Informatizarea Si Contabilitatea Salariilor
INFORMATIZAREA ȘI CONTABILIZAREA SALARIILOR
CAPITOLUL I
INFORMATIZAREA ȘI CONTABILIZAREA SALARIILOR
1.1. Prezentarea temei
În contextul societății actuale, caracterizată printr-o explozie informațională fără precedent în istoria omenirii, sistemele informatice reprezintă unul din elementele fundamentale care generează și controlează fluxurile informaționale la nivel micro și macroeconomic. De mai bine de două decenii, bazele de date prin performanțele și avantajele acestora au reprezentat și vor rămâne în continuare modalitatea principală de structurare și organizare a datelor în cadrul sistemelor informatice. În plus, producătorii de software au creat Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date din ce în ce mai performante și în același timp cât mai simplu de utilizat.
Lucrarea este structurată în 5 Capitole dupa cum urmeaza:
CAPITOLUL I
INFORMATIZAREA ȘI CONTABILIZAREA SALARIILOR
CAPITOLUL II
DEFINIREA UNOR NOTIUNI SI PARAMETRII ECONOMICI CARE INTERVIN IN STUDIUL PROBLEMELOR DE PERSONAL SI SALARIZARE
CAPITOLUL III
CONTABILITATEA SALARIILOR DATORARE PERSONALULUI
CAPITOLUL IV
EDITORUL DE FOI DE CALCUL MICROSOFT EXCEL
CAPITOLUL V
INTOCMIREA STATULUI DE PLATA IN EXCEL
Prima parte formată din capitolele 1, 2 și 3, constituie o prezentare succintă a conceptului Contabilitatea salariilor și a modului de operare cu acest concept, reprezentând în același timp și suportul teoretic al lucrării, precum si descrierea parametrilor ce intervin in studiul problemelor de personal – salarizare.
Partea a doua, formată din capitolele 4, 5 și 6, este dedicată prezentării unui caz concret de realizare a unei baze de date, în speță, o bază de date pentru informatizarea și contabilizarea salariilor și a altor drepturi de personal.
Am ales aceasta tema tinand cont de importanta pe care o are compartimentul Personal-salarizare intr-o societate comerciala sau institutie si implicit a acestui subsistem in sistemul Societate economica, si importanta pe care o are componenta umana in realizarea feed-back-ului si reglarea (autoreglarea) sistemului in sine.
Am studiat in acest sens activitatea Compartimentului Personal-salarizare de la o societate comerciala si sistemul informatic pentru evidenta personalului si salarizarii.
In ceea ce priveste aportul meu la imbunatatirea activitatii de evidenta a personalului am creat o baza de date, foi de calcul care cuprind mai multe obiecte precum :tabele, rapoarte
1.2. Scopul și obiectivele temei
Înregistrarea și calculul salariilor reprezintă, din punct de vedere organizatoric, o grea încercare pentru cei care veghează la buna lor desfășurare. Sunt necesare:
-introducerea, modificarea sau ștergerea din baza de date a informațiilor referitoare la salariați, cu înregistrarea concediilor și întocmirea foii colective de prezență;
-calcularea drepturilor și reținerilor salariale;
-înregistrarea în contabilitate a drepturilor și reținerilor salariale;
-afișarea rezultatelor (rapoartelor)
Calculatorul poate veni în sprijinul acestei activități care în mod obișnuit se face manual.
Lucrarea de față își propune evidențierea utilității unei baze de date în ușurarea muncii de înregistrare și calculare a salariilor și a altor drepturi salariale. Pentru aceasta este necesară cunoașterea și înțelegerea conceptului de bază de date și a modului în care informațiile din mediul extern pot fi stocate și manevrate într-o bază de date.
Noua legislație(2013-2014) vine cu o serie de modificări (față de anii trecuți) de care trebuie să se țină cont în realizarea structurii bazei de date și a modului de înregistrare a informațiilor.
1.3. Argumentarea necesității temei.
Privită din exterior, organizarea contabilizării drepturilor și obligațiilor personalului angajat la o entitate publică sau privată, necesită atât efort cât și timp pentru completarea, verificarea, calcularea și afișarea unor rapoarte cum sunt foaia colectivă de prezență, statele de plată, etc. De asemenea în unitățile publice sau private unde numărul de angajați este foarte mare, unde există un volum foarte mare de date care trebuie prelucrate într-un timp foarte scurt se cere automatizarea prelucrării datelor. Astfel se naște ideea automatizării acestei activități prin punerea la dispoziția unităților publice și private a unei baze de date și a unui program care să permită prelucrarea rapidă și eficientă a datelor. Astfel se prelucrează cu ușurință orice informație primită, se contabilizează și orice modificare ulterioară de orice fel să poată fi făcută ușor astfel încât cei care utilizează software-ul respectiv și cei care asigură service-ul programului informatic să fie mulțumiți din toate punctele de vedere.
1.4. Analiza comparativă a abordărilor existente la ora actuală în ceea ce privește tematica de licență.
Toată această muncă laborioasă necesita scrierea listelor manual sau cu o mașină de scris, calculul salariilor și altor drepturi de personal cu un calculator de buzunar, o alternativă recentă o constituie utilizarea unui program de calcul tabelar, Microsoft Excel, care automatizează întru-câtva activitatea și ușurează munca membrilor compartimentului financiar-contabil. Mai există o serie de programe realizate în FoxPro, dar manevrarea lor este greoaie, iar listarea la imprimantă nu este rezolvată pe deplin. De aceea consider necesară folosirea unui SGDB performant pentru proiectarea unei aplicații capabile să devină de un ajutor real celor care se „războiesc” cu organizarea contabilității salariilor și altor drepturi de personal.
Fără pretenția deșartă că este o aplicație completă și mergând pe ideea că orice aplicație este perfectibilă, invit cititorii și mai ales cunoscătorii să completeze această aplicație astfel încât, în timp, să îi crească performanțele. Dar pentru aceasta este nevoie de cunoașterea noțiunilor teoretice și dezvoltarea deprinderilor practice legate de baze de date și SGBD-uri în general și a Microsoft Excel în particular. Pentru aceasta recomand aprofundarea noțiunilor teoretice prezentate în capitolele următoare.
CAPITOLUL II
DEFINIREA UNOR NOTIUNI SI PARAMETRII ECONOMICI CARE INTERVIN IN STUDIUL PROBLEMELOR DE PERSONAL SI SALARIZARE
2.1 Angajarea – angajator,angajat – contractul de munca
Prin angajator se intelege persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca.
Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la repaus zilnic și săptămânal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul la egalitate de șanse și de tratament;
e) dreptul la demnitate în muncă;
f) dreptul la securitate și sănătate în muncă;
g) dreptul la acces la formarea profesională;
h) dreptul la informare și consultare;
i) dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă;
j) dreptul la protecție în caz de concediere;
k) dreptul la negociere colectivă și individuală;
l) dreptul de a participa la acțiuni colective;
m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;
n) alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.
Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligații:
a) obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului;
b) obligația de a respecta disciplina muncii;
c) obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă;
d) obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu;
e) obligația de a respecta măsurile de securitate și sănătate a muncii în unitate;
f) obligația de a respecta secretul de serviciu;
g) alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.
Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:
a) să stabilească organizarea și funcționarea unității;
b) să stabilească atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condițiile legii;
c) să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor;
d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
e) să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern;
f) să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora.
Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații:
a) să informeze salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă;
b) să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă;
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;
d) să comunice periodic salariaților situația economică și financiară a unității, cu excepția informațiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unității. Periodicitatea comunicărilor se stabilește prin negociere în contractul colectiv de muncă aplicabil;
e) să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților în privința deciziilor susceptibile să afecteze substanțial drepturile și interesele acestora;
f) să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii;
g) să înființeze registrul general de evidență a salariaților și să opereze înregistrările prevăzute de lege;
h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;
i) să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale salariaților.
Angajarea se face in urma completarii contractului individual de munca conform contractului colectiv de munca existent in unitatea respective pe ramura, respectand Codul Muncii.
Fiecarui contract I se da un numar din regsitrul de evidenta.Astfel,fiecare salariat are alt numar de inregistrare in registrul de evidenta.
În vederea stabilirii drepturilor si obligatiilor salariatilor, angajarea se face prin incheierea contractului individual de munca.
Incheierea contractului individual de munca se face pe baza conditiilor
stabilite de lege, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetateanului si numai pe criteriul aptitudinilor si competentei profesionale.
Contractul individual de munca se încheie în scris, în doua exemplare, câte unul
pentru fiecare parte ( angajator si salariat), în maxim 60 de zile de la data angajarii.
Orice contract sinalagmatic (care impune obligații reciproce între părțile interesate chiar de la data încheierii) conduce la nasterea de drepturi si obligatii reciproce ale partilor, a caror interdependenta intemeiaza, de altfel, specificitatea acestei categorii de contracte. Cum contractul individual de munca face parte din categoria contractelor sinalagmatice, si in cazul acestuia pot fi intalnite drepturi si obligatii reciproce ale partilor care, in ansamblu, formeaza efectele contractului individual de munca.
Aceste efecte ale contractului individual de munca pot fi:
■ principale, cuprinzand obligatia salariatului de a presta munca si obligatia angajatorului de a plati salariul;
■ derivate, cuprinzand toate celelalte obligatii ale partilor.
Distinctia este relevanta in ceea ce priveste ipoteza suspendarii contractului individual de munca: ceea ce se suspenda sunt numai efectele principale ale acestuia, in timp ce, in principiu, efectele derivate subzista. Astfel, potrivit art. 49 alin. 2 si 3 din Codul muncii,
suspendarea contractului individual de munca are drept efect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator.
Pe durata suspendarii, pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor, daca prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contractele individuale de munca sau prin regulamentele interne nu se prevede altfel.
Potrivit art. 37 din Codul muncii, "drepturile si obligatiile privind relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca".
Tot astfel, efectele contractului individual de munca se pot produce:
■ intre parti;
■ in raport cu tertii. In aceasta categorie intra, spre exemplu, obligatia angajatorului de plata a contributiilor si impozitelor aflate in sarcina sa, obligatie la care este tinut in raport cu statul, nu cu salariatul.
Unele obligatii ce decurg din contractul individual de munca revin ambelor parti, la momente diferite si cu sanctiuni diferite, dar cu un continut asemanator. Un exemplu in acest sens il constituie obligatia de informare, care le revine, deopotriva, ambelor parti contractante.
2.2 Analiza sistemului de calcul, evidenta si controlul salariatilor
Calcularea salariului brut si net precum si impozitele datorate se face conform formulelor de mai jos :
Contributia la Asigurarile Sociale (CAS) 10.5% x SB
Contributia la Asigurarile Sociale de Sanatate (CASS) 5.5% x SB
Contributia la Fondul de Somaj (CFS) 0.5% x SB
Deduceri Personale (DP)
Venit Baza de Calcul. VBC=SB-(CAS+CASS+CFS+DP)
Impozit pe Venit (IV) 16% x VBC
Total Contributii Salariat – (TCS=CAS+CASS+CFS+IV)
Salariul net (SN = SB – TCS)
Salariul brut (SB)
Contributiile Angajatorului catre Bugetul Statului
Contributia la Asigurarile Sociale 20.8% x SB
Contributia la Asigurarile Sociale de Sanatate 5.2% x SB
Contributia la Fondul de Somaj 0.5% x SB
Contributia pentru Concedii Medicale si Indemnizatii 0.85% x SB
Contributia la Fondul de Accidente de Munca si Boli Profesionale 0.4% x SB
Comisionul la Inspectoratul Teritorial de Munca 0.75% x SB
Contributii la Fondul de Garantare al Platii Creantelor Salariale 0.25% x SB
Total Contributii Angajator (TCA)
Total Contributii (TC = TCS + TCA)
Salariul Complet (SN + TC)
Drepturile de personal – reprezinta drepturile banesti si în natura cuvenite personalului pentru munca prestata.
Marimea salariilor se stabileste prin negocieri colective sau,dupa caz, individuale între persoanele juridice sau fizice.
Fiecare unitate patrimoniala îsi stabileste prin contract colectiv de munca propriul sistem de salarizare care include: sistemul tarifar, sistemul de sporuri, formele de salarizare , formele de premiere, alte elemente de salarizare.
Salariile individuale se stabilesc prin contract individual de munca, aplicând sistemul de salarizare fixat în contractul colectiv de munca. Persoanele fizice si juridice care angajeaza personal salariat nu pot negocia si stabilii salariul tarifar prin contractul individual de munca sub salariul tarifar minim pe tara, care este fixat prin norme legale pentru un program de lucru de 170 de ore, în medie, pe luna, caruia îi corespunde un anumit nivel de salariu tarifar orar minim pe tara.
Formele de salarizare practicate de o unitate patrimoniala care foloseste personal
salariat pot fi: acordul direct, acordul indirect, salarizarea pe baza de tarife sau
cote procentuale din veniturile realizate. Acordul direct sau indirect se aplica individual sau colectiv. Forma de salarizare care se utilizeaza la fiecare loc de munca este cea prevazuta în contractul colectiv de munca încheiat la nivelul fiecarei unitati.
Salariul cuprinde salariul de baza, sporurile si adaosurile la acestea.
Sistemul de sporuri la salariul de baza este format din:
• Sporuri pentru conditii grele de munca cum sunt: sporuri pentru conditii
grele , periculoase, nocive sau penibile de munca;
• Sporuri pentru orele lucrate peste programul normal de lucru si lucrul în
zilele libere si sarbatorile legale. Prin contractul colectiv de munca sau
contractul individual de munca se nominalizeaza fiecare fel de spor si se
mentioneaza daca face parte sau nu din salariul de baza.
• Sporuri pentru vechime în munca ,
• Sporuri pentru lucrul în timpul noptii;
• Sporuri pentru exercitarea unei functii suplimentare;
Prin contractul colectiv de munca se poate preciza si acordarea " sporului de fidelitate fata de intreprindere" în functie de vechimea în aceeasi unitate si
rezultatele obtinute în munca. In contractul colectiv de munca sau in contractul individual de munca se nominalizeaza fiecare spor si se mentioneaza daca face parte sau nu din salariul de baza.
Ca adaosuri la salariul de baza sunt considerate:
• Premiile acordate din fondul de premiere constituit pe seama fondului de
salarii;
• Cota – parte din profit ce se repartizeaza salariilor;
• Alte adaosuri.
Fiecare societate comerciala isi stabileste sistemul propriu de norme de munca si
normative de personal. Normele de munca pot fi exprimate si sub forma de norme de timp, norme de productie, sfera de atributii sau alte forme corespunzatoare specificului activitatii.
In afara drepturilor pentru munca prestata (salarii), salariatii beneficiaza si de alte
drepturi de personal acordate in baza normelor legale si a contractelor de munca ,
cum sunt indemnizatii pentru concediul de odihna, stimulente si premii de orice fel, care se platesc din fondul de salarii; indemnizatii de asigurari sociale suportate de unitati din fondul de salarii sau din bugetul asigurarilor sociale; alte drepturi de personal.
Salariul – reprezinta dreptul cuvenit personalului ca plata a muncii prestate.
Salariile acordate personalului constituie pentru unitatea care efectueaza plata o
cheltuiala de exploatare la nivelul salariilor brute impozabile. Salariul brut impozabil cuprinde salariul brut de baza la care se adauga sporurile;indemnizatiile si alte adaosuri de acest fel, compensarile si indexarile primite ca urmare a cresterii preturilor si tarifelor; avantajele in natura.
Indexarea reprezinta suma rezultata din aplicarea unui procent la salariu de baza;
compensarea reprezinta o suma fixa ce se acorda indiferent de marimea salariului
Avantajele in natura reprezinta o parte a remuneratiei care nu este varsata sub
forma baneasca ci sub forma de bunuri si servicii.
Principalele retineri din salariu sunt: impozitul pe salariu; contributia salariatilor
pentru pensia suplimentara; contributia personalului la asigurarile sociale si de
sanatate , avansurile banesti si avantajele in natura acordate; retineri din valori
datorate tertilor sub forma de chirii; cumparari cu plata in rate, alte retineri din
salariu.
Retinerile din salariile personalului reprezantand chirii; cumparari cu plata in rate
sau alte obligatii opozabile salariatilor si datorate tertilor se efectueaza ca urmare
a existentei unor relatii contractuale sau a unor titluri executorii.
2.3 Salariul de baza. Timpul de lucru
Salariul de baza poate fi stabilit pe ora, zi sau luna, pentru personalul din sectorul bugetar, salariile de baza , potrivit legii, sunt lunare.
Salariul de bază minim brut pe țară, pentru anul 2014 a fost reglementat prin Hotărîrea 871/2013.
Astfel, începînd cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentînd 5,059 lei/oră. Salariul de 850 lei lunar se va aplica pentru perioada ianuarie-iunie, iar începînd cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentînd 5,357 lei/oră.
Cei ce doresc pot mări salariul minim direct la suma de 900 lei, important este ca să nu se stabilească pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul de 850 lei în perioada ianuarie-iunie și 900 lei în perioada iulie-decembrie 2014.
Stabilirea unui salariu de încadrare sub aceste niveluri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei. Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii cu amenda, se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vîrstnice prin inspectoratele teritoriale de muncă județene și al municipiului București.
De reținut este faptul că de la abrogarea contractului de muncă la nivel național, nu mai este obligatorie aplicarea coeficienților de studii asupra salariului de bază minim brut. Astfel, un absolvent de studii superioare poate fi încadrat cu același salariu ca și un absolvent de studii medii sau un muncitor necalificat.
În cazul în care programul normal de muncă este mai mic de 8 ore zilnic, drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.
HOTĂRÂRE nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art. 2
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.
Art. 3
(1) Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 și 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin inspectoratele teritoriale de muncă județene și al municipiului București, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 4
La data prevăzută la art. 1 alin. (1), Hotărârea Guvernului nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 23 ianuarie 2013, se abrogă.
Salariul de bază – constituie elementul principal al salariului și se determină pentru fiecare salariat în raport de:
– importanța și complexitatea atribuțiilor postului;
– nivelul studiilor;
– calificarea și pregătirea profesională.
Salariul de bază reprezintă partea fixă a salariului, în funcție de care se calculează celelalte drepturi ale salariaților (ex. sporuri, indemnizația de conducere, salariul de merit).
Indemnizațiile – constituie alături de sporuri și adaosuri partea variabilă și accesorie a salariului; sunt întâlnite, de regulă, în sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice și reprezintă un drept bănesc pentru unele categorii de personal cu funcții de conducere.
Potrivit Codului muncii, indemnizația este reglementată ca obligație a angajatorului în următoarele condiții:
– întreruperea temporară a activității dacă salariații se vor afla la dispoziția angajatorului, indemnizația fiind de cel puțin 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat;
– participarea la cursuri sau stagii de formare profesională inițiate de angajator, dacă participarea presupune scoaterea integrală din activitate;
– efectuarea concediului de odihnă – reprezintă suma de bani ce revine salariaților pentru perioada concediului de odihnă, care se calculează ca medie a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul și nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă;
– delegarea și detașarea – reprezintă suma de bani cuvenită pentru compensarea cheltuielilor personale ale salariaților aflați în delegare sau detașați.
Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.
Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână.
2.4 Determinarea salariului brut
Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
Nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Salariul este confidențial, angajatorul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității.
În scopul promovării intereselor și apărării drepturilor salariaților, confidențialitatea salariilor nu poate fi opusă sindicatelor sau, după caz, reprezentanților salariaților, în strictă legătură cu interesele acestora și în relația lor directă cu angajatorul.
Veniturile salariale obtinute de angajati se compun din:
Salariu de baza + Alte drepturi salariale = Venit brut
Sau
Salariul realizat + Adaosurile la salariu = Venitul brut realizat
2.5 Sporuri la salariul de baza
Sporurile se utilizeaza pentru diferentierea salariilor in raport cu conditiile in care
se desfasoara activitatea, cu vechimea in munca sau in raport cu alte elemente.
Dreptul la sporul de vechime nu este un drept consacrat de lege. De aceea, angajatorul are obligatia sa-l acorde numai daca a fost stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin contractul individual de munca.
Sporurile conventionale:
Sunt acele sporuri pe care angajatorul are obligatia sa le acorde. Atentie, însa, aceasta obligatie îi revine numai daca sporurile respective au fost negociate si introduse în contractul individual de munca. Si, aici, este vorba atât de sporul pentru vechimea în munca, sporul pentru stabilitate, cât si alte sporuri negociate la angajare.
Sporul de vechime:
Dupa intrarea în vigoare a noii legislatii a muncii, sporul de vechime nu mai este obligatoriu prin lege. Asadar, din 2011, dupa intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, angajatorul este obligat sa acorde spor de vechime numai daca acesta a fost stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin con-tractul individual de munca. Iar angajatilor care au asemenea dileme, înainte de a se adresa instantei, li se recomanda sa verifice atent cum stau lucrurile din acest punct de vedere la firma unde lucreaza, fie consultând contractul individual de munca, fie pe cel colectiv. De asemenea, se pot plânge Inspectoratului Teritorial de Munca de faptul ca le-ar fi încalcate anumite drepturi.
2.6 Indemnizatii de conducere
Indemnizațiile – constituie alături de sporuri și adaosuri partea variabilă și accesorie a salariului; sunt întâlnite, de regulă, în sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice și reprezintă un drept bănesc pentru unele categorii de personal cu funcții de conducere.
Exista indemnizatie de conducere :
– directorul are un spor intre 25%-35%
– directorul adjunct are un intre 20%-25%
– secretarul sef are un spor intre 8%-15%
Indemnizatia de conducere: se acorda in raport cu functia de conducere indeplinita,marimea unitatii si compexitatea activitatii.
Este o indemnizatie care face parte din salariul de baza si se calculeaza ca procent la salariul de incadrare.
2.7 Contributia de asigurarile sociale – CAS
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 776 din data de 12 decembrie 2013 a fost publicată Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.
Potrivit actului normativ, de la 1 ianuarie 2014, cotele de contribuții de asigurări sociale vor rămâne la aceeași valoare ca și în anul 2013, respectiv:
Pentru angajator:
– contribuția de asigurări sociale pentru condiții: normale de muncă: 20,8%; deosebite de muncă: 25,8%; speciale de muncă: 30,8%;
– contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, diferențiată în funcție de clasa de risc, între 0,15 și 0,85%,
– contribuția de asigurări de sănătate: 5,2%;
– contribuția pentru concedii și indemnizații: 0,85%;
– contribuția datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj: 0,5%;
– contribuția datorată la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale: 0,25%.
Pentru angajat:
– contribuția individuală de asigurări sociale: 10,5%;
– contribuția individuală de asigurări de sănătate: 5,5%;
– contribuția individuală datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj: 0,5%.
În cota de contribuție individuală de asigurări sociale este inclusă și cota de 4,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
Pe de o parte, în cheltuielile agentului economic angajator, reflectate cu ajutorul contului 6451 "Contributia unitatii la asigurarile sociale"
Pe de alta parte, în obligatiile agentului economic angajator fata de bugetul sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, înregistrate în creditul contului 4311 "Contributia unitatii la asigurarile sociale".
Din contextul reglementarilor în vigoare, rezulta ca baza de calcul a contributiei agentului economic angajator la sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale este "fondul total de salarii". În aceasta baza de calcul intra:
Drepturile salariale brute ale persoanelor care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca;
Drepturile salariale brute ale persoanelor care îsi desfasoara activitatea în functiile colective sau care sunt numite în cadrul activitatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori din organizatiile cooperatiei mestesugaresti;
Drepturile salariale brute ale persoanelor care desfasoara activitati exclusiv pe baza de conventii civile de prestari servicii si care realizeaza un venit salarial brut pe an calendaristic echivalent cu cel putin trei salarii medii brute pe economie.
Contributia angajatului la asigurarile sociale este în valoare de 9,5%, cota aplicata venitul brut.
2.8 Contributia de asigurari sociale de sanatate – CASS
Persoanele fizice si juridice care angajeaza personal salariat si nesalariat au obligatia sa contribuie la fondul special pentru asigurarile sociale de sanatate într-o cota de 5.2% aplicata asupra fondului de salarii.
Prin fondul de salarii asupra caruia se aplica cota de 5.2% se întelege suma veniturilor în bani si/sau natura obtinute de o persoana fizica pentru munca prestata în baza unui contract individual de munca sau a unei conventii civile de prestari de servicii, încheiate potrivit legii, indiferent de perioada la care se refera. Potrivit acestor norme reglementare, sunt asimilate veniturilor care fac parte din fondul de salarii si urmatoarele drepturi:
– Indemnizatiile pentru plata concediilor medicale în caz de boala, prevenirea îmbolnavirilor, întarirea si refacerea sanatatii, pentru primele 10 zile lucratoare, care, potrivit legii, se suporta din fondul de salarii al angajatorului;
Indemnizatiile din activitatile desfasurate ca urmare a unei functii de demnitate publica, stabilite potrivit legii;
– Drepturi de solda lunara, indemnizatii, prime, premii, sporuri si alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii;
Indemnizatia lunara bruta cuvenita administratorilor la companii/societati nationale, societati comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar, precum si la regiile autonome;
– Sumele primite de reprezentanti în comisiile tripartite, conform legii;
– Alte drepturi si indemnizatii de natura salariala, acordate în bani si în natura de catre angajator.
Termenul limita de virare a contributiei angajatorului la bugetul asigurarilor sociale de sanatate este data platii pentru chenzina a II-a, dar nu mai târziu de 25 ale lunii urmatoare pentru luna expirata. Pentru perioada de întârziere se datoreaza majorari aferente întârzierii achitarii impozitelor. Dca datoria nu se achita în termen de o luna de la data scadenta, Casa de Asigurari de Sanatate va introduce dispozitia de încasare silita.
În contabilitatea angajatorului, contributia acestuia la bugetul asigurarilor sociale de sanatate se înregistreaza:
Pe de o parte, în cheltuielile angajatorului reflectate cu ajutorul contului 6453 "Contributia angajatorului pentru asigurarile sociale de sanatate".
Pe de alta parte, în obligatiile agentului economic angajator fata de bugetul asigurarilor sociale de sanatate, reflectate în creditul contului 4313 "Contributia angajatorului pentru asigurarile sociale de sanatate".
Contributia angajatului la bugetul asigurarilor sociale de sanatate este în valoare de 6,5%, cota aplicata venitului brut.
2.9 Fondul de somaj
Persoanele fizice si juridice române si straine, cu sediul în România, care angajeaza personal salariat român, sunt obligate sa contribuie la bugetul asigurarilor pentru somaj, într-o cota de 0.5 % aplicata asupra fondului total de salarii brute realizate de urmatoarele categorii de asigurati:
– Persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca sau persoanele care desfasoara activitati exclusiv pe baza de conventie civila de prestari servicii si care realizeaza un venit salarial brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii de baza minime brute pe tara;
– Functionarii publici si alte persoane care desfasoara activitati pe baza actului de numire;
– Persoanele care îsi desfasoara activitatea în functii elective sau care sunt numite în cadrul autoritatii executive, legislative, ori judecatoresti pe durata mandatului;
– Militarii angajati pe baza de contract;
– Persoanele care au raport de munca în calitate de membru cooperator;
– Alte persoane care realizeaza venituri din activitati desfasurate potrivit unor legi speciale;
În contabilitatea agentului economic angajator, obligat sa conduca contabilitatea în partida dubla, contributia acestuia la fondul de somaj se înregistreaza:
Pe de o parte, în cheltuielile agentului economic angajator reflectate cu ajutorul contului 6452 "Contributia unitatii pentru ajutorul de somaj".
Pe de alta parte, în obligatiile agentului economic angajator fata de bugetul asigurarilor pentru somaj, reflectate în creditul contului 4371 "Contributia unitatii la fondul de somaj".
Contributia angajatului la bugetul asigurarilor pentru somaj este în valoare de 0.5%, cota aplicata venitului brut.
2.10 Deducerile personale
In cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.
Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.000 lei inclusiv, astfel:
– pentru contribuabilii care nu au persoane în întreținere – 250 lei;
– pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere – 350 lei;
– pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere – 450 lei;
– pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere – 550 lei;
– pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere – 650 lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000,01 lei și 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele de mai sus și se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se acordă deducerea personală.
Persoana în întreținere poate fi soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile și neimpozabile, nu depășesc 250 lei lunar.
În cazul în care o persoană este întreținută de mai mulți contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înțelegerii între părți.
Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniți, ai contribuabilului sunt considerați întreținuți.
Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreținerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreținute. Perioada se rotunjește la luni întregi în favoarea contribuabilului.
Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere:
a) persoanele fizice care dețin terenuri agricole și silvice în suprafață de peste 10.000 mp în zonele colinare și de șes și de peste 20.000 mp în zonele montane;
Deducerea personală determinată potrivit prezentului articol nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii.
2.11 Venit neimpozabil – Venit impozabil
Codul fiscal stabilește prin intermediul art. 55, alin. 4 categoriile de sume care nu sunt incluse în veniturile salariale și nici nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit. Acestea sunt enumerate în continuare.
• ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaților, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. De exemplu, ajutorul de înmormântare se acordă salariatului prin dispoziție de plată (sau prin transfer bancar), iar salariatul trebuie să facă dovada acordării ajutorului prin certificatul de deces.
• cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaților, cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depășește 150 de lei. Sumele care depășesc 150 de lei se vor include în statul de salarii și se impozitează.
• drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare (art. 55, alin. 4), lit. b) din Codul Fiscal).
– alocațiile zilnice de hrană pentru activitatea sportivă de performanță, internă și internațională, diferențiată pe categorii de acțiuni;
– contravaloarea hranei, alimentelor sau numerarul acordat sportivilor pentru asigurarea alimentației de efort necesare în perioada de pregătire;
– drepturile de hrană în timp de pace, primite de personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională;
– alte drepturi de această natură primite potrivit actelor normative specifice, cum ar fi: alocația de hrană zilnică pentru personalul navigant și auxiliar îmbarcat pe nave; alocația zilnică de hrană pentru consumurile colective din unitățile bugetare și din regiile autonome/societățile comerciale cu specific deosebit; alocația de hrană acordată donatorilor onorifici de sânge; alocația de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice și altele asemenea.
• contravaloarea folosinței locuinței de serviciu sau a locuinței din incinta unității, potrivit repartiției de serviciu, numirii conform legii sau specificității activității prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și compensarea diferenței de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale.
În acest context, se consideră locuință de serviciu locuința care este pusă la dispoziția salariatului justificabil prin specificul activității. În continuare, locuința face parte din patrimoniul angajatorului. Salariatul intră în posesia ei și este administrată prin contractul de închiriere, care este accesoriu la contractul individual de muncă (art. 51 din Legea nr. 114/1996 privind locuințele).
În schimb, în situația în care locuința este pusă la dispoziția salariatului fără respectarea reglementărilor legale conform căreia poate fi considerată locuință de serviciu, folosința locuinței în cauză este considerată avantaj în natură și este luată în considerare la calcularea impozitului.
• cazarea și contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția oficialităților publice, a angajaților consulari și diplomatici care lucrează în afara țării, în conformitate cu legislația în vigoare.
• contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislației în vigoare.
• contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajații își au domiciliul și localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situațiile în care nu se asigură locuința sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii.
• indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură primite de salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare.
Ordonanța Guvernului nr. 8/2013 stabilește că, începând cu data de 1 februarie 2013, indemnizația de delegare și detașare (diurna) care depășește 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul din instituțiile publice, indiferent de forma de organizare a angajatorului, este considerată venit de natură salarială. Indemnizația de delegare / detașare în interiorul țării este stabilită pentru personalul din instituțiile publice la valoarea de 13 lei (art. 9 din H.G. nr. 1860/2006). Limita de 2,5 este stabilită la suma de 13*2,5= 32,5 lei.
• indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură primite de persoanele fizice care desfășoară o activitate în baza unui statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării și detașării, în altă localitate, în țară și în străinătate, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare.
• indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură primite de salariații care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenți, pe perioada delegării și detașării, în România, în interesul serviciului, în limita nivelului legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru țara de rezidență a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare.
• sumele primite, potrivit dispozițiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului.
• indemnizațiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum și indemnizațiile de instalare și mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituțiile publice și celor care își stabilesc domiciliul în localități din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care își au locul de muncă.
• veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.
• veniturile din salarii, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creație de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației și al ministrului finanțelor publice.
• sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activități dependențe desfășurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepție veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori are sediul permanent în România, care sunt impozabile în România numai în situația în care România are drept de impunere.
• cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională și perfecționarea angajatului legată de activitatea desfășurată de acesta pentru angajator.
• costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
• avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării și la momentul exercitării acestora.
• diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere și dobânda practicată pe piață, pentru credite și depozite.
În aceeași ordine de idei, nu se vor lua în considerare pentru determinarea impozitului pe venit nici indemnizația de maternitate, indemnizația de risc maternal și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav, în vârstă de până la șapte ani, sau în vârstă de până la 18 ani pentru copilul cu handicap.
Venituri impozabile.Venituri din salarii
Definirea veniturilor din salarii
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:
a) indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
b) indemnizații din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
c) drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;
d) indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;
d1) remunerația obținută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii societăților comerciale;
d2) remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari;
e) sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;
f) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și în comisia de cenzori;
g) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii;
h) indemnizația lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări sociale;
i) indemnizația și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice. Aceste prevederi se aplică și în cazul salariaților reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine;
i1) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariații care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenți, pe perioada delegării și detașării, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depășește nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru țara de rezidență a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă;
j) indemnizația administratorilor, precum și suma din profitul net cuvenite administratorilor societăților comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acționarilor;
j1) sume reprezentând salarii, diferențe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile;
j2) indemnizațiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurență, stabilite conform contractului individual de muncă;
k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.
Avantajele, cu excepția celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menționată la alin. (1) și (2) includ, însă nu sunt limitate la:
a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepția deplasării pe distanță dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;
b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum și alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preț mai mic decât prețul pieței;
c) împrumuturi nerambursabile;
d) anularea unei creanțe a angajatorului asupra angajatului;
e) abonamentele și costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal;
f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;
g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariații proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plății primei respective, altele decât cele obligatorii.
h) tichete-cadou acordate potrivit legii.
2.12 Alte datorii
1. Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, diferențiată în funcție de clasa de risc
Tariful de risc pentru accidente de munca si boli profesionale, corespunzator codului CAEN al activitatii principale a unei companii, este cel in baza caruia se calculeaza contributia pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator bugetului asigurarilor sociale de stat. Tariful a fost actualizat in anul 2013, reglementarile instituite atunci fiind aplicabile si in acest an.
Clasa de risc reprezinta gradul de risc de accidentare in munca si de imbolnavire profesionala, fiind definita de HG nr. 144/2008, care aproba Normele metodologice de calcul al contributiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale. Clasele de risc se stabilesc pe categorii de activitati ale economiei nationale, iar fiecarei clase ii corespunde un tarif de risc pentru accidente de munca si boli profesionale.
Practic, in baza tarifului de risc se calculeaza contributia pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator bugetului asigurarilor sociale de stat.
Conform reglementarilor, tariful de risc, respectiv cota de contributie, are valoarea cuprinsa intre 0,15% si 0,85%, aplicata asupra bazei lunare de calcul, respectiv asupra sumei veniturilor brute realizate lunar.
In ceea ce priveste perioada de referinta pentru stabilirea contributiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata de angajator la stat, aceasta este 2009-2011. Amintim ca aceasta perioada se aplica din iunie 2013, pana atunci perioada de referinta fiind anul 2005.
Conform reglementarilor in vigoare, contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorata lunar de angajator bugetului asigurarilor sociale de stat se determina prin urmatoarea formula:
unde:
* TR – tariful de risc aferent clasei CAEN declarata de angajator;
* BC – baza lunara de calcul corespunzatoare lunii anterioare perioadei de plata a contributiei.
Formula este neschimbata de cativa ani, insa, avand in vedere ca tarifele de risc au fost modificate in iunie 2013, pot exista situatii in care procentul luat in calcul pentru contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale creste, precum si situatii in care acesta scade. Prin urmare, in primul caz, cheltuielile cu taxele salariale suportate si platite de angajator cresc, iar in cel de-al doilea caz cheltuielile cu aceste taxe salariale se reduc.
Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate – FNUASS
Legile care reglementează contribuția la FNUASS sunt:
• Legea nr. 571/2003 – Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
• OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 399/2006 pentru aprobarea OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate;
• OUG nr. 91/2006 privind unele măsuri referitoare la asigurările sociale de stat și asigurările sociale de sănătate.
Cota de contribuție pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate este de 0,85%, în coformitate cu prevederile :
– art. 296^18, alin. 3), lit.c) din Codul Fiscal;
– art. II din O.U.G. nr. 91/2006;
– art. 4, alin. 2) din OUG nr. 158/2005 – “Cota de contribuție pentru concedii și indemnizații, destinată exclusiv finanțării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de prezența ordonanță de urgență, este de 0,85%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizație de șomaj, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit ori asupra veniturilor cuprinse în contractul de asigurări sociale încheiat (…) și se achită la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.“
Contribuția pentru concedii și indemnizații se datorează și se achită, în conformitate cu prevederile art. 5 din OUG 158/2005, de către:
a) angajatori pentru asigurații care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum și orice alte activități dependențe;
b) angajatori pentru asigurații care desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezenței legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. a);
c) instituția care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru asigurații care beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii;
d) Persoanele care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații și se află în una dintre următoarele categorii: asociați, comanditari sau acționari, membri ai asociației familiale, autorizate să desfășoare activități independente, persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav, în condițiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006. De menționat este faptul că aceste categorii de asigurați care au calitatea de pensionari nu sunt asigurate conform OUG 158/2005, cu excepția pensionarilor de invaliditate gradul III și a pensionarilor nevăzători (care au calitatea de membri ai asociației familiale și/sau autorizate să desfășoare activități independente).
2.13 Garantarea creanțelor salariale
Legile care reglementează contribuția privind garantarea creanțelor salariale sunt:
• Legea nr. 571/2003 – Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.
Cota de contribuție este stabilită conform art. 7, pct. d) din Legea 200/2006 și este 0,25%. În baza aceluiași articol, “angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la Fondul de garantare în cota prevăzută de lege, aplicată asupra veniturilor care constituie, potrivit legii, baza de calcul al acestei contribuții, realizate de salariații încadrați cu contract individual de muncă, potrivit legii, inclusiv de salariații care cumulează pensia cu salariul, în condițiile legii.”
Motivul constituirii acestui fond, conform art. 2 din Legea 200/2006, este acela că „se asigură plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței și față de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parțiale a dreptului de administrare, denumiți în continuare angajatori în stare de insolvență.“
Baza de calcul pentru această contribuție este aceeași cu baza de calcul pentru contribuția la șomaj, la care se adaugă și veniturile brute obținute de către salariații pensionari, iar, în conformitate cu prevederile art. 14, alin. 1) din mai sus mentionata lege, „suma totală a creanțelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăși cuantumul a trei salarii medii brute pe economie (salariu mediu de economie valabil în luna în care s-a deschis procedura insolvenței) pentru fiecare salariat“.
CAPITOLUL 3
CONTABILITATEA SALARIILOR DATORARE PERSONALULUI
3.1. Despre Contabilitate
Contabilitatea salarilor se face respectand Legea Contabilitatii 82/1991 actualizata la nivelul anului 2014.
Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", în care scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).
Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei primitive, desenele din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte haine au rezultat, etc.
Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecționat și „arta ținerii socotelilor”, punctul de cotitură reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Paciolo di Borgia acum mai bine de 500 de ani, după care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o știință și o artă în urmărirea existenței și mișcării capitalurilor și utilităților, al stabilirii rezultatelor activității și plasării lor, și totul de maniera ca afacerile să beneficieze permanent de suportul bănesc necesar.
Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, științifice și practice sunt fără sfârșit atât în ceea ce privește cuprinderea fenomenelor economice cât și al modului în care ele sunt sistematizate, prelucrate și prezentate, astfel că despre ea niciodată nu poți să pretinzi că știi totul.
Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime, persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „conturi” și situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informații, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică – iar aceasta este contabilitatea.
Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reținute. În lucrarea "Contabilitate generală" din 1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu definește contabilitatea pe trei coordonate:
a) obiectul – contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură înregistrarea metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de valori, de drepturi și obligații, precum și modificările determinate de rezultatele activității desfășurate;
b) scopul – contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;
c) mijloacele – contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe de verificare, jurnale.
Conform Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea presoanelor fizice și juridice […] trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.
Istoric
Arta contabilizării pe principii științifice era deja cunoscută în Italia înainte de 1495 când Luca Pacioli (1445 – 1517), cunoscut și ca Părintele Luca dal Borgo, a publicat la Veneția tratatul său de contabilitate.
Prima carte în limba engleză a fost publicată la Londra de John Gouge or Gough în 1543: A Profitable Treatyce called the Instrument or Boke to learn to knowe the good order of the kepyng of the famouse reconynge, called in Latin, Dare and Habere, and, in Englyshe, Debitor and Creditor.
Obiectul contabilității
Concepția juridică consideră că obiectul contabilității îl formează patrimoniul unui subiect de drept, privit prin prisma relațiilor juridice, adică drepturi și obligații pecuniare ale unei persoane fizice sau juridice, în corelație cu obiectele (bunurile, valorile) corespunzătoare.
Concepția economică definește ca obiect al contabilității circuitul capitalului privit sub aspectul destinației lui, respectiv capital fix și capital circulant, și sub aspectul modului de dobândire, respectiv capital propriu și capital străin (atras și împrumutat).
Conform Legii contabilității nr. 82/1991, obiectul contabilității patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile și imobile, inclusiv solul, bogățiile naturale, zăcămintele și alte bunuri cu potențial economic, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile persoanelor fizice sau juridice (subiecți de drept), precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute de acestea.
În lucrarea „Bazele contabilității” din 1980, profesorul D. Rusu definește obiectul contabilității ca fiind ansamblul mișcărilor de valori, exprimabile în bani, dintr-un perimetru de mică sau mare întindere (regie autonomă, societate comercială, instituție publică, societate bancară etc.) precum și raporturile economico-juridice în care unitatea patrimonială este parte și care generează decontări bănești; calculele contabilității reflectă deodată mișcarea și transformarea mijloacelor precum și resursele în ordinea lor de formare și după destinația lor în procesul de reproducție. Aceasta este în prezent concepția școlii ieșene de contabilitate.
Funcțiile contabilității
Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor principii și reguli proprii, a proceselor și fenomenelor economice ce apar în cadrul unităților patrimoniale și se pot exprima valoric.
Funcția de informare constă în furnizarea de informații privind structura și dinamica patrimoniului, a situației financiare și rezultatelor obținute în scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcție de informare internă (pentru conducerea unității) și o funcție de informare externă (a terților).
Funcția de control gestionar constă în verificarea cu ajutorul informațiilor contabile a modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești, de gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc.
Funcția juridică – datele furnizate de contabilitate și documentele de evidență servesc ca mijloc de probă în justiție, pentru a dovedi realitatea unor operații economice și a stabili răspunderea patrimonială pentru pagubele produse.
Funcția previzională – informațiile contabile aferente unei perioade deja încheiate pot fi folosite pentru determinarea tendințelor de evoluție a fenomenelor și proceselor economice viitoare.
Principalele forme de organizare contabilă
Pilonul principal pe care se sprijină economia este întreprinderea, firma, compania, societatea comercială.
Contabilitatea întreprinderii (firmei, companiei) se organizează la nivelul întreprinderilor care produc bunuri, execută lucrări, prestează servicii, dar și al instituțiilor, băncilor, societăților de asigurare și, în general, al oricărei persoane juridice, evident, în forme complexe sau simplificate, în funcție de mărimea și profilul operatorului. În consecință, oicare ar fi acestea, contabilitatea modernă este organizată în așa numitul dublu circuit, sau mai exact, pe două paliere, adică:
(a). contabilitatea financiară presupune urmărirea, controlul și prezentarea fidelă a patrimoniului, în ansamblu și pe structură, a situației financiare și rezultatului exercițiului, prin intermediul documentelor de sinteză, în scopul furnizării informațiilor necesare elaborării deciziilor economice. Are un caracter unitar pentru toți agenții economici, se organizează pe baza unor norme elaborate de autorități.
(b) contabilitatea internă de gestiune (numită și analitica sau managerială) are ca scop urmărirea in detaliu a gestiunii interne a unității, calcularea costurilor de producție,de achizitii,de transfer,de vanzare; stabilirea rentabilității pe produse, lucrări, servicii, întocmirea bugetelor pe feluri de activități, furnizarea de informații necesare în procesul decizional.
Sistemul unic de contabilitate, cu ambele sale paliere, prezintă particularități semnificative în funcție de sfera de activitate la care se referă, astfel că trebuie să se mai facă distincție între :
-contabilitatea operatorilor economici, denumită și « cadrul contabil general » sau « pilonul principal » aplicabil de societățile comerciale de orice fel, mici întreprinzători, mari companii și oricine desfășoară o activitate lucrativă (dar,cu grade diferențiate de complexitate și agregare (pentru mari întreprinderi, pentru întreprinderi mici și mijlocii, pentru micii întreprinzători individuali);
-contabilitatea bancară și a altor instituții financiare;
-contabilitatea societăților de asigurare și reasigurare;
-contabilitatea organizațiilor non-profit/non-guvernamentale, inclusiv asociații și fundații ;
-contabilitatea instituțiilor publice este organizată la nivelul instituțiilor și administrației publice, unităților publice autonome persoane juridice din învățământ, sănătate, apărare, cultură și artă etc. și urmărește execuția de casă a bugetului statului, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, gestiunea datoriilor publice și alte operații financiare specifice sectorului neproductiv.
-contabilitatea națională este organizată la nivelul economiei naționale și prezintă sintetic activitatea economică a unei națiuni urmărind evoluția indicatorilor macroeconomici, modificările în structura de ramură și teritorială a economiei, mărimea și structura avuției naționale, relațiile financiare și fluxurile monetare. Contabilitatea națională se obține pe alte căi decât prelucrarea documentelor justificative, apelându-se la statistică, serii matematice, centralizări și consolidări de situații financiare ale entităților juridice și multe alte proceduri, toate însă respectând regulile contabile.
Organismele normalizării contabile
Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime, persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „conturi” și situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informații, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică – iar aceasta este contabilitatea.
Importanța contabilității în economia modernă este evidentă. Așa se face că organisme tot mai simandicoase din Uniunea Europeană și de pretutindeni se ocupă de organizarea și funcționarea contabilității ca o componentă fundamentală a afacerilor.
Organizarea contabilă și asigurarea ei corespunzător pretențiilor europene este totuși atributul fiecărei persoane juridice deținătoare și administrator de patrimoniu,inițiatoare și decizionară de acte comerciale, economice și bănești pentru că, după cum spune Legea contabilității (nr.82/1991, republicată 2007), contabilitatea nu trebuie confundată sau redusă la întocmirea și clasarea de documente sau alte înscrisuri, ci la conducerea financiară a societăților și instituțiilor, într-o manieră care să corespundă exigențelor actuale: integrarea europeană, libera circulație a bunurilor și a banilor, transparență în utilizarea resurselor și a fondurilor comunitare, întărirea capacității de reziliență financiară într-o economie concurențială și plină de obstacole.
Principii contabile
Potrivit prevederilor Regulamentului Financiar al Uniunii Europene nr. 1605/2002 (art.203, 204) contabilitatea oricărei entități cu personalitate juridică funcționează după anumite principii și reguli (politici) contabile care își au originea în "convenția evaluării", conform căreia exprimarea monetară corectă este "regula de fier" a contabilității.
Principiile contabile conțin un ansamblu de reguli de conduită economică extinzând noțiunea de evaluare de la bunuri și relații financiare la evaluarea potențialului, evaluarea performanțelor, evaluarea perspectivelor etc., și numai în această accepțiune lărgită prevederea din I.A.S. nr. 1 cum că "evaluarea posturilor cuprinse în Situațiile financiare trimestriale și anuale se efectuează în conformitate cu anumite principii infailibile" dă valoare și sens contabilității ca sistem și model economic de conducere financiară a fiecărei persoane juridice.
În consecință, evaluarea posturilor cuprinse în situațiile financiare și care provin din conturile contabile curente, dar și dimensionarea elementelor pe care fiecare dintre acestea le urmăresc zi de zi și le sintetizează periodic, trebuie să fie efectuate în acord cu principiile statuate ale contabilității, care sunt de fapt "porunci economice" (probabil de aceea sunt tot 10).
1. Principiul continuității activității. Acesta presupune că persoana juridică își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activității sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă administratorii entității au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea instituției (întreprinderii) de a-și continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situațiile financiare nu sunt întocmite pe baza principiului continuității, această informație trebuie prezentată împreună cu explicațiile privind modul de întocmire a raportării financiare respective și motivele ce au stat la baza deciziei conform căreia persoana juridică nu își mai poate continua activitatea. Continuitatea sau încetarea activității trebuiesc înțelese în sens financiar, pentru că orice instituție „moartă” poate fi ținută în viață prin finanțări hemoragice, dar, astăzi, nimeni nu-și mai propune așa ceva.
2. Principiul permanenței metodelor, conform căruia este obligatorie continuitatea aplicării acelorași reguli și norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile.
Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege, de un standard contabil sau au ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile întreprinderii. Este foarte importantă menționarea în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia: dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat; efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendința reală a rezultatelor societății.
3. Principiul prudenței. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului prudenței. În mod special aceasta presupune a se avea în vedere următoarele aspecte: a) se vor lua în considerare numai profiturile (veniturile,finantarile) recunoscute până la data încheierii exercițiului financiar; b) se va ține seama de toate obligațiile previzibile și de pierderile potențiale care au luat naștere în cursul exercițiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exercițiu anterior, chiar dacă asemenea obligații sau pierderi apar între data încheierii exercițiului și data întocmirii bilanțului; c) se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exercițiului financiar este profit sau pierdere. Se înțelege deci că potrivit acestui principiu nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior.
4. Principiul independenței exercițiului. Se vor lua în considerare toate veniturile și cheltuielile corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ține seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăților (contabilitatea de angajament). „Independența” se asigură prin respectarea tehnicilor „delimitării în timp” a evenimentelor, angajamentelor, veniturilor, cheltuielilor, obligațiilor și, implicit, scadențelor.
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv. În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziții din bilanț se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv, indiferent de conținutul său economic, de evoluția previzibilă a pieței, de consecințele pe care le are această evaluare. Odată stabilită corect valoarea, mai departe, prelucrarea și sistematizarea informațiilor o face contabilitatea după toate regulile sale specifice.
6. Principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere al unui exercițiu trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent, cu excepția corecțiilor impuse de aplicarea l.A.S. 8. Atenție la acest principiu întrucât „oamenii cu experiență” au tendința de a regla sau reporta erorile dintr-un bilanț în altul („bilanț de închidere”, „bilanț de deschidere”) în loc să respecte procedurile contabile care cer „scormonirea” erorii pentru a afla și efectele sale colaterale.
7. Principiul necompensării. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepția compensărilor între active și pasive admise de Standardele Internaționale de Contabilitate (este vorba de așa numitele „conturi rectificative”, care aduc activele și, respectiv pasivele, la valoarea contabilă netă).
8. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor și tranzacțiilor, nu numai forma lor juridică.
9. Principiul pragului de semnificație. Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau cu funcții similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
10. Principiul contabilității pe baza "Accrual", conform căruia tranzacțiile și evenimentele sunt înregistrate în conturi atunci când apar și nu când sumele sunt plătite sau încasate. Ele trebuie înregistrate în anul financiar la care se referă, principiul „accrual” fiind o extindere a regulii „contabilității de angajament”.
Aderarea României la Uniunea Europeană necesită adaptarea sistemului finanțelor publice la normele europene, obligație asumată în cadrul Documentului de poziție la capitolul 11-Uniunea Economică și Monetară. Aceasta presupune raportarea datelor statistice în domeniul finanțelor publice cu respectarea Sistemului European de Conturi și a regulamentelor emise în aplicarea acestor norme, între care: ”înregistrarea operațiilor pe baza principiului acrrual, respectiv la momentul creării, transformării, dispariției/anulării unei valori economice, a unei creanțe sau a unei obligații”. Sistemul statisticii finanțelor publice poate răspunde cerințelor internaționale numai în măsura în care și contabilitatea instituțiilor publice trece lavsistemul contabilității de angajament și oferă surse de date suficient de detaliate. Cadrul legal a fost creat prin ordinul ministrului finanțelor publice nr.1917/2005 pentru aprobarea „Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității finanțelor publice”.
Funcționarea contabilității
Obiectul contabilității, așa cum s-a văzut mai înainte, este poate cel mai clar exprimat prin Legea contabilității nr. 82/1991 (republicată în 2004) care, la art. 2, precizează: (1) „Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.”
„Contabilitatea instituțiilor publice asigură informații ordonatorilor de credite cu privire la execuția bugetelor de venituri și cheltuieli, patrimoniul aflat în administrare, precum și pentru întocmirea contului general anual de execuție a bugetului de stat, a contului anual de execuție a bugetului de asigurări sociale de stat, a fondurilor speciale, precum și a conturilor anuale de execuție ale bugetelor locale.”
Organizarea contabilă și asigurarea funcționării ei corespunzător pretențiilor europene este totuși atributul fiecărei persoane juridice deținătoare și administrator de patrimoniu, inițiatoare și decizionară de acte comerciale, economice și bănești pentru că, spune Legea (Legea nr. 82 / 1991, republicată 2004, art. 11) contabilitatea nu trebuie confundată sau redusă la întocmirea și clasarea de documente sau alte înscrisuri, ci conturarea și respectarea unor concepții și politici care să asigure conducerea financiară a întreprinderilor și instituțiilor, într-o manieră care să corespundă exigențelor actuale: integrarea europeană, libera circulație a bunurilor și a banilor, transparență în utilizarea resurselor și a fondurilor comunitare, întărirea capacității de reziliență financiară într-o economie concurențială și plină de obstacole. Notă: Acest capitol îl vom trata, în continuare, pe exemplul instituțiilor publice, dat fiind că este mai accesibilă – dar trebuie avut în vedere că există standarde, și implicit particularități, pentru firme-corporații, pentru bănci, asigurări, instituții financiare.
Legea contabilității (L. nr.82 din 24 decembrie 1991)
Tocmai de aceea Legea contabilității nr. 82/1991 (actualizată 2004) prevede la art. 1, al (1) că: „răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.”
Persoanele juridice organizează și realizează contabilitatea, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic (financiar), contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare și răspund, împreună cu personalul din subordine, de organizarea și conducerea contabilității, în condițiile legii.
În sensul prevederilor Legii finanțelor publice nr. 500/2002, compartimentul financiar-contabil reprezintă o structură organizatorică în cadrul instituției publice, în care este organizată execuția bugetară (serviciu, birou, compartiment). Șeful compartimentului financiar-contabil este persoana care ocupă funcția de conducere a compartimentului financiar-contabil și care răspunde de activitatea de încasare a veniturilor și de plată a cheltuielilor sau, după caz, una dintre persoanele care îndeplinește aceste atribuții în cadrul unei instituții publice care nu are în structura sa un compartiment financiar-contabil sau persoana care îndeplinește aceste atribuții pe bază de contract, în condițiile legii.
Numirea directorului economic, a contabilului șef sau a altei persoane împuternicită să îndeplinească această funcție, din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și alte autorități publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite, se face cu avizul Ministerului Finanțelor Publice. Directorii economici, contabilii șefi și alte persoane împuternicite să îndeplinească această funcție din cadrul instituțiilor subordonate ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale se numesc cu avizul conducătorului compartimentului financiar-contabil din cadrul ministerului sau organului central respectiv, pe baza propunerii ordonatorului de credite ale instituției respective. Conducătorii compartimentelor financiar-contabile din cadrul consiliilor locale, municipale, ale sectoarelor municipiului București, orășenești și comunale, se numesc cu avizul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București. Conducătorii compartimentelor financiar-contabile din cadrul instituțiilor publice finanțate din bugetele consiliilor locale municipale, ale sectoarelor municipiului București, orășenești și comunale se numesc cu avizul conducătorului financiar-contabil al consiliului local respectiv. Contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii și de alte persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert contabil, respectiv contabil autorizat, care răspund potrivit legii. Instituțiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte sau care nu au personal încadrat cu contract individual de muncă, potrivit legii, pot încheia contracte de prestări de servicii, pentru conducerea contabilității și întocmirea situațiilor financiare trimestriale și anuale, cu societăți comerciale de expertiză contabilă sau cu persoane fizice autorizate, conform legii. Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achizițiile publice de bunuri și servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu această destinație.
În acest scop, persoanele care răspund de organizarea și conducerea contabilității trebuie să asigure, potrivit legii, condițiile necesare pentru întocmirea documentelor justificative privind operațiunile economice, organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității, organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, precum și valorificarea rezultatelor acesteia, respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare, depunerea la termen a acestora la organele în drept, păstrarea documentelor justificative, a registrelor și situațiilor financiare, organizarea contabilității de gestiune adaptate la specificul persoanei juridice.
Moneda și cursul de înregistrare
Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională. Contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională, cât și în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.
Reflectarea în contabilitatea instituțiilor publice a operațiunilor privind primirea și utilizarea contribuției financiare nerambursabile a Comunității Europene se face în lei și în EURO. Conversia dintre EURO și moneda națională se efectuează la cursul de schimb lunar al EURO, calculat pe baza cursului de schimb valabil în penultima zi lucrătoare a lunii precedente lunii pentru care se stabilește cursul valutar. Operațiunile privind încasările și plățile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul zilei precedente, comunicat de BNR. La data întocmirii situațiilor financiare, elementele monetare exprimate în valută (disponibilități și alte elemente asimilate, creanțe și datorii în valută) se reevaluează la cursul comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima zi a perioadei de raportare.
Documente și registre contabile
Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar și alte drepturi și obligații, precum și efectuarea de operațiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, reactualizată prin O.G.nr.70 din 13 aug. 2004 precum și a celorlalte prevederi legale privind întocmirea și utilizarea formularelor comune și a celor cu regim special necesare în activitatea financiară și contabilă, orice operațiune economică efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, devenind astfel document justificativ. Aceste documente, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează deopotrivă răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
O experiență de-o viață a confirmat că „singura soluție” pentru ca o operație economico-financiară patrimonială, care apare zi de zi în activitatea economică, să poată fi introdusă în procesul de prelucrare contabilă, o constituie atestarea sa prealabilă pe baza unui document justificativ întocmit și pus în circulație după reguli și "canoane" foarte severe.
Atestarea documentară a operațiilor economice este o cerință minim necesară în orice "mișcare" patrimonială.
În ansamblul lui, sistemul documentelor contabile este foarte complex, cu numeroase particularități de conținut și restricții de completare și circulație: unele se întocmesc în unitate, altele vin sau pleacă spre exterior, unele înscrisuri au caracter de dispoziție, altele de execuție și justificare etc., în funcție de "tratarea" și complexitatea lor, reținând totuși existența în practica curentă a trei mari categorii și anume:
a) Documente justificative prin intermediul cărora se atestă efectuarea ca atare a operațiilor economice și care formează de fapt masa covârșitoare a acestora;
b) Documente de evidență și prelucrare contabilă;
c) Documente de sinteză și raportare contabilă și financiar-fiscală.
La rândul lor documentele justificative pot fi: – documente primare întocmite la locul și în momentul desfășurării evenimentului patrimonial, pe care îl "fotografiază" pe o machetă specifică fiecărui gen de operații; – documentele centralizatoare obținute prin sortarea documentelor primare pe operații, exprimarea în etalon monetar a mărimii operațiilor economice și financiare, deci prin cumularea și centralizarea datelor consemnate inițial în documentele primare, spre a facilita prelucrarea lor contabilă ulterioară.
Sintetizând lucrurile, câteva constatări sunt demne de semnalat în vederea atestării sistemului documentelor primare:
a) Investigarea "codului" pachetului documentelor, ca și "vizualizarea" unora din componentele lui, ne conduce la concluzia că orice document trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente: – denumirea documentului (factură, chitanță, bon, etc.); – denumirea unității (gestiunii) care a întocmit documentul; – numărul de ordine al documentului; – data și locul întocmirii; – felul operației, cu indicarea elementelor cantitative și calitative; – valoarea în monedă (scrisă în cifre și în litere, pentru documentele bancare și de casă); – semnătura persoanelor implicate în efectuarea operațiilor, aprobarea și confirmarea datelor înscrise în documente; – semnătura de autorizare prin control a legalități operațiilor prevăzute. Anumite documente mai pot cuprinde și alte elemente ce-i îmbogățesc conținutul sau îi ușurează prelucrarea, dar cele mai sus menționate rămân indispensabile.
b) Pentru toate categoriile de documente există obligativitatea păstrării (arhivării) acestora, în limita unor termene stabilite prin lege, clasării și sistematizării lor de așa manieră încât să faciliteze accesul retroactiv și controlul situației desfășurate, la orice moment dorit.
c) Se reține de asemenea obligația respectării cu strictețe a metodologiei de întocmire și circulație a documentelor primare și introducerea lor în procesul de prelucrare contabilă după reguli și folosind procedeele cele mai potrivite specificității organizatorice și pretențiile manageriale ale fiecărui agent economic.
Documentele primare se transpun în „conturi”, pe principiul „dublei înregistrări”, prin intermediul „formulei contabile”, respectând cu strictețe procedeele specifice metodei contabilității – iar toate acestea țin de alfabetul științei care se presupune, apriori, că este cunoscut. „Prelucrarea” contabilă a documentelor se face prin intermediul „registrelor” și numai în urma acestor operații ele devin documente justificative.
Conform art. 19 și 20 din Legea contabilității nr.82/1991 (republicată 2004): „registrele de contabilitate obligatorii sunt: registrul-jurnal, registrul inventar și registrul cartea mare. Acestea se utilizează în strictă concordanță cu destinația lor și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate.”
a) Registrul – jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează în mod cronologic, operațiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau intrare a acestora în unitate. Registrul-jurnal se întocmește de fiecare instituție și de fiecare subunitate a acesteia, cu contabilitate proprie, zilnic sau lunar, după caz, prin înregistrarea cronologică, fără ștersături și spații libere, a documentelor în care se reflectă mișcarea elementelor de activ și de pasiv (și implicit formula contabilă de poziționare corespunzătoare). Registrul-jurnal poate îmbrăca forma unui registru-jurnal general și, eventual, a unor registre-jurnal auxiliare. În cazul în care se folosesc jurnale auxiliare, totalul lunar al fiecăruia se trece în registrul-jurnal general (care devine un registru centralizator de control). În condițiile conducerii contabilității cu ajutorul tehnicii de calcul fiecare operațiune se va înregistra în mod cronologic, după data de întocmire sau de intrare a documentelor. În această situație registrul-jurnal se editează lunar, iar paginile vor fi numerotate pe măsura editării lor. Registrul-jurnal parafat și înregistrat la organul fiscal teritorial se completează lunar prin preluarea totalului din registrul-jurnal obținut cu ajutorul tehnicii de calcul. Operațiile de aceeași natură, privind același loc de activitate, pot fi recapitulate într-un document centralizator, care stă la baza înregistrării în registrul-jurnal.
Principalele registre-jurnal auxiliare care pot fi utilizate sunt cele privind aprovizionările, vânzările, trezoreria, operațiile diverse, în funcție de necesitățile instituției. Periodic, de regulă lunar, totalurile jurnalelor auxiliare se centralizează în registrul-jurnal general. Deci, registrul-jurnal înlocuiește foile volante ale "notei contabile", iar totalul registrului-jurnal verifică "totalul rulajelor din luna curentă” a balanței de verificare.
b) Registrul – inventar este un document obligatoriu în care se înregistrează toate elementele patrimoniale de activ și de pasiv, grupate în funcție de natura lor, conform posturilor din bilanțul contabil, inventariate potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale înscrise în registrul-inventar au la bază listele de inventariere sau alte documente care justifică conținutul fiecărui post din bilanțul contabil. Registrul – inventar se întocmește la înființarea instituției, anual la închiderea exercițiului, cu ocazia încetării activității, fără ștersături și spații libere, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere și în procesele verbale de inventariere, prin gruparea elementelor de activ și de pasiv. Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice. Registrul inventar servește ca document contabil obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii și ca probă în diverse litigii. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în registrul-inventar se înregistrează soldurile existente la data inventarierii, la care se adaugă intrările și se scad ieșirile de la data inventarierii până la data încheierii exercițiului).
c) Registrul "Cartea mare" este un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările efectuate în registrul-jurnal, stabilindu-se situația fiecărui cont, respectiv soldul inițial, rulajele debitoare, rulajele creditoare și soldurile finale. Cartea mare stă la baza întocmirii balanței de verificare și se conduce de fiecare instituție, precum și de fiecare subunitate a acesteia, cu contabilitate proprie. Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub formă de registru sau foi volante și listări informatice legate sub formă de registru, după caz. Registrele de contabilitate prevăzute se numerotează înainte sau pe măsura întocmirii lor, iar la închiderea conturilor, acestea se barează, nefiind admisă înregistrarea unor operații ulterioare. Registrul-jurnal și registrul-inventar se numerotează și se șnuruiesc înainte de depunere la organele fiscale teritoriale pentru parafare și înregistrare. Registrul-jurnal și registrul-inventar se numerotează și se șnuruiesc înainte de depunere la organele fiscale teritoriale pentru parafare și înregistrare.
Atentie la conținut: registrul inventar nu ține locul documentelor de inventariere, nu calculează plusurile și minusurile, ci compară valorile stocurilor, creanțelor, datoriilor, imobilizărilor existente la finele anului – valorile contabile cu valorile juste, de piață în scopul redimensionării provizioanelor (creșterii – descreșterii).
3. Balanța de verificare: Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiilor patrimoniale se întocmește lunar balanța de verificare (a conturilor, evident).
Balanța de verificare cuprinde, pentru toate conturile sintetice, următoarele elemente: simbolul și denumirea conturilor (în ordinea din planul de conturi), totalul sumelor debitoare și creditoare ale lunii precedente, rulajele curente debitoare și creditoare ale lunii curente, totalul rulajelor cumulate de la începutul anului până la zi, debitoare și creditoare ale lunii curente, soldurile finale debitoare și creditoare (deci balanțe de verificare cu „patru serii de egalități”) Balanța de verificare la 1 ianuarie se completează cu soldurile finale debitoare și creditoare ale lunii decembrie. Cu ajutorul balanței de verificare se certifică corelațiile dintre egalitățile generate de dubla înregistrare a operațiilor patrimoniale în contabilitate, respectiv concordanța dintre totalul înregistrărilor din registrul-jurnal și totalul rulajelor debitoare și totalul rulajelor creditoare din balanță, precum și concordanța dintre totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din cartea mare și totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din balanță. Balanța de verificare se întocmește atât pentru conturile sintetice cât și pentru cele analitice; pentru conturile analitice se poate întocmi numai situația soldurilor (balanța soldurilor). Prin intermediul balanței de verificare analitice se verifică concordanța dintre conturile sintetice și conturile lor analitice.
Instituțiile publice care utilizează sisteme informatice de prelucrare automată a datelor au obligația să asigure respectarea normelor contabile și controlul datelor înregistrate în contabilitate, precum și păstrarea acestora pe suporturi tehnice. Sistemele de prelucrare automată a datelor trebuie să permită, în orice moment, reconstituirea elementelor și conținutului conturilor, a listelor și informațiilor supuse verificării, pornind fie de la datele de intrare, fie în ordine inversă de la conținutul sintetic al conturilor, listelor sau altor informații pe baza cărora să se poată determina datele de intrare. Organele de control, cu ocazia verificărilor ce le efectuează la instituțiile care prelucrează în sistem automat datele din contabilitate, au dreptul de acces la documentația de analiză, programare și de utilizare a tehnicii de calcul, în vederea efectuării corespunzătoare a testelor necesare. Exercițiul bugetar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie, cu excepția primului an de activitate, când acesta începe la data înființării instituției publice prin actul normativ de înființare. Această prevedere își are suporturile sale istorice, tradiționale, legislative și chiar astronomice sau climatice. Anumite instituții precum cele de învățământ, spre exemplu, au probleme la trecerea din „anul școlar” în „anul fiscal”, dar contabilitatea oferă toate elementele necesare translației și care te duc automat la anul calendaristic drept an gestionar – fiscal.
Sistemul conturilor
Standardele internaționale de contabilitate cercetează și argumentează științific evenimentele și soluțiile corespunzătoare, evident într-un câmp de rezoluții alternative, așa că atunci când trecem la utilizarea practică a conturilor trebuie să avem în vedere că orice cont se circumscrie într-un anume perimetru, într-un "cadru general" denumit și "Plan contabil general", construit și el după o serie de reguli specifice care țin seama de funcționalitatea conturilor, de conținutul lor economic, de acoperirea necesităților de informare, de calcul și control economic etc. (Atenție, nu uitați să învățați, în prealabil, ce este contul)!
În cadrul standardelor de contabilitate, planul contabil general reprezintă "platforma" de lansare a întregului mecanism de reprezentare și calcul al situației patrimoniale și al rezultatelor obținute. Fiecare cont dimensionat în cadrul planului se delimitează ca o pistă pe care aleargă datele în vederea constituirii indicatorilor economici și financiari necesari în gestiune și comunicare, în măsurarea poziției financiare și a performanțelor. În structura sa cea mai generală conturile sunt sistematizate, înainte de toate, pe clase omogene cu o adresă clar delimitată. Dacă analizăm această structură așa cum este ea reglementată în țara noastră, în consens cu normele internaționale de contabilitate, constatăm următorul tablou al conturilor (valabil pentru orice tip de persoană juridică, eventualele paricularități regăsindu-se în interiorul claselor:
– clasa 1: Conturi de capitaluri (inclusiv rezultate)
– clasa 2: Conturi de active imobilizate
– clasa 3: Conturi de stocuri și producție în curs de execuție
– clasa 4: Conturi de terți (decontări),
– clasa 5: Conturi de trezorerie
– clasa 6: Conturi de cheltuieli
– clasa 7: Conturi de venituri
– clasa 8: Conturi speciale
– clasa 9: Conturi interne de gestiune
În ansamblul acestei structuri, semnificația codificării (simbolizării) grupelor și a conturilor este și ea evidentă.
Câteva repere sunt interesante de reținut:
– terminațiile grupelor de la 0 la 8 permit clasificarea operațiilor conform unor criterii generale: în activul bilanțier – în funcție de destinația sau natura economică a bunurilor; în contul de "profit și pierdere" – în funcție de natura cheltuielilor și a veniturilor pe seama cărora se formează rezultatul exercițiului; – pentru grupele de conturi afectate activului bilanțier terminațiile 9 (inclusiv grupa 28) indică provizioanele pentru deprecierea activelor corespunzătoare claselor 2 – 5; – o serie de grupe de conturi sunt perfect simbolizate prin corelațiile absolute dintre ele: gr. 66 – "cheltuieli financiare" și gr. 76 "venituri financiare", sau gr. 67 – "cheltuieli excepționale" și gr. 77 "venituri excepționale" etc.; – în cazul conturilor și subconturilor de bilanț sau de cheltuieli și venituri, terminațiile „9” permit să se identifice operațiile de sens contrar celor care în mod normal sunt acoperite prin contul de nivel imediat superior sau prin contul de același nivel, cu terminația de la 0 la 8.
Pentru sistematizarea conturilor și ierarhizarea claselor (grupelor s-a folosit "criteriul bilanțier" conform căruia conturile sunt clasificate și ordonate în raport de structurile de activ și pasiv, venituri și cheltuieli, delimitate și "aliniate" în bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, anexele la bilanț. Procedând astfel, se realizează o legătură directă între contabilitatea curentă financiară și situațiile de sinteză financiar-contabile; între sistemul de conturi și bilanțul contabil, necesară conducerii operative când informația "caldă" se culege din conturi fără a mai aștepta sinteza prin bilanț. "Tabloul conturilor" este oricum mai complex și mai vechi decât "tabloul elementelor" să zicem. Așa cum în tabloul lui Mendeleev dacă ai anumite supoziții găsești locul în care se află elementul chimic nou descoperit sau prezumat, tot astfel în "tabloul lui Luca Paciolo" găsești contul de care ai nevoie sau, dacă economia reală o cere, îl poți imagina. Și poate în acest domeniu cel mai bun exemplu ni-l oferă instituțiile publice, unde, nu de puține ori, trebuiesc căutate „niște” de plantare a unor conturi specifice pentru diverse evenimente temporare precum finanțările comunitare, fondurile cu destinație specială, separarea imobilizărilor supuse amortizării de cele neamortizabile și încă altele.
Contabilitatea și poziția financiară
Deciziile economice care sunt luate de utilizatorii situațiilor financiare necesită evaluarea capacității unei instituții de a genera numerar sau echivalente ale numerarului și a perioadei și siguranței generării lor. În ultimă instanță de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea ei de a-și plăti angajații și furnizorii, de a plăti dobânzi, de a rambursa credite și de a realiza programele administrative. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sunt oferite informații concentrate asupra poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a instituției.
Poziția financiară este influențată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditate și solvabilitatea sa, precum și de capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea. Într-o accepțiune mai simplistă poziția financiară definește potențialul economic și financiar al unei anume entități, însemnând patrimoniul propriu, patrimoniul administrat, valoare patrimonială justă și capacitatea acestuia de a genera beneficii economice. Informațiile despre resursele economice controlate de instituție sau de care poate dispune aceasta și capacitatea sa din trecut de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa forța instituției de a genera numerar sau echivalente ale numerarului în viitor. Informațiile despre structura financiară sunt utile pentru anticiparea nevoilor viitoare de creditare și a modului în care profiturile și fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între cei care au un interes față de administrație; acestea sunt utile și pentru anticiparea șanselor entității de a primi finanțare în viitor. Informațiile despre lichiditate și solvabilitate sunt utile pentru a anticipa capacitatea de a întreprinde acțiuni, de a-și onora angajamentele financiare scadente. Lichiditate se referă la disponibilitățile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade. Solvabilitatea se referă la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai mare în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.
Informațiile despre poziția unei instituții, în special despre capacitatea acesteia de a colecta venituri sau a obține finanțări, sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care entitatea le va putea controla în viitor. În acest sens informațiile despre variabilitatea performanțelor sunt importante.
La toate acestea o primă și importantă imagine aduce patrimoniul de care poate dispune stabil entitatea și capacitatea de mobilizare a acestuia în scopul realizării obiectivelor ce constituie menirea ei.
Elementele constitutive ale poziției financiare cuantificate la un moment dat și în mișcare după restricțiile „tratamentelor financiare” sunt:
activele: un activ reprezintă o resursă controlată de unitate ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru aceasta (activele produc, activele se comercializează, activele – creanțe se încasează etc.);
datoriile: o datorie reprezintă o obligație actuală a unității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea cărora se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice; capitalul/patrimoniul propriu: reprezintă interesul rezidual al proprietarilor (stat, domeniul public, domeniul privat, autorități administrative sau instituționale etc.) în activele unei persoane juridice, după deducerea tuturor datoriilor sale, dar și încasarea sau probabilitatea încasării creanțelor în măsura în care acestea sunt certe.
Fiecare instituție va utiliza raționamentul profesional pentru a evalua nivelul sub care un element nu trebuie să fie prezentat în bilanț, ci trecut în contul de rezultate/profit și pierdere. De asemenea, raționamentul profesional trebuie utilizat și la luarea deciziei referitoare la necesitatea înregistrării activelor în categorii separate sau într-o singură categorie comună.
Definițiile activelor și datoriilor identifică elementele esențiale ale acestora, dar nu încearcă să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în bilanț. Astfel, definițiile includ și elemente ce nu sunt recunoscute ca fiind active sau datorii în bilanț, deoarece nu satisfac criteriile de recunoaștere minim necesare. Fluxurile de beneficii economice viitoare dinspre sau către instituția în cauză trebuie să fie suficient de sigure pentru a îndeplini criteriile de probabilitate prevăzute de IAS înainte de a recunoaște un activ sau o datorie.
Bilanțurile elaborate conform Standardelor Internaționale de Contabilitate în vigoare pot inlcude elemente ce nu satisfac definițiile activelor sau ale datoriilor și nici nu sunt prezentate ca parte a capitalurilor proprii, dar ele satisfac o necesitate temporală sau conjuncturală a economiei reale, iar prin tratarea lor corectă se intră în normalitate.
3.2 Planul de conturi
Contul este un procedeu specific contabilității cu ajutorul căruia se ține evidența fiecărui element patrimonial valoric și uneori cantitativ, atât în ceea ce privește existentul (soldul) cât și mișcările intervenite la elementul patrimonial într-o perioadă de timp.
Importanța contului
Permite ținerea evidenței fiecărui element patrimonial în parte;
Asigură înregistrarea sistematică a operațiunilor;
Permite cunoașterea în orice moment a situației unui element patrimonial;
Face legătura între bilanț și balanța de verificare.
Definire
Contul contabil este instrumentul cu ajutorul căruia se ține evidența operațiilor economice. Cu ajutorul contului se urmărește operativ existența și mișcarea elementelor patrimoniale. Exprimarea se realizează în etalon bănesc (bani) cu ajutorul cărora se evaluează bunurile, datoriile și tranzacțiile economice. Prin prisma principiului dublei înregistrări a informațiilor, contul contabil se prezintă ca o balanță, sau sub forma literei T, partea stângă purtând numele de Debit, iar partea dreaptă purtând numele de Credit. Într-o parte a contului se înregistrează creșterile iar în cealaltă parte se înregistrează scăderile. Lista conturilor folosite de o entitate se numeste Plan de conturi.
Forma contului
În evoluția sa istorică, contul a îmbrăcat mai multe forme grafice de prezentare. În perioada de început a înregistrării operațiilor economice s-a folosit "forma aritmetică" a contului. Grafic, sub această formă, contul se prezenta ca un tabel în care creșterile sau scăderile elementului urmărit prin cont erau înscrise cronologic, iar la sfârșitul fiecărei zile se determina existentul. Pornind de la forma aritmetică și pentru a înlătura dezavantajele acesteia, s-a perfecționat forma grafică a contului astfel încât să fie posibilă separarea celor două feluri de modificări, mai precis separarea creșterilor de scăderi. În acest scop, s-a conceput o nouă formă grafică a contului, numită forma bilaterală. Grafic, contul se prezintă ca un tabel cu două părți, asemănător literei "T".
Cont de active partimoniale
EXISTENT
CRESTERI SCADERI
Cont Contabil de Activ
Într-o parte a contului se înregistrează creșterile iar în cealaltă parte a contului se înregistrează scăderile. În mod convențional, s-a stabilit ca în cazul conturilor de active patrimoniale separația să se facă de la stânga la dreapta, respectiv în partea stângă a contului se înregistrează existentul și creșterile iar în partea dreaptă a contului se înregistrează scăderile elementului patrimonial urmărit prin cont. În acest mod se fac înregistrările în conturile de active imobilizate, active circulante și procese economice sub formă de cheltuieli. În cazul conturilor de surse patrimoniale (pasive) separația se face invers, de la dreapta la stânga, respectiv în partea dreaptă a contului se înregistrează existentul și creșterile iar în partea stângă a contului se înregistrează scăderile elementului patrimonial urmărit prin cont. În acest mod se fac înregistrările în conturile de capitaluri, datorii și procese economice sub formă de venituri și provizioane.
Structura contului
Denumirea contului
Denumirea sau titlul contului reprezintă numele prin care este identificat elementul patrimonial urmărit prin cont. Titlul contului este stabilit în mod unitar de Ministerul Finanțelor Publice și este obligatoriu pentru toți agenții economici. Titlul contului trebuie să fie sugestiv astfel încât să reflecte cât mai exact conținutul economic al elementului urmărit prin cont. Pe lângă titlu, fiecare cont poate fi identificat cu ajutorul unui simbol numeric alcătuit din trei sau patru cifre.
Cele două părți opuse ale contului
Cele două părți ale contului au rezultat în urma înregistrării separate a celor două tipuri de mișcări (creșteri și scăderi). În mod convențional, partea stângă a contului poartă numele DEBIT, iar partea dreaptă a contului poartă numele CREDIT.
DEBIT Cont „X” CREDIT D Cont „X” C
Cele două părți ale contului
Debitul și creditul nu au aceeași semnificație (înțeles) pentru toate conturile; semnificația debitului și creditului trebuie apreciată în funcție de conținutul economic al elementului urmărit prin cont. Astfel, în debit se înregistrează existentul și creșterile pentru conturile de active patrimoniale și scăderile pentru conturile de surse patrimoniale (pasive). În credit se înregistrează scăderile pentru conturile de active patrimoniale și existentul și creșterile pentru conturile de surse patrimoniale. Noțiunile debit și credit au fost folosite pentru prima dată în contabilitatea în partidă simplă, în perioada dezvoltării capitalului comercial și se presupune că la originea lor a stat înregistrarea raporturilor juridice dintre debitori și creditori, predominante în acel timp, comparativ cu înregistrarea în conturi a mișcării mijloacelor materiale și bănești.
Rulajul sau mișcarea
Rulajul reprezintă totalitatea operațiunilor înregistrate într-un cont pe parcursul unei perioade de gestiune, în debit sau în credit, ca urmare a creșterilor sau scăderilor determinate de operațiunile economice. Aceasta înseamnă că la stabilirea rulajului unui cont se face abstracție de existent. Corespunzător celor două părți ale conturilor există rulaj debitor și rulaj creditor.
Rulajul debitor reprezintă totalitatea sumelor înregistrate în partea stângă a contului pe parcursul în perioadei de gestiune.
Rulajul creditor reprezintă totalitatea sumelor înregistrate în partea dreaptă a contului pe parcursul unei perioade de gestiune. A înregistra o sumă în debitul contului înseamnă a debita contul respectiv, iar suma înregistrată poartă numele de sumă debitoare. A înregistra o sumă în creditul contului înseamnă a credita contul respectiv, iar suma înregistrată poartă numele de sumă creditoare.
Semnificația debitării sau creditării unui cont trebuie raportată la conținutul economic al acestuia, respectiv înseamnă creștere sau scădere și invers.
Explicația
Explicația sumelor înregistrate în cont este necesară pentru a face raportarea la documentul justificativ și a verifica corectitudinea înregistrărilor efectuate. Explicația se poate prezenta în două variante:
-explicația descriptivă – în acest caz se descrie pe scurt operațiunea economică precizându-se data, felul și numărul documentului justificativ.
-explicația contabilă – în acest caz în dreptul sumei înscrise în cont se precizează denumirea sau simbolul contului utilizat pentru înregistrarea aceleiași operațiuni conform principiului dublei înregistrări.
Soldul contului
Soldul reprezintă existentul la un moment dat al elementului pentru care s-a deschis contul. Soldul se stabilește ca diferență între totalul sumelor debitoare și totalul sumelor creditoare.
Pot să apară trei situații:
-atunci când totalul sumelor debitoare este mai mare decât totalul sumelor creditoare, contul prezintă sold debitor (SD);
-atunci când totalul sumelor creditoare este mai mare decât totalul sumelor debitoare, contul prezintă sold creditor (SC);
-atunci când totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, contul nu are sold și poartă denumirea de cont "soldat" sau "balansat". La un moment dat un cont nu poate avea decât un singur fel de sold, fie debitor, fie creditor. Conturile balansate nu se înscriu în bilanț deși conținutul lor are o valoare informativă.
Soldul stabilit la sfârșitul unei perioade de gestiune poartă numele de sold final (SF). Acesta apare la începutul perioadei următoare de gestiune drept sold inițial (SI).
Operarea conturilor
Operarea în debitul și creditul conturilor se face diferit, în funcție de elementul bilanțier pe care îl reprezintă contul respectiv.
Pentru conturile de activ, în partea stangă (debit) se înregistrează existentul și creșterile (intrările) iar în partea dreaptă (credit) scăderile (ieșirile).
Pentru conturile de pasiv, în partea dreaptă (credit) se înregistrează existentul și creșterile (intrările) iar în partea stângă (debit) scăderile (ieșirile).
Operarea în conturi se realizează pe baza documentelor de evidență economică.
Închiderea conturilor
La sfârșitul unei perioade de gestiune, în vederea întocmirii lucrărilor contabile de sinteză (balanța de verificare, bilanțul), conturile se închid. Închiderea conturilor se face prin trecerea soldului lor final în partea opusă aceleia din care a provenit, adică în partea cu totalul sumelor mai mic. Pot să apară două situații:
-conturile care au sold final debitor (SFD) se închid prin trecerea acestuia în creditul conturilor respective;
-conturile care au sold final creditor (SFC) se închid prin trecerea acestuia în debitul conturilor respective.
În ambele situații, soldul final se adună la totalul sumelor mai mic; procedând astfel există o cheie privind exactitatea stabilirii soldului. La începutul perioadei următoare de gestiune, conturile se deschid. Deschiderea conturilor se face prin înscrierea soldurilor lor finale din perioada precedentă în aceeași parte din care au provenit drept solduri inițiale (SI).
Documentul în care se reflectă operațiile din conturi, rulajele și soldurile, se numește fișă de cont pentru operații diverse care se întocmește manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul.
In 2014 se utilizeaza Planul de conturi cu toate modificarile aduse anul trecut prin OMFP 2067/2013 care a introdus cinci conturi noi in Planul de conturi general.
Reglementarile modificate prin introducerea acestor conturi se reflecta asupra procedurii de evidentiere a certificatelor verzi. Iata care sunt conturile noi introduse de OMFP nr. 2067/2013:
1491 "Pierderi rezultate din reorganizari si care sunt determinate de anularea titlurilor detinute" (A), 1495 "Alte pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii" (A),
266 "Certificate verzi amanate" (A),
507 "Certificate verzi acordate" (A)
6455"Contributia unitatii la asigurarile de viata" (A).
3.3. Monografie contabila privind inregistrarea obligatiilor salariale
I. O societate comercială SC Lucrare SRL la sfârșitul lunii plătește salariul unui angajat, în valoare de 1000 lei, decontarea facându-se prin casă.
a)Înregistrarea cheltuielilor salariale
641 = 421 1 000 lei
Cheltuieli cu salariile personalului Personal salarii datorate
Contul 641 "Cheltuieli cu salariile personalului"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta cheltuielilor cu salariile personalului.
In debitul contului 641 "Cheltuieli cu salariile personalului" se inregistreaza:
– valoarea salariilor si a altor drepturi cuvenite personalului (421);
– drepturi de personal pentru care nu s-au intocmit statele de plata, aferente exercitiului incheiat (428).
Contul 421 "Personal – salarii datorate"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta decontarilor cu personalul pentru drepturile salariale cuvenite acestuia in bani sau in natura, inclusiv a sporurilor, adaosurilor, premiilor din fondul de salarii etc.
Contul 421 "Personal – salarii datorate" este un cont de pasiv.
In creditul contului 421 "Personal – salarii datorate" se inregistreaza:
– salariile si alte drepturi cuvenite personalului (641).
In debitul contului 421 "Personal – salarii datorate" se inregistreaza:
– retineri din salarii reprezentand avansuri acordate personalului, sume opozabile salariatilor datorate tertilor, contributia pentru asigurari sociale, contributia pentru ajutorul de somaj, garantii, impozitul pe salarii, precum si alte retineri datorate (425, 427, 431, 437, 428, 444);
– valoarea la pret de inregistrare a produselor acordate salariatilor ca plata in natura, potrivit legii (345);
– drepturi de personal neridicate (426);
– salariile nete achitate personalului (512, 531).
Soldul contului reprezinta drepturile salariale datorate.
Înregistrarea reținerii contribuțiilor ANGAJATULUI
Contribuția la CAS (10,5%)
421 = 4312 105 lei
Personal salarii datorate Contributia personalului la asigurările sociale
Contribuția la CASS (5,5%)
421 = 4314 55 lei
Personal salarii datorate Contribuþia angajaþilor pentru asigurãrile sociale de sãnãtate
Contul 431 "Asigurari sociale"
4312. Contributia personalului la asigurarile sociale (P)
4314. Contributia angajatilor pentru asigurarile sociale de sanatate (P)
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta decontarilor privind contributia angajatorului si a personalului la asigurarile sociale si a contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate.
Contul 431 “Asigurari sociale” este un cont de pasiv.
În creditul contului 431 “Asigurari sociale” se inregistreaza:
– contributia angajatorului la asigurarile sociale (645);
– contributia angajatorului pentru asigurarile sociale de sanatate (645);
– sume reprezentand alte drepturi de asigurari sociale, potrivit legii (645);
– contributia personalului la asigurari sociale (421, 423);
– contributia personalului pentru asigurari sociale de sanatate (421, 423).
În debitul contului 431 “Asigurari sociale” se inregistreaza:
– sumele virate asigurarilor sociale si asigurarilor sociale de sanatate (512);
– sumele datorate personalului, ce se suporta din asigurari sociale (423);
– sume reprezentand datorii privind asigurarile sociale, prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (758).
Soldul contului reprezinta sumele datorate asigurarilor sociale.
Contribuția la Fondul de Șomaj (0,5%)
421 = 4372 5 lei
Personal salarii datorate Contribuția personalului la fondul de șomaj
Contul 437 "Ajutor de somaj"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta decontarilor privind ajutorul de somaj, datorat de angajator, precum si de personal, potrivit legii.
Contul 437 “Ajutor de somaj” este un cont de pasiv.
În creditul contului 437 “Ajutor de somaj” se inregistreaza:
– sumele datorate de angajator pentru constituirea fondului de somaj (645);
– sumele datorate de personal pentru constituirea fondului de somaj (421, 423).
În debitul contului 437 “Ajutor de somaj” se inregistreaza:
– sumele virate reprezentand contributia unitatii si a personalului pentru constituirea fondului de somaj (512);
– sume reprezentand datorii privind ajutorul de somaj, prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (758).
Soldul contului reprezinta ajutorul de somaj datorat.
Împozit pe Venit (16%)
* deuducere persoinală cfm. legii : 250 lei
* calcul Impozit: (1 000 lei – 105 lei – 55 lei – 5 lei – 250 lei) x 16% = 94 lei
421 = 444 94 lei
Personal salarii datorate Impozitul pe venituri de natura salariilor
Contul 444 "Impozitul pe venituri de natura salariilor"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta impozitelor pe veniturile de natura salariilor si a altor drepturi similare, datorate bugetului statului.
Contul 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor” este un cont de pasiv.
În creditul contului 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor” se inregistreaza:
– sumele reprezentand impozitul pe venituri de natura salariilor, retinut din drepturile banesti cuvenite personalului, potrivit legii (421, 423, 424);
– sumele reprezentand impozitul datorat de catre colaboratorii unitatii pentru platile efectuate catre acestia (401).
În debitul contului 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor” se inregistreaza:
– sumele virate la bugetul statului reprezentand impozitul pe veniturile de natura salariilor si a altor drepturi similare (512);
– sumele reprezentand impozitul pe venituri de natura salariilor, anulate potrivit legii (758).
Soldul contului reprezinta sumele datorate bugetului statului.
Plată salariu
* Salar net: Salar brut = Contribuții – Impozit pe venit
I-ul caz – Când anagajatul vine și iși ridică salariul
421 = 5311 741 lei
Personal salarii datorate Casa în lei
Contul 531 "Casa"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta numerarului aflat in casieria entitatii, precum si a miscarii acestuia, ca urmare a incasarilor si platilor efectuate.
Contul 531 “Casa” este un cont de activ.
În debitul contului 531 “Casa” se inregistreaza:
– sumele ridicate de la banci (581);
– sumele incasate de la clienti (411);
– sumele incasate de la actionari/asociati si din operatii in participatie (455, 458);
– sumele incasate reprezentand aport la capitalul social (456);
– debite incasate de la salariati si debitori diversi (428, 461);
– sumele incasate de la creditori diversi (462);
– sumele incasate reprezentand venituri anticipate (472);
– sumele incasate si necuvenite unitatii (473);
– sumele virate unitatii de catre subunitati (in contabilitatea unitatii) sau subunitatilor, de catre unitate (in contabilitatea subunitatilor) (481, 482);
– sumele restituite in numerar reprezentand avansuri de trezorerie neutilizate (542);
– sumele incasate din servicii prestate, vanzarea marfurilor si alte activitati (704, 707, 708, 4427);
– sumele incasate din studii, redevente, locatii de gestiune si chirii (705, 706);
– sumele incasate din despagubiri si alte venituri din exploatare (758);
– castigul rezultat din vanzarea investitiilor pe termen scurt la un pret de cesiune mai mare decat valoarea contabila (764);
– diferentele favorabile de curs valutar aferente operatiunilor efectuate in valuta in cursul perioadei sau disponibilitatilor in valuta, inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea exercitiului financiar (765).
În creditul contului 531 “Casa” se inregistreaza:
– depunerile de numerar la banci (581);
– costul de achizitie al investitiilor financiare cumparate in numerar (261, 263, 265, 267, 269, 501, 505, 506, 508, 509);
– platile efectuate catre furnizori (401, 404);
– sumele achitate personalului (421, 423, 424, 425, 426, 428);
– plati ocazionate de infiintarea sau dezvoltarea entitatii (201);
– sumele achitate colaboratorilor (401);
– platile efectuate reprezentand sume transferate intre unitate si subunitati (481, 482);
– sumele achitate reprezentand cheltuielile cu redeventele, chiriile, primele de asigurari, comisioanele, onorariile, protocol, deplasari, detasari, transferari, taxe postale si taxe de telecomunicatii, sume achitate pentru alte servicii executate de terti (612, 613, 622 la 626, 628);
– platile efectuate reprezentand alte cheltuieli de exploatare (658);
– sumele achitate tertilor reprezentand retineri sau popriri din remuneratii (427);
– sumele platite din operatii in participatie (458);
– sumele restituite asociatilor/actionarilor (455, 456);
– dividendele platite actionarilor/asociatilor (457);
– sumele achitate creditorilor diversi (462);
– sumele platite anticipat (471);
– sumele incasate si necuvenite unitatii (473);
– platile efectuate reprezentand sume transferate intre unitate si subunitati, precum si intre subunitati (481, 482);
– cheltuieli legate de emiterea instrumentelor de capitaluri proprii, atunci cand nu sunt indeplinite conditiile pentru recunoasterea lor ca imobilizari necorporale (149);
– alte cheltuieli legate de rascumpararea instrumentelor de capitaluri proprii (149);
– platile in numerar reprezentand alte valori achizitionate (532);
– avansurile de trezorerie acordate (542);
– diferentele nefavorabile de curs valutar, aferente operatiunilor in valuta efectuate in cursul perioadei sau disponibilitatilor in valuta existente la finele lunii, respectiv la inchiderea exercitiului financiar (665).
Soldul contului reprezinta numerarul existent in casierie.
II- Caz – Când anagajatul nu iși ridică salariul
421 = 426 741 lei
Personal salarii datorate Drepturi de personal neridicate
Contul 426 "Drepturi de personal neridicate"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta drepturilor de personal neridicate in termenul legal.
Contul 426 “Drepturi de personal neridicate” este un cont de pasiv.
În creditul contului 426 “Drepturi de personal neridicate” se inregistreaza:
– sumele datorate personalului, reprezentand salarii, sporuri, adaosuri, ajutoare de boala, prime si alte drepturi, neridicate in termen (421, 423, 424).
În debitul contului 426 “Drepturi de personal neridicate” se inregistreaza:
– sumele achitate personalului (512, 531);
– drepturile de personal neridicate, prescrise potrivit legii (758).
Soldul contului reprezinta drepturi de personal neridicate.
și când ridică salariul
426 = 5311 741 lei
Drepturi de personal neridicate Casa în lei
b)Înregistrarea reținerii contribuțiilor ANGAJATORULUI
Contribuția la CAS (20,8%)
6451 = 4311 208 lei
Contribuþia unitãții la asigurãrile sociale Contribuþia unitãții la asigurãrile sociale
Contul 645 "Cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala"
6451. Contributia unitatii la asigurarile sociale
6452. Contributia unitatii pentru ajutorul de somaj
6453. Contributia angajatorului pentru asigurarile sociale de sanatate
6456. Contributia unitatii la schemele de pensii facultative
6457. Contributia unitatii la primele de asigurare voluntara de sanatate
6458. Alte cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta cheltuielilor privind asigurarile si protectia sociala.
În debitul contului 645 “Cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala” se inregistreaza:
– sumele acordate personalului, potrivit legii, pentru protectia sociala (423);
– contributia unitatii la asigurarile sociale si de sanatate (431);
– contributia unitatii la constituirea fondului pentru ajutorul de somaj (437);
– contributia unitatii la schemele de pensii facultative (438);
– contributia unitatii la primele de asigurare voluntara de sanatate (438).
Contul 431 "Asigurari sociale"
4311. Contributia unitatii la asigurarile sociale (P)
4312. Contributia personalului la asigurarile sociale (P)
4313. Contributia angajatorului pentru asigurarile sociale de sanatate (P)
4314. Contributia angajatilor pentru asigurarile sociale de sanatate (P)
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta decontarilor privind contributia angajatorului si a personalului la asigurarile sociale si a contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate.
Contul 431 “Asigurari sociale” este un cont de pasiv.
În creditul contului 431 “Asigurari sociale” se inregistreaza:
– contributia angajatorului la asigurarile sociale (645);
– contributia angajatorului pentru asigurarile sociale de sanatate (645);
– sume reprezentand alte drepturi de asigurari sociale, potrivit legii (645);
– contributia personalului la asigurari sociale (421, 423);
– contributia personalului pentru asigurari sociale de sanatate (421, 423).
În debitul contului 431 “Asigurari sociale” se inregistreaza:
– sumele virate asigurarilor sociale si asigurarilor sociale de sanatate (512);
– sumele datorate personalului, ce se suporta din asigurari sociale (423);
– sume reprezentand datorii privind asigurarile sociale, prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (758).
Soldul contului reprezinta sumele datorate asigurarilor sociale.
Contribuția la CASS (5,2%)
6453 = 4313 52 lei
Contribuția angajatorului pentru Contribuþia unitãții la asigurãrile sociale
asigurãrile sociale de sãnãtate de sănătate
Contribuția la Fondul de șomaj (0,5%)
6452 = 4371 5 lei
Contribuțiia unitãții pentru ajutorul de șomaj Contribuþia unitãții la fondul de șomaj
Contul 437 "Ajutor de somaj"
4371. Contributia unitatii la fondul de somaj (P)
4372. Contributia personalului la fondul de somaj (P)
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta decontarilor privind ajutorul de somaj, datorat de angajator, precum si de personal, potrivit legii.
Contul 437 “Ajutor de somaj” este un cont de pasiv.
În creditul contului 437 “Ajutor de somaj” se inregistreaza:
– sumele datorate de angajator pentru constituirea fondului de somaj (645);
– sumele datorate de personal pentru constituirea fondului de somaj (421, 423).
În debitul contului 437 “Ajutor de somaj” se inregistreaza:
– sumele virate reprezentand contributia unitatii si a personalului pentru constituirea fondului de somaj (512);
– sume reprezentand datorii privind ajutorul de somaj, prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (758).
Soldul contului reprezinta ajutorul de somaj datorat.
Contribuția pentru concedii și indemnizații (0,85%)
6453 = 4313.1 9 lei
Contribuția angajatorului pentru
asigurãrile sociale de sãnãtate
Contribuția la Fondul accidente și boli profesionale (cfm legii cotă între 0,15% – 0,85%)
6453 = 4381
Contribuțiia unitãții pentru Contribuþia unitãþii la fondul de șomaj asigurãrile sociale de sãnãtate
Contribuția la fondul de garantare a creanțelor salariale (0,25%)
6453.1 = 4381.1 3 lei
Contul 438 "Alte datorii si creante sociale"
4381. Alte datorii sociale (P)
4382. Alte creante sociale (A)
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta contributiei unitatii la schemele de pensii facultative si la primele de asigurare voluntara de sanatate, a datoriilor de achitat sau a creantelor de incasat in contul asigurarilor sociale, precum si a platii acestora.
Contul 438 “Alte datorii si creante sociale” este un cont bifunctional.
În creditul contului 438 “Alte datorii si creante sociale” se inregistreaza:
– contributia unitatii la schemele de pensii facultative (645);
– contributia unitatii la primele de asigurare voluntara de sanatate (645);
– sumele reprezentand ajutoare achitate in plus personalului (428);
– sume restituite de la buget reprezentand varsaminte efectuate in plus in relatia cu bugetul asigurarilor sociale (512).
În debitul contului 438 “Alte datorii si creante sociale” se inregistreaza:
– sumele datorate personalului sub forma de ajutoare (428);
– sumele virate reprezentand contributia unitatii la schemele de pensii facultative (512);
– sumele virate reprezentand contributia unitatii la primele de asigurare voluntara de sanatate (512);
– sumele virate asigurarilor sociale reflectate ca alte datorii (512);
– sume reprezentand alte datorii privind asigurarile sociale, prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii (758).
Soldul creditor al contului reprezinta contributia unitatii la schemele de pensii facultative si la primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si sumele datorate bugetului asigurarilor sociale, iar soldul debitor, sumele ce urmeaza a se incasa de la bugetul asigurarilor sociale.
Note contabile salarii:
Nota de contabilitate:
1. Serveste ca document justificativ de inregistrare in contabilitatea sintetica si analitica.
2. Se intocmeste, intr-un exemplar, de compartimentul financiar-contabil.
3. Circula:
– la persoana autorizata sa verifice si sa semneze documentul;
– la persoana care asigura contabilitatea sintetica si analitica in cadrul compartimentului financiar-contabil.
4. Se arhiveaza la compartimentul financiar-contabil.
5. Continutul minimal obligatoriu de informatii al formularului este urmatorul:
– denumirea, numarul si data (ziua, luna, anul) intocmirii formularului;
– denumirea unitatii;
– explicatii; simbolul contului debitor/creditor; suma;
– semnaturi: intocmit, verificat.
CAPITOLUL IV
EDITORUL DE FOI DE CALCUL MICROSOFT EXCEL
Excel este cel mai puternic produs software destinat foilor de calcul.
Se urmareste realizarea urmatoarelor obiective:
– prezentarea software-ului specializat Excel;
– prezentarea datelor (text si grafic);
– realizarea unei aplicații – Foaie de calcul „Stat salarii”
Un program de calcul tabelar puternic, usor de utilizat este programul Excel, parte a
programelor din Microsoft Office, alaturi de Word, PowerPoint, Access si Outlook.
Excel poate fi folosit pentru realizarea de analize, diagrame si grafice impresionante, pentru bazele de date si pentru partajarea informatiilor cu alte programe.
Lansarea în execuție a acestei aplicații de calcul tabelar se poate face fie prin calea: Start→Programs→Excel fie executând dublu-clic pe icon-ul asociat aplicației.
Elementele ferestrei Excel sunt:
bara de titlu cu numele agendei de lucru;
bara de meniuri;
bara de unelte standard;
bara cu unelte de formatare;
anteturi de linie;
anteturi de coloane;
celule;
foi de calcul (sheet);
bara de formule;
caseta cu identificatorul celulei etc.
Prezentarea mecanismului de lucru cu celule și referințe
În spațiul de lucru este deschis un registru de lucru (workbook). Registrul de lucru conține mai multe foi de calcul (sheet). La un moment dat una singură din acele foi de calcul este activă (cea în care sunt introduse și editate datele). Spațiul de lucru al foii este împărțit în rânduri și coloane: coloanele sunt etichetate cu litere iar rândurile cu cifre.
La intersecția unui rând (row) cu o coloană (column) se găsește o zonă de editare numită celulă (cell). La un moment dat o singură celulă este activă (cea în care introduceți o valoare sau o formulă etc.). Celula activă este evidențiată cu un dreptunghi – este celula selectată. Fiecare celulă are o adresă ce provine de la coloana și linia ce o generează. Adresa celulei active (referința celulei) este scrisă în caseta cu identificatorul celulei. Informațiile conținute de o celulă pot fi: valori numerice, text sau formule.
Mai multe celule selectate formează un domeniu. O adresă de domeniu este reprezentată de adresele primei și ultimei celule din domeniu separate prin semnul: (două puncte).
Selectarea unui domeniu
Selectarea unui domeniu se poate face cu mouse-ul sau cu tastatura. Selectarea cu mouse-ul:
a unei linii se face executând clic pe antetul (numărul) liniei respective;
a unei coloane se face executând clic pe antetul (litera) coloanei respective;
a unui domeniu dreptunghiular se face executând clic cu butonul stânga al mouse-ului în prima celulă a domeniului, apoi, ținând butonul apăsat , se trage cursorul peste ultima celulă;
a întregii foi de calcul se face executând clic pe butonul Select All, aflat la intersecția antetului de coloane cu antetul de rânduri.
Selectarea cu tastatura se face cu ajutorul tastelor cu săgeți și menținând apăsată tasta Shift.
Deplasarea în foaia de calcul
Deplasarea în foaia de calcul se poate face cu mouse-ul sau cu tastatura.
Cu mouse-ul ne putem deplasa utilizând barele de derulare pe verticală și pe orizontală, la fel ca în Microsoft Word.
Crearea, deschiderea, închiderea, salvarea, listarea, vizualizarea foilor de calcul
Crearea
Un nou caiet (foaie de calcul) se obține prin comanda New din meniul File. Comanda deschide un dialog, care permite selectarea unui model pentru noul caiet creat.
Același efect se obține prin acționarea uneltei New de pe bara de unelte Standard, având imaginea .
Pentru crearea unui tabel în Excel este bine ca liniile să se numeroteze iar coloanele să fie denumite – chiar dacă acestea sunt numerotate și denumite. Denumirea coloanelor formează capul de tabel.
Deschiderea / Închiderea
Un caiet existent se deschide prin comanda Open din meniul File. Dialogul afișat este similar celui de deschidere a unui document în altă aplicație Office 97 (sau aplicație Windows, în general). Comanda poate fi dată și prin unealta figurată prin .
Un caiet în care nu se mai lucrează se va închide pentru a salva resurse ale sistemului. Închiderea se realizează prin comanda Close din meniul File. Dacă de la ultima salvare a caietului s-au mai făcut modificări în caiet, este afișat un dialog prin care utilizatorul poate decide asupra salvării acestor modificări.
Terminarea aplicației Excel (prin comanda Exit din meniul File) determină închiderea tuturor caietelor deschise, cu eventuala salvare decisă de utilizator.
Salvarea
Memorarea caietului pe disc are loc la comanda Save din meniul File, sau de acționarea uneltei Save figurată prin iconița . În cazul în care se dorește salvarea sub un alt nume sau un alt format se selectează dialogul de la Save As… .Aceeași opțiune se selectează și la prima salvare a documentului Excel.
Listarea
Înainte de a lista foaia de calcul există posibilitatea de a avea imaginea completă a foii fiind permise modificarea marginilor hârtiei. Comanda utilizată în acest sens este Print Preview din meniul File sau unealta sinonimă.
Se pot utiliza anteturi și picioare de pagină predefinite de mediul Excel (cu informațiile uzuale: numărul paginii, titlul foii de calcul, data etc.) sau se pot crea anteturi / subsoluri personale, deși trebuie precizat că formatarea acestora nu se poate efectua la nivelul documentelor Word. Aceasta se obține prin succesiunea de comenzi File – Page Stup – fișa Header / Footer sau urmând calea View – Header and Footer… .
Dacă dorim să listăm doar o anumită porțiune din foaia de calcul vom selecta acea zonă după care vom selecta File – Print Area – Set Print Area.
Operațiunea premergătoare celei de tipărire efectivă este aceea de stabilire a dimensiunii și orientării hârtiei utilizate. Aceasta se obține selectând din meniul File opțiunea Page Setup.
După ce documentul a fost completat și s-au parcurs etapele de definitivare a aspectului documentului tipărit, comanda care trimite comanda imprimatei este Print… din meniul File
Date si calcule
Fiecare celulã a unei foi de calcul este similarã unei zone de memorie care poate contine informatii de diverse tipuri. În aceastã sectiune se prezintã principalele tipuri de date, acceptate într-o foaie de calcul Excel si modul cum se poate opera cu datele înscrise în caiet.
Trebuie retinut, pentru a completa imaginea corectã a unei foi de calcul, cã o celulã este din punct de vedere al informatiilor continute doar o fereastrã prin care se vede la un moment dat atât cât permite dimensiunea celulei. Prin urmare, modificarea dimensiunilor celulei permite afisarea unei cantitãti mai mari de informatie (dacã este disponibilã o cantitate nmai mare). Informatia care nu poate fi afisatã nu este pierdutã, doar nu încape în spatiul rezervat de celulã. Pentru anumite tipuri de date (în general numerice) acest fapt este semnalat prin completarea celulei cu caractere #. Pentru alte tipuri de date se afiseazã atât cât se poate.
Dacã bara de formule este vizibilã (prin selectarea din meniul View a optiunii Formula Bar), atunci continutul celulei active este afisat în partea dreaptã a barei.
În imaginea alãturatã se vede o asemenea situatie. Celula activã C1 nu poate afisa decât o portiune a textului continut, text vizibil în totalitate pe bara de formule.
Tipuri de date
Într-o foaie de calcul Excel se pot utiliza
– date numerice,
– date calendaristice si
– date de tip text.
Pentru a introduce într-o celulã o datã (de orice tip ar fi), se activeazã celula prin click sau orice tip de pozitionare în foaia de calcul, se tasteazã data doritã si se terminã operatiunea cu ENTER (cursorul se mutã pe linia urmãtoare a aceleiasi coloane), cu TAB (cursorul se mutã pe coloana urmãtoare a aceleiasi linii) sau click în altã celulã a foii. Este de notat cã nu se poate lucra în altã celulã pânã când nu se terminã introducerea curentã.
Constante de tip numeric
În Microsoft Excel o constantã numericã poate contine doar caracterele:
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 + – ( ) , / $ % . E e
sirul format trebuind sã aibã semnificatie de valoare numericã (de exemplu, 12; -123.45; 123%; 2/3; 10 1/4 etc.). Utilizarea caracterului separator între partea întreagã si partea zecimalã depinde de optiunile efectuate în Regional Settingsdin Control Panel, în mediul Windows. Combinatiile de caractere nerecunoscute drept numere sunt tratate drept text.
Toate numerele sunt aliniate în mod implicit la dreapta.
În mediul Excel se acceptã (si se recunosc) mai multe forme ale datelor numerice, explicate în continuare în sectiunea dedicatã formatãrii datelor. Trebuie însã retinut cã formatul unui numãr, de exemplu, nu afecteazã valoarea numãrului, ci doar forma afisatã a valorii numãrului. Indiferent de forma numãrului, Excel retine întotdeauna 15 cifre semnificative.
Constante de tip datã calendaristicã
Observatie. Pentru simplificarea exprimãrii, doar în aceastã sectiune prin datã se întelege o datã calendaristicã (cum ar fi 1/05/1999), iar prin timp se întelege o datã orarã (cum ar fi 11:45). Prin datã calendaristicã se poate întelege uneori si combinatia datã+timp (cum ar fi 1/05/1999 11:45)
Microsoft Excel trateazã datele si timpii din punctul de vedere al reprezentãrii interne drept numere. Data este retinutã în partea întreagã iar timpul în partea fractionarã. Forma externã, cea afisatã în foaia de calcul, depinde de formatul ales pentru respectiva valoare, formatul datelor si timpilor fiind prezentat în sectiunea privind formatarea valorilor din celule. Din aceastã cauzã, cu date si timpi se pot efectua unele operatiuni aritmetice (adunare, scãdere) dar se pot produce si erori în cazul mixãrii datelor numerice propriu-zise cu cele calendaristice si orare.
În mod implicit, o datã sau timp este aliniatã în celulã la dreapta, alinierea la stânga (dacã nu este cerutã explicit) indicã nerecunoasterea sirului tastat drept datã sau timp.
Existã douã mari sisteme de corespondentã între numere si date calendaristice:
– cel bazat pe 1 ianuarie 1900 (în care 1 reprezintã ziua de 1 ian.1900), utilizat în Microsoft Excel pentru Windows si de Lotus 1-2-3;
– cel bazat pe 1904 (în care 1 reprezintã 2 ian. 1904), utilizat în Microsoft Excel pentru Macintosh.
Selectarea bazei de numãrare a datelor se realizeazã prin Options din meniul Tools, fisa Calculation. Sub Workbook se selecteazã, sau nu, boxa de control 1904 date system. Este necesarã aceastã configurare atunci când se lucreazã simultan cu foi de calcul care utilizeazã aceastã bazã (foi provenite eventual de pe calculatoare Macintosh).
Constantele de tip datã se pot tasta drept siruri de caractere de forma
– mm/dd/yyyy, unde mm este numãrul lunii, dd este ziua, yyyy este anul (cu 2-4 cifre); de exemplu 1/12/89 reprezintã 12 dec 89, 02/03/1990 reprezintã 3 feb 1990 etc.
– mmm-dd-yyyy, dd-mmmm-yyyy, unde mmmm reprezintã denumirea lunii, prescurtatã sau nu, în englezã, iar dd si yyyy au semnificatia de mai sus; de exemplu, 12-jan-1980 reprezintã 12 ian 1980, jan-80 reprezintã ian 1980 etc.
Constantele de timp se introduc separând orele, minute si secundele (dacã existã) prin caracterul ":". De exemplu, 12:25, 12:25:30 etc.
Timpul este bazat în mod implicit pe 24 de ore. Pentru a utiliza un timp bazat pe 12 ore se lasã un spatiu si se tasteazã AM sau PM, cum ar fi 3:10 PM sau 11:25 AM.
Constante de tip text
Orice combinatie de caractere care nu este recunoscutã drept un numãr sau o datã/timp este tratatã de Microsoft Excel drept o constantã de tip text.
Un text este aliniat, în mod implicit, la stânga.
Observatie. Atunci când se doreste ca un sir de caractere sã fie recunoscut drept text indiferent de eventuala asemãnare cu un numãr/datã/timp, se va formata celula drept Text si apoi se introduce sirul dorit.
Pentru trecerea fortatã la rândul urmãtor, în aceeasi celulã, se va tasta ALT+ENTER. Pentru defilarea textului în celulã se va urmãri sectiunea urmãtoare.
Formatarea informatiilor din celule
Informatia înscrisã într-o celulã, constantã sau obtinutã printr-o formulã, poate fi formatatã atât pentru a avea o imagine corectã (numãr de zecimale, datã calendaristicã si nu numericã etc.), cât si pentru a fi receptatã mai usor de utilizatorul foii de calcul. Dupã cum s-a mai spus, formatarea nu schimbã valoarea informatiei si orice altã formatare este posibilã ulterior.
În întelegerea formatãrii si comportãrii foii de calcul, trebuie sã se retinã cã desi formatul se aplicã informatiei, el este atasat celulei care contine informatia. Prin urmare dacã se sterge doar continutul celulei, orice nou continut va primi formatul existent în momentul stergerii. Doar eliminarea formatului atasat celulei (comanda Clear din meniul Edit, optiunea All sau Formats) conduce la refacerea formatãrii implicite.
Comanda principalã este Cells din meniul Format. Cele trei fise de interes pentru aceastã sectiune (alte douã au fost prezentate la descrierea si formatarea celulelor) sunt Number, Alignment si Font, descrise în continuare.
Formatarea efectuatã se aplicã tuturor celulelor selectate în momentul comenzii (deci cel putin celulei active).
Formatul numerelor
Aspectul informatiilor numerice sau calendaristice este stabilit de fisa Number a dialogului Format Cells (afisat prin comanda Cells din meniul Format). Organizarea generalã este aceea a unei liste de clase de formate (Category), fiecare selectie afisând optiuni specifice clasei respective. Imaginea alãturatã aratã optiunea Number si atributele asociate.
Optiunile utilizate mai frecvent sunt prezentate pe scurt în continuare.
General – informatia este afisatã potrivit formatului implicit, Excel stabilind tipul cel mai probabil de datã.
Number – se fixeazã numãrul de zecimale în Decimal places, prezenta separatorilor grupelor de trei cifre în Use 1000 Separator si se alege forma numerelor negative.
Percentage – acest format înmulteste continutul celulei cu 100 si adaugã simbolul de procent. De exemplu, 0.1 aratã cu acest format 10%. Este de retinut cã numãrul initial este sub formã zecimalã.
Fraction – permite operarea cu numere scrise sub formã de fractii ordinale (2/5, 12 3/4 etc.). Formatul dorit se alege dintr-o listã disponibilã. O constantã se poate introduce direct sub aceastã formã dacã se tasteazã partea întreagã, un spatiu si partea fractionarã, 2 1/2. Pentru a nu fi identificatã implicit o datã calendaristicã, partea întreagã se trece chiar dacã este nulã, deci 0 3/4.
Scientific – permite scrierea numerelor cu utilizarea notatiei stiintifice: 1e+3 este 1000 etc.
Currency – este un format specific datelor financiare. Pe lângã stabilirea numãrului de zecimale si a formei numerelor negative, se poate stabili simbolul monetar care este atasat valorii numerice. În lista derulantã Symbol se poate selecta practic orice simbol monetar.
Accounting – este un format similar celui precedent, dar se realizeazã o aliniere verticalã la punctul zecimal a sumelor înscrise
Date – permite alegerea unui format pentru o datã calendaristicã. Lista Type din dreapta figurii alãturate oferã o imagine a optiunilor disponibile. Se observã existenta tipurilor mixte (date + timp).
Time – permite stabilirea unor formate pentru date orare.
Text – stabileste formatul de text pentru informatia din celulã.
Alinierea informatiilor
Aspectul general al foii de calcul este dependent de alinierile stabilite pentru informatiile din celule (astfel un titlu trebuie sã fie centrat, unele date numerice se vor centra pe verticalã dacã linia este prea înaltã etc.). Tot în acest set de probleme se înscrie si scrierea informatiei pe mai multe rânduri în aceeasi celulã, ca si orientarea textului.
Comanda principalã este Cells din meniul Format. Fisa Alignment a dialogului Format Cells contine toate controalele necesare pentru aliniere, orientare si defilare.
În grupul Text control se pot fixa defilarea textului în celulã (înãltimea liniei se mãreste corespunzãtor pânã se afiseazã tot continutul) – Wrap text –, ajustarea automatã a dimensiunii fontului pentru ca toatã informatia sã fie vizibilã –Shrink to fit –, fuzionarea celulelor selectate într-o sigurã celulã – Merge cells. Ultima optiune este utilã atunci când se intentioneazã scrierea unor titluri.
În zona Orientation se poate stabili orientarea textului prin tragerea caroului rosu la o altã înclinare sau prin indicarea directã a numãrului de grade.
În Text alignment se poate alege un mod de aliniere pe orizontalã, în lista Horizontal, si un mod de aliniere pe verticalã în lista Vertical. Existã mai multe tipuri de alinieri pe orizontalã, vezi figura alãturatã. Dintre acestea, cea mai specialã este Center Across Selection, care produce centrarea textului din prima celulã pe întreaga zonã selectatã. Informatia rãmâne continutã în prima celulã. Pe verticalã, informatia poate fi centratã sau aliniatã sus/jos.
Stabilirea fontului
Comanda Cells din meniul Format deschide dialogul Format Cells. Fisa Font din acest dialog permite selectarea fontului utilizat în celulele selectate. Dialogul este similar celor de fixare a fontului în alte aplicatii Office.
Formule
Ceea ce conferã putere unui program de calcul tabelar, cum este si Microsoft Excel, sunt multiplele posibilitãti de calcul având ca operanzi date din foile deschise sau din fisiere externe. Biblioteca de functii care poate fi apelatã în orice loc al foii de calcul, fie doar cu scop consultativ, completeazã imaginea aplicatiei. Se poate astfel gândi un program de calcul tabelar ca fiind un calculator puternic dublat de un puternic procesor de texte.
Reamintim si completãm anumite aspecte din operarea cu foile de calcul, notiunile fiind esentiale pentru întelegerea corectã a utilizãrii formulelor în Excel.
Referirea datelor
Orice informatie scrisã în foaie poate fi referitã prin adresa celulei care o contine. Adresa unei celule este, uzual, formatã din numele coloanei urmat de numele liniei. De exemplu, A2 reprezintã celula (implicit si continutul celulei) situatã pe prima coloanã (coloana A) si linia a doua. (Se poate configura sistemul sã utilizeze modul de referintã R1C1, adicã R urmat de numãrul liniei si C urmat de numãrul coloanei.)
Un domeniu de celule este notat prin indicarea celulelor din coltul stânga-sus si coltul dreapta-jos, separate prin caracterul “:”. De exemplu, domeniul dreptunghiular determinat de coloanele A, B, C si D si liniile de la 3 la 7 se noteazã A3:D7. Dacã domeniile sunt cu structuri mai complicate, atunci se specificã prin descompuneri în componente dreptunghiulare, separate prin virgule: A1,B2:C4,D5 reprezintã o zonã compusã din celula A1, dreptunghiul B2:C4 si celula D5.
Acesta este modul de referintã relativ. Adresa celulei referite este stabilitã prin pozitia relativã fatã de celula de unde se face referinta. Adicã, dacã suntem în celula C1, o referire la A2 înseamnã celula situatã cu douã coloane la stânga si cu o linie mai jos. Atunci când se copie informatia în alte celule, referintele relative sunt copiate cu semnificatia lor. Adicã, dacã în exemplul anterior copiem din C1 informatia în celula D3, atunci referinta la A2 se va copia ca înteles, deci va deveni B4 (celula care se pozitioneazã fatã de D3 în aceeasi configuratie cum era pozitionatã A2 fatã de C1). La prezentarea functiilor se va da un exemplu.
Modul de referintã absolut este indicat prin plasarea caracterului $ în fata pãrtii (pãrtilor) absolute din adresã. De exemplu, $A$1 reprezintã celula A1 indiferent de unde este referitã; $A1 reprezintã celula situatã pe coloana A (referitã absolut) si în linia interpretatã relativ din locul unde se face referinta; A$1 reprezintã celula situatã în coloana interpretatã relativ fatã de locul unde se face referinta si pe linia 1 (indicatã absolut). Utilizarea diferentei dintre referintele relative si cele relative are importantã doar la copierea informatiilor (inclusiv prin completarea automatã de serii).
Selectarea datelor
Operatiunea de selectare a unor celule este necesarã atunci când trebuie sã facem referire la datele respective pentru a le denumi sau pentru o prelucrare. În situatia când zonele de interes sunt deja numite, atunci nu este necesarã selectarea respectivelor zone, referirea fiind prin numele zonei.
Selectarea se poate efectua prin:
– pozitionarea într-un colt al domeniului, apãsarea tastei Shift si actionarea tastelor cu sãgeti de pozitionare pânã la selectarea întregului domeniu;
– pozitionarea mouse-ului într-un colt al domeniului, tinerea butonului din stânga apãsat si tragerea în foaie a selectiei pânã se acoperã domeniul dorit.
Dacã selectarea datelor se face fãrã o cerintã expresã în acest sens din partea sistemului, atunci datele selectate în foaia activã sunt marcate de cãtre sistem prin schimbarea culorii de fond a celulelor selectate. În cazul când selectia este cerutã de sistem (de exemplu la indicarea parametrilor unei functii), domeniul selectat este înconjurat de o bordurã punctatã, fãrã a se schimba culoarea celulelor (operatiunea este cunoscutã si ca selectarea dinamicã a parametrilor).
Calcule în Excel
Pentru a efectua calcule (transformãri) ale datelor înscrise în foile de calcul se plaseazã cursorul (celula activã) în locul unde se va înscrie rezultatul, se va tasta formula care efectueazã calculul si se terminã operatiunea prin Enter. Sistemul Excel recunoaste drept formulã orice expresie care începe cu semnul =, construitã dupã regulile uzuale din prelucrarea datelor din operanzi-constante, operanzi-referinte la alte celule, referinte de functii, operatori uzuali. De exemplu: =A2+3, =sin(B4)+cos(C3) etc.
În figura alãturatã se observã cã adunarea numerelor situate în celulele C2 si D1 si trecerea rezultatului în celula E4 se efectueazã prin:
– plasarea în E4;
– scrierea formulei, care începe întotdeauna cu caracterul “=”;
– terminarea prin apãsarea tastei Enter.
– în celula E4 se afiseazã rezultatul calculului indicat.
Este de remarcat cã în bara Formula se afiseazã expresia formulei scrise în celula activã (dacã este cazul). În figurã, celula activã este E4 si se afiseazã, prin urmare, expresia calculatã.
În configurarea uzualã, efectuarea calculului este imediatã, dar sistemul se poate configura încât recalcularea formulelor sã se efectueze doar la cererea utilizatorului (pentru economie de timp). De mentionat cã modificarea valorii celulelor referite în formulã nu necesitã rescrierea formulei: recalcularea foii va reflecta în rezultat(e) noile valori.
În operatiunea de scriere a unei formule de calcul, operanzii se pot scrie:
– direct — este cazul tuturor operanzilor, dar singurul mod permis pentru constante;
– dinamic — este cazul referintelor la celule (domenii de celule); dacã în locul rezervat unei referinte se efectueazã un click în celula referitã (sau se selecteazã domeniul necesar), atunci referinta este trecutã automat în formula, dupã care formula poate fi continuatã în mod uzual; o selectie similarã se poate efectua prin actionarea tastelor directionale;
– inserarea unei functii – prin comanda Function din meniul Insert se deschide, acolo unde este nevoie, dialogul prin care se insereazã valoarea unei functii, mecanism explicat în continuare.
Utilizarea unei functii
Mediul Excel dispune de o vastã bibliotecã de functii clasificate dupã domeniul principal de utilizare: matematice (calcule generale), financiare (dobânzi), ingineresti etc. O functie poate fi utilizatã prin apelarea ei într-o formulã.
Apelul se face în mod uzual, prin numele functiei urmat de parametri. De exemplu, includerea expresiei SUM(A1:A4) într-o formulã are ca efect calculul sumei valorilor din primele patru celule ale coloanei A si utilizarea rezultatului în formula respectivã. Referirea unei functii necesitã prin urmare cunoasterea numelui si a numãrului de parametri necesari.
În cazul în care utilizatorul nu stie pe de rost aceste elemente definitorii ale functiei, se poate utiliza meniul adecvat din mediul Excel. Comanda Function din meniul Insert realizeazã conducerea utilizatorului spre o corectã referire a functiei. Se afiseazã dialogul Paste Function, arãtat în figura alãturatã.
Se observã cã în partea stângã se va selecta categoria de functii (lista Function category). În functie de clasa aleasã, în partea dreaptã (lista Function name) apar denumirile functiilor disponibile în aceastã clasã. Este de remarcat si textul explicativ atasat functiei selectate în lista din dreapta. Continuarea dialogului se face prin apãsarea tastei Enter sau a butonului OK, dialogul ulterior fiind specific functiei selectate.
Dacã, spre exemplificare, presupunem cã s-a selectat functia de calcul a mediei aritmetice (AVERAGE), dialogul este prezentat în figura urmãtoare.
Se observã zonele în care trebuie sã se introducã valorile (cazul din zona Number2 – valoare unicã, sau din zona Number3 – un tablou de valori), sau referintele la valori, pentru care se calculeazã media aritmeticã. De remarcat cã referintele se pot da specificând denumirea datã domeniului valorilor (cazul ilustrat în zona Number1) sau zona din foaia de calcul (caz ilustrat în zona Number4). Indicarea zonei se poate efectua prin selectarea dinamicã (se trage mouse-ul peste zona respectivã). Pentru selectarea dinamicã existã unealta specificã actionatã prin butonul din dreapta fiecãrei zone editabile: actionarea acelui buton reduce dialogul la o suprafatã minimã, astfel încât devine vizibilã o mai mare portiune a foii de calcul.
În acest dialog se observã atât textul explicativ, cât si butonul din stânga jos care oferã posoibilitatea obtinerii unor explicatii mai largi (formulele de calcul, utilizare etc.) despre functia aleasã. Rezultatul functiei (pentru argumentele fixate în acel moment) este afisat în zona Formula result. Este de remarcat cã dialogul va afisa întotdeauna o zonã liberã prin redimensionarea lui, astfel încât se pot completa pânã la 30 de argumente.
În concluzie, apelul unei functii poate fi realizat prin
– scrierea într-o formulã a expresiei “functie(argumente)” sau
– initierea dialogului de inserare a functiei prin meniul Insert.
Inserarea unei functii de tip tablou
Pentru functiile care au ca rezultat un tablou de date (de exemplu functia care calculeazã produsul a douã matrice) procedura de inserare este oarecum diferitã:
– se selecteazã zona care va contine rezultatele (zona trebuie sã fie suficient de întinsã, în caz contra se vor trece doar atâtea rezultate cât se poate);
– se tasteazã formula care contine referinta la functia tablou;
– se terminã operatiunea prin apãsarea combinatiei de taste Ctrl+Shift+Enter.
Calcularea foii de calcul
O foaie de calcul devine, prin inserarea de formule, o zonã complexã de lucru în care este pãstratã automat evidenta referintelor din formule sau argumente de functii, astfel încât foia poate fi adusã oricând la o stare de consistentã în sensul cã toate formulele sunt recalculate pentru a corespunde valorilor actualizate ale argumentelor. Acest proces este referit drept calcularea foii de calcul.
Pentru foile de mici dimensiuni calcularea se poate face în mod automat, cu alte cuvinte orice modificare a foii produce calculele necesare pentru ca foaia sã rãmânã consistentã. Pentru foile complexe acest fapt poate produce o operare greoaie, datoritã efectuãrii repetate a unor calcule partiale neimportante. În asemenea cazuri este indicatã calcularea manualã a foii, efectuatã doar la dorinta utilizatorului. Aceastã procedurã trebuie însã aplicatã cu atentie întrucât poate distorsiona receptarea informatiilor (un utilizator obisnuit cu calcularea automatã poate avea impresia cã nu se aplicã corect formulele din foaie). Pentru a vizualiza rezultatele corecte se va cere în prealabil calcularea foii.
Modul de calcul a caietului se fixeazã prin comanda Options din meniul Tools. În fisa Calculation existã grupul de optiuni sinonim, ilustrat in figura alãturatã.
Automatic – se fixeazã modul automat de recalculare a foii.
Automatic except tables – se recalculeazã automat toate formulelel, cu exceptia tabelelor pivotante (un instrument de analizã a datelor care este prezentat ulterior).
Manual – recalcularea are loc manual la actionarea tastei F9 (se recalculeazã toate foile din toate caietele deschise) sau SHIFT+F9 (se recalculeazã doar foaia activã). Aceste actiuni pot fi efectuate si din dialog prin apãsarea butoanelorCalc Now, respectiv Calc Sheet.
Precizia calculelor
În mod implicit calculele sunt efectuate la precizia maximã (15 cifre semnificative exacte), chiar dacã operanzii sunt afisati în foaia de calcul cu mai putine zecimale în urma unor operatiuni de formatare.
Dacã se doreste efectuarea calculelor cu precizia afisatã, deci fiecare operand contribuie exact cu valoarea afisatã (cu referire în special la numãrul de zecimale), acest lucru se poate fixa prin marcarea casetei de control Precision as displayed din grupul Workbook options, fisa Calculation, comanda Options, meniul Tools. Procedeul trebuie utilizat în cunostintã de cauzã deoarece nu se mai poate reveni la altã precizie (mai mare), datele fiind modificate definitiv la valorile afisate.
Corectitudinea rezultatelor mai depinde de optiunile alese în grupul din partea inferioarã a figurii anterioare, optiuni care controleazã calculele iterative. Prin marcarea zonei Iteration foaia de calcul este recalculatã de numãrul de ori indicat în zona Maximum iterations sau pânã când rezultatele din douã recalculãri succesive diferã cu mai putin decât este indicat în zona Maximum change. Este evident cã un numãr de iteratii mai mare, sau o precizie mai bunã conduce la un timp mai mare de calcul.
Completarea asistatã a informatiilor
Pe lângã posibilitatea de completare individualã a celulelor, mediul Microsoft Excel dispune de mecanisme predefinite care ajutã la completarea automatã a informatiilor. Procedeul este util mai ales atunci când o zonã a foii de calcul trebuie sã continã informatii similare. Sã ne imaginãm, de exemplu, situatia simplã în care se numeroteazã liniile unui tabel. Este evident cã automatizarea unui asemenea proces reduce durata operatiunii si eliminã erorile de numerotare.
În utilizarea mecanismelor de completare automatã este important sã se retinã existenta asa-zisului mâner de completare (fill handle) reprezentat printr-un punct situat în coltul dreapta inferior al unei selectii. Figura urmãtoare aratã reprezentarea graficã a acestui element. Pozitionarea mouse-ului în acest punct produce transformarea pointerului într-un pointer cruce, care aratã cã mânerul a fost agãtat. Operatiunile specifice se executã prin tragerea acestui mâner tinând apãsat butonul stâng sau drept al mouse-ului si sunt explicate în continuarea acestei sectiuni.
Dacã în meniul Tools, comanda Options, fisa Edit se deselecteazã caseta de control Allow cell drag and drop, atunci dragarea nu mai este permisã (nu se mai afiseazã mânerul de completare).
Sunt uzuale douã tipuri de completãri automate: serii de date si copieri multiple de formate sau continut.
Serii
Printr-o serie se întelege aici o însiruire de termeni care pot fi obtinuti dupã o aceeasi formulã (pornind, în general, de la unul sau doi termeni initiali). Se pot considera serii numerice (1, 2, 3, …), serii temporale (10:00, 10:30, 11:00 etc.) sau serii de denumiri (luni, marti, miercuri etc.).
Tipuri de serii
Serii temporale
Se pot completa în mod automat diverse serii temporale, formatul datelor afisate fiind unitar pentru toti termenii seriei (ziua, ziua+denumirea zilei, denumirea lunii etc.):
· Zile, sãptãmâni, luni sau ani cu pas definit de utilizator
· Serii de zile lucrãtoare
Serii de numere
Existã trei tipuri de serii numerice:
· Serii liniare – sunt seriile cu pas aditiv constant (progresii aritmetice),
· Serii de crestere – sunt seriile cu pas multiplicativ constant (progresii geometrice),
· Serii de trend – se realizeazã o aproximare liniarã a tendintei identificabile din primii termeni ai seriei dupã care se calculeazã potrivit modelului estimat toti termenii seriei, inclusiv primii.
Serii de termeni
Utilizatorul poate sã-si defineascã liste (seturi ordonate de termeni) proprii prin intermediul fisei Custom Lists din dialogul Options (meniul Tools). Informatiile cerute sunt vizibile în figura alãturatã.
În lista din stânga sunt afisate toate listele definite (acestea sunt pãstrate în mediul Excel, deci sunt disponibile si în utilizãrile ulterioare). Pentru definirea unei liste proprii se selecteazã intrarea NEW LIST dupã care se trec termenii noii liste în zona rezervatã List entries. Trecerea de la un termen la altul se realizeazã prin ENTER. La terminarea listei se actioneazã butonul Add si lista definitã apare în zona Custom lists din partea dreaptã. Eliminarea unei liste se realizeazã prin selectarea în Custom lists si actionarea butonului Delete.
Având la bazã o listã proprie, utilizatorul poate genera o serie de termeni, care se obtine prin indicarea unuia sau mai multor termeni initiali dupã care completarea seriei se realizeazã prin parcurgerea ciclicã a listei. De exemplu, având la bazã lista cu denumirile românesti ale zilelor sãptãmânii, se poate genera seria luni, miercuri, vineri, duminicã, marti etc. obtinutã prin însiruirea zilelor din douã în douã, observându-se parcurgerea repetatã a listei.
Completarea seriilor prin comanda Series
Completarea automatã a unei serii poate fi cerutã atunci când se porneste de la un domeniu selectat, care se va completa cu termenii seriei (cazul în care se cunoaste numãrul de termeni ai seriei generate), sau atunci când procesul de generare se opreste la o valoare tintã.
În ambele cazuri se va înscrie primul termen în celula de pornire. Dacã se selecteazã un domeniu, primul termen trebuie sã fie în celula activã.
Comanda Series din submeniul deschis la Fill, din meniul Edit, afiseazã dialogul din fugura urmãtoare.
În grupul Series in se fixeazã directia de generare: pe linie (Rows) sau pe coloanã (Columns).
În grupul Type se alege tipul de serie: liniar (Linear), de crestere (Growth), temporal (Date) sau identificat automat (AutoFill – permis doar la selectarea prealabilã a domeniului).
În grupul Date unit se fixeazã unitatea de incrementare: zi (Day), zi lucrãtoare (Weekday), luna (Month) sau anul (Year).
Se marcheazã Trend dacã se doreste generarea unei serii de trend.
Step value – se înscrie valoarea pasului de incrementare (poate fi si negativ).
Stop value – se înscrie valoarea de oprire (necesarã atunci când nu se porneste cu un domeniu selectat).
Observatii. 1. Prin AutoFill se pot completa serii diverse de informatii, identificate prin analize sofisticate. De exemplu, comanda Series – AutoFill pornind de la selectia din prima figurã alãturatã produce continuarea numerotãrii sub forma prezentatã în a doua figurã.
2. Prin selectarea mai multor linii si coloane se pot genera concomitent mai multe serii.
Completarea prin drag-and-drop
Dacã se selecteazã începutul seriei (primul termen sau un numãr de termeni suficient pentru identificarea tipului seriei) si se agatã mânerul de completare, prin tragerea acestuia se completeazã seria în domeniul dorit.
Prin acest procedeu se pot completa simultan mai multe serii, dacã se pleacã de la o selectie care contine mai multe linii/coloane.
Observatie. Dacã tragerea are loc prin tinerea butonului drept al mouse-ului, la ridicarea butonului apare un meniu contextual din care se poate alege tipul de serie.
Copierea automatã
O operatiune care este foarte asemãnãtoare cu cea de completare a unei serii (poate fi asimilatã unei serii cu termeni constanti) este aceea prin care informatie dintr-o celulã este copiatã într-un domeniu (pe linie sau pe coloanã). Aceastã actiune este utilizatã de obicei la copierea unei formule, caz în care prin jocul referintelor relative si absolute se calculeazã serii de rezultate pornind de la serii de argumente.
Copierea are loc în urma succesiunii de actiuni:
A. se scrie primul termen si se urmeazã B1 sau B2.
B1. – se selecteazã, începând cu celula primului termen, zona în care se efectueazã copierea,
– se dã comanda Fill din meniul Edit, alegându-se Down (în jos), Up (în sus), Right (la dreapta), Left (la stânga) potrivit directiei în care se doreste copierea.
B2. – se agatã mânerul de completare a celulei primului termen si se trage peste zona în care se efectueazã copierea.
Procesul poate fi efectuat simultan pentru mai multe copieri pe linii/coloane paralele. Pentru aceasta se selecteazã initial toate celulele care se copie (acestea trebuie sã fie pe o aceeasi linie/coloanã).
Editarea informatiilor
Prin editare întelegem modificarea informatiilor dupã ce acestea au fost deja înscrise în celule. Dacã se pozitioneazã cursorul Excel pe celula care se doreste modificatã si se tasteazã ceva se observã cã noul continut înlocuieste în totalitate informatia existentã în celulã. În cele mai multe cazuri acest mod de actualizare a informatiei nu este eficient.
Initierea editãrii se poate efectua prin
– dublu click în celula care se modificã, sau
– activarea celulei care se modificã (simplu click sau pozitionare) si apãsarea tastei functionale F2.
În starea de editare, celula se transformã într-o zonã text uzualã iar editarea se efectueazã prin pozitionarea punctului de insertie (prin click sau sãgeti) si operatiunile uzuale de tastare.
Terminarea editãrii are loc la apãsarea tastei ENTER sau prin click în altã celulã.
Pentru a renunta la modificãrile efectuate se apasã tasta ESC si celula revine la continutul anterior.
Observatie. Se va retine diferenta între introducerea unei informatii într-o celulã si editarea continutului acelei celule.
Editarea unei informatii se poate efectua în bara de formule sau direct în celulã, potrivit optiunii alese în meniul Tools, comanda Options, fisa Edit: selectarea casetei de control Edit directly in cell permite editarea direct în celulã, altminteri editarea are loc doar în bara de formule.
Copierea informatiilor
Operatiunile de copiere si mutare au în Excel o mai mare complexitate datoritã faptului cã atributele unei celule sunt numeroase.
Copierea/mutarea de celule întregi
La copierea/mutarea celulelor se realizeazã operatiunea pentru întreaga zonã, inclusiv formule, rezultate, comentarii si formate. Dacã zona sursã sau/si cea destinatie are celule ascunse, acestea sunt considerate ca si cum ar fi vizibile. Pentru a copia (muta) o zonã de celule (posibil o singurã celulã):
– se selecteazã zona
– se tasteazã CTRL+C (sau CTRL+X pentru mutare)
– se activeazã coltul stânga sus a zonei receptoare
– se apasã CTRL+V.
Operatiunea se poate efectua si prin comenzile Copy+Paste din meniul Edit pentru copiere sau Move+Paste pentru mutare. În acelasi scop se pot utiliza si uneltele corespunzãtoare.
Grupul de celule pentru care s-a dat comanda de copiere apar înconjurate cu o bordurã punctatã (semnificând memorarea lor în Clipboard) si pot fi lipite în multiple locatii. Chenarul dispare la apãsarea tastei ESC.
Copierea/mutarea se poate efectua si prin tragerea cu mouse-ul:
– se selecteazã celulele sursã,
– se puncteazã chenarul selectiei,
– se trage cu mouse-ul la noua locatie (pentru mutare) sau se efectueazã tragerea apãsând simultan tasta CTRL (pentru copiere).
În cazul în care operatiunea are loc pe altã foaie decât cea activã, se actioneazã Copy/Move, se activeazã noua foaie si se realizeazã alipirea în mod obisnuit.
Inserarea celulelor copiate/mutate între alte celule
Pentru a insera celulele copiate/mutate între celulele existente în zona destinatie, se actioneazã simultan SHIFT (pentru mutare) sau SHIFT+CTRL (pentru copiere) în timpul tragerii.
Acelasi efect se obtine din comenzi prin
– se selecteazã celule sursã
– se alege Cut sau Copy (din unelte sau meniul Edit)
– se selecteazã coltul stânga sus al destinatiei
– din meniul Insert se alege comanda Cut Cells sau Copied Cells dupã care se alege directia în care se deplaseazã celulelel exitente pentru a face locul necesar alipirii noilor celule.
Copierea/mutarea unei portiuni a continutului
Se activeazã editarea celulei sursã, se selecteazã portiunea doritã si operatiunea de copiere/mutare se poate efectua în aceeasi celulã prin pozitionarea în locul de destinatie si alipire, sau initierea editãrii celulei destinatie (dublu click pe ea) si alipirea în locul de destinatie.
Copierea specialã (valori, comentarii, formate)
Dacã în operatiunea de copiere/mutare nu se doreste operarea cu celulel întregi ci numai cu anumite componente, atunci:
– se selecteazã sursa
– se dã comanda Copy sau Move
– se selecteazã zona destinatie
– se dã comanda Paste Special din meniul Edit
– se alege optiunea doritã din dialogul afisat
– se terminã cu OK.
Pentru a elimina chenarul de mutare a sursei (care rãmâne activ dupã copiere) se va actiona ESC înaintea unei alte comenzi.
Observatie. Printre optiunile disponibile în dialogul Paste este si Skip blanks care previne copierea celulelor goale peste celule, din zona destinatie, care contin informatii.
Copierea doar a celulelor vizibile
În cazul în care anumite linii/coloane sunt ascunse în zona sursã, atunci se pot copia/muta doar celulele vizibile prin urmãtoarea succesiune de operatiuni:
– se selecteazã sursa,
– se dã comanda Go To din meniul Edit,
– se alege Special, Visible cells only si OK,
– se dã comanda Copy,
– se selecteazã coltul stânga sus al destinatiei,
– se dã comanda Paste.
Operatiunea considerã totusi toate celulele din zona destinatie, chiar dacã unele sunt ascunse.
Operatiunile de regãsire si înlocuire
Procesarea informatiilor necesitã frecvent localizarea unor anumite entitãti si eventuala lor înlocuire. Microsoft Excel dispune de un puternic instrument de cãutare si înlocuire. Deoarece o parte a acestui proces este specific filtrãrii informatiilor dintr-o listã, aceasta va fi prezentatã o datã cu listele. În aceastã sectiune se discutã doar doar localizarea si înlocuirea (comenzile Find si Replace din meniul Edit), ca si selectarea unor tipuri de informatii (comanda Go To din meniul Edit).
Gãsirea de text sau numere
Comanda Find din meniul Edit permite localizarea celulelor care contin informatia doritã. La activarea comenzii se afiseazã dialogul Find, prezentat în figura urmãtoare.
Pentru a efectua o cãutare:
– se selecteazã domeniul de celule în care se produce cãutarea (dacã este selectatã o singurã celulã, cãutarea are loc în toatã foaia)
– se dã comanda Find din meniul Edit,
– în zona Find what se introduce textul sau numãrul cãutat,.
– în lista derulantã Look in se alege tipul de informatii în care se cautã (Formulas – doar în formule, Values – în valori, Comments – în comentarii)
– în lista Search se alege cãutarea pe linii sau pe coloane
– se actioneazã Find Next pentru a vedea urmãtoarea potrivire gãsitã.
Dacã se marcheazã caseta Match case, atunci textul este cãutat cu diferentierea literelor dupã capitalizare, dacã se marcheazã Find entire cells only, atunci se gãsesc doar celulele care contin doar entitatea cãutatã. Apãsarea tastei ESC terminã o cãutare în desfãsurare.
Gãsirea si înlocuirea de text si numere
Pentru a efectua o înlocuire multiplã se dã selecteazã zona în care se doreste cãutarea (o singurã celulã produce cãutarea în întreaga foaie) si se dã comanda Replace din meniul Edit. Se afiseazã dialogul Replace în care se precizeazã:
– informatia cãutatã (care va fi înlocuitã) în zona Find what,
– informatia cu care se înlocuies1;te în zona Replace with,
– ordinea de cãutare (pe linii sau pe coloane) în Search,
– se precizeazã parametrii cãutãrii în Match case si Find entire cells only (explicati la cãutare).
– click Find Next pentru a localiza urmãtoarea potrivire, dupã care click pe Replace pentru înlocuire, click pe Replace All pentru efectuarea tuturor înlocuirilor, sau click pe Find Next pentru a obtine urmãtoarea potrivire (cea curentã rãmâne neînlocuitã).
ESC terminã cãutarea în desfãsurare.
Gãsirea celulelor goale, a constantelor, formulelor sau comentariilor
Cãutarea dupã natura informatiilor din celule se realizeazã prin comanda Go To din meniul Edit. Ca rezultat se obtine o selectie de regiuni multiple.
– se selecteazã domeniul în care are loc cãutarea (o celulã selectatã înseamnã cãutare în foaia activã)
– se dã comanda Go To din meniul Edit,
– se actioneazã butonul Special
– se alege optiunea doritã,
– se actioneazã OK.
Dialogul Go To Special este arãtat în figura alãturatã si explicãm doar câteva optiuni:
Comments – se selecteazã celulele care au atasate comentarii,
Constants – se selecteazã celulele care au valori constante,
Formulas – se selecteazã celulele ccare contin formule de tipul specificat,
Blanks – se selecteazã celulele goale.
CAPITOLUL V.
INTOCMIREA STATULUI DE PLATA IN EXCEL
5.1. Despre Statul de plata
Plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit.
Statul de salarii indeplineste urmatoarele functii:
-reprezinta document pentru calculul drepturilor banesti cuvenite salariatilor, al elementelor necesare determinarii obligatiilor fiscale (impozit pe salarii si contributii obligatorii), al furnizarii informatiilor necesare completarii fiselor fiscale si al reflectarii altor datorii ale salariatului;
-reprezinta document justificativ de inregistrare in evidenta contabila in partida simpla .
Angajatorul intocmeste statul de salarii, lunar, pe baza documentelor de evidenta a muncii si a timpului lucrat efectiv, a documentelor privind retinerile legale, a concediilor de odihna, a certificatelor de concediu medical. Semnarea statului confirma exactitatea calculelor.
Angajatorul va intocmi statul de salarii in doua exemplare:
– exemplarul 1 din statul de salarii circula de la persoanele autorizate sa exercite controlul financiar preventiv si sa aprobe plata, la casieria angajatorului pentru efectuarea platii sumelor cuvenite;
Exemplarul 1 impreuna cu exemplarul 1 al borderoului de salarii neridicate sunt transmise la compartimentul financiar-contabil, pentru inregistrarea in contabilitate;
Exemplarul 1 se arhiveaza la compartimentul financiar-contabil, separat de celelalte acte justificative de plati;
– exemplarul 2 ramane la compartimentul care a intocmit statele de salarii impreuna cu exemplarul 2 al borderoului de salarii neridicate, care va servi la acordarea vizei atunci cand se va solicita plata salariilor neridicate.
Incepand cu luna ianuarie 2006, angajatorii au devenit obligati sa depuna la inspectoratele teritoriale de munca de pe raza unde isi desfasoara activitatea, inclusiv la punctele de lucru, daca sunt in alt judet decat cel unde societaea comerciala isi are sediul, lunar, dovezile de calculare a drepturilor salariale, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se face plata acestora.
Platile facute in cursul lunii – cum ar fi avans, prime, indemnizatii de concediu s.a. – se includ in statele de salarii pentru a cuprinde astfel intreaga suma a salariilor calculate si toate retinerile legale din perioada de decontare respectiva .
5.2 Statul de salariu – continut
Desi statul de salarii reprezinta un formular tipizat, angajatorii pot sa-si stabileasca, daca necesitatile interne o cer, o alta macheta a formularului, dar care sa contina informatiile necesare completarii Fisei fiscale, respectiv:
– venitul brut;
– contributia individuala de asigurari sociale;
– contributia individuala la bugetul asigurarilor pentru somaj;
– contributia pentru asigurari sociale de sanatate;
– cheltuieli profesionale;
– venitul net;
– deducere personala de baza ;
– deduceri suplimentare;
– venitul baza de calcul;
– impozitul calculat si retinut.
Angajatorii vor tine cont de noile constrangeri legate de incheierea contractelor individuale de munca (indiferent de norma de munca) generate de Codul muncii si de modul de determinare a impozitului pe salarii impus de Codul fiscal.
Macheta statului de salarii va trebui sa reflecte modul de calcul al impozitului lunar pe veniturile din salarii la locul unde salariatul are functia de baza si la celelalte locuri de munca.
In temeiul Legii contabilitatii nr. 82 din 24 decembrie 1991, republicata in Monitorul Oficial nr. 48 din 14 ianuarie 2005, statele de plata se pastreaza timp de 50 de ani de la data incheierii exercitiului in cursul caruia au fost intocmite.
5.3 Foaie de calcul Excel „STAT PLATA”
Pentru intocmirea unei foi de calcul care sa calculeze salariul net si contributiile angajatorului si salariatului primul pas este declararea variabilelor, astfel :
1. NR CRT – numarul curent
2. NUMELE SI PRENUMELE SALARIATULUI
3. SALARIUL DE INCADRARE – salariul de incadrare cuprinde inclusiv sporul de vechime
4. SALARIUL REALIZAT
5. CAS SALARIAT – contributia la asigurarile sociale 10.5%
6. SOMAJ SALARIAT – contributia la fondul de somaj 0.5%
7. CONTRIB SANATATE – contributia la asigurarile sociale de sanatate 5.5%
8. DEDUC PERS – deduceri personale
9. IMPOZIT SALARIU – impozitul pe venit 16%
Pentru evidentierea contributiilor salariatului si angajatorului folosim :
1. CAS SAL – contributia la asigurarile sociale 10.5% salariat
2. SOMAJ SAL – contributia la fondul de somaj 0.5% salariat
3. CASS – contributia la asigurarile sociale de sanatate 5.5% salariat
4. IMPOZIT SALARIU – impozitul pe venit 16%
5. CAS – contributia la asigurarile sociale 20.80% angajator
6. CASS – contributia la asigurarile sociale de sanatate 5.2% angajator
7. SOMAJ – contributia la fondul de somaj angajator 0.5%
8. FOND ACC – contributia la fondul de accidente de munca si boli profesionale 0.23%
9. CCI – contributii pentru concedii medicale si indemnizatii 0.85%
10.GAR.CR. – contributia la fondul de garantare al platii creantelor salariale 0.25%
Lungimea variabilelor calculate si celor introduse a fost stabilita in asa fel incat foaia de calcul „STAT SALARII” sa poata fi listata pe un format A4, landscape.
Foaia de calcul „STAT PLATA” poate fi folosita pentru calculul salariatilor intr-o întreprindere cu 10-20 angajati iar din tabelele „CONTRIBUTII SALARIAT” si „CONTRIBUTII ANGAJATOR” se preiau rapid datele pentru contare conform capitolului „3.2. Monografie contabila privind inregistrarea obligatiilor salariale” din prezenta lucrare.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Informatizarea Si Contabilitatea Salariilor (ID: 141412)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.