice, endocrine, etc. Există aici aproximativ 4.500 locuri de cazare în hoteluri și vile de una, două, trei și patru stele. La Cozia, serviciile medicale sunt legate direct de hoteluri care au propria bază de tratament.

Centrul de Agrement pentru Tineret Căciulata este situat în stațiunea Călimanești-Căciulata, pe malul stâng al râului Olt, într-un cadru natural deosebit, dispune de 110 locuri, dintre care 40 în sezonul rece. Condițiile oferite de acest centru de agrement pentru tineret sunt unele dintre cele mai bune datorită faptului ca dispune de toate facilitățile pentru petrecerea timpului liber (discoteca în aer liber, ștranduri termale, posibilitatea vizitării unor monumente istorice și religioase), serviciile de cazare și masă ridicându-se la toate cerințele tinerilor, fapt datorat recentelor lucrări de modernizare (încalzire centrală, grupuri sanitare proprii, sală de mese complet utilată). Această locație are în componență un număr de 5 vile (Condorul, Albatrosul, Pescarușul, Egreta și Casa de vacanță) compartimentate în camere de 2-5 locuri, administrate de personal calificat.

POSIBILITĂȚI DE EXCURSII ȘI DRUMEȚII:

Căciulata – mănăstirile: Stănișoara, Turnu, Cozia, Govora, Horezu, Arnota, Cheia;

Căciulata – vârful Cozia;

Căciulata – Brezoi – Voineasa – Vidra. Din stațiunea Vidra se pot organiza trasee turistice spre:

Coada Vidruței – Șaua Pietrele – Stâna Pietrimanu – Cabana Pietrimanu;

Releu TV – Vârful Mănăileasa Mică.

Căciulata – Sibiu – Păltiniș;

Căciulata – Rm. Vâlcea – Horezu;

Căciulata – Curtea de Argeș;

Căciulata – Veștem – Bâlea Lac;

Punctele de atracție sunt reprezentate de piscinele acoperite sau deschise, cu ape termale, tenis, canotaj, pescuit, excursiile montane și monumentele istorice, arhitectura din împrejurimi. În jurul stațiunii există o impresionantă densitate de monumente și mănăstiri: schitul Ostrov (1520), pe o insulă a Oltului, în fața stațiunii, ruinele castrului roman Arutela, schitul Turnu (1676), schitul Berislavești (1754), schitul Scăuieni (sfârșitul secolului al XVII-lea), mănăstirea Cozia (1387), mănăstirea Stânișoara (1747).

Supranumită și „Izvoarele de Aur”, stațiunea Baile Olănești este amplasată la o altitudine de 450 m, de o parte si de alta a Pârâului Olănești, afluent al Oltului, într-o depresiune intracolinară a Carpaților Meridionali, la 18 km de Râmnicu Vâlcea. Statiunea are un climat continental, cu ierni blânde și veri răcoroase, cu o medie anuală a temperaturii de 9oC. Factorii de cură sunt reprezentați de apele minerale iodurate, bromurate, sodice, calcice, sulfuroase și clorurate, unele hipotone iar altele izotone.

Apele minerale de la Olănești erau cunoscute și folosite încă din 1760. În 1873 au fost trimise mostre de ape minerale de la Olănești la expoziția internațională de la Viena unde au fost premiate cu medalia de aur, alături de celebrele ape din Baden – Baden, Karlovy-Vary, Aix les Bains. Ca urmare a renumelui dobândit de apele minerale de aici, în 1905 la Olănești a început construcția unui sanatoriu numit „Hotelul Băilor”.

Băile Govora, la 20 kilometri sud vest de Râmnicu Vâlcea este o stațiune recomandată pentru afecțiuni respiratorii și reumatismale. Stațiunea prezintă o îmbinare fericită a apelor tămăduitoare cu un cadru natural deosebit, cu soare nu tocmai fierbinte, cu pădurea ce curăță și ozonifică aerul, băi de aer și soare în condiții minunate pentru recreerea și tratarea celor ce vin aici.

Băile Govora este singura stațiune din România unde raportul dintre aeroionii negativi și cei pozitivi este egal cu 1. Acest raport confirmă faptul că aerul atmosferic, alături de tratamentul medical, contribuie la vindecarea afecțiunilor respiratorii situând, din acest punct de vedere, pe locul întâi pe țară acest așezământ balnear.

Caracteristic pentru întreaga zonă este prezența apelor minerale care constituie factorii naturali de bază în tratamentul unor boli. Govora este una din cele mai bogate stațiuni în ape iodurate și bromurate din Europa. Este unica stațiune din țară în care se află ape minerale cu o compoziție chimică diferențiată ca: ape sărate iodurate bromurate, ape sărate sulfuroase foarte concentrate, izvoare crenoterapie cu ape hipotone sulfuroase bicarbonate, sodice, calcice și magneziene.

Apele minerale au fost descoperite în anul 1874 și au fost folosite în scop terapeutic prima oară în 1879 la recomandarea medicului militar Zorileanu. În 1887 au început lucrări de săpare și de captare a izvoarelor de la Govora și s-a construit un stabiliment de băi cu 29 de cabine și două bazine. Între 1911 -1914 s-au construit Hotel Palace, Pavilionul Central de Băi, Cazinoul. Obiectivele turistice din stațiune: colecția de arheologie și artă „Gheorghe Petre” (arheologie, artă feudală, numismatică), Mănăstirea Govora, (sec. XIV) unde în 1640 s-a tipărit „Pravila de la Govora”, prima carte de legi în limba română.

Ocnele Mari, localitate cunoscută încă de pe vremea romanilor, situată la 12 km de Râmnicu Vâlcea, este apreciată ca o stațiune recunoscută pentru băile sale de sare concentrată. Stațiunea dispune de un parc și o plajă situate pe malul unui lac sărat, 3 campinguri cu 209 locuri, cu pavilion pentru băi.

Stațiunea Voineasa – stațiune de odihnă și tratament de importanță națională, deschisă în toate anotimpurile, situată în partea centrală sudică a României, la capătul sudic al Munților Lotru (Carpații Meridionali), pe valea râului Lotru, la o altitudine de 600 -800 m, la 60 km NV de municipiul Râmnicu-Vâlcea (reședința județului Vâlcea) de care este legată printr-un drum modernizat. Climatul intramontan cu veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de 14°C) și ierni reci (temperatura medie din ianuarie este de -7°C). Precipitațiile anuale sunt în total de aproximativ 800 mm. Principalul factor terapeutic este climatul tonic-excitant cu aer curat, fără praf și alergeni, puternic ionizat, bogat în aerosoli ionizați și ozonizați și radiații ultraviolete. Recomandat pentru vacanțe și pentru tratamentul neuro-asteniilor, organismului slăbit, suprasolicitare fizică și intelectuală, anemii secundare etc.

La o altitudine de 1330 m, la 23 km de Voineasa, într-un decor pitoresc pe malul lacului Vidra, se află stațiunea în curs de amenajare Vidra. Stațiunea situată la jumătatea distanței dintre localitățile Voineasa și Obârșia Lotrului, dispune de 5 vile moderne, a câte zece camere fiecare, 3 hoteluri a câte 22 locuri fiecare, restaurant, sală de sport, telescaun și baby-schi. Stațiunea este deschisă atât în sezonul rece, cât și în cel cald. Obârșia Lotrului, situată la 40 km de Voineasa, la o altitudine de 1350 m, este un important complex turistic montan, alcătuit din vechea cabană turistică, căsuțe, bungalow-uri, o unitate de alimentație, parcare, posibilități de campare în perioada sezonului cald, stație meteorologică și câteva cantoane turistice. Situată în marele cot al Lotrului, reprezintă o importantă răscruce de drumuri turistice, aflându-se pe traseul ce leagă județul Vâlcea de Gorj, prin Rânca. (http://www.adroltenia.ro/prezentare_sv/statiuni-balneoclimatice/)

Județul Vâlcea are un numar de 11 mânăstiri și 6 schituri, unele dintre ele datând chiar din secolul XIV (Cozia), fiind județul cu cele mai multe mânăstiri din țară.

• Mânastirea Arnota

• Mânastirea Bistrița

• Mânastirea Cornetu

• Mânastirea Cozia

• Mânastirea Dintr-un Lemn

• Mânastirea Frăsinei

• Mânastirea Govora

• Mânastirea Hurezi

• Mânastirea Stânisoara

• Mânastirea Surupatele

• Mânastirea Turnu

Schituri din județul Vâlcea:

• Dobrușa (comuna Ștefănești),

• Jghiaburi (comuna Stoenești),

• Ostrov (orasul Călimanești),

• Pahomie și Pătrunsa (comuna Bărbătești),

• Iezer (pe Valea Cheii)

Din intreaga suprafață a stațiunii, aproape jumatate este acoperită de întinsele păduri de foioase și rășinoase. Este o stațiune balneoclimaterică, aceasta fiind atestată documentar în anul 1386 și este renumită pe plan internațional (la recomandarea doctorului Carol Davila, Napoleon al III – lea se trata cu apă minerală adusă de la izvoarele de aici).

(http://www.djstvalcea.ro/compartimente/tineret/item/33-centrul-de-agrement-caciulata)

În județul Vîlcea există cinci zone în care se poate practica alpinismul: Valea Călinești, Cheile Lotrișorului, Cheile Bistriței, Cheile Folea și Cheile Cheii, cu peste 100 de trasee de alpinism și escaladă, dintre care 40 dotate cu puncte de asigurare.

Un punct de maximă atracție la Cheile Cheii este traseul Iris, cel mai dificil din România, parcurs pănă acum doar de cinci echipe de alpiniști. Pentru cicloturism și mountainbike, munții dintre Olt și Jiu oferă un spațiu uriaș de desfășurare, datorită reliefului favorabil, cu multe trasee, unele ușoare, pe drumuri forestiere, altele dificile, pe creastă, cu poteci accidentate și mari diferențe de nivel (pasurile Cerna-Jiu, Vîlcan, Tărtărău, Groapa Seacă și Curmătura Oltețului, care sunt însă inaccesibile primăvara, când zăpada încă persistă). Foarte apreciate sunt și coborârile cu barca pneumatică pe râuri repezi de munte, care se pot organiza și pe Valea Oltului, în munții Vîlcan și Parîng. Traseele au grade diferite de lungime, putând fi parcurse în mai multe zile. Se poate practica și echitația, în cadrul centrelor specializate și a crescătoriilor de cai, care organizează cursuri de călărie și trasee în șa sau în trăsuri.(http://www.adroltenia.ro/turism_oltenia/atractii-turistice-multiple/)

6.Infrastructura căilor de comunicație

Transportul în general, și cel rutier în special, împletește interesele naționale cu cele internaționale, fiind elementul determinant în procesul de import-export al unei țări. Transportul este elementul care condiționează schimburile comerciale interne și care influențează raporturile sociale între diferite regiuni. Drumurile, și mai ales autostrăzile, ca părți componente ale sistemului de transport, sunt artere importante, destinate nu numai să reducă distanțele dintre regiunile și unui continent, ci și să contribuie la reducerea costurilor transporturilor și la diminuarea impactului ambiental al sistemului de transport.

Drumul reprezintă elementul de infrastructură rutieră care constituie în același timp suport tehnologic, vector de civilizație și element al dezvoltării economice. Se poate afirma că rețelele rutiere de transport sunt infrastructuri importante care susțin creșterea economică a unei regiuni și care creează condiții pentru progresul social al populației. Teritoriul Romaniei constituie spațiul necesar procesului de dezvoltare durabilă și este parte a avuției naționale de care beneficiază toți cetățenii țării. Gestionarea spațială a teritoriului țării este o activitate obligatorie, continuă și de perspectivă, desfașurată în interesul colectivităților care îl folosesc, în concordanță cu valorile și aspirațiile societății și cu cerințele integrării în spațiul european.

Gestionarea spațială a teritoriului asigură indivizilor și colectivităților dreptul la o folosire echitabilă, precum și responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a acestuia. Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului și al urbanismului, care sunt ansambluri de activități complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spațială echilibrată, la protecția patrimoniului natural și construit, precum și la îmbunătățirea condițiilor de viață în localitățile urbane și rurale.

În țara noastră drumurile fac parte din sistemul național de transport, fiind căi de comunicație terestră special amenajate pentru circulația vehiculelor și a pietonilor. O infrastructură de transport eficientă, conectată la rețeaua europeană de transport contribuie la creșterea competitivității economice, faciliteaza integrarea în economia europeană și permite dezvoltarea de noi activități pe piața internă. Se evidentiaza faptul că situația actuală a sistemului național, regional de transport este caracterizată prin existența unui număr redus de autostrăzi și de conexiuni la nivel de autostradă sau drum rapid cu statele vecine și membre ale Uniunii Europene, de variante ocolitoare, de linii feroviare electrificate, de existența unei degradări avansate a infrastructurii navale și a unei uzuri avansate a materialului rulant. În aceste condiții se impune modernizarea și dezvoltarea rețelei naționale și regionale de transport în parametrii de calitate a serviciilor prestate efectiv și a satisfacerii necesitătilor de mobilitate a persoanelor și fluxurilor de mărfuri în ceea ce privește capacitatea, calitatea și siguranța care să asigure creșterea gradului de accesibilitate a României, precum și promovarea unei dezvoltări durabile a sistemului de transport.

(http://www.cjvalcea.ro/prog/Strategie_drumuri_si_poduri_2007_2013.pdf, p. 4)

Județul Vâlcea deține 164 km de căi ferate și 2.167 km de drumuri, din care 550 km de drumuri naționale. Există 7 drumuri naționale care traversează județul. Cel mai important este Drumul European 81, care leagă județul Vâlcea cu județele Sibiu și Argeș. Drumurile județului măsoară 1.677 km și au 389 de poduri, cu o lungime totală de 10.135 m.

(http://www.cjvalcea.ro/prez/index.html)

6.1.Rolul infrastructurii de transport în dezvoltarea turismului

Județul Vâlcea este un județ așezat la intersecția unor drumuri de importanță capitală pentru traficul european, național și județean. Caracteristica reliefului vâlcean (predominant muntos și deluros) face ca traseele rutiere să capete un aspect maiestos, să fie înzestrate cu o multitudine de lucrări de artă și să aibă o deosebită importanță pentru accesul locuitorilor, turiștilor la frumuseți naturale deosebite, la monumente istorice valoroase, mănăstiri și case memoriale și stațiuni balneoclimaterice renumite. În condițiile arătate, coroborate cu traficul intens (mixt și greu) se impune o administrare optimizată a drumurilor și reabilitarea urgentă a drumurilor județene în perspectiva modernizării și dezvoltării rețelei rutiere.

(http://www.cjvalcea.ro/prog/Strategie_drumuri_si_poduri_2007_2013.pdf, p. 48)

Una din premisele esențiale pentru dezvoltarea turismului este asigurarea accesului spre obiectivele și zonele de importanță turistică. România pierde anual milioane de turiști români și străini din cauza proastei infrastructuri de transport.

Cu o natură extrem de generoasă și un patrimoniu cultural de o mare valoare, Județul Vâlcea are ca principale forme de turism practicate turismul montan, turismul balnear, turismul cultural și agroturismul. Arealele cu cea mai mare intensitate a turismului sunt marile orașe ale regiunii, stațiunile turistice din zonele montane și stațiunile balneare, zonele cu agroturism (Ciungetu, Olănești, etc), majoritatea zonelor montane precum și anumite zone cu obiective turistice și culturale dispersate. Dacă accesul spre marile orașe este asigurat prin rețeaua de drumuri europene sau naționale modernizate, infrastructura rutieră din celelalte zone turistice este reprezentată preponderent de drumurile județene sau de cele naționale secundare.

6.2.Accesibilitatea stațiunilor turistice și a localităților agroturistice și implicațiile sale

Zona de nord a județului este traversată pe direcția Est – Vest de DN 67 (Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu), importantă arteră rutieră de acces care leagă/intersectează trei drumuri europene de mare circulație turistică: E 81 – la Râmnicu Vâlcea, E 79 – la Târgu Jiu și E 70 la Drobeta Turnu Severin. Spre nord, la limita cu zona montană, este traversată pe aceeași direcție est – vest, de DJ 665 care se desprinde din DN 67 în orașul Horezu și leagă între ele toate așezările submontane (Vaideeni, Polovragi, Baia de Fier, Novaci, Crasna), după care accede în E 79, în apropierea localității Curtișoara. Este un drum de mare atractivitate peisagistică, care pune în valoare patrimoniul cultural al satului oltenesc.

Nordul județului Vâlcea este străbătut pe direcția est –vest de DN 7A care face legatura între localitățile Brezoi (județul Vâlcea) și Petroșani (județul Hunedoara) respectiv către municipiul Deva (în est acesta dă în drumul european E79), o cale de acces importantă întrucât în viitor poate constitui un factor de decongestionare a traficului ce se derulează în est pe drumul european E 79 și în vest pe drumul european E 81, acestea intersectându-se în vest în dreptul localității Brezoi.

De la nord la sud se prefigurează trei rute principale:

– DN 64 care leagă municipiul Rm Valcea cu municipiul Drăgășani și este o cale de acces în județul Olt catre drumul european E 574 (intersectându-se în dreptul localității Slătioara din județul Olt);

– DN 65C, un drum central care împarte județul Valcea în aproximativ două jumătăți egale și face legatura între orașele Horezu (joncțiune cu DN 67 și DJ 677) și Bălcești cu ieșire directă către municipiul Craiova – județul Dolj, distanța către acesta fiind de doar 22 km;

Sudul județului Vâlcea este străbătut pe direcția est – sud –vest de către DN 67B care face legatura între localitățile Târgu Cărbunești din județul Gorj și cele din județul Vâlcea respectiv: Gradiștea – Zătreni – Tețoiu – Gusoieni – Prundeni – municipiul Drăgășani. În jurul acestor importante căi de comunicație există o vastă rețea de drumuri județene, cu densitate ridicată în centrul catre sudul județului datorită reliefului, în nord existând un relief preponderent montan.

Studiile actuale arată că nevoile de transport rutier cresc într-un ritm mai accelerat decât au fost estimate astfel că imposibilitatea realizării de programe pe termen lung și mediu privind reabilitarea rețelei de drumuri județene conduce la găsirea de soluții tehnice – fezabile economic ce trebuiesc aplicate în perioada imediat următoare în vederea atragerii de fonduri structurale specifice. Drumurile publice, în cea mai mare parte, traversează localități, viteza de circulație fiind redusă pe aceste sectoare. De asemenea, lățimea platformei drumului nu este corespunzătoare, datorită frontului îngust al limitei de proprietate. Drumurile județene în mare parte nu asigură o suprafață de rulare corespunzătoare pentru desfășurarea unui trafic de călători și de marfă în condiții de siguranță și confort cât mai optime. Între localitățile județului transportul este realizat de operatori privați și de regii locale de transport rutier. Din analiza stării de viabilitate a drumurilor locale, județene și comunale, s-a observat că de regulă starea de viabilitate a podurilor este similară cu cea a drumurilor, necorespunzând cerințelor de capacitate portantă (clasa E de încărcare), și cerințelor traficului actual. Structura drumurilor județene la nivelul județului Valcea (redata în tab. nr.1 și fig. nr. 1) arată că din totalul de 967,427 km drum județean, peste 33,56 sunt drumuri de pământ și pietruite.

(http://www.cjvalcea.ro/prog/Strategie_drumuri_si_poduri_2007_2013.pdf)

6.3.Zone cu potențial turistic important și infrastructură deficitară

În contextul implicațiilor economice, se înscrie și contribuția turismului la dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse capabile să asigure dezvoltarea unor intreprinderi, dar bogate în resurse turistice naturale și antropice care atrag fluxuri turistice și duc la aparitia și dezvoltarea localităților existente ca stațiuni turistice sau chiar la aparitia unor stațiuni noi. Prin amenajarile și condițiile pe care le presupune turismul, activitatile turistice contribuie la ridicarea economică și culturala a perimetrelor respective și în consecința, la crearea de condiții mai bune de viața pentru populația locală. Turismul este un mare consumator de forță de muncă permanentă, dar și sezonieră.

Masivul Vânturarița-Buila este calcaros izolat și proeminent, prin trăsăturile peisajului reprezintă una din atracțiile principale din munții dintre Olt și Jiu. Este un obiectiv cu potențial turistic ridicat, dar a cărui punere în valoare este mult sub posibilități. La potențialul natural se adaugă un anumit potențial cultural-educativ, dată fiind prezența în imediata apropiere a unor mânăstiri și schituri, monumente de arhitectură, martore ale unor evenimente istorice de referință. Dintre formele de turism Masivul Vânturarița-Buila se pretează la drumeții montane, alpinism și turism speologic.

Masivului oferă numeroase puncte de belvedere, prezintă sectoare de chei înguste și sălbatice între care cele mai spectaculoase sunt Cheile Pârâului Cheia, cascade impresionante, peșteri și avene care oferă suficientă atractivitate pentru turiștii pasionați de speologie. Podurile naturale (arcadele) se înscriu printre cele mai spectaculoase forme de relief. După modul de grupare a atracțiilor turistice, inclusiv după accesibilitate, în masivul Vânturarița-Buila, I.D.Ilie (1974) a conturat trei subunități definite prin trăsături și potențial turistic natural: subunitatea sud-vestică (include munții Cacova, Scărișoara și Piatra), subunitatea centrală (include munții Albu, Buila și Vioreanu) și subunitatea nord-estică include muntele Vânturarița. Prin includerea la masivul propriu-zis Vânturarița-Buila și a celor două extremități ale barei de calcar – munții Stogu și Stogșoare și măgurile Arnotei și Bistriței – gama elementelor de interes turistic a sporit cu Cheile Bistriței Vâlcii (cu câteva guri de peșteră fosile, dintre care cea mai mare, Peștera Liliecilor, adăpostește și un schit din sec al XVII-lea). Prezența în apropierea masivului a unor monumente de arhitectură ca Mânăstirea Arnota (cu mormântul lui Matei Basarab), Mânăstirea Bistrița, schiturile Păpușa, Pahomie, Pătrunsa și Iezer completează potențialul turistic.

Principala cale de acces este șoseaua națională Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu situată la 6 km de marginea sudică a masivului. Din aceasta pornesc drumuri secundare asfaltate care ajung până la marginea masivului. O a doua cale de acces, tot de la Râmnicu Vâlcea, este șoseaua modernizată prin care se asigură legătura cu Băile Olănești și Cheia. Drumurile modernizate sunt continuate cu o serie de drumuri nemodernizate, forestiere, relativ bine întreținute. Din Râmnicu Vâlcea pornește către localitatea Bistrița o cale ferată îngustă, care ar putea fi folosită cu unele mici adaptări la transportul turiștilor.

Rețeaua de drumuri și poteci oferă posibilitatea parcurgerii masivului în condiții relativ bune, dar există un impediment de foarte mare importanță: acela al lipsei locurilor de adăpost. Bazele turistice cu condiții de cazare se află la distanțe de 10-20 km de masiv. Mânăstirile (Bistrița, Horezu) și schiturile (Pahomie, Pătrunsa, Iezer) oferă cazare în condiții modeste grupurilor de turiști. Mai există posibilitatea cazării turiștilor în satele din jur (Bistrița, Pietreni, Bărbătești, Costești, Cheia) sau la cantoanele silvice (aflate pe văile Bistriței și Pârâului Cheia), dar în condiții foarte modeste. De asemenea, mai există refugiul turistic Curmătura Builei.

Cu toate greutățile întâmpinate de activitatea turistică prin lipsa spațiilor de cazare, bazele de cazare din Olănești și Horezu pot fi folosite pentru accesul în masiv. Gradul redus de afectare antropică a peisajului masivului Vânturarița-Buila se constituie în argument pentru o valorificare superioară a potențialului turistic în condițiile protejării elementelor de peisaj.

CONCLUZII

În prezent turismul este cel mai dinamic sector de activitate pe plan mondial și, în același timp, cel mai important generator de locuri de muncă. Totodată, turismul poate constitui sursa principală de venit a țărilor și regiunilor care dispun de importante resurse turistice și le exploatează corespunzător. În acest context și ținând cont de potențialul existent, turismul este considerat prioritatea județului Vâlcea. Justificările acestui statut de prioritate sunt următoarele:

• turismul este un sector economic cu perspective de dezvoltare pe termen lung, resursele turistice fiind practic inepuizabile;

• turismul acționează ca un element dinamizant al întregului sistem economic, generând o cerere specifică de bunuri și servicii la nivelul celorlalte sectoare ale economiei;

• turismul reprezintă o piață sigură a forței de muncă și de redistribuire a celei disponibilizate din alte sectoare economice restructurate;

• valorificarea optimă a resurselor, promovarea și marketingul eficiente ale produselor turistice pe piața externă, poate constitui o sursă semnificativă de sporire a încasărilor valutare la nivelul județului;

• dezvoltarea durabilă a turismului contribuie la creșterea economică și socială și la atenuarea dezechilibrelor de dezvoltare, ameliorând condițile de viață și sporind veniturile populației în special în zonele rurale;

• turismul constituie un mijloc de protejare, conservare și valorificare ale potențialului cultural, istoric, folcloric și arhitectural al județului;

• turismul poate avea și vocație ecologică prin exploatarea durabilă a valorilor fundamentale ale existenței umane (apa, aer, floră, faună, ecosisteme, etc.);

• turismul poate fi un mijloc activ de educare și ridicare a nivelului de instruire și civilizatie a oamenilor, avand un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației.

Necesitatea unui document strategic judetean de dezvoltare a turismului pe termen mediu este evidentă, aceasta fiind condiția principală a dezvoltării durabile.

(http://www.primariavl.ro/index.php/201412123762/consiliul-local/proiecte-de-hotarari-in-dezbatere-publica/dezbatere-publica-strategia-de-dezvoltare-a-municipiului-ramnicu-valcea-2014-2020.html)

BIBLIOGRAFIE

Berlescu E. (1971) Stațiunile balneare de-a lungul timpului și azi, Editura Medicală, București

Cândea M., Bran S., Potențialul turistic al României, Ed. Universitară, București, 2007

Cianga N. (2001) România. Geografia turismului, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

Ciangă N. (2001) România. Geografia turismului, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

Cocean, P., Deszi, Șt. (2009) Geografia turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Cocean, P., Vlăsceanu, Ghe., Negoescu, B. (2005) Geografia generală a turismului, Ed. Meteor Press, București

Dinu M. (2002) Geografia turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Draica Ctin. (1999) Ghid practic de turism internațional și turism, Ed. All Beck, București

Erdeli, G., Cândea, M., Simon, T. (2000) România – potențial turistic și turism, Ed. Universității, București

Erdeli, G., Istrate, I. (1996) Potențialul turistic al României, Ed. Universității, București

Marinoiu C. (1981) Istoria cărții vâlcene, sec. XVII-XIII, Ed. Scrisul Românesc, Craiova

Marinoiu C. (1985) Inscripții în cărbune, Ed. Eminescu, Craiova

http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2mnicu_V%C3%A2lcea

http://www.primariavl.ro/index.php/2010070410/ramnicu-valcea/

http://www.valcea.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=505

http://www.insse.ro/

http://www.cjvalcea.ro/

ADRSV Oltenia

http://www.djstvalcea.ro/

http://www.ansvsa.ro/

BIBLIOGRAFIE

Berlescu E. (1971) Stațiunile balneare de-a lungul timpului și azi, Editura Medicală, București

Cândea M., Bran S., Potențialul turistic al României, Ed. Universitară, București, 2007

Cianga N. (2001) România. Geografia turismului, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

Ciangă N. (2001) România. Geografia turismului, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

Cocean, P., Deszi, Șt. (2009) Geografia turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Cocean, P., Vlăsceanu, Ghe., Negoescu, B. (2005) Geografia generală a turismului, Ed. Meteor Press, București

Dinu M. (2002) Geografia turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Draica Ctin. (1999) Ghid practic de turism internațional și turism, Ed. All Beck, București

Erdeli, G., Cândea, M., Simon, T. (2000) România – potențial turistic și turism, Ed. Universității, București

Erdeli, G., Istrate, I. (1996) Potențialul turistic al României, Ed. Universității, București

Marinoiu C. (1981) Istoria cărții vâlcene, sec. XVII-XIII, Ed. Scrisul Românesc, Craiova

Marinoiu C. (1985) Inscripții în cărbune, Ed. Eminescu, Craiova

http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2mnicu_V%C3%A2lcea

http://www.primariavl.ro/index.php/2010070410/ramnicu-valcea/

http://www.valcea.insse.ro/main.php?lang=fr&pageid=505

http://www.insse.ro/

http://www.cjvalcea.ro/

ADRSV Oltenia

http://www.djstvalcea.ro/

http://www.ansvsa.ro/